Coxartroza

CUPRINS

Introducere………………………………………………………………………….pag.4

Capitolul I : Anatomia și fiziologia articulației coxofemurale………………………pag.5-8

Anatomia articulației coxofemurale………………………………pag.5-7

Fiziologia articulației coxofemurale………………………………pag.8

Capitolul II : Coxartroza …………………………………………………………….pag .9-11

2.1 Definiție ………………………………………………………pag. 9

2.2 Etiologie.……………………………………………………….pag.9

2.3Tipuri de coxartroză………………………………………………pag.9-10

2.4 Tablou clinic…………………………………………………….pag.10

2.5 Investigații……………………………………………………..pag.10-11

2.6 Tratament……………………………………………………….pag.11

Capitolul III : Rolul asistentului medical generalist …………………………………pag. 12 – 25

3.1 Caz clinic………………………………………………………….pag.12-23

3.2 Fișa tehnică………………………………………………………..pag.24-25

Bibliografie……………………………………….………………………………….pag.26

INTRODUCERE

Coxartroza sau artroza șoldului reprezintă o artropatie cronică , fiind caracterizată din punct de vedere morfologic prin alterări degenerative ale cartilajului articular , asociate cu leziuni proliferative ale țesutului osos subiacent.

Considerată multă vreme drept o boală legată de îmbaranire, de unde și vechea denumire de morbus coxae senilis. În zilele noastre, datorită lucrarilor experimentale și histologice ale lui Rutishauser , dar și ale școlii sale cât și lucrarilor lui Pauwels ,  se admite că în coxartroză leziunile sunt expresia adaptării țesutului osos la factorii de presiune excesivă pe care îi suportă în unele împrejurari articulația.

Coxartroza se încadrează în categoria celor mai frecvente artroze , dar și în cea a celor mai grave deoarece afectarea sa duce la deficiențe majore în stabilitatea și mobilitatea bolnavului. 

Incidența bolii crește cu vârsta , maximum fiind între 55 și 75 de ani , și afectează aprximativ 10 % din populația de peste 60 de ani , femeile fiind mai des interesate decât bărbații . Sub vârsta de 55 de ani , distribuția bolii este similară la bărbați și la femei .

În populația vârstnică de peste 65 de ani , artroza șoldului este mai frecventă la bărbași , pe când artroza articulațiilor interfalangiene și a bazei policelui este mai frecventă la femei .

Coxartroza se manifestă clinic prin durerea șoldului , fie localizată în articulația coxofemurală , fie reflectată în regiuni vecine cum sunt creasta iliacă , fesă , genunchi . Ea poate apărea inițial la mers și mai ales la urcarea și coborârea scărilor și ulterior în repaus , însoțindu-se de reducerea mișcărilor pasive în articulație , cum sunt rotația și abducția .

În formele invalidante de boală se asociază scurtarea membrului inferior , cu poziții statice vicioase și dificultați la mers , cu modificări consecutive pe coloana lombară.

Capitolul I : Anatomia si fiziologia articulației coxofemurale

Anatomia articulației coxofemurale

Articulația coxofemurală reprezintă o articulație sferoidală tipică cu trei axe de mișcare și are o deosebită importanță în statică și locomoție .

Suprafețele articulare sunt reprezentate de capul femural și acetabul . Cartilajul hialin care acoperă suprafețele articulare lipsește în partea anterioară a fosetei capului femural , dar și în fosa acetabulului .

Labrul (cadrul acetabular) este un fibrocartilaj așezat ca un inel la periferia acetabulului , având rolul de a-i mări adâncimea. Prin urmare , acetabulul cuprinde două treimi ale capului femural. Labrul, prezintă pe secțiune o formă prismatică triunghiulară, cu trei fețe : baza , care se inseră pe sprânceana acetabulară , fața externă , care este în raport cu capsula articulației și fața internă orientată spre interiorul articulației vine în contact cu capul femural.

Labrul trece peste incizura acetabulului și o transformă într-un orificiu. Acest fragment al său poartă denumirea de ligament transvers al acetabulului.

Mijloacele de unire sunt reprezentate de o capsulă întărită de un număr de ligamente, unul dintre acestea aflandu-se în interiorul articulției. La acțiunea de unire participă de asemenea mușchii periarticulari, labrul acetabular și presiunea atmosferică.

