Crăciun Monica Ștefania – Răspunderea penală a minorilor [619803]
Crăciun Monica Ștefania – Răspunderea penală a minorilor
1
Cuprins
Noțiunii introductive …….. …………. ……………………. ………. ………………. ……..2
CAPITOLUL I Minorit atea în plan juridic ………………………….. ……………. 3
1.1 Cauzele și condițiile delicvenței juvenile ………………………….. …………… 4
1.2 Legislație națională și internaț ională în domeniul răspunderii penale
aminorilor ……………………… …………………………. …………………….. ……………… 8
1.3 Răspunderea penală a minorilor și regimul sancțioantor ………….. ……. 9
în legislația altor țării ………………………….. ………………………….. ………………. 9
CAPITOLUL II Răspunderea juridică a minorilor ………………………….. .. 15
2.1Tipurile de răspundere juridică a minorilor ………………………….. ……….. 15
2.2 Măsurile educative aplicabile minori lor în veche reglementare ……….. 17
2.3 Pedepsele aplicabile minorilor ………………………….. ………………………. 22
CAPITOLUL III Minoritatea făptuitorului -cauză d e neimputabilitate –
viziunea N CP ………………………….. ………………………….. ……………………… 25
3.1 Noțiune și condiții ………………………….. ………………………….. ………….. 25
3.2 Efectele stării de minoritate ………………………….. ………………………….. 27
CAPITOLUL IV Limitele răspunderii penale a minorilor în reglementarea
actuală ……… …………………… …………………………………………… ….3
4.1 Aspecte generale ………………………….. ………………………….. ……………. 30
4.2 Minorii care răspund penal ………………………….. ………………………….. . 32
4.3 Măsuri educative neprivative de libertate ………………………….. ………… 35
4.4 Măsuri educative privative de libertate ……… ……………… ……… ……45
4.5 Probleme referitoare la aplicarea legii penale în timp ……………………. 53
CAPITOL UL V Particularității privind răspunderea penală a minorilor 56
5.1 Unitatea și pluralitatea de infracțiuni ………………………….. ………………. 56
5.2 Tentativa în ca zul minorilor ………………………….. ………………………….. . 58
5.3 Prescripț ia răspunderii penale a minorilor ………………………….. ……….. 60
Concluzii …………… ……………………………………… ……………………. 65
Crăciun Monica Ștefania – Răspunderea penală a minorilor
2
Motto: „ Nu există un sistem de justiție pentru minori,
există numai câteva pagini în Codul penal care privesc minoritatea”
Noțiuni introductive
Prevenirea și combaterea infracționalității minorilor a constituit și
constitue o preocupare permanentă de polit ică penală în toate statelor
moderne. Necesitatea prevenirii și combaterii infracțiunilor comise de minori
apare cu atât mai evidentă cu cât fenomenul cunoaște uneori recrudescențe,
iar faptele pot fi deosebit de periculoase. Găsirea celor mai eficiente mă suri
de prevenire și combatere a fenomenului infracțional în rândul minorilor a
ridicat și problema stabilirii vârstei de la care minorul răspunde penal, adică
a vârstei de la care, corespunzător cercetărilor de psihologie pedagogică se
apreciază că acesta are înțelegerea semnificației sociale a conduitei sale
periculoase și a scopului sancțiunilor aplicate pentru o astfel de conduită.
Făcând o comparație în ceea ce privește răspunderea persoanei
majore cu răspunderea minorului, problemele care apar la cea din urmă sunt
mult mai delicate și consider că necesită o atenție și o abordare specilă
plecând de la faptul că minorii reprezintă o categorie specială de persoane.
Aceștia pentru a putea răspunde penal trebuie să îndeplinească o serie de
condiții care nu se răgăsesc în condițiile răspunderii penale a majorilor.
De altfel, î n cele ce urmează, se va arăta și faptul că există diferențe și
în ceea ce privește răspunderea penală a minorului în comp arație cu
răspunderea civilă și administrativă a acestuia, situ ații care urmează a fi
dezbătută în capitolul următor.
După cum am precizat, minorii sunt o categorie aparte de răspunzăto rii
penal, condiți ile și cauzele delincvenței juvenile fiind atent analizate deoarece
în funcție de acestea se stabilește dacă minorul va răspunde sau nu pentru
faptele sale. Astfel, minoritatea reprezintă și o cauză de neimputabilitate,
comform NCP (Noului Cod Penal) , cauză care înlăt ură caracterul penal al
faptei -în viziunea Codului Penal din 1968.
NCP a adus modificări semnificative î n ceea ce privește răspunderea
minorilor, modificări care urmează a fi dezbatute pe pa rcurul lucrării. Pentru
început, ca o mică prezentare, făcând o scurtă comparatie cu vechiul Cod
penal, noile reglementari au eliminat pedeapsa acordata în plus lăngă
măsura educativă neprivativă de libertate. Mai exact, regulile aplicabile pănă
la 1 februarie 2014 prevedeau urmatoarele: "Faț ă de minorul care ră spunde
Crăciun Monica Ștefania – Răspunderea penală a minorilor
3
penal se poate lua o masură educativă ori i se poate aplica o pedeapsă.
Pedeapsa se aplica numai dacă se a precia că luarea unei măsuri educative
nu este suficientă pentru îndreptarea minorului". În ceea ce privesc măsurile
educative, acestea sunt tratate diferit în NCP. Concret, acum se face o
distincție clară între mă surile educative neprivative de libertate și cele
privative de libertate, distincț ie care înainte nu exista.
În ceea ce privește obligațiile minorului potrivit noilor prevederi,
acestuia i se pot impune cateva obligații în plus pe durata executarii măsurilor
educative neprivative de libertate pe c are acesta trebui e sa le respecte,
aceste obligaț ii fiind într -un numar mai mare față de cele prevă zute de vechiul
Cod penal. Obligațiile pe care le poate impune instanț a se aplică acum pentru
toate mă surile educative nepriv ative de libertate, și nu doar î n cazul măsurii
libertății supravegheate, așa cum era stipulat în vechile prevederi.
Crăciun Monica Ștefania – Răspunderea penală a minorilor
4
1.Minoritatea în plan juridic
1.1 Cauzele și condițiile delic venței juvenile
Delicvența juvenilă este un fenomen social, o formă specială de
devianță socială, care include toate încălcările de norme sociale care sunt
comise de tinerii sub vârsta de 18 ani, încălcări care sunt sancționate penal;
practic acest fenomen s e referă la toate activitățile i legale care sunt comise
de copii sau adolescenții . Delincvența juvenilă ca fenomen de devianță, se
manifestă prin incapacitatea unor minori și tineri de a se adapta la normele
de conduită din societate, incapacitate datorată unor cauze de ord in bio –
psiho – social. Acest fenomen este pa rte componentă a criminalității, însă
cu identitate proprie, conferită de categoria de indivizii la care se referă.
Delicvența juvenilă se m anifestă și în Romănia , deș i nu atinge nivelul
și formele grave ca în statele capitaliste avansate. În țara noastră sunt o
mulțime de tinerii și minorii care participă la săvârșirea unor fapte penale,
cele mai frecvente fapte fiind cele de furt, violurii, vătămării corporale dar și,
întru-un număr mai redus, tentativă la omor, sau chiar omor. Acest fenomen
a cunoscut începând cu anul 2004 o creștere semnificativă dar și o diversitate
din punctul de vedere al infracțiunilor. Cifrele statisticilor și studiilor de
specialitate ne oferă o imagine rece, cutremurătoare, dar odată cu acest lucru
se conturează o adevărată dramă socială, ca re, din păcate, își are rădăcinile,
de cele mai multe, ori în instituția familiei .1
Suntem față în față cu un fenomen în plină dezvoltare și se pune
întrebarea firească: care sunt factorii care generează acest fenomen și ce
anume îi dete rmină pe tinerii zile lor noastre să adopte un comportament
antisocial, infracțional?
Am subliniat mai mai sus că acest fenomen își are originea în instituția
familiei. Într -o societate care e ste într -o continua modernizare cea mai
afectată funcție a familiei, din nefericire, este cea educativă. Studiile asupra
delincvenței juvenile arată că, în mare măsură, atmosfera din familiile
dezorganizate, lipsa autorității părintești, a controlului și a afecțiunii acestora
i-au determinat pe copii să adopte atitudini antisociale. Mergân d mai departe,
tot pe baza studiilor făcute de specialiștii criminologi s -a ajuns la concluzia
că infracționalitate infantilă apare în orice mediu social , chiar și în unul
superior, din punc de vedere etic, factorii care determină acest
comportamen t antiso cial fiind multipli și, pe lângă cadrul familial se mai
regăsesc erditatea, gradul de inteligența, sărăcia, inegalitatea socială dar ș i
1 http://z iarullumina.ro/societatea -perspectiva -crestina/delincventa -juvenila -o-drama -sociala
Crăciun Monica Ștefania – Răspunderea penală a minorilor
5
factorii de ordin psihologic. Aceștia sunt completați de situația financiară
precare a unor familii, lipsa de supraveghe re a minorului, convingerea greșită
că „dacă ești minor nu pățești nimic” , influența, de multe ori nefastă, a
grupului de prieteni, a „găș tii ”, tendința de bravură , de a fi „grozav”, „cool”
,consumul de alcool (inclusiv în familie), abandonul școlar , vuln erabilitatea
victimelor.
Raportat la cauzele delicvenței juvenile tot pe baza studiilor s -a
concluzionat că aceste cauze care generează fenomenul de delicvență
juvenilă pot fi împărțite în cauze specifice și cauze generale.
În categoria c auzelor specifice intră următoarele :
– creșt erea după 1989, a abandon ului școlar a multor elevi cunoscuți cu
comportament deviant sau preocupări antisocia le;
– lipsa de supraveghere permanentă a tinerilor de către părinți,
supraveghetori, tutori și în special a celor “prob lemă”;
– familiile dezorganizate din rândul cărora provin unii minori infractori ai căror
părinți sunt cunoscuți cu antecedente penale ;
– discontinuitatea în educație a minorilor de către școală, unități de ocrotire
( case de copii, școli de reeducare, șc oli speciale ) alte instit uții cu atribuții în
acest sens ;
– necunoașterea din timp a anturajului, a locurilor și mediilor frecventate de
minori ;
– lipsa unei legături permanente între familie și școală;
– influența unor infractori majori aflați în anturaj ul minorilor prin determinarea
acestora de a comite fapte antisociale ;
– consumul de către unii minori de substanțe halucinogene și alcool pentru
creșterea unei stări euforice.
Printre Cauzele generale regăsim :
– modificările esențiale intervenite în via ța economică, socială, culturală,
administrativă și juridică și dificultățile de adapta re la acestea;
– nefuncționelitatea la parametrii optimi a structurile și m ecanismelor
controlului social, specifice s tatului de drept;
– activitatea infracțională desfă șurată în România de cetățenii străini, ca
influență externă;
– menținerea, păstrarea anumitor structuri cu disfuncțion alitate în educația
cetățenilor;
– situația venitului național și a celui individual;
– amprenta lăsată d e criza economică generând urmăr i nefaste asupra vieții
materiale și spirituale a cetățenilor;
– tentația unor per soane de a intra în posesia unor produse, bunuri și obiecte
de valoare care au început să apară pe piață ca urmare a dezvoltării
tehnologiei;
Crăciun Monica Ștefania – Răspunderea penală a minorilor
6
– creșterea numărului locurilor unde sunt amplasate jocuri distractive și de
noroc.2
Dar principala cauză a dezvoltării fenomenului de infracționalitate în
rândul minorilor o reprezintă influența mediului social și procesele psihice
care au loc la nivelul conștiinței acestor categorii d e persoane, un rol
impornant ocupând și împrejurările concrete de viață ale individului. În
favorizarea acestui fenomen se are în vedere personalitatea copilului care
începe să se conture ze la vărsta de 2 ani, vârstă la care copilul începe să
perceapă și s ă fie atent la tot ceea ce se întâmplă în jurul său, familia fiind
cea care trebuie să vegheze la formarea și m odelarea personalității sale . În
perioada adolescenței crește capaciatea de abstractizare și sinteză, copilul
devine put ernic, capabil de efortur i mari și toate frământările adolescenței
duc la cristalizarea personalității sale, la formarea unui ideal în viață si al unui
sistem de valori care nu mai poate fi schimbat ulte rior. În cazul în care copilul
crește și se dezvoltă în condiții nesănătoase, într-o familie dezbinată, fiind
influențat negati v de colegi, de prieteni, etc. personalita tea lui poate deveni
aceea a unui infractor.
Și vârsta reprezintă unul dintre factorii generat orii de delicvență, unii
doctrinari considerând că există o strânsă r elație între vârstă și comiterea
unor fapte antisociale. Asfel, s -a constatat că cel mai mare număr de
infracțiuni este săvârșit de adolescenți și tineri pentru că această vârstă
presupune temeritate sau chiar nesăbuință.
Majoritatea d elincvenților minori sunt copii proveniți din familii
dezorganizate, sau din casele de copii aceștia având o personalitate
dizarmonică datorită lipsei afecțiunii și impulsurilor afective, ca atare
carențele de afectivitate reprezintă un alt factor a delincvenței juvenile, de
natură psihologică, afectivitatea avănd un rol deosebit de important în
formarea unui comportament adecvat. Copii lipsiți de căldura unei familii, de
afectivitatea celor din jur, nu vor stii niciodată să dăruiască sentimente
frumoase și li se va contura o personalitate egocentrică bazată pe reacții
instinctive primare.
Grupul de prietenii și mediul în care minorul își petrece timpul liber
reprezintă un al factor perturbator a dezvoltării armonioase a personalității
acestuia. Din cercetările efectuate rezul tă că grupul de prieteni în care este
integrat minorul delincvent este constituit, de obicei, din indivizi de aceeași
vârstă și sex cu al minorului cercetat. De cele mai multe ori în grupul de
prieteni apar infractori minori sau majori, care de obicei sunt liderii grupului.
Pentru a nu cădea pradă unor astfel de grupuri, care de cele mai multe ori
sunt constituite din tineri proveniți din familii cu disfuncții, tineri ce prezintă
2 http://www.criminalistic.ro/delincventa -juvenila -cauze -si-conditii -favori zante/ .
Crăciun Monica Ștefania – Răspunderea penală a minorilor
7
deficit de școlarizare, eșec școlar, neî nțelegerea profesională, minorul
trebu ie îndrumat în modul de petrecere a timpului liber, părinții fiind cei care
trebuie sa -i orienteze, de exemplu, spre activități sportive, distractive, dar și
spre lecturarea unor cărți bune și instructive, spre spectacole, expoziții. Este
deasemenea indica t ca minorului să i se impună o oră de întoarcere acasă
seara, pentru a nu -i da posibilitatea de a folosi în detrimentul s ău timpul de
odihnă. U n rol foarte important în modu l de petrecere a timpului liber îl are și
școala prin a cțiunile pe care le orga nizează și pe care le propune elevilor .
Trebuie menționat că, în acestă perioadă a anilor 2015 are loc o
maturizare a psihică timpurie a minorului astfel, de multe ori, adolescentul de
14, 15, 16 ani se consideră mare și vrând să pară matur, încearcă să im ită
comportamentul uno r adulți pentru a putea fi și el considerat adult ajungând
să comită fapte antisociale, infracțiuni, crezând că în felul acesta își
dovedește curajul și maturitatea. Aceasta lucruri rezultă din analiza condiți ile
actuale de industrial izare, urbani zare, birocratizarea organizații lor și
instituțiilor umane care sunt în continuă dezvoltarea tehnologică . În cele din
urmă, se pune întrebarea dacă televiziunea și în general mass -media pot
genera fenomenul de delincvență juvenilă întrucât mi norii își petrec o foarte
mare parte din timpul lor în fața televizorului, în fața calculatorului având liber
acces la sursele de internet. Vorbim despre emisiuni și filme care conțin
scene de violență, constituind un real pericol p entru copii. Deși cei ma i mulți
cercetătorii susțin faptul că aceste surse nu ar reprezenta cauze3 de
delincvență juvenilă, ele fiind considerate doar condiții4 care pot influența,
alimenta starea infracțională, părerea mea personală este că acești factori
sunt cauze ce generează fenomenul infracțional . Susțin lucrul acesta întrucât
tinerii din ziua de astăzi sunt foarte usor de influențat din toate punctele de
vedere, sunt sensibil și cad pradă ușor noilor tehnologii. Tinerii își pot forma
un stil de viață după exemplele pozitive sau negativie din mass media și cum
în ultima vreme mai mult sunt promovate exemple negative este ușor de
ajuns la concluzia pe care am spus -o mai sus prin care susțin ca mass media
și implicit televizorul reprezintă o cauza de generare a delincvenței juv enile.
Tot ca o opinie personală, consider că mass media reprezintă și o sursă de
manipulare în masă, prin intermediul acesteia re ușind să se pună în umbră
intelectualitatea, cultura , educația, valorii ce nu trebuie să rămână în urmă.
3Comform Dex prin termenul de cauza are următorul înțeles: a face să se producă un fenomen; a pricinui; a
produce.
4 Prin condiție se întelege acel fapt sau împrejurare de care depinde apariția unui fenomen sau care
influențează desfășurarea unei acțiuni, putând -o frâna sau stimula .
Crăciun Monica Ștefania – Răspunderea penală a minorilor
8
1.2 Legislație na țională și internațională în domeniul răspunderii
penale a minorilor
Minorul este în cadrul societății o ființă care are nevoie de protecție în
prezent pentru asigurarea unui viitor reușit. Deși spațiu l european este
comun din punct de vedere geografic, regimul juridic este diferit în funcție de
specificul național și teritoria l, precum și de adoptarea anumitor tratate și
conveniții. Asigurarea unei protecției adecvate a drepturilor minorului la nivel
european se impune în condițiile unificării intereselo r și valorilor comune ale
acestui spațiu. Totuși, teritoriul european este dominat de 4 dimensiuni ale
dreptului omului, inclusiv și cel ale dreptului copilului, cel al dreptului
internațional, Consiliului Europei, Uniunii Europene și cel ale statelor
memb re. Această, nu asigură o protecție mult iplă, ci creează o confruntare,
care, de cele mai multe ori , duce la interpretări diverse și aplicări diferite.
Toate convențiile privind drepturile minorului aflat în conflict cu legea
precum și Tratatele internațio nale în domeniul drepturilor copilului au același
obiective, toate regulile care le conțin sunt elaborate în funcție de același
criteriu, toate drepturile recunoscute copilului în societate și în familie sunt
orientate în aceeași direcție: interesul superi or al copilului. Interesul superior
al copilului este curpins în convențiilor internaționale, astfel apare în
preambulul Convenției d e la Haga din 25 octombrie 1980, în cel al Convenției
de la Luxemburg din 25 octom brie 1980, Convenția de la New Y ork din 2 0
noiembrie 1989 (Convenția internațională cu privire la drepturile copilului),
Convenția de la Haga din 29 mai 1993 privind adopția , Convenția Europeană
privind exercițiu drepturilor copilului. Prin urmare m ai m ulte convenții se
reunesc în interesul copil ului cu rolul de a promova un anumit număr a
dreptur ilor acestuia .5
În privința răspunderii penale a minorului în țara noastră, NPC este
considerat a fi principalul act normativ care reglementează atât condițiile cât
și sancțiunilie care se aplică acestor categorii de persoane. Legiuitorul
român, în adoptarea reglementărilor prevăzute în NPC, a luat în considerare
prevederile documentelor internaționale. Astfel, legiuitorul a avut în vedere:
-Convenția Națiunilor Unite privind Drepturile Copilului, care a i ntrat în
viguare la 2 septembrie 1990;
-Principiile Națiunilor Unite pentru Prevenirea Delincvenței juvenile. Aceste
principii au fost elaborate în cadrul reuniunii internaționale de ex perți de la
Riyad, în Arabia Saudită, în anul 1990 , fiind considerate p rincipii directoare
în prevenirea criminalități i și tratamentul infractorilor unde au fost adoptat e
două rezoluții importante legate de acest fenomen: principiile privind
5http://studiijuridice.md/revista -nr-3-4-2009/drepturile -minorului -aflat -in-conflict -cu-lege-in-la-nivel –
european
Crăciun Monica Ștefania – Răspunderea penală a minorilor
9
prevenirea delincvenței juvenile și normele privind protecția tinerilor cărora li
se aplică privarea de libertate;
-Regulile și Standardele Minime ale Națiunilor Unite privind Administrarea
Justiției pentru Minori, de la Beijing adoptate la 29 noiembrie 1985. Acest
document este considerat a fi un îndrumător pentru state în domeniul apărar ii
drepturilor copilului. Este primul document internațional care detaliază
normele pentru administrarea justiției în ceea ce îi privește pe minori,
punându -se accent pe drepturile copilului;
-reguline Națiunilor Unite pentru Protecția Minorilor Privați de Libertate,
adoptate de Adunarea Generală ONU în decembrie 1 990. Prin intermediul
acestor documente statelor li se recomandă norme de reglementare și
organizare în privința privării de libertate a persoanelor care nu au implinit 18
ani și tot prin interme diul acestoara se asigură respectul față d e drepturile
minorilor.6
Un alt act normativ care vizează răspunderea minorilor il constituie
Legea nr. 272 din 21 iunie 2004 republicată, privind protecția și promovarea
drepturilor copilului. Acest act normativ , în comparație cu NCP vizează mai
mult protejarea și promovarea drepturilor copilului și cuprinde în aria sa de
reglementare toți copiii, indiferent unde se află aceștia, în familie sau în
sistemul de proteție, în școală sau deja pe piața muncii, în țară sau în
străinătate, indiferent de situația lor și fără nici o discriminare, garantând
acest ora exercitarea drepturilor lor prevăzute de Convenția ONU cuprivire la
drepturile copilului. Totodată este accentuat rolul primordial al părinților și
familiei în creșterea și educarea copilului și în subsidiar intervenția autorităilor
statului în situația în care familia nu poate răspunde în mod corespunzător
nevoilor copiilor.
Prezenta legea introduce o serie de noțiuni noi cu privire la drepturile
copilului și re lațiile dintre copii și părinți. Legea definește și abuzurile asupra
copiilor enumerâ nd responsabilitățile diferitelor autorități în domeniul
prevenirii abuzurilor precum și în domeniul protecției copiilor abuzați.
1.3 Răspunderea penală a minorilor și regimul sancțioantor
În legislația altor țării
Pentru că insituția răspunderii penale a minorului este una destul de
delicată atât în legislația noastră cât și în cea a altor state, am ales în
continuare să prezint câteva particularități ale acesteia în di ferite state din
Europa. În domeniul justiției pentru minori există două sisteme de drept care
se bazează pe două modele: cel tradițional, conform căruia începând de la o
6 I. Pascu, T. Dima, C. Paun, M. Gorunescu, V. Dobrinoiu, I. Chis, Dobrinoiu Maxim , Noul Cod Penal coment at.
Volumul I – Partea generala , Ed Universul Juridic 2014, pag 635.
Crăciun Monica Ștefania – Răspunderea penală a minorilor
10
anumită vârstă minorilor li se aplică pedepse, și cel mai recent, care acordă
priorit ate măsurilor educative , modelul tradițional însă, rămânând cel care
domină.
Statele pe care le voi avea în vedere sunt Anglia, Germania și Franța.
Ca și probleme de s tudiu, ma voi opri aspura sediului materiei, vârsta
răspunderii penale și sistemul sancț ionator . Legislațiile acestor țări folosesc
alături de termenul minor și pe acela de tânăr. În majoritatea ță rilor, prin minor
se înțelege persoana care nu a împlinit 18 ani . În privința tinerilor, se constată
o mai mare diversitate a limitelor de vârstă , în Franța, în Țările de Jos, în
Germania și în Anglia, legea definește tinerii ca persoane cu vârsta cuprinsă
între 18 și 21 de an i. Acestora, fie li se aplică dreptul penal specific minorilor,
fie li se aplică dreptul comun, într -o formă atenuată.
În Ang lia actele normative care consacră răspu nderea penală a
minorilor sunt: Legea pentru prevenirea criminalității și a tulburării liniștii
publice (Crime and Disorder Act)7, adoptată la 31 iulie 1998 și intrată în
vigoare la 30 septembrie 1998 și Po lice and C riminal Evidence Act 8 din 1984.
Înainte de adoptarea legii privind prevenirea crimi nalității și a liniștii
pubilce minorul cu vârsta între 10 și 14 ani beneficia de prezumția de
neresponsabilitate, deoarece se presupunea că nu avea capacitatea de a
discerne între bine și rău. Aceast ă prezumție putea fi înlăturată dacă se făcea
dovada că minorul era conștient de consecințele faptelor sale. Prezenta lege
a abrogat această prezumție de neresponsabilitate astfel vârsta răspun derii
penale este de 10 ani, vârs ta majorității penale fiind de 18 ani.
Cel de-al doilea act normativ Police and Criminal Evidence Act
determină sancțiunile aplicabile tinerilor delincvenți.
În cazul în care minorul săvârșește un prim delict lipsit de gravitate,
ofițerii de poliție pot l ua măsura mustrării față de un minor. Când de lictul are
o gravitate mai mare instanța poate aplica una din următoarele măsuri, dintre
care majoritatea sunt destinate tinerilor care au împlinit 16 ani:
– supravegherea, pentru o durată de maxim 3 ani;
– munca în folosul comunității, pe o durată între 40 și 240 de ore;
– o sancțiune mixtă, cuprinzând supravegherea și munca în folosul
comunității;
– obligația de a nu părăsi domiciliul, care poate fi controlată, din 1996,
prin purtarea unei brățări electroni ce;
– o ordonanță de supraveghere pe o durată de la 1 la 3 ani, cu obligație
de reședință, pentru tinerii sub 16 ani;
– obligația de a participa, 2 sau 3 ore pe săptămână, la activități
organ izate, adesea în școli, pentru tinerii între 10 și 21 de ani.
