Copilul Si Natura

Scopul principal al educației privind mediul înconjurător este acela de a oferi fiecărui copil posibilitatea de a manifesta o atitudine personală, responsabilă față de mediul în care trăiește. Informațiile și datele științifice despre elementele naturii au un rol incontestabil, dar la implicare și acțiune eficientă se ajunge prin sensibilizare și prin antrenarea componentelor afectivă și volitivă ale psihicului uman. Adoptarea de către educatori a unor poziții de forță, de impunere, va genera fie o reacție de respingere, fie o reacție de acceptare docilă, lipsită de motivație personală. De aceea, activitățile de educație ecologică trebuie să se desfășoare într-o atmosferă relaxată, în care copilul să își poată defini propria personalitate, aspirațiile și ierarhia personală de valori, în care exprimarea și comunicarea fac să se întîlnească opțiunile și încurajează inițiative. în demersul nostru educațional ecologic la grupele la care lucrăm, am ținut cont de scopul final, și anume adoptarea unui comportament ecologic adecvat și derularea acțiunii concrete de protecția mediului. O modalitate de trecere de la informarea teoretică, prin implicarea individuală, spre acțiunea concretă, a fost abordarea unei scheme logice formată din câteva etape care descriu un traseu ce poate fi urmat de oricare educatoare sau chiar de profesori, prin valorificarea atentă a conținutului și a metodologiei specifice grupelor și disciplinei. Această schemă cuprinde următoarele puncte:

perceperea și observarea naturii. Această primă etapă am realizat-o prin ieșirile în natură, excursii, vizitând mai multe ecosisteme. Este primul pas, de contact nemijlocit cu elementele mediului, care constituie premiza etapelor următoare;

definirea senzațiilor și sentimentelor dobândite în urma perceperii mediului înconjurător. în această etapă ne-a revenit rolul de a discuta aceste aspecte și de a sublinia apartenența noastră la sistemele naturale de viață și comunicarea care trebuie să existe între noi și mediul natural.

implicarea personală. Prin discuții, în urma stabilirii locului și rolului fiecăruia în spațiu și timp, am relevat modalități de implicare individuală, felul cum putem fi de folos.

asumarea responsabilității. Pentru noi, această etapă a fost esențială în formarea unei structuri comportamentale adecvate. Existând implicare, trebuie să existe și responsabilitate. Până în acest punct etapele de desfășurare a educației ecologice asigură adoptarea comportamentului ecologic. Este implicit faptul că informația teoretică motivează, însoțește și susține percepția senzorială, analiza senzațiilor, încadrarea în sistemul natural de viață, definirea rolului personal, respectiv, implicarea individuală și asumarea responsabilității.

• Alcătuirea unei strategii de acțiuni. în această etapă am trecut la acțiunea concretă. Faptul că în calitate de educatoare am organizat acțiuni diverse cu participarea copiilor nu este suficient. într-adevăr, importantă a fost, pentru început, inițiativa de a le insufla preșcolarilor dragostea pentr natură și mediu în general.

Vârsta preșcolară este vârsta la care copilul își etalează dragostea aproape înnăscută față de animale și plante și constituie o etapă în care, dacă avem suficient tact pedagogic vom putea face o complexă educație ecologică eficientă în etapele viitoare ale vieții sale.

în continuare facem câteva referiri generale asupra primei etape, și anume -perceperea și observarea naturii – pe care noi o considerăm deosebit de eficientă în educația ecologică a copiilor. Vizitarea unor ecosisteme înseamnă contactul nemijlocit cu natura, cu farmecul ei, în toate anotimpurile. Vizitând pădurea de la marginea municipiului Roșiori de Vede, primăvara, copiii au observat că pădurea era încă „mută"; oaspeții veseli de vară nu îi sosiseră, iar zefirul trecea prin ramurile dezbrăcate de podoaba lor, fără să deștepte murmurul frunzelor lovite în dungă. Primele zile de căldură au făcut să foșnească tapetul frunzelor moarte. Le-am explicat copiilor că ghioceii timizi străpung ca niște sulițe covorul de frunze ruginii, pentru că le este puternică năzuința de a trăi. împreună cu copiii am observat și celelalte plante specifice ale anotimpului, vizitate de câteva albine care au dat de veste și celorlalte din stupii de la marginea pădurii că iarna s-a sfârșit și pot ieși din amorțeală. Buchețelul de ghiocei cules din pădure a constituit bucuria de a le oferi mamelor aceste simboluri.

