Costul Complet Si Controlul de Gestiune In Conducerea Intreprinderii

Economie

Costul Complet Si Controlul de Gestiune In Conducerea Intreprinderii

Byadmin ianuarie 1, 2024

LUCRARE DE LICENȚĂ

COSTUL COMPLET ȘI CONTROLUL DE GESTIUNE ȊN CONDUCEREA ȊNTREPRINDERII

Cuprins

Capitolul I

1.Introducere

2.Costul

2.1 Cheltuielile-elemente constitutive ale costurilor

2.2 Costul de achizitie

2.3 Costul de productie

2.4 Costul complet

2.5 Metode de calculatie a costurilor

2.6 Metoda standard-cost

3.Controlul de gestiune

3.1 Relatia control-gestiune

3.2 Costurile complete ca instrument al controlului de gestiune

3.3 Importanța informațiilor de tip cost în luare deciziilor

3.4 Decizii bazate pe cost

Capitolul II Studiu de caz privind calculul costului complet prin metoda standard-cost

1. Prezentarea societății comerciale Predi S.R.L

2. Aplicarea metodei standard cost la societatea Predi S.R.L

2.1 Alcătuirea fișelor de cost

2.2 Determinarea costurilor efective

2.3 Calcularea abaterilor

2.3.1 Abaterile costurilor

2.3.2 Abaterile de cheltuielile directe

2.3.3 Abaterile de cheltuielile indirecte

2.4 Ȋntocmirea tabloului de comparație

3. Concluzii

4. Anexe

5. Bibliografie

Capitolul I

1. Introducere

2. Costul

Costul este expresia unui raport intre forma banească a cheltuielilor pe care le efectuează o ȋntreprindere pentru obținerea si distribuția(desfacerea) producției sale, ȋntr-o perioadă de timp determinată și cantitatea de bunuri, material, servicii etc. care formează aceasta producție, exprimată ȋn anumite unități de măsură. (Călin și Cȃrstea, 2003,)

Pentru realizarea unui produs sau lucrare sunt efectuate activități generatoare de

consumuri de factori de producție, consumurile pot fi direct sau indirect legate de executarea produsului sau a lucrării, iar altele sunt necesare procesului de distribuție. Toate acestea formează costul produselor sau lucrărilor respective.

Pentru delimitarea costurilor pe purtători de cost, teoria calculației a adoptat două concepții majore:

a) concepția integral,presupune ca în costul unitar al fiecărui purtător de cost să se cuprindă totalul costurilor generate de obținerea și comercializarea lui, respectiv costurile directe și indirecte. Pe aceasta se fundamentează conceptul de cost complet.

b) concepția parțială consideră că în costul unitar al unui produs este suficient să se

delimiteze doar costurile legate direct de obținerea acestuia.

2.1 Cheltuielile-elemente constitutive ale costurilor

Pentru a calcula costul unui produs, serviciu sau funcție, contabilitatea costurilor își extrage informațiile din contabilitatea financiară.

1. Cheltuielile neincorporabile-sunt cele intregistrate intr-un cont din clasa 6 care raspund urmatoarelor criterii: nu au legatura directe cu activitatea intreprinderii, nu rezulta din actiitatea curenta, nu au caracterul unor cheltuieli.

2. Cheltuielile incorporabile. Incorporarea cheltuielilor reprezinta drumul parcurs de cheltuieli, direct sau indirect, spre costurile functionale, de achizitie,productie sau complete.

Delimitarea cheltuielilor încorporabile trebuie să fie făcută in funcție de apartenența lor la una din etapele (fazele) ciclului de exploatare, respectând în același timp gruparea lor în costuri directe și indirecte, corespunzător posibilității de identificare a consumurilor de resurse.

3.Cheltuielile calculate reprezintă cheltuielile încorporabile în costuri pentru mărimi diferite

față de cele care figurează în contabilitatea financiară. Aceste cheltuieli se recalculează după

criterii proprii corelate cu nevoia de analiză și se grupează în:

a) cheltuielile cu uzura;

b) cheltuielile evaluate;
c) cheltuieli evaluate (Caraiani și Dumitrana, 2008).

Constituirea costurilor pe fazele ciclului de exploatare permite itendificarea următoarelor categorii de costuri:

– costul de achiziție;

– costul de producție;

– costul de distribuție.

Obținerea costului complet al produselor se realizează prin integrarea succesivă a acestor

categorii de costuri.

2.2 Costul de achiziție

Costul de achiziție reprezinta costul care regrupează totalitatea cheltuielilor generate de activitatea de aprovizionare și stocare a materialelor destinate procesului de productie – materii prime și materiale consumabile. Modul in care sunt identificate și localizate elementele materiale stocabile generatoare de cheltuieli, oferă posibilitatea delimitării lor, astfel încât se formeză costuri directe de achiziție, acestea reprezintă prețul de cumpărare al stocurilor, cheltuielile de transport, comisioane, taxe variabile și alte taxe nedeductibile, și costuri indirecte de achiziție reprezentate de cheltuielile sectorului de aprovizionare, de recepție, manipulare, transport și stocare a valorilor materiale.

Calcularea costului de achiziție asigură faptul că în costul complet al produsului nu vor fi regăsite valoarea elementelor materiale determinate în momentul cumpărării, ci valoarea lor de ieșire (valoare care depinde de metoda de evaluare adoptată: CMP, FIFO, LIFO etc.), adică valorii de cumpărare influențate de stocul existent i se aduna cota parte a costurilor indirecte de achiziție repartizate în funcție de un criteriu de repartizare.

