Copyright © 2012, Editura Pro Universitaria Toate drepturile asupra prezentei ediții aparțin Editurii Pro Universitaria Nicio parte din acest volum… [612895]
BOGDAN PĂTRAȘCU
DREPT CIVIL 5 SUCCESIUNI
-Manual de studiu individual –
2
3 BOGDAN PĂTRAȘCU
DREPT CIVIL . SUCCESIUNI
-Manual de studiu individual –
4
Copyright © 2012, Editura Pro Universitaria
Toate drepturile asupra prezentei ediții aparțin
Editurii Pro Universitaria
Nicio parte din acest volum nu poate fi copiată făr ă acordul scris al Editurii Pro
Universitaria
Drept Civil – Succesiuni
Descrierea CIP a Bibliotecii Naționale a României
5 CUPRINS
Introducere
1. Obiectivele cursului; ……………………….. …………………………………………… ………………….
2. Competențe conferite (Cunoaștere și înțelegere, Exp licare și interpretare, Instrumental.
aplicative, Aptitudinale); …………………… …………………………………………..
3. Resurse și mijloace de lucru; ………………… …………………………………………… ………………
4. Structura cursului; …………………………. …………………………………………… ……………………
5. Bibliografie selectivă; ……………………… …………………………………………… ………………….
6. Metoda de evaluare. …………………………. …………………………………………… …………………
…………. pag. 6
…………. pag. 7
…………. pag. 8
…………. pag. 9
…………. pag. 9
…………. pag. 10
Unitatea de învățare 1. Noțiuni generale privind dreptul de moștenire. Tran smisiunea
succesora lă și caracterele ei juridice ……………….. ………………………………..
…………. pag. 11
Unitatea de învățare 2 Data și locul deshiderii moștenirii. Condițiile pentru a moșteni ………………. ……….. pag. 16
Unitatea de învățare 3 Devoluțiunea legală a moștenirii. Principiile sa le generale …………………….. ………. p ag. 24
Unitatea de învățare 4 Reprezentarea succesorală …………………. …………………………………………… …. ……….. pag. 30
Unitatea de învățare 5 Reguli speciale cu privire la soțul supraviețuitor și cu privire la
clasele de moștenitori legali rude cu defunctul ……….. ………………………………
……….. pag. 33
Unitatea de învățare 6 Moștenirea vacantă și drepturile asupra acestuia ……………………………………. ……….. pag. 40
Unitatea de învățare 7 Devoluțiunea succesorală testamentară. Definiția t estamentului și
caracterele sale juridice ………………………………. ………………………………………….
……….. pag. 46
Unitatea de învățare 8 Considerații cu privire la câteva acte juridice po sibile de întâlnit
într.un test ament ……………………………………… …………………………………………… ..
……….. pag. 55
Unitatea de învățare 9 Felurile testamentului ……………………… …………………………………………… …….. ……….. pag. 61
Unitatea de învățare 10 Rezerva succesorală și alte instituții juridice ca re limitează
posibilita tea de a dispune de bunurile succesiunii prin act j uridic ………………..
……….. pag. 67
Unitatea de învățare 11 Probleme generale ale opțiunii succesorale ……. ……………………………………. ……….. pag. 73
Unitatea de învățare 12 Acceptarea și renunțarea la moștenire …………. ……………………………………… ……….. pag. 81
Unitatea de învățare 13 Trimiterea în posesie a moștenitorilor legali nesez inari.
Preluarea legatelor ………………………………….. …………………………………………… .
………. pag. 87
Unitatea de învățare 14 Indiviziunea și partajul moștenirii …………… ………………………………………….. ………. pag. 94
6 Introducere
Precizare prealabilă:
Aceste succinte prezentări ale temelor din programa analitică a discilinei urmăresc
să pună la dispoziția studenților un material didac tic util dar nu și suficient pentru
examen. Util căci se dorește a fi subliniate repere le, principiile materiei succesiunilor,
trăsăturile fundamentale ale instituțiilor care alc ătuiesc această materie. Se urmărește de
asemenea, să se pună în evidență unele trăsături pe care o instituție sau alta de drept
succesoral le prezintă și care sunt necesare a fi ș tiute pentru a evita confuziile cu alte
instituții de drept civil, în raport cu care ar exi sta asemănări, uneori doar de natură
terminologică: de pildă, capacitate civilă, capacit ate succesorală ori reprezentare
convențională sau legală – reprezentarea succesoral ă. Insuficient căci acest material nu
înlocuiește bibliografia tipărită ci dorim numai să înlesnească înțelegerea acesteia.
1. Obiectivele cursului
Se are în vedere înfățișarea principalelor instituții de drept succesoral, insistându.
se pe de o parte asupra figurii lor juridice specif ice, iar pe de altă parte pe legăturile
dintre această materie și celelalte materii ale dre ptului civil.
Un loc important în cadrul expunerilor îl ocupă pre zentarea soluțiilor de practică
judiciară din domeniu, cu sublinierea aportului ins tanțelor la lămurirea unor aspecte
controversate.
Se urmărește în acest context dezvoltarea de către studenți a unor argumentări și
raționamente juridice care să permită însușirea ins tituțiilor dreptului de moștenire într.
un chip dinamic și în spiritul principiilor dreptul ui civil.
Structura temelor și maniera de prezentare au ținut seama de intrarea recentă în
vigoare a noului Cod civil. În consecință s.a insis tat asupra noutăților pe care acesta
le.a adus în materia dreptului de moștenire și de r elațiile instituțiilor de drept
succesoral cu alte instituții ale dreptului civil. Cu atât mai mult cu cât, noul Cod civil
adoptă teoria monista, a unității dreptului privat, dorindu.se a se da o reglementare
unică și unitară tuturor ramurilor de drept privat.
7 2. Competențe conferite
A. Cunoaștere și înțelegere (cunoașterea și utilizarea adecvată a noțiunilor sp ecifice
disciplinei)
• Însușirea corectă a definițiilor instituțiilor juri dice studiate;
• Calificarea adecvată a acestor instituții (preocupa rea pentru observarea naturii
lor juridice);
• Observarea instituțiilor dreptului civil, altele de cât ale dreptului succesoral, cu
care acestea din urmă au conexiunile cele mai puter nice (ex. dreptul de
propietate, patrimoniul);
• Deprinderea utilizării corecte a termenilor în m aterie succesorală.
B. Explicare și interpretare (explicarea și interpretarea unor idei, proiecte, p rocese,
precum și a conținuturilor teoretice și practice al e disciplinei)
• Preocuparea pentru cunoașterea nemijlocită a izvoar elor formale ale dreptului
civil;
• Însușirea conținutului reglementărilor prin apelul la normele și metodele de
interpretare;
• Considerarea doctrinei, inclusiv a acelor aspecte c ontroversate în literatura
juridică;
• Preocuparea pentru cunoașterea practicii judecătore ști în materia succesiunilor și
nu numai;
• Sublinierea competențelor și activității notaril or publici și a birourilor notariale în
contextul analizat.
C. Instrumental.aplicative (proiectarea, conducerea și evaluarea activităților practice
specifice; utilizarea unor metode, tehnici și instr umente de investigare și de aplicare)
• Selectarea acelor probleme de drept care pot fi pri vite și dintr.o altă perspectivă
decât felul în care sunt îndeobște abordate
• Formarea, în acest context, a unor oportunități pen tru dezvoltarea unor
raționamente juridice
• Folosirea unor spețe și a soluțiilor de practică ju decătorească pentru tragerea unor
concluzii teoretice, cu valoare generală
8 • Verificarea unor concluzii teoretice prin aplicarea lor unor ipotetice situații de speță
D. Aptitudinale (manifestarea unei atitudini pozitive și responsabi le față de domeniul
științific / cultivarea unui mediu științific centr at pe valori și relații democratice /
promovarea unui sistem de valori culturale, morale și civice / valorificarea optimă și
creativă a propriului potențial în activitățile ști ințifice / implicarea în dezvoltarea
instituțională /contribuția la propria dezvoltare p rofesională)
• Interesul pentru observarea rezultatelor cercetării științifice în domeniul
dreptului civil, prin consultarea unor reviste de s pecialitate
• Stimularea participării la cercuri științifice și s esiuni de comunicări
• Sublinierea necesității completării cunoștințelor d e specialitate cu cele de cultură
generală
• În acest context, preocupări pentru însușirea unui set de valori culturale și etice
Stimularea unor preocupări de cunoaștere a activită ții celorlalți și de participare la
viața colectivului din care fac parte
3. Resurse și mijloace de lucru:
Lista materialelor
didactice necesare . vechiul Cod civil;
. Codul civil în vigoare;
. Dumitru C. Florescu, Dreptul succesoral , Ed. Universul
Juridic, București 2011;
. I. Genoiu, Dreptul la moștenire în noul Cod civil , Ed.
C.H. Beck, București, 2012;
. B. Pătrașcu, Continuitate și discontinuitate în
reglementarea opțiunii succesorale, în Noul Cod civ il.
Comentarii, ediția a IIITa , Ed. Universul Juridic,
București 2011(coordonator M. Uliescu);
. Stănciulescu Liviu, Curs de drept civil , Succesiuni, Ed.
Hamangiu. București, 2012;
. V. Stoica, L. Dragu, Moștenirea legală în noul Cod civil ,
Ed. Universul Juridic, București 2012;
. M. M. Pivniceru, C. Susanu, D.Tătărușanu, Moștenirea
legală și testamentară. Împărțeala moștenirii – pra ctică
judiciară, București, Ed. Hamangiu, 2006
9 4. Structura cursului:
Cursul este compus din 14 unități de învățare:
Unitatea de învățare 1. Noțiuni generale privind dreptul de moștenire. Tran smisiunea
succesorală și caracterele ei juridice (2 ore)
Unitatea de învățare 2. Data și locul deshiderii moștenirii. Condițiile pen tru a
moșteni(2 ore)
Unitatea de învățare 3. Devoluțiunea legală a moștenirii. Principiile sale generale. (2
ore)
Unitatea de învățare 4. Reprezentarea succesorală(2 ore)
Unitatea de învățare 5. Reguli speciale cu privire la soțul supraviețuitor și cu privire
la clasele de moștenitori legali rude cu defunctul( 2 ore)
Unitatea de învățare 6. Moștenirea vacantă și drepturile asupra acestuia(2 ore)
Unitatea de învățare 7. Devoluțiunea succesorală testamentară. Definiția
testamentului și caracterele sale juridice (2 ore)
Unitatea de învățare 8. Considerații cu privire la câteva acte juridice pos ibile de
întâlnit într.un testament (2 ore)
Unitatea de învățare 9. Felurile testamentului (2 ore)
Unitatea de învățare 10. Rezerva succesorală și alte instituții juridice car e limitează
posibilitatea de a dispune de bunurile succesiunii prin act
juridic (2 ore)
Unitatea de învățare 11. Probleme generale ale opțiunii succesorale (2 ore)
Unitatea de învățare 12. Acceptarea și renunțarea la moștenire (2 ore)
Unitatea de învățare 13. Trimiterea în posesie a moștenitorilor legali nesez inari.
Preluarea legatelor (2 ore)
Unitatea de învățare 14. Indiviziunea și partajul moștenirii (2 ore)
10 5. Bibliografie selectiva:
A. Doctrina :
1. Dumitru C. Florescu, Dreptul succesoral , Ed. Universul Juridic, București 2011;
2. Stănciulescu Liviu, Curs de drept civil , Succesiuni, Ed. Hamangiu. București,
2012;
3. M. M. Pivniceru, C. Susanu, D.Tătărușanu, Moștenirea legală și testamentară.
Împărțeala moștenirii – practică judiciară, București, Ed. Hamangiu, 2006
B. Acte normative:
Noul Cod Civil român;
Vechiul Cod Civil român.
6. Metoda de evaluare:
Examen susținut în formă scris ă (stabilirea notei finale se va face
urmare evaluării, cu pondere egală a răspunsurilor date la fiecare subiect).
11 Unitatea de învățare 1
Noțiuni generale privind dreptul de moștenire.
Transmisiunea succesorală și caracterele ei juridic e
Potrivit art. 953 Cod civ., „Moștenirea este transm iterea
patrimoniului unei persoane fizice decedate către u na sau mai
multe persoane în ființă”. Pe lângă accepțiunea de transmisiune
succesorală, moștenirea o are și pe cea de patrimon iu transmis
(prin urmare patrimoniul care constituie însuși obi ectul acestei
transmisiuni).
Moștenirea, constând în însuși patrimon iul ce a aparținut
unei persoane fizice decedate, are și activ (dreptu rile cu conținut
economic ale defunctului) și pasiv (obligațiile eva luabile în bani
ale acestuia). Moștenirea, altfel spus, în sens de lăsământ
succesoral, este o universalitate juridică.
Deoarece cel decedat nu mai are calitatea de subiec t de drept și
pentru că nu poate exista patrimoniu fără titular, universalitatea
juridică, dacă până la moartea celui care lasă moșt enirea,
constituia patrimoniul acestuia, se transmite la da ta decesului,
prin simplul fapt al morții, către moștenitorii săi .
Moștenirea, legală și cea testamentară sunt moduri de
dobândire a dreptului de proprietate (art. 557 alin .(1) Cod civ.).
Dreptul de moștenire este reglementat în Cartea a I V.a a Codului
Civil intitulată „Despre moștenire și liberalități” .
Transmisiunea moștenirii operează dinspre cel care o lasă numit
12 de cujus (din formula dreptului roman ,, is de cuius succesionis
agitur – cel despre a cărui moștenire este vorba) către
moștenitorii sau succesorii săi. În cazul moșteniri i testamentare,
de cujus se numește și testator iar moștenitorii se numesc ș i
legatari.
Daca cel care lasă moștenirea (de cujus) poate fi e xclusiv o
persoană fizică (moartea determină încetarea capaci tății civile, a
calității de subiect de drept numai în privința ace stor persoane),
moștenitorii pot fi și persoane juridice (îndeosebi moștenitori
testamentari iar prin excepție moștenitorii legali posibili titulari
ai unei succesiuni vacante – statul, sau, după unel e distincții pe
care Codul civil le face, comuna, orașul sau munici piul). Pentru
a cuprinde și pe potențialii moștenitori persoane j uridice,
definiția moștenirii dată de art. 953 Cod civ, vorb ește de
persoane în ființă, nu în viață.
De precizat că de cujus nu poate fi niciodată o persoană juridică,
transmisiunea patrimoniului acestei categorii de su biecte de
drept urmând alt regim juridic decât al dreptului d e moștenire și
anume regulile prescrise în principal de Codul civi l referitoare la
reorganizarea persoanei juridice.
Din cele ce preced a rezultat deja că moștenirea es te de două
feluri, legală și testamentară (art. 955 alin.(1) C . Civ.). Cele două
feluri de moșteniri nu se exclud ci pot cooexista f ie cu titulari
diferiți fie cu același titular care, în acest caz, cumulează
calitatea de moștenitor legal cu aceea de legatar.
Transmisiunea succesorală are patru caractere jurid ice:
. deoarece operează, are loc, în momentul decesului u nei
persoane, aceasta fiind și data deschiderii moșteni rii (art.
954 alin. (1) C. Civ.), este o transmisiune mortis causa ;
. deoarece obiectul ei este un patrimoniu, o universa litate
13 juridică, este o transmisiune universală (cu excepț ia
legatului cu titlu particular, când prin testament se
dispune mortis causa , de unul sau mai multe bunuri
singulare, izolate și nu de intregul patrimoniu);
. este o transmisiune unitară pentru că este guvernat ă,
urmează același regim juridic fără a se distinge du pă
natura bunurilor din succesiune, după felul moșteni torilor
ori după alte criterii.
De la acest caracter juridic există unele excepții. Menționăm aici
numai una (despre altele se va afla din materialul bibliografic
tipărit). Excepția avută aici în vedere este cea co nsacrată prin art.
974 Cod civ. care conferă soțului supraviețuitor, c ând nu vine în
concurs cu descendenții soțului defunct ci cu alte clase de
moștenitori legali și dacă soțul acum decedat nu a dispus de
bunurile respective, un drept de moștenire legală c u o destinație
specială ce are ca obiect ,,mobilierul și obiectele de uz caznic
care au fost afectate folosinței comune a soților,, . Acest drept
special se adaugă dreptului pe care soțul supravieț uitor îl are,
potrivit art. 971 alin.(1) Cod civ., la o parte din masa
succesorală, în concurs cu oricare clasă de moșteni tori. Partea
succesorală a soțului supraviețuitor în concurs cu fiecare clasă
este reglementată de art. 972 C. Civ. Așadar, dacă vine în
concurs cu fiecare clasă soțul are dreptul la o par te din
moștenire. (acesta fiind dreptul comun succesoral a l soțului
supraviețuitor ). Când vin în concurs cu moștenitor i legali din
prima clasă (descendenții în linie dreaptă ai lui d e cujus), soțul
rămas în viață nu mai culege de astă dată cu titlul exclusiv și
bunurile menționate la art. 974 C. Civ.
Toate bunurile, indiferent de natura și afecțiunea lor se împart
între soțul moștenitor și descendenții cu care este în concurs,
14 potrivit art. 971 și 972 C. Civ. Dacă însă clasele de moștenitori
sunt a II.a, a III.a sau a IV.a, soțul are două dre pturi cât privește
moștenirea lăsată de cel decedat. (atât la o parte din aceastea,
potrivit art. 971 și 972 Cod civ., cât și la mobili erul
și obiectele de uz caznic, în temeiul și în condiți ile art. 974 Cod
civil).
Iată că, în această ultimă ipoteză regimul juridic al transmisiunii
succesorale este diferit, distingându.se după natur a bunurilor și
după calitatea în care vin la moștenire succesorii legali. Suntem
așadar în prezența excepției de la caracterul unita r al
transmisiunii succesorale.
. transmisiunea succesorală, este, în sfârșit, indivi zibilă și
această trăsătură este în strânsă legătură cu carac terul
indivizibil al actului juridic de opțiune succesora lă (cu
cele două laturi ale opțiunii: acceptareași renunța re).
Așadar, actul de opțiune succesorală trebuie exerci tat în
același sens cu privire la întreg patrimoniul succe soral.
Ori se acceptă întreaga moștenire, ori se renunță l a tot. Nu
poate fi acceptată o parte din moștenire și să se r enunțe la
rest (de pildă să se accepte activul și să se renun țe la pasiv
ori să se accepte mobilele din moștenire și să se r enunțe
la bunurile imobile). Caracterul indivizibil al
transmisiunii succesorale, ca de altfel și al actul ui de
opțiune succesorală este sintetizat în principiul: nemo pro
parte heres.
Unii autori consideră excepție de la caracterul ind ivizibil al
transmisiunii succesorale, situația în care moșteni torul legal care
cumulează și calitatea de legatar optează să vină l a moștenire
dând curs unui singur temei succesoral (fie numai c a succesor
legal, fie numai ca moștenitor testamentar). Ni se pare însă că nu
15 suntem în ipoteza unei reale excepții de la caracte rul juridic
discutat căci există , este adevărat o alegere, dar nu făcută direct
asupra masei succesorale (de succesor legal sau de legatar). O
dată făcută această opțiune, succesorul în cauză va lua tot ceea
ce.i permite temeiul succesoral ales (acesta se apr eciază în
concret, în funcție de aventualii comoștenitori leg ali ori
testamentari).
Timpul alocat unității: 2 ore
Concepte și termeni de reținut
• moștenire;
• de cujus;
• transmisiune succesorală și caracterele juridice al e acesteia.
Bibliografie
1. Dumitru C. Florescu, Dreptul succesoral , Ed. Universul Juridic, București 2011;
2. Stănciulescu Liviu, Curs de drept civil , Succesiuni, Ed. Hamangiu. București, 2012;
3. Codul Civil.
16 Unitatea de învățare 2
Data și locul deschiderii moștenirii. Condițiile pe ntru a moșteni
Potrivit art. 954 alin(1)Cod civ., „Moștenirea unei persoane se deschide
în momentul decesului acesteia”. Data morții lui de cujus este, așadar
data deschiderii moștenirii.
Data deschiderii moștenirii nu trebuie confundată c u data, la care, la
cererea moștenitorilor se deschide procedura succes orală notarială, al
cărui act final constă în eliberarea certificatului de deces.
Dovada morții și a datei acesteia se face cu certif icatul de deces. Acesta
se întocmește ori ca urmare a morții fizic constata te ori în temeiul unei
hotărâri judecătorești definitive declarative de mo arte, în această
hotărâre precizându.se care este data morții.
Cunoașterea cu precizie a datei morții lui de cujus , prin urmare a datei
deschiderii moștenirii, prezintă un interes juridic deosebit. În funcție de
această dată, printre altele:
. se determină în concret persoanele care îndeplinesc cerințele
pentru a moșteni și care sunt drepturile lor succes orale;
. data la care a operat transmisiunea succesorală;
. momentul de la care – ca regulă – curge termenul de 1 an pentru
exercitarea dreptului subiectiv de opțiune succesor ală;
. compunerea masei succesorale;
. validitatea actelor juridice cu privire la moștenir e (căci cele făcute
anterior deschiderii succesiunii sunt lovite de nul itate absolută ca
acte asupra unei moșteniri nedeschise (art. 956 Cod civ. exemplu
17 acceptarea unei moșteniri la o dată la care viitoru l de cujus este
încă în viață);
. momentul la care se naște indiviziunea succesorală (în situația
existenței mai multor moștenitori) și data până la care
retroactivează efectul partajului, prin care indivi ziunea
succesorală încetează);
. momentul până la care retroactivează efectul declar ativ al actului
de opțiune succesorală – acceptare sau renunțare;
. se determină, în cazul unui conflict de legi succes orale în timp,
care dintre legile în prezență guvernează moștenire a.
