Costurile Si Calculatia Acestora

CUPRINS

INTRODUCERE

CAPITOLUL I

CONSIDERAȚIUNI GENERALE PRIVIND COSTURILE

1.1 Constituirea și evoluția studiului costurilor

1.2. Definirea și tipologia costului

1.3. Conținutul și structura generalã a cheltuielilor care formeazã costurile

1.3.1. Conținutul și structura cheltuielilor specifice agenților economici

1.3.2. Structura și conținutul cheltuielilor pe destinații economice și „pe articole de calculație a costurilor”

CAPITOLUL II

STUDIU DE CAZ PRIVIND CONTABILITATEA SI CALCULATIA COSTURILOR PRIN METODA STANDARD COST LA S.C. PRODPAN S.A.

2.1.Prezentarea firmei S.C. PRODPAN S.A.

2.1.1. Scurt istoric

2.1.2. Structura actionariatului

2.1.3. Misiune si viziune

2.1.4. Structura organizatorica

2.1.5. Piața și concurența

2.1.6.Prezentarea produselor și serviciilor oferite de firmă

2.1.7.Analiza Swot

2.2. Studiu de caz privind contabilitatea si calculatia costurilor prin metoda standard cost la S.C. PRODPAN S.A.

CONCLUZII SI PROPUNERI

BIBLIOGRAFIE

CAPITOLUL I

CONSIDERAȚIUNI GENERALE PRIVIND COSTURILE

1.1 Constituirea și evoluția studiului costurilor

Noțiunea de cost este foarte des întâlnită, nu doar în cadrul intreprinderilor, ci și în viața de zi cu zi. Costul face diferența dintre entitățile eficiente si cele mai puțin eficiente, deoarece este deosebit de important să știm să îl rentabilizăm, pornind de la simple până la complexe calcule. Problema costurilor ia naștere din momentul introducerii partidei duble in contabilitate, concretizată in prima fază, in special prin legăturile intreprinderii cu partea exterioară a calculului comercial economic.

De-a lungul timpului a luat naștere extinzându-se și interesul pentru partea internă de exploatare a calculului economic, numită deopotrivă gestiune intenă. Aceast stadiu a durat destul de mult, din 1675 până în 1900, această problematică a costurilor luând numele de calculația costilor efective de producție, care este inclusă organic în contabilitate, în partea teoretică cât și în partea practică și care are ca scop doar calculul costurilor si inregistrarea curentă a cheltuielilor de producție. Analiza celor doi indicatori "costuri de productie" și "cheltuieli de producție" în această perioadă avea doar o formă postoperativă și se limita simplu doar la constatarea dinamicii si mărimii acestor doi indicatori pentru perioadele precedente.

În primele două decenii ale secolului XX ia naștere înclinația spre fundamentarea teoretică de calculație a costurilor de producție si devine un domeniu de studiu separat. Deoarece s-a trecut la programare și planificare a producției, s-a inființat și calculația previzională, standard, normativă și de plan, sau calcularea prețului fără cost care mărește aria obiectivului de studiu al costurilor, ceea ce mărește limitele contabilității și a indicatorilor efectivi.

Ulterior, în concordanță cu antecalculația costurilor de producție, apare nevoia și posibilitatea controlului și analizei acestor costuri, deoarece acum exista un model de comparație- "costul antecalculat" -fiind în raport cu costul efectiv, și în acest mod se putea vedea comportamentul organismului economic sau intreprinderea , pe o perioadă anterioară de gestiune. Din acest motiv, tema de studiu si problematica costurilor se imbogățește și se mărește, având de acum în cuprins și analiza și controlul costurilor, insă numai cu caracter periodic.

În următoarele șapte decenii din secolul XX, iau naștere și se dezvoltă noi cerințe, precum cele care se referă la trecerea operativității controlului si analiză a costurilor de producție, intrând în structura internă a lor. În acest mod se formează ideea de control și analiză operativă a cheltuielilor de producție ,acest lucru ajutând la descoperirea și mobilizarea unor importante rezerve…………………………………………………………………………………………………….

Așadar esența operativă se explică prin faptul că acesta constă in recunoașterea imediată sau cât mai curând posibil a oricarui fenomen care apare în cadrul intreprinderii, nu doar la finalul perioadei de gestiune, ceea ce facilitează intervenția rapidă si luarea măsurilor pentru reglarea activității. Cu ajutorul acestei componente se realizează imbogățirea studiului asupra costurilor ajungând într-un final un element complex.

1.2. Definirea și tipologia costului

Producția, piața de desfacere a mărfurilor și prestarea serviciilor au nevoie, întotdeauna de consumarea unui volum de muncă și mijloace de producție. Însăși procția de mărfuri și acțiunea, pe baza legilor obiective a economiei de piață, necesită examinarea in formă de bani a acestor cheltuieli. Oricare intreprinzător, apelează la un calcul simplu,inainte de a începe o anumită activitate de producție. Acest calcul este direct proporțional cu prețul de vânzare a produsului sau serviciului pe care dorește să îl ofere viitorilor clienți, rezulatatul lui fiind costul de producție.

Din pricina varietăților și complexițăților pe care le reflectă, acest cost al producției deține un rol foarte important în structura categorială a economiei politice, ducând în același timp să fie unul dintre cei mai importanți indicatori sintetici din activitatea economică. El devenind exprimarea in bani a factorilor de producție care s-au consumat in cadrul activității economice de producerea sau desfacea de bunuri materiale si servicii, iar prin structura, mărimea și evoluția sa exprimă gradul de eficiență din activitatea unei firme. Astfel costul de producție devine modul de exprimare a eficienței economice a unei intreprinderi, care este direct proporțional cu modificarea valorii și a prețurilor.

Principalii factori de producție cum ar fi munca omului, obiectele muncii sau mijloacele de muncă,influențează în mod distinct modul de formare a valorii produsului nou. În acest mod, valoarea obiectelor muncii este în totalitate transferată în valoarea produsului nou, într-un singur ciclu de producție, prin acțiunea mijloacelor de muncă conduse de forța de muncă. Însă valoarea mijloacelor de muncă se transferă treptat pe parcursul mai multor cicluri de producție, în măsura uzurii morale și fizice. În același timp, în etapele procesului de creare a bunurilor materiale, intervin multiple cheltuieli cu privire la utilizarea cât mai productivă a forței de munca, principalul factor fiind cheltuiala cu salariile.

Datorită concurenței din ce în ce mai mare este deosebit de important ca în funcționarea oricărei intreprindei în condiții de eficiență, măsurarea riguroasă și cunoașterea tuturor cheltuielilor cauzate de producția și desfacerea mărfurilor, astfel încat procesul de producție să poată fi reluat prin recuperarea acestor cheltuieli. Din cauza aceasta, totalitatea veniturilor câștigate de o intreprindere din vânzarea propriilor produse, valoarea care exprima consumul unor factori de producție, exprimă înclinarea de autonomizare în modul costului. Definiția lui în literatura de specialitate este expresia sub forma banilor a cheltuielilor efectuate de firmele producătoare, pentru a produce si a desface mărfurile și seviciile lor, prin alocarea și consumarea de factori de producție.

Trebuie reținut că termenul de cost de producție nu este întotdeanu același lucru cu noțiunea de cheltuială. În general cheltuiala este produsă de o plată, adică o cheltuială utilizează disponibilități bănești, prin cearea stocurilor de valori materiale sau prin indeplinirea obligațiilor de orice natură. O excepție în care cheltuiala este cuptinsă în totalitate în costul de producție, este doar în cazul în care valorile materiale cumpărate,se consuma în circuitil de producție în același moment.

Ținând cont de diferitele modalități de obținerea de lucrări, bunuri sau servicii necesare unei intreprinderi, prin proucția proprie sau prin achiziționare, aceste costuri iau forme diferite în funcție de specificul acestor procese economice, si anume :

Cost de producție

Cost de achiziție

Pentru produsele destinate vânzării se calculează în plus: cost de desfacere și cost de complet comercial.

Din prisma influenței momentului și rolului său in evaluarea și măsurarea patrimoniului economic al unei unități, se diferențiază prin:

Cost real;

Cost de inventar;

Cost istoric.

Costul mai poate fi definit de literatura de specialitate prin tipologia lui, si anume:

cost variabil;

costglobal;

costfix;

cost marginal;

cost total;

cost mediu;

costuri operaționale;

costuri funcționale;

costuri pestabilite;

costuri de prelucrare.

1.3. Conținutul și structura generală a cheltuielilor care formează costurile

Procesul de muncă se desfășoară, pe toate sectoarele vieții sociale si economice și are nevoie de existența și folosirea unor factori economici, precum forța de muncă, obiiectele munci reprezentată de materiile prima și materiale precum combustibil sau energie si mijloacele de muncă precum utilajele, mașinile, instalațiile sau clădirile.

Toate componentele procesului de muncă se consumă prin folosire , firma înregistrând ieșiri de numerar sub diferite forme de cheltuieli, cum ar fi consumul mijloacelor de muncă, determină cheltuielile aferente acestei amortizări de mijloace sau cheltuielile cu salariile reprezentată de consumarea forței de muncă.

