Corelatia Dintre Echilibrul Intern Si Echilibrul Extern

CAP. I – INTRODUCERE

Cel mai adesea, ”adevărul meu” este sursa multor frustrări, care duc la conflicte și la lipsa dorinței de comunicare, există două lumi, lumi care se întrepătrund:

1. una internă, o lume a fiecărui individ, care cuprinde emoțiile, impulsurile și pulsiunile fiecăruia;

2. una externă care cuprinde lumile interne ale celora cu care se intră în contact, aceasta fiind guvernată de legile sociale.

Tansley a afirmat că: ”echilibrul intern este un rezultat al echilibrului unei forte psihice, printr-o forță opusă și atunci o destindere prin satisfacție a unui sistem permite simultan hegemonia sistemului opus”. (Sir Arthur George Tansley , 2012, p.134).

Janet afirma că ”Aceste fapte curioase de răsturnare a sentimentelor vor fi din cele mai importante într-o zi pentru a ne explica marile oscilații ale forței psihologice ” (Janet Tolan, 2011 p.205). Atunci când a făcut referiri la afectivitate. Ștefănescu-Goangă (1994, p.124) spunea că ”afectivitatea este unul dintre etajele inferioare ale personalității și de aceea persoanele slab integrate, cu sisteme psihice insuficient subordonate funcțiilor superioare ale caracterului, sunt și cele mai instabile. Instabilitatea psihică este pe drept cuvânt o instabilitate emotivă.

Lumea în care trăim impune o confruntare din ce în ce mai rapidă și diferită cu diferite stări emoționale, datorate unor diferite niveluri de solicitare, stres și adaptare.

Lucrarea conține un studiu de cercetare care are ca scop demonstrarea ipotezei conform căreia oamenii cu un echilibru psihic intern au și o capacitate mai buna de menținere a echilibrului ortostatic decât persoanele cu un echilibru psihic mai scăzut sau dezechilibru net.

Ashkanasy (2003, p.18), spune că studiul emoțiilor este cu atât mai interesant cu cât au un caracter dinamic, emoțiile sunt în “spre deosebire de alte variabile studiate în mod tradițional, cum ar fi trăsăturile de personalitate, atitudinile și convingerile, stările afective și emoțiile se schimbă rapid de la o zi la alta, chiar de la un moment la altul”.

Studiul a pornit de la teoria emoțiilor discrete, DET, (Izard, 1977, 1991, 1993), studiu care afirmă că o emoție este un sistem format din mai multe elemente aflate în interacțiune:

– componenta subiectivă sau trăirea,

– componenta cognitivă sau interpretarea semnificației stimulului,

– componenta comportamentală sau tendința de acțiune și expresivitatea emoțiilor

– componenta neurofiziologică sau modificările organice, neurovegetativ.

În cadru acestei lucrări s-au abordat teorii asupra emoțiilor:, teoria evoluționistă, teoriile neurofiziologice, teoria întâietății afective, teoria emoțiilor discrete, , teoriile cognitive, modelul circumplex al afectelor teoriile psihodinamice, modelul căii pereche, teoria evenimentelor afective, teoriile motivaționale și teoriile psihologice umaniste, modelul celor cinci niveluri ale emoțiilor modelul infuziei afective, teoriile învățării și comunicării sociale a emoțiilor.

Nivelul echilibrului intern a reprezentat o variabila de clasificare in aceasta cercetare.

Variabila dependenta a fost capacitatea de menținere a echilibrului ortostatic pe stabilometrul computerizat.

Variabilele ce au fost manipulate si controlate (independente), au fost chestionarele de stabilire a nivelului de echilibru intern, instructajul oferit înainte de completarea lor, timpul de elongație a stabilometrului computerizat si instructajul oferit înainte de măsurarea echilibrului ortostatic.

Ipotezele de cercetare alese au fost următoarele:

1. Există o corelație pozitivă semnificativă

din punct de vedere statistic între echilibrul emoțional și echilibrul ortostatic, astfel încât în momentul în care echilibrul emoțional al individului este perturbat, valorile performanței obținute la echilibrul ortostatic vor fi modificate.

2. Există o diferență semnificativă între persoanele echilibrate emoțional și cele dezechilibrate emoțional, din punct de vedere ortostatic, în sensul ca persoanele echilibrate emoțional vor obține rezultate mai bune, în ceea ce privește echilibrul ortostatic.

La cercetare au luat parte 50 de participanți, de sex masculin și de sex feminin, naționalitate română, studenți la Facultatea de Psihologie ce au fost aleși în mod randomizat.

Cei 50 de participanți au avut de completat, în prima fază a cercetării, un chestionar ce arată echilibrul psihic al individului împărțit în trei dimensiuni – psihic, fizic și social.

După calcularea punctajelor de echilibru intern, participanții au fost testați într-un laborator echipat cu instrumente de măsurare a echilibrului ortostatic.

Drept rezultat al experimentului, ipoteza

conform căreia există o corelație pozitivă semnificativă din punct de vedere statistic între echilibrul emoțional și echilibrul ortostatic, astfel încât în momentul în care echilibrul emoțional al individului este perturbat, valorile performanței obținute la echilibrul ortostatic vor fi modificate, este infirmată. În schimb, experimentul a demonstrat că persoanele echilibrate obțin performanțe mai bune la echilibrul extern.

Având în vedere că echilibrul ortostatic exprimă starea de sănătate fizică a organismului, modificări ale sale însemnând existența unor boli, de cele mai multe ori cardiace sau cerebrale, experimentul este relevant în demonstrarea faptului că dezechilibrele psihice duc la dezechilibre fizice.

Limitele studiului sunt că nu arată influența unor emoții puternice cum ar fi furia sau panica asupra echilibrului ortostatic. De asemenea nu s-au luat în evidență și alte cauze, cum ar fi cele medicale care ar putea influența echilibrul ortostatic. Există o serie de boli care nu sunt vizibile și care perturbează echilibrul ortostatic. Nu se poate preciza cât influențează echilibrul intern echilibrul extern.

CAP.1 – CADRUL TEORETIC AL TEMEI STUDIATE

1.1.Echilibrul psihic

În construcția sinelui, emoția este

fundamentală. De asemenea este și un determinant cheie al auto-organizării. La cel mai mic nivel de funcționarea individului, emoțiile sunt o formă de procesare adaptativă a informațiilor în pregătirea pentru acțiune. Ele au rol de a orienta individul în mediul său și îi programează starea de bine.

Omul își cunoaște nevoile pe baza

emoțiilor, dacă are un scop care ar putea fi atins. Emoțiile sunt cele care prioritizează acțiunile și sunt tendințe în a acționa, sau nu, în urma unei evaluări a unei situații.

Emoția reprezintă un fenomen cortical

complex care are baze proprii fiziologice și neurochimice, reprezentând un limbaj unic al exprimării creierului. În răspunsurile emoționale este implicat sistemul limbic. Cum acesta guvernează multe procese fiziologice, se poate spune că emoțiile influențează sănătatea fizică.

Conform lui LeDoux există două căi de producere a emoțiilor:

a) calea mai scurtă și mai rapidă –

amigdala trimite semnale automate de urgență creierului și corpului și produce răspunsuri intestinale;

b) calea mai lungă și mai lentă de la nivelul neocortexului – produce emoții mediate de gândire.

Specialiștii psihologi români (Pavelcu, 1937, Popescu – Neveanu, 1976; Golu, 2005; Zlate, 2000;) împart trăirile afective în trei categorii:

1. procesele și trăirile afective primare (tonul emoțional; trăirile de natură organică; afectele);

2. procesele și stările afective complexe (emoțiile situaționale curente; dispozițiile);

3. procesele și stările afective superioare (sentimentele și pasiunile).
În ceea ce privește literatura universală de specialitate, afectele sunt împărțite în două categorii: afectivitatea ca stare (se referă la stările emoționale propriu-zise) și afectivitatea ca trăsătură (se referă la caracteristicile relativ stabile ale condiției emoționale) și cuprinde afectivitatea pozitivă sau afectivitatea negativă (afectivitate pozitivă sau afectivitate negativă), dobândite fie prin emoții pozitive, fie prin emoții negative (Russell, 1979, 1980; Russell & Carroll, 1999; Russell & Feldman-Barrett, 1999; Watson & Tellegen, 1985, 1999; Watson & Clark, 1984; Seo, Feldman Barrett & Bartunek, 2004).

