Corelatia Dintre Amenintare Si Infractiune la Adresa Securitatii Nationaledoc

=== Corelatia dintre amenintare si infractiune la adresa securitatii nationale ===

CORELAȚIA DINTRE AMENINȚARE ȘI INFRACȚIUNE LA ADRESA SECURITĂȚII NAȚIONALE

Noțiuni introductive despre dreptul penal

Secolul în care trăim este profund marcat de dezvoltarea rapidă a civilizației, progresul științei, al tehnicii și fără dubiu de către importanța acordată drepturilor omului.

Acestea au devenit un indiciu al culturii și al civilizației universale, sunt considerate pe plan internațional valorile supreme care trebuiesc apărate și fără acestea cu siguranță nu poate exista nicio democrație. Paradoxal deși omenirea a realizat importanța acestora, în această perioadă de ascendență a drepturilor omului, consider că există predilecția de a fi încălcate din ce în ce mai mult.

În acest context un rol deosebit de important îl are domeniul dreptului. Acesta are impact atât asupra vieții publice, dar și asupra comportamentului și atitudinilor specifice fiecărei persoane, definește valorile fundamentale pentru societate și asigură protecția lor.

Se evidențiază importanța dreptului penal.

Dreptul penal este influențat, se schimbă odată cu vremurile în care acesta este elaborat. O nouă inițiativă legislativă pe această linie poate aduce modificări ale sistemului de valori, dar și de civilizație, specific societății în care se aplică. Putem spune că Codul penal reflectă cultura poporului, a perioadei în care este conceput și oferă indicii asupra condiției morale a societății, a locului pe care îl ocupă omul în stat (drepturile acestuia) și importanța puterii în stat/sistemul de valori pe care este construit.

Dreptul penal, prin normele de sancționare a faptelor cu caracter ilicit pe care le conține, produce efecte asupra oamenilor, căutând să arate spiritul în care societatea trebuie să respecte valorile fundamentale. Obiectivul acestuia poate fi atins doar dacă se asigură aplicare prevederilor sale în mod just și legal.

Din acest punct de vedere România deține experiența codurilor penale din 1937, 1948 și 1969, experiență care se completează cu aplicarea unei noi Constituții și alinierea țării noastre la prevederile legislative ale Uniunii Europene. Acești factori au condus la adoptarea unui Nou Cod Penal (modern), care asigură condițiile de libertate și siguranță necesare dezvoltării omului.

Partea Specială a dreptului penal. Noțiuni și caracteristici

Dreptul penal este împărțit de către specialiștii juridici, în funcție de normele juridice la care fac referire (conținut, structură și sfera de aplicare) în două părți:

Drept penal – partea generală și

Drept penal – partea specială.

Partea generală a dreptului penal face referire la următoarele norme penale:

Legea penală (principii generale) și limitele ei de aplicare (în timp și spațiu),

Infracțiunea,

Răspunderea penală,

Pedepsele aplicabile, limitele și condițiile de aplicare,

Cauze care înlătură răspunderea penală

Acestea, cumulate, alcătuiesc cadrul general de aplicare al luptei împotriva fenomenului infracțional. Ele se regăsesc în cuprinsul Codului Penal – Partea Generală, articolele 1-187.

Partea specială a dreptului face referire la totalitatea normelor penale care fixează faptele ce sunt considerate infracțiuni, dar și măsurile de sancționare care se pot aplica celor care le săvârșesc. Acestea reprezintă mijloacele concrete prin care se realizează combaterea infracționalității și se regăsesc în cuprinsul Codului Penal – Partea Specială, articolele 188-446, precum și în unele legi cu dispoziții penale.

“Infracțiunea este fapta prevazută de legea penală, săvârșită cu vinovăție, nejustificată și imputabilă persoanei care a savârșit-o.” Faptele care constituie infracțiuni se manifestă sub o varietate largă de forme, diferențiate de natura valorilor sociale pe care le afectează (morală, politică, economică) și care le conferă trăsături definitorii.

Normele juridice speciale stabilesc în mod detaliat acele elemente de conținut specifice fiecărei infracțiuni în parte, conturând în mod special infracțiunile, măsurile de sancționare și limitele acestora. Această caracteristică rezultă din faptul că fiecare tip de infracțiune cunoaște o gamă diversă de manifestare, o particularitate. În acest context se subânțelege faptul că normelor speciale ale dreptului penal li se atribuie și un caracter dinamic, întrucât acestea trebuie să se plieze pe ritmul alert de schimbări ce intervin la nivelul vieții sociale (modificările apărute în societate conduc la apariția de noi infracțiuni/contravenții care necesită translație în normele codului penal – incriminarea sau dezincriminarea acestora).

