Costurile DE Productie LA S.c. Agriban Srl Jud.galati

COSTURILE DE PRODUCȚIE

LA S.C. AGRIBAN SRL JUD.GALAȚI

CUPRINS

INTRODUCERE

CAPITOLUL 1. PREZENTAREA SC AGRIBAN SRL

1.1. Istoric și perspective

1.2. Așezare geografică

1.3 Analiza factorilor climatici

1.4. Solurile

CAPITOLUL 2. CONTABILITATEA COSTURILOR DE PRODUCȚIE

2.1 Contabilitatea și analiza indicatorilor tehnici

2.1.1. Suprafața cultivată, producția medie și producția totală

2.1.2. Producția marfă și prețul de livrare

2.1.3. Analiza factorilor de influență asupra producției totale

2.2. Contabilitatea și analiza cheltuielilor de producție

2.2.1. Contabilitatea cheltuielilor de producție

2.2.2. Contabilitatea și analiza costurilor de producție\

2.2.3. Influența costurilor de producție asupra rezultatelor financiare

2.2.4. Analiza rezultatelor economico-financiare

CAPITOLUL 3. CONTABILITATEA COSTURILOR DE PRODUCȚIE LA

SC AGRIBAN SRL –GARA BERHECI

3.1 Contabilitatea și analiza indicatorilor tehnici

3.1.1 Suprafața cultivată

3.1.2. Producția medie și producția totală

3.1.3. Producția marfă și prețul de livrare

3.2. Contabilitatea și analiza cheltuielilor de producție

3.2.1. Contabilitatea cheltuielilor de producție

3.2.2. Contabilitatea și analiza costurilor de producție

3.2.3. Influența costurilor de producție asupra rezultatelor economico- financiare.

3.2.4. Analiza rezultatelor economico-financiare.

CAPITOLUL 4 CONCLUZII ȘI PROPUNERI

4.1. Concluzii

4.2 Propuneri

LISTA TABELE

Tabelul 3.1. Suprafața cultivată la SC AGRIBAN SRL

Tabelul 3.2. Structura culturilor la SC AGRIBAN SRL

Tabelul 3.3. Dinamica suprafețelor cultivate între anii 2011-2013

Tabelul 3.4. Producțiile medii și totale între anii 2011-2013

Tabelul 3.5. Dinamica producției medii între anii 2011-2013

Tabelul 3.6. Dinamica producției totale între anii 2011-2013

Tabelul 3.7. Dinamica producției marfa între anii 2011-2013

Tabelul 3.8. Dinamica prețului de livrare

Tabelul 3.9 Cheltuielile de producție la cultura porumb boabe

Tabelul 3.10 Structura cheltuielilor de producție la cultura porumb boabe

Tabelul 3.11. Structura cheltuielilor de producție la cultura porumb în anul 2011

Tabelul 3.12 Structura cheltuielilor de producție la cultura porumb în anul 2012

Tabelul 3.13 Structura cheltuielilor de producție la cultura porumb în anul 2013

Tabelul 3.14 Cheltuielile de producție la cultura grâu

Tabelul 3.15 Structura cheltuielilor de producție la cultura grâu

Tabelul 3.16 Structura cheltuielilor de producție la cultura grâu în anul 2011

Tabelul 3.17 Structura cheltuielilor de producție la cultura grâu în anul 2012

Tabelul 3.18 Structura cheltuielilor de producție la cultura grâu în anul 2013

Tabelul 3.19 Cheltuielile de producție la cultura floarea soarelui

Tabelul 3.20 Structura cheltuielilor de producție la cultura floarea soarelui

Tabelul 3.21 Structura cheltuielilor de producție la cultura floarea soarelui în anul 2011

Tabelul 3.22 Structura cheltuielilor de producție la cultura floarea soarelui în anul 2012

Tabelul 3.23 Structura cheltuielilor de producție la cultura floarea soarelui în anul 2013

Tabelul 3.24 Dinamica costului de producție la SC AGRIBAN SRL între anii 2011-2013

Tabelul 3.25 Dinamica veniturilor din vânzări între anii 2011-2013

Tabelul 3.26 Dinamica rezultatelor financiare la SCAGRIBAN SRL între anii 2011-2013

LISTA FIGURILOR

Figura 3.1. Suprafața cultivată la SC AGRIBAN SRL

Figura 3.2. Structura culturilor la SC AGRIBAN SRL

Figura 3.3. Dinamica suprafețelor cultivate între anii 2011-2013

Figura 3.4. Producțiile medii și totale între anii 2011-2013

Figura 3.5. Dinamica producției medii între anii 2011-2013

Figura 3.6. Dinamica producției totale între anii 2011-2013

Figura 3.7. Dinaminca producției marfa între anii 2011-2013

Figura 3.8. Dinamica prețului de livrare

Figura 3.9 Cheltuielile de producție la cultura porumb boabe

INTRODUCERE

“Contabilitatea este una dintre cele mai sublime creații ale spiritului omenesc pe care fiecare gospodar ar trebui să o folosească în gospodăria sa.” GOETHE

Scopul acestei lucrări este de a studia și argumenta teoretic și metodologic calculul costului de producție specific sectorului vegetal la culturile de grâu, porumb și floarea soarelui precum și modul de gândire managerială, în vederea abordării tuturor aspectelor necesare înregistrării în contabilitate a operațiilor ce au loc în activitatea unei societăți astfel încât să dea posibilitatea cunoașterii situației exacte.

Evoluția societății este grevata esențial pe amplificarea continuă a capacității de informare. Trăim acum în imperiul informației, într-o lume a competiției continue, unde adevărată avere este determinată de cantitatea și calitatea informației deținută la un moment dat. Napoleon Bonaparte afirma că, informația exactă, deținută la momentul oportun asigura 99% din victoria oricărei bătălii”.

În viața cotidiană calculăm mereu. Într-un anumit tip de memorie consemnam veniturile realizate, determinăm cheltuielile ocazionate de desfășurarea oricărei acțiuni mai importante. Orice achiziție din viața noastră, casa, mașina presupune dimensionarea corectă a costului estimat în legătură directă cu resursele financiare acoperitoare.

O anumită valență a sistemului contabil a pătruns ireversibil în viața noastră. Devenim contabili chiar dacă nu întotdeauna, "ținem conturile", nu determinăm indici sau indicatori economici.La modul general, contabilitatea reprezintă un sistem logic și rațional de informare specializată, sistem ce este supus unor convenții și norme definite social. Omul nu poate trăi fără să producă și la rândul ei producția nu are sens fără consum. Supraviețuirea firmei în condițiile de fiscalitate mărită, credite cu costuri ridicate, concurența firmelor străine pe piață, imposibilitatea penetrării piețelor externe, instabilitatea legislativă, fluctuația permanentă a prețurilor și reducerea puterii de cumpărare sunt agravate de lipsa capitalului autohton. Domeniul contabilității a creat nu numai o meserie ci și o mentalitate fundamentată pe ordine, echilibru și prevedere., Contabilitatea este cea mai importantă sursa de informare economică a unei națiuni” a afirmat Oskar Morgenstern., Aproape toate deciziile economice au la baza informația contabilă sau derivate ale acesteia” continua același autor. Printr-un sistem de notații specific, contabilitatea observa, consemnează și cuantifica, devenind astfel un reușit mijloc de conducere și orientare a întregii activități economice. Contabilitatea de gestiune furnizează date analitica de detaliu privind eficienta factorilor de producție. Prin contabilitatea de gestiune se determina costul de producție aferent fiecărui fiecărui produs în parte, lucrare șu serviciu.

Contabilitatea de gestiune furnizează informațiile care completează datele din contabilitatea financiară și se adresează exclusive managerilor ca beneficiari interni de date.

Contabilitatea financiară furnizează date sintetice care se regăsesc în situațiile financiare anuale compuse din bilanț și anexele bilanțului. Datele furnizate de contabilitatea financiară se adresează utilizatorilor externi (investitori, creditori, client, bănci, instituțiile statului) și utilizatorilor interni-manageri-pentru analiza financiară.

Contabilitatea a fost creată pentru satisfacerea nevoilor informaționale interne ale managerilor și este concepută a fi evolutiva, adaptându-se noilor solicitări de informații cerute de manageri.

În România, accentul se pune pe calcularea costurilor și determinarea rezultatelor analitice. Costul este unul din indicatorii sintetici cei mai important care caracterizează activitatea economică a unei întreprinderi și are un rol hotărâtor în asigurarea eficienței și competitivității.

CAPITOLUL I PREZENTAREA SC AGRIBAN SRL

Istoric și perspective SC AGRIBAN SRL Berheci

Societatea comercială AGRIBAN SRL Berheci cu sediul social în comună Gohor, județul Galați, a luat ființă în data de 15.12.2003 având cod unic de înregistrare RO 15969885 și număr de înregistrare la Registrul Comerțului Galați J 17/1702/05.12.2003.

Activitatea principală a societății o reprezintă cultivarea cerealelor, porumbului și a altor plante, codul CAEN fiind 0111, de asemenea societatea efectuează și alte activități secundare de prestări servicii în agricultură, arendare terenuri agricole pe raza comunelor Priponești și Ghidigeni, comerț cu ridicată a cerealelor, semințelor și furajelor, comerț cu piese de schimb și accesorii pentru utilaje agricole, comerț cu ridicată de produse alimentare, băuturi și tutun, comerț cu ridicată a altor produse, etc.

SC Agriban SRL are un capital social subscris vărsat în suma de 200000 ron, divizat în 20000 părți sociale a câte 10 ron fiecare și este coordonata de asociatul unic Banu Bogdan.

Pentru bunul mers al activității, societatea are în prezent un număr de 12 angajați cu contract de muncă pe durata nedeterminată.

La sfârșitul anului 2006, societatea a achiziționat prin programul Sapard, utilaje agricole performanțe în valoare totală de 1066461 ron, beneficiind de acordarea unui ajutor financiar nerambursabil în valoare de 508707 ron.Ca urmare a achiziționării de utilaje performante, societatea și-a propus să reducă costurile de producție prin executarea lucrărilor de calitate și în timp optim.

1.2 Așezare geografică

SC Agriban SRL își are sediul în comuna Gohor, județul Galați. Comuna Gohor este situată în extremitatea nord-vestică a județului Galați, în zona colinară și se învecinează: – la nord – granița cu județul Vrancea – la est – cu comunele Priponești și Ghidigeni – la sud – cu comuna Munteni – la vest – cu comunele Brăhășești și Țepu. Comuna Gohor are în componență 5 sate, și anume: Gohor- reședința de comună, Ireasca, Nărtești, Gara-Berheci și Posta – sate componente.

