Corectarea Deficientelor Fizice

Cuprins

Capitolul I – Parte introductivă – 0 –

1.1. Introducere. Starea actuală a problemei – 0 –

1.2. Motivația alegerii temei – 0 –

1.3. Scopul lucrarii – 0 –

Capitolul II – Fundamentarea teoretico-științifică a lucrării – 0 –

2.1. Aspecte ale deficentelor fizice la scolari…

2.1.1. Anatomia coloanei vertebrale

2.1.2. Mușchii spatelui în regiunea toracică

2.2.2. Biomecanica coloanei vertebrale

2.3. Maladia Scheuerman

2.3.1.Masuri de igienă ortopedică

2.3.2 Tratamentul în cifoză

2.4. Obiectivele kinetoterapiei

2.5. Examinarea clinică

2.6 Metode de evaluare utilizate

2.7. Corectarea Deficentelor Fizice

2.7.1.Complex de exerciți 1 pentru cifoza dorsală

2.7.2.Complex de exerciți 2 pentru cifoza dorsală

Capitolul III – Prezentarea cazului avut în studiu – 0 –

Capitolul IV – Rezultate – 0 –

Capitolul V – Discuții – 0 –

Capitolul VI – Concluzii – 0 –

Bibliografie – 0 –

CAPITOLUL I – PARTE INTRODUCTIVĂ

Introducere.

În această lucrare voi vorbi despre o deficiență a coloanei vertebrale numită cifoză și cum poate fi ea corectată. Medicina modernă nu se mai bazează cu rezultatul tratamentului medical, ci caută să redea pacientului capacitatea funcțională necesară unei vieți active.

Trebuie subliniat că, kinetoterapia este elementul care intră în toate programele terapeutice, fie singură, fie asociate cu tratamentul ortopedic sau cel chirurgical. Ea trebuie să însoțească pacientul cu o deviație a coloanei vertebrale pe toată durata tratamentului.

dealul, greu de atins, ar fi ca fostul pacient să rămână cu obiceiul de a face gimnastică medicală zilnic, pe toată durata vieții, în același timp, trebui precizat că nici o metodă de kinetoterapie nu poate opri evoluția unei diviații vertebrale volutive. Este o greșeală în a considera ca una sau două ședințe de kinetoterapie pe săptămână, sau chiar zilnic ar avea virtutea magică de a îndrepta deviația vertebralei volutivă.

Obiectul propriu de studiu il constituie incidența crescută a acestei patologii.

Kinetoterapia sub diversele sale forme, practicată în sălile special amenajate, are rolul principal de recuperare printr-un program susținut și dozat, adecvat afecțiunii ce este de tratat.

Tratamentul tulburarilor de statică vertebrală determinate de epifizita de creștere presupune o egală preocupare, atât pentru corectarea morfologică, cât și pentru recuperarea funcțională a coloanei vertebrale.

Tratamentul de recuperare funcțională prin kinetoterapie are la bază corectarea disfuncțiilor statice și dinamice, care au ca urmări cel puțin diminuarea dezechilibrelor presiunilor, având drept consecință reducerea și îndepărtarea algiilor rahidiene.

Kinetoterapia pe lânga rolul său curativ, influențând o serie de verigi fiziopatologice, are, de asemenea, acțiune preventivă, prin reeducarea staticii locale, tonifiind și decontracturând masele musculare în cadrul unei reeducări posturale și kinetice generale.

Motivația alegerii temei

Am ales această temă deoarece tot mai mulți elevi prezintă devieri axiale precum cifoza, fiind un rezultat a creșterii rapide și a dezvoltării musculare slabe și adoptării unei poziții vicioase în bănci, sedentarismul sau purtarea unu-i ghiozdan prea greu care duce la dureri de spate, senzații incomode, oboseală etc.

Fiind student la kinetoterapie trebuie să recunosc că întâmpin aceste deficențe fizice, iar prin această lucrare vreau să stompez acel 2-3 % al deficențelor funcționale care le dobândim din perioada copilăriei .

Scopul lucrării

Această lucrare are rolul de a scoate în evidență gravitatea deficențelor fizice, prin evaluare și intervenție precoce și realizarea unor programe de recuperare funcțională care să aducă redesarea coloanei vertebrale din poziții corectoare, ținând cont atât de coloana dorsală cifozată cât și celălalte curburi cervical și lombare, pentru a nu le accentua în timpul programului kinetic.

În acest scop obiectivele au fost identificarea și selectarea celor mai adecvate metode procedee și tehnici ce pot optimiza procesul recuperator în functie de particularitățile subiectului privind vârsta, sexul, starea de boală șiposibilitățile fizice ale acestuia.

Observarea și înregistrarea permanent a datelor obținute la fiecare bilanț de etapă, pe fiecare subiect imparte. Elaborarea unui material de sinteză, care să consemneze desfășurarea cercetării și concluziile la care s-a ajuns, pentru a putea dezvolta bagajul de cunoștințe în acest domeniu.

CAPITOLUL II – FUNDAMENTAREA TEORETICO-ȘTIINȚIFICĂ A LUCRĂRII

Cap 2.1. Aspecte ale deficentelor fizice la scolari

O problemă permanentă atât pentru cadrele didactice cât și pentru părinți este aceea de a prevenii și corecta deficențele fizice ale elevilor. În ciuda examinărilor medicale care se fac în școală pentru a stabili starea de sănătate și a aprecia creșterea și dezvoltarea fizică a elevilor s-a dovedit că doar o parte dintre aceștia prezintă o atitudine corectă a corpului. De aceea, nu putem trece peste numărul mare al elevilor care sunt purtători ai unor defecte morfologice și funcționale, localizate la nivelul aparatului locomotor.

Aceste defecte ale aparatului locomotor se numesc deficențe fizice.

“ Deficențele fizice sunt definite ca abateri de la normal, în forma și funcțiile fizice ale organismului, care tulbură creșterea normală și dezvoltarea armonioasă a corpului, modificând aspectul exterior, reducând aptitudinile și puterea de adaptare la efort fizic, diminuând capacitatea de muncă productivă” [ 2 ].

Deficențele fizice se caracterizează prin modificări morfologice mai mult sau mai puțin accentuate, care se produc, în primul rând, în forma și structura corpului caracterizinduse printr-o încetinire a creșterii sau printr-o creștere excesivă, și tulburare dezvoltării sau o dezvoltare disproporțională, prin deviații, deformații sau alte defecte de strucutură urmate sau precedate de tulburări funcționale.

Deficiențele fizice analizate se pot deosebi după evoluția lor, dar mai ales după posibilitatea de corectare prin exerciții fizice: deficențe fizice ușoare, medii și accentuate.

Deficențele ușoare sunt caracterizate prin micile abateri de la normal în forma și funcțiile corpului, adică deficențele surprinse în stadiul incipient. Acestea sunt considerate atitudini deficiente, care pot interesa corpul în intregime sau numai anumite segmente ale corpului care prin executarea mișcării corective proba funcțională se corectează și hipercorectează. Din această categorie fac parte atitudiniile deficient globale: cifotică, plan rigidă, asimetrică, precum și deficențele ușoare segmentare, sub forma: cap și gât înclinat înainte sau lateral, umeri aduși înainte sau asimetrici, toracele în flexiune, atitudiniile cifotice, lordotice sau scoliotice ale coloanei vertebrale, genunchii în valgum sau flectați, picioarele abduse sau adduse.

Depistate la timp, până la apariția modificărilor în strucutura țesuturilor, deficiențele fizice ușoare se pot corecta de cele mai multe ori în condițiile activității școlare obșnuite.

A doua grupă cuprinde deficențele de grad mediu, în care sunt înglobate defectele morfologice și funcționale staționare sau cu evoluție lentă, care corecteză parțial sau rămân nemodificate de efectuarea probei funcționale. Cele mai multe deficențe medii sunt segmentare, adică localizate în diferite regiuni ale corpului, cum sunt deficențele coloanei vertebrale. Elevii care au deficențe medii, vor urma un program de exerciții fizice cu caracter corectiv. Respectând atât acasă, cât și la școală atitudiniile corecte a corpului la alternarea rațională dintre muncă și repaus, precum și prin executarea unor exerciții, aceste deficențe se pot corecta parțial, se pot opri din evoluție sau chiar ameliora, până la corectarea lor completă.

