Coruperea Pasivă în Legisla Ia Republicii Moldova
Ministerul Educației al Republicii Moldova
Universitatea de Stat „ B.P. Hașdeu ” din or. Cahul
Facultatea de Drept și Administrație publică
Specialitatea Drept
Teză de Licență
Tema : Coruperea pasivă în legislația Republicii Moldova.
Studenta : Tanasă Reghina
Gr. 12.01.
Verificat : Șevcenco Igor
Lector superior universitar.
Cahul 2016
Cuprins …………………………………………………………………………………………………….. 1.
Introducere ……………………………………………………………………………………………….. 2.
Capitolul I: CONSIDERAȚIUNI GENERALE PRIVIND INFRACȚIUNILE DE CORUPȚIE ……………………………………………………………………………………….. 4.
§1. Evoluția incriminării coruperii pasive în legislația penală a Republici Moldova……………………………………………………………………………………………………… 4.
§2. Noțiunea de corupție și trăsăturile definitorii ale acesteia………………………………………………………………………………………………………. 6.
Capitolul II: ANALIZA JURIDICO – PENALĂ A INFRACȚIUNII DE CORUPERE PASIVĂ …………………………………………………………………………………………………… 11.
§1. Obiectul juridic al infracțiunii………………………………………………………………….. 11.
§2. Latura obiectivă a infracțiunii …………………………………………………………………. 16.
§3. Latura subiectivă a infracțiunii ………………………………………………………………… 24.
§4. Subiectul infracțiunii ……………………………………………………………………………… 28.
§5. Circumstanțele agravante ale infracțiunii ………………………………………………….. 33.
Capitolul III: ASPECTE PRACTICE ȘI COMPARATIVE ………………………. 43.
§1. Aspecte practice ……………………………………………………………………………………. 43.
§2. Aspecte comparative ……………………………………………………………………………… 48.
Încheiere …………………………………………………………………………………………………… 54.
Bibliografie ……………………………………………………………………………………………….. 55.
INTRODUCERE
Actualitatea temei investigate
Corupția este un fenomen social grav, cu o amploare deosebită, cu forme variate și complexe, manifestate până la cele mai înalte niveluri ale societății. Ea reprezintă o amenințare majoră pentru democrație, constituind o negare a drepturilor omului și o încălcare a principiilor democratice, pentru echitatea socială și pentru justiție, erodând principiile unei administrații eficiente, punând în pericol stabilitatea și credibilitatea instituțiilor statului și a reprezentanților acestora, cât și pentru dezvoltarea economică și socială, deasemea este un fenomen istoric prin excelentă, indisolubil legat de existența acelei forme de organizare socială care este statul, și poate fi înțeles doar prin intermediul unui discurs istoric.
Corupția în sens general, are o veche tradiție, unii autori considerând chiar că tendința omului spre corupție a existat din totdeauna, că ar fi un fenomen permanent și inevitabil în existența comunității omenești. Dorința de a dobândi câștiguri nemeritate și mai ales căutarea unui ajutor fiecare în lupta zi de zi pentru existență datează din timpuri străvechi.
Cercetarea fenomenului corupției ne-ar permite înțelegerea genezei sale, structurii și modului de funcționare pe parcursul evoluției umane. La ora actuală corupția constituie unul dintre principalele subiecte de discuție la orice nivel și în orice domeniu, care reprezentă una dintre provocările lumii contemporane. Ea este prezentă atât în statele dezvoltate, cât și în statele sărace și în curs de dezvoltare, iar lupta pentru combaterea ei a devenit o problemă foarte serioasă, cu cât aceasta se extinde foarte rapid, cuprinzând, de la început, câteva sectoare, câteva domenii, dar mai apoi întreaga societate, devenind un stil de viață, un labirint din care nu se mai poate ieși, o mentalitate.
Corupția pare să fie foarte extinsă, dacă nu chiar permanentă, în administrație, atât la nivel central, cât și la nivel local, fiind accentuată de lipsa unei definiri clare a responsabilităților, confuzie în separarea funcțiilor administrative de cele politice și o lipsă de transparență în procedurile administrative.
În administrația publică, subiecții actelor de corupție sunt funcționarii publici, cărora li se acordă permanent sau provizoriu, în virtutea legii, prin numire, prin alegere sau în virtutea unei însărcinări, anumite drepturi și obligații, în vederea exercitării funcțiilor într-un serviciu public sau într-o altă instituție.
Obiectul de studiu
Prin această teza ne-am pus scopul, să tratez problematica coruperii pasive prin prisma elementelor constitutive care o caracterizează din punct de vedere juridico-penal. În același timp, obiectul de studiu al respectivei lucrări îl constituie analiza în detalii a unor probleme cu caracter special pe care le comportă fenomenul coruperii pasive, precum ar fi delimitarea faptei de alte infracțiuni adiționale.
Obiectivele lucrării
Obiectivele de bază sunt:
definirea conceptului fenomenului corupției prin prisma doctrinei penale și a actelor normative existente în domeniu;
elucidarea evoluției istorice a reglementărilor juridice cu privire la infracțiunea de corupere pasivă;
analizarea elementelor componente ale infracțiunii de corupere pasivă prin prisma descifrării semnelor componente ale acestora;
relevarea modalităților faptice de săvârșire a coruperii pasive;
delimitarea coruperii pasive de alte infracțiuni adiacente acesteia;
identificarea unor căi de perfecționare a cadrului normativ penal dedicat incriminării coruperii pasive și oferirea unor propuneri de lege ferenda în acest sens.
Capitolul I
CONSIDERAȚIUNI GENERALE PRIVIND INFRACȚIUNILE DE CORUPȚIE
§1. Evoluția incriminării coruperii pasive în legislația penală a Republici Moldova
Corupția este un fenomen istoric, indisolubil legat de existența unei forme de organizare socială care este statul, și poate fi înțeles doar prin intermediul unui discurs istoric.
Cercetarea fenomenului corupției ne-ar permite înțelegerea genezei sale, structurii și modului de funcționare pe parcursul evoluției umane. De asemenea importanța unui astfel de discurs rezidă în faptul că multe dintre elementele componente ale fenomenului în discuție și mecanismele de funcționare nu dispar o dată cu trecerea la statul de tip modern, ci își continuă existența, adaptându-se la cerințele timpului.
Etapele evoluției societății umane pune în evidență faptul că infracționalitatea și corupția, sub toate formele de manifestare a existat și s-a manifestat cu diverse extensii și intensități, din cele mai vechi timpuri.
Corupția în sens general, are o veche tradiție, unii autori considerând chiar că tendința omului spre corupție a existat dintotdeauna, că ar fi un fenomen permanent și inevitabil în existența comunității omenești. Dorința de a dobândi câștiguri nemeritate și mai ales căutarea unui ajutor fiecare în lupta zi de zi pentru existență datează din timpuri străvechi.
În cadrul celor mai vechi legiuiri, cele antice, corupția a fost reprimată, în special dacă se săvârșea de către judecător. Spre exemplu, legile lui Manu îl pedepseau pe judecător cu confiscarea bunurilor, iar legile mozaice cu biciuirea.
În Grecia antică, mita era atât de frecventă încât Platon propunea să fie pedepsiți cu moartea funcționarii care primeau daruri pentru a-și face datoria. „Nu trebuie să primești daruri” – spunea el – „nici pentru lucruri bune nici pentru lucruri rele”.
Dreptul roman de asemenea interzicea acceptarea oricărei compensații pentru îndeplinirea celor mai importante îndatoriri civice. Interzicând în mod general oamenilor publici de a accepta daruri, dreptul roman din aceia vreme interzicea implicit corupția sub toate formele sale.
În legile romane adoptate – Lex Cinicia de donis muneribus (204 î. Ch.); Calpurina (149 î.Ch.); Acilia (123 î. Ch.); Servilia ( 110 î. Ch.); Cornelia (81 î. Ch.); Iulia ( 51 î. Ch.) – corupția, fiind răspândită alarmant în societate, a fost sancționată ca delict, prin care se înțelegea orice îmbogățire injustă a persoanei ce avea o funcție publică sau semipublică.
Pedepsele ce urmau a fi aplicate funcționarilor corupți erau diferite. Potrivit lui Lex Calpurina funcționarul vinovat era obligat sa restituie mita. În același sens Lex Acilia prevedea aplicarea pedepsei pecuniare ce consta în restituirea dublei valori a folosului primit. Lex Servilia a prevăzut și pierderea de către funcționari vinovați a drepturilor politice, ca pedeapsa aplicată pentru corupere. Funcționarii corupți erau pedepsiți și mai sever, fiind aplicate de rând cu celelalte pedepse principale, exilul și confiscarea averii.
În vechiul drept francez pentru actele de corupție erau pedepsiți guvernatorii și intendenții, care luau bani pentru ai salva pe unii de corvoadă ori pentru a-și procura alte avantaje; seniorii – pentru scutirea unor supuși de impozite; ofițerii de justiție, grefierii, judecătorii – pentru abuz de funcție.
Pentru consumarea infracțiunii erau suficiente promisiunea mituitorului și acceptarea funcționarului public, fără sa fie nevoie de predarea banilor. Infracțiunea se consideră consumată și în cazul neîndeplinirii de către funcționar a angajamentului său. Pe de altă parte, judecătorii erau considerați ca mituiți chiar atunci când, fără să existe vreo convenție prealabilă, primeau un lucru oarecare sub formă de dar. Fapta judecătorului de a fi primit alt lucru decât bani nu avea nici o influență asupra aplicării pedepsei.
Pedepsele aplicate erau, în general, cele consacrate în dreptul roman. Astfel, mituirea simplă se pedepsea cu interdicție temporară, privațiune de serviciu, restituirea la împătrit, nulitatea actelor, iar daca avuse loc cu ocazia judecării unei cauze penale se putea aplica chiar pedeapsa cu moartea.
În lumina celor relatate putem conchide, că pe parcursul evoluției reglementărilor de drept penal, fenomenul coruperii a fost apreciat ca un fenomen-social juridic negativ, fiind incriminat în legiuirile penale ca o faptă prejudiciabilă legată indispensabil de traficarea atribuțiilor de serviciu în schimbul unor foloase necuvenite.
§2. Noțiunea de corupție și trăsăturile definitorii ale acesteia
Pentru a lupta contra corupției, este necesar în primul rând, de a înțelege sensul acestei noțiuni. Putem spune că corupția este – sinteză socială și criminologică, de aceea ea trebuie apreciată nu ca o componență concretă de infracțiune, dar ca un cumul de delicte.
Nu se poate da o singură definiție noțiunei examinate, deoarece corupția este o problemă națională și internațională, cu multiple forme de manifestare și ca atare are și ea multe accepțiuni. Concepută în cel mai popular sens al cuvântului, corupția este folosirea abuzivă a puterii în avantaj propriu.
Cuvântul „corupție” provine de la „coruptio” ceea ce înseamnă din latină, mituire, corupere și presupune o activitate criminală în sfera administrării de stat sau politice, care constă în utilizarea de către persoanele cu funcții de răspundere a drepturilor și posibilităților încredințate lor în scopul îmbogățirii personale. Printr-o altă definiție putem spune că este acel fenomen social negativ, care constă în folosirea de către funcționari a funcției deținute și a posibilităților legate de ea în scopul obținerii a unor bunuri materiale sau a altor avantaje personale.
Cele mai vechi, definiții care se utilizează în actul explicativ al ONU despre lupta internațională cu corupția este următoarea: „Corupția este abuz de funcția de stat pentru obținerea unui profit personal”. Grupul interdisciplinar de luptă cu corupția al Consiliului Europei a propus pentru noțiunea de corupție următoarea definiție: „Luarea de mită sau altă comportare a persoanelor cărora le sînt încredințate executarea unor anumitor obligațiuni în sistemul de stat sau particular, care aduce la încălcarea funcțiilor atribuite lor de către statutul persoanei cu funcție de răspundere, funcționarului particular, agentului independent sau alt tip de relații care au scopul obținerii oricăror profituri personale”.
Astfel, pentru majoritatea sistemelor penale, corupția este un concept prioritar normativ, desemnând încălcarea normelor referitoare la îndatoririle funcționarului public, agenților economici sau persoanelor care efectuează operații bancare ori financiare.
Pentru alte sisteme de drept penal, noțiunea de corupție desemnează diferite acte sau fapte ilicite prin utilizarea frauduloasă și abuzivă a puterii (politice, administrative, judecătorești), în scopul obținerii unor avantaje personale de către agenții publici (funcționari, judecători, administratori, conducători economici, etc.) dar și fapte care privesc alte forme de obținere a foloaselor.
Putem menționa că există anumite diferențe importante între corupția așa cum este definită de legile interne și corupția percepută de opinia publică.
Din punct de vedere al opiniei publice actele de corupție se califică așa cum arată John A. Gardiner, astfel:
corupția neagră, există atunci când actul ilicit este condamnat de opinia publică și de elitele societății și se dorește pedepsirea lui;
corupția cenușie, există numai atunci când numai unii membrii ai societății și în deosebit elitele doresc pedepsirea actului ilicit;
corupția albă, este întâlnită în situația când opinia publica și elitele nu sprijină cu entuziasm încercarea de a pedepsi o formă anumită de corupție, pe care o găsesc intolerabilă.
Profesorul rus A. B. Naumov de la Institutul Statului și Dreptului al Academiei de Științe din Rusia consideră că nu este necesară o definire juridico-penală a fenomenului corupției, afirmînd că legislația în vigoare a Federației Ruse conține norme penale respective care încriminează cele mai periculoase forme și manifestări ale corupției, precum ar fi mituirea și coruperea comercială (luarea de mită-art.290, darea de mită-art.291, coruperea comercială art.204, abuzul de serviciu art.285, depășirea atribuțiilor de serviciu art.286 etc.) din codul penal al Federației Ruse și alte infracțiuni.
M. Calperin este de părerea că însăși corupția denotă descompunerea autorității, folosirea posibilităților ei pentru îmbogățirea personală. Corupția în această accepțiune se manifestă prin acte concrete de comportare criminală: luare de mită, abuz de serviciu în scopuri personale etc.
În concepția lui B.V. Voljevchin corupția constituie infracțiunile comise de funcționari publici care utilizează prin mijloace diferite, posibilitățile de care se bucură datorită funcției deținute pentru obținerea ilicită de profit.
Ca o generalizare la cele expuse mai sus putem defini noțiunea de corupție în mod următor: „coruperea pasivă – fapta persoanei care exercită funcții ale puterii de stat sau acțiuni de ordin administrativ de dispoziții și organizatorico-economice prin numire, prin alegere, fie în virtutea unei însărcinări anumite, direct sau indirect, pretinde ori primește ofertă, bani, cadouri sau alte foloase care nu i se cuvin ori acceptă promisiunea unor astfel de foloase sau nu o respinge în scopul de a îndeplini (a nu îndeplini) ori a întârzia îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu, sau în scopul de a face un act contrar acestor îndatoriri, precum și în scopul de a obține de la o autoritate sau de la o administrație publică distincții, funcții, piețe de desfacere sau o oarecare decizie favorabilă ; coruperea activă – promisiunea, oferirea sau darea, fără drept, de ofertă, bani, cadouri ori alte foloase unei persoane oficiale în moduri și scopuri indicate în articolul care prevede răspunderea penală pentru coruperea pasivă”. După cum putem lesne sesiza această teză a fost preluată de către legiuitorul nostru și respectiv, materializată în cadrul normativității penale.
Una dintre problemele desemnate intr-un mod diferit în doctrina penală este corelația, dintre noțiunea de corupție și cea de mituire. Apare întrebarea: dacă aceste noțiuni sînt sau nu identice ?
Într-o opinie se consideră că corupția rezidă nu doar în mită ce cunoaște o anumită amploare (răspîndită pe larg în societate), ci reprezintă un fenomen social negativ ce se distinge prin multiple modalități și diverse forme privind folosirea directă și cu intenție de persoane cu funcții de răspundere a drepturilor legate de postul deținut în scopuri de îmbogățire personală.
În literatura de specialitate se susține că corupția ca fenomen juridic se manifestă prin următoarele forme:
Mita, care constituie forma clasică a corupției, se manifestă prin modalități precum ar fi: corupția activă, coruperea pasivă, luarea de mită și darea de mită. Fiecare modalitate la rândul ei poate fi divizată în câteva tipuri. Bunăoară coruperea pasivă se poate manifesta prin pretinderea ofertei, luarea propriu zisă a mitei până la comiterea unor acțiuni/inacțiuni (mita-cumpărare), luarea de mită după îndeplinirea acțiunilor/inacțiunilor (mita-remunerare), luarea de mită sub formă de „impozite”, „biruri”, „tributuri” de la persoanele dependente de subiectul corupției etc.
Autocoruperea, la care subiectul corupției acționează folosind funcția deținută și posibilitățile legate de ea în interese proprii, adică în cazul autocoruperii nu are loc o interacțiune între părțile interesate, când una promite ceva, iar alta acceptă. Autocoruperea cunoaște următoarele forme de manifestare: sustragerea bunurilor prin delapidări; abuzul de putere sau abuzul de serviciu; excesul de putere sau depășirea atribuțiilor de serviciu; falsul în acte publice; contrabanda săvârșită prin utilizarea atribuțiilor de serviciu; tăinuirea veniturilor prin diverse încălcări financiare;, precum și alte fapte ilicite, care pot atrage, atît răspunderea penală, cît și disciplinară, administrativă sau civilă;
Protecționismul rezidă în acordarea de către o persoană cu funcție de răspundere, folosind funcția deținută, a vreunui concurs neprevăzut de lege, în realizarea activității de antreprenoriat, fie a altei activități sau contribuirea la obținerea de privilegii și avantaje ilicite într-o oarecare, sferă a vieții sociale, dacă aceste acțiuni au fost comise în interesele de profit sau în alte interese personale.
În urma opiniilor examinate, conceptul corupției poate fi definit ca fiind acel fenomen social negativ, care constă în folosirea de către funcționari a funcției deținute și a posibilităților legate de ea în scopul obținerii a unor bunuri materiale sau a altor avantaje personale.
