Cosiliul Local Componenta a Sistemului Administratiei Publice

Noțiunea de autoritate a administrației publice locale

2.1. Caracteristicile autorităților administrației publice locale

Identificarea autorităților administrației publice locale

Identificarea autorităților administratiei publice locale în cadrul normelor legii organice

Organizarea si funcționarea autorităților publice locale deliberative

Organizarea consiliilor locale

Funcționarea consiliului local

Desfăsurarea sedințelor comisiilor de specialitate

Mandatul alesilor locali

Conceptul de mandat al alesilor locali

Natura juridică a mandatului alesilor locali

Trăsăturile caracteristice mandatului alesilor locali.

Generalitatea mandatului alesilor locali

Independența mandatului alesilor locali.

Irevocabilitatea mandatului alesilor locali.

Condițiile de eligibilitate si dobândirea mandatului alesilor locali

Durata mandatului alesilor locali

1. Delimitarea în timp a mandatului alesilor locali

Inceperea mandatului alesilor locali

Supleanții alesilor locali

Conținutul mandatului alesilor locali

Obligațiile alesilor locali

Protecția mandatului alesilor locali.

Indemnizațiile alesilor locali

Competența autorității administrației publice locale.

Precizări terminologice

Atribuțiile consiliului local

Activitatea autorităților administrației publice locale

Efectele juridice ale actelor administrative ale autorităților administrației publice locale.

Încetarea efectelor juridice.

Patrimoniul colectivităților locale

Domeniul public al colectivităților locale.

Domeniul privat al colectivităților locale.

Serviciile publice ale consiliilor locale.

Asocierea si cooperarea autorităților administrației publice locale.

Pagini 74

=== l ===

Noțiunea de autoritate a administrației publice locale

In literatura de specialitate, până nu de mult, se utiliza noțiunea de „organizare administrativă” ori cea de „forma a organizării administrative”, acum însă, în mod curent, reprezentanții aplicării principiilor si tehnicilor managementului în administrația publică folosesc un termen specific stiinței administrației, acela de structură.

Termenul de structură provine din latinescu „struere”,care semnifică o acțiune, aceea de a construi, de a clădi. Prin structură, se poate ințelege o anumită modalitate de alcătuire, de construcție,de organizare a unui corp sau a unui domeniu de activitate.

In sens larg,prin structură se poate ințelege atât modul în care subt ordonate elementele unui sistem cât si relațiile legic determinate ce se stabilesc între acestea în procesul realizării funcțiilor sistemului respectiv.

In acest cadru,remarcăm, atât din perspectiva constituțională cât si cea legală, că administrația publică locală este organizată ca o structură compusă din mai multe elemente – autorități ale administrației publice locala a căror ordonare este determinată,în vederea realizării funcțiilor pe care le au,pe baza a două criterii:cel teritorial si cel funcțional.

Potrivit criterilui teritorial,în mod tradițional, autoritățile administrației publice locale se vor împărți după raza teritorială în care va acționa autoritatea administrativă, adică la nivel comunal, orăsenesc si județean.

Noile concepții în domeniul administrației publice admit că susținerea structurii teritoriale, deci a administrației locale, o constituie colectivitatea umană pentru care se acționează si ale cărei interese le gestionează administrația publică respectivă.

In acest sens, autoritățile administrației publice locale vor acționa în vederea soluționării intereselor colectiviățtilor locale pentru o anumită parte a teritoriului(comuna,oras,județ).

Cât priveste criteriul funcțional(material), acesta se găseste la baza împărțirii autorităților administrației publice locale în autorități cu competență generală si autorități cu competențe de specialitate.

Astfel, putem sublinia că activitatea administrației publice locale se realizează prin numeroasele atribuții si sarcini care pot fi îndeplinite fie printr-o singură grupare de funcționari, fie prin constituirea mai multor grupări specializate funcțional.

Conform acestei din urmă situații, se realizează o distribuire funcțională, specializată a sarcinilor autorităților administrației publice locale, cărora li se atribuie o competență specifică, astfel încât fiecare autoritate are obiectul său de activitate.

In consecință,din punct de vedere al criteriului teritorial,la nivelul administrației publice locale,vom găsi următoarele autorități, elemente componente ale structurii autorităților locale: consiliile locale comunale,orăsenesti si județene si primarii comunelor si oraselor,ale căror competente se întind în cadrul unității administrativ-teritoriale respective.

Totodată,potrivit criteriului funcțional, autoritățile administrației publice locale(consilii comunale, orăsenesti si județene si primari ai comunelor si oraselor) sunt dotate cu competență generala, iar prin prisma competențelor lor specifice, acestea sunt autorități deliberative(consiliile) si autorități executive (primarii).

Noțiunea de autoritate exprimă,în opinia lui Ion Deleanu,atât ideea de forță,putere de a comanda, de a dispune si de a impune,căt si cadrul instituțional prin care această idee se materializează, se obiectivizează sau se exprimă printr-un sistem de prerogative atribuite instituțiilor guvernării.

Autoritatea administrativă îsi îndeplineste rolul pe care l-am menționat,cu ajutorul unor organe alcătuite în ultima analiză din persoane fizice sau din grupări de persoane fizice.Acestea decid în numele autorității administrative,fiecare având o sferă de atribuții proprii în virtutea cărora decid,execută si supraveghează executarea legii ori ale propriilor lor decizii.

Astfel sunt:ministrii,prefecții,consiliile locale,cele județene si primarii,etc.

Totalitatea acestor organe constituie administrația ,termen sinonim cu acela de autoritate administrativă.

Organele administrative pot fi de mai multe feluri.Astfel, după natura lor, acestea pot fi organe colegiale sau pluripersonale, atunci când sunt alcătuite dintr-o colectivitate, dintr-o grupare sau o adunare de persoane fizice, asa cum sunt consiliile comunale, orăsenesti sau cele județene.Ele pot fi însă si organe individuale sau unipersonale când sunt constituite dintr-o singură persoană, cum este ministrul, prefectul ori primarul.

In prima situație, organul administrativ care constituie autoritatea este format din totalitatea persoanelor care îl compun,colectivitatea privită în sine, nu fiecare persoană,membru al său, luată în parte.Autoritatea este a întregului, a adunării,a colegiului, membrii săi, priviți individualizat, nu au o autoritate proprie decât dacă legea le-o conferă si în limitele în care aceasta le-o stabileste.

Autoritățile colegiale sunt autorități(organe) deliberative , activitatea de deliberare fiind dealtfel particularitatea lor si menirea autorităților colegiale,adică adoptarea de hotărâri în domeniul administrativ.Dacă această facultate presupune existența unei anumite autonomii menirea autorităților(organelor) individuale,unipersonale este de a lucra,a executa ceea ce autoritățile colegiale decid.Roederer,raportul legii franceze din 28 pluvôsé,anul VIII,spunea în această privință că „ a delibera este faptul mai multora,a lucra este faptul unuia singur”.

Intâlnim,astfel,autorități deliberative atât la nivelul statului,de pildă,Parlamentul,dar si la nivelul comunelor,oraselor si județului,consiliile locale respective,care promovează interese locale proprii si pentru satisfacerea cărora primesc o anumită autonomie de conducere.In acest sens,consiliul local va hotărî,în numele comunei ori a orasului,potrivit sferei de competență determinată de lege.

Menite să apere interesele,si pentru realizarea acestora pentru fiecare colectivitate si asigurarea conducerii, aceste autorități sunt alese direct de colectivitate,de către administrați. Actele autorităților locale vor fi acte de voință,denumite acte administrative (de autoritate),ori prin intermediul cărora consiliile, în numele comunei, orasului sau județului,a persoanei juridice,au aptitudinea de a face sau de a decide ceva.

In sfârsit, autoritățile unipersonale, individuale, au drept scop să execute legea prin acte de voință proprii, fie prin acte de îndeplinire a voinței adunării sau corpurilor colegiale. In acest sens,prin analogie se poate aprecia că la nivelul oraselor si comunelor,consiliile si primarii,adică autorități deliberative si cele executive, respectând proporțiile, joacă rolul legislativului si respectiv executivului, desigur numai în domeniul administrativ.

Potrivit noțiunilor consacrate deja in legislația românească actuală, ca de altfel si in Constituția României,conceptul de autoritate poate fi ințeles si prin noțiunea de „autoritate publică” prin care se evocă,organele de stat,dar si organele administrației locale,autoritatea realizată,în acest ultim caz,în baza principiului autonomiei locale.Sensul principal al sintagmei „autoritate publică”,fiind acela de organ public,de colectiv organizat de oameni care exercita prerogativele de putere publică,fie într-o activitate statală,fie într-o activitate din administrația locală autonomă.

Identificarea noțiunii de autoritate publică cu cea de organ public,în opinia aceluiasi autor,se susține prin evocarea art.110 din Constituție,potrivit căruia se menționează „Guvernul si celelalte organe ale administrației publice….”,ori prin nominalizarea expresă a altora ca,de exemplu,autoritățile administrative autonome,consiliul local,primar,consiliul județean.

Drept urmare ,apreciem că autoritatea administrației publice locale este „o categorie de autoritate publică,o anume categorie la nivel teritorial care,potrivit Constituției si legilor,este chemată să execute legea sau în limitele legii,să presteze servicii publice ,uzând în acest scop,de prerogativele specifice puterii publice”.

Pornind de la definiția lui Antonie Iorgovan,cu privire la organul administrației publice,se poate considera că si autoritatea (organul) administrației publice locale poate fi determinată ca fiind „structura organizaționala de la nivel teritorial care,potrivit Constituției si legii,are personalitate de drept public si acționeaza din oficiu pentru executarea legii sau prestarea serviciilor publice ,in limitele legii”.

In acest context,ținând seama ca noțiunea de „administrație publică locală „ si,respectiv,de organ al administrației publice locale, evocă numai autoritățile desemnate prin vot universal,si care realizează principiul autonomiei locale în comune,orase si județe.vom constata ca autoritățile administrației publice locale sunt:consiliile locale,primarii si consiliile județene (desemnate în mod expres prin dispozițiile constituționale ale art.120,alineat (1) si (2) si art.121,alineat (1)).

2.1. Caracteristicile autorităților administrației publice locale

Analiza dispozițiilor constituționale privind administrația publică locală,a prevederilor legii administrației publice locale,cât si cele ale legii alegerilor locale,pune in evidență principalele caracteristici ale autorităților administrației publice locale,astfel:

1. autoritățile autonome care exercită funcții administrative pe un teritoriu delimitat,potrivit împărțirii administrativ-teritoriale a statului,sunt consiliile comunale,orăsenesti(municipale) si județene si primarii comunelor si oraselor(municipiilor);

2. autoritățile administrației publice locale sunt organizate identic pe teritoriul tării,numai în unități administrativ-teritoriale (comuna,oras,județ); excepția o constituie autoritățile administrative autonome organizate in subdiviziunile administrativ-teritoriale ale municipiilor;

3. consiliile locale si primarii realizează autonomia locală in comune si orase; în relațiile dintre autoritățile administrației publice de la nivelul comunelor si oraselor si cele de la nivelul județului,nu există raporturi de subordonare;

4. consiliile locale comunale si orăsenesti(municipale) au inițiativa si hotărăsc,cu respectarea legii,în problemele de interes local,cu excepția celor care sunt date prin lege în competența altor autorități publice;

5. consiliul județean este autoritatea administrației publice pentru coordonarea activității consiliilor comunale si orăsenesti în vederea realizării serviciilor publice de interes județean; cât priveste presedintele consiliului județean,acesta este o autoritate administrativă,cu caracter executiv,creată de lege si aleasă de către si dintre consilierii județeni,iar delegația permanentă este o formă de lucru cu caracter operativ.

6. autoritățile administrației publice locale sunt alese prin vot universal,egal,direct,secret si liber exprimat de catre cetațenii care au domiciliul în unitatea administrativ-teritorială respectivă,în acest sens:

a) consiliile comunale,orăsenesti(municipale) si județene se aleg pe circumscripții electorale,prin vot exprimat pe baza scrutinului de listă;

b) primarii comunelor si oraselor(municipiilor) se aleg prin vot exprimat pe baza scrutinului uninominal;

7. consiliile locale comunale si orăsenesti si consiliile județene sunt autorități deliberative colegiale,pluripersonale,având caracterul de adunări administrative,iar primarii comunelor si oraselor(municipiilor),autorități executive,,unipersonale;în exercitarea atribuțiilor lor,autoritățile administrației publice locale adoptă si emit acte administrative(hotărâri,dispoziții);

8. numărul membrilor(consilierilor) consiliilor comunale,orăsenesti si județene se stabileste în funcție de populația comunei,orasului sau județului raportată de Comisia Națională de Statistică la data de 1 ianuarie a anului în curs,după caz,la data de 1 iulie care precede alegerile;

9. calitatea de consilier(local sau județean) si de primar se face,de regulă,pe lista partidului sau a formațiunii politice(ori al alianțelor politice) care îl propune pe listă;cei alesi îsi păstrează si calitatea de membru al partidului sau formațiunii ce l-a propus,fără ca aceasta să împieteze asupra funcției de consilier.Cu alte cuvinte,răspunderea politică a titularilor acestor autorități este numai de natură electorală,întrucât,chiar retragerea încrederii politice nu duce automat si la încetarea calității de consilier ori de primar,ei fiind alesii colectivităților locale.

Identificarea autorităților administrației publice locale

Constituția României din anul 1991,prin art.120 si 121,stabileste normele fundamentale care deterrmină autoritățile administrației publice si competența acestora ca „autorități comunale,orăsenesti si respectiv județene”.

In acest sens,normele constituționale menționate,precizează că autoritățile administrației publice prin care se realizează autonomia locală în comune si orase,sunt consiliile locale si primarii,iar consiliul județean este autoritatea administrației publice pentru coordonarea activității consiliilor comunale si orăsenesti,autoritate care ,potrivit acelorasi dispoziții,trebuie să fie aleasă in condițiile legii.

Acest procedeu folosit de constituant pentru crearea autorităților administrației publice locale,conferă acestora o garanție esențială a existenței lor,întrucât numai revizuirea ,prin lege constituționala a Constituției ar permite suprimarea uneia sau alteia din cele două categorii de autorități.

Aparte, cele menționate nu conduc,în opinia noastră,la concluzia că legiuitorul organic,în conformitate cu dispozițiile constituționale, nu ar putea să instituie unele organe executive si să stabilească acestora competențe care să pună în executare atribuțiile unei autorități.

In acest sens, avem ca exemplu cazul consiliului județean,căruia inițial prin normele Legii administrației publice locale din anul 1991 i-au fost stabilite două asemenea organe: delegația permanentă si presedintele consiliului județean,organe pe care unii autori le considerau neconstituționale.

Că legiuitorul organic are asemenea atribute,s-a demonstrat prin faptul ca îmbunătațirile aduse Legii administrației publice locale nr.69/1991,prin Legea nr.24/1996,au menținut aceste dispoziții,ba chiar le-a adus si unele precizări,potrivit cărora „consiliul județean alege,din rândul membrilor săi,pe presedinte,pe vicepresedinți si delegația permanentă”(art.7).

Sesizată Curtea Constituțională cu privire la neconstituționalitatea unor prevederi ale legii privind modificarea legii administrației publice locale,aceasta s-a exprimat pentru constituționalitatea dispozițiilor acesteia,prin Decizia nr.40/1996.

De altfel,noua reglementare,Legea nr.215/2001,menține instituția presedintelui consiliului județean si pe aceea a delegației permanente,chiar dacă are un caracter tranzitoriu.

In acelasi sens,sunt de menționat si normele art.3,punctul 2 prima teză din Convenția europeană a autonomiei locale,potrivit cărora aceste autorități,”pot dispune de organe executive si deliberative care răspund în fața lor”.

Un alt aspect deosebit pe care l-am reținut din analiza normelor constituționale,si precizat în alin.(2) al art.120,este regula conform căreia atât consiliile locale cât si primarii funcționează ca autorități administrative autonome,in condițiile legii.Rezultă ca autoritățile administrației publice comunale si orăsenesti,în conformitate cu principiul autonomiei locale,nu se află în raport de subordonare față de o altă autoritate a administrației publice de la nivelul județului sau față de cele ale administrației publice centrale de specialitate.

Relevarea acestor aspecte explică de ce legiuitorul constituant a pus un accent deosebit pe autonomia comunelor si oraselor,rezervând autorității administrației publice alese de la nivelul județului doar rolul de coordonator,potrivit art.121,alin.(1) din Constituție,iar coordonarea activității consiliilor locale comunale si orăsenesti se referă numai în ceea ce priveste realizarea serviciilor publice de interes județean.

Se mai impune să menționăm că principiul autonomiei locale este aplicabil si în ceea ce priveste stabilirea raporturilor dintre consiliul local si primar,astfel încât „functionalitățile lor să fie compatibile”.

In aceeasi măsură,considerăm că se impune să subliniem si faptul că potrivit art.119 si 121 din Constituție consiliul județean este o autoritate administrativă autonomă,chiar dacă aceasta nu este,în mod expres precizat de constituant.Consiliul județean,conformându-se principiului autonomiei locale,nu se află în vreun raport de subordonare față de o altă autoritate de la nivelul județului sau față de alte autorități ale administrației publice centrale ori o altă autoritate publică.

Față de cele menționate ,rezultă ca o trăsătură caracteristică,evidența în sistemul nostru constituțional privitor la administrația publică locală este renunțarea la ierarhia dintre diferitele autorități administrative si acordarea unei importante deosebite colaborării tuturor autorităților administrației publice locale în scopul rezolvării treburilor locale si a intereselor cetățenilor din unitatea administrativ-teritorială respectivă.

In acest context,considerăm ca autoritățile administrației publice locale îsi pot apăra interesele si autonomia lor,procedând mai întâi la respectarea întocmai a competențelor care le sunt atribuite si apoi prin utilizarea principiului constituțional potrivit căruia „orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor,a libertăților si a intereselor sale legitime”.

Această din urmă normă contituțională,în concordanță si cu prevederile art.11 din Carta europeană a autonomiei locale,privitor la protecția legală a autonomiei locale,prin care se stabileste că „autoritățile administrației publice locale trebuie să dispună de dreptul de a recurge la justiție în scopul asigurării liberului exercițiu al competențelor lor si al respectului principiilor de autonomie locală care sunt prevăzute de Constituție sau de legislația internă”.

Cu privire la autoritățile administrației publice locale,menționate de dispozițiile constituționale ale art.120,alin.(1),se impune a remarca că acestea sunt organizate identic pe întreg teritoriul țării,în comune si orase(municipii) si deci,numai în unitățile administrativ-teritoriale.

Totusi,din dispozițiile constituționale ale alin.3,art.120,rezultă si o excepție de la regulă si anume posibilitatea constituirii unor asemenea autorități si în subdiviziunile administrativ-teritoriale ale municipiilor,altele decât cele ale municipiului însusi.

Legiuitorul constituant instituie o normă de excepție,întrucât regula este că aceste autorități autonome să fie organizate si să funcționeze numai în unitățile administrativ-teritoriale corespunzătoare colectivităților locale suprapuse unității administrativ-teritoriale respective.

Astfel,după modul de redactare a normei constituționale,se poate interpreta că legiuitorul constituant a intenționat,în mod evident,să constituie asemenea autorități autonome exclusiv în subdiviziunile municipiilor,care sunt organizate(de exemplu,sectoarele municipiului Bucuresti) sau urmează să fie organizate prin lege,si nu si la nivelul celorlalte unități administrativ-teritoriale.Astfel spus,acestea se vor organiza în cazul marilor orase declarate municipii si care se justifică prin întinderea lor teritorială si numărul mare al populației,urmărindu-se astfel o bună funcționare a autorităților autonome care trebuie să rezolve treburile publice la acest nivel.