În rândul specialiștilor există opinia că dreptul penal special reprezintă o ramură de sine stătătoare, aparte, a sistemului de drept român. În acest sens se ia în considerare exemplul sistemului francez care a adoptat o formă a dreptului penal cu subramuri și discipline penale autonome, bazate pe grupe de infracțiuni (drept penal al afacerilor, drept penal informatic, drept penal maritim, drept penal al minorului, drept penal al muncii, drept penal financiar și fiscal).

Consider că dreptul penal special nu poate fi disociat de dreptul penal general deoarece acesta conține normele care sunt aplicabile oricărei infracțiuni prevăzută în partea special.

Cele două părți se completează și reunite alcătuiesc sistemul de drept român.

Capitolul 1: OBIECTIVELE LUCRĂRII

Prezenta lucrare de disertație își propune ca obiective deprinderea cunoașterii și însușirea normelor penale regăsite în Partea specială a noului Cod penal, prin care se stabilesc faptele (comisive/omisive) care pot constitui infracțiuni la adresa securității naționale, fiind relevate condițiile în care se săvârșesc pentru a fi considerate astfel, precum și pedepsele care se pot aplica persoanelor vinovate de comiterea lor. Cunoașterea și respectarea normelor menționate are drept consecință, apărarea valorilor de bază ale societății: persoana, drepturile și libertățile acesteia, independența, suveranitatea, unitatea și indivizibilitatea statului român (atribute fundamentale), valori protejate de sistemul de drept penal în vigoare, dar cu siguranță și de cel viitor. (Noul Cod Penal a fost adoptat prin Lg. 286/2009 publicată în Monitorul Oficial nr. 510/24 iulie 2009, cu modificările și completările aduse prin Lg. 27/2012 pentru modificarea și completarea Codului penal al României, publicată în Monitorul Oficial nr. 180/20 martie 2012, Lg. 63/2012 pentru modificarea și completarea Codului penal al României publicată în Monitorul Oficial nr. 258/19 aprilie 2012 și a fost pusă în aplicare prin Lg. 187/2012 publicată în Monitorul Oficial nr. 757/12 noiembrie 2012).

Cadrul incriminării faptelor și gruparea acestora

Forma inițială a Codului Penal ….

IV.4 Infracțiuni la adresa siguranței statului. Aspecte comune. (pg. 25/manual de drept penal.partea specială/ion ristea)

Obiectul infracțiunii:

a). Obiectul juridic generic: este comun tuturor infracțiunilor regăsite în Titlul I.

Articolul 1 din Legea nr.51/1991 prevede că siguranța națională a României reprezintă “starea de legalitate, de echilibru și de stabilitate socială, economică și politică necesară existenței și dezvoltării statului național român, ca stat suveran, unitar, independent și indivizibil, menținerii ordinii de drept, precum și climatului de exercitare neângrădită a drepturilor, libertăților și îndatoririlor fundamentale ale cetățenilor, potrivit principiilor și normelor democratice statornicite prin Constituție”.

Conform acestei definiții faptele incriminate de Titlul I al Codului Penal – Partea Specială și Legea nr. 51/1991, apără relațiile sociale care fac referire la stat, care asigură existența acestuia și realizarea funcțiilor și sarcinilor sale.

b). Obiectul material:

Toate infracțiunile care aduc atingere siguranței statului generează o stare de pericol cu privire la relațiile sociale despre care menționam mai sus și de aceea, cu predominanță acestea nu au un obiect material. Pentru situațiile când acesta există este prevăzut expres în textul legii (exemple: atentatul contra unei colectivități ori care pune în pericol siguranța statului).

Subiectul infracțiunii:

a). Subiectul activ nemijlocit: în acest caz poate fi o persoană fizică sau juridică.

Legea penală stipulează că subiectul activ nemijlocit trebuie să aibă o calitate anume:

pentru infracțiuni de trădare:

cetățean român,

persoană fără cetățenie, cu domiciliul pe teritoriul României;

pentru infracțiuni de spionaj, acțiuni dușmănoase contra statului român:

cetățean străin,

persoană cu domiciliu în altă țară.

Legea nr. 278/2006 care modifică și completează Codul Penal prevede că și persoana juridică poate fi trasă la răspundere pentru situațiile care intră sub incidența legii penale, în acest caz.

b). Subiectul pasiv: în toate cazurile este reprezentat de statul român, căruia i se aduce atingere prin săvârșirea activităților ilicite.

Latura obiectivă:

Entități statale cu atribuții în realizarea securității naționale. Legislație.

