Copilul râde:Înțelepciunea și iubirea mea e jocul [306804]
MOTTO!
Copilul râde:„Înțelepciunea și iubirea mea e jocul!”
Tânărul cântă:„Jocul și înțelepciunea mea-i iubirea!”
Bătrânul tace:„Iubirea și jocul meu e-nțelepciunea!”
[anonimizat]………………………………………………………………………………….6
I.JOCUL……………………………………………………………………………………….8
1.1. Importanța jocului în viața copilului……………………………………………………….8
1.2. Clasificarea jocurilor………………………………………………………………………..9
1.3. Funcțiile jocului…………………………………………………………………………….12
1.4. Principiile jocului…………………………………………………………………………..14
1.5. Rolul activităților din grădiniță în dezvoltarea personalității………………………..16
1.6. Jocul, formă dominantă și definitorie a activității preșcolare……………………………..19
1.7. Jocul didactic la preșcolari…………………………………………………………………..21
1.8. Jucăria și rolul ei în viața copilului……………………………………………………………24
II.LUDOTERAPIA ……………………………..……………………………………………..27
2.1. Ludoterapia în cadrul „ Terapiei educaționale complexe și integrate”…………..…..27
2.2. Procesul terapiei prin joc………………………………………………………………..31
III. DESCRIEREA JOCURILOR APLICATE……………………………………….…..36
3.1. [anonimizat]…………………….…….36
3.2. Rolul jocului în dezvoltarea proceselor perceptive……………………………….…..37
3.3. Rolul jocului în dezvoltarea proceselor cognitive superioare……………………………..45
IV. PARTEA EXPERIMENTALĂ……………………………………………………………………66
4.1. Metodologia lucrării………………………………………………………………..……..…66
4.2. Eșantionul de copii………………………………………………………………………….67
4.3. Analiza și interpretarea rezultatelor(grafice)………………………………..………69
4.3.1 Proba de lateralitate și abilitate motrică………………………………………………70
4.3.2. Proba de discriminare a formelor și mărimilor………………………………….71
4.3.3. Proba de discriminare a culorilor……………………………………………..…73
4.3.4. Proba de evaluare a spiritului de observație……………………………….……74
4.3.5. Proba de gândire(similitudini și diferențe)…………………………………..….76
4.3.6. Proba de limbă. …………………………………………………………………….…77
4.4. Concluzii……………………………………………………………………………………..79
BIBLIOGRAFIE………………………………………………………………………………82
ANEXE………………………………………………………………………………………..…84
PLANȘE……………………………………………………………………………………….…….91
Argument
“ … amintiți-vă întotdeauna că a [anonimizat], sarcina cea mai grea ce revine adultului” – H. Spencer – “Eseuri despre educație”.
E un adevăr elementar că pedagogia trebuie să se sprijine pe cunoașterea copilului. [anonimizat] a fi uneori complet ignorată de către autoritățile din grădinițe și de către cei mai mulți pedagogi.
[anonimizat], primite ca moștenire de către preșcolar. Copilul trebuie să se dezvolte el însuși și cele două instrumente la care recurge în mod instinctiv, pentru a realiza acest lucru, sunt jocul și imitația.
Existența celor prezentate mai sus, reprezintă condiții concrete în care ne desfășurăm activitatea, fapt care ne-a determinat să alegem această temă pentru lucrarea de față.
Lucrarea de față își propune o sistematizare a mijloacelor de lucru și verificarea unei variante optime de lucru raportate la condițiile concrete ale grădiniței și programei preșcolare.
Și când propunem o variantă optimă de lucru, propunem niște factori de care este necesar să se țină seama având în vedere că ele reprezintă și ipotezele de lucru:
vârsta fragedă de începere a "terapiei";
eficiența sporită de lucru la grupele mici, vârsta la care plasticitatea organismului și dinamica proceselor de creștere și dezvoltare permit instalarea atitudinilor vicioase dar și intervenția optima a educatoarei;
implicarea în acest proiect a tuturor factorilor convergenți, căci munca de educație corectă și completă a unui copil care are nevoie de un suport special, care va da rezultate numai dacă va fi o muncă colectivă.
Așa cum va reieși din lucrare, nevoile acestor copii se întrepătrund, iar rezultatele obținute pot suplini, cel puțin parțial, pe altele ce necesită o muncă mai îndelungată.
De exemplu, o poziție corectă în bancă, dă posibilitatea copilului să vadă mai bine la tablă, să asocieze informația scrisă cu cea verbală, să aibă o comoditate mai mare la scris și deci rezultate mai bune în acest domeniul.
Fără ajutorul părinților care supraveghează după amiază copilul, a educatoarei, care se ocupă de instruirea și educația aceluiași copil sau a psihologului ori a logopedului în sarcina căruia intră și dezvoltarea schemelor mentale, corporale, lateralitatea, orientarea spațială, corectarea vorbirii, munca educatorului nu va avea aceleași valoare.
La fel de important este și colaborarea cu părinții, care pot urmări evoluția copilului pe perioada când acesta nu este la grădiniță, se pot asigura ca indicațiile educatorului să fie materializate.
Prezentând scopul și sarcinile lucrării, trebuie să menționăm faptul că ne-am propus să sistematizăm informațiile legate de temă, ne-am propus să selectăm din multitudinea de mijloace, pe cele mai eficiente, să ordonăm cazurile tipice, să experimentăm variante și dozări de lucru. Scopul principal este perfecționarea profesională, al cărei beneficiar îl reprezintă copiii preșcolari.
Lucrarea de față a pornit din dorința de a avea un material pe care să-1 folosim în cadrul activității educare corectă și completă, material ce poate folosit cu succes fie de către educatoare, ca și caiet de inspirație în crearea momentelor recreative în timpul activităților educative, extracurriculare ori între activități.
I. Jocul
1.1. Importanța jocului în viața copilului
Jocul în accepțiunea comună ne duce cu gândul la ceva simplist, la amuzament, cu toate acestea jocul face parte din viața omului și poate cuprinde și conotații cât se poate de serioase: a juca o piesă de teatru, jocul de șah, a juca la bursă, sau dacă ne referim la sensul figurat:,, jocul cu viața ”, ,,a se juca cu focul” , ,,jocul minții” etc. Este clar că jocul este prezent în activitatea umană la toate vârstele și nivelele sociale. Încă de la începutul istoriei omenirii jocul a făcut parte din viața ființei umane, la vechii greci jocul era privit ca activitate specifică copiilor, la evrei, jocul era sinonim cu gluma și hazul, la germani jocul (spilan) era privit ca o activitate ce aducea satisfacții, în sanscrită jocul (cleada) desemna ceva aducător de veselie, la noi, la români (ludo) jocul era văzut ca ceva ce aduce bucurie. Cu timpul sensul cuvântului s-a limpezit dobândind semnificația de activitate care nu necesită muncă grea și efort, ce se caracterizează printr-o stare de bine, de plăcere atunci când ne referim la jocurile copilăriei și o interpretare mai cuprinzătoare a cuvântului atunci când facem referire la jocurile actorilor, la jocul de bursă, la jocul sportivilor. ( Kelemen, G., Psihopedagogia jocului, pag.16).
Jocul este o activitate specific umană care o mare importanță la vârsta copilăriei pentru rolul pe care îl are în formarea personalității copilului. Jocul are un caracter universal, el este o manifestare a unei caracteristici comportamentale a copiilor de pretutindeni. Când se întâlnesc copiii din diferite culturi limbajul lor comun este limbajul jocului. Jocul sau activitatea ludică constituie activitatea de bază din grădiniță care contribuie la instruirea și educarea copiilor preșcolari. Omul descoperă încă din copilărie ce înseamnă a te juca și continuă să practice jocul toată viața.
Pentru copil jocul reprezintă viața și realitatea în toată complexitatea ei. Jocul este ocupația preferată și cea mai intensă a copiilor. Prin joc copilul se confruntă cu sine însuși. cu ceilalți, cu diferite materiale și procese și cu mediul înconjurător.
Copilul prin natura sa încearcă să-și construiască în joc situații pline de suspans, prin care să cunoască ceva nou, să pregătească pentru viață. Jocul determină dezvoltarea spiritul creativ al copiilor, copiii reușesc să-și urmărească și să-și împlinească țelurile propuse în joc, își dezvoltă astfel spiritul de perseverență. Prin joc sunt încercate și exersate moduri de comportament din viață, sunt testate reacții la diferite situații și sunt formate atitudini. Copiii, datorită caracteristicilor vârstei nu pot menține suspansul pentru un timp mai îndelungat, de aceea ei pot repeta situațiile de joc la infinit, până ce au învățat ceva din acestea. Astfel jocul devine o metodă importantă de învățare și memorare. În dezvoltarea fizică și psihică a copiilor fiecare formă de joc reprezintă un act de învățare. Jocul este o metodă care are un mare potențial de formare și dezvoltare a personalității complete (corp – rațiune – suflet). ( Kelemen, G., Didactica învățământului primar șipreșcolar, pag.273).
1.2. Clasificarea jocurilor
Diferiți autori au identificat și categorizat o mulțime de tipuri de jocuri, în funcție de scopul urmărit. Una dintre posibilitățile de categorisirea jocurilor este următoarea:
Jocuri de relaxare. După cum o precizează și denumirea sunt jocuri cu scopul
creării unei atmosfere relaxante, prin care se pierd inhibițiile, se stimulează capacitatea de acceptare a celorlalți, de cunoaștere reciprocă.
Jocuri de exprimare. În cadrul acestor jocuri se urmărește interacțiuneaumană
pe baza limbajului verbal, jocuri bazate pe diferite zgomote, diverse tonalități și ritmuri.
Jocuri de interacțiune. Sunt jocuri de cooperare și de coordonare(jocuri cu un
partener, jocuri în grup); jocuri bazate pe mișcare, cu sau fără fond muzical; jocuri de relaxare cu sau fără fond muzical; jocuri de sensibilizare(stabilire a încrederii în partener, în grupă); jocuri de forță(măsurarea puterii, a îndemânării).
Jocuri cu roluri. Aceste jocuri se bazează pe pantomimă, improvizația,
dramatizarea, mergând până la socio-dramă și psiho-dramă.
Conform Kis(1987), jocurile se pot discrimina și în felul următor:
jocuri de mișcare;
jocuri de grupă;
jocuri de căutare și ghicire;
jocuri cu limbaj;
jocuri cu roluri;
jocuri de îndemânare;
jocuri sportive.
GILSDORF și KISTNER vorbesc despre:
jocuri de stabilire a relațiilor prietenești(jocuri pentru cunoașterea numelor celorlalți);
jocuri de mișcare(,,warming-up,,);
jocuri de percepere;
jocuri de încredere;
jocuri de cooperare;
jocuri de aventură.
O separare clară nu se poate face între aceste tipuri de jocuri. Elemente ale unei categorii se pot scoate din contextul categoriei respective și se pot introduce într-o altă categorie, dar cu un alt efect.
Jocuri simbolice: primare și evoluate.
Jocuri simbolice primare:
-jocuri de manipulare:
a) jocuri cu materiale mărunte;
b) jocuri cu materiale din natură;
c) jocuri cu materiale reziduale.
-jocuri imitative: configurează acțiuni sociale: Hrănim păpușa, Facem injecții, Citim revista.
Jocuri simbolice evoluate:
Jocuri cu subiecte din viața cotidiană:
jocuri de conviețuire socială, se raportează la cunoaștere, îndemânare și motivație: De-a mama și copilul, De-a școala, De-a doctorul;
jocuri de construcții, se raportează la cunoaștere, motivație și pricepere de a construi: construim…….; confecționăm…din: LEGO, ARCO, PLASTICOM, MOZAIC, ROTODISC.
Jocuri cu subiecte din basme și povești:
Jocuri-dramatizări sunt determinate de influențele poveștilor asupra copiilor: De-a Capra cu trei iezi, De-a Scufița roșie, De-a Sarea în bucate.
Dramatizăriile au la bază scenarii elaborate de specialiști și sunt pregătite de educatoare: Cenușăreasa, Motanul încălțat, Ridichea uriașă etc.
Jocuri cu reguli:
jocuri didactice;
jocuri distractive.
Jocuri didactice:
Jocuri de mișcare:
-jocuri motrice simbolice simple se realizează cu sau fără jucării și materiale: alergări, târâri, cățărări, mersul cu tricicleta, bicicleta; jocuri la aparate;
– jocuri motrice complexe se desfășoară de obicei în cadrul activităților de învățare dirijată(educație fizică): exerciții variate; complex de exerciții de mers, alergare; formare de deprinderi motrice de bază: obstacole, cățărare, târâre, aruncare.
b) Jocuri sportive.
c) Jocuri de expresie afectivă: teatru de păpuși, teatru de masă; teatru de umbre; imitația: plâns, râs.
d) Jocuri pentru dezvoltare psihică:
– jocuri senzoriale:
jocuri pentru sensibilizarea auzului;
jocuri pentru sensibilizarea pipăitului;
jocuri pentru sensibilizarea gustului;
jocuri pentru sensibilizarea mirosului:
jocuri pentru sensibilizarea văzului;
jocuri pentru educarea simțului echilibrului.
-jocuri intelectuale:
jocuri fonematice;
jocuri pentru îmbogățirea vocabularului;
jocuri pentru cunoașterea mediului înconjurător;
jocuri matematice;
jocuri muzicale;
jocuri cu text și cânt;
jocuri pentru dezvoltarea operațiilor gândirii;
jocuri logice;
jocuri de atenție ș.a.
Jocuri distractive având această destinație specială, de a aduce buna dispoziție în
rândul copiilor, trebuie să fie simple, ușor de asimilat prin explicații facile. Ele sunt atractive prin ele însele. Exemple: Pisicuța și vrăbiuțele, Unde s-a ascuns iepurașul, Rândunica fără cuib, Statuile, Lupul la oi etc. ( Kelemen, G., Didactica învățământului primar și preșcolar,pag.280).
1.3. Funcțiile jocului
După cum este bine cunoscut, Semiotica este teoria generală a sistemelor de semne și a legilor acestora de funcționare. Plasând jocul în cadrul acesteia și analizând conținuturile sau formele de desfășurare ale diferitelor tipuri de jocuri descoperim că semnele au fost create în scop comunicativ. Pentru a satisface acest scop, cei care se joacă utilizează anumite asemănări.
Adesea pare greu a include ludicul în cadrul semioticii, cu toate că această operațiune nu are nimic impropriu. Mai mult decât atât, orice joc îndeplinește simultan mai multe funcții care se răsfrâng atât asupra celui care se joacă, cât și a celui care coordonează sau numai supraveghează acțiunile copilului.
Funcția cognitiv-informativă
Jucându-se, de la cele mai fragede vârste, fără a conștientiza neapărat acest lucru,
copilul învață; acumulează noi date, informații, cunoștințe, își formează și exersează un set de deprinderi, priceperi și obișnuințe, sarcinile jocului orientând procesul cunoașterii.
Funcția stimulativ-motrică(motorie)
Prin joc este stimulată prioritar componenta motorie a personalității copilului,
împreună sau nu cu o altă dimensiune a acesteia. De cele mai multe ori, la încheierea unui joc, participanții sunt hotărâți să o ia de la capăt, sunt mulțumiți de ceea ce au realizat, nu resimt oboseala specifică învățării sau muncii, având un tonus pozitiv.
Funcția informativ-educativă
Această funcție se referă la faptul că jocul contribuie la:
perfecționarea funcțiilor cognitive ale subiectului care se joacă;
implicarea motivației intrinseci a acestuia în joc;
dezvoltarea afectivă(relevantă, mai ales, la jocul de rol);
dezvoltarea anumitor aptitudini.
Funcția socială
Fiind prima formă de activitate umană fundamentală este firesc ca jocul să
constituie un element și un factor important de socializare. Cele mai relevante cazuri sunt elevii de clasa I care, nefrecventând creșa și/grădinița, se adaptează mult mai greu și mai târziu cerințelor impuse de colectivul claselor școlare, indiferent de numărul fraților din familie sau de experiența pozitivă a părinților, bunicilor în creșterea copilului.
Funcția de echilibrare-tonificare(legată de faptul că jocul descarcă și reîncarcă
potențialitățile personalității). Astăzi este cert faptul că o pasiune, un interes, unele trăsături depersonalitate, de caracter, atât de elocvente în timpul alegerii și desfășurării anumitor jocuri, pot servi ca funcție de echilibrare-tonificare sau ca funcție de sprijin în modificarea atitudinii celui care se joacă față de anumite microstructuri ale realității sociale(familie, grădiniță, școală, obiect de studiu, ș.a.) și, implicit, în crearea condiției pozitive de accesibilitate pentru orice acțiune cu rol formativ.
Funcția terapeutică
Literatura și neuropsihiatria abundă în exemplecare demonstreazăși justifică
pertinent această funcție a jocului.
Sunt relevanțe în acest sens inclusiv jocurile motrice practicate în cadrul gimnasticii medicale la care participă subiecții cu diferite afecțiuni ale coloanei vertebrale, acestea înțelegând acțiunea ludică la care participă dincolo de obținerea performanțelor în domeniu.
Funcția catharctică ( de curățire, purificare )
Referitor la aceste două funcții amintite mai la urmă, se poate spune că jocul contribuie nemijlocit și la asigurarea dimensiunii ludice a terapiilor solicitate de anumite cazuri speciale ( copiii hiperkinetici, anxioși sau altele ) fiind, totodată, un mijloc ideal cu rol catharctic.
Raportat la anumite nivele de vârstă, jocul câștigă funcții particularizante, fără a pierde însă vreuna din funcțiile anterior menționate. Importanța lui la dezvoltarea personalității este reliefată tocmai de complexitatea acestor funcții (www.scrigroup.com).
1.4. Principiile jocului
Jocul ca parte integrantă a copilăriei, are la bază câteva principii, care determină schimbări în conduita și personalitatea copilului:
creează bună-dispoziție. Fiecare joc ar trebui să urmărească îndeplinirea acestui
principiu. Copiii se joacă singuri sau cu colegii perioadă îndelungată, pentru că le face plăcere și se simt bine. Copiii repetă jocurile preferate de mai multe ori fără să se plictisească. Buna-dispoziție trebuie să fie resimțită de toți copiii și să evite ironizarea și disconfortul altor copii;
eliberează energie creatoare. Am văzut că în timpul jocului copilul eliberează și
consumă multă energie de natură psihică(concentrare, gândire intensă, ghicire) și fizică(fugă, săritură etc.). Un joc eficient va converti această energie creatoare prin activarea valențelor lui formative;
conduce la înțelegerea realității. Prin joc copiii se confruntă cu realitatea
înconjurătoare, acționează asupra ei încercând să o înțeleagă, să o transforme și să se adapteze la aceasta. Jocul înlesnește relaționarea cu realitatea, prin joc copilul prelucrează impresiile și lucrurile care îl preocupă, prin imitație și substituire;
determină socializarea copiilor. Prin joc copilul este nevoit să ia contact cu ceilalți.