În urma astectelor anterioare, constatăm că, cheltuiala este consumul de materiale și muncă, exprimată în formă banească și este generată prin obținerea unor procese economicesau activități sociale si culturale. Prin aceasta definire sintetică se sugerează diferențierea pe structuri a cheltuielilor:

În funcție de natură, mărime și varietate, cheltuielile se împart în trei categorii după specificul pricipalelor sectoare ale economiei naționale:

domeniul economic;

domeniul instituțiilor publice;

domeniul bancar.

În prima categorie, cea a agenților economici, predominante sunt cheltuielile cu aprovizionarea, cea de producție, desfacerea si cheltuiala de administrare, însă cea mai puțin utilizată este cheltuiala socială, culturală si financiară.

Din categoria instituțiilor publice principalele cheltuieli sunt cele social-culturale cu privire la invățământ, sănătate, administrație si apărare a tării.

În cazul domeniului bancar sfecific sunt cheltuielile de natură financiară, astfel asigurându-se circulația monetară, a creditului sia decontărilor în condiții normale.

Exigibilitatea cheltuielilor în funcție de momentul în care s-au efectuat deosebește cheltuielile în:

curente;

anticipate;

preliminate.

1) Cheltuielile curente au loc și sunt exigibile în perioada curentă de gestiune, adica aceste cheltuieli sunt incluse în costuri, sunt decontate din veniturile bugetare sau din rezultatele financiare bancare, în aceeași perioadă de gestiune.

2) Cheltuielile anticipate au loc tot în cursul perioadei de gestiune curente și sunt incluse în costuri ori se decontează din veniturile bugetare, dar eu efect asupra rezultatului financiar bancar din perioada viitoare de gestiune.

3) Ultima categorie de cheltuiala și anume cea preliminată priveste doar perioada viitoare de gestiune, indiferent ca este de natură economică, socială, culturală sau bancară.

C) După natura și modul de individualizare a purtătorilor de costuri sau de modul de activitate socială, culturală si bancară, cheltuielile pot fi:

directe;

indirecte.

1) Prima categorie, cele directe se identifică în funcție de factorii care le-au generat în momentul în care au fost planificate sau efectuate.

2) A doua categorie, sunt acele cheltuieli direct proporționale cu gradul de diversificare a tuturor proceselor economice, activități sociale și culturale sau financiar bancare. Aceste cheltuieli se generează simultan cu realizarea acestor activități și procese. Rezultă de aici că, din moment ce sunt planificate și efectuate, ele deprind un caracter comun cu majoritatea sau chiar toți factorii care le-au generat. Cu ajutorul calculelor convenționale de repartizare cheltuielile indirecte se individualilează pe fiecare factor în parte, rezultând o cotă parte din total.

D) Dependența față de volumul fizic al proceselor pentru care se generează împarte cheltuielile în:

– variabile

– fixe sau convențional constante.

1) După cum o sugerează și numele lor, prima categorie își modifică volumul în același sens cu modificările activității pe care o guvernează și se subîmapart în cheltuieli variabile neproporționale și aceastea pot fi:

-progresive, în care ritmul de creștere este mai mare decât cel al activității la care se raportează;

-degresive, în care ritmul de creștere este într-o proprție mai mică decât cel al activității la care se raportează;

-regresive, volumul fizic al acestei cheltuieli continuă să scada chiar dacă activitatea la care se raportează, încondiții de desfășurare normale ramâne constant sau chiar crește ușor;

-flexibile, aceste cheltuieli evoluază în mod neregulat față de activitatea la care se raportează.

b) A doua categorie și anume cheltuielile fixe ramân pe toată perioada raportării constante față de activitatea în care este inclusă.

E) În funcție de momentul formării cheltuielile se împart în alte două categorii, și anume:

-antecalculate sunt cele planificate sau standardizate care se estimează că vor avea loc în procesele de gestiune din viitor

-reale sau cele efective, cele care au avut loc în procesele de gestiune încheiate.

1.3.1. Conținutul și structura cheltuielilor specifice agenților economici

Cele mai importante două structuri ale cheltuielilor în studiul costurilor pentru agenții economici sunt delimitate de următoarele caracteristici:

-natura sau conținutul economic al unei cheltuieli structurata pe elemente primare.

-destinația economică a cheltuielilor le structrează pe „articole de calculație a costurilor”

Structura cheltuielilor pe elemente primare împarte cheltuielile în trei categorii:

de exploatare;

financiare;

excepționale.

Fiecare categorie de cheltuieli se împarte într-un număr diferit de grupe, unele dintre ele împărțindu-se în subgrupe, elementele primare situându-se pe utimul nivel al cheltuielilor.

Structura aceasta este generală în ansamblu în cadrul intreprinderilor, dar este mică pentru agenții economici, ea asigurând o cunoaștere analitică și certă a cheltuielilor în funcție de natura ori conținutul lor economic, recunoscându-se ca elemente primare si omogene care nu se mai pot descompune în alte elemente.

Pentu o reducere sistematică a costului de achiziție, producție sau administrație, cu ajutorul acestei structuri se poate acționa îm mod direct pe factorii care produc cheltuielile.

Această structură de bază a cheltuielilor este în legatură directă cu structura veniturilor din punct de vedere al conținutului economic, cum suntveniturile din exploatare, financiare și exceptionale.

Acesta structură ajunge până la comparația rezultatului obținut, împărțindu-l și pe acesta în:

financiar;

excepțional;

din exploatare.

Corelația în funcție de aceste structuri a cheltuielilor, veniturilor și rezultatelor reprezintă un important factor în organizarea contabilizării financiare a cheltuielilor structurate pe elemente primare.

1.3.2. Structura și conținutul cheltuielilor pe destinații economice și „pe articole de calculație a costurilor”

Prin reorganizarea cheltuielilor structurate inițial pe baza elementelor primare,dă naștere acestei noi structuri care se delimitează pe baza principalilor factori economici, corespunzători cu cele trei procese economice active în oricare intreprindere de producție, și anume proces de:

– aprovizionare

– producție

– desfacere

Pe langa acestea mai adaugam și procesul de administrare din cadrul unei intreprinderi.

Structura cheltuielilor pe destinații se aprofundează pe baza propriilor componente, în timpul acestor procese și anume:

-prima categorie și anume cele de aprovizionare sunt generate de achiziția imobilizărilor corporale sau mărfuri, materii prime sau materialele necesare procesului de producție, aceasta aprovizionare putînd fi internă, externă sau din producție proprie.

-cheltuielile aferente proceselor de producție se micșorează în cadrul producției de bază,generând cheltuielile directe și indirecte.

-ultima categorie acele cheltuieli din cadrul proceselor de desfacere, pentru producția internă sau pentru export de produse și mărfuri.

Pentru aceste destinații economice cheltuielile se împart încă din faza de organizare tehnologică, productivă și funcțională, în cadrul cărorra au loc activitățile, acțiunile și operațiile, care împreună formează procesele economice care generează cheltuielile.

La nivelul cel mai de sus al activității economice, cheltuielile se raportează direct pe produse, mărfuri sau lucrările care formează obiectivul acestor procese economice și care generează aceste cheltuieli. La nicelul acestor procese,mărfuri sau lucrări se formează această structură a cheltuielilor și anume „articole de calculație a costurilor”.

Aceste articole iau naștere prin:

cheltuieli de bază sau simple;

cheltuieli complexe, care iau naștere corelarea unei singure destinații la mai multe elemente primare de cheltuieli.

Cheltuielile grupate în funcție de destinația economic sau pe articole de calcul a costurilor ajută în mai multe moduri, dar în principal ajută la calcularea costurilor pentru produse,lucrări sau mărfuri. Articolele de calculație se formează din cheltuieli indirect care au la baza lor conglomerate de cheltuieli complexe cu aceeași destinație.

CAPITOLUL II

2. STUDIU DE CAZ PRIVIND CONTABILITATEA SI CALCULATIA COSTURILOR PRIN METODA STANDARD COST LA S.C. PRODPAN S.A.

2.1.PREZENTAREA FIRMEI S.C. PRODPAN S.A.

2.1.1.Scurt istoric

În conformitate cu acest statut, obiectivul activității acestei societăți începe de la măcinarea cerealelor, până la fabricarea și comercializarea produselor obținute precum fainoase, panificație, de morărit, produse alimentare din import și prestări de servicii. Societarea se ocupă și de operațiuni de import-export cu produse din activitatea proprie și asigura și tranportul materiilor prime și produselor finite.

Istoria brandului PRODPAN s-a împletit de-a lungul timpului cu cea a Bucureștiului de azi. Dezvoltarea fabricii de produse de panificație a avut loc treptat, reușind in timp să devină o marcă națională. Incepută inițial ca o afacere de morărit, societatea s-a extins incepând sa fabrice și să comercializeze produse de panificație. Atestate documentar încă din anul 1630, „Morile de apă” de pe Dâmbovița” au reprezentat un simbol al dezvoltării Bucureștiului .Deși majoritatea au dispărut odată cu introducerea „Morilor cu vapori”, Moara Ciurel(actuala SC. PRODPAN.SA)era in 1850 in perfectă stare de funcționare.

