Corelatia Dintre Vulnerabilitati, Riscuri, Amenintari la Adresa Mediului de Securitate In Context Globalizat

1.Numele și prenumele absolventului:

2.Domeniul de studii:

3.Programul de studii universitare de masterat:

4.Tema disertației

5.Aprecieri asupra conținutului teoretic al disertației (se marchează cu X)

CORELAȚIA DINTRE VULNERABILITĂȚI, RISCURI, AMENINȚĂRI LA ADRESA MEDIULUI DE SECURITATE ÎN CONTEXT GLOBALIZAT

CUPRINS

INTRODUCERE……………………………………………………………………

CaPITOLUL 1 : MEDIUL DE SECURITATE – RISCURI, AMENINTARI ………………………………………………………………………………

Delimitari conceptuale……………………………………………………….

Amenintari si riscuri la adresa mediului de securitate…………….

Vulnerabilitatile mediului de securitate global………….

Riscurile la care este expus mediul de securitate…………..

Amenintarile la adresa mediului de securitate………………

Concluzii……………………………………………………………………………..

CAPITOLUL 2: GLOBALIZAREA – APARITIE,CAUZE SI EFECTE …………………………………………………………………………….

2.1 Delimitari conceptuale………………………………………………………

2.2 Cauzele aparitiei procesului de globalizare…………………………..

2.3 Efectele globalizarii …………………………………………………………

2.4 Concluzii…………………………………………………………………………

CAPITOLUL 3: STUDIU PRIVIND CORELATIA DINTRE RISCURI SI AMENINTARI LA ADRESA MEDIULUI DE SECURITATE AL ROMANIEI, IN CONTEXT GLOBALIZAT ………………………

3.1 Globalizarea in Romania …………………………………………………

3.2 Mediul de securitate al Romaniei………………………………………

3.3Studiu de caz privind riscurile si amenintarile la care este supus mediul de securitate al Romaniei in contextul globalizarii…………………………….

CONCLUZII…………………………………………………………………………..

BIBLIOGRAFIE……………………………………………………………………….

ANEXE………………………………………………………………………………..

INTRODUCERE

Tema aleasă de mine pentru elaborarea lucrării de disertație intitulată “CORELAțIA DINTRE VULNERABILITĂȚI, RISCURI, AMENINȚĂRI ÎN CONTEXT GLOBALIZAT” tratează problemele ce le ridică procesul de globalizare cu impact direct asupra mediului de securitate. Globalizarea a facilitat diversificarea amenințărilor la adresa securității și a facilitat acțiunile de punere în practică a acestora. Această problemă este una curentă cu care se confruntă toate statele și toți oamenii, ea fiind în prezent în centrul atenției statelor și alianțelor. Actualitatea și nivelul de implicații pe care îl au securitatea și globalizarea în viața noastra a tuturor sunt principalele motive pentru care am ales această temă de disertație.

Primul capitol al lucrării de disertație: “MEDIUL DE SECURITATE – VULNERABILITĂȚI, RISCURI, AMENINȚĂRI” definește, exemplifică și explică concepția mediului de securitate și a vulnerabilităților, riscurilor și amenințărilor la care este supus acesta. Unul dintre punctele importante din evoluția mediului de securitate îl reprezintă destrămarea “bipolarismului” ce caracteriza perioada războiului rece. Mediul de securitate a devenit foarte dinamic, diversificându-se gama de riscuri și amenințări la adresa acestuia precum și mijloacele avute la dispoziție pentru a-l submina. Un al punct de turnură în evoluția conceptului de securitate îl reprezintă atentatele de la 11 septembrie 2001. Acel moment a marcat o schimbare profundă a modului în care este percepută apărarea securității naționale, statele începând să analizeze riscurile și amenințările prin prisma factorilor și actorilor externi. Astfel s-a conturat principiul de apărare a securității naționale și a granițelor proprii prin executarea de operații militare pe teritoriul altor state menite să limiteze riscurile și amenințările reprezentate de acestea pentru alte state. Acest lucru a dus la o reconfigurare a alianțelor din întreaga lume și la o abordare mai violentă a problemelor ridicate de dinamismul mediului de securitate.

Cel de-al doilea capitol, intitulat: “GLOBALIZAREA – DELIMITĂRI, DOMENII DE MANIFESTARE ȘI EFECTE” tratează problemele ridicate de procesul de globalizare, proces prezent în viața noastră a tuturor, de la cele mai mici niveluri precum individul sau grupul de indivizi și până la cele mai mari de tipul alianțelor și relațiilor internaționale. Delimitările conceptuale, definiții, domenii de manifestare și efecte ale globalizării sunt descrise și explicate în interiorul acestui capitol. Procesul globalizării se regăsește în prezent, într-o continuă expansiune, principalele sale caracteristici fiind obiectivitatea, evoluția și ireversibilitatea. Primele dovezi ale globalizării provin încă de la înființarea primelor triburi și stabilirea unor relații între acestea. Deși are numeroase efecte cu impact negativ asupra societăților și organizațiilor prin creșterea criminalității, proliferarea armelor și terorismului, divizarea unor comunități; acestui proces i se datorează, în mare parte, evoluția fără precedent a omului înregistrată de la începutul mileniului III, de la apariția unor noi tehnologii, la gradul de accesabilitate a lor. Rețeaua de relații internaționale este atât de închegată încât este imposibil ca un stat să “refuze” acest proces și să fie guvernat de un regim de izolare, interdependențele dintre state crescând proporțional cu evoluția globalizării. Globalizarea a evidențiat necesitatea unor instituții și organizații cu atribuții și responsabilități la nivel internațional, care să monitorizeze unele efecte ale acesteia și să combată sau să prevină aspectele negative, și care totodată să promoveze aspectele pozitive precum promovarea culturii, științei, integrării în diverse comunități, dezvoltarea tehnologiei etc.

CAPITOLUL 1: ELEMENTE SPECIFICE ALE MEDIUL DE SECURITATE – VULNERABILITĂȚI, RISCURI, AMENINȚĂRI

“Security has been and will be a central concept in Security Studies; Social Studies and International Relations, a concept which, in spite of its widespread use, does not benefit from a definition which is largely accepted among the practicians as well as theoreticians. The concept of security has become even more relevant since 1990 when essential changes could be noticed in the International Relations in the security environement, as a consequence of the dissolution of the bipolarity at the international level and due to globalization. In the last decades the debates regarding the definition of security have intensified, while it is largely accepted that security means today something else than before the end of the Cold War.”

Delimitări conceptuale

Destrămarea echilibrului mondial al puterii economice și militare bazat pe principiul “bipolarității” a dus la o diversificare accentuată a vulnerabilităților, amenințărilor și riscurilor la care este supus mediul de securitate, atât la nivel de alianță, stat cât și la nivel de societate.

“Securitatea reprezintă, în principiu, o stare de fapt care pune la adăpost de orice pericol extern sau intern o colectivitate sau un stat oarecare în urma unor măsuri specifice care sunt adoptate și care asigură existența, independența, suveranitatea, integritatea teritorială a statului și respectarea intereselor sale fundamentale”.Această definiție subliniază legătura dintre interesele fundamentale ale statului și existența unui mediu de securitate prielnic bunei dezvoltări, precum și obiectivele ce trebuiesc apărate pentru obținerea acestui rezultat.

O altă definiție, a Colegiului Apărării Naționale din Canada, coboară nivelul la care este percepută securitatea până la nivel de individ și tratează siguranța cetățenilor, nivelul calitativ și valorile promovate de acesția: “Securitatea este menținerea unui mod de viață acceptabil pentru popor și compatibil cu nevoile și aspirațiile legitime ale celorlalți, ea include absența atacurilor armate, absența subversiunii interne și absența eroziunii valorilor politice, economice și sociale care sunt esențiale pentru calitatea vieții.”

Din aceste două definiții rezultă faptul că securitatea reprezintă un concept de prevenire sau soluționare a vulnerabilităților, riscurilor și amenințărilor la care este supus mediul de securitate pentru atingerea unor obiective precum independența, integritatea teritorială, promovarea intereselor fundamentale ale statului, siguranța cetățenilor, păstrarea unui sistem de valori pozitive, calitatea vieții.

Securitatea înglobează o vastă gamă de domenii ce pot fi de natură politică, militară, economică, socială, culturală, ecologică etc. și care este prezentă la toate nivelurile într-o anumită măsură în funcție de dimensiunea nivelului: individ, grup, comunitate – stat, alianță, global. Indiferent de nivelurile la care se discută problema securității, importanța majoră este reprezentată de existența unui climat de siguranță și încredere în interiorul acestora.

