„Coșurile de fum, țevile alimentare, rezervoarele, halele și benzile rulante încetează să mai fie componentele mașinăriei odată cu moartea ei și… [302658]
„[anonimizat], rezervoarele, halele și benzile rulante încetează să mai fie componentele mașinăriei odată cu moartea ei și devin niște coji cu o [anonimizat], care așteaptă să fie descoperită”
CUPRINS
ARGUMENT ……………………………………………………………………………………………………………..…………..3
PLANUL LUCRĂRII ………………………………………………………………………………………………………..…….…4
DEFINIREA ARIEI DE STUDIU ………………………………………………………………………………………6
PARTEA I : STUDIU TEORETIC
ARHITECTURA INDUSTRIALĂ ……………………………………………………………………………7
Identitatea arhitecturii industriale ………………………………………………………………7
Dezindustrializare și consecințe…………………………………………………………………..9
1.3 Patrimoniu industrial ………………………………………………………………………………10
FENOMENUL DE CONVERSIE ÎN ARHITECTURA INDUSTRIALĂ……………………………….12
Conversia ca fenomen arhitectural …………………………………………………………….12
Analiza edificilor industriale în contextul conversiei.…………………………..……….……14
2.2.1 Analiză și diagnoză………………………………………………………………………………..15
PARTEA II : STUDII DE CAZ
ELEMENTE DE PERCEPȚIE ȘI IMPACT AMBIENTAL……………………………………………….18
Materiale. Cromatică.………………………..…………………………………….………………………18
Limbajul designului industrial ……………….……………………………………………….…..……29
UZINELE WOLFF ………………………………….………………………..………………………………………..32
Istoricul Uzinelor Wolff………………………………………….……………………………………….…32
Zona industrială Fillaret.………………………………………….…………………….………..….…….33
Complexul Uzinelor Wolff…………………………………………….………………..………………….34
Propunere de intervenție………………………………………………………………….….….………..37
CONCLUZII…………………………………………………………………………………………………………….…..………..38
BIBLIOGRAFIE……………………………………………………………………………..…………………………..…………..39
[anonimizat], când complexele industriale își făceau apariția promiteau a avea o influență puternică în domeniul economic. [anonimizat] – trei secole. În a doua jumătate a [anonimizat] a generat probleme în peisajul orașului în principal datorită abandonării acestor spații și a discuțiilor iscate pe marginea prezervării lor.
Deși inițiativa de a revitaliza complexele industriale este o [anonimizat]; [anonimizat], o arhitectură specifică de calitate, o execuție precisă a unor detalii greu de găsit astăzi fac din ele un patrimoniu care se cere gestionat prin variante de conversie care să rezoneze cu cultura contemporană.
Însă ce elemente păstrează memoria clădirii pentru a reda o nouă funcțiune?
Cum reciclarea spațiior poate salva un segment nesusținut actual cum ar fi cel artistic?
Cum se produce actualizarea unui peisaj urban prezent transformând funcțiunea inițială a unei clădri industriale?
Poate că nu este de negligat pentru noile generații să înțeleagă istoria complexă care a produs deopotrivă industrializarea intensivă și extensivă pe teritoriul țării noastre la fel cum nu este neimportant nici a înțelege ceea ce a produs această dezindustrializare și pe cale de consecință abandonarea acestor coloși. Devine în acest sens important a identifica în aceste mari situri industriale clădirile cu adevărtat reprezentatintive arhitectural pentru epoca care le-a născut.
În acest sens păstrarea și recontextualizarea lor devine un garant al prezervării nu doar a unei memoriii a locului ci și a istoriei arhitecturale a orașului, de aceea lucrarea mea își propune în subsidiar investigarea potențialului acestor clădiri de a răspunde unor necesități culturale încă stringente în contextul unei capitale europene.
PLANUL LUCRĂRII
DEFINIREA ARIEI DE STUDIU
Sunt explicate cuvintele cheie ale lucrării, precum; industrializare, arhitectura industrială, dezindustrializare, patrimoniu industrial, industria creativă, peisaj urban.
PARTEA I : STUDIU TEORETIC
ARHITECTURA INDUSTRIALĂ
Identitatea arhitecturii industriale
Fenomenul de industrializare este considerat un producător al fondului construit. Transformarea bruscă a peisajului urban, apariția unei arhitecturi distincte a contribuit la formarea unei noi identități asupra orașului.
Dezindustrializarea și orașul post-industrial
Influențat atât de crize economice, cât și urbane și sociale, orașul ajunge în pragul dezindustrializării. Fenomen ce conduce la folosirea parțială sau abandonarea complexelor industriale.
Imaginea orașului post-industrial este una de abandonare în masă a clădirilor industriale.
1.3 Patrimoniul industrial
Sunt studiate legile ce înșusesc patrimoniul industrial și sunt studiate valorile culturale în privința acestuia. Astfel, se stabilește ce se protejează, în caz că edificiul aparține patrimoniului industrial.
FENOMENUL DE CONVERSIE ÎN ARHITECTURA INDUSTRIALĂ
Conversia ca fenomen arhitectural
Studierea începutului fenomenului de conversie și dezvoltarea acestuia, atât la nivel mondial, cât și în România.
Analiza edificilor industriale în contextul conversiei
Se studiează valorile culturale și funcționale ale unei clădiri, în cazul conversiei.
2.2.1 Analiză și diagnoză
Se identifică tipuri de clădiri industriale și potențialul acestora în cazul conversiei, dar și stabilirea diagnozei.
PARTEA II : STUDIU DE CAZ
ELEMENTE DE PERCEPȚIE ȘI IMPACT AMBIENTAL
Materiale. Cromatică.
În momentul conversiei, este important să se țină cont de câteva aspecte ce țin de relația edificiului industrial cu impactul ambiental al acestuia.
Limbajul designului industrial
Materialele specifice industriei încă își mai fac simțită prezența în zilele contempoarane. Mai mult, obiectele de design industrial sunt apreciate de către societate, astfel acestea contribuie la realizarea unor spații interioare distincte.
STUDIU DE CAZ: UZINELE WOLFF
Istoricul Uzinelor Wolff
Este studiat complexul industrial, din punct de vedere istoric, aceste date fiind relevante în cazul intervenției.
Zona industrială Fillaret
Se prezintă date despre dezvoltarea zonei Fillaret și valoarea ei istorică.
Complexul Uzinelor Wolff
Se prezintă date ce țin de suprafață, înălțimi, materiale, dar și dezvoltarea acestuia în timp, fiind considerat un punct de atracție pentru inițiative culturale.
Propunere de intervenție
Este prezentată strategia de intervenție asupra complexului industrial.
CONCLUZII
Este evidențiată importanța păstrării și valorificării complexelor industriale prin conversie.
DEFINIREA ARIEI DE STUDIU
Cuvinte cheie; industrializare- dezindustrializare, arhitectura industrială, patrimoniu industrial, industria creativă, peisaj urban; care sunt utilizate ca instrument de bază în investigarea teoretică.
Industrializare. Proces apărut la sfârșit de secol al XVIII-lea desemnează începutul unuei noi epoci atât în plan socio-economic, cât și urban.
Dezindustrializare. Fenomen ce definește decăderea industriei. Are la bază problemele socio-economice, dar și politice.
