Corelatii Intre Calitatea de Resursa Umana Pentru Aparare Si Calitatea de Functionar Public
LUCRARE DE LICENȚĂ
Corelații între calitatea de resursă umană pentru apărare și calitatea de funcționar public
CUPRINS
INTRODUCERE
Capitolul I – Calitatea de resursă umană pentru apărare
1.1 Delimitari conceptuale privind resursele umane pentru apărare
1.1.1 Organizarea militară a țării
1.1.2 Resursele umane și apărarea națională
1.2 Funcțiile personalului profesionalizat din armată
1.2.1 Principii și norme generale
1.2.2 Delimitări privind funcțiile pentru structurile de nivel central ale M.Ap.N.
1.2.3 Delimitări privind funcțiile pentru structurile din compunerea categoriilor de forțe ale armatei
1.2.4 Delimitări privind funcțiile pentru celelalte structuri de nivel central ale M.Ap.N.
1.3 Drepturile și obligațiile personalului militar
1.4 Categorii de personal pentru armată
1.5 Formarea și perfecționarea personalului militar destinat pentru apărare
1.5.1 Formarea și perfecționarea ofițerilor
1.5.2 Formarea și perfecționarea maiștrilor militari și subofițerilor
1.5.3 Formarea și perfecționarea soldaților și gradaților voluntari
Capitolul II – Calitatea de funcționar public
2.1 Concepte generale privind funcțiile și funcționarii publici din România
2.1.1. Funcția publică
2.1.2 Funcționarul public
2.2 Managementul funcțiilor publice și al funcționarilor publici
2.2.1 Agenția Națională a Funcționarilor Publici
2.2.2 Evidența funcțiilor publice și a funcționarilor publici. Dosarul profesional al funcționarilor publici
2.2.3 Acordurile colective. Comisiile paritare
2.3 Activitatea de formare și perfecționare a funcționarilor publici
2.3.1 Semnificație și delimitări conceptuale
2.3.2 Principii, obiective și etape în procesul de formare și perfecționare a funcționarilor publici
2.3.3 Profesionalizarea funcționarilor publici
2.3.4 Pregătirea și perfecționarea profesională a funcționarilor publici
2.3.5 Funcționarul public, ca manager în acțiune
2.3.6 Componente europene în regimul funcționarului public reglementat prin legislația actuală în vigoare
CAPITOLUL III
CALITATEA DE RESURSĂ UMANĂ PENTRU APĂRARE VERSUS CALITATEA DE FUNCȚIONAR PUBLIC
3.1 Cariera militară versus cariera funcționarului public
3.1.1 Cariera militară
3.1.2 Cariera funcționarilor publici
3.2 Funcționarul public în M.Ap.N.
3.3 Principalele asemănări și deosebiri între drepturile și îndatoririle cadrului militar și ale funcționarului public
CAPITOLUL IV
STUDIU DE CAZ PRIVIND ANALIZA COMPARATIVĂ A
FIȘEI DE POST SPECIFICĂ FUNCȚIONARILOR PUBLICI
PRECUM ȘI A CELEI SPECIFICĂ CADRELOR MILITARE
CONCLUZII
BIBLIOGRAFIE
INTRODUCERE
Verginia Vedinaș, în prima carte de specialitate care tratează numai problema statutului funcționarului public, precizează că un loc aparte în structura funcționarilor publici din administrația publică cu statut special îl reprezintă cadrele militare.
Aspectul calitativ al resurselor umane se referă, pe de-o parte la trăsăturile somatice, caracteristicile psiho- morale, faptele culturale, religia dominantă etc, iar pe de altă parte la factorul educațional, respectiv gradul de pregătire socio-profesional al întregii populații – și în special profesionalizarea personalului activ, apt de muncă – nivelul de cultură generală și de specialitate.
Pornind de la acest concept al aspectului calitativ al resurselor umane voi încerca, în lucrarea de față, să realizez corelația care există între calitatea de resursă umană pentru apărare și calitatea de funcționar public.
Lucrarea este structurată pe patru capitole, capitolul al IV-lea reprezentând un studiu de caz care conține fișele de post specifice funcționarilor publici și respectiv cadrelor militare.
Capitolul I tratează pe larg aspectul calitativ al resurselor umane pentru apărare, făcând referiri nu numai la cadrele militare ci și la personalul civil încadrat în M.Ap.N.
În capitolul al II-lea veți găsi tratat amplu, aspectul calitativ al funcționarilor publici. Un subcapitol distinct este cel din care se poate constata, în ce măsură, în Statutul juridic al funcționarilor publici din România se regăsesc valori europene specifice funcționarilor publici din țările avansate din Europa și din cadrul organismelor U.E.
Cel de-al III-lea capitol concluzionează primele două capitole încercând să vă aduc în atenție corelațiile existente între calitatea de resursă umană pentru apărare și calitatea de funcționar public.
Consider că lucrarea poate constitui un suport teoretic celor care sunt interesați să cunoască locul cadrelor militare în structura funcționarilor publici din administrația publică și corelațiile dintre cele două statute ( cel de cadru militar și cel de funcționar public).
Capitolul I
Calitatea de resursă umană pentru apărare
1.1 Delimitări conceptuale privind resursele umane pentru apărare
Organizarea militară a țării
Arhitectura geopolitică și geostrategică actuală și de perspectivă plasează România într-un nou context de securitate și-i aduce șansa de a-și valorifica atuurile prin inteligență politică, simț strategic și disponibilitate la efort național.
Instrumentat științific, sistemul de securitate european și euro-atlantic dezvăluie tendințele dominante care se conturează într-o dinamică intensă și conectează România la dezvoltarea unei lumi stabile și sigure, garantă a libertăților politice, a drepturilor omului și a instituțiilor democratice.
În acest context, o posibilă tipologie, de maximă generalizare, după criteriul apartenenței la spațiul strategic poate releva trei direcții în construcția modelelor strategice.
Prima, dată de strategiile de alianță stabile și omogene, cu concepte strategice ce vor promova supremația, rezultă din cumulul potențialelor militare ale partenerilor. Acest tip de forță strategică se va implica în rezolvarea și prin mijloace militare a intereselor globale ale alianței.
A doua direcție probabilă o constituie formularea unor strategii „hibride" pentru intervenția în situații de criză sau de conflict, de tipul Forței Multinaționale, în care se vor produce transferuri de concepte și crearea de capabilități speciale printr-o relativă interoperabilitate atât a structurilor și sistemelor de armament, cât și a conducerii operaționale a forțelor.
Cea de-a treia direcție, denumită „conservatoare", va fi specifică acelor spații „neintegrate", cu identități profunde politice, culturale, religioase, economice și de altă natură, și va caracteriza și va individualiza strategiile naționale și conceptele strategice specifice puterii militare prin „forțe proprii".
”Ministerul Apărării Naționale este organul de specialitate al administrației publice centrale, care conduce și desfășoară, potrivit legii, activitățile în domeniul apărării țării”. Ministerul Apărării Naționale este format din structuri centrale, structuri și forțe subordonate acestora, care, împreună, constituie Armata României.
Compunere: Structurile centrale ale Ministerului Apărării Naționale, subordonate nemijlocit ministrului apărării naționale, sunt: Departamentul pentru politica de apărare și planificare, Departamentul pentru relația cu Parlamentul și informare publică, Departamentul pentru armamente, Statul Major General, Secretariatul general, Direcția generală de informații a apărării, Direcția management resurse umane, Direcția financiar-contabilă, Direcția instanțelor militare, Corpul de control și inspecție, Direcția audit intern și Direcția medicală.
Aceste structuri pot avea în compunere, după caz, centre, direcții generale, direcții, oficii, servicii, secții, birouri sau compartimente, constituite potrivit criteriilor stabilite prin ordin al ministrului apărării naționale.
Categoriile de forțe sunt structurate astfel: forțele terestre, forțele aeriene și forțele navale, precum și alte forțe.
Forțele terestre sunt formate din: Statul Major al Forțelor Terestre, comandamente operaționale de nivel operativ și tactic, structuri luptătoare, structuri de sprijin de luptă, structuri logistice, structuri pentru operații speciale, unități de instrucție, instituții militare de învățământ și alte structuri stabilite potrivit legii.
Forțele aeriene se compun din: Statul Major al Forțelor Aeriene, comandamente operaționale, structuri luptătoare, structuri de sprijin de luptă, structuri logistice, structuri pentru operații speciale, unități de instrucție, instituții militare de învățământ și alte structuri stabilite potrivit legii.
Forțele navale se compun din: Statul Major al Forțelor Navale, comandamente operaționale/ de flotă, structuri luptătoare, structuri de sprijin de luptă, structuri logistice, structuri pentru operații speciale, unități de instrucție, instituții militare de învățământ și alte structuri stabilite potrivit legii.
Potrivit destinației și nivelului de operaționalizare, forțele armatei sunt organizate în forțe dislocabile și forțe de generare și regenerare.
Forțele dislocabile sunt destinate îndeplinirii întregii game de misiuni, conform angajamentelor internaționale în domeniul securității și apărării la care România este parte, și cuprind forțe luptătoare, de sprijin, de suport logistic și pentru operații speciale, structurate modular, cu disponibilități acționale și de transport în orice teatru de acțiuni militare, capabile să se autosusțină și să își asigure protecția, compatibile cu armatele statelor aliate.
Forțele dislocabile sunt formate din comandamente, mari unități și unități cu un nivel de încadrare de cel puțin 90% la personal și 100% la tehnica de luptă, față de necesarul de război.
Forțele de generare și regenerare sunt destinate sprijinului forțelor dislocabile și îndeplinirii unor misiuni pe teritoriul statului național și în proximitatea acestuia și cuprind structuri luptătoare, de sprijin, de luptă și suport logistic, precum și structuri de învățământ militar și instrucție din toate categoriile de forțe ale armatei.
Forțele de generare și regenerare sunt formate din comandamente, mari unități și unități din toate categoriile de forțe ale armatei, cu un nivel de încadrare cu personal, în timp de pace, între 40% și 70%, iar la tehnica de luptă de cel puțin 80%, față de necesarul de război.
Potrivit diferitelor tipuri de misiuni pe care sunt chemate să le îndeplinească, structurile de forțe ale Armatei Române vor fi grupate, astfel:
a) structuri luptătoare destinate ducerii acțiunilor militare, care cuprind: brigăzi mecanizate și similare, de vânători de munte, mari unități și unități de rachete sol- aer, escadrile de aviație, divizioane de fregate, nave purtătoare de artilerie, rachete torpile și scafandri, batalioane de parașutiști, infanterie marină și de informații, batalioane/ companii de operații speciale și alte structuri constituite pentru luptă;
b) structuri de sprijin de luptă destinate sprijinului strategic, operativ și tactic al acțiunilor militare, care cuprind: brigăzi de artilerie și geniu, unități și subunități de rachete și artilerie antiaeriană pentru forțele terestre și de radiolocație, regimente și batalioane de geniu, cercetare, de comunicații și informatică, apărare nucleară, bacteriologică și chimică, batalioane și subunități de poliție militară, divizioane și nave pentru sprijin maritim și fluvial, alte unități, formațiuni și subunități de sprijin de luptă;
c) structuri logistice destinate asigurării tehnico- materiale, mentenanței, transporturilor, asistenței medicale și sanitar- veterinare, cazării și cartiruirii trupelor, care cuprind: brigăzi și batalioane logistice, depozite de armament, muniții și materiale, spitale militare de campanie, unități de mentenanță, alte formațiuni logistice;
d) forțe pentru operații speciale, care constituie componenta specializată de intervenție rapidă, cu elemente componente din toate categoriile de forțe ale armatei, instruită și dotată pentru executarea misiunilor specifice de cercetare specială, acțiune directă și asistență militară pe teritoriul statului român sau în alte teatre de operații, împreună cu forțele speciale ale coalițiilor și alianțelor la care Româdestinate sprijinului forțelor dislocabile și îndeplinirii unor misiuni pe teritoriul statului național și în proximitatea acestuia și cuprind structuri luptătoare, de sprijin, de luptă și suport logistic, precum și structuri de învățământ militar și instrucție din toate categoriile de forțe ale armatei.
Forțele de generare și regenerare sunt formate din comandamente, mari unități și unități din toate categoriile de forțe ale armatei, cu un nivel de încadrare cu personal, în timp de pace, între 40% și 70%, iar la tehnica de luptă de cel puțin 80%, față de necesarul de război.
Potrivit diferitelor tipuri de misiuni pe care sunt chemate să le îndeplinească, structurile de forțe ale Armatei Române vor fi grupate, astfel:
a) structuri luptătoare destinate ducerii acțiunilor militare, care cuprind: brigăzi mecanizate și similare, de vânători de munte, mari unități și unități de rachete sol- aer, escadrile de aviație, divizioane de fregate, nave purtătoare de artilerie, rachete torpile și scafandri, batalioane de parașutiști, infanterie marină și de informații, batalioane/ companii de operații speciale și alte structuri constituite pentru luptă;
b) structuri de sprijin de luptă destinate sprijinului strategic, operativ și tactic al acțiunilor militare, care cuprind: brigăzi de artilerie și geniu, unități și subunități de rachete și artilerie antiaeriană pentru forțele terestre și de radiolocație, regimente și batalioane de geniu, cercetare, de comunicații și informatică, apărare nucleară, bacteriologică și chimică, batalioane și subunități de poliție militară, divizioane și nave pentru sprijin maritim și fluvial, alte unități, formațiuni și subunități de sprijin de luptă;
c) structuri logistice destinate asigurării tehnico- materiale, mentenanței, transporturilor, asistenței medicale și sanitar- veterinare, cazării și cartiruirii trupelor, care cuprind: brigăzi și batalioane logistice, depozite de armament, muniții și materiale, spitale militare de campanie, unități de mentenanță, alte formațiuni logistice;
d) forțe pentru operații speciale, care constituie componenta specializată de intervenție rapidă, cu elemente componente din toate categoriile de forțe ale armatei, instruită și dotată pentru executarea misiunilor specifice de cercetare specială, acțiune directă și asistență militară pe teritoriul statului român sau în alte teatre de operații, împreună cu forțele speciale ale coalițiilor și alianțelor la care România este parte, potrivit legii;
e) structuri de învățământ militar și instrucție destinate instrucției individuale de bază și perfecționării pregătirii de specialitate a personalului militar în activitate și în rezervă.
Obiectivul general al Armatei României în domeniul resurselor umane îl reprezintă ”dezvoltarea unui sistem modern de management al acestora, capabil să asigure menținerea competitivității instituției militare pe piața forței de muncă, creșterea gradului de adecvare a calității personalului la misiunile specifice, amplificarea capacității de reacție sistemică la solicitările mediului de securitate și economico- social”.
Procesul de transformare în domeniul resurselor umane va urmări îndeplinirea următoarelor obiective specifice:
a) Restructurarea efectivelor pe categorii de personal;
b) Modernizarea managementului resurselor umane în Armata României;
c) Remodelarea învățământului militar.
Abordările privind resursele umane ale apărării vizează, pe etape, următoarele direcții de acțiune:
a) Pentru a ajunge la un total al efectivelor de 90.000, din care 75.000 militari și 15.000 civili, se va continua procesul de reducere și restructurare a personalului, astfel încât în perioada 01.03.2007- 31.12.2009, numărul de ofițeri să se reducă de la 14.252 la 11.250, numărul de maiștri militari și subofițeri să crească de la 22.954 la 25.500, numărul de gradați și voluntari să crească de la 29.292 la 38.250, iar numărul de civili să se reducă de la 17.451 la 15.000. În aceste efective nu este inclus, potrivit legii 346/2006 de organizare și funcționare a Ministerului Apărării, personalul din domeniul sănătate de pe statele anexe M și cel aflat în pregătire în instituțiile de învățământ.
b) În domeniul modernizării managementului resurselor umane, până la 31.12.2007, eforturile se vor concentra asupra procesului de modernizare a cadrului instituțional al managementului resurselor umane. În etapa a doua (2008-2015), pe baza noului cadru instituțional creat, se va asigura atragerea și generarea resurselor umane cu potențial ridicat pentru profesia militară, utilizarea eficientă și dezvoltarea în sistemul militar a resurselor umane performante, precum și dezvoltarea asistenței personalului la tranziția spre societatea civilă și îmbunătățirea sprijinului post-carieră. În cea de-a treia etapă (2016-2025), se va urmări perfecționarea continuă a cadrului instituțional, care să asigure instrumentele de atragere constantă și menținere în sistemul militar a resurselor umane performante.
c) Întregul proces de transformare și remodelare a învățământului militar are ca obiective realizarea unui sistem suplu, eficient și economic, în acord cu necesarul de formare și dezvoltare profesională a personalului Armatei precum și compatibilizarea deplină a învățământului militar românesc cu învățământul național și cu cel din spațiul euroatlantic, concomitent cu promovarea și dezvoltarea valorilor și tradițiilor Armatei României. Acesta va asigura diminuarea consumului de resurse prin reducerea numărului de instituții de învățământ și redimensionarea celor care vor rămâne, realizarea unui management unitar al sistemului învățământului militar, care să asigure aplicarea legislației naționale și a actelor normative specifice. De asemenea, în acest domeniu se va urmări stabilirea și îndeplinirea cerințelor de instruire conform nevoilor operaționale ale armatei și se va acționa pentru extinderea formării ofițerilor și a unor specialiști necesari armatei, pe filiera indirectă.
Până la finele anului 2007, s-a urmărit stabilirea necesarului de formare și dezvoltare profesională a personalului armatei pe termen lung precum și adoptarea indicatorilor utilizați de sistemul național de învățământ privind calitatea și performanța învățământului.
În etapa a doua, obiectivele principale vor fi reorganizarea structurală a instituțiilor militare de învățământ corespunzător cerințelor impuse de viitoarea structură și dotare a armatei și crearea unui sistem unitar cu atribuții și competențe în conducerea unitară și bugetarea învățământului militar, dezvoltarea și modernizarea bazei tehnico-materiale a învățământului, cu accent pe informatizarea și implementarea învățământului la distanță precum și implementarea unor specializări care să corespundă nevoilor actuale de instruire a ofițerilor în domeniul tehnico – ingineresc.
În perioada 2016-2025, obiectivele de bază vor fi definitivarea și implementarea prevederilor publicațiilor, standardelor și cerințelor NATO privind organizarea și desfășurarea învățământului, alinierea procesului de formare și dezvoltare profesională a personalului militar, cu cel practicat în țările membre NATO, dezvoltarea învățământului distribuit la distanță precum și eficientizarea fluxului informațional și a cooperării între instituțiile militare de învățământ.
1.1.2 Resursele umane și apărarea națională
Istoria furnizează suficiente exemple care confirmă adevărul că populația unei țări a reprezentat prin numărul și structura sa o condiție fundamentală pentru existența comunității respective, pentru însăși evoluția economică, socială, politică și spirituală a umanității.
Și în domeniul militar, oamenii au rolul determinant, constituind din toate timpurile forța principală atât în dezvoltarea economico-socială, cât și în ducerea acțiunilor militare. În condițiile actuale, rolul omului nu numai că nu se diminuează, dar crește și mai mult, resursele umane intervenind hotărâtor în toate elementele și fenomenele social-economice și politice, atât în ce privește calitatea cât și cantitatea participării.
Aspectul cantitativ al resurselor umane se referă la numărul populației, de acesta fiind în mare măsură legat modul de viață al unui stat, existența indivizilor umani. Densitatea populației influențează structura politică și administrativă, dezvoltarea economică și culturală, elemente/factori care au implicații și în domeniul capacității de apărare a statului.
Aspectul calitativ al resurselor umane se referă, pe de-o parte la trăsăturile somatice, caracteristicile psiho-morale, faptele culturale, religia dominantă etc, iar pe de altă parte la factorul educațional, respectiv gradul de pregătire socio-profesional al întregii populații – și în special profesionalizarea personalului activ, apt de muncă – nivelul de cultură generală și de specialitate.
Este binecunoscut faptul că, în comunitatea internațională poporul roman – ca și alte popoare – se distinge prin "spiritul românesc", care explică și originalitatea istoriei noastre naționale, dar și realizările remarcabile ale românilor peste hotare, pornind de la câștigarea olimpiadelor internaționale, până la acordarea unor titluri și premii științifice la cel mai înalt nivel.
Ambele aspecte, cantitative și calitative trebuiesc analizate independent și în interdependență, întrucât sunt esențiale într-o eventuală confruntare armată, deoarece războiul modern cere pe lângă armament, tehnică și logistică moderne, un material uman de calitate superioară, adică luptători foarte bine pregătiți, capabili să exploateze la maxim caracteristicile tehnico-tactice ale mijloacelor de luptă.
Se știe că analiza strategică a resurselor umane în războaiele clasice urmărea, de regulă, concluzii cu privire la: efectivele mobilizabile în forțele armate, valoarea completărilor umane realizabile în caz de război, cantitatea forței de muncă necesară economiei, etc. Datele rezultate din această analiză erau folosite la întocmirea unor balanțe cantitative de forțe între armatele beligeranților, precum și la estimarea dinamicii probabile a raportului de forțe.
Experiența celor două războaie mondiale a pus în evidență limitele încorporării populației în armată. În primul război mondial, proporția mobilizaților în armată a fost de la: 10.5% în Rusia la 19.7% în Germania, iar în spatele frontului au lucrat în medie 3 oameni pentru un luptător. În cel de-al doilea război mondial proporția mobilizaților a variat între 6% în U.R.S.S. și 12.6% în Anglia, iar pentru fiecare luptător lucrau în spatele frontului: 3,5 oameni în Germania, 4,2 oameni în S.U.A. și 4,7 în U.R.S.S. Schimbarea raportului în favoarea celor care lucrau în spatele frontului se explică prin sporirea nevoilor de angajare umană în economie, ca urmare a creșterii gradului de tehnicizare al armatei, dar în același timp și ca urmare a creșterii caracterului distructiv al războiului, asupra tehnicii, armamentului și materialului de război în general.
