Corupția, amenințare la adresa securității naționale [608171]

Corupția, amenințare la adresa securității naționale
Motto:
“Uitarea sau nesocotirea drepturilor omului sunt singurele
cauze ale relelor publice și ale corupției guvernelor.”
Declarația Drepturilor Omului și Cetățeanului, 1789

Introducere
Revoluția din 1989 a creat pentru România punctul de plecare pentru edificarea unui stat cu
adevărat democratic și prosper în acord cu aspirațiile românilor și cu emfaza revoluționară. Așa a
început o perioadă de tranziție de la un regim totalitar la unul democrati c, perioadă care a adus
pentru statul român multe beneficii, dar și o serie de consecințe negative, sens în care procesul de
modernizare (sau globalizare cum a fost văzut de unii dintre autorii consacrați ai științelor
politice) a creat posibilități atât d e dezvoltare durabilă, cât și posibilități de dezvoltare a
infracțiunilor, un exponent al acestora fiind fenomenul corupției. Astfel, modificările de natură
politică, socială și economică survenite în România de după 1989 au creat premisele dezvoltării
fenomenului corupției și multiplicării formelor sale de manifestare. Acest proces a fost descris,
după douăzeci de ani de regim democratic postdecembrist, într -un raport al Băncii Mondiale1, un
numitor comun al statelor în tranziție fiind faptul că flagelul c orupției atacă însăși forța motrice
pe care o creează procesul de reformă în cazul statelor aflate în tranziție.
Corupția s -a prefigurat astfel ca o vulnerabilitate la adresa securității statului român,
reprezentând un eșec parțial al procesului de reformă, întrucât, este prezentă la nivelul tuturor
structurilor societății românești, sub forme de mică sau mare corupție, afectând grav sfera
politicului, economicului, justiției, administrației publice centrale și locale, precum și în sănătate
și educaț ie, fiind astfel un imediment serios într -o evoluție normală a statului de drept.
O cauză a acestui flagel, corupția, a fost văzută a fi însăși tranziția, caracterizată de reforme
pripite, uneori slab fundamentate, crize economice și dezechilibre puternice , instabilitate politică,
precum și de o slăbire a instituțiilor statului și a angrenajului general de funcționare al acestuia
pe toate palierele sale.

1 Proiectul “Analiza functionala a sectorului justitiei din Romania”, realizat de expertii Bancii Mondiale , 2010, pp.
10-12.

În acest context, cu toate că scopurile asumate au fost atingerea unor idealuri democratice, a unui
standard de viață ridicat, precum și a unui stat de drept prosper și puternic, în paralel s -a dus o
altă luptă, un alt proces având loc, dezvoltându -se un flagel al infracționalității, materializat în
prezent într -o corupție generalizată, care este prezentă în toate domeniile de activitate, cu
influență directă și puternic negativă asupra fiecărui cetățean al României. 2
Lucrarea de față pleacă de la acest context, problema corupției reprezentând pentru
România una dintre cele mai grave probleme cu care se co nfruntă, din cauza magnitudinii
fenomenului și a implicațiilor pe care le are fiind tratată ca o amenințare la adresa securității
naționale a României. “Corupția este o amenințare la adresa securității naționale (…) pentru că
vulnerabilizează statul, adu ce prejudicii economiei, creează dezechilibre în societate și frustrări,
și prin aceasta securitatea națională a statului este amenintață." 3
Această stare de fapt este validată și de statistici independente, realizate la nivel
internațional, un indicator relevant în acest sens fiind de Indicele Percepție a Corupției (IPC)
calculat de Transparency International (TI), indice care reflectă imaginea unui stat la capitolul
corupției. Astfel, conform acestui indicator, în anul 2015, România se clasează pe locul 58 din
168 de state, cu un scor de 46 de puncte, raportat la o medie a statelor Uniunii Europene de 65,36
de puncte, pe o scară de la 0 la 100, unde „0” semnifică cel mai înalt nivel al perceperii corupției,
iar „100” – cel mai scăzut nivel al perceperii c orupției.4
În acest context, lucrarea își propune să evalueze legătura dintre corupție și securitate
națională prin prisma analizei concepțiilor strategice ale României în perioada 2007 -2015,
privind în perspectivă anul 2020, obiectivele disertației fiind studiul cadrului legislativ, al
documentelor programatice, precum și al relației conceptuate dintre fenomenul corupției și
conceptele de risc, amenințare de securitate și vulnerabilitate de securitate.
Astfel, scopul acestei lucrări constă practic în anal izarea trăsăturilor definitorii ale
corupției ca amenințare la adresa securității naționale prin prisma caracterului sistemic
disfuncțional/destabilizator, pe care îl are în societatea românească și dezvăluirea formelor
specifice de manifestare și combater e a acestui fenomen în perspectiva strategică 2016 -2020.

