Creare a Imaginii

CUPRINS

Argument

Capitolul I Imaginea

     I 1.Definiþie

     I 2.Tipologie

     I 3.Caracteristici

     I 4.Tehnici de creare a imaginii

        I 4.1.Efectul haloului

        I 4.2.Rãsturnarea imagologicã

        I 4.3.Evenimentul

     I 5.Instrumente de creare a imaginii

        I 5.1.Discursul public

        I 5.2.Instrumente de relaþii publice – evenimentul

        I 5.3.Instrumente de mass-media- Interviul de presã

Capitolul II Interviul de presã

      ÎI 1.Definiþie

      ÎI 2.Tipologie

      ÎI 3.Etapele interviullui

      ÎI 4.Limbaj 

      ÎI 5.Greºelile care apar în interviul de presã

      ÎI 6.Efecte/Contraefecte

      ÎI 7.Promovarea imaginii prin interviu

Capitolul III Studiu de caz

  III 1.Prezentarea primarului oraºului ªtefãneºti

  III 2.Metodologia cercetãrii

     III 2.1.Monitorizare de presã

     III 2.2Chestionar

  III 3.Analiza datelor

Concluzii ºi propuneri

Bibliografie

ARGUMENT

Am ales ca temã a lucrãrii de licenþã, “Interviul de presã, instrument de creare a imaginii”, datoritã multitudinii de posibilitãþi de abordare a subiectului, ºi a modului în care descrie un fenomen deosebit de important, prezent la nivel global, care reprezintã instrumentul principal al mass-media.

Actualitatea temei este datã de dezvoltarea tot mai intensã a canalelor mass-media din prezent. Tot mai des apar canale de televiziune, posturi radio, ziare ºi chiar site-uri de ºtârî. Toate acestea, pentru a-ºi desfãºura activitatea utilizeazã principalul instrument al presei zilelor noastre, adicã interviul. Astfel, multitudinea surselor de informaþie a publicului existente în prezent, descrie actualitatea ºi necesitatea temei prezentate.

Lucrarea este alcãtuitã din 3 capitole principale, care concentreazã cunoºțintele teoretice ºi practice necesare descrierii subiectului principal al acesteia, ºi anume interviul de presã.

În primul capitol al acestei lucrãri am ales sã prezint conceptul de imagine, începând prin a-l defini ºi a-i prezenta principalele caracteristici ºi continuând prin a menþiona principalele tehnici ºi instrumente de creare a imaginii. Astfel, capitolul se încheie prin prezentarea interviului de presã cã prinicpal instrument de creare a imaginii, în contextul dezvoltãrii comunicãrii în prezent.

În capitolul 2 se continua prezentarea interviului de presã, oferind o descriere pe larg. În acest capitol am descris interviul ºi particularitãþile acestuia, menþionând de asemenea ºi etapele parcurse în vederea realziarii unui interviu eficient. De asemenea, am prezentat ºi principalul efect al unui interviu, ºi anume, promovarea imaginii unei companii sau persoane fizice.

În ultimul capitol al lucrãrii am realizat un studiu de caz care constã într-o monitorizare de presã a unei persoane publice. Ca subiect al monitorizãrii l-am ales pe primarul din localitatea unde locuiesc. Pentru acest lucru, am realizat o scurtã biografie pentru a prezenta subiectul urmând a stabili metodologia cercetãrii. În continuare am realizat o monitorizare de presã pe o anumitã perioadã, la final urmând a aplica un chestionar în scopul stabilirii percepþiei cetãþenilor asupra imaginii persoanei publice prezentate.

CAP I Imaginea: definire, tehnici, instrumente, caracteristici

I.1 Definire

Imaginea publicã și reputația nu reprezintã un subiect nou nici în practică politicii și administrației publice și nici în domeniul cercetãrii. În 1987 Rein, Kotler și Stoller au declarat cã politica este un sector în care "dominã cu adevãrat clãdirea imaginii și transformarea". Cu toate acestea, demisiile cauzate de criză de reputație, cererea tot mai mare pentru transparențã instituþionalã și responsabilitate socialã, induc necesitatea reevaluãrii conceptelor de imagine și crearea imaginii și pun accentul pe cãutarea imaginii și reputației.

Mediul dinamic și creșterea puterii comunicãrii încurajeazã renunþarea la dezvoltarea imaginii pe termen scurt pentru o devoltare durabilă a imaginii ºi a unei reputaþii puternic pozitive, desfãºurâtă pe termen lung. Coehlo, un politician portughez, susține cã "reputația are chiar un rol mai fundamental în politicã decât în comerț ".

Exista suficiente motive să considerăm ca reputaþia poate avea o importanþã mai mare decât imaginea unei organizaþii, companii sau persoane publice, sunt întemeiate deoarece imaginea poate fi caracterizatã prin impresia lãsatã publicului într-o perioadã mai scurtã de timp, în timp ce reputaþia are la baza impresia lãsatã pe parcursul a unei lungi perioade de timp.

Analiza evoluției imaginii și a conceptelor gestionarii imaginii, conduce la concluzia cã, de-alungul timpului, conceptul a devenit din ce în ce mai profund și mai cuprinzãtor. Astãzi, imaginea este consideratã a fi mult mai mult decât impresia, construcția creatã prin proiectare graficã, sau publicitatea. În teoriile moderne ale managementului sunt evidenþiate natura multidimensionalã a imaginii ºi aspectele intagibile ale acesteia.

În ciuda recunoaºterii impactului imaginii asupra succesului în cariera individualã și instituționalã, încã existã confuzie în conceptualizarea imaginii publice și a reputației, precum și discuții despre potențialul și abilitãțile de a gestiona imaginea și reputația sistematic.

Imaginea reprezintã o evaluare generalã ºi pe termen scurt a mesajelor unei organizații sau unei persoane. Este trasatã prin modul în care o organizație sau o persoanã se proiecteazã spre publicul sãu variat. Imaginea este ceea ce cred oamenii despre organizație, bazându-se pe impactul mesajelor sale. Imaginea se bazeazã atât pe cuvânt cât ºi pe faptã – pe mesajele verbale, vizuale ºi pe comportament, atât planificate cât și neplanificat, care provin de la o organizație sau o persoanã și lasã o anumitã impresie.

Astfel, autorul caracterizeazã conceptul de imagine ca fiind formatã din totalitatea mesajelor exprimate ºi comunicate, precum ºi impresia pe care acestea o lasa publicului, însã toate acestea pe un termen scurt.

Jean-Jacques Wunnenburger afirma faptul cã termenul “imagine”, în esenþa lui, acoperã “un echivoc semantic profund”, în ciuda faptului cã acesta devine utilizat din ce în ce mai des, având chiar o tendinþã de demonetizare. Din punct de vedere al substantivelor, se poate gãsi noþiunea “eikon”, care provine din rãdãcina principalã “weik”, exprimând noþiunea de asemãnare.

În afarã de aceºți termeni care provin din aceastã rãdãcinã, se pot observa mai mulþi termeni care au origini diferite. Un exemplu poate fi cuvântul “eidolon”, care exprima ideea de imagine ºi provine din cuvântul “eidos”, care exprima ideea de formã, aspect. Eidolon are, de asemenea, o corelaþie cu reflectarea realitãþii, fiind asociat cu minciuna.

Deoarece nu toate categoriile de public primesc aceleași mesaje ºi, de asemenea, nu le proceseazã în același mod, imaginea poate fi inconsistenta și poate varia de la un public la altul sau de la o datã la alta. Întrucât reputația este consideratã ca fiind interactiva și asociată cu relațiile publice, imagine, uneori este legatã mai mult de publicitate și de producție / prezentare a unor mesajelor îndreptate în sprijinul unui efort de branding pentru un segment de public sau de piaþã.

Reputația este impresia generalã ºi pe termen lung pe care o organizație sau o persoanã o lasa unui anumit public. Fiind bazatã pe modul în care un publicul vede și înțelege organizația sãu persoana respectivã, reputația, astfel, este impresia dominantã și evaluarea socialã pe care oamenii o au.

Reputația își are rãdãcinile în ceea ce oamenii știu sau cred cã știu despre o organizație sau o persoanã (elementul cognitiv) și atitudinile pe care le dețin în baza acestor informații (elementul afectiv).