2.3 Costul de productie

Consumurile de valori fiind efectuate in scopul obtinerii unui produs, unei lucrari sau prestarii unui serviciu conduc la efectuarea unei calculatii pentru a fi posibila insumarea lor, iar rezultatul obtinut constituie un indicator sintetic cunoscut sub denumirea de “costul de productie” (Iacob și Dracea,1998).

Factorii procesului de productie

Cheltuielile cuprinse in costul de producție sunt determinate de desfășurarea concretă a procesului de producție care este inseparabil legat de folosirea productivă a celor trei factori indispensabili oricăruii proces de producție: natura,munca și capitalul.

Folosirea productivă a acestor trei factori determină într-un anumit fel consumarea lor, ceea ce constituie baza cheltuielilor de producție și de desfacere.

Formarea costului de producție

Formarea costului de producție depinde de specificul activității desfășurate in intreprinderea respectivă. Costul de producție este o construcție (diferite costuri pentn scopuri diferite) la baza căreia stau trei elemente : materiale, manopera și cheltuieli indirecte de fabricatie.

Modelul clasic de calculație al costului produsului are un caracter complet și se determină astfel:

Cci = CDi + CIi + CDesfi + Cfdi + CGAi

unde:

Cci cost complet al produsului i;

CDi cost direct pe produsul i;

CIi cotă cheltuieli indirecte pe produs i;

CDesfi cheltuieli de desfacere pe produsul i;

CGAi cotă cheltuieli generale de administrație pe produs i

Cfdi cheltuieli financiare cu dobânzile pe produsul i.

Fig.1 Formarea costului de producție (Sursa: )

Clasificarea costurilor de producție

Cele mai uitlizate criterii de clasificare a costurilor productiei sunt urmatoarele:

2.4 Costul complet

Costul complet este format din cheltuielile efectuate pentru producerea sau

desfacerea unui produs, lucrare sau serviciu. Acesta se calculează pentru producția vândută.

Prin intermediul metodelor de calculatie a costurilor complete se calculeaza, la nivel de purtatori de costuri, costul total luand in calcul atat cheltuielile directe,identificate direct pe produs, lucrare sau serviciu cat si cheltuielile indirecte afectate purtatorilor de costuri prin repartizare, folosindu-se diverse criterii sau procede de reparizare (Radu,2010).

Costul complet cu diferente de incorporare reprezinta costul calculat prin incorporarea in costul de productie a cheltuielilor incorporate din contabilitatea financiara dupa ce au fost excluse cheltuielile financiare exceptionale, uneori cheltuielile generale ale intreprinderii si cheltuielile subactivitatii (Cernusca și Gomoi, 2009).

Etapele lucrarilor de calculatie a costurilor complete

Pentru determinarea costului efectiv al produselor fabricate, lucrarilor executate si servicilor prestate este necesara parcurgerea anumitor etape de lucru. Pentru metodele de calcul de tip absorbant acestea sunt:

-colectarea cheltuielilor;

-calculul costului productiei auxiliare si decontarea contravalorii ei asupra sectoarelor beneficiare;

-repartizarea cheltuielilor indirecte asupra purtatorilor de costuri;

-determinarea cantitativa si valorica a productiei in curs de executie;

-calculul costului efectiv al productiei finite.

CC=CP+CAP

Unde:

CAP=CD+CA

CC=Costul complet

CP=costul de productie

CAP=costuri in afara productiei

CD=costuri de desfacere

CA=costuri de administratie

Fig. 2 Fluxul formării costului complet(Mihail Epuran, Corina Grosu, Contabilitate si control de gestiune,Editura Economica, 1999, p. 229)

2.5 Metode de calculatie a costurilor

O metoda de calculatie a costurilor cuprinde totalitatea proceselor utilizate pentru cuantificarea numerica a corelatiei dintre cheltuielile de productie si de desfacere a intreprinderii si productia care le-a ocazionat, in calitatea lor de marimi economice determinabile prin masurare si calcul. (Contabilitate de gestiune si calculatia costurilor, Oprea Calin,Gheorghe Carstea, ed. Atlas Press 2003,pag.89)

Clasificarea metodelor de calculatie a costurilor

1.Dupa entitatile in raport cu care se calculeaza costuri

a) metode de calculatie pe purtatori sunt acele metode care fac referire directa la purtatorul costului, din aceasta categorie fac parte metoda pe comenzi,metoda T.H.M, metoda standard-cost;

b)metode de calculatie pe sectoare de cheltuieli sunt acelea care folosesc pentru a determina cheltuielile priind productia pe zone sau sectoare de cheltuieli special constituite prin reunirea locurilor de munca dupa anumite criterii;

c) metoda de calculatie cu caracter mixt conduc la calculul costurilor atât pe locuri de cheltuieli cât si pe purtatori de costuri. Aceasta categorie este alcatuita din metoda pe faze (fazele au caracterul de sectoare de cheltuieli, iar semifabricatele si produsele finite reprezinta purtatori de costuri) și metoda globala.

2. Din punct de vedere al sferei de cuprindere a cheltuielilor in costul unitar, metodele de calculatie se clasifica in:

a) metode de calculatie absorbante(full-costing)-iau in calcul pentru calculul costului unitar toate cheltuielile ocazionate de procesul de productie si de desfacere a produselor. Din aceasta categorie fac parte metoda pe comenzi, metoda pe faze, metoda pe produs;metoda T.H.M,metoda standard-cost s.a..

b)metode de calculatie partiale iau in calculul costului unitar numai anumite cheltuieli ocazionate de procesul de productie si de desfacere a produselor, lucrarilor sau serviciilor. Aceasta categorie cuprinde metoda direct-costing, metoda costurilor directe.

