Costul de Productie Si Rolul Acestora In Activitatea Economica

Costul poate fi definit ca fiind totalitatea cheltuielilor determinate de realizarea mărfurilor (produse sau servicii).Toate cheltuielile ocazionate de desfășurarea procesului de producție reprezintă costul de producție al unei unității de producție industrială. Această categorie este obținută în urma executării unui anumit volum de producție și pune în evidență gradul de eficiență a folosirii mijloacelor fixe.

Cu toate progresele înregistrate până în prezent în țara noastră și pe plan mondial,cercetarea costurilor de producție rămâne, totuși un domeniu supus dezbaterilor, în care apar concepte diferite, existând aproape atâtea variante, câți teoreticieni își aduc contribuția în materie de costuri.

În contextul contemporan al producerii și mișcării de idei ne reține atenția, în mod deosebit, constatarea unui proces de îmbogățire continuă a cunoștințelor despre costul de producție. Astfel, literatura de specialitate aduce un plus de interpretare costului de producție în sensul că pe lângă costurile care se încadrează în așa-zisă ,,tipologie a costurilor contabile”, se difinesc și alte tipuri de costuri, care prezintă un interes deosebit în procesul de luare a deciziilor.

Totodată, în timp ce rolul tradițional al contabilității costurilor, de înregistrare a informaților privind costul complet de producție pentru cunoașterea condițiilor interne de exploatare și pentru stabilirea prețurilor rămâne important, contabilitatea costurilor, pentru fundamentarea deciziilor și evaluarea performanților, a dobândint o importanță deosebită în ultima perioadă. Necunoașterea nivelului costului de producție poate atrage după sine luarea unor decizii eronate în procesul de producție.Aceasta presupune necesitatea adoptării unui sistem adecvat de calcul, prognozare, urmărire și control al costurilor.

Tehnologia de obținere a unui produs influiențează direct organizarea întreprinderii, costurile de producție, modul de valorificare a investițiilor și resurselor, modul de utilizare a forței de muncă, iar probleme ca reducerea consumurilor, creșterea rentabilității și productivității, trebuie să preucupe atât pe inginer cât și pe economist, mai ales în condițiile unei economii concurențiale.

Din punct de vedere al economistului, fluxurile tehnologice îi permit acestuia cunoașterea integrală a procesului tehnologic, cu evidențierea intrărilor pe fiecare fază, în scopul întocmirii bilanțurilor, a calculării costurilor și optimizării procesului de producție în ansamblu.

În ultimii 40 de ani s-a impus ,,ingineria valorii ’’ ca metodologie care permite optimizarea activității de proiectare, astfel încât produsul să aibă performanțe optime la un cost de producție rezonabil. Pe baza faptului că fiecare produs îndeplinește o serie de funcții capabile să satisfacă o anumită necesitate socială, ingineria valorii calculează și minimizează costul fiecărei funcții, costul produsului fiind suma costurilor de realizare a funcțiilor sale.Vechile metode de calcul stabileau costul produsului ca suma a costurilor părților sau subansamblelor ce îl compun.

Potrivit reglementărilor contabile armonizate cu Directiva a IV – a CEE și cu Standardele Internaționale de Contabilitate costul de producție este determinat prin adăugarea, la costul de achiziție al materiilor prime și consumabilelor utilizate, a costurilor înregistrate de întreprindere, care sunt direct atribuite producerii acelui bun.

Costul de producție mai poate cuprinde:

O pondere rezonabilă din costurile înregistrate de întreprindere care sunt numai indirect atribuite producerii acelui bun, dar numai în măsura în care ele se referă la perioada de producție;

În cazul activelor cu ciclu lung de producție, dobânda la capitalul împrumutat pentru finanțarea producerii acelui bun, în măsura în care acesta se acumulează în raport de perioada de producție.

Costurile și contabilitatea costurilor joacă un rol important în fiecare organizație, în procesul elaborării deciziilor. De fapt, în literatura americană rolul costurilor a fost descris ca un manager informațional.Ca urmare, principalele motive pentru care un întreprinzător trebuie să cunoască costurile pe care le presupune activitatea sa sunt: posibilitatea stabilirii unor prețuri corecte pentru produsele sale, ajuntându-l să estimeze profitul ce-l realizează pe fiecare produs; cunoașterea fiecărui cost implicat de afacerea pe care o conduce, a mărimii acestor costuri, putând lua decizii în cunoștința de cauză privind reducerea acestor; posibiliatea evaluării efectelor, măsurilor luate/preconizate de manager asupra costurilor; nevoia de informații relevante privind căile de creștere a eficienței firmei.

La nivelul întreprinderii costurile prezintă importanță deosebită din următoarele motive:

– reprezintă informații pentru calcularea indicatorilor economico-financiari ai organizației;

– stau la baza determinării nivelului producției și a prețului de vânzare;

– exprimă baza de referință pentru stabilirea conținutului contractelor de aprovizionare și desfacere;

– asigură informații privind indentificarea acțiunilor necesare eficientizării activității organizației;

– sunt elemente de informare pentru conducerea organizației și stau la baza fundamentării unor decizii privind evoluția organizației;

În condițiile concurenței specifice economiei de piață, întreprinzătorii pentru a obține profit cât mai mare, acționează în direcția reducerii costurilor de producție, calea cea mai sigură spre creșterea eficienței. Realizarea în bune condiții a acțiunii de reducere a costurilor de producție presupune o analiză aprofundată a activităților desfășurate de întreprindere, a structurii și dinamicii factorilor de producție utilizați de firmă.Calculul costului are o însemnătate capitală pentru tot ceea ce urmează să facă o firmă, acordândui-se o mare însemnătate atât în practică cât și în teorie.