În România sunt desemnate anumite instituții și organe de stat, care funcționează pe baza de documente cu caracter directiv clar definite, cu atribuții privind detectarea acelor riscuri și vulnerabilități care prin forma de exprimare reprezintă amenințări la adresa securității naționale. Acestea sunt următoarele:

1. Departamentul Securității Naționale: structură specializată din cadrul Administrației Prezidențiale, cu rolul de a sprijini executării de către președinte a prerogativelor din domeniul securității naționale prevăzute de Constituția României. Principalele atribuții: “colaborează cu departamentele și compartimentele de specialitate din cadrul Administrației Prezidențiale, Ministerelor și altor instituții cu atribuții în domeniul securității naționale, Organizațiilor nonguvernamentale de profil, Instituțiilor academice și de cercetare științifică, răspunde de elaborarea proiectului Strategiei de Securitate Națională (STN), prezintă propuneri privind modalitățile de punerea în aplicare a prevederilor STN”.

2. Consiliul Suprem de Apărare a Țării: organ autonom care conform prevederilor constituției este responsabil cu organizarea și coordonarea acțiunilor care interesează apărarea țării și securitatea națională. Anual Consiliul Suprem de Apărare al Țării prezintă în Parlament un raport cu privire la activitatea desfășurată.

Conform art. 7 din Legea nr. 51/1991 atribuțiile Consiliul Suprem de Apărare a Țării în domeniul securității naționale sunt următoarele:

„analizează datele și informațiile obținute și evaluează starea securității naționale;

stabilește principalele direcții de activitate și aprobă măsurile generale obligatorii pentru înlăturarea amenințărilor prevăzute în art. 3;

stabilește modalitățile de valorificare a informațiilor referitoare la securitatea națională;

analizează rapoarte și informări referitoare la modul de aplicare a legii privind securitatea națională;

aprobă structurile organizatorice, efectivele și regulamentele de funcționare ale Serviciului Român de Informații, Serviciului de Informații Externe și Serviciului de Protecție și Pază;

aprobă cheltuielile operative destinate realizării securității naționale”.

3. Comunitatea Națională de Informații: “reprezintă rețeaua funcțională a autorităților publice din sistemul securității nationale, bazată pe unitatea de scop, obiective și strategie, asigurată prin informațiile furnizate de următoarele structuri, denumite și componente ale Comunității Naționale de Informații: Serviciul Român de Informații, Serviciul de Informații Externe, Direcția Generală de Informații a Apărării și Departamentul de Informații și Protecție Internă din Ministerul Afacerilor Interne.

Organizarea și coordonarea unitară a activităților de informații care privesc securitatea națională se realizează de către Consiliul Suprem de Apărare a Țării prin Comitetul coordonator pentru Comunitatea Națională de Informații, format din: consilierul prezidențial pentru securitate națională, directorii SRI și SIE, miniștrii Apărării Naționale, Afacerilor Externe, Administrației și Internelor, Justiției, consilierul primului-ministru pe probleme de securitate”.

Comunitatea Națională de Informații funcționează în interiorul Consiliul Suprem de Apărare a Țării și are ca scop integrarea și valorificarea rezultatelor activității de informații, prin organizarea și coordonarea acestora, conform intereselor strategiei de securitate națională.

4. Prevederile Legii nr. 51/1991 (republicată) privind securitatea națională a României stabilesc entitățile statale cu atribuții în realizarea securității naționale. Acestea sunt următoarele:

Serviciul Român de Informații, autoritatea abilitată să culeagă și să valorifice produsele informaționale din interiorul țării,

Serviciul de Informații Externe, instituția  de  stat  specializată  în domeniul informațiilor externe privind siguranța națională,

Serviciul de Protecție și Pază, cu atribuții pe linia asigurării protecției demnitarilor români și străini pe timpul șederii lor în România, a familiilor acestora, dar și în asigurarea pazei sediilor de lucru și a reședințelor acestora,

Ministerul Apărării Naționale,

Ministerul Afacerilor Interne și

Ministerul Justiției.

Organizarea internă a Ministerului Apărării Naționale și Ministerului Afacerilor Interne prevede fucnționarea de structuri specializate prin care se asigură activitatea de informații specifică securității naționale. Acestea sunt:

Direcția Generală de Informații a Apărării (D.G.I.A.) în cadrul M.Ap.N și respectiv

Departamentul de Informații și Protecție Internă (D.I.P.I.) în cadrul M.A.I.

Conform prevederilor Art. 10 din Legea nr. 51/1991 republicată privind securitatea națională a României, Art. 9 Legea Nr. 1/1998 privind organizarea și funcționarea Serviciului de Informații Externe. art. 31 din Legea nr. 191/1998 privind organizarea și funcționarea Serviciului de Protecție și Pază activitățile derulate de entitățile statale cu atribuții în realizarea securității naționale au caracter secret de stat.