Anul 1931 marchează trecerea de la o activitate de morărit simplă la o activitate de panificație complexă pe baze industriale. Naționalizată în 1948, fabrica continuă tradiția de a oferi consumatorilor o paletă largă de produse de cea mai bună calitate. În 1954 se adaugă două cuptoare cu trei vetre și se înființează o secție de specialități. În anul 1964, secția de paste este dotată cu o line PAVAN (Italia), pentru ca în anul 1973 să fie montată o a doua linie PAVAN, mărindu-se producția la 21 tone/zi. În anul 1998, într-un timp record, a fost dată în funcțiune moara BUHLER, de fabricație și tehnologie germană, de mare productivitate. A urmat apoi un siloz echipat cu instalații moderne, fabricat de compania italiană IMECO, care permite corectarea însușirilor calitative ale făinurilor, astfel încât se obțin produse de calitate, competitive pe orice piață din lume.

2.1.2.Structura acționariatului

S.C. PRODPAN S.A. este o societate comercială pe acțiuni,al cărei obiect de activitate îl reprezintă fabricarea și coaterea pe piața a propriilor produse de morărit, produsele făinoase, panificație și alte produse alimentare.Structura acționariatului la data de 31 decembrie 2015 se prezintă astfel:

Tabelul 1.2.1 Structura acționariatului la firma S.C. PRODPAN. S.A. BUCUREȘTI

Evoluția structurii acționariatului in 2015 fata de 2014 ne conduce la concluzia că acesta se menține la un numar mediu de cca 16.300 de acționari, din care primii 20 dețin – in 2006 – 80,26% din capitalul social față de 2014 – când dețineau 78,18% -, ceea ce demonstrează accentuarea procesului de concentrare a pachetelor de acțiuni tranzacționabile la Bursa de Valori București.

2.1.3. Misiune si viziune

PRODPAN, recomandă zece criterii care ajută la stabilirea misiunii si obiectivelor.Obiectivele trebuie să fie:

Corespunzătoare: obiectivele trebuie sa susțină obiectivul de bază al întreprinderii si sa ajute la atingerea lui;

Măsurabile: obiectivele trebuie să relateze clar ce se așteaptă să se întâmple și cand se așteaptă acest lucru, astfel încât sa fie ușor de măsurat;

Fezabile: dacă nu pot fi îndeplinite, nu motivează pe nimeni.Trebuie avut în vedere ca obiectivele să fie cât mai realistice și practice chiar dacă vor fi mai greu de indeplinit și este nevoie de un efort considerabil;

Acceptabile: obiectivele trebuie să fie acceptabile pentru persoanele din organizația respectiva sau pentru persoanele care aloca resursele pentru implementarea planului de marketing;

Flexibile: obiectivile trebuie să fie ușor de modificat în cazul unor lucruri imprevizibile;

Motivaționale: obiectivele trbuie sa motiveze pe cei care lucrează la îndeplinirea lor.Dacă ele sunt grele dar pot fi atinse, vor provoca și motiva pentru a fi atinse;

Ușor de înțeles: trebuie sa fie cât mai simple si clare pentru a putea fi înțelese de toți;

Angajament: toți cei care lucrează la planul de marketing sunt angajați în realizarea obiectivelor stabilite;

Participarea oamenilor: cele mai bune rezultate se obțin atunci când persoanele responsabile pentru atingerea obiectivelor au luat parte ți la stabilirea lor;

În legătură: obiectivele trebuie să fie în strânsa legătura cu scopul principal al organizației.

Obiectivele firmei:

Investiții în infrastructura internă, sistemul informatic, tehnologie și echipamente pentru o calitatate cât mai bună a produselor;

Urmărirea în timp real a profitabilității la nivel de produs, producător, unitate logistică, canal de distribuție, client, tranzacție;

Cunoașterea aprofundată a concurenței: structură acționarială, organizare teritorială, capacitate tehnică, relații cu producătorii, portofoliu de produse, portofoliu de clienți, politică comercială, date de bilanț, monitorizarea cifrei de afaceri, date din interiorul organizației, inițiative în piață, relații cu media, etc.; în vederea adoptării măsurilor optime de combatere eficientă.

2.1.4. Structura organizatorica

S.C. PRODPAN S.A.București este organizată:

Societatea are un număr de 1288 de salariați în următoarea structură:

-brutari

-patiseri

-frogotehniști

-funcționari

-șefi compartiment aprovizionare

-personal în departamentul comerț

-muncitori calificați

-muncitori necalificați

În funcție de specificul activității fiecărui birou și compartiment acestea se subordonează astfel:

Managerului general:

normare, salarizare,protecția muncii

oficiul juridic

biroul administrativ

Managerului tehnic:

serviciul tehnic-producție

serviciul mecanico-tehnic

biroul CTC – laborator

Managementului comercial:

serviciul aprovizionare

birou import-export

birou desfacere

oficiul de calcul

Managementului economic:

serviciul financiar

biroul contabil

oficiul de calcul

Organigrama

Organigrama societății S.C PRODPAN S.A- BUCUREȘTI

2.1.5. Piața și concurența

1. Gama de produse fabricate și rețeaua de distribuție

SC. PRODPAN.SA BUCUREȘTI produce și comercializează anual pe piața internă produse de panificație.

Podusele oferite de firma sunt:

făina albă tip 650

făina albă tip 550

făina albă tip 480

tarate de grâu

paine și alte produse de panificație

produse de patiserie

produse zaharoase

2.Furnizorii

În cadrul unei firme furnizorii sunt factorii economici dar și una din componentele micormediului întreprinderii, de o foarte mare importanță care oferă firmei resursele necesare desfășurării propriei activități.

Astfel, în cadrul unei firme întâlnim diferite tipuri de furnizorii:

de materiale (materii prime)

de reurse umane (personalul ce desfășoară activitatea în firmă)

de resurse financiare.

În privința furnizorilor chiar dacă ne referim la materia primă ca de exemplu grâul, în proporție foarte mare, de 90% provin de la ROMCEREAL, și doar restul de 10% provin de la producători particulari, realizându-se în mare parte în perioadele nefaste de asigurare cu materii prime.

Firma folosește și diferite alte materiale în fabricarea pâinii dar și a produselor zaharoase și auxiliare, acestea sunt:

sare – furnizorul fiind salină Slanic Prahova

drojdie -furnizor din țara: SC Fulgerul SA

Firma B.B.G. FOODS (București) – pentru drojdie comprimată

amelioratori – SC Dobrogea SA

Printre furnizori dar nu cei de materii prime necesare desfășurarii activității de producție dar la fel de importante ca și acestea asigurând buna desfășurare a activității de fabricație sunt:

– Rafinăriile Astra (Ploiești și Brazi) – pentru combustibil tip III.

– materialele de construcție fiind: varul și cimentul

– materialele igienico-sanitare, măturile, detergenții, periile și soda se aduc din fabricile de profil sau din bază.

A doua categorie de furnizori o reprezintă factorul uman (munca).

Munca este factorul primar al producției, activ și determinant care asigură antrenarea celorlalți factori de producție, rezultând prin combinarea și utilizarea lor eficientă produsul finit.

3 Concurența

In orice competiție unde se infruntă una sau mai multe întreprinderi pe o piață oarecare,care vând sau cumpară aceeași marfă ,între acestea se va manifesta o anumită rivalitate.In vederea menținerii și extinderii pe o anumită piață orice firmă sau întreprindere trebuie să–și cunoască rivalii.

SC. PRODPAN. SA BUCUREȘTI are ca principali concurenți:

VEL PITAR

2001- Fuziune Mopariv Râmnicu-Vâlcea,Berceni București,Granpan Tecuci și Mopariv Cluj-Napoca

2006-Incercare nereușita de preluare a societății Morărit Panificație Ialomița

BOROMIR

– 2001-2003 – Grupul Boromir deține deja sau cumpară fabrici de pâine în Buzău, Vâlcea, Sibiu, Balș si Mediaș. La acestea se adaugă moara Cibin din Sibiu și producătorul de paste Extrasib Sibiu
– 2004 – S-a luptat cu Vel Pitar si Com Agro Pan pentru activele societății Plevna SA.
– 2006 – Cumpară societatea Morărit Panificație Ialomița

COM AGRO PAN

-2001 Construiește o fabrică de pâine la Vaslui

-2002 – Cumpară Mopan Suceava, cu filialele de la Vatra Dornei, Câmpulung Moldovenesc Radăuți și Gura Humorului

-2003 – Construiește fabrica de la Bârlad

2.1.6.Prezentarea produselor și serviciilor oferite de firmă

MOARA:

Activitatea principală a firmei fiind morăritul, vom descrie în continuare modul de funcționare al morii și principalele componente ale acesteia .Procedeul de măcinare și de transformare a grâului în făină este complex și include mai multe etape.

Trebuie menționat faptul că se face o selecție a făinurilor în funcție de beneficiarul final al acestora.Astfel, o parte a făinii este destinată uzului industrial, fiind livrată marilor consumatori în saci de hârtie de 50 de kilograme sau la vrac, transportarea acesteia către locul de încărcare realizându-se cu ajutorul unor benzi rulante, urmând ca serviciul de livrări al firmei să desfacă marfa beneficiarilor.

O altă parte este destinată micilor consumatori, aceasta fiind prin urmare ambalată în pungi de hârtie de 1 kg și 2 kg în secția de ambalare din cadrul firmei, urmând să fie livrată fie lanțurilor de hypermarketuri sau magazinelor en detail, fie comercializată în propriul lanț de magazine, rețeaua Family Shop.

O altă parte a făinii urmează a fi folosită pentru producția proprie a companiei, adică este direcționată către fabricile de pâine și de paste.