3. In functie de obiectivele urmarite, se mai disting doua categorii:

a) metode de calculatie care au ca unic obiectiv stabilirea costului produselor(metoda globala, metoda pe comenzi, metoda pe faze s.a.);

b) metode de calculatie care urmaresc si alte obiective(metoda T.H.M., metoda direct costing s.a.).

Metoda pe comenzi

În întreprinderile cu producție individuală și de serie mică, cum este cazul întreprinderilor constructoare de mașini, întreprinderilor industriei electronice, de mobilă, reparații de mașini și utilaje, construcții montaj etc. se aplică metoda pe comenzi.

Metoda pe comenzi se bazeaza pe conceptuae si de desfacere a produselor. Din aceasta categorie fac parte metoda pe comenzi, metoda pe faze, metoda pe produs;metoda T.H.M,metoda standard-cost s.a..

b)metode de calculatie partiale iau in calculul costului unitar numai anumite cheltuieli ocazionate de procesul de productie si de desfacere a produselor, lucrarilor sau serviciilor. Aceasta categorie cuprinde metoda direct-costing, metoda costurilor directe.

3. In functie de obiectivele urmarite, se mai disting doua categorii:

a) metode de calculatie care au ca unic obiectiv stabilirea costului produselor(metoda globala, metoda pe comenzi, metoda pe faze s.a.);

b) metode de calculatie care urmaresc si alte obiective(metoda T.H.M., metoda direct costing s.a.).

Metoda pe comenzi

În întreprinderile cu producție individuală și de serie mică, cum este cazul întreprinderilor constructoare de mașini, întreprinderilor industriei electronice, de mobilă, reparații de mașini și utilaje, construcții montaj etc. se aplică metoda pe comenzi.

Metoda pe comenzi se bazeaza pe conceptual costurilor integrale si presupune desfășurarea lucrărilor de calculație în etapele succesive specifice metodelor absorbante.

Purtatorul de costuri folosit in planificare este “produsul”, iar cel utilizat in postcalcul este “comanda”.

Obiectul comenzii este diferit în funcție de tipul producției. Producția individuală se organizează, de regulă, în varianta „fără semifabricate”, iar producția de serie poate fi organizata atât în varianta „cu semifabricate”, cât și în varianta „fără semifabricate”.

Modelul sintetic privind calculația costului este redat de relațiile:

a) în ipoteza unei comenzi:

b) în cazul unui lot de produse:

Ȋn care:

cu – reprezintă costul unitar

CDc – reprezintă costurile directe ale comenzii

Cic – reprezintă costurile indirecte ale comenzii

Qc –reprezintă numărul de produse din lot.

În cazul producției de serie organizată în varianta „cu semifabricate”, modelul de calculatie va fi:

Unde:

Cp.f – reprezintă costul produsului finit;

C₁+ C₂ + …Cn – reprezintă costurile părților componente;

Cda, Cia – reprezintă costurile directe, respectiv indirecte privind finisarea, îmbinarea și

ambalarea;

Q – cantitatea obținută.

Pentru fiecare parte componentă se determină costul de secție al acesteia după relația:

Metoda pe faze

Conform metodei pe faze, calculul costurilor se utilizeaza in intreprinderile cu productie in masa, unde produsele se obtin in urma unor procese sau faze de fabricatie, continue si mai mult sau mai putin repetabile.

Obiectul calculației în constituie produsele și fiecare fază de prelucrare prin care trece produsul sau grupele de produse respective, colectarea costurilor făcându-se pe articole de calculație în conturi deschise lunar pe fiecare fază, astfel că la finele perioadei de gestiune, prin cumularea costurilor în ultima fază de fabricație, rezultă costul efectiv al produsului finit.

Datorită faptului ca este o metodă absorbantă, metoda de calculație pe faze implică etapele succesive de desfășurare a lucrărilor de calculație a costurilor specifice metodelor de tip absorbant și anume:

a) colectarea costurilor directe pe faze și a celor indirecte pe sectoare de cheltuieli;

b) repartizarea costurilor indirecte delimitate pe sectoare asupra fazelor de fabricație;

c) stabilirea costului unitar al semifabricatelor și al produselor.

Aplicarea metodei pe faze necesită determinarea fazelor de calculație a costurilor, stabilirea costului semifabricatelor pe faze și repartizarea costurilor de producție pe produsele obținute în aceeași fază.

Modelul general de calcul al costului pe unitate de produs, în cazul metodelor „fullcosting”,

este redat prin relația:

unde:

Cu – costul unitar;

Cd – costuri directe;

Ci – costuri indirecte;

Q – cantitatea.

În metoda pe faze, se pot utiliza două variante: varianta „cu semifabricate” și varianta „fără semifabricate”.

Varianta „cu semifabricate”:

Presupunând că avem doua faze de fabricație, în fiecare obținând câte un semifabricat, costul se poate determina prin relațiile:

în care:

cus1, cus2 – reprezintă costul unitar al semifabricatelor din fiecare fază;

cup – reprezintă costul unitar de secție al produsului finit.

Varianta “fara semifabricate”:

2.6 Metoda standard-cost

Metoda standard-cost(sau metoda costurilor standard) presupune calculul anticipat al costurilor de productie si determinarea, urmarirea si controlul abaterolor de la ele.

