Corelate Psihosociale ale Depresiei

Introducere

Preocuparea principală a lucrării se bazează pe sublinierea impactului modalitatilor de coping, perceperea suportului social si prezența schemelor cognitive a tinerilor asupra nivelului lor de depresie.

Prin realizarea lucrării de față s-a dorit evidențierea diferențelor dintre tinerii care au un nivel ridicat al depresiei si cei care au un nivel scăzut al depresiei. S-a dorit de asemenea sublinierea faptului ca există o serie de factori care pot diferenția atât indivizii de sex masculin de cei de sex feminin.

Din punctul de vedere al structurii lucrării, aceasta conține o abordare teoretică și o cercetare. Abordarea teoretică este structurata pe trei capitole, după cum urmează:

primul capitol se axează pe particularitățile vârstei tinereții că vârsta de dezvoltare și cuprinde caracteristicile principale ale acestei vârste, descrierea taxonomiei perioadei tinereții, dezvoltările dimensiunilor cognitive și psiho-morale și descrierea reorganizării personalității și a opțiunii socio-profesionale.

al doilea capitol se orientează pe anxietate și depresie și cuprinde definirea anxietății, teoriile anxietății și factorii psihologici, sociali și biologici care influențează anxietatea, definirea conceptului de depresie, cauzele biologice, genetice și psihosociale ale depresiei, formele de manifestare și tipurile de depresie.

al treilea capitol al abordării teoretice se axează pe coping și schemele cognitive și cuprinde definirea noțiunii de coping, modalitățile de coping, definirea schemelor cognitive și schemele cognitive dezadaptative.

Cercetarea experimentală cuprinde obiectivele și ipotezele cercetării, detalierea prin grafice ale rezultatelor obținute de către subiecții loturile pentru cercetare, interpretarea psihologică a rezultatelor acestora și concluziile obținute în urma analizării cantitative și a interpretării calitative.

CAPITOLUL I. PARTICULARITĂȚILE VÂRSTEI TINEREȚII CA VÂRSTĂ DE DEZVOLTARE

Repere introductive

Vârstei tinereții îi lipsește consistența și nota de concret, caracteristici care sunt prezente în perioada copilăriei și a adolescenței, tinerețea fiind considerată o categorie separată. Perioadele tinereții au fost studiate într-o manieră divergentă ca entități psihologice din mai multe motive. În primul rând, datorită inserției sociale variate a tinerilor, fapt pentru care se poate concentra cu dificultate printr-un criteriu distinct și operativ. În al doilea rând, în situația inserției sociale, se produce o schimbare perpetuă de mentalități. În ultimul rând, aceasta inserție socială nu a ridicat prea multe semne de întrebare în secolele precedente datorită faptului că pregătirea profesională și socială se producea în condiții mai aspre de mentorat.

În prezent, cercetarea psihologică a perioadei tinereții este utilă, deoarece pătrunderea tineretului în viața socială și politică (întărind idealurile sociale și aducând o contribuție social-economică), dar și în viața social-economică (prin competiție și cooperare) dezvăluie o serie de ipostaze psiho-sociale, care deși sunt caracterizate de schimbare, ele prezintă o consistență vizibilă ce necesită analizare.

“Perioada tinereții (25-35 de ani) este de stabilizare și maturizare biopsihică deplină în care subidentitățile sociale, profesionale, maritale, parentale se echilibrează prin câștigarea unui statut și rol cu influențe pertinente pentru evoluția personalității și comportamentului tânărului” (Verza E., Verza, E.F, 2000, p.209).

Spre deosebire de perioadă anterioară, tânărul dezvoltă tendința de examinare a textului și subtextului valorilor, căutând prin “identitate și identificare probele propriilor posibilități” (Șchiopu U., Verza E., 1995, p.263). În această perioadă sunt conștientizate cel mai evident nepotrivirile între real și ceea ce își dorește tânărul. De asemenea, acesta deosebește prezentul de viitor și își însușește un mod propriu de proiectare al destinului personal, mod ce este încărcat afectiv-motivațional.

Dificultățile (datorate frământărilor sociale, politice și economice) cu care se confruntă tânărul cresc, iar pentru anumite persoane mentalitățile și aspirațiile formate și dezvoltate în perioada adolescenței tind să se degradeze.

În această perioadă, tânărul se orientează spre examinarea atâta a conținutului de valori al umanității, cât și a nivelului atins al acestor valori și cât de capabil este el însuși să răspundă cerințelor care există în viața reală; așadar, tânărul este sensibil și refractar în ceea ce privește devalorizarea sau lipsă de valoare și de competentă, dar în schimb prezintă receptivitate în ceea ce privește modelele care înglobează valori apreciate și față de persoanele ce dețin calități distinse.

Perioada de la 20 la 24 de ani (adolescența prelungită) reprezintă o perioadă de trecere în care se observă atât caracteristici ale adolescentului, cât și caracteristici noi, specifice adultului tânăr, existând un număr de restructurări în plan intern. Treptat, tipul principal de activitate al tineretului devine acela caracteristic persoanei angajate, astfel tipul de relații se diversifică.

Tânărul se fixează în ierarhia profesională, dar stabilește și intercomunicari cu cei de la locul de muncă. Angajarea este caracterizată de dobândirea unui statut social de adult și câștigarea autonomiei din punct de vedere economic. Un alt tip de relații noi sunt relațiile care se axează pe formarea unei familii. Pe de altă parte, numărul relațiilor sociale create în etapele precedente tinde să se micșoreze.

După cum spune Levinson, vârstă tânără reprezintă o perioadă plină de vigoare fizică, perioadă în care inteligența, memoria, abilitățile și aptitudinile prezintă manifestări importante, fiind dezvoltate maximal și în care este prezent un bun randament în activitățile desfășurate. (The seasons of a man’s life, 1979).

“Erik Erikson apreciază vârsta tinereții ca fiind dominată de amplificarea identității sociale și îndeplinirea de sarcini complexe, care duc la formarea unui statut specific aspirațiilor sale și se caracterizează prin trăirea intensă a experienței dragostei și începutul vieții de familie” (Verza E., Verza E.F., 2000, p. 211).

Circumstanțele tineretului se află sub semnul situațiilor provizorii și al oportunităților sociale, astfel tânărul este cel mai afectat de perioadele de criză economică.

Se dezvoltă în această perioadă calitatea și capacitatea de partener, apar abaterile de la regulile morale care erau considerate înainte invincibile care îndreptățesc și întrețin o serie de compromisuri și sacrificii.

Pentru perioada tinereții se disting două tipuri de sarcini trasate de dezvoltare personală. Primul tip se referă la relațiile sociale, ce se axează pe satisfacerea nevoilor de afiliere și intimitate ale tânărului (competente sociale pentru interacțiunea cu cu cei din jur și relaționarea la nivelul cuplului), iar al doilea tip constă în crearea și evoluția capacităților ce țin de sfera activităților profesionale (abilități pentru dobândirea unei independente din punct de vedere economic, administrarea resurselor financiare, proiectarea rolului profesional și realizarea în sfera profesională). Așadar, muncă și iubirea reprezintă cele două elemente specifice tinereții care definesc procesul de maturizare și ocupa un loc central în structura de conținut a personalității. Dragostea este înfăptuită prin căsătorie, iar munca se concretizează prin dobândirea unei identități profesionale.

În această perioadă, tinerii nu au o pregătire adecvată în ceea ce privește rolul de părinte, iar depășirea unor situații problematice nu este făcută cu ușurință, apărând chiar și zguduiri afective între parteneri în urma întâmpinării acestui gen de dificultăți. Experiența fiind redusă, se pot însuși atitudini diverse, dezvoltându-se astfel stiluri educaționale diferite la nivelul fiecărei familii. Becker evidențiază patru stiluri educaționale în urma analizei unor factori (căldura și control) care au la baza controlul, suportul emoțional și anxietatea:

Stilul dictatorial (la baza căruia se afla un control exagerat, cu grad de căldură și afectivitate redus, cu cerințe mari din partea părinților; copiii prezintă un nivel de sociabilitate scăzut, fără să manifeste inițiativa de preocupare în activități și relaționare cu cei din jur, primesc cu ușurință și rapiditate aprecieri din partea adulților, iar imaginea pe care o au despre ei este distorsionată, aceasta aparținând altora);

Stilul autoritar (la baza căruia se afla însumarea celor doi factori, fiind caracteristică manifestarea unor cerințe înalte, dar în același timp oferirea unui nivel de afectivitate crescut; copiii își vor dezvolta independenta și responsabilitatea, vor denota un nivel mai ridicat de competenta socială și o adaptare ce se bazează pe o autoapreciere realistă);

Stilul neglijent (la baza căruia se afla din nu cumularea celor doi factori, dar cu tentă negativă – respectiv un nivel scăzut de căldură și control, părinții prezentând dezinteres, iar în ceea ce privește procesul educativ și posibilitatea de dezvoltare, acestea prezintă de asemenea un nivel scăzut; copiii pot deveni intoleranți și pot da dovadă de impasivitate, fiind slăbi din punct de vedere emoțional și slab motivați, cu o lipsă de toleranță la frustrare, iar în ceea ce privește capacitatea lor de autoevaluare, ori tind spre hipervalorizare, ori spre invalorizare);

Stilul permisiv (la baza căruia sta căldura foarte sporită, dar un control foarte scăzut; copiii tind să dezvolte o personalitate care are ca și caracteristică o toleranță excesivă, fiind dependenți de părinți, incapabili să își asume responsabilități, manifestând neinteres față de opinia celor din jur și având comportamente nestatornice, deseori fiind agresiv-impulsive).

O situație problematică este cea a limitelor de vârstă în perioada tinereții. Limita inferioară coincide perioadei de la 20 la 24/25 de ani, perioada care este considerată ca fiind perioada adolescenței prelungite și reprezentând un stadiu de trecere. Limita superioară este determinată la vârsta de 35 de ani, dar include tendința de dilatare până la vârsta de 40 de ani.

Taxonomia perioadei tinereții

Ursula Șchiopu și Emil Verza (1995) considerau că perioada tinereții se poate împărți în trei subetape:

subetapa de adaptare profesională, de stagierat (între 24 și 28 de ani);

subetapa de implantație (între 28 și 32 de ani) în care este intensificată experiența profesională, apare și se evoluează statutul de părinte;

subetapa de stabilitate relativă a adaptării, a conduitelor, a valorilor și a aspirațiilor formulate între timp (între 32 și 35/40 de ani).

Etapa cuprinsă între 24 și 35 de ani, în general deține un potențial de opozabilitate, dar și posibilitatea de adaptare. Începerea vieții profesionale și adaptarea la această pun tineretului diverse problem. Astfel se ridică semne de întrebare referitoare la ceea ce știe și ceea ce poate, iar acestea sunt raportate la ceea ce dorește să facă, condus de aspirație spre autorealizare, fericire și independentă. Procesul de adaptare este oarecum susținut de experiență de adaptare dobândită în perioada adolescenței, dat fiind faptul că profesorii au contribuit la dezvoltarea tipurilor de adaptare prin stilurile lor diferite. Dar aceasta tipologie de adaptare câștigată în perioada adolescenței va fi modificată în urma procesului de acumulare progresivă a experienței de muncă.

Așadar, conform U. Șchiopu și E. Verza (1995), cele trei subetape și caracteristicile fiecăreia sunt următoarele:

Subetapa situată între 24 și 28 de ani, cea de adaptare profesională, este caracterizată prin cunoașterea treptată a programului de muncă, a stilului, ritualului, sistemului de organizare, a ritmurilor biologice (ore de masă, de somn, de odihnă) și desigur, adaptarea tânărului la acestea. În ierarhia profesională, tânărul depinde un rol în planul secundar.

Toate dificultățile de adaptare sunt manifestate mai mult ca tensiune internă și structurare a responsabilităților și aspirațiilor spre acestea. Această perioadă nu este caracterizată de foarte multe responsabilități stabile, iar tânărul își dorește să dețină o serie de responsabilități clare, fixe.

În ceea ce privește integrarea tânărului în colectivul de la muncă, acest proces se realizează concomitent cu integrarea în ierarhia profesională. Tineretul trebuie să își dezvolte rolul lui profesional, iar câteodată, după 2-3 ani poate să participe la un curs de perfecționare sau să își susțină un examen de definitivat. Tânărul întâmpina în această perioadă obstacolele procesului concret al muncii, iar zonele de activitate se întind și spre activitățile colective în care tânărul poate primi unele sarcini. A doua categorie în care este necesară adaptarea este cea legată de căsătorie (adaptarea la rolul de soț sau de soție). Căsătoria simbolizează oficializarea unor legături complexe afective, sexual și sociale. De obicei, aceasta este precedată de apariția unui copil, fapt ce trasează statutul de părinte și adaptarea prin intermediul experienței la rolul de părinte. Pot apărea situații problematice în îndeplinirea rolului de părinte, fapt datorat lipsei de pregătire pedagogică dezvoltată pe acest plan.

Subetapa situată între 28 și 32 de ani, respectiv cea de implantație mai însemnată în muncă și de identificare verticală mai complexă în obligațiile profesiei. În această subetapa, tineretului a reușit deja adaptarea la orarul de muncă. Faptul că alte persoane și mai tinere au intrat în schema profesională, creează o modificare în ierarhia muncii tineretului de 28 de ani.

În această perioadă, tineretului simte nevoia instruirii, iar din acest motiv unii pot urma o școală, o facultate la seral, un curs de perfecționare sau de limbi străine.

În ceea ce privește activitățile sociale, aceștia dobândesc un set de responsabilități mai categorice, iar relațiile lor sociale se extind (apărând genul de relații oficiale și semioficiale, primind invitații la colegi sau chiar la superiori, etc). În această perioadă, poate apărea și intrarea în organizații politice.

În ceea ce privește viața de familie, se înmulțesc responsabilitățile educative și casnice, iar în perioada aceasta există posibilitatea apariției unui alt copil. Aceasta extindere a familiei aduce probleme legate de orarul familiei, gestionarea și satisfacerea necesităților acesteia. Prin cumpărarea de mobilă, de electrocasnice, prin reamenajarea spațiului de locuit și prin mărirea confortului este subliniată consolidarea familiei. Distracțiile devin din ce în ce mai puține în cadrul familiei, iar necesitatea de supraveghere a copiilor este cea responsabilă de modificările de program ale familiei. Sunt prezente plimbările pentru joc ale copiilor, uitatul la televizor, lectură de literatură și de presă. Crește lectura de specialitate, lectura ce ține de organizarea muncii, cresc informațiile legate de sănătate și de educație, se mărește și numărul vizitelor la prieteni și apare implicarea în activități culturale sau politice.

Subetapa situată între 32 și 35 de ani presupune un cerc nou de integrare socio-profesional, experiența profesională ajunge să fie mai bine dezvoltată, contribuția tânărului este complexă, iar statutul social profesional se afla iarăși în progres.

În ceea ce privește activitățile sociale tânărul ajunge să dețină responsabilități mai complicate, iar deseori pot primi și o serie de responsabilități speciale (secretar într-o comisie, organizator de echipe, etc) în comisii profesionale, oferindu-i-se sarcini de coordonare, de documentare, etc.

În ceea ce privește planul profesional, începe procesul de extindere a relațiilor oficiale pe verticală, făcându-se cooptările pe acest plan. Este remarcară o orientare mai practică a tânărului în care manifestările sale sunt axate pe activitatea profesională. Interesul pentru profesie își pune amprenta asupra întregii activități psihice, asupra capacităților senzorial-perceptive, intelectuale, aptitudinale și a disponibilităților afectiv-motivaționale.

În ceea ce privește viața familială, aceasta este stabilizată. Timpul liber și organizarea vacantelor depind de nevoile întregii familii și de resursele financiare. Se dorește achiziționarea unei mașini, lucru ce dezvolta motive de discuție și de a economisi în cadrul familiei. Tinerii se bucura de ieșiri la teatru, la filme sau expoziții, se mărește lectură de literatură (dar și cele cu tentă profesională) dar și timpul petrecut la televizor, fiind activități de petrecere a timpului liber cu scopul de a se sustrage, de a evada de la obligațiile zilnice

Toate aceste caracteristici subliniază faptul că această perioadă este definită prin amplificarea sinuoasă a identității profesionale și a integrării în diferitele roluri și statute sociale pe care viața socială le solicită la un moment dat.

Teoriile clasificării stadiale

Teoriile stadiale ale dezvoltării au stat la baza unor studii efectuate pentru identificarea fazelor specifice dezvoltării. Așadar astfel de cercetări au fost: studiul longitudinal Grant care a fost realizat de Vaillant în 1987 și studiul realizat de Levinson în 1985.

Primul a fost făcut pe 268 de subiecți de sex masculin și s-a demonstrat că evoluția lor nu a fost modificată de evenimente izolate, ci a trecut printr-un set de faze. Vaillant a introdus un stadiu intermediar între stadiile eriksoniene “intimitate versus izolare” și “altruism versus egocentrism” numindu-l “consolidarea carierei”, stadiu în care partenerii ori sunt axați asupra realizării în plan profesional și dau dovadă de lipsa de atenție pentru relația lor, ori sunt în stadii diferite, unul fiind axat asupra profesiei, iar altul asupra relației lor.

Cel de-al doilea studiu a selectat un număr de 40 de persoane de sex masculin, cu vârste între 35 și 45 de ani și profesii diferite, iar autorul a structurat o teorie a dezvoltării. Această teorie considera că scopul dezvoltării la această vârstă este “constituirea unei structuri a existenței” și cuprindea atât o serie de ipostaze externe (participarea la viața socio-culturală), cât și ipostaze interne (sistemul motivațional și trăirile emoționale). Pe parcursul formării acestor structuri, se străbat perioade stabile (durând medie de 6-8 ani), apoi urmând remodelarea structurii existente, iar aceste perioade de tranziție durând 4-5 ani.

Elena Bonchiș, în Psihologia vârstelor (2004), releva că stadiile dezvoltării sunt următoarele:

Tranziția spre tinerețe (între 18 și 22 de ani)

Persoană se confruntă cu sarcina de a dobândi autonomie emoțională și financiară față de familia din care provine. Aici tânărul poate alege ori continuarea studiilor, ori să înceapă munca (existând totuși posibilitatea de a le alege pe ambele). De asemenea, există o armonie între a se desprinde de familie și a continua relațiile în cadrul acesteia.

Intrarea în lumea adulților (între 22 și 28 de ani)

Tânărul este nevoit să se acomodeze unor solicitări relativ contradictorii a două sarcini ale dezvoltării: cea de explorare a diversității rolurilor de adult (partener la nivelul unei relații amoroase, angajat al unei profesii, etc) și cea a apariției unui grad de stabilitate referitor la asumarea acestor roluri. Păstrarea unei armonii între cele două sarcini nu este ușoară, respectiv dacă alegerea pentru anumite roluri nu este efectuată la timp, atunci alcătuirea existenței este lipsită de sens, iar dacă apariția angajării în aceste roluri este prea timpurie, atunci se poate ajunge la pierderea unor oportunități superioare.

La sfârșitul perioadei se produc două aspecte majore: idealul (ce se referă la o imagine, o proiectare în viitor, în special în ceea ce privește profesiunea, dar și la nivelul vieții de familie) și mentorul (o persoană mai în vârstă care prezintă interes pentru un protejat al său, oferindu-i coordonare și suport moral sau material în anumite situații).

Tranziția spre 30 de ani (între 28 și 33 de ani)

Reprezintă o fază de evaluare a alegerilor făcute în perioadele anterioare și în care se iau o serie de hotărâri cu în ceea ce privește opțiunile ulterioare. Unii tineri parcurg cu ușurință aceste perioade de tranziție și modifica oarecum lejer aspecte ale existenței lor, iar alți tineri au parte de adevărate dileme, fiind nemulțumiți de evoluția proprie și uneori fiind chiar incapabil să o modifice.

Stabilizarea (între 32 și 40 de ani)

Reprezintă stadiul celei de-a doua structuri a existenței: se iau angajamente mai profunde în diferite domenii (profesional, social, familial), se proiectează obiective ce necesită a fi îndeplinite într-o anumită perioadă. La finalul aceste perioade, tânărul simte că este constrâns de controlul și presiunile pe care le manifestă asupra lui cei care îi sunt superiori.

Emergenta autodeterminării (în jurul vârstei de 39-40 de ani)

Individul își dorește mai multă independentă, renunța la mentor și trece prin încercarea de a se afirma în rolurile cele mai apreciate la nivelul grupului sociale. Acesta luptă pentru a primi promovări sau orice alte forme de recunoaștere.

Repere generale ale dezvoltării cognitive

Dezvoltarea psihică a tânărului este îndeplinită sub influența realizării profesiei.

Din punct de vedere senzorial-perceptiv, deși nu trece prin schimbări după perioada adolescentei, acest plan se organizează prin procesul de sintetizare a informațiilor și prin dezvoltarea capacității de a discrimina. În ceea ce privește sensibilitatea vizuală, aceasta ajunge să fie mai fină, printr-o estimație cât se poate de exactă, iar bogăția datelor suplinește ușoarele dificultăți ce pot apărea, creându-se moduri de adaptare complexe. Auzul, tactul, echilibrul își aduc contribuția la acționarea posibilității de receptare organizată și la evoluția calității de discriminare care conduce la dezvoltarea abilitaților în diverse sfere de activitate. De exemplu, în profesiuni în care simțul văzului are o însemnătate foarte mare (biolog, arhitect, medic, geolog, etc), observația vizuală devine foarte activă. Auzul este necesar în profesii precum cele muzicale sau în cele de țin de educația muzicală (dezvoltându-se și sensibilitatea auditiva în cazul consumatorilor de operă, concerte, etc).

De asemenea, tactul dobândește rafinament în cazul discriminării în profesii din domenii ca ingineria constructoare, gastronomia, marină, agronomia, industria mobilelor, etc, iar simțul echilibrului este mult mai dezvoltat în profesiuni precum cele de montator de înaltă tensiune, constructor la înălțime, etc.