Și în final câteva date statistice în ceea ce privește producția de făină:

Total producție făină: 2500-3000 tone/lună

Total făină pentru producția proprie : 1200-1300 tone/lună, din care:

280 tone/lună pentru pachetele mici făină

720-800 tone/lună pentru fabrica de pâine

35 tone. Lună stoc tampon (de rezervă)

160 tone/ lună pentru fabrica de paste

Biscuiți scorțisoară, Biscotini scorțișoară

( Corn Flakes Fortza (gramaj: 0.150kg)

Corn Flakes Gold (gramaj: 0.250 kg )

Biscuiți cacao ,Biscotini cacao

Biscuiți lămâie , Biscotini bani cacao

Făină TIP 650 ( 1 kg) , 480 (1,2,3 kg)

( Făină OLA ( gramaj : 1 kg )

Făina FARIN –AP (gramaj: 0.5 ,1 kg)

Pesmet ( gramaj : 0.500 kg )

Griș ( gramaj : 0.500 kg )

Mălai extra ( gramaj : 1 kg )

FABRICA DE PÂINE :

O investiție importantă a grupului Loulis în cadrul complexului industrial de la Cernica o reprezintă fabrica de pâine.Aceasta , dotată cu instalații automatizate, computerizate poate fi considerată ca fiind una dintre cele mai moderne fabrici de pâine din Estul Europei.

Fabrica dispune de șase linii de producție având capacități de producție cuprinse între 25-35 tone/zi.Acestea sunt specializate pe producerea unor sortimente diferite de pâine, Moara Loulis fabrică produse care derivează și rezultă din grâu. Din grâu rezultă făină, și nu numai, moara Loulis comercializează o mare diversitate de produse. Dintre care :

I .produse proaspete

( Pâine albă ( gramaj : 0.300 kg )

( Pâine albă ( gramaj : 0.300 kg )

( Pâine albă fără sare ( gramaj : 0.300 kg )

( Pâine bună ( gramaj : 0.300 kg )

( Franzelă ( gramaj : 0.300 kg )

( Franzela super ( gramaj : 0.600 kg )

( Pâine țărănească ( gramaj : 0.500 kg )

( Pâine minidietă ( gramaj : 0.240 kg )

( Pâine de casă ( gramaj : 0.350 kg )

( Specialitate fibropan ( gramaj : 0.200 kg )

II. Produse Long –life :

( Specialitate dieta ( gramaj : 0.400 kg )

( Specialitate fortina ( gramaj : 0.400 kg )

( Graham proteinizat ( gramaj : 0.400 kg )

( Pâine toast alb ( gramaj : 0.650 kg )

( Pâine toast alb ( gramaj : 0.320 kg )

( Pâine toast secară ( gramaj : 0.650 kg )

( Pâine toast secară ( gramaj : 0.320 kg )

( Cozonac cacao și rahat ( gramaj:0.250 kg)

( Cozonac de post ( gramaj : 0.300 kg )

( Cozonac extra ( gramaj : 0.300)

În continuare câteva date statistice în ceea ce privește producția totală și producția per linie de producție:

Total producție pâine proaspătă: 5.000-5.200 tone/lună

Producție pâine per linie de producție:

L 1 :25 TONE / 24 H

L2 : 35 TONE /24 H

L3 : 25 TONE / 24 H

L4 : 30 TONE / 24 H

L5 : 35 TONE / 24 H

L6 : 35 TONE / 24 H

FABRICA DE PASTE :

Unitatea industrială de la Cernica include și o fabrică de paste, utilată de asemenea cu instalații automatizate de producție.

Trebuie menționat faptul că fabrica dispune de patru linii de producție, fiecare dintre acestea specializată pe producerea anumitor tipuri de paste.

Pastele se clasifică în trei mari categorii, acestea incluzând la rândul lor mai multe sortimente, după cum urmează:

1.PASTE LUNGI:

( Paste Macaroane Gold, Clasic ( gramaj : 0.500kg )

Paste Spaghetti Gold, Clasic ( gramaj: 0.500 kg )

2.PASTE MEDII :

( Paste Tagliatele Gold, Clasic ( gramaj :0.250kg )

( Paste Fidea Gold, Clasic ( gramaj : 0.250kg )

3.PASTE SCURTE

( Paste Fusili Gold, Clasic ( gramaj :0.400 kg)

( Paste Conchiglie Gold, Clasic ( gramaj :0.400kg )

( Paste Cornetti Gold, Clasic ( gramaj : 0.400kg )

( Paste Alfabet Gold, Clasic ( gramaj :0.400kg )

Paste Penne Rigatte Gold, Clasic (gramaj :0.400kg )

( Paste Stellini Gold, Clasic ( gramaj: 0.400kg )

2.1.7.Analiza Swot

Marca de produse PRODPAN este o marcă populară, iar popularitatea mărcii se datorează tradiției- produsele PRODPAN fiind fabricate și ambalate și comercializate de mai bine de 220 ani – și datorită calităților lor recunoscute la nivel național și mondial. Un alt factor care a contribuit la această popularitate este calitatea deosebită menținută constant, la aceeași parametri, de-a lungul timpului. O analiză SWOT dezvăluie cel mai bine punctele tari și punctele slabe ale mărcii:

Analiza SWOT față de alte firme

Având în vedere faptul că preferințele consumatorilor finali se îndreaptă către consumul de paste fabricate din grâu dur, punctul forte al firmei noastre constă tocmai in capacitatea distinctivă de a produce astfel de paste.

În matricea de mai jos este analizată poziția celor mai importanți concurenți față de factorii cheie de succes :

ANALIZA CELOR MAI IMPORTANȚI CONCURENȚI FAȚĂ DE FACTORII CHEIE DE SUCCES

Din această matrice rezultă că Băneasa are cea mai bună poziție față de cei patru factori cheie mai sus menționați. Cum calitatea produsului fabricat de firma noastră va fi net superioară calității pastelor Băneasa, se trage concluzia că va trebui să se acorde foarte multă atenție :

imaginii ;

serviciilor – pachetul de servicii oferit clienților ( frecvența livrărilor, livrări urgente atunci când se cer, corectitudinea facturilor etc. ).

2.2. Studiu de caz privind contabilitatea si calculatia costurilor prin metoda standard cost LA S.C. PRODPAN S.A.

1. costurile de stocare

În continuare sunt prezentate câteva aspecte legate de programarea activității de aprovizionare realizată la S.C. PRODPAN S.A. pentru principalele produse și materii prime. În elaborarea programului de asigurare cu resurse materiale vom porni de la cantitățile de produse finite ce se vor obține în perioada 2011 – 2015 în cadrul societății, acestea fiind prezentate în tabelul următor.

Programul de producție și gradul de utilizare a capacităților de producție

Crește cantitatea de grâu măcinată de la 2.740 tone/2011 la 41.700 tone/2015. gradul de utilizare a capacității de fabricare a pâinii a crescut de la 42,82 %/2011 la 46,29%/2015, iar cel de grâu măcinat a crescut de la 38,05%/2011 la 57,91%/2015.

De asemenea se prognozează cererea de pâine albă, biscuiți și paste făinoase în județul Iași. Aceste prognoze vor fi prezentate în tabelele de mai jos:

Prognoza cererii de pâine albă în municipiul Iași

Din tabel rezultă că are loc o scădere a consumului de făină pe locuitor de la 135 kg/2011 la 110 kg/2015. o tendința de scădere se poate observa pentru orașul Iași la cererea de făină. Astfel aceasta a scăzut de la 18980 tone/2011 la 13230 tone/2015. Cererea de pâine a scăzut de la 24641 tone/2011 la 17217 tone/2015. cererea de făină s-a determinat prin înmulțirea numărului de locuitori ai orașului Iași cu consumul specific de făină pe cap de locuitor. Cererea de pâine aferentă acestei cantități de făină s-a determinat ținând cont de consumul specific necesar pentru realizarea unui kilogram de pâine. în schimb, cota de piață prognozată a S.C. PRODPAN S.A. a înregistrat o creștere de 71%/2011 la 85%/2015. Cantitatea de pâine fabricată a scăzut de la 17540 tone/2011 la 14630 tone/2015. în determinarea cantității de pâine fabricată s-a ținut cont de faptul că doar o parte din cererea de pâine este asigurată de S.C. PRODPAN S.A. Crește cantitatea de pâine vândută în localitățile învecinate de la 1130 tone/2011 la 5370 tone/2015. Astfel cantitatea de pâine produsă a crescut de la 18670 tone/2011 la 20120 tone/2015.

Cererea de făină albă tip 650 pentru fabricarea biscuiților

Contatăm creșterea gradului de utilizare a capacității de producție de la 50% /2011 la 65%/2015. Cantitatea de făină necesară tip 650 a crescut de la 648 tone/2011 la 762 tone/2015.

Cererea de făină albă tip 550 pentru fabricarea de paste făinoase

Conform datelor din tabelul de mai sus rezultă o creștere a capacității de utilizare de la 40%/2011 la 55%/2015. De asemenea cantitatea de făină tip 550 necesară crește de la 648 tone/2011 la 972 tone/2015.

Principalele resurse materiale care trebuie asigurate la nivelul societății pentru desfășurarea procesului tehnologic sunt următoarele:

grâu de panificație;

făină albă de tip 650;

drojdie de panificație;

sare.