Reputația este consideratã parte din capitalul social al unei organizații sau al unei persoane. Putem spune cã reputația este, probabil, cel mai important obiectiv al oricãrui program de relații publice, și cu siguranțã unul dintre aspectele cele mai vulnerabile ale oricãrei organizații.

Nu existã nici o îndoialã cã noțiunea de imagine este una dintre cele mai discutate și controversate concepte ale relațiilor publice.

Reputația nu trebuieqconfundată cu imaginea, care este oqchestiune artificială, oqimitație considerată reală. Imaginea întreprinderiiqeste un instrumentqde marketing ceqse utilizează pentruqobținerea unei reputațiiq"solide".

Mai multe concepte se gãsesc în definirea conceptului de imagine : imagine, brand, marca imagine , reputație și notorietate. De asemenea, cel mai evident mod în care acest concept este utilizat în relațiile publice este cel negativ, de multe ori asociat cu a fi un proces deliberat de construire a unelor reprezentãri pozitive despre organizație, chiar dacã în unele cazuri, realitãțile din aceastã organizație contrazic acele imagini.

Astfel, pe baza faptului cã imaginea este ceva în mod deliberat fãcut de organizații sau persoane publice, pentru a " picta " adevãrul, care uneori este prea crud pentru a fi prezentat ca atare diferitelor categorii de public, relațiile publice ºi presa sunt deseori vãzute ca un sistem de manipulare a oamenilor, ca un proces de înșelãciune ºi un proces de promovare a neadevãrurilor despre lideri, evenimente, organizaþii, cu scopul de a atrage segmentele de public de care sunt interesaþi pentru a servi intereselor lor.

A.Denner definește imagineaqca fiind "unqhalou de reprezentăriqale ideilor,qsentimentelor, atitudinilor, credințelor maiqmult sau maiqpuțin explicite,qmai mult sauqmai puțin profunde, mai multqsau mai puținqconștiente, avândqun conținut emoționalqmai mult sauqmai puțin dens, mai multqsau mai puținqimportant ". Efectuând oqsinteză a acestorqdefiniții se poateqspune că imagineaqreprezintă ansamblul reflectărilorqde natură materialăqsau imaterială,qcu conținut raționalqsău emoțional,qale unor obiecteqsau fenomene,qproduse sau servicii, mărci sauqîntreprinderi, formateqde-a lungul timpuluiqîn conștiința unuiqindivid.

Termenul "Imagine" vine de la latinescul imago ( fata, imagine ; reproducere, copie, aspect) și este în general, definit în Dicþionarul Limbii Române ca: "reflectarea unui obiect în conºtiinþã ca o senzație, percepție și reproducere, și reprezentarea unui obiect cu ajutorul unui stimul optic". Aceastã definiție a termenului are un interes deosebit pentru relații publice, publicitate și marketing.

Pentru psihologul Gerhardt Kleining, primul care vorbește despre acest concept, imaginea este "totalitatea percepțiilor, așteptãrilor, ideilor și sentimentelor dinamice, mai mult sau mai puțin structurate, pe care o persoanã sau mai multe persoane o au pentru un obiect ".

În viziunea sa, imaginea vizeazã modul în care realitatea este perceputã pe un sistem de valori intrinseci pentru fiecare persoanã sau grup de persoane .

Dacă între imagineaqdorită și ceaqpercepută apar distorsiuni, motivul esteqacela că imagineaqcomunicată, maiqbine spus modulqîn care imagineaqdorită a fostqconcretizata în mesajeqtransmise publicului nuqa fost celqmai potrivit sauqmijloacele la careqs-a apelat nuqși-au atins ținta.

Imaginea reală, percepută deqcătre public,qși care corespunde, reprezentărilor acestuiaqdespre întreprindere,qeste în faptqceea ce conteazăqîn decizia deqcumpărare.

Deșiqdistorsiunile sunt inevitabileqde la oqcategorie de imagineqla altă,qpentru a leqreduce pe câtqposibil, firmaqtrebuie să îșiqconceapă o politicăqde comunicații bineqfundamentată și careqsă fie testatăqînainte de lansare.

Împreunã cu dezvoltarea psihologiei cognitive dar și a psihologiei Gestalt (ansamblu este diferit de suma pãrților sale ) și a fenomenologiei, cercetãtorii au prezentat teoria conform cãreia percepția noastrã asupra lumii nu reprezintã suma percepþiilor piese componente, ci mai degrabã o percepție de ansamblu pe care o dezvoltã creierul uman .

Prin urmare, percepția unei organizații, unei persoane sau unui produs este mai mult decât suma percepþiilor elementelor constitutive, ceea ce face că imaginea anumitor persoane, organizații sau produse sã devinã relativ stabilã și greu de influențat prin mesaje sporadice care vizeazã numai anumite elemente.

Definirea conceptului este similarã în cadrul relațiilor publice. De exemplu, Cristina Coman, în cartea sa ‘Comunicarea de crizã. Tehnici ºi strategii’ aratã cã: cercetãtorii includ în " imagine " suma percepțiilor, informațiilor, stereotipurilor, ideilor și credințelor pe care o persoanã sau grup o are despre organizație. Acestea evolueazã în timp și sunt foarte sensibile la schimbãrile din opinia publicã în legãturã cu organizația. "

Ea ajunge la concluzia cã " imaginea se referã la toate impresiile pe care o persoanã sau un grup o are despre alte persoane sau organizații". De asemenea, pornind de la crearea imaginii ca " toate reprezentãrile raționale și emoționale pe care o persoanã sau un grup de persoane le asociazã cu o anumitã instituție" , J. M. Decaudin și colaboratorii sãi, considerã cã imaginea unei organizații este compusã din trei elemente :

1. imaginea doritã : ceea ce organizaþia dorește sã transmitã diverselor categorii de public, folosind tehnici de comunicare internã sau externã;

2. Imaginea transmisã: transpunerea imaginii dorite în diferite mesaje, în funcție de tehnicile de comunicare utilizate;

3. Imaginea perceputã : imaginea pe care publicul o are despre organizație, dupã ce au intrat în contact cu mesajele transmise de cãtre organizație.

I.2 Tipologie

TIPOLOGIA IMAGINII SOCIALEqÎN FUNCȚIE DEqSURSA

În practică, esteqdificil, dacă nuqimposibil, să seqdeceleze toate acesteqtipuri de imagine excepția oqconstituie organele centraleqale puterii înqstat:

Președinție;

Parlament;

Guvern;

ministere;

personalitățiqpolitice.

În cazul celorlalteqorganizații/personalități, analistul nuqva opera cuqimaginea globală, ciqcu imaginea parțialăqoferită doar deqacele componente aleqimaginii în careqse pot decelaqreferiri la obiectulqanalizei.

TIPOLOGIA IMAGINIIqÎN FUNCȚIE DEqPOZIȚIA ÎN ACTULqCOMUNICAȚIONAL

Fiind oqconsecință a procesuluiqcomunicării sociale, imagineaqpoate fi investigataqși în funcțieqde poziția obiectuluiqsau în actulqcomunicațional. Imaginea rezultantăqpoate fi descompusaqîn:

imaginea indusă, obținutăqprin analiza mesajelorqtransmise de obiectulqinvestigației;

imaginea difuzată, obținutăqprin analiza informațiilorqreferitoare la obiectulqinvestigației transmise deqalte surse;

imaginea reflectată, obținută prin analizaqinformațiilor referitoare laqmodul în careqa fost recepționataqimaginea indusă deqcătre grupul țintăqal comunicării.

I.3 Caracteristici

Importanța imaginii este datã de posibilitatea ei de a contribui la formarea conduitelor și la orientarea comunicãrilor sociale în modalitãți diverse: difuzare, propagare și propagandã; ordinea schimbãrii este una clarã – de la modificarea opiniilor (partea flexibilã), la atitudini și în final, modificarea convingerilor/ credințelor (nodul central sau nucleul).