Arhitectura industrială. Trecerea la producția de masă impune construcția unor spații largi, capabile să conțină linii de producție și asigurarea unui flux tehnologic. Astfel apărute, fabricile și halele se constituie într-un nou program de arhitectură cu identitate proprie și un registru al materialelor uzitate particular. Folosirea metalului în structură face cu putință folosirea deschiderile foarte mari și faptul că el este aparent în structură provoacă inginerii și implicit arhitecții să îi gasească particularități de expresie artistice.
Patrimoniu industrial. După ghidul UNESCO „ Peisajele culturale sunt proprietăți culturale și reprezintă opera combinată a naturii și a omului. Ele ilustrează evoluția societății și așezărilor umane de-a lungul timpului sub influența constrângerilor materiale și oportunităților oferite de mediul natural sau de forțele sociale, economice și culturale, atât externe cât și interne.
Industrie creativă. Piața culturală a sfârșitului anilor ’90 introduce acest nou concept ce vizează coborârea artei de la etajele elitiste ale societății la nivelul maselor. Domenii precum arhitectură, design, artă, publicitate, film, muzică, teatru, au condus la creearea acestui concept. După Liviu Chelcea, care analizează acest fenomen cu viteză foarte mare de răspândire în Europa Occidentală, promovarea lui se datorează unei intenții economic-culturale care să creeze o piață de masă pentru artiștii disipați astfel în mediile urbane. Industria creativă poate contribui la economia orașului și prin activități legate de distribuție, promovare, educare, consum și turism.
Peisaj urban. După Sandu M. Alexandru, peisajul urban este “o porțiune de teritoriu, așa cum este percepută de locuitori, al cărei caracter rezultă din acțiunea și interacțiunea factorilor naturali și/sau umani” Definiția a fost dată în Convenția europeană a peisajului, adoptata de Comitetul Miniștrilor Consiliului Europei, 19 iulie 2000.
Rosario Asunto susține că peisajul urban diferă de cel propriu-zis, acesta fiind o parte reprezentativă a peisajului, nu numai un constitiuient fizic-gemoetric a acestuia.
PARTEA I: STUDIU TEORETIC
1. ARHITECTURA INDUSTRIALĂ
„Arhitectura industrială a formulat, cu claritate, deziderate cheie ale modernismului: volume simple, singular sau grupate, eliminarea coronamentului, planuri de fațade complet vitrate, sau, dimpotrivă, complet blindate, alternări de mari plinuri cu mari suprafețe vitrate, unitate de detaliu, evitarea ornamentului, flexibilitatea funcțiunilor în plan.”
1.1 Identitatea arhitecturii industriale
Fenomenul industrialzării este responsabil de constituirea unui nou fond construit. Transformarea bruscă a peisajului urban, apariția unei arhitecturi distincte a contribuit la formarea unei noi identități a orașului.
„Arhitectura industrială este la o primă vedere una a funcționalului, a rațiunilor practice, o rezultantă a calcului economic, o expresie a eficienței. O scurtă privire asupra istoriei arhitecturii industriale ne arată însă că ea este nu mai puțin expresia forței.”
Industrializarea începe la jumătatea secolului al XVIII-lea, în Marea Britanie și se extinde la nivel global. Fenomenul reușește să marcheze transformări dramatice atât în domeniul tehnicii, al societății cât și în peisajul urban. În România, procesul începe în prima jumătate a secolului XIX, în primă fază, cu o desfășurare mai înceată, și ulterior într-un „ritm alert, forțat și irațional” în perioada comunistă.
Dezvoltarea sectorului industriei și al transporturilor a dus la construirea unei structuri „eminamente funcțională care combină, nu de puține ori, exigențele organizării productive, de o expresivitate comunicativă, proprie unui ecletism celebrativ și autoreprezentativ”. Nevoia de utilizare a unor materiale de construcție rezistente, precum metalul, oțelul, betonul și sticla, a contribuit masiv la o estetică modernă care s-a materializat în perioada interbelică în două etape. Primului deceniu îi este caracterstic o prelungire a eclectismului și o influență a neo-românescului, iar celui de-al doilea deceniu, o abordare modernă a anvelopantelor clădirilor industriale în modernism. Aceasta din urmă este încă considerată o „arhitectură modernă de cea mai bună calitate”, pentru că adaugă unei plastici și vocabular specific o funcționalitate exemplară ce contrurează o eră industrială care „și-a creat propriul ei univers estetic la o scară supra-umană” .
Câteva exemple importante din această perioadă : Uzinele Malaxa (1930-1940, arh. Horia Creangă), Uzinele Ford (1935 – 1937, arh. P.E. Miclescu), Abatorul de export Constanța ( 1934 – 1935, arh. Nicolae Nenciulescu), Fabrica de avioane I.A.R ( 1933, arh. G.M. Cantacuzino)
Uzinele Malaxa http://www.jurnal.md Uzinele For http://filme-carti.ro
Abatorul de export Constanța http://wikimapia.org Fabrica de avioane IAR http://newsbv.ro
După cel de-al Doilea Război Mondial, confiscate și intrate sub imperiul politic al zilei, complexele industriale și dezvoltarea lor au transformat în scurt timp România într-o țară industrializată – „Cel puțin 29 de orașe” au fost nevoite să își modifice peisajul urban. A fost câștigată rapid independența țării din punct de vedere energetic, dar și siderurgic. Cu un puternic impact economic „Romania și implicit Bucureștiul, capată o imagine redefinită de industrie prin prezența furnalelor, prin lipsa decorației la nivelul proceselor, printr-o arhitectură a inginerilor, în care elementele structurale au prioritate”.
„Marii industriași, dornici de a beneficia de spații moderne, cerute de nobile procese tehnologice, de progresul și evoluția științei, acceptă propunerile tinerilor arhitecți, în a căror concepție sunt reformulate noile cerințe legate de utilizarea eficientă a spațiului de producție, de posibilitățile oferite de structura de beton armat și nu în ultimul rând de un nou sistem de selectare a reperelor estetice.”
Însă, în timp ce Europa tratează arhitectura industrială cu același respect ca oricărui domeniu din epoca modernă, regimul comunist românesc este interesat mai mult de aspecte funcționale și mai puțin de a investi în valoarea estetică a construcților în sine. Sistemul oricum reușise „să facă din architect un funcționar birocrat”.
1.2 Dezindustrializare și consecințe
Fenomenul dezindustrializării marchează încheierea unei perioade istorice, cu impact economic și social care încă se resimte. Consecința contractării industriei a generat un peisaj urban contrastant, cu edificii industriale abandonate, fantome veritabile a unui trecut odată prolific economic.
Abandonarea și degradarea edificiilor industriale accentuează lipsa de interacțiune dintre individ și obiectul arhitectural. „Ruina fostei clădiri începe să iradieze un câmp de semnificații care s-au structurat în timp și s-au conservat în stare latentă”.
Conceptul de „latență tectonică” pe care îl introduce Cosmin Caciuc, analizând dezafectările industriale, dă sens unui potențial vital al locului, unei dorințe de „a fi” într-un anumit fel, și ne face mai atenți la un anumit „spirit al locului” în sensul pe care i-l atribuie Ch. Norberg Schulz.
„La nivel european, generația moderniștilor a incercat să suporte urmările acestui proces, în cele din urmă dedicându-se în totalitate ideii de distrugere a oricărei urme de nostalgie. Fostele situri industriale găzduiesc astăzi alte funcțiuni, de cele mai multe ori culturale, sociale sau in sectorul serviciilor. Au fost inițiate, de asemenea, in cadrul multor municipalități, proiecte ce aveau ca scop dezvoltarea unor centre artistice.”
