Corelația Dintre Contractul de Donație, Legatul Testamentar și Moștenirea Legală

Cap. IV Corelația dintre contractul de donație, legatul testamentar și moștenirea legală

În materie succesorală, regula este că orice persoană poate să hotărască în mod liber soarta bunurilor sale și după momentul încetării din viață prin instituirea de legate testamentare, înlăturând în felul acesta regulile devoluțiunii succesorale legale. Acest drept nu este însă autocratic, ci poate fi exercitat în anumite limite stabilite de Codul Civil.Instituirea acestor limite are la bază rațiuni de ordin moral, de protejare atât a intereselor rudelor celor mai apropiate ale testatorului, cât și a consimțământului acestuia.

Dreptul testatorului de a dispune de patrimoniul său, prin acte juridice pentru cauză de moarte, se poate realiza numai prin acte juridice revocabile, respectiv prin legate cuprinse în oricare din formele testamentare reglementate de lege. Acest drept a fost recunoscut numai în anumite limite asupra cărora s-au impus următoarele reguli:

dispoziția mortis causa este un act juridic ce poate îmbrăca numai forma unor testamente esențialmente revocabile;

sunt interzise actele juridice asupra moștenirilor viitoare, nedeschise (art. 956 C. civ.).

– testatorul poate face, în principiu, orice liberalități, cu condiția de a nu încălca rezerva succesorală (art. 1086 C. civ.).

Dreptul de dispoziție asupra patrimoniului printr-un contract propriu-zis, având un caracter irevocabil, este interzis de lege prin oprirea actelor juridice (pactelor) asupra succesiunilor nedeschise (viitoare). De asemenea, în prezența unor rude foarte apropiate ale testatorului, dreptul acestuia de a dispune cu titlu gratuit de patrimoniul succesoral este limitat prin instituirea rezervei succesorale. Prin urmare, în prezența soțului supraviețuitor, a descendenților sau ascendenților privilegiați, dreptul persoanei fizice de a dispune cu titlu gratuit (deci prin acte care micșorează patrimoniul succesoral și, implicit, cota de moștenire a acestor persoane) este limitat numai la întinderea cotității disponibile. Această limită vizează nu numai actele cu titlu gratuit mortis causa (legatul testamentar), ci și pe cele cu titlu gratuit inter vivos (contractul de donație).

Rezerva succesorală

Rezerva succesorală este o instituție specifică dreptului european continental, moștenită ca principiu din dreptul roman clasic : libertatea de a dispune de propria avere este grevată de o afectațiune familială, fiind limitată la o cotitate disponibilă

Potrivit art. 555 alin. (1) NCC, proprietarul unui bun poate să dispună de acesta în mod exclusiv, absolut și perpetuu, dar în limitele stabilite de lege. Una dintre limitele la care se referă art. 555 alin. (1) este rezerva succesorală. Prin urmare, în timpul vieții, orice persoană care are capacitatea cerută de lege poate să încheie orice acte juridice atât cu titlu oneros, cât și cu titlu gratuit, inter vivos sau mortis causa cu privire la bunurile din patrimoniul său.

Actele cu titlu oneros, în măsura în care sunt sincere și nu ascund operațiuni gratuite, sunt valabile nelimitat, întrucât, prin intermediul subrogației reale, în schimbul valorii care iese din patrimoniu intră o altă valoare care va avea aceeași soartă juridică cu cea care a ieșit. în schimb, actele cu titlu gratuit, având consecințe economice deosebite asupra patrimoniului celui care le dispune, sunt permise doar în anumite limite.

Limitele în care puteau fi făcute actele cu titlu gratuit se vor stabili la data deschiderii succesiunii, și nu în timpul vieții celui care lasă moștenirea. Nu trebuie să se înțeleagă însă că de cuius, în timpul vieții, nu are voie să facă liberalități. Ba, dimpotrivă, el poate să dispună după propria voință și preferință de bunurile sale prin acte cu titlu gratuit, numai că, la momentul decesului său, în prezența moștenitorilor rezervatari care îndeplinesc condițiile pen-tru a moșteni și vor să moștenească, aceste acte se vor reduce la limitele în care se putea dispune cu titlu gratuit. Astfel, dacă dispunătorul a făcut donații în timpul vieții sau legate testamentare pentru cauză de moarte, iar la decesul său are moștenitori rezer-vatari care pot și vor să moștenească, liberalitățile făcute vor fi valabile numai în limitele cotității disponibile, fără să aducă atin-gere rezervei succesorale a acestor moștenitori. în această situa-ție, legea impune ca rezerva succesorală să se atribuie moșteni-torilor rezervatari după regulile stabilite de lege (devoluțiune succesorală legală) și numai cotitatea disponibilă să se defere potrivit voinței testatorului-proprietar (devoluțiune succesorală testamentară).

Rezerva succesorală protejează moștenitorii rezervatari nu numai împotriva actelor liberale excesive făcute în favoarea terților străini de moștenire, ci și împotriva liberalităților excesive făcute în favoarea unuia sau unora dintre acești moștenitori, asigurând în felul acesta un echilibru între ei. De asemenea, rezerva succesorală protejează moștenitorii rezervatari și împotriva actelor discreționare ale testatorului prin care unul sau unii dintre acești moștenitori au fost înlăturați, direct sau indirect, de la moștenire (dezmoștenirea).

Prin urmare, rezerva succesorală este acea parte din moștenire la care moștenitorii rezervatari au dreptul în temeiul legii, chiar împotriva voinței celui care lasă moștenirea, manifestată prin liberalități sau dezmoșteniri.

Cotitatea disponibilă este partea din patrimoniul succesoral de care cel care lasă moștenirea poate dispune în mod liber și neîngrădit prin liberalități. Ea se obține prin scăderea din masa succesorală a rezervei succesorale.

Atât rezerva succesorală, cât și cotitatea disponibilă se exprimă prin fracțiuni raportate la unitatea care este patrimoniul succesoral.

Testatorul poate dispune de bunurile moștenirii după cum dorește, fără limite, atât prin acte cu titlu oneros, cât și gratuit, atunci când lipsesc moștenitorii legali nerezervatari.

Așadar, când există moștenitori rezervatari, iar defunctul a dispus de bunurile sale prin donații și/sau testament, masa succesorală se împarte în două părți: rezerva succesorală și cotitatea disponibilă.

Moștenitorii rezervatari sunt o parte dintre moștenitorii legali care sunt rude foarte apropiate ale celui care lasă moștenirea (descendenții și ascendenții privilegiați), precum și soțul supravie-țuitor. Rațiunea indisponibilizării unei fracțiuni din patrimoniul succesoral și atribuirii ei către moștenitorii rezervatari împotriva voinței celui care lasă moștenirea constă în faptul că este de datoria socială și morală a acestuia de a lăsa o parte din patrimoniul său acestor persoane. De altfel, se poate observa că în cercul moște-nitorilor rezervatari prin raportare la de cuius sunt persoane între care există obligația legală și reciprocă de întreținere în timpul vieții.

Prin urmare, rezerva succesorală îndeplinește o funcție familială, asigurând evitarea situației în care rudele apropiate ale lui de cuius să fie deposedate de bunuri în favoarea unor persoane străine, dar și o funcție individuală, asigurând o egalitate minimală între moștenitori.

