Corespondența în Limba Română și O Limbă Străină
=== 805811a414367e9b202571d66313af7da5109863_152284_1 ===
CAPITOLUL I. INCURSIUNE ÎN ISTORICUL CORESPONDENȚEI
Aspecte generale
Studiul istoric al discursului epistolar este un subiect fascinant în sine și contribuie la cunoașterea trecutului lingvistic al limbilor europene, deschizând o fereastră către identificarea practicilor de scriere și citire din epoca trecută, integrându-le pe acestea. Aceste aspecte oferă un mijloc inestimabil de reconectare a căilor de comunicare atât în sfera publică, cât și în cea personală. Din punct de vedere lingvistic diacronic, scrierea scrisorilor este un obiect de studiu deosebit de satisfăcător deoarece „discursul epistolar este probabil cea mai veche formă de scriere atestată”, permițând cercetarea caracteristicilor sale în timp și culturi. În plus, discursul epistolar este un gen textual deplin, de sine stătător, deoarece se deosebește de alte tipuri de discurs prin „caracteristici pronominative și lingvistice specifice”, care îl fac un „gen unic”; este multifuncțional și extrem de variat în sensul că utilizarea oficială și practică a scrisorii a fost dezvoltată pe parcursul veacurilor și a dat naștere la diferite subgenuri textuale, variind de la epistolele Pauline încorporate în Biblie la scrisoarea medievală ca document administrativ sau tratat al instruirii spirituale, de la corespondența științifică și buletinele de știri din secolul al XVII-lea până la romanul epistolar al secolului al XVIII-lea, de la corespondența personală până la cea comercială, care s-a dezvoltat în special în perioada moderna târzie. Pe scurt, investigarea corespondenței poate oferi perspective asupra ambelor aspecte particulare ale comunicării în anumite perioade și asupra funcțiilor socio-culturale pe care le servește. Începând cu sfârșitul secolului al XX-lea, sociologii lingviști, istoricii sociali și cercetătorii literari au devenit din ce în ce mai interesați de scrisoarea ca gen și de scrisoarea ca practică socială și culturală. Reînnoirea interesului academic asupra scrisorii a rezultat nu numai în studiile științifice, ci și în „publicarea colecțiilor de scrisori și bibliografiile utile specializate”, care au crescut valoarea datelor și instrumentelor analitice disponibile pentru cercetători și au contribuit la definirea relevanței scrisorilor pentru a pune în lumină aspectele socio-culturale, cum ar fi, de exemplu, rata de alfabetizare sau educația femeilor în perioadele anterioare.
Studiul corespondenței istorice a clarificat, de asemenea, variațiile ortografice și schimbările lingvistice în desfășurare în perioadele anterioare. Cele mai multe contribuții științifice se concentrează asupra întregii perioade moderne, deoarece aceasta a fost o epocă a scrisorilor ce s-au scris în întreaga Europă și în afara ei; în acest sens, multe studii tind să se concentreze asupra secolului al XVIII-lea, considerând că „în acest secol, genul epistolar a atins o preeminență socioculturală, poate, de neegalat, ca formă de comunicare și exprimare, iar în perioada târzie modernă corespondența a atins un volum și o extindere socială de neegalat”. Cu toate acestea, în perioada timpurie moderne, corespondența a dobândit caracteristicile și utilizările care urmau să devină tipice genului în întreaga perioadă modernă.
Evoluția retoricii și scrierea de scrisori în perioada medievală
Cu influența puternică a Bisericii Romano-Catolice în perioada medievală, scrierea scrisorilor a devenit cel mai important pilon pentru documentare. Acest lucru se datorează creșterii dorinței de conservare și persuasiune, datorită tradițiilor istorice legate de devotamentul față de religia catolică. Scriitorii și notarii erau însărcinați să scrie „discursuri importante pentru a le păstra sau a le produce în masă”. Potrivit lui Hildebrandt (1988), „unele scrisori au fost dictate oral unui scriitor și, la rândul său, acesta le citea destinatarului scrisorii, legând într-o oarecare măsură scrisul cu stilul oral”. Aceasta a fost ideea conceptului timpuriu de scriere a scrisorilor (devenind o legătură între discursul oral și scris), deoarece, chiar dacă în acea perioadă au existat rate scăzute de alfabetizare, alfabetizarea a devenit importantă în Biserică.
Scrisoarea a evoluat în curând într-o formă mai preferată a unui gen retoric, ceea ce a condus la compunerea manualelor de scriere a scrisorilor pentru instruirea educațională. Deși nu există o teorie fundamentală despre cine a constituit ideea scrierii scrisorilor, un călugăr, Alberic de Monte Cassino (de la o mănăstire situată la sud de Roma), și lucrările sale au fost cel mai frecvent acceptat inițiator. În anii 1080, s-au creat „două tratate despre arta scrisorii”. În aceste lucrări, el s-a concentrat asupra stilului și formatului scrisorilor și a specificat patru propuneri ale unei scrisori, bazate pe teoria lui Cicero asupra celor șase părți ale discursului. În elaborarea acestui manual, Alberic a susținut că s-ar putea adapta și la scriere, dar le-a redus la patru (exordium, narratio, argumentatio și conclusio) și s-a concentrat mai mult pe exordium, deoarece s-a ocupat de deschiderea structurală a unei scrisori. Preocuparea lui Alberic s-a concentrat asupra felului în care cititorul a acceptat scrisoarea. El „citează obiectivele Cicerone ale exordiului, adică urmărește să facă publicul atent, docil și bine dispus”. Dar, Alberic a reinventat scopul exordiului introducând salutatio, sau „cui se adresează scrisoarea” și „de la cine este trimisă”. Potrivit lui Murphy (2001), „discuția despre relația dintre salutatio și exordium este cel mai lung și singurul tratat al oricărui subiect al scrierii”. Alberic distinge aceste două părți ca fiind separate, ceva ce poate fi posibil numai în formă scrisă. El își întemeiază teoria de la ideea că „deși salutările, de obicei constând în numele expeditorului și numele destinatarului, au fost un clement destul de comun și fix în scrisoarea clasică, ele nu au fost niciodată incluse ca un obiect de discuție într-un tratat retoric”. Alberic a inclus salutul ca parte a scrisorii, deoarece credea că este cea mai importantă parte a începutului acesteia. În conformitate cu cele două tratate ale scrisorii lui Alberic, alte manuale timpurii au elaborat conceptele sale și au fost redactate în perioada medievală. Un manual a avut origine anonimă, acesta fiind „Rationes Dictandi, sau Principiile de scriere a scrisorilor, produse în Bologna cca. 1135”. În acest manual timpuriu, cele cinci părți ale unei scrisori sunt explicate: „salutul, asigurarea bunăvoinței, nararea, petiția și concluzia”. Aceste părți se referă la cele șase părți ale lui Cicero într- un discurs și se pot referi la reinterpretarea Exordiului de către Alberic. În principiile de scriere a scrisorii, o scrisoare este definită ca fiind „un aranjament adecvat al cuvintelor expuse pentru a exprima sensul dorit al expeditorului său. Sau, cu alte cuvinte, o scrisoare este un discurs alcătuit din părți coerente și distincte care semnifică pe deplin sentimentele expeditorului său”. Această definiție, deși pare generică, este prima definiție reală și concretă a unei scrisori care ar putea fi predată de către profesorii din școli care au evoluat de la scribi dictând în Biserică.
În studiile timpurii, fiecare profesor și-a exprimat propria opinie cu privire la importanța unei scrisori. Cu toate acestea, pe fondul popularității sporite și a distribuției manualelor, scrierea scrisorii a devenit mai mult definită ca genul său propriu în acest timp. Manualele lui Alberic și compozitorul anonim al Principiilor de scriere a scrisorilor au fost cele mai proeminente și mai eficiente manuale ale perioadei medievale. Murphy (2001) descrie modul în care aceste două manuale au stat la baza instrucțiunilor de scriere a scrisorilor în Evul Mediu: „noile manuale au continuat să fie scrise în secolul al șaisprezecelea, dar doctrinele de bază au continuat să repete ceea ce erau, în esență, preceptele bolognese din secolul al treisprezecelea”. Din acest motiv, manualele și retorica viitoare au considerat principiile de scriere a scrisorilor drept manualul hotărât „corect” folosit la predarea scrierii scrisorii. Adaptarea sa la părțile unei scrisori este explorată în manualele ulterioare din secolele XVIII-XX și poate fi găsită în scris, astăzi. Cu toate acestea, evoluția scrisorii scrise a continuat de la aceste două manuale din perioada medievală până la o abordare mai stilistică în perioada Renașterii.
Scrisoare și stil în perioada Renașterii
În perioada Renașterii, scrierea scrisoarilor a devenit mai personificată și se preocupa mai mult de stil decât de structură. Chiar dacă genul a urmat manualele care au fost menționate din perioada medievală, nu a mai existat o explorare a noilor concepte sau moduri de structură în compunerea unei scrisori. Perioada Renașterii adaptată structurii prezentate în manualele anterioare a adăugat și mai multe tehnici stilistice pe care scriitorii ar putea să le utilizeze pentru a reuși în arta scrisului scris. Stilul a devenit de primă importanță în perioada Renașterii, care ulterior a influențat adaptarea sa în mai multe medii educaționale. Pe fondul acestui nou element, „Renașterea retoricii clasice” și „fuziunea dintre gândire și expresie” a ajuns să exercite o influență enormă asupra învățării și școlarizării în renaștere. Pentru a realiza acest lucru, au fost create școli de scriere atât pentru studenți, cât și pentru profesori, pentru a explora modul de includere a stilului și a expresiei într-o scrisoare. Având în vedere acest lucru, „școliile au fost, într-un sens foarte real, un efort de a pune teoriile educaționale ale umaniștilor în practică pedagogică. Astfel, scopul principal al școlilor a fost, de asemenea, un obiectiv major al Renașterii umaniste: crearea expresiei elegante și elocvente”. Renașterea Umanistă a inclus oameni de știință, academicieni și lideri politici care încearcă să reformeze o gamă largă de instruire și activități educaționale. Nu numai că acești umaniști încurajează alfabetizarea, ei folosesc diferite modalități de a lărgi perspectivele citirii și scrierii la acea vreme și cum cetățenii ar putea apoi să adapteze această cunoaștere la practicile de zi cu zi. De exemplu, umaniștii au fost de acord că utilizarea școlilor gramaticale a fost esențială pentru a învăța elevii să-și dezvolte stilul și să experimenteze în propria lor elocvență. În aceste școli, definiția „elocvenței urma să fie una de tip special: elocvența clasică a cetățeanului Cicero”. Prin adăugarea acestui element la învățătura privind scrierea scrisorii, profesorii au examinat conceptul de elocvență al lui Cicero din lucrarea sa, De Oratore (trad. 1967), care discută importanța unei astfel de calificări. Potrivit lui Cicero, „pentru a fi un bun scriitor, trebuie să fii bine-pregătit în artă și în exuberanța elocvenței”.
În perioada Renașterii nu au fost introduse multe principii noi de scrisori; aceste manuale s-au extins asupra adaptării manualelor medievale din epoca de scriere a a acestora. Cu toate acestea, în 1511, Desiderius Erasmus Roterodamus, sau Erasmus, el însuși un umanist renascentist, a scris De duplici copia verborum et rerum (De Copia), care a explorat conceptul de a avea și a dezvolta cunoștințe abundente. Această teorie se referă la scrierea de scrisori în perioada Renașterii, deoarece elevii ar putea învăța cum să dobândească o abundență de cunoștințe pentru stilul și elocvența lor personală. King (1963) explică faptul că „așa cum este folosită de Erasmus, Copia cuprinde în înțelesul său semnificația a patru cuvinte ale limbii engleze: variație, abundență sau bogăție, elocvență și abilitatea de a varia și îmbogăți limbajul și gândirea”. Din nou, aceasta se referă la definiția lui Cicero a elocvenței și la modul în care el și Erasmus au crezut că toată lumea era capabilă să creeze elocvență și propriul stil. Cu toate acestea, Erasmus credea că studenții trebuie să învețe și să practice ce să facă cu această abundență de cunoștințe pentru a deveni scriitori de succes. Erasmus a afirmat că „dacă nu suntem instruiți în aceste tehnici, vom fi de multe ori găsiți neinteligibili, aspri sau chiar în totalitate incapabili să ne exprimăm”, ceea ce poate fi interpretat ca de Copia a devenit elementul central al stilului în perioada Renașterii. Deși nu încorporează în mod specific această teorie în scrierea scrisorilor, practicile de copia ale lui Erasmus se referă la modul în care scriitorii și-au creat propriul stil atunci când comunicau cu ceilalți. Totuși, se poate susține că nu numai că manualul lui Erasmus se compară cu teoriile retorice clasice ale lui Cicero, dar se referă, de asemenea, la apelurile retorice ale lui Aristotel de patos, etos și logos și cum pot ajuta în arta convingerii. Pathos este expus atunci când scriitorii doresc să folosească această abundență de cunoștințe pentru a evoca emoții de la cititorii lor. De asemenea, este important să se aprecieze că, deși scriitorii au un spațiu de stocare a cunoștințelor, trebuie să învețe cum să își construiască credibilitatea în mod eficient. Nevoia de a învăța cum să folosești această abundență de cunoștințe este, de asemenea, important să recunoști logica scrisorii, în sensul că scriitorii trebuie să învețe cum să organizeze o scrisoare și unde să pună informații specifice pentru ca ea să transmită un mesaj logic.
