Copilul Abuzat. Telefonul Copilului Echipa Mobila

Cuprins

INTRODUCERE……………………………………………………………………………………………… 4

CAPITOLUL I: ABUZUL ȘI MALTRATAREA COPILULUI

…………………………………………………………………………………………………………………………7

1.1 Forme de maltratare a copilului………………………………………………………….8

1.2 Factori de risc specifici abuzului…………………………………………………………9

CAPITOLUL II: FORMELE DE ABUZ ASUPRA COPILULUI

……………………………………………………………………………………………………..11

2.1 Abuzul fizic………………………………………………………………………………………11

2.2 Abuzul sexual…………………………………………………………………………………..13

2.3 Abuzul emoțional……………………………………………………………………………..18

2.4 Neglijarea copilului…………………………………………………………………………..19

Exploatarea copilului………………………………………………………………………..21

CAPITOLUL III: CENTRUL DE CONSILIERE TELEFONUL COPILULUI – ECHIPA MOBILĂ

………………………………………………………………………………………………………………………..24

3.1 Metodologia de organizare și funcționare………………………………………….26

3.2 Informare și relații cu comunitatea…………………………………………………..27

3.3 Resurse umane…………………………………………………………………………………27

3.4 Activitatea în rețeaua de intervenție…………………………………………………28

3.5 Etapele în investigarea cazului…………………………………………………………30

3.6 Atribuții asistent social…………………………………………………………………….33

CAPITOLUL IV: INTERVENȚIA ÎN SITUAȚIILE DE ABUZ ALE COPILULUI

……………………………………………………………………………………………………………………….38

4.1 Specificul intervenției în cazurile de maltratare ale copilului…………….39

4.2 Scopurile intervenției………………………………………………………………………43

4.3 Dificultăți în intervenție…………………………………………………………………..46

4.4 Intervenția ……………………………………………………………………………………..48

4.5 Abuzul în intervenție………………………………………………………………………58

4.6 Circuitul cazului în intervenție………………………………………………………..60

CAPITOLUL V: STUDII DE CAZ

……………………………………………………………………………………………………………………..63

5.1 Cazul 1- Abuz emoțional………………………………………………..63

5.2 Cazul 2-Neglijare………………………………………………………..68

5.3 Cazul 3-Abuz fizic……………………………………………………….73

5.4 Cazul 4-Abuz sexual…………………………………………………….78

5.5 Cazul 5-Exploatare………………………………………………………81

STATISTICĂ ……………………………………………………………………………………………….86

BIBLIOGRAFIE……………………………………………………………………………………………93

INTRODUCERE

Maltratarea copilului – sub toate formele sale este o problemă foarte veche chiar dacă ca și fenomen social a atras atenția abia la sfârșitul secolului al XIX-lea. Până atunci copii erau considerați proprietatea părinților și constituiau o resursă economica, reprezentând o mână de lucru în plus.

De atunci în tările occidentale dezvoltate, a avut loc o redefinire culturală a copilului. Copilul are de atunci o valoare afectivă și este perceput ca o garanție a unei relații afective privilegiate.

Progresele în abordarea domeniului maltratării au fost apoi rapide, datorită mobilzării diferitelor categorii de profesioniști din domeniul social și medical, juridic, cercetători, ziariști, în dorința de a înțelege fenomenul.

În Franța, P. Strauss si M. Manciaux își publică în 1972 și 1975 primele studii privind abuzul împotriva copilului.

Apărut în limba franceză de-abia în 1987, substantivul maltratare face referința la relele tratamente ale căror victime sunt copiii: violențe fizice, psihologice, neglijările grave, abuzurile sexuale etc.(Robert, 1996)

Convenția Națiunilor Unite privind Drepturile Copilului, adoptată la 20 noiembrie 1989 a jucat un rol important în stabilirea drepturilor fundamentale ale copilului și a oferit deasemenea un important instrument de analiză a modului cum societatea apăra copilul împotriva abuzurilor, prin respectarea drepturilor esențiale.

În România, problema maltratării copilului este abordată pe larg după schimbarea regimului politic, în decembrie 1989.

Profesioniștii, opinia publică, clasa politică, încep să vorbească din ce în ce mai mult despre fenomenul maltratării. Cei și cele care au fost sau sunt supuși maltratării încep și ei să-și dezvăluie suferința. Aceste dezvăluiri sunt însoțite de numeroase colocvii, dezbateri, proiecte de cercetare, măsuri legislative, precum și de crearea unor dispozitive de intervenție și prevenire a maltratării.

Copilul maltratat este cel care este victima violențelor fizice, cruzimii mintale,

abuzurilor sexuale, neglijențelor grele, cu consecințe grave asupra dezvoltării sale fizice, psihice și psihologice.

În România maltratarea afectează un număr mare de copii fără apărare, prin diferite forme de privare. Este un fenomen complex și întodeauna generator de durere.

Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului cuprinde în aria sa de reglementare toți copii, indiferent unde se află aceștia, în familie sau în sistemul de protecție, în scoală sau deja pe piața muncii, în țară sau în străinătate, indiferent de situația lor și fără nici o discriminare, garantând acestora exercitarea drepturilor lor, prevăzute de Convenția ONU cu privire la drepturile copilului. Totodată este accentuat rolul primordial al părinților și familiei în creșterea și educarea copilului și în subsidiar intervenția autorităților statului în situația în care familia nu poate raspunde în mod corespunzător nevoilor copiilor.

Această lege reglementează cadrul legal privind respectarea, promovarea și garantarea drepturilor copilului stabilite prin Constituție, în concordanță cu prevederile Convenției Organizației Națiunilor Unite cu privire la drepturile copilului, ratificată prin Legea nr. 18/1990, republicată, și ale celorlalte acte internaționale în materie la care România este parte.

Numărul copiilor abuzați, exploatați sau neglijați crește de la an la an. Doar în prima jumătate a anului 2007, potrivit Autorității de Protecție a Drepturilor Copilului, peste cinci mii de minori au fost într-o asemenea situație, cei mai mulți fiind abuzați fizic. Statisticile arată că în prima parte a anului 2007, peste 500 de copii au fost abuzați fizic, alți 200 au fost abuzați sexual și aproape 3.000 au fost neglijați de părinți. Cele mai multe abuzuri se petrec în familie, dar sunt și situații în care copiii sunt agresați în incinta școlilor. Copiii cu vârsta între 10 și 13 ani cad cel mai des victimele abuzurilor, potrivit Institutului pentru Cercetarea și Prevenirea Criminalității.

Telefonul Copilului a înregistrat din anul 2001 și până la sfârșitul lunii august 2007, aproape 1.450.000 de apeluri. Cei mai mulți copii care ridică receptorul pentru a striga după ajutor sunt băieți, iar din rândul adulților, cel mai des sună femeile. În ceea ce privește mediul cel mai frecvent în care au avut loc abuzurile semnalate, pe primul loc se află familia, urmată de școală, spațiul public, centrul de plasament și casa de tip familial.

În județul Arad la Telefonul Copilului 983, s-a înregistrat în perioada 01. ianuarie – 31. decembrie 2007 un număr de 362 copii și anume: minori de sex masculin 196, feminin 166, minori abuzați fizic 9, neglijați 130, minori abuzați sexual 25, minori abuzați emoțional 35, minori supuși unor forme de exploatare 5, alte situații(divorțuri) 76.

În județul Arad se observă o scădere a cazurilor de neglijare, exploatare prin muncă și abuz fizic, dar se observă o îngrijorătoare creștere a cazurilor de abuz sexual și abuz emoțiomnal asupra copilului.

De asemenea se observă o răsturnare a situației în raport cu anii trecuți (2005, 2006) în ceea ce privește cazurile de abuz asupra copilului. Dacă în anii precedenți au fost mai mulți minori de sex feminin, în anul 2007 a fost mai mulți minori de sex masculin.

Având în vedere cele prezentate mai sus am ales ca temă de licență Copilul Abuzat Telefonul copilului-Echipa mobilă, deoarece trebuie să cunoaștem formele de abuz și totodată cine intervine în sprijinul copilului aflat într-o situație dificilă și în ce fel intervine.

CAPITOLUL I

ABUZUL ȘI MALTRATAREA COPILULUI

Abuzul sau maltratarea copilului sunt fenomene care fac referință la toate formele de rele tratamente: fizice și/sau emoționale, abuz sexual, neglijare sau tratament neglijent, exploatare comercială sau de alt tip; produse de către părinți sau orice altă persoană aflată în poziție de răspundere, putere sau încredere. Aceste rele tratamente produc daune actuale sau potențiale asupra sănătății copilului, supraviețuirii, dezvoltării sau demnității lui.

Maltratarea este orice formă voluntară de acțiune sau omitere a unei acțiuni care este în detrimentul copilului și are loc profitând de incapacitatea copilului de a se apăra, de a discerne între ceea ce este bine și ce este rău, de a căuta ajutor și de a se autoservi.

Abuzul este o manifestare a violenței împotriva copiilor, profitându-se de diferența de forță (fizica, psihică, economică) dintre adulți și copii. Orice act prin care se produc vătămări corporale, tulburări psiho-emoționale și expuneri la situații periculoase sau fiind percepute ca fiind periculoase de către copil, constituie abuz.

Cercetarea a ignorat problema relelor tratamente până în anul 1962, când un medic pediatru din Colorado, C. Henry Kempe în colaborare cu F. Sylverman, medic radiolog și cu pedopsihiatrul B. F. Stele au prezentat rezultatele unor studii referitoare la fracturile multiple, vizibile cu raze X ale copiilor bătuți.

Convenția Națiunilor Unite privind Drepturile Copilului, adoptată la 20 noiembrie 1989 a jucat un rol important în stabilirea drepturilor fundamentale ale copilului și a oferit deasemenea un important instrument de analiză a modului cum societatea apăra copilul împotriva abuzurilor, prin respectarea drepturilor esențiale.

Organizația Mondială a Sanatații a recunoscut maltratarea copilului ca o problemă majoră care afectează, la nivel mondial, sănătatea și bunăstarea copiilor și a adolescenților (Djeddah, Facchin, Ranazato, Romer, 2000.)

În ceea ce privește abuzurile sexuale după o lungă perioadă de tăcere, campaniile multiple de informare și prevenire au permis o abordare mai puțin pasională. Termenul de «incestual» a fost propus de Recamier în 1995, sau incitare sexuală intrafamilială fără finalizarea fizică (inspecții corporale inadecvate, atingeri aduse intimității confidente erotice parentale) sau incitare sexuală extrafamilială fără trecere la act (Alfoldi, 1999).

1.1 Forme de maltrarare a copilului

Gabel (1999) împarte maltratarea în două tipuri: – Maltratarea de criză

– Maltratarea transgenerațională

Maltratarea de criză, apare în familiile cu funcționare armonioasă, dar al cărui ciclu de viată trece prin momente de adaptare care le pune în pericol echilibrul intern, copii devenind atunci țapi ispășitori ai crizei.uzați emoțional 35, minori supuși unor forme de exploatare 5, alte situații(divorțuri) 76.

În județul Arad se observă o scădere a cazurilor de neglijare, exploatare prin muncă și abuz fizic, dar se observă o îngrijorătoare creștere a cazurilor de abuz sexual și abuz emoțiomnal asupra copilului.

De asemenea se observă o răsturnare a situației în raport cu anii trecuți (2005, 2006) în ceea ce privește cazurile de abuz asupra copilului. Dacă în anii precedenți au fost mai mulți minori de sex feminin, în anul 2007 a fost mai mulți minori de sex masculin.

Având în vedere cele prezentate mai sus am ales ca temă de licență Copilul Abuzat Telefonul copilului-Echipa mobilă, deoarece trebuie să cunoaștem formele de abuz și totodată cine intervine în sprijinul copilului aflat într-o situație dificilă și în ce fel intervine.

CAPITOLUL I

ABUZUL ȘI MALTRATAREA COPILULUI

Abuzul sau maltratarea copilului sunt fenomene care fac referință la toate formele de rele tratamente: fizice și/sau emoționale, abuz sexual, neglijare sau tratament neglijent, exploatare comercială sau de alt tip; produse de către părinți sau orice altă persoană aflată în poziție de răspundere, putere sau încredere. Aceste rele tratamente produc daune actuale sau potențiale asupra sănătății copilului, supraviețuirii, dezvoltării sau demnității lui.

Maltratarea este orice formă voluntară de acțiune sau omitere a unei acțiuni care este în detrimentul copilului și are loc profitând de incapacitatea copilului de a se apăra, de a discerne între ceea ce este bine și ce este rău, de a căuta ajutor și de a se autoservi.

Abuzul este o manifestare a violenței împotriva copiilor, profitându-se de diferența de forță (fizica, psihică, economică) dintre adulți și copii. Orice act prin care se produc vătămări corporale, tulburări psiho-emoționale și expuneri la situații periculoase sau fiind percepute ca fiind periculoase de către copil, constituie abuz.

Cercetarea a ignorat problema relelor tratamente până în anul 1962, când un medic pediatru din Colorado, C. Henry Kempe în colaborare cu F. Sylverman, medic radiolog și cu pedopsihiatrul B. F. Stele au prezentat rezultatele unor studii referitoare la fracturile multiple, vizibile cu raze X ale copiilor bătuți.

Convenția Națiunilor Unite privind Drepturile Copilului, adoptată la 20 noiembrie 1989 a jucat un rol important în stabilirea drepturilor fundamentale ale copilului și a oferit deasemenea un important instrument de analiză a modului cum societatea apăra copilul împotriva abuzurilor, prin respectarea drepturilor esențiale.

Organizația Mondială a Sanatații a recunoscut maltratarea copilului ca o problemă majoră care afectează, la nivel mondial, sănătatea și bunăstarea copiilor și a adolescenților (Djeddah, Facchin, Ranazato, Romer, 2000.)

În ceea ce privește abuzurile sexuale după o lungă perioadă de tăcere, campaniile multiple de informare și prevenire au permis o abordare mai puțin pasională. Termenul de «incestual» a fost propus de Recamier în 1995, sau incitare sexuală intrafamilială fără finalizarea fizică (inspecții corporale inadecvate, atingeri aduse intimității confidente erotice parentale) sau incitare sexuală extrafamilială fără trecere la act (Alfoldi, 1999).

1.1 Forme de maltrarare a copilului

Gabel (1999) împarte maltratarea în două tipuri: – Maltratarea de criză

– Maltratarea transgenerațională

Maltratarea de criză, apare în familiile cu funcționare armonioasă, dar al cărui ciclu de viată trece prin momente de adaptare care le pune în pericol echilibrul intern, copii devenind atunci țapi ispășitori ai crizei.

Maltratarea transgenerațională, întâlnită în familii care au un stil de viată haotic, ale căror relații sunt dezorganizate și în care carențele, maltratările și confruntarea rolurilor se repetă de-a lungul mai multor generații.

Peter Pecora propue conceptualizarea abuzului comis împotriva copilului la trei nivele: societal, instituțional si familial.

Abuzul societal se referă la «suma acțiunilor, atitudinilor și valorilor societării care împiedică buna dezvoltare a copilului» (Giovannoni, 1985). După autorul citat, înțelegerea caracterului societal al abuzului se refera la:

-existența inegalității educaționale sau de formare profesională între diferitele categorii de familii și copii acestora;

-marginalizarea unor familii și împingerea lor treptată spre o zonă de risc din ce în ce mai mare;

-gradul crescut de violentă în societate, care favorizează climatul de abuz chiar și asupra copiilor;

-neinterzicerea prin lege a unor forme de pedeapsă corporală oferă un context societal în care violenta asupra copiilor este posibilă;

-inegalitățile de șanse între copiii din mediul urban si rural.

Abuzul instituțional « Orice acțiune comisă de câtre o instituție sau orice lipsă de acțiune care provoacă o suferință fizică sau psihologică inutilă și/sau care afectează evoluția ulterioara a copilului. »(Stanislaw Tomkiewicz)

Violența instituțională este tot ceea ce face ca interesul instituției să prevaleze asupra intereselor copilului ».(liane Courbert)

De exemplu unele școli, autoritatea, unitatea medicală operează în modalități discriminatorii, sau de nerespectare a drepturilor copiilor și ale omului, în general.

Cei care abandonează școala sunt în general copii famililor sărace si cei care aparțin minoritarilor defavorizați; aceasta denotă o neglijare a lor din partea instituțiilor școlare și a cadrelor didactice .

Aceeași categorie de copii ajunge cel mai des în instituțiile de ocrotire unde se pare că nici aici, nu sunt scutiți de abuzuri din partea unor persoane care le sporesc suferințele, de această dată prin abuzul comis chiar în numele instituției (Maria Roth,1999).

Abuzul familial – este comis de membrii familiei copilului. Desemnarea unui anumit comportament din cadrul familial ca fiind abuz sau neglijare depinde de o serie de factori sociali și culturali.

1.2 Factori de risc specifici abuzului

Unii cercetători pun accentul pe patologia autorului maltratării ca etiologie principala: scoruri ridicate la măsurătorile psihopatologice, distorsiuni cognitive, percepții negative si așteptări nerealiste față de copii.

Este adevărat că mamele din familiile în care găsim situații de maltratare cronică adesea sunt depresive, în special în momentul nașterii copilului. În acest caz se observă că mama speră ca micul copil să o ajute și eventual să-i rezolve problemele.

Alte teorii se elaborează în jurul transmiterii transgeneraționale a maltratării. Se observă că unele familii care maltratează sunt cunoscute de mai multe generații de către profesioniștii din domeniul social. De obicei aceste familii trăiesc la marginea societății și nu frecventează decât marginali. Astfel este foarte greu în aceste situații ca un copil maltratat să evadeze din acest mediu.

Alți cercetători pun accentul pe factorii legați de contextul familial și de mediu, în special pe șomaj, sărăcie, lipsa susținerii sociale. S-a constatat că familiile în care maltratarea este cronică au rețele sociale reduse și nesatisfăcătoare. Copiii acestor familii sunt mai puțin implicați social.

Marceline Gabel (1999) enumeră următoarele cauze ale maltratării copilului:

-factorii socio-economici;

-factorii psihologici (psihoza, abuz de droguri, alcoolism);

-factorii de mediu (izolare, lipsa sprijinului social);

-factorii legați de istoria familiei (separare, doliu, șomaj);

-factori educativi (pedepse educative);

– factori legați de dezvoltarea normală a unui copil mic (exersarea controlului sfincterian, tulburări ale somnului, refuz alimentar);

-factori legați de existența unui copil sau caracteristicile acestuia (nu corespunde copilului imaginar sau reparator în ceea ce privește sexul, o trăsătura fizica sau alte caracteristici);

-factori de ordin iterativ.

CAPITOLUL II

FORMELE DE ABUZ ASUPRA COPILULUI

2.1 Abuzul fizic

Literatura de specialitate definește abuzul fizic ca fiind actul deliberat al adultului prin care provoacă o suferință fizică copilului. Altfel spus, abuzul fizic se referă la folosirea violenței sau a forței fizice împotriva copilului de către părinte, educator, îngrijitor sau orice alt însoțitor, care produce leziuni sau vătămare corporală.

După unii autori ( Roth-Szamoskozi, 1999), categoriile de copii care se pot diferenția după gravitatea efectelor maltratării / abuzului fizic sunt:

-copii supuși abuzului fizic minor (suprafețe de piele înroșite, leziuni ușoare etc.);

-copii supuși abuzului fizic major ( cap spart, mâini, coaste rupte, arsuri etc.);

-copii supuși abuzului fizic grav ( arsuri cauzate copilului, înfometarea acestuia, folosirea unor instrumente periculoase-furtun, cablu, cuțit, folosirea curentului electric etc.).

În acord cu M. Roth, Irimescu în Miftode și alți autori diferențează categoriile de abuz fizic provocate copilului, după cum urmează:

-vătămări corporale ușoare: vânătăi, plăgi eroziuni (pe față, pe zone mari din trunchi, spate, fese, coapse, pe zone neexpuse vederii directe), în forme neobișnuite, agregate sau oglindind instrumentul cu care au fost produse, în stadii diferite de vindecare; arsuri de gradul unu, doi sau trei provocate de căldura uscată sau umedă ( arsuri de tigară sau trabuc, arsuri pe fese și organele genitale indicând imersia în lichid ferbinte; arsuri provocate de funie pe brațe, membre inferioare, gât sau trunchi, arsuri a căror configurație indică forma obiectului cu care au fost produse);

-vătămări corporale grave (oase, muschi) sau vătămări ale organelor interne caracterizate prin schimbarea colorației normale, durere, deformare sau imobilitate: fracturi ale oaselor lungi ( brațe, picioare), fracturi în diferite stadii de vindecare, fracturi multiple la copilul sub 2 ani, rupturi de organe, hemoragie internă, lovituri la nivelul capului ( fracturi craniene, ale mandibulei, ale piramidei nazale, edem cerebral, hematom subdural, hemoragii retiniene). Căderile sau loviturile la cap pot conduce la serioase vătămări ale creierului chiar dacă acestea nu sunt observate imediat ( de exemplu, copilul care a fost trântit de nenumărate ori cu capul de masă pentru ca ,, nu se oprește din plâns˝). Aceste lovituri pot avea serioase consecințe, cum ar fi: epilepsia, paralizia și întârzierea în dezvoltare.