Jocul prin caracterul lui înlesnește stabilirea unor relații naturale, de la sine înțelese, fără rețineri și inhibiții. Atmosfera de joc permisivă influențează crearea de noi prietenii;
contribuie la exersarea limbajului. În joc copilul își exersează limbajul, imită pe
ceilalți copii, acumulând noi expresii verbale. Prin joc se dezvoltă expresivitatea vorbirii, antrenând diferite forme de limbaj verbal determinat de rolurile jucate de copii. Imitând adulții copiii preiau formule verbale în funcție de rolul pe care-l exercită în joc. Îmbogățirea expresivității limbajului se realizează și prin folosirea elementelor paraverbale(ton, ritm, intonație) sau a formelor non verbale(mimică, gestică, comportament);
dezvoltă creativitatea. Frumusețea jocului constă în faptul că el transcende realitatea
la baza jocului se găsește fantezia și realul. Jocul permite copilului să-și activeze imaginația, să schimbe rolurile, condițiile, evenimentele, locul și timpul după propria dorință. În joc copilul regăsește deplina libertate, în joc totul este posibil și realizabil, copilul în joc are posibilitatea de a activa imposibilul, în posibil imaginar.Jocul permite dezvoltarea creativității prin activarea imaginației creatoare;
stimulează gândirea și capacitatea de înțelegere a obiectelor și fenomenelor lumii
înconjurătoare. Copilul trebuie să judece, să analizeze, să discrimineze, să apeleze la memorie și să adapteze elementele necunoscute ale situației cu totul necunoscute. Astfel copilul este pus în postura de a activa toate procesele gândirii și de a găsi soluții de moment problemelor impuse de joc. În joc el își activează și dezvoltă toate procesele psihice și ajunge să-și cunoască propriile capacități și să-și înțeleagă propriile trăiri;
formează atitudini. Jocul în grup presupune adaptarea propriilor dorințe și aspirații la
necesitățile grupului. Jucându-se împreună copiii stabilesc între ei relații diverse, ajung să se cunoască mai bine, prin comparație își cunosc punctele tari și slabe, încearcă să-și depășească limitele, se stabilesc ierarhii bazate pe principii respectate de toți participanții la joc, se acceptă și se respectă conducătorul informal de grup. Toți membrii unui grup se implică individual activ în joc, dar toți contribuie la o acțiune comună;
dezvoltă aptitudini. Modul cum se încheagă un grup și modul cum se desfășoară un joc
este influențat foarte mult de nevoile și resursele fizice și psihice ale participanților. Fiecare participant al jocului dorește să se impună în grupul de joc, să arate ce poate să facă el mai bine și rolurile sunt asumate în funcție de aptitudini în mod instinctiv, inconștient, de aceea copilul va scoate la iveală tot ceea ce are în el mai bun. Complexitatea jocului, proprietățile jocului determină copiii să-și activeze toate resursele interioare la maxim, pentru a face față cerințelor acestuia. Astfel copiii recurg la acele laturi spre care au talent și pe acestea le vor activiza și stimula în cadrul jocului de grup.
În cadrul oricărei activități jocul însuși devine scopul și nu produsul rezultat. Jocul trăiește din căutarea veșnică a ineditului de către om. Caracterul specific al jocului lasă omului loc pentru a forma, a transforma și a interpreta realitatea. Specificitatea jocului și plăcerea jocului sunt determinate de faptul că jocul se desfășoară de cele mai multe ori fără un țel definit și fără o planificare riguroasă. ( Kelemen, G., Psihopedagogia jocului, pag 57).
1.5. Rolul activităților din gradiniță în dezvoltarea personalității
Încă din primii ani de viață, ființa umană evoluează, se dezvoltă și se maturizează sub influența unor condiții de natură biologică,psihologică și socială,care-și vor pune amprenta asupra personalității într-un mod unic. Principalele direcții ale dezvoltării personalității copilului se distribuie pe coordonate fizice și psihice (aprofundarea activității sale de cunoaștere, transformarea vieții sale afective, a relațiilor și atitudinilor sale față de mediul înconjurător și perfecționarea activității în vederea dezvoltării conduitei voluntare.Condițiile în care evoluează copilul pot fi favorabile pentru dezvoltarea personalității.
Conform curriculumului pentru educație timpurie, învățământul preșcolar și clasele I și a II-a reprezintă ciclul achizițiilor de bază ( fundamentale). Învățământul preșcolar constituie:
prima treaptă de instruire și educare organizată, sistematică și competentă;
modalități organizate de socializare a copilului;
pregătirea preșcolarului pentru școală.
Activitățile desfășurate în grădiniță contribuie la dezvoltarea personalității copiilor. Grădinița contribuie în primul rând la socializarea copiilor, iar în al doilea rând la pregătirea lor pentru activitatea școlară.
Grădinița oferă un prim cadru de socializare în care copilul își dezvoltă personalitatea. Acest prim mediu organizațional în care intră copilul exercită o influență profundă, cu rol facilitator pentru dezvoltarea limbajului său. Copilului care frecventează grădinița i se oferă multiple oportunități pentru a se dezvolta pe diverse planuri, are nenumărate prilejuri de a vorbi, ceea ce îl ajută la dezvoltarea rapidă a abilităților lingvistice și general comunicative, este solicitat în diverse tipuri de activități care conduc la dezvoltarea exprimării verbale și este integrat în programe de descoperire a potențialului său verbal, intelectual și afectiv fiind pus în situații care-l obligă să exercite roluri diverse în care are posibilitatea exersării verbale.
Din punct de vedere psiho-social educația joacă un rol determinant pentru formarea însușirilor psihice ale personalității copilului și elaborarea de comportamente integrativ-adaptate.
Grădinița are mijloace educative necesare intensificării relațiilor copilului cu alte persoane,adulți și copii,se pot efectua vizite reciproce în care copilul să joace rolul de gazdă și de musafir, sărbătorirea zilei de naștere(cu invitarea unor copii, organizarea de jocuri distractive, participarea la acțiuni comunitare, activități și jocuri prin care copiii comunică între ei, cooperează, concurează, se acceptă și se ajută unii pe alții.
Copilul preșcolar care frecventează gradinița beneficiază de o educație care acționează în mod organizat, conștient și dirijat pentru a valorifica cât mai bine potențialul de care dispune și pentru a stimula noi achiziții.
Întreaga activitate din grădiniță este coordonată de educatoare, iar relația dintre educatoare și educabili este una directă și apropiată din punct de vedere afectiv. ( Kelemen, G., Metodica educării limbajului, pag. 101).
La intrarea în grădiniță nu toți copiii se adaptează dintr-o dată la toate formele de activitate, de aceea, cu tact, educatoarea va recurge la abordarea treptată, progresivă. Inițial copiii vor participa la activitățile organizate sub formă de jocuri alese, pe grupuri mici. Fiecare copil este o individualitate care se deosebește de celialți prin anumite particularități, fiecare copil are ritmul său propriu de adaptare și de dezvoltare, fiecare copil este dotat din punct de vedere genetic cu anumite aptitudini comunicaționale. De aceea, fiecare copil receptează în mod diferit influențele mediului și ale educației.
De aceea este important ca educatoarea să cunoască atât nivelul de dezvoltare psihică a copilului în momentul intrării în colectivitate, cât și mediul din care provine, antecendetele medicale, condițiile sociale ale familiei etc.
Factorii care au cea mai mare importanță pentru formarea personalității sunt:
maturizarea neurofuncțională;
stimulările bogate și variate oferite de mediul gradiniței;
rolul jocului ca activitate fundamentală;
interrelaționarea cu cei de aceeași vârstă;
relații mai complexe cu familia și cu cei din jur.
Sub influența tuturor acestor factori apar și se manifestă următoarele componente ale personalitații:
a) manifestarea inițiala a aptitudinilor la cei care au premise native specifice ca:
receptivitate deosebită față de anumite categorii de stimuli;
praguri senzoriale scăzute;
atracție evidentă spre activități în legătură cu care vor apare aptitudini.
b)copiii supradotați pot obține deja rezultate semnificative.
c) dezvoltarea bazelor caracterului se realizează sub influența preponderentă a familiei și a grădiniței.
Grădinița oferă premisele pentru formarea caracterului prin:
construirea reglajelor voluntare;
cristalizarea sentimentelor fundamentale mai ales față de părinți,dar și față de ceilalți;
dezvoltarea capacităților de a fi receptivi la cerințele acestora și la modelele pe care ei le oferă;
dezvoltarea conștiinței morale primare.
Prin urmare,sub influența acestor factori se formează premisele pentru însușiri caracteriale cum ar fi:
respectul față de alții;
încrederea în sine;
curajul;
perseverența.
Indiferent de nivelul de vârstă la care se desfășoară procesul educativ din grădiniță, acesta îmbracă forme diferite de organizare, după cum urmează: activități comune, jocuri și activități alese, activități opționale și în funcție de programul grădiniței și activități specifice de după- amiază ( activități recreative și de relaxare, activități de dezvoltare și exersare a aptitudinilor și activități recuperatorii ). Educatoarea pune accent pe realizarea liantului între activitățile comune, activitățile din prima etapă a zilei (activități pe centre de interes și activitățile de dezvoltare personală (complementare, în vederea asigurării caracterului interdisciplinar și transdisciplinar al învățării. (Kelemen G, Metodica educării limbajului, pag. 106).
1.6. Jocul, formă dominantă și definitorie a activității preșcolare
Activitatea ludică face parte dintre activitățile perene umane. Jocul este o activitate specific umană care are o mare importanță la vârsta copilăriei pentru rolul pe care îl are în formarea personalității copilului. Jocul are un caracter universal, el este o manifestare a unei caracteristici comportamentale a copiilor de pretutindeni. Când se întâlnesc copiii din diferite culturi, blocajul lingvistic este depășit deoarece limbajul lor comun este limbajul jocului. Jocul sau activitatea ludică constituie activitatea de bază din grădiniță care contribuie la instruirea și educarea copiilor preșcolari. Omul descoperă încă din copilărie ce înseamnă a te juca și continuă să practice jocul toată viața.
Acest aspect a determinat specialiștii să atribuie jocului un caracter polivalent, fiind pentru copil în același timp muncă, artă, fantezie și realitate.
Pentru copil jocul reprezintă viața și realitatea în toată complexitatea ei. Jocul este ocupația preferată și cea mai intensă a copilului. Prin joc copilul se confruntă cu sine însuși, cu ceilalți, cu diferite obiecte, fenomene și procese și cu mediul înconjurător.
Pentru activitatea didactică din grădiniță jocul este activitatea fundamentală. Jocul și activitatea ludică situează în plin plan plăcerea naturală a copiilor de a efectua ceva și de a nu raporta acțiunea întreprinsă la o finalitate prestabilită, aceasta deoarece jocul este o expresie a activității copilului efectuată spontan, cu deosebită plăcere, saturată de satisfacții.Până la vârsta școlară este forma exclusivă a comportamentului său și modalitatea cea mai adecvată de învățare.
Copilul prin joc achiziționează cunoștințe și se adaptează mediului înconjurător. De aceea jocul are întotdeauna o valoare funcțională imediată. Copiii sănătoși se joacă tot timpul, când interesul le este suscitat intră în jocuri colective, dezvoltându-se astfel sociabilitatea copilului. Datorită acelei instabilități ale interesului copilului spre o activitate, copilul își schimbă ușor interesele, preferințele și direcția jocului. Ca să se înțeleagă mai bine de ce jocul este o activitate dominantă la vârsta preșcolarității relevăm câteva caracteristici pe care acesta le îndeplinește:
caracterul plăcut și asocierea cu afecte pozitive;
caracterul recompensator prin faptul că jocul este o activitate executată de
dragul ei, plăcută în sine și nu depinde de realizarea scopurilor din afara situațiilor de joc;
caracterul spontan și voluntar. Jocul reprezintă o acțiune care nueste provocată
sau controlată de altcineva;
caracterul activ, necesită implicarea activă a participantului;
caracterul facil al acțiunilor, nu este același lucru cu viața reală și nu trebuie luat în sensul strict;
Jocul are un caracter formator, implică dezvoltarea tuturor dimensiunilor personalității copilului prin activizarea proceselor psihice pe baza explorării realității înconjurătoare. Prin intermediul jocului copilul dobândește deprinderi, își formează priceperi și obișnuințe și își activează potențialul creativ. În dezvoltarea personalității copilului jocul îndeplinește niște scopuri:
cunoașterea treptată și spontană a lumii înconjurătoare;
înțelegerea și controlul mai adecvat al problemelor și temerilor;
cunoașterea propriei persoane și a raportului cu lumea;
explorarea relațiilor dintre realitate și fantezie;
dezvoltarea gândirii intuitive și semiotice;
Observăm că pe parcursul evoluției ontogenetice a copilului formele de joc cunosc o diversificare și o complicare în raport cu vârsta, jocul dobândind modificări progresive. Din punct de vedere social există o etapizare a evoluției în stilul de joc al copilului în primi ani de viață:
jocul solitar cu obiecte care predomină până la vârsta de 18 luni;
jocul paralel, uneori observarea și imitarea celorlalți copii, dar fără o
interacțiune reală, până la 3 ani;
jocul social, apare în jurul vârstei de 4 ani când jocul devine din ce în ce mai
prezent prin interacțiuni simple cu ceilalți copii. Inițial aceste interacțiuni sunt destul de rigide, mai târziu ele luând forma cooperării (Kelemen, G, Psihopedagogia jocului, pag. 62).
1.7. Jocul didactic la preșcolari
Jocul ca realitate permanentă în viața copilului, oferă oportunitatea adaptării la o realitate pe care nu o cunoaște decât parțial, care îl copleșește cu multitudinea de informații, care îi stăvilește energia prin numeroasele interdicții care i se pun. Jocul ajută copilul la înțelegerea realității curente care uneori îi apare copilului de neînțeles, jocul favorizează adaptarea la realitatea obiectivă prin mijloace proprii nivelului său de înțelegere. În acest efort de înțelegere și adaptare la realitatea frustă, apare o luptă a contrariilor, impediment pe care copilul cu posibilitățile sale fizice și psihice reduse nu o poate depăși. Jocul fiind indispensabil legat de planul imaginativ al fanteziei fără margini, satisface hiatusurile din viața reală, prea complicată și complexă pentru posibilitățile de înțelegere ale copilului. Pentru copil jocul este atât muncă cât și artă, este activitate utilă și plăcere, este fantezie și realitate totodată.
Psihologii care au studiat jocul au observat că prin intermediul jocului copilul transfigurează realitatea în imaginar, în joc copilul operează cu simboluri, cu semne atribuite obiectelor, acțiunilor și faptelor, semne care semnifică altceva decât în realitate, jocul oferă copilului posibilitatea de a fi inventiv, de a acționa în mod creativ în diferite situații concrete de viață.
Jocurile copiilor devin metodă de instruire în cazul în care ele dobândesc o organizare specifică și se succed în ordinea implicată de logica cunoașterii și a învățăturii. Astfel copiii pot ajunge la descoperiri de adevăruri, își pot antrena capacitatea lor creativă, pentru că strategiile jocului didactic sunt strategii euristice, în care se manifestă spontaneitatea, inventivitatea, inițiativa, răbdarea, îndrăzneala, creativitatea și inteligența. Fiecare joc didactic are o anumită structură constitutivă:
conținuturi;
sarcina didactică;
regulile jocului;
acțiunea de joc.
Jocul didactic cuprinde următoarele momente:
introducerea în joc;
executarea jocului;
complicarea jocului;
încheierea jocului.
Jocul didactic se desfășoară conform unei metodologii specifice, în aplicarea
căreia trebuie să se ia în considerare următoarele condiții:
jocul să urmărească scopul și sarcinile activității;
să fie pregătit minuțios de educatoare pe baza dozării timpului și a materialului folosit;
să fie variat, atractiv, să îmbine elementele de joc cu cele de învățare;
să se introducă diferite elemente de joc și surpriză atunci când copiii dau semne de oboseală sau plictiseală;
să creeze momente de relaxare, în vederea recuperării energiei nervoase a copiilor; să antreneze toți copiii în activitatea de joc;
să fie proporționat cu nivelul de vârstă al copiilor;
să solicite gândirea și să valorifice cu maximum de eficiență posibilitățile intelectuale ale copiilor;
elementele de joc să fie introduse în orice moment al activității;
sarcinile didactice să fie repartizate în diferite secvențe progresive ca dificultate;
explicațiile privind desfășurarea jocului să fie clare, corecte, precise, să fie conștientizate de către copii și să le creeze o motivație pentru activitate;
jocul să se desfășoare într-un cadru activ, stimulator și dinamic;
sarcinile didactice să nu fie nici prea ușoare, nici prea grele;
regulile de joc să fie explicate clar și să se urmărească respectarea lor de către toți copiii.
Elementele de joc ca: ghicirea, mișcarea, întrecerea, surpriza etc., creează stări
emoționale care întrețin interesul copiilor pentru activitate.
Jocul didactic trebuie pregătit din timp conform cu etapele lui:
organizarea;
introducerea în activitate;
desfășurarea propriu-zisă;
valorificarea rezultatelor jocului.
Planificarea jocurilor didactice se vor face pe baza studierii unei bibliografii bogate ( cărți, cartoteci, culegeri de jocuri ) și păstrarea în memorie a unui număr mare de elemente de joc, de care să se poată folosi în momentul cerut de orice împrejurare a jocului. Este necesar să se pregătească din timp și materialele ilustrative, sau de orice natură pe care le va folosi în joc. Fiecare joc didactic are laturi constitutive prin care se diferențiază de celelalte jocuri sau forme de activitate din grădiniță- conținut, sarcină didactică, reguli, acțiune de joc. Printre jocurile și materialele pe care educatoarea le pune la îndemâna copiilor în perioadele destinate jocurilor, este necesar să figureze și câteva materiale didactice legate de ultimele jocuri desfășurate în activitățile comune cu scopul reactualizării și fixării cunoștințelor. Adesea este necesar să fie pregătite și materiale noi, pentru a se acoperi nevoia repetării în mai multe forme și în contexte diferite a acelorași informații, în vederea înțelegerii și asimilării lor. Materialele didactice vor fi folosite eșalonat, la fiecare joc didactic oferindu-li-se copiilor alte materiale, pentru a nu-i plictisi. Operarea cu materiale diferite este atractivă, stimulativă și motivantă pentru copii, facilitâmd pe plan mental trecerea de la concret la abstract, de la apropiat la depărtat, de la simplu la complex, de la particular la general.
