Corupția Intra Și Estra Personală Pătrașcu Andrei, Fdsa 3 [606486]

1 Corupția intra și ex tra personală
Autor: Andrei -Cristian Pătrașcu,
student: [anonimizat], la Facultatea de Drept și Științe Administrative, specializarea Drept, zi.

Atunci când d iscutăm despre corupție, etică și integritate, ne exprimăm clar o
predefinire a persoanei, a grupului sau a comunității respectiv e ca fiind morală sau imorală .
De fapt, mai ales în cazul comunității academice , noi încercănd să facem dis tincția între
acțiuni le corecte și incorecte ale tuturor membrilor acesteia .
Immanuel Kant formulează un principiu des folosit az i în demersurile cu privire la
cultura moralității de la baza statelor europene, dar și a constituțiilor, legilor și
reglementărilor instituționale, oferind o înțelegere filosofică cu privire la ideea respectării
demnității persoanelor. De altfel, chiar etica și integritatea, în sinea lor, au fost mai întâi o
valoare morală, apărate prin „justiția” conștiinței umane. Apoi, prin incriminarea lipsei de
etică și integritate, adică prin faptele sociale care încalcă aceste valori morale , materia
științelor penale a venit să concretizeaze , de drept, laturile încălcării eticii și i ntegrității, în
spațiul public de astăzi .1
Din punct de vedere personal, atât prevederile traspuse de legiuitor î n partea specială a
Noului Cod Penal, de la Infracțiunile contra perso anei – omor, agresiune, trafic și exploare de
persoane, și până la Infracți unile de corupție, fals, cele contra siguranței și patrimoniului, dar
și cele ce contrav in convieț uirii sociale și a s istemului electoral , cât și prevederile legilor
speciale în mate rie penală, ca de exemplu combaterea traficului de droguri, nu fac decât să
stabilizeze cetățeni i români cu privire la combaterea atât printr -o acțiune, cât și prin tr-o
inacțiune – adică prin impiedicarea sau omisiunea, în astfel de infracțiuni, ce au ca urmare în
genere corupția sau incălcarea eticii și integrității.
Însă exis tă și cazuri în care această moralitate nu este egală, în totalitatea principiilor
sale, cu legalitatea. Un astfel de caz ni -l prezintă religia. De multe ori avem tendința de a
confunda că legile trebuie să fie coroborate cu valorile morale universale, în să în tocmai, de
acest aspect se ocupă în mare parte Cultele religioase . Ca de exemplu, legislația, așa cum am
amintit anterior incriminează furtul, violul, omorul ș.a. impunând sancțiuni pentru aceste
abateri. Însă domeniul moralității este unul mult mai v ast de atât și ne învață, spre exemplu ,
„să nu mințim” intrând totuș i sub incidența legii penale sau civile atunci când aceasta
cauzează un prejudiciu financiar sau juridic.2
Prin urmare, toate faptele de „corupere”, atât în sens propriu, cât și peiorativ, aduc
atingere persoanei fizice și juridice, conform normelor legislative, însă mai cu seamă ad uc
atingere demnității și integrității perso anelor implica în acțiune , atât a făptuitorului cât și a
persoanei vătămate, dar mai cu seamă aduc atingere eticii fă ptuitorului, cel mai des acesta
fiind „sancționat” de societate.

1 Emanuel Socaciu, Constantin Vică, E.M., T.G., V.M., M.C., Etică și integritate academică, Editura
Unviersității din București, 2018, pag. 15-16.
2 Idem, pag . 17.