În grupa a treia sunt cuprinse deficențele accentuate, care sunt caracterizate prin modificări patologice, ajunse într-un stadiu avansat de evoluție. Cele mai multe deficențe accentuate sunte determinate în viața intrauterină sau ca urmare a unor paralizii traumatisme osoase și articulare, infecții și inflamații ale oaselor, articulațiilor, mușchilor sau vaselor sanguine, care influențeză starea de sănptate a elevului și scade capacitatea de muncă. Ei trebuie îndrumați spre un institut sanitar special pentru un tratament corectiv și recuperator de specialitate. Profesorul de educație fizică trebuie să aibă la cunoștință datele medicale și biologice ale fiecărui elev pentru a putea stabilii posibilitatea de integrare a elevului în procesul de educație fizică și să folosească cele mai adecvate măsuri pentru a prevenii deficențele fizice.

2.1.1.Anatomia coloanei vertebrale

Coloana vertebrală sau scheletul axial reprezintă elementul anatomic, care are un rol foarte important în menținerea verticalității corpului omenesc. Deasemenea ea are un important rol static și dinamic, ca suport fix al segmentelor din jumătatea superioară a corpului. Coloana dispune de un mare grad de mobilitate ce intersectează articulațiile intervertebrale, având amplitudine variabilă de la o regiune la alta, pozițiile și mișcările ei fiind asigurate atât de musculatura proprie cât și de cea a celorlalte segmente ale corpului.

Coloana vertebrală este alcătuită dintr-un număr de 33-34 de vertebre grupate în 5 regiuni și anume:

regiunea cervicală: C1-C7;

regiunea toracală: T1-T12;

regiunea lombară: L1-L5;

regiunea sacrală: 5 vertebre sudate numite sacrum;

regiunea coccigiană: 4-5 vertebre reduse numite coccis.

Fig.1. Coloana Vertebrală vedere laterală, anterioară și posterioară

Caracteristicile generale ale vertebrelor adevărate

Orice vertebră adevărată este constituită din două părți : una anterioară, corpul vertebral, și una posterioară, arcul vertebral.

Fig. 2- Vertebră ( vedere superioară ) Fig. 3 – Vertebră ( vedere laterală )

Corpul vertebral are forma unui cilindru plin, prezintădouă fețe superioară și inferioară și o circumferință. Arcul vertebral este o lamă de țesut osos care delimitează un orificiu numit gaura vertebrală ; între arc și corp există două punți osoase:

–pediculii vertebrali, care le leagă; arcul vertebral are trei prelungiri care poartă denumirea de apofize, două situate pe părțile laterale ale arcului, numite apofize transversare și una orientată posterior, numită apofiză spinoasă. La limita dintre arcul vertebral și pediculii vertebrali există 4 procese articulare ( două superioare și două inferioare), care servesc articulării cu vertebra supra- și respectiv subiacentă. Prin suprapunerea vertebrelor, găurile vertebrale formează canalul vertebral care adăpostește măduva spinării, iar între pediculii vertebrali se formează găurile intervertebrale, locul de emergentă al nervilor spinali.

Vertebrele cervicale au un corp mic, procesul spinos al acestora este mic și are vârful bifid.

Prima vertebră cervicală, C1, denumită atlas, nu are corp vertebral; este formată în partea anterioară din două mase laterale care, împreună cu arcul vertebral,

circumscriu gaura vertebrală ; atlasul se articulează în partea superioară cu occipitalul, iar în partea inferioară cu vertebra C2 ( axisul ).

Fig.4 – vertebra atlas.

Cea de-a doua vertebră cervical C2 este axis, prezintă pe fața superioară a corpului vertebral o proeminență vertical denumită dinte care servește articulării cu atlasul.

Fig.5 – Axisul vedere anterioară Fig.6 – Axisul vedere laterală

Vertebra C6 are câte o proeminență în partea anterioară a fiecărui process transversar denumită tuberculul lui Chassaignac sau tuberculul carotidian care este un reper important pentru palparea arterei carotid comune.

Vertebra C7 sau “ vertebra proeminentă” are characteristic un process spinos relative mare, care se poate palpa cu ușurință, în special în cazul flectării capului pe torace.

Fig.7 – A șasea vertebră cervicală Fig. 8 – A patra vertebră cervicală

Fig.9 – A șasea vertebră cervicală

Fig.10 – Vertebra proeminentă

Vertebrele toracale prezintă un corp ușor alungit în sens sagital și câte o scobitură superioară și una inferioară de fiecare parte corespunzătoare coastei cu care se articulează vertebra dorsală respectivă. Procesele transversale se articulează cu coastele, având fiecare câte o fețișoară transverso-costală.

Fig.11 – a opta vertebră toracală ( vedere superioară și vedere laterală )

Vertebrele lombare ele au un corp relative mare, procesele spinoase dreptunghiulare, orientate aproape orizontal; prezintă suplimentar niște prelungiri numite procese costiforme; procesele transverare sunt situate pe fața posterioară a celor costiforme și poartă denumirea de procese accesorii.

Fig.12 – Vertebra lombară ( vedere superioară și vedere laterală)

Vertebrele false: sacrul și cocisul

Sacrul este un os median și nepereche, situat în continuarea coloanei lombare, este orientat oblic, de sus în jos, dinainte înapoi, formând cu iltima vertebră lombară un unghi cu deschiderea posterioară denumit de mare importanță obstetrică și antropologică.

Coccigele se găsește în continuarea sacrului, fiind format prin unirea celor patru sau cinci vertebre coccigiene atrofiate; ca și sacrul, este considerat un os median și nepereche și se articulează în partea superioară cu aceasta. Coccigele este omologul cozii de la mamifere.

Coloana prezintă o serie de curburi fiziologice în planurile sagitale și frontal care îi conferă o rezistență și elasticitate deosebită

Curburile în plan sagital sunt în număr de patru: cervical, toracală, lombară, sacro-coccigeană.

Curburile cervicală și lombară au convexitatea anterioară, iar curburile toracală și sacro-coccigeană au convexitatea posterioară. Curburile cu convexitatea posterioară se numesc cifoze, celălalte lordoze.

Curburile în plan frontal sunt mia puțin pronunțate ca primele se se datorează tracțiunii exercitate de mușchii membrului superior mai dezvoltat astfel la dreptaci există o curbură toracală cu convexitatea spre dreapta și compensator, două curburi orientate invers în regiunile cervicală și lombară iar la stângaci fenomenul este invers.

Articulațiile coloanei vertebrale

Articulațiile vertebrelor adevărate sunt legate prin două tipuri de articulații: cele dintre corpurile vertebrelor si cele dintre procesele articulare.

Articulațiile proceselor articulare fac parte din categoria articulațiilor plane în regiunile cervical și dorsal ale coloanei spre deosebire de cele din regiunea lombară care sunt trohoide.

Unirea lamelor vertebrale se realizează prin ligamentele galbene (formațiuni fibroase de culoare galbenă care se întind între procesul articular și baza procesului spinos respectiv, închizând în partea posterioară canalul vertebral; aceste ligamente cresc elasticitatea coloanei, împiedică flexia exagerată și bruscă a acesteia și participă la menținerea ortostatismului coloanei).[8]

Fig.13 – Unirea lamelor vertebrale

Unirea proceselor spinoase se concretizează prin prezența a două tipuri de ligamente: interspinoase (dispuse între procesele spinoase adiacente), supraspinos (cordon unic fibros ce unește toate procesele spinoase ale coloanei); la nivelul coloanei cervicale acest ligament are o denumire specifică – ligamentul nuchal.[8]

Articulațiile toracelui

Articulațiile toracelui sunt grupate în două categorii: cele ale grupului anterior și cele ale grupului posterior.

Grupul posterior este format din articulațiile coastelor cu coloana vertebrală.

Articulațiile capetelor costale sunt diartroze plane prin care se unesc extremitățiile distale ale coastelor cu fețele articulare situate pe fețele laterale a două vertebre dorsale adiacente. [8]

Articulațiile costotransversare se formează între tuberozitata costală și procesul transvers și sunt articulații plane.