În planificarea acstor jocuri se va ține cont de faptul că jocurile didactice îi angajează în mai mare măsură pe plan intelectual în comparație cu celelalte jocuri.. Jocurile didactice se pot desfășura și în etapa de dimineață , copiii primind recomandările necesare pe masură ce acestea se desfășoară.
Cultivate perseverent, încurajate și îndrumate cu tact de educatoare, jocurile didactice ajută copiii să-și mărească treptat capacitatea de a rezolva în mod independent sarcini cu carcter didactic, de a colabora între ei, de a găsi împreună cele mai bune soluții, de a deveni mai focalizați pe sarcină, mai preocupați și mai perspicace. Prin organizarea și desfășurarea jocurilor didactice cu temele: ,,Darul prietenului meu”, “La sebare”, “La spectacol”, “Poștașul”, “Știm să facem ordine”, se îmbogățesc, se consolidează capacitățile copiilor de a diferenția acțiuni și comportamente, se conștientizează principalele norme de comportament (Kelemen G, Metodica educarii limbajului, pag 109).
1.8. Jucăria și rolul ei în viața copilului
În viața copilului un rol tot atât de important ca jocul îl ocupă jucăria. Jucăria ajută la dezvoltarea multilaterală a personalității copilului. Jucăria alături de joc stimulează gândirea, vocabularul, vorbirea, capacitatea de a imita, memoria, totodată le îmbogățește capacitatea emoțională, fantezia. În timpul jocului, prin manevrarea jucăriei, copiilor li se dezvoltă îndemânarea și atenția. În timpul jocurilor colective, copilul învață să se adapteze la partenerii de joacă, să-și diminueze acel egocentrism specific vârstei și să împartă jucăriile cu aceștia. Joaca împreună creează posibilitatea modelării comportamentul copiilor, îmbogățirii cunoștințelor, dezvoltării capacității de rezolvare a stărilor de tensiune. Cu cât este mai mare copilul cu atât are nevoie de prezența partenerilor de joacă și a unor jucării cât mai diversificate și elaborate.
Unii psihologi consideră jucăria tot atât de importantă pentru copil cum este cartea în viața omului. Jucăria în viața copilului este indispensabilă am putea spune. Dacă copilul nu are o jucărie cu care să se joace el o inventează, nu de puține ori vedem copiii care folosesc bete sau pietre cărora le substituie jucăriile. Copilul folosește jucăria ca partener în jocul pe care-l joacă, pur și simplu jucăria va fi însuflețită în lumea fantastică a copilăriei. Jucăria nu este doar un obiect oarecare, ea primește o valoare în mâna copilului, uneori este un prieten imaginar, alteori un inamic etc. Jucăria are un rol însemnat în dezvoltarea imaginației și fanteziei copiluluiț Jucăria stimulează forțele copilului de creație, îi înflăcărează fantezia, îi alimentează trăirile afective, generează noi dorințe, preferințe, emoții, sentimente și interese. Jucăria prin transformările și însuflețirile dobândite prin joc determină profunde transformări în viața copilului: își dezvoltă trebuințele, dorințele, sentimentele, conștiința de sine.
Jucăriile adecvate stimulează activitatea analitico-sintetică în multiple și diverse planuri de reflectare a realității: senzorial, perceptiv, imaginativ și noțional.
În planurile senzorial-perceptiv, copilul supune obiectul de joc unei analize și sinteze concrete nemijlocite. Uneori copiii își strică jucăriile, le desfac în părțile componente, nu dintr-un impuls distructiv, ci din dorința de a vedea dincolo de întreg, părțile component. Aceasta reprezintă o manifestare a curiozității lor, o necesitate a spiritului lor de investigație. Copiii simt nevoia să ,,descompună,, jucăriile în elementele lor componente, să vadă cum sunt alcătuite, ce se ,,ascunde,, în interiorul lor, deoarece jucăriile constituie un corespondent direct al obiectelor și ființelor din lumea înconjurătoare.
Copilul acționează în plan imaginar cu jucăriile ca și când ele ar fi obiecte reale, atribuindu-le funcții sociale determinate. În activitatea de joc, prin intermediul jucăriei devine posibilă îmbinarea elementului fictiv cu cel real. Aceasta reprezintă o modalitate de accedere a copilului la cunoaștere, jucăria mijlocește asimilarea experienței sociale de către copil. Jucăriile folosite în cadrul jocurilor contribuie la dezvoltarea gândirii preșcolarului. Substituirea prin jucărie a realității obiective presupune în măsuri diferite a tuturor proceselor psihice. Observăm că pe măsură ce copilul crește jucăria dobândește înțelesuri subtile, datorate evoluției gândirii copilului. Gândirea se exersează datorită faptului că în activitatea de joc copilul atribuie semnificații jucăriilor, pe baza reprezentărilor formate în urma acțiunii cu obiectele lumii reale. Pe această cale copilul substituie câmpului perceptiv concret imediat, pe cel abstract și învață să opereze cu semnificațiile cuvintelor cu diferite grade și nivele de generalizare.
Jucăria și jocul ajută la producerea procesului de transfer din ,,exterior,, spre,, interior,, , proces care marchează o etapă importantă în dezvoltarea gândirii preșcolarului. Jucăria și jocul au o importanță fundamentala în dezvoltarea personalității copilului, iar adultul trebuie să-l ajute fiindu-i partener esențial de joacă.
Jucăriile trebuie alese cu multă atenție, ținându-se cont în primul rând, de vârstă, preferințe și capacitatea intelectuală a copilului. Trebuie căutate jucăriile de calitate și cele care prin componenta lor sunt destinate copiilor și produc efecte pozitive asupra lor, au valoare educativă. De obicei jucăriile și jocurile conțin instrucțiuni asupra utilizării, precizări asupra nivelului de vârstă căruia se adresează, asupra modului de utilitate precum și asupra rolului lor în educația copilului. Jucăriile trebuie alese cu grijă pentru a fi potrivite cu nivelul de vârstă al copilului astfel încât să nu fie periculoase pentru el, să nu îl rănească în vreun fel, dacă va fi mânuită neglijent.
Jucăria trebuie să corespundă particularităților de vârstă și individuale ale copiilor prin dimensiuni, greutate și dinamică, ea trebuie să fie rezistentă încercărilor la care copilul curios o supune. Jucăria trebuie să contribuie la educarea gustului artistic, simțului frumosului și să reflecte cât mai fidel realiatea, pentru a-l ajuta să-și formeze reprezentări conform acesteia.
Jucăriile trebuie să contribuie împreună cu jocul la dezvoltarea copilului sub aspect psihic, conceptual și social.
Este foarte important ca preșcolarii să fie învățați să se joace cu diferite jucării, să se joace împreună cu alți copii și să li se formeze deprinderile de a îngriji jucăriile și de a le tine în ordine. Părinții trebuie să știe să aleagă jucăriile corespunzător vârstei copiilor lor. Dacăjocul ocupă un loc important în viața copilului și jucăria ocupă un loc la fel de important. De multe ori jucăria stimulează copiii spre diferite acțiuni, determină conținutul jocului, trezește anumite trăiri emoționale, trezește interese, formează deprinderi, activează imaginația și creativitatea copiilor. Jucăria preferată trebuie să fie un mijloc didactic de stimulare educativă a copiilor. Jucăria are calități multidisciplinare, o jucărie poate fi folosită cu success în cadrul tuturor activităților din grădiniță, flexibilitatea cu care poate fi utilizată îi dă valori multiple. Jucăria determină socializarea copiilor. Un copil neacceptat de grup în momentul în care apare cu o jucărie interesantă, ceilalți copii, determinați de curiozitatea înnăscută vor ,,năvăli,, în jurul copilului să-i studieze jucăria inedită. Astfel copilul va fi acceptat de ceilalți copii în jocurile lor, se vor forma relații de colaborare, chiar prietenii.
În primul rând pentru dezvoltarea armonioasă, sănătoasă și conform înclinațiilor sale trebuie să lăsăm copilul să se joace, de asemenea este necesar să aibă spatiul său de joacă. Un copil se joacă cu orice îi stârnește imaginația. Jucărie poate fi orice obiect care îl mobilizează pe copil la o activitate vioaie, antrenantă, care îi activează gândirea, imaginația creatoare, abilitățile și priceperile dobândite, memoria, spiritul de observație. O cutie de carton, un bețișor, un pumn de lut, o bucată de hârtie, o cârpă, toate pot fi jucării în mâinile copilului. Jucăriile trebuie totuși alternate, pentru ca să nu se plictisească de ele prea repede. Jucăriile care imită obiecte destinate adulților, la o scară mai mica: trusa medicală de jucărie, mini-bucătăria, telefoanele și așa mai departe contribuie la stimularea socializării copiilor și la dezvoltarea imaginației. Urmărind jocurile și jucăriile copiilor educatorii pot identifica înclinațiile lor spre o activitate sau alta, aptitudinile speciale și talentul (Kelemen G, Psihopedagogia jocului, pag. 163).
II. LUDOTERAPIA
2.1. Ludoterapia în cadrul ,,Terapiei educaționale complexe și integrate ,,
Procesul de învățământ dintr-o școală specială trebuie să vizeze, pe lângă componenta instructiv-educativă, și o componentă compensator-recuperatorie, aceasta din urmă fiind realizată prin intermediul activităților din cadrul ariilor curriculare ,, Terapii specifice și de compensare,, și ,,Terapia educaționalăcomplexă și integrată ,,. Se respectă, astfel, unul dintre principiile fundamentale ale educației, compensării, recuperării și/ sau reeducării.
Aria curriculară ,,Terapia educațională complexă și integrată,, cuprinde următoarele discipline: Formarea autonomiei personale, Socializarea, Terapia ocupațională, Stimularea cognitivă și Ludoterapia.
Pornind de la valențele învățării comutative, programele din cadrul ariei curriculare ,,Terapia educațională complexă și integrată,, propun o intervenție modulară, realizată pe domenii progresive. Finalitățile acestor programe au un caracter practic și urmăresc formarea unnor deprinderi de autonomie personală și socială, sporind gradul de adaptabilitate al copiilor cu deficiență mintală.
La baza proceselor de învățare recuperatorie stau educația senzorial-motrică și dobândirea autonomiei personale și sociale, acestea asigurând terenul educației cognitive și al integrării în comunitate.
Aceste programe sunt concepute ca structuri interdisciplinare cu conținut specific, astfel încât să răspundă cerințelor individuale de dezvoltare, dar și dezideratului general, de formare a unei personalități apte de a participa activ la viața de familie, de grup profesional și social. În scopul atingerii acestui deziderat major, sunt necesare următoarele: cunoașterea propriei persoane, a mediului și a normelor de compatibilizare cu acesta, structurarea abilităților de ordin psihomotric și instrumental, ce îl susțin ca membru activ al acestor grupuri, precum și cunoașterea/ respectarea regulilor de existență independentă, condiționată de maturizarea emoțională și atitudinală, prin responsabilizarea sa față de activitate și față de ceilalți.
Programele propuse pentru disciplinele cuprinse în aria curriculară ,,Terapia educațională complexă și integrată,, au un caracter orientativ, oferind cadrului didactic libertatea de a alege exerciții de învățare și activități cu caracter terapeutic corespunzătoare nivelului de dezvoltare psihofizică al elevilor cu deficiență mintală și, respectiv, zonei proximei dezvoltări a fiecărui caz în parte.
Ludoterapia implică jocuri de stimulare a diverselor funcții și procese psihice și are valențe multiple în sfera dezvoltării structurilor psihice ale copilului cu deficiență mintală.
Jocul ca modalitate de relație între individ și lumea obiectelor și a relațiilor constituie formula primară a acțiunii umane, o formă de organizare a cogniției și, implicit, o cale de organizare a cunoașterii. Într-o anumită perioadă de viață, majoritatea relațiilor obiectuale se stabilesc în cadrul jocului.
J. Piaget sugera că jocul reprezintă cea mai pură formă de asimilare. Prin asimilare, copilul încorporează în modalitățile existente ale gândirii întâmplări, obiecte sau situații. Astfel, ca ,,asimilare pură”, jocul nu era considerat atât o modalitate a dezvoltării cognitive, cât o reflectare a nivelului prezent de dezvoltare cognitivă a copilului. Piaget descria trei stadii în dezvoltarea jocului:
a) stadiul jocului practic- apare în primul an de viață și constă în acțiuni senzorio-motorii (cum ar fi bătaia din palme ); Piaget credea că, prin acest ,, exercițiu funcțional “,copiii dobândesc abilitățile motorii de bază inerente activităților de fiecare zi;
b) stadiul jocului simbolic- apare începând cu al doilea an de viață și implică reprezentări ale obiectelor absente ( copilul se preface că ar coace o prăjitură într-o lădiță cu nisip ); opus stadiului jocului practic, unde acțiunile sunt exersate și elaborate pentru valoarea lor funcțională, jocul simbolic permite exersarea acțiunilor pentru valoarea lor reprezentativă;
c) stadiul jocului cu reguli- este ultima categorie structurală care se dezvoltă, încorporând în mod necesar coordonarea socială și o înțelegere de bază a relațiilor sociale; în cazul jocurilor, regulile și regulamentele sunt impuse de grup, iar structura conducătoare rezultă din organizarea colectivă.
Copiii ( de la 3 la 5 ani ) care se angajează frecvent în jocuri sociodramatice sau constructive tind să aibă rezultate mai bune la testele de inteligență decât ceilalți copii de aceeași vârstă care sunt înclinați să se joace într-o manieră senzorio- motorie. Copiii care se joacă frecvent într-o manieră constructivă ( de exemplu construiesc, rezolvă puzzle) sunt eficienți în rezolvarea problemelor convergente ( probleme cu soluții multiple). Pe de altă parte, s-a constatat că unii copii se joacă mai mult decât alții; în plus, stilurile de joc și preferințele diferă de la un individ la altul. Cercetătorii au investigat factorii care pot influența dezvoltarea diferențelor individuale ale stilurilor de joc și au ajuns la următoarele concluzii:
1.Diferențele individuale în calitatea și cantitatea jocului copiilor se presupune că se dezvoltă, parțial, datorită trăsăturilor interne ale copilului, un rol important avându-l și factorii care țin de familia în care se dezvoltă copilul.
2.Începând cu vârsta de 3 ani, jocul simbolic devine din ce în ce mai mult o activitate socială.
3. Un alt factor de mediu care influențează cantitatea și calitatea jocului este clasa socială. Copiii clasei de mijloc se angajează mai mult în jocuri sociodramatice decât copiii de aceeași vârstă ai clasei de jos. Unii psihologi au sugerat că aceste aspecte reflectă diferențe în procesele de reglare emoțională și dezvoltare cognitivă. Întrucât copiii clasei de mijloc sunt mai predispuși la folosirea limbajului pentru a-și exprima emoțiile decât cei ai clasei de jos și dată fiind ușurința lor mai mare în folosirea limbajului, nu este surprinzătoare divergența consistentă de clasă socială la nivelul producerii prefacerii sociale.
4. Specialiștii au investigat modul în care factorii de vârstă, sex și familiaritate a partenerilor de joc influențează comportamentele de joc ale copiilor. În general, copiii se joacă mai mult și la niveluri cognitive mai înalte în compania unei cunoștințe decât singuri sau în compania unui copil necunoscut; mai mult decât atât, copiii preferă prietenii, în contrast cu un partener familiar ( care nu este un prieten ), pentru a se angaja în jocuri de fantezie; jocul dintre prieteni durează mai mult și este mai bogat în conținut.
5.S-au făcut multe cercetări asupra efectelor factorilor ecologici ( cum ar fi tipurile de materiale, jucării și spațiu ) asupra jocului copiilor. De exemplu, jocul dramatic și de grup este încurajat în special de existența hainelor, a păpușilor, a vehiculelor și a obiectelor de gospodărire. Culorile, creioanele și materialele artistice evocă în special activități constructive, în timp ce argila, nisipul și apa tind să caracterizeze jocul funcțional senzorio-motor. Cercetătorii s-au concentrat de asemenea asupra unor factori ecologici mai generali cum ar fi jocul în casă sau în aer liber; totodată, factori ecologici mai generali cum ar fi jocul în casă sau în aer liber; totodată cercetările s-au îndreptat și asupra densității spațiului de joc. În general, jocul în afară are drept rezultat scăderea jocului în mișcare și creșterea contactului fizic și al jocului imaginativ.
6. Mai multe studii arată că acei copii care se uită la televizor sunt mai puțin jucăuși și mai puțin imaginativi în jocul lor. Conținutul programelor de televiziune pentru copii are implicații importante asupra comportamentului lor în timpul jocului. S-a constatat că jocul copiilor care privesc programe de aventuri este mai puțin dramatic și mai agresiv, în timp ce jocul copiilor care privesc programe cu substrat educativ și care transmit mesaje sociale benefice este mult mai imaginativ.
7.O influență mai familiară asupra jocului copiilor este curriculumul școlar. De exemplu, programele preșcolare înalt structurate tind să reducă diversitatea și performanțele nivelului de joc al copiilor mici. Mai mult, jocul imaginativ este mai comun în programele mai puțin structurate, în timp ce programele înalt structurate încurajează folosirea constructivă a materialelor și activitatea orientată spre scop. Totuși, unii cercetători au raportat că programele preșcolare structurate influențează pozitiv demonstrația activităților de rol. Oposibilă explicație pentru aceste descoperiri ar fi aceea că, atunci când structura este impusă prin perioade ocupate și când aceasta implică trăsături ca instruirea de limbaj și gândirea abstractă în grupuri mici, influențele asupra activităților sociodramatice din timpul jocului liber pot fi pozitive. De aceea, atunci când se evaluează eforturile curriculumului, ar putea fi important să se ia in calcul nu numai gradul de structurare a curriculumului, dar și modul în care această structură este integrată și aplicată în activitatea cotidiană.