Caracterele juridice ale rezervei succesorale.

Rezerva succesorală se particularizează prin cele două caractere juridice: este o parte a moștenirii și este lovită de indisponibilitate.

a) Rezerva este o parte a moștenirii și anume, aceea pe care legea o deferă, în mod imperativ, moștenitorilor rezervatari, împotriva voinței defunctului.

Dreptul la rezervă este un drept propriu, născut la data deschiderii moștenirii, și nu un drept dobândit de la defunct pe cale succesorală . Altfel, toate actele defunctului ar fi opozabile moștenito¬rului rezervatar, inclusiv cele prin care se aduce atingere rezervei, și deci ocrotirea legală a rezervatarilor nu ar mai putea fi eficientă.

Rezerva nu este o parte din moștenirea pe care defunctul o lasă efectiv, ci o porțiune din moștenirea pe care acesta ar fi lăsat-o dacă nu ar fi făcut donații .

Din caracteristica rezervei de parte a moștenirii rezultă urmă-toarele consecințe juridice:

– rezerva poate fi pretinsă numai de către moștenitorii care au vocație și care vin efectiv la moștenire. Astfel, vin efectiv la moștenire numai persoanele care fac parte din clasa de moștenitori sau grupul de rudenie cu vocație succesorală utilă (concretă), au capacitate succesorală, nu sunt nedemne și nici nu au renunțat la moștenire ;

– acceptarea sau renunțarea la rezervă a eventualilor moștenitori rezervatari, făcută înainte de deschiderea moștenirii, este nulă absolut (acte asupra unei succesiuni viitoare);

– când există o pluralitate de moștenitori rezervatari, rezerva succesorală este colectivă, globală (și nu individuală). Excepție face rezerva soțului supraviețuitor, care se atribuie în mod individual, chiar dacă vine la moștenire în concurs și împreună cu alți moște¬nitori rezervatari. De menționat că rezerva se calculează în raport de numărul moștenitorilor rezervatari care vin efectiv la moștenire;

– moștenitorii rezervatari au dreptul la rezerva legală în natură (nu sub forma unui echivalent în bani). Dacă prin actele liberale ale titularului s-a încălcat rezerva, aceasta va fi reîntregită, de asemenea, în natură, și nu prin echivalent. în cazuri de excepție și numai în condițiile expres prevăzute de lege, rezerva va putea fi atribuită sub forma unui echivalent în bani. De exemplu, dacă bunul donat a fost înstrăinat de donatar înainte de deschiderea moștenirii.

b)Rezerva succesorală este indisponibilă în sensul că partea din moștenire care constituie rezerva succesorală „nu poate fi știrbită prin donații sau legate" .

Indisponibilitatea rezervei succesorale este relativă și parțială.

Indisponibilitatea este relativă, deoarece dreptul de a dispune al celui ce lasă moștenirea este limitat numai în prezența moștenitorilor rezervatari și numai în folosul lor. Numai moștenitorii rezervatari pot invoca atingerea adusă rezervei și numai ei pot pretinde reîntregirea acesteia.

Indisponibilitatea este parțială sub dublu aspect:

– ea lovește numai o fracțiune a moștenirii (rezerva succesorală), nu și cotitatea disponibilă;

– actele cu titlu oneros săvârșite de titular sunt valabile și opo-zabile moștenitorilor rezervatari (deoarece nu intră în masa succe-sorală); astfel, nu toate actele defunctului vor fi raportate la cotitatea disponibilă, ci numai donațiile și legatele.

Precizăm că problema caracterelor rezervei succesorale este una disputată în doctrina de specialitate. În acest context, se apreciază că la cele de mai sus se pot adăuga și alte caractere precum: caracterul imperativ, caracterul colectiv, caracterul de ordine publică etc.

Cotitatea disponibilă

Partea de moștenire asupra căreia cel care lasă moștenirea poate dispune liber atât prin acte cu litiu oneros, cât și prin acte cu titlu gratuit poartă denumirea de cotitate disponibilă (art. 1089 NCC). Prin urmare, în cazul existenței moștenitorilor rezervatari, cel care lasă moștenirea are dreptul de a dispune prin acte cu titlu gratuit doar de cotitatea disponibilă, neputându-se afecta rezerva succesorală, care revine prin lege moștenitorilor rezervatari. Desigur, nimic nu împiedică atingerea rezervei succesorale prin acte juridice cu titlu oneros.

Cotitatea disponibilă se determină ca diferență între valoarea de calcul a întregii mase succesorale a defunctului și valoarea rezervei totale, calculată ca sumă a rezervelor tuturor moștenitorilor legali rezervatari care au acceptat moștenirea.

Cotitatea disponibilă a soțului supraviețuitor

Potrivit art. 1090 C. civ., „liberalitățile neraportabile făcute soțului supraviețuitor, care vine la moștenire în concurs cu alți descendenți decât cei comuni lor, nu pot depăși un sfert din moștenire și nici partea descendentului care a primit cel mai puțin”.

Soțul supraviețuitor vine la moștenirea soțului decedat numai dacă, la data decesului acestuia, avea calitatea de soț dintr-o căsătorie valabilă. Nu are, așadar, relevanță durata căsătoriei, existența sau inexistența copliilor, conviețuirea faptică a soților ori separația în fapt a acestora, ci doar calitatea de soț al celui decedat la data decesului celui din urmă. Așadar, conform normei din art. 1090 NCC, liberalitățile neraportabile fătcute soțului supraviețuitor, care vine la moștenire în concurs cu alți descendenți decât cei comuni lor (sintagmă care se referă la copiii dintr-o căsătorie anterioară a defunctului, la copiii defunctului din afara căsătoriei ori copiii adoptați de defunct), nu pot depăși un sfert din moștenire și nici partea descendentului care a primit cel mai puțin. Altfel spus, atunci când soțul supraviețuitor vine la moștenire în concurs cu copiii din căsătoia anterioară a defunctului (cu cei din afara căsătoriei defunctului ori cu cei adoptați de defunct), dreptul defunctului de a dispune prin liberalități este circumscris de lege în limitele unei cotități disponibile speciale, diferită de cotitatea disponibilă ordinară.

Domeniul de aplicare al dispozițiilor art. 1090 alin. 1 C. civ. îl constituie „liberalitățile neraportabile făcute soțului supraviețuitor”. Astfel, limitarea impusă de legiuitor are ca obiect donațiile scutite de raport făcute soțului supraviețuitor, dar și legatele defunctului.

Precizăm că și anterior adoptării noului Cod civil, cotitatea disponibilă specială a vizat și legatele, ca liberalități ce ar putea fi rodul influenței și presiunilor exercitate de soțul din căsătoria subsecventă asupra celui care lasă moștenirea (pentru a-l determina să îi facă liberalități în detrimentul copiilor dintr-o altă căsătorie).

În consecință, liberalitățile supuse cotității speciale sunt:

– donațiile scutite de raport făcute în timpul căsătoriei soțului din a doua sau subsecventa căsătorie;

– donațiile scutite de raport făcute anterior căsătoriei soțului din ultima căsătorie (dacă au fost făcute în vederea căsătoriei);

– legatele în folosul soțului din ultima căsătorie, indiferent de data testamentului.