Din această noțiune putem reda trăsăturile definitorii ale corupției:
la stabilirea esenței corupției aceasta nu trebuie să fie tratată ca un oarecare act criminal, nu doar ca o faptă penală, ci ca un fenomen social-juridic. Într-adevăr legea penală nu încriminează corupția în ansamblu, ca o faptă penală distinctă, ci doar formele și manifestările acesteia evidențiate în societate;
acest fenomen se manifestă printr-o totalitate de fapte cu o esență unică. Faptele date fiind denumite ”infracțiuni de corupție”, care reprezintă manifestările particulare ale corupției care merită să fie condamnat penal. Între corupție ca fenomen socio-juridic și infracțiunile de corupție există o legătură de parte-întreg, întregul formând corupția ca fenomen social negativ, iar partea o formează faptele descrise în legea penală. În literatura de specialitate se susține ca infracțiunea de corupție constă în fapta unui funcționar public sau angajat în sectorul privat, care constă traficarea atribuțiilor specifice funcției deținute în schimbul unor foloase. Conform noii legislații penale a R. Moldova infracțiunile de corupție sunt: coruperea pasivă (art. 324 CP.); coruperea activă (art. 325 CP.); traficul de influență (art. 326 CP.); primirea de către un funcționar a recompensei ilicite (art. 330 CP.); luarea de mită (art. 334 CP.). După cum am văzut mai sus unii autori lărgesc sfera faptelor de corupere, incluzând în categoria acestora o serie de infracțiuni săvârșite de funcționari care nu implică nemijlocit primirea sau transmiterea unor astfel de avantaje. În viziunea noastră ultimele nu constituie formele tipice ale corupției, ci atipice. Deci este greșit să calificăm ca infracțiuni de corupție tipice, abuzul și excesul de putere, delapidarea averii străine etc. Acestea sunt forme atipice, ce intră indirect în sfera faptelor de corupție;
infracțiunile de corupție sub aspect subiectiv sunt săvîrșite întotdeauna într-un scop interesat. Scopul dat poate fi urmărit atît de persoana care dă mită, cît și de cea care ia mita, ambele urmărind obținerea unor avantaje patrimoniale sau nepatrimoniale, sau obținerea anumitor priorități, înlesniri, scutiri, etc.
corupția rezidă în folosirea de către persoana cu funcție de răspundere sau persoana care gestionează o organizație comercială, a atribuțiilor de serviciu. Existența corupției este de neconceput fără participarea directă sau indirectă a persoanei cu funcție de răspundere la săvîrșirea infracțiunii.
Capitolul II
ANALIZA JURIDICO-PENALĂ A INFRACȚIUNII DE CORUPERE PASIVĂ
§ 1. Obiectul infracțiunii
Analiza obiectului infracțiunii este unul dintre punctele-cheie în examinarea juridico-penală a oricărei componențe de infracțiune.
Obiectul juridic al componenței de infracțiuni îl constituie relațiile sociale care se formează, se dezvoltă și se desfășoară în jurul și datorită unor valori, care, prin aptitudinea și rolul pe care-l au constituie valori sociale.
Obiectul juridic special al coruperii pasive îl formează relațiile sociale cu privire la buna desfășuarea a activității de servicu în sfera publică, care presupune respectarea de către persoanele cu funcție de răpundere a obligației de a pretinde, accepta sau primi remunerația în strictă conformitate cu legea.
Toate relațiile pe care le apără legea penală și sunt încălcate ca rezultat al săvârșirii infracțiunii, în teoria și practica dreptului penal constituie obiectul infracțiunii. Legea penală nu prevede nici o infracțiune prin lipsa obiectului de atentare.
În teoria dreptului penal este elaborată o clasificare ierarhizată a obiectelor infracțiunii, după cum urmează: obiect general, obiect generic (de grup), obiect nemijlocit (de bază și secundar) și obiect material.
Obiectul general al infracțiunii îl constituie valoarea socială și relațiile sociale privitoare la aceasta, apărate de legea penală prin incriminarea faptelor care aduc atingere ori le pun în pericol. Anume obiectul general ne dă posibilitate de a determina conținutul social-politic al dreptului penal, să stabilim caracterul faptelor săvîrșite și, în unele cazuri, să deosebim infracțiunile de alte încălcări de lege.
Obiectul general al acestei infracțiuni îl constituie ansamblul de relații sociale, proclamate și apărate de legea penală în vigoare a căror existență și desfășurarea sînt condiționate de ocrotirea ordinii de drept a Republicii Moldova.
Deoarece orice faptă prejudiciabilă, prevăzută de legea penală, întotdeauna cauzează o anumită daună valorilor sociale, obiectul general este unic pentru toate infracțiunile.
Principalele valori ocrotite de legea penală, sunt enumerate în art.2 alin.(1) CP al RM : persoana, drepturile și libertățile persoanei, proprietatea, mediul înconjurător, orânduirea constituțională, suveranitatea, independența și integritatea teritorială a Republicii Moldova, pacea și securitatea omenirii, precum și întreaga ordine de drept. Acestea reprezintă obiectul general de atentare al tuturor infracțiunilor prevăzute de Codul penal, inclusiv al coruperii pasive.
Obiectul generic al infracțiunii date, îl alcătuiește totalitatea de relații sociale cu privire la activitatea normală a organelor administrației publice, precum și a întreprinderilor, instituțiilor și organizațiilor de stat, este criteriul pe care s-a bazat legiuitorul în procesul sistematizării infracțiunilor în capitole, ținînd să grupeze toate relațiile sociale omogene ce țin de ocrotirea uneia și aceleiași valori.
Specificul acestei infracțiuni constă în comiterea ei în sfera de conducere, administrare a activității organizațiilor de stat, ale administrației publice locale, instituțiilor de stat sau municipale care nu sînt organizații comerciale, obștești sau alte organizații nestatale.
Obiectul nemijlocit reprezintă acea relație socială sau grupul de relații sociale, asupra cărora a fost îndreptată fapta concretă, este o valoare socială ocrotită în special de fiecare normă penală.
Obiectul nemijlocit al componenței de infracțiune este format din relațiile sociale asupra cărora se atentează în cazul comiterii unor acțiuni infracționale, este distinct pentru fiecare infracțiune luată în parte, determinîndu-i astfel specificul și individualizînd-o.
Obiectul nemijlocit de bază al infracțiunii de corupere pasivă îl formează totalitatea relațiilor sociale care condiționează ocrotirea funcționării normale, reglementată prin legislația în vigoare, a unei anumite sfere (structuri) a aparatului administrativ sau a aparatului de stat, stabilim în calitate a acestuia relațiile sociale care asigură buna desfășurare a activității de serviciu, care presupune îndeplinirea de către persoana cu funcție de răspundere a îndatoririlor de serviciu, în strictă concordanță cu litera legii, normele statutare și principiile moralei, deasemenea emană relațiile sociale legate de cinstea, corectitudinea și devotamentul persoanelor cu funcție de răspundere.
Obiectul nemijlocit secundar îl constituie ansamblul de relații sociale care condiționează ocrotirea proprietății persoanelor fizice și juridice, alte drepturi constituționale ale cetățenilor sau alte interese ale persoanei, societății sau statului.
O părere cu privire la existența obiectului nemijlocit suplimentar la infracțiunea de corupere pasivă o evidențiază autorii Brînză S., Ulianovschi X., Stati V. etc. care consideră că acesta este format din totalitatea relațiilor sociale cu privire la libertatea morală a persoanei, dacă remunerarea ilegală este obținută prin extorcare.
În asemenea cazuri, de fapt, nu este prevăzută dorința proprie de a da bani, titluri de valoare, alte bunuri sau avantaje patrimoniale, de a acorda servicii ori privilegii, ele sînt oferite cu forța și în detrimentul intereselor materiale ale celui care transmite recompensa ilegală; în cazul de față, drepturile apărate de lege sînt încălcate.
În literatura de specialitate există o serie de idei cu privire la problema existenței sau inexistenței unui obiect material la infracțiunea de corupere pasivă, prin noțiunea dată se înțelege „ lucrul asupra căruia se îndreaptă acțiunea prevăzută de legea penală, operînd fizic asupra acestuia, expunîndu-l unui pericol sau vătămîndu-l ”.
Conform părerii profesorului Borodac A. dacă infracțiunea de corupere pasivă posedă unul sau mai multe obiecte nemijlocite suplimentare, ea poate avea obiecte materiale — corpul fizic al persoanei, bani sau alte bunuri materiale, diferite documente.
Unii autori cum ar fi Pascu I., Lazăr V., Nistoreanu G., Boroi A. sînt de părerea că există obiect material la coruperea pasivă doar în ipoteza primirii de bani sau alte foloase, în acest caz va exista obiect material dacă actul pentru a cărei îndeplinire făptuitorul a primit șpaga, privește un lucru. Dar referitor la opiniea dată autorii Dobrinoiu V. și Conea N. consideră că acest punct de vedere nu pare a fi întemeiat, deoarece nu actele făcute de corupt în favoarea corupătorului sînt acțiunile tipice ale coruperii pasive — pentru a se putea afirma că bunurile asupra cărora poartă materialitatea lor constituie obiectul material al infracțiunii, ci faptele: pretindere, primire, acceptare sau nerespingerea promisiunii. Ori numai dacă acestea ar purta asupra unui bun, operînd fizic asupra lui, expunîndu-l unui pericol sau vătămîndu-l, bunul respectiv ar putea prezenta obiectul material al infracțiunii de corupere pasivă.
În opiniile analizate anterior reiese că infracțiunea de corupere pasivă nu are obiect material, dar în ceea ce privește obiectul material al acestei infracțiuni, precum și a celorlalte infracțiuni de corupție, ne alăturăm la opiniile care predomină în literatura juridică de drept penal și anume că aceste infracțiuni sînt lipsite de obiect material..
Într-adevăr, acțiunile incriminate de art. 324 CP al RM nu se îndreaptă în nici un fel asupra sumelor de bani, celorlalte foloase primite, pretinse sau acceptate, în sensul că nu se operează fizic asupra lor, nu le periclitează și nu le vatămă, cu atît mai mult, în cazul infracțiunilor care au obiect material, punerea în pericol a relațiilor sociale ocrotite prin incriminare are loc, de regulă, tocmai prin periclitarea, în orice mod, ori prin vătămarea obiectului material. Sumele de bani, ori foloasele respective nu constituie decît lucruri dobîndite prin săvîrșirea infracțiunii de corupere pasivă sau lucruri care au fost date pentru determinarea comiterii ei.
Deasemenea vom menționa faptul că ofertele, banii, titlurile de valoare, alte bunuri sau avantaje patrimoniale nu constituie obiectul material al infracțiunii de corupere pasivă, ci modalitatea de înfăptuire a acesteia.
Autorul Kviținia A.K. este de părerea că obiectul material al infracțiunii este un element al relațiilor sociale, iar obiectul remunerării ilegale se află în afara lor, el constînd în ceea ce se transmite persoanei cu funcție de răspundere în calitate de o astfel de remunerare (bani, obiecte de preț etc.).
În temeiul acestei opinii se ajunge la concluzia că remunerarea ilegală este un mijloc de comitere a infracțiunii de corupere pasivă.
Conform art. 324 CP al RM., obiectele coruperii sînt ofertele, banii, titlurile de valoare, alte bunuri sau avantaje patrimoniale, servicii, privilegii sau avantaje.
Toate valorile materiale, inclusiv banii, care sînt obiecte materiale ale infracțiunii, urmează a fi confiscate în beneficiul statului. În cazul în care obiectele, valorile date drept șpagă sau prestările de servicii au fost utilizate, se confiscă de la condamnat în beneficiul statului echivalentul acestora în bani. Sumele primite de un funcționar pentru îndeplinirea unor acte privitoare la îndatoririle sale de serviciu constituie, în totalitate, obiectul coruperii și sînt supuse, în întregime, confiscării.
Practica judiciară română evidențiază împrejurarea în care inculpatul ar fi cheltuit unele din sumele primite ca mită pentru nevoile unității nu-1 exonerează de la plata lor, deoarece existența infracțiunii nefiind condiționată de destinația banilor sau foloaselor ce au constituit obiectul coruperii, acestea trebuie confiscate în totalitate. Dacă inculpatul a săvîrșit infracțiunea de corupere pasivă prin pretinderea unei sume, pe care cel căruia i-a cerut-o, i-a promis că i-o va da – ceea ce, însă, ulterior nu a mai făcut – inculpatul nu poate fi obligat la plata acelei sume.
Valoarea minimă a obiectelor de corupere, pentru care survine răspunderea penală, trebuie să depășească o unitate convențională de amendă.
În legislația penală a Republicii Moldova lipsesc careva indicații cu privire la mărimea mitei, care ar putea duce la cazuri de condamnare pentru corupere pasivă, cînd în calitate de obiecte predestinate pentru cadouri ar putea servi cutii de bomboane, sticle de băuturi alcoolice, produse de parfumerie etc.
În legătură cu aceasta, apare întrebarea referitoare la delimitarea „cadoului simplu” și mită. Considerăm că în cazul respectiv ar fi rațional să se facă trimitere și la alte norme ale CP al RM, în special la normele care reglementează sustragerile din avutul proprietarului. Spre exemplu, pentru tragerea la răspunderea penală a persoanelor în baza art. 186 CP al RM, este necesar ca valoarea bunurilor sustrase, evaluată în bani să depășească suma de o cinci sute lei, la momentul săvîrșirii infracțiunii. Considerăm că stabilirea unei astfel de sume ar putea constitui frontiera ce delimitează cadoul – de mită.
La soluționarea problemei referitoare la răspunderea persoanelor vinovate de corupere urmează a acorda deosebită atenție motivelor de care s-a condus corupătorul, precum și obiectul predestinat mitei.
Cadoul obișnuit care nu poate provoca consecințe de ordin penal nici pentru persoana cu funcție de răspundere, nici pentru persoana care l-a înmînat, se deosebește de șpagă prin faptul că indiferent de mărimea remunerării ilegale a persoanei cu funcție de răspundere, pentru îndeplinirea de către el a atributelor de serviciu, fapta urmează a fi calificată ca corupere dacă:
a) remunerarea i s-a transmis persoanei cu funcție de răspundere pentru comiterea de către ea a unor acțiuni (inacțiuni) ilegale;
b) remunerarea a fost condiționată de comportamentul persoanei cu funcție de răspundere;
c) a avut loc extorcarea remunerării de către cel corupt.
§ 2. Latura obiectivă a infracțiunii
Latura obiectivă a infracțiunii de corupere pasivă se realizează prin fapta persoanei cu funcție de răspundere care pretinde ori primește oferte, bani, titluri de valoare, alte bunuri sau avantaje patrimoniale, fie acceptă servicii, privilegii sau avantaje, ce nu i se cuvin, pentru a îndeplini sau nu ori pentru a întîrzia sau grăbi îndeplinirea unei acțiuni ce ține de obligațiile ei de serviciu, ori pentru a îndeplini o acțiune contrar acestor obligații, precum și pentru a obține de la autorități distincții, funcții, piețe de desfacere sau o oarecare decizie favorabilă, în scopurile indicate în dispoziția art. 324 din CP al RM.
Deasemenea putem spune că latura obiectivă a infracțiunii de corupere pasivă constă în fapta prejudiciabilă exprimată în acțiunea de pretindere, acceptare sau primire, personal sau prin mijlocitor, de bunuri, servicii, privelegii sau avantaje sub orice formă, ce nu i se cuvin persoanei publice sau persoanei publice străine , pentru aceasta sau pentru o altă persoană, ori de acceptare a ofertei ori promisiunii de asemenea foloase.
Astfel, cele patru modalități normative cu caracter alternativ ale acțiunii prejudiciabile specificate la alin. (1) art.324 CP al RM sunt :
Pretinderea de bunuri, servicii, privelegii sau avantaje sub orice formă, ce nu i se cuvin persoanei publice sau persoanei publice străine;
Acceptarea de bunuri, servicii, privelegii sau avantaje sub orice formă, ce nu i se cuvin persoanei publice sau persoanei publice straine;
Primirea de bunuri, servicii, privelegii sau avantaje sub orice formă, ce nu i se cuvin persoanei publice sau persoanei publice străine;
Acceptarea ofertei ori prmisiunii de bunuri, servicii, privelegii sau avantaje sub orice formă, ce nu i se cuvin persoanei publice sau persoanei publice străine.
Din definiția dată mai sus, observăm că actul infracțional se realizează prin următoarele trei modalități alternative:
Prima modalitate normativă constă în fapta persoanei cu funcție de răspundere de a pretinde oferte, bani, titluri de valoare, alte bunuri sau avantaje patrimoniale. .
Modalitatea de pretindere presupune cererea stăruitoare (insistentă) sau formularea unei pretenții vizând bunuri, servicii, privelegii sau avantaje sub orice formă, ce nu i se cuvin persoanei publice sau persoanei publice străine. Pretinderea nu implică neapărat satisfacerea pretenției formulate de făptuitor.
În cazul pretinderii, inițiativa întotdeauna aparține făptuitorului. Pretinderea poate fi exteriorizată prin cuvinte, comportamentul sau gesturile persoanei cu funcție de răspundere, telefon, scrisori sau orice alt mijloc de comunicare. Nu este necesar ca cererea să fie astfel formulată încât să poată fi înțeleasă de oricine. Este suficient ca, în raport cu împrejurările concrete ea să fie inteligibilă pentru cel căruia i se adresează.
În literatura de specialitate și practica judiciară privitor la săvîrșirea coruperii pasive în modalitatea pretinderii de oferte, bani, bunuri s-a arătat că pentru existența infracțiunii important este ca cel solicitat, adică corupătorul să ia cunoștință de conținutul pretenției, fie chiar că a fost într-o formă ocolitoare, abuzivă.
Atunci când pretinderea se face printr-o scrisoare sau mesaj, pretinderea se consideră consumată în momentul în care destinatarul ia cunoștință de conținutul cererii și înțelege conținutul acesteia, deoarece anterior acestui moment ne aflăm în prezența unei acțiuni care încă nu s-a exteriorizat în raport cu o altă persoană. La momentul expedierii scrisorii sau mesajului, care conține pretinderea, vom fi în prezența tentativei la infracțiunea specificată la alin.1 art. 324 CP al RM, aceasta nefiind însă consumată.