Relieful

Teritoriul comunei Gohor este situat în Colinele Tutovei, care formează doar o mică parte din teritoriul județului, extremitatea sa de nord-vest, având aspect de podiș fragmentat în culmi și poduri prelungi, separate de văi paralele. Cea mai mare parte a teritoriului comunei Gohor se afla între văile Berheciului și Bârladului, râuri care în mare parte asigura și limitele teritoriale administrative. Altitudinile înalte sunt caracteristice în special jumătății de nord-est a comunei. Conform studiului geotehnic de specialitate, pe teritoriul localităților componente ale comunei se disting trei zone: – zona de lunca; – zona de trecere de la lunca la câmpia înaltă; – zona câmpiei înalte.

Rețeaua hidrografică

Comuna Gohor este situată în bazinul hidrografic Șiret, fiind străbătut de râul Bârlad și pârâul Zeletin.

Rețeaua hidrografică din zona este formată din râul Bârlad, aflat la est de teritoriul comunei cu afluentul Lupu în zona localității și pârâul Zeletin cu afluenții Berheci și Valea Boului. Bârladul, cel mai de seamă afluent al Șiretului, străbate teritoriul comunei pe o lungime de peste 12 km. Produce frecvent inundații datorită pantei mici, regimului torențial și colmatării foarte avansate a albiei sale. La limita sud-vestica a comunei are loc confluența cu Berheciul, un important afluent al Bârladului. Bârladul mai are pe teritoriul comunei un afluent, având curs nepermanent, pe care este situat satul Ireasca. Bârladul este cel mai poluat curs de apă din județ, poluările masive intervenind în localitățile Ghidigeni și Tecucel. Resursele de apă subterană sunt reprezentate de acviferul freatic și de acviferul de adâncime. Apa subterană de adâncime nu este în prezent folosită. Datorită naturii “prăfoase” a terenului (pământuri loessoide) și a pantelor pronunțate, în cadrul satelor care alcătuiesc comună Gohor s-au format ravene și desprinde
Istoric și perspective SC AGRIBAN SRL Berheci

Societatea comercială AGRIBAN SRL Berheci cu sediul social în comună Gohor, județul Galați, a luat ființă în data de 15.12.2003 având cod unic de înregistrare RO 15969885 și număr de înregistrare la Registrul Comerțului Galați J 17/1702/05.12.2003.

Activitatea principală a societății o reprezintă cultivarea cerealelor, porumbului și a altor plante, codul CAEN fiind 0111, de asemenea societatea efectuează și alte activități secundare de prestări servicii în agricultură, arendare terenuri agricole pe raza comunelor Priponești și Ghidigeni, comerț cu ridicată a cerealelor, semințelor și furajelor, comerț cu piese de schimb și accesorii pentru utilaje agricole, comerț cu ridicată de produse alimentare, băuturi și tutun, comerț cu ridicată a altor produse, etc.

SC Agriban SRL are un capital social subscris vărsat în suma de 200000 ron, divizat în 20000 părți sociale a câte 10 ron fiecare și este coordonata de asociatul unic Banu Bogdan.

Pentru bunul mers al activității, societatea are în prezent un număr de 12 angajați cu contract de muncă pe durata nedeterminată.

La sfârșitul anului 2006, societatea a achiziționat prin programul Sapard, utilaje agricole performanțe în valoare totală de 1066461 ron, beneficiind de acordarea unui ajutor financiar nerambursabil în valoare de 508707 ron.Ca urmare a achiziționării de utilaje performante, societatea și-a propus să reducă costurile de producție prin executarea lucrărilor de calitate și în timp optim.

1.2 Așezare geografică

SC Agriban SRL își are sediul în comuna Gohor, județul Galați. Comuna Gohor este situată în extremitatea nord-vestică a județului Galați, în zona colinară și se învecinează: – la nord – granița cu județul Vrancea – la est – cu comunele Priponești și Ghidigeni – la sud – cu comuna Munteni – la vest – cu comunele Brăhășești și Țepu. Comuna Gohor are în componență 5 sate, și anume: Gohor- reședința de comună, Ireasca, Nărtești, Gara-Berheci și Posta – sate componente.

Relieful

Teritoriul comunei Gohor este situat în Colinele Tutovei, care formează doar o mică parte din teritoriul județului, extremitatea sa de nord-vest, având aspect de podiș fragmentat în culmi și poduri prelungi, separate de văi paralele. Cea mai mare parte a teritoriului comunei Gohor se afla între văile Berheciului și Bârladului, râuri care în mare parte asigura și limitele teritoriale administrative. Altitudinile înalte sunt caracteristice în special jumătății de nord-est a comunei. Conform studiului geotehnic de specialitate, pe teritoriul localităților componente ale comunei se disting trei zone: – zona de lunca; – zona de trecere de la lunca la câmpia înaltă; – zona câmpiei înalte.

Rețeaua hidrografică

Comuna Gohor este situată în bazinul hidrografic Șiret, fiind străbătut de râul Bârlad și pârâul Zeletin.

Rețeaua hidrografică din zona este formată din râul Bârlad, aflat la est de teritoriul comunei cu afluentul Lupu în zona localității și pârâul Zeletin cu afluenții Berheci și Valea Boului. Bârladul, cel mai de seamă afluent al Șiretului, străbate teritoriul comunei pe o lungime de peste 12 km. Produce frecvent inundații datorită pantei mici, regimului torențial și colmatării foarte avansate a albiei sale. La limita sud-vestica a comunei are loc confluența cu Berheciul, un important afluent al Bârladului. Bârladul mai are pe teritoriul comunei un afluent, având curs nepermanent, pe care este situat satul Ireasca. Bârladul este cel mai poluat curs de apă din județ, poluările masive intervenind în localitățile Ghidigeni și Tecucel. Resursele de apă subterană sunt reprezentate de acviferul freatic și de acviferul de adâncime. Apa subterană de adâncime nu este în prezent folosită. Datorită naturii “prăfoase” a terenului (pământuri loessoide) și a pantelor pronunțate, în cadrul satelor care alcătuiesc comună Gohor s-au format ravene și desprinderi de teren. Relieful cu pante accentuate din cadrul câmpiei înalte și prezenta pământului loessoid, determina erodarea acestuia și antrenarea particulelor de pământ în timpul precipitațiilor.

1.3. Analiza factorilor climatici

Climatul comunei are un caracter temperat-continental caracterizat prin veri fierbinți, uscate și ierni reci cu viscole frecvente. Temperaturile medii lunare ating 26 C. Precipitațiile medii anuale au o valoare de 450 mm, regimul ploilor nu este însă uniform, cele mai mari cantități cad vara, în luna iunie, iar cele mai mici cantități cad iarna, lunile ianuarie și februarie. Vânturile cele mai frecvente sunt cele din nord – 25,1%, după care urmează cele din sud- 11,6% și nord-vest –8,3%. Cel mai cunoscut vânt, în această zonă a țării este Crivatul, rece și uscat. Situarea localității în zona colinară îi asigura totuși un climat mai blând comparativ cu zona de câmpie, cu variații mai reduse în ceea ce privește vitezele medii lunare ale vântului..

Clima este temperat continentală, cu variații interne datorate reliefului și orientării văilor. Temperatura medie anuală este de 10,5°C. Timp de aproximativ 210 de zile pe an se înregistrează temperaturi de peste 10°C. Extremele climatice sunt caracterizate prin ierni reci cu vânturi puternice, și prin veri calde și uscate. În timpul iernii, masele de aer rece vin de la Nord și Nord-Est și provoacă o scădere a temperaturii de până la 0,2 – 3°C. În ianuarie, temperatura lunară este cuprinsă între -3 și 4°C. Media lunară a temperaturii înregistrate în luna iulie este de 21,7°C. Circulația generală a atmosferei are ca principale caracteristici o frecvență înaltă de deplasări lente ale maselor de aer temperat-oceanice de la vest și nord-vest (în special pe perioada caldă a jumătății anului), precum și o frecvență mare a deplasărilor de aer temperat-continental de la nord-est și nord (în special în perioada rece a jumătății anului). În plus, sunt puțin frecvente deplasările de aer arctic și de aer tropical maritim. Condițiile climaterice favorizează cultivarea în general a grâului, a porumbului, a orzului, a viței de vie, a culturilor de floarea soarelui și de soia.

1.4. Solurile

Pe teritoriul comunei tipurile de sol întâlnite sunt; cernoziomurile, solurile aluviale și erodisolurile. Iar tipul de sol care predomină este cernoziomul cambic și cernoziomul pretabil la arabil fără restricții. Celelalte tipuri de soluri se pretează la folosință ca arabil cu restricția de ordin natural (textură nisipoasă sau argiloasă), terenuri cu exces de umiditate (solurile aluviale și coluviale), terenuri cu eroziuni puternice (erodisoluri). Terenurile arabile au clase de fertilitate diferite. Gruparea acestora pe clase de calitate se realizează luându-se în considerare natura și intensitatea factorilor limitativi: textura, panta terenului, eroziunea solului, alunecările de teren, excesul de umiditate freatică, excesul de umiditate de suprafață, neuniformitatea terenului.

.

CAPITOLUL 2 CONTABILITATEA COSTURILOR DE PRODUCȚIE

“Contabilitatea este judecătorul nepărtinitor al trecutului, ghidul necesar al prezentului și consilierul indispensabil al viitorului în fiecare întreprindere” (T. Hindle, 1998: 18).

În condițiile actuale ale economiei de piață, domeniul contabilității de gestiune constituie o abordare actuală și de real interes atât pentru specialiști cât mai ales pentru responsabilii întreprinderilor. În contextul actual, managerii sunt nevoiți să asimileze cunoștințe elementare aferente contabilității de gestiune, constând nu numai în terminologia specifică ci și în unele tehnici esențiale ale acestui domeniu privind utilizarea și gestiunea eficientă a informațiilor disponibile în vederea luării deciziilor, dar mai ales înțelegerea limitelor acestor informații.

Contabilitatea de gestiune trebuie să vizeze atât cunoașterea costurilor, cât și

Modelarea comportamentului decidenților. Desigur că, într-un mediu complex, turbulent și incert, nevoile de informare ale managerilor cresc și se diversifică, iar contabilitatea de gestiune ca sursă de informare pentru sistemul managerial răspunde cerințelor managementului, cu condiția să își adapteze permanent instrumentele și practicile la solicitările decidenților.