În continuarea perioadei renascentiste, scrierea scrisorilor a devenit mai proeminentă prin extinderea tehnologiei avansate în imprimare și distribuție. Potrivit lui Corbett (1971), „numai după inventarea tiparului din secolul al XV-lea, retorica, sub forma artei vorbite, s-a extins pe scară largă la discurs scris”. Odată cu această creștere a tehnologiei, predarea scrierii scrisorii a devenit mai populară și mai progresivă, așa cum descrie Abbott (2001): „Progresele tehnologice ale Renașterii au făcut ca predarea scrisului să fie mai posibilă și mai practică decât oricând. Tipografia a ajuns în Anglia în 1477, iar producția de hârtie a început în primii ani ai secolului al șaisprezecelea. Folosirea cărților, adică a manualelor pentru cititori și a cărților pentru a scrie, a făcut actul de scriere mult mai important pentru efortul educațional.” Toate aceste progrese au făcut ca învățarea despre arta scrierii scrisorii să fie mai accesibilă și mai acceptată. Această avansare în tipărire a continuat să prospere de-a lungul secolelor 18, 19 și 20, când strategiile retorice ale scrisului erau încă folosite și predate.
Secolul al XVIII-lea: mobilitatea socială și scrisoarea
Tehnicile retorice clasice pot fi urmărite și identificate pe parcursul secolelor XVIII-XX, dar noi concepții și idei despre scrierea scrisorilor încep să intre în joc. Aceste concepte s-au bazat și s-au adaptat din strategiile retorice evolutive care rezultă din schimbările sociale, culturale și tehnologice. În secolul al XVIII-lea, scrisoarea scrisă a evoluat de la introducerea de noii tehnologii într-o implementare mult mai personalizată a scrisorii: în jurul secolului al XVIII-lea, publicul cititor din Anglia și America a început să adopte noi idei culturale de scris. Aceste noi idealuri s-au îndreptat spre ceea ce se numea „scrisoarea familiară”, un mod de scriere a scrisorii dedicat exprimării afecțiunii și datoriei între rude, familie și prieteni. În loc să învețe arta scrierii scrisorilor pentru a deveni un scriitor mai bun, idealurile secolului al XVIII-lea s-au concentrat pe importanța menținerii legăturii cu familia și prietenii. Această schimbare reprezintă o nouă caracteristică culturală a scrisului de scrisori, context în care s-a produs o creștere masivă în producția de manuale privind scrierea, cărți de ortografie, cărți de gramatică și dicționare. „Între anii 1750 și 1800, în America au fost produse aproape 400 de manuale, o creștere uluitoare de la cele 32 de manuale comparabile produse în prima jumătate a secolului”. Această extindere vastă a materialelor educaționale din America din secolul al XVIII-lea a fost influențată de faptul că oamenii doreau să devină mai acceptați din punct de vedere social. În curând a existat o „aspirație pentru mobilitatea ascendentă în secolul al optsprezecelea”, iar autorii acestor manuale au încercat să ridice ideea de „rafinament social”.
Cu toate acestea, în secolul al XVIII-lea a fost introdusă o nouă caracteristică a învățării artei scrisului scris: incluziunea femeilor. Femeile au devenit publicul dorit al unor manuale de scriere a scrisorilor din secolul al XVIII-lea. Dierks (2000) descrie incluziunea femeilor ca „Odată ignorate categoric, femeile au fost abordate în mod obișnuit în noua tipologiw de manuale privind scrisorile familiare, precum și în manuale de scriere, cărți gramaticale și alte literaturi pedagogice”. Cu toate acestea, acești autori nu s-au oprit aici. La finele secolului al XVIII-lea, autorii manualelor de scriere a scrisorilor s-au orientat și spre categoria copiilor. A fost un subiect nou pentru copii pe care mulți nu l-au înțeles deloc. Dar cultura din secolul al XVIII-lea se bazează pe câștiguri sociale și rafinament, iar acești autori nu doreau să limiteze pe nimeni să învețe aceste cunoștințe despre scrierea literelor. Prin această nouă introducere a scrisorii familiare, fiecare scrisoare a devenit un simbol al statutului social.
Din cauza dorinței de acceptare socială și a nevoii de a aborda mai mulți oameni, autorii acestor manuale de scriere a scrisorilor, precum și scriitorii individuali înșiși, s-au bazat foarte mult pe conceptul de audiență. Acest aspect important al scrisorilor în acest moment se referă la percepția lui Aristotel despre audiență în perioada clasică. Autorii manualelor nu numai că încearcă să convingă un anumit tip de audiență (acum bărbați, femei și copii), ci și scriitorii înșiși încearcă să convingă o audiență dominantă din punct de vedere social care are puterea de a acorda în mod esențial un câștig social. Recunoscând faptul că publicul, în esență, devine cel mai important atribut al manualelor de scriere a scrisorilor și al scrisorilor scrisă în timpul secolului al XVIII-lea, acest aspect continuă să fie abordat în secolul al XIX-lea.
Secolul al XIX-lea: Instrucțiunea de scriere a scrisorii pentru societatea politicoasă
Din explorarea adresată publicului tânăr în compoziția manualelor de scriere a scrisorilor la finele celui de-al XVIII-lea secol, accentul acestui gen a rămas în școlile din secolul al XIX-lea. Adaptarea scrierii scrisorilor ca formă proprie a început în secolul al XIX-lea, deoarece „în timp ce instruirea în retorică fusese parte a unei învățământ din Statele Unite din perioada colonială, instruirea din secolul al XIX-lea în scrierea scrisorilor personale nu a înflorit în școli”. Chiar dacă cultura din secolul al XIX-lea nu era preocupată de utilizarea scrierii de scrisori pentru a obține statutul social, ea s-a concentrat totuși asupra importanței scrisorilor familiare. Totuși, pe parcursul dezvoltării educaționale, subiectul scrierii de scrisori a devenit o parte specifică a instruirii în școli. Potrivit lui Schultz (2000): „Într-o serie de manuale de compoziție, scrierea scrisorilor a apărut ca un subiect de instruire în a treia decadă a secolului, iar până la sfârșitul secolului, instrucțiunile de scris erau o parte previzibilă a acestei compoziții utilizată în școli”. Odată cu această expansiune, manualele au început să preia un alt rol în instruirea copiilor prin predarea scrisorii scrise „ca o modalitate de a rămâne în linie și a reuși într-o societate politicoasă”. Aceasta reprezintă o schimbare a importanței culturale a artei scrierii scrisorilor, deoarece ea evoluează într-o modalitate de a învăța copiii cum să se comporte în societate. Un manual de scriere timpurie din secolul al XIX-lea, intitulat „The Universal Letter-Writer” sau Noua Artă a Corespondenței de către Rev. Thomas Cooke (1812), exprimă modul în care utilizarea scrisorilor a menținut legături cu familia și prietenii, precum și ceea ce acestea oferă societății. Cooke (1812) apreciază următorul aspect: „Dacă scrisorile ar fi fost cunoscute încă de la începutul lumii, scrierea epistolară ar fi fost la fel de veche ca dragostea și prietenia; pentru că, de îndată ce au început să înflorească, mesagerul verbal a fost abandonat, limbajul inimii a fost dedicat unor personaje care l-au păstrat cu credincioșie, secretul a fost menținut, iar relațiile sociale au devenit mai libere și mai plăcute”. Acest citat semnifică faptul că arta scrierii scrisorilor la începutul secolului al XIX-lea reprezintă mai mult decât o bucată de hârtie trimisă altora; a însemnat un sentiment de importanță și angajament față de ceilalți și de societate. Restul manualului se referă la „Gramatica engleză”, precum și la „Instrucțiuni pentru scrierea scrisorilor”. În ultima secțiune, pe aproximativ 195 de pagini, Cooke descrie situații diferite în care un individ poate avea nevoie să scrie o scrisoare, oferind inclusiv exemple și modalități de a abordare a astfel de situații. Cooke, de asemenea, instruiește cititorul să cunoască și să recunoască audiența căreia scrisoarea i se adresează pentru a convinge în mod corespunzător și pentru a cunoaște subiectul disponibil, dar și cu scopul a arăta mai multă încredere și profesionalism. În cele din urmă, punctul său de vedere principal este acela că, dacă arta scrisorii se studiază pe scară largă, ușurința de a scrie sau a adresa scrisori va veni la timp. În concluzie, el consideră că „scrisorile sunt viața comerțului, combustibilul iubirii, plăcerea prieteniei, mâncarea politicianului și divertismentul curiosului”.
Dar în ceea ce privește cultura secolului al XIX-lea, conceptul de scriere a scrisorii a fost forțat să evolueze și mai mult. Din cauza acestei culturi industriale în creștere, „expansiunea comerțului și a vieții urbane la mijlocul secolului al XIX-lea a însemnat că din ce în ce mai mult oamenii au fost chemați să scrie nu numai scrisori personale, ci și scrisori de afaceri și sociale”. Multe dintre manualele ulterioare ale acestui secol au abordat acest nou plus cultural al artei scrierii de scrisori. Într-un manual intitulat Handbook of Punctuation, cu instrucțiuni pentru capitalizare și scriere a scrisorilor redactat de către William Johnson Cocker (1878), sunt formulate mai multe ideale tehnice și indirecte de scriere a scrisorilor atunci când cele cinci părți ale scrisorii sunt introduse. Nu numai că acest manual merge în detaliu pe instrucțiunile și comentariile referitoare la formatarea părților unei scrisori, dar are și un accent mai precis asupra paragrafelor și marjelor. De exemplu, manualul include: „un nou paragraf ar trebui să înceapă de fiecare dată când este introdus un subiect nou și, cu excepția primului paragraf, care începe direct sub virgulă sau liniuța salutării, fiecare paragraf ar trebui să înceapă din dreptul liniei marginale”. Aceste mici adaptări asupra formatului scrisorii reprezintă formatul noului aspect sau al unei scrisori sociale în care scriitorii trebuie să acorde mai multă atenție formatului decât stilului sau elocvenței. Modificând ideea de elocvență adresată de Cicero în De Oratore și de Erasmus în de Copia, acest nou format al scrisorii se compară cu ceea ce a exprimat Aristotel în a spune că stabilirea și organizarea scrisorii înseamnă succes, fără a accentua în mod neapărat ceea ce se spune în scrisoare. Această idee de a acorda atenție formatului specific al unei scrisori va fi explorată mai mult pe parcursul secolului XX, pe măsură ce evoluția scrisorii de afaceri continuă.
Secolul al XX-lea: Aspecte de afaceri și tehnice ale scrisorii
Secolul al XX-lea a continuat această nouă tradiție de scriere a scrisorilor de afaceri și sociale, în loc să se concentreze pe scrisori familiare din cauza dezvoltării numărului de afaceri și a industriei. În arta scrierii scrisorilor un manual practic care acoperă întregul câmp de corespondență a fost elaborat de către Nathaniel Clark Fowler (1913), la nivel său fiind examinate bucăți din formularul scrisorii de afaceri și dezvăluind un scop mai specific. Conform acestui manual, „scrisoarea trebuie să fie pregătită cu mai multă grijă și cu mai multă atenție la detalii decât este necesar pentru cuvântul vorbit”. Această mentalitate a fost abordată și urmată în secolul XX pentru a face apel la o audiență mai corectă și socială.
Cu toate acestea, se poate susține că multe dintre cerințele de stil și formatare găsite în acest manual se referă aspectele corelate în legătură cu scrisorile de intenție de astăzi. „Scrisorile de afaceri”, așa cum sunt menționate în manual, ar trebui să urmeze un format al antetului (data și locul), adresa (numele, titlul și adresa completă) și o formulă de salut, de exemplu „Stimate domn”. Acest format este în continuare consistent în ceea ce este predat astăzi cu privire la modul de abordare într-o scrisoare de intenție. Unele moderări au apărut prin faptul că în acest manual este necesar ca formatul să fie indentat la diferite niveluri, în timp ce formatul de astăzi necesită ca scriitorii să scrie totul pe partea stângă. Manualul afirmă: „Nu există nicio obiecție reală față de alinierea la stânga, dar este de preferat forma obișnuită de indentare a rândului”.
Sfârșitul scrisorii de intenție este considerat important atât pentru expeditor, cât și pentru destinatar în timpul secolului al XX-lea. Conform manualului lui Fowler (1913), „Expresii precum Cu respect, al tău ar trebui să fie evitate, dacă nu ești familiarizat în mod intim cu individul căruia îi scrii”. Această opinie diferă de așteptările actuale; majoritatea scrisorilor de intenție pot fi semnate prin formula „Cu stimă”, indicând o cerere sinceră sau „Vă mulțumesc”, fără a însemna în mod necesar o apropiere personală. Acest manual, care indică schimbarea scrierii scrisorii în acest moment, arată modul în care este foarte important să se încheie pozitiv scrisoarea de intenție pentru a inspira seriozitatea. Acesta a devenit scopul unei scrisori de afaceri în secolul al XX-lea, precum și astăzi: impresionând publicul suficient pentru a primi un răspuns și pentru a asigura relații bune cu oamenii de afaceri din această cultură industrială.
Cu toate acestea, în secolul XX și începutul secolului XXI, a apărut un nou gen, bazat pe tehnologia în evoluție: e-mailul. Întreprinderile și indivizii au început să folosească acest nou fenomen mai mult pentru a compune scrisori în loc de a le scrie manual. Cu toate acestea, „numărul persoanelor și organizațiilor care utilizează poșta electronică a crescut, cercetătorii și aplaudâbd e-mailul ca o reîncarnare a tradiției epistolare”. Există multe asemănări ale unui e-mail în legătură cu o scrisoare scrisă, care includ scopul și formatul. În acest caz, în loc ca mai multe manuale de scriere a scrisorilor să fie abordate în acest moment, au fost explorate „manualele Netiquette” (manuale de scriere sau compunere pe Internet). Cu toate acestea, unele probleme pot apărea pentru că unele dintre „cele mai interesante și complicate probleme cu care aceste manuale [noi] trebuie să trateze este relația indistinctă dintre natura publică și privată a scrisorii și tonul formal și informal pe care scrisorile diferite le pot cere”.
Toate lucrurile au un început și un sfârșit. Nu știm când sau dacă noua tehnologie își va găsi un final, însă este firesc că fiecare dintre noi am folosit, la un moment dat, pentru prima oară calculatorul conectat la internet. Orice internaut a fost cândva newbie (începător). Acest termen desemnează o persoană neinițiată încă în tainele comunicării on-line, atât din punctul de vedere al tehnicii, cât și din perspectiva regulilor de comunicare și al limbajului folosit pe internet.