Potrivit art. 954 alin(2) Cod civ. locul deschideri i moștenirii este, în
principiu cel al ultimului domiciliu al celui deced at.
În esență cunuoașterea locului deschiderii moștenir ii are relevanță în
privința determinării competenței notarului public care desfășoară
procedura succesorală necontencioasă specifică aces tuia cât și a
competenței instanței judecătorești cât privește so luționarea unor litigii
privind moștenirea.
Condițiile pentru a moșteni sunt acele cerințe ce trebuiesc observate
cumulativ pentru a răspunde la întrebarea dacă o pe rsoană accede ori nu
la succesiune.
Aceste condiții se clasifică pe de o parte în funcț ie de incidența lor la
ambele feluri de moștenire, atât la cea legală cât și la cea testamentară
(mai exact la oricare dintre cele două feluri, sau numai la un fel de
succesiune. Din acest punct de vedere distingem con diții generale și
condiții particulare, speciale); pe de altă parte c erințele spre a moșteni
sunt pozitive sau negative, primele trebuind a fi i ndeplinite de
moștenitori iar ultimile constând în situații, ipot eze în care moștenitorii
nu trebuie să se găsească pentru a avea acces la mo ștenire.
Sunt condiții generale pozitive: capacitatea succesorală și vocația
(chemarea) succesorală.
18 Este condiție generală negativă nedemnitatea succesorală.
Sunt condiții speciale (particulare) și în același timp negative:
dezmoștenirea (reglementată de art. 1074 – 1075 Cod civ. și revocarea
judecătorească a legatelor pentru ingratitudinea le gatarului (art.
1069 alin.(2) Cod civ. și art. 1070 Cod civ.)
Capacitatea succesorală impune exigența ca persoana să existe în
momentul deschiderii moștenirii (art. 957 ali. (1) c. Civ.). Capacitatea
succesorală nu se confundă cu capacitatea de folosi nță (aptitudinea
generală și abstractă aunei persoane de a avea drep turi și de a fi ținute de
obligații).
Au capacitate succesorală:
. persoanele în viață la data deschiderii moștenirii;
. persoana dispărută căci potrivit art. 53 cod civ. Dispărutul este
considerat în viață dacă nu a intervenit o hotărâre declarativă de
moarte rămasă definitivă;
. persoana concepută dar nenăscută la data deschideri i moștenirii
cu condiția ca aceasta să se nască vie. Pentru det erminarea
momentului concepțiunii se apelează la prezumția pe care o
reglementează și Codul familiei (în prezent abrogat ), referitoare
la timpul legal al concepțiunii. Diferența între ac tuala
reglementare a Codului civil și cea veche din codul familiei stă în
faptul că timpul legal al concepției reprezintă în prezent o
prezumție relativă (ce poate fi răsturnată prin pro ba contrară în
condițiile art. 412 alin. (2) C. Civ. ) și nu una a bsolută, cum era
reglementată în Codul familiei;
. persoana juridică are doar capacitate succesorală t estamentară (de
a primi legate art. 208 Cod civ.), cu excepția subi ectelor colective
de drept îndreptățite să primească succesiunea vaca ntă, care, în
această privință sunt moștenitori legali.
Nu au capacitate succesorală:
19 . persoanele care nu mai există la data deschiderii m oștenirii;
. comorienții (art. 957 alin. (2) Cod. civ.
Vocația (chemarea) succesorală – reprezintă cerința generală pentru a
moșteni care în esență reprezintă îndreptățirea de a culege succesiunea,
întemeiată pe lege (în cazul moștenitorilor legali) ori pe testament, în
cazul legatarilor).
Deși are izvoare diferite în funcție de felul moște nirii, vocația
succesorală este o condiție generală căci trebuie î ndeplinită de orice
moștenitor.
Concluzia anterior reținută subzistă chiar dacă înt re vocația succesorală
legală și cea testamentară există deosebiri. Deoseb irile constau în faptul
că în timp ce legatarii au întotdeauna vocație efec tivă concretă,
moștenitorii legali au o vocație generală (prin fa ptul că legea îi trece
între potențialii succesori al lui de cujus). Dar n umai unii dintre aceștia,
anume cei ce au întâietate de a culege moștenirea, înlăturându.i pe
ceilalți, au dublată vocația generală de o vocație succesorală concretă,
efectivă. Departajarea între moștenitorii legali se face prin aplicarea
principiilor generale ale devoluțiunii succesorale legale, ținând în același
timp seama și de excepțiile de la aceste principii. Așa se distinge între
moștenitorii legali preferați și cei subsecvenți. S ingurul moștenitor legal
care are întotdeauna dublată vocația generală de un a concretă este soțul
supraviețuitor, căci acesta, potrivit art. 971 alin .(1) C. Civ. Vine
întotdeauna la succesiune, în concurs cu oricare di ntre cele patru clase
de moștenitori legali rude cu defunctul, nefiind în lăturat așadar de niciun
astfel de succesor.
Nedemnitatea succesorală – reprezintă o sancțiune aplicabilă
moștenitorului legal sau testamentar care a săvârși t una din faptele grave
față de cel despre a cărui succesiune este vorba, f apte prevăzute expres
de Codul civil și care are are drept consecință înl ăturarea nedemnului de
20 la moștenire. Nedemnitatea succesorală este, poate, instituția juridică din
materia succesiunilor care a suferit cele mai mari prefaceri față de
regimul juridic pe care aceasta îl avea potrivit ve chiului Cod civil. A
rămas o condiție negativă dar a devenit una general ă prin extinderea
aplicării ei și asupra moștenitorilor testamentari (art. 960 alin. (1) Cod
civ.)
În timp ce potrivit Codului civil de la 1864, nedem nitatea avea un regim
juridic unitar noul Cod civil reglementează două fe luri de nedemnitate:
nedemnitatea de drept poate fi constatată oricând l a cererea oricărei
persoane interesate ori chiar din oficiu de către i nstanța judecătorească și
de notarul public, pe baza hotărârii instanței, din care rezultă
nedemnitatea. Nedemnitatea de drept operează în put erea legii, instanța
verificând doar îndeplinirea condițiilor sale și co nstatând că
nedemnitatea a operat.
Nedemnitatea judiciară însă e apreciată de instață, poate fi cerută în
principal de succesibili și într.un anumit termen n u oricând. Ambele
feluri de nedemnitate – am arătat – au incidență și asupra moștenirii
testamentare.
Din perspectiva efectelor nedemnității reținem ăn e sență că:
. nedemnul este înlăturat de la moștenire, titlul de moștenitor al
nedemnului desființându.se. Posesia exercitată de n edemn asupra
bunurilor moștenirii este posesie de rea credință. Nedemnul
trebuie să restituie adevăraților moștenitori bunur ilor succesiunii,
fructele pe care le.a perceput de la deschiderea mo ștenirii precum
și dobânzile la sumele aparținând succesiunii, înca sate de nedemn
începând cu data morții lui de cujus.
Potrivit art. 960 Cod civ., intitulat efectele nede mnității, mai exact
alineatul (3) al acestui text de lege, ,,actele de conservare, precum și
actele de administrare, în măsura în care profită m oștenitorilor, încheiate
între nedemn și terți, sunt valabile. Deasemenea, s e mențin și actele de
21 dispoziție cu titlu oneros încheiate între nedemn ș i terții dobînditori de
buna credință, regulile din materia cărții funciare fiind însă aplicabile.
Nedemnitatea succesorală nu mai produce efecte cum se întâmpla
potrivit vechiului Cod civil, asupra descendenților nedemnului
(împiedicându.i pe aceștia să vină la moștenire pri n reprezentarea
nedemnului). În adevăr, sancțiunea nedemnității avâ nd caracter personal
(produce prin urmare efcete doar asupra celui nedem n) nu.i împiedică pe
descendenți în cauză să folosească beneficiul repre zentării succesorale
(art. 965 alin.(1) Cod civil).
O noutate a Codului civil în vigoare este aceea că permite înlăturarea
efectelor nedemnității prin actul – îl numim – de i ertare – a nedemnului.
Potrivit art. 961 alin. (1) C. Civ. ,, Efectele ned emnității de drept sau
judiciare pot fi înlăturate expres prin testament s au printr.un act autentic
notarial de către cel care lasă moștenirea. Fără o declarație expresă, nu
constituie înlăturare a efectelor nedemnității lega tul lăsat nedemnului
după săvârșirea faptei care atrage nedemnitatea,,.
Apreciem că actul în discuție este unul solemn, cer ințele impuse de lege
fiind solicitate ad validitatem.
Dezmoștenirea (condiție negativă și particulară moștenirii legal e)
înseamnă, potrivit art. 1074 alin.(1) Cod civ. ,,di spoziția testamentară
prin care testatorul îl înlătură de la moștenire, î n tot sau în parte, pe unul
sau mai mulți dintre moștenitorii săi legali,,.
Precizăm că: . suntem în prezența unui alt act juri dic pe care, alături de
legate sau chiar în absența acestora, testamentul î l poate cuprinde;
. numai dezmoștenirea totală (de la întreaga succesiu ne) constituie
condiția negativă particulară pentru moștenirea leg ală. În adevăr
dezmoștenirea parțială permite totuși moștenitorulu i legal accesul
la succesiune chiar dacă numai la o porțiune din ac easta. Așadar
nu suntem în prezența unei condiții negative ci mai degrabă a
unui caz de restrângere a vocației succesorale a su ccesorului legal
22 dezmoștenit parțial .
. numai dezmoștenirea (exheredarea) directă făcută pr in act distinct
de deznoștenire cuprins în testament constituie con diție
particulară negativă a moștenirii legale. Nu și dez moștenirea
indirectă realizată pe cale de consecință prin fapt ul că testatorul a
întocmit unul sau mai multe legate în favoarea unor alte persoane
decât succesorii săi legali, producând indirect înl ăturarea acestora
de la succesiune. Dacă nu ar fi așa, ar însemna, pa radoxal, că este
condiție a moștenirii legale, idexistența în termen ii amintiți, a
moștenirii testamentare (fapt ce nu.și găsește desi gur temei);
. în sfârșit, dezmoștenirea, chiar totală, nu constit uie condiție
negativă, dacă cei vizați sunt moștenitori legali r ezervatari. De la
partea moștenirii care se numește – rezervă succeso rală – aceștia
nu pot fi înlăturați prin dezmoștenire. Așadar chia r dacă s.a dorit
totală, exheredarea va produce efecte și de această dată numai
parțiale. Rezervatarii având acces la rezervă (ce e ste o parte din
moștenire) nu se mai poate socoti că dezmoștenirea constituie în
ceea ce îi privește o cerință negativă a dreptului de moștenire
legală.
Nu stăruim asupra revocării judecătorești a legatul ui pentru
ingratitudinea legatarului deoarece am amintit text ul din Codul civil
care o reglementează. Precizăm numai, încă o dată, că și aceasta este o
condiție negativă și specială dar de data aceasta c u incidență asupra
moștenirii testamentare.
Timpul alocat unității: 2 ore
23
Concepte și termeni de reținut
• deschiderea moștenirii;
• data deschiderii moștenirii și importanța juridică;
• act de opțiune succesorală;
• locul deshiderii succesiunii;
• capacitatea succesorală și chemarea la moștenire;
• vocația succesorală;
• nedemnitatea succesorală.
Bibliografie
1. Dumitru C. Florescu, Dreptul succesoral , Ed. Universul Juridic, București 2011;
2. Stănciulescu Liviu, Curs de drept civil , Succesiuni, Ed. Hamangiu. București, 2012;
3. Fr. Deak, Tratat de drept succesoral, București, Ed. Universul Juridic, 2002;
4. Codul Civil.
24 Unitatea de învățare 3
Devoluțiunea legală a moștenirii. Principiile sale generale
Devoluținea succesorală înseamnă determinarea persoanelor ce vin
afectiv la succesiune. Cum temeiul venirii la moște nire diferă după cum
moștenirea este legală sau testamentară, devoluțiun ea succesorală poate
fi la rându.i legală sau testamentară .
Devoluțiunea succesorală testamentară nu ridică pro bleme deosebite căci
testatorul indică în actul său de ultimă voință car e sunt legatarii iar
porțiunea succesorală a fiecăruia depinde în esență de natura legatului:
legat universal, legat cu titlu universat și legat cu titlu particular.
Dacă însă devoluțiunea succesorală este legală, det erminarea
moștenitorilor legali necesită aplicarea unor regul i denumite principii ale
devoluțiunii succesorale legale; este deasemenea ne cesar pentru
identificarea, dintre moștenitorii legali cu vocați e generală a celor care
au dublată această vocație de una concretă, efectiv ă, să se țină, seama și
de excepțiile de la principiile generale ale devolu țiunii legale a
moștenirii.
Pentru formularea acestor principii este nevoie de unele mijloace tehnice
și anume de cumoașterea noțiunilor de clasă de moșt enitori și de grad de
rudenie.
Mai întâ i trebuie precizat că legea recunoaște ca posibili moștenitori
)conferă deci vocație succesorală generală) unui ce rc mai larg de rude
ale defunctului dar și soțului său supraviețuior, p recum și statului,
respectiv consiliilor locale, comunale, orășenești și municipale în cazul
25 moștenirii vacante.
Nu toți cei cu vocație generală vor culege efectiv moștenirea ci aceștia
vor veni intr.o anumită ordine la succesiune, unii înlăturându.i pe
ceilalți.
Dintre rudele defunctului sunt chemate la moștenire descendenții și
ascendenții la infinit (indiferent de gradul lor de rudenie cu de cujus).
Este vorba așadar despre rudele în linie dreaptă (d irectă), atât
coborâtoare cât și suitoare; sunt chemate de asemen ea la moștenire
rudele colaterale până la gradul al IV lea inclusiv .
Mijloacele tehnice, despre care aminteam, pentru a formila principiile
care să indice ordinea venirii la moștenire ăn teme iul legii sunt clasele
de moștenitori și gradul de rudenie.
Clasa de moștenitori reprezintă un grup de rude care vine la succesiune
într.o anumită ordine în raport cu alte grupe de ru de care alcătuiesc
celelalte clase de moștenitori.
Gradul de rudenie reprezintă distanța dintre două rude socotită după
numărul nașterilor intervenite. Gradul de rudenie s e calculează după
numărul nașterilor dintre două rude luate în calcul atât în ceea ce
privește pe moștenitorii în linie dreaptă cât și pe cel în linie colaterală.
Numai că, în timp ce rudele în linie dreaptă descin d unele din altele și
prin urmare e lesne de socotit gradul de rudenie nu mărând nașterile, în
cazul colateralilor, aceștia au un ascendent comun. Așa fiind, pentru a se
afla în ce grad de rudenie se găsesc două rude cola terale, se pornește de
la una dintre ele către ascendentul comun și de aco lo se coboară către
cealaltă rudă. Socotindu.se în permanență numărul n așterilor, se află
gradul de rudenie dintre cei doi colaterali.
Trecând la formularea principiilor generale ale dev oluțiunii succesorale
legale, vom spune că:
a) moștenitorii legali sunt chemați la succesiune în o rdinea claselor;
b) în cadrul aceleiași clase de moștenitori legali, ru dele mai
26 apropiate în grad le înlătură pe cele de grad mai î ndepărtat
(principiul proximității gradului de rudenie între rudele din
aceeași clasă);
c) în cadrul aceleiași clase, rudele în grad egal, moș tenesc în părți
egale.
Există patru clase succesorale:
Clasa I, a descendenților în linie dreaptă (copii, nepoți, etc.) fără
limită de grad.
Clasa a II – a, din care fac parte ascendenții priv ilegiați (părinții
defunctului) și colateralii privilegiați (frații și surorile defunctului și
descendenții lor până la gradul al IV.lea inclusiv) .
Clasa a III – a, a ascendenților ordinari (bunuci, străbunici etc.) ai
celui decedat, fără limită de grad.
Clasa a IV – a, a colateralilor ordinari (până la g radul IV inclusiv:
unchii, mătușile, veri primari, frații și surorile bunicilor celui decedat).
Subliniem importanța precizării, în cazul enunțuril or principiilor
menționate la literele b și c că aceste principii s e aplică în cadrul
aceleiași clase. În adevăr, a afirma că rudele mai apropiate în grad le
înlătură pe cele de grad mai îndepărtat și deasemen ea că rudele de
același grad moștenesc în părți egale fără să se pr ecizeze că sunt avute în
vedere rudele din aceeași clasă, ar fi profund greș it s.ar înțelege că cele
două principii joacă și între clase diferite, ori n u este așa.
De pildă, dacă în urma lui de cujus rămân un părint e al acestuia și
nepotul în linie dreaptă al defunctului, moștenirea nu va fi culeasă de
părinte (rudă de gradul I) ci de nepot (rudă de gra dul II), căci
proximitatea gradului de rudenie îi departajează pe succesorii din aceeași
clasă; în exemplul dat însă, succesorii aparțin uno r clase diferite iar
principiul incident în cazul acesta este cel al ven irii la succesiune în
ordinea claselor. Nepotul așadar are prioritate faț ă de părinte, primul
aparținând clasei descendenților (clasa I) iar ulti mul clasei mixte a
27 ascendenților privilegiați și a colateralilor privi legiați (clasa a II.a).
În ceea ce privește excepțiile, ele există de la fi ecare dintre cele trei
principii generale ale devoluțiunii succesorale leg ale.
Sunt excepții de la primul principiu:
. soțul supraviețuitor, căci acesta, deși nu face par te din nicio clasă
de moștenitori legali, vine totuși la moștenire în concurs cu
succesorii din oricare clasă;
. este posibilă venirea împreună la moștenire a unor succesori din
clase diferite în situația în care a intervenit dez moștenirea tuturor
celor dintr.o clasă preferată dacă aceștia sunt rez ervatari. Actul de
dezmoștenire cuprins în testament chiar dacă este v orba de
dezmoștenire totală, va produce efecte doar în part e, și anume cu
privire la cotitatea disponibilă. De la rezervă nu se poate însă
înlătura prin exheredare. În consecință moștenitori i în discuție vor
veni în concurs la succesiune cu cei din clasa sub secventă
(aceștia culegând cotitatea disponibilă de la care au fost
îndepărtați prin dezmoștenire succesorii din clasa preferată ).
Chiar moștenitorii nerezervatari dintr.o clasă pref erată pot
moșteni alături de succesorii din clasa subsecventă dacă au fost
dezmoșteniți parțial (de pildă de ¼ din succesiune) . Ceea ce nu
pot culege aceștia urmare dezmoștenirii, o vor face succesorii din
clase subsecvente cu care, iată, vin în concurs.
Sunt excepții de la al II lea principiu al devoluți unii succesorale legale
(al proximității gradului de rudenie între succesor ii din aceeași clasă):
. venirea împreună la moștenire, în cadrul clasei a I I.a a părinților
și a colateralilor privilegiați; primii așadar, deș i rude de gradul I
nu.i înlătură pe ceilalți deși colataralii privileg iați sunt rude de
grad mai îndepărtat și aparțin aceleiași clase succ esorale cu
părinții. Cele două categorii de moștenitori legali vin în concurs și
culeg cotele prevăzute de Codul civil pentru fieca re dintre ele.
28 . a doua excepție de la principiul proximității gradu lui de rudenie
înlăuntrul aceleiași clase o constituie reprezentar ea succesorală
deoarece prin intermediul său un moștenitor legal m ai îndepărtat
în grad, dintre aceia care au beneficiul reprezentă rii, poate să vină
la succesiune în concurs cu un moștenitor mai aprop iat în grad cu
de cujus, fără să fie, prin urmare, îndepărtat de a cesta de la
moștenire cum ar cere aplicarea principiului.
De la principiul al treilea al devoluțiunii succeso rale legale, potrivit
căruia, în interiorul aceleiași clase, rudele de gr ad egal moștenesc în
părți egale, există următoarele excepții:
. reprezentarea succesorală, de această dată, prin ef ectul pe care
aceasta îl produce de împărțire a moștenirii pe tul pini și
subtulpini, nu pe capete.
. împărțirea moștenirii lăsate de un defunct ai cărui moștenitori
sunt frații și (sau) surorile sale. Acești colatera li privilegiați pot fi
de trei feluri: frati, (surori) buni sau primari cu fratele mort, prin
urmare frați. (Surori) și după tată și după mamă cu defunctul;
frați, surori cu cel decedat numai după mamă (numiț i uterini);
frați, surori cu de cujus numai după tată (numiți c onsagvini ori
consângeni).
În astfel de situații, moștenirea se împarte în dou ă porțiuni egale, numite
linii: linia maternă și linia paternă; frații (suro rile) buni vin la moștenire
în ambele linii. Cei uterini numai în linie maternă iar cei consagvini
numai în linie paternă.