Pentru calculul necesarului de resurse materiale vom utiliza următoarea relație

Na = Npr + Sf – Si – Ri

însemnând:

Na – cantitatea necesară de asigurat pentru anul prognozat

Npr – necesarul prognozat pentru resursele materiale în scopul realizării obiectivelor de program

Sf – stocul de resurse materiale prognozat existent la finele anul de prognoză

Si – stoc de resurse materiale preliminat existent la începutul anului prognozat

Ri – resurse interne care sunt mobilizate în perioada previzionată pentru acoperirea nevoilor de producție.

Stocul de resurse materiale previzionat a exista la finele anului de prognoză este egal cu stocul de producție minim sau cu stocul de siguranță:

Sf = Smin = Sr

în care:

Sr – stocul de rezervă (siguranță)

Necesarul prognozat dintr-o resursă materială pentru realizarea obiectivelor programului de producție se determină cu ajutorul relației

Npr = Cpi · Nci

în care:

Cpi – cantitățile prognozate ale producției

Nci – norma de consum de resurse materiale pe unitatea de producție prognozată

Stocul de siguranță este 15% din stocul curent. Stocul curent (Scr) este dat de relația următoare:

Scr = Cmz · I

în care:

Cmz – consum mediu zilnic

I – intervalul dintre două aprovizionări

La nivelul societății vom determina pentru fiecare resursă materială, stocul de producție maxim și mediu.

Stocul de producție maxim (Spmax) se determină după relația:

Spmax = Scr + Sr

Stocul mediu de producție (Spmed) se determină după relația:

Spmed = + Sr

În continuare vom determina necesarul de asigurat, stocul de producție maxim și cel mediu pentru fiecare dintre cele patru resurse materiale.

Tabelul de mai jos reflectă stocurile inițiale de la începutul anului 2011, consumurile specifice și intervalele dintre aprovizionările succesive pentru principalele materii prime utilizate de S.C. PRODPAN S.A. în activitatea de producție. Aceste date vor fi folosite în determinarea efectivă a necesarului de aprovizionat.

Consumul specific

Necesarul de grâu de panificație de asigurat

Necesarul prognozat de grâu pentru panificație a crescut de la 28200 tone/2011 la 42960 tone/2015. necesarul de grâu asigurat a crescut și el de la 20258 tone/2011 la 42961 tone/2015. Se observă că necesarul de grâu asigurat a fost mai mic decât cel prognozat pentru anul 2011, urmând a-l depăși ușor în anii următori.

Necesarul de făină albă tip 650 ce trebuie asigurat

Necesarul prognozat de făină a crescut de la 1419 tone/2011 la 1534 tone/2015, iar necesarul asigurat a crescut de la 1416,3 tone/2011 la 1534 tone/2015. se constată că necesarul asigurat a fost sub cel prognozat pentru anul 2011. În următorii ani cele două necesaruri au fost aproape egale.

Necesarul de drojdie de panificație ce trebuie asigurat

Necesarul prognozat de drojdie a crescut de la 27,75 tone/2011 la 30 tone/2015, iar necesarul asigurat a crescut de la 26335 kg/2011 la 30000 kg/2015. la fel ca și în celelalte cazuri, necesarul asigurat l-a devansat sensibil pe cel prognozat de drojdie. Pentru anul 2015 se prognozează o relație de egalitate între cele două necesaruri.

Necesarul de sare prognozat a crescut de la 22,2 tone/2011 la 24 tone/2015, iar necesarul asigurat a crescut de la 21179 kg/2011 la 24000 kg/2015. Se observă și în acest caz o puternică apropiere între valorile celor două necesaruri pe parcursul intervalului luat în calcul.

2. Metode calcul a costurilor aprovizionarii folosite in cadrul firmei

Această etapă se consideră ca fiind cea mai importantă din tot procesul de desfacere a programului cu aprovizionarea și se calculează indicatorii din cadrul programului de asigurare cu resurse materiale.

La râandul său, cel mai important indicator al acestui program de asigurare este necesarul de aprovizionat, care se calculează îm mod diferit pentru activele fixe spre deosebire de cele circulante.

Necesarul de aprovizionat se calculează diferit pe categorii în funcție de mijloacele fixe, și în cadrul la fiecare caategorie se ține cont de caracteristicile de fabricația tehnico-productivă.

Necesarul de capital circulant de natura resurselor materiale cu care unitatea agroalimentară urmează sa se aprovizioneze este foarte mult influențat de parametrii tegnici și economici ai acestora precum și volumul producției care urmează să se realizeze în cadrul unității. Această categorie de resurse materiale are nevoie de asigurarea în limite optime a stocurilor indispensabile pentru buna funcționare a proceselor de producție.

Fiecare unitate agroalimentară în procesul de aprovizionare, necesită calcule bine fundamentate pentru fiecare sotiment sau categorie de resurse materiale care pornesc de la numărul de produse sau lucrări care urmează să se realizeze, precum și de la dotarea cu capital fix și cu fortșă de muncă a unității.

Unitățile agroalimentare în cadrul programului de aprvizionare cu resurse materiale, necesarul de resurse materiale pe care urmeaza să îl aprovizioneze din afară în perioada de calcul se determină prin calculul necesarului de aprovizionat.

Necesarul de consum pentru îndeplinirea obiectivelor de program este principalul indicator care intra în compunerea necesarului de aprovizionat, și se calculează pentru fiecare grupă de resurse materiale în parte în moduri diferite, după cum urmează:

În cazul în care resursa materială pentru care determinăm acest indicator participă în realizarea unei singure grupe de produse sau în execatarea unei singure clase de lucrare, înseamnă că nesesarul de consum pentru îndeplinirea obiectivelor de program se determină cu ujutorul următoarei formule de calcul :

Nc.p. = Q · Nc.a.

în care:

Q – cantitatea din produsul care urmează să se realizeze sau numărul lucrărilor identice la care se folosește această resursă materilă;

Nc.a. – norma consumului de aprovizionare.

Dacă materia primă ori materialul pentru care facem culculul se utilizează pentru realizarea mai multor clase de produse sau pentru executarea mai multor categorii de lucrări,acest necesar de consum utilizat pentru realizarea obiectivelor se determină astfel :

în care:

Qi – reprezintă număr de produse sau de lucrări pentru care se utilizează aceeași resursă materială.

Nc.a.i. – reprezintă norma consumului de aprovizionare necesară pentru realizarea unei unități de produs i sau pentru executarea unei unități de lucrare i.

Norma de aprovizionare este compusă din norma de consum tehnologic și din pierderile netehnologice rezultând următoarea relație de calcul:

Nc.a. = Nc.t. + Pneteh.

Pierderile care nu sunt de natură tehnologică sunt inregistrate în timpul proceselor de aprovizionare cu resurse materiale, adică pierderile acumulate cu transportul, stocarea, condiționarea și circulația interiară de resurse materiale.

Procentul acestor pierderi din totalul normei de consum cu aprovizionarea este cu mult mai mare în cazul resurselor materiale de origine agricolă și se determină de scăderea naturală a produselor în greutate dupa recoltarea lor dar și din cauza perisabilității foarte mare a acestora.

Norma consumului tehnologic este ceea ce efectiv se consumă în procesul de producție și se calculează cu următoarea formulă de calcul.

Nct = Cn + Pteh

în care:

Cn – reprezintă consumul net;

Pteh – pierderi tehnologice

Pierderile de natură tehnologică sunt acelea care se produc pe toată durata procesului tehnologic. Pentru aceste pirderi exista baremuri diferențiate în funcție de categorii sau sortimentele de resurse, aceste baremuri sunt stabilite prin lege sau prin decizii ale conducerii unității agroalimentare.

Stocul resurselor materiale prevăzut existent la începutul anului de program în intreprinderi agroalimentare reprezintă un indicator ce se calculează cu aproximație deoarece în momentul în care se elaborează programul,acesta nu depinde de date exacte cu privire la resursele materiale care vor exista în momentul în care se începe anul de program.

Pentru determinarea acestui stoc prevăzut existent la începutul anului de program se ține cont de următoarele elemente:

-stocul real al materialelor ce se găsesc în unitatea agroalimentară la data demarării procedurilor de realizare și redactare a proiectului de program, acesta realizandu-se cu ajutorul fișelor de magazie (Sr), aflate în baza de date a unității;

-cantitatea de resurse materiale pe care unitatea le solicită furnizorilor în temeiul contractelor economice încheiate pentru anul în curs, în perioada cuprinsă între întocmirea proiectului programului de aprovizionare până în momentul în care începe noua perioadă de program (I);

-cantitate resurselor materiale pe care unitatea agroalimentară o să le folosească în pocesul de producție din prima fază a elaborării programului pînă când începe noua perioadă de program (C).

În contextul acestor elemente, stocul resurselor materiale previzionat existent în toate unitățile agroalimentare la început de an de program, se poate calcula cu ajutorul la următoarea formulă:

Si = Sr + I – C

Stabilirea cât mai exactă a stocului previzinat existent la începutul anului de program este deosebit de importantă, pentru că modul în care se determină depinde de calculul corespunzător al cantităților de resurse materiale necesr aprovizionării din afara unității sau din interiorul acesteia in perioada sa de program.