Teoriile fenomenologice situeazã imaginea în sfera experiențelor personale și a comportamentului individului. Ca urmare, experiența în desfãșurare, imediatã, trãitã de oameni este fundamentalã, esențialã în constituirea imaginilor. Prin prisma acestei accepțiuni omul își construiește modele reprezentaționale asupra lumii, reușind pe aceastã bazã sã-i dea acesteia un sens. Astfel, mecanismele interne implicite, generate în om de experiența proprie, fac posibilã formarea și în același timp, cristalizarea imaginii de sine și a imaginilor despre lumea în care trãiește.

Rolul cu totul deosebit al imaginii este acela cã poate sã influențeze puterea de decizie a unui individ sau a unei colectivitãți, întrucât este perfect adevãrat, viața omului este legatã în egalã mãsurã de imagini, de simboluri (care asigurã medierea între conștient și inconștient, stabilind, conform lui Jung, o relație între ceea ce este ascuns și ceea ce este manifest) ca și de realitãți palpabile. Referitor la imagini, acestea nu se limiteazã la cele întruchipate în producțiile iconografice și artistice, ci se extind și la cele din universul imaginilor mentale.

Dezvoltarea imaginii instituționaleqpoate avea obiectiveqfoarte diferite șiqpoate fi adresatăqunui segment deqpublic foarte diferitq.

Astfel,qîntreprinderea poate urmăriqrealizarea unui climatqde muncă dinamicqadresându-se în acestqcaz salariaților săiqsau intrprinderea vizeazăqatragerea unor noiqsegmente al piețeiqîn cadrul clienteleiqsale, caz înqcare comunicațiile vorqfi îndreptate spreqținte diferite.qReferitor la conceptulqde imagine,qputem identifica maiqmulte modalități deqabordare a acesteia.

Imaginea unei organizații este un obiect de patrimoniu, fie cã este moștenitã (ca de exemplu imaginea firmei Rolls Royce, care a traversat nealteratã mai multe decenii în secolul nostru, fiind în tot acest timp un puternic factor de promovare, pe piațaqmondialã a produselorqfirmei), fie cã este inclusãqîn totalitateaqbunurilor organizațiilor (caqde exemplu, imagineaqfirmei Coca-Cola, careqeste consideratã caqfiind mai valoroasã decâtqansamblul mijloacelorqfixe ale gigantuluiqtransnațional), fie cã este apreciatãqca o dimensiuneqnematerialã, subiectivã, darqcare poate fi apreciatãqîn bani, întrucât areqvaloare pe piațã.

Aºadar, informaþiile implicateqîn influenþarea imaginiiqnu pot fiqadecvate, oportune, coerenteqºi suficiente dacãqnu decurg dintr-oqconcepþie care iaqîn considerare detaliiqale desfãºurãrii relaþiilorqcu partenerii, opþiunileqstrategice ale organizaþieiqºi modalitãþile înqcare "populaþiile -qþintã" proceseazã informaþiileq(produc imaginile despreqorganizaþie).

Organizaþiile trebuie sã adopte anumite mãsuri împotriva formãrii unei imagini eronate despre produsele lor, conducerea sau întreg corpul acesteia, având în vedere faptul cã imaginea poate influenþa atitutinile, comportamentele ºi opþiunile oamenilor. Astfel, cu cât organizaþia este mai mare ºi cu cât realizeazã mai multe tipuri de activitãþi complicate, cu atât este mai necesarã gestionarea formarii imaginii.

Gestionarea este deosebit de importanta atât în privinþa imaginii personalului propriu cât ºi ale persoanelor din exteriorul organizaþiilor.

Imaginile pot fi constituite din produsele organizaþiei, mãsurile adoptate de organizaþie, anumite manifestãri ale personalului, în anumite împrejurãri, precum ºi deciziile care au o anumitã finalitate. Este esenþial ca acest proves sã fie monitorizat, pentru că mesajul transmis de organizaþie sã nu riºte sã fie unul insuficient ºi eronat.

Ca urmare, organizaþiile pot sãqfie afectate deqimagini despre ele, imagini care suntqdeformate ca urmareqa propriilor neglijenþe. Monitorizarea proceselor deqformare a imaginilorqpoate sã ofere dateqpentru a seqevita constituirea unorqimagini eronate darqºi pentru aqse sesiza aspecteleqdin organizaþii careqpot sã afectezeqprin lacunele lor, formarea imaginilor.

I.4 Tehnici de creare a imaginii

Afirmația potrivit căreiaqcomunicarea contemporană esteqdominată de componentaqsa vizuală aqdevenit deja unqtruism.Într-o lumeqal cărei ritmqse accelerează exponențial, strategiile de comunicareqsunt nevoite săqpună accentul peqceea ce seqpoate transmite imediatqși solicită unqefort minim dinqpartea receptorului. Deqaceea, imaginea vizualăqtinde, la rândulqei, spre esențializare, claritate și acuratețe. Construirea profesionistă aqimaginii unei companiiqsau persoane presupunequn set coerentqde activități, organizateqîn timp, cuqobiective asociate fiecăreiqetape, modalități deqevaluare și costuri. Acestea pot fiqrealizate prin anumiteqtehnici careqsă conțină obiectiveqde comunicare șiqpoziționare, categorii deqconsumatori țintă, obiectiveqde acțiune șiqstrategie de media.

O strategie de construire a imaginii unei organizații trebuie sã urmãreascã realizarea și consolidarea identitãții acesteia în mentalul grupurilor țintã, astfel organizațiile sunt preocupate de punerea în practicã a unor strategii care vizeazã crearea unei imagini pozitive puternic credibile, distincte și clare în mediul social relevant și în sferele de interese.

Elementele unei strategii de creare a imaginii sunt:

– scopul ºi obiectivele care trebuie îndeplinite;

– componentele principale ale imaginii companiei;

– categoriile de public;

– resursele umane ºi cele materiale;

– canalele pe care se creeazã imaginea;

Deloc de neglijat în tehnicile de construire a imaginii sunt urmãtorii factori: efectul haloului; rãsturnarea imagologicã; utilizarea multiplicatorilor de imagine; diferenþierea imaginii.

I.4.1 Efectul haloului

Efectul haloului constã în transferul credibilitãþii unei persoane, instituþii, etc. foarte cunoscute, care se bucurã de o imagine pozitivã pe piaþã ºi care are deja o reputaþie solidã, asupra imaginii organizaþiei, în vederea creºterii notorietãþii ºi credibilitãþii acesteia.

De exemplu, succesul rãsunãtor al filmului „E.T.”, regizat de Steven Spielberg, a determinat firma producãtoare de dulciuri Hershey Chocolate sã creeze o nouã acadea. Audiența uriașã a peliculei s-a reflectat și în creșterea impresionantã a vânzãrilor acadelei Hershey. Ca urmare a transferului de notorietate, cotația firmei la bursã a crescut cu 20 de puncte în câteva luni.

Același lucru seqîntâmplă și înqindustria modei. Adăugareaqnumelui unui designerqde modă peqetichetă unei perechiqde blugi, aduceqprodusului calitate, frumusețeqși un prețqmai mare. 

Deºi este o tehnicã deosebit de utilã, reuºind sã realizeze un transfer de imagine între companie, membrii sãi ºi produsele sau serviciile oferite pe piaþã, efectul haloului se poate produce ºi în sens invers, în cazul imaginilor negative. Altfel spus, o gafã managerialã, o atitudine necorespunzãtoare a angajaþilor, o campanie de promovare a vânzãrilor defectuos realizatã, toate acestea pot sã influenþeze în termeni nefavorabili imaginea organizaþiei.

Utilizarea acestei tehnici, adicã a imaginii unei companii sau unei personalitãþi are avantajul unei credibilitãþi sporite în rândul opiniei publice, datoritã faptului cã transfera imaginea dinspre personalitate spre organizaþie, în scopul captãrii bunãvoinþei publicului. Poate fi atât un fenomen social, datoritã faptului cã se adreseazã întregii populaþii, cât ºi unul de comunicare.

I.4.2 Rãsturnare imagologicã

Rãsturnarea imagologicã reprezintã ansamblul activitãþilor de relaþii publice care au ca scop modificarea imaginii organizaþiei dinspre negativ cãtre pozitiv. Pentru a obþine acest efect, se apeleazã la asocierea produselor sau serviciilor oferite cu evenimente de largã audienþã ºi recunoaºtere naþionalã sau internaþionalã, punându-se accentul pe modificarea, îmbunãtãþirea sau înnoirea produselor/serviciilor oferite.