În psihologie s-a conceptualizat Teoria emoțiilor discrete (Discrete Emotions Theory –

Izard, 1997; 1991), denumită DET, care consideră

emoțiile ca entități cu caracter eterogen și puternic individualizate și care sunt distinctive pentru

persoană.
Din secolul 19 și până în prezent au fost fundamentate mai multe teorii despre emoții:

1). Teoria evoluționistă (Darwin, 1872; Ekman, 1973, 1994) – emoțiile sunt subsisteme adaptative, derivate din nevoile de supraviețuire sau ca expresii ale unor programe moștenite, ereditare

2). Teoriile neurofiziologice clasice care se concentrează pe manifestările organice biologice ale emoțiilor:

– teoria periferică asupra emoțiilor (James,

1884, 1994)

teoria fiziologică centrală (Cannon, 1927, 1929)

3). Teoriile neurofiziologice moderne (LeDoux, 1996, 2000; Zajonc, 1980, 1984) – emoțiile se pot declanșa înainte de raționarea stimulului

4). Teoria emoțiilor discrete – (Izard, 1977,

1991, 1993) – afirmă că o emoție este un sistem format din mai multe elemente aflate în interacțiune:

5. Modelul circumplex al afectelor sau modelul celor două dimensiuni

6. Teoriile cognitive (Lazarus, 1991, 2011; Scherer,1984; Frijda, 1987; Smith & Ellsworth, 1985);

7). Teoriile motivaționale și teoriile psihologice umaniste (Rogers, 1961, 1980; Maslow, 1962, 2007; Murray, 1938; McClelland,1985; Baumeister & Leary, 1995; Evans, 1989; Emmons & McAdams,1991; Locke, 1968) – emoțiile provin din relația dintre subiect și lume,

8). Teoriile psihodinamice (Freud, 1980 Jung, 1997) – care se concentrează pe noțuinea de inconștient.

Literatura de specialitate a determinat mai mult roluri principale ale emoțiilor în viața psihică:

– de autoreglare,

adaptativ,

de susținere energetică a celorlalte procese psihice,

social și de comunicare

de catharsis

Emoțiile dețin un rol important în

psihicul uman, mai ales prin faptul că susțin energetic toate celelalte procese psihice și le influențează dinamica.

O persoană are o anumita atitudine

față de emoțiile sale proprii. Spre exemplu, unele le consideră a fi separate de minte, pe când alții învață să le controleze. A manageria emoțiile înseamnă a conștientiza, accepta, exprima și influența emoțiile trăite.

În plan individual controlul emoțiilor

se realizează prin mecanisme de apărare. Acestea reprezintă o expresie psihanalitică ale operațiilor utilizate de Eu, care se protejează.

Literatura de specialitatea face o distincție clară între trăiri emoționale funcționale și disfuncționale. Acestea pot diferenția și cantitativ și calitativ Ellis (1994) și Harper (1975). Experiența subiectivă dă funcționalitatea sau disfuncționalitatea cognițiilor asociate. Spre exemplu, emoțiile negative se datorează unor experiențe subiective negative.

În general, emoțiile negative sunt mai relevate decât cele pozitive (nu de ajuns studiate). Emoții negative disfuncționale sunt, de exemplu, anxietatea, tristețea, vinovăția iar emoții negative funcționale sunt: tristețea, nemulțumirea, îngrijorarea Bonnano (2004), Ellis și DiGiuseppe (1993).

La ora actuală există mai multe teorii despre emoție. Patru sunt cele mai acceptate de către specialiști: teoria James-Lange, teoria Cannon-Bard, teoria Schachter-Singer și teroria Raportului Proces-Emoție.

Prima dintre ele a fost fundamentată de către William James (1884) și Carl Lange (1887). Teoria spune că emoția nu este cauzată în mod direct de către percepția unui anume eveniment, ci este un răspuns corporal la eveniment. Asta înseamnă că în a experimenta emoții înseamnă a experimenta, mai întâi, răspunsuri corporale.

A doua teorie a fost la început fundamentată de către Cannon (1927), care a considerat greșită teoria lui James-Lange. Prin experimente a arătat că anumite animale au emoții chiar dacă creierului i s-au tăiat centrii de reacție corporală. Tot el a arătat că există acei despre emoție. Patru sunt cele mai acceptate de către specialiști: teoria James-Lange, teoria Cannon-Bard, teoria Schachter-Singer și teroria Raportului Proces-Emoție.

Prima dintre ele a fost fundamentată de către William James (1884) și Carl Lange (1887). Teoria spune că emoția nu este cauzată în mod direct de către percepția unui anume eveniment, ci este un răspuns corporal la eveniment. Asta înseamnă că în a experimenta emoții înseamnă a experimenta, mai întâi, răspunsuri corporale.

A doua teorie a fost la început fundamentată de către Cannon (1927), care a considerat greșită teoria lui James-Lange. Prin experimente a arătat că anumite animale au emoții chiar dacă creierului i s-au tăiat centrii de reacție corporală. Tot el a arătat că există aceleași răspunsuri corporale la emoții diferite (ex. inima bate rapid și atunci când persoana este supărată dar și când este încântată). În consecință, creierul uman nu se bazează doar pe răspunsurile trupești pentru a decodifica despre ce fel de emoție este vorba. Philip Bard este cel care a continuat experimentele lui Cannon. Concluzia experiențelor celor doi este că experiența emoției și răspunsul corporal au loc în același timp, dar diferit una de cealaltă.

A treia teorie afirmă o emoție necesită un răspuns corporal și o interpretare a acestui răspuns. Schachter și Singer (1962) au făcut analogia între bătăile rapide ale inimii în cazul unui om îndrăgostit și ale unui om care fuge de un aligator.

A patra teorie a fost dezvoltată de către Richard Solomon și John Corbit. Ei au afirmat că o emoție perturbă starea de echilibru a organismului și că emoțiile noastre de bază au alte emoții opuse (Solomon&Corbit 1974). Când un om are o emoție suprimă emoția opusă (frică-curaj, depresie-euforie). Această teorie explică dependența de droguri.

În cazul emoțiilor s-au fundamentat mai multe opinii. Spre exemplu Sigmund Freud a opinat că boala mintală survine de la emoțiile reprimate de către mintea inconștientă. El credea că eliberarea și acceptarea emoțiilor și amintirilor negate sau reprimate sunt vitale pentru sănătatea mintală. Dacă energia emoțională nu a fost lansată se ajunge la simptome fiziologice și boli. El este cel care a inventat termenul de ”psihosomatic”. 

Malanie Klein este acel psiholog care a studiat emoțiile la copii. Ea a afirmat că sugarii și copii au emoții de dragoste și ură pe lângă acele de referitoare la îngrijire.

Robert Plutnick este psihologul care a studiat sinuciderea și agresiunea. El a afirmat că există 8 categorii de bază pentru emoții: furie, teamă, tristețe, dezgust, surpriză, acceptare și bucurie. Toate celelalte emoții au evoluat din acestea opt. Plutnick că scopul emoțiilor este acela de a crea interacțiune între individ și stimul, astfel încât emoția ar aduce individul înapoi la echilibru. Spre exemplu teama ar duce ca persoana să acționeze în așa fel încât să ajungă la siguranță și, astfel, la o stare de calm.