Întrucât nu se prevede expres vreo sancțiune în ipoteza încălcării limitelor în care defunctul poate dispune prin donații sau legate în favoarea soțului supraviețuitor ce vine în concurs cu copiii din căsătoria anterioară a defunctului, din afara căsătoriei sau adoptați, se aplică sancțiunea de drept comun ce intervine în cazul depășirii cotității disponibile ordinare, și anume reducțiunea liberalităților excesive, prevăzută de art. 1092 NCC, text conform căruia după deschiderea moștenirii, „liberalitățile care încalcă rezerva succesorală sunt supuse reducțiunii, la cerere”.

Imputarea liberalităților ( donația, legatul)

Imputerea liberalităților desemnează modul de a socoti liberalitățile făcute de către cel care lasă moștenirea fie asupra cotității disponibile, fie asupra rezervei. Imputarea liberalităților se face diferit după cum cel gratificat nu este sau este un moștenitor rezervatar, iar, în acest din urmă caz, după cum liberalitatea nu este sau, dimpotrivă, este supusă raportului. Dacă beneficiarul liberalității nu este moștenitor rezervatar, liberalitatea primită se impută asupra cotității disponibile, iar dacă o depășește, este supusă reducțiunii.Dacă gratificatul este moștenitor rezervatar și liberalitatea nu este supusă raportului, ea se impută asupra cotității disponibile. Atunci când este cazul, excedentul se impută asupra cotei de rezervă la care are dreptul gratificatul și, dacă o depășește, este supusă reducțunii.

În cazul în care gratificatul este moștenitor rezervatar și liberalitatea este supusă raportului, „ea se impută asupra rezervei celui gratificat, iar dacă există, excedentul se impută asupra cotității disponibile, afară de situația în care dispunătorul a stipulat imputarea sa asupra rezervei globale. în acest ultim caz, numai partea care excede rezervei globale se impută asupra cotității dispnnibile”. În toate cazurile, dacă se depășește cotitatea disponibilă, liberalitatea este supusă reducțiunii ( art.1099 alin.3 NCC ).

Daca s-au făcut mai multe liberalități, imputarea se face potrivit regulilor menționate mai sus, ținându-se cont și de ordinea reducții liberalităților excesive.

Reducțiunea liberalităților excesive. Donația si legatul.

În ipoteza în care defunctul a dispus prin testament peste limita cotității disponibile, dreptul moștenitorilor rezervatari este afectat. Sancțiunea care se aplică, în cazul în care liberalitățile făcute de cel care lasă moștenirea aduc atingere drepturilor moștenitorilor rezervatari, este reducțiunea.

Potrivit art. 1092 C. civ., „liberalitățile care încalcă rezerva succesorală sunt supuse reducțiunii, la cerere".

Acțiunea prin care moștenitorii rezervatari vor putea solicita reducerea liberalităților este acțiunea în reducțiune. Dreptul de a pretinde reducțiunea ia naștere odată cu rezerva (deci la data deschiderii succesiunii) și este un drept propriu, personal al moștenitorului rezer- vatar (și nu dobândit pe cale succesorală de la defunct), împrejurare ce face ca liberalitățile consimțite de către defunct, prin care se încalcă rezerva, să nu fie opozabile rezervatarului.

Reducțiunea liberalităților excesive poate fi cerută numai de către moștenitorii rezervatari, de succesorii lor, precum și de către creditorii chirografari ai moștenitorilor rezervatari (art. 1093 C. civ.).

În cazul pluralității de moștenitori rezervatari, reducțiunea operează numai în limita cotei de rezervă cuvenite celui care a cerut-o și profită numai acestuia (art. 1094 alin. 3 C. civ.).

De menționat că donatarii și legatarii defunctului nu pot beneficia de reducțiune (reducțiunea operând împotriva acestora).

Donațiile au fost considerate dintotdeauna ca fiind un pericol pentru patrimoniul dispunătorului și pentru moștenitorii acestuia, în măsura în care sunt excesive.

Dispunătorul, prin intenția sa generoasă, liberală, de serviabilitate exagerată, lezează interesele moștenitorilor săi prezumtivi, pe care îi privează de bunuri ce le-ar fi revenit în mod normal în temeiul devoluțiunii succesorale.

Cum spunea un mare jurist francez , spre deosebire de vânzare sau schimb, donația nu trece în umbra trecutului pentru totdeauna, ea poate presupune, mai devreme sau mai târziu, o „întâlnire” inevitabilă.

De aceea, putem spune că gratificarea prin donații în dreptul nostru produce consecințe importante în dreptul succesoral, care îi vizează atât pe donatari, cât și pe moștenitorii donatorului .

Pentru a se proceda la reducțiunea liberalităților excesive, dacă acestea afectează drepturile succesorilor rezervatari, trebuie să se stabilească masa de calcul a succesiunii. Numai așa se va putea ști dacă, intr-adevăr, cotitatea/cotitățile disponibile au fost depășite în detrimentul a ceea ce se cuvine rezervatarului/rezervatarilor.

Aceasta presupune stabilirea activului brut al moștenirii, stabilirea activului net prin scăderea pasivului succesoral din activul brut și reunirea fictivă, pentru calcul, la activul net, a valorii donațiilor făcute de cel care lasă moștenirea.

în ce privește cea din urmă operație, reunirea valorii donațiilor se face doar pentru calcul, adică pentru a se vedea dacă acestea au fost făcute sau nu în limita cotității disponibile.

Numai dacă în urma reconstituirii patrimoniului defunctului prin cele trei operațiuni, urmată de calculul rezervei și al cotității disponibile, se ajunge la concluzia că rezerva succesorală a moștenitorilor rezervatari a fost încălcată, se poate ajunge la reducțiunea libera-lităților în limitele cotității disponibile, la cererea celor interesați.

Prin urmare, sunt supuse operației de reunire fictivă toate donațiile făcute de defunct, indiferent de forma de realizare: act autentic, dar manual, donații simulate sau indirecte. Dispozițiile legale prin care se asigură rezerva succesorală au caracter imperativ, de aceea, donațiile nu pot fi exceptate de la reunirea fictivă nici chiar prin voința donatorului, prin urmare, chiar dacă donația este scutită de raport, valoarea ei se adaugă la masa de calcul în vederea stabilirii rezervei.

Așadar, vor fi supuse reunirii fictive toate donațiile, fără a distinge:

a) după forma donațiilor: donații autentice, donații deghizate sub înfățișarea unui act cu titlu oneros (de exemplu, un contract de vânzare-cumpărare), de donații indirecte, (adică dacă rezultă dintr-o altă operațiune juridică) sau de donații sub forma darului manual (predarea efectivă a unor bunuri mobile corporale);

b) după cum donatarul este o terță persoană străină de moștenire sau un moștenitor, chiar rezervatar, iar în acest caz donația va fi reductibilă, indiferent dacă moștenitorul a acceptat sau a renunțat la succesiune;

c) după cum donația este supusă raportului sau, dimpotrivă, este scutită de raport, având un caracter preciputar;

d) după cum donația are ca obiect un bun mobil sau imobil ori proprietatea deplină, nuda proprietate sau un dezmembrământ al dreptului de proprietate (uzufruct, uz, abitație);

e) natura liberalității între vii este, de asemenea, indiferentă, prin urmare, vor intra în masa de calcul și bunurile care au făcut obiectul unui partaj de ascendent realizat printr-o donație;

f) în cazul donațiilor cu sarcini, la reunirea fictivă se va ține seama de valoarea rezultată din diferența dintre valoarea bunului donat și valoarea sarcinii ;

g) donațiile remuneratorii vor intra în masa de calcul dacă și numai în măsura în care depășesc valoarea serviciilor prestate, constituind o veritabilă liberalitate ; unii autori consideră că astfel de donații sunt exceptate de la reunirea fictivă, deoarece se consideră că nu sunt liberalități, ci plata unei obligații morale .