De exemplu: pentru produsele sportive – Jocurile Olimpice sau Cupã Naționalã/Internaționalã de Fotbal; pentru ținute vestimentare – festivaluri de muzicã; pentru universitãți – implicarea în cercetãri de anvergurã pe plan național sau pe plan internațional, în simpozioane științifice, precum și în rezolvarea unor probleme ale comunitãții ș.a. Pentru a beneficia de avantajele acestei tehnici de construire a imaginii, companiile trebuie sã þinã cont de faptul cã ea poate deveni foarte riscantã, dacã afirmaþiile nu sunt susținute faptic, dacã nu se bazeazã pe adevãr.

Utilizarea multiplicatorilor de imagine (angajaþi, foºți angajaþi, susþinãtori, mass-media) este o tehnicã ce presupune informarea unitarã a acestora cu privire la companie, la produsele/serviciile sale, la acþiunile de responsabilitate socialã pe care le practicã, la succesele sale, în speranþa cã vor retransmite informaþiile ºi mesajele primite. Limitele acestei tehnici sunt date de riscul deformãrii ºi denaturãrii informaþiilor, context în care se poate forma chiar o imagine nefavorabilã organizaþiei.

Reclama – cuprindeqtotalitatea mijloacelor ºiqtehnicilor al cãrorqscop este acelaqde a atrageqatenþia consumatorilor asupraqunui produs sauqserviciu. Scopul esteqde a convingeqpublicul sã reacþionezeqîntr-un mod determinantqaºa cum aqfost sfãtuit deqemiþãtor.

Caracteristicile principale aleqreclamei sunt:

• scopul purqeconomic

• activitatea comercilã

• contribuþia laqrealizarea vânzãrii deqmasã

• favorizarea cheltuielilor pentruqcercetare , caqºi consolidarea imaginiiqde marcã

• crearea vizibilitãþii, credibilitãþii, notorietãþii produselorqsau serviciilor

– liderii deqopinie – sunt ceiqcare creeazã imagineaqca formatori deqopinie, împreunã cuqfactorii de decizieqºi factorii deqinfluenþã. Au unqrol important înqfiltrarea informaþiei, orientareaqpercepþiei ºi formãriiqatitudinilor. Lor liqse atribuie însuºiriqcare îi recomandãqca adevãraþi catalizatoriqai opiniei publice. Se relevã astfelqcaracteristici majore precum:

• seqmanifestã intens cuqprivire la oqanumitã poziþie sauqsubiect de dezbatere

• seqremarcã drept mariqconsumatori de informaþieqvehiculatã prin presã

• aderãqrepede la ideeileqnoi

• sunt întâlniþi laqtoate nivelele comunitãþii

• suntqpercepuþi ca autoritãþiqîn anumite domanii

• qsunt percepuþi ºiqreflectã deciziile ºiqopiniile strategice aleqcelor aflaþi înqtrepte superioare înqstructura de putereqa comunitãþii.

I.4.3 Evenimentul

Tehnicileqde creare aqevenimentului se bazeazãqpe semnificaþia deosebitãqa acestuia ºiqpe impactul majorqpe care-l areqîn crearea imaginii. Evenimentul este oqacþiune care acþioneazãqasupra momentului colectivqºi care determinãqaprecieri, evaluãri ºiqopinii. Evenimentele legitimeazãqºi creeazã autoritate. Factorii care determinãqeficienþa evenimentului:

• credibilitatea autoritãþiiqemitente

• responsabilitatea organizatorului

• forma mesajului

Înqcazul credibilitãþii evenimentuluiqsunt importante imaginileqdin sursã credibilã, dar ºi deqvalorizare, putereqde valorizare aqevenimentului. Riscul pierderiiqcredibilitãþii este suficientqde mare atunciqcând relaþia esteqalteratã de caracterulqdenaturat al avenimentului, creeat pentru aqmanipula sau convertiqopinia publicã înqinterese obscure, fãrãqechivalent în relaþiaqde încredere dintreqpopulaþie ºi organizaþie.

Valoarea unui evenimentqeste datã înqprincipal de intersecþiaqpozitivã dintre impertinenþaqlogicã, necesitatea mesajuluiqºi imaginea peqcare o areqcolectivitatea mediului socialqasupra fenomenului descrisqîn mesaj.

Formaqmesajului este adaptatãqîn funcþie deqobiectivele creatorului deqeveniment, de impactulqla public ºiqde competenþele specificeqatât ale momentului, cât ºi aleqpublicului. Etapele creãriiqevenimentului:

• definirea evenimentului – cuqprecizarea rgumentaþiei pentruqsusþinerea acestuia ºiqexplicarea implicaþiilor

• stabilirea structuriiqevenimentului: analiza scopului, precizarea modalitãþilor deqrealizare a scopului, analiza mediului socialqîn care seqdesfãºoarã evenimentul ºiqa aspectelor deqasigurare materialã

• planificarea evenimentului -qun eveniment poateqavea un caracterqinstantaneu, brusc ºiqcu desfãºurare rapidãqsau poate fiqanunþat prin acþiuniqpregãtitoare în funcþieqde complexitatea procesuluiqºi de dificultateaqde receptare. Specialiºtiiqîn relaþii publiceqau sugerat oqsecvenþialitate precisã înqcrearea evenimentului înqtrei paºi: tequiþi în urmã-qdacã organizaþia areqo istorie aqevenimentului, te uiþiqîn jurul tãu, te uiþi înqinteriorul organizaþiei tale-resurse. Cele trei secvenþeqînseamnã continuitate, contextualitateqºi promovarea valoriiqinterne a organizaþiei. Toate trei, conjugateqasigurând un plusqde interes evenimentului. Modalitãþi de transmitereqa mesajului:

• ºtiri deqpresã

• conferinþe de presã

• interviuriqcu personalitãþi

• sondaje deqopinie

• filmele publicitare

• articole deqpresã

• comunicatele ºi declaraþiileqde presã

– evaluarea imaginiilorqsociale ale organizaþiilor

-qprimul criteriu esteqsã îndeplineascã condiþiileqde suficienþã.

Înqfelul acesta seqacoperã sfera deqmanifestare ºi deqrelaþii a entitãþiiqcercetate. Insuficienþa criteriilorqdeterminã caracterul irelevantqal imaginii obþinute. Rezultã cã imagineaqunei organizaþii poateqfi evaluatã înqurmãtoarele moduri: spontan; pe baza unorqinterpretãri în funcþieqde criteriile insuficiente; pe baza unorqinterpretãri în funcþieqde criteriile suficiente.

Pentru a obþineqo imagine corectã, o imagine socialãqa organizaþiei arqtrebui îndeplinite urmãtoareleqcriterii:

• funcþia realã aqorganizaþiei în societate

• funcþiaqatribuitã organizaþiei prinqdecizii

• orizonturile de interpretareqîn care funcþioneazãqorganizaþia: religie, ideologia

• concepþiaqde organizare aqorganizaþiei • normarea internã aqorganizaþiei

• funcþionarea efectivã aqorganizaþiei organizaþiei

I.5 Instrumente de creare a imaginii

I.5.1 Discursul public

Dupã M. Tuþescu, discursul este un enunþ sau un ansamblu de enunþuri considerat din punct de vedere al producerii sale, adicã un enunþ sau un ansamblu de enunþuri în situaþia de comunicare. Aceasta înseamnã cã studiul discursului este strâns legat de analiza urmãtorilor factori: enunþãtorul; destinatarul sãu sau alocutorul; spaþiul ºi timpul comunicãrii; intenþia comunicativã a enunþãtorului; tema discursului, o cunoaºtere comunã împartăºitã de cãtre enunþãtor ºi destinatarul sãu care se referã la datele referenþiale, culturale etc.

Comunicarea favorizeazã dezvoltareaqsituaþiei de discursqºi este oqmodalitate de interacþiuneqpsihosocialã, un schimbqcontinuu de discursuriqîntre interlocutori, menitqsã realizeze oqrelaþie interumanã durabilã. Realizându-se cu ajutorulqunor limbaje verbaleqºi nonverbale prinqcare se faceqschimb de mesajeq(informaþii, simboluri, semnificaþii, idei, sentimente, intenþii, interese etc.), actulqcomunicãrii modificã oriqmodeleazã comportamentul individualqsau de grup.