Aparatul ligamentar al coloanei vertebrale este alcătuit din două ligament: ligamentul vertebral comun posterior și ligamentul vertebral comun anterior, care formează două benzi ce se intind pe toată lungimea coloanei vertebrale.

Fig 14 – lig. vertebral comun posterior și lig. vertebral comun anterior

2.1.2. Mușchii spatelui în regiunea toracală

Din punct de vedere al formei și situației lor, mușchii acestei regiuni sunt de două feluri: mușchi superficiali care leagă membrul superior de coloana vertebrală și mușchi profunzi, proprii ai coloanei vertebrale.

Din prima categorie de mușchi distingem pe cei ce leagă coloana vertebrală de scapulă, cu localizare în regiunea spinotoracică; ei sunt următorii: mușchiul trapez, mușchii romboizi mare și mic și mușchiul ridicător al scapulei. În al doilea rând distingem mușchii vertebrohumerali cu localizare lombară cum este mușchiul latissim. Pentru o mai bună înțelegere a lor, vom studia mușchii spatelui pe planuri.[9]

Mușchii planului I

Din acest plan fac parte mușchii trapez și latissim.

Mușchiul trapez mușchi de formă triunghiulară, cu baza la coloana vertebrală și vârful la humerus. Inserția medială se face prin linia nuchală superioară, pe protuberanța occipitală externă, pe ligamentul nuchal și pe procesele spinoase ale vertebrelor C7 – T12, precum și pe ligamentul supraspinos toracal. De la această inserție, fibrele converg spre centura scapulară: fibrele superioare, oblic descendente, se inseră pe treimea laterală a marginii posterioare și a feței superioare a claviculei; fibrele mijlocii se inseră pe marginea posterioară a spinei scapulei. [9]

Mușchiul latissim sau mușchiul doral mare, cel mai lat mușchi al corpului, cu o formă triunghiulară, este situat în partea posterioară a trunchiului. Are originea pe fața externă a celor trei sau patru ultime coaste, prin fascicule încrucișate cu digitațiile oblicului extern, precum și pe fascia toracolombară prin intermediul căreia se inseră pe: procesele spinoase ale ultimelor 5 – 6 vertebre toracale, ale vertebrelor lombare și pe creasta sacrală mediană pe treimea posterioară a buzei externe a crestei iliace uneori câteva fibre pornesc de pe unghiul inferior al scapulei . De la origine, fibrele converg spre axilă: cele superioare orizontal, cele mijlocii oblic ascedent, iar cele inferioare aproape vertical. Mușchiul se răsucește apoi, mulându-se pe fața anterioară a rotundului mare, cu care se unește adesea, traiectul în spirală reprezetând o adaptare față de condițiile mecanice ale latissimului. Mușchiul se termină printr-un scurt tendon patrulater în fundul șanțului intertubercular al humerusului. [9]

Mușchii planului II

Este format din cinci mușchi, care se suprapun în parte, în modul următor: mușchiul ridicător al scapulei și romboidul, care depind de musculatura membrului superior, fiind mușchi vertebroscapulari; cei doi dințați posteriori uniți printr-o aponevroză; mușchiul splenius. [9]

Mușchiul ridicător al scapulei sau mușchiul unghiular (mușchiul levator scapulae), este un mușchi de formă tringhiulară, situat pe părțile laterale ale cefei, care răspunde înainte fosei supraclaviculare. Pornește prin 4 – 5 fascicule de pe primele 4 – 5 procese transverse ale vertebrelor cervicale, de unde fasciculele merg în jos și se unesc într-un trunchi comun care se inseră pe unghiul superior al scapulei. [9]

Mușchiul romboid este așezat pe peretele posterior al toracelui. Inserțiile se fac pe procesele spinoase ale primelor patru vertebre toracale și a ultimei cervicale. [9]

Mușchiul dințat posterior și superior este un mușchi subțire, de formă patrulateră, situat în partea superioară a spatelui, înaintea romboidului. Se prinde de procesele spinoase ale vertebrei C7 și ale primelor trei vertebre toracale, de unde se continuă prin patru fascicule ce se inseră pe fața externă a coastelor 2 – 5. [9]

Mușchiul dințat posterior și inferior este un mușchi subțire patrulater, situat în parte inferioară a regiunii spatelui. Se prinde pe ultimele două procese spinoase toracale și primele două lombare. Merge în sus și lateral, terminându-se prin patru digitații pe fețele externe ale ultimelor patru coaste. [9]

Mușchiul splenius este un mușchi subțire și lat, situat înaintea trapezului, a romboidului și a dințatului postero-superior. Este întins din regiunea cefei în porțiunea superioară a spatelui. Spleniusul este un mușchi spinotransversar, care se prinde de procesele spinoase ale ultimei vertebre cervicale și ale primelor 4 – 5 vertebre toracale precum și pe ligamentele interspinoase. Fibrele merg în sus și se împart în două porțiuni: spleniul capului , care se inseră pe jumătatea laterală a liniei nuchale superioare și pe fața laterală a mastoidei, și spleniul gâtului , care se prinde pe vârful proceselor transverse ale atlasului și axisului. [9]

Mușchii planului III

Musculatura planului III este reprezentată de un complex muscular denumit mușchiul extensor al coloanei vertebrale (erector spinae) care ocupă șanțurile costo-vertebrale și are o dispoziție longitudinală, de la occipital până la sacru; mușchii care formează acest plan sunt, de asemenea, stratificați, cei superficiali au fascicule lungi, iar cei profunzi au fascicule scurte; toți acești mușchi se unesc în partea inferioră într-un corp muscular unic denumit masă comună. [9]

Mușchiul iliocostal este cel mai lateral, leagă bazinul de coaste și coastele între ele; este acoperit de mușchiul longissimus.

Mușchiul iliocostal se împarte în:

– porțiunea lombară (mușchiul iliocostalis lumborum), care pleacă din masa comună și se inseră pe unghiurile costale ale ultimelor șase coaste;

– porțiunea toracală (mușchiul iliocostalis thoracis), care leagă ultimele șase coaste cu primele;

– porțiunea cervicală (mușchiul iliocastalis cervicis), având originea pe coastele 3 – 6 și inserția pe tuberculii posteriori ai proceselor transverse C3 – C7. [ 8 ]

Mușchiul longissimus este situat de-a lungul șanțurilor vertebrale, medial de mușchiul iliocostal; unește bazinul cu coastele și cu procesele transverse vertebrale.

Mușchiul longissimus se împarte în:

– porțiunea toracală leagă masa comună de vertebrele toracale, lombare și de coaste;

– porțiunea cervicală leagă procesele transverse ale vertebrelor T1 – T5 de cele ale vertebrelor C3 – C7;

– porțiunea cefalică leagă procesele transverse ale ultimelor vertebre cervicale și cele ale primelor vertebre toracale de vârful mastoidei. [ 8 ]

Mușchiul spinal are localizare medială și profundă față de cei precedenți; este acoperit de porțiunea toracală a mușchiului longissimus.

