COSTA RICA: EXEMPLU DE BUNE PRACTICI PENTU DEZVOLTAREA TURISMULUI DURABIL [302797]
Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași
Facultatea de Geografie și Geologie
Specializarea Turism și Dezvoltare Regională
Modulul Turism
LUCRARE DE DISERTAȚIE
Student: [anonimizat]:
Lect. Dr.
Raluca Ioana Horea Șerban
Iași, 2019
Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași
Facultatea de Geografie și Geologie
Specializarea Turism și Dezvoltare Regională
Modulul Turism
LUCRARE DE DISERTAȚIE
COSTA RICA: EXEMPLU DE BUNE PRACTICI PENTU DEZVOLTAREA TURISMULUI DURABIL
Student: [anonimizat]:
Lect. Dr.
Raluca Ioana Horea Șerban
Iași, 2019
[anonimizat], [anonimizat]. [anonimizat], [anonimizat].
Costa Rica este mult timp considerată lider mondial în turismul durabil și ecoturism. [anonimizat] a atenua și a [anonimizat].
Scopul acestei lucrări este de a extinde gradul de conștientizare a impactului turismului asupra mediului natural și comunităților locale. Utilizarea ca studiu de caz a țării Costa Rica demonstrează că și într-o [anonimizat].
Aș dori să-i [anonimizat] m-a expus la o disciplină de care nu m-am gândit niciodată că o să fiu interesat și că am luat timp din programul dumneaei pentru întâlnirile respective și pentru susținere în acest proces.
INTRODUCERE
De-a lungul timpului sustenabilitatea a fost considerată drept o [anonimizat]. Acest proces are ca scop principal menținerea în echilibru a [anonimizat], direcției investițiilor și schimbării instituționale. [anonimizat], altfel spus să răspundă nevoiilor și aspirațiilor umane.
[anonimizat] o civilizație și-a [anonimizat]. Principiul durabilității constă în încercarea de a [anonimizat]-o de daune. [anonimizat] a [anonimizat] a [anonimizat].
[anonimizat]. Creșterea acută a [anonimizat] a [anonimizat].
[anonimizat] a cunoscut un nou grad de dezvoltare datorită fabricilor și uzinelor, a industriilor ce au adus o bogăție considerabilă în anumite zone ale globului, excluzându-le pe altele. Conștientizarea elementelor esențiale care sprijină tipul societății sănătoase și păstrarea curată a naturii e aspectul cel mai important de care oamenii și guvernele lor ar trebui să se preocupe.
Dezechilibrul dintre dezvoltarea umană și limitele ecologice a evidențiat probleme de mediu ascendente și posibile consecințe cu proporții dezastruoase. Cauzele de bază ale poluării mediului pot fi de origine antropică (creșterea economică, dezvoltarea tehnică și tehnologică, dezvoltarea industrială, dezvoltarea infrastructurii de trafic și de transport, creșterea populației, urbanizarea și turismul de masă), cauze naturale (eroziunea solului, inundațiile, cutremurele, erupțiile vulcanice, incendiile, secetele și vânturile) ori de altă natură (războaie, conștiință ecologică insuficientă, dezechilibru între dezvoltare și ecosisteme naturale și oportunități limitate).
Consecințele acestor factori exprimă avertizări cu privire la sustenabilitatea planetei și sunt observate în diferite probleme ecologice, tulburări ecosistemice, schimbări climatice globale, catastrofe naturale, foamete, sărăcie și multe alte consecințe negative.
I. DEZVOLTAREA DURABILĂ – DATE GENERALE
Elementele fundamentale ce au precedat crearea conceptului de sustenabilitate sunt dezvoltarea și durabilitatea. Potrivit spuselor lui Sharpley, dezvoltarea și durabilitatea pot fi puse în juxtapunere, ambele putând avea efecte contraproductive posibile, în același timp economiști din perioada neoclasică precizând faptul că nu există nici o contradicție între sustenabilitate și dezvoltare (Lele, 1991). Alți economiști susțin, de asemena, cum că nu există o dezvoltare fără durabilitate și viceversa.
Noțiunea de dezvoltare este legată de conceptul occidental, din perioada imperialismului și colonialismului, unde acest concept implica dezvoltarea infrastructurii, puterii politice și politica economică, servind ca un instrument excelent pentru imperialiști ce doreau marginalizarea și diminuarea puterii anumitor țări (Tangi, 2005). Anumiți econimiși și autori leagă sensul conceptului de dezvoltare cu dezvoltarea economică, iar „zonele subdezvoltate” sau „țările din lumea treia”, termen introdus de președintele american Hearry Truman în secolul al XX-lea, semnificând zonele cu un nivel de trai mai scăzut decât cele dezvoltate.
Privind anumite teorii, este ușor observabil că țările în curs de dezvoltare sunt țări limitate de alocarea deficitară a resurselor apărute ca urmare a mâinii ferme de guvernare și a corupției, inițiative economice ineficiente și insuficiente, și nu în ultimul rând austeritatea politică, prin care sunt capturate în dependență și dominație de către statele dezvoltate. Dezvoltarea mai poate fi catalogată și ca procesul a cărei ieșiri vizează îmbunătățirea calității vieții și creșterea capacității autosuficiente a economiilor, care sunt din punct de vedere tehnic mai complex, depinzând de integrarea globală (Remeny, 2004). Unul dintre obiectivele fundamentale ale acestui proces este acela de a crea un mediu stimulativ în care oamenii se vor bucura și vor avea o viață lungă, prosperă, sănătoasă și creativă. Teoria dezvoltării endogene a lui Romer susține că o creștere economică poate fi efectul din rezultatului statului intern sau al sistemului corporatist, iar rolul principal în creșterea economică îl constituie cunoașterea și ideile.
Pe la sfârșitul secolului al XX-lea s-au înrregistrat progrese semnificative. Majoritatea guvernelor naționale au început să integreze și să pună în practică dezvoltarea durabilă în planificarea și politica lor. Lumea afacerilor active aduce durabilitate produselor și proceselor lor. Inițiativele locale au avut succes în informarea cetățenilor cu privire la importanța participării la reducerea deșeurilor, reînnoirea spațiilor urbane și a altor programe ce mențin în echilibru societatea, mediul și economia.
În ciuda acestor eforturi, punerea în practică a principiilor dezvoltării durabile s-a dovedit a fi mult mai complicat decât au crezut unii investitori și autori. Oamenii, dar și instituțiile, au obiceiurile lor și acestea se dovedesc a fi dificil de schimbat, uneori descurajant, chiar dacă nevoia pare evidentă. O întrebare foarte bună rămâne dacă am tratat avertismentele cu suficientă seriozitate ori dacă am făcut progrese semnificative, pentru a ne permite să înțelegem și să ne confruntăm cu problemele cele mai mari și mai presante.
Există dovezi solide despre schimbările climatice, proiecțiile indicând o creștere a evenimentelor extreme din punct de vedere ecologic, cu consecințe devastatoare pentru sistemele ce susțin umanitatea și societatea. Aproape jumătate din populația globului trăiește cu mai puțin de 2,50 dolari pe zi, unii neavând acces la apă potabilă, salubritate, îngrijire medicală și educație adecvată, un contrast inacceptabil de puternic în comparație cu standardele mult mai înalte de viață din statele dezvoltate. Unele economii emergente, cum ar fi cele din China și India, se confruntă cu o creștere rapidă, ducând la o sporire a economiei, precum și la creșterea cererii de energie și a problemelor de poluare mai mari. Creșterea are ca prim punct de plecare găsirea de soluții durabile, astfel se poate observa contribuția la reducerea sărăciei, promovarea dezvoltării și protejarea ecosistemului. Demersul acesta este posibil grație voinței politice și cooperării la nivel global.
În timp ce marea majoritate a companiilor stagnează în privința provocărilor multiple legate de durabilitate, un grup select tinde să se trezească la nevoia de a acționa și de a interveni urgent. Pentru a încuraja alte întreprinderi să acționneze, organizația non-profit Ceres, a acordat atenție cu privire la unele companii:
Compania Walmart se angajează să dubleze eficiența flotei de camioane în SUA. Pentru a atinge acest obiectiv, aceasta înlocuiește aproape două treimi din flota sa cu camioane mai eficiente din punct de vedere al consumului de combustibil, inclusiv hibride. Inovația este cheia îmbunătățirii, iar proiectul urmărește să demonstreze o gamă largă de tehnologii și modele de ultimă oră pe care compania le ia în considerare în efortul de a îmbunătăți eficiența globală a combustibilului flotei sale și de a reduce cantitatea de carbon. Deși prototipul funcționează în prezent pe motorină, turbina este neutră pentru combustibili și poate funcționa pe gaz natural comprimat sau lichid, bicarburanți sau alți combustibili.
Producătorul de produse farmaceutice și de bunuri de consum, Johnson & Johnson, are o politică detaliată care încorporează Declarația Universală a Drepturilor Omului (UDHR), pactul național privind drepturile civile și politice și pactul internațional privind drepturile economice, sociale și culturale. Aplică aceste principii nu doar în operațiunile și lanțul de aprovizionare de peste mări, ci și în toate locurile de muncă.
Compania de software Adobe, își propune să atingă o reducere de 100%, în emisiile de gaz până în anul 2035. Folosind tehnologii de energie regenerabilă, inclusiv celule de combustie cu hidrogen și rețele solare, se concentrează și pe reducerea necesităților energetice prin îmbunătățirea eficienței răcirii centrelor sale de date și „virtualizarea” multor sisteme, platforme și dispozitive.
Politica de mediu a companiei de utilități, PG&E, menționează în mod explicit protecția habitatului și a speciilor, iar compania publică rapoarte detaliate ale eforturile sale. Privind raportul din anul 2018 ce susține responsabilitatea corporativă și sustenabilitatea, prezintă povestiri, realizări și progrese continue. Raportul detaliază investițiile și inovarea companiei într-o serie de domenii pentru a furniza energie sigură, fiabilă, accesibilă și curată.
Compania de produse alimentare, General Mills, are un angajament de lungă durată de a minimiza impactul asupra mediului prin strânsa colaborare cu comunitatea agricolă. Prin intermediul mărcii sale „Green Giant”, compania a practicat o agricultură durabilă pentru mai mult de un secol, iar cercetarea continuă, cu seriozitate, pe măsură ce dezvoltă și îmbunătățește cultivarea culturilor și practicile agronomice care sunt în beneficiul fermierilor și mediului. Culturile cu randament mai mare, utilizarea redusă a pesticidelor și rezistența la boli sunt printre cele mai bune practici pe care compania le-a împărtășit fermierilor din întreaga lume.
I.1. APARIȚIA CONCEPTULUI DE DEZVOLTARE DURABILĂ
Economiștii clasici au susținut în secolul al XIX-lea anumite elemente ale dezvoltării durabile, mai târziu teoria economică neoclasică empatizând importanța resurselor de apă și aerul curat din atmosferă, precum și resursele regenerabile (combustibili fosili, minereuri). Totodată a subliniat necesitatea intervenției guvernamentale. Termenul de dezvoltare durabilă a fost introdus pentru prima dată în domeniul silvic și a inclus măsuri de împădurie și recoltare a pădurilor interconectate, care nu ar trebui să compromită reînnoirea biologică a pădurilor.
Acest termen a fost menționat mai întâi în strategia de conservare a naturii și a resurselor naturale a Uniunii Internaționale pentru Conservarea Naturii, în anul 1980. Deși, inițial, dezvoltarea durabilă a vizat în primul rând o perspectivă ecologică, în curând s-a extins la aspectele sociale și economice ale studiului.
Dezvoltarea bazată pe creșterea economică a rămas pâna prin anii ’70, când din cauza consumerismului și a creșterii economice s-au excercitat presiuni asupra mediului, cu consecințele sărăciei, bolilor, dar și a unui spațiu de viață poluat și necorespunzător. Exploatarea resurselor naturale, în special stocul de materii prime și combustibili fosili, a condus la deliberarea nevoilor generațiilor viitoare și a creat o condiție prealabilă pentru definirea atitudinii utilizării pe termen lung și rațional a unor resurse naturale limitate.
Aspirația țărilor dezvoltate pentru îmbunătățirea situației socio-economică și ecologică a țărilor în curs de dezvoltare și a țărilor nedezvoltate a adunat oameni de știință, economiști și umaniști din mai multe țări, în Roma, în anul 1968, pentru a discuta problemele actuale și provocările viitoare ale omenirii (resursele naturale limitate, creșterea populației, dezvoltare economică, probleme ecologice). Acestă organizație globală independentă numită Clubul Roman, a publicat două ediții importante și anume „Limitele Creșterii” , în 1972, și „Omenirea la Punctul de Cotitură”, din 1974. Lucrările conțin rezultatele cercetătorilor lor, făcând apel la schimbarea comportamentului lumii față de planetă, în același timp fiind și termenul de sustenabilitate clarificat, în cadrul conceptului contemporan de dezvoltare durabilă. Clubul respectiv a avertizat că industrializarea excesivă și dezvoltarea economică ar depăși limitele ecologice.
In 1971, Nicholas Georgescu-Roegan a publicat „Legea Entropiei și Procesul Economic”, avertizând în mod similar despre pericolele dezvoltării economice și marcând începutul economiei ecologice și economia mediului.
Au existat, și sunt și în prezent multe organizații și instituții ce au participat la crearea conceptului de dezvoltarea durabilă. Cea mai importantă este Organizația Națiunilor Unite (ONU), înființată în anul 1945, având sediul la New York, care în prezent include peste 190 de state membre. Obiectivele sale principale sunt: promovarea dezvoltării durabile, menținenrea păcii și securității în lume, promovarea dreptului internațional, protejarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, suprimarea sărăciei si promovarea toleranței reciproce și a cooperării. Încă de la începuturi, organizația a fost activă în domeniul dezvoltării durabile prin organizarea de numeroase conferințe, luând măsuri și publicând diverse articole care vizează atingerea obiectivelor dezvoltării durabile și totodată a Obiectivelor de Dezvoltare ale Mileniului (ODM). În cadrul Organizației Națiunilor Unite activează în total 33 de agenții specializate, fonduri, programe și organizații afiliate, în timp ce unele din acestea joacă un rol semificativ în crearea și implementarea conceptului de dezvoltare durabilă.
O altă organizație ce a fost înființată petru a promova si a coordona implementarea dezvoltării durabile, este Divizia Națiunilor Unite pentru Dezvoltarea Durabilă (UNDSD), în special pentru evoluarea domeniului cooperării intergeneraționale și internaționale. De asemnea, această Divizie servește drept suport pentru managementul politicilor și gestionarea dezvoltării durabile, în principal ca o platformă de comunicare penru cunoașterea și diseminarea datelor.
De la introducerea conceptului au avut loc numeroase conferințe internaționale, congrese, summituri și întâlniri, care au dus la diverse rapoarte, declarații, convenții și acorduri, rezoluții, dar și rezolvarea problemelor de mediu. Printre diversele activități, trei evenimente cheie au pus bazele și principiile dezvoltării durabile. Potrivit acestora, istoria conceptului de dezvoltare durabilă este împărțită în trei perioade:
Prima perioadă a fost aceea în care anumiți teoreticieni (Smith, Marx, Malthus, ș.a.m.d) au recunoscut limitele cerințelor de dezvoltare și de mediu, prin activitățile Clubului Roman, avertizând consecințele negative ale dezvoltării economice, la prima Conferință a Națiunilor Unite privind Mediul Uman, la Stockholm în anul 1972. Această conferință a marcat lansarea conceptului de dezvoltare durabilă, deși problemele de mediu nu au fost asociate pe deplin cu dezvoltarea, dar a fost pusă în prim plan necesitatea unor schimbări în politica de dezvoltare economică.
În raportul publicat după conferință, au fost stabilite 28 de principii menite să mențină mediul și să reducă sărăcia. Au fost acordate 109 recomandări politice, educaționale și socio-economice, în cadrul planului de acțiune, pentru managementul calității mediului, iar după încheierea conferinței a fost semnată o rezoluție, privind acordurile instituționale și financiare între state (ONU, 1972).
În cea de-a doua perioadă se pune accentul pe dezvoltarea fără distrugere și dezvoltarea în concordanță cu mediul, în timp ce termenul de „eco-dezvoltare” a fost descris pentru prima dată în ediția Programului Națiunilor Unite pentru Mediu (UNEP), publicat în anul 1978. Uniunea Internațională pentru Conservarea Naturii (IUCN) a stabilit în anul 1980, ideea legăturii dintre economie și mediu prin conceptul de dezvoltare durabilă. Câțiva ani mai târziu, mai precis în 1983, Organizația Națiunilor Unite a înființat Comisia Mondială pentru Mediu și Dezvoltare (WCED), pentru a implementa un program global de schimbare, ce are ca scop creșterea gradului de conștientizare și îngrijorare cu privire la impactul negativ al dezvoltării socio-economice asupra mediului și a resurselor naturale, precum și asigurarea unor perspective de dezvoltare durabilă în conformitate cu protecția și conservarea mediului.
După mai mulți ani de activitate, premierul norvegian Gro Harlem Brudtland, alături de o comisie de 19 delegați din 18 țări, a publicat un raport numit „Viitorul Nostru Comun”, cunoscut și sub numele de „Raportul Brundtland”, în care conceptul de dezvoltare durabilă a fost introdus în adevăratul său sens. Realizat pe 12 capitole, acest raport oferă o imagine clară a condițiilor din lume, elaborând conceptul de dezvoltare durabilă. Având o nouă abordare, acest concept ar trebui să întocmească criteriile de a răspunde provocărilor viitoare, cum ar fi realizarea unui echilibru între dezvoltarea socio-economică și mediul înconjurător, reducerea poluării și degradării mediului, exploatarea resurselor naturale, reducerea emisiilor de gaze nocive și impactul aspura climei, reducerea sărăciei și a foametei, realizarea păcii mondiale și a altor provocări și amenințări. În capitolul 2, conceptul de dezvoltare durabilă este definit în felul următor „dezvoltarea care satisface nevoile prezentului fără a compromite capacitatea generațiilor viitoare de a-și satisface propriile nevoi”, devenind o definiție general acceptată și probabil cea mai citată din literatură, indiferent de contextul discutării dezvoltării durabile.