Autoritățile subdiviziunilor administrativ-teritoriale ale municipiilor,consiliile si primarii,vor trebui însă să dispună de competențe specifice,atât de decizie cât si de gestiune,întrucât ele nu pot aduce atingere unității administrativ-teritoriale a municipiului,teritorial unitar si cu o populație compactă,diferite de competențele autorităților administrative municipale.

Identificarea autorităților administratiei publice locale în cadrul normelor legii organice

Legea administrației publice locale,nr.215/2001,lege organică conform prevederilor art.72,lit.”o” din Constituția României,statorniceste cadrul legal al organizării si funcționarii autorităților administrației publice locale,dezvoltând astfel principiile constituționale privind administrația publică locală.

In acest cadru,normele legii organice identifică si definesc cu claritate care sunt autoritățile administrației publice locale,precum si caracterul specific fiecăreia dintre aceste autorități,stabilind astfel că „consiliile locale” sunt autorități deliberative” iar „primarii sunt autorități executive”.

Aceste două autorități ,consiliul local si primarul,ca autorități ale administrației publice locale funcționează ca „autorități administrative autonome” si „rezolvă treburile publice din comune ,”în condițiile prevăzute de lege”,ambele acționând în interdependență,în vederea realizării scopului pentru care au fost investite cu aceste competențe(art.21 din Legea nr.215/2001).

Afirmațiile de mai sus sunt susținute de norma constituțională instituită în alin.(1) al art.120,care nu distinge reguli aplicabile diferențiat acestor două autorități ale administrației publice locale.

Putem ,astfel,aprecia ca legea fundamentală a „intenționat” această „interdependență” a autorităților administrației publice locale,legii organice revenindu-i menirea de a crea cadrul organizării si functionării acestui sistem.

De altfel,acolo unde legiuitorul constituant a dorit să sublinieze o trăsătură caracteristică unei autorități a administrației publice locale a făcut-o,asa cum se poate observa în cazul consiliului județean (autoritate coordonatoare),legiuitorului revenindu-i misiunea de a dezvolta această trăsătură prin stabilirea modalității de constituire,organizării ,funcționării,precum si prin individualizarea competențelor fiecărei autorități.

Similar, putem distinge elementele ce particularizează si autoritățile administrației publice locale, consiliile locale si primarii,printre acestea fiind:modul de alegere,organizarea lor identică pe întreg teritoriul țării,precum si constituirea lor numai in unitățile administrativ-teritoriale,cu excepția care o constituie crearea lor si la nivelul subdiviziunilor administrativ-teritoriale ale municipiilor.In prezent,o astfel de organizare există numai in municipiul Bucuresti, legea stabilind că „sectoarele municipiului Bucuresti, se organizează ca subdiviziuni administrativ-teritoriale ale acestuia” (art.92). Administrația publică a municipiului Bucuresti este organizată si se „realizează de către consiliile locale ale sectoarelor municipiului Bucuresti si Consiliul general al municipiului Bucuresti, ca autorități deliberative,precum si de către primarii sectoarelor municipiului Bucuresti si primarul general al municipiului Bucuresti,ca autorități executive,alese in condițiile legii.”(art.94).

Legea organică stabileste că aceste autorități vor fi create prin lege si cu toate că legea nu menționează expres că sunt subordonate autorităților administrative ale municipiilor,aceasta rezultă implicit din normele legale. Din acest punct de vedere,apreciem că această subordonare se face numai pe linie ierarhică,specifică fiecărei autorități,prin actele administrative adoptate sau emise de acestea.Astfel,consiliile sectoarelor trebuie să se supună hotărârilor luate de Consiliul General al municipiului Bucuresti,sau la municipiului respectiv ,iar primarii de sectoare,dispozițiilor Primarului general ,dar si hotărârilor Consiliului General ,când acesta stabileste reguli obligatorii pentru ei.

In acest sens,sunt edificatoare dispozțtiile art.99 din legea organică ,potrivit căruia „hotărârile consiliului general al municipiului Bucuresti si dispozițiile primarului general al municipiului Bucuresti sunt obligatorii si pentru autoritățile administrației publice organizate în sectoarele municipiului Bucuresti.

Mai mult, „primarul general al municipiului Bucuresti,împreună cu primarii sectoarelor municipiului Bucuresti”,au obligația să „se întrunească cel putin o dată pe lună”, „la convocarea primarului general”,în vederea analizei „modului în care sunt aduse la îndeplinire hotărârile Consiliului General al municipiului Bucuresti si dispozțtiile primarului general al municipiului Bucuresti,stabilind măsurile corespunzătoare”.art.100,alin.(1).)De altfel,legiuitiorul,în art.95,alin.(2) din Legea administrației publice locale,a prevăzut autorităților subdiviziunilor,competente specifice atât de decizii cât si de gestiune,care nu aduc atingere în nici un fel unității municipiului si autorităților acestuia.

Față de cele menționate,considerăm că subordonarea autorităților din subdiviziunile municipiilor nu încalcă principiul autonomiei locale,întrucât aceasta nu trebuie privită ca fiind a autorităților constituite la nivelul sectoarelor,ci a colectivității locale în integritatea sa de la nivelul unității administratvi-teritoriale,potrivit prevederilor art.119 din Constituția României.

Cât priveste consiliile locale,acestea sunt constituite în comune si orase(municipii), ca autorități pluripersonale ale administrației publice ce semnifică expresia realizării practice a principiului autornomiei locale.

Se remarcă faptul că,prin caracterul pluripersonal al compunerii lor,consiliile locale poartă amprenta caracteristică a unei adunări administrative abilitată cu deliberarea tuturor problemelor de interes local,cu excepția celor care sunt date prin lege în competența altor autorități publice.

Această autoritate se bucură de un statut autonom potrivit căruia deliberează asupra intereselor specifice colectivităților locale si hotărăste asupra modului lor de realizare,fără amestecul altei/altor autorități publice sau ale administrației publice,ori chiar al primarului.

Consiliile locale sunt autorități administrative,răspunderea lor politică fiind numai de ordin electoral.Aceste autorități sunt înzestrate cu competența specifică administrației publice locale pentru a hotărî asupra modului de rezolvare a problemelor administrative,ele neavând deci,vocație politică.

Autonomia acestor autorități colegiale rezidă si în autoorganizarea lor,activitatea deliberativă si dezbaterile consiliilor desfăsurându-se într-un cadru precizat de propriile regulamente de funcționare,în limita competențelor conferite de lege.

Unele date si informații referitoare la nevoile si cerințele colectivităților locale,precum si propunerile de rezolvare a acestora,pot proveni si de la primari,în conformitate cu prevederile legale.Dar această atribuție nu îl poate transforma pe primar,în calitatea sa de autoritate executivă,în conducătorul consiliului local,întrucât legiuitorul (art.37,alin.(1)) a stabilit că acesta este condus „pentru o perioadă de cel mult trei luni”,de către „un presedinte de sedința”.ales.

Organizarea si funcționarea autorităților publice locale deliberative

Organizarea consiliilor locale

Deosebit de aparatul tehnic de specialitate,constituit prin excelență din funcționari publici,în structura organizatorică a autorităților publice locale deliberative,sunt prezente o serie de organisme cu funcțiuni specifice ori roluri distincte,menite a asigura funcționalitatea consiliilor.

Dat fiind caracterul colegial al autorităților locale deliberative,cu o compozțtie adesea numeroasă,căror activitate principală se desfăsoara în plen,în cadrul sedințelor de consiliu,în scopul asigurării unor bune condițiuni a muncii specifice,sunt organizate structuri interne sau grupuri restrânse de lucru. Asemănător modului parlamentar,si la nivelul consiliilor locale ,putem vorbi despre o organizare internă a consilierilorlocali,cuprinzând comisii,comitete,grupuri.

Ele sunt organizate si îsi desfăsoară activitatea,în condițiile prevăzute de lege,potrivit Regulamentului de organizare si functionare ale fiecărui consiliu,adoptat cu votul a doua treimi din numărul consilierilor în funcție,corespunzător specificului unității administrativ-teritoriale.

In asamblul activităților consiliilor,o pondere însemnată o reprezintă lucrările desfăsurate în cadrul comisiilor de specialitate,care au un caracter permanent si care lucrează în perioadele dintre sedințele de consiliu.Insă,activitatea primordială a Consiliilor se desfăsoară în plen,în cadrul sedințelor ordinare si extraordinare,pentru a căror bună desfăsurare,atât legea organică,cât si Regulamentele stabilesc alte structuri interne,înzestrate cu atribuții bune determinate,specifice,precum:presedintele de sedința,presedintele grupului de consilieri si secretarul unității administrativ-teritoriale.

Este de remarcat faptul că rolurile si funcțiunile tuturor acestor structuri interne ale consiliilor locale sunt precise si complementare,subsumate misiunii principale a acestor autorități administrative colegiale,anume aceea de deliberare ori de adoptare a hotărârilor sale,în acord cu interesele si aspirațiile colectivităților locale din unitățile administrativ-teritoriale.

Presedintele de sedință este ales prin votul deschis al majorității consilierilor în funcție,pentru o durată a mandatului ce nu poate depasi 3 luni,având ca atribuție principală asigurarea conducerii lucrărilor consiliului local.Acelasi consilier poate fi ales în calitate de presedinte de sedința de cel mult două ori pe durata mandatului Consiliului local,fără însă ca mandatele sale să fie consecutive.

Presedintele de sedința îndeplineste următoarele atribuții:

conduce sedințele consiliului;

supune votului consilierilor proiectele de hotărâri;asigură numărătoarea voturilor si anuntă rezultatul votării cu precizarea voturilor pentru,contra si a abținerilor;

semnează hotărârile adoptate si procesul-verbal al sedinței;

asigura mentinerea ordinei si respectarea regulamentului de desfasurare a sedintei;

supune votului consilierilor orice problemă care intră în competența de soluționare a consiliului;aplică,dacă este cazul,sancțiunile prevăzute de statutul alesilor locali sau propune consiliului aplicarea unor asemenea sancțiuni.

In afara acestora,presedintele de sedință îndeplineste si alte atribuții prevăzute de lege,de regulamentul propriu sau însărcinări date de consiliu.

Secretarul comunei sau al subdiviziunii administrativ-teritoriale,în afara atribuțiilor prevăzute de legea organică, mai exercită si alte competențe ce vizează organizarea si desfăsurarea sedințelor consiliului local în bune condiții.Astfel,în virtutea obligației sale principale de a participa la derularea lucrărilor din plenul consiliului,secretarului îi revin următoarele atribuții:

a) asigură îndeplinirea procedurilor de convoare a consiliului local,la cererea primarului sau a cel putin unei treimi din numărul consilierilor în funcție;

b) asigură efectuarea lucrărilor de secretariat,efectuează apelul nominal si ține evidența participării la sedințe a consilierilor;

c) numară voturile si consemnează rezultatul votării,pe care îl prezintă presedintelui de sedință;

d) informează pe presedintele de sedință cu privire la cvorumul necesar pentru adoptarea fiecarei hotărâri a consiliului local;

e) asigură întocmirea stenogramei sau a procesului-verbal,pe care le pune la dispoziția consilierilor,solicitând acestora acordul lor asupra conținutului acestor operațiuni administrative;

f) asigură întocmirea dosarelor de sedință,legarea si numerotarea paginilor,semnarea si stampilarea acestora;

g) urmareste ca la deliberarea si adoptarea unor hotărâri ale consiliului local,să nu ia parte consilieri care,fie personal,fie prin sot,sotie,afini, sau rude până la gradul al patrulea inclusiv,au un interes patromonial în problema supusă dezbaterilor,informându-l pe presedintele de sedință cu privire la asemenea situații;

h) prezintă în fața consiliului punctul său de vedere cu privire la legalitatea unor proiecte de hotărâri sau a altor măsuri supuse deliberării,refuzând contrasemnarea hotărârilor pe care le consideră ilegale;

i) poate propune primarului înscrierea unor probleme în proiectul ordinii de zi a sedințelor ordinare ale consiliului local;

j) acordă membrilor consiliului asistență si sprijin de specialitate în desfăsurarea activității,inclusiv la redactarea proiectelor de hotărâri sau la definitivarea celor discutate si aprobate de consiliu.

Secretarul îndeplineste orice alte atribuții stabilite de lege,de regulamentul propriu al consiliului local sau însărcinări date de consiliul local privitoare la buna organizare si desfăsurare a sedințelor consiliului.

Comisiile de specialitate sunt organisme interne,cu caracter permanent,ale Consiliilor locale,ce sunt constituite în vederea analizării si avizării proiectelor de hotărâri din domeniul lor de activitate.In funcție de specificul local si de nevoile activități autoritatii deliberative,se organizează comisii de specialitate în urmatoarele domenii de activitate: agricultură,activități economico-financiare,social-culturale,culte,învațământ,amenajarea teritoriului si urbanism,muncă si ocrotire socială,protecția copilului,protecția mediului înconjurător,juridic si de disciplină si de validare.

Denumirea comisiilor de specialitate si componența acestora,totdeauna în număr impar,se stabilesc de către consiliul local,în funcție de specificul activității din fiecare unitate administrativ-teritorială,cu ocazia adoptării Regulamentului propriu de organizare si funcționare.

Calitatea de membru al comisiilor de specialitate nu o pot avea decât membrii consiliului,nominalizați de către fiecare grup de consilieri,constituit,ținându-se cont de pregătirea lor profesională si de domeniul în care îsi desfăsoară activitatea;numărul lor se stabileste de către consiliul local.

In funcție de numărul membrilor de consilieri,un consilier poate face parte din cel puțin o comisie,dar nu mai mult de trei,dintre care una este comisia de bază.

Comisiile de specialitate lucrează valabil în prezența majorității membrilor si iau hotărâri cu votul majorității membrilor lor,in cadrul sedințelor de comisie,ce sunt,de regulă ,publice.Au dreptul să participe la sedințele comisiei consilierii care au promovat propunerile ce stau la baza lucrărilor,putând fi invitați să participe si specialisti din cadrul aparatului propriu al Consiliului local sau din afara acestuia ori alte persoane interesate sau reprezentanți ai mas-media.

Comisiile de specialitate indeplinesc urmatoarele atribuții principale:

analizează proiectele de hotărâri ale consiliului local;

se pronunță asupra altor probleme trimise de Consiliul local spre avizare;

întocmesc avize asupra proiectelor de hotărâri si asupra problemelor analizate,pe care le prezinta consiliului local.

Comisiile de specialitate îndeplinesc orice alte atribuții stabilite prin regulamentul de organizare si funcționare a Consiliului sau însărcinări primite din partea Consiliului,dacă acestea au legătură cu activitatea lor.

Fiecare comisie de specialitate îsi alege,prin votul deschis al majorității consilierilor ce o compun,câte un presedinte si câte un secretar.

Presedintele comisiei de specialitate asigură reprezentarea comisiei în raporturile sale cu consiliul si cu celelalte comisii,având ca atribuții principale:

conducerea sedințelor;

convocarea membrilor comisiei;

inițierea propunerilor vizând participarea altor persoane din afara comisiei la lucrări,atunci când apreciază ca necesar;

participarea la lucăarile celorlalte comisii care examinează probleme ce prezintă importanță pentru comisia pe care o conduce;

susține avizele formulate de comisie în cadrul sedințelor de consiliu;

anunță rezultatul votării pe baza datelor comunicate de secretar.

Pe lângă acestea,presedintele comisiei îndeplineste orice alte atribuții privitoare la activitatea comisiei,prevăzute de lege,de regulamentul consiliului sau stabilite de consiliul local.

Secretarul comisiei de specialitate execută cu prioritate următoarele atribuții:

efectuarea apelului nominal si ținerea evidenței participării la sedințe a membrilor comisiei;

numărarea voturilor si informarea presedintelui asupra cvorumului necesar pentru adoptarea fiecarei hotărâri a comisiei si asupra rezultatelor votării;

asigurarea redactării avizelor si proceselor-verbale

îndeplinind si orice alte atribuții prevăzute de Regulamentul Consiliului ori însărcinări stabilite de comisie sau de către presedinte.

Comisia de validare este prima comisie de specialitate care se organizează în structura interna a Consiliului local,imediat după convocarea sedinței de constituire a autorității deliberative.Este alcatuită dintr-un număr de 3-5 consilieri,alesi prin vot deschis,exprimat prin ridicare de mâini,pe baza candidaturilor prezentate de către grupurile de consilieri. Numărul de locuri cuvenit fiecărui grup se determină în funcție de numărul de mandate obținute de grupul în cauză.

Alegerea membrilor comisiei de validare se face individual,prin votul majorității consilierilor prezenți la sedința de constituire.

Comisia de validare este abilitată să examineze legalitatea alegerii fiecărui consilier,pe baza dosarelor prezentate de presedintele de vârsta,elaborând propunerile de validare sau invalidare a mandatelor consilierilor alesi.Invalidarea alegerii unui consilier poate fi propusă de către comisie numai dacă s-a constatat că au fost încălcate condițiile de eligibilitate stabilite expres de lege sau dacă alegea s-a făcut prin fraudă electorală.

Comisia de validare este aleasă pe întreaga durată a mandatului,de la constituirea Consiliului si până la încheierea mandatului,fiind implicată în toate schimbările ce pot interveni în componența autorității deliberative ce presupun validarea alegerii unor noi membrii ai consiliului.

Comisiile de anchetă sunt organisme interne ale consiliului,cu caracter temporar,constituite ad-hoc în vederea analizării si verificării unor probleme de larg interes pentru activitatea consiliului.Asemenea comisii speciale de control sunt organizate pe baza propunerilor consilierilor sau a primarului,prin hotărâre a consiliului local,care în mod obligatoriu trebuie să stabilească componența nominală a comisiilor de anchetă,obiectivele si tematica activității de control si analiză,perioada de timp în care acestea sunt stabilite să funcționeze,precum si orice alt element necesar a fi stabilit în cadrul mandatului comisiei.

La termenul stabilit de consiliu,comisia de ancheta are obligația de a prezenta un raport întocmit în urma analizelor si verificărilor efectuate,ce va trebui să cuprindă,dacă este cazul propuneri concrete de îmbunătațire a activității în domeniul său problematica supusă acțiunilor de control.

Grupurile de consilieri se constituie potrivit prevederilor statutului alesilor locali,în cursul primei sedințe a consiliului,în funcție de afinitățile politice ale consilierilor alesi ori de apartenența lor la un partid,formațiune sau alianța electorală. Desi eminamente de natura politică, asemenea grupuri de consilieri pot fi considerate ca organisme interne ale consiliului, fiind implicate activ în funcționalitatea autorității deliberative. Ca principală atribuție a grupărilor de consilieri constituite, amintim: desemnarea candidaților pentru comisia de validare, a celor pentru funcția de viceprimar, nominalizarea membrilor în comisiile de specialitate, propunerea de încheiere a dezbaterilor asupra unei probleme puse în discuția consiliului.

Funcționarea consiliului local

Desfăsurarea sedințelor autorităților deliberative ale administrației publice are la bază proiectul ordinii de zi ce se întocmeste la propunerea primarului,a consilierilor,comisiilor de specialitate si care se supune aprobării consiliului.