Datorită folosirii forței de muncă a prizonierilor și a populației din teritoriile ocupate, Germania a putut realiza o armată al cărei efectiv echivala cu circa 24,5% din totalul populației (însumând și populația încorporată din unele țări cucerite). Procentul populației încorporate în armată în caz de război este dependent de nivelul de înzestrare cu armament și tehnică de luptă, care la rândul său implică eforturi economice și financiare tot mai mari.
Parte componentă a resurselor economice ale apărării, resursele umane trebuiesc protejate legislativ, administrativ, economic, sanitar și cultural, în conformitate cu obiectivele strategice generale de dezvoltare a țării, vizând: creșterea populației, creșterea duratei medii de viață, îmbunătățirea sănătății populației, ridicarea nivelului educațional, participarea tot mai activă a tinerelului și femeilor la viața socială a națiuni, etc.
1.2 Funcțiile personalului profesionalizat din armată
1.2.1 Principii și norme generale
Prezentele principii și norme definesc prevederile atribuite funcțiilor din cuprinsul statelor de organizare, referitoare la categoria de personal, gradul militar, arma, specialitatea militară și nivelul de studii.
Principiile de bază în procesul de definire a funcțiilor sunt:
distribuirea funcțiilor pe grade militare, în sistem piramidal;
structurarea funcțiilor pe categorii de personal, potrivit opțiunilor stabilite în procesul de planificare a apărării și prin concepția de utilizare a resurselor umane;
asigurarea unei ponderi de cel puțin 70% pentru funcțiile de ofițer, maiștri militari și subofițeri cu grade inferioare, la eșaloanele până la nivel brigadă, inclusiv;
asigurarea unui raport optim între funcțiile de ofițer și maiștri militari/ subofițeri, potrivit prevederilor documentelor de planificare a apărării și proiectelor de restructurare a \Armatei României;
asigurarea compatibilității structurilor Armatei României, în ceea ce privește definirea funcțiilor personalului militar, cu ale celorlalte armate aparținând statelor membre NATO.
Stabilirea funcțiilor pe categorii de personal se realizează în raport de natura atribuțiilor, de abilitățile necesare îndeplinirii acestora și de experiența necesară, astfel:
de ofițer – în cazul în care atribuțiile sunt de comandă/ conducere, concepție, expertiză sau execuție ce necesită specializare militară și pentru a căror ocupare sunt necesare studii universitare;
de maistru militar și subofițer- în cazul în care atribuțiile sunt de comandă, execuție, specialist tehnic, instructor sau administrație, ce necesită specializare militară și pentru a căror ocupare sunt necesare studii postliceale;
de soldat gradat voluntar – în cazul în care atribuțiile sunt de comandă, execuție și specialist, care necesită specializare militară și pentru a căror ocupare este necesară absolvirea cel puțin a ciclului inferior al liceului sau o școală de arte și meserii cu diplomă sau certificat de absolvire;
d) de civil – în cazul în care atribuțiile sunt de conducere, expertiză sau execuție, dar nu necesită specializare militară. Funcția de personal civil poate fi funcție publică sau funcție de personal civil contractual. Funcțiile de personal civil contractual sunt de conducere sau de execuție, iar în raport cu nivelul studiilor pot fi cu studii generale/ profesionale, cu studii medii/ postliceale, cu studii superioare de scurtă durată, cu studii superioare de lungă durată.
Funcțiile de ofițer, maistru militar, subofițer, soldat gradat voluntar și civil corespund categoriilor de personal profesionalizat al armatei.
În cadrul fiecărei structuri a armatei se vor asigura următoarele raporturi de subordonare între categoriile de personal:
ofițerii subordonează celelalte categorii de personal;
maiștrii militari și subofițerii subordonează soldații gradații voluntari și, dacă există în microstructurile pe care le conduc, personalul civil cu studii medii sau profesionale;
gradații voluntari subordonează soldații voluntari, iar în unele situații și personalul civil cu studii medii sau profesionale.
La unele structuri ale căror domenii de activitate nu impun o strictă specializare militară, funcțiile de conducere pot fi de personal civil cu studii superioare ți pot subordona celelalte categorii de personal.
Tipul de entitate organizațională și numărul de posturi, pe categorii de personal, sunt determinate de domeniul de activitate, caracteristicile și volumul sarcinilor de îndeplinit.
Denumirea funcțiilor militare se formulează astfel încât să evidențieze caracteristicile principale ale posturilor asemănătoare din structuri militare de niveluri ierarhice diferite.
Funcțiile militare care au aceeași denumire și aparțin aceleași categorii de personal, precum și din structuri de același tip și rang ierarhic cu aceasta, de regulă, au aceleași prevederi de grad.
Alocarea gradelor militare pentru funcțiile de ofițer, maistru militar/ subofițer se realizează astfel încât fiecărei funcții îi va corespunde un singur grad militar, cu excepția primelor funcții din cariera cadrelor militare, care pot fi prevăzute cu primele două grade militare aferente corpului respectiv de militari (sublocotenent- locotenent, maistru militar cls. a V- a – maistru militar cls. A V- a, sergent- sergent major).
În cadrul structurilor/ microstructurilor se stabilește o ponderea echilibrată a gradelor pe corpuri de cadre militare.
Funcțiile de maiștri militari și subofițeri pot fi prevăzute cu studii superioare. Necesitatea unor astfel de funcții este determinată de existența unor responsabilități, potrivit fișei postului, în domeniul concepției, expertizei, consultanței sau instrucției, a căror îndeplinire poate fi asigurată doar de cadre militare care au absolvit instituții militare de învățământ superior cu profilul corespunzător domeniului de activitate. Aceste funcții se evidențiază prin înscrierea simbolului "S" la calificarea funcției.
Funcțiile de subofițeri cu studii superioare nu pot fi prevăzute în structurile/ microstructurile în care sunt funcții de ofițeri cu salarizare inferioară acestora.
1.2.2 Delimitări privind funcțiile pentru structurile de nivel central ale MApN
Entitățile organizaționale din compunerea structurilor centrale se constituie potrivit criteriilor stabilite prin ordin distinct al ministrului apărării naționale.
La structurile centrale ale Ministerului Apărării Naționale și direcțiile/ structurile subordonate ministrului apărării naționale, precum și la direcțiile din compunerea structurilor centrale, se alocă câte o singură funcție de conducere de șef și câte una de locțiitor și, după caz, director general, director și director adjunct, prin statele de organizare.
La microstructurile de tip birou și compartiment, funcțiilor militare de execuție li se alocă grade mai mici decât gradul șefului microstructurii, dacă acesta este colonel.
La microstructurile de tip secție ( pe funcții) pentru funcțiile militare de execuție se poate aloca o singură funcție prevăzută cu gradul de colonel, astfel:
– ofițer specialist principal în secțiile pe funcții cu minim 12 posturi;
– ofițer specialist în secțiile pe funcții cu minim 10 posturi;
– ofițer în secțiile pe funcții cu minim 8 posturi.
Gradul minim care se poate aloca funcțiilor de ofițer este de maior, celor de maistru militar este de maistru militar cls. a II- a, iar celor de subofițer este de plutonier major. Sunt exceptate funcțiile de specialiști, al căror traseu în carieră nu presupune stagiul în structuri la baza ierarhiei armatei.
1.2.3 Delimitări privind funcțiile pentru structurile din compunerea categoriilor de forțe ale armatei
Criteriile pentru constituirea entităților organizaționale (altele decât structurile centrale) sunt stabilite prin ordin distinct al ministrului apărării naționale, și sunt următoarele:
”Codurile NATO privind gradele personalului militar- STANAG 2116” vor fi utilizate în statele de organizare după modificarea legislației privind salarizarea personalului militar, în acest sens.
Funcțiile de personal civil se stabilesc potrivit prevederilor ”Nomenclatorului funcțiilor, salariilor de bază și altor drepturi salariale ale funcționarilor publici și personalului civil contractual din structurile Ministerului Apărării”.
Prevederile de salarizare ale gradelor funcțiilor personalului militar sunt prevăzute în statele de organizare, potrivit legislației în vigoare.
1.2.4 Delimitări privind funcțiile pentru celelalte structuri de nivel central ale MApN
Modul de organizare și normele de structură pentru unitățile de învățământ, cultură, sport, medico- sanitare, cercetare științifică, dezvoltare tehnologică și proiectare, informatică, domenii și infrastructuri, instanțe, parchete militare etc. se stabilesc cu respectarea reglementărilor legale pentru domeniile respective, în vigoare la nivel național.
În compunerea acestor structuri, pot fi proiectate funcții militare numai în situația în care este necesară specializarea militară.
Structurile de informații, contrainformații și securitate militară se pot constitui în funcție de necesități, temporar sau cu titlu definitiv, pentru îndeplinirea misiunilor și sarcinilor specifice și alte entități organizatorice, pe baza criteriilor aprobate de către directorul general al Direcției Generale de Informații a Apărării.
1.3 Drepturile și obligațiile personalului militar
Locul distinct ocupat de instituția militară în peisajul vieții sociale determină factorul politic să acorde o atenție deosebită legiferării îndatoririlor și drepturilor personalului militar. Chiar dacă „cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări'', există totuși o serie de elemente specifice. Dacă la art. 50 al. (1) din Constituția României se stipulează că „fidelitatea față de țară este sacră", al. (2) întărește această obligație pentru militari, care „răspund de îndeplinirea cu credință a obligațiilor ce le revin și, în acest scop, vor depune jurământul cerut de lege". Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare cu modificările și completările ulterioare, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 155 din 20 iulie 1995, prevede la art. 8 principalele îndatoriri ale militarilor în activitate. În esență acestea:
reînnoiesc obligativitatea loialității și a respectării jurământului militar;
obligă la apărarea intereselor de stat chiar cu prețul vieții (aducând atingere art. 22 al. (1) din Constituția României care prevede că „dreptul la viață, precum și dreptul la integritate fizică și psihică ale persoanei sunt garantate");
impun respectarea regulamentelor militare și executarea întocmai și la timp a ordinelor comandanților și șefilor;
solicită păstrarea secretului și confidențialității unor acțiuni și documente.
Exceptând cadrul legal, aceste obligații aproape că pot fi regăsite în contractele de muncă ale oricărui angajat. Totuși există diferențe impuse de răspunderea nelimitată a forțelor armate față de țară și de misiunile acestora care reclamă atât disciplină, cât și o diminuare a drepturilor constituționale pentru militari.
Militarii în activitate „nu pot face parte din partide politice", nu au dreptul să desfășoare activități politice și „să declare sau să participe la grevă". Prin lege militarilor în activitate le este îngrădită, în mod justificat, libertatea de exprimare (garantată celorlalți cetățeni prin art. 30 din Constituția României) și, parțial, dreptul la viața intimă, familială și privată (căsătoria militarilor este acceptată condiționat de cetățenia partenerului, ceea ce intră în contradicție cu art. 26 din constituție). Potrivit aceluiași articol, „cadrele militare în activitate se pot deplasa în străinătate în condițiile ce se stabilesc prin ordin al ministrului apărării naționale (în contradicție cu art. 25, al. (1) din Constituția României). Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare cu modificările și completările ulterioare face totuși distincție între comportamentul în timpul serviciului, în timpul petrecut în cazarmă (inclusiv în modul de structurare a timpului liber), precum și în afara serviciului.
Militarii nu- și pot alege locul în care doresc să fie angajați (ceea ce contravine art. 38 al. (1) din constituție). Lor nu li se permite să declare că nu sunt de acord să se despartă pentru lungi perioade de cei dragi sau să refuze însărcinările neplăcute. A proceda altfel ar însemna o dezertare care ar fi aspru pedepsită. Civilii au dreptul să refuze ce nu le sunt pe plac. Ei își pot pierde slujba, dar nu pot fi pedepsiți juridic când, de exemplu, se opun mutării în altă parte a țării. Uneori chiar fără o aprobare prealabilă se întâmplă ca unii angajați să lipsească câteva zile pe motiv de boală, în serviciul militar o astfel de atitudine se numește absență nemotivată și este pedepsită corespunzător.
Locuința unui civil este inviolabilă și, în baza art. 27 din Constituția României, nici o autoritate nu i-o poate percheziționa fără mandat, în cazul militarilor, spațiul lor din cazarmă nu este imun la inspecție.
Civilii pot să spună orice doresc despre șefii lor și se simt protejați de sindicatul său de asociația din care fac parte. Dar dacă un militar contestă autoritatea șefului sau comandantului său, plângându-se în mod deschis de acesta, comandantul său va spune că el prejudiciază ordinea și disciplina în acest sens nu există îndoieli că vor fi luate măsuri când un comandant de navă sau de post de luptă se confruntă cu un comportament rebel.
Datoria îi obligă pe militari să fie pregătiți să se identifice cu noțiunea de stat, pe care îl servesc indiferent de lipsurile lui, și să apere ordinea constituțională a acestuia. În mod special, militarii trebuie să se distanțeze clar de grupuri și tendințe care combat și defăimează statul, organele sale constituționale și ordinea constituțională în vigoare.
Mobilitatea geografică, una din caracteristicile cele mai importante ale condiției militare, repetarea mutărilor, uneori într-un ritm destul de ridicat, poate antrena perturbări ale vieții de familie. Apar probleme nu numai legate de locuință, ci și de activitatea profesională a soției sau de școlarizarea copiilor. Noile misiuni ale armatei, legate de operațiile pentru pace, adăugate celor tradiționale de apărare a propriei țări, măresc complexitatea acestui gen de probleme.
Chiar dacă drepturile militarilor activi au fost puse de acord cu drepturile generale ale omului și drepturile civile, datorită restricțiilor menționate mai sus, militarii se bucură de un statut special. Dată fiind diversitatea tradițiilor și prevederilor legislative este firesc ca problematica drepturilor personalului militar să fie abordată prin prisma relațiilor dintre țară și armata care o apără.
Deosebirile față de drepturile personalului angajat în instituții civile sunt legate de gratuitatea echipamentului, hranei, asistenței medicale și medicamentelor și locuinței de serviciu. De asemenea, concediile și scutirile medicale pentru militari sunt plătite integral. Alte facilități sunt legate de:
gratuitatea documentelor de transport pentru efectuarea concediilor de odihnă sau a mutărilor dintr-o garnizoană în alta;
posibilitatea acordării unor permisii sau concedii de studii plătite integral;
înlesniri în folosirea caselor de odihnă, sanatoriilor, căminelor de garnizoană și a altor amenajări recreative și sportive;
o serie de avantaje pentru membrii familiilor de militari (medicamente gratuite, prime de transport și de instalare, la mutarea
în alte garnizoane);
protecția socială a militarilor și familiilor acestora în cazul decesului sau invalidității rezultate în timpul sau din cauza serviciului.
De o parte din aceste facilități se beneficiază și după pensionare. De asemenea, sunt acordate ajutoare la trecerea în rezervă a căror cuantum este stabilit prin hotărâri de guvern.
Armata se preocupă de asigurarea unui minim de confort pentru familiile militarilor aflați în misiuni în afara granițelor țării, în dorința de a-i feri de griji și de a-i motiva.
Pentru a compensa lipsa sindicatelor, comandanții unităților militare primesc sistematic doleanțele subordonaților. În cazul în care nu este mulțumit de soluția adoptată, personalul militar poate interveni la celelalte eșaloane, până la Șeful Statului Major General sau chiar până la ministrul apărării naționale.
Practica acestor facilități nu reprezintă un scop, ci un mijloc de asigurare a eficienței în luptă, condiție esențială pentru existența armatei.
1.4 Categorii de personal pentru armată
Personalul militar
Personalul militar din cadrul M.Ap.N. se structurează pe trei categorii:
1) Ofițeri în activitate și în rezervă. Conform „Legii nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare cu modificările și completările ulterioare” ofițerii se ierarhizează în funcție de gradele militare:
a) ofițeri cu grade inferioare:
sublocotenent, respectiv aspirant, pentru cei din arma marină;
locotenent;
căpitan;
b) ofițeri cu grade superioare:
maior, respectiv locotenent-comandor, pentru cei din arma aviație și arma marină;
locotenent-colonel, respectiv căpitan-comandor, pentru cei din arma aviație și arma marină;
colonel, respectiv comandor, pentru cei din arma aviație și arma marină;
c) generali și amirali:
general de brigadă-cu o stea, respectiv general de flotilă aeriană-cu o stea, pentru cei din arma aviație și contraamiral de flotilă-cu o stea, pentru cei din arma marină;
general-maior-cu două stele, respectiv contraamiral-cu două stele, pentru cei din arma marină;
general-locotenent – cu trei stele, respectiv viceamiral-cu trei stele, pentru cei din arma marină;
general-cu patru stele, respectiv amiral-cu patru stele, pentru cei din arma marină.
2) Maiștri militari și subofițeri în activitate și in rezervă,care se ierarhizează conform gradelor militare:
maistru militar clasa a V-a, respectiv sergent;
maistru militar clasa a IV-a, respectiv sergent-major;
maistru militar clasa a III-a, respectiv plutonier;
maistru militar clasa a II-a, respectiv plutonier-major;
maistru militar clasa I, respectiv plutonier adjutant;
maistru militar principal, respectiv plutonier adjutant principal;
3) Soldații și gradații voluntari sunt ierarhizați astfel:
soldat;
fruntaș;
caporal.
Personalul civil
În Ministerul Apărării Naționale, personalul civil este alcătuit din persoane care au absolvit studii generale, profesionale, medii, postliceale, superioare de scurtă durată și superioare de lungă durată prin care au dobândit calificarea profesională solicitată de îndeplinirea atribuțiilor funcționale ale posturilor pe care sunt încadrați. Categoria personalului civil angajat în unitățile militare cuprinde:
personalul civil contractual, persoane angajate cu contract individual de muncă cu instituția militară, printr-o unitate angajatoare reprezentată de comandantul acesteia și personalul civil, în calitate de angajat, pe o perioadă determinată sau nedeterminată de timp;
funcționarii publici, persoane numite în funcții publice prin ordin al comandantului/șefului unității militare în care este postul respectiv, potrivit prevederilor Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, cu modificările și completările ulterioare și ale reglementărilor specifice Ministerului Apărării Naționale.
Distincția între cele două categorii de civili constă în natura relațiilor de muncă ale salariatului cu instituția militară, precum și în drepturile și obligațiile specifice părților, conform reglementărilor legale în vigoare.
În Ministerul Apărării Naționale, categoria profesională de personal civil acoperă majoritatea profesiilor și meseriilor existente pe piața muncii, de la cercetător științific, medic, analist programator, jurist, profesor, psiholog, asistent medical, economist, contabil, muncitor etc. Unele dintre aceste profesii au statute profesionale proprii, aprobate prin legi speciale, precum Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic cu modificările și completările ulterioare, Legea 495/2002 pentru modificarea și completarea Legii nr. 74/1995 privind exercitarea profesiunii de medic, înființarea, organizarea și funcționarea Colegiului Medicilor din România, ș.a.m.d.
În ceea ce privește funcționarii publici, numărul acestora, pe categorii de studii (superioare și medii) este aproximativ egal.
Încadrarea personalului civil cu contract individual de muncă în Ministerul Apărării Naționale se face numai prin concurs organizat de către fiecare unitate militară în parte ce are posturi vacante.
Ocuparea funcțiilor publice se face prin concurs, pe o funcție publică definitivă sau de debutant, prin promovare, transferul acestora de la alte ministere ori prin redistribuirea funcționarilor publici care nu mai dețin funcția din motive neimputabile lor.
Intrarea în corpul funcționarilor publici de carieră, direct după absolvirea studiilor, se face numai pe o funcție publică de debutant, iar după finalizarea perioadei de stagiu urmează definitivarea pe post în funcție publică definitivă.
1.5 Formarea și perfecționarea personalului militar destinat pentru apărare
1.5.1 Formarea și perfecționarea ofițerilor
Ofițerii reprezintă corpul de elită al Armatei României. Pornind de la recrutare, selecție și continuând cu formarea în instituții militare de învățământ, experiența acumulată în diferite funcții, toate elementele de planificare a carierei ofițerilor contribuie la formarea lor ca lideri militari. Durata etapelor de evoluție în carieră și dezvoltare profesională, precum și a stagiului efectiv în gradele de ofițer variază de la un individ la altul, în funcție de performanțele și potențialul de care dă dovadă, experiența dobândită și pregătirea acumulată pe timpul serviciului militar. Ofițerilor le este dedicată conducerea structurilor militare până la cel mai înalt nivel.
Formarea ofițerilor se fundamentează, proiectează, derulează și evaluează având ca repere necesitățile Armatei României, tradițiile militare românești, dinamica fenomenului militar și exigențele interoperabilității și compatibilității cu structurile NATO.
Formarea ofițerilor
Ofițerii constituie categoria de personal militar al armatei cu pregătire universitară, lideri militari, capabili să conducă subordonații pentru misiunile primite, să definească și să impună standarde de pregătire și comportament.
Ofițerii destinați pentru apărare se formează, atât pe filiera directă, cât și pe filiera indirectă.
Etapa formării inițiale pe filiera directă se organizează și desfășoară în academiile militare pe domenii de studii universitare de licență, ale căror specializări sunt autorizate provizoriu sau acreditate, potrivit metodologiilor elaborate de fiecare instituție militară de învățământ superior, cu respectarea prevederilor legislației în domeniu. Academia Forțelor Terestre "Nicolae Bălcescu" desfășoară pregătirea prin studii universitare de licență, corespunzător domeniului "Științe militare și informații", specializările "Managementul organizației" și "Management economico- financiar" și domeniul "Științe administrative", specializarea universitară "Administrație publică".
Academia Forțelor Terestre are ca misiune formarea ofițerilor pentru Forțele Terestre, licențiați în domeniile de studii stabilite, apți să acceadă în etapa specializării în armă, capabili să- și asume răspunderea îndeplinirii misiunilor specifice și să- și poată exercita rolurile de conducător militar/ lider, luptător specializat, educator și cetățean, în slujba națiunii.
Formarea ofițerilor în activitate pe filieră indirectă se realizează în școlile de aplicație ale armelor, prin "cursul de formare a ofițerilor în activitate".