Cercetările au evidențiat mai multe forme de joc ca forme de învățare:
a) jocul explorator – manipulativ are la bază explorarea prin manipulare a obiectelor lumii înconjurătoare care constituie sursa principală de stimulare caracterizată printr-un grad ridicat de eterogenitate; organizarea mintală a persoanei este rezultatul antrenamentului pe care acesta îl face în cadrul procesului de organizare a stimulilor, în mai multe faze:
recepția și recunoașterea dimensiunilor stimulatorii ale obiectelor;
diferentțerea obiectelor după unele însușiri;
identificarea obiectelor în funcție de anumite criterii propuse;
b) jocul reprezentativ- cunoscut și sub denumirea de,, jocul de-a…,, ‚ apare în momentul când obiectele deja cunoscute pot substitui alte obiecte care lipsesc; mecanismul acesta de comutare are la bază funcția semiotică a comunicării și exprimă gradul de organizare mintală a individului;
c) jocul cu reguli- începe cu formele de activitate ludică în care sunt valorificate legile de asemănare, deosebire, asamblare, succesiune, așezare spațială etc . ; ulterior, apare o altă categorie de reguli care se referă lamodul de utilizare și restructurare a realității prin integrarea valorii conferite în context social rolurilor și comportamentelor umane (Gherguț A, Sinteze de psihopedagogie specială, pag. 252).
2.2. Procesul terapiei prin joc
Oferindu-li-se oportunitatea, copiii își vor exterioriza sentimentele și nevoile într-o manieră similară adulților. Deși dinamica expresiei și modalitatea de comunicare sunt diferite pentru copii, exprimările (teamă, satisfacție, mânie, fericire, frustrare, mulțumire) sunt similare cu cele ale adulților. Copiii pot întâmpina dificultăți considerabile în a exprima ceea ce simt sau în ce fel experiențele trăite l-au afectat. Dacă sunt lăsați, totuși, în prezența unui adult căruia îi pasă, o persoană sensibilă și care să manifeste empatie, copiii își vor dezvălui sentimentele interioare, prin intermediul jucăriilor și al materialelor pe care ei le aleg, prin ceea ce fac cu acestea sau cum se joaca cu ele, de asemenea și prin poveștile pe care le interpretează. Procesul de terapie prin joacă poate fi văzut ca o relație între terapeut și copil, relație în care copilul utilizează jocul pentru a explora lumea sa personala și pentru a realiza contactul cu terapeutul într-un mod care asigură siguranța copilului. Terapia prin joc asigura copilului oportunitatea de a exterioriza, în timpul jocului, experiențe și sentimente asociate. Acest proces va permite terapeutului să experimenteze, într-un mod personal și interactiv, dimensiunile universului interior al copilului. Aceasta relație terapeutică asigură o dezvoltare dinamică și vindecarea copilului.
Deoarece lumea copilului este o lume a acțiunii și activității, terapia prin joc asigură terapeutului posibilitatea de a pătrunde în lumea copilului. Copilul nu este împiedicat să discute despre ceea ce s-a întâmplat; mai degrabă, copilul, în timpul jocului, lasă sa iasă la suprafață experiențele trecute și sentimentele asociate. Dacă motivul pentru care copilul a fost dus la terapeut este comportamentul său agresiv, mediul de joacă dă terapeutului oportunitatea de a experimenta agresiunea, pe de o parte în timp ce copilul lovește o păpușă sau încearcă să îl împuște pe terapeut cu o armă și pe de altă parte să îl ajute pe copil să învețe auto-controlul folosind procedurile terapeutice potrivite a stabili limitele.
Fără prezența materialelor de joc (jucării diverse, jocuri etc.), terapeutul poate doar vorbi cu copilul despre comportamentul agresiv pe care acesta l-a manifestat cu o zi sau o săptămâna în urmă. Indiferent care au fost motivele pentru care copilul a fost dus la terapeut, prin terapia prin joc terapeutul are ocazia de a experimenta și de a încerca să rezolve în mod activ problema, în momentul în care aceasta este trăita de către copil. Axline (1947) a interpretat acest proces ca unul în care copilul își exteriorizează sentimentele, aducându-le la suprafață, confruntându-se cu ele și chiar învață să le controleze sau să renunțe la ele.
Deși de dorit, o camera de joacă complet echipată nu este esențială pentru ca un copil să se autoexprime. Ceea ce este important este accesul facil al copilului la acele materiale pentru joacă al căror scop este acela de a încuraja exprimarea. Nu toate jucăriile și jocurile încurajează în mod automat copilul să își exprime sau să își exploreze nevoile, sentimentele și experiențele. Deci jucăriile trebuie să fie selectate și nu colecționate. Terapia prin joc nu este folosită ca o modalitate de petrecere a timpului sau de pregătire în vederea unei alte activități. Scopul nu este acela de a „ocupa” mâinile copilului în timp ce se încearcă obținerea unor cuvinte din gura acestuia. Drept urmare, o atenție importantă ar trebui acordată selectării jocurilor/jucăriilor care ar putea ajuta în următoarele situații:
– Explorarea experiențelor ce țin de viața reală
– Explorarea unei game variate de sentimente
– Testarea limitelor
– Joaca expresivă și de explorare
– Explorare și examinare fără verbalizare
– Succes fără o structura prestabilită
Jucăriile mecanice sau foarte complexe nu se potrivesc acestor obiective, deci sunt de evitat. Jocurile și jucăriile care necesită asistența consilierului pentru a fi folosite, nu sunt potrivite. Mulți dintre copiii ce au nevoie de terapia prin joc au un moral slab și sunt extrem de dependenți. Jucăriile și jocurile nu trebuie sa sporească aceste probleme. Landreth (1991) a furnizat o lista cu jucării și jocuri/materiale specifice.
Stabilirea limitelor este o parte necesară și vitală a procesului terapiei prin joc. Deși procedurile pentru stabilirea limitelor pot varia, stabilirea limitelor terapeutice este parte de bază a tuturor concepțiilor teoretice de terapie prin joc. Structura limitelor terapeutice este ceea ce ajută la relaționarea experiențelor cu viața reală. Limitele în terapia prin joc au atât beneficii practice cât și terapeutice deoarece se păstrează, printre alte dimensiuni, relaționarea terapeutică, i se facilitează copilului oportunitatea de a învăța ce este responsabilitatea de sine și auto-controlul și de asemenea, conferă copilului și terapeutului un sentiment de siguranță emoțională și psihică. Acest sentiment de siguranță emoțională dă posibilitatea copilului să își exploreze și să exprime dimensiunile emoționale interioare, care probabil au rămas ascunse în alte inter-relaționări.
Terapia prin joc nu este o relaționare în care copilului i se permite totul, deoarece copilul nu se simte în siguranță, important sau acceptat într-o relație fără limite. Limitele asigură previzibilitatea. Deci, copiilor nu le este permis să facă tot ceea ce ar vrea să facă. O structură prestabilită asigură granițe pentru relația pe care terapeutul a determinat-o deja ca fiind necesară. Relațiile ce se stabilesc în timpul terapiei prin joc au limite minimale. Dezordinea este acceptată, dorința de a explora este încurajată, ordinea și disciplina nu sunt cerințe obligatorii, iar răbdarea persistentă este principiul călăuzitor. Dorința copilului de a nu respecta limitele este întotdeauna de o mai mare importanță decât depășirea propriu-zisă a unei limite.
Deoarece terapia prin joc este o experiență de învățare pentru copii, limitele nu sunt stabilite decât atunci când sunt necesare. Copilul nu poate învăța auto-controlul până când, o ocazie de a-l experimenta nu apare. Astfel, a stabili limita unui copil de a nu vărsa acuarelele pe covor, nu este necesară până când copilul nu încearcă efectiv să facă aceasta. Limitele sunt formulate într-un mod care să-i permită copilului să se poată controla. Scopul este acela de răspunde într-un asemenea mod încât copilului să i se permită să spună "Nu" sieși. Fraza: "Ți-ar plăcea să verși acuarelele pe podea, dar podeaua nu e făcută ca acuarelele să fie vărsate pe ea; tăvița de pe masa este pentru a pune acuarelele în ea" recunoaște sentimentele copilului, îi comunică pentru ce nu este făcută podeaua și îi asigură o alternativă acceptabilă. Copilului i se permite să se oprească singur la timp.
Terapia prin joc nu este un concept bazat pe presupunere, pe încercare și greșeală, sau pe capriciile de moment ale terapeutului. Terapia prin joc este o modalitate bine planificată, concepută filozofic, bazată pe stadiile de dezvoltare ale copilului și sprijinită de ultimele cercetări în domeniu de a ajuta copiii să se confrunte și să rezolve problemele pe care experimentează de-a lungul existenței lor.
S-a demonstrat că terapia prin joc este un mod de abordare terapeutic efectiv pentru o varietate de probleme ale copiilor care includ, dar nu sunt limitate la, următoarele situații:
– abuz și neglijare;
– agresiune și exteriorizare;
– dificultăți de atașament;
– autism;
– victime ale incendiilor;
– boli cronice;
– surzenie și alte handicapuri;
– disociere și schizofrenie;
– copii tulburați din punct de vedere emoțional;
– enurezis și encoprezis;
– frică și anxietate;
– doliu;
– spitalizare;
– dificultăți de învățare;
– copii cu probleme mentale;
– dificultăți de citire;
– muțenie selectivă;
– probleme referitoare la respectul de sine și la auto-cunoaștere;
– probleme de adaptare socială;
– dificultăți de vorbire;
– traume suferite;
– copii retrași.
Mitul popular conform căruia terapia prin joc necesită o angajare pe termen lung pe parcursul multor luni, nu este fondat așa cum se arată în studiile de caz și rapoartele cercetărilor făcute de Landreth, Homeyer, Glover și Sweeney (1996) în cartea lor numită ”Intervenții de terapie prin joc cu copiii!„.
Viitorii terapeuți trebuie sa aibă o pregătire corespunzătoare. Majoritatea terapeuților ce fac terapie prin joc, au masterat în consiliere, psihologie sau asistență socială, deși mai există și alte discipline reprezentative în domeniu. O cerință de bază este un titlu de master într-un astfel de domeniu cu accent pe aspectele clinice sau de consiliere ale relației terapeutice. În cadrul sau în completarea unui asemenea program, pregătirea ar trebui să cuprindă domeniile referitoare la dezvoltarea copilului și de asemenea aptitudini de consiliere, incluzând o pregătire teoretică referitoare la schimbările de comportament corespunzătoare tipului de terapie prin joc folosită. Programul de studiu ar trebui să includă o pregătire vastă în domeniul terapiei prin joc și o practică asistata cu copii a terapiei prin joc.
Domeniul terapiei prin joc se dezvoltă și este acum reprezentat de Asociația pentru Terapie prin Joc, o organizație profesională internațională. La Universitatea din North Texas a fost înființat un Centru Național pentru Terapia prin Joc. Un număr din ce în ce mai mare de de consilieri din școlile elementare și de terapeuți din practica privată includ în munca lor cu copiii și terapia prin joc. În terapia de familie există o tendință de a se răspunde atât valorilor dezvoltării sociale și afective, cât și aspectelor sesiunilor de grup de tip familial. În terapia cu copii, părinții sunt învățați să folosească procedurile de terapie prin joc. Această metoda este bine studiată și s-a dovedit că este eficace în ameliorarea problemelor pe care le au copiii prin îmbunătățirea relației părinte-copil.
Concluzie
Terapia prin joc se bazează pe principiile dezvoltării și astfel se asigură, prin joc, modalitățile potrivite de exprimare și comunicare pentru copii. Astfel, calificarea în terapia prin joc este un element esențial pentru profesioniștii ce se ocupă de sănătatea mintală și lucrează cu copii. Joaca terapeutică oferă copiilor oportunitatea de a se exprima în mod liber și în ritmul lor propriu, fără teamă, cu asigurarea că vor fi înțeleși și acceptați.
III. DESCRIEREA JOCURILOR APLICATE
3.1. Rolul jocurilor de mișcare în dezvoltarea psihomotricității
Exercițiile de mișcare asigură suportul de sănătate și robustețe fizică indispensabil pentru orice fel de activitate. Atât activitățile de educație fizică, cât și jocurile și exercițiile de mișcare pe care le desfășurăm constituie pentru copiii preșcolari o adevărată bucurie și le execută cu plăcere și în mod atât de firesc încât nu sesizează durata orei și a efortului pe care îl depun. Jocurile de mișcare au influență asupra copiilor, atât din punct de vedere informativ, cât și din punct de vedere formativ; ele pot fi desfășurate cu grupa întreagă de copii, cât și cu grupuri mai mici, sau, la alegerea copiilor.
În urma aplicării probei de lateralitate și abilitate motrică am organizat mai multe exerciții și jocuri cu grupa A, pentru a le exersa deprinderile motrice necesare vârstei.
Am desfășurat exerciții de tipul:
aruncarea mingii cu o mână, apoi cu cealaltă;
colorarea în cadrul unui contur dat (un cerc, un pătrat, etc);
prinderea cu o mână, apoi cu cealaltă, diferite obiecte; strângerea în mână (cu ambele
mâini, alternative) o minge de cauciuc, o bucată de plastilina;
lovirea cu piciorul (alternativ) o minge;
săritul într-un picior (alternativ) pe o anumită distantă;
privitul printr-un orificiu (un tub de material plastic, un sul de hârtie);
implicarea copilului în exerciții ca: aruncarea mingii la dreapta, colorarea obiectelor din
stânga (pe o fișă), executarea a trei pași la stânga, prinderea mingii cu mâna stângă, ridicarea mâinii drepte, punerea piciorului stâng în față, etc.
În timpul unor asemenea exerciții, s-au observat copiii cu ce mână prinde mingea, cu ce picior lovește mingea, cu ce ochi privește printr-un orificiu (mișcări spontane); treptat se va realiza dominația unei mâini, a unui picior, a unui ochi asupra celuilalt.
Jocul „Joacă mingea” l-am desfășurat cu întreaga grupă de copii. Copiii au fost așezați pe două șiruri, față în față, la distanța de doi metri, un șir având mingi. Între șiruri am întins o sfoară la înălțimea de un metru, legată de doi stâlpi improvizați. În fața fiecărui șir am trasat o linie de unde s-a aruncat și s-a prins mingea la semnal. Grupa care avea mingi, arunca pe rând mingile peste sfoară. Grupa care nu a avut mingi, a prins pe rând câte o minge. Copiii care au prins mingile, s-au dus repede și s-au așezat la sfârșitul șirului. Jocul s-a reluat, aruncând cei care au prins și prinzând cei care au aruncat. Am gradat exercițiul, introducând bătăi de palme o dată sau de două ori, înainte de a prinde mingea. Alte jocuri cu mingea pe care le-am desfășurat au fost: “Aruncă la țintă”, “Aruncă la coș”, “Fotbalistul”.
În realizarea jocului “Balerini și balerine” am împărțit grupa de copii în două subgrupe aliniate în rânduri, unul în spatele celuilalt. În fața lor am trasat două linii paralele la distanța de 20 cm una de alta. Copiii trebuiau să vină pe vârfuri cu mâna dreaptă deasupra capului și cu mâna stângă pe mijloc. Pentru complicarea jocului am folosit o banca de gimnastică pe care balerinii au pășit cu mâinile întinse lateral și privirea înainte.
Alte exerciții și jocuri pe care le-am desfășurat pentru dezvoltarea motricității generale, exersarea dominantei laterale și dezvoltarea îndemânării motorii necesare pentru autoservire și în diverse activități cu caracter practic au fost: “Rulăm panglici” care este un joc practic care solicită copiilor atenție și îndemânare. Copiii au avut sarcina de a rula, într-un timp dat, o panglică lungă de un metru. Copiii cei mai harnici și care au rulat corect au fost premiați.
Pe urmă, am trecut la un exercițiu de rulare cu toată grupa, de rulare a covoarelor din sala de grupă. În alte activități artistico-plastice și practice am desfășurat sub formă de concurs și anume: „Cine face mai repede o barcă?” Acest joc s-a desfășurat cu toata grupa și fiecare copil a avut o bucată de hârtie colorată din care și-a făcut o barcă prin îndoirea acesteia. După ce au terminat toți au fost recompensați câștigătorii, iar bărcile au fost „ lansate la apă” într-o vană de plastic.
În jocul „ Micii artiști”, copiii au fost împărțiți în patru subgrupe și au avut sarcini diferite: prima subgrupă a avut de colorat figuri geometrice mari (la început), a doua subgrupă a pictat flori, copiii din a treia subgrupă au trasat linii și au legat unele puncte date prin linii; pe urmă au pictat un rând orizontal (tapping); cei din cea de a patra subgrupă au modelat din plastilină mingi, bețișoare, coșulețe, ouă, fructe, etc.
Fiecare copil a trecut pe la fiecare subgrupă. Lucrările au fost expuse și văzute de toți copiii din școală. Au fost lăudați, ceea ce a reprezentat pentru ei un adevărat stimulent în alegerea altor teme pentru activitățile care au urmat.
3.2. Rolul jocului în dezvoltarea proceselor perceptive
Percepția e acel proces prin care copilul primește, organizează și răspunde la stimuli interni și externi.
Obiectivele care au fost urmărite în aceste jocuri au fost:
– dezvoltarea capacității de discriminare tactilo-kinestezică-vizuală;
– dezvoltarea capacității de discriminare auditivă;
– dezvoltarea capacității de a diferenția mărimea și forma obiectelor;
dezvoltarea capacității de a diferenția culorile;
dezvoltarea spiritului de observație (raport fond-obiect perceptiv).
Stimulii tactili contribuie la dezvoltarea proceselor perceptiv-cognitive, îi învață pe aceștia să discrimineze, să descopere diferențe, să clasifice. Pe această cale, copilul are ocazia să cunoască forma unui obiect, asperitățile unei suprafețe, sinuozitățile ei, etc.
Am analizat în cadrul exercițiilor și jocurilor: bucăți de lemn, de mătase, de stofă, catifea, cretă, elastic, plastilină, material plastic; un lichid rece, unul cald, o bucată de gheață, etc.
Am făcut exerciții de cunoaștere prin tact, kinestezie a obiectelor familiare: cana, lingura, creionul, guma, mingea, un geam, hainele proprii, fructe, legume, alimente, etc., până la forme geometrice: cerc, pătrat, triunghi, linie, dreptunghi (acestea confecționate din lemn și material plastic).
Un joc semnificativ pe care l-am desfășurat cu copiii a fost: JOCUL „SĂCULEȚUL FERMECAT”. Scopul urmărit de joc a fost diferențierea prin pipăit a formei unor jucării, obiecte, piese geometrice, etc. și asocierea formei la obiectele pipăite. Jocul s-a desfășurat după următoarele reguli: un copil a introdus mâna în sac, a pipăit un obiect, l-a recunoscut și l-a denumit. Pe urmă a scos obiectul pentru a se verifica corectitudinea răspunsului. Un alt copil pipăie prin pânza sacului, denumește jucăria și o scoate pentru a vedea toți copiii dacă a ghicit.