Ordinea de zi a sedințelor consiliului poate cuprinde,după caz:

proiecte de hotărâri;

rapoarte ale comisiilor de specialitate;

rapoarte sau informări ale conducătorilor serviciilor sau instituțiilor publice subordonate sau aflate sub autoritatea consiliului;

spațiul de timp acordat declarațiilor politice,întrebărilor,interpelărilor,petițiilor ori altor probleme care se supun dezbaterii consiliului.

Proiectele de hotărâri si celelalte probleme care constituie obiectul deliberării se inscriu pe ordinea de zi numai dacă sunt însoțite de avizul comisiilor de specialitate ori de raportul compartimentului de resort din aparatul propriu al consiliului local.

Raportul compartimentului de resort se întocmeste si se depune la secretarul unității administrativ-teritoriale,prealabil întocmirii avizului de către comisia de specialitate a consiliului.

Obligatoriu,la sedințele consiliului în care se discută aspecte ce interesează o localitate componentă(sat) a unității administrativ-teritoriale,vor fi invitați să participe si delegații satesti care beneficiază de dreptul de a fi ascultați si de a-si exprima votul,care însă nu are decât un caracter consultativ.

Dezbaterea problemelor în cadrul sedinței de consiliu se face în ordinea în care acestea figurează în ordinea de zi aprobată.In succesiunea operațiunilor ce preced dezbaterile se va începe cu prezentarea proiectului de hotărâre sau al problemelor înscrise pe ordinea de zi de către inițiator,după care se va continua cu expunerea presedintelui comisiei de specialitate,după caz,a sefului compartimentului de resort care a întocmit raportul.

După epuizarea prezentărilor se va proceda la dezbaterile propriu-zise,prin luările de cuvânt ale consilierilor,în ordinea înscrierilor.Presedintele de sedința sau presedintele oricărui grup de consilieri poate propune încheierea dezbaterilor asupra problemelor puse în discuția consiliului,ce se supun votului acestuia.

In ceea ce priveste proiectele de hotărâri , pot avea loc dezbateri generale,pe articole, consilierii putând formula amendamente de fond sau de redactare, ce sunt supuse votului consiliului în ordinea formulării lor.

După finalizarea dezbaterilor se procedează la votarea proiectului,a raportului sau a altor propuneri înscrise în ordinea de zi.Votul consilierilor este individual si poate fi deschis – care se exprimă public prin ridicarea mâinii sau prin apel nominal sau secret – prin folosirea buletinelor de vot ce urmează a fi introduse în urnă,în condițiile prevăzute de Regulament.

Hotărârile sau alte propuneri se adoptă cu votul majorității consilierilor prezenți în afara de cazul în care,prin lege sau regulament,se dispune altfel.Proiectele de hotărâri sau propunerile respinse de consiliu nu pot fi readuse în discuție în cadrul aceleasi sedințe.Rezultatele votării ,eventual modul concret în care consilierii si-au exercitat votul,sunt

consemnate în procesul-verbal al sedinței prin grija secretarului unității administrativ-teritoriale.

În cadrul sedințelor de consliu, consilierii pot adresa întrebări primarului, viceprimarului, secretarului unității administrativ-teritoriale, precum si sefilor compartimentelor din aparatul propriu al consiliului sau al serviciilor ori unităților subordonate, prin care se solicită informații cu privire la un fapt necunoscut.

Totodată,consilierii au dreptul de a adresa interpelări,prin care pot solicita explicații cu privire la un fapt cunoscut,creând obligația celui interpelat de a răspunde în scris, până la următoarea sedința a consiliului, sau oral, în cadrul aceleiasi sedințe, conform cererii autorului interpelării. Informațiile necesare consilierilor în executarea mandatului pot fi cerute compartimentului,serviciului sau unității vizate,care sunt obligate de a i le furniza,la termenul stabilit,în scris sau oral.

Petițiile cetățenilor adresate consiliului local se înscriu într-un registru special,fiind analizate si soluționate de către comisiile de specialitate sau de către alti factori abilitați,sub supravegherea consiliului,care semestrial poate analiza modul de rezolvare a acestora.

Desfăsurarea sedințelor comisiilor de specialitate

Sedințele comisiilor de specialitate se desfăsoara, de regulă, înaintea sedințelor consiliului atunci când pe ordinea de zi a sedinței autorității locale deliberative conține probleme sau proiecte de hotărâri asupra cărora li se solicită avizul.

Convocarea sedințelor comisiei de specialitate se asigură de către presedintele comisiei,cu cel puțin trei zile înainte de desfăsurarea acesteia.Ordinea de zi se aprobă de comisie la propunerea presedintelui sau a oricărui membru care poate cere includerea pe ordinea de zi a unor probleme.

Pentru dezbaterea proiectelor de hotărâri sau a celorlalte probleme repartizate comisiei,presedintele acesteia va desemna un consilier în calitate de raportor care va face în cadrul sedinței o succintă prezentare a problemei

aflate pe ordinea de zi,în lipsa inițiatorului.Raportorul astfel desemnat are obligația de a redacta avizul comisiei,pe baza amendamentelor,propunerilor si observațiilor formulate de membrii acesteia,aprobate cu majoritatea voturilor consilierilor prezenți.

Avizele comisiei vor cuprinde separat,cu motivarea necesară,atât amendamentele cu propunerile acceptate,cât si cele respinse si vor fi înaintate secretarului unității administrativ-teritoriale căruia îi revine sarcina de a se îngriji de multiplicarea ori de difuzarea lor către consilieri,concomitent comunicării ordinii de zi.

Ca regulă generală,votul consilierilor în comisii este deschis,exceptând situațiile când comisia poate hotărî ca votul să fie secret,stabilindu-se ,totodată,si modalitatea de exprimare a acestuia.

Lucrările sedințelor comisiei de specialitate se consemnează prin grija secretarului acesteia printr-un proces-verbal care,după încheierea sedinței,se va semna de către presedintele si secretarul comisiei.Exceptând procesele-verbale întocmite în urma sedințelor ale căror lucrări s-au desfăsurat cu usile închise,presedintele poate încuviința ca procesele-verbale ale sedințelor publice să fie consultate si de alte persoane interesate.

În situația în care,în urma dezbaterilor din sedinta de consiliu,se impun modificări de fond în conținutul proiectului,presedintele de sedință poate hotărî retrimiterea proiectului,pentru reexaminare,comisiei sau compartimentului de specialitate care a întocmit inițial avizul,respectiv raportul.

Activitatea desfăsurată în cadrul comisiilor de specialitate poate fi supusă verificării,printr-o anchetă hotărâtă de consiliul local,prin votul a cel puțin doua treimi din numărul consilierilor în funcție.

Mandatul alesilor locali

Conceptul de mandat al alesilor locali

Conceptul de mandat al alesilor locali nu se găseste definit în Constituție si nici în Legea administrației publice locale sau în cea a alegerilor locale,asa cum este definit mandatul în dreptul civil.

De asemenea,nici proiectul de Lege privind statutul alesilor locali si nici chiar Regulamentul-cadru de organizare si funcționare a consiliilor locale,nu cuprinde o definiție a mandatului alesilor locali.

De aceea,pentru a putea defini mandatul alesilor locali vom analiza ce semnificație are acest mandat în dreptul colectivităților locale.

Din această perspectivă,mandatul reprezintă o investire,o împuternicire,o funcție publică de autoritate dată de colectivitățile locale alesilor locali pentru a le reprezenta în sfera administrativă,în vederea realizării autonomiei locale la nivelul comunei,orasului si județului.Altfel spus,mandatul semnifică o funcție de autoritate cu care membrii consiliilor locale si județene si primarii sunt investiți prin alegere.

Aprofundând,însă,analiza,constatăm că mandatul alesilor locali este o instituție politico-juridică,cu un conținut complex,fundamentală pentru dreptul colectivităților locale.Astfel,mandatul,desi are legatură cu funcția publică de autoritate,nu se poate reduce numai la aceasta,întrucât esențial pentru mandat este atât conținutul său juridic,cât mai ales natura sa politică,respectiv,desemnarea lui prin alegere.

Termenul de mandat, este foarte utilizat atât în dreptul parlamentar, cât si în dreptul civil,el folosind categorii juridice comune acestora,asa cum sunt împuternicirea si reprezentarea.Există însă si deosebiri esențiale,fapt ce impune unele precizări necesare pentru a putea defini mandatul alesilor locali.

În dreptul civil mandatul reprezintă un contract,pe când în dreptul colectivităților locale mandatul nu este un contract,ci el trebuie privit numai ca rezultat al alegerilor locale. Dreptul colectivităților locale si,implicit,dreptul administrativ,foloseste termenul de contract,de contract administrativ,care este guvernat,însă,de regulile dreptului public si nu de cele ale dreptului privat.

Termenul de mandat,în dreptul colectivităților locale,este folosit atât cu privire la consilii(locale,județene),ca autorități,cât si atunci când se referă la consilieri si la primar,ca membri si respectiv,titular al autorității.

Apoi,trebuie să precizăm aici,că si în privința conținutului,a drepturilor si obligațiilor mandatului alesilor locali,el se deosebeste de mandatul din dreptul civil,întrucât acesta este stabilit prin legea administrației publice locale,

legea alegerilor locale,si prin regulamentul-cadru.

La acestea se adaugă si caracterul reprezentativ al alesilor locali,menționat de faptul că desemnarea lor se face într-o circumscripție electorală care reprezintă întreaga colectivitate locală din comuna.

Mandatul alesilor locali este unul expres,întrucât alegătorii,potrivit legii,urmează sa voteze o listă(pe baza scrutinului de listă),în cazul consiliilor locale .

În acelasi timp,mandatul alesilor locali este si un mandat general si care nu implică ratificarea de către electoratul local a actelor îndeplinite de acestia.Totusi,dacă alegătorii locali acceptă sau nu acțiunile consilierilor locali,ei neavând la îndemâna instrumentul alegerilor locale,în schimb,pentru neîndeplinirea mandatului primarului,alegătorii locali au la dispoziție instituția referendumului local, pe baza căruia mandatul acestuia încetează înainte de termen.

În ceea ce priveste încetarea mandatului alesilor locali,spre deosebire de cel al mandatului civil,acesta nu se produce prin revocare,cu prin alte moduri ,expres prevăzute de lege.

Între mandatul alesilor locali si mandatul parlamentar se poate observa că,în general,există unele asemănări:ambele sunt rezultatul alegerilor (locale,respectiv,parlamentare),conținutul acestora este stabilit de Constituție,legi si regulamente,sunt exprese si generale iar încetarea lor nu se produce prin revocare.

Există,însă între cele două mandate o deosebire esențială,si anume,mandatul alesilor locali este o funcție de autoritate publică ce rezultă din alegerile locale,reprezentând colectivitatea locală pentru realizarea autonomiei locale,pe când mandatul parlamentar reprezintă o demnitate publică rezultată din alegeri în vederea exercitării prin reprezentare a suveranității naționale.

Referitor la definirea mandatului alesilor locali ca o funcție publică, considerăm că se impune o precizare,în sensul că aceasta trebuie să fie privită,de la început,în contextul dispozițiilor constituționale ale art.16,alin.(3),care prevede despre funcțiile si demnitățile publice.

În acest sens,considerăm că mandatul alesilor locali are semnificația unei funcții de autoritate publică.De altfel,si normele constituționale ale art.120,alin.(2),precizează poziția si calitatea lor de autorități administrative autonome atunci când se referă la consilii si primari.

În orice caz,mandatul alesilor locali,apreciem că nu poate fi nicicum definit ca o funcție publică,în sensul prevăzut de dreptul administrativ sau de teoria funcției publice si,mai ales,de dispozițiile Legii Statutului funcționarilor publici .

Din cele menționate rezultă că mandatul alesilor locali,al consilierlor,se realizează prin consiliul local,si respectiv ,prin cel al primarului. Altfel spus,desi mandatul se exercită individual,ca expresie a voinței colectivității locale,el se exercită numai la nivelul autorității deliberative,anume consiliul(autoritate pluripersonală) din care consilierul face parte.

Se poate, deci,afirma că mandatul alesilor locali reprezintă o funcție de autoritate publică ,desemnată si investită prin alegere de către electoratul local, pentru exercitare,prin reprezentarea colactivității locale, a autonomiei locale.

Natura juridică a mandatului alesilor locali

Din analiza conceptului de mandat al alesilor locali a reiesit că termenul de mandat este utilizat si în dreptul civil si,mai ales,în dreptul parlamentar,dar între acestea există deosebiri esențiale.Mandatul alesilor locali nu este un mandat în sensul dreptului civil si nu este nici o categorie a dreptului parlamentar,desi există unele asemănări cu acesta.

Din punct de vedere juridic,mandatul alesilor locali reprezintă o categorie a dreptului colectivităților locale,implicit a dreptului administrativ,având în vedere cadrul în care acționează acesta.

De asemenea,cu privire la mandatul alesilor locali,raliindu-ne opiniilor exprimate în literatura de specialitate,trebuie să remarcăm că acesta nu implică o relație juridică între alegători si ales,între acestia neexistând nici o legătură de subordonare si nici un acord de voința. Alegerea fiind definită,în doctrină,ca un act colectiv în care voințele orientate în acelasi sens se unesc în vederea producerii unui efect de drept sau că aceasta reprezintă un act condiție ,act juridic care declansează aplicarea unui statut prestabilit. Altfel spus,alegerea semnifică,la nivel local,desemnarea alesilor locali al căror statut este fixat prin lege.

Apreciem,în consecința, că mandatul alesilor locali reprezintă o categorie a dreptului public întrucât legea este cea care îi apreciează drepturile si obligațiile, precum si limitele acestuia, nefiind asadar, de natura contractuală, ci statutară.În sens restrâns, mandatul alesilor locali poate fi asimiliat unei funcții publice de autoritate care cuprinde investirea dată de electoratul local, prin alegeri,în vederea realizării autonomiei locale.

Trăsăturile caracteristice mandatului alesilor locali.

Mandatul alesilor locali se caracterizează prin următoarele trăsături: generalitatea, independența si irevocabilitatea.

Generalitatea mandatului alesilor locali

Potrivit art.51, alin(1) din legea nr.215/2001, în exercitarea mandatului, consilierii sunt în serviciul colectivității locale. Drept urmare, mandatul alesilor locali exprimă relația consilierului cu întreaga colectivitate, având astfel un grad de generalitate circumscris la nivelul întregii comunități locale, în raport cu competențele autorităților respective, stabilite de lege.

Această trăsătura derivă din faptul că mandatul alesilor locali, asa cum s-a arătat mai înainte, nu este un contract iar electoratul local,prin alegere, nu stabileste, consilierului, drepturile si obligațiile ce îi revin. Altfel spus, consilierii sunt reprezentanții colectivităților locale, iar drepturile si obligațiile acestora sunt determinate de interesele acestora însă precizate de lege.

O consecință importantă a acestei trăsături a mandatului alesilor locali constă în faptul ca obligațiile care rezultă din platforma politică si statutul partidului ori a alianței politice pe lista căruia a candidat, nu mai sunt, din punct de vedere juridic,obligatorii pentru consilier în exercitarea mandatului lor.

Desigur, relația dintre consilier si partidul respectiv rămâne a fi analizată sub aspect politic si evident moral.

Independența mandatului alesilor locali.

In conformitate cu dispozițiile Legii privind Statutul alesilor locali,libertatea de opinie si de acțiune în exercitarea mandatului alesului local este garantată.De semenea ,alesii locali nu pot fi trasi la răspundere juridică,sub nici o formă,pentru voturile sau pentru opiniile publice exprimate în exercitarea mandatului.

Apare,deci,evident că consilierul nu este ținut din punct de vedere juridic să respecte angajamentele luate în campania electorală locală si nici cele ce ar rezulta din manifestările de voință ale electoratului local pe parcursul derulării mandatului acestora.

Independența mandatului alesilor locali rezultă din generalitatea mandatului alesilor locali si completează această trăsătură caracteristică.Consilierii locali sunt independenți în exercitarea mandatului,ei se supun numai Constituției si legilor,exercitând drepturi si asumându-si obligații,pe care le consideră că sunt în beneficiul colectivității locale si a rezolvării treburilor publice locale.

Acest principiu asigură si garantează libertatea de acțiune a alesilor locali în interesul comunității locale.

Irevocabilitatea mandatului alesilor locali.

Analizând dispozițiile Legii administrației publice locale precum si pe cele ale Proiectului privind Statutul alesilor locali,vom observa că ,în nici unul dintre aceste acte normative,legiuitorul nu a invocat instituția revocării mandatului alesilor locali.Este,asa cum se susține si în doctrina,o consecință a aplicării principiului constituțional al mandatului reprezentativ,stabilit prin dispozițiile art.66,alineat (2) din Constituție,potrivit căruia orice mandat imperativ este nul,care se extinde si la nivelul alesilor locali.

Prin mandat imperativ se intelege actul care stabileste un raport de drept mandatar si mandanti,în virtutea căruia primarul se află în dependență față de acestia.Starea de dependență implică revocarea alesului care nu se conformează angajamentelor pe care le-a contractat.

Revocarea este,ca atare ,legată indisolubil de mandatul imperativ,deoarece ,în mod obligatoriu,trebuie să apară culpa reprezentantului în exercitarea mandatului sau si, ca urmare,încălcarea , ca pentru orice culpă, a unor criterii de referință. Aceste criterii trebuie,însă ,să fie prealabile revocării,ele constituind însasi rațiunea sa, cu alte cuvinte ele au valoarea unor directive obligatorii .

Din cele arătate, rezultă că,raporturile dintre alesii locali si electoratul local nu au la bază un contract si, în consecință, lipsesc urmările juridice.

Irevocabilitatea mandatului alesilor locali priveste răspunderea juridică, ea reprezintă, în esență ,protecția alesilor locali în exercitarea mandatului lor.

Această caracteristică a mandatului alesilor locali reprezintă regula,în ceea ce priveste mandatul consilierilor locali, nu însă si în privința mandatului primarului.

În sfârsit,desi mandatul alesilor locali este irevocabil,aceasta nu înseamnă că între alesi si alegătorii locali se întrerupe orice legătură, dimpotrivă, consilierii ,de pildă, au chiar obligația legală ca în îndeplinirea mandatului să organizeze periodic întâlniri cu cetațenii si să acorde audiențe.Apoi, fiecare consilier, dar si viceprimarul, sunt obligați să prezinte un raport anual de activitate care este făcut public,prin grija secretarului.

Condițiile de eligibilitate si dobândirea mandatului alesilor locali

Pornind de la dezideratul potrivit căruia colectivitățile locale reprezintă unul din principalele fundamente ale oricărui regim democratic,Constituția României a stabilit alegerea consiliilor locale.

Aceste dispoziții constituționale sunt reluate si dezvoltate în Legea privind alegerile locale,nr.70/1991, republicată si modificată, dar se regăsesc si în unele norme ale Legii administrației publice locale nr.215/2001.

Astfel,conform art.1,alineat (1) din Legea alegerilor locale,consiliile locale se aleg prin vot universal,egal,direct, secret si liber exprimat.

În acelasi timp, prin dispozițiile art.4 din aceeasi lege,se precizează că, au dreptul de a fi alesi consilieri,cetățenii cu drept de vot care au împlinit,până in ziua alegerilor inclusiv,vârsta de cel putin 23 de ani,dacă nu le este interzisă asocierea în partide politice,potrivit art.37 din Constituție.

Legea menționează că pot candida persoanele care au domiciliul pe teritoriul unității administrativ-teritoriale în care urmează a fi alese.