Prin comparație, vara am regăsit pădurea mult înverzită și mai întunecoasă. Prin îndemnurile noastre, copiii au ascultat „partiturile" de triluri ale numeroaselor păsărele, au făcut cunoștință cu șarpele de sticlă care nu face nici un rău oamenilor și au admirat salturile broaștelor de pădure, dar și ale căprioarelor speriate de prezența noastră.

Toamna, împreună cu copiii am observat razele de soare mult mai blânde care mângâiau bolta frunzelor îngălbenite și cum, la o adiere de vânt, frunzele cădeau spre sol, formând covorul de frunze uscate, de sub care primăvara viitoare vor răsări ghioceii. Păsările cântătoare plecaseră departe; locul lor îl luase greierul ce țârâia prelung. în discuțiile cu copiii le explicam că în acea liniște calmă, impunătoare în liniștea ei, pădurea seamănă bunicului ce-și netezește încet barba ori își poartă mâna-i tremurândă peste creștetul nepoțelului, așteptând sfârșitul ce nu-1 poate ocoli. Cop" ne întrebau: „Nu-i așa că pădurea nu moare?", „De ce taie oamenii pădurea?". Le-: explicat: nu moare, pentru că în primăvara viitoare o vom vedea proaspătă înmugurită. Oamenii ar trebui să taie acei copaci care sunt foarte bătrâni și sunt cale de a se usca. Au înțeles că în cîteva minute putem tăia un copac, dar altul de ta * lui va crește peste foarte mulți ani. Pentru faptul că pădurea împrospătează aeru adăpostește multe animale, ne oferă lemnul și constituie pentru oameni un mediu recreere, trebuie ocrotită.

în excursiile noastre către pădurea de la marginea orașului am trecut pe pod de peste râul Vedea, prilej de a vizita și acest ecosistem. Cu această ocazie, copiii cunoscut biocenoza destul de săracă din cauza agenților poluanți, care au determi migrația multor specii de pești și amfibieni. Această concluzie am tras-o atunci c* un copil a fost mirat de „curcubeul" de culori care se observa pe luciul apei. La nive înțelegerii lor le-am explicat că acesta provine de la spălarea unor utilaje, precum și

la stația de purificare a apei care nu mai funcționa la parametrii normali, ceea ce conduce la „murdărirea" apei. Din cauza acestui lucru, viața animalelor și a plantelor acvatice a fost și este îngreunată.

Referitor la această primă etapă, demersurile educației ecologice desfășurate cu grupele nu s-au oprit numai la vizitarea acestor ecosisteme. Alte excursii de pe raza municipiului Roșiori de Vede au constituit prilejuri de a vizita și alte ecosisteme în formă curată, dar și poluată. De asemenea, ne-am creat posibilitatea de a vizita muzeul de istorie naturală „Grigore Antipa", din București, unde copiii au cunoscut și alte ecosisteme într-o formă artificială (peștera), precum și colecții de plante și insecte din țară și din lume. Cu ocazia acestei vizite, am reușit să-i facem pe copii să înțeleagă faptul că muzeul adăpostește și colecții de plante și animale dispărute în timp, din cauza acțiunilor negative ale omului asupra naturii.

Având în vedere că la nivel național, și nu numai, trebuie să facem efoturi pentru menținerea și ameliorarea calității mediului înconjurător, educația ecologică la toate nivelurile capătă o importanță deosebită. Dacă vom reuși să le insuflam copiilor dragostea de natură, generațiile viitoare vor beneficia de un mediu curat și vom putea combate prevederea pesimistă a biologului Jean Dorst care spunea că" …omul va sucomba ucis de excesul a ceea ce el numește civilizație".

BIBLIOGRAFIE

LUPEI N., Biosfera, Ed. Albatros, București, 1980

PORA E., în ale naturii, ED. Dacia, Cluj-Napoca, 1986

STUGREN B., Ecologie generală, E.D.P., București, 1990

* * * Programa activității instructiv-educative în grădinița de copii, 2000