Numai un calcul corect și corespunzător al costurilor poate ajuta întreprinderea să-și modeleze consumurile de resurse ținând cont de schimbările survenite în structura activităților, să se preocupe mai mult de calitatea produselor realizate și respectarea termenilor de livrare. Prin cheltuieli de producție se manifestă eforturile totale făcute de agentul economic (eforturi umane, financiare, material) pentru obținerea producței ce urmează a fi realizată de firmă.

Managementul unei întreprinderii este necesară o analiză cât mai exactă a costurilor aferente, deoarece costurile însoțesc orice activitate productivă, intră în prețul oricăriu produs pe care firma îl oferă consumatorului pe piață a produsului respectiv.

Costul de producție constă în totalitatea cheltuielilor efectuate și/sau care urmează să fie făcute, toate în exprimare bănească de către o întreprindere, pentru producerea și desfacerea de bunuri corporale și necorporale. Este deci vorba de evaluarea tuturor efectelor implicate în procesul economic determinat.

Din caracterizarea costului se desprind următoarele aspecte:

-costul reprezintă unitatea dintre conținutul consumului de factori și expresia sa bănească;

-aduce la același numitor toate consumurile de factori, eforturile făcute pentru producerea și desfacarea bunurilor devenind măsurabile;

-include toate cheltuielile fără de intreprindere pentru susținerea ofertei;

-se regăsește în prețul de vînzare al bunului ;

Costul de producție este sinonim cu costul de oportunitate (atît timp cât nu există control de monopol asupra resurselor).

Costul de producție reprezintă ansamblul cheltuielilor efectuate prin alocarea, utilizarea și consumul de factori de producție pentru producerea și vânzarea unui volum de bunuri economice.

Pe de o parte, costul este o forma monetară de exprimare a consumului de factori de producție (tot ce înseamnă cheltuială suportată de producător), iar pe de altă parte, costul exprimă forma monetară a unor factori de producție diferiți, ceea ce favorizează masurarea și compatibilitatea.

Există și consumuri aferente schimbului de bunuri care formează costurile de tranzacție, care reprezintă cheltuieli ce fac posibilă funcționarea pieței și sunt formate din comisioanele comercianților care asigură trecerea bunurilor de la producator la cumparator, precum și din comisioanele celor care intermediază contractele de vânzare-cumparare, cheltuieli determinate de monitorizarea executării contractelor, cheltuieli pentru informare legate de înlăturarea incertitudinii referitoare la realizarea tranzactiei (publicitate, prime de asigurare).

Remunerațiile cuvenite factorilor de producție pe care îi posedă firma și îi folosește în propria activitate sunt caracterizate printr-un termen specific.Prin opoziția cu “salariile explicite” plătite mâinii de lucru angajate din exterior, sau “dobânzi explicite”pentru capitalul împrumutat, și “dobânzile implicite” remunerează munca și capitalul furnizat de proprietar și nu de terți.

Însumarea veniturilor pentru participarea factorilor și nu repartiția ulterioară a veniturilor este în concordantă cu desfășurarea cronologică a procesului economic. Constituirea veniturilor, respective a capacității de cumparare de bunuri, are loc concomitent cu realizarea fizică a producției. În procesul de producție se conectează cauza, manifestată sub forma consumului și utilizării factorilor de producție, cu efectele concretizate în bunurile economice create. Tocmai aceasta legatură cauzală justifică veniturile și determină mărimea lor reflectată în costuri.

În sistemul conceptelor economice care se folosesc în țările cu economie de piață, costul de producție ocupă un loc deosebit de important, prin funcțiile pe care le indeplinește:

– costul de producție ca expresie a factorilor de producție consumați, component al prețului de vânzare al produselor, are rolul de a asigura, în urma vânzării mărfurilor, înlocuirea factorilor de producție consumați în vederea continuării producției la acelasi nivel.

– costul de producție constituie criteriul principal de fundamentare deciziilor privind asimilarea în fabricație a noilor produse.Numai prin estimare simultană cât mai exactă a cheltuililor de producție și a prețului de vinzare al mărfurilor se poate aprecia dacă veniturile obținute vor depăși cheltuielile și se va obține rata de rentabilitate acceptabilă.

– costul de producție este un indicator de referință a nivelului eficienței economice, fapt ce stimulează întreprinderile să întroducă progresul tehnic, să ridice calificarea lucrătorilor, să organizeze științific producția și munca sa gospodarească cu eficiența maximă factorii de producție.

– costul de producție constituie indicatorul essențial pentru stabilirea prețului oferit de vânzator în actul de negociere a mărfii cu agenții economici de partea cererii.

Cunoscând nivelul exact al cheltuielilor de producție, vânzatorul va ști exact intre ce limite poate să negocieze prețul de vânzare, astfel încât să-și recupereze aceste cheltuieli și să obțină și un profit. [28]

În fundamentarea ofertei se ține seama de funcțiile costului, acestea sunt:

1. Măsurarea cheltuielilor necesare obținerii producției și a corelațiilor ce pot apărea între eforturi – costuri și efecte – bunuri produse. Prin această funcție, costul își manifestă caracterul de importator economic calitativ.

2. Funcția de cercetare-dezvoltare a costului constă în aceea că noile tehnologii și noile produse apar ca efect al cheltuielilor de cercetare. Cu cât raportul dintre tehnologiile noi și costuri este mai mare, cu atât funcția respectivă se manifestă mai pregnant.

3. Funcția de producție – costurile joacă un rol important în realizarea concepției constructive și tehnologice, pe baza inovărilor și invențiilor.

4. Funcția de personal- presupune compararea costurilor cu pregatirea, perfecționarea, motivația în muncă pe de o parte, precum și cu sporirea productivității muncii și ridicarea calității bunurilor pe de altă parte.