Nu pot fi alesi alienații sau debilii mintali pusi sub interdicție,precum si persoanele lipsite de drepturile electorale pe durata stabilită prin hotărâre judecătorească.

Sunt de reținut si dispozițiile legii organice cu privire la candidaturile pentru consiliile locale,potrivit cărora,acestea se propun de către partidele politice sau alianțele politice existente în conformitate cu legea partidelor politice,dar se pot depune si candidaturi independente sau de către alianțele electorale.

De asemenea, se precizează că o persoană poate candida pentru un singur consiliu local.Candidaturile pe mai multe liste de candidați sau atât pe liste cât si la independenți sunt nule de drept. Rezultă,din aceste dispoziții,că mandatul alesilor locali se dobândeste prin alegeri locale,legea alegerilor locale precizând alegerea prin vot universal,egal,direct,secret si liber exprimat. Potrivit sistemului electoral local,în vigoare,pentru consiliile locale s-a stabilit alegerea pe circumscripții electorale prin vot exprimat pe baza scrutinului de listă.

Devine consilier local,orice cetățean român care,câstigând un mandat,este declarat ales,potrivit legii alegerilor locale,sub condiția validării si a depunerii jurământului în fața consiliului local.

Numărul membrilor fiecărui consiliu local se stabileste prin ordin al prefectului,în funcție de populația comunei, raportată la Institutul Național de Statistică si Studii Economice la data de 1 ianuarie a anului în curs sau,după caz, la data de 1 iulie a anului care precede alegerile.

Durata mandatului alesilor locali

1. Delimitarea în timp a mandatului alesilor locali

Legea administrației publice locale reglementează durata alegerii consiliului local pentru un mandat de 4 ani,care poate fi prelungit,prin lege organică,în caz de război sau catastrofă.

Mandatul se exercită de la data constituirii până la data declarării ca legal constituit a consiliului nou ales.

Din cele aratate mai sus,rezultă că durata mandatului alesilor locali este de 4 ani si este legală cu cea a consiliului local,în calitatea lor de autorități administrative. De asemenea,limita de 4 ani a mandatelor reprezintă durata normală a mandatelor alesilor locali,întrucât sunt si unele excepții prevăzute de lege,care au în vedere prelungirea mandatului alesilor locali si dizolvarea consiliului local.

O prima excepție este prelungirea mandatului alesilor locali care se poate realiza,în mod expres,în condițiile prevăzute de lege,numai în caz de război sau de catastrofă, prin lege organică.Aceasta, întrucât,în asemenea situații, alegerile locale nu mai pot fi organizate,iar existența si funcționarea unor autorități administrative locale se impun în mod necesar pentru desfăsurarea normală a vieții sociale.

Cea de a doua excepție o constituie dizolvarea consiliului local. Aceasta presupune încetarea mandatului autorităților administrației publice locale deliberative înaintea expirării termenului de 4 ani,durata pentru care sunt alese.Dizolvarea consiliului local este stabilită de lege.

Dizolvarea se face prin hotărâre a Guvernului la propunerea prefectului bazată pe hotărârile judecatoresti rămase definitive si irevocabile.

Hotărârea Guvernului de dizolvare a consiliului local poate fi atacată de consilierii interesați la instanța de contencios administrativ competenta,în termen de 10 zile de la publicarea în Monitorul Oficial ,partea I, a hotărârii.

În cazul dizolvării consiliului local,stabilirea datei pentru organizarea alegerii unui nou consiliu local se face de către Guvern,la propunerea prefectului în termen de 30 de zile de la expirarea termenului de 10 zile sau, după caz, de la rămânerea definitivă si irevocabilă prin care a fost respinsă acțiunea consilierilor împotriva hotărârii Guvernului

Pe perioada până la constituirea noului consiliu,legiuitorul organic a prevăzut ca primarul,viceprimarul sau,în absența acestora secretarul,pe baza unei împuterniciri speciale emise de Guvern,prin Ministerul Administrației Publice,să rezolve problemele curente ale comunei,potrivit competențelor si atribuțiilor ce îi revin ,potrivit legii.

Cea de a treia excepție o constituie încetarea mandatului consilierului înaintea expirării normale de patru ani pentru care au fost alesi.

a) Dacă dizolvarea consiliului este o măsură de excepție care duce la încetarea mandatului consiliului si,concomitent,a tuturor membrilor săi componenți,există însă si o modalitate individuală de încetare de drept a mandatului unui consilier.Această modalitate,prevăzută de art.60 din legea nr.215/2001,se constată de consiliul local,prin hotărâre,la inițiativa primarului sau a oricărui consilier.

Consilierul poate ataca hotărârea consiliului local la instanța de contencios administrativ,dar numai pentru cazurile prevăzute de art.60,alin.(1),litera „c” , „d” si „i” din legea nr.215/2001,în termen de 10 zile de la comunicare. Instanța este obligată să se pronunțe în termen de 30 de zile,hotărârea primei instanțe fiind definitivă si irevocabilă.

Cu privire la organizarea alegerilor locale,Legea nr.70/1991 prevede că înainte cu 6 luni de expirarea duratei normale a mandatului,nu se vor mai organiza alegeri pentru consiliul local.De asemenea,trebuie menționat si faptul ca autoritățile administrației publice locale,alese în cursul unui mandat,ca urmare a dizolvării consliului local,încheie mandatul precedentei autorități a administrației publice locale.

Trebuie arătat, totodată, si faptul că, în situația în care consiliul local, autoritate care a fost aleasă în urma organizării unor noi unități administrativ-teritorială sau ca urmare a dizolvării consiliului, această autoritate îsi exercită mandatul numai până la următoarele alegeri locale generale.

b) O altă situație, aparte,de încetare înainte de termen a mandatului alesilor locali, o constituie încetarea temporară a mandatului consilierului pe durata arestării lui preventive, când mandatul se suspendă de drept. Măsura arestării preventive se comunică de îndată de către parchet sau de instanța de judecată,prefectului ,care va trebui să emită ordinul de constatare a suspendării mandatului.Ordinul se comunică de îndată consilierului.

Inceperea mandatului alesilor locali

Momentul începerii mandatului alesilor locali îl constituie eliberarea certificatului doveditor al alegerii consilierilor locali ,de către biroul electoral de circumscripție.

Totusi, alesii locali vor intra în deplinătatea exercițiului mandatului lor în termenul de 20 de zile de la desfăsurarea alegerilor,pe data întrunirii legale în sedința de constituire, prin participarea a el puțin doua treimi din numărul consilierilor alesi, după validarea si depunerea jurământului de către acestia.

Altfel spus,este adevărat că mandatul alesilor locali începe o dată cu momentul alegerii,însă ,exercițiul acestuia nu se va realiza efectiv decât într-o a doua etapă, si anume o dată cu întrunirea si declararea constituirii legale a consiliului de presedintele de vârstă, după depunerea jurământului de către cel puțin două treimi din numărul membrilor consiliului.

Începerea mandatului prin desemnarea alesilor are drept consecință faptul că din acel moment acestia cad sub incidența protecției legale exercitândus-i drepturile si asumându-si obligațiile care le revin în această calitate.

În ceea ce priveste întrunirea legală a consiliului,se impune a arăta ca ea are o dublă consecință juridică, mai întâi,că la această dată încetează calitatea de consilier a membrilor consiliului anterior, si apoi,ca o dată cu întrunirea consilierilor noului consiliu sunt declansate procedurile preliminare de constituire a organelor de conducere si de lucru ale consiliului. Din acest moment,alesii locali se manifestă în exercițiul mandatului lor, deocamdată limitat la alegerea grupurilor de consilieri, a comisiei de validare si de validarea a cel puțin două treimi din mandate, sub presedinția celui mai în vârstă consilier si a doi asistenți desemnați dintre cei mai tineri consilieri.

Exercițiul deplin al mandatului alesilor locali este realizat,însă,o dată cu momentul validării,depunerii jurământului si respectiv al declarării consiliului legal constituit.

Supleanții alesilor locali

Durata mandatului alesilor locali trebuie explicată,în afara celor deja menționate,si prin înlocuirea alesilor locali.Potrivit legislației electorale locale în vigoare,consiliile locale sunt alese prin vot exprimat pe baza scutinului de listă.

Drept urmare,pentru mandatul fiecărui consiliu,de regulă,trebuie să existe supleanți înscrisi pe aceeasi listă,în ordinea prestabilită de către partidele politice sau alianțe electorale. Pe parcursul derulării unui mandat al alesilor locali apar însă situații când titularul care a fost ales consilier pierde calitatea,si atunci acesta este înlocuit cu supleantul înscris pe listele de candidați,dacă el între timp nu si-a schimbat orientarea politică.

În acest sens,vom întâlni înlocuirea cu supleanti chiar de la momentul convocării consilierilor alesi pentru sedința de constituire a consiliilor ,în situația când consiliul nu se poate reuni nici la ultima convocare datorită absenței,fără motive temeinice,a consilierilor.Această înlocuire a devenit,de altfel, regulă înainte de a se proceda la organizarea de alegeri de completare,întrucât, în mod normal,alegătorii si-au exprimat ,inițial votul pentru lista partidului respectiv,nu pentru o persoană.

În cazul în care nu există supleanți iar numărul consilierilor s-a redus sub două treimi,urmează să se organizeze alegeri pentru completarea numărului de mandate,în termen de 30 de zile,în condițiile stabilite de lege , cu excepția ultimelor 6 luni înainte de expirarea duratei normale a mandatului.

Conținutul mandatului alesilor locali

Conținutul mandatului alesilor locali reprezintă ansamblul drepturilor si obligațiilor care le revin alesilor locali pe întreaga durată a mandatului lor.

1. Drepturile alesilor locali, drepturi subiective,sunt constituite din mai multe asemenea drepturi prin intermediul cărora se realizează mandatul pentru care au fost alesi,denumite în literatura de specialitate,drepturi politice si,respectiv ,patrimoniale.

Din categoria drepturilor politice fac parte:dreptul de inițiativă în promovarea actelor administrative,individual sau în grup,de acces la orice informație de interes public si de participare la una dintre comisiile de specialitate organizate de consiliu,de a adresa întrebări si interpelări primarului,viceprimarului si secretarului unității administrativ-teritoriale,precum si sefilor de compartimente din aparatul propriu al consiliului sau ai serviciilor si unităților subordonate, libertatea de exprimare se semnifică atât dreptul la cuvânt,cât si dreptul la vot,dreptul de a alege si a fi ales în organele de lucru ale consiliului si de a se asocia .

Cea de-a doua categorie este constituită din drepturile patrimoniale,după cum urmează:indemnizații pentru participarea la sedințele consiliului si ale comisiilor de specialitate,precum si la decontarea cheltuielilor pe care le efectuează în îndeplinirea mandatului lor, în condițiile legii, cumularea drepturilor bănesti cuvenite alesilor locali cu pensia sau alte venituri ,învoire pentru participarea la sedințele de consiliu organizate în mod excepțional în timpul programului de lucru .

Obligațiile alesilor locali

Corelativ drepturilor sunt obligațiile alesilor locali,în calitatea lor de reprezentanți ai colectivității locale,în exercitarea funcțiilor autorităților administrației publice locale din care fac parte sau pe care o reprezintă.

Ei sunt obligați:să îsi exercite funcția cu bună-credință si de fidelitate față de țară si colectivitate care i-a ales , să respecte Constituția si legile țării, precum si regulamentul de funcționare a consiliului, să se supună regulilor de curtoazie si disciplină si să nu folosească, în cuvântul lor sau în relațiile cu cetațenii, expresii înjurioase, ofensatoare ori calomnioase, să participe la sedințele consiliului si ale comisiilor de specialitate si nu pot lipsi de la acestea decât în situațiile prevăzute de regulament , de a aduce la cunostința cetățenilor toate faptele si actele administrative ce interesează colectivitatea locală, organizând, în acest sens, atât întâlniri periodice cu cetățenii cât si audiențe ,să menționeze expres situațiile în care interesele lor personale contravin intereselor generale fie personal, fie prin soț, soție, afini sau rude până la gradul al patrulea inclusiv si,ca urmare, au obligația să nu ia parte la deliberare si la adoptarea hotărârilor în care au un interes patrimonial în problema supusă dezbaterii consiliului; sunt obligați la probitate, discreție profesională, să dea dovadă de conste si corectitudine, fiindu-le totodată interzis să ceară pentru ei sau pentru altul bani, foloase materiale sau alte avantaje, au îndatorirea de a-si perfecționa pregătirea în domeniul administrației publice locale, urmând cursurile de formare si perfecționare organizate în acest scop de instituțiile specializate si să anunțe consiliul ,în cel mult 10 zile,orice schimbare intervenită în activitatea lor în timpul exercitării mandatului.

Pentru faptele savârsite în exercitarea atribuțiilor ce le revin,alesii locali răspund ,în condițiile legii,după caz,administrativ, civil sau penal. Ei răspund în nume propriu pentru activitatea desfăsurată în exercițiul mandatului,precum si solidar pentru activitatea consiliului din care fac parte si pentru hotărârile pe care le-au votat.

Încălcarea de către alesii locali a obligațiilor ce le revin în exercitarea mandatului constituie abatere si se sancționează în conformitate cu dispozițiile Regulamentului-cadru si ale Proiectului de Lege privind Statutul alesilor locali.Aceste sancțiuni sunt:

a) avertismentul;

b) chemarea la ordine;

c ) retragerea cuvântului;

d ) eliminarea din sala de sedinte;

e ) interzicerea de a participa la lucrările următoarei sedințe a consiliului;

f ) excluderea temporară de la lucrările consiliului si ale comisiei de specialitate;

g ) retragerea indemnizației de sedintă pentru 1-2 sedințe.

Sancțiunile prevăzute la lit.a-d se aplică de către presedintele de sedința,iar cele prevăzute la lit.e-g,de către consiliu,prin hotărâre adoptată cu votul a cel putin două treimi din numărul consilierilor în funcție.

Pe perioada sancționării,consilierii în cauză sunt scosi din cvorumul de lucru al consiliului.

Cât priveste aplicarea sancțiunilor stabilite la lit.e) si f),cazul se va transmite comisiei de specialitate care are ca obiect de activitate si aspectele juridice,aceasta urmând să prezinte consiliului un raport întocmit pe baza cercetărilor efectuate,inclusiv a explicațiilor furnizate de cel în cauză.

Consecința aplicării acestor două sancțiuni este neacordarea indemnizației de sedința pe o perioadă care nu poate depăsi două luni, în cazul consiliilor locale.

Protecția mandatului alesilor locali.

Ținând seama de faptul că alesii locali sunt în serviciul colectivității locale,este necesar ca mandatul alesilor locali să fie protejat împotriva unor eventuale si variate presiuni asupra lor astfel încât acestia să-si exercite independent mandatul.

1. Astfel,pentru asigurarea liberului exercițiu al mandatului alesilor locali,pe parcursul căruia îndeplinesc o funcție de autoritate publică, ei beneficiază de dispozițiile legii penale cu privire la persoanele care îndeplinesc o funcție ce implică exercițiul autorității de stat.

Măsurile de reținere sau trimetere în judecată penală sau contravențională a alesilor locali precum si faptele care au determinat luarea acestor măsuri trebuie aduse la cunosținta autorităților publice din care fac parte si,respectiv,prefectului,în termen de cel mult 24 de ore.

În exercitarea mandatului lor,alesii locali au libertatea de opinie si de acțiune garantată.

Ca atare,acestia nu pot fi trasi la răspundere pentru voturile sau opiniile exprimate.

Prin măsurile legale menționate se pune în evidență protecția alesilor locali față de unele eventuale abuzuri sau presiuni ce s-ar putea exercita asupra lor,conferindu-le,în acelasi timp,libertatea si siguranța exercițiului mandatului.

De asemenea, alesii locali sunt protejați în exercitarea funcțiilor lor față de o urmărire represivă si abuzivă în cazul unor cercetări penale sau contravenționale.

Cu privire la reținerea sau trimeterea în judecată a alesilor locali,se impune să subliniem faptul ca protecția nu înlătură răspunderea si nici nu întârzie momentul urmăririi penale sau judecătoresti, asa cum se întâmplă în cazul parlamentarilor,deoarece aducerea la cunostința autorităților publice locale este numai pur informală si nu presupune „inviolabilitatea” alesilor locali.

Trebuie remarcat, totodată,că legiuitorul a avut în vedere că de protecția juridică acordată alesilor locali să beneficieze si membrii familiei-soț,soție si copii, dar aceasta numai în cazul în care agresiunea împotriva acestora urmăreste nemijlocit exercitarea de presiuni asupra alesului local în legătură cu îndeplinirea mandatului său.

2. Incompatibilitațile sunt mijloace juridice prin care alesii locali sunt protejați în exercitarea mandatului lor.

Ele au în vedere,pentru alesul local,limitarea si interzicerea cumulului de funcții deoarece acesta ar afecta însăsi independența mandatului.

De aceea,Legea administrației publice locale ,stabileste, în această materie,cinci reguli conform cărora calitatea de consilier este incompatibilă cu:

a) funcția de prefect si subprefect;

b) calitatea de funcționar public în aparatul propriu de specialitate al consiliului local; calitatea de angajat(cu contract individual de muncă) în cadrul autorității administrației publice locale;

c) funcția de manager, acționar semnificativ, asociat,administrator, cenzor sau membru în consiliul de administrație ori de conducător al societăților comerciale înființate de consiliul local ori de manager sau membru în consiliul de administrație al regiilor autonome de interes local aflate sub autoritatea respectivului consiliu;

d) calitatea de primar( si de viceprimar );

e) calitatea de senator,deputat,ministru,secretar de stat,subsecretar de stat si cele asimilate acestora.

Lege privind Statutul alesilor locali mai adaugă încă trei situații de incompatibilitate față de cele stabilite de lege,si anume:exercitarea unor funcții conferite de un stat străin sau de către o organizație internațională,salarizate de către acestea, fără aprobare prealabilă a consiliului; interzicerea utilizării numelui,însoțit de calitatea de consilier în orice acțiune publicitară privitoare la activități financiare,industriale sau comerciale precum si funcții care,potrivit legii,nu permit persoanelor care le detin să fie alese.

Incompatibilitatea intervine numai după validarea mandatului,cel în cauză trebuind să opteze în termen de 10 zile; dacă acesta nu a optat pentru calitatea de consilier,în următoarea sedință de consiliu,presedintele de sedință va supune validării mandatului supleantului acestuia de pe lista partidului,alianței politice sau electorale respective.

Orice schimbare intervenită în situația consilierilor,în timpul exercitării mandatului,creează obligații acestora de a le aduce la cunostința consiliului,în scris,în termen de 10 zile.Dacă schimbarea respectivă atrage după sine una din situațiile de incompatibilitate,consilierii vor demisiona din funcțiile incompatibile cu mandatul de consilier sau,după expirarea termenului de 10 zile,va fi socotit demisionat de drept din funcția de consilier.

În toate cazurile de incompatibilitate acestea vor fi examinate de comisia de specialitate care are în obiectul de activitate probleme de natură juridică,în acelasi termen de 10 zile de la data când a fost sesizat,iar secretarul comunei urmează să prezinte consiliului un referat.În schimb ,dacă consilierul a făcut să înceteze starea de incompatibilitate, după sesizarea comisiei,aceasta va lua act,printr-un proces-verbal,iar procedura încetează.

Indemnizațiile alesilor locali

În conformitate cu prevederile art.52,alin.(2) din Legea nr.215/2001 privind administrația publică locală,pentru participarea la sedințele consiliului local si ale comisiilor de specialitate,consilierul primeste o indemnizație stabilită în conditiile prevăzute de lege.