Prin excepție, nu vor fî supuse operației de reunire fictivă acele gratuități care nu sunt donații propriu-zise, ci reprezintă mai degrabă executarea unor obligații sociale sau cheltuieli obișnuite .

Nu intră în calculul rezervei, valoarea bunurilor înstrăinate prin acte cu titlu oneros, cu excepția situației în care moștenitorii rezervatari dovedesc că un asemenea act deghizează o donație. Pentru a proba existența donației deghizate, moștenitorii rezervatari pot folosi orice mijloc de probă admis de lege, inclusiv martori, fiind considerați terți în această materie, întrucât se prezintă în apărarea unui drept propriu .

Pentru a facilita dovada existenței unei donații deghizate într-un act cu titlu oneros, legea prezumă că înstrăinarea cu titlu oneros făcută unui succesibil în linie dreaptă reprezintă o donație, dacă înstrăinarea s-a făcut cu sarcina unei rente viagere sau cu rezerva uzufructului, iar prezumția nu este invocată de către un moștenitor în linie dreaptă care să fi consimțit la încheierea actului.

Prin reglementarea din art. 845 Vechiul Cod Civil, stabilește în sfera persoanelor care, având calitatea de aparținător a unor bunuri dobândite prin acte cu titlu oneros, erau socotiți ca fiind de fapt beneficiari ai unor donații, pe „succesibilii în linie dreaptă” ai celui care transmite. Actualul Cod civil, în art. 1091 alin. 4, include în această categorie și pe soțul supraviețuitor, ca efect al statutului special pe care i-l conferă. Într-o altă interpretare, legiuitorul reduce aria succesibililor în linie dreaptă ascendentă numai la ascendenții privilegiați. Din aceste prevederi rezultă că, înstrăinarea cu titlu oneros care are ca dobânditori pe descendenți, indiferent de grad, pe ascendenții privilegiați și pe soțul supraviețuitor, poate fi prezumată ca fiind donație. Observăm că aceste categorii de persoane reprezintă tocmai moștenitorii rezervatari pe care legea îi instituie.

Prin urmare, prezumția se aplică numai în situația în care beneficiarul actului de înstrăinare este un succesibil în linie dreaptă. Când beneficiarul nu este descendent al vânzătorului, ci colateral (de pildă, nepot de frate), prezumția nu operează, acest lucru fiind decis și de practica judiciară.

Prezumția de gratuitate poate fi invocată numai de moștenitorii rezervatari ai defunctului, scopul acesteia fiind acea al ocrotirii rezervei succesorale.

Față de persoanele străine de moștenire și față de ascendenții ordinari și de colateralii privilegiați sau ordinari, înstrăinarea consimțită de către de cuius, cu rezerva uzufructului sau în schimbul unei rente viagere, rămâne un act cu titlu oneros.

Modalități de realizare a reducțiunii

Dreptul la reducțiune se poate realiza pe două căi: amiabilă(prin bună-învoială) sau pe cale judecătorească.

Potrivit art. 1094 C. civ., reducțiunea liberalităților excesive se poate realiza prin buna învoială a celor interesați sau poate fi invocată în fața instanței de judecată pe cale de excepție sau pe cale de acțiune.

În conformitate cu dispozițiile de mai sus, titularii dreptului la rezervă au la dispoziție două căi procedurale, după cum obiectul liberalității excesive se află în posesia gratificatului sau în posesia moș-tenitorilor rezervatari (respectiv acțiunea în reducțiune și excepția în reducțiune).

Acțiunea în reducțiune va fi folosită de moștenitorii rezer-vatari în cazul în care bunurile ce fac obiectul liberalității se află în posesia celui gratificat (de exemplu, în cazul unei donații).

Acțiunea în reducțiune nu operează de drept, urmând a fi obligatoriu invocată. Ea este o acțiune personală patrimonială1, fiind supusă prescripției de 3 ani, iar termenul de prescripție începe să curgă de la data deschiderii succesiunii.

Ca excepție de la regula de mai sus (a momentului începerii termenului), termenul de prescripție curge „de la data la care moștenitorii rezervatari au pierdut posesia bunurilor care formează obiectul liberalităților” (art. 1095 alin. 1 C. civ.).

În cazul liberalităților excesive a căror existență nu a fost cunoscută de moștenitorii rezervatari, termenul de prescripție începe să curgă „de la data când au cunoscut existența acestora și caracterul lor excesiv” (art. 1095 alin. 2 C. civ.).

Reducțiunea operează numai în favoarea celor care au cerut-o și numai în limita cotei de rezervă cuvenite acestuia, astfel acțiunea în reducțiune are un caracter divizibil .

Excepția în reducțiune poate fi invocată de către moștenitorii rezervatari numai în cazul în care bunul se află în posesia moștenitorului rezervatar (deși beneficiarul liberalității are un drept asupra lui).

În acest caz, dacă rezerva succesorală a fost încălcată prin efectuarea de liberalități excesive, moștenitorii rezervatari se vor putea apăra invocând excepția în reducțiune.

Excepția în reducțiune este imprescriptibilă extinctiv (art. 1095 alin. 3 C. civ.).

Dovada depășirii cotității disponibile revine, în toate cazurile, moștenitorilor rezervatari. Aceștia putând folosi orice mijloc de probă admis de lege.

Ordinea reducțiunii liberalităților excesive

Când cel care lasă moștenirea a făcut mai multe liberalități de aceeași natură sau de naturi diferite care întrec limitele cotității disponibile și aduc atingere rezervei succesorale, apare problema stabilirii unei ordini de reducere a liberalităților excesive. Această ordine este stabilită de art. 1096 actualul Cod Civil.

Potrivit art. 1096 alin. 1 C. civ., legatele se reduc înaintea donațiilor.

Principiul este aplicabil atunci când defunctul a dispus atât prin donații, cât și pri legate. Legiuitorul a avut în vedere, la stabilirea acestei reguli, faptul că legatele produc efecte doar de la momentul dechiderii succesiunii, astfel că ele trebuie lipsite de eficiență, întrucât datorită lor s-a depășit cotitatea disponibilă, nu donațiile care și-au produs deja efectele și care se prezumă că se încadrează în limitele cotității disponibile. Dacă se constată, după reducerea legatelor, că este depășită cotitatea disponibilă, se va proceda la reducerea donațiilor.

Regula reducțiunii legatelor înaintea donațiilor este imperativă, defunctul nu poate specifica în ce ordine să se facă reducțiunea, concomitent sau ordine inversă, orice clauză testamentară în acest sens fiind lovită de nulitate absolută.