În vederea protejării securității naționale a statelor, sunt elaborate strategii naționale de securitate care stabilesc și reglementează cadrul de acțiune al principiilor și obiectivelor conceptului de securitate: “Strategia Națională de Securitate a României reprezintă programul național de cea mai amplă cuprindere care are ca scop făurirea unui stat modern, prosper, cu un profil regional distinct, deplin integrat în comunitatea europeană și euroatlantică, angajat ferm în promovarea democrației și libertății, cu cetățeni care trăiesc în siguranță, într-o lume complexă, dinamică și conflictuală.” Analizând obiectivele ce trebuiesc atinse de strategia națională de securitate reiese faptul că este necesară o profundă implicare a tuturor instituțiilor statului și a cetățenilor acestuia, iar resursele alocate în acest scop (umane, financiare, economice, informaționale etc.) reprezintă un factor esențial pentru buna dezvoltare a statului și pentru existența unui climat prielnic bunei desfășurări a activităților societale.

Complexitatea mediului de securitate a dus la conștientizarea statelor despre nevoia colaborării pentru eliminarea amenințărilor și a determinat apariția conceptului de “securitate colectivă” adica “starea relațiilor dintre state, create prin luarea pe cale de tratat a unor măsuri de apărare comună împotriva unor agresiuni”. Acest concept nu se limitează doar la apărare în caz de conflict armat, el însemnând și cazurile în care un stat are nevoie de ajutoare economice, umanitare sau de reconstrucție întrucât riscurile și amenințările nu sunt reprezentate doar de puterea militară a altor state ci și de cele de natură teroristă, ecologică, dezastre naturale, calamități.

Creșterea intensității activităților teroriste datorate de accentuarea procesului de globalizare care face tot mai grea identificarea actorului responsabil, este unul din motivele principale pentru care conceptul de securitate a fost nevoit să fie reanalizat. În prezent, pentru combaterea amenințărilor și riscurilor la adresa mediului de securitate, evoluția tehnologică din toate domeniile este văzută ca principal factor decisiv, dar dezvoltarea tehnologiei aduce cu sine și diversificarea metodelor și mijloacelor prin care se pot executa acțiunile de tip terorist.

Pentru atingerea obiectivelor propuse de strategia de securitate a unui stat, este evidentă necesitatea abordării unei ample analize și a căutării de alianțe și tratate care corespund cu interesele fundamentale ale statului, care să asigure prevenirea și combaterea amenințărilor și riscurilor la adresa securității și o stare generală de mulțumire a populației. Stabilirea obiectivelor de atins în vederea obținerii unei stări de securitate echilibrate, are la bază un plafon de dezvoltare a strategiei de securitate ce ia în considerare următoarele:

identificarea valorilor naționale;

nivelul de dezvoltare și perspectivele statului;

identificarea intereselor naționale;

evaluarea contextului strategic;

stabilirea orientărilor politicilor naționale și internaționale;

prevederile tratatelor internaționale la care statul face parte;

reglementările din Dreptul Internațional;

riscurile și amenințările existente și evoluția lor în viitor.

1.2 Vulnerabilități, riscuri și amenințări la care este expus

mediul de securitate

Diversificarea, intensificarea și proliferarea mijloacelor și metodelor prin care mediul de securitate de la toate nivelele poate fi supus vulnerabilităților, riscurilor și amenințărilor. Aceasta este principală caracteristică a mediului de securitate de la începutul secolului XXI. Dezvoltarea în ritm alert a științei și tehnologiilor are și un efect negativ cu un impact major negativ asupra securității. Specialiștii susțin că în două zile ale anului 2015 se generează mai multă informație decât s-a generat în toată istoria omenirii și până în anul 2004 la un loc. În acest context, relațiile internaționale, diferențele etnice și religioase, diferențele dintre interesele statelor și disputele de pe scena politică internațională se accentuează și generează conflicte de interes care adesea rezultă în acțiuni de tip terorist, atacuri armate și chiar intervenții militare cu forțe.

Procesul de globalizare joacă un rol deosebit de important în acest sens. El a facilitat ușurința cu care oamenii se pot deplasa dintr-un stat într-altul, a făcut mai accesibilă procurarea de arme și mijloace de creeare a panicii și dezordinii publice. Granițele dintre state, deopotrivă fizice și politice, sunt înlăturate una după alta prin acest proces care pare să caute uniformisul mondial, fapt ce limitează posibilitatea controlului în vederea prevenirii riscurilor și amenințărilor la adresa mediului de securitate.

Libertatea de acțiune și de exprimare a oamenilor este supusă unor mari amenințări și riscuri datorate tehnologiei folosite de diverși utilizatori de calculatoare pentru obținerea de informații personale în vederea șantajului sau obținerii de bani și foloase. Atacurile cibernetice sunt tot mai des întâlnite, atât la nivel de utilizator cât și la niveluri înalte precum instituții, organizații și armate.

1.2.1 Principalele Vulnerabilități ale mediului de securitate global

Dicționarul Explicativ al Limbii Române definește vulnerabilitatea ca fiind “care poate fi atacat ușor; care are părți slabe, defectuoase, criticabile. Punct vulnerabil = parte slabă a cuiva; punct sensibil, punct nevralgic.”

Dicționarul Webster definește vulnerabilitatea ca fiind “starea sau proprietatea de a fi vulnerabil” une vulnerabil înseamnă “1. Care poate fi rănit sau accidentat fizic; 2. Deschis la critică sau atac; 3. Deschis la atac sau la asalt cu forțe armate; ..”

Conceptul de vulnerabilitate este definit de enciclopedii și geoștiințe unde obiectele vulnerabilității sunt atât oamenii cât și mediul înconjurător. Acesta este folosit în literatură în probleme legate de climă și dezastre naturale, și este rezultatul excluderii, sărăciei, marginalizării și inegalității generate de procesele sociale, economice și politice. Vulnerabilitatea mai poate fi percepută și ca incapacitatea de a evita pericolul sau a unei amenințări inevitabile, sau ca lipsă a puterii politice.

Vulnerabilitățile pot fi de două feluri, interne sau externe, cele mai des întâlnite fiind cele interne. Din aceste două categorii fac parte următoarele tipuri de vulnerabilități:

Externe: expunerea.

expunerea fizică- prezența și densitatea populației, habitatul, rețelele, bunurile și serviciile din zone de risc, ce definesc eventualele pierderi sau daune umane sau non-umane;

socio-ecologice – perturbările induse de om ecosistemului și care agravează riscurile naturale precum defrișările, degradarea solului, schimbările climatice sau practicile unor ingineri.

Interne: incapacitatea de a preveni, de a se pregăti, de a face față dezastrelor naturale.

slăbiciuni fizice – incapacitatea fizică de a rezista sau de a se recupera după un dezastru;

legale – stare fragilă a legislativului și judiciarului care împiedică prevenirea, atenuarea, pregătirea și recuperarea după dezastre;

organizaționale – stare fragilă a dispozițiilor organizatorice, la toate nivelurile, care nu permite prevenirea, atenuarea, pregătirea și recuperarea după dezastre;

tehnice – gestionarea necorespunzătoare a cunoștiințelor sau a tehnicilor de management al riscurilor;

politice – slăbiciune a puterilor politice, a legitimității și controlului. Caracterul necorespunzător al schemelor de control, politicilor și proiectelor, sau a condițiilor politice;

socio-economice – segregarea socio-spațială, marile diferențe de avere și acces la securitate, sărăcia, dezorganizarea socială, poziția socială precară și izolarea oamenilor expuși, existența unui risc social;

psihologice și culturale – paradigme ale securității sau percepții ale riscului necorespunzătoare, slăbiciunea culturală, atașamentul față de zonele de risc sau comportamentul riscant, lipsa dorinței sau incapacitatea de a se proteja.

Vulnerabilitățile sunt în continuă creștere datorită presiunilor demografice: creșterea populației și a densității acesteia; degradării ecologice: poluarea, degradarea solului, defrișările; deteriorării socio-economice: nivelul crescut de șomaj, violențe, migrații, degradarea sistemului de valori; și datorită dezastrelor: epidemiile globale, cutremurele, efectul de seră.

Vulnerabilitatea este definită și ca proces dinamic, stabilit prin interacțiunea dintre elementele sale componente precum vârsta, etnia, sărăcia, educația, sprijinul social și starea de sănătate. Ea apare la toate nivelele, de la cele mici precum individ, grup, comunitate și până la cel mari ca statul sau alianța, toate aceste nivele având un prag care atunci când este trecut, rezultatul este eșecul. Gradul de vulnerabilitate se poate schimba în funcție de mediul în care este prezentă.