„Categoria relicvelor trecutului, demne de a fi păstrate și popularizate s-a lărgit înspre activitățile productive prin slăbirea legăturii dintre valoare și calitățile estetice”. Astfel, orașele post-industriale încearcă să își regăsească o nouă identitate prin adaptarea la situațiile concrete și particulare cu care se confruntă.
În România, dezindustrializarea a avut ca impact major abandonarea majoritatății construcțiilor de gen, cu consecințe dramatice la nivel urban prin generarea unor teritorii ale tuturor și ale nimănui „între strălucirea arhitecturii contemporane, tristețea cartierelor din epoca comunistă și zonele marginale(sau marginalizate)”.
Până la urmă recuperearea acestor fantome cu valoare arhitecturală trebuie făcută asumându-ne riscul de a da o altă funcțiune.
1.3 Patrimoniu Industrial
Definirea arhitecturii industriale cu valoare de patrimoniu și arheologie industrială.
„Clădirile și structurile construite pentru activități industriale, procesele și uneltele folosite, orașele și peisajele în care sunt amplasate împreună cu manifestările lor tangibile sau intangibile, sunt de o importanță fundamentală. Ele trebuie studiate, istoria lor trebuie predată, întelesul și semnificația lor trebuie demonstrate și subliniate în ochii opiniei publice, iar exemplele cele mai semnificative și caracteristicile trebuie identificate, protejate și întreținute, în sensul Cartei de la Veneția, spre folosul prezentului și viitorului.”
Devine importantă în această conversie păstrarea structurilor și anvelopantelor valoroase ale acestor complexe industriale încărcate de semnificații care s-au adăugat ca o nouă categorie în lista patrimoniului protejat. Domeniul conversiei își lărgește și el câmpurile de investigație și creativitate dând șansa unei noi vieți acestor „pacienți” aflați în latergie sau comă. „O primă formă de regenerare postmortem a industriei este folosirea ei metaforică”.
Valoarea arhitecturii industriale, dar și legitimitatea cercetărilor asupra complexelor industriale, au fost recunoscute și acceptate de Carta Patrimoniului Industrial, în cadrul congresului TICCIH ( The International Committee for the Conservation of the Industrial Heritage – Comisia Internațională de Conservare a Patrimoniului Industrial), alături de ICOMOS ( International Council of Monuments and Sites), în anul 2003, prin elaborarea Cartei Patrimoniului.
„Teritoriul României este depozitar al unui patrimoniu industrial – construit sau mobil remarcabil pentru sud-estul European, datând în principal din perioada secolelor al XVII-lea – al XXlea. Pe lângă obiecte singulare valoroase, sunt prezente eșantioane coerente de dezvoltare ilustrând încă toate fazele cunoscute ale evoluției industriale (pre-industrială, manufacturiera, industrială, fin-de-siecle și hiperindustrializata în epoca socialistă)”.
În România, termenul de patrimoniul industrial este definit în cadrul proiectului Legea Patrimoniului Industrial, unde „prin patrimoniu tehnic și industrial se înțelege totalitatea bunurilor mobile, imobile și a unor ansambluri ale acestora, reprezentând mărturii semnificative ale activităților tehnice și de producție care au stat la baza evoluțiilor socio-economice ale societății umane, de la primele manifestări preindustriale și până în prezent.”, iar arheologia industrială semnifică „un domeniu interdisciplinar al cărui obiect îl constituie studiul patrimoniului industrial precum și al tuturor surselor materiale sau imateriale legate de societatea umană industrială în evoluția sa istorică, de la primele manifestări preindustriale și până în prezent” Patrimoniul industrial românesc depune mărturie pentru o întreagă istorie industrială, dar este valoros și prin aceea că deține poziții privilegiate din cadrul urban de apartenență.
Este cazul și Uzinei Electrice Fillaret, București, construită în anii 1907-1908.
Uzina Electrică Fillaret, fotografie de autor
Nu sunt puține cazurile în care aceste clădiri recuperate de urmașii propiretarilor de drept sunt din mize financiare dezavuate și distruse pentru valorificarea exclusivă a terenului pe care stau. „Confirmarea morții clinice a unei platforme industriale descătușează amplasamentul ei din sclavia rolului de simplă resursă economică și atrage presentimentul unei posibile recuperări existențiale”
FENOMENUL DE CONVERSIE ÎN ARHITECTURA INDUSTRIALĂ
„ Ceea ce urmează să vină în locul vechii lumi industriale, poate să fie o altă lume, totalmente diferită, cu noua viață interioară”
2.1 Conversia ca fenomen arhitectural
Conceptul de conversie a apărut inițial în Statele Unite ale Americii, în anul 1950, ca urmare a abandonării docurilor din multe zone portuare și a evoluției tehnologice. Astfel, edificiile portuare din secolul al XIX-lea ale orașelor Baltimore, Boston și New York, inițial abandonate, au fost primele care au fost reinvestite de astă dată cu funcțiuni culturale sau de loisir. Similar, în Europa afectată și ea de o regândire a transporturilor, dar și de o retehnologizare a unor alte segmente de piață, se petrece același fenomen.
În esență, conversia constă în re-funcționalizarea unui obiect arhitectural al cărui conținut și-a pierdut sensul. Contrastul între funcțiunea inițială și cea dobândită transpare prin melanjul de elemente aparținând perioadelor de intervenție diferite și are ca sens compunerea unei piese complexe, unice și cu o anume respirație temporală.
Cât de mare poate fi aportul culturii într-o economie contemporană? L. Chelcea afirmă că industriile creative sunt „acele industrii care își au originea în creativitatea individuală, în îndemânare și talent și care au potențialul de a crea bogăție și locuri de muncă, prin generarea și exploatarea proprietății individuale” . Artele plastice și ale spectacolului, alături de arhitectură, design, publicitate sunt atrase astăzi de acest concept.
„Urbanistul Peter Hall afirmă că sectorul cultural al orașelor „a ajuns mai recent sa fie un substitut magic pentru toate fabricile și spațiile industirale și un mecanism care va crea o nouă imagine urbană, făcând orașul mai atractiv pentru capitalul mobil și pentru angajații mobili din sectorul de servicii”
Prin această inițiativă, majoritatea fostelor complexe industriale sunt transformate în incubatoare culturale, promovând astfel un patrimoniu, o memorie a locului, dar și sfera artistică locală ori invitată. Unul dintre cele mai de succes proiecte de conversie este complexul minier din Genk, Belgia, care a fost transformat într-un spațiu cultural cu un randament ridicat.
C-Mine, Genk, Belgia – http://www.dezeen.com/2011/04/11/c-mine-by-51n4e/
Fenomenul de conversie al siturilor industriale din Romania încă se află într-o perioadă de început. Exemple de referință sunt Cazanul social de la Toplița, Uzina de Apă Suceava și Technology Park Cluj.
Cazanul social de la Toplița – http://www.blipsz.ro/PROJECTS/CAZAN_SOCIAL/cazansocial.htm
Uzina de Apă Suceava – https://www.facebook.com/uzinadeapa
Technology Park Cluj – http://www.libertytechpark.ro/parc-tehnologic/
În așteptarea unor posibile revitalizări și puneri în funcțiune, majoritatea complexelor industriale, încă poartă „Inscripția fondat la 18…înnobilează blazonul comercial de continuitate și seriozitate neîntrerupte. Dincolo de simpla inscripție, această dovadă poate veni din mărturii vizibile, construite, din patrimoniu recuperat.”