Mușchiul spinal se împarte în:

– porțiunea toracală leagă procesele spinoase ale vertebrelor T11 – T12 și L1 – L2 de procesele spinoase ale vertebrelor T1 – T8;

– porțiunea cervicală leagă ligamentul nuchal de procesele spinoase ale vertebrelor C6 și C7;

– porțiunea cefalică este fuzionată cu mușchiul semispinal al capului.[8]

Mușchii planului IV

Musculatura planului IV este formată din mușchi scurți care leagă procesul transvers al unei vertebre de procesul spinos al unei vertebre supraiacente; toți acești mușchi, situați de o parte și de alta a coloanei vertebrale formează un complex muscular numit mușchiul transversospinal. [ 9 ]

În funcție de poziția procesului spinos pe care se inseră fasciculele musculare față de procesul transvers de origine, deosebim 3 categorii de mușchi:

Semispinali – formează stratul cel mai superficial al acestui plan; sunt formați din fascicule care sar peste patru vertebre între punctul de origine și cel de inserție; după localizare, este împărțit în 3 porțiuni distincte:

– semispinal toracic care are originea pe procesele transverse vertebrale

T7 – T12;

– semispinal cervical care are originea pe procesele transverse vertebrale

T1 – T6;

– semispinal al capului care are originea pe procesele transverse al vertebrelor C3 – C7 și T1 – T6. [ 8 ]

Multifizi – acoperă șanțurile vertebrale de la sacru până la axis; fasciculele musculare sar peste două sau chiar trei vertebre de la origine până la inserție. [ 7 ]

Rotatori – sunt cei mai profunzi mușchi din acest plan; leagă procesul transvers al vertebrei de origine de procesul spinos al vertebrei imediat superioare sau sar peste o vertebră, inserându-se pe a doua.[ 8 ]

Mușchii planului V

Sunt cei mai profunzi mușchi ai spatelui; aceștia acoperă scheletul axial al trunchiului și după modul de fixare pe coloana vertebrală se împart în 4 grupe:

Interspinoși – sunt mușchi situați de o parte și de alta a ligamentelor interspinoase care unesc două procese spinoase învecinate; acești mușchi există în zonele cervicală, lombară și, inconstant, în regiunile toracală superioară și inferioară.[ 8]

Intertransversari – sunt mușchi care leagă procesele transverse ale vertebrelor învecinate; se găsesc, de asemenea, în zonele cu mobilitate mare ale coloanei vertebrale. [8]

Rotatori ai capului – sunt în număr de patru:

– marele drept posterior al capului ce leagă procesul spinos al axisului de occipital;

– micul drept posterior al capului ce leagă tuberculul posterior al atlasului de occipital;

– oblic inferior al capului – leagă procesul spinos C2 de procesele transverse C1;

– oblic superior al capului – leagă procesele transverse ale C1 de occipital. [8]

Sacrococcigieni – sunt mușchi atrofiați, care leagă sacrul de coccige. [ 8 ]

2.2.2. Biomecanica coloanei vertebrale

Biomecanica articulațiilor coloanei dorsolombare.

Mișcările în plan sagital și ax frontal sunt:

– flexia are o amplitudine de 800 – 900 din care 400 – 500 realizate de coloana dorsală și 400 de coloana lombară. Mușchii care realizează flexia coloanei sunt: drept abdominal, oblicul extern, oblicul intern, iliopsoas, sternocleidomastoidian, scaleni și lungul gâtului; [ 3 ]

– extensia este o mișcare mult mai limitată măsurând doar 200 – 350. Mușchii care realizeză extensia sunt: extensorul coloanei, semispinalul, multifidul, interspinoșii și splenius. [ 3 ]

Fig. 15 Amplitudinea mișcărilor de flexia și extensia la nivelul coloanei vertebrale dorsolombare. [ 3 ]

Mișcările în plan frontal și ax sagital:

înclinarea laterală sau mișcarea de lateralitate – are o amplitudine de 200 – 350;

;mușchii care realizează înclinarea laterală sunt: pătrat al lombelor, intertransversali, scalenii, sternocleidomastoidian, lungul gâtului, splenius, ridicător al scapulei și trapez. [ 3 ]

Fig. 16 Înclinarea lat. la nivelul cv. [ 3 ]

Mișcările în plan transversal (orizontal) și ax vertical:

rotația se apreciază prin măsurarea unghiului format de linia umerilor (care se mișcă) și linia bicretă, care în mod normal are o valoare cuprinsă între 300 și 450, pe fiecare parte. Când coloana este flectată rotația din segmentul lombar nu este posibilă deoarece procesele articulare vertebrale (condilii vertebrali) sunt așezate vertical în articulații și opresc mișcarea. Mușchii care asigură rotația de aceeași parte sunt: oblic intern, splenius și complexul mic. Mușchii care asigură rotația de partea opusă sunt: sistemul transversospinal, oblic extern, semispinal, sternocleidomastoidian, iliopsoas, trapez și ridicător al coastelor. [ 3 ]

Fig. 17 Rotația la nivelul coloanei vertebrale [ 3 ]

Coloana vertebrală în ansamblu realizează următoarele mișcări:

– flexia 1100 – 1350;

– extensia 500 – 750;

– înclinare laterală 600 – 800;

– rotație 750 – 1050.

Flexia coloanei este realizată de mușchii: drept abdominal, oblicul extern, oblicul intern, iliopsoas, sternocleidomastoidean, scaleni și lungul gâtului.

Extensia este realizată de următorii mușchi: extensorul coloanei, semispinalul, multifidul, infraspinoșii și splenius.

Înclinarea laterală este asigurată de mușchii: pătrat al lombelor, intertransversali, scalenii, sternocleidomastoidian, lung al gâtului, splenius, ridicător al scapulei și trapez.

Rotația de aceeași parte este executată de mușchii: oblic intern, splenius și complexul mic.

Rotația de partea opusă este asigurată de următorii mușchi: sistemul transversospinal, oblic extern, semispinal, sternocleidomastoidian, iliopsoas, trapez și ridicător al coastelor.

2.3. Maladia Scheuerman

Cea mai frecvent întâlnită este distrofia de creștere, maladia Scheuerman.

Examenul clinico-funcțional specific se realizează static și dinamic. Se apreciază segmentar și global coloana vertebrală ( inversarea curburilor, modificările segmentare și gradul deviaților, tonusul și echilibrul grupelor musculare paravertebrale, aspectul astenic global al coloanei), asociind obligatoriu examenul abdomenului, al bazinului, membrelor inferioare și aliniamentul acestora.

Examenul static permite măsurarea diferențelor de flexie în raport cu verticala în poziție ortostatică, echilibrul frontal și sagital al bazinului, al omoplaților, lungimea membrelor inferioare.

Examenul dinamic, se apreciază complianța structurilor periarticulare și mobilitatea articulară și nivelul coloanei vertebrale manevrele de flexie și extensie, înclinări laterale, rotații și a centurilor scapulară și pelvină; se utilizează teste de apreciere a supleței structurilor musculo-tendinoase și capsulo-ligamentară. Se evidențează gradul de extensibilitate al muchilor ischi-gambieri, marele pectoral, dreptul anterior în contextul acccentuării curburilor vertebrale.Prin bilanț muscular se apreciază starea de tonus și forță musculară, căutându-se prin palpare atât punctele dureroase cât și zonele de contractură și miogeloza, examenul continându-se cu analiza coordonării gestuale, a echilibrului și dexterității. Se va menționa prezența tulburărilor vizuale, psihice, modificările de dinamică ventilatorie.

Principalele forme de deviații antero-posterioare ale rahitismului în contextul distrofiilor sunt :

– deviații prin exagerarea curburii, în contextul unor deformări structurale caracterizate prin hiperlordoză, hipercifoză dorsală( spate rotund), cu marcată proiecție anterioară cervicală;

– deviații prin insuficența curburilor;

– deviații prin extensia, în curburile importante de tip dorso-lombar;

– deviații prin inversie, o formă particulară realizată prin insuficența și etensie, care asociază un sacru vertical cifoză lombară, lordoză dorsală și cifoză cervicală.

Programul de kinetoterapie urmărește atât corectarea segmentară a axului suportului osos vertebral, cât și a curburilor vertebrale în ansamblu.

Exercițiile se realizează solicitând structurile articulare și lanțurile musculare, programele musculare urmărind corectarea sau ameliorarea activității reflexe, automate privind modelul biomecanic al coloanei vertebrale. În progamele de recuperare vertebrală, acestor deviații se structurează următoarele obicetive:

-asuplizarea segmentelor afectate ( cervical, dorsal, lombar), ]n condițiile limitării amplitudinii articulare și periarticulare;

– reantrenarea muscular prin exerciții segmentare ( musculatură dorsal, abdominal, fixatorii scapulei, mușchii trenului inferior) și globale;

-reeducarea respiratorie.

Maladia Scheuermann este responsabilă cifoza structurală la 70-% dintre pacienți.

Manifestările apar la nivelul tuturor segmentelor rahidiene, cu precădere în zonele de solicitare mecanică marcată ( peretele antero vertebral la nivel dorsal, dorso-lombar sau lombar ).

