Coruptia, Risc Major la Adresa Securitatii Nationale

Fenomenul corupției nu are o singură definiție, însă, conform Dicționarelor Limbii Române, găsim următoarele definiții: în dicționarul de neologisme: abaterea de la moralitate, de la datorie, pervertire, venalitate; în dicționarul explicativ: abatere de la moralitate, declanșare, degenerare.

Cuvântul „corupție” vine de la latinescul CORUPTIO care caracterizează o anumită conduită a funcționarului ce își comercializează, își vinde atributele funcției și încrederea acordată de societate,în schimbul primirii unor bani sau altor foloase.

Corupția este o consecință a folosirii excesive a puterii publice, pentru obținerea unor îndeplinirii a unor interese personale sau a unui interes colectiv. Corupția avantajează interesele personale ceea ce le afectează și pe cele colective, reprezentând una dintre cele mai grave probleme ale societății.

Corupția este strâns legată de mecanismele economice, administrative și politice ale oricărei societăți, fiind un abuz de autoritate și de putere, o utilizare a funcției publice în interesul privat prin încălcarea și violarea legilor de către diverse persoane cu ajutorul diferitelor metode cum ar fi mita, frauda, santajul, înșelăciunea, traficul de influență, furtul, spălarea de bani și alte acte sancționate de lege.

Scurt istoric al corupției în societatea românească

Corupția este un fenomen complex al cărei istorie începe odată cu formarea primelor societăți umane. Istoria poporului român cunoaște în evoluția sa numeroase cazuri de corupție, încriminarea acestor fapte în acte legislative se pare că s-ar fi făcut în țările române odată cu instaurarea domniilor fanariote( 1711 în Moldova, 1716 în Țara Românească). Domnitorii aleși de Imperiul Otoman cumpărau scaunul de domnie în Moldova și în Țara Românească, dregătorii primeau daruri de la subalterni dar și de la persoane particulare care apelau pentru obținerea unor dregătorii sau a unor favorurii cum ar fi scutiri de dări sau darea unor soluții favorabile în cazul unei judecări.

Cei mai corupți domnitori din istorie au fost: domnitorul fanariot al Țării Românești, Constantin Hangerli și domnitorul fanariot al Țării Românești, Ioan Vodă Caragea.

Constantin Hangerli în scurta sa domnie (1797-1799) a reușit să fie cel mai corupt domnitor din istoria întregilor Țări Române, inventând un sistem propriu de colectare a dărilor și birurilor, banii erau colectați de la țăranii și boierii Țării Românești și ajungeau în propriile buzunare.

Ioan Vodă Caragea a fost cel care a inventat sistemul de plată al funcțiilor, orice persoană care dorea să dețină o funcție la curtea sa trebuia să plătească. Modul corupt al domnitorului de a conduce Țara Românească a dat naștere expresiei „ se fură ca-n vremea lui Caragea”.

Formele corupției

Corupția afectează toate țările lumii, mai ales cele slab dezvoltate sau în curs de dezvoltare. Principalele forme ale corupției sunt: Corupția administrativă, economică și politică.

Corupția administrativă are ca sectoare vulnerabile următoarele: Administrația publică locală, având principalii factori de risc: eliberarea de autorizații publice locale, repartizarea locuințelor, gestionarea patrimoniului public, selectarea sau promovarea personalului, eliberarea permiselor de conducere auto, etc.; Autoritățile centrale ale administrației publice, factorii de risc al acestui sector sunt: achiziții publice, acordarea de licențe, scutiri și eșalonări de taxe și impozite; Autoritățile vamale având principalii factori de risc: controlul vamal, evaziune fiscală, contrabanda; Apărare, ordine și siguranță națională, factorii de risc al acestui sector sunt: trafic de influență, avansări în grad și în funcție în mod preferențial sau pe alte criterii, altele decât cel al competiției, activitatea de cercetare penală; Cultură și învățământ, având principalii factori de risc: proliferarea instituțiilor de învățământ superior particulare transformate în societăți comerciale, promovarea examenelor de bacalaureat și de licență în mod fraudulos; Sănătate și asistență socială, factorii de risc al acestui sector sunt: neplata contribuțiilor de asigurări sociale, folosirea acestor fonduri în alte scopuri, lipsa de medicamente și a asistenței medicale.

Corupția în justiție, sectorul vulnerabil la corupție este cel al Autorităților judecătorești, factorii de risc al acestui sector fiind: traficul de influență, influențarea cercetărilor penale, executarea hotărârilor judecătorești.