În cazul în care persoana cu funcție de răspundere nu a dorit să pretindă, dar cele spuse de el au fost interpretate ca o pretenție care a fost satisfăcută, la fel va exista corupere pasivă. Dar nu în modalitate de “pretindere”, ci în modalitatea de “primire”.
La pretindere, inițiativa întotdeauna aparține persoanei cu funcție de răspundere, infracțiunea fiind considerată drept consumată, indiferent de faptul dacă s-a realizat independent primirea sau acceptarea.
Indiferent dacă este expresă sau aluzivă, pretinderea remunerației ilicite trebuie să fie univocă, manifestând intenția persoanei publice sau a persoanei publice stăine de a condiționa de ea conduita legată de obligațiiile sale de serviciu. Destinatarului pretenției, formulate de către persoana publică sau persoana publică străină coruptă, nu i se cere să înțeleagă semnificașia penală a faptei. Totuși, el trebuie să înțeleagă că tocmai pretinderea remunerației ilicite condiționează angajarea persoanei publice sau a persoanei publice străine să adopte conduita legată de obligațiile de serviciu ale unei astfel de persoane.
A doua modalitate de realizare a elementului material al infracțiunii de corupere pasivă. constituie acceptarea de servicii, privilegii sau avantaje, care nu i se cuvin.
Acceptarea înseamnă consimțirea dării și aprobarea oferirii, de corupător de bunuri, servicii, privelegii sau avantaje sub orice formă, ce nu i se cuvin persoanei publice sau persoanei publice străine.
În această modalitate de săvârșire a elementului material al laturii obiective, inițiativa aparține corupătorului ori interpusului acestuia, persoana cu funcție de răspundere acceptând promisiunea de bani sau alte foloase necuvenite, important pentru existența infracțiunii date este că coruptul nu trebuie să-și manifeste dezacordul, să nu refuze, să nu respingă propunerea sau promisiunea, adică oferta de corupere.
Acceptarea poate fi expresă sau tacită.
În ipoteza din urmă acceptarea rezultă din anumite manifestări care relevă neîndoielnic acordul persoanei publice sau a persoanei publice de a primi remunerația ilicită. Acceptarea poate presupune și nerespingerea remunerației ilicite.
Prin acceptare expresă putem înțelege acele acțiuni ale persoanei cu funcție de răspundere din care rezultă nemijlocit primirea de avantaje sau servicii.
În cazul acceptării tacite, acceptarea rezultă din comportamentul persoanei cu funcție de răspundere, și nu este demascată. Este necesar ca pretinderea și primirea să aibă ca obiect oferte, bani, titluri de valoare, alte bunuri sau avantaje patrimoniale, iar acceptarea să aibă ca obiect servicii, privilegii sau avantaje.
Trebuie de specificat faptul că serviciile, privilegiile sau avantajele acceptate urmează să nu fie legal datorate. La calificare nu contează când au fost primiți sau acceptați banii, hârtiile de valoare, alte bunuri patrimoniale, serviciile, privilegiile, alte avantaje, până la executarea actului dorit de corupător sau după înfăptuirea lui.
Pentru a se stabili competența unei persoane cu funcție de răspundere, fie ea de ordin material, personal sau teritorial, este necesar de a face trimitere la actele normative în temeiul cărora persoana cu funcție de răspundere își desfășoară activitatea. Dacă actul se include în cadrul atribuțiilor sale determinate legal, se va putea afirma că este cu privire la îndatoririle de serviciu ale persoanelor cu funcție de răspundere. Chiar și îndeplinirea unei sarcini temporare poate face ca actele, executate întru aducerea la îndeplinire a acestor obiective, să fie considerate ca fiind privitoare la îndatoririle de serviciu.
Totodată, însărcinarea temporară urmează a fi delegată în modul corespunzător, adică conform procedurii stabilite prin lege sau unui act normative subordonat ei.
Dacă în momentul pretinderii bunurile ce nu i se cuvin, făptuitorul nu avea potrivit atribuțiilor de serviciu posibilitatea, și competența de a îndeplini promisiunea făcută, dar a lăsat să se creadă că are o asemenea posibilitate, fapta nu putea fi calificată drept coruperea pasivă, ci în funcție de caz, ca escrocherie (art. 190 din CP al RM) sau trafic de influență (art. 326 din CP al RM).
Prin urmare, actul privitor la îndatoririle de serviciu trebuie să fie:
legitim;
determinat în esență, deoarece individualizarea lui este un mijloc de delimitare a coruperii pasive de alte infracțiuni adiacente;
virtual, adică să existe posibilitatea realizării lui efective, nefiind nevoie pentru consumarea infracțiunii ca el să fie îndeplinit.
Actul contrar îndatoririlor de serviciu, în sensul art. 324 din CP al RM, este un act care, la fel ca și actul privitor la îndatoririle de serviciu, intră în competența persoanei cu funcție de răspundere, făcând parte din sfera îndatoririlor sale. Spre deosebire de primul, el se săvârșește printr-o încălcare a dispozițiilor legale sau printr-o falsă constatare ori apreciere a unei situații de drept. Toate acestea fac ca actul să devină contrar îndatoririlor de serviciu ale persoanei cu funcție de răspundere. Actul contrar îndatoririlor de serviciu, trebuie să aibă aceleași caracteristici ca actul privitor la îndatoririle de serviciu, adică să fie determinat și virtual.
În doctrina penală română întîlnim o a patra modalitate normativă de realizare a infracțiunii respective și constă în fapta funcționarului de a nu respinge promisiunea de bani sau alte foloase care nu i se cuvin.
Prin noțiunea „ nu a o respinge ”, se înțelege conduita persoanei care nu dă la o parte, nu refuză, nu-și manifestă dezacordul față de promisiunea corupătorului. Nerespingerea unei promisiuni nu poate fi nici ea concepută fără actul corelativ al formulării unei promisiuni de către o altă persoană.
În opinia autorilor Dobrinoiu V. și Conea N., nerespingerea promisiunii de mită nu este decît o acceptare tacită, dar ea a fost incriminată separat, consideră ei, pentru a se stabili clar obligația funcționarului de a respinge o asemenea promisiune și a-l sili să iasă din apatie față de solicitările exterioare, asociindu-l astfel la opera de prevenire a infracțiunilor și de apărare a onoarei și prestigiului funcției pe care o ocupă.
Nerespingerea promisiunii de bani sau alte foloase ce nu i se cuvin, înseamnă de fapt o acceptare în mod tacit. Legiuitorul ar fi putut să nu mai prevadă în plus această modalitate, ea existînd implicit prin incriminarea acceptării, dar s-a dorit încă o dată să se impună funcționarilor obligația de a respinge o asemenea promisiune de corupere.
A treia modalitate normativă de realizare a infracțiunii de corupere pasive constă în primirea de oferte, bani, titluri de valoare, alte bunuri sau avantaje patrimoniale.
Modalitatea respectivă presupune acțiunea persoanei cu funcție de răspundere de a lua în posesie sau în stăpînire, a prelua un obiect care i se înmînează, se donează ori înseamnă a încasa sume de bani care nu i se cuvine.
Trebuie să menționăm faptul că primirea întotdeauna implică darea corelativă, astfel inițiativa aparține nu coruptului, ci corupătorului. Acțiunea de primire trebuie să fie voluntară și spontană.
Spontaneitatea presupune o relativă concomitență între acceptarea propunerii și primirii sau, cu alte cuvinte, inexistența între aceste două momente a unui interval de timp, care să permită acceptării să devină ea insăși relevantă juridic.
În cazul coruperii pasive, prin modalitatea pe care o exprimăm, acceptarea și primirea nu se pot produce decât concomitent, deoarece, dacă ar fi avut loc acceptarea unei promisiuni de bani, infracțiunea de corupere pasivă s-ar fi consumat din momentul acceptării. Din acest motiv, primirea este spontană.
Primirea se poate realiza în mod direct între corupt și corupător, dar și indirect, prin intermediar sau prin alte mijloace (poștă, tren sau depunerea unei sume de bani la o bancă în contul făptuitorului, adică a persoanei cu funcție de răspundere etc.).
În cazul în care banii, titlurile de valoare, alte bunuri sau avantaje au ajuns la persoana cu funcție de răspundere prin poștă sau o altă cale asemănătoare, destinatarul, pentru a exclude ideea primirii, trebuie să-și exprime cât mai neîntârziat refuzul de a le primi; el nu este obligat să le trimită expeditorului, și dacă nu o face, trebuie să denunțe acest fapt autorităților. În cazul când banii sau alte bunuri sunt înmânate unui membru al familiei persoanei cu funcție de răspundere, fapta de primire se consideră consumată din momentul când persoana cu funcție de răspundere, aflând despre înmânarea banilor sau altor bunuri și fiind conștientă că acestea îi sunt destinate pentru efectuarea unui act ce ține de obligațiile ei de serviciu, decide să le păstreze.
Pe cale de consecință, primirea nu urmează a fi limitată la preluarea manuală personal de către persoana publică sau persoana publică străină a remunerației ilicite care îi este oferită. Primirea poate fi relizată chiar și prin lăsarea unei asemenea remunerații în locul indicat de către persoana coruptă ( astfel încât aceasta să o poată prelua oricând, să poată dispune de ea) ori prin remiterea acesteia unui terț față de care persoana coruptă avea o obligație ce se face astfel stinsă.
Pentru întregirea elementului material al laturii obiective a infracțiunii de corupere pasivă sînt necesare patru cerințe esențiale:
Prima cerință constă în aceea că pretinderea și primirea să aibă ca obiect oferte, bani, titluri de valoare, alte bunuri sau avantaje patrimoniale, iar acceptarea să aibă ca obiect servicii, privilegii sau avantaje, după cum derivă din norma de incriminare a art. 324 CP al R.M.
În practica judiciară s-a constatat că, prin obiecte predestinate coruperii sub orice formă se înțeleg banii, hîrtiile de valoare, valorile materiale, precum și alte foloase de ordin patrimonial (de exemplu: transmiterea valorilor materiale, folosirea gratuită a unei locuințe sau a altor valori materiale etc.), cît și de ordin nepatrimonial (de exemplu: acordarea unui titlu sau a unui grad, a unei distincții onorifice sau o avansare în funcție etc.). În toate cazurile obiectul infracțiunii de corupere pasivă este necesar de a fi evaluat în bani, în conformitate cu prevederile sau tarifele în vigoare, iar în lipsa lor evaluarea se realizează de către specialiști sau experți și se fixează în rapoartele de constatare corespunzătoare.
În literatura de specialitate există diverse discuții cu privire la valoarea bunului primit și influența pe care această valoare o are asupra existenței sau inexistenței infracțiunii de corupere pasivă.
Autorul român Dobrinoiu V. remarcă faptul că dacă o persoană cu funcție de răspundere primește un dar de mică importanță, pentru a efectua un act în conformitate cu îndatoririle serviciului său, nu se poate spune că există corupere, iar dacă aceasta primește un dar mai important pentru a îndeplini un act contrar îndatoririlor sale, atunci infracțiunea este perfectă.
Într-o altă părere se consideră că micile ,,atenții”, cadouri cu ocazia zilei de naștere sau onomastice nu pot fi considerate drept șpagă. Dar și în acest caz, instanța de judecată va trebui să stabilească valoarea acestor cadouri.
Trebuie de menționat că aprecierea valorii cadourilor trebuie făcută în raport direct și explicit cu actul îndeplinit de către persoana cu funcție de răspundere, deoarece oricare ar fi valoarea darurilor, dacă aceasta constituie un contraechivalent al conduitei făptuitorului, infracțiunea de corupere pasivă se realizează.
Cea de a doua cerință presupune ca ofertele, banii, titlurile de valoare, bunurile sau avantajele patrimoniale, acceptarea de servicii, privilegii sau avantaje să nu i se cuvină persoanei cu funcție de răspundere.
Prin sintagma ,,nu i se cuvin” legiuitorul evidențiază, în primul rând, caracterul gratuit de efectuare a actelor funcționale de către persoana cu funcție de răspundere; fapt care se întemeiază și pe interdicțiile stipulate pentru funcționari în Legile Republicii Moldova privind combaterea corupției și protecționismului din 27.07.1996 (art. 8) și a serviciului public din 04.05.1995 (art. 3). În al doilea rînd, ,,nu i se cuvin” înseamnă că banii și celelalte foloase să nu fie datorați în mod legal persoanei cu funcție de răspundere sau unității unde aceasta își îndeplinește îndatoririle de serviciu. În al treilea rînd, la ,,nu i se cuvin” se referă și ceea ce se primește peste valoarea legal datorată persoanei cu funcție de răspundere.
În ipoteza celor consemnate, autorul Dobrinoiu V. menționează că banii sau foloasele sunt necuvenite nu numai atunci cînd pentru îndeplinirea unui act gratuit se pretinde sau se primește o retribuție, ci și atunci cînd se primește ceva peste ceea ce legalmente este datorat sau se acceptă o promisiune care depășește ceea ce se datorează.
Cea de a treia cerință prevede că ofertele, banii, titlurile de valoare, bunurile sau avantajele patrimoniale, acceptarea de servicii, privilegii sau avantaje se primesc ori se acceptă de către persoana cu funcție de răspundere pentru a îndeplini sau nu ori pentru a întîrzia sau grăbi îndeplinirea unei acțiuni ce ține de obligațiile ei de serviciu, ori pentru a îndeplini o acțiune contrar acestor obligații.
Prin urmare, acțiunea sau inacțiunea care constituie elementul material al infracțiunii de corupere pasivă privește, fie efectuarea unui act licit (cînd se vorbește despre îndeplinirea unei acțiuni privitoare la îndatoririle de serviciu ale făptuitorului), fie efectuarea unor acte ilicite (cînd se are în vedere neîndeplinirea ori întîrzierea sau grăbirea îndeplinirii unei acțiuni privitoare la îndatoririle de serviciu, sau îndeplinirea unei acțiuni contrar îndatoririlor de serviciu).
Din textul normei reiese că acțiunea persoanei cu funcție de răspundere se efectuează în interesele celui care dă șpagă, adică în interesul corupătorului. Prin interes al corupătorului se are în vedere preocuparea lui de a obține un avantaj, o decizie profitabilă, o favoare, de a soluționa o problemă, o chestiune, atît pentru propria persoană, cît și în folosul rudelor, unor prieteni sau altor persoane apropiate.
Ultima, a patra cerință constă în faptul că acțiunea sau inacțiunea pentru a cărei îndeplinire sau neîndeplinire ori întîrziere sau grăbire s-au dat bani sau alte foloase să facă parte din sfera obligațiilor de serviciu ale persoanei cu funcție de răspundere, în caz contrar componența de infracțiune lipsește. Deci, pentru existența componenței de infracțiune de corupere pasivă, acțiunea sau inacțiunea persoanei cu funcție de răspundere trebuie să facă parte din sfera obligațiilor sale de serviciu, în dependență de funcția exercitată.
Referitor la cerința respectivă, autorul român Dobrinoiu V. subliniază faptul că actul la care se referă corupția trebuie să fie de competența persoanei cu funcție de răspundere, trebuie să intre în atribuțiile funcției sale, pentru că numai în acest caz se poate observa o daună efectivă sau potențială în activitatea administrației publice.
Din cele expuse mai sus putem spune că infracțiunea analizată este o infracțiune formală și se consideră consumată din momentul pretinderii sau primirii cel puțin a unei părți din ofertele, banii, titlurile de valoare, alte bunuri sau avantaje patrimoniale sau acceptării serviciilor, privilegiilor sau avantajelor, indiferent de faptul dacă a fost sau nu executat actul privitor la îndeplinirea obligațiilor de serviciu ale persoanei cu funcție de răspundere.
§3. Latura subiectivă a infracțiunii
Latura subiectivă a infracțiunii, constă în voința persoanei cu funcție de răspundere de a efectua una din activitățile specifice ale laturii obiective, pentru a îndeplini sau nu ori pentru a întîrzia sau grăbi îndeplinirea unei acțiuni ce ține de obligațiile sale de serviciu, pentru a efectua o acțiune contrar acestor obligații, fiind conștient că prin aceasta creează o stare de pericol pentru bunul mers al activității organizațiilor de stat, deasemenea putem spune că este un element al componenței de infracțiune, constă în totalitatea condițiilor cerute de lege cu privire la atitudinea psihică a făptuitorului — sub raportul conștiinței și voinței sale – față de materialitatea faptei săvîrșite (acțiune sau inacțiune, rezultat, raport de cauzalitate), pentru ca această faptă să constituie o infracțiune.
Scopul infracțiunii de corupere pasivă este unul special, adoptând oricare din următoarele patru forme :
Scopul îndeplinirii – în interesul corupătorului sau al persoanelor pe care le reprezintă – de către persoana publică sau persoana publică străină a unei acțiuni în exercitarea funcției sau contrar funcției în cauză; se înțelege comportamentul activ al persoanei cu funcție de răspundere, prin care se realizează cele promise corupătorului în schimbul unei sume de bani sau altor foloase (de exemplu, un inspector-șef de personal a pretins și primit foloase materiale pentru a întocmi actele preliminare în vederea încadrării în muncă a unor persoane).
Scopul neîndeplinirii – în interesul corupătorului sau al persoanelor pe care le reprezintă – de către persoana publică sau persoana publică străină a unei acțiuni în exercitarea funcției sau contrar funcției în cauză; se are în vedere rămînerea persoanei cu funcție de răspundere în pasivitate, în sensul de a se abține sau, a omite să acționeze atunci cînd există o îndatorire legală de a face ceva, de a interveni, de a întreprinde anumite măsuri sau precauțiuni pentru a preîntîmpina, opri sau, după caz, a înlătura anumite consecințe negative (de exemplu: un ofițer de urmărire penală a primit bani pentru a nu întocmi actele necesare referitoare la identificarea autorilor unui furt).