Fiind o activitateqpsihofizicã ce antreneazãqîntr-o relaþie douãqsau mai multeqpersoane pentru atingereaqanumitor obiective, comunicareaqeste ºi unqproces psihosocial careqinfluenþeazã, prin limbajeqspecifice, atitudinile ºiqcomportamentele interlocutorilor.

A comunica eficientqºi expresiv cuqceilalþi ºi cuqsine prin situaþiaqde discurs înseamnã:

–qa convinge;

– aqdezvolta gândirea, afectivitateaqºi personalitatea;

– aqinforma inteligibil ºiqa înþelege corectqsemnificaþia mesajului;

– aqsesiza ºi aqconºtientiza reacþiile, atitudinileqºi modificãrile comportamentaleqale auditoriului.

I.5.2 Instrumente de relaþii publice

Profesionistul în PRqtrebuie să aibăqstudii în domeniuq(pe care șiqle poate însușiqfie la facultateaqde stat acreditataqdedicată în totalitateqrelațiilor publice, fieqla o secțieqde același felqdin cadrul instituțiilorqde învățământ superior, ori în urmaqunui master înqdomeniu în Bucureștiqsau în instituțiiquniversitare din alteqțări).

Este însăqperfect adevărat căqexistă PR-isti careqnu au aceastăqformație – deqcomunicator. Imaginea careqse dorește aqfi întipărită înqmintea publicurilor vaqdiferi de laqorganizație la organizație, în funcție deqvalorile lor șiqde segmentul deqpiață căruia i/liqse adresează. Așaqse face căqdeși există maiqmulte bănci, uneleqacorda credite ipotecare, altele pentru achiziționareqde bunuri, alteleqse adresează tinerilor, altele oamenilor deqafaceri cu precădereqs.a.m.d.

Există oqsumedenie de instrumenteqși metode specificeqcare sunt aplicateq- separat sauqcombinate – pentruqatingerea acestui scop:qcrearea și întreținereaqunei imagini. Esteqnecesar ca atareqcă specialistul înqrelații publice săqle cunoască peqtoate și săqaibă acel flerqabsolut necesar pentruqa ști ceqși cum săqselecteze. 

Putem afirma, astfel, ca specialiștii în relațiiqpublice creează șiqgestionează imaginea publicăqa unor instituții, societăți comerciale, partideqși organizații politiceqsau organizații non-guvernamentale. În anul 2015, această gestionare aqimaginii publice areqloc atât inqmediul offline, celqreal și fizic, cât și înqcel online

I.5.3 Instrumente ale mass-media

Instrumentele mass-media pot fi mecanisme deosebit de importante de creare și dezvoltare a imaginii. Acestea se pot împărți în mai multe categorii care depind de anumite genuri cum ar fi: genul informativ, genul publicistic, etc. Reportajul poate figuraqși între genurileqinformative.

Genul seqcaracterizează prin implicareaqziaristului în evenimentulqprezentat și prinqfolosirea de mijloaceqliterar-plastice. Într-o situație similarăqse afla șiqinterviul, gen careqdezvăluie faptele, evenimentele, ideile prin intermediulqdiscuției ziaristului cuqun interlocutor, înqurma unei întrevederi.

Forma clasică deqinterviu este succesiuneaqîntrebare-răspuns. Trebuie precizatqcă numai uneleqreportaje sau interviuriqpot fi incluseqîn sfera informativului.

Unele reportaje sauqinterviuri sunt maiqbogate în elementeqcomentativ-analitice și aparținqsferei genurilor comentative. Fiecare cu specificulqsau, având comunăqponderea acordată argumentațieiq(răspunsurile la întrebărileqde ce? șiqcum?), articolul, ancheta, cronică, documentarul, pamfletul, eseul sunt genuriqcomentative.

Contribuția fotoreporterului înqziaristică a datqnaștere unor genuriqspecifice: știrea foto, fotoreportajul, fotoancheta, fotocronica. Preluate din presaqscrisă, genurile ziaristiceqși-au păstrat dateleqesențiale la radioqși televiziune. Elementeqspecifice există pentruqfiecare canal înqparte. De exemplu, în presa scrisăqcotidiană, știrea începeqcu răspunsul laqîntrebarea când?, spreqdeosebire de aceeașiqștire la radioqși televiziune, careqtrebuie să de-aqrăspuns, înainte deqtoate, la întrebareaqce s-a întâmplat? 

ªtirea

Știrea ia naștereqla confluența "aqtrei elemente semnificative:qun eveniment, careqimplică un anumitqtip de acțiune;qo informație, înqcare se descrieqsau se relateazăqdespre această acțiuneqîn termeni inteligibili;qun public căruiaqîi sunt adresateqștirile prin intermediulqmijloacelor de comunicare".

Știrea simplă esteqtipul de știreqcare are oqsingură idee deqbază prezentată înqintroducere. Într-o știreqsimplă, faptele seqorganizează conform importanțeiqlor în concordanțăqcu ideea deqbază.

După MelvinqMencher (profesor laqFacultatea de Ziaristicăqdin cadrul UniversitățiiqColumbia) știrea simplăqtrebuie să aibăqurmătoarea structură: introducereq(lead), informație explicativă, informație secundară, informațieqcontextuală (background) -qcare permite cititoruluiqsă cunoască antecedenteleqevenimentului și elaborareaqmai amplă aqintroducerii.

Imaginea publicã a unei persoane sau firme depinde în mod clar de modul de formare ºi de aspectele descrise ale unei ºtârî. În funcþie de aceste elemente componente, publicul îºi va forma propriile pãreri, care au od eosebita importanta în formarea imaginii colective.

Reportajul

În cazul reportajului, imaginea este creatã chiar prin obiectul principal al informãrii publicului despre persoana, produsul sãu compania respectivã.

Spunem că nuqorice știre esteqîn mod automatqsubiect de reportaj. În cazul evaluăriiqinformației tratate înqreportaj trebuie avutăqîn vedere semnificațiaqjurnalistică a faptelor.

Mult mai aproapeqde paradigmele mass-mediaqromanești este tipologiaqpropusă de PhilippeqGaillard, care distingeqdouă mari categoriiqde reportaje:

"Deqo parte existaqreportajele specializate, careqse mai cheamăquneori și croniciqparlamentare sau politice, judiciare, sportive (…). De altă parte, găsim reportajul maiqpuțin specializat, careqconstă în tratareaqunor subiecte fărăqlegătură între eleqși al cărorqtip este reportajulqde informare generală".

Pentru a concluziona, îl vom citaqpe Michel Voirol:q"scopul redactării unuiqreportaj este acelaqde "a-i faceqpe cititori săqvadă, să audăqși să simtăqceea ce jurnalistulqînsuși a văzut, a auzit șiqa simțit."

Interviul de presă

Interviul de presã reprezintã un bun instrument mass-media de realizare a imaginii datoritã succesiunii întrebare – rãspuns ºi posibilitãþii de preîntâmpinare a acesteia cu anumite rãspunsuri prestabilite. De asemenea, interviul reprezintã modalitatea de contact direct dintre o persoanã publicã sau companie ºi publicul sãu, intermediata desigur de cãtre cnalul mass-media utilizat. q

Se știe căqîn situația deqdesfășurare a unuiqinterviu, fiecare dinqactorii implicați qîn această interacțiuneqare anumite așteptăriqși pleacă deqla anumite presupuneri;qde regulă, acesteaqse concretizează înqregulile cu careqcei doi actoriqai situației deqcomunicare sunt deqacord pentru aqcrea o atmosferăqde încredere mutuală.

În general, reporterulqașteaptă de laqintervievat să iqse spună adevărulqși să îșiqasume responsabilitatea celorqafirmate. Intervievatul pronesteqde la premisaqcă, în urmaqinterviului, reporterul vaqutiliza corect celeqafirmate și nuqle va deforma. În cele maiqmulte interviuri, întrebărileqse pregătesc dinqtimp.