-acte periculoase, ce reprezintă un risc sever pentru sănătatea, securitatea sau bunăstarea copilului: introducerea în organismul copilului altfel de cât sub control medical a orcărei substanțe ce ar putea afecta, temporar sau permanent, funcțiile unuia sau mai multor organe și țesuturi ( de exemplu, folosirea inadecvată a substanțelor cu regim special, a medicației prescrise, a medicamentelor curente și a cantităților mari de alcool), folosirea de către femeile gravide din neglijență sau nechibzuință a substanțelor toxice pentru făt și care pot determina nașterea unui copil cu dependențe sau deficiențe fizice sau neurologice, administrarea unei diete necorespunzătoare vârstei copilului ( diete bizare, sare în exces), electrocutarea, înecarea sau sufocarea, lovirea capului copilului de zid sau de alte obiecte, trasul de păr, conducerea mașinii sub influența alcoolului și având un copil în mașină, lovirea copilului cu bățul cureaua sau cu alte obiecte în cap, peste organele genitale sau în părți moi ale corpului, răsucirea forțată sau îndoirea părților corpului copilului, disciplinarea fizică a unui copil mic; folosirea armelor morale în apropierea unui copil etc.;

-pedepsele crunte sau inumane, ce cauzează suferință fizică sau psihică extremă: refuzul de a da copilului mâncare sau apă pe perioade îndelungate, constrângerea copilului de a sta în cadă cu apă rece, deprivarea de somn, încuierea copilului afară pe vreme rece și fără haine nepotrivite, încuierea copilului în locuri întunecoase pentru lungi perioade de timp, constrângerea copilului să mănânce materiale necomestibile ( săpun, tigări etc.), imobilizarea copilului în cătușe sau frânghii, folosirea unor socuri electrice de tensiune joasă etc.

Pornind de la diferența abuzului fizic după efectele vizibile descrise mai sus, unii autori în încercarea de a înțelege mai bine și a explica cum se ajunge la această formă de abuz, prin disciplinarea și aplicarea sancțiunilor și pedepselor copiilor, au realizat o diferențiere între disciplinare și abuz, după cum urmează:

2.2 Abuzul sexual

În conformitate cu art. 34 din Convenția O.N.U cu privire la drepturile copilului ,,Statele părți se angajează să protejeze copilul contra orcărei forme de exploatare sexuală și de abuz sexual”.

Abuzul sexual deși conține elemente clare de abuz fizic și psiho-emoțional, reprezintă o categorie aparte de rele tratamente aplicate copilului.

“Abuzul sexual este implicarea unui copil într-o activitate sexuala pe care el nu o înțelege, pentru care nu are capacitatea de a-și da incuvintarea informată, pentru care nu este pregătit din punct de vedere al dezvoltării sau care încalcă legile sau tabuurile sociale”.

M.Roth arată că abuzul sexual cuprinde: atragerea, convingerea, folosirea, coruperea, forțarea și obligarea copilului să participe la activități de natură sexuală sau asistarea unei alte persoane în timpul unor activități care servesc obținerea de către adult a plăcerii.Cu alte cuvinte, prin definiția sa, abuzul sexual împotriva copilului reprezintă obligarea sau îndemnarea acestuia , de către o persoană adultă, să participe la activități sexuale care servesc plăcerii adultului.

Abuzul sexual împotriva copilului presupune implicarea de către adult a copiilor dependenți/imaturi, a adolescenților în activități pe care nu le înteleg și la care ei nu sunt în măsură să consimtă în cunoștință de cauză sau care violează normele tradiționale ale vieții de familie.

Literatura de specialitate relevă că termenul de abuz sexual aplicat copiilor este un termen generic ce acoperă mai multe tipuri de comportament abuzive de la cele ce nu implică contact fizic direct, dar care sunt considerate tratamente abuzive din punct de vedere sexual ( exemplu nuditatea, exhibiționismul, voyeurismul, sărutatul, palparea, masturbarea, sex oral, contact sexual imitat etc.).

Se includ în această categorie de abuz toate formele de relații și comportamente hetero sau homosexuale, de la atingerile cu caracter sexual, la penetrarea realizată pe cale genitală, orală sau anală, în care este implicat un adult și un copil. Chiar și atunci când relațiile sexuale par să fie liber consimțite și nu au o componență de recurgere la forță, se folosește tot noțiunea de abuz sexual.

Copiii sunt dependenți de cei care ii îngrijesc pentru satisfacerea nevoilor fizice si emoționale. De aceea abuzul sexual poate fi săvârșit de bunici, părinți, alte rude apropiate, alte persoane care îngrijesc copilul, persoane de încredere (vecini, profesori).

M. Roth relevă următoarele forme de abuz sexual:

-hărțuirea sexuală (propuneri verbale, gesturi sau atingeri de tip sexual);

-comportament exhibiționist în fața unui copil;

-intruziunea unor obiecte în organele sexuale ale copilului;

-penetrare sexuală-pe cale orală, genitală sau anală;

-exploatarea sexuală-obligarea copilului la pornografie sau prostituție în folosul ( cel puțin parțial) al adultului;

În literatura de specialitate, se aprecează că atunci când agresorul este copilul, diferența de vârstă de la care se vorbește de relații abuzive este de 5 ani. Această apreciere se face în condițiile în care relațiile sexuale au loc între copii apropiați ca vârstă și relațiile sexuale îmbracă forma jocurilor sexuale reciproc acceptate de adolescenți. Dra, când relațiile sexuale au loc prin recurgere la forță (de orice gen) ele dobândesc un caracter abuziv.

Pentru a înțelege mai bine cum s-ar putea ajunge la anumite forme de abuz sexual îndreptate împotriva copiilor, autorul Marc Farlane a încercat să descrie comportamentul sexual al copiilor și al adolescenților după nivelul vârstei acestora, după cum urmează:

Copiii sub 5 ani

La această vârstă nu există secrete decât într-o mică măsură. Odată ce copiii se apropie de vârsta de 5 ani încep să predomine explorarea reciprocă făcută prin joacă ca moment de distracție. Mulți copii au primit deja la această vârstă mesajul că masturbarea este un lucru oarecum greșit. Din acest motiv, mulți copii învață din această perioadă că această activitate privește intimitatea lor.Dacă un copil de această vârstă ar încerca să forțeze pe un alt copil să facă o activitate sexuală explicită, acest fapt ar reprezenta un motiv de îngrijorare.

Copiii de la 5 la 11 ani

Copiii de această vârstă au primit mesajul că sexul este ceva secret. Vorbesc foarte mult, deși înțeleg puțin. Poate exista masturbare reciprocă, dar fără a implica constrângere.

Copiii între 12 și 16 ani

Aceasta reprezintă vârsta sentimentelor puternice și a debutului activității sexuale. Întrucât există o mai bună înțelegere despre sex, jocurile devin mai serioase. Atracția față de o persoană de aceeași vârstă este ceva normal spre deosebire de interesul manifestat de un adolescent numai față de copiii mai mici. Potrivit unor cercetări în domeniu, se pare că multe dintre aceste persoane au început să aibă fantezii legate de abuzul sexual asupra copiilor încâ de la debutul adoleșcenței.

Un alt autor (Summit), citat de G. Lopez, delimitează câteva stadii ale dezvoltării abuzului sexual și numește aceste situații Sindromul acomodării copilului cu abuzul sexual. Autorul ia în considerare în principal copilul și oferă posibilitatea înțelegerii modului de adaptare, acomodare și de obișnuire a copilului în raport cu abuzul sexual, după cum urmează:

Stadiul 1 – Păstrarea secretului. Nici un copil nu este vreodată pregătit să facă față abuzului sexual produs de un adult. Copilului i se poate spune direct ,,acesta este unicul nostru secret” sau acest lucru poate fi lăsat să se înțeleagă. Șantajul, amenințarea, mituirea sunt adesea folosite pentru a menține copilului frica de a dezvălui. În aceste condiții, copilul se simte lipsit de sprijin și nu face alceva decât să se complacă în situația respectivă.

Stadiul 2 – Sentimentul neajutorării. Există un dezechilibru al puterii între adult și copil, copilul se simte lipsit de suport și prins într-o capcană, deoarece acesta trebuie să se supună adultului și nu poate spune NU. În locul strigătului de ajutor, singura lui armă este să se prefacă adormit în speranța că totul se va termina.

Stadiul 3 – Imposibilitatea de reacție și obișnuință. În ciuda sentimentului de vinovăție pe care îl are, agresorul se simte încurajat de faptul că nu există o reacție promptă, agresivă din partea copilului, fapt ce va conduce la repetarea abuzului. Copiii folosesc un procedeu numit gândirea detașată de realitate, tocmai pentru a face față realității dureroase. Singura persoană care poate opri abuzul este tocmai cel care abuzează, deci copilul se va comporta bine dacă vrea ca abuzul să fie oprit, ceea ce înseamnă că trebuie să accepte toate solicitările sexuale. Copilul începe să se simtă vinovat de a fi provocat într-un anume fel abuzul. Victimele adulte descriu cum, copii fiind , se simțeau responsabili deoarece ele erau motivul pentru care familia rămânea unită.

Stadiul 4 – Dezvăluirea abuzului sexual. Dezvăluirea abuzului sexual poate avea loc imediat după abuz sau la o perioadă mai mare de timp . Dezvăluirea poate lua mai multe forme:

-copiii pot face declarații largi, ambigue care pot fi interpretate ca simptome comportamentale; un alt simptom comportamental este când un copil încearcă să simuleze un act sexual cu un alt copil;

-copiii pot face declarații adulților/prietenilor că au fost abuzați sexual. Scopul acestora este de a testa reacția ascultatorilor. Dacă cel care ascultă este șocat sau are o reacție de repulsie, copilul poate spune că a mințit. Însă, de obicei, astfel de declarații directe arată că totuși ceva s-a întâmplat;

-schimbari semnificative în comportament: izbugniri comportamentale, accese de furie, insomnii, frica de a rămâne singur acasă cu agresorul, frica de a merge la culcare; la adolescenți apare consumul de alcool exagerat, fuga de acasă sau prostituția;

-apariția unor boli, cum ar fi: enurezis, boli venerice sau chiar o sarcină.

Stadiul 5 – Implicarea anumitor servicii de specialitate, în funcție de reacția părinților sau a tutorilor copiilor.

În literatura de specialitate, aprecierea gravității faptelor comise în cazurile de abuz sexual asupra copiilor se face în funcție de:

-vârsta copilului-cu cât acesta este mai tânăr, cu atât faptele sunt considerate mai grave;

-gradul forței aplicate-fapta este cu atât mai gravă, cu cât forța utilizată este mai mare;

-relația abuzator-victimă-fapta este cu atât mai gravă, cu cât relația abuzatorului cu victima este mai strânsă;

-tipul actului sexual la care a recurs agresorul – gravitatea faptelor este mai mare dacă a avut loc penetrarea copilului.

În acord cu cele mai sus relatate, se poate spune, în esență, că abuzul sexual constă în expunerea, implicarea sau obligarea unui copil la acte sexulae cu contact genital, oral sau anal și fără contact prin avansuri, propuneri, gesturi, mângâieri, vizionări de filme pornografice, de către o persoană de sex diferit sau același sex cu copilul. Această persoană poate fi un adult sau un copil capabil să se impună ( față de copilul în cauză) prin forță fizică, putere, corupere, șantaj, intimidare, amenințare etc.

Concluzie

Din cele relatate până acum, rezultă în mod evident că abuzul sexual este întodeauna însoțit și asociat cu celelalte forme de abuz ( emoțional, fizic). De asemenea, abuzul sexual a reprezentat un interes mult mai crescut din partea specialiștilor și a cercetătorilor, pentru că, pe de o parte, a fost considerat, în trecut, un subiect tabu, iar pe de altă parte este foarte greu de pătruns în adâncul sufletului copilului căruia îi vine extrem de greu să recunoască că a fost supus unei astfel de forme de abuz. Și aceasta deoarece copilul, ca urmare a posibilelor repercursiuni venite din partea agresorului, dar și a interioarizării unui sentiment de rușine și culpabilitate crescut, păstrează, în cele mai multe cazuri ,,secretul” unor astfel de relații, ceea ce conduce la serioase sechele greu de recuperat și la afectarea gravă, până la maturitate și chiar dupa aceea, a întregului aparat bio-psiho-comportamental și social al copilului. De aceea, trebuie să recunoaștem faptul că astfel de abuzuri sexuale ar putea fi scoase la lumină numai prin studii de caz și după stabilirea în prealabil a unei relații de încredere, sinceritate, empatie și confidențialitate între copil și specialistul-terapeut.

2.3 Abuzul emoțional

Dintre toate formele de abuz studiate de literatura de specialitate, abuzul emoțional pare să fie cel mai greu de definit, deoarece el poate apărea în situații diferite de viață. Abuzul emoțional este definit ca fiind:

-atitudine sau acțiune cronică a părinților sau a altor persoane, care împiedică dezvoltarea unei imagini de sine pozitive a copilului;

-afectare gravă a dezvoltării copilului prin atitudinea și comportamentul părinților;

-atacul concertat al unui adult asupra dezvoltării conștiinței de sine și a competenței sociale a copilului.

În acord cu definițiile mai sus ilustrate, abuzul emoțional poate fi considerat ca fiind efectul grav asupra dezvoltării emoționale și comportamentale a copilului, cauzat de supunerea acestuia la formele persistente și severe de rele tratamente emoționale sau de abandon, sau poate fi acea acțiune ce afectează negativ, imediat sau în timp, structura comportamentală, cognitivă, afectivă sau fizică a copilului. În esență, este vorba de acel comportament comis în mod intenționat de un adult și perceput ca abuziv de către copil, care îl jignește, îl devalorizează sau îl înfricoșează, afectându-i în acest fel echilibrul emoțional și dezvoltarea psihică.

2.4 Neglijarea copilului

Presupune privarea minorului de satisfacerea nevoilor sale biologice, emoționale si de dezvoltare psihica.

Neglijarea fizică se referă la privarea de alimentație, de îmbrăcăminte, de medicamente sau de domiciliu. Uneori neglijarea fizică poate avea urmări mult mai grave decât abuzul fizic.

Neglijarea educațională implică tot ceea ce ține de frecventarea unei forme de învățământ, prin obligarea copilului la altă activitate decât ceea școlară sau la vagabondaj.

Neglijarea emoțională presupune ignorarea evenimentelor importante din viața copilului, omiterea încurajărilor așteptate de copil, modalitatea neadecvată de răspuns la nevoile sale emoționale. De cele mai multe ori părinții încearcă să substitue relația afectivă prin satisfacerea tuturor nevoilor materiale in mod neobișnuit. Neglijarea emoțională este foarte greu de depistat de aceea ea, persistând un timp destul de mare provoacă mari daune dezvoltării emoționale și fizice a copilului.

Semnele neglijării:

Stare generală:

copil înfometat sau alimentat nepotrivit;

copil neigienizat, cu aspect vestimentar neadecvat;

copil pedepsit în repetate rânduri;

are un program de viață neadecvat vârstei sale;

este nesupravegheat.

2 Somatic si comportamental

– hipo/hiperponderal;

– bolnăvicios, labil psihic.

3 Trăiri emoționale:

– neatașat;

– introvertit, cu un vocabular sumar;

– dizabilităti de comunicare, cu retard școlar in ciuda unui intelect bun;

– cu o «foame» de stimuli;

– nemotivat pentru eforturi cognitive;

– incapabil de a stabili relații interpesonale durabile.

Consecințele neglijării

În plan emoțional:

-copilul neglijat este marcat de o atitudine de indiferență sau timiditate si de incapacitatea de a-și organiza activitatea, în special activitatea liberă;

-nu are curiozitatea, are tulburări de atenție;

-un prag prea scăzut sau prea ridicat al frustrărilor;

-somatizează ușor (cefalee, grețuri, vărsături, dureri abdominale);

-nu este dispus sa facă eforturi cognitive, nu are nivel de aspirație pe termen lung.

În plan social

-stabilește contacte sociale fragile;

-are dificultatea de adaptare;

-încearcă uneori să-și suplinească nevoile nesatisfăcute prin consumul de droguri si/sau alcool;

-fuga de acasă, absenteeism;

-insucsirea deficitară a normelor etico-morale.

2.5 Exploatarea copilului

Exploatarea copilului prin muncă înseamnă orice formă de muncă a copilului, de ale cărei beneficii profită un adult si care are drept consecință afectarea dezvoltării, educației si motalității.

Legea nr. 272/21.06.2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului și Planul național de acțiune pentru eliminarea exploatării prin muncă a copiilor – aprobat prin H.G nr.1769/2004 au venit în sprijinul celor mai mici dintre semenii noștri. Dar aceasta nu este suficient dacă instituțiile abilitate în depistarea și rezolvarea cazurilor în care copiii sunt exploatați prin muncă (Poliția, Inspectoratul teritorial de muncă, Inspectoratul Școlar, Direcția de Sănătate Publică, ONG-urile, Direcția de asistență socială și protecția copilului) nu răspund în mod constant și direct în vederea aplicării legii. Zilnic, pe străzi, în parcuri sau în alte locuri, vedem copii cerșind, unii dintre ei sunt victime ale traficului de minori, iar în cel mai rău caz sunt abuzați și exploatați sexual.

Statisticile arată că 1 din 5 copii români sunt implicați în diverse activități economice. Dintre aceștia, o parte îi regăsim muncind în gospodăriile din mediul rural, la muncile câmpului, restul fiind angajați la negru sau sunt expoatați în activități ilegale, primind, mai mult sau mai puțin, compensații bănești în schimbul muncii pe care o prestează.

Munca copiilor se întâlnește frecvent în agricultură, în transporturi, silvicultură, dar mai ales în construcții.   De cele mai multe ori, sistemul de învățământ se confruntă cu o creștere a abandonului școlar, copiii fiind retrași de la școală și trimiși la muncă sau la cerșit chiar de proprii părinți. În ultima perioadă se înregistrează un fenomen îngrijorător cu elevii care își urmează părinții la muncă în străinătate și abandonează școala, acești copii nemaifiind integrați într-un alt sistem de învățământ în țara respectivă. Sancțiunile aplicate familiei sau celor implicați în exploatarea prin muncă a minorilor sunt insuficiente și nu-i sperie absolut deloc, având în vedere starea de fapt.

Protectia copilului impotriva exploatarii economice

Copilul are dreptul de a fi protejat împotriva exploatării si nu poate fi constrâns la o muncă ce comportă un risc potențial sau care este susceptibilă să îi compromită educația ori să îi dăuneze sanatății sau dezvoltării sale fizice, mentale, spirituale, morale ori sociale. Este interzisă orice practică prin intermediul careia un copil este dat de unul sau de ambii parinți ori de reprezentantul lui legal în schimbul unei recompense sau nu, în scopul exploatării copilului sau a muncii acestuia. În situațiile în care copiii de vârsta scolară se sustrag procesului de învățământ, desfăsurând munci cu nerespectarea legii, unitățile de învățământ sunt obligate să sesizeze de îndată serviciul public de asistență socială. În cazul unor asemenea constatări, serviciul public de asistență sociala împreună cu inspectoratele școlare județene și cu celelalte instituții publice competente sunt obligate să ia măsuri în vederea reintegrării școlare a copilului.

Cele mai vulnerabile categorii de copii care pot fi exploatați prin muncă sunt : copiii străzii, copiii comunităților de romi, copiii din mediul rural, copiii victime ale traficului de persoane.

Cele mai grave forme de exploatare prin muncă sunt : munca pe stradă, cerșetoria, prostituția, muncă în construcții, munca în medii toxice (turnătorii), servitudinea, îngrijirea fraților mai mici, munca forțată.

Condiții care favorizează exploatarea prin muncă: munca la negru, prezența unui handicap/dizabilitați, familii în dificultate (consum de alcool, droguri, abuz asupra copilului, violența domestica, nivel de educație scăzut, șomaj), sărăcia, lipsa de informare si sensibilizarea a copiilor, familiilor, comunității.

Consecințele exploatării copiilor

Consecințele sunt grave pentru copii si pentru societateatea din care fac parte.Un copil care muncește din greu, este lipsit de multe bucurii, precum si de posibilitățile de invitare, de instruire . Mai mult decât atât acestui copil îi este furată copilăria.

Copilul supus la munci care depășesc puterile lui:

-nu creste cum trebuie, așa cum este normal;

-este mai scund si mai slab decât ceilalți copii de vârsa lui, are probleme de nutriție. ca adult va ramane cu acest deficit de creștere si nutriție, marcat fiind pe toata viata;

-epuizarea si malnutriția afectează grav viata copilului supus unei munci care se desfasoara in condiții greu de suportat;

-supunerea copilului la munci care implica forța fizica : descărcarea, incarcarcarea, purtarea de greutate si alte munci afectează dezvoltarea scheletului în perioada de creștere;

-copilul care muncește in medii toxice contactează cu ușurința boli respiratorii;

-obligarea copilului de a munci mult timp ocupă timpul copilului acesta nemaiputând acorda atenția si timpul cuvenit educației;

-copilul obligat sa muncească din greu este nemulțumit, resimte puternic lipsa sprijinului afectiv al familiei care ar trebui să-l ocrotească;

-are un bagaj de cunoștințe mult mai redus decât copii de vârsta sa ceea ce determină autoizolarea si capacitatea de inserție sociala.

CAPITOLUL III

CENTRUL DE CONSILIERE

TELEFONUL COPILULUI – ECHIPA MOBILĂ

Centrul de Consiliere, Telefonul Copilului – Echipa Mobilă asigură intervenția în regim de urgență pentru copii aflați în dificultate, cu probleme sociale și în mod special copii abuzați, neglijați și exploatați.

Misiunea Centrului de Consiliere, Telefonul Copilului – Echipa Mobilă, îl reprezintă posibilitatea de a identifica în timp util situațiile de abuz fizic, emoțional, sexual neglijare și exploatare a copilului, și de a lua măsuri pentru minimalizarea consecințelor acestor fenomene asupra dezvoltării personalității minorului, vizându-se reducerea considerabilă a acestor fenomene și îmbunătățirea condițiilor de viață ale minorului, pe plan local și județean, cu respectarea legislației în vigoare privind protecția copilului, având ca etalon standardele impuse de Ordinul 177/2003.