Pentru Paul Ekman emoțiile sunt universale și sunt simțite la fel de către toți oamenii, indiferent de cultură, chiar dacă există unele deosebiri în ceea ce privește exprimarea emoțiilor. El a conceput un sistem de codificare facial pentru a clasifica fiecare tip de expresie facială.

Klaus Sherer a afirmat că există 5 subsisteme de emoție: de evaluare cognitivă, senzație subiectivă, excitația subiectivă, sistemul motrice și sistemul motivațional. 

a) Evaluarea cognitivă este un proces de a evalua procese și evenimente care au loc în interiorul sau în afara ”Sinelui”. În cadrul acestui proces se folosesc cele 5 simțuri, se evaluează consecințele acțiunilor și se decide relevanța modului în care acestea se aplică persoanei.

b) Excitația fiziologică gestionează și reglementează funcțiile corpului

c) Componenta motorie este procesul de comunicare și intențiile de comportament, gesturile faciale și alte limbaje ale corpului, limbaje non-verbale

d) Componenta motivațională este dorința de a lua măsuri, o decizie sau de a realiza sau nu o acțiune

e) Sentimentul subiectiv sunt emoțiile care sunt resimțite de persoană, bazate pe percepție și sunt individuale pentru fiecare în parte.

Scherer a afirmat că subsistemele nu lucrează în mod independent unul față de celălalt, ci fac parte dintr-un proces de colaborare.
Pentru Davidson emoțiile sunt abilități învățate. O persoană poate învăța a fi nerăbdătoare, precum o alta poate învăța să fie fericită. El a afirmat că este nevoie doar de răbdare și de practică pentru că creierul poate învăța din experiență și persoanele se pot adapta și creierul poate fi antrenat pentru a avea anumite emoții, spre exemplu fericirea.

Cel care a abordat pentru prima oară stresul ca un proces integrat în rândul emoțiilor este Lazarus. El a afirmat că „acolo unde este stres sunt și emoții – poate ar trebui să le numim emoții ale stresului – dar și inversa este valabilă, respectiv acolo unde există emoții, chiar și pozitive, există de cele mai mult ori și stres, dar nu întotdeauna” (Lazarus, 2006, p. 35). De la el urmează în majoritatea studiilor psihologice abordarea narativă a emoțiilor prin care, pentru fiecare emoție fundamentală, să se construiască un profil sau un scenariu. Fiecare acest scenariu include ce anume a provocat emoția, contextul, relația tranzacțională interpersonală pe care emoția o provoacă. Astfel, pentru a ști ce provoacă o emoție trebuie ținut cont de istoria de trăsăturile importante ale personalității, despre obiectivele persoanei și ierarhizarea lor, de credințele despre sume și despre lume și de resursele personale.

Pentru Lazarus există 15 categorii de emoții:

9 emoții negative: frica, anxietatea, furia,

rușinea, vinovăția, invidia, dezgustul, gelozia și tristețea

6 emoții pozitive: mândria, dragostea,

fericirea, ușurarea, mândria, bucuria, sațietatea.

Pe lângă acestea Lazarus a mai

identificat alte 3 mixte: gratitudinea, speranța și compasiunea.

1.2. Echilibrul social

Bud Craig a afirmat că sunt două clase de emoții: clasice și homeostatice. Emoțiile clasice se datorează stimulilor externi. Acestea emoții pregătesc o persoană pentru a lupta, fugi și sunt emoții de supraviețuire, de bază.

Arlie Hochschild a fundamentat o teorie conform căreia există în domeniul emoțiilor forța de muncă, normele de senzație și cele de timp. Și ea acceptă ideea că emoțiile sunt învățate prin experiență și se bazează pe normele sociale și pe așteptările mediului în care omul trăiește. Ea a definit munca emoțională ca încercare pentru un om duce pentru a simți emoția corectă la momentul potrivit și de a obține emoția de la alții. Normele senzației sunt normele sociale pentru emoții.

Hochschild susține că pentru a face față situațiilor contradictorii oamenii folosesc trei metode de apărare:

ignoră nevoile personale

satisfac nevoile persoanele și angajează

pe cineva pentru a ajuta pe alții

dezvoltă o fantezie o imagine de sine în

care totul ar fi fost rezolvat, era nevoie doar de timp.

Nu se poate vorbi despre echilibrul emoțional fără inteligența emoțională, de fapt nu se poate vorbi despre un psihic echilibrat fără inteligență emoțională. Prima oară termenul de inteligență emoțională a fost folosit de către Eayne Leom Payne (1985), într-o dizertație de doctorat. El a considerat inteligența emoțională o abilitate care implică relaționarea creativă cu stările de teamă, durere și dorință. Acest termen a fost folosit de către Mayer și Solovey (1995). Daniel Goleman a extins termenul de inteligenta emoțională în lucrarea sa “Working with Emotional Inteligence”. El a și formulat definiția inteligenței emoționale, adică un amestec între controlul de sine și conștiință, empatie, spirit deschis, motivație, diplomație și tact. Inteligența emoțională oferă capacitatea de a simți sentimentele și senzațiile corporale și de a fi conștient de ele, de ale putea identifica, exprima, comunica, controla și. mai ales, de a controla și amâna impulsurile. Important în cazul acestei inteligențe de a identifica ce aparține celuilalt, de a a adapta nevoile proprii la așteptările și realitățile exterioare.

Majoritatea autorilor care-și propun să consilieze cititorii cum să își dezvolte valențele ascunse încep prin a le propune acestora să intre în contact cu emoțiile lor. De ce este atât de important? Emoțiile noastre constituie factorii care ne influențează cel mai mult modul în care reacționăm, luăm decizii, ne raportăm la propriul sistem de valori și, nu în ultimul rând, comunicam cu ceilalți. Astfel, dacă reușim să ne controlăm emoțiile, putem avea lucrurile sub control, indiferent de context.

Până nu de mult, omul era considerat o ființă rațională. La ora actuală, experții consideră omul, mai curând o ființă emoțională. Dacă, în perioadele trecute exista concepția că trebuie scăpat de emoții, acum se consideră că emoțiile pot să fie educate.

Conceptul de inteligență emoțională a redefinit imaginea despre om și lume. De fapt, emoțiile sunt cele mai importante resurse umane.

Cercetările au arătat că succesul în viață sau la locul de muncă, depinde în proporție de 80% de inteligența emoțională și doar 20% de intelect. În timp ce inteligența intelectuală ajuta în rezolvarea problemelor, în a face calcule sau în a procesa informații, inteligența emoțională (EQ) ne permite sa fim mai creativi adică să ne folosim emoțiile pentru a ne rezolva problemele. Inteligența emoțională este "abilitatea de a percepe și exprima, de a asimila emoții în gândire, de a înțelege prisma emoțiilor și de a regla emoțiile proprii și ale altora" (Salovey, Mayer, Caruso, 2000, p 79 ).

Erikson (1950) a fundamentat Teoria Psiho-socială, conform căreia există interacțiune între social și domeniile emoționale. El a subliniat că este important cum o persoană rezolvă conflictele în relațiile interpersonale. Un exemplu este cel al copilului care dezvoltă un conflict de tipul încredere față de neîncredere. El a emis ipoteza că un copil care dezvoltă neîncredere față de un părinte negativ devine necooperant sau indisponibil.

Vygotsky este un teoretician care a susținut că funcțiile cognitive sunt conectate la lumea exterioară (la social). El a identificat trei factori în dezvoltarea socială. Și fiecare asemenea factor îi influențează pe ceilalți.

Bronfenbrenner (1979) a studiat impactul mediului asupra dezvoltării umane. El a fundamentat Teoria ecologică prin care a susținut că oamenii de dezvoltă într-o serie de trei sisteme de mediu. În cadrul teoriei sale, microsistemele includ mediile în care persoana își petrece cea mai mare parte din viața sa. Microsistemele sunt influențate unele de altele.