Examenul radiologic confirmă diagnosticul și poate pune în evidență : dispariția platoului cartilaginous cu protruzia se substanță disco-vertebrală în osul spongios vertebral, vertebre cuneiforme, cu pierderea de elasticitate a discului intervertebral. Modificările sunt responsabile de rigiditatea rahideană localizată, zonă în care secundar se dezvoltă cifoza caracteristică. Durerea este difuză, frecvent se localizează șa nivelul curburii compensatorii, fiind ameliorată de repaus și exarcerbată de activități de solicitare intensă.

Obiectiv se poate decela pigmentație cutanată șa nivelul apofizelor spinoase, reprezentând amprenta clinică a defectului postural.

Schober aprecia că mai mult de 60 % din pacienți dezvoltă cifoză lombară în poziție șezând. Rezultatul favorabil terapeutic al programului de recuperare este în funcție de precocitatea diagnosticării și desfășurarea unui program susținut și controlat.

Există o apropiată analogie terapeutică între maladia Scheurmann și cifoza constituțională, În funcție de gradul și întinderea afectării și tipul de redoare, corecția terapeutică poate asocia mijloace ortopedice și program de kinetoterapie. Ortezele joacă rolul de menținere și stabilizare, frecvent în cazurile severe se folosește corsetul dur bivalv care urmărește corectarea lordozei subiacente segmentului afectat, preluând punctul de sprijin sub leziunea principală și urmărind realizarea unei contrapresiuni anterioare, suficiente pentru a obține un efect lordozant electiv ( zona malubriului, mezostern sau xifoidian).

Programul de kinetoterapie urmărește aspecte de redresare, combaterea efectelor negative ale ortezei (atrofie musculară, osteoporoza de inactivitate), întreținerea nivelului funcțional respirator.

Cauze

Genetice.

Mecanice:

postura necorespunzătoare;

aplecări exagerate, frecvente ;

purtare de greutăți mari ;

osteoporoza .

Fig.18 http://www.directorproduse.ro/of erte/orteza-cervicotoracica/

Fig.19 http://www.ortopedica.ro/orteze-coloana-vertebrala-c21/corset-twin-shell-tip-cheneau-p306.html

Simptome

durerea mai ales când cifoza e joasă.

tratament chirurgical, abord anterior.

Fig. 20 http://www.spineplus.com.au/patient-info/spine-disorders/spinal-deformity/kyphosis/

2.3.1. Măsuri de igienă ortopedic

– dormit pe pat tare;

– evitarea poziției de șezlong;

– controlul poziției șezând pe scaun, cu șezuta trasă bine înapoi, spate lipit de spătar, spătar înalt;

– evitarea muncii în șezând sau îndoire înainte;

– masa de lucru la nivelul pieptului, antebrațe pe masă;

– în ortostatism distanța maximă pube-apendice xifoid;

– sporturi:- înot, patina, călărie;

– contraindicații : box, canotaj.

Fig.21 http://healthy.kudika.ro/articol/healthy~preventie/36734/pozitia-corecta-la-calculator-monitor-mouse-si-tastatura-pozitia-corecta-ergonomica-pe-scaun.html

Fig.22 http://www.romaniatv.net/pozitie-corecta-calculator-dureri-de-spate_208494.html

Fig.23 http://www.dietetik.ro/5-semne-ca-nu-stai-corect-pe-scaunul-de-la-birou/11335.html

2.3.2. Tratamentul în cifoză

Tratamentul cifozei postural constă în exerciții recomandate de către kinetoterapeut pentru a crește tonusul musculaturii paravertebrale.

Tratamentul cifozei structural constă în analgezice și antiinflamatorii nesteroidiene pot fi folosite a ameliorarea durerii. Vârsta pacientului, potențialul de creștere osos, mărimea diformității, viteza de progresie a cifozei și formarea pot fi factorii ce influențează tratamentul maladiei Scheuerman.

Corsetul este o metodă clasică de a controla evoluția bolii la adolescenți. El trebuie purtat 16 din 24 de ore pe o perioadă de un an pentru a obține o corecție a cifozei. După perioada de un an subiectul va renunța la corset unde va urma exercițiile fizice propuse de către kinetoterapeut. Corsetul nu va adduce nici un beneficiu pacienților cu o vârstă mai mare de 16 ani.

Tratamentul chirurgical va fi de folos atunci când gradul diformității ( mai mare de 70 de grade ) și simptomele de durere, nu răspund la celelalte tratamente.

Posturi corectoare:

decubit dorsal, periniță sub coloana dorsală, mâini la ceafă, coate pe pat;

decubit dorsal cu periniță sub col. dorsală, doi saci de nisip de 2-5 kg pe fața; anterioară umeri și pe genunchi;

decubit ventral în sprijin pe antebrațe (poziția “sfinx”);

decubit ventral cu pernă sub piept, perniță sub frunte, saci de nisip pe col D și pe bazin;

2-4 ori / zi, 15-20 minute.

Fig. 24 posturări

Exerciții corectoare și de conștientizare pozițională:

ortostatism cu călcâie la 15 cm, se ia contact cu sacru pe zid, apoi cu omoplații, apoi occiput;

din șezând, derulare coloană de-a lungul zidului;

patrupedie: brațe flectate, lordozare/cifozare.

Fig. 25 posturări

Atitudine cifotică :

-autocontrolul poziției corecte.

-poziția capului redresată prin controlul musculaturii cefei, cu corectarea curburii cervicale, privire paralelă cu solul.

-ham de memoriei.

Fig. 26 http://medicland.allshops.ro/produs/5691059/Orteza+Cervico-toracica+posturex+-ARC161.html

Corectare curbură dorsală

tonifiere musculaturii paravertebrală și a fixatorilor omoplaților.(poziția care fixează regiunea lombară și cervicală în poz corecte): șezând, șezând pe genunchi, culcat, pe genunchi cu sprijin pe palme și trunchiul sub orizontală, atârnări la scară fixă, redresări active cu control în fața oglinzii, transport de greutăți pe cap.

Fig. 27 http://angelblue77.blogspot.ro/

Apropiere umeri:

exerciții libere sau cu greutăți, bastoane;

cu rotarea externă a brațelor prin contracția mușchiului rotund mic și subspinos;

cu apropierea omoplaților de linia mediană prin contracția trapez și romboid cu inspir, revenire la expir;

mâinile întinse orizontal se duc înapoi pentru apropiere de coloană.

Fig.28 http://www.clicksanatate.ro/Asa-iti-indrepti-coloana_0_1191.html

Fig.29 http://www.feminis.ro/doinita-oancea-adora-sa-se-antreneze-iata-ce-exercitii-recomanda-pentru-umeri-si-brate_35642.html

Deblocare torace cu stern înfundat: exerciții de respirație amplă

coaste antrenate în mpinge, contribuie la redresarea coloanei mping, depărtarea între ele și ridicare.

toracele și respirația se reeducă prin mobilizări mpinge, presiuni, tracțiuni, asupra coastelor, ținând cont de momentul inspirației și expirației, cu scopul de a mări elasticitatea condro-costo-vertebrală și prin mișcări active de respire.

Fig. 30 http://www.scrigroup.com/sanatate/EXERCITII-DE-GIMNASTICA-PENTRU71429.php

Cifoza rigidă: tonifiere mușchilor paravertebrali se face după corectarea posturii, pentru învingerea rigidității costo-vertebrale, altfel fixăm cifoza.

Stretching :

– mușchiul marele pectoral;

– întindere: mpin într-un colț al camerei cu fața la perete, brațele lateral, mâinile sprijinite (și antebrațele) pe perete și mpinge corpul înainte 20 secunde, până ce se simte contracția musculaturii de pe partea anterioară a toracelui.