2 Cercetare privind fenomenul corupției în România – http://www.rbls.ro/UploadedFiles/Files/File_68.pdf
3 http://www.hotnews.ro/stiri -esential -16697447 -george -maior -sri-coruptia -este -amenintare -adresa -securitatii –
nationale.htm
4 http://www.transparency.org/cpi2015?gclid=CIWV9YiD8s8CFeTDcgodoMoJsQ

Cercetarea fenomenului corupției ca amenințare la adresa securității naționale a României
vizează totodată și determinarea impactului politicilor anticorupție adoptate până în prezent
având ca scop identificarea și propunerea, în vederea implementării, a unor mecanisme mai
eficiente de prevenire și combatere a corupției la nivel strategic având ca scop final consolidarea
acțiunilor de diminuare a flagelului corupției din societatea românească.

Motiv ația lucrării
Acest demers prezintă interes prin prisma implicațiilor pe care extinderea flagelului
corupției le poate avea întrucât menținerea la stadiul actual sau chiar evoluția corupției în
societate duce în mod direct la încălcarea drepturilor fundam entale ale omului, la dezechilibre pe
toate palierele societății, politic, social, economic. Astfel, necesitatea studierii corupției văzută ca
amenințare la adresa securității naționale este dictată de complexitatea și amplitudinea efectelor
nocive pe care aceasta le implică în ansamblul socio -economic autohton, la care se adaugă și
deficitul de imagine pe care acest fenomen îl generează în plan internațional raportat la poziția
României de membră a Uniunii Europene și a NATO.
În plus, o astfel de cercetare este necesară întrucât a devenit un fenomen adânc
înrădăcinat social, fapt relevat de percepția pe care românii o au asupra corupției, ceea ce denotă
că există o acceptare tacită sau complice a acestui fenomen, atitudine care nu poate decât să ne
îngrijor eze. Din această privință, cercetarea fenomenului corupției văzut ca o amenințare la
adresa securității naționale este utilă în a oferi o viziune de ansamblu asupra manifestării
fenomenului în România, rezultatele ce urmează a fi obținute în urma prezentul ui demers putând
ilustra soluții sau direcții de acțiune în prevenirea și combaterea corupției.
Totodată, semficația teoretică a prezentei lucrări are drept scop elaborarea unui cadru
explicativ – teoretic a particularităților manifestării flagelului cor upției în România, a
mecanismelor de prevenire și combatere a corupției, precum și a abordării strategice a acestui
fenomen, cu accent pe soluții și recomandări în vederea reducerii amplitudinii corupției în
România prin intermediul unor măsuri conjugate a tât la nivel legislativ, operațional cât și la nivel
de schimbare a percepției publice.
În concluzie, apreciez că o abordare criminologică a fenomenului corupției, raportat la
situația concretă a societății românești va putea răspunde necesităților reale ale acesteia de

asanare morală, socială și de creare a premiselor unei dezvoltări normare care să asigure
siguranța și bunăstarea cetățenilor săi.

Metodologia cercetării
Prin proiectul de față îmi propun realizarea unei analize integrate asupra fenomenului corupției ca
amenințare la adresa securității naționale a României, acesta fiind obiectivul general al lucrării.
Obiectivele specifice ale lucrării de dizertație vor fi:
a) înțelegerea și explicitarea conceptelor de corupție, amenințare, vulne rabilitatea, securitate
națională;
b) ilustrarea evoluției fenomenului cu implicații în spațiul românesc;
c) descifrarea actualelor tendințe și evoluții ale mediului de securitate din perspectiva corupției;
d) ilustrarea unui exemplu de practică în lupta a nticorupție;
e) oferirea unor direcții de acțiune în lupta anticorupție.
Din punct de vedere al metodologiei acestei cercetări, în elaborarea acestei lucrării am
utilizat mai multe tipuri de analiză și anume: analiza multiaspectuală prin prisma sociologiei ,
criminologiei și a percepției sociale a corupției în societatea românească; analiza tipurilor de
corupție și a formelor de manifestare, precum și a factorilor care o generează și mai ales a
tendințelor care se înregistrează în evoluției fenomenului coru pției în România, folosind metode
atât calitative cât și cantitative.
De asemenea, în elaborarea acestei lucrări voi folosi trei tipuri de abordări: o abordare
descriptivă, o abordare interpretativă și bineînțeles o abordarea comparativă, toate plecând de la
paradigma raționalistă.
În plus, pentru o ilustrare mai clară a modului în care lupta anticorupție se desfășoară în
România,
voi utiliza metoda studiului de caz supunând atenției un caz pe care l -am considerat reprezentativ
pentru modul în care politi cile anticorupție funcționează și mai ales prin prisma rezultatelor pe
care măsurile conjugate asumate de România le înregistrează.
În cadrul acestui studiu de caz am avut în vedere și o teorie reprezentativă în domeniul în
domeniul criminalității în gene ral și a corupției în particulat și anume teoria gulerelor albe5, care

5http://www.asanet.org/sites/default/files/savvy/images/asa/docs/pdf/1939%20Presidential%20Address%20(Edw
in%20Sutherland).pdf

pune accent pe acel tip de infracțiuni de corupție săvârșite de persoane presupuse a fi corecte,
respectabile care fac parte din medii sociale intelectuale înstărite, elite politice sau financiare.