Corupția economică este vulnerabilă în următoarele domenii: domeniul financiar-bancar, metalurgie-siderurgie, sector petrolier, agricultură-silvicultură.

Domeniul financiar-bancar are ca factori de risc acordarea ori facilitarea acordării unor credite în conditii nelegale, acordarea de credite cu dobândă bonificată, executarea silită; domeniul metalurgie-siderurgie prezintă următorii factori de risc: creșterea artificială a prețurilor la utilaje și materii prime importante, privatizări, verigile intermediare și firmele căpușă; sectorul petrolier având ca factorii de risc: dirijarea unor contracte economice de la firme de prestigiu către societăți private, conduse de foștii salariați ai firmei sau rude ale conducerii firmei, scimbarea destinației fondurilor alocate de stat pentru importul de țiței; domeniul agriculturii-silviculturii are următorii factori de risc: concesionarea, vânzarea, asocierea, privatizarea, regimul subvențiilor, exploatarea masei lemnoase, importul de produse agricole cu scutiri de taxe.

Corupția politică , sectoarele vulnerabile sunt: Parlamentul și partidele politice.

Parlamentul are ca factori de risc următoarele: efectele imunităților parlamentare, interesele de grup care pot influența inițiativele legislative; partidele politice prezinta urmatorii factorii de risc: finanțarea partidelor politice și a campaniilor electorale, formele de control asupra surselor de finanțare a partidelor politice și a modului de cheltuire a resurselor.

Conform Legii nr. 286/2009, privind Codul penal, Titlul V- „Infracțiuni de corupție și de serviciu”, Capitolul I-„Infracțiuni de corupție”-, art. 289-294, precum si ale Legii nr. 78/2000, Secțiunea 2 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, sunt considerate forme ale corupției și: luarea de mită( implică funcționarul public care primește bani sau alte foloase pentru îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea sau întârzierea unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu), darea de mită( implică două persoane, pe cea care dă o sumă de bani sau alte foloase, dar și pe cea care primește), traficul de influență( privește pretinderea, primirea sau acceptarea promisiunii de bani sau alte foloase pentru a interveni pe lângă un agent public), cumpărarea de influență( primirea unei sume de bani sau a unor foloase pentru finalizarea în favoarea unei persoane, a unui act ce intră în îndatoririle de serviciu), santajul( obținerea de foloase prin diferite metode).

Cauzele corupției

Deși cauzele corupției sunt multiple și variate, mai multe statistici au arătat că acestea au luat naștere din cauza unor structuri economice, sociale, politice, care nu au atenuat la momentul potrivit conflictele și tensiunile sociale, crizele economice, somajul, sărăcia, inegalitățile sociale.

În țara noastră corupția este percepută ca fiind cea mai gravă problemă socială, România dovedind că este mediul prielnic de dezvoltare a corupției, ceea ce pune în pericol stabilitatea instituțională, cu consecințe asupra nivelului de trai al românilor.

Cauzele generale ale corupției depinde de factorii politici, mai ales de putere, de carențele instituționale și legislative, de politică fiscală și de mentalitățile și atitudinile membrilor societății. Specialiști în domeniu consideră că principalele cauze ale corupției sunt: lăcomia și dorința celor aflați la putere de îmbogățire rapidă, lipsa de interes a puterii, implicarea politicienilor în afaceri, neaplicarea legislației în domeniu, o legislație stufoasă, neclară și incompletă, mentalitățile învechite, absența sancțiunilor severe pentru actele de corupție, existența în structurile de conducere a unor persoane incompetente numite pe criterii politice, birocrația, salarizarea defectuoasă a funcționarilor publici, racilele moștenite din perioada comunistă, nivelul de trai scăzut, incompetența profesională, dorința de putere, absența unor instituții și mecanisme de control adecvate, precum și criza morală din România.

Principalele cauze ale corupției sunt: sărăcia, defecțiunile sistemului economic, lipsa hranei, insuficiența mijloacelor necesare unui nivel de trai decent ce conduc la un comportament coruptibil. Actele de corupție se desfăsoară de obicei în țările sărace cuprinzând întreaga societate , un motiv pentru care au loc aceste acte este restricția pentru anumite produse (țigări, alcool etc.), funcționarii corupții intervin pentru obținerea unor facilități vamale sau alte acte ilicite.

Corupția din România

Corupție este percepută ca fiind o stare de fapt normală încurajată de sistem pentru a mișca lucrurile într-o direcție sau alta, în general este un lucru tolerat și acceptat de către ceilalți, de cele mai multe ori fiind chiar scuzabil, în contextul unui sistem care altfel nu funcționeaza.