1.2.2 Riscurile majore la care este expus mediul de securitate global

Riscul este prezent oridecâte ori un stat sau o persoană întreprinde o acțiune, pune în aplicare o nouă politică, face reforme sau atunci când un alt stat dorește o schimbare. Riscurile reprezintă probabilitatea ajungerii în pericol, ele fiind prezente într-o vastă gamă de domenii atât la nivel de stat cât și la nivel internațional. Riscul precede amenințarea și se transformă în amenințare în cazul în care pericolul existent devine inevitabil,iminent.

Tipurile de riscuri la care este expus mediul de securitate se pot regăsi în următoarea categorisire: locale, regionale, crima organizată, transnaționale, agresiune informațională, agresiune imagologică, acțiuni subversive, și asimetrice.

Riscurile locale sunt acele riscuri ce vin din interiorul statului:

dezorganizarea sistemelor de conducere și execuție la nivel național;

scăderea nivelului de trai al populației sub limita suportabilă și diminuarea potențialului biologic al resurselor umane;

scăderea moralului populației și a nivelului de încredere în sistemele și instituțiile de conducere a statului;

tulburări interne cu implicații directe asupra stabilității democratice a statului;

limitarea în timp și spațiu a capacității de ripostă a forțelor armate pe timp de criză și război.

Riscurile regionale își au originile în vecinătatea statului și pot fi reprezentate de:

dezechilibre în potențialele militare în spațiul de interes strategic al statului;

prezența unor tensiuni și conflicte militare ce se pot extinde;

prelungirea unor dificultăți economico-sociale care pot afecta potențialul militar și buna funcționare a instituțiilor statului;

deteriorarea mediului înconjurător prin lucrări ce afectează negativ mediul ecologic.

Crima organizată constă în trafic de arme, droguri, persoane, spălare de bani, trafic de influență.

Riscurile transnaționale sunt diversificate ca și origine, ele fiind generate de organizații extremiste și teroriste, disputele etnice sau încălcarea drepturilor omului de către diverși actori. Aceste riscuri sunt contracarate în general prin măsuri colective și nu de către un singur stat.

Agresiunea informațională sunt acele acțiuni care presupun culegerea de date și informații pentru a fi folosite în influențarea politicului, destabilizarea unei zone, pregătirea unei acțiuni militare sau planificarea unor atentate.

Agresiunea imagologică presupune folosirea mijloacelor de informare mass media pentru influențarea în general a populației statului prin alterarea imaginii și inculparea acestuia, acțiune întreprinsă pentru a constituii motiv de implementare a unor sancțiuni sau politici.

Acțiuni subversive. Reprezintă acele acțiuni care au ca scop subminarea autorității unui stat pentru periclitarea ordinii publice. Acestea pot fi realizate prin lupte politice ce pot destabiliza statul din punct de vedere politic, social și democratic pentru a se putea “impune mai ușor condițiile care lezează securitatea”.

Riscurile asimetrice sunt reprezentate de acțiunile care presupun obținerea avantajelor față de adversar prin exploatarea punctelor sale slabe. Concret, acestea pot fi realizate prin elaborarea unor strategii ce atacă în mod intenționat societatea civilă sau forțele armate, afectând negativ securitatea unui stat și pot fi reprezentate de:

expansiunea rețelelor și activităților teroriste;

proliferarea materialelor, tehnologiilor și armelor nucleare, a mijloacelor de distrugere în masă precum și a altor arme și armamente letale neconvenționale;

războiul informațional;

izolarea unui stat de alte state sau alianțe.

1.2.3 Amenințările centrale la adresa mediului de securitate global

Amenințările reprezintă manifestarea intenției de a pune în primejdie și de a periclita buna desfășurare a activităților de la toate nivelele (individ, grup, stat, alianță). Vastele tipuri de amenințări, de la politice, militare și transfrontaliere la economice, naturale, sociale, fac ca definirea lot la modul general să fie greu de realizat. Amenințările sunt acele pericole care au trecut din sfera probabilităților în cea a certitudinilor, inevitabilității.

Amenințările de natură politică sunt acele amenințări ce sunt îndreptate spre instituțiile și organizațiile unui stat și au ca scop destabilizarea politicului și opiniei publice despre capacitatea de conducere a statului. Ele pot afecta suveranitatea, integritatea teritorială, imaginea sau independența unui stat și pot fi reprezentate de:

presiuni asupra organelor de decizie în favoarea unei anumite politici;

răsturnarea guvernului unui stat sau a organelor de conducere a unui organism internațional;

favorizarae și impunerea secesionismului;

izolarea politică;

creearea unei stări de anarhie și dezordine.

Amenințările de natură militară sunt reprezentate în general de creșterea puterii armate a unui stat din zonă sau cu interese în zona respectivă, ele fiind amenințările cel mai ușor de identificat. Ele se pot realiza prin:

hărțuirea unor persoane și sechestrarea unor bunuri aparținând statului;

executarea unor raiduri și incursiuni pe teritoriul statului țintă;

instituirea unor zone de interdicție aeriană, navală sau terestră;

executarea unor demonstrații de forțe sau mobilizarea unor forțe la granița dintre state.

Amenințările transfrontaliere își au originea în alte state și sunt într-o continuă diversificare datorită evoluției mijloacelor ce le sprijină. Identificarea lor este foarte improbabilă tocmai datorită faptului că nu au originea pe teritoriul statului în cauză. Ele pot fi:

terorismul – creează panică în rândul populației civile, destabilizează politic un stat, influențează opinia publică;

corupția și economia subterană – afectează buna funcționare a sistemelor statului și produce pagube financiare;

crima organizată, traficul de droguri, persoane, arme și materiale strategice – sunt percepute ca o amenințare mare la adresa mediului de securitate ;

amenințări informaționale – se încearcă obținerea de informații ce pot fi folosite împotriva unui stat sau a unor persoane. Cele mai des întalnite sunt atacurile cibernetice;

amenințări ecologice – poluarea aerului și apelor și defrișarea pădurilor ecuatoriale dăunează tuturor statelor nu doar celor pe al căror teritoriu se produce poluarea sau defrișarea iar efectele lor vor putea fi resimțite în viitor și nu imediat.

Amenințările de natură economică sunt greu de identificat datorită globalizării și a concurenței existente care devine tot mai acerbă. Acestea se pot manifesta prin interzicerea accesului la tehnologie, resurse de interes strategic: gaz, pretol, energie și prin prejudicierea longevității și stării de sănătate a populației. Acestea pot fi observate prin decalajele nivelului de economie dintre state sau dintre regiunile unui stat.

Amenințările de natură socială au de cele mai multe ori originea în interiorul statului și sunt generate de nemulțumiri sociale de orice fel care pot degenera în conflicte sau proteste violente.

1.3 CONCLUZII

Mediul de securitate reprezintă problema mondială de cea mai mare amploare întrucât prezența unui echilibru în interiorul acestuia înglobează buna desfășurare a activităților de la toate nivelele, lipsa pericolelor și amenințărilor la adresa statelor și cetățenilor, libertatea de exprimare și triumful justiției.

Mediul de securitate se caracterizează prin dinamism și este într-o continuă dezvoltare. Pentru garantarea existenței și persistenței unui mediu prielnic unei dezvoltări armonioase, statele și alianțele elaborează strategii de securitate, politici și legi și înființează organizații și instituții care să prevină și combată vulnerabilitățile, riscurile și amenințările la adresa acestuia.

La momentul apariției unui risc, statele ar trebuii să facă primul pas în eliminarea lui pentru prevenirea degenerării lui în amenințare. Riscurile sunt multiple, au cauze diverse și pot avea un impact negativ asupra securității atunci când devin inevitabile.

Amenințările trebuiesc analizate în mod separat în funcție de natura lor, datorită multitudinii de surse de origine și a incertitudinilor privind intențiile și originile acestora. Cea mai mare amenințare la adresa securității o reprezintă faptele de terorism, după cum ne-au demonstrat și atentatele recente din Europa, actele de terorism fiind greu de prevenit iar consecințele acestora putând fi deosebit de grave.

Deși unele alianțe existau de mulți ani, statele membre ale acestora au început să colaboreze intens doar după ce au înțeles importanța apărării și securității colective. Prin aderarea la alianțe nu doar că statul câștigă aliați în lupta împotriva vulnerabilităților, riscurilor și amenințărilor ci și elimnă eventuali rivali prin faptul că după aderare devin aliați.

Numărul conflictelor militare a scăzut în prezent, dar s-au diversificat și intensificat celelalte tipuri de amenințări și riscuri la adresa mediului de securitate, în principal datorită procesului de globalizare.