Majoritatea oamenilor au o experiență de viață prin care trec prin diferite stări emoționale, pornind de la accepțiunea că emoțiile sunt ceva care se întâmplă ca răspuns la evenimentele din viață. În fiecare zi apar emoții negative sau pozitive. Stările emoționale nu sunt ceva ce se întâmplă în individ, ci, mai curând, modul în care acesta vede lumea.

John Gross (1988) a introdus reevaluarea cognitivă care reprezintă modul în care o persoană răspunde din punct de vedere comportamental la un anumit stimul care produce o emoție. Chiar dacă în psihologie există cel puțin două teorii care se referă la impactul emoțiilor asupra individului, cea a lui W.B.Cannon (1911) care consideră că emoțiile activează organismul pentru a se reechilibra și acordă importanță factorilor biochimici în cazul sensibilizării afective V. Pavelcu susține că emoția are un rol de a preveni psihicul uman de dezagregare durabilă și de tulburări, restabilește echilibrul prin risipirea forțelor, derivare, reacțiile sunt inutile sub raportul conduitei, dar sunt utile prin faptul că au efect de liniștire și de lichidare a conflictului dintre cele două tendințe și de rezolvare a tensiunii psihice. Amândouă teorii sunt la fel de valabile. O emoție foarte intensă poate dezorganiza conduita unui individ, spre exemplu stările de furie paralizează, îl fac să devină agresiv și îl duce la imposibilitatea desfășurării normale a activității. Emoțiile pun persoana în acord cu situația reală și pun organismul în a ajunge la o organizare superioară, persoana știind apoi cum să reacționeze la stimul. Emoțiile au rol în susținea energetică a unei activități. Ele condiționează, regizează așa-zisele schimburi cu ambientul și permite stăpânirea lui. Spre exemplu frustrarea nu duce numai la conduite agresive, autopunitive sau represive ci și la conduite ce implică creația, autorealizarea și performanța (Zlate, 1996).

Tot M. Zlate (2006) afirmă că , deși diferă prin mecanismele de coordonare procesele afective si cognitive, sunt într-o strânsă interacțiune. Nu contează nici faptul că există două registre, unul intelectual și unul emoțional, și nici proporția în care se manifestă. Anatonio Damasio afirma în “Descartes’ Error: Emotion, Reason and Human Brain” (1994), că sentimentele și emoțiile în luarea deciziilor sunt mai mult decât indispensabile. Emoțiile conlucrează raționalul, îl ajută în luarea deciziilor.

Un celebru autor al unor teste pentru evaluarea inteligenței a spus că individul se adaptează la mediu atât elemente cognitive, dar și non-cognitive (afectivitate, emoțional, social).

Stenberg este cel care a afirmat că multe dintre rezolvările sarcinilor externe depind mai mult de capacitatea de a înțelege, de capacitatea de a putea stabili relații cu oamenii și mult mai puțin de nivelul mental.

O stare emoțională determină modul de interpretare a situațiilor. Spre exemplu, o persoană cu dispoziție emoțională pozitivă va aborda probleme cu o gândire optimistă și gradul de soluționare va fi ridicat. Emoțiile negative duc, întotdeauna la o slăbire a organismului.

Drept meta-competență a fost evaluată competența emoțională și ea determină măsura în care omul își poate folosi ansamblul capacităților individuale pentru a putea înțelege atitudinilor celor cu care intră în contact și de a-și gestiona propriul său comportament emoțional (Cojocaru-Borozan, M., 2010, p.31). Maia Cojocaru-Borozan a prezentat componentele de bază ale competenței emoționale:

Autoarea consideră că aceste componente formează blocuri funcțional-comportamentale, , cognitiv, interpersonale și cognitive.

Cu siguranță emoțiile au rol determinat în ceea ce privește viața socială a individului. După îndelungate studii psihologii sunt de acord că emoțiile își au originea în relațiile sociale și că sunt reglate de către constrângerile societății, de valori și norme sociale. Steven L. Gordon afirmă că ”Viața socială produce dimensiunile emergente ale emoțiilor, care rezistă reducției ca proprietăți inerente organismului uman (Gordon, 1981, p.563). Autorul prezintă astfel dimensiunile sociale: origine, cadrul temporal, structură și schimbare.

Thomas H. Marshall (1936) afirma că

”Structura relațiilor sociale este importantă pentru că ea determină nivelul resentimentelor de clasă…De aici rezultă că emoțiile au atât o bază în relațiile sociale și o eficacitate socială în schimbarea acestor relații ( Jack M. Barbalet, 2001, p.71).

Emoțiile se desfășoară în timp, unele cum ar fi deznădejdea, invidia, tristețea și vinovăția au o durată mai lungă sau mai mică, precum dictează societatea. Chiar dacă există o trăire individuală în trăirea emoțiilor, societatea impune încadrarea temporală a emoțiilor.

The Social Life of Emotions (2004) este o lucrare nouă a lui Colin Wayne și Larissa Z Tiendens care afirmă că studiul emoțiilor este foarte important pentru a se înțelege experiențele și comportamentele sociale și măsura în care ele dau lumii sens.

Tot în plan social, important pentru individ este temperamentul. Natura psihică a temperamentului este emoțional-reactivă. Și el este determinat de către emoții pentru că ”este fundamentul emoțional al personalității” (G. Allport, 1991). Tot Allport include în cadrul naturii emoționale ale unei persoane: sensibilitatea față de un stimul emoțional, forța și viteza de răspuns, modul dispoziției sale dominante și particularitatea și intensitatea dispoziției.

1.3. Echilibrul fizic

Sănătatea unei persoane reflectă emoțiile unei persoane, cum se vede pe sine și cum pe alte persoane. Ea include înțelegerea emoțiilor, cum se soluționează problemele cotidiene, stresul, capacitatea de studiu și abilitatea de îndeplini activitățile cu o bună dispoziție.

Emoțiile sunt foarte importante pentru sănătatea fizică. Deja s-au demonstrat conexiunile dintre organism și mental. O expresie a unor astfel de conexiuni o reprezintă somatizările. Când tulburarea emoțională este puternică sau continuă o perioadă de timp lungă, sistemul imunitar cedează.

Gary Craig a fundamentat Tehnicile de Eliberare Emoțională (Emoțional Freedom Techiques), EFT. Metoda se bazează pe cercetări care au arătat că traumele emoționale au o mare contribuție în ceea ce privește apariția bolilor. De fapt, reduce impactul negativ al amintirilor și accidentelor negative.

Studiile de până atunci au arătat că probleme emoționale duc la probleme fizice. Ultimele studii au demonstrat, fără tăgadă, că boala are o relație de comobiditate cu alte entități ale bolii și se ajunge la stări de boală interactivă. În general boala nu este considerată un sistem închis. Comobiditatea poate fi de tipul somatic-somatic, somatic-psihic, sau psihic-psihic. Boala psihosomatică este cauzată de momentele emoționante negative puternice sau repetate.

Creierul alocă resurse în trei regiuni, cortexul cerebral (cunoașterea), sistemul limbic (funcționarea emoțională) și hipotalamus (funcționarea vegetativă). Un dezechilibru emoțional influențează numai sistemul limbic, dar și toate cele trei resurse.

1.3.1. Homeostazia

Schimbări în echilibrul psihic intern, datorate emoțiilor duc la momente de stres care contribuie la boli. Într-o stare de stres fiziologic se ajunge la o scădere a sistemului imunitar (Nesse Randolph, 1995).

Walter Cannon (1920) este primul care a efectuat studii asupra fenomenelor care implică reactitivitatea emoțională și a evidențiat, pentru prima oară, reacțiile fiziologie ale unui organism care se confruntă cu o stare de alertă intensă. El a luat în considerare panica și furia. Cannon a ajuns la concluzia că organismul uman reacționează foarte intens la stările de alertă și prezintă modificări psihofiziologice, endocrinologice și neurovegetative. Modificările se produc aproape simultan sau simultan, pe care le-a definit sindrom-reacție de panică. Cannon a denumit rezultatul modificărilor psiho-neurologice răspunsul de luptă sau de fugă.