Deoarece are un caracter preliminat, cu prilejul inventarului de materiale de la sfârșit de an curent, stocul acesta trebuie corectat în funcție de stocurile de materiale găsite la inventar. Prin această corectare a stocurilor preliminate de resurse materiale în baza inventarului se reglementtează cu mi multă precizie cantitățile de resurse materiale necesare pentru aprovizionarea unitățiiîn perioada de program, cu această ocazie se corectează similar și ceilalți indicatori din programul de asigurare.

Un alt indicator important al programului de aprovizionare cu resurse materiale îl constituie resursele interne ale întreprinderii. Mobilizarea resurselor interne presupune utilizarea materialelor rezultate din stocurile supranormative, precum și a celor obținute prin reciclare:

Ri = Pi + Ssn + Rrr

în care:

Pi – producție proprie

Ssn – stocuri supranormative

Rrr – cantitățile recuperate în cadrul procesului de producție și reciclate, care pot fi refolosite în cadrul aceleiași unități.

În anumite situații unitățile agroalimentare nu dispun întotdeauna de resurse interne în perioada de prognoză, ca de exemplu în cazul unităților care se ocupă cu prelucrarea produselor agricole dar care nu dețin ferme proprii. În acest caz necesarul de aprvizionat se determină astfel:

Na = Ncp + Sf – Si

Necesarul asigurat se calculează pe categorii sau tipuri de produse.

La unitățile agroalimentare mari se folosește un centralizator cu aprovizionările de rsurse materiale cu expresie valorică, ceea ce constituie datele informative pentru bugetul de venituri si cheltuieli al unității

La nivelul subdiviziunilor organizatorici necesarul de aprovizionat este redat în unități fizice pe categorii și sortimente de produse chiar dacă pentru stabilirea bugetului de venituri și cheltuieli se utilizează centralizatorul în unități valorice.

În cadrul subdiviziunilor organizatorice necesarul de aprovizionat se exprima în unități fizice pe sortimente și categorii de produse chiar dacă pentru a se determina bugetul de venituri și cheltuieli este nevoie de utilizarea unui centralizator în unități valorice.

Pentru unitățile economice care au ca obiect de activitate comercializarea resurselor materiale, necesarul de aprovizionat se calculează după o formulă decalcul adaptată, și anume:

În cadrul unităților economice în care obiectul de activitate este comercializarea resurselor materiale, necesarul care trebuie aprovizionat se determină cu ajutorul unei formule de calcul adaptată, și anume:

Na = Nd + Sf – Si – Ssn

în care reprezintă:

Nd – necesarul de realizare.

Sf – stocul final al resurselor materiale ce urmează a fi înregistrate la finalul anului de program.

Si – stocul prevăzut a exista în unitatea agroalimentară la debutul anului de program.

Ssn – stocul supranormativ.

3. Cercetarea pieței de aprovizionare cu resurse materiale a unităților agroalimentare.

În mecanismele unei vieți economice, un loc central este ocupat de coonsum. El satisface un mumar mare de funcții determinate de relațiile de reciprocitate ale diferitelor faze si procese din cadrul unui mecanism.

Consumul însseamnă procesul de utilizare al bunurilor și serviciilor cu scopul de a satisface nevoile materiale și spirituale.

Consumul este intr-o stransă legătură cu producția, avâns asupr acesteia un rol activ, dinamizator. Din orice activitate economică rezultă consumarea rezultatelor acesteia la final, iar ptin acest consum ia nastere motivația pentru reluarea activității. Analiza consumului propriu-zis, are în vedere aspecte de ordin calitativ, cantativ și structural ale acestuia. Modul deosebit și complex al consumului determină utilizări a unor criterii de clasificare pentru a determina primcipalele structuri ale sale. În aceasta privință prioritar este criteriul pentru destinația finală a bunurilor și serviciilor, conform căruia se delimitează consumul productiv față de consumul neproductiv.

În cadrul consunului productiv, aria de incestigație o reprezintă producția de resurse materiale, care se bazează pe utilizarea capitalului social împreună cu ceilalți factori de producție ai agenților economici. Specific pentru acest consum este caracterul său rațional stabilit de organizarea riguroasă a producției și prin fundamentarea în niveluri optime a consumatorilor de resurse în funcție de unitatea de produs sau serviciu prestat rezultâns astfel maximizarea eficienței a factorilor de producție utilizați.

Un obiectiv al cercetării la nivelul agentului economic constă în evidențierea proporțiilor pentru care nevoile de consum se completează prin valorificarea resurselor interne din intreprindere, respectiv prin cumpărarea acestor resurse după piață.

Un alt obiectiv este reprezentat de realizarea unei bune informări a intreprinderii în privința noilor tehnologii de fabricație, a activităților de cercetare în domeniu și în privința realizării unor produse desfășurate în cadrul altor intreprinderi cu același profil.

Comportamentul de achiziție al intreprinderilor reprezintă efectol combinat al factorilor responsabili din acest cadru cu privire la cumpărarea de mărfuri și servicii în scopul asigurării condițiilor optime pentru desfățurarea procesului de producție ori pentru recomercializarea acestora altor unități sau consumatori finali.

Obiectivul achiziționării este reprezentat într-o anumită măsură de materiile prime și materialele a căror destinație este prelucrarea industrială, semifabricatele ori produsele finite supuse participării în cadrul unui alt proces de producție. Acest obiectiv mai este reprezentat de mărfurilecare sunt aprovizionate de firme de profil de comerț în scopul recomercializării acestora pe piață.

Comportamentul de achiziție al unei unități economice se manifestă în cadrul pieței. Acest proces se derulează din punctul de vedere al conținutului,duratei, participanților, perioadei și modalității de finalizare se bazează pe motivația profundă și rațională dar fără excluderea intervenției unor stimuli de natură afectivă.

Specific pentru funcția de asigurare cu resursele materiale necesare impune decidenților mai multe competențe. Acețtia, chiar dacă reprezintă conducerea firmei sau serviciile cu aprovizionarea și desfacearea unor compartimente tehnice sau financiare, se caracterizează prin:

Competența tehică oferită de cunoașterea aprofundată a tuturor parametrilor calitativi pentru resursele materiale care compun obiectul pentru tranzacțiile comerciale;

Competența economică este reflectată de cunoștințele cu privire la caracteristicile pieței pe care aceasta acționează, în această conjuctură, la regimul tarifelor practicate și de condițiile comercializării oferite de potențialii furnizori;

Competența juridică este materializată prin cunoștințe temeinice cu privire la legislația economică și internă, dreptul comerțului internațional, precum și cu privire la uzanțe, obiceiuri sau obiceiuri din zonele de unde partenerii comerciali pot proveni;

Competența financiară reflectă stăpânirea mecanismului decontărilor interne și internaționale și de creditul producției, investiției sau consumului;

Cererea reprezintă elementul principal al pieței de aprovizionare cu resursele materiale.

Pricipalele direcții în studierea cererii pentru bunurile de utilizare în producție ambele laturi ale investigațiilor, calitativă și cantitativă.

În studiul calitativ al cererii se urmărește identificarea și buna cunoaștere a utilizatorilor și separarea lor în funcție de mărime.

Motivele pentru care un produs intermediar nu se cumpără sunt comune cu cele care privesc alte produse și dintre aceastea cele mai comune motive sunt:

Produsul respectiv nu corespunde cu nevoile reale ale utilizatorilor;

Când există deficiențe cu privirre la asigurarea serviciilor care însoțesc produsul dup ace acesta este cumpărat;

Prețuri prea mari, fiind greu de suportat de către unitățile agroalimentare;

Acel produs nu are un marketing adecvat ceea ce determină ca acel produs să nu fie destul de cunoscut de către utilizatori;

Reclama negativă din partea firmelor concurente.

Este nevoie de o delimitare efectivă a utilizatorilor potențiali și nonutilizatorii ceea ce determină operațiuni complexe care se concretizează prin studiul cererii de consum a unităților agroalimentare.

O deosebită importanță o au și acțiunile de atragere a ofertanților de resurse materiale a nonutilizatorilor.

În studierea calitativă a cererii un element distinct este investigarea necesarului de capacități de prucție noi și fundamentarea viitoarelor obiective de investiții. Studiul calitativ al cererii de resurse materiale are ca obictiv evidențierea resurselor de aprovizionare potențiale, informațiile cu privire la distribuirea spațială a furnizorilor și puterea economică a acestora se cer sa fie completate cu date cât mai complexe din cataloagele de prețuri ale produselor care sunt oferite.

În studierea cantitativă a cererii resurselor materiale se urmărețte cuantificarea în expresie fizica ori valorică pentru necesarul de pe piața beneficiilor.

Fundamentarea cererii resurselor materiale pentru o unitate agroalimentară se ajută în mare parte pe informațiile cu privire la consumurile din perioadele anterioare, pe cele cu privire la structura producției viitoare și pe cele care au legătură cu consumul specific pe unitatea de produs finit ori serviciu prestat.

Metodele de studiu al cererii de resurse materiale se grupează în două categorii: metode directe și indirecte.

Metodele directe se bazează pe sursele primare de teren, iar cele indirecte au la bază informații care provin din surse secundare.