În ceea ce privește intensitățile, cele ce trec de pragul maximal sunt de cele mai multe ori percepute ca durere, cele ce sunt sub praf nu sunt percepute, iar pragul diferențial este în continuare în dezvoltare, dar are o ușoară tendința de scădere către sfârșitul perioadei tinereții.

Dezvoltarea intelectuală, în perioada tinereții, prezintă progrese pronunțate în planuri precum gândirea, înțelegerea, inteligenta, memoria, imaginația și limbajul, aceste dezvoltări neînsemnând că tânărul este scutit de procesele continue de învățare și perfecționare.

Din punct de vedere al memoriei, câmpul său de acțiune este reorganizat, iar incidentele critice și problemele cheie sunt sesizate perspicace. Se trece printr-un proces de adaptare și alegerea a informațiilor utile din cunoștințele dobândite. De asemenea, se dezvolta selectiv necesitatea de a recapitula anumite date.

În ceea ce privește atenția, care folosește traiectoriei de de achiziționare a experienței profesionale, aceasta este dinamizata pe cerințele profesiei. În cazul învățării, în perioada tinereții sunt prezente anumite particularități. Proporția dintre învățarea planificată social și autoînvățare este modificată și tinde să favorizeze procesul de autodidaxie, iar învățarea incidentală și învățarea originală sunt preferate comparativ cu învățarea organizată sistematic. Cunoștințele economice și tehnice sunt dobândite prin învățarea ocupațională, tip de învățare ce generează specializări în sferele de activitate în care muncește tânărul.

Din punct de vedere al motivației, promovările, recompensele și chiar evaluările pozitive reprezintă o modalitate de stimulare și de creare a motivațiilor pozitive la locul de muncă.

În legătură cu modurile post-formale de operare, tinerii folosesc operații formale în sferele lor de competentă, dar apelează la operațiile concrete în sferele mai nefamiliare. Anumiți autori s-au axat pe dezvoltarea dincolo de etapa operațiilor formale, iar definitoriu pentru modurile post-formale de operare sunt următoarele tipuri de gândire: gândirea relativistă (tinerii văd datele mai degrabă relative, decât absolute; acest tip de gândire se referă la înțelegerea că nu există fenomene pur și simplu, ci sunt apreciate ca fiind realități construite, iar informațiile personale depinde de o perspectivă subiective), gândirea dialectică (este definită de acceptarea și rezolvarea contradicțiilor dintre concepțiile și părerile antagonice; situațiile pe care le întâmpină în viața zilnică prezintă câteodată nepotriviri, așadar în final sunt sintetizate elemente noi din tezele și antitezele enunțate), gândirea sistematică (tinerii trebuie să descopere un sistem prin care să ordoneze experiență; foarte importantă este capacitatea de raționalizare a sistemelor de cunoștințe, fiind utilă înglobarea contradicțiilor în cadrul unui sistem).

Oboseala ce apare în perioada tinereții este atât obiectivă, cât și subiectivă și poate surveni din mai multe cauze, cum ar fi: interes și motivație scăzută, absenta satisfacției, nereușite dese, câștig insuficient, tensiune la nivel de grup, afecțiuni fizice sau psihice, nivel scăzut al așteptărilor personale, etc. În această perioadă, tinerii își revin oarecum rapid atât din oboseală fizică, cât și din cea psihică, iar la întremarea organismului contribuie mai mult factori, ponderea lor fiind în raport cu însușirile psihoindividuale și situațiile în care acționează. Astfel de factori sunt: avansările, stimulările financiare și morale, mediul înconjurător pozitiv, liniștea psihică la locul de muncă.

În perioada de dezvoltare a subindentităților sociale și profesionale, tineretul se fixează în responsabilități, realizându-se o creștere în planul autorealizării.

În perioada tinereții aceste aspecte sunt corelate cu evoluția subidentității de soț/soție și cea de părinte, lucru ce asigură o stabilitate la nivelul personalității.

Din punctul de vedere al inteligenței, se disting două tipuri:

Primul tip este inteligența fluidă, este considerată independentă de factorii cultural-educaționali și este măsurată prin teste de raționament și aptitudini spațiale. Aceasta ajunge în stadiul de dezvoltare maximală la sfârșitul perioadei adolescenței și începe să scadă spre sfârșitul perioadei tinereții.

Al doilea tip este inteligența cristalizată și presupune sarcini ce sunt în raport mai mare dependente de factorii culturali-educaționali. În acest tip de inteligență, performanta rămâne neschimbată pe toată perioada tinereții, până în perioada vârstei a treia. În ceea ce privește rezolvarea de probleme, un rol însemnat i se atribuie tipului de sarcini propuse: în cazul celor tradiționale tânărul tinde să aibe rezultate superioare adulților, dar în cazul în care situațiile derivă din sferele de competenta ale persoanei, de obicei măturii sunt superiori tinerilor.

În condițiile apariției problemelor noi sau complexe, tânărul nu se mai folosește de algoritmi; confruntându-se cu o multitudine de alternative este necesară aplicarea strategiilor euristice.

Dezvoltarea dimensiunii psiho-morale

Din punct de vedere al dezvoltării judecății morale, L.Kohlberg a constatat cu ajutorul teoriei sale că există 6 stadii ce sunt organizate pe 3 niveluri, și anume: preconventional (primele două stadii), convențional (stadiile trei și patru) și post convențional (stadiile cinci și șase). Studiile realizate demonstrează faptul că majoritatea tinerilor cu vârste cuprinse între 30 și 40 de ani se afla la nivelul convențional și numai circa 15% dintre aceștia se regăsesc la nivelul prostconventional.

Astfel, pe de o parte persoanele ce se afla în cadrul nivelului convențional (stadiul trei) se bazează pe acordul interpersonal și pe conformism, iar a fi moral înseamnă să fii o persona bună în ochii tăi și ai celorlalți. În cardul nivelului convențional (stadiul patru), persoanele se bazează pe obedienta în fața autorităților și a ordinii sociale, iar a fi moral se referă la a îți îndeplini sarcinile, a respecta autoritățile și a păstra ordinea socială.

Pe de altă parte, persoanele ce sunt incluse în cadrul nivelului postconventional (stadiul cinci) se axează pe existent unui contract social, iar indivizii sunt văzuți că având valori și opinii diferite, legile fiin private ca și contracte sociale ce pot fi înlăturate dacă sunt prea restrictive sau distructive. Nivelul postconventional (stadiul șase) se referă la principia etice universale, iar acțiunea morală este determinate de conștiință proprie și poate să fie sau să nu fie în accord cu opinia publică sau cu legile.

În ceea ce privește evenimetele care cauzează modificări ale judecății morale, acestea au o component emoțională considerabilă care provoacă reinterpetarea situației într-o modalitate în care discuțiile ipotetice, ce nu presupun experiența personală, nu o pot face. Există o serie de factori referitori la dezvoltarea morală:

nivelul de dezvoltare intelectuală;

experiențe sociale importante;

interacțiuni în care sunt remarcate perspectivele diferite;

mai lungă perioadă de școlarizare care permite un contact cu mai multe perspective și sisteme;

participare la sistemul democratic de guvernare prin care este recunoscut dreptul la exprimarea propriei opinii.

În concluzie, tinerețea este o perioadă cu multe perfecționări în plan sensorial-perceptiv și caracterizată de socializarea puternică a disponibilităților psihice. Setul nou de experiențe ale tânărului dezvolta problem diverse ce impun o perfecționare continuă a capacităților cognitive. Se confruntă în diverse domenii (profesionale, ale relației, al administrării finanțelor) cu circumstanțe noi ce trebuie depășite în așa fel încât să asigure o adaptare continuă a acestora.

Reorganizarea personalității și opțiunea socio-profesională

Perioada dintre 20 și 25 de ani este caracterizată de o amprentă eterogenă în manifestări, atitudini și compotament. Și acest lucru a reprezentat un motiv de a reprezenta că sub etapa respectivă face partea din perioada adolescenței prelungite cu caracteristicile de instabilitate și diversitate a perioadei copilăriei. După această vârstă se începe o perioadă de relativa liniște și de stabilitate mai mare, fiind o continuare a procesului de maturizare psihologică și biologică.

Inadaptările verbale, profesionale, familiale, rămân relativ ridicate în această perioadă. Incidenta infracționalismului, accentuată între 25 și 30 de ani, dereglează adaptarea și dezvoltarea echilibrată a personalității tânărului. În plan comportamental sunt reflectate dereglările personalității, iar în raport cu intensitatea lor se întind în toate sferele de activitate, prezentând tendința de a se stabiliza sub forma deprinderilor negative în relaționarea cu cei din jur. Astfel, tulburările se produc evoluând de la simplu la complex, și anume: la început tinerii sunt dominatori, egoiști, egocentriști, ostili, zgomotoși, urmând ca apoi să devină violenți, nestăpâniți, irascibili, rigizi, indiferenți de viață personală și profesională. Stările de frustrație și conflict conduc toate acțiunile. Persistenta lor și prezența unui anturaj nepotrivit cauzează atitudini de înșelătorie, fugă de acasă, furt, vagabondaj, prostituție, acte de vandalism.

Către sfârșitul perioadei de tinerețe (35 de ani), fenomenul este diminuat, având loc replierea către situațiile de liniște, confort și implicare în activitate. Atât educația, cât și condițiile de viață ce sunt traversate de tânăr dețin un rol important în dezvoltarea structurilor de personalitate necesare în procesul de adaptare și integrare.

Integrarea în societate este favorizată și de faptul că tinerii sunt deja conștienți de necesitatea conviețuirii într-un colectiv și de posibilul aport la îmbogățirea valorilor sociale.

Tânărul se implica în activități complexe, pline de devotament și perseverența, de înțelegere și aprecierea calităților celor din jur la care încearcă să își potrivească comportamentele sale. Normele morale sunt adoptate și concepute din punct de vedere al perspectivelor colectivului față de care exprimă sinceritate și atașament. Este manifestată pasiune pentru cunoaștere și lipsa de toleranță față de ignoranța cu așteptări înalte de afirmare a personalității în domeniul pentru care opțiunea a devenit clară. Tânărul prezintă interese bine definite pentru aptitudini și stiluri proprii de comportament, verbale și acționale, tehnice și ocupaționale în care se poate realiza și proiecta cu reușite tot mai evidente. Formarea concepției despre lume și viața precizează spațiul și timpul parcurs de tânăr în transformarea și proiecția personalității sale.

În această perioadă, se afirma foarte activ folosirea cunoștințelor și operarea cu concepte abstracte care pun în evidență abilitățile sale intelectuale. Exprimarea inteligenței prin sisteme simbolice implica o activitate complexă de înțelegere, în care este necesară percepția socială furnizată de roluri și statute învățate.

Vocația pentru un anumit gen de activitate este bine definită, ceea ce face că tânărul să depună eforturi susținute în vederea afirmării sale și proiectarea dorințelor de a ocupa o anumită poziție profesională, culturală, socială. Problemele profesionalizării și perfecționării ocupa un loc central în activitatea desfășurată. Tinerii sunt sensibili la ameliorarea perceperii de sine și la felul la care imaginea lor este reprezentată de ceilalți. Apare dorința deținerii unu statut diferențiat și se depun eforturi pentru o exprimare complexă a însușirilor de personalitate, valorificând mai bine relațiile cu ceilalți.

Procesul de restructurare poate cauza tensiuni, frustrări și conflicte, din care tânărul iese victorios prin însușirea unor modele acționale care valorizează la maximum caracteristicile personalității sale mature și în plină vogă creatoare, cu echilibrări și adaptări corespunzătoare mediului. Adaptarea este realizată prin intelectualizarea modului de organizare a vieții personale, profesionale și sociale.

Plecând de la nivelul psihicului uman în perioada tinereții personalitatea este alcătuită din patru subsisteme. Acestea sunt:

Subsistemul operațional – din care rezultă acordul dintre realitate și cerințele acesteia cu înglobarea regulilor de viață, de conduită și trăirile interne. Prin intermediul acestui subsistem se optimizează interrelațiile cu lumea înconjurătoare, cu implicarea potentelor energetice și de recepție de care dispune fiecare subiect. Acest subsistem facilitează intervenția celorlalte subsisteme care duc la acumulări de cunoștințe, informații, experiențe și organizarea conduitelor pe toate direcțiile.

Subsistemul emoțional – al trebuințelor biologice, psihologice și social- culturale care facilitează instalarea de reacții de acceptare sau sancționare a trăirilor interioare și a efectelor din planul comportamental.

Subsistemul structurilor sinelui – ce cuprinde perceperea, reprezentarea, idealul de sine (social, cultural, material) și nevoie de afirmare de sine, legată nemijlocit de dobândirea de statute și roluri.

Subsistemul valorilor – se bazează pe cunoașterea și înțelegerea regulilor și idealului de viață. Acest subsistem face posibilă afirmarea funcției de filtrare și simbolizare a informației, de raportare a conduitelor la acceptorii morali, logici și ai conștiinței. Subsistemul protejează șinele și creează cadrul de extindere a idealului de sine și a sinelui social, prin valorificarea experienței personale și a elaborării unor forme superioare de adaptare.

Tinerii dețin resurse și capacități distincte care necesită să fie indraptate în direcții diverse. Importantă o reprezintă satisfacerea intereselor, a motivației personale, dobândirea unor rezultate ce răspund în totalitate cerințelor societății. Integrarea socială și profesională a tânărului depinde de calitățile individului dar depinde și de condițiile obiective. Nivelul și extinderea integrării releva capacitatea de adaptare, iar satisfacțiile existente contiribuie la păstrarea unei stări de sănătate și la stimularea evoluției personalității.

Se preferă un loc deschis de muncă de care tânărul să se simtă legat, unde să poată comunica și unde să îi fie respectate și apreciate cinstit eforturile.

În această perioadă se enunța cerințe care implică însușiri ce țin direct de activitate și de asemenea, se anulează oarecum acumulările scoalare ce au presupus multe eforturi în anii precedenți. Acest lucru determina anxietăți și difigultati în adapatare. În ceea ce privește structura profesiilor, se produce o diferențiere a tinerilor atât prin contribuție și adapatare, cât și prin desitatea de rol și statut. Aceste diferențe produc atitudini ce au la bază și tipologia personalității și chiar cele legate de sex.

Dificultăți apar atât din cauze obiective, cât și din cauze subiective. Dintre cele obiective sunt menționate: deficiențele legate de organizarea locului și a procesului de muncă, neîndeplinirea unor sarcini de muncă, incompetenta liderilor, atmosfera nesănătoasă la nivel de colectiv, iar dintre cele subiective sunt menționate: necunoașterea reală a problemelor ce apar în activitate, formularea de idealuri ce depășesc posiblitatea profesională de realizare, prezenta de deficiențe la nivelul pregătirii profesionale, deficiențe caracteriale, etc.

CAPITOLUL II. ANXIETATEA ȘI DEPRESIA

Definirea și prezentarea generală a anxietății

Definiția teoreticienilor în domeniu cu privire la termenul de anxietate este reprezentată de o teamă difuză, fără însă ca obiectul acesteia să fie bine determinat. Astfel subiectul este supus la o încordare continuă, amenințarea fiind sentimentul predominant pe care acesta îl are. Arată un grad ridicat de nervozitate, iar de cele mai multe ori acesta nici nu își poate da seama exact ce anume îi produce această stare de teamă, de îngrozire.

Se știe că în literatura anglo-saxonă o astfel de stare este definită printr-un termen tradus ca “acea anxietate care plutește în aer”, și care se fixează când pe un obiect, când pe altul. Prin urmare, subiectul anxios are motive de îngrijorare încontinuu, deoarece când scăpa de unul, imediat apare altul, și tot așa.

De la grecescul “phobos” provine termenul de “fobie”.“Phobos” reprezintă fuga. Este cunoscut de altfel că acest termen reprezenta și numele unui zeu care avea abilitatea de a insufla teamă și panică în rândurile dușmanilor săi. Fobia reprezintă deci o frică persistentă față de un obiect, gând sau situație care în mod normal nu ar justifica această teamă. De la zeul grec Pan a apărut și termenul de “panică”. Panica este definită printr-o criză bruscă și acută de teroare.

Starea afectivă de natură negativă este definită prin frică. Astfel ea apare în situațiile în care subiectul prevede a apărea un pericol inevitabil. În cazul fricii apar anumite reacții psihofiziologice, reacții ce pregătesc organismul pentru eventuala reacție ce ar presupune fugă, luptă sau poate pur și simplu să-l paralizeze pe subiect, determinându-i astfel transformarea intro “stană de piatră”.

Reacția emoțională care are caracter adaptativ reprezintă frica normală. Astfel, în caz de amenințare, frica normală determină o mobilizare ce presupune luarea de măsuri pentru salvarea vieții. Este demonstrat că acest mecanism funcționează de asemenea în cazul fricii psihologice. Subiectului îi este practic impusă o conduită care să îi ofere autoprotectia.

Vorbind despre teamă, este de menționat faptul că aceasta, în anumite doze moderate, dezvoltă acuitatea perceptivă, abilitatea de concentrare a atenției, și face mai clară și mai rapidă gândirea subiectului. Mai mult, aceasta antrenează energiile, activează reflexele, pentru o mai bună și mai rapidă acțiune din partea subiectului. Referitor la fricile sau temerile iraționale, avem în vedere faptul că acestea apar în situația în care subiectul simte un pericol major și se comportă ca atare, însă în realitate este vorba de un pericol nesemnificativ sau chiar inexistent.

Anxietatea reprezintă acea stare jenantă de așteptare, o frică dar fără un obiect bine determinat, o frică de un pericol improbabil. Caracteristicile acestea fac să existe o distincție între anxietate și teamă, aceasta din urmă reprezentând emoția aferentă anxietății, legată însă de un pericol obiectiv și real. Opoziția schematică prezentată face deci din teamă un sentiment vizibil și observabil pentru celălalt.

Angoasa reprezintă acea stare afectivă, o îmbinare de trăiri de tipul placere-neplacere și descărcările aferente. Angoasa se poate asemăna acelui puseu de isterie individuală. Având calitatea de stare afectivă, putem spune că poate apărea și în urma unui eveniment trecut și primejdios. Ea face parte din instinctul de conservare al omului și rolul ei este de a remarca noile primejdii. Angoasa se produce în cadrul procesului de refulare, și citându-l pe Sigmund Freud putem spune că “ea provine dintr-un libido devenit într-o oarecare măsură inutilizabil”

Este necesară a se face o diferențiere între ”anxietate”  și “angoasă”, anxietatea reprezentând neliniștea și teama fără a avea un obiect precis pe când angoasa desemnează senzațiile fizice de îngustare și de opresiune care sunt alăturate, într-un anumită măsură sentimentul unui pericol uriaș. Expresia de “stare anxioasă” este reprezentată de construcția de tulburări anxioase care apar la o personalitate normală sau la una nevrotică.

Este nevoie a se face o diferențiere și între acele stări anxioase psihotice și cele simptomatice din cursul evoluției bolii somatice. În cursul stărilor nevrotice, anxietatea este constant prezentă, ea constituind esențialul simptomatologiei medicale, ea purtând în cazul acesta termenul de “anxietate liberă său liber flotantă”. În anumite cazuri, ea se poate transforma în simptome somatice sau chiar în unele forme de reprezentări mintale. Aceasta reprezintă “anxietatea legată”.

Teorii privind anxietatea

Teoriile ce vin din partea psihopatologilor cataloghează anxietatea, atacurile de panică dar și fobiile ca fiind frici cu caracter pur irațional.

Uitându-ne în urmă, avem informații potrivit cărora este sigur că frica a reprezentat o suferință pentru oameni încă din cele mai vechi timpuri. Exemplele numeroase culese din istorie și literatură amintesc de Damocles despre care medicul grec Hipocrate spunea că nu putea trece pe lângă un pod sau pe lângă o prăpastie. Shakespeare de asemenea, vorbește în piesa “Neguțătorul din Veneția” despre fobia de pisici. De asemenea Descartes se referă la acel sentiment ciudat al unor persoane care intrau într-o stare de panică la vederea unei feline, sau care nu suportau mirosul trandafirilor.

Aceste simptome despre care am vorbit mai sus, au fost catalogate ca aparținând de domeniul medical de-abia după jumătatea secolului al 19-lea, deși ele s-au manifestat la oameni încă din cele mai vechi timpuri.

Analizând toate teoriile explicative privind comportamentele de tip anxios sau fobic, s-a ajuns la concluzia că teoriile psihanalitică, comportamentalistă și cea cognitivă sunt cele care merită în cadrul studiului cea mai mare atenție. Din perspectiva lui Freud, fobiile desemnează practic acel mecanism de apărare al eului, mecanism ce are misiunea de a proteja omul importriva anxietății inconștiente mult mai profunde, anxietate ce apare în urma nerezolvării complexului Oedip (complexul Oedip desemnează esență cu privire la dragostea și dorința sexuală a copilului pentru părintele de sex opus).

Anxietatea provoacă acele produse imaginative abundente (derulări de scene de imaginație, uneori chiar înfricoșătoare). Ele nu pot fi ignorate și nici eliminate, și au mereu un control asupra persoanei umane, dominând-o. Sunt mereu în alertă cei care sunt cuprinși de anxietate, având o stare neobișnuită de neputință în fața pericolelor pe care au impresia că le vor întâmpina și fiind influențați de o scădere drastică de randament intelectual. În anxietate se manifestă o dereglare motorie și tulburări de somn, asociate chiar și cu palpitații, tulburări de respirație, paloare provocată de vasoconstricții, modificări de voce, de puls, etc. Acestea pot fi înregistrate ca variabile fiziologice chiar dacă pot fi mascate ca exteriorizare.