Candidatul pentru profesia de ofițer, filiera indirectă, trebuie să îndeplinească, cumulativ, următoarele criterii:
a) Candidații să provină numai din rândul maiștrilor militari (clasa a IV-a sau a III-a), subofițerilor (sergent major sau plutonier), soldaților și gradaților voluntari în activitate, precum și a ofițerilor în rezervă cu gradul de sublocotenent (cu stagiu în grad de cel mult 3 ani, împlinit în anul 2009) și subofițerilor în rezervă, cu excepția armei construcții, pentru care poate candida și personalul civil din Ministerul Apărării Naționale și din afara acestuia.
b) Limita de vârstă pentru toți candidații participanți la concursul de admitere pentru Cursul de formare a ofițerilor în activitate este de 30 de ani, împliniți în anul desfășurării concursului.
c) Candidații pentru admiterea la cursul de formare a ofițerilor în activitate, să aibă studii de licență corespunzătoare armei/ specialității militare pentru care candidează, indiferent de arma/ specialitatea militară în care sunt confirmați.
d) Soldații și gradații voluntari să aibă vechime de cel puțin 2 (doi) ani de la data semnării primului contract.
Durata cursului de formare a ofițerilor în activitate, pe filiera indirectă, este de 26 săptămâni (32 de săptămâni pentru ofițerii din arma "aviație"), distribuită pe trei module de pregătire, astfel:
1. modulul 1 – Pregătire militară generală și tactică, cu durata de până la 6 săptămâni;
2. modulul 2 – Pregătire de specialitate și metodică, cu durata de 14-20 săptămâni, după caz;
3. modulul 3 – Pregătire pentru formarea deprinderilor de conducere, cu durata de până la 6 săptămâni.
Candidații proveniți din rândul maiștrilor militari, subofițerilor, soldaților și gradaților voluntari în activitate nu participă la modulul 1 "Pregătire militară generală și tactică".
Obiectivele procesului de formare sunt:
formarea deprinderilor de muncă intelectuală în domeniul științelor sociale și militare, însușirea metodelor de cercetare a fenomenului militar, dezvoltarea abilităților de a comunica clar și creativ cu subordonații, camarazii și comandanții;
însușirea principiilor privind conducerea structurilor militare integrate, precum și a cunoștințelor privind impactul tehnologiilor asupra desfășurării acțiunilor militare în secolul XXI;
formarea abilității și motivației pentru a realiza și susține standardele de performanță militară, pentru ei înșiși și pentru
structurile pe care le vor conduce;
formarea capacității de a- și organiza viața în acord cu valorile
națiunii, sistemul constituțional și standardele profesiei militare;
formarea capacităților intelectuale și fizice de a se integra standardelor profesionale ale armei pentru care vor opta pe, timpul cursurilor academiei (școlii de aplicație).
Perfecționarea ofițerilor
Perfecționarea ofițerilor se desfășoară prin sistemul de cursuri, acestea asigurând, pas cu pas, pregătirea ofițerilor în raport cu evoluția în carieră, conform Ghidului carierei militare.
Pregătirea profesională prin cursuri vizează:
dobândirea unor noi capacități și abilități impuse de perspectiva
promovării într-o funcție superioară – cursuri de carieră: cursul avansat, cursul de stat major și cursul de comandă și stat major;
dezvoltarea abilităților necesare îndeplinirii unor noi funcții, la același nivel al ierarhiei militare – cursuri de nivel.
Obiectivele procesului de perfecționare sunt structurate în conformitate cu natura cerințelor posturilor, de competențele impuse de acestea, precum și de nivelul studiilor necesare trecerii de pe o treaptă pe alta a ierarhiei militare, în: cariera inferioară, corespunzătoare gradelor de sublocotenent/ aspirant – căpitan, corespunzătoare gradelor de maior/ locotenent- comandor – locotenent- colonel/ căpitan comandor; cariera superioară, corespunzătoare gradelor de colonel/ comandor – general / amiral.
Cursul de carieră necesar pentru promovarea într-o funcție prevăzută cu gradul de căpitan și pentru înaintarea în grad este cursul avansat sau un curs similar.
Locotenenții pot frecventa cursul avansat pentru ofițerii de arme sau cursul avansat de logistică. Frecventarea cursului avansat de carieră logistică în profilul uneia dintre specialitățile serviciului transporturi militare și specialitățile carburanți-lubrifianți și construcții-cazare, precum și din serviciul tehnico-ingineresc este permisă atât ofițerilor care îndeplinesc funcții de logistică, cât și ofițerilor de arme a căror specialitate corespunde unuia dintre aceste profiluri.
Ofițerii ingineri din serviciile tehnico-ingineresc și administrativ, numiți în instituții de cercetare-proiectare ale armatei, precum și cei din învățământul militar vor absolvi studii aprofundate în domeniul lor de activitate în locul cursului avansat de logistică.
Absolvenții cursului avansat de logistică sau ai unui curs similar și absolvenții studiilor aprofundate sunt promovați într-o funcție de căpitan, în specialitatea dată de profilul cursului absolvit, dacă îndeplinesc și celelalte condiții.
Pentru promovarea într-o funcție prevăzută cu gradul de maior (locotenent-comandor) și totodată pentru înaintarea în acest grad este necesară absolvirea cursului de stat major specific ofițerilor de arme sau a unui curs similar în domeniul logistic.
Ofițerii de comandă și stat major, cu gradul de maior/locotenent-comandor, pot frecventa cursul interarme, în specializările și profilurile corespunzătoare armelor/serviciilor în care sunt confirmați.
După absolvirea cursului interarme ofițerii vor fi numiți într-o funcție prevăzută cu gradul de locotenent- colonel/căpitan-comandor din statele majore ale marilor unități și comandamentele superioare acestora sau pe o funcție de comandant de unitate ori formațiune militară, corespunzătoare gradului de locotenent- colonel/căpitan- comandor.
Ofițerii care nu au absolvit cursul interarme pot fi promovați într-o funcție corespunzătoare gradului de locotenent-colonel/căpitan-comandor dacă:
a) sunt absolvenți, cu diplomă de licență, ai unor instituții de învățământ superior, în specializări și profiluri corespunzătoare noii funcții;
b) funcția nu necesită exclusiv specializare interarme;
c) îndeplinesc celelalte condiții prevăzute de reglementările în vigoare.
Ofițerii pot fi promovați într-o funcție prevăzută cu gradul de colonel/comandor, fără atribuții de conducere, dacă au absolvit o formă de învățământ postuniversitar corespunzătoare domeniului de activitate al respectivei funcții.
Pentru promovarea într-o funcție prevăzută cu gradul de general de brigadă – cu o stea, respectiv general de flotilă aeriană – cu o stea, contraamiral de flotilă – cu o stea, și pentru înaintarea în grad este necesară absolvirea cursului postuniversitar de conducere strategică ori a unui curs similar din străinătate sau deținerea titlului de doctor.
d) La cursurile de nivel, obiectivele sunt stabilite de comandantul școlii de aplicație, în funcție de scopul și durata specializării.
1.5.2 Formarea și perfecționarea maiștrilor militari și subofițerilor
Maiștrii militari și subofițerii sunt luptătorii sau specialiștii care ocupă funcții de comandanți/ șefi de grupe, plutoane în structurile combatante sau asigură conducerea structurilor tehnice de suport logistic. Formarea lor profesională urmărește dezvoltarea competențelor de luptător precum și de utilizarea, administrarea, întreținerea și repararea armamentului, tehnicii și materialelor din dotare, în vederea asigurării operativității acestora. În aceeași măsură maiștri militari și subofițerii, în a doua parte a carierei se specializează în activitatea de stat major și de management executiv al activităților din armele, serviciile și domeniile funcționale ale armatei.
Formarea și dezvoltarea profesională a maiștrilor militari și subofițerilor în activitate se fundamentează, proiectează, derulează și evaluează având în vedere necesitatea de profesionalizare a structurilor militare, de însușire a procedeelor de acțiune și standardelor NATO, potrivit cu noul statut conferit acestei categorii profesionale, în acord cu locul și rolul lor de a deveni "coloana vertebrală" a Forțelor Armate.
Formarea maiștrilor militari și subofițerilor
Etapa de formare se derulează în Școlile Militare de Maiștri Militari și Subofițeri și școlile de aplicație ale armelor, în sistem modular, conform actelor normative în vigoare.
Maiștri militari și subofițerii constituie categoria de personal militar al armatei care întruchipează luptătorul și specialistul militar, capabil să conducă, să instruiască și să motiveze personalul din subordine pentru îndeplinirea misiunilor ce îi revin.
Maiștrii militari și subofițerii se formează profesional prin pregătire desfășurată în școlile militare de maiștri și subofițeri ale categoriilor de forțe ale armatei în cooperare cu centrele de pregătire ale armelor, prin filiera directă.
Învățământul postliceal pentru formarea maiștrilor militari și subofițerilor
are ca misiune ridicarea pe o treaptă calitativ superioară a procesului de formare a subofițerilor și maiștrilor militari ca luptători, specialiști militari în armă, conducători de oameni și structuri militare mici (echipaj, piesă, grupă), educatori și cetățeni cu pregătire militară postliceală, în măsură să acceadă succesiv pe o treapta superioara a carierei militare.
Formarea pe filiera indirectă presupune parcurgerea cursului de formare a subofițerilor în activitate, pe filiera indirectă. Durata cursului este de 16 săptămâni, distribuită pe trei module de pregătire, astfel:
1. modulul 1 – Pregătire militară generală și tactică (4 săptămâni);
2. modulul 2 – Pregătire de specialitate (6 săptămâni); pentru armele "aviație" și "muzici militare", are durata de 24 săptămâni;
3. modulul 3 – Pregătire pentru formarea deprinderilor de leadership; modul destinat tuturor categoriilor de candidați, indiferent de proveniență (6 săptămâni).
Candidații proveniți din rândul soldaților și gradaților voluntari în activitate nu participă la modulul 1 "Pregătire militară generală și tactică".
Cursul de formare se finalizează prin examen de absolvire, organizat de instituțiile militare de învățământ abilitate.
La sfârșitul perioadei de formare toți subofițerii și maiștrii militari vor îndeplini condițiile unui singur model al absolventului, indiferent de filiera de formare.
Obiectivele formării maiștrilor militari și subofițerilor:
asigurarea pregătirii militare de bază și generală, pentru formarea,
deprinderilor și abilităților de luptător, cu rezistență fizică și psihică pentru realizarea performanțelor militare, precum și a capacităților de a îndeplini misiuni în câmpul de luptă modern, atât izolat, cât și în cadru structurilor militare mici;
formarea ca specialist în armă și dezvoltarea capacităților de a
conduce acțiunile grupei (echipajului, piesei), precum și instrucția de specialitate a luptătorului din organizații militare mici (grupă, echipă, piesă, echipaj, atelier de reparat tehnică militară), cu temeinice cunoștințe psihopedagogice și metodice necesare exercitării atribuțiilor de comandant (șef);
formarea deprinderilor de a exploata, întreține și menține în stare de
operativitate armamentul și tehnica de luptă și crearea capacităților de a asigure
mentenanța acestora;
d) formarea deprinderilor fizice și psihice necesare conducerii structurilor, în orice condiții de desfășurare a acțiunilor militare;
e) formarea personalității cetățeanului și consolidarea deprinderilor
comportamentale civice, morale și etice.
Perfecționarea maiștrilor militari și subofițerilor
Pentru perfecționarea pregătirii profesionale a maiștrilor militari și subofițerilor în vederea îndeplinirii atribuțiilor funcționale, aceștia vor parcurge, în întreaga carieră, cursurile prevăzute în actele normative în vigoare.
Cursurile de carieră asigură perfecționarea pregătirii și dezvoltarea competențelor și capacităților pentru îndeplinirea atribuțiilor funcționale pe o treaptă superioară a carierei militare.
Maiștrii militari și subofițerii care au absolvit un curs de carieră își pot continua cariera militară în unul dintre domeniile stat major, administrație sau conducere a structurilor tehnice, în raport cu tipul de curs absolvit.
Maiștrii militari clasa a IV-a/ sergenții majori pot urma cursul de locțiitor comandant pluton/ similare sau cel de instructor dacă au îndeplinit timp de minimum 2 ani o funcție de comandant de grupă/similare.
Maiștrii militari clasa a IV-a/ sergenții majori și maiștrii militari clasa a III-a/ plutonierii, care au absolvit cursul prezentat mai sus, sunt numiți în funcții corespunzătoare tipului de curs absolvit, iar ulterior își pot continua cariera militară fie ca maiștri militari și subofițeri specialiști, fie ca maiștri militari/subofițeri luptători.
Maiștrii militari clasa a IV-a/sergenții majori care au absolvit unul dintre cursurile menționate și care îndeplinesc condițiile legale de stagiu minim în grad și apreciere de serviciu pot fi înaintați în gradul următor.
Pentru promovarea într-o funcție prevăzută cu gradul de maistru militar clasa a II-a/plutonier major este necesară, pe lângă îndeplinirea celorlalte condiții prevăzute de reglementările în vigoare, și absolvirea unuia dintre cursurile de stat major, administrație sau de conducere a structurilor tehnice.
Pentru promovarea într-o funcție prevăzută cu gradul de maistru militar clasa I/ plutonier adjutant este necesară, pe lângă îndeplinirea celorlalte condiții prevăzute de reglementările în vigoare, și absolvirea cursului de maiștri militari clasa I sau subofițeri adjutanți.
Maiștrii militari și subofițerii pot fi promovați într-o funcție prevăzută cu gradul de maistru militar principal/ plutonier adjutant principal dacă, pe lângă celelalte condiții prevăzute de reglementările în vigoare, îndeplinesc și următoarele condiții:
a) au un stagiu de minimum 3 ani în funcții prevăzute cu gradul de maistru militar clasa I/plutonier adjutant în: structuri superioare batalionului/similare – pentru maiștrii militari și subofițerii de stat major; depozite aflate în subordinea nemijlocită a statelor majore ale categoriilor de forțe ale armatei/similare – pentru maiștrii militari și subofițerii de administrație; ateliere, baze de reparații – pentru maiștrii militari și subofițerii specialiști;
b) au obținut cel puțin calificativul "foarte bun" prin aprecierea de serviciu din ultimii 2 ani.
Cursurile de nivel au ca obiective formarea unor abilități, altele decât cele realizate prin cursurile de bază și de carieră, ca urmare a mutațiilor ce se produc în organizarea subunităților și înzestrarea acestora cu echipamente militare noi.
1.5.3 Pregătirea soldaților și gradaților voluntari
Soldații și gradații voluntari reprezintă baza resurselor umane ale armatei. Constituie cel mai numeros corp de personal din armată și este destinat îndeplinirii misiunilor de execuție specifice luptătorilor și specialiștilor militari, în cadrul microstructurilor de tip echipă, echipaj, post de luptă sau grupă. Soldații și gradații voluntari participă nemijlocit la procesul de instrucție individuală și colectivă din cadrul unităților militare, asigură exploatarea și întreținerea tehnicii și armamentului din dotare și execută paza și apărarea obiectivelor militare. Gradații voluntari pot îndeplini și funcții de comandă la nivelul microstructurilor.
Recrutarea și selecția soldaților și gradaților voluntari se execută pe baza unor criterii ferme care, îndeplinite cumulativ, validează aptitudinile și deprinderile acestora pentru funcțiile pe care vor fi angajați.
Principalele obiective ale formării și dezvoltării profesionale a soldaților și gradaților voluntari sunt:
a) facilitarea integrării sociale a indivizilor în mediul militar, în concordanță cu aspirațiile lor profesionale;
b) însușirea/ actualizarea cunoștințelor și perfecționarea instruirii specifice armelor/serviciilor/specialităților militare în Ministerul Apărării Naționale;
c) însușirea unor cunoștințe și formarea de deprinderi necesare pentru îndeplinirea atribuțiilor specifice posturilor în care urmează să fie încadrați.
Programul de instruire pentru formarea soldaților și gradaților voluntari se proiectează în sistem modular de către școlile de aplicație/ centrele de pregătire/ unitățile de instrucție specifice armelor/ serviciilor/ specialităților militare ale categoriilor de forțe ale armatei, și cuprinde:
a) modulul instruirii individuale, axat pe pregătire militară generală și tactică, în vederea formării deprinderilor individuale necesare protecției individuale, ducerii luptei și mânuirii armamentului/echipamentului individual din dotare;
b) modulul perfecționării instruirii de specialitate, axat pe pregătirea militară de specialitate specifică armelor/serviciilor/ specialităților militare corespunzătoare categoriei de forțe ale armatei.
Candidații declarați admiși în urma procesului de selecție sunt luați în evidență cu gradul de soldat voluntar pe timpul programului de instruire de către structurile specializate din școlile de aplicație/ centrele de pregătire/ unitățile de instrucție ale armelor/ serviciilor. Soldații voluntari care urmează să frecventeze modulul instruirii individuale semnează, la începerea instruirii, un angajament pentru efectuarea modulului instruirii individuale, iar la începerea cursurilor corespunzătoare modulului perfecționării instruirii de specialitate încheie un contract pentru efectuarea modulului perfecționării instruirii de specialitate cu școlile de aplicație/ centrele de pregătire/ unitățile de instrucție organizatoare.
După repartiția în unități militare, soldații și gradații voluntari încheie un contract cu durata de 4 ani, cu posibilitatea ca la expirarea acestuia să poată încheia contracte noi cu aceeași sau cu o altă unitate militară, succesiv, pe 2-3 ani.
Gradații voluntari cu gradul de fruntaș pot urma cursul de perfecționare necesar promovării în gradul de caporal și încadrării în funcții prevăzute cu acest grad. Selecționarea în vederea frecventării acestui curs de perfecționare se face în raport cu calificativele obținute în aprecierile de serviciu, vechimea în serviciu, vechimea în grad și cu potențialul de a îndeplini o funcție prevăzută cu gradul de caporal.
Soldații și gradații voluntari pot fi trimiși la studii în țară și în străinătate, conform ordinelor și dispozițiilor în vigoare aplicabile cadrelor militare. Selecționarea acestora în vederea trimiterii la studii se face prin concurs.
Soldaților și gradaților voluntari care au absolvit forme de pregătire în străinătate li se echivalează studiile absolvite cu studii similare din țară, în condițiile legii.
Atât soldații și gradații voluntari cât și maiștrii militari și subofițerii au posibilitatea de a deveni ofițeri.
Capitolul II
Calitatea de funcționar public
2.1 Concepte generale privind funcțiile și funcționarii publici din România
Începând cu anul 1999, funcționarii publici din România își desfășoară activitatea pe baza unui statut care cuprinde norme referitoare la recrutarea, încadrarea, promovarea, modificarea și încetarea raporturilor de drept administrativ și, pe cale de consecință, a raporturilor de muncă ale funcționarilor publici.
2.1.1. Funcția publică
Funcția publică reprezintă ”ansamblul atribuțiilor și responsabilităților stabilite, în temeiul legii, în scopul realizării prerogativelor de putere publică de către administrația publică centrală și locală”.
Principiile care stau la baza exercitării funcției publice sunt:
legalitate, imparțialitate și obiectivitate;
transparență;
eficiență și eficacitate;
responsabilitate, în conformitate cu prevederile legale;
orientare către cetățean;
stabilitate în exercitarea funcției publice;
subordonare ierarhică.
Clasificare. Funcțiile publice se grupează în funcție de următoarele criterii:
1. După tipul atribuțiilor și responsabilităților autorităților și instituțiilor publice:
funcții publice generale, care reprezintă ansamblul atribuțiilor și responsabilităților cu caracter general și comun tuturor autorităților și instituțiilor publice, în vederea realizării competențelor lor generale;
funcții publice specifice, care reprezintă ansamblul atribuțiilor și responsabilităților cu caracter specific unor autorități și instituții publice, în vederea realizării competențelor lor specifice.
2. În raport cu nivelul studiilor necesare ocupării funcției publice:
funcții publice din clasa I. Clasa I cuprinde funcțiile publice
pentru a căror ocupare se cer studii superioare de lungă durată,
absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă.
funcții publice din clasa a II-a. Clasa a II-a cuprinde funcțiile publice pentru a căror ocupare se cer studii superioare de scurtă durată, absolvite cu diplomă.
funcții publice din clasa a III-a. Clasa a III-a cuprinde funcțiile publice pentru a căror ocupare se cer studii medii liceale, absolvite cu diplomă.
3. După nivelul atribuțiilor titularului funcției publice:
funcții publice corespunzătoare categoriei înalților funcționari publici;
funcții publice corespunzătoare categoriei funcționarilor publici de conducere;
funcții publice corespunzătoare categoriei funcționarilor publici de execuție.
Trebuie precizat faptul că funcționarii publici numiți în funcțiile publice din clasele a II-a și a III-a pot ocupa numai funcții publice de execuție, cu excepțiile prevăzute de legile speciale.
Funcțiile publice de execuție sunt structurate pe grade profesionale:
superior (ca nivel maxim);
principal;
asistent;
debutant.
Structura organizatorică a autorităților și instituțiilor publice trebuie să respecte următoarele cerințe:
a) pentru constituirea unui birou este necesar un număr de minimum 5 posturi de execuție;
b) pentru constituirea unui serviciu este necesar un număr de minimum 7 posturi de execuție;
c) pentru constituirea unei direcții este necesar un număr de minimum 15 posturi de execuție;
d) pentru constituirea unei direcții generale este necesar un număr de minimum 25 de posturi de execuție.
În cadrul autorităților și instituțiilor publice din administrația publică centrală numărul funcțiilor publice din clasa I este de minimum 70% din numărul total al funcțiilor publice.
Numărul total al funcțiilor publice corespunzătoare, în mod cumulat, categoriei înalților funcționari publici și categoriei funcționarilor publici de conducere din cadrul fiecărei autorități sau instituții publice este de maximum 12% din numărul total al funcțiilor publice.