Internetul este un mediu care oferă o mare libertate de manifestare și de expresie, astfel încât, analizând discutiile din corpusul nostru, observăm o predilecție spre simplificare și rapiditate.
Atunci când sunt conectați la site-urile de comunicare on-line, utilizatorii trebuie să respecte anumite reguli cunoscute sub numele de Netiquette. Acesta este un termen compus (< engl. internet + etiquette) și cuprinde convențiile de politețe respectate pe Internet. Ele fac referire la relațiile dintre internauți în timpul conversațiilor și sunt construite în ideea de a face interacțiunea dintre indivizi mai plăcută, mai eficientă și mai agreabilă.
Având în vedere comunicarea de tip chat, nu există reguli Netiquette considerate oficiale, ci au, mai degrabă, un caracter de îndrumare, variind în funcție de situația comunicațională, de relațiile dintre vorbitori, precum și de site-ul care le prezintă. Cu toate acestea, există situații când anumite abateri de la„ Netiquette în interiorul canalului de chat” pot duce la excluderea utilizatorului din canalul respectiv, pentru o perioadă mai scurtă sau mai lungă, în funcție de gravitatea abaterii de la regulă.
Acest gen nou de scriere a scrisorilor electronice propune numeroase aspecte în stil, aderență și profesionalism uneori din cauza lipsei și scăderii instrucțiunilor de scriere a scrisorilor în cadrul educației. Acest nou mod electronic pentru scrierea scrisorilor necesită mai multă atenție asupra subiectului audienței. Ca și în perioada clasică atunci când Aristotel examinează importanța abordării sau convingerii unui public în stabilirea celor trei apeluri ale patosului, etosului și logourilor. Aceste apeluri sunt încă relevante în secolul XX datorită evoluției vaste a scrisului scrisorilor în această perioadă. Concentrându-se mai mult pe scrisori de afaceri și pe e-mail, scriitorii acestui tip de scrisoare recent dezvoltat trebuie să fie conștienți de publicul căruia i se adresează și din ce motiv. Pathos trebuie implementat în ambele cazuri, deoarece scriitorii ar trebui să evoce răspunsuri emoționale sau personale din ceea ce este scris. Etos este important atunci, mai ales în scrisorile de afaceri, în stabilirea credibilității personale. Dacă este făcută cu succes, aceasta poate duce la un răspuns returnat, care promovează încrederea și profesionalismul. În cele din urmă, ar trebui folosite logouri pentru a construi această credibilitate, pentru a convinge publicul să demonstreze că există o explicație logică a scrisorii.
Secolul XXI: Instrucțiunea în scrierea scrisorilor astăzi
Scrisoarea de astăzi continuă percepția scrisului de afaceri din secolul XX, dar devine mai elaborată odată cu apariția altor genuri de scriere. Deși secolul XXI cuprinde idealurile identificate în secolele XVIII, XIX și XX, cum ar fi conștientizarea socială și eticheta de afaceri, instruirea în acest secol și-a lărgit conceptele de scriere de afaceri și eseuri academice. Scrisoarea personală, cunoscută, a devenit aparent dispărută din cauza creșterii accesibilității tehnologice. Astăzi, instrucțiunile de scriere a scrisorilor de afaceri pot fi găsite în mai multe saloane de lectură decât în sălile de clasă; informații despre acest gen de scriere pot fi găsite acum pe Internet. Nu numai instructorii și profesorii educă elevii cu privire la importanța scrierii unei scrisori de afaceri de succes, ci acum există consilieri și formatori (găsiți atât în persoană, cât și online), care pot ajuta scriitorii să compună scrisorile de succes, inclusiv o scrisoare de intenție pentru ocuparea forței de muncă sau în scopuri educaționale. Cu toate acestea, datorită acestui acces sporit, lumea afacerilor a devenit mai competitivă. Dar este important să recunoaștem istoria scrisului de afaceri și modul în care se referă la retorica scrisului scris. Hildebrandt (1988) crede următoarele: „Ca și conducători au preceptelor trecutului, trebuie să recunoaștem că această comunicare scrisă de afaceri are o moștenire veche; că a deținut o poziție semnificativă ca parte a unui concept anterior, retoric, una dintre primele șapte arte liberale ale omenirii”. Cu toate acestea, conceptul de a scrie o scrisoare de succes de afaceri nu a fost niciodată mai important decât în acest secol. Multe manuale profesionale astăzi, printre care cel al lui Charles Marsh, David W. Guth și Bonnie Poovey-Short's (2009), Scriere strategică: Scrierea multimedia pentru relații publice, publicitate și altele, acordă o atenție deosebită formării unor scrisori de afaceri de succes. Acest manual analizează multe scrisori de afaceri diferite, inclusiv scrisoarea de știri pozitive, scrisoarea de știri negative, scrisoarea de vânzări, scrisoarea de solicitare, scrisoarea de intenție și scrisoarea de cerere, în care toate secțiunile sunt urmate de un exemplu de ce ar trebui să arate fiecare în parte. Ceea ce interesează în acest manual este că la începutul fiecărei secțiuni se stabilește de ce să se scrie aceste tipuri diferite de scrisori și ce tip de audiență trebuie să citească astfel de scrisori. Acest lucru este foarte util pentru elevi și studenți, deoarece aceștia pot apoi să-și adapteze scrisul la un anumit tip de audiență. De exemplu, prima secțiune afirmă că „înțelegerea valorilor și a intereselor individuale ale destinatarului unei scrisori de afaceri mărește șansele de a scrie o scrisoare de succes”. În educarea studenților cu privire la aceste tipuri diferite de scrisori de afaceri prin examinarea scopului, formatului, conținutului și organizării, acest manual arată cum arta și retorica scrisului scrisului a evoluat spre studii academice moderne.
Compunerea unei scrisori de intenție nu este singurul avantaj din genul de scriere al acestui secol. Instruirea crescută a redactării eseului academic a extins formatul și scopul unei scrisori scrise într-un document mai lung propus despre diferite subiecte. Totuși, se poate susține că explorarea retoriciilor clasice și instrucțiunilor găsite în diferite manuale de scriere pe parcursul secolelor pot fi totuși aplicate și predate în acest nou gen de studii de compoziție. Din ideea de a se adresa unei anumită audiențe, așa cum a propus-o Aristotel, principala preocupare cu privire la această nouă scriere academică este cum să se convingă în mod eficient publicul. Există chiar și tipuri de compoziții numite „eseuri persuasive”, al căror scop principal este acela de a convinge în mod eficient și cu succes publicul să accepte poziția scriitorului pe diferite subiecte. De asemenea, șase părți ale unui discurs al lui Cicero, modificat odată pentru a deveni cele cinci părți ale unei scrisori din Principiile de scriere a scrisorilor, a fost adaptat pentru organizarea unui eseu academic. Formatul revine la conceptul propus de Cicero în acea scriere academică, care se concentrează asupra introducerii, conturului argumentelor, argumentului propus, în sine, dovezii din spatele argumentului, adresării părții opuse și concluziei. Toate aceste caracteristici ale studiilor de compoziție academică pot fi urmărite nu numai în retorica clasică, ci și în evoluția scrierii scrisorilor.
CAPITOLUL II. PARTICULARITĂȚILE CHAT-ULUI CA FORMĂ DISTINCTĂ ÎN CONTEXTUL ACTUAL
Internetul și comunicarea
2.1.1 Influența internetului asupra comunicării
„Comunicarea este cea care îl definește pe om ca membru al unei societăți și, în același timp, este cea care conferă identitate societăților umaneˮ, după cum afirmă Popa. Limbajul și modul de comunicare au suferit, însă, schimbări majore odată cu evoluția tehnologică. Unul dintre cei mai importanți pași în față făcuți de omenire în domeniul tehnologiei și informației este Internetul. Acesta a reușit să creeze o lume nouă, o viață nouă, pe care din ce în ce mai mulți oameni sunt tentați să o adopte. Pentru aceia care sunt mai puțin interesați de lumea din spatele monitorului, unii termeni precum chat, blog, on-line, forum, instant messeging, facebook sunt neclari sau chiar necunoscuți. Însă, pentru cei pasionați de acest domeniu termenii amintiți stau în centrul preocupărilor lor, sunt elemente cheie ce îi ajută în viața socială, dar și în găsirea unei identități. Acest capitol își propune să explice noțiunile de internet și chat, analizând în special impactul pe care cele două instrumente web îl au asupra limbajului, avȃnd la bază mai multe posibilități de conversație pe internet: site-urile de socializare Facebook și Yahoo!Messenger.
Într-una dintre lucrările sale, John Naughton (1999) afirma că „Internetul este unul dintre cele mai remarcabile lucruri pe care ființele omenești le-au făcut vreodată. În ceea ce privește impactul asupra societății, acesta se evidențiază prin amprenta, calea ferată, telegraful, automobilul, energia electrică și televiziunea. Unii l-ar echivala cu imprimarea și televiziunea, cele două tehnologii anterioare care au transformat cel mai mult mediul de comunicare. Cu toate acestea, Internetul este potențial mai puternic decât acestea”, fapt care reflectă impactul noilor tehnologii asupra comunicării.
În Weaving the Web, inventatorul World Wide Web (WWW), Tim Berners-Lee (1999) oferă un nou unghi de vedere asupra internetului, menționând scopul pe care l-a dat creației sale, rețelei WWW: „Web-ul este mai mult o creație socială decât una tehnică”.
Prin urmare, calculatorul și internetul revoluționează maniera de a socializa, de a comunica, chiar de a scrie și, de ce nu, de a vorbi. Odată cu apariția acestora putem discuta despre un nou concept în comunicarea de masă, și anume, comunicare de tip many-to-many (mulți către mulți). Noutatea constă în faptul că emițătorul din schema clasică de comunicare a lui R. Jakobson (1964), cel care era considerat ca fiind unul, este acum multiplicat, existând posibilitatea existenței mai multor emițători și, în același timp, a mai multor receptori.
Acest aspect a dus la crearea unui nou limbaj, cel utilizat pe internet, al internauților sau, așa numitul, netspeak (< engl. net = internet și vb. to speak = a vorbi, a discuta). Cercetătorii englezi au găsit potriviți și alți termeni precum: cyberspeak (< engl. cyber = cibernetică și vb. to speak = a vorbi, a discuta), electronic discourse (= discurs electronic)sau computer-mediated communication (CMC)(= comunicare mediată de calculator).
Din punctul nostru de vedere, cel mai potrivit termen ar fi cel de netspeak, întrucât acesta sintetizează cel mai bine esența noului limbaj. În susținerea acestei idei îl amintim pe David Crystal (2004), care explică foarte bine acest termen: „Ca și denumire, Netspeak este succint și suficient de funcțional, pe măsură ce ne aducem aminte că acest lucru implică aici scrierea și vorbirea și că orice vorbitorare și două elemente receptive, ascultătorul și cititorulˮ. Așadar, noul limbaj are atât trăsături ale oralității, cât și ale textului scris, fiind deci un limbaj hibrid.
Dacă i-am întreba pe bunicii și pe părinții noștri care era calea cea mai frecvent utilizată de aceștia pentru a comunica cu persoanele aflate la distanțe mari, cu siguranță ne-ar vorbi despre scrisoare. Aceasta era folosită în foarte multe situații și îndeplinea scopuri variate, însă, indiferent de destinație sau de expeditor, corespondența avea factura „unei cărți de vizită pentru emițător. Tocmai de aceea se punea mare accent pe formă, limbaj, corectitudine și aspect”.
2.1.2 Modalități ale comunicării on-line
Cu ajutorul mediului digital și implicit, al internetului, în anii ’80 (în România cu precădere după 1989), au apărut noi forme de transmitere de informații în scris și anume: chatul, e-mailul, blogul. Urmărind clasificarea sub aspectul posibilităților de comunicare ale celor implicați în acest proces, specialiștii în acest domeniu disting:
„comunicare sincronă one – to – one (unul către unul), one – to – few (unul către câțiva) și one – to – many (unul către mulți), dar și many – to – many (mulți către mulți. Cele sincrone presupun ca interlocutorii să fie activi simultan, să poarte un dialog, deci răspunsurile sunt imediate, succesive și există posibilitatea de a le detalia. Cel mai bun exemplu în acest sens îl reprezintă chatul.
comunicarea asincronă one – to – one (unul către unul), one – to – many (unul către mai mulți), many- to – one (mai mulți către unul). Acest tip presupune că interlocutorii nu sunt activi simultan, prin urmare apar intervale temporale variate între replici. În această categorie putem include vechea telegramă, scrisoarea, dar și SMS-urile, e-mailurile ori forumurile”.
Blog
Un blog (cuvânt provenit de la expresia englezească web log – jurnal pe internet) este o publicație on-line (un text scris) ce conține articole actualizate permanent și care au un caracter personal. Actualizarea blogurilor înseamnă adăugarea unor texte noi, asemenea activității de realizare a unui jurnal, toate aparițiile fiind afișate în ordine cronologică inversă (cele noi apar primele, fiind cel mai ușor de accesat de către cititori). Acest gen de publicații web sunt, în general, accesibile publicului larg. Termenul "blog" a fost introdus în 1999, când Peter Merholz a scris "we blog" în loc de "weblog". Pe fondul definiției, blogul este un spațiu în care utilizatorii se pot exprima liber, își pot prezenta ideile, opiniile și își împărtășesc experiențele cu cititorii. In acelasi fel, „blogul permite postarea de poze, filmulețe și alte suporturi grafice, care urmăresc să însuflețească și să înveselească discuțiile participanților.”
E-mailul este o altă metodă asincronă de a comunica prin intermediul internetului, ce presupune transmiterea de mesaje de la o adresă la alta, de la o persoană la alta. Termenul este de origine englezească provenind de la electronic mail ce înseamă scrisore electronică. Acesta este, de fapt, o reinventare a stilului epistolar, a expedierii și primirii de scrisori, dar în formă electronică. Prin urmare, așa cum fiecare dintre noi avem o adresă la care putem primi corespondența prin poștă, tot așa, fiecare internaut poate deține o adresă de mail personală, pe care o poate accesa ori de câte ori dorește, și unde poate primi mailuri, „omoloagele scrisorilor la nivel electronic”. De asemenea, oricine deține o astfel de adresă poate trimite oricând mesaje sub această formă.