Dacă la succesiune vin așadar în concurs, de pildă, un frate bun cu unul
uterin, primul va lua mai mult căci va culege între aga linie paternă în
plus va lua și jumătate din linia maternă, în timp ce fratele uterin va lua
numai jumătate din linia maternă, deci ¼ din moșten ire. Iată că, deși
rude de grad egal în cadrul aceleiași clase, părțil e lor nu sunt egale. La
fel se întâmplă dacă la succesiune vin în concurs n umai frati sau surori
29 din câte una linii (uterini cu alții consagvini) da r numărul lor este inegal
în fiecare linie. De plildă, cei trei frați uterini vor culege mai puțin decât
cei doi frați consangvini căci linia maternă (½) se va împărți la trei iar
cea paternă (tot ½ ) se va împărți numai la doi.
Timpul alocat unității: 2 ore
Concepte și termeni de reținut
• devoluțiune succesorală legală;
• clasă de moștenitori;
• de grad de rudenie
• principiile generale ale devoluțiunii succesorale l egale
• excepții de la principiile generale ale devoluțiuni i succesorale legale
Bibliografie selectiva
1. Dumitru C. Florescu, Dreptul succesoral , Ed. Universul Juridic, București 2011;
2. Stănciulescu Liviu, Curs de drept civil , Succesiuni, Ed. Hamangiu. București, 2012;
3. Codul Civil.
Elemente de bibliografie privind materia în întregul său ori părți ale
acesteia:
. vechiul Cod civil;
. Codul civil în vigoare;
. Dumitru C. Florescu, Dreptul succesoral , Ed. Universul Juridic, București 2011;
. I. Genoiu, Dreptul la moștenire în noul Cod civil , Ed. C.H. Beck, București, 2012;
. Stănciulescu Liviu, Curs de drept civil , Succesiuni, Ed. Hamangiu. București,
2012;
. V. Stoica, L. Dragu, Moștenirea legală în noul Cod civil , Ed. Universul Juridic,
București 2012.
30 Unitatea de învățare 4
Reprezentarea succesorală
Potrivit art. 965 Cod civil prin reprezentare succesorală , un
moștenitor legal de un grad mai îndepărtat, numit reprezentant, urcă, în
virtutea legii, în drepturile ascendentului său, nu mit reprezentat, pentru a
culege partea din moștenire ce i s.ar fi cuvenit ac estuia dacă nu ar fi fost
nedemn față de defunct sau decedat la data deschide rii moștenirii.
Reprezentarea succesorală este o instituție specifi că dreptului de
moștenire. Ea nu se confundă, nici nu se aseamană c u reprezentarea
legală (de pildă a minorului de către părinte) și n ici cu reprezentarea
convențională (de pildă a mandantului de către mand atar).
Reprezentarea succesorală are menirea de a îndrepta consecințele
nedrepte în plan succesoral pe care le produce de p ildă predecesul
copilului în raport cu părintele său, altfel spus a le supraviețuirii acestuia
din urmă celui dintâi.
De remarcat că noul Cod civil îndreaptă și o altă i nechitate considerată
astfel de doctrină, pe care Codul civil de la 1864 o conținea și anume a
imposibilității venirii prin reprezentare la moșten ire a descendentului
nedemnului. S.a observat cvasiunanim că este nedrep t ca o sancțiune
civilă – nedemnitatea succesorală – să producă efec te și față de alte
persoane, în afara celui vinovat de săvârșirea fapt ei ce i.a atras
înlăturarea de la moștenire ca nedemn. Din textul c itat al noului Cod
civil rezultă fără dubiu că descendenții nedemnului pot veni la moștenire
prin reprezentare succesorală.
31 De pildă, nepotul va avea pe această cale, posibili tatea de a culege din
moștenirea bunicului cât ar fi cules părintele său dacă nu era nedemn.
Astfel, nepotul nu va mai fi înlăturat de la succes iune de un alt succesor
de grad mai apropiat cu de cujus ( în exemplul nost ru, de un alt copil în
viață și care îndeplinește condițiile necesare pent ru a.i succede
defunctului).
Nu orice moștenitor legal poate folosi beneficiul r eprezentării legale ci
numai descendenții copilului celui decedat și desce ndenții fraților și
surorilor defunctului.
( în acest din urmă caz, până la gradul al patrulea de rudenie, inclusiv).
O condiție a reprezentării succesorale în persoana reprezentantului este
aceea ca el să îndeplinească toate condițiile pentr u a.l moșteni pe de
cujus inclusiv pe aceea de a nu fi nedemn față de acesta.
Reprezentarea operează chiar dacă reprezentantul es te nedemn față de
reprezentat sau dacă a renunțat la succesiunea lăsa tă de acesta ori dacă a
fost dezmoștenit de cel în locul și gradul căruia u rcă (art. 967 Cod civil).
Soluția este firească deoarece nu despre moștenirea lăsată de reprezentat
este vorba ci de o altă moștenire în raport cu care , am arătat,
reprezentantul trebuie de astă dată să îndeplineasc ă toate condițiile
pentru a succede.
Reprezentarea operează la infinit în cazul descende nților în linie dreaptă
și până la gradul patru inclusiv în cazul descenden ților din frați și surori.
Reprezentarea nu operează per saltum sau amisso medio , reprezentantul
trebuind să suie din grad în grad vacant.
Normele privind reprezentarea succesorală sunt impe rative,
reprezentarea operând de drept.
Reprezentarea succesorală determină împărțirea moșt enirii pe tulpini și
nu în părți egale, pe capete. De aceea, am arătat, instituția avută aici în
vedere constituie excepție și de la al treilea prin cipiu general al
devoluțiunii succesorale legale. (potrivit căruia î n cadrul aceleiași clase,
32 moștenitorii de grad egal moștenesc în părți egale) .
Reprezentarea succesorală nu trebuie confundată cu retransmiterea
dreptului de opțiune succesorală în cazul în care m oștenitorul decedează
înainte de a fi apucat să.și exercite acest drept. În această situație dreptul
de opțiune neexercitat se transmite propriilor săi succesori, fiind vorba
de un drept cu conținut economic ce face așadar par te din activul
succesiunii rămase în urma moștenitorului decedat î nainte să opteze.
Timpul alocat unității: 2 ore
Concepte și termeni de reținut
• Reprezentare succesorală
Bibliografie
1. Dumitru C. Florescu, Dreptul succesoral , Ed. Universul Juridic, București 2011;
2. Stănciulescu Liviu, Curs de drept civil , Succesiuni, Ed. Hamangiu. București, 2012;
3. Codul Civil.
33 Unitatea de învățare 5
Reguli speciale cu privire la soțul supraviețuitor și cu privire la clasele de
moștenitori legali rude cu defunctul
Soțul supraviețuitor, potrivit Codului civil de l a
1864 a avut un statut succesoral defavorabil. În ad evăr, acesta venea la
moștenire în ultimul rând, după ultimul colateral d e gradul al XII (căci
vocația succesorală a colateralilor se întindea pân ă la acest îndepărtat grad
de rudenie). Abia din 1921, cand prin Legea impozit ului progresiv pe
succesiuni, chemarea la succesiune în linie colater ală s.a restrâns până la
gradul al patrulea inclusiv, cum este și în prezent , în mod indirect s.a
îmbunătățit și pentru soțul supraviețuitor situația lui succesorală. Codul
civil de la 1864 atenua statutul succesoral defavor abil al moștenitorului
legal despre care facem vorbire prin recunoașterea, în concurs cu rudele în
grad succesibil ale soțului defunct, a unui drept d e moștenire văduvei
sărace. Drept însă limitat, căci era recunoscut doa r văduvei nu și
văduvului apoi pentru că se cuvenea numai văduvei s ărace și în sfârșit,
conferea în principiu doar un drept de uzufruct asu pra unei părți din
moștenire, nu un drept în plină proprietate.
Îmbunătățirea substanțială a situației soțului moșt enitor a adus.o
Legea nr. 319 din 1944 care, în esență a reglementa t în favoarea acesteia
trei drepturi: unul la o parte din moștenire în con curs cu oricare din
clasele de moștenitori; un drept vremelnic de abita ție pentru soțul fără
locuință și care purta asupra casei ce făcea parte din moștenirea soțului
decedat; în sfârșit, un drept exclusiv al soțului r ămas în viață asupra
mobilelor și obiectelor a aparținând gospodăriei ca snice și asupra
34 darurilor de nuntă, drept pe care soțul îl avea dac ă venea în concurs cu
celelalte clase de moștenitori nu cu cea a descende nților în linie dreaptă și
dacă soțul acum decedat nu dispusese de bunurile în cauză inclusiv prin
leberalități, căci obiectul acestui drept special d e moștenire nu era protejat
de rezerva succesorală a soțului supraviețuitor.
Actualul Cod civil nu aduce schimbări majore ale st atutului
succesoral al soțului supraviețuitor. În esență ace sta are aceleiași drepturi
pe care i le recunoștea și Legea nr. 1319 din 1944. În adevăr, potrivit art.
971 alin. (1) Cod civil ,,Soțul supraviețuitor este chemat la moștenire în
concurs cu oricare dintre clasele de moștenitori le gali,, Art. 972 alin. (1)
C. Civ. Precizează la rându.i, la literele a.d porț iunea ce se cuvine soțului
supraviețuitor în concurs cu fiecare clasă succesor ală, distingându.se și în
privința cotelor (diferite) cuvenite soțului dacă v ine împreună cu ambele
categorii de succesori din clasa a II.a ori dimpotr ivă, numai cu una dintre
acestea.
Art. 973 C civ. Reglementează dreptul de abitație a l soțului
supraviețuitor (acesta fiind și titlul textului de lege amintit. Iată ce dispune
acesta:
(1) Soțul supraviețuitor care nu este titular al ni ciunui drept real de a
folosi o altă locuință corespunzătoare nevoilor sal e beneficiază de un
drept de abitație asupra casei în care a locuit pân ă la data deschiderii
moștenirii, dacă această casă face parte din bunuri le moștenirii.
(2) Dreptul de abitație este gratuit, inalienabil ș i insesizabil.
(3) Oricare dintre moștenitori poate cere fie restr ângerea dreptului de
abitație, dacă locuința nu este necesară în întregi me soțului
supraviețuitor, fie schimbarea obiectului abitației , dacă pune la
dispoziția soțului supraviețuitor o altă locuință c orespunzătoare.
(4) Dreptul de abitație se stinge la partaj, dar nu mai devreme de un an
35 de la data deschiderii moștenirii. Acest drept înce tează, chiar înainte de
împlinirea termenului de un an, în caz de recăsător ire a soțului
supraviețuitor.
Am citat textul Codului civil căci ni se pare edificator pentru
obiectul dreptului de abitație, pentru durata și co ndițiile sale de
existență. De remarcat faptul că nu credem că este potrivită calificarea
acestui drept ca unul succesoral. În adevăr, soțul rămas în viață, nu.l are
de la defunct, dreptul în cauză i.l recunoaște lege a, nu există în
patrimoniul succesoral. Natura sa este de dezmămbră mânt al dreptului
de proprietate, deci aceea de drept real. Numai în sens larg dreptul de
abitație este un drept succesoral, anume că este re cunoscut exclusiv în
favoarea unui moștenitor legal și numai pentru sati sfacerea vremelnică a
nevoilor sale de locuit.
În sfârșit, Codul civil în art. 974 intitulat ,,Dre ptul special de moștenire
al soțului supraviețuitor,, prevede că atunci ,,cân d nu vine în concurs cu
descendenții defunctului, soțul supraviețuitor moșt enește, pe lângă cota
stabilită potrivit art. 972 mobilierul și obiectele de uz caznic care au fost
afectate folosinței comune a soților,,
Cateva sublinieri mi se par necesare:
. este vorba de un drept de moștenire legală cu o des tinație
specială;
. din obiectul său, spre deosebire de reglementarea a nterioară, au
fost excluse darurile de nuntă, care în măsura în c are au aparținut
în tot sau în parte soțului decedat, vor fi cuprins e în masa
succesorală comună ce revine atât soțului supravieț uitor cât și
moștenitorilor legali rude cu de cujus, cu care soț ul în viață vine
în concurs;
. este necesară credem aprecierea comparativă a vechi ului text (art.
5 al Legii nr. 319 din 1944) cu actualul text al Co dului civil (art.
974) pentru a fi determinate eventual și alte aspec te ce ar putea fi
36 socotite ca elemente de noutate în recent intratul în vigoare act
normativ.
În această ordine de idei trebuie observată de asem enea bogata practică
judecătorească strânsă în aplicarea art. 5 al Legii nr. 319 din 1944; este
de apreciat care anume soluții ale instanțelor prel uate, comentate și
generalizate de doctrină își păstrează în continuar e actualitatea și ce
elemente urmează a fi gândite diferit față de regle mentarea astăzi
abrogată. Este, de astfel, o observație cu relevanț ă mai largă, ce poate fi
extinsă la întreaga materie a succesiunilor dar și la celelalte materii ale
dreptului civil: necesitatea evaluării și valorizăr ii acelor contribuții
meritorii ale practicii judecătorești și ale doctri nei, contribuții care, în
opinia noastră, nu trebuie ignorate o dată cu adopt area noului Cod civil.
Precizăm și ceea ce era subânțeles încă de la încep ut, dar este stipulat
expres în Codul civil în art. 970, anume că:,,Soțul supraviețuitor îl
moștenește pe soțul decedat dacă, la data deschider ii moștenirii, nu
există o hotărâre de divorț definitivă,,.
În sfârșit, trebuie observate determinarea în concr et a compunei masei
succesorale în cazul în care cel decedat este o per soană căsătorită, în
funcție de regimul matrimonial avut de cei doi soți (acestea pentru că
potrivit Codului civil, soții pot alege între mai m ulte regimuri
matrimoniale). Dacă este vorba, cum se întâmplă de cele mai multe ori,
de regimul matrimonial al comunității de bunuri, di n masa succesorală
vor face parte bunurile proprii ale soțului defunct și porțiunea acestuia
din comunitatea de bunuri.
Cât privește caracterele juridice ale dreptu rilor succesorale ale
moștenitorilor legali, aceasta presupune raportarea la patru instituții
juridice: reprezentarea succesorală, raportul donaț iilor, rezerva
succesorală și sezina.
În ce privește aceste caractere juridice în cazul s oțului supraviețuitor
vom spune că:
37 . poate veni la moștenire numai în nume propriu nu și prin
reprezentare;
. este moștenitor rezervatar;
. este ținut, în concurs cu descendenții, de obligați a de raport al
donațiilor primite de la soțul acum decedat;
. este moștenitor sezinar (acesta fiind noutatea adus ă de Codul civil
în vigoare). În adevăr, potrivit art. 1126 C. Civ. ,, sunt moștenitori
sezinari soțul supraviețuitor, descendenții și asce ndenții
privilegiați,,
Nu ne vom opri în detaliu asupra regulilor speciale aplicabile
moștenitorilor din cele patru clase succesorale. Vo m preciza aici doar
caracterele juridice ale drepturilor succesorale al e acestor moștenitori,
așa cum am facut.o și în cazul soțului supraviețuit or. Alte aspecte au
rezultat deja de pildă când am prezentat principiil e generale ale
devoluțiunii succesorale legale și excepțiile de la acestea și vor reieși, de
semenea, din cele ce urmează.
Descendenții în linie dreaptă, care alcătuiesc prima clasă de mo ștenitori
legali:
. pot veni la moștenire în nume propriu dar și prin r eprezentare;
. sunt moștenitori rezervatari;
. sunt ținuți să raporteze donațiile primite de la de cujus ( art. 1146
alin.(1) Cod civil) când vin împreună la succesiune sau vin în
concurs cu soțul supraviețuitor (după cum și acesta are obligația
de raport când comoștenitorii săi sunt descendenți în linie
directă);
. sunt moștenitori sezinari.
Mai menționăm că au calitatea de descendenți cu dre pturi egale cu cei
din căsătorie și cei din afara căsătoriei precum și adoptații.
Prezintă în continuare interes adopția cu efecte re strânse pe care o
reglementa Codul familiei (astăzi abrogat). La aces t tip de adopție se
38 renunțase încă anterior (prin OUG nr. 25 din 1997 a brogată astăzi și ea)
dar, în plan succesoral efectele unor astfel de ado pții încheiate când ele
erau permise, se produc în continuare potrivit adag iului tempus regit
actum ( regimul juridic al actului este guvernat de legea î n vigoare la
momentul încheierii sale). Interesează în primul râ nd drepturile
succesorale pe care adoptatul cu efecte restrânse l e are în continuare cu
privire la moștenirile lăsate de rudele sale fireșt i căci nu se rup în această
ipoteză legăturile de rudenie cu familia firescă, p ăstrându.se în
consecință și vocația succesorală.
În privința caracterelor juridice ale drepturilor s uccesorale ale
moștenitorilor din clasa a II.a, clasă mixtă căci c uprinde atât rude în linie
dreaptă (părinții defunctului) dar și rude în linie colaterală (frații și
surorile lui de cujus și descendenții din frați și surori), trebuie distins
între cele două categorii.
Ascendenții privilegiați :
. vin la succesiune numai în nume pripriu, nu prin re prezentare.
. sunt moștenitori rezervatari;
. sunt moștenitori sezinari;
. nu datorează raportul donațiilor;
Colateralii privilegiați :
. pot veni la moștenire în nume propriu dar descenden ții lor din
frați și surori pot moșteni și prin reprezentare;
. nu sunt moștenitori rezervatari;
. nu au beneficiul sezinei;
. nu trebuie să raporteze donațiile;
Ascendenții ordinari (alcătuiesc clasa a III.a de moștenitori legali):
. pot veni la succesiune numai în nume propriu nu și prin
reprezentare;
. nu datorează raportul donațiilor;
39 . nu sunt moștenitori sezinari (cum erau potrivit vec hiului Cod
civil);
. nu sunt protejați împotriva liberalităților defunct ului de rezerva
succesorală.
Colateralii ordinari (alcătuiesc clasa a IV.a de moștenitori legali):
. pot veni la succesiune numai în nume propriu nu și prin
reprezentare;
. nu sunt moștenitori rezervatari;
. nu sunt moștenitori sezinari;
. nu au obligația de a raporta donațiile.
Timpul alocat unității: 2 ore
Concepte și termeni de reținut
• soțului supraviețuitor;
• moștenitori rezervatari;
• moștenitori sezinari;
• obligația de a raporta donațiile;
• ascendenții privilegiați;
• colateralii privilegiați;
• ascendenții ordinari;
• colateralii ordinari;
• caracterele juridice ale drepturilor succesorale al e moștenitorilor din cele patru clase
și de soțul supraviețuitor.
Bibliografie
1. Dumitru C. Florescu, Dreptul succesoral , Ed. Universul Juridic, București 2011;
2. Stănciulescu Liviu, Curs de drept civil , Succesiuni, Ed. Hamangiu. București, 2012;
3. Codul Civil.
40 Unitatea de învățare 6
Moștenirea vacantă și drepturile asupra acesteia
Art. 1135 Cod civil dispune: ,,(1) Dacă nu sunt
moștenitori legali sau testamentari, moștenirea est e vacantă.
(2) Dacă prin legat s.a atribuit numai o parte a mo ștenirii și nu există
moștenitori legali ori vocația acestora a fost rest rânsă ca efect al
testamentului lăsat de defunct, partea din moștenir e rămasă neatribuită
este vacantă,,.
Încă două texte ale Codului civil prezintă interes major în prezizarea
nu numai a moțiunii ci și a celor în drept să culea gă moștenirea vacantă.
Art. 1138 Cod civil potrivit căruia:,, Moștenirile vacante revin comunei,
orașului, sau, duză caz, municipiului în a cărui ra ză teritorială se aflau
bunurile la data deschiderii moștenirii și intră în domeniul lor privat. Este
considerată nescrisă orice dispoziție testamentară care, fără a stipula
transmiterea bunurilor moștenirii, urmărește să înl ăture această regulă,,. În
sfârșit, potrivit art. 553 alin.(3) Cod civil:,, Mo ștenirile vacante … aflate în
străinătate, se cuvin statului român,,.
Trebuie observat că, anterior intrării în vigoare a noului Cod civil,
statul român era cel îndreptățit să culeagă moșteni rea vacantă. Sub
imperiul noului Cod civil, moștenirile vacante sunt culese de comuna,
orașul sau municipiul în a cărui rază teritorială s e găseau bunurile la data
morții lui de cujus sau de statul român dacă bunuri le succesiunii se aflau
în străinătate.
Codul civil acum în vigoare consacră și posibilitat ea existenței unui
moșteniri parțial vacante, deci prin legat se dispu ne doar de o parte a
41 averii și nu există moștenitori legali ori dacă ace știa există dar chemarea
lor succesorală a fost restrânsă ca efect al testam entului.
Asemenea ipoteze apar de pildă dacă legatul este cu titlu universal
(de pildă se lasă doar ½ din moștenire, fără a exis ta succesori legali care,
în lipsa vocației legatarului la întregul patrimoni u succesoral, să culeagă
ceea ce acesta nu a fost îndreptățit prin testament ul care cuprinde legatul
în discuție.