7 http://www.legislation.gov.uk/ukpga/1998/37/contents
8 http://www.swarb.co.uk/acts/1984PoliceandCriminalEvidenceAct.shtml
Crăciun Monica Ștefania – Răspunderea penală a minorilor
11
Alte măsuri sunt prevăzute de Crime and Disorder Act:
– dacă este la primul delict, tânărul va primi o mustrare, iar pentru
delictul următor, un avertisment;
– despăgubiri în folosul victimei sau al comunității;
– munca în folosul comunității pe o durat ă de 3 luni.
În cee ce privește pedeapsa închisorii, prezentul act stabilește câteva
particularități. Când fapta săvârșită de un minor care a împlinit 12 ani are o
gravitate mare și dacă punerea în libertate a minorului ar prezenta pericol
pentru ordinea publică, instanța poate pronunța pedeapsa închisorii. Când
minorul are vârsta cuprinsă între 12 și 14 ani, i se poate impune o măsură
specială, secure training order, cu durata între 6 luni și 2 ani. În timpul
executării primei jumătăți a acestei măsuri minorul este ținut într -un centru
special; ulterior, este eliberat dar se va afla sub supravegherea unui agent
de probațiune. Începând din 1999 conform articolului 73 din Crime and
Disorder Act această măsură este înlocuită cu detenție și training order,
măsură aplicabilă delincvenților cu vârsta cuprinsă între 10 și 17 ani. Durata
acestei măsuri poate fi de 4, 6, 8, 12, 18 sau 24 de luni. Măsura cuprinde o
perioadă de detenție și o perioadă de libertate sub supraveghere. Minorii
care au împlinit vârsta de 15 ani sunt deținuți în instituții pentru minori sau în
secții separate din penitenciarele pentru adulți. Cei care nu au împlinit 15 ani
sunt plasați în centre speciale, iar durata încarcerării nu poate depăși în
principiu 1 an.
Cel de -al doilea s tat propus este Germania. Sediul materiei în privința
răspunderii penale a minor ilor îl reprezintă dispozițiile Codului Penal,
completate cu Legea privind tribunalul pentru minori din 1953, cu modificările
și completările ulterioare.9
Vârsta răspunderii p enale coincide cu vârsta majorității penale, adică
18 ani, dar poate fi coborâtă până la 14 ani în anumite cazuri.
Codul penal prevede lipsa absolută a răspunderii penale pentru minorii
care nu au împlinit 14 ani: „Persoana care la momentul săvârșirii fap tei nu a
împlinit încă vârsta de 14 ani este lipsită de răspundere penală” (art. 19) .
Legea privin d tribunalul pentru minori insti tue lipsa relativă a răspunderi
penale a minorilor care au împlinit 14 ani astfel c um rezultă din dispozițiile
art.3 „Un tânăr este responsabil penal dacă în momentul săvârșirii faptei este
suficient de matur pentru a discerne gravitatea faptei și pentru a acționa în
consecință”. Aceasta este considerată o prezumție relativă și poate fi
răsturnată prin proba contrară.
Minorilor care au împlinit vârsta de 14 ani li se aplică trei categorii de
sancțiuni: măsuri educative, măsuri disciplinare și închisoarea, aceasta fiind
9 http://kinder -jugendhilfe.org/wai1/showcontent.asp?ThemaID=4426
Crăciun Monica Ștefania – Răspunderea penală a minorilor
12
dispusă când c elelalte doua sunt considerate a fi insuficiente și se raportează
și la gravitatea infracțiunii să vârșite dar si de comportamentul făptuitorului.
Această pedeapsă se execută în închisori pentru minorii care practic sunt
locuri de deținere special amenajate în cadrul închisorilor pentru adulți.
Durata acestei pedepse, în principiu, este cuprinsă între 6 luni și 5 ani, poate
ajunge chiar la 10 ani, iar în practică pedeapsa închisorii nu se aplică tineriilor
sub 16 ani.
Măsurile disciplinare au ca scop impunerea minorilor care au încălcat
legea penală unor reguli de conduită referitoare la reședință, la interdincția
de a frecventa diferite locuri sau de a avea contact cu anumite persoane.
În ceea ce privește măsurile disciplinare, spre deoasebire de cele
educative, aces tea au o funcție sancționatoare în această c ategorie intrând:
avertismentul, impunerea de obligații (scuze personale adresate victimei,
repararea prejudiciilor cauzate, vărsarea unei sume de bani în contul unei
organizații de interes general) , închisoarea specială pentru delincvenții
minori (Jugendarrest), pedeapsă care nu este considerată s ancțiune penală
și nu este înscrisă în cazierul judiciar. Această măsură se execută într -o
instituție specializată și îmbracă mai multe forme: detenția de week -end
(maxim 2 week -end-uri), pe termen scurt (de la 2 la 4 zile) și pe termen lung
(1-4 săptămâni ). Măsurile discipilnare pot fi dispune simultan cu măsurile
educative.
Ceea ce este specific în sistemul sancționator pentru minorii din
Germania este faptul că judecătorul poate constata vinovăția în cursul
procesului și dispune un termen de încercare la sfârșitul căruia va pronunța
soluția finală. Dacă la sf ârșitul termenului de încercare rezultă clar din
conduita minorului că este necesară aplicarea unei pedepse, judecătorul va
pronunța o sentință în acest sens. În caz contrar, verdictul de vinovăție î și
încetează efectele.10
Ultimul stat tratat este Franța. Sediul materiei se regăsește în Codul
penal11, aprobat prin Legea nr. 2002 -1138 din 9 septembrie 2002 art. 11
Journal Officiel din 10 septembrie 2002 și în Ordonanța nr. 45 -174 din 2
februarie 1945 pr ivind minorii delincvenți, cu modificările și completările
ulterioare pâ nă 200212.
În urma lecturării celor două acte normative rezultă ca vârsta de la care
minorul începe să răspundă penal este 18 ani, în unele situații putând fi
coborâta la 13. Codul pen al, prin urmare, prevede sancțiunii educative ce
pot fi pronunțate împotriva minorilor între 10 și 18 ani și pedepsele ce pot fi
pronunțate împotriva minorilor între 13 și 18 ani, ținând cont de atenuarea
10 http://www.mpublic.ro/minori_2008/minori_5_8_ro.pdf
11 https://www.scribd.com/doc/93392414/Codul -Penal -Francez
12http://ledro itcriminel.free.fr/la_legislation_criminelle/lois_speciales/ordonnance_enfance_delinquante.
htm
Crăciun Monica Ștefania – Răspunderea penală a minorilor
13
responsabilității de care beneficiază în virtutea vârstei lor. Lipsa de
răspundere penală relativă a minorilor care au împlinit 13 ani este prevăzută
de articolul 2 al Ordonanței nr. 45 -174 din 2 februarie 1945, care precizează
că „tribunalele pentru minori pot totuși, când circumstanțele și personalitate a
delincventului o cer, să pronunțe o condamnare penală împotriva minorului
care a împlinit 13 ani”.
Minorilor li se aplică un regim sancțio nator mixt, alcătuit din măsuri
educative, mediere -reparație și pedepse.
Printre măsurile educative se regăsesc: r enunțarea la pedeapsă,
încredințarea minorului părinților, punerea sub protecție judiciară pentru o
durată ce nu poate depăși 5 ani, plasarea într -o instituție publică sau privată,
de educare sau formare profesională, într -un institut medical sau medical –
educativ,libertatea sub supraveghere .
Legislația franceză prevede următoarele pedepse ce nu pot fi aplicate
minorilor: interdicția de a se afla pe teritoriul francez, zile -amendă,
interzicerea drepturilor civice, civile și de familie, interzicerea de a exe rcita o
funcție publică sau o activitate profesională. În ceea ce privește munca în
folosul comunită ții, aceasta poate fi aplicată minorilor care au vârsta între 16 –
18 cu unele particularități.13
Minorilor care nu au împlinit vârsta de 13 ani nu li se poat e aplica o
pedeapsă mai mare decât jumătatea pedepsei prevăzute de lege pentru
acea infracțiune. Dacă minorul are vârsta cuprinsă între 16 -18 ani i se poate
aplica o pedeapsă între limitele prevăzute de lege pentru majori, executându –
se în penitenciare spe ciale pentru minori.
Ca atare, drepturile minorului aflat în conflict cu legea rămân a fi
preocuparea organismelor intern aționale, dar și a celor naționale.
Mecanismul juridic de asigurare a unei protecții corespunzătoar e a acestor
categorii de persoane ne cesită implicare la nivel internațional și regional,
pentru a garanta omogenizarea modalităților de protecție . Consiliul Europei
oferă o protecție indirectă drepturilor copilului prin intermediul instrumentelor
sale, din care cel mai funcțional rămâne a fi Curtea Europeană a Drepturilor
Omului, totuși deciziile acesteia nu au relevanță decât referitor la cauzele în
speță. Astfel, acest deficit de reglementare care se menține în privința
protecției drepturilor minorilor pare că poate fi acoperi t de Uniunea
Europeană care oferă unele g aranții rezonabile de funcționare ce devin
obligatorii statelor membre potrivit principiilor priorității dreptului comunitar și
efectului direct al acestui . Consider că actele comunitare ar trebui să se
orienteze la fixarea limi tei de vârstă a răspunderii penale, racordând -o la
media stabilită de statele europene, precum și la exigențele procedurale în
13 http://www.mpublic.ro/minori_2008/minori_5_8_ro.pdf
Crăciun Monica Ștefania – Răspunderea penală a minorilor
14
contextul respectării dreptului la un proces echitabil, precum și la necesitatea
educării minorilor în vederea prevenirii delincv enței juvenile.
În fine, adoptarea unui cadru adecvat protecției minorului la nivel
comunitar va asigura protecția acestuia într -un spațiu comun, demn de
încredere și de a crea un viitor european orientat spre prevenirea
delincvenței juv enile și indirect a reducerii fenomenului infracțional.
Crăciun Monica Ștefania – Răspunderea penală a minorilor
15
2. Răspunderea juridică a minorilor
2.1 Tipurile de răspundere juridică a minorilor
Alături de instituția infracțiunii și insituția sancțiunilor, răspunderea
penală este o insti tuție juridica fu ndamanetală a dreptului penal, formând
astfel pilonii oricărui sistem de drept penal, între aceste trei instituții existând
o strânsă interdependență. Infracțiunea este, așa cum o definește NCP , fapta
prevăzută de legea penală, săvârșită c u vinovăție, nejustificată și
neimputabilă persoanei care a săvârșit -o. Fiind o faptă periculoasă,
infracțiunea e ste interzisă prin norma penală și săvârșită a trage răspunderea
penală.
Realizarea ordinii de drept penal are loc de regulă, prin conformare,
adică prin adoptarea de bunăvoie sau de teama pedepsei a conduitei
pretinse destinatarilor normei de drept penal. Există însă și numeroase
cazuri, fapt ce este confirmat de existența fenomenului infracțional, în care
membrii societății nu se conformează e xigențelor normei penale, săvârșind
astfel infracțiunii. În situațiile acestea, realizarea normei de drept este
posibilă numai prin constrângere, prin aplicarea sancțiunilor, pedepselor, față
de cei care au săvârșit faptele interzise.
Pentru a putea vorbi despre răspunderea juridică, în teoria generală a
dreptului, am aflat că răspunderea juridică nu poate exista decât pe baza
unui tip de raport juridic de constrângere, al cărui conținut il formează, pe de
o parte, dreptul statului de a trage la răspundere pe acela care a încălcat o
normă de drept și de a aplica sancțiunea prevăzută de norma juridică
încălcată, iar pe de altă partea obligația corelativă a persoanei vinovate de a
răspunde în fața statului pentru conduita sa și de a se supune sancțiunii
aplicate pe baza normei încălcate.14
Datorită faptului că forma de bază de exprimare a răspunderii penale a
minoril or sunt măsurile educative, ace stea ar trebui să se distingă prin
anumite particularități în aplicare, în special în ceea ce privește scopurile
urmărite ca rezultat al aplicării acesteia față de minori. Răul comis prin
infracțiune domină ideea de sancțiune , luând uneori forma răzbunării, ceea
ce pune pe prim plan corespondența din punct de vedere calitativ și cantitativ
dintre infracțiunea comisă și pedeapsa aplicată. Proporționalitatea dintre
gravitatea infracțiuni și sancțiune înseamnă , în opinia organelor care aplică
legea penală, individualizarea răspunderii pedepsei. Atunci câ nd destinatarii
ei sunt minori, respectarea proporționalității raportu lui dintre gravitatea
infracțiuni i săvâ rșite, personalitatea infractorului și sancțiunea aplicată,
devine o prioritate, unde trăsăturile individului în determ inarea mărimii și
14 C.Bulai , Manul de drep penal, Parte a Generală , Ed. All Educațional, 1997, pag. 311.
Crăciun Monica Ștefania – Răspunderea penală a minorilor
16
tipului sancțiunii pot fi de o importanță chiar mai mare decât ceilalți factori
obiectivi.
Obiectivul de bază în privința sancționării copiilor care se află în conflict
cu legea ar trebui să fie reabilitarea cât mai rapidă a acestora. Astfel,
procesul sanc ționator ar trebui, în primul rân d, să vizeze infractorul și nu
crima. Consider că instanța de judecată la sancționarea minorului ar trebui
să țină cont de faptu l că minorul este un individ cu personalitate în curs de
formare, iar procesul său educațional încă nu a luat sfârșit. Reabilitarea
minorului poate fi atinsă prin implicarea lui într -un proces educațional
continuu, prin progr ame educaționale organizate, atâ t în timpul executării
pedepsei, cât și după executarea acesteia. Copilul care a comis o infracțiune
poartă răspundere pentru faptele sale, dar datorită stării de imaturitat e el
necesită îndrumare și asistență. În toate cazurile posibile este de dorit a nu
întrerupe, a nu distrage minorul de la procesul educațional, ocupația sau
munc a în care el este deja încadrat, fiind preferabil a i se aplica minorului
anumite măsuri educa tive și nu pedepse. Este deasemenea oportu n, în
măsura posibilităților, a lăsa minorul să -și păstreze domiciliul, de aici și
modificările aduse de NCP.
Pe de altă parte, răspunderea civilă este definită de doctrinari ca fiind
acel raport juridic în care o persoană răspunzătoare este obigată să repare
prejudiciul adus altei persoane; prejudiciu cauzat printr -o faptă ilicită a omului
dar și print -un fapt juridic care nu constă într -o conduită umană, fiind vorba
despre prejuduciul cauzat de un lucru sau anim al. Răspunderea civilă se
împarte în trei categorii: răspundere pentru prejuduciul cauzat prin fapta
proprie, răspundere pentru prejudiciul cauzat prin fapta altuia și răspundere
pentru prejudiciul cauzat de animale, lucruri sau prin ruina edificiului.
Condițiile generale care trebuiesc întrunite în cazul răspunderii civile
sunt prejudiciul, fapta ilicită, raportul de cauzalitate dintre fapta ilicită și
prejudiciu precum și vinovăția autorului faptei ilicite și prejudiciabile.
În ceea ce privește statutu l de răspundere civilă a minorilor , în principiu,
vorbim de răspunderea pentru fapta altuia, minorii făcând parte din categoria
persoanelor care nu răspund pentru fapta proprie, decât dacă se dovesdește
culpa acesto ra; persoana răspunzătoare care a reparat prejudiciul se poate
întoarce cu o acțiune în regres chiar și împotriva minorului, autor al faptei
prejudiciabile, doar atunci cănd sunt întrunite condițiile pentru ca acesta să
răspundă pentru fapta proprie. Ca atare, în această situație trebui să existe
vinovăția minorului care va putea fi dovedită prin stabilirea existenței
discernămantului în momentul comiterii faptei. Păna la vârsta de 14 ani se
prezumă ca minorul nu are dicernămand iar de la 14 -18 ani se prezumă ca
are, ambele prezumții fiind relativ e și combătute prin proba contrară pe care
o poate face atât victima cât și persoana care răspunde pentru acesta prin
intermediul acțiunii în regres. Astfel atunci când nu vorbim de răspundere
Crăciun Monica Ștefania – Răspunderea penală a minorilor
17
pentru fapta proprie cel care în baza legii sau a unui contrac t ori a pe baza
unei hotărâri judecătorești este ob ligat să suprvegheze un minor sau o
persoană pusă sub interdicție judecătorească răspunde de prejudiciul cauzat
de acesta altuia. În ceea ce -l privește pe autorul faptei ilicite, acesta trebuie
ca la data săvârșirii faptei să fie minor, adică să aibe v ârsta sub 18 ani ori să
fie o persoană aflată sub interdicție judecătorească.15
Minorul poate să beneficieze și de o răspundere administrativă ca
formă a ră spunderii ju ridice care intervine î n cazul încălcării de acesta a unei
norme de drept admi nistrativ. Aceasta poate fi o răspundere
contravențională, materială sau disciplinară. Legea contravențională apară
valorile sociale, care nu sunt ocrotite prin legea penală.
Răspunderea administrativă contravențională intervine doar în cazul
săvârșirii unei contravenții, adică a unei fapte reglementate de lege fiind
contraventie16. Cele mai întâlnite sancțiuni contravenționale sunt amenzile
contravenț ionale.
Răspun derea administrativ -disciplinară se fundamentează pe
încălcarea unei obligații de drept administrativ, pe săvârș irea unei abateri
administrative. În dreptul muncii s -a fundamentat răspunderea disciplinară
și răspunde rea patrimonială (materiala). Ră spunderea disciplinară intervine
în cazul î n care un salariat săvărșeș te cu vi novăție o abatere disciplinară.
Răspunderea disciplinară este o ră spunder e de natură c ontractuală , bazată
pe contractul de muncă. Sancț iunile discipl inare pot merge de la mustrare și
avertismentul scris până la concediere. Răspunderea disci plinara își are
izvorul prioritar, in normele Codului Muncii. Acesta se aplică și minorilor
întrucât odată cu împlinirea vârste de 15 ani, în condițiile stabilite de lege pot
încheia contracte de muncă.
2.2 Măsurile educative aplicabile minori lor în vech ea
reglementare
Reglementările din vechiul Cod Penal cât și din NCP definesc noțiunea
de minor spunând că este acesta este persoana fizică care nu a împlinit
vârsta de 18 ani. În ceea ce privește minorul care a dobândit capacitate
deplină de exercițiu su b aspect civil înainte de împlinirea vârstei de 18 ani,
15 L. Pop , Tratat elementar de drept civil. Obligații , Ed. Universul Juridic, București 2012, pag. 380 și
următoarele.
16 Potrivit OG 2/2001, actualizată în 2014 privind regimul juridic al contravențiilor, în cadrul art. 1 este
definită contravenția. Astfel, “constituie contravenție fapta săvârșită cu vinovățe, stabilită și sancționată prin lege,
ordonanță, prin hotărâ re a Guv ernului sau, dupa caz, prin hotărâ re a co nsiliului local al comunei, oraș ului,
municip iului sau al s ectorului municipiului București, a consiliului județ ean ori a Consiliului General al Municipiului
Bucureș ti”.
Crăciun Monica Ștefania – Răspunderea penală a minorilor
18
prin căsătorie, nu atrage aplicarea în materie penală a regimului sancționator
prevăzut de legea penală pentru majori.
Vechiul Cod Penal, în art. 99 stabilește limitele de vârstă ale
răspunderii pena le a minorilor. Astfel, minorii care nu au împlinit vârsta de 14
ani la data săvârșirii infracțiunii nu răspund penal, aceasta fiind o prezumție
absolută de incapacitate penală; dacă, însă, minorul săvârșeste infracțiunea
chiar în ziua în care împlinește 1 4 ani răspunde penal numai dacă se
dovedește că a săvârșit fapta cu discernământ. Minorii care au împlinit 14
ani, dar nu au împlinit vârsta de 16 ani la data săvârșirii infracțiunii răspund
penal numai dacă se dovedește prin intermediul unei expertize med ico-
legale psihiatrice că au săvârșit fapta cu discernămând, aceasta fiind o
prezumție relativă de incapacitate penală. Minorii care au împlinit vârsta de
16 ani la data săvârșirii infracțiunii răspun penal. În cazul în care se reț ine,
printr -o expertiza m edico -legală psihiatrică, lipsa de discernământ a
minorului, se va constata existența unei cauze care înlătură caracterul penal
al faptei, pentru minorii care nu au împlinit vârsta de 16 ani și iresponsabilitate
pentru cei care au împlinit 16 ani.
În caz ul în care se săvârșește infracțiuni continui, continuate sau de
obicei, nu se va avea în vedere în conținutul unității de infracțiune activitatea
infracțională a minorului anterioară vârstei de 14, respectiv 16 ani , dacă se
dovedește că a săvârșit fapta fără discernămând; dacă activitatea
infracțională s -a consumat înainte de împlinirea vârstei de 18 ani și s -a
epiuzat după acest moment, se va aplica regimul majorilor. În cazul săvârșirii
unei infracțiuni progreseive, nu se va reține răspunderea penală a minorului
dacă acesta la momentul săvârșirii faptei nu avea discernământ, chiar dacă
urmarea mai gravă apare după ce minorul a împlinit vârsta la care poate să
răspundă penal.17
Prin urmare, comform vechiului C od Penal, minorului care răspundee
penal i se putea aplica fie o măsură educativă, fie pedeapsa prevăzută de
lege pentru infracțiunea respectivă ale cărei limite erau reduse la jumătate,
dacă minorul săvârșea o infracțiune pentru care legea prevedea pedeapsa
detențiunii pe viață, i se aplica pedeapsa închisorii de la 5 la 20 de ani. Atunci
când instanța de judecată stabilea fie aplicarea unei măsuri educative sau
aplicarea unei pedepse, trebuia mai întâi să aprecieze gradul de pericol
social concret al faptei săvârșite, dezvoltaterea intelectuală și mo rală a
făptuitorului, condițiile în care a fost crescut și a trăit precum și orice alte
elemente care erau de natură să caracterizeze persoana minorului.
Măsurile educative sunt acele sancțiuni de drept penal, special
aplicabile minorilor care au săvâr șit fapte infracționale ale cărui scop este de
a asigura educarea și reeducarea lor.
17 M. Udroiu , Drept Penal Partea generală. Partea special , Ediția 3, Ed. C.H. Beck, București 2011, pag 192.
Crăciun Monica Ștefania – Răspunderea penală a minorilor
19
Prima măsură educativă, prevazută de dispozițiile codului anterior este
mustrarea. Aceasta consta în dojenirea minorului, în arătarea pericolului
social al faptei, sfătuirea acestuia să aibă o conduită bună în viitor; i se atrage
atenția că dacă va săvârși o nouă infracțiune i se va aplica o măsură mai
severă iar minorul trebuie să dovedească că s -a îndreptat.
În jurisprudență s -a identificat că aplicarea acestei măsuri apar e ca
urmare a individualizării sancțiunii față de circumstanțele reale și personale
specifice18. În practică s -a rețiunut că aplicarea, din nou, a măsurii educative
este nelegală, lucru care rezultă din interpretarea sintagmei comform căreia
dacă va săvârși o nouă infracțiune i se va aplica o măsură mai severă
minorului. În ceea ce privește individualizarea acestei sancțiuni, instanța
trebuie să aibe în vedere mai multe criterii de individualizare: dacă minorul a
participat la săvârșirea unui infracțiuni cu gravitate deosebită și contribuția sa
la comiterea acestei a fost una im portantă, dacă minorul are vârsta de 17 ani
iar din conduita sa nu rezultă că acesta regretă fapta de talhărie săvârșită în
public, impreună cu un alt minor, nu i se poate aplica acest ă măsură19.
În ceeea ce privește vârsta minorului, în jurisprude nță s -a ajuns la
concluzia că măsu ra educativă a mustrării nu poate fi lu ată față de persoana
care la momentul pronunțării a împlinit vârst a de 18 ani.
Ceea de doua măsură educativă prevăzut ă de vechea reglementare
este libertatea supravegheată. În cadrul acestei măsuri, minoru l care a
săvârșit o infracțiune este pus în liberatate, însă sub o supraveghere
deosebită care se realizează timp de un an de la data punerii în executare a
hotărârii. Cei care sunt încredințați să îl supravegheze pe minorul infractor
sunt părinții, cei care l -au adoptat, tutorele, iar dacă aceștia nu există sau nu
pot asigura supravegherea, instanța poate dispune ca acestă măsură să se
realizeze de către o persoană de încredere, de preferință rude apropiate, tot
pe aceeași perioadă.
Comform dispozițiile codului penal anterior, odată cu dispunerea
aceastei măsurii instanța poate impune minorului să respecte una sau mai
multe dintre obligațiile următoare: să nu frecvente ze anumite locuri, să
presteze o activitate neremunerată într -o instituție de interes piblic, să nu
intre în legătură cu anumite persoane.20 Supavegherea exectării acestor
obligații se face d e către Serviciul de Probațiune printr -un consilier de
probațiune . În cazul în care pe perioada cât față de minor este dispunsă
libertatea supravegheată, acesta se sustrage de la supraveghere, ori
săvârșeste o faptă prevăzută de legea penală măsura se revocă dispunându –
18 G. Bodoroncea, Codul Penal Adnotat ,Ed. C.H. Beck, București 2007, pag. 333.
19 www.scj.ro ( C.S.J., secția penală, decizia nr. 2127/ 2003).
20C.Mitrache , Drept Penal Român.Partea generală , Ediția VIII -a, revizuită și adăugită, Ed. Universul Ju ridic,
București 2010, pag. 371
Crăciun Monica Ștefania – Răspunderea penală a minorilor
20
se internarea minorului într -un centru de reeeducar e ori se poate dispune
aplicarea unei pedepse.
Consider că e ste necear a sublinia ce se î ntâmplă cu minorii care au
împlinit vârsta de 17 ani în ceea ce privește aplicare măsurii de libertate
supravegheată având în vedere faptul că acesta se dispune pe o p erioadă
de un an și că nu poate fi prelungită dacă minorul devine major; lucru care
înseamnă că față de aceste persoane, măsura nu poate fi aplicată21.