CAPITOLUL 2: CONSIDERAȚII ASUPRA FENOMENULUI GLOBALIZĂRII

“Globalizarea va fi aceea care-l va urca pe om în Eden dar care va putea în aceași măsură să-l arunce în infernul de unde se află, odată cu actul cunoașterii de sine, și din care a plecat încetul cu încetul când a reușit să-și asume responsabilitatea acestui act al cunoașterii, responsabilitate care i-a adus mai întâi de toate o structuralizare socială la nivel de ginți, care s-au transformat în triburi, apărând sclavia, pe urmă în primii germeni ai unor formațiuni statale primitive, și odată cu acestea a măririi terptate a puterii individuale pe seama celei sociale.”

2.1 Delimitări conceptuale

Globalizarea poate fi percepută ca un proces ce cuprinde o transformare în spațiul organizațional al relațiilor sociale și al tranzacțiilor, generând fluxuri inter-regionale și transcontinentale. Ea este caracterizată de patru tipuri de schimbări:

întinderea activităților sociale, politice și economice dincolo de frontierele politice, regionale și continentale;

intensificarea interdependențelor, fluxurilor de comerț, investiții, migrații, cultură etc.;

expansiunea interdependențelor globale ce sunt legate de accelerarea proceselor și interacțiunilor globale, pe măsură ce lumea evoluează;

creșterea intensității și vitezei interacțiunilor globale ce sunt asociate cu impactul evenimentelor dintr-o parte a globului, asupra unei alte zone distante.

Procesul de globalizare are implicații la toate nivelele: individ, grup, stat, alianță, ea afectându-ne pe noi toți, pozitiv sau negativ. Cu toții resimțim efectele globalizării, fie că folosim tehnologia generată de acest proces, fie că ne pierdem locul de muncă dintr-o companie multinațională. Globalizarea nu cunoaște conceptul de bine sau de rău, ea fiind unul dintre puținele procese generate de om care se caracterizează prin obiectivism și care nu face diferențe între clasele sociale sau între diversele alianțe.

Globalizarea, așa cum spunea și Sorin Cerin, este prezentă, într-o formă primordială, de la înființarea primului trib. Ca eveniment, ceea ce a determinat o accelerare accentuată a procesului, au fost cele două războaie mondiale care au dus la o întrepătrundere profundă a relațiilor internaționale. Din punct de vedere al proceselor, evoluția tehnologiei (mai ales cea cunoscută de om în secolul XXI) este procesul care a determinat expansiunea în ritm alert a globalizării.

Procesul de globalizare a dus la diversificarea actorilor statali și nonstatali, a metodelor, tehnicilor și politicilor internaționale, a organizațiilor de toate tipurile, a facilitat schimburile interculturale, a făcut ca lumea să fie mai conectată la problemele globale, a crescut nivelul de conștientizare a riscurilor și amenințărilor la care sunt expuși actorii. Acest proces s-a infiltrat atât de adânc și a produs efecte atât de mari asupra activităților zilnice ale oamenilor, organizațiilor și statelor încât întreaga infrastructură pe care se bazează aceste activități s-ar prăbuși dacă efectele ar dispărea.

Globalizarea are două laturi distincte și opuse: prima este creșterea nivelului de integrare a societăților și statelor în scena internațională și creearea bazei unei societăți globalizate; iar a doua latură este reprezentată de creearea unor condiții favorabile fragmentării scoietăților. Este important de remarcat faptul că globalizarea a dus la transferarea problemelor și puterii (politice, economice, militare etc.) către scena internațională, fapt ce poate constituii atât avantaj întrucât soluția poate veni mai repede și poate fi mai eficientă, dar și pericol deoarece interesele și opiniile politice pot fi contrare și pot duce la dezbateri sau conflicte de interes.

2.2 Principalele Domenii de manifestare ale Globalizării

Globalizarea, la fel ca majoritatea proceselor ce au loc pe scena internațională, afectează o vastă gamă de domenii. Domeniile în care se manifestă globalizarea sunt următoarele: tehnologic, economic, politic, cultural, religios, criminalitatea transfrontalieră și transnațională, militar.

Globalizarea în domeniul tehnologiei reprezintă ramura globalizării care evoluează cel mai repede în raport cu celelalte. Aceasta se datorează faptului că tehnologia se bucură de un deosebit interes atât din partea oamenilor simpli cât și din partea marilor companii, organizații internaționale și din partea puterilor militare ale lumii. La momentul apariției unei noi tehnologii ea nu este accesibilă oricui, dar după un scurt timp, apare o altă tehnologie ce duce în mod automat la ieftinirea celei predecesoare și astfel ea devine accesibilă. Globalizarea a determinat evoluția fără precedent a tehnologiei în ultimii ani, tocmai datorită faptului că exista un deosebit interes față de aces domeniu fapt ce atrage fonduri pentru dezvoltarea ei. Deși evoluția tehnologiei este percepută ca un proces favorabil dezvoltării armonioase a omenirii, este din ce în ce mai greu de ținut pasul cu aceste evoluții, iar accesul la aceste tehnologii, al actorilor internaționali cu intenții defavorizante pentru mediul de securitate, devine tot mai greu de monitorizat și controlat.

Globalizarea în domeniul economic presupune libera circulație a mărfurilor, liberalizarea piețelor, liberalizarea serviciilor, libertatea investitorilor străini de a se extinde și în alte state, politicile economice adoptate de unele state sau alianțe pentru a se proteja, răspândirea sistemelor tehnico-informatizate etc. În acest sens s-au creat diverse organizații și alianțe cu atribuții în acest domenii, precum Fondul Monetar Internațional, Uniunea Europeană sau Uniunea Economică Eurasiatică, fiecare dintre acestea privind globalizarea prin propriile lor perspective și gestionând efectele acesteia prin propriile mijloace și metode.

Globalizarea în domeniul politic a dus la modificarea modului în care sunt soluționate sau căutate soluții pentru diversele probleme cu care se confruntă diverșii actori de pe scena internațională. Acest proces a dus la înființarea unor organizații și instituții internaționale care au ca domenii de activitate soluționarea sau prevenirea unor probleme specifice. De asemenea, se poate observa tendința de internaționalizare a problemelor politice ale unor state, probleme precum crize politice sau manifestări și proteste anti-guvernamentale, pentru a se evita răspândirea problemelor și la statele din regiune.

Globalizarea în domeniul cultural se referă la procesele de import și export ale modelelor culturale,la schimburile culturale și la destrămarea granițelor culturale dintre state. Acest proces are un mare impact asupra identității naționale și astfel influențează mediul cultural. De obicei, în aceste schimburi culturale tinde să fie una sau mai multe culturi care capătă un caracter dominant asupra celorlalte fapt ce facilitează răspândirea și creșterea influenței lor în fața celorlalte, și uneori afectează profund propriul mediu cultural al unui stat putând chiar să înlocuiască anumite aspecte ale culturii locale.

Globalizarea în domeniul religiei a putut fi observată încă din antichitate când popoarele lumii aveau numerosi zei la care se închinau. Treptat, acești zei au fost înlocuiți cu alții, străini poporului respectiv, și astfel anumiți zei au ajuns să fie venerați de către mai multe popoare. Cel mai elocvent exemplu este cel al zeului creștinilor care a înlocuit zeii romei, zeii țărilor nordice sau chiar zeii dacilor, înlocuire care s-a produs cu buna voință a popoarelor respective sau prin cruciadele purtate de creșteni împotriva “păgânilor”. Un rol foarte important jucat în globalizarea religioasă o constituie limba, astfel limbile greacă și slave au constituit legătura dintre popoare pentru ortodocși, iar limba latină pentru catolici.

Globalizarea criminalității transfrontaliere și transnaționale se datorează în principal procesului de constituire a unei societăți globale. Ea se referă la procesul de evoluție a criminalității datorită globalizării altor domenii precum transporturile, legislația sau tehnologia. Criminalitatea transfrontalieră înseamnă acea acțiune de crimă organizată întreprinsă de cetățenii unui stat pe teritoriul unor state străine. “Căderea granițelor” dintre state constituie o oportunitate de dezvoltare a procesului de globalizare a criminalității. Criminalitatea transnațională reprezintă acțiunea de crimă organizată întreprinsă de cetățenii mai multor state străine pe teritoriul unui stat și este de asemenea ajutată de deschiderea societăților unele față de altele.