Tot vacanță succesorală parțială există în situația în care păstrând
ipoteza înfățișată – dar presupunând că există de a stă dată moștenitori
legali, vocația lor a fost restrânsă ca efect al te stamentului, astfel încât
aceștianu pot culege jumătatea din succesiune la ca re legatorul cu titlu
universal nu poate accede. Credem că este vorba de o clauză testamentară
de exheredare parțială a tuturor moștenitorilor leg ali. În adevăr pornind de
la exemplul anterior în care are desemnat prin test ament un legatar cu titlu
universal pentru jumătate din moștenire, să presupu nem că în același
testament ce cu prindea legatul era inserat și un a ct de exheredare
(dezmoștenire) parțială a tuturor moștenitorilor le gali de la trei sferturi din
succesiune. Acești succesori legali pot culege în c onsecință un sfert,
legatarul cu titlu universal, jumătate iar restul d e un sfert va constitui
moștenire vacantă, desigur parțial vacantă raportat ă la întregul patrimoniu
succesoral.
Problema temeiului care îndreptățește comuna, orașu l ori municipiul
sau, după caz, statul român, să culeagă moștenirea vacantă, altfel spus,
natura juridică a drepturilor asupra succesiunii va cante, a fost
controversată. S.au emis, în această privință două teorii, fundamental
opuse, în sprijinul fiecăreia dintre ele fiind adus e mai multe argumente.
Câtă vreme a fost în vigoare Codul civil de la 1864 , a prevalat, în cele din
urmă, teoria statului moștenitor, mai exact a statu lui moștenitor legal, în
această calitate culegând succesiunea vacantă. Într .o perioadă anterioară
însă, se considera și de practică și de doctrină că statul culege moștenirea
42 vacantă în temeiul suveranității sale, ca putere su verană.
În adevăr, această ultimă teorie, numită a desheren ței, socotea că
suveranitatea statului, îi permite acestuia, între altele să culeagă
moștenirile rămase în urma unor persoane ce decedas eră fără posteritate
(privită într.un sens mai larg, aceasta însemnând f ără rude în grad
succesibil fie că era vorba despre descendenți ori ascendenți – deci despre
rude în linie directă, fie despre rude colaterale p ână la gradul al IV.lea
grad de rudenie inclusiv). Această teorie permitea statului să culeagă
numai bunurile succesiunii vacante ce se găseau pe teritoriul asupra căruia
acesta își exercita suveranitatea. Nu puteau fi în consecință culese de
statul român bunurile succesiunii vacante ce se găs eau pe teritoriul altui
stat. Această teorie permitea de asemenea să se sus țină și punctul de
vedere potrivit căruia statul, când culege o moșten ire vacantă, nu
răspunde pentru pasivul succesiunii căci bunurile s .ar fi putut afirma –
sunt cuvenite at singuli , izolat și nu ca activ al unei universalități juri dice,
moștenirea, care, prin definiție cuprinde și pasiv.
La teoria desherenței ca fundament al dreptului sta tului asupra
moștenirii vacante s.a renunțat în favoarea calităț ii de moștenitor legal.
Statul moștenitor răspunde fără îndoială de pasivul succesiunii dar numai
în limitele activului ( intra vires hereditatis ). Deși nu exista un text de lege
care, anterior Codului civil în vigoare să consacre în mod expres această
răspundere limitată la activul succesoral (cum exi sta în cazul
moștenitorilor minori care erau întotdeauna socotiț i acceptanți sub
beneficiu de inventar), soluția se întemeia printre alte argumente, pe faptul
că statul, când, culege o succesiune vacantă, nu av ea drept de opțiune.
Neputând renunța la o asemenea moștenire, era fires c, să se considere că
raspunderea pentru pasiv se va face în limitele act ivului succesoral, căci ar
fi fost inacceptabil, cum ar fi de altfel și în pre zent ca statul să răspundă
cu propriile.i bunuri pentru excesul de datorii ale lui de cujus . De altfel,
pentru această răspundere limitată nici nu mai este acum necesară
43 constituirea unei argumentări căci noul Codul civil predeve expres:,,
Comuna, orașul sau, după caz, municipiul suportă pa sivul moștenirii
vacante numai în limita valorii bunurilor din patri moniul succesoral,, (art.
1139 alin.(2) Cod civ.). Chiar în lipsa acestei pre vederi exprese, dacă
împărtășim teoria că moștenirea vacantă se culege î n calitate de
moștenitor legal, răspunderea pentru pasiv s.ar lim ita la activul succesoral
căci aceasta a devenit o regulă generală pentru ori ce succesor, potrivit art.
1114 alin.(2) C civ. Potrivit acestui text de lege: ,, Moștenitorii legali și
legatarii universali sau cu titlu universal răspund pentru datoriile și
sarcinile moștenirii numai cu bunurile din patrimon iul succesoral,
proporțional cu cota fiecăruia,,. Aceasta este și e xplicația pentru care noul
Cod civil nu mai reglementează, ca varietate de acc eptare a moștenirii
acceptarea sub beneficiu de inventar. În adevăr cee a ce determina această
varietate de opțiune succesorală prin împiedicarea confuziunii
patrimoniului sucesoral cu patrimoniul propriu al m oștenitorului, este
acum consacrată de principiu prin art. 1114 ali.(2) C. Civ.
Cât privește natura juridică a drepturilor asupra m oștenirii vacante, în
opinia noastră, în continuare aceste drepturi sunt unele succesorale.
Titularii moștenirii vacante, sunt, așadar, moșteni tori legali. De altfel,
această calificare se impusese, cum am precizat pri n argumentele sale în
raport cu cealaltă teorie, a dreptului de desherenț ă. Oservăm, însă, că o
dată cu adoptarea noului Cod civil, este reluată în doctrină această
discuție. Faptul nu este, desigur, criticabil. Dimp otrivă, poate fi chiar
folositor dacă în urma discuției vor fi confirmate unele din argumentele
anterioare în favoarea statului moștenitor și dacă la acestea se vor agăuga
argumente noi.
Un asemenea argument este dat, credem, de însuși ti tularii
succesiunii vacante: comuna, orașul, municipiul res pectiv statul pentru
cazul existenței în străinătate a unor bunuri ale s uccesiunii vacante. Prima
categorie de titulari (unități administrativ terito riale menționate) nu poate
44 culege decât în calitate de moștenitor legal succes iunea vacantă. Temeiul
sprijinit pe argumentul suveranității nu poate juca în ce le privește căci
titular al suveranității nu poate fi un alt subiect de drept în afara statului.
Pe de altă parte a admite, pentru subiectele colect ive de drept amintite,
calitatea de moștenitor legal iar pentru stat când culege moștenirea
vacantă să se rețină fundamentul suveranității sale ar fi inacceptabil. În
adevăr, fiind vorba de aceeași problemă pusă în dis cuție, nu se poate
admite decât o soluție unitară. În plus, temeiurile diferite ar atrage, cum
am amintit, deja cele ce proced, soluții diferite s ub aspectul posibilității
statului român de a culege moștenirile vacante, ori bunuri ale acestora
situate în străinătate.
Chiar dacă noul Cod civil stabilește o procedură ap arte de urmat în
cazul unei moșteniri vacante, ale cărei etape prive sc administrarea
provizorie a bunurilor acesteia (art. 1136), sau av erea succesibililor (art.
1137) intrarea în stăpânirea moștenirii vacante și răspunderea pentru pasiv
(art. 1139), în sfârșit, desființarea vacanței moșt enirii (art. 1140), nu este o
rațiune suficientă pentru negarea teoriei moștenito rului legal. La fel, nu
constituie un motiv suficient de puternic faptul că nu se vorbește, în cazul
pe care.l avem în vedere, despre eliberarea unui ce rtificat de moștenitor ci
numai de faptul că notarul public, în condițiile ar t. 1137 ali.(2) C. Civ., ,,
va constata că moștenirea este vacantă,,.
Precizăm că subiectele colective de drept, inclusiv statul, pot avea și
calitatea de legatari, prin urmare de moștenitori t estamentari. Nu este
vorba însă în aceste situații de moșteniri vacante ci de unele cu privire la
care de cujus a testat în favoarea unor legatari pe rsoane juridice. Există
așadar, moștenitori iar aceștia au de adtă dată dre pt de opțiune ca orice
succesibil.
Timpul alocat unității: 2 ore
45
Concepte și termeni de reținut
• moștenire vacantă;
• titularii, teorii asupra moștenirii vacante;
• vacanța succesorală parțială.
Bibliografie:
1. Dumitru C. Florescu, Dreptul succesoral , Ed. Universul Juridic, București 2011;
2. Stănciulescu Liviu, Curs de drept civil , Succesiuni, Ed. Hamangiu. București, 2012;
3. Codul Civil.
46 Unitatea de învățare 7
Devoluțiunea succesorală testamentară.
Definiția testamentului și caracterele sale juridic e
Devoluțiunea succesorală înseamnă
determinarea persoanelor îndreptățite să vină la mo ștenire. Cum
moștenirea este de două feluri: legală și testament ară, devoluțiunea
succesorală este la rândul său legală și testamenta ră.
Este exclusiv legală dacă singurul temei pentru det erminarea
succesorilor îl reprezintă legea, defunctul nelăsân d un testament prin care
să instituie legari și este exclusiv testamentară d acă de cujus a lăsat
testament iar acesta cuprinde legate universale (ce dau vocație la întregul
patrimoniu succesoral) sau legate cu titlu universa l (suma acestora
epuizând întreaga masa succesorală). O condiție tre buie întrunită în plus
față de cea propusă de ipotezele menționate, anume ca fie să nu existe
moștenitori legali fie, dacă aceștia există în cerc ul potențialilor succesori,
ei să nu fie rezervatari astfel încât, legatul ori legatele ce vizează întreaga
masă succesorală să.i înlăture, să.i dezmoștenească indirect, pe cale de
consecință, pe succesorii legali amintiți. În sfârș it, cele două feluri de
devoluțiuni succesorale pot coexista, de pildă în s ituația în care există
testament ce cuprinde legate dar întinderea vocație i succesorale pe care
ele o conferă nu cuprinde întreaga moștenire, astfe l încât restul este cules
de moștenitorii legali; ori în cazul, în care deși vocația succesorală a
legatarilor epuizează ca potențialitate moștenirea, dar existența
moștenitorilor legali rezervatari diminuează chemar ea la moștenire a
legatarilor, legatele fiind supuse reduțiunii (ca l iberalități excesive) în
47 măsura în care rezerva succesorală este încălcată.
Precizăm că moștenirea este legală și la fel devolu țiunea succesorală,
în situația în care există testament dar care nu co nține acte juridice de
dispoziție asupra averii testatorului (legate) ci a lte manifestări de voință
ale celui acum decedat (alte acte juridice). Acest lucru este posibil, ideea
urmând a fi dezvoltată cu prilejul discutării defin iției testamentului și mai
ales a cuprinsului acestuia.
Iată spre comparație, definițiile legale ale testam entului din vechiul
Cod civil și din Codul civil în vigoare.
Potrivit art. 802 al Codului civil de la 1864:,, te stamentul este un act
revocabil prin care testatorul dispune, pentru timp ul încetării sale din
viață, de tot sau parte din avutul său,,.
Noul Cod la rândul său în art. 1034 prevede că:,,te stamentul este
actul unilateral, personal și irevocabil, prin care o persoană, numită
testator, dispune, în una din formele cerute de leg e, pentru timpul când nu
va mai fi în viață,,.
Trecând de această dată în plan secund modul clasic în care sunt
expuse definiția și caracterele juridice ale testam entului vom sintetiza
unele idei rezultate dintr.o privire comparativă a celor două definiții
legale ale testamentului.
Mai întâi este de subliniat faptul că vechea defini ție a fost constant,
și socotim cu drept cuvânt, criticată de doctrină. Mai mult, practica
judecătorească, pe bază, de interpretar, a dat un î nțeles testamentului
astfel încât acest act juridic, să se conformeze ma i mult definiției
literaturii juridice decât celei a art. 802 din Cod ul civil astăzi abrogat.
Obiecțiunea principală adusă definiției legale avut e în vedere a fost
aceea că reduce testamentul la legat, astfel spus c ă definiția este în
realitate nu a testamentului ci a legatului căci pr in acest ultim act juridic
se putea dispune în tot sau în parte, mortis causa , de un patrimoniu.
Desigur că în mare parte dintre situații, testatoru l își întocmește actul său
48 de ultimă voință pentru a dispune pentru timpul înc etării sale din viață, în
tot sau în parte, de averea sa, de propriul său pat rimoniu. Aceasta n.ar
îndreptăți însă nici chiar când testamentul ar conț ine un singur legat (de
pildă unul universal) renunțarea la orice distincți e între testament și
legatul care.i dă conținut. Testamentul nu trebuie redus la legat după cum
nici legatul nu poate fi confundat cu testamentul. Chiar în ipoteza
deschisă, când cele două acte juridice se suprapun până la contopire,
măcar sub raport intelectual, diferența specifică d intre ele nu poate fi
ignorată. În adevăr, este vorba de acte juridice de osebite iar dacă este de
reținut o trăsătură a relației dintre ele, vom spun e că nu poate exista legat
fără testament. Testamentul este forma exterioară d ar fără îndeplinirea
exigențelor căreia legatul (dispoziție asupra averi i lui de cujus ) n.ar fi
valabil. Problema ce se pune este dacă dependența sine qua non se
verifică și în sens invers: anume că nu poate exist a testament dacă acesta
nu conține legate. Esența criticii definiției din a rt. 802 al noului Cod civil,
era tocmai că, identificând testamentul cu legatul, concluzia ar fi fost că
nici testament fără legat nu poate exista. Ori,dimp otrivă doctrina are
argumente în sensul unei interpretări extensive a t extului de lege, care să
permită calificarea drept testament și a actului mo rtis causa care nu
conținea dispoziții asupra averii testatorului, ori nu numai asemenea
dispoziții ci și alte acte juridice (de pildă, recu noașterea unui copil, un act
de dezmoștenire a unui, unora ori chiar a tuturor m oștenitorilor legali,
numirea unui executor testamentar, un partaj de asc endent etc.). Această
linie de gândire, în sens larg din punctul de veder e al cuprinsului
testamentului, a fost însușită și de practica judec ătoreasă, aceastea sub
imperiul vechiului Cod civil, recunoscând natura te stamentară a actelor
juridice pentru cauză de moarte ce conțin, pe lângă legate și alte acte
juridice sau chiar numai astfel de alte acte nu și legate.
Noul Cod civil și.a însușit această viziune asupra testamentului și a
consacrat.o expres. De astfel, din punctul de veder e al recepțivității la
49 susținerile doctrinei și la argumentările date în m otivarea hotărârilor
judecătorești – ne referim la soluțiile novatoare a le instanțelor, trebuie
remarcat că noul Cod a ținut seama de multe din ace ste aspecte și le.a
consacrat prin dispozițiile sale. Iată un aspect me ritoriu al actului
normativ în discuție, pe lângă observațiile critice care i.au fost aduse.
Redăm dispozițiile art. 1035 C. Civ. în vigoare, al cărui titlu indicativ
este conținutul testamentului:,, Testamentul contin e dispozitii referitoare
la patrimoniul succesoral sau la bunurile ce fac pa rte din acesta, precum
si la desemnarea directa sau indirecta a legatarulu i. Alaturi de aceste
dispozitii sau chiar si in lipsa unor asemenea disp ozitii, testamentul
poate sa contina dispozitii referitoare la partaj, revocarea dispozitiilor
testamentare anterioare, dezmostenire, numirea de e xecutori
testamentari, sarcini impuse legatarilor sau mosten itorilor legali si alte
dispozitii care produc efecte dupa decesul testator ului,,. Iată că, în mod
expres, noul Cod civil admite că testamentul poate să conțină și alte acte
juridice, pe lângă sau chiar fără legate, mai mult, enumeră cu titlu
exemplicativ principalele manifestări de voință ce se pot regăsi în
testament. La unele dintre aceste acte ne vom opri în cadrul temei
următoare. Până atunci ținem să remarcăm că a fost înlăturală, prin
prevederile art. 1035 C. Civ. principală carență ce era subliniată în
cvasiunanimitatea lucrărilor juridice, anterioare, cât privește definiția
testamentului, în general noțiunea de testament ast fel cum era
configurată de art. 802 din Codul civil, în prezent abrogat. Este vorba
oare numai de o concluzie bazată pe aparență care n u rezistă unei analize
mai atente? S.ar putea crede acest lucru deoarece art. 1034 al actualui
Cod civil, text de lege pe care l.am citat și care precizează noțiunea
testamentului vorbește și acesta ca și art. 802 din Codul civil anterior de
faptul că testatorul dispune . Trebuie răspuns la întrebarea semnificației
termenului dispune din cele două texte de lege: est e identică ori numai
termenul este același dar accepțiunile sale diferă? Dacă s.ar răspunde
50 afirmativ în sensul primei ipoteze ( în care și ter menii sunt identici și
acceptarea lor este aceeași, s.ar putea socoti că N oul Cod civil dă același
sens restrâns testamentului, reducându.l la legat, cum făcea și art. 802
Cod civ. anterior.
În adevăr dacă prin testament se dispune în sensul că acesta este un
act juridic de dispoziție (adică de înstrăinare, în principiu translativ de
proprietate) înseamnă că poate fi în continuare act uală critica adusă în
trecut definiției testamentului. În opinia noastră însă această critică ar fi
nejustificată căci art. 1034 Cod civil (este un pun ct de vedere pe care îl
avansăm) folosește nu accepțiunea clasică juridică, consacrată pentru
actul de dispoziție ci dă termenului dispune … pentru timpul când
testatorul nu va mai fi în viață sensul tot juridic , dar nespecific de
prevedere, clauză a înscrisului testamentar. În adevăr socotim că
legiuitorul dorește să precizeze că testamentul ca act de ultimă voință al
lui de cujus conține dispiziții, clauze deci prevederi ce vor p roduce
efecte la data morții celui despre a cărui moștenir e vorbim. Dacă este așa
concluzia nu poate fi alta decât că se reușește și prin art. 1034 Cod civil
care precizează noțiunea testamentului, nu doar pri n art. 1035 intitulat
conținutul testamentului să se sublinieze diferența specifică dintre acest
act și legat, ultimul fiind actul de înstrăinare a averii succesorale.
Cât privește caracterele juridice ale testamentului , în ambele
definiții pe care le.am avut comparativ în vedere, cea veche și cea
actuală, rețin trăsăturile de act revocabil și de a semenea mortis causa . În
plus față de Codul civil abrogat, noul Cod civil en umeră și caracterele
testamentului de act unilateral și personal. Și est e bine că acuala definiție
este mai completă căci fiecare trăsătură oferă actu lui un element de
specialitate ce merită subliniat. Testamentul este esențialmente
revocabil, oricând testatorul putând reveni asupra dispozițiilor sale de
ultimă voință. Acest caracter juridic deosebește te stamentul de donație
deși ambele aceste acte sunt liberalități. Donația însă este irevocabilă iar
51 irevocabilitatea donației este mai profundă decât î n general principiul
irevocabilității actelor juridice. De asemenea cara cterul personal al
testamentului îl deosebește de majoritatea actelor juridice care,
dimpotrivă, pot fi făcute și prin reprezentant de p ildă printr.unul
convențional, prin mandatar.
Caracterul de act juridic unilateral, la o primă ve dere, s.ar putea
socoti că nu era neaparat necesar a fi reținut în d efiniție testamentului
căci, evident, dacă, manifestarea de voință este a testatorului, deci a unei
singure persoane, actul nu poate fi decât unilatera l. Cu toate acestea,
credem că nu aleatoriu a fost reținută, în definiți e, această trăsătură a
testamentului. S.au avut în vedere, în opinia noast ră, cel puțin două
aspecte: primul că actul este și rămâne unilateral nefiind de natură ca,
prin întălnirea cu o altă manifestare de voință să devină contract, act
juridic bilateral. Posibilitatea unei asemenea rați onament greșit ar fi
putut exista prin raportare la actul, tot unilatera l, de acceptare a
moștenirii. Și testamentul și actul de acceptare ră mân până la epiuzarea
efcetelor lor acte unilaterale deși prezintă semnif icație juridică unul
pentru altul. În adevăr, testamentul prin care se d ispune de patrimoniu
determină un tip (un fel) de moștenire dar efectivi tatea sa depinde de
sensul actului de opțiune. Numai dacă legatorul acc eptă moștenirea,
efectele proprii ale testamentului (și ale actelor pe care acesta le
conține), se produc în mod definitiv, altfel spus, se consolidează (a se
vedea caracterul declarativ al actului juridic de o pțiune succesorală).
Dacă dimpotrivă, legatarul renunță la succesiune, t estamentul nu.și va
mai produce efectele caracteristice în raport cu o persoană devenită, prin
renunțare, străină de moștenire.
Un al doilea element de interes în precizarea carac terului
testamentului de act juridic unilateral îl constit uie înțelegerea rațiunii
interzicerii testamentului reciproc. Potrivit art. 1036 C. Civ. ,,sub
sancțiunea nulității absolute a testamentului, două sau mai multe
52 persoane nu pot dispune, prin același testament, un a în favoarea
celeilalte sau în favoarea unui terț. Testamentul t rebuie făcut așadar prin
act separat. Explicația principală stă tocmai în fa ptul că testamentul
reciproc contravine unora dintre caracterele juridi ce ale testamentului.
Este vorba de caracterele revocabil, personal și nu în ultimul rând ci
poate dimpotrivă, trăsăturii de act juridic unilate ral.