Jurisprudența, interpretând art. 103 alin. (1) C. Pen. a ajuns la concluzia mai
sus menționată. Această i nterpretare duce la încălcarea principiul ui
constituțional al egalității în fața legii, care se evidențiază și mai mul t în
cauzele cu pluralitate de infractori minori. La individualizarea juridică a
sancțiunilor aplicabile minorului sunt avute în vedere gr adul de pericol social
al faptei, starea fizică, dezvoltarea intelectuală și morală, mediul familiar
precum și orice alte elementede natură să caracterizese peroana acestuia.
Prin urmare, criteriul legat de vârsta minorului nu este enumerat de legiuitor,
acesta neavând un caracter determinant la alegerea sancțiunii. De precizat,
că acest element al vârstei nu este cuprin s nici în art 72 C.pen (criteriile
generale de individualiz are a pedepsei) care vine în completarea celor
menționate anterior.
Fată de inc ulpatul minor, autor al faptei de furt calificat din locuință, a
fost luată măsura educativă a libertății supravegheate, iar față de ceilalți doi
inculpați, tăinuitori, care au devenit majori în cursul judecății, s -a considerat
că este nelegală luare unei măsuri educative întrucât acest a „trebuie luat ă
și exercitată pe perioada minorității ”22. Decizie care , din punctul meu de
vedere, este corectă, într ucât și în momenctul când am ana lizat condițiie de
luare a măsuriilor educative s -a precizat faptul că dacă minorul, în cursul
judecății devine major, acestuia i se aplică regimul adulților.
O altă măsură educat ivă aplicabilă minori lor în baza vechii reglemenări
era internarea într -un centru de reeducare, măsură prevăzută de art. 104
C.pen. Aceasta constă în internarea minorului, infracto r, într -un centru de
reeducare care să îi dea posibilitatea de a dobândi învățătura necesară și de
a se putea pregăti profe sional potrivit cu aptitudinile sale.
Aceasta se aplică în situațiile în care celelalte măsuri educative nu ar
fi suficiente pentru îndreptarea minorului și se poate dispune pe o durată
nedereminată până la împlinirea majoratului. Măsura poate fi prel ungită și
după împlinirea vârstei de 18 ani de către instanța de judeca tă, pe o perioadă
de cel mult 2 ani, în cazul în care există un interes, de dobândirea a unei
pregătiri profesionale sau de derminare a pregătirii școlare.
21 C.S.J., secția penală, decizia nr. 139/1999, în Dreptul nr. 2/2002, p. 214 -216.
22 G. Bodoroncea , Codul Penal Adnotat , Ed. C.H. Beck, București 2007, pag. 340 (Jud. Sectorului 1 București,
sentința penală nr. 1584/2003, nep ublicată).
Crăciun Monica Ștefania – Răspunderea penală a minorilor
21
În ceea ce privește scopul acestei măsuri trebuie să fie atinse două
obiective: pe de o parte reeducarea morală și pe de altă parte posibi litatea
de a dobândi o pregătire profesională în concordanță cu aptitudinile sale .
Raportat la modul de operare al unei infracțiuni, spre exemplu, făptuitorul
minor smulge poșeta de pe umărul părții vătămate în public, precum și la
persoana inculpatului, d acă este neșcolarizat, trăiește pe străzii, este fugit de
acasă, dar și raportat la faptul că acesta prezintă dezinteres față de viitorul
său, în condițiile unei lipse de supraveghere parental e se impune aplicarea
unei pedepse privative de liberatate și nu luare măsurii de internare într -un
centru de reeducare.23
În jurisprudență s -a constatat că este greu de acceptat că mediul
penitenciar poate fi cel care este capabil să înlocuiască un program
educațional într -un cadrul instituționalizat unde se execută mă sura educativă
a internării într -un centru de reeducare în situația în care minorul este lipsit
de supravegherea familiei.
În ceea ce privește executarea ace stei măsuri într -un penitenciar
aceasta a ridicat probleme întrucât s -a ajuns la concluzia că ar în călca
principiul dreptului la un proces echitabil. Din acest punct de vedere relevantă
este cauza Bouamar contra Belgiei î n care s -a stabilit o încălcarea art. 5
parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului ca urmare a faptului
că inculpatul minor nu a beneficiat de un regim de educație supravegheată
întru-un insitut specializat.24
Ultima măsură educativă pre văzută în vechea legislație era internarea
într-un institut medical -educativ. Această măsură const ă în internarea
infractorului mi nor care are nevoie de reeducare și care din cauza stării sale
fizice s au psihice are nevoie de tratament medical. Măsura se poate lua pe
o perioadă nedeterminată până la împlinirea vârstei de 18 ani și instanța
trebuie să ridice măsura atunci când starea minorului car e a impus luarea
acesteia a încetat chiar dacă nu s -a implinit vârsta majoratului. Tot raportat
la acest fapt, dacă i nstanța apreciază a fi necesar poate lua măsura internării
într-un centru de reeducare a minorul ui față de care s -a impus ridic are
măsurii în condițiile mai sus enunțate.
Internarea într -un institut medical -educativ se poate dispune de către
instanță numai după efectuarea unei expertze medicale d e specialitate care
să confirme necesitatea supunerii minorului unui tratament medical. Pentru
a se dispune această internare în tr-un institut medical -educativ minorul
trebuie să răspundă penal și să sufere fie de o anumită infirmitate f izică, fie
de o mal adie, inclusiv de ordin psihic care i -ar putea afecta d iscernământul
23 G. Bodoroncea, Codul Penal Adnotat ,Ed. C.H. Beck, București 2007, pag. 349 (C.A. București, secția a II -a
penală, decizia nr. 356/2003, în P.J.P 2003 -2004, pct. 29, pag. 77).
24 http://jurisprudentacedo.com/Bouamar -contra -Belgiei -Centru -de-detentie -Privare -de-libertate -minor –
Legitimitate.html
Crăciun Monica Ștefania – Răspunderea penală a minorilor
22
și care necesită un tratamen t de specialitate. Dacă minorul respectiv prezintă
afecțiuni lipsite de gravitate și care nu generează tulb urări de comportament
serioase nu se impune luare unei astfel de măsuri.25
În momentul de față singurul institut medical -educativ existent în
România este la Zem în Județul Hunedoara car e este închis, lucrul care
făcea practic imposibil de aplicat această măsură.
2.3 Pedepsele aplicabile minorilor
După cum am menționat și mai sus în situația în care instanța nu
consideră a fi suficientă aplicare unei a dintre măsurile educative pentru a -l
putea îndrepta pe minorul care a săvârșit o faptă gravă prevăzută de legea
penală precum și dacă luare unei măsuri educative nu poate fi luată deoarece
infracțiunea este săvârșită cu putin timp înainte de împlinirea m ajoratului se
aplică o pedeapsă.
Ca si pedepse principale care erau cuprinse de vechea reglementare
și care puteau fi apli cabile minorului infractor regăseam închisoarea sau
amenda. Acestuia nu i se putea aplica pedepsele complementare și nici
detențiunea pe viață.
Având în vedera faptul că minorilor li se poate aplica atât măsuri
educative, după cum am vâzut mai sus dar și pedepse, legiuitoru l veciului
C. Pen. român prevedea un sistem mixt. De subliniat este faptul că
pedepsele aplicabile minorilor se deo sebesc prin modul de aplicare și
executate de cele din dreptul comun, acestea având un caracter mai blând;
minoritatea constitue astfel o cauză de diferențiere și atenuare a pedepsei.26
Închisoarea era singura pedeapsă pr ivativă de liberatate care putea fi
aplicată minorilor ale cărei limite se determină în raport cu limitele prevăzute
în norma de incriminare pentru infracțiunea respetivă pe care minorul a
săvârși -o care se reduc eau cu jumătate iar minimul în urma reducerii, nu va
depăși 5 ani, niciodată. În cazul în care minorul săvârșea o tentativă, lim itele
pedepsei aplicabile se stabileau în raport de limitele pedepsei reduse ca
urmare a aplicării dispozi țiilor referitoare la tentativă apoi ca urmare a
minorității. Atunci când instanța decide a să aplic e minorului pedeapsa
închisorii pe lângă aplicarea limitelor în mod corespunzător analiza în
continuare individualizarea acesteia raportat la cauzele de atenuare și
agravare.
Trebuie precizat faptul că pedeapsa închisorii pentru o infracțiune din
timpul mino rității nu putea consitui primul termen al recidivei, însă aceasta
putea fi luată drept cauză de agravare pentru infracțiunea nou săvârșită.
25 G. Bodoroncea , Codul Penal Adnotat , Ed. C.H. Beck, București 2007, pag. 350.
26 C. Bulai Manu al de drep penal, Partea Generală, Ed. All Educațional, 1997, pag 574.
Crăciun Monica Ștefania – Răspunderea penală a minorilor
23
De altfel, minorului nu li se putea aplica detențiu nea pe viață. Atunci
când acesta săvârșea o infracțiune pentru c are legea preved ea ca și
pede apsă detențiunea pe viață, mino rului i se putea aplica pedeapsa
închisorii într 5 și 20 de ani. În legis lație, sunt puține infracțiunile care prevăd
exclusiv pedeapsa deteținii pe viață. Acesta există la infracțiunea de genocid
săvârșită în timp de război precum și la infracțiunea de tratamente
neomenoase săvârșite în timp de război, la restul infracțiunilor fiind
alternativă cu pedeapsa închisorii.27
În ceea ce privește infracținile concurente se aplica și în cazul minorilor
contopirea dacă pentru unele infracțiuni s -a stabilit măsuri educative iar
pentru altele închisoare, se aplica sancțiunile rezultante celei mai grele,
comform art 34 C.p – decizia I.C.C.J.28
În privința executării pedepsei închisorii aceasta se face a separat de
condamnații majori chiar și în cadrul penitenc iarelor în secții spec iale sau în
locuri de de ținere pentru minori. Aceștia aveau posibilitatea de a continua
studii le general obligatorii și de a dobândi o pregătire profesională în
concordanță cu aptitudinile lo r.
Legat de individualizarea exectuării pedepsei sunt importante
dispozițiile referitoarea la:
1.Suspendarea condiționată a executării pedepsei. În cadrul acestei instituții
particularitățile apar la caculul termenul de încercare care se compune din
din d urata pedepsei închisorii la care se adaugă un interval de timp cuprins
între 6 luni și 2 ani, termen care se fixează de i nstanță iar în cazul în care
pedeapsa este amenda, termenul de încercare este de 6 luni. Tot privită ca
o diferenți ere între modul de aplicare al acestei instituții între majorii și minori
este fa ptul că minorii, odată cu dispunerea susp endării pot fi încredințați spre
supravegh erea unei persoane de încredere, de preferat o rudă sau a unei
insituții legal însărc inate cu supravegerea mino rilor așa cum de altfel rezultă
din dispozițiile art. 103 C.p.
2. Sus pendarea executării pedepsei sub supraveghere sau control. Insituția
aceasta a fost introdusă în Vechiul Cod Penal prin Legea nr . 140/1996. Prin
intermediul ei instanța poate dispune pe durata termenului de încercare pâna
la împlinirea vârstei de 18 ani încredințarea minorului unei persoane sau
instituții, stabilirea acestuia a unei sau mai multor obligații dintre c ele
prevăzute la art. 103 al. (3)C.Pen29. După împlinirea vârstei de 18 ani se
27 Drept Penal Român.Partea generală , C.Mitrache, Ediția VIII -a, revizuită și adăugită, Ed. Universul Juridic,
București 2010, pag. 375.
28 M.O. nr. 763 din 12 noiembrie 2007, Decizia din 16 aprilie 2007 I.C.C.J. –Secțiile Unite.
29 Să nu frecventeze anumite locuri stabilite;
Să nu intre în legătură cu anumite persoane;
Să presteze o activitate neremunerată într -i insituție de interes pu blic fixată de instanță, cu o durată între
50 și 200 de ore, de maximmum 3 ore pe zi, după programul de școală, în zilele nelucrătoare și în vacanță.
Crăciun Monica Ștefania – Răspunderea penală a minorilor
24
impune respectarea măsurilor de supraveghere și a obligațiilor pentru
condamnatul ui adult.30
Instanțele de judecată atunci când ap lică minorului o astfel de
pedeapsă trebuie să examineze fiecare caz în parte și să dispună aplicarea
acestei măsuri dacă își formează convingerea că îndreptarea minorului se
poate realiza și fără executarea efectivă a unei pedepse. Pe lângă ace st lucru
instanța trebuie să verifice dacă este sau nu necesară încredințarea
supravegherii minorului unei dintre persoanele sau insi tuțiile prevazute de
lege.
Față de inculpatul minor care la dată săvârșirii infracțiunii de furt
calificat avea 14 ani se poate dispune această măsură dacă este în interesul
său, mai ales în condițiile în care aces ta se afla sub grija și ocr otirea mamei.
În ceea ce priveș te complicele de 14 ani care provine dintr -o familie care nu
dovedește valențe educaționale și ținând cont de faptul că nu dor ește s ă
urmeze o formă de învățământ fiind și un consumator de herionă se impune
luarea măsurii internării într -un centru de reeducare.31
În cazul în care minorul în cursul termenului de încercare săvârșeș te o
nouă infracțiune pentru care se dispune internarea într -un de reeducare nu
se poate vorbi aici de posibiliatea de a dispune re vocare suspendării
condiționate d eoarece aș a cum prevede art. 83 din vechea reglementarea,
se poate dispune revocarea numai când pentru noua infracțiune se aplică o
pedeapsă.
A doua pedepasă apli cabilă infractorilor minori era amenda care la fel
ca și pedeapsa inchisorii se aplica în lim itele prevăzute de lege pentru
infracțiunea respectivă care se reduc eau la jumătat e. Această sancțiune își
găsea aplicare și astfel se dovedea a fi oportună atunci când minorii care
săvârșesc infracțiun i se aflau în preajma împlinirii vârstei de 18 ani când față
de aceștia nu se mai poate a lua o măsură educativă iar aplicarea un ei
pedepse cu închisoare nu era necesară individualizarea făcându -se după
aceleași reguli care se aplică și în cazul închisorii. De altfel aplicarea
pedepsei amen zii în cazul minori lor nu era condiționată de realizarea unor
venituri proprii.
30 A se vedea art. 82 -86 Cod Penal.
31 G. Bodoroncea , Codul Penal Adnotat , Ed. C.H. Beck, București 2007, pag . 375.
Crăciun Monica Ștefania – Răspunderea penală a minorilor
25
3. Minoritatea făptuitorului – cauză de neimputabilitate – viziunea
NPC
3.1 Noțiune și condiții
NCP vine cu importante modificări în insituții le fundamentale ale
dreptului penal român. În actulala reg lementare difiniția infracțiuni i este
diferită față de vechea reglementare. Astfel, comform art. 15 NCP
infracțiune a este fapta prevăzută de legea penală, săvârșită cu vinovăție,
nejustificată și neimputabilă persoanei care a săvârșit -o. Plec ând de la
această definiție putem să deducem care sunt trăsăturile esențiale ale
infracțiunii, comune tutur or: tipicitatea -rezultă din principiul legalității
incriminării și presupune corespondența dintre fapta săvârșită în mod concret
de o persoană și ele mentele de natură subiectivă și obiectivă stabilite de
legiuitor în modelul abstract prevăzut în norma de incriminare. Analiza
acestei trăsătu ri presupune a studia subiectele infracțiunii, obiectul acesteia,
precum și latura obiectivă și subiectivă. Cea d e-a doua trăsătură este
antijuridicitatea -fapta să fie nejustificată, ilicită. Raportat la această trăsătur ă
este posibil ca o faptă care este prevăzută de legea penală să nu fie ilicită
deoarece săvârșirea ei este permisă de o normă legală dacă există vre una
dintre cauzele justificative prevăzute de lege. Ultima trăsătură esențială fără
de care nu poate exista infracțiunea este imputabilitatea. În NCP vinovatia
ca trăsatură generala a infractiunii a fost denumită imputabilitate fiind distinsă
de vinovația -element constitutiv al infracțiunii. Astfel , nu constituie infracțiune
fapta prevazută de legea pena lă dacă a fost comisă în condițiile vreuneia
dintre cauzele de neimputabilitate (art. 23 alin. 1 NCP). NCP a prevazut in
art. 24 -31 cauzele generale care în latura trăsătura esențială a imputabilității:
constrângerea fizică, constrângerea morală, excesul neimputabil,
minoritatea, iresponsabilitatea, intoxicația, eroarea si cazul fortuit. Spre
deosebire de cauzele justifica tive (legitima apărare, starea de nece sitate,
exercitarea unui drept sau executarea unei obligații, consimțământul
persoanei vătămat e) cauzele de neimputabilitate sunt cauze personale, de
efectul lor urmand a beneficia doar persoana c are a actionat sub imperiul
acestora.
Ord. Guv. nr. 2/2001 p rivind regimul juridic al contravențiilor stipulează
în mod expres în art. 11 alin. 2 ca minorul sub 14 ani nu raspunde
contraventional. Prin urmare, minoritatea făptuitorului reprezintă o cauză de
neimputabilitate care înlătură caracterul penal al faptei datorită faptului că
aceasta este săvârșită de o persoană care nu întelege semnificațiile faptei
sale datorită dezvol tării psiho -fizice insuficiente ca urmare a vârstei fragede
lipsindu -i discernământul.
Minoritatea este acea cauza de neimputabilitate car e se datorează
prezumției că fact orul volitiv și cel intelectiv al vinovăției lipsesc în momentul
Crăciun Monica Ștefania – Răspunderea penală a minorilor
26
săvârșirii faptei ca urmarea a insuficienței dezvoltări i psiho -fizice a
făptuitorului care nu -i permite să aprecieze în mod concret ceea ce este
perims de leg e și ceea ce este interzis. Minorul are o experiență insuficientă
de viață, de dezvoltare, are per sonalitatea în curs de formare toate alterând
capacitățile sale de a distinge binele de rău, licitul de ilicit, dar afectează
totodată și posibilitatea de apr eciere a consecințelor periculoase pe care le
are fapta sa pentru societate.
Pentru ca minoritatea să fie o cauză care înlătură răspunderea
faptuitorului , se cer a fi întrunite următo arele condiții:
-prima condiție vizează fapta. Aceasta trebuie să fie pr evăzută de leg ea
penală, să fie o infracțiune;
-a doua condiție se referă la făptuitor; acestuia îi trebuie o calitate
specială și anume aceea de minor care să fie autor sau participant la
săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală. Mino rii care nu au împlinit
14 ani nu răspund penal legea atribuindu -le o prezumție absolută de lipsă de
discernământ; cei care au vârsta cuprinsă între 14 -16 ani răspund penal doar
dacă printr -o expertiză medico -legală psihiatrică se dovedește că au săvârșit
fapta cu disce rnământ. Acestora legea le atribuie o prezumție relativă de
lipsă de discernământ. Dacă minorii care se încadrează în acestă categorie
de vârstă săvârșesc o faptă prevăzută de lege și din expertiză rezultă c ă au
acționat fără discernământ se va reține mino ritatea drept o cauză care
înlătură caracterul penal al faptei. În cazul în care un minor cu vârsta de 16
ani acționează fără dicernământ, se va reține drept cauză care înlătură
caracterul penal iresponsabilitatea.32
Lipsa discernământului trebuie să existe în momentul comiterii faptei
respective. Nu are releveanță din punct de vedere penal dacă se stabilește
lipsa de discernămând înainte sau după comiterea faptei.
-ultima condiție necesară pentru ca minoritatea să fie considerată drept
cauză de neimputabili ate este existența acestei stării în momentul săvârșirii
faptei.
Sarcina dovedirii existenței d iscernământului revine acuzării adică
Ministerului Pubilc care este reprezenat de procuror lucru care cere în mod
obligatoriu efectuarea expertizei medico -legale psihiatrice.
În practică33 această expertiză operează cu o evaluare a existenței
discernământului în trei etape:
– Discernământ integru, acesta reflectă starea de normalitate a individului;
– Discern ământ limitat sau mult diminuat reflectă o calitate afectată a
funcțiilor intel ectiv-cognitiv și etico -morale care se datorează insuficienței
32 Nu constitue infracțiune fapta prevăzută de legea penală dacă faptuitorul în momentul săvârșirii faptei,
fie din cauza alienaț iei mintale, fie din alte cauze nu putea să -și de -a seama de acțiunile sau inacțiunile sale ori nu
putea fi stăpân pe ele.
33I. M. Basarab, V. Pașca, Codul penal comentat, Vol I, ed. Hamangiu, București 2007, pag. 305 -306.
Crăciun Monica Ștefania – Răspunderea penală a minorilor
27
maturizării individului dar care nu afec ează responsabilitatea acestuia
putând fi apreciat doar ca o circumstanță atenuantă ;
– Discernământul abolit care este echivalentul iresp onsabilității.
În situația în care un minor care nu a împlinit vârsta de 14 ani
săvârșește acte componente ale unei infracțiuni continue, continuate sau de
obicei, care s -au consumat înainte de împlinirea a 14 ani dar, actele s -au
epuizat dupa vârsta de 14 ani acesta va răspunde numai pentru faptele
săvârșite după ce a împlinit această vârstă și numai dacă se dovedește că a
acționat cu discernământ. În cazul infracțiunilor progresive pentru ca minorul
să fi acționat cu discernământ atât momentul consumării infracțiunii cât și
momentul epuizării trebuie să se afle în intervalul 14 -16 ani.
3.2 Efectele stării de minoritate
Atunci când un minor sub vârsta de 14 ani săvârșește o faptă pr evăzută
de legea penală care nu îndelinește condițiile legale pentru a ră spunde
penal, fapta nu este infracțiune fiind săvârșită fără vinovăție lipsind astfel una
dintre condițiile esențiale ale infracțiunii și anume imputabilit atea. Se
consideră că făptuitorul la vârsta de până în 14 ani nu are dezvoltarea
biopsihică necesară să îi permită să înțeleagă caracterul acțiunilor sau
inacțiunilor sale și să le poate dirija în mod conștient.
Minorului, în aceste condiții nu i se poate aplica măsurile educative dar
i se pot aplica măsuri de siguranță.
Minoritatea este o cauză personală care înlătură caracte rul penal al
faptei în mod automat înlăturând și răspunderea penală; ceea ce rămâne
este răspunderea civilă față de persoanele care l -au avut în grijă ori au
exercitat supravegherea acestuia, în cazul în care se reține și culpa lor.34
Față de minorul care are vârsta de până în 14 ani și săvârșește o faptă
prevăzut ă de lege se ia una dintre măsurile de protecție speciale prevăzute
în Legea 272/ 2004 privind protecția și promovarea drepturilor c opilului.
Comform acestei legi, minorului i se poate aplica supraveghere a specializată
sau plasamentul, aceste măsuri urmând a fi dispune de Comisia pentru
Protecția Drepturilor Copilului la propunerea Direcției Generale de Asistență
Socială și Protecție a Copilului în a cărei unitate administrat iv-teritorială se
află copilul, atunci când există acordul părinților sau , al rep rezentantului legal
sau de in stanța de judecată, de Tribunal când lipsește acest acord.
După cum am spus măsurile care se pot lua sunt comform prezentei
legi plasamentul și supra vegherea specializată. Plasamentul constituie o
măsură de protecție speci ală cu caracter temporar în baza căreia minorul
34 L. Pop, Tratat elementar de drep civil. Obligații , E.d. Universul Juridic, anul 2012, pag 375.
Crăciun Monica Ștefania – Răspunderea penală a minorilor
28
poate fi încredințat la o persoana sau familie, un asistent maternal, un
serviciu de tip rezidenț ial35 licenț iat in conditiile legii.
Comform Legii mai există și un alt timp de plasament36 numit -de
urgență care intervine pentru copilul aflat în următoarele situații: abuzat,
neglijat sau supus oricarei forme de violență, găsit o ri părasit în unități
sanitare sau se mai poate dispune și î n cazul copilului al că rui unic ocrotitor
legal sau ambii au fost reținuti, arestați, internați sau în situaț ia în care, din
orice alt motiv aceștia nu își pot exercita drepturile și obligațiile părintești cu
privire la copil.
Cea de -a doua măsură care poste fi dispusă este supravegherea
specializată care constă în menținerea copilului în fam ilia sa sub condiția
respectării de către acesta a unor obligații cum ar fi: frecventarea cursurilor
școlare, utilizarea unor servicii de îngrijire de zi, urmarea unor tra tamente
medicale, consiliere sau psihoterapie, interzicerea de a frecventa anumite
locuri sau de a avea legături cu anumite persoane.
În ceea ce privește monitorizarea măsurilor aplicate37 de acest lucru se
ocupă Direcția Generală de Asistență Socială și P rotecția Copilului care are
obligația de a urmari modul în care sunt puse în aplicare măsurile de protecție
specială, dezvoltarea și îngrijirea copilului pe perioada aplicării măsurii.
Statul intervine în mod complementar în aplicarea măsurile din
prezent a lege . Acestuia îi este interzis să dea publicității date referitoare la
săvârșirea de fapte penale de către copilul care nu răspunde penal inclusiv
date privitoare la persoan a acestuia. S tatul este cel care asigură protecția
copilului și garantează respe ctarea tuturor drepturilor sale prin activitatea
specifică realizată de instituțiile acestuia și de autoritățile publice cu atribuții
în domeniu.
Am subliniat și mai sus și am d etaliat în capitolul precedent faptul că
minorii răspu nd din punct de vedere ju ridic chiar dacă nu au împlinit 14 ani
dar se dovedește că a avut discernământ la data comiterii faptei fiind astfel
instituită o prezumție relativă de lipsă de discernă mând. Faț ă de aceștia se
poate angaja răspunderea delictuală civilă .