Fig. 31 http://www.dietetik.ro/exercitii-de-stretching-pentru-cei-care-stau-mult-timp-asezati/12918.html

Programul de reeducare funcțională

înainte de prânz, program de sală cu exerciții de tonificare a musculaturii de sub corset (paravertebralii și fixatorii omoplatului), respirație, tenis de masă;

după-amiaza, după un program ușor de încălzire, jocuri cu mingea, activități în aer liber (grădinărit, probe de atletism), sau dacă timpul este nefavorabil, activitate în atelierul de ergoterapie;

tratamentul prin mișcare va fi continuat și acasă după părăsirea centrului de reeducare, pentru care se va cere sprijinul părinților în urmărirea și convingerea tânărului să facă acest lucru;

după eliberarea din corset – corectarea mersului rigid fără torsiuni din trunchi.

mersul normal cu răsucirea trunchiului la fiecare pas, ducând înainte simultan brațul și piciorul opus acestuia.

Recomandări

dormitul pe un pat tare după scoaterea corsetului;

sporturile cu mingea și în special cele care necesită întinderea trunchiului: baschet, volei, handbal și natație;

contraindicate: luptele, boxul sau atletismul de performanță.

2.4. Obiectivele kinetoterapiei

Relaxarea.

Corectarea posturii și aliniamentului corpului.

Creșterea mobilității articulare.

Creșterea forței musculare.

Creșterea rezistenței musculare.

Coordonarea, controlul și echilibrul.

Antrenarea la efort.

Reeducarea respirației.

Reeducarea sensibilității.

2.5. Examinarea clinică

Linia gravitației- utilizarea firului de plumb

-pentru înclinări laterale:

protuberanța occipitală;

apofiza spinoasă C7;

pliul interfesier;

-spațiul dintre condilii interni ai genunchiului;

sp. dintre călcâie.

-pentru înclinări antero-posterioare:

lobul urechii;

-mijlocul umărului;

-marele trohanter:

posterior de rotulă:

lateral de maleola externă.

B.Evaluarea alinierii segmentelor

Din față:

umerii-aliniamentul claviculelor;

toracele-în cavernă, în pâlnie, infundibuliform, evazat la bază;

pelvisul-spinele antero-sup;

membrele pelvine- genu valgum, genu varum;

degetele picioarelor-hallux valg, degete în ciocan.

Din posterior:

1. Capul.

2. Scapula.

3. Talia.

4. Coloana.

5. Picioarele.

2.6. Metode de evaluare utilizate

Testul Schober = 10/15 cm: pentru determinarea amplitudinilor de flexie a coloanei lombare Schober marchează, în ortostatism, cu creionul dermatografic, aprofiza spinoasă S1 și măsoară cranial zece centrimetri, marcând un al doilea reper; după ce bolnavul face flexie, măsoară din nou distanța dintre cele două repere, care în mod normal se alungește, ajungând la aproximativ 15 cm . [10]

Testul Ott urmărește în special mobilitatea toracică: din ortostatism, de la nivelul apofizei C7 se măsoară caudal, pe coloană, 30 cm și se marchează punctul; această distanță ( C7- punctul marcat la 30 cm ) ar trebui să crească la 38 de cm, după efectuarea flexiei coloanei. [10]

Fig. 32 http://www.harms-spinesurgery.com/src/plugin.php?m=harms.DIA03D

Fig.18 testul Ott, testu Schober.

Examenul fizic unde kinetoterapeutul se va uita la aspectul spatelui și va palpa coloana. Cifoza se va observa cel mai bine din lateral, atât în poziție vertical, cât și la înclinarea spre anterior. Pentru testarea gradului de mobilitate a coloanei vertebrale, kinetoterapeutu cere subiectului să se aplece spre înainte, spre înapoi, spre lateral sau să se rotească. Majoritatea subiecților cu cifoză vor reușii cu dificultate să efectueze mișcările.

Examenul sistemului nervos unde kinetoterapeutul întreabă subictul dacă o regiune a corpului este dureroasă, dacă simte o scădere a forței muscular, o senzație de funicături, va testa sensibilitatea la nivelul membrelor inferioare și inferioare, reflexele osteotendinoase.

Testele imagistice sunt radiografii efectuate în două incidente astfel încât medical se poată examina coloana vertebrală în două planuri. Gradul deformării coloanei vertebrale se măsoară cu un goniometru.

Unghiul Cobb reprezintă o măsurătoare care se face pe radiografia coloanei vertebrale cu ajutorul unor tangente trasate prin platoul superior al vertebrei T2 și cel inferior al ultimei vertebre a curburii dorsale T12.

Un unghi cobb între 20-40 de grade, măsurat între T2-T12 este cifoză dorsală fiziologică.

Un unghi cobb mai mare de 40 de gradeeste cifoză patologică.

Fig 33. http://kbspine.com/conditions_treated/kyphosis.htm

Scala analog vizuală a durerii

Pacientul plasează un cursor pe o linie care are la capătul stâng marcată absența durerii, iar la capătul drept cea mai cumplită durere imaginabilă, în funcție de cât de intensă este resimțită durerea sa.

Verso-ul scalei este marcat de la 0 cm la 10 cm, putându-se cuantifica intensitatea durerii raportată de pacient. [ 15 ]

Fig. 34 Scala analog vizuală a durerii (VAS)

Unde :

– 0 fără durere;

– 1-3 durere ușoară;

– 4-6 durere moderată;

– 7-8 durere severă;

– 10 durere maximă;

2.7. Corectarea Deficentelor Fizice

Exercițiul fizic este elementul principal folosit în gimnastica medială pentru prevenirea și corectarea deficențelor fizice se pot face grupat și sistematizat în procedee și metode de gimanstică medicală.

Pentru a corecta deficențele fizice, vor fi folosite exerciții sub formă statică cât și dinamică. Exercițiile statice corective constau din contracții izometrice sau dintr-o poziție anume.

Pozițiile sunt susținute de contracții musculare statice ce fixează trunchiul și segmentele sale, menținându-le împotriva gravitației sau a altor forțe care aspiră să modifice raporturile dintr ele.În gimanstica medicală pozițiile de lucru se divid în poziții fundamentale ( stând, pe genunchi, șezând, culcat, atîrnat) și derivatele lor. Pozițiile, după atitudinea corpului în timpulmenținerii lor pot fi corecte atunci când se respectă atitudinea normală globală sau segmentară ; corectivă când se realizează o corectare parțială a deficenței globale sau segmentare și hipercorectivă atunci când se obține nu doar corectarea poziției dar tocmai realizarea aspectului invers deficenței.

Pozițile corective și hipercorective sunt derivate ale pozițiilor fundamentale asimetrice și simetrice, căpătate prin modificări ale pozițiilor capului, gâtului, trunchiului, membrelor inferioare și superioare.

Pozițiile fundamentale folosite în gimanstica medicală:

Din poziția de ortostatism se fac exerciții pentru corectarea deformațiilor toracelui și spatelui, membrelor superioare și inferioare mai ales sub forma pozițiilor derivate.

Poziția pe genunchi se susține mai greu cu trunchiul vertical întrucât proiecția centrului de greutate pe suprafața de sprijin este dispusă excentric. Genunchii nu au o structură potrivită pentru sprijin, iar dacă pacientul realizează un număr mai mare de exerciți ii poate cauza dureri la nivelul articulațiilor. În gimnastica corectivă se folosește în special poziția derivată cu sprijin pe palme deoarece asigură orizontalizarea coloanei vertebrale o eliberează de funcția statică pentru menținerea echilibrului și mărește amplitudinea milcării.

Poziția șezând oferă corpului o bună stabilitate, suprafața de sprijin este mai mare iar centrul de greutate se apropie de suprafața de sprijin. Bazinul se apropie ca înclinare de planul orizontal iar curbura lordotică a coloanei vertebrale lombare se îndreaptă sau se poate chiar inversa. Această poziție se folosește ca poziție inițială pentru exercițiile de trunchi și membre superioare ca și pentru efectuarea exercițiilor de respirație diafragmatică.

Poziția culcat este o poziție cu o suprafață mare de sprijin, unde coloana vertebrală nu mai are rolul de menținere a verticalității corpului, de aceea mișcările de trunchi se efectuează cu amplitudine mărită în toate planurile de mișcare, la nivelul fiecărui regiuni.