Conform raportului, principiile fundamentale ale conceptului, sunt asigurarea nevoilor umane, respectând în același timp anumite constrângeri de mediu. Raportul Brundtland a marcat începutul unei noi politici socio-economice globale în care conceptul de dezvoltre durabilă a devenit un element cheie în managementul de mediu și în alte zone ale activităților umane.
A treia perioadă, ce apare cu puțin după Evenimentul Raportului Brundtland și se întinde până în prezent, include evenimente semnificative. Cu ocazia celei de-a douăzecea aniversări a conferinței de la Stockholm, în Rio de Janeiro, a avut loc conferința ONU privind mediul și dezvoltarea, sub numele de „Summitul Pământului” sau „Conferința de la Rio”. La conferință au participat numeroase organizații guvernamentale și nonguvernamenale din 178 de țări. Mai mult de 10.000 de jurnaliști internaționali au transmis conferința milioanelor de oameni din întreaga lume, mărturisind importanța ei. În cadrul conferinței au fost adoptate mai multe documente, dar doar primele două documente sunt esențiale pentru conceptul de dezvoltare durabilă: Declarația de la Rio privind Mediul și Dezvoltarea și Agenda 21.
Primul document conține 27 de principii ale dezvoltării durabile referitoare la drepturile și responsabilitățile ONU. aceste principii constituie baza pentru politica de viitor și luarea deciziilor, de asemenea și echilibrul între dezvoltarea socio-economică și mediu. Declarația oferă oamenilor dreptul de dezvoltare, dar și obligația de conservare a mediului, punând în evidență și necesitatea cooperării și înțelegerii între sectoarele public și privat și societatea civilă. Concomitent, se subliniază că fiecare țară are dreptul suveran de a-și exploata resursele proprii, dacă aceasta nu pune în pericol mediul altor țări, poluatorii fiind nevoiți să suporte costurile poluării. Diminuarea sărăciei, reducerea inegalităților și asigurarea standardelor de viață și a păcii în lume sunt esențiale pentru concept, așadar țările dezvoltate au responsabilitatea de a asigura o dezvoltare durabilă, în special în ceea ce privește tehnologia și resursele financiare.
Cel de-al doilea document, Agenda 21, este un progam global cu obiective de dezvoltare durabilă constituit în 40 de capitole. Documentul oferă în mod cuprinzător orientări pentru dezvoltarea socio-economică în concordanță cu mediu. Acesta prioritizează necesitatea unei cooperări internaționale și a unui consens între dezvoltare și protecția mediului, în care guvernele joacă un rol important în adoptarea și punerea în aplicare a politicilor, planurilor și programelor, cu toate că este necesară și participarea tuturor celorlante părți interesate. Ca obiectiv principal, documentul subliniază eliminarea sărăciei, cu precădere în țările sărace, unde este necesar să conserve și să protejeze resursele naturale, dar și nevoia îmbunătățirii protecției sănătății umane În cele din urmă Agenda 21 reliefează importanța programelor educaționale axate pe creșterea gradului de conștientizare și promovare a dezvoltării durabile, vitale implementării sale.
Din aceste activități și documente fundamentale se pot identifica trei elemente cheie ale conceptului: conceptul de dezvoltare (dezvoltarea socio-economică, în conformitate cu constrângerile economice), conceptul de nevoi (de redistribuire a resurselor pentru a asigura calitatea vieții în totalitate) și concepul generațiilor viitoare (posibilitatea utilizării pe termen lung a resurselor pentru a asigura calitatea vieții necesare pentru generațiile viitoare).
I.2. RAMURILE SUSTENABILITĂȚII
În ciuda deficitului relativ al literaturii care analizează conceptual sustenabilitatea, o conceptualizare care pune în prim plan legătura dintre mediu, economie și societate, a câștigat o reputație răspândită global. Acest lucru este realizat în mod obișnuit ca echilibrarea compromisurilor între obiective aparent la fel de dorite în cadrul acestor trei categorii, deși utilizările variază. Totuși, un aspect problematic al acestei conceptualizări este lipsa dezvoltării teoretice. Începând cu anul 2001, această abordare a fost prezentată ca o „viziune comună” a dezvoltării durabile (Giddings, 2002), atât de obisnuită încât pare să nu necesite o referință.
Cele trei ramuri ale sustenabilității au denumirea originală, „cei trei piloni”, iar această denumire a fost atribuită Raportului Brundtland, Agenda 21 și Summit-ului Mondial, privind Dezvoltarea Durabilă din 2002 (Moldan, 2012), dar niciunul dintre aceste documente nu este un cadru clar sau un context teoretic explicit. În comparație cu alte modele importante care au venit înainte, pilonii modelului de sustenabilitate se mută dintr-un cadru conceptual într-un cadru de implementare și acțiune. Durabilitatea combină crearea unui spațiu fezabil și viabil pentru societatea umană în cadrul obiectivelor noastre de protecție a mediului și de conservarea ecologică. Componenta economică recunoaște desigur, că toate provocările comunităților legate de mediu și durabilitate sunt direct legate de producția economică si trebuie luate în considerare alături de celelalte obiective.
Cadrul celor trei piloni îmbină componentele cele mai importante pentru implementarea soluțiilor de durabilitate și a proiectelor aplicate. În acest mod și în cadrul unei game largi de aplicații pentru planificare, politică și proiecte, acest model este un cadru strategic și orientat spre acțiune pentru realizarea cu succes a soluțiilor de durabilitate.
Indiferent de context, ideea de bază rămâne aceeași, iar oamenii, habitatele și sistemele economice sunt interdependente. Chiar dacă alegem să ignorăm această interdependență timp de câțiva ani sau decenii, înaintea unei potențiale crize sau alarme ar trebui să ne orientăm și spre evenimentele ce s-au petrecut în trecut. Faptul este că depindem de ecosisteme și de serviciile pe care le oferă pentru a ne putea dezvolda corespunzător. Fie că luăm în considerare exemplele mai evidente și vitale, pământul pentru hrană și apă potabilă, sau lucruri mai puțin evidente, dar la fel de semificative precum producția de oxigen în timpul fotosintezei sau prelucrarea deșeurilor de către descompunerea bacteriană, nu putem evita faptul că depindem de mediul înconjurător pentru existența noastră. Dacă distrugem capacitatea mediului pentru a furniza aceste servicii, există posibilitatea de a ne confrunta cu consecințe mult mai severe pentru care suntem complet nepregătiți.
Definiția sustenabilității este acceptată la scară largă, astfel pentru a atinge durabilitatea, trebuie să aducem factorii economici, de mediu și sociali în armonie egală. Acest lucru poate fi demonstrat cu o diagramă a sustenabilității dupa cum se observă în partea dreaptă. Pentru a obține o viabilitate reală, trebuie să echilibrăm factorii de sustenabilitate economică, socială și de mediu, care pot fi definiți precum:
Sustenabilitatea ecologică, desemnează traiul în cadrul mijloacelor resurselor noastre naturale. Pentru a trăi într-o adevărată sustenabilitate ecologică, trebuie să ne asigurăm că utilizăm resurse naturale, spre exempli combustibili energetici, pământ, apă ș.a., la o rată durabilă. Unele resurse sunt mai abundente decât altele și, prin urmare, trebuie să luăm în considerare deficitul material, deteriorarea mediului în urma extragerii acestor materiale și dacă resursele pot fi păstrate în cadrul principiilor economiei circulare. Sustenabilitatea ecologică nu trebuie confundată cu o sustenabilitate deplină, care trebuie, de asemenea, să echilibreze factorii economici și sociali.
Sustenabilitatea economică, necesită ca o întreprindere sau o țară să-și utilizeze resursele în mod eficient și responsabil, astfel încât să poată funcționa într-o manieră durabilă pentru a produce un profit operațional. Făra profit operațional, o afacere nu ar putea să-și susțină activițățile. În lipsa acționării în mod responsabil și cu resursele sale eficiente, o companie nu va putea să-și susțină activitățile pe termen lung.
Sustenabilitatea socială, este capacitatea societății sau a oricărui sistem social de a realiza în mod persistent o bunăstare socială. Realizarea sustenabilității sociale asigură faptul că bunăstarea socială a unei țări, a unei organizații sau a unei comunități poate fi menținută pe termen lung.
Stabilitatea și succesul pe termen lung al societăților se bazează pe o populație sănătoasă și productivă. O societate (sau comunitățile din societatea respectivă) care se confruntă cu tulburări, sărăcie și boli cu siguranță nu se va dezvolta pe termen lung, așadar bunăstarea socială și cea economică se vor alimenta reciproc, iar întregul joc depinde de o biosferă sănătoasă în care poate exista. Înțelegerea conexiunilor complexe și a interdependenței celor trei piloni necesită un efort și efortul trebuie să fie constant. Indiferent dacă vorbim de durata ciclurilor politice sau de timpul pe care media îl concentrează asupra unei anumite probleme, îndreptarea atenției noastre colective este foarte imporantă pentru dezvoltarea durabilă.
I.3. EXEMPLE ALE DEZVOTĂRII DURABILE
Având în vedere că dezvoltarea durabilă este definită în mai multe moduri, definiția termenului, cea mai des menționată, este „viitorul nostru comun”. Potrivit Raportului Brundtland, dezvoltarea durabilă este „o dezvoltare care răspunde nevoilor actuale fără a compromite capacitatea generațiilor viitoare pentru a-și satisface propriile nevoi”. Din această definitie, conceptul poate fi redus la două idei cheie: nevoi și limitări; Limitările fiind cele impuse de starea tehnologiei și organizarea socială a capacității mediului de a răspunde nevoilor actuale și viitoare. Deși există multe exemple de dezvoltare durabilă, modelele primare sunt discutate mai jos.
Energia solară este complet liberă și disponibilă în furnizarea nelimitată. Acești factori oferă un avantaj imens pentru consumatori și contribuie la reducerea poluării. Înlocuirea energiei neregenerabile cu acest tip de energie este atât eficientă din punct de vedere ecologic, cât și financiar. De la panourile solare de acoperiș până la fermele solare masive care pot atinge aceeași capacitate de generare ca o centrală convențională este clar că se produce o revoluție a energiei regenerabile în lume. O fermă solară poate reduce 94% din emisiile generate de o centrală electrică pe bază de cărbune, care elimină poluanți nocivi cum ar fi oxizii de azot sulfuros și mercur, contribuind în mare măsură la poluarea aerului, riscul fiind de milioane de decese premature anual. Fiind acum mai puțin costisitoare decât generarea de energie, tehnologia solară devine mai puțin costisitoare, în multe părți ale lumii. Potrivit Agenției Internaționale pentru Energie Regenerabilă, în prezent se economisesc anual între 220 și 330 milioane de tone de dioxid de carbon, datorită fotovoltaicii solare. Având în vedere că energia solară reprezintă mai puțin de 2% din mixul global de energie, acest lucru arată potențialul mare de creștere a energiei solare în viitor.
Energia eoliană este o altă sursă de energie disponibilă. Oamenii au folosit puterea vântului de mii de ani, prima moară de vânt, fiind înregistrată în Persia între 500 și 900 d.Hr. Utilizarea energiei necesită folosirea morilor de vânt, iar din cauza costului de construcție și a găsirii unei locații adecvate, acest tip de energie are menirea de a servi mai mult decât individual. În secolul XXI, în multe localități, energia eoliană a devenit fie competitivă, fie mai puțin costisitoare decât energia electrică, generată de cărbune. Turbinele eoliene reprezintă o soluție excelentă pentru generarea de energie datorită costului lor și faptului că acestea necesită o amprentă foarte mică de teren. Alte utilizări ale terenurilor, cum ar fi agricultura, conservarea agrementului, se pot întâmpla simultan pe lângă generarea energiei eoliene. Energia eoliană poate suplimenta sau chiar înlocui costul energiei din rețea, prin urmare poate fi o investiție bună și rămâne un exemplu foarte bun al dezvoltării durabile.
Rotația culturilor este definită ca „plantarea succesivă a diferitelor culturi pe același teren pentru a îmbunătăți fertilitatea solului și pentru a ajuta la combaterea insectelor și a bolilor. În prezent, cea mai mare producție a alimentelor provine prin agricultura industrială. Un sistem care se bazează pe fermele mari ce folosesc monocultura, utilizând cantități enorme de îngrășăminte și pesticide chimice. Industria agricolă este foarte dăunătoare pentru soluri, apă, aer și climă. Rotația culturilor nu este o practică nouă, ci mai degrabă o metodă de agricultură mai veche, fără substanțe chimice maximizând în același timp potențialul de creștere pe termen lung al terenurilor. Un studiu în curs de desfășurare de la centrul de cercetare de la Marsden Farm, din cadrul Universității de Stat, din Iowa, a arătat că sistemele complexe de rotație a culturilor pot depăși monocultura convențională, atât în randament, cât și în rentabilitate. Este, de asemnea, o practică ce produce o gamă variată de alimente, poate fi adaptată la diferite condiții locale, cauzează o eroziune mai mică și stochează mai mult carbon în soluri care asistă la sechestrarea carbonului.
Aparate de epurare eficiente: multe țări din lume devin stresate din privință apei și încep a înțelege că apa nu este la fel de nelimitată așa cum au crezut odată. În majoritatea clădirilor din întreaga lume, utilizarea esențială a apei, cum ar fi dușul, spălarea mâinilor și transprotul de canalizare, sunt inevitabile. Cu toate acestea, cantitatea de apă utilizată pentru aceste servicii esențiale poate fi redusă drastic cu mai mult de 50% prin utilizarea unor accesorii și dispozitive de economisire a apei. Câteva exemple de instalații și dispozitive de economisire a apei includ: robinete și capete de duș cu debit scăzut, toalete duble și toalete cu senzor. Aceste corpuri de economisire a apei pot fi adaptate cu ușurință în mod convenabil în clădirile existente sau pentru proiectele noilor construcții.
Spațiile verzi, cum ar fi parcurile, zonele umede, lacurile, pădurile sau alte ecosisteme, sunt fundamentale pentru zonele urbane dezvoltate în mod durabil. Aceste zone sunt esențiale pentru răcirea orașelor, în timp ce copacii produc oxigen și elimină poluarea aerului. Spațiile verzi bine concepute joacă, de asemenea, un rol esențial în asigurarea unor căi mai sigure pentru cei ce călătoresc pe jos sau cu bicicleta, oferind spații mai sigure pentru pentru activități fizice și recreere. Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății, ultimele estimări arată că inactivitatea fizică, și lipsa accesului la zonele de agrement, reprezită 3,3% din decesele globale. Așadar, accesul la spațiile verzi poate îmbunătăți sănătatea și bunăstarea, ba chiar poate ajuta la tratarea bolilor mintale.
Aceste exemple reprezintă doar câteva dintre numeroasele tipuri de dezvoltare durabilă care au potențialul de a perpetua schimbările globale pozitive. Lumea se confruntă cu o intersecție prin care avem acum puterea de a schimba dezvoltarea globală pentru a fi mai durabilă înainte de a fi prea târziu. Ca atare, trebuie să se întâmple schimbări în reglementări și stimulente care guvernează dezvoltarea. Acest lucru va face dezvoltarea durabilă, nu numai opțiunea cea mai bună și mai accesibilă, ci și cea mai evidentă opțiune pe care o putem alege.
II. TURISMUL DURABIL
În ceea ce privește dezvoltarea, aplicarea și funcționarea, durabiliatea poate fi numită o tendință populară în zilele noastre, mai ales în sectorul turismului. De altfel, există o confuzie ce vizează diferitele semnificații ale durabilității și dacă acestea pot fi atinse prin activitatea turistică. Se pune problema dacă dezvoltarea durabilă se poate aplica în turism. Noțiunea de „durabil” este utilizată în prezent în diverse domenii cum ar fi turismul, arhitectura, agricultura și dezvoltarea comunităților. Având în vedere industria turismului, fiind una din industriile cu cea mai rapidă creștere din lume, încearcă acum să se îndrepte spre practici sustenabile și responsabile.
Turismul, considerat o industrie indispensabilă atât pentru dezvoltarea economică, cât și socială, poate avea un efect pozitiv asupra ocupării forței de muncă, veniturilor brute și producției, iar pe de altă parte, poate avea efecte negative asupra mediului. Dacă turismul nu este planificat și gestionat adecvat, acesta poate provoca daune permanente mediului fizic, social, cultural si economic al unei întregi destinații turistice. Din acest motiv, este esențial ca atenția să fie concentrată asupra turismului durabil fiind luat în seamă ca o problemă semnificativă.
Astfel de motive și acțiuni, cum ar fi întreruperea echilibrului ecologic datorită încălzirii globale, pierderea valorilor sociale și nerespectarea activităților naturale, istorice, sociale și culturale fac din turismul durabil o necesitate.
Turismul are implicații directe în cadrul dezvoltării durabile, iar acest aspect este din ce în ce mai mult tratat de sine. Destinațiile turistice devin tot mai populare în rândul turiștilor odată cu sporirea gradului de urbanizare, pentru țările dezvoltate și cele în curs de dezvoltare, iar gurvernele țărilor ar trebui să prioriteze conservarea și protejarea mediului natural.
Potrivit Agendei 21, document menționat în capitolul 1, „ecosistemele fragile” se împart în șase tipuri, acestea reprezentând destinații destul de populare în rândul turiștilor, de asemenea cinci dintre aceste tipuri (zonele de coastă, regiunile umede, regiunea montană, insulele mici și zona deșertică), prezintă caracteristici biofizice ce sunt extrem de vulnerabile în fața activităților turistice, în special în cazul turismului de masă, din acest motiv va fi nevoie de acțiuni specifice de protejare din partea guvernelor responsabile.