Centrul de Consiliere asigură:

-evaluarea psihologică a minorului aflat în situație de abuz, ;

-evaluarea gradului de risc din mediul de proveniență al minorului;

-analiza rețelei sociale din care provine minorul;

-evaluarea relațiilor copil-părinte, sau copil-altă persoană cu rol tutoral;

-consiliere individuală și de grup, sau demers suportiv în funcție de caracteristicile de vârstă sau mentale ale minorului sau caracteristicile situației de criză semnalate;

-consilierea agresorului cu consimțământul scris al acestuia sau la solicitarea instanței;

-consiliere familială și parentală acordată părinților copilului sau reprezentanților legali;

-monitorizarea cazului după reintegrarea în familie sau luarea unei măsuri de protecție a minorului.

-activități de informare și promovare a serviciilor oferite

Telefonul Copilului și Echipa Mobilă asigură:

-activități de informare și promovare a serviciilor oferite

-consilierea telefonică

-intervenția în situații de criză (echipa mobilă)

-consilierea minorului abuzat, a familiei acestuia și a abuzatorului

-mediatizarea activității serviciului, prin intermediul mass-mediei, pliantelor cu descrierea serviciilor oferite, întâlniri cu reprezentanții inspectoratului școlar, a poliției, comunităților locale

-colaborarea cu organizații specializate, implicate în protecția și recuperarea persoanelor victime ale diferitelor forme de abuz, atât pentru asigurarea unor standarde înalte de intrevenție, cât și pentru perfectarea continuă a performanțelor personalului care activează în centru și acceptarea unor inițiative de voluntariat venite fie din partea unor instituții publice și organizații nonguvernamentale, fie din partea unor persoane fizice interesate.

-colaborarea cu instituțiile publice la nivel local și național pentru soluționarea în timp optim, conform specificului de funcționare a serviciului, a situațiilor de abuz.

BENEFICIARI

Beneficiari direcți

Grupul țintă îl reprezintă minorii între vârstele de 2 și 18 ani, aflați în situații de abuz, neglijare și exploatare semnalate la telefonul 983 sau nemijlocit de către minori sau alte persoane, sau instituții care vin în sprijinul minorilor, aceștia putând fi victime ale abuzului fizic (rele tratamente directe sau indirecte), emoțional, sexual, ale neglijării sau exploatării copiilor.

Beneficiari indirecți

Familiile sau aparținătorii minorilor aflați în situație de criză.

PRINCIPII:

-respetarea și promovarea interesului superior al copilului, egalitatea de șanse și nediscriminare;

-respectarea demnității copilului;

-ascultarea opiniei copilului și luarea în considerare a acestuia, ținându-se cont de gradul său de maturitate;

-asigurarea unei intervenții profesioniste, prin echipa pluridisciplinară;

-asigurarea unei îngrijiri individualizate și personalizate a copilului;

-responsabilizarea părinților cu privire la exercitarea drepturilor și îndeplinirea obligațiilor părintești;

-primordialitatea responsabilității părinților cu privire la respectarea și garantarea drepturilor copilului.

3.1 Metodologia de organizare și funcționare

Atribuțiile și competențele funcționale ale Centrului de Consiliere pentru Copilul Abuzat, Neglijat și Exploatat, conform Ordinului nr.177/2003, sunt:

1. Promovarea dreptului minorului la protecție împotriva oricărei forme de violență fizică, emoțională sau sexuală, neglijare sau exploatare la care poate fi supus acesta.

2. Asigurarea dreptului copilului aflat în situație de criză de a beneficia de asistență de specialitate, psihologică, socială, juridică și medicală;

3. Reintegrarea minorului în familia naturală sau în mediu substitutiv al familiei în urma intervenției de specialitate;

4. Asigurarea unor servicii de consiliere pentru părintele minorului non-abuzator;

5. Găsirea unor modalități de dialog cu părintele sau persoana abuzatoare pentru a se putea preveni repetarea sau apariția altor situații de abuz;

6. Colaborarea cu organizații și instituții specializate, pentru asigurarea unor standarde ridicate de intervenție;

7. Organizarea de "școli pentru părinți", prin intermediul cărora părinții să fie informați și pregătiți pentru prevenirea unor situații de abuz, neglijare sau exploatare, sau pentru a acorda asistență cu caracter suportiv persoanelor care se confruntă cu asemenea fenomene, fără a cunoaște modalități de sef-management sau de asanare a unor astfel de situații;

8. Mediatizarea activității centrului, prin intermediul pliantelor, mass-mediei, întâlniri cu reprezentanții Inpectoratului școlar, a poliției, comunităților locale, copii și părinți care au beneficiat de serviciile centrului;

9. Realizarea monitorizării indicatorilor pentru standardele prevăzute de Ordinul 177/2003.

3.2 Informare și relații cu comunitatea

1. Activități de informare. Centrul de consiliere dezvoltă activități de informare și promovare a serviciilor oferite în interesul superior al copiilor expuși la abuz, neglijare și exploatare. Centrul de Consiliere CC realizează materiale promoționale pentru copii, părinți, sprijină realizarea anuală de campanii de informare.

2. Planul personalizat de consiliere. Pentru fiecare client se întocmește un plan personalizat de consiliere, care se elaborează pentru copil și toate celelalte persoane implicate în cazul respectiv.

3. Consilierea agresorului. Centrul de consiliere pentru copilul abuzat, neglijat și exploatat oferă sau asigură accesul la servicii de consiliere pentru agresor. Agresorii au acces la servicii de consiliere în vederea responsabilizării pentru situațiile de abuz, neglijare, și exploatare a copilului și schimbării comportamentelor și practicilor abuzive.

4. Activitatea de consiliere. Consilierea realizată în cazurile de abuz, neglijare și exploatare a copilului este parte a planului de servicii întocmit de echipa multidisciplinară constituită la inițiativa managerului de caz din cadrul serviciului specializat pentru protecția copilului.

3.3 Resurse umane

1. Recrutare și angajare. Personalul centrului de consiliere pentru copilul abuzat, neglijat și exploatat este selectat cu atenție și responsabilitate prin intermediul unui proces de recrutare și angajare care se desfășoară în acord cu legislația în vigoare și răspunde nevoilor centrului.

2. Numărul, pregătirea și formarea continuă. Resursele umane ale centrului de consiliere pentru copilul abuzat, neglijat și exploatat sunt suficiente ca număr, au pregătirea corespunzătoare și abilități de a lucra în echipă multidisciplinară și în rețea inter-instituțională.

3. Supervizare. Centrul de consiliere pentru copilul abuzat, neglijat și exploatat dispune de un sistem eficient de supervizare al resurselor umane, care permite funcționarea serviciului la randament optim și permanența serviciului în comunitate.

3.4 Activitatea în rețeaua de intervenție

1. Centrul de consiliere pentru copilul abuzat, neglijat și exploatat colaborează permanent cu profesioniștii, autoritățile locale și serviciile de specialitate din cadrul rețelei de intervenție în situațiile de abuz, neglijare și exploatare. Copiii și familiile acestora beneficiază de sprijinul și serviciile Centrului de Consiliere în vederea reabilitării și reintegrării în comunitate.

2. Interviul cu copilul. Centrul de consiliere pentru copilul abuzat, neglijat și exploatat asigură un mediu corespunzător pentru intervievarea copilului de către personalul de specialitate din cadrul rețelei de intervenție.

Atribuțiile și competențele funcționale ale Telefonului Copilului, conform Ordinului nr.177/2003, sunt:

1.activități de informare, promovare a serviciilor oferite în interesul superior al copilului;

2.asigurarea permanenței de către consilieri;

3.evaluarea riscului imediat;

4.asistarea și consilierea telefonică;

5.intervenția în situații de urgență, cu echipa mobilă;

6.activități de informare, promovare a serviciilor oferite în interesul superior al copilului;

Atribuțiile și competențele funcționale ale Echipei Mobile sunt: intervenția în situații de urgență.

Telefonul copilului dezvoltă activități de informare și promovare a serviciilor oferite în interesul superior al copiilor expuși la abuz, neglijare și exploatare. Comunitatea este informată și implicată în ceea ce privește modalitățile de semnalare și rezolvare a situațiilor de abuz, neglijare și exploatare a copilului.

Consilierii telefonului copilului evaluează nevoile imediate ale clientului și potențialul de risc privind expunerea copilului la abuz, neglijare și exploatare. Clienții primesc informații și serviciile adecvate nevoilor lor, precum și recomandări pentru soluționarea situațiilor care i-au determinat să apeleze telefonul copilului.

Telefonul copilului dispune de o echipă mobilă, care se deplasează în teren pentru evaluare și intervenție în situațiile de urgență. Echipa mobilă este compusă dintr-un psiholog, un referent cu atribuții de asistență socială. Echipa mobilă intervine imediat ce situația de abuz, neglijare sau exploatare este semnalată la telefonul copilului. La orice intervenție se solicită și sprijinul poliției. În situațiile în care este posibil reprezentanții comunităților locale însoțesc echipa.

Telefonul copilului este disponibil permanent, 24 de ore/zi, 7 zile pe săptămână, inclusiv în perioada de sărbători legale.

Telefonul copilului dispune de o locație în cadrul Centrului de Consiliere, resursele financiare suficiente, o bază materială care acoperă nevoile minime, care îi asigură funcționarea la randament mediu, intervenția eficientă în limita posibilităților și permanența în comunitate.

Personalul este selectat cu atenție și responsabilitate prin intermediul unui proces de recrutare și angajare care se desfășoară în acord cu legislația în vigoare și răspunde nevoilor copiilor și misiunii Centrului de Consiliere pentru copilul abuzat, neglijat și exploatat.

Telefonul copilului dispune de un sistem de supervizare al resurselor umane, care permite funcționarea serviciului, în limita posibilităților și permanența serviciului în comunitate.

Standardele minime obligatorii pentru telefonul copilului specifică:

„Resursele umane ale telefonului copilului sunt suficiente ca număr, au pregătirea corespunzătoare și abilități de a lucra în echipa multidisciplinară și în rețea inter-instituțională” (Standardul 8)

Standardele minime obligatorii pentru centrul de consiliere pentru copilul abuzat,neglijat și exploatat:

„consilierea realizată în cazurile de abuz, neglijare și exploatare a copilului este parte a planului de servicii întocmit de echipa multidisciplinară constituită la inițiativa managerului de caz din cadrul serviciului specializat pentru protecția copilului.” (Standardul 3)

3.5 Etapele în investigarea cazului

1 Sesizare (raportare)

2 Înregistrarea cazului

3 Evaluarea inițială

4 Evaluarea familiei

5 Planificarea intervenției

6 Implementarea procesului de intervenție și tratamentul

7 Evaluarea progresului în familie

8 Închiderea cazului

1. Sesizarea

Aceasta este făcută de catre toți aceia care vin în contact cu copiii și pot avea cunoștință de problemele lor.

Aceștia pot fi:

-personalul medical care lucrează cu copiii, medici, asistente, infirmiere, etc.

-profesioniștii din domeniul sănătății mentale, psihiatrii, psihologi, terapeuți, consilieri;

-educatori atât ca profesori cât și ca administratori;

-copii înșiși;

-servicii sociale;

-ong-uri;

-oameni ai legii;

Procedura de raportare/ cine si unde raporteaza

Raportează cei ce au act de comiterea unui abuz sau încalcare a drepturilor unui copil la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului. Sesizările pot fi directe in scris sau telefonice.Cei ce raportează pot să-și pastreze anonimatul precizând aceasta reprezentanțiilor Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC).

Cine primește sesizările

Un lucrător DGASPC care trebuie să inregistreze această sesizare.

Continutul sesizarii.

Aceasta conține informații cu privire la :- numele, vîrsta, sexul, adresa copilului;

-natura și existența unei forme de abuz sau încălcare a drepturilor lui;

-numele si adresa părintelui sau aparținătorului legal al copilului.

Este absolut esențial ca această sesizare să conțină cât mai multe date despre copil și situția sa.

2. Inregistrarea cazului

3. Evaluarea initială

Aceasta se referă la faza post sesizare și are la bază doua linii directoare:

-informațiile raportate se înscriu în definiția data abuzului;

-cât de urgentă este referirea cazului.

Se urmăresc trei pași esențiali:

-strângerea de suficiente informații de la cel ce sesizează, pentru a se permite o decizie clară asupra cazului;

-evaluare informațiilor pe linia existenței unui abuz sau incălcare;

-evaluare credibilității celui care face sesizarea;

Odata ce se stabileste existența unui abuz următoarea fază este stabilire urgentei intervenției în funcție de gradul de risc în care se află copilul.

Evaluarea initială trebuie facută de echipa multuidisciplinară și să raspundă la câteva intrebări:

A suferit copilul un abuz/neglijare care să fie sanctionată de lege?

A existat o infractiune?

Este părintele sau apartinătorul legal vinovat de acest abuz? Cine este agresorul?

Există alte surse de informare sau martori?

Există și alte victime?

Este posibil ca acest lucru să se repete în viitor?

Este copilul în siguranță? (dacă nu aceasta este prima măsură care se ia). Ce trebuie să facem pentru a pune copilul în siguranță?

Exista nevoi urgente în familie ce trebuie satisfăcute?

În cazul unor abuzuri în instituții ne concentrăm pe:

Este personalul care lucreaza cu copilul specializat?

Cine mai are responsabilitate dintre cei care lucreaza cu copilul?

Se va retrage dreptul de muncă al celor responsabili?

4. Evaluarea familiei

Odată  stabilită situația de abuz și după punerea la adăpost a copilului, se trece la faza evaluări familiei și începerea procesului de intervenție pentru protejarea copilului.
Evaluarea familie are drept scop să identifice natura , întinderea, și cauzele factorilor care pot pune copilul în pericol.

Trebuie vizate următoarele direcții:

Care este natura, intindrea, si cauzele abuzului precum și factorii de risc?

Care sunt efectele abuzului asupra celorlalți membrii ai familiei?

Care sunt pașii de urmat în intervenție?

Care lucruri trebuie shimbate pentru a preveni abuzul pe viitor?

Care este pronosticul de schimbare?

5. Planificarea interventiei

După evaluarea familie acest stadiu trebuie să răspundă la urmatoarele întrebări.

Care sunt scopurile ce trebuie atinse pentru a înceta starea de abuz și dacă ele satisfac nevoile întâlnite?

Se stabileste o listă a priorităților .

Ce serviciu și mijloace de intervenție vom folosii?

Care sunt pașii de urmat în atingerea scopurilor?

Care sunt limitele de timp?

Când și cine face evaluarea pentru a vedea dacă au fost atinse scopurile?

6. Interventia si tratamentul

Se știe că problemele abuzului sunt de cele mai multe ori foarte complexe și implică interventie multidimensională a echipei de specialiști (psihoterapie, îngrijire medicală, terapie de grup și de suport, sevicii concrete de ordin material, etc).

Aceste servicii trebuie să fie accesibile comunității pentru a-i ajuta pe agresori să se schimbe și pe victime să treacă peste astfel de traume.

7. Evaluarea progreselor familiei

Se urmărește:

Siguranța copilului

Atingerea scopurilor și obiectivelor

Reducerea riscurilor de abuz si neglijență

Această etapă trebuie să angreneze toată familia în determinare comportamntelor observabile care s-au modificat. Ea se face prin întilniri periodice de grup atât cu echipa cât și cu familia.

8. Inchiderea cazului

Se consideră un caz închis în situția în care factorii de risc care au dus la abuz s-au redus sau au încetat să mai existe și familia este capabilă să răspundă nevoilor copilului fară ajutorul serviciilor sociale. Uneori cazurile se închid datorită rezistenței sporite a familiei la eforturile de intervenție, iar alte ori prin instituționalizarea copilului.

3.6 Atribuții asistent social

Atribuții generale:

– își însușește, respectă și aplică legislația în vigoare privind protecția drepturilor copilului și se informează permanent cu privire la noile reglementări, în special Legea 272/2004 și Ordinul 21/2004 Arad ;

– respectă prevederile Codului Muncii;

– respectă Normele interne de funcționare ale serviciului și centrului precum și Metodologia de organizare și funcționare a serviciului și centrului;

– se preocupă să-și îmbunătățească în permanență cunoștințele profesionale și modul de lucru;

– respectă atribuțiile și responsabilitățiile privind activitatea profesioanlă

– păstrează confidențialitatea privind serviciul.

Atribuții speciale:

• preia sesizările de abuz, le înregistrează;

• întocmește plan de intervanție pentru fiecare caz;

• efectuează munca de consiliere socială cu familiile copiilor care sunt internați în regim de urgență în vederea reintegrării acestora, ține legătura permanentă cu birourile locale pentru protecția drepturilor copilului din toate primăriile din județul Arad în vederea rezolvării problemelor legate de copii aflați în dificultate

• participă la instruirile de specialitate organizate de D.G.A.S.P.C.;

• participă la acțiuni comune cu Poliția și Gardieni Publici;

• întocmește raporturi și anchete sociale pentru cazurile cu care lucrează;

• întocmește documentația pentru C.P.C.;

• înregistrează copii intrenați în regim de urgență;

• întocmește fișe inițiale cu toate datele cunoscute și le completează la zi;

• urmărește rezolvarea cazurilor prin discuții cu familia, copilul, informații de la Inspectoratul Poliției;

• urmărește întocmirea rapoartelor bilunare de către Primării, în toate cazurile cu care lucrează;

• ia legătura cu centrele de primire minori din alte județe pentru rezolvarea cazurilor;

• sesizează Inspectoratul de Poliție despre orice copil din centru pentru a putea fi identificat;

• asigură ducerea la îndeplinire a altor sarcini profesionale stabilite de directori D.G.A.S.P.C, coordonator, C.J.A. ;

• întocmește plan de intervenție pentru copiii aflați în plasament în regim de urgență;

• efectuează munca de consiliere cu copii și familiile copiilor care sunt în plasament în regim de urgență în vederea reintegrării acestora, ține legătura permanentă cu birourile locale pentru protecția drepturilor copilului din toate primăriile din județul Arad în vederea rezolvării problemelor legate de copii aflați în dificultate;

• urmărește evoluția, dezvoltarea și starea de sănătate a copiilor din centru;

• monitorizează cazurile copiilor reintegrați în familie;

• participă la evaluările copiilor împreună cu membrii echipei de specialiști, în cadrul planurilor individualizate de intervenție;

• organizeazează programe de integrare socio-profesională pentru copii;

• efectuează munca de consiliere cu copii și familiile copiilor care sunt în plasament în regim de urgență în vederea reintegrării acestora, ține legătura permanentă cu birourile locale pentru protecția drepturilor copilului din toate primăriile din județul Arad în vederea rezolvării problemelor legate de copii aflați în dificultate;

• participă la instruirile de specialitate organizate de D.G.A.S.P.C.;

• comunică cu școala și cadrele didactice;

• întocmește raporturi și anchete sociale pentru cazurile cu care lucrează;

• întocmește documentația pentru instanța judecătorească, după caz;

• înregistrează copii internați în regim de urgență;

• întocmește fișe inițiale cu toate datele cunoscute și le completează la zi;

• întocmește și complectează dosarul copiilor cu toate documentele necesare;

• urmărește rezolvarea cazurilor prin discuții cu familia, copilul, informații de la Inspectoratul Poliției;

• întocmește rapoartele bilunare;

• urmărește întocmirea rapoartelor bilunare de către Primării, în toate cazurile cu care lucrează;

• ia legătura cu centrele de primire minori din alte județe pentru rezolvarea cazurilor;

• sesizează Inspectoratul de Poliție despre orice copil din centru pentru a putea fi identificat;

• întocmește planul individualizat de protecție pentru fiecare copil și planul de servicii;

• prezintã periodic raportul de activitate șefului de centru;

• completeazã baza de date, care va conține date complete pentru fiecare copil cu care se lucreazã;

• întocmește lunar, statistici privind situația minorilor luați în evidențã;

• are obligația să cunoască numerele de telefon ale direcției, ale centrului, șefului de serviciu precum și telefoanele de urgență: poliție, salvare, pompieri, etc.;

• îndeplinește orice alte atribuții profesionale stabilite de către șeful de centru, serviciu sau conducerea D.G.A.S.P.C.

Activități

La solicitarea telefonica 983, consilierii telefonului copilului evaluează nevoile imediate ale clientului și potențialul de risc privind expunerea copilului la abuz, neglijare și exploatare. Clienții primesc informații și servicii adecvate nevoilor lor, precum și recomandări pentru soluționarea situațiilor care i-au determinat să apeleze telefonul copilului. Consilierii din cadrul Telefonul Copilului utilizează instrumente de evaluare prin care se estimează nevoile imediate ale apelantului, riscul și gravitatea situației. Apoi consilierii din cadrul Telefonul Copilului completează fișa de convorbire în timpul apelului. În cazul semnalărilor din comunitate cu privire la o suspiciune sau situație de abuz, neglijare sau exploatare, consilierii din cadrul Telefonul Copilului trebuie să completeze fișa de semnalare obligatorie și evaluare inițială a situațiilor în termen maxim de 12 ore de la consemnarea convorbirii. Fișele se transmit la Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului, în termen maxim de 24 ore de la completarea acestora pentru alcătuirea evidenței primare a acestor situații și coordonarea intervenției. Consilierii telefonului copilului asigură clienților asistență și consiliere pentru depășirea situațiilor de criză și soluționarea adecvată a cazurilor expuse sau semnalate de către aceștia. Clienții primesc suportul emoțional și informațional necesar în condiții de confidențialitate în ceea ce privește identitatea lor și situația expusă sau semnalată. Consilierii din cadrul Telefonul Copilului furnizează informații adecvate nevoilor clienților și îi îndrumă către serviciile corespunzătoare, inclusiv îi reorientează sau îi referă către alte servicii de specialitate în domeniul protecției copilului împotriva abuzului, neglijării și exploatării atunci când soluționarea problemei prezentate depășește competențele acestuia. Consilierii din cadrul Telefonul Copilului respectă anonimatul și confidențialitatea convorbirilor. Consilierii furnizează toate datele necesare, inclusiv cele referitoare la identitatea și locul în care se află copilul, echipei mobile pentru a interveni conform prevederilor standardelor minime obligatorii.