Aspectele de tradiționalism și de conservatorism ce se regăsesc în domeniul calculației costurilor au devenit tot mai evidente pe parcursul evoluției progresului tehnic. Prin acest fapt s-a resimțit o nevoie imperioasă de perfecționare a procedeelor și tehnicilor de calculație prin formularea unor sisteme de calcul adecvate stadiului de evoluție a tehnologiei producției.

Contabilitatea managerială într-un mediu de afaceri global are importantă caracteristică de a fi un amestec între două discipline. Prima, contabilitatea, abordează partea tehnică a cuantificării, prelucrării și comunicării informațiilor. Cea de a doua, managementul, furnizează o perspectivă asupra problemelor comportamentale specifice controlului asupra unei unități economice..

Nimeni nu poate fi sigur de momentul în care contabilitatea în cel mai strict sens se sfârșește și începe managementul, în sensul propriu. Mai întâi de toate, ar trebui să fim de acord asupra faptului că orice formă de contabilitate, care nu este utilă într-un fel sau altul, ar trebui eliminată. În orice formă a sa, contabilitatea „utilă” este indispensabilă unui anumit management chiar dacă acesta este reprezentat prin angajații unei întreprinderi, prin investitorii actuali și potențiali, prin creditorii actuali și potențiali sau prin una sau mai multe agenții guvernamentale. Fiecare dintre utilizatorii informațiilor contabilității manageriale se ocupă de relațiile cu întreprinderea, pe baza situațiilor financiare – toate fiind adecvate cerințelor managementului.

2.1. Contabilitatea și analiza indicatorilor tehnici

2.1.1. Suprafața cultivată, producția medie la hectar și producția totală

De la un an agricol la altul, fermierii care vor să reziste pe piață trebuie să se orienteze spre culturile rentabile. În aceste condiții, suprafețele cultivate în județul Galați cu grâu au scăzut, în ultimii nouă ani, cu peste 36.000 de hectare. Nu a fost o diminuare continuă a suprafețelor, ci o variație care a depins de vremea predominantă din an, de prețurile pieței și de posibilitățile fermierilor de a-și îmbogăți culturile din fermele vegetale pe care le au în exploatare. Potrivit experților în agricultură, o fermă vegetală de cereale și plante tehnice ar trebui să se întindă pe cca. 200 de hectare, ca să poată fi considerată profitabilă. Dar o astfel de exploatație nu înseamnă doar venituri potențial crescute, ci și investiții. Fie bani pentru cumpărat pământ, fie arendă, cumpărarea de utilaje agricole ori închirierea lor, combustibil și forța de muncă.

Produsele constituie active circulante, materiale obținute ca rezultat al muncii și sunt reprezentate de: produse finite, semifabricate din producția proprie, producția neterminată (în curs de execuție), produsele reziduale, mărfurile.

Produsele finite sunt acele bunuri materiale care au parcurs toate etapele procesului tehnologic și pot fi valorificate ca atare.

În agricultură se consideră produse finite produsele principale și produsele secundare.

Producția principală este reprezentată de producția vegetală și animală, de produșii vii și sporul în greutate. Producția principală prin valorificare reprezintă principala sursă de venit sau de profit a unei societăți agricole.De asemeni, producția principală reprezintă sursa de hrană pentru oameni și animale și sursa de materie primă pentru industria prelucrătoare.

Producția secundară este rezultatul procesului de producție indiferent de voința umană. În agricultură, alături de producția principală, producția secundară (paie, gunoi) este valorificata într-o măsură mai mare decât în celelalte ramuri economice, aducându-și aportul la obținerea veniturilor în unitățile agricole.

Semi-fabricatele sunt reprezentate de bunuri și produse care necesita pentru a putea fi valorificate, cheltuieli suplimentare de producție și astfel se ajunge la creșterea costurilor de producție.

Producția neterminată este reprezentată de activitatea care se desfășoară în unele unități economice care au cicluri de producție diferite de ciclurile economice. În agricultură activitatea economică este cuprinsă în intervalul ianuarie-decembrie, iar activitatea de producție se poate desfășura pe mai multe cicluri economice, situație ce se regăsește distinct în contabilitate

În producția vegetală, se considera producție neterminată valoarea lucrărilor efectuate în câmp, vii și livezi după ce se obține producția.: arătura de toamnă, însămânțările de toamnă, tăierile. Valoarea acestor lucrări înregistrate în anul curent se transfera în costul produselor obținute în anul următor.

Produsele finite sunt acele produse care au parcurs toate operațiile tehnologice în cadrul procesului de fabricație, au fost recepționate de controlul tehnic de calitate, au fost declarate corespunzătoare calitativ și predate cu documente întocmite legal la magaziile sau depozitele de produse finite sau direct clienților.

Evidenta contabilă a mișcării produselor finite se ține cu ajutorul conturilor din grupa 34, Produse”. Deoarece din procesul de producție rezulta la un moment dat și semifabricate și produse reziduale, grupa 34, Produse” se defalca pe următoarele conturi sintetice de gradul I:

– 341 semifabricate

– 345 produse finit

– 346 produse reziduale

– 348 diferențe de preț la produse

Contul 345, Produse finite”

Cu ajutorul acestui cont se ține evidența existenței și mișcării stocurilor de produse finite. Este un cont de activ

În debitul contului se înregistrează:

– Valoarea la preț de înregistrare sau costul de producție al produselor finite intrate în gestiune și plusurile de inventar (711)

– Valoarea la preț de înregistrare a produselor finite aduse de la terți (354, 401)

În creditul contului se înregistrează:

– Valoarea la preț de înregistrare sau cost de producție a produselor finite vândute și lipsurile de inventar (711)

– Valoarea la preț de înregistrare a produselor acordate salariaților, cu plata în natură, potrivit legii (421)

– Valoarea la preț de înregistrare a produselor cuvenite acționarilor, asociaților sau unităților prestatoare, ca plata în natură, potrivit prevederilor contractuale (462, 401);

– Valoarea la preț de înregistrare a produselor finite transferate în magazinele de vânzare proprii (371);

– Valoarea la preț de înregistrare a produselor reținute și consumate în aceeași unitate (301, 302, 303);

– Valoarea la preț de înregistrare a produselor finite trimise la terți (354)

– Valoarea donațiilor de produse finite și pierderilor din calamități (658, 671)

Soldul contului este debitor și reprezintă valoarea de preț de înregistrare a produselor finite existente în stoc la sfârșitul perioadei.

Contul 348 Diferențe de preț la produse

Costul de producție reprezintă totalitatea cheltuielilor efectuate pentru realizarea unui produs. Prin definiția sa, costul de producție poate fi calculat abia la sfârșitul lunii, când se aduna toate cheltuielile realizate. Pentru înregistrarea producției realizată zilnic, în timpul lunii, apare nevoia evaluării acesteia la un preț prestabilit (fix) numit preț standard (în funcție de cheltuielile lunilor precedente).

Astfel încât, atât intrările cât și ieșirile din gestiune se înregistrează la prețul standard, iar la sfârșitul lunii, după terminarea calcului costului efectiv al producției realizate se face compararea acestuia cu costul planificat.

Diferențele care apar în urma acestei comparații sunt diferențe de preț la produsele finite realizate.

Aceste diferențe pot fi:

– Favorabile, dacă prețul standard este mai mare decât costul de producție (cheltuielile s-au încadrat în nivelul planificat) și se înregistrează în roșu, diminuând valoarea la preț standard (aducând-o la nivelul costului de producție mai mic);

– Nefavorabile, dacă prețul standard este mai mic decât costul de producție (cheltuielile efective depășesc nivelul prestabilit) și se înregistrează în negru mărind astfel valoarea la preț standard (aducând-o la nivelul costului de producție mai mare);

Contul 348 ține evidența diferențelor între prețul standard și costul de producție la produse și este este un cont rectificativ al valorii de înregistrare a produselor.

2.1.2. Producția marfa și prețul de livrare

Consumul de produse este puternic influențat de mărimea și fluctuațiile prețurilor.

Relația cerere-preturi este o relație complexă deoarece mișcarea prețului la un produs determina mișcarea cererii atât la produsul respectiv cât și la alte produse.

Atunci când prețul unui produs crește, cantitatea de bunuri solicitate scade.

După acoperirea cheltuielilor trebuie să se obțină și un profit, veniturile realizate depinzând în mod direct de cantitatea și calitatea mărfii livrate, dar și de prețul de livrare.

În vederea obținerii de profit, este necesar ca prețul de livrare să fie mai mare decât costul de producție.

2.1.3. Analiza factorilor de influența asupra producției totale

Producția totală poate fi mărită prin extinderea suprafeței agricole și prin creșterea producției medii la hectar. Principalii factori care concura la realizarea producției totale sunt:

1. Suprafața cultivată

2. Producția medie obținută

2.2. Contabilitatea și analiza costurilor de producție

Calculația este un procedeu al metodei contabilității comun și altor discipline. Având în vedere apartenenta calculației la mai multe discipline economice, aceasta se poate prezenta în mai multe forme și diferite feluri.

Din punct de vedere al perioadelor de gestiune pentru care se realizează calculul indicatorilor economico-financiari ai activității unităților patrimoniale, se întâlnesc calculații de program și calculații efective.

Calculațiile de program sau antecalculațiile se realizează înaintea producerii operațiunilor și proceselor economice și au ca scop identificarea diferiților indicatori de program ai activității unităților patrimoniale.

Calculațiile efective sau postcalculațiile se realizează după înfăptuirea operațiilor și proceselor economice și urmăresc stabilirea indicatorilor efectivi ai aceleiași activități a unităților patrimoniale.

Calculațiile efective, după metoda folosită și scopul urmărit pot avea diferite forme: calculații contabile, statistice, calculații de analiză și control al activității economic-financiare din unitățile patrimoniale. Calculațiile de program și cele efective mai pot fi diferențiate și după gradul de cuprindere în calcule a elementelor structurale a indicatorilor economico-financiari care fac obiectul acestei calculații.Se pot întâlni: calculații complete ce au la baza toate elementele indicatorilor ce îi au de calculat și calculații parțiale, care utilizează numai unele din aceste elemente și determină indicatorii respectivi doar până la un nivel și nu până la final.