Astfel, pentru consilierul care participă la aceste sedințe, indemnizația va fi în cuantum de 5% din indemnizația lunară a primarului.

Îndemnizațiile se acordă numai pentru o sedința ordinară de consiliu si 1-2 sedințe de specialitate pe lună .Plata indemnizațiilor stabilite se efectuează exclusiv din veniturile proprii ale bugetelor locale .

De asemenea, consilierii locali, potrivit dispozițiilor legale au dreptul la decontarea cheltuielilor pe care le efectuează în îndeplinirea mandatului lor.

În acest sens, de pildă,alesii locali care nu domiciliază în localitatea de resedință a unității administrativ-teritoriale din care folosesc autoturismul proprietate personală pentru a se deplasa din localitatea în care domiciliază la sediul autorității locale sau în ate localități în vederea exercitării mandatului si înapoi primesc contravaloarea carburantului utilizat în acest scop;dacă se deplasează cu un mijloc de transport în comun,se achită contravaloarea biletului .

Indemnizațiile acordate, prin lege, alesilor locali au în vedere ca acestia să fie protejati de diversele tentații,dar mai ales să fie pusi la adăpost de privațiunile care pot apărea la unii dintre acestia mai puțin favorizați din punct de vedere material;ca orice mijloc de protecție a mandatului, ele sunt considerate drept o măsura de ordine publică.

Competența autorității administrației publice locale.

Precizări terminologice

Pornind de la termenul literar de competență ,care se explică prin „capacitatea unei autorități de a exercita anumite atribuții”,noțiunea de atribuție are, în acest context,înțelesul de „sfera de autoritate,de competență, de activitate a cuiva”.

În literatura noastră de specialitate,în mod tradițional s-au exprimat, de asemenea,opinii referitoare la noțiunea de competență, capacitate, cât si la cea de tribuție ori de sarcină. Cele mai multe dintre aceste opinii,reținând că, în esența,competența se exprimă fie ca „un ansamblu de atribuții prevăzute de lege”, o „aptitudine legală” sau reprezintă „dreptul si totodată obligația prevăzută de lege de a duce o anumită activitate” ori „o capacitate atribuită unui organ în vederea îndeplinirii unei sarcini legale”

Sintetizând elementele esențiale ale acestor opinii ca si a unor definiții emise de doctrina românească,în lumina dispozițiilor Constituției României,competența autorităților administrației publice locale poate fi înțeleasă ca ansamblul de atribuții(drepturi si obligații) stabilite de Constituție si de lege precum si limitele exercitării lor,care revin,în nume propriu autorităților locale,alese în cadrul unităților administrativ-teritoriale. In acest context,noțiunea de atribuție,este si ea definită de către unii autori,ca o investire legală a organelor administrative,compartimentelor sau persoanelor cu anumite prerogative, un alt autor precizând că atribuțiile sunt de fapt drepturi si obligații prevăzute de Constituție sau de lege .Altfel spus, atribuția reprezintă sfera drepturilor si obligațiilor cu care sunt investite autoritățile publice prin Constituție si lege, în cazul nostru , investirea prin lege a autorităților administrației publice locale. Din caracterul legal al atribuțiilor autorităților administrației publice locale decurg,de altfel,si anumite consecințe deosebit de importante ,cum sunt:

a) autoritățile locale nu pot depăsi sfera atribuțiilor prevăzute de lege,întrucât actele sau acțiunile ce depăsesc această limită nu produc efecte juridice;

b) atribuțiile autorităților locale se exercită în condițiile si cu respectarea dispozițiilor legii,în conținutul si scopul lor,sub sancțiunea aprecierii ca ilegale si a anulării actelor lor de către autoritățile instituite(art.122,ali.(4) din Constituție);

c) exercitându-si atribuțiile legale,autoritățile locale emit acte care au caracter obligatoriu,executarea lor fiind asigurată,în caz de nevoie,prin folosirea contrângerii;

d) autoritățile locale nu pot delega ele însele unui alt organ sau funcționar exercitarea atribuțiilor.

De la această regulă există trei excepții:

Prima excepție o constituie repartizarea de atribuții, ea constând în faptul că o autoritate deliberativă, colegială,poate stabili ca anumite atribuții ale sale să fie exercitate în intervalul dintre sedințe ori permanent de către o autoritate executivă; a doua excepție o formează delegările de atribuții, in cazurile când legea permite acest lucru; întrucât are caracter excepțional, trebuie expres prevăzute de lege; a treia excepție este constituită de înlocuirea unei autorități a administrației publice locale executive cu un înlocuitor de drept,în cazul în care aceasta,din motivele prevăzute de lege,nu-si mai poate exercita atribuțiile.

Atribuțiile consiliului local

Dispozițiile art.38 din Legea administrației publice locale reglementează principalele atribuții care revin consiliului local, în calitatea lui de autoritate administrativă autonomă deliberativă(art.21,alin.(1), din Legea nr.215/2001).

Prevederile alin.(1) al art.38 al legii organice, stabileste principiul potrivit căruia „consiliul local are inițiativă si hotărăste,cu respectarea legii, în problemele de interes local,cu excepția celor care sunt date prin lege în competența altor autorități publice”.Această normă precizează cadrul principal al competențelor consiliului local, subliniind, în primul rând,competența sa generală, evidențiată de sintagma „are inițiativă si hotărăste… în probleme de interes local”.Ele fixează,însa si limitele acestei competențe, care sunt marcate, atât de faptul că aceasta nu poate fi exercitată decât cu „respectarea legii”,că si de „excepția” imposibilității exercitării altor atribuții întrucât „sunt date în competența altor autorități publice”.

Competența teritorială (rationae loci) a consiliului local se regăseste stabilită de legiuitor prin folosirea, în textul articolului meționat, a termenului „local”, adică pe teritorul unității administrativ-teritoriale respective unde acesta a fost ales si funcționează potrivit legii.

Competența temporară (rationae temporis) a consiliului local este circumscrisă prin art.39,alin.(1) si (2) al legii organice,la un „mandat de 4 ani” si exercitat „de la data constituirii până la data declarării ca legal constituit a noului consiliu ales”, „care ,însă,poate fi prelungit prin lege organică,pe timp de război sau de catastrofă”.

Cât priveste atribuțiile consiliului local,ele reprezintă investirea legală cu prerogativa de a rezolva „problemele de interes local”.

Atribuțiile consiliului local stabilite de art.38,alin.(2) din legea nr.215/2001 sunt desemnate ca „atribuții principale”,întrucât acesta „poate exercita si alte atribuții stabilite de lege sau prin statutul comunei”.

Din cele expuse rezultă ca problemele pe care consiliul local este chemat să le rezolve sunt extrem de numeroase si de diverse,fapt care impune o sistematizare în categorii,de atribuții grupate corespunzător domeniilor si problemelor locale în care are inițiativă si hotărăste.

În literatura juridică românească sunt deja făcute mai multe grupări ale atribuțiilor consiliului local.

Față de acestea,aceste atribuții pot fi grupate în patru categorii,astfel:

A. atribuții în domeniul organizării interne a consiliului local;

B. atribuții privind administrarea finanțelor publice;

C. atribuții privind activitatea economico-socială locală;

D. atribuții privind asocierea, colaborarea, cooperarea si înfrățirile

În prima categorie intră atribuțiile care privesc:

a) alegerea, din rândul consilierilor, a viceprimarului respectiv, viceprimarilor, după caz; stabileste, în limitele normelor legale, numărul de personal din aparatul propriu(art.38,alin.(2),lit.a)

; aprobă statutul comunei precum si regulamentul de organizare si funcționare a consiliului (art.38,alin.(2),lit.b), pe baza statutului si regulamentului –cadru, elaborate de Guvern;

b) aprobă,la propunerea primarului,în condițile legii,organigrama,statul de funcții,numărul de personal si regulamentul de organizare si funcționare a aparatului propriu de specialitate,ale instituțiilor si serviciilor publice,precum si ale regiilor autonome de interes local;

Această primă categorie are o semnificație aparte,ea fiind cea care conferă expresie concretă competențelor cu care consiliul local este dotat.

Organizându-si propriile servicii,organigrama, numărul de personal,statul de funcții,dar,mai ales,adaptându-si regulamentul de funcționare si statutul unității administrativ-teritoriale,consiliul local pune în lumină esența calității sale de autoritate administrativă autonomă,reprezentativă locală.

B. In această categorie se încadrează atribuții prin care se exercită conducerea prin buget a treburilor publice locale

Ele privesc: aprobarea bugetului local, formarea, administrarea si executarea acestuia; aprobarea virărilor de credite si modul de utilizare a rezervei bugetare; aprobarea împrumuturilor,si a contului de încheiere de exercițiului bugetar; stabilirea impozitelor si taxelor locale, precum si taxelor speciale , în condițiile legii(art.38,lit.d).

Această categorie demonstrează intenția constituantului,susținută de cea a legiuitorului,de a asigura,în cadrul politicii economice naționale, dreptul la resurse proprii si suficiente, de care pot dispune în mod liber în exercitarea atribuțiilor lor, autoritățile administrației publice locale .

C. A treia categorie este constituită din atribuții prin care se conferă dreptul de a „rezolva” probleme din domenii de activitate dintre cele mai diverse si complexe, cuprinzând practic, după cum afirmă un autor,toate elementele si sectoarele vieții economico-sociale .

Astfel, consiliul local:

– avizează sau aprobă, după caz, studii, prognoze si programe de dezvoltare economico-sociala, de organizare si amenajare a teritoriului, documentații de amenajare a teritoriului si urbanism, inclusiv participarea la programe de dezvoltare județeana, regională, zonală si de cooperare transfrontalieră;

– administrează domeniul public si privat al comunei si exercită drepturile prevăzute de lege cu privire la regiile autonome pe care le-a înființat , înființează instituții, agenți economici si servicii publice de interes local, a căror activitate o urmăreste, controlează si o analizează, numind si eliberând, în condițiile legii, membrii consiliilor de administrație ale regiilor autonome de sub autoritatea sa; exercită, în numele unității administrativ-teritoriale, toate drepturile acționarului la societățile comerciale pe care le înființează si hotărăste asupra privatizării acestor societăți comerciale( art.38, lit.c-j);

– analizează si aprobă, în condițile legii, documentațiile de amenajare a teritoriului si urbanism ale localităților,stabilind mijloacele materiale si financiare necesare în vederea realizării acestora; aprobă alocarea de fonduri din bugetul local pentru acțiuni de apărare împotriva inundațiilor, incendiilor, dezastrelor si fenomenelor meteorologice periculoase( art.38,lit.k);

– stabileste masurile necesare pentru construirea, întreținerea si modernizarea drumurilor, podurilor, precum si a întregii infrastructuri apartinând căilor de comunicații de interes local (art.38,lit.l);

– aprobă, în limitele competențelor sale,documentațiile tehnico-economice pentru lucrările de investiții de interes local si asigură condițiile necesare în vederea realizării acestora ( art.38,lit.m);

– asigură, potrivit competențelor sale, condițiile materiale si financiare necesare pentru buna funcționare a instituțiilor si serviciilor publice de educație, sănătate, cultură, tineret si sport,apărarea ordinii publice, apărarea împotriva incendiilor si protecția civilă ,de sub autoritatea sa; urmăreste si controlează activitatea acestora (art.38,lit.n);

– hotărăste, în localitățile cu medici sau personal sanitar în număr insuficient, acordarea de stimulente în natură si bani, precum si alte facilități, potrivit legii, în scopul asigurării serviciilor medicale pentru populație, asemenea facilități pot fi acordate si personalului didactic (art.38,lit.o);

– contribuie la organizarea de activități stiințifice, culturale, artistice, sportive si de agrement (art.38,lit.p);

– acționează pentru refacerea si protectia mediului înconjurător în scopul cresterii calității vieții; contribuie la protecția si conservarea monumentelor istorice si de arhitectură, a parcurilor si rezervațiilor naturale; contribuie la realizarea măsurilor de protecție si asistență socială; asigură protecția drepturilor copilului; aprobă criteriile pentru repartizarea locuințelor sociale; înființează instituțiile de binefacere de interes local (art.38,lit.s); asigură libertatea comerțului si a concurenței loiale si încurajează libera inițiativă; organizează târguri, piețe, oboare, locuri si parcuri de distracție; atribuie sau schimbă, în condițiile legii, denumiri de străzi, de piețe si de obiective de interes public local (art.38 ,lit. r-u,w);

– hotărăste cu privire la asigurarea ordinii publice, analizează activitatea gardienilor publici,poliției,jandarmeriei, pompierilor si a formațiilor de protecție civilă, în condițiile legii si propune măsuri de îmbunătățire a activității (art.38,lit.q); sprijină activitatea cultelor religioase( art.38,lit.z).

D. A patra categorie cuprinde atribuții prin care consiliul local poate conferi, pentru merite deosebite, în diverse domenii de activitate, persoanelor fizice române sau străine, titlul de cetățean de onoare al comunei sau orasului, precum si de a hotărî, în condițiile legii, cooperarea sau asocierea cu persoane juridice române sau străine, cu organizații neguvernamentale si cu alți parteneri sociali,în vederea finanțării si realizării în comun a unor acțiuni,lucrări,servicii sau proiecte de interes local; hotărăste înfrățirea comunei sau orasului cu unități administrativ- teritoriale similare din alte țări; hotărăste , în condițiile legii, cooperarea sau asocierea cu alte autorități ale administrației publice locale din țară sau din străinătate,precum si aderarea la asociații naționale si internaționale ale autorităților administrației publice locale, în vederea promovării unor interese comune ( art.38,lit.v,x si y).

Consiliul local exercită si alte atribuții stabilite prin lege sau prin statutul comunei sau orasului (art.38,alin.(3)).

Activitatea autorităților administrației publice locale

Ca orice activitate a unui organism sau autoritate a administrației publice, si activitatea principalelor subiecte ale dreptului colectivităților locale, vizează în special, modalitățile efective prin care se aduc la îndeplinire atribuțiile legale si reglementare , ce li s-au conferit.

Din această perspectivă,activitatea administrativa reflectă în principal, concretizarea voințelor juridice exprimate, fie de către autoritățile administrației publice locale, executive sau deliberative, fie de către instituțiile publice de interes local.

Astfel,în realizarea scopurilor propuse, ce sunt subsumate acțiunii administrative,cu caracter general, de rezolvare si gestionare a problemelor ce privesc viața colectivităților locale, activitatea subiectelor de drept specifice au ca finalitate, promovarea si satisfacerea exclusivă a intereselor comunităților locale.

In conformitate cu dispozițiile legii organice , consiliul local,în calitatea sa de autoritate administrativă autonomă, deliberativă, adoptă hotărâri. În acest sens art.46 din lege prevede: „Consiliul local, în exercitarea atribuțiilor ce-i revin adoptă hotărâri cu votul a cel puțin jumătate plus unu din numărul membrilor prezenți”.

Asemănător exigențelor cerute si celorlalte acte administrative emise sau adoptate de către alte organe sau autorități ale administrației publice, si actele administrative care emană de la autoritățile administrației publice locale , trebuie să respecte condițiile de formă, conform procedurilor speciale, prevăzute de lege.

Fiind acte administrative adoptate exclusiv, în numele colectivităților locale, îmbracând forma actelor autentice, investite cu autoritatea de stat în realizarea puterii publice, actele autorităților administrației publice locale trebuie să se elaboreze în formă scrisă, ca o garanție a legalității. Condiția formei scrise, vizează deopotrivă actele administrative cu caracter normativ, dar si pe cele cu caracter individual, ce sunt emise în exercitarea atribuțiilor legale ale autorităților si organelor administrației publice locale autonome. În schimb , forma verbală a unora dintre aceste acte specifice nu este exclusă, fiind însă întâlnită mai rar.

În general,cerința formei scrise este considerată o condiție de valabilitate a actului administrativ,chiar dacă nu există o dispoziție legală care să sancționeze cu nulitatea lipsa formei scrise, însă de o asemenea condiție de ad validitatem, se leagă si alte condiții de forma exterioară, printre care amintim, limba în care este redactat actul administrativ.

De la regula generală,înscrisă în Constituție,în virtutea căreia si actele administrative,fiind acte oficiale, nu pot fi redactate decât în limba româna, există însă si excepții prevăzute de lege,dar care privesc exclusiv, aducerea la cunostința publică a acestor acte si nu elaborarea lor primară.

Astfel,în unitățile administrativ-teritoriale în care minoritățile naționale au o pondere de peste 20% din numărul locuitorilor,hotărârile autorităților administrației publice locale se aduc la cunostința publică si în limba acestora.

Desigur, alte exigențe cerute actului administrativ, opozabile si autorităților administrației publice locale emitente, mai privesc antetul, titlul, preambulul, semnăturile, sigiliul sau ștampila, data emiterii, numărul de ordine,etc., astfel ca neîndeplinirea acestora poate atrage nulitatea sau anulabilitatea actului .

Formele procedurale de elaborare a actelor administrative ale autorităților administrației publice locale,pot fi clasificate, în raport de momentul emiterii actului, în trei categorii, anume:forme anterioare, forme concomitente si forme ulterioare

1. Formele procedurale anterioare – sunt activitățile cu caracter formal-procedural, derulate sub forma unor operațiuni administrative tipice acestei etape (referatele, studiile, rapoartele,informările, anchetele, inițiativa, propunerile, avizele ,procesele-verbale,etc.), premergătoare elaborării actelor administrative propriu-zise, singurele în măsură să genereze efectele juridice scontate.

Dintre aceste operațiuni administrative,în contextul dreptului colectivităților locale,o importanță deosebită o prezintă următoarele:

a) inițiativa primarului ori a propunerilor consilierilor locali,ce vizează promovarea unor proiecte de măsuri în cele mai variate domenii ale vietii colectivităților locale;

b) rapoartele compartimentelor de resort din cadrul aparatului tehnic de specialitate si avizele comisiilor de specialitate ale consiliului local,față de proiectele de decizie,ce trebuie să preceadă dezbaterea acestora în cadrul sedințelor autorităților administrației publice locale deliberative;

c) avizele de legalitate ale secretarului unității administrativ-teritoriale asupra proiectelor de hotărâri ale consiliului local , care au însă un caracter consultativ.

La elaborarea proiectelor de acte administrative, trebuie de asemenea să se respecte si condițiile de tehnică juridică stabilite prin prevederile Legii nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă.

Sunt exigențe cu caracter imperativ,care vizează respectarea regulilor de tehnică legislativă privitoare la elementele componente ale actului administrativ, precum: titlul, forma introductivă, preambulul, formula de atestare a legalității, semnătura reprezentantului legal al emitentului, numărul de ordine, data si eventual anexele.

2. Formele procedurale concomitente – sunt acele forme procedurale ce trebuie respectate în momentul manifestării de voință a autorităților administrației publice locale, în special a celor cu caracter deliberativ, dintre care amintim: cvorumul, majoritatea necesare pentru adoptarea actului administrativ, semnarea, contrasemnarea, precum si motivarea acestui act .

a) cvorumul desemnează numărul de membrii(consilieri) raportat la numărul total al componenței autorității locale pluripersonale(colegiale), în prezența cărora deliberările consiliilor locale sunt valabile.