La sfârșitul jocului am tras unele concluzii. Unii copiii au răspuns corect, iar unii au avut ezitări până n-au văzut obiectul. În alte jocuri am lucrat mai mult cu copiii nou veniți în grupa pentru a-i aduce la același nivel.
JOCUL „DIN CE ESTE FĂCUT ?”. În acest joc copiii au avut ca sarcină să spună din ce material este făcut fiecare obiect prezentat. Le-am așezat pe o măsuță următoarele obiecte: cub din lemn, obiecte metalice, fulgi de găină, frunze, articole de îmbrăcăminte, încălțăminte, etc. Pe urmă am chemat doi copii și le-am spus să-și aleagă câte un obiect pe care să-l descrie și să spună din ce material este făcut.
Copiii care au răspuns corect au fost aplaudați de colegii lor. În complicarea jocului am ales dintre copii un conducător care trebuia să ghicească fiind legat la ochi. El a pipăit un obiect de pe masă și a spus ce este și din ce e făcut. După acea copiii s-au obișnuit cu efectuarea acestor exerciții, am introdus elementul de încredere.
În vederea dezvoltării capacității de discriminare auditivă am desfășurat exerciții și jocuri în care le-am cerut copiilor să reproducă sunetele limbii materne, să reproducă zgomotele, sunetele din natură: („trenul face tu-tu-tu”, „ceasul face tic-tac”, „pisica face miau-miau”, „vaca face mu-mu-mu”, „oaia face bee-bee-bee”, „câinele face hau-hau-hau”, „puiul face piu-piu”, „rața face mac-mac-mac”, „gâsca face ga-ga-ga”, „ploaia face pic-pic-pic”, „ursul face mor-mor-mor”; să repete unele poezii scurte (acompaniate de bătăi de palme, legănat ritmat, etc.), să repete un cântecel și l-au continuat copiii:
„Piu, piu, piu,
Doar atâta știu
Micuții puișori”.
„Ga, ga, ga,
Gâsca gâgâie așa
Gâgâie la poartă / gâgâie la baltă”.
Am desfășurat jocuri de repetare a cifrelor și în cadrul unei mici poezii:
„Unu, doi, trei mama cumpără ardei,
Unu, doi, trei, patru eu beau lapte acru,
Unu, doi, trei, patru, cinci tu n-ai opinci…”
Repetarea ritmată a poeziei a fost acompaniată de număratul de trei jetoane, patru
cuburi, cinci mingi…
JOCUL „CINE TE-A STRIGAT PE TINE”. Scopul urmărit în acest joc este: recunoașterea glasului copiilor din grupă după timbrul lor, dezvoltarea sensibilității auditive și dezvoltarea (sensibilității) atenției.
Copiii sunt așezați în cerc. Unul din ei, întră în mijlocul cercului, legat la ochi (sau este scos din cerc și așezat la o anumită distanță cu spatele la copii).
Un alt copil căruia i se face semn, strigă pe nume copilul scos din cerc. Acesta trebuie să ghicească de cine a fost strigat.
Am utilizat versuri cunoscute:
„Deschide urechea bine
Să vedem ghicești sau ba
Cine te-a strigat pe nume
Haide spune, nu mai sta.”
Educatorul face un semn unui copil care îi striga numele. În cazul în care ghicește, copiii îi cântă:
„Ai ghicit, ai ghicit,
Treci la loc, fi mulțumit!”
În cazul în care copilul nu reușește să identifice vocea, i se va cânta:
„N-ai ghicit, n-ai ghicit
Treci la loc ești păcălit”.
Copiii sunt foarte atenți în timpul jocului pentru a ghici cine i-a strigat. În vederea exersării capacității de a diferenția mărimea și forma obiectelor am prezentat copiilor obiecte mici și mari, imagini ale unor ființe mici și mari. Am trecut de la obiecte cunoscute, la obiecte mai puțin cunoscute. Primele comparații le-am făcut pe același obiect (ex. un măr mic – unul mare). Apoi, am trecut la comparația între obiecte diferite ca identitate și dimensiune: un câine de jucărie mare, o pisică de jucărie mică, un balon mare, o minge mică, etc. Pentru a determina copiii să facă efort de discriminare între diferite mărimi și forme ale obiectelor, pentru a sesiza că unele au aceeași mărime, că unele au aceeași formă, că altele au altă formă, că altele au alte mărimi am desfășurat o serie de exerciții și jocuri semnificative.
JOCUL „CINE ARE ACEEAȘI FIGURĂ?”. Scopul acestui joc este fixarea reprezentărilor de formă și mărime, dezvoltarea spiritului de observație. Sarcina didactică urmărită a fost raportarea figurilor geometrice la obiectele cu formă și mărime asemănătoare.
Materialul didactic utilizat a fost semnificativ: cinci cartonașe cu figurile geometrice cunoscute (cerc, pătrat, triunghi, dreptunghi), desene decupate, obiecte de diferite forme și mărimi (cerc, inel, brățară, batistă, față de masă, prosop, batic sub formă de triunghi, carte, etc). Acest material l-a avut fiecare copil.
Le-am prezentat un obiect, iar copiii au ridicat cartonașul cu forma respectivă, copilul care a ridicat cel mai repede și corect cartonașul a luat locul de conducător al jocului.
În complicarea jocului am ridicat o figură geometrică, iar copiii indicați au căutat
obiectele și ilustrațiile cu forme asemănătoare, în sala de grupă. În cursul jocului am urmărit ca recunoașterea formelor și mărimilor să fie urmată de denumirea lor.
Alte jocuri asemănătoare pe care le-am desfășurat au fost: „Caută-ți perechea”, „Caută-ți semnul”, „Colorează obiectele care au aceeași formă și mărime”.
În exercițiile și jocurile desfășurate pentru dezvoltarea capacității de a diferenția culorile ne-am îndreptat atenția spre culorile de bază: roșu, galben, albastru, verde, negru, maro, și alb. Am pornit prin prezentarea de obiecte concrete, diferit colorate, apoi imagini ale unor obiecte ca de exemplu: măr roșu, pară galbenă, frunză verde, cretă albă, etc. Pe urmă le-am arătat bucăți de hârtie diferit colorate, apoi imagini ale unor obiecte, flori (maci roșii, albăstrele, crini albi, păpădii), iarbă verde, spice de grâu galbene, cer albastru, rochie albă, câmp alb de zăpadă, etc.
JOCUL „FLUTURII VIN LA FLORI”. În acest joc am urmărit să recunoască și să denumească culorile. În prima parte a jocului am împărțit copiilor flori confecționate din diferite culori. Pe urmă le-am cerut să ridice florile de aceeași culoare cu cea ridicată de mine. În faza următoare am împărțit fluturași de diferite culori și am introdus zborul lor în jurul florii corespunzătoare (un fluturaș roșu zboară în jurul unei flori roșii). Copiii care au fost atenți și au răspuns corect au fost recompensați.
Un alt joc în acest sens a fost: JOCUL „EXPOZIȚIA DE CULORI”. Copiii au avut ca sarcină să deseneze un obiect, un peisaj, etc și să-l coloreze sau picteze într-o culoare aleasă de ei. Toate lucrările s-au expus în grupă. Au fost aranjate de către copiii cu ajutorul meu. Au fost antrenați în această muncă, în grupe mici de doi, trei copii.
Aranjamentele au avut în vedere doar culoarea. Într-un alt joc asemănător aranjamentele au ținut seama și de categoria căreia îi aparține obiectul, dar tot culoarea s-a închis în centrul atenției.
Într-o altă etapă am desfășurat jocuri combinate (mărimi, forme, culori), în care copiii au aranjat cuburile mici și mari; din ele au făcut un turn înalt, altul mai înalt; frunze verzi “cum au pomii vara”, frunze galbene “cum au pomii toamna”, frunze verzi, înguste “cum au brazii”, etc.
JOCUL DIDACTIC „SPUNE CUM ESTE”. Prin acest joc am desfășurat, am antrenat copiii în cunoașterea cât mai multor obiecte și însușiri ale acestora și să formuleze corect propoziții. În desfășurarea jocului am prezentat copiilor un măr roșu, iar copiii au vorbit despre el (mărul este roșu, are formă rotundă, este mic, dar poate fi și galben și mare), apoi o minge mare, roșie; albastră, mică, etc. Pentru aceasta am adresat întrebarea: „Deci, cum putem spune că este mingea?”, iar copiii mi-au răspuns că este mică, mare, roșie, albă ș.a.m.d.
După ce am constatat că toți copiii au înțeles și au răspuns cu ușurință, am desfășurat jocul oral, solicitând copiilor să completeze propozițiile formulate incomplet:
Iarba este…………………(verde, subțire, fragedă).
Zahărul este………………(alb, dulce, mărunt).
Hainele sunt………………(noi, curate, îngrijite, frumoase, roșii).
Merele sunt…………………….(dulci, acrișoare, mari, roșii, galbene).
În vederea dezvoltării spiritului de observație, am antrenat copiii într-o serie de
exerciții-joc:
au fost puși să deseneze o linie cu cretă pe toate obiectele rotunde din sala de grupă, etc;
le-am dat o foaie pe care erau desenate diferite figuri geometrice (cercuri, triunghiuri, pătrate, linii), colorate diferit și de mărime diferită ;
le-am cerut să deseneze un cerc în jurul tuturor pătratelor; apoi să deseneze semnul “+” peste toate cercurile; apoi să deseneze o linie verticală numai peste triunghiurile rosii ;
le-am prezentat diferite obiecte, între care unul frapant; i-am întrebat ce obiecte preferă, ce vrea să li se dea;
le-am prezentat tablouri; i-am pus să le privească pe toate; i-am întrebat ce le-a plăcut cel mai mult din imaginea percepută; apoi le-am cerut să spună ce altceva au mai văzut în tablou; în continuare voi descrie câteva jocuri pe care le-am desfășurat pentru dezvoltarea spiritului de observație a copilului.
JOCUL „CE A GREȘIT PICTORUL”. În acest joc am urmărit: fixarea cunoștințelor referitoare la părțile componente ale corpului animalelor domestice și sălbatice cunoscute de copii, la forma acestora, mersul lor și dezvoltarea spiritului de observație. Regulile jocului au fost următoarele: copiii au stat în semicerc, pe scaune, și au închis ochii până le-am fixat pe tablă imaginea unui animal (de mărimea unei coli de desen), în care pictorul a greșit forma unei părți componente a corpului (de ex.: porcul cu coada de cocoș, pisica cu urechi de iepure, ursul cu picioare de găină, pisica cu picioare de cal, etc). La semnal (bătaie din palme, clopoțel), copiii au deschis ochii, au răspuns la întrebarea: „Ce a greșit pictorul?”, descriind forma părții corpului greșit redată și forma corectă. Dacă răspunsul a fost corect, drept răsplată, copilul a imitat mersul animalului respectiv. În complicarea jocului le-am prezentat și imagini cu două greșeli mai greu de sesizat (de ex. forma ochilor, culoarea blănii sau a penelor).
JOCUL „GĂSEȘTE GREȘEALA”. În acest joc am verificat cunoștințele despre încăperile și mobilierul sălii de grupă: „Găsește greșeala!”, copiii au venit pe rând și au așezat obiectele potrivite încăperii, fiecare copil spunând în timp ce așează ce obiect este și la ce folosește. Materialul didactic folosit a fost o machetă cu încăperile din casa păpușilor: dormitor, sufragerie, sală de joc, bucătărie, baie, cămară (delimitate prin material de construcție).
Obiectele din casa păpușilor au fost: așternut pentru pat, veselă, așezate greșit în încăperi. De ex.: mobilierul sălii de grupă: masă, scaun, dulap, tablă, etajeră, vitrină, catedra:
obiecte din sala de grupă: tablou, gazeta de perete, lampa, perdele, covor, ghivece și
vaza de flori, teatru de păpuși;
materialul și obiectele din vestiar și spălător: cuier, bancă, dulăpioare, prosoape, săpun;
bucătăria: aragazuri și mașini mari de gătit, bufet, masă, scaune, veselă;
dormitor: pat, covor, noptieră.
În timpul jocului am insistat să obțin de la copii motivarea plasării obiectului într-o parte sau în alta în funcție de utilizarea acestuia. Jocul a continuat până a fost plasat tot materialul la locul potrivit.
JOCUL „CE S-A SCHIMBAT ÎN MODEL?”. În jocul acesta copiii au avut ca sarcină recunoașterea pozițiilor și a relațiilor dintre formele geometrice, a culorii acestora. Regulile urmărite în joc de copii au fost: să memoreze felul cum sunt dispuse formele geometrice în model. La semnal, copiii au așezat și apoi au ridicat capul de pe masă și au privit cu atenție modelul. La întrebarea „Ce s-a schimbat în model?” copiii au observat schimbarea făcută.
Modelul a fost prezentat sub formă de frize și sub formă de imagini ale unor obiecte (tren, camion, floare etc). Jocul s-a desfășurat cu participarea tuturor copiilor din grupă.
Un joc distractiv, îndrăgit de copii este jocul: „INELUL PE SFOARĂ”. Copiii formează un cerc, stând unul aproape de celălalt și apucă cu mâinile sfoara care trebuie să fie destul de lungă. Conducătorul jocului trage un inel pe sfoară și leagă ambele părți ale ei. Inelul se transmite de la un copil la altul în așa fel, ca să nu se observe unde se află. Un jucător se află în mijlocul cercului și încearcă să constate la care copil se află inelul. Nu e așa ușor, fiindcă toți copiii mișcă în continuare mâinile. Dacă a fost găsit, copilul la care se află inelul vine la mijloc, iar jocul reîncepe.
Alte jocuri desfășurate cu același scop au fost: „Caută-ți perechea!”, „Ce s-a schimbat?” Pentru dezvoltarea raționamentului în plan perceptiv am desfășurat următoarele tipuri de exerciții:
completarea unui desen: le-am dat copiilor desene incomplete, în care partea lipsa a fost
vag schițată, deci copilul a fost ghidat în execuția sa.
căutarea elementului care întregește figura: am folosit o casă din carton din care a lipsit
o bucată (ușa). Ușa se găsește alături de alte piese care, asamblate formează întregul, „casa”;
am folosit cartoane cu imagini simple: o casă, un pom, o carte, o păpușă; din imaginea
respectivă am decupat o bucată din rochia roșie a păpușii, o bucată din ramurile înflorite ale pomului. Bucățile decupate le-am amestecat printre 5, 6 bucăți egale ca dimensiune, dar diferite ca desen și culoare. Copilul a avut ca sarcină să găsească bucata tăiată pentru ca „s-o lipească la loc, pentru a se repara casa”, etc ;
am folosit bucăți de material textil, în care modelul a fost distinct (geometric). Din
bucata de material am decupat o bucată mică. Apoi am lipit pe un carton alb materialul respectiv. Totul s-a efectuat sub ochii copiilor. Ei au văzut operația. Din timp am pregătit alte bucăți mici, egale ca dimensiune, dar diferite ca model, (unele apropiate ca model cu bucata decupată). Am pus bucata decupată printre celelalte. Apoi, copiii, ajutați de mine, au căutat bucata mică din cea mare, pentru ca s-o pună la loc, să încerce să „repare” materialul. Eu i-am îndrumat să găsească bucăți asemănătoare, pe care le-am considerat element „soluție”. Le-am demonstrat, încercând să antrenez continuu copiii, că nu sunt „potrivite”, „nu sunt bune”, pentru că: …„au aceleași dungi, dar aici dungile sunt negre; în materialul acesta mare, dungile sunt roșii. Deci nu este bună această bucată. Mai căutăm. La găsirea bucății mici, care e de fapt cea căutată, decupată din materialul mai mare, le-am demonstrat clar, cu permanente concretizări, de ce numai aceasta este bună și nici o alta nu poate s-o înlocuiască.
Alt gen de exerciții efectuate au fost cu jocurile „Mozaic”, „Să învăț să țes”, „Puzzle”, „Scufița Roșie”, „Albă ca Zăpada” și „Ridichea uriașă” (reconstituirea unor scene din bucăți cu model în față), toate aceste jocuri dezvoltându-le raționamentul în plan perceptiv.
3.3. Rolul jocului în dezvoltarea proceselor cognitive superioare
În dezvoltarea proceselor cognitive superioare doi factori sunt esențiali: nivelul de maturizare al funcțiilor neuronale și experiențele de învățare ale individului.
Obiectivele urmărite în acest sens au fost:
îmbogățirea limbajului prin creșterea vocabularului și a capacității de a comunica;
dezvoltarea capacității de descriere;
dezvoltarea deprinderii de a desprinde obiectul din context;
dezvoltarea capacității de a sesiza similitudini și diferențe;
dezvoltarea capacității de a desprinde acțiuni;
dezvoltarea capacității de a sesiza, de a clasifica obiectele;
Exercițiile și jocurile prezentate în paginile anterioare, deși se referă la antrenamentul motric, senzorial, perceptiv, nu se pot separa de planul gândirii și limbajului. Dezvoltarea celorlalte planuri dezvoltă implicit gândirea și limbajul: copilul cunoaște mai multe obiecte, ființe; le identifică, le denumește, le clasifică, chiar la nivel concret; cunoaște mărimi, forme, culori; desenează, decupează, modelează, se orientează mai bine în timp și spațiu.
Toate acestea reprezintă elementele de dezvoltare, care se reflectă în mod necesar la nivelul gândirii și limbajului.
Jocul didactic are un rol bine definit în planul de învățământ școlar, determinat de faptul că, pe măsură ce copilul își însușește, pe baza experienței sale de viață, cât și pe alte căi, o serie de cunoștințe, priceperi și deprinderi, rolul său crește în vederea acumulării altora superioare. O însemnătate deosebită în acest sens o au jocurile didactice pentru dezvoltarea vorbirii (a limbajului), jocuri care mi-au dat posibilitatea să depistez cu mai multă ușurință unele defecte de vorbire ale copiilor, deoarece, în cadrul jocului, ei se manifestă liberi, nestingherit, fără rezervele determinate de intervențiile directe ale educatorului, la care copiii refuză uneori să se manifeste. Jocurile didactice destinate dezvoltării limbajului contribuie în mare măsură la dezvoltarea acuității auditive, a auzului fonetic. Ele contribuie la perceperea corectă a sunetelor, descifrarea compoziției sonore sau semnalarea prezenței sau absenței unui anumit sunet din cuvânt.
Dezvoltarea limbajului la preșcolari nu se reduce numai la fonetică, la creșterea cantitativă a vocabularului, ci, odată cu asimilarea fondului lexical, copilul își însușește și semnificația cuvintelor și structura gramaticală în mod practic, în procesul viu al comunicării, ascultând vorbirea celor din jur, participând la activitățile desfășurate în grădiniță.