Costurile standard sunt costuri de productie antecalculate, pe baze stiintifice riguroase, in coditiile impuse de procedeele tehnologice utilizate pentru obtinerea produselor, precum si de structurile organizatorice si functionale ale intreprinderii, valabile in perioada luata in calcul (Călin și Cȃrstea,2003).

Obiectivul metodei standard cost îl constituie alertarea responsabilităților când se produce o anomalie,ceea ce presupune compararea costurilor prestabilite cu cele efective și stabilirea abaterilor,permițând astfel evaluarea performanțelor interne ale agenților economici într-o perioadă dată. se poate aprecia în două modalități:

a) prin aptitudinea sa de a atinge un obiectiv (standard) rezonabil, care îi este fixat,

rezultând din relația:

P = Cost real – Cost standard

b)prin efortul depus pentru a se apropia de un obiectiv (standard) ideal, determinându-se

prin relația:

P = Abaterea de cost real în % (A%) / Costul standard

A % = (Costul real la începutul perioadei – costul real la finele perioadei) x 100

Aplicarea acestei metode presupune urmatoarele etape:

–stabilirea volumului standard al activități intreprinderii;

-calcularea costurilor standard pentru produsele ce vor fi fabricate anul urmator de catre intreprindere;

-calculul, urmarirea si controlul abaterilor de la costul standard;

-urmarirea costurilor potrivit unor cerinte proprii acestei metode.

Elementele ce definesc calculația costurilor standard sunt:

a) costurile standard se stabilesc pe fiecare purtător de costuri pe unitatea de produs care sunt costuri de producție sau costuri complete,

b) calcularea unor cote standard diferențiate pe locuri de costuri pentru elaborarea costurilor de regie(indirecte);

c) întrucât, în forma inițială, calculația costurilor standard se bazează pe o anumită încărcare a intreprinderii poate fi catalogată ca o formă acalculației rigide a costurilor;

d) integrarea calculației costurilor standard în sistemul de planificare a intreprinderii (Ebbeken et al., 2000)

Calculul, urmărirea și raportarea abaterilor de la costurile standard

Intrucât costul standard constituie un etalon de măsură și comparare a cheltuielilor efective este necesară compararea cheltuielilor efective cu cele standard în vederea stabilirii și analizei abaterilor pe feluri de abateri, pe produse, pe locuri și pe cauze, în scopul luării măsurilor de înlăturare a abaterilor și încadrării în costurile standard sau al corectării standardelor în perioada viitoare.

Abaterile de la costurile standard se urmăresc pe cele trei grupe mari de costuri: materiale, manoperă și costuri indirecte.

1. Abaterile de preț la materiale se pot calcula în funcție de cantitatea aprovizionată (Qa) sau în funcție de materialele consumate pentru producție.

a) Abaterea de preț aferentă materialelor intrate rezultă din relația:

AP = (Pe – Ps) Qe x qe

Cauzele abaterilor de preț pot fi: modificarea surselor de aprovizionare și a prețurilor de

aprovizionare, înlocuirea unor materiale, depășirea cheltuielilor de achiziție a materialelor etc.

2. Abaterile de la costurile standard pentru manoperă sunt abateri din utilizarea timpului de lucru standard denumite și abateri de la eficiența muncii și abateri din variația tarifului de retribuire efectiv față de cel standard.

a) abaterile de la timpul de lucru standard rezultă din relația:

AHV = (He – Hs) Qe x Ts

în care:

AHV – reprezintă abaterea valorică de eficiență a muncii

He, Hs – timp de lucru efectiv, respectiv standard pe unitate (piesă, produs etc.)

Te, Ts = tarif de retribuire efectiv, respectiv standard.

Cauzele acestor abateri pot fi: executarea de operații suplimentare neprevăzute de procesul tehnologic, folosirea unor utilaje necorespunzătoare sau altele decât cele prevăzute la previzionarea costului, defecțiuni în pregătirea fabricației etc.

b) Abaterile din variația tarifului de retribuire se determină:

AT = (Te – Ts) Qe x Hs

Cauzele abaterilor le constituie modificarea tarifelor de retribuire, folosirea unor lucrători cu altă încadrare decât cea prevăzută.

3. Bugetele întocmite pe centre de responsabilitate ce delimitează costurile fixe (CF) și variabile (CV) sunt folosite pentru calcularea costului standard și la compararea costurilor efective cu cele previzionate. Datorită caracterului complex al costurilor indirecte și dependența lor de o serie de factori este necesara o metodologie specifică pentru calculul abaterilor. Abaterile de la costurile indirecte se clasifică ȋn:

a) abateri din modificarea volumului costurilor indirecte cunoscute si sub denumirea de abateri de la buget;

b) abateri din modificarea gradului de utilizare a capacității de producție;

c) abateri de randament.

3. Controlul de gestiune

Orice organizatie (o întreprindere producatoare de bunuri, o banca, un spital public, o asociatie non-profit etc.) dispune de un ansamblu de dispozitive, care au rolul de a oferi o asigurare a calitatii deciziilor si actiunilor, referential denumit control organizational (pentru o

întreprindere se vorbeste de controlul întreprinderii). Controlul este universal la nivelul unei firme deoarece se aplica la toate deciziile si la toate actiunile care se deruleaza, de unde rezulta necesitatea unei structurari a controlului organizational (Filip, Ionașcu și Mihai,2002). Astfel, dupa câmpul de actiune al controlului, adica în functie de nivelurile de decizie si de actiune care intervin într-o întreprindere, distingem:

-controlul strategic. Strategia constituie ansamblul de acțiuni de care depind în mod durabil succesele, în general competitivitatea întreprinderii. Controlul strategic capătă o importanță majoră acolo unde strategia nu se reduce la o decizie punctuală care generează poziții dominante durabile. Cunoașterea costurilor este necesară strategiei în toate aspectele sale.