La stabilirea numărului maxim al funcțiilor publice de execuție din cadrul autorității sau instituției publice se au în vedere următoarele:
a) numărul funcțiilor publice de execuție din grad profesional superior este de maximum 20%;
b) numărul funcțiilor publice de execuție din grad profesional
principal este de maximum 40%;
numărul funcțiilor publice de execuție din grad profesional asistent este de maximum 30%;
numărul funcțiilor publice de execuție din grad profesional debutant este de maximum 10%.
În concret, funcțiile publice – ținând cont de cele trei criterii de clasificare – se prezintă astfel:
I. Funcții publice generale:
1. – Secretar general al Guvernului;
– Secretar general adjunct al Guvernului.
2. Consilier de stat;
3. Secretar general și secretar adjunct din ministere și alte organe de specialitate ale administrației publice centrale;
4. Prefect;
5. Subprefect;
6. – Secretar general al prefecturii;
– Secretar general al județului;
– Secretar general al municipiului București.
7. Director general din ministere și alte organe de specialitate ale
administrației publice centrale.
8. Director general adjunct,director și director adjunct din ministere și alte organe de specialitate ale administrației publice centrale;
9. – Secretar al municipiului;
Secretar al sectorului municipiului București;
Secretar al orașului;
Secretar al comunei.
10. Director executiv și director executiv adjunct ai serviciilor publice descentralizate ale ministerelor și ale altor organe de specialitate ale administrației publice centrale, precum și în cadrul aparatului propriu al autorităților administrației publice locale;
11. Șef serviciu
Șef birou
Expert, Consilier, Inspector, Consilier juridic, Auditor;
Referent de specialitate;
Referent.
II. Funcții publice specifice:
Arhitect-șef;
Inspector de concurență;
Inspector vamal;
Inspector de muncă;
Controlor delegat;
Comisar.
Raporturile de serviciu se nasc și se exercită pe baza actul administrativ de numire, emis în condițiile legii. Exercitarea raporturilor serviciu se realizează pe perioadă nedeterminată. În mod excepțional funcțiile publice pot fi ocupate pe perioadă determinată, în condiții expres prevăzute de lege.
Pot beneficia de statute speciale funcționarii publici care își desfășoară activitatea în cadrul următoarele servicii publice:
structurile de specialitate ale Parlamentului României;
structurile de specialitate ale Administrației Prezidențiale;
structurile de specialitate ale Consiliului Legislativ;
serviciile diplomatice și consulare;
autoritatea vamală;
poliția și alte structuri ale Ministerului Administrației și Internelor;
alte servicii publice stabilite prin lege.
Personalul din aparatul de lucru al autorităților și instituțiilor publice, care efectuează activități de secretariat, administrative, protocol, gospodărire, întreținere-reparații și de deservire, este angajat cu contract individual de muncă. Persoanele care ocupă aceste funcții nu au calitatea de funcționar public și li se aplică legislația muncii.
Poate ocupa o funcție publică persoana care îndeplinește două tipuri de condiții:
a) generale:
are numai cetățenia română și domiciliul în România;
cunoaște limba română, scris și vorbit,
are vârsta de 18 ani împliniți;
are capacitate deplină de exercițiu;
are o stare de sănătate corespunzătoare funcției pentru care candidează atestată pe bază de examen medical de specialitate;
îndeplinește condițiile specifice prevăzute de lege pentru
funcția publică;
nu a fost condamnată pentru săvârșirea unei infracțiuni contra umanității, contra statului sau contra autorității, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiției, de fals ori a unor fapte de corupți sau a unei infracțiuni săvârșite cu intenție, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcției publice, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea;
nu a fost destituită dintr-o funcție publică în ultimii 7 ani;
nu a desfășurat activitate de poliție politică;
a câștigat concursul sau a luat examenul organizat pentru ocuparea funcției publice. Ocuparea unei funcții publice se poate face și prin transfer, promovare sau redistribuire.
b) de studii (studii superioare de lungă durată,studii superioare de scurtă durată sau studii medii).
Poate face parte din categoria înalților funcționari publici persoana care îndeplinește cumulativ:
condițiile stabilite pentru ocuparea unei funcții publice;
are studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă;
a absolvit programe de formare specializată și perfecționare în administrația publică sau în alte domenii specifice de activitate,
organizate, după caz, de Institutul Național de Administrație sau de
alte instituții specializate, organizate în țară sau în străinătate, ori a
dobândit titlul științific de doctor în specialitatea funcției publice
respective;
are cel puțin 7 ani vechime în specialitatea funcției publice
respective (în cazuri excepționale, vechimea poate fi redusă cu până la 3 ani de persoana care are competența legală de numire în funcția publică).
2.1.2 Funcționarul public
Funcționarul public este persoana fizică numită într-o funcție publică, numire care se face de către conducătorul unei instituții publice, printr-un act de putere publică. Totalitatea funcționarilor publici din autoritățile și instituțiile publice din administrația publică centrală și locală constituie corpul funcționarilor publici.
Activitățile desfășurate de către funcționarii publici, care implică exercitarea prerogativelor de putere publică, sunt următoarele:
punerea în executare a legilor și a celorlalte acte normative;
elaborarea proiectelor de acte normative și a altor reglementări specifice autorității sau instituției publice, precum și asigurarea avizării acestora;
elaborarea proiectelor, politicilor și strategiilor, a programelor, a studiilor, analizelor și statisticilor, precum și a documentației privind aplicarea și executarea legilor, necesare pentru realizarea competenței autorității sau instituției publice;
consilierea, controlul și auditul public intern;
gestionarea resurselor umane și a resurselor financiare;
colectarea creanțelor bugetare;
reprezentarea intereselor autorității sau instituției publice în
raporturile acesteia cu persoane fizice sau juridice de drept public sau privat, din țară și străinătate, în limita competențelor stabilite de către conducătorul autorității sau instituției publice, precum și reprezentarea în justiție a autorității sau instituției publice în care își desfășoară activitatea;
realizarea de activități în conformitate cu strategia de informatizare a administrației publice.
Funcționarii publici sunt debutanți sau definitivi.
Debutanți sunt persoanele care au promovat concursul pentru
ocuparea unei funcții publice, dar nu îndeplinesc condițiile prevăzute de lege pentru ocuparea unei funcții publice definitive.
Pot fi numiți funcționari publici definitivi:
funcționarii publici debutanți, care au efectuat perioada de
stagiu prevăzută de lege și au obținut un rezultat corespunzător la evaluare;
persoanele care intră în corpul funcționarilor publici prin
concurs și care au vechimea în specialitatea corespunzătoare funcției publice, de minimum 12 luni, 8 luni și, respectiv, 6 luni, în funcție de nivelul studiilor absolvite;
persoanele care au promovat programe de formare și perfecționare în administrația publică.
Funcționarii publici au obligația să respecte întocmai regimul juridic al conflictului de interese și al incompatibilităților, stabilite potrivit legii.
Calitatea de funcționar public este incompatibilă cu orice altă funcție publică decât cea în care a fost numit, precum și cu
funcțiile de demnitate publică.
Funcționarii publici nu pot deține alte funcții și nu pot desfășura
alte activități, remunerate sau neremunerate, după cum urmează:
în cadrul autorităților sau instituțiilor publice;
în cadrul cabinetului demnitarului, cu excepția cazului în care funcționarul public este suspendat din funcția publică, în condițiile legii, pe durata numirii sale;
în cadrul regiilor autonome, societăților comerciale ori în alte
unități cu scop lucrativ, din sectorul public sau privat, în cadrul unei asociații familiale sau ca persoană fizică autorizată;
în calitate de membru al unui grup de interes economic.
Funcționarii publici care, în exercitarea funcției publice, au
desfășurat activități de monitorizare și control cu privire la societăți comerciale sau alte unități cu scop lucrativ nu pot să-și desfășoare activitatea și nu pot acorda consultanță de specialitate la aceste societăți timp de 3 ani după ieșirea din corpul funcționarilor publici.
Funcționarii publici nu pot fi mandatari ai unor persoane în ceea
ce privește efectuarea unor acte în legătură cu funcția publică pe care o exercită.
Funcționarii publici nu pot fi membri ai organelor de conducere ale partidelor politice.
Înalții funcționari publici nu pot fi membri ai unui partid politic,
sub sancțiunea destituirii din funcția publică.
Funcționarii publici pot exercita funcții sau activități în domeniul didactic, al cercetării științifice și al creației literar-artistice. În această situație, documentele care alcătuiesc dosarul profesional sunt gestionate de către autoritatea sau instituția publică la care aceștia sunt numiți.
Funcționarul public poate candida pentru o funcție eligibilă sau poate fi numit într-o funcție de demnitate publică. În această situație, raportul de serviciu al funcționarului public se suspendă:
pe durata campaniei electorale, până în ziua ulterioară alegerilor, dacă nu este ales;
până la încetarea funcției eligibile sau a funcției de demnitate publică, în cazul în care funcționarul public a fost ales sau numit.
2.2 Managementul funcțiilor publice și al funcționarilor publici
2.2.1 Agenția Națională a Funcționarilor Publici
Pentru crearea și dezvoltarea unui corp de funcționari publici profesionist, stabil și imparțial s-a înființat, în subordinea Ministerului Administrației și Internelor, Agenția Națională a Funcționarilor Publici, organ de specialitate al administrației publice centrale cu personalitate juridică care este condus de un președinte, cu rang de secretar de stat, numit de către primul-ministru.
Agenția Națională a Funcționarilor Publici are următoarele atribuții:
elaborează politicile și strategiile privind managementul funcției publice și al funcționarilor publici;
elaborează și avizează proiecte de acte normative privind funcția publică și funcționarii publici;
monitorizează și controlează modul de aplicare a legislației privind funcția publică și funcționarii publici în cadrul autorităților și instituțiilor publice;
elaborează reglementări comune, aplicabile tuturor autorităților și instituțiilor publice, privind funcțiile publice, precum și instrucțiuni privind aplicarea unitară a legislației în domeniul funcției publice și al funcționarilor publici;
elaborează proiectul legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici;
stabilește criteriile pentru evaluarea activității funcționarilor publici;
centralizează propunerile de instruire a funcționarilor publici, stabilite ca urmare a evaluării performanțelor profesionale individuale ale funcționarilor publici;
h) colaborează cu Institutul Național de Administrație la stabilirea tematicii specifice programelor de formare specializată în administrația publică și de perfecționare a funcționarilor publici;
i) întocmește și administrează baza de date cuprinzând evidența funcțiilor publice și a funcționarilor publici;
j) aprobă condițiile de participare și procedura de organizare a selecției și recrutării pentru funcțiile publice generale, avizează și monitorizează recrutarea pentru funcțiile publice specifice;
k) realizează redistribuirea funcționarilor publici cărora le-au încetat raporturile de serviciu din motive neimputabile lor;
1) acordă asistență de specialitate și coordonează metodologic compartimentele de resurse umane din cadrul autorităților și instituțiilor administrației publice centrale și locale;
m) participă la negocierile dintre organizațiile sindicale reprezentative ale funcționarilor publici și Ministerul Administrației și Internelor;
n) colaborează cu organisme și cu organizații internaționale dir domeniul său de activitate;
o) elaborează anual, cu consultarea autorităților și instituțiilor publice, Planul de ocupare a funcțiilor publice, pe care îl supune spre aprobare Guvernului;
p) întocmește raportul anual cu privire la managementul funcțiilor publice și al funcționarilor publici, pe care îl prezintă Guvernului.
Agenția Națională a Funcționarilor Publici are legitimare procesuală activă și poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă cu privire la:
actele prin care autoritățile sau instituțiile publice încalcă legislația referitoare la funcția publică și funcționarii publici, constatate ca urmare a activității proprii de control;
refuzul autorităților și instituțiilor publice de a aplica prevederile legale în domeniul funcției publice și al funcționarilor publici.
Actul atacat este suspendat de drept. De asemenea, președintele Agenției Naționale a Funcționarilor Publici poate sesiza și prefectul în legătură cu actele ilegale emise de către autoritățile sau instituțiile publice locale.
Gestiunea curentă a resurselor umane și a funcțiilor publice este organizată și realizată, în cadrul fiecărei autorități și instituții publice, de către un compartiment specializat, care colaborează direct cu Agenția Națională a Funcționarilor Publici.
2.2.2 Evidența funcțiilor publice și a funcționarilor publici. Dosarul profesional al funcționarilor publici
Evidența funcțiilor publice și a funcționarilor publici este ținută de către Agenția Națională a Funcționarilor Publici pe baza datelor transmise de către autoritățile și instituțiile publice.
În scopul asigurării gestionării eficiente a resurselor umane, precum și pentru urmărirea carierei funcționarului public, autoritățile și instituțiile publice întocmesc dosarul profesional pentru fiecare funcționar public.
Formatul standard al evidenței funcțiilor publice și a funcționarilor publici, precum și conținutul dosarului profesional se stabilesc prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Agenției Naționale a Funcționarilor Publici.
Autoritățile și instituțiile publice răspund de întocmirea și actualizarea dosarelor profesionale ale funcționarilor publici și asigură păstrarea acestora în condiții de siguranță.
În cazurile de transfer sau de încetare a raporturilor de serviciu, autoritatea sau instituția publică păstrează o copie a dosarului profesional și înmânează originalul funcționarului public, pe bază de semnătură.
Autoritățile și instituțiile publice au obligația de a comunica Agenției Naționale a Funcționarilor Publici, în termen de 10 zile lucrătoare, orice modificare intervenită în situația funcționarilor publici.
Persoanele care au acces la datele cuprinse în evidența națională a funcțiilor publice și a funcționarilor publici, precum și la dosarul profesional al funcționarului public au obligația de a păstra confidențialitatea datelor cu caracter personal.
La solicitarea funcționarului public, autoritatea sau instituția publică este obligată să elibereze un document care să ateste activitatea desfășurată de către acesta, vechimea în muncă, în specialitate și în funcția publică.
2.2.3 Acordurile colective. Comisiile paritare
Autoritățile și instituțiile publice pot încheia, anual, acorduri cu sindicatele reprezentative ale funcționarilor publici sau cu reprezentanții funcționarilor publici, care cuprind numai măsuri referitoare la:
a) constituirea și folosirea fondurilor destinate îmbunătățirii condițiilor la locul de muncă;
b) sănătatea și securitatea în muncă;
c) programul zilnic de lucru;
d) perfecționarea profesională;
e) alte măsuri decât cele prevăzute de lege, referitoare la protecția celor aleși în organele de conducere ale organizațiilor sindicale.
Autoritatea sau instituția publică va furniza sindicatelor reprezentative sau reprezentanților funcționarilor publici informațiile necesare pentru încheierea acordurilor privind raporturile de serviciu.
În cadrul autorităților și instituțiilor publice se pot constitui comisii paritare în alcătuirea cărora intră un număr egal de reprezentanți desemnați de către conducătorul autorității sau instituției publice și de sindicatul reprezentativ al funcționarilor publici. În cazul în care sindicatul nu este reprezentativ sau funcționarii publici nu sunt organizați în sindicat, reprezentanții sunt desemnați prin votul majorității acestora.
Reprezentanții funcționarilor publici în comisia paritară pot să fie desemnați din rândul funcționarilor publici aleși în organele de conducere ale sindicatului reprezentativ sau din rândul reprezentanților funcționarilor publici aleși pentru negocierea acordurilor cu conducerea autorității sau instituției publice.
În funcție de numărul funcționarilor publici din cadrul autorității sau instituției publice, comisia paritară se poate constitui în cadrul acesteia sau pentru mai multe autorități sau instituții publice.
În cazul constituirii unei comisii paritare comune pentru mai multe autorități sau instituții publice, aceasta va fi compusă dintr-un număr egal de reprezentanți ai acestor autorități sau instituții publice.
Atribuțiile comisiilor paritare:
sunt consultate la negocierea de către autoritățile și instituțiile publice a acordurilor cu sindicatele reprezentative ale funcționarilor publici sau cu reprezentanții acestora;
participă la stabilirea măsurilor de îmbunătățire a activității autorităților și instituțiilor publice pentru care sunt constituite;
urmăresc permanent realizarea acordurilor stabilite între sindicatele
reprezentative sau reprezentanții funcționarilor publici cu autoritățile sau instituțiile publice;
întocmesc rapoarte trimestriale cu privire la respectarea prevederilor acordurilor încheiate în condițiile legii, pe care le comunică conducerii autorității sau instituției publice, precum și conducerii sindicatelor reprezentative ale funcționarilor publici.
2.3 Activitatea de formare și perfecționare a funcționarilor publici
2.3.1 Semnificație și delimitări conceptuale
Problema formării și perfecționării funcționarului public capătă o semnificație deosebită în condițiile revoluției științifico- tehnice contemporane și ale tranziției la economia de piață. În procesul de redresare a economiei naționale și de deschidere spre economia de piață și pe fondul rapidității schimbărilor, înnoirilor în domeniul managerial tehnic și tehnologic instituțiile de administrație publică resimt lipsa unor funcționari publici profesioniști, capabili să conducă sectoarele esențiale ale acestora. Problemele care decurg din exigențele expuse își pot găsi soluții numai dacă scoatem sistemul de pregătire a funcționarilor publici de sub incidența mecanismului birocratic.
Semnificația pregătirii profesionale a funcționarilor publici este pusă în evidență de faptul că eficiența serviciilor publice din administrația publică este determinată, printre altele, și de nivelul de pregătire al funcționarilor publici implicați în desfășurarea activităților generale și specifice. Temeinica pregătire profesională a funcționarilor publici dă consistență procesului de utilizare a resurselor materiale și financiare și contribuie la corecta aplicare a legilor administrative.
Pentru exercitarea corectă și eficientă a activității în sistemul administrației publice funcționarii publici sunt datori să posede nu numai cunoștințe fundamentale, generale ci și o pregătire specială, specifică ramurii de activitate în care lucrează. Se are în vedere ca, pe această cale, să se asigure competența profesională și cea în domeniul managementului public, cele care pot asigura obținerea eficienței la nivelul sistemului administrativ.
Asigurarea unei serioase pregătiri a funcționarilor publici pe baza căreia aceștia să fie în măsură să rezolve eficient complexele probleme cu care se confruntă administrația publică, necesită ca procesul de pregătire a acestora să se bazeze pe o concepție sistemică. Aceasta înseamnă ca în procesul de formare și perfecționare a funcționarilor publici să se țină seama de toate componentele personalității acestora, de elementele care condiționează potențialul lor, vizându-se dezvoltarea acestor calități, cunoștințe, aptitudini și deprinderi a căror transpunere în managementul instituției să se finalizeze în creșteri semnificative ale eficienței.
Un factor important care condiționează aceste succese îl reprezintă dorința funcționarilor publici de a învăța cum să le motiveze. Ca principale cauze ale motivării reținem: necesitățile materiale și profesionale, obligația, responsabilitatea îndeplinirii corespunzătoare a sarcinilor repartizate, satisfacțiile, comunicările, stările de frustrare. De asemenea, în dezvoltarea la funcționarii publici a dorinței de a învăța un rol deosebit revine corpului de lectori. Acesta trebuie să-1 convingă pe funcționarul public că își dorește succesul și pentru realizarea acestui scop este în stare să-1 ajute în permanență.
Prin referire directă la funcționarul public, concepem formarea profesională a acestuia ca o activitate desfășurată în vederea obținerii calificării, iar perfecționarea ca îmbogățire a cunoștințelor dobândite prin formarea, deprinderea unor aptitudini și atitudini manageriale, astfel încât eficiența activității manageriale să fie maximă.
Situate în plan general diferit, formarea și perfecționarea funcționarilor publici vizează următoarele obiective comune:
reflectarea transformărilor generate de revoluția tehnico- științifică contemporană asupra managementului administrației publice;
asigurarea răspunsurilor la problemele pe care le ridică în fața funcționarului public dezvoltarea economico-socială în etapa de tranziție la economia de piață;
luarea în considerație a nivelului de pregătire, a domeniului specific de activitate, a particularităților determinate de vârstă, experiență, aptitudini etc. în procesul de realizare a formării și perfecționării funcționarilor publici.
2.3.2 Principii, obiective și etape în procesul de formare și perfecționare a funcționarilor publici
Procesul de formare și perfecționare a funcționarilor publici se bazează pe următoarele principii:
funcționarul public desfășoară o activitate deosebit de exigentă, care presupune inteligență și tărie de caracter dar și o dorință puternică de formare și perfecționare;
formarea și perfecționarea funcționarului public are un caracter permanent și ca atare se desfășoară în lanț, eșalon cu eșalon și este o sarcină continuă, fiecare superior ierarhic având datoria să-și formeze subordonații în calitate de eventuali succesori;
pe cât posibil, formarea și perfecționarea funcționarilor publici se face la locul de muncă, în cursul exercitării atribuțiilor și prin completare cu un sistem de rotație care constă în trecerea celor ce se remarcă prin diferite posturi, cu scopul de a câștiga experiență, care poate merge până la vârful ierarhiei.
De regulă se stabilesc mai multe obiective:
încurajarea permanentă a funcționarilor publici să-și extindă propriile lor resurse, astfel încât să fie capabili să răspundă efectiv și continuu sarcinilor în evoluție și să fie în concordanță cu mediul în care își desfășoară activitatea;
dezvoltarea la funcționarii publici a simțului nevoii de schimbare a cunoștințelor, în concordanță cu schimbările tehnologice și a capacității de adaptare rapidă la noi condiții specifice de muncă cu minimă pregătire pentru aceste condiții;
dezvoltarea calităților proprii acestei categorii de personal.
Pentru realizarea acestor obiective este indicat să se parcurgă următoarele etape:
♦ determinarea de către specialiști a cunoștințelor și a aptitudinilor fundamentale pentru randamentul fiecărui funcționar public și pentru succesul instituției;
♦ examinarea cunoștințelor și aptitudinilor funcționarilor publici pentru a se stabili care din necesitățile lor trebuie elevate la nivelul așteptărilor;
♦ gruparea funcționarilor publici în vederea formării și perfecționării;
♦ îmbunătățirea abilităților în domeniul comunicării, abilităților sociale și a atitudinilor necesare funcționarului public.