Cel maiqatent sunt pregătiteqatât primele întrebări, cât și celeqesențiale (de aqcăror desfășurare depindeqmodul în careqare loc discuția). Alte întrebări ajutătoareqsau complementare potqsă decurgă directqdin răspunsurile intervievatuluiqși nu potqfi pregătite. Qqqq

În cazulqinterviurilor de personalitate, este obligatoriu căqreporterul să cauteqdatele importante referitoareqla vârsta, adresa, educația, slujba, familia, hobby-urile intervievatului.

Uneori, toate aceste informațiiqse regăsesc înqmateriale de tipqCV, dar, dinqpăcate, aceste informațiiqsunt seci, nuqdau detalii, deciqnu sunt celeqmai bune ghiduriqîn evaluarea personalitățiiqinterlocutorului. De asemenea, reporterul trebuie săqidentifice sursa astfelqîncât să furnizezeqcititorului motive deqa acorda creditqobservațiilor care potqfi facurte înqtimpul interviului. 

Capitolul II Interviul de presã

      ÎI 1.Definiþie

Interviul poate fi definit ca o tehnică prin intermediul căreia se colectează informații, în cazul interviului de știri. De asemenea se poate defini și ca un gen publicistic care se desfășoară folosind anumite tehnici specifice, în cazul interviului de profil sau de analiza, etc.

Scopul principal al interviului este adunarea informațiilor, care împreună cu alte date, oferă lămuriri asupra unei idei sau eveniment. O categorie aparte de interviuri este cea care cuprinde interviurile orientate asupra unei unice persoane. Aceste tipuri d einterviu au scopul de a oferii explicații, lămuriri, și de a comenta anumite situații.

O altă categorie de interviuri cuprinde interviurile care nu se găsesc în ziare, dar sunt acceptate de către membrii comunității științifice, și care au doar rolul de a culege informații.

Este necesară o anumită pregătire pentru realizarea interviului, pentru a crea o situație favorabilă pentru sursa de informații, pentru a aputra vorbi liber. Interviul poate fi asemănat cu o conversație, situație de comunicare unde un jurnalist adresează niște întrebări iar cealalata parte răspunde oferind informațiile necesare.

De asemenea, dacă pe parcursul conversației apar aspecte spectaculoase, interesante, jurnalistul poate să urmeze acel subiect adreand întrebări specifice.

ÎI 2. Tipologie

Interviul de presa poate fi de mai multe tipuri, și anume:

1. Interviul de descriere – este tipul d einterviu care se desfășoară intre un martor și un jurnalist;

2. Interviul de informare – se desfășoară cu actorul principal al evenimentului care face obiectul știrii;

3. Interviul de analiza – este interviul care are loc între jurnalist și o anumită persoană care răspunde la întrebarea: “de ce?”

4. Interviul de opinie – reprezintă interviul care se desfășoară în politica și are ca subiect principal anumite subiecte;

5. Interviul de comentariu – se desfășoară intre jurnalist și un anumit expert său persoana specializată, a cărui opinie este relevantă;

6. Interviul de eprsonalitate – se referă la viața celebrităților;

7. Interviul de amploare – are că teme principale cele de actualitate, care prezintă interes pentru societate;

8. Interviul de promovare – are scopul de a aduce la cunoștința publicului anumite evenimente din diferite domenii;

Interviul de presă se mai poate clasifica și după criteriul formatului, astfel:

– Interviul-reportaj

– Interviul-ancheta

– Interviul-intalnire;

– Interviul-sondaj;

– Interviul-documentar;

ÎI 3.Etapele interviullui

Interviul de presă se desfășoară respectând următoarele etape:

Identificarea subiectului sau a persoanei căreia I se va lua interviul – reporterul trebuie să se ghideze după anumite criterii în scopul alegerii interlocutorului; criteriile pot fi de mai multe tipuri, cum ar fi notorietatea persoanei, personalitatea acesteia, sau credibilitatea informației obținute astfel;

Stabilirea temei de dialog – alegerea unei teme presupune și opțiunea stabilirii unei atitudini față de subiectul interviului; atitudinile pot fi diferite, de la simaptie la confruntare;

Obținerea informațiilor – în această etapă se obțin informațiile necesare, chiar mai multe decât probabil au obținut alți jurnaliști;

Principala caracteristica este documentarea. Orice interviu s ebazeaza pe existența unui set de cunoștințe intre participanți. Interlocutorul se bazează de cele mai multe ori doar pe recomandarea unui jurnalist, în timp ce jurnalistul are nevoie de mult mai multe informații despre protagonistul interviului, informații ce pot fi obținute doar în urma unei documentări temeinice.

Orice informație poate conduce la descoperirea altei informații urmând un proces de înlănțuire.

      ÎI 4.Limbaj 

Baza principală a unui interviu o reprezintă acțiunea de a-l face pe protagonist să vorbească, să ofere informații în scopul realziarii unui text publicistic de calitate, care satisface nevoia de informare a publicului.

Pentru acest lucru, jurnalistul trebuie să fie îmbrăcat adecvat situației și s astie să pună în mod corect întrebările. Cele mai eficiente întrebări sunt cele care pleacă de la curiozitatea jurnalistului. De asemenea, eficienta întrebărilor se poate stabili și analizând dacă cititorii ar fi pus aceleași întrebări ca cele ale reporterului.

Întrebările trebuie formulate astfel încât să releve faptul că reporterul este documentat, iar protagonistul va fi interesat să ofere răspunsuri adecvate acestor întrebări.

De multe ori, anumite persoane pot da impresia că răspund la întrebări, însă de fapt, acestea nu oferă nicio informație concretă. Astfel, jurnalistul trebuie să fie mereu atent, astfel încât să observe aceste neconcordante și să înceapă să pună întrebările necesare rezolvării situației.

Dacă interlocutorul nu răspunde cocnret la o întrebare, sau evită răspunsul ocolind formularea concretă și clară, jurnalistul o poate relua de mai multe ori pe parcursul interviului, sau o poate reformula.

Un alt mod de a face pe interlocutor să ofere infromatii în plus față de cele oferite prin răspunderea la o anumită întrebare, este crearea unei pauze sugestive, prin care acesta va înțelege faptul că trebuie să ofere mai multe informații.

Un lucru important în realizarea unui interviu este formularea clară a întrebărilor, astfel încât să nu existe cauze care pot genera greșeli în oferirea de informații.

În vederea realizării unui interviu cu o persoană care nu este familiarizată cu procesul unui interviu, se vor lua în calcul întrebările care îl pot face să ofere răspunsuri despre sine, cum ar fi “ Care a fost cea mai frumoasă experiența trăită?”. De asemenea, pentru a incita persoanele să ofere răspunsuri, reporterii pot masca întrebările prin formularea de genul “ Ce părere aveți de ce a spus X despre dvs?”.

Întrebările folosite se pot grupa în:

– întrebări închise: care oferă posibilitatea de a oferi un răspuns prin “da” sau “nu”;

– întrebări deschise: aici, interlocutorul poate exprima detaliat răspunsul sau;

– întrebări directe : implica trăirile interlocutorului, descrise de acesta ;

– întrebări indirecte 

O altă clasificare a întrebărilor care pot fi puse în cadrul interviului este oferită de către studiile britanice:

– întrebări închise

– întrebări deschise

– întrebări primare

– întrebări neutre

– întrebări subsidiare

– întrebări conducătoare

De cele mai multe ori se preferă întrebările care oferă posibilitatea oferirii unui răspuns cât mai larg, evitându-se întrebările închise. Aceste întrebări pot fi unele din cele mai scurte, constând în « De ce ? » sau « Cum ? »,

Întrebările pot fi și subordonate, care au și ele tipologia lor:

– de amplificare;

– de clasificare

– de confruntare

În afară de aceste clasificări, întrebările se mai pot clasifica conform anumitor criterii:

După scop

– de opinie

– de motivație

– de mărturie

– factuale

2. După rol

– de sprijin

– de atac

– de insistenta

– de relansare

– de controversă

– de obiecție

ÎI 5.Greºelile care apar în interviul de presã

Interviul ca atare, rezultat după documentare, intervievare propriu-zisă și redactare, nu este încă apt de a fi publicat. Ca toate celelalte specii jurnalistice de teren, el trebuie "cosmetizat", îmbrăcat. Chapeaul poate conține numele și calitatea persoanelor intervievate, numele și funcția în cadrul instituției pe care o reprezintă, dar și detalii minime pentru a situa actorii în context: unde și când s-au născut, ce au făcut până acum.