* Metodele indirecte

Aceste metode sunte reprezentate de: metoda indicilor industriali, analiza vânzărilor, rapoartele industriale ale firmei și analiza input-output:

Cea mai accesibilă și mai puțin costisitoare metodă de studiere a cererii de resurse materiale o reprezintă analiza vânzărilor care permite intreprinderii sa obțină o privire retrospectivă a producției realizate în funcție e timpul de produse, zone geografice de distribuție, clase de utilizatori, sezoane, toate în raport cu mărimea costurilor pentru onorarea comenzilor. Prin corelarea acestor informații cu data de același fel cu privire la firmele concurente, unitățile aconomice care folosesc această metodă deprind capacitatea de a se localiza mai bine în poziția lor pe piață.

Analizarea indicilor industriali se ajută de elementele de ordin normativ legate de structura pe utilizatori potențiali de materii prime și materiale pe categorii de beneficiari, în funcție de mărime cunoscând numărul acestora și consumurile efectuate după norme pe unitatea de produs.

Rapoartele financiare ale intreprinderii oferă o gamă largă de informații despre rotația capitalurilor și a stocurilor, despre relațiile dintre vânzări și stocurile normate, dintre vânzări și investiții, printre profit și investiții, pentru a fundamenta necesarul de resurse materiale ale unităților agroalimentare viitoarele lor activități.

Această analiza de tipul input-output utilizează forma matriceală asigurând o fundamentare mai bună a necesarului de aprovizionat a unităților agroalimentare. Aceasta pornește de la analiza fluxului de fabricație ajungând sa determine structura și mărimea intrărilor, și repezintă cererea în funcție de mărimea producției care se așteaptă să se realizeze într-o anumită perioadă de timp.

* Metodele directe – metoda anchetelor

Anchetele se împart în nedirecționate și direcționate.

Prima categorie, cele nedirecționate realizate prin convorbiri libere care sunt organizate de reprezentanții unităților distrubuitoare sau producătoare de resurse materiale, în care se recurge la o simulare a direcțiilor, evidențiindu-se cele mai interesante idei lansate de utilizatori, ulterior urmând sa fie analizate și interpretate, pe caza cărora se întocmește o listă cu probleme ridicate de utilizatori.

Anchetele direcționate ce se realizează pe bază de chestionare elaborate în funcție de interesul unităților producătoare de resurse materiale rezultate din ancheta nedirecționată, la care sunt antrenați specialiștii din conducerea unității consultante, specialiștii de la instituția de cercetare.

Această anchetă poate fi efectuată global sau printr-o selecție respectându-se toate cerințele unui astfel de sondaj.

Prin intermediul anchetei de piață se urmăresc aspectele principale:

performanțele produselor utilizate de unitățile beneficiare;

deficiențele resurselor materiale;

posibilitățile de îmbunătățire a calității resurselor materiale;

opiniile utilizatorilor asupra serviciilor ce însoțesc produsele;

măsura în care piața este maturizată, adică consumatorii sunt constanți în cumpărarea resurselor materiale;

posibilitatea extinderii vânzărilor și la alți utilizatori potențiali.

Ancheta direcționată globală este utilă pentru depistarea posibilităților de extindere a pieței întreprinderii, diversificarea activității pentru lansarea de noi produse, lărgirea sferei de utilizare. În acest sens se întocmește o fișă pentru fiecare utilizator prin care să se cunoască capacitatea de producție a consumatorilor, structura de producție, forța de muncă și calificarea acesteia, resursele pe care le folosesc, situația financiară și posibilitățile de plată.

Cunoscând aceste aspecte se poate întocmi programul de dezvoltare în perspectivă, care să cuprindă produsele noi ce urmează a fi fabricate, respectiv asigurarea cu resurse materiale pentru aceste produse noi.

Trebuie stabilite posibilitățile de creștere a vânzărilor pentru un anumit produs în funcție de evoluția până la data cercetării pieței, noile tehnologii ce urmează a fi introduse în funcție de dinamica și evoluția pieței prin prisma nevoilor beneficiarilor.

Ancheta direcționată selectiv se bazează pe alegerea unor eșantioane de unități reprezentative. Avantajul acestei anchete constă în aceea că se obțin într-un interval scurt informații valoroase cantitative și calitative deși se utilizează un număr restrâns de unități cercetate. Programul de lucru într-o astfel de anchetă cuprinde următoarele etape:

identificarea utilizatorilor produselor cercetate;

stabilirea categoriilor de informații ce urmează a fi culese;

stabilirea posibilităților metodologice de obținere a datelor;

stabilirea metodelor de prelucrare, analiză și interpretare a datelor;

validarea metodelor alese în scopul determinării capacității informațiilor de a satisface unitatea economică ce realizează ancheta;

stabilirea personalului ce va fi folosit pentru cercetare;

realizarea anchetelor pe teritoriul distribuitorilor și completarea chestionarelor, centralizarea datelor, prelucrarea, analiza și interpretarea lor.

Pe baza analizării răspunsurilor obținute de la subiecții testați se stabilesc concluziile, se calculează indicii de corelație, indicatorii economici, se compară evoluția indicatorilor în timp și spațiu și se fac propuneri care să vizeze un produs sau un ansamblu de produse ce fac obiectul de activitate al unității de producție agroalimentare.

Anchetele direcționate ce se întocmesc pe bază de chestionare elaborate în funcție de interesul unităților de producție a resurselor materiale rezultate din ancheta nedirecționată, în cadrul căreia sunt antrenați specialiștii din conducerea unitățlori consultante, specialiștii de la instituția de cercetare.

Această anchetă se poate efectua global sau prin selecție respectându-se în totalitate cerințele unui astfel de sondaj.

Prin intermediul anchetei de piață se urmărește evoluția următoarelor aspectele principale:

performanțele produselor folosete de unitățile beneficiare;

măsura pentru care piața se maturizează, adică consumatorii sunt constanți în cumpărarea resurselor materiale;

posibilități de îmbunătățire a calității resurselor materiale;

opiniile utilizatorilor în privință serviciilor care însoțesc produsele;

deficiențe ale resurselor materiale;

posibilitatea unei extinderi a vânzărilor și la alți utilizatori potențiali.

Ancheta direcționată globală se utilizează pentru depistarea posibilităților de extindere a pieței întreprinderii, diversificarea activității cu scopul lansării de noi produse, mărirea sferei de utilizare. În sensul acesta se întocmește o fișă pentru fiecare utilizator în parte prin care să se cunoască puterea de producție a consumatorilor, structura de producție, forța de muncă și calificarea acesteia, structura de producție, resursele folosite, situația financiară și posibilitățile de plată.

Cunoscând aceste aspecte se poate realiza programul de dezvoltare în perspectivă, care cuprinde toate produsele noi ce urmează a fi fabricate, respectiv asigurarea cu resursele materiale necesare pentru aceste produse noi.

Trebuie stabilite posibilitățile de creștere a vânzărilor pentru un anumit tip de produs în funcție de evoluția sa până la data cercetării pieței, noile tehnologii care urmează să fie introduse în funcție de evoluția și dinamica pieței prin prisma nevoilor beneficiarilor.

Ancheta direcționată selectiv are la bază alegerea unor eșantioane de unități reprezentative. Avantajul acestei anchete constă în aceea că se poate onține într-un interval scurt, informații valoroase cantitative și calitative chiar dacă se utilizează un număr restrâns de unități cercetate. Programul de lucru într-o asemenea anchetă cuprinde următoarele etape:

identificarea utilizatorilor pentru produsele cercetate;

stabilirea categoriilor de informații care urmează să fie culese;

stabilirea posibilităților metodologice pentru obținerea datelor;

stabilirea metodelor de prelucrare, analiză și interpretare a datelor;

validarea metodelor alese pentru determinarea capacității informațiilor de a satisface unitatea economică care realizează ancheta;

stabilirea personalului ceare va fi folosit pentru cercetare;

realizarea anchetelor pe teritoriul distribuitorilor și completarea chestionarelor, centralizării datelor, prelucrarea, analiza și interpretarea lor.

Pe baza analizării răspunsurilor obținute de la subiecții testați se crează concluziile, se calculează indicii de corelație, indicatorii economici, se compară evoluția acestora în timp și spațiu și se fac propuneri care vizează un produs sau un ansamblu de produse ce fac obiectul de activitate al unității de producție agroalimentare.

CONCLUZII ȘI PROPUNERI

Într-o economie concurențială dar cu resurse de materii prime, produse, bunuri, servicii valutare limitate, pentru a supraviețui și cu atât mai mult pentru a desfășura o activitate profitabilă specifică economiei de piață, unitățile economice trebuie să fir receptive la semnalele pieței, să dispună de o înaltă capacitate de adaptare la schimbări, de flexibilitate în mecanismul de funcționare.

Ținând seama de aceste principii societatea comercială PRODPAN S.A. Iași a reușit ca după schimbările care s-au impus după 1990 să se adapteze noilor condiții, devenind astfel una dintre cele mai profitabile unități din oraș.

Deși pe piață a apărut un număr mare de unități care au ca obiect de activitate fabricarea și comercializarea produselor de morărit și panificație S.C. PRODPAN S.A. a reușit șa se impună prin produsele sale și prin bună organizare și realizare a desfacerii prin magazinele proprii.

Un rol important în menținerea unității în condiții profitabile l-a jucat și îl joacă relațiile de cooperare pe care le are unitatea cu numeroși furnizori și clienți, dar nu în ultimul rând și cu băncile.

Deoarece achizițiile de resurse materiale reprezintă un procent destul de mare din cifra de afaceri, ameliorarea cifrei de afaceri, ameliorarea situației financiare a unității depinde de achizițiile de materiale.