John Naughton (1999) are un punct de vedere foarte interesant privind această metodă de comunicare spunând: „Netul a fost construit pe poșta electronică. . . . Este uleiul care lubrifiaza sistemulˮ. E-mailul este, deci, cel care face internetul „să se învârtăˮ. Asemenea epistolei tradiționale, în care stilurile se împleteau, ori în care întâlneam fie o adresare oficială, fie una colocvială, tot așa scrisorile electronice aduc în prim plan varietăți stilistice și de uz: profesional, publicitar, informativ, dar și unul personal, ludic, afectiv, precum și combinarea trăsăturilor textului scris cu cel oral. Una dintre cele mai importante caracteristici fiind tocmai uriașa libertate de exprimare pe care e-mailul o pune la dispoziție interlocutorilor. Aici intervine principala diferență dintre cele două tipuri de scrisori. Rodica Zafiu (2001) observă cum, „dispensându-se de multe formule fixe, mesajul electronic e liber să imite atât o scrisoare tradițională și ceremonioasă, cât și un apel oral; să devină un text autonom, o replică în dialog sau un simplu fragment (textul poate fi redus la minimum, la o interjecție – „Ei?“, „Alo!“ sau „Pa“ – a cărei scurtime să intre în opoziție cu rigida formă epistolară de odinioară”.
Chat
Etimologic, chat are proveniență engleză, sub sensul de „sporovăială, taifas, conversație, a sta la taifas, a sta la vorbă”. De aici s-au format în limba romȃnă și derivate precum: subst. chater< eg. Chatter, v.i. =„a flecări, a pălăvrăgi”.
Deși DEX nu conține o definiție a acestui termen, fapt explicabil prin data la care a fost tipărită ultima ediție a acestui dicționar, termenul este prezent în DOOM2, prezența sa aici atestând faptul că chat a fost preluat în limba română, însă este recent introdus.
Chatul este, de fapt, o modalitate de comunicare on-line sincronă întrucât reprezintă un dialog sau un schimb de replici scrise (text), care sunt transmise instantaneu între doi sau mai mulți interlocutori, prin prisma unui mediu digital în care mesjaul este transmis. Chatul se poate realiza pe browserul de interet sau cu ajutorul unui program special, separat, cum ar fi ,Yahoo! Messenger, Mirc, Skype ori Facebook.
Inițial, chatul a fost o modalitate de a comunica specifică grupurilor restrânse de utilizatori ai calculatorului și ai internetului, dar răspândirea internetului la începutul anilor ‘90 și-a adus contribuția în ceea ce privește dezvoltarea chatului. În acest context, s-au remarcat unele comunități de tip online cu limbaj propriu, bazat, în primul rând, pe folosirea de simboluri (cu precădereemoticonuri/ emoticoane) și acronime. Acestea au capacitatea de a dialoga în acel spațiu virtual acolo unde planul real și tot ce ține de personalitatea individului se pot modifica. Chaterul, utilizatorul de chat, se înregistrează sub o denumire, a cărei definiție este „nickname”. De multe ori, utilizatorii acestui mediu de comunicare evită ca identitatea lor reală să le fie dezvăluită. În acest sens, cercetătorii spun că această recurgere la anonimat permite oamenilor crearea unei noi identități și, de asemenea, manifestarea fără temeri a personalității lor. Prin urmare, chatul a devenit foarte popular și în rândul persoanelor mai timide, pentru care comunicarea față în față este deficitară.
La început, chatul a transformat comunicarea scrisă într-una orală, dar care se servește decuvântul scris. Acest tip de comunicare este descris de către lingviști (Crystal David, Naughton John, Coja Claudia, Popa Mariana) ca un limbaj colocvial care, din motive tehnice, se realizează în formă scrisă.
Limbajul chatului prezintă multe caracteristici. Grosseck Maria-Dana si Negru Adina le prezintă pe scurt pe cele mai importante dintre acestea, cele care „oferă individualitate noului mod de comunicare”. De menționat ar fi renunțarea la majuscule, datorită economiei de timp și a dificultății de redactare. Din acest motiv, textele par, de multe ori, neclare, lucru sesizat însă doar de cei care nu sunt obișnuiți cu limbajul de tip internet, deoarece utilizatorii nu îl percep ca atare. Limbajul chatului este însă și unul codificat de aceea este considerat de anumite persoane ca un limbaj specializat. Pentru a reda sau a sugera ridicarea tonului se folosește scrierea întregului cuvânt cu majuscule. Mulți utilizatori de chat folosesc acronime, emoticoane, „audibles”, pentru a-și exprima mai bine stările de spirit.
Un punct slab al comunicării electronice scrise față de comunicarea orală este acela că nu dispune de niciun fel de modalități de comunicare nonverbală, gestică sau mimică. Pentru a substitui acest neajuns s-a recurs la așa numitele emoticoane. Acest cuvânt provine din „cuvântul englezesc „emotion” ceea ce înseamnă sentiment, emoție și „icon”, adică semn sau iconiță, deci un chip care exprimă diverse stări emotive. Un emoticon, numit și emoticoană sau emotigramă (cu pluralul emoticoane sau emoticonuri), rareori numit și „față zâmbitoare” (traducere din engleză de la smiley) este o reprezentare grafică stilizată (pictogramă) a unei fețe umane. Acestea au rolul de a transmite interlocutorului starea de spirit și sentimentele partenerului de discuție. Se formează prin alăturarea diferitelor semne grafice ori de punctație existente deja, combinație pe care programul de chat o recunoaște, transformând-o instantaneu în emoticonul dorit. Așadar, ele sunt simple, scurte, nu ocupă spațiu mult, și universal recunoscute. Însă, aceste semne nu au fost stabilite conform unor reguli, ci create, mai degrabă, spontan.
Mesajele electronice informale sunt împânzite de aceste chipuri care exprimă fie zâmbetul, tristețea, ironia, furia sau afecțiunea.
Acronimele, „cuvinte formate din prima sau primele litere ale cuvintelor dintr-o sintagmă, dintr-o expresie, dintr-un titlu,etc.(<fr. acronyme)”, reprezintă principala trăsătura a chatului. Cu ajutorul lor chaterii reduc fraze întregi la inițialele lor. Primele acronime au apărut din codul morse utilizat de telegrafiștii amatori, extinse și completate ulterior cu cifre. Cele mai uzuale și des utilizate provin din engleză, iar această lucrare cuprinde în anexe o listă cu câteva exemple de acronime și emoticonuri.
Internauții nu mai folosesc semnele de punctuație. Aceasta reprezintă una dintre cele mai vizibile particularități ale acestui limbaj, semnele de punctuație având un rol important în transmiterea și înțelegerea corectă a mesajului. Pentru a ilustra acest fapt de limbă am ales un text transmis prin intermediul chatului, pe care l-am găsit pe internet: „np e vreo problema nu de ce ar fi doar nu paw e cool shi dk ar fi idc lol gtg gf cu. În traducere liberă și folosind semnele de punctuație, dar și cuvintele lipsă ar fi cam așa: „Nicio problemă. E vreo problemă? Nu! De ce ar fi? Doar nu se uită parinții (să mă vadă cum scriu). E foarte bine. Și dacă ar fi (o problemă) nu-mi pasă. Rȃsete! Trebuie să plec. (am întîlnire) cu prietena. Ne vedem mai tȃrziu”. Și diacriticele sunt înlocuite: – "tz" și "sh" în loc de [ț] și [ș]. Acesta este unul dintre cele mai complicate exemple, fiind îmbinate acronime din limba romȃnă cu acronime de origine engleză. De pildă, acel idc reprezintă englezescul I Don’t Care ce înseamnă nu-mi pasă, de asemenea termenul lol, foarte utilizat in limbajul de pe internet, are mai multe variante: Laugh Out Loud (rȃsete în hohot) sau Lot of Laughs (o mulțime de rȃsete) ori Let’s all laugh (să rȃdem cu toții), de asemenea acronimul gtg provine tot din limba engleză de la expresia Got to Go, însemnȃnd trebuie să plec, în timp ce gf este prescurtarea cuvantului eg. girlfriend (prietenă).
2.1.3 Aspecte ale conversației virtuale
Toate lucrurile au un început și un sfârșit. Nu știm când sau dacă noua tehnologie își va găsi un final, însă este firesc că fiecare dintre noi am folosit, la un moment dat, pentru prima oară calculatorul conectat la internet. Orice internaut a fost cândva newbie (începător). Acest termen desemnează o persoană neinițiată încă în tainele comunicării on-line, atât din punctul de vedre al tehnicii, cât și din punct de vedere al regulilor de comunicare și al limbajului folosit pe internet.
Internetul este un mediu care oferă o mare libertate de manifestare și de expresie, astfel încât, analizând discutiile din corpusul nostru, observăm o predilecție spre simplificare și rapiditate.
Regulile Netiquette
Atunci când sunt conectați la site-urile de comunicare on-line, utilizatorii trebuie să respecte anumite reguli cunoscute sub numele de Netiquette. Acesta este un termen compus (< engl. internet + etiquette) și cuprinde convențiile de politețe respectate pe Internet. Ele fac referire la relațiile dintre internauți în timpul conversațiilor și sunt construite în ideea de a face interacțiunea dintre indivizi mai plăcută, mai eficientă și mai agreabilă.
Având în vedere comunicarea de tip chat, nu există reguli Netiquette considerate oficiale, ci au, mai degrabă, un caracter de îndrumare, variind în funcție de situația comunicațională, de relațiile dintre vorbitori, precum și de site-ul care le prezintă. Cu toate acestea, există situații când anumite abateri de la Netiquette în interiorul canalului de chat pot duce la excluderea utilizatorului din canalul respectiv, pentru o perioadă mai scurtă sau mai lungă, în funcție de gravitatea abaterii de la regulă.
În continuare, prezentăm câteva dintre cele mai importante reguli incluse în sistemul Netiquette:
„Respectă-ți partenerii de conversație și vei fi respectat la rândul tău! Partenerii de chat sunt persoane reale, cu idei, opinii, sentimente și merită respect.
Transmite informația cât mai succint, în mesaje clare, la obiect, folosind caractere cât mai puține!
Nu „țipaˮ! Este nepoliticos să scrii mesaje utilizând majuscule, fapt considerat echivalentul acțiunii de a țipa din conversația orală.
Oferă interlocutorului tău posibilitatea de a răspunde întrebărilor! Este neplăcut să pui o serie de întrebări consecutive fără a lăsa timpul necesar pentru răspuns.
Nu exagera cu fonturile colorate sau de mărimi neobișnuite!
Nu adresa partenerului de discuție întrebări personale sau indecente!
Folosește emoticonurile! Acestea sunt un bun mod de a-ți exprima atitudinea față de cele transmise.
Nu trimite interlocutorului fișiere decât după ce ai cerut permisiunea acestuia!
Nu abuza de mesajele colective! Așa numitele spamuri și mass message sunt considerate forme de agresiune pe internet, fiind mesaje nesolicitate. Folosește această opțiune doar atunci când consideri că informația ta este de interes general.
Anunță partenerul de conversație când ești nevoit să întrerupi discuția!
Încheie conversația pe chat într-un mod, adecvat, politicos!”
2.1.4 Cauze ale simplificării limbii române utilizate pe internet
Căutând articole despre subiectul nostru, ne-a atras atenția titlul unuia publicat în ziarul Adevărul, anume: Limba română vorbită cu mouse-ul și tastatura. Ni s-a părut a fi un articol interesant, de aceea am optat să-l inserăm aici în întregime: „Limba a început să dea semne că are cuvinte prea lungi și exprimări prea complicate încă de la începuturile internetului și telefoniei mobile în România.” Alexandru Brăduț Ulmanu, jurnalist independent și trainer, își amintește că a avut acces la internet pentru prima dată în 1996. George Popescu, asistent universitar la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, povestește că primul program de mesagerie instant pe care l-a folosit a fost ICQ, în jurul anilor ‘96-‘97. În aceeași perioadă apărea și mIRC-ul, un program de chat care le permitea românilor să converseze cu oameni din toată lumea, în special în limba engleză.
Telefonia mobilă a început să conteze în România din vara lui 1997, când au intrat pe piață Mobifon cu brandul Connex, acum parte din Vodafone România și Mobil Rom cu brandul Dialog, în prezent Orange, scria „Business Standard" în 2007. Un an mai târziu se lansa Yahoo! Messenger, cel mai popular program de mesagerie instant în România, iar în 2001, Connex edita o broșură cu prescurtări folosite în SMS-uri și-și invita utilizatorii să ‹‹înghită vocale›› ca să comunice eficient și ieftin în doar 160 de caractere, cât are un mesaj scris. Studiile in domeniu au descoperit că: „30% din gospodăriile din România aveau acces la internet în decembrie 2008, potrivit datelor furnizate de Comisia Europeană, adică peste 6,6 milioane de oameni, în timp ce, 3 din 4 români care au acces la internet folosesc un serviciu de mesagerie instant, iar 89% din acești utilizatori preferă „Yahoo! Messenger”, potrivit unui studiu realizat de InSites pentru Yahooˮ.
Prin urmare, românii se adaptează din ce în ce mai mult noilor forme de comunicare electronică, pare să le placă și, de asemenea, să nu-i deranjeze deloc modificările de limbă pe care acestea le induc. Noul limbaj este mai comod, mai simplu și nu necesită norme stricte de respectare, oferă o libertate de exprimare foarte mare, pe care, românii, în spiritul lor balcanic, o iubesc.