Capitolul I.
I.1. Securitate națională și amenințare la adresa securității
națională – definirea conceptelor
I.1.1. Securitatea națională
”Securitatea națională este un drept imprescriptibil, care derivă din suveranitatea
deplină a poporului, se fundamentează pe ordinea constituțională și
se înfăptuiește în contextul securitații regionale, euroatlantice și globale”. 6

În ultima perioadă interesul opiniei publice pentru problematica de securitate s -a
intensificat și a că pătat nuanțe din ce în ce mai rafinate, în contextul în care securitatea ca
domeniu a evoluat, s -a dezvoltat pe coordonatele teoretice și practic -aplicative și chiar s -a
reinventat în contextual geopolitic din ce în ce mai dinamic. Mai mult decât atât, sec uritatea a
devenit un domeniu din ce în ce mai complex, cu valențe interdisciplinare, condiționând într -o
măsură semnificativă buna funcționare a proceselor la nivel național și internațional.
Prin multitudinea implicațiilor și semnificațiilor pe care le are, conceptul de securitate nu
are o definiție unanim acceptată de comunitatea științifică, fapt care generează un anume grad
ambiguitate care rezultă din caracterul amplu al domeniului, exacerbat prin prisma faptului că
subsumat securității naționale sun t enunțate numeroase domenii și ramuri ale statului.

6 Strategia de securitate natională a României, București, 2006

Stabilirea unei definiții pentru termenul de securitate este o acțiune ce comportă de
asemenea numeroase riscuri7 și dificultăți. Aceste obstacole se explică în primul rând prin faptul
că acest concept dispune de plasticitate semantică semnificativă și poate avea foarte ușor
aplicabilitate în multe domenii ale vieții sociale8. În plus, stabilirea definiției este legată de
constatarea că noțiunea este mereu susceptibilă de a avea conotații de natură ideo logică9, ceea ce
face ca în final, obiectivarea să se dovedescă adesea dificil de realizat
Din punct de vedere teoretic, conceptul de securitate suportă valențe la nivel individual,
statal și sistemic, se aplică gradual pe nivele și/ sau paliere conexe, se exprimă și se menține prin
intermediul mai multor component e, conceptul fiind în mod cert multidimensional. Cu toate că
se referă, în mod tradițional, doar la aspectele politice și militare, conceptul de securitate vizează
în mod cert și valențe economice , sociale, culturale, ecologiste sau de mediu, precum și
demografice10.
Un fapt cert este că de la primele încercări de conceptualizare a securității, conceptul a
înregistrat schimbări fiind permanent îmbogățit, spectrul său căpătând noi valențe. În aceste
condiții este de menționat faptul că, de la conceptele de pace pozitivă, formulat de către Johan
Galtung11, și de pace stabilă, enunțat de către Kenneth Boulding12, coroborat cu definiția dată de
Walter Lippmann13, prin se iterează că „o națiune este în sigu ranță în măsura în care nu se află în
pericolul de a trebui să sacrifice valori esențiale, dacă dorește să evite războiul și, poate, atunci
când este provocată, să și le mențină, obținând victoria într -un război”, definiția securității a
suferit modificări . Raportat la aceasta, Ian Bellany a susținut într -o lucrare din 1981 că
„securitatea, în sine, este o relativă absență a războiului” care este dublată de un factor psihologic

7 T.BALZACQ, «Qu’est -ce que la securite naționale ?», Revue internaționale et strategique, n° 52, hiver 2003 -2004,
pp. 33 -50.
8 A. BELLACE, E. DELBECQUE, « Les logiques de securite naționale ou Ies differents moyens de la puissance »,
în ARPAGIAN N., DELBEC QUE E., dirs., Pour une strategie globale de securite naționale. Paris, Dalloz, 2008, pp.
240-241.
9 LASCOUMES P., PONCELA P., LENOEL V.,Au nom de l ’ordre. Une histoire politique du Code penal. Paris,
Elachette, 1989.
10 Stoicescu, Ruxandra, „Conceptul de securitate” , în Politica de securitate națională , Editura Polirom, Iași, 2007,
pp. 78 -79.
11 Galtung, Johan, Violence, Peace, and Peace Research, în „Peace: Research, Education, Action. Essays in Peace
Research. Volume 1”,Copenhagen: Christian Ejlers Forlag , 1975, pp. 109 -134.
12 Boulding, Kenneth, Stable Peace, Austin: University of Texas Press, 1978.
13 Publicată în 1962 în studiul „Discord and Collaboration. Essays on International Politics” -Apud Buzan, Barry,
op.cit., p.30.