Această regulă se justifică prin caracterul irevocabil al donațiilor, care ar fi încălcat dacă s-ar permite ca defunctul să dispună din nou de aceleași bunuri prin legate după ce a epuizat cotitatea disponibilă prin donații anterioare.

Potrivit art. 1096 alin. 2 C. civ., legatele se reduc toate deodată și proporțional.

Toate liberalitățile mortis causa își produc efectele numai după deschiderea moștenirii, nici unul dintre aceste legate nu le poate subordona pe celelalte, astfel încât se reduc în mod proporțional indiferent de natura lor. Se procedează la calcularea părțoii de moștenire care ar reveni fiecărui legatar dacă nu ar fi existat rezervatari, iar apoi luarea de la fiecare a unei cote-părți proporționale pentru întregirea rezervei.

O excepție de la această regulă este situația în care, prin voința testatorului, se prevede o anumită ordine de reducțiune. Această regulă este dispozitivă, moștenitorii fiind obligați să respecte ordinea reducțiunii legatelor stabilită de decuius. Legatarii, la rândul lor, pot conveni o înțelegere derogatorie de la regula reducțiunii concemitente și proporționale a legatelor, în limitele dreptului care li se cuvin.

Potrivit art. 1096 alin. 3 C. civ., donațiile se reduc succesiv, în ordinea inversă a datei lor, începând cu cea mai nouă.

Această regulă se justifică prin ideea că donațiile mai noi au adus atingere rezervei succesorale. Dacă s-ar proceda la reducerea donației celei mai vechi, ar însemna acceptarea admisibilității revocării indirecte a unei donații anterioare printr-o donație posterioară. Din alin. 5 al art. 1096 NCC se deduce o excepție, care admite revocarea donației anterioare atunci când beneficiarul donației care ar trebui redusă este insolvabil. Scopul este acela al asigurării rezervei succesorale și opereză indiferent de voința donatorului, acesta neputând stabili o altă ordine de reducțiune a donațiilor. De aici se înțelege că această regulă are un character imperativ.

Și în cazul donațiilor concomitente, regula reducțiunii successive este înlăturată, astfel ele se reduc, ca și legatele, deodată și proporțional, din motiv că produc efecte de la același moment, însă donatorul are dreptul să stabilească o ordine de preferință privitoare la reducțiunea donațiilor în măsura necesară completării rezervei. În această situație se acordă prioritate voinței donatorului, art. 1096 alin. (4) NCC.

Reducțiunea liberalitaților indirecte are același regim juridic ca cel al reducțiunii liberalităților directe. Conform principiului “ accesorium sequitur principale”, care precizează că, reducțiunea liberalităților directe se răsfrânge și asupra liberalităților grevate de sarcini,care reprezintă la rândul lor liberalități (o donație cu sarcină, un legat cu sarcină). Așadar , dacă liberaliatea principal nu depășește limitele cotității disponibile nu se reduce nici liberalitatea indirectă.

Reducțiunea clauzei de preciput.

Scopul urmărit prin stipularea unei clauze de preciput în cuprinsul unei canvenții matrimoniale, este acela de a crea un avantaj soțului supraviețuitor prin preluarea, de către acesta, a unor bunuri anterior partajului, astfel încât aceste bunuri preluate să nu intre la partaj, astfel acestă clauză de preciput constituie un avantaj matrimonial. Clauza de preciput nu poate avea character principal, soții neputând încheia doar convenția cuprinzând clauza de preciput, aceasta fiind interzisă prin textul art.333 NCC, care stipuleaza expres faptul că o clauză de preciput poate fi stabilită numai prin convenție matrimonială. Clauza produce efecte numai în momentul morții unuia dintre soți, în acest moment încetează căsătoria și totodată, și regimul matrimonial al bunurilor comune.

Executarea clauzei de preciput.

Potrivit art. 367 lit. d) NCC, executarea clauzei de preciput se face din activul net al comunității de bunuri, clauza nu se execută decât după ce au fost satisfăcute creanțele creditorilor comuni.Clauza de preciput nu este supusă raportului donațiilor,în schimb este supusă reducțiunii.

În prevederile art. 1096 alin.(1) și alin (2) se face o trimitere expresă referitoare la reducțiunea legatelor și a donațiilor, legea ne prevăzând o reglementare expresă și în privința clauzei de preciput. Așadar, în analiza ordinii reducțiunii clauzei de preciput putem porni de la principiul general stabilit de art. 1096 NCC, care precizează că mai întâi se reduc actele care produc efecte numai de la moartea lui de cuius, specificăndu-se că astfel s-a încălact cotitatea dicponibilă. Însă defunctul are posibilitatea să decidă ordinea de preferință, prin convenția matrimonială în cuprinsul căreia se afltă și clauza de preciput, fie prin testament, din acestea rezultă că, regula cuprinsă în art.1096 alin.(2) NCC, la care face trimitere art. 333 alin. (2) NCC nu este imperativă.

Efectele reducțiunii sunt diferite, după cum se precizează în art. 1097, alin. (1) NCC „Reducțiunea are ca efect ineficacitatea legatelor sau, după caz, desființarea donațiilor în măsura necesară întregirii rezervei succesorale.” Așadar, admiterea acțiunii în reducțiunea sau a excepției de reducțiune atrage ineficacitatea legatelor, respectiv desfințarea donațiilor.

Când reducțiunea se aplică asupra unui legat, aceasta are ca efect ineficacitatea totală sau parțială, după cum legatul depășește cotitatea disponibilă în întregul său ori numai în parte. Reducțiunea donațiilor are ca efect desființarea contractelor de donație , în măsura completării rezervei succesorale. Ea operează cu efect retroactiv, de la data deschiderii succesiunii, astfel , moștenitorul rezervatar devine proprietar al bunului cu care se întregește rezerva și are posibilitatea să ceară restituirea lui natură.

În calitate de proprietar al bunurilor donate, donatarul păstreză fructele naturale percepute și pe cele civile scadente anterior deschiderii moștenirii, iar cele percepute ulterior le va restitui moștenitorului rezervatar.

În ceea ce privește actele de înstrăinare sau de grevare a bunurilor consimțite de către donatar față de terți înainte de deschiderii moștenirii rămân valabile, fiind desființate numai actele de înstrăinare sau grevare consimțite de către donatar după deschiderea succesiunii, deoarece donația se desființează numai din acest moment ele neputând fi opuse moștenitorilor rezervatari.

Principiul reducțiunii în natură (art.1097 alin. (2) NCC ), este regula generală aplicată atunci când rezerva succesorală este încălcată și presupune păstrarea bunului în masa succesorală, în cazul legatelor, respectiv readucerea bunului la masa succesorală, în cazul donațiilor, astfel „gratificatul păstrează fructele părții din bun care depășește cotitatea disponibilă, percepute până la data la care cei îndreptățiți au cerut reducțiunea”, întrucăt din acest moment devine posesor de rea-credință (art.1097 alin. (6) NCC).

În consecință, reducerea legatului sau a donației opereză numai asupra părții care depășește cotitatea disponibilă și încalcă rezerva succesorală a moștenitorilor rezervatari (art. 1097 NCC).