– controlul de execuție. Controlul de execuție este format din procese și sisteme pentru a garanta managerilor că acțiunilor lor repetitive care reies din autoritatea lor vor fi, sunt și au fost aplicate conform finalităților încredințate.

-controlul de gestiune asigură managerii întreprinderii că deciziile de pilotaj (ale caror consecinte apar la cel mult un an), luate în diferite situații ale firmei sunt coerente între ele si ca, pe termen scurt, acestea participă la îndeplinirea obiectivelor strategice. Controlul de gestiune se bazeaza pe tehnici de planificare pe termen scurt (anuale), pe un sistem de colectare si prelucrare a informatiilor si pe o procedura de masurare a performantelor.

Tabel nr.2 Cartea deciziilor de management (Sursa: Bouquin, H., contabilitate de gestiune, editura TipoMoldova, Iași, 2004, pag.54)

Planul contabil general francez ofera urmatoarea definitie referitoare la controlul de gestiune:” controlul de gestiune reprezinta ansamblul de dispozitii luate pentru a furniza periodic conducatorilor si altor responsabili, date cifrate care sa caracterizeze mersul intreprinderii, compararea acestora cu datele trecute sau viitoare, daca este cazul, sa incite conducatorii sa declanseze masurile corective necesare”.

Abordarea conceptuala a controlului de gestiune capata un plus de valoare prin definirea data de Claude Alazard si Sabine Separi:”Controlul de gestiune in afara de cunoasterea costurilor, ajuta gestionarii sa orienteze actorii pentru a organiza si pilota performanta”(Cataiani și Dumitrana, 2005).

Controlulul de gestiune are un câmpul de actiune vast deoarece el opereaza la nivelul ansamblului întreprinderii, pe doua axe principale de actiune si de responsabilitate; o axa priveste utilizarea controlului de gestiune de catre managerii operationali, adica acei decidenti care încorporeaza judecatile si actiunile lor în sistemul controlului de gestiune, adopta planuri de actiuni pentru atingerea obiectivelor si îsi masoara performantele plecând de la acestea, la un alt nivel se situeaza managerii din directia generala a întreprinderii, în special cei grupati în cadrul directiei financiare, responsabila de echilibrele economice si financiare ale firmei. Acesti manageri colecteaza, rezuma si prezinta informatii utile pentru exercitarea controlului de gestiune. Calculele si analizele lor sunt supuse judecatii managerilor operationali. Deci, controlul de gestiune asigura coerenta între obiectivele strategice si deciziile operationale.

Producerea de informatii de catre controlul de gestiune destinate deciziilor manageriale trebuie sa fie conditionata de raportul între costul informatiei si valoarea acestei informatii pentru gestionari (valoare care trebuie sa fie superioara costului, însa uneori dificil de masurat). În acest sens, controlul de gestiune poate fi privit ca un instrument care permite managerului sa adopte un comportament bazat pe o rationalitate „procedurala”, adica un instrument care permite gestionarului sa-si construiasca un ansamblu de optiuni si sa aleaga o solutie satisfacatoare, în functie de un anumit context.

Principalele trasaturi ale activitatii controlului de gestiune

Activitatea de control de gestiune este una complexa, antrenand o permanenta legatura intre managerul aflat in varful ierarhiei si ceilalti membri ai intreprinderii. Prin acest proces managerii ii influenteaza pe ceilalti membrii ai organizatiei pentru a aplica strategiile.

Aceste interactiuni reprezinta o latura importanta a controlului de gestiune deoarece, fiind o relatie sociala, implica luarea in considerare a factorilor de comportament. Orice fundamentare a deciziilor numai pe demersuri empirice nu va putea asigura convergenta intre obiectivele intreprinderii si cele individuale. Managerii intreprinderilor nu vor fi influentati doar de intuitie si de dispozitivele externe de reglare a activitatii, ci in mare masura de mediul informal care urmareste procesele interne.

Ținand cont de situațiile interne, dar si de cele externe entitatii, controlul de gestiune presupune coordonarea functionarii tuturor subansamblelor intreprinderii, astfel incat rezultatul sa exprime corectitudinea actiunilor efectuate pe baza prevederilor initiale, sau a corectiilor acestora,in cazul in care ceea ce s-a stabilit la inceput nu mai este adecvat.

Particularitatile activitatii controlului de gestiune reies din caracteristicile sale, si anume:

utilizeaza ca si criterii de apreciere a performantei, eficienta si eficacitatea;

controlul de gestiune este un proces sistematic permanent, bazandu-se pe mai multe etape ce pot fi descrise separat: elaborarea obiectivelor, realizarea si evaluarea lor;

coordonarea si mentinerea echilibrului intre partile componente ale organizatiei se asigura prin faptul ca atentia controlului este concentrata asupra intregii intreprinderi;

controlul de gestiune,trebuie sa fie exercitat in interiorul actiunilor de planificare strategica, desi este constrans de natura si limitele resurselor de care dispune;

orizontul sau este limitat, acesta priveste anul in curs si cel mult anul urmator;

etapa finala a procesului de control de gestiune este stabilirea gradului de indeplinire a obiectivelor, prioritatea sa fiind masurarea performantelor;

responsabilitatea asumata se refera atat la obiective cat si la rezultatul final fiind un instrument care ajuta la pilotarea unitatii de gestiune,;

controlul de gestiune trebuie sa fie adaptat la organizarea si specificul activitatii fiecarei intreprinderi.