Generațiile actuale de tineri se află într-o permanentă luptă cu timpul, acesta pare că se scurge prea repede pentru copiii și adolescenții noștri, și nu numai. Aceaștia și-au pierdut de mult răbdarea de a scrie cuvintele întregi și utilizează prescurtările ori de câte ori au ocazia. „Vocabularul acesta este același pe care noi îl folosim pentru a trimite sms-uri, ori mesaje pe internet prietenilor. Este ok, atât timp cât nu utilizăm aceleași cuvinte și în discuțiile cu persoane străine”, e de părere David Lapșanski, elev în clasa a X-a la Matematică-Fizică. Un efect major a acestei mode „abreviate” îl reprezintă luarea de notițe la orele de curs în acest mod de către elevi. „Tinerii folosesc astfel de cuvinte din obicei. Unii scriu și la școală așa ca pe <mess>. Am pățit și eu de vreo câteva ori”, spune Vlad Jescu, elev în clasa a X-a la Științe Sociale. „Dacă scriu toată ziua așa pe internet și trimit și multe mesaje pe telefon în care folosesc astfel de prescurtări, tinerii sunt obișnuiți să scrie mereu la fel. Acest lucru este influențat de internet, de jocurile pe calculator și de televizor”, susține Raluca Atinge, elevă în clasa a VIII-a.
Acest fenomen se amplifică din ce în ce mai mult. Problema nu este că tinerii scriu prescurtat și codificat pe rețelele de socializare ori în mesajele transmise cu ajutorul telefonului mobil, problema apare, însă, în momentul în care copilul nu mai face distincție între scrisul utilizat pe internet și cel oficial, de la școală ori din viața de zi cu zi. Astfel, astăzi, elevii scriu în teze sau lucrări prescurtat, fără punctuație și greșit din punct de vedere gramatical, fiind puternic influențați de scrisul electronic. Psihologii atrag atenția asupra faptului că un lucru, un cuvânt, chiar dacă este greșit, dacă este repetat de foarte multe ori, este asimilat de către copil drept un adevăr.
Oamenii de știință au ajuns la concluzia că timpul s-a micșorat. Axa pământului s-a modificat ușor, ceea ce face ca planeta noastră să se învârtă mai repede, prin urmare, zilele din vremea bunicilor par să fi fost mai lungi decât cele pe care le trăim noi. Acest timp nerăbdător, care nu ne lasă să ne ducem la bun sfârșit treburile, precum și noile tehnologii care pun accentul tocmai pe eficiență au accelerat nevoia de viteză a generației secolului nostru. Acestea, mirajul unei forme de comunicare în care oricine poate fi altcineva, dar și spiritul de gașcă i-au făcut pe adolescenții și tinerii, a căror copilărie s-a mutat din fața blocului în fața calculatorului, să inventeze o nouă limbă. La bază este limba română, dar una surdă, consonantică, fără vocale, un pic de engleză, foarte multe abrevieri și simboluri. Toate acestea, lipsite de semnele de punctuație, constituie rețeta limbajului utilizat pe internet.
„Un studiu realizat în România în martie 2008 arată că peste 63% din copiii mai mici de 14 ani folosesc zilnic calculatorul, iar 59% din ei navigează pe internet. Doar 23% caută informații pentru școală, restul se joacă (43%) și vorbesc cu prietenii (19%). Cu timpul, obișnuința a devenit atât de mare încât unii elevi au început să încurce banca de la școală cu biroul de acasă și să se trezească scriind lucrări sau teze despre „viatza tzaranimii". Profesorii îi depunctează, dar știu că nu așa rezolvă problema”.
2.1.5 Urmări
Nimeni nu se gândea la deformarea limbii române atunci când a apărut mIRC-ul, un program de conversații virtuale foarte popular în România la finalul anilor '90 – începutul anilor 2000. Acolo s-a născut deja celebra prescurtare „asl pls” („age, sex, location, please"), prin care un utilizator îi cerea altuia să se identifice prin vârstă, sex și țara sau orașul de unde provine. Ea a fost preluată și de utilizatorii de Yahoo! Messenger, cel mai popular serviciu de acest tip la ora actuală în România, care au aplicat același tratament și cuvintelor românești. Unora, din grabă, „k”, „dk”, altora pentru a elimina confuziile create de lipsa diacriticelor, de exemplu între fete și fețe (scris fetze).
Scriind zilnic, ore în șir, cuvinte prescurtate, fără semne de punctuație, fără cratimă, tinerii pasionați de limbajul on-line încep să înlocuiască, treptat, limba română literară, învățată în școli, cu propriul limbaj, creat după nicio normă, dar utilizat zilnic în conversațiile pe chat. Pentru ei a devenit aproape imposibil să folosească limba română corect, aceasta pare la fel de greu de învățat precum o limbă străină. De aici apar problemele de limbă de zi cu zi, greșeli pe care le putem identifica cu ușurință în jurul nostru permanent. Internauții și-au creat propriul limbaj, cu simboluri și acronime numai de ei știute, dar se întâmplă adesea să uite că nu vorbesc cu prietenii și să utilizeze același stil și în discuțiile oficiale. Suntem într-un mijloc de transport în comun, într-un magazin, pe stradă sau chiar la școală, unde mediul oficial impune un limbaj adecvat, dar totuși identificăm prescurtările, trunchierile și dezacordurile. Dar problemele vor crește odată cu ei. Neștiind să vorbească și să scrie corect ar putea da naștere unei întregi societăți care să ignore, pur și simplu, normele care oferă stabilitate și unitate limbii române, ar putea chiar, crea noi reguli, care vor fi însă absurde, dar în conformitate cu noua realitate socială.
Discutȃnd despre urmările acestui stil de comunicare, am simțit nevoia să revenim la articolul din ziarul Adevărul citat anterior, în care erau menționate și câteva dintre efectele produse în rândul tinerilor: „Problemele au apărut în momentul în care aceste formulări au ieșit din fereastra de pe ecranul computerului și au apărut în lucrările și tezele elevilor.Așa a ajuns un elev de clasa a-XII-a de la Colegiul „Unirea” din Brașov să scrie în teză următoarele:„pe langa viatza tzaranimii este prezentata shi viatza intelectualitatzii satelor", iar „Ion al Glanetashului este flacau chipesh". Elevii recunosc că li se mai întâmplă, pentru că sunt obișnuiți să scrie ca pe messenger. Profesorii spun că-i sancționează atunci când scriu la examene „obijnuit" în loc de „obișnuit", „q" în loc de „cu" sau „dk" în loc de „dacă”. Claudiu Horjea, profesor de limba și literatura română la colegiul brașovean, a remarcat chiar că la tezele unice de anul trecut, jumătate dintre lucrările pe care le-a corectat nu aveau diacritice.
În opinia sociologului Alexandru Horia, care coordonează Centrul de Tineret al Bibliotecii Metropolitane București, fenomenul este cât se poate de normal, pentru că lumea virtuală a deformat vocabularul adolescenților. Unii au ajuns să vorbească în viața reală așa cum conversează pe internet, fracturat și codificat. Sociologul pledează pentru organizarea unor întâlniri care să-i „scoată din bârlog pe dependenții de comunicare virtuală și să-i facă să-și dorească să se poată exprima la fel de corect precum cei care moderează astfel de evenimente”.
La toate acestea se adaugă lipsa lecturii. Generația actuală uită de studiul la bibliotecă, în defavoarea referatelor deja gândite, existente pe internet, înlocuiește plăcerea de a citi o carte bună cu jocurile pe calculator, preferă să discute cu prietenii on-line decât să iasă împreună în oraș, de exemplu, și să socializeze prin prisma interacțiunii directe, mult mai sănătoase.
Astfel, internetul prezintă atât avantaje, cât și dezavantaje în contextul corespondenței actuale. Avantajul cel mai important ar fi acela că oferă o gamă foarte largă de informații din toate domeniile, pe care nu le mai putem găsi restrânse în nici un alt loc din lume. Un al doilea plus adus de noua tehnologie este comunicarea în timp real cu persoane din întreaga lume. Acest al doilea avantaj însă, aduce cu sine, paradoxal, și o serie de minusuri.
2.2 Ortografia în contextul corespondenței on-line
Internetul este un mediu care oferă o mare libertate de manifestare și de expresie, astfel încât, analizând discuțiile din corpusul nostru, observăm o predilecție spre simplificare și concizie. Această particularitate se regăsește și la nivelul ortografiei limbii române.
O primă accepțiune a termenului de ortografie (< lat. orthographia, gr. orthographia<orthos „dreptˮ + graphein „a scrieˮ) este: „un sistem de semne grafice convenționale care se folosesc în scrierea corectă a cuvintelor, a expresiilor și a locuțiunilor dintr-o limbăˮ. Tot în Mic dicționar de terminologie lingvistică realizat de către Constantinescu-Dobridor Gheorghe găsim și o a doua accepțiune a termenului. Aceasta prezintă ortografia drept o „parte a gramaticii care studiază scrierea corectă a cuvintelor, a expresiilor și a locuțiunilor dintr-o limbă, după anumite reguli”.
Ortografia românească actuală se bazează pe câteva principii (criterii de scriere): principiul fonetic (fiecare literă notează un sunet-tip distinct, forma scrisă a cuvintelor redă pronunțarea lor literară, pom [pom]), principiul tradițional istoric sau etimologic (impune uneori abaterea de la principiul fonetic pentru că o serie de factori, printre care: tradiția, obișnuința de a scrie într-un fel sau originea cuvântului ne împiedică să scriem în toate cazurile cum pronunțăm), principiul morfologic (prin aplicarea lui se realizează o simetrie în cursul flexiunii și al derivării, uneori scrierea se abate de la pronunțare), principiul sintactic (impune delimitarea cuvintelor după sensul lexical și după valoarea gramaticală pe care o au, de exemplu odată se diferențiează de o dată) și principiul simbolic (același cuvânt se poate scrie diferit în funcție de accepția care i se dă, spre exemplu, un cuvânt se scrie în mod normal cu inițială mică, dar dacă este utilizat cu alt sens, se scrie cu majusculă, catedră și Catedra de Filologie).
În rândurile ce urmează vom detalia particularitățile limbajului de tip chat, având în vedere normele impuse de ortografia limbii române.
2.2.1 Prescurtări
La nivelul ortografiei, una dintre tendințe este aceea de a folosi prescurtările. Internauții utilizează prescurtări general cunoscute celor inițiați în limbajul de tip chat, cum ar fi jumătăți de cuvinte sau cuvinte din care sunt elidate litere de la început, ori de la sfârșit și chiar din interior, preferate în a fi omise fiind vocalele: sc (școală), sal (salut), bn/bin(bine), vb (vorbesc), pt/ptr (pentru), nush (nu știu), ms (mersi). Acestea sunt doar câteva dintre prescurtările preferate de internauți. Cauza principală a acestui fenomen o constituie dorința utilizatorilor de chat de a scrie cât mai rapid, cât mai mult în cât mai puțin timp. Viteza este o trăsătură specifică epocii în care trăim, iar scrierea rapidă este una dintre carcateristicile principale ale comunicării prin intermediul ferestrelor de chat.
Filologul Rodica Zafiu (2009a) se apleacă, de asemenea, într-unul dintre articolele sale publicate în revista Uniunii Scriitorilor din România, România Literară, asupra fenomenului de trunchiere utilizat în limbajul on-line. Aceasta observă cum tiparul de abreviere din limba română pare să favorizeze finala –i în care au apărut mai multe forme. Oferă drept exemplu termenul întâlnit frecvent și în corpusul nostru: plicti. Această prescurtare este multifuncțională, fiind folosită pentru diferite forme morfologice: pentru adjectivul plictisitor („urmaresc un film plicti rauˮ), pentru substantivul plictiseală („e plicti pe aiciˮ), dar și pentru verbul a se plictisi („pe acasa…ma plictiˮ).
În același stil întâlnim și prescurtările: grădi (grădiniță), dimi (dimineață), iubi (iubit/ă), frumi (frumos/oasă). Aici se observă cum aceeași prescurtare este valabilă indiferent de persoană, gen sau de număr, ceea ce lasă loc ambiguităților, pentru că, astfel, semnul lingvistic nu se mai diferențiază grafic și fonetic în funție de sensul său. Utilizarea acestora oferă un aspect hipocoristic, glumeț, uneori chiar ironic textului, ceea ce determină o anumită dezinvoltură și libertate în conversațiile de tip chat.
2.2.2 Semne diacritice
Un diacritic (pl. diacritice) este „un semn garfic care dă unei litere a alfabetului o valoare specială. – din fr. diacritiqueˮ.
Limba română este o limbă care folosește foarte des aceste semne, dar, care, în limbajul discutat dispar cu desăvârșire. Se pot întâlni în conversațiile on-line, dar foarte rar și, cel mai probabil, utilizatorii cere le folosesc sunt începători într-ale chatului și nu comunică foarte des astfel. Motivul pentru care diacriticele dispar este acela că majoritatea internauților dețin tastaturi englezești, aceste semne neaflându-se pe niciuna dintre taste. Tehnic, însă, acest lucru este posibil prin setarea tastaturii pe limba română. Scrierea cu diacritice folosind o tastatură englezească este, însă, una cronofagă deoarece presupune tastarea a cel puțin două butoane pentru inserarea unui singur semn diacritic. Prin urmare, cei mai mulți internauți văd scrierea cu diacritice incomodă deoarece îi împiedică să scrie repede, viteza fiind o trăsătură esențială a spațiului virtual.
Astfel, vorbitorii de chat preferă să facă o transcriere fonetică aproximativă a sunetelor prin intermediul limbii engleze, notând: ș cu grupul „shˮ sau înlocuind sunetul cu perechea sa sonoră „jˮ, ț cu „tzˮ ori ă cu „ahˮ sau „oˮ.
2.2.3 Înlocuirea literelor cu alte semne grafice
Cu alte litere
Unii internauți, din dorința de a demonstra că sunt cunoscători ai limbii engleze, folosesc ortografierea fonetică englezească pentru forme lingvistice românești. Este, de fapt, un mod de a nota un termen autohton în stil englezesc, devenind astfel un termen hibrid, inexistent în niciuna dintre cele două limbi. Putem discuta aici despre o influență inedită, pe care limba engleză o exercită asupra limbii noastre, mediatorul fiind computerul conectat la internet. Astfel, cuvinte precum: mult,(te) pup, lume, (te) iubesc, tu devin: „mooltˮ, „poopˮ, „loomeˮ, „ubescˮ sau „uˮ. Fenomenele lingvistice care apar aici sunt: notarea sunetului românesc [u] cu dublu o, deoarece în limba engleză, una dintre regulile de pronunție spune că dublu o se pronunță [u], deși există destule excepții de la această regulă, sau notarea diftongului [iu] doar prin litera u întrucât în alfabetul englezesc litera notată grafic U prezintă pronunția [iu].