Preșcolarul „nu învață” regulile gramaticale, nu cunoaște definiția lor, dar respectă în ordine aceste reguli pentru că are în jur permanent modelul de vorbire, este antrenat să le cunoască în jocuri și exerciții, este corectat atunci când greșește.
JOCUL „GHICI CINE?”. Prin acest joc am antrenat copiii să formuleze corect propoziții, respectând locul subiectului ca parte principală a propoziției. În desfășurarea jocului am prezentat copiilor diferite imagini, cum ar fi: un copil jucându-se cu mingea. La întrebarea mea: „Cine merge la școală și se joacă cu mingea?”, copiii au răspuns cu ușurință: „Copilul merge la școală și se joacă cu mingea.”, pentru că au și imaginea în față și totodată au fost îndrumați de întrebarea: „Cine?”, astfel încât să formuleze corect răspunsul. Pentru diferențierea subiectelor care reprezintă nume de lucruri am format întrebarea: „Ce?”. După ce copiii s-au obișnuit să spună corect propoziții pe baza imaginilor sau a obiectelor prezentate, am cerut copiilor, sub formă de întrebare, să spună cât mai multe propoziții despre ființe sau lucruri (cunoscute) cu suport intuitiv.
Deoarece în vorbirea copiilor am constatat și lipsa acordului adjectivului cu substantivul în gen și număr, am desfășurat mai multe jocuri semnificative.
JOCUL „EU SPUN UNA, TU SPUI MULTE”. Prin desfășurarea acestui joc i-am deprins pe copii să treacă fără dificultate substantivul de la singular la plural și invers, în structuri gramaticale diferite (în cuvinte izolate și în propoziții). La început am prezentat copiilor un obiect (un creion), apoi mai multe obiecte (creioane) și am prezentat cum se spune când avem un obiect și când avem mai multe.
Pentru a înțelege mai bine am dat copiilor mai multe exemple: minge – mingi, copil – copii, frunză – frunze, iepuraș – iepurași, folosindu-mă de material intuitiv (imagini și obiecte) bine selectat, care să desemneze substantive de toate genurile. Pentru complicarea jocului am ridicat jetonul cu imaginea unui obiect la singular, iar copiii îl numesc la plural. Apoi am solicitat copiii să formuleze scurte propoziții despre mai multe obiecte (după ce li s-au spus o propoziție despre un singur obiect): „Păpușa este frumoasă”, „Păpușile sunt frumoase”.
În continuare am solicitat copiilor să spună singuri propoziții despre mai multe obiecte fără suport intuitiv.
De asemenea, am constatat lacune în vorbirea copiilor privind declinarea substantivelor în cazul genitiv și dativ. Deseori am surprins copiii punând întrebări de genul: „A lu’ cine este batista asta?”, în loc de „A cui este …?”. Pentru înlăturarea acestor greșeli din vorbirea copiilor am desfășurat jocurile „Al cui este?”, „Al cui este acest glas?”, „A cui mâncare este?”, etc.
Spre exemplu, am luat funda unei fetițe și am întrebat: „A cui este funda?”, la care copiii au răspuns: „A Oanei”, „A fetiței”, etc. Dar dacă jucăria era a unui băiat, cum ați fi răspuns la întrebare: „A cui este jucăria?” (a băiatului, a lui Ionuț); „Cui îi trebuie un măr?” (fetiței, Claudiei); Dar dacă îi trebuie unui băiat? (băiatului, lui George, lui Andrei) etc. Am creat și situații problematice, de genul: „Copilul școlar se îmbracă cu uniformă…” și am arătat îmbrăcămintea specifică medicului, soldatului. Copiii au fost nevoiți să sesizeze lipsa de concordanță, să spună corect a cui este îmbrăcămintea de pe imaginea arătată. După aceea, copilul a căutat imaginea care reprezenta uniforma școlarului. Am stimulat în permanență dialogul între educatoare și copil, dialogul copil – grupă, copil – copil.
Prin jocurile didactice se clasifică și precizează unele noțiuni și sarcini ce se realizează concomitent cu cele care contribuie la îmbogățirea și activizarea vocabularului. Pentru precizarea și fixarea denumirii unor noțiuni, lucruri sau ființe, a însușirilor ce le caracterizează, privind forma, mărimea, culoarea, am desfășurat câteva jocuri.
„CAUTĂ ȘI GĂSEȘTE OBIECTUL ASCUNS”. Am cerut copiilor să denumească obiectele, să le descrie unele caracteristici. Am ascuns jucăriile, apoi am cerut copiilor să caute o anumită jucărie și să o descrie. În felul acesta, copilul își fixează unele noțiuni, le sistematizează, le utilizează în vorbire, fiind determinat să alcătuiască propoziții, să le folosească în vocabularul activ sau la alte activități.
În jocul „CINE SPUNE MAI DEPARTE?” am exersat pronunțarea corectă, cu claritate, exactitate și siguranță a consoanelor și am activizat vocabularul. În prima parte a jocului copiii răspund în cor la întrebarea pusă. În partea a doua, copilul care primește mingea, completează prin onomatopee propoziția începută. Ceilalți copiii vor imita o anumită acțiune a animalului despre care este vorba în propoziție. După anunțarea și explicarea pe scurt a regulilor am trecut la desfășurarea jocului. La început, copiii au urmărit cu atenție versurile, cât și imaginea cu animalul prezentat, și după ce s-a formulat întrebarea au răspuns în cor.
Jocul „SCARA” :
Este-o scară-n curte
Cu cinci trepte-nalte
1 2 3 4 5.
Î. Câte trepte are scara? (întrebare)
R. Cinci. (răspuns)
Pe cea mai înaltă treaptă
Este cloșca cocoțată:
Cot-co-dac, cot-co-dac!
Strigă ne-ncetat.
Î.Cum strigă?
R. Cot-co-dac, cot-co-dac!
Cocoșul cel pintenat,
Stă pe treapta următoare
Și strigă în gura mare:
Cu-cu-ri-gu, cu-cu-ri-gu!
Î. Cum strigă?
R. Cu-cu-ri-gu, cu-cu-ri-gu!
Pe a treia treaptă-n jos,
Pisica toarce frumos,
Sfâr, sfâr, sfâr.
Î. Cum toarce?
R. Sfâr, sfâr, sfâr!
Pe a doua treaptă-n jos
Mârâind morocănos,
Stă Grivei cel arțăgos,
Mârrr, Mârrr, Mârrr!
Î. Cum face?
R. Mârrr, Mârrr, Mârrr!
Pe treapta cea mai de jos
Plânge-un puișor pufos
Piu, piu, piu!
Î. Cum plânge?
R. Piu, piu, piu!
Vine vântul șuierând
Vâjjj, Vâjjj, Vâjjj!
Î. Cum vine?
R. Vâjjj, Vâjjj, Vâjjj!
Pic, pic, pic!
Ce s-a întâmplat?
Ploaia s-a apropiat.
Î. Cum copii?
R. Pic, pic, pic!
Și atunci toți s-au speriat,
Iute, iute, au plecat
Lipa, lipa, lip.
Î. Cum au plecat?
R. Lipa, lipa, lip.
Și așa s-a întâmplat, copii,
Vântul, ploaia au venit,
Și pe toți i-au risipit.
În partea a doua a jocului, copilul care a primit mingea completează propoziția spusă pronunțând onomatopeea respectivă, apoi toți ceilalți copii imită o acțiune a animalului despre care este vorba. Au formulat următoarele propoziții:
Cioara face: cra, cra, cra!
Gâsca face: ga, ga, ga!
Gâscanul face: s, s, s!
Porcul face: groh, groh, groh!
Șoricelul face: chit, chit, chit!
Porumbelul face: gru, gru! Etc.
În alte activități am învățat cu copiii foarte multe poezii ritmate și le-am spus multe povești, iar ei au trebuit să repete poeziile, să reproducă poveștile ascultate. Le-am prezentat diafilme și pe urmă i-am provocat să le povestească. Am intervenit cu întrebări care să ghideze, să sugereze răspunsurile copiilor. Am organizat jocuri care au solicitat copiii să folosească dialogul, să folosească formulele de politețe: “te rog frumos”, “mulțumesc”, să salute și altele.
Le-am prezentat multe seturi de imagini care au reprezentat obiecte (ființe) familiare, părți ale unor obiecte (ființe) familiare și chiar obiecte mai puțin familiare. Le-am cerut să le denumească și să le descrie.
I-am ajutat să descrie: părțile componente ale obiectului respectiv, la ce servește acesta, unde se găsește un anumit obiect (ex. pantofii …). Din ce se fac? Se fac din piele. Ce facem cu ei? Ne încălțăm. De unde îi cumpărăm? Din magazinul de încălțăminte.
Altă dată le-am prezentat imagini proiectate, pe care le-am descris; pe urmă, am lăsat o imagine pe ecran și mai mulți au descris-o. Apoi le-am cerut să redea în desen ce au văzut.
La început, am realizat descrieri de imagini cu puține obiecte (o cană, un pom, o carte, un ghiozdan), iar pe urmă cu mai multe obiecte (ființe): „La piață”; „La magazin”. Am făcut descrieri ale anotimpurilor: vara e foarte cald…. soarele încălzește puternic; peste tot sunt flori și iarbă: în pădure, în parc, în grădinile oamenilor; oamenii se îmbracă subțire: fetele cu rochițe subțiri, băieții cu cămăși și pantaloni scurți.
Toamna nu mai este atât de cald; oamenii se îmbracă mai gros, cu jachete, cu pardesiuri; se coc fructele de toamnă (mere, pere, struguri, nuci, gutui, castane); apoi frunzele pomilor încep să cadă; soarele nu mai încălzește puternic (le-am arătat imaginea toamnei). Iarna e frig, oamenii se îmbracă foarte gros, cu paltoane, cu căciuli, cu mănuși … se încalță cu cizme … afară ninge … e zăpadă … copiii se dau cu săniuța … Primăvara, soarele începe să încălzească, se topește zăpada … apare iarba, încep să înmugurească pomii … apar ghioceii … copiii se joacă afară (le-am arătat imagini despre primăvară).
Pentru a sistematiza și aprofunda cunoștințele însușite anterior, pentru a îmbogății vocabularul copiilor, pentru a le dezvolta capacitatea de a comunica, dar și capacitatea de descriere am desfășurat alte jocuri semnificative.
JOCUL „CINE A TRIMIS SCRISOAREA?”. În acest joc copiii au drept sarcină didactică să recunoască meseriașul după uneltele sau produsele de pe ilustrații. Un copil „poștaș” le-a împărțit pe rând câte un plic; copilul care a primit scrisoarea trebuia să spună de cine a fost trimisă, ținând seama de uneltele sau produsele ilustrate.
Prin acest joc le-am precizat reprezentări despre unelte, produse și meseriași, și le-am îmbogățit vocabularul cu cuvintele: calapod, mistrie, cancioc, rindea, sfredel etc. Plicurile au conținut ilustrații reprezentând diferite unelte sau produse ale următorilor meseriași:
croitor: ac, ață, foarfece, degetar, centimetru, mașină de cusut, îmbrăcăminte;
cizmar: calapod, ciocan, clește, talpă, încălțăminte;
tâmplar: rindea, ferăstrău, cuie, ciocan, clește, sfredel, mobilier;
zidar: mistrie, cancioc, construcție începută;
țesătoare: război de țesut, pânză;
brutar: planșele, lopată, cuptor, pâine, cornuri, chifle etc;
grădinari: polonic, oală, cratiță, tel, friptură, prăjitură;
poștaș: geantă, șapcă și plic.
La sfârșitul jocului am clasificat uneltele și produsele după meseriaș, folosind planșe adecvate.
JOCUL „OGLINDA FERMECATĂ”. Prin acest joc am călătorit în țara poveștilor. Copiii au fost solicitați să recunoască și să denumească povestea după ilustrație, să povestească episodul redat în aceasta, să selecționeze personajele corespunzătoare poveștii și să se exprime corect și expresiv. Jocul a început prin recitare în cor a versurilor:
„Oglindă fermecată
Te rog să-mi spui pe dată,
Ce ascunzi în spatele tău
Că vreau să știu și eu!”
Am urmărit ca oglinda să circule fără să întârzie la vreunul dintre copii, până la terminarea versurilor. După recunoașterea și povestirea episodului, oglinda se închide; se scoate imaginea povestită și jocul se reia, recitând versurile. Am cerut pe scurt să se facă și caracterizarea personajelor. Materialul folosit în joc a fost: o oglindă din carton, în care au fost introduse imagini din poveștile cunoscute de copii: „Punguța cu doi bani”, „Fata moșului și fata babei”, „Albă ca Zăpada”, „Cenușăreasa”, „Capra cu trei iezi”, „Scufița Roșie”, „Ridichea uriașă”, „Fetița cu chibriturile”etc.
În spiritul stimulării gândirii preșcolarului, am început să restructurez unele jocuri didactice sau pe fondul structurii obișnuite să concep întrebări care să vizeze mai accentuat procesele gândirii. Am accentuat caracterul activ al jocurilor prin participarea independentă la acțiuni a tuturor copiilor, aceștia dobândind cunoștințele pe calea acțiunii și în timp prin acțiuni cu obiectele. Am desfășurat în acest scop jocul didactic.
„LA ALIMENTARĂ”. Folosind materialul didactic adecvat am urmărit ca preșcolarii să-și însușească și să înțeleagă sarcina didactică pe care o aveau de realizat, de rezolvat. Copiii trebuiau să descrie și să facă diferențe între alimentele cunoscute. De pildă, copilul care făcea cumpărături de la alimentară trebuia să se adreseze politicos vânzătorului, să descrie corect însușirile caracteristice ale obiectului fără să-l denumească. Copilul care a îndeplinit rolul de vânzător a trebuit să recunoască obiectul și să-l ofere. Dacă cei doi nu știau să-l descrie, respectiv să recunoască obiectul, erau eliminați din joc. De exemplu, un copil cere vânzătorului să-i dea un pachet cu o bucată dreptunghiulară de grosime diferită, cu modele, făcută din cacao, unt, zahăr.
Vânzătorul trebuia să știe că este vorba de ciocolată. În cazul în care copilul nu a făcut identificarea după descrierea făcută, este înlocuit cu altul care răspunde mai repede. Acest joc a contribuit la creșterea capacității de analiză, sinteză, generalizare și a atenției.
JOCUL „CU CE CĂLĂTORIM”. Prin acest joc copilul își însușește cunoștințele despre principalele mijloace de locomoție: pe pământ, pe apă, în aer.
Fiecare copil primește un jeton cu mijlocul de locomoție preferat și la solicitare, cel denumit ridică jetonul și spune locul pe unde circulă, ce alte mijloace mai circulă pe același loc, dacă a călătorit cu acel mijloc de locomoție. Dacă copilul a greșit este corectat de altul, apoi acesta descrie imaginea de pe jetonul său. Pe urmă am efectuat cu copiii clasificări.
În acest scop am realizat și jocul „după mine, cine vine?” Astfel, am verificat cunoștințele copiilor despre aspectele caracteristice fiecărui anotimp. Un copil spune o strofă dintr-un cântec legat de acest anotimp:
„O, o, o!
Cocorii zboară-n stol
Se duc cuci și rândunele
Si ne pare rău de ele
O, o, o! Cocorii zboară-n stol” (Toamna)
Copiii dau ilustrația și jetonul cu anotimpul toamnă motivând de ce o fac. Ceea ce este important este faptul că fiecare copil trebuie să aibă ilustrația cu aspecte caracteristice ale anotimpului, de exemplu:
pentru primăvară: iarba verde, pomi înfloriți, ghiocei, câmp presărat cu flori;
pentru vară: lan de grâu, combine în holde, fructe, copii la scăldat;
pentru toamnă: copaci desfrunziți, iarba uscată, pomi încărcați cu fructe, hambare cu cereale, ilustrații cu păsări călătoare;
pentru iarnă: covor de nea, aspecte din jocurile specifice iernii (om de zăpadă, săniuș, patinaj, schi).
După ce au fost repartizate materialele și s-au dat lămuririle necesare, copilul “anotimp” spune o ghicitoare în fața grupei; ceilalți copii care au jetoanele sau ilustrațiile anotimpului respectiv se grupează în jurul lui și pe rând fiecare spune, de pildă: „Eu sunt ghiocelul care vestește primăvara, am culoarea albă, sunt foarte fraged și dispar repede”; „Eu sunt barza, sunt o pasăre călătoare, merg în țările calde toamna, după care vine anotimpul iarna. La primăvară mă întorc la voi”. Prin acest joc am activat gândirea, vocabularul, spiritul de atenție, stăpânirea de sine.
Cu deosebite valențe formative este și jocul: „AȘAZĂ-MĂ LA LOCUL MEU!”. În fișa copiilor se află grupe de jucării: păpuși, articole de îmbrăcăminte, articole de baie, etc. Sala de grupă este amenajată cu o cameră pentru păpuși, o baie și o bucătărie, în față să aibă o grădină, etc. Copilul trebuie să ia din grupele de jucării pe aceea care-i vine la îndemâna (s-au după preferință) și la îndemnul conducătorului de joc: „Așează-mă la locul meu”, el trebuie să pună pe rând jucăria în încăperile respective, fie să meargă cu păpușa și să motiveze: „Am în mâna un prosop și îl pun în baie; cu el mă șterg când mă spăl” sau „Am în mână un aragaz – jucărie, îl pun la bucătărie, cu el gătim”. Important este ca ei să spună corect, ce este și la ce folosește. Dacă au greșit întrebuințarea sau denumirea, educatorului trebuie să-i corecteze insistând până ce obține de la ei denumirea și motivarea plasării. Jocul a fost repetat de mai multe ori din dorința copiilor.
Respectând structura jocurilor și scopul propus am reușit să le cunosc mai bine posibilitățile. Am desfășurat cu anumiți copii muncă diferențiată. În acest fel, am urmărit să corectez și să previn anumite deficiențe, să cultiv spiritul de observație, atenția. Prin modul de desfășurare, ca și prin faptul că accentul cade pe dezvoltarea intelectuală a copiilor, am deplasat accentul de la aspectele informative (fixarea, verificarea cunoștințelor) la aspectul formativ, spiritul de observație, flexibilitatea, perspicacitatea gândirii, motivația învățării, etc.