În condițiile economiei de piață, se folosesc mai multe categorii de costuri, în care se întâlnesc, într-o formă sau alta, diferitele cheltuieli de producție. În acest sens, există o tipologie a costurilor, care pot fi grupate după o varietate de criterii, fiecare având un rol bine definit în procesul de analiză și decizie.

După densionarea consumului de resurse ale unei întreprinderi întâlnim: costuri totale, costuri medii, costuri marginale.

Costuri totale – reprezintă totalitatea cheltuielilor ce corespund unui volum dat de activitate. Modificarea costului total este determinată numai de schimbările costului variabil

Costuri medii (unitare), sunt costurile ocazionate de producerea, respectiv de distribuția unei unități de produs.

Costuri marginale reprezintă sporul de cheltuieli generat de producerea unei unități suplimentare dintr-un produs. Sub aspectul componenței avem costuri marginale simple și costuri marginale adiționale.

Costurile marginale simple sunt formate din cheltuieli variabile aferente producției suplimentare obținute fără modificarea capacități de producție. Ele nu conțin cheltuieli fixe.

Costurile marginale adiționale sunt formate din cheltuieli variabile și cheltuieli fixe și corespund producției obținute cu o capacitate modificată (extinsă).

După comportamentul lor față de volumul de activitate, costurile se clasifica în: costuri variabile totale, costuri semivariabile și costuri fixe.

Costuri variabile total sunt costurile dependente de volumul de activitate, sunt consecința deciziei de exploatare, de utilizare a capacităților existente. Ele se pot modifica proporțional sau neproporțional cu volumul de activitate. Tendința costurilor variabile unitare este rezultanta raportului dintre dinamica volumului de activitate și cea a costurilor variabile totale.

Costuri fixe sunt indispensabile existenței și funcționării întreprinderii. Ele depind de capacitatea potențială de producție, respectiv de distribuție a întreprinderii, de structura acesteia. Ele constituie, în principiu, consecința deciziei de investiții. Valoarea lor nu se modifică pe termen scurt, în timp ce valoarea unitară a acestora (costul unitar fix) prezintă tendința de scădere odată cu creșterea volumului de activitate.

Costurile semivariabile cuprind o parte fixă și o parte variabilă.

După modul de identificare și de repartizare pe purtătorii de cheltuieli, costurile se clasifica în; costuri directe și costuri indirecte.

Costurile directe sunt costurile legate nemijlocit de activitatea unui loc de muncă, secție sau de realizarea unui anumit produs.

Costurile indirect sunt costuri ocazionate de funcționarea întreprinderii în ansamblul său.

După natura lor costurile se pot grupa în: costuri cu munca vie și costuri materiale.

Costuri cu munca vie (cuprind cheltuieli cu personalul și alte cheltuieli cu munca vie).

Costuri materiale (formate din consumuri de materii prime, materiale, combustibili, amortizare).

După gradul de autonomie a decidentului, costurile se pot grupa în: costuri controlabile și costuri necontrolabile.

Costuri controlabile. Când deciziile privind costurile sunt la îndemâna diferitelor centre de responsabilitate.

Costuri necontrolabile impuse ca atare de puterea publică prin legislația fiscală sau socială.

După modalitatea de achiziție a bunurilor, lucrărilor sau serviciilor se pot grupa în: costuri de achiziție și costuri de producție.

Costurile de achiziție sunt specifice stadiului de aprovizionare și sunt formate din prețurile de cumpărare, taxe nerecuperabile, cheltuieli de transport-aprovizionare

Costurile de producție sunt costurile ce cuprind toate cheltuielile efectuate pentru transformarea stocurilor de materii prime și materiale în produse finite: costul de achiziție al materiilor prime și materialelor consumabile, manopera directă și alte cheltuieli directe, dar și cheltuieli indirecte de producție, precum energia, apa, reparații, întreținere, amortizări. Costul de producție se calculează pentru producția obținută.

Informațiile referitoare la costurile de producție ale unei unități sunt necesare utilizatorilor de situații financiare (managerilor, conducătorilor), punându-le la dispoziție o bază pentru evaluarea activității desfășurate privind modul în care sunt utilizate resursele (materiale, umane, financiare), cât și de identificare a unor direcții strategice de acțiune în activitatea viitoare. Costul este un instrument important în gestiunea întreprinderii, prin prisma funcțiilor sale, și anume:

– Funcția de măsurare a cheltuielilor necesare realizării producției și a corelațiilor ce pot apărea între eforturi-costuri și efect-bunuri produse, prin această funcție costul își arata caracterul de important indicator economic calitativ;

– Funcția de cercetare-dezvoltare a costului constă în aceea că tehnologiile și noile produse apar ca efect al cheltuielilor de cercetare, cu cât raportul dintre tehnologiile noi și costuri este mai mare, cu atât funcția respectivă se manifestă mai pregnant;

– Funcția de producție a costurilor se referă la faptul că acestea joacă un rol important în realizarea conceptelor constructive și tehnologice pe baza inovărilor și investițiilor;

– Funcția de personal presupune compararea costurilor cu pregătirea, perfecționarea și cu motivația în muncă, pe de o parte, cu sporire productivității muncii și ridicarea calității bunurilor, pe de altă parte;

– Funcția comercială evidențiază efectul benefic al cheltuielilor făcute cu livrarea la timp a bunurilor asigurarea piețelor de desfacere;

– Funcția financiar-contabilă arată costurile necesare asigurării fondurilor bănești în mărimea și structura corespunzătoare unei acțiuni rentabile;

– Funcția de optimizare presupune asigurarea și determinarea costului cel mai mic ce revine unui nivel maxim al producției;

– Funcția de control și reglare este cea prin care se evidențiază modul de fundamentare a deciziilor de politică economică prin care se dirijează consumul de resurse. Costurile influențează procesul de elaborare o deciziilor economico-financiare prin intermediul mai multor relații între care cele mai semnificative sunt: relația costuri-prețuri, relația costuri-profit, relația costuri-eficiență economică și altele

2.2.1. Contabilitatea și analiza cheltuielilor de producție

Pentru a putea urmări modul cum s-au folosit factorii de producție de către unitate și pentru a se calcula corect costul producției și rezultatele financiare, contabilitatea trebuie să înregistreze cronologic și în totalitatea lor cheltuielile de exploatare (producție). Înregistrarea corectă a tuturor elementelor de cheltuieli de exploatare și calcularea cu precizie a costului produselor fabricate trebuie să aibă în vedere pe lângă clasificarea producției și a centrelor de cheltuieli care au ocazionat cheltuielile în cauză și diferitele tipuri de cheltuieli împreuna cu particularitățile pe care le prezintă acestea.

A) Din punct de vedere al naturii respectiv al conținutului economic, cheltuielile de producție se grupează în:

– Cheltuieli materiale reprezentate prin consumul de mijloace de producție

– Cheltuieli salariale reprezentate prin consumul de forță de muncă.

B) După componenta sau omogenitatea conținutului lor, cheltuielile se împart în:

– Cheltuieli simple cu conținut omogen fiind formate dintr-un singur element de cheltuială. În această categorie se cuprind cheltuieli cu salariile, cu consumul de materii prime, de materiale auxiliare, cu amortizarea, etc.

– Cheltuieli complexe cu conținut eterogen, acestea fiind formate din mai multe elemente de cheltuieli simple. În această categorie se cuprind cheltuielile de administrație și de conducere a întreprinderii, cheltuieli cu întreținerea și funcționarea utilajelor, cheltuielile generale ale fiecărei secții care formează cheltuielile indirecte de producție.

C) Din punct de vedere al importanței pe care o au în procesul de producție și al legăturii lor cu procesul tehnologic se împart în:

– Cheltuieli de bază sunt acele cheltuieli ocazionate în mod nemijlocit de desfășurarea procesului tehnologic de producție. În această categorie se includ: consumurile de materii prime, salariile de bază ale muncitorilor direct productivi, cheltuieli cu întreținerea și funcționarea utilajelor din secțiile principale de producție.

– Cheltuielile de regie sunt acele cheltuieli care nu au legătura directă cu procesul tehnologic fiind efectuate în scopul creării condițiilor normale de desfășurare a muncii. În această categorie sunt incluse cheltuielile cu energia, cu încălzitul, salariile personalului tehnic, de conducere, administrativ, cheltuieli cu întreținerea și repararea clădirilor, cheltuieli de birou.

D) După modul de repartizare și includere în costul obiectelor de calculație (produse, comenzi, faze, activități, funcții) care le-au determinat, cheltuielile de producție pot fi:

– Cheltuieli directe și anume acele cheltuieli care se identifica pe un anumit obiect de calculație (produse, servicii) chiar din momentul efectuărilor și drept urmare se includ direct în costul obiectelor respective. Aici se include: cheltuielile cu consumul de materii prime, energie și combustibil în scopuri tehnologice, salariile muncitorilor direct productivi calculate pentru munca de producție.

– Cheltuieli indirecte sunt acelea sunt acelea care privesc fie fabricarea mai multor produse, executarea mai multor lucrări, servicii sau comenzi în cadrul unui atelier, fie chiar întreprinderea în ansamblul ei. Astfel de cheltuieli nu pot fi incluse pe un anumit obiect de calculație (produs, lucrare) în momentul efectuării lor și ca atare nu se pot include direct în costul acestora ci indirect pe bază unor criterii stabilite după ce au fost colectate pe centrele de cheltuieli care le-au ocazionat. Din această categorie fac parte cheltuielile indirecte de producție, de administrație.

E) După comportamentul lor față de volumul fizic al producției se împart în

– Cheltuieli variabile respectiv acelea care își modifica nivelul odată cu modificarea volumului fizic al producției care le-a determinat, iar pe unitatea de produs rămân la același nivel. Avem: cheltuieli cu consumul de materii prime, combustibili în scopuri tehnologice, salariile de bază ale muncitorilor productivi calculate pentru munca prestată în producție, cheltuieli cu întreținerea și funcționarea utilajelor și mijloacelor de transport ale sectoarelor.

– Cheltuieli fixe sunt acelea care nu-și modifica nivelul lor total, rămânând fixe indiferent de modificarea volumului fix al producției. Aici avem: cheltuieli cu amortizarea imobilelor (salariile personalului de conducere tehnic, economic, administrativ, de birou, cele pentru întreținere și repararea birourilor, încălzit și iluminat).