Pentru reducerea anxietății, persoana afectată de această tulburare folosește de cele mai multe ori metoda ce presupune evitarea acestui stimul, chiar dacă aceasta nu conduce la o ameliorare a stării sufletești a subiectului. Dacă nu se poate realiza evitarea stimulului sau a situației generatoare de anxietate, atunci individul alege neajutorarea învățată. Ea este descrisă de Seligman ca fiind reacția de acceptare a ceea ce se întâmplă în jur din cauză că individul este conștient de faptul că nu poate schimba cursul evenimentelor. Neajutorarea învățată poate fi generalizată de la o situație la alta, până când individul crede că preia controlul, cât de puțin, asupra evenimentelor ce survin în viața acestuia. Acesta fiind cadrul incipient, starea de depresie se poate instala relativ ușor. Tot Seligman vine cu precizarea potrivit căreia neajutorarea învățată conduce sigur spre două ținte ce nu pot fi evitate: înfrângerea și eșecul. Pentru a le evita însă, acțiunea trebuie să fie strict asupra cauzei care le produce, prevenind sau vindecând ajutorarea învățată. Impunerea unei conduite individului prin care să i se arate ca învățându-l să gândească diferit el a putut determina ceea ce a făcut greșit și l-a adus în pragul eșecului, aduce la rândul ei o îndepărtare usor-usor a neajutorarii învățate.

Karen Horney analizează și situează anxietatea în centrul nervozelor, descriind-o pe aceasta în funcție de emoția produsă de frică, la care se raportează dar și de care se deosebește clar, în următorul sens: frica apare ca o reacție proporțională cu primejdia pe care cineva o are de înfruntat, pe când anxietatea reprezintă acea reacție disproporțională la pericol, mai mult, o reacție la un pericol imaginar. Când ne raportăm la anxietate avem de a face cu un pericol ascuns și subiectiv pe când în cazul fricii pericolul este obiectiv și transparent. Intensitatea anxietății este proporțională cu semnificația pe care o are situația persoanei care o trăiește, iar motivele pentru care ea este anxioasă fiind necunoscute.

Astfel, suntem conștienți de faptul că anxietatea poate să apară pe fondul unor senzații de discomfort fizic, asemenea durerilor cardiace și a oboselii, sau pe fondul unor stări de teamă care pot părea a fi raționale și justificate în aceeași măsură, după cum se poate să ia forma acelei forțe care ne împinge la beție sau ne face să ne cufundăm în activități de tip entertainement. De cele mai multe ori o putem găsi și stând la baza neputinței de a ne bucura de anumite situații sau lucruri sau o putem descoperi că și factor determinant de inhibiții. Privitor la acest ultim aspect, putem afirma că anxietatea de performanță (tracul) prezentată de Sava Nuț, în cartea sa „Anxietate și performanță la tineri”, ca rezultând din ecuația pe care subiectul o dezvoltă în acțiunea autoevaluării propriilor resurse și a supraestimării sarcinii în care este parte.

Anxietatea rezultă deci din dorința de reușită și teama de eșec, și are două componente care-i stau la bază:

Emotivitatea, care are în vizor accentuarea manifestărilor individuale afective în condiții normale de solicitare a subiectului

Starea de îngrijorare sau neliniștea, ce face referire evidenta la îndoială subiectului privind propriul randament raportat la gradul de dificultate al sarcinii și la consecințele ce ar surveni în cazul unui eventual eșec

Abordând anxietatea, Spielberger propune următoarele forme:

Anxietatea că trăsătură. Aici se referă la predispoziția de a reacționa prin anxietate sau la probabilitatea ca anxietatea să se manifeste în condiții variabile de stres. Astfel, predispoziția spre anxietate poate fi considerată că trăsătura de personalitate ce influențează reacția la stres, reflectând din acest punct de vedere deosebiri între subiecți

Anxietatea ca stare – adică anxietatea trăită într-o situație dată și comportându-se ca o parte funcțională din conduitele stresante

Sims și Snaith (1988) fac o delimitare clară câtorva dintre caracteristicile esențiale celei de-a două forme de anxietate:

Emoționalitate negativă (panică, frică, spaimă)

Anticipări pesimiste ale evenimentelor

Manifestări motorii și de hiperactivare ale sistemului nervos vegetativ, inclusiv manifestări psihice de iritabilitate

Incapacitate de concentrare și relaxare

În literatura psihiatrică se face distincția dintre:

anxietatea – stare, care este asociată atacului de panică (anxietate acută)și se definește printr-un complex de manifestări cognitive, vegetative și comportamentale apărute spontan, fără vreo cauză aparentă;

anxietatea – trăsătură, atașată termenului de anxietate cronică, cu o constanță în manifestare.

Irina Holdevici face o distincție între anxietate (difuză) și atacul de panică, făcând precizarea că cel de-al doilea caz îl prezintă pe subiect ca trăind simultan patru sau mai multe din simptomele: respirație accelerată; palpitații (tahicardie sau puls neregulat); tremor; transpirație abundentă; senzație de sufocare; senzație de greață sau alte tulburări digestive; senzație de amețeală; senzație de detașare (subiectul pierde contactul cu propria persoană); valuri de căldură sau frig; teama că va muri; teama că își va pierde autocontrolul, că va înnebuni.

În cazul în care anxietatea se manifestă doar ca răspuns la un stimul specific, aceasta este denumită anxietate situațională sau fobică. Anxietatea situațională se deosebește de teama pe care o încearcă orice om în anumite situații prin intensitatea ei disproporționată, precum și prin caracterul său nerealist și prin evitarea sistemică a situației anxiogene.

Adesea, anxietatea poate fi produsă doar prin simpla imaginare a unei situații specifice, subiectul temându-se de consecințe în cazul în care se va confrunta cu obiectul fobiei sale. Acest tip de anxietate poartă numele de anxietate anticipatorie. În formele sale ușoare, anxietatea anticipatorie nu se deosebește prea mult de simpla îngrijorare, dar atunci când ea devine deosebit de intensă, va îmbrăca forma panicii anticipatorii. Între anxietatea spontană și anxietatea anticipatorie – susține în continuare Irina Holdevici – există o diferență foarte mare, în sensul că prima stare emoțională tinde să ajungă la apogeu foarte rapid (până la 5 minute)și descrește treptat vreme de aproximativ o oră, în timp ce anxietatea anticipatorie se amplifică progresiv la confruntarea cu situația anxiogenă, dar mai ales la imaginea ei, apoi descrește brusc. Astfel, subiectul poate fi stresat timp de o oră în legătură cu un posibil pericol, dar sresul dispare de îndată ce subiectul își ocupă mintea cu altceva.

“Anxietatea reprezintă o dimensiune a vieții cotidiene, deoarece multe din situațiile cu care se confruntă ființa umană sunt anxiogene.” (Holdevici, 2000).

Factori care influențează anxietatea

Prin acțiunea lor solidară în producerea de tulburări de anxietate, sunt clasificate următoarele categorii de factori:

Factorii psihologici implicați în apariția anxietății

Cele mai cunoscute abordări psihanalitice ale tematicii lucrării sunt cele ale lui Sigmund Freud și cea care aparține concepției lui K. Horney.

Astfel, din perspectiva psihanalitică a lui Freud, anxietatea apare ca o urmare directă a refulării, exprimată prin acțiunea conștient-inconștient (două nivele de clasificare structural-functionala a psihicului). Astfel, întrucât impulsurile subiective sunt respinse prin cenzură și returnate în inconștient, ele totuși simt nevoia mare de a fi împlinite. Ca urmare a acestui lucru, ele se transformă descărcându-se în conștiință sub forma angoasei.

Karen Horney delimitează această dinamică. Astfel, în lucrarea sa „Personalitatea nevrotică a epocii noastre” ea susține ideea potrivit căreia principala cauză a favorizării instalării anxietății este înregistrată sub forma impulsurilor ostile refulate, acestea tinzând să se descarce. Există o acțiune a mecanismului de protecție a ostilității în exterior, subiectul considerând impulsurile distructive ca provenind nu din interiorul sau ci din afară, posibil aparținând altor persoane. Această gândire a subiectului generează anxietatea față de un pericol extern. Specifică pentru concepția horneyană este interdependența dintre ostilitate și anxietate: atunci când anxietatea provine din sentimentul de a fi amenințat este generată ostilitatea ca și reacție de apărare. Reprimarea acestei ostilități poate determină apariția anxietății, prin procesul anterior prezentat.

Din cercetările watsoniene și morganiene s-au stabilit date potrivit cărora anxietatea apare în urma unui proces de învățare prin condiționare: un stimul neutru (care nu determină anxietate) este asociat cu altul neplăcut – inițial necondiționat – dar care declanșează un comportament anxios. Astfel, prin asimilare se produce condiționarea stimulului aversiv, totul finalizându-se printr-o reacție caracteristică anxietății, și anume cea asemănătoare celei manifestate în urma acțiunii stimulului necondiționat. Frica irațională, intensă și persistența pare să se manifeste (potrivit Sava Nuț, 2003), după ce persoană a trecut printr-un eveniment traumatic.

Astfel se explică apariția fobiilor prin interacțiunea dintre factorii psihologici, sociali, și biologici. Factorii psihologici și sociali implică istoria dezvoltării individului, precum și experiențele trăite de acesta prin care învață să asocieze emoția de frică cu anumiți stimuli.

Factorii sociali ai anxietății

Vorbind despre rolul relațiilor sociale în apariția și evoluția anxietății ajungem la concluzia importanței – în acest context – a numeroaselor tipuri de interacțiuni sociale, pornind de la primul și cel mai important, care se realizează cu familia și continuând cu cel integrat unui grup social / unei societăți, nefiind vorba, nici într-un caz, nici în altul – de a neglija importanțele experiențe trăite în cadrul acestora – cu semnificativele lor influențe asupra persoanei umane.

Pornim prin a prezenta câțiva dintre factorii din copilărie, selecționați de Lindenfield Gael ca fiind responsabili pentru reacțiile “inutile și inadecvate” ce traduc emoția de frică și care prin caracterul lor influențează dezvoltarea și echilibrarea sferei emoționale a persoanei, în general și a copilului, în particular:

părinți excesiv de fricoși

părinți sau dascăli care neagă frica copilului

un anturaj format din personaje-model, extrem de curajoase, care favorizează instalarea sentimentului de rușine pentru propriile temeri, încurajând înăbușirea lor

solicitarea întreprinderii unor activități pe care copilul le consideră greu de realizat într-un mod eficient, corect, sau care se asociază cu experiențe neplăcute;

expunerea frecventă la evenimente traumatizante pentru copil;

trăirea unui traumatism major, nevindecat din punct de vedere emoțional;

vizionarea a numeroase filme, programe T.V. sau casete video “horror”, fără o liniștire corespunzătoare de către adulți;

protecția exagerată a părinților față de cele mai neînsemnate și firești temeri din viață;

privarea de informații adecvate despre substratul biologic al reacției de frică și despre modul în care poate fi realizat controlul anxietății.

În eventualitatea în care reușita și curajul în tot ceea ce experimentăm în viață depind în mare măsură și de tendințele care se cristalizează în primii ani de viață, atunci se impune necesitatea identificării siguranței unei bune alegeri atunci când copiii sunt îndemnați cu rigurozitate a respecta anumite reguli înăsprite după fire sau din dorința curată de a-i perfecționa. Opinia lui Masserman accentuează existența unor forme defective contrarii, fixate printr-o educație exigentă, prin forță și aplicată devreme, favorizând, astfel, însușirea de către copil a unui conformism de suprafață, “ un conformism ambivalent”.

Personalitatea formată trădează, în acest context, vizualizarea efectelor unei anxietăți manifeste, măsurile extreme conducând la afirmarea unor suprareacții defensive, sub forma unor manevre obsesiv-compulsive sau a unor dimensiuni absurde fobic-compulsive de meticulozitate și ritual invariabil.

Deși Masserman, ca și Freud asociază fixările defective caracteriale – menționate – de perturbările afective, condiționate de măsuri nepotrivite, exagerat concesive sau exagerat restrictive față de manevrele de asimilare și dezasimilare digestivă ale primei copilării, este probabil că și alte măsuri nepotrivite aplicate și altor stadii ale copilăriei să conducă la fixări defective.

Această concepție este completată de opinia lui V. Predescu, care – abordând problema reacțiilor de protest ale copilului, secundare influențelor de mediu, dar care pot deveni ireversibile, printr-o “tendință la fixare în caracterul copilului”, afirmă că anumite fixări caracteriale negative pot surveni și în perioade mai târzii ale copilăriei.

Factorii biologici ai anxietății

Potrivit modelului biologic de identificare a factorilor etiologici responsabili pentru declanșarea dezordinilor de anxietate, amintim: genetica anxietății și factorii neurobiologici, biochimici (Sava Nuț, 2003).

A. Genetica anxietății

Cu privire la aportul ereditǎții in transmiterea anxietǎții, studiile efectuate pe gemenii monozigoți sunt cele mai relevante. Kenneth Kendler și colab. (1992) în urma unui studiu comunitar, pe o populație care nu a fost asistatǎ psihiatric, a dovedit cǎ tulburǎrile anxioase au o ratǎ scǎzutǎ a erditǎții. Astfel, pentru anxietatea generalizatǎ ponderea factorului genetic este sub 30 %. Doar fobiile apar mai puternic influențate de factorii genetici, iar din grupul fobiilor cea mai ridicatǎ a fost înregistratǎ de agorafobie. Acești autori sugereazǎ cǎ factorii biologici joacǎ un rol etiologic general, în sensul cǎ aceste persoane au o vulnerabilitate geneticǎ mai ridicatǎ.

B. Factorii neurobiologici

Sunt vizați aici, atât factorii neurobiologici, cât și cei neuropsihologici ce pot diferenția copii anxioși de cei neanxioși.

Cu toate cǎ majoritatea studiilor sugereazǎ cǎ inhibiția comportamentalǎ este un factor de risc în apariția anxietǎții, alți autori precum Biederman și colab. (1995) aratǎ cǎ 70 % din copiii inhibați cuprinși în studiul lor nu manifestau tulburǎri anxioase. Concluzia acestor autori este cǎ inhibiția nu este un factor de risc semnificativ, comparativ cu situația în care copilul are un pǎrinte cu suferințǎ anxioasǎ.

C. Rolul factorilor biochimici in anxietate

Cercetǎrile recente de neuropsihobiologie și psihofarmacologie au favorizat investigarea biochimicǎ a anxietǎții și identificarea mecanismelor de acțiune ale terapiilor biologice.

Asfel, s-a constatat cǎ anxietatea nu rezultǎ dintr-o disfuncție a unui singur sistem de neurotransmisie, ci existǎ autori care afirmǎ existența unor disfuncții globale ale acestor sisteme:

Sistemul noradrenergic (hiperfuncționalitatea lui). Noradrenalina este principalul neurotransmițǎtor postganglionar sinaptic. Se considerǎ cǎ locus coeruleus este implicat în manifestǎrile anxietǎții, acesta funcționând ca un sistem de alarmǎ ce moduleazǎ rǎspunsurile emoționale și autonome. Disfuncțiile acestui sistem provoacǎ apariția supraanxietǎții.

Sistemul serotoninergic. Teoria deficitului de 5 HT (hidroxitryptamina) se bazeazǎ pe faptul cǎ acest compus are un efect inhibitor al panicii. Unele studii sugereazǎ cǎ serotonina și norepinefrina joacǎ un rol major în apariția atacului de panicǎ.

Sistemul gabaergic (GABA). John Pinel (2000) aratǎ cǎ sistemul GABA concentrezǎ majoritatea studiilor actuale privind anxietatea, iar receptorii GABA sunt concentrați în amigdalǎ. La subiecții anxioși amigdala este supraactivatǎ inducând un deficit al controlului asupra sa. Sistemul GABA rǎspunde de reglarea serotoninei implicatǎ, la rândul ei, în controlul condiționǎrilor evitative. Modelul biochimic (neurotransmițǎtori, enzime, hormoni) de integrare este corelat cu nivelul psihofiziologic, cu cel emoțional și cognitiv-comportamental. Sistemul GABA participǎ la reglarea nivelului anxietǎții, iar nivelele scǎzute ale neurotransmițǎtorilor GABA se asociazǎ cu nivele ridicate de anxietate.

Definirea depresiei

  Depresia este o maladie mentală caracterizată printr-o modificare profundă a stării timice, a dispoziției, în sensul tristeții, al suferinței morale și încetinirii psihomotorii, asociindu-se în general cu anxietatea, depresia întreține la pacient o impresie dureroasă de neputință globală, de fatalitate disperată, iar uneori antrenează ruminații subdelirante pe tema culpabilității, a indignității, a autoaprecierii, putând conduce la luarea în considerare a sinuciderii și, uneori, la realizarea acesteia. (Larousse, 1998, p.101).

Depresia – Jung abordează depresia concetrându-se pe problema energiei. Jung conceptualizează depresia ca pe o zăgăzuire a energiei, care atunci, când este eliberată, ar putea să o ia într-o direcție mai benefică. Energia este blocată din cauza unei probleme nevrotice sau psihotice dar dacă este eliberată ajută la rezolvarea problemei. După Jung, individul trebuie să se scufunde în starea depresivă cât mai complet posibil, astfel încât sentimentele implicate în aceasta să fie clarificate. Depresia este legată de regresie, în aspectele ei de regenerare și îmbogățire, în particular ea poate lua forma golului lipsit de viață, în asemenea circumstanțe noua dezvoltare este cea care a sustras energia din conștiință conducând la depresie (A. Samuels, 1995, p.45).

Depresia este cea mai raspandita stare psihica patologica. Se manifesta ca stare de tristete, pesimism, dezinteres generalizat, lipsa puterii dar si a dorintei de concentrare si de comunicare.

Depresia poate sa aiba ca punct de plecare un esec, o pierdere, o stare de stres accentuat sau prelungit, anumite nerealizari sau incapacitati. Asemenea factori, prin asociere si/sau repetare, pot, cu atat mai mult, sa dea indicatii privind originea depresiei.

In cazurile de depresie moderata, subiectul manifesta teama persistenta, inhibitie in exprimare, atitudine pesimista. In cazurile de depresie profunda, faciesul este modificat, inexpresiv, subiectul este lipsit de initiativa.

Depresia a devenit cea mai frecventa suferinta mintala la nivel de comunitate.
Un studiu desfasurat de catre Organizatia Mondiala a Sanatatii a atestat faptul ca depresia afecteaza circa 121 de milioane de persoane de pe intregul mapamond. Se estimeaza ca anual, 3 – 15 % din populatia generala prezinta un episod depresiv, dintre care 0,4 – 5 % sunt episoade depresive severe. In Europa, din 1000 de adulti, 58 prezinta tulburare depresiva majora (adica 33,4 milioane de persoane). Toate aceste cifre ingrijoratoare au facut ca depresia sa devina in acest moment una dintre cele mai studiate afectiuni psihice.

Depresia poate lua mai multe forme (depresia postnatala, depresia sezoniera, tulburarea distimica, etc) si poate avea manifestari diferite (severitatea, frecventa si durata simptomelor depind de particularitatile fiecarei persoane in parte). Elementele comune sunt insa starea de tristete, descurajare si lipsa de speranta, insotite de pierderea interesului si a placerii vis-a-vis de activitatile zilnice si lucrurile importante din viata (familie, prieteni, timp liber, munca, activitati casnice, ingrijire personala, etc).

Aproape un sfert din adultii tineri prezinta un episod depresiv major pana la varsta de 24 de ani, acest grup populational fiind mai expus decat oricare altul riscului de declansare a depresiei. Depresia instalata in aceasta perioada critica a vietii poate avea consecinte nefaste de mare amploare pe termen scurt – cuprinzand aici deteriorarea relatiilor interpersonale, functionarea deficitara socioprofesionale si riscul de adictie sau consum de substante psihoactive dar si pe termen lung afectand intreaga dezvoltare neuropsihica.

Cauzele depresiei

Factorii de risc pentru apariția depresiei sunt:

istoric de depresie sau tulburare afectivă bipolară în familie

evenimente traumatice in copilărie (decesul unui părinte, abuz, abandon, divorț, violență)

este de 2 până la 3 ori mai frecventă la femei decât la barbați

divorțul sau lipsa unei relații interpersonale apropiate

șomajul: risc de 3 ori mai mare de a prezenta simptome depresive

asocierea cu alte boli cronice

expunerea la violențe, catastrofe naturale

dezavantaje socio-economice: nivel scăzut al educației, sărăcia

Depresia este rezultatul unei interacțiuni de factori sociali, psihologici și biologici, la care se adaugă factori economici, dezastre naturale, conflicte.

Cauze biologice

Studiile au arătat modificări ale concentrațiilor unor substanțe existente la nivel cerebral, substanțe numite neurotransmițători. Dintre acestea cele mai frevent asociate cu apariția simptomelor depresive sunt noradrenalina și serotonina. Alte substanțe implicate sunt: dopamina, acetilcolina, acidul gama aminobutiric, glutamatul.

Neuronii sunt celule specializate în recepționarea și transmiterea informațiilor. Neurotransmițătorii sunt substanțe chimice care mediază transmiterea mesajelor de la un neuron la altul. Fiecare neuron are un corp celular care conține toate elementele specifice unei celule normale. De la nivelul corpului neuronal pleacă numeroase ramificații mici numite dendrite și o ramificație mai mare numită axon.

Când un neuron primește un semnal se activează și este transmis un semnal electric dinspre corpul neuronal spre capătul axonului, acolo unde sunt stocați neurotransmițătorii. Semnalul electric eliberează anumiți neurotransmițători la nivelul spațiului dintre axonul neuronal și dendritele următorului neuron, spațiu numit sinapsă. Neurotransmițătorii de la nivelul sinapsei se leagă apoi de receptorii situați la nivelul dendritelor neuronului vecin și astfel mesajul este transmis mai departe. Eliberarea neurotransmițătorului la nivelul sinapsei poate inhiba sau activa neuronul următor. Neurotransmițătorii se pot lega și la nivelul receptorilor situați la nivelul aceluiași axon din care au fost eliberați modulându-și astfel propria acțiune.

După ce o anumită cantitate de neurotransmițător a fost eliberată în fanta sinaptică, acesta este apoi recaptat la nivelul butonului axonal, iar anumite enzime descompun molecule de neurotransmițător rămase în fanta sinaptică.