Telefonul copilului dispune de o Echipă Mobilă, care se deplasează în teren pentru evaluare și intervenție în situațiile de urgență. Copilul a cărui viață este pusă în pericol prin abuz, neglijare sau exploatare este plasat de urgență într-un mediu securizant. Echipa mobilă acționează conform unei metodologii întocmite pe baza ghidului metodologic pentru intervenția și prevenirea în echipă multidisciplinară și rețea în situațiile de risc. Echipa mobilă intervine imediat ce consilierul din cadrul Telefonul Copilului care receptează apelul stabilește că este vorba despre o situație de urgență definită prin punerea în pericol a vieții copilului prin abuz, neglijare și exploatare grave. Atunci când timpul de deplasare a echipei mobile depășește durata de o oră și informațiile despre caz indică pericol iminent pentru viața copilului, consilierul, contactează asistentul social din cadrul serviciul public de asistență socială de la nivelul primăriilor din județ sau lucrătorul social comunitar ori alte persoane resursă din comunitatea respectivă, și anume din poliție, pentru a se evalua cât mai repede cazul. Consilierul menține legătura cu profesioniștii menționați anterior pentru luarea unei decizii în conformitate cu situația concretă evaluată inițial de către aceștia. Dacă este necesar, echipa mobilă va anunța, după caz, salvarea și procuratura. Consilierul din cadrul echipei mobile asigură asistența și consilierea copilului pe parcursul intervenției de urgență și în cazul în care sunt implicați mai mulți copii, abordarea este inițial individuală și ulterior colectivă. Observațiile și constatările echipei mobile se consemnează în fișa de semnalare. Acest document se completează la sediul Telefonul Copilului, nu în teren, în cel mai scurt timp de la intervenția în teren.

CAPITOLUL IV

INTERVENȚIA ÎN SITUAȚIILE DE ABUZ ALE COPILULUI

Nouă motive care ne obligă la intervenție în cazurile de copii abuzați

De ce să intervenim?

Deoarece maltratarea, fie prin forme de abuz, fie prin forme de neglijare, costă prea scump societatea.

Pentru că: „Spitalele de boli mentale, oficiile de șomaj și închisorile sunt pline de adulți care au fost maltratați în copilăria lor” (Johnes,1994).

Pentru că suferința provocată de maltratare are consecințe nefaste asupra dezvoltării globale –intelect, emoții, socializare- a copilului

Intervențiile necesare reparării răului produs prin maltratare durează mult, costă mult și nu au o reușită de 100%.

Un alt motiv: nu poți desfășura activități de intervenție cu copii victime atâta vreme cât tu însuți ai fost un copil maltratat căruia nu i s-a făcut dreptate (cost în calitatea serviciilor).

Un alt motiv: majoritatea părinților cu comportamente de abuz și neglijare cu propriii copii au fost maltratați în copilărie, fără a beneficia de nici un remediu (costul trans-generațional al maltratării).

Un alt motiv: partenerii abuzivi, 43% dintre partenerii abuzivi au avut în copilărie

modele parentale de agresor și victimă (cost trans-generațional) (Catheline, Marcelli,1999)

Probabil cel mai important motiv este cel etic; nu poți lăsa un copil copleșit de suferință fără a interveni în favoarea lui (Myers, Berliner, Briere, Hendrix, Jenny, Reid, 2001)

Chiar și cele mai subtile forme de neglijare emoțională au un efect dramatic asupra dezvoltării copilului mai ales atunci când au loc în primii ani de viață (Myers, Berliner, Briere, Hendrix, Jenny, Reid, 2001)

Reprezintă o încălcare a legilor internaționale și naționale care protejează și promovează bunăstarea copilului

Convenția Națiunilor Unite cu privire la drepturile copilului (art. 19), Ratificată prin legea nr.18/1990.

Legea privind protecția și promovarea drepturilor copilului

Art.85-(1) Copilul are dreptul de a fi protejat împotriva oricăror forme de violență, neglijare, abuz sau rele-tratamente.

Art.90.Este interzisă aplicarea pedepselor fizice sub orice formă precum și privarea copilului de drepturile sale de natură să îi pună în pericol viața, dezvoltarea fizică, mentală, spirituală, morală sau socială, integritatea corporală, sănătatea fizică sau psihică a copilului, atât în familie cât și în orice instituție care asigură protecția, îngrijirea și educarea copiilor.

Art. 92.- În vederea asigurării protecției speciale a copilului abuzat sau neglijat, DGASPC este obligată:

(b) să asigure prestarea serviciilor prevăzute la art.107, specializate pentru nevoile copiilor victime ale abuzului sau neglijării și ale familiilor acestora.

Art. 107-(1) Pentru prevenirea separării copilului de părinții săi, precum și pentru realizarea protecției speciale a copilului separat, temporar sau definitiv, de părinții săi, se organizează și funcționează următoarele tipuri de servicii:

servicii de zi;

servicii de tip familial;

servicii de tip rezidențial.

4.1 Specificul intervenției în cazurile de maltratare ale copilului

Intervenția în cazul maltratării copilului diferă de oricare alte forme de intervenție (Muntean, 2001).

Câteva aspecte specifice ale acestui tip de intervenție sunt:

necesită echipă multidisciplinară,

necesită timp, deoarece „ceea ce a apărut într-un timp îndelungat, nu poate dispărea brusc…” (Ionescu, 1999),

se face în virtutea principiului salvgardării interesului superior al copilului (al recunoașterii și satisfacerii nevoilor copilului pentru o dezvoltare normală),

țintește prevenirea transmiterii la generația următoare a comportamentelor abuzive sau de neglijare,

necesită intervenție în mediul de viață (sistemul familiei, grădiniță, școală, instituție de protecție) a copilului,

necesită intervenții pentru crearea spațiilor fizice și mentale adecvate (securizante),

abuzul și neglijarea sunt procese interacționale și multifactoriale (Killen, 1993) necesitând intervenții multiple, diverse și de durată,

vizează asigurarea dezvoltării copilului, prevenind devieri, stagnări, încetiniri sau întreruperi ale dezvoltării (se face din perspectiva dezvoltării copilului),

descoperirea recentă a domeniului, în relație cu psihologia developmentală, teoria atașamentului și neurofiziologia creierului,

cauza se află în relația cu adultul având responsabilitate de a proteja copilul,

este prezentă perspectiva juridică în intervenție (drepturile copilului).

Legea privind protecția și promovarea drepturilor copilului:

Art.2- (1) Prezenta lege, orice alte reglementări adoptate în domeniul respectării și promovării drepturilor copilului, precum și orice act juridic emis sau, după caz, încheiat în acest domeniu se subordonează cu prioritate principiului interesului superior al copilului

(2)Principiul interesului superior al copilului este impus inclusiv în legătură cu drepturile și obligațiile ce revin părinților copilului, altor reprezentanți legali ai săi, precum și oricăror persoane cărora acesta le-a fost plasat în mod legal.

(3) Principiul interesului superior al copilului va prevala în toate demersurile și deciziile care privesc copiii, întreprinse de autoritățile publice și organismele private autorizate, precum și în cauzele soluționate de instanțele judecătorești.

În intervenție trebuie se ținem seama de câteva aspecte specifice ale maltratării, cum ar fi:

Abuzul de orice tip poate fi combinat cu neglijarea.

Formele de abuz se includ reciproc: abuzul sexual conține abuzul fizic și emoțional, abuzul fizic conține abuzul emoțional.

Abuzul emoțional se împletește adeseori cu neglijarea.

Anumite forme de abuz sau neglijare se dezvoltă pe fundalul unui abuz societal care tolerează, nu dezvoltă servicii, nu educă, nu dezvoltă atitudini.

Abuzul societal accentuează sau re-victimizează copilul maltratat în relația cu cel care are responsabilitatea de a-l îngriji.

Există forme specifice de maltratare cum ar fi:

sindromul Munchausen,

abandonul copilului,

vânzarea copilului,

lipsa de identitate a copilului,

copiii străzii

scuturarea sugarului,

intoxicarea copilului,

exploatarea copilului având ca manifestări particulare traficul și prostituția copiilor,

copii victime ale violenței domestice,

sindromul instituționalizării,

abandon școlar și analfabetismul copiilor lipsiți de educație,

abuz în instituție.

Toate aceste forme însă pot fi descompuse într-un complex de factori care se încadrează în: abuzul emoțional, fizic, neglijare și abuz sexual.

Legea protecției și a promovării drepturilor copilului

Art.87 – (1) Copilul are dreptul de a fi protejat împotriva exploatării și nu poate fi constrâns la o muncă ce comportă un risc potențial sau care este susceptibilă să ii compromită educația ori sa ii dăuneze sănătății sau dezvoltării sale fizice, mentale, spirituale, morale ori sociale.

(2) este interzisă orice practică prin intermediul căreia un copil este dat de unul sau de ambii părinți ori de reprezentantul lui legal, în schimbul unei recompense sau nu, în scopul exploatării copilului sau a muncii acestuia.

(3) În situațiile în care copiii de vârstă școlară se sustrag procesului de învățământ, desfășurând munci cu nerespectarea legii, unitățile de învățământ sunt obligate să sesizeze de îndată SPAS. În cazul unor asemenea constatări, SPAS împreună cu inspectoratele școlare județene și celelalte instituții publice competente sunt obligate să ia măsuri în vederea reintegrării școlare a copilului.

Art.98 – (1) Ministerul Administrației și Internelor și ANPDC, în colaborare cu Ministerul Educației și Cercetării, vor efectua demersurile necesare pentru adoptarea tuturor măsurilor legislative, administrative și educative destinate asigurării protecției efective împotriva oricăror forme de trafic intern sau internațional a copiilor în orice scop sau sub oric formă, inclusiv de către propriii părinți.

Art.99 – (1) Copilul are dreptul la protecție împotriva oricărei forme de exploatare;

(2) Instituțiile și autoritățile publice, potrivit atribuțiilor lor, adoptă reglementări specifice și aplică măsuri corespunzătoare pentru prevenirea, între altele, a:

transferului ilicit și a nereturnării copilului,

încheierii adopțiilor. Naționale ori internaționale, în alte scopuri decât interesul superior al copilului,

exploatării sexuale și a violenței sexuale;

răpirii, vânzării și traficului de copii în orice scop și sub orice formă;

implicării copiilor în conflicte armate;

dezvoltării forțate a talentelor copiilor în dauna dezvoltării lor armonioase, fizice și mentale;

exploatării copilului de către mass-media;

exploatării copilului în cadrul unor cercetări ori experimente științifice.

Art. 134 – (1) Îndemnul ori înlesnirea practicării cerșitoriei de către un minor sau tragerea de foloase de pe urma practicării cerșitoriei de către un minor se pedepsește cu închisoarea de la 1 la 3 ani.

(2) Recrutarea ori constrângerea unui minor la cerșetoriei se pedepsește cu închisoarea de la 1 la 5 ani.

(3) Dacă fapta prevăzută la alin. (1) sau (2) este săvârșită de un părinte sau de reprezentantul legal al minorului, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 5 ani, pentru fapta prevăzută la alin.(1), și de la 2 la 7 ani și interzicerea unor drepturi pentru fapta prevăzută la alin. (2).

În intervenție metodele de lucru se aleg în funcție de:

tipurile de situații întâlnite,

formația intervenientului,

problemele de atașament și dezvoltare ale copilului victimă și ale celor din jurul său.

Nu orice tehnică de intervenție sau tratament este adecvată unei anumite situații de maltratare a copilului.

Chiar dacă tehnica respectivă este indicată în cazuri similare este posibil ca într-un anumit caz aceasta să nu fie adecvată.

Eficiența unei anumite tehnici într-un caz dat ține de:

adecvarea ei la situație (în special caracteristicile socio-emoționale ale părinților și copiilor),

confortul practicianului cu tehnica respectivă,

particularitățile relației care se stabilește între terapeut și client.

4.2 Scopurile intervenției:

de a pune capăt maltratării,

de a repara răul produs (reabilitare) pe plan biologic, psihologic, social,

de a preveni repetarea situațiilor de maltratare,

de a transforma mediul maltratant într-unul propice dezvoltării copilului, pregătind întoarcerea copilului (dacă este cu putință).

Legea protecției și promovării drepturilor copilului

Art. 5 – (2) Părinților le revine în primul rând răspunderea pentru creșterea și asigurarea dezvoltării copilului; aceștia au obligația de a-și exercita drepturile și de a-și îndeplini obligațiile față de copil ținând seama cu prioritate de interesul superior al acestuia;

(3) În subsidiar, responsabilitatea revine colectivității locale din care face parte copilul; autoritățile administrației publice locale au obligația de a sprijini părinții sau după caz alt reprezentant legal al copilului în realizarea obligațiilor ce le revin cu privire la copil, dezvoltând și asigurând în acest scop, servicii diversificate, accesibile și de calitate, corespunzătoare nevoilor copilului;

de a fortifica factorii de protecție ai copilului (creșterea rezilienței) și a diminua influența factorilor de vulnerabilitate.

Intervenția este actul unei echipe multi-profesionale. De ce intervenție în echipă?

evitarea asumării unei responsabilități copleșitoare de către o singură persoană,

complexitatea consecințelor maltratării reclamă specialiști și resurse din mai multe domenii (rețeaua inter-sectorială și inter-instituțională),

Legea protejării și promovării drepturilor copilului

Art.6 – Respectarea și garantarea drepturilor copilului se realizează conform următoarelor principii:

e) descentralizarea serviciilor de protecție a copilului, intervenția multisectorială și parteneriatul dintre instituțiile publice și organismele private autorizate;

Colaborarea multidisciplinară ne dă șansa (Killen, 2003):

Să ordonăm observațiile și informațiile participanților,

să realizăm o evaluare generală a situației psiho-sociale a familiei și a condițiilor de îngrijire a copilului,

să apreciem dacă îngrijirea este suficient de bună, dacă poate deveni suficient de bună prin anumite eforturi ale societății sau dacă ar fi necesară plasarea copilului într-un alt mediu de îngrijire,

să elaborăm un plan de acțiune și terapie pe o perioadă mai scurtă și mai îndelungată,

să stabilim repartizarea responsabilităților, să clarificăm rolul și responsabilitățile individuale cu privire la familie în ansamblu (ca sistem) dar și cu privire la fiecare membru în parte,

să facem un permanent schimb de informații cu privire la progresele și demersurile de sprijin și tratament,

să ajustăm planurile de intervenție în funcție de evoluția situației,

să clarificăm și soluționăm problemele inevitabile întâmpinate pe parcursul intervenției de către diferiții parteneri.

În situațiile de maltratare mai puțin severă, intervenția multidisciplinară se poate rezuma la punctele 1,2,4 și 5.

Modelul intervenției:

-centrată individual (copil-victimă, agresor, familie, instituție în care s-a produs maltratarea),

Legea protecției și promovării drepturilor copilului

Art.6 – Respectarea și garantarea drepturilor copilului se realizează conform următoarelor principii:

f) asigurarea unei îngrijiri individualizate și personalizate pentru fiecare copil

în rețeaua socială, această intervenție se petrece în interacțiunea celor din jur cu copilul victimă iar efectul se reflectă la nivelul dezvoltării și a funcționării creierului copilului (creierul copilului se dezvoltă și se maturizează în relația emoțională cu cei din jur, care îi sunt semnificativi),

din perspectiva serviciilor chemate să intervină: inter-sectorial, inter-instituțional, multidisciplinar,

la nivelul comunității (sensibilizare, educare).

Legea protejării și promovării drepturilor copilului

Art.5 – (3) …..responsabilitatea revine colectivității locale din care face parte copilul; autoritățile administrației publice locale au obligația de a sprijini părinții sau după caz alt reprezentant legal al copilului în realizarea obligațiilor ce le revin cu privire la copil, dezvoltând și asigurând în acest scop, servicii diversificate, accesibile și de calitate, corespunzătoare nevoilor copilului;

Art. 103 – (1) Autoritățile administrației publice locale au obligația de a implica colectivitatea locală în procesul de identificare a nevoilor comunității și de soluționare la nivel local a problemelor sociale care privesc copiii.

(2) În acest scop pot fi create structuri comunitare consultative cuprinzând, dar fără a se limita la, oameni de afaceri locali, preoți, cadre didactice, medici, consilieri locali, polițiști. Rolul acestor structuri este atât de soluționare a unor cazuri concrete, cât și de a răspunde nevoilor globale ale respectivei colectivități.

(3) Mandatul structurilor comunitare consultative se stabilește prin acte emise de către autoritățile administrației publice locale.

(4) Pentru a-și îndeplini rolul pentru care au fost create structurile comunitare consultative vor beneficia de programe de formare în domeniul asistenței sociale și a protecției copilului.

4.3 Dificultăți în intervenție

Intervenția cu cazurile de abuz și neglijare este de maximă dificultate așa cum mărturisesc profesioniștii care se implică cu cazuri de copii maltratați, datorită:

– mecanismelor defensive ale copilului victimă,

mecanismelor defensive ale agresorului,

trăirile emoționale ale celui care intervine cu cazul,

mecanismelor defensive ale intervenientului,

insuficientei formări a intervenientului ( intervine din dorința și obligația de serviciu de a ajuta dar lipsit de știința necesară),

riscul de epuizare profesională a intervenientului,

riscul de re-victimizare (intervenții abuzive) a copilului,

dificultatea unei intervenții eficiente, la toate nivelele la care se plasează complexitatea cazului,

confidențialitatea în intervenție/ munca în echipă.

Legea protecției și a promovării drepturilor copilului

Art.22 – (1) Copilul are dreptul la protejarea imaginii sale publice și a vieții sale intime, private și familiale.

Intervențiile, inclusiv din punct de vedere al legislației, trebuie sa fie terapeutice, „să vindece”. Terapia se adreseaza răului produs copilui victimă, căutând „reparații” dar și factorilor implicați prin:

producerea agresiunii,

consimțământ tacit ,

sentiment de neputință.

Există intervenții terapeutice (curative)care nu se desfășoară ca forme specifice de terapie (cum ar fi de exemplu susținerea pe care o are copilul victimă din partea rețelei sociale) așa cum există terapii care nu au din păcate efect terapeutic (Killen, 1998).

Există o recomandare valabilă tuturor formelor de abuz sau neglijare: să nu psihiatrizăm prea mult situațiile de abuz. Componentele sociale și culturale sunt de maximă importanță.

Centrarea și tipul intervenției ține seama de vârsta copilului și nivelul atins în dezvoltare. La vârsta mică a copilului, intervenția se centrează pe părinți și va avea ca scop în special sprijinirea acestora din punct de vedere:

educativ,

material,

consiliere,

eventual, psihoterapie,

pentru a-și prelua cu responsabilitate funcțiile parentale.

La vârsta mai mare a copilului, intervenția va avea ca centru copilul și intervențiile se vor realiza prin tehnici mai complexe, educative, terapeutice, eventual juridice, care să conducă la dezvoltarea rezilienței copilului.

Teoria atașamentului reprezintă un cadru eficient de înțelegere a situației de maltratare precum și a nevoii de intervenție. Dată fiind relația între modelul internalizat de funcționare a lumii la părinte și tipul de atașament al copilului intervenția necesară se impune de la sine cu condiția ca informațiile culese să fie corect interpretate și mecanismele defensive ale intervenienților să nu impieteze comprehensiunea și disponibilitatea acestuia de a interveni.

Intervenția de durată să fie:

de bun simț,

sistemică, holistică, eclectică (după cum se dovedește necesar,

să se bazeze pe aspectele pozitive (potențialul) copilului și ale mediului social și material.

Intervenția necesită planuri de intervenție cu obiective de scurtă și de lungă durată. Acestea permit:

o perspectivă realistă asupra intervenției,

ajustarea obiectivelor în acord cu evoluția situației,

păstrarea interesului superior al copilului în centrul atenției echipei de intervenție,

evaluarea permanentă,

oglindesc responsabilitatea față de caz a intervenienților ( pertinența obiectivelor, fluxul intervențiilor, continuitatea intervențiilor, respectare termenelor, asumarea anumitor sarcini precise),

păstrarea informațiilor astfel încât la un moment dat, când copilul va fi interesat să afle evoluția situațiilor prin care a trecut, să poată consulta aceste planuri de intervenție.

Legea protecției și promovării drepturilor copilului

Art.53 – (1) Măsurile de protecție specială a copilului se stabilesc și se aplică în baza planului individualizat de protecție.

Măsurile de protecție specială a copilului care a împlinit vârsta de 14 ani se stabilesc numai cu consimțământul acestuia. În situația în care copilul refuză să își dea consimțământul, măsurile de protecție se stabilesc numai de către instanța judecătorească care în situații temeinic motivate, poate trece peste refuzul acestuia de a-și exprima consimțământul la măsura propusă.

Art. 35 – (1) Planul de servicii se întocmește și se pune în aplicare de către SPAS organizate la nivelul municipiilor și orașelor precum și de către persoanele cu atribuții de asistență socială din aparatul propriu al consiliilor locale comunale din unitatea administrativ-teritorială unde se află copilul, în urma evaluării situației copilului și a familiei acestuia.

4.4 Intervenția

Mediul securizant. Indiferent dacă se intervine în criză sau într-o situați relativ stabilă, crearea mediului (material și social) de securitate pentru copil, unde maltratarea nu mai amenință, este primul pas dar în nici un caz intervenția nu are voie să se oprească aici.

Crearea de spații (fizice și mentale) securizante, care să întărească reziliența copilului este prima cerință.

Asigurând un mediu de viață previzibil, afectuos și cu continuitate, fără risc de rupturi și întreruperi în schimburile cu ceilalți, copilul va căpăta, în timp, sentimentul de siguranță și astfel vor fi influențate structurile profunde ale creierului, cele răspunzătoare de modificările produse în suferință.