Globalizarea în domeniul militar reprezintă un proces care generează expansiunea și intensificarea legăturilor dintre politicile internaționale, proces care a dus și la creșterea probabilităților unui conflict datorită faptului că zonele de interes ale puterilor militare s-au apropiat și în unele cazuri s-au suprapus. Globalizarea militară este caracterizată de trei mecanisme:

sistemul de război – ordinea geopolitică, rivalitatea dintre marile puteri, sistemul de securitate;

dinamica armamentului – modul de răspândire a tehnologiilor de fabricare a armamentului și de creștere a capacităților și capabilităților militare;

geoguvernarea violenței organizate – reglementăile internaționale referitoare la dobândirea, desfășurarea și utilizarea puterii militare.

NATO reprezintă exemplul cel mai elocvent al globalizării militare în toate înțelesurile sale deoarece puterea sa armată are origini într-o serie de state de pe tot globul; tehnologiile folosite sunt multiple, de ultimă oră și într-o continuă adaptare și evoluție; acțiunile sale militare nu se restrâng doar pe teritoriile statelor membre ci se întind și pe teritoriul altor state; iar problemele pentru care NATO reprezintă soluția sunt probleme globale ce afectează mediul internațional de securitate.

2.3 Considerații asupra esențialelor efecte ale globalizării

Efectele globalizării sunt diverse și numeroase, globalizarea afectând fiecare ramură a fiecărui domeniu existent din orice structură, având un impact deosebit inclusiv asupra vieții de zi cu zi a oamenilor din toate clasele sociale. Ele se pot categorisi după impactul avut asupra organizației sau structurii, după felul lor: pozitive și negative, în funcție de contextul în care apar, în funcție de domeniul de manifestare sau în raport cu mediul de securitate .

2.3.1 Efecte pozitive

Efectele pozitive ale globalizării sunt mai des întâlnite decât cele negative, ele sunt prezente în viața și activitățile zilnice ale oricărei persoane și organizații, dar multe dintre acestea sunt adesea percepute ca fiind ceva natural, obișnuit și astfel există tendința de a le trece cu vederea și de a nu le percepe ca rezultate ale procesului de globalizare.

Printre ele se regăsesc: extinderea companiilor la nivel internațional, asimilarea rapidă a tehnologiilor noi, micșorarea distanțelor și căderea granițelor dintre oameni datorită dezvoltării comunicațiilor, creșterea nivelului de conștientizare asupra problemelor cu importanță globală, încurajarea reformelor în toate domeniile și mai ales cel politic și economic, dorința oamenilor de a trăi într-un sistem guvernat de lege, stimularea integrării la toate nivelele, reducerea probabilității de apariție a conflictelor, îmbogățirea culturală.

Extinderea companiilor la nivel internațional. Reprezintă un efect deosebit de important al globalizării pentru forțele de muncă ale statelor de pe întreg globul. Un exemplu de actualitate este compania KFC care s-a extins de la nivel local la nivel național iar mai apoi la nivel internațional ajungând să dețină peste 18 mii de localuri deschise în 115 țări din întreaga lume care au adus companiei, în anul 2013 venituri de aproximativ 23 de miliarde de dolari.

Asimilarea rapidă a tehnologiilor noi. Acest lucru este cel mai adesea întâlnit în piețele comerciale și în organizațiile și statele dezvoltate care au puterea financiară să absoarbă această tehnologie. Telefoanele inteligente reprezintă o astfel de tehnologie care este absorbită rapid de consumatori, datorită dorinței omului de a-și ușura viața și datorită prețurilor accesibile.

Dezvoltarea comunicațiilor. Dezvoltarea infrastructurii, apariția unor mijloace de transport terestre, aeriene și navale moderne, răspândirea internetului și a telefoniei mobile a dus la micșorarea distanțelor dintre oameni întrucât informația călătorește în timp real sau aproape real, iar oamenii po fi transportați într-un timp relativ scurt în orice parte a globului.

Conștientizarea problemelor cu importanță globală. Dezvoltarea tehnologiilor comunicațiilor a ajutat oamenii să se informeze asupra diverselor probleme care există peste tot în lume. Mediatizarea acestor probleme a dus la creșterea conștientizării faptului că o problemă existentă într-un stat îndepărtat poate constituii și pentru propriul stat problemă. Topirea ghețarilor, încălzirea globală, defrișările pădurilor tropicale, sărăcia din statele africane sunt doar câteva dintre problemele cu care se confruntă comunitățile internaționale.

Încurajarea reformelor. Globalizarea înseamnă, între altele, aderarea la alianțe și tratate pentru ca statele să coexiste și să se dezvolte pașnic. Pentru a adera la o alianță, statele membre impun statului nou venit o serie de reforme în sistemele sale pentru ca aderarea acestuia la alianță să nu afecteze negativ pe ceilalți membri. Astfel, acele standarde dacă sunt îndeplinite, statul este acceptat și cooperarea între state se poate desfășura pașnic.

Legitimitatea guvernării. Cetățenii statelor doresc tot mai mult să trăiască într-un sistem guvernat de lege. Această dorință vine din comparațiile propriului stat cu statele care sunt mai bine dezvoltate. Corupția la nivelul organelor de conducere a statului reprezintă o problemă cu care se confruntă multe state în curs de dezvoltare și afectează nivelul de trai al populației și implicit atinge imaginea ligitimității guvernării.

Stimularea integrării. Când un stat din comunitatea internațională se confruntă cu probleme, ceilalți membri ai comunității încearcă să prevină răspândirea sau să limiteze amploarea problemei prin oferirea de ajutoare în diverse domenii care să ducă la integrarea statului respectiv în comunitatea din care face parte.

Reducerea probabilității izbucnirii unui conflict. Relațiile internaționale tot mai strânse, de colaborare și cooperare dintre state, duce la o apropiere asemănătoare ca mod de funcționare cu apropierea dintre doi oameni ce conlucrează fapt care duce la diminuarea riscului izbucnirii unui conflict. Chiar și atunci când există o dispută între două state, se încearcă soluționarea acesteia prin intermediul tribunalelor internaționale sau a diverselor organizații cu atribuții în domeniul respectiv, tocmai pentru a nu afecta rețeaua de relații internaționale.

Îmbogățirea culturală. Globalizarea a facilitat circulația culturilor dintr-un spațiu într-altul. Pentru protejarea bogățiilor culturale și pentru promovarea lor, s-a înființat UNESCO ( Organizația Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură) care are în componența sa un patrimoniu cultural bogat și variat alcătuit din monumente din 195 de state membre.

2.3.2 Efecte negative

Efectele negative ale globalizării sunt ușor de observat întrucât ele nu se încadrează în peisajul de zi cu zi și ies în evidență prin faptul că provoacă pagube, daune și victime. Deși în general efectele negative sunt resimțite rar, acestea au un impact profund asupra comunităților și statelor, putând să afecteze relațiile internaționale.

Printre efectele cu impact negativ, se regăsesc: fragmentarea societăților, distrugerea sistemului clasic de valori și a valorilor culturale, creșterea inegalităților, răspândirea criminalității organizate, proliferarea terorismului, acțiunile de subminare folosind metode legale, răspândirea capitalismului în țările slab dezvoltate.

Fragmentarea societăților. Globalizarea poate afecta negativ coeziunea societăților prin evidențierea diferențelor culturale, lingvistice, etnice și religioase dintre comunitățile aceluiași stat. Fragmentarea societăților poate duce la dispute etnice și teritoriale, cauzate de divergențele opiniilor, situație cu care se confruntă și statele din orientul mijlociu.

Distrugerea sistemului clasic de valori și a valorilor culturale. Globalizarea presupune, printre altele, și modernizare. Prin modernizare se distrug valorile clasice ale populației și obiceiurile culturale, ca rezultat al renunțării la tradiții și la mijloacele convenționale de comunicare. Mediul virtual oferă tinerilor noi exemple și noi oportunități care adesea sunt în contradicție cu bunele moravuri ale societății din care fac parte.

Creșterea inegalităților. Procesul de globalizare accentuează diferențele dintre zonele bogate și cele sărace, dintre zonele cu sisteme legislative bine implementate și cele deficitare precum și diferențele dintre statele dezvoltate și cele în curs de dezvoltare. Altfel spus, subiecții care au deja bogății, sisteme bine puse la punct și sunt dezvoltați vor continua să prospere iar cei care nu au vor stagna din punct de vedere al evoluției. Aceasta poate constituii o problemă deoarece diferențele nivelului de trai al diferitelor clase sociale poate degenera în dispute și manifestări violente. De asemenea și diferențele dintre clasa muncitoare și clasa de guvernare a statului pot duce la proteste atunci când această diferență face parte dintr-un ansamblu mai larg al nemulțumirilor populației față de conducerea statului.