2.2 Analiza edificilor industriale în contextul conversiei
Continuitate. Păstrarea memoriei.
Tipuri de valori
Conform studiului R. Crișan, „Analiza integrativă a valorii culturale și de utilizare a clădirilor existente”, conversia unei clădiri implică respectarea unor criterii ce țin de valorile culturale și de utilizare în vigoare.
Valoarea culturală este formată din valori artistice și tehnice relative, valori de raritate și de identitate culturală. Valoarea artistică și tehnică relativă se referă la „ calitatea rezolvărilor de ordin funcțional, structural și estetic, precum și la calitatea manoperei investite la producerea obiectului”. Valoarea de raritate exprimă puterea clădirii industriale de a se menține autentică, unică . Autenticitatea înglobează suma elementelor caracteristice, de la materiale, tehnică, concept și design la flexibilitatea și adaptabilitatea specifică. „Valoarea de raritate influențează în mod evident nivelul de protecție, întrucât o valoare de raritate mare poate să potențeze semnificația altor calități identificate”. Valoarea de identitate culturală este în strânsă legătură cu percepția societății asupra obiectului arhitectural și se poate regăsi în calități precum: vechime, tradiție, continuitate, caracter. „ Bazate proponderent pe o percepție emoțională, valorile de identitate culturală sunt marcate puternic de labilitate și au un impact puternic asupra atitudinii societății în raport cu patrimoniul cultural-istoric”
Valoarea de utilizare exprimă „valorificarea funcțională contemporană a resursei prin menținerea funcțiunii inițiale sau atribuirea unei funcțiuni compatibile” și „are în vedere stabilirea gradului de corespondență dintre performanțele oferite de clădire și exigențele de utilizare contemporane” .
„clădirea este considerată un ansamblu de entități interconectate în mod organizat; sistemul este condiționat de componentele sale, asupra cărora are o acțiune integratoare, ansamblul neputând fi redus la elementele care îl compun”
Obiectul arhitectural este format din două sisteme; sistemul tehnologic, care se referă la structura clădirii și elementele ce o definesc și sistemul ambiental cuprinde elementele ce țin de spațiul interior și estetică.
Din punct de vedere structural, clădirile industriale oferă:
Spații cu deschideri mari
Structuri din zidărie portantă, de cărămidă
Luminatoare zenitale
Din punct de vedere estetic, clădirile industriale oferă
Elemente structurale din metal, fontă sau fier forjat
Ferestre cu ancadramente
Ornamente obținute prin suprapunerea cărămizilor
Cornișe și frontoane accentuate de frize
Finisaje de tencuială, alternând cu sprafețe de cărămidă aparentă
2.2.1 Analiză și diagnoză
Pentru analizarea potențialului de conversie ale complexelor industriale, este necesară studierea particularităților lor și diagnoza acestora ca etape importante ale transformării, ce trebuie să convină asupra tipului de funcțiune potrivit.
Analiza tipurilor de complexe industriale
După Michel Stratton care a aprofundat acest subiect, edificiile industriale se clasifică în fabrici și depozite multietajate, clădiri monumentale, clădiri cu un singur nivel și non-clădiri ( anexele ansamblurilor industriale).
Fabricile și depozitele multietajate sunt considerate optime pentru proiectele de regenerare, datorită rezistenței structurii, varietății de dimensiuni și spațiului interior luminos. În secolul XIX acestea erau construite pe 3 sau 4 etaje și se întindeau pe 20 m lungime și 10 m lățime, iar în secolul XX ating 5 sau 6 etaje și o lungime de 60 m. Majoritatea aveau ca principal material de construcție cărămida. Fenomenul de conversie a redus drastic din componentele unui ansamblu industrial, renunțându-se la clădiri anexe, coșuri, utilaje, care „fac uneori ca monumentul rămas să fie un document istoric într-o anumită măsură înșelător, compus din clădirea principală și o parcare auto”
Clădirile monumentale sunt reprezentate de gări, termocentrale și hangarele aeroporturilor. În cazul gărilor, majoritatea sunt astăzi abandonate. Edificii impresionante precum Gara din Detroit sau local, Gara Cotroceni și Gara Fillaret, astăzi sunt închise. Gare d’Orsay, Paris, este unul dintre puținele exemple de conversie al unei clădiri monumentale. Edificiul este considerat parte din patrimoniu în anul 1973, iar acum adăpostește muzeul de artă impresionistă (fig. 1).
Termocentralele dețin spații cu deschideri imense, structuri rezistente din oțel, însă transformarea acestora implică mai multe dificultăți, datorită pereților poluați. Demolarea lor este o soluție tot mai des adaptată. Un exemplu remarcabil de termocentrală convertită se află în centrul Londrei, Bankside, care a devenit Muzeul Tate Modern, muzeu de artă modernă și contemporană (fig. 2).
Clădirile industriale cu un singur nivel adăposteau în secolul al XVIII-lea ateliere metalurgice și textile. Acestea au fost construite în primă fază, pe structuri de lemn, iar în secolul al XIX-lea s-au dezvoltat structurile metalice și iluminatoarele. Lipsa ferestrelor și a unei valori estetice nu a atras proiectele de coversie, majoritatea fiind demolate. Michael Stratton afirmă că în Europa de Sud sunt adesea întâlnite aceste tipuri de clădiri. Exemple de referință sunt Museu Nacional de la Ciѐncia i la Tѐcnica de Catalunya, Spania. În România, Uzina Timpuri Noi sau Semănătoarea se încadrează în acest tip de clădire industrială.
„Clădirile auxiliare, instalațiile tehnice, și infrastructura de funcționare a complexelor industriale” Stratton le numește non-clădiri, și includ „cuptoarele, rezervoarele de combustibil, benzile rulante sau silozurile”. Această categorie este greu de conservat și de transformat. Însă există câteva exemple remarcabile : un rezervor de combustibil din Atena are funcțiunea de teatru, rezervoarele de gaz ale Vienei sunt astăzi locuințe, birouri și un centru comercial, iar multe silozuri au devenit complexe pentru locuințe. (fig. 3)
fig. 1 Gara d’Orsay, Paris fig.2 Muzeul Tate Modern, Londra fig.3 Rezervoarele de gaz aerian,Viena
http://www.globi.ro/ http://www.thesundaytimes.co.uk/ http://m.spatiulconstruit.ro
Procesul de diagnosticare în contextul conversiei complexelor industriale
Diagnoza arhitecturală reprezintă metoda prin care se determină nivelul degradării naturale și patologice al unei construcții și include studierea amănunțită a edificiului propus, prin tehnici de analiză contemporane și documentația istorică privind etapele construcției.
Determinarea unor modalități prin care se vor înlătura urmele degradării;
Stabilirea nivelului maxim de optimizare a clădirii industriale;
Concluzionarea determinării compatibilității construcției cu solicitările actuale, clădirea mult prea degradată sau care cere multe intervenții, este considerată incombatibilă pentru o potențială conversie.
Conversia funcțională a unui complex industrial prezintă o serie de avantaje. În cazul unei posibile investiții intervenția poate aduce; un bun raport între investiție și profit, datorită introducerii rapide edificiului într-un program funcțional (lucrările de reabilitare realizându-se între 15-70 % mai repede, în funcție de gradul degradării), revitalizarea peisajului urban și promovarea unei identități, inițierea de programe neconvenționale de lucru sau locuit, reducerea amprentei de carbon.