2.3.3 Profesionalizarea funcționarilor publici
Profesionalizarea implică, în primul rând, faptul că funcția publică trebuie considerată ca fiind o meserie veritabilă, adică o activitate performantă și stabilă, posibil de executat în mod durabil, la adăpost de constrângeri politice.
Conceptul de profesionalizare trebuie gândit în directă legătură cu termenul de competență.
Este esențial de conștientizat care sunt principalele piedici sau obstacole care pot limita profesionalizarea în cadrul unui sistem administrativ. În principal, aceste probleme sunt direct legate de influențele mediului politic. Constrângerea politică se manifestă încă de la intrarea în funcția publică, de multe ori mecanismele oficiale de selecție fiind dublate de dispozitive de verificare a conformismului ideologic și politic. în interiorul acestei influențe politice există puncte cu un grad mai mare de influențare negativă a elementelor profesionalizării:
Anumite sectoare ale administrației mai sensibile din punct de
vedere politic, care în general sunt privite ca necesitând un control
strict din partea guvernului la putere. Este interesant de urmărit
exemplul poliției, în cazul căreia se pot observa, de multe ori,
schimbări semnificative la nivel înalt, o dată cu schimbarea puterii
politice.
Funcția publică locală, supusă tentativelor de politizare.
Înalta funcție publică, în cazul căreia intersectarea cu politicul este mult mai accentuată.
Politizarea administrației are mai multe efecte negative, și anume:
• Secretomania. Funcționarul public care este promovat sau admis în
funcție pe criterii nu profesionale, ci politice are tot interesul să țină secret acest lucru. în altă ordine de idei, acel funcționar, în cele mai multe cazuri, nu este un expert în domeniu, fapt ce va duce la inevitabile greșeli în timpul exercitării funcției sale. Acesta va încerca să ascundă adevărul, adică va ține în secret atât greșelile comise, cât și acțiunile care au determinat aceste greșeli. Funcționarul public care nu își poate tăinui greșelile va deveni în fața opiniei publice un incompetent, iar partidul nu-1 va mai putea susține și se va debarasa de el în mod public.
De asemenea, acești funcționari vor tinde să considere secret de serviciu aproape toate discuțiile purtate în cadrul instituției, metodologiile de elaborare a actelor administrative, deși activitatea acestor instituții ar trebui să fie cunoscute de toată lumea.
Slaba pregătire a funcționarilor publici. Afiliația politică are efecte și în ceea ce privește calificarea necesară pentru ocuparea anumitor funcții. Un studiu a relevat faptul că mai mult de 50% din personalul prefecturilor are doar pregătire medie, circa 35% din personal are studii superioare tehnice (ingineri), restul de 12% este ocupat de către persoane cu studii socio-umaniste, incluzând atât absolvenți de Drept, cât și profesori. Acest fenomen a dus la exacerbarea a ceea ce se numește sindromul vechimii – cine lucrează de mai mult timp în domeniu este mai calificat, are mai multă experiență decât debutanții.
Omnipotența funcționarilor publici. Funcționarii publici se cred
atotștiutori, nu țin seama de legi și norme juridice deoarece ei se subordonează numai partidului care i-a promovat în funcție. De asemenea, ei gândesc numai în funcție de beneficii și cred că partidul îi va scoate din eventualele încurcături datorate nerespectării legii.
Ținând cont de aceste aspecte, pentru a determina creșterea gradului de profesionalizare în administrația publică, trebuie rezolvate mai multe probleme:
furnizarea de servicii publice trebuie să respecte drepturile cetățenilor și să ofere egalitate de tratament;
este necesară orientarea sectorului public către productivitate și
către o reală calitate a serviciilor publice;
depolitizarea personalului din administrația publică;
necesitatea unui cadru legal și a unui cod etic. O dată cu intrarea în vigoare a Statutului funcționarilor publici, unele dintre problemele care trebuiau rezolvate – reglementarea carierei, instruirea, avansarea – au fost soluționate.
Este foarte greu să impui productivitatea și calitatea ca standarde în administrația publică. O soluție pentru îmbunătățirea calității activității din administrație este perfecționarea funcționarilor prin:
Diferite cursuri. Această metodă este destul de puțin folosită
datorită costurilor.
Recrutarea lor din rândul celor cu studii de specialitate. În ceea
ce privește cunoștințele de care au nevoie funcționarii publici,
există două orientări:
în viziunea primei orientări, funcționarul public trebuie să fie în
primul rând specialist în domeniul în care lucrează;
în viziunea celei de-a doua orientări, ar trebui preferate calitățile
generale, de administrator.
2.3.4 Pregătirea și perfecționarea profesională a funcționarilor publici
Dreptul la pregătirea și perfecționarea pregătirii profesionale a funcționarilor publici este prevăzut în articolul 32 din Constituția României sub denumirea de „dreptul la învățătură", precum și în articolul 23 al Legii nr. 161/ 19.04.2003 care stipulează că funcționarii publici au dreptul de a-și perfecționa în mod continuu pregătirea profesională.
Așa cum se cunoaște, pentru ocuparea funcțiilor publice, persoanele ce se prezintă la concurs trebuie să îndeplinească, printre alte condiții cerute, și pe aceea a studiilor potrivit nomenclatoarelor de funcții.
Cu toate că la ocuparea postului, funcționarul public are studiile necesare, el are dreptul, iar instituția publică are obligația să-1 sprijine în a beneficia de condițiile create în societatea noastră pentru ridicarea necontenită a nivelului pregătirii profesionale și a nivelului de cultură generală, în raport cu cerințele progresului tehnico-științific, economico-social și cultural.
Pentru aceasta, funcționarii publici au dreptul să urmeze forme ale învățământului superior, universitar sau postuniversitar și să beneficieze de concedii plătite sau fără plată pentru cursuri de perfecționare sau programe de specializare în țară și în străinătate.
În doctrina franceză, problema perfecționării profesionale este exprimată prin sintagma „formare profesională" și se consideră că această formare nu este o etapă, ci un proces care se desfășoară pe toata perioada carierei funcționarului public, permițându-i acestuia să facă față atribuțiilor curente ale funcției publice, să se adapteze exigențelor funcției în raport cu evoluția noilor și multiplelor sarcini și, totodată, să poată promova în funcții superioare.
Nord-americanii, ca și francezii, sunt categorici în a solicita celor care doresc să ocupe posturi (funcții) în administrația centrală (de la cele obișnuite la cele mai importante) să fie absolvenți ai unor școli cu profită „ administrație".
În România, după 1989 au continuat să funcționeze licee de drept economic și administrativ care pregătesc funcționari cu studii medii pentru administrația publică și s-au înființat facultăți cu profilul „Științe administrative" sau „Administrație Publică", precum și colegii de administrație publică. Aceste facultăți au și cursuri „fără frecvență" sau de „învățământ deschis la distanță" (IDD) și este indicat ca funcționarii publici cu studii medii sau absolvenți ai altor instituții de învățământ superior să urmeze aceste facultăți pentru a-și forma o temeinică pregătire în domeniul administrației publice.
Un aspect important ce trebuie reținut pe perioada școlarizării sau la cursurile de perfecționare este necesitatea efectuării stagiului practic în sistemul administrației publice, pregătirea completându-se cu aspecte din cunoașterea cerințelor activității practice și experienței celor mai buni funcționari publici.
În afară de stagiul de practică, este bine să fie folosită și metoda invitării la cursuri a unor funcționari publici cu experiență,care să prezinte elevilor și studen-ților specificul sarcinilor administrației publice, problemele complexe cu care se confruntă și modul cum trebuie rezolvate.
Tot în sensul pregătirii și perfecționării a fost creat Institutul Național de Administrație, instituție specializată de formare pentru funcționarii publici și aleșii locali. INA este conectat la rețeaua națională a centrelor regionale de formare, precum și la rețeaua internațională a instituțiilor de formare pentru funcționarii publici din Europa. Prin lege, funcționarul public este obligat să urmeze forme de perfecționare profesională, organizate de către INA sau de alte instituții abilitate potrivit legii.
Succesul oricărui program de pregătire și perfecționare depinde de corecta identificare a problemelor acute ale administrației, de numărul și calitatea materiilor predate, de obiectivele cursurilor de pregătire, de metodele alese și, nu în ultimul rând, de modul în care se fac evaluarea cursurilor și propunerile pentru îmbunătățirea lor.
O formă superioară de perfecționare a pregătirii profesionale este realizată de cei care își dau doctoratul sau care elaborează unele studii și lucrări științifice în domeniu.
2.3.5 Funcționarul public, ca manager în acțiune
Atât în teorie, cât și în practică, economia modernă recunoaște managementul public ca o profesie, iar funcționarul public ca un manager în acțiune. Funcționarul public-manager, indiferent de nivelul la care este situat, urmărește unul sau mai multe scopuri, unul sau mai multe obiective, este dinamic, manifestă inițiativă și receptivitate față de schimbări, acorda atenție problematicii manageriale de natură organizațională din domeniul planificării, al motivării, al participării, al procesului decizional și al controlului. Pentru realizarea acestor activități trebuie îndeplinite câteva cerințe specifice în legătură cu cunoștințele, aptitudinile și atitudinile funcționarului public-manager.
Alături de cunoștințele tehnice, legate de domeniul specific al instituției, funcționarul public- manager trebuie să cunoască relațiile economice de bază, cu întregul instrumentar de interpretare, analiză și concluzii și de alocare a resurselor, în general, și a celor deficitare, în special. Se cer cunoștințe și pricepere pentru manevrarea forțelor concurențiale în condițiile interacțiunii cererii și ofertei. în același timp este nevoie ca funcționarul public-manager să posede cunoștințe în domeniul managementului în general și al managementului public în special. Alături de cunoștințe teoretice și normative, este necesar ca managerul să posede și experiență în domeniul managementului aplicat, care ajută la soluționarea problemelor pe baza aplicării principiilor manageriale la condițiile pe care le oferă un anumit partener, în general instituția respectivă și mediul său.
În asigurarea succesului managerial, un loc aparte revine profilului și personalității, gândirii și aptitudinilor funcționarului public-manager. Așa cum ne-am convins deja, tranziția la economia de piață complică conținutul muncii funcționarului public-manager și al procedeelor utilizate de către el. Munca funcționarului public se caracterizează prin atribute de natură investigațională, care îi solicită și operativitate în luarea deciziilor. În toate cazurile, succesul este asigurat într-o mare măsură de gândirea și aptitudinile funcționarului public. Gândirea și aptitudinile sunt concepte cu ajutorul cărora funcționarul public-manager operează în permanență. Nivelul produsului procesului gândirii și aptitudinilor depinde de calitatea funcționarului public, de aria și conținutul informațiilor, de capacitatea sa de a percepe și a pricepe viața managerială, de a supune unor prelucrări speciale întregul arsenal informațional de care dispune.
Funcționarii publici se deosebesc între ei, în mare măsură, după cum se orientează selectiv, preferențial către una sau alta din laturile realității manageriale a administrației publice. Aceste poziții selective față de diverse laturi ale realității, considerate constant ca niște trăsături ale oamenilor, se numesc atitudini. Atitudinea sintetizează în ea o serie de însușiri psihice, exprimându-se cu necesitate și în condițiile funcționarului public.
Rolul funcționarului public în exercitarea profesiunii de manager constă în influențarea subordonaților în procesul stabilirii și, îndeosebi, al realizării obiectivelor instituției.
Pentru aceasta cunoștințele de management devin indispensabile în conducerea instituțiilor. Apare necesar să se conceapă și să se realizeze o diferențiere tot mai clară a structurilor instituției, în funcție de sarcini, separarea muncii manageriale de cea de execuție, separarea muncii de concepție de cea de execuție, separarea muncii productive de cea administrativă, cu alte cuvinte o compartimentare și o stratificare vastă și precisă.
În legătură cu cele de mai sus, apare necesar ca funcționarul public-manager care dorește să-și pună în evidență valoarea să înțeleagă că orele profesiunii sale manageriale trebuie trăite cât mai intens.
Pe coordonatele definitorii ale rolului funcționarului public-manager, obiectul profesiunii conferă o complexitate deosebită muncii pe care acesta o desfășoară.
2.3.6 Componente europene în regimul funcționarului public reglementat prin legislația actuală în vigoare
Art. 2 din legea română definește funcționarul public ca fiind persoana „numită" într-o funcție publică.
Este cunoscut faptul că în ceea ce privește conferirea statutului de funcționar public, de-a lungul timpului au fost utilizate în practică și teoretizate în doctrină mai multe astfel de modalități: alegerea, numirea, chiar și tragerea la sorți.
Statutul actual tranșează această problemă, prevăzând că singura modalitate numirea într-o funcție este utilizată în majoritatea statelor membre ale Comunității Europene și reprezintă modalitatea de desemnare și a statutului de funcționar public comunitar10.
Art. 1 din Statutul European prevede că funcționarul comunităților este persoana care a fost numită într-o funcție publică permanentă printr-un act scris al autorității învestite cu puterea de numire.
Semnalăm și precizarea caracterului permanent al funcției publice, care, deși nu este prevăzut expres de legea română, se subînțelege din conținutul ei și este recunoscut de majoritatea autorilor în doctrină.
În conformitate cu dispozițiile articolului 14 din Legea nr. 188/1999, structura carierei funcționarilor din România comportă în prezent categorii, clase și grade. Categoriile sunt în număr de trei: A, B, C și sunt determinate în funcție de nivelul studiilor astfel:
categoria A – studii superioare de lungă durată;
categoria B – studii superioare de scurtă durată;
categoria C — studii medii.
Și în sistemul comunitar al funcției publice regăsim categorii și grade de funcționari publici, iar cele patru categorii (A, B, C, D) sunt, de asemenea, grupate în funcție de nivelul studiilor absolvite.
Subliniem faptul că Statutul European recunoaște și categoria D, unde sunt grupate funcțiile manuale sau de serviciu care necesită cunoștințe de nivel primar, eventual completate cu cunoștințe tehnice.
Criteriul de identificare a celor patrii categorii este însă același cu sistemul românesc, respectiv nivelul de instrucție determinat.
Ceea ce recunoaște însă Statutul european și nu se regăsește în legea actuala din țara noastră este interimatul în funcția publică europeană.
El evocă posibilitatea de a se ocupa o anumită funcție publică pe o perioadă determinată, de până la minimum un an de o altă persoană decât de titularul ei, care, din anumite considerente, se află în imposibilitatea de a-și exercita funcția.
În practica autorităților publice din România, în absența unei prevederi speciale, s-a promovat soluția că pe perioadă determinată, o funcție publică poate fi ocupată numai în regim contractual, respectiv prin contract de muncă încheiat pe o perioadă determinată.
Facem precizarea că, în prezent, la nivelul ANFP s-a elaborat un proiect de modificare a Legii privind statutul funcționarului public în care s-a prevăzut și o soluție care poate reprezenta instituția interimatului în funcția publică.
În majoritatea statelor membre ale Uniunii Europene sau aflate în faza de preaderare, ca și România, concursul reprezintă „dreptul comun în domeniul funcționarilor publici" și modul privilegiat de selecție a acestora.
Puține sunt țările unde se practică alte sisteme de recrutare, de exemplu Grecia unde selecționarea funcționarilor se face pe baza sistemului recrutării automatizate.
Art. 48 (1) și (2) din Legea nr. 188/1999 prevede că intrarea în corpul funcționarilor publici se face numai prin concurs organizat de autoritatea sau instituția publică interesată, în limita posturilor vacante.
În dezvoltarea acestui principiu și în aplicarea art. 49 (4) din Lege a fost adoptată HG nr. 1087/2001 privind procedura de organizare și desfășurare a acestor concursuri.
Și art. 27 din Statutul funcționarilor comunitari prevede concursul ca modalitate de ocupare a unei funcții publice europene, de la această regulă existând și anumite excepții.
Important de subliniat este faptul că legitimitatea selectării prin concurs a funcționarilor publici derivă din nevoia de a accede la funcții publice persoane apte să facă față complexelor probleme care revin administrației publice, în general, și funcționarilor săi, implicit.
Cu atât mai mult, cu cât se recunoaște dificultatea realizării acestui deziderat, dat fiind faptul „nici o regulă juridică, oricât de bine concepută ar fi ea, nu va împiedica, de una singură, clientelismul, nepotismul și toate celelalte forme de corupție" .
Reglementările actuale creează cadrul necesar pentru ca și în țara noastră criteriul meritocratic, combinat cu egalitatea de șanse, să devină dominante în ocuparea unei funcții publice .
Ele sunt prevăzute expres în art. 2 literele a-e din HG nr. 1087/2001.
Se impune precizat că actul normativ mai sus enunțat, prin întreg conținutul său, creează cadrul necesar pentru ca în mod real principiile meritului și al egalității de șanse să fie respectate, iar accederea în funcția publică să vizeze exclusiv acele persoane care au legitimitatea profesională și morală pentru a lucra în administrația publică.
În acest sens, pot fi aduse următoarele argumente:
regimul condițiilor de participare la un concurs pentru ocuparea unei funcții publice;
în acest sens, este vorba despre condiții generale, dar și de anumite condiții specifice care pot fi stabilite de conducătorul fiecărei autorități sau instituții publice. Foarte important este faptul că libertatea acestuia de a le stabili este țărmurită de necesitatea de a se încadra în categoria celor care sunt enumerate, cu caracter limitativ, de hotărârea de guvern.
Analizând art. 7(6), constatăm că el enumera aspectele care pot fi avute în vedere, ca și condiții specifice, de către conducătorul autorității sau instituției publice. Enumerarea este limitativă și s-a urmărit în acest scop să se creeze dreptul conducătorului de a le stabili, dar să se și elimine riscul ca acesta să stabilească anumite condiții în mod discreționar, cu intenția de a-i favoriza pe unii și de a-i ajuta pe alții.
De altfel, și în cazul funcției publice europene se întâlnesc două categorii de condiții:
– condiții fixe, care sunt aceleași pentru toți candidații. Exemplu: condiția de a fi cetățean al unui stat membru al comunităților;
– condiții variabile, în această categorie intrând diplome, titluri, nivel de experiență etc.
Este cunoscut faptul că una dintre criticile care au fost aduse țării noastre, inclusiv în ultimul raport întocmit de Uniunea Europeană privitor la progresele înregistrate de România în procesul de aderare, privește aspectul slabei capacități administrative. Iar o componentă de bază a capacității administrative este funcționarul public, accelerarea reformei acestei instituții fiind un imperativ pentru țara noastră;
b) modul de constituire a comisiilor de concurs și de soluționare a contestațiilor, reglementarea actuală consacrând dispoziții exprese pentru funcțiile de execuție, de conducere în general și pentru anumite funcții de conducere, în special.
La baza concepției privind alcătuirea acestor comisii stă necesitatea de a se asigura un grad cât mai mare de obiectivitate al acestor comisii.
Semnalăm faptul că în comisiile de ocupare a unei funcții de conducere în mod obligatoriu este un reprezentant al ANFP, autoritatea competentă în gestionarea funcției publice în România,' precum și o persoană din afara instituției, de regulă specialist din învățământul superior de specialitate21-
procedura de desfășurare a concursului care, ca și în sistemul european, cunoaște o probă scrisă și una orală, denumită de art. 32 din H.G. nr. 1087/2001, interviu.
d) garantarea dreptului de a contesta rezultatele concursului, iar soluționarea contestațiilor revine unei alte comisii decât cea de concurs, tocmai pentru ca aceasta să o soluționeze cu obiectivitate, în cazul respingerii acestor contestații, candidatul se poate adresa instanței de contencios administrativ, în condițiile legii. Toate acestea reprezintă, în sinteză, tot atâtea argumente care ne îndrituiesc să afirmăm că sistemul românesc de recrutare a funcției publice este pus în armonie cu valorile acquis-ului comunitar în materie.
Este un concept des întâlnit în limbajul juridic contemporan, în două accepțiuni, în care este de altfel analizat și în doctrină. în sens material funcțional, noțiunea evocă actele juridice și operațiunile materiale prin care se recrutează funcționarii publici și se materializează situația lor profesională (promovări, mutații, notări, avansări etc), inclusiv structurile de organizare a funcției.
În sens formal organic, conceptul evocă autoritățile și organismele implicate în derularea activităților de gestionare a funcției publice.
Prin Legea nr. 188/ 1999 pentru prima dată în țara noastră se înființează o autoritate specială și specializată în gestionarea funcției publice, denumită Agenția Națională a Funcționarilor Publici.
Ea a fost inițial concepută ca o autoritate subordonată Guvernului. In programul de guvernare al actualului Guvern s-a prevăzut însă, printre alte obiective, și trecerea agențiilor și a altor autorități centrale de specialitate din subordinea Guvernului în aceea a ministerelor coordonatoare. Așa se face că prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 291/2000 privind stabilirea de norme referitoare la reorganizarea și funcționarea unor ministere, Agenția a fost trecută în subordinea Ministerului Administrației Publice și în prezent își desfășoară activitatea în baza Regulamentului de reorganizare și funcționare aprobat prin Hotărârea de Guvern nr. 299/2001.
În articolul 24 din legea română este utilizat termenul de „gestiune a resurselor umane și a funcțiilor publice" care, în cadrul autorităților și instituțiilor publice, se realizează de către un compartiment specializat, care colaborează cu Agenția Națională a Funcționarilor Publici. Prin înființarea acestei autorități centrale de specialitate, se poate susține că în România a fost receptat în mare măsură sistemul european, care include existența unor structuri specializate în gestionarea funcționarilor publici.
Statutul funcționarilor din Comunitatea Europeană prevede mai multe astfel de organe de gestiune: comitetul de personal, care are rolul de a asigura legătura permanentă între instituție și personalul care o compune; comisia paritară, care poate fi organizată pentru o instituție sau pentru mai multe instituții: comisia pentru cazuri de invaliditate, care are competența să se pronunțe asupra cauzelor de invaliditate care pot afecta anumiți funcționari publici.