JOCUL „CE A CUMPĂRAT MAMA?”. Acest joc l-am desfășurat cu scopul precizării și verificării cunoștințelor despre fructe și legume. S-a desfășurat pe două grupe – două magazine – care erau aprovizionate cu fructe și legume naturale sau cu imagini ale acestora. Cele binecunoscute se află în exemplare puține pentru a obliga cumpărarea îndeosebi a celor mai rar întâlnite (de pădure, exotice). Regula jocului impunea cumpărătorului să solicite prin descriere. După ce toți copiii au cumpărat, am schimbat regula jocului și presupunând că ei (cei care au cumpărat) trebuie să aprovizioneze magazinul, i-am chemat să aducă marfa după următoarele criterii:
– fructe roșii și rotunde;
fructe rotunde mici, verzi sau negre;
zarzavaturi care se consumă gătite;
zarzavaturi care se consumă crude, etc.
Concretizarea solicitată pe tot parcursul activității, chiar dacă s-a efectuat în mod implicit, a intensificat operațiile comparative analitice și de generalizare.
În cadrul jocului „FELICITĂRI” am verificat și consolidat cunoștințele despre anotimpul iarnă, le-am activizat vocabularul și am contribuit la dezvoltarea operațiilor gândirii de analiză și sinteză. Sarcina didactică urmărită în joc a fost alegerea numai a ilustrațiilor cu aspecte de iarnă și descrierea acestora. Materialul pe care l-am folosit a fost atractiv și semnificativ (un pitic „Barbă-Cot”, felicitări confecționate din carton, unele având ilustrații cu aspecte de iarnă, altele cu aspecte de toamnă, primăvara, vara). Piticul (prin intermediul vocii educatorului) vorbește copiilor:
„Mă cunoașteți,
Priviți bine!
Sunt piticul Barbă-Cot,
Însoțesc pe Moș Crăciun
Și-mpart daruri peste tot!
Să vă spun de ce-am venit:
La felicitări am greșit.
Dar sunt greșit așezate,
De iarnă și de toate amestecate.
Veniți voi cu mic, cu mare,
Alegeți o felicitare
Iarna ca să zugrăvească!
Cine vine să vorbească
Să spună tot ce-i pe ilustrată
Ca s-o trimitem îndată?”
după o scurtă pauză, piticul se adresează direct unui copil:
„Adela vino-ndată
Să spui ce-i pe ilustrată!”
Copilul invitat de pitic alege de pe masă o ilustrată cu conținut de iarnă, o descrie și o oprește pentru el. De exemplu:
„Eu pe felicitare văd un brăduț și pe Moș Crăciun”
Dacă sarcina a fost realizată, piticul continuă :
„Felicitarea bine-ai citit,
În sanie ne suim
Și la vale o pornim
S-o trimitem negreșit!”
Copiii imită urcatul în sanie și îndemnul căluțului: hi, hi! De fiecare dată va fi solicitat la răspuns un copil care n-a mai fost chemat de pitic. Sunt câștigători cei care au primit ilustrații.
În cadrul jocului didactic matematic trebuie realizat un echilibru perfect între procesele afective și cele cognitive, pentru ca școlarii să-și dezvolte interesele de cunoaștere. Numărul este una din noțiunile importante ale matematicii al cărui caracter abstract constă în faptul că poate fi aplicat oricărei categorii de obiecte și fenomene. Prin formarea conceptului de număr pe baza mulțimilor, copiii reușesc să cunoască numărul ca o proprietate a mulțimilor echivalente, să înțeleagă aspectul său cardinal, să aprecieze numerele după valoarea lor. Aceasta presupune un efort de gândire permanent.
Sarcinile activităților cu conținut tematic se realizează cu succes în școlile speciale numai printr-o corelare perfectă a activităților de predare cu jocurile, prin care se consolidează și se verifică cunoștințele. Astfel, am trecut la desfășurarea unor jocuri didactice și logice.
JOCUL „SĂ FACEM ORDINE PE MASĂ”. Acest joc l-am desfășurat în scopul alcătuirii de grupe de obiecte după: formă, culoare, dimensiuni, ordonarea lor de la mai puține la mai multe și invers.
Folosind materialul individual adecvat am cerut copiilor să grupeze obiectele după formă (buline, morcovi, jetoane, bețișoare). După ce am verificat exactitatea formării mulțimilor, am numit un copil care mi-a spus câte grupe de obiecte are pe masă (cinci grupe). În complicarea jocului le-am cerut să scoată pe masă bulinele și să le așeze în linie verticală. Am început cu bulina albă, apoi cu cele roșii, galbene, albastre și verzi. Am stabilit prin numărare de joc în sus numărul bulinelor din fiecare grupă, precizând ordinea grupelor (ordine crescătoare), după care am așezat materialul în coșuleț și le-am cerut să-l aranjeze din nou, dar în ordine descrescătoare, prin întrecere.
Cu scopul fixării și exersării cunoștințelor referitoare la pozițiile spațiale ale mulțimilor de obiecte, am desfășurat:
„CE MULȚIME AM AVUT ȘI UNDE AM AȘEZAT-O?”. Am dat copiilor o minge care a fost schimbată de la unul la altul, iar în momentul când a sunat clopoțelul, mingea s-a oprit; acel copil care a avut mingea a venit la mine și a așezat mulțimea de jucării primită pe suport. Între timp, restul copiilor au închis ochii. După ce a efectuat această operație, acel copil a adresat grupei următoarea întrebare: „Ce mulțime am avut și unde am așezat-o?”, la care copiii au răspuns prin denumirea mulțimii și poziția ei pe suport.
Jocul a continuat prin așezarea mulțimilor de jucării în diferite poziții fata de prima mulțime. Prin acest joc am reușit să fixez copiilor noțiunea de poziție spațială, dezvoltându-le atenția, gândirea, spiritul de observație, să-i deprind să opereze cu noțiunea de mulțime.
În urma familiarizării copiilor cu numerele naturale 1 – 5, a procesului de numărare, am trecut la perceperea procesului matematic: ce se întâmplă cu cantitatea dacă i se adaugă sau i se ia una sau două elemente; am desfășurat mai multe jocuri didactice prin care am urmărit exersarea fixării în vocabularul copiilor a numărului cardinal și ordinal, deprindere în operațiile aritmetice. În aceste jocuri am introdus fișele de muncă independentă, care ne-au creat posibilitatea de a exersa unele deprinderi matematice, de a testa nivelul copiilor, precum și de a-i pregăti să gândească independent și pentru munca individuală practicată de copii în școală.
În acest sens, am desfășurat jocul: „SĂ ÎMPODOBIM BRADUL”. Am așezat bradul în fața grupei. Pe o masă alăturată am așezat grupurile de jucării cu care au împodobit bradul. Pe urmă am intuit grupurile de obiecte destinate împodobirii bradului arătând că Moș Crăciun le-a trimis copiilor “multe jucării” cu care ei vor împodobi bradul. Copilul chemat a luat un grup de jucării, a spus câte a luat și apoi e-a așezat pe brad. Le-a numărat în fața copiilor. Jocul a continuat până când au fost așezate pe brad toate jucăriile. Alt copil avea sarcina de a arăta jetonul cu numărul corespunzător mulțimii de obiecte așezate pe brad. În încheiere, pentru fixarea cunoștințelor, copiii s-au învârtit în jurul bradului cântând un cântec sau recitând o poezie care să le dea prilejul să numere până la cinci, cum ar fi:
„Cu cei doi ochi ai mei
Am privit brăduțul
Cu aceste două mâini
L-am împodobit
Unui Moș Crăciun cel drag
Ce sosește-n prag.
Mulți (3, 4, 5) nerăbdători
Îi trimit scrisori .
Să vii Moșule la noi
Chiar acum de sărbători
Că suntem tare cuminți
Și ascultători.”
Pentru fixarea numerelor ordinale până la cinci și dezvoltarea spiritului de observație am desfășurat jocul: „A CÂTA JUCĂRIE LIPSEȘTE?”
Sarcina didactică a copiilor a fost să recunoască locul jucăriei lipsă în șirul numeric și să folosească corect numeralul ordinal. Fiecare jucărie a fost așezată pe câte un cub pentru a putea fi sesizată lipsa primei sau a ultimei jucării. În prima parte a jocului, am folosit un singur fel de jucării, urmărind acordul corect între numeralul și substantivul corespunzător (primul iepuraș, prima păpușă). În a doua parte a jocului am așezat ambele feluri de jucării odată (primul iepuraș și a treia păpușă). Jocul s-a înviorat prin antrenarea unui copil care să ascundă jucăriile. În încheiere, am chemat cinci copii și le-am spus să se așeze unul lângă altul în fața grupei. Fiecare și-a spus locul pe care-l ocupa în șir (ex. eu sunt prima; eu, Marius sunt al doilea). Pe urmă le-am cerut copiilor să închidă ochii și am scos un copil din șir. La semnalul de deschidere a ochilor copiii de pe scăunele au fost rugați să observe cu atenție ce schimbare a intervenit și să răspundă.
JOCUL „CINE ARE ACELAȘI NUMĂR?”. În acest joc au avut posibilitatea să compare numerele alăturate pe bază de material concret, să recunoască cifrele și raportarea lor la cantitate, să înțeleagă și să folosească termenii matematici necesari verbalizării operațiilor efectuate. În desfășurarea jocului am folosit un tablou – lac – și jetoane cu rățuște pentru copii. Pe tablou am așezat o rățușcă și am adresat copiilor întrebarea: „Cine are același număr?”. Ca răspuns la întrebare toți copiii care au avut o singură rățușcă pe jeton l-au ridicat și au răspuns motivând: „Eu am ridicat jetonul cu o rățușcă pentru că pe lac este tot o singură rățușcă”. Un alt copil a ales cifra corespunzătoare numărului de rățuște de pe lac. La fel am procedat până am epuizat numărul de rățuște (5). În continuare am simulat apariția vulpii care a mâncat o rățușcă, apoi am adresat copiilor întrebarea: „Cine are același număr?”, și am procedat ca mai sus. În complicarea jocului, pe tablou având trei rățuște și la întrebarea “Cine are un număr mai mare (mai mic) cu o rățușcă?” copiii au răspuns prin ridicarea jetonului corespunzător motivând: “Eu am ridicat jetonul cu două rațe, fiindcă pe lac sunt trei rațe. Acum sunt cu o rățușcă mai puțin”.
În finalul jocului, am dat copiilor spre rezolvare fișe de lucru individuale în care aveau sarcina de a desena în căsuțele din dreapta tot atâtea obiecte câte sunt în căsuțele din stânga.
Fișele individuale folosite în jocul „Cine are același număr?”
Prin metodele și procedeele folosite în acest joc, am reușit să canalizez atenția asupra obiectivului urmărit, astfel copiii au avut posibilitatea să descopere concret schimbările survenite. Fișele individuale folosite în jocul „Cine are același număr?” „Desenează în căsuțele din dreapta tot atâtea obiecte câte sunt în căsuțele din stânga”
JOCUL „GHICI, GHICI!”. Prin desfășurarea acestui joc am urmărit consolidarea deprinderilor însușite despre număr, calcul și recunoașterea cifrelor în limitele 1 – 5 ; compararea mulțimilor de obiecte cu care lucrează copiii cu cantitatea de pe jeton, formarea capacității de a motiva acțiunea pe care o desfășoară. Folosind material didactic individual și demonstrativ am prezentat copiilor un jeton cu cinci buline, una fiind anulată printr-o linie adresând copiilor întrebarea: „Dacă din merele (castane, nuci etc) pe care le aveți în coșulețe luați unul, ghiciți câte mere rămân?”. Copiii au efectuat această operație, apoi numărând merele ramase au răspuns: „Dacă din cinci mere am luat un măr înseamnă că în coșuleț sunt mai puține, le-am numărat, sunt 4 mere”. Apoi au ridicat jetonul cu patru buline, dintre care una este anulată și am procedat la fel.
În continuare, copiii au scos toate castanele din coșuleț sub îndrumarea mea: „Pune-ți o castană în coșuleț; Ghici câte castane sunt în coșuleț?” „Dacă în coșuleț avem o castană și vom pune o castană, vom avea două castane”. La fel am procedat în continuare până s-au epuizat toate obiectele, constatând că școlarii au conștientizat procesul creșterii și descreșterii unei mulțimi, dacă îi adăugăm sau îi luăm un element.
În partea a două a jocului am realizat jocul folosind același exercițiu, numai că am înlocuit elementul vizual (jetonul cu buline) cu unul auditiv (bătăi din palme). Copiii au scos atâtea nuci pe masă de câte ori am bătut din palme. Am cerut copiilor să-mi spună câte nuci au scos pe masa și câte au mai rămas în coșuleț. Pentru complicarea jocului am folosit fișe matematice pentru rezolvarea cărora copiii au avut sarcina de a desena în căsuțele goale din dreapta cu un obiect mai mult decât în căsuțele alăturate, în cele din stângă cu un obiect mai puțin și exerciții combinate.
Prin intermediul acestui joc, copiii nu-și însușesc numai cunoștințe matematice, dar fac cunoștință cu însăși viața, cu colectivitatea, cu elementele mulțimilor de orice natură ar fi ele.
„Desenează în căsuțe tot atâtea liniuțe câte arată cifra ! “
„Desenează în căsuțe tot atâtea cerculețe câte arată cifrele ! “
„Desenează în căsuțe tot atâtea obiecte câte arată cifrele ! “
JOCUL „CE ESTE ȘI CE NU ESTE LA FEL”. Prin intermediul jocului de mai sus, am
contribuit la dezvoltarea capacității de comparare și diferențiere a obiectelor după formă, mărime, culoare, grosime și la dezvoltarea operațiilor gândirii logice, educarea unor calități ale gândirii: operativitate, rapiditate. Copiii au avut ca sarcină didactică să stabilească asemănările și deosebirile dintre două piese ale trusei și să enumere însușirile comune și deosebirile. Jocul s-a desfășurat în felul următor: copiii au fost așezați în semicerc. În fața lor au fost dispuse băncile în careu deschis; în fața fiecărui scaun (cu excepția a două locuri), pe bancă se află o piesă a cărei dublură a fost împărțită copiilor. La cerere, copilul numit își căuta locul la bancă; pentru a-și găsi perechea piesei, copilul stabilește asemănări și deosebiri între piesa din mână și piesele de pe bancă. Dacă copilul și-a găsit loc, educatorul controlează dacă s-a așezat bine și, eventual, îi cere să motiveze de ce s-a așezat la locul respectiv: „De ce te-ai așezat aici?” copilul răspunde: „pentru că aici este tot un pătrat mare, roșu și subțire”. Cele două locuri unde nu au fost așezate dublurile respective, ci alte piese, vor rămâne neocupate. Cu cei doi copii care nu s-au așezat, am purtat următoarea conversație: „De ce nu te-ai așezat?”… „Pentru că nici una dintre piese nu este triunghi mare albastru”. La reluarea jocului, am împărțit copiilor alte piese. La cererea mea: „Găsiți-vă locurile!”, toți copiii au alergat la bănci, întrecându-se să rezolve primii sarcina. Copilul care a câștigat întrecerea a motivat de ce s-a așezat la locul respectiv.
În încheiere le-am dat fișe matematice individuale. Prin folosirea în cadrul jocurilor didactice și logice a fișelor individuale am obținut următoarele rezultate:
înțelegerea mai profundă a componentei cifrelor însușite ;
dezvoltarea rapidității gândirii și a operativității în utilizarea cunoștințelor și deprinderilor matematice;
deprinderea treptată a operațiilor aritmetice de acțiune cu obiectele, dezvoltarea intensă a capacității de analiză și sinteză;
creșterea capacității de a compara grupele de obiecte sub aspectul componentei numerice;
însușirea unui mod propriu de activitate independentă, ca și a dorinței de a depăși statutul de școlar și a-l asimila pe cel de școlar.
IV. OBIECTIVELE ȘI METODOLOGIA LUCRĂRII
Obiectivul prioritar propus în prezenta lucrare este testarea unor capacități psiho-motrice ale copilului preșcolar, a posibilităților de dezvoltare și perfecționare a acestora prin intermediul jocului. În acest sens am procedat la studierea teoretică a problemelor jocului. Pentru a ajunge la date cât mai concludente cu privire la valoarea instructivă și educativă a jocului, s-a impus, în primul rând, sporirea preocupărilor pentru cunoașterea temeinică a copiilor și în funcție de particularitățile individuale și de vârstă a acestora, să adoptăm strategia cea mai potrivită de organizare a activității fundamentale – jocul.
Studiul individualității se poate desfășura în condiții de mediu natural, urmărind conduita și activitatea subiectului în școala specială, în cadrul grupului social, și în condiții create anume pentru acest scop.
Aceste modalități de cunoaștere se completează unul pe altul, primul oferind complexitatea și varietatea formelor de manifestare, iar al doilea, precizia legată de intensitatea acestor caracteristici. Pentru cercetarea acestor aspecte este nevoie de folosirea mai multor metode.
4.1. Metodologia lucrării:
Metodele de cunoaștere a individualității copiilor, care se utilizează sunt:
Metoda de cunoaștere prin analiza conduitei și a activității:
– observația ;
– analiza produselor activității copiilor;
– analiza psihologică de integrare socială;
Metode de cunoaștere a individualității copiilor în care se solicită colaborarea persoanei:
– convorbirea;
– testele aplicate, folosite în prelucrarea informației.
Metode folosite în prelucrarea informațiilor:
– metoda interpretativă ;
– intercorelația psihologică dintre probe;
– metoda statistică.
Metode și tehnici de prezentare a informației:
– forme grafice de prezentare a informației.
4.2. Eșantionul de copii
Menționăm că informațiile și concluziile din prezenta lucrare au la bază investigațiile
efectuate asupra eșantionului grupelor A și B în anul școlar 2013-2014.
Astfel grupa A – experimentală – (grupă mare) este formată din 26 copii, iar grupa B (grupă mare) din 28 preșcolari. Ambele grupe provin din aceeași grădiniță, si au aproximativ aceeași vârstă cronologică de 5-5,5 ani. La nivelul ambelor grupe, 28 sunt băieți iar 26 sunt fete. Astfel în grupa A sunt 12 fete și 14 băieți iar în grupa B sunt 14 fete și 14 băieți.
Menționăm ca atât la nivel de grupă cât și la nivelul ambelor grupe, proporția copiilor care provin din familii biologice este de 100%.
În vederea realizării obiectivelor propuse am procedat la aplicarea următoarelor probe:
1) proba de lateralitate și abilitate motrică;
2) proba de discriminare a formelor și mărimilor și de evaluare a abilităților
perceptivo – motrice;
3) proba de discriminare a culorilor;
4) proba de evaluare a spiritului de observație;
5) proba de gândire (similitudini și diferențe);
6) proba de limbaj.