2 De fapt, lupta pe care noi trebuie să o ducem pentru diminuarea, combaterea și
distrugerea în parte sau în totalitate a corupției stă tot în noi. Prin categoriile sale de fapte,
corupția afe ctează pe toți membrii societății, nediferențiind poziția socială, religia, etnia,
sexul sau altele. Asemănând actele de pregătire ale unei fapte de cor upție cu rugina de pe o za
a lanțui social din care facem toți parte, concluzionăm de comun acord că aceasta aduce
fracturi integrității sociale. În mod direct, aceste fapte aduc atingere acelei mase sociale care
se impotrivește ei, însă, în mod indirect și irecuperabil, aduc o mare atingere și celor care
înfăptuiesc acest gen de acțiuni .
După toate acest ea vine întrebarea „Oare de ce mă afectează pe mine corupția , dacă
nu sunt implicat direct?”. Iar răspunsul este unul ferm, lipsa inacțiunii noastre de a reeduca,
de a nu permite sau de a nu denunța, ne face clar personaje active la toate aceste activități .
Într-adevăr, vor spune unii că nivelul de trai este unul scăzut și că nevoile sunt deja peste
puterile societății, însă așa cum ne arată rapoartele comisiei europene, în materie economică,
toate statele care au ajuns la un grad alarmant în domeniul corup ției se luptă cu sărăcia, cu o
guvernare defecuoasă, cu instituții inapte și mai ales cu o societate delăsătoare.3 Lipsa
timpului, de multe ori , ne face să credem că e mai bine să ofer im ceva cuiva, chiar dacă nu
mi-a pretins, pentru a face un lucru mai bu n sau pur si simplu ca o mulțumire, însă, cred că
este mai bine să alegem să ne afecteze corupția altora, decât co rupția săvârșită de mine, iar
atunci când mă afectează co rupția altora, să o denunț!4
Definirea unanimă a acestei infracțiuni, si a derivatelo r sale, este reglementat ă prin
săvârșirea unui abuz a puterii încredințate pentru obținerea unui beneficiu personal sau pentru
altcineva.5 Din aceasta rezultă clar că se face un transfer ilegal de beneficii, care automat ne
afectează pe toți. Costurile și beneficiile acestei tranzacții ilegale se răsfrânge extern, oferind
neîndoielnic avantaje nelegitime unor grupuri de influență sau unor mase sociale. Astfel, pe
de o parte, efectele externe ce rezultă prin cererea de corupție sunt sărăcia, lipsa locurilor de
muncă, nivelul de trai scăzut, lipsa unor perspective, dar chiar și formarea unor grupuri de
crimă organizată sau cu interese nelegitime. Pe de al tă parte, efectele externe ce rezultă prin
oferta de corupție sunt bazate în special pe ineficiența admini strativă a instituțiilor publice,
dar și private și mai cu seamă lipsa de perspectivă privind dezvoltarea economic ă.
Pentru a ne feri să fim coruptibili sau chiar de a corupe, cred că trebuie să ne punem o
simplă întrebare, la care să ne răspundem sincer în interiorul nostru: Îmi doresc să obțin fără
drept ceva sau pot așa de repede să -l obțin sau așa de mult sau de bine? Dacă răspunsul dat
este unul care nu face decât să mă împingă să „sunt un prieten” pentru a îmi face legătura cu
cineva care știe ce și cum, atunci clar am căzut în această capcană și trebuie să reevaluez
totul. Însă, dacă am conștientizat faptele pe care nu trebuie să le săvârșesc, de acum , doar
trebuie să mă preocup de a găsi moda litățile bune pentru a mă feri de faptele de corupție ale
altora.

3 Studiul I – Împreună pentru integritate, responsabilitate social și dezvoltarea durabilă , pag. 7 -15.
4 https://www.piatadespaga.ro/articole/info -i7.html
5 Noul Cod Penal , ediția a 9 -a, Titlul V, Capitolul I – Infracțiuni de corupție.

3 Așadar, de acum procesul este unul extern, pe lângă faptul că trebuie să mă asigur că
familia mea, prietenii mei și rudele sunt cele care încep să înțeleagă care sunt rezultatele
acestor fapte, trebuie mai cu seamă ca eu, în directă legătură cu un funcționar public sau un
angajat al unei instituții publice necoruptibil să am o atitudine de sprijin, cu privire la
eliminarea corupției din sistem și a persoanelor care înfăptuiesc aceste acțiuni, ajutându -i prin
cultivarea respingerii corupției.6
În soc ietatea de astăzi sunt necesare două acțiun i pentru prevenirea corupției. Mai
întăi trebuie să recurgem la s căderea toleranței cu privir e la orice mijloc de corupere, iar mai
apoi să creștem atitudinea de respinge re a oricăror acte ce contravin eticii, mor alități și
integrități, etape ce duc la o atitudine corectă și pozitivă.
În concluzie, vedem cum interpretarea integrității, moralității și eticii, din perspectiva
mai multor domenii, ne duc de fapt la același punct comun, necesitatea unei atitudini civice
care să ne plasese deasupra tuturor faptelor de corupție, atunci când vine de la noi, dar și
situarea impotriva acestora, în special prin denunțare, atunci când aceste fapte sunt externe,
însă, să nu uităm că ne afectează pe toți.
Doresc să închei mențio nând cuvintele marelui filosof romând, Constantin Noica, care
spune așa: „Gîndul Școlii, al celei unde să nu se predea nimic, mă obsedează. Stări de spirit,
asta trebuie dat altora; nu conținuturi, nu sfaturi, nu învățături. De aceea nici nu trebuie
lecții . Chiar unui om care te întreabă,' nu ai nevoie să -i dai "lecții". O carte pe care o scoți
din bibliotecă, un Preludiu de Bach pe c are-l pui seara, în liniște, sau un exemplu de
seninătate intelectuală, sînt mult mai educative decît o lecție. Oamenii aceia tineri v ăd că
vrei să încorporezi o idee și încep să încoporeze și ei una”.7

6 https://www.piatadespaga.ro/articole/info -i7.html
7 Constantin Noica , Jurnal filozofic, Editura Humanitas, București 1990, pag. 9.