Teoria monoaminelor (serotonina, noradrenalina, dopamina)

Studiile timpurii au arătat că anumite medicamente care cresc nivelele sinaptice de serotonină și noradrenalină, au efect antidepresiv. Pornind de la această descoperire a aparut ipoteza că nivelele scăzute de serotonină și noradrenalină pot duce la apariția depresiei. Ulterior s-au descoperit alte medicamente antidepresive care creșteau atât nivelele de serotonină și noradrenalină cât și pe cele de dopamină, cu mult mai puține efecte adverse decât cele inițiale. Totuși, nivelul scăzut al monoaminelor nu a putut explica in totalitate apariția simptomelor depresive.

Teoria neuroplasticității

În ultima vreme cercetătorii consideră că un rol la fel de important îl au circuitele neuronale de la nivel cerebral, conexiunile neuronale din anumite arii cerebrale și creșterea neuronală, toate constituind ceea ce se numește neuroplasticitate. Astfel, anumite zone cerebrale sunt implicate în reglarea dispoziției. Acestea sunt amigdala, talamusul, hipocampul și cortexul cerebral. Depresia pare să fie cauzată de alterarea neuroplasticității la nivelul acestor zone.

Amigdala este o structură neuronală care face parte din sistemul limbic (un grup de formațiuni situate profund la nivel cerebral), implicat în reglarea emoțiilor cum ar fi plăcerea, furia, frica. Când o persoană este depresivă se pare ca există o activitate crescută la acest nivel. Talamusul este zona cerebrală care primește majoritatea informațiilor senzoriale pe care le transmite apoi către cortexul cerebral, fiind implicat în reacțiile comportamentale, funcțiile de învățare, gândire.

Hipocampul face parte la fel ca amigdala din sistemul limbic și are un rol major în procesele de memorie și în reacțiile emoționale legate de anumite evenimente stresante din trecut. Se pare că hipocampul este mai mic ca dimensiuni la anumite persoane depresive, expunerea ulterioară la evenimente stresante fiind afectată.

Studii recente care au folosit rezonanța magnetică și reconstrucții volumetrice ale structurilor cerebrale au arătat că hipocampul persoanelor depresive are un volum mai mic decât cel al persoanelor fără simptome depresive. Aceleași cercetări sugerează faptul că după administrarea anumitor antidepresive aceste volume se egalizează, odată cu remiterea simptomelor depresive. În acest proces de “reparare” sunt implicate substanțe numite neurotrofine care au numeroase roluri printre care și acela de formare de noi structuri neuronale.

Există studii (unele efectuate chiar în țara noastră) care semnalează faptul că și aceste neurotrofine sunt scăzute la pacienții depresivi si astfel procesul de reparare și regenerare al neuronilor este blocat.

Cauze genetice

Depresia nu este cauzată de o genă anume, dar se consideră că apariția ei este influențată de mai multe gene. Pentru a afla rolul pe care îl joacă genele în apariția depresiei s-au făcut studii bazate pe gemeni si pe adopții.

Gemenii monozigoți (gemeni identici) au 100% aceleași gene, iar cei dizigoți au doar 50% gene comune. Astfel dacă depresia are cauză genetică, geamănul monozigot al unui pacient are un risc mult mai mare decat geamănul dizigot al pacientului. Exact acest lucru se întâmplă și în cazul depresiei, iritabilitatea fiind estimată la 40-50%. Același lucru se observă și în studiile pe adopții, estimându-se că riscul unei persoane adoptate de a face depresie este mai mare dacă parintele său biologic are depresie. Rudele de gradul 1 ale celor care au depresie au un risc de 2 – 3 ori mai mare de a face de-a lungul vieții depresie și de până la 2,5 ori mai mare de a face tulburare bipolară față de populația generală. Jumătate dintre pacienții cu tulburare bipolară au cel puțin un părinte cu o tulburare afectivă, cel mai adesea aceasta fiind tulburare depresivă majoră. Studiile au arătat că dacă un părinte are tulburare bipolară, riscul copilului este de 25% de a face o tulburare afectivă. Daca ambii părinți au tulburare bipolară, riscul copilului de a face o tulburare afectivă este de 50% până la 75%.

Cauze psihosociale

Stresul reprezintă un factor important în apariția depresiei. Aproape toți ne confruntăm cu evenimente stresante de-a lungul vieții, însă majoritatea dintre noi nu facem depresie. O explicație ar fi că materialul genetic al fiecăruia ne influențează foarte mult răspunsul la stres. Dacă odată cu anumite vulnerabilitați genetice și/sau biologice apar și evenimente stresante, poate apărea depresia.

Cele mai frecvente evenimente de viață stresante asociate depresiei sunt: pierderea în copilărie a unui părinte sau abandonul parental, trauma emoțională, divorțul sau pierderea locului de muncă.

Pierderea unui părinte în timpul copilăriei crește semnificativ riscul apariției depresiei la adult, în special dacă pierderea părintelui a avut loc înaintea varstei de 11 ani. Divorțul parental în copilăria timpurie a fost de asemenea asociat cu o creștere a riscului de depresie la adult. Un alt element de risc este abuzul fizic sau sexual în copilărie. Femeile cu istoric de abuz sau neglijare în copilărie au un risc de 10 ori mai mare de a face depresie.

Șomajul reprezintă un factor precipitant important fiind asociat cu un risc de 3 ori mai mare pentru apariția depresiei. S-a observat că poate fi asociat și cu suicidul. Creșterea cu 1% a șomajului este asociată cu o creștere de 0,79% a suicidurilor la persoanele cu vârsta mai mică de 65 de ani.

Sărăcia, gradul de îndatorare, pierderile financiare importante datorate crizei economice sunt de asemenea factori de risc asociați apariției depresiei.

Declanșarea unei depresii este deseori asociată unui factor psihotraumatizant sau stresant. Episoadele ulterioare nu sunt mereu asociate unor psihotraume. Se consideră că modificările biologice apărute după primul episod de depresie, vor fi cele care vor conduce la apariția altor episoade de-a lungul vieții.

Depresii secundare

Depresia poate apărea secundar unei afecțiuni somatice sau unui tratament. Dintre afectiunile medicale generale care pot sa favorizeze aparitia unor stari de depresie, cele mai frecvente sunt cele neurologice (boli cerebrovasculare, epilepsia), endocrinologice (tulburarile tiroidiene si ale altor glande endocrine), cele infectioase (infectia HIV, mononucleoza, pneumonia virala si bacteriana, tuberculoza) si inflamatorii.

Forme de manifestare a depresiei

Tabloul clasic al tulburării depresive

Perturbarea timică sau afectivă constituie baza tulburării depresive ce au răsunet la nivelul activității intelectuale și motorii, putând genera anxietate și perturbând funcțiile instinctive.
Depresivul are o dispoziție tristă, nu se mai poate bucura, nu mai pune preț pe viitorul său, incapacitatea de a lua în considerare viitorul de a elabora proiecte este caracteristică depresiei.

Aceștia exprimă, în acelați timp într-o manieră mai mult sau mai puțin explicită: tristețea, disperarea, dezinteresul față de orice activitate, absența motivării, tendința de analiză selectivă și riguroasă a neîmplinirilor celorlalți, trăirea prezentului sub aura îndoielii, a scepticismului, anticipării și expectații negative asupra desfășurării ulterioare a evenimentelor, pentru persoanele depresive lumea își pierde caracterul de provocare, lucrurile devin fade.

Inhibiția psihomotorie și a gândirii în cadrul depresiei

Inhibiția psihomotorie reprezintă o pierdere a elanului vital, activitățile motorii și intelectuale sunt încetinite. Inițiativa pare să fie suprimată. Orice activitate este îndeplinită lent și cu efort, fiind resimțită ca o sursă de oboseală.

Dezinteresul și oboseala par să se asocieze pentru a frâna activitățile psihice și motorii sau chiar pentru a le face imposibile. Mimica este redusă, săracă, cu un facies înghețat. Gesturile sunt lente, adesea fără să fie dusă la capăt (bradikinezie). Mersul este greoi. Încetinirea psihică însoțește perturbările motorii.

Ideația este încetinită (bradipsihie), vorbirea este încetinită, lipsită de viață, trenantă, monotonă, rudimentară, sărăcăcioasă. Răspunsurile sunt parcimonioase și eliptice.
Procesele gândirii depresivilor sunt neproductive și monotone, se rezumă de regulă la propria boală, fantezia și bogăția ideativă sunt mult reduse.

Depresivul se poate concentra cu mare dificultate asupra unui lucru. Gândirea este focalizată pe o idee stereotipă cu tonalitate depresivă. Depresivul răspunde cu latență, amintirile sunt imprecise, evocarea lor făcându-se cu greutate. Atenția spontană față de exterior pare dispărută, corolar al dezinteresului, iar mobilizarea atenției se face cu dificultate. Judecata suferă o distorsiune sub influența tulburărilor afective în sensul unei înrăutățiri globale. Înțelegerea și integrarea se fac cu greutate în cadrul unor perspective sumbre.

Inhibiția psihomotorie se exprimă mereu prin formule care arată deziluzia, „lipsa de energie, de gust, de tonus, de dinamism, de veselie, de vioiciune, însoțită de oboseală, epuizare, plictiseală, descurajare” (P. Loo, 1991, p.165).

Anxietatea și depresia.

De cele mai multe ori anxietatea însoțește depresia. Anxietatea este un sentiment dezagreabil de teamă, de aprehensiune, ce duce la creșterea temerilor față de orice posibile nenorociri, în timp ce pentru depresiv, catastrofele sunt actuale și inevitabile. Anxietatea din depresie, fluctuații cantitative de puseuri paroxistice pot duce la suicid pentru a scăpa de angoasă resimțită. Atacurile de panică sunt deseori observate în sindroamele depresive. Tulburările anxioase sunt complicate deseori de episoadele depresive. Depresia și anxietatea sunt două entități patologice distincte care au relații apropiate, uneori părând că decurg una din cealaltă. Depresia se mai poate manifesta prin iritabilitate, manifestări agresive, agitație.

Simptome fizice.

Simptomele fizice sunt foarte frecvente în cadrul tulburării depresive, unele fiind evocatoare, altele nespecifice; simptomele pot fi mascate, conducând la investigații medicale numeroase lipsite de rezultat.

Tulburările fizice sunt caracterizate de o mare diversitate, combinându-se în mod diferit în funcție de subiect și de natura bolii.

Tulburările somnului.

Una dintre cele mai frecvente manifestări asociate ale bolii depresive poate fi considerată tulburarea somnului. Adesea aceasta marchează debutul unui episod depresiv și se află printre principalele acuze ale bolnavilor. Plângerile din partea persoanelor care suferă de depresie se referă la perioada de adormire sau la perioada ulterioară, atunci când se trezesc în mijlocul nopții și nu mai pot să readoarmă.

Există câteva tipuri de insomnii: insomnia prin trezire precoce, către ora patru sau cinci dimineața, cu o stare de neliniște și considerații lugubre, cu o teamă față de ziua următoare; insomnia de adormire, cu ruminații chinuitoare, incoercibilă, a unor idei, evocând mai mult anxietatea; trezirile repetate în cursul nopții. Uneori cele două fenomene sunt intricate.

Oboseala este condiționată de insomnie, pentru persoana depresivă somnul nefiind odihnitor. Unele forme ale depresiei sunt însoțite de o prelungire a perioadei de somn (hipersomnie), dar fără a fi resimțită ca o binefacere; acest simptom este pus în evidență de depresiile sezoniere.

Tulburările vegetative.

Simptomatologia vegetativă este frecvent asociată cu tulburarea depresivă. În cadrul unei depresii latente este unica manifestare care poate fi recunoscută.
Tulburările digestive sunt dominate de anorexie, care este aproape constantă. Dezugustul față de hrană este o regulă aproape generală. Apetitul dispare, iar alimentele par insipide. Pierderea gustului alimentar arată incapacitatea de a resimți plăcerea. Scăderea ponderală, caracterizează unele depresii endogene. Alteori, dimpotrivă, apare o nevoie imperioasă de a mânca mult, cu o anumite voracitate: bulimia ar putea fi o reacție a anxietății.

Depresivii acuză adesea senzația de greață, de greutate epigastrică, de nod în stomac, constipație sau diaree, senzația de apăsare la nivelul capului, uscăciunea gurii, bradicardie sau tahicardie, senzația de amețeală, extrasistole, amenoree, scăderea secrețiilor lacrimale și sudorale. În cadrul tulburării depresive este diminuată și funcția sexuală.

Tulburările sexuale permanente, cu intensitate diferită se caracterizează prin dezinteres față de sexualitate; frigiditate la femei, impotență la bărbați (la bărbați este vorba mai mult de o scădere a dorinței sexuale și de o diminuare a capacității de a simți plăcerea în timpul actului sexual, echivalent cu frigiditatea la femei), sunt mai mult sau mai puțin pronunțate; dificultățile sexuale sunt rareori raportate în mod spontan, dar sunt raportate mai des de către partener care este bănuitor. Sexualitatea depresivului nu este întotdeauna redusă, stinsă, înăbușită.

În unele forme de melancolie poate da naștere unor comportamente sexuale neînfrânate și neobișnuite, printr-o alchimie datorită căreia melancolicul ajunge la exhibiționism, iar femeia la prostituție. În acest caz din urmă „universul morbid al păcatului” (P. Loo, 1991, p.135), este compus din imagini și gânduri sexuale obsedante. Această efracție a erotismului în personalitate mai ales la femei induce un sentiment de culpabilitate disperat și sinucigaș.

Tipurile de depresie

Depresia majora

Depresia majora este caracterizata de o combinatie de simptome, care include stari de tristete, care interfereaza cu abilitatea de a munci, dormi, manca si capacitatea de a te bucura de activitati odinioara placute. Episoadele debilitante de depresie se pot produce o data, de doua ori sau de cateva ori in timpul vietii.

Distimia

Distimia este un tip mai putin grav de depresie. Ea include simptome cronice care nu debiliteaza, dar totusi previn persoana afectata sa functioneze la intreaga capacitate sau sa se simta bine. Uneori, oamenii cu distimie pot avea episoade de depresie majora. Aceasta combinatie a celor doua tipuri de depresie se mai numeste depresie dubla.

Tulburarea bipolara (depresia maniacala, sindromul maniaco-depresiv)

Un alt tip este tulburarea bipolara, care se mai numea si boala maniaco-depresiva sau depresia maniacala. Aceasta afectiune are un tipar ereditar comun. Nu este atat de raspandita ca alte tipuri de depresie; tulburarea bipolara include cicluri de depresie si manie. tulburarea bipolara este de obicei cronica si recurenta. Uneori, schimbarile de dispozitie sunt dramatice si rapide, dar de obicei sunt treptate. Atunci cand pacientul se afla in ciclul depresiv, acesta poate avea unele sau toate simptomele depresiei. In timpul ciclului maniacal, unele sau toate simptomele maniacale pot apare. Mania aftecteaza de obicei gandirea, judecata si comportamentul social in moduri care pot produce probleme serioase si situatii jenante. De exemplu, se pot lua decizii necugetate in planul afacerilor sau financiare, atunci cand o persoana se afla in faza maniacala.

Simptomele depresive ale tulburarii bipolare:

Tristete

Pierdere de energie

Sentimente de lipsa de speranta, inutilitate

Lipsa de interes sau placere in lucrurile pe care le gaseati interesante

Dificultate la concentrare

Plans necontrolat

Dificultate in luarea deciziilor

Iritabilitate

Insomnie sau somn excesiv

Schimbarea poftei de mancare cu pierdere sau castig in greutate

Ganduri de moarte sau sinucidere

Incercare de sinucidere

Simptomele maniacale ale tulburarii bipolare:

Fericire excesiva, speranta si excitare

Schimbari rapide de la stare de fericire la iritabilitate, manie si ostilitate

Neastampar

Vorbire rapida si concentrare dificila

Energie crescuta si mai putina nevoie de somn

Apetit sexual crescut

Tendinta de a face planuri mari si irealizabile

Tendinta de a arata erori de judecata, ca de pilda de a renunta la serviciu

Abuz de droguri si alcool

Impulsivitate crescuta

Afectiunea afectiva sezoniera.

Afectiunea afectiva sezoniera este un tip de depresie legata de anotimpuri si lipsa expunerii la soare. Poate provoca dureri de cap, iritabilitate si un nivel scazut de energie.
Multi oameni care sufera de depresie au si simptome de anxietate. Anxietatea care apare dupa 40 de ani este de obicei legata de depresie mai curand decat o problema independenta.

CAPITOLUL III. COPING-UL ȘI SCHEMELE COGNITIVE

Coping-ul

Definirea noțiunii de coping

Coping-ul reprezinta procesul activ prin care un individ face fata vietii si unei situatii stresante si reuseste sa o stapaneasca. Acest proces are loc datorita autoaprecierii propriilor capacitati si motivatii.

Conceptul de "coping" a fost elaborat de Lazarus si Launtier în 1978, acesta desemnând un ansamblu de mecanisme si conduite pe care individul le interpune între el si evenimentul perceput ca amenintator, pentru a stapâni, a tine sub control, pentru a tolera sau diminua impactul acestuia asupra starii sale de confort fizic si psihic

Lazarus si Folkman (1984) l-au definit ca reprezentând ansamblul eforturilor cognitive si comportamentale destinate controlarii, reducerii sau tolerarii exigentelor, cerintelor externe si/sau interne care ameninta sau depasesc resursele unui individ.

Coping-ul desemnează un efort cognitiv și comportamental de a reduce, stăpani sau tolera solicitările interne sau externe care depășesc resursele personale. Analiza acestei definiții pune în evidență o caracteristică esențială: copingul este ilustrarea faptului că stresul emerge numai din relația dintre subiect și situație, fiind de neconceput în afara triadei acțiune-cogniție-comportament dizadaptativ. Definiția de mai sus este oarecum restrictivă, în raport cu noțiunea mai largă de “strategii adaptative”, care ar include și mecanismele defensive de sorginte inconștientă, nesupuse controlului voluntar.

În ce privește caracteristicile copingului, paradigma cognitivistă pornește de la cel puțin două premize esențiale :

copingul presupune efort conștient, îndreptat asupra modului în care situația stressantă este percepută, prelucrată, stocată;

   copingul presupune o anumită procesualitate, etapizare, ce se concretizează în:

anticiparea situației (evaluarea costului confruntării);

confruntarea propriu-zisă și redefinirea situației prin prisma confruntării;

analiza semnificației personale a situației post-confruntare.

Există o anumită ierarhie la nivelul structurii copingului: copingul de tip cognitiv intervine atunci cand strategiile comportamentale uzuale devin ineficiente, prea costisitoare, atunci cand posibilitățile de intervenție concretă în mediu sunt limitate, sau cînd timpul necesar unei asemenea intervenții este prea scurt. Distorsiunile în prelucrarea informației, redefinirea situației stressante în termeni convenabili, capătă, în viziune cognitivistă, o înaltă valoare adaptativă, deși se poate întampla ca, uneori, să existe un dezacord între ceea ce stabilește subiectul “amenințat” în forul său interior și exigențele sarcinii.

Percepute din afară uneori ca mecanisme de “autoînșelare”, tehnicile de coping de acest tip sunt frecvent întîlnite în clinică. Supra-estimarea șanselor de vindecare și minimalizarea simptomelor ce anunță un prognostic prost (ex. scăderea accentuată în greutate la un bolnav neoplazic, etc.) sau optimismul nejustificat, denumite generic “iluzii pozitive” (Taylor și Brown, 1994) ar avea o certă contribuție modula- toare în relația cu stressul produs de boală. Nu de puține ori, un șir de evaluări/distorsiuni de acest tip, pot fi urmate de reevaluări ce nu se mai adresează situației inițiale, ci celei imaginate, construite mental de bolnav. Acest fenomen atinge un apogeu în cazul constituirii anumitor boli psihice, și explică depărtarea tot mai accentuată de realitate a acestor pacienți (ex. mecanisme defensive de tip proiectiv, aplicate neselectiv, mai ales pe un tip de personalitate dizarmonic, ca cel paranoid); îl întalnim însă și în diverse boli somatice, cu impact psihologic real, situație în care se poate ajunge la hipocomplianță și agravarea prognosticului inițial. În practică, chiar și aplicarea exclusivă și neselectivă a unei singure tehnici adaptative, duce în mod inevitabil la dizadaptare și rupere de realitate. Atribute esențiale ale mecanismelor cognitive de coping la o persoană sănătoasă l-ar reprezenta așadar flexibilitatea și adecvarea. Orientarea teleologică (spre scop) a mecanismelor de coping nu trebuie să prevaleze în principiu asupra flexibilității.

Modalitati de "coping"

Aceste strategii de relationare cu stresul pot modela conduita afectiva a individului în diferite feluri:

Modificând sensul orientarii atentiei – deturnând-o de la sursa stresului (strategii de evitare) sau, dimpotriva, dirijând-o catre aceasta (strategii de vigilenta).

1. Strategiile de evitare conduc la orientarea individului catre activitati de substituire comportamentala sau cognitiva tinzând spre eliminarea tensiunii emotionale (activitati sportive, jocuri, relaxare, loazir etc.). Aceste strategii sunt totusi mai eficace când sunt asociate cu cele de confruntare cu evenimentul.

Printre strategiile de evitare se enumera si o alta subgrupa mai putin adaptativa – cea a strategiilor de fuga – individul crede, de exemplu, ca scapa, se elibereaza de stres, daca bea, fumeaza sau foloseste medicamente; în realitate este vorba doar de un ragaz temporar, putin eficace si cu efecte secundare, pe termen mai mult sau mai putin lung, nedorite, nocive pentru organism, atunci când situatia stresanta dureaza mai mult. Cercetarile arata ca aceste strategii de fuga sunt asociate cu anxietate, depresiune si tulburari psihosomatice.

    2. Strategiile de vigilenta directioneaza atentia individului spre situatia stresanta pentru a o controla si preveni efectele stresului. Aceste strategii prezinta doua forme: de cautare a unui plus de informatii si de punere în actiune a unor solutii de rezolvare a situatiilor. Acest tip de strategii conduc la scaderea tensiunii emotionale facilitând controlul asupra situatiei. Pot provoca însa si intensificarea starii emotionale, atunci când informatiile suplimentare indica o mai mare gravitate a situatiei decât cea apreciata initial si/sau imposibilitatea de a o rezolva.

