Copiii Strazii

Cuprins

Sumary

The socio-economical transition after 1989, accompanied by a broader macroeconomic process, led to the revealing of social phenomena, that although were there, it was really well hidden to public and practical less known or even unknown to the large public, Manely: institutionalized children, disabled people, beggers, drug users and drug trafficking, people living in the streets without any shelter, etc.

Along with powerful social trasnformations of this period, there became visible the consequences of social policies without a solid base of information and research, applied by governments.

Along with powerful social transformations of this period, there have become visible and consequences of social policies without joints and sometimes without a solid base of information and research, applied by post-revolutionary government.

The period of transition to a market economy has generated a series of adverse consequences in social and also a number of risk factors that favored the emergence and increasing number of street children: amphasizing and polarization of poverty, accompaniend by decreased living for many families, rising unemployment, abandonment, families incapability to ensure a harmonious growth and development of children.

Also, while there have been great strides in adapting services to the specific needs of street children and diversified methods of integrated interventions addressing problems faced by these children, mutations are produced in the society determined that the steert children phenomenon currently keep the size and the social impact due to the following reasons: poor financial situation, below the poverty line, a broad categories of the population, both rural and urban; decreased family cohesion, identified as a result of displacement of emphasis from the extended family to the nuclear family; development of social differentiation and competitive spirit led to the exacerbation of labor mobility which caused the appearance of a increasing number of people with minor dependents.

Even though work abroad has become an opportunity for adjusting the financial situation; in many cases, this phenomenon has proven to be detrimental to the children who remain in the care of people unprepared to assume the parental rob, leading to neglect and lack of proper family model for children to growth and development harmonious; restricting the social rob of the family, took part in several areas, other institutions like the state, school, etc.; reduced number of staff or poor training of staff who work in the social field.

In other words, the country’s low economic status, poverty, unemployment, family life has got to change, but also children’s life. Children, most often, become, in many cases, victims of our environment and very often they become victims in their very own families. Some parents may not know or have forgotten the practical notion of parenthood.

Therefore in this paper I chose to treat the problems of street children, since Romania is currently experiencing this issue more acute than ever and by raising awareness of this issue we can change or even devote ourselves as children’s future to be another.

In the first chapter we operate with an amount of conceptual clarifications about the phenomenon of street children followed by listing of definitions and categories of street children.

In second chapter we present the family functions and the factors that led to the change behavior of children. In the third chapter we present the causes and effects that led to the phenomenon of street children, about poverty, about urbanization and education, while in the last two chapters talk about relationship wich street children have about drug, alcohol, getting revenue and finally about the health of street children.

“Cu năstrușnicii minori

Nu-s probleme serioase,

Când vor deveni majori

Au să “intre” ei….prin case”

Nelu Ionescu-Quintus

Introducere

Perioada de tranziție, de după 1989, însoțită de ample procese de reformă la nivel macroeconomic, a condus la relevarea unor fenomene sociale care, deși, existau și anterior, erau bine ascunse și practic puțin cunoscute sau chiar necunoscute opiniei publice, mai exact: copiii instituționalizați, persoanele cu handicap, cerșetorii, consumul de droguri, traficul de persoane, persoanele care trăiesc în strada fără adăpost, etc.

În paralel cu puternicele transformări sociale din această perioada au devenit vizibile și consecințele aplicării unor politici sociale lipsite de articulare și uneori fără o bază solidă în plan de informare și cercetare, aplicate de către guvernele post-decembriste.

Astfel, perioada de tranziție la o economie de piață a generat o serie de consecințe nefaste în plan social și totodată o serie de factori de risc care au favorizat apariția și creșterea numărului de copii ai străzii: accentuarea și polarizarea sărăciei, însoțite de diminuarea nivelului de trai pentru multe familii, creșterea șomajului, abandonul familial, incapacitatea familiilor de a asigura copiilor o creștere și dezvoltare armonioasă.