II.1. DATE CONCEPTUALE ALE TURISMULUI DURABIL
Primele abordări teoretice ale durabilității în turism, s-au desfășurat concomintent cu ideea de dezvoltare durabilă, și se datorează Organizației Mondiale de Turism. În plus, reprezentanții organizației au prezentat propria viziune durabilă la Summitul de la Johanesburg din anul 2002. Pentru a obține o formă mai durabilă a turismului, este nevoie de o perspectivă mai amplă care să permită, considerarea tuturor sectoarelor și resurselor pe care se bazează turismul. De asemenea, turismul durabil are o mare varietate de definiții.
Având în vedere mai multe abordări, turismul durabil poate fi definit ca „un turism care ține seama pe deplin de impactul său curent și viitor, economic, social și de mediu, care răspunde nevoilor vizitatorilor, industriei, mediului și comunităților gazdă” (Programul Națiunilor Unite pentru Mediu / Organizația Mondială a Turismului, 2005). Așadar, turismul durabil ar trebui să asigure o utilizare optimă a resurselor de mediu, să respecte caracteristicile socio-culturale ale comunităților locale și să ofere utilitate socio-economică părților interesate. O altă metodă de a trata acest subiect, subliniază că obiectivul turismului durabil este „să influențeze sănătatea economică, bunăstarea subiectivă a localnicilor, natura nealterată, protecția resurselor, cultura sănătoasă și satisfacerea optimă a nevoilor clienților” (Müller, H., 1994). Hunter, a definit turismul durabil drept „o paradigmă adaptivă care legitimizează o varietate de abordări în funcție de circumstanțele specifice” (Hunter, C. 1997).
Turismul durabil include un grup de principii directoare, fiind reprezentate prin:
cultivarea unui turism axat pe servicii de calitate și atent față de cerințele de protecție a mediului;
aplicarea unor evaluări de impact și de mediu pentru toate formele de turism;
asigurarea condițiilor de practicare a turismului de un număr cât mai mare de persoane, ca o componentă a drepturilor omului și o liberă circulație a persoanelor;
coerența temporală și spațială a politicilor de dezvoltare a turismului la nivel național, regional și local;
realizarea unei solidarități în interiorul generației și între generații ca promotori ai turismului;
implicarea în aplicarea dezvoltării durabile a mediului de afaceri și a partenerilor sociali;
introducerea în strategiile sectoriale durabile a principiilor de precauțiune și de plată a
unor taxe de către poluatori;
utilizarea celor mai noi informații și rezultate din cercetarea de mediu cu rol major în stabilirea coordonatelor dezvoltării durabile.
Principiile menționate mai sus au efecte directe asupra ritmului de creștere a cererii turistice, totodată ajută și la expansiunea spațială privind dotările turistice. Turismul este privit prin prisma avantajelor cum ar fi: creșterea veniturilor, valorificarea unor resurse mai puțin cunoscute, multiplicarea locurilor de muncă. Așadar, în multe țări au fost create condiții de dezvoltare necontrolată a activităților ce vizează turismul, acestea fiind recunoscute printr-un patrimoniu turistic deosebit.
Abordarea durabilă in turism include realizarea unor obiective esențiale:
reducerea formelor de poluare produse de turism;
aplicarea unor proiecte în turism pe inovare și competitivitate economică, socială, unde prosperitatea individuală și colectivă să fie în concordanță cu starea mediului;
respectarea diversității și a identității culturale, a egalității de șanse și diminuarea
discriminării de oriice tip;
susținerea activităților turistice care aduc cele mai reduse impacturi asupra mediului;
respectarea recomandărilor și legislației convențiilor internaționale, mai ales a celor din UE pentru a extinde aplicarea dezvoltării durabile;
Dezvoltarea turismului din punct de vedere durabil presupune participarea în cunoștință de cauză a tuturor părților interesate relevante, precum și o conducere politică puternică pentru a asigura participarea largă și consolidarea consensului. Realizarea turismului durabil este un proces constant și necesită monitorizarea permanentă a impactului introducând măsuri corective și preventive aplicate de fiecare dată când este necesar. De asemenea, turismul durabil ar trebui să mențină un nivel înalt de satisfacție turistcă și să asigure o experiență semnificativă turiștilor, ridicându-le atenția cu privire la aspectele legate de durabilitate și promovând practicile de turism între aceștia.
Aspectele turismului durabil sunt deosebit de importante cum ar fi, întreprinderile turistice competitive și responsabile social, posibilitatea de a participa la turism pentru toți cetățenii, oportunități bune de angajare în sectorul respectiv și beneficiul acțivitătilor turistice pentru comunitățile locale. În plus, păstrarea integrității culturale și integrarea resurselor de protecție a mediului și a patrimoniului cultural în programele legate de turism prezintă o necesitate. Încercările extensive de a implementa principiile dezvoltării turismului durabil se realizează atât la nivel regional, cât și la nivelul întreprinderilor din domeniul turismului.
Un tip specific de turism durabil este "ecoturismul" definit de Societatea Internațională pentru Ecoturism ca fiind călătoria responsabilă pentru zonele naturale ce protejează mediul și susțin bunăstarea populației locale și include în același timp elemente de turism rural și cultural. Pe lângă respectarea principiilor turismului durabil, ecoturismul are și principii specifice în așa fel încât: contribuie activ la conservarea patrimoniului natural și cultural, include comunitățile locale în activitățile de planificare și contribuie la bunăstarea lor, criterii de dezvoltare și operare, implică activități complete și explicații interesante pentru vizitatori, vizează resursele naturale și culturale și este destinată în principal vizitatorilor individuali și grupurilor mici organizate.
Acest tip de turism include adesea activități în natură, cum ar fi: drumeții, alpinism, observarea anumitor specii în habitatul lor natural, dar poate include și activități culturale. Ecoturismul joacă un rol important în educație, este o șansă de a învăța respectul pentru natură și pentru cultura locală, iar pentru unii este o șansă de auto-reflecție fiind inspirată de frumusețea împrejurimilor. Un alt aspect caracteristic al ecoturismului este obținerea de beneficii pentru comunitatea locală. Aceasta înseamnă angajarea personalului local, obținerea de produse locale, implicarea locală în luarea deciziilor și organizarea activităților turistice (Sambotin, Sambotin, Patrascoiu, Coroian, Merce, 2011).
II.2. ISTORIA DURABILITĂȚII ÎN TURISM
Documentul “Agenda 21” a pus un punct de referință în ceea ce privește durabilitatea, sub forma unei strategii generale de acțiune. Deși turismul nu a apărut ca o problemă în raportul Brutdland și nici nu a fost inclus în Agendă, planificarea și dezvoltarea industriei turistice, au fost puternic influențate de recomandările acestora. Anul 1992 a fost un an crucial pentru sustenabilitate și turism. Industria hotelieră a lansat o Inițiativă Internațională privind Mediul Hotelier (IHEI), menită să reducă impactul pe care vizitatorii îl au asupra mediului hotelier și înconjurător. De asemenea, în același an, grupul „Interesul Turismului” din Marea Britanie și-a stabilit propriile obiective și a început să participe in mod activ la sectorul privat pentru a ține mai mult seama de necesitatea unei planificări durabile.
Protocolului de la Kyoto din anul 1997, are o importanță majoră deoarece este menit să reducă efectul de seră prin limitarea emisiilor de CO2. În centrul acestor preocupări se poate amplasa turismul, deoarece călătoria în scopuri de agrement nu este o necesitate fundamentală, contribuind la emisiile de CO2 prin consumul combustibililor fosili utilizați pentru transportul persoanelor în diferite vancanțe, în cadrul destinației și în spațiile de cazare pe care le folosesc. Transportul provoacă aproximativ 75% din emisiile de CO2 generate de turism, aviația fiind responsabilă pentru 40%. Eficiența energetică poate fi îmbunătățită, încât în industria transporturilor ar putea genera o reducere de aproximatim 32% a emisiilor pe kilometru de pasageri în 3 decenii. Excursiile intensive și lungi pot duce la emisii semnificative, iar cantitatea de emisii poate varia în funcție de transportul utilizat.
Ideea turismului durabil a devenit mai populară în rândul sectorului public, pe la începutul secolului al XXI-lea, fiind responsabil de planificare și strategie, precum și de întreprinderile private, vizând în general călătoriile și activitatea turistică. Programul Națiunilor Unite pentru Mediu (UNEP) și-a prezentat inițiativa pentru turism durbil, vizați fiind operatorii de turism. Aceasta a fost urmată de declarația ONU de a desemna anul 2002 drept Anul Internațional al Ecoturismului. La summitul mondial de la Johannesburg denumit și „Rio + 10”, privind dezvoltare durabilă, se subliniază pentru prima dată importanța dezvoltării durabile în turism. În același an a avut loc și un summit mondial de ecoturism în Quebec.
Anumite organizații legate de industrie, cum ar fi Organizația Mondială a Turismului (UNWTO) sau Consiliul Mondial al Călătoriei și Turismului (WTTC), au contribuit la principiile dezvoltării durabile, care au drept scop reducerea daunelor aduse sălbăticiei și animalelor endogene, mediului și comunităților locale, de către turiști si industrie. Împreună cu „Consiliul Pământului” acestea încurajează industria să preia conducerea în conservarea mediului în zonele în care operează. Dacă guvernele prezintă o adevărată voință, pe viitor se va simți punerea în aplicare a strategiilor și acțiunilor globale, stabilite cu mai mult de un deceniu în urmă.
II.3. MODELE DE PROCEDURI PRIVIND TURISMUL SUSTENABIL
Având în vedere că turismul este unul dintre sectoarele cu cea mai rapidă creștere în lume, poate oferi un impuls economic esențial pentru țările care se situează ca destinații de vacanță, dar turismul a avut totuși efecte devastatoare asupra mediului, a oamenilor și a identității lor culturale. În călătoria către sustenabilitate în turism, modelele de mai jos evidențiază adevăratele exemple ale turismului durabil, experiențe care dovedesc posibilitatea unui viitor mai sustenabil și responsabil.
Pentru ca turismul să continue și pentru noi să trăim în limitele acestei planete și să-i respectăm pe toți oamenii, singura opțiune este ca lumea să se îndepărteze de turismul inconștient, de masă și să învețe din exemplele existente de modele turistice sustenabile.
GIJÓN, SPANIA
În calitate de instituție reprezentativă a orașului, Consiliul Local din Gijón este conștient de necesitatea adoptării unei serii de măsuri pentru planificarea și gestionarea sistemului actual de turism, care va asigura dezvoltarea durabilă a turismului în timp. Astfel de măsuri ar trebui să acopere atât nevoile actuale, cât și cele viitoare, cum ar fi protejarea integrității culturale, coeziunea socială și procesele ecologice esențiale. Prin urmare, Consiliul Local este angajat să promoveze un model de turism bazat pe durabilitate, înțeles ca o conjuncție a dezvoltării umane a rezidenților orașului și gradului de durabilitate ecologică, culturală și socio-economică a activităților turistice.
Certificat în anul 2013 ca "destinație urbană biosferică mondială", acordat de Institutul de Turism Responsabil (ITR) și susținut de UNESCO, orașul Gijon rămâne unul dintre cele mai bune exemple turistice durabile.
După ce și-au reînnoit certificatul de sustenabilitate, datorită implicării puternice a zonei turistice din Gijon și elaborării unui plan de marketing întreprins pentru a face cunoscut angajamentul orașului față de turismul responsabil, Gijon continuă să promoveze exemplul unui oraș dedicat turismului durabil la numeroasele beneficii pe care le oferă în ceea ce privește sustenabilitatea atât pentru vizitatori, cât și pentru cetățeni.
O cultură largă și bucătăria care se amestecă cu peisajele sale verzi, o îngrijire cuprinzătoare a mediului, o calitate ridicată a vieții și un model de turism care se concentrează pe satisfacerea vizitatorilor săi sunt punctele forte care au făcut ca orașul Gijón să fie un exemplu în industria turismului.
Obligația față de mediu, se arată prin suprafața rurală a consiliului fiind mai mult de 85%. Acesta subliniază Grădina Botanică, unică în coasta Cantabria, cu o suprafață de 25 de hectare, unde sunt catalogate aproximativ 30.000 de specii de plante precum Tragamón Carbayera de peste 400 de ani. Având în vedere cultura și tradiția, orașul Gijon este un oraș valoros și cu o mulțime de activități și muzee care permit turiștilor să experimenteze din întâmpinarea istoriei și obiceiurilor locale.
Privind angajamentul social, Gijon are programe diferite pentru a stimula activitatea economică, crearea de locuri de muncă și dezvoltarea durabilă în mișcare. În plus, cei mai vulnerabili, îngrijirea și acoperirea nevoilor de bază sunt garantate. Acesta subliniază începutul unui "Plan cuprinzător de accesibilitate și nediscriminare" destinat realizării unui oraș accesibil.
BHUTAN
Situat la est de Himalaya, este cunoscut ca fiind una dintre cele mai fericite țări din lume, de asemnea rămâne relativ neatinsă de colonialism, care a asigurat că viața durabilă a oamenilor a rămas intactă. Țara oferă o varietate uluitoare de peisaje, precum și o gamă incredibilă de faună și floră. Situat într-una din cele mai impresionante lanțuri montane din lume, este renumit pentru vârfurile sale înalte de munte și o gamă de oportunități de drumeții.
Misterios și învăluit în mit, Bhutan-ul este plin de exemple tangibile ale culturii sale extraordinare, de la arhitectura izbitoare a fortărețelor montane și mănăstirilor până la imaginile unor figuri religioase budiste, pictate sau sculptate pe stâncile cragate. Exemplele mari de design tradițional și arhitectură, faimoasele mănăstiri și temple din Bhutan, cum ar fi Cuibul Tigrului, care se agață de vârfurile stâncoase aflându-se maiestuos în orașele sale pitorești.
Binecuvântat cu o gamă extraordinară de habitate naturale, de la văile subtropicale până la vârfurile alpine, Bhutan este, de asemenea, locuința unor specii sălbatice excepționale, inclusiv Elefantul Asiatic, Tigrul Bengal, Panda Roșu, Ursul Negru de Himalaya, Cerbul Mosc de Himalaya, Ursul Umbrelor, Leoparzi și Lupul Gri.
Turismul din Bhutan funcționează pe principiul „valori ridicate, impact redus”. Acest lucru a fost realizat prin aplicarea unor cerințe stricte de intrare și a unui tarif zilnic pentru vizitatori. Tariful zilnic include cheltuielile necesare vizitei, cum ar fi cazarea, ghidul de turism licențiat, echipamentul pentru mese și drumeții. O mare parte a tarifului, totuși, este utilizată pentru a menține și dezvolta infrastructura țării, precum și pentru a contribui la îngrijirea și educația gratuită din Bhutan.
BIOHOTEL, BOGOTA, COLUMBIA
Pentru iubitorii de natură, oameni care se bucură de ceva autentic și care știu cât de importantă este planeta noastră, Biohotel Organic Suites Bogota D.C., se prezintă a fi un hotel ecologic în Bogota, Columbia, care este absolut unic în oraș. Cazare destinată combinării luxului, confortului și relaxării cu respectul maxim față de mediul înconjurător. Acesta este cu siguranță locul unde turiștii se pot bucura de senzația unui aer pur în inima orașului.
Hotelul ecologic conține un centru spa, alimentat cu energie solară cu sisteme de economisire a apei și o grădină de legume folosind agricultura verticală. De asemenea, preparatele respective conțin cele mai proaspete produse din grădina proprie de bucătărie organică, vizitatorii se pot bucura de tratamentele cu apă și tratamente inovatoare bio.
Conceput de la început până la sfârșit cu cele mai riguroase standarde de construcție durabilă, BIOHOTEL este un pionier pentru certificarea „Conducerii în Proiectarea Energiei și a Mediului” (LEED) în America de Sud, datorită unei filozofii care nu implică doar o infrastructură durabilă, ci și un proces exhaustiv de achiziționare a furnizorilor și a consumabilelor ecologice pe piața internațională.
COMPLEXUL SIX SENSES, INSULA MALOLO, FIJI
Complexul este situat pe insula tropicală Malolo, este o stațiune de cinci stele, cu un lux și o conștiință culturală durabilă în centrul său. Stațiunea funcționeaza pe o putere solară de 100%, echipată cu captarea apei de ploaie si propriul site de filtrare a apei la locul de amplasare pentru a elimina utilizarea sticlelor de plastic de unică folosința. Stațiunea își propune să fie cât mai redusă posibil, încurajând principiile reutilizării, practicând în același timp reciclarea și compostarea cu un "sistem septic bazat pe viermi" și cultivând cât mai mult din plantele și legumele proprii.
Pentru a sprijini activitățile de mediu și de susținere socială ale stațiunii, politicile și procedurile au fost elaborate în conformitate cu standardele Six Senses. Aceste politici și proceduri vor fi reînnoite cel puțin o dată pe an pentru a se asigura că proprietatea este întotdeauna actuală în abordările sale. Complexul se angajează să respecte, ori de câte ori este posibil, cerințele de mediu legislative din Fiji și internaționale, cum ar fi legislația în domeniul sănătății și siguranței publice, sănătății și securității, igienei și ocupării forței de muncă.
Filtrarea bazinului de apă cu putere scăzută este utilizat în toate piscinele din stațiune. Prin monitorizarea energiei și a substanțelor chimice utilizate pentru piscine, stațiunea asigură un impact redus asupra mediului. Prin utilizarea agentului frigorific cu impact redus asupra mediului în unitățile de aer condiționat, oaspeții se răcoresc și nu se simt vinovați. Ca standard, temperatura în fiecare vilă este stabilită la 25°C înainte de sosirea oaspeților și este echipată cu un senzor pentru a opri automat aerul condiționat după deschiderea ușilor.