Modificările identificate de către Cannon sunt următoarele:

Crește tensiunea arterială și ritmul

cardiac

Se accelerează ritmul respirator splina

eliberează, astfel, mult mai multe hematii pentru că se ajută transportul de oxigen

Se dilată pupilele

Crește concentrația de zahăr

Se intensifică transpirația și se

diminuează secrețiile mucoase și salivare

Crește concentrația de glucoză din sânge

necesară pentru creșterea cantității de energie

Se coagulează sângele mai rapid în cazul

rănilor

– se produc mai multe leucocite de către măduva osoasă pentru că organismul are nevoie de apărare

– tractul intenstinal își diminuează motilitatea

Concluzia lui Cannon este că se produce o dezechilibrare a mediului intern pentru că se acționează, extern, și parametrii acestuia bio-fiziologici sunt modificați considerabil.

Hans Seyle (1946) continuă studiile lui Cannon și analizează modul în care animalele reacționează la stări de alertă (le-a aplicat șocuri electrice).

Deși nu menționează termenul de stres, Seyle marchează faptul că organismul reacționează stereotip la diferiți agenți, fizici, chimici și biologici. El numește această tendință ”sindrom general de adaptare”. Tot el este care a observat că deși boli diferite au manifestări comune cum ar fi dureri articulare, febră, inapetență.

Seyle este cel care a definit stresul ca pe un ansamblu de reacții organice față acțiunile externe a unor agenți fizici, psihici, chimici sau biologici. El a numit acești agenți ”agenți stresori”.

Biologicul și psihicul sunt două modalități de exprimare și manifestare a unei unice realități și, deși nu sunt unite prin legi cum ar fi interdependența sau prin interacțiuni, au principii de funcționare proprii. Organismul își menține starea de echilibru prin homeostază iar psihicul prin echitimie.

M. Golu (2001,p.267) a definit stresul psihic ca pe un disconfort psihologic concretizat „printr-o stare de tensiune, incordare sau disconfort, determinata de agenti afectogeni cu semnificatie negativa, de frustare sau reprimare a unor stari de motivatie (trebuinte, dorinte, aspiratii) de dificultatea sau imposibilitatea rezolvarii unor probleme”.

Holmes și Rahe (1967) au cercetat corelația care se produce între schimbările din viați care implică emoții și apariția unor boli (infarct miocardic și tuberculoză).

Cei doi au realizat o ierarhie o situațiilor stresante pe care le-au împărțit în patru categorii: muncă, casă și familie, viață personală și viață socială. Ei au corelat aceste date cu o scală a lui Cohen și Williamson. Scala este necesară pentru studiile epidemiologice a unor diferite boli somatice și psihice.

1.3.2 Ortostatism

Ortostatismul înseamnă menținerea pe verticală a corpului. Are un rol important în echilibrul uman. Spre exemplu, tahicardia ortostatică este una dintre afecțiunile grave pentru că ea constă în o creștere bruscă a ratei cardiace la schimbările poziției corpului ceea ce duce la amețeli, dureri de cap și chiar leșin. De fapt, organismul nu mai poate face față gravitației în momentul în care își schimbă poziția.

Are loc o scădere a sângelui în partea inferioară a corpului, atunci când se trece de la poziția culcată la ortostatism. Acest tip de trecere, împreună cu verificarea tensiunii arteriale și al pulsului, se constituie un test-control la activității aparatului cardio-vascular.

În cadrul medicinii este luat din ce în ce mai în serios rolul emoției în cazul coloanei vertebrale. Abordarea nu se mai oprește numai la aspectele fizice, ci și la acelea de ordin mintal și emoțional Spre exemplu, modul obișnuit de a fi afectează starea de bine mentală și fizică. Acest lucru va afecta performanței coloanei vertebrale cea ce va duce și la apariția unor emoții negative sau pozitive.

Institutul Internațional de Medicină Preventivă Practică din Tokyo a analizat poziția centrului de greutate în raport cu greutatea corpului  Una dintre concluzii este aceea că stresul psihic, agravează dezechilibrul poziția centrului de greutate prin tensiuni musculare care sunt induse la nivelul întregului corp.

În cazul echilibrului ortostatic Testul Romberg este testul care evidențiază tulburările prorioceptive. Este utilizat pentru a se aprecia natura tulburărilor de mers. El este constituit din două probe:

Pozitivă – tulburarea se datorează

dereglărilor de sensibilitate profundă

Negativă – tulburarea se datorează

tulburărilor cerebrale.

Un studiu de specialitate, care evidențiază legătura dintre echilibrul ortostatic și emoții este al lui Gorman (1983) care a efectuat un experiment care a studiat abilitatea echilibrului în cazul unor subiecți normali, cu dificultăți de învățare și cu handicap emoțional. Subiecții cu dificultăți de învățare au avut rezultate mai slabe în ceea ce privește echilibrul decât cei normali. La cei cu handicap emoțional, diferențele au fost mai mult decât semnificative față de cei normali. De asemenea au existat diferențe față de cei cu dificultăți de învățare. Cei care au prezentat echilibru ortostatic au fost subiecții normali.

La ora actuală echilibrul ortostatic este un element important în studiile privind migrena sincopală. Ultimele cercetări au demonstrat că există o relație între emoții si acest tip de sincopă.

CAP. 2 – METODOLOGIA CERCETĂRII

2.1. Obiectivul cercetării

Obiectul cercetării este demonstrarea

ipotezei conform căreia oamenii cu un echilibru psihic intern au și o capacitate mai buna de menținere a echilibrului ortostatic decât persoanele cu un echilibru psihic mai scăzut sau dezechilibru net.

2.2.Variabilele studiate

Variabilele studiate sunt următoarele:

Variabilă de clasificare – Nivelul

echilibrului intern

Variabila dependentă – capacitatea de

menținere a echilibrului orstostatic

Variabilele independente: chestionarele de

stabilire a nivelului de echilibru intern, , timpul de elongație a stabilometrului computerizat și instructajul oferit înainte de măsurarea echilibrului ortostatic.

Nivelul echilibrului intern a reprezentat o variabilă de clasificare în această cercetare, după calcularea punctajului de echilibru intern participanții au fost clasificați și împărțiți în grupuri pentru efectuarea calculelor statistice.

Variabila dependentă a fost realizată pe stabilometrul computerizat.

2.3.Detalii despre organizarea cercetării

Cei 50 de participanți au avut de completat,

în primă fază a cercetării, un chestionar care arată echilibrul psihic al individului împărțit în trei dimensiuni: psihic, fizic și social.

După calcularea punctajelor de echilibru intern, participanții au fost testați într-un laborator echipat cu instrumente de măsurare a echilibrului ortostatic.

2.4. Ipotezele cercetării / Întrebările de cercetare

Ipotezele cercetării sunt următoarele:

există o corelație pozitivă semnificativă

din punct de vedere statistic între echilibrul emoțional și echilibrul ortostatic, astfel încât în momentul în care echilibrul emoțional al individului este perturbat, valorile performanței obținute la echilibrul ortostatic vor fi modificate

persoanele echilibrate obțin performanțe

mai bune la echilibrul extern.

2.5. Eșantionul (lotul de cercetare)

La cercetare au luat parte 50 de participanți, de sex masculin și de sex feminin, naționalitate română, studenți la Facultatea de Psihologie. Aceștia au fost aleși în mod randomizat.

2.6. Procedura de culegere a datelor

Primul instrument folosit a fost un chestionar

numit ”Echilibrul ființei umane” (A. Chelcea – ”Psihoteste – Cunoaște-te pe tine însuți”, ed. S.S.T., 1996;) (Atasat in Anexe) pe care participanții trebuiau să-l completeze încercuind varianta corespunzătoare preferințelor lor.