Capsula articulară este de forma unui manșon conoid, cu baza mare dispusă pe coxal și cu baza mică fixată pe femur. Pe fața externă a labrului acetabular , dar și pe periferia sparâncenei acetabulare se realizează inserția pe osul coxal. Capsula articulară se prinde pe fața laterală a ligamentului transvers al acetabulului la nivelul incizurii acetabulare , astfel încât lasă liber orificiul subiacent.

Capsula articulației șoldului este foarte rezistentă . Ea este formată din două tipuri de fibre: longitudinale ( superficiale ) și circulare (profunde) . Fibrele superficiale se grupează în unele locuri formând fascicule de întărire ale capsulei , iar cele profunde se condensează constituind un fascicul circular care poartă numele de zona orbiculară.

Ligamentele articulare (fasciculele de întărire longitudinal) reprezintă porțiuni mai condensate ale capsule și sunt în numar de trei. Acestea au o deosebită importanță în asigurarea stabilității articulației, atât în stațiune cât și în mers.

Ligamentul iliofemural reprezintă ligamentul cel mai puternic al articulației , având forma unui evantai situate pe fața anterioară a acesteia. Acesta suportă greutăți cuprinse între 350-500 kilograme . Se inseră prin vârf pe spina iliacă antero-inferioară și prin bază pe linia intertrohanteriană . În grosimea ligamentului iliofemural se disting două fascicule : unul lateral, orientat oblic, numit iliopretrohanterian și altul medial, cu direcție verticală, care poartă denumirea de iliopretrohantinian . Ligamentul iliofemural limitează extensiunea și rotația în afară , dar și adducția în stațiune verticală, coapsa fiind extinsă cele două fascicule ale ligamentului apasă asupra colului femural, contribuind la menținerea capului acetabul.

Ligamentul pubofemural este situat pe fața anterioară a articulației . Acesta se interpune pe de o parte pe eminența iliopubiană, ramura superioară a pubelui și creasta pectineală și pe de alta parte , fibrele sale se termină fixându-se înaintea trohanterului mic (o parte din ele se pierd în grosimea capsulei). Ligamentul pubofemural limitează abducția și rotația externă.

Ligamentul ischiofemural se află pe fața postero-inferioară a articulației. Acest ligament se inseră pe ischion, înapoia și dedesubtul acetabulului. De aici , acesta se îndreaptă în sus și în afară catre femur. O parte din fibrele sale se continuă cu acelea ale zonei orbiculare (fasciculul ischiozonular), iar celelate se fixează la baza trohanterului mare (fasciculul ischiosupracervical). Ligamentul ischiofemural determină limitarea rotației interne și a adducției .

Zona orbiculară ocupă fața profundă a capsule și este alcătuită din două tipuri de fibre: unele cu inserție osoasă și altele proprii. Fibrele cu inserție osoasă pornesc de sub spina iliacă

antero – inferioară formând un inel ce înconjoară colul femural. Fibrele proprii alcătuiesc inele complete în capsulă. Fibrele zonei orbiculare sunt îmbinate cu fibrele profunde ale celorlalte ligamente și ale capsulei. Această zonă orbiculară prezintă o reală importanță în susținerea colului.

Ligamentul capului femural ( ligamentul rotund ) reprezintă o lamă fibroasă, intraarticulară, de formă triunghiulară. Vârful este fixat in foseta capului femural , iar baza se fixează pe marginile incizurii acetabulare și pe ligaentul transerv al acetabulului.

Mușchii ce intervin în articulația coxofemurală

Fața anterioară a articulației coxofemurale este în raport cu:  mușchiul psoas iliac

(iliopsoas) și mușchiul iliac cu origine în fosa iliacă .

Inserție: tendon comun pe micul trohanter.

Fiind cel mai important flexor al coapsei pe bazin , acțiunea principal o are asupra articulației coxofemurale. Pe lângă acțiunea principală de flexor, mușchiul iliopsoas mai are o acțiune secundară de rotație a coapsei . 

Mușchiul drept anterior își are originea la nivelul spinei iliace antero-inferioare prin tendonul reflectat pe sprânceana cotiloidă în partea supero-internă.

Inserție:  formează tendonul quadricepsului împreună cu vastul intern, vasul extern și cruralul.

Acțiunea acestui muschi este aceea de flexor al coapsei pe bazin.

Inervația mușchiului drept anterior este ramura quadricepsului din nervul rural

Originea mușchiului croitor se alfă la nivelul spinei iliace antero-superioare de unde merge oblic în jos și înăuntru. Inserția lui este pe fața externă a extremitații superioare a tibiei . Acest mușchi este flexor al gambei pe coapsă și flexor, abductor și rotator extern al coapsei pe bazin.