Six Senses utilizează un sistem septic bazat pe viermi pentru tratarea deșeurilor. Rezervoarele Biolytix utilizează viermii tigru, una dintre cele mai puternice creaturi din lume pentru greutatea corporală, care descompun continuu deșeurile, creând milioane de canale aerobice. Acestea sunt condițiile ideale pentru ca alte organisme să se mute și, împreună, ele finalizează procesul de descompunere. Viermii tigru transformă rapid deșeurile în humus, care apoi curăță apele reziduale pe măsură ce acestea trec prin numeroasele canale de materie organică.
Apa este tratată la fața locului într-o instalație dedicată pentru utilizarea în sistemul de irigare al insulei. În locul de reciclare, o mică echipă lucrează pentru a separa deșeurile în hârtie, plastic, metal, sticlă, deșeuri organice și deșeuri toxice. Aceste articole sunt apoi reciclate sau eliminate în cea mai bună manieră.
De asemenea, există un site de compost unde toate deșeurile alimentare din bucătărie și restaurante sunt combinate cu deșeuri de grădină. Soiul de compost rezultat din această activitate este reutilizat în amenajarea teritoriului și grădinărit. Pentru a face compostarea cât mai eficace și mai puțin inodoră, a fost pusă în aplicare o separare a deșeurilor în bucătărie, unde toate produsele alimentare, cu excepția cărnii și a fructelor de mare, sunt colectate pentru compostare. Carnea și fructele de mare sunt excluse deoarece aceste elemente se descompun mai încet și pot atrage rozătoare.
Se depun toate eforturile pentru utilizarea materialelor reciclate și locale pe întreg complexul. Lemnul folosit în vilele și locuințele respective pentru mobilier și podele, este din lemn de origine regenerată. De asemenea, se folosește lemn din pădurile din proximitate pentru mobilier interior, care a fost recuperat din dezvoltarea agricolă preexistentă.
În toate stațiunile de la Six Senses, apa de băut este produsă și îmbuteliată la fața locului. Apa potabilă este tratată la cele mai înalte standarde internaționale, purificată, mineralizată și îmbuteliată în sticle de sticlă. Apa nu este importată pentru a reduce emisiile de gaze cu efect de seră și pentru a sprijini zero deșeuri.
Six Senses Fiji face angajări la nivel local, cu un procent mare din gazdele care aparțin naționalității Fiji. Stațiunea oferă stagii pentru studenții cu performanțe ridicate și oportunități de experiență profesională, de asemnea pentru studenții universitari specializați în turism. Stațiunea lucrează cu o serie de industrii din proximitate pentru a crește comenzile locale și pentru a îmbunătăți economia locală. Totodată proprietarii resortului fac toate eforturile pentru a informa oaspeții și gazdele despre ecosistemul recifului de corali și despre comportamentul responsabil în mediul recifului respectiv.
CABANA ECO FAYNAN, JORDAN
Cabana Eco Feynan este primul proiect al companiei EcoHotels din Iordania. Compania administrează și operează respectiva cabană eco într-un parteneriat unic din sectorul privat / ONG-uri cu proprietarul Societății Regale pentru Conservarea Naturii (RSCN). De la preluarea cabanei în 2009, compania s-a străduit să perfecționeze un model de afaceri sustenabil din punct de vedere ecologic, responsabil social și profitabil, care poate fi ușor replicat în alte locații.
„Feynan Ecolodge” integrează conservarea și dezvoltarea socio-economică, având în același timp un impact minim asupra mediului și oferind o experiență turistică unică. Este o referință a hotelului de 100% energie regenerabilă. Cabana eco a obținut recunoașterea internațională, primind o serie de premii, și care se numără printre cele mai importante 25 cabane eco din lume în anul 2013, ale canalului National Geographic.
III. STUDIU DE CAZ: COSTA RICA
Pe parcursul anilor precedenți, Costa Rica a fost considerată în lume o țară cu o reputație pașnică, fără armată proprie si națiune agricolă, cu produse tradiționale de o importanță globală, cum ar fi bananele, cafeaua și trestia de zahăr. În plus, s-a remarcat pentru eforturile sale în domeniul conservării biodiversității. Ulterior, s-a poziționat ca o destinație turistică inovatoare bazată pe bogăția sa naturală, diferențiată în mod clar pe piețele internaționale mari.
Studiile arată că aproximativ 99% din energia electrică țării provie din surse regenerabile, totodată impozitele pe combustibili fosili contribuie la protejarea pădurilor, stabilindu-și obiectivul de a fi neutră din punct de vedere al emisiilor de dioxid de carbon până în 2021.
Costa Rica posedă o biodiversitate privilegiată. Dotarea sa ecologică reprezintă un procent mare de specii existente pe planeta noastră. Climatul său tropical favorizează dezvoltarea cercetării științifice privind resursele naturale. Ca un beneficiu al acestei moșteniri naturale favorabile, regiunea ar putea deveni o destinație majoră pentru vizitatori de pretutindeni.
Această țară mică, din perspectiva teritoriului, situată în regiunea Americii Centrale, are un turism asociat naturii, unul din principalele sale centre de dezvoltare, și unul cu un potențial de creștere mare. Exemplele inițiativelor care integrează într-o oarecare măsură conservarea și turismul sunt mai numeroase și variate în fiecare zi, de asemenea, relația excelentă dintre sectorul de stat și sectorul privat a fost un factor al succesului activității.
Având în vedere capcanele care trebuie depășite, dar și schimbările care trebuie făcute pentru a deveni integral parte a lumii globalizate, Costa Rica presupune ca o mare provocare, clar, faptul că singurul drum care trebuie urmat este cel al turismului durabil , spre care toate eforturile sunt îndreptate, atât de către guvern, cât și de sectorul privat.
Conform Raportului privind competitivitatea turistică din anul 2009, Costa Rica se situează pe locul 42 în lume și pe primul loc în regiunea Americii Centrale în ceea ce privește competitivitatea turismului. Succesul țării este, într-o mare măsură, rezultatul strategiilor și programelor care au fost direct asociate cu dezvoltarea turismului în țară.
Cu toate acestea, mulți alți factori care contribuie la povestea de succes a dezvoltării turismului din Costa Rica sunt rezultatul strategiilor sociale și de mediu la nivel național care nu au fost concepute intenționat cu turismul in minte. Aceste programe au permis îmbunătățirea condițiilor de viață ale țării, care au servit în final pentru atragerea și promovarea turismului.
III.1. ISTORIA DEZVOLTĂRII TURISMULUI ÎN COSTA RICA
În timp ce Costa Rica a primit vizitatori pe parcursul întregii sale istorii, eforturile formale de turism au început la începutul anului 1930, cu implicarea guvernului în industrie. O astfel de implicare a constat în promovarea unui hotel de primă clasă construit pe o proprietate privată din orașul San José, denumit "Gran Hotel Costa Rica".
În același timp, primul set de reglementări asociate activității turistice din țară a fost creat odată cu formarea instituției „Junta Nacional de Turismo” (Consiliul Național pentru Turism) în anul 1931. Obiectivul principal al acestei instituții a fost acela de a servi drept principala entitate responsabilă de reglementarea turismului în țară.
Pe parcursul anilor '40 situația a fost critică pentru Costa Rica, deoarece a suferit schimbări decisive care au apărut odată cu încheierea ultimului război civil. Această perioadă a fost nu numai critică în istoria țării, ci și relevantă pentru dezvoltarea viitoare a turismului, deoarece armata țării a fost desființată în 1949. Eradicarea forțelor militare ale țării a eliberat resursele destinate programe sociale, inclusiv educație și sănătate. Aceste programe au promovat condiții de viață mai bune, de asemenea, le-a stabilit identitatea ca țară pașnică și stabilă.
În anii '50, reformele sociale instituite după războiul civil au fost puse în aplicare. Rezultatele stabilității politice și ale programelor sociale dezvoltate au început să fie evidențiate prin îmbunătățirea condițiilor de viață ale țării. Astfel de condiții au promovat nașterea turismului științific în Costa Rica, remarcabilă în anii 1960, cu vizitarea sporită a cercetătorilor străini (Budowski, 1990; Hill, 1990; Laarman & Perdue, 1989). Unul din acești cercetători nu numai că au avut tendința să se întoarcă în Costa Rica, ci au încurajat și pe alții să viziteze țara.
În urma tendinței stabilite de cercetători, iubitorii de natură au început să viziteze Costa Rica, dând naștere primei etape a dezvoltării ecoturismului în țară. De asemenea, față de relevanța lor pentru turism, afluxul de cadre universitare și migranți bine pregătiți în țară a jucat un rol-cheie în elaborarea viitoarelor strategii de dezvoltare din țară.
În 1955, au fost înființate alte eforturi în mod direct asociate cu turismul, când institutul „Junta Nacional de Turismo” a fost redenumit în „Instituto Costarricense de Turismo” (Institutul de Turism Costa Rican). În acest moment, instituția a primit rangul de instituție autonomă de stat cu buget propriu, recunoscând importanța turismului pentru dezvoltarea țării (TIC, Raventos, 2006). În plus, în 1958, a fost inaugurat Aeroportul Internațional Juan Santamaria (inițial numit Aeroportul Internațional El Coco), lărgind posibilitățile de călătorie internațională în țară.
Anii '70 au marcat crearea Serviciului Parcului Național Costa Rican. Acest tip de efort, condus de o comunitate de biologi din țară, a încercat să oprească exploatarea pe scară largă a resurselor experimentate în Costa Rica încă din 1940. Crearea Serviciului Parcului Național a oferit, de asemenea, noi oportunități pentru vizitarea ariilor protejate din Costa Rica.
Începutul anilor '80 a fost caracterizat prin apariția numeroaselor ONG-uri străine și locale în Costa Rica. Prezența lor a promovat capital străin financiar și uman, care a ajutat la dezvoltarea țării. Poate că, din cauza bunei sale poziții internaționale și a capacității sale de a ieși în evidență printre vecinii săi din regiunea Americii Centrale, Costa Rica a primit mult mai mult ajutor financiar decât restul țărilor în timpul crizei din perioada anilor '80 (Colburn, 2006). Aceste circumstanțe au oferit țării capacitatea de a-și îmbunătăți în continuare standardele de viață și de a continua să dezvolte sectorul turistic.
În anul 1985, guvernul a decretat Legea Stimulentelor pentru Investițiile în Turism, promovând astfel dezvoltarea industriei turismului. Prin această lege, hotelurile, restaurantele, companiile turistice legate de transportul aerian și de apă, companiile de închiriere de mașini și agențiile de turism au fost eligibile pentru anumite privilegii.
Acestea includ scutiri de impozit pe venit pentru 12 ani privind profiturile nedistribuite, scutirea de la toate tarifele și suprataxele la produsele importate sau interne legate de dezvoltarea serviciilor sau infrastructurii turistice, scutirea de taxe pe proprietate timp de 12 ani și accesul la dobânzi preferate împrumuturi.
Coffey, a observat că „Agenții de turism sunt, în general, de acord că programul de stimulare a avut un impact semnificativ asupra dezvoltării facilităților turistice. Cel mai important dintre aceste stimulente este renunțarea la taxa de import. Acest aspect al programului permite investitorilor să recupereze o rentabilitate rezonabilă a capitalului propriu și permite industriei să concureze cu alte localități din regiunea Caraibilor din America Centrală. Fără aceste avantaje fiscale, costurile mărfurilor importate ar fi interzise pentru mulți investitori”.
La sfârșitul anilor '80, Costa Rica a câștigat atenția presei internaționale, când președintele țării, Oscar Arias Sánchez, a primit premiul Nobel pentru promovarea păcii în America Centrală. Pe lângă faptul că a ajutat la vizibilitatea internațională a țării, fapta domnului Arias a contribuit la consolidarea imagini pașnice și stabile a țării.
În 1988, Coalición Costarricense de Inițiativas de Desarrollo (Coaliția de Inițiative de Dezvoltare din Costa Rica) și Institutul de Turism Costa Rican, menționat mai sus, au elaborat o strategie pentru o promovare mai agresivă a dezvoltării turismului în țară. Ambele entități au semnat un acord de stabilire a unui program de stimulare în vederea atragerii investitorilor străini ai turismului în Costa Rica. Aceste eforturi s-au axat în principal pe extinderea infrastructurii țării, inclusiv hoteluri, stațiuni, centre comerciale, drumuri și electrificare.
Eforturile anterioare ce vizau promovarea turismului în Costa Rica au dat roade deoarece la începutul anilor '90, indicatorii de turism au continuat să arate tendințe pozitive și în creștere. Între 1990 și 1994, guvernul a promovat un model de dezvoltare a turismului pe scară largă pentru a crește competitivitatea țării în segmentul turismului de masă. În urma acestei strategii, țara și-a deschis cel de-al doilea aeroport internațional până în 1995 în orașul Liberia.
În același timp, cercetarea impactului negativ al turismului, în special la nivel local, a atins o recunoaștere internațională larg răspândită. Acest lucru a dus la eforturi vizând promovarea unor tipuri alternative de turism în Costa Rica. Rezidenții locali îndrumați de către entitățile extralocale au înființat diferite asociații cu privire la turismul durabil. Astfel de eforturi s-au concentrat pe educarea locuitorilor în subiecte legate de dezvoltarea turismului, adesea sub formă de turism rural și ecoturism. Aceste eforturi au căutat sustenabilitate care, pe lângă protejarea mediului natural, a promovat și implicarea largă a localităților, egalitatea și proprietatea asupra resurselor locale.
Până la sfârșitul anilor '90, instituțiile guvernamentale au început, de asemenea, să promoveze programe care caută practici durabile în țară. De exemplu, Institutul de Turism Costa Rican a creat un program de certificare numit ”Certificado de Turismo Sostenible” (Certificatul Turismului Durabil). Acest program a acordat hotelurilor un număr de frunze verzi (în loc de stele) care, de fapt, evaluau nivelul de impact al întreprinderii asupra mediului. Un alt program, „Bandera Azul Ecológica” (Steagul Albastru Ecologic), a evaluat plajele în ceea ce privește curățenia, calitatea apei, securitatea și practicile de gestionare a deșeurilor.
După anul 2000, Costa Rica se confruntă cu o creștere rapidă a economiei și a populației (alimentată în mare parte de un număr mare de imigranți străini), ceea ce a dus la o serie de efecte mixte asupra mediului economic, social și natural. În ciuda numeroaselor eforturi în vederea îmbunătățirii condițiilor de viață ale țării, este recunoscut faptul că țara are mai multe probleme de rezolvat, în special în domenii precum inegalitatea veniturilor, imigrația ilegală și criminalitatea.
Costa Rica este încă o țară în curs de dezvoltare, cu aproximativ 20% din populație trăind sub pragul sărăciei. În plus, un număr mare de familii care nu au ajuns sub pragul sărăciei abia reușesc să-și acopere nevoile de bază și riscă să se confrunte cu sărăcia în cazul unor circumstanțe nefavorabile.
În mod direct asociate cu turismul, au fost ridicate preocupări cu privire la dezvoltarea excesivă în unele părți ale țării, cu probleme legate de sursele de apă limitate și poluate, distrugerea habitatelor naturale (o problemă comună în jurul coastei Pacificului de Vest) și o incidență ridicată a turismul sexual.
Indicele Organizației Națiunilor Unite pentru Dezvoltarea Umană clasifică Costa Rica ca țară cu un nivel ridicat al dezvoltării umane. Costa Rica nu este o țară bogată, dar prezintă valori mai ridicate ale PIB-ului pe cap de locuitor, iar nivelul sărăciei si rata șomajului sunt mici, în comparație cu restul Americii Centrale (Central Intelligence Agency World Factbook, 2009; Colburn, 2006). Rata de alfabetizare a țării atinge peste 95%, cu o speranță de viață la naștere de 79 de ani, indicatori care depășesc chiar și unele țări dezvoltate. În 2009, Costa Rica a fost clasată pe locul întâi în lume în baza de date a fericirii (World Database of Happiness, 2009).
Colburn menționează că dezvoltarea economică și socială a țării permite majorității locuitorilor să trăiască destul de bine, cu nevoile lor de bază satisfăcute, cu oportunități de studiu, și în funcție de unitatea și abilitățile lor, cu posibilitatea unei game largi de cariere. Localnicii au oportunităti, și nici nu trebuie să-și abandoneze țara în căutare de noi orizonturi (Colburn, Forrest D., 2006).
Astfel de condiții au condus la crearea unui mediu extrem de atractiv pentru promovarea turismului. Împreună cu strategiile de dezvoltare a turismului din țară, de la începutul secolului XXI, dar și în prezent, Costa Rica este văzută ca o destinație dezirabilă și un loc sigur pentru investiții, ambii factori care sunt esențiali pentru dezvoltarea turismului, dar și pentru vizitare.
Ca urmare, industria turismului din țară a crescut exponențial. Între anii 1975 și 2016, numărul de sosiri internaționale în Costa Rica a crescut de 10 ori mai mult (fig 12).
Marea majoritate a turiștilor care vizitează țara sunt nord-americani, cuprinzând 67% din vizitatori, din care 84% provin din Statele Unite, 10% din Canada și 6% din Mexic. Cel de-al doilea cel mai mare grup de vizitatori din Costa Rica sunt europeni, care dețin 24% din piață (Instituto Costarricense de Turismo). Vizitele la parcurile naționale au crescut de la 658.657 în 1996 la 1.205.123 în 2006. Venitul din turism în perioada 1996 – 2006 a crescut cu aproximativ 9% anual.
Începând cu secolul XXI, turismul a devenit a doua cea mai mare activitate a câștigului salarial străin din țară și a reprezentat 7% din PIB în 2006 (Estado de la Nación). Raventos estimează că, în perioada 1997 și 2000, numărul de locuri de muncă create direct în industria turismului a fost de peste 4.000. Astfel de cifre ilustrează de fapt, exemplele de succes din Costa Rica, atribuite aici deciziilor și strategiilor de la nivel macro-economic ale țării, legate direct de sectorul turistic.