Controlul este focalizat pe activități precum definirea costurilor unei ȋntreprinderi, previzionarea si planificarea costurilor, controlul costurilor, urmarirea realizarii costurilor, informarea factorilor de decizie, participarea la luarea deciziilor.Astfel departamentul de control trebuie sa fie suport de decizie pentru directorul fabricii, pentru echipa de conducere si consiliul de administratie.

Activitatea de control de gestiune trebue sa fie focalizata pe definirea costurilor, previzionarea si bugetarea acestora, controlul costurilor, urmarirea realizarii si utilizarii lor, analiza costurilor, informarea factorilor de decizie și pe luarea celor mai bune decizii.

3.1 Relatia control-gestiune

Controlul de gestiune cuprinde doua notiuni:control si gestiune.

A gestiona o intreprindere inseamna a o conduce catre obiective care au fost repartizate in cadrul unei politici concentrate,evidentiind, de catre responsabili, resursele care le-au fost repartizate. Gestiune inseamna a alege si a actiona.

A controla gestionarea unei intreprinderi, presupune actionarea in asa fel incat sa se prevada evenimentele viitoare pentru a se pregatii impreuna o echipa si a se adapta unei situatii evolutive. Controlul vizeaza masurarea rezultatelor unei actiuni si compararea acestor rezultate cu obiectivele fixate a priori pentru a stIi daca apar concordante sau divergente. Calculul costurilor este indispensabil controlului de gestiune.(contabilitate de gestiune & control de gestiune, Chirata Cataiani, Mihaela Dumitrana, ed. Info Mega editia II ,pag. 254)

Facilitarea procesului decizional prin analiza costurilor

Sunt considerate costuri relevante pentru decizie acele costuri care depind de parametrii de acțiune ai unei probleme de decizie. La selectarea alternativelor sunt decisive numai acele costuri care au mărimi diferite la diverse soluții de realizare. Una dintre problemele fundamentale care trebuie analizată în proce- sul decizional se referă la determinarea programului optim de producție și vânzări. Soluționarea unei astfel de probleme într-un sistem de controlling efficient presupune o analiză a costurilor

Departamentul de control lucrează ca un consultant pentru management. Acesta pregătește toate informațiile de care managerul are nevoie pentru a lua decizia, dar nu va lua nicio decizie. Managementul va lua decizia pe baza datelor furnizate de departamentul de control.

3.2 Costurile complete ca instrument al controlului de gestiune

Instrumentele clasice ale controlului de gestiune se refera la: costuri, standarde, bugete si rapoarte, preturi de cesiune interna si centre de responsabilitate. O parte din aceste instrumente au o functie informativa (costurile), iar altele indeplinesc o functie de reglare a comportamentelor.

Costul, ca instrument al controlului de gestiune, vizeaza informarea factorilor de decizie. Acesta permite managerilor sa-si formeze o opinie de ansamblu asupra intreprinderii si sa gestioneze relatiile cu clientii prin intermediul preturilor. Impreuna cu celelalte instrumente, informatia cost reprezinta un instrument important al controlului de gestiune.

Avand un caracter informativ, este necesar ca acest instrument sa fie analizat prin prisma caracteristicilor calitative ale informatiei contabile. Astfel, principalele caracteristici ale informatiei cost sunt: oportunitatea, fiabilitatea si relevanta.

Oportunitatea se refera la termenele la care informatia cost trebuie sa ajunga la cunostinta managerului. Astfel, o informatie este oportuna daca ea este disponibila la momentul deciziei.

Fiabilitatea – o informatie este fiabila atunci cand nu contine erori sau elemente care sa conduca la interpretari eronate, astfel incat utilizatorul poate avea incredere in ea.

Relevanta – o informatie este relevanta atunci cand influenteaza deciziile utilizatorilor, facilitand evaluarea de catre acestia a evenimentelor trecute, prezente si viitoare si confirmand sau corectand evaluarile trecute. Pentru controlul de gestiune un cost este relevant daca el este aplicabil unei anumite decizii, in sensul ca are legatura cu orice optiune a managerului.

In afara caracteristicilor calitative ale informatiei cost si de necesitatea unui echilibru intre ele, trebuie specificat ca utilizarea informatiilor in procesul decizional depinde in mare masura de natura mediului in care evolueaza intreprinderea. Acest mediu este extrem de vast si cuprinde foarte multi factori, dintre care cei mai reprezentativi pot fi considerati urmatorii: volumul productiei, volumul vanzarilor, nivelul tehnologic

In functie de modul in care evolueaza acesti factori, mediul poate fi considerat stabil sau instabil. Caracteristica esentiala a mediului stabil este relativa stabilitate a factorilor enumerati anteriori, in timp ce variabilitatea lor caracterizeaza un mediu instabil.

In vederea calcularii costurilor complete se poate folosi metoda centrelor de analiza, metoda care se bazeaza pe separarea costurilor in doua categorii:

costuri care pot fi afectate produsului, denumite costuri directe; acestea pot fi atasate produselor prin implementarea unui sistem documentar eficient;

costuri care nu pot fi afectate produsului, ele fiind indirecte in raport cu acesta, dar directe in raport cu unele sectoare de activitate, denumite centre de analiza. Aceste costuri, dupa ce au fost colectate la nivelul centrelor de analiza, sunt imputate productiei prin procesul de repartizare.