de factură recentă, reprezentat de „o relativ solidă convingere că nici un războ i care ar putea avea
loc nu s -ar termina cu o înfrângere”14.
Așadar, având o complexitate semnificativă, definirea clară, precisă și cuprinzătoare a
conceptului de securitate este încă o provocare pentru cercetătorii și specialiștii din domeniu, fapt
pentru care multe dintre definițiile aceptate internațional pun în evidență aspecte diverse ale
securității naționale, cum ar fi valorile naționale, lipsa confruntărilor/ războiului, durata și
intensitatea amenințărilor, standard de viață acceptabil, etc.
Tendin țele și perspectivele geopolitice și mai ales geostrategice sunt de extindere tot mai
mare a noțiunii de securitate națională asupra componentelor economico -financiare, societale,
IT&C, diplomatice, de mediu sau chiar de altă natură, devenind aproape o necesitate ca resursele
informative și militare să fie puse în slujba găsirii unor rezolvări la probleme generate de
sărăcie, foamete, lipsa apei sau poluare, înainte ca toate acestea să se acutizeze și să genereze
crize și conflicte violente15. În acest c ondiții sistemul național de securitate crește exponențial,
astfel întot din ce în ce mai multe paliere tradiționale ale ordinii publice devin mai nou elemente
de securitate. Urmând aceeași dinamică, urmare a constituționalizării dreptului în formă tot m ai
agresivă, din ce în ce mai multe reglementări intră sub directa incidență a Constituției, astfel
încât sfera securitații naționale capătă noi proporții, ceea ce duce la situația ca aceasta să se
suprapună cu cea a ordinii constituționale16.

În acest con text, în cele ce urmează voi supune analizei mai multe definiții ale securității,
un exemplu în acest sens ar fi o definirea „securitatăți ca un termen relativ, fiind țelul cel mai
înalt spre care statele tind și care denotă absența amenințărilor împotriv a unor valori
importante”17, această definiție fiind destul de uzitată în spectrul internațional.
În mediul academic întâlnim mai multe definiții ale securității, astfel: „Securitatea, în
sens obiectiv, înseamnă lipsa amenințărilor la adresa valorilor, iar în sens subiectiv absența
temerii că aceste valori vor fi atacate18”; „Securitatea reprezintă prezervarea, în condiții

14 Ian Bellany, Către o teorie a securității naționale, 1981, apud Buzan, Barry, op. cit., 2000.
15 http://www.juridice.ro/wp -content/uploads/2014/02/rezumat_teza_popescu_laurentiu_nicolae.pdf
16 Pentru argumente pro si contra referitoare la acest binom, vezi, Bridge, ER., Bullen, Roger, The Great Powers and
the European States System. Longman, New York, 1980, p.78 și urm
17 Graham Evans, Jeffrey Newnham, Dicționar de Relații Internaționale, Editura Universal Dalsi, București, 2001, p.
501.
18 Arnold Wolfers, "National Security" as an Ambiguous Symbol, Political Science Quarterly, Vol. 67, No. 4. (Dec.,
1952), pp. 481 -502

acceptabile de evoluție, a patternurilor tradiționale de limbă, cultură, asociere și identitatea
națională, religioasă și de obiceiuri19”; „Securitatea înseamnă absența amenințărilor împotriva
unor valori importante, care poate fi absolută (lipsa oricărui risc ori amenințare) sau de tip
deplorabilă (într -o utilitate implacabilă)” .
Având în vedere multitudinea de abordări cu privire la concep tual de securitate, pe cale
de consecință nici în cazul securității naționale lucrurile nu stau diferit. Ilustrativ în această
privință este demersul pe care îl face Barry Buzzan în cartea sa „Popoarele, statele și teama ”
aducând în atenția cititorilor o c olecție cuprinzătoare a definițiilor conceptului de securitate
națională din care citez:
– Charles Schultze: „Conceptul de securitate națională nu duce în sine la o formulare clară și
precisă. El se referă la o largă varietate de riscuri, despre a căror p robabilitate avem prea puține
cunoștințe a căror natură de abia putem să o percepem”20.
– Penelope Hartland Thunberg: „Securitatea națională este capacitatea unei națiuni de a -și urmări
cu succes interesele naționale, așa cum le concepe ea, oriunde în lume”21.
– Michael H.H. Louw: „Securitatea națională include politica tradițională de apărare și, de
asemenea, acțiunile nonmilitare ale unui stat, pentru a -i asigura totala capacitate de a supraviețui
ca entitate politică, în scopul de a -și exercita influența ș i de a -și îndeplini obiectivele interne și
internaționale”22.
– Giacomo Luciani: „Securitatea națională poate fi definită drept capacitatea de a se opune
agresiunii din exterior”23.
– Frank N. Trager și F.N. Simonie: Securitatea națională este acea parte a politicii
guvernamentale care are drept obiectiv crearea condițiilor politice, naționale și internaționale,
favorabile pentru protejarea sau extinderea valorilor naționale vitale împotriva adversarilor
existenți sau potențiali24.
Pe lângă cei mai sus citați , menționez că o sumă de autori din comunitatea de cercetări
români au oferit definiții conceptului de securitate națională în accepțiune românească:

19 Barry Buzan, Ole Wæver, Jaap de Wilde, Security: A New Framework for Analysis, Published by the Lynne
Rienner Publishers, 1998.
20 Charles Schultze, Defining National Security: The Nonmilitary Aspects, Published by the Council on Foreign
Relations Press, 58 East 68th St., New Yor k, NY 10021, Portland, OR, 1993.
21 Buzzan, Barry. Popoarele , statele și teama, Ediția a doua, Editura Cartier, Chișinău, 2000, p. 28.
22 Idem , p.28.
23 Idem , p.28.
24 Idem , p.29 .

Gabriel Oprea; Radu Timofte și Constantin Onișor – „Starea individuală ori colectivă a
persoanei, comunit ății, națiunii și a diferitelor organizări sociale locale, internaționale ori
supranaționale, în absența riscurilor, amenințărilor, pericolelor, sfidărilor și agresiunilor
nonmilitare la adresa valorilor și intereselor naționale, comune ori colective, și g arantarea că
acestea nu vor fi în nici o situație periclitate”25.
Cristian Troncotă: „În accepția comună, securitatea este înțeleasă drept capacitatea unui
actor tradusă în vectori de putere, de a -și proteja valorile fundamentale și de a le sprijini în
proiecția lor în arena internațională. Securitatea este echivalentă cu existența acelei forțe capabile
să facă față acestor cerințe, de tăria acesteia depinzând, în ultimă instanță, puterea actorului în
cauză”26.
Petre Dutu : „Securitatea și apărarea națională r eprezintă elementele fundamentale pe care se
întemeiază starea de normalitate în funcționarea unei societăți. Astfel, cetățenii unei țări dispun
de condițiile necesare și, pe cât posibil, suficiente pentru a -și desfășura viața și activitatea fără
teama uno r pericole, riscuri, și mai ales amenințări de securitate iminente ”27 .
În România, conceptul de securitate națională a fost inițial deformat de parcursul statului
român în perioada comunistă și mai ales de desfășurarea Revoluției din 1989, sens în care
noțiunea de securitate era asociată la nivelul mentalului comun de instituția represivă a regimului
comunist, motiv suficient de puternic se pare pentru a se s -a evita utilizarea ei în cadrul juridic al
noului stat român democratic postdecembrist. Concret, în 1991 la elaborarea unei noi legi a
securității naționale28, ca o excepție raportată la legislațiile altor state europene, s -a preferat
folosirea în sintagmei “siguranță națională”.
În acest fel a intrat România într -o nouă paradigmă a securității naționale după un parcurs
într-un regim totalitar de aproape o jumătate de secol. Ulterior, sub efectul diminuării „memoriei
anticomuniste” Legea „siguranței naționale” este modificată și se intră în normalitate conceptual
de „siguranță națională fiind înlocuit cu cel de securitate națională.

25 Gabriel Oprea; Radu Timofte și Constantin Onișor, România -integrare și securitate , Editura Balcanii și Europa,
București, 2005, pp. 28 -29.
26 Cristian, Troncotă, „Evoluția conceptelor de securitate”, în Analele Academiei Naționale de Informații , Editura
ANI, București, 2007, p. 2.
27 Petr e Dutu, Amenințări asimetrice sau amenințări hibride: Delimitări conceptual pentru fundamentarea
securității și apărării naționale, Editura Universității Naționale de Apărare “Carol I”, Bucure ști, 2013 ; pp.
http://cssas.unap.ro/ro/pdf_studii/amenintari_asimetrice_sau_amenintari_hibride.pdf
28 Legea nr. 51 din 1991 privind siguran ța na țional ă a Rom âniei (publicat ă în Monitorul Oficial nr. 163 din 7 august
1991) – http://legislatie.resurse -pentru -democratie.org/legea/51 -1991.php