III.2. ECOTURISMUL – O alternativă durabilă pentru turismul Costa Rican
III.2.1. Definirea Termenului de Ecoturism
Deși originea noțiunii de ecoturism nu este sigură, una dintre primele surse care au contribuit definirea acestui concept pare a fi Hetzer (1965), care a identificat patru piloni sau principii ale turismului responsabil. Acești patru piloni minimizează impactul asupra mediului, respectând culturile gazdă, maximizând beneficiile pentru localnici și maximizând satisfacția turistică.
În 1978, Kenton Miller a scris despre principiile similare asociate cu ecoturismul, când a scris despre planificarea parcului național în America Latină. Deși Miller a făcut referire la conceptul de "ecodezvoltare", el a descris în mod clar conceptul teoretic de bază al ecoturismului prin descrierea necesității dezvoltării parcului de a integra considerente sociale, economice și de mediu pentru a răspunde nevoilor atât a oamenilor, cât și a mediului. Conceptele lui Kenton privind dezvoltarea ecologică au făcut, de asemenea, parte din dezbaterea privind dezvoltarea durabilă (Honey, 1999).
Unii experți sugerează că au existat două componente majore care au contribuit la apariția ecoturismului. În primul rând, ecoturismul este legat de mișcarea ecologică din decursul anilor '70. În al doilea rând, a existat o mare nemulțumire față de turismul de masă din cauza supra-dezvoltării, a poluării mediului și a invaziei străinilor insensibili din punct de vedere cultural și perturbatori din punct de vedere economic (Honey, 1999). Desigur că această combinație de creștere a gradului de conștientizare ecologică și a nemulțumirii emergente cu turismul în masă a condus la creșterea cererii de ecoturism.
În prezent nu există un consens clar asupra definirii ecoturismului. Semnificația și utilizarea termenului sunt afectate de neînțelegeri, confuzie și propagandă. Mulți susțin că lipsa unei definiții clare și încurcăturile și ambiguitățile care înconjoară termenul ecoturism, o fac aproape lipsită de sens (Weaver 2001). Potrivit operatorului de turism Kurt Kutay, "Ecoturismul este folosit acum fără discriminare pentru a descrie orice lucru legat de natură sau care nu are legătură cu turismul convențional" (Honey 1999).
Prin urmare, se poate argumenta că, deoarece există diferite tipuri de ecoturism, nu poate fi grupat într-o definiție categorică. Chiar dacă ecoturismul nu are o definiție concretă, există multe definiții bine recunoscute care au format o imagine clară a principiilor sale principale.
Deși există o varietate de definiții, fiecare având o perspectivă unică, există un consens considerabil că ecoturismul trebuie să fie benefic pentru comunitățile locale și să aibă un efect pozitiv asupra protejării mediului. Ecoturismul este încă în fază incipientă ca și un fenomen global, dar, după cum subliniază David Weaver, "poate apărea un anumit grad de consens sau de coeziune: indicatori, probabil, că ecoturismul se îndreaptă spre un nivel mai înalt de maturitate".
Pe măsură ce termenul de ecoturism a evoluat, definițiile au devenit mai precise, având legături mai puternice cu principiile dezvoltării durabile. Potențialul perceput al ecoturismului ca instrument eficient pentru dezvoltarea durabilă este principalul motiv pentru care țările în curs de dezvoltare îl adoptă și îl includ în strategiile lor de dezvoltare economică și de conservare (Stem, 2003).
III.2.2. Evoluția Ecoturismului în Costa Rica
Costa Rica este una dintre puținele țări din lume care au adoptat ecoturismul ca strategie națională de conservare și dezvoltare. Țara este unică datorită magnitudinii industriei ecoturistice și maturității sale în comparație cu alte țări în curs de dezvoltare. De-a lungul anilor, Costa Rica a câștigat reputația de primă destinație de ecoturism din lume și este considerată exemplu al ecoturismului (Honey, 1999).
Principalul motiv pentru care Costa Rica a devenit o destinație atât de populară pentru ecoturism este că are toate ingredientele potrivite. Costa Rica are parcuri naționale excelente, un guvern democratic stabil fără armată, un climat plăcut și oameni prietenoși. De asemenea, are una dintre cele mai înalte standarde de trai, cea mai mare clasă de mijloc, cel mai bun sistem de sănătate publică, cea mai bună educație publică la nivel universitar și cea mai mare rată de alfabetizare din America Latină (Honey, 1999).
Infrastructura țării este, de asemenea, foarte bună în comparație cu majoritatea țărilor în curs de dezvoltare în ceea ce privește drumurile asfaltate, telefoanele și electricitatea. Are un aeroport internațional cu zboruri ce parcurg doar câteva ore până în Statele Unite (Honey, 1999; Weaver, 1998). Deși toate aceste aspecte sunt importante, cel mai important ingredient pentru ecoturismul de succes este natura, care este atracția cheie pentru turiști. Într-un sondaj din 1990 al turiștilor din SUA, 39% au identificat atracțiile bazate pe natură drept principalul motiv pentru care au vizitat Costa Rica (Weaver, 1999). Costa Rica este binecuvântată cu o abundență de resurse naturale, cum ar fi plaje, mangrove, munți, peșteri, cascade, vulcani și păduri tropicale. Pădurile tropicale fac Costa Rica una din zonele cele mai diverse din lume, conținând 5% din biodiversitatea întregii planete într-o țară cu dimensiuni relativ mici.
Ecoturismul a crescut în mod constant în Costa Rica începând cu anii '70 și a început cu adevărat să ia amploare în anii '80, când turismul a obținut un sprijin extraordinar din partea guvernului și asistența acordată de Agenția Satelor Unite pentru Dezvoltare Internațională, Banca Mondială și Fondul Monetar Internațional. Guvernul a început pentru prima dată să investească serios în turism în anii '80, reorganizând și consolidând fondurile pentru turismul țării, Comitetul de Turism Costa Rican. Tot guvernul a început să investească puternic în ecoturism, iar în 1984 au adoptat o legislație importantă care a oferit stimulente și taxe fiscale hotelurilor, companiilor aeriene, agențiilor de închiriere de mașini, agențiilor de turism și transportului maritim (Honey, 1999).
De asemenea, guvernul Costa Rican a discutat despre protecția mediului încă din anii 1930. Oamenii de știință și activiștii de mediu din America Latină au fost preocupați de exploatarea forestieră, agricultura și așezarea umană, care au contribuit la degradarea mediului din țară precum amenințarea florei și faunei locale. Oamenii vor proteja mereu sursele de la care primesc valorile. Referirea poate fi îndreptată spre o teorie a "părților interesate", care coincide cu teoriile dezvoltării economice ale comunităților afectate de sărăcie (Honey, 2008). Ca rezultat al multor critici comunitare și a influenței educației ecologice și a conștientizării de la biologi tropicali dedicați, congresul țării a adoptat un proiect de lege privind pădurile în 1969, care a creat un sistem de 20 de parcuri, protejând douăzeci și cinci la sută din masa țării și biodiversitatea sa (Hintzen, 2014). Astăzi, pădurile Costa Rica acoperă 52% din suprafața țării.
Brandon (1996) sugerează că ecoturismul promovează conservarea și oferă un stimulent pentru eforturile private de conservare. Cu toate acestea, Stem (2003) propune că inițiativele ecoturistice de succes pot atrage un număr mai mare de călători, crescând astfel impactul negativ asupra mediului cum ar fi generarea de deșeuri solide crescute, perturbări ale habitatelor și degradarea pădurilor de pe urma eroziunii traseelor.
Câștigurile din domeniul turismului au depășit veniturile din producția de cafea în 1990 și apoi veniturile după producția de banane în 1993, devenind cel mai mare câștigător de valută și creând o economie mai diversă. Procentul de ecoturisti reprezentati in aceste statistici variaza in functie de modul in care ecoturistii sunt definiti. În ceea ce privește ecoturismul activ, numerele sunt relativ puține. "În ceea ce privește sectorul turismului, facilitățile de tip ecolod, în ciuda profilului lor ridicat, reprezintă de fapt doar o parte minusculă din toate cazările"(Weaver și Schluter, 2001). Turismul a continuat să explodeze în anii '90. Din 1994 până în 1998, sub președintele José María Figueres, Costa Rica a oferit o varietate de stimulente investitorilor din domeniul turismului și a lansat o campanie de publicitate de 15 milioane de dolari pentru ecoturistii din S.U.A. și Canada. De asemenea, guvernul a adoptat o lege care a impus obligativitatea studiilor de impact asupra mediului pentru proiectele turistice (Honey, 1999).
În timp ce creșterea constantă a numărului poate părea să indice succesul, au existat mai multe consecințe ale unei astfel de creșteri rapide. Una dintre cele mai mari probleme cu creșterea industriei ecoturistice este faptul că a fost atât de puternic concentrată asupra investițiilor străine. Politicile și programele susținute de guvern, cum ar fi stimulentele și reducerile fiscale pentru ecoturism în anii 1990, au fost proiectate astfel încât investitorii străini să beneficieze cel mai mult.
Comunitățile locale și întreprinderile mici, aflate în proprietatea locală nu s-au putut califica pentru stimulente guvernamentale, deoarece erau prea mici și nu și-au putut permite declarații de impact asupra mediului și studiilor de fezabilitate. Aceste restricții au făcut ecoturismul foarte dificil pentru întreprinderile mai mici, aflate în proprietate locală, să obțină și ei o parte egală din venit. După o serie de controverse asupra rolului guvernului în atragerea unor investitori străini foarte mari, Institutul de Turism Costa Rican și-a modificat regulamentele pentru a facilita calificarea întreprinderilor locale. Cu toate acestea, mulți au susținut că încă nu există egalitate deplină (Honey, 1999).
Guvernul Costa Rican pare să depună eforturi pentru a îmbunătăți politicile și practicile, însă Institutul de Turism Costa Rican trebuie să găsească mai multe modalități de a echilibra terenul între turismul deținut de străini mari și micro-întreprinderile locale.
Industria ecoturismului din Costa Rica a construit o reputație internațională pentru ecoturism și a creat un impuls incredibil în ultimele două decenii, dar nu și-a atins încă întregul potențial. În ansamblu, țara pare să adopte și să caute modalități de maximizare a potențialului său. Există multe deficiențe care pun în pericol ecoturismul în Costa Rica, care trebuie abordat, dar Costa Rica arată unele semne că poate merge în direcția bună în căutarea unei căi spre durabilitate.
III.3. INSTRUMENTELE DEZVOLTĂRII DURABILE ÎN COSTA RICA
Introducerea industriei turistice în Costa Rica a arătat că dezvoltarea turismului durabil este un subiect foarte relevant, dar complex. Are un impact bilateral asupra țării, deoarece în unele cazuri beneficiile domină, iar în alte cazuri, dezavantajele. Totuși, turismul durabil este un subiect interdependent și multidisciplinar, în special în țările în curs de dezvoltare, deoarece afectează puternic alte industrii și este afectat de mulți factori (Mowforth și Munt, 2009).
Obiectivul comun al turismului durabil este de a minimiza impactul negativ și de a maximiza beneficiile pe care le are turismul pe o destinație privind economia locală, mediul și societatea (Organizația Mondială a Turismului, 2015). Autorii Martin Mowforth și Ian Munt au stabilit o teorie care evidențiază o serie de tehnici de îmbunătățire, evaluare și măsurare a turismului durabil într-o destinație (Mowforth and Munt, 2009). Instrumentele sunt plasate în zece grupe: protecția zonelor naturale, reglementarea industriei, tehnicile de gestionare a vizitatorilor, evaluarea impactului asupra mediului, calculele privind capacitatea de transport, tehnicile de consultare și participare, codurile de conduită și indicatorii de durabilitate, comerțul turistic (Mowforth și Munt, 2009).
Instrumentele pentru dezvoltarea turismului durabil descrise stabilesc cadrul pentru analiza eforturilor depuse de Costa Rica pentru sporirea sustenabilității. Nu toate cele zece tehnici vor fi subliniate cu exemple în Costa Rica datorită faptului că țara nu se implică neapărat în toate cele zece zone. Cu toate acestea, activitățile turistice durabile din Costa Rica cu privire la protecția zonelor naturale, reglementarea industriei, evaluarea impactului asupra mediului, precum și calculele privind capacitatea turistică vor fi evidențiate.
III.3.1. Protecția Ariilor Naturale
Peisajul Costa Rican a suferit puternic prin despăduriri la mijlocul secolului trecut. Inițial, în jur de 90% din țară era acoperită de păduri. Acest număr a scăzut sub 30% în anii '80, în timp ce jumătate din această despădurire a avut loc în anii '50 (Hill, 1990).
Pentru a stopa despăduririle radicale, serviciul parcului național a fost înființat în 1970. Serviciul vizează păstrarea biodiversității, conservarea zonelor naturale și promovarea educației ecologice (Hill, 1990). În prezent, sistemul parcului național cuprinde peste 30 de parcuri și rezervații, precum și mai mult de 230 de zone protejate diferite. După cum sugerează teoria, este benefică pentru diversitate tipul de protecție a zonei aplicat într-o destinație. Se estimează că 25-28% din suprafața solului țării este protejată într-o anumită formă (Honey, 1999).
Având în vedere faptul că acoperirea mondială a ariilor protejate este de aproximativ 3% în medie, abordarea Costa Ricană este impresionantă și este ușor de înțeles că sistemul parcului național servește drept coloană vertebrală a industriei ecoturistice din țară (Honey, 1999). Acesta este, de asemenea, un factor de atracție pentru destinație. Deja în 1991, jumătate din turiștii internaționali au susținut că au vizitat cel puțin o zonă protejată.
Cu toate acestea, o slăbiciune a sistemului parcului național este faptul că parcurile nu sunt exploatate de fonduri suficiente, guvernul și-a redus finanțarea cu 50% (Epler Wood, 1993). Deoarece parcurile sunt supuse donațiilor străine și activității de voluntariat, acestea sunt deseori dependente și controlate de actori străini și de diferite surse de fonduri și pot, prin urmare, suferi dezintegrarării în societatea locală (Weaver, 1999) .
Ca alternativă la această abordare, au apărut rezerve private. Potențialul acestor rezerve este mai bun, deoarece le sunt disponibile mai multe capitaluri financiare, operatorii locali pot fi utilizați și este posibilă o abordare de marketing mai sofisticată . Un exemplu de bună practică pentru această abordare este Rezervația pădurilor din Monteverde, care este deținută și administrată de Centrul de Științe Tropicale și este una dintre cele mai vizitate atracții turistice din țară, deoarece reprezintă aproximativ 50.000 de vizitatori anual. Un factor crucial pentru succesul durabil al acestei rezerve este că 95% din veniturile generate sunt utilizate pentru cheltuielile de exploatare, fondurile de dotare și cercetarea științifică (Buckley, 2003).
III.3.2. Reglementări ale Industriei
Unul dintre motivele pentru care Costa Rica a dezvoltat o industrie de succes în acest domeniu este implicarea și angajamentul constant al guvernului, precum și al unor instituții precum Institutul de Turism Costa Rican, Organizația pentru Studii Tropicale și Institutul Național pentru Biodiversitate. Încă din 1984, guvernul a investit în ecoturism prin adoptarea unei legislații care a permis stimulente și scutiri fiscale pentru companiile din domeniul turismului, cum ar fi hoteluri, companii aeriene, firme de transport și agenții de turism (Honey, 1999). Așadar, aceste avantaje au fost concepute pentru a beneficia mai mult investitorii străini, întreprinderile locale, mai ales cele de scară mică s-au simțit neglijate, deoarece erau prea mici și nu aveau resurse financiare pentru a se califica.
Ca răspuns la aceasta, Institutul de Turism Costa Rican a modificat regulamentele pentru a ușura calificările afacerilor locale (Honey, 1999). La mijlocul anilor '90, José María Figueres a fost unul dintre primii guvernatori din întreaga lume care a inclus sustenabilitatea în tema politicii centrale.
Tot în acea perioadă, a fost introdus un nou impozit pe carbon, care vizează restaurarea pădurilor tropicale pe pășunile de bovine nefolosite, precum și o taxă pentru energia electrică care a încurajat conservarea energiei. Construcția unei fabrici de hârtie periculoase pentru mediul înconjurător a fost oprită și imensul proiect "papagayo", care a fost creat pentru a construi hoteluri imense cu terenuri de golf pe coasta Pacificului, a fost oprit. Guvernul a introdus o piață pentru permise de poluare comercială, astfel încât firmele străine din țară să-și poată compensa gazele cu efect de seră cu plata pentru conservarea pădurilor. Ulterior, guvernul a adoptat o lege prin care studiile de impact asupra mediului au fost obligatorii pentru orice proiect de turism (Honey, 1999).
Ulterior, atunci când industria a fost amenințată că își va pierde imaginea unică de sustenabilitate din cauza creșterii implicării străine și a construirii hotelurilor mai mari, guvernul a reglementat direct industria prin transferarea cerințelor de proprietate și rezidență locală pentru a proteja industria turistică națională de controlul străin. Acest lucru este deosebit de relevant pentru proiectele turistice de pe malul mării, deoarece multe companii de turism străine sunt interesate să opereze aici din cauza cererii mari.
În ciuda tuturor efectelor pozitive, trebuie luat în considerare faptul că deciziile sunt de obicei luate de birocrați, iar de obicei aceste persoane nu prea înțeleg foarte bine impactul pe care îl pot avea aceste decizii asupra comunității. Prin urmare, este esențial includerea localnicilor în toate etapele planificării și implementării dezvoltării ecoturismului și, de asemenea, implicarea lor în procesul de luare a deciziilor pentru a atinge o sustenabilitate în turism.