Chestionarul cuprinde 50 de afirmații / întrebări

cu 4 variante de răspuns la fiecare afirmație / întrebare (a, b, c, d).

Stabilometrul computerizat EM-05.47PC (Fig.

1, Anexa 1) este util pentru testarea simțului echilibrului, a stabilității orto-statice și a randamentului complex al persoanei examinate. Aparatul măsoară și semnalează cu precizie cea mai mică nesiguranță însemnată din punct de vedere practic a echilibrului.

În cadrul testării, persoana examinată stă pe

placa mobilă a aparatului de mărimea 48×37 cm fiind susținut în punctul central de o bilă și are sarcina de a menține placa în poziție orizontală, în timp ce pe monitorul calculatorului conectat la placa de testare, mișcarea crucii aflate în centrul unui cerc semnalează mărimea și direcția devierilor (clătinărilor), precum și autocorecția în menținerea poziției de echilibru.

Calculatorul înregistrează mișcările

platoului de testare, alcătuiește tabele, și grafice din datele măsurate pe tot parcursul testării, afișând numărul, direcția și mărimea devierilor.

Calculatorul însumează rezultatele testării și evaluează performanța pe o scală de la 0 la 100 puncte.

La sfârșitul testării, programul calculatorului alcătuiește, pe baza datelor măsurate, diagrame și grafice, care apar afișate pe monitor sau pot fi printate.

Rezultatele testărilor cu stabilometrul pot fi stocate pe dischetă, CD-ROM sau pe pen drive, in vederea arhivării sau a prelucrării lor ulterioare.

Date tehnice ale stabilometrului computerizat:

Funcția de testare propriu-zisă este asigurată de platoul de testare, care este sprijinit de o bilă. Persoana testată are sarcina de a menține acest platou în poziție orizontală, fără mișcări (oscilații,devieri).

Accesarea programului se face prin file-ul STABILO.EXE, aflat în folder-ul STABILO.

În cazul utilizării sistemului de operații WINDOWS, iconul programului se plasează pe desktop.

Pentru aceasta, se salvează file-ul informațional STABILO.PIF aflat pe CD-ROM în folder-ul STABILO. La începerea programului se accesează cu mouse-ul iconul programului.

După încărcarea programului, în partea stângă, apare meniul principal, iar în partea dreaptă un mesaj despre destinația aparatului (Fig. 2, Anexa 1).

Pentru realizarea măsurătorilor întregul lot de 50 de participanți a fost ales în mod aleatoriu (randomizat) și s-au efectuat doua măsurători:

R O1 O2

R = lotul randomizat (50 participanți)

O1 = prima măsurătoare – chestionarul care arată nivelul echilibrului intern – ”Echilibrul ființei umane” (A. Chelcea – ”Psihoteste – Cunoaște-te pe tine însuți”, ed. S.S.T., 1996;) (Atașat în Anexa 2).

O2 = testarea echilibrului ortostatic cu ajutorul stabilometrului computerizat.

Pentru stabilirea echilibrului psihic intern , s-a folosit un chestionar compus din 50 de afirmații / întrebări cu câte 4 variante de răspuns fiecare, participantul trebuind să încercuiască una din variante (a, b, c, d) (”Echilibrul ființei umane” A. Chelcea – ”Psihoteste – Cunoaște-te pe tine însuți”, ed. S.S.T., 1996;) (Atașat in Anexa 2).

Chestionarul este împărțit în trei secțiuni: echilibrul fizic, echilibrul psihic și echilibrul social.

2.7.Procedura de analiză a datelor

Calcularea punctajului de echilibru intern s-a făcut în felul următor: pentru fiecare grupă de răspunsuri (fizic, psihic, social) există patru coloane (Fig. 3) care reprezintă pozițiile de echilibru (I: foarte bine echilibrat: II: bine echilibrat; III: echilibru instabil; IV: dezechilibru net). Totalul parțial pentru fiecare grupa de răspunsuri, cât și totalul general se fac însumând numărul de răspunsuri pe fiecare coloană.

Fig. 3

Coloanele de răspuns pentru cele 3 categorii (fizic, psihic, social)

După stabilirea nivelului de echilibru intern al participanților, aceștia au fost testați cu stabilometrul computerizat, individual, pentru a stabili și echilibrul ortostatic.

Înainte de testarea propriu-zisă cu stabilometrul computerizat s-a efectuat mai întâi introducerea datelor, în cadrul acestei operații se introduc datele de identificare ale persoanei testate și se pot introduce anumite observații referitoare la testare (Fig. 4, Anexa 1)

Datele de identificare ale persoanei conțin: numele, data nașterii și profesia, în ordinea menționată.

După introducerea datelor referitoare la participant (Fig. 4, Anexa 1) urmează măsurarea care constă în testarea (măsurarea) simțului echilibrului. În cadrul testării, sarcina persoanei testate este de a aduce platoul de testare în poziție orizontală și de a o menține în această poziție până la terminarea testării.

Aparatul oferă posibilitatea exersării înainte de începerea testării.

Instructajul oferit participanților a fost de a sta pe platoul de testare și de a-l aduce în poziție orizontală prin așezarea picioarelor pe o parte și pe alta a cercului alb din centrul platoului, în poziția cea mai comodă pentru fiecare participant. În fata participantului se află un ecran care-l va ajuta pe durata testării. Pe ecran apare un câmp cu formă de cerc, având în centru o cruce roșie (Fig. 5, Anexa 1). Poziția crucii corespunde poziției momentane a platoului și urmărește fiecare mișcare a acestuia.

Dacă crucea este în centrul cercului, platoul este în poziție de echilibru, dacă este aproape de marginea cercului sau în afara cercului, trebuie readusă în centrul acestuia prin echilibrarea platoului.

Timpul ales pentru testarea echilibrului ortostatic a fost de 30 de secunde. După ce participantul a terminat sarcina de testare a urmat evaluarea rezultatelor care constă în prelucrarea , pe baza mai multor criterii, a rezultatelor înregistrate. Prin efectuarea acestei operații, rezultatele vor fi afișate pe monitorul calculatorului ce vor fi printate și atașate la chestionarul de stabilire a echilibrului intern.

Sunt afișate trei grafice (”Deviere în funcție de timp”, timp de staționare în functie de deviere,

Timp de deviere în funcție de direcție), sub fiecare grafic apar detaliate rezultatele cantitative corespunzătoare (Fig. 6, Anexa 1).

Pentru a testa dacă există o corelație între echilibrul emoțional și echilibrul ortostatic s-a aplicat testul de corelație Spearman. S-a ales acest test deoarece datele culese în urma aplicării testelor scorurile obținute sunt măsurate pe scală ordinală.

Pentru a testa cea de-a doua ipoteză a cercetării, conform căreia există o diferență semnificativă între persoanele echilibrate emoțional și cele dezechilibrate emoțional, din punct de vedere ortostatic, în sensul ca persoanele echilibrate emoțional vor obține rezultate mai bune, în ceea ce privește echilibrul ortostatic, s-a aplicat testul Mann-Whitney. S-a ales să prelucrez datele cu acest test deoarece scorurile sunt măsurate pe scală ordinală, iar acest test statistic este destinat analizei de date neparametrice.

CAP. 3- REZULTATELE ȘI DISCUȚIII

3.1. Rezultatele cercetării

Rezultatele măsurării de către stabilometru sunt prezentate în Anexa 3 a lucrării.

Corelație neparametrică Spearman – echilibrul emoțional și echilibrul ortostatic Tabelul 1, Anexa 4

Rezultatele evidențiate în Tabelul nr.1 arată că nu există o corelație semnificativă între cele două variabile deoarece pragul de semnificație este de 0.90 care este mai mare decât pragul alfa acceptat de 0.05. Așadar, ipoteza conform căreia există o corelație pozitivă semnificativă din punct de vedere statistic între echilibrul emoțional și echilibrul ortostatic, astfel încât în momentul în care echilibrul emoțional al individului este perturbat, valorile performanței obținute la echilibrul ortostatic vor fi modificate, este infirmată.