PARTEA II STUDIU DE CAZ
3. ELEMENTE DE PERCEPȚIE ȘI IMPACT AMBIENTAL
3.1 Materiale. Cromatică.
„Materialele dintr-o zidire industrială, prin îmbinarea lor în țesătura construcției, pot fi mai mult ele însele decât ar fi într-o arhitectură obișnuită mascată de fardurile estetice ale unui presupus înțeles adăugat de creator”
Valorificarea interiorului unei clădiri industriale este cu atât mai valoroasă cu cât folosirea spațiului în noua amenajare este la fel de completă în ocuparea sitului ca cea care i-a premers .
În relația vechi-nou, e deosebit de important a se ține cont de calitățile estetice ale edificiului în relație cu ceea ce a se vrea introdus și folosit prin noua funcțiune propusă.
Exemple de materiale de construcție compatibile cu arhitectura clădirilor industriale:
sticla – pereți despărțitori
piatra – pardoseală
lemn – pereți de compartimentare, elemente decorative sau structurale
cărămidă – finisaj
metal – structuri, compartimentări, mobilier, subpante
oțel inoxidabil – finisaje, structuri
materiale plastice și textile – elemente decorative, mobilier, pereți despărțitori
Impactul ambientului astfel creat, ca de altfel al oricărui alt ambient, produce la nivelul individului reacții mentale ( emoții, sentimente), fiziologice ( procese fizice sau biologice) și spirituale ( creativitate, dezvoltarea unor competențe)
Studii de caz
IMd Consulting Engineers, Olanda
Funcțiune inițială: Fabrică de oțelărie
Conversie : Birouri pentru ingineri
Proiectare: Ector Hoogstad Architects, Rotterdam, Olanda
Suprafață (m²) : 2014 m²
An finalizare: 2011
În ultimii ani, Olanda promovează ideea de reciclare și reînnoire a clădirilor existente, având la activ proiecte inovative asupra intervenției în complexele industriale. Unul dintre acestea fiind birourile IMd Consulting Engineers. Aceștia au preferat să aleagă un spațiu neconvențional pentru birourile lor în locul unui comun, astfel o fosta fabrică de oțel a fost transformată într-un “loc de joacă pentru ingineri”, așa cum afirmă arhitectul proiectului Joost Ector.
Interiorul propus este unul independent de structura fabricii, elementele structurale din oțel păstrându-si rolul de susținere, constituindu-se o imagine de fundal.
Ceea ce a făcut ca edificiul industrial să îi atragă pe cei de la IMd Consulting Engineers, a fost spațiul vast, cu deschideri mari, dominat de structura metalică. Deschiderea amplă, le-a permis arhitecților să compartimenteze spațiul cu funcțiunile necesare.
Ca finisaje ale compartimentării a fost ales policarbonatul, pentru crearea unui contrast între designul propus și aspectul industrial.
Din punct de vedere ambiental, s-a obținut un contrast între elementele proprii clădirii industriale (pardoseală, structura metalică, cărămida-finisaj al pereților, luminatoarele zenitale) și materialele contemporane (plastice translucide, mobilier variat). Acest contrast oferă identitate spațiului convertit, prin ambiența deosebită și stimulantă.
Academia de Muzică Red Bull, Madrid
Funcțiune inițială: Depozitul 15 Matadero
Conversie : academie de muzică
Proiectare: Langarita – Navarro Architects
Suprafață (m²) : 5300 m²
An finalizare: 2011
În comparație cu IMd Consulting Engineers, unde relația dintre intervenție și spațiul în sine era evidentă, aici există o rupere între cele două, evitând orice tip de comunicare între nou și vechi. Academia de Muzică Red Bull este un eveniment ce nu are un loc stabil, iar soluția este una adaptată. Depozitul a adăpostit temporar studiouri pentru 60 de artiști, un lounge, o sală de lectură și un studio de înregistrări.
Această frântură între nou și vechi este evidențiată prin materialele folosite(predominant lemnul) cromatică și amenajare. Construcția industrială devine un simplu adăpost a noii intervenții, identitatea ei fiind diluată.
Conceptul se bazează pe păpușa rusească Matryoshka. În sensul fizic construcțiile sunt încorporate în clădirea existentă, creând senzația de interior în interior.
Din dorința de a evidenția ideea de spațiu experimental arhitecții au ales în amenajare soluții de construcții temporare (pentru izolarea fonică s-au folosit saci de nisip, iar spațiile destinate lecturii și înregistrărilor au urmărit structura colibelor), bazându-se pe criterii precum adaptabilitate și reversibilitate. Spațiul rămâne versatile și posibil de reconfigurat.
Spațiului interior reușeșete să ofere o senzație de fragmentare, intervenția fiind independentă de structura metalică și finisajul de cărămidă în cazul Depozitului 15 Matadero.
Centrul cultural ArtsQuest, Pennsylvania
Funcțiune inițială: Fabrica de oțel Bethlehem, Pennsylvania
Conversie : centru cultural
Proiectare: Sillman Farmer Architects
Suprafață (m²) : 6317 m²
An finalizare: 2011
Fosta fabrică de oțel Bethlehem, cu un destin prestigios, adăpostește astăzi un spațiu multifuncțional din punct de vedere cultural. Clădirea industrială reușește să joace un rol urban important, oferind peste 300 de spectacole pe an, proiecții zilnice de film, concerte și festivaluri, și având o capacitate de 450 de locuri. Astfel complexul industrial a coagulat o comunitate mixtă, durabilă și dinamică.
http://www.archdaily.com/170936/the-bethlehem-steel-corporation-spillman-farmer-architects
Arhitecții au valorificat memoria locului prin materiale autentice ca sticla și betonul. Aceștia au reușit să realizeze o adevărată experiență în spațiul interior, folosind ca „imagini de fundal” elementele specifice clădirii industriale.
http://www.archdaily.com/170936/the-bethlehem-steel-corporation-spillman-farmer-architects
Printr-o eleganță „brută” interiorul devine un spațiu experiment, datorită conexiunii și interacțiunii dintre elementele impunătoare specifice industriei și contemporaneitatea intervenției. Rezultatul este un întreg ce contribuie la unicitatea și identitatea complexului industrial.
http://www.archdaily.com/170936/the-bethlehem-steel-corporation-spillman-farmer-architects
Pentru păstrarea atmosferei industriale s-au efectuat panouri din beton prefabricat, ce au fost montate pe partea dură, urmând să primească în timp o patină care amintește de oțel. În completarea spațiului hibrid, a fost adăugat un cadru din oțel, vopsit în culoarea portocaliu, culoare reprezentativă pentru Golden Gate Bridge (fabricat în fosta oțelărie Bethlehem). Pentru mobilier, materialul predominant este lemnul local Pennsylvania Ash, care a fost tratat cu o culoare mai închisă pe o parte, iar pe cealaltă cu o culoare mai deschisă. Jocul închis-deschis contribuie la ilustrarea unui interior de furnal pentru oțel.
http://www.archdaily.com/170936/the-bethlehem-steel-corporation-spillman-farmer-architects
Prin volumul ce stă la dispoziție, atât orizonal, cât si vertical și înalțimi ce par să nu țină cont de scara umană și păstrarea unei identități locului, centrul ArtsQuest devine o experiență unică pentru vizitator, o călătorie plină de descoperiri.