Potrivit prevederilor art.41 din Legea administrației publice locale sedințele consiliilor locale sunt legal constituite dacă este prezentă majoritatea consilierilor în funcție,astfel că în lipsa unei asemenea majorități hotărârile adoptate nu sunt valabile si nici obligatorii;

b) majoritatea stabilită de lege pentru adoptarea de către autoritățile deliberative a unui act administrativ, o regăsim sub forma majorității simple (relativă), majorității absolute si majorității calificate:

– majoritatea simplă reprezintă condiția adoptării unei hotărâri cu votul majorității membrilor autorității pluripersonale prezente la sedință,adică jumatate plus unu din numărul membrilor prezenți. Această majoritate constituie regula în materia funcționării consiliilor locale, elocvente, în acest sens, fiind prevederile art.46,alin.(1) din legea nr.215/2001:situațiile de excepție sunt prevăzute expres de lege sau de Regulamentul de organizare si funcționare a consiliului,când se pot statua alte majorități.

– majoritatea absolută reprezintă condiția adoptării unui act administrativ cu votul majorității membrilor autorităților administrative colegiale,în funcție , si care semnifică un număr mai mare decât jumătate din numărul total al membrilor acelei autorități.

Este situația majorității cerute de lege în privința adoptării acelor hotărâri ce privesc bugetul local precum si cele referitoare la stabilirea de impozite si taxe locale.

– Majoritatea calificată semnifică cerința adoptării unui act normativ cu votul a cel puțin două treimi din numărul membrilor care compun autoritatea administrativă pluripersonală.

O asemenea majoritate este cerută în privința hotărârilor ce privesc contractarea de împrumuturi, administrarea domeniului public si privat al comunei, participarea la programe de dezvoltare județeană ,regională ,zonală sau de cooperare transfrontalieră, organizarea si dezvoltarea urbanistică a localităților si amenajarea teritoriului, precum si cele privitoare la asocierea sau cooperarea cu alte autorități publice, cu organizații neguvernamentale, cu persoane juridice române sau străine;

c) semnarea actelor administrative, proprii autorităților administrației publice locale, constituie un alt element al procedurii concomitente. Semnarea hotărârilor consiliului local se realizează de către consilierul care conduce sedințele de consiliu ori în situația absenței sau a refuzului acestuia, de un număr de 3-5 consilieri .

d) contrasemnarea actelor administrative,reprezintă acea operațiune administrativă ce constituie atributul secretarului unității administrativ-teritoriale.Astfel, potrivit prevederilor legale ,în materie, atât hotărârile consiliului local, cât si dispozițiile primarului sunt contrasemnate de secretarul comunei,cu excepția cazurilor când acesta apreciază că hotărârea este ilegală sau că depăseste competențelor ce revin,potrivit legii,consiliului local.

e) motivarea actelor administrative, reprezintă o altă exigență de natură procedurală, concomitentă adoptării sau emiterii actului administrativ de către autoritățile administrației publice locale.Sunt relevante în acest sens,prevederile art.28 din Legea nr.24/2000 în materia normelor de tehnică legislativă,potrivit cărora proiectele de acte normative trebuie însoțite de referate de aprobare,în situația celorlalte acte normative,altele decât proiectele de legi,a propunerilor legislative,a proiectelor de Ordonanțe ale Guvernului ori a proiectelor de Hotărâri ale Guvernului.

O asemenea motivare a actului administrativ, vizează întreaga gamă a actelor administrației publice locale, atât a actelor cu caracter normativ, cât si a celor individuale.

Formele procedurale posterioare cuprind comunicarea, publicarea si aprobarea sau confirmarea actelor administrative ale autorităților administrației publice locale.

a) comunicarea este operațiunea administrativă prin care autoritatea administrativă locală emitentă aduce la cunostința celui interesat ( o altă autoritate administrativă, o persoană fizică sau juridică) actul administrativ respectiv,fie prin notificarea directă a acestuia,fie prin alte mijloace. Exemplificăm,prin obligația secretarului de a comunica hotărârile consiliului local ,primarului si prefectului de îndată, dar nu mai târziu de trei zile de la data adoptării ,ori notificarea directă a actelor administrative individuale, persoanelor în cauză .

Necesitatea comunicării reprezintă o condiție a însusi actului administrativ, indiferent de natura lui ori de autoritatea administrativă locală de la care emană.

b) publicarea reprezintă acea operațiune materială prin care un act administrativ este adus la cunostința cetățenilor,fie prin imprimare, fie prin afisare într-un loc public ori prin alte mijloace de difuzare .Publicarea este o formă procedurală posterioară si obligatorie,în special, pentru actele administrative cu caracter normativ.

În acest sens, sunt relevante dispozițiile Legii administrației publice locale care statuează asupra faptului că „hotărârile cu caracter normativ devin obligatorii si produc efecte de la data aducerii la cunostința publică”,moment ce intervine în termen de 5 zile de la data comunicării oficiale către prefect,termen de natura suspensivă,înainte de expirarea căruia,actele administrative normative ale autorităților publice locale autonome, nu pot fi publicate, si deci nu pot intra în vigoare.

Conform art.51 din lege, hotărârile cu caracter normativ se aduc la cunostința publică si în limba maternă a cetățenilor aparținând minorității respective, acolo unde ponderea acesteia este de peste 20% din numărul locuitorilor din unitățile administrativ-teritoriale, pe când actele administrative cu caracter individual, se comunică doar la cerere,în limba maternă.

c) aprobarea sau confirmarea reprezinta de asemenea, forme procedurale,posterioare adoptării actului, ce semnifică, în esență, manifestarea de voință a unei autorități administrative superioare, prin care aceasta se declară de acord cu un act administrativ, deja emis de către o autoritate administrativ ierarhic,inferioară, act care în lipsa unei asemenea manifestări de voință nu ar putea produce, efecte juridice .

Aprobările astfel precizate, denumite si aprobări propriu-zise , nu sunt acte juridice distincte de actele administrative ce necesită a fi aprobate,întrucât ele nu adaugă nimic la efectele juridice ale actelor aprobate,ci constituie doar o condiție de formă, fără de care însă, actele autorităților inferioare nu sunt valabile.

Efectele juridice ale actelor administrative ale autorităților administrației publice locale.

Actele administrative adoptate de către autoritățile administrației publice locale,ca de altfel orice act administrativ, au drept scop imediat producerea efectelor juridice scontate. Aceste efecte juridice încep să se producă, asa cum menționam anterior,conform regulilor generale, din momentul publicării – în cazul actelor administrative cu caracter normativ, si respectiv din momentul comunicării sau al notificării –în situația actelor administrative cu caracter individual.

Numai din aceste momente, potrivit regulii de drept „nemo censetur ignorare legem”, un subiect de drept are obligația de a avea o anumită conduită, întrucât doar atunci acesta ia cunostință de conținutul actului administrativ sau al normei juridice.

Totodată, regula generală a neretroactivității actelor administrative este opozabilă si actelor autorităților administrației publice locale, ale căror efecte se produc, de principiu, numai pentru viitor, fiind asadar active. Fac excepție ,având caracter retroactiv, actele administrative care constată existența sau inexistența ori întinderea unor drepturi si obligații care au luat nastere anterior(actele declarative), actele de anulare care produc efecte juridice de la data intrării în vigoare a actului administrativ desființat, precum si actele interpretative care emană de la autoritatea administrativă care a emis actul interpretat si care operează, cu efect retroactiv, de la data aplicării actului interpretat.

Efectele juridice ale actelor administrative proprii sistemului autorităților administrației publice locale se produc, fie până la expirarea termenului în limita căruia operează actul administrativ, atunci când aplicarea acestuia este limitată în timp (acte temporare), fie până în momentul în care se realizează în mod concret, faptele materiale prevăzute de lege.

Aceasta din urmă situație vizează prin excelență, actele administrative adoptate de către autoritățile locale, cu caracter individual, care privesc anumite persoane dinainte determinate, astfel ca efectele juridice produse se epuizează printr-o singură aplicare sau printr-o aplicare repetată, limitată însă la un anume număr de cazuri.

Spre deosebire de acestea, actele administrative normative – hotărârile consiliilor , ce cuprind norme generale si impersonale, nu-si pot epuiza efectele printr-o singură aplicare,astfel că aceste acte nu-si vor pierde valabilitatea prin producerea de transformări în lumea materială înconjurătoare.

Încetarea efectelor juridice.

Actele administrative ale autorităților administrației publice locale produc efecte juridice până în momentul iesirii lor în vigoare.Astfel, încetarea efectelor juridice ale acestor tipuri de acte administrative specifice,poate surveni prin intervenția unui act administrativ emis în acest scop,ce aparține fie autorităților locale emitente,fie altor autorități publice ,aflate de regulă, în afara structurii administrației publice locale autonome.Modalitățile prin care încetează raporturile juridice administrative,specifice dreptului colectivităților locale ,sunt : revocarea,suspendarea si anularea actului administrativ.

1. revocarea actelor administrative,constituie modalitatea uzuală de încetare a efectelor juridice ale acestor acte, de către însusi emitentul actului –autoritatea administrației publice locale autonome, denumită si retractare sau retragere.

Desi aptitudinea legală a autorităților administrative de a-si retracta actele administrative adoptate este un principiu general, de necontestat, chiar în absența unei precizări exprese a legii, asadar, egal aplicabile si administrației publice locale,constatăm ca în conformitate cu prevederile Legii administrației publice locale, instituția revocării este prevăzută explicit, pe cale indirectă.

Motivele care conduc la revocarea actului administrativ sunt condițiile de ilegalitate,dar si cele ce privesc inoportunitatea.

În toate cazurile care atrag după sine revocarea,o asemenea masură are drept consecință stingerea raporturilor juridice care au luat nastere pe baza actului revocat,operând întotdeauna doar pentru viitor,ex nunc, si numai de la data revocării.

Ca excepție de la principiul revocabilității actelor administrative adoptate de către autoritățile administrației publice locale, acestea privesc numai actele administrative cu caracter individual,care prin natura drepturilor si obligațiilor cuprinse în aceste acte administrative, potrivit legii ,devin irevocabile.

Revocarea hotărârilor consiliilor locale, pe motiv de ilegalitate, se realizează frecvent de către autoritățile emitente, de regulă,la solicitarea prefectului, ca urmare a controlului de legalitate pe care acesta îl exercită, potrivit competenței sale.

În această situație,se impun a fi făcute câteva precizări.

Mai întâi, faptul ca exercitarea controlului de legalitate al prefectului , si respectiv solicitarea acestuia,adresată emitentului, de a se proceda la revocarea unui act administrativ, apreciat ilegal, se realizează într-un termen de 5 zile, cuprins între momentul comunicării actului si momentul publicării, adică al intrării în vigoare.

Fiind un termen suspensiv, în cursul căruia este interzisă,publicarea actelor administrative cu caracter normativ, autoritatea emitentă poate proceda la revocarea unor asemenea acte, presupuse ilegale, fără dificultate, întrucât efectele juridice scontate nu s-au putut produce în absența publicării.

În al doilea rând, revocarea actelor administrative apreciate ilegale de către prefect, reprezintă o facultate a autorităților locale emitente, si nu o obligație expresă a acestora. Cu caracter imperativ însă, potrivit legii, subzistă doar obligația autorităților emitente de a proceda la reanalizarea actului respectiv, astfel că revocarea sau nerevocarea acestuia rămâne la latitudinea autorităților administrative locale, de a emana actul.

În al treilea rând, refuzul de revocare a actului, urmare solicitării exprese a prefectului, antrenează deschiderea , prin expirarea termenului suspensiv de 5 zile, a posibilității autorității locale de a proceda la publicarea actului, determinând producerea efectelor juridice.

Intrarea în vigoare a actului nu poate aduce atingere,înfluențând,derularea pe mai departe a controlului administrativ al prefectului, care ulterior trebuie coroborat cu forma controlului jurisdicțional, concomitent introducerii unei acțiuni corespunzătoare la instanța de contencios administrativ, de anulare, în tot sau în parte, a actului administrativ, presupus ilegal si nerevocat.

2.Suspendarea constituie o altă modalitate de încetare, însă doar cu caracter temporar, a efectelor juridice ale actelor administrative ale autorităților administrației publice locale.

Referitor la motivele ce pot sta la baza suspendării actului administrativ,în general a situațiilor în care se pot dispune măsura de suspendare,asa cum sunt acestea definite de dreptul administrativ, semnalăm că nu toate le regăsim si în cazul autorităților administrației publice locale care emit asemenea acte.

Astfel, măsura de suspendare a unui act administrativ adoptat de către o autoritate locală, poate fi determinată de urmatoarele motive:

– Contestarea legalității actului de către un cetățean, o persoană juridică sau de către o autoritate publică;

– Schimbarea condițiilor de fapt,ulterior emiterii actului si punerea sub semnul întrebării a legalității, pe considerente de oportunitate;

– Clarificarea unor indoieli ale autorității emitente,asupra legalității actului;

Față de asemenea motivații care pot concura la dispunerea măsurii de suspendare a actelor administrative, suspendarea poate interveni:

– În baza unor dispoziții exprese a legii , de drept –suspendarea actului administrativ atacat de către prefect în fața instanței de contencios administrativ.

– În baza unei hotărâri judecătoresti – suspendarea pronunțată de către instanțele judecătoresti,urmare solicitării persoanelor ce se consideră vătămate în drepturile lor,în condițiile Legii nr.29/1990 privind Contenciosul administrativ.

– În baza unei hotărâri de retragere provizorie,dispusă de către autoritățile administrative emitente.

3. Anularea actelor administrației publice locale, presupune manifestarea de voință a unei autorități publice, în scopul de a determina încetarea efectelor juridice produse de un act administrativ, prin desființarea lui.

Potrivit teoriei tripartite, actele administrative ale autorităților administrației publice locale pot fi lovite de nulitate absolută, de nulitate relativă sau pot fi apreciate ca inexistente, după cum viciul de ilegalitate afectează sau nu prezumția de legalitate de care se bucură.

În privința efectelor anulării actelor administrative, de regulă, acestea au caracter retroactiv.

Atunci când actul administrativ a fost anulat pentru motive de ilegalitate,efectele anulării se produc nu numai pentru viitor (ex nunc), dar si pentru trecut (ex tunc), din momentul emiterii actului anulat.

Este situația frecvent întâlnită, când actele administrative ale autorităților locale anulate prin hotărârile instanțelor de contencios administrativ, desființează efectele juridice ale actului anulat, considerându-se că el nici nu a existat.

Specific motivelor ce stau la baza măsurii de anulare a actelor autorităților administrației publice locale,este faptul ca instanțele judecătoresti,exclusiv din considerente de ilegalitate, si nu de oportunitate, pot să dispună desființarea actelor administrative ce au fost supuse controlului jurisdicțional.

Se mai impune a arăta ca în absența unei autorități ierarhic superioare care să se supraordoneze autorităților administrației publice locale,în virtutea principiului autonomiei locale,dar si imposibilității autorităților emitente de a-si anula propriile acte,numai autorităților judecătoresti le revine prerogativa de a dispune asemenea măsuri de anulare a actelor administrative,din rațiuni ce țin de asigurarea legalității activității administrației locale autonome.

4. Modificarea si completarea constituie alte diferite evenimente cu caracter tehnico-juridic ce pot surveni ulterior emiterii actelor administrative ale autorităților administrației publice locale,ce le sunt aplicabile regulile comune,prevăzute de normele de tehnică legislative.Ele se pot produce ca urmare a necesității îndreptării unor erori,din motive ce țin de legalitatea,dar si de oportunitatea actului administrativ.

Dacă completarea este atributul exclusiv al autorităților administrației publice locale care a emis actul administrativ,susceptibil de completare,în schimb modificarea poate fi dispusă si de către instanțele judecătoresti competente,în situația în care unele norme juridice ale actului contravin prevederilor legale,împunându-se modificarea dispozițiilor corespunzatoare, si nu anularea actului administrativ,in ansamblul sau.

5. Abrogarea reprezintă un alt eveniment ,similar revocării ,ce presupune încetarea producerii efectelor juridice ale unui act administrativ,determinat însă de alte considerente,decât cele specifice retragerii actului.Abrogarea operează de regulă, când o reglementare conținută într-un act administrativ,este înlocuită de o altă,nouă,si care presupune scoaterea din vigoare a vechii reglementări.

Patrimoniul colectivităților locale

În legislația românească în vigoare, si anume în Legea administrației publice locale, se stabileste, în art.19, ca unitățile administrativ-teritoriale, comuna, orasul si judetul, sunt persoane juridice de drept public si posedă un patrimoniu, iar, prin art.121 din aceeasi lege, constituie patrimoniul unității administrativ-teritoriale bunuri mobile si imobile proprietate publică sau privată a unității administrativ-teritoriale,precum si drepturile si obligațiile cu caracter patrimonial

După cum se observă,legiuitorul organic nu mai defineste patrimoniul colectivităților locale ca o însumare a bunurilor din domeniul public si din domeniul privat ,ci foloseste notiunea de proprietate publică sau privată, potrivit art.135,alin.(2) si (3) din Constituția României.

Conceptul de patrimoniu este, după cum se poate observa, mult mai larg decât cel de domeniu.

De asemenea, credem că , în ciuda delimitării domeniului public de cel privat,patrimoniul este unul singur,înglobând ambele domenii,găsindu-ne în fața unui patrimoniu unic al unității administrativ-teritoriale,fapt pentru care se apreciază că nu se poate , în nici un caz, vorbi de un asa-zis patrimoniu public sau privat.

Acest fapt este susținut de dispozițiile art.19 din Legea nr.215/2001,care stabileste că unitățile administrativ-teritoriale au un patrimoniu,că si de faptul că acestea, ca si statul,nu au decât o singură personalitate,una si indivizibilă,chiar dacă face două feluri de acte juridice – printr-una isi manifestă autoritatea cu care a fost investită,prin cealaltă,emite acte pentru gestiunea patrimoniului său .

Dispozițiile art.122 si 123 din Legea administrației publice locale prevăd,de asemenea, că atât patrimoniul cât si bunurile mobile si imobile,în funcție de afectarea acestora,le sunt aplicabile un regim special,caracteristic bunurilor din domeniul public, reglementat prin norme de drept public,iar pentru cele din domeniul privat,un regim de drept comun, reglementat de dreptul civil.

Prin aceleasi dispoziții de mai sus din legea organică, se mai precizează că patrimoniul unității administrativ-teritoriale este si o totalitate de drepturi si obligații cu caracter patrimonial , adică drepturile reale de proprietate asupra bunurilor din domeniul public si din cel privat,dar si cele accesorii sau dezmembramintele cum sunt:uzul,uzufructul,servitutea,superficia si celelalte.

Apreciem aici că legiuitorul a avut în vedere si drepturile de creanță pe care unitatea administrativ-teritorială, în calitatea sa de persoană juridică, le exercită față de terti, precum si obligațiile corelative.Aceste drepturi si obligații cu caracter patrimonial sunt manifestările de voință ale persoanei juridice în raporturile cu persoanele fizice sau juridice,concretizate în acte juridice, cum sunt, contractele de vanzare-cumpărare, închirierea, concesionarea toate având un caracter patrimonial.

În legătură cu patrimoniul unității administrativ-teritoriale,credem că este necesară o precizare cu privire la aplicarea fostului art.115 din Legea administrației publice locale,nr.69/1991,devenit art.127 în legea modificată si republicată în anul 1996.

În aplicarea art.115,din Legea nr.69/1991,a fost emisă Hotărârea Guvernului nr.113/1992 privind stabilirea unor măsuri pentru defalcarea si trecerea in patrimoniul comunelor, oraselor a bunurilor si valorilor de interes local din domeniul public si privat al statului , precum si trecerea sub autoritatea consiliilor locale a regiilor autonome si societăților comerciale cu capital integral de stat care prestează servicii publice.