Legea protecției și a promovării drepturilor copilului

Art. 39 – (1) orice copil care este temporar sau definitiv, lipsit de ocrotirea părinților săi sau care, în vederea protejării intereselor sale, nu poate fi lăsat în grija acestora, are dreptul la protecție alternativă.

Art. 38 – Instanța judecătorească este singura autoritate competentă să se pronunțe, luând în considerare, cu prioritate interesul superior al copilului, cu privire la:

persoana care exercită și îndeplinește obligațiile părintești în situația în care copilul este lipsit, temporar sau permanent, de ocrotirea părinților săi;

modalitățile în care se exercită drepturile și se îndeplinesc obligațiile părintești:

decăderea totală sau parțială din exercițiul drepturilor părintești;

redarea exercițiului drepturilor părintești.

Art. 94 – (1)Reprezentanții persoanelor juridice, precum și persoanele fizice, care au în îngrijire sau asigură protecția unui copil, sunt obligați să colaboreze cu reprezentanții DGASPC și să ofere toate informațiile necesare pentru soluționarea sesizărilor.

(2) În situația în care, în urma verificărilor efectuate, reprezentanții DGASPC stabilesc că există motive temeinice care să susțină existența unei situații de pericol iminent pentru copil, datorată abuzului și neglijării, și nu întâmpină opoziție din partea persoanelor prevăzute la aliniatul (1), directorul DGASPC instituie măsura plasamentului în regim de urgență.

Aspecte cronologice în manifestare și intervenție

Cu cât intervenția este mai de lungă durată (datorită plasticității scăzute a zonelor profunde ale creierului care girează trăirile emoționale ) cu atât șansele sunt mai mari.

Cu cât se intervine mai rapid, împiedicându-se evoluția procesului de maltratare și creșterea severității consecințelor în dezvoltarea copilului, cu atât șansele de reușită sunt mai mari.

În acest sens, Standardele minime obligatorii pentru telefonul copilului impun o funcționare permanentă a serviciului astfel încât semnalarea unui caz de maltratare a copilului să poată fi imediat investigată.

Cercetări recente arată că persoanele predispuse la dezvoltarea sindromului de stress post-traumatic sunt cele care prezintă o subdezvoltare a hipocampului. Dezvoltarea hipocampului este influențată de primele relaționări emoționale ale copilului la lume, girate de către adulții care îl îngrijesc și care pot să îi facă lumea prietenoasă, securizantă sau dimpotrivă un loc periculos în care trebuie să fii într-o continuă alertă, simțindu-se continuu amenințat.

Reacțiile sindromului de stress post traumatic sunt reacții adaptative, de supraviețuire în condiții extreme. Ele pot apărea imediat după evenimentul traumatizant sau într-o perioadă de până la două luni de la momentul producerii evenimentului traumatizant.

Un adult care nu a avut parte de relații de atașament securizant în copilăria mică va avea o toleranță mai redusă la disconfort. Sentimentul de catastrofă, de traumă, cu tot cortegiul de reacții specifice post-traumatice va apărea în condițiile în care, o altă persoană va înregistra doar un stress crescut, o situație problematică însă nu un eveniment traumatic. Acesta din urmă va reuși să controleze situația și să găsească soluții raționale, în vreme ce celălalt va dezvolta reacții de stress post-traumatic, supraviețuind dar incapabil de a rezolva în mod adecvat problema ivită.

Durata și intensitatea reacțiilor țin de:

durata și intensitatea factorului stressor

caracteristici personale (reziliența)

sprijinul social disponibil pentru copil în perioada stressului

DSM- III structurează următoarele criterii diagnostice pentru tulburările post-traumatice de stress (Pelsser, 1989):

prezența unui eveniment identificabil considerat cu potențial de a provoca supărare majorității indivizilor

trăiri repetitive a evenimentului traumatic sub forma:

rememorări involuntare, copleșitoare ale evenimentului

vise repetitive generate de eveniment

gesturi sau emoții cu apariție bruscă provocate de stimuli care amintesc celui în cauză scena traumatică

o îngustare a interesului față de lumea exterioară cu manifestări de indiferență față de persoane apropiate sau diminuarea manifestărilor afectuoase față de persoane semnificative

posibile următoarele manifestări:

o stare de surescitare și tresăriri;

tulburări de somn;

sentimente de culpabilitate;

dificultăți de memorare sau de concentrare a atenției;

evitarea situațiilor care ar putea re-aminti evenimentul traumatizant;

intensificarea simptomelor în cazul confruntării cu situații similare evenimentului traumatic.

A. Intervenție în criză

Ce este criza?

Criza reprezintă un eveniment stressor care intervine în mod neașteptat provocând o pierdere în starea de echilibru curent a persoanei și generând reacții emoționale intense, destabilizatoare ale acelei persoane. Criza este definită prin impactul evenimentului respectiv asupra persoanei mai degrabă decât prin evenimentul stressor (Lishman, 1991). Stressul produce dezorganizare, haos în sistem.Criza nu permite evaluare, intervenție în parteneriat, consiliere.

Intervenția în criză impune celui care intervine să joace rolul de expert.

Standarde minime obligatorii pentru telefonul copilului

Telefonul copilului dispune de o echipă mobilă, care se deplasează în teren pentru evaluare și intervenție în situații de urgență.

Rezultat:

Copilul a cărui viață este pusă în pericol prin abuz, neglijare sau exploatare este plasat de urgență într-un mediu securizant.

Din perspectiva intervenției, criza are câteva caracteristici importante(Lishman,1999):

Are valențe distructive, periculoase, dar reprezintă în același timp, un moment de maximă sensibilitate, receptivitate a actorilor participanți, la schimbare, la modificare. Pe de altă parte, mecanismele defensive nu mai funcționează și intervenientului i se dezvăluie imediat cauzele care au condus la criză.

Discutarea aspectelor crizei trebuie să se facă pe teren, cu toți participanții la criză.

Intrarea în momentul crizei poate fi periculoasă și poate face să escaladeze tensiunile. Intervenientul trebuie să își gândească intevenția, să aibă un plan. Intervențiile minime în criză au eficiență maximă. Dacă se iau măsuri majore, în momentul crizei, acestea vor fi urmate de un lanț de crize în zilele următoare.

Este periculoasă pentru toată lumea scoaterea unui copil dificil, fără limite date de educație, violent, din situația de criză și plasarea imediată într-o familie de plasament. Un copil aflat în această stare nu poate sta să comunice despre starea sa.

Intervenientul să fie pregătit pentru lanțul de crize care vor apărea în zilele

următoare crizei.

Este necesară cunoașterea și luarea în calcul în procesul de intervenție a:

stării de sănătate a celor implicați,

stării materiale a familiei,

stilul de viață a familiei.

identificarea tipului de atașament dintre copil și părinți,

a tipului de atașament pe care părinții l-au avut în copilăria lor.

Aceste date vor orienta alegerea modalităților, a tehnicilor de intervenție.

B. Intervențiile centrate pe copil încep cu plasarea copilului într-un spațiu securizat.

Legea protecției și promovării drepturilor copilului

Art.6 – Respectarea și garantarea drepturilor copilului se realizează conform următoarelor principii: g) respectarea demnității copilului;

Art. 30 – (1) Copilul are dreptul să crească alături de părinții săi.

Dacă asigurarea spațiului de securitate este posibilă fără scoaterea copilului din familie, trebuie depuse toate eforturile în acest sens.

Asigurarea spațiului de securitate reprezintă doar primul pas și în nici un caz intervenția nu se poate opri aici pentru a-și atinge ținta de vindecare a copilului. Spațiul de securitate reprezintă un spațiu fizic și unul mintal în care copilul încetează să se mai simtă amenințat sau în pericol.

Legea pentru protecția și promovarea drepturilor copilului

Art.112- pentru asigurarea protecției speciale a copilului lipsit, temporar sau definitiv, de ocrotirea părinților săi, consiliul județean și respectiv consiliul local al municipiului Arad, au obligația să organizeze, în mod autonom sau prin asociere, servicii de tip familial și de tip rezidențial, potrivit nevoilor identificate la nivelul unității lor administrativ teritoriale. În funcție de nevoile evaluate ale copiilor plasați, consiliul județean poate organiza și dezvolta și servicii de zi.

Spațiul securizant în primul moment al scoaterii copilului din preajma agresorului poate fi chiar spitalul. O internare pe o perioadă limitată, determinată este o bună soluție în criză și permite în același timp desfășurarea investigațiilor necesare și evaluarea întreprinsă de echipa multidisciplinară care va fixa și planul de intervenție.

În această primă evaluare ar putea apărea date care să oblige la incriminarea penală a agresorului.

Legea pentru protecția și promovarea drepturilor copilului

Art.94 – (4) În termen de 48 de ore de la data executării ordonanței prezidențiale prin care s-a dispus plasamentul copilului în regim de urgență, DGASPC sesizează instanța judecătorească pentru a decide cu privire la: înlocuirea plasamentului în regim de urgență cu măsura plasamentului, decăderea totală sau parțială din exercițiul drepturilor părintești, precum și cu privire la exercitarea drepturilor părintești.

Art.96 – În cazul în care abuzul sau neglijarea au fost săvârșite de către persoane care, în baza unui raport juridic de muncă sau de altă natură, asigurau protecția, creșterea, îngrijirea sau educația copilului, angajatorii au obligația să sesizeze, de îndată, organele de urmărire penală și să dispună îndepărtarea persoanei respective de copiii aflați în grija sa.

Art.16 – (1) Copilul care a fost separat de ambii părinți sau de unul dintre aceștia, printr-o măsură dispusă în condițiile legii are dreptul de a menține relații personale și contacte directe cu ambii părinți, cu excepția situației în care acest lucru contravine interesului superior al copilului.

(2) Instanța judecătorească, luând în considerare, cu prioritate, interesul superior al copilului, poate limita exercitarea acestui drept, dacă există motive temeinice de natură a periclita dezvoltarea fizică, mentală, spirituală, morală sau socială a copilului.

Art.95 – (1) În cadrul procesului prevăzut la art.94 alin. (3) și (4), se poate administra, din oficiu, ca probă, declarația scrisă a copilului referitoare la abuzul sau neglijarea la care a fost supus. Declarația copilului poate fi înregistrată, potrivit legii, prin mijloace tehnice audio-video. Înregistrările se realizează în mod obligatoriu cu asistența unui psiholog.

(2) Acordul copilului este obligatoriu pentru realizarea înregistrării declarației sale.

(3) Dacă instanța judecătorească apreciază necesar, aceasta poate chema pe copil în fața ei, pentru a-l audia. Audierea are loc numai în camera de consiliu, în prezența unui psiholog și numai după o prealabilă pregătire a copilului în acest sens.

Asigurarea unei persoane cu care copilul preșcolar sau școlar mic să își poată construi o relație de încredere nu doar că îl va învăța pe acesta să se relaționeze social cu ceilalți într-un mod sănătos dar va întrerupe ciclul trans-generațional al abuzului și neglijării.

Baza oricărei forme de terapie cu copilul o constituie comunicarea emoțională cu el.

Comunicarea emoțională este un proces în care copilul învață să își recunoască emoțiile. Comunicarea emoțională este o comunicare despre emoții, cărora le dă nume, și este o comunicare încărcată de emoții de împărtășire, de comuniune cu adultul care îi vine în întâmpinare recunoscându-i, validându-i suferința pe care o poartă (Muntean, 2004).

Modalitățile de lucru cu copilul urmăresc re-crearea acelor oportunități de joc fericit care i-au fost răpite copilului de către părintele sau educatorul abuziv. Activitatea de bază a copilului fiind jocul, în diferitele lui forme, în funcție de vârsta copilului, intervenția va crea copilului oportunitatea de a se juca și de a se dezvolta prin joc, așa cum se întâmplă în situațiile naturale.

Copilul preșcolar și școlar mic este un teren excelent pentru acțiunile preventive ca și pentru intervențiile indicate.

Sunt indicate intervențiile indirecte urmărind starea de confort emoțional a copilului și nu investigarea realităților abuzive. Terapia prin joc (amestec de joc și discuții), meloterapia, grupurile de lucru prin art-terapie, teatru de păpuși cu participarea copiilor, teatralizarea unor scene inventate de copii sun tot atâtea modalități de a-i face pe copii să nu se simtă stigmatizați și nici confiscați de suferință.

În aceste din urmă tehnici de intervenție copii conștientizează povestea lor, reflectează asupra ei și chiar găsesc, inventează, modalități de a-i face față. Toate aceste momente în care copiii vor relaționa cu ceilalți adulți și copii într-o atmosferă plăcută sunt momente de corectare a modelului internalizat de funcționare a lumii.

Sunt apreciate ca fiind benefice anumite tehnici cognitiviste, de scurtă durată, care pot dezvolta deprinderi ale copiilor de a răspunde constructiv în situații dificile. O tehnică utilă de lucru cu copilul victimă a abuzului este tehnica Ellis, care face o abordare cognitivă a emoțiilor în câțiva pași bine structurați care pot constitui un suport important pentru intervenient mai ales atunci când se află la început și nu are o vastă experiență profesională.(Lishman,1993).

Râul vieții, facilitând găsirea locului și a rolului fiecărui membru a familiei, găsirea propriului loc și rol în raport cu ceilalți, găsind soluții pentru conflictele reale dintre diferiți membri ai familiei, conștientizând emoții, bariere, relevând ambivalențele din relațiile dintre membrii familiei, dar relevând în același timp continuitatea familiei la care luăm parte, este o utilă metodă de explicare a celor întâmplate și de inițiere a unei iertări. Râul vieții poate fi o utilă metodă de lucru chiar și cu adolescenți delincvenți, provenind din istorii personale pline de abuz și neglijare. Acest exercițiu îi ajută la construirea unei autobiografii narative coerente, cu alte cuvinte îi ajută să înțeleagă cine sunt ei și ce rol au.

Participarea la grupuri de sprijin în care sentimentul unei înțelegeri reciproce dă forță copilului și îi dezvoltă, plecând de la respectul față de grup, respectul de sine, ca parte a grupului, este o importantă modalitate de intervenție în special cu copiii și cu adolescenții.

Alegerea modalităților de intervenție cu copiii victime se află, în mare măsură, la latitudinea celui care intervine.

Creativitatea, empatia față de copilul în suferință, flexibilitatea și sensibilitatea (receptivitatea) la reacțiile copilului, recunoașterea și respectarea suferinței copilului, sunt îndrumătorii cei mai buni ai intervenției cu copilul victimă.

Este de maximă importanță ca intervențiile pe care le consideri ca fiind un insucces să le analizezi cu multă atenție. Numai astfel vei reuși să înveți din greșeli adică să acumulezi experiență. Experiența împreună cu cunoștințele și informațiile dintr-un anumit domeniu construiesc expertiza intervenientului în domeniul respectiv. Dacă analiza și reflecția asupra eșecului are loc în echipa multidisciplinară, eșecul respectiv va deveni o modalitate de perfecționare a echipei.

În intervențiile centrate pe copil o resursă foarte importantă o reprezintă grădinițele și școlile. Educatoarele și învățătoarele cu conștiința misiunii lor pot servi copiilor maltratați în familie ca figuri de atașament securizant.

Pentru părinți, ele pot fi modele de îngrijire adecvată a copilului. În același timp, conviețuirea cu colegii de grupă, sub îndrumarea educatoarei sau a învățătoarei, dezvoltă deprinderi sănătoase de relaționare socială, reducând agresivitatea și izolarea socială.

În cazul copiilor de vârstă mai mare, adolescenți, grupurile de sprijin precum și ore de educație țintind dezvoltarea deprinderilor personale de relaționare cu ceilalți sunt importante acțiuni care creează contexte adecvate de învățare a rezolvării conflictelor în relațiile cu ceilalți și de dezvoltare a bunelor deprinderi sociale.

În general, intervențiile cu copiii de vârstă preșcolară și școlară necesită o ancorare solidă pe terenul grădinițelor și a școlilor.

Legea protecției și a promovării drepturilor copilului

Art.48 – (1) Ministerul Educației și Cercetării, ca organ de specialitate al administrației publice centrale, precum și inspectoratele școlare și unitățile de învățământ ca instituții ale administrației publice locale, cu atribuții în domeniul educației, sunt obligate să întreprindă măsuri necesare pentru:

facilitarea accesului la educația preșcolară și asigurarea învățământului general obligatoriu și gratuit pentru toți copiii;

Prevenirea abandonului școlar din motive economice luând măsuri active de acordare a unor servicii sociale în mediul școlar cum sunt hrana, rechizite, transport și altele asemenea.

(2) În cadrul procesului instructiv-educativ, copilul are dreptul de a fi tratat cu respect de către cadrele didactice, de a fi informat asupra drepturilor sale precum și asupra modalităților de exercitare a acestora. Pedepsele corporale în cadrul procesului instructiv educativ sunt interzise.

(4) Cadrele didactice au obligația de a semnala SPAS sau, după caz, DGASPC cazurile de rele tratamente, abuzuri sau de neglijare a copiilor.

Copiii maltratați în mediile lor de viață pot fi sprijiniți în unitățile care țin de sistemul educației pentru a-și dezvolta abilitățile academice și sociale, a trăi sentimentul competenței lor și al comuniunii cu grupul. Aceste intervenții în teren sunt tot atât de necesare ca și celelalte tipuri de intervenție amintite anterior.

Copiii trăind în situații de risc sau victime ale maltratării pot căpăta în grădiniță sau școală un sentiment al competenței, prin experiențe și sarcini academice, sport, muzică, desen, sau alte oportunități de interacțiuni sociale pozitive și succes în îndeplinirea sarcinii. Copiii învață să își planifice acțiunile, să își stăpânească impulsurile imediate, să aleagă în mod conștient evenimentele semnificative pentru ei la care doresc să participe (Myers, Berliner, Briere, Hendrix, Jenny, Reid, 2001)

C. Intervențiile centrate pe relația dintre părinți și copii, vor avea în atenție, în același timp, părinții și copilul.

Acest tip de intervenție țintește conștientizarea și modificarea tiparelor de interacțiune dintre părinte-copil.

Din această perspectivă sunt utile metode de intervenție cu familia, inclusiv terapie de familie axată pe interacțiunea cu copiii. Familiile sunt ajutate, educate, ghidate pentru:

a reflecta asupra istoriei familiei,

a conștientiza și reflecta asupra miturilor și a secretelor familiei,

a reflecta asupra sistemului de valori,

a conștientiza rolurile în familie,

a identifica tiparele de comunicare și interacțiune,

a reflecta asupra identității familiei,

a înțelege și ajusta modalitățile de funcționare în rutina zilnică dar și în situații-eveniment (zile de naștere, Crăciun, etc.).

Familia necesită un suport de durată pentru a-și defini în mod conștient și coerent identitatea.

Lojkasek (apud Howe, Brandon, Hinings, Schofield ( 1999) identifică modele de intervenție care au ca efect ameliorarea calității interacțiunii dintre mamă și copilul mic:

a Cu efect pozitiv indirect

asigurarea unui suport emoțional și material mamei

psihoterapie

b Cu efect pozitiv direct

o educare și ghidare a mamei pentru a o face să știe și să observe mai mult abilitățile copilului, nevoile lui, răspunsurile pe care le dă la comportamentele interacționale ale mamei,

o educarea a mamei cu privire la modul de a interacționa spontan benefic cu copilul.

Este important de reținut faptul că părinții și copilul nu trebuie să fi simultan subiecți ai unor multiple intervenții căci acest lucru poate deveni în sine un factor de stress intens (Crittenden, 1992).

Există în lume diferite tipuri de proiecte de intervenție menite să întărească buna funcționare a familiilor în comunitate (Ionescu, 2001). Cunoașterea acestor proiecte este necesară pentru a inspira munca echipei de intervenție cu familiile maltratante la nivelul comunităților.

Intervenția la nivelul comunității este mai puțin costisitoare și mai ales în etape finale ale intervenției asigură o acompaniere și un sprijin de durată a familiilor cu risc.

Proiectele în care voluntari, persoane sau familii, din comunitate vin în sprijinul copiilor victime sau a familiilor abuzive sunt de maximă eficiență creând mecanisme de intervenție la nivel comunitar care asigură atingerea celor două mari obiective pe care orice comunitate le are cu fiecare membru al său:

Să devină capabil de o viață autonomă,

Să devină capabil de a crește noile generații, în primul rând proprii copii.

4.5 Abuzul în intervenție

Pare ciudat să vorbim despre abuz în intervenție când intervenția are ca scop protejarea clientului, „salvarea” copilului. Și totuși dacă analizăm intervențiile care s-au realizat sau sunt în curs de realizare vom vedea că prezența abuzului în intervenție nu este chiar atât de rar cât ne-am dori.

Tipuri de intervenții abuzive:

intervenția intruzivă care are loc atunci când planul de intervenție stabilit eventual de echipa multidisciplinară este pus în practică fără a pregăti în prealabil copilul (beneficiarul);

Adeseori în cazul unor copii suferind abuzuri grave din partea părinților, decizia autorităților de a scoate copilul din mediul abuziv este pusă în practică fără a pregăti în vre-un fel copilul.

Pentru practician este evident că mediul în care urmează a fi plasat copilul este de o calitate superioară mediului din care trebuie scos copilul. Dar practicianul uită faptul că pentru copil acest lucru nu este de loc evident.

Copilul nu are un termen de comparație și deci buni sau răi, aceștia sunt unicii lui părinți, de care este atașat. Practicienii neglijează de asemenea caracteristica de loialitate a copilului față de părinții săi.

Practicienii uită în astfel de intervenții că indiferent de vârstă, cu toții avem o reacție de a respinge noutatea și de a încerca să păstrăm caracteristicile de continuitate și previzibilitate ale mediului în care ne aflăm.

Acest gen de intervenții bazate pe intenții bune și ignorarea unor date esențiale în trăirile copilului sunt intervenții intruzive.

intervenția de rutină fără particularizarea necesară cazului dat. Se procedează așa cum s-a procedat într-un caz similar sau, încă și mai grav, conform stereotipurilor specifice culturii instituției respective.