Scopul întîrzierii îndeplinirii – în interesul corupătorului sau al persoanelor pe care le reprezintă – de către persoana publică sau persoana publică străină a unei acțiuni în exercitarea funcției sau contrar funcției în cauză; se presupune o amînare a ei în timp atunci cînd legea prevede anumite termene ori condiții de executare; termenele de îndeplinire a unei sau a altei acțiuni pot reieși și din specificul funcției sau caracterul atribuțiilor de serviciu, uneori din împrejurări existente (de exemplu, un ofițer de urmărire penală însărcinat cu executarea unui mandat de arestare a primit daruri de la cel urmărit, în scopul de a nu executa imediat mandatul, ci după o perioadă de timp).
Scopul grăbirii îndeplinirii – în interesul corupătorului sau al persoanelor pe care le reprezintă – de către persoana publică sau persoana publică străină a unei acțiuni în exercitarea funcției sau contrar funcției în cauză; se înțelege o urgentare a ei, realizarea acesteia în limitele minime de timp, în termeni mai restrînși decît se prevede, contrar cadrului normativ. Încadrarea juridică corectă a acțiunii persoanei cu funcție de răspundere în sensul grăbirii se face în baza întregului cadru legal privind obligațiile acestuia, statutului juridic al organizației în care își exercită obligațiile și bineînțeles, luînd în considerație împrejurările existente într-un caz concret (spre exemplu, ministrul afacerilor interne a primit daruri de la un șef de secție pentru ca să-i acorde gradul special înainte de termenul stabilit de cadrul normativ).
Făptuitorul săvârșind cu voință acțiunea sau inacțiunea care constituie elementul material al infracțiunii știia și își dădea seama că în acel moment banii, bunurile, foloasele pe care le pretinde, le primește sau le acceptă nu i se cuvin, și cu toate acestea dorește să le primească sau să le accepte, și că șpaga are drept scop fie îndeplinirea sau neîndeplinirea ori întîrzierea sau grăbirea îndeplinirii actului privitor la obligațiile sale de serviciu, fie efectuarea unui act contrar acestor atribuții; acționînd astfel, cu conștiința că primește o retribuție necuvenită, în legătură cu efectuarea unui act de serviciu, făptuitorul are, implicit reprezentarea pericolului creat pentru activitatea organizațiilor de stat și care presupune prestarea serviciului de către persoana cu funcție de răspundere în condiții de legalitate.
Astfel din cele expuse mai sus putem afirma că forma de vinovăție cu care se săvîrșește infracțiunea de corupere pasivă este numai intenție directă. Persoana cu funcție de răspundere conștientizează și dorește să primească ilicit de la o altă persoană, pentru acțiuni sau inacțiuni din sfera obligațiilor sale de serviciu, un avantaj patrimonial, un bun, sau un privilegiu, dar totuși în același timp, făptuitorul are reprezentarea stării de pericol care se produce pentru buna desfășurare a activității de serviciu, urmare pe care o dorește.
Vom menționa, că în cazul intenției, atitudinea psihică a subiectului față de rezultatul prevăzut ține de factorul intelectiv al acestuia. Fără îndoială, în procesele psihice ce preced săvîrșirea infracțiunii are loc nu numai un act de cunoaștere, ci și unul de voință, dar acesta din urmă este legat, în mod exclusiv, de activitatea fizică, materială a subiectului.
Intenția persoanei care primește mita cuprinde și faptul că persoana care a dat mita respectivă înțelege că în asemenea mod își satisface cerințele legate de corupere.
Prin urmare dacă persoana primește de la corupător bani și alte valori, chipurile pentru a le transmite persoanei cu funcție de răspundere, dar nu are intenția de a proceda astfel, însușindu-și-le, fapta conține componența infracțiunii de înșelăciune sau abuz de încredere (escrocherie).
Intenția specifică coruperii pasive este calificată prin scop. Cerința săvîrșirii faptei cu intenție directă, în toate modalitățile de comitere a infracțiunii, rezultă din scopul special pe care îl urmărește făptuitorul: să îndeplinească sau nu ori să întîrzie sau să grăbească îndeplinirea unui act privitor la obligațiunile sale de serviciu, ori să îndeplinească o acțiune contrar acestor obligații. Pentru existența infracțiunii este foarte important faptul ca, în momentul săvîrșirii acțiunii sau inacțiunii incriminate, făptuitorul să fi urmărit acest scop. Dacă fapta s-a comis în alte scopuri, atunci nu există infracțiunea de corupere pasivă. Practica este constantă în acest sens. Deci, dacă persoana cu funcție de răspundere primește bani sau alte foloase, dar nu în scopul de a îndeplini sau nu ori de a întîrzia sau de a grăbi îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu, fapta nu constituie infracțiunea de corupere pasivă.
În legătură cu aceasta putem preciza, că săvîrșirea de către o persoană cu funcție de răspundere a unei acțiuni sau inacțiuni va constitui un scop numai pentru corupător, nu și pentru cel corupt. În raport cu acestea fapta persoanei cu funcție de răspundere reprezintă contraprestația pentru ofertele, banii sau folosul primit.
Termenul ,,scop” urmează sa fie interpretat, în accepțiunea sa strictă, de finalitate ce se situează în afara infracțiunii. Astfel , este suficient să se constate că finalitatea prevăzută în textul incriminator a fost urmărită de făptuitor, indiferent dacă s-a realizat sau nu, pentru ca să existe intenție calificată și deci să existe infracțiunea de corupere pasivă. În acest context este important de menționat faptul că legea penală nu cere ca scopul urmărit prin săvîrșirea faptei să fie efectiv realizat chiar dacă, ulterior săvîrșirii acțiunii sau inacțiunii incriminate, făptuitorul nu are conduita la care s-a angajat, deci fapta se va încadra pe deplin în prevederile art. 324 CP al RM.
În ceea ce privește fapta persoanei care a transmis foloase necuvenite, fără a avea intenția de a corupe persoana cu funcție de răspundere, urmărind alte scopuri, ce sunt în afara prevederilor art.325 și 324 CP al R.M., vom remarca că CP al Federației Ruse incriminează aceste acțiuni într-un articol aparte, și anume: în art. 307 – Provocarea mituirii.
Putem spune că din punct de vedere obiectiv, provocarea coruperii constituie încercarea de a transmite unei persoanei cu funcție de răspundere a oricăror valori, care sunt obiecte ale relațiilor civile. Deosebirea dintre corupere și provocarea coruperii o putem face după conținutul intenției. Asfel reieșind din conținutul intenției corupătorului, nu poate fi privită drept corupere încercarea de a-i transmite persoanei cu funcție de răspundere, fără acordul acesteia, a unor valori, îndreptate spre crearea artificială a probelor acuzatoare în corupere pasivă, deoarece subiectul are scopul de a denatura realitatea privind acțiunile și evenimentele chemate să ducă la răspunderea penală a unui nevinovat.
S-a relevat anterior că sub raportul vinovăției coruperea pasivă se săvârșește cu intenție directă, caracterizându-se prin scopul urmărit de făptuitor – obținerea unui avantaj material pentru a îndeplini, a nu îndeplini, ori a întârzia sau grăbi îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle de serviciu, sau pentru a face un act contrar acestor îndatoriri. După cele expuse ar rezulta că scopul infracțiunii menționat mai sus reprezintă, mai degrabă mobilul care-l determină pe autor să comită coruperea pasivă și dorința de a obține câștiguri fără muncă.
Semnul obligatoriu al laturii subiective a infracțiunii de corupere pasivă îl constituie motivul de cupiditate. Deci, mobilul, impulsul interior, care stă la baza săvîrșirii infracțiunii, este, de cele mai multe ori, dorința făptuitorului de a obține cîștiguri pe căi ilicite, întrucît aceasta îl determină, cel mai adesea, la luarea hotărîrii infracționale.
Infracțiunea de corupere pasivă nu subzistă atunci cînd persoana cu funcție de răspundere se află în eroare, cînd primește banii sau alte foloase pentru serviciul legal datorat cetățenilor.
§ 4. Subiectul infracțiunii
Se consideră subiecți ai infracțiunilor persoanele implicate în săvîrșirea unei infracțiuni, fie prin comiterea acesteia, fie prin suportarea consecințelor, a răului cauzat prin săvîrșirea ei.
Deci, după modul de aplicare a lor în comiterea infracțiunii, subiecții sînt de două feluri: activi și pasivi.
Subiectul activ al infracțiunii de corupere pasivă devine persoana fizică, responsabilă, care la momentul săvîrșirii infracțiunii a împlinit vîrsta de șaisprezece ani. Astfel subiectul infracțiunii respective face parte din categoria subiecților calificați, de aceea pe lîngă trăsăturile subiectului general (persoană fizică, responsabilă, vîrsta de 16 ani), el trebuie să posede o anumită calitate specială, și anume: să fie o persoană cu funcție de răspundere.
Conform prevederilor art. 123 CP al RM. prin persoană cu funcție de răspundere se înțelege persoana căreia, într-o întreprindere, instituție, organizație de stat sau a administrației publice locale ori într-o subdiviziune a lor, i se acordă, permanent sau provizoriu, prin stipularea legii, prin numire, alegere sau în virtutea unei însărcinări, anumite drepturi și obligații în vederea exercitării funcțiilor autorității publice sau acțiunilor administrative de dispoziție ori organizatorico-economice.
Conform Legii Serviciului public, persoana cu funcție de răspundere este ,,funcționarul public investit cu atribuții în vederea exercitării funcțiilor autorității publice sau acțiunilor administrative de dispoziție și organizatorico-economice.
Ambele noțiuni au același sens, cea de-a doua fiind doar forma restrînsă a celei din legea penală; observăm însă, că textele ambelor legi indică trei categorii de funcții care li se acordă persoanelor cu funcție de răspundere:
autorității publice;
activității administrative de dispoziție;
activității organizatorico-economice.
La categoria de persoane cu funcție de răspundere se referă și reprezentanții autorităților publice: funcționarii organelor de stat învestiți cu dreptul de a înainta cerințe, precum și de a lua decizii obligatorii pentru executare de către cetățeni, întreprinderi, instituții și organizații, indiferent de apartenența și subordonarea lor departamentală (deputații, conducătorii, adjuncții și membrii consiliilor raionale și locale, judecătorii, procurorii, ofițerii de urmărire penală, lucrătorii organelor de poliție, inspectorii de stat etc.)
Prin funcții de ordin organizatorico-economic se înțeleg funcții de înfăptuire a conducerii colectivelor sau a sectoarelor de muncă, a activității de producere a unor lucrători (selectarea și repartizarea cadrelor, planificarea muncii, organizarea muncii subalternilor, menținerea disciplinei de muncă etc.). Asemenea funcții îndeplinesc conducătorii și adjuncții conducătorilor întreprinderilor, instituțiilor, organizațiilor, indiferent de forma de proprietate, conducătorii subdiviziunilor structurale (șefii și adjuncții șefilor direcțiilor,secțiilor, laboratoarelor etc.), conducătorii sectoarelor de muncă (maiștrii, șefii de șantiere și de brigadă ) etc.
Prin funcții administrative de dispoziție se înțeleg împuternicirile privind dirijarea și dispunerea de patrimoniu, stabilirea ordinii de păstrare, prelucrare și comercializare a acestui patrimoniu, asigurarea controlului asupra acestor operațiuni, organizarea deservirii sociale a populației etc. Astfel de împuterniciri au șefii secțiilor și serviciilor economice de aprovizionare și financiare, șefii depozitelor, magazinelor, atelierelor etc. Prin întreprindere, instituție, organizație se înțelege orice întreprindere, instituție, organizație care desfășoară o activitate social-utilă potrivit legii și se bazează pe forma de proprietate de stat sau municipală, indiferent de forma organizatorico-juridică.
Este de observat că unele persoane cu funcție de răspundere pot fi învestite cu toate funcțiile enumerate anterior. Cum ar fi : ” șeful Direcției de logistică a Ministerului Afacerilor Interne poate acționa în calitate de reprezentant al autorității publice la menținerea ordinii publice, poate executa funcția organizatorico-economică privind organizarea serviciului subalternilor săi sau a funcției administrative de dispoziție privind dirijarea și dispunerea de patrimoniu ”.
Potrivit pct. 4 al Hotărîrii Plenului Curții Supreme de Justiție nr. 6 din 11 martie 1996 ,,Cu privire la aplicarea legislației referitoare la răspunderea penală pentru mituire” nu se consideră persoane cu funcție de răspundere lucrătorii întreprinderilor, instituțiilor și organizațiilor de stat sau de autoadministrare locală, care exercită numai funcții pur profesionale sau tehnice. Aceste persoane după caz pot fi pasibile de răspundere penală pentru fapte incriminate în art. 256 CP al RM. (Primirea unei remunerații ilicite pentru îndeplinirea lucrărilor legate de deservirea populației). În acest context putem evidenția următorul exemplu: N.F., lucrând casier de bilete la casa Gării Feroviare Chișinău, a cerut și a primit de la un pasager o remunerație pentru a-i vinde trei bilete de călătorie la trenul Chișinău – Moscova. Costul a trei bilete constituie 682 lei, casierul N.F. solicitând și primind suma de 780 lei, mărimea remunerației ilicite fiind 98 lei. Din materialele dosarului și anume ordinul de angajare la serviciu a casierului, precum și infracțiunea de serviciu cu cercul atribuțiilor potrivit funcției exercitate se confirmă calitatea de ,,personal tehnic" a casierului N.F. Casierul vînzător de bilete nu poate fi subiect activ al infracțiunii de corupere pasivă, dat fiind că nu intra în categoria persoanelor cu funcție de răspundere prevăzute în art. 324 CP al RM. Persoanele care execută careva atribuții de serviciu în întreprinderile, organizațiile și instituțiile publice, fie chiar și în baza unor instrucțiuni, regulamente sînt tratate ca lucrători, tehnicieni care prestează diferite servicii.
Dacă concomitent cu realizarea acestor funcții ei sînt învestiți și cu funcții de ordin administrativ de dispoziție sau organizatorico-economic, ei pot fi considerați persoane cu funcție de răspundere. De exemplu, medicul, pentru eliberarea ilegală a certificatului de concediu medical sau pentru participarea în calitate de membru al Consiliului de expertiză medicală a vitalității sau medico-militară; profesorii instituțiilor de învățămînt în cazul exercitării funcțiilor lor ca membri ai comisiilor de examinare sau calificare etc.
În Hotărîrea Plenului Curții Supreme de Justiție nr. 6 din 11 martie 1996 ,,Cu privire la aplicarea legislației referitoare la răspunderea penală pentru mituire” (conform modificărilor operate prin Hotărîrea Plenului C.S.J. nr. 20 din 10 iunie 1998 și nr. 38 din 20 decembrie 1999) se oferă unele interpretări ale noțiunii de ,,persoană cu funcție de răspundere”, potrivit cărora ,,subiect al infracțiunii de corupere pasivă poate fi doar persoana statuată în legea penală”.
Conform dispozițiilor legii, ca persoană cu funcție de răspundere, alături de persoanele care, permanent sau provizoriu, îndeplinesc funcții ale autorității publice sau obligațiuni de ordin administrativ de dispoziție și organizatorico- economic, sunt și persoanele care îndeplinesc aceste funcții în virtutea unei însărcinări speciale date de organe persoanelor cu funcții de răspundere.
Nu pot fi considerate persoane cu funcție de răspundere lucrătorii întreprinderilor, instituțiilor și organizațiilor, indiferent de forma de proprietate, care exercită funcții pur profesionale sau tehnice.
Ca subiect al infracțiunii de corupere pasivă, de rând cu persoanele enumerate mai sus, sînt și persoanele care îndeplinesc aceste funcții în virtutea unei însărcinări speciale date de organele și persoanele cu funcție de răspundere (controlorii și revizorii obștești, antrenorii societăților și echipelor sportive etc.).
Persoana care provizoriu exercită funcții într-o anumită postură sau care îndeplinește însărcinări speciale, poate avea calitatea de subiect al infracțiunii de corupere pasivă numai în cazul în care ea a fost investită cu aceste funcții în modul prevăzut de lege.
Dacă la momentul săvîrșirii acțiunii tipice subiectul nu avea calitatea persoanei cu funcție de răspundere, dar a pretins sau a primit foloasele ori a acceptat promisiunea lor cu condiția dobîndirii în viitor a unei asemenea calități, fapta ar putea constitui eventual o înșelăciune; ar putea exista totuși și corupere pasivă în cazul în care, după pretinderea sau acceptarea promisiunii foloaselor, subiectul a dobîndit calitatea de persoană cu funcție de răspundere și apoi în baza înțelegerii anterioare, a primit foloasele pretinse sau promise. Dacă la data comiterii acțiunii tipice, făptuitorul avea calitatea persoanei cu funcție de răspundere, va exista corupere pasivă chiar dacă, mai înainte de efectuarea actului în vederea căruia a săvîrșit fapta, el a pierdut calitatea respectivă și chiar dacă banii sau foloasele pretinse ori promise anterior i s-au dat efectiv după pierderea calității.
Subiect al acestei infracțiuni poate fi persoana cu funcție de răspundere, care, deși nu avea nemijlocit împuterniciri pentru îndeplinirea sau neîndeplinirea unor acțiuni în interesul celui care exercită coruperea, în virtutea atribuțiilor sale de serviciu putea pentru bani, bunuri, alte avantaje să ia măsuri în scopul săvîrșirii acestor acțiuni de către alte persoane cu funcție de răspundere.
La realizarea infracțiunii de corupere pasivă este posibil coautoratul, însă pentru existența acestuia este necesar ca făptuitorul să aibă calitatea specială cerută de lege a autorului. Instigator sau complice poate fi orice altă persoană, pentru aceștia necerîndu-se vreo calitate specială.
În acest sens evidențiem faptul că coruperea pasivă și coruperea activă constituie infracțiuni distincte, fiecare făptuitor avînd calitatea de autor al infracțiunii pe care o săvîrșește: autor la coruperea pasivă, respectiv autor la coruperea activă. Deci, corupătorul nu poate fi complice sau instigator la infracțiunea de corupere pasivă, după cum coruptul nu poate fi complice sau instigator la infracțiunea de corupere activă, însă aceasta nu exclude faptul că regulile complicității nu ar fi aplicabile acestor infracțiuni.