Poziția atârnat unica poziție fundamentală în care sprijinul se află deasupra centrului de greutate. Ea se menține prin forța membrelor superioare și a centurii scapulei capului și gâtul sunt ușor înclinate înapoi, toracele proeminent, abdomenul este supt și membrele inferioare sunt în ușoară extensie. Poate fi executată la spalier sau o bară fixă, corpul fiind vertical în jos sau poate să fie realizată pe un plan oblic ( banca de gimanstică). Se folosește pentru corectarea deviațiilor coloanei vertebrale și spatelui, deformațiile abdomenului, membrele superioare și inferioare.. Se mai pot folosii exerciții statice, sub formă de izometrie adică menținerea unei poziții corective sau hipercorective mai mult timp, împotriva gravitației sau a altor rezistențe.

Exercițiile fizice dinamice cu caracter corectiv

Cele dinamice se pot realiza în gimnastica de bază sub formă de mișcări active, libere sau legate, a mișcării active cu rezistență.

Exerciții active antrenînd capul ți gâtul, trunchi, membre superioare și inferioare realizate cu greutăți, liber sau forța proprie.

Exerciții de respirație cu caracter corectiv.

Exerciții aplicative cu caracter corectiv.

Exerciții de redresare pasiv, pasiv-activ sau activ.

Exerciții de relaxare a grupelor musculare contracturate sau scurtate.

Exercițiile active se folosesc la segmentul deficient precum și exerciții cu segmente învecinate care amplifică mișcările corective ale deficienței primare. Cele active se vor folosi la segmentul deficient pentru a nu produce o altă deficiență compensatorie. Aceste exerciții se pot realiza mai dificil cu mingi medicinale, bastoane, gantere de ușoară greutate sau impotriva unei rezistențe opuse forței gravitațională. Cel mai bun randament al exercițiilor iese în evidență atunci când exercițiile se execută combinat.

Exercițiilele de respirație cu caracter corectiv se execută din poziții stabilite. Se pot executa liber sau în timpul exercițiilor de trunchi sau membre superioare, din poziții simetrice sau asimetrice dar care sa nu împiedica mișcările toracelui. Ele se pot folosi ori când în pauzele dintre serii dar și în timpul exercițiului.

Exerciții aplicative cu caracter corectiv sunt exerciții aplicative și se folosesc pentru educarea și reeeducarea deprinderilor motrice de bază dintre cele mai bune exercițiii aplicative, cu conținut corectiv putem spune ca sunt exercițiile de mers, de târâre, echilibru și suspensiune.

Exercițiile de mers corectiv se pot folosi la începutul exercițiilor și ca o ușoară încălzire a aparatului locomotor ca de exemplu mers pe vârfuri pentru corectarea cifozei, mers cu genunchii îndoiți, trunchiul vertical pentru corectarea cifozei etc.

Exercițiile de târâre se execută din poziții cu bază mare de susținere și centrul de greutate foarte aproape de baza de sprijin. Se execută din pozițile fundamentale : culcat, pe genunchi și șezând, dar și din pozițile derivate executate simetric sau asimetric.

Exercițiile de echilibru sunt simple și asociate cu purtări de obiecte ușoare, executând o mișcare simetrică a mușchilor antegoniști. Suspensiunile active se pot executa simplu sau combinate cu mișcări active cu redresări pasive-active.

Exercițiile de redresare sunt poziții corective sau hipercorective și menținerea lor o perioadă de timp bine determinată, se execută pasiv sau activ. Redresările constau într-o autocorectare a atitudinii corpului imprimând și menținînd poziții corective prin încercări reptate și insisteme în fața oglinzii. Va apărea reflexul de autocorectare, o poziție corectă a corpului și se vor executa din pozițiile stând și șezând.

2.7.1.Complex de exerciții 1

1. Mers obișnuit cu mainile la ceafă și ducerea la trei pași a unui genunchi îndoit în față.

2. Mers cu mainile pe șold, patru pași pe vârfuri, patru pași pe călcâie.

3. Mers pe vârfuri, cu ducerea în cerc mic spre înapoi a brațelor întinse lateral-mișcarea cu amplitudine mică se execută cu coatele în extensie în ritm vioi, iar cele ample lent îndoind ușor coatele.

4. Mers pe vârfuri cu trunchiul înclinat ușor înainte-mâinile susținând o minge medicinală pe cap.

5. Stând cu spatele lipit de scara fixă- mâinile pe cap, coatele lipite, întinderi în axul lung vertical al corpului.

6. Stând cu mainile la spate, apucat, sărituri cu depărtarea picioarelor, genunchi întinși simultan cu ducerea brațelor lateral, aterizarea cu apropierea picioarelor și ducerea mâinilor la spate.

7. Stând în fața scării fixe- cu sprijinirea unui picior înainte pe șipca a 6-a, coatele îndoite la piept, extensia trunchiului cu ducerea brațelor lateral-inspirație, revenire-expirație, cu menținerea coatelor în dreptul umerilor.

8. Stând cu mâinile la ceafă-ghemuire, menținând spatele drept, simultan cu ducerea brațelor lateral sus-revenire.

9. Pe genunchi, pe călcâie, șezând cu un baston apucat fixat peste omoplați, ducerea bastonului în sus și a brațelor oblic sus, cu extensia capului și gâtului.

10. Pe genunchi, cu sprijin pe palme-întinderea coatelor, menținând coapsele vertical.

11. Pe genunchi, pe călcâie, șezând-mainile la ceafă, ducerea brațelor lateral sus-inspirație, revenire-expirație.

12. Pe genunchi cu sprijin pe palme – trunchiul suborizontală, brațele înainte-târârre prin alunecarea mâinilor pe sol.

13. Șezând cu picioarele întinse înainte- cu bastonul ținut între coate, târâre prin mutarea alternativă a picioarelor.

14. Șezând- spate în spate cu un partener, brațele întinse oblic sus, apucat, îndoirea și întinderea coatelor, păstraând spatele lipit de al partenerului.

15. Șezând pe un scaun, kinetoterapeutul în spatele copilului- apucat reciproc palmă în palmă, întinderea cu rezistență a caotelor. Din aceiași poziție cu mâinile la ceafă, kinetoterapeutul opune rezistență ducerii înapoi a coatelor.

16. Culcat înapoi, cu genunchii îndoiți-cu o șea sub coloana vertebrală toracală, respirație liniștită controlată.

17. Culcat înapoi cu genunchii îndoiți pe abdomen, brațele întinse pe lângă cap-târâre cu ajutorul umerilor.

18.Atârnat cu spatele la scara fixă, genunchii îndoiți- ducerea lor laterală-dreapta-stânga.

19. Atârnat pe un plan oblic șa 20-30 grade ducerea membrelor inferioare în cerc prin simetrie (unul spre dreapta, celălalt spre stânga) sau ambele picioare în același sens.

20. Stând cu mingea medicinală pe cap susținută din lateral cu amîndouă mainile- îndoirea și întinderea genunchilor.

2.7.2. Complex de exerciții 2

Mers pe vârfuri cu o minge medicinală susținută pe cap cu ambele mâini- extensia trunchiului la fiecare pas concomitent.

Mers cu pași mărunți, la fiecare pas ducerea brațelor prin extensie sus, simultan cu ducerea unui picior spre înapoi. Același exercițiu se poate executa cu ducerea brațelor oblic sus.

Mers înapoi cu trunchiul în extensie, mâinile apucate deasupra capului, ducerea brațelor înpoi la doi pași, revenire.

Stând, cu spatele la scara fixă, la o distanță de un pas ducere trunchiului în extensie, până ce mâinile ating scara fixă-coatele fiind întinse.

Stând cu mainile pe șold, sărituri cu ducerea brațelor prin înainte sus, extensia accentuată a trunchiului simultan, depărtarea picioarelor în faza de zbor. Aterizarea se face pe vârfuri, picioarele apropiate.

Stând depărtat, ducerea lateral sus- inspirație, revenire-expirație.

Stând-ducerea brațelor lateral sus, simultan cu ducerea piciorului drept spre înapoi cu extensia amplă a trunchiului- (cumpăna).

Stând cu spatele la scara fixă, călcâiele lipite pe planul scării, apucat de sus, ducerea bazinului înainte simultan cu extensia amplă a trunchiului.