5. Funcția comercială – evidențiază efectul benefic al cheltuielilor făcute cu livrarea la timp a bunurilor și asigurarea piețelor de desfacere.

6. Funcția financiar-contabilă – exprimă costurile necesare asigurării fondurilor bănești, în mărimea și structura corespunzătoare unei activități rentabile.

7. Funcția de optimizare – asigură și determină costul cel mai mic ce revine unui nivel maxim al producției.

8. Funcția de control și reglare – prin care se evidențiază modul de fundamentare al deciziilor de politică economică, prin care se dirijează consumul de resurse.

6.2 Clasificarea costurilor de producție.

Costul de producție este constituit din două elemente componente :

costul explicit

costul implicit

Costul explicit – exprimă acele cheltuieli necesare făcute cu procurarea factorilor de producție din afara întreprinderii și pe care aceasta le efectuează pentru fiecare ciclu de producție. Acest cost se mai numește și "cost de buzunar".

Costuri explicite sunt cheltuielile efectuate de întreprinzator cu factorii de producție cumpărați de la alți agenți economici, utilizați și consumați în procesul de producție și desfacere a bunurilor economice.Din punct de vedere contabil, acesta este costul de produție total, cheltuielile efectuate de către producător catre terțe persoană (inclusiv amortizarea capitalului fix, indiferent de proveniență).

Costul implicit – se referă la acele cheltuieli ale producției, care nu presupun plăți către terți, ele făcându-se pe baza resurselor proprii ale unității în cauză (amortizarea, munca proprietarului, dobânda la capitalul propriu etc.).

Costuri implicite reprezintă expresia bănească a consumurilor de resurse, proprietate a întreprinzatorului, sustrase altor întrebuințări și utilizate pentru obținerea producției respective.

Costul contabil cuprinde costul explicit și amortizarea (aceasta din urmă făcând parte din costul implicit).

Costurile de producție sunt afectate de tipul întreprinderii și de natura activității acestuia.Producție implică transformarea materiilor prime, materialelor, în produse finite, utilizând factorii de producție.

Costul de producție include toate cheltuielile generate în cursul desfășurării procesului de producție.

Cheltuielile pot fi clasificate diferit. Clasificarea cea mai frecvent utilizată încadrează cheltuielile de producție în una din următoarele trei categorii:

1.Cheltuieli directe privind materiile prime, denumite costuri materiale directe;

2.Cheltuieli directe privind forța de muncă, denumite costuri salariale directe;

3.Cheltuieli generale de producție, cheltuieli comune, regie de producție, denumite cheltuieli indirecte de producție;

Știința economică dispune de o tipologie a costurilor:

În funcție de procesul tehnologic, elementele de cost se grupează în:

-costuri de bază, tehnologice (materiile prime, salariile personalului productiv, amortizarea, combustibilul, energia,apa etc.).

– costurile de regie, de organizare și de conducere (salariile personalului de conducere și de administra ție, cheltuieli generale de birou). 

b. După gradul de omogenitate și complexitate a diferitelor elemente componente:

-costuri simplei – care pot fi urmărite pe elemente primare (materii prime, salarii plătite pentru un anumit produs).

-costuri complexe – care grupează mai multe costuri simple, fără ca acestea să devină

operaționale (ex.: reparațiicapitale).

În funcție de purtătorul de cost, de repartizarea și includerea acestora pe unitatea de produs:

-costuri directe – identificabile și măsurate în momentul efectuării lor pe fiecare unitate de produs; Cheltuielile directe sunt indispensabil legate de executarea unui produs sau lucrare și pot fi individualizate, din această grupă fac parte:cheltuielile cu materii prime și material directe, salariile directe, impozitul pe salarii plătit pe unitățile economice și CAS aferente.Aceste costuri sunt similar cu costurile variabile și reprezintă costuri care pot fi atribuite direct fiecărei unități de bun produse (materii prime, ambalaj,timpul de muncă necesar producerii unui bun.

-costuri indirecte – ocazionate de fabricarea întregii producții. Cheltuielile indirecte sunt cheltuielile ce se fac pentru mai multe produse sau secții, ele neputând fi individualizate, cum ar fi: reparații; întreținerea și amortizarea utilajelor, consumul de energie; combustibil; apa; salariile personalului administrative, cheltuielile de postă, telefon, corespondența etc. Cunoscute în practică sub denumirea de supracosturi și sunt în general costuri care nu sunt legate imediat de produse (marketing, distribuiție, costuri cu angajații auxiliarii producție: secretariat, contabilitate, financiar, administrație, cheltuieli cu clădirile : chirii, lumina, încălzire, facturi ca :telefon, internet).

În funcție de momentul consumului factorilor și de cel al efectuării cheltuielilor:

-costuri curente – aferente perioadei în care are loc producerea și desfacerea bunului. Cheltuielile curente sunt efectuate și se include în totalitatea lor în costul nefectiv al producției fabricate în perioada respectivă.

-costuri preliminare- care se efectuiază în viitor, dar care se prelimină asupra producției curente (concediile de odihnă). Cheltuielile preliminate sunt cheltuielile ce urmează a fi efectuate în perioadele viitoare, dar se înclude în costurile perioadei curente pentru a nu se încalca costul produselor cu sume numai în lunile în care se efectuează.

 -costuri anticipate- care nu aparțin perioadei în care se fac cheltuielile.Cheltuielile anticipate sunt efectuate în perioada curentă, dar privesc producția perioadelor viitoare în ale căror costuri se includ treptat pe masura ajungerii lor la scadență.