III.3.3. Evaluarea Impactului asupra Mediului
Pentru a minimiza impresiile false privind produsele (companiile ce fac reclamă unor produse ca fiind mai sănătoase decât sunt ele cu adevărat, din punct de vedere ecologic, termen cunoscut drept „Greenwashing” sau „spălarea verde”), identificarea companiilor responsabile, evaluarea și măsurarea durabilității, în 1997 Institutul de Turism Costa Rican prin Certificatul Turismului Durabil clasifică și certifică companiile de turism în funcție de gradul de conformitate cu modelele de durabilitate (Institutul de Turism Costa Rican).
Evaluările se bazează pe parametrii fizico-biologici, infrastructur și serviciile, clienții externi și mediul socio-economic. Pentru fiecare grup există întrebări diferite și, în măsura în care compania respectă, se atribuie un nivel de durabilitate de la zero la cinci. Nivelul 1 înseamnă că se ia primul pas spre un comportament sustenabil, iar nivelul cinci înseamnă că organizația/compania poate fi considerată un model în domeniul durabilitatății. Chestionarele sunt formate din 153 de întrebări, și sunt împărțite de la unul la trei, în funcție de relevanța acestora. Participarea este voluntară, gratuită și pot participa companii de toate dimensiunile. Scopul acestui certificat este de a încuraja companiile să avanseze spre modelul de durabilitate. Îmbunătățirea este recompensată prin stimulente pentru antrenarea și formarea personalului, participare la târguri și publicitate.
Abordările aduse de către Institutul de Turism Costa Rican sunt foarte bine gândite și orientate spre piață deoarece sunt observate creșteri ale avantajului competitiv al țării ca destinație ecoturistică. Programul Certificatul Turismului Durabil, a fost descris ca fiind unul dintre cele mai respectate datorită naturii sale riguroase. Cu toate acetea, unii academicieni critică programul susținând că oferă hotelurilor la scară largă șansa de a recurge la „Spălare Verde”. Chiar dacă acest program reprezintă un pas clar către eforturile ecoturistice cu adevărat sustenabile, nu este neapărat potrivit termenul că "se potrivește tuturor soluțiilor" și, de asemenea, este loc pentru îmbunătățire.
O problemă comună în lume ce poate ajunge în viitor într-un punct critic este aceea a combustibililor fosili, iar în Costa Rica, această problemă tinde să se extindă odată cu numărul turiștilor ce crește anual.
Datorită gradului de ineficiență având în vedere opțiunile turiștilor, ei alegând deseori aceste moduri poluante de deplasare, în interiorul țării, precum și utilizarea excesivă a autovehiculelor poate duce la emisii cruciale ale dioxidului de carbon. Costa Rica ocupă locul 3 în America Centrală pentru 2018 având în vedere gradul emisiei de CO².
Așa cum țara, în prezent, nu este dependentă de combustibili fosili pentru producerea energiei, Monica Araya, directorul organizației „Costa Rica Limpia”, susține că această problemă a industiri transporturilor poate fi reglementată cu ajutorul eliminării complete al combustibililor fosili. De asemenea, directoarea, susține că factori precum electricitatea curată și regenerabilă, noul președinte dornic spre inovație și tehnologia ce vine în ajutorul țării, vor duce treptat spre un drum îndreptat către durabilitate.
III.3.4. Calcule privind Capacitatea Turistică
Chiar dacă mediul unei destinații oferă baza pentru ecoturism, adesea suferă cel mai mult datorită creșterii numărului de vizitatori și, totodată, creșterea activităților turistice. Producția de deșeuri, poluarea, distrugerea habitatelor, degradarea pădurilor și eroziunea traseelor pot fi rezultatul activității turistice excesive (Stem, 2003). Părțile interesate sunt stimulate de avantajele economice generate de turism și pot neglija impactul pe termen lung pe care vizitatorii îl pot avea asupra mediului (Weaver, 1999).
Pentru a minimiza această amenințare, au fost introduse reglementări ale capacității turistice locale în Costa Rica. La începutul anilor '90, geografii Calderón și Madriz Díaz au calculat capacitatea de transport a Monumentului Național Guayabo, care este cea mai importantă zonă arheologică din țară (Mowforth și Munt, 2009).
Structurile datează din anul 500 d.Hr. și acoperă o suprafață de 217 de hectare, iar turistii sunt canalizați pe trei piste. Unele dintre problemele cu care se confruntă acest sit turistic au fost finanțarea necorespunzătoare a guvernului pentru a proteja această zonă, creșterea numărului de vizitatori și, în același timp, deteriorarea rămășițelor arheologice, tăierea copacilor, vânătoarea și lipsa unui plan de gestionare (Mowforth și Munt, 2009).
Capacitatea fizică de încărcare descrie spațiul de care un turist are nevoie pentru a se mișca liber în timpul vizitei sale, care se presupune a fi un metru pătrat. Având în vedere lățimea și lungimea traseului, dimensiunea grupurilor de vizitatori și timpul de deschidere al monumentului, capacitatea fizică de întreținere este de 2,8 milioane de vizite pe an. De asemenea, cercetătorii se referă la capacitatea fizică de încărcare ca limită absolută a numerelor turistice.
Capacitatea reală de transport este capacitatea fizică „corectată”, ce ia în considerare factorii colectați cu ajutorul sondajelor, cum ar fi precipitațiile, vulnerabilitatea la eroziune și gradul pantei. Așaradr, zona ar permite o estimare de 1,04 milioane de vizite pe an (Mowforth și Munt, 2009).
Capacitatea turistică efectivă, îmbină totul menționat mai sus, ținând seama de diferența dintre capacitatea actuală de gestionare, care include numărul de personal angajat și capacitatea ideală de gestionare, numărul care ar fi necesar pentru a îndeplini toate funcțiile pe care personalul ar trebui să-l administreze (Mowforth și Munt, 2009).
Aceasta poate fi menționată ca o capacitate socială de prezentare a limitelor supraaglomerării și schimbării comportamentului social al comunității locale. Iar numărul fiind redus la doar 270 de mii de vizite pe an (Mowforth și Munt, 2009). Având acest număr ca bază, promovarea sitului a fost ajustată pentru a evita deteriorarea.
Aplicarea Costa Ricană a calculelor privind capacitatea turistică este adesea lăudată de academicieni ca o abordare inteligentă și anticipată bazată pe obiective ecologice. Mai mult, aceste calcule arată utilizarea capacității turistice eficiente pentru ecoturismul durabil.
III.4. PRACTICILE TURISMULUI DURABIL ÎN COSTA RICA
Având în vedre literatura menționată, Costa Rica este o destinație populară pentru iubitorii de animale sălbatice și pentru ecoturisti și găzduiește o varietate uimitoare de plante și animale exotice. De fapt, unele dintre cele mai rare și cele mai amenințate specii din lume pot fi găsite aici. Peisajele și decorul acestei națiuni mici sunt aproape la fel de variate ca fauna sălbatică. De la plaje uimitoare la jungle dense, iar după spusele unora, Costa Rica are totul.
Costa Rica, ce înseamnă „coastă bogată” mai poate fi considerată literar și un paradis tropical. Peste un milion de vizitatori vin aici în fiecare an pentru a explora pădurile tropicale luxuriante, pentru a se bucura de coasta nealterată ce se întinde pe kilometri și pentru a încerca cultura locală bogată. Vizitatorii pot folosi dintre cele mai bune ghiduri detaliate pentru a afla absolut tot ce pot face în Costa Rica.
Turiștii pot alege să se odihnească într-o structură de cazare relaxamtă pe țărmurile orientate spre Marea Caraibelor sau spre Oceanul Pacific bucurându-se de niște sporturi de agrement impecabile, de asemenea, mii de vizitatori se adună în fiecare an pe plajele din Costa Rica, ele fiind întinse pe aproximativ 1.200 de kilometri, oferind golfuri izolate stâncoase și orașe de coastă vibrante.
Casa milioanelor de specii de păsări, reptile și insecte, pădurile țării oferă vizitatorilor unele dintre cele mai uluitoare peisaje de pe Pământ. Mai mult de 25% din Costa Rica este protejată, iar după cum a fost menționat și mai înainte conservarea mediului natural este una dintre prioritățile de vârf ale țării.
În interiorul țării sunt cinci vulcani activi. Unii dintre aceștia pot fi explorați prin expedițiile de drumeții și o erupție vulcanică este o priveliște spectaculoasă, iar după spuslele unor turiști amintire va dura o viață. Pentru vizitatorii care încearcă să decidă ce să facă în Costa Rica, acești vulcani spectaculoși pot fi o prioritate.
Costa Rica are o multitudine de parcuri naționale, refugii pentru animale sălbatice și zone biologice răspândite în 12 zone ecologice, oferind o experiență inedită de explorare a pădurilor tropicale.
Situat puțin mai la nord de ecuator, vremea din Costa Rica are două sezoane distincte, sezonul umed și sezonul uscat. Clima de aici variază de la arid în locuri precum provincia Guanacaste până la umed în zone precum Parcul Național Tapanti. Majoritatea turiștilor vin aici între decembrie și aprilie, când condițiile sunt cele mai favorabile.
Pentru vizitatorii care iubesc valurile, Costa Rica este una dintre cele mai bune zone din lume pentru practicarea surfing-ului. Cu o varietate de condiții potrivite atât pentru începători, cât și pentru surferi experimentați, unii consideră că în această țară turismul pentru practicarea surfing-ului este unul de top.
Multe dintre cele mai uimitoare atracții ale țării pot fi încercate în excursii de daor o zi în Costa Rica. Aceste excursii scurte sunt ideale pentru vizitatorii care nu dispun de un timp mai îndelungat,iar ele includ activități interesante cum ar fi tiroliană, bungee jumping, balon cu aer cald și echitație.
III.4.1. Sprijinul Etnografiei în practicile durabile
Cultura din Costa Rica a fost puternic influențată de Spania, dar cu siguranță cultura nu se rezumă doar la asta. Una dintre cele mai vechi democrații din lume, Costa Rica a fost locuită în mare parte de popoarele mezoamericane și andine până când a fost colonizată de Spania în secolul al XVIII-lea. Acest amestec de cultură nativă și influență europeană este prezent astăzi, de la arhitectura orașelor precum San Jose până la artă din numeroasele galerii din capitală.
Deși renumiți în întreaga lume pentru stilul lor de viață relaxat și comportamentul prietenos și primitor, localnicii, ce sunt cunoscuți în limbaj popular sub numele „Ticos”, acordă o mare importanță educației și democrației. Spre deosebire de alte națiuni latino-americane, o mare parte a țării este alfabetizată.
Carreta sau carul vopsit manual este un simbol al culturii Costa Ricane. Devenit un mijloc semnificativ de transport rural pentru localnici, după ce a fost introdus în zonă în jurul anilor '40. Fermierii au folosit acest tip de car pentru a transporta recolte valoroase cum ar fi boabele de cafea sau trestia de zahăr. Carul a fost evaluat pentru capacitatea sa de aderență asupra tuturor tipurilor de teren periculos. În ciuda numelui, inițial au fost ființe umane, nu boi, care au tras „carretele” până când încărcăturile au devenit prea grele. Poate că, în mod inevitabil, de-a lungul secolelor, automobilele și alte vehicule motorizate au înlocuit carul respectiv. Cu toate acestea, carreta a câștigat o nouă viață ca o formă celebră de artă.
Acest tip de car decorativ poate fi găsit în diverse zone din întreaga țară, în restaurante sau alte localuri. Dar cel mai bun loc pentru ca turiști a fi introduși în cultura producției carretelor este satul Sarchí, din provincia nordică Alajuela. Vizitatorii pot vedea cel mai mare car din lume, potrivit cărții „Guinness Book of World Records”. Mai mult decât atât, satul este renumit pentru a fi casa multor carrete frumoase de toate mărimile diferite. De fapt, unele carrete mici sunt create special pentru scopuri de decor într-o locuință și sunt disponibile pentru turiști să cumpere și de asemenea meseriașii locali permit turiștilor să-i urmărească în timpul producerii lor. De asemenea artizanii folosesc echipamente tradiționale în fabricarea carretelor.
Carnavalul Limon, care are loc în orașul portuar Limon, pe coasta sudică Costa Ricană orientată spre Marea Caraibelor, reprezintă o ocazie excelentă pentru vizitatorii țării să experimenteze cu adevărat cultura unică a comunității.
Evenimentul, care se întinde pe o săptămână întreagă, apare în mod tipic în luna octombrie, în timpul sezonului uscat și oferă activități și spectacole pentru vizitatorii de toate vârstele, cu culori vibrante, alimente delicioase și divertisment muzical.
Una dintre primele zile ale carnavalului Limon este cunoscută sub numele de „Dia de las Culturas”, care de obicei include cântece, dans și calypso (o muzică Afro-Caraibeană originară din Trinidad și Tobago). Această zi recunoaște și onorează diferitele etnii care trăiesc în zonă, inclusiv populațiile spaniole, africane, chineze, italiene și indigene. Această manifestație îl onorează pe Cristofor Columb, care a ajuns în Puerto Limon în 1502 în timpul explorării lumii noi, precum și a tuturor imigranților care au venit mai târziu din întreaga lume. Ca atare, carnavalul este o sărbătoare internațională care sărbătorește diversitatea țării și a populației sale.
Desigur că unul dintre cele mai bune moduri de a experimenta cultura unei anumite țări este prin muzica sa. Cluburile locale și discotecile sunt setări informale perfecte pentru a explora melodiile populare actuale. Pentru o introducere mai formală, genurilor clasice, bisericile, concertele mari și festivalurile de muzică sunt un loc minunat pentru a începe.Dansul și muzica merg mână în mână, mai ales în țările latine. Salsa, samba, merengue și cumbia sunt stiluri populare de muzică de dans printre generațiile mai în vârstă. Muzica mexicană este, de asemenea, populară în Costa Rica, datorită expunerii țării la cultura mexicană. Cluburile de noapte și localurile din San José și alte zone metropolitane sunt probabil o modalitate destul de bună de a introduce turiștii în cultura muzicală locală.
Locul de explorare a muzicii tradiționale folk din Costa Rica se află în provincia Guanacaste. Stilul pre-columbian de muzică poate fi auzit prin ocarine, dar multe instrumente moderne sunt de asemenea utilizate pentru a explora cântecele ceremonială și moștenirea trecutului. Muzica de astăzi cea mai populară din Costa Rica combină muzica rock, latină, jazz și muzica tradițională folk. Pe coasta Caraibelor, muzica este influențată de cultura africană. Marimba este un element foarte popular în această muzică. Costa Rica are, de asemenea, un stil propriu de calypso, puternic influențat de stilul din Trinidad, dar este un sunet unic în țară. Un alt gen latin dezvoltat în Costa Rica este chiqui-chiqui, care este un amestec de ritmuri latine și stil afro-pop.
Regiunea Guanacaste este cunoscută pentru arta populară, bucătăria și muzica. Înainte de a sosi coloniștii spanioli, indienii Chorotega locuiau pe această regiune pe coasta Pacificului. Deși majoritatea activităților turistice majore tind să se concentreze în jurul activităților turistice care vizează vulcanii, munții și plajele, vizitatorii care doresc să experimenteze adevărata cultură din Costa Rica ar trebui să se asigure că exploră orașele mici din regiune care oferă obiecte de specialitate inedite, cum ar fi obiectele de ceramică din Costa Rica.
Ceramica din Costa Rica creată în satul Guaitil a fost făcută în același mod de secole: în primul rând, lutul este recoltat din munți. Lutul trebuie să fie uscat și turnat într-o pulbere înainte de a putea fi folosit în ceramică. Este amestecat cu nisip iguana, un nisip fin de apa dulce, unde iguanele îsi depun ouăle. Ingredientele uscate sunt amestecate cu apă pentru a crea un lut moale care este apoi format pe o roată de ceramică, cu aceleași tipuri de unelte pe care le foloseau strămoșii artizanilor, cum ar fi un ciob de porumb, un cuțit, o sârmă și bastoane de lemn.
De asemenea turiștii care doresc să se angajeze ca și voluntari în timpul unei călătorii în Costa Rica pot contribui la comunitățile locale prin predarea limbii engleze la școli și universități. Costa Rica devine rapid una dintre destinațiile cele mai importante ale Americii Centrale privind turismul, iar mulți „Ticos” sunt interesați să-și dezvolte pregătirea în limba engleză, astfel încât să poată lucra în industria turismului sau în industria tehnologică. Prin predarea limbii engleze în calitate de voluntar, vizitatorii din Costa Rica pot experimenta peisajul natural al țării, totodată ocupă și un rol important în economie.
Pe lângă învățarea limbii engleze, vizitatorii din Costa Rica pot profita de oportunitățile împărtășirii altor pasiuni. De exemplu, multe școli permit voluntarilor să organizeze propriile activități extrașcolare legate de sport, dramă și muzică. În plus, unele centre de conservare din întreaga țară combină cursuri de limbă engleză cu instrucțiuni privind ecosistemul local, oferind vizitatorilor șansa de a oferi școlarilor educație atât în ceea ce privește limbile, cât și problemele de mediu.
Țara este, de asemenea, gazda unei comunități artistice înfloritoare de muzicieni, actori, dansatori și artiști vizuali. Pentru a experimenta cultura Costa Ricană, o vizită la Teatru Național din capitala San José, este esențială. Turiștii pot viziona o piesă, pot participa la un concert sau pot participa la o performanță de dans.
Construcția acestui teatru a fost începută în 1891, o perioadă în istoria Costa Ricană, când cafeaua domina piața turistică. Baronii de cafea erau conștienți de faptul că orașul lor nu avea un teatru adecvat și au început respectiva construcție. În primul rând, a fost impusă o taxă pentru cafeaua exportată pentru amortizarea unei bune părți din construcție, iar mai târziu, a fost adăugat un impozit general pentru a termina clădirea.