O chestiune care a creat controverse în doc trină o rep rezină ordinea
de prioritate, în situația în care față de un minor operează mai multe cauze
justificative sau de neimputabilitate. Doctrinarii au concluzionat că față de
minorii care au vârsta de până în 16 ani și le lip sește discernământul va avea
35 Serviciile de tip rezidential sunt ace le servicii prin care se asigură protecția, creșterea și î ngrijirea copilului
separa t, temporar sau definitiv, de părinții săi, ca urmare a stabilirii în condițiile prezentei legi a mă surii
plasamentului. Din categoria serviciilor de tip rezidențial fac parte toate se rviciile care asigură găzduire pe o perioadă
mai mare de 24 de ore. Sunt considerate servicii de tip rezidențial și centrele maternale.
36 Art. 68 -70, din Legea nr 273/2004 privind privind protectia si promovarea drepturilor copilului, republicată
în Monitorul Oficial, Partea I nr. 159 din 5 martie 2014 .
37 Art. 72 -75, din Legea nr 273/2004 pri vind privind protectia si promovarea drepturilor copilului, republicată
în Monitorul Ofici al, Partea I nr. 159 din 5 martie 2014 .
Crăciun Monica Ștefania – Răspunderea penală a minorilor
29
prioritatea minoritatea, iar pentru cei de peste 16 ani va oprea
irespnsabilitatea. Prioritatea minorit ății în cazul persoanelor sub 14 ani se
explică prin faptul că la acestă vârstă minorul nu este subiect activ al
raportului juridic de drept penal, astfel că acestuia nu îi poate fi aplicată legea
penală. În cazul minorilor de până în 16 ani pentru care se dovedește că nu
au discernămând este susținut faptul că pentru fapta respectivă se înlăturată
repararea integrală a prejudi ciului așa cum este prevăzit de dispozițiile
Codului Civil privind răspunderea delictuală însă există obligația persoane lor
care supraveghea ză minorul de a plăti o indemnizație raportată la starea
patrimonială a părților.38
Tribunalul pentru Minori și Famil ie Brasov constată că prin rechizitoriul
Parchetului de pe lângă Tribunalul pentru Minori și Familie au fost trimiși în
judecată în stare de arest preventiv inculpatii: A.I.(major) pentru săvârșirea
infracțiunilor de omor calificat deosebit de grav și pent ru infracțiunea de
tâlhărie, ambele cu aplicarea art.33 lit. a C.p en.(concurs de infracțiuni), P G
si D G (minori) – pentru săvârșirea inf racțiunilor de omor calificat deosebit de
grav și tâlhărie ambele cu aplicarea art.33 lit. a C.p en. Succinct s -a reți nut că
inculpatul major A.I. împreună cu c oinculpatii minori P.G. si D.G. în loc public,
respectiv pe drumul județean 131 la ieșrea din localitatea M. jud Brasov i -au
aplicat victimei C.G. lovituri cu pumnii, cu picioarele și cu o bâtă cauzându -i
leziuni corporale grave car e au condus la decesul acesteia iar concomitent
cu acțiunile violente e xercitate victima a fost deposedata de telefonul mobil,
suma de 350 de le i si adidasii din picioare. Analizând probele dosarului se
condamnă inculpatul A.I la o p edeapsă de 16 ani închisoare (în urma
contopirii pedepselor) pentru săvărșirea infracțiunii de omor calificat deosebit
de grav și pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturilo r pe o
durata de 4 ani. În cee a ce îi privește pe inculpații minori, în urma contopirii
pedepsel or pentru cele două infracțiuni au fost condamnați la 8 ani
închisoare. 39
În prezenta speță instanța raportându -se la gravitatea faptelor
săvârșite de catre cei doi minori a putut aplica pedeapsa închisorii, faptele s –
au petrecut în anul 2010, in baza vechiului Cod Penal unde se prevedea
printre măsurile care pot fi luate față de minori și pedeapsa închisorii.
38 L. Pop , Tratat elementar de drep civil. Obligații, E.d. Universul Juridic, anul 2012, pag 380.
39 http://portal.just.ro/1372/SitePages/jurispru denta.aspx
Crăciun Monica Ștefania – Răspunderea penală a minorilor
30
4. Limitele răspunderii penale a minorilor în reglementarea
actuală
4.1 Aspecte generale
În ultimele decenii delincvenț a juvenilă a devenit una din problemele
sociale majore cu care se con fruntă societatea românească și în general
societățile moderne contemporane indiferent de gradul de dezvoltar e
economică, cauzele care au dus la o creștere a acestui fenomen fiind
multipl e. Printre aceste cauze regăsim deterioarea standardelor de viață,
declinul continuu al economiei, creșterea ratei șomajului, generalizar ea stării
de sărăcie accentuate precum și creșterea inegalităților și inechităților
sociale; acestea au diminuat și dim inuează în continuare mod dramatic
protecția socială generând confuzie, diversitatea normelor și valorilor morale,
lipsa de speranță și de încredere în instituțiile statului ș i în clasa politică. Mai
trebuie subliniat faptul că delincvența juvenilă a luat amploare dupa anul
1989.
Starea de minoritatea din punct de vedere juridic și tot odată din punctul
meu de vedere reprezintă o problemă delicată a dreptului penal motiv pentru
care a facut obiectul multor tratate și monografii cu caracter științific. Și
practica judiciară este foarte dezvoltată din acest punct de vedere întrucât
minorii sunt implicați mai mul t sau mai puțin, fie direct fie indirect în cauze
penale. Din perspectivă sociologică, minorul este analizat în principal ca
parte a grupului social pri mar al familiei. În cadrul diferitelor relații care se
stabilesc în interiorul unui astfel de grup sociologii se opresc și asupra
acelora dintre părinți și copii, respectiv asupra relațiilor între frați. Familia este
astfel privită ca un conglo merat de rol uri jucând un rol primordial în formarea
caracterului tinerilor. Astfel comportamentul minorului este supus permanent
controlului social, la început numai în cadrul f amilial apoi în cadrul general al
comunității în care evoluează. Consecința imediată a exe rcitării controlului
social este tocmai sancționarea acestuia.
Minorii constitue așadar o categorie specială tocmai datorită gradului
lor de dezvoltarea psiho -fizică, sunt consideraț i a fi persoane vulnerabile; ei
nu pot percepe la fel ca un adult realitat ea înconjurătoare și nici nu pot să iși
dea seama de consecințele faptelor sale. Raportat la acest lucru este absolut
normal c a acestă categorie de persoane care încălcând legea penală, unii
poate în mod conștient, alții nu, să beneficieze de un tratament diferit în
momentul în care sunt trași la răspundere.
Prin urmare în legislația penală se consideră că minorii sunt lipsiți de
capacitate de exercițiu. Lucru care înseamnă în mod practic că aceștia nu își
pot exercita singuri drepturile și nici nu se pot apăra, în situația în car e
Crăciun Monica Ștefania – Răspunderea penală a minorilor
31
drepturile lor sunt încălcate căci capacitate de folosință au comform codul
civil40 însă capacitate de exercițiu41 nu.
Având în vedere cele subliniate mai sus referitor la lipsa capacității de
exercițiu care cara cterizează starea d e minoritate pe de o parte dar și
necesitatea apărării drepturilor minorului pe de altă parte a apărut ca firească
necesitatea reprezentării acestuia în relație cu justiția. De regulă,
reprezentarea este în sarcina părinților minorului iar dacă aceștia lip sesc (au
murit sau sunt necunoscuți) ori au fost decăzuți din drepturile părintești (de
exemplu ca urmare a unor rele tratamente aplicate minorului sau ca urmare
a condamnării pent ru săvârșirea unei infracțiuni, ca pedeapsă
complementară), reprezentarea urm ează a se face de către ocrotit orul legal
desemnat în justiție în temeiul legii, acesta p utând fi tutorele minorului sau în
cazuri excepționale și c u caracter temporar un curator special.42
Există însă și situații în care minoru l poate sta singur în just iție pentru
a-și exercita drepturile procesuale și a -și promova drepturile substanțiale
numai dacă vârsta și gradul de maturitate îi permit acest lucru. Este vorba
despre sesizarea organelor de cercetare penală în ceea ce privește
infracțiunile săvârșite d e minori ori asupra acestora. Astfel comform NCPP
art. 289 intutulat Plângerea la alin.8 este precizat că persoana cu capacitate
restrânsă de exercițiu poate face plângere cu incuviințarea persoanelor
prevăzute de legea civilă43 ori despre cazurile în care este necesară prezența
minorului pentru a fi audiat, cu respectarea regulior de procedură penală.44
În ceea ce privește limitele ră spunderii penal e comform art. 113 NCP
există trei tipuri de limitări: mi norul care nu a împlinit 14 ani care nu răspunde
penal , cel care are vârsta cuprinsă între 14 si 16 răspunde penal numai dacă
se divedește că a săvârșit fapta cu discernământ, iar minorul care a împlinit
vârsta de 16 ani răspunde penal potrivit legii.
Asupra primei categorii operează o prezumție absolută de l ipsă de
discernământ, asupra celei de -a doua o prezumție relativă de lipsă de
discerământ iar aupra celei de -a treia categorie tot o prezumție relativă de
discernământ. Prin urmare raportat la cele mai sus spunse în legislația
penală românească minorii sun t împărțiți în două categorii cei care răspund
penal și cei care nu răspund penal.
40 Capacitatea de folosință este acea aptitudine a peroanei fizice de a avea drepturi și libertăți. Se
dobândește la naștere și încetează odată cu moartea. Copilului îi sunt recunoscute drepurile încă de la concepție cu
condiția ca acesta să se nasca viu.
41 Capacitatea de exercițiu presupune aptidudinea persoanei fizice de a dobandi si exercita drepturi
subiective civile, dar si de a -si asuma si executa obligatii civile, prin incheierea de acte juridice .
42 T. Prescure, R.Matefi , Drept civil. Par tea Generală. Persoanele, Ed. Hamangiu, București 2012, pag. 294.
43 Persoanele prevăzute părinții, tutorele sau în unele cazuri este nevoie de autorizarea instanței de tutelă.
44M. Udroiu , Fișe de procedură penala. Partea generala. Partea speciala Noul Cod de procedură penală ,
ed.Universul Juridic, București 2014, pag. 319.
Crăciun Monica Ștefania – Răspunderea penală a minorilor
32
4.2 Minorii care răspund penal
După cum am mai spus și în capitolele precedente în Codul Penal
anterior se prevedea un sistem sancționator mix format din măsuri educativ e
și pedepse cu particularitățile de riguare. În NCP răspunderea penală a
minorilor este reglementată în Titlul V “Minoritatea”. Acest act normativ vine
cu o modificare major ă în ceea ce privește consecințele răspunderii penale
astfel că legiuitorul a ren unțat la aplicarea față de aceste categorii de
persoane a pedepselor în favoarea măsurilor educative, măsuri care pot fi
atât privative cât și neprivative de libertate. Regula o constitue aplicarea celor
neprivative de libertate evident excepția sunt măsur ile privative aplicându -se
infracțiunilor grave pentru care se prevede pedeapsa închisorii mai mare de
7 ani sau detențiunea pe viață.
Așadar infractorilor care au comis infracțiuni în perioada în care aveau
vârsta cuprinsă între 14 și 18 ani nu li se va p utea aplica nicio categorie de
pedepse ci doar o măsură educativă, chiar dacă pe parcursul procesului
penal aceștia au deveni majori comform art. 114 NCP.
La alin. 2 din cadrul aceluiași articol legiuitorul a prevăzut cazurile în
care minorilor li se poate aplica o măsură educativă privativă de liberatate, în
toate celelalte cazuri care nu cad sub incidența respectivului alineat, instanța
va aplica o măsură neprivativă de liberatate. Ex cepția o constitue situația în
care instanței i se prevede posibilitatea ca raportat la gravitatea infracțiunii
săvârșite precum și periculozitatea infractorului să utilizeze la evaluarea
minorului criteriile generale de individualizare45 a pedepselor prevăzute la art.
74 alin. (1) lit. a) -g ) NCP46 și să dispună față de acesta o măsără educativă
privativă de libertate. Cazurile prevăzute de art. 114 alin. (2) sunt
următoarele:
1. Minorul să mai fi săvârșit o infracțiune pentru care i s -a aplicat o
măsură educativă care a fost executată ori a cărei executare a început
înainte de a comite infracțiunea pentru care este judecat.
45 Individualizarea judiciară este realizată de instanța de judecată și constă în stabilirea și aplicarea pedepsei
prevăzute le lege pentru infracțiunea săvârșită în funcție de pericolul social concert al faptei, de periculozitatea
infractorului, de împrejurările concerete în care a fost săvârșită infracțiunea.
46a ) împrejurările și modul de comitere al infracțiunii, precum și mijloacele de folosire;
b ) starea de pericol;
c ) natura și gravitatea rezultatului produs precum și alte consecințe ale infracțiunii;
d ) motivul și scopul;
e ) antecedentele penale;
f) conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal;
g ) nivelul de educație, vârstă, starea de s ănătate, situația familială și socială.
Crăciun Monica Ștefania – Răspunderea penală a minorilor
33
Această condiție din prizma legiuitorului poate fi privită ca o formă a
„recidivei”47 în cazul minorilor care denotă perseverența infracțională a
acestora precum și faptul că măsura dispusă anterior a fost li psită de efecte,
lucru ce justifică aplicarea unei sancțiuni mai dure. Pentru a se putea aplica
acesta este necesar ca pedeapsa prevăzătă de lege pentru noua infracțiune
să fie amenda sau amenda alternativ cu închisoarea de până la 7 ani, ori
numai închiso are de până în 7 ani; nu prezină importanță vinovăția
făptuitorului cu care a fost comisă atât infracțiunea antecetenă cât și noua
infracțiune.
2. Pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșita să fie de
7 ani sau mai mare ori detențiunea pe via ță.
Nu are importanță forma de vinovăție cu care este săvârșită
infracțiunea si se raportează la pedeapsa prevăzută de lege pentru
infracțiunea fapt consumat.
Instanța atunci când alege măsura educativă care urmează a fi luată
față de minor se raportează l a criteriile generale de individualizare a
pedepselor. Pe durata executării acestor măsuri minorului i se asigură
menținerea legăturilor cu familia pecum și implicarea lui în diferite programe
precum și pregătirea scolară și profesională.
Masurile educativ e nu pot constitui antecedente penale, nu atrag
interdicții, incapacități, decăderi și nu se iau în vedere la stabilirea stării de
recidivă.
Pentru a putea stabili măsura aplicată minorului care a săvârșit o
infracțiune este necesar ca instanța sa evaluez e minorul, evaluare care se
realizează prin referatul de evaluare întocmit de serviviul de probațiune.48
Evaluarea se face de consilierul de probațiune din cadrul serviciului de
probațiune din a carui circumscripție teritorială locuiește minorul.
Rolul ac estui referat este de a cunoaște mai bine persoana minorului.
Astfel, pentru a obțiune cât mai multe date se poate vorbi cu minorul, cu
părinții acestuia, cu educatorii, cu colegii de la școală, întrucât numai în acest
mod se poate înțelege exact împrejură rile care au provocat apariția și
evoluția manifestării antisociale. În acest mod se poate distinge care minori
sunt infractori adevărați și care dintre aceștia au ajuns în mod întâmplător în
câmpul infracționalității pentru ca întregul sistem de reeducare să nu se
reducă la o izolare a acestora de societate ori la o stare de prizionerat, în
cazul aplicări măsuri internării într -un centru de deținere. Acțiunea de a
cunoaște minorul trebuie să înceapă chiar în faza de urmărire penală,
47 Recidiva este o formă a pluralității de infracțiuni care constă în săvârșirea din nou de către o persoană
fizică majoră, cu intenție sau preterintenție a unei infracțiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisor ii de 1 an
sau mai mare după ce asupra acesteia s -a pronunțat o hotărâre definitivă de condamnare la pedeasa închisorii mai
mare de 1 an.
48 Legea nr 252/2013 privind oraganizarea și funcționarea serviciului de probațiune (art. 33 -37).
Crăciun Monica Ștefania – Răspunderea penală a minorilor
34
continuându -se tot timp ul până la faza considerări ca executată a măsurii
educative.
Trăsăturile predominante ale psihicului minorului constau în atracție
față de nou, instabilitate emoțională, exces de anxietate, impulsivitate,
capacitate scăzută de amânare a concretizării dor ințelor, stări de acumulare
tensională. Unii de pildă manifestă un caracter mai pronunțat spre
interiorizare, pasivitate, sunt mai ușor sugestionabili, pe când alții evidențiază
mai multă vioiciune, dinamism, încăpățânare, agrsivitate accentuată.49
Acest re ferat trebuie să fie întocmit obligatoriu și să se comunice în 21
de zile de la data solicitării lui de către instanță. Solicitarea efectuării
referatului se poate face și în cursul urmăriri penale de organele de urmărire
penală atunci când acestea conside ră a fi necesar întocmirea lui. În această
situație, instanța nu mai este obligată să ceară întocmirea referatului.
Rolul referatului este de a oferi organelor judiciare date privind
persoana minorului din perspectivă psihocomportamentală.
Refera tul de evaluare cuprinde următoarele informații:
a) Date privind mediul familial și social al minorului, situația educațională și
profesioanlă a acestuia, conduita lui generală;
b) Analiza comporatamentului infracțional, riscul de săvârșire a unor
infracțiuni;
c) Starea de sănătate, evoluția minorului din punct de vedere fizic, afectiv,
moral și intelectual, în măsura în care acestea au influențat sau pot
influența comportamentul și caracterul infracțional al minorului;
d) Propuneri referitoare la măsura educativă pe c are o consideră a fi
adecvată precum și orice alte obligații ce îi pot fi impuse minorului pentru
a putea reduce riscul de săvârșire al altor infracțiuni si pentru a se putea
realiza reintegrarea acestuia;
e) Alte date relevante pentru situația minorului.
Consilierul de probațiune pentru a obține informațiile mai sus
menționate, comform art. 35 din Lege poate colabora cu asistenți sociali,
psihologi, consilieri școlari, pedagogi, medici sau alți specialiști. Referatul
se întocmește pe baza colaborării cosilier ului cu inculptul minor, astfel
referatul are caracter personal, precum și pe baza datelor obținute din alte
surse. Consilierul la cererea instanței poate da lămuriri suplimentare cu
privire la situația minorului când există o astfel de necesitate.
49 M.Basarab, V. Paș ca, Codul penal comentat, vol. I. , ed. Hamangiu, București 2007, pag. 512
Crăciun Monica Ștefania – Răspunderea penală a minorilor
35
4.3 Măsuri educative neprivative de libertate
Comform art.115 alin.(1) NCP măsurile educative neprivative de
libertate sunt următoarele: stagiul de formare civică, supravegherea,
consemnarea la sfârșit de săptămână și asistarea zilnică. La alin.( 2) din
cadrul aceluiași articol sunt enumerate măsurile educative privative de
libertate : internarea într -un centru educativ și internarea întru -un centru de
detenție.
Stagiul în formare civică50. Comform art. 117 NCP această
măsură edu cativă constă în obligația min orului de a participa la un program
cu o durată de cel pu țin 4 luni stabilit de instanță pentru a -l ajuta să înțeleagă
consecințele legale și sociale la care se expune în cazul săvârșirii de
infracțiuni și pentru a -l face responsabil cu privire la comporta mentul său
viitor.
Prin intermediul acestei măsuri legiuitorul a vrut să realizeze o
readaptarea socială a infractorului minor, readaptare realizată prin cadrul
instituțiilor specializate ale statului. Practic această măsură ajută minorul să
conștientizeze cosecințele care decurg din săvârșirea unei infracțiuni și
totodată il face pe acesta să devină responsabil de comporatamenul său.
Raportat la caracterul măsurii educative a mustrării prezentă în vechea
reglementare putem spune ca acesta era doar de a „do jeni” minorul pentru
fapta sa și de a -i atrage atenția asu pra consecințelor faptelor sale , pe când
măsura educativă a stagiul de formare civică merge mai departe oferind
astfel servicii, respectiv, un program cu o durată de cel mult patru luni pentru
a-l ajuta pe minor să înțeleagă consecințele legale și sociale la care se
expune în cazul săvârșirii de infracțiuni și pentru a -l responsabiliza cu privire
la comportamentul său viitor. Astfel, infractorul minorul este determinat să
participe la un grup de cons iliere „civică” unde are posibilitatea de a reflecta
asupra faptelor sale și asup ra daunelor pe care le -a cauzat alături de alți
tineri.
Din cuprinsul art. 117 NCP rezultă faptul că această măsură se dispune
pe perioadă determinată și anume maxim 4 luni, i nstanța urmând a stabili
exact perioada necesară pe care o consideră oportună în vederea redresării
comportamenului minorului și raportându -se la fiecare caz în parte.
În mod concret stagiul în formare civică constă în anumite programe
educaționale care in clud prelegeri, dezbateri interactive, întâlniri cu foști
infractori care au devenit persoane responsabile dar și cu tineri performanți,
activități aplicative cu scop civil, diferite concursuri , toate având același
50 Formarea civică reprezină instruirea și educarea unei persoane pentru a conștientiza care sunt normele
morale și de convețuire socială din cadrul societății, obiectiv care în cazul minorilor revine familiei și scolii, de
principiu.
Crăciun Monica Ștefania – Răspunderea penală a minorilor
36
obiectiv -redresarea minorului. Aceste pro gram e se pot desfășura în diferite
insituții, s -ar putea desfășura într -un institut specializat, într -o școală, de
către o organizație nonguvernamenta lă, aprobarea programelor și
supravegherea revenind serviciului de probațiune. La sfârșitul respectivului
program se apreciază a fi necesar întocmirea unui referat de evaluarea de
către serviciul de probațiune pentru a vedea modul în care minorul a înțeles
consecințele infracțiuni și dacâ întradevăr s -a reușit educarea acestuia.
În cazul în care minorul nu res pectă cu rea -credință condițiile de
executare și obligațiile impuse, instanța care a pronunțat această măsură
poate dispune prelungirea ei ori înlocuirea măsurii luate ințial cu o alta mai
severă sau chiar cu o măsură educativă privativă de liberate, acele ași măsuri
se iau și în situația în care minorul, în cadrul termenului se executare, este
judecat pentru o faptă concurentă sau a săvârșește o nouă infracțiune, sub
condiția ca aceasta din urmă să fie săvârșită înainte de majorat.
Ca și sursă de inspirație legiuitorul a avut în vedere Ordonanța
franceză nr. 45 din februarie 1945 care prevede următoarele: “Dacă
prevenirea este stab ilită pentru un copil de cel pu țin 10 ani tribunalul pentru
minori poate pronunța o decizie motivată, aplicând una sau mai multe dintre
următoarele sancținuni educative:
(…) Obligația de a urma un curs de formare civică pentru o perioadă
care nu poate depăși o lună conceput pentru a reaminti obligațiile minorului
care decurg din lege, precum și regulile stabilite prin decret al Co nsiliului de
stat”.51
Prin urmare consider că această măsură este mult mai eficientă decât
cea prevăzută în vechea reglementare și anume mustrare, care nu îl
determina pe minor la nici un alt efort în vederea reabilitării sale, măsură pe
care, de cele multe ori o lua în râs considerând că mai p oate comite și alte
infracțiuni fără a suporta consecințe grave; pe când stagiul de formare civică
oferă un im pact mai mare asupra minorului care ar putea sa -l determine să
conștientizeze mult mai bine cum este corect să acționeze.
În sp eță s -a reținut că inculpatul mi nor în vârstă de 17 ani a fost
trimis în judecată pentru săvârșirea unui concurs de infracțiunii de
conducere pe drumurile publice a unu i autoturism fără a deține permis
de cond ucere pe și având în sânge o alcoolemie peste limita legală(de
0, 80 mg/l alcool pur în aerul expirat) și distrugere din culpă. Inculpatul
s-a deplasat la Restaurantul X cu mașina mamei lui unde a consumat 3
beri apoi a plecat spre locuința sa . În dreptul imobilului cu nr.y inculpat ul
a pierdut controlul a utoturismului și s -a răsturnat avariind conducta de
gaz și distrugând o parte din gardul acestui imobil . Fapta a fost comisă
51 I. Pascu, T. Dima, C. Paun, M. Gorunescu, V. Dobrinoiu, I. Chis, Dobrinoiu Maxim, Noul Cod Penal comentat.
Volumul I – Partea generala, Ed Universul Juridic 2014 pag. 648.
Crăciun Monica Ștefania – Răspunderea penală a minorilor
37
în data de 15.02.2013. În baza vechiului C.Pen și în urma contopirii
pedepselor instanța a pronunțat în dat a de 19 februarie 2014 sentința penală
penală în baza căreia inculpatului i se prevede pedeapsa de 1 an și 6 luni
luni închisoare plus unele măsuri de supraveghere. Potrivit art. 5 NCP în cazul
în cazul în care la săvârșirea infracțiunii și până la judecarea definitivă a
a cauze i au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai
favorabilă.
Noul Cod penal care a intrat în vigoare la 1 februarie 2014 este legea
mai favorabilă întrucât nu mai prevede pedepse în cazul minorilor, sistemul
sancționator fiind bazat exclu siv pe măsuri educative. În baza noilor dispoziții
instanța a apreciat în apel că cea mai potrivită pentru minorul în cauză este
măsura educativă a stagiului de formare civică pe o durată de 4 luni precum
și următoarele obligații:
a) să nu depășească fără acordul serviciului de probațiune limita
teritorială a județului;
b) să nu se afle în cluburi sau la manifestări sportive, culturale ori la alte
adunări publice;
c) să se prezinte la serviciul de probațiune la datele fixate de acesta.52
Supraveghere . Aceas tă măsură nou introdusă de legiuitorul NCP
se aseamănă cu măsura libertății supraveg heate din anteriorul Cod Penal
însă nu corespund temeiurile de aplicare, scopurile și nici sarcinile care revin
supraveghetorilor.