Această hotărâre nu a fost pusă în aplicare până în prezent decât parțial ,cea ce face ca unitățile administrativ-teritoriale, contrar dispozițiilor constituționale să nu aibă proprietatea sa publică sau privată,consiliile locale administrând,în fapt,bunurile proprietății de stat,chair si dacă acestea sunt de interes național .

Situația patrimoniului comunelor,oraselor a rămas în continuare confuză,întrucât legiuitorul, prin modificarea fostei legi organice(art.127), a stabilit că defalcarea si trecerea în proprietatea acestora a bunurilor de interes local să se facă printr-o nouă hotărâre a Guvernului,dar numai în condițiile Legii nr.213/1998,privind proprietatea publică si regimul juridic al acesteia.

Se consideră ca soluția este de a se accelera procedura stabilită de lege,pe baza criteriilor de delimitare între domeniul public de interes național si cel de interes local sau județean,ce au în vedere criteriul uzului si al interesului pe care îl reprezintă bunul,să se poată realiza astfel predarea-primirea patrimoniului,prin protocol aprobat prin Hotărâre a Guvernului ,asa cum se prevede si în art.7,alin.(1) al hotărârii mai sus menționate .

Cu toate acestea, termenul de domeniu credem că rămâne o noțiune cât se poate de actuala folosiță, de altfel, de doctrina dar si de legiuitor , iar noțiunea de patrimoniu considerăm că este constituită,.în continuare,de cele două domenii,public si privat,si,ca atare,mult mai cuprinzătoare decât cea de domeniu .

Apoi, cu toate că Legea nr.213/1998 foloseste si chiar precizează bunurile ce aparțin domeniului public,cât si cele ale domeniului privat, se apreciază , că patrimoniul este unul singur, înglobând ambele domenii, respectiv un patrimoniu unic si unitar, fie el al statului, fie al unităților administrativ-teritoriale.

Domeniul public al colectivităților locale.

Prevederile Constituției României,spre deosebire de constituțiile din perioada interbelică,nu operează explicit cu noțiunea de domeniu public,ci în mod implicit. În schimb, Legea fondului funciar nr.18/1991,republicată,Legea administrației publice locale si mai ales Legea privind proprietatea publică si regimul juridic al acesteia nr.213/1998,fundamentează explicit conceptul actual de domeniu public si de domeniu privat.Ambele noțiuni le regăsim înscrise de altfel si în Codul civil român.

Cu privire la noțiunea generală de domeniul public,acesta este definit ca fiind alcătuit din bunurile prevăzute la art.135,alin.(4) din constituție,din cele stabilite în anexa care face parte integrantă din Legea nr.213/1998 mai sus amintită,si din orice alte bunuri care,potrivit legii sau prin natura lor,sunt de uz sau de interes public si sunt dobândite de stat sau de unitățile administrativ-teritoriale prin modurile prevăzute de lege

Ca atare,domeniul public poate fi,la rândul său,definit ca totalitatea bunurilor ce fac obiectul dreptului de proprietate publică ce aparțin statului si unităților administrativ-teritoriale,în regim de drept public,afectate unei folosințe publice ce se realizează direct sau prin intermediul unui serviciu public,determinate ca atare prin lege sau care,prin natura lor, sunt de uz sau de interes public .

Dubla calitate a colectivităților locale(unitățile administrativ-teritoriale) de persoane juridice de drept public si implicit cea de persoane juridice de drept privat care le conferă acestora si dreptul de a fi, concomitent, proprietar al bunurilor domeniului public si respectiv a bunurilor domeniului privat, ridică unele probleme din punct de vedere teoretic, de ordin juridic, dar si practic.

Clarificarea unor asemenea aspecte este posibilă numai reluând dispozițiile constituționale si legale pe care le-am si menționat mai înainte.

Analiza noastră porneste de la dispozițiile art.135,alin.(2) si (3) din Constituția României, conform cărora Proprietatea este publică si privată si respectiv Proprietatea publică aparține statului sau unităților admnistrativ-teritoriale.

Domeniul public de inters local este determinat prin dispozițiile art.122 din legea administrației publice locale nr.215/2001 care stabilește că aparțin domeniului public de interes local toate bunurile care, potrivit legii sau prin natura lor,sunt afectate unei utilități publice,sunt de uz sau de interes public și nu au fost declarate de interes național.

Bunurile domeniului public de interes local cuprind terenurile pe care sunt amplasate construcții de interes public local, piețele, rețelele stradale,parcurile publice, clădirile,monumentele de interes public local, pădurile si lacurile care, potrivit legii, nu aparțin domeniului public de interes național.

Se precizează ca pot aparține domeniului public de interes local și alte bunuri dobândite de comună, oraș, în condițiile legii.

De asemenea,potrivit art.122,alin.(2) din legea organică, bunurile ce fac parte din domeniul public sunt inalienabile, imprescriptibile si insesizabile .

Prin dispozițiile art.122 din lege,sunt definite,în primul rând,criteriile de determinare a apartenenței bunurilor la domeniul public de interes local, legiuitorul, stabilind că bunurile sunt de interes local, cu condiția ca acestea să fie expres prevăzute de lege sau dacă prin natura lor sunt de uz sau de interes public si nu au fost declarate de interes național.

Coroborând prevederile acestei norme,cu dispozițiile art.135,alin.(4) ale Legii nr.17/1990 privind regimul juridic al apelor maritime interioare,al marii teritoriale si al zonei contigue a României,Legea nr.56/1992 privind frontiera de stat a României,Ordonanța Guvernului nr.27/1992 privind unele măsuri pentru protecția patrimoniului cultural național ,care reglementează domeniul public,aflăm cui aparține proprietatea publică si ce fel de bunuri pot fi cuprinse în proprietatea publică.

Pornind de la noțiunea de domeniu public,ce desemnează o totalitate sau o universalitate de bunuri care sunt supuse unui regim juridic dominat de principiul inalienabilității ,vom constata că pentru a deveni bunuri de interes local,este necesar doar să înlăturăm din această totalitate bunurile mobile si imobile de interes național.

În acest fel se și prevede în art.4 din Hotarârea Guvernului nr.113/1992 privind stabilirea unor măsuri de defalcare si trecerea în patrimoniul comunelor, orașelor si, după caz, al județelor, care stabilește că:

– Nu fac parte din domeniul public de interes local sau județean drumurile naționale, marea teritorială, resursele naturale ale zonei economice și ale platului continental, porturile, aeroporturile, spațiul aerian, terenurile si clădirile cu destinații speciale pentru nevoile de apărare, clădirile Parlamentului, Președinției, Guvernului, autorităților administrației centrale si autorităților judecătorești, terenurile pe care se află aceste construcții, bunurile necesare desfășurării activității acestora, rezervele statului, precum și alte asemenea, stabilite prin lege;

– Bogățiile subsolului pot face parte din domeniul public de interes local sau județean numai dacă nu au fost declarate de interes public național și dacă există acordul autorităților administrației publice centrale de specialitate.

În acest context,credem că sunt extrem de importante și edificatoare prevederile art.4 si 5 din Legea nr.18/1991,a fondului funciar, potrivit cărora se stabilește că terenurile pot aparține domeniului public sau privat,precizând că „domeniul public poate fi de interes național,caz în care proprietatea asupra sa,în regim de drept public, aparține statului, sau de interes local,caz în care proprietatea, de asemenea în regim de drept public, aparține comunelor,orașelor,municipiilor sau județelor”.

De asemenea se prevede că „administrarea domeniului public de interes local” se realizează de către „primării” în conformitate cu prevederile Legii administrației publice locale, iar administrarea domeniului public de interes local se face de către consiliul local.

Astfel, prin natura bunurilor ce aparțin domeniului public, acesta se distinge prin prisma modului său de încorporare, ca domeniul public natural(format ca o consecință a încorporării printr-un fapt natural),de regulă constatat (domeniul public maritim, terestru, aerian, fluvial) și domeniul public artificial, constituit din totalitatea bunurilor create de om,bunuri imobile si mobile.

În sfârșit, folosința publică-uzul de către o colectivitate locală sau națională, definește si identifică domeniul public local. Astfel, bunurile imobile folosite sau afectate uzului unor instituții publice locale sau unor servicii publice locale fac parte din domeniul local.

Așa,de pildă sunt: sediile școlilor, spitalelor, parcurilor, străzile unei localități De asemenea, bunurile mobile sau obiectivele ce sunt afectate uzului unui serviciu public local, pentru a fi folosite sau consumate, fac parte din domeniul local, de exemplu: cărțile dintr-o bibliotecă locală, obiectele de artă dintr-un muzeu local, mobilierul din sediul unei autorități locale, etc.

De menționat că dobândirea bunurilor domeniului public local mai poate să se realizeze fie pe cale naturală, fie prin achiziții publice efectuate în condițiile legii, prin expropriere pentru cauză de utilitate publică , prin confiscări ca urmare a săvârsirii unor infracțiuni sau contravenții, prin donații acceptate de consiliul local, prin transferul din proprietatea privată a statului.

Bunurile proprietate publică a comunelor, orașelor încetează a mai exista prin dezafectare, prin trecerea timpului (bunul devine inutilizabil),când nu mai sunt de uz de folosință ori dacă bunul a pierit dintr-o cauză de forță majoră, în toate aceste situații fiind necesară adoptarea unei hotărâri a consiliului local respectiv.

Cât priveste domeniul public al comunelor, acesta potrivit art.3,alin.(4) din Legea nr.213/1998 este alcătuit din bunurile prevăzute la punctul III din anexă și din alte bunuri de uz sau de interes local,declarate prin hotărâre a consiliului local, dacă nu sunt declarate prin lege bunuri de uz sau de interes public naționl ori de interes județean.

Dispozițiile art.11,alin.(1) din Legea nr.213/1998 stabilesc totodată că bunurile din domeniul public sunt inalienabile,insesizabile si imprescriptibile, după cum urmează:

a) nu pot fi înstrăinate; ele pot fi date numai în administrare , concesionare sau închiriere, în condițiile legii;

b) nu pot fi supuse executării silite si asupra lor nu se pot constitui garanții reale;

c) nu pot fi dobândite de către alte persoane prin uzucapiune sau prin efectul posesiei de bună credință asupra bunurilor mobile.

Actele juridice încheiate cu încălcarea dispozițiilor referitoare la regimul juridic al bunurilor din domeniul public sunt lovite de nulitate absolută.

Bunurile din domeniul public local pot fi date ,după caz, în administrarea regiilor autonome,a altor instituții publice de interes județean sau local.Darea în administrare re realizează prin hotărâre a autorității administrației publice locale respective .

Titularul dreptului de administrare poate să posede,să folosească bunul si să dispună de acesta în condițiile actului prin care i-a fost revocat numai dacă titularul său nu-si exercită drepturile si nu-si execută obligațiile născute din actul de transmitere.

În litigiile privind dreptul de administrare,în instanță,titularul acestui drept va sta în nume propriu.În litigiile referitoare la dreptul de proprietate asupra bunului,titularul dreptului de administrare are obligația să arate instanței cine este titularul dreptului de proprietate,potrivit prevederilor Codului de procedură civilă.Titularul dreptului de administrare răspunde, în condițiile legii, pentru prejudiciile cauzate ca urmare a neîndeplinirii acestei obligații.

În litigiile privind dreptul de administrare,colectivitățile locale sunt reprezentate de către consiliile locale,care dau mandat scris, primarului.Acesta poate desemna un alt funcționar public al autorității locale sau un avocat care să-l reprezinte în fața instanței.

Aceste litigii sunt aplicabile si litigiilor privitoare la dreptul de concesiune,închiriere sau la dreptul de proprietate asupra bunurilor concesionate sau închiriate.

Cu privire la servituțile asupra bunurilor din domeniul public,acestea sunt valabil numai în măsura în care ele sunt compatibile cu uzul sau interesul public căruia îi sunt distincte bunurile afectate.De asemenea,sunt menținute în aceleasi condiții servituțile valabil constituite anterior intrării în domeniul public.

Închirierea bunurilor proprietate publică a colectivităților locale se aprobă ,prin hotărâre a consiliilor locale, iar contractul de închiriere va cuprinde clauze de natură să asigure exploatarea bunului închiriat potrivit specificului acestuia.Contractul de închiriere se poate încheia,după caz,cu orice persoană fizică sau juridică română sau străină,de către titularul dreptului de proprietate sau de administrare.

Dispozițiile legale precizează că,atât concesionarea,cât si închirierea bunurilor proprietate publică,se realizează prin licitație publică,în condițiile legii.

Sumele încasate din închirierea sau din concesionarea bunurilor proprietate publică se fac,după caz, surse de venit la bugetul de stat sau la bugetele locale.Atunci când contractul de închiriere se încheie de către titularul dreptului de administrare,acesta are dreptul să încaseze din chirie o cotă parte între 20-50%,stabilita ,prin hotărâre a consiliului local.

Bunurile din domeniul public al unităților administrativ-teritoriale sunt supuse inventarierii si evidenței financiar-contabile,în condițiile prevăzute de lege.

Litigiile cu privire la delimitarea domeniului public al colectivităților locale sunt de competența instanțelor de contencios administrativ (art.23).

Domeniul privat al colectivităților locale.

Domeniul privat este cel de-al doilea element care compune patrimoniul colectivităților locale.

El este constituit din toate celelalte bunuri mobile si imobile care nu sunt cuprinse în domeniul public al unităților administrativ-teritoriale si care nu aparțin persoanelor fizice sau juridice particulare.

Domeniul privat poate fi desemnat ca o totalitate de bunuri mobile si imobile ce aparțin comunelor si care nu sunt afectate unui interes general,acestea fiind alienabile,prescriptibile si supuse regimului de drept privat .

Asemenea bunuri pot fi deținute cu titlu de proprietate de către orice persoană fizică sau juridică.Avem în vedere aici acele bunuri care aparțin colectivităților locale,respectiv unităților administrativ-teritoriale,adică a persoanelor juridice de drept public.

Aceste bunuri se găsesc în circuitul civil si ele pot fi înstrăinate,concesionate sau închiriate,în condițiile prevăzute de lege si pot fi

dobândite de orice persoană fizică întrucât acestea nu mai sunt imprescriptibile si inalienabile.În acest sens,Codul civil,în art.1845,stabileste regula potrivit căreia statul,stabilimentele publice si comunele,în ceea ce priveste domeniul lor privat,sunt supuse la aceleasi prescripții ca si particularii si,ca si acestia,le pot opune.

Referitor la domeniul privat al unităților administrativ-teritoriale,acesta este alcătuit din bunuri mobile si imobile,altele decat cele care constituie domeniul public al acestora,aflate sau intrate în proprietatea lor pe căile si mijloacele prevăzute de lege.

Domeniul privat al unităților administrativ-teritoriale este alcătuit din bunuri mobile si imobile – altele decât cele prevăzute la art.122 din Legea nr.215/2001 – aflate sau intrate în proprietatea lor pe căile si mijloacele prevăzute de lege (art.123 din legea administrației publice locale).

Rezultă că legiuitorul organic a stabilit că intră în conținutul domeniului privat al comunelor, oraselor, toate bunurile care nu sunt declarate în mod expres ale domeniului public local („altele decât cele prevăzute la art.122”).Se indică astfel, că nici un bun ce aparține domeniului public de interes local nu se află si nu intră în domeniul privat al unității administrativ-teritoriale.

De asemenea,bunurile domeniului privat sunt cele care se află sau au intrat in proprietatea comunelor numai prin căile si mijloacele legale.

În acest sens, precizăm că,corelând aceste prevederi cu faptul bine cunoscut că unitățile administrativ-teritoriale, conform art.19 din Legea administrației publice locale, sunt si persoane juridice civile, rezultă că bunurile domeniului public sau privat se află sau au intrat în proprietatea lor prin acte specifice dreptului privat.

Ca atare,putem afirma că din domeniul privat al unității administrativ-teritoriale fac parte acele bunuri mobile sau imobile care nu sunt afectate unui interes general si sunt supuse regimului juridic de drept privat.

În acest sens, putem spune că intră în domeniul privat al unităților administrativ-teritoriale acele bunuri dezafectate domeniului public local si asupra cărora nu s-a constituit, în condițiile legii,un drept de proprietate privată al persoanelor fizize sau juridice private – altele decât statul si unitățile administrativ-teritoriale, ca persoane juridice civile.De asemenea, intră, de exemplu si drumurile, albiile declasate din ape din domeniul public,insulele,pădurile care nu apartin persoanelor fizice sau juridice ori nu sunt folosite de comune, în condițiile legii, imobile utilizate pentru serviciile publice, bunuri abandonate, epave,bunuri confiscate sau intrate în proprietatea comunelor ca urmare a expirării termenului de prescripție, de care,potrivit legii nu beneficiază debitorul, bunurile care rezultă din exercițiul dreptului de preemțiune, construcții dobândite,în orice mod,în proprietate etc.

Intră în domeniul privat si bunurile mobile cumpărate,cum ar fi,mobilierul afectat unor servicii publice a căror încorporare în domeniul public apare ca inutilă, precum si drepturile incorporale (dreptul de pescuit, vânat în pădurile domeniului privat si altele).

Normele Legii fondului funciar stabilesc că „terenurile pot aparține proprietății private a unităților administrativ-teritoriale,ori pot aparține domeniului public sau domeniului privat”.

De altfel,legiuitorul precizează aceasta cu mai multă claritate în art.6 si 17,alin.(2) din Legea nr.18/1991,menționând ca fac parte din domeniul privat „toate terenurile cooperativei care nu sunt atribuite conform art.13-16,precum si terenurile extravilane proprietate a statului,aflate sau intrate în folosinta cooperative”.Aceste terenuri sunt,de fapt,administrate ,potrivit ultimului alineat al articolului menționat,de autoritățile administrației publice locale.

Legea fondului funciar stabileste ca pot aparține domeniului privat al unităților administrativ-teritoriale si „terenurile situate în intravilanul localității – existent la data de 1 ianuarie 1990 – care au aparținut fostelor coopertive de producție sau altor persoane care au decedat,în ambele cazuri fără mostenitori,trec în proprietatea comunei,după caz,si în administrarea primăriilor( a consiliilor locale) pentru a fi vândute,concesionate si date în folosința celor care solicită să-si construiască locuințe si nu au teren”.

Alte categorii de bunuri ce pot aparține domeniului privat al unității administrativ-teritoriale sunt cele prevăzute la art.22,alin.(7) si (9) din Legea fondului funciar cum sunt: construcțiile agrozootehnice,atelierele de industrie mică,masinile,utilajele si alte mijloace fixe si terenurile de sub acestea ce au aparținut C.A.P.-urilor desființate,precum si plantațiile de vii,pomi si animale,care nu s-au vândut în termenul de un an de la data desființării cooperativei.

În domeniul privat de interes local mai sunt cuprinse si terenurile prevăzute la alin.(2) al art.30 din Legea nr.18/1991,preluate „în vederea închirierii sau concesionării lor la persoane care doresc să le exploateze”,cele de la art.35, alin(1) si,în mod special, terenurile menționate la art.32,”provenite din fostele izlazuri comunale, pajisti si arabile, care s-au aflat in folosința C.A.P.-urilor”.

În domeniul privat de interes local sunt cuprinse si donațiile si legatele de bunuri,de regulă ,negrevate de sarcini.