O altă tendință ar fi aceea de a înlocui literele t si d cu grupul „thˮ la început sau chiar în interiorul unor cuvinte simple precum: thoamne = doamne, thu = tu, thel = telefon.
Printre aceste tendințe enumerăm și înlocuirea vocalei finale –i cu litera y, vocală, care, din punct de vedere fonetic, nu există în limba română, ci este specifică limbii engleze. Se observă din nou tendința de anglicizarefonetică și grafică a unor cuvinte autohtone, în special în cazul prescurtărilor. Câteva exemple în acest sens sunt: pay –păi, (a) sty – a ști, frumy –frumi (frumos), scumpy –scumpi (scump), iuby – iubi (iubit). De asemenea, tendința se răspândește și în procesul de creare a numelor prin care internauții se înregistrează, așa numitele nickname-uri fiind pline de litera Y. Exemple nycoleta_floryna, nyco_nycole, stefy, flory, georgy ș.a.m.d.
În limbajul de tip chat se întâlnește foarte des notarea grupurilor de litere ca, că sau a literei c prin intermediul literei k și, foarte rar, prin litera q. Litera K a fost aleasă drept înlocuitor în virtutea pronunțării sale asemănătoare în alfabetul român cu prununțarea literei C. Acest tip de substituție se regăsește atât la început de cuvânt, cât și în poziție centrală sau finală. Rezultatul ar fi un aspect mai occidental al cuvintelor românești: muzik – muzică, kiar – chiar, dak – dacă, aksa – acasă, k – ca/că, kiet – caiet, makr – măcar ș.a.
Cu cifre
Scrierea folosind diferite combinații de cifre în locul literelor latine poartă numele de l33t speak,derivat al cuvântului de origine englezească elite.
În timp ce internetul devenea din ce în ce mai influent, pe parcursul anilor ‘80, hackerii din occident, care nu dețineau site-uri proprii de socializare, pentru a se înțelege reciproc în cât mai puține cuvinte, dar și pentru a avea siguranța că mesajele transmise de aceștia sunt inaccesibile oamenilor comuni, au început să folosească numerele în locul anumitor litere, în special al vocalelor, cum ar fi: A=4, E=3, I=1, O=0 B=8, G=6/9,T=7.
„L33t Speak a fost inițial o metodă de a evita filtrarea automată a anumitor cuvinte sau expresii licențioase în intervențiile pe forumuri, chaturi sau alte spații virtuale. Cu timpul, folosirea acestui limbaj a fost asociat cu hackerii sau cu persoane implicate în diferite infracțiuni on-lineˮ. Treptat, acest tip de scriere a fost împrumutat de către utilizatorii programelor de chat, probabil, din dorința de a părea cât mai inițiați în acest limbaj sau din dorința de a vorbi codificat, discuțiile acestora fiind greu de decriptat, de pildă, de către părinți.
Pentru a ilustra mai bine această trăsătură am inserat mai jos un mesaj postat pe site-ul de socializare Facebook scris în acest mod, prin înlocuirea majorității caracterelor latine cu cifre. Mesajul are scopul de a demonstra capacitatea creierului uman de a distinge sau, mai degrabă, de a asemăna cifrele cu literele mult cunoscute, și, astfel, de a putea construi și decripta ușor un limbaj în care nu a fost nicicând inițiat.
2.2.4 Scrierea cu majuscule
Scrierea cu literă mică sau mare privește inițiala cuvintelor, iar în cazul abrevierilor și al simbolurilor și celelelalte poziții. Fiind limitată la anumite situații, scrierea cu literă mare a cuvintelor izolate sau în propoziții are ca efect punerea lor în evidență. DOOM2 (2007) prezintă schematic situațiile în care norma impune scrierea inițialei cu majusculă:
„primul cuvânt dintr-o comunicare – fie că aceasta este sau nu propoziție (notă de subsol, titlu de coloană dintr-un tabel etc.);
numele proprii folosite izolat sau în propoziții și fraze (Ion, Mihai, Popescu);
anumite abrevieri (C.F.R.);
locuțiunile pronominale de politețe;
primul cuvânt al fiecărui vers în poezia de tip clasic;
primul cuvânt dintr-o comunicare când aceasta urmează altei comunicări încheiate cu unul dintre semnele de punctuație finale: semnul întrebării, semnul exclamării, punctele de suspensie;
la începutul unei comunicări în vorbire directă precedată de linie de dialog sau de ghilimele;
în cazul antroponimelor, toponimelor, hidronimelor, zoonimelor;
nume de aștrii și constelații;
marile epoci istorice;
numele date sărbătorilor laice și religioase;
nume de instituții;
titluri de publicații,opere literare, științifice sau artistice, emisiuni, documente.”
În limbajul de tip chat se observă dispariția inițialei majuscule, dată fiind și dispariția aproape în totalitate a semnelor de punctuație. Delimitarea comunicărilor se face prin trimiterea unui alt mesaj instantaneu. Fiecare comunicare este trimisă separat, astfel, internauții preferă să omită semnele de punctuație și inițiala majusculă, notarea acestor caractere ocupând câteva secunde în plus. Așadar, enunțurile vorbitorilor nu mai încep prin cuvinte notate cu inițială majusculă, uneori, chiar numele proprii sunt notate, de asemenea, cu inițială mică. Principalul motiv îl reprezintă, din nou, rapiditatea conversației on-line, scrierea cu litere mari presupunând tastarea unui buton în plus.
În ceea ce privește scrierea întregului cuvânt folosind litere mari, aceasta are rolul stilistic de a sublinia valoarea anumitor termeni în contextul respectiv. Raportat la normele impuse de Netiquette însă, scrierea cu caractere majuscule este considerată o încălcare a regulilor de conduită conversațională în chat, fiind considerată echivalentul acțiunii de a țipa din conversația de tip oral.
2.2.5.Semne de punctuație
Pentru a exprima cât mai clar ideile este nevoie ca, în scris, să întrebuințăm corect semnele de punctație. Folosirea corectă a acestora a constituit o preocupare permanentă a tuturor lucrărilor normative. De aceea, această problemă ne preocupă și pe noi, în contextul în care încep să fie neglijate și ignorate în limbajul utilizat pe internet.
„Punctuația este un sistem de semne grafice convenționale ce marchează segmentarea textului în unități sintactice, intonația, pauzele. Forma, funcțiunea și inventarul semnelor garfice variază de la o limbă la alta, începând cu perioada antică. Punctuația utilizată în majoritatea limbilor moderne a apărut după descoperirea tiparului. Semnele de punctuație întrebuințate sunt (izolat și/sau în combinații). În româna contemporană acestea sunt: punctul, punctul și virgula, virgula, două puncte, punctele de suspensie, semnul exclamării, de interogare, bara oblică, cratima, linia de dialog, ghilimelele, parantezele, linia de pauză, pauza albă (blancul)”.
Normele de punctuație ale limbii române contemporane sunt consemnate în lucrări speciale (gramatici, îndreptare), însă nu sunt prescriptive în mod categoric, multe dintre ele având caracter facultativ.
Punctul, prezintă foarte multe întrebuințări în scrierea limbii române, însă, cea mai uzitată ar fi cea a redării unei pauze între două enunțuri independente. Acest lucru nu se mai întâlnește în comunicarea de tip chat. Internauții nu mai delimitează comunicările prin semnele de punctație necesare, ci se mulțumesc prin a trimite fiecare enunț într-un mesaj instant separat, acest procedeu ocupând mai puțin timp.
Virgula are o frecvență redusă în cadrul conversațiilor on-line. Acest fapt se datorează enunțurilor scurte specifice noului tip de limbaj. Atunci când întâlnim și enunțuri ce ar necesita virgule pentru a fi înțeles mesajul exact, acestea lipsesc de cele mai multe ori, dând naștere ambiguităților.
A: da
am iesit l terasa
am vb am barfit
s-a tuns
B:cum?ca de obicei?
nuu mai scurt decat data trecuta
dar imi place
ii vine bn
haii ca eu ies
În exemplul de mai sus observăm o serie de virgule lipsă, dar fără de care, totuși, putem înțelege conținutul mesajului. În același timp identificăm și lipsa unei virgule care duce la ambuguitate. În contextul:Î:cum (s-a tuns)?ca de obicei? R: nuu mai scurt decat data trecuta lipsa virgulei după negație poate însemna că persoana respectivă nu s-a tuns mai scurt decât obișnuia, însă, prelungirea vocalei [u] ne determină să credem că, dimpotrivă, persoana s-a tuns mai scurt, informație care cerea, în mod obligatoriu utilizarea virgulei după negație.
Semnul întrebării este utilizat des în conversațiile de tip chat, însă, nu neapărat la finalul enunțurilor interogative. De cele mai multe ori întrebările nu sunt marcate cu acest semn, ceea ce produce probleme în transmiterea mesajului. Acest semn de punctuație este utilizat în exces, prin scrierea sa în secvențe conținând mai mult de un semn, atunci când se dorește atragerea atenției asupra întrebării puse și, evident, cerința unui raspuns cât mai rapid.
Există situații când acest semn nu este afișat la sfârșitul enunțului, ci constituie o replică separată, marcând însă, în continuare enunțul dat.
A: c s alea "gablonturi"
A: ?
sau
A:l ai vazut
A: ?
De asemenea, uneori, semnul interogativ este utilizat singur, cu scopul de a arăta interlocutorului că mesajul său nu a fost înțeles. Astfel, cel care se află dincolo de ecranul calculatorului afișează unul sau mai multe astfel de semne fară însă, a mai posta enunțuri precum: nu înțeleg,poftim?!, cum? ce?.
Semnul excalamării are o frecvență redusă. Acesta se utilizează pentru a marca enunțurile exclamative și, uneori, este utilizat în serii de mai multe pentru a arăta entuziasmul, mirarea sau uimirea exagerate. Aceste stări sunt exprimate, mai degrabă, prin lungirea vocalelor finale sau a consoanelor. În unele situații cele două modalități apar împreună.
Punctul și virgula, două puncte, cratima, linia de pauză, linia de dialog și ghilimelele sunt semne de punctuație ce au o frecvență redusă în limbajul utilizat pe internet. Acest fapt este explicabil prin carcterul informal al Netspeak-ului, prin lipsa citatelor ori a explicațiilor din interiorul acestui tip de conversații.
Punctele de suspensie reprezintă, în schimb, semnul preferat de către internauți, de multe ori fiind folosit în exces. Utilizatorii îl folosesc pentru a marca ezitările, pauzele specifice comunicării orale. Există situații când acest semn este utilizat separat, constituind el însuși o replică, având semnificația: „nu știu”, „nu comentez”.
Cratima dispare aproape definitiv, iar apostroful este rar întâlnit. Cel mai adesea substituie cratima. Datorită rapidității scrierii, dar și al caracterului informal, utilizatorii renunță la cratime, de cele mai multe ori scriind cuvintele legat, greșit gramatical, sau preferă tastarea unui blanc în locul semnului discutat.
În concluzie, la nivel ortografic, în contextul corespondenței on-line, se întâlnesc o serie de abrevieri de la normele aflate în uz. Pentru a face o scurtă recapitulare, reamintim următoarele: preferința pentru prescurtări, înlocuirea literelor cu alte semne grafice, alte litere sau cifre, lipsa diacriticelor, dar și utilizarea semnelor de punctuație în mod aleatoriu.
CAPITOLUL III. FORMA DE PREZENTARE A SCRISORII ÎN LIMBA ROMÂNĂ ȘI ÎN LIMBA ENGLEZĂ
În funcție de scopul trimiterii scrisorii, creând o impresie pozitivă asupra partenerului, prezentarea scrisorii ajută la crearea unui mediu favorabil pentru desfășurarea afacerilor. Prin urmare, în plus față de alegerea limbii și stilul adecvat pentru textul scrisorii, scrisoarea cere, de asemenea, „o prezentare atractivă cu material de scris adecvat: hârtie de înaltă calitate, o exprimare, dar, de asemenea, o dactilografiere echitabilă și estetică”.
Pentru corespondența oficială din limba română (corespondența comercială, tehnică ș.a.), foile de hârtie cu dimensiuni standard sunt, în general, utilizate; în ceea ce privește corespondența în limba engleză, este posibil să se utilizeze alte dimensiuni justificate de nevoi de tip tehnic sau eficient. Privind domeniul operațiunilor repetate care implică obiecte de serie sau cu valoare redusă, este posibil, pentru anumite etape ale tranzacției, „utilizarea formularelor standard”. Acestea includ ofertele, specificațiile tehnice, lista de expediere, facturile, instrucțiunile de expediere ș.a.
Pentru ca scrisoarea din limba autohtonă să deordeze de un aspect cât mai estetic, s-au îndeplinit următoarele cerințe:
textul a fost dactilografiat pe coală albă de hârtie;
textul a fost plasat în mod echilibrat, în funcție de lungimea sa;
s-a lăsat o margine de 2.5 cm în partea stângă a foii;
capetele de rând se aliniază în extremitatea dreaptă a foii de hârtie, având un aspect cât mai uniform posibil, în timp ce spațiul lăsat a fost de minim 1 cm.;
s-a evitat despărțirea în silabe a cuvintelor din capătul rândului;
textul a fost dispus în paragrafe; în acest context, între paragrafe a fost lăsat un interval suplimentar comparativ cu rândurile din text;
continuarea textului se va face pe o nouă filă doar dacă textul are o lungime de cel puțin două rânduri; în contextul continuării, pe noua filă se marchează în colțul din partea dreaptă, jos, mențiuni precum: „-/ 2”; sau, pentru scrisoarea în limba engleză: „- over”;
pe cea de-a doua filă sunt menționate antetul de report care reprezintă, de fapt, denumirile expeditorului și destinatarului scrisorii, data la care a fost redactată scrisoarea, precum și numărul de pagini.
