CREAREA ȘI EXTINDEREA SPAȚIULUI SCHENGEN [613975]

CREAREA ȘI EXTINDEREA SPAȚIULUI SCHENGEN
Ideea unei piețe europene fără frontiere interne a apărut în anii 80 ai secolului trecut, fiind
definit ă ulterior ca obiectiv major al Comunităților Europene în „Cart a Albă” a Comisi ei
Europene din 1985 ce viza modelarea sa conform procedurilor și principiilor de bază ale
dreptului comunitar. Directivele și rezoluțiile emise în acest sens urmăreau, de fapt, realizarea
uneia dintre cele patru libertăți ale Comunităților Europene: libera circulație a persoanelor.
Pornind de la acest deziderat și dorind să întărească cooperarea între state, șefii de guvern ai
Franței și Germaniei au hotărât să demareze, în 1984, o inițiativă interguvernamentală de
eliminare a controalelor la frontieră între cele două state. Belgia, Olanda și Luxemburg , care
experimentaseră o astfel de măsură odată cu înființarea Uniunii Economice Benelux în 1960, s –
au alăturat inițiativei. În aceste condiții, la 14 iunie 1985, a fost semnat Acordul Schengen1.
Semnarea Acordului Schengen a vizat desființarea controalelor la frontierele interne ale
statelor cu scopul de a asigura libertatea de mișcare a bunurilor, serviciilor și persoanelor.
Acordul a fost urmat de Convenția Schengen din 19 iunie 19902. Aceasta a intrat în vigoare în
1995 ș i a eliminat controalele la frontierele interne ale statelor semnatare , creând , practic , o
frontieră extern ă. Au fost stabilite reguli comune cu privire la vize, migrați e, azil, dar s -au luat
măsuri și cu privire la cooperarea polițienească, judiciară sau vamală . Aceste elemente, plus
Acordul Schengen, Convenț ia de Implementare a Acordului Schengen, deciziile ș i declaraț iile
adoptate de Comitetul Executiv Schengen format în 1990, dar și protocoalele ș i acordurile de
aderare care au urmat , formează acquis -ul Schengen3.
După semnarea Acordului Schengen în 1985, primele state care s -au alăturat Spațiului
Schengen au fost Italia (27 noiembrie 1990), Portugalia și Spania (25 iunie 1991)4.
Acquis -ul Schengen nu a făcut parte de la început din cadrul legal comunitar. Prin
semnarea Tratatului de la Amsterdam din 2 octombrie 1997 , acesta a fost integrat în cadrul legal

1 Aleidus Woltjer, Schengen: the way of no return?, în Maastricht Journal of European and Comparative Law, 1
septembrie 1995, p. 257.
2 Alina Bârgăoanu, Examenul Schengen, în căutarea sferei publice europene, Ed. Comunicare.ro, București, 2011,
p. 83.
3 Informație disponibilă online la adresa http://www.schengen.mai.gov.ro/index01.htm , accesată la data de
23.02.2017.
4 Informație disponibilă online la adresa http://www.schengenvisainfo.com/schengen -agreement/ , accesată la data de
01.03.2017.

și instituțional al Uniunii Europene5, în titlul IV, „Vize, azil, im igrație și alte politici legate de
libera circulație a persoanelor” . Prin același tratat, Comitetul Executiv Schengen și -a transferat
atribuțiile către Consiliul Uniunii Europene, urmând ca, la 1 mai 1999, Secretariatul Schengen să
fie inclus în Secretaria tul General al Consiliului Uniunii Europene6.
În 2000 a avut loc o nouă extindere a Spaț iului Schengen, prin aderarea Greciei în
ianuarie. Au urmat apoi, în martie 2001 , Danem arca, Finlanda, Suedia, Islanda și Norvegia7.
La 13 octombrie 2006, prin adoptarea Regulamentului CE nr. 562/2006, a fost creat
Codul Frontierelor Schengen cu scopul de a consolida și dezvolta legislația Schengen. Titlul III a
confirmat absența controalelor în ceea ce privește persoanel e care trec frontierele interne ale
țărilor ce fac parte din Spațiul Schengen8. Codul Frontierelor Schengen este fundamentat pe
principiul non -discriminării, întrucât orice persoană are dreptu l să treacă dintr -o țară în alta a
Spațiului Schengen fără a fi supusă controlului la frontieră . Există , însă, și excepții. În cazul în
care siguranța națională este amenințată și după ce are loc o procedură de consultare, statele
membre pot reintroduce, pentru o anumită perioadă, controalele la frontieră. În 2007, Germania a
reinstituit controalele la fronti eră în timpul desfășurării Summitului G89.
Codul Frontierelor Schengen este bazat pe Managementul Integrat al Frontierelor E xterne
ale Uniunii Europene al cărui scop este asigurarea intrărilor și ieșirilor de pe teritoriul statelor
membre într -o formă regulată și ordonată. Principiile pe care se fundamentează acest
management sunt solidaritatea, încrederea mutuală și responsabi litatea statelor membre.
Managementul frontierelor externe se realizează având în vedere o serie de elemente:
transformarea managementului frontierelor ca parte a strategiei pentru imigrație a UE, facilitarea
traficului și controlului, combaterea și preven irea efectelor provocate de imigrația ilegală asupra
imigranților, pedepsirea fenomenului de imigrație ilegală, sancționarea acțiunilor grupurilor de