Rezultatele testului Whitney Test – echilibrul ortostatic și echilibrul intern Tabelul nr. 2, Anexa 4.

Ipoteza se confirmă la pragul de semnificație α=0.03, valoarea testului este 199, iar mediile celor două grupuri sunt: pentru eșantionul echilibrat 22,42, iar pentru cel dezechilibrat 30,53. Având în vedere faptul că odată cu scăderea mediei rezultatelor obținute la stabilometru, echilibrul ortostatic este tot mai ridicat, din datele prezentate mai sus rezultă că persoanele echilibrate obțin performanțe mai bune la echilibrul extern.

Grafic 1. Reprezentare grafică interactivă a rezultatelor obținute de către cele două categorii de persoane (echilibrate și dezechilibrate) din punctul de vedere al echilibrului ortostatic.

Grafic 1. Reprezentare box plot a performanței ortostatice în funcție de echilibrul intern

Graficul nr 1 reprezintă boxplotul pentru răspunsurile obținute la performanța echilibrului ortostatic în funcție de echilibrul intern al subiecților. Acesta este alcătuit din două casete, prima pentru eșantionul persoanelor echilibrate din punct de vedere intern, iar cea de-a doilea pentru eșantionul de persoane dezechilibrate la nivel intern.

3.2. Interpretarea psihologică a rezultatelor analizelor

În cadrul experimentului ipoteza conform

căreia există o corelație pozitivă semnificativă din punct de vedere statistic între echilibrul emoțional și echilibrul ortostatic, astfel încât în momentul în care echilibrul emoțional al individului este perturbat, valorile performanței obținute la echilibrul ortostatic vor fi modificate, este infirmată. Asta înseamnă că emoțiile de moment, sau de durată scurtă nu influențează echilibrul ortostatic. În schimb, în cazul în care persoanele sunt supuse unor emoții, în așa fel încât ajung în situația unui dezechilibru emoțional permanent, sau aproape permanent, prezintă și un dezechilibru ortostatic.

Experimentul a arătat că este nevoie de stimuli emoționali îndelungați pentru ca echilibrul extern să fie influențat de cel intern.

3.3.Evidențierea similarităților și disimilarităților cu rezultatele unor studii anterioare

Institutul Internațional de Medicină Preventivă Practică din Tokyo a analizat poziția centrului de greutate în raport cu greutatea corpului  Una dintre concluzii este aceea că stresul psihic, agravează dezechilibrul poziția centrului de greutate prin tensiuni musculare care sunt induse la nivelul întregului corp.

În cadrul acestui studiu, subiecții au fost testați din punct de vedere medical, pentru ca dezechilibrul ortostatic să nu fie cauzat de alte boli și, astfel, s-a putut identifica că stresul este cel care a produs dezechilibrul. Asupra subiecților s-au aplicat situații care au determinat emoții puternice care au activat starea de stres a subiecților.

Testul Romberg este testul care evidențiază tulburările prorioceptive. Este utilizat pentru a se aprecia natura tulburărilor de mers. El este constituit din două probe:

Pozitivă – tulburarea se datorează

dereglărilor de sensibilitate profundă

Negativă – tulburarea se datorează

tulburărilor cerebrale.

Testul se bazează pe faptul că poziția ortostatică se datorează a cel puțin a două din următoarele elemente: sensibilitatea profundă, sensibilitatea superficială, stimulii vizuali și priorecepția.

Sensibilitatea este influențată, se dezvoltă în funcție de factorii emoționali. Acest test stă la baza tuturor mecanismelor de măsurare a echilibrului ortostatic. 

Gorman (1983) a efectuat un experiment care a studiat abilitatea echilibrului în cazul unor subiecți normali, cu dificultăți de învățare și cu handicap emoțional. Subiecții cu dificultăți de învățare au avut rezultate mai slabe în ceea ce privește echilibrul decât la cei normali. La cei cu handicap emoțional diferențele au fost semnificative. Acest experiment este, de fapt, un experiment mai amplu decât al aceluia din lucrare.

3.4. Consecințele teoretice și aplicative ale rezultatelor obținute

Din punct de vedere teoretic se confirmă

teoria că echilibrul intern influențează echilibrul extern. Din punct de vedere practic, experimentul are aplicabilitate în special în lumea sportului. Echilibrul ortostatic este fundamental în obținerea unor performanțe. Este o modalitatea pentru identificarea dezechilibrului intern și rezolvarea problemelor cu ajutorul psihologilor specializați.

În lumea medicală, experimentul poate da indiciul că persoana care arată dezechilibru ortostatic și care nu prezintă boli specifice unui asemenea dezechilibru, prezintă risc pentru declanșarea unor altor boli cauzate, în special, de către stres.

Studiile de ultimă generație au demonstrat îmbunătățiri substanțiale a stării generale de sănătate a persoanelor cu anumite handicapuri, de cele mai multe ori genetice, prin aplicarea unor tratamente psihologice. Acest domeniu aparține, în genere, kinetoterapiei.

Un astfel de experiment este fundamental și în situația persoanelor care au nevoie de recuperare, în urma unor accidente care au afectat echilibrul extern.

CAP. 4 – LIMITELE CERECETĂRII ȘI POSIBILE EXPLICAȚII ALTERNATIVE ALE REZULTATELOR

Principala limită a acestui experiment este

că nu poate oferi date sigure despre cât influențează echilibrul intern, echilibrul extern. În primul rând echilibrul ortostatic poate fi perturbat de afecțiuni fiziologice. Spre exemplu, hipotensiunea ortostatică se poate datora: febrei, tulburărilor cardiovasculare, diabet zaharat, bolii Parkinson, anumitor medicamente sau a atrofiei sistemice multiple.

O boală comună, în special la femei și diagnosticată în numai 10-15% din cazuri este tahicardia posturală ortostatică. Persoana bolnavă are amețeli, dureri de cap și chiar leșină la schimbarea poziției corpului. De fapt, organismul nu poate face față gravitației și este vorba de funcționarea anormală a sistemului nervos autonom, cel care coordonează acțiunile involuntare ale corpului.

În cazul acestui experiment s-a demonstrat numai că echilibrul extern este determinat de cel intern. Pentru că nu s-a cunoscut starea de sănătate al subiecților nu există detalii despre natura dezechilibrului intern, ce emoții au dus la acest echilibru. Nu se cunoaște dacă nu anumite boli, unele congenitale, nu au cauzat dezechilibrul intern sau cel extern.

Experimentele privind echilibrul ortostatic au un rol important privind migrenă sincopală. Ultimele studii au demonstrat că emoțiile au un rol important în evoluția acestui tip de sincopă. Există nu numai corelație între emoții și echilibrul ortostatic, dar și între emoții și migrenă și migrenă și echilibrul ortostatic.

Experimentul este limitat în confirmarea primei ipoteze. Pe plan medical. Există sincopa psihiogenică care apare la persoanele cu afecțiuni anxioase. Este adevărat că această boală este confirmată de experiment prin a doua ipoteză, dar există situații în care o stare de anxietate puternică și bruscă poate crea un atac de panică care duce la modificarea echilibrului ortostatic.

BIBLIOGRAFIE

1. Allport, G. W. (1981). Structura și

dezvoltarea personalității, traducere de Ioana Herseni, București: Editura Didactică și Pedagogică.

2. Aniței, M. (2010). Fundamentele psihologiei,

București: Editura Universitară.

3. Barsade, S.G. (2002). The ripple effect:

Emotional contagion and its influence on group behavior (644–675) preluat de pe: Administrative Science Quarterly, 47(4). http://asq.sagepub.com/content/47/4/644.short

4. Barsade, S.G., & Gipson, D.E. (2007). Why

does affect matter in organizations? Preluat de pe Academy of Management Perspective, 5,( p 36-59). http://archive.delawareonline.com/assets/pdf/BL70737422.PDF

5. Bruner, J.S. (1990). Acts of meaning.

Cambridge, MA: Harvard University Press.