Ca excepție a pricipiului restituirii în natură, reducțiunea donațiilor se face prin echivalent atunci când, donatarul a înstrăinat bunul ori a constituit asupra lui drepturi reale, înaintea deschiderii moștenirii, precum și atunci când bunul a pierit dintr-o cauză imputabilă donatarului (art. 1097 alin. 3 NCC).

În cazul în care donatarul moștenitor rezervatar a primit o donație care este scutită de raport, „donația se impută întâi asupra cotității disponibile, iar dacă o depășește se impută asupra rezervei sale (art.1097 alin. (4)NCC)”. În ipoteza în care donația depășește și cota de rezervă a moștenitorului donatar, ea va fi supusă reducțiunii.

În cazul în care donatarul moștenitor este obligat la raport, donația se impută asupra cotei sale de rezervă, iar ceea ce depășește această valoare se impută asupra cotității disponibile în limita cotei sale de moștenire legală, ceea ce depășește valoarea însumată a celor două porțiuni din masa de calcul va fi supus reducțiunii (art. 1099 alin. (3) NCC). În această ipoteză, dacă partea supusă reducțiunii reprezintă mai puțin de jumătate din valoarea bunului donat, donatarul rezervatar poate păstra bunul, totuși, pentru partea care trebuie să suporte reducțiunea, acesta va opera prin echivalent în forma luării mai puțin, adică prin preluare, imputație sau prin echivalent bănesc (art. 1151 NCC). Apreciem că regula privind modalitatea de funcționare a reducțiunii prin echivalent este supletivă, de cuius putând autoriza o anumită formă particulară a acesteia după cum titularul liberalității este și moștenitor legal sau nu.

Ca excepție de la principiul reîntregirii rezervei în natură, deși aceasta este mai sigură, reducțiunea prin echivalent sau în valoare, pe care bunul o înregistrează la data deschiderii succesiunii, stabilită conform art. 1091 alin. (2) NCC este mai practică, răspunzând unor situații care se ivesc în practică și fac dificilă sau imposibilă restituirea bunului către rezerva succesorală. Astfel, reducțiunea se va face nu în natură, ci în echivalent, dacă donatarul a înstrăinat bunul ori a constituit drepturi reale asupra lui, înainte de data deschiderii succesiunii. Înstrăinarea sau grevarea bunului după data deschiderii succesiunii este inopozabilă rezervatarilor (art. 1091 alin. (3) NCC).

O altă situație este atunci când bunul a pierit din motive imputabile donatarului. Dacă bunul nu piere din culpa donatarului,fiind o pieire fortuită, acesta nu poate fi obligat la plata valorii bănești, deoarece bunul ar fi pierit oricum și dacă ar fi rămas în patrimoniul lui de cuius, astfel că nu putea fi inclus în masa succesorală, iar în acest caz riscul pieirii bunului este suportat de moștenire.

Putem observa că, atât în Vechiul Cod Civil (art. 849 și 855) cât și în actualul Cod Civil (art.1091), în toate czurile de reducțiune prin echivalent s-a urmărit starea bunului din acel moment când a fost donat și valoarea lui la momentul deschiderii succesiunii, deopotrivă se face evaluarea bunurilor donate și pentru reuniunea lor fictivă la masa de calcul (art.1091 alin (1) NCC).

O situație deosebită o reprezintă reducțiunea acelor donații sau legate, facute de cel care lasă moștenirea și au ca obiect un drept de usufruct sau rentă viageră, deoarece evaluarea acestor drepturi este întotdeauna aleatorie, pentru că nu se știe cât va trăi uzufructuarul, resprectiv credirentierul și, prin urmare, este de natură a păgubi pe una din părțile interesate.

Legea oferă în acest caz o soluție, prevăzută de art. 1098 NCC, în care se arată că moștenitorii rezervatari au dreptul de a opta, potrivit art. 1098 alin. (1) NCC, între:

executarea liberalității așa cum a fost stipulată de defunct;

abandonarea proprietății cotității disponibile în favoarea beneficiarului liberalității;

solicitarea reducțiunii prin bună învoială ( în cadrul procedurii notariale ) sau, în caz de neînțelegere, pe cale judecătorească, prin promovarea acțiunii în reducțiunea liberalităților excesive sau prin invocarea reducțiunii pe cale de excepție.

Alegerea uneia dintre variantele expres și limitative prevăzute de lege, la dispoziția moștenitorilor rezervatari rămâne la liberal or apreciere, fiind însă obligatoriu ca toți moștenitorii rezervatari să fie de accord asupra opțiunii alese.

Noul Cod Civil a păstrat în dispozițiile sale,art.1098 alin(2) și art.1095, noțiuni prevăzute și în Vechiul Cod Civil în art. 844, potrivit cărora acest drept de opțiune este unul personal și patrimonial și se transmite pe cale succesorală la moștenitorii celui care nu l-a exercitat înainte de data decesului său. Acest drept nu poate fi exercitat pe calea acțiunii oblice, de creditori nefiind inclus în gajul general al acestora.

Opțiunea, nefiind dependent de îndeplinirea unei condiții de formă, putându-se realiza în mod express au tacit, prin neatacarea donației sau prin executarea legatului.Odată exprimată una din aceste opțiuni ea devine irevocabilă.

În ipoteza în care acordul dintre moștenitorii rezervatari, cu privire la o anumită opțiune, lipsește , reducțiunea se va realiza potrivit dreptului comun (art. 1098 alin.(2) NCC), adică pe calea acțiunii în reducțiune, prescriptibilă extintiv în termen de 3 ani fiind dedus din art. 1095 alin. (1) și alin. (2) NCC, sau pe calea excepției de reducțiune, prevăzută de art. 1095 alin. (3) NCC.

Având în vedere că aceast drept de opțiune are un caracter excepțional, aplicarea sa implică respectarea următoarelor condiții:

obiectul liberalității să fie reprezentat de un drept de uzufruct, uz, abitație, rentă sau întreținere viageră; de aici concluzionăm că oride câte ori liberalitatea are alt obiect, prevederea derogatorie nu se aplică.

liberalitatea este făcută în favoarea altei persoane decât moștenitorul rezervatar.

defunctul a făcut o singură liberalitate, deoarece doar respectând această condiție nu se impune evaluarea, dacă există mai multe liberalități, dintre care una având ca obiect un drept de rentă sau întreținere viageră, uzufruct, uz, abitație, evaluarea se impune pentru a se stabili dacă a fost sau nu afectată rezerva succesorală, pentru a se putea aplica regulile ce stau la baza calculului cotității disponibile și ordinii reducțiunii liberalităților excesive.

Raportul Donațiilor

În doctrină de-a lungul vremii, conform dispozițiilor Vechiului Cod Civil, s-au propus mai multe definiții pentru această instituție:

D. Alexandresco definește raportul donațiilor ca „ o operațiune preliminară împărțelii prin care un descendent gratificat de ascendentul său, aduce la masa comună liberalitățile directe sau indirecte primite de la ascendentul său ( art.751VCC ) sau bani ce el datorește acestui ascendent (art. 738 VCC)”.

M. B. Cantacuzino definește raportul donațiilor ca fiind „ obligația pe care o au moștenitorii de a readuce în natură sau prin echivalent, darurile pe care le primise de la de cujus, spre a fi cuprinse în masa de împărțit, între toți cosiccesorii”.