San José găzduiește, de asemenea, numeroase teatre mai mici, cum ar fi Teatro Variedades și Teatrul Eugene O'Neill, toate lucrările sunt creația unor artiști internaționali precum și Costa Ricani. Turistii se pot bucura de comedie, dramă, mime, avangardă, teatru în rundă și teatru de păpuși. Clasicele și lucrările noi sunt realizate zilnic în întreg orașul. Muzica și dansul sunt, de asemenea, prezentate în mod vizibil în teatrele locale, iar o seară încântătoare așteaptă vizitatorul care participă.
Meșteșugurile artizanale din Costa Rica sunt extrem de apreciate de către turiști. Vizitatorii sunt foarte interesați de piețele locale și alte locuri de cumpărături pentru suveniruri locale. Ceramica este doar un aspect al culturii Costa Ricane care atrage atenția, dar meșteșugurile din lemn, făcute din copacii locali, sunt ceea ce se disting cu adevărat pentru mulți oameni. Aceste măști, boluri, cutii, breloace și alte obiecte sculptate manual sunt o amintire bogată a magiei țării și a poporului ei.
Boruca este numele unui trib de oameni indigeni din Costa Rica. Majoritatea descendenților acestora se găsesc de-a lungul coastei Pacificului din regiunea sud-vestică a țării. Borucanii sunt recunoscuți internațional pentru abilitățile lor de țesut și pentru fabricarea lemnului, bazându-se pe materiale găsite pe plan local, inclusiv lemn de balsa sau cedru.
Istoria bogată a tribului Boruca se reflectă la măștile sculptate și, de asemenea, la alte meșteșuguri pe care le realizează manual. Turiștii vizitează frevent magazinele din apropierea rezervației naturale pentru a achiziționa operele de artă unice. Acest tip de turism susține, cu siguranță, mijloacele de trai ale culturii native a tribului dar și a tării.
III.4.2. Practicile Turismului Durabil în funcție de Regiune
Pe cât de mică pe atât de diversă, Costa Rica este binecuvântată cu o abundență de frumusețe naturală luxuriantă, peisajul respectiv fiind variat și superb. Privind arealul de la plajele rafinate și virgine ce urcă treptat spre gurile vulcanilor prin unele dintre cele mai dense și verzi păduri din lume, se pot observa unele panorame cu adevărat fantastice. Țara este traversată central pe lungime de un lanț de vulcani ce fac teoretic parte din "Cercul de Foc al Pacificului”. Costa Rica este împărțită în 7 regiuni, fiecare cu propriile sale caracteristici unice și farmece.
PROVINCIA GUANACASTE
Fiind una dintre cele mai populare provincii din Costa Rica, Guanacaste a câștigat un nume special datorită arealului specific, precum paradisul tropical, cu un țărm curat, frumoase zone muntoase și panorama vulcanică specifică zonei. Vizitatorii sunt atrași de zilele lungi de vară, cultura activă și fauna sălbatică inegalabilă. Situat în colțul nord-vestic al țării, caracteristicile geografice ale zonei Guanacaste sunt diverse și exotice. Cu opțiuni nesfârșite de recreere, există nenumărate motive pentru care localnicii și vizitatorii internaționali călătoresc în Guanacaste. Având în vedere că regiunea se întinde în colțul nord-vestic al țării, nu ar trebui să fie o surpriză faptul că această provincie plină de viață, este casa unora dintre cele mai curate și îngrijite plaje din Costa Rica.
Una dintre plajele din regiune este Tamarindo, o plajă însorită pe tot parcursul anului, iar vremea rămâne plăcută fără prea multă umiditate. Turiștii pot practica o gamă largă de activităti precum surfing, tururi ATV, scufundări în proximitate, tiroliană, echitație, drumeții și multe alte avtivități ce sprijină turismul durabil.
Această destinație este populară pentru turiști datorită dezvoltării sale moderne, cum ar fi drumurile pietruite, în ciuda acesui fapt activitățile diverse și strategia de primire turistică nu permite aglomerarea plajei respective.
Practicarea Surfing-ului este foarte populară pe malurile plajei. Această zonă este un loc bun pentru practicanți experimentați, ba chiar și pentru începători, valurile și vântul sunt cunoscute a fi consecvente și nu sunt aspre, astfel încât cei cu puțină experiență ar trebui să poată naviga în continuare în apele respective.
Plaja Hermosa situată la 20 de minute de Aeroportul Internațional Daniel Oduber din Liberia este una dintre cele mai bine întreținute plaje din țară, „Playa Hermosa” oferă vizitatorilor ape cristaline și albastre, precum și peisaje superbe, fiind una dintre cele mai populare plaje de pe coasta de vest. Plaja a fost premiată cu "Steagul albastru", fiind un exemplu clar al unei practici sustenabile.
Această plajă este rar aglomerată și relaxantă în cea mai mare parte a anului,fiind un refugiu minunat pentru cei care doresc să se întindă puțin și să se bucure de soare. Cu condiții meteorologice ideale pe tot parcursul anului, plaja este practic „paradisul perfect” numită de unii turiști, cu facilități convenabile și restaurante ce se întind de-a lungul malului.
Plaja Hermosa oferă oportunități de „snorkeling” pentru cei care se bucură să se afle în mare, de asemenea, pe malul plajei sunt numeroase magazine ce dețin caiace, plăci de surf, canoe, jet ski și biciclete de apă. Companiile turistice locale oferă, de asemenea, excursii de pescuit organizate, precum și plimbări cu catamaranul, de-a lungul coastei pentru cei care preferă o vacanță mai liniștită.
Parcul Național Marino las Baulas de Guanacaste este unul dintre cele mai importante situri ce găzduiește țestoase marine din țară. Situat pe coasta Pacificului, lângă orașul turistic Tamarindo, acest parc național este una dintre cele mai mari locații de cuibărit țestoase din lume. Deschis în 1990, acest parc național a fost creat pentru a proteja țestoasele „Leatherback” pe cale de dispariție, care vin în fiecare an cu scopul împerecherii pe țărmurile plajei Grande.
Înconjurat de o suprafață de aproximativ 445 de hectare de mlaștini de mangrove și de coastă, parcul național Marino las Baulas este alcătuit din patru plaje, Playa Grande, Playa Langosta, Playa Ventanas și Playa Carbon. Cele două estuare de mangrove din parc sunt Estero de Tamarindo și Estero de San Francisco, ultimul fiind considerat cel mai mare estuar de mangrove din America Latină.
Acest parc național se extinde, de asemenea, la o distanță de 12 mile de țărm, pentru a proteja țestoasele de braconieri și de turiști. Câmpul de cuibărit pentru miile de țestoase „Leatherback” ce călătoresc anual în acest parc național, protejează și 174 specii de păsări și o serie de animale diferite care trăiesc în estuarele respective.
Cu o spurafață de 34.000 de hectare, Parcul Național Rincón de la Vieja este casa a doi vulcani, 32 de râuri și o varietate incredibilă privind flora și fauna, de asemenea este o destinație turistică ce sprijină turismul duabil.
In proximitatea parcului se pot practica o gamă variată de activități, cum ar fi drumeții, echitație, înot, picnic și camping. Rincón de la Vieja se află la aproximativ 15 km nord-est de orașul Liberia, care este capitala provinciei Guanacaste. Datorită locației și dimensiunii, acest parc național permite experimentarea atât părții Caraibelor, cât și Pacificului. Într-o țară a parcurilor naționale, acesta este unic în felul său și merită vizitat de către turiștii ce sustin ecoturismul.
Locațiile menționate mai sus sunt doar o parte din paradisul tropical al regiunii ce dețin practici durabile, alte exemple mai pot fi și Parcul Național Palo Verde, Parcul Național Santa Rosa, Plaja Flamingo, Plaja Azucar și multe altele.
PORVINCIA ALAJUELA
Alajuela este cea de-a doua provincie din Costa Rica având în vedere suprafața, de asemenea, regiunea găzduiește o vastă varietate de atracții naturale dar și artificiale. Provincia este locul uneia dintre cele mai impresionante zone montane, Cordillera Centrală. Călătorii care doresc o experiență culturală inedită se vor bucura, de asemenea, de această regiune. Așezată pe o pantă blândă, Alajuela este, de asemenea, puțin mai caldă decât capitala vecină. Alajuela este, de asemenea, casa Aeroportului Internațional Juan Santamaria, care oferă zboruri către o serie de destinații interne și internationale.
Renumită pentru cafeaua incredibilă, Proprietatea Doka este locul perfect pentru orice iubitor de cafea. Prin turul de cafea , le este prezentat vizitatorilor întregul proces de producție. Plantația de cafea a familiei a început în anii '40, iar familia a perfecționat meseria de a face ceșca perfectă de cafea. La sfârșitul turului, vizitatorii vor gusta bogatele amestecuri pe care le-au învățat pe parcurs.
Parcul Național Vulcanul Arenal este una dintre cele mai spectaculoase atracții din Regiune. Turiștii pot experimenta și vedea unul dintre vulcanii activi existenți în timpurile contemporane. În timp ce vulcanul nu a prezentat nici o activitate recent, oamenii de știință încă mai cred că Arenal nu este în stare latentă. Există o șansă bună să se întoarcă la starea sa anterioară în orice moment.
Desigur, parcul este perfect sigur pentru a fi vizitat. Dacă vulcanul este vreodată în pericol de erupție într-un mod în care ar putea reprezenta un pericol pentru oaspeți, evacuările se fac în avans.
În plus față de vulcanul din care parcul își trage numele, se află și vulcanul Chato în limitele parcului, iar spre deosebire de Arenal, vârful acestuia sa prăbușit, creând o lagună strălucitoare. În timp ce Arenal poate fi cel mai faimos dintre cei doi vulcani, Chato este mult mai unic și oferă o vedere neașteptat de minunată.
În timpul vizitei parcului național, se poate vedea și priveliștea frumoasă a lacului Arenal. Acest corp masiv de apă situat în apropierea vulcanului este locul unui proiect hidroelectric extins. De fapt, acest lac singur generează 40% din energie hidroelectrică a țării.
Unele guri spun că vulcanii activi sunt cele mai interesante trăsături ale compoziției geologice din Costa Rica, iar Parcul Național Poás Volcano este practic cel mai popular parc datorită vulcanului respectiv.
Craterul vulcanului este de peste o milă și are o adâncime de aproximativ 350 de metri. Două lacuri mici de la bază au format craterele respective. Apa interacționează diferit în fiecare cu proprietățile geologice ale vulcanului.
Un crater este extrem de volatil, în timp ce celălalt este inert. Este nevoie de aproximativ două ore pentru a face drumeții pe toate căile bine marcate din parc. Aceste trasee conduc turiștii în zonele împădurite ale muntelui unde există sisteme ecologice unice.
PROVINCIA HEREDIA
Situată în zona nordică montană a țării Costa Rica, provincia Heredia este cunoscută pentru frumusețea ei luxuriantă și neatinsă. Această provincie se mândrește cu modul de recreere și facilități extinse în aer liber ce susțin activitatea sustenabilă, precum și cu un centru urban.
Orașul Heredia sau "Orașul Florilor" este unul dintre cele mai vechi din țară, dar oferă un ritm mai lent de viață decât San Jose. Această regiune este renumită și pentru plantațiile sale de cafea și pentru vulcanii uimitori din proximitate. De asemenea orașul este o comunitate frumoasă ascunsă între orasele muntoase mici, aici fiind și universitatea națională a țării care deține una dintre cele mai impaortante școli vaeterinare din America Centrală, precum și un departament de biologie marina, de asemenea, studenții sunt instruiți despre sustenabilitate si ecoturism.
Parcul Național Braulio Carrillo este unul dintre cele mai extinse parcuri naționale din Costa Rica. cu o suprafață de peste 44.099 de hectare, parcul cuprinde șapte habitate diverse fiind creat în 1978 pentru a proteja diversitatea plantelor și a faunei sălbatice găsite în această regiune.
Situat la aproximativ 20 km nord-est de capitala, se poate ajunge la Braulio Carrillo prin luarea autostrăzii Guapiles. Această autostradă trece direct prin parcul național și oferă câteva priveliști spectaculoase și uluitoare ale peisajului de-a lungul drumului. Numit după cel de-al treilea șef al statului Costa Rica, un credincios fermier în conservarea mediului, Parcul Național Braulio Carrillo este unul din exemplele ecologiei zonei.
Parcul protejează multe dintre cursurile de apă care curg prin Valea Centrală, deoarece provin de aici. Cu munți înalți, păduri luxuriante, doi vulcani stinsi, cascade frumoase și râuri de tip meandru, acest parc este un deliciu al iubitorilor naturii. Cel mai înalt punct al parcului este vulcanul Brava, care are înâlțimea de 2906 metri.
Satul turistic Vara Blanca găzduiește cascadele “La Paz”. Deși intrarea în acest parc este destul de scumpă, majoritatea călătorilor spun că merită banii. Există suprafețe întinse cu păduri tropicale virgine, care rămân nealterate de agricultură, datorită ploilor abundente ce parcurg pantele estice ale munților. Teritoriul cascadelor respective deține 3,5 kilometri de trasee montane, zece exponate animale, cele cinci cascade și peste 100 de specii de animale.
Situată în orașul Heredia, Café Britt este una dintre cele mai renumite companii de cafea din țară. A fost înființată în 1985 fiind primul prăjitor gastronomic din țară. De atunci, locul a devenit una dintre cele mai mari atracții din țară și a primit mai bine de 500.000 de vizitatori după ce a fost deschis publicului în 1991. Turul Café Britt include o vizită la grădini și zonele verzi din proximitate, turu companiei de cafea, anumite marionete uriașe care învață turiștii despre folclorul, istoria și cultura țării, precum și o degustare a cafelei și a ciocolatei proprie.
PROVINCIA CARTAGO
Cartago este impregnată în cultura țării, cu o arhitectură uimitoare și o istorie veche, care încă predominantă astăzi. Din acest motiv, peisajul regiunii este de asemena unic față de restul provinciilor, fiiind cea mai mica regiune după dimensiune din țara. Această regiune redă anumete vremuri pre-columbiene iar turiștii pot explora diferite tehnici folosite în trecut de către localnicii artizani.
Orosi este o comunitate liniștită și senină din provincia Cartago. În timp ce într-o oarecare măsură nedescoperită mulți călători, comunitatea oferă o locație incredibil de liniștită între pădurea luxuriantă și pinii înalți. Vizitatorii care călătoresc în Costa Rica pentru a scăpa de agitația urbană a vieții cotidiene vor iubi izolarea Văii Orosi. Această bijuterie ascunsă este cu adevărat una dintre cele mai frumoase zone ale preacticării turismului durabil din țară, fiind de fapt un loc îndrăgit de secole datorită condițiilor sale ideale de sol și a climatului perfect. De aceea, „Valea Orosi” găzduiește o parte din cea mai delicioasă cafea din Costa Rica.
Râul Reventazon curge prin orașul Orosi, vărsându-se în Lacul Cachi, care a fost format acum 13 milenii. Râul este, de asemenea, cunoscut pentru opțiunile practicării raftigului cu plimbări, atât scenice cât și aventuroase.
Parcul Național Vulcanul Irazú este unul dintre cele mai renumite parcuri din Costa Rica, vulcanul parcului respectiv, fiind chiar unul dintre cei mai cunoscuți vulcani din lume. Cuvântul "Irazú" este de fapt derivat dintr-un cuvânt indigen care înseamnă "munte și cutremur de munte". Acest vulcan este activ, deși au trecut mulți ani de la ultima erupție. Cea mai recentă erupție a fost în 1994, dar ar putea deveni activă din nou în orice moment.
Punctul culminant al parcului este vulcanul însuși fiind practic cel mai înalt vulcan activ din Costa Rica, precum și cel mai mare din țară, având 3432 de metri înălțime și 500 de kilometri pătrați la baza sa. Vulcanul oferă, de asemenea, o panoramă incredibilă asupra zonelor din jurul parcului.. O pădure tropicală groasă îmbrățișează partea Caraibeană a vulcanului. Activitatea vulcanică a acoperit peisajul în cenușă, făcând solul foarte fertil. Totuși, foarte puține plante cresc la vârful vulcanului, cum sunt plantele aclimatizate în condiții dure de supraviețuire. Există, de asemenea, foarte puține animale în Parcul Național datorită activității vulcanice.
Parcul Național Tapanti este așezat în mijlocul Rezervației Forestiere a râului Macho, unde se află mlăștinosul râu „Grande de Orosi”. Datorită locației specifice, acest parc este o zonă cu precipitații abundente, media anuală a precipitațiilor depășind semificativ media țării, totodată și una din cele mai dense păduri din Costa Rica. Parcul este un refugiu vital și sălbatic și o locație favorită pentru ornitologii amatori. Un paradis pentru practicarea activității „birdwathcing” sau „arta de a privi păsările”, sute de specii aviare diferite traiesc în frunzișul dens, și aproximativ jumătate din aceste specimene sunt unice.
Datorită cindițiilor climatice, în parc se găsesc peste 150 de râuri și cascade. Cea mai importantă arie de apă este râul Orosi care se curge spre mijlocul parcului. Nu numai că acest râu susține viața acvatică în zonă, dar este, de asemenea, important pentru sistemul hidroelectric din Costa Rica, fiind un exemplu esențial pentru durabilitate.
PROVINCIA SAN JOSÉ
Situată în zona centrală a țării, San Jose este o provincie destul de diversă, cu orașul capitală cu o densitate destul de mare, cunoscut și sub numele de centru San Jose. Cu o climă plăcută și blândă, San Jose este una dintre cele mai populate regiuni ale țării având si un număr mare de vizitatori.
Din aceste motive, infrastructura bine pusă la punct permite accesul direct la cele mai populare atracții din întreaga țară, călătoria fiind foarte ușoară deoarece majoritatea dintre drumuri sunt pavate spre deosebire de unele zone mai puțin dezvoltate de-a lungul coastei și în zonele dens împădurite.