6. Cartwright, S., & Cooper, C.L. (1997).

Managing Workplace Stress, Londra: Sage.

7. Carstensen, L.L., Pasupathi, M., & Mayr, U.

(1998). Emotion experience in the daily litres of older and younger adults. Manuscript submitted for publication. http://psycnet.apa.org/journals/psp/86/2/295/

8. Cohler, B. J. (1982). Personal narrative and

life course. În P. Baltes și O.G. Brim (Eds.), Life span develpment and behavior, 4, pp. 205-241, New York: Academic Press.

9. Cosnier, Jacques 2002) Introducere în

psihologia emoțiilor și a sentimentelor. Iași: Editura Polirom

10. Damasio, Antonio R. 2004). Eroarea lui

Descartes. Emoțiile, rațiunea și creierul uman. București: Editura Humanitas

11. Darwin, Charles 1967) Expresia emoțiilor la

om și animale. București: Editura Academiei RPR

12. Ekman, P. (1992). An argument for basic

emotions, preluat de pe Cognition and Emotion, 6 (3/4), (169–200) http://www.communicationcache.com/uploads/1/0/8/8/10887248/basic-emotions.pdf

13. Goleman, D. (2008). Inteligența emoțională,

ediția a III-a, traducere de Irina-Margareta Nistor, București: Editura Curtea Veche.

14. P. Iluț, Comportament prosocial-

comportament antisocial, în I. Radu (coord.), Psihologie socială, Edit. Exe, Cluj-Napoca, 1994, p.123

15. Lazarus, R. S., & Folkman, S. (1984).

Stress, appraisal and coping. New York: Springer Publication.

16. Lazarus, R.S. (1991). Emotion and

adaptation. New York: Oxford University Press.

17. Levenson, R. W. (1994). Human emotion. A

functional view. În P. Ekman și R.J. Davidson (Eds.) The nature of emotion: Fundamental questions, pp. 123 – 126, New

profession. Nursing Economics, 24 (2), 86-93.

18. Nesse, Randolph. , The New Science in

darwinistă Medicina, Times Books, Random House 1995.

19. Paul Popescu-Neveanu (2013) Tratat de psihologie generală, București, Editura Trei

20. Payne, R.L., & Cooper, C.L. (Eds.) (2004).

Emotion at work: theory, research, and

applications for management. West Sussex: Wiley & Sons.

21.Roco, M. (2004). Creativitate și inteligență

emoțională, Iași: Editura Polirom.

22.Russell, J.A. (1980). A circumplex model of

affect. Journal of personality and social psychology, 39, 1161-1178.

23. Segal, J. (1999). Dezvoltarea inteligenței

emoționale, traducere de Radu Meiroșu, București: Editura Teora.

24. Thompson, E. R. (2007). Development and

validation of an internationally reliable short-form of the positive and negative affect schedule (PANAS). Journal of cross-cultural psychology, 38 , 227-242.

25. Sir Arthur George Tansley (2012), The New

Phytologist Volume 5.(p.134) Editura: GENERAL BOOKS

26. Janet Tolan Psychological Bulletin, ( 2011),

Psihologie și psihoterapie concentrată pe persoană, (205), București, Editura Herald,

27. Vernon, A. (2006). Dezvoltarea inteligenței

emoționale: educație rațional-emotivă și comportamentală, Cluj-Napoca: Editura ASCR.

28. Watanabe, M., Irie, M., & Kobayashi, F.

(2004). Relationship between effort-reward imbalance, low social support and depressive state among Japanese male workers. (p.46, 78-81)Journal of Occupational Health

29. Watson, D., & Clark, L. A. (1994).

Emotions, moods, traits, and temperament: Conceptual distinctions and empirical findings. În P. Ekman și R.J. Davidson (Eds.) The nature of emotion: Fundamental questions, 89 – 93, New York: Oxford University Press.

30. Weiss, H.M., & Brief, A.P. (2001). Affect at

work: A historical perspective. In Payne, R.L. și Cooper, C.L. (Eds.), Emotion at Work: Theory, Research, and Applications for Management. West Sussex: Wiley & Sons.

31. Mielu Zlate (1994) Introducere în

psihologie, Bucuresti, Editura Șansa

Mielu Zlate (2000) Fundamentele psihologiei, Bucuresti, Editura Pro-humanitate

=== Anexa 1 ===

Anexa 1

Fig. 1

Stabilometrul computerizat pentru testarea echilibrului ortostatic

Fig.2

Fig. 4

Fig. 5

Afisajul pozitiei platoului de testare

=== Anexa 3 ===

Anexa 3

Devierea în funcție de timp

Deviere medie: 1.7 Punctaj: 65

Timpul staționării în funcție de deviere:

Punctaj: 66

Timpul de deviere în funcție de direcție:

Depășirea benzilor 2 și 3 Depășirea benzilor 4 și 5

Conduc. examinare:

Fig. 6 – Exemplu de printare a celor trei grafice de evaluare

Fig. 7Tabel cu clasamentul etalon pentru grupele de punctaj

=== Anexa 4 ===

ANEXA 4

Tabelul 1. Corelație neparametrică Spearman – echilibrul emoțional și echilibrul ortostatic

Tabelul 2. Mann-Whitney Test – echilibrul ortostatic și echilibrul intern

=== Rezumat ===

REZUMAT

Lucrarea conține un studiu de cercetare care are ca scop demonstrarea ipotezei conform căreia oamenii cu un echilibru psihic intern au și o capacitate mai buna de menținere a echilibrului ortostatic decât persoanele cu un echilibru psihic mai scăzut sau dezechilibru net.

În cadru acestei lucrări s-au abordat teorii asupra emoțiilor.

Nivelul echilibrului intern a reprezentat o variabila de clasificare in aceasta cercetare.

Variabila dependenta a fost capacitatea de menținere a echilibrului ortostatic pe stabilometrul computerizat.

Variabilele ce au fost manipulate si controlate (independente), au fost chestionarele de stabilire a nivelului de echilibru intern, instructajul oferit înainte de completarea lor, timpul de elongație a stabilometrului computerizat si instructajul oferit înainte de măsurarea echilibrului ortostatic.

Ipotezele de cercetare alese au fost următoarele:

1. Există o corelație pozitivă semnificativă

din punct de vedere statistic între echilibrul emoțional și echilibrul ortostatic, astfel încât în momentul în care echilibrul emoțional al individului este perturbat, valorile performanței obținute la echilibrul ortostatic vor fi modificate.

2. Există o diferență semnificativă între persoanele echilibrate emoțional și cele dezechilibrate emoțional, din punct de vedere ortostatic, în sensul ca persoanele echilibrate emoțional vor obține rezultate mai bune, în ceea ce privește echilibrul ortostatic.

La cercetare au luat parte 50 de participanți, de sex masculin și de sex feminin, naționalitate română, studenți la Facultatea de Psihologie ce au fost aleși în mod randomizat.

Cei 50 de participanți au avut de completat, în prima fază a cercetării, un chestionar ce arată echilibrul psihic al individului împărțit în trei dimensiuni – psihic, fizic și social.

După calcularea punctajelor de echilibru intern, participanții au fost testați într-un laborator echipat cu instrumente de măsurare a echilibrului ortostatic.

Drept rezultat al experimentului, ipoteza

conform căreia există o corelație pozitivă semnificativă din punct de vedere statistic între echilibrul emoțional și echilibrul ortostatic, astfel încât în momentul în care echilibrul emoțional al individului este perturbat, valorile performanței obținute la echilibrul ortostatic vor fi modificate, este infirmată. În schimb, experimentul a demonstrat că persoanele echilibrate obțin performanțe mai bune la echilibrul extern.