Fața superioară a articulatiei coxofemurale este în raport cu:

Mușchiul fesier mijlociu care isi are originea pe porțiunea fosei iliace externe cuprinsă între cele două linii semicircular .

Inserție: pe creasta oblică a feței externe a marelui trohanter.

Mușchiul fesier mijlociu este un puternic abductor și rotator înăuntru.

Fața posterioară a articulației coxofemurale este acoperită de mușchii rotatori externi care de sus in jos sunt :

Mușchiul piriform are origine pe fața anterioară a sacrului, în vecinătatea găurilor sacrate.

Inserție: tendon pe marginea superioară a marelui trohanter.

Ca și ceilalți mușchi, pelvi-trohanterieni, rotește coapsa în afară.

Mușchii gemenipelvieni 

Origine: gemenul superior , pe spina sciatică iar cel inferior pe tuberozitatea ischionului. Inserție: fibrele musculare merg înafară, se apropie prin marginile corespunzătoare si formeaza un sant , prin care trece tendonul obturatorului intern pe a cărui tendon se atasează si merg spre cavitatea digitala a marelui trohanter.

Acțiune: sunt rotatori în afară.

Mușchiul obturator intern isi are originea pe fața internă a membranei obturatoare, la periferia osoasă a găurii obturatoare.

Inserție: pe partea cea mai ridicată a fosetei digitale a marelui trohanter.

Mușchiul obturator intern este un puternic rotator in afară al coapsei.

Inervație: de nervul obturator intern, ramură din plexul sacrat. 

Mușchiul obturator extern isi are origine pe fața externă a cadrului osos al găurii obturatoare.

Inserție: tendon în fundul cavității digitale a marelui trohanter.

Acțiune: rotator înafară dar datorită poziției sale sub colul femural este un veritabilcoaptator articular, fiind principalul stabilizator inferior al șoldului.

Mușchiul pătratul crural are originea in tuberozitatea ischiatica.

Inserție: pe creasta intertrohanteriană.

Acțiune: puternic rotator înafară al coapsei.

Inervație: este inervat de o ramura din plexul sacrat. Acești mușchi sunt acoperiți de: 

Mușchiul fesier mare isi are originea pe câmpul fosei iliace externe și pe porțiunea respectivă a crestei iliace, peligamentul sacrotuberal și părțile laterale ale sacrului și coccigelui, pe aponevroza dorso-lombarăInserție: -pe tractul ilio-tibial, creasta fesieră ramură externă a liniei aspre, pe tubercululfemural și marginea posterioară a aponevrozei tendinoase a fasciei lata.

Fața inferioară a articulației coxofemurale este în raport cu:

Mușchiul pectineu are originea pe creasta pectineală și pe ligamentul lui Cooper.

 Inserție: pe creasta pectineală a femurului (linia mijlocie a trifurcației liniei aspre a femurului).

Acțiune: este adductor al coapsei, flexor și rotator înafară.

Inervație: este inervat de ramuri din nervul crural.

Micul adductor, adductorul mijlociu și adductorul mare.

  Inserțiile lor superioare sunt pe ramura ischio-pubiană de unde coboară pe fața internă adiafizei femurale.

Acesti muschi sunt adductori ai coapsei și foarte slabi rotatori înafară.

Inervație: adductorii primesc ramuri din nervul obturator-plexul lombar.

Fiziologia articulatiei coxofemurale

Articulația coxofemurală este o articlulație sferoidală tipica cu trei axe de miscare ,la nivelul căreia se pot produce urmatoarele mișcari : flexie, exensie, abducție, adducție, circumducție si rotație. Datorită lungimii colului femural si unghiului de înclinație , mișcarile de flexie extensie si cele de abducție si adducție se asociază cu mișcari de rotație.

Flexia  reprezintă mișcarea prin care coapsa se apropie de peretele anterior al abdomenului și se execută în jurul unui ax transversal ce trece prin varful trohanterului mare. Amplitudinea de miscare poate fi determinată și de poziția genunchiului (daca genunchiul este intins flexia coapsei va fi limitata la aproximativ 900, iar dacă genunchiul este flectat  poate atinge 1300 ) . Mușchii flexori principali sunt reprezentați de : iliopsoas, drept femural , iar muschii flexori secundari sunt reprezentați de : croitor, tensor fascia lată , adductorii (pana la 900) și fesierul mijlociu (peste 900). Mișcarea este limitată de mușchii posteriori ai coapsei (bicepsul femural, semitendinosul, semimembranosul) .