Probele prezentate mai sus le-am aplicat la cele două grupe de copii, A și B. În urma primei testări am constatat că nivelul intelectual și psiho-motric a celor două grupe este aproximativ egal. Notând datele probelor și în funcție de acestea ne-am ales o serie de jocuri pentru a rezolva rolul și importanța jocului în recuperarea, dezvoltarea și perfecționarea acestor capacități. Jocurile le-am desfășurat numai la grupa A.
Într-o altă etapă, spre sfârșitul semestrului I am procedat la aplicarea probelor amintite la ambele grupe. Saltul calitativ este evident la grupa A, datorită jocurilor desfășurate în care copiii au fost solicitați în diverse ipostaze.
Așadar, s-a constatat clar creșterea sensibilă a diferențelor între cele două grupe, în favoarea grupei A.
Valoarea pozitivă a acestor jocuri reiese din compararea mediei rezultatelor la cele două grupe.
4.3. Analiza și interpretarea rezultatelor (grafice)
Cercetările cu caracter psiho-pedagogic relevă faptul că dezvoltarea capacităților intelectuale se realizează cu eficiență sporită în cadrul unei activități consecvente a copiilor.
Astfel, jocurile pe care le-am desfășurat cu grupa ne-au oferit posibilitatea să verificăm și să tragem concluzii asupra calității muncii, iar copiilor le-a oferit prilejul de a aplica în practică în mod independent cunoștințele asimilate în activitățile obligatorii și de a-și completa și consolida priceperile și deprinderile formate.
Finalitatea acțiunilor întreprinse și descrise în prezenta lucrare dovedesc faptul că în activitățile desfășurate cu copiii, am urmărit cu bună știință un scop precis, obiective concrete, ca urmare a cunoașterii copiilor și a nivelului de dezvoltare de la care am pornit. Era firesc să ne punem de la început problema măsurării eficienței activităților desfășurate cu copiii, evaluarea rezultatelor obținute și modificările obținute în dezvoltarea psihomotrică a copiilor.
În urma aplicării probelor de la Anexele 1-6, la cele două grupe de copii, A și B, am obținut următoarele rezultate:
4.3.1. La proba de lateralitate și abilitate motrică am obținut următoarele rezultate: la pre-test grupa A a avut 7 răspunsuri incorecte, iar grupa B, 9 răspunsuri incorecte.
Fig.1. Distribuția răspunsurilor incorecte la pre-test la grupele A și B
După desfășurarea jocurilor cu grupa A, am aplicat iarăși probele de la anexele 1 – 6 și am obținut următoarele rezultate: la grupa A un singur răspuns greșit (saltul calitativ este evident), iar la grupa B 8 răspunsuri incorecte.
Fig. 2. Distribuția răspunsurilor incorecte la post-test la grupele A și B
În continuare prezentăm saltul calitativ obținut de grupa A în urma desfășurării jocurilor descrise la capitolul III.
Fig. 3. Distribuția răspunsurilor incorecte la pre-test și post-test la grupa A
4.3.2. La proba de discriminare a formelor și mărimilor și de evaluare a rezultatelor a abilităților perceptivo-motrice am obținut următoarele rezultate: la pre-test, la grupa A, 6 răspunsuri corecte și 3 răspunsuri incorecte, iar la grupa B, 6 răspunsuri corecte și 5 răspunsuri incorecte.
La post-test am înregistrat 9 răspunsuri corecte și nici un răspuns incorect la grupa A, iar la grupa B, 5 de răspunsuri corecte și 6 răspunsuri incorecte.
Fig. 4. Distribuția răspunsurilor incorecte la pre-test la grupele A și B
Numărul răspunsurilor incorecte la post test:
Fig. 5. Distribuția răspunsurilor incorecte la post-test la grupele A și B
Fig. 6. Distribuția răspunsurilor incorecte la pre-test și post-test la grupa A și B
4.3.3. La proba de discriminare a culorilor am constatat că de la grupa A nu au identificat cinci copii cele șapte culori, iar de la grupa B, șase copii. După desfășurarea jocurilor descrise în lucrare, am obținut următoarele rezultate: la grupa A 8 copii din grupă au identificat corect cele șapte culori, greșind doar unul singur, iar la grupa B numai 6 copii, 5 copii au confundat culorile.
Fig.7. Distribuția răspunsurilor incorecte la pre-test la grupele A și B
Fig. 8. Distribuția răspunsurilor incorecte la post-test la grupele A și B
Fig. 9. Distribuția răspunsurilor incorecte la pre-test și post-test la grupa A și B
Trebuie sa precizăm faptul că în urma desfășurării jocurilor didactice grupa A a avut rezultate net superioare si privind discriminarea nuanțelor.(planșa nr. 2) Astfel 6 dintre copiii din grupa A, au identificat 6 din cele 7 nuanțe de culoare, iar 4 din cei din grupa B au reușit să identifice doar 4 nuanțe de culoare din cele 7.
4.3.4. La proba de evaluare a spiritului de observație, la grupa A au răspuns corect 6 copii, iar 3 copii incorect; la grupa B 6 copii au răspuns corect și 5 copii incorect. După desfășurarea jocului cu grupa A, am aplicat iar proba amintită mai sus și am obținut următoarele rezultate: 8 răspunsuri corecte la grupa A și 1 răspuns incorect, iar la grupa B 7 răspunsuri corecte și 4 incorecte.
Fig. 10. Distribuția răspunsurilor incorecte la pre-test la grupele A și B.
Fig. 11. Distribuția răspunsurilor incorecte la post-test la grupele A și B.
Fig. 12. Distribuția răspunsurilor incorecte la pre-test și post-test la grupa A
4.3.5. La proba de gândire (similitudini și diferențe) am consemnat la pre-test la grupele A 5 răspunsuri corecte și 4 greșite, iar la grupa B 7 răspunsuri corecte și 4 răspunsuri greșite. După o serie de exerciții și jocuri desfășurate cu grupa A, am constatat că toți copiii au răspuns corect. Aplicând această probă și la grupa B, am constatat că 3 copii încă nu fac față acestor cerințe.
Numărul răspunsurilor incorecte:
Grupa A Grupa B
Fig. 13. Distribuția răspunsurilor incorecte la pre-test la grupele A și B.
Grupa B
0 0.5 1 1.5 2 2.5 3
Grupa A
Fig. 14. Distribuția răspunsurilor incorecte la post-test la grupele A și B
Fig. 15. Distribuția răspunsurilor incorecte la pre-test și post-test la grupa A
4.3.6. Proba de limbă a constat în denumirea unor imagini și descrierea lor pe scurt (Planșa nr. 6). Am consemnat la grupa A, la pre-test, 8 răspunsuri greșite și la grupa B, 9 răspunsuri incorecte. La post-test am avut marea satisfacție de a obține la grupa A numai răspunsuri corecte. La grupa B am consemnat 6 răspunsuri incorecte. Putem observa de aici, că jocul didactic aplicat în cadrul activităților, s-a comportat ca un catalizator în însușirea și dezvoltarea a limbajului.
Grupa A Grupa B
Fig. 16. Distribuția răspunsurilor incorecte la pre-test la grupele A și B.
Grupa B
0 1 2 3 4 5 6
Grupa A
Fig.
FiFiiiig Fig. 17. Distribuția răspunsurilor incorecte la post-test la grupele A și B
0 2 4 6 8
Fig. 18. Distribuția răspunsurilor incorecte la pre-test și post-test la grupa A
4.4. Concluzii
Pentru copilul preșcolar, jocul devine activitatea fundamentală care impregnează, colorează întreaga sa conduită și prefigurează personalitatea în plină formare și dezvoltare. Copiii crescuți în afara mediului de joacă manifestă carențe psihice și educative toată viața.
La preșcolar își menține importanța, jucăria. De multe ori jucăria este aceea care dă un anumit sens jocului, contribuie la alegerea subiectului și la repetarea rolului.
Jocurile didactice ocupă un loc important în realizarea echilibrului dinamic stimulator dintre joc și învățare.
Funcțiile formative ale jocului didactic se fructifică prin organizarea și desfășurarea lor, potrivit cerințelor psihopedagogice, diferențiate pe cele două trepte de învățământ, atât în ceea ce privește conținutul, sarcina didactică, regulile jocului, cât și elementele de joc.
Raportul dintre aceste componente se schimbă în funcție de particularitățile psihologice ale copiilor și de scopul urmărit, elementul instructiv și exercițiul primind o pondere din ce în ce mai mare.
Psihologia și pedagogia acordă un rol foarte mare jocurilor în dezvoltarea psihocomportamentală a copilului.
„Jocul este, în fapt, o activitate deosebit de atrăgătoare, care evoluează într-o ficțiune pură și în realitatea muncii." Jocul ne ajută să cunoaștem mai bine înclinările copilului, ne permite să urmărim copilul în viața sa motorie, afectivă, socială și morală. Se poate spune că jocul ne informează despre structurile mintale ale copilului.
Jocul exersează nu numai mușchii, ci și inteligența. El dezvoltă suplețea și vigoarea și în același timp o stăpânire de sine caracteristică omului. Nu trebuie subapreciată nici un moment importanța jocurilor copiilor. Pentru copil, jocul este nu numai un exercițiu al tuturor facultăților, jocul a fost și rămâne o bogată sursă de activități superioare. Arta, religia, sportul și chiar știința au toate o origine comună – jocul.
Rezultatele obținute post-test, deci după aplicarea jocurilor, dovedesc importanța jocului în dezvoltarea psiho-motrică și socială a copilului preșcolar. Importantă este alegerea jocurilor și cunoașterea copiilor cu care lucrezi. Copiii care au beneficiat de joc în timpul activităților au avut rezultate mai bune la testări. Astfel putem spune ca jocul introdus în activitatea didactică sau de recreere, amplifică potențialul intelectual al copilului si reduce oboseala, previne plictiseala.
Alegerea jocurilor se face în funcție de particularitățile de vârstă și individuale ale copiilor, precum și în funcție de scopurile și obiectivele pe care le urmărim în activitatea pe care dorim să o desfășurăm.
În lucrarea prezentă, jocul s-a dovedit extrem de important în: dezvoltarea abilităților motrice. Astfel, jocul contribuie la o creștere semnificativă a nivelului de dezvoltare a abilităților motrice accelerând recuperarea copilului preșcolar de vârstă școlară mică. Jocul are un rol important și în formarea deprinderilor de discriminare a formelor și mărimilor, în evaluarea abilităților perceptivo-motrice și spațiale, contribuind la dezvoltarea echilibrată a copilului. Jocul este indispensabil în însușirea și discriminarea culorilor, în evaluarea spiritului de observație, în dezvoltarea gândirii și a limbajului. Jocul didactic este o activitate dirijată, prin care se consolidează, se precizează și se verifică cunoștințele predate copiilor.
Eficiența formativă pe care o presupune desfășurarea jocurilor la preșcolar, rezidă în puterea și dorința noastră de a-i înțelege cel mai bine funcționalitatea specifică.
Esența jocului didactic constă în faptul că îmbină într-un tot unitar și armonios atât sarcini și funcții specifice jocului, cât și sarcini și funcții specifice învățării. Astfel preșcolarii acumulează o cantitate mare de cunoștințe, impresii, își cultivă sentimente și interese fără a resimți efortul.
Se poate aprecia că jocul are un rol pedagogic deosebit de important în viața copilului. De fapt jocul este prezent în viața omului pe întreg cuprinsul vieții.
Jocul înnobilează întreaga viață psihică a copilului, îl umanizează și îl ajută să fie armonios, dezvoltat din punct de vedere fizic și psihic. Credem din tot sufletul în puterea de influențare a jocului. Important este să se facă în joc un drum spre muncă, o punte
BIBLIOGRAFIA
Blândul ,V., C; Duța F. A. în Marcu, V.(coord.), 2007, Vademecum de
psihopedagogie specială, Editura Universității din Oradea
2.Cuilenburg, J.J.; Van Scholten; O. Noomen, 2004, Știința comunicării, Editura Humanitas, București
3.Egerău A, 2014, Managementul relațiilor educaționale, Editura Universității, ,,Aurel Vlaicu’’, Arad
4. Gherguț, A, 2005, Sinteze de psihopedagogie specială, Editura Polirom, Iași
5. Herlo, D, 2006, Didactică, Editura Universității ,,Aurel Vlaicu”, Arad
6. Ionescu, M; Bocoș, M(coord.), 2009, Tratat de didactică modernă, Editura Paralela 45, Pitești
7. Ilica, A; Kelemen, G(coord.), 2005, Didactica învățământului preșcolar,Editura Universității ,,Aurel Vlaicu”, Arad
8. Ilica, A; Kelemen, G(coord), 2004, Metodica activităților instructiv-educative în grădiniță,Editura Universității ,,Aurel Vlaicu”, Arad
9. Kelemen, G; Leucea, L, 2006, Psihopedagogia preșcolară și Metodicaactivităților din grădiniță,Editura Universității ,,Aurel Vlaicu”, Arad
10. Kelemen, G, 2007, Pedagogie preșcolară,Editura Universității ,,Aurel Vlaicu”, Arad
11. Kelemen, G, 2009, Metodica activităților instructive-educative în grădiniță,Editura Universității ,,Aurel Vlaicu”, Arad
12. Kelemen, G, 2012, Psihopedagogia jocului,Editura Universității ,,Aurel Vlaicu”, Arad
13. . Kelemen, G, 2013, Didactica învățământului primar și preșcolar,Editura Universității ,,Aurel Vlaicu”, Arad
14. Kelemen, G, 2013, Metodica educării limbajului,Editura Universității ,,Aurel Vlaicu”, Arad
15. Marcelli, D. , 2003, Tratat de psihopatologia copilului, Editura Fundația Generația
16. Moldovan, O.; Ignat, S.; Balaș-Timer, D., 2009, Fundamentele psihologiei,Editura Universității ,,Aurel Vlaicu”, Arad
17. Preda, V., 1999, Copilul și grădinița, Editura Compania, București.
18. Rafailă, E., 2002, Educarea creativității la vârsta preșcolară, Editura Printech, București
19. Răduț-Taciu, R.(coord.), 2004, Pedagogia jocului. De la teorie la aplicații, Editura Casa cărții de știință, Cluj-Napoca
20. Roman, A., Dughi, 2007, Elemente de psihologia educației,Editura Universității ,,Aurel Vlaicu”, Arad
21. Roman, A., 2014, Abordări ale învățării integrate, Pro Universitaria, București
22. Schwartz, Ghe; Kelemen, G, Moldovan, O., 2012, Psihologia copilului,Editura Universității ,,Aurel Vlaicu”, Arad
23. Tomșa, Ghe., 2005, Psihopedagogia preșcolară și școlară- definitivat și gradulII didactic, București
24. Voiculescu, E., 2003, Pedagogia preșcolară,( ediția a II-a, revizuită), Editura Aramis, București.
Ordinul numărul 5234/01.09.2008- Aria Curriculară: Terapia
Educațională Complexă și Integrată, București
www.scrigroup.com
www. wikipedia.org
ANEXE
PROBELE APLICATE
ANEXA 1
PROBA DE LATERALITATE ȘI ABILITATE MOTRICĂ
ITEMII PROBEI
1. Aruncarea mingii cu o mână – dreapta – stânga (se consemnează reacția spontană)
2. Aruncarea mingii la perete cu ambele mâini
3. Tapping: 1'
4. Rularea șervețelului: 1' (între degetul mare și arătător)
5. Lovirea unei mingi cu piciorul (se consemnează reacția spontană)
6. Balanta: 30"
7. Punerea mărgelelor într-o sticluță (se consemnează cu ce mână face și timpul necesar)
8. Mers pe vârfuri pe o suprafață îngustă (se consemnează modul cum rezolvă sarcina dată)
ANEXA2
PROBA DE DISCRIMINARE A FORMELOR ȘI MĂRIMILOR ȘI DE EVALUARE A ABILITĂTILOR PERCEPTIV-MOTRICE
ITEMII PROBEI
I se cere copilului:
1. Să identifice formele date în planșa nr. 1; să identifice mărimile date
2.Să aprecieze mărimea a șase obiecte și ființe date în imaginile din planșa nr. 1A prin comparare între ele și cu alte obiecte sau ființe date de educatoare.
ANEXA 3
PROBA DE DISCRIMINARE A CULORILOR
1.Cerințele față de subiect:
-să identifice culorile date în această anexă și în planșa nr.2
2.Itemii probei
Roșu
Galben
Albastru
Verde
Maro
Negru
ANEXA 4
PROBA DE EVALUARE A SPIRITULUI DE OBSERVAȚIE
Li se cere copiilor să identifice partea care lipsește la fiecare imagine care li se prezintă (planșa nr.3)
ITEMII PROBEI
1. Ceas (limbile ceasului)
2. Motocicletă (fără roata din față)
3. Pisica (coada)
4. Băiat (picior)
5. Albina (aripile)
6. Mașina (roțile)
7. Câine (coada)
8. Buburuză (fără pete negre)
9. Broasca țestoasă (cap)
ANEXA 5
PROBA DE GÂNDIRE (SIMILITUDINI ȘI DIFERENȚE)
Să unească cu o linie aceleași obiecte.
ITEMII PROBEI:
SIMILITUDINI (Planșa nr.4)
1.Două mere 10.Două veverite
2.Doi căței 11.Două pensule
3.Două case 12.Doi dinozauri
4.Două umbrele 13.Două bluze
5.Două flori
6.Două cercuri
7. Două triunghiuri
8.Două pătrate
9.Două păsări
DIFERENȚE (Planșa nr.5) Să încercuiască aceleași imagini, apoi să unească cu o linie după cum urmează:
ITEMII PROBEI:
1. Două pere și o casă 9. Două frunze și un ciocan
2. Două umbrele și o pisică 10. Două biciclete și un cal
3. Doi cocoși și un câine 11. Două pisici și un zar
4. Două creioane și un pantof
5. Două căni și o floare
6. Două pătrate și un cerc
7. Două mere și un pește
8. Două păsărele și un porc
ANEXA 6 PROBA DE LIMBAJ
l.Se prezintă copiilor imaginile date în planșa nr. 6 și li se cere să le denumească.
ITEMII PROBEI
PLANȘA NR.1
PLANȘA NR. 1A
PLANȘA NR. 2
PLANȘA NR. 3
PLANȘA NR.4
DIFERENȚE Planșa nr.5
PROBA DE LIMBAJ – PLANȘA NR. 6
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Copilul râde:Înțelepciunea și iubirea mea e jocul [306804] (ID: 306804)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.