Modificând semnificatia subiectiva a evenimentului – recurgând la activitati cognitive, apparent de sfidare: exagerarea aspectelor si implicatiilor pozitive ale situatiei, evidentierea aspectelor umoristice ale acesteia (facând "haz de necaz"), subevaluarea implicatiilor negative, reevaluarea pozitiva etc. Aceste strategii sunt eficace pe termen scurt si când nu exista o rezolvare momentana, pentru ca reduc tensiunea emotionala.

Modificând direct termenii actuali ai relatiei individ-eveniment – prin punerea în functiune a unor eforturi comportamentale active de înfruntare a situatiei-problema în scopul rezolvarii acesteia prin confruntare (spirit combativ) si/sau elaborarea si realizarea unor planuri de actiune. Asemenea strategii determina atât modificarea situatiei, cât si reducerea tensiunii emotionale.

Schemele cognitive

Notiunea de scheme cognitive

Schemele cognitive sunt, în egală măsură, structuri și procese mentale, care permit oamenilor să stocheze informația perceptivă și conceptuală din mediu și să interpreteze în mod abstract evenimentele.

Schemele pot fi considerate atât structuri, cât și procese, deoarece sunt foarte asemănătoare unui model computațional al procesării cognitive, numit procesare distribuită paralel (PDP). Schemele sunt structuri mentale care organizează și simplifică cunoașterea noastră despre lume: avem scheme despre sine, despre alte persoane, despre lucruri etc. Schemele sunt interconectate, uneori formând structuri ierarhice.

Schemele afectează modul în care individul observă, interpretează, ia decizii și acționează. Ele acționează ca niște filtre, accentuând sau estompând anumite percepții sau comportamente. Sunt utilizate pentru clasificarea anumitor lucruri, persoane sau pentru a face predicții în legătură cu evenimente viitoare. Schemele sunt utilizate în reamintire, dar și pentru a codifica evenimentele care vor deveni amintiri. Schemele apar adesea în atribuirile cauzale. Schemele cauzale sunt, de multe ori, împărtășite, în interiorul aceleiași culturi, permițând comunicarea contextuală. Indivizii au cu toții tendința de a avea o schemă preferată pe care o utilizăm mai frecvent. Atunci când interpretează evenimentele din mediu, individul utilizează mai întâi această schemă și nu apelază la altele, decât dacă aceasta se dovedește ineficientă.

Schemele au o putere mare de autoconservare, rezistând în fața dovezilor contrarii, iar acest lucru se întâmplă datorită filtrării sau ignorării noii informații, lucru posibil tocmai datorită existenței unei scheme anterioare. O schemă este un cerc vicios. Unele scheme se pot schimba, așa cum și oamenii se pot schimba, mai ușor sau mai greu.

Alte tipuri de scheme sunt:

• Schemele sociale care se referă la cunoștințe generale despre mediul social.

• Schemele de persoane care se referă la schemele despre ceilalți.

• Schemele idealizate de persoane care se mai numesc și prototipuri. Prototipul este utilizat și cu sensul de schemă generalizată.

• Schemele despre sine sunt combinații de trăsături prin prisma cărora ne autopercepem sau autocaracterizăm și conțin trăsături din Eul actual, dar și din alte Euri posibile.

• Schemele de rol sunt scheme despre comportamentele adecvate în anumite situații.

• Schemele evenimențiale sau scenariile se referă la un ansamblu de reguli și acțiuni care trebuie efectuate în anumite situații.

• Unii autori menționează și o categorie de scheme numite scheme fără conținut (Chelcea & Ilut, 2003). Schemele sunt, de asemenea, modele mentale, concepte, reprezentări și structuri de cunoaștere.

Schemele au o parte semantică și una imagistică, dar legătura dintre ele este adesea metaforică, astfel încât învățarea de noi scheme, schimbarea celor deja existente sau chiar evocarea lor este un proces care nu ocolește, aproape niciodată, metafora. Acest sens metaforic difuz al „schemei imagine“ permite legarea sensurilor asociate unui cuvânt de sensuri similare din alte scheme și îmbogățește astfel rețeaua schematică. Aceste sensuri secundare ale unui cuvânt sau interpretări alternative ale unei imagini permit omului învățarea noului și adaptarea la situații noi, la care trebuie să răspundă cu „instrumente“ noi. Sensurile asociate îi permit să adapteze o schemă veche la o realitate nouă.

Schemele cognitive dezadaptative

Modelul lui Aaron Beck

 Conform lui Beck, problemele noastre emotionale sunt consecinta unor  distorsiuni si scheme cognitive care se dezvolta in functie de experientele din perioada primei copilarii. Experientele timpurii duc la formarea unor convingeri despre propria persoana, viata si ceilalti. De exemplu, in cazul in care copiii beneficiaza de suport si afectiune din partea parintilor, ei  isi vor forma convingeri cum ar fi: „Ceilalti ma iubesc”, „Sunt competent”, ceea ce va duce la o imagine pozitiva asupra propriei persoane.

Persoanele care au avut experiente negative cu parintii isi pot forma convingeri de genul: „Nu pot fi iubit”, sau „Sunt un ratat”  si pot dezvolta in perioada adulta probleme psihologice.

Conceptele esentiale ale modelului lui Beck sunt gandurile automate, distorsiunile cognitive si schemele cognitive. Toate acestea reflecta intr-un mod sau altul, aspecte ale interpretarii realitatii externe/interne.

Componentele modelului lui Beck

Gandurile automate

Acestea sunt gandurile care apar involuntar si automat cand ne aflam intr-o anumita situatie. In cazul problemelor emotionale, aceste ganduri sunt inacurate.

De exemplu, in momentul in care Sorin a auzit intrebarea pusa de profesor la examen, a avut urmatoarele ganduri: „voi pica examenul, sunt un prost, incompetent, nu am nici o sansa”. Aceste ganduri automate sunt grupate in scheme cognitive care au grad de generalitate mai mare. Sorin are de exemplu, o schema cognitiva de tipul „Sunt incompetent” si care se manifesta in mai multe arii ale vietii sale care fac referire la performanta.

Schemele cognitive

Schemele cognitive sunt convingerile bazale pe care persoanele le au despre ei, lume si ceilalti. Sunt doua tipuri de scheme cognitive: adaptative si dezadaptative. Anumite scheme cognitive dezadaptative sunt asociate cu vulnerabilitatea spre anumite tulburari sau probleme emotionale si comportamentale. De exemplu, persoanele depresive au scheme de genul: ”Nu pot sa fac nimic bine”, „ Nu sunt in stare de nimic”, „Nu merit nimic”, „Ceilalti sunt mult mai buni decat mine” etc.

Distorsiunile cognitive

Distorsiunile cognitive sau erorile in gandire sunt: saltul la concluzii, suprageneralizarea, exagerarea sau minimizarea semnificatiei unor evenimente, personalizarea si gandirea de tipul totul sau nimic.

 In terapie, modelul lui Beck vizeaza modificarea gandurilor automate, a schemelor cognitive si a distorsiunilor cognitive. Astfel se atinge prima componenta implicata in discrepanta cognitiva si anume modul distorsionat in care persoanele vad realitatea. Odata incepute modificarile la acest nivel, multe din reactiile comportamentale se dizolva de la sine, deoarece nu mai fac sens pentru persoana in cauza.

De asemenea, intelegand in ce fel propria gandire a functionat si ca urmare a restructurarii cognitive, o persoana poate face schimbari comportamentale durabile cu un efort mult mai usor la nivel resimtit.

Modelul lui Jeffrey Joung

Concepția lui Young (1990) este centrată pe conceptul de schemă dezadaptativă specifică perioadei copilăriei și se deosebește de cea a lui Beck sub următoarele aspecte:

autorul acordă o importanță deosebită schemelor dezadaptative timpurii;

subliniază importanța proceselor care contribuie la menținerea rigidității schemelor;

nu ține seama de criteriile diagnostice stabilite de DSM-IV, examinând schemele cognitive dezadaptative oarecum independent de tulburările de personalitate pe care le determină;

analizează istoria vieții pacientului pentru a explica modul de formare a schemelor disfuncționale și utilizează datele obținute în cadrul demersului terapeutic;

acordă un rol important laturii afective în cursul terapiei.

Young afirmă că schemele cognitive sunt structuri organizate de elemente formate în urma experiențelor și reacțiilor trecute, care alcătuiesc un ansamblu coerent de cunoștințe relativ durabile, capabile să ghideze modul de percepere și evaluare a datelor realității. În concepția sa, schemele reprezintă structuri profunde, formate încă din copilărie și care vor servi drept cadru pentru interpretarea experiențelor ulterioare. Aceste scheme dezadaptative au următoarele caracteristici:

ele reprezintă pentru individ realități incontestabile, esențiale și absolute;

schemele disfuncționale au tendința de a se perpetua și sunt dificil de modificat; formulate la o vârstă timpurie, ele reprezintă adevăruri absolute referitoare la propria persoană, la ceilalți și la lume în general;

schemele cognitive disfuncționale timpurii pot duce la apariția unor disfuncții nevrotice precum și a unor tulburări de personalitate

schemele sunt activate de evenimente de viață care au legătură cu conținutul lor;

schemele cognitive dezadaptative timpurii reprezintă rezultatul unor experiențe repetitive sau habituale din copilărie.

Spre deosebire de tulburările clinice de pe axa I cum este de exemplu depresia, tulburările de personalitate de pe axa II nu satisfac întotdeauna criteriile unei terapii cognitiv-comportamentale de scurtă durată. Young (1999) a evidențiat caracteristicile specifice tulburărilor de personalitate ce intervin în procesul terapeutic: rigiditate, evitare (afectivă și cognitivă), dificultăți interpersonale semnificative. Autorul a grupat aproximativ 18 scheme timpurii dezadaptative în 5 domenii de manifestare ale schemelor cognitive dezadaptative timpurii:

1. Respingere și răceală afectivă;

2. Autonomie și performanță;

3. Limite ce țin de unele particularități interne ale subiectului;

4. Centrarea exagerată asupra celorlalți;

5. Hipervigilență și inhibiție.

Young a observat patru tipuri de experiențe de viață precoce care concură la constituirea schemelor dezadaptative:

Frustrarea nevoilor – ea survine atunci când copilul trăiește o carență a nevoilor fundamentale în mediul său din perioada copilăriei timpurii: îi lipsesc elemente importante cum ar fi stabilitatea, înțelegerea sau dragostea. El achiziționează atunci scheme cum ar fi cea de lipsă afectivă sau abandon.

Traumatizarea sau victimizarea – în acest caz, copilul este victimizat sau maltratat și dezvoltă schemele de Neîncredere/Abuz, de Imperfecțiune/Rușine sau de Teamă de pericol sau de boală.

Excesul de satisfacere a nevoilor. Copilul primește de la părinții săi un exces de lucruri bune, chiar dacă ar fi mai sănătos pentru el să le primească în cantitate mai moderată. În cazul schemelor de Dependență/Incompetență și de Drepturi Personale Exagerate/Grandoare, copilul este rareori maltratat; dimpotrivă, este mai degrabă răsfățat, îngrijit cu dragoste. Nevoile afective centrale ale copilului nu sunt satisfăcute; se dezvoltă schemele autonomiei și limitelor. În acest caz avem de-a face cu părinți care se implică prea mult în viața copilului, îl hiperprotejează sau, dimpotrivă, îi dau în exces libertate și autonomie, fără nicio limită.

Internalizarea sau identificarea selectivă cu persoane importante. Copilul se identifică cu părintele de la care internalizează gândurile, experiențele, comportamentele. Unele dintre identificări și internalizări devin scheme, altele devin stiluri coping sau altele devin moduri.

CAPITOLUL IV. CERCETARE

Obiectivele cercetării

Identificarea variabilelor care diferentiaza persoanele cu depresie ridicata de cele cu depresie scazuta;

Identificarea relatiilor care exista intre variabilelor identificate si intesitatea depresiei;

Testarea modelelor de predictie a depresiei pe baza variabilelor identificate.

Ipoteze

Se prezuma ca exista variabile care diferentiaza semnificativ persoanele care cu depresie ridicata de cele cu depresie scazuta

Se prezuma ca aceste variabile coreleaza cu intesitatea depresiei.

Lotul pentru cercetare

Lotul pentru cercetare este alcătuit din două grupuri, lotul experimental și lotul martor. Astfel, lotul experimental este constituit din 30 de subiecți de sex masculin cu vârste cronologice cuprinse între 24 și 35 de ani, iar lotul martor este alcătuit din 30 de subiecți de sex feminin, având vârste cronologice între 23 și 35 de ani.

Tabel reprezentativ pentru lotul de cercetare

Metodologia cercetării

CHESTIONARUL SCHEMELOR COGNITIVE YOUNG – FORMA SCURTĂ 3 (YSQ-S3)

Au fost identificate optsprezece scheme dezadaptative grupate în cinci categorii sau domenii.

I. SEPARARE ȘI RESPINGERE – se referă la convingerea, presupunerea că nu vor fi satisfăcute nevoile de securitate, siguranță, îngrijire, empatie, acceptare și respect. Acest prim domeniu este compus din cinci scheme:

1. Deprivare Emoțională (Emotional Deprivation – ED) – ceilalți nu ne oferă dragostea, protecția și înțelegerea de care avem nevoie. Există trei forme majore de deprivare emoțională: a) deprivarea de îngrijire (absența atenției, afecțiunii și căldurii sufletești). b) deprivarea de înțelegere (absența empatiei) c) deprivarea de protecție (absența direcționării, îndrumării, ghidării).

2. Abandon / Instabilitate (Abandonment/Instability – AB) – sentimentul că cei apropiați nu vor putea să ne ofere susținerea emoțională de care avem nevoie, pentru că aceștia la rândul lor, sunt instabili emoțional, nu sunt prezenți când avem nevoie de ei sau ne vor părăsi pentru altcineva.

3. Neîncredere / Abuz (Distrust/Abuse – MA) – convingerea că, într-un final, ceilalți ne vor răni intenționat, că ne înșeală, abuzează de noi, ne fac să suferim, ne umilesc sau ne mint.

4. Izolare socială / Înstrăinare (Social Isolation – SI) – senzația de izolare socială, că suntem diferiți de alții și că nu putem face parte dintr-un grup.

5. Defect / Rușine ( Deficiency/Shame – DS) – sentimentul că suntem fără valoare, că suntem răi, nedoriți, inferiori sau incapabili în anumite aspecte importante ale vieții, iar dacă ceilalți vor vedea acest lucru, nu ne vor mai fi iubi. Persoanele care interiorizează această schemă sunt sensibile la critică, sunt foarte conștiente de ele însele, se compară cu ceilalți, nu se simt în siguranță în prezența celorlalți, au sentimentul de rușine legat de propriul “handicap”.

II. AUTONOMIE ȘI PERFORMANȚĂ – al doilea domeniu este cel al slabei autonomii și performanței scăzute și se referă la perceperea propriei incapacități de a supraviețui și funcționa independent. Acestui domeniu îi aparțin următoarele scheme:

6. Eșec (Failure – FA) – convingerea că nu ești capabil să faci ceva bine, că inevitabil vei greși, vei eșua în domenii importante ale vieții (școală, carieră, sport), că ești prost, că ai un statut social scăzut, și mai puțin succes decât ceilalți de aceeași vârstă.

7. Dependență / Incompetență (Dependence/Incompetence – DI) – convingerea că suntem incapabili să ne îndeplinim bine responsabilitățile zilnice fără un sprijin considerabil din partea celorlalți. Apare senzația constantă de neputință.

8. Vulnerabilitate la rău și boală (Vulnerability to harm and illness – VH) – frica exagerată de catastrofe iminente ce ni se pot întâmpla oricând și pe care nu le putem preveni. Această frică poate apărea în legătură cu diferite boli (infarct miocardic), cu diferite probleme emoț1ionale grave (teama de a nu înnebuni) sau alte catastrofe externe (prăbuăirea avionului).

9. Protecționism / Ego infantil (Enmeshment/Underdeveloped Self – EM) – o relație emoțională și de apropiere exagerată față de persoane relevante (deseori părinți), relație care împiedică dezvoltarea propriei identități individuale și sociale. Persoana are convingerea că nu va putea trăi fără cealaltă, nu va putea fi fericită dacă nu va avea sprijinul acesteia.

III. DEFICIENȚA LIMITELOR – al treilea domeniu conține scheme cu privire la limite defectuoase și constă în incapacitatea de a stabili sau stabilirea inexactă a limitelor interne, a responsabilităților față de ceilalți, a scopurilor pe termen lung. Apar dificultăți în respectarea drepturilor celorlați, în stabilirea și atingerea unor scopuri personale realiste. Din acest domeniu fac parte două scheme:

10. Revendicare / Grandomanie (Entitlement/Grandiosity – ET) – convingerea că suntem superiori altor oameni, deci revendicăm drepturi și privilegii speciale. Regula reciprocității nu funcționează în acest caz. Revendicăm dreptul de a face ce vrem, indiferent dacă ceea ce dorim este ancorat în realitate sau nu, indiferent care sunt consecințele pentru celălalt. Un sentiment exagerat al superiorității, care se manifestă cu scopul de a obține control și putere.

11. Autocontrol / Auto-disciplină insuficientă (Insufficient Self-Control – IS) – dificultatea de a se controla, disciplina în obținerea scopurilor, control insuficient al emoțiilor și impulsurilor, toleranță scăzută la frustrare, dorința excesivă de menținere a confortului, de evitarea a situațiilor neplăcute.

IV. DEPENDENȚA DE ALȚII – al patrulea domeniu este caracterizat prin focalizarea excesivă pe satisfacerea dorințelor, nevoilor altora în detrimentul satisfacerii propriilor dorințe și nevoi, cu scopul obținerii dragostei și aprobării celor din jur. Schemele componente ale acestui domeniu sunt:

12. Subjugarea (Subjugation – SB) – controlul excesiv asupra celorlalți. Are două forme principale: subjugarea nevoilor (propriile preferințe, decizii și dorințe sunt reprimate, ignorate) și subjugarea emoțiilor (exprimarea emoțiilor, în special a furiei este reprimată).

13. Auto-sacrificiul (Self-Sacrifice -SS) – fixarea excesivă, asupra satisfacerii nevoilor zilnice ale celorlalți în detrimentul satisfacerii propriile nevoi, pentru a evita sentimentul de a fi egoist, pentru a menține relația cu persoana pe care crede că trebuie să o ajute.

14. Căutarea Aprobării / Recunoașterii (Approval Seeking/Recognition Seeking – AS) – căutarea exagerată a aprobării, recunoașterii sau atenției celorlalți, fapt ce împiedică dezvoltarea identității de sine. Stima de sine este dependentă în principal, de reacția celorlalți.

V. HIPERVIGILENȚĂ ȘI INHIBIȚIE – al cincilea domeniu este reprezentat de Hipervigilență și inhibiție. Sentimentele, impulsurile, alegerile spontane nu sunt exprimate iar persoana nu crede că are dreptul de a fi fericită, relaxată. Sănătatea, relațiile apropiate au, prin urmare, de suferit. Schemele celui de al cincilea domeniu sunt:

15. Negativism / Pasivitate (Negativity/Passivity – NP) – aspectele negative ale vieții sunt exagerat conturate, subliniate, maximizate, în timp ce evenimentele sau aspectele pozitive, optimiste, plăcute sunt minimalizate.

16. Inhibiție Emoțională (Emotional Inhibition – EI) – inhibarea acțiunilor, sentimentelor, comunicării spontane pentru a evita dezaprobarea celorlalți, sentimentul de rușine și de pierdere a controlului asupra propriilor impulsuri. Cele mai întâlnite forme de inhibiție sunt: a) inhibarea furiei și agresivității, b) inhibarea impulsurilor pozitive, c) dificultate în exprimarea vulnerabilității sau în comunicarea propriilor sentimente, d) excesiva invocare a raționalității și eliminarea emoționalului.

17. Standarde Nerealiste / Hipercriticism (Unrealistic Standards/Hypercriticism – US) – convingerea că trebuie să atingem niște standarde interiorizate de comportament și performanță foarte ridicate, cu scopul de a evita critica. Aceste standarde nerealiste pot apărea sub forma perfecționismului, atenției deosebite la detalii, reguli rigide de tipul “trebuie”, nemulțumirea că nu a realizat cât de mult ar fi vrut/ar fi trebuit să realizeze.

18. Penalizarea (Punishment – PU) – convingerea că oamenii ar trebui aspru criticați și pedepsiți pentru greșelile lor. Implică tendința de a se înfuria, de a fi intolerant, punitiv și nerăbdător cu acei oameni (inclusiv cu propria persoană) ce nu ne satisfac propriile noastre expectanțe sau standarde. Greșelile sunt uitate cu greutate, și nu se ține seama de natura failibilă a omului.

Administrarea

În scop de cercetare, instrumentul poate fi administrat atât individual, cât și colectiv. Respondenții vor evalua fiecare item pe o scală Lickert de 6 puncte unde: 1 = total neadevărat în ceea ce mă privește, 2 = de cele mai multe ori neadevărat în ceea ce mă privește, 3 = mai degrabă fals decât adevărat, 4 = mai degrabă adevărat decât fals, 5 = de cele mai multe ori adevărat în ce mă privește, 6 = mă descrie perfect). Durata medie de completare a chestionarului este de 25 de minute.

Cotarea răspunsurilor

Itemii sunt grupați în funcție de scheme. Pe foaia de cotare, după fiecare item, apare un cod de două litere indicând schema măsurată. Se inregistreaza toate scorurile. Scorurile mari indică/oferă informații relevante despre convingerile, schemele persoanei.