Extensia este mișcarea prin care coapsa se indepartează de peretele anterior al abdomenului , axul său fiind același ca la flexie. Amplitudinea de mișcare este redusă , dar este posibilă realizarea unei hiperextensii, ca în unele mișcări din gimnastică, prin asocierea unei mișcări de flexie in șoldul opus  cu înclinarea trunchiului înainte.La acestea se adauga accentuarea lordozei lombare. Mușchiul extensor principal este fesierul mare (gluteul mare) , iar mușchii extensori secundari sunt: fesier mijlociu, biceps femural, semitendinos, semimembranos si adductori. Mișcarea este limitată de atât de ligamentele ilifemurale cât și de capsula anterioară.

Abducția se execută în jurul unui ax sagital ce trece prin centrul  capului femural. Mușchii abductori sunt fesierul mijlociu, tensorul fasciei lată și priformul

Adducția reprezintă mișcarea de îndepartare spre interior a coapsei de linia mediană a corpului în frontal. Mușchii care realizează mișcarea sunt adductori si gracilisul.

Circumducția reprezintă mișcarea care rezultă din combinarea celor patru mișcări precedente. La ea participă toate grupele musculare ale soldului.

Rotația internă si externă se execută în jurul unui ax ce trece vertical prin capul femural. Amplitudinea este de 350 pentru rotație internă și  150 pentru rotație externă. Cand coapsa este în flexie amplitudinea rotațiilor poate crește la 1000.

Capitolul II: Coxartroza

2.1 Definiție

Boala artrozică este o boală degenerativă a cartilajului articular , caracterizată prin degradarea cartilajului asociată cu reacții variate ale structurilor articulare si in special ale osului subcondral. Este localizată frecvent la nivelul articulațiilor diartrodiale , mobile , care prezintă cartilajul articular ca element structural important al articulației alături de sinovie , os subcondral , capsulă , menisc . Boala evoluează in final spre impotența functională articulară .

2.2 Etiologie

Etiologia bolii nu este pe deplin cunoscută , dar se etichetează a fi multifactorială .Se iau in considerare mai mulți factori :

Factori intrinseci

Varsta si predispoziția genetica sunt factorii etiologici intrinseci cei mai important ai boliii artrozice . Varsta este implicată in etiologia boli ,deoarece degradarea cartilajului caracteristică bolii este considerată un process normal de îmbatranire a cartilajului .

Predispoziția genetică este de asemenea implicată in etiologia bolii, existând o agregare familial a bolii pentru anumite localizari : astfel mama unei femei cu artroza a articulațiilor interfalangiene distale face boala de doua ori mai frecvent , si sora face boala de trei ori mai frecvent decat mama si sora unei femei sanatoase .

Factori extrinseci

Stresul mecanic anormal exercitat pe unitatea de suprafată articulară , datorită forțelor mecanice excesive (suprasolicitare articulară repetata, obezitate ) sau a distribuției anormale a forțelor mecanice (anomalii de statică si mecanică articulară)

Alterarile secundare ale cartilajului articular ( traumatice , infecțioase , inflamatorii , metabolice , endocrine , neurologice etc ) constituind alți factori etiologici extrinseci implicați in etiologia bolii.

Alterarile primitive ale cartilajului articular responsabile de incapacitatea lui de a suporta stresul mecanic normal, datorită afectarii echilibrului dinamic între condroformare si condroresorbție . Astfel , condroformarea este acelerată de STH , T3 , T4 , PTH si diminuată de antiinflamatorii nesteroidieni , iar condroresorbția este accelerată de corticosteroizi si diminuată de acid hialuronic si arginina .

2.3 Tipuri de coxartroza

Depinzând de capacitatea de indentificare a acestor factori etiologici , boala artrozică poate fi secundară si primitivă .

Coxartroza primitivă ( sau idiopatică sau primară ) evoluează in absența unei cauze decelabile , fiind încadrată într-un process artrozic degenerativ general, localizat la articulația șoldului concomitent cu alte localizari articulare .

Aceasta reprezintă 45% din cazurile de coxartroză si practic nu atrage dupa sine deficite funcționale sesizabile de pacient.  

Coxartroza secundară rerprezintă 55 % din cazuri . Aceasta se dezvolta pe fondul unei cauze locale preexistente care modifică anatomia articulară. De obicei afectează circulația capului femural sau creeaza distrecții locale .