Jurisprudența a hotărît că fapta unei persoane de a primi bani și alte bunuri de la studenții candidați la examene și de a le preda unui cadru didactic – condamnat pentru corupere pasivă – spre a-i declara promovați, constituie complicitate la această infracțiune și nu la acea de corupere activă, întrucît, în nici unul din cazuri, inițiativa acestor practici ilegale, nu a aparținut inculpatului, cadru didactic, ci studenților, care, au luat legătura cu complicii, acesta neavînd nici un contact direct cu cel dintîi și, nici nu și-a putut reprezenta activitatea infracțională ulterioară.
În practica judiciară există situații de participare la infracțiunile de corupere și a altor persoane (înafară de corupt și corupător). Deci, coruperea pasivă se poate realiza atît în mod direct (personal de către corupt), cît și indirect cu ajutorul unei terțe persoane (prin intermediar).
În acest sens, practica judiciară ne oferă următorul exemplu: C.J. exercitând funcția de procuror și fiind persoană cu funcție de răspundere conform atribuțiilor de serviciu conducea personal urmărirea penală pe cauza intentată în privința lui V.Z. și I.N. pe faptul comiterii infracțiunii prevăzute de art. 287, alin. (2) CP al RM. La 24.02.2015, urmărind scopul primirii banilor în proporții mari pentru clasarea acestei cauze penale, a pretins primirea de la aceștia a banilor în sumă de 850 dolari SUA prin intermediul cunoscutului comun F.G., amenințîndu-i cu crearea unor probleme la locul de muncă și de studii. Pentru a evita consecințele nefavorabile intereselor sale, V.Z. și I.N. au acceptat transmiterea banilor prin intermediul lui F.G. La 01.03.2015 în scopul realizării intenției criminale, C.J. i-a indicat lui M.V. să convină asupra unei întîlniri cu V.Z. și I.N. pentru primirea banilor extorcați în sumă de 850 dolari SUA. Pe 01.03.2015 aceștia din urmă au fixat întîlnire cu M.V. la un bar din localitate pentru ai transmite bani în sumă de 850 dolari SUA pentru procurorul C.J. Au transmis banii lui F.G. și l-au rugat să-l sune pe C.J. și să-i spună că banii au fost transmiși și să-l întrebe ce trebuie ei să facă mai departe. C.J. prin intermediul lui F.G., după sunet le-a spus să vină peste vreo 25 minute la el. Modul împlinirii intenției criminale a lui B.B. prin intermediul lui M.V. denotă faptul că infracțiunea dată s-a săvîrșit prin participarea unei terțe persoane, adică prin intermediar. Cunoaștem deasemenea că în cazul coruperii pasive pot apărea situații cînd șpaga ajunge de la corupător la corupt prin unul sau doi intermediari.
Astfel cunoaștem că intermediarul nu poate fi decât complice, iar în unele cazuri instigator. Deci, chiar dacă prin activitatea sa, intermediarul înfăptuiește acțiunea constitutivă (pretinde, primește etc.) a infracțiunii de corupere pasivă, totuși această activitate fiind prin voința legii fapta autorului, nu poate fi caracterizată, în ceea ce îl privește pe intermediar, decât ca act de ajutor, deci de complicitate. În acest caz șpaga este luată de către unul dintre intermediari și transmisă celuilalt, care la rândul său o remite coruptului.
În situația expusă mai sus , primul intermediar care îl ajută pe cel de-al doilea la îndeplinirea actului de complicitate nu este cum s-ar putea crede un complice al complicelui, ci un complice al autorului de corupere pasivă. Nu va exista corupere pasivă, dacă cererea de bani sau alte foloase făcute prin intermediar, nu au ajuns la cunoștința persoanei căreia îi era adresată, ci s-a oprit la intermediar, care nu a transmis-o acelei persoane.
Astfel în cazul coruperii pasive apare și subiectul pasiv care poate fi atît general (statul, ale cărui interese sînt lezate prin săvîrșirea faptelor incriminate), cît și special (organul, organizația, instituția și altele în serviciul cărora făptuitorul își îndeplinește atribuțiile de serviciu și a cărei imagine a fost puternic afectată, știrbită prin fapta persoanei cu funcție de răspundere).
În unele cazuri subiectul pasiv special al infracțiunii poate fi și o persoană fizică, atunci cînd mita a fost obținută în rezultatul constrîngerii declanșată de persoana cu funcție de răspundere asupra unei persoane fizice.
§ 5. Circumstanțele agravante ale infracțiunii
Circumstanțele agravante ale infracțiunii caracterizează un pericol mai mare al faptei săvîrșite ori al infractorului și care trebuie să fie evidențiate de către instanța de judecată în baza principiilor generale de aplicare a pedepsei pentru a-și atinge cu succes scopurile ei.
Infracțiunea de coruperea pasivă presupune douăvariante agravante, corespunzătoare cu alin(2) și (3) art.324 CP al RM.
Prin urmare, alin. (2) al art. 324 CP al RM. Specifică următoarele circumstanțe agravante :
de două sau mai multe persoane;
cu extorcarea de bunuri sau servicii enumerate la alin. (1);
în proporții mari.
Coruperea pasivă comisă de două sau mai multe persoane, în calitate de circumstanță agravantă, a apărut în legislația penală, pentru prima dată, după adoptarea Hotărârii Prezidiului Sovietului Suprem al URSS din 23 mai 1986 “Cu privire la intensificarea luptei cu veniturile ilegale”.
Prin corupere pasivă săvârșită de două sau mai multe persoane înțelegem primirea unei plăți ilegale, acceptarea de servicii, privilegii sau avantaje de către două sau mai multe persoane prin îndeplinirea următoarelor condiții:
Au participat două sau mai multe persoane, dintre care cel puțin două dintre ele, potrivit art. 42 alin. (6) C.P. al R.M., trebuie să întrunească semnele subiectului infracțiunii;
Ele s-au înțeles să comită împreună o coruperea pasivă înainte de a proceda la acțiune sau chiar în acel moment, dar nu mai tîrziu de consumarea infracțiunii;
Ele au participat nemijlocit la realizarea laturii obiective a coruperii pasive, adică cel puțin doi participanți la infracțiune trebuie să fie coautori.
Astfel conform art. 45 CP al R.M. potrivit căruia latura obiectivă a participației poate fi realizată atît de un singur autor, cît și de doi sau mai mulți, iar circumstanța agravantă respectivă nu cere constatarea oricărei participații, dar numai a celei care este comisă de două sau mai multe persoane.
Această înțelegere generală pentru întregul drept penal este aplicabilă la faptele de corupere activă și pasivă. Când persoana comite o faptă de corupere pasivă, ea intră într-un acord cu corupătorul (sau cu intermediarul). În acest caz, bineînțeles, nu poate fi vorba despre corupere pasivă săvârșită de două sau mai multe persoane, adică legea reclamă prezența a cel puțin două personae corupte care acționează după un acord preliminar. Pentru aceasta este nevoie ca toți participanții grupului să fie remunerați ilegal și să participle la acest proces în calitate de coautori.
În caz dacă o persoană privată intră în acord preliminar cu o persoană cu funcție de răspundere, și primește o recompense ilegală pentru а o transmite persoanelor cu funcție de răspundere, atunci aceste acțiuni vor fi calificate conform art. 42 din CP al RM și, în lipsa
altor circumstanțe agravante, conform alin. (1) al art. 324 din CP al RM (aici participația este prevăzută în orice modalitate, cu excepția coautoratului), iar acțiunile persoanei cu funcție de răspundere pot fi calificate conform alin. (1) al art. 324 din CP al RM. Deci, în grup pot intra numai persoanele cu funcțiende răspundere, care acționează în baza unui acord preliminar.
Înțelegerea prealabilă va avea loc numai atunci când s-a înfăptuit înainte de a fi săvârșită infracțiunea. Nu are importanță dacă persoanele cu funcție de răspundere au intrat în acord înainte de a se adresa la ele un corupător concret sau după adresarea corupătorului la una din ele.. . Grupul trebuie să fie format până la primirea recompensei ilegale de către unul dintre participanții grupului.
Dacă persoana cu funcție de răspundere care a primit remunerarea ilegală înțelege că nu poate satisface interesele corupătorului prin propriile împuterniciri, și transmite o parte din sumă altei persoane cu funcție de răspundere, cu care nu s-a înțeles în prealabil, atunci prima persoană poate fi trasă la răspundere penală pentru corupere pasivă și corupere active. Cea de a doua persoană este pasibilă de răspundere numai pentru corupere pasivă (art. 324 din CP al RM).
O problemă aparte este determinarea acțiunilor fiecărei dintre persoanele cu funcție de răspundere care au participat la fapta de corupere pasivă. Unii autori consideră că, pentru a determina prezența acestei circumstanțe agravante, nu are importanță cine anume dintre participanții grupului trebuia să satisfacă interesele corupătorului, cine și ce parte din sumă a primit saucare sunt funcțiile lor.
Iu. I. Leapunov consideră că, pentru a aplica această agravantă, nu este necesar ca fiecare dintre persoanele participante la acord să comită acțiuni (inacțiuni) în favoarea corupătorului.-Grupul va exista și atunci când, în urma unei înțelegeri prealabile, în baza susținerii și informării a unui participant al grupului, o altă persoană cu funcție de răspundere comite acțiunile (inacțiuni) necesare corupătorului, și primește de la el remunerare ilegală, o parte din care o transmite altui participant. Fiind de acord în general cu o asemenea calificare a participării în grup la corupere pasivă, alți autori subliniază că ea va fi adecvată numai cu condiția dacă toate persoanele corupte sunt participante la această faptă, adică primesc cel puțin o parte din beneficiul ilegal și comit acțiuni concrete (inacțiuni) în favoarea corupătorului, prin folosirea atribuțiilor sale de serviciu.
Din punctul de vedere al teoriei generale cu privire la participația penală, toți coautorii trebuie să participe în mod direct la realizarea laturii obiective a infracțiunii.
Astfel, fiecare dintre persoanele cu funcție de răspundere, participante la acord, trebuie să comită acțiuni concrete în favoarea corupătorului sau persoanelor pe care le reprezintă, prin aplicarea împuternicirilor sale de serviciu. De asemenea, este necesar ca fiecare participant al grupului să obțină o cotă- parte din suma remunerării ilegale. Aceasta rezultă direct din legea penală, unde se prevede primirea banilor, titlurilor de valoare, altor bunuri sau avantaje ce nu se cuvin, de către un grup de persoane.
După opinia lui A. K. Kviținia, pericolul social al infracțiunii este sporit nu prin acordul prealabil, dar prin faptul primirii banilor, titlurilor de valoare, altor bunuri sau avantaje ce nu se
cuvin, de către două sau mai multe persoane, în urma înțelegerii prealabile.
De aceea, dacă acordul în vederea coruperii pasive a avut loc între câteva personae cu funcție de răspundere, iar bunurile ce nu se cuvin au fost primite de către o persoană, atunci acțiunile lor pot fi calificate ca corupere pasivă, săvârșită de două sau mai multe persoane, numai în cazul când această persoană va transmite măcar o cotă-parte altei persoane participante în grup. În caz contrar, acțiunile acestor persoane pot fi calificate doar ca o coparticipare la corupere pasivă.
Astfel, pentru ca această circumstanță agravantă să devină aplicabilă, este necesar ca fiecare dintre participanții grupului să primească cote-părți din suma recompensei ilegale.
Prin urmare, pentru aplicabilitatea acestei agravante, este nevoie de următoarele condiții:
acordul de pretindere, primire a banilor sau altor bunuri ori de acceptare a serviciilor trebuie să aibă loc cel puțin între două sau mai multe persoane cu funcție de răspundere;
acest acord trebuie să aibă loc îna-inte de a fi primită recompensa ilegală;
fiecare dintre participanții la accord trebuie să comită acțiuni concrete în favoarea corupătorului, prin aplicarea împuternicirilor sale de funcție;
fiecare dintre participanți trebuie să primească măcar o parte din suma recompensei ilegale.
Coruperea pasivă săvîrșită cu extorcarea de bunuri sau servicii sporește considerabil pericolul social al coruperii pasive. Totodată, alin. (4) al art. 325 din CP al RM stabilește liberarea de la răspundere penală a persoanei care a promis, a oferit sau a dat bunuri ori servicii enumerate la art. 324 din CP al RM, dacă ele i-au fost extorcate.
Instanțele de judecată, examinând dosarele penale de învinuire de extorcare a bunurilor și serviciilor ce nu se cuvin, se conduc după explicațiile Curții Supreme de Justiție a Republicii Moldova, din Hotărârea nr. 6 din 11 martie 1996 “Cu privire la aplicarea legislației referitoare la răspunderea penală pentru mituire”.
În pct. 12 este prevăzut: “Extorcarea mitei constă în cererea ei de către persoana cu funcție de răspundere sub amenințarea săvârșirii acțiunilor care ar cauza prejudicii intereselor legale ale mituitorului ori punerea intenționată a ultimului în așa condiții care îl impun se dea mită în scopul preîntâmpinării consecințelor nefaste pentru interesele sale legale”. Pornind de la această hotărâre, în cazul respectiv, prin interesele corupătorului urmează să fie înțelese numai interesele legale, ocrotite de lege. Deci, cererea de către persoana cu funcție de răspundere a recompensei pentru satisfacerea intereselor ilegale ale corupătorului nu poate fi considerată drept extorcare de bunuri și servicii. Totodată, potrivit Hotărârii, ne vom afla în prezența extorcării numai atunci când cererea de corupere a persoanei cu funcție de răspundere a fost însoțită de amenințarea cu săvârșirea acțiunilor care vor cauza prejudicii intereselor legale ale corupătorului.
Doar o simplă propunere din partea persoanei cu funcție de răspundere de a-i oferi bunuri și servicii, în absența unei asemenea amenințări față de persoana de la care se cere, nu conține semnele extorcării prevăzute de lit. c) din alin. (2) al art. 324 din CP al RM. Trebuie de recunoscut că interpretarea în cauză ocupă o poziție dominantă, cu toate că nu sunt aduse argumente convingătoare în favoarea acestei opinii.
Formularea noțiunii de “extorcare a mitei”, propusă de Plenul Curții Supreme de Justiție, nu este întemeiată. Divizarea intereselor corupătorului în legale și ilegale iese în afara conținutului extorcării bunurilor și serviciilor, și nu constituie un semn constructiv al ei. În acest context, mai putem menționa și faptul că, în unele cazuri, în genere este imposibil de a stabili cu ce acțiuni (legale sau ilegale) amenință persoana făptuitorul.
Spre exemplu: două persoane pretind la o anumită funcție într-o întreprindere, dar există numai un singur loc vacant. Conducătorul întreprinderii de stat poate să angajeze numai o persoană, dar cere remunerație de la ambele, intenționând în continuare să încadreze persoana care va oferi o sumă mai mare. Dacă e să pornim de la considerentul că alegerea lucrătorului optim și numirea lui în funcție este o prerogativă a conducătorului, atunci acțiunile lui în exterior par a fi “legale”. Dar este evident că, încazul de față, ne aflăm în prezența extorcării bunurilor și serviciilor.
Conform Dicționarului explicativ al limbii române, “a extorca” înseamnă “a obține un lucru de la cineva cu forța prin amenințări, violență, șantaj etc.” Adică, în context, extorcarea bunurilor și serviciilor poate fi înfăptuită și prin șantaj.
În legătură cu aceasta, să contrapunem noțiunea de “șantaj”, care este definite de lege, cu noțiunea de “extorcare a bunurilor și serviciilor”, care, în mod descriptiv, nu este prevăzută de lege. Art. 189 din CP al RM prevede răspundere pentru “cererea de a transmite bunurile proprietarului, posesorului sau deținătorului ori dreptul asupra acestora sau de a săvârși alte acțiuni cu character patrimonial, amenințând cu violența persoana, rudele sau apropiații acesteia, cu răspândirea unor știri defăimătoare despre ele, cu deteriorarea sau cu distrugerea bunurilor proprietarului, posesorului, deținătorului, ori cu răpirea proprietarului, posesorului, deținătorului a rudelor sau apropiaților acestora.
Astfel, sunt diferențiate și lărgite metodele de influențare asupra victimei, unele dintre ele sunt chiar prevăzute în calitate de circumstanțe agravante ale șantajului, precum ar fi șantajul însoțit de amenințarea cu moartea ori cu pricinuirea de leziuni corporale grave sau însoțit de acte de violență nepericuloase pentru viață și sănătate, sau însoțit de deteriorarea și nimicirea bunurilor.
v Putem, deci, emite concluzia că dobândirea prin șantaj a bunurilor constituie constrângerea persoanei prin diverse metode de a transmite făptuitorului bunurile străine pentru ultimul. Prin extorcarea bunurilor și servicii lor, de asemenea, se va înțelege constrângerea de către persoana cu funcție de răspundere a unei alte persoane de a-i oferi primei o remunerare ilegală.
În cadrul normelor penale, care stabilesc răspunderea pentru dobândirea prin șantaj a bunurilor, în calitate de condiție obligatorie este înaintată cerința ca infractorul să tindă prin șantaj spre dobândirea bunurilor. La calificarea faptei, nu importă dacă corespund sau nu adevărului știrile care urmează a fi divulgate. Atât în practica judiciară, cât și în doctrină, se susține argumentat poziția conform căreia pot fi dobândite injust nu numai bunurile care se află
în posesia legală a victimei, dar și cele care se află în posesia lui ilegală.
Prin urmare, la fel ar trebui să fie interpretată și extorcarea bunurilor sau serviciilor ce nu se cuvin, fără constiuirea artificială a noțiunii acestei acțiuni în funcție de legalitatea sau ilegalitatea intereselor corupătorului.
Precum am afirmat mai sus, extorcarea bunurilor sau serviciilor este aceeași corupere pasivă, numai că însoțită de extorcare. Respectiv, extorcarea bunurilor și serviciilor ca o circumstanță ce agravează răspunderea pentru coruperea pasivă poate fi înfăptuită atât în vederea satisfacerii intereselor legale, cât și ilegale ale corupătorului.
Așadar, stabilirea conținutului extorcării de bunuri sau servicii trebuie să fie determinate în strictă corelație numai cu acțiunile persoanei cu funcție de răspundere, fără divizarea intereselor corupătorului în legale și ilegale.