Deși astfel de căderi în rutină sunt interpretate ca unul din simptomele epuizării profesionale, cum putem interpreta intervențiile de această natură atunci când sunt promovate de tineri profesioniști de la care așteptările ar cere energie, empatie, creativitate, implicare.

neglijarea nevoii de intervenție (se caută scuze pentru a nu interveni); este vorba aici de mecanismele defensive ale celor chemați să intervină, prin postul pe care îl ocupă.

Acest lucru se petrece atunci când fie sub aspectul informației fie din punct de vedere emoțional, intervenientul nu este suficient de format și nu are încredere în posibilitățile sale de a interveni.

stoparea intervenției într-un punct în care copilul a fost plasat într-un mediu presupus a fi securizant neglijându-se nevoia unor servicii de reabilitare; este forma de abuz în intervenție ce a mai frecvent întâlnită în serviciile noastre. Ceea c este doar primul pas, -găsirea unui mediu securizant pentru copil-, este considerat a fi sfârșitul intervenției, unicul ei scop, ignorându-se suferința copilului și consecințele ei în dezvoltarea lui.

ne-monitorizarea cazului și pierderea lui pe parcurs; Adeseori, în ciuda prevederilor legale, în cadrul instituțiilor de protecție a copilului se dezvoltă rutini de abordare a cazurilor care pierd repede din vedere cazurile, nu le urmăresc în timp.

referirea cazului dat pe baza unor preferințe informale ale celui care răspunde de caz; copilul victimă este referit nu exact specialistului de care are nevoie ci acelui specialist cu care persoana răspunzătoare de caz se află în relații informale bune.

amânarea intervenției din diferite motive ținând în general de resursele umane sau materiale; acest lucru poate fi fatal. Dacă din diferite motive nu se intervine imediat sănătatea și dezvoltarea copilului sunt puse sub semnul riscului de către cei care au responsabilitatea profesională de a interveni salvator cu copilul victimă.

insuficienta pregătire a intervenienților pentru a alege tehnicile cele mai eficiente cu cazul dat și a lua deciziile cele mai adecvate; apare diferența dintre dorința de a interveni și știința de a o face;

4.6 Circuitul cazului în intervenție

Imediat ce are loc o semnalare care este apreciată ca fiind o urgență, echipa mobilă se deplasează în teren unde realizează o primă evaluare în mediu a copilului.

Aceeași echipă, dacă consideră că viața copilului este în pericol, îl va scoate pe copil din familie și îi va asigura imediat un spațiu securizant. (Standardul 8 din Standarde minime obligatorii pentru telefonul copiilor).

Cazul va fi imediat înregistrat la SPSPC.

Aici, va fi numit un manager de caz.

Managerul de caz va stabili echipa multidisciplinară, inter-sectorială și inter-instituțională și va iniția cu sprijinul echipei, planul individualizat de servicii (PIS).

Echipa va întreprinde investigațiile necesare colectând toate datele necesare.

Echipa își va începe activitatea analizând informațiile și stabilind obiectivele de scurtă și de lungă durată ale planului individualizat de servicii.

Serviciile de specialitate implicate în reabilitarea cazului își vor întocmi propriile planuri de intervenție (PIP) cu cazul conlucrând la realizarea PIS. Desigur, fiecare serviciu poate avea un responsabil cu cazul respectiv.

Standarde minime obligatorii privind Centrul de consiliere pentru copilul abuzat, neglijat sau exploatat

„Pe baza informațiilor rezultate din evaluarea inițială și detaliată a cazului de abuz, neglijare și exploatare a copilului, consilierul responsabil întocmește un plan personalizat de consiliere pentru copil și, după caz, pentru persoanele implicate în cazul respectiv.” (Standard 2)

Implementarea acestui standard afirmă că: „În elaborarea și implementarea PPC se urmăresc cu prioritate următoarele principii: securizarea copilului, diminuarea consecințelor și evitarea expunerii la un nou abuz.”

Managerul de caz este informat de modificările semnificative care apar pe parcursul intervențiilor în cadrul serviciilor cu cazurile de copil maltratat.

„Consilierul responsabil trebuie să trimită managerului de caz din cadrul SPSPC în mod periodic – cel puțin lunar sau de câte ori este necesar – rapoarte referitoare la atingerea obiectivelor cuprinse în planul de servicii, precum și despre orice modificare survenită în planul personalizat de consiliere și cu privire la situația copilului. Rapoartele se întocmesc după un protocol unic avizat de către directorul SPSPC. Planul de servicii este întocmit de echipa multidisciplinară constituită la inițiativa managerului de caz.” (Standard 2; Proceduri de implementare; Standarde –centrul de consiliere)

Managerul de caz va informa echipa multidisciplinară care va ajusta PIS în funcție de noile date.

„Managerul de caz din cadrul SPSPC, la rândul său, este obligat să aducă la cunoștința membrilor echipei multidisciplinară orice modificare survenită în situația copilului care afectează atingerea obiectivelor cuprinse în planul de servicii și care pot afecta inclusiv planurile de intervenție, respectiv și planul personalizat de consiliere.” (Standard 2; Proceduri de implementare; Standarde –centrul de consiliere)

Decizia încheierii intervenției reprezintă o atribuție importantă a echipei multidisciplinare care pe baza evaluărilor permanente ale datelor care se înregistrează în intervenție și a unei evaluări finale globale poate decide închiderea cazului.

Toate documentele care se alcătuiesc pe parcursul intervenției vor putea fi, la cerere, consultatele de către persoanele direct interesate în cazul respectiv. Acest principiu, străin încă serviciilor noastre, dar comun în Uniunea Europeană, incumbă multă responsabilitatea din partea celor care intervin dar și a celor care se îngrijesc de întocmirea documentelor și păstrarea datelor.

ABREVIAȚII

PPC –planul personalizat de consiliere

PIP- planul de intervenție personalizată

PIS- planul individualizat de servicii

PPC- planul personalizat de consiliere

SPSPC- serviciul public specializat de protecție a copilului

OPA- organisme private autorizate

MC- managerul de caz

CAPITOLUL V

STUDII DE CAZ

5.1 Cazul 1-Abuz emoțional

SESIZAREA

În data de 27.08.2007, s-a primit o sesizare din partea unei doamne, în calitate de director la Școala Generală nr. 10 Arad, în care se precizează faptul că minorul T. A este elev la școala Generală nr. 10 din Arad, însă din luna noiembrie 2005 nu mai frecventează școala pentru că nu este lăsat de părinți.

INFORMAȚII DESPRE COPIL

Date despre minor

Minorul T. A, fiul lui T. D și T. L, s-a născut la data de 04.06.1998, în Arad,

LOCUINȚA ȘI VENITURILE

Locuința este compusă din trei camere, neîngrijite, cu dezordine și mizerie în fiecare încăpere cu excepția unei singure încăperi, bine izolată, care era bine îngrijită, încăpere prevăzută cu două uși groase și capitonate. Rama geamurilor de la această încăpere erau bătute în cuie. Geamurile erau placate cu plăci de metal de cca 1-2 cm grosime. În restul casei (beci) nu ne-a fost permis accesul. În curtea casei (partea dinspre vecini) era construit un baraj din butuci placat cu tablă iar pe geamul de la casa vecinilor, geam care se află înspre curtea familiei T, era pusă o bucată de tablă care acoperă geamul.

INTERVENȚIA

În data de 07.02.2006, s- a sesizat faptul că elevul T. A, a frecventat cursurile în lunile septembrie și octombrie 2005, fiind însoțit de tatãl lui, care stătea pe coridor de la începutul cursurilor până la terminarea acestora. Această supraveghere era motivată de tatăl copilului T. A, care spunea că fiul lui poate fi răpit de răuvoitori. Începând cu luna noiembrie 2005, copilul nu a mai frecventat cursurile, neanunțând școala, iar d-na învățătoare de nenumătate ori s-a deplasat la domiciliul acestora, dar nu a găsit pe nimeni.

În data de 09.02.2006, reprezentanții Serviciului de Consiliere și Intervenție în Regim de Urgență pentru Copilul Abuat, Neglijat și Exploatat, din cadrul D.G.A.S.P.C. Arad și a Poliției Mun. Arad, s-au deplasat în teren la domiciliul minorului în cauză, unde au constatat următoarele:

-la domiciliu a fost găsit doar minorul cu care s-a comunicat prin geam acesta afirmând că este singur acasă;

-s-a stat de vorbă cu un vecin, care a dat o declarație din care reiese că îl cunoaște pe tatăl copilului, ca fiind bolnav psihic, acesta nu își lasă copilul la școală și pe stradă, a mai fost reclamat la Poliție deoarece a făcut multe scandaluri și umblă cu tablă sub haine pentru a nu fi radiat.

În data de 27.02.2006, reprezentanții Serviciului de Consiliere și Intervenție în regim de Urgență pentru Copilul Abuzat, Neglijat și Exploatat Arad s-au deplasat la școala unde minorul în cauză frecventa cursurile, unde s-a stat de vorbă cu învățătoarea .Aceasta afirmă că elevul a frecventat cursurile din luna septembrie până în noiembrie. Pe parcursul orelor de curs elevul a fost însoțit de tatăl său T. D, deoarece acestuia îi era frică să nu-i fie răpit copilul. În timpul pauzelor copilul nu avea voie să iasă afară, nici măcar la toaletă doar însoțit de tatăl său. Tatăl copilului stătea zi de zi la ușa sălii de clasă, iar din când în când o deschidea să vadă dacă copilul este în clasă. Învățătoarea a discutat de mai multe ori cu copilul, iar acesta a afirmat că-i place la școală, și își dorește să vină în continuare, doar că tatăl nu-i dă voie. Copilul era plin de energie iar în timpul pauzelor aleargă prin clasă. Minorul nu a frecventat grădinița, iar în primele săptămâni de școală îi era frică de oameni și de orice contact social.

Din discuțiile purtate cu tatăl minorului învățătoarea a constatat că era convins de ceea ce afirma. El motiva supravegherea permanentă a copilului prin aceea că era urmărit și amenințat cu răpirea copilului. Domnul T. D susține că cei care îi vor răul se vor răzbuna pe el prin copil răpindu-i-l. Cu mama s-a discutat doar la telefon, dânsa având aceeași atitudine.

În data de 21.03.20006 rezentanții Serviciului de Consiliere și Intervenție în Regimde Urgență pentru Copilul Abuzat, Neglijat și Exploatat, împreună cu reprezentanții Poliției și Primăriei, s-au deplasat la domiciliul familiei T, din Arad, unde s-au constatat următoarele:

-la adresa respectivă nu a răspuns nimeni, la geam s-a observat o bucată de tablă, în curte există un “dispozitiv” improvizat din tablă care are rol de a acoperi geamul de la casa vecină;

-din declarațiile verbale ale vecinilor reiese că minorul T. A împreună cu bunica sunt închiși în casă;

– s-a stat de vorbă cu o vecină, iar din declarațiile acesteia reiese că: minorul T. A este permanent închis în casă; nu merge la școală; nu se joacă cu copii pe stradă deoarece nu are voie; nu are prieteni pentru că părinții îl izolează, susținând că ar fi radiat dacă iese afară; în casă stă cu bunica care este și ea închisă, iar geamurile sunt bătute în cuie; tatãl minorului are un comportament ciudat, chiar bizar și are impresia că toată lumea îl radiază și îl otrăvește;

-minorul a fost văzut de mai multe ori pe acoperișul unei clădiri din curte.

-într-un final bunica împreună cu minorul au apărut la geam, nu au deschis deoarece au afirmat că geamul este bătut în cuie, iar ușile sunt încuiate, cheia aflânduse la tatăl minorului;

-s-a căzut de acord ca la o oră mai târzie, echipa multidisciplinară să revină la adresa minorului pentru a sta de vorbă cu părinții;

În aceeași dată reprezentanții Serviciului de Consiliere și Intervenție în Regim de Urgență pentru Copilul Abuzat, Neglijat și Exploatat, împreună cu reprezentanții Poliției și Primăriei, s-au deplasat la domiciliul minorului, unde au purtat discuții cu părinții minorului T. A. La poartă (mai precis pe gardul de la poartă) s-a prezentat tatăl acestuia care nedeschizând ușa a vociferat, neînțelegînd demersul echipei pluridisciplinare. Înainte de a fi lămurit despre ce este vorba, acesta a început monologul cu acuze la adresa instituțiilor prezente. La insistențele echipei de a purta o discuție decentă, acesta a convenit să ne prezinte “agregatele” folosite împotriva dușmanilor. Persoanele pe care domnul și doamna T le încadrează în această categorie de dușmani sunt “toți ceilalți”: foști securiști, actuali pensionari;foști sectoriști, actuali întreprinzători privați; vecina de peste drum care folosește “agregate” pentru a-i iradia; vecinul din stânga casei care îl “bombardează” cu unde infraroșii, raze X, dorindu-le răul; doctorul de familie care răspunde unor ordine imperative ale “oamenilor din umbră” din dorința de a le face rău; colegii de la locul de muncă care îi privesc cu răutate și suspiciune; copii din vecini care sunt agresivi cu fiul lor; țiganii care se ocupă cu furtul de copii și trăiesc în vile de miliarde. Toate acestea sunt “ motive întemeiate” în opinia lor pentru a nu trimite copilul la școală, la joacă cu copii, într-un cuvânt la toate activitățile pe care copilul ar trebui să le desfășoare pentru o dezvoltare normală.

Minorul T. A nu mai frecventează cursurile școlare, deoarece părinții săi consideră iminentă răpirea lui.

Într-o locuință în care părinții se consideră într-o permanență stare de asediu, cu geamurile bătute în cuie, cu plăci mari de tablă la geamuri și uși pentru a-i proteja de radiații, de dușmanii care le vor răul, un minor nu se poate dezvolta decât anormal.

Reprezentanții Serviciului de Consiliere și Intervenție în Regim de Urgență pentru Copilul Abuzat, Neglijat și Exploatat, împreună cu reprezentanții Poliției și Primăriei au încercat să convingă familia T că nu este nici un pericol pentru copil, dacă acesta merge la școală și s-a oferit familiei tot sprijinul în această privință. Aceștia au refuzat categoric orice fel de ajutor.

Reprezentanții Serviciului de Consiliere și Intervenție în Regim de Urgență pentru Copilul Abuzat, Neglijat și Exploatat, au prezentat familiei T alternative pentru minorul T. A totodată aceștia au fost informați că încalcă dreptul copilului la educație; dreptul de a crește în condiții care să permită dezvoltarea sa fizică, mentală, spirituală, morală și socială; dreptul de a beneficia de serviciile medicale și de recuperare necesare.

În data de 24.03.2006 reprezentanții Serviciului de Consiliere și Intervenție în Regim de Urgență pentru Copilul Abuzat, Neglijat și Exploatat, având în vedere cele constatate, faptul că tatăl și mama minorului au comportamente și credințe bizare, și nu permit accesul copilului la educație, la serviciile medicale, încălcând astfel dreptul natural al copilului la o dezvoltare fizică, mentală, spirituală, morală și socială adecvată, au solicitat Instanței de judecată, ordonanță președențială pentru minorul T. A. Totodată au solicitat expertizarea neuropsihiatrică medico legală a numiților T. D și T. L.

În data de 17.04.2006, a fost emisă sentința civilă, dată în ședința publică din 17.04.2006, de către Tribunalul Arad, în care s-a hotărât respingerea ordonanței președințiale cerută de D.G.A.S.P.C. împotriva T. L și T. D privind instituirea măsurii de plasament în regim de urgență pentru minorul T. A.

În data de 28.04.2006, a sosit răspunsul de la Serviciul Autoritate Tutelară, Protecție a Minorilor și Familiei din cadrul Direcției de Dezvoltare și Asistență Comunitară, din care reiese faptul că din investigațiile efectuate de dânșii au constatat că există motive temeinice care să susțină existența unei situații de pericol iminent pentru copil, datorită neglijării și abuzului emoțional. Aceștia propun luarea unei măsuri de protecție pentru minorul în cauză.

În data de 05.05.2006, a sosit răspunsul de la Poliția Municipiului Arad, din care reiese faptul că tatăl minorului în cauză, numitul T. D, nu este în evidențele Poliției cu un comportament antisocial, dar din investigațiile efectuate la domiciliul acestuia și din rândul vecinilor rezultă că T. D este o persoană nesociabilă, este certat cu toți vecinii inclusive cu sora sa, care îi este vecină. Locuința sa este o adevărată fortăreață, având geamurile bătute în cuie, gratii la ușa de acces în curte. Minorul T. A este în permanență supraveghiat de tatăl și mama sa și din acest motiv nu are prieteni. Acesta are un comportament neadecvat vârstei sale.

În data de 13.06.2006, a fost emisă sentința civilă, dată în ședința publică din 13.06.2006, de către Curtea de Apel Timișoara, în care a fost luată în examinare recursul făcut de către D.G.A.S.P.C. Arad împotriva sentinței civile, pronunțată de Tribunalul Arad, în contradictoriu cu pârâții T. L și T. D, având ca obiect ordonanța președințială, în care s-a hotărât respingerea ca tardiv a recursului.

În data de 19.07.2006 reprezentanții Serviciului de Consiliere și Intervenție în Regim de Urgență pentru Copilul Abuzat, Neglijat și Exploatat, s-au deplasat la domiciliul minorului T. A. După îndelungi bătăi în poartă și în geamul locuinței acestora, mama minorului s-a arătat la geam și pe un ton răstit a acuzat reprezentanții serviciului nostru. După aceasta a apărut tatăl minorului care urcat pe gardul locuinței s-a răstit la reprezentanții S.C.I.R.U.Arad spunându-le să-și vadă de drum și să nu mai vină la locuința lui. Părinții au refuzat să arate minorul sau să ne spună despre situația și starea de sănătate a acestuia, aceștia prezentând un comportament bizar. Față de reprezentanții S.C.I.R.U.Arad prezenți la domociliul minorului, atât doamna cât și domnul T au prezentat un comportament inadecvat, respingând orice tentativă de a purta un dialog în mod civilizat. Din afirmațiile vecinilor reiese că minorul T. A nu este lăsat să aibă relații sociale cu copii de aceeași vârstă, acesta fiind în majoritatea timpului închis în casă.

În data de 06.10.2006, reprezentanții Serviciului de Consiliere și Intervenție în Regim de Urgență pentru Copilul Abuzat, Neglijat și Exploatat, au întocmit o adresă către Inspectoratul Școlar Județean, pentru a verifica și a da un răspuns în ceea ce privește înscrierea minorului T. A la o școală din municipiul Arad.

CONCLUZII ȘI PROPUNERI

Având în vedere cele constatate, faptul că Instanța de Judecată a hotărât, în contradictoriu cu propunerile serviciului nostru, respingerea ordonanței președințiale pentru minorul T. A, aceștia motivând prin faptul că minorul nu este abuzat și nici neglijat de părinți, prin comportamentul lor nu primejduiesc dezvoltarea fizică și intelectuală a minorului; iar recursul făcut de către D.G.A.S.P.C. a fost respins, respectăm hotărârea Instanței și implicit a legii în vigoare, motiv pentru s-a închis cazul.

5.2 Cazul 2- neglijare

SESIZAREA

Primăria orașului Curtici a întocmit o adresă către Serviciul de Consiliere și Intervenție în Regim de Urgență Pentru Copilul Abuzat, Neglijat și exploatat prin care solicită plasamentul în regim de urgență a 8 minori, datorită neglijenței mamei minorilor, în asumarea corespunzătoare a responsabilităților parentale, a atitudinii refractare a acesteia față de măsurile inițiate prin intermediul Planul de Servicii, precum și urmare a condamnării acesteia. Mama fiind condamnată la 2 ani de închisoare pentru furt, conform încheierii Ședinței Camerei de Consiliu a Judecătoriei Arad din data de 20.05.2007.

INFORMAȚII DESPRE COPII

G. H.R, în vârstă de 12 ani

G. F. M, în vârstă de 11 ani

M. M, în vârstă de 9 ani

G. A, în vârstă de 7 ani

G. A. D, în vârstă de 4 ani

G. M, în vârstă de 2 ani

G. S, în vârstă de 1

G. V în vârstă de o lună

ISTORICUL CAZULUI

Numita G. A. D s-a aflat în repetate rânduri în atenția Primăriei Curtici, pentru atitudine de neglijență față de minorii aflați în grija sa, aceasta beneficind de serviciile cuprinse în Planul de Servicii din data de 14.11.2006 și 01.06.2007.

În data de 08.12.2006, fiind inclusă totodată în grupul țintă al Compartimentului de monitorizare, asistență și sprijin al femeii gravide predispuse să-și abandoneze copilul din cadrul D.G.A.S.P.C Arad.

Minora G. S a fost abandonată în maternitate de către mama sa a doua zi a nașterii, respectiv 24.02.2007, iar la data de 26.04.2007 minora G. S a fost reintegrată în familie. Ulterior s-a inițiat un nou Plan de Servicii față de care mama a abordat aceeași atitudine ca și anterior, adăugându-se la atitudinea de neglijență parentală și condamnarea la 2 ani închisoare pentru furt.

În urma monitorizării atitudinii parentale a numitei G. A. D și a răspunsului acesteia la Planul de Servicii inițiate s-a constatat că aceasta nu colaborează corespunzător pentru înlăturarea situațiilor de dificultate în care erau puși minorii și datorită neglijenței parentale și a comportamentelor deviante asimilate de aceasta și condamnării acesteia la 2 ani închisoare pentru furt s-a propus de către Primăria Curtici plasamentul în regim de urgență a minorilor aflați în grija sa și decăderea din drepturile părintești.