Deși s-au făcut pași importanți în adaptarea serviciilor la nevoile specifice ale copiilor străzii, deși s-au diversificat metodele de intervenție prin abordarea integrată a problemelor cu care se confruntă acești copii, mutațiile produse la nivelul societății au determinat ca fenomenul copiii străzii să-și păstreze în prezent dimensiunea și impactul social datorită următoarelor cauze: situația materială precară, sub nivelul subzistenței, a unei categorii largi a populației, atât din mediul rural cât și din mediul urban; situația materială precară, sub nivelul subzistenței, a unei categorii largi a populației, atât din mediul rural cât și din mediul urban; scăderea coeziunii familiale, identificată ca urmare a deplasării accentului de la familia lărgită la familia nucleară; dezvoltarea diferențierii sociale și exacerbarea spiritului competițional au condus la mobilitatea forței de muncă care a determinat astfel apariția unui număr tot mai mare de persoane cu minori în întreținere. Deși munca în străinătate a devenit o oportunitate de ajustare a situației financiare; în multe dintre cazuri acest fenomen s-a dovedit a fi în detrimentul copiilor care rămân în grija unor persoane nepregătite să-și asume rolul parental, ajungându-se la neglijarea copiilor și la lipsa unui model familial adecvat pentru copil în vederea creșterii și dezvoltării armonioase; restrângerea rolului social al familiei, rol preluat, în mai multe domenii, de alte instituții precum statul, școala etc.; numărul redus de personal sau pregătirea profesională deficitară a personalului care își desfășoară activitatea în domeniul social.

Altfel spus, situația economică scăzută a țării, sărăcia, șomajul, au ajuns să schimbe viața familiei, dar și pe cea a copiilor. Copii, de cele mai multe ori, devin, în foarte multe cazuri, victime ale mediului în care trăim și nu de puține ori aceștia devin victime în propriile familii.

Unii părinții nu cunosc sau poate că au uitat drepturile lor, au uitat practic noțiunea de părinte. Prin urmare am ales ca în această lucrare să tratăm problema copiilor străzii, deoarece România la momentul actual se confruntă cu această problematică mai acut decât oricând și prin conștientizarea acestei problematici putem să schimbăm sau măcar să ne dăm silința ca viitorul copiilor să fie altul.

În primul capitol vom opera cu o sumă de precizări conceptuale despre fenomenul “copiii străzii”, urmat de definiții și enumerarea de categorii de copii ai străzii.

În cel de al doilea capitol vom prezenta mediul familial, relațiile copiilor cu familia, funcțiile familiei și factorii care au dus la schimbarea comportamentului copiilor.

În cadrul celui de al treilea capitol vom prezenta cauzele și efectele care au dus la acest fenomen de copii ai străzii, despre sărăcie, despre urbanizare și educație, urmând ca în ultimile două capitole să facem vorbire despre relațiile de grup pe care le au copiii străzii, despre consumul de droguri, alcool, despre obținerea de venituri, dar și despre starea de sănătate a copiilor străzii.

Capitolul I

Precizări conceptuale în legătură cu fenomenul copiii străzii

1.1Definiții

Problematica copiilor strǎzii nu este un fenomen relativ nou în România, ci a luat amploare în perioada de tranziție, când țara noastrǎ s-a confruntat cu nenumǎrate probleme și nevoi. Problematica copiilor strǎzii a provocat dispute aprige între profesioniștii implicați în soluționarea problemelor copiilor aflați în dificultate și care se vedeau puși în fața unui fenomen cu totul deosebit, a cǎrui amploare i-a luat prin surprindere. Aceste dispute s-au purtat în primul rând în jurul cauzelor care determinǎ alegerea strǎzii ca stil de viațǎ și asupra estimǎriinumǎrului de copii ai strǎzii, atât în București cât și în toatǎ țara. Asistența socialǎ stradalǎ a apǎrut ca urmare a apariției acestui fenomen. Specialiștii din acest domeniu s-au procupat de a rǎspunde problematicii reintegrǎrii lor familiale, sociale, educaționale și vocaționale.

Copiii și tinerii strǎzii sunt acei copii sau tineri care stau permanent pe stradǎ sau numai într-o anumitǎ perioadǎ a zilei, procurându-și singuri și ilegal mijloacele de subzistențǎ, fǎrǎ sǎ beneficieze de vreo formǎ de protecție din partea pǎrinților ori a altor persoane abilitate de lege.

Din perspectiva unor organisme neguvernamentale internaționale, copilul străzii este orice fetiță sau băiat care nu este suficient protejat, controlat sau îndrumat de adulții responsabili pentru creșterea lor și pentru care strada a devenit locuința obișnuită și/ sau mijlocul său de existență. Putem denumi ca fiind copil al străzii orice minor cu vârsta curprinsă între 3 și 18 ani, cu sau fără părinți, lipsit de un climat familial, sau de protecție din partea statului sau a unui organism privat și care își conduce viața hoinărind și înnoptând pe străzi și nu mai are vreo legătură cu școala sau o altă instituție de educație.( Salvați Copiii, 2003, Copiii străzii și drogurile, pag.9-11 )