Răspândirea criminalității organizate. Criminalitatea organizată s-a răspândit ca urmare a integrării statelor în comunitatea internațională, favorizată fiind de universalizarea legislației și de dezvoltarea transporturilor și tehnologiilor. Potrivit unei lucrări ONU asupra traficului de persoane la nivel internațional, în anul 2005 aproximativ 12,3 milioane de oameni erau obligați la muncă silnică, iar profitul de pe urma traficului de persoane a ajunge la 31 de miliarde de dolari pe an.

Proliferarea terorismului. Modul în care era privit terorismul s-a schimbat radical de la momentul atentatului din 11 septembrie 2001. Terorismul a luat amploare și s-a dezvoltat și extins în zone ale globului care înainte nu se confruntau în mod direct cu această problemă. Europa, până recent puțin atinsă de acțiunile teroriste, s-a confruntat anul acesta cu o serie de atacuri teroriste care au determiant statele să înțeleagă ineficiența sistemelor de control și supraveghere din domeniul prevenirii faptelor de terorism. Terorismul s-a răspândit datorită creșterii disputelor religioase, a dezvoltării tehnologiei și transporturilor și a faptului că organizațiile teroriste sunt greu de localizat și de neutralizat ele aflându-se pe teritoriul unor state străine și neavând un nucleu static, adaptându-se foarte repede la provocările la care sunt supuse.

Acțiunile de subminare. Atunci când vorbim de state, aceste acțiuni au scopul de a pune piedici, de a nu permite buna funcționare a sistemelor statului. Adesea, aceste acțiuni sunt întreprinse folosind metode legale complexe care provoacă prejudicii statului, prin influențarea politicilor, prin exploatarea resurselor statului respectiv acesta din urmă obținând un profit mult sub pragul real.

Răspândirea capitalismului în țările slab dezvoltate. Potrivit dicționarului Webster, capitalismul reprezintă un “sistem economic bazat preponderent pe investiții private și pe dreptul de proprietate asupra mijloacelor de producție, distribuție și schimburi de bunuri și bogății, în contrast cu socialismul sau comunismul în care statul are rolul dominant în economie.” În statele slab dezvotlate, instituțiile statului influențează economia pentru a preveni eventualele colapsuri și specule. Apariția bruscă a capitalismului într-un astfel de sistem economic ar duce la îmbogățirea celor puțini care au puterea financiară de a cumpăra și de a privatiza și la sărăcirea clasei muncitoare.

2.4 Concluzii

Globalizarea reprezintă unul dintre cele mai importante și de mare amploare procese determinate de om, constituind parte a procesului de evoluție a omenirii. Acest proces afectează relațiile internaționale dinte state și diversele companii existente în acest mediu, afectează mediul cultural, economia națională și internațională, dar și viața de zi cu zi a oamenilor.

Globalizarea este un proces imposibil de stopat și ireversibil, cu impact în ansamblu, pozitiv asupra omenirii dar care are și efecte nedorite. Pentru controlarea efectelor ce rezultă în urma globalizării, s-au înființat o multitudine de organizații internaționale, instituții de stat, organizații nonguvernamentale, etc., al căror scop variază de la promovarea intereselor unui grup de state, comunități la promovarea valorilor culturale peste granițele fizice; de la protecția drepturilor omului la dreptul internațional umanitar și diverse tratate internaționale semnate pentru asigurarea unui climat de pace ca urmare a dezvoltării rețelei de relații dintre state.

Unul dintre cele mai interesante fenomene care se produc în urma globalizării, este creșterea interdependențelor. Dacă în trecut, formele statale existente supraviețuiau și se dezvoltau fără a avea absolută nevoie de un alt stat, în prezent formele de organizare ale omenirii au evoluat în așa fel încât orice formă de guvernare devine imposibilă fără colaborarea sau cooperarea cu o serie de state de pe scena internațională. Deși această interdependență oferă în general contur încercărilor de integrare a societăților, poate prezenta și pericol în situațiile în care relațiile internaționale devin tensionate.

Pe de o parte, se poate spune că globalizarea a generat un proces de micșorare a dimensiunii fizice în care trăim, prin evoluția și răspândirea tehnologiilor comunicațiilor și transporturilor care ne permite să comunicăm în timp real și să ne deplasăm într-un timp din ce în ce mai scurt și cu costuri tot mai accesibile. Pe de altă parte, globalizare a dus la mărirea spectrului legilor științelor și tehnologiilor care stau la baza micșorării dimensiunii fizice, și a generat o evoluție fără precedent în aceste domenii, pentru omenire.

CAPITOLUL 3: UCRAINA – STUDIU DE CAZ

În opinia noastră, pentru o mai bună înțelegere a situației actuale în care se regăsește Ucraina precum și a relațiilor dintre aceasta, Uniunea Europeană și Rusia, este necesară o scurtă prezentare a cadrului general în care se regăseau cele două mari puteri, cea din vest reprezentată de UE și cea din est reprezentată de Rusia, la momentul izbucnirii conflictului dintre acestea.

Problemele de securitate ale Europei sunt recunoscute de tot mai multe state din cadrul comunității, probleme ce sunt complicate de creșterea interdependențelor dintre statele și comunitățile internaționale în domenii precum politicul, economia, resursele naturale, conflictele, migrația. Pentru prevenirea apariției unei probleme sau rezolvarea unei situații, Uniunea Europeană folosește politici, instrumente, instituții și organizații asemănătoare altor alianțe.

În prezent, având ca exemple criza financiară din 2008, situația economico-financiară actuală a Greciei sau unele lipsuri de prezentare a unor soluții viabile pentru problemele curente, unele state membre se îndoiesc de utilitatea sau de eficiența Uniunii Europene și doresc ieșirea din Uniune sau își exprimă dezacordurile legate de unele inițiative prin atacuri de imagine la adresa altor state membre. Acest fapt se datorează în principal faptului că, deși globalizarea afectează profund toate statele membre, una dintre ramurile globalizării, și anume închegarea relațiilor dintre comunități și căderea barierelor dintre acestea, create de cultură, etnie și religie, este mai puțin dezvoltată pe fondul marilor discrepanțe generate de multitudinea și diversitatea de civilizații și credințe ce au existat pe bătrânul continent și care alimentează o stare de individualism între statele membre.

Pe lângă aparenta neputință de a se forma legături strânse între membrii săi, Uniunea Europeană mai are un mare dezavantaj prin faptul că nu dispune de o structură de comandă bine definită care să comande forțele armate deținute, precum are de exemplu NATO cu care se află în raport de complementaritate. Acest fapt constituie dezavantaj deoarece în situația unui conflict, intervenția cu forțe armate pentru aplanarea acestuia s-ar dovedi îngreunată datorită faptului că forțele armate sunt constituite în Battle Grupuri, lipsind principiul unității de comandă, acestea trebuind să coopereze și să colaboreze pentru atingerea scopului comun.

Deși pe de o parte dezavantajul lipsei unui centru de comandă unic al uniunii este evident și poate fi exploatat de eventualii rivali, pe de cealaltă parte, UE câștigă teren prin cooperarea închegată pe care o are cu NATO, ONU și alte organizații internaționale. Uniunea trebuie să se folosească de acest avantaj la maxim, pentru descurajarea unor eventuale acțiuni militare sau pentru rezolvarea situațiilor create care pot aduce prejudicii mediului de securitate propriu.

În ceea ce o privește pe Rusia, aceasta a cunoscut unele impedimente economice și a pierdut din sfera de influență ce o deținea până acum câțiva ani, încercând să compenseze prin Organizația pentru Cooperare de la Shanghai și prin Uniunea Economică Eurasiatică a căror membru este. Agresiunea de care a dat dovadă aceasta, se datorează în principal dorinței de reafirmare ca principală putere economică, politică și militară a lumii, și dorinței de revenire în forță a acesteia pe scena politică internațională.

Rusia este percepută de puterile vestice ca factor de insecuritate în zona Europei de est și este în prezent atent supravegheată de acestea.

3.1 Ucraina – țară tampon între Est și Vest

Ucraina este un stat situat în estul Europei, care are ca vecini: Belarus în nord; Polonia, Slovacia și Ungaria în vest; România și Moldova în sud-vest; Rusia în nord-est și est; și are ieșire la Marea Neagră și Marea Azov. Are o suprafață de peste 607 mii de km pătrați și o populație de aproximativ 44,3 milioane de locuitori. Din punct de vedere lingvistic, în partea de est a Ucrainei procentajul de vorbitori de limba rusă variază între 60% în unele regiuni și ajunge la 100% în regiunile de graniță cu Rusia și în peninsula Crimeea.