Securitatea națională este definită în art. 1 din Legea 51/1991 privind securitatea
națională a României, ca fiind „starea de legalitate, de echilibru și de stabilitate socială,
economică și politică necesară existenței și dezv oltării statului național român, ca stat suveran,
unitar, independent și indivizibil, menținerii ordinii de drept precum și a climatului de exercitare
neîngrădită a drepturilor, libertăților și îndatoririlor fundamentale ale cetățenilor potrivit
principiil or și normelor democratice statornicite prin Constituție”. 29
În art. 3 din aceeași lege, sunt enumerate (lit. a) faptele și împrejurările de fapt care sunt
apreciate ca fiind amenințări la adresa valorilor sociale consacrate prin art.1. În continuare la art.
2, alin. 1 din aceeași Lege se precizează că “Securitatea nationala se realizeaza prin cunoasterea,
prevenirea si inlaturarea amenintarilor interne sau externe ce pot aduce atingere valorilor
prevazute in art. 1 ” alin.(2) completând cu faptul că „Cetățenii români, ca expresie a fidelitatii
lor față de țară, au îndatorirea morală de a contribui la realizarea securitatii nationale. ”
Conceptul de securitate națională a evoluat astfel încât în 2015, în textul Strategiei
naționale de apărare a Român iei 2015 -2020 se vorbește despre un „ concept de securitate
națională extinsă ‐ fundamentat pe democrația constituțională și respectul mutual dintre cetățeni
și stat ‐ care vizează interesele care converg spre asigurarea securității naționale, manifestate î n
următoarele domenii: apărare (înțeleasă în dubla calitate normativă, de apărare națională și
apărare colectivă), ordine publică, activitatea de informații, contrainformații și de securitate,
educație, sănătate, economic, energetic, financiar, mediu, infr astructuri critice ”. 30
În mod practic, securitatea națională are ca obiective garantarea drepturilor și libertăților
fundamentale ale cetățenilor, apărarea statului național român, suveran și independent, unitar și
indivizibil, consolidarea statului de dre pt și a instituțiilor democratice ale acestuia, asigurarea
unui nivelul de trai decent cetățenilor săi, precum și protejarea și promovarea intereselor
naționale ale României la nivel internațional.
Pe cale de consecință, securitatea națională trebuie să f ie atributul fiecărui stat
independent și suveran, ceea ce presupune ca statul român are obligația de a asigura condițiile ca
cetățenii să fie în siguranță, la adăpost de orice risc, pericol sau amenințare atât timp cât aceștia
se comportă și acționează î n acord cu normele și regulile stabilite de societate.

29 Legea nr. 51 din 1991 privind s ecuritatea național ă a Rom âniei
30 Strategia națională de apărare a României 2015 -2020 – O Românie puternică în Europa și în lume , p. 5

În concluzie, se poate spune că securitatea națională este o stare în care viața și activitatea
cetățenilor unei țări se derulează în absența amenințării de orice fel. Pe de altă parte, securitatea
națională se construiește de către fiecare stat ținând seama de sursele interne de care acesta
dispune efectiv și de sprijinul extern pe care poate conta.

I.1.2. Amenințarea la adresa securității naționale
Riscul, vulnerabilitatea, pericolul și amenințarea sunt concepte care în literatura de
specialitate au diverse definiții, fiind explicitate prin diverse teorii sau abordări doctrinare
implicite și explicite subsumate domeniului securității. Însă ca și în c azul securității se pare că nu
s-a ajuns la un acord unanim cu privire la ceea ce înseamnă o amenințare, o vulnerabilitate, un
pericol sau un risc.
Cum, în studiul de față clarificarea conceptuală a termenilor cu care operăm este un
deziderat, voi încerc a să conturez cât mai bine această noțiune printr -o abordare multipolară și
multidisciplinară.
Interdependent de conceptul de securitate, conceptul de amenințare la adresa securității
naționale provoacă apariția unei insecuritate și implicit anulează parți al noțiunea de securitate. În
acest context, insecuritatea subsumează amenințări, vulnerabilități și riscuri între care nu se poate
face o separație într -un mod rațional.
Pentru început, întrucât deosebirile dintre conceptele sus menționate sunt date prox ime ca
înțeles și accepțiune, iar diferența dintre caracteristicile acestora este uneori greu de sesizat, prin
tabelul de mai jos voi încerca o clarificare a acestora în vederea ilustrării diferențelor de nuanță
dintre ele și pentru o individualizare clară a fiecărui concept. Tabelul urmărește modul în care
fiecare dintre concept: risc, vulnerabilitate/ pericol, amenințare, răspunde unor indicatori
specifici.

Autor/ Sursa Adresă Scopul Obiectiv Efecte
Risc Posibilă Difuză Difuz Difuz Posibile
Vulnerabilitate/
pericol31 Probabilă Posibilă Probabil Probabil Probabile

31 În unele interpretări ale acestui lanț de interdependețe vom găsi noțiunea de pericol sinonimă cu cea de
vulnerabilitate.