Doar o simplă propunere din partea persoanei cu funcție de răspundere de a-i oferi bunuri și servicii, în absența unei asemenea amenințări față de persoana de la care se cere, nu conține semnele extorcării, trebuie de recunoscut că interpretarea în cauză ocupă o poziție dominantă, cu toate că nu sînt aduse argumente convingătoare în favoarea acestei opinii.
Ca o concluzie la cele expuse mai sus, putem spune că stabilirea conținutului extorcării bunurilor și serviciilor trebuie să fie determinată în strictă corelație numai cu acțiunile persoanei cu funcție de răspundere, fără divizarea intereselor corupătorului în legale și ilegale.
Referitor la ,,extorcarea bunurilor și a serviciilor”, putem menționa că aceasta constituie aceeași corupere pasivă, numai că însoțită de extorcare (ca o circumstanță ce agravează răspunderea pentru coruperea pasivă poate fi înfăptuită atît în vederea satisfacerii intereselor legale, cît și ilegale ale corupătorului.)
După opinia autorului Macari I. extorcarea de bunuri și servicii poate fi săvîrșită prin două forme: extorcarea deschisă și extorcarea voalată (camuflată).
Extorcarea deschisă – constă în faptul cînd o persoană cu funcție de răspundere cere în mod direct să i se dea șpagă, prin utilizarea amenințării deschise de a leza interesele legale ale victimei.
Extorcarea voalată – nu este însoțită de cererea directă a bunurilor sau serviciilor, ci presupune situația cînd făptuitorul, prin diferite mijloace, tărăgănează soluționarea problemei (veniți mîine, nu dispun de timp, încercați să intrați pe la mine poimîne etc.). O asemenea comportare manifestă faptul că persoana cu funcție de răspundere dorește cu certitudine să primească șpagă. În astfel de cazuri, victima este impusă să-i dea șpagă vinovatului.
De regulă se pot distinge trei forme de extorcare a foloaselor necuvenite:
Putem spune că cea mai periculoasă, este acea formă a extorcării, când persoana cu funcție de răspundere, printr-un comportament activ, în mod intenționat pune pe corupător în astfel de situații, care îl impun să transmită foloasele necuvenite pentru a preîntâmpina careva urmări negative pentru drepturile sale legitime
O altă formă de extorcare de asemenea este însoțită de un comportament activ din partea persoanei cu funcție de răspundere, însă este exprimat nu în lezarea reală a drepturilor corupătorului, ci doar în amenințarea cu o astfel de lezare, în cazul în care persoana nu va transmite folosul necuvenit.
Ultima modalitate constă într-un comportament pasiv din partea persoanei cu funcție de răspundere, la care s-a adresat cu o solicitare corupătorul, iar persoana cu funcție de răspundere, având posibilitatea de a satisface solicitarea dată, în mod intenționat nu o face, cerând pentru aceasta un folos necuvenit.
Coruperea pasivă săvîrșită în proporții mari.
Cunoaștem că proporții deosebit de mari, proporții mari valoarea bunurilor sustrase, dobîndite, primite, fabricate, distruse, utilizate, transportate, păstrate, comercializate, trecute peste frontiera vamală, valoarea pagubei pricinuite de o persoană sau un grup de persoane, care, la momentul săvîrșirii infracțiunii, depășește 5000 și respectiv 2500 unități convenționale de amendă, noțiunea dată o desprindem din prevederile art. 126 alin. (1) CP al RM.
Reieșind din dispoziția articolului respectiv, coruperea pasivă se consideră a fi săvîrșită în proporții mari dacă șpaga, a cărei mărime evaluată în bani, la momentul comiterii infracțiunii, este de la 2500 pînă la 5000 unități convenționale de amendă.
Alin. (3) al art. 324 C.P. al R.M. se menționează următoarele circumstanțe agravante :
de o persoană cu înaltă funcție de răspundere;
în proporții deosebit de mari;
în interesul unui grup criminal organizat sau al unei organizații criminale.
Coruperea pasivă săvîrșită de o persoană cu înaltă funcție de răspundere.
Prin persoană cu înaltă funcție de răspundere se înțelege persoana cu funcție de răspundere al cărei mod de numire sau alegere este reglementat de Constituția Republicii Moldova și de legile organice, precum și persoanele cărora persoana cu înaltă funcție de răspundere le-a delegat împuternicirile sale, conform prevederilor art. 123 alin. (2) CP al RM.
În pct. 14 al Hotărîrii Plenului din 11 martie 1996 se arată că persoane cu înaltă funcție de răspundere al cărui mod de numire sau alegere este reglementat de Constituție sînt: Președintele Republicii (art. 78); Vicepreședinții și deputații Parlamentului (art. 60-64); Prim-ministru și membrii Guvernului (art. 82, 98, 101); judecătorii tuturor instanțelor judecătorești (art. 116); Magistrații Consiliului Superior al Magistraturii (art. 122); Procurorul General și procurorii ierarhic inferiori (art. 125); membrii Curții de Conturi (art. 133); Președintele și judecătorii Curții Constituționale (art. 136) etc.
Drept persoane cu înaltă funcție de răspundere sînt acele persoane, al cărui mod de alegere sau numire este reglementat de legi organice, funcționarii aleși sau numiți în acele organe a căror organizare sînt reglementate de legile prevăzute în art. 72 alin. (3) din Constituție. De exemplu, membrii Comisiilor electorale pentru alegerea Parlamentului și pentru alegerile locale (art. 10. 12 și 14 ale Legii privind alegerea Parlamentului din 14 octombrie 1993, secțiunea a 2-a a Legii cu privire la alegerile locale din 7 decembrie 1994), consilierii Consiliilor raionale (municipale) și sătești (comunale), primarii orașelor și satelor (comunelor), președinții comitetelor executive raionale, primarii municipiilor, vicepreședinții, viceprimarii, membrii primăriilor și membrii Comitetelor executive raționale, secretarii acestor organe, ale administrației publice locale (art. 1, art. 37 ale Legii cu privire la alegerile locale, art. 7. 36 ale Legii privind administrația publică locală din 7 decembrie 1994) etc.
Coruperea pasivă săvîrșită în proporții deosebit de mari. Cunoaștem că conform alin. (3) lit. (b) al art. 324 CP al RM., dacă șpaga a cărei mărime evaluată pecuniar, la momentul comiterii infracțiunii, depășește de 5000 ori unitatea convențională de amendă, se socoate că a fost săvârșite în proporții deosebit de mari.
De aceea, fiecare serviciu, avantaj sau obiect trebuie să fie evaluat în bani, pornind de la prețurile sau tarifele pentru servicii, iar în lipsa lor în baza rapoartelor expertizei, la momentul săvîrșirii infracțiunii. Dacă recompensa ilicită în proporții mari sau deosebit de mari este primită în rate, însă aceste acțiuni reprezintă episoade ale unei infracțiuni prelungite, fapta urmează a fi calificată ca corupere pasivă în proporții mari sau deosebit de mari.
Coruperea pasivă săvîrșită în interesul unui grup criminal organizat sau al unei organizații criminale .
Prin grup criminal organizat – se înțelege o reuniune stabilă de persoane care sau organizat în prealabil pentru a comite una sau mai multe infracțiuni, noțiunea care o desprindem din prevederile art. 46 CP al RM.
Organizația criminală – reprezintă o reuniune de grupuri criminale organizate într-o comunitate stabilă, a cărei activitate se întemeiază pe diviziune, între membrii organizației și structurile ei, a funcțiilor de administrare, asigurare și executare a intențiilor criminale ale organizației în scopul de a influența activitatea economică și de altă natură a persoanelor fizice și juridice sau de a o controla, în alte forme, în vederea obținerii de avantaje și realizării de interese economice, financiare sau publice, potrivit art. 47 CP al RM.
Din noțiunile analizate mai sus, prin coruperea pasivă săvîrșită în interesul unui grup criminal organizat sau al unei organizații criminale înțelegem pretinderea ori primirea unei plăți ilegale, acceptarea de servicii, privilegii sau avantaje în scopul realizării mediate sau pe viitor de către persoana cu funcție de răspundere a oricăror acțiuni, ce țin de competența ei în favoarea și în beneficiul grupului criminal organizat sau organizației criminale respective. La acest aspect autorul Cușnir V. menționează că este necesar de avut în vedere faptul că legea nu cere ca persoana care dă mită să fie membru al grupului criminal organizat sau al organizației criminale.
Potrivit principiilor de calificare, dacă coruperea pasivă a fost săvîrșită în mod repetat lit. (a), alin (2), art. 324 C.P. al R.M.), de două sau mai multe persoane (lit. b), alin. (2), art. 324 C.P. al R.M. ), cu extorcarea de bunuri sau servicii enumerate la alin. (1) lit. (c), alin. (2), art. 324 C.P. al R.M. ), în proporții mari lit. (d), alin. (2), art. 324 C.pen. al R.M.), de o persoană cu înaltă funcție de răspundere (lit. a), alin. (3), art. 324 C.P. al R.M.), în proporții deosebit de mari lit. (b), alin. (3), art. 324 C.P. al R.M.), în interesul unui grup criminal organizat sau al unei organizații criminale lit.(c), alin. (3), art. 324 C.P. al R.M.), acțiunile infractorilor, în lipsa concursului real de infracțiune, trebuie să fie calificate numai în baza alin. (3) al art. 324 C.P. al R.M. (spre exemplu, coruperea pasivă în proporții deosebit de mari săvîrșită în urma unei înțelegeri prealabile de două sau mai multe persoane, urmează a fi încadrată numai în baza alin. (3) art. 324 C.P. al R.M.)
Semnele calificative care caracterizează pericolul social sporit al infracțiunii (extorcarea, mita în proporții mari sau deosebit de mari, primirea mitei de către o persoană cu înaltă funcție de răspundere) se răsfrîng asupra coparticipanților dacă ei le-au cunoscut sau prevăzut. Concomitent, se va ține cont de faptul că caracteristicile juridice ale unui participant nu se extind asupra celorlalți coparticipanți.
Coruperea pasivă săvârșită repetat are loc atunci când, preliminar, a mai avut loc o faptă sau mai multe fapte de corupere pasivă. Dacă persoana coruptă preliminar a comis un act de corupere activă și, ulterior, a pretins sau a primit oferte, bani, titluri de valoare etc., atunci aceste fapte nu pot fi calificate drept corupere pasivă săvârșită repetat.
Calificarea coruperii pasive săvârșite repetat presupune săvârșirea aceleiași infracțiuni nu mai puțin de două ori, cu condiția neexpirării termenului de prescripție a tragerii la răspundere penală.
Coruperea pasivă care constă în primirea concomitentă a remunerării ilegale de la câteva persoane, pentru săvârșirea în interesul fiecărui corupător a unor acțiuni separate, se califică ca infracțiune săvârșită repetat. Primirea sau darea unei recompense ilegale în rate, pentru îndeplinirea sau neîndeplinirea acțiunilor în scopul asigurării rezultatului dorit de corupător, precum și darea remunerării ilegale unui grup de persoane cu funcție de răspundere la săvârșirea infracțiunii printr-o înțelegere prealabilă între ele, nu poate fi apreciată ca infracțiune săvârșită repetat.
În așa fel, putem constata câteva situații în care primirea remunerării ilegale de către persoana cu funcție de răspundere trebuie să fie calificată drept corupere pasivă săvârșită repetat:
de la câțiva corupători, în timp diferit, pentru comiterea diferitelor acțiuni în favoarea fiecăruia dintre ei;
de la mai mulți corupători ce acționează separat, fără acord preliminar, în timp diferit, pentru comiterea acțiunilor comune în interesele lor;
de la mai mulți corupători, concomitent, pentru comiterea acțiunilor în interesele lor;
de la unul și același corupător, în repetate rânduri, pentru comiterea diferitor acțiuni în favoarea lui.
Coruperea pasivă nu poate fi considerată drept săvârșită repetat atunci când, pentru acțiunea comisă anterior, persoana este în mod legal liberată de la răspundere penală sau dacă persoana a fost condamnată, sau a expirat prescripția tragerii la răspundere penală.
Coruperea pasivă săvârșită repetat trebuie să fie delimitată de coruperea pasivă ca infracțiune prelungită. Într-adevăr, și în primul, și în al doilea caz, are loc comiterea unui șir de acțiuni, toate cu un conținut infracțional separat. Delimitarea principală a acestora trebuie să fie bazată pe semnele laturii subiective. Toate episoadele infracțiunii prelungite sunt cuprinse de o intenție unică, care a apărut până la comiterea faptei. Dacă cel corupt și corupătorul intră în acord prealabil, ce prevede înmânarea recompensei care nu i se cuvine, în mai multe rate, acest fapt trebuie să fie calificat ca o infracțiune prelungită, și nu ca o infracțiune săvârșită repetat. Primirea recompensei ilegale are loc de fiecare dată când apare un nou scop.
În așa fel, luând în considerație cele sus-menționate, drept corupere pasivă
săvârșită repetat pot fi calificate următoarele fapte:
persoana pretinde, primește, acceptă recompensa ilegală nu mai puțin de două ori;
aceste fapte sunt juridic identice, adică sunt calificate după același articol al C. penal;
fiecare din faptele comise de persoana în cauză trebuie să fie o infracțiune aparte;
făptuitorul nu trebuie să fie liberat de la răspunderea penală pentru fapta săvârșită anterior, în modul determinat de lege, să nu fie condamnat pentru fapta comisă anterior și să nu fie expirată prescripția tragerii la răspundere.
CAPITOLUL III
ASPECTE PRACTICE ȘI COMPARATIVE
§ 1. Aspecte practice
Pe parcursul practicii de licență am avut ocazia să fac cunoștință cu următoarele cazuri :
1. D.A. deținând funcția de ofițer de urmărire penală al Secției Urmărire Penală în cadrul Inspectoratului de poliție Cahul, fiind angajat in funcția dată în baza ordinului nr.243 EF din 13 august 2010 a Ministerului AfaceriIor Interne a Republicii Moldova, fiind persoană publică, având anumite drepturi și obligații în conformitate cu fișa postului, având spre examinare în baza art 274 CPP seizarea privind cazuI accidcntului produs de către M.G. la data de 19 ianuarie 2014 pe traseul R-34. dirceția Cahul – Andrușul de Jos în rezultatul căruia cet. C.A. a primit leziuni corporale, în atribuțiile căruia intra adoptarea deciziei cu privie la pornirea urmării penale pe acest fapt, fie propunerea de a nu începe urmărirea penală. acționînd contrar prevederilor art. 57 alin. (2) pct. 1 CPP conform căruia ofițerul de urmărire penală este persoana ca care începe urmărirea penală în cazuI în care din cuprinsul actului de sesizare sau al actului de constatare rezultă bănuială rezonabilă că a fost săvârșită o infracțiune sau propune procurorului de a începe urmărirea penală, prin încălcarea prevederilor art.3 alin. (6) și art. I3 aI Legii nr. 333 din 10.11.2006. privind statutul ofițerului dc urmărire penală, care prevede că ofițerul de urmărire penală are obligația de a porni în limitele competenței, urmărirea penală în cazul în care este sesizat, în modul prevăzut de legislație și este obligat să exercite atribuțiile de serviciu în strictă conformitate cu legislația folosindu-se intenționat de situația sa de serviciu, având scopul primirii de bani ce nu i se cuvin pentru sine, în perioada de timp de la 19.01.2014 și până la 27.03.2014. personal a pretins de la M.G. bani în suma 150 euro, pentru a nu îndeplini o acțiune în exercitarea funcție sale sau contrar acesteia și anume pentru a nu porni urmărirea penală în baza art. 264 Cod penal în privința lui M.G. suspectat de producerea accidentului rutier pe traseul Cahul – Chișinău din data 19.01.2014.
În continuare și în urma realizării intențiilor sale infracționale la 22.01.2014 aproximativ la orele 12:40, aflându-se în or. Cahul în scopurile menționate D.A. a acceptat și a primit de la numitul M.G. bani pretinși în sumă de 150 euro, cursul oficial al unui euro, în raport cu leul MD la data menționată fiind de 17.9144 lei, constituind în total suma de 2686.71 lei.
Inculpatul D.A.a recunoscut vinovăția sa în săvârșirea acțiunilor sus indicate și a solicitat examinarea cauzei în procedura specială pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală și a recunoscut probele prezentate de către procuror, documentele și procesle -verbale ale acțiunilor procesuale.
Astfel instanța de judecată hotărăște : al recunoaște pe D.A. vinovat de săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 324 alin. (1) CP al RM, în conformitate cu care a-l condamna, stabilindu-i o pedeapsă sub formă de închisoare pe un termen de 3 (trei) ani și 6 (șase) luni în penitenciarul de tip semiînchis, amendă în mărime de 1200 (una mie și două sute) u.c. echivalent a 24000 (douăzeci și patru mii) lei și cu privarea de dreptul de a ocupa funcția de ofițer de urmărire penală, conform ordinului Ministerului Afacerilor Interne pe un termen de 3 (trei) ani.
Conform art. 90 CP al RM a suspenda condiționat pedeapsa închisorii aplicată lui D.A. fixându-i un temern de probă de 3 (trei) ani, și să nu se execute această pedeapsă dacă în termenul de probă el nu va săvârși o nouă infracțiune și prin comportarea exemplară, va îndreptăți încrederea ce i s-a acordat.
Măsura preventivă în privința lui D.A. obligarea de a nu părăsi țara de menținut fără modificări pînă la intrarea sentinței în vigoare.
2. G.N. activând conform ordinului nr.178 din 02 august 2013 în funcție de inspector al Inspecției Teritoriale în Construcții „ Sud ” raionale Cantemir și Leova, avea în atribuții de serviciu . Având conform Hotării de Guvern nr. 360 din 25.06.1996 și alte împuterniciri și obligațiuni, fiind persoană publică, având preponderant activitatea în birou, la autoritățile publice locale și șantiere, având responsabilitatea de a constata și întocmi procese – verbale de constatare a contravențiilor conform codului contravențional, folosind situația s-a de serviciu și având scopul de a primi scopul de a primi bani ce nu i se cuvin, aflându-se în exercițiul funcției sale în or. Leova la 23.12.2014, a pretins bani în suma de 5000 lei BNM de la cet. D.I., bani destinați pentru avizarea și consemnarea în aceeași zi a procesului-verbal de recepție finală a casei de locuit situată or. Leova str. M.Viteazu nr. 33 care nu i-au fost oferiți la momentul solicitat.