Această țară are un trecut similar și în parte comun cu al României. În anul 1921, la 4 ani după revoluția rusă, forțele ucrainene au pierdut lupta pentru control asupra Ucrainei în fața sovieticilor, iar în anul 1924 aceasta a devenit parte componentă a URSS. În anul 1930, Rusia a impus industrializarea și colectivizarea agriculturii, fapt ce a condus la o foamete la scară largă ce a rezultat în pierderea a 5 milioane de vieți omenești.

În timpul celui de-a doilea război mondial, când Germania a cucerit Ucraina, aceasta din urmă a sprijinit inițial eforturile nemților în lupta cu sovieticii, sprijin ce a încetat după ce nemții au început să exploateze bunurile, resursele și forța de munca din această țară exclusiv în propriile interese. După terminarea războiului, Ucraina a primit teritoriile pierdute în timpul luptelor și a devenit membru fondator al Organizației Națiunilor Unite, iar în anul 1954 în semn de prietenie, Rusia a oferit Ucrainei Sovietice peninsula Crimeea.

Statutul Ucrainei (împreună cu cel al Belarus) de membru fondator în Organizația Națiunilor Unite a fost negociat de președintele de atunci al URSS, Stalin cu reprezentantul părții americane Churchill. Stalin argumenta necesitatea acordării titlului de membru fondator Ucrainei prin faptul că se confruntă cu probleme în aceste două state, iar acest titlu ar putea detensiona relațiile dintre Rusia și Ucraina. Astfel, în 26 iunie 1945 a fost semnată Carta ONU care cuprindea un grup de 51de state membre fondatoare printre care se număra și Ucraina.

În perioada războiului rece, URSS a transformat Ucraina într-un avanpost în întrecerea pentru obținerea supremației tehnologice și militare. Astfel, pe teritoriul său, se regăseau numeroase unități militare de origini ruse înzestrate cu tehnologii și arme dintre cele mai dezvoltate. În perioada războiului rece, Uniunea Sovietică a abordat o strategie de dezvoltare a arsenalului nuclear, amplasând și dotând cu arme nucleare mai multe state membre printre ele regăsindu-se: Rusia, Ucraina, Belarus și Kazahstan. După terminarea războiului rece și destrămarea URSS, Ucraina și-a declarat independența față de Rusia în august 1991.

Foarte important în înțelegerea de ansamblu a situației actuale din Ucraina este faptul că după declararea independenței față de Rusia, pe teritoriul Ucrainei a rămas arsenalul nuclear dislocat pe timpul războiului rece de URSS. Astfel, Ucraina a ajuns să dețină capabilități militare nucleare ce constau în: 130 de rachete balistice intercontinentale de tip UR-100N cu câte 6 focoase nucleare fiecare, 46 de rachete balistice intercontinentale de tip RT-23 Molodets cu câte 10 focoase fiecare și 33 de bombardiere, totalizând aproximativ 1700 de focoase nucleare, deținând locul 3 în lume în domeniul armelor nucleare.

Deși pe teritoriul său au rămas și facilitățile de producere a armelor nucleare, Ucraina nu s-a arătat interesată de continuarea producției și nici de păstrarea armamentului deja construit. Pentru Rusia, destrămarea Uniunii Sovietice a însemnat pierderea supremației economice în Europa, retragerea arsenalului nuclear din Belarus și Kazahstan și pierderea celui din Ucraina.

Odată cu declararea independenței, Ucraina, motivată de evenimentele petrecute pe teritoriul său în perioada în care făcea parte din URSS, s-a angajat să contribuie activ la eforturile ONU în domenii precum menținerea păcii și securității internaționale, dezarmarea, dezvoltarea economico-socială sau protecția drepturilor omului.

În domeniul dezarmării nucleare, cel mai important pas făcut de Ucraina este semnarea Memorandumului de la Budapesta prin care aceasta adera la Tratatul de Neproliferare a Armamentului Nuclear, în data de 5 decembrie 1994, memorandum care a fost semnat și de Statele Unite ale Americii, Federația Rusă și Regatul Unit.

Prin semnarea memorandumului, Ucraina se obliga să renunțe la arsenalul nuclear de pe teritoriul său, arsenal care nu era operativ deoarece era dependent de un dispozitiv electronic de siguranță care prevenea armarea sau lansarea rachetelor și care se afla în proprietatea Rusiei și fără de care armamentul nu putea fi folosit. Acest memorandum prevedea că, în schimbul renunțării la arsenalul nuclear ce o plasa pe locul 3 ca putere nucleară a lumii, statele care au semnat memorandumul alături de Ucraina se obligă să ofere sprijin acesteia și reafirmau angajamentele și obligațiile față de aceasta, după cum urmează:

reafirmarea angajamentului față de Ucraina, în concordanță cu principiile Actului final al Conferinței de Securitate și Cooperare din Europa, de a respecta independența suveranitatea și granițele existente ale acesteia;

reafirmarea obligațiilor de a se abține de la amenințarea sau folosirea forței împotriva integrității teritoriale sau a independenței politice a Ucrainei și neutilizarea armelor împotriva Ucrainei decât pentru auto-apărare sau în conformitate cu prevederile Cartei ONU;

reafirmarea angajamentului față de Ucraina de a se abține de la constrângeri economice menite a subordona, propriilor lor interese, exercitarea de către Ucraina a drepturilor inerente suveranității și care astfel să ducă la obținerea unor avantaje de orice fel;

reafirmarea angajamentului de a solicita Consiliului de Securitate al ONU acțiunea de furnizare de asistență Ucrainei, ca stat membru al Tratatului de Neproliferare a Armamentului Nuclear, în cazul în care aceasta devine victima unui act de agresiune sau a unei amenințări de folosire a armelor nucleare;

reafirmarea angajamentului de a nu folosi arme nucleare împotriva statelor care au aderat la tratat, cu excepția cazului în care are loc un atac asupra lor, asupra teritoriilor sau teritoriilor dependente, asupra forțelor armate ale lor sau ale unui aliat, de către un stat ce se asociază sau formează o alianță cu un stat cu capabilități nucleare;

consultarea celor 4 state în eventualitatea în care apare o situație ce ridică semne de întrebare în privința respectării acestor angajamente.

Prin semnarea acestui memorandum, s-a creat o obligație a principalelor puteri militare ale lumii față de Ucraina, care se baza pe prevederile acestuia în momente în care situația și contextul ar fi făcut subiectul celor descrise în memorandum.

În privința suveranității, independenței și a păstrării granițelor existente la momentul semnării documentului ce cuprindea argumentele juridice ce stabileau relațiile dintre statele care au semnat, Ucraina, în ciuda faptului că pe teritoriul său se afla o populație rusofonă semnificativă iar Crimeea a fost dăruită de Rusia, nu percepea posibile semne de pericol sau amenințări pe termen scurt.

Ucraina era de asemenea asigurată că nu va fi supusă unor constrângeri economice din partea Rusiei, Regatului Unit sau a Statelor Unite ale Americii pentru exploatarea unor vulnerabilități sau pentru obținerea de foloase necuvenite care ar fi afectat în mod negativ stabilitatea sa economică.

Din punct de vedere al eventualității unui atac sau a unor agresiuni asupra sa sau a unor teritorii ce aparțin și sunt dependente de Ucraina, aceasta era asigurată că va primi sprijin din partea statelor cosemnatare, și mai mult decât atât, în eventualitatea în care punctele precizate în memorandum nu sunt respectate, se vor organiza consultări ale celor 4 state pentru remedierea acestora.

Având în vedere cele mai sus menționate și faptul că S.U.A. și Rusia tocmai au pus capăt unui război rece de durată iar rivalitățile dintre cele două nu s-au stins odată cu semnarea memorandumului, Ucraina a devenit un stat intermediar între cele două mari puteri.

Pe de o parte se regăsea Rusia care a trecut prin faza de destrămare a Uniunii Sovietice și care a pierdut poziția avantajoasă pe care o deținea pe scena politică internațională, din punct de vedere economic, politic și militar. În plus, odată cu venirea președintelui Vladimir Putin la putere, Rusia dorea să reintre în posesia administrativă a peninsulei Crimeea care a oferito Ucrainei care nu dorea să renunțe la aceasta. Pe de cealaltă parte se aflau Regatul Unit și în principal S.U.A. care aveau interesul de a menține influențele Rusiei într-un cadru cât mai restrâns și care nu doreau ca Ucraina să sufere pierderi de teritorii sau pierderi economice care ar fi putut avantaja Rusia. Astfel, Ucraina a devenit o țară tampon între cele două mari puteri ale lumii, fiind cuprinsă la granița dintre zonele de influență a celor două. Se poate spune că, în evoluția sa ca stat membru al comunității internaționale, Ucraina se regăsea la o răscruce de drumuri și indiferent de calea aleasă ( apropierea de vest, adică de N.A.T.O. și implicit de S.U.A. sau clădirea de relații profunde cu Rusia) aceasta ar traversa o perioadă în care ar fi suferit pierderi în toate domeniile și în care temelia și baza existenției sale ca stat ar fi suferit deformări majore față de modul de conducere, administrare și funcționare precedente alegerii uneia dintre aceste căi. Astfel, Ucraina a ales să rămână pe cât posibil neutră presiunilor puse de cele două puteri.