F) Din punct de vedere al modului cum participa la crearea de noi valori, cheltuielile de producție se împart în

– Cheltuielile productive sunt acelea ce au drept urmare crearea de noi valori, în această categorie se includ toate cheltuielile determinate de desfășurarea normală a procesului de producție.

– Cheltuielile neproductive sunt acele cheltuieli care se datorează existenței unor lipsuri pe linia organizării și conducerii producției, motiv pentru care se numesc și cheltuieli ineficiente (ex.: pierderi din întreruperi, din rebuturi).

G) Din punct de vedere al scopului urmărit se pot clasifica după natura lor și după destinație. După natura lor se împart în:

Cheltuieli de exploatare

Financiare

Excepționale

Cheltuielile de exploatare reprezintă cheltuielile determinate de consumurile de materii prime, materiale auxiliare, combustibil, energie, apa, uzura obiectelor de inventar, cheltuieli cu personalul, asigurarea și protecția socială.

Cheltuielile financiare reprezintă pierderi din creanțe legate de participații, diferente de curs valutar nefavorabile, dobânzile aferente creditelor, etc.

Cheltuielile excepționale includ despăgubiri, amenzi, penalități, lipsuri de inventar, donații, subvenții acordate, etc.

După destinație cheltuielile se împart în:

– Cheltuieli directe

– Cheltuieli indirecte de producție (cheltuieli cu întreținerea și funcționarea utilajelor); cheltuieli de desfacere ce sunt determinate de vânzarea produselor fabricate cheltuieli generale de administrație ce sunt determinate de administrarea și conducerea unității patrimoniale în ansamblul ei.

Contabilitatea cheltuielilor se conduce cu clasa a 6 – a de conturi „Conturi de cheltuieli”, în cadrul căreia s-au nominalizat următoarele grupe de conturi:

· 60 „Cheltuieli privind stocurile”;

· 61 „Cheltuieli cu lucrările și serviciile executate de terți”;

· 62 „Cheltuieli cu alte servicii executate de terți”;

· 63 „Cheltuieli cu impozitele, taxele și vărsămintele asimilate”;

· 64 „Cheltuieli cu personalul”;

· 65 „Alte cheltuieli de exploatare”;

· 66 „Cheltuieli financiare”;

· 67 „Cheltuieli extraordinare”;

· 68 „Cheltuieli cu amortizările, provizioanele și ajustările pentru depreciere sau pierdere de valoare”;

· 69 „Cheltuieli cu impozitul pe profit și alte impozite”.

Cheltuieli cu materii prime, materiale și mărfuri

Materiile prime și materialele constituie baza materială a procesului de exploatarea agenților economici producători.

Pentru o evidențiere clară a cheltuielilor în structura costului, în contabilitate se utilizează mai multe conturi:

– Contul 601 – cheltuieli cu materiile prime

– Contul 602 – cheltuieli cu materialele consumabile

– Contul 603 – cheltuieli privind obiectele de inventar

– Contul 604 – cheltuieli privind materialele nestocate

– Contul 605 – cheltuieli privind energia și apa

– Contul 606 – cheltuieli cu animalele și păsările

– Contul 607 – cheltuieli privind mărfurile

– Contul 608 – cheltuieli privind ambalajele

Pentru a pune în evidență în mod distinct toată gama de cheltuieli consumabile, contul 602 dezvolta conturi sintetice de gradul II.

2.2.3. Influența costurilor de producție asupra rezultatelor economico-financiare

Veniturile unei societăți sunt reprezentate de sumele sau valorile încasate sau de încasat livrarea de bunuri, executarea de servicii, etc. Corelarea producției obținute cu cerințele pieței este o condiție de care depinde existenta unității patrimoniale. Prin vânzarea și încasarea valorii producției obținute, unitățile economice realizează venituri, din care în primul rând se acoperă cheltuielile efectuate și se obține profitul care ar trebui să asigure eficienta corespunzătoare pentru întreprindere.

Conform Regulamentului de aplicare a Legii contabilității, contabilitatea veniturilor evidențiază o serie de elemente, și anume:

– Contravaloarea produselor, lucrărilor și serviciilor facturate se constituie ca venit al perioadei de gestiune chiar din momentul facturării, indiferent dacă acestea se încasează în cursul aceluiași exercițiu sau în exercițiile viitoare;

– Valoarea producției finite sau în curs de execuție destinată activității investiționale a întreprinderii se constituie ca venit al perioadei;

Valoarea producției finite, semifabricatelor, mărfurilor și a producției nefinalizate se considera venit al perioadei de gestiune în care acestea au fost obținute luând în considerare creșterea sau descreșterea stocului la sfârșitul perioadei față de începutul perioadei.

În cadrul veniturilor sunt criterii de clasificare asemănătoare criteriilor de clasificare a cheltuielilor:

– Venituri din exploatare-cuprind venituri din vânzări de produse, mărfuri, prestări servicii, din producția stocată, din producția de imobilizări, din subvenții de exploatare, alte venituri de exploatare;

– Venituri financiare-cuprind venituri din titluri de plasament cedate, din diferențe de curs valutar, din dobânzi;

– Venituri excepționale –venituri excepționale din operații de gestiune și venituri excepționale din operații de capital

– Venituri din diminuarea sau anularea provizioanelor.

Conturile de venituri se soldează la sfârșitul exercițiului financiar și nu au conținut pentru a participa la alcătuirea bilanțului.

Evidenta contabilă a veniturilor se realizează cu ajutorul conturilor din clasa 7.

70. CIFRĂ DE AFACERI NETÃ

71. VARIAȚIA STOCURILOR

72. VENITURI DIN PRODUCȚIA DE IMOBILIZÃRI

75. ALTE VENITURI DIN EXPLOATARE

76. VENITURI FINANCIARE

77. VENITURI EXTRAORDINARE

78. VENITURI DIN PROVIZIOANE șI AJUSTÃRI PENTRU DEPRECIERE SAU PIERDERE DE VALOARE

Analiza costului unitar la hectar impune luarea în considerare a celor 2 mari grupe de cheltuieli directe și indirecte, volumul și structura acestora. Cheltuielile directe sunt determinate de:

– Cheltuieli cu sămânța, condiționate de cantitatea de sămânță aplicată în funcție de soi și hibrizi și prețul de aprovizionare al seminței selecționate și testate; cheltuielile cu îngrășăminte chimice și cu pesticidele, determinate de dozele recomandate conform tehnologiei de cultură și prețurile de achiziție; cheltuielile de aprovizionare;

– Cheltuielile cu forța de muncă, incluzând: salariile și sporurile aferente, contribuția la asigurările sociale și contribuția la crearea fondului de șomaj.

Cheltuielile indirecte includ în componența lor: cheltuielile generale și comune, dobânzile aferente creditelor bancare și impozitele, taxele, vărsămintele legale.

2.2.4. Analiza rezultatelor economico – financiare

Activitatea economică a unităților agricole este exprimată din punct de vedere financiar prin cheltuieli efectuate și venituri obținute într-o perioadă de timp. Pentru că activitatea unității economice să fie vizibilă, să existe și să poată evita falimentul veniturile obținute trebuie să depășească cheltuielile totale efectuate și să rămână și un profit, obiectiv ce este urmărit de orice unitate economică. Profitul poate fi obținut ca indicator sintetic de apreciere a oricărei activități de producție, ca un instrument de control asupra felului cum se utilizează mijloacele materiale și bănești aflate la dispoziția unităților. Prin profit, se asigura formarea fondurilor proprii destinate producțiilor și investițiilor din unități și se asigura și restituirea către diverși creditori a fondurilor primite.

. Rezultatele economice, la modul general, reprezintă efecte utile obținute în urma combinării și utilizării factorilor de producție, concretizate în bunuri economico-materiale și servicii. Rezultatele economice se măsoară în unități fizice (m, bucăți, kg) în unități natural-convenționale (cai putere, kWh) și în unități monetare (lei, euro, dolar). Conform doctrinei contabile occidentale, noțiunea de, rezultat” are două accepțiuni:

A) cifră de afaceri, respectiv veniturile brute rezultate din producerea și comercializarea produselor, lucrărilor și a serviciilor la terți;

B) profit brut rezultat din scăderea din cifra de afaceri obținută a costurilor aferente produselor, lucrărilor și a serviciilor vândute. Rentabilitatea poate fi definită ca fiind capacitatea unei întreprinderi de a obține profit prin utilizarea factorilor de producție și a capitalurilor, indiferent de proveniența acestora.

Pentru exprimarea rentabilității se utilizează doi indicatori: profitul și ratele de rentabilitate. Mărimea absolută a rentabilității este reflectată de profit, iar gradul în care capitalul sau utilizarea resurselor întreprinderii aduc profit este reflectat de rață rentabilității. Profitul reprezintă excedentul de venit obținut prin vânzarea bunurilor realizate de un agent economic peste costul acestora. Profitul este considerat expresia sintetică a eficienței activității oricărei unități economice, mărimea sa fiind determinată de nivelul veniturilor și al costurilor.

Prețul constituie rezultatul confruntării intereselor economice ale purtătorilor cererii și ofertei fiind influențat și de condițiile de producție și de felul pieței. Deși piața este cea care impune prețul, orice producător stabilește un anumit nivel de preț pe baza costurilor de producție și a profitului scontat a se obține. Costul complet, care mai este numit și preț de revenire, include costul de achiziție, consumurile încorporabile materiale, costurile de prelucrare și cheltuielile de desfacere (comercializare). În cazul unei piețe neconcurențiale, producătorul își fixează prețul de vânzare în funcție de prețul de revenire (costul complet), fiind convins că va obține profitul pe care-l dorește. Relația dintre prețuri și costuri are un caracter complex și prezintă anumite particularități în funcție de caracterul economiei. În țările cu economie planificată, s-a acordat prioritate costurilor în raport cu prețurile, prețurile stabilindu-se pe baza costurilor, la care s-au însumat în mod mecanic diferite elemente de venit net (beneficii, impozit pe circulația mărfurilor, adaos comercial) în mărimi prestabilite prin acte normative în vigoare, iar prețurile rezultate, în general unice pe economie, s-au menținut neschimbate vreme îndelungată

2.2.5. Particularități privind calculația costurilor în agricultură

Calculația costurilor poate fi denumită ca un ansamblu de operațiuni matematice folosite în conformitate cu prevederile metodologice, pentru determinarea costului unitar al unui produs sau al unui serviciu. Metodele de calculație au cunoscut o permanentă evoluție generată de problemele noi la care a trebuit să răspundă calculația costurilor. Decizia privind modul de organizare a calculației și adoptarea unei metode de calculație a costurilor presupune o analiză a principalilor factori care determină organizarea calculației costurilor.