Dintre caracterele testamentului mai trebuie aminti te fără îndoială
acela de act solemn care, prin urmare, trebuie să î mbrace ad validitatem ,
una din formele cerute pentru un fel (tip) de testa ment dintre cele
reglementate expres și limitativ de lege.
Se mai reține ca trăsătură a testamentului faptul c ă acesta este un
act juridic. De aici consecință că testamentul treb uie să îndeplinească
cerințele pe care Codul civil le are pentru orice a ct juridic. Toate aceste
precizări sunt corecte și au semnificația lor. Îndo iala noastră poartă doar
asupra reținerii ca trăsătură (caracter juridic) a testamentului aceea de a
fi un act juridic. Este, în opinia noastră, vorba n u de un caracter juridic ci
de o calificare, de stabilirea naturii juridice a t estamentului (de act
juridic spre a.l deosebi de pildă de faptele juridi ce). O dată calificat
astfel se pune întrebarea: actul juridic numit test ament cu trăsături, cu
caractere juridice prezintă? Din această perspectiv ă reiese, credem, că
este inadecvat a socoti trăsătură a testamentului n atura sa de manifestare
de voință făcută cu intenția de a produce efecte ju ridice (de act juridic
civil).
Și alte elemente specifice testamentului au fost re ținute în mod
constant de doctrină nici acestea nefiind la adăpos t de orice obiecție
(unele dintre acestea vor reieși din cele ce urmeaz ă). Sigur că, în
procesul de însușire a materiei succesiunilor, treb uie reținute acele
elemente validate de majoritatea autorilor și de ce le mai multe dintre
soluțiile instanțelor judecătorești. Faptul că noi, aici punem în discuție și
alte aspecte sau deschidem calea și către alte pers pective în care poate fi
53 privită o instituție juridică ori alta se explică p rin aceeea că este necesar
a nu se uita că sistemul de drept este dinamic, în continuă prefacere; în
consecință. la fel este și știința dreptului ( al c ărui obiect de studiu îl
constituie tocmai dreptul pozitiv); în sfârșit, urm area este că nici
procesul de învățământ, materiile de studiu (ce.și propun să rețină în
esență rezultatele științei dreptului) nu pot ignor a discuțiile, uneori
disputele științifice pe o temă ori alta și nu este bine să evite posibile
viziuni noi față de cele îndeobște însușite. Aceste a din urmă, repetăm
trebuiesc apropriate. Dar noutatea în abordare nu e ste, în acest context
de prisos. Dimpotrivă, credem că ajută formării pro fesionale indiferent
care va fi în concret profesiunea juridică aleasă. Legile se schimbă iar
specialistul trebuie să aibă la îndemână nu numai i nstrumentele specifice
de înțelegere și interpretare a lor dar și capacita tea de a găsi noi
accepțiuni și de a pătrunde sensuri noi cât priveșt e o instituție de drept
ori alta. Sunt câteva reflecții făcute cu prilejul înfățișării unor probleme
juridice privind testamentul, reflecții pe care le socotim însă utile și în
care credem, ce au o acoperire mult mai largă decât materia dreptului de
moștenire și chiar decât acceea a dreptului civil î n ansamblul său.
Timpul alocat unității: 2 ore
54
Concepte și termeni de reținut
• testament;
• definiția și caracterele juridice ale testamentului ;
• cuprinsul testamentului
Bibliografie:
1. Dumitru C. Florescu, Dreptul succesoral , Ed. Universul Juridic, București 2011;
2. Stănciulescu Liviu, Curs de drept civil , Succesiuni, Ed. Hamangiu. București, 2012;
3. Codul Civil.
55 Unitatea de învățare 8
Considerații cu privire la câteva acte juridice pos ibile de întâlnit într5un testament
De regulă se testează pentru a dispune mortis
causa de patrimoiu. În consecință principalul act juridi c pe care
testamentul îl poate conține este legatul. Prin ace st act testatorul
desemnează persoana sau persoanele care la moartea sa vor primi
patrimoniul său în întregime, o parte a acestui pat rimoniu sau unul ori mai
multe bunuri singulare ale celui decedat. Legatarul trebuie, așadar, să fie
desemnat prin testament. Din precizarea noțiunii le gatului, astfel cum a
fost făcută rezultă și cele trei catagorii de legat e subsumate clasificării
acestor acte juridice în funcție de obiectul lor:
. legate universale (ce conferă uneia sau mai multor persoane
vocație la întreaga moștenire – art. 1055 C.civ.);
. legate cu titlu universal (care conferă uneia sau m ai multor
persoane vocație la o fracțiune din moștenire – art . 1056 alin.(1) C.
Civ.);
. legate cu titlu particular (definit de art. 1057 C. Civ. astfel:,,orice
legat care nu este universal sau cu titlu universal este un legat cu
titlu particular,,. Reiese că suntem în prezența un ei clasificări
sumara divisio ( ce are în vedere toate catagoriile de legate), a stfel
explicându.se posibilitatea pe care a avut.o legiui torul de a preciza
noțiunea unei catagorii prin trimiterea la celelalt e două din care
legatele cu titlu particular să nu facă parte.
Un alt criteriu de clasificare a legatelor este ace la al afectării ori nu de
o modalitate (termen, condiție, sarcină).
Termenii clasificării făcute după acest criteriu su nt:
56 . legate pure si simple;
. legate afectate de modalități.
Într.un paragraf distinct, Codul civil, sub titlul: ,, Efectele legatelor,,
reglementează, în articole anume destinate: situați a fructelor bunurilor ce
constituie obiectul legatului; drepturile legatarul ui cu titlu particular;
sarcina excesivă a legatului cu titlu particular; a ccesoriile bunului ce
constituie obiectul unui legat cu titlu particular; legatul rentei viagere sau
al unei creanțe de întreținere; legatul alternativ; legatul bunului altuia;
legatul conjunctiv; cheltuielile predării legatului ; dreptul de preferință al
creditorilor moștenirii față de legatari (art. 1058 – 1067 Cod civ.). La
aceste texte de lege și de asemenea la materialele tipărite trimitem pentru
detalii privind toate aceste probleme juridice. Cum am mai precizat,
prezentele sinteze nu au menirea să înlocuiască man ualele de drept
suucesoral ci doar să înlesnească înțelegerea acest ora. În plus, intenția
noastră este de a semnala, cu caracter complementar , posibile
perspective de înțelegere a unor instituții juridic e.
De pildă, legatul conjunctiv reglementat de art. 10 65 C. civ. este acela
lăsat mai multor persoane fără ca testatorul să fi precizat partea cuvenită
fiecăruia. Particularitatea acestui fel de legat es te că el conferă
colegatarilor vocație la întreg și le permite celor ce acceptă succesiunea
să culeagă și părțile celor care nu pot sau nu vor să vină la moștenire (de
pildă părțile nedemnilor ori ale renunțătorilor). L egatul conjunctiv, cu
specificul pecizat, este întru totul valid și nu tr ebuie confundat cu
testamentul conjunctiv ( numit astfel până acum de doctrină). Este vorba
despre testamentul prin care două sau mai multe per soane testează prin
același act una în favoarea celeilalate sau în favo area unei terțe persoane.
Acest testament este nul absolut. De astfel confuzi a între legatul
conjunctiv și testamentul conjunctiv este din ce în ce în ce mai puțin
probabilă câtă vreme – au arătat – Codul civil în v igoare reglementează
acest act în art. 1036 Cod civil sub denumirea de t estament reciproc.
57 Este de așteptat ca noua denumire să fie însușită d e doctrină și de
practica judecătorească. Deși se poate reflecta asu pra semanticii acestui
termen profan pentru limbajul juridic. Ne întrebăm: termenul reciproc nu
are relevanță exclusiv pentru relația dintre două p ersoane fiecare dintre
ele în raport cu cealaltă. Dacă răspunsul ar fi afi rmativ, ar însemna că nu
este acoperită terminologic decât una dintre ipotez ele art. 1036 C. civ.:
aceea în care, prin același testament, două persoan e ar dispune una în
favoarea celeilalte. Ar exista însă reciprocitate î n ipoteza în care cele
două persoane dispun prin același act în favoarea u nui terț? Răspunsul ar
fi desigur negativ.
O sumă importantă de probleme juridice e xistă în cazul în care
vorbim de ineficacitatea legatelor. Sunt subsumate acestei noțiuni,
potrivit doctrinei și având temei de drept art. 106 8 – 1073 C. Civ.,
următoarele instituții juridice:
. nulitatea legatelor (absolută sau relativă), în a ceastă privință aplicându.
se regulile de la nulitatea ca sancțiune a actului juridic în general căci
testamentul este un act juridic. Au fost subliniate însă și cauze de
nulitate specifice legatelor, ca de pildă nerespect area interzicerii
legatului reciproc, înscrierea în legat a unei subs tituții fideicomisare
când aceasta nu este admisă de lege, etc.;
. revocarea legatelor (voluntară care la rândul ei poate fi expresă și
tacită, precum și revocarea judecătorească);
. caducitatea legatelor (art. 1071 C civ.);
. reducțiunea legatelor (sancțiune ce intervine în cazul în care legatul
este o liberalitate excesivă, prin urmare care înca lcă rezerva
succesorală).
Am arătat că, pe lângă legate ori chiar în absența lor, testamentul
poate conține și alte acte juridice. Unele dintre a cestea sunt enumerate în
art. 1035 C. Civ., text pe care l.am citat. Printre actele juridice acolo
menționate se alfă și dezmoștenirea (exheredarea). Acest act juridic,
58 recunoscut și anterior, primește în Codul civil în vigoare o reglementare
de principiu, sistematică (art. 1074 – 1075). Fără a fi dezvoltate aici
aspectele juridice ce pot fi discutate cu privire l a dezmoștenire, ne
rezumăm a cita art. 1074 C. Civ. și a face câteva s ublinieri:,, (1)
Dezmostenirea este dispozitia testamentara prin car e testatorul ii inlatura
de la mostenire, in tot sau in parte, pe unul sau m ai multi dintre
mostenitorii sai legali.
(2) Dezmostenirea este directa atunci cand testator ul dispune prin
testament inlaturarea de la mostenire a unuia sau m ai multor mostenitori
legali si indirecta atunci cand testatorul institui e unul sau mai multi
legatari,,.
Trebuie remarcat că:
. dezmoștenirea directă constituie un act distinct po sibil de regăsit,
alături de legate sau în absența acestora, în testa ment. În adevăr
dezmoștenirea indirectă realizată prin instituirea uneia ori mai
multor legatari îi îndepărtează de la succesiune în tot sau în parte
pe moștenitorii legali numai pe cale de consecință. Desigur
legatele care produc această urmare nu pot fi socot ite acte de
dezmoștenire căci în acel moment ar înceta să fie l egate, și.ar
schimba sau mai exact ar avea o altă natură juridic ă. Cauza
(scopul) unui legat, ca de astfel a oricărei libera lități, este intenția
de a gratifica nu îmlăturarea de la moștenire a suc cesorilor legali.
. dezmoștenirea se poate clasifica în totală și parți ală. Pare că noul
Cod civil ia în considerare drept criteriu al acest ei clasificări
măsura în care succesorii legali sunt înlăturați de la moștenire (în
tot respectiv în parte ). Trebuie menționat că doct rina, înainte de a
fi dată exheredării reglementarea de principiu pe c are o are în
prezent, lua drept criteriu al clasificării de care ne ocupăm
numărul celor dezmoșteniți. Altfel spus, era totală dezmoștenirea
care îi viza pe toți succesorii legali (chiar îndep ărtați doar de la o
59 parte din moștenire) și parțială – cea prin care er a înlăturat doar
unul ori unii dintre succesorii în discuție indiffe rent dacă de la
întregul patrimoniu al defunctului ori numai de la o parte din
acesta. Se ajungea astfel ca, paradoxal, deși dezmo ștenire totală (
a tuturor moștenitorilor legali) aceasta să le perm ită celor
dezmoșteniți accesul la o parte a averii lui de cujus dacă ei
fuseseră îndepărtați nu de la întreg ci doar de la o câtime (de pildă
printr.o clauză în care testatorul stipula că îi de zmoștenește pe
toți succesorii săi legali de la jumătate din moște nire).
Este așadar, în opinia noastră, un progres în viziu nea legiuitorului cu
privire la dezmoștenire, cu atât mai mult cu cât in teresează în principal
nu câți succesori sunt avuți în vedere de exheredar e ci de ce porțiune
succesorală au fost înlăturați. De altfel, observân d textul de lege citat,
remarcăm că nici nu mai este reținută ipoteza – pos ibilă, socotim, în
continuare a dezmoștenirii tuturor succesorilor leg ali ci doar a unuia ori
a mai multora dintre aceștia.
Reamintim că, în condițiile precizate la locul cuve nit, am arătat că
exheredarea directă totată a moștenitorilor legali nerezervatari constituie
o condiție negativă particulară pentru moștenirea ab intestat .
Trimitem pentru o înțelegere corectă și completă a acestei instituții
juridice și la observarea efectelor dezmoștenirii, reglementate de art.
1075 C. Civ.
Într.o secțiune anume dedicată, Codul civil în vigo are reglemetează
execuțiunea testamentară. Problemele juridice ale a cesteia reies din
enumerarea titlurilor pe care le poartă art. 1077 – 1085 C civ.:
desemnarea și misiunea executorului; dreptul de adm inistrare; puterile
executorului; transmiterea execuțiunii; obligația d e a da socoteală și
răspunderea executorului; remunerația executorului; suportarea
cheltuielelor; încetarea execuțiunii.
Din perspectiva preocupărilor noastre de aici prezi ntă interes
60 prevederea din art. 1077 alin(1) C. Civ:,, Testator ul poate numi una sau
mai multe persoane, conferindu.le împuternicirea ne cesară executării
dispozițiilor testamentare. Executorul testamentulu i poate fi desemnat și
de către un terț, determinat prin testament,,.
Textul citat, în faza întâi reglementează, un alt a ct juridic posibil de
regăsit în testament: acela de numire a uneia ori a mai multor executori
testamentari. Merită a preciza că și partea a doua din art. 1077 alin. (1)
C. civ. reglementează un act pe care testamentul îl poate conține. Nu mai
este însă vorba de numirea unui executor testamenta r ci de un act prin
care este determinat terțul care să desemneze, prin tr.o manifestare de
voință ulterioară și distinctă de testament, execut orul testamentar.
Timpul alocat unității: 2 ore
Concepte și termeni de reținut
• legate universale;
• legate cu titlu universal;
• legate cu titlu particular;
• dezmoștenire;
• executor testamentar.
Bibliografie:
1. Dumitru C. Florescu, Dreptul succesoral , Ed. Universul Juridic, București 2011;
2. Stănciulescu Liviu, Curs de drept civil , Succesiuni, Ed. Hamangiu. București, 2012;
3. Codul Civil.
61 Unitatea de învățare 9
Felurile testamentului
Testamentul ca atare este o noțiune abstractă. Ea nu
există decât pur teoretic, rezultată dintr.un demer s intelectual de
abstragere și generalizare a elementelor comune tut uror felurilor
(tipurilor) de testament. Pentru înțelegerea mai le snicioasă, precizăm că
aceeași este situația în cazul contractului. Noțiun ea este abstractă în viața
cotidiană întâlnim numai anume contracte: de vânzar e.cumpărare, de
donație, de schimb etc. La fel stau lucrurile chiar în cazul contractelor
nenumite căci fiecare dintre acestea are o individu alitate concretă, o
înfățișare proprie dată de acordul de voință al păr ților și nu se confundă
cu noțiunea generică, abstractă de contract.
Astfel de noțiuni sunt însă necesare căci pe baza l or pot fi strânse și
ordonate trăsăturile ce caracterizează o catagorie juridică ori alta ( în
cazul nostru cele de testament respectiv contract). Se poate face astfel o
teorie, generală a fiecărei catagorii de elemente c are să fie mai ușor
însușită și să evedențieze mai pregnant atît asemăn ările cât și
deosebirile, diferențele specifice dintre elementel e în discuție.
Dacă în cele ce proced am înfățișat principalele as pecte generale ale
testamentului, indiferent care ar fi felul său ( de finiție, caractere juridice,
cuprins etc.) acum vom face vorbire despre câteva p articularități de
fiecăruia din tipurile concrete de testament reglem entate de Codul civil (
căci numai asemenea testamente există, neputându.se întâlni o catagirie
de testament asemănătoare contractelor nenumite, ca re să dea expresie
exclusivă și voinței testatorului indiferent cum ar fi aceasta
62 exteriorizată). Explicațiile sunt numeroase: aminti m numai faptul că
suntem în prezența unui act juridic solemn, în plus , a unei liberalități
mortis causa ce poate avea ca obiect întregul patrimoniu ce a a parținut
unei persoane fizice, prin urmare este vorba de un act cu consecințe
grave și importante, de aceea observarea cu maximă rigoare a respectării
unor condiții de fond și de formă se impune.
Din perspectiva clasificării lor, testamentele se g rupează în trei categorii:
. testamente ordinare (obișnuite), încheiate în condi ții normale nu
excepționale;
. testamente privilegiate, la care se poate apela în cazuri
excepționale, anume determinate de Codul civil;
. alte feluri de testamente.
Din prima categorie, a testamentelor ordinare, fac parte testamentul
olograf și testamentul autentic. Trebuie remarcat că la a treia categorie
de testamente ordinare pe care o reglementa Codul c ivil acum abrogat,
anume la testamentele mistice sau secrete, legiuito rul actual a renunțat
socotind probabil că este vorba de o formă testamen tară a cărei incidență
practică era nesemnificativă.
Potrivit art. 1041 Cod civil:,, sub sancțiunea nuli tății absolute,
testamentul olograf trebuie scris în întregime, dat at și semnat de mâna
testatorului,,
În art. 1041 Codul civil reglementează felul în car e se procedează la
deschiderea testamentului olograf, un prim demers f iind prezentare,
acestuia unui notar public ,,pentru a fi vizat spre nedeschidere,,.
În general apreciem că aspectele juridice reținute și analizate de doctrină
sub reglementarea vechiului Cod civil, de asemenea și soluțiile de
practică judecătorească își păstrează actualitatea căci, din perspectiva
definiției sale și a elementelor de urmărit în cazu l testamentului olograf,
nu există schimbări semnificative în noul Cod civil .
Nu vom stărui asupra argumentelor ce pot fi cu ușur ință găsite și însușite
63 din lucrările tipărite. Vom menționa numai că reper e ale unei prezentări
a regimului juridic al testamentului olograf ar tre bui să le reprezinte
fiecare din elementele definiției sale: scrierea, d ata și semnătura din
acest testament. Un element important dar rezolvat de mult de literatura
juridică îl reprezintă intervenția în actul de ulti mă voință în discuție a
unei scrieri străine. Care va fi in acest caz soart a testamentului?
Întotdeauna acesta va fi nul de drept? Importante s unt distincțiile ce
trebuie urmărite: are scrierea străină legătură cu mențiunile
testamentului ori semnificația sa este cu totul dif erită. A cunoscut ori nu
testatotul scrierea straina?
Iată întrebări ale căror răspunsuri se găsesc în or ice manual de
succesiuni și cu privire la care practica s.a pronu nțat în timp, în mod
constant.
În cazul fiecărui tip de testament ordinar, un elem ent important îl
reprezintă sublinierea avantajelor și dezavantajelo r pe care le prezintă.
Testamentul olograf se afirmă de multe ori, este la îndemână oricărei
persoane care știe să scrie. Se dorește a fi sublin iate simplitatea
cerințelor sale. Nu mai puțin, trebuie arătat că do ar sub acest aspect
poate fi înțeles avantajul în felul în care a fost formulat. Căci, din
perspectiva cerințelor sale de fond dar și în ceea ce privește întrunirea
cumulativă a exigențelor de formă – chiar simple cu m sunt, este necesar
ca testatorul să aibă cel puțin elementare cunoștii nțe juridice. Altfel
riscă, să considere valabil un testament care să nu întrunească totuși
cerințele ad validitatem .
Precizăm și particularitățile testamentului olograf de a fi un act juridic
solemn deși suntem în prezența unui înscris sub sem nătură privată. Dar
exigențele privind scrierea, data și semnătura treb uie îndeplinite ad
validitatem. Unii autori fac distincția între actel e solemne și cele
formale, socotind că testamentul olograf aparține a cestora din urmă de
vreme ce condițiile sale de formă pot fi îndeplinit e de însuși testator fără
64 a necesita intervenția unui organ investit cu exerc ițiul autorității publice.
În sfârșit, puterea doveditoare a testamentului olo graf acesta este accea a
unui înscris sub semnătură privată .
Testamentul autentic reprezintă al doilea fel (tip) de testament ordina r.
Potrivit art. 1043 alin.(1) C. civ. ,, Testamentul este autentic dacă a fost
autentificat de un notar public sau de o altă perso ană investită cu
autoritate publică de către stat, potrivit legii,,
Codul civil în vigoare reglementează modul în care notarul public
acționează la întocmirea unui testament autentic (a rt. 1044) modul în
care se face autentificarea în situații speciale ( de pildă în cazul celor
care urmare a infirmității, a bolii sau din alte ca uze nu pot semna etc.
(art. 1045), necesitatea înregistrării testamentulu i autentic în Registrul
Notarial ținut, potrivit legii, în format electroni c (art. 1046 ).