Amenințare Certă Certă Cert Cert Certe

Observăm astfel un lanț de interdependențe -risc, vulnerabilitate, amenințare – care sunt
tangente la conceptul de securitate, sens în care pentru a putea da o definiție completă a noțiunii
de amenințare, este necesară o explicitare a celorlalte noțiuni – risc și vulnerabilitate -. Strategia
de securitate națională a României (2007)32, definește factorii de risc drept „acele elemente,
situații sau condiții, interne sau externe, care pot afecta, prin natura lor, securitatea țării,
generând efecte contrare sau de atingere a intereselor noastre fundamentale” 33. Cel mai recent
document strategic de apărare națională ne arată că termenul înțeles ul riscurilor a evoluat, aceștia
fiind definiți ca “probabilitatea de manifestare a unui eveniment incert, cu impact direct sau
indirect asupra securității naționale.”34
În Carta Albă a securității și apărării naționale referitor la termenul de risc, se enu nță că
acesta se concretizează în discrepanța dintre „așteptarea pozitivă” și „evenimentul negativ”, ce se
poate produce, și prin probabilitatea sa de a se produce. Astfel, riscul este cauzat de
nedeterminare, de imposibilitatea de a cunoaște cu certitudin e evenimentele viitoare,
reprezentând o stare potențială, care, în anumite condiții, poate deveni efectivă. 35
Prin prisma sociologiei riscul este definit ca fiind o formulă fie a nedeterminării
structurale a realității (caracterul probabilist obiectiv al e venimentelor), fie al incertitudinii, al
slabei informări cu privire la procesele reale care se produc.36
Definiția dată de psihologia socială riscului îi accentuează acestuia latura subiectivă,
concret riscul este văzut ca un fenomen psihologic complex car e rezultă din raportul dintre
probabilitatea reușitei și cea a eșecului unui proces sau a unei acțiuni care vizează atingerea unui
anumit scop (denumit și „câștig”) care are o semnificație individuală sau socială37.

32 Președinția României, Strategi a de securitate națională a României, Ed. Monitorul Oficial, București, 2007
33 Președinția României, Strategia de securitate națională a României, Ed. Monitorul Oficial, București, 2007
34 Strategia națională de apărare a României 2015 -2020 – O Românie put ernică în Europa și în lume , p. 14
35 Guvernul României, Carta Albă a securității și apărării naționale, București, 2004
36 Zamfir, Cătălin și Lazăr Vlăsceanu (coord.), Dicționar de sociologie, Editura Babel, București, 1993, p. 516.
37 Bogdan -Tucicov, Ana; Septimiu Chelcea; Mihai Golu; Pantelimon Golu; Cătălin Mamali și Petru Pânzaru,
Dicționar de psihologie socială, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1981, pp. 215 -216.

Având o imagine asupra a ceea ce se presu pune a fi un risc, mergem către a doua
component a lanțului și anume vulnerabilitatea, care conform explicației de dicționar constituie
punctul slab, sensibil al cuiva sau a ceva.38
O definiție specifică a vulnerabilității o identificăm în Strategia de secu ritate națională a
României, în care se precizează că “vulnerabilitățile reprezintă stări de lucruri, procese sau
fenomene din viața internă, care diminuează capacitatea de reacție la riscurile existente ori
potențiale sau care favorizează apariția și dezv oltarea acestora.”39
Însă cum vulnerabilitatea este sinonimă, în viziunea unor autori este necesar să definim și
noțiunea de pericol. Pericolul este vazut ca fiind o caracteristică a unei acțiuni care aduce
prejudicii valorilor unei societăți, persoanelor s au bunurilor acestora, sens în care atât sursa, cât
și adresa, scopul, obiectivele și efectele sunt considerate probabile40.
Având în vedere acești indicatori putem observa o primă diferență între risc,
vulnerabilitate și amenințarea, și anume diferențiere a se face prin faptul că aceasta are indicatori
mult mai concreți și reprezintă o declarare clară a unei intenții de a pedepsi sau a răni o persoană,
mai ales în cazul în care aceasta nu dorește să fie avertizată asupra unui posibil pericol etc.41
O a doua diferență o constituie faptul că noțiunea de amenințare este individualizată de
existența unui autor/ a unei surse care o proferează având un scop și un obiectiv pe care îl
urmărește, la care se adaugă faptul că acțiunea este țintită asupra unui subiect bine determinat.
În acest context, având o distincție între cele trei component, mergem la definiția dată
amenințărilor la adresa securității naționale în cea mai recentă Strategie națională de apărare a
României – “amenințările reprezintă capacități, str ategii, intenții ori planuri ce pot afecta valorile,
interesele și obiectivele naționale de securitate ” și observăm că aceasta nu face o diferențiere
absolută însă conceptual este cuprinzătoare.
Analizate la modul sistemic conceptele sus expuse sub forma unui lanț interedependent se
află întotdeauna într -un raport bine determinat, eliminarea oricăruia dintre cele trei concept
nefiind posibilă, fapt datorită căruia în viitor acestea să funcționeze, ca și până acum, pe
principiul jocurilor de sumă nulă. Astfel spus, securitatea națională se poate asigura pe de o parte

38 Florin MARCU, Marele dicționar de neologisme, Editura SAECULUM I.O., Bucu rești, 2000, p. 230.
39 Președinția României, Strategia de securitate națională a României, Ed. Monitorul Oficial, București, 2007
40 Alexandrescu, Grigore, Amenințări la adresa securității, Ed. UNAp, București, 2004, p. 8
41 Oxford Dictionary of Current English, Oxford University Press, 1988, Second Edition by Christina Ruse

prin diminuarea vulnerabilităților (latura preventivă propriu zisă) sau pe de altă parte prin
prevenirea sau micșorarea amenințărilor (latura preventivă – de combatere)
În concluzie, putem defini conceptul de amenințare la adresa securității naționale acea
acțiune care reprezintă un pericol potențial sau o vulnerabilitate, exprimat prin cuvinte, intenții
sau gesturi, în spatele cărora s e află un autor sau o sursă ce are un scop definit, obiectiv și o țintă
clară de acțiune.