Sistemul din România favorizează acest fenomen, mita a devenit o condiție indispensabilă pentru a fi permis accesul la serviciile gratuite.

După Revoluția din 1989, România, fiind o țară democratică, bazându-se pe principii democratice, a pornit spre o dezvoltare durabilă, prin liberalizarea pieței, libertatea presei, prin aderarea la Uniunea Europeană și la Alianța Nord-Atlantică.

Această schimbare părea a fi benefică pentru toți cetățenii țări, însă au apărut foarte repede noii îmbogățiți, prin sărăcia avuției naționale, au fost devalizate băncile prin sprijinirea creditelor neperformate, prin dobânzile foarte mari a băncilor străine deschise în România, au fost privatizate importante întreprinderi industriale, au fost desființate instituțile de cercetare etc.

În această perioadă România, de exemplu, dintr-o țară cu o mare putere în domeniul industriei petroliere, a ajuns să importe petrol.

Ca și în alte țări, și în România, Zona Zero a Fenomenului Corupției(ZZFC) se situează la intersecția intereselor și activităților celor patru sectoare: domeniul public, sectorul privat, firme cu sediul central în statele puternice și marea finanță.

În activitatea acestor sectoare, în zonele de contact și, mai ales, în cele de intersecție, se creează premise pentru generarea fenomenului corupției.

Cel mai ridicat nivel de corupție din Românie se află în companiile care fac afaceri cu statul, astfel sunt afectate diferite domenii, cum ar fi: domeniul energetic, petrolier, medicat etc. .

Un studiu privind corupție în România, realizat în anul 2012, arată că nivelul corupției în România este foarte ridicat față de anii 2008, 2009, dar mai scăzut față de anul 2011. Conform acestui studiu, a fi „corupt” este văzut ca un factor al „succesului”, instituțiile naționale cele mai corupte fiind: Guvernul (84%), Vămile (82%) și Parlamentul (80%).

Pentru combaterea cât mai eficientă a acestui fenomen, în România s-au creat următoarele structuri: Direcția Națională Anticorupție, Autoritatea Națională pentru Reglementarea și Monitorizarea Achizițiilor Publice, Agenția Națională de Integritate, Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor, Direcția Generală Anticorupție din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, Direcția de Prevenire și Investigare a Corupției și Fraudelor în cadrul Ministerului Apărării Naționale, Curtea de Conturi.

Vulnerabilități, amenințări și riscuri provocate de corupție

Principalele vulnerabilități ale corupției în România sunt: programele de monitorizare a tehnicii de luptă pentru realizarea standardizării și interoperabilității, conflictul politic, exprimat printr-o luptă continuă pentru putere și influență, protecția informațiilor clasificate de tip NATO, lipsa unei culturi politice elementare clasei politice, utilizarea fondurilor europene alocate României, achizițiile de tehnică militară, lipsa de caracter în politică, participarea la misiuni internaționale, utilizarea resurselor financiare, materiale, tehnologice și științifice, lăcomia, slaba calitate a educației.Aceste vulnerabilității se regăsesc pe toată scara societății.

Corupția vizează punctele vitale ale societății, însă se folosește de vulnerabilitățile puterii și de lăcomia oamenilor. Aceasta nu este un fenomen periculos, ci o amenințare gravă la adresa securității naționale, dar și o mare vulnerabilitate a statului și a întregii lumi.

Principalele riscuri și amenințări la adresa securității naționale sunt: producerea unui sistem de false valori în toate domeniile; generarea de incompatibilități politice, sociale și economice; înlocuirea valorilor morale cu cele care promovează înșelăciunea, traficul, influența etc.; atacarea structurilor fundamentale ale statului; exarcebarea individualismului, a egoismului si avariției etc.. Activitățile care sunt predispuse factorilor de risc, conform rapoartelor Direcției Naționale Anticorupție sunt: administrația publică locală; autoritatea vamală; sănătatea și asistența socială; parlamentul; justiția; partidele politice;activitățile petroliere etc. .

În România aceste vulnerabilități, riscuri si amenințări au făcut ca acest fenomen să fie un mare pericol pentru securitatea națională.

Efectele corupției asupra securității naționale

Securitatea națională urmărește să asigure exercitarea deplină a drepturilor și libertăților cetățenești, asumarea conștientă a responsabilităților, pe lângă acestea, urmărind și perfecționarea capacității de decizie și de acțiune a statului, afirmarea României ca membru activ al comunității internationale, promovează protecția și apărarea valorilor și intereselor naționale. Potrivit Strategiei de Securitate Națională a României, valorile naționale fiind elemente de natură spirituală, culturală și materială ce definesc identitatea românească, ele constituind premisele pe baza cărora se construiește și se dezvoltă sistemul democratic de organizare și funcționare a societății, atât prin intermediul instituțiilor si organizațiilor guvernamentale și nonguvernamentale, cât și prin acțiune civică.