1.2. Tipologii

În literatura de specialitate sunt descrise patru categorii de copii ai străzii:

Copiii care trǎiesc numai in stradǎ si care nu au legǎturi cu familia sau cu vreo institutie de ocrotire

În aceastǎ primǎ categorie, ne referim la copiii care își trǎiesc viața în permanențǎ pe stradǎ. Aceștia reușesc surprinzǎtor sǎ supraviețuiascǎ și sǎ se adapteze la regulile inumane ale strǎzii. Ei trǎiesc în mizerie și nesiguranțǎ, își procurǎ bani prin muncǎ, cerșit, prostituție, diferite tranzacții sau din furturi. Ei sunt ținte ușoare pentru exploatare sexualǎ și trafic deoarece sunt mai creduli, trebuie sǎmǎnânce și sǎ obținǎ un adǎpost.

În general, acești copii au o atitudine de dispreț și respingere fațǎ de familia naturalǎ. În multe cazuri ei inventeazǎ scenarii din care sǎ reiasǎ faptul cǎ sunt singuri pe lume, cǎ sunt într-adevăr orfani, sau povești precum cele din filmele pe care le savureazǎ atât de mult . În mintea lor, viața petrecutǎ în familie se situeazǎ undeva “pe o linie moartǎ, într-o garǎ pǎrǎsitǎ”, ceea ce este proaspǎt în mintea lor este viața petrecutǎ în stradǎ. Majoritatea copiilor provin din familii dezorganizate, reconstituite, instabile din punct de vedere material, afectiv și moral, care sunt incapabile sǎ le ofere modele demne de urmat sau stabilitatea de care au nevoie. (Organizația Salvați Copiii, 2003, – Copiii străzii și drogurile, pag.10-12)

Starea lor de igienǎ și sǎnǎtate e total improprie. Cei mai mulți dintre copiii activi sexual suferă de boli venerice (92%), cei mai mici dintre copii devin victime frecvente ale abuzurilor sexuale. Comportamentul acestor copii este puternic marcat de mediul strǎzii. Pot fi întâlniți în canale, sub poduri, stații de metrou, șantiere abandonate, în zonele de pe lângǎ marile supermarket-uri etc. Ei spun “casǎ” la cutii de carton, la barǎci construite în jurul unor țevi care alimenteazǎ orașul cu apǎ caldǎ, la camere subpǎmântene unde se învecineazǎ și își împart hrana cu câinii vagabonți și șobolani. Aproape toți consumǎ alcool și tutun, o parte dintre ei declarând cǎ ar dori 'sǎ ia heroină', dar nu au suficienți bani și se mulțumesc cu ce au. A inhala înseamnă a obține o pozitivare a tonusului psihic prin inspirarea substanței chimice realizatǎ pe bazǎ de solvenți organici. Copiii strǎzii inspirǎ și expirǎ acest solvent dintr-o pungǎ de plastic, în care își toarnǎ o cantitate suficientǎ de substanțǎ. Cu cât inhaleazǎ mai mult, cu atât ei devin mai ostentativi și respingǎtori pentru societate, lucru ce duce la izolarea lor socialǎ. Perioada de intoxicare acutǎ cu aceastǎ substanțǎ este de 20-30 de minute. Motivul pentru care ei recurg la inhalarea acestei substanțe este faptul cǎ le conferǎ o senzație ce anihileazǎ foamea, frigul, setea precum și detașarea de realitatea disperatǎ în care trǎiesc.

Copiii strǎzii sunt organizați în grupuri sau bande care au în frunte câte un lider. Copilul strǎzii își face foarte repede prieteni. De fapt oricine îi oferǎ ce își dorește sau are nevoie, devine peste noapte prietenul sǎu, tranformându-se cu ușurințǎ în dușman atunci cînd refuzǎsǎ îi satisfacǎ cererea. Alegerea grupului din care face parte este dependentǎ de interesele de moment ale copilului strǎzii. În cadrul grupului, liderul ocupǎ o poziție privilegiatǎ și are toate drepturile asupra membrilor grupului sǎu, care “lucreazǎ” pentru el, îi aduc banii câștigați, îi aduc mâncare și îi pǎstreazǎ cel mai bun loc de dormit. Liderul are dreptul de a pedepsi pe oricine a greșit fațǎ de el sau de grupul din care face parte.

Pentru a face față în mediul stradal, copiii străzii adoptă anumite comportamente. Agresivitatea este caracterizată printr-un comportament ofensiv orientat spre umilire și suprimare fizică a celorlați copii din grupul care aparțin, sau chiar prin autoagresivitate.