Societățile comerciale agricole pe acțiuni și societățile agricole de tip asociativ calculează costurile producției agricole în cursul unui exercițiu financiar. Din punct de vedere organizatoric, activitatea acestor unități se desfășoară în cadrul fermelor de producție și a sectoarelor de deservire Delimitarea activității pe ferme de producție și sectoare de deservire facilitează stabilirea responsabilităților în consumul resurselor și în calculul costurilor la nivelul fiecărei subunități.

Când activitatea este delimitata pe ferme, evidența contabilă se poate organiza astfel:

– La nivelul unității este organizată contabilitatea pe ferme;

– La nivelul fermei este organizată evidenta operativă și se urmărește execuția bugetului de venituri și cheltuieli; fiecare element de cheltuieli este defalcat pe culturi, animale ai activități auxiliare și de prelucrare.

În procesul de producție din agricultură, modul de organizare a sistemului de evidenta privind consumurile de resurse își pune amprenta asupra calculației costului producției agricole

Decalajul de timp, relativ îndelungat, care există între cheltuielile efectuate și producția obținută, neritmicitatea sub aspect cantitativ a producției obținute, cheltuielile ocazionate de procesul de administrare și conducere a fermelor și unității agricole ce au loc ulterior obținerii producției constituie criterii care trebuie luate în considerare la stabilirea momentului la care se poate efectua calculația costului unitar.

O primă particularitate a calculației costurilor din agricultură se referă la termenul când se poate efectua calculația. Este dificil de stabilit costul de producție la intervale scurte de timp datorită neconcordantei când are loc consumul de resurse și când se obține producția. Această neconcordanță este diferențiata și în funcție de profilul ramurilor din agricultură cât și al activităților din cadrul acestor ramuri. În sectorul vegetal, acesta neconcordanta este vizibilă și influențează și producția animalieră deoarece asigura necesarul de furaje pentru creșterea și întreținerea animalelor. În sectorul zootehnic, neconcordanta este diferențiata în funcție de speciile și categoriile de animale. Un exemplu este la animalele pentru îngrășare unde consumul de hrană pe kg spor de greutate este diferențiat în prima perioadă, față de ultima perioadă.

Transferul de produse intre fermele vegetale și zootehnice, dar și autoconsumul în cadrul aceleiași subunități este o altă particularitate cu implicații asupra calculației costului unitar al producției. Întrucât în timpul anului, costul de producție calculat de către ferme și sectoare auxiliare nu este un cost definitiv, includerea în costul obiectelor de calculație a consumului de produse din producția proprie sau a prestațiilor sectoarelor auxiliare se poate efectua la nivelul costurilor prestabilite.La finele anului, când se calculează definitiv costul de producție, se impune ca aceste consumuri interne să fie cuprinse la nivel efectiv.

O altă particularitate a costului de producție din agricultură cu implicații asupra calculației costului unitar al producției agricole, o constituie obținerea de la unele culturi sau categorii de animale atât a produselor principale, cât și a celor secundare. Aceasta delimitate a producției în producție principală și secundară impune alegerea procedeului de calculație și evaluarea produselor principale asimilate produselor secundare.

În general, lucrările de calculație a costului de producție se succed în următoarea ordine:

Centralizarea tuturor cheltuielilor de producție efectuate și a producției obținute

Se repartizează cheltuielile indirecte pe fiecare obiect de calculație

Se stabilește consumul intern și alte elemente de cheltuieli pe obiecte de calculație

Se calculează costul unitar al producției.

În procesul de centralizare a cheltuielilor de producție și a producției obținute se efectuează gruparea datelor din evidenta operativă a fermei și se întocmește o recapitulație a cheltuielilor de producție și a producției obținute. Aceasta recapitulație constituie punctul de plecare în calculația costului unitar al producției.

Repartizarea cheltuielilor indirecte pe obiecte de calculație este o etapă complexă și presupune repartizarea atât a cheltuielilor decontate fermei de către sectoarele auxiliare, cât și a cheltuielilor indirecte efectuate de fermă. În cadrul acestei etape se efectuează:

Repartizarea cheltuielilor cu tractoarele și mașinile agricole

Repartizarea cheltuielilor cu autocombinele

Repartizarea cheltuielilor cu irigațiile

Repartizarea cheltuielilor cu îngrășămintele naturale aplicate în câmp

Repartizarea cheltuielilor comune ale fermei.

Stabilirea consumurilor interne și a altor elemente de cheltuieli pe obiecte de calculație este tot o etapă complexă în calculația costului unitar al producției.Pe lângă cheltuielile directe și cu caracter comun mai sunt evidențiate și elemente de cheltuieli generate de consumul intern, de producția neterminată.. Aceste elemente se referă la producția proprie consumată, cheltuielile efectuate într-o perioadă anterioară de gestiune, valoarea animalelor tinere și la îngrășat, respectiv:

– Produsele din producția proprie a fermei, consumate în aceeași perioadă de gestiune se referă la furaje, semințe, lapte consumat de vitei. Includerea în costurile producției

a produselor finite ce au fost consumate intern nu ridica probleme de identificare pe obiecte de calculație deoarece sunt evidențiate în înregistrările fermei.

– Cheltuielile efectuate într-o perioadă anterioară de gestiune sunt formate din producția neterminată și cota de cheltuieli anticipate.

– Valoarea intrării animalelor tinere și la îngrășat Animalele tinere și la îngrășat se cântăresc și costul producției se determina pe kg/spor și kg/greutate vie, și își găsește corespondent în cheltuielile directe și indirecte care corespund perioadei de gestiune și categoriei de animale.

Calcului costului unitar al producției obținute reprezintă etapa finală a calculației costului de producție.

În funcție de particularitățile producției obținute, calculul costului de producție se realizează prin procedee diferențiate. În unitățile agricole pentru calculul costului de producție se folosește procedeul diviziunii simple, procedeul valorii rămase și destul de rar procedeul indicilor de echivalentă (în general la culturi de furaj).

CAPITOLUL III CONTABILITATEA COSTURILOR DE PRODUCȚIE LA S.C.AGRIBAN SRL –GARA BERHECI

3.1. Contabilitatea și analiza indicatorilor tehnici

3.1.1. Suprafața cultivată la SC Agriban SRL

Structura suprafețelor cultivate la S.C. AGRIBAN SRL –GARA BERHECI și ponderea acestora este prezentată în tabelul 3.1. Și figura 3.1.

SC Agriban SRL a avut în exploatare în anul 2011 o suprafață de teren arabil de 1210 ha, în 2012 suprafața de 1171 ha și în anul 2013 suprafața de 1014 ha. Aceste suprafețe de teren se afla în extravilanul localităților Ghidigeni și Priponești și aparțin locuitorilor acestor comune, fiind date în arenda la SC Agriban SRL.Situația este variabilă de la an la an datorită aderării sau retragerii de arendatori, în cazul de fată în perioada analizată suprafața aflată în exploatarea societății s-a diminuat anual, datorită retragerii unora dintre arendatori și migrarea către alte societăți. În fiecare an, societatea a cultivat în proporție de 100% suprafețele planificate asigurându-și o rotație eficientă a culturilor și evitând dezechilibrarea compoziției solului.

Acest aspect este prezentat în figură următoare:

Figura 3.1. Suprafața cultivată în perioada 2011-2013 la SC AGRIBAN SRL

Structura suprafețelor cultivate la SC Agriban SRL

Structura culturilor la SC Agriban SRL este dominată de producția de cereale. Din datele raportate prin Darea de seamă Statistica AGR 2A rezultă că suprafețele agricole ocupate de acestea reprezintă circa 66% din suprafața cultivată anual. În anul 2011, grâul și porumbul – culturi tradiționale pentru agricultorul român – dețin procente semnificative, respectiv 78% din suprafața totală cultivata, în anul 2012, 88% din suprafața cultivat și 63% din suprafața cultivată în anul 2013. Ponderea mare a suprafețelor cultivate cu cereale este specifică unei agriculturi extensive, cum este de fapt, întreaga agricultura românească.

Acest aspect este prezentat și în figura 3.2.

Figura 3.2. Structura suprafețelor cultivate în perioada 2011-2013

Dinamica suprafețelor cultivate la SC Agriban SRL

Analizând datele din tabelul 3.3. Rezultă că la cultura grâu, suprafața cultivată s-a menținut aproape constantă în anul 2012 față de 2011, iar în anul 2013 a scăzut față de 2011 cu 142 ha, cu un procent de 68,92% din suprafața anului 2011.

Cultura porumbului a cunoscut o creștere ușoară în anul 2012 față de 2011, de 37 ha, respectiv 107,48% față de 2011, în anul 2013 suprafața s-a diminuat considerabil cu 154 ha, pe fondul diminuării suprafeței totale, și cu un procent de 67,98% față de 2011

Floarea soarelui s-a cultivat în anul 2012 pe o suprafață mai mică față de 2011, respectiv pe 184 ha cu un procent de 67,64% din suprafața anului 2011, iar în anul 2013 s-a mărit suprafața cultivată cu un procent de 136,76% față de 2011, respectiv pe 372 ha.

Acest aspect este prezentat și în figura următoare:

Figura 3.3 Dinamica suprafețelor cultivate

3.1.2. Producția medie la hectar și producția totală

Structura producției medii și totale în perioada 2011-2013

Producțiile medii realizate pe unitatea de suprafața în anii 2011,2012,2013 au fost determinate de soiurile și hibrizii utilizați la fiecare cultură, de tehnologia aplicată, de calitatea lucrărilor mecanice efectuate și nu în ultimul rând de condițiile pedo-climatice. Anii agricoli 2011,2012,2013 au fost marcați de lipsa precipitațiilor de iarnă, iar anul 2012 a fost afectat și de secetă pedologică persistenta în timp, fapt ce a condus la diminuarea drastică a producțiilor agricole la fiecare cultură. Producția medie a anilor 2011,2012, și 2013 a fost sub nivelul potențial al arealului Ghidigeni și Priponești.

Conform Darii de seamă statistica AGR 2 B la grâu producția media a anului 2011 a fost de 2916 kg/ha, în 2012 -2538 kg/ha iar în anul 2013 producția a fost de 2942 kg/ha.