În funcție de omogenitatea și continutul cheltuielilor de producție la nivel de întreprindere, acestea se impart în:

-cheltuieli primare-cheltuielile primare sunt elementele de acelasi fel ale factorilor de producție procurați din afară, sau sume ce reprezintă remunerarea muncii vii: materii prime; salarii; combustibil; tehnologie etc.

-cheltuieli complexe- cheltuielile complexe reprezintă cheltuielile cu factorii de producție procurați din afara ca și din producția proprie obtinută din consumul unor elemente din afară: cheltuieli indirect; cheltuieli cu întreținerea și repararea utilajelor; cheltuieli generale ale secției și întreprinderii.

f. În funcție de volumul fizic al producției:

 -costuri variabile-cheltuielile variabile sunt acelea care, în funcție de creșterea sa descreșterea producției, îsi modifică volumul corespunzator și, în același sens, cu volumul fizic al producției; acestea cuprinde: cheltuielile cu materii prime; cheltuielile cu materialele de baza și auxiliare-salariile, combustibilii, energia etc.La aceste costuri valoarea depinde de volumul producției (materii prime,salarii, energie).

-costuri fixe-cheltuielile constant (fixe) sunt acelea care, față de modificările survenite în volumul fizic al producției , nu-și schimbă volumul sau și-l schimbă în proporții neînsemnate.Aci sunt încluse: cheltuielile generale ale secției, cheltuielile generale ale intreprinderii etc.Costurile fixe sunt acele costuri a căror variabile nu depinde de volumul producției (chirii, dobânzi,costuri cu securitatea).

g. După modul de satisfacere a cerințelor muncii de programare, evident și calculare a costului unitar al produselor:

-cheltuieli pe elemente primare- evidenta cheltuielilor de producție pe elemente primare se folosește în munca practică de analiză a dinamicii și structurii costurilor în vederea corelării diferitelor părți component ale programului economic al întreprinderii.În această categorie se include(materii prime și materiale; deseuri recuperabile; combustibil; energie și apa; amortismentul utilajului, salarii;CAS; impozit pe salarii; contribuții la fondul pentru tehnica noua; alte cheltuieli cu munca vie).

-cheltuieli pe articole de calculație- structura cheltuielilor de producție pe articole de calculație grupeaza cheltuielile, localizându-le pe produs, secții, activități etc.Prin această grupare se poate stabili gradul de participare a diferitelor secții și compartimente la formarea costurilor întregii producții, ca și cota parte din fiecare fel de cheltuieli ce revin pe unitate de produs. Aceasta categorie include:materii prime și materiale directe; deșeuri recuperabile; salarii directe și CAS; cheltuieli cu întreținerea și functionarea utilajului; cheltuieli generale ale întreprinderii; pierderi din rebuturi. [29]

În condițiile economiei de piață se folosesc mai multe categorii de costuri, în care se regăsesc, într-oformă sau alta, costul întregii producții sau costul pe unitatea de produs.

Există mai multe tipuri de costuri:

1. Costurile totale (Ct)- sunt formate din ansambluri de costuri ce corespund unui volum de producție dat. Exprimă consumurile de factori de producție în forma bănească, pentru un volum dat al producției.

2. Costuri fixe totale (Cf)-reprezintă volumul de cheltuieli independente de volumul producției, concretizat în amortizări, chirii, dobânzi,cheltuieli de întreținere etc.

Asemenea cheltuieli au loc indiferent de volumul producției, purtând numele de cost global fix. Costurile fixe reprezintă expresia bănească a consumurilor factorilor de producție care nu se modifică, pe termen scurt, atunci când se modifică volumul producției, acesta fiind independent de volumul producției.

3. Costurile variabile totale (Cv) –reprezintă volumul total al acelor cheltuieli a căror  volum se schimbă în funcție de cantitățile de  producție (Q).Unele dintre aceste costuri sunt, pe termen scurt, direct  proporționale cu producția fizică (ex.: salariile directe), altele au același  sens cu  producția,ambele putând crește sau

descrește.

Acest cost mai  poartă  numele de cost global variabil.

4.  Costul mediu total () – reprezintă raportul dintre costul total () și cantitatea totală de producție.

5.  Costul mediu fix (Cfm) -reprezintă raportul dintre costul global fix și cantitatea

obținută. Este variabil în raport cu cantitatea produsă.

 6. Costul mediu variabil (Cvm) –reprezintă raportul dintre costul global variabil și

producția fizică obținută.Exprimă costul variabil pe un bun (produs sau serviciu).

7. Costul marginal (Cmg)–reprezintă sporul de cheltuieli totale antrenat de obținerea unei cantități suplimentare de produs și/sau serviciu.

Dacă AQ = 0:

Dependența funcțională a costurilor față  de  producție se exprimă specific în orizonturile de timp scurte și în cele lungi.

Din punct de vedere al costului, timp scurt înseamnă intervalul în care un producător poate spori producția numai în limitele capacităților  de  producție existente.În această perioadă nu se poate schimba proporția dintre factorii de producție sau tipul detehnologie.

Volumul producției  poate fi doar ajustat prin modificarea cantității de muncă și/sau materii prime.Perioada lungă reprezintă timpul (orizontul) în care sunt posibile modificări în scara producției.Pe termen lung, evoluția costurilor este determinată de concentrarea producției.

6.3 Căi de reducere a costurilor.

Activitatea producătorului trebuie să se concentreze asupara urmatoarelor căi de reducere a costurilor:

– reducerea consumurilor de materii prime, material, combustibili și apa care se poate realize prin: normarea științifică a consumurilor specifice, ridicarea gradului de prelucrare a materiilor prime, prin ridicarea calității bunurilor și serviciilor obtinute; aplicarea unor tehnologii modern de fabricație; utilizarea unor mașini și utilaje performante tehnic și economic; recuperarea, recondiționarea și refolosirea deșeurilor și a altor material rezultate din producție și din consum etc.