Ei consideră că un astfel de comportament este adecvat pentru ca să își rezolve frustrările sau conflictele.

Copii care muncesc în stradă și care se întorc de regulă zilnic în familiile lor

În general, acești copii nu frecventeazǎ școala, cazurile de analfabetism fiind des întâlnite. Se aflǎ ziua în stradǎ, în general obligați de pǎrinți, încercând sǎ câștige bani prin cerșit sau prin alte activitǎți (spǎlatul mașinilor, vânzarea de ziare sau alte mǎrfuri, încǎrcat și descǎrcat de mǎrfuri, colectarea de obiecte reciclabile, fier vechi, furturi sau prostituție). De regulǎ, seara se întorc în familiile lor cu banii câștigați. Prezintǎ un risc ridicat de abandon definitiv al cǎminului familial, fie pentru că vor ajunge sǎ considere, sub influența altor copii din stradǎ, cǎ banii li se cuvin, fie datoritǎ presiunilor sau violențelor comise de pǎrinți asupra lor de a contribui cu mai mulți bani la cheltuielile zilnice ale familiei. Ei sunt potențialii copii ai strǎzii care trebuie sǎ ocupe un loc important în activitatea de prevenție a fenomenului.

Tinerii care trăiesc în stradă

Prezența lor în stradǎ este urmarea eșecurilor de reintegrare ale instituțiilor guvernamentale sau neguvernamentale din trecut. Mai mult de jumǎtate dintre ei au depǎșit cinci ani de viațǎ în stradǎ. Acești tineri, deși nu mai sunt nici copii, nici adolescenți, din punct de vedere fizic și legal, totuși ei sunt asimilați, în continuare, categoriei copiilor strǎzii. De regulǎ, ei sunt lideri ai grupurilor de copii ai strǎzii, cei care 'fac' regulile grupului și cei care oferǎ protecție și sprijin celorlalți membri. Datoritǎ consumului prelungit de substanțe nocive, a lipsei de hranǎ sǎnǎtoasǎ și corespunzǎtoare, ei “îmbǎtrânesc” vǎzând cu ochii ajungând ca niște “epave” mișcǎtoare ce se mișcǎ din loc în loc.

O problemǎ serioasǎ cu care se confruntǎ tinerii strǎzii este lipsa actelor de identitate. Un studiu UNICEF realizat în anul 2000 relevǎ faptul cǎ 32% din tinerii strǎzii nu au acte de identitate. Unii se poate sǎ fi avut certificate de naștere dar nu au ajuns sǎ li se facǎ un buletin de identitate, pe când alții nu au avut nici certificate de naștere și nici buletine de identitate. Cazurile în care acești tineri au nevoie de îngrijire medicalǎ, deseori frecvente în timpul iernii, scot în evidențǎ lipsa actelor de identitate.

Copiii care trǎiesc cu pǎrinții în stradǎ

Pǎrinții supraviețuiesc cerșind împreunǎ cu copiii lor, cǎutând fier vechi pentru vânzare, prin prostituție sau din alte munci prestate de copii. Între aceștia, consumul de alcool este ridicat, violența domesticǎ este des întâlnitǎ și face victime în rândurile minorilor și femeilor fǎrǎ domiciliu. Aceastǎ categorie de persoane fǎrǎadǎpostperpetueazǎ, pe langǎ numeroase boli, analfabetismul. Consider cǎ este cu neputințǎ ca, un copil care locuiește în condiții atât de improprii sǎ fie orientat de cǎtre proprii pǎrinți înspre școalǎ și sǎ fie educat cu privire la faptul cǎ, școala poate fi “biletul lui de ieșire” din mizerie. Pǎrinții, la rândul lor needucați, considerǎcǎ nu dispun de suficiente resurse pentru cumpărarea rechizitelor necesare unui copil de școalǎ în zilele noastre.

În realitate, nu existǎ nici un serviciu social care sǎ ofere integrare școlarǎ copiilor care locuiesc în stradǎ cu pǎrinții lor și nici adǎpost temporar unei familii cu copii, cu excepția mamelor cu copii foarte mici. În aceastǎ categorie au fost incluși și tinerii care trǎiesc în stradǎ și au devenit pǎrinți. Numǎrul acestora este considerat îngrijorǎtor mai ales datoritǎ faptului cǎ nu existǎ o evidențǎclarǎ a lor sau a domiciliilor lor. Se constatǎ cǎ, în general, aceste persoane împreunǎ cu copiii lor, se concentreazǎ în orașele mai mari ale țǎrii, în capitalǎ sau în orașele ce se învecineazǎ cu partea de vest a Europei.