De aceea funcția de achiziții care era înainte de 1990 o funcție administrativă, devine azi o funcție foarte complexă.

Astfel, șeful biroului de aprovizionare împreună cu subordonații își negociază achiziția produselor și serviciilor în cel mai bun raport calitate-preț-termen, ținând cont de cele mai bune condiții de servicii și securitate în aprovizionarea S.C. PRODPAN S.A.

În ceea ce privește stocurile de resurse materiale, o atenție deosebită trebuie acordată urmăririi controlului și analizei activității de constituire, evidență și de folosire a acestora.

Activitatea de aprovizionare desfășurată în cadrul S.C. PRODPAN S.A. ia în considerare necesitatea evitării situațiilor de suprastocare sau a celor de insuficiență în procesul stocării.

În cadrul procesului de aprovizionare S.C. PRODPAN S.A. se poate lăuda cu participarea unor lucrători de valoare care știu bine ceea ce au de făcut.

Este foarte important ca la nivelul S.C. PRODPAN S.A. să se realizeze în orice moment o cât mai bună corelare a cantităților de materii prime aprovizionate cu cantitățile de produse de panificație livrate zilnic.

Astfel, pentru a se realiza o corelație cât mai bună între cantitatea de grâu aprovizionată și necesarul de făină, precum și între cantitatea de făină stocată și cantitatea de pâine și paste făinoase obținute trebuie să se țină seama că:

1 kg grâu ≈ 0,75 kg făină și

1 kg făină ≈ 0,700 kg pâine.

O atenție deosebită trebuie acordată în cadrul S.C. PRODPAN S.A. condițiilor de păstrarea a materiilor prime necesare producției în sensul îmbunătățirii lor.

Astfel condițiile de depozitare în special a făinii trebuie riguros respectate astfel încât aceasta sa îndeplinească o serie de indici de calitate cum ar fi: culoare, miros, gust, aciditate, umiditate, cantitate de gluten, grad de măcinare.

De asemenea este necesară îmbunătățirea condițiilor de păstrare a diferitelor ingrediente și a drojdiei folosite la prepararea pâinii, acestea necesitând camere frigorifice specifice.

Stocul de rezervă (constituit în cantități mai mari la grâu și porumb) care este creat pentru acoperirea unor nevoi neprevăzute care apar în activitatea unității, să fie folosit numai în cazuri de forță majoră apărute în procesul de aprovizionare sau de producție, în acest mod verificându-se eficiența constituirii acestuia.

Se propune și îmbunătățirea manipulării, dozării fluidizării transportului materiilor prime pentru reducerea pierderilor, realizarea de partizi cu mărime în concordanță cu solicitările zilnice, precum și utilizarea corectă și cu mare atenție a ingredientelor.

Este foarte importantă depozitarea în bune condiții a materiilor prime aprovizionate, acordându-se o atenție deosebită termenelor de garanție ale produselor necesare în panificație care au un grad de perisabilitate ridicat.

Acest lucru este necesar pentru a nu cauza cheltuieli suplimentare pentru scoaterea acestor produse din consum.

Pentru viitor se recomandă o atenție sporită în activitatea de programare a aprovizionării tehnico-materiale.

S.C. PRODPAN S.A. urmărește să sporească gradul de utilizare a capacităților de producție. Unul dintre obiectivele viitoare ale S.C. PRODPAN S.A. este acela de a-și spori cota de piață. Acest fapt va determina o creștere a producției și prin asta o mărire a cantităților aprovizionate.

Calitatea materiilor prime aprovizionate depinde de calitatea serviciilor efectuate de furnizori. În acest sens se urmărește păstrarea unor bune relații cu vechii furnizori, o impulsionare a acestora în a realiza noi contracte cu S.C. PRODPAN S.A.

În același timp membrii compartimentului de aprovizionare urmăresc găsirea de noi surse de furnizare mai avantajoase la unele materii prime.

În general se caută furnizori serioși, situați la distanțe mici de firmă, care să practice prețuri corecte și care să realizeze livrări prompte și de calitate.

S.C. PRODPAN S.A. apelează la forme de aprovizionare variate. Ea realizează aprovizionări de la mai mulți furnizori pentru produsele de mare importanță pentru procesul tehnologic.

Acest fapt este motivat de necesitatea societății de a se proteja de situațiile în care livrările din partea unuia dintre furnizori ar fi întârziate sau sistate.

În astfel de cazuri este evitată întreruperea activității de producție, care ar fi generată de lipsa de materii prime, întrucât astfel de lipsuri ar fio imediat acoperite prin cantitățile aprovizionate de la ceilalți furnizori.

În schimb se apelează la furnizori mici pentru materiile prime necesare în cantități mai mici și de o mică importanță pentru activitatea de producție. Sunt preferate aprovizionările realizate direct de la producător celor efectuate prin intermediari, datorită costurilor suplimentare pe care le generează acestea din urmă.

S.C. PRODPAN S.A. caută să încheie cu firmele furnizoare contracte de lungă durată și în același timp adaptate cât mai bine la realitățile prezente și viitoare ale pieței.

De asemenea au fost introduse în procesul de fabricație materii prime noi. În unele cazuri unele materii prime sunt substituite prin altele mai ieftine și de calitate.

S.C. PRODPAN S.A. își propune să aducă pe piață noi produse de o calitate ridicată care să încorporeze materii prime de asemenea de un înalt nivel calitativ.

Este necesară o mai bună cunoaștere a tendințelor pieței de furnizare, precum și o bună anticipare a acțiunilor firmelor concurente.

Aceste aspecte sunt foarte importante în construirea unei strategii de aprovizionare cât mai realiste.

Se recomandă de asemenea preocuparea mai intensă a personalului care alcătuiește compartimentul de aprovizionare în ceea ce privește îmbunătățirea în permanență a strategiei de aprovizionare tehnico-materială.

Strategia de aprovizionare își propune să răspundă cât mai bine întrebărilor de tipul: ce să se aprovizioneze, când, cum, de unde și cât să se aprovizioneze.

BIBLIOGRAFIE

Budugan, D.,Georgescu, I.,Bețianu, L., Contabilitate de gestiune, Ed. CECCAR, București , 2007

Coman Florin, Contabilitatea financiară a societăților comerciale, Editura Fundației România de Mâine, Bucuresti, 2007.

Dumitrean Emilian,Toma C-tin , Iustin Haliga, Contabilitate financiară suport de curs Editura Universității Alexandru Ioan Cuza Iasi 2012

Dumitrean, Emilian – Contabilitate financiară, Editura Sedcom Libris, Iasi, 2008

Doval, E., Negulescu, O. (2014) Analiza diagnostic si evaluarea intreprinderii, Curs in tehnologia ID-IFR, Editura Fundatiei România de Mâine, București

Feleagă, N., Feleagă, L., Contabilitate financiară . O abordare europeană și internațională, Ed. Economică, București ,2007

Ionescu Cecilia – Contabilitate – baze si proceduri, Editura Fundației România de Mâine, Bucuresti, 2008.

Ionescu Luminița, Ilincuță Lucian-Dorel, Georgescu Floarea, Contabilitatea aprofundată a societăților comerciale, Ed. a III-a revizuită și adăugită, Editura FRM, București, 2007.

Mihalciuc, Camelia – Contabilitate financiară aprofundată, Curs pentru învățământ la distanță,2008, Universitatea Ștefan cel Mare, Suceava

Pântea ,I.P., Managementul contabilității românești , vol 1 și 2, Ed. Intelecredo , Deva ,1998.

Pisleag Ana,Diagnosticul financiar al întreprinderiiTeorie si aplicatii.Editura Matrix Rom, Bucureti 2002

Petcu M., Analiza economico financiară a întreprinderii, Ed. Economică, București,2003

Pisleag Ana –Conta financiară curentă Editura Alma Mater Sibiu 2013

Pisleag Ana — Conta financiară , Curs în tehnologia ideii IFR, Editura FRM București 2014

Pisleag Ana, Posea C-tin – Analiza economico-financiara.Curs in tehnologia ID-IFR, Ed.FRM Bucuresti 2014

Pântea Iacob, Petru, prof. Bodea, Gheorghe – Contabilitatea financiarăromânească, conformă cu directivele europene, ediția a doua, Editura Inteleredo, Cluj Napoca, 2008

Ristea Mihai si colab., Contabilitatea societăților comerciale, vol. I si II, Editura Universitară, Bucuresti, 2011.

Ristea, M ., coordonator , Contabilitatea financiară a intreprinderii , Ed. Universitară, București,2005

Tabara Niculai, Modernizarea contabilității și controlul de gestiune, Editura Tipo Moldova, Iași, 2006.

Toma, C., Managementul contabilității financiare, Editura TipoMoldova, Iași, 2014

.Horomnea, Emil;coordonator, Tabara, Neculai; Budugan, Dorina; Georgescu, Iuliana; Betianu, Leontina; Dicu, Roxana – Introducere în contabilitate, Editura Tipo Moldova, Iasi, 2012

Dinu, Eduard – Rentabilitatea firmei în practică, Editura ALL Black, 2004

CECCAR-Cartea expertului contabil și acontabilului autorizat,Editura CECCAR 2004

Vintilă, Georgeta Gestiunea financiară a întreprinderii,Editia a III)a, Editura Didactică i Pedagogică, Bucureti, 2003.