Toate aceste structuri colegiale au misiunea să reprezinte interesele funcționarilor și să îi apere pe aceștia împotriva unor măsuri discreționare care ar putea fi luate cu privire la ei. Statutul lor este astfel conceput încât să nu determine nici o dictatură a funcționarilor asupra instituțiilor comunitare, ci să asigure un echilibru între interesele instituției și cele ale funcționarilor acestora. Capitolul III din legea română actuală este consacrat comisiilor paritare, care sunt structuri colegiale constituite pe criterii de paritate din reprezentanți ai funcționarilor publici, sindicalizați sau nu și reprezentanți desemnați de conducătorul autorității sau instituției publice respective. Ele au misiunea să participe la stabilirea măsurilor care privesc condițiile de muncă, sănătatea și securitatea muncii, buna funcționare a autorității sau instituției publice respective.
În dezvoltarea prevederilor legale a fost adoptată Hotărârea de Guvern nr. 1086/ 2001 care prevede că astfel de comisii sunt formate din 4-8 membri titulari și se constituie în fiecare instituție sau autoritate publică. În procesul de aplicare a acestui act normativ s – a putut constata imposibilitatea aplicării lui în anumite autorități și instituții care au un număr insuficient de funcționari publici. Formula pentru care se va opta este aceea care se regăsește în sistemul european, anume posibilitatea constituirii unor astfel de comisii pentru mai multe autorități sau instituții publice. Se cuvine însă subliniată semnificația activității acestor structuri colegiale, care sunt implicate în luarea anumitor decizii care îi privesc pe funcționarii publici, din perspectiva apropierii regimului funcției publice din România de acela al funcției europene. Este astfel recunoscut în doctrină faptul că una din trăsăturile fundamentale ale regimului funcționarilor publici europeni este faptul că ci sunt implicați în luarea măsurilor care îi privesc. Un alt aspect este acela că prin intermediul acestor organe de gestiune asistăm și în România la un proces de democratizare a funcției publice, recunoscut în toate statele din Europa.
CAPITOLUL III
CALITATEA DE RESURSĂ UMANĂ PENTRU APĂRARE VERSUS CALITATEA DE FUNCȚIONAR PUBLIC
3.1 Cariera militară versus cariera funcționarului public
3.1.1 Cariera militară
Esențial, cariera militară își găsește expresia în misiunea nobilă de apărare a țării, a valorilor democrației constituționale, marcată fiind de tradiția și gloria armatei române adunate de-a lungul secolelor. În fapt, a fi militar este un mod de viață, în care se împletesc spiritul riguros, temperamentul dinamic, sacrificiul. De bună seamă, la acestea se mai adaugă satisfacția și bucuria acelora care prin propria voință, din vocație, consimt să se dedice carierei militare.
Într-o abordare tehnică, evoluția în carieră a personalului militar presupune parcurgerea succesivă a stagiilor în grade și funcții conferind, în principiu, tuturor posibilitatea atingerii celor mai înalte trepte ale ierarhiei militare. Profesiei militare îi este asociată o pregătire profesională temeinică precum și dobândirea competențelor, responsabilităților și experienței asociate posturilor ierarhice specifice profesiei militare, din momentul acordării primului grad și încadrării în prima funcție.
Principii și reguli generale de evoluție în cariera militară
Cariera militară definește succesiunea funcțiilor (posturilor) în care poate fi încadrat un cadru militar, începând cu o funcție corespunzătoare primului grad de ofițer, maistru militar/ subofițer și terminând cu o funcție situată pe cea mai înaltă treaptă a ierarhiei respectivului corp de cadre.
Evoluția în cariera militară înseamnă promovare în funcție și înaintarea în grad pentru cadrele militare performante, menținere în aceeași funcție sau numirea în funcții succesive prevăzute cu același grad pentru cele competente și trecerea în rezervă pentru cele care au încheiat contractul și nu există posibilitatea reînnoirii lui sau nu corespund cerințelor ori nevoilor Ministerului Apărării Naționale.
Regulile de evoluție în carieră sunt publice și urmăresc acordarea șanselor egale tuturor celor care îndeplinesc specificațiile de personal ale postului respectiv. Evoluția în carieră se bazează pe elemente ce țin exclusiv de individ. Acesta are informația necesară și dreptul de a- și exprima opțiunile asupra promovării și încadrării sale în funcție, în conformitate cu reglementările adoptate în acest sens.
Asigurarea corelației directe grad – funcție, potrivit căreia fiecare funcție
corespunde unui singur grad militar. Pentru a fi propuși la înaintarea în grad, la termen, ofițerii în activitate trebuie să fie încadrați cu cel puțin un an înainte de data la care se fac înaintările în grad în funcții prevăzute în statele de organizare cu grad superior celui pe care îl au. Ofițerii studenți la cursurile de zi ale instituțiilor de învățământ superior se consideră încadrați în funcții prevăzute în statele de organizare cu grade superioare celor pe care le au.
Promovarea în funcție și în grad este condiționată de îndeplinirea unor cerințe ce țin exclusiv de nivelul de pregătire și tipurile de funcții îndeplinite anterior.
Promovarea este condiționată de elemente concrete și măsurabile: absolvirea unui curs de carieră care asigură competența profesională necesară îndeplinirii atribuțiilor funcționale ale noii funcții; îndeplinirea stagiului minim obligatoriu, corespunzător cerințelor fiecărui tip de funcție; calificativele obținute pe perioada stagiului minim obligatoriu.
Frecventarea unui curs care asigură competența profesională necesară îndeplinirii atribuțiilor funcționale ale noi funcții este posibilă numai începând din ultimii doi ani ai stagiului minim în gradul deținut.
Înaintarea în grad se poate face numai în gradul următor și este condiționată de încadrarea într- o funcție corespunzătoare noului grad.
Lungimea carierei, precum și raporturile dintre ofițer și instituția militară sunt reglementate prin contracte succesive. Primul contract are durata de 8 ani pentru absolvenții instituțiilor militare de învățământ pentru formarea cadrelor și 4 ani pentru absolvenții instituțiilor civile de învățământ – filiera indirectă. Cadrele militare care au o vechime ca ofițer, maistru militar sau subofițer în activitate de cel puțin 15 ani pot încheia cu Ministerul Apărării Naționale contracte până la împlinirea limitei de vârsta în grad.
Cu 6 luni înainte de expirarea contractului părțile sunt obligate să se încunoștințeze reciproc asupra intenției de reînnoire a acestuia.
Cariera militară este de lungimi diferite: carieră lungă, în urma căreia cadrele militare beneficiază de pensie militară de serviciu; carieră scurtă, urmată de o a doua carieră în societatea civilă.
Accesul în cariera militară este posibil pe două filiere: filiera directă, ce presupune absolvirea unei instituții militare de învățământ; filiera indirectă, prin care sunt formați ofițeri și subofițeri din rândul absolvenților unor instituții civile de învățământ, al soldaților și gradaților voluntari și al subofițerilor în activitate.
Cariera ofițerilor
A. Principalele opțiuni ale gestiunii carierei ofițerilor
Absolvenții cursurilor de bază din școlile de aplicație pot fi numiți pe toată durata stagiului în gradul de sublocotenent/ aspirant în funcții corespunzătoare gradului de sublocotenent/ aspirant sau sublocotenent/aspirant – locotenent, aflate în structura subunităților și unităților, mari unități sau similare inclusiv, potrivit armei și specialității militare dobândite.
Ofițerii se pot afla în una dintre următoarele categorii:
a) ofițeri de arme – ofițerii aflați în stadiul carierei inferioare, care au dobândit o specialitate militară într-o armă prin absolvirea cursului de bază din școala de aplicație a armei respective;
b) ofițeri de logistică – ofițerii aflați în stadiul carierei inferioare și medii, care au absolvit o instituție de învățământ superior de lungă durată și s- au specializat în unul dintre următoarele servicii:
– serviciul administrativ – specialitățile intendență, finanțe, carburanți-lubrifianți și construcții – cazare;
– serviciul transporturi militare – specialitățile auto, căi ferate, aeriene, navale, căi de comunicație, controlul și îndrumarea circulației;
– serviciul tehnico – ingineresc – specialitățile specifice structurilor militare;
– serviciul medical și sanitar – veterinar – specialitățile existente pe plan național;
c) ofițeri specialiști – ofițerii care, prin absolvirea unor instituții de învățământ superior specifice, au dobândit anterior intrării în profesia militară sau pe parcursul carierei militare specializarea necesară pentru a exercita ocupații de jurist, muzician, jurnalist, istoric, personalul didactic din învățământul militar și cercetare științifică, precum și ofițerii care își desfășoară activitatea în domeniul informațiilor militare;
d) ofițeri de comandă și stat major – ofițerii aflați în stadiul carierei medii și superioare, proveniți din ofițeri de arme, ofițeri de logistică și ofițeri specialiști care, printr-o pregătire complementară adecvată, au dobândit specializarea necesară pentru a îndeplini funcții în statele majore de unități – batalion, regiment sau similare – și de mari unități sau în structuri superioare acestora, precum și funcția de comandant al unei unități militare de tip batalion sau similare acestuia;
e) ofițeri de conducere – ofițerii aflați în stadiul carierei superioare care ocupă funcții de conducere: comandant sau șef al unei structuri ori microstructuri militare, locțiitor – adjunct, secretar general adjunct etc. – al acesteia sau șef de stat major, în toate domeniile de activitate).
B. Recrutarea și selecția ofițerilor
Potrivit Concepției privind managementul resurselor umane în Armata României, candidații pentru corpul ofițerilor vor fi recrutați și selecționați astfel:
să aibă cetățenie română și domiciliul stabil în România de cel puțin șase luni, la data începerii anului de învățământ/ cursului/ programului de formare;
să fie "apt medical" și să aibă o dezvoltare fizică armonioasă;
să aibă un comportament moral în societate;
să nu fi fost condamnat penal și să nu fie în curs de urmărire penală sau de judecată pentru săvârșirea unor infracțiuni;
să nu facă parte din partide, formațiuni sau organizații politice, iar dacă face parte să declare că, după admiterea în instituția militară de învățământ, va renunța la această calitate;
să nu facă parte din organizații interzise de legislația română și să nu fie membru al unor organizații incompatibile cu regulile, activitățile și atribuțiile specifice profesiei militare;
să nu aparțină unor culte sau secte religioase care, potrivit legii, contravin normelor de păstrare a ordinii publice, precum și celor care încalcă bunele moravuri sau afectează desfășurarea profesiei militare;
să nu fie asociat unic ori să participe direct la administrarea sau conducerea unor organizații sau asociații comerciale, iar dacă este într-una din aceste situații, să se angajeze că, după admiterea în instituția militară de învățământ, va renunța la această calitate;
pentru candidatul care este soldat voluntar în Ministerul Apărării și care optează pentru profesia de ofițer, maistru militar sau subofițer – să fi parcurs modulul instruirii individuale, potrivit specificului fiecărei arme/serviciu/ specialități militare, până la data concursului de admitere în instituția militară de învățământ;
pentru candidatul femeie – să declare că își asumă toate riscurile privind starea sa de graviditate/maternitate, care pot interveni în procesul de selecție.
Ofițerii în activitate provin din:
a) absolvenți cu diplomă de licență ai instituțiilor militare de învățământ pentru formarea ofițerilor;
b) absolvenți ai anului IV din instituțiile militare de învățământ superior cu durata studiilor mai mare de 4 ani;
c) absolvenți ai instituțiilor militare de învățământ din alte state, similare celor prevăzute la lit. a), trimiși la studii de către Ministerul Apărării Naționale;
d) ofițeri în rezervă care au promovat testele de aptitudini și îndeplinesc celelalte condiții stabilite prin ordin al ministrului apărării naționale, în vederea chemării sau rechemării în activitate;
e) maiștri militari și subofițeri în activitate, absolvenți cu diplomă de licență ai instituțiilor civile de învățământ superior, cu profil corespunzător specialităților militare, care au vârsta de cel mult 35 de ani;
f) maiștri militari și subofițeri care, în timp de război, îndeplinesc cel puțin 3 luni, cu rezultate foarte bune si bune, funcții prevăzute a fi încadrate cu ofițeri, în unitățile militare aflate în zona acțiunilor militare.
În cadrul instituțiilor de stat cu atribuții în domeniul apărării și siguranței naționale, precum și în cazul magistraților militari, ofițerii în activitate pot proveni și dintre:
a) persoanele care au promovat testele de aptitudini și îndeplinesc celelalte condiții stabilite prin ordin al miniștrilor sau, după caz, al șefilor instituțiilor menționate și care sunt absolvente, cu diploma de licență, ale unei instituții de învățământ superior.
b) maiștrii militari și subofițerii în activitate, absolvenți cu diplomă de licență ai instituțiilor militare de învățământ superior din sistemul de învățământ al acestora.
Recrutarea candidaților pentru profesia de ofițer se va realiza prin birourile de informare – recrutare.
Selecția tinerilor care au optat pentru profesia de ofițer se va realiza în centrele zonale de selecție și orientare, potrivit metodologiei elaborate în acest domeniu.
Selecția vizează următoarele domenii: îndeplinirea condițiilor stabilite prin reglementările în vigoare; starea de sănătate; dezvoltarea fizică; aptitudinile pentru cariera militară; nivelul de cunoștințe teoretice.
C. Formarea ofițerilor
Formarea ofițerilor se va realiza diferențiat, în raport de filiera de acces, astfel:
Formarea ofițerilor proveniți pe filiera directă, se realizează în academiile categoriilor de forțe ale armatei și școlile de aplicație ale armelor, sau în alte instituții militare de formare a ofițerilor din țară sau străinătate. Învățământul de formare este învățământ de nivel universitar.
Formarea ofițerilor proveniți pe filieră indirectă, din rândul absolvenților instituțiilor civile de învățământ superior, se realizează în școlile de aplicație ale armelor pentru ofițerii de arme și cei de logistică cu excepția medicilor și inginerilor.
Formarea ofițerilor proveniți pe filieră indirectă, din rândul subofițerilor, se realizează în școlile de aplicație ale armelor.
Formarea ofițerilor de justiție și muzică, precum și a medicilor și inginerilor proveniți pe filieră indirectă, din rândul absolvenților instituțiilor civile de învățământ superior, se realizează prin absolvirea școlii de ofițeri de rezervă. Cei proveniți din rândul ofițerilor de arme sau de logistică, care au absolvit o instituție civilă de învățământ superior și sunt confirmați în rândul ofițerilor de justiție și muzică, precum și al medicilor sau inginerilor, nu mai urmează alte forme de pregătire militară, având formarea inițială de ofițer.
Cariera maiștrilor militari/ subofițerilor
A. Principalele opțiuni ale gestiunii carierei maiștrilor militari/ subofițerilor
Absolvenții instituțiilor de formare a maiștrilor militari și a subofițerilor sunt numiți în funcții de luptător din structura subunităților și unităților până la regiment/similare inclusiv, corespunzătoare gradului de maistru militar clasa a V-a/sergent sau maistru militar clasa a V-a – maistru militar clasa a IV-a/ sergent – sergent major.
În raport cu domeniul în care își desfășoară activitatea și cu stadiul carierei militare în care se află, maiștrii militari și subofițerii se pot afla în una dintre următoarele categorii:
a) maiștri militari și subofițeri luptători – maiștrii militari și subofițerii aflați în prima parte a carierei militare, care ocupă funcții de comandanți/ șefi de microstructuri – echipe, echipaje, posturi, grupe, grupuri, plutoane/similare, aflate în compunerea batalioanelor și a regimentelor sau a unităților și formațiunilor similare acestora;
b) maiștri militari și subofițeri specialiști – maiștrii militari și subofițerii care ocupă funcții de specialiști tehnici și șefi de structuri tehnice – șef grupă reparații, șef atelier, șef secție, cei din domeniul informații militare, precum și subofițerii sanitari, veterinari și instrumentiști din muzicile militare;
c) maiștri militari și subofițeri de stat major – provin din maiștri militari și subofițeri luptători și specialiști și ocupă funcții în comandamente de batalion și superioare acestora, în toate domeniile activității de stat major, precum și funcții de consilieri ai comandanților/șefilor;
d) maiștri militari și subofițeri de administrație – provin din maiștri militari și subofițeri luptători și specialiști și ocupă funcții în domenii ca: gestiune materială, financiară, administrare cazărmi, aprovizionare și altele asemenea.
B. Recrutarea și selecția subofițerilor
În prezent, maiștrii militari în activitate provin din:
absolvenți cu diplomă ai instituțiilor de învățământ pentru formarea maiștrilor militari;
subofițeri în activitate, în vârsta de cel mult 45 de ani, care au un stagiu neîntrerupt de cel puțin 5 ani, în funcții de exploatare, întreținere și reparare a tehnicii militare, au promovat examenul de trecere în corpul maiștrilor militari și îndeplinesc celelalte condiții stabilite prin dispoziție a șefului Statului Major General;
maiștri militari în rezervă care au promovat testele de aptitudini și îndeplinesc celelalte condiții stabilite prin ordin al ministrului apărării naționale, în vederea chemării sau rechemării în activitate.
Subofițerii în activitate provin din:
a) absolvenți cu diplomă ai instituțiilor militare de învățământ pentru formarea subofițerilor;
b) soldați gradați voluntari care au promovat testele de aptitudini și concursul sau examenul susținut în acest scop și îndeplinesc condițiile stabilite prin ordin al ministrului apărării naționale;
c) subofițerii în rezervă care au promovat testele de aptitudini și îndeplinesc celelalte condiții stabilite prin ordin al ministrului apărării naționale, în vederea chemării sau rechemării în activitate;
d) gradați care, în timp de război, îndeplinesc cu rezultate bune, cel puțin 3 luni, funcții prevăzute a fi încadrate cu subofițeri, în unitățile militare aflate în zona acțiunilor militare.
În cadrul instituțiilor de stat cu atribuții în domeniul apărării și siguranței naționale, subofițerii în activitate pot proveni și din rândul persoanelor care au promovat testele de aptitudini și îndeplinesc celelalte condiții stabilite prin ordin al miniștrilor, respectiv al șefilor instituțiilor menționate și care au pregătire de nivel liceal, postliceal sau superior.
e) soldații gradații voluntari, care au absolvit cursul de formare subofițeri în condițiile stabilite prin ordin al ministrului apărării naționale;
f) soldații gradații voluntari, absolvenți ai școlilor postliceale de specialitate corespunzătoare specialităților militare, pentru care nu sunt organizate cursuri de formare pe filieră directă și indirectă.
Recrutarea candidaților pentru profesia de maistru militar/ subofițer se va realiza prin Birourile de recrutare- informare.
Selecția inițială a tinerilor care au optat pentru profesia de subofițer se va realiza în centrele zonale de selecție și orientare, potrivit strategiei și metodologiei adoptate în acest sens.
Selecția vizează următoarele domenii : îndeplinirea condițiilor stabilite prin reglementările în vigoare; starea de sănătate; dezvoltarea fizică; aptitudini pentru cariera militară; nivelul de cunoștințe teoretice.
C. Formarea maiștrilor militari/ subofițerilor
Formarea subofițerilor se realizează la nivelul categoriilor de forțe armate, diferențiat, în raport de filiera de acces, astfel:
a) Pentru cei proveniți pe filiera directă, formarea se realizează prin absolvirea unei școli de maistru militar/ subofițer, precum și a unei școli de aplicație a armei. Învățământul de formare este învățământ de nivel postliceal.
Structura de instruire cuprinde, printr-o dimensionare adecvată, categoriile standard de pregătire: pregătire militară de bază, pregătire științifică fundamentală, pregătire militară de specialitate. Pregătirea se realizează în școlile categoriilor de forțe armate.
b) Candidatul pentru profesia de subofițer, filiera indirectă, trebuie să îndeplinească, cumulativ, următoarele criterii specifice:
1) Candidații să provină numai din rândul soldaților și gradaților voluntari, cu excepția serviciului medical, specialitatea militară sanitar sau armei muzici militare, specialitatea muzici militare, pentru care poate candida și personalul civil din Ministerul Apărării Naționale și din afara acestuia.
2) Limita de vârstă pentru toți candidații participanți la concursul de admitere pentru Cursul de formare a subofițerilor în activitate este de 30 de ani, împliniți în anul desfășurării concursului.
3) Candidații pentru admiterea la Cursul de formare a subofițerilor în activitate, să aibă studii postliceale corespunzătoare armei/ specialității militare pentru care candidează;
4) Soldații și gradații voluntari să aibă cel puțin 2 (doi) ani de la data semnării primului contract. Soldații și gradații voluntari să fie confirmați în arma/ serviciul/ specialitatea militară pentru care candidează, mai puțin pentru arma auto la care este suficientă îndeplinirea condiției privind deținerea permisului de conducere categoriile B și C;
5) Candidații pentru arma "tancuri", specialitatea militară "mecanic conductor", să posede permis de conducere auto cel puțin pentru categoria "B".
Indiferent de nivelul de pregătire asigurat, formarea maiștrilor militari/ subofițerilor are ca obiective fundamentale dobândirea de către aceștia a trei tipuri de competențe – de luptător, de lider și de specialist militar -, precum și specializarea pentru a – și începe cariera militară pe funcții situate la baza ierarhiei militare, în contact nemijlocit cu luptătorii, grupurile de luptători, armamentul și tehnica de luptă.
3.1.2 Cariera funcționarilor publici
Cariera în funcția publică cuprinde ansamblul situațiilor juridice și efectele produse, care intervin de la data nașterii raportului de serviciu până în momentul încetării acestui raport.
Modalitățile de dezvoltare a carierei în funcția publică sunt promovarea într-o funcție publică superioară și avansarea în gradele de salarizare.