– reducerea cheltuielilor salariale pe unitatea de produs, prin creșterea mai rapidă a productivității muncii față de dinamica salariului nominal.

– folosirea deplină a capacităților de producție și a spațiilor de producție.

– dimensionarea optimă a cheltuielilor de dezvoltare.În general, nu se justifică nici o invenție nouă care să ducă la sporirea producției, dacă exist rezerve de capacitate.

– dimensioanarea optimă a cheltuielilor cu reclamă.

– micșorarea cheltuielilor de desfacere. [28]

Eficiența combinării factorilor de producției depinde și de abilitatea întreprinzatorului.Acesta se concretizează în capacitatea de adaptare rapidă și eficiența la condițiile pieței, ca urmare a priceperii, pregătirii, iscusinței și dibaciei întreprinzatorului, depășind momentele dificile pe care le impune concurența.

Caracterul relativ limitat al factorilor de producție și scumpirea lor, în condițiile unor nevoi în continuă creștere și diversificare, din partea agenților economici găsirea celor mai eficiente modalități de combinare și utilizare a factorilor de producție.

În procesul concurenței pe piață, sunt eliminate anumiți agenți economici și rezistă numai aceia care reusesc să obțină bunuri și servicii cu un efort mai mic, sau cu același efort, dar de o calitate mai bună.

Modalitățile de combinare a factorilor de producție sunt expresia capacității întreprinzătorilor de a aplica cele mai noi cuceriri ale managementului și marketingului, de a adopta cele mai bune metode și practice de organizare și conducere a activității de producție, anticipând cerințele pieței.

Conținutul și scopul procesului de combinare a factorilor de producție: adoptarea celor mai bune metode și practice de organizare și conducere a activității de producție și desfacere de către agenții economici de partea ofertei. [29]

Schimbările în raportul cerere-ofertă datorate modificării condițiilor cererii și ofertei pot da naștere a două situății:

1. O creștere a cererii, în condițiile ofertei nemodificate, sau o reducere a ofertei în condițiile unei cereri stabile, determină creșterea prețului;

2. Reducerea cererii, la o oferta constantă, sau o creștere a ofertei, în condițiile cererii constant, determină reducerea prețului.

Aceste două situații constituie conținutul legii cererii și ofertei. Potrivit acestei legi: prețul de pe piață este determinat de mișcarea celor două forțe opuse, cererea și oferta; prețul de pe piață al oricarui bun tinde permanent spre un nivel de echilibru.La acest nivel, cantitatea oferită este egală cu cantitatea cerută. Echilibrul pieței este însă temporar, mentinându-se atât timp cât condițiile producției nu se modifică, nivelul costului ramanând constant.

Relațiile cerere-oferte-preț trebuie studiate din două puncte de vedere: prețurile pot fi cauza dar și efectul schimbărilor ce au loc în evoluția cererii sa/sau ofertei.

Nivelul și evoluția prețului sunt influențate:

1. Din partea cererii de urmatoarele elemente: utilitatea bunului adus pe piață, solvabilitatea cumpărătorului, costul cumpărării de pe altă piață a bunului respective.

2. Din partea ofertei de urmatoarele elemente: costul de producție respectiv; consumul de factori necesari producerii bunului oferit; prețurile bunului respectiv practicate pe alte piețe.

Prețul de piață al oricărui bun tinde permanent spre un nivel de echilibru.La acest nivel, cantitatea oferită este egală cu cantitatea cerută. [29]

6.4. Determinarea costului de producție.

6.4.1. Cheltuieli cu materii prime și material.

Cheltuielile materiale de producție constau din consumurile de imobilizări, de materii prime, materiale, materiale consumabile, cum sunt materialele auxiliare, piesele de schimb.

6.4.2. Energia electrică consumată pentru fabricarea produsului.

Aceste cheltuieli sunt cele aferente costului de achiziție al energiei consumate.

Prelucrări: 800ore

Montaj: 300ore

Consum: 4kW / h

Consum: 1,5kW / h

Preț: kW/h: 628lei

ore

lei

6.4.3. Salarii.

Includ atât salariile, remunerațiile cuvenite personalului, și indemnizațiile plătite personalului (în suma brută), alte cheltuieli de personal suportate de unitate, cât și cheltuielile cu asigurările și protecția socială (contirbuțiile la asigurările sociale și constituirea fondului pentru ajutorul de somaj).

lei

a)CAS pe salariu ( )

lei

b) Contribuții la asigurări de sănătate ()

lei

c) Contribuții la fondul de somaj ()

lei

d) Contribuții la fondul de pensii al agricultorilor ()

lei

e) Contribuții la fonduri de cercetare ()

lei

6.4.4. Regia unității.

Cheltuielile de regie constau din acele consumuri care nu au legătură directă cu procesul tehnologic, și se efectuează pentru a crea condițiile normale de desfășurare a muncii, pentru organizarea și conducerea activității unității în general, fiind denumite și cheltuieli de organizare și conducere. În această categorie se încadrează: cheltuielile cu iluminatul, cu încălzitul, salariile personalului tehnic, de conducere, cheltuieli de birou, etc.

6.4.5. Costul de producție.

Costul de producție reprezintă totalitatea cheltuielilor de producție efectuate de o unitate pentru obținerea și desfacerea producției sale într-o anumită perioadă de gestiune.

În costul de producție se mai pot include și dobânzile aferente împrumuturilor, la unitățile cu ciclu lung de fabricație. Costurile de producție sunt acele costuri care se pot identifica în prețurile de vânzare ale produselor și serviciilor obținute de întreprindere în scopul revânzării.