Pe genunchi cu sprijin pe palme, trunchiul sub orizontală, brațele întinse oblic înainte, ducerea unui picior în extensie cu genunchiul întins-revenire. Același exercițiu cu piciorul celălalt.

Pe genunchi depărtat, cu mîinile apucate de glezne, extensie amplă a capului și trunchiului-inspirație, revenire-expirație.

Culcat înainte cu mîinile apucate la spate, târâre înainte cu ajutorul picioarelor și umerilor.

Culcat înapoi, cu genunchii întinși, ducerea brațelor prin lateral sus-inspirație, revenire-expirație.

Culcat înainte cu picioarele sprijinite de prima șipcă de jos, mutarea alternativă a picioarelor din șipcă în șipcă, 7-8 trepte revenire prin coborâre treaptă cu treaptă.

Culcat înainte-transversal pe banca de gimnastică- extensie simultană a trunchiului și membrelor înferioare-menținirea poziției 10’’-15’’.

Culcat înainte cu mâinile sub bărbie, picioarele sprijinite pe o minge medicinală-inspirație și expirație liberă.

Atârnat cu spatele la scara fixă, picioarele sprijinite, proiectarea bazinului înaintem urmată de mutarea mîinilor pe o șipcă mai jos-succesiv din aproape în aproape.

Stând depărtat, aruncarea mingii medicinale spre înapoi pe deaspura capului la un partener- întoarecerea la 180 ˚, prinderea mingii și reluarea exercițiului.

Mers pe vârfuri cu un baston la spate prins peste omoplați-8 timpi menținerea bastonului cu coatele îndoite, 8 timpi ducerea brațelor sus, capul în extensie, inspirație, revnire-expirație.

Stând cu fața la scaa fixă, apucat cu mâinile de șipcă de la nivelul umerilor, extensia trunchiului simultan cu extensia alternativă a unui picior.

Stând cu spatele sprijinite pe perete, brațele întinse sus, lipite de perete- ridicarea pe vârfuri și coborârea, păstrând contactul permanent cu solul.

CAPITOLUL III – PREZENTAREA STUDIULUI DE CAZ

Studiul s-a făcut cu acordul pacientului și a părinților la Clinica Pediatrie Bega-Clinica II Pediatrie ca secție a Spitalului Clinic nr.1 Județean Timișoara în perioada decembrie-mai2014-2015.

Studiul a fost efectuat pe un singur pacient de sex masculin pe perioada de 6 luni. Pacientul suferea de maladia Scheuerman iar în perioada tratamentului kinetoterapeutul a urmărit progrese față de faza inițială. Pe lângă cifoză, am urmărit în paralel și corectarea celorlalte deficiente pe care le prezenta pacientul iar pe lângă tratamentul kinetic pacientul a beneficiat de ședințe de masaj.

Programul de exerciții a fost planificat gradual în funcție de capacitatea de efort și pragul durerii a pacientului, crescând treptat coeficientul de dificultate ale acestora. După realizarea corectă a exercițiilor, pacientul a lucrat pe grupe musculare, serii și timpi de lucru.

Tabel nr.1 cu date despre pacient.

Fig.35Fig.36

Fig.35 Fig.36

Prezentarea cifozei:

Fig.37 Plan frontal Fig.38 Plan dorsal Fig.39 Plan lateral

Fig.36 Fig.37

Fig.38 Fig.39

Fig.40 Fig.41

Fig.42 Fig.43

Fig.44 Fig.45

Fig.46

Capitolul IV – REZULTATE

Tabelul nr 2 – Valorile unghiului cifozei inițial, median și final.

Grafic 1.Evaluarea unghiului cifozei.

Tabelul nr.3 – Valorile durerii după scara VAS inițial, median și final.

Grafic 2. Evaluarea durerii scala VAS.

CAPITOLUL V Discuții

Diagnosticul în deviații vertebrale va trebui deci să precizeze felul ei, etiologia, gravitatea și potențialul său evolutiv. Ținând cont de toate aceste elemente, trebuie facută o indicație terapeutică și realizat un progam terapeutic.

Această terapie care trebuie să se întindă pe o perioadă atât de lungă ( toată perioada creșterii sau toată viața ) are nenumărate dezavantaje, în primul rând ea devine constrangătoare prin durată și permanență, predispunând după o perioadă, la abandonarea ei. De aceea ea trbuie stric supravegheată de familie și periodic de medic, în plus trebuie permanent adoptată rezultatelor obținute și evoluției deviației. Din această cauză sunt necesare controale repetate, din 6 în 6 luni, pe toată lunga perioadă creșterii și după chiar după terminarea creșterii.

Act de mare responsabilitate, terapia unei deviații vertebrale nu poate fi decât munca unei echipe interdisciplinare. Medicul ortoped, kinetoterapeut, medicul de explorări funcționale, radiologul, protezistul trebuie să fie meru în legătură în urmărirea unui asemenea caz.

Conform graficelor pacientul a avut o evoluție ascendentă în ce privește corectarea poziției vicioase. Observând unghiul cobb inițial medial și final se poate observa micșorarea unghiului de la 200 180 și final 160 ceea ce justifica faptul că tratamentul de recuperare a fost foarte eficient și constituie principalul obiectiv ân corectarea posturilor vicioase adotate de copii.

Durerea de spate sa diminuat treptat datorită exercițiilor fizice dar ți a masajului ajutând la corectarea poziției și la menținerea acesteia.

La finalul perioadei de recuperare pacientul prezintă o atitudine corectă atât în timpul orelor dar și în restul activitățiilor pe care le realizează.

Efectuarea programului kinetic al pacientul P.R. la determinat sa facă mai multă mișcare atât la cabinet cât și în aer liber de bună voie renunțând la orele de activitate din fața calculatorului.

În afara ședințelor de kinetoterapie propriu-zisă trebuie realizată și integrarea neuro motorie a poziției corecte în viața zilnică, mobilierul trebuie adoptat pentru a permite menținerea acestei corecții. Este importantă în special amenajarea mesei de lucru și a scaunului, înălțimea și forma scaunului, dar și a spătarului, nivelul de inclinare a planului de lucru trebuie individualizate în funcție de talia pacientului și de formația sa.

CAPITOLUL VI Concluzii

Întrucât cifoza poate să nu provoace semne și simptome la debut, aceasta poate trece neobservată la o examinare medicală de rutină sau la examenele școlare pentru screeningul scoliozei. Pacienții pot prezenta dureri, rotunjirea spateleui sau chiar prezența cocoașei. De aceea, ori ce copil care prezintă semne sau simptome ale cifozei trebuie să fie examinat de către un kinetoterapeut, care va determina daca este necesară o evaluare mai profunda și impunerea unui program kinetic.

Se recomandă programe kinetice aplicate în cabinetele de specialitate de 2 -3 ori pe saptămână.

Recomandarea efectuării exercițiilor fizice atât în ora de sport cât si la acasă.

Rolul exerciților fizice este acela de a crește mobilitatea și de a dezvolta un corp sănătos și armonios cu o atitudine corectă.

Exercițiile fizice pentru corectare cifozei sau dovedit a fi eficiente pentru corectarea poziției vicioase dar și în același timp un prilej de relaxare.

Pacientul sa arătat încântat de socializarea câștigată cu ceilalți pacienți dar și echipei medicale.

Exercițiile selecționate au avut un caracter analitic și au fost apropiate de mișcările aplicative uzuale.

Dozarea și gradarea efortului, ritmul și numărul de repetări se va face în raport cu obiectivele urmărite, dar mai ales de modul în care reacționează pacientul.

Exercițiile au fost repetate cât mai corect posibil pentru a forma deprinderi corecte.

Relația dintre kinetoterapeut si copil trebuie sa fie una bună, de respect și nu de prietenie în sensul execuției programului practic în mod relaxant. Să atragă copilul prin jocuri cât mai eficiente, să stimuleze copilul fără ca acesta să întâmpine greutăți psihice încât să cedeze.

În cazul pacientului P.R. sa observat o crestere a mobilității la toate segmentele corpului, creșterea forței musculare a spatelui și a paravertebralilor, a membrelor inferioare și superioare cât și abdominale.