Supravegherea așa cu rezultă din prevede ril art.118 NCP constă în
controlarea și îndrumarea miorului î n cadrul programului său zilnic pe o
durată cuprinsă între 2 și 6 l uni sub coordonarea serviciului de probațiune
pentru a asigura participarea la cursuri școlare sau de formare profesională
precum și prevenirea desfășurării unor activități sau intrarea în legătură cu
anumite perso ane care ar putea afecta procesul de dezvolt area al minorului.
Controlarea minorului se realizează de către părinți, cei care l -au adoptat sau
de către tutore iar contro lul executării măsurii de supraveghere și controlul
îndeplinirii atribuțiilor de către persoana care exercită supravegherea revine
consilierului de probațiune, de aici rezultând că nu serviciul de probațiune
este cel care stabilește programul minorului, ac easta având doar rolul de a
monitoriza modalității le în care minorul își respect programul zilnic.
Astfel, părinții minorului sau cei care se ocupă de supravhegerea
acestuia trebuie să se asigure că minorul va participa la cursurile școlare și
de pregătire profesională și totodată trebuie să prevină ca acesta să
desfășoare activități ilicite sau să intre în legătură cu persoane care i-ar putea
52 http://legeaz.net/spete -penal -ca-cluj-2014/masuri -educative -ncp-97-2014 .
Crăciun Monica Ștefania – Răspunderea penală a minorilor
38
afecat procesul de îndreptare. Pentru a putea exercita cât mai bine obigația
de supraveghere, persoanele îndreptăți te cu aceasta activitate vor ține o
legătură permanentă cu cadrele didactice responsabile în vederea prezenței
minorului la cursuri.
Perioada în care poate fi luată această măsură este cuprinsă între 2 și
6 luni și se dispune raportat la infracțiune judec ată definitiv. Dacă sunt
săvârșite două sau mai multe fapte concurente care se judecă împreună iar
instanța constată că este suficientă aplicare unei măsuri educative, va aplica
o singură măsură. Atunci când una dintre infracțiuni este săvârșită du pă
împli nirea vârstei de 18 ani instanța va aplica minorului pentru infracțiunea
comisă până la 18 ani o măsără educativă iar pentru cea comisă după
această vârstă va aplica o pedeapsa.53
Ca și sursă de inspirație legiuitorul român a avut în vedere art. 7 lit. h)
din Legea spaniolă nr. 5/200054. Comform acestei legi supravegherea co nstă
în monitorizarea activității minorului și asistarea ace stuia la șco ală, la centrul
de formare sau la locul de muncă pentru a -l ajuta să depășească factorii care
au determinat săvârșir ea infracțiunii.
În mod practic prin insituirea acestei măsuri minorul este ghidat în așa
fel încât să poată să facă alegerile cele mai bune pentru el și viitorul său dar,
totodată îl ajută în a sta departe de comiterea unor noi infracțiuni datorită
factor ilor pozitivi pe care îi primește de la profesioniști în colaborare cu
școala, cu diverse instituții , cu alte persoane precum și în colaborare cu
societatea unde trăiește
Consemnarea la sfârșit de săptămână. Comform art. 119 NCP
consemnarea la sfârțit d e săptămână reprezintă obligația mi norului de a nu
părăsi locuința în zilele de sâmbătă și duminică pe o durată cuprinsă în tre 4
și 12 săptămânii în afară cazului în care are oblig ația de a participa la anumite
programe ori de a desfășura anumite activități ce sunt impuse de către
instanță. Obiectivul acestei măsurii constă în evitarea minorului de a avea
contact cu persoane care ar putea exercita asupra lui o influență în sens
negativ sau evitarea ca minorul să ajungă în anumite locuri care ar putea sa –
l predispună la un comportament infracțional.
Măsura operează începând cu ora 0,00 a zilei de sâmbătă și până la
ora 24,00 a zilei de duminică. Tot cons iliul de probațiune prin intermediul
consilierului de pro bațiune este cel care exercită controlul și asupra acestei
măsuri, astfel că persoana majoră care locuiește cu minorul este obligată să
îi permită consilierului din cadrul serviciului de probațiune efectuarea de vizite
programate sau inopinante.
53 Art. 129 alin. 2 NPC.
54 http://eur -lex.europa.e u/n-lex/info/info_es/index_ro.htm .
Crăciun Monica Ștefania – Răspunderea penală a minorilor
39
Comform art.20 din Legea de Punere în Aplicare a Noul Cod Pen al55,
în ceea ce privește situațiile tranzitorii, în cazul în care infractorului minor i -a
fost aplicată pedeapsa amenzii în baz a vechiului C od penal, pedeapsă ce nu
a fost executată sau a fost executată numai în parte aceasta va fi înlocuită
cu măsura cons emnării la sfârșit de săptămână.
La art. 22 din prezenta lege se specifică faptul că în si tuația în care a
fost revocată susp endarea executării amanzii din alte motive decât comiterea
unei noi infracțiuni, din nou pedeapsa amenzii va fi înlocuită cu măsura
educativă a consemnării la sfârșit de săptămână pentru o perioadă de 6
săptămâni.
Ca sursă de inspirație pentru legiuitor a fost tot Legea Spaniolă nr.
5/2000 unde se precizează faptul că persoanelor cărora li se aplică
consemnarea la sfârșit de săptămână rămân l a domiciliu sau într -un centru
pe o prioadă de maxim 36 de ore cuprinsă între după -amiza sau seara zilei
de vineri și până duminică noaptea exceptând perioada câ nd instanța a
dispus exercitarea sarcinilor socio -educative ce se execută în a fara
reședinței.56
Din perspectiva mea, această măsură este mai severă decât cele
anterioare deoarece oferă un control mai mare a p rogramului infractorului
minor astfel se poate creea o anumită rutină pozitivă pentru acesta, evitându –
se ca atunci când are t imp liber sa facă parte din anumite grupuri
infracționale, de a se alătura unor persoane nefavorabile reabilitării lui și
totodată nu i se mai oferă posibilitatea de a concepe săvârșirea de infracțiuni
în cadrul unui anturaj nefast. Tânărul adolescent este introdus în activități
prosociale care îl vor ajuta să își structureze într -o manieră pozitivă
personalitatea.
Asistarea zilnică . În NCP în cadrul art. 120 alin.(1) se prevede că:
„Măsura educativă a asistării zilnice constă în obligația minorului de respecta
un program stab ilit de serviciul de probațiune care conține orarul și condițiile
de desfășurare a activităților precum și interdicțiile impuse acestuia.” În
cadrul alin. (2) al aceluiași articol este reglementat următoarele: „Măsura
educativă a as istării zilnice se ia pe o durată cuprinsă între 3 și 6 luni, iar
supravegherea se face sub coordonarea serviciului de probațiune. ”
Interpretând dispozițiile NCP este necesar a face câteva mențiuni.
Programul zilnic pe car e trebuie să -l repsecte minorul mai precis orarul
acestuia se stabilește de comun acord de către părinții minorului, cel care l –
a adoptat sau tutorele acestuia , când este cazul , împreu nă cu consilierul de
probațiune ținându -se co nt de nevoile reale ale minorului dar și de obligațiile
55http://www.dreptonline.ro/legislatie/legea_187_2012_punerea_aplicare_codul_penal_legea_286_2009.
php.
56 I. Pascu, T. Dima, C. Paun, M. Gorunescu, V. Dobrinoiu, I. Chis, Dobrinoiu Maxim, Noul Cod Penal comentat.
Volumul I – Partea generala , Ed Universul Juridic 2014 , pag. 653.
Crăciun Monica Ștefania – Răspunderea penală a minorilor
40
și interdicțiile impuse de către instanță pe perioada executării măsurii de
asistare zilnică. În cazul în care nu se poate realiza un acord între persoanele
care supraveghează minorul și consilierul de probațiune referitor la
întocmirea orarului, programul se va stabili de către judecătorul c are este
delegat cu executarea după ce în prealabil au fost audiați cei interesați iar
actul prin care se decide este o încheiere motivată care nu poate fi supusă
niciunei căi de atac. Acest program, după cum am menționat mai sus, trebuie
să aibă în vedere nevoile minorului, situația sa socială, cea profesională iar
scopul său trebuie să constea în dezvoltarea armoni oasă a personalității sale
împlicându -l pe acesta în activități de relaționare. Programul mai trebuie să
aibe în vedere și modul de petrecere al timpului liber.
Termenele în care trebuie realizat acest program diferă după cum
măsura asistării zilnice a fo st dată neînlocuid o altă măsură , acest termen
fiind de 30 de zile de la momentul în care minorul a fost prezent în fața
judecătorului delegat cu executarea, practic măsura începând în cel târziu 5
zile din momentul dispunerii, iar dacă aceasta a înlocuit o altă măsură
educativă privativă de libertate stabilirea programului se face în termen de
15 zile de la punerea în libertate a minorului.
Obligațiile care îi pot fi impuse minorului. Acestea se pot aplică de
către instanța de judecată pe lângă oricare dintre măsuri le educative
analizate mai sus, sunt prevăzute în NCP în mod limitativ. Aceste obigații pot
fi împărțite în obligații de „ a face” și de „ a nu face”.57
În cadrul obligațiilor de „ a face” intră următoarele:
Să urmeze un curs de pregătire școlară ori de calificare profesională;
Se aplică minorilor care au întrerupt activitatea școlară înainte sau
după ce au împlinit vârsta de 14 ani, în cazul în care nu a absolvit cursurile
gimnaziale vor fi obligați să le termine sau li se poate cere să urmeze
cursurile unei școlii de arte și meserii. Această obigație este impusă de către
instanță după consult area serviciului de probațiune precum și a susținătorilor
legali ai minorului întrucât aceștia sunt cei care cunosc cel mai bine
aptitudinile, disponibilitățile și interesele minorului. Consilierul de probațiune
decide cursul pe care trebuie să -l urmeze mi norul pe baza evaluării inițiale a
acestuia. Obligați a se consideră executată și va î nceta de drept la dată
executării/ considerării ca executată a măsurii educativă pe lângă care a fost
aplicată.
Să se prezinte la serviciul de probațiune la datele fixate de acesta;
57 Comform dreptului civil p rin obligație de a face se înțelege îndatorirea de a ex ecuta o lucrare, de a presta
un serviciu sau de a preda un lucru, deci, în general, orice prestație pozitivă în afara celor care se î ncadrează în
noțiunea de „a da”( îndatorirea de a constitui sau de a transmite un drept real. Prin urmare „a da” nu înseamn ă „a
preda” ). În schimb o bligația de a nu face constă în îndatorirea subiectului pasiv de a se abține de la o acțiune sau de
la anumite acțiuni.
Crăciun Monica Ștefania – Răspunderea penală a minorilor
41
Minorului căruia i se aplică această obligație pe lângă o măsură
educativă trebuie sa fie pre zent la serviciul de probațiune în mod periodic, ca
regulă, trebuie să fie prezent săptămânal. De precizat că această obligație
însoțește toate măsurile neprivative de liberate, scopul acesteia fiind de a
stabili evoluția persoanei sancționate și t otodată de a evita unele consturi
suplimentare care ar reveni în sarcina serviciului de probațiune.
La fel ca și cealaltă obligație aceasta se pune în executare în momentul
aducerii la cunoștință și încetează de drept la dată executării / considerării
ca executată a măsurii educative pe lângă care a fost aplicată.
Să se supună măsurilor de control, tratament sau îngrijire medicală;
Raportat la noțiunea de „control” prezentă î n obligația mai sus
menționată se consederă a fi necesar a face mențiunea că sensul termenului
este ac ela de control medical periodic astfel că legiuitorul s -a raportat doar
la acest înteles. Instituția în care u rmează ca persoana supravegheată să se
supună acestor măsuri care au un scop curativ este stabilită de către instanța
de judecată; în situația în care acest lucru nu este me nționat în hotărâre,
consilierul de probațiune este cel care va stabili prin decizi e instituția unde
urmează să aibe loc controlul, tratamentul sau îngrijirea medicală, urmând a
fi comunicată minorului împreuna cu copia de pe dispozitivul hotărârii. În
ceea ce privește cheltuielile privind tratamentul sau îngrijirea medicală ,
acestea su nt suportate de bugetul de stat.
Cea de a doua categorie de obigații sunt cele de „a nu face”. Aici vor
intra următoarele obilgații:
Să nu depășească, fără acordul serviciului de probațiune, limita teritorială
stabilită de instanță;
Prezenț a obligație apa re în NCP în cadrul art. 121 alin 1 lit. (b) instanța
stabilind, la propunerea serviciului de probațiune o anumită zon ă unde
minorul se poate deplasa în aceasta intrând atat domiciliul minorului precum
și traseele sale de deplasare. A fost reglementată ace astă obligație în scopul
de a nu îl lăsa pe minor să ajungă în anumite locuri favorite lui dar „nocive”
pentru procesul său de reintegrare socială.
Să nu se afle în anumite locuri sau la anumite manifestări sportive,
culturale ori la alte adunări publice, stabilite de instanță ;
Prin aplicarea a cestor obligații, atunci când se alătură unei măsuri
neprivative de libertate tânărului infractor îi este interzis a se afilia sau a
participa în anumite locuri care au legătură cu infracțiune pe care a săvârșit –
o. Astfel acesta nu va putea frecventa în funcție de fapta sa anumite locuri
publice, spre exemplu, restaurante, baruri, cluburi, stadioane, cinemato grafe.
Important este să existe o legătură între infracțiunea săvârșită și locul interzis
deoarece se conside ră că dacă va ajunge din noul la locul infracțional și în
grupul unde acesta a săvârșit infracțiunea, mediul respectiv îl va determina
Crăciun Monica Ștefania – Răspunderea penală a minorilor
42
să comită sau să ajute la comiterea altor fapte interzise de legea penală.
Susțin acestă afirmație și din prizma d ezvo ltării psihice a minorului care la
această vârstă nu este întocmai completă , comportamentul său fiind ușor de
influențat. Prin urmare, reîntoarcerea la locul și în grupul unde a comis fapta
genereză, în cele mai mu lte din cazuri, comiterea altei infracțiuni reieșind
astfel impotrtanța deosebită a acestei obligații.
Obligația are corespondent în cadrul pedepeselor complementare58 a
interzicerii unor drepturi, unde la art. 66 alin (1) lit. m) NCP este prevăzut că
unul dintre drepturile care sunt interzise prin in termediul pedepselor
complementare este acela că infrc torul nu se poate afla în anumite locuri,
manifestări sportive, culturale, adunări politice.
Să nu se apropie și să nu comunice cu victima sau cu membrii de familiei
ai acesteia, cu ceilalți participan ții la săvârșirea infracțiunii ori cu alte
persoane stabilite de instanță.
Prin intermediul acestei obligații legiuitorul a avut în vedere faptul că
infractorul minor nu trebuie să se apropie de victimă, de membrii de familie
ai acesteia pentru a nu îi am enința sau șicana în niciun fel. Ceea ce este
criticabil la aceast obligație este că din textul de lege nu rezultă în mod expres
dista nța de apropiere dintre infractor și victimă, aceasta urmând a fi lăsată la
aprecierea instanței. O bligația trebuie aplicat ă sever, trebuie să i se atragă
atenția minorului că dacă nu o va respecta i se vor aplica noi obligații sau
chiar o măsură educativă privativă de liberatate.
Severitatea măsurii se explică raportat la protecția victimelor, cu atât
mai mult în cazul în c are aceștia sunt la rândul lor minori p entru a se evita
eventualele suf erințe psihice sau chiar traume.
Scopul tuturor obligațiilor de „a nu face” este acela de a preveni ca
minorul să mai săvârșească și alte infracțiuni, astfel instanța va trebui în mod
concret să induvidualizez e conținutul fiecărei obligații ținând cont de fiecare
caz în parte; spre exemplu minorul nu trebuie să comunice cu X sau cu Y
care sunt m embrii de familie ai victimei Z sau să nu se afle pe Arena
Națională din București.
Verificarea îndeplinirii acestor obligații nu se realizează de către
serviciul de probațiune ci de către anumite instituții sau autorități stabilite în
funcție de tipul de obligație. Pentru prima dintre acestea sarcina verificării
îndeplinirii revine i nspectortului județean de poliție în a cărui circumscripție
locuiește minorul, pentru cea de -a doua obligație verificarea cade în sarcina
58 Pedeapsa complementară este acea pedeapsă care constă în interzicerea unor drepturi de la 1 la 5
prevăzute d e NCP, degradarea militară sau publicarea hotărârii definitive de condamnare; se aplică de către insanță
atunci când consider ă a fi necesar pentru a completa represiunea rezultată din pedeapsa principală. Este obligatorie
de aplicat atunci când textul incri minator prevede în mod expres acest lucru și aici nu se mai ține cont de modalitatea
de executarea a pedepsei principale (nu se aplică atunci când pedeapsa principal este detențiunea pe viață, prin
urmare pedeapsa trebuie să fie închisoare sau amendă pent ru a opera și pedeapsa complementară).
Crăciun Monica Ștefania – Răspunderea penală a minorilor
43
tot a insituției mai sus amintită iar în cazul în care interdicția este dipusă
pentru anumite locuri, manifestări sau adunări în afara circumscripției unde
locuiește tânărul, se realizează de către Inspectoratul General al Poliției
Rimâne. Pentru ultim a obligație tot inspectoratul ui de poliție din circumcripția
persoanelor cu care minorul nu trebuie sa aibe legătură sau s ă se apropie îi
va reveni sarcina verificării îndeplinirii obligației.
În cadrul art. 122 NCP este prevăzut ă modificarea și încetarea
obligațiilor mai sus enumerate , lucru care intervine atunc i când serviciul de
probațiune constată anumite modi ficări de comporatament ale tânărului
sancționat penal. Instituția măsurilor educative neprivative de libertate este
una flexibilă, instanța de executare având posibilitatea să poată modifica
aceste obligații ținând cont de progresele făcute de minor pentr u a se
îndrepta. Aceste modificări constau în: fie impunerea de noi obligații, fie
modificarea conținutului celor care erau deja impuse (sporirea/dim inuarea
condițiilor de executare ). Astfel, consilierul delegat cu probațiunea ori
judecătorul delegat cu ex ecutarea, la cererea minorului, a părinților , a
tutorelui sau la cererea persoanei în grija căreia se află minorul ori la cererea
persoanei vătămate, după consultarea referatului de evaluare sesizează
instanța care astfel informată va pro ceda la modi ficare a obligațiilor astfel
încât să se realizeze persoanei supravegheate șanse mai mari de îndreptare.
Nu va constitui modificare a obligațiilor obținerea de către minor a
permisiunii în executare a obligațiilor prevăzute la art. 121 alin. (1) lit. c) și d),
permisiune ce poate fi acordată pe maxim 5 zile pentru motive temi nice,
cazurile când se poate acorda nu sunt expres prevăzute le lege, ele fiind
lăsate la latitudinea consilierului de probațiune. De asemenea, tot consilierul
de probațiune poate acorda mino rului, tot pentru motive temenice
permisiunea de a depăși limita teritorială ce a fost stabilită de instanță acesta
urmând a stabili și durata acordării permisiunii. Această posibilitate a
cosilierului de probațiune de a putea acorda permisiune în executa rea
obligațiilor este în comformitate cu regula nr . 71 din Recomandarea
Consiliului Europei nr. 1992/16 privind regulile europene pentru sancțiunile
și măsurile cominicate având la bază principilul intervenției adaptate.59
Încetarea obligațiilor este regl emetă în cadrul art. 122 alin. (2) fiind
expresia flexibilității procesului de supraveghere, instanța urmând a dispune
încetarea obligațiilor pe care le -a impus atunci când consideră că menținerea
lor nu mai este necesară raportându -se la progresele minor ului în ceea ce
privește redresarea lui. Spre exemplu, instanța apreciază că nu mai este
necesară și nici proporțională cu scopul urmărit menținerea obligației de
restrângere a liber tății de circulație a minorului dispunând încetarea obligației
de a nu păr ăsi teritoriul României.
59 Mihail Udroiu, Drept penal. Partea general. Noul Cod Penal , ed. C.H.Beck, București 2014, pag.344.
Crăciun Monica Ștefania – Răspunderea penală a minorilor
44
Dispune rea încetării obligațiilor se realizează de i nstanța de
executarea la sesizarea Serviciului de probațiune ori a judecătorului delegat
cu executarea, aceștia din urmă făcând sesizarea la cererea minorului,
părinților, turor elui, persoanei în grija căreia se află minorul, or i la cererea
persoanei vătămate în urma analizării referatului de evaluare. Încetarea se
poate disp une de mai multe ori pe parcurul executării măsurii neprivative de
libertate.
Prelungirea măsurilor educa tive neprivative de liberatate este
inovatoare în NCP, în vechea regl ementarea nefiind posibilă. NCP la art. 123
reglemetează insituția prelungirii sau înlocuirii măsurilor neprivative de
liberatate. Din analiza celor 4 articole rezultă trei posibilității: prelungirea
măsurii educative fără a depășii maximul prevăzut de lege pentru aceasta,
înlocuirea cu o măsură mai severă ori înlocuirea măsurii neprivative de
liberatea cu o măsură privativă de libertate. Acestea se aplică atunci când nu
sunt respectate cu rea-credință condițiile de executare ori obligațiile impuse ,
când minorul săvârșește o nouă infracțiune ori este judeca t pentru o
infracțiune concurentă ce a fost săvârșită anterior. Rați onamentul modificării
măsurilor educative inițial impuse este acela că odat ă cu insituirea altora mai
aspre decât primele se dorește a se obține rezultate mai bune în privința
redresării minorului.
Prelungirea ori înlocuirea măsurilor educative neprivative de libertate
este prevăzută în NCP în două cazuri : primul ca urmare a nerespectă rii, cu
rea-credință a măsuri educative ori a obligațiilor impuse. În acesta caz
instanța poate dispune:
a) Prelungirea măsurii educative fără a depășii maximul prevăzut
de lege. Pentru ca instanța să poată dispune aceasta este necesar ca
minorul să fie sancț ionat în comformitate cu prevederile art. 118 -120 NCP
(supravegherea, consemnarea la sfârșit de săptămână, asistarea zilnică) și
să nu fi fost dată la maximul prevăzut de lege , în acestă situație putând
interveni fie înlocuirea măsurii existente cu una mai severă, fie înlocuirea
măsurii asistării zilnice pe 6 luni cu măsura internării întru -un ce ntru educativ.
Se poate impune, de altfel, și noi obligații minorului pentru a spori gradul de
severitate.
b) Înlocuirea măsurii luate cu o măsură neprivativă de liber tate mai
severă. Analizând condițiie de executare a acestor măsuri neprivative de
libertate se poate observa că legiuitorul a stabili t acestora o ordine erarhică
de severitate dar nu se prevede obligația de a aplica măsu ra educativă
imediat următoare fiind lăsată la aprecierea instanței, în concret.
c) Înlocuirea măsurii luate cu internarea într -un centru educativ, în
cazul în care, inițial, s -a luat măsura educativă neprivativă de lib ertate cea
mai severă pe durată maximă. Acesta se dispune at unci când instan ța
anterior a dispus prelungirea măsurii educative neprivative de libertate ori
Crăciun Monica Ștefania – Răspunderea penală a minorilor
45
înlocuirea celei dispuse ințial cu una mai serveră, iar minorul nu respectă,
nici în această situa ție consițiile de executare.
Cel de -al doilea caz în care se poate dispune pre lungirea sau
înlocuirea măsurilor educative neprivative de libertate este comiterea de
către minor a unei noi infracțiuni până la împlinirea majoratului sau judecarea
ulterioară pentru o infracțiune concurentă.
Prima precizare care trebuie făcută în cadrul aplicării acestui caz este
că măsura se aplică chiar dacă în cazul pluralității , una dintre fapte este
săvârșită după împ linirea vârstei de 18 ani. Referi tor la concursul de
infracțiuni din timpul minorității se va stabili o singură măsură pentru toate
faptele, lucru ce reiese din cadrul art.129 alin.(1) NCP. La aplicarea măsurii
instanța va avea în vedere criterii le generale de individualizare a pedepselor
prevăzute în art. 7 4 alin (1) NCP, astfel va putea dispune:
a) Prelungirea măsurii luate inițial fără a depăși maximul prevăz ut de lege;
b) Înlocuirea măsurii inițiale cu o alta mai severă;
c) Înlocuirea măsurii luate inițial cu o măsură educativă privativă de
liberatete.
Atunci când se dispune această modificare instanța va avea în vedere
gravita tea infrac țiunii nou săvârșite ori a infracțiunii concurente neavând
relevanță dacă prin hotărârea definitivă măsura educativă a fost sau nu
dispusă pe durata ei maximă. Sesizarea instanței în această situ ație se face
de către procuror în cazul comiterii unei infrac țiuni pe durata măsurii educative
sau de către judecătorul delegat cu executarea, la cererea părinților, tutorelui
sau persoanei în grija căreia se află minorul, a persoanei vătăma te sau a
oricărei alte persoane interesate după analiza referatului de ev aluare.
4.4 Măsuri e ducative privative de libertate
În cadr ul art. 124 si următoarele NCP sunt reglementate măsurile
educative privative de libertate. Aceste măsuri sunt: internarea într -un centru
educativ și internarea într -un centru de detenție. Spre deosebire de cele
nepri vative de libertate, acestea au corespondent parțial în reglementarea
veche. Prima respectă regulile din codul penal anterior, ceea ce diferă fiind
durata de executare nemaifiind dispusă pe perioadă nedeterminată ci pe o
perioadă cupri nsă între unu și trei ani. Mai este diferit termenul pentru
evaluarea reintegrării sociale a minorului, acum se face după executarea a cel
puțin jumătate din durata internării , pe când în vechea reglementare termenul
era de un an de la luarea măsurii inter nării.