În întreprinderile producătoare de bunuri și lucrări aceste costuri sunt atașate producției și sunt incluse în valoarea producției de bunuri finite și în valoarea producției neterminate până la data vânzării acestora.

Apoi, acestea sunt înregistrate drept cheltuieli și comparate cu veniturile obținute din vânzare pentru calculul profitului.

6.5 Prețul de producție și factorii săi de influiență.

În condițiile contemporane, prețul pieței reprezintă o cantitate de monedă pe care cumpărătorul este dispus și poate să o ofere producătorului în schimbul bunului pe care acesta poate să îl ofere pe piață și exprimă, în cea mai mare măsură sub aspect calitativ și structural, un ansamblu de informații furnizate reciproc de către participanții la schimb, în funcție de raportul dintre cerere și ofertă, pe de o parte, și in cadrul legislativ, pe de altă parte, având caracter dinamic, divers și reglementat.

Prețul este un instrument al pieței și un indicator al realității. Prețul reprezintă valoarea unui bun sau serviciu atât pentru vânzator cât și pentru comparator, valoarea atașată unui bun sau serviciu, prețul său, se bazează atât pe elemente tangibile (calitatea produsului, avantaje oferite) cât și pe elemente intangibile (factorul feel-good luat în calcul pentru produsele de lux).

La stabilirea prețurilor trebuie evaluate diferitele costuri luate în calcul, astfel:
– costurile de cercetare-dezvoltare- sunt substanțiale în industria autoturismului, crearea unui prototip fiind evaluată la peste un milion de dolari;
– costurile cu salariile- sunt destul de importante, dar nu au o pondere atât de însemnată încât să influenteze hotorâtor prețul unui autoturism;
– costurile cu distribuția- distribuția de autoturisme este destul de costisitoare deoarece solicită spații specifice de depozitare și de expunere (show-room-uri) și forța de munca specializată în domeniu.

Prețul unui produs este influențat și influentează la rândul său numeroase variabile de marketing pe parcursul planificării de marketing.Factorii ce afectează deciziile de preț au fost grupați de Kotler în factori interni și externi întreprinderii :

Fig. 6.1 Factorii ce afectează decizia de preț. [30]

Toți acești factori sunt luati în considerare la stabilirea prețului unui bun sau serviciu, având un rol determinant în desfășurarea etapelor planificării strategiei de preț. Este necesar însă discutarea anumitor influențe ce nu pot fi localizate precis intr-o etapă sau alta a acestui process de elaborare a strategiei.

Costul este unul din factorii principali în stabilirea prețurilor, preferat ca fundament chiar și cererii estimate.Cererea: cantitatea dintr-un bun pe care consumatorii sunt dispuși să o cumpere într-un anumit moment, depinde de prețul acestuia. Cu cât prețul unui produs va fi mai mare, cu atât consumatorii vor fi mai puțin dispusi să-l cumpere; cu cât prețul va fi mai mic, cu atât mai mare va fi cantitatea cerută din acel produs.
O primă concluzie ar fi ca prețurile mici aduc noi cumpărători. Pe de altă parte cei mai mulți vânzatori (ofertanți) sunt constienți de faptul că, de la un anumit punct, stimularea vânzărilor nu se poate realiza decât pe seama reducerilor de preț. Fiecarei reduceri de preț (fiecărui nou preț) îi va corespunde, pe piață, o cantitate diferită de produse vândută.

Deci, ca regulă generală, cantitatea cerută pe piață (respectiv cantitatea pe care consumatorii ar fi dispuși să o achiziționeze) crește la fiecare reducere de preț. Dar gradul cu care cantitatea vândută dintr-un anumit produs se modifică la fiecare reducere de preț, variază de la un produs la altul. De exemplu, o reducere de o mie de lei la vânzarea unui ziar poate aduce o creștere serioasă a vânzarilor, în timp ce aceeași reducere în prețul de vânzare al unui autoturism nici nu poate fi sesizată.

Factorii de mediu ce influențează prețul unui produs sunt la fel de diversificați:

– factorii economici: inflația, recesiunea, efectul Griffen (în perioadele de criză cumparatorii se orientează doar spre bunurile de folosință curenta și renunță mai ales la bunurile de folosință îndelungată).

– factori politico-juridici: politica fiscală, reglementarile legale referitoare la stabilirea prețurilor și a reducerilor de preț.

– factori tehnologici: sofisticarea modului de plată, variabilele de distribuție etc.
– factori socio-culturali: valoarea atribuită, factorul feel good, efectul Veblen (un efect de snobism, conform căruia un produs cu preț ridicat poate să certifice apartenenta la un anumit grup social).

6.6 Elaborarea strategiei de preț.

Procesul elaborării unei strategii de preț eficiente trebuie să parcurgă mai multe etape:

Fig. 6.2 Elaborarea strategiei de preț. [30]

Înainte de a determina prețul potrivit pentru un produs, o întreprindere trebuie să determine rolul pe care prețul îl joacă în strategia sa de marketing.
Obiectivul de preț este scopul pe care întreprinderea urmăreste să îl atingă prin strategia sa de preț, obiectiv care trebuie să armonizeze cu obiectivele globale ale întreprinderii.

De exemplu, dacă obiectivul principal al întreprinderii este să devină lider pe o anumită piață, strategia de preț își va desemna acele obiective necesare pentru realizarea obiectivului global.