La cultura porumbului producția cea mai slabă s-a înregistrat în anul 2012, de doar 441 kg/ha. În anul 2011 s-a înregistrat o producție de 3272 kg/ha iar în anul 2013 producția a fost de 4970 kg/ha.

Acest aspect este prezentat și în figura următoare:

Figura 3.4. Structura producției medii și totale în perioada 2011-2013

Dinamica producției medii în perioada 2011 – 2013

Producțiile medii ale anului 2012 au fost mult sub nivelul producțiilor din 2011 datorită secetei excesive prelungită din primăvară și vara anului 2012. Cultura cea mai slab productiva în anul 2012 a fost porumbul, realizându-se o producție de numai 441 kg, în procent de doar 13,47%din producția anului 2011. Floarea soarelui s-a realizat într-un procent de 33,72%, cea mai productivă cultura fiind grâul, cu un procent de 87,03%din producția anului 2011. Producția la grâu a fost mai bună deoarece la instalarea fenomenului de secetă pedologică și atmosferică persistenta în timp, grâul era într-a faza de dezvoltare avansată și a fost mai puțin afectat. În anul 2013 producțiile medii au depășit producțiile anului 2011 în procente de 100,89% la grâu, 151,89% la porumb și 127,89% la floarea soarelui.

Acest aspect este prezentat și în figură următoare:

Figura 3.5 Dinamica producției medii în perioada 2011-2013

Dinamica producției totale în anii 2011-2013

Producția totală obținută a fost condiționată de randamentul realizat pe unitatea de suprafață și de suprafața cultivată. Toate culturile din anul 2012 au avut producții totale inferioare anului 2011 datorită secetei, iar în anul 2013 o creștere semnificativă a avut producția la cultura de floarea soarelui, cu un procent de 174,88% față de 2011, la porumb a crescut cu 103.24% față de 2011 și la grâu a înregistrat un procent de 69,54% din producția anului 2011.

Acest aspect este prezentat în figură următoare:

Figura 3.6 Dinamica producției totale în perioada 2011-2013

Dinamica producției marfă în perioada 2011 – 2013

Măsura în care agricultura românească evoluează de la economia tradițională la economia de piață se poate aprecia prin modul în care producția acestor culturi se valorifică, respectiv prin dinamica cantităților de grâu sau porumb care se consumă prin cumpărare de la producător.

Producția de porumb și floarea soarelui a fost valorificata integral, pe piața în timp ce producția la grâu a cunoscut anumite excepții. Din producția totală de 1333 to producție marfa în anul 2011, cantitatea de 605 to a fost atribuită arendatorilor din societate, asigurând fiecăruia o rentă în natura de 500 kg de grâu/ha. Așadar, doar 728 tone grâu au fost valorificate în anul 2011 pe piață, iar 605 to a fost considerată venituri din arenda conform prevederilor codului fiscal.

În anul 2012 producția marfa la grâu a fost de 1193 tone în procent de 89,49% față de 2011. Cantitatea de 585 tone a fost atribuită arendatorilor societății asigurându-se o cantitate de 500 kg/ha iar producție marfa vândută pe piață a fost de 608. Porumbul și floarea soarelui s-au valorificat pe piața în totalitate în anul 2012.

În anul 2013, producția marfa la grâu a fost de 927 tone, în procent de 69,54%față de 2011: din totalul de 927 tone, cantitatea de 608 tone a fost distribuită arendatorilor, asigurându-se o rentă de 600 kg grâu/ha și 319 to au fost valorificate efectiv pe piață. Producțiile de floarea soarelui și porumb s-au valorificat în totalitate.

Acest aspect este prezentat în figură următoare:

Figura 3.7 Dinamica producției marfa în perioada 2011-2013

Dinamica prețului de livrare în perioada 2011-2013

În România nu se poate discuta despre o piață locală de cereale. Nivelul prețurilor din România se aliniază întotdeauna unui trend mondial iar traderii nu fac decât să transmită în piața locală prețurile internaționale În formarea prețului sunt mulți factori care intervin: nivelul de producție din țara noastră, din Europa, din bazinul Mării Negre și, în final, de balanța grâului la nivel global. Tot la această categorie intră și influențele prețurilor la celelalte produse agricole, pentru că în final există o corelare chiar directă între evoluția prețului grâului cu cel al porumbului atât timp cât parte din producția de grâu se adresează aceleiași piețe, și anume celei de consum furajer.

În anul 2012, societatea a vândut producțiile obținute cu prețuri relative ridicate față de 2011. Creșterea prețurilor s-a datorat în primul rând producțiilor mici obținute la unitatea de suprafață și cererii mari de produse de pe piață. Astfel; prețul graului a crescut cu 143,57% față de 2011, prețul porumbului a crescut cu 138,10%, iar floarea soarelui a avut o creștere de 177,56%.

În anul 2013 s-au obținut producții mai mari, oferta de produse a fost mai mare pe piață și a avut drept rezultat scăderea prețurilor, chiar sub nivelul anului 2011. Prețul graului a înregistrat un procent de 89% din prețul anului 2011, porumbul- 65,66%din prețul anului 2011, iar floarea soarelui un procent de 88,53% din prețul anului 2012.

Acest aspect este prezentat și în figura următoare:

Figura 3.8 Dinamica prețului de livrare în perioada 2011-2013

3.2. Contabilitatea și analiza costurilor de producție la SC Agriban SRL

3.2.1. Contabilitatea cheltuielilor de producție la SC Agriban SRL

Desfășurarea oricărui proces de producție din agricultură antrenează cheltuieli de producție. Natura și mărimea acestor cheltuieli precum și sursele de acoperire a lor influențează rezultatele finale ale societății. Principalul factor care influențează rentabilitatea la SC Agriban SRL este mărimea cheltuielilor de producție.

Costul la unitatea de suprafață a fost înregistrat și realizat pe elemente de cheltuieli la fiecare cultură în parte, fiind redat în detaliu în tabelele următoare.

Cheltuieli de producție la cultura porumb boabe

Pentru realizarea culturii de porumb, sumele cheltuite au fost determinate de suprafața cultivate și de costul pe fiecare hectar de porumb cultivat. Cheltuielile planificate s-au realizat în proporție de cca 97% în perioada 2011-2013.

În ceea ce privește structura cheltuielilor de producție la cultura porumbului, ponderea cea mai mare o au cheltuielile directe.

Acest aspect este prezentat în figură următoare:

Figura 3.9 Cheltuieli de producție la cultura porumb boabe în perioada 2011-2013

Structura cheltuielilor de producție la cultura Porumb boabe

Analizând datele din tabelul 3.10 se observa că ponderea cea mai mare în totalul cheltuielilor de producție o au cheltuielie materiale, de 59,65% în anul 2011,59,57% în anul 2012 și de 60,98% în anul 2013, urmate de cheltuielile mecanice cu o pondere de 29,85% în anul 2011,29,38% în anul 2012 și în anul 2013 o pondere de 28,33% în totalul cheltuielilor de producție.Se constată că cheltuielile au o valoarea aproximativ constantă, datorită stabilității prețului la inputurile achiziționate.

Structura cheltuielilor de producție pe fiecare an și element de cheltuială este redată în tabelele 3.11,3.12 și 3.13

Structura cheltuielilor de producție la cultura porumb boabe în anul 2011

Din analiza cheltuielilor de producție pe anul 2011, reiese că ponderea reprezintă cheltuielile materiale. Producția neterminată reprezintă cheltuielile cu pregătirea ogorului din toamnă și îngrășămintele chimice complexe aplicate sub brazdă.

Structura cheltuielilor de producție la cultura porumb boabe în anul 2012

Structura cheltuielilor de producție la cultura porumb boabe în anul 2013

Cheltuieli de producție la cultura grâu boabe

Cheltuielile de producție la cultura grâu au fost influențate de suprafața totală și de costul pe un hectar. Esențial într-o unitate agricolă de producție este să se obțină producții cât mai mari la un cost de producție cât mai redus, așa încât unitatea să înregistreze profituri cât mai mari. Analizând datele din tabelul 3.14 se constată că cheltuielile de producție s-au realizat între anii 2011-2013 în procente cuprinse între 96 %și 99%’

Structura cheltuielilor de producție la cultura grâu boabe

Cheltuielile de producție la cultura de grâu s-au menținut în proporții apropiate între anii 2011-2013, acesta fiind și consecință a faptului că prețurile de achiziție la inputuri nu au înregistrat creșteri semnificativă. În total cheltuieli directe, ponderea este deținută de cheltuielile materiale, urmate de lucrările mecanice.

Cheltuielile efectuate la cultura grâu pe unitatea de suprafața în 2011,2012 și 2013 sunt prezentate în tabelele 3.16,3.17 și 3.18

Structura cheltuielilor de producție la cultura grâu boabe 2011

Structura cheltuielilor de producție la cultura grâu boabe 2012

Structura cheltuielilor de producție la cultura grâu boabe 2013

Cheltuieli de producție la cultura floarea soarelui

Cheltuielile de producție la cultura de floarea soarelui între anii 2011-2013 s-au realizat în proporție de 97-98%.

Structura cheltuielilor de producție la cultura floarea soarelui

Structura cheltuielilor de producție la floarea soarelui prezintă următoarele aspecte: cheltuielile materiale dețin o pondere de 52%, cheltuielile mecanice 37 % și cheltuielile cu forța de muncă 5%.

Structura cheltuielilor de producție pe fiecare an este redată în tabelele 3.21,3.22 și 3.23.

Structura cheltuielilor de producție la cultura floarea soarelui 2011

Structura cheltuielilor de producție la cultura floarea soarelui 2012

Structura cheltuielilor de producție la cultura floarea soarelui 2013

3.2.2. Contabilitatea și analiza costurilor de producție la SE Agriban SRL

Dinamica costurilor de producție în anii 2011-2013 la SC Agriban SRL

Analizând datele din tabelul 3.25 reiese că veniturile realizate au înregistrat în anul 2012 o creștere la vânzarea producției de grâu, cu 124,24% față de 2011, iar la cultura de porumb și floarea –soarelui au scăzut cu 80% și 60%În anul 2013 doar cultura de floarea soarelui a avut o creștere de venituri față de 2011 în proporție de 154,83%, iar la cultura de grâu a fost de 61,89%din valoarea anului 2011 și la porumb a fost de 67,79% față de 2011.