Ceea ce caracterizează măsurile educative privative de liberatate este
că ace stea se dispun de la pronunțarea hotărârii definitive de condamnare,
Crăciun Monica Ștefania – Răspunderea penală a minorilor
46
dacă infracțiunea este săvâr șită în străinătate se aplică legea penală română,
durata măsurilor privati ve de libertate executată în străinătate se scade din
durata executării aplicate în România. D acă infractorul minor la data
pronunțării împlinește 18 ani se poate dispune executarea măsurii într -un
penitenciar, s ustragerea de la neexecuta re ori neprezentar ea după perioada
în care s -a aflat legal în libertate constitue infracțiunea de neexecutarea a
sancțiunilor penale60.
Internarea într -un centru de educativ este reglementată la art. 124 și
reprezintă acea măsură educativă privativă de libertate care constă în
internarea minorului într -o instituție specia lizată în recuperarea minorilor cu
programe de pregătire școlară și formare profesioanlă precum și cu reintegrare
socială.
Această instiuție aduce cu sine o serie de elemente de noutate în
legislația română. Astfel, toat e persoanele internate benefici ază de un regim
de executare comun însă cu componente distincte în func ție de fiecare
persoană în parte pentru a putea răspunde cât mai bine necesităților fiecărui
individ de dezvoltare fizică, psihică și de reint egrare. Regimul de executare
este cel deschis, persoanele aflate în executare a măsurii sunt cazate în
comun, se pot deplasa neînsoțite în interiorul centrului și pot desfățura diverse
activități educative, culturale, de consiliere psihologică și asistență socială dar
pot și să presteze muncă atât în interiorul cât ș i în exteriorul centrului fără a fi
supravegheate. În lege se prevede că în fiecare centru este necesar a fi
constituit un consiliu educativ care se ocupă cu schimbarea regimului de
executare ca re este compus din directorul centrului, directorul adjunct pentru
asistență psiho socială, medicul șef, educatorul care se ocupă de caz,
consilierul de probațiune și un reprezentant al Direcției Județene Pentru
Protecția Copilului. În comparație cu ce ntrele de detenție, de precizat este
faptul că primele beneficiază, potrivit prevederilor NCP de măsuri minime de
siguranță și pază datorită faptului că acestea sunt destinate executării unor
măsuri educat ive speciale, acestea concetrând u-se spre sprijinirea pe rsoanei
în vederea dezoltării și reintregării ei.
Pe parcursul executării minorul va fi supus unui program rigid al cărui
obiectiv este dobândirea educației necesare dar și pregătire profesioanală
comform aptitudinilor sale. Pentru a duspune această măsură instanța va
analiza gravitatea faptei săvârșite, periculozitatea infractorului; minorul trebuie
să aibe vârsta cuprinsă între 14 -18 ani, să fi mai săvârșit o infracțiune pentru
care i -a fost aplicată o măsură educative ce a fost executată iar pentru
infracțiunea nou săvârșită legea trebuie să prevadă pedeapsa închisorii de
60 Neexecutarea sancțiunilor penale art. 288 alin. (2) NCP este acea infracțiune care constă în sustragere de
la exe cutarea unei măsuri educative privative de libertate prin părăsirea fără drept a centrului educative sau a
centrului de detenție, ori prin neprezentarea după expirarea perioadei în care s -a aflat legal în stare de libertate se
pedepsește cu închisoarea de la 3 luni la un an sau cu amendă.
Crăciun Monica Ștefania – Răspunderea penală a minorilor
47
minim 7 ani ori de tențiunea pe viață. Se dispunen dacă condiți ile de mai sus
sunt îndeplinite pe o perioadă cuprinsă între 1 și 3 ani avându -se în vedere
criteriile generale de individua lizare a pedepselor .
Datorită posibilităților multiple p rivind comportamentul minorului
legiuitorul a reglementat ținând cont de acest lucru tipurile de decizii pe care le
poate lua instanța.
Atunci când pe durata internării mi norului dacă acesta să vârșește din nou
o infracțiune sau este judecat pentru una concurentă săvârșită anterior ,
instanța poate prelungii măsura sau o poate înlocui cu internarea într -un centru
de detenție. Dacă, tot pe durata internării, minorul dovedește că prezintă
interes co nstant în însușirea cunoștințelor școlare și pr ofesionale și se
dovedește că a făcut progrese evidente în vederea reintegrării sale și după ce
a executat jumătate din durata internării instanța poate dispune:
a) Înlocuirea internării cu măsura educativă a asistării zilnice pe o perioadă
egală cu durata internării neexecutate dar nu mai mult de 6 luni, dacă persoana
internată nu a împlinit 18 ani.
Potrivit legii 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor
privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal,
consiliul educativ61 împreună cu judecătorul de supraveghere și cu un consilier
din cadrul serviciului de probațiune sunt cei care stabilesc dacă minorul
îndeplinește condițiile necesare pentru dispunerea înlocuirii măs urii internării.
Propunerea facută de aceștia cuprinsă într -un proces verbal motivat se
înainteză instanței în a cărei circumscripție se află centru educativ,
corespunzătoare în grad instanței de executare. Atunci când minorul pe
parcursul duratei înternăr ii săvârșește o nouă infracțiune și respectiva
persoană nu a împlinit vârsta de 18 ani, dispunân du-se față de aceasta
înlocuirea cu măsura asistării zilnice, instanța competentă să judece noua
infracțiune va dispune una din următoarele soluții: fie să exec ute restul rămas
din durata măsurii internării inițiale, având posibilitatea să o prelungească până
la maximul legal, fie internarea într -un centru de detenț ie. Astfel, nu se mai
utilizază î n NCP instituția r evocării ci insituția revenirii care funcționeaz ă,
practic ca și revocarea.
Odată dispusă această înlocuire instanța trebuie să impună
îndeplinirea unor obligații care sunt prevătute în cadrul art. 121, obligațile
care se dispun pe lângă o măsuri educativă neprivativă de libertate până la
împlinirea dur atei măsurii internării.
b ) Liberarea din centrul edu cativ. Pentru ca să se dispună această
măsură este necesar ca infractorul să nu fi împlinit 18 ani și să dovedească
interes constant în însușirea cunostințelor școlare și profesionale, să facă
61 Art. 145 din Legea nr. 254/ 2013 -consiliul educativ există în fiecare centru educativ având scop de
individualizare a măsurii educative a internării într -un centru educativ.
Crăciun Monica Ștefania – Răspunderea penală a minorilor
48
progrese în vederea reitegrării sociale. Fi ind îndeplinite aceste condiții
procedura de eliberare este identică cu cea de înlocuire a măsurii internării
cu cea a asistării zilnice. Atunci când minor ul nu îndeplinesște condițiile m ai
sus expuse în procesul verbal se fizează un termen pentru reexaminarea
acestuia, termen ce nu poate fi mai mare de 6 luni. În caz de săvârșire de noi
infracțiuni după liberare se va aplica dispozițiile art. 129 alin. (2) b) -d) privind
pluralit atea de infracțiuni, atunci când una dintre infracțiuni este săvârșită în
timpul minorității iar cealaltă după împlinirea vârstei de 18 ani, nefiind aplicată
insituția revocării liberării.
În privința regimului de executare este necesar a sublinia faptul că
acesta poate fi modificat de către instan ță, aceasta dis punând continuarea
executării măsurii educative într -un penitenciar în situația în care minorul
care a împlinit vârsta de 18 ani și are un comportament care influențează în
mod negativ procesul de reintegrare precum și pe cel de recuperare a
persoanelor internate . Prin această schimbare nu se poate vorbi de o
transformare a măsurii eductive într -o pedeapsă. C âteva situații în care
minorului i se poate aplica ac eastă schimbare sunt :
1. Refuzul constant precum și influențarea altor persoane int ernate de
a participa la cursuri de instruire școlară sau de formare profesională;
2. Deținerea de arme, substanțe stupefiante, toxice, dar și alte obiecte
care pun în pericol siguranța persoanelor și a centrului respectiv;
3.Exercitarea de acte de violenț ă asupra personalului dar și asupra
altor persoane, participarea sau organizarea de acțiuni violente în grup care
afecteză ordinea și siguranța centrului.
Prin urmare, din punctul meu de vedere, scopul acestei măsuri este
reeducarea mor ală, pe de o parte a minorului și posibilitatea de a dobândi
cunoștințele necesare și o pregătire profesională în concordanță cu
aptitudinile sale, pe de altă parte. Într-o spetă62, raportat la modul de
operarere – smulgerea poșetei de pe umărul părții vătămate, precum și la
persoana inculpatului –neșcolarizat, fugit de acasă, trăind pe străzi, având
multiple antecedente penale și prezen tând dezinteres față de viitorul său
școlar și profesional , în condițiile l ipsei de supraveghere parentală se impune
aplicarea unei pedepse pri vative de libertate (cum era prevăzut în anterioare
reglementare, acum impunându -se luarea măsurii internării într -un centru de
detenție).
Raporat la cele mai sus enunțate este greu de acceptat că lipsa de
supraveghere din cadrul familiei și lipsa valențel or educative ale acestui
mediu pot fi s uplinite de mediul penitenciar și nu de un pro gram educațional
realizat în cadru l unei instituții specializate așa cum se execută o măsură
educativă.
62 C.A. București, secția a II -a penală, decizi a nr. 356/2003, în P.J.P. 2003/2004, pct.9, pag. 77.
Crăciun Monica Ștefania – Răspunderea penală a minorilor
49
Internarea într -un centru de detenție. Este a d ouă măsură privativ ă de
liberatat e care se poate aplica minorilor, este reglementată la art. 125 NCP
și constă în internarea minorului într -o insituție specia lizată în recuperarea
acestora cu regim de pază și supraveghere unde minorul va urma programe
intensive de recuperare socială dar și de pregătire școlară.63
Această măsură are corespondent în reglementarea anterioară î n
cadrul art.109 C. Pen însă deosebind u-se de aceasta prin faptul că în NCP
este privită ca o măsură educativă, pe când în reglementarea anterioară era
considerată a fi o pedeapsă. Este, de altfel, cea mai severă măsura educativă
care poate fi dispusă unui minor fiind necesar ca acesta să săvârșească o
infracțiune cu un grad de pericol so cial ridicat și reeducarea l ui să nu poată
fi realizată prin intermediu l unei alte măsuri.
Pe lângă această condiție mai trebuie îndeplinite și altele necesare
dispunerii internării într -un centru de denenție64.
Internarea trebuie să se realizeze într -un centru de detenție65 care
poate asigura îndelinirea scopului acestei măsu rii. Oda tă cu intrarea în
viguare a NCP în sistemul românesc nu mai există penitenciare pentru minori
și tineri, acestea fiind reorganizate în centre educative și de detenție. În
momentul de față avem cinci centre: Centrul de detenție Craiova, Centrul de
detenție Tichilești, Centrul de detenție Târgu Mureș, Centrul educativ Târgu
Ocna și Centrul educativ Buziaș. Capacitatea totală a acestor cinci centre
fiind de 1452 de locuri .66
Internarea se dispune pe o periadă cuprinsă între 2 și 5 ani, cu
execepția ca zului în care pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea
săvârșită este închisoare mai mare de 20 de ani, ori detențiunea pe viață, în
acest din urmă caz dispunându -se pe o perioadă cuprinsă între 5 și 15 ani.
63 M. Udroiu , Drept penal. Partea general. Noul Cod Penal , ed. C. H.Beck, București 2014, pag.354.
64 I. Pascu, T. Dima, C. Paun, M. Gorunescu, V. Dobrinoiu, I. Chis, Dobrinoiu Maxim, Noul Cod Penal comenta t.
Volumul I – Partea generala , Ed Universul Juridic 2014 , pag. 667.
65Centrele educative și centrele de detenție sunt instituții specializate în recuperarea socială a persoanelor
internate, care se înființează prin hotărâre a Guvernului, au personalitate ju ridică și sunt în subordinea Administrației
Naționale a Penitenciarelor.
(2) Centrele educative și centrele de detenție se organizează și funcționează prin regulament, aprobat prin ordin
al ministrului justiției, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
(3) În cadrul centrelor se pot înființa, prin decizie a directorului general al Administrației Naționale a Penitenciarelor,
secții interioare sau exterioare, în raport cu regimurile de executare a măsurilor educative privative de li bertate,
sexul, vârsta persoanelor internate și nevoile de protecție, educație, asistență psihologică și asistență socială ale
acestora.
(4) În cadrul centrelor de detenție, prin decizia directorului general al Administrației Naționale a Penitenciarelo r,
se înființează secții de arestare preventivă pentru minorii arestați în curs de judecată.
(5) Persoana internată execută măsura, de regulă, în cel mai apropiat centru de localitatea de domiciliu, potrivit
arondării stabilite de către directorul gene ral al Administrației Naționale a Penitenciarelor. ” ( art. 139 din Legea Legea
nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în
cursul procesului penal ).
66http://www.romaniatv.net/minorii -condamnati -pentru -omor -si-viol-ajung -in-centre -de-detentie -ce-
activitati -au-si-cum -sunt -tra_143052.html .
Crăciun Monica Ștefania – Răspunderea penală a minorilor
50
Regimurile de executare sunt bazate pe si stemul progresiv și
regresiv.67 Acestea se raportează la gradul de limitarea a libert ății de mișcare
a persoanei int ernate precum și a modului și locului de desfășura re a
activităților astfel, avem în cadrul centrului de detenție regimul închis și
regimul d eschis. Cel închis se aplică unei persoane a cărei internare este
mai mare de 3 ani. Infractorii care beneficiază de acest regim sunt cazați la
comun, desfășoară activități de reintegrare și reeducare precum și m uncă în
interiorul locului dar pot și in ext erior sub pază și supraveghere permanentă
după a fost aprobată această posibiliate de directorul centrului. Regimul
deschis se aplică pentru acele infracțiuni unde s -a stabilit ca periadă a
internării mai puțin de 3 ani. Ceea ce diferă de regimul inchis este că
persoanele internate aici se p ot deplasa singure, neinsoțite în spațiile din
interiorul centrului, pot desfășura activități diferite pentru reintegrare și pot
presta muncă, spațiile din interiorul centrului ră mânând deschise în timpul
zilei.
În ca drul art. 126 NCP intitulat schimbarea regimului de exec utare se
prezintă posibiliatat ea de a schimba regim ul de executare astfel, se prevede
că dacă în cursul executării măsurii privative de libertate persoana care a
împlinit vârsta de 18 ani are un compo rtament care influențează negativ sau
împiedică procesul de re integrare a celorlalte persoane se poate dispune față
de aceasta continuare executării măsurii în cadrul unui penitenciar. Minorul
care nu a împlinit 18 ani nu poate fi transferat să execute ped eapsa într -un
asemenea loc. Ceea ce este necesar pentru dispunerea schimbării locului
de executare este aceast comportament neadecvat68.
Schimbările care apar în privința măsurii educative a internării intr -un
centru de detenție sunt prelungirea acesteia și înlocuirea cu măsura
educativa a asistării zilnice.
Prin ordonanța nr.z din 2014 s-a dispus începrerea urmăririi penale față
de inculpatul X pentru infracțiunea de omor calificat săvârșit cu premeditare,
comform art .189 alin (1) lit. a NCP cu aplicarea art. 113 – limitele răspunderii
penale a minorilor precum și a inculpatului Y pentru comiterea infracțiunii de
omor calificat prevăzută de art.189 alin.(1 ) lit. a NCP cu aplicarea art. 199
alin. (1) NCP – fapta fiind săvârșită asupra unui membru al familiei , tatăl său.
Fapta inculpatului minor X care în data de 21.05.2014 după conceperea unui
plan minuțios împreună cu inculpatul major Y a aplicat tatălui acestuia din
urmă mai multe lovituri cu tăișul unui toporaș în zona craniană și cervicală ce
ia cauzat leziuni ce i -au produs decesu l. Infracțiunea a fost comisă cu
premeditare, întrucât minorul a achiesat la planul infracțional pe care l-a făcut
67 Comform art. 144 alin (3) din Legea 254/2013 sistemul progresiv si regresiv permite persoanelor din centru
de detenție posibilitatea de a trece dintr -un regim de executare în altul, respectând condițiile prevăzute de lege.
68 I. Pascu, T. Dima, C. Paun, M . Gorunescu, V. Dobrinoiu, I. Chis, Dobrinoiu Maxim, Noul Cod Penal comentat.
Volumul I – Partea generala , Ed Universul Juridic 2014 , pag. 670.
Crăciun Monica Ștefania – Răspunderea penală a minorilor
51
împreună cu majorul pe care l -a urmat întocmai participând activ la realizarea
lui. Inculpații au fost arestați pr eventiv pentru 30 de zile.
In declarațiile date s-au recunoscut și regretat faptele săvârșite ,
inculpații având o atitudine parțial sinceră .
Față de cele expuse, se va dispune măsura educativă a internării într –
un centru de detenție pe o perioadă de 12 ani față de inculpatul X iar Y este
condamnat la pedeapsade 20 ani și 8 luni închisoare.69
Prelungirea internării în centrul de detenție este prevăzută la art. 125
alin.(3) unde se stipulează că dacă pe perioada internării minorul mai
săvârșește o infracțiune sau este judecat pentru o infracțiune concurentă
săvârșită anterior, măsura se prel ungește comfor m limitelor legale raportat
la pedeapsa cea mai grea dintre cele prevăzute pentru infracțiunile săvârșite
scăzându -se perioada deja executată. Dacă infracțiun ea nou săvârșită este
după împlinirea vârstei de 18 ani, se v a aplica art. 129 alin. (2) NCP astfel că
pentru cea nouă faptuitorul va fi tras la răspundere co mform adulților
dispunându -i-se o pedeapsă.
Înlocuirea internării cu măsura asistării zilnice. Con dițiile de aplicare a
înlocuiri sunt aceleași ca și în cazul înlocuiri măsurii de int ernare într -un
centru educativ și instanța poate dispune:
a) Înlocuirea internării cu măsura educativă a asistării zilnice pe o
perioadă egală c u durata internării neexecutat e dar nu mai mult de 6 luni.
Este necesar ca minorul să fie executat jumătate din durata internării
și să nu fi împlinit vârsta de 18 ani la data pronunțării hotărârii definitive. Și
aici operează instituția revenirii asupra înlocuiri dacă minorul săvârșeș te o
infracțiune după ce i s -a dispus înlocuirea, fiind o măsură obligatorie
dispunându -i-se fie executarea restului rămas din durata măsurii internării
ințiale, fie prelungirea fără depășirea maximelor prevăzute de lege.
b) Liberararea din centrul de detenți e după împlinirea vârstei de 18
ani. Pentru a benieficia de liberare minorul trebuie să dovedească interes
constant și să facă progrese în ceea ce privește procesul său de reabilitare
și reintegrare socială.
Echivalentul măsurii intrnă rii într -un centru de detenție în vechea
reglementare o consituie art .109 CP int itulat pedepsele pentru minori .
Inculpatul minor se afla într -un restaurant cu prietenii și după ce a
consumat o anumită cantitate de alcool s -a deplasat la domiciliul său însoțit
de un martor. M inorul a luat d e acasă autoturismul tatălui său fără
permisiunea acesuia și s -a deplasat sper o discotecă unde a fost depistat de
lucrătorii de la poliție la volanul autot urismului. Instanța a apreciat referitor la
acesta că este minor, că recunoscut fapta și a regretat comiterea acesteia,
69 http://legea z.net/spete -penal/condamnare -potrivit -ncp-infractiuni -comise -1207 -2014 .
Crăciun Monica Ștefania – Răspunderea penală a minorilor
52
că este elev, are o situație materială bună precum și suport familiar,
dispunâ nd luarea unei măsuri educative întrucât a con siderat că scopul
sancțiuni poate fi atins plin aplicar ea acesteia. S -a declarat apel însă acesta
a fost respins pe ac eleași motive pentru care s -a dispuns această măsură
educativă. Parch etul a declarat și recurs, care însă a fost admis aplicându -i-
se mi norului pedeapsa rezultantă de 4 luni cu suspendarea condiționată e
executării pedepsei pe un terme n de încercare de un an întrucât s -a mers pe
ideea că minorul a săvârșit două infracțiuni prevăzute în art. 78 alin. (1) și 79
alin. (1) din OUG. Nr 195/ 2002 privind circulatia pe drumurile publice,
actualizata prin OUG nr. 63/200670, infracțiuni în formă continuată , instanța
de recurs, la individualizare a ținut cont în mod special de acest caracter
continuat al infracțiunilor.
După cum se poate observa, sistemul sancționator al minorilor prevede
măsuri educative care pot fi privative sau neprivative de l ibertate. Alegerea
felului sancțiunii reprezintă o problemă dificilă, de altfel cum este întreaga
instituție care privește răspunderea minorilor. Astfel, procedura de alegere a
sancțiunii parcurge mai multe etape. Prima dată ins tanța trebuie s a aleagă
ce tip de măsură va urma să aplice, dacă este una neprivativă de libertate
sau dacă este privativă raportat la speța dată, apoi va stabili una dintre
măsurile respective. După ce se stabilește sancțiunea aplicabilă urmează
procedura de individualizare, în conc ret, raportat la datele concrete ale
cauzei. La individualizarea concretă legea prevede criterii speciale pe care
trebuie să le îndelinească. Comform prevederilor legale se va ține seama de
gradul de pericol social al faptei săvârșite, de starea fizică și de dezvoltarea
intelectuală și morală a minorului precum și de ori ce alte elemente de natură
să caracterizeze persoana minorului, cum ar fi spre exemplu, vârsta concretă
la data săvârșirii faptei, antecedentele antisociale atât înainte cât și după
comiter ea faptei. Apoi la al egerea categoriei de sancțiuni instanța va ține cont
și de criteriile generale de individualizare prevăzute de NCP, dacă nu sunt
incluse în criterii speciale.71
Raporat la criteriile de individualizare în cazul infractorilor minori, î ntr-o
altă speță s -a reținut că în momentul săvârșirii faptei de furt calificat
70 Art. 78 alin. (1) ” Conducatorului de autovehicul sau tramvai, instructorului auto atestat care se afla in
procesul de instruire practica a unei persoane pentru obtinerea permisului de conducere, precum si examinatorului
autoritatii competente in timpul desfasurarii probelor practice ale examenului pentru obtinerea permisului de
conducere sau pentru oricare dintre categoriile ori subcategoriile acestuia, implicat intr -un accident de circulatie, le
este interzis consumul de alcool sau de substante ori produse stupefiante sau medicamente cu efecte similare
acestora dupa producerea evenimentului si pana la testarea concentratiei alcoolului in aerul expirat sau recoltarea
probelor biologi ce.”
Art. 79 alin. (1) „Conducatorul de vehicul implicat intr -un accident de circulatie in urma caruia a rezultat
numai avarierea vehiculului este obligat sa -l scoata imediat in afara partii carosabile ori, daca nu este posibil, sa -l
deplaseze cat mai apro ape de bordura sau acostament, semnalizandu -l corespunzator. ”
71 C. Bulai, C Mitrache , Instituții de drept penal , ediția a IV -a revizuită și adăugită, ed. Trei, București 2008,
pag. 286 -287.
Crăciun Monica Ștefania – Răspunderea penală a minorilor
53
făptuitorul avea 14 ani împliniți, se afla în grija mamei, beneficiind de mijloace
suficente de existență precum și dovedind interes pentr u îndrumarea
minorului, se putea dispune in baza vechei reglementări suspendarea
executării pedepsei . În schimb, față de complicele, tot de 14 ani, care provine
dintr-o familie ce nu dovedește valențe educaționale, neu rmând nicio formă
de învățământ și nici nu dorește să urmez e vreuna fiind și consumator de
heroină, s -a impus luare măsurii educative a internării într -un centru de
reeducare.72
În privința soluției dată de instanță pentru autorul infracțiuni, având în
vedere mediul în care trăiește, un mediu familiar cu valențe r estructurante
cons ider a fi mult prea severă prioritate având măsurile educative, astfel, din
punctul meu de vedere, instanța trebuia să se orienteze sper aplicarea unei
dintre acestea. Totodată impactul asupra psihicului minorului era mai scazut,
și fiind supravegheat se p utea redresa mai ușor.
4.5 P robleme referitoare la aplicarea legii penale în timp
Aplicarea legii penale în timp rămâne o insituție delicată care a cre at
diverse controverse și va creea î n continuare mai ales acum în această
perioadă, odată cu intrarea î n viguare a noilor coduri. Aceste controverese
sunt soluționate de Legea de aplicare nr 187/ 2012.73
Prin aplicarea legii penale74 în timp se înțelege acținunea de a aplica
dispozițiile legii penale persoanelor car e au încălcat normele penale.
Aplicarea le gii penale în timp este guvernată de câteva principii de
maximă importanță: principiul activității legii penale, principiul retroactivității
legii penale și ultraactivitatea legii penale.
Prima problemă care se pune odată cu intrarea în viguare a NCP este
aplicarea legii penale mai favorabile75 în cursul procesului penal. În situația
în care o persoană cu vârsta cuprinsă între 14 și 18 ani comite o infracțiune
care în momentul săvârșiri era guvernată de vechiul Cod Penal urmând ca
judecată să se realizeze du pă intrarea în viguare a NCP, atunci când instanța
va apre cia legea penală mai favorabilă va trebui să compare sanțiunile spre
care se v a orienta din cele două Coduri și nu va consideră, sub nicio formă
72 Judecătoria Sectorului 1 București, sentința penală nr. 200/200 3.
73 Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal a fost publicată în
Monitorul Oficial nr. 757 din 12 noiembrie 2012. Prezenta lege cuprinde rectificarea publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 1 17 din 1 martie 2013, precum și modificările aduse prin Legea nr. 255/2013 pentru punerea
în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală și pentru modificarea și completarea unor acte
normative care cuprind dispoziții procesual penale, publicată în Monitorul Oficial nr. 515 din 14 august 2013.