Presiunile puse de cele două tabere, au devenit cu timpul tot mai mari, iar Ucraina s-a regăsit în postura în care nu mai putea evolua ca stat democratic într-o lume democratizată. Astfel, analizând cele două opțiuni, a ales într-un final apropierea de vest prin semnarea unor tratate economice de cooperare și prin deschiderea sa către statele membre ale Uniunii Europene care aveau o strânsă colaborare cu Statele Unite. Printre motivele pentru apropierea de vest, se regăsesc:

trecutul său cu Rusia care a exploatat resursele naturale și populația sa;

teama că Rusia ar dori o reîntregire a fostei Uniuni Sovietice;

perspectivele avantajoase pe care le oferea alianța sa cu vestul;

dezvoltarea sa ca stat în cadrul comunității internaționale;

dezvoltarea relațiilor de cooperare cu Uniunea Europeană și implicit dezvoltarea infrastructurilor sale critice;

câștiguri economico-financiare prin semnarea unor acorduri comerciale.

Orice încercare a Ucrainei de apropiere de una dintre cele două puteri, a adus după sine reacții din partea opusă. De exemplu, încercarea de semnare a acordului comercial cu Uniunea Europeană, care ar fi ajutat la dezvoltarea sa, a avut ca repercusiune presiuni puse de Rusia pentru îndepărtarea Ucrainei de Europa prin oferirea unui sprijin financiar. Pentru Kiev, semnarea acordului ar fi reprezentat un mare risc deoarece aproximativ 25% din exporturile sale sunt direcționate către Rusia iar reacția Moscovei ar fi putut avea un impact negativ major asupra economiei Ucrainei.

În data de 21 martie 2014, în cadrul Summit-ului UE, Ucraina și Uniunea Europeană au semnat capitolele politice ale Acordului de Asociere UE-Ucraina care creea și reglementa cadrul necesar cooperării dintre acestea, iar la 27 iunie 2014 au semnat și celelalte secțiuni, iar acordul avea să intre în vigoare odată cu ratificarea acestuia de către toate cele 28 de state membre ale Uniunii.

Datorită presiunilor puse de Rusia, și a intervenției sale în Ucraina începând cu aprilie 2014 și odată cu amploarea luată de acțiunile separatiștilor pro-ruși și a poziției Rusiei față de problemele cu care se confrunta Ucraina, intrarea în vigoare a acordului a fost amânată până pe data de 31 decembrie 2015 în cadrul negocierilor dintre UE, Ucraina și Rusia.

3.2 Influențele globalizării asupra mediului de securitate al Ucrainei

Începând cu atentatele din septembrie 2001, NATO s-a orientat spre protejarea mediului de securitate prin prevenirea și combaterea terorismului, investind multe resurse financiare și umane în principiul ducerii de operații pe teritoriul altor state pentru protejarea integrității și granițelor proprii. Acesta a fost principalul obiectiv al alianței în ultimii aproximativ 12 ani, iar din punct de vedere al dispunerii structurilor militare NATO pe teritoriile proprii, nu au fost întreprinse acțiuni importante. Izbucnirea conflictului din Ucraina a avut ca efect întoarcerea statelor membre NATO la problemele existente în vecinătatea granițelor și la conștientizarea amenințării pe care o reprezintă Rusia din punct de vedere militar. Astfel, s-au întreprins acțiuni de reorganizare a structurilor militare existente pe teritoriul Europei și întărirea flancului de est al alianței, a cărei granițe erau reprezentate de foste state comuniste cu o puternică influență din partea Moscovei. Se poate spune că Rusia, care se află în rivalitate cu NATO, a ajutat la întoarcerea și la începerea unui proces de dezvoltare a structurilor militare NATO.

În domeniul tehnologiei și sistemelor informatice militare. Globalizarea în acest domeniu a avut o prezență slabă, cea mai puternică influență resimțindu-se în rândul tehnologiilor civile de genul calculatoarelor, telefoanelor mobile inteligente sau a tehnologiilor din industria metalurgică. În domeniul tehnologiilor cu care este înzestrată armata Ucraineană, impactul globalizării a fost minim, forțele armate folosind tehnică militară și tehnologii depășite și neglijându-se unul dintre cele mai importante domenii ale confruntărilor și care este în continuă dezvoltare, spațiul cibernetic. Acest aspect înseamnă o vulnerabilitate a Ucrainei în cazul unor confruntări în toate spațiile: terestru, aerian, marin, spațial sau cibernetic prin faptul că aceste eventuale confruntări cu un inamic ar putea fi asimetrice.

Deși Ucraina nu este o principală țintă a atacurilor cibernetice, un eventual atac ar putea bloca sistemele informatice folosite de stat pentru asigurarea ordinii publice, deoarece infrastructura și sistemele informatice folosite de aceasta sunt depășite. Pentru remedierea deficiențelor și îmbunătățirea infrastructurii informatice de bază a acesteia, NATO a elaborat un plan de măsuri care să exploateze expertiza României în domeniul atacurilor cibernetice și în care se prevede ca Serviciul Român de Informații (care s-a oferit volutar ) să se ocupe de dezvoltarea acestora pe tema conflictului cu Rusia în care s-au concretizat tot mai multe astfel de atacuri cibernetice.

La izbucnirea conflictului din Ucraina, NATO s-a regăsit obligată să intervină pentru sprijinirea Ucrainei, dar aceasta reprezenta un risc foarte mare ca situația să degenereze iar conflictul să ia amploare. Posibilitățile de sprijinire a Ucrainei au fost limitate de acest aspect, NATO hotărând să ajute prin oferirea unor consultări de specialitate și prin trimiterea unor specialiști pentru antrenarea trupelor Ucrainene. Pentru evitarea escaladării conflictului la o scară mai largă, NATO a dislocat tancuri și vehicule blindate în Polonia și Țările Baltice, evitând teritoriul Ucrainei și a întărit numărul de avioane dislocate în regiune pentru ținerea sub control a situației.

De partea cealaltă, NATO acuză Rusia că furnizează echipamente și armament militar rebelilor pro-ruși din regiune, fapt ce constituie un dezavantaj al Ucrainei deoarece avea de înfruntat echipamente și armament militar modern, fapt care a dus la cedarea rând pe rând a bazelor militare și a punctelor strategice importante în favoarea rebelilor precum s-a întâmplat și cu retragerea forțelor armate Ucrainene din Debaltseve când a fost pierdut un important nod de căi feroviare, pierdere care a dus la stingerea activităților rezistenței ce acționa în republicile rebele autoproclamate Donetsk și Luhansk.

Domeniul tehnologic este unul în care dezvoltarea se produce într-un ritm alert, iar Ucraina a resimțit efectele negative ale globalizării în acest domeniu, mediul de securitate trcând de la faza de vulnerabilitate la risc și apoi la amenințare. Concret, puterea sa financiară și economică nu au permis ca aceasta să țină pasul cu apariția și implementarea noilor tehnologii în timp ce Rusia a investit mult în dezvoltarea tehnologică și informatică a infrastructurii sale obținând astfel un avantaj pe care l-a exploatat și care a transformat conflictul din spațiul cibernetic într-unul asimetric. De asemenea, Rusia dispunea de echipament, tehnică și armament modern pe care, potrivit acuzațiilor NATO, le-a oferit rebelilor pentru a-i ajuta în lupta cu trupele Ucrainene.

http://un.mfa.gov.ua/en/ukraine-un/general-information

http://docs.nrdc.org/nuclear/files/nuc_01019201a_016.pdf

https://books.google.ro/books?id=uhYb9YH23ooC&pg=PA18&lpg=PA18&dq=the+soviet+nuclear+archipelago+robert+norris&source=bl&ots=baA3_KsRZR&sig=o2IElIB5Kge8YROgjN5NsaN2tUw&hl=ro&sa=X&ei=HVRtVd2bO8zfUYmtgsAJ&ved=0CDEQ6AEwAg#v=onepage&q=the%20soviet%20nuclear%20archipelago%20robert%20norris&f=false

http://www.rferl.org/content/obama-estonia-nato-ukraine-russia/26565158.html