Figura 3.25

Dinamica rezultatelor economico-financiare în perioada 2011-2013 la SC Agriban SRL

 Analiza cheltuieli/venituri arată că, dacă nu sunt recolte foarte mari, profitul obținut de un fermier care lucrează cultură mare, fie floarea soarelui, porumb sau grâu este foarte mic. Dacă nu ar fi subvenția oferită de Uniunea Europeană pentru a acoperi pierderile de producție produse de factorii climaterici, nu ar fi rentabil cultivarea pământului.

Din analiza datelor din tabelul 3.26 reiese că fiecare cultură a înregistrat pierderi datorită producției slabe realizate la unitatea de suprafață. Astfel, în anul 2011, toate culturile au înregistrat profit, după cum urmează: la cultura grâu un profit brut în valoare de 62971 lei, la porumb un profit brut în valoarea de 175007 lei, iar la cultura de floarea soarelui un profit brut în valoare de 92932 lei.

În anul 2012, cultura grâu a înregistrat profit în valoare de 216195 lei, cultura de porumb a înregistrat pierderi în valoare de 749959 lei, iar cultura de floarea soarelui a înregistrat pierderi în valoare de 97344 lei. Deși prețul de livrare a fost foarte bun, chiar istoric, la cultura de floarea soarelui pierderile s-au înregistrat datorită producției foarte mici realizate la hectar.

În anul 2013, grâul a înregistrat pierderi în valoare de 33345 lei, porumbul a înregistrat profit în valoare de 10355 lei și floarea soarelui a înregistrat profit în valoare de 161226 lei. Deși producțiile obținute au fost satisfăcătoare, profitul obținut a fost mic datorită scăderii prețului de livrare.

Acest aspect este prezentat și în figură următoare:

Figura 3.26 Dinamica rezultatelor economic-financiare în perioada 2011-2013

CAPITOLUL 4 CONCLUZII ȘI PROPUNERI

4.1. Concluzii

Din analiza efectuată s-au desprins următoarele concluzii:

– SC AGRIBAN SRL își desfășoară activitatea pe piața agricolă de cultivare a cerealelor din anul 1996, fiind un agent economic important pentru comună Gohor și reprezentativ pentru județul Galați.

– Analiza structurii suprafețelor cultivate intre 20111-2013 indica o creștere a suprafeței de grâu și porumb în anul 2012 și o creștere a suprafeței de floarea soarelui în 2013, și o scădere a suprafeței totale anual, astfel în an ul 2012 a scăzut cu 39 ha și în anul 2013 cu 196 ha.

– Analiza producțiilor medii la ha indica o oarecare stabilitate a producțiilor în perioada 2011-2013 la cultura grâu, în timp ce culturile de porumb și floarea soarelui au avut scăderi considerabile de producție în anul 2012, datorită secetei prelungite. Reiese din acesta analiză că au fost mai stabile în producții culturile de toamnă comparativ cu porumbul și floarea soarelui (culturi de primăvară) pentru că au fost afectate mai mult de secetă din anul 2012.

– În anul 2012 prețul de livrare la floarea soarelui a cunoscut o creștere semnificativă, pe seama diminuării producției, iar în anul 2013, s-a redus cu 12%față de 2011. Prețurile de livrare a cerealelor pe piața agricolă sunt determinate în fiecare an în primul rând de producția ce se obține. Prețurile cresc invers proporțional cu producția obținută.

– Contabilitatea la SC AGRIBAN SRL asigură înregistrarea cronologică și sistematică a documentelor, prelucrarea și păstrarea informațiilor referitoare la situația patrimoniului unității, a rezultatelor financiare obținute, atât pentru uz intern, dar și pentru relațiile cu clienții, cu instituțiile bancare și organele fiscal.

SC AGRIBAN SRL conduce contabilitatea în partida dublă, cu respectarea prevederilor Legii contabilității nr.82/1991 republicata și actualizata în 2014 și a Normelor Ministerului Finanțelor Publice, întocmește lunar rapoarte, iar la semestru și la sfârșitul anului întocmește bilanț contabil.

În contabilitate, înregistrările se efectuează cronologic și sistematic în conformitate cu planul de conturi actualizat și a normelor în vigoare.

Gestiunile sunt organizate la nivel central, dar și la nivel de ferma de producție și întocmește lunar balanță de verificare, care se confrunta cu evidentă sintetică a societății și cu evident analitica din ferme.

Contabilitatea veniturilor și a cheltuielilor este organizată pe feluri de venituri și cheltuieli, în funcție de natura lor.

Cunoașterea costului de producție la principalele culturi îi permite managerului să fundamenteze astfel utilizarea tuturor factorilor de producție, astfel încât să obțină o rentabilitate mai mare în raport cu concurenții săi.

4.2. Propuneri

Principalul factor care influențează rezultatele economice ale unității SC AGRIBAN SRL este nivelul producției obținute la unitatea de suprafață. Pentru a obține o rentabilitate crescută este necesar a acționa prin doi factori și anume: reducerea costurilor unitare și valorificarea superioară a producției.

Pentru reducerea costurilor se pot lua următoarele măsuri:

– Folosirea intensive a mijloacelor de producție de care dispune unitatea;

– Evitarea oricăror forme de risipă;

– Reducerea cheltuielilor administrative

– Îmbunătățirea calității lucrărilor efectuate și reducerea costului la mijloacele de producție;

Respectarea tuturor verigilor tehnologice, achiziția de hibrizi de mare productivitate și rezistenți la secetă și boli poate crește rentabilitatea culturilor de porumb și floarea soarelui.

Agricultura modernă demonstrează faptul că, diversificarea producției, astfel încât veniturile să poată fi încasate eșalonat în bugetul unității, asigură rentabilitatea și rezistența pe piață.

De aceea, propun lărgirea activității în sectorul zootehnic, precum și în sectorul horticol.

Având în vedere ultimele tendințe ale agriculturii modern și exigentele impuse de Uniunea Europeană, în prezent nu se mai poate vorbi doar de agricultură profitabilă, va trebui să devină și sustenabila.

Aceasta presupune și o trecere către o agricultură de tip organic. Ținând cont de dimensiune fermei și de resursele financiare, recomandarea este că pe viitor o parte a activității să fie orientată și spre agricultura ecologică.

BIBLIOGRAFIE

Bavita I., 2008 – Contabilitate în agricultură, Editura Contaplus

Brezuleanu S., 2004 -Managementul agricol – teorie și practică, Editura Performantica, Iași

Capron M., 1994 – Contabilitatea în perspective, Editura Humanitas, București

Chiran A., Gandu E., Banu A., Ciobotaru Elena-Adina, 2003- Marketing agroalimentar –teorie și practica, Editura Pim, Iași

Cojoc Doina., 1999 –Elemente de contabilitate Agricolă, Editura, Ion Ionescu de la Brad”, Iași

Cojoc Doina., Gabriela Ignat., 2003 – Contabilitate, caiet de lucrări practice., Editura, Ion Ionescu de la Brad”, Iași

Cojoc Doina., Gabriela Ignat., 2006 –Notiuni de contabilitate, Editura, Ion Ionescu de la Brad’’. Iași

Cojoc Doina., Gabriela Ignat, 2008 -Contabilitatea pentru ingineri. Editura Pim, Iași

Drăgan C.M., 2005-Noua contabilitate a agenților economici, Ediția a II-a, Editura Hercules

Lup A., 1997 –Economia și gestiunea exploatației agricole, Editura Europolis, Constantă

Munteanu V., 1999- Contabilitatea financiară a întreprinderii, vol.2, Editura Economică, București

Oancea Margareta., 2007 – Managementul, gestiunea economică și strategia unităților agricole, Editura Ceres, București

Pantea I.P., Pop A., 2002- Contabilitatea practica, Editura Intelcredo, Deva.

Pop Cecilia, 2004 – Managementul calității. Concepte, principia, tendințe. Tipografia Moldova, Iași

Possler L., Lambru Gh., Cucui N., 1999- Sistemul contabil al agenților economici-indrumar practic actualizat și completat, Ediția a IV a Editura fundației, Andrei Șaguna “, Constantă

Ristea M., 2001 – Opțiuni și metode contabile de întreprindere, Editura Tribuna Economică, București

www.academiacomerciala.ro –Cursuri Contabilitate Informatică și de gestiune

www.rasfoiesc.com- Contabilitatea operațiilor

BIBLIOGRAFIE

Bavita I., 2008 – Contabilitate în agricultură, Editura Contaplus

Brezuleanu S., 2004 -Managementul agricol – teorie și practică, Editura Performantica, Iași

Capron M., 1994 – Contabilitatea în perspective, Editura Humanitas, București

Chiran A., Gandu E., Banu A., Ciobotaru Elena-Adina, 2003- Marketing agroalimentar –teorie și practica, Editura Pim, Iași

Cojoc Doina., 1999 –Elemente de contabilitate Agricolă, Editura, Ion Ionescu de la Brad”, Iași

Cojoc Doina., Gabriela Ignat., 2003 – Contabilitate, caiet de lucrări practice., Editura, Ion Ionescu de la Brad”, Iași

Cojoc Doina., Gabriela Ignat., 2006 –Notiuni de contabilitate, Editura, Ion Ionescu de la Brad’’. Iași

Cojoc Doina., Gabriela Ignat, 2008 -Contabilitatea pentru ingineri. Editura Pim, Iași

Drăgan C.M., 2005-Noua contabilitate a agenților economici, Ediția a II-a, Editura Hercules

Lup A., 1997 –Economia și gestiunea exploatației agricole, Editura Europolis, Constantă

Munteanu V., 1999- Contabilitatea financiară a întreprinderii, vol.2, Editura Economică, București

Oancea Margareta., 2007 – Managementul, gestiunea economică și strategia unităților agricole, Editura Ceres, București

Pantea I.P., Pop A., 2002- Contabilitatea practica, Editura Intelcredo, Deva.

Pop Cecilia, 2004 – Managementul calității. Concepte, principia, tendințe. Tipografia Moldova, Iași

Possler L., Lambru Gh., Cucui N., 1999- Sistemul contabil al agenților economici-indrumar practic actualizat și completat, Ediția a IV a Editura fundației, Andrei Șaguna “, Constantă

Ristea M., 2001 – Opțiuni și metode contabile de întreprindere, Editura Tribuna Economică, București

www.academiacomerciala.ro –Cursuri Contabilitate Informatică și de gestiune

www.rasfoiesc.com- Contabilitatea operațiilor