Principiile care stau la baza organizării și dezvoltării carierei în funcția publică sunt următoarele:
competența: persoanele care doresc să acceadă sau să promoveze într-o funcție publică trebuie să dețină și să confirme cunoștințele și aptitudinile necesare exercitării funcției publice respective;
competiția: confirmarea cunoștințelor și aptitudinilor necesare exercitării unei funcții publice se face prin concurs sau examen;
egalitatea de șanse, prin recunoașterea vocației la carieră în
funcția publică a oricărei persoane care îndeplinește condițiile stabilite potrivit legii;
profesionalismul: exercitarea funcției publice se face cu respec-tarea principiilor prevăzute de lege;
motivarea: în vederea dezvoltării carierei, autoritățile și instituțiile publice au obligația să identifice și să aplice instrumente de motivare morală și materială a funcționarilor publici, precum și să sprijine inițiativele privind dezvoltarea profesională individuală acestora;
transparența: autoritățile și instituțiile publice au obligația de a pune la dispoziție tuturor celor interesați informațiile de interes public referitoare la cariera în funcția publică.
Managementul carierei în funcția publică se asigură de către:
Agenția Națională a Funcționarilor Publici, prin elaborarea cadrului legal și a instrumentelor necesare organizării și dezvoltării carierei în funcția publică;
autoritățile și instituțiile publice, prin aplicarea principiului egalității de șanse și a motivării;
funcționarul public, prin aplicarea consecventă a principiilor competenței și ale profesionalismului, în vederea dezvoltării profesionale individuale.
Stabilirea posibilităților de carieră în funcția publică se realizează anual prin planul de ocupare a funcțiilor publice. Acesta se elaborează de către Agenția Națională a Funcționarilor Publici, pe baza propunerilor autorităților și instituțiilor publice cu privire la numărul funcțiilor publice vacante și modalitatea de ocupare a acestora, cu consultarea organizațiilor sindicale reprezentative la nivel național, și se supune spre aprobare Guvernului.
Recrutarea și selecția funcționarilor publici
Recrutarea funcționarilor publici se face prin concurs organizat în limita funcțiilor publice vacante prevăzute anual în acest scop prin planul de ocupare a funcțiilor publice.
În mod excepțional, autoritățile sau instituțiile publice pot organiza ori, după caz, pot solicita organizarea concursului în situația în care funcțiile publice devin vacante în cursul anului și nu au fost prevăzute ca funcții publice vacante în planul de ocupare a funcțiilor publice. în acest caz, concursul se organizează după promovarea, transferarea și redistribuirea funcționarilor publici.
Concursul va fi organizat și gestionat:
de către comisia de concurs formată din cinci personalități, recunoscute ca specialiști în administrația publică, numite prin decizie a primului-ministru, la propunerea ministrului administrației și internelor, pentru înalții funcționari publici;
de către Agenția Națională a Funcționarilor Publici pentru
ocuparea funcțiilor publice de conducere vacante cu excepția
funcțiilor de șef birou și șef serviciu;
de către autoritățile și instituțiile publice din administrația
publică centrală și locală, pentru ocuparea funcțiilor publice de
conducere de șef birou și șef serviciu, precum și pentru ocuparea funcțiilor publice de execuție și, respectiv, a funcțiilor publice specifice vacante, cu avizul Agenției Naționale a Funcționarilor Publici;
d) de către Institutul Național de Administrație, pentru admiterea la programele de formare specializată în administrația publică, organizate în scopul numirii într-o funcție publică cu avizul Agenției Naționale a Funcționarilor Publici.
Redistribuirea funcționarilor publici se face pe o funcție publică echivalentă cu funcția publică deținută. Ea se poate face și într-o funcție publică inferioară vacantă, cu acordul scris al funcționarului public.
Agenția Națională a Funcționarilor Publici asigură redistribuirea pe funcții publice temporar vacante, ca urmare a suspendării titularului pe o perioadă de cel puțin o lună, a funcționarilor publici din corpul de rezervă care îndeplinesc condițiile specifice pentru ocuparea funcției publice respective. în cazul în care există mai mulți funcționari publici care îndeplinesc condițiile specifice pentru ocuparea funcției publice respective, Agenția Națională a Funcționarilor Publici organizează, în colaborare cu autoritatea sau instituția publică în cadrul căreia se află funcția publică vacantă, o testare profesională pentru selectarea funcționarului public care urmează să fie redistribuit.
Redistribuirea funcționarilor publici din corpul de rezervă se dispune prin ordin al președintelui Agenției Naționale a Funcționarilor Publici.
Conducătorii autorităților și instituțiilor publice au obligația de a numi funcționarii publici redistribuiți cu caracter permanent sau temporar. În cazul în care aceștia refuză încadrarea funcționarului public, el se poate adresa instanței de contencios administrativ competente.
Comisia de concurs se constituie prin ordin al președintelui Agenției Naționale a Funcționarilor Publici și este formată din 5 membri, desemnați cu respectarea următoarelor condiții:
3 sunt funcționari publici din cadrul autorității sau instituției publice în al cărui stat de funcții figurează funcția publică scoasă la concurs;
2 sunt funcționari publici din cadrul Agenției Naționale a Funcționarilor Publici, dintre care cel puțin unul deține o funcție publică echivalentă cu funcția publică pentru care se organizează concursul.
Comisia de concurs este formată din 5 membri, desemnați cu respectarea următoarelor condiții:
cel puțin 3 sunt funcționari publici, dintre care cel puțin unul deține o funcție publică echivalentă cu funcțiile publice pentru care se organizează concursul;
un membru este reprezentant al Agenției Naționale a Funcționarilor Publici.
Pentru a participa la concursurile organizate pentru intrarea în corpul funcționarilor publici, candidații trebuie să îndeplinească condițiile minime de vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcției publice prevăzute în fișa postului pentru care candidează, astfel:
minimum 7 ani pentru funcțiile publice din categoria înalților funcționari publici, cu posibilitatea reducerii acestei perioade în
condițiile legii;
minimum 5 ani pentru funcțiile publice de conducere, cu excepția
funcțiilor publice de șef birou, șef serviciu, secretar al comunei,
precum și a funcțiilor publice specifice asimilate acestora;
minimum 2 ani pentru funcțiile publice de conducere de șef birou, șef serviciu, secretar al comunei, precum și pentru funcțiile publice
specifice asimilate acestora;
minimum 5 ani pentru funcțiile publice de execuție de grad profesional "superior";
minimum 3 ani pentru funcțiile publice de execuție de grad profesional "principal";
minimum 1 an, 8 luni, respectiv 6 luni, în funcție de nivelul studiilor absolvite, pentru funcțiile publice de execuție de grad
profesional "asistent".
Concursul constă în 3 etape:
selectarea dosarelor de înscriere;
proba scrisă;
interviul.
Sunt declarați admiși candidații care au promovat proba scrisă și interviul.
Perioada de stagiu
Perioada de stagiu este etapa din cariera funcționarului public cuprinsă între data numirii ca funcționar public debutant, în urma promovării concursului de intrare în corpul funcționarilor publici, și data numirii ca funcționar public definitiv.
Perioada de stagiu are ca obiect confirmarea aptitudinilor profesionale ale funcționarilor publici debutanți în îndeplinirea atribuțiilor și responsabilităților unei funcții publice, formarea lor practică, însușirea specificului activității autorității sau instituției publice în cadrul căreia își desfășoară activitatea, precum și a exigențelor administrației publice.
Durata perioadei de stagiu este de:
12 luni – funcționarii publici de execuție – din clasa I;
8 luni – funcționarii publici de execuție – din clasa a II-a;
6 luni – funcționarii publici de execuție – din clasa a III-a.
Pe parcursul perioadei de stagiu, activitatea funcționarului public debutant se desfășoară sub îndrumarea unui funcționar public definitiv, de regulă din cadrul aceluiași compartiment, denumit îndrumător.
La terminarea perioadei de stagiu, pe baza rezultatului evaluării realizate, funcționarul public debutant va fi:
numit funcționar public de execuție definitiv în clasa cores-
punzătoare studiilor absolvite, în funcțiile publice stabilite ante-
rior, în gradul profesional asistent;
eliberat din funcția publică, în cazul în care a obținut la evalua-
rea activității calificativul „necorespunzător.
Numirea funcționarilor publici
Numirea înalților funcționari publici se face de către:
a) Guvern, pentru funcțiile publice de:
secretar general al Guvernului și secretar general adjunct al Guvernului;
prefect.
b) primul-ministru, pentru funcțiile publice de:
consilier de stat;
secretar general și secretar general adjunct din ministere și alte organe de specialitate ale administrației publice centrale;
subprefect.
ministrul administrației și internelor, pentru funcțiile publice de secretar general al prefecturii, secretar general al județului și al municipiului București;
ministrul sau, după caz, conducătorul autorității sau instituției publice, pentru funcțiile de director general din cadrul ministerelor și al celorlalte organe de specialitate ale administrației publice centrale.
Numirea în funcțiile publice pentru care se organizează concurs de către Agenția Națională a Funcționarilor Publici și de către Institutul Național de Administrație se face prin actul administrativ emis de către conducătorii autorităților sau instituțiilor publice din administrația publică centrală și locală, la propunerea Agenției Naționale a Funcționarilor Publici.
Numirea în funcțiile publice pentru care se organizează concurs de către autoritățile și instituțiile publice din administrația publică centrală și locală se face prin actul administrativ emis de către conducătorii autorităților și instituțiilor publice din administrația publică centrală și locală.
Actul administrativ de numire are formă scrisă și trebuie să conțină:
temeiul legal al numirii;
numele funcționarului public;
denumirea funcției publice;
data de la care urmează să exercite funcția publică;
drepturile salariale;
locul de desfășurare a activității.
Fișa postului aferentă funcției publice se anexează la actul administrativ de numire, iar o copie a acesteia se înmânează funcționarului public.
La intrarea în corpul funcționarilor publici, funcționarul public depune jurământul de credință în termen de trei zile de la emiterea actului de numire în funcția publică definitivă. Refuzul depunerii jurământului se consemnează în scris și atrage revocarea actului administrativ de numire în funcția publică.
Promovarea funcționarilor publici
Funcționarul public beneficiază de dreptul de a promova în funcția publică și de a avansa în gradele de salarizare.
Promovarea este modalitatea de dezvoltare a carierei prin ocuparea unei funcții publice superioare vacante.
Promovarea poate fi:
definitivă, atunci când funcția publică superioară se ocupă prin concurs sau examen;
temporară, atunci când funcția publică de conducere sau, după caz, funcția publică corespunzătoare categoriei înalților funcționari publici se ocupă pe perioadă determinată.
Pentru a participa la concursul pentru promovarea într-o funcție publică de execuție din gradul profesional principal, funcționarii publici trebuie să îndeplinească următoarele condiții minime:
să aibă o vechime minimă de 2 ani în funcțiile publice de execuție din gradul profesional asistent, în clasa corespunzătoare studiilor absolvite;
să fi obținut, la evaluarea performanțelor profesionale indivi-duale din ultimii 2 ani, cel puțin calificativul "foarte bine";
să îndeplinească cerințele specifice prevăzute în fișa postului.
Pentru a participa la concursul pentru promovarea într-o funcție publică de execuție din gradul profesional superior, funcționarii publici trebuie să îndeplinească următoarele condiții minime:
să aibă o vechime minimă de 2 ani în funcțiile publice de execuție din gradul profesional principal sau 4 ani în funcțiile publice de execuție din gradul profesional asistent, în clasa corespunzătoare studiilor absolvite;
să fi obținut la evaluarea performanțelor profesionale indivi
duale din ultimii 2 ani, cel puțin calificativul "foarte bine";
să îndeplinească cerințele specifice prevăzute în fișa postului.
Au dreptul de a participa la concursul organizat în vederea ocupării funcțiilor publice de conducere vacante persoanele care îndeplinesc următoarele condiții:
sunt absolvente ale programelor de formare specializată și perfecționare în administrația publică, organizate de către Institutul Național de Administrație, centrele regionale de formare continuă pentru administrația publică locală, precum și de alte instituții specializate, din țară sau străinătate;
au fost numite într-o funcție publică din clasa I;
îndeplinesc cerințele specifice prevăzute în fișa postului, precum și condițiile de vechime:
minimum 2 ani, pentru funcțiile publice de șef birou, șef serviciu și secretar al comunei;
minimum 5 ani, pentru funcțiile publice de secretar al
municipiului, secretar al sectorului municipiului București și secretar al orașului; director general adjunct, director și director adjunct din aparatul ministerelor și al celorlalte organe de specialitate ale administrației publice centrale; director executiv și director executiv adjunct ai serviciilor publice desconcentrate ale ministerelor și ale altor organe de specialitate ale administrației publice centrale, precum și în cadrul aparatului propriu al autorităților administrației publice locale.
Funcționarul public în MApN
Conform prevederilor art. 24 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, cu modificările și completările ulterioare și în baza aprobării ministrului apărării naționale, singura structură a Ministerului Apărării Naționale cu atribuții în gestionarea funcției publice și a funcționarilor publici din acest minister este Direcția Management Resurse Umane.
De la 01.01.2004 a intrat în vigoare o nouă metodologie pentru organizarea și desfășurarea concursurilor pentru ocuparea funcțiilor publice, care este prevăzută în Hotărârea Guvernului nr. 1209/2003 privind organizarea și dezvoltarea carierei funcționarilor publici, dată în aplicarea Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, cu modificările și completările ulterioare.
Având în vedere legislația specifică extrem de complicată, precum și faptul că Agenția Națională a Funcționarilor Publici are atribuții privind gestiunea funcției publice și a funcționarilor publici, s-a încercat/să se elaboreze un ghid practic privind încadrarea funcțiilor publice. Acest Ghid/surprinde pașii ce trebuie parcurși în acest sens, de la întocmirea propunerii ministerului privind funcțiile publice ce se doresc a fi incluse în Planul de ocupare a funcțiilor publice, până la încadrarea efectivă a funcțiilor publice și actualizarea bazei de date privind modificările ce apar la nivelul funcțiilor publice și a funcționarilor publici din minister, precum și detalii privind termenele legale ce trebuie respectate pentru organizarea și desfășurarea activităților implicate.
Toate funcțiile publice trebuie comunicate Agenției Naționale a Funcționarilor Publici, anterior ocupării lor, prin Direcția Management Resurse Umane a ministerului.
În acest sens, anual, de regulă spre finele anului, Direcția Management Resurse Umane solicită șefilor structurilor centrale ale ministerului, propuneri privind Planul de ocupare a funcțiilor publice, având în vedere prevederile art. 22 alin. (1) din Legea nr. 188/1999. Aceste propuneri vizează planificarea fluxurilor de funcționari publici pentru anul următor, cu detalii privind:
Numărul și tipul funcțiilor publice care vor fi supuse reorganizării;
Numărul și tipul funcțiilor publice ce urmează a fi înființate;
Numărul și tipul funcțiilor publice rezervate promovării funcționarilor publici (întrucât, potrivit prevederilor legale, începând din acest an, promovarea în funcții publice pe grade profesionale se face exclusiv prin concurs);
Numărul și tipul funcțiilor publice vacante și modalitatea de ocupare (transfer, concurs etc).
Propunerile structurilor, centralizate pentru întreg Ministerul Apărării Naționale, se transmit ANFP de către Direcția Management Resurse Umane.
Numai în cazuri excepționale, când funcțiile publice se vacantează pe parcursul anului (de exemplu, prin demisia, pensionarea, transferul funcționarilor publici în alte instituții publice sau deces), iar în Planul de ocupare a funcțiilor publice nu au putut fi prevăzute aceste modificări, se poate solicita, prin DMRU, avizul ANFP pentru ocuparea funcțiilor publice devenite astfel vacante. în acest caz, concursul se organizează numai după promovarea, transferarea și redistribuirea funcționarilor publici, în condițiile legii.
Concursurile pentru ocuparea tuturor funcțiilor publice de execuție și a funcțiilor publice de conducere de șef birou, șef serviciu, șef secție și asimilate acestora se face de către Ministerul Apărării Naționale iar pentru celelalte funcții de conducere și funcțiile de înalți funcționari publici (director general adjunct, secretar general adjunct, secretar general) se face de către Agenția Națională a Funcționarilor Publici (ANFP).
Obținerea avizului ANFP pentru organizarea concursului
Structura care are funcția publică vacantă pentru care organizează concurs, solicită avizul ANFP de organizare a concursului, prin Direcția Management Resurse Umane. Aceasta transmite cu aproximativ 60 de zile înainte de data planificării concursului și trebuie însoțită de următoarele:
Fișa postului pentru care se organizează concursul;
Condițiile de desfășurare a concursului și condițiile de participare la concurs. Obligatoriu, acestea vor cuprinde:
funcția publică vacantă pentru care se organizează concursul (clasa și gradul profesional);
adresa UM la care se depun dosarele de înscriere;
data până la care se pot depune dosarele de înscriere;
probele de concurs, cu detalii privind data, ora și locul organizării fiecărei probe.
În scopul stabilirii acestor date trebuie avut în vedere faptul că:
dosarele candidaților se depun în termen de cel puțin 20 de zile de la data publicării anunțului în Monitorul Oficial;
selectarea dosarelor de înscriere se face în termen de 5 zile lucrătoare de la data expirării termenului de depunere a acestora de către candidați;
interviul se susține, de regulă, cel mai devreme în termen de 24 de ore de la soluționarea eventualelor contestații la proba scrisă, dar nu mai târziu de 5 zile lucrătoare de la data susținerii probei scrise.
condițiile ce trebuiesc îndeplinite de persoanele interesate să participe la concurs, respectiv: condițiile generale prevăzute de lege pentru ocuparea acestei funcții publice (ex. vechimea în funcții de specialitate), condițiile de studii necesare ocupării fiecărei funcții publice vacante, alte condiții specifice prevăzute în fișa postului aferentă fiecărei funcții publice vacante.
Bibliografia de concurs, aprobată de către comandantul/șeful UM care organizează concursul;
Alte mențiuni referitoare la organizarea sau la condițiile de participare la concurs.
Pe baza solicitării transmise de DMRU la Agenția Națională a Funcționarilor Publici, aceasta va transmite, în termen de 10 zile lucrătoare de la data primirii solicitării, avizul pentru organizarea concursului, împreună cu numele, prenumele și funcția publică a reprezentantului acestei instituții în comisia de concurs. în comisia de concurs pentru încadrarea oricărei funcții publice este obligatorie prezența unui reprezentant al Agenției Naționale a Funcționarilor Publici.
Publicarea anunțurilor de ocupare a funcțiilor publice vacante
Ulterior obținerii avizului Agenției Naționale a Funcționarilor Publici privind organizarea concursului, structura organizatoare are obligația de a publica anunțul în Monitorul Oficial, Partea a III-a, pe pagina de Internet a instituției publice care organizează concursul și la avizierul instituției, care este într-un loc public.
În vederea publicării anunțului în Monitorul Oficial, structura organizatoare solicită ordonatorului de credite alocarea fondurilor necesare achitării taxei de publicare a anunțului. Anunțul se trimite spre publicare instituției Monitorul Oficial cu cel puțin 40 de zile înainte de data desfășurării concursului, astfel încât anunțul să poată fi publicat cu 30 de zile înainte de data concursului. Anunțul va conține în mod obligatoriu:
funcția publică vacantă pentru ocuparea căreia se organizează concursul;
adresa UM organizatoare a concursului;
data, ora și locul organizării fiecărei probe a concursului;
locul și data până la care se pot depune dosarele de înscriere;
nr. de telefon de unde se pot afla informații suplimentare.
Publicarea anunțului de concurs la avizierul instituției și pe pagina de Internet se face cu cel puțin 30 de zile înainte de data concursului. Anunțul ce se afișează la avizierul instituției și se publică pe pagina de Internet va cuprinde condițiile de desfășurare a concursului, condițiile de participare la concurs, bibliografia și actele solicitate candidaților pentru dosarul de înscriere.
În cazul în care din motive obiective nu se vor putea respecta detaliile privind organizarea și desfășurarea concursului, structura organizatoare are obligația de a anunța prin mijloacele de informare precizate anterior, modificările intervenite.
Constituirea Comisiei de concurs și a Comisiei de soluționare a contestațiilor
În vederea asigurării cadrului adecvat primirii dosarelor de înscriere la concurs, recomandăm ca demersurile de stabilire a celor două comisii să se facă simultan cu demersurile de publicare a anunțurilor de concurs.
Înainte cu cel puțin 30 de zile de data susținerii concursului, șeful/comandantul structurii organizatoare a concursului aprobă componența Comisiei de concurs și a Comisiei de soluționare a contestațiilor, precum și persoanele care desfășoară activitatea de secretariat a celor două comisii. Președinții celor două comisii se desemnează din rândul membrilor, prin actul administrativ de constituire a acestora. Calitatea de membru în Comisia de concurs este incompatibilă cu calitatea de membru în Comisia de soluționare a contestațiilor.
Cele două comisii sunt formate din 5 membri, astfel:
4 membri sunt, de regulă, funcționari publici, dintre care cel puțin unul deține o funcție publică echivalentă cu funcțiile publice pentru care se organizează concursul;
un membru este reprezentantul desemnat de ANFP.
Secretariatul celor două comisii se asigură de către persoane din cadrul compartimentelor de resurse umane sau, după caz, de către persoane cu atribuții în acest domeniu, prevăzute în fișa postului.
Toți membrii celor două comisii, în situația că sunt funcționari publici, trebuie să prezinte cazierul administrativ. Cazierul administrativ se eliberează de către ANFP, la solicitarea structurii organizatoare a concursului, transmisă prin Direcția Management Resurse Umane. în acest sens, componența celor două comisii se comunică DMRU.
Procedura de înscriere la concurs
În vederea participării la concurs, candidații depun dosarul de înscriere, care conține în mod obligatoriu:
copia actului de identitate;
formularul-tip de înscriere (este pus la dispoziție de către unitatea militară organizatoare);
copiile diplomelor de studii și ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări;
copia carnetului de muncă sau, după caz, o adeverință care să ateste vechimea în muncă și, după caz, în specialitate;
cazierul judiciar;
adeverința care să ateste starea de sănătate corespunzătoare;
copia fișei de evaluare a performanțelor profesionale individuale sau, după caz, recomandarea de la ultimul loc de muncă;
h) declarația pe propria răspundere sau adeverința care să ateste că nu a desfășurat activități de poliție politică;
i) declarația, pe propria răspundere, că nu face parte din partide, formațiuni sau organizații politice și nu este incompatibil pentru ocuparea funcției publice.