INVENTARUL COPE (Carver et al., 1989)

Inventarul COPE este unul multidimensional folosit pentru a evalua diferite moduri în care oamenii răspund la stres. Cinci scale (alcătuite din patru itemi) măsoară aspecte distincte ale copingului centrat pe problemă (copingul activ, planificare, suprimarea activităților concurente, reținerea, căutarea suportului social instrumental); cinci scale măsoară aspecte ale ceea ce ar putea fi privit ca si coping centrat pe emoție (căutarea suportului social emoțional, reinterpretarea pozitivă, acceptarea, negarea, apelerea la religie/divinitate); și trei scale pentru măsurarea răspunsurilor de coping care sunt, fără îndoială, mai puțin utile (se concentreze și să își dea frâu emoțiilor, eliberarea comportamentală, eliberarea mentală).

Inventarul a fost dezvoltat pentru a evalua o gamă largă de răspunsuri de coping, multe dintre care au avut o bază explicită în teorie. Inventarul include unele răspunsuri care sunt de așteptat să fie disfuncționale, precum și unele care sunt de așteptat să fie funcționale. De asemenea, include cel puțin 2 perechi de tendințe diametral opuse. Acestea au fost inclusedeoarece fiecare scală este unipolară (absența acestui răspuns nu implică prezența opusul său) , și pentru că se credea că oamenii se angajează într -o gamă largă de strategii de coping în timpul unei perioade date.

Itemii au fost utilizați în cel puțin 3 forme. Una este o versiune în care respondenții raportează măsura în care, de obicei, fac lucrurile enumerate, atunci când sunt stresați. O a doua este o versiune limitată în timp în care respondenții indică gradul în care de fapt au avut fiecare răspuns pe parcursul unei perioade, mai ales în trecut. A treia este o versiune limitată în timp în care respondenții indică gradul în care aceștia au răspuns pe parcursul unei perioade de tmp până în prezent. Formatele diferă în formele lor verbale: formatul dispozițional este timpul prezent, formatul situațional este timpul trecut, iar formatul al treilea este prezentul perfect continuu sau prezentul perfect.

Administrarea

În scop de cercetare, instrumentul poate fi administrat atât individual, cât și colectiv. Respondenții vor evalua fiecare item pe o scală Lickert de 4 puncte unde: 1 = de obicei nu fac asta deloc, 2 = de obicei fac asta într-o oarecare măsură, 3 = de obicei fac asta relativ des, 4 = de obicei fac asta des.

CHESTIONARUL DASS (Scalele de depresie, anxietate și stres)

DASS a fost construit cu scopul de a măsura constructele de anxietate, stres și depresie, identificând trăsăturile esențiale ale fiecărui sindrom și eliminând suprapunerea itemilor între scale. DASS poate să fieadministrat fie în grup/colectiv, fie individual, în scopuri de cercetare.

DASS-21R este un set de trei scale de autoevaluare, fiecare scală având câte 7 itemi, construite pentru a evalua stările emoționale negative ale depresiei, anxietății și stresului, trăite pe parcursul ultimei săptămâni.  Durata medie de aplicare este în jur de 10 minute.

Administrarea

În scop de cercetare, instrumentul poate fi administrat atât individual, cât și colectiv. Respondenții vor evalua fiecare item pe o scală Lickert de 4 puncte unde: 0 nu s-a întâmplat deloc, în cazul meuș 1 = s-a întâmplat într-o anumită măsură, sau doar uneori, 2 = s-a întâmplat într-o măsură considerabilă, sau într-o destul de mare parte din timp, 3 = s-a întâmplat foarte mult, sau în cea mai mare parte a timpului.

Cotarea răspunsurilor

Scala din care face parte fiecare item este indicată prin literele D (depresie), A (anxietate) și S (Stres). Pentru fiecare scală trebuie însumate scorurile pentru itemii identificați. Deoarece DASS-21 este o versiune scurtă a chestionarului DASS (forma lungă are 42de itemi), scorul final pentru fiecare grup de itemi (depresie, anxietate și stres), trebuie să fie înmulțit cu doi ( x2) .

CHESTIONARUL MSPSS (The Multidimensional Scale of Perceived Social Support; Zimet et al., 1988)

Este o scală ce conține 12 itemi, evaluând răspunsurile subiecților pe o scală Likert de 7 puncte, variind de la 1 = foarte puternic nu sunt de acord la 7 = foarte puternic de acord. Acest chestionar măsoară sprijinul social din trei surse: familie, prieteni și o persoană special , sprijin măsurat pe cele trei subscale: FA (familie), FR (prieteni) și SO (persoana specială), fiecare subscala având câte patru itemi. Rezultatul total al suportului social este reprezentat de suma scorurilor celor 12 itemi. Cu cât este mai mare suma celor 12 itemi, cu atât nivelul suportului social este mai ridicat. MSPSS nu ia mult timp pentru a fi completat și, deoarece nu are nevoie de abilități avansate al nivelului de citire, este potrivit pentru mai multe populații de diferite vârste și niveluri de educație (Zimet et al.) .

Cotarea răspunsurilor

Scorul total este calculat prin însumarea rezultatelor pentru toți itemii. Intervalul posibil al scorului este între 12 și 84, iar cu cât scorul crește, cu atât este mai ridicat nivelul de sprijin sociala perceput.

Analiza cantitativă a rezultatelor

Rezultate medii chestionarul Young – Categoria “Separare si respingere”

Grafic – Media rezultatelor la chestionarul Young – Categoria “Separare si respingere”

Legenda:

ED: Deprivare emotionala

AB: Abandon/Instabilitate

MA: Neincredere/Abuz

SI: Izolare sociala/Instrainare

DS: Defect/Rusinos

Rezultate medii chestionarul Young – Categoria “Autonimie si performanta”

Grafic – Media rezultatelor la chestionarul Young – Categoria “autonomie si performanta”

Legenda:

FA: Esec

DI: Dependenta/Incompetenta

VH: Vulnerabilitate la rau si boala

EM: Protectionism/Ego infantil

Rezultate medii chestionarul Young – Categoria “Defcienta limitelor”

Grafic – Media rezultatelor la chestionarul Young – Categoria “deficienta limitelor”

Legenda:

ET: Revendicare/Grandomanie

IS: Autocontrol/Auto-disciplina insuficienta

Rezultate medii chestionarul Young – Categoria “Dependenta de altii”

Grafic – Media rezultatelor la chestionarul Young – Categoria “dependenta de altii”

Legenda:

SB: Subjugare

SS: Auto-sacrificiul

AS: Cautarea aprobarii/recunoasterii

Rezultate medii chestionarul Young – Categoria “Hipervigilenta si inhibitie”

Grafic – Media rezultatelor la chestionarul Young – Categoria “hipervigilenta si inhibitie”

Legenda:

NP: Negativism/Pasivitate

EI: Inhibitie emotionala

US: Standare nerealiste/Hipercriticism

PU: Penalizare

Rezultate medii chestionarul DASS-21

Grafic – Media rezultatelor la chestionarul DASS-21

Legenda:

D – Depresie

A – Anxietate

S- Stres

Rezultate medii chestionarul COPE – Categoria “Coping centrat pe problema”

Grafic – Media rezultatelor la chestionarul COPE – Categoria “Coping centrat pe problema”

Legenda:

AC: Coping activ

P: Planificare

SCA: Suprimarea activitatilor concurente

R: Restrangere/Retinere

UISS: Utilizarea suportului social instrumental

Rezultate medii chestionarul COPE – Categoria “Coping centrat pe emotie”

Grafic – Media rezultatelor la chestionarul COPE – Categoria “Coping centrat pe emotie”

Legenda:

UESS: Utilizarea suportului social emotional

PRG: Reinterpretarea pozitiva si crestere

A: Acceptarea

D: Negarea

RC: Copingul prin religie

Rezultate medii chestionarul COPE – Categoria “Alte tipuri de coping”

Grafic – Media rezultatelor la chestionarul COPE – Categoria “Alte tipuri de coping”

Legenda:

FVE: Eliberarea emotionala

BD: Pasivitatea comportamentala

MD: Pasivitatea mentala

H: Umorul

SU: Utilizarea de substante

Rezultate medii chestionarul MSPSS

Grafic – Media rezultatelor la chestionarul MSPSS

Analiza prin regresie

Pentru acest chestionar am construit o regresie pentru a înțelege daca deprivarea emoțională în funcție de celelalte elemente observate în cadrul testului. Astfel, coeficientul Y în cadrul analizei a fost (ED) – deprivare emoțională.

Rezultatul este neconcludent având în vedere R2 ajustat mai mic de 0,3 însă observăm o relație inversă cu AB, SS și NP și o relație directă cu IS și AS. Ȋn continuare se vor prezenta relațiile dintre ED și celelalte variabile pe rând:

ED-AB

ED-IS

ED-SS

ED-AS

ED-NP

Analiza cantitativă a rezultatelor

Rezultatele Chestionarului Schemelor Cognitive Young au subliniat diferențe între lotul experimental și lotul martor pentru toți cei 18 factori.

Pentru factorul ED (Deprivare emotionala) lotul experimental a inregistrat medii relativ ridicate, respectiv de 12.8. Pentru acest factor ED, lotul experiemental poate fi caracterizat ca traind cu impresia ca cei din jur nu le ofera dragostea, protectia si intelegerea de care acestia au nevoie. In ceea ce priveste lotul martor, acesta a inregistrat medii mai ridicate comparativ cu lotul experiemental, respectiv de 16.7. Pentru acest factor, lotul martor poate fi caracterizat prin dificultatea de a construi relatii cu altii, un sentiment general de inadaptare si o tendinta crescuta spre a ii critica pe altii, etc. Adultii ce manifesta trasaturi specifice deprivarii emotionale, cauta in mod inconstient starea de deprivare care le e familiara, intretinand astfel acest mecanism de autosabotare si autodistrugere launtrica. 

Pentru factorul AB (Abandon/Instabilitate) lotul experimental a inregistrat medii relativ ridicate, respectiv de 11.7. Pentru acest factor AB, subiectii lotului experimental pot fi descrisi ca traind cu sentimentul ca cei apropiati nu vor putea sa ofere sustinerea emotionala de care acestia au nevoie, deoarece acestia la randul lor, sunt instabili emotional, nu sunt prezenti cand este nevoie de ei sau ii vor parasi pentru altcineva. In ceea ce priveste lotul martor, acesta a inregistrat medii mai ridicate comparativ cu lotul experiemental, respectiv de 21.3. Pentru acest factor, lotul martor manifesta teama de abandon, subiectii fiind dependenti de partener, fie sunt mai degrabă indiferente. Lipsa de interes bruscă a partenerului sau, dimpotrivă, un comportament afectuos manifestat dintr-odată poate declanșa aceasta teama de abandon. O parte din adulții cu teama de abandon au o rană pe care nu o identifică. Sunt persoane foarte dependente, sufocante, cu multe nevoi, leșină, acuză, sunt foarte vulnerabile dacă partenerul întârzie cinci minute. Sunt ca o găleată fără fund. Oricâtă afecțiune ar primi, nu le e de ajuns. Alte persoane cu teama de abandon au învățat că dacă se atașează suferă, așa că sunt mai degrabă singuratice, închise în ele și-și manifestă dragostea mai mult prin grija pe care o poartă celorlalți decât prin îmbrățișări.

Pentru factorul MA (Neincredere/Abuz) lotul experimental a inregistrat rezultate medii, respectiv de 10.9. Pentru acest factor MA, subiectii lotului experimental pot fi descrisi ca avand relativ convingerea ca, intr-un final, ceilalti ii vor rani intentionat, ca sunt inselati, ca se abuzeaza de ei, ca cei din jur ii vor face sa sufere, umilindu-i si mintindu-i. In ceea ce priveste lotul martor, acesta a inregistrat medii mai ridicate comparativ cu lotul experiemental, respectiv de 11.4. Pentru acest factor, subiectii lotulului martor cred ca sunt in pericol si cauta semne si amenintari indiferent de fapte, caracteristica principala a acestora este gradul inalt de neincredere si suspiciune cind interactioneaza cu oamenii. Chiar si gesturile prietenesti sunt frecvent interpretate ca fiind manipulative sau rauvoitoare. Sunt incapabili sau le este frica sa aiba relatii apropiate cu altii.

Pentru factorul SI (Izolare sociala/Instrainare) lotul experimental a inregistrat rezultate ridicate, respectiv de 9.4. Pentru acest factor SI, subiectii lotului experimental pot fi descrisi ca avand senzatia de izolare sociala, ca sunt diferiti de altii si ca nu pot face parte dintr-un grup. In ceea ce priveste lotul martor, acesta a inregistrat medii mai ridicate comparativ cu lotul experiemental, respectiv de 10.4. Pentru acest factor, lotul martor este constituit din persoanele care se izoleaza sunt descurajate, carora le lipsesc abilitatile de comunicare, de a initia si de a mentine relatii sociale. Aceste sentimente pot fi cauzate de emotiile inconfortabile pe care le-ar putea simti in anumite situatii: teama de a nu fi respins, criticat, judecat, jignit, umilit, desconsiderat, mai ales cand au trecut anterior prin intamplari in care am trait aceste emotii.

Pentru factor DS (Defect/Rusine) lotul experimental a inregistrat rezultate ridicate, respectiv de 10.1, iar lotul martor a inregistrat tot rezultate ridicate, respectiv de 10.7. Pentru acest factor DS, subiectii ambelor loturi au sentimentul ca sunt fara valoare, ca sunt rai, nedoriti, inferiori sau incapabili in anumite aspecte importante ale vietii, iar daca ceilalti vor vedea acest lucru, nu ii vor mai iubi. Persoanele care interiorizeaza aceasta schema sunt sensibile la critica, sunt foarte constiente de ele insele, se compara cu ceilalti, nu se simt in siguranta in prezenta celorlalti, au sentimentul de rusine legat de propriu “handicap”.

Pentru factor FA (Esec) lotul experiemental a inregistrat rezultate ridicate, respectiv de 12.4. Pentru acest factor FA, subiectii lotului experimental au convingerea ca nu sunt capabili sa faca ceva bine, ca inevitabil vor gresi, vor esua in domenii importante ale vietii (scoala, cariera, sport), ca sunt prosti, ca au un statut social scazut, si mai putin succes decat ceilalti de aceeasi varsta. In ceea ce priveste lotul martor, acesta a inregistrat medii mai scazute comparativ cu lotul experiemental, respectiv de 8. Pentru acest factor, lotul martor are tendinta de a se simti deceptionat daca nu-si atinge de fiecare data scopul fixat; subiectii lotului sunt timizi, resemnati si se supun evenimentelor vietii ca unei fatalitati.

Pentru factorul DI (Dependenta/Incompetenta) lotul experiemental a inregistrat rezultate medii spre ridicate, respectiv de 11.3. Pentru acest factor DI, subiectii lotului experimental au tendinta sa considere ca sunt incapabili sa isi indeplineasca bine responsabilitatile zilnice fara un sprijin considerabil din partea celorlalti. La acesti subiecti poate aparea senzatia constanta de neputinta. In ceea ce priveste lotul martor, acesta a inregistrat medii scazute, respectiv de 6.6. Pentru acest factor, lotul martor tinde sa fie mai independent, sa aiba mai multa incredere in sine ca isi pot indeplini sarcinile cotidiene fara un suport din partea celor din jur, se simt stapani pe situatie si pe ei insisi.

Pentru factorul VH (Vulnerabilitate la rau si boala) lotul experiemental a inregistrat rezultate medii, respectiv de 6.2. Pentru acest factor VH, subiectii lotului tind sa nu manifeste frica exagerata de pati ceva, de a avea parte de evenimente cu tenta negativa. In ceea ce priveste lotul martor, acesta a inregistrat rezultate ridicate, respectiv de 10.3. Pentru acest factor, lotul martor tinde sa fie temator legat de posibilele evenimente negative din viata lor, subiectii manifestand neliniste foarte mare la gandul ca ceva rau li s-ar putea intampla din punct de vedere medical, aceasta teama fiind asociata si cu senzatii fizice de tipul: palpitatii, tremurat, senzatie de sufocare, dureri in diferite zone ale corpului, cel mai frecvent in zona pieptului si a capului, furnicaturi si senzatie de amorteala in membre.

Pentru factorul EM (Protectionism/Ego infantil) lotul experiemental a inregistrat rezultate medii, respectiv de 8.9. Pentru acest factor EM, subiectii lotului experimental tind sa aibe o relatie emotionala si de apropiere exagerata fata de persoanel relevante (deseori parinti). In ceea ce priveste lotul martor, acesta a inregistrat rezultate ridicate, respectiv de 11.7. Pentru acest factor, lotul martor manifesta o relatie nepotrivita care impiedica dezvoltarea propriei identitati individuale si sociale. Persoanele lotului martor au convingerea ca nu vor putea trai fara cealalta persoana, nu vor putea fi fericiti daca nu beneficiaza de sprijinul acelei persoane.

Pentru factorul ET (Revendicare/Grandomanie) lotul experiemental a inregistrat rezultate ridicate, respectiv de 15.7. Pentru acest factor ET, subiectii lotului experimental au convingerea ca sunt superiori altor oameni, revendicand drepturi si privilegii speciale. Pentru acesti subiecti regula reciprocitatii nu functioneaza. In ceea ce priveste lotul martor, acesta a inregistrat rezultate foarte ridicate, respectiv de 20.2. Pentru acest factor, subiectii lotului martor isi revendica dreptul de a face ce vor, indiferent daca ceea ce doresc este ancorat in realitate sau nu, indiferent de consecintele pentru celalalt. Acesti subiecti manifesta un sentiment exagerat al superioritatii, care se manifesta cu scopul de a obtine control si putere.

Pentru factorul IS (Autocontrol/Auto-disciplina insuficienta) lotul experiemental a inregistrat rezultate scazute, respectiv de 8.6. Pentru acest factor IS, subiectii lotului experimental nu manifesta dificultatea de a se controla, avand disciplina in obtinerea scopurilor. In ceea ce priveste lotul martor, acesta a inregistrat rezultate ridicate, respectiv de 15.3. Pentru acest factor, subiectii lotului martor manifesta un control insuficient al emotiilor si impulsurilor, toleranta scazuta la frustrare, dorinta excesiva de mentinere a confortului si de evitare a situatiilor neplacute.

Pentru factorul SB (Subjugare) lotul experimental a inregistrat rezultate ridicate, respectiv de 9.3, iar lotul martor a inregistrat tot rezultate ridicate, respectiv de 10.4. Pentru acest factor SB, subiectii ambelor loturi manifesta control excesiv asupra celor din jur. Acestia se manifesta fie prin subjugarea nevoilor, si anume vizavi de propriile preferinte, decizii si dorinte, fie prin subjugarea emotiilor, si anume vizavi de exprimarea emotiilor, in special a furiei.

Pentru factorul SS (Auto-sacrificiul) lotul experiemental a inregistrat rezultate scazute, respectiv de 13.4. Pentru acest factor SS, subiectii lotului experimental nu manifesta fixarea excesiva, asupra satisfacerii nevoilor zilnice ale celorlalti in detrimentul satisfacerii propriilor nevoi. In ceea ce priveste lotul martor, acesta a inregistrat rezultate foarte ridicate, respectiv de 24.4. Pentru acest factor, subiectii lotului martor manifesta auto-sacrificiul pentru a evita sentimentul de a fi egoist, pentru a mentine bune relatii cu anumiti indivizi.

Pentru factorul AS (Cautarea aprobarii/recunoasterii) lotul experiemental a inregistrat rezultate medii spre scazute, respectiv de 24.7. Pentru acest factor AS, subiectii lotului experimental tind sa nu caute aprobarea, recunoasterea sau atentia celorlalti. In ceea ce priveste lotul martor, acesta a inregistrat rezultate ridicate, respectiv de 39.2. Pentru acest factor, subiectii lotului martor manifesta exagerat cautarea aprobarii, fapt ce ii impiedica in dezvoltarea identitatii de sine. Acestia se manifesta prin modificarea pozitiei deoarece o persoana pare sa nu fie de acord, oferirea acordului chiar daca indivizii nu sunt de acord de fapt, emiterea de barfe sau vesti proaste pentru a obtine atentie, cererea de permisiune atunci cand nu este necesar, prin a se simti suparati, ingrijorati sau insultati atunci cand cineva nu este de acord cu ei sau prin orice fel de comportament care este contrar identitatii si scopului propriu sau care este contrar oricarei convingeri proprii.

Pentru factorul NP (Negativism/Pasivitate) lotul experiemental a inregistrat rezultate medii, respectiv de 17.3. Pentru acest factor NP, subiectii lotului experimental manifesta tendinta de a maximiza, contura, sublinia aspectele negative ale vietii, minimalizand aspectele pozitive, optimiste, placute. In ceea ce priveste lotul martor, acesta a inregistrat rezultate foarte ridicate, respectiv de 34.7. Pentru acest factor, subiectii lotului martor considera ca tot ce li se propune nu este bine venit, nu este bine, toti cei din jur nu au dreptate si nu le vor binele. Acestia sunt persoane pasive care nu isi exprima ideile, ci asteapta ideile altora si se supun deciziei celuilalt sau a grupului. Nevoile si sentimentele proprii sunt ignorate, in favoarea celor din jur. Sunt persoane indiferente, care evita conflictelele. Evitandu-le acestea nu se rezolva, iar frustarile se acumuleaza.

Pentru factorul EI (Inhibitie emotionala) lotul experiemental a inregistrat rezultate foarte ridicate, respectiv de 16.8. Pentru acest factor EI, subiectii lotului experimental isi inhiba actiunile, sentimentele, comunicarea spontana pentru a evita dezaprobarea din partea celor din jur, manifestand sentimente de rusine si de pierdere a controlului asupra propriilor impulsuri. In ceea ce priveste lotul martor, acesta a inregistrat rezultate ridicate, respectiv de 13.8. Pentru acest factor, subiectii lotului martor se manifesta prin inhibarea impulsurilor pozitive, inhibarea furiei si agresivitatii, dificultate in exprimarea vulnerabilitatii sau in comunicarea propriilor sentimente, prin invocarea excesiva a rationalitatii si eliminarea emotionalului.