74 “Convertirea eficienței juridice virtuale a normelor de drept în eficiența reală prin efectiva folosire a
acestor norme la realizarea concretă a ordinii juridice.” Profesorul Vintilă Dongoroz
75 Este legea care cuprinde dispozițiile mai favorabile infractorului, în caul succesiunilor legilor penale în
timp, putând fi retroactivă sau ultraactivă.
Crăciun Monica Ștefania – Răspunderea penală a minorilor
54
că legea penală mai favorabilă e ste cuprinsă în dispo ziții vechii reglementări ,
din priza ma faptului că în acesta nu mai sunt prevăzute ca sancțiuni
aplicabile minorilor pedepsele. Astfel:
– dacă după comitere și până la pronunțare infrac torul împlinește 18
ani legea penală mai favorabilă este NCP care dă p isibilitatea aplicării
măsurilor educative exceptând pedepsele cu câteva exce pții: legiuitorul
apreciază fiind mai favorabilă aplicarea unei pedepse cu suspendare
condiționată decât o măsură educativă privativă de libertate și pedeapsa cu
amenda se poate considera mai favorab ilă, de altfel, decât măsura ed ucativă
privativă de liberate. Astfel avem două situații în care legea penală
ultraactivează76.
– dacă la momentul pronunțării hotărâ rii infractorul este tot minor
reținem că măsura mustrăr ii din vechiul C od este mai favorabilă decât orice
măsură educativă prevăzută în NCP, măsura internării într -un centru
educativ este mai favorabilă decât măsura internării într -un centru de
reeducare sau institut medical educativ, cum era prevăzut anterior, măsura
internă rii într -un centru de reeducare sau institut medical educativ este mai
favorabilă decât măsura internării într -un centru de detenție, orice măsură
educativă neprivativă de libertate din vechiul Cod este mai favor abilă decât
oricare din măsurile educative p rivative de liberatate din NCP și oricare dintre
cele din urmă sunt mai favorabile decât pedeapsa închisorii cu executare în
regim de detenție stabilită în vechiul Cod Penal, o pedeapsă cu spendarea
executării este mai favorabilă decât oricare dintre educa tive privative de
libertate prevăzute în NCP .
Cea de -a doua problemă este cea referitoare la aplicarea legii penale
mai favorabile postsententiam. Vizează acele situații în care minorului cu
vârsta între 14 și 18 ani i s -a aplicat o sancțiune în baza vech iului Cod Penal
printr -o hotărâre definitivă. Astfel, măsura educativă a libertății
supravegheate se execută și după intrarea în viguare a NCP, dacă aceasta
a fost revocată după intrarea în viguare a legii noi datorită faptului că minorul
se sustrage de la supraveghere, aceasta măsură este înlocuită cu internarea
într-un centru educativ pe o perioadă de 1 an, dacă este revocată din cauza
săvârșirii de noi infracțiuni înainte de împlin irea vârstei de 18 ani instanța va
aplica o măsură privativă de libertate din NCP având în vedere grav itatea
fapei comise; pedeapsa amenzii neexecutabilă în tot sau în parte se
înlocuiește cu consemnarea la sfârși de săptămână; dacă însă, amenda a
fost s uspendată condiționat soluția se va menține și după intrarea în viguare
a noi legi ; pedeapsa închisorii executabilă, ap licabilă în baza vechiului Cod
Penal, se înlocuiește cu măsura educativă a internării înt r-un centru de
76 Ultraactivitatea legii penale – potrivit acestui principiu legea penală se aplică și după ieșirea ei di n vigoare
în cazul infracțiunilor s ăvârșite în timpul cât legea era în vigoare, chiar dacă fapta nu a fost urmărită sau judecată în
acel interval de timp.
Crăciun Monica Ștefania – Răspunderea penală a minorilor
55
detenție din NCP pe o perioadă egală cu perioada pentru care s -a dispus
pedeapsa, dar nu mai mult de 15 ani, în cazul în care pedeapsa închisorii a
fost de 20 de ani, partea care a fost executată din pedeapsa închisorii se
consideră ca parte executată din durata măsurii educative a internării într-un
centru de detenție; atunci când s -a dispus suspendarea condițio nată sub
supraveghere sau s ub control judiciar a unei cauze faptul că se săvârșește
o nouă infracțiune în termenul de încercare, prima dată instanța va înlocui
pedeapsa închisorii cu măsura educativă a internării într -un centru educativ
pe o perioadă egal ă cu perioada pedepsei suspendate, dar nu mai mult de 3
ani, apoi, dacă infracțiunea nouă este comisă în timpul minorității se
stabilește pentru aceasta o măsură educativă după care comparându -le
instanța o va aplica pe cea mai grea, dacă noua infracțiune este comisă după
majorat se va aplica art.129 alin (2) NCP comform căruia pentru infracțiunea
din timpul minorității se aplică o măsură educativă iar pentru cea de după
împlinirea a 18 ani se va aplica o pedeapsă.
Crăciun Monica Ștefania – Răspunderea penală a minorilor
56
5. Particul arității privind răspunderea penală a minorilor
5.1 Unitatea și p luralitatea de infracțiuni
Pluralitatea de infracțiuni în cazul minorității este reglementată la art.
129 NCP în cadrul capitolului IV din acesta intitulat „Dispoziții comune”.
Pluralitatea de infracțiuni presupune că o persoană a săvârșit mai
multe infracțiuni înainte sau după ce a fost condamnată pentru una dintre ele.
Formele pluralității de infracțiuni sunt: concursul de infracțiuni77, pluralitatea
intermediară78 și recidiva79.
În cadrul a rt 129 se explică ce trebuie să facă instanța în caz de
pluralitate de infracțiuni. Astfel, dacă există un concurs de infracțiuni
săvârșite în timpul minorității instanța va stabili pentru toate f aptele o singură
măsură educativă în baza critriilor general e de individualizare a pedepselor.
Dacă una dintre infracțiuni este săvârșită după majorat atunci pentru aceasta
se va dispune aplicarea unei pedepse, după care:
– dacă inainte a fost dispusă o măsură educativă neprivativă de
libertate s e va executa numai pedeapsa;
– dacă pentru prima faptă minorului i s -a impus o măsură educativă
privativă de lib ertate apoi pedeapsa închisorii se va excuta numai pedeapsa
închisorii la care se adaugă cel puțin o pătrime din durata măsuri educative
ori restul rămas neexecuta t la data comiterii celei de -a doua infracțiune;
– dacă pentru infracțiunea săvârșită după majorat pedeapsa este
detențiunea pe viață, se va executa numai aceasta;
– dacă pentru prima infracțiune s -a dispus o măsură educativă privativă
de libertate iar pen tru cea comisă după majorat pedeapsa amenzii se va
executa prima cu o majorare de 6 luni, fără a depăși maximul prevăzut de
lege.
De menționat că, dacă du pă împlinirea vârstei de 18 ani persoana
săvârșește m ai multe infracțiuni concurente prima dată se v or aplica
dispozițiile referitoa re la concursul de infracțiuni, apoi cele reglementate în
cadrul art. 129 alin (2) NCP.
Tot cu cara cter de noutate su nt dispozițiile art . 130 NCP care
reglemenează acele situații în care descoperirea săvârșirii unei infracțiun i din
timpul minorității pentru care s -a luat o măsură e ducativă privativă de libertate
apare în int eriorul termenului de încercare după ce persoanei majore i s -a
77 Concursul reprezintă două sau mai multe infracțiuni săvârșite de aceeași persoană înainte de pronun țarea
unei hotărâri de condamnare pentru vreuna dintre acestea. Poate fi real sau formal.
78 Recidiva se reține atunci când persoana fizică majoră săvârșește din nou, cu intenție sau preterintenție, o
infracțiune pentru care lege prevede pedeapsa închisorii de 1 an sau mai mare.
79 Pluralitatea intermediară intervine atunci când între data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare
și data la care pedeapsa se consider executată, condamnatul săvârșește din nou o infracțiune dar nu sunt îndep linite
condițiile prevăzute de lege pentru a aplica instituția recidivei.
Crăciun Monica Ștefania – Răspunderea penală a minorilor
57
dispus amânarea aplicării pedepsei, suspendarea condiționată ori liberarea
condiționată, se a nulează suspendarea sau liberarea, chiar dacă măsura
educativă s -a luat după expirarea termenului de încercare, aplicându -se și în
acest caz regulile de la pluralitatea de infracțiuni. În schimb, dacă infracțiunea
săvârșită în timpu l minorității nu a fost descoperită înăuntrul termenului de
încercare nu se va mai putea dispune anularea pentru aceste infracțiuni se
va aplica o mă sură educativă care se va execu ta chiar dacă minorul a devenit
ulterior major .
Instituția unității de infracțiune80 nu ridică probl eme dificile în
comparație cu cea a pluralității. În cazul infracțiunilor continue81 ce sunt
săvârșite de către minori nu se ia in vedere activitatea infracțională executată
anterior împlinirii vârstei de 14 ani. În situația în care infracțiunea continuă s –
a consumat în perio ada cuprinsă între 14 și 18 ani epuizându -se după
împlinirea majoratului pentru întrega unitate infracțională se va aplica regimul
sancționator al majorilor nemai operând în acest caz măsurile educative.
Același tratament se aplică și în cazul infracțiunii continuate82.
Inculpatul minor a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii
de furt calificat săvârșit în formă continuată . Datorită faptului că inculpatul a
recunoscut fapta și o regretă, că a acoperit prejudiciul cauzat părț ii vătămate
și pe baza referatului de evaluare din care rezultă că acesta nu are un
comportament infracțional structurat, săvârșirea acestei fapte datorându -se
cel mai probabil lipsei de supraveghere a părinților, ambii fiind plecați la
muncă departe de do miciliu. Mai rezultă de asemenea că inculpatul este elev
în clasa a XI -a la liceu. Instanța reținând cele mai sus enunțate apreciază că
inculpatului îi poate fi aplicată măsura educativă a mustrării, această măsură
având rolul de a -i atrage atenția asupra consecințelor faptelor sale și de a -l
responsabiliza pe viitor.83
În cazul concu rsului de infracțiuni instanța va lua o singura măsură
educativă pentru înt rega pluralitate de infracțiuni dacă toate sunt comise
înaintea vârstei de 18 ani . În vechiul Cod Penal era posibilă contopirea
internării într -un centru de reeducare cu pedeapsa închisorii, aspect care
rezulta din necesitatea aplicării cumulului jurid ic. Tot în vechea reglementare
în ca zul concursului de infracțiuni pedeapsa rezulatantă maxim ă împreu nă
cu sporul adăugat putea fi de cel mult 20 de ani închisoare astfel , inculpatul
80 Unitatea de infracțiune reprezintă activitatea infracțională ce constă în una sau mai multe acțiuni ori
inacțiuni care, față de natura faptei sau de prevederile normei de incrimina re constituie o singură infracțiune. Poate
fi naturală și legală.
81 Este infracțiunea a cărei executare se prelungește în timp, după momentul consumării până la intervenția
unei noi manifestații de voință sau a unei hotărâri de condamnare, chiar definitive .
82 Infracțiunea continuată se realizeată atunci când aceeași persoană săvârșește la intervale de timp diferite,
în baza aceleași rezoluții infracționale și împotriva aceluiși subiect pasiv, acțiuni sau inacțiuni care fiecare în parte
formează conținutul a celeași infracțiuni.
83 Judecătoria Moinești , Dosar nr. 4537/260/2012 , Sentința Penală nr. 552 Din 10.12.2013 .
Crăciun Monica Ștefania – Răspunderea penală a minorilor
58
fusese condamnat de prima instanță la 20 de ani închisoare pentru
infracțiunea de omor deosebit de grav și la 5 ani închisoare pentru
infracțiunea de furt calificat . Instanța a dispus executarea pedepsei cele mai
grele pe durată de 20 de ani la care s -a adăugat un spor de 3 ani, inculpatul
urmând a executa 23 de ani de închisoare.( I.C.C.J. secția penală, decizia
nr. 43166/2004 ). Prin urmare decizia dată de prima instanță nu s e
încadrează în limitele legale durata pedepsei închisorii fiind mai mare.
5.2 Tentativa în cazul minorilor
O altă instiuție aplicabilă în cazul răspunderii penale a minorilor o
reprezintă tentativa. Aceasta constitue o formă a fazei externe a infracțiu ni
care constă în punerea în executare a inten ției de a săvârși infracțiunea dar
care este întrerupă sau nu își produce efectul. NCP a venit cu această
definiție pentru a înlătura controversele docrinare în baza cărora se susținea
că tentativa nu ar putea fi posibilă și la infracțiunile săvârșite cu intenție
indirectă. Astfel, tentativa este posibilă la infracțiunile cu intenție directă și
indirectă „punerea în executare a intenției”84. Ca și în vechea reglementare
s-a menșinut sist emul incriminării limitate în baza căruia tentativa se
pedepsește numai când legea pr evede în mod expres acest lucru după cum
rezultă din prevederile art. 33 alin. (1) NCP. Pedeapsa principală pentru
tentativă este cuprinsă între jumătatea minimului și jumătatea maximului
prevăzut de lege pentru infracțiunea fapt consumat; în cazul detențiunii pe
viață se aplică pedeapsa închisorii între 10 și 20 de ani.
În vechea reglementarea atunci când minorul săvârșea o infracțiune
care rămânea in faza tentativei limitele pedepsei ce se aplica u minorului nu
erau cele prevazute în partea speciala pentru acea infractiune, reduse la
jumatate, ci limitele prevazute pentru tentativa acelei infractiuni reduse la
jumatate. Practic, când fa pta a ră mas în forma tentativei instanț a opera mai
întâi la reducerea ped epsei prevazute pentru tentativă , dupa care, la
pedeapsa astfel redusă , opera și reducerea pedepsei prevazuta pentru
minori. Prin urmare, in cazul te ntative incriminate la minori pedeapsa se
reducea de două ori la jumătate, odată pentru t entativă și încă o dată pentru
minoritate.
În viziunea NCP legiuitorul a considerat a nu mai fi necesar aplicarea
de pede pse minorilor astfel că instituția tentative nu își mai găsește aplicare,
ea nemaiputând opra în cazul măsurilor educative. Acest lucr u reiese din art.
33 alin (2) unde se prevede că „tentativa se sancționeză cu pedeapsa
prevăzută de lege pentru infracțiunea co nsumată ale cărei limite se reduc la
84 Art. 32 alin (1) NCP.
Crăciun Monica Ștefania – Răspunderea penală a minorilor
59
jumătate […]”. Legiuitorul a folosit în această sintagmă termenul de
„pedeapsă” – sancțiu ne care se aplică în scopul prevenirii de noi infracțiuni.
Pedepsele principale aplicabile persoanei fizice prevăzute de NCP sunt
detențiunea pe viață, închisoarea cuprinsă între 15 zile și 30 de ani, amenda.
Pedepsele complementare constau în interzicerea unor drepturi în vedrea
completării represiunii rez ultate din pedeapsa principală, acestea sunt :
interzicerea unor drepturi de la 1 la 5, degradare militară și publicarea
hotărârii de condamnare. Pedeapsa complement ară nu poate fi aplicată
minorului chi ar dacă la dată pronunțării acesta devine major. Pedepsele
accesorii ce pot fi aplicate persoanei fizice constau în interzicerea unuia sau
mai multor drepturi la care se referă pedeapsa complemetară, pedeapsă ce
se execută din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare. Nu
poate fi aplicată în cazul minorilor . Prin urmare, în categoria pedepselor nu
intră măsurile educative neprivative sau privative de libertate aplicabilie în
cazul răspunderii penale a minorilor, acestea fiind considerate sanc țiunii
speciale. De aici rezultă faptul că insituția tentativei nu mai își gășește
aplicare în NCP spre deosebire de vec hea reglementare. Acolo pe lângă
măsurile educative, minorilor l e puteau fi aplicate și pedepse închisoarea ori
amenda.
Inculpatul minor a fost trimis în judecată pentru te ntativă la infracțiunea
de omor; acesta , pe fondul consumului de alcool după ce a insultat partea
vătămată s-a înarmat cu o sapă aplicând u-I o lovitură în zona capului
aceastuia căzând u-I leziuni grave în urma loviturii. Evenimentele s -au
petrecut în data de 17.11.2005. În data de 5.04.2006 tot acelaș i inculpat în
încercarea de a aplana un conflict iv it între frații cocubinei sale unde mai
intervenise și partea vătămată care i -a aplicat două lovituri cu pumnul
inculpatulu i, acesta a luat cuțitu aplicându -I două lovituri victimei. Lovitura i –
a cauzat părții vătămate leziuni traumatice pentru a căror îngrijire medicală a
necesitat 35 -40 de zile. Întrucât minorul anterior mai comisese o tentativă al
infracțiunea de omor, înc adrarea cele de -a doua fapte este tot tentativă la
infracțiunea de omor deosebit de grav. Raportat la cea de -a doua faptă s -a
reținut că minorul a comis -o sub stăpânirea unei puternice tulburări,
determinată de provocarea părții vătămate produsă prin viole nță. Instanța a
reținut că ce le două fapte a fost comise în condițiile concursului real de
infracțiuni, a contopit pedepsele aplicate, urmând ca inculpatul să execute
pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare.85 Soluție dispusă în baza
dispozițiilor vechiul ui Cod pen.
85http://www.jurisprudenta.com/speta/cum -anterior -inculpatul -minor -comisese -o-alt%C4%83 –
tentativ%C4%83 -de-omor -(cea -descris%C4%83 -la-pct-i)-%C3%AEncadrarea -juridic%C4%83 -qmse7/ .(Tribunalu l
Bistrița -Năsăud, Secția Penală, Dosar 55/F/2008 din 1 7.08.2009).
Crăciun Monica Ștefania – Răspunderea penală a minorilor
60
5.3 Prescripț ia răspunderii penale a minorilor
Prescripția răspunderii penale este o cauză care înlătură răspunderea
penală ca urmare a tr ecerii timpului prevăzut de lege. Prin cauze care înlătură
răspunderea penal ă se înțelege acele împrej urări cu caracter general
prevăzute de lege care intervin în legătură cu aplicarea ori executarea
sancțiunilo r penale având drept urmare înlăturarea răspunderii penale. Cele
care au ca efect modificarea sau înlăturarea executării pedepselor sunt
amnistia po stcondamnatorie, grațierea, prescripția executării pedepselor, iar
cele care au ca efec înlăturarea consecințelor condamnării , reabilitatea de
drept sau judecătorească.
În NCP la art. 131 este consacrată regula comform căreia termenele
de prescripție 86 a răspunderii penale se reduc la jumătate în cazul acelor
infracțiuni pentru care la data să vârșirii lor autorii erau minori. Legiuitorul, la
reglementarea acestor dispoziții a folosit aceleași rațiuni pentru care a dispus
renunțarea la aplicarea pedepsei ca s anțiune a minorilor.
În ceea ce pri vește cauzele de întrerupere sau de suspendare a
cursului prescripției răspunderii penale precum și efectele pe care le produc
aceste cauze sunt identice cu cele prevăzute pentru infractorii majori.
În ceea ce privește prescripția executării măsurilor ed ucative legiuitorul
vine cu un articol cu caracter de noutate pentru țara noastră și prevede acele
situații în care din diverse motive măsurile educative dispuse de către
instanță nu pot fi executate. Motivele sunt diverse, spre exemplu în cazul
măsurilor educative neprivative de libertate ar fi posibil ca din lipsa dotărilor
materiale, a susținerii financiare precare ori a lipsei de personal calificat,
86 Potrivit at. 154 NCP “(1) Termenele de prescripție a răspunderii penale sunt:
a) 15 ani, când legea prevede pentru infracțiunea săvârșită pedeapsa detențiunii pe viață sau pedeapsa
închisorii mai mare de 20 de ani;
b) 10 ani, când legea prevede pentru infracțiunea săvârșită pedeapsa închisorii mai mare de 10 ani, dar care
nu depășește 20 de ani;
c) 8 ani, când legea prevede pentru infracțiunea săvârșită pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani, dar care
nu depășește 10 ani;
d) 5 ani, când legea prevede pentru infracțiunea săvârșită pedeapsa închisorii mai mare de un an, dar care
nu depășește 5 ani;
e) 3 ani, când legea prevede pentru infracțiunea săvârșită pedeapsa închisorii care nu depă șește un an sau
amenda.
(2) Termenele prevăzute în prezentul articol încep să curgă de la data săvârșirii infracțiunii. În cazul
infracțiunilor continue termenul curge de la data încetării acțiunii sau inacțiunii, în cazul infracțiunilor continuate, de
la data săvârșirii ultimei acțiuni sau inacțiuni, iar în cazul infracțiunilor de obicei, de la data săvârșirii ultimului act.
(3) În cazul infracțiunilor progresive, termenul de prescripție a răspunderii penale începe să curgă de la data
săvârșirii acțiunii s au inacțiunii și se calculează în raport cu pedeapsa corespunzătoare rezultatului definitiv produs.
(4) În cazul infracțiunilor contra libertății și integrității sexuale, săvârșite față de un minor, termenul de
prescripție începe să curgă de la data la car e acesta a devenit major. Dacă minorul a decedat înainte de împlinirea
majoratului, termenul de prescripție începe să curgă de la data decesului.”
Crăciun Monica Ștefania – Răspunderea penală a minorilor
61
aceste măsuri să nu poată fi puse în executare cu toate că părinții minorului
infractor ar dori acest lu cru. Aceste măsuri se prescriu în termen de 2 ani de
la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare. Cele privative de
libertate se prescriu în termenul egal cu durata măsurii educative luate, dar
nu mai puțin de 2 ani.
În caz de înlocuire une i măsuri educative executarea a cestei a se
prescrie raporat la măsura educativă mai grea și termenul curge de la data
rămânerii definitive a hotărârii prin care s -a dispus înlocuirea.
Inculpatul născut la 31 .03.1977 a fost cond amnat la 18.06.1997 la 6
luni închisoare pentru săvârșirea unei infracțiuni de f urt calificat. Acesta a
invocat în fața instanței de apel prescripția răspunderii penale solicitând
înceta rea procesului. Cererea i -a fost respinsă pe motivul că atât timp cât o
dispoziție penală împliedică continuarea procesului cursul prescripției
răspunderii penale se suspendă. Astfe, în speță inculpatul s -a sustras de la
judecată, de subliniat că acesta era minor și judecata se facea în prezența
lui. Instanța de recurs exami nând cererea formulată de inculpat a constat că
motivarea insanței de apel ar fi justificată în condițiile în care inculpatul s -ar
fi sustras de la judecata de fond. Acest lucru nu s -a produs, deoarece în
perioada în care se situa judecarea cauzei în prima instanță inculpatul s -a
aflat în efectuarea stagiului militar. În aceste condiții nu se poate vorbi despre
suspendarea cursului prescripției ci despre întreruperea acestuia. Recursul
inculpatului a fost admis, însă pe baza prescripției speciale87.
În priv ința procedurii de urmărire și de judecată a infracțiunilor săvârșite
de către minori dar și a modului de punere în executare a acestor hotărâri,
aceasta se face com form procedurii dreptului comun care este completată
cu dispozițiile speciale, cele din urm ă având caracter obligatoriu.
În privința urmăriri penale, atunci când suspectul sau inculpatul minor
nu a împlinit vârsta de 16 ani NCP în comparație cu vechea reglemenare nu
mai lasă la latitudinea organului de urmărire penală să apreciez cu privire la
oportunitatea citării persoanelor chemate să asiste la ascultarea acestuia ,
dispozițiile fiind imperative. Oportunita tea aprecierii necesității citării apare la
minorii de peste 16 ani. Astfel, numai în acest caz li se dă posibilitatea
oraganelor de urmări re penală care dacă consideră a fi necesar pentru buna
desfăsurare a procesului pot să dispună citarea pentru a participa la
ascultarea sau confruntarea minorului, a Serviciul ui de Probațiune, părinții lor,
tutorelui , curatorul ui ori persoanei în grija căre ia se află minorul, după caz.
Neprezentarea persoanelor mai sus enunțate nu duce la împiedicarea
efectuării actelor de procedură.
Potrivit Vechiului Cod Penal, art 124 reglemeta “ Prescripția înlătură răspunderea penală oricâte întreruperi ar
interveni, dacă termenul de prescripție prevăzut la art. 122 este depășit cu încă o dată. ”
Crăciun Monica Ștefania – Răspunderea penală a minorilor
62
Tot în faza de urmărire penală , organelor de urm ărire pe nală li se dă
posibilitatea de a cere efectuarea referatul de evaluare al inculpaților
minorilor, acesta fiind o dispoziție facultativă. De precizat că în art. 506
alin.(1) NC PP legiuitorul folosește numai termenul de inculpat88 de unde se
deduce că respectiva dispoziție nu poate fi aplicată suspectului89.
Referatul de evaluar e devine însă obligatoriu pentru ins tanța d e
judecată, în vechea reglementarea nerespectarea acestor reguli fiind
sancționată cu nulitatea absolută, acum nu se mai prevede printre dispozițiile
care atrag nulitatea și lipsa acestuia.
NCPP a prevăzut dispozi ții speciale în ceea ce privește aplicarea
măsurilor preventive minorilor astfel încât prin aplicarea lor să se poată
răspunde cerințelor psihofizice ale minorilor și pentru a spori granițele
procesuale ce eficientizează îmbinarea acestei laturi cu cea edu cativă a
procesului penal.
Măsurile preventive ale controlului judiciar, control pe cauțiune și
arestul la domiciliu se pot dispune minorului în aceleași condiții ca și în cazul
în care inculpatul este major.