INTERVENȚIA

În data de 09.01.2008 s-au întocmit adrese către Primăria și Poliția orașului Curtici, pentru efectuarea anchetei sociale la domiciliul minorilor în cauză și respectiv pentru efectuarea unei caracterizări a numitei G. A. D și a numitului M. M.

În data de 09.01.2008 reprezentanții serviciului de urgență împreună cu un reprezentant al Primăriei Curtici s-au deplasat în teren la adresa minorilor în cauză, unde au constatat următoarele:

-la domiciliu se aflau, mama cu minorii în cauză și concubinul acesteia, M M;

-s-a discutat despre problemele întâmpinate de către autorități cu privire la modul de educare și îngrijire a minorilor, situația materială și finaciare a familiei;

-la momentul vizitei trei dintre cei sapte minori erau dezbrăcați prin casă;

-în urma discuției cu mama minorilor, aceasta s-a angajat să facă curățenie în imobil, să-și îngrijească și îmbrace copiii;

-discuțiile au fost purtate pe un ton ridicat, numita G. A. D fiind recalcitrantă și acuza autoritățile locale că nu îi aduc sprijin;

-mamei și concubinului acesteia i s-au adus la cunoștiință prevederile Legii 272/2004, vis-a-vis de neglijarea vizibilă a minorilor, precum și consecințele nerespectării acestor drepturi;

-locuința este compusă din două camere prost întreținute, cu un mobilier modest;

-mama minorilor nu are un loc de muncă, nici nu a muncit, deoarece s-a ocupat de creșterea copiilor;

-concubinul prestează munci ocazionale;

-singura sursă de venit este alocația de stat a copiilor;

În data de 20.02.2008 s-a efectuat din nou o vizită la domiciliul minorilor în cauză împreună cu un reprezentant al Primăriei Curtici, unde s-au constatat următoarele:

-la domiciliu se aflau minorii G. A, G. S și G. A singuri și nesupravegheați;

-s-a constatat faptul că minorii aflați la domiciliu erau foarte murdari îmbrăcați, nespălați, prezentau urme de fecale uscate pe piele, ceea ce denotă neglijență din partea părinților;

-în locuință era mizerie și persista un miros insuportabil de fecale și urină;

-s-a observat faptul că celor trei minori aflați acasă le era foame, deoarece mâncau pâine uscată de pe jos;

-minora Gruia Alexandra a afirmat că mama ei este la ,,serviciu";

-din discuțiile cu reprezentantul Primăriei Curtici, rezultă că numiții Gruia Ana Deduța și Muntyan Mircea nu colaborează cu autoritățiile locale, iar la ultima vizită a reprezentanților Poliției Curtici la domiciliul lor, aceștia au prezentat un comportament agresiv;

-considerăm că minorii în cauză sunt neglijați de către părinți și lăsați majoritatea timpului nesupravegheați, astfel fiind pusă în pericol integritatea și viața lor;

Din răspunsul transmis serviciului nostru de către Poliția Curtici rezultă următoarele:

-numiții G. A. D și M. M au un comportament necorespunzător în societate, nu îți îndeplinesc atribuțiile de părinți asupra minorilor, locuiesc în condiții insalubre;

-numitul M. M figurează în evidențele poliției cu dosare penale și amenzi contravenționale pentru furt și tulburarea ordinii și liniștii publice, precum și mama figurează cu același gen de fapte;

-aceștia au o atitudine necorespunzător în raport cu autoritățile locale, nu lucrează efectiv nici unul dintre ei și singura sursă de venit este ajutorul social și alocațiile minorilor.

Din ancheta socială rezultă următoarele:

-locuința, proprietate personală, este alcătuită din 2 camere insalubre și precar întreținute;

-deși în repetate rânduri, i s-a explicat mamei necesitatea implicării în crearea unor condiții igienice corespunzătoare, aceasta a avut o atitudine refractară, atât față de recomandările primite din partea primăriei cât și față de cele primitre din partea medicului de familie;

-veniturile familiei Gruia sunt reprezentate de cumulul alocațiilor de stat în cuantum de 525 lei;

-pentru atitudine de neglijență față de minorii aflați în grija sa, numita G. A. D a beneficiat de serviciile cuprinse în Planul de Servicii din data de 14.11.2006 și 01.06.2007, fiind inclusă totodată, în urma sesizării și în grupul țintă al «Compartimentului de monitorizare ,asistență și sprijin al femeii gravide predispuse să-și abandoneze copilul»din cadrul DGASPC Arad ,la data de 08.12.2006;

-atitudinea refractară a mamei față serviciile inițiate în cadrul Planului de Servicii, a rămas neschimbată, deși acesteia i-au fost prezentate repercursiunile nereabilitării atitudinii și comportamentului său, reliefându-se situația de dificultate în care se află minorii, atât datorită lipsei de colaborare cu compartimentul din cadrul Primăriei Curtici, cât și cu medicul de familie; -pentru a avea rezultate în demersurile inițiate la nivel local se impune și colaborarea familiei în depășirea situației de dificultate, ceea ce în cazul mamei nu a existat, de fiecare dată, fiind necesară însoțirea reprezentanților primăriei, în vizitele efectuate familiei, de către reprezentanți ai poliției din localitate, atât mama cât și cocubinul său, fiind extrem de violenți ,și proliferând diferite injurii și amenințări; -condițiile de locuit insalubre, au avut, nu o dată, repercursiuni asupra sănătații copiilor;

-mama a pus sănătatea copiilor în pericol, prin refuzul vaccinărilor sau acordării adecvate a tratamentelor și îngrijirilor necesare minorilor aflați în grijă;

-în urma monitorizării familiei G s-a decelat faptul că minorii reprezintă pentru numita G. A. D și concubinul său, doar o sursă de venituri sau o exonerare a răspunderii pentru faptele penale săvârșite;

-comportamentul mamei și a concubinului său, este cunoscut nu numai autorităților locale, care îi au în evidență atât pentru atitudinile de neglijență anterior enumerate, cât și pentru dosare penale, amenzi contravenționale, furt, tulburarea ordinii publice, refuzul acordării îngrijirilor medicale necesare minorilor sau al vaccinărilor obigatorii, precum și celor din proximitatea sau comunitatea acestora;

-Aducându-i-se la cunoștință consecințele comportamentului său și situația în care au fost găsiți din nou minorii, în urma vizitei efectuate la domiciliul său, în data de 20.02.2008, mama a amenințat că ,,va otrăvi copiii și apoi se va otrăvi și ea,, menționând că nu trimite copiii la școală pentru că ,,trebuie să se folosească de ei, să aibă grijă unul de altul,, ,iar de spălat ,, nu are rost să-i spele deoarece e iarnă, și se murdăresc din nou,,.

În data de 11.03.2008 s-au întocmit adrese către Serviciul de Asistență Maternală pentru minorii G. S, deoarece minorii au vârsta sub 2 ani și către Serviciul de Îngrijire de Tip Rezidențial pentru a ne comunica posibilitatea asistării minorilor G. H. R, G. F. M, M. M, G. A, G. A. D și G. M, în cadrul unui centru de copii.

Având în vedere constatările serviciul nostru, precum și cele constatate și propuse de către Primăria și Poliția Curtici, s-a considerat necesar și benefic pentru minori în cauză luarea unei măsuri de protecție specială, deoarece părinții acestora le periclitează dezvoltarea fizică și psihică prin neglijența și dezinteresul total de care au dat dovadă față de copii.

Datorită atitudinii refractare a numitei G. A. D față de măsurile inițiate în cadrul Planului de Servicii și lipsei de colaborare a acesteia cu autoritățile locale, cât și cu serviciul nostru, s-a propus decăderea din drepturile părintești a numitei G. A. D și a numitului M. M.

În data de 22.03.2008, reprezentanții serviciului de urgență împreună cu reprerentanții Poliției Curtici s-au deplasat în teren la domiciliul familiei G, în vederea aducerii la cunoștință a Sentinței Civile nr. 310 privind instituirea măsurii de plasament în regim de urgență pentru cei 8 minori în cauză. Numiții G. A. D și M. M nu au fost de acord cu punerea în aplicare a sentinței și au afirmat că dacă le vor fi luați copii, recurg la acte de suicid. Analizându-se starea de fapt, coroborată cu situația creată datorită adunării unui număr mare de persoane de etnie rromă s-a renunțat la executarea sentinței și s-a stabilit necesar apelarea la un executor judecătorese autorizat.

În data de 11.04.2008 Sentința Civilă nr. 310 a fost pusă în execuție de către un executor judecătoresc autorizat.

La momentul de față doi dintre minori G se află în plasament la un asistent maternal profesionist și restul sunt într-o casă de tip familiar, unde din cele observate sunt foarte fericiți, beneficind de condiții necesare pentru o bună creștere și dezvoltare.

5.3 Cazul 3 – abuz fizic

SESIZAREA

În data de 17.03.2008 sesizare telefonică la 983 Telefonul Copilului, făcută de către asistent social în cadrul Spitalului Clinic Județean Arad.

Asistentul social sesizează faptul că în data de 17.03.2008 a fost internat minorul Z. F. A născut la data de 03.03.2004, cu diagnosticul de fractură de femur, echimoze faciale și toracice, hernie inghinală stângă. Dat fiind diagnosticul la internare există suspiciunea ca minorul să fi fost victima unui abuz fizic.

INFORMAȚII DESPRE COPII ȘI FAMILIE

Minorul Z. F. A, în vârstă de 4 ani

INTERVENȚIA

În data de 17.03.2008 reprezentanții Serviciului de Consiliere în Regim de Urgență pentru Copilul Abuzat, Neglijat și Exploatat Arad s-au deplasat la Spitalul Clinic Județean Arad – Secția Chirurgie Infantilă, unde au constatat următoarele:

– s-a discutat cu soția actuală a tatălui minorului în cauză, numita Z. V, despre cauzele care ar fi putut să genereze fractura și echimozele existente pe corpul minorului;

– potrivit afirmațiilor verbale ale numitei Z. V (mama vitregă) rezultă că minorul ar fi căzut din pat, fapt ce a dus la apariția fracturii, iar în ceea ce privește echimozele, sus numita susține că sunt urmarea mușcăturilor provocate de dânsa, ca urmare a faptului că îi este drag minorul;

– mama vitregă a minorului, a refuzat să întocmească o declarație scrisă cu privire la cele întâmplate motivând că nu declară scris nimic fără acordul soțului;

– minorul în cauză relatează echipei serviciului de urgență, că a fost bătut de părinți în mod repetat, în special de către mama vitregă;

– minorul a fost internat cu diagnosticul de fractură femur tremor mediu stângă, echimoze faciale și toracice cu diferite stadii, torace anterior, hernie inghinală stângă.

Tot în data de 17.03.2008 s-au întocmit adrese către Primăria Macea prin care solicită ancheta socială, plan de servicii, declarații de la membrii familiei, rudelor până la gradul IV, vecinilor, date de stare civilă, adeverințe medicale și de venit.

La aceeași dată s-a redactat o adresă și către Poliția Macea, prin care solicită verificarea pe linia lor de competență a situației minorului Zegrean Florin-Alexandru.

De asemenea s-a întocmit o adresă către Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului, prin care aduc la cunoștință instituției sus menționate luarea în evidență în cadrul serviciului nostru a situației minorului Z. F. A.

S-a solicitat expertiza medico-legală în regim de urgență a minorului Z. F. A, pentru a menționa dacă urmele corporale pot să releve existența unui abuz fizic, precum și numărul zilelor de îngrijiri medicale.

În data de 19.03.2008 reprezentanții Serviciului de Consiliere în Regim de Urgență pentru Copilul Abuzat, Neglijat și Exploatat Arad împreună cu referentul social din cadrul Primăriei Macea s-au deplasat în teren la domiciliul mătușii paterne a minorului unde au întocmit proces verbal din care reies următoarele:

-ׂׂ la adresele sus menționate s-a discutat cu bunica vitregă a minorului și cu mătușa paternă a acestuia;

– acestea au întocmit declarații cu privire la climatul familial în care este crescut minorul exprimându-și punctele de vedere cu privire la modul de creștere a minorului din partea tatălui și a soției sale actuale;

– s-a lăsat o invitație pentru tatăl minorului în cauză în vederea prezentării acestuia la sediul serviciului de urgență, pentru clarificarea situației minorului;

– familia minorului locuiește în două camere ale bunicii, care este proprietara locuinței;

– în momentul vizitei noastre, tatăl minorului, numitul Z. F.V, se afla la domiciliu dar nu a dorit să discute cu reprezentanții echipei mobile, acesta închizându-se în cele două camere cu cheia;

– tatăl minorului se afla în stare de ebrietate la vizita momentul vizitei;

Declarația bunicii vitrege, cu privire la situația minorului în cauză relevă următoarele:

– în luna septembrie 2007 fiica sa Z. V s-a căsătorit cu numitul Z. F. V care este tatăl minorului în cauză, rezultat dintr-o relație de concubinaj anterioară căsătoriei acestora;

– tot în această perioadă minorul s-a aflat spre creștere și educare la cei doi soți;

– având în vedere că locuiesc în același imobil bunica vitregă, auzea în repetate rânduri cum îl bătea pe minor, iar când încerca să intervină tatăl copilului o mustra pe aceasta spunând că nu este treaba ei cum își crește el copilul;

– în toate aceste luni, aceasta a observat că tatăl este frecvent în stare de ebrietate, nu păstrează un loc de muncă mai mult de o lună, două, are datorii la consăteni, se află în conflict cu vecinii, iar în prezent apelează la mila consătenilor pentru a obține diverse beneficii din partea acestora motivând să fie înțeles din cauză că are necaz cu copilul care se află internat în spital;

– copilul nu frecventează cursurile unei unități preșcolare cu toate că în satul Sânmartin există o astfel de unitate;

– bunica a auzit că este posibil ca minorul în cauză să fie agresat și de fiica sa, numita Z. V, dar dânsa nu a asistat niciodată la un abuz fizic asupra minorului exercitat de fiica sa;

– numita A. M consideră că ar fi benefică luarea unei măsuri de protecție pentru minorul sus amintit.

Declarația numitei M. E, în calitate de mătușă paternă a minorului scoate în evidență următoarele:

– în data de 17.03.2008 a fost contactată telefonic de către cumnata sa, numita Z. V, care i-a comunicat că a lăsat în cameră pe minorul F. A, iar când s-a întors din curte l-a găsit pe copil căzut de pe pat, cu piciorul rupt;

– minorul se află în grija tatălui și a soției sale de aproximativ 7 luni, iar înainte de această perioadă, copilul a fost crescut de către bunica paternă, numita Z. I;

– mătușa paternă a observat în repetate dăți când se afla în vizită la familia copilului că acesta era agresat fizic atât de tatăl său cât și de mama sa vitregă;

-ׂׂ minorul a povestit sus numitei că îi este foarte frică de mama sa vitregă iar când micuțul se afla în vizită la mătușa paternă, refuza să plece acasă la părinții săi dacă avea cunoștință că mama sa vitregă se afla la domiciliu;

– mătușa paternă nu are posibilități financiare pentru creșterea și îngrijirea minorului și nu este de acord atât ea cât și soțul ei ca bunica paternă, care locuiește faptic în imobilul proprietate personală a acestora, să se ocupe în viitor de creșterea și educarea minorului Z. F. A;

– în familia copilului există frecvent conflicte între tatăl acestuia și soția sa, ambii consumând băuturi alcoolice în mod regulat;

– consideră că este necesară luarea unei măsuri de protecție pentru copil.

S-au mai constatat următoarele:

– imobilul unde locuiește minorul este compus din 4 camere și anexe dintre care părinții acestuia au acces la două camere;

– bunica paternă este susținută financiar de către fiica sa, numita M. E în imobilul căreia locuiește;

– s-a observat că între minorul Z. F. A și bunica paternă s-a stabilit o relație de atașament, aceasta fiind persoana care l-a crescut de la vârsta de 1 an până acum 7 luni când minorul a fost luat de către tatăl său pentru a-l crește;

– s-a propus de către echipa mobilă, plasamentul minorului la bunica paternă fapt care a bucurat-o pe aceasta, dar mătușa paternă care se îngrijește de bunica copilului nu a fost de acord;

– s-a contactat telefonic tatăl minorului la un număr pus la dispoziție de către soția acestuia dar numărul de telefon nu era disponibil.

În data de 20.03.2008 numiții Z. F. V și Z. V s-au prezentat la sediul serviciului, unde au întocmit declarații cu privire la situația minorului cu cele întâmplate, le-au fost aduse la cunoștință prevederile legii 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor. De asemenea sus numiții și-au exprimat acordul pentru consilierea și evaluarea psihologică a minorului Z. F. A de către psihologii Serviciului de Consiliere în Regim de Urgență pentru Copilul Abuzat, Neglijat și Exploatat Arad.

Potrivit declarației întocmită de către mama vitregă, fractura și echimozele existente pe corpul minorului Zegrean Florin-Alexandru nu au fost provocate prin loviri. Aceasta susține că a găsit copilul în cameră pe podea, cu piciorul sub el, după care s-a deplasat la medicul de familie, care a solicitat Serviciul de Ambulanță. Menționează că nu dorește să se ia măsură de protecție pentru minorul în cauză și își asumă responsabilitatea creșterii și educării acestuia.

Tatăl a declarat următoarele:

-ׂׂ în perioada în care s-a întâmplat accidentul, dânsul nu se afla acasă fiind plecat la muncă;

– a fost contactat telefonic de către sora sa, care i-a comunicat că minorul a căzut și are piciorul rupt;

– de asemenea a fost informat că soția sa este plecată la Arad cu fiul său;

– în aceeași zi, după terminarea orelor de muncă, s-a deplasat la Spitalul Clinic Județean Arad – Secția Chirurgie Infantilă, unde i s-a comunicat de către personalul medical că fiul său trebuie operat;

– soția sa la informat că minorul a căzut de pe canapea în timp ce dânsa se afla afară la animale;

– menționează că își asumă responsabilitatea creșterii și educării minorului.

Din ancheta socială, rezultă următoarele:

– minorul Z. F. A este fiul lui Z. F. V și a lui C. F;

– părinții minorului sunt separați în fapt de când acesta era foarte mic;

– minorul a fost crescut de către bunica paternă în vârstă de 65 de ani, fără ocupație;

– tatăl minorului s-a căsătorit cu numita Z. V în vârstă de 31 de ani, casnică;

– din luna septembrie 2007 de când tatăl minorului s-a căsătorit, minorul a locuit împreună cu tatăl său și mama vitregă, iar înainte de această perioadă minorul a locuit cu bunica paternă în satul Sânmartin;

– în urma discuțiilor purtate cu bunica vitregă reiese că tatăl minorului consumă frecvent

băuturi alcoolice, nu are un loc de muncă stabil și este foarte agresiv atât față de minorul în cauză, cât și față de familia dânsei;

– analizând genograma minorului reiese că mama minorului C. F este domiciliată în Bistrița-Năsăud, com. Măgura Ilvei și că aceasta nu l-a vizitat niciodată pe minor;

– minorul mai are un frate, Z. C, de vârstă mai mică decât acesta, care în prezent locuiește cu mama sa;

– din discuțiile purtate cu mătușa paternă a minorului, referitor la situația copilului Z. F. A și anume la faptul ca bunica paternă să-l poată lua în plasament pe minor, reiese că aceasta dorește să discute cu soțul ei deoarece acesta o întreține pe mama ei, respectiv bunica minorului, care nu are venituri și în concluzie nu poate lua o decizie.

Concluziile anchetei sociale sunt: plasamentul la bunica paternă, iar în cazul în care acest lucru nu este posibil comunitatea locală propune luarea unei măsuri de protecție.

Poliția Macea a întocmit dosar de cercetare penală pe numele tatălui și a mamei vitrege a minorului pentru infracțiunea de rele tratamente aplicate copilului, constatate din raportului de medicină legală și atitudinea tatălui și mamei vitrege față de copil, cât și firca acestuia de a se întoarce acasă.

CONCLUZII ȘI PROPUNERI

ׂׂDatorită faptului că bunica maternă, nu are un venit stabil și o proprietate personală chiar dacă între aceasta și minor există o relație de atașament, nu se poate face plasamentul minorului la aceasta.

În prezent s-a luat măsura de protecție specială în regim de urgență pentru minorul în cauză, acesta manifestând și la momentul de față o teamă față de tatăl lui cât și de mama vitregă.

5.4 Cazul 4- abuzz sexual

SESIZAREA

În data de 30.08.2007, D.G.A.S.P.C.Arad a primit o sesizare la telefonul 983 cu privire la minora T. E. C.

Referent social din cadrul Primăriei Sântana, a sesizat faptul că vecinii din sat afirmă că minora în vârstă de 15 ani, a fost abuzată sexual de către tată ei.