Fig. 6. 3 Principalele obiective de preț [30]

Obiectivele vizate de preț pot fi numeroase, cele mai importante fiind prezentate schematic astfel:

maximizarea profiturilor este obiectivul cel mai atractiv urmărit de o întreprindere, dar ridică și unele probleme, cum ar fi faptul că neglijează rezultatele financiare pe termen lung în favoarea celor curente;

realizarea unui indice de randament al investițiilor – prin care se urmarește utilizarea cât mai bună a capitalului;

obținerea unei cote anume de piață. Multe din cele mai importante companii din lume consideră acest obiectiv ca fiind primul pe lista lor de priorități sau unul din cel mai importante. Uneori aceasta strategie este riscantă deoarece urmarind numai cresterea cotei de piață se pot pierde din vedere numeroase alte oportunități.

stabilizarea prețurilor – se urmarește deoarece cele mai multe întreprinderi nu agrează variațiile bruște ale prețurilor. Variațiile prețurilor au efecte negative asupra tuturor competitorilor doar dacă nu cumva curba cererii este foarte elastică iar piața pentru produsul respectiv se poate modifica cu repeziciune, ceea ce este puțin probabil;

descurajarea concurenței – prin practicarea unor prețuri mici sau chiar foarte mici (predatory prices), obiectiv ce nu-și atinge întotdeauna scopul deoarece și concurenții au investit în uzine, echipamente, personal și deci nu au nici un interes să se retragă de pe piață.

Prețul fiind doar un element al marketingului mix elaborarea unei strategii eficiente de preț trebuie să coreleze prețul cu celelalte trei elemente ale mixului:

Prețul unui produs sau serviciu se bazează pe calitațile și trasăturile acestuia – cu cât acestea sunt mai bune, cu atât prețul stabilit este mai mare. De asemenea, prețul unui produs determină și nivelul cererii pentru acest produs și al consumului acestuia;

Distribuția, prețurile practicate sunt direct corelate cu modalitățile de distribuire a produselor. Astfel, dacă bunurile de consum cu prețuri reduse sunt distribuite prin aproape toate retelele de desfacere posibile (magazin general, supermarket), bunurile durabile și cu prețuri ridicate, cum este și automobilul, presupun puncte de desfacere în locuri special amenajate (saloane de prezentare) ceea ce înseamnă și prețuri mai mari;

Promovare, sunt numeroase căi pri care prețul și actinitatea promoțională interacționează:

– prețurile mari pentru un nou produs pot furniza fondurile necesare programelor de informare a consumatorilor asupra produsului respectiv;
– publicitatea are un impact mai mare asupra vânzarilor la prețuri mici;
– promovarea agresivă și continuă reduce sensibilitatea consumatorilor la preț.

În afara acestor factori endogeni, la stabilirea prețurilor pentru un nou produs sau la modificarea prețurilor la produse existente, trebuie să se țină seama și de reacția concurenților la acțiunile întreprinderii.

În mod obișnuit, în materie de preț, orice întreprindere are urmatoarele variante strategice de raspuns:

-să păstreze prețul la același nivel;

-să scadă puțin prețul;

-să scadă prețul la nivelul celui mai mic preț practicat pentru un produs similar;

-să adopte o strategie ofensivă bazată pe cupoane, discounturi, cantități mai mari la același preț.

Prețurile sunt partea cea mai transparentă a activității unei întreprinderi și de multe ori ele joacă un rol vital în supraviețuirea acesteia. Prețul este unul din factorii cheie pe care consumatorul îl ia în considerare la achiziționarea unui bun și cel mai potrivit termen de comparație cu concurență. Prețul bine fixat al unui produs impulsionează vânzarea, distruge concurența și poate duce întreprinderea la dominarea pieței.

6.7 Procedura stabilirii prețului.

Modul de stabilire a prețurilor variază de la o întreprindere la alta. Unele întreprinderi urmează pur și simplu prețul pieței, deci iau în calcul doar influență concurenței în alegerea strategiei de preț, în timp ce alte întreprinderi determină costul produsului respectiv și în funcție de acesta stabilesc prețul.

Un alt factor care este în general luat în considerare la stabilirea prețului unui produs este cererea înregistrată pentru produsul respectiv. În cazul a două produse identice, consumatorul îl va alege pe cel mai ieftin. Cu cât prețul impus de o întreprindere este mai mare, cu atât scad șansele ca produsul respectiv să fie ales de mai mulți consumatori.

La stabilirea nivelului prețurilor întreprinderea se poate ghida după costuri, după cerere și după concurență:

orientarea după costuri este cea mai elementară metodă de calculare a prețului și presupune ca prețul să acopere integral costurile și să permită obținerea unui profit;

orientarea după concurența – concurența joacă un rol important în stabilirea nivelului de preț și implică și o doză de risc. Dacaă întreprinderea hotărăște să ridice prețul la un produs iar concurența nu urmează aceasta tendință, produsul poate fi scos astfel în afara pieței. Pe de alta parte, dacă se optează pentru o reducere de preț și concurența se decide pentru o reducere și mai mare la produsele proprii, se poate ajunge la un adevarat razboi al prețurilor care nu aduce profituri nici unei părți;

orientarea după cerere – este mai puțin utilizată, intervenind de obicei când cererea devansează oferta și atunci prețul este superior celui calculat în funcție de costuri. Bineînțeles, atunci când oferta este mai mare decât cererea,prețul va fi diminuat corespunzator.

metoda venitului – presupune stabilirea unui nivel anume al eficienței a investiției ce va fi asigurat prin preț ;

metoda valorii percepute – bazată pe ideea: un preț mai mare pentru o calitate superioară este adoptată de producătorii care vad în modul de percepere a valorii de către cumparători baza stabilirii prețurilor. Este utilizată de întreprinderile care urmăresc crearea unei anumite imagini produsului lor care va atrage cumpărători dispuși să cheltuiască sume mari de bani pentru procurarea acestora ;

metoda valorii – practicată de producătorii care folosesc un preț scazut pentru o ofertă de înaltă calitate.