Forța probantă a testamentului autentic este mai ma re decât a celui
olograf căci în privința mențiunilor percepute de a gentul instrumentar ex
propriis sensibus , acestea nu pot fi combătute decât prin înscrierea în
fals. Celelalte mențiuni ale testamentului autentic , nepercepute direct și
nemijlocit de agentul instrumentator pot fi combătu te prin orice mijloc
de probă.
Nu trebuie ignorată nici problema avantajelor și de zavantajelor
testamentului autentic ( subliniate în mod constant în lucrările tipărite)
primele prevalând în raport cu celelalte și făcând din acest act de ultimă
voință, probabil, cel mai răspândit, cel mai des ut ilizat testament.
În privința testamentelor privilegiate, ne rezumăm la a cita dispozițiile
art. 1047 C. Civ. în vigoare, ce poartă chiar acest titlu indicativ:,, (1) Se
poate intocmi in mod valabil un testament in urmato arele situatii
speciale:
a) in fata unui functionar competent al autoritatii civile locale, in caz de
epidemii, catastrofe, razboaie sau alte asemenea im prejurari
exceptionale;
65 b) in fata comandantului vasului sau a celui care i l inlocuieste, daca
testatorul se afla la bordul unui vas sub pavilionu l Romaniei, in cursul
unei calatorii maritime sau fluviale. Testamentul i ntocmit la bordul unei
aeronave este supus acelorasi conditii;
c) in fata comandantului unitatii militare ori a ce lui care il inlocuieste,
daca testatorul este militar sau, fara a avea aceas ta calitate, este salariat
ori presteaza servicii in cadrul fortelor armate al e Romaniei si nu se
poate adresa unui notar public;
d) in fata directorului, medicului sef al instituti ei sanitare sau a
medicului sef al serviciului ori, in lipsa acestora , in fata medicului de
garda, cat timp dispunatorul este internat intr.o i nstitutie sanitara in care
notarul public nu are acces.
(2) In toate cazurile prevazute la alin. (1) este o bligatoriu ca testamentul
sa se intocmeasca in prezenta a 2 martori.
(3) Testamentul privilegiat se semneaza de testator , de agentul
instrumentator si de cei 2 martori. Daca testatorul sau unul dintre martori
nu poate semna, se va face mentiune despre cauza ca re l.a impiedicat sa
semneze.
(4) Dispozitiile alin. (3) sunt prevazute sub sanct iunea nulitatii absolute.
(5) Prevederile art. 1.042 se aplica in mod corespu nzator si in privinta
testamentului privilegiat,, (este vorba despre exig ențele presupuse de
deschiderea testamentului olograf, exegențe regleme ntate de art. 1042 C.
Civ., care are ca titlu chiar ,,Deschiderea testame ntului olograf,,
Testamentele privilegiate devin caduce în termen de 15 zile de când
testatorul a avut acces la una din formele testamen tare obișnuite.
Caducitatea nu intervine cu privire la actul de rec unoaștere a unui copil,
act cuprins într.un testament privilegiat. Este înc ă un exemplu pentru
validitatea afirmației că, în situația în care un t estament conține mai
multe acte juridice de natură diferită, fiecare din tre acestea urmează
propriul său regim juridic și nu pe al testamentulu i în care e cuprins,
66 testamentul fiind doar un tipar, o formă exterioară a manifestărilor de
voință exprimate prin intermediul său.
În sfârșit, în categoria desemnată sub denumirea de alte feluri de
testamente pot fi înscrise:
. testamentul sumelor și valorilor depozitate (art. 1 049 C. Civ.)
. testamentul făcut în străinătate (art. 2635 C. Civ. )
Timpul alocat unității: 2 ore
Concepte și termeni de reținut
• testamentul olograf;
• testamentul autentic;
• testamente privilegiate.
Bibliografie:
1. Dumitru C. Florescu, Dreptul succesoral , Ed. Universul Juridic, București 2011;
2. Stănciulescu Liviu, Curs de drept civil , Succesiuni, Ed. Hamangiu. București, 2012;
3. Fr. Deak, Tratat de drept succesoral, București, Ed. Universul Juridic, 2002;
4. Codul Civil.
67 Unitatea de învățare 10
Rezerva succesorală și alte instituții juridice car e limitează posibilitatea de a
dispune de bunurile succesiunii prin act juridic
Unii dintre moștenitorii legali considerați de
legiuitor mai apropiați de defunct sunt protejati î mpotriva unor
liberalități socotite excesive, consimțite de către de cujus (desigur cât
timp era în viață) și împotria dezmoștenirilor. În prezența acestor
succesori, în cadrul moștenirii pot fi identificate două părți: rezerva
succesorală și cotitatea disponibilă. Liberalitățil e inter vivos și cele
mortis causa precum și actele de dezmoștenire nu pot trece pest e
valoarea cotității disponibile. Aceste acte juridic e nu pot să încalce
cealaltă parte a moștenirii care se numește ,,rezer a succesorală,, și se
cuvine moștenitorilor legali care beneficiază de ea , numiți ,,moștenitori
rezervatari,,.
Precizăm că în situația în care soțul su praviețuitor vine în concurs
cu copii ai soțului defunct, dar care copii nu sunt și ai săi (este vorba
despre copii dintr.o căsătorie anterioară a lui de cujus ori despre copii
din afara căsătoriei fără să fie însă copii comuni) acesta nu poate primi
liberalități de la soțul decedat în limitele cotită ții disponibile ordinare (în
limitele celeilalte părți a succesiunii decât rezer va) ci în limite mai
restrânse, ale unei cotități disponibile speciale mai mici față de cotitatea
disponibilă ordinară (obișnuită) – a se vedea duspo zițiile art. 1090 C.
Civ. în vigoare. Intenția legiuitorului a fost acee a de a.i proteja pe
descendenți de eventuale stăruințe excesive ale soț ului supraviețuitor de
a fi gratificat de soțul său, acum decedat, dat fii nd faptul că cei cu care
68 venea în concurs la moștenire acestuia nu erau și c opii săi ci părinte le
era doar de cujus .
Cu privire la liberalitățile care au încălcat.o și în măsura în care a fost
încălcată rezerva, intervine o sancțiune specifică ( ce afectează și
dezmoștenirile), numită reducțiue a liberalităților excesive (sunt
excesive tocmai pentru că exced cotității disponibi le și încalcă rezerva
succesorală).
Definiția legală a rezerei succesorale este dată de art. 1086 Cod
civil, aceasta fiind considerată:,, partea din bunu rile moștenirii la care
moștenitorii rezervatari au dreptul în virtutea leg ii, chiar împotriva
voinței defunctului, manifestată prin liberalități ori dezmoșteniri,,.
Sunt moștenitori rezervatari : soțul supraviețuitor, descendenții în linie
dreaptă și ascendenții privilegiați ai celui deceda t (art. 1087 C. Civ).
Două sunt caracterele juridice ale rezerei succesor ale:
. este o parte a moștenirii;
. este lovită de indisponibilitate.
Rezerva este partea din succesiune pe care, în mod imperat iv legea o
acordă moștenitorilor legali rezervatari. Prin urma re, dreptul la rezervă
nu aparține rezervatarilor ca un element al activul ui succesoral, nu e
dobândit de aceștia prin transmitere succesorală în temeiul legii. Dar,
deși dobândită prin lege, rezerva poartă asupra moș tenirii, este o
porțiune a acesteia. Și nu a moștenirii lăsate efec tiv de de cujus ci a celei
ce ar fi rămas în urma defunctului dacă el nu făcea donații:
. rezerva poate fi culeasă numai de succesorii care v in efectiv la
moștenire, deci de aceia care îndeplinesc toate con dițiile necesare
pentru a moșteni, și care și.au însușit prin accept are, calitatea de
moștenitori. Renunțătorii pierd dreptul la rezervă căci renunțarea
îi face străini de moștenire, deci și de partea ace steia numită
rezervă succesorală. Nici cei înlăturați de la moșt enire ca
nedemni nu au dreptul la rezervă căci aceasta este o parte a
69 moștenirii;
. în doctrină se insistă și pe caracterul imperativ a l rezervei căci
nici întinderea acesteia nici calitatea de moștenit or legal
rezervatar nu depind de voința lui de cujus ci sunt stabilite de
legiuitor;
. fiind o parte a moștenirii, ca de altfel și cotitat ea disponibilă,
orice act făcut cu privire la rezervă înainte de da ta deschiderii
moștenirii este nul de drept fiind prohibite expres de Codul civil
(art. 956);
Ca parte a succesiunii rezervatarii au dreptul la r ezervă în natură căci tot
în natură au dreptul moștenitorii să culeagă succes iunea (prin moștenire
se dobândește dreptul de proprietate asupra masei s uccesorale și nu
simple drepturi de creanță).
Al doilea caracter juridic al rezervei succesorale constă – am arătat – în
faptul că este lovită de indisponibilitate. Această indisponibilitate este
relativă și parțială . Relativă căci există numai în cazul în care exist ă
moștenitori rezervatari.
Indisponibilitatea rezervei este parțială în sensul că rezerva nu se poate
întinde asupra întregii moșteniri, trebuind să exis te și o cotitate
disponibilă de care se poate dispune în mod liber i nclusiv prin acte de
dispoziție cu titlu gratuit ( liberalități).
Indisponibilitatea rezervei este parțială și pentru că rezerva este sustrasă
leberalităților defunctului nu și actelor cu titlu oneros încheiate de
acesta. În principiu existând contraprestație echiv alentă valoric și ținând
seama de funcția patrimoniului de a explica și perm ite automat
subrogația reală cu titlu universal, patrimoniul nu poate sărăci prin
încheierea actelor cu titlu oneros; se produce doar o înlocuire a unor
elemente cu conținut economic cu altele.
Potrivit art. 1088 C. civ.: ,,rezerva succesorală a fiecărui moștenitor
rezervatar este de jumătate din cota succesorală ca re, în absența
70 leberalităților sau dezmoștenirilor, i s.ar fi cuve nit ca moștenitor legal,,.
De aici s.a tras concluzia că, spre deosebire de ve chiul Cod civil, dacă
există o pluralitate de succesori rezervatari, reze rva se determină și se
atribuie fiecărui rezervatar în mod individual și n u colectiv. Aspectul
acesta este controversat. Tindem să împărțim însă p unctul de vedere ce
conduce la concluzia menționată.
Nu ne oprim la amănunte legate de modu l de calcul și întinderea
rezervei fiecărei categorii ce beneficiază de ea (d escendenții în linie
dreaptă, ascendenții privilegiați și soțul supravie țuitor). Regula de bază
am amintit.o, este cea stipulată în art. 1088 C. Ci v. Lucrările recente de
succesiuni detaliează aceste aspecte. Valoarea mase i succesorale în
funcție de care se stabilește întinderea rezervei s uccesorale și a cotității
disponibile presupune afectarea următoarelor operaț iuni reținute în
următorii termeni de art. 1091 alin (1)C. civ. :,, a) determinarea activului
brut al mostenirii, prin insumarea valorii bunurilo r existente in
patrimoniul succesoral la data deschiderii mostenir ii;
b) determinarea activului net al mostenirii, prin s caderea pasivului
succesoral din activul brut; c) reunirea fictiva, d oar pentru calcul, la
activul net, a valorii donatiilor facute de cel car e lasa mostenirea,,.
Încălcarea rezervei succesorale atrage – am arătat – sancțiunea
reducțiunii leberalităților excessive.
Căile prin care se poate obține reducțiunea sunt: b una învoială a celor
interesați, acțiunea în reducțiune și invocarea exc epției de reducțiune.
Reducțiunea liberalităților se face intr.o anumită ordine, stabilită de art.
1096 C. civ. Menționăm cu titlu de exemplu doar dis poziția din alin.(1)
potrivit căreia:,,legatele se reduce înaintea donaț iilor,,. Explicația stă în
faptul că legatele producându.și efectele la decesu l testatorului, sunt cele
care au încălcat rezerva nu donațiile (acte inter vivos ) care și.au produs
deja efectele la momentul deschiderii moștenirii, a ceasta însemnând că,
în mod necesar în raport cu legatele, nu se poate s ocoti că ele, donațiile
71 au depășit cotitatea disponibilă. Regulile privind ordinea reducțiunii
trebuie însă observate în totalitatea lor precum și cu precizările din art.
1096 C. civ.
Alte două instituții juridice, pe lângă re zerva succesorală sunt
îndeobște considerate că limitează dreptul de a dis pune neângrădit prin
act juridic de bunurile succesiunii. Este vorba de actele juridice asupra
moștenirii nedeschise (viitoare)(art. 956 C. civ.). În adevăr, sunt nule
absolute actele unilaterale, precum și contractele cu privire la o
moștenire nedeschisă. De pildă acceptarea sau renun țarea la o asemenea
succesiune ori vânzarea unei astfel de moșteniri.
O altă limitare o aduce substituția fideic omisară, reglementată de
art. 993 – 1000 C. civ. Potrivit art. 993 C. civ.,, Dispozitia prin care o
persoana, denumita instituit, este insarcinata sa a dministreze bunul sau
bunurile care constituie obiectul liberalitatii si sa le transmita unui tert,
denumit substituit, desemnat de dispunator, nu prod uce efecte decat in
cazul in care este permisa de lege,,. Precizăm fapt ul că instituitul poate fi
ori donator ori legatar. În situația în care substi tuția fideicomisare nu
sunt premise de lege, ele vor fi ineficace și sunte m așadar în prezența
unei limitări de a dispune de bunurile succesiunii (dacă substituția este
construită pe fundamental unei liberalități mortis causa, adică pe
fundamental unui legat).
Timpul alocat unității: 2 ore
72 Concepte și termeni de reținut
• rezerva succesorală;
• cotitatea disponibilă;
• liberalități excesive;
• reducțiunea liberalităților excesive;
• moștenitori rezervatari;
• caracterele juridice ale rezervei succesorale.
Bibliografie:
1. Dumitru C. Florescu, Dreptul succesoral , Ed. Universul Juridic, București 2011;
2. Stănciulescu Liviu, Curs de drept civil , Succesiuni, Ed. Hamangiu. București, 2012;
3. Fr. Deak, Tratat de drept succesoral, București, Ed. Universul Juridic, 2002;
4. Codul Civil.
73 Unitatea de învățare 11
Probleme generale ale opțiunii succesorale
Transmisiunea succesorală este una mortis
causa . Faptul morții singur determină transmisiunea moșt enirii persoanei
fizice decedate, reprezentând totodată, data deschi derii moștenirii. Nu este
nevoie așadar pentru a opera transmisiunea succesiu nii de manifestarea de
voință a unei persoane. Pe de altă parte nu poate e xista pentru succesibil
obligativitatea însușirii titlului de moștenitor și nu poate fi considerat
moștenitorul dobânditor definitiv al patrimoniului succesoral. Potrivit art.
1100 ali. (1) Cod civil:,, cel chemat la moștenire în temeiul legii sau al
voinței defunctului poate accepta moștenirea sau po ate renunța la ea,,.
Alineatul următor al aceluiași text de lege defineș te noțiunea de
succesibil. Acesta este:,, persoana care îndeplineș te condițiile prevăzute
de lege pentru a putea moșteni, dar care nu și.a ex ercitat încă dreptul de
opțiune succesorală,,.
Succesibilul are așadar a alege între acceptare și renunțare, în prima
ipoteză devenind succesor, moștenitor consolidându. și prin urmare
dobândirea patrimoniului succesoral, corelativă tra nsmisiunii moștenirii
iar în al doilea caz devenind încă de la data morți i lui de cujus persoană
străină de succesiune.
Această alegere, numită opțiune succesorală are cel puțin două
accepțiuni: aceea de drept subiectiv de opțiune (po sibilitatea
succesibilului de alegere între acceptare și renunț are, posibilitate
prevăzută și ocrotită de lege) și aceea de act juri dic de opțiune adică de
manifestare a voinței în sensul însușirii titlului de moștenitor sau de
74 repudiere a acestui titlu. Prin actul de opțiune se exercită, se valorifică
dreptul subiectiv de opțiune. Ramâne a distinge din contextul în care
termenul de opțiune succesorală este folosit, semni ficația acestuia(drept
subiectiv ori act juridic).
Laturile opțiunii – am precizat deja, sunt două: ac ceptarea, respectiv
renunțarea la moștenire ( le putem numi eventual va riante ale opțiunii
succesorale). Unele probleme juridice privesc atât acceptarea cât și
renunțarea la moștenire. Pe acestea le.am numit pro bleme generale ale
opțiunii succesorale. Alte aspecte au în vedere fie care din laturile opțiunii
( acceptarea și varietățile sale, renunțarea la moș tenire și revocarea
acesteia, efectele fiecăreia din cele două posibile conduite ale
succesibilului).
Aspectele specifice acceptării și renunțării la moș tenire vor forma
obiectul temei următoare.
Acum avem în vedere problemele generale ale opțiuni i succesorale
astfel cum această noțiune a fost anterior precizat ă. Dintre aceste
probleme generale amintim: subiectele dreptului de opțiune, caracterle
juridice ale actului de opțiune succesorală, termen ul de opțiune (natura
juridica, momentul de la care începe să curgă, regu lă și excepții).
Este subiect al dreptului de opțiune succesorală su ccesibilul, așa cum
este el definit de Codul civil, deci persoanele car e îndeplinesc condițiile
cerute pentru a moșteni. Credem că nu numai vocația succesorală trebuie
avută în vedere ci trebuie observate și celelalte c ondiții ale dreptului de
moștenire (generale ori particulare, pozitive ori n egative). În adevăr, dacă
este vorba de cerințele pozitive, acestea trebuie s ă fie întrunite cumulativ
pentru a vorbi despre un titlu al dreptului de opți une. Dacă avem în vedere
condițiile negative, succesibilul nu trebuie să se găsească într.una din
situațiile propuse de aceste condiții. De pildă, es te insuficientă observarea
numai a vocației succesorale dacă nu se apreciază ș i îndeplinirea condiției
ca persoana să aibă de asemenea capacitate succesor ală. Apoi, este
75 irelevant că subiectul de drept axistă la data morț ii lui de cujus și că legea
îl cuprinde între posibilii moștenitori ab intestat dacă a fost săvârșită o
faptă care atrage nedemnitatea succesorală. Acel su biect de drept nu mai
poate fi considerat succesibil și nu este prin urma re titular al dreptului de
opțiune succesorală. Drept de opțiune succesorală a re atât succesibilul
legal cât și cel testamentar, legatarul și acesta i ndiferent de întinderea
vacației succesorale(după cum legatul este universa l, cu titlu universal ori
cu titlu particular). Drept de opțiune are atât suc cesibilul legal persoană
fizică dar și legatarul persoană fizică și desemene a persoană juridică. Nu
există însă drept de opține pentru subiectele colec tive de drept îndreptățite
să culeagă moștenirea vacantă. În privința vocației sucesorale legale, sunt
titulari ai dreptului de opțiune succesorală atât s uccesibilii de rand
prefererat cât și cei subsecenți; prin urmare atât cei care au dublată vocația
succesorală generală de una concretă, efectivă cât și cei ce au doar
chemare generală pentru a moșteni. Pentru că în caz ul acestor din urmă
succesibili; termenul de exercitare a dreptului lor de opțiune curge tot de
la data deschiderii moștenirii, actul lor de opțiun e este unul sub condiție
(aceasta însemnând că eficiența sa va depinde de fe lul în care optează
moștenitorii legali în rang preferat (deci care au și vocație concretă). Nu
mai dacă eceștia vor renunța la succesiune, actul d e opțiune al
succesibililor subsecvenți va fi eficient, va produ ce efectele specifice.
Este o situație care se abate de la cerința expresă , a art. 1101 din Codul
civil ca actul de opțiune să nu fie afectat de moda lități, cerință a cărei
nerespectare atrage nulitatea absolută a actului. E ste de vazut cum vor
rezolva în practică instanțele judecătorești aceast ă problemă la prima
vedere irenconciliabilă.
O situație aparte apare în cazul retransmiterii dre ptului de opțiune
succesorală neexercitat de titularul său. Prin urma re dacă, succesibilul
moare fără a fi apucat să opteze, dreptul neexercit at se a transmite
propriilor lui moștenitori care au restul de termen al celui pe care.l
76 moștenesc pentru a accepta sau a renunța la moșteni rea autorului lor.
Dreptul de opțiune în discuție va fi exercitat de m oștenitorii
succesibilului mort, separat, fiecare pentru partea sa și în sensul în care
dorește iar renunțarea unora profită moștenitorilor acceptanți (art. 1105 C.
civ.).
În ceea ce privește caracterele juridice ale actulu i de opțiune
succesorală vom spune că este vorba de:
. un act juridic unilateral căci reprezintă o singură manifestare de
voință, cea a succesibilului;
. un act care poate fi savârșit nu numai personal de către succesibilul
ci și prin reprezentant legal (în cazul în care suc cesibilul este minor
lipsit de capacitate de exercițiu) ori prin repreze ntant convențional,
prin mandatar;
. un act juridic voluntar, există libertate de opțiun e căci potrivit art.