The Ark, București
Funcțiune inițială: Clădirea bursei de mărfuri, București
Conversie : Centru Internațional pentru Artă Contemporană
Proiectare: Teodor Frolu, Mario Kuibus
Suprafață (m²) : 1000 m²
An finalizare: 2007
Parte din complexul Vama Antrepozite, fosta clădire a Bursei de mărfuri reprezintă astăzi pentru România un bun exemplu de conversie. Complexul este format dintr-o clădire administrativă, patru depozite și un castel de apă, clădirile fiind construite cărămidă aparentă cu inserții de piatră, decorații din teracotă și șarpante metalice.
http://www.a10.eu/magazine/issues/31/offices_cultural_space_bucharest.html http://ro.bettingonshorts.com/
Incendiul și abandonarea Bursei de Mărfuri, timp de 16 ani, a dus la intervenirea și transformarea acesteia în centru multifuncțional.
Arhitecții au reușit să păstreze fațada clădirii și au pus-o în valoare prin construirea unui corp din sticlă, care prin tipul de iluminare evidențiează anvelopanta și elementele arhitecturale.
http://metropotam.ro/Locuri-de-vizitat/Locul-saptamanii-The-ARK-art2367070063/
La interior, relația vechi-nou “șochează prin combinația insolită de finisaje industriale, beton aparent, rășini epoxidice colorate pentru pardoseală și instalații lăsate și ele aparente… Etajele și mansarda cuprind spații de birouri tratate și ele cu aceeasi sinceritate a finisajelor”.
http://www.ensight.ro/the-ark-un-concept-unic-pentru-organizarea-evenimentelor-dumneavoastra/
Centrul Internațional pentru Artă Contemporană cuprinde spații de birouri, spații expoziționale și săli de spectacole și este un exemplu de centru multifuncțional ce s-a integrat în peisajul urban bucureștean.
3.2 Limbajul designului industrial
Designul industrial urmărește în principal funcționalitatea și eficiența economică administrând frecvent o estetică a urâtului. Societatea Designerilor Industriali din America îl definesc ca fiind “ serviciul profesional de creeare și dezvoltare de concepte și specificații care optimizează funcția, valoarea și aspectul produselor și sistemelor pentru beneficiul reciproc al utilizatorului și al producătorului”
E cazul restaurantelor Energiea Pub și Papiota ( vezi foto) în care designului industrial se impune ca un element de indentitate ce face diferența față de rest. Designul industrial s-a născut pentru a propune o experiență atipică a utilizării și re-utilizării unor elemente de construcție valorificate din situri abandonate ori demolabile. Apelul la el poate fi considerat deopotrivă un gest în sensul durabilității, dar și al prezervării unei memorii demne de a fi prezervată.
Energiea Pub Papiota Bar
https://www.igloo.ro/articole/energiea-pub/ http://www.corvincristian.com/en/design-works/76-papiota
Studii de caz
The Imperial Buildings, Madrid
Funcțiune inițială: complex industrial
Conversie : centru multifuncțional
Proiectare: Fearon Hay Architects
Suprafață (m²) : 5000 m²
An finalizare: 2011
Revitalizarea complexului industrial și transformarea acestuia într-un centru multifunțional cu restaurant, spații comerciale și birouri, a dat naștere unui nou loc de atracție în orașul Madrid. The Imperial Buildings au devenit un exemplu reușit de integrare a atmosferei industriale într-un peisajul urban cosmopolit.
http://www.archdaily.com/257150/the-imperial-buildings-fearon-hay-architects
Atmosfera autentică a spațiului industrial constă în jocul de lumină creat de sticla translucidă, expunerea elementelor originale precum căramida, structurile de lemn și metalice, betonul aparent folosit ca pardoseală și integrarea subtilă a unor panouri ondulate metalice (pentru protejarea materialelor originale). Elementele specifice industriei ce țin de amenajarea interioară creează o relație puternică cu finisajele, formându-se astfel un spațiu unitar cu o atmosferă industrială autentică.
http://www.archdaily.com/257150/the-imperial-buildings-fearon-hay-architects
Hangar 16 Matadero, Madrid
Funcțiune inițială: Abator
Conversie : centru cultural
Proiectare: Iñaqui Carnicero, I. Vila, A. Virseda
Suprafață (m²) : 5000 m²
An finalizare: 2012
Transformarea fostului abator în centru cultural a pornit de la nevoia de un spațiu flexibil. Pentru păstrarea atmosferei industriale și evidențierea acesteia prin design, arhitecții au ales să folosească elemente specifice industriei, precum ușile. Astfel, prin schimbarea poziției lor, conferă flexibilitate spațiului în funcție de eveniment.
http://www.inaquicarnicero.com/Hangar-16-Matadero-Madrid
Valoarea istorică a clădirii este evidențiată prin elementele originale ( uși, ferestre, elemente structurale) și folosirea unui material specific industriei (oțelul) în cazul amenajării nou propuse.
http://www.inaquicarnicero.com/Hangar-16-Matadero-Madrid
Contrastul cromatic obținut prin materiale, cărămida, beton și oțel oferă spațiului eleganță, și subtilitatea esteticii industriale.
Designul industrial este considerat o „unealtă” eficientă în orașul post-industrial. Acesta oferă diferențiere și identitate modului prin care este folosit. Fie că sunt obiecte reciclate, restaurate, sau create în contemporaneitate, acestea ies în evidență prin stilul lor propriu și atmosfera pe care o creează, formându-se o memorie vie industrială într-un oraș post-industrial.
PARTEA III : UZINELE WOLFF
5. UZINELE WOLFF
5.1 Istoricul Uzinelor Wolff
Uzinele Wolff , fondate în 1876 într- un atelier de 8 muncitori din zona Ghencea condus de Erhard Wolff și inginerul Gr. Abrenz. În 1877, cei doi reușesc să își mute afacerea “chiar vizavi de Gara Fillaret, în incinta Parcului Carol”. Extinderea complexului s-a datorat facilităților ce le oferea “ Legea pentru protecția industriei naționale” din acea perioadă. Datorită acestei legi, investiotrii beneficiau de “concensionarea gratuită de terenuri, scutiri de impozit vreme de 15 ani, scutirea de vamă la importuri de mașini, utilaje, și materii prime ce nu se găseau în țară, reduceri de până la 45% a taxelor de transport pe cale ferată”
Extras din planul de la 1895 Extras din planul de la 1943
http://www.ideiurbane.ro/ http://armyuser.blogspot.ro/2011_12_01_archive.html
Erhard Wolff procura pansamente în timpul războiului româno-turc, astfel Arsenalul armatei a decis ca acesta să contribuie la importarea de utilaje pentru fabricarea de focoase. Prin dezvoltarea turnătoriei de alamă și bronz, E. Wolff va începe să producă elemente din feronerie ( balamale, broaște, zăvoare) totodată, acesta colaborează cu Căile Ferate Române pentru furnizarea primelor instalații din țară pentru alimentarea locomotivelor cu aburi.
Imagine de ansamblu a Parcului Carol împreună cu Uzinele Wolff, ante 1921
http://industrial-heritage.ro/sites/default/files/releveu_04_bucuresit_uzinele_wolff_compressed.pdf
În curs de dezvoltare, secolul al XX-lea aduce Uzinele Wolff în postura de furnizatori de elemente metalice pentru rafinării, șarpante, rezervoare, cazane, dar și elemente pentru construcția podurilor și a instalaților de încăzire a clădirilor administrative și industriale. În al doilea Război Mondial, Erhard Wolff colaborează cu Pirotehnia Armatei și Pulberăria Armatei Dudești, producând turnuri și instalații. În perioada de după război, întreprinderea se ocupă cu refacerea podurilor și recuperarea vagoanelor și a locomotivelor. Datorită naționalizării din 1948, complexul industrial își continuă activitatea în productia de mașini și utilaje pentru echipamente hidraulice, purtând numele de Uzinele Steaua Roșie. Anul 1989 aduce privatizarea fabricii, iar Fabrica Hesper S.A. continuă producerea de echipamente hidraulice și elemente metalice și în prezent.