Principalele dezavantaje ale costurilor complete sunt următoarele:

includerea de informatii nerelevante pentru procesul decizional – deoarece metodologia costurilor complete vizeaza alocarea intregii mase a costurilor asupra produselor, includerea de elemente nerelevante in informatia cost complet este inevitabila;

nevoia de baze de repartizare – deoarece nu toate costurile de productie sunt direct atribuibile fiecarui produs, necesitatea atasarii costurilor indirecte la fiecare produs reclama alegerea unor baze de repartizare. Lipsa de obiectivitate a bazelor de repartizare alese conduce la aparitia fenomenului de subventionare a costului, in care costurile aferente unui produs sunt afectate asupra altuia, facandu-l pe acesta din urma mai putin profitabil decat este el in realitate.

oportunitatea – costul complet este in mod cert o informatie fiabila, dar are de suferit in ceea ce priveste oportunitatea, deoarece ea este obtinuta la finalul procesului de productie nefiind disponibila pentru o decizie luata mai devreme.

Totusi costul complet este o informatie oportuna in conditiile unui volum relativ constant al productiei si al vanzarilor, adica intr-un mediu stabil.

3.3 Importanța informațiilor de tip cost în luare deciziilor

Sistemul informațional al costurilor joacă un rol important în fiecare organizație, în procesul elaborării deciziilor. O sarcină importantă a managementului este asigurarea controlului asupra operațiilor, proceselor, sectoarelor de activitate și, nu în cele din urmă, asupra costurilor.

Cunoașterea costurilor reprezintă un factor decisiv în vederea luării unor decizi sau planificării activităților viitoare. Analiza și înregistrarea datelor privind costurile activității trecute este numai o latură a contabilității costurilor. Managerii sunt preocupați și de costurile care vor apărea în viitor, nivelul acestora stând la baza unor decizii de aprovizionare și producție, precum și a unor politici de prețuri.

Informația de tip cost este importantă pentru manageri din cel puțin trei motive:

pe baza costului se decide achiziționarea, fabricarea sau abandonarea unui produs și este influențată natura relațiilor cu clienții;

costurile pot reprezenta o bază pentru fundamentarea prețurilor;

prin analiza costurilor se identifică nevoile de îmbunătățire a produselor, a designului sau a procesului de producție(Kaplan si Atkinson, 1998).

Finalitatea controlului de gestiune este furnizarea de informatii utile pentru deciziile

managerilor,de aceea, este necesara prezentarea legaturii dintre informatie,decizie si control . În general, decizia reprezinta transformarea informatiilor primite de un decident în actiuni, în cadrul unei organizatii sau al unei parti a organizatiei. informatia furnizata de control trebuie sa îndeplineasca urmatoarele caracteristici:

sa fie fiabila, adica sa dea o reprezentare cât mai buna a realitatii;

sa fie actuala, adica furnizata în timp util;

sa fie completa, adica sa indice toate elementele care sa permita luarea deciziei; caracteristica de informatie completa vizeaza totusi un proces de triere si ordonare a informatiilor, astfel încât acestea sa fie utile în actul decizional;

sa fie pertinenta, adica sa fie adaptata problemei vizate;

sa fie accesibila pentru decidenti.

Informatiile produse de controlul de gestiune destinate deciziilor manageriale sunt conditionate de raportul între costul informatiei si valoarea acestei informatii pentru gestionari. Controlul poate fi considerat un instrument care ii permite comportamentului managerului sa fie bazat pe o rationalitate „procedurala”,adica ȋi permite gestionarului sa-si construiasca o varietate de optiuni si sa aleaga solutia cea mai satisfacatoare, în functie de context.

Tabel nr.23 Costurile asociate diferitelor decizii de planificare (Sursa:Managerial accounting, Dale C. Morse, Jerold L. Zimmerman, editura Irwin McGraw-Hill, 1997, pag.85)

3.4 Decizii bazate pe cost

Importanta costurilor…. Astfel… decizii….dintre acestea, detaliem in continuare urmatoarele tipuri de decizii, relevante in raport cu tema lucrării.

1. Decizia de a produce sau cumpara un produs sau un serviciu

Organizatiile trebuie sa decida ce pot sa realizeze singuri si ce ar trebui sa procure de la alte organizatii. Bazele acestei decizii trebuie sa fie comparatia dintre costul fabricarii produsului/serviciului si costul de achizitie al acestuia. In cazul in care costul de achizitie este mai mic decat costul de fabricare, organizatia ar trebui sa cumpere, nu sa produca.

Problema principala pentru aceasta decizie o constituie aproximarea costului de productie, acesta este influentat de multi factori externi(precum furnizorii de materii prime) si nu exprima intotdeauna situatia reala.

2. Decizia de stabilire a preturilor

Determinarea pretului unui produs sau serviciu este o alta decizie importanta pe care managerii trebuie sa o faca. Daca pretul produsului/serviciului este prea ridicat, consumatorii nu o sa il cumpere; daca pretul este prea scazut, producerea si vanzarea produsului va scadea valoarea organizatiei.

Costul produsului este de asemenea folosit pentru stabilirea pretului. In cazul in care costul obtinerii produsului depaseste pretul la care acesta ar fi vandut, organizatia va renunta la producerea acestuia folosind resursele utilizate pentru productie in alt scop. Desi costul produsului este un factor important in efectuarea deciziei, ar trebui luate in considerare si informatiile despre cererea de produse/servicii si preturile competitorilor.

Decizia de stabilire a preturilor este complicata si necesita cunostinte despre costul de productie, despre clienti si cunostinte despre competitorii actuali si viitori.

3.