Potrivit Noului Cod Civil, art 1146 alin. (1), „raportul succesoral reprezintă acea operațiune prealabilă împărțelii moștenirii, care constă în readucerea de către anumiți moștenitori la masa succesorală a acelor bunuri și valori pe care le-au primit cu titlu gratuit de la cel despre a cărui moștenire este vorba”.

Prin art. 1146 alin. (1) Noul Cod Civil definește raportul donațiilor ca fiind „obligația pe care o au între ei soțul supraviețuitor și descendenții defunctului care vin efectiv și împreună la moștenirea legală de a readuce la moștenire bunurile care le-au fost donate fără scutire de raport de către cel ce lasă moștenirea”.

Din această definiție dată de Noul Cod Civil, ca și din definițiile anterioare redate în Vechiul Cod Civil, se desprinde principiul conform căruia toate donațiile, fie ele directe sau indirecte, sunt supuse raportului.

Luând în considerare afecțiunea care există între de cuius și viitorii moștenitori, se presupune că, prin donația făcută, nu are intenția de a-l favoriza pe donatar în dauna celorlalți moștenitori legali, ci a dorit să ofere donatarului doar un avans din moștenire la care ar avea vocație, potrivit legii, la data deschiderii moștenirii. Prin această dispoziție legală, legiuitorul asigură egalitatea între moștenitori și totodată stabilește un echilibru legal între moștenitori, cnform cotelor legale din moștenire ale acestora.

Din voința prezumată a celui care lasă moștenirea, de unde își are temeiul obligația de raport, rezultă că acesta poate scuti pe unii sau pe toți gratificații de obligația de raport. În caz de scutire de raport, donația este făcută peste partea de moștenire care se cuvine moștenitorului gratificat, dar în limita cotității disponibile.

Din aceste dispoziții rezultă o serie de avantaje, pe care moștenitorii lui de cuius le au în urma donației primite:

donatarii moștenitori păstrează fructele produse de bunul donat, totodată dobândind imediat posesia și folosința acestuia, până în momentul deschiderii succesiunii.

la momentul deschiderii succesiunii au dreptul de a opta între a accepta moștenirea, cu obligația de a raporta donația și a renunța la moștenire, cu păstrarea donației primite.

moștenitorii donatari pot păstra bunurile primite, în cazurile în care legea permite ca raportul să se facă prin echivalent.

Corelația dintre raportul donațiilor și reducțiunea liberalităților excesive

Cu toate că raportul donațiilor si reducțiunea liberalităților excesive sunt instituții distincte, există unele asemănări între acestea, dat fiind faptul că ambele au ca efect principal readucerea la masa scuccesorală, în natură sau prin echivalent, a bunului care formează obiectul leberalității, beneficiarul fiind lipsit în folosul celorlalți comoștenitori de exclusivitatea avantajului făcut. Aceasă asemănare poate apărea mai ales în cazul în care liberalitatea este făcută unui descendent sau soțului supraviețuitor. Însă aceste doua instituții nu se pot confunda, existând suficiente elemente de diferențiere.

Așadar, reducțiunea este o sancțiune civilă aplicabilă liberalităților excesive care, fără a fi desființate, sunt lipsite de eficacitate în măsura necesară întregirii rezervei.

Ca o distincție față de raport, reducțiunea este aplicabilă tuturor categoriilor de liberalități, inclusiv legatelor, și poate fi exercitată nu numai în cazul liberalităților făcute în favoarea unor terțe persoane sau a unor moștenitori nerezervatari, dar și în cazul în care beneficiar al liberalității este un moștenitor rezervatar. Acțiunea în reducțiune poate fi exercitată indiferent de persoana beneficiarului liberalității în timp ce acțiunea pentru raportarea donațiilor poate fi îndreptată numai împotriva descendenților și a soțului supraviețuitor.

Reducțiunea va fi aplicată numai acelor liberalități excesive care încalcă rezerva succesorală a moștenitorilor rezervatari, în timp ce acțiunea pentru raportul donațiilor operează chiar dacă nu s-a încălcat rezerva succesorală îndreptându-se numai împotriva unei părți de moștenitori, descendenții și soțul supraviețuitor, și are ca obiect numai donațiile.

Suprapuneri ale acestor două instituții apar în cazul în care liberalitățile îmbracă forma donației între vii, iar beneficiarul donației este un descendent sau soț supraviețuitor. În această ipoteză este funcțională obligația de raport fiind înlăturată necesitatea reducțiunii.

Un alt punct de vedere ce aseamănă aceste două instituții se referă la scopul urmărit de acestea, care vizează, nu o egalitate matematică între moștenitori ci, o egalitate juridică prin care se evită favorizarea unor moștenitori în detrimentul celorlalți.

Condițiile obligației legale de raport a donației

Condițile care trebuie întrunite, pentru ca donațiile făcute de cel care lasă moștenire sa fie raportabile, sunt următoarele:

Trebuie să existe doi sau mai mulți moștenitori cu vocație succesorală legală la moștenire, dintre care, unul în calitate de descendent al defunctului, neinteresându-ne dacă acesta provine din căsătorie ori din afara ei, dintr-o adopție sau după cum vin la moștenire prin reprezentare sau în nume propriu, celălalt vine la moștenire în calitate de soț supraviețuitor. Pentru a fi obligat la raportul donației, soțul supraviețuitor trebuie să vină la moștenire în concurs cu descendenții defunctului, ne fiind admisă extinderea obligației de raport și la alți moștenitori legali.

O altă condiție este ca succesorul să fi accepta succesiunea, așadar dacă renunță la moștenire, descendentul și soțul supraviețuitor nu mai au obligația de raport, iar cel care renunță la succesiune poate păstra donația primită în limitele cotității disponibile (art.1147 alin (1) NCC). Prin stipulație expresă în contractul de donație, donatarul poate fi obligat la raportul donației chiar dacă renunță la moștenire. Într-o astfel de situație, donatarul va readuce la moștenire numai valoarea bunului donat care depășește partea din bunurile lui de cuius la care ar fi avut dreptul ca moștenitor legal.

O a treia condiție care trebuie îndeplinită presupune ca donația să fi fost făcută fără scutire de raport. Fiind o liberalitate, scutirea de raport, trebuie să fie făcută prin înscris autentic sau prin testament. Dacă donația făcută cu scutirea de raport încalcă rezerva succesorală a celorlalți moștenitori, va fi supusă reducțiunii însă, donatarul moștenitor nu va suporta raportul.

O ultimă condiție cere ca persoana care are obligația de raport a donației primite sa aibă atât calitate de succesor, cât și cea de donatar la momentul deschiderii succesiunii, în caz contrar obligația de raport este nulă.

Codul Civil precizează regula potrivit căreia „moștenitorul datorează raportul numai pentru donațiile pe care le-a primit personal de la donator”, raportul nefiind datorat pantru altul. ( art. 1149 alin. (1) NCC).

Dacă descendentul donatarului vine în nume propriu la moștenirea donatorului, nu este obligat să raporteze donația făcută ascendentului său, chiar dacă a acceptat moștenirea acestuia din urmă. În schimb, descendentul donatarului care vine la moștenire prin reprezentare succesorală este obligat să raporteze donația primită de la defunct de către ascendentul său pe care îl reprezintă, chiar dacă nu l-a moștenit pe acesta din urmă.