Coxartrozele secundare sunt de obicei unilaterale , iar cand sunt bilaterale nu au simetrie perfectă în aspectul radiologic sau in simptomatologie clinica .

2.4 Tablou clinic

Semnele si simptomele artrozei sunt de obicei localizate la 1- 2 articulații , prezenta lor la mai multe articulații sugerând o alta suferință reumatologică.Indiferent de localizarea leziunilor , sindromul clinic general este format din cateva simptome si semne suggestive :

Durerea articulară este simptomul cardinal al bolii. În stadiile inițiale , durerea apare dupa efort fizic si se atenuează prin repaus . O dată cu progresia bolii , folosirea articulației este limitată producând disfuncție articulară importantă. Este meteodependentă ,frigul și vremea umedă agravând durerea. Deoarece cartilajul nu este inervat , durerea se naște în alte structuri articulare și periarticulare : eburnarea și microfracturile osului subcondral , osteofite , sinovita .

Durerea poate fi : referată ( durere pe fața mediană a genunchiului in artroza șoldului ) , compresivă ( spondilartroza lombară cu compresia maduvei sau a radăcinilor nervoase ) , musculară ( contractura musculară ).

Redoarea articulară cu durata de 10 – 15 minute este prezentă dupa repaus prelungit .

Limitarea mișcarilor pasive si active in articulația respectivă apar prin redoare sau fibrozarea structurilor articulare si / sau periarticulare ( capsulă , tendoane ).

Examenul obiectiv arată o articulație marită de volum datorită sinovitei sau modificarilor proliferative din os și cartilaj . Palparea articulației in timpul mișcarii evidențiază cracmente articulare . În stadiile avansate de evoluție pot fii vazute deformări articulare cu impotența funcțională.

2.5 Investigații

Investigațiile paralinice uitilizate in boala artrozică au importanță limitată , confirmând diangosticul stabilit clinic și obiectivând localizarea și amploarea procesului patogenic in funcție de momentul evolutiv al bolii.

Examenul radiologic al articulației afectate este cea mai comuna investigație paraclinică și poate fi normală în stadiile inițiale ale bolii.

Modificările radiografice caracteristice artrozei , evidențiate pe imagini față și profil , apar în stadile tardive ale bolii. Acestea includ:

Îngustarea spațiului articular datorat deteriorarii cartilajului articular;

Osteoscleroza subcondrală ;

Chiste osoase subcondrale cu scleroza marginală ;

Osteoporoza epifizara inconstantă necaracteristică ;

Scintigrafia osoasă arată fixarea radiotrasorului la nivelul osului subcondral hiperactiv , fiind utilă în stadiile inițiale ale bolii cand investigația radiologică este normală .

Alte investigații paraclinice ( mielografie , tomografie computerizată , rezonanța magnetică) sunt indicate mai frecvent în boala artrozică cu localizare la nivelul coloanei vertebrale și în special în formele cu elemente compressive radiculare și medulare , pentru stabilirea raporturilor cu structurile de vecinatate și excluderea altor afecțiuni reumatologice și nereumatologice.

2.6 Tratament

Tratamentul bolii artrozice are urmatoarele obiective : îndepartarea durerii, creșterea mobilitații in articulațiile afectate , împiedicarea progresiei bolii.

Obiectivele tratamentului se realizează printr-un program complex terapeutic :

Îndepartarea cauzelor care realizează supraîncarcarea articulară este o masură esentială .

Ea impune corectarea greutații corporale mai ales daca articulațiile afectate sunt cele ale coloanei lombare sau a membrelor inferioare , precum și schimbarea locului de muncă al pacienților care practică meserii care solicita articulațiile în mod nefiziologic.

Procedurile fizice includ folosirea caldurii sub forma de băi calde, împachetări cu parafină , diatermie , ultrasunete. Frecvent sunt necesare exerciții fizice izometrice care ameliorează mobilitatea articulară și previn atrofia prin inactivitate a musculaturii periarticulare.

Terapia medicamentoasă cuprinde :

Terapia analgetică și antiinflamatorie . Aceasta ameliorează durerea si inflammația exsudativă sinovială. În acest scop se folosesc aniinflamatoare nesteroidiene pe cale generală cum sunt : Aspirina , Indometacin etc .