În timpul interviului pot apărea o serie de erori care pot îmbrăca forme multiple. Acestea include erorile comise din neștiință anumitor elemente informative referitoare la persoana interlocutorului, sau din interpretarea eronată a unor date despre interlocutor, astfel rezultând adresarea unor întrebări care îl pot irita.

Tot aici, autorul poate insera date despre înfățișarea fizică, despre modul în care este îmbrăcat personajul, ticurile sale, persoanele cu care vine în contact, decorul în care își desfășoară munca și își petrece timpul liber.

Deși nu fac parte din corpul articolului, adică pot funcționa și separat, notele biografice sunt necesare mai ales la interviurile-portret. Alături de acestea, într-un chenar separat, în ferestre, autorul poate prezenta câteva date despre modul în care a fost luat interviul, descrierea pe scurt a locului și a circumstanțelor, elemente care îl ajuta pe cititor să vadă, să audă, să miroase, să simtă – pe scurt, să intre în atmosferă. 

Toate elementele interviului trebuie să țină cont de corectitudinea gramaticală și de ortografie, în cazul în care interviul va fi redactat pentru a fi publicat în ziar.

Titlul interviului se supune acelorași reguli ca și titlul unei știri, cu deosebirea că, în acest caz, titlul poate fi și un citat, inspirat ales, din corpul interviului.

Interviul, prin caracterul său investigativ, urmărește să obțină, din partea unei persoane care acceptă să fie numită, informații inedite, pentru a le transmite apoi, într-o formă elaborată, prin intermediul diferitelor suporturi media, receptorilor.

ÎI 6.Efecte/Contraefecte

Comparativ cu ceva ca un studiu scris, interviul permite un grad semnificativ mai mare de intimitate, unde participanții dezvăluie adesea informații personale, preferând interviul față-în-față. Ca atare, această tehnică poate evoca o serie de sentimente și experiențe semnificative în cei care sunt intervievați.

La sfârșit, interviul poate oferi participanților o ocazie de a se exprima. Ca cercetător calitativ, Robert S. Weiss îl pune, "A vorbi cu cineva care ascultă, și ascultă atent, poate fi valoros, deoarece experiența proprie, prin procesul de a fi exprimat și împărtășit, este validat."

O astfel de validare, cu toate acestea, poate avea un dezavantaj în cazul în care un participant se simte dezamăgit la încetarea relației de interviu, pentru, ca, spre deosebire de terapeuți sau consilieri, intervievatorii nu iau o măsură de responsabilitate în curs de desfășurare pentru participant, iar relația lor nu este continuă.

Pentru a minimiza potențialul de dezamăgire, cercetătorii ar trebui să spună participanților câte interviuri vor fi efectuate în prealabil, și, de asemenea, să le ofere un anumit tip de închidere, cum ar fi un rezumat de cercetare sau o copie a publicației proiectului.

În cazul unui sfârșit negativ, caracterul multiplu al interviurilor poate duce participanții să se simtă inconfortabil dacă un interviu încalcă teritoriul lor personal său privat. Pentru a evita trecerea acestei linii, cercetătorii trebuie să încerce să facă distincția între informațiile de interes public și informațiile private.

În plus, caracterul relativ intim al interviurilor poate face participanții să se simtă vulnerabili. Acest lucru poate fi valabil mai ales pentru situațiile în care un interviu oferit unui subordonat, cum ar fi atunci când intervievatorul este profesorul interlocutorului.

În aceste situații, participanții pot fi reticenți în a oferi un "răspuns greșit", sau a spune ceva care le-ar putea crea probleme. Cu toate acestea, toate relațiile de interviu, nu doar cele explicit bazate pe subordonare, sunt marcate de un anumit grad de inegalitate. Astfel, cercetătorii trebuie să fie întotdeauna preocupați cu potențialul de sentimente al participanților, mai ales în situațiile în care sunt dezvăluite informații personale.

În scopul de a combate astfel de sentimente de vulnerabilitate și inechitate și de a face participanții să se simtă în siguranță, cercetătorii ar trebui să le furnizeze informații despre studiu, cum ar fi ce riscuri potențiale ar putea implica, de asemenea, informații cu privire la drepturile lor, cum ar fi dreptul de a revizui materialele interviului și să se retragă din proces în orice moment. Este deosebit de important că reporterul să sublinieze mereu caracterul voluntar de a participa într-un studiu, astfel încât participanții să rămână conștienți de voința lor.

Aceste dinamici de putere menționate mai sus pot avea, de asemenea, efecte specifice asupra diferitelor grupuri sociale în funcție de rasă, sex, vârstă, și de clasă.

În ceea ce privește clasa , participanții de statut inferior nu demonstrează, în unele cazuri, nici scepticism excesiv nici supunere excesivă, precum și în ceea ce privește vârsta, copii și persoanele în vârstă pot prezenta temeri de a fi șefi. În scopul de a minimiza aceste grupuri social legate de sentimente negative, reporterii ar trebui să rămână sensibili la posibilele surse de astfel de tensiuni, și să acționeze în consecință prin accentuarea bunelor maniere, respectului, și un interes real în ascultarea participantului.

CAP III Studiu de caz

Scurtă biografie a persoanei

Ion Georgescu a fost viceprimarul orașului Mioveni în perioada 2000-2006.

Acesta s-a născut la data de 20 aprilie în comună Oarja din județul Argeș. Momentan acesta este căsătorit și are doi copii. Ca și studii, acesta a absolvit școala profesională de hoteluri și restaurante București. Apoi a terminat clasele a 9-a și a10-a la liceul economic „Maria Teiuleanu” din Pitești, și clasele a 11-a și a 12-a la liceul Astra Pitești.

De asemenea, Georgescu a frecventat cursurile facultății de Științe Economice. Activitatea sa profesională este una tumultuoasa, acesta ocupând de-alungul timpului posturi precum șef de depozit cantina la uzina Dacia, din anul 1985 până în 2000.

Apoi, între 2000 și 2006 acesta a fost viceprimar al orașului Mioveni, urmând ca din anul 2006 să devină primarul aceluiași oraș. Cât privește activitatea politică, acesta, la început a fost membru al vechiului partid PDSR, devenind apoi membru PSD din anul 1998.

Interviuri Ion Georgescu

Primarul Ion Georgescu din Mioveni, vicepreședinte al PSD Argeș, a fost mandatat de organizația județeană să participe joia trecută la ședința Biroului Permanent Național al PSD. A fost pentru prima dată când Georgescu a reprezentat organizația județeană la un asemenea nivel. Ca majoritatea membrilor Biroului, și Ion Georgescu a votat în favoarea excluderii din partid a lui Mircea Geoană, Dan Șova și Marian Vanghelie. La aceeași ședință a fost prezent și deputatul de Argeș al PSD Mircea Drăghici, în calitate de trezorier.

„Să ne concentrăm pe guvernare”

„Nu comentez cele trei excluderi. E regretabil că s-a ajuns aici, dar am decis să votez așa pentru că anterior votasem pentru susținerea actualei echipe de conducere și pentru rămânerea la guvernare. Este important de acum înainte să ne concentrăm pe guvernare și să facem ceea ce trebuie pentru a câștiga alegerile din 2016″, a spus Ion Georgescu. Întrebat dacă este interesat de preluarea conducerii PSD Argeș, Ion Georgescu a spus că nu vrea decât să ducă la capăt proiectele politice și administrative din Mioveni.

Directorii liberali, pe făraș

Ion Georgescu este de părere că directorii liberali de instituții deconcentrate trebuie să fie schimbați din funcții cât mai repede. „Am ridicat această problemă și la ședința Biroului Permanent Național la care am participat joi. În Argeș, dar și în alte județe, încă sunt multe funcții de directori de instituții deconcentrate ocupate de liberali. Or, aceștia au ieșit, chipurile, de la guvernare. De ce mai avem, în aceste condiții, directori liberali în funcții? În jumătate dintre deconcentrate sunt de la alte partide. A sosit momentul să ne asumăm guvernarea în totalitate cu oamenii noștri, iar acest curent de opinie este valabil și la nivel central”, a spus Ion Georgescu. În Argeș, liberalii ocupă încă funcții de conducere la instituții precum Oficiul Județean pentru Protecția Consumatorilor, Direcția Agricolă sau Direcția pentru Cultură, Culte și Patrimoniu.