Exemplu în limba engleză: „BRITISH CO. LTD”, „KINSLEY & KREE, LTD” LONDON;… Febr. 2nd 199… -2-.
scrisorii i se pot atașa anumite documente ce poartă denumriea de „anexe”. Acestea sunt liste de prețuri, broșuri, cataloage ș.a., însă ele trebuie menționate la finalul scrisorii, în stânga, pe același nivel cu semnătura sau puțin mai jos. Spre deosebire de limba română, în limba engleză se utilizează diverse abrevieri pentru „anexe” precum: „End.”/ „En.”/ „Enc.”/ „Enclos”.
Exemplu în limba engleză: „Enc. Invoice…
Yours faithfully,
John Smith.”
atât în limba română, cât și în limba engleză se evită post- scriptumul. Acesta poate oferi destinatarului respectivei scrisori impresia că ecpeditorul manifestp neglijnță.
La nivel internațional, există două forme principale de design al paginii: forma delicată, utilizată în special de companiile britanice și forma bloc, preferată de companiile americane. Acesta este, de asemenea, considerată o formă modernă de design al paginii, care este folosit într-o mai mare măsură. Variantele sale corespund formei blocului și formei blocului modificat. Fiecare dintre ele are următoarele caracteristici distinctive:
1. Forma dantelată
Primul rând din fiecare paragraf se va retrage cu maxim zece intervale pornind de la linia din marginea stângă. Totodată, rândurile pot să reprezinte adresa, formula de final sau chiar semnătura. Ele vor fi redactate prin retragerea cu maxim patru intervale comparativ cu rândul de deasupra.
2. Forma de tip bloc
În acest context, totalitatea elementelor unei scrisori vor începe de la linia din marginea stângă. Astfel, între fiecare paragraf se va lăsa un spațiu de două ori mai mare comparativ cu acela existent între rânduri.
3. Forma de tip semi-bloc
În acest context, textul se va redacta sub aspect dantelat. Astfel, rândurile vor reprezenta adresa, spre stânga, iar formula de final și semnătura se vor deplasa spre partea dreaptă.
4. Forma de tip bloc cu modificări aferente
În acest context, textul va fi redactat sub aspect integral al formei de tip bloc. Data și liniile vor reprezenta formula de final și semnătura și se vor muta spre dreapta.
Elementele unei scrisori în limba română și în limba engleză
Conform uzanțelor internaționale, o scrisoare oficială va îngloba elemente de tipul:
antetului
datei zilei respective
referințelor
adresei persoanei căreia scrisoarea i se adresează
formulei prin care se face salutul
obiectului respectivei scrisori
conținutului respectivei scrisori
formulelor de final
semnăturii
trimiterilor la partea de anexe
Mai departe, se vor prezenta aceste elemente din perspectiva conținutului și plasării la nivelul paginii.
Elementul „Antet”
În general, hârtia utilizată pentru trimitere este livrată cu un antet tipărit sau gravat. Este așezat pe partea superioară a foii de hârtie, de obicei în mijloc; uneori, adăugările la titlurile apar în stânga sau chiar în subsol. În absența unei antete tipărite, aceasta va fi tipărită în colțul din dreapta sus al foii de hârtie.
În cazul utilizării comerciale curente, forma și grafica titlurilor sunt extrem de variate, dar, în general, ele sunt simple, plăcute, fără utilizarea elementelor ornamentale, pe lângă identificare și informare și publicitate. În mod normal, antetul include:
numele entității, instituției ș.a.
domeniul de activitate
adresa și sediul entității (strada, bulevardul, piața etc., numărul, corpul clădirii, etc., țara, statul, codul poștal)
Numere de telefon
adresa telegrafică
Numar de fax
Adresa de email
Codurile destinate corespondenței telegrafice
Băncile cu care entitatea are legături
În cazul societăților comerciale sau industriale din Regatul Unit, majoritatea fiind organizate ca societăți cu răspundere limitată, se adaugă "Limited" sau "Co.Ltd". Spre deosebire de acestea, companiile americane sunt încorporate, iar abrevierea este adăugată "Inc".
Este necesar ca numele directorilor și secretarul companiei să apară în deținătorul societăților britanice înființate după 1916. Se va asocia numele companiei cu litera "R" sau semnul ®, indicând acest nume ca marcă comercială Înregistrată de Camera de Comerț sau de un alt organism oficial.
Mark Wiley and Company Limited
Civil Engineers
26 Avenue Street
Oxford II 6 38PL
phone no. 36982465/3
Elementul „Dată”
Acest element se plasează sub elementul de „antet” și se poare redacta în limba engleză sub următoarele forme:
(EB) 22nd of May 199… (EB) 22nd May 199…
(EA) May 22nd 199… (EA) May 22nd 199…
Apoi, după numărul care indică ziua, este scris sfârșitul acelui număr: „- st (1st)”, „- nd” (2 nd), „- rd” (3 rd), „4-20 th” (4,h; 15th); 21-23 sunt reluate terminațiile numărului „(21st , 22nd, 23rd)”; 24-30th; „31st” (31st).
În sistemul utilizat de companiile americane, este obișnuit ca numele lunii să preceadă cifra care indică ziua; se vor utiliza și cifre fără terminații: April 2nd 199… ori April 2 199…
Nu există virgulă înainte de sfârșitul anului.
Numele lunilor anului poate fi scurtat după cum urmează: Jan., Febr., Mar., Apr., Aug., Sept., Oct., Nov., Dec. Numele lunilor May, June, July nu se prescurtează. Nu este recomandabil ca numele lunilor anului să fie înlocuit cu cifre romane sau arabe și este recomandabil să se evite utilizarea sa nu doar pentru a exprima data, ci și în textul scrisorii. Adoptarea de către companii din diferite țări, utilizând versiuni de corespondență în limba engleză, britanică sau americană, poate genera o mare confuzie. În acest sens, 5.10.199… se poate înțelege „5 oct.199…" în versiunea engleză, dar „10 mai 199…" în cea americană.
Uneori, companiile britanice folosesc abrevierea lunii curente „inst." (instant).: „your letter from 22 inst…"
Abrevierile lui Prox (următoarea) care înseamnă "luna viitoare" și lasto, care înseamnă "ultima lună", sunt considerate forme învechite și se mai utilizează.
În cazul anumitor corespondențe sau documente, locul emiterii va fi indicat lângă dată, locul emiterii va fi întotdeauna plasat înainte de dată. Exemplu: Iași, 7th June 199…
Elementul „Referințe”
Acest element este, de obicei, plasat în partea stângă a colii în formă de bloc sau pe aceeași linie cu data care este plasată pe partea dreaptă a formei cordonului.
Acest element este inclus în scrisoare pentru a identifica mai ușor adresa, serviciul sau lucrătorul implicat în acest domeniu, precum și pentru a facilita distribuirea corespondenței.
Acest element este introdus cu abrevierea "Ref." Acesta include inițialele denumirii lucrătorului, dactilograf sau stenograf (separate de companii americane și diagonale bidirecționale), precum și numerele de serie emise de secretariat sau numărul de înregistrare, numărul dosarului contractului etc.
În cazul anumitor corespondențe sau documente, locul emiterii va fi indicat lângă dată, locul emiterii va fi întotdeauna plasat înainte de dată.
Exemplu:
(GB) Ref: II/ May 226 VL
(MD) Ref : -LM: PL – 2853 IIM
Există uzanța includerii în scrisoare nu numai a referințelor firmei expeditoare introduse prin abrevierea „Our Ref.", dar și a celor ale firmei destinatare, introduse prin abrevierea „Your Ref." pentru a identifica cu ușurință corespondența anterioară a acestuia din urmă.
Exemplu:
Our Ref: MD/ IMm 125 L – p
Your Ref: MH/ Ll 25 T 87
Adresa destinatarului
Adresa destinatarului este plasată în partea stângă a colii sub linia de referință; Scopul introducerii acestui element în scrisoare este identificarea corectă a scrisorii de către serviciile poștale, în special atunci când se utilizează un plic tăiat transparent. Acestea includ numele destinatarului, calitatea acestuia, sediul instituției la care mergem, inclusiv țara de destinație.
Felul în care adresăm destinatarul diferă în funcție de scrisoare, care poate fi formal, formal, social sau personal. Iată diferitele modalități de abordare care au devenit răspândite în utilizarea corespondenței.
1. Adresăm o persoană dintr-o anumită companie sau instituție (sau o persoană particulară) cu numele complet, așa cum a fost folosit, fără nici o abreviere. (Exemplu: James Ludge)
Numele va fi însoțit de formule de curtoazie sau funcții oficiale sau onorifice ale acelei persoane. În limba engleză, formele de curtoazie folosite sunt:
Mr. (Abrevierea cuvântului „Mister", folosit pentru un bărbat)
Mrs. (abrevierea cuvântului „Mistress", folosit pentru o femeie căsătorită)
Miss (cuvântul de adresare folosit pentru o femeie necăsătorită)
Ms. (abreviere folosită când nu se cunoaște starea civilă a unei femei). Aceste formule precede numele persoanei.
Esq. (abrevierea cuvântului „esquire" – vechi titlu de noblețe azi depășit, este folosit doar în Marea Britanie numai pentru bărbați și se plasează după numele persoanei, fiind precedat de virgulă (Exemplu: Will Kebn, Esq.)
Dr. (abrevierea cuvântului „doctor") pentru titlul de doctor, fără altă formulă de politețe (Exemplu: Dr. Will Kebn)
Prof, (Dr. Will Kebn) .
Alte abrevieri sunt date de nume: Jr., Jun., Jur., (Pentru cuvântul "junior"), Bros pentru cuvântul "frați" (frați). Exemplu: Mack Brown Jr; Mack Brown Jun., Esq; Mack Brown, Bros.
În Regatul Unit, funcția destinatarului este indicată înaintea numelui, fără utilizare confortabilă și fără virgulă. (Exemplu: General Manager Mack Smith; Deputy Director Mack Brown)
În America, poziția este indicată de numele persoanei, precedată de formula educată și separată prin virgule (Exemplu: Mr./ Mrs./ Miss J. White, General Manager).
În cazul oficialilor (ministru, ambasador, guvernator etc.), formula de adresare este "Excelența voastră" urmată de acea funcție (Exemplu: His Excellency the Transportation Minister, Excelenței sale Ministrul Transportului).
2. Unui funcționar al cărui nume nu-l cunoaștem sau unui serviciu din cadrul unei
instituții sau firme ne adresăm denumind funcția acestuia sau serviciul, precedate de
articolul hotărât „the".
Exemplu:
„The Managing Director” – „Directorului general”
„The Secretary” – „Secretarului Companiei”
„The Customs Officer” – „Ofițerului Vămii”
Această indicație poate fi, de asemenea, plasată în partea de jos a adresei interne, pe cele două linii de mai jos, precedat de cuvintele „Atenție“ … sau „Atenție la …“. Declarația este subliniată.
Exemplu:
În atenția Secretarului
Atenție: Pentru directorul general
Atenție: Departamentul de export
O dată cu numele persoanei sau al funcționarului căruia i se adresează scrisoarea, numele companiei, instituției, băncii etc. va fi indicat, indicând formularul de organizare al acelei companii (Ltd., Co., Corp., Inc. ).
3. O companie, o instituție, o companie, o bancă etc. Putem să ne adresăm prin menționarea numelui său. (Exemplu: Ed. Smith & Mark Red, Ltd.; National Russian Petroleum, Ltd.)
Acest nume poate fi precedat de abrevierea Messrs (de la cuvântul francez Messieurs). (Exemplu: Messrs. Ed. Smith & Mark Red., Messrs National Russian Petroleum, Ltd.)
Dacă numele companiei este precedat de articolul determinat "the", această abreviere nu mai este utilizată. (Exemplu: The Bros Manufacturing Company, Ltd.)
Sub numele firmei, instituției, firmei etc. se indică adresa, indicând strada, numărul, orașul, cartierul poștal și, în cazul plicurilor transparente, țara.
Pentru corespondența trimisă în țările vorbitoare de limbă engleză, numărul este menționat mai întâi și apoi strada fără virgulă între ele.
În ceea ce privește indicația statului, este important să menționăm că numele oficial al insulelor britanice este Marea Britanie, care include Anglia, Scoția și Țara Galilor. În plus, Irlanda de Nord, care face parte din Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, a abreviat U.K.
În cazul unui e-mail trimis la UU din SUA. Numele statului trebuie să fie indicat cu numele localității, deoarece orașele cu același nume pot fi găsite în diferite state.
Exemplu:
Slovenia, SLO.
Pince, SLO.
Iată câteva exemple ale adreselor complete
1. (A) – The Secretary
Bros and Company, Limited
39 Grass Street, Leeds 125
Great Britain
(B) – The Milka Company, Limited
362 Vegan Street, Oxford
Great Britain
Addressed to the Human Resources Manager
2. – Messrs. Ed. Black & Pink, Ltd.
85 River Road
London P 2
Great Britain
3. – Mr. James Fowl, Human Resources Manager
Black & Pink Company, Inc.
985 93 rd. Street
New York City, N.Y.
U.S.A.
Elementul „Formula de salut”
Formula de salut este plasată la circa 3 spații sub adresa destinatarului. Modul în care o exprimăm depinde de formula de adresare utilizată pentru destinatar.
Dacă aceasta este pentru individul sau persoana care nu a regizat funcția pe care o face, formulele de salut vor fi:
– Stimate domnule, pentru un bărbat
– Dragă doamnă, femeie.
Dacă vom folosi propriul nume, ele vor fi de asemenea folosite în formula de salut, menționând și titlurile sau funcțiile posibile sau numai ultima.
Exemplu:
Dear Mr. Jordanly, Dear President Jordanly,
Dear Miss Jordanly, . Dear Mr. Vice-President
Dear Mrs. Jordanly, Dear Sir Jordanly.