Domeniul de aplicare al raportului donației

Donațiile supuse raportului.

Articolul 1146 alin. (1) NCC stabilește că obligația de raport revine tuturor donațiilor indiferent de forma de realizare ( donația autentică, donație directă, deghizată, sau dar manual).

În ceea ce privește donațiile cu sarcini, vor fi supuse raportului, numai în condițiile în care sarcina este mai mică decât valoarea bunului donat și numai în limita avantajului gratuit procurat donatorului.

Donațiile exceptate de la raport

Conform art. 1150 alin (1) NCC, există anumite gratuități donații care nu sunt supuse raportului:

„donațiile pe care defunctul le-a făcut cu scutire de raport. Scutirea poate fi făcută prin actul de donație sau printr-un act ulterior, întocmit în una din formele prevăzute pentru liberalități”;

„donațiile deghizate făcute sub forma unor înstrăinări cu titlu oneros sau efectuate prin persoane interpuse, cu excepția cazului în care se dovedește că cel care a lăsat moștenirea a urmărit un alt scop decât scutirea de raport”;

„darurile obișnuite, donațiile remuneratorii și, în măsura în care nu sunt excesive, sumele cheltuite pentru întreținerea sau, dacă este cazul, pentru formarea profesională a descendenților, a părinților sau a soțului ți nici cheltuielile de nuntă, în măsura în care cel care lasă moștenirea nu a dispus altfel”;

„fructele culese, veniturile scadente până în ziua deschiderii moștenirii și echivalentul bănesc al folosinței exercitate de donatar asupra bunului donat”;

bunurile care au format obiectul clauzei de preciput în baza art. 333 alin. (2)NCC.

Persoanele care pot cere raportul donațiilor

Obligația de raport revine descendenților și soțului supraviețuitor dacă vine la moștenire în concurs cu descendenții și este reciprocă. Doar moștenitorii legali au această obligație de raport al donațiilor nu și cei testamentari.

După cum rezultă din art. 1148 NCC, raportul poate fi cerut numai:

de descendenții celui care lasă moștenirea, când vin în concurs cu alți des- cendenți sau cu soțul supraviețuitor gratificat;

de soțul supraviețuitor, când vine în concurs cu descendenții;

de cdreditorii personali ai descendenților și soțului supraviețuitor, pe cale oblică.

Alte persoane în afara celor specificate, cum ar fi legatarii, nu pot cere raportul donațiilor, indiferent de întinderea vocației pe care o au.

Dreptul la raport este individual, astfel dacă, după deschiderea succesiunii, persoana îndreptățită al cere, renunță la drept, donația se raportează numai în măsura dreptului comoștenitorilor care solicită raportul, iar în cazul când titularul dreptului decedează înainte de a-l exercita, se trensmite moștenitorilor săi, având un caracter patrimonial.

Modul de efectuare a raportului

Potrivit Vechiului Cod Civil art. 764, exista posibilitatea ca raportul să se efectueze în natură, prin readucerea bunului la masa succesorală, fie prin echivalent. Reglementarea actuală în art. 1151 alin. (1) și alin. (2) NCC, schimbă radical modul de efectuare a raportului, astfel se fundamentează regula conform căreia, raportul se face prin echivalent (prin luare mai puțin), iar orice clauză prin care se impune donatarului să efectueze raportul în natură, este considerată ca fiind nescrisă.

În același art. 1151 alin. (2), se precizează o excepție de la regula cuprinsă în alin. (1), recunoscându-se posibilitatea ca raportul să se efectueze în natură, acordând donatarului șansa de a opta pentru efectuarea raportului în natură, dacă la data cererii de raport este încă proprietarul bunului și nu l-a grevat cu o sarcină reală, și nici nu l-a dat în locațiune pentru o perioadă mai mare de 3 ani.

Art.1151 alin.(3) cuprinde trei mijloace de realizare a raportul prin echivalent: prin preluare, prin imputație sau în bani, iar alin. (4), (5) și (6) expun modul în care funcționează acestea.

Raportul prin preluare se realizează prin luarea din masa succesorală de către moștenitorii îndreptățiți la raport a unor bunuri, pa cât posibil de aceeași natură și calitate cu cele care au format obiectul donației, ținând seama de cotele succesorale ale fiecăruia, iar bunule rămase după această operațiune se împart între moștenitori (art.1151 alin. (4) NCC). De aici se înțelege faptul că preluarea se va realiza în mod proporțional în funcție de cotele succesorale a comoștenitorilor.

Raportul prin imputație cuprins în art. 1151 alin. (5) se face prin scăderea valorii din partea moștenitorului obligat la raport. Așadar, se stabilesc cotele succesorale ale comoștenitorilor, prin reunirea fictivă, la masa succesorală a tuturor bunurilor ce urmează a fi supuse raportului, iat valoarea donației se scade din partea cuvenită moștenitorului obligat la raport, însemnând că acesta va culege concret o porțiune ce reprezină diferența dintre valoarea părții sale succesorale și valoarea donației.

Rportul în bani reglementat în art. 1151 alin. (6), stabilește situația în care, succesorul donatar aduce la masa succesorală de împărțit o sumă de bani egală cu valoarea bunului donat.

Căile procedurale de realizare a raportului

Potrivit art. 1152 alin. (1) NCC, raportul se realizează în cadrul partajului, prin bună învoială sau pe cale judecătorească.

Acțiunea în raport reprezintă procedeul juridic legal care permite comoștenitorilor interesați să se adreseze instanței de judecată, solicitând obligarea comoștenitorului beneficiar al unei donații să raporteze la masa succesorală bunurile care au făcut obiectul donației.

Dacă persoanele interesate de raportul donațiilor, se înțeleg și împart între ei prin bună învoială bunurile succesorale, raportul se poate realiza în cadrul procedurii succesorale notariale, notarul public lând act de înțelegerea lor elibereză, pe cale de consecință, certificatul de moștenitor.

Dacă între moștenitori există neînțelegeri, ele vor putea fi soluționate numai de instanța de judecată în cadrul acțiunii pentru raportul donațiilor ( Legea nr. 36/1995, art. 78).

Din art. 1152 alin. (2) putem observa că acțiunea în realizarea raportului are un caracter colectiv, astfel încât „raportul cerut de unul din moștenitori profită și celorlalți moștenitori îndreptățiți să solicite raportul, cu excepția celor care au renunțat în mod expres la raport”.

Raportul donațiilor poate fi făcută fie în cadrul unei acțiuni pentru partaj, fie înaintea sau ulterior partajului, ea având un caracter personal, deoarece poate fi intentată exclusiv împotriva moștenitorilor donatari, nu și împotriva terților.

Fiind o acțiune personală cu caracter patrimonial, acțiunea în executarea raportului se prescrie în termenul general de prescripție de 3 ani, calculați de la data deschiderii succesiunii, tot atunci fomându-se și dreptul la acțiune al moștenitorului îndreptățit la raport. Cerea acțiunii de realizare a raportului este prescriptibilă, deși aceasta se realizează în cadrul acțiunii de partaj succesoral.