5. Comisia comună permanentă a Camerei Deputaților și Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activității S.R.I și Comisia parlamentară specială pentru controlul activității S.I.E.

Parlamentul poate verifica legalitatea activității S.R.I și S.I.E anual sau ori de câte ori consideră că se impune, prin solicitarea de a prezenta un raport de activitate (înființarea comisiilor în cauză a însemnat alinierea la politica europeană privind controlului activității serviciilor de informații).

7. Legislație:

Strategia Națională de Apărare a Țării pentru perioada 2015-2019 denumită "O Românie puternică în Europa și în lume" structurată pe patru capitole: "Definirea intereselor și obiectivelor naționale de securitate", "Evaluarea mediului internațional de securitate", "Amenințări, riscuri și vulnerabilități", "Direcții de acțiune și principalele modalități pentru asigurarea securității naționale a României". Este ultimul document, dintr-un total de cinci, emis de guvernul României pentru garantarea securității națională într-un context strategic marcat de instabilitate geopolitică și multiple incertitudini,

Doctrina națională a informațiilor pentru securitate 2004 – definește concepte fundamentale specifice domeniului activității de informații pentru apărarea securității naționale,

Noul Cod penal (intrat în vigoare la data de 01.02.2014 potrivit Legii nr. 187/2012 pentru punerea in aplicare a Legii nr. 286/2009),

Legea nr.535/2004 privind prevenirea și combaterea terorismului,

Legea nr. 51/1991 privind securitatea națională.

Bibliografie

Articol cu articol

Legea nr. 415 din 27 iunie 2002 privind organizarea și funcționarea Consiliului Suprem de Apărare a Țării

Legea nr. 39 din 13 decembrie 1990 privind înființarea, organizarea și funcționarea Consiliului Suprem de Apărare a Țării.

Legea nr. 51/1991 republicată privind securitatea națională a României.

Hotărârii nr. 146 din 18 noiembrie 2005 a C.S.A.T privind înființarea Comunității Națională e de Informații.

H.G.R. nr.489/2000 privind organizarea structurilor centrale ale Ministerului Apărării Naționale.

Legea nr. 346 din 21 iulie 2006 privind organizarea și funcționarea Ministerului Apărării

http://www.lege-online.ro.

Legea nr. 71 /2013 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 96 /2012 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administrației publice centrale și pentru modificarea unor acte normative

Ordonanța de Urgență nr. 30 din 25 aprilie 2007 privind organizarea și funcționarea Ministerului Internelor și Reformei Administrative.

Legea nr. 15 din 14 februarie 2008 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.

30/2007 privind organizarea și funcționarea Ministerului Afacerilor Interne.

Legea Nr. 1/1998 privind organizarea și funcționarea Serviciului de Informații Externe.

http://www.drp.gov.ro.

Legii nr. 191/1998 privind organizarea și funcționarea Serviciului de Protecție și Pază.

https://www.sri.ro/

Hotărârea nr. 30 din 23 iunie 1993 privind organizarea și funcționarea Comisiei comune permanente a Camerei Deputaților și Senatului.

http://www.cdep.ro/pls/parlam/structura.co?idc=15&cam=0, accesată la data de 05.09.2015.

Legea nr.14/1992 privind organizarea și funcționarea Serviciului Român de Informații.

Legea nr.535/2004 privind prevenirea și combaterea terorismului.

Legea nr.544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public.

Legea nr.182/2002 privind protecția informațiilor clasificate.

Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și protocoalele adiționale la această convenție ratificate prin Legea nr. 30/1994.

Hotărârea nr. 44/28 octombrie 1998 privind constituirea și funcționarea Comisiei parlamentare speciale pentru controlul activității Serviciului de Informații Externe.

Lege nr. 80 din 11 iulie 1995 privind statutul cadrelor militare.

Legea nr. 53 din 24 ianuarie 2003 Codul Muncii.

Legea nr. 384 din 10 octombrie 2006 privind statutul soldaților și gradaților profesioniști

Legea nr. 544 din 12 octombrie 2001 privind liberul acces la informațiile de interes public.

Legea nr. 182 din 12 aprilie 2002 privind protecția informațiilor clasificate.

HOTĂRÂRE nr. 585 din 13 iunie 2002 pentru aprobarea Standardelor naționale de protecție a informațiilor clasificate în România.

Legea nr. 535 din 25 noiembrie 2004 privind privind prevenirea și combaterea terorismului.