Capitolul II

Studiu de caz privind calculul costului complet prin metoda standard-cost

1. Prezentarea societǎtii comerciale Predi S.R.L

2. Aplicarea metodei standard cost la societatea Predi S.R.L

Acest capitol exemplifica utilizarea metodei standard-cost in cadrul societatii Predi S.R.L pentru comanda din luna martie anul 2014 .

Ȋn domeniul construcției de secțiuni pereți din lemn este necesără efectuarea unor acțiuni repetitive de către muncitori, iar materialele necesare sunt destul de ușor de măsurat, din această cauză George Badea(directorul societatii) consideră că metoda costului standard este cea mai potrivită metodă pentru firma sa.

El are două așteptări de la aplicarea metodei standard cost: să determine mai ușor costul secțiuniunilor de perete pentru a-I ajuta in determinarea pretului acestora si pentru a incuraja managerii si muncitorii sa isi foloseasca timpul si materialele intr-un mod cat mai eficient.

Pe baza datelor din anii precedenți costurile estimate pentru o secțiune de perete de 8/12 m sunt urmatoarele :

Societatea isi calculeaza costul standard in functie de comenzi. Pentru o comandă de 3.000 de sectiuni de perete cu dimensiunile 8/12 se cunosc urmatoarele date:

Pentru a putea calcula costul total standard si unitar al comenzii, precum si cel unitar se calculeaza costul standard, respectiv efectiv, al materiilor prime si al manoperei, dupa cum urmeaza:

Numar de sectiuni de perete: 3.000

Folosind datele anterioare, am calculat costul total si unitar al comenzii

Dupa cum se poate observa costul estimat al comenzii este de 334.800 lei,in timp ce costul efectiv a fost de 323.970, rezulta o variatie favorabila a costului de 10.830. aceasta abatere favorabila intreprinderii poate fi explicata calculand abaterile costurilor directe.

Calculul abaterilor

Ambele produse, cheresteaua si OSB-ul, au o abatere a tarifului și a prețului favorabile fiind rezultatul unor negocieri avantajoase cu furnizorii, dar și rezultatul achiziționării de materiale la un preț redus,dar de calități inferioare celor necesare procesului de producție.

Calitatea inferioara a materii prime a impreuna cu angajarea unor muncitori fara calificarea necesara procesului de productie, a condus la o abatere nefavorabilă a timpului de realizare a comenzii.

Abaterea nefavorabilă a cantitatii este datorata achizitiei in exces a materialelor pentru realizarea comenzii. Responsabilul pentru aceasta situatie este managerul departamentului de productie.

Masuri luate pentru combaterea abaterilor nefavorabile:

Scolarizarea angajatilor fara calificare;

Calcularea bonusului managerilor in functie de profitul companiei cu scopul de a le stimula eficiența.

Dupa ce am calculat abaterile costurilor directe si am stabilit masuri de a corecta evenimentele care au dus la o abatere nefavorabila, ne intreptam atentia catre costurile indirecte.

In decursul anului s-au estimat cheltuieli indirecte totale in valoare de 1.500.000. cheltuielile indirecte vor fi repartizate sectiunilor de pereti de diferite marimi in functie de timpul standard al manoperei directe. Aceasta decizie are ca fundament numarul mare de ore lucrate de catre tamplari.

Numarul de ore estimat pentru manopera directa este de 100.000 bazandu-ne pe productia asteptata intr-un an. Rata standard este de 1.500.000/100.000 ore standard-manopera sau 15 lei/ora manopera.

Tinand cont ca pentru productia unei sectiuni de perete cu dimensiunile 8/12 sunt necesare 3 ore, numarul de ore standard total cu manopera directa pentru comanda de 3.000 de unitati a fost de 9.000 (3.000 * 3). Alte comenzi din timpul anului au cauzat inca 86.000 ore cu manopera directa. In aceste conditii, avem 95.000 ore * 15 lei/ora= 1.425.000 cheltuieli indirecte. Valoarea efectiva a cheltuielilor indirecte anuale este de 1.485.000. Rezulta o abaterea a cheltuielilor indirecte de 1.485.000 – 1.425.000 = 60.000, diferenta nefavorabila. Nu se pot determina exact cauzele si responsabilii pentru aceasta abatere, dar pentru comanda realizata aceastea vor fi mult mai usor de identificat, in continuare vom calcula abaterile de costuri indirecte pentru comanda de 3.000 de unitati.

Anexe

S.C. Predi S.R.L

Verificat: Sef compartiment Resp. secție

Contabil:

Jurnal de ȋnregistrare-cheltuieli

Bibliografie

O. Călin,G. Cȃrstea(2003), Contabilitate de gestiune si calculatia costurilor, Editura Atlas Press

C. Caraiani, M, Dumitrana(2008), Contabilitate de gestiune & control de gestiune,editia a II a, Editura Universala

C. Iacob, R. Dracea(1998), Contabilitatea analitica si de gestiune, Editura Tribuna economica

M. Radu (2010), Contabilitatea de gestiune, Editura Biblioteca

L. Cernusca, B. Gomoi (2009), Concepte si practice ale contabilitatii de gestiune, Editura Tribuna Economica

Ebbeken, K., Possler, L., Ristea, M. (2000), Calculatia si managementul costurilor, Editura Teora

A.Filip, I. Ionașcu și S. Mihai(2002), Control de gestiune, Editura ASE

H. Bouquin(2004), Contabilitate de gestiune, Editura TipoMoldova,

C. Caraiani, M, Dumitrana(2005), Contabilitate de gestiune & control de gestiune, Editura Info Mega

Sgardea contabilitate/control de gestiune