Ulterior după avizarea și consemnarea la 23.12.2014 a procesului-verbal de recepție, numitul G.N. în continuarea intenției sale infracționale, a extorcat în continare suma de 5000 lei BNM de la D.I., pentru a fi transmisă lui în urma îndeplinirii acțiunilor sale menționate mai sus.
Tot el, la data de 08.04.2015, în continuarea intenției sale infracționale, G.N. în scopurile menționate ca urmare a acțiunilor sale ilegale, aflându-se în or. Leova a primit suma de 4200 lei, micșorîndu-i cuantumul sumei de bani pretinși.
La ancheta preliminară, cu acuzatorul de stat G.N. a încheiat acord de recunoaștere a vinovăției. Acest accord de recunoaștere a vinovăției nu a fost susținut de el și renunțat în cadrul ședinței de judecată. Instanța a dispus admiterea renunțului cu examinarea cauzei în procedura deplină, conform art. 506 alin. (4) CPP al RM. În procedura general, pînă la începerea cercetării judecătorești inculpatul a declarant personal prin înscris authentic, că recunoaște săvârșirea faptelor indicate în rechizitoriu și solicită ca judecata să se facă pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală. Cererea dată a fost admisă de instanța, conform art. 364 -364` (1)-(4) CPP RM și sa examinat pricina în procedura simplificată.
În ședința de judecată, inculpatul G.N. fiind interogat sub jurământ, vina în comiterea infracțiunii incriminate a recunoscut-o integral, declarând că activând în calitate de inspector în Inspecției Teritoriale Sud Cahul sectorul Leova, a comis o infracțiune care constă din extorcarea de la cetățeanul D.I., care i-a prezntat 5000 lei și i-a cerut reducere care el a acceptat-o și a redus-o pînă la 4200 lei la data de 8 aprilie 2015. A pretins 5000 lei de la D.I. pentru că nu a finisat construcția casei și că îi trebuia urgent să-i semnez procesul-verbal de recepție finală a lucrărilor. A recepționat în decembrie 2014 lucrările. Pe data de 08 aprilie 2015 a primit suma de 4200 lei. Se căiește sincer de cele comise, conștientizează că a comis o infracțiune. Luând în considerație că i-a mai rămas 21 zile până la pensie roagă că sancțiunea să fie mai blândă.
Analizând probele administrate în cadrul cercetării judecătorești, instanța de judecată n-a stabilit careva dubii în probarea vinovăției care pot fi interpretate în favoarea inculpatului.
Astfel, instanța constată demonstrate săvârșirea de inculpatul G.N. a faptei prevăzute de art. 324 alin. (2) lit. c) CP al R. Moldova după indicații : curuperea pasivă, adică pretinderea, acceptarea și primirea personal de către o persoană publică, de bunuri ce nu i se cuvin, pentru sine, pentru a îndeplini și a nu îndeplini acțiuni în exercitarea funcției sale și contrar acesteia, săvârșite cu extoarcerea de bunuri.
La stabilirea măsurii de pedeapsă inculpatului, instanța de judecată ține cont de personalitatea inculpatului, care la locul de trai și de muncă se caracterizează pozitiv, vina o recunoaște deplin și regret de cele săvârșite, anterior nejudecat, căsătorit cu studii superioare.
La rândul său inculpatul a recunoscut săvârșirea faptelor indicate în rechezitoriu și a solicitat ca judecată să se facă în baza probelor administrate în faza urmării penale fără a administra probe noi. În cumulul circumstanțelor indicate mai sus, ținând cont de gravitatea infracțiunii săvârșite care se califică ca infracțiune gravă și circumstanțele faptice, personalitatea inculpatului, instanța consider necesar a-i aplica o pedeapsă în formă de închisoare cu amendă și privarea dreptului de a ocupa anumite funcții publice.
Astfel, instanța de judecată hotărăște : al recunoaște pe G.N. vinovat de săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 324 alin. (2) lit. c) CP al RM, condamnându-l cu aplicarea art. 364`(8) și art, 88(5) CP al RM la pedeapsă sub formă de închisoare pe un termen de 3(trei) ani 4(patru) luni în penitenciar de tip semiînchis cu aplicarea amenzii în mărime de 4400 u.c. ceia ce constituie 88000 lei, cu privarea dreptului de a ocupa funcții publice pe un termen de 7 ani.
Conform art. 90 CP al RM a suspenda condiționat executarea pedepsei sub formă de închisoare aplicată lui G.N., stabilindu-I un temern de probă de 3 (trei) ani, dacă în termenul de probă el nu va săvârși o nouă infracțiune și prin comportarea exemplară, va îndreptăți încrederea ce i s-a acordat.
3. F.N., deținând funcția de inspetor al Serviciuluiu Supraveghere Tehnică și accidente rutiere al Secției Securitate Publică a Inspectoratului de poliție Cahul al IGP al Ministerului Afacerilor Interne, fiind persoană publică, numit în această funcție prin ordinul Inspectoratului General al Poliției a Ministerului Afacerilor Interne nr. 214 ef. din 21.06.2013 în atribuțiile și obligațiile de serviciu ale căruia intra întocmirea proceselor – verbale de comitere a contravențiilor, asigurarea reacționării promte la sesizările și comunicările despre contravenții, constatarea contravențiilor și în special a celor prevăzute la art. 233 C.Contravențional, aplicarea sancțiunilor contravenționale potrivit legii, executarea la timp și întocmai a atribuțiilor conform funcției deținute, informarea șefului ierarhic superior și autorităților competente cu privire la faptele de corupție de care a luat cunoștință, având obligația de a participa la ședința de judecare a cauzei contravenționale, în conformitate cu fișa postului acestuia, prevederile art. 19, 20, 25, 26 a Legii cu privire la activitatea Poliției și statului polițistului nr. 320 din 27.12.2012, art. 400 alin.(4), art. 455 alin.(2) C. Contravențional, aflându-se în or. Cahul, folosindu-se de situația sa de serviciu, intenționat, având scop de a primi bani ce nu i se cuvin, pentru a nu îndeplini și îndeplini acțiuni în exercitarea funcției sale, și contrar acesteea, în perioada de timp de la 13 august 2014 și până la 01 noiembrie 2014, pentru a nu se prezenta în instanța de judecată ca agent constatator, la judecarea cauzei contravenționale pornite în privința numitului B.A., prin procesul – verbal contravențional, întocmit la 10 august 2014 de către F.N. în baza art. 455 alin.(2) C. Contravențional a procesului contravențional ca urmare a neprezentării agentului constatator și pentru a-i restitui permisul de conducere ridicat de la acesta, a pretins de la B.A., a acceptat și a primit nemijlocit, de la acesta, la data de 01 noiembrie 2014, aflându-se în apropierea s. Moscovei, r-ul Cahul, bani în suma de 2000 lei.
Astfel prin acțiunile sale intenționate F.N. a săvârșit infracțiunea prevăzută de art. 324 alin. (4) CP al RM, conform indiciilor „ Coruperea pasivă, adică pretinderea, acceptarea și primirea, personal de către o persoană publică de bunuri, ce nu i se cuvin, pentru sine pentru a îndeplini și a nu îndeplini acțiunea în exercitarea funcției sale sau contrar acesteia, acțiuni săvârșite în proporții ce nu depășesc 100 u.c.
Astfel instanța de judecată hotărăște : al recunoaște pe F.N vinovat in săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 324 alin. (4) CP al RM, în conformitate cu care a-l condamna, stabilindu-i o pedeapsă sub formă de amendă în mărime de 1000 (una mie) u.c. echivalent a 20000 (două zeci mii lei) cu privarea de dreptul de a ocupa funcții publice pe un termen de 4 (patru) ani.
4. Judecătorul G.P. a fost învinuit de către Procuratura Anticorupție pentru faptul că la 09.10.2013, aflîndu-se în biroul de serviciu din cadrul judecătoriei Telenești, avînd spre examinare o cauză civilă privind încasarea datoriei, a acceptat de la pîrât, prin intermediul avocatului său, suma de 200 dolari SUA pentru scoaterea de pe rol a cererii reclamantului. La 10.10.2013, judecătorul Gheorghe Popa a scos de pe rol cererea reclamantului, iar a doua zi în biroul său de serviciu, a primit personal de la avocat suma de 200 dolari SUA, fiind documentat și reținut în flagrant.
Recent, Curtea de Apel Chișinău a examinat apelurile acuzatorului de stat și al apărătorului inculpatului G.P., condamnat în primăvara anului 2014 de către Judecătoria Buiucani la 7 ani închisoare cu executare pentru corupere pasivă, săvîrșită în calitate de judecător al Judecătoriei Telenești. Instanța de apel a dispus încetarea procesului penal pe motivul că fapta nu constituie infracțiune ci contravenție, iar procesul contravențional a fost încetat în legătură cu expirarea termenului de prescripție.
Astfel, examinînd dosarul circa doi ani de zile, instanța de apel a decis că în acțiunile magistratului nu s-ar conține elementele infracțiunii imputate, calificînd cazul drept o contravenție, prevăzută de art. 315 din Codul contravențional – Primirea de recompensă nelegitimă sau de folos material.
Procuratura consideră vădit ilegală hotărîrea instanței de apel, își exprimă dezacordul cu modul în care a fost examinat dosarul și interpretate circumstanțele cauzei. Totodată, se exprimă îngrijorare față de încercările repetate de a crea astfel de practici pe cazuri de corupție, abordări similare fiind aplicate anterior în ordine de apel și în cazul unui procuror din raionul Florești, la fel documentat și reținut în flagrant în momentul primirii mitei.
Conform legislației naționale, infracțiunile de corupție sunt infracțiuni de o gravitate sporită, iar combaterea acestui fenomen trebuie să constituie o prioritate pentru toate instituțiile, inclusiv instanțele de judecată. Neaplicarea pedepselor efective anihilează eforturile organelor de drept în combaterea respectivelor infracțiuni, descurajează cetățenii să sesizeze asupra cazurilor respective și contribuie la creșterea toleranței în societate față de fenomenul corupției.
După pronunțarea deciziei motivate a Curții de Apel Chișinău, procurorii o vor contesta cu recurs ordinar la Curtea Supremă de Justiție.
§ 2. Aspecte comparative
La ora actuală corupția constituie unul dintre subiectele principale de discuție în orice domeniu și la orice nivel, reprezentând una dintre cele mai mari provocări ale lumii contemporane. Ea este prezentă atât în statele sărace și în curs de dezvoltare, cât și în cele dezvoltate, iar lupta pentru combaterea ei a devenit o problemă serioasă, cu cât aceasta se extinde foarte rapid, cuprinzând, mai întâi, câteva sectoare, câteva domenii și apoi întreaga societate, devenind un stil de viață, un labirint din care nu se mai poate ieși.
Actul infracțional al coruperii pasive în Republica Moldova se realizează prin următoarele trei modalități alternative :
Prima modalitate normativă constă în fapta persoanei cu funcție de răspundere de a pretinde oferte, bani, titluri de valoare, alte bunuri sau avantaje patrimoniale.
A doua modalitate normativă de realizare a infracțiunii de corupere pasive constă în primirea de oferte, bani, titluri de valoare, alte bunuri sau avantaje patrimoniale.
Acceptarea de servicii, privilegii sau avantaje, care nu i se cuvin, constituie a treia modalitate de realizare a elementului material al infracțiunii de corupere pasivă.
În doctrina penală română întâlnim o a patra modalitate normativă de realizare a infracțiunii respective care constă în fapta funcționarului de a nu respinge promisiunea de bani sau alte foloase care nu i se cuvin. Prin „nu a o respinge”, se înțelege conduita persoanei care nu dă la o parte, nu refuză, nu-și manifestă dezacordul față de promisiunea corupătorului. Nerespingerea unei promisiuni nu poate fi nici ea concepută fără actul corelativ al formulării unei promisiuni de către o altă persoană.
În legislația penală română, darea de mită este infracțiunea similară cu coruperea pasivă, fiind infracţiunea penală comisă de o persoană care promite, oferă sau dă bani ori alte foloase în scopul de a îndeplini, a nu îndeplini ori a întârzia îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu sau în scopul de a face un act contrar acestor îndatoriri. Textul incriminator al infracţiunii de dare de mită este reglementat de articolul 255 din Codul Penal al României.
Pentru o mai uşoară înţelegere a textului de lege este indicat raportarea elementelor infracţiunii de dare de mită la o speţă şi analizarea acestor elemente pe baza speţei.
,, În fapt unui organ al poliţiei AP din cadrul poliţiei judeţene Neamţ i-a fost promisă o sumă de bani pentru a nu-l cerceta pe numitul PV sub acuzaţia de condus fără carnet de conducere şi provocarea unui accident rutier. Sora acestuia, AV, a oferit aceasta suma omului legii, deoarece bărbatul era recidivist si fusese eliberat condiţionat, iar un nou dosar penal l-ar fi trimis înapoi in închisoare. Pentru ca bărbatul a fugit de la fata locului, sora acestuia a încercat sa-l convingă pe politist sa prezinte drept autor al accidentului pe celalalt frate vitreg al ei, in vârstă de doar 15 ani. După ce a lăsat impresia ca a fost convins, polițistul a anunțat Direcția Generala Anticorupție, care a realizat flagrantul. ”
În speţa mai sus prezentată obiectul juridic special al infracţiunii îl constituie relaţiile sociale referitoare la interesele publice care pot fi lezate prin fapte de corupţie. Cu privire la obiectul material al infracţiunii de dare de mită au existat şi există controverse privind existenţa sau neexistența obiectului material . Sunt autori care susțin opiniea conform cărei infracțiunea de dare de mita nu are obiect material, dar ca poate avea obiect material atunci când oferta a fost respinsă, dar sunt si autori care susțin opinia conform căreia obiectul material al infracţiunii îl constituie însăşi mita şi anume banii sau foloasele.
În opinia mea infracţiunea de dare de mită, în general, nu are obiect material, deoarece banii sau foloasele sunt mijloace prin care se facilitează comiterea infracţiunii, cu alte cuvinte banii şi foloasele sunt mijloace pe care subiectul activ nemijlocit le procura în faza actelor pregătitoare în vederea înfăptuirii infracţiunii. Aşa cum în infracţiunile contra vieţii, integrităţii corporale şi sănătăţii, infracţiunile contra patrimoniului etc. subiectul activ nemijlocit, în faza actelor pregă- titoare, procură cele necesare înfăptuirii infracţiunilor, aşa şi în infracţiunea de dare de mită făptuitorul procură bani sau foloase spre a înlesni producerea actului în sine. Prin urmare mita nu are obiect material pentru că nu asupra acesteia se răsfrânge acţiunea ilicită.
În legislaţie subiectul activ nemijlocit al infracţiunii nu este calificat, putând fi orice persoană, cu toate acestea, conform art. 8 din Legea 78/2000 autori ai infracţiunii de dare de mită mai pot fi managerii, directorii, adminis- tratorii, cenzorii sau alte persoane care au funcţii de control la societățile comerciale, companiile si societățile naționale, regiile autonome etc si art. 8' din Legea 78/2000 autori ai infracţiunii de dare de mită mai pot fi membrii adunărilor parlamentare ale organizaţiilor internaţionale la care România este parte, funcţionarii unui stat străin, membrii adunărilor parlamentare sau administrative ale unui stat străin etc. Subiectul pasiv poate fi o persoană juridică, în condițiile si în limitele prevăzute în art. 19 ' alin. (1) CP. În speță subiectul pasiv secundar al infracţiunii îl constituie organul de poliţie asupra căruia subiectul activ nemijlocit încearcă promiterea de bani în scopul de a face un act contrar îndatoririlor de serviciu.
Elementul material se realizează printr-o acţiune care poate îmbrăca următoarele forme : promisiunea, oferirea sau darea de bani sau alte foloase. In speţă elementul material este realizat printr-o acţiune care îmbrăcă forma pro- misiunii. Prin "Promisiune" se înţelege fapta subiectul activ nemijlocit de a făgădui unui funcţionar public sau funcţionar, ori unui funcţionar străin, în speţă a unui organ de poliţie, avantajele pe care acesta le va avea dacă acţionează în vreunul din scopurile prevăzute de art. 254 (îndeplinirea, neîndeplini ori a întâr- zierea îndeplinirii unui act privitor la îndatoririle de serviciu a unui funcţionar în scopul de a face un act contrar acestor îndatoriri). Celelalte două forme "oferirea" şi "darea" de bani sau foloase constau, în ceea ce priveşte oferirea, în prezentarea avantajelor pe care un funcţionar le va avea dacă acţionează în vreunul din scopurile prevăzute de art. 254, iar, în ceea ce priveşte darea, în înmânarea, predarea în mod efectiv, remiterea de bani sau orice alt folos celui mituit.
Este necesar îndeplinirea unor condiţii pentru ca elementul material să existe şi anume: promisiunea, oferirea sau darea trebuie să aibă ca obiect bani sau alte foloase ; o altă condiţie este acea că banii sau foloasele ce vor fi pro- mise, oferite sau date să nu fie datorate în mod legal funcţionarului sau unităţii în care acesta îşi desfăşoară activitatea, ele trebuind să fie necuvenite, să fie plata pentru efectuarea unui act determinat care poate fi licit sau ilicit; se mai cere ca actul în vederea căruia se dă mită să fie unul licit sau ilicit. Dacă una dintre cerinţe nu este îndeplinită atunci elementul material va fi inexistent la fel şi infracţiunea de dare de mită. Urmarea imediată constă în crearea unei stări de pericol pentru buna desfăşurare a activităţii unităţii din care face parte cel faţă de care se exercită acţiunea de corupere.