6.8 Alternative strategice de preț.

După ce a fost stabilit locul prețului în mixul de marketing, marketerul poate dezvolta o strategie de preț în funcție de obiectivele urmărite.

Sunt numeroase variantele strategice de preț pe care o întreprindere le poate utiliza, cele mai cunoscute fiind:

strategia "prețului lider" (price-leader) – este în mod obișnuit adoptată doar de marile întreprinderi din industrie care au suficientă putere pe piață pentru a putea stabili un preț ce va fi urmat de celelalte întreprinderi din domeniu;

strategia "prețului urmaritor" (price follower) – adoptată în special de micile întreprinderi dar și de întreprinderile mai mari dar care nu au suficientă putere pe piață. Rațiunea utilizării unei asemenea strategii este aceea ca, urmărind prețul liderului, întreprinderea care adoptă un preț de urmarire obține profituri bune dacă vinde suficiente produse;

strategia prețurilor reduse (predatory pricing) presupune reducerea prețurilor suficient de mult pentru a atrage clienți de la concurență;

strategia de "luare a caimacului" (skimming price) constă în fixarea unui preț cât se poate de ridicat la lansarea unui produs. Este o strategie foarte utilizată pentru bunurile industriale și întreprinderile ce utilizează tehnologie de vârf (computere, autoturisme, televizoare color, videorecordere);

strategia prețului de penetrare (penetration pricing) – în opoziție cu strategia anterioară constă în cucerirea rapidă a unei parți de piață prin practicarea unui preț scazut.

Alegerea unei strategii de preț se face și în funcție de etapa din ciclul de viață în care se găsește produsul, de gradul de noutate al produsului etc. Astfel, pentru un produs nou se utilizează, de obicei, strategia de luare a caimacului sau strategia de penetrare. Strategia prețului de penetrare este utilizată și pentru produsele de imitare, alături de strategia prețului de piață care presupune stabilirea unui preț inferior prețului lider, un preț ce urmărește tendința generală a pieței și nu se diferentiază de prețurile produselor concurente.

Prețul unei linii de produse presupune stabilirea mai multor niveluri de preț pentru produsele respective, fiecare reprezentând un nivel de calitate distinct. Strategia prețului liniei de produse presupune stabilirea nivelelor limită (minim și maxim) de preț și a nivelurilor intermediare ale prețurilor practicate în cadrul liniei respective.Prețurile nu reflect în mod fidel costurile produselor, fiind în concordanță și cu imaginea destinată lor.

În afara acestor strategii enunțate, marketerul va decide care va fi politica de preț pentru fiecare produs sau linie de produs, întocmind o așa numită lista de prețuri. Lista de prețuri cuprinde atât prețurile de bază pentru produsele propuse, cât și reduceri de preț, înțelegeri speciale, împrumuturi și vânzari în rate, diverse metode utilizate pentru a atrage cât mai mulți cumpărători.

Fiecare din aceste opțiuni legate de preț pot fi practicate în mai multe variante. De exemplu, reducerile de preț se pot manifesta astfel: vânzarea unor cantități mai mari la un preț mai mic;reduceri pentru anumite perioade de timp;reduceri pentru anumite zone;reduceri pentru plata imediată.

Bonificațiile reprezintă o altă categorie de reduceri ce cuprind bonificațiile funcționale (acordate intermediarilor pentru efectuarea unor servicii suplimentare de natura depozitării, transportului etc.) și bonificațiile trade-in (reducerea prețului produsului nou dacă la cumparare este predat produsul vechi).

Prețul final al unui produs poate conține și elemente suplimentare, de creștere a prețului de bază, generate de oferirea unor garanții suplimentare sau a unor opțiuni și servicii preferențiale.

6.9 Determinarea prețurilor.

6.9.1. Prețurile de producție.

Prețul de producție (Costul de producție + Beneficiul unității)

lei

Beneficiul unității (costul de producție)

lei

Prețul de vânzare (TVA)

lei

Prețul de vânzare direct (Prețul de producție + TVA)

lei

Adaos comercial (5…30% din prețul de vânzare direct)

lei

Prețul de vânzare intermediar

lei

6.9.2. Cheltuieli anuale cu exploatarea transportorului.

Cheltuieli cu energia electrică

zile

zl-zile lucrătoare

zc-zile calendaristice (365 zile)

zsf-zile libere

zsl-zile sărbători legale

kW

lei

Cheltuieli cu manopera pentru exploatare

lei

Cheltuieli cu întreținerea ()

lei

Cheltuieli anuale cu reparațiile ()

lei

Cheltuieli totale anuale cu exploatarea produsului

lei

Valoarea reziduală a transportorului ()

lei

Q – cantitatea de material refolosibil;

p – prețul de achiziționare al materialului refolosibil;

Valoarea utilizată a transportorului:

lei

Cheltuieli totale anuale

lei

Repararea parțială a utilajului.Se va analiza situația în care trebuie să se înlocuiască o parte din organul de transport: lanțul.

Se va folosi formula:

Total manoperă=13800 lei

C=costul reparației

M=totalul reparției

P=prețul subansamblului înlocuit

6.9.3. Amortizarea utilajului.

Amortizarea se face conform ,,Hotărârii guvernului României” din care se extrag următoarele :

Se consideră că perioada de exploatare a produsului este de aproximativ 15 ani.

Cheltuieli anuale de amortizare (Preț de vânzare intermediar / Perioada de amortizare)

Valoarea reziduală a transportorului ()

lei

Q – cantitatea de material refolosibil;

p – prețul de achiziționare al materialului refolosibil;

Valoarea utilizată a transportorului

lei

Cheltuieli totale anuale

lei