Actele prevăzute anterior se prezintă fie în copii legalizate, fie în copii xerox însoțite de documentele originale, pentru conformitatea cu originalul.
La depunerea dosarului de înscriere la concurs, candidaților li se aduce la cunoștință că, în eventualitatea în care sunt declarați admiși la concurs, ocuparea unei funcții de personal civil în Ministerul Apărării Naționale este condiționată de acordarea avizului de securitate, în urma efectuării verificărilor specifice în acest sens. Avizul de securitate se eliberează, în termenele prevăzute de lege, de către instituțiile abilitate, potrivit prevederilor „Normelor de protecție a informațiilor clasificate", act normativ intern emis în aplicarea Legii nr. 182/2002 privind protecția informațiilor clasificate.
3.3 Principalele asemănări și deosebiri între drepturile și îndatoririle funcționarului public și ale cadrului militar
Conform legii nr. 188/1999, republicată, funcționarii publici au armatoarele drepturi principale:
dreptul la opinie ( alin. (1) al art.25);
dreptul de a fi informat cu privire la deciziile care se iau în aplicarea prezentului statut și care îl vizează în mod direct ( art.25);
dreptul de asociere sindicală, cu excepția celor care sunt numiți în categoria înalților funcționari publici ( alin. (1) al art.27);
pot, în mod liber, să înființeze organizații sindicale, să adere la ele și să exercite orice mandat în cadrul acestora ( alin. (2) al art.27);
se pot asocia in organizații profesionale sau în alte organizații având ca scop reprezentarea intereselor proprii, promovarea pregătirii profesionale și protejarea statutului lor ( alin. (4) al art.27);
dreptul la grevă, în condițiile legii și cu respectarea principiului continuității și celerității serviciului public ( art.28);
au dreptul la un salariu compus din: a) salariul de
bază; b) sporul pentru vechimea în muncă; c) suplimentul postului și
d) suplimentul gradului, iar potrivit alin. (2) al art.29, funcționarii publici beneficiază de prime și alte drepturi salariale, în condițiile legii.
dreptul de a- și perfecționa in mod continuu pregătire profesională ( alin. (1) al art.31);
durata normală a timpului de lucru pentru funcționarii publici este de 8 ore pe zi și de 40 de ore pe săptămână ( alin. (1) al art. 32);
pot fi aleși sau numiți intr-o funcție de demnitate publică, în condițiile legii ( art.33);
dreptul la concediu de odihnă, la concedii medicale și la alte concedii, iar conform alin. (2), funcționarul public are dreptul, pe lângă indemnizația de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat ( art. 34);
condiții normale de muncă și igienă, de natură să le ocrotească sănătatea și integritatea fizică și psihică ( art.36);
asistență medicală, proteze și medicamente, în condițiile legii (art.37);
dreptul la pensii, precum și de celelalte drepturi de asigurări sociale de stat, ( art.38);
dreptul la promovare în funcția publică și de avansare in grade de salarizare ( art.55 și art.56);
dreptul de a participa la concurs pentru a ocupa o funcție publică într-o clasă superioară, în cazul în care a obținut o diplomă de studii de nivel superior în specialitatea în care își desfășoară activitatea (art. 59), precum și dreptul de a participa la concursul organizat în vederea ocupării funcțiilor publice de conducere vacante, în condițiile legii (art. 58).
În comparație cu funcționarii publici, cadrele militare, care sunt considerate a fi funcționari publici cu regim special au, conform Legii 80/1995 privind statutul cadrelor militare, următoarele drepturi principale:
dreptul la soldă lunară, compusă din solda de grad, solda de funcție, gradații și indemnizații, precum și la prime, premii, sporuri și alte drepturi bănești, ale căror cuantumuri se stabilesc prin hotărâre a Guvernului;
dreptul la echipament, hrană, asistență medicală, medicamente, locuințe de serviciu, gratuite, concedii și scutiri medicale plătite, în condițiile
stabilite prin hotărâre a Guvernului;
dreptul la reduceri sau scutiri de impozit pe venit și ale cuantumului chiriei, ajutoare și alte drepturi, potrivit reglementărilor în vigoare;
dreptul la documente de transport gratuit pentru efectuarea concediului de odihnă sau în cazul mutării dintr-o garnizoană în alta, potrivit regle-
mentărilor în vigoare.
dreptul la pensie militară ( art.11);
dreptul să urmeze învățământul superior militar sau civil, postuniversitar, doctoratul sau alte forme de perfecționare a pregătirii ( art.12);
dreptul la concediu de odihnă, concediu de odihnă suplimentar pentru activitate în locuri de muncă cu condiții deosebite – vătămătoare, grele sau periculoase – și la concediu de studii ( art.14);
dreptul la concediu de maternitate și la concediu pentru îngrijirea
copilului ( alin. (1) al art.15);
Tot conform aceleași legi, cadrele militare au următoarele îndatoriri principale:
să fie loiale și devotate statului român și forțelor sale armate, să
lupte pentru apărarea României, la nevoie până la sacrificiul vieții, să
respecte și să apere valorile democrației constituționale;
să respecte jurământul militar și prevederile regulamentelor militare, să execute întocmai și la timp ordinele comandanților și ale
șefilor, fiind responsabile de modul în care își îndeplinesc misiunile
ce le sunt încredințate. Cadrelor militare nu li se poate ordona și le
este interzis să execute acte contrare legii, obiceiurile războiului și
convențiilor internaționale la care România este parte; neexecutarea
ordinelor în aceste condiții nu atrage răspunderea penală și civilă a
subordonaților;
să prețuiască onoarea și gloria de luptă ale forțelor armate ale
României, ale armei și unității din care fac parte, precum și demnitatea gradului și a uniformei militare pe care le poartă;
să-și perfecționeze pregătirea profesională, să asigure instituirea
temeinică și educarea subordonaților și să apere drepturile acestora;
să acționeze pentru întreținerea regulamentară și menținerea în
stare de operativitate a tehnicii și armamentului și pentru folosirea și
administrarea eficientă a bunurilor din dotare;
să păstreze cu strictețe secretul militar, de stat și de serviciu, precum și caracterul confidențial al unor activități și documente.
Potrivit art.28 și art.29 din legea 80/1995, republicată, cadrelor militare le este interzisă sau restrânsă exercitarea următoarelor drepturi:
să facă parte din partide, formațiuni sau organizații politice ori să desfășoare propagandă prin orice mijloace sau alte activități în favoarea acestora ori a unui candidat independent pentru funcții – demnități, precizarea ns. V.P. – publice;
să candideze pentru a fi ales în administrația publică locală și în
Parlamentul României, precum și în funcția de Președinte al României;
să declare sau să participe la grevă;
opiniile politice pot fi exprimate numai în afara serviciului;
exprimarea în public a unor opinii contrare intereselor României
și forțelor armate nu este permisă;
condițiile în care cadrele militare în activitate vor putea să prezinte public informații militare se vor stabili prin ordin al ministrului apărării naționale;
aderarea la culte religioase este liberă, mai puțin la cele care, potrivit legii, contravin normelor de păstrare a ordinii publice, precum și la cele care încalcă bunele moravuri sau afectează exercitarea profesiei;
constituirea în diferite forme de asociere cu caracter profesional, tehnico-științific, cultural, sportiv-recreativ sau caritabil, cu excepția celor sindicale ori care contravin comenzii unice, ordinii și disciplinei specifice instituției armatei, este permisă în condițiile stabilite prin regulamentele militare;
încheierea căsătoriei este liberă în condițiile legii. Căsătoria cu o
persoană apatridă sau care nu are exclusiv cetățenia română este condi-
ționată de obținerea aprobării prealabile a ministrului apărării naționale;
participarea la mitinguri, demonstrații, procesiuni sau întruniri
cu caracter politic ori sindical este interzisă, cu excepția activităților
la care se participă în misiune;
cadrele militare în activitate se pot deplasa în străinătate în condițiile ce se stabilesc prin ordin al ministrului apărării naționale.
să îndeplinească alte funcții decât cele în care sunt încadrate, cu excepția cumulului prevăzut de lege, în condițiile stabilite prin ordin al ministrului apărării naționale;
să fie asociat unic ori să participe direct la administrarea sau
conducerea unor organizații ori societăți comerciale, cu excepția celor numite în consiliile de administrație ale regiilor autonome și societăți comerciale din subordinea Ministerului Apărării Naționale, din cadrul industriei de apărare sau în legătură cu aceasta.
Spre deosebire de cadrele militare, funcționarii publici, conform statutului lor au următoarele îndatoriri principale:
au obligația să își îndeplinească cu profesionalism, imparțialitate și în conformitate cu legea îndatoririle de serviciu și să se abțină de la orice faptă care ar putea aduce prejudicii persoanelor fizice sau juridice ori prestigiului corpului funcționarilor publici;
sunt obligați să sprijine propunerile și inițiativele motivate ale personalului/funcționarilor publici din subordine, în vederea îmbunătățirii activității autorității sau instituției publice în care își desfășoară activitatea, precum și a calității serviciilor publice oferite cetățenilor;
să se abțină de la exprimarea sau manifestarea publică a convingerilor și preferințelor lor politice, să nu favorizeze vreun partid politic și să nu participe la activități politice în timpul programului de lucru sau să facă parte din organele de conducere ale partidelor politice;
este obligat să se conformeze dispozițiilor primite de la superiorii ierarhici, având dreptul să refuze, în scris și motivat, îndeplinirea dispozițiilor primite de la superiorul ierarhic, dacă le consideră ilegale.
au obligația să păstreze secretul de stat, secretul de serviciu, precum și confidențialitatea în legătură cu faptele, informațiile sau documentele de care iau cunoștință în exercitarea funcției publice, în condițiile legii, cu excepția in
formațiilor de interes public.
le este interzis să solicite sau să accepte, direct sau indirect, pentru ei sau pentru alții, în considerarea funcției lor publice, daruri sau alte avantaje.
sunt obligați să urmeze forme de perfecționare profesională.
să respecte întocmai regimul juridic al conflictului de interese și al incompatibilităților.
CAPITOLUL IV
STUDIU DE CAZ PRIVIND ANALIZA COMPARATIVĂ A
FIȘEI DE POST SPECIFICĂ FUNCȚIONARILOR PUBLICI
PRECUM ȘI A CELEI SPECIFICĂ CADRELOR MILITARE
Fișa postului integrează conținutul muncii, calificarea și remunerarea, pentru fiecare post (funcție), astfel încât să coreleze necesitățile angajaților cu cele ale organizației militare.
În capitolul ce urmează vă voi prezint, prin comparație, fișele de post specifice funcționarilor publici precum și cele specifice cadrelor militare încercând să evidențiez principalele deosebiri și asemănări în ceea ce privește abilitățile ce trebuiesc avute de fiecare.
Analiza comparativă a celor două fișe scoate în evidență trăsăturile specifice fiecărui statut în parte. Fiecare fișă a postului este structurată pe două criterii, și anume, descrierea postului – identificare, definire, descriere – și cerințele postului – diferitele aptitudini și însușiri, identificarea sarcinilor, semnificația atribuțiilor postului, autonomia, feed- back. Nu există o regulă strictă pentru întocmirea unei fișe a postului, în ceea ce privește conținutul. Acesta trebuie să fie util și eficient. Trebuie să fie clar, concis, să conțină informații cât mai exacte, pentru lămurirea celui care trebuie să se conformeze acestui conținut și, de asemenea, pentru a permite controlul și evaluarea performanțelor.
Există și cazuri (în practică) de încărcare exagerată a fișei postului și de supradetaliere a activităților cerute ocupantului. Este nevoie de o experiență îndelungată numai pentru a înțelege și reține întreaga listă de îndatoriri.
Se observă cu ușurință că cele două fișe urmăresc, în mare parte, aceleași cerințe, diferența dintre cele două fișe fiind dată de specificul postului căruia i se adresează.
R O M Â N I A NESECRET
MINISTERUL APĂRĂRII NAȚIONALE
Unitatea Militară nr. 00000
Ex.
FIȘA POSTULUI
– Specifică cadrului militar –
1. Descrierea postului
Elementele de identificare a postului
b. Poziția și conexiunile postului
Atribuțiile postului
Caracteristicile postului
Specificațiile de personal (cerințele postului)
UNITATEA APROB
( Conducerea unității )
FISA POSTULUI
NR. 6
Denumirea postului:
– Director economic
Nivelul postului:
– Funcție publica de conducere
Gradul profesional al ocupantului postului:
– Director economic
Scopul principal al postului:
– gestionarea resurselor bugetare,
– colectarea creanțelor bugetare
Cerințe privind ocuparea postului:
– Pregătirea de specialitate – Facultate Finanțe – Contabilitate
– Perfecționări
– Cunoștințe de operare/programare pe calculator – Perfecționare profesională și inițiere utilizare calculatoare IBM-PC
– Limbi străine
– Vechime in funcții publice – cinci ani
Abilitați, calități si aptitudini necesare:
– capacitatea de a organiza,
– capacitatea de a conduce,
– capacitatea de a coordona,
– capacitatea de a controla,
– competenta decizionala,
– abilitați in gestionarea resurselor financiare alocate,
– abilitați in domeniul instruirii, de mediere și negociere
– obiectivitate in apreciere
– disponibilitate la program prelungit
Cerințe specifice
Competența managerială
Atribuții, lucrări, sarcini:
– aplicarea și executarea legilor, studii, control, consiliere, coordonare, conducere, elaborarea de reglementari, luarea deciziilor sau alte activități care necesita cunoștințe superioare de specialitate;
– elaborarea bugetului de venituri si cheltuieli și activități autorizate;
– urmărirea contului de execuție bugetară;
– întocmirea deschiderilor de credite bugetare lunare și trimestriale;
– urmărirea notelor justificative pentru acordarea de sume defalcate;
– modificarea înregistrărilor contabile si efectuarea controlului financiar preventiv;
– închiderea lunara a veniturilor si cheltuielilor;
– verificarea disponibilului din cont;
– întocmirea balanței de verificare;
– verificarea registrului jurnal si registrului mijloacelor fixe;
– verificarea înregistrărilor la activ – autofinanțate, piața, Casa de Cultura;
– urmărirea și alocarea subvenției pentru cultura;
– urmărirea încasării veniturilor și efectuarea cheltuielilor la activ autofinanțate, verificarea extraselor de cont și a disponibilului;
– efectuarea controalelor de casa;
– întocmirea bilanțului contabil, a dării de seama contabile si anexelor trimestrial și anual;
– trecerea la fond rulment propriu a excedentului înregistrat la sfârșitul anului;
– verificarea încasării veniturilor propuse a se realiza din impozite si taxe;
– întocmirea materialelor la ședințele de consiliu local pentru elaborarea bugetului, rectificarea bugetului, închiderea anuală a contului de execuție bugetara, virări de credite bugetare, planuri suplimentare la activități autofinanțate;
– întocmirea listelor de investiții anuale și urmărirea obiectivelor;
– inventarierea anuala și stabilirea rezultatelor;
– verificarea și alocarea subvenției pentru energia termica, diferența tarif între prețul național și cel local;
– verificarea dosarelor pentru ajutorul bănesc acordat persoanelor defavorizate și întocmirea borderourilor;
– verificarea dosarelor de ajutor social și urmărirea plaților;
– orice sarcina de serviciu trasată de ordonatorul principal de credite.
Limite de competență – conform Legii 215/2001
Sfera relațională:
– relații ierarhice – subordonat față de primar și viceprimar
– superior pentru șef birou taxe, venituri și compartiment buget contabilitate
– relații funcționale – conform organigramei
– relații de control economic
– relații de reprezentare a Primăriei în probleme economice
Întocmit de
Numele si prenumele:
Funcția publica :
Semnătura
Data
Luat la cunoștința de către ocupantul postului
Numele si prenumele:
Semnătura
Data
Avizat de
Numele si prenumele:
Funcția publica de conducere:
Semnătura
Data
CONCLUZII
Prin prezenta lucrare mi-am propus analiza exhausivă a elementelor care caracterizează statutul actual al funcționarului public din administrația publică și statutul actual al cadrelor militare urmărind două obiective:
pe de o parte, să constat care sunt elementele de bază ale celor două statute, în prezent în țara noastră;
pe de altă parte, pentru a constata corelațiile existente între calitatea de resursă umană pentru apărare și calitatea de funcționar public.
România se află într-un proces de armonizare a legislației, care decurge din opțiunea sa fundamentală pentru reformă. Astfel, în cazul funcționarilor publici, țara noastră a făcut pași importanți în ceea ce privește alinierea la acquis – ul comunitar, în special prin adoptarea noțiunilor specifice funcționarilor publici comunitari. În cazul resurselor umane pentru apărare România a reușit să se ridice la cerințele impuse de Alianța Nord – Atlantică.
Literatura de specialitate susține că în structura funcționarilor publici din administrația publică cu statut special se încadrează și cadrele militare .
De fapt, capitolul al III-lea reprezintă concluzia acestei lucrări tratând principalele aspecte unde cele două statute au puncte comune. Selectarea, recrutarea, pregătirea și profesionalizarea sunt etape importante care se regăsesc în ambele statute. Modalitățile de selectare și de recrutare nu diferă foarte mult la cele două statute, unele diferențieri fiind legate de modul cum se realizează profesionalizarea resursei umane. De asemenea există trăsături comune în ceea ce privește drepturile și îndatoririle funcționarilor publici și ale cadrelor militare.
Un subiect aparte al acestei lucrări îl reprezintă funcționarul public în M.Ap.N.
BIBLIOGRAFIE
٭٭٭Tratat de știință militară (Vol.1), Editura Militară, București, 2001, pag.192-233
gen.(r)dr.Gheorghe Arădăvoaice, Managementul organizației și acțiunii militare (Unele dimensiuni tehnice și psihosociale), Editura Sylvi, București, 1998
lt. cdor. ing. Penică Pușcașu, Probleme actuale ale managementului resurselor umane, Editura ATM, București, 2003, pag.45-48, pag.136-154
٭٭٭ Legea nr. 80/1995 privind Statutul cadrelor militare, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 155/1995,republicată
٭٭٭ Buletinul Managementului Resurselor Umane în Armata României (Anul I, Nr.1), Editura DMRU, București, 1998
٭٭٭ Buletinul Managementului Resurselor Umane în Armata României (Anul I, Nr.3), Editura DMRU, București, 1998
٭٭٭ Buletinul Managementului Resurselor Umane în Armata României (Anul I, Nr.4), Editura DMRU, București, 1998
٭٭٭ Buletinul Managementului Resurselor Umane în Armata României (Anul II, Nr.5), Editura DMRU, București, 1999
٭٭٭ Buletinul Managementului Resurselor Umane în Armata României (Anul IV, Nr.11), Editura DMRU, București, 2004
coord.col. Mihail Țăpârlea, Managementul Resurselor de Apărare (seminar internațional, 14-15 decembrie 1998- Brașov), Editura Militară, București,1999, pag.92-102
Petre Burloiu, Managementul Resurselor Umane (tratare globală interdisciplinară), Ed.a III-a, Editura Lumina Lex, București, 2001
prof.univ.dr. Aurel Manolescu, Managementul Resurselor Umane, Ed. a III-a, Editura Economică, București, 2001, pag.15-29, pag.321-376
Viorel Lefter, Aurel Manoilescu, Iulia Chivu, Alexandrina Deaconu, Ion Popa, Lavinia Roșca, Managementul Resurselor Umane (studii de caz, probleme, teste), Editura Economica, bucurești, 1999
Anton P. Parlagi, Dicționar de administrație publică, Editura Economică, București, 2000, pag,71-72
Margareta Costea, Introducere în administrația publică, Editura Economică, București, 2000, pag.155-163
Ioan Alexandru, Politică, Administrație, Justiție, Editura All Beck, București, 2004, pag.140-178
Emil Bălan, Drept administrativ și procedură administrativă, Editura Universitară, București, 2002, pag.220-233
Dana Apostol Tofan, Drept administrative, Vol.I (Tematica prelegerilor), Editura All Beck, București, 2003, pag.277-320
Alina Profiroiu,Irina Popescu, Bazele Administrației Publice, Ed.a II-a, Editura Economică, București, 2004, pag.293-332
conf.univ.dr.Verginia Vedinaș, Statutul Funcționarilor Publici, Editura Nemira, București, 2000
conf.univ.dr.Verginia Vedinaș, Drept administrativ și instituții politico-administrative (Manual practic), Editura Lumina Lex, București, 2003, pag.397-442
Alexandru, I. Popescu-Slăniceanu, Mihaela Cărăușa, C. Enescu, D.Dincă, Drept administrativ(curs universitar, Editura Economică, București, 2003, pag.206-233
I. Corbeanu, Drept administrative, Editura Lumina Lex, București, 2002, pag.207-227
I. Alexandru, Administrația publică, Ediția a III-a revăzută și adăugită, Editura Lumina Lex, București, 2002, pag.426-460
C. Iftimoaie, Verginia Vedinaș, Carmen Urziceanu, Administrație publică locală în România în perspectiva integrării europene, Editura Economică, București, 2003, pag.247-269
Valentin I. Prisacaru, Tratat de drept administrative roman (partea generală),Ed. a III-a,Editura Lumina Lex, București, 2002, pag.261-357
*** Legea nr.188/1999 privind Statutul funcționarilor publici publicată în M.O. nr. 600/8.12.1999 modificată si republicată in M.O. nr.172/22.03.2004
*** Legea nr. 346 din 21.07.2006 privind organizarea și funcționarea Ministerului Apărării publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 654 din 28.07.2006
*** M.R.U. 2/1 principii și norme de definire a funcțiilor personalului profesionalizat din Armata României, București, 2008
*** Ordin nr. M.64 din 07.07.2008 privind aprobarea Instrucțiunilor pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 384/2006 privind statutul soldaților și gradaților voluntari publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. nr. 621 din 26.08.2008
Strategia de Transformare a Armatei României, București, 2007
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Corelatii Intre Calitatea de Resursa Umana Pentru Aparare Si Calitatea de Functionar Public (ID: 127191)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.