1106 C. Civ. :,,Nimeni nu poate fi obligat să accep te o moștenire
ce i se cuvine,,. Dintre excepțiile de la această t răsătură a opțiunii
succesorale o menționăm pe aceeea reprezentată de a cceptare
forțată a succesiunii. Potrivit art. 1119 Cod civil ,, (1) Succesibilul
care, cu rea.credinta, a sustras ori a ascuns bunur i din patrimoniul
succesoral sau a ascuns o donatie supusa raportului ori reductiunii
este considerat ca a acceptat mostenirea, chiar dac a anterior
renuntase la ea. El nu va avea insa niciun drept cu privire la
bunurile sustrase sau ascunse si, dupa caz, va fi o bligat sa
raporteze ori sa reduca donatia ascunsa fara a part icipa la
distribuirea bunului donat.
(2) Mostenitorul aflat in situatia prevazuta la ali n. (1) este tinut sa
plateasca datoriile si sarcinile mostenirii proport ional cu cota sa
din mostenire, inclusiv cu propriile sale bunuri,,.
. un act juridic indivizibil, dându.se expresie princ ipiului:,, nemo
pro parte heres,,( nimeni nu poate fi moștenitor doar pentru o
77 parte din succesiune). Actul de opțiune trebuie exe rcitat în același
sens (acceptare ori renunțare), cu privire la între g patrimoniul
succesoral. Se discută în literatura juridică dacă moștenitorul
legal care cumulează și calitatea de legatar dar în țelege să dea
curs numai uneia din cele două temeiuri creează o s ituație care
constituie o excepție de la caracterul indivizibil al actului de
opțiune.
În opinia noastră, răspunsul este negativ căci în r ealitate opțiunea,
alegerea nu privește direct masa succesorală ci una din cele două calități
succesorale (de moștenitor legal ori de legatar). O dată această alegere
făcută, succesibilul va culege tot ceea ce.i permit e calitatea aleasă. Un
argument în plus că nu este vorba de o excepție de la caracterul
indivizibil al actului de opțiune îl reprezintă fap tul că i se recunoaște, de
către Codul civil, succesibilului în discuție câte un drept distinct de
opțiune pentru fiecare din cele două temeiuri succe sorale. Așa fiind, o
eventuală excepție de la indivizibilitatea actului de opțiune ar trebui,
apreciată, credem, separat, distinct, în raport cu fiecare dintre actele de
opțiune concurente.
. un act juridic, în principiu irevocabil. Caracterul irevocabil se
verifică întru totul în latura acceptării. Excepția există însă cât
privește renunțarea, aceasta putând fi în condițiil e art. 1123 Cod
civil, revocată;
. un act juridic declarativ de drepturi și ca orice a semenea act,
produce efecte retroactive, efectele sale urcând pâ nă la data
deschiderii succesiunii. De la această dată succesi bilul acceptant își
consolidează dobîndirea moștenirii, corelativă tran smisiunii
succesorale ce a optat la moartea lui de cujus ; în cazul renunțării,
tot retroactiv, de la data deschiderii succesiunii, renunșătorul este
considerat străin de moștenire;
. un act juridic pur și simplu, ce nu poate fi, prin urmare, afectat de
78 modalități (termen sau condiție). Am arătat deja ex cepția
reprezentată de opțiunea succesibililor legali subs ecvenți câtă
vreme cei preferață nu au optat încă. Actul de opți une al
moștenitorilor legali mai îndepărtați, puși în situ ația să opteze în
același termen, socotit de la aceeași dată, ca și m oștenitorii mai
apropiați, va produce efecte numai dacă aceștia nu optează în
termen sau dacă renunță la succesiune.
Aceasta cu toate că, potrivit art. 1101 Cod civil:, ,sub sancțiunea nulității
absolute, opțiunea succesorală este indivizibilă și nu poate fi afectată de
nicio modalitate,,
Dreptul de opțiune succesorală trebuie exercitat în tr.un anumite termen.
Dacă potrivit vechiului Cod civil acesta era de șas e luni de la data morții
lui de cujus , în noul Cod termenul este de un an socotit de la acceași dată
care reprezintă și momentul deschiderii succesiunii (art. 1103 alin.(1) Cod
civil).
Trebuie subliniat faptul că anterior noii reglement ări, din practica
instanțelor de judecată au rezultat situații în car e termenul de opțiune
succesorală era necesar a fi socotit nu de la data deschiderii moștenirii ci
de la o dată ulterioară. Este vorba de ipoteze de s peță care îndreptățeau
socotirea termenului de la un moment ulterior morți i lui de cujus căci
dacă s.ar fi aplicat regula ori succesibilul nu cun oștea izvorul vocației sale
succesorale (de pildă dacă află de calitatea sa de legatar prin descoperirea
unui testament la mai mult de șase luni de la deces , ori dreptul de opțiune
riscă să se stingă înainte de a naște (de pildă în cazul nașterii unui copil la
mai mult de 6 luni de la decesul tatălui său, copil conceput prin urmare la
data deschiderii moștenirii dar nenăscut încă la ac eea dată).
Este un merit al noului cod civil de a fi receptat aceste contribuții
ale practicii judecătorești, susținute de doctrină și de a fi reflectat în
dispozițiile sale aceste contribuții. Este motivul pentru care, după ce în
alin.(1) al art. 1103 Cod civil se înscrie regula ( dreptul de opțiune
79 succesorală se exercită într.un an de la data desch iderii moștenirii), în
alin. (2) al textului de lege amintit se prevede, t ermenul de opțiune
curge:,, a) de la data nasterii celui chemat la mos tenire, daca nasterea s.a
produs dupa deschiderea mostenirii;
b) de la data inregistrarii mortii in registrul de stare civila, daca
inregistrarea se face in temeiul unei hotarari jude catoresti de declarare a
mortii celui care lasa mostenirea, afara numai daca succesibilul a
cunoscut faptul mortii sau hotararea de declarare a mortii la o data
anterioara, caz in care termenul curge de la aceast a din urma data;
c) de la data la care legatarul a cunoscut sau treb uia sa cunoasca legatul
sau, daca testamentul cuprinzand acest legat este d escoperit dupa
deschiderea mostenirii; d) de la data la care succe sibilul a cunoscut sau
trebuia sa cunoasca legatura de rudenie pe care se intemeiaza vocatia sa
la mostenire, daca aceasta data este ulterioara des chiderii mostenirii,,.
Cât privește natura juridică a termenului de 1 an p entru acceptare sau
renunțare la moștenire se consideră în continuare c ă este vorba de un
termen de prescripție. Dacă este așa, înseamnă că î nlăuntrul său trebuie
exercitat un drept al acțiune în sens material. Așa se face că încă sub
imperiul Codului civil anterior, dreptul de opțiune succesorală a fost
considerat un adevărat drept la acțiune. Concluzie inexactă căci este
vorba de o posibilă conduită a succesibilului, cond uită prevăzută și
ocrotită de lege, deci despre un drept subiectiv nu despre un drept la
acțiune. Această asimilare forțată a fost făcută în să spre a permite
aplicarea în cazul termenului de opțiune a instituț iilor suspendării și
repunerii în termen, specifice prescripției extinct ive. Altfel, calificat ca
drept subiectiv și neexercitat în termen, consecinț a ar fi fost stingerea
dreptului de opțiune.
Noul Cod Civil pare a înlesni o califica re corectă, a instituțiilor, o
apreciere exactă a naturii juridice a termenului de opțiune și totodată să
concilieze în mod diferit prescripția extinctivă (m ai exact aplicarea celor
80 două instituții aale sale – suspendarea și repunere a în termen) decăderea,
ce caracterizează termenul de 12 luni pentru opțiun e. Codul în vigoare
pare a admite, prin excepție, că cele două instituț ii ale prescripției
extinctive se aplică și termenului de opțiune, deș i natura sa reală este de
termen de decădere căci înlăuntrul său trebuie exer citat un drept
subiectiv nu unul la acțiune în sens material.
Iată în sensul ideii noastre ce prevede același art . 1103 Cod civil, dar în
alin.(3): ,,termenului prevăzut la alin.(1) i se ap lică prevederile cuprinse
în Cartea a VI.a referitoare la ,,suspendarea și re punerea în termenul de
prescripție extinctivă,,.
Timpul alocat unității: 2 ore
Concepte și termeni de reținut
• opțiune succesorală;
• suucesibil;
• laturile opțiunii succesorale;
• act de opțiune;
• drept subiectiv de opțiune.
Bibliografie:
1. Dumitru C. Florescu, Dreptul succesoral , Ed. Universul Juridic, București 2011;
2. Stănciulescu Liviu, Curs de drept civil , Succesiuni, Ed. Hamangiu. București, 2012;
3. Codul Civil.
81 Unitatea de învățare 12
Acceptarea și renunțarea la moștenire
După ce am văzut aspectele generale ale dreptului
subiectiv și ale actului juridic de opțiune succeso rală (deci
comun ambelor laturi ale opțiunii), vom prezenta succint acum
problemele specifice acceptării și renunțării la m oștenire.
Prin acceptare se însușește titlul (calitat ea) de moștenitor
și se consolidează transmisiunea succesorală care a operat la
data morții lui de cujus , precizându.se totodată către care dintre
succesibili, deveniți prin acceptarea moștenirii su ccesori a operat
în mod definitiv această transmisiune.
Art.1108 C. civ reglementează felurile acceptării. Potrivit
acestui text de lege:
1) Acceptarea poate fi expresa sau tacita.
(2) Acceptarea este expresa cand succesibilul isi insuseste
explicit titlul sau calitatea de mostenitor printr. un inscris
autentic sau sub semnatura privata.
(3) Acceptarea este tacita cand succesibilul f ace un act sau
fapt pe care nu ar putea sa il faca decat in calita te de
mostenitor.”
Dacă acceptarea este expresă și este făcută printr. un
înscris autentic acesta se va înscrie, potrivit art . 1109 Codului
civil „în registrul național notarial, ținut în for mat electronic,
potrivit legii.”
82 Art.1110 Codul civil precizează în alin. (1) cu tit lu de
principiu că au drept consecință juridică acceptare a tacită a
succesiunii, actele de dispoziție privind o parte s au toate
drepturile asupra moștenirii. Alineatele următoare ale aceluiași
articol enumeră diferite categorii de astfel de act e:
,,a) instrainarea, cu titlu gratuit sau oneros, de catre succesibil
a drepturilor asupra mostenirii;
b) renuntarea, chiar gratuita, in folosul unuia sau mai multor
mostenitori determinati;
c) renuntarea la mostenire, cu titlu oneros, chiar in favoarea tuturor
comostenitorilor sau mostenitorilor subsecventi.
(2) De asemenea, pot avea valoare de acceptare taci ta a mostenirii
actele de dispozitie, administrare definitiva ori f olosinta a unor bunuri
din mostenire.
(3) Actele de conservare, supraveghere si de admini strare provizorie
nu valoreaza acceptare, daca din imprejurarile in c are acestea s.au
efectuat nu rezulta ca succesibilul si.a insusit pr in ele calitatea de
mostenitor.
(4) Sunt considerate a fi de administrare provizori e actele de natura
urgenta a caror indeplinire este necesara pentru no rmala punere in
valoare, pe termen scurt, a bunurilor mostenirii. ”.
Putem spune că în linii generale, figura juridică a
acceptării tacite și a celei exprese a moștenirii e ste aceeași cu
cea pe care aceste forme de acceptare o aveau în Co dul civil
anterior.
Mai trebuie observat în acest context că:
. Actele de renunțare în favoarea unora ori chiar a t uturor
comoștenitorilor ori a comoștenitorilor subsecvenți , în prima
ipoteză, cu titlul gratuit iar în celelalte două, c u titlul oneros, nu
trebuie confundate cu renunțări la succesiune căci succesibilul
care le face nu abdică de la calitatea de moștenito r ci, dimpotrivă
83 și.o însușește căci numai așa poate să îndrepte par tea sa către
unul dintre succesibili sau, dacă e cazul, cu titlu oneros, către
toți. Renunțarea la succesiune ca latură diametral opusă
acceptării, este pur abdicativă. Renunțarea in favorem însă (cea
la care ne.am referit mai sus) este acceptare.
În continuare, în opinia noastră, rămân actuale
deciziile practicii judecatorești în care, la speță , au fost reținute
diferite acte, fapte, gesturi, comportamente cu va loare de
acceptare tacită. Ele urmează doar a fi încadrate î n categoriile de
acte cu valoare de acceptare tacită prevăzute de ar t. 1110 C. civ.
Rolul intanțelor în această privință rămâne, în con tinuare,
important, căci numai în concret, prin apreciere de la caz la caz,
se va putea stabilii de pildă dacă un act sau altul de folosință a
unuia ori a mai multor bunuri ale moștenirii, are s au nu valoare
de acceptare tacită, văzându.se dacă prin aceea fol osință există
sau nu voința succesibilului de însușire a calităț ii de moștenitor.
Cât privește acceptarea exp resă, subliniem cu
titlu de noutate, faptul că numai dacă ea este facu tă printr.un
înscris autentic (nu și printr.unul sub semnătură p rivată, trebuie
facută înscrierea într.un registru național notaria l.) Trebuie
menționat de asemenea, prin comparație, Codul civil de la 1864,
că acceptarea sub beneficiu de inventar nu se mai r egăsește
printre formele de acceptare, instituindu.se ca pri ncipiu
răspunderea pentru datoriile și sarcinile moșteniri i în limitele
activului succesoral ( art. 1114 alin (2)) din noul Cod civil). În
schimb, în termenii apropiați vechiului cod, este d e asemenea
reglementată acceptarea forțată a moștenirii, în ar t. 1119 din
noul Cod civil :
„(1) Succesibilul care, cu rea.credinta, a sustras o ri a ascuns
84 bunuri din patrimoniul succesoral sau a ascuns o do natie supusa
raportului ori reductiunii este considerat ca a acc eptat mostenirea,
chiar daca anterior renuntase la ea. El nu va avea insa niciun drept cu
privire la bunurile sustrase sau ascunse si, dupa c az, va fi obligat sa
raporteze ori sa reduca donatia ascunsa fara a part icipa la distribuirea
bunului donat.
(2) Mostenitorul aflat in situatia prevazuta la ali n. (1) este tinut sa
plateasca datoriile si sarcinile mostenirii proport ional cu cota sa din
mostenire, inclusiv cu propriile sale bunuri. ”.
Nu stârnim asupra amănuntelor, reglementării accept ării
forțate a moștenirii, instituție cu privire la care există dezvoltări
suficiente în lucrările tipărite. În schimb, ținând seamă de
felurile posibile de acceptare, rezumate în cele ce preced, dacă
vom proceda la o clasificare înlauntrul acestei lat uri a opțiunii,
vom conchide ca în continuare putem vorbi despre o acceptare
pură și simplă, (voluntară sau forțată). La rândul său, acceptarea
pură și simplă voluntară poate fi și sub imperiul C odului nou,
expresă sau tacită; cu mențiunea că semnificația no țiunii de
acceptare pură și simplă ar putea fi aceea de act n eafectat de
modalități. Aceasta în dauna accepțiuni: de accepta re pură și
simplă, consacrată de vechiul Cod civil, care o dat ă cu
renunțarea la acceptarea sub beneficiu de inventar (acceptarea
beneficiară) își pierde semnificația de acceptare o pusă acesteia.
O instituție juridică nouă introdusă de art. 1111 d in Codul
civil recent intrat în vigoare este declarația de n eacceptare:
succesibilul care intenționează să îndeplinească un act ce poate
avea semnificația acceptării moștenirii, dar care d orește ca prin
aceasta să nu fie considerat acceptat, trebuie să d ea în acest sens,
anterior îndeplinirii actului, o declarație autenti că notarială.
În opinia noastră forma autentică este cerută ad
validitatem , astfel încât suntem în prezența unui act juridic
85 solemn. Scopul acestei declarații de neacceptare es te acela de a
feri pe succesibilul care dorește sau nu dorește în că să.și
îndeplinească titlul de erede, să fie considerat to tuși moștenitor
prin întocmirea unui act de acceptare tacită.
. Apreciem așadar că declarația de neacceptare nu r eprezintă o
formă de renunțare nici expresă și cu atât mai puți n tacită.
Această declarație o dată facută, nu are influență asupra calității
de succesibil a autorului decât în sensul că prezer vă această
calitate. Ulterior declarației de neacceptare, dar înlăuntrul
termenului de opțiune, succesibilul poate în contin uare să
accepte ori să renunțe la moștenire.
Cât privește cealaltă latură a opțiunii succesorale , renunțarea la
moștenire trebuie observat în esență că:
. Aceasta în principiu, nu se presupune. Excepțiil e sunt
menționate expres de art. 1.120 alin. (1). Este vor ba despre
prezumția de renunțare, reglementată de articolul 1 .112 din noul
Cod civil și despre ipoteza înscrisă în articolul 1 .113 alin. (2).
. Renunțarea la moștenire este un act juridic sole mn,
fiind cerută de validitate în forma înscrisului aut entic, în
termenii și condițiile prevăzute în articolul 1120 alin (2) al
noului Cod civil. Alineatul următor al aceluiași te xt de lege
prevede de asemenea necesitatea înregistrării decla rației de
renunțare în registrul național notarial, dar nu ca o cerință a
contractului solemn, ci pentru informarea terțului.
. Actul de renunțare făcut în frauda creditorilor p oate fi revocat
dacă aceștia o cer în termen de 3 luni de când au c unoscut
renunțarea. Revocarea va produce efecte numai față de creditorii
care au cerut.o (art. 1122 alin (1)). Efectele admi terii acțiunii de
revocare sunt de asemenea reglementate de art. 1122 alin (2).
. Noul cod civil reglementează ceea ce sub imperiul
86 reglementării trecute se numea retractarea renunțăr ii dar sub
denumirea de revocare a renunțării (acestea este de altfel chiar
titlul indicativ al art. 1123).
Condițiile revocării renunțării sunt aceleași ca în vechiul
Cod civil. În plus, articolul menționat cere pentru revocare
aceleași condiții de formă prevăzute pentru renunța re. În sfârșit
este afirmată explicit valoarea de acceptare pe car e o are
revocarea renunțării, aspect care sub reglementarea dată de
vechiul Cod civil, a născut contraverse.
Dar iată textual ce prevede art. 1123 al noului Cod
civil:
,,(1) In tot cursul termenului de optiune, renuntat orul
poate revoca renuntarea, daca mostenirea nu a fost deja
acceptata de alti succesibili care au vocatie la pa rtea care i.ar
reveni, dispozitiile art. 1.120 aplicandu.se in mod corespunzator.
(2) Revocarea renuntarii valoreaza acceptare, bunur ile mostenirii
fiind preluate in starea in care se gasesc si sub r ezerva
drepturilor dobandite de terti asupra acelor bunuri ,,.
Timpul alocat unității: 2 ore
Concepte și termeni de reținut
• acceptare expresă;
• acceptare tacită;
• renunțarea la moștenire.
Bibliografie:
1. Dumitru C. Florescu, Dreptul succesoral , Ed. Universul Juridic, București 2011;
2. Stănciulescu Liviu, Curs de drept civil , Succesiuni, Ed. Hamangiu. București, 2012;
3. Codul Civil.
87 Unitatea de învățare 13
Sezina. Trimiterea în posesie a moștenitorilor lega li nesezinari. Preluarea legatelor
Potrivit articolul 1.125 Cod civil “pe langă stăpân irea de
fapt exercitată asupra patrimonului succesoral, sez ina le conferă
moștenitorilor sezinari și dreptul de a administra acest
patrimoniu și de a exercita drepturile și acțiunile defunctului”.
Vechiul Cod civil numea sezina posesiune de drept a moștenirii.
Formularea a fost considerată improprie pentru că i ntroducea o
nouă accepțiune posesiei, aceea de posesie de drept , pe lângă
posesia propriu.zisă, care este o stare de fapt. Es te probabil una
din rațiunile pentru care noul Cod civil vobește de stăpânirea de
fapt a moștenirii ca o componentă a beneficiului le gal al sezinei.
Ne întrebăm dacă nu este și această formulare impro prie,
putându.se din acest punct de vedere, confunda sezi na cu
posesia propriu zisă. Ne întrebăm dacă o definiție mai adecvată a
sezinei nu este aceea de legitimitate a stăpânirii moștenirii de
către anumiți moștenitori legali, cei sezinari, înc ă de la data
deschiderii acesteia (prin urmare de la moartea lui de cujus).
Pot fi deosebite două categorii de moștenitori:
. cei sezinari, care dobândesc de fapt, prin efectu l sezinei,
posesia moștenirii și aceștia sunt unii dintre succ esorii legali,
prevăzuți anume de lege;
. moștenitori nesezinari (cei legali care nu au sez ină,
legatarii, indiferent dacă legatul este universal, cu titlu universal
88 ori cu titlu particular), toți aceștia trebuind să ceară trimiterea în
posesie prin eliberarea unui certificat de moștenit or. În cazul
legatului cu titlu particular vorbim de predarea ac estuia.
Art. 1.126 Codul civil dispune că “Sunt moștenitori
sezinari, soțul supraviețuitor, descendenții și asc endenții
privilegiați”.
Pentru moștenitorii sezinari nu este necesară doved irea
prealabilă a calității de moștenitori, ei dobândind de drept
posesiunea moștenirii încă de la data decesului cel ui ce o lasă
(nu este așadar nevoie pentru aceștia de existența prealabilă a
certificatului de moștenitor sau a hotărârii judec ătorești prin
care această calitate de succesor, să fie atestată. Dacă aparține
moștenitorilor legali îndrituiți expres de lege, ac eastă înseamnă
că ei trebuie să aibă chemare concretă la moștenire .