Pentru factorul US (Standarde nerealiste/Hipercriticism) lotul experiemental a inregistrat rezultate medii, respectiv de 13.6. Pentru acest factor US, subiectii lotului experimental tind sa aibe convingerea ca trebuie sa atinga niste standarde interiorizate de comportament si performanta foarte ridicate, cu scopul de a evita critica. In ceea ce priveste lotul martor, acesta a inregistrat rezultate foarte ridicate, respectiv de 21.8. Pentru acest factor, subiectii lotului martor manifesta standarde nerealiste care pot aparea sub forma perfectionismului, atentiei deosebite la detalii, reguli rigide de tipul “trebuie”, nemultumirea ca nu au realizat cat de mult ar fi vrut sau ar fi trebuit sa realizeze.

Pentru factorul PU (Penalizarea) lotul experiemental a inregistrat rezultate medii, respectiv de 30.1. Pentru acest factor PU, subiectii lotului experimental tind sa aibe convingerea ca oamenii ar trebui sa fie aspru criticati si pedepsiti pentru greselile lor. In ceea ce priveste lotul martor, acesta a inregistrat rezultate foarte ridicate, respectiv de 49.3. Pentru acest factor, subiectii lotului martor manifesta tendinta de a se infuria, de a fi intoleranti, punitivi si nerabdatori atat cu propria persoana, cat si cu oamenii care nu le satisfac propriile expectante sau standarde. Pentru acesti subiecti, greselile sunt uitate cu dificultate si nu tin seama de natura failibila a omului.

Rezultatele Chestionarului COPE au subliniat diferențe între lotul experimental și lotul martor pentru toți cei 15 factori.

In ceea ce priveste factorul AC (copingul activ), lotul experimental a inregistrat un nivel mediu, in timp ce lotul martor a inregistrat un nivel ridicat. Subiectii care manifesta acest tip de coping activ încearcă să rezolve sau să amelioreze problema, însă rezultatele obiective și subiective sunt, din păcate, contrare, împovărând mai tare viața acestora din mai multe puncte de vedere. În această trăsătura, se vizează acțiunile concrete, ce urmăresc înlăturarea stresorului sau ameliorarea efectelor sale. Este o formă de acțiune conștientă, de intensificare a efortului în vederea ameliorării sau ajustării la stresor.

In ceea ce priveste factorul P (planificare) lotul experimental a inregistrat un nivel mediu spre ridicat, in timp ce lotul martor a inregistrat un nivel mediu spre scazut. Subiectii care manifesta aceasta trasatura întocmesc un plan, programeaza, organizeaza și conduc pe bază de plan. Astfel, se referă la orientarea gândirii spre pașii și modalitățile de acțiune.

In ceea ce priveste factorul SCA (suprimarea activitatilor concurente) lotul experimental a inregistrat un nivel mediu, in timp ce lotul martor a inregistrat un nivel ridicat spre foarte ridicat. Subiectii care manifesta aceasta trasatura elimina activitatile care ii impiedica in actiunile prezente in vederea găsirii de soluții alternative și pentru optimizarea situației. Această trăsătură evaluează tendința persoanelor de a evita distragerea de la situația problematică, pentru a se putea concentra mai mult asupra soluționării ei.

In ceea ce priveste factorul R (restrangere/retinere) lotul experimental a inregistrat un nivel mediu spre ridicat, in timp ce lotul martor a inregistrat un nivel mediu. Subiectii care manifestă această trăsătură denotă opusul tendințelor impulsive și premature de a acționa chiar dacă situația nu o permite. Aceasta este o formă de coping activ în sensul focalizării pe stresor, dar în același timp, o strategie pasivă, până în momentul când circumstanțele vor permite acțiunea

In ceea ce priveste factorul UISS (utilizarea suportului social-instrumental) lotul experimental a inregistrat un nivel ridicat, in timp ce lotul martor a inregistrat un nivel mediu spre scăzut. Subiecții care manifestă această trăsătură au tendința de a solicita sfaturi, informații, ajutor material necesar în acțiunile de ameliorare a situației; este considerat a fi o formă de coping activ.

In ceea ce priveste factorul UESS (Utilizarea suportului social emotional) lotul experimental a inregistrat un nivel mediu, in timp ce lotul martor a inregistrat un nivel ridicat spre foarte ridicat. Subiecții care manifestă această trăsătură tind să solicite înțelegere, compasiune sau suport moral de la prieteni, rude, colegi, pentru a diminua distresul; este o formă de coping focalizat pe emoție.

In ceea ce priveste factorul PRG (reinterpretarea pozitivă și creștere) lotul experimental a inregistrat un nivel mediu, in timp ce lotul martor a inregistrat un nivel ridicat. Subiecții care manifestă această trăsătură extrag un beneficiu chiar dintr-o situație indezirabilă sau cu consecințe nefaste; acest aspect nu are doar scopul de a reduce distresul, ci poate fi punctul de plecare pentru un alt gen de acțiune asupra stresorului.

In ceea ce priveste factorul A (acceptarea) lotul experimental a inregistrat un nivel ridicat spre foarte ridicat, in timp ce lotul martor a inregistrat un nivel mediu. Subiecții care dețin această trăsătură se manifestă prin una dintre cele două situații: acceptarea realității factorului amenințător, în vederea acționării asupra lui și/sau acceptarea faptului că nu se poate face nimic pentru ameliorarea situației.

In ceea ce priveste factorul D (negarea) lotul experimental a inregistrat un nivel mediu, in timp ce lotul martor a inregistrat un nivel ridicat. La subiecții care manifestă această trăsătură apare refuzul de a crede că stresorul există sau prin acțiunile întreprinse, ignoră stresorul, ca și cum nu ar fi real; deși, în mod tradițional, negarea este inclusă în categoria mecanismelor defensive, se consideră utilă includerea negării la mecanismele de coping

In ceea ce priveste factorul RC (copingul prin religie) lotul experimental a inregistrat un nivel scăzut, in timp ce lotul martor a inregistrat un nivel mediu. Subiecții care manifestă această trăsătură apelează, în momentele nesigure, la ajutor din partea divinității; autorii chestionarului apreciază că orientarea spre religie este o strategie de coping cu funcții multiple: poate servi pentru reinterpretarea pozitivă, pentru suport emoțional sau ca o formă de coping activ la un stresor.

In ceea ce priveste factorul FVE (descărcarea emoțională) lotul experimental a inregistrat un nivel mediu, in timp ce lotul martor a inregistrat un nivel ridicat spre foarte ridicat. Subiecții care dețin această trăsătură se manifestă prin tendința de a-și reduce nivelul distresului prin exprimarea afectelor și emoțiilor negative.

In ceea ce priveste factorul BD (pasivitatea comportamentală) lotul experimental a inregistrat un nivel mediu, in timp ce lotul martor a inregistrat un nivel ridicat spre foarte ridicat. Subiecții care dețin această trăsătură se manifestă prin tendința de răspuns la stres prin reducerea efortului sau chiar abandonarea angajării în atingerea scopului sau înlăturarea stresorului care interferează cu scopul; pasivitatea comportamentală ca strategie de coping este similară conceptului de neajutorare.

In ceea ce priveste factorul MD (pasivitatea mentală) lotul experimental a inregistrat un nivel mediu spre ridicat, in timp ce lotul martor a inregistrat un nivel mediu spre scăzut. Subiecții care dețin această trăsătură se manifestă prin „tactica” folosită de anumite persoane în scopul de a evita confruntarea cu problema; pasivitatea mentală are loc prin „imersia” în alte activități: vizionarea de filme sau spectacole, vizitarea prietenilor, practicaresa sporturilor etc.; este tendința opusă suprimării oricăror activități, pentru a se concentra la situația problematică.

In ceea ce priveste factorul H (umorul) lotul experimental a inregistrat un nivel ridicat spre foarte ridicat, in timp ce lotul martor a inregistrat un nivel ridicat. Subiecții care dețin această trăsătură se manifestă prin a face jocuri de cuvinte și potriviri de situatii, prin capacitatea de a observa lumea de departe. Când sunt prea preocupați de stările proprii, de ego, de neliniști, se distanțează de restul oamenilor. Astfel, simpla observare poate naste ironie sau autoironie, devenind un mod de viață, de depășire a problemelor. Umorul constă în prezentarea unei situații trăite ca traumatizante astfel încât să fie reliefate aspectele ei plăcute, ironice, insolite. Numai în acest caz (umor aplicat sieși) umorul poate fi considerat un mecanism de apărare.

In ceea ce priveste factorul SU (utilizarea de substanțe) lotul experimental a inregistrat un nivel mediu spre ridicat, in timp ce lotul martor a inregistrat un nivel mediu spre scăzut. Subiecții care dețin această trăsătură denotă propensiunea de a apela la medicație anxiolitică sau la alcool pentru cuparea stărilor de disconfort psihic rezultate din confruntarea cu situația amenințătoare, cu scopul producerii plăcerii sau evitării disconfortului fizic și emoțional.

Rezultatele Chestionarului MSPSS au subliniat diferențe între lotul experimental și lotul martor.

In ceea ce priveste lotul experimental, aceasta a inregistrat valori medii spre ridicate, iar in ceea ce priveste lotul martor, acesta a inregistrat rezultate medii spre scazute. Astfel, lotul experimental detine un nivel mai ridicat al perceperii suportului social primit din partea familiei, al prietenilor sau al unei persoane speciale. Comparativ cu lotul martor, subiectii lotului experimental au alta modalitate de a percepe modul de functionare a sistemului de suport social la care se defineste apartenenta sa. Aceasta percepere este determinanta in conferirea unui rol protector sau, dimpotriva, a unui rol nociv, cu sentimentul de abandon, singuratate si instrainare. Sistemul de suport social este un factor important de mentinere a echilibrului afectiv, amenintat deseori de factori de adversitate, din ecosistemul biopsihosocial in care individul isi desfasoara existenta. Acesta asigura mecanisme suple, adaptative, semnificative pentru o persoana specifica, cu o anumita individualitate particulara, ceea ce furnizeaza un feed-back protector din partea ambientului social, pe baza unei negocieri interactive si rezonabile cu agentii stresori de diferite naturi si semnificatii din acest ambient complex, cu care se impune o inter-relationare benefica procesului de adaptare individuala si inter-individuala.

Suportul social a fost definit ca un schimb de resurse între cel puțin două persoane (dintre care una este provider-ul, iar cealaltă este receiver-ul), realizat cu intenția de a îmbunătăți starea de bine a receiver-ului. Suportul social este perceput de către persoana care îl primește ca un ajutor oferit de către comunitatea din care face parte sau de către alte persoane care îi sunt de încredere. Astfel, pentru lotul experimental, acest schimb este perceput la un nivel mai inalt din perspectiva calitatii relațiilor sociale, precum disponibilitatea percepută pentru acordarea ajutorului de către ceilalți sau suportul deja primit. Suportul social se produce în cadrul unui proces interactiv și este legat de altruism, sentimentul obligației, percepția reciprocității.

Subiecții lotului experimental manifestă percepția sau experiența de a fi iubiți, ocrotiți, stimați și valorizați. Pentru acești subiecți suportul social poate contribui la reducerea stresului psihologic precum depresia sau anxietatea și poate ajuta la reabilitarea psihologică.

Rezultatele Chestionarului DASS-21 au subliniat diferențe între lotul experimental și lotul martor.

In ceea ce priveste factorul D (Depresie), lotul experimental a inregistrat valori medii, respectiv de 19.2, iar lotul martor a inregistrat valori severe, respectiv de 24.6. Astfel, lotul martor, comparativ cu lotul experimental, prezinta predispozitia sa manifeste o combinație de mai multe simptome emoționale, fizice, comportamentale și cognitive. Pentru acesti subiecti, elementul principal este dispoziția depresivă, tristă, aparent fără motiv, prezentă în cea mai mare parte a timpului. Acesti indivizi se simt triști, disperați, descurajați, lipsiți de putere, “fără chef”. Subiecții care prezintă această trăsătura pot manifesta o diminuare marcată a interesului sau plăcerii pentru toate sau aproape toate activitățile. Toate domeniile de activitate pot fi afectate. Unele persoane relatează ca nu mai sunt interesate de hobbiuri, de activitățile pe care anterior le considerau plăcute, distractive. Se retrag social și neglijează din ce în ce mai mult activitățile obișnuite care anterior erau considerate plăcute.

De asemenea, lotul martor poate trece prin situații precum modificarea greutății corporale, tulburări de somn, agitație sau lentoare psihomotorie (agitația se manifestă prin incapacitatea de a sta liniștit, calm, mersul de colo colo, frământatul mâinilor, frecarea hainelor etc, iar lentoarea psihomotorie este prezentă în vorbire, gândire sau în mișcările corpului), oboseală sau lipsă de energie.

Subiectii din cadrul lotului martor prezintă mai degrabă tendința de a avea sentimente de inutilitate sau vinovăția excesivă sau inadecvată, cum ar fi preocupări excesive referitoare la culpabilitate în legatură cu evenimente minore din trecut sau aprecieri negative excesive față de propria persoană. La aceștia poate apărea și diminuarea capacității de a gândi sau de a se concentra sau de a lua decizii. Persoanele se plâng în special de probleme de memorie sau concentrare chiar pentru efectuarea unor sarcini ușoare.

Nu în ultimul rând, acești indivizi pot manifesta Simptome asociate cum ar fi dureri de cap, dureri de stomac, dureri articulare, anxietate, atacuri de panică, preocupări excesive față de propria sănătate fizică, fobii, dificultăți în relațiile intime, libidou scăzut, abuz de alcool sau alte substanțe.

In ceea ce priveste factorul A (Anxietate), lotul experimental a inregistrat valori extrem de severe, respectiv de 22,6, iar lotul martor a inregistrat rezultate severe, respectiv de 19,1. Astfel, lotul experimental, comparativ cu lotul martor, prezintă predispoziția să manifeste o stare accentuată de neliniște, în care aceștia așteaptă să se întâmple ceva rău sau în care simt că nu se mai află în siguranță. Pentru acești subiecți, neliniștea aceasta nu este doar o stare mentală, ci o trăiesc în întreg corpul: inima le bate mai puternic, respirația le este îngreunată sau foarte accelerată, își simțim mușchii încordați, transpiră, îi strânge stomacul. Trăind aceste lucruri, adesea le este greu să stea într-un loc, le vine să facă ceva, să vorbească cu cineva, să plece undeva, să se miște dintr-un colț în altul al camerei. Iar mintea noastră pare a fi inundată cu îngrijorări (“Dacă se întâmplă … așa?”, “Dacă nu reușesc să … ?”), cu imagini înspăimântătoare ( “Voi pica examenul!”, “Toată lumea râde de mine!”), cu amintiri neplăcute (“Vai, așa am pățit și atunci…” “Nu vreau să-mi aduc aminte cât de rău a fost când…”) sau îndoieli repetate (“Poate nu am făcut bine…” “Poate trebuia să zic ceva…”).

De asemenea, subiecții lotului experimental se manifestă prin anxietate excesivă, grija permenanetă față de evenimente din viața de zi cu zi, fără motive evidente de preocupare și tind să fie mereu în așteptarea dezastrului – aceștia se preocupă fără încetare și fără limite de familie, muncă, școală, bani, sănătate. Și lucrurile nu ar fi atât de grave dacă această grijă nu ar fi nerealistă, luând mereu proporții mult mai mari decât sunt impuse de adevărata realitate. Cu toate că se poate însoți de depresie sau abuzul de diferite substanțe, deprecierea este de obicei ușoară. Acești indivizi au tendința să nu fie limitați în societate sau la locul de muncă și nu evită anumite situații datorită anxietății lor.

Subiecților ce prezintă această trăsătura, practic gândurile și emoțiile negative le domină gândirea, iar viața de zi cu zi devine o stare constantă de grijă, frică, teamă.
În plus, persoanele cu anxietate generalizată simt în același timp cu starea de anxietate stări precum oboseală, insomnie sau oboseală la trezirea din somn, neliniște, irascibilitate, iritabilitate, probleme de concentrare și memorie, dureri generalizate, încordare musculară.

In ceea ce priveste factorul S (Stres), lotul experimental a inregistrat valori severe, respectiv de 27,8, iar lotul martor a inregistrat de asemenea valori severe, respectiv de 32,2. Astfel, ambele loturi au predispoziția să manifeste această reacție individuală, împreună cu rezultatul interacțiunii dintre exigențele mediului pe de o parte și resursele, capacitățile și posibilitățile individului pe de altă parte. Aceștia trec printr-un set de circumstanțe la care individul nu poate răspunde adecvat stimulilor ambientali, sau poate răspunde cu un cost excesiv pentru organism (oboseală cronică, încordare, anxietate, daune fizice, pierderea stimei de sine, căderi nervoase).

Astfel, subiecții care manifestă această trăsătură prezintă o serie de semne și simptome la nivel comportamental, cum ar fi faptul că: se simt mai puțini sociabili; nu au liniște; au un apetit scăzut sau exagerat atât în plan alimentar cât și în cel sexual; sunt mai predispuși la accidente; adorm greu și somnul este agitat; consumă exagerat alcool, cafea, țigări; sunt prea preocupați de problemele de serviciu pentru a ne relaxa; stau la serviciu mult peste orele de program; renunță uneori parțial sau complet la concediu; se izolează treptat de cercul de prieteni; încep să aibă din ce în ce mai multe conflicte în familie; au dificultăți în vorbire ( bâlbâială, tremurul vocii), semne și simptome la nivelul corpului, cum ar fi: dureri de cap, amețeli, stare de vomă; transpirații excesive, tahicardie, palpitații; stare de oboseală, tensiune; dificultăți respiratorii, răceli frecvente; reapariția unor infecții anterioare, reacții alergice, mâncărime și iritare a pielii; tensiune musculară, contracții musculare; constipație sau diaree; creștere sau pierdere în greutate rapidă, semne și simptome la nivel emoțional, cum ar fi: iritabilitate, supărare; nervozitate, stări depresive, anxietate, tensiune nervoasă; pierderea încrederii în propria persoană și în ceilalți; scăderea satisfacțiilor, lipsa de entuziasm și motivație; senzația de a fi atacat; umor nejustificat și semne și simptome la nivel mental, cum ar fi: gândesc mai puțin clar; au dificultăți în luarea deciziilor; fac greșeli nejustificate; uită; le scad intuiția și capacitatea de concentrare; sunt mai ușor perturbați de ce se întâmplă în jurul nostru; aum gânduri negative persistente, tulburări de somn, coșmaruri; se focalizează gândirea pe termen scurt; se tem mult sau iau decizii pripite.

Concluziile cercetării

În urma interpretării rezultatelor, s-a demonstrat faptul că persoanele de sex feminin tind sa se diferențieze de cele de sex masculin. Persoanele de sex feminin prezintă un nivel mai ridicat al depresiei și al stresului, fapt ce contribuie și la diferențierea modului de coping, de percepere a suportului social. De asemenea, lotul martor se diferențiază de cel experimental și din perspectiva schemelor cognitive.

Din punctul de vedere al schemele cognitive, indivizii cu un nivel ridicat al depresiei tind să manifeste sentimente puternice de teamă de abandon și instabilitate (simțind că cei apropiați nu le vor fi alături), de izolare socială (considerând că nu pot face parte dintr-un grup), de rușine (având sentimentul că nu sunt doriți, că sunt incapabili), de protecționism (fiind apropiați exagerat față de persoane relevante, împiedicând dezvoltarea identității proprii), de autrocontrol insuficient (prezentând dificultatea de a controla emoțiile și impulsurile și dorind să evite situațiile neplăcute), de auto-sacrificiu (prin fixarea asupra satisfacerii nevoilor celor din jur în detrimentul propriei persoane). De asemenea, indivizii cu nivel ridicat al depresiei prezintă trăsături precum: vulnerabilitatea la boală și la rău (manifestându-se prin frica exagerată de catastrofe ce nu pot fi prevenite), căutarea aprobării (căutând exagerat recunoașterea și atenția celor din jur), negativism și pasivitate (exagerând în conturarea aspectelor negative ale vieții, ignorându-le pe cele pozitive), standarde nerealiste (având reguli rigide și fiind nemulțumiți că nu realizează cât vor sau trebuie) și penalizarea (fiind convinși că persoanele care greșesc trebuie sa fie criticate și pedepsite).

În ceea ce privește copingul, persoanele cu un nivel ridicat al depresiei au tendința să manifeste un nivel scăzut al capacității de planificare (având o dificultate în orientarea gândirii spre pașii și modalitățile de acțiune), al utilizării suportului social instrumental (nesolicitând sfaturi, informații, ajutor material necesar în acțiunile de ameliorare a situației), al aceptării (neacceptând realitatea factorului amenințător sau acceptând faptul că nu se poate face nimic pentru ameliorarea situației), al pasivității mentale (nefolosind tactica de a se cufunda în alte activități) și al utilizării de substanțe (neconsumând alcool sau droguri cu scopul producerii plăcerii sau evitării disconfortului fizic și emoțional).

De asemenea, tot din perspectiva copingului, indivizii ce prezintă un nivel ridicat al depresiei manifestă un nivel ridicat al copingului activ, suprimării activităților concurente, al utilizării suportului social emoțional, al negării, al descărcării emoționale și al eliberării comportamentale. Astfel, acești subiecți vizează acțiunile concrete, ce urmăresc înlăturarea stresorului sau ameliorarea efectelor sale, evită distragerea de la situația problematică, pentru a se putea concentra mai mult asupra soluționării ei, solicită înțelegere, compasiune sau suport moral de la prieteni, rude, colegi, pentru a diminua distresul, refuză să creadă că stresorul există sau ignoră prin acțiunile întreprinse stresorul, ca și cum nu ar exista, manifestă tendința de a-și reduce nivelul distresului prin exprimarea afectelor și emoțiilor negative și manifestă tendința de răspuns la stres prin reducerea efortului sau chiar abandonarea angajării în atingerea scopului sau înlăturarea stresorului care interferează cu scopul.