5 Ileana Metea, Schengen area in the current security environment, în Revista Academiei Forțelor Terestre nr. 3
(67)/2012, p. 242.
6 Nelu Niță, România și perspectivele aderării la Spațiul Schengen, în Acta Universitatis George Bacovia. Juridica,
Vol. 3, Issue 1/2014, p. 1, disponibil online la adresa
http://www.ugb.ro/Juridica/Issue5RO/4_Romania_si_perspectivele_ade rarii_la_spatiul_Schengen.Nelu_Nita_RO.pd
f, accesat la data de 28.02.2017.
7 Informație disponibilă online la adresa http://www.schengenvisainfo.com/schengen -agreement/ , accesată la data de
01.03.2017.
8 Alina Bârgăoanu, op. cit., p. 84.
9 Anaïs Faure Atger, The Abolition of Internal Border Checks in an Enlarged Schengen Area: Freedom of
Movement or a web of scattered security checks? în The Changing Landscape of European Liberty and Security ,
Martie 2008, pp. 4 -5.

crimă organizată care sunt implicate în fenomenul migrației ilegale, cooperarea cu alte state în
materie d e imigrație ilegală, lupta împotriva terorismului și crimei organizate transfrontaliere10.
Prin Regulamentul CE nr. 810/2009 al Parlamentului European și al Consiliului, a fost
instituit Codul comunitar de vize care cuprinde măsurile referitoare la politica vizelor pentru
stabilirea unui corpus comun legislativ în vederea consolidării și dezvoltării aquis -ului Schengen.
Regulamentul conține procedurile de eliberare a vizelor, o clasificare a acestora, totalitatea
actelor normative europene care au legătură c u eliberarea, anularea și revocarea vizelor, regulile
care privesc eliberarea vizelor la frontiera externă, dar și modul în care se realizează cooperarea
Schengen între statele membre11.
În momentul în care s -a decis semnarea Acordului Schengen, o biectivele fundamentale
ale acestuia urmăreau o serie de probleme identificate la nivelul Comunității Europene: în primul
rând, se avea în vedere armonizarea prevederilor referitoare la intrarea și șederea pentru o scurtă
perioadă de timp în spațiul Schengen a cetățenilor care nu erau din Comunitatea Europeană; în al
doilea rând, se aducea în discuție problema azilului; în al treilea rând, se urmărea rezolvarea
problemelor cu privire la criminalitatea presupusă de traficul de droguri. Nu în ultimul rând,
Acordul Schengen viza cooperarea polițienească, dar și judiciară între state le semnatare12.
Spațiul Schengen are la bază o legislație care se fundamentează pe o serie de principii. În
primul rând, este vorba despre principiul suveranității care stipulează faptul că, în ceea ce
privește securizarea frontierelor externe și menținerea ordinii publice între granițele interne ,
aceasta cade în atribuția statului membru care trebuie să realizeze aceste elemente respectând
legislația europeană. În al doilea rând, Spațiul Schengen, la fel ca și Uniunea Europeană, este
guvernat de principiul subsidiarității. În cazul în care se consideră că statele nu pot soluționa
anumite probleme, acestea fac obiectul intervenției Comunității. Un al treilea principiu este cel al
legalității. Conform acestuia, normele juridice europene și naționale cu privire la relațiile de
frontieră dintre state trebuie aplicate în toate situațiile, dar fără a abuza de ele. Principiul
protecției informației în activitatea transfrontalieră prevede protecția informației în conceperea,
conducerea și desfășurarea unor acțiuni operative de combatere a fenomenului de criminalitate.
Principiu l responsabilității se aplică personalul ui de frontieră care are obligația de a aplic a strict

10 Victor Aelenei, Legislație Schengen, Ed. ProUniversitaria, București, 2010, pp. 139 -140.
11 Gabriel Lucian Pereș, Politici și strategii în domeniul Schengen, Ed. Sitech, Craiova, 2010, pp. 18 -19.
12 Narcisa Ioana Voiculescu, Biroul SIRENE – Instrument de cooperare în Spațiul Schengen, Pro Patria Lex, 2015,
Vol. 14 Issue 1, p. 166.

și precis normele europene conform obligațiilor și drepturilor cu care a fost investit în vederea
supravegherii și controlului frontierelor, prevenirea și cercetarea faptelor antisociale, realizarea
ordinii de drept la frontieră. Nu în ultimul rând, principiul asigurării drepturilor omului este
aplicabil în legislația Schengen. Cercetarea persoanelor care au săvârșit fapte penale în zona de
frontieră se va f ace în acord cu normele juridice în vigoare și deontologia profesională și
respectând drepturile omului prevăzute în Convenția Europeană a Drepturilor Omului13.

13 Victor Aelenei, op. cit., pp. 18 -20.