DATE DESPRE COPIL

T. E. C, născută la data de 09.06.1990, în Constanța

DATE DESPRE PĂRINȚI ȘI FRAȚI

Tatăl minorei, T. R. N, născut la data de 04.04.1967, în jud. Călărași, mun. Călărași, Mama minorei, T. R, a decedat în data de 08.11.2004

Fratele minorei, T. C. N, născut la data de 07.04.1992, în mun. Constanța

INTERVENȚIA

În data de 31.08.2007, reprezentanții Serviciului de Consiliere și Intervenție în Regim de Urgență pentru Copilul Abuzat, Neglijat și Exploatat și reprezentanții Poliției Sântana, s-au deplasat la domiciliul familiei T, unde s-au constatat următoarele:

– la momentul sosiri la domiciliul familiei nu a fost găsit nimeni acasă;

– ulterior minora a venit acasă;

-s-au purtat discuții cu minora și a fost evaluată de către psiholog;

– după evaluare i s-a luat o declarație din care reiese faptul că tatăl o bătea și că a întreținut relații sexuale cu ea împotriva voinței ei;

– s-au purtat discuții și cu mătușa maternă, B. L. L, care a declarat că tatăl este foarte posesiv cu minora, nu o lasă să se joace la stradă cu alți copii, și o bate cu coada de la mătură;

– tatăl și fratele minorei erau plecați să zugrăvească locuința unde urma să se mute familia, aceștia stând, în prezent, într-o casă care aparținea bunicii materne ;

– în timp ce minora a fost evaluată, s-a întors acasă fratele ei, care a fost trimis de către tată să o ducă și pe minoră să îi ajute la zugrăvit;

– reprezentanții instituțiilor mai sus menționate s-au deplasat la imobilul unde urma să se mute familia, unde a fost găsit tatăl; acesta a fost invitat să se prezinte la Poliția Sântana în data de 01.09.2007, dimineață, împreună cu minora pentru a da declarație despre cele întâmplate;

În urma adresei transmise de către Serviciul de Consiliere și Intervenție în Regim de Urgență pentru Copilul Abuzat, Neglijat și Exploatat, din cadrul D.G.A.S.P.C. Arad, Serviciul Social al Orașului Sântana a transmis ancheta socială din care reies următoarele:

-minora provine din familie cu situație precară, fără situație financiară și materială, de etnie română, cu studii gimnaziale și religie ortodoxă;

– din relatările tatălui minorei, a rezultat faptul că de la data căsătoriei până în anul 2003, a locuit în Constanța, împreună cu familia în locuință pe chirie, dar din cauza faptului că soția sa s-a îmbolnăvit a solicitat sprijin socrilor, care locuiesc în Caporal Alexa, orș. Sântana, jud. Arad;

– la data când socrii lui au aflat că soția sa este bolnavă de neoplasm col uterin, s-au oferit să le acorde locuința în care locuiesc în prezent, pentru a locui și pentru a acorda sprijin fiicei lor;

– locuința în care locuiesc este proprietatea socrilor, formată din 2 corpuri: primul corp are trei camere iar al doilea corp are 2 camere; în primul corp locuiesc minora împreună cu tatăl și cu fratele său astel: în prima cameră stă câinele, în a doua stă o cloșcă și în a treia stau ei trei;

– bunica maternă este supărată pe ginerele său pentru că acesta nu a întreținut în mod corespunzător locuința în care stau și că încearcă să îi îndepărteze pe copii de ea și nu îi poate ajuta;

-în urma discuțiilor purtate de către reprezentanții Primăriei cu mai mulți cetățeni și vecini, a reieșit faptul că minora este abuzată de către tată și de bunicul matern și supusă unor pedepse.

Primăria orș. Sântana a propus plasamentul minorei în regim de urgență.

În data de 01.09.2007, tatăl minorei s-a prezentat la sediul Poliției Sântana unde a dat o declarație prin care a afirmat următoarele:

– în prezent nu lucrează, dar are ajutor social în valoare de 170 ron;

– prestează munci ocazionale;

– a fost de acord cu consultul ginecologic al minorei;

– a susținut faptul că socrul lui, a întreținut raport sexual cu minora în data de 18-19 august;

– a menționat faptul că este de acord cu luarea unei măsuri de protecție pentru minoră.

În data de 01.09.2007 s-a lăsat invitație d-lui T pentru a se prezenta la sediul Serviciului de consiliere și intervenție în regim de urgență pentru copilul, abuzat, neglijat și exploatat Arad.

În data de 01.09.2007 minora a fost dusă la consult la Laboratorul de Medicină Legală.

În data de 01.09.2005 pentru minora T. E. C a fost luată măsură de protecție în regim de urgență.

Evaluarea psihologică

Minora este o victimă a mediului familiar dizarmonic în care a crescut. De asemenea, este victimă a icestului. Pe acest fond, la minoră se observă un comportament sexualizat față de persoanele de sex opus, devianță comportamentală. Minora prezintă probleme emoționale, a căror soluționare implică un demers therapeutic de durată.

CONCLUZII ȘI PROPUNERI

Având în vedere cele constatate, acordul tatălui, pentru minora T. E. C, născută la data de 09.06.1990, a fost luată măsură de protecție în regim de urgență . Instanța Judecătorească a hotărât condamnarea tatălui minorei la doi ani cu suspendare, acesta nefiind încadrat la infracțiunea de incest. Minora în present se află la Centrul De Tineret din Arad unde în continuare este consiliată și ajutată să depăsească această traumă suferită. Minora s-a adaptat corespunzător în centru, urmeză o școală de meserii, darn nu este vizitată de către membri familiei.

5.5 Cazul 5- exploatare

SESIZAREA

În data de 13.08.2007 sesizare la 983 de către numita C.A. Aceasta sesizează faptul că minorul D. A în vârstă de 14 ani este obligat de către tatăl său să lucreze într-o fabrică cu el. Aceasta mai sesizează faptul că, în aceea fabrică din Arad se află și minorul D. F în vârstă de 4 ani care a fost luat de către tată de la mama lui.

INFORMAȚII DESPRE COPIL ȘI FAMILIE

D. P. F, născut la data de 30.06.2003 în Arad

D. A, născut la data de 27.03.1991 în Arad

Sora minorilor, D. A, născută la data de 25.03.1993 în Arad

Tatăl, D. F, născut la data de 13.07.1966 în Arad,

Mama minorului D. P. F

INTERVENȚIA

În data de 13.08.2007 reprezentanții Serviciului de Consiliere și Intervenție în Regim de Urgență pentru Copilul Abuzat, Neglijat și Exploatat împreună cu reprezentanții Poliției Arad s-au deplasat în teren la adresa menționată în sesizare, unde s-au constatat următoarele:

-la fața locului se afla mama minorilor , tatăl minorilor D. F, numita C. A (nepoata mamei minorilor în cauză) și M. L (concubinul nepoatei);

-s-a observat faptul că mama aflată într-o vadită stare de agitație, acuza pe tatăl copiilor de ,,furtul" copilului D. F în vârstă de 4 ani;

-din discuțiile purtate cu aceștia rezultă că între cei doi există conflicte mai vechi, cu acuze de ambele părți;

-în momentul respectiv aceștia au declarat că sunt în proces de divorț și pentru încredințarea minorului D. F;

-în urma consilierii acestora, a prezentării Legii 272/2004 și a discuțiilor purtate cu persoanele prezente privind situația minorilor D nu s-a putut face dovada exploatării menționate în sesizare;

-s-a constatat faptul că minorul D. F este afectat emoțional de disputele dintre părinții săi, lucru care a fost adus la cunoștință celor doi părinți;

-acestora le-au fost prezentate serviciile de care pot beneficia în cadrul D.G.A.S.P.C Arad, dar au refuzat să beneficeze de acestea;

-tatăl a afirmat despre mamă că este o mamă denaturată care a fost deja decăzută din drepturile părintești pentru copiii dintr-o altă căsătorie, violentă, incapabilă să crească în siguranță un copil mic, și nu îi permite să viziteze copilul;

-numita mama a afirmat despre tată că este un alcoolic care umblă după femei, este agresiv și violent cu ea și își bate metodic tatăl și copii dintr-o altă căsătorie;

-părinților le-au fost lăsate învitații pentru a se prezenta la sediul nostru;

-s-a discutat cu minorul D. A aflat și el fa fața locului, iar din cele declarate de către acesta rezultă faptul că nu este pus la munci grele de către tată;

-la fața locului s-au luat declarații de la ambii părinți, cât și de la minorul D. A care este în vârstă de 16 ani și nu 14 cât era precizat în sesizare.

Prin urmare s-a constatat că minorul D. F a fost luat de tatăl natural care este în conflict deschis cu mama naturală a minorilor în cauză. Totodată minorul de 16 ani își mai ajută părintele ocazional (pe perioada de vacanță ).

Situația la momentul respectiv era următoarea:

– profitând de faptul că, concubina, respectiv mama copiilor este plecată la serviciu, iar copilul a fost lăsat cu o rudă a familiei, tatăl îl ia pe copil (din curtea casei nesupravegheat – din spusele lui) și îl duce la el la serviciu (serviciul tatălui este aproape de casa unde stă concubina).

Alertată de rude, mama minorului vine de la servici și încearcă să își recupereze copilul, însă fără succes. Apelează Poliția și ulterior prin rude, Telefonul Copilului pentru a-și recupera copilul.

Până să iasă tatăl din fabrică s-a discutat cu mama, care ne-a relatat cele consemnate anterior. Solicitarea ei era aparent simplă și justificată, în calitate de mamă a copilului vrea ca acesta să îi fie restituit, iar serviciul nostru și poliția să rezolvăm situația de „furt”, respectiv de exploatare.La toate acestea au fost martori copii care erau vădit speriați de comportamentul agresiv al părinților.

În data de 20.08.2007 s-a întocmit o adresă către Primăria Arad pentru efectuarea unei anchete sociale la domiciliul minorilor D.

În data de 28.08.2007 s-au întocmit adrese către școliile unde sunt elevi minorii în cauză, pentru efectuarea unor caracterizări de către diriginții acestora.

În data de 18.09.2007 tatăl minorilor s-a prezentat la sediul nostru cu certificatul de naștere al minorului D. F.Acesta avea un comportament agitat, datorită faptului că :,,a fost vizitat de către un reprezentant al primăriei".

Având în vedere faptul că nu s-au primit răspunsuri la adresele efectuate de către serviciul nostru, s-au făcut reveniri la adrese în data de 14.08.2008.

MONITORIZAREA

În data de 30.01.2008 s-a efectuat o vizită la domiciliul minorilor D. A și D. F, unde s-au constatat următoarele:

-la domiciliu se afla bunicul patern D. C împreună cu cei doi minori în cauză;

-din discuțiile cu bunicul rezultă că fiul său D. F s-a împăcat cu mama copiilor și în prezent locuiesc toți împreună;

-minorul D. F a fost încredințat tatălui spre creștere și educare, prin Sentință civilă;

-din discuțiile purtate cu minorul D. A rezultă faptul că frecventează școala și în prezent nu mai există probleme între tatăl și mama lui;

-între membrii familiei nu mai există conflicte, acestea fiind aplanate o dată cu încredințarea minorului Dagău Florin, tatălui spre creștere și educare și în urma reântoarcerii mamei la domiciliul conjugal;

Din ancheta socială rezultă următoarele:

-tatăl minorilor, este absolvent al învățământului mediu și deține calificare profesională în meseria de tâmplar, actualmente este angajat în calitate de tâmplar și realizează un salariu lunar de 550 lei;

-mama minorilor este absolventă a 8 clase, actualmente este angajată, în calitate de mașinist, unde realizează un venit lunar de 440 lei și bonuri de masă;

-mama minorilor, mai are 6 copii, dint-o relație anterioară, care sunt în grija bunicului matern ;

-bunicul patern al minorilor în cauză este în vârstă de 69 de ani și are grijă de minorul D. F pe perioada cât părinții sunt la serviciu;

-apartamentul în care locuiesc este proprietatea bunicului patern;

-locuința este compusă din 3 camere și dependințe aferente, bine mobilate și curat întreținute;

-copiii au asigurată camera proprie, mobilată și dotată cu toate cele necesare desfăsurării unui proces educațional corespunzător;

-în luna august 2007, numitul D. F și numita D. E se aflau într-un conflict continuu în legătură cu exercitarea drepturilor și obligațiilor părintești, nici unul nu a fost dispus să accepte calitățile parentale ale celuilalt, problemele copiilor fiind puse pe seama greșelilor sau dezinteresului parental;

-tatăl încearcă să-și îndeplinească îndatoririle părintești în mod corespunzător și să ofere condiții de trai decente tuturor membrilor familiei.

CONCLUZII ȘI PROPUNERI

Având în vedere faptul că, sesizarea primită s-a referit la un minor în vârstă de 14 ani care este obligat de către tată să lucreze, iar la fața locului s-a constatat că este un minor de 16 ani care potrivit legii are dreptul să lucreze cu acordul părințiilor și faptul că minorul a declarat că nu este pus la munci grele, considerăm sesizarea nefondată. Referitor la minorul D. F în vârstă de 4 ani a fost înredințat tatălui spre creștere și educare, conform sentinței civile din data de 11.10.2007.

Deoarece, pe parcursul perioadei de monitorizare a cazului, cei doi părinți ai minorului s-au împăcat și se străduiesc prin situația materială și financiară să ofere condiții corespunzătoare de viață pentru minorii în cauză, cazul s-a închis.

STATISTICA

CAZURIILOR DIN 2007

Ianuarie– 26 cazuri

16 minori de sex masculin

10 minori de sex feminin

16 cazuri de minori abuzați fizic;

5 cazuri de minori neglijați;

0 cazuri de minori abuzați sexual;

2 cazuri de minori abuzați emoțional;

0 cazuri minori exploatați

3 cazuri de alte situații.

Februarie– 31 cazuri

18 minori de sex masculin

13 minori de sex feminin

6 cazuri de minori abuzați fizic;

16 cazuri de minori neglijați;

3 cazuri de minori abuzați sexual;

5 cazuri de minori abuzați emoțional;

1 cazuri minori exploatați

0 cazuri de alte situații.

Martie– 38 cazuri

20 minori de sex masculin

18 minori de sex feminin

6 cazuri de minori abuzați fizic;

14 cazuri de minori neglijați;

2 cazuri de minori abuzați sexual;

4 cazuri de minori abuzați emoțional;

0 cazuri minori exploatați

12 cazuri de alte situații.

Aprilie– 17 cazuri

9 minori de sex masculin

8 minori de sex feminin

4 cazuri de minori abuzați fizic;

6 cazuri de minori neglijați;

0 cazuri de minori abuzați sexual;

3 cazuri de minori abuzați emoțional;

0 cazuri minori exploatați

4 cazuri de alte situații.

Mai– 42 cazuri

23 minori de sex masculin

19 minori de sex feminin

6 cazuri de minori abuzați fizic;

19 cazuri de minori neglijați;

6 cazuri de minori abuzați sexual;

2 cazuri de minori abuzați emoțional;

0 cazuri minori exploatați

9 cazuri de alte situații.

Iunie– 37 cazuri

22 minori de sex masculin

15 minori de sex feminin

13 cazuri de minori abuzați fizic;

13 cazuri de minori neglijați;

4 cazuri de minori abuzați sexual;

2 cazuri de minori abuzați emoțional;

0 cazuri minori exploatați

5 cazuri de alte situații.

Iulie– 52 cazuri

28 minori de sex masculin

24 minori de sex feminin

20 cazuri de minori abuzați fizic;

11 cazuri de minori neglijați;

3 cazuri de minori abuzați sexual;

4 cazuri de minori abuzați emoțional;

0 cazuri minori exploatați

14 cazuri de alte situații.

August– 27 cazuri

15 minori de sex masculin

12 minori de sex feminin

8 cazuri de minori abuzați fizic;

10 cazuri de minori neglijați;

1 cazuri de minori abuzați sexual;

1 cazuri de minori abuzați emoțional;

1 cazuri minori exploatați

6 cazuri de alte situații.

Septembrie– 17 cazuri

9 minori de sex masculin

8 minori de sex feminin

1 cazuri de minori abuzați fizic;

3 cazuri de minori neglijați;

1 cazuri de minori abuzați sexual;

2 cazuri de minori abuzați emoțional;

1 cazuri minori exploatați

9 cazuri de alte situații.

Octombrie– 28 cazuri

15 minori de sex masculin

13 minori de sex feminin

3 cazuri de minori abuzați fizic;

7 cazuri de minori neglijați;

2 cazuri de minori abuzați sexual;

10 cazuri de minori abuzați emoțional;

0 cazuri minori exploatați

6 cazuri de alte situații.

Noiembrie– 27 cazuri

12 minori de sex masculin

15 minori de sex feminin

4 cazuri de minori abuzați fizic;

14 cazuri de minori neglijați;

2 cazuri de minori abuzați sexual;

0 cazuri de minori abuzați emoțional;

2 cazuri minori exploatați

5 cazuri de alte situații.

Decembrie– 20 cazuri

9 minori de sex masculin

11 minori de sex feminin

4 cazuri de minori abuzați fizic;

12 cazuri de minori neglijați;

1 cazuri de minori abuzați sexual;

0 cazuri de minori abuzați emoțional;

0 cazuri minori exploatați

3 cazuri de alte situații.

Observații legate de cazurile speciale înragistrate în anul 2007:

Se observa o scadere a cazurilor de neglijare, exploatare prin muncă și abuz fizic, dar se observă o îngrijorătoare creștere a cazurilor de abuz sexual și abuz emoțiomnal asupra copilului.

De asemenea se observă o răsturnare a situației în raport cu anii trecuți (2005, 2006) în ceea ce privește cazurile de abuz a supra copilului. Dacă în anii precedenți au fost mai mulți minori de sex feminin, anul acesta sunt mai mulți minori de sex masculin.

Din nou, în acest an au existat mai multe situații speciale în care părinții sunt în divorț sau conflict la care copiii sunt “spectatori” și bineînțeles aceștia suferă traume specifice abuzului emoțional, abuz care este dificil de demonstrat în instanță. Acești

Numarul de copii abuzați, tipul de abuz, diferențele dintre ani. Evolutia abuzurilor sesizate pe parcursul anilor.

ri)

Centrul de consiliere-Telefonul Copilului

Numarul de copii abuzați, tipul de abuz. Evolutia abuzurilor sesizate pe parcursul anului 2007

Centrul de consiliere-Telefonul Copilului

Evolutia totalului de abuzuri sesizate pe parcursul anilor, evolutia lunară.

BIBLIOGRAFIE

Lucrări de specialitate și manuale

1 BALAHUR, D- Protecția copilului, Ed. Allbeck, București, 2002

2 BRĂTEANU, I – Protecția drepturilor copilului ca principiu al asistenței sociale, România 2002

3 FUNDAȚIA INTERNAȚIONALA PENTRU COPIL SI FAMILIE-Sa punem capăt exploatării inocenței-

4 GUVERNUL ROMÂNIEI, Interesul copilului-buletin informativ al Autoritarii Naționale pentru Protecția Copilului si Adopție, 2001.

5 KARI KILLEN, Copilul maltratat, 1999.

6 MARIA ROTH-SZOMOSKOZI -Protectia Copilului- Dileme, concepții si metode, Cluj-Napoca, 1999.

7 NAȚIONAL AUTHORITY for CHILD PROTECTION, SALVAȚI COPIII ROMÂNIA, UNICEF, ROMANIAN GOVERNMENT, Sexual Apuse and Exploitation of Children, 2001.

8 ORGANIZAȚIA SALVAȚI COPIII, Abuzul si neglijarea copilului, 1999.

9 ORGANIZAȚIA SALVAȚI COPIII, Planul național privind eliminarea abuzului si exploatării sexuale a copiilor in scopuri comerciale, 2001.

10 ȘERBAN IONESCU, Copilul maltratate-evaluare, prevenire, intervenție, București 2001

11 ELENA ZAMFIR/CATALIN ZAMFIR, Social Policy- România in the European context, 1996

12 UNICEF/DPC, Situația Copilului si a Familiei in România, 1997

13 UNICEF/FICF, Abuzul si Neglijarea Copilului, 2000

14 DAVID HOWE, Introducere in asistenta Sociala, 2001

15 ELENA ZAMFIR/BADESCU/CATALIN ZAMFIR, Starea societarii romanești după 10 ani de tranziție, 2000

16 ELENA ZAMFIR, Strategii antisărăcie si dezvoltare comunitara, 2000

17 IRIMESCU, G-Abuzul asupra copilului. Forme de intervenție socială, în V Miftode- Strategii de intervenție și efecte perverse, Editura Lumen, Iași, 2002

18 LOPEZ, G-Violențele sexuale asupra copiilor, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2001

19 ROTH-SZAMOSKOZI-Protecția copilului. Dileme, concepții și metode, Editura Presa Universitară Clujeană 1999

20 ROȘCA, C- Implicațiile neglijării și abuzului asupra dezvoltării copilului, în revista Protecția socială a copilului, România 2000

21 KILLEN,K., (2003)- Copilăria durează generații la rând, ed. First, Timisoara

22 MANCIAX, M. (2001) – Maltraitance, resilience, bientraitance, în „Copiii de azi sunt părinții de mâine”, nr.7, Timisoara

23 MUNTEAN, A. (1999) – Intervenția, în S. Ionescu (coord.), Copilul maltratat, ed. Extreme group, București

24 MUNTEAN, A. (coord) (2004)- Comunicarea emoțională cu copilul victimă, în curs de apariție

25 PĂUNESCU C- Agresivitatea și condiția umană, București 1995

26 SPÂNU, M- Introducere în asistența socială a familiei și protecția copilului, Editura Tehnica Chișinău, 1998

27 STATIVĂ, E (coord)- Studiu Abuzul asupra copilului în instituțiile de protecție socială din România, UNICEF, A.N.P.C.A, I.O.M.C, F.I.C.F București, 2002

28 KILLEN, K.(1998) – Copilul maltratat, ed. Eurobit, Timisoara

29 Te Chil Welfare Challenge-Policy, Practice and research Peter Pecora, James Whittaker, Anthony Maluccio

30 FILIPOI SEMPRONIA, MARIANA IANCAU – Abuzul la copil – British Medical Journal, Vol.8, nr.6, 2001.

Legislație:

1 Convenția O.N.U privind drepturile copilului 1989

2 Constituția României, Editura Lumina Lex, București, 1996

3 Hotărârea Guvernului României nr. 539/2001 privind aprobarea Strategiei guvernamentale în domeniul protecției copilului aflat în dificultate și a Planului operațional pentru implementarea Strategiei guvernamentale în domeniul protecției copilului aflat în dificultate(2001-2004)

4 Hotărârea Guvernului României nr. 1018/2002 cu privire la obligațiile ce revin serviciilor publice specializate pentru protecția drepturilor copilului în vederea garantării dreptului la imagine și intimitate a copilului aflat în incredințare sau plasament

5 Codul Familiei , Editura All, București, 1996

6 Legea 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului

7 Standardele minime obligatorii privind Centrul de Consiliere pentru copilul abuzat, neglijat și exploatat