5.2 Zona industrială Fillaret
În zona Fillaret se găsesc cele mai multe clădiri industriale din București, având ca nucleu Gara Fillaret. Majoritatea complexelor din această zonă sunt cunoscute prin impresionanta lor valoare arhitecturală și istorică. În decursul a 100 de ani zona s-a transformat de la un loc cu plantații de vie, la un sector industrial care în prezent conține uzine parțial folosite sau abanadonate. Câteva dintre edificiile industriale importante sunt: Uzina Electrică Fillaret, Uzinele Wolff, Fabrica de Timbre, Fabrica de Chibrituri, Fabrica de Conserve D. Staicoviciu
Zonele industriale din București, anii ’90 Zona Gara Fillaret- Rahova – 13 Septembrie, 2007
CHELCEA, Liviu, Bucureștiul postindustrial. Memorie, dezindustrializare și regenerare urbană, Polirom, Iași, 2008
5.3 Complexul Uzinelor Wolff
Descriere, potențial, situație actuală
Complexul industrial este alcătuit din cinci corpuri, situl ocupă 15210 m², iar suprafața uzinelor este de 5150 m². Acesta este situat pe strada Constantin Istrati, nr 1, sector 4, București.
Vedere din strada Constantin Istrati, fotografie de autor
Cele cinci corpuri variează ca suprafață și înălțime, în funcție de destinația atribuită, astfel:
Halele principale de producție – reprezintă frontonul străzii Constantin Istrati și au o înălțime de aproximativ 15 m (1898-1911)
Hala Compresoarelor – aici se reparau locomotivele și trenurile ce aparțineau Gării Fillaret, este situată în nordul sitului, cu o suprafață de 180 m² și înălțime de aproximativ 11 m (1928)
Centrala termică – situată pe latura de sud a sitului, cu o suprafață de 360 m² ( sfârșitul anilor ’20)
Atelierele de galvanizare – corp etajat, situat pe latura estică a sitului, cu o suprafată de 650 m² și înălțime de aproximativ 11 m ( 1898-1906)
Corpul administrativ – situat la intrarea principală de pe Strada Constantin Istrati, se încadrează în tipul de construcție cu regim de înălțime parter și două etaje (1898-1911)
Din punct de vedere arhitectural, Uzinele Wolff reprezintă arhitectura industrială a secolului XIX cu influențe interbelice și postbelice. Edificiile industriale au o structură metalică vizibilă (atât la interior cât și la exterior) închideri perimetrale din zidărie de cărămidă aparentă și elemente ce îi oferă unicitate precum luminatoare, ancadramentele ferestrelor, deschideri ample.
Situația actuală
Uzinele Wolff sunt mărginite pe partea nordică și estică de Parcul Carol, acest fapt constituie un important factor urban, creându-se o relație între spațiul industrial și spațiu verde. Se învecinează cu Biserica Cuțiul de Argint , iar vizavi se află Gara Fillaret, aceste edificii sunt parte din patrimoniul național și se remarcă prin valoarea istorică și culturală. Deși, complexul industrial Wolff nu este considerat monument istoric, însă conform Planului Urbanistic Zonal (P.U.Z) ansamblul este parte din zona protejată nr 63 – Parcelarea Inter (Fillaret), datorită vecinității cu Parcul Carol și Gara Fillaret, ce sunt integrate în Lista Monumentelor Istorice 2010. În acest caz, o posibilă intervenție include obținerea unui aviz de la Ministerul Culturii și Cultelor. Prin redactarea P.U.Z Parcul Carol, terenul Uzinelor Wolff a fost inclus în zona verde, astfel se recomandă transformarea clădirilor existente în funcțiuni culturale și de loisir.
Parcul Carol P.U.Z – zona ZP 63 Inter(Fillaret) http://www.pmb.ro/servicii/urbanism/puz/docs/puz4_2006/parcul_carol.pdf
Inițiativa Zeppelin – proiectul “Fabrici creative” , studiu de caz Halele Carol
Asociația Zeppelin a pus bazele unei activități culturale pentru Halele Carol, bazându-se pe ideea de transformare a unui complex industrial cu valoare istorică într-un spațiu destinat evenimentelor și culturii urbane. Sub numele de „Fabrici creative”, proiectul inițiat dorește să evidențieze importanța transformării spațiilor industriale în locuri culturale, fapt ce răspunde la nevoia dezvoltării de activități și centre culturale din București. Astfel proiectul, pune accent pe potențialul zonei Fillaret „de a deveni un pol urban pentru oraș”, studiu de caz fiind Fabrica Hesper.
https://www.facebook.com/HaleleCarol
Proiectul „Fabrici Creative” a constat în tururi ghidate de arhitectură industrială, dezbateri pe tema revitalizării arhitecturii industriale și o expoziție de design postindustrial.
https://www.facebook.com/HaleleCarol
Potențial
Actualul propietar al Fabricii Hesper este conștient de valoarea istorică a Uzinelor Wolff, refuzând vinderea sau demolarea lor și sprijină orice inițiativă de transformare pe latura culturală.
Obiectivele principale în conversia funcțională a complexului precum: împiedicarea degradării lor și conservarea elementelor specifice, reciclarea spațiului nefolosit, evidențierea relației acestuia cu Parcul Carol și cu zona Fillaret transforma peisajul într-un sit proaspăt indispensabil Bucureștiului actual.
5.4 Propunere
„Ne pregătim pentru intervenții mai importante asupra clădirilor și spațiilor halelor“.
Proiectul de diplomă propune intervenția asupra Uzinelor Wolff, reactualizarea specificității urbane, accesând noi posibilități de regenerare pentru crearea unui complex cu funcțiuni culturale, prin plasarea de ateliere și oferind un program de rezidențe artistice, continuând astfel inițiativa asociației Zeppelin de a dezvolta conceptul de „fabrică culturală” în complexele industriale românești.
Depășirea situației actuale se poate efectua, în primul rând prin conștientizarea originii ca sursă de înțelesuri noi, inspirand nașterea unui element catalizator-industria creativă- care constituie o contribuție socio-economică signifiantă. Spațiul urban regenerat promite schimbarea percepției asupra fundamentelor istorice, demonstrând faptul că acestea sunt esențiale în procesul de inovare.
https://www.facebook.com/HaleleCarol
6. CONCLUZII
Un prim pas în procesul de regenerare urbană constă in comprehensiunea fenomenului (industrializare – dezindutrializare) care a generat aceste complexe și impactul pe care le-au avut acestea în arhitectură, dincolo de “lupta împotriva ornamentului combinată cu preferința pentru estetica mașinii și cu purismul geometric”.
Complexele industriale, odată simboluri ale dezvoltării economice si ale puterii, promovând o imagine de forță și aparent indestructibilă, au rămas astăzi amintiri ale unui trecut dispărut, lipsite de ajutor, “ambalaje umplute cu amintirile unor generații întregi, ce și-au păstrat încă farmecul lor poetic”. Ele nu și-au spus încă ultimul cuvânt și dacă ne schimbăm perspectiva de a le privi putem spune ca mai au încă forța de a provoca.