Dear Professor Jordanly,
Dacă expeditorul se va adresa unei companii, formula va avea următorul aspect:
„Dear Sirs”, („Stimați domni”)
„Dear Mesdames”, („Stimate doamne”, companii care sunt manageriare de reprezentantele sexului feminin)
Formulele de mai sus se găsesc rar în crearea unei atmosfere de distanțe între parteneri. Este important să rețineți că toate formulele de bun venit menționate mai sus sunt urmate de virgulă.
În corespondența scrisă a instituțiilor sau companiilor americane. UU., Formula de salut este „Gentleman”: (Domnule) urmat de semnul "două puncte".
Elementul „Obiectul scrisorii”
Formularea care reprezintă tema scrisorii este plasată în mijlocul paginii cu o linie sub formula de salut și este subliniată; Funcția sa este de a rezuma subiectul abordat în corespondență.
Utilizarea obișnuită a subiectului scrisorii precedată de abrevieri Re: (abreviat ca "res" = muncă, întrebare) sau Ref .: Când se face referire la scrisorile destinatarului anterior al problemei abordate, dar din ce în ce mai rar sunt în corespondență moderne.
Exemple:
1. Dear Sirs,
Ref: Letter of Compliance No. 158
2. Dear Sirs,
Ref: Our letters LP/ 4 LP/ g of…
3. Dear Sirs, '
Commercial Issue No…
Distincția elementară a scrisorii constă în faptul că includerea subiectului scrisorii de corespondență nu este obligatorie și întrebarea este adresată în corespondența prezentată în prima parte a scrisorii.
Elementul „Conținutul scrisorii”
Conținutul sau textul real al scrisorii este partea esențială a corespondenței și, prin urmare, ar trebui să fie scris cu mare grijă. De regulă, aceasta include:
– paragraf introductiv
– mesajul scrisorii
– concluzie
1. Paragraful introductiv este corelat cu subiectul scrisorii la care se referă sau care conține în sine: confirmarea primirii corespondenței, a produselor de bază, a documentelor etc., formularea unui răspuns la corespondența anterioară etc. .
2. Scrisoarea scrisorii va include punctul de vedere al expeditorului asupra articolelor tratate; de aceea ideile trebuie exprimate în mod clar într-un lanț logic, folosind un vocabular adecvat și un ton adecvat. Este recomandabil să folosiți expresii scurte, directe, fiecare subiect abordat face obiectul unui paragraf separat.
3. Concluzia trebuie să fie concluzia logică a punctului de vedere conținut în mesaj; acest lucru se poate materializa în exprimarea unei promisiuni, a dorinței de a continua sau a consolida relațiile de colaborare cu partenerul, aprecierea modului în care a rezolvat unele probleme, unele recomandări de rezolvat, unele scuze pentru unele erori etc.
Ulterior, vom prezenta o listă grupată pe teme cu unele dintre cele mai utilizate mijloace de exprimare pentru a introduce, transmite și finaliza mesajul unei corespondențe.
Elementul „Formula de încheiere și salut”
Terminația sau salut formula este de obicei plasat 2-3 rânduri sub textul scrisorii la mijlocul paginii.Cele mai comune formule sunt:
„Yours faithfully”; „Faithfully yours”, (dacă individul care expediază scrisoarea se adresează unei instituții)
„Yours sincerely”.; „Sincerely yours”. (dacă individul care expediază scrisoarea se adresează unei persoane cunoscute)
„Yours (very) truly”; „(Very) truly yours”, (folosite de companiile americane).
Salutul de final este integrat în contextul precederii acestuia de anumite formule, fiindu-i atribuit, astfel, o nuanță formală, respectiv:
– „We/ I hope to hear from you soon”
„We are/ I am”
„With our/ my best wishes/ Kind regards”
Elementul „Semnătură”
Semnătura este plasată sub înheiere și formula de salut, precedată de numele companiei. În partea de jos se află numele complet al persoanei care semnează corespondența, indicând calitatea sa (agent, reprezentant etc.), funcția (director executiv, director adjunct, ș.a..) și. dacă este cazul, titlul (medic, profesor, inginer civil, etc.).
Această cerință rezultă din consecințele juridice rezultate din angajarea legală a instituției, a societății etc. prin această semnătură.
Femeile vor specifica, de asemenea, statutul marital cu abrevierile "doamna" sau "domnișoara" pentru a ști cum să le adreseze în e-mailul de răspuns.
Uneori se paote semna corespondența pentru și în numele administrației instituției etc. În acest caz, în corespondență se face o mențiune specială privind calitatea semnatarului, și anume:
„per procurationem/ per pro/ p.p”- desemnând procura
„for and on behalf of”
Exemple de semnături:
1. „Yours faithfully,
THE MODERN TOOL CORPORATION
William Brian
Vice-president”
Schema formulelor de salul și adresare în funcție de adresant
Elementul „Inițiale și post-scriptum”
În unele instituții, companii etc. se stabilește folosirea inițialelor persoanei care a scris scrisoarea și a dactilografului în colțul din stânga jos, în loc să menționeze aceste elemente în referință. De asemenea, aici este numărul de copii în care lucrarea, destinația și instituția, semnătura sau persoana căreia i-au fost trimise au fost tipărite sau înmulțite.
În ceea ce privește post-scenariul (PS), se recomandă evitarea acestuia, deoarece utilizarea acestuia poate fi interpretată de către destinatar ca o omisiune în textul scrisorii și, prin urmare, ca dovadă a neglijenței din partea expeditorului.
Cu toate acestea, uneori post-scriptum este folosit tocmai pentru a atrage atenția asupra acestui lucru, când vrem să subliniem un aspect foarte important sau durabil.
Elementul „Anexe”
Dacă scrisoarea este însoțită de anexe, ele sunt plasate la final, fiind menționate în capătul de jos al foii.
Exemple:
1. – Anexă/ Anexe („Enclosure”/ „Enclosures”/ „Enc.”/ „End.”/ Erics)
2. -Anexe:
Factură
Conosament
Certificat de origine
Plicul scrisorii
Ca și în cazul scrisorii, plicul folosit pentru a trimite corespondența trebuie să fie de o calitate superioară și durabilitate. Următorul text va fi scris pe plic:
Adresa destinatarului, care va coincide cu adresa internă, atât în ceea ce privește conținutul, cât și forma, care include până la cinci rânduri. În cazul în care folosim un plic transparent transparent, adresa internă devine vizibilă și nu va mai fi necesar să o scrieți pe plic.
Indicații poștale (se referă la orice categorie sau rată poștală sau poștă). Dintre acestea, se remarcă:
„Registered mail”
„By air mail”
„Registered air mail”
„By express mail”
„Printed matter”
„Printed paper – reduced rate”
„Books only”
„Season's cards”
„Unsolicited gifts”
„Sample without value”
„Return if not delivered”
„Please do not bend”
„Special delivery”
„Poste-Restante”/ „To be called for”
3. – Indicații privind atenționarea (cu privire la caracterul scrisorii):
„Personal” („Personal”/ „Private”)
„Confidențial” („Confidential”)
4. – Indicații privind transmiterea scrisorii într- o direcție prestabilită.
Exemplu:
„In atenția: Serviciului Transporturi”
„In atenția: Managerului secund”,
„D-lui Jones, Manager adjunct”
„For the attention of: Transportation Department”
„Attention: Secondary Manager”
„Mr. Smith, Deputy Manager”
Dacă expeditorul nu cunoaște adresa individului care dorește să primească scrisoarea, dar consideră că o altă persoană sau companie ar putea să o livreze, aceasta va fi adresată acesteia din urmă: astfel, adresa se va preceda de abreviere C/ O („care of”)
Exemplu: Dr.Jhon Block
c/ o Maastricht University
Maastricht
Deutschland
Este de remarcat faptul că toate tipurile de indicații prezentate mai sus sunt incluse și în scrisoarea din cadrul managementului intern.
5. – Spațiul rezervat pentru ștampile sau timbre poștale
În ceea ce privește adresa expeditorului, va fi scrisă pe clapa de pe spatele plicului sau va fi utilizat un plic imprimat al instituției / companiei care trimite.
Modele de adrese scrise pe plic:
Forma Dantelată
Forma bloc
Model de scrisoare (tipică pentru cotrespondența de afaceri)
BIBLIOGRAFIE
Abbott, Don Paul. "Rhetoric and Writing in the Renaissance." A Short History of Writing Instruction (2001)
Academia Romȃnă Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan – Al. Rosetti”, 2007, Dicționarul Ortografic, Ortoepic și Morfologic al Limbii Romȃne, Ediția a II-a revăzută și adăugită,București, Univers Enciclopedic
Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Dicționarul explicativ al limbii române, 2009,ediția a II-a revăzută și adăugită, București, Editura Univers Enciclopedic Gold
Altman J. G. (1982), Epistolarity. Approaches to a Form, Columbus (OH), Ohio State University Press, p. 127
Barners-Lee, Tim, 1999, Weaving the Web, London, Orion Business Book
Bidu-Vrănceanu, Angela, Călărașu, Cristina, Ionescu- Ruxăndoiu, Liliana, Mancaș, Mihaela, Pană Dindelegan, Gabriela, 2005, Dicționar de Științe ale Limbii, București, Nemira
Bizzell, Patricia, Bruce Herzberg, eds. The rhetorical tradition: Readings from classical times to the present. Bedford/St. Martin's, 2001.
Bosticco, Mary, Bogdan Zotta. Scrisori de afaceri. Editura Tehnică, 1992
Boureau Alain, Roger Chartier (1991), La correspondence: les usages de la letter au 19e Siècle, Paris, Fayard
Cicero în Hutchinson, Gregory O. Cicero's correspondence: a literary study. Oxford University Press, 1998
Cocker, W. J. (1878). Hand-book of punctuation, with instructions for capitalization, letter writing, and proofreading. New York, NY: A. S. Barnes & Co
Coja, Claudia, 2010, Particularități lingvistice ale conversației de tip „chatˮ, București, Editura Universitară
Coja, Claudia. Particularități lingvistice ale conversației de tip" chat". Claudia Coja, 2010
Conform http://hunedoreanul.gandul.info, ultima accesare 07.05.2018
Conform http://www.adevarul.ro ultima accesare 07.05.2018
Conform http://www.ghidul-parintilor.ro/adolescentul/psihologie/invata-limbajul-de-pe-internet.html, ultima accesare 6.05.2018
Constantinescu-Dobridor, Gheorghe, 1980, Mic dicționar de terminologie lingvistică, București, Editura Albatros
Cooke, T. (1812). The universal letter-writer; or, new art of polite correspondence. Londra: Thomas Wilson & Son
Corbett, E. P. J. & Connors, R. J. (1999). A survey of rhetoric. Classical rhetoric for the modern student, New York: Oxford University Press
Crystal, David, 2004, Language and the Internet, Cambridge, Cambridge University Press
Daybell James, Andrew Gordon (2012), ‘Select Bibliography: The Manuscript Letter in Early Modern England’, Lives and Letters 4, 1
Dierks, K. (2000). The familiar letter and school refinement in America, 1750-1800. In D. Barton & N. Hall (Eds.), Letter writing as a social practice (31-41). Philadelphia, John Benjamins North America.
Dossena Marina, Gabriella Del Lungo Camiciotti, eds (2012), Letter Writing in Late Modern Europe, Amsterdam (NL)-Philadelphia (PA), John Benjamins
Dumitrescu-Blendea Cristian, Scrisori deschise către inima mea, Lulu Enterprises INC
Encica, Victorita. "Scrisori de femei." Philologica Jassyensia 10.2 (2014)
Fowler, Jr., N. C. (1913). The art of letter writing: A practical manual covering the whole field of correspondence. New York, NY: George Sully & Co
Grosseck, Maria-Dana, Negru, Adina, Chat-ul și blog-ul – limbaje ale noii generații și influența lor asupra comunicării, http://www.culturasicomunicare.com
Hildebrandt, H. W. (1988). Some influences of Greek and Roman rhetoric on early letter writing. Journal of Business Communication, 25(7)
Hildebrandt, Herbert W. "Some Influences of Greek and Roman Rhetoric on Early Letter Writing1." The Journal of Business Communication (1973) 25.3 (1988)
Horea, Mihai Bădău. Tehnici de comunicare în social media. Polirom (PublishDrive), 2016
Iordan, Iorgu, Vladimir Robu. Limba română contemporană. Editura Didactică și Pedagogică, 1978
Marsh, C., Guth, D. W., Poovey-Short, B. (2009). Strategic writing: Multimedia writing for public relations, advertising and more. Boston: Pearson Education
Murphy, J. J. (2001). Rhetoric in the middle ages: A history of the rhetorical theory from Saint Augustine to the renaissance. Tempe, AZ: Arizona Board of Regents for Arizona State University
Naughton, John, 1999, A brief history of the future: the origins of the Internet, Londra, Weidenfeld and Nicolson
Nichifor, Georgeta, 2010, Dicționar englez-romȃn, romȃn-englez pentru toți, București, Editura Niculescu
Perelman, Les. "The medieval art of letter writing: Rhetoric as institutional expression." Textual dynamics of the professions: Historical and contemporary studies of writing in professional communities (1991)
Popa, Mariana, 2006, Comunicarea. Aspecte generale și particulare, București, Editura Paiadeea
Schultz, Lucille M. "Writing Instruction in 19th Century Schools in the United States." Letter writing as a social practice 9 (2000)
Vegheș, Ruff I., Grigore B., 2003, Relațiile publice și publicitatea on-line, Iași, Editura Polirom
Walker, Joyce R. "Letter writing in the late age of print: Electronic mail and the ars dictaminis." 0.2 (2007)
Zafiu, Rodica, 2001, Diversitate stilistică în Romȃnia actuală, București, Editura Universității din București
Zafiu, Rodica, 2009a, disponibil la http://www.romlit.ro/gospo_si_plicti, ultima accesare 07.05.2018
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Corespondența în Limba Română și O Limbă Străină (ID: 113005)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.