În privința măsurii reținerii și a arestării pr eventive, acestea pot fi
dispune minorului însă numai în anumite condiții speciale. Astfel, s -a stabilit
principiul comform căruia aceste măsuri au caracter excepțional, fiind
instituite următoarele reguli90 ce completează procedura aplicată în cazul
inculp atului major. Ca atare , este necesar să se const ate la momentul luării
măsurii că acestea nu are efecte disproporționate asupra personalității și
dezvoltării minorului raportat la scopul urmărit prin luarea măsurii; în cadrul
art. 243 alin. (3) se prevede că la stabilirea duratei pentru care se ia măsura
arestării preventi ve se are în vedere vârsta inculpatului de la data când se
dispune asupra luării, prelungirii sau menținerii arestării preventive; este în
mod obligatoriu necesar aducerea la cunoștință de spre dispunerea acestei
măsuri reprezentantului legal al minorului sau, după caz, persoanei în grija/
supravegherea căreia se află acesta.
Atât reținerea cât și arestarea preventivă a inculpatului minor se
execută în tr-un regim special de detenție având în vedere particularitățile
vârstei sale astfel încât cele două măsuri să nu -i prejudicieze dezvoltarea
fizică, psihică sau morală. Raportat la acest lucru Legea nr. 254 privind
executarea pedepselor și măsurile privative de libertate dispuse în cursul
proce sului penal de organele judiciare, prevede că persoanele minore
88 Inculpatul este acea persoană fizică sau juridică față de care a fost pusă în mișcare acțiunea penală. Acesta este
parte în procesul penal.
89 Suspectul este persoana cu privire la care, di n datele și probele existente în cauză rezultă bănuiala că acesta a
săvârșit o faptă prevăzută de legea penală. Acesta nu este parte în pricesul penal.
90 I. Neagu, M.Damaschin , Tratat de procedură penală -partea general ă- ed. Univerul Juridic, Bucureș ti 2014,
pag.645.
Crăciun Monica Ștefania – Răspunderea penală a minorilor
63
reținute sa arestate preventiv sunt cazate, de regulă, în comun, separat de
persoanele adulte. În timpul excutării arestării preventive este necesar ca
minorului să ii s e acorde asistență psih ologică în vederea diminuării efectelor
negative ale acestei măsuri. Atât timp cât nu se împiedică buna desfăsurare
a procesului penal minorului i se asigură posibiliatetea de a păstra legătura
cu persoanele cu are are relații de familie sau puternice legă turi afective prin
suplimentarea dreptului la vizite, prin convorbiri telefonice sau on -line.
În ceea ce privește obținerea de declarații, ca mijloc de probă din
partea minorilor trebuie precizat că aceștia nu pot fi audiați ca martori dacă
nu au împlinit vârsta de 14 ani decât în prezența unui a dintre părinți, a
tutorelui ori a persoanei în grija căruia se află. NPC în cadrul art. 124 vine c u
măsuri de pr otecție a acestor categorii de persoane ce pot fi audiate ca
martori, măsuri care nu se regăseau în ve chea reglementare. Astfel, atunci
când persoanele menționate mai sus a căror prezență este obligatorie la
audierea martorilor minori au interese contrare, au calitatea de suspect,
inculpat, persoană vătămată ori parte civilă, persoană responsabilă
civilme nte sau chiar martor, ori dacă se constă că acestea au posibilitatea de
a influneța declarațiile minorului, obținerea declarației martorului se
realizează prin intermediul audi eri lui î nsă în prezența unui reprezenta nt al
autorității tutelare sau o rudă ap ropiată, stabilită de către organul judiciar. Tot
ca o măsură de protecție a martorului minor în NCP se prevede posibilitatea
atât a organului de urmărire penală, dacă obținerea declarației martorului se
efectuiază în faza de urmăr ire penală, dar și a inst anței când declara ție se
face în faza de judecată să dispună ca la luarea declarației să fie prezent un
psiholog pentru a se evita orice suferință psihică a acestuia și cu atât mai
mult ținând cont că ei sunt considerați a face parte din categoria martoril or
vulnerabili91.
Martor ilor care nu au împlinit 14 ani atunci când sunt audiați nu li se
mai atrage atenția că au obligația de a spune adevărul întrucât
nerespectarea acesteia va atrage infr acțiunea de mărturie mincinoasă ci
doar sunt atenționați să spună adevărul. Este normal să fie prevăzut acest
lucru întrucât minorii p ână în 14 ani nu răspund penal astfel că ei nu pot
săvârșii re spectiva infracțiune intervenind aici o cauză care înlătură
caracterul penal al faptei, vârsta fragedă nepermițându -i să înțe leagă
consecințele a cțiunilor ori inacțiunilor lor.
Și în faza de judecată trebuie respectate cu strictețe anumite reguli
atunci când în proces intervini minori. Astfel, ca uzele care au ca obiect
infracțiuni săvârșite de minori se judecă de complete speci alizate compuse
din an umiți judecători desemnați. Participarea în completul de judecată a
91 Statutul de martor vulnerabil se acordă minorilor atunci când declarația dată în prezența altor persoane
ar fi de natură să traumatizeze persoana respectivă sau să accentuieze trauma suferită prin infracțiunea comisă.
Aceștia beneficiaz ă de anumite măsuri de protecție.
Crăciun Monica Ștefania – Răspunderea penală a minorilor
64
altor judecători decât cei desemnați este sancționată cu nulitatea absolută a
hotărâri . Sunt citați la judecata cauzei persoanele ma i sus amintite care sunt
citați și la ascultarea minorului. Ședința de judecată nu este publică
mergându -se tot pe considerentul protejării minorului. Încălcarea dispozițiilor
referitoare la publicitatea ședinței atrage sancțiunea nulității relative a
hotărârii atunci când prin încălcarea acestui drept s -a produs o vătămare ce
nu poate fi înlăturată decât prin anularea actului și nulitatea pentru a -și
produce efectele dorite trebuie invocată în termenul prevăzut de lege. Atunci
când într -o cauză penală sunt atât inculpați minori cât și majo ri, regula este
ca să se dispună disjungerea92. Când nu este posibil acest lucru cauza se
judecă de un complet specializat pentru minori în baza procedurii de drept
comun aplicându -li-se minorilor dispozițiile speciale. În acestă situație
judecata este publ ică sub sanțiunea nulității absolute.
O altă instituție din partea de procedură penală care am considerat că
merită a fi tratată aici întrucât are o aplicabilitatea în cazurile cu minori este
asistența juridică , mai ales că aceasta este reglementată la ni vel de principiu.
Prin conținutul să u, dreptul de aparare în cadrul procesului penal apare
ca un drept fundamental caracterizat printr -o poziție firească, normală a
învinuitului sau i nculpatului de a se disculpa față de învinuirile care i se
aduc,de a se o pune sau de a -și menți ne punctul de vedere față de pretențiile
ce se ridica împotriva sa. Garantarea dreptului de aparare ca principiu
fundamental al pro cesului penal este reglementată în art. 10 NCPP unde se
stipulează că „părțile și subiecții procesual i au dreptul de a se apăra ei înșiși
sau de a fi asistați de avocat”.
Dreptul la apărarea este consacrat și în Constuție în cadrul art. 24 alin.
(1) „Dreptul la apărare este garantat. (2) În tot cursul procesului părțile au
dreptul să fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu”.
Asistența juridică este aceea a ctivitate desfășurată de către u n
apărator ales sau din oficiu în preze nța celui asistat pentru a apăra drepturile
și interesele legitime ale părților.93Asistența juridică este , în principiu
facultativă, părțile având posibilitatea de a hotărâ dacă vor angaja sau nu un
apărator ales pentru apărarea drepturilor și intereselor legitime; în anumite
cazuri strict și limitativ prevăzute de lege este obligatorie, aici părți le pot opta
fie pent ru a-și ale ge ele un apărator, fie să solicite serviciile unui avocat din
oficiu.
Comform art. 90 NCPP asistența juridică devine obligatorie pentru
suspect sau incupat când acesta este minor, internat într -un centru de
detenție ori centru educativ , când e ste reținut sau arestat sau când i s -a
92 Disjungerea este o măsură dispusă de instanță în vederea judecării separate a acțiunilor întrunite – inițial
sau prin conexare – în cadrul aceluiași proces. Este măsura opusă conexării.
93 M.Udroiu , Procedură penală. Part ea generală. Partea sepacială. Ediția 3 , ed. C.H.Beck, București 2013,
pag. 401.
Crăciun Monica Ștefania – Răspunderea penală a minorilor
65
dispus măsura de siguranța a internării medicale. Așadar , în cursul urmăririi
penale asistența juridică este obligatorie până la data la care suspectul sau
inculpatul a devenit major. În cursul judecății în pri mă inst anță și în caile de
atac asistența juridică este obigatorie pe tot parcursul judecății dacă
infracțiunea a fost săvârșită de către un minor. A doua ipoteză în care
asistența juridică este obligatorie este atunci când minorul este internat într –
un centru d e detenție ori centru educativ . Această dispoziție se aplică
indiferent dacă persoana respectivă a îm plinit sau nu vârsta de 18 ani ceea
ce dă dreptul acestuia de a beneficia de obligativitatea asistării e ste privarea
de libertate din centru educativ sau d e deținere. Sancțiunea care intervine
atunci când nu se respectă dis pozițiile prezente mai sus este nulitatea
absolută a hotărârii.
Reprezentarea reprezintă acea instituție a dreptului procesual penal
prin care o persoană participă în lipsa unei părți sau a unui subiect procesul
pricipal, în numele și în interesul acestuia la procesul penal sau la
îndeplinirea unor acte procesuale sa u procedural e pe baza unei puteri dată
de lege sau d e o convenție. Reprezentarea poate fi legală sau convențională.
În cazul minorilor este vorba despre o reprezentare legală. Astfel, persoana
lipsită de capacitate de exercițiu ori cu capacitate de exercițiu restrânsă este
reprezentată în fața organelor judiciare. Reprezentanții lega li ai minoruluii
sunt: părinții, tutorele sau curatorul.
Crăciun Monica Ștefania – Răspunderea penală a minorilor
66
Concluzii
Concluzionând, problema răspunderii penale a minorilor și in mai exact
problema preveniri și combaterii delincvenței juvenile a constituit și va
continua să constitu e una dintre cele mai sensibile probleme care se pun pe
planul dreptului penal. Actualitatea acestei probleme este întreținută de
însăși societatea noastră , fenomenul infracțional în rândul tinerilor aflându –
se în continuă cr eștere. Astfel, societatea este considerată că reprezintă un
„suport” al i nfracțion alității juvenile dar totodată ea este și amenințată de
acest fenomen. Datorită acestui lucru trebuie să se apere prin orice mijloace,
aceasta pe de o parte, pe de cealaltă parte, societatea se află față în față cu
infractori imaturi care nu înțeleg semnif icația socială a faptelor pe care le
săvârșesc și nici reacția de apărare a acesteia; nu înțeleg nici rolul
sancțiunilor care li se aplică în urma săvârșirii de infracțiuni cu atât mai mult
atunci când reacția societăț ii are loc în mod nediferențiat fară a se ține cont
de particularită țile psiho -fizice ale minorilor, lucru care în mod practic se
întâmplă de cele mai multe ori.
Așa cum s -a văzut în cele de mai sus existența răspunderii penale are
dept consecință inevitabilă aplicarea de sancțiuni prevă zute de lege ale cărui
scop îl reprezintă procesul de redresare a minorilor având în vedre tocmai
particularitățile acestora , cele psiho -fizice c are fac diferența dintre delincveții
minori și cei majori. Această problemă a fost soluționată de -a lungul timpului
în mod diferit. În dreptul sclavagist apoi în cel feudal copii nu răspundeau
penal94 în schimb , cei care depășeau vârsta copilăriei – în timpul lui Justinian
și apoi în dreptul canonic această vâr stă era fixată la 7 ani, iar în dreptul
barbaric era de 12 – erau asimilați vârstnicilor fiind pedepsiți precum aceștia .
De remarca t este faptul că în perioada de început a dreptului modern, deși
se considera că minoritatea făptuitorul ui reprezintă o cauză atenuantă,
minorul era privit ca un fel de delincvent lilip utan95 aplicându -i-se o pedeapsă
mai ușoară decât majorilor fără însă a se observa vreo diferențiere între
criminalitatea minorului și ce a a vârstnicului. Abia la sfârșitul secolului al XIX –
lea, odată cu dezvoltarea cercetărilor criminologice și psihologi ge s-a ajuns
la concluzia că adolescentul reprezintă o ca tegorie specială de infractori
având personalitatea în formare și un orizont psiho -moral propriu, astfel că
reacția de apărare socială trebuie să fie adecvată acestuia pentru a produce
și rezultatele dorite. Prin urma re, scopul sancționării minorilor ar trebui să
vizeze mai mult procesul de refacere al făptuitorului, schimbarea educației
94 C. Bulai, C.Mitrache , Instituții de drept penal , ediția a IV -a revizuită și adăugită, ed. Trei București, 2008,
pag. 284.
95 Comform DEX liliputan este acel adjectiv care sem nifică o persoană de dimensiuni mici, minuscule.
Crăciun Monica Ștefania – Răspunderea penală a minorilor
67
deficitare pe care a primit -o anter ior și totodată reeducarea lui. Nu pedepsele
sunt cele care pot duce la realizar ea acestui scop de altfel , așa cum am vazut
și cum r eiese din cele mai sus relatate măsurile educative fiind cele care pot
asigura formarea morală normală a minorului lucrul ce justifică renunțarea la
aplicare de pedepse a minorilor în NCP. Din punctul meu de v ederere
legiuitorul a pr ocedat într -un mod eficace la alegerea acestor sancțiuni
renunțând la pedepse. Mediul penitenciar nu î l consider a fi propice pentru
reeducarea tânărului cu atât mai puțin pentru refacerea acestuia. Deși
pedepsele minorilor se executau în penitenciare specializate mediul
respectiv nu făcea altceva decât să îi dea infractorul ui posibilitatea de a
interacționa cu alți infractori datorită faptului că sunt ușor de influența t pot să-
și devieze comportamentul și ma i mult. Pe lângă ace ste lucruri mediul
penitenciar în opinia mea, avea un impact puternic negativ la nivelul
psihicului minorului. Este adevărat că era o măsură de constrângere extremă
care putea da rezultate însă, cu siguranță nu toți infractorii ti neri o percepeau
ca o pe constrângere ce le implementa ideea de a nu mai săvârși alte fapte
întrucât se vor întoare acolo ci mai degrabă le devia și mai mult
comportamentul, ei fiind într -un continuu proces de dezvoltare. Ca să nu mai
amintesc și comporatamentul supraveghetorilor di n cadrul acestor instituții
care, din păcate, îi determină pe cei reți nuți acolo să se simtă înjosiți lucru
care bineînțeles duce la demoralizarea minorului și implicit la eșuarea
procesului de reintegrare socială a acestuia. Astfel, legiuitorul modern a a les
numai măsurile educative pentru a trage la răspundere penală minorii.
Un alt deficit care apare în România vizează posibilitatea de reintegrare
în socieatete după ce un inf ractor părăsește penitenciarul, modul cum este
privit de ceilalți oameni face practic imposibilă re integrarea lui. La noi în țară
în comparație cu țările din occident interesul societății raporatat la reiserția
socială a acestei catego rii de persoane este inexistent.
În prezent nu există niciun act normativ care să reglemeteze
reintegrarea socială a foștilor deținuți sub forma une i strategi clare . Acestor
persoane trebuie să li se ofere șansa de a -și îndrepta comportamentul și de
a se putea reintegra cu succes în comunitate după ce se eliberează din
penitenciar, lucru care se aplic ă și în cazul minorilor. Practic sunt văzuți altfel
de către societate. Un studiu interesant raporat la instutuția recidivei care
într-adevăr nu se aplică minorilor dar consider că de efecte că beneficiază și
aceștia pentru că pot fi denumiți recidiviștii „forțați” sau „constrânși” de
circumstanțele sa u împrejurările sociale. Recid iviștii recurg la activitățile
infracționale întrucât argumentează că nu au posibilitatea de a obține venituri
pe căi legale datorită nivelului de educație redus și a experienței limitate în
muncă. După eliberările anterioare din penitenc iare au încercat să se
Crăciun Monica Ștefania – Răspunderea penală a minorilor
68
angajeze însă datorită cazierului și stig matului social asociat, acestora
le-a fost îngrădit accesul la locurile de muncă legitime. În peri oadele
petrecute la închisoare și-au pierdut sprijinul familial, fie au fost
părăsiți de partenerii de viață, f ie relația cu aceștia s -a răcit existând
perioade în care nu au mai fost vizitați și în care respectivii parteneri și –
au găsit p e altcineva. Nu în ultimul rând mulți dintre cei a flați în
penitenciare nu au o locuință sau familie ori prieteni care să le asigure
măcar câteva luni un adăpo st după ce se eliberează. Emil un recidivist
de 21 de ani condamnat pentru tâlh ărie susținea în acest context că: „
Altă soluție nu am decât să fur din nou și să vin iarăși la pușcărie.
Societate nu ți se oferă o posibilitate afară să îți întemeiezi o familie, să
muncești. De exemplu, dacă te eliberezi iarna ești obligat să faci
infracțiuni și să vii la pușcărie până vara. Pentru că nu am unde să sta u.
Vara cel puțin stau prin parcuri. Ce numai o dată am stat prin parcuri?
Am stat de nu știu câte ori. Ce să fac dacă nu am unde să stau?”
Fără bani, fără loc de muncă, fă ră o locuință, fără ajutor este evident
că acești indivizi nu au altă șansă decât a ceea de a se reîntoarce activitățile
infracționale, lucru aplicabil și minor ilor, după cum se poate observa tânărul
din studiul relatat avea 21 de ani.
Ca atare, societate ar trebui să pună accent mai mult pe c ăutarea
exactă a motivele care de termină un m inor să comită o infracțiune, de ce face
acest lucru, ce îi lipsește din mediul în care trăiește, ce îl determină să comit
o faptă prevăzute de legea penală, ce deficiențe sunt la nivel ul societ ății de
acest fenomen este într -o continuă creștere și să caut e cele mai fine
răspunsuri pentru a tăia de la rădăcină fenomeul infracțional ce a luat o
ambloare deosebit de mare acum în zilele noastre în România.
Un alt aspect negativ la nivelul societă ții românești constă în absența
unei colaborări la nivelul in stituțiilor statului pentru crearea și punerea în
aplicare a unor strategii reale de prevenire a delincven ței juvenile care să
orienteze eforturile actorilor sociali implicați, să stabilească niște obiective
precise și un plan concret de măsuri precum și să garanteze resursele
necesare transpunerii în practică a activităților necesar e. Până în momentul
de față au existat activități și proiecte de prevenire a de lincvenței juvenile
dezvoltate de diverse organizații nonguvernam entale sau de Poliția română
în parteneriat c u organisme publice sau private însă, nu a existat o
colaborare și un efort comun al tuturor instituțiilor de control soci al pentru
diminuarea fenomenului sau o abordare unitară a delincve nței juvenile. Cu
atât mai mult ar fi nevoie de acest lu cru, cu cât prev enirea delincvenței
juvenile și resocializarea copilului ce a comis o infracțiune necesită o
abordare multidiscipli nară și multifactoria lă care să ia în considerare toți
factorii ce influențează comportamentul copilului și nevoilor sale.
Crăciun Monica Ștefania – Răspunderea penală a minorilor
69
Ca atare problema justiției pentru minori este o prob lemă deschisă în
România. Avem în prezent de a face cu un sistem care se centrează mai
mult asupra sancționării și mai puțin a reeducării, ignorându -se realitatea că,
de fa pt, în multe dintre cazuri făptu itorii minori sunt mai d egrabă victime decât
infractori.
Consider, raportat la tot ce înseamnă tragerea la răspundere penală a
minorilor , că NPC prin faptul că nu mai prevede apli carea de pedepse
minorilor a venit întradevăr cu o inovație în acest domen iu infracțional delicat.
Pe de altă parte văd a f i util un sistem de monitorizare a evo luției în timp a
fiecărui minor delincvent intrat în sistemul de justiție sau de protecție a
copilului aflat în dificultate, prin acesta putându -se stabili concret, de l a caz
la caz , evoluția minorului și totodată roadele sanțiunii aplicate. Pe de altă
parte, accentul să cadă pe reeducarea lui, pe înțelegerea faptei co mise și nu
pe sancționare pentru că minorul e adultul în formare, reprezintă viitorul și cu
toți, de la o ameni de rând până la cei mai înalți oameni din cadrul societății
vrem ca ace sta sa fie formată și pe viitor din oameni capabil, plini de
întelepciune care să ducă mai departe valorile formate în prezent.
Crăciun Monica Ștefania – Răspunderea penală a minorilor
70
Bibliografie
Doctrină
C. Bulai, Manul de drep penal, Partea Generală , Ed. All Educațional,
1997;
C. Bulai, C.Mitrache, Instituții de drept penal , ediția a IV -a revizuită și
adăugită, ed. Trei București, 2008;
C.Mitrache, Drept Penal Român.Partea generală, Ediția VIII -a,
revizuită și adăugită, Ed. Un iversul Juridic, București 2010;
I. Neagu, M.Damaschin, Tratat de procedură penală -partea generală –
ed. Univerul J uridic, București 2014;
I. Pascu, T. Di ma, C. Paun, Noul Cod Penal comentat. Volumul I –
Partea generala , Ed Universul Juridic 2014;
G. Bodoroncea, Codul Penal Adnotat Ed. C.H. Beck, București 2007;
L. Pop, Tratat elementar de drept civil. Obligații, Ed. Univer sul
Juridic, Bucureșt i 2012
M. Basarab, V. Pașca, Codul penal comentat, Vol. I. ed. Hamangiu,
București 2007;
M. Udroiu, Drept Penal Partea generală. Partea special, Ediția 3, Ed.
C.H. Beck, București 2011;
M.Udroiu Drept penal. Partea gener al. Noul Cod Penal , Ed.
C.H.Beck, București 2014;
M.Udroiu, Procedură penală. Partea generală. Partea specială , ed.
C.H.Beck, București 2013;
M.Udroiu, Procedură penală. Partea generală. Noul cod de procedură
penală, ed. C.H.Beck, București 2 014;
Legislație
Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor
privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal,
publicată in Monitorul Oficial, Partea I nr. 514 din 14 august 2013 ;
Legea 252/2013 privind organizarea si functionarea sistemului de
probatiune. Lege nr. 252/2013, publicată in Monitorul Oficial, Partea I nr. 514
din 14 august 2013;
Legea nr 273/2004 privind privind protectia si promovarea drepturilor
copilului, republicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 159 din 5 martie 2014;
Legea nr. 286/2009 privind noul Cod Penal, publicată în Monitorul Oficial
nr. 510 din 24 iulie 2009, în vigoare de la 1 februarie 2014. A ctualizat prin:
Legea 187/2012 – pentru punere a în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind
Crăciun Monica Ștefania – Răspunderea penală a minorilor
71
Codul penal Monitorul Oficial 757/2012 ; Legea 63/2012 – pentru modificarea
și completarea Codului penal al României și a Legii nr. 286/2009 privind
Codul penal Monitorul Oficial 258/2012 ; Legea 27/2012 – pentru mo dificarea
și completarea Codului penal al României și a Legii nr. 286/2009 privind
Codul penal Monitorul Oficial 180/2012 ;
Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009
privind Codul penal a fost publicată în Monitorul Oficia l nr. 75 7 din 12
noiembrie 2012;
Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedura penala, publicata in
Monitorul Oficial nr. 486 din 15 iulie 2010;
Legea nr. 63/2012 pentru modificarea si completarea Codului penal al
Romaniei si a Legii nr. 286/2009 privind C odul penal, publicata in Monitorul
Oficial nr. 258 din 19 aprilie 2012;
Legea nr. 255/2013 pentru punerea in aplicare a Legii nr. 135/2010
privind Codul de procedura penala si pentru modificarea si completarea unor
acte normative care cuprind dispozitii procesual penale, publicata in
Monitorul Ofi cial nr. 515 din 14 august 2013;
OUG 3/2014 pentru luarea unor masuri de implementare necesare
aplicarii Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedura penala si pentru
implementarea altor acte normative ;
OUG 82/2014 pentru modificarea si completarea Legii nr. 135/2010
privind Codul de procedura penala. Ordonanta de urgenta nr. 82/2014
Legea 255/2013 pentru punerea in aplicare a Legii nr. 135/2010 privind
Codul de procedura penala si pentru modificarea s i completarea unor acte
normative care cuprind dispozitii procesual penale. Lege nr. 255/2013 ;
Ordonanța OG nr. 2/2001 actualizată privind regimul juridic al
contravențiilor,publicată în Monitoru l Oficial nr. 410 din 25.7.2001.
Alte surse
http://kinder -jugendhilfe.org/wai1/showcontent.asp?ThemaID=4426
http://www.mpublic.ro/mi nori_2008/minori_5_8_ro.pdf
https://www.scribd.com/doc/93392414/Codul -Penal -Francez
http://ledroitcriminel.free.fr/la_legislation_criminelle/lois_speciales/ord
onnance_enfance_delinquante.htm
http://www.mpublic.ro/minori_2008/minori_5_8_ro.pdf
www.scj.ro
http://jurisprudentacedo.com/Bouamar -contra -Belgiei -Centru -de-
detentie -Privare -de-libertate -minor -Legitimitate.html
http://portal.just.ro/1372/SitePages/jurisprudenta.aspx
http://eur -lex.europa.e u/n-lex/info/info_es/index_ro.htm
Crăciun Monica Ștefania – Răspunderea penală a minorilor
72
http://www.dreptonline.ro/legislatie/legea_187_2012_punerea_aplicar
e_codul_penal_legea_286_2009.php
http://www.romaniatv.net/minorii -condamnati -pentru -omor -si-viol-
ajung -in-centre -de-detentie -ce-activitati -au-si-cum-sunt-
tra_143052.html
http://www.jurisprudenta.com/speta/cu m-anterior -inculpatul -minor –
comisese -o-alt%C4%83 -tentativ%C4%83 -de-omor -(cea-
descris%C4%83 -la-pct-i)-%C3%AEncadrarea -juridic%C4%83 -qmse7/
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Crăciun Monica Ștefania – Răspunderea penală a minorilor [619803] (ID: 619803)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.