Terapia patogenică sugerează procesul patogenic al bolii , interferând cu etapele fiziopatologice ale dezvoltarii cartilajului artrozic. Aceasta cuprinde : medicamente care intervin în metabolismul codrocitelor ; inhibitori ai enzimelor degradative ; inhibitori ai cristalizarii pirofosfatului si / sau hidroxiapatitei .

Terapia chirurgicală este rezervată pentru pacienți cu forme severe de boala și afectare funcțional importantă .

Coxartroza este uneori invalidiantă și poate duce la anchiloză , caz în care se indică atroplastia de sold.

Capitolul III : Rolul asistentului medical în îngrijirea pacientului cu coxatroză

3.1 Caz clinic

DATE DESPRE SPITALIZARE

SITUAȚIA FAMILIALĂ ȘI SOCIALĂ

ANTECEDENTE

ISTORICUL BOLII ȘI EXTRAS DIN EXAMENUL MEDICAL LA INTERNARE

TABLOUL CLINIC

NEVOI FUNDAMENTALE

POSIBILITĂȚI DE EVOLUȚIE

REGIM IGIENO-DIETETIC

Alimente permise: carne slabă , fructe , legume , iaurt si brânză degresate .

Alimente interzise: carne de porc , grăsimi , dulciuri .

FUNCȚII VITALE

INVESTIGAȚII DE LABORATOR

BIOLOGICE ȘI BIOCHIMICE

IMAGISTICE

EXAMINARI PARACLINICE SUPLIMENTARE

TRATAMENT ÎN SPITAL

Alergic la: Ampicilina

La indicația medicului , pacientei i s-au administrat :antiinflamatorii nesteroidiene , decontracturante musculare , antialgice și protectoare gastrice.

TRATAMENT LA DOMICILIU

PLAN DE NURSING

CONCLUZII GENERALE

RECOMANDĂRI LA EXTERNARE

EDUCAȚIE PENTRU SĂNĂTATE

3.2 Fișa tehnica

Injecția intramusculară

Definiție : Injecția intramusculară reprezintă introducerea unor soluții izotonice sau uleioase in stratul muscular prin intermediul unui ac atașat la seringă.

Scop : therapeutic

Locul de elecție : mușchi voluminoși lipsiți de trunchiuri mari de vase și nervi , regiunea superoexternă a fesei.

Pregătirea materialelor :

-mănuși

-seringi si ace sterile

– 1 fiolă Movalis

-tampoane sterile de vată

-soluție dezinfectantă (alcool sanitar )

-taviță renală .

Pregatirea pacientei

Psihica:

Informez pacienta privind scopul și locul injecției și eventualele reacții pr care le va prezenta în timpul inecției .

Fizică :

Așez pacienta în poziție de decubit ventral.

Încărcarea seringii :

Imi spăl mainile

Verific seringa si acele

Verific integritatea filoei

Indepărtez ambalajul seringii

Adaptez acul pentru a aspira soluția

Deschid fiola

Aspir soluția din fiolă , retrag pistolul indexul și policele mâinii drepte având grijă ca bizoul acului sa fie permanent acoperit cu soluția de aspirat

Îdepartez aerul din seringă

Schimb acul de aspirat cu cel pe care il voi folosi pentru injecție .

Executarea tehnicii :

-Îmi spăl mâinile și îmbrac mănușile

-Întind pielea între indexul și policele mâinii stăngi și înțep perpendicular pielea cu rapiditatem și siguranță , cu acul montat la seringă

-Verific poziția acului prin aspirare

-Injectez soluția

-Retrag brusc acul cu seringa și dezinfectez locul

-Masez ușor locul injecței pentru a activa circulația , favorizând absorbția .

Accidente și incidente :

Durere vie prin atingerea nervului sciatic sau a unor ramuri ale sale

Paralizia prin lezarea nervului sciatic

Hematom prinlezarea unui vas

Ruperea acului

Supurație aseptic

Embolie prin injectarea accidental într-un vas a unei soluții uleioase.

BIBLIOGRAFIE

ANATOMIA OMULUI VOLUMUL I – VICTOR PAPILIAN

TEHNICI DE EVALUARE ȘI ÎNGRIJIRI ACORDATE DE ASISTENȚII MEDICALI – LUCREȚIA TITIRCĂ

GHID DE NURSING CU TEHNICI DE EVALUARE SI ÎNGRIJIRI CORESPUNZĂTOARE NEVOILOR FUNDAMENTALE – LUCREȚIA TITIRCĂ

MEDICINĂ INTERNĂ VOLUMUL I – L.GHERASIM