În literatură juridică s.a arătat că două sunt efec tele
notabile ale sezinei:
. Primul că fără nicio cerință prealabilă, moștenit orul
sezinar intră în stăpânirea bunurilor suscesiunii ș i le poate
administra de la data deschiderii moștenirii, pentr u aceștia
certificatul de moștenitor fiind util în principal spre a le dovedi
calitatea de erezi;
. În temeiul sezinei cei care au acest beneficiu le gal îl pot
folosi pentru a exercita încă de la data morții lui de cuius
acțiunile de conținut economic ale defunctului și p entru a se
legitima procesual (în calitate de pildă, de pârât ori reclamant) în
procesele pornite de cel acum decedat.
Moștenitorii legali nesezinari dobandesc drept pose sie
moștenirii și de asemenea toate beneficiile pe care aceasta le
presupune, prin eliberarea certificatului de moșten itor. Pentru ei,
acest document instituie mijloc de însezinare dar c u efect
89 retroactiv, începând cu momentul deschiderii succes iunii.
Moștenitorii legali nesezinari dobândesc de drept p osesia
moștenirii și de asemenea toate beneficiile pe care aceasta le
presupune, prin eliberarea certificatului de moșten itor. Pentru ei,
acest document constitue mijloc de insezinare dar c u efect
retroactiv, începând cu momentul deschiderii succes iunii.
Moștenitorii legali nesezinari sunt colateralii pri vilegiați
precum și rudele defunctului aparținând ultimelor două clase
succesorale ( a III.a si a IV.a). De remarcat faptu l că, spre
deosebire de legislația anterioară, ascendenții ord inari care
beneficiau de sezină potrivit vechiului Cod Civil, în prezent nu
o mai au, în schimb are sezină soțul supraviețuitor , care era lipsit
de acest beneficiu de Legea nr.319 din 1944, în pre zent
abrogată.
Așa se face că, potrivit noului Cod civil, moștenit orii
sezinari sunt și rezervatari (toate categoriile de sezinari au și
dreptul la rezervă, astfel spus cei ce beneficiază de rezerva
succesorală sunt și moștenitori sezinari).
Până la însezinare moștenitorul legal nesezinar nu poate fi
urmărit în calitate de moștenitor, în schimb poate cere notarului
public să permită luarea unor măsuri care să asigur e conservarea
bunurilor succesiunii.
Niciun legatar nu are, am arătat, stăpânirea de dre pt a
moștenirii, nu este sezinar. Potrivit art.1128 din Codul civil:
„(1) Legatarul universal poate cere intrarea in sta panirea
de fapt a mostenirii de la mostenitorii rezervatari . Daca
asemenea mostenitori nu exista sau refuza, legataru l universal
intra in stapanirea mostenirii prin eliberarea cert ificatului de
mostenitor.
(2) Legatarul cu titlu universal poate cere intrare a in stapanirea
90 de fapt a mostenirii de la mostenitorii rezervatari sau, dupa caz,
de la legatarul universal intrat in stapanirea most enirii ori de la
mostenitorii legali nerezervatari care au intrat in stapanirea
mostenirii, fie de drept, fie prin eliberarea certi ficatului de
mostenitor. Daca asemenea mostenitori nu exista sau refuza,
legatarul cu titlu universal intra in stapanirea mo stenirii prin
eliberarea certificatului de mostenitor.”.
În ceea ce privește predarea legatului cu titlu par ticular,
art. 1129 Cod civil prevede că „Legatarul cu titlu particular intra
in posesia obiectului legatului din ziua in care ac esta i.a fost
predat de bunavoie sau, in lipsa, din ziua depuneri i la instanta a
cererii de predare.,,
Legatul cu titlu particular se execută după plata d atoriilor
succesiunii, creditorii succesorali având preferinț ă în raport cu
legatarii cu titlul particular.
În contextul problemelor analizate la această temă, deși
nu sunt parte integrantă a sa, nu socotim lipsit de relevanța sa
prezentăm, întemeiate mai ales pe textul noului Cod civil, câteva
aspecte ale petiției de ereditate și de asemenea pr ivind
certificatul de moștenitor.
Există de multe ori în practică situații în care nu
moștenitorii sunt cei care stăpânesc bunurile succe siunii ci alte
persoane. În asemenea situații, adevarații moștenit ori au
exercițiul unei acțiuni numită petiție de ereditate prin care, pe
lângă recunoașterea calității de moștenitori legali ori
testamentari, să ceară instanței restituirea bunuri lor succesorale
de către cel sau cei care le dețin fără a avea drep tul. Din
dispozitiile art. 1130 Cod civil, rezultă că exerci țiul acțiunii îl au
moștenitorii cu vocație universală sau cu titlu uni versal.
Petiția de ereditate se deosebește de alte acțiuni, de pildă,
91 de acțiunea în revendicare , căci reclamantul în petiția de
ereditate este moștenitorul și aceasta este calitat ea care i se
contestă de către pârât în timp ce în acțiunea în r evendicare
reclamantul este proprietarul și aceasta este calit atea ce i se
contestă de către cel chemat în judecată.
Petiția de ereditate nu trebuie confundată nici cu acțiunea
de partaj (împărțeală). Reclamantul moștenitor cere în acest din
urmă caz partea sa din succesiune, iar pârâtul nu c ontestă nici
calitatea de erede a reclamantului și nici chemarea acestuia la
moștenire.
Petiția de ereditate este o acțiune reală, divizibi lă și în
ceea ce privește constatarea calității de succesor, o acțiune
imprescriptibilă din punct de vedere extinctiv.
Dacă este admisă petiția de ereditate determină ret roactiv,
încă de la data morții lui de cuius , recunoașterea calității de
moștenitor a reclamantului.
Efectele produse de această acțiune în caz de admit ere
trebuie analizate, pe de o parte între adevăratul m oștenitor și cel
sau cei ce dețineau fără temei bunuri ale succesiun ii, iar pe de
altă parte cât privește soarta eventualelor acte ju ridice încheiate
de acesta sau acești deținători, fără temei, cu ter țe persoane,
referitoare la bunuri succesorale.
Nu stăruim asupra efectelor petiției de ereditate , fiind
suficiente informații referitoare la acest aspect î n lucrările de
specialitate apărute recent.
Certificatul de moștenitor reprezintă actul final al unei
proceduri necontencioase, grațioase, desfășurate în fața notarului
public. Se eliberează de către acesta “și cuprinde constatări
referitoare la patrimoniul succesoral, numărul și c alitatea
moștenitorilor și cotele ce le revin din acest patr imoniu, precum
92 și alte mențiuni prevăzute de lege” (art. 1.132 Cod civil).
Cităm și articolul următor, 1.133 Cod civil, căci
reglementând efectele certificatului de moștenitor, acesta aduce,
cum vom arăta, o noutate notabilă în raport cu vech ea
reglementare “(1) Certificatul de mostenitor face d ovada calitatii
de mostenitor, legal sau testamentar, precum si dov ada dreptului
de proprietate al mostenitorilor acceptanti asupra bunurilor din
masa succesorala, in cota care se cuvine fiecaruia.
(2) In vederea stabilirii componentei patrimoniului succesoral,
notarul public procedeaza, mai intai, la lichidarea regimului
matrimonial”.
Certificatul de moștenitor, în această reglementare a
efectelor sale, are nu doar cele două funcții care i se recunoșteau
și până acum (mijloc de probă a calității de erede și mijloc de
însezinare pentru moștenitorii legali nesezinari câ t și pentru
legatari) ci și o a treia, de mijloc de dovadă a dr eptului de
proprietate asupra bunurilor din masa succesorală, în beneficiul
succesorilor acceptanți.
Ori, până la intrarea în vigoare a noului Cod civil ,
dimpotrivă, era subliniat faptul că certificatul de moștenitor nu
constituie mijloc de dovadă a dreptului de propriet ate ci doar că
eredele este succesorul în drepturi al defunctului.
Dovada dreptului de proprietate asupra bunurilor di n
masa succesorală se făcea, de la caz la caz, în fun cție de titlul,
actul, modul de dobândire prin care cel decedat dev enise
proprietar al fiecărui bun. De aceea, cât privește vechea
reglementare a uzucapiunii în literatura de special itate se
sublinia că nu poate fi invocat ca just titlu pentr u dobândirea
proprietății pe această cale, certificatul de moște nitor.
Rămâne ca practica să ne arate măsura în care aceas tă
93 nouă funcție pe care o are certificatul de moștenit or, înlesnește
circulația juridică a bunurilor dar dă, de asemenea , o siguranță
circuitului civil.
Timpul alocat unității: 2 ore
Concepte și termeni de reținut:
• sezina;
• certificatul de moștenitor;
• petiția de ereditate;
• predarea legatelor.
Bibliografie:
1. Dumitru C. Florescu, Dreptul succesoral , Ed. Universul Juridic, București 2011;
2. Stănciulescu Liviu, Curs de drept civil , Succesiuni, Ed. Hamangiu. București, 2012;
3. Fr. Deak, Tratat de drept succesoral, București, Ed. Universul Juridic, 2002;
4. Codul Civil.
94 Unitatea de învățare 14
Indiviziunea și partajul moștenirii
Indiviziunea este una din formele modalității drept ului de
proprietate, care este proprietatea comună. Indiviziunea este o
coproprietate care poartă asupra unei universalităț i juridice și
anume asupra patrimoniului succesoral. Fiecare dint re
coindivizari cunoaște care este cota sa parte ideal ă din
universalitate dar niciunul dintre ei nu știe în ce anume bunuri,
în materalitatea lor, se concretizează cota parte i deală de drept.
Trei principii generale guvernează indiviziunea
succsorală:
1. Principiul liberei dispoziții de către fiecare
coindividizar asupra cotei sale parte ideală din un iversalitate,
deoarece asupra acestei cote părti ideale fiecare c omoștenitor are
un drept de proprietate exclusiv și absolut; dobând itorul acestei
cote părți se substituie celui care a înstrăinat.o și devine la
rându.i coindivizor;
2. Principiul (regula) unanimității , potrivit cu care toate
actele de dispoziție asupra unui bun din indiviziun e trebuie
făcute cu acordul tuturor coindivizilor;
În principiu, de la regula unanimității nu există e xcepții. Cu toate
acestea, potrivit art. 643 alin. (1) din Codul civi l, fiecare
coproprietar poate sta singur în justiție, indifere nt de calitatea sa
procesuală, în orice acțiune privitoare la copropri etate, inclusiv
95 în cazul acțiunii în revendicare.
3. În sfârșit, principiul potrivit căruia “nimeni nu poate
fi obligat a rămâne în stare de indiviziune . Moștenitorul poate
cere oricând ieșirea din indiviziune, chiar și atun ci când există
convenții sau clauze testamentare care prevăd altfe l,, (art. 1.143
alin. (1) Cod civil). Dreptul de a cere ieșirea din indiviziune nu
se prescrie.
Dacă menținerea stării de indiviziune ar prezenta u n
anume interes pentru coindivizari, aceștia pot conv eni
menținerea acesteia pentru cel mult 5 ani. Dacă est e vorba de
imobile, acordul dintre coproprietari trebuie să îm brace forma
înscrisului autentic și să fie îndeplinite formele de publicitate
stipulate de lege (art. 672 Cod civil). Este vorba mai exact aici
despre convențiile pentru suspendarea partajului .
În completarea textelor anume dedicate de Codul civ il
partajului succesoral, se aplică textele din materi a împărțelii
coproprietății (a proprietății comune pe cote părți ) – art. 669 –
686 Cod civil.
Partajul succesoral (căruia Codul civil în vigoare îi spune
astfel dar nu vedem un impediment major în a folosi și termenul
de împarțeală a moștenirii ) este modalitatea specifică prin care
se pune capăt indiviziunii succesorale. Prin partaj bunurile aflate
în indiviziune se impart de regulă în natură dar în anumite
situații este posibil și partajul prin echivalent ș i devin proprietate
exclusivă a celor pentru care, aceasta operațiune f iind făcută,
partajul încetează. Altfel spus, prin partaj se ide ntifică în
materialitatea bunurilor succesiunii cota parte ide ală de drept a
fiecărui indivizor astfel încât fiecare dintre ei d evine proprietar
exclusiv asupra bunului ori bunurilor ce i.au reven it în urma
partajului.
96 Se poate conveni de către coindivizi și un partaj
provizoriu, de folosință a bunurilor aflate în indiviziune. Po trivit
art. 639 Cod civil “modul de folosire a bunului com un se
stabilește prin acordul coproprietarilor iar în caz de neînțelegere,
prin hotarare judecătorească “.
Partajul poate fi voluntar (prin buna învoială a
coindivizarilor) sau judecătoresc . Când întreaga masă
succesorală este obiect al partajului aceasta este totul iar în cazul
partajului unei porțiuni a unuia ori mai multe bunu ri ale
succesiunii, partajul este parțial .
Potrivit art. 673 Cod civil “instanța sesizată cu c ererea de
partaj poate suspenda pronunțarea partajului, pentr u cel mult un
an, pentru a nu se aduce prejudicii grave interesel or celorlalți
coproprietari. Dacă pericolul acestor prejudicii es te înlaturat
înainte de împlinirea termenului, instanța, la cere rea părții
interesate, va reveni asupra măsurii”.
Pot cere partajul succesoral:
. moștenitorii legali și legatarii universali sau cu titlu
universal (deci moștenitori care stăpânesc împreună patrimoniul
succesoral, coindivizarii);
. succesorii în drepturi universali și cu titlu unive rsal al
coindivizarilor;
. creditorii personali ai coindivizarilor.
Capacitatea ce se cere coindivizilor care solicită sau iau
parte la ieșirea din indiviziune prin partaj este c ea de exercițiu
deplină (ieșirea din indiviziune prin partaj este a similată unui act
de dispoziție).
Cei fără capacitate de exercițiu pot cere partajul
judecătoresc prin reprezentantul legal, iar partaju l poate fi
97 solicitat de cei cu capacitate restrânsă de exerciț iu personal, dar
cu încuviințarea dată anterior și cu asistența ocro titorului legal.
În ambele ipoteze este necesară și încuviințarea pr ealabilă a
instanței de tutelă.
Obiect al partajului succesoral constituie de regul ă
bunurile succesiunii asupra cărora defunctul era pr oprietar ori
avea alte drepturi reale.
Creanțele celui decedat și pasivul succesoral se îm part de
drept, înca de la data deschiderii succesiunii într e moștenitorii
universali si cu titlu universal. Exista, prin exce ptie si bunuri
supuse partajului, care la data morții lui de cuius nu se aflau în
patrimoniul acestuia. Nu stâruim asupra acestora, e le fiind
enumerate în lucrări de drept succesoral de data re centă. La fel,
nu stârnim asupra categoriilor de bunuri care la da ta morții celui
care lasă moștenirea se aflau în cuprinsul acesteia și totuși nu
sunt supuse partajului.
Partajul voluntar se realizează printr.un act jurid ic sub
semnătură privată sau incheiat în formă autentică, aceasta fiind
obligatoriu dacă între bunurile succesiunii există imobile.
Pentru ca partajul voluntar să fie valabil se cere:
. să fie prezenți toti coindivizarii;
. aceștia să recurgă la partajul voluntar ca modalita te de
încetare a indiviziunii succesorale;
. toti coindivizii să aibă deplină capacitate de exer cițiu.
Dacă partajul inițial nu ia în calcul toate bunuril e vizate de
această operațiune, ale succesiunii poate fi comple tat de un
partaj suplimentar, voluntar ori judecătoresc.
Partajul succesoral judiciar este o cale de încetar e a
indiviziunii succesorale pe care comoștenitorii o p ot alege ca
98 alternativă la partajul prin buna învoială.
Situațiile în care partajul succesoral judiciar est e
obligatoriu, s.a subliniat în doctrină, sunt:
. când unul dintre coindivizari lipsește de la imparț eală și
nici reprezentantul său nu este prezent;
. când unul dintre coindivizari nu consimte la partaj ul
voluntar;
. când unul din coindivizari este incapabil, minor sa u
interzis și nu există reprezentant legal ori ocroti or legal, ori nu
există autorizarea instanței tutelare și când este cazul a
ocrotitorului legal.
În principiu, după stabilirea de către instanță a d atoriilor
transmise pe cale succesorală, a datoriilor și drep turile de creanță
pe care succesorii le au față de cuius și de asemenea a sarcinilor
moștenirii va lua în considerare care sunt bunurile de împărțit,
calitatea fiecărui erede de coindivizor și cota par te ce i se cuvine
fiecaruia precum și creanțele născute între coerezi , rezultate din
starea de coproprietate.
Se vor forma apoi de către instanță, în natura, lot urile și
acestea vor fi atribuite. Egalizarea loturilor se f ace la nevoie,
printr.o sultă reprezentată de o sumă de bani. Sunt mai multe
criterii pe care instanța le poate avea în vedere c u prilejul
formării laturilor pornind de la cota parte din suc cesiune ce se
cuvine fiecărui comoștenitor până, de pildă, la ocu pația acestora
raportată la natura bunurilor.
Potrivit art. 676 alin (2) Cod civil „dacă bunul es te indivizibil
ori nu este comod partajabil în natura, partajul se va face în unul
dintre urmatoare moduri:
a) atribuirea întregului bun, în schimbul unei sulte, în
99 favoarea unui ori a mai multor coproprietari la cer erea acestora;
b) vânzarea bunului în modul stabilit de coproprietari ori în
caz de neînțelegere la licitație publică, în condiț iile legii, și
distribuirea prețului către coproprietari proporțio nal cu cota
parte a fiecăruia dintre ei.
În literatura juridică nu există unitate de ve deri cât
privește efectul constitutiv sau, dimpotrivă, ca pa nă acum
declarativ al partajului. Prima trăsătură este stab ilită fără
îndoială de articolul 680 Cod civil pentru partajul comun. Cât
privește partajul succesoral există punctul de vede re că aceasta
în continuare retroactivează până la data deschider ii moștenirii
astfel încât se consideră că fiecare comoștenitor a primit ceea ce
i.a revenit în urma împărțelii direct de la defunct , altfel spus de
la data decesului.
Între comoștenitori există o obligație de garanție, astfel încât
dacă unul dintre aceștia suferă o pierdere cât priv ește bunurile
succesiunii, pierdere care are o cauză anterioară a împărtelii,
aceasta va fi suportată de toți proprietarii cu cee a ce a primit
fiecare.
Încheiem aceste succinte considerații cu privire la principalele
aspecte ale partajului moștenirii prin precizarea n umai a nițiunii
unei alte împărțeli, aceea de ascendent, reglementa tă de noul
Cod civil în art. 1.160 – 1.163.
Partajul de ascendent se poate face ori prin donați e ori prin
testament și are specificul că nu pune capăt indivi ziunii ci
împiedică nașterea acesteia între descendenții disp unătorului la
moartea acestuia.
Pentru a fi valabil partajul trebuie făcut de asced enți iar acest act
trebuie sa îi cuprindă pe toți descedenții.
100 Partajul de ascendent mai ales cel făcut prin testa ment poate fi
neîndoielnic util căci, dacă respectă toate condiți ile legii, face ca
moștenirea să se transmită descendenților împărțită , fiecare
dintre aceștia știind din ce bunuri este compusă co ta sa
succesorală. Iată, prin urmare un mijloc de a fi pr eântâmpinate
eventualele neînțelegeri între comoștenitori și de a se evita, de
asemenea, regimul juridic mai complicat privind act ele cu
privire la bunurile succesorale, acte încheiate cât ă vreme durează
indiviziunea.
Cum am precizat deja acestea au fost câteva element e de sinteză
privind principalele instituții ale dreptului de mo ștenire, menit a
face mai accesibile, lucrarile de succesiuni tipări te.
Timpul alocat unității: 2 ore
Concepte și termeni de reținut
• indiviziunea succesorală;
• partajul voluntar;
• partajul judiciar;
• partajul de ascendent.
Bibliografie:
1. Dumitru C. Florescu, Dreptul succesoral , Ed. Universul Juridic, București 2011;
2. Stănciulescu Liviu, Curs de drept civil , Succesiuni, Ed. Hamangiu. București, 2012;
3. Fr. Deak, Tratat de drept succesoral, București, Ed. Universul Juridic, 2002;
4. Codul Civil.
101
Bibliografie:
1. Vechiul Cod civil;
2. Codul civil în vigoare;
3. D.C. Florescu „ Dreptul succesoral”, Buc., Ed. Univ ersul juridic., 2011;
4. I. Genoiu „Dreptul la moștenire în noul Cod civil”, Buc., Ed. C.H. Beck, 2012;
5. B. Patrascu, „Continuitate și discontinuitate în re glementarea opțiunii succesorale, „Noul
Cod Civil. Comentarii”, ediția a III.a, Buc., Ed. U niversal Juridic., 2011(coordonator, M.
Uliescu);
6. L. Stănciulescu, „ Curs de drept civil.Succesiuni”, Ed. Homangiu, 2012;
7. V. Stoica, L. Dragu, „Moștenirea legală în noul Cod Civil, Buc., Ed. „Universul Juridic”,
2012.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Copyright © 2012, Editura Pro Universitaria Toate drepturile asupra prezentei ediții aparțin Editurii Pro Universitaria Nicio parte din acest volum… [612895] (ID: 612895)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.