Orașul San Jose fondat în anul 1737, este capitala și cel mai mare oraș din țară și găzduiește o cultură și o istorie densă, o arhitectură rafinată, o viață de noapte diversă și cu localnici prietenoși. Considerat a fi atât un oraș tradițional din America Centrală, cât și un centru urban cosmopolit, San Jose oferă o gamă minunată de activități și atracții ce susțin durabilitatea în turism.
Deși orașul este destul de modern, cu un grad ridicat de poluare în comparație cu restul așezărilor urbane din țără, totodată activitățile și practicile ce tind spre dezvoltarea sustenabilă sunt în creștere, de asemenea, clădirile sunt rareori mai vechi de 100 de ani, există însă o mulțime de clădiri din epoca celui de-al doilea război mondial. Unele dintre cele mai reporezentative atracții din oraș sunt: Parcul Central, Parcul Morazan, Parcul Spaniol, Parcul Național, Complexul Democrației și Muzeul Jad, care găzduiește una din cea mai mare colecție de pietre din jad din lume.
Satul pitoresc San Gerardo de Dota este considerat a fi unul dintre cele mai frumoase locuri pentru practicarea activității „birdwatching”, datorită unui număr semnificativ de specii de păsări (aproximativ 200 de specii) ce consideră această zonă o casă. Satul respectiv nu a devenit încă o atracție turistică în plină expansiune, iar alături de practicile și activităție turistice durabile, San Gerardo de Dota este un exemplu sonificativ al durabilității.
Parcul Național Los Quetzales este cunoscut pentru populația sa mare de păsări din specia quetzal (Pharomachrus Antisianus), o pasăre mică, vibrantă, și foarte ușor de observat, de asemenea, acest parc este un habitat crucial pentru multe animale și plante.
Parcul cuprinde trei tipuri de pădure tropicală și 14 ecosisteme diferite, ceea ce îl face un loc minunat pentru pentru fauna diversă existentă. Parcul se află, de asemenea, de-a lungul ambelor părți ale Râului Savegre și găzduiește o gamă variată de flori tropicale viu colorate.
Parcul a fost cunoscut sub numele de rezervația Los Santos, iar oficialii guvernamentali au reorganizat regiunea ca un parc oficial în 2005. Este unul dintre cele mai bune locuri pentru a observa frumusețea naturală a țării și un punct de top pentru eco-turism susținând cu siguranță practicile durabilității.
PROVINCIA LIMÓN
Regiunea Limon se întinde de-a lungul coastei Caraibelor, cu 125 de mile de țărm între Nicaragua și Panama, cu plaje pitorești de nisip alb, aliniate arborele predominant fiind cocotierul. Această provincie este, de asemenea, destul de diversă, și oferă de la zone umede de mangrove până la munți înalți.
Acest areal a fost descoperit inițial de Christofor Columb în 1502, iar în ciuda acestui fapt, Limon rămâne una dintre cele mai puțin călătorite regiuni din Costa Rica, cu păduri tropicale preistorice neatinse de către localnici și o frumusețe de neegalat.
Orașul cu același nume este un oraș portuar și un centru cultural deosebit, rezidentii cu origini afro-caraibene sunt de un caracter primitor și plini de viață ceea ce face ca, Limon să ofere adesea o experiență bogată în cultură precum este si menționat în subcapitolul de mai sus, de asemenea, găzduiește mai multe muzee și atracții turistice, precum și o arhitectură uimitoare, care este unică zonei.
Situat în jumătatea de nord a provinciei cu o suprafață de 19 mii de hectare și protejând aproximativ 35 de kilometri din plaja caraibeană, Parcul Național Tortuguero este cunoscut pentru țestoasele ce vin cu scopul reproducerii, pe plajele protejate din proximitatea parcului. Spre deosebire de multe alte parcuri din țară care servesc, în majoritate, pe plan terestru, Tortuguero trebuie să fie explorat prin canalele de apă, așadar călătorii pot închiria bărci sau caiace pentru a obține cea mai bună vedere a faunei sălbatice a parcului.
Deși există o mulțime de mamifere, specii de păsări și reptile care populează zona, atracția cea mai căutată este populația de țestoase ce cuibăresc în zonă. Cele mai comune țestoase sunt specia „Leatherback”, „Hawksbill” și țestoasele verzi. Canalele sunt umplute și cu specii unice, inclusiv lamantinii din vestul Insulei, maimuțele, vidrele fluviale și mai mult de 50 de specii de pești de apă dulce.
Parcul Național Cahuita a fost creat în 1970 ca Monument Național pentru conservarea recifelor de corali din largul coastei caraibelor, ulterior, zona a fost reformată ca un parc național iar în prezent, se bazează pe donații și nu percepe o taxă de intrare. Acest parc național dispune de aproximativ 22000 de hectare de ape protejate din care 250 de hectare, reciful de corali vii, care este unul dintre cele două în întreaga țară.
Având o climă caldă și umedă pe tot parcursul anului, Cahuita găzduiește o gamă variată de animale sălbatice acvatice, incluzând 35 de specii de corali și 400 de specii de pești.
Traseele de drumeție din regiune sunt ușor de navigat, asta depinde și de vreme. Activitățile respective aici includ snorkeling, înot, canotaj și scufundări. Câmpul sudic al parcului este un alt loc important ce găzduiește țestoase, iar în proximitatea parcului se mai pot găsi, de asemenea, maimuțe, leneși, iguane, lilieci și șerpi.
PROVINCIA PUNTARENAS
Această provincie este considerată ca fiind una dintre cele mai populare zone pentru practicarea surfing-ului, datorită valurilor puternice și coerente. Plajele pentru practicarea acestui sport nautic „tradițional” cum spun majoritatea nativilor afro-caraibieni din țară sunt : Jaco, Hermosa de Puntarenas, Mal Pais, Santa Teresza, Dominical și multe alte plaje de o popularitate mai modestă. Puntarenas este cea mai mare provincie din Costa Rica, astfel încât a fost împărțită în regiunile de nord și sud.
Nordul provinciei Puntarenas
Nordul provinciei se întinde peste granița sudică a Parcului Național Manuel Antonio de-a lungul coastei Pacificului și cuprinde orașe de surfing, stațiuni de lux, cabane ecologice, hoteluri de tip „bed & breakfast”, ș.a. Fiind casa unei game diverse și fantastice având în vedere flora și fauna, precum și o biodiversitate uimitoare, provincia este o locație ideală pentru aventura în aer liber. Cu provocări ale rafting-ului pe apele de pe coasta Cordillerei de Tilaran până la surfing de-a lungul uneia dintre plajele de top ale Peninsulei Nicoya, practicile aceastei sub-provincii, sunt un model al durabilitătii în industria turistică.
Parcul Național Manuel Antonio a fost creat în anul 1972 pentru a păstra frumusețea naturală densă din proximitate și are o suprafață de 682 de hectare de pământ, cu toate acestea, dispune de încă 55.000 de hectare de suprafață marină. Este unul dintre cele mai mici dar destul de popular. Vizitatorii se pot bucura de modalitățile locale de relaxare pe una din cele patru plaje frumoase din parc sau pot face o plimbare prin pădurea tropicală vibrantă și verde.
Principalul traseu din parc este Perezoso, iar de-a lungul traseului se pot observa priveliști uimitoare atât pe coastă, cât și pe insulele îndepărtate. În timp ce căile sunt ușor de urmărit, cea mai bună modalitate pentru turiștii ce vin pentru prima dată este de a angaja un ghid local pentru că sunt atât de multe de văzut, și totodată susțin și dezvoltarea comunității locale.
Ghizii certificați care sunt familiarizați cu habitatul pădurilor tropicale pot duce excursioniștii la cele mai bune priveliști ale parcului respectiv. Ei pot, de asemenea, să evidențieze și să identifice fauna și flora nativă pe care noii veniți nu le cunosc sau chiar nu le pot observa făra experiență. Pădurile tropicale protejate din Parcul Național Manuel Antonio oferă o casă pentru 350 de specii de păsări și 109 specii de mamifere iar hrănirea lor este ilegală.
Parcul Național Carara este situat pe coasta Pacificului la o distanță de 2 ore cu mașina de capitala țării, fiind o zonă de tranziție ecologică foarte importantă. Acest parc este unic datorită ecosistemelor amazoniene și mezoamericane care se aliniază aici pentru a forma o rezervație biologică oarecum distinctă, în care climatul uscat din nordul Pacificului se întâlnește pe coasta umedă.
Parcul are o suprafață de 5250 de hectare și o diversitate uimitoare de faună și floră ce este îmărțită în mai multe ecosisteme cum ar fi mlaștini, lagune și păduri de tip galerii. Parcul Național Carara este, de asemenea, unul dintre puținele locuri în care vizitatorii pot vizita rarele specii precum papagalii „Scarlet Macaw” și păsările din specia „Jacamar” și „Trogon”.
Sudul provinciei Puntarenas
Această parte a regiunii se întinde din proximitatea Peninsulei Osa, fiind considerată de către revista Național Geographic "una dintre cele mai intense locuri biologice pe pământ”, până la granița cu Panama, cu o diversitate a frumuseții naturale având în vedere flora și fauna, plajele izolate și zonele ecoturistice. Zona prezintă țărmuri ce sunt clasate ca fiind unele dintre cele mai curate din lume, de asemenea, multe dintre aceastea sunt locuri de prim plan pentru pasionații de surfing. Datorită climei tropicale ce se menține pe tot parcursul anului, cu o cantitate semnificativă de precipitații, pădurile respective sunt printre cele mai luxuriante și mai dense din țară.
Parcul Național Corcovado este situat în cadrul Peninsulei Osa și ocupă mai mult de 80 % din aceasta, cu o dimensiune de 41000 de hectare. Datorită nivelului de izolare foarte crescut, probabil unul dintre cele mai izolate parcuri din țară, pare sălbatic și neatins. Această zona depresionară împânzită de păduri tropicale este, de asemenea habitatul unei multitudini de specii de plante și animale periclitate.
Acest parc a fost înființat în anul 1975 pentru a proteja regiunea de minerit și exploatarea ilegală a aurului. In prezent este o destinație extrem de populară pentru ecoturism având cea mai mare parte nedeteriorată datorită izolării și inaccesibilității sale și găzduiește papagalii „Scarlet Macaws”, precum și Quetzalul, Broasca de copac cu ochii roșii și tapirul care este cel mai mare mamifer terestru din America Centrală și de Sud. De asemenea parcul deține treisprezece ecosisteme majore, care variază de la mlaștinile de mangrove până la păduri montane, lagune, plaje, mlaștini erbacee de apă dulce și păduri tropicale primare.
Golful Drake a fost descoperit de Sir Francis Drake în timpul călătoriilor sale în jurul lumii în secolul al XVI-lea, Golful deține acea frumusețe naturală care a rezistat timpului. Acesta este situat în partea de nord a Peninsulei Osa din Costa Rica, și se extinde teoretic în Oceanul Pacific. Izolarea, vegetația uimitoare și valurile calme descriu clar acest loc, cu toate că a fost expus excesiv turismului în ultimii ani. În caz contrar, numărul de hoteluri și cabane răspândite pe întreg teritoriul zonei nu face decât să crească confortul. Cu kilometri de plaje, lagune spectaculoase și golfuri mai mici ascunse, această regiune oferă o gamă largă de activități precum snorkeling, scufundări, caiace, înot, călărie, pescuit sportiv, observarea păsărilor și drumeții alâturi de ghizii locali.
Isla del Caño se află la 20 de kilometri de golful Drake și servește drept rezervație biologică precum și un loc arheologic important. Insula protejează artefactele din epoca pre columbiană, inclusiv anumite pietre metalice spațiale, toate fiind sculptate manual și complet rotunjite, pe care oamenii de știință nu le pot indentifica.
Apele virgine ale acestei insule sunt unele dintre cele mai frumoase din țară și sunt găzduite de o varietate spectaculoasă având în vedere flora și fauna marină uimitoare, precum și recifurile de corali. Datorită vizibilității fantastice subacvatice, se consideră ca fiind cele mai bune zone de scufundări din lume, rezervația biologică a insulei Caño este, de asemenea, locuința unei mari varietăți de pești, balene și rechini. Pe insulă însăși nu se găsește prea multă diversitate faunistică și floristică
CONCLUZII
Informațiile din această lucrare, privind durabilitatea în general, dar și în domeniul turistic, fac referință și sunt în mare parte concentrate asupra zonei studiate, Costa Rica. Sunt menționate, de asemenea, conținutul istoric al turismului într-o manieră cronologică precum și evoluția țării pentru a-și atinge statutul de destinație populară pentru ecoturism.
O constatare importantă este identificarea avantajelor competitive reale pe care țara le-a stabilit. Acestea reprezintă reglementarea puternică a industriei, pe de o parte, și o mare parte a protecției zonei și conservarea naturii, pe de altă parte. Reglementarea respectivă a permis industriei să creasă prin investiții străine precum în prezent permite companiilor locale la scară mai mică să funcționeze.
Există o multitudine de programe sustenabile în țară, ce acoperă o gamă largă de categorii acestea fiind concentrate pe realizarea unei sinteze între sănătatea economică, socială și de mediu. Durabilitatea pe termen lung este, de asemenea, încurajată prin numărul mare de arii protejate, și anume un sfert din întreaga țară, precum și prin diversificarea inteligentă a acestei zone, activitatea turistică fiind planificată și operată în funcție de cantitatea pe care o poate gestiona o anumită regiune, ce permite turismului să fie manifestat într-o manieră mai structurată și aerisită, pentru a nu se transforma într-un turism de masă ce poate avea un impact negativ asupra țării.
Cu toate acestea fiind spuse despre succesul țării, este important să fie recunoscut faptul că au fost puse în mișcare și strategii diferite, uneori chiar contradictorii, așadar mulți au remarcat că paradoxul cu care se confruntă țara este existent de mult timp.
Totodată echilibrul pentru a ajunge la un caz de succes este foarte delicat, cu toate acestea, ceea se poate deduce din povestea de dezvoltare a turismului din Costa Rica este că anumite condiții de bază sunt esențiale pentru o dezvoltare turistică cu o manieră durabilă și de succes. Rezultatele pozitive din domeniul turismului necesită politici adecvate la nivel macroeconomic, care să promoveze condiții pozitive la nivel național și eforturi constante și dedicate ale părților interesate din domeniul turismului.
Bilbliografie
Bâc, Dorin-Paul (2008) – A history of the concept of sustainable development: literature review. Analele Universității din Oradea, Economic Science Series;
Brandon, Katrina (1996). Ecotourism and Conservation: A Review of Key Issues. Washington, DC: The World Bank;
Buckley, Ralf (2003). Case Studies in Ecotourism. Oxon, UK: CABI Publishing.
Coffey, Brian (1993). Investment incentives as a means of encouraging tourism development: The case of Costa Rica. Bulletin of Latin American Research;
Colburn, Forrest D. (2006). Defending the market in Latin America: Appreciating Costa Rica‟s success. Journal of Business Research;
Dixon, A. John; Fallon A. Louise (1989) – The concept of sustainability: origins, extensions and usefulness for policy. Soc Natur Resour;
Epler Wood M. (1993). Costa Rican Parks Threatened by Tourism Boom. The Eotourism Society Newsletter;
Goodwin, Harold (2002) – Local Community Involvement in Tourism around National Parks: Opportunities and Constraints. Curr. Issues Tour.;
Hetzer W. (1965), Environment, tourism, culture;
Hill, Carol (1990). The paradox of tourism in Costa Rica. Cultural Survival Quarterly;
Hintzen, Amelia (2014). Costa Rica. CLAS: Center for Latin American Studies;
Honey, Martha (1999). Ecotourism and Sustainable Development. Island Press, Washington D.C.
Hunter, Colin (1997) – Sustainable tourism as an adaptive paradigm. Ann. Tour. Res.;
Lozano, Rodrigo (2008) – Envisioning sustainability three-dimensionally. J Clean Prod;
Miller, K.; L. Tangley (1991). Trees of Life: Saving Tropical Forests and Their Biological Wealth. World Resources Institute, Washington D.C;
Mowforth, Martin; Munt, Ian (2009). Tourism and Sustainability. Development, Globalization and New Tourism in the Third World. Oxon and New York: Routledge;
Raventos, Pedro (2006). The internet strategy of the Costa Rican tourism board. Journal of Business Research;
Stem, J. Caroline, et al. (2003). How “Eco” is Ecotourism? A Comparative Case Study of Ecotourism in Costa Rica. Journal of Sustainable Tourism;
UN Department of Economic and Social Affairs (1993) – Agenda 21: Earth Summit – The United Nations Programme of Action from Rio, Division for Sustainable Development, United Nations Publications, New York;
UN Environment Programme (2004) – Sustainable Tourism: Definition, (2015) – Green Economy;
UN World Commission on Environment and Development (1987) – Our Common Future: Report of the World Commission on Environment and Development, WCED, Switzerland;
Weaver, B. David; R. Schluter. (2001). Latin America and the Caribbean; Encyclopedia of Ecotourism. New York: CABI Publishing;
http://www.wikipedia.com
http://en.turismo.gijon.es
http://www.andbeyond.com
http://www.institutoturismoresponsable.com
http://www.inhabitat.com
http://www.thehotelconversation.com.au
http://www.ecohotels.me
http://www.mdumbi.co.za
http://sefs.uw.edu
http://people.unica.it/carlamassidda/files/2017/06/UNWTO_Tourism-Highlights_2017.pdf
http://www.wttc.org
http://www.cia.gov
http://www.undp.org
http://www.visitcostarica.com
http://www.cocori.com
http://natuatravel.com
http://www.costaricantimes.com
http://www.costaricapuremeetings.com/en/
http://ecocircuitos.com
http://mytanfeetcom.netdna-ssl.com
http://www.numbeo.com
http://www.costaricalimpia.org/
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: COSTA RICA: EXEMPLU DE BUNE PRACTICI PENTU DEZVOLTAREA TURISMULUI DURABIL [302797] (ID: 302797)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.