Din dorința de revitalizare și redefinire a unei identități urbane, unele orașe au optat pentru transformarea acesto și arhitecturală a acesteia, soluția comportă abordări mai concrete, mai creative și mai profitabile economic.
O abordare mult mai eficientă în contextul social prezent se concretizează prin consolidarea domeniului artistic actual pentru care edificiul industrial constituie o mina de aur- din ce in ce mai numeroși artiști aleg să-și instaleze atelierele în astfel de spatii, edificându –se astfel relația dintre artă și industrie, care are la bază un spațiu istoric ce transmite mesaje istorice puternice, dar mai încărcate de semnificații după salvarea de la ruinizare.
Așadar, componentele sitului industrial încorporează semnificații și realități ce pot fi valorificate prin acțiuni culturale și artistice, devenind prin conversie puncte polarizatoare ale unei vieți sociale și urbane schimbând mentalități și perspective din care investitori dar și simpli rezidenți pot gândi și regândi o creștere a orașului, o protecție reală a mediului și o variantă de prosperitate economică, gândinu-se și la nevoile de model ale generațiilor ce vin.
BIBLIOGRAFIE
Cărți
BAUDRILLARD, Jean, Sistemul obiectelor, ed. Echinox, Cluj, 1996
CHELCEA, Liviu, Bucureștiul postindustrial. Memorie, dezindustrializare și regenerare urbană, Polirom, Iași, 2008
CHOAY, Francoise, trad. KOVACS, Kazmer, Alegoria patrimoniului urmată de Șapte propoziții despre conceptul de autenticitate și folosirea acestuia în practica patrimoniului istoric, Simetria, București, 1998
CRIȘAN, Rodica, Analiza integrativă a valorii culturale și de utilizare a clădirilor existente, Vol. 1 și 2, Ed. Universitară “Ion Mincu”, București, 2004
CRIȘAN, Rodica, FRANCO, Giovana, KEALY, Loughlin, MUSSO, Stefano Francesco, Conservation/Regeneration: The modernist neighbourhood, Bucharest, 2013
GADAMER, Hans-Georg, Philosophical Apparenticeships, MIT Press, 1985
GERHARD, Meerwein and B. Rodeck , Color – Communication in Architectural Space, Ed. Birkhäuser,2007
IAMANDESCU, Irina, Fabrica E. Wolff în București – între o istorie remarcabilă și un viitor incert, în București STOP-CADRU! Despre atmosferă prin arhitecură și urbanism, Ed. Universitară “Ion Mincu”, 2007
RUSKIN, John, The seven lamps of architecture, „The lamp of memory”ed. Hazell, Watson and Viney, Londra, 1889
SANDU, Alexandru M, Sâmburele care face să crească, ed. Arhitext, București, 2007
SANDU, Alexandru M., Sub semnul paradoxurilor, ed. Arhitext, București, 2007
Periodice
ARHITECTURA, Arhitectură/Industrie, Nr. 1/2000
ARHITECTURA, Transformări, Nr. 3/2012
ARHITECTURA, Nr 2/2013
ZEPPELIN, Nr. 101/2012
ZEPPELIN, Nr. 107/2012
Disertații
BĂLANA, Luciana Elena, Situri industriale în tonuri de gri
DOGARU, Marusia, Conversia Patrimoniului Industrial
TAR, Alina Gabriela, Arhitectura industrială de secol XIX ca resursă de regenerare urbană
ȚUȚUIANU, Adrian, Evoluția în arhitectură: conversia patrimoniului industrial
Doctorate
RĂDULESCU, Daniela, Centru cultural – domeniu de creare și transmitere a valorilor
LAKATOȘ, Andrei Eugen, Spațiile cu valență culturală în contextul conversiei funcționale a patrimoniului industrial
Webgrafie
***, Dezindustrializare și Restructurare Economică în București http://www.culturadata.ro/wpcontent/uploads/2014/05/1_Dezindustrializare_si_Restructurare_Economica_in_Bucuresti_2007.pdf
***, Industria Grea, http://www.scribd.com/doc/57920841/INDUSTRIA-GREA
Arheologia industrială – repere internaționale și contribuții românești http://memopatind.ro/doc/arhInd.pdf
Arheologia industrială-repere internaționale și contribuții românești http://www.cimec.ro/patrimoniuindustrial/ProtectiaPIN/0%20arheologia%20industriala.htm
BĂLTEANU, Adrian, Studiu istoric – Uzinele Wolff http://industrial-heritage.ro/sites/default/files/releveu_04_bucuresit_uzinele_wolff_compressed.pdf
HARANGOZO, Maria-Magolna, BLEBEA, Ioan, GLIGUȚA Nicoleta, Avantajele deisgnului industrial http://stiintasiinginerie.ro/wp-content/uploads/2014/01/35-AVANTAJELE-DESIGNULUI-INDUSTRIAL.pdf
MERCIU, George-Laurențiu, Patrimoniul architectural industrial românesc – trecut și prezent http://uac.incd.ro/Art/v3n3a03.pdf
RADU, Andrei, Arhitectura industrială – limita dintre monument și depreciere, http://www.monumentul.ro/pdfs/Radu%20Andrei%2009.pdf
ZAMFIRA, Răzvan, Conversia funcțională a spațiilor industriale în contextual regenerării urbane, https://www.academia.edu/4202261/CONVERSIA_FUNC%C5%A2IONAL%C4%82_A_SPA%C5%A2IILOR_INDUSTRIALE_%C3%8EN_CONTEXTUL_DEZVOLT%C4%82RII_INDUSTRIILOR_CREATIVE
http://www.artaurbana.ro/zonele-industriale-elemente-de-patrimoniu-si-potential-pentru-bucuresti/
https://dexonline.ro
http://www.academia.edu/5917303/STRUCTURA_DE_IDENTIFICARE_STRUCTURA_CAPACITATEA_DE_IDENTIFICARE_A_INDIVIDULUI_IMAGINEA_SPATIULUI_FIZIC_REAL_STRUCTURA_DEMOGRAFICA_STRUCTURA_SOCIALA_STRUCTURA_DE_IDENTIFICARE_SEMNIFICATIE
http://industrializarearomaniei.blogspot.ro/p/despre-indro.html
https://issuu.com/zeppelin.magazine/docs/patrimoniu_issuu_f_small
http://www.dezvoltatorimobiliar.ro/blog/arhitectura/reciclare-de-fond-construit
http://atelier.liternet.ro/articol/9361/Augustin-Ioan/Despre-conversii.html
http://www.sensio.ro/blog/sensio-la-carol-factory-night-fabrici-creative-in-bucuresti-arhitecti-designeri-si-biciclete
http://archdaily.com
http://dezeen.com
http://www.businessmagazin.ro/cover-story/o-fabrica-fondata-in-1877-s-a-transformat-intr-un-centru-cultural-inedit-14694559
http://www.pmb.ro/servicii/urbanism/puz/docs/puz4_2006/parcul_carol.pdf
http://www.c2cn.eu/sites/default/files/C2C_PS_buildC2C_.pdf
http://romania.ici.ro/ro/cultura/pagina.php?id=484
https://www.wikipedia.org/
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: „Coșurile de fum, țevile alimentare, rezervoarele, halele și benzile rulante încetează să mai fie componentele mașinăriei odată cu moartea ei și… [302658] (ID: 302658)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.