(www.ziarulargesul.ro 2 decembrie 2014)

Acesta e motivul pentru care am dorit să îl intervievăm pe primarul Ion Georgescu, edilul Mioveniului aflat la al treilea mandat. 

-Prima întrebare, dle primar, va fi una, probabil, previzibilă. Dar, pentru că suntem la început de an, înainte chiar și de aprobarea bugetului, trebuie să v-o adresez: puteți să-mi schițați un ”top trei” al investițiilor pe care vi le-ați propus pentru 2015?

Desigur. Voi încerca să fiu scurt, dar trebuie, totuși să facem o distincție: cele din fonduri europene și cele din banii proprii.

 În topul investițiilor din fonduri europene va fi centura orașului, apoi uzina de apă din puțuri de mare adâncime și cred că și Muzeul DACIA. Pentru toate, în acest an se vor depune studiile de fezabilitate și proiectele pentru accesarea de fonduri europene.

Ca investiții din surse proprii (și cu un împrumut, e important de spus), sunt sigur că vom începe spitalul nou, o construcție cu o amprentă la sol de 2400 mp, o arie desfășurată totală (inclusiv subsolul) de 17300 mp și cu un volum total al clădirii de 66382 mc. 

În acest moment e în derulare licitația. Din ce știu, vreo 20 de firme au cerut clarificări. Unele au fost multinaționale, ba chiar și niște bănci s-au interesat, afând despre investiție de la firmele care și-au dorit împrumut pentru ea. 

Probabil că undeva în martie vom știi valoarea financiară după licitație și câștigătorul. 

Durata de execuție este de 30 luni efective de lucru, asta însemnând, în luni calendaristice, cam 36-38 de luni. 

Fără a crede cineva că mă laud, pot să spun că, din toate punctele de vedere (dotare, proiectare, norme sanitate și europene), ar fi cel mai modern spital de stat pus în operă în ultimii 24 de ani. Va avea angiograf, RMN, săli de nașteri, urgență modernă și, nu în ultimul rând – un personal bun și specializat.

Acest spital e un proiect foarte important pentru toată zona Mioveni, care înseamnă aproape 100000 de suflete, dar și pentru tot județul Argeș. E o investiție foarte grea, dar cred că putem realiza acest proiect, indiferent dacă îl voi finaliza eu sau alt primar. Pentru că am muncit foarte mult la el, atât eu cât și echipa mea.

-Spitalul e, în mod cert, proiectul ”vedetă” al Mioveniului. Dar un alt proiect al anului, din fonduri proprii, ne mai puteți aminti?

Văzând necesitatea oamenilor de a avea servicii medicale bune, am extins Dispensarul. Aici, din lună martie, vor funcționa cabinete noi, cu activități stabilite de noi, în urma unui studiu. Până una alta prin ele li se vor asigura locuitorilor orașului Mioveni aceste servicii. 

Un alt proiect finalizat, dar nepus în funcțiune, este sala multifuncțională din cartierul Colibași, unde avem creșă, cămin, grădiniță. Și despre azilul de bătrâni vreau să spun câteva cuvinte. E terminat și sperăm ca până la 1 Mai, cel mai târziu, să funcționeze. Are 98 de locuri și deja există cereri pentru el. Mai ales de la locuitori ai Mioveniului, care au venit aici din nordul României dar, pentru că și-au lăsat acolo părinții,vor să-i aducă aproape de ei. Obiectivul va fi în administrația Fundației Parohiei din Colibași, unde preot e profesorul universitar Gheorghe Pufu. 

-Discuția despre parohie mi-amintește să vă întreb scurt ceva despre catedrală. Cât i-ar mai trebui pentru a fi terminată și într-a cui administare e lăcașul?

Proiectul iconografic a avut 2300 de mp de pictură, din care sunt realizați sub jumătate. În timp, îi vom face. Noi, preoții și enoriașii. Și-ar mai fi de amenajat partea de nord a curții, dar asta e doar responsabilitatea administrației.

Acum,despre administrare: ca și activitate bisericească se află în folosința Episcopiei Argeșului și Muscelului, prin Protoieria Mioveni; din punctul de vedere al proprietății, a fost, este și va rămâne a orașului Mioveni. E începută de primarul Stanciu, în 1992, eu am continuat-o ca al treilea primar și e zestrea celor 38000 de locuitori din Mioveni!

-Să trecem și la politică. Aș vrea să știu, în primul rând, dacă sunteți de acord cu ideea premierului de a separa politicul de administrativ?

Și da și nu, depinde din ce unghi se vede problema. Din punctul de vedere al rezultatelor, lucru dovedit în timp, când aceeași persoană are funcție de răspundere și în administrație și în politică, se poate greși din dorința de a face maimult. Dacă sunt separate lucrurile, colegul din politic (sau din administrație) va vedea că ai greșit și te poate îndruma pe drumul cel bun. 

Ăsta e un proiect mai vechi al lui Adrian Năstase, pe care a vrut să-l implementeze după ce ar fi ieșit președinte, după 2004.

-Ați fost de curând numit în funcția de președinte executiv interimar al organizației PSD Argeș. De aceea vreau să vă știu părerea: cum vedeți organizația județeană a social-democraților, de acum încolo?

Trecem printr-o perioadă în care se încearcă armonizarea între primarii noștri, între președinții de organizații locale…Probabil că, din cauza trecerii de la un stil la altul și al problemelor din ultimul timp, unii au fost descurajați. Au fost multe evenimente și administrative și politice, iar probabil răul cel mai mare l-a constituit pierderea alegerilor prezidențiale, deși Argeșul a avut un rezultat bun, dacă nu chiar foarte bun, în comparație cu alte zone. 

Dar aici, dezamăgirea a fost foarte mare. Însă, ce-i pot eu spune unui primar care și-a făcut datoria, pe care oamenii l-au apreciat? 

Sperăm ca la Consiliul Național din 21 martie să se clarifice ce a rămas de clarificat din urmă, pentru că apoi cu toții, lideri naționali sau județeni, să avem un alt parcurs și să tragem, din nou, în aceeași direcție.

-Credeți că aveți aici o bună pepinieră de politicieni?

Eu zic că da, însă nu sunt puși în valoare. Cred că și la politica de cadre din partid trebuie umblat. Să li se dea mai multă amploare celor care doresc să activeze în anume departamente, iar acolo ar trebui să primeze competența și profesia într-un domeniu, și mai puțin faptul că ești înregimentat politic. 

-Exprimați-vă părerea față de faptul că, la alegerile din 2016, UNPR-ul și – e foarte posibil – PC-ul vor vota separat.

Există și o parte bună. Nu toată lumea iubește la fel și de aceea se risipesc voturile. Se pot face alianțe, dar după alegeri. În vara acestui an, toate partidele vor face strategii. Trebuie să luăm de bun ce va fi din ianuarie 2016 încolo, când se va intra în linie dreaptă. Acum sunt doar… tatonări. 

Cred că se așteaptă aprobarea legii electorală și decizii legate de sistemul de alegeri, componența celor două camere ale Parlamentului etc.

-Ce spuneți, va trece moțiunea de cenzură a PNL-ului? 

PNL-ul nu cred că-și dorește guvernarea! E doar un joc de imagine ce fac ei acum, vor doar puncte electorale. Nu cred în majoritatea și competența oamenilor care compun această alianță. Oricum, eu cred că moțiunea nu va trece. Mai mult, dacă o inițiază înainte de 21 martie, când vom avea noi Consiliul Național, netrecând, poziția lui Victor Ponta în partid (și nu numai) se va consolida.

Cred că nici ai lor nu o vor toți.

-Să încheiem interviul nostru, aș vrea, cu o întrebare de aici: cine credeți că va candida la funcția de președinte PSD Argeș? 

Se pot înscrie toți cei care îndeplinesc condițiile, care cred că au un proiect și pot face ceva în organizație. Dar chiar nu știu cine ar vrea.

(www.criterii.ro 11 februarie 2015 )