Administrarea domeniului privat al comunelor este realizată de către consiliul local,în calitatea sa de autoritate deliberativă (art.2,alin.(1)) iar,potrivit prevederilor art.68,alin.(1),litera „v” din Legea nr.215/2001, primarul inventariază toate bunurile aparăinând unității administrativ-teritoriale.

Legea nr.213/1998,în art.4 stabileste că domeniul privat al colectivităților locale este alcătuit din bunuri aflate în proprietatea lor si care nu fac parte din domeniul public. Asupra acestor bunuri colectivităților locale au un drept de proprietate privată.

De altfel, dispozițiile art.10 din aceeasi lege prevăd că dreptul de proprietate publică încetează dacă bunul a pierit ori a fost trecut în domeniul privat.Trecerea din domeniul public în domeniul privat se face,prin hotărâre a consiliului local,dacă prin Constituție sau prin lege nu se dispune altfel.

Legea administrației publice locale nr.215/2001, republicată în Capitolul VII, „Bunuri si lucrări publice”,secțiunea 1, „Administrarea bunurilor”, consacră în dispozițiile sale norme referitoare la domeniul privat al unităților administrativ-teritoriale. Astfel, în calitatea lor de persoane juridice civile, unitățile administrativ-teritoriale au în proprietate bunuri din domeniul privat (art.4,alin.(2)).În acest sens, potrivit art.123 din aceeasi lege, domeniul privat al acestor unități este alcătuit din bunuri mobile si imobile, altele decât cele prevăzute la art.122, aflate sau intrate in proprietatea lor pe căile si mijloacele prevăzute de lege.

Ca si în cazul terenurilor, domeniul privat al colectivităților locale este supus dispozițiilor de drept comun, dacă prin lege nu se prevede altfel.

Donațiile si legatele de bunuri cu sarcini pot fi acceptate numai cu aprobarea consiliului local, cu votul a două treimi din numărul acestuia.

Consiliile locale, potrivit legii administrației publice locale, hotărăsc ca bunurile ce aparțin domeniului public sau privat, de interes local să fie date în administrarea regiilor autonome si instituțiilor publice, concesionate ori închiriate. De asemenea, ele hotărăsc cu privire la cumpărarea si vânzarea bunurilor ce fac parte din domeniul privat,de interes local, în condițiile legii.

Vânzarea, concesionarea, închirierea si locația de gestiune se fac prin licitație publică, organizată în condițiile legii. Înstrăinarea bunurilor aparținând domeniului privat al comunelor, schimburile de terenuri, delimitarea sau partajarea imobilelor aflate în indiviziune cu acest domeniu privat, renunțările sau recunoasterea de drepturi în favoarea terțelor persoane se fac pe bază de expertiză însusită de consiliu .

Serviciile publice ale consiliilor locale.

Prin noțiunea de serviciu public local, înțelegem acea activitate cu caracter prestator, desfăsurată de o autoritate a administrației publice locale ori de o structură administrativă subordonată (instituție publică, regie sau societate comercială de interes local) în vederea satisfacerii unui interes specific al colectivităților locale.

Desprindem astfel, ca si particularități ale serviciului public local,următoarele aspecte:

Inființarea serviciului public se realizează în virtutea unui act de voință al autorităților administrației publice locale, de regulă al consiliilor locale(hotărâri) ;

Caracterul specializat al serviciului public local,precum si corelația activității acestuia cu nevoile concrete,specifice ale unei colectivități locale;

Domeniile în care pot ființa serviciile publice locale sunt cele relevante competențelor administrației publice locale de la nivelul unităților administrativ-teritoriale, prevăzute de lege si care nu fac obiectul exclusiv sau partajat al serviciilor publice ale statului(transporturi locale,drumuri comunale, apă-canalizare,salubritate,gospodărie comunală);

Organizarea si funcționarea serviciilor publice locale sunt prevăzute de lege ori,atunci când li se recunoaste competența, prin actele autorităților administrației publice locale;

Scopul serviciilor publice locale îl reprezintă exclusiv satisfacerea nevoilor si intereselor colectivităților locale, în mod distinct de interesele colectiviățtilor naționale care pot fi promovate si prin serviciile descentralizate ale statului;

Organele sau autoritățile administrative care prestează asemenea servicii publice de interes local sunt integrate administrației publice locale autonome de la nivelul unităților administrativ-teritoriale în care se găseste respectiva colectivitate locală;

Mijloacele necesare organizării si funcționării serviciilor publice locale sunt furnizate exclusiv din patrimoniul general al unității administrativ-teritoriale,atât cel de natură materială,financiară,dar si cel de natură umană (personal contractual sau funcționari publici locali);

Din punct de vedere organizatoric ,numirea si eliberarea din funcție,potrivit legii, a conducătorilor serviciilor publice de interes local,precum si pe cei ai instituțiilor publice de interes local se realizează de către consiliile locale.

Cadrul juridic unitar privind înființarea, organizarea,monitorizarea si controlul funcționării serviciilor publice în comune si orase este determinat de Legea nr.326/2001 privind serviciile publice de gospodărie comunală . In accepțiunea legii, serviciile publice de gospodărire comunală reprezintă ansamblul activităților si acțiunilor de utilitate si de interes local,desfăsurate sub autoritatea administrației publice locale, având drept scop favorizarea de servicii de utilitate publică, prin care se asigură.

Alimentare cu apă;

Canalizarea si epurarea apelor uzate si pluviale;

Salubrizarea localităților;

Alimentarea cu energie termică produsă centralizat;

Alimentarea cu gaze naturale;

Alimentarea cu energie electrică;

Transportul public local;

Administrarea fondului locativ public;

Administrarea domeniului public.

Fără a fi o enumerare limitativă, legea statuează dreptul autorităților locale deliberative (consiliul local) de a înființa , în funcție de necesități, si alte servicii de gospodărie comunală , având ca obiect alte activități decât cele enumerate, cu caracter exemplificativ.

Serviciile publice de gospodărire comunală se realizează prin intermediul unui ansamblu de construcții, utilități tehnologice, echipamente funcționale si dotări specifice, denumite sisteme publice de gopodărie comunală ce se integrează infrastructurii edilitare a localităților.

Principiile specifice care stau la baza organizării si administrării serviciilor publice de gospodărire comunală sunt:

Principiul dezvoltării durabile;

Principiul asocierii intercomunale si parteneriatului;

Principiul corelării cerințelor cu resursele;

Principiul protejării si conservării mediului natural si construit;

Principiul administrării eficiente a bunurilor din proprietatea publică a unităților administrativ-teritoriale;

Principiul asigurării mediului concurențial;

Principiul liberului acces la informații privind aceste servicii publice.

Totodată, serviciile publice de gospodărie comunală, aflate sub autoritatea administrației publice locale sunt organizate în funcție de importanța economico-socială a localităților, de mărimea si gradul de dezvoltare a acestora, în limita dotărilor si echipamentelor edilitare existente.

Cu privire la înființarea, organizarea,coordonarea,monitorizarea si controlul funcționării serviciilor publice de gospodărie comunală, autoritățile administrației publice locale au o competență exclusivă.

Pe baza acestui cadru normativ existent în materia serviciilor publice de gospodărie comunală,asimilată unei legi-cadru în domeniu, au fost adoptate o serie de acte normative, cu caracter special, ce reglementează problematica fiecărui serviciu public local de utilitate publică.

Amintim aici, cu prioritate, Ordonanța Guvernului nr.86/2001, privind serviciile de transport local de călători, Ordonanța Guvernului nr.87/2001 privind serviciile publice de salubrizare a localităților, Ordonanța Guvernului nr.32/2002 privind organizarea si funcționarea serviciilor publice de alimentare cu apă si canalizare.

Din analiza dispozițiilor Legii administrației publice locale nr.215/2001,integrate secțiunii a 2-a,din cadrul capitolului IV,deosebim cu precădere distincția făcută de către legiuitor între serviciul public al comunei,orasului si compartimentele de specialitate (servicii,direcții,birouri) din cadrul aparatului propriu al autorităților administrației publice locale.

Totodată, ca forme ale serviciilor publice locale,asa cum reies acestea din contextul legii,se deosebesc: instituțiile publice de interes local, regiile autonome de interes local si societățile comerciale de interes local, a căror activitate îmbracă un caracter prestator si ai căror beneficiari sunt membrii colectivităților locale.

Compartimentele de specialitate, integrate aparatului de specialitate al administrației publice locale, desemnează deopotrivă servicii publice de interes public local, care realizează diverse activități cu caracter prestator în variate domenii de activitate (urbanism,gospodărie comunală,administrarea domeniului public,etc.),însă din punct de vedere funcțional,ele se integrează si se confundă cu activitatea concretă a autorităților administrației publice locale.

De o maniera generală se impune a arăta ca organigrama,statul de funcții,numarul de personal si regulamentul de organizare si funcționare a aparatului propriu de specialitate ale instituțiilor si serviciilor publice,precum si ale regiilor autonome de interes local,se aprobă prin hotărârea consiliului local ,la propunerea primarului.

În acest ultim sens,numirea si eliberarea din funcție a personalului din aparatul propriu de specialitate al consiliului local se realizează de către primar, în condițiile legii,în virtutea subordonării ierarhice existente, consiliul local poate si el să recomande, motivat, primarului eliberarea din funcție a conducătorilor compartimentelor din aparatul propriu de specialitate al consiliului.

În toate cazurile, atunci când nu se pot organiza regii autonome, potrivit legii, sau mijloacele financiare ale colectivităților locale sunt insuficiente pentru înființarea unor societăți comerciale de interes local, autoritățile administrației publice locale autonome au posibilitatea organizării unor variate servicii publice în cadrul aparatului de specialitate al acestor autorități. Acestea se pot constitui în domeniile de activitate principale precum administrarea domeniului public ,administrarea piețelor, oboarelor, gospodărie locativă.

Ca modalități majore de administrare si gestionare a serviciilor publice de interes local,putem distinge:gestiune directă si gestiune indirectă,denumită si gestiune delegată.

Alegerea concretă a formei de gestiune a serviciilor publice de interes local revine, în absența unei dispoziții exprese contrare a legii, autorităților administrației publice locale deliberative,respectiv consiliilor locale,care se stabileste prin hotărâre.

Regulile cadru în privința gestionării serviciilor de interes local, egal aplicabile serviciilor publice de gospodărie comunală, sunt prevăzute de legea cadru în materie. Aceste reguli sunt opozabile tuturor categoriilor de servicii publice locale,cu excepția celor cu caracter special, ce particularizează, funcție de natura si obiectul serviciului public,în fiecare tip al serviciului de gospodărie comunală.

În cazul gestiunii directe, autoritățile administrației publice locale îsi asumă nemijlocit toate sarcinile si responsabilitățile privind organizarea, conducerea, administrarea , finanțarea, gestionarea si controlul serviciilor publice locale.

Gestiunea directă se realizează prin compartimentele de specialitate organizate în cadrul aparatului propriu al consiliului local ori prin structuri administrative organizate în subordinea nemijlocită acestor autorități publice deliberative.

Desfăsurarea activiăților specifice serviciilor publice locale, supuse gestiunii directe, se face, de regulă, pe baza unor regulamente de organizare si funcționare elaborate în condițiile legii si aprobate de către consiliile locale.

În cazul gestiunii indirecte,autoritățile administrației publice locale îsi deleagă o parte din sarcinile si responsabilitățile proprii către o persoană,de regulă unei persoane juridice, denumită operator sau concesionar, căreia îi încredințează, în baza , unui contract de delegare a gestiunii sau a unui contract de concesionare , dreptul de a furniza, presta sau exploata servicii publice locale.

Delegarea gestiunii ori concesionarea serviciului public local,în absența unor reglementări speciale existente în anumite domenii de activitate ce pot constitui obiectul serviciilor publice locale, se realizează în condiții de transparență, prin licitație publică, organizate în condițiile legii.

În realizarea contractelor de delegare a gestiunii serviciului se va urmări obținerea celui mai bun raport cost/calitate,precum si asigurarea condițiilor necesare realizării interesului general specific acestor servicii.

În procesul delegării gestiunii serviciilor publice locale,potrivit competențelor ce le revin ,confom legii, autoritățile administrației publice locale păstrează prerogativele privind adoptarea politicilor si strategiilor de dezvoltare a serviciilor publice.

Totodată, aceste autorități locale îsi rezervă dreptul de a urmări, controla si supraveghea: modul de respectare si de îndeplinire a obligațiilor contractuale; calitatea si eficienta serviciilor furnizate, în raport de indicatorii de performanța prestabilit; modul de administrare, exploatare, conservare si menținere în funcțiune a sistemelor publice din infrastructura edilitar-urbană, precum si modul de formare si stabilire a tarifelor pentru serviciile prestate.

Însă, atunci când gestiunea delegată este posibilă, autoritatea administrației publice locale are capacitatea de a recurge la acest mod de gestiune pe baza unor contracte administrative încheiate intuitu personae.

Aceste contracte sunt însoțite de caietele de sarcini în care sunt definite foarte precis obligațiile ce revin operatorilor sau concesionarilor serviciilor publice locale.

Asocierea si cooperarea autorităților administrației publice locale.

Conform dispozițiilor Legii nr.215/2001, autoritățile administrației publice locale li se recunosc distinct dreptul de a coopera si de a se asocia în scopul promovării unor interese comune.Cadrul normativ în materie îl constituie Ordonanța Guvernului nr.26/2000, în ale cărei dispoziții se reglementează dreptul persoanelor fizice si juridice de a constitui asociații ori fundații, ca persoane juridice de drept privat fără scop patrimonial.

În sistemul administrației publice locale din România, pe lângă organizațiile neguvernamentale ce se pot constitui la inițiativa persoanelor fizice sau persoanelor juridice si care ființează pentru promovarea diverselor interese de tip comunitar,însesi autoritățile administrației publice locale autonome pot forma structuri asociative.

Legea administrației publice locale nr.215/2001 ,recunoaste în mod distinct dreptul autorităților administrației publice locale,în limitele competențelor lor, de a coopera si de a se asocia cu alte autorități ale administrației publice locale din țară sau străinătate.

Totodată, pentru protecția si promovarea intereselor lor comune, autoritățile locale au dreptul de a adera la asociații naționale si internaționale, în condițiile legii.

Sunt relevante astfel, la nivel național, Federația Autorităților Locale din România si Uniunea Națională a Consiliilor Județene.

Totodată,constatăm existența unor forme de asociere si de cooperare între unitățile administrativ-teritoriale, în funcție de categoria din care acestea fac parte,reprezentate ,de regulă, prin autoritățile administrației publice locale executive –Asociația Municipiilor din România(AMR), Asociația Oraselor din România (AOR),Asociația comunelor din România (ACoR).

In cursul anului 2001 s-a constituit Federația Autorităților Locale din România (FALR) prin reunirea Uniunii Naționale a Consiliilor Județene, Asociației Municipiilor din România, Asociației Oraselor din România precum si a Asociației Comunelor din România,ca structură asociativă de reprezentare a autorităților administrației publice locale de la nivelul tuturor unităților administrativ-teritoriale ale țării.

Federația Autorităților Locale din România este persoană juridică de drept privat,fără scop patrimonial, neguvernamentală si apolitică, constituită în scopul reprezentării unitare a structurilor asociative membre în relațiile cu Parlamentul Guvernul, alte autoritati publice precum si in relatiile cu instituțiile si organismele internaționale.

Federația Autorităților Locale din România ca formă de asociere a autorităților administrative de la nivelul județelor,municipiilor,oraselor si comunelor din Romania, îndeplineste două funcții principale, respectiv reprezentarea intereselor locale la nivel național si internațional si furnizarea de servicii si asistență profesională autorităților administrației publice locale în scopul îmbunătățirii relațiilor profesionale si accelerării schimbului de informații dintre autoritățile locale.

Si la nivel internațional sunt constituite asemenea structuri asociative menite a promova si reprezenta interesele colectivităților locale din cadrul mai multor state,de la nivel local sau regional.Relevante sunt, la nivel european, Congresul Puterilor Locale si Regionale ale Europei cu cele două camere componente (Camera Regiunilor si Camera Puterilor Locale) din cadrul Consiliului Europei,Asociația Regiunilor din Europa (ARE),Consiliul Comunelor si Regiunilor Europei (CCRE), etc.

În anul 1994,Consiliul Europei a înființat Congresul Puterilor Locale si Regionale din Europa ca un corp consultativ care să înlocuiască Conferința Permanentă a Autorităților Locale Regionale. Congresul ajută noile state membre cu privire la aspectele practice ale progesului lor, în vederea stabilirii unei guvernări locale si regionale efective.

Aderarea autorităților administrației publice locale din România la asemenea structuri asociative la nivel internațional este reglementată în mod precis de prevederile legii organice în materie. Astfel, inițiativa autorităților administrației publice locale de a coopera si de a se asocia cu autorități ale administrației publice locale din străinătate, precum si de a adera la o asociație internațională a autorităților administrației publice locale va fi comunicată Ministerului Afacerilor Externe si Ministerului Administrației Publice.

Cât priveste proiectele de acorduri sau convenții de cooperare pe care autoritățile administrației publice locale din România intenționează să le încheie, în mod obligatoriu, acestea vor fi înaintate, în prealabil, Ministerului Afacerilor Externe, în vederea avizării. Avizele consultative, prevăzute de lege, trebuie emise de Ministerul Afacerilor Externe în termen de 30 de zile de la primirea solicitării,astfel ca în cazul depăsirii termenului se va considera că nu sunt obiecții față de proiectul respectiv, acesta fiind supus spre dezbatere spre aprobare consiliului local interesat.

Totodată, aceleasi dispoziții legale stipulează faptul că acordurile sau convențiile încheiate de autoritățile administrației publice locale nu angajează decât responsabilitatea consiliului local care este parte la acestea, fiind însă supuse controlului de legalitate al prefectului. Actele juridice emise în aplicarea repectivelor acorduri sau convenții au dreptul intern aceeasi valoare juridică si aceleasi efecte ca si actele administrative adoptate în conformitate cu prevederile legii organice.

De asemenea,legiuitorul organic acordă o importanță deosebită cadrului de cooperare transfrontalieră, recunoscând distinct dreptul consiliilor locale din unitățile administrativ-teritoriale limitrofe zonelor de frontieră de a încheia acorduri de cooperare cu autoritățile similare din state vecine,în condițiile prevăzute de lege. Astfel, asemenea acorduri de cooperare transfrontalieră se pot încheia exclusiv în domeniile ce țin de competența consiliilor locale, asa cum este ea stabilită de lege,cu respectarea legislației interne si a angajamentelor internaționale asumate de statul român. În virtutea acestor acorduri,legea permite crearea pe teritoriul României a unor organisme de cooperare înzestrate, conform dreptului intern, cu personalitate juridică de drept privat. Din acest punct de vedere, aceste organisme înființate pe baza acordurilor de cooperare transfrontalieră, nu dispun de competențe administrativ-teritoriale, nefiind asadar calificate ca persoane morale de drept public.

În acelasi context al cooperării transfrontaliere , autoritățile administrației publice locale deliberative – consiliile locale au dreptul de a participa, în cadrul altor state , la organismele constituite pe baza respectivelor acorduri, însă în limita competențelor ce le revin, potrivit legislației în vigoare.

Considerăm că aceste drepturi consacrate de legea administrației publice locale, în privința cooperării si asocierii autorităților administrației publice locale, la nivel național si internațional, sunt de natură a demonstra consistența si conținutul larg al principiului autonomiei locale de care se bucură colectivitățile locale din România.