Din perspectiva perceperii suportului social, indivizii cu un nivel ridicat al drepresiei tind să fie reticenți în ceea ce privește relațiile sociale și impactul pozitiv al acestora asupra propriei persoane. Pentru aceștia, această tranzacție interpersonală este una deficitară în mai multe planuri, cum ar fi: implicarea emoțională (neprimind simpatie, empatie, iubire), ajutorul instrumental (ce se bazează pe bunuri sau servicii), informații (nefiind ajutați atunci când au nevoie). Deoarece acest suport social se referă la mecanismele prin care relațiile interpersonale luptă împotriva mediului înconjurător stresant și dăunator, lipsa acestuia poate contribui la accentuarea stărilor de depresie, de anxietate și/sau de stres.

Toate aceste trăsături înclină balanța către apariția și menținerea unei stări depresive, de aceea este important să se prevină apariția acesteia prin reducerea stresului, prin dezvoltarea unui sistem puternic si stabil de suport social, prin stabilirea unui regim de viață echilibrat. Nu în ultimul rând, este important ca individul să fie conștient de riscul apariției depresiei, ținând cont de factorii care conduc la instalarea acesteia, cum ar fi: istoria familiei, un nivel ridicat al stresului, schimbari majore in viata (moartea cuiva apropiat, probleme severe de relatie), factori psihologici (imagine de sine scazuta, perfectionism, sensibilitate la pierdere (persoane sau bunuri) sau a fi respins de catre ceilalti), suport social neadecvat, episoade depresive anterioare, boli psihice cronice, schimburi hormonale, anxietate sau chiar și medicatii care pot cauza depresie.

Anexa 1 – Încadrarea subiecților în funcție de inițiale, sex și vârstă (per lot)

Anexa 2 – Chestionarul Schemelor Cognitive Young

1___ În general nu am avut pe cineva care să se îngrijească de mine, căreia (căruia) să-i împărtășesc din viața mea, sau căreia (căruia) să-i pese mult de tot ceea ce se întâmpla cu mine.

2___ M-am agățat de cei apropiați mie pentru că m-am temut că mă vor părăsi.

3__ Simt că oamenii vor profita de mine.

4___ Nu-mi găsesc locul nicăieri.

5___ Nici o femeie/bărbat pe care o/îl doresc nu mă poate iubi odată ce îmi va vedea defectele.

6___Este important pentru mine să fiu plăcut(ă) de aproape toată lumea pe care o știu.

7___Chiar si când lucrurile par să meargă bine, eu cred că este doar temporar.

8___Dacă fac o greșeală, merit să fiu pedepsit(ă).

9___ Aproape orice din activitățile mele de la școala sau la serviciu nu este atât de bine făcut ca a celorlalți.

10___ Nu mă simt capabil(ă) să mă descurc singur(ă) în fiecare zi a vieții mele.

11___Nu pot scăpa de sentimentul ca ceva rău este pe cale sa se întâmple.

12___Nu am fost în stare sa mă despart de părinții mei în felul in care o fac ceilalți de vârsta mea.

13___Cred că dacă fac ceea ce cred, dau numai de necazuri.â

14___Mă schimb in funcție de oamenii cu care sunt pentru ca ei să mă placă mai mult.

15___Dacă uneori se întâmpla ceva bun, mi-e teama că ceva rău va urma.

16___Dacă nu fac tot ce pot, pot sa mă aștept să pierd.

17___Sunt genul care de obicei sfârșește prin a avea grija de cei apropiați mie.

18___Sunt prea conștiincios (conștiincioasă) să arăt sentimente pozitive față de ceilalți (afecțiune, preocupare).

19___Trebuie să fiu cel mai bun în tot ce fac; nu accept sa fiu al doilea dintre cei maibuni.

20___Am probleme când trebuie sa accept „nu” ca răspuns când vreau ceva de la ceilalți.

21___Nu mă pot motiva să îndeplinesc sarcini plictisitoare și de rutina.

22___Încerc sa mă adaptez.

23___Nu poți fi totdeauna atent; ceva rău va apărea întotdeauna.

24___Nu există nici o scuză dacă fac o greșeală.

25___ În general oamenii nu au fost lângă mine ca să îmi ofere căldură, sprijin și dragoste.

26___ Am atâta nevoie de ceilalți încât mă îngrijorez că îi voi pierde.

27__ Simt că nu trebuie să las garda jos în prezența altor oameni pentru că altfel mă vor răni intenționat.

28___ Sunt fundamental diferit(ă) de ceilalți oameni.

29___ Nici unul din cei pe care îi doresc eu nu va putea sa stea lângă mine odată ce mă va cunoaște cu adevărat.

30___Stima mea se bazează mai ales pe felul cum mă vad ceilalți.

31___Oricât de mult aș munci, mi-e teama că aș putea să fiu falit(ă) financiar.

32___Oamenii care nu-și cunosc limitele îndeajuns ar trebui pedepsiți în vreun fel.

33___Sunt incompetent(ă) când este vorba de realizări.

34___Mă gândesc la mine ca și la o persoană dependentă când este vorba de viața de zi cu zi.

35___Simt că un dezastru (natural, chimic, medical sau criminal) se poate întâmpla în orice moment.

36___Părinții mei și cu mine tindem să ne implicăm în viața și problemele celuilalt.

37___Simt că nu am altă posibilitate decât să îndeplinesc dorințele altora, altfel mă vor respinge.

38___Să am bani și să știu lume bună mă face sa fiu mai valoros(valoroasă).

39___Mă îngrijorez de faptul că o decizie greșită poate duce la dezastru.

40___In general nu accept scuzele altora. Ei nu sunt doritori să accepte responsabilități și să suporte consecințele.

41___Sunt o persoană bună deoarece mă gândesc la alții mai mult decât la mine.

42___Mi se pare jenant să-mi exprim sentimentele altora.

43___Încerc să fac tot ce pot; nu mă mulțumesc cu suficient.

44___Sunt deosebit(ă) și nu trebuie să accept restricții puse de ceilalți.

45___Daca nu îmi pot atinge un scop devin repede frustrat(ă)și renunț.

46___Petrec mult timp pentru aspectul fizic, pentru ca oamenii sa mă valorifice.

47___Sunt obsedat(ă)des de deciziile minore deoarece consecințele unei gre􀃺eli par serioase.

48___Dacă nu îmi fac treaba ar trebui să sufăr consecințele.

49___ Foarte mult timp din viața mea nu am simțit că sunt special(ă)pentru cineva.

50___ Mă tem că oamenii de care mă simt apropiat(ă)mă vor părăsi sau abandona.

51__ Este doar o problemă de timp ca cineva să ajungă să mă trădeze (să mă înșele).

52___ Locul meu nu e aici; sunt singuratic(ă).

53___ Nu merit dragostea, atenția și respectul celorlalți.

54___Realizările sunt mai valoroase pentru mine dacă oamenii le observă.

55___Mă simt mai bine pretinzând că lucrurile nu-mi vor merge bine, ca să nu mă simt rău dacă lucrurile nu merg bine.

56___Mă gândesc des la greșelile pe care le fac și sunt furios(ă)pe mine.

57___ Majoritatea celorlalți sunt mai capabili decât mine în domeniile profesionale și în realizări.

58___ Sunt mai puțin capabil decât majoritatea oamenilor.

59___Mă tem ca o sa fiu atacat(ă).

60___Este foarte greu pentru mine și părinții mei să păstram detalii intime despre celalalt fără să ne simțim vinovați și înșelați.

61___In relații, las pe cealaltă persoana sa aibă un cuvânt de spus.

62___Sunt atât de preocupat(ă)să mă adaptez, încât uneori uit cine sunt eu.

63___Mă concentrez mai ales asupra evenimentelor și situațiilor de viată negative.

64___Când oamenii fac ceva rău am probleme să aplic expresia: „Iartă si uita”.

65___Sunt atât de ocupat(ă)să mă ocup de oamenii de care îmi pasă, încât am puțin timp pentru mine.

66___Mi se pare greu să arăt căldura și spontaneitate.

67___Trebuie sa-mi îndeplinesc toate responsabilitățile.

68___Detest să fiu constrâns sau reținut din ceea ce vreau eu sa fac.

69___Nu sacrific satisfacția imediată pentru obținerea unui scop îndepărtat.

70___Mi se pare greu să-mi fixez propriile scopuri fără să mă gândesc cum ceilalți vor răspunde alegerilor mele.

71___Tind să fiu pesimist(ă).

72___Port pică chiar dacă persoana s-a scuzat.

73___ În cea mai mare parte a timpului nu am avut pe cineva care să mă asculte întradevăr, care să mă înțeleagă, sau care să investească în mine sentimente adevărate.

74___ Când simt că cineva la care țin se îndepărtează de mine, devin disperat(ă).

75___ Sunt destul de suspicios (suspicioasă) în privința motivelor altora.

76___ Mă simt străin(ă)de ceilalți oameni.

77___ Simt că nu pot fi iubit(ă).

78___Când mă uit la deciziile din viața mea îmi dau seama că le-am f􀄃cut pe majoritatea cu gândul la aprobarea de către ceilalți.

79___Oamenii apropiați mie, mă consideră îngrijorat(ă).

80___Mă supăr când cred că cineva a renunțat prea repede.

81___ Nu sunt atât de talentat cum sunt ceilalți la munca.

82___Judecata mea nu poate fi bună in toate situațiile de zi cu zi.

83___Mă tem ca o sa-mi pierd toți banii și o sa devin un(o) nevoiaș(ă).

84___Simt des că daca părinții mei trăiesc prin mine, nu mai am viața mea pe cont propriu.

85___Întotdeauna îi las pe ceilalți să ia decizii pentru mine, deci nu știu ce vreau pentru mine.

86___Chiar dacă nu îmi place cineva tot vrea ca el(ea) să mă placă.

87___Dacă oamenii se entuziasmează de ceva, mă simt inconfortabil și simt că i-aș avertiza că ceva merge greșit.

88___Mă enervez când oamenii se scuză și îi învinuiesc pe ceilalți pentru problemele lor.

89___Întotdeauna am fost genul care a ascultat problemele altora.

90___Mă controlez atât de mult că oamenii cred ca nu am emoții.

91___Simt ca este o presiune constantă asupra mea să îndeplinesc și să realizez diferite lucruri.

92___Simt că nu trebuie să urmez regulile normale și convențiile pe care ceilalți le fac.

93___Nu mă pot forța să fac lucruri care nu îmi plac, chiar când știu că este pentru binele meu.

94___Când nu primesc multă atenție din partea altora mă simt puțin important(ă).

95___Nu contează de ce fac o greșeala; când fac ceva greșit trebuie sa plătesc.

96___ Rar am avut o persoană care să mă sfătuiască sau care să mă îndrume când nu am știut ce să fac.

97__ Câteodată sunt atât de îngrijorat(ă)că oamenii mă părăsesc încât îi îndepărtez eu de mine.

98___ De obicei sunt vigilent(ă) față de motivele pe care oamenii le au.

99___ Întotdeauna mă simt înafara grupului.

100___ Am prea multe defecte de neacceptat în foarte multe aspecte pentru a mă lăsa cunoscut(ă)altora.

101___ Caut recunoaștere și admirație atunci când îmi spun părerea la o întâlnire sau întrunire.

102___Mă lupt cu mine însumi (însămi) pentru lucrurile în care am eșuat.

103___ Nu sunt atât de inteligent(ă) ca și ceilalți când este vorba de scoală sau serviciu.

104___Nu am încredere in capacitatea mea de a rezolva toate problemele care apar.

105___Mă tem ca am o boala grava, deși nu a fost diagnosticat nimic grav de către doctor.

106___Simt des că nu am o identitate separată de a părinților mei sau de a partenerului (partenerei) meu (mele).

107___Am o mulțime de probleme când cer sa-mi fie respectate drepturile și să-mi fie luate în seamă sentimentele.

108___Complimente și recompensări multe mă fac sa mă simt valoros (valoroasă).

109___Sunt o persoană rea care merită să fie pedepsită.

110___Ceilalți oameni mă cunosc ca făcând prea mult pentru alții și nu destul pentru mine.

111___Oamenii mă vad inflexibil(ă) din punct de vedere emoțional.

112___Nu pot să-mi cer scuze pentru greșelile mele.

113___Simt că ceea ce am de oferit are mai mare valoare decât contribuțiile altora.

114___Rar am fost în stare să mă bazez pe propriile mele hotărâri.

Anexa 3 – Chestionarul COPE

Incerc sa ma dezvolt ca si persoana ca rezultat al experientei.

Mă implic în muncă sau în alte activități pentru a-mi abate gândul de la problemă.

Mă prost dispus și îmi exteriorizez emoțiile.

Îi întreb pe oamenii care au trecut prin situații similare ce au făcut în acea situație.

Mă angajez în activități suplimentare, care pot contribui la rezolvarea problemei.

Refuz să cred ce s-a întâmplat, îmi spun că nu este real ceea ce se întâmplă

Îmi pun încrederea în Dumnezeu.

Râd de ceea ce se întâmplă.

Îmi recunosc că nu mă descurc și renunț la a mai încerca.

Îmi impun să nu acționez prea curând.

Spun cuiva ce simt.

Consum alcool sau droguri pentru a mă face sa mă simt mai bine.

Învăț să trăiesc cu problema mea.

Vorbesc cu cineva ca să descopăr mai multe informații despre situație.

Mă opresc din a fi distras de alte gânduri sau activități.

Visez cu ochii deschiși la alte lucruri în afară de situația actuală.

Mă prost dispun si sunt conștient de acest aspect.

Caut ajutor din partea divinității.

Încerc să îmi formulez o strategie cu privire la ce am de făcut..

Fac glume pe tema situației în care mă aflu.

 Accept că faptul s-a petrecut și nu mai poate fi schimbat.

 Mă țin deoparte, nu fac nimic, până când situația nu o permite.

Încerc să obțin suport emoțional de la prieteni sau de la rude

Renunț să mai lupt pentru a-mi atinge scopurile.

Îmi concentrez eforturile spre a rezolva într-un anumit fel problema.

Încerc să mă detașez pentru o perioadă prin consumul de alcool sau de droguri.

Îmi spun că nu s-a întâmplat cu adevărat.

Îmi las sentimentele să iasă la suprafață.

Încerc să privesc lucrurile într-o lumină diferită, pozitivă.

Vorbesc cu cineva, pentru a afla mai multe despre situația respectivă.

Dorm mai mult decât în mod obișnuit.

Încerc să îmi fac un plan despre cum să acționez.

Mă concentrez asupra situației care îmi dă de furcă și, dacă e nevoie, las celelalte lucruri mai în voia lor.

Primesc simpatie și înțelegere din partea cuiva..

Beau alcool sau consum droguri pentru a mă gândi mai puțin la situație.

Glumesc, mă prostesc pe tema situației.

Renunț la încercarea de a obține ceea ce vreau.

Caut aspecte pozitive în ceea ce se întâmplă.

Mă gândesc bine la pașii pe care îi am de făcut.

Mă comport ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic.

Mă asigur că nu înrăutățesc lucrurile acționând prea curând.

Mă feresc de a fi distras de alte gânduri sau activități.

Merg la filme, mă uit la televizor, pentru a mă gândi mai puțin la problemă.

Mă obișnuiesc, accept ideea că faptul s-a petrecut.

Întreb oameni care au avut o experiență similară cum au procedat ei.

Mă simt foarte stresat și îmi exprim sentimentele.

Fac ceea ce trebuie făcut, pas cu pas.

Încerc să găsesc liniște, comfort în religie.

Îmi impun să aștept momentul potrivit pentru a reacționa.

Râd, sfidez situația.

Reduc efortul pe care obișnuiam să îl depun în rezolvarea problemelor.

Îmi împărtășesc sentimentele cuiva.

Consum alcool sau iau medicamente pentru pentru a trece peste.

Învăț să trăiesc cu problema mea.

Las deoparte alte activități pentru a mă concentra asupra problemei.

Mă gândesc cum aș putea să mă descurc cel mai bine cu problema.

Mă comport ca și când nu s-a întâmplat.

Acționez direct pentru a soluționa problema.

Învăț din lucrurile care mi se întâmplă.

Mă rog mai mult decât în mod obșnuit.

Anexa 4 – Chestionarul DASS-21

Mi-a fost greu să mă calmez.

Am avut senzația de uscăciune a gurii.

Parcă n-am putut trăi sentimente pozitive deloc.

Am avut dificultăți de respirație. (ex.: respirație excesiv de rapidă, lipsă de aer, în absența efortului fizic).

Mi-a fost greu să mă adun pentru a lua inițiativa de a face ceva.

Am avut tendința de a reacționa exagerat la diferite situații.

Am experiențiat tremurături (de ex., în mâini) .

Am simțit că folosesc foarte multă energie nervoasă.

Am fost îngrijorat(ă) de situațiile în care m-aș fi putut panica și face de râs.

Am simțit că nu am nimic ce să aștept.

M-am trezit că devin agitat(ă).

Mi-a fost greu să mă relaxez.

M-am simțit deprimat(ă) și trist(ă).

Am fost intolerant(ă) cu orice lucru care mă împiedica să-mi văd de treabă (adică să continui ceea ce tocmai făceam).

Am simțit că am fost aproape de a mă panica.

Nu m-am putut entuziasma referitor la nimic.

Am simțit că nu valorez mult, ca persoană.

Am simțit că sunt cam sensibil(ă).

Am fost conștient(ă) de activitatea inimii mele (observând, de ex., o rată crescută a pulsului, sau lipsa unei bătăi), în absența unui efort fizic.

M-am simțit speriat(ă) fără niciun motiv serios.

Am simțit că viața e lipsită de sens.

Anexa 5 – Chestionarul MSPSS (Multudimensional Scale of Perceived Social Support)

Există o persoană speciala care este prin preajmă atunci cand am nevoie.

Există o persoană speciala cu care pot împărtăși bucuriile și supărările.

Familia mea chiar încearcă să mă ajute.

Primesc ajutorul și suportul emoțional de care am nevoie din partea familiei.

Am o persoana specială care este o adevărată sursa de comfort pentru mine.

Prietenii mei chiar încearcă să mă ajute, să mă susțină.

Mă pot baza pe prietenii mei atunci când se întâmplă ceva rău.

Pot vorbi despre problemele mele cu familia.

Am prieteni alături de care îmi pot împărtăși bucuriile și supărările.

Există o persoaă speciala în viața mea căreia îi pasă de sentimentele mele.

Familia mea este dispusă să mă ajute să iau decizii.

Pot vorbi despre problemele mele cu prietenii mei.

Bibliografie

Aldwin, C. M., 1999 Stress, Coping, and Development: An integrated perspective, The Guilford Press, New York

Allport, G.W., Structura și dezvoltarea personalității, Editura Didactică și Pedagogică, București 2001;

Athanasiu A., Tratat de psihologie medicală, Editura Oscar Print, București, 1998;

Atkinson Rita L., Atkinson R.C, Bem D.J., Smith E.E., Introducere în psihologie, Editura Tehnică, București, 2002;

Blalock, I. A., Joiner Jr., Th. E, 2000 Interaction of cognitive avoidance coping and stress in predicting depression/anxiety, Cognitive Therapy and Research, vol. 24, nr. 1

Beck, A.T. (1987) Cognitive model of depression. Journal of Cognitive Psychotherapy 1, 2-27.

Bonchiș, Elena, Secui, Monica, (coord.), Psihologia vârstelor, Editura Universității din Oradea, 2004;

Chelcea, Septimiu și Iluț, Petru (coord.) (2003) Enciclopedie de psihosociologie. București: Editura Economică.

Chircev, A., Roșca A., Radu, I., Mare, V., Roșca Mariana, Zörgö, B., Psihologie generală, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1976;

Cosmovici A., Psihologie generală, Editura Polirom, Iași, 1996;

David, D. (2006). Metodologia cercetarii clinice. Fundamente, Iasi: Editura Polirom

Deheleanu, P. (1994) Depresia: aspecte clinice si evaluare cantitativa., Editura Mirton, Timisoara, 41-60.

Dent, J., si Teasdale, J.D. (1988). Negative cognition and the persistence of depression. Journal of Abnormal Psychology, 97, 29-34

Doron, R., Parot, F., Dicționar de psihologie, Editura Humanitas, București ,2006;

Folkman, S., Lazarus, R.S. – (1985) “If it changes, it must be a process; study of emotion and coping , during three stage of college examination” , Journal of Personality and Social Psychology, 48, 150-170.

Gelder, M., , D., Mayou, R., Tratat de psihiatrie Oxford, Geneva Initiative Publishers, 1994;

Hobfoll, St. E., Pekrun, R., 1999 Anxiety, stres, and coping, International Journal, Horwood Academic Publischers, vol. 12, nr. 2

Holdevici, I., 2005 Psihoterapia cognitiv-comportamentala: Managementul stresului pentru un stil de viata optim. Editura Stiintelor Medicale, Bucuresti

Ștefănescu-Goangă, F., Roșca, A., Cupcea, S., Instabilitate emotivă, Editura Institutului de Psihologie al Universități din Cluj, 1936;

Gilbert, P. (2011),  Depresia. Psihoterapie si consiliere, Editura Polirom, Bucuresti

Golu, M., Fundamentele psihologiei vol I, vol II, Editura Fundației "România de Mâine", București, 2002;

Lazarus, R.S., Folkman, S.- (1984) “Stress, Appraisal and Coping”, Springer Publishing Company, New York.

Lazarus, R.S., Folkman, S.- (1987) “Transactional Theory and Research on emotions and coping”, European Journal of Personality, 1, 141-169.

Levinson, D. J., The season of a man’s life, The Random House Publishing Group, Toronto, Canada, 1978;

Papalia, Diane E., Olds, Sally, Human development, McGraw-Hill, New York, 1986;

Popescu-Neveanu, P., Dicționar de psihologie, Editura Albastros, 1978;

Șchiopu Ursula, Verza, E., Psihologia vârstelor – Ciclurile vieții, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1995;

Tudose, T., Tudose, Cătălina, Dobranici, Letiția, Psihopatologie și psihiatrie pentru psihologi, Editura Info Medica, București, 2002;

Verza, E., Verza, E.F., Psihologia vârstelor, Editura Pro Humanitate, București, 2000;

Zlate, M., 1999 Psihologia mecanismelor cognitive, Editura Polirom, Iasi

Zlate, M., Fundamentele psihologiei, Editura Pro Humanitate, București, 2000;