În ceea ce priveşte latura subiectivă a infracţiunii există unele discuţii. Sunt autori care susţin că forma de vinovăţie specifică infracţiunii de dare de mită este intenţia directă calificată prin scop, cu toate acestea sunt şi autori, ce-i drept puţini, care susţin că infracţiunea se poate comite cu calificată prin scop deoarece, însăşi definiţia, textul incriminator al infracţiunii suSţine ideea conform căreia promisiunea, oferirea sau darea de bani sau alte foloase se realizează cu un scop. Dacă ar fi să analizăm cu atenţie definiţia am observa că aceasta spune explicit că ,, Promisiunea, oferirea sau darea de bani ori alte foloase în scopul de a îndeplini, a nu îndeplini ori a întârzia îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu sau în scopul de a face un act contrar acestor îndatoriri” existând un motiv, un scop în vedere căruia făptuitorul recurge la acesta promisiuni şi anume aceea de a facilita pentru sine sau pentru altcineva, sau de a beneficia de un anumit serviciu. În speţă promisiunea este făcută în vederea determinării organului de poliţie să îndeplinească un act contrar îndatoririlor sale de serviciu şi anume să prezinte drept autor al infracţiunii altă persoană decât autorul propriu-zis. Darea de mită este o infracţiune de acţiune şi instantanee.
Fiind şi o infracţiune de pericol, aceasta se consumă în momentul în care făptuitorul promite, oferă sau dă funcţionarului public sau funcţionarului, ori funcţionarului străin bani sau alte foloase. Pentru ca infracţiunea să se consume este suficient să se realizeze doar una dintre acţiunile incriminate, totuşi realizarea concomitentă a acţiunilor incriminat nu va afecta unitatea dării de mită, dar de această împrejurare se va ţine seamă la individualizarea judiciară a pedepsei.
Darea de mită poate avea şi o formă continuată atunci când banii sau foloasele au fost date în rate. Banii, valorile sau orice alte bunuri care au făcut obiectul dării de mită se confisc, iar dacă acestea nu se găsesc, condamnatul este obligat să plătească echivalentul lor în bani, chiar dacă oferta nu a fost acceptată. Există posibilitatea în care făptuitorul a fost constrâns să comită acţiunea de corupere, în această situaţie banii, valorile sau orice alte bunuri care au făcut obiectul dării de mită se restituie acestuia. Pedeapsa prevăzută de lege pentru persoana fizică, în cazul infracţiunii de dare de mită, este închisoarea de la 6 luni la 5 ani, iar pentru persoana juridică este amenda de la 5000 lei la 600000 lei.
Dacă infracţiunea se încadrează în varianta agravată speciala, prevăzută în art.7 alin. 2 din Legea nr. 78/2000, maximul pedepsei prevăzută de art. 255 Cod Penal se majorează cu 2 ani. Conform art. 9 din Legea 78/2000 maximul pedepsei prevăzută de lege pentru fapta penală se majorează cu 5 ani dacă darea de mită este săvârşită în interesul unei organizaţii, asociaţii sau grupări crimi- nale. Potrivit alineatului (3) din art. 255 Cod penal făptuitorul nu este pedepsit dacă denunţă autorităţii fapta mai înainte ca organul de urmărire să fie sesizat pentru această infracţiune.
În cazul în care mituitorul a fost constrâns prin orice mijloace să comită acţiunea de corupere atunci darea de mită nu constituie infracţiune, iar banii sau bunurile îi sunt restituite, cu alte cuvinte constrângerea este o cauză specială care înlătură caracterul penal al faptei. . … ……Raportându-ne la speţa studiată subiectului activ nemijlocit îi va fi aplicată pedeapsa conform legii lăsându-se la aprecierea instanţei şi a organelor de cercetare stabilirea pedepsei în limitele legale sau posibilitatea în care infracţiu- nea de corupere s-a realizat sub imperiul constrângerii, caz în care intervine ca- uza specială de excludere a existenţei infracţiunii.
Există şi o cauză de nepedepsire a infracţiunii atunci când făptuitorul denunţă autorităţii fapta mai înainte ca organul de urmărire să fi fost sesizat pentru acea infracţiune. Acesta trebuie să se facă în faţa unei autorităţi, chiar şi în faţa unei autorităţi necompetente a efectua urmărirea penală în această materie. In speţă cauza de nepedepsire nu poate fi invocată datorită faptului că organul de poliţie asupra căruia s-a încercat promiterea sumei de bani a sesizat Direcția Generala Anticorupție, care a realizat flagrantul. Acţiunea penală privind infracţiunea de dare de mită se pune în mişcare din oficiu. Urmărirea penală se efectuează în mod obligatoriu de un procuror, iar competenţa în primă instanţă de soluţionare a unei astfel de fapte aparţine tribunalului.
Deasemenea la secțiunea dată ar fi bine de arătat diferența dintre luarea şi darea de mită, coruperea pasivă şi activă, care sunt infracțiuni prevăzute de CP al RM. şi sunt foarte asemănătoare, însă au trăsături distincte.
Cred că din categoria mita sunt cel mai cunoscute anume infracțiunile darea de mită şi luarea de mită în detrimentul celorlalte.
Coruperea pasivă şi activă, pe lângă traficul de influență, abuzul de putere sau de serviciu, excesul de putere şi depasirea atribuțiilor de serviciu, cât şi neglijența în serviciu, falsul în acte publice etc, sunt infracțiuni contra bunei desfăşurari a activității în sfera publică!
Darea de mită, luarea de mită, abuzul de serviciu, falsul în documente contabile sunt infracțiuni de corupție în sectorul privat.
Deci, atrage-ți atenție, ca elementul principal sunt sectorul public şi privat.
Coruperea pasivă reprezintă pretinderea, acceptarea sau primirea, personal sau prin mijlocitor, de către o persoana publică sau de către o persoana publică străină de bunuri, servicii, privilegii sau avantaje sub orice formă, ce nu i se cuvin, pentru sine sau pentru o altă persoană, sau acceptarea ofertei ori promisiunii acestora pentru a îndeplini sau nu ori pentru a întârzia sau a grabi îndeplinirea unei acțiuni în exercitarea funcției sale sau contrar acesteia.
Coruperea activă reprezintă promisiunea, oferirea sau darea, personal sau prin mijlocitor, unei persoane publice sau unei persoane publice străine de bunuri, servicii, privilegii sau avantaje sub orice formă, ce nu i se cuvin, pentru aceasta sau pentru o alta persoana, pentru a indeplini sau nu ori pentru a întirzia sau a grăbi îndeplinirea unei acțiuni în exercitarea funcției sale sau contrar acesteia.
La aceasta categorie trebuie de menționat şi infracțiunea de trafic de influență. Aceasta reprezinta pretinderea, acceptarea sau primirea, personal sau prin mijlocitor, de bani, titluri de valoare, servicii, privilegii, alte bunuri sau avantaje, pentru sine sau pentru o alta persoana, de către o persoana care are influență sau care susține ca are influență asupra unei persoane publice, persoane cu funcție de demnitate publică, persoane publice străine, funcționar internațional, pentru a-l face să îndeplinească sau nu ori să întirzie sau să grăbească îndeplinirea unei acțiuni in exercitarea funcției sale, indiferent dacă asemenea acțiuni au fost sau nu săvârşite.
Luarea de mită în comparație cu darea de mită reprezintă pretinderea, acceptarea sau primirea, personal sau prin mijlocitor, de către un arbitru ales sau numit să solutioneze prin arbitraj un litigiu, de catre o persoana care gestioneaza o organizație comercială, obştească ori o altă organizație nestatală sau de către o persoană care lucrează pentru o astfel de organizație, de către un participant la un eveniment sportiv sau la un eveniment de pariat de bunuri, servicii,
privilegii sau avantaje sub orice forma, ce nu i se cuvin, pentru sine sau pentru o alta persoana, sau acceptarea unor oferte ori promisiuni din partea acestora pentru a îndeplini sau nu, pentru a întirzia sau a grăbi indeplinirea unei actiuni fiind in exercitiul functiei sale sau contrar acesteia fie în cadrul unui eveniment sportiv sau al unui eveniment de pariat.
Darea de mită în comparație cu luarea de mită reprezintă promisiunea, oferirea sau darea, personal sau prin mijlocitor, unui arbitru ales sau numit să soluționeze prin arbitraj un litigiu, unei persoane care gestionează o organizație comercială, ob obşteasca ori o alta organizație nestatală sau unei persoane care lucrează pentru o astfel de organizație, unui participant la un eveniment sportiv sau la un eveniment de pariat de bunuri, servicii, privilegii sau avantaje sub orice formă, ce nu i se cuvin, pentru sine sau pentru o alta persoană, pentru a îndeplini sau nu, pentru a întirzia sau a grăbi îndeplinirea unei acțiuni fiind în exercițiul funcției sale sau contrar acesteia fie în cadrul unui eveniment sportiv sau al unui eveniment de pariat.
Dacă o persoană este suspectată sau învinuită de darea de mită, luarea de mită etc., atunci află că în diferite etape, față de ea sunt în vigoare anumite norme, în dependență de ce statut are persoana.
ÎNCHEIERE :
În lumea relatărilor și constatărilor făcute pe marginea problemelor examinate în cadrul lucrării au fost trasate următoarele concluzii:
Corupția este prezentată în toate țările, indiferent de nivelul particular de dezvoltare socială și economică. În general ea are cea mai mare probabilitate de a se manifesta acolo unde sectoarele privat și public ale societății se intersectează și, în special, acolo unde oficialității publice au o responsabilitate directă pentru asigurarea serviciilor publice sau pentru aplicarea regulamentelor specifice.
Ținem să combatem părerea celor care susțin că infracțiunea de corupere pasivă are obiect material, stabilind că acțiunile incriminate de art. 324 CP al RM nu se îndreaptă în nici un fel asupra sumelor de bani, celorlalte foloase primite, pretinse sau acceptate, în sensul că nu se operează fizic asupra lor, nu le periclitează și nu le vatămă, mai mult decât atât, în cazul infracțiunilor care au obiect material, punerea în pericol a relațiilor sociale ocrotite prin incriminare are loc, de regulă, tocmai prin periclitarea, în orice mod, ori prin vătămarea obiectului material. Sumele de bani, ori foloasele respective nu constituie decît lucruri dobîndite prin săvîrșirea infracțiunii de corupere pasivă sau lucruri care au fost date pentru determinarea comiterii ei.
În baza celor studiate putem evidenția următoarele trăsături caracteristice ale infracțiunii de corupere pasive în sens juridico-penal:
fapta este realizată prin mituire (primirea, pretinderea sau acceptarea unor valori sau foloase în schimbul îndeplinirii sau îndeplinirii cu întârziere a atribuțiilor de serviciu sau după îndeplinirea acestora);
presupune existența unor persoane ce dețin și abuzează de anumite funcții, poziții sau roluri, în structura societății;
coruperea pasivă prevede întotdeauna prezența unui subiect special (persoana cu funcție de răspundere);
coruperea pasivă urmărește realizarea pe căi ilicite a unor interese personale sau de grup, obținerea unor avantaje materiale, morale sau de altă natură.
Ca o generalizare pot spune că coruperea pasivă constituie acea faptă infracțională prevăzută de legea penală săvârșită cu intenție de către persoana cu funcție de răspundere în domeniul public, care constă în traficarea atribuțiilor specifice deținute în schimbul unor foloase necuvenite. Incriminarea coruperii în legislația penală a R.Moldova se realizează conform sistemului, incriminării bilaterale, care prevede separat faptele de corupere pasivă (luare de mită) și coruperea activă (darea de mită ).
BIBLIOGRAFIE
ACTE NORMATIVE:
Convenția Penală cu privire la corupție din 27 ianuarie 1999, Buletinul Curții Supreme de Justiție, 2003, Nr.12;
Convenția civilă privind corupția din 4 noiembrie 1999, Tratate internaționale 2006, V. 35;
Constituția Republicii Moldova din 29 iulie 1994 // Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 1 din 12 august 1994;
Codul penal al Republicii Moldova, legea nr. 985–XV din 18 aprilie 2002 // Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 128–129 din 13 septembrie 2002;
Codul Civil al Republicii Moldova, legea nr. 1107–XV din 6 iunie 2002 // Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 82-86/661 din 22 iunie 2002;
Legea Republicii Moldova privind combaterea corupției și protecționismului, nr. 900-XIII din 27 iunie 1996 // Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 56 din 22 august 1996;
Legea Republicii Moldova cu privire la aderarea cu privire la corupție, nr. 428-XV din 30 octombrie 2003 // Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 229-233 din 21 noiembrie 2003;
Legea Republicii Moldova cu privire public, nr. 443-XIII din 4 mai 1995 (cu modificările și completările operate la ziua de 20 iunie 2002) // Monitorul oficial al Republicii Moldova nr. 6 din 2 noiembrie 1995;
Decretul Președintelui Republicii Moldova nr. 104 din 30 aprilie 1992 cu privire la măsurile de combatere a corupției în organele puterii de stat și administrației de stat // Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 4, art. 101 din 30 aprilie 1992;
MANUALE, MONOGRAFII ȘI TRATATE:
Antoniu Ch., Popa H., Daneș St., Codul penal pe înțelesul tuturor, Ed. Politică, București, 1970.
Barac L., Constantele și variabilele dreptului penal, Ed. All Beck, București 2001.
Barbăneagră Alexei, Berliba Viorel, Gurschi Constantin, Holban Vladimir, Popovici Tudor, Ulianovschi Gheorghe, Ulianovschi Xenofon, Ursu Nicolae, Codul penal comentat și adnotat, Ed. Cartier juridic, Chișinău 2005.
Borodac A., Manual de drept penal, F. E. P. ,,Tipografia Centrală”, Chișinău 2004.
Borodac Alexandru, Drept penal, Î.E.P. „Știința”, Chișinău 1994, pag. 75.
Borodac Alexandru, Drept penal (Calificarea infracțiunilor), Î.E.P. „Știința”, Chișinău 1996.
Brînză Sergiu, Ulianovschi Xenofon, Stati Vitalie, Țurcanu Ion, Grosu Vladimir, Drept penal (partea specială), vol. II, Ed. Cartier, Chișinău 2005, p.623.
Codul penal al Republicii Moldova (comentariu) sub redacția dr. Alexei Barbăneagră, Chișinău: ARC, 2003.
Cușnir V., Corupția: reglementare de drept. Activități de prevenire, Chișinău, 1999.
Cușnir V., Incriminarea corupției în legislația penală a Republicii Moldova (Teză de doctor habilitat în drept), Chișinău 2005, pag. 58 // http://www.cnaa.acad.md/thesis/.
Dobrinoiu V., Corupția în Dreptul penal român, Ed. Atlas-Lex, București 1995.
Dobrinoiu Vasile, Nistoreanu Gheorghe, Pascu Ilie, Molnar Ioan, Lazăr Valerica, Boroi Alexandru, Drept penal, Ed. Atlas-Lex, București 1994.
Dobrinoiu V., Traficarea funcției și a influenței în dreptul penal, Ed. Științifică și Enciclopedică, București 1983.
Dongoroz Vintilă, Kahane Siegfried, Oancea Ion, Stănoiu Rodica, Fodor Iosif, Iliescu Nicoleta, Bulai Constantin, Roșca Victor, Explicații teoretice ale Codului penal român, vol. IV, adiția a II-a, Ed. Academia Română, All Beck, București, 2003.
Gheorghiu Brădet Ion, Drept penal, vol. I, Ed. Europa Nova, București 1993.
Grigorovici Aneta, Infracțiunile de serviciu sau în legătură cu serviciul, Ed. Științifică și Enciclopedică, București, 1976.
Guzun V., Pascaru V., Ilie S., Salencu M., Coroșciuc L., Rusu A., Gumenîi I..Pîslariuc V., Negru L., Corupția, Chișinău, 1999.
Loghin Octavian, Toader Tudorel, Drept penal român, Ed. Șansa, București 1994.
Macari Ivan, Drept penal al Republicii Moldova, Chișinău, 2003.
Mrejeru Theodor, Petre Dumitru Florescu Andreiu, Safta Dan, Safta Marieta, Infracțiunile de corupție, Ed. All Beck, București 2000.
Nistoreanu Gheorghe, Boroi Alexandru, Drept penal, ediția a II-a, Ed. All Beck, București 2002.
Pascu Ilie, Lazăr Valerica, Drept penal, Ed. Lumina Lex, București 2003.
Ungureanu Augustin, Drept penal român, Ed. Lumina Lex, București 1995.
Бобылев Олег, Бородин Станислав, Босхолов Сергей, Уголовное право, Изд. Форум, Москва, 1999.
Рабченко В.И., Михлин А.С., Комментарий к Уголовному кодексу Российской Федерации, Изд. Спарк, Москва 2000.
EDIȚII PERIODICE:
Borodac A., Noțiunea corupției penal condamnabile // Legea și viața, 1996, nr.4.
Nastas I., Analiza juridică a faptei de extorcare a folosului necuvenit, privită prin prisma practicii judiciare // Revista Națională de Drept, Nr. 6, iunie 2006.
Nastas I., Aprecierea juridică a faptei de primire de către o persoană cu funcție de răspundere a remunerării ilicite, în cazul lipse scopului prevăzut de art. .pen. R.M. // Revista Națională de Drept, Nr. 4, aprilie 2006.
PRACTICĂ JUDICIARĂ:
Hotărîrea Plenului Curții Supreme de Justiție nr. 23 din 29 octombrie 2001 ,,Cu privire la practica judiciară în cauzele penale despre fabricarea sau punerea în circulație a banilor falși”.
Hotărîrea Plenului Curții Supreme de Justiție nr. 6 din 11 martie 1996 ,,Cu privire la aplicarea legislației referitoare la răspunderea penală pentru mituire”.
Tribunalul Suprem, secțiunea penală, decizia nr. 2976/1982 // Sima Constantin, Codul penal adnotat cu practică judiciară 1969 – 2000, Ed. Lumina Lex, București 2001, pag. 679
Curtea de Apel București, secțiunea a II-a penală, decizia nr. 114/1996 // Toader Tudorel, Drept penal (partea specială – culegere de probleme din practica judiciară pentru uzul studenților), Ed. All Beck, București 2003.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Coruperea Pasivă în Legisla Ia Republicii Moldova (ID: 113020)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.