I.2. Corupția – amenințare la adresa securității naționale a
României
2016 -09-19- 155959
2016 -09-20-170556
Ca fenomen social care se produce și reproduce în societ ate, dar și ca ansamblu de acte
antisociale – datorită formelor de manifestare și consecințelor sale – corupția pare să fie indisolubil
legată de evoluția și transformările pe care le cunoaște orice societate umană.
Pentru acest motiv istoria dezvoltării eco nomice, politice și culturale a multor societăți nu poate
fi disociată de istoria corupției care, ca formă de practică ilegală, imorală și venală, reprezintă o
modalitate de obținere a unor venituri și avantaje economice prin imixtiunea și interesectarea
ilicită a sferei publice de către sfera privată. Corupția este strâns intricată în mecanismele
economice administrative și politice ale oricărei societăți, fiind un abuz de autoritate și de putere,
o utilizare a funcției publice în interes privat, prin încă lcarea și violarea legilor de către diverse
personae prin intermediul mitei, fraudei, șantajului, înșelăciunii, traficului de influență, furtului,
spălării de bani și altor acte sancționate de lege.
Deși fenomenul corupției s -a intensificat și amplificat o dată cu dezvoltarea societății modern e și
a ordinii economice capitaliste, el nu este caracteristic numai sistemului capitalist, fiind pre zent
în fostele state aparținând sistemului socialist, între care și România, unde a fost însă minimalizat
sau chiar i gnorant de către factorii politici și de propagandă din acea vreme. Astfel, deși în
perioada regimului totalitar au existat numeroase fapte de mită, fraudă, înșelăciune, abuz de
autoritate, nepotism și favoritism, ele erau considerate doar ca fiind infracț iuni de serviciu sau în
legătură cu serviciul, comise de diverși funcționari publici, legislația penală neutilizând noțiunea
de corpție pentru asemenea fapte

Perioada de tranziție pe care o parcurge de peste 25 de ani societatea românească se confruntă cu
o recrudescență și o agravare fără precedent a fenomenului de corupție, care s -a generalizat în
majoritatea domeniilor vieții sociale, politice, economice, administrative, devenind tot mai
organizat, specializat și profesionalizat. În prezent alături de „m ica corupție”, generalizată la
nivelul administrației publice și care implică transformarea funcției într -o „sursă secundară” (dar
extreme de importantă) de venituri pentru o serie de personae și la care cetățeanul de rând este
obligat să „cotizeze” în div erse forme, s -a amplificat „marea corupție” de la nivelul factorilor
economici, legislativi și executive, consemnându -se numeroase cazuri de abuzuri, evaziune
fiscal, bancrută frauduloasă, sustrageri organizate din patrimonial public, devalizarea unor
întreprinderi economice, transferuri ilegale de capital și bunuri, spălare de bani și chiar forme de
crimă organizată ori ascociate crimei organizate.
Amplificată de lipsa de coerență legislativă, dar și de excesul legislative existent în anumite
perioadem cor upția din România se caracterizează nu numai printr -o mare diversitate de forme
de manifestare, ci și printr -o anumită „coloratură” specific, care face dificilă identificarea unei
etiologii valabile pentru toate categoriile de fapte care presupun abuzul de putere, complicitatea,
frauda și corupția. Sursele corupției sunt alimentate, în prezent, de modul inadecvat de realizare
a reformei și tranziției spre o economie de piață funcțională și amplificate de o serie de dificultăți
economice și politice, dar și de perpetuarea unor structure și instituții încă deficitare, a unor
mentalități retrograde, practici și obiceiuri imorale.
Reprezentând o problemă social gravă, prin cauzele, modalitățile sale de manifestare și
consecințele ei sociale, și implicând modali tăți de soluționare care implică, în egală măsură,
activitatea factorilor de control social, cât și intervenția opiniei publice, corupția a devenit
obiectul principal al unor studii, anchete și cercetări criminologice sau sociologice realizate, în
ultima v reme, în țara noastră de către divere instituții, organizații guvernamentale și
neguvernamentale din România și din străinătate. Multe dintre aceste studii, din care unele de o
valoare științifică indubitabilă, au avansat numeroase întrebări și ipoteze, că utând explicații,
soluții și măsuri capabile să diminueze factorii de risc care generează fapte de corupție ș