Corupția reprezintă unul dintre factorii de producere, întreținere și amplificare a sărăciei, deoarece resursele financiare și foloasele, ce constituie infracțiuni de corupție, sunt scoase din circuitul economic normal și capătă o altă distincție, îmbogățindu-se cei corupți, aceasta reprezintă și cauza deteriorării situației unei țări.

Pentru a avea o țară prosperă trebuie combătută corupția sau cel puțin să se mențină controlul asupra ei. Acest fenomen conduce la numeroase efecte negative la adresa securității naționale: dezorganizarea sistemelor de conducere; accentuarea infracționalității și anomiei sociale; vulnerabilizarea statului si a instituțiilor sale; degradarea morală a individului; distrugerea economiei românești; mărirea costurilor sociale, etc. .

Cel mai mare pericol cu privire la corupție rămâne opinia populației față de acest aspect care se obișnuiește și nu mai crede în lupta anticorupție.

Combaterea corupției

Combaterea corupției este o acțiune complexă și dificilă, aceasta trebuie îndepărtată din interiorul societății, de însăși societatea care a generat-o. Este de datoria fiecărui cetățean să ajute la eliminarea corupției din instituțiile statului, justiției, sistemul educațional, din întreaga societate dar și din mentalitatea oamenilor.

Înlăturarea corupției din scara societății rămâne una dintre metodele cele mai bune de vindecare a societății, de îmbunătățire a mediului de securitate. Este o funcție importantă pentru toate structurile statului, contribuind la distrugerea clanurilor economice si politice .

Pentru combarea corupției s-a elaborat „Strategia Națională Anticorupție” ce constă în acumularea, de-a lungul anilor, a experienței diversificate și valoroase de combatere a acestui fenomen. Efectele eliminării corupției se simt, mai ales, în plan economic, prin costurile tranzacțiilor, prin diminuarea competitivității produselor și serviciilor.

Concluzii

Corupția, indiferent că este abordată ca noțiune normativă sau fenomen social indiferent că este angajată în analiză într-un stil extravertit sau introvertit, indiferent că vectorii care vehiculează se bazează pe senzație ori intuiție, indiferent că indivizii dau verdicte folosind gândirea ori sentimentul, percepția ori judecata, este invariabil unul din subiectele contemporane cele mai frecvente disputate și vehiculate.

Consider că este important să se ia măsuri de combatere a corupției, prin implicarea tuturor instituțiilor statului dar și a tuturor cetățenilor, care ar trebui sa respecte legile, indiferent de funcția pe care o dețin.

O măsură importantă care trebuie luată este cooperarea cinstită între instituțiile și stabilitatea în separarea puterilor, aceasta luptă împotriva corupției nu are un scop în sine, ci este unul din mijloacele de reformare a sistemului.

BIBLIOGRAFIE

Ardelean, Virgil, Corupția: univers, prevenire, combatere, Editura Sincron, Cluj-Napoca, 2004.

Fundația Romanian Business Leaders, Cercetare privind fenomenul corupției din România. Atitudini, percepții, experiențe, nevoi și așteptări în mediul de business din România.

Istoria corupției la români. În Țările Române din secolul XVII, șpăgarii sfârșeau în chinuri groaznice,http://adevarul.ro/locale/slobozia/istoria-coruptiei-romani-In-Tarile-romane-secolul -xvii-spagarii-sfarseau-chinuri-groaznice1_55124188448e03c0fde17b4c/index.html,accesat la data de 02 mai 2015.

Legea nr. 78 din 08 mai 2000, privind prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 219 din 18 mai 2000.

Legea nr. 286 din 17 iulie 2009, privind Codul penal, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 757 din 12 noiembrie 2012.

Președintele României, Strategia de Securitate Națională, România Europeană, România Euroatlantică: pentru o viață mai bună într-o țară democratică, mai sigură și prosperă, București, 2007 .

Raport sintetic privind percepția corupției în România -Decembrie 2012-.

Stroe Ionel, Corupția- factor de risc major la adresa securității naționale,Biblioteca UNAp „Carol I”, București, 2014.

Usvat Claudia-Florina, Infracțiunile de corupție în contextul reglementărilpor europene, Editura Univers Juridic, 2010.