Capitolul II

Mediul de provenință

2.1. Familia și funcțiile familiei

Maria Voinea (“Familia și evoluția sa istorică”, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1978 ) definea familia ca fiind “O formă complexă de relații biologice, sociale, materiale și spirituale între oamenii legați prin căsătorie sau adopție.”

Familia se constituie prin mariaj ca modalitate istoric standardizată și socialmente acceptată de unire a două persoane de sex diferit. În acest caz satisfacerea necesităților, care au determinat apariția instituției familiei au devenit funcții specifice ale acesteia.

O familie este constituită în scopul realizării unor scopuri clare, derivate din trebuințele fiecăruia, dar și din oportunități și obligații sociale. Există o clasificare a funcțiilor familiei, acestea sunt: funcția de reproducere, de plasare socială, funcția economică, de solidaritate, educativă și de socializare. Exerciatrea acestor funcții familiale este condiționată de tipul de familie, de forma de organizare a vieții de familiei, de relațiile de autoritate, de diviziunea rolurilor familiale, dar și de tradiții, obiceiuri.

Rolul de părinte este unul foarte greu de îndeplinit. Cei doi soți încep să aibă noi preocupări, uneori de îngrijorare a viitorului creșterii copilului. De asemenea apar îngrijorări legate și de veniturile familiei, de activități. Aceste îngrijorări, de multe ori, ar trebui să îi stimuleze, însă sunt cazuri când aceștia au sentimente de: furie, dependență, chiar neajutorare.

Dacă cei doi nu sunt pregătiți pentru îndeplinirea rolului de părinte, pot conduce la neglijarea copilului, la tensiuni familiale, la abuz, chiar violență. Uneori, unii părinți se confruntă cu îndeplinirea corespunzătoare a rolului de părinte sau cu incapacitatea autorității parentale.

Principala problemă care apare este împărțirea responsabilităților privind creșterea și educația copiilor, precum și treburile gospodărești. Majoritatea timpului părinții sunt plecați la muncă, confruntându-se cu provocări din partea vieții sociale, de aceea nu reușesc, în mare parte, să îndeplinească o autoritate față de copii.

Din această cauză unele cupluri decid să se despartă sau, pur si simplu copiii sunt cei care decid să plece de acasă. Copiii sunt afectați și în momentul, în care părinții se ceartă, țipă unul la celălalt sau se jignesc. Însă există și cazuri când copilul suferă mai mult și decide să părăsească familia, atunci când unul sau ambii părinți pleacă în străinătate să muncească, pentru o situație financiară mai bună.

Fiind singuri aceștia decid să renunțe la școală, să își schimbe grupul de prieteni, pot comite unele infracțiuni, decid să cerșească sau chiar să locuiască în diferite locuri neprielnice pentru acesta.

O altă problemă este cea în care părinții văd în copiii lor o a doua șansă de realizare. În acest caz succesele copiilor devin mai importante decât nevoile adevărate și abilitățile. Dacă copiii vor avea rezultate slabe la învățătură, aceștia vor ezita să le arate părinților notele obținute la școală sau în alte cazuri părinții așteaptă mai puțin de la copii, astfel că nici măcar nu îi încurajează să citească, deoarece consideră că mai târziu s-ar plictisi la școală.

Unii indivizi cu un statut socio-economic scăzut nu reușesc să îi ofere copilului o deschidere spre a stimula dezvoltarea unor capacități de gândire. Astfel de familii provin din zone rurale izolate, orașe dezavantajate economic sau animte minorități, care nu încurajează dezvoltarea culturală.

2.2. Relațiile copiilor străzii cu familia

Familia este alcătuită dintre părinți și copii. Între membrii acestei familii există relații de afectivitate, socializare și altele. Copilul, în cadrul familiei, învață să fie iubit și să ofere iubire.

De asemenea familia este cea care îl introduce pe copil în lumea materială, în lumea activităților sociale. Odată cu trecerea timpului copilul se dezvoltă intelectual, iar familia își aduce contribuția la organizarea vieții psihice.

Dar odată cu apariția copilului, unii părinții se confruntă cu o serie de probleme. Una dintre aceste probleme este situația financiară. De cele mai multe ori aceste cazuri apar în zona rurală, acolo unde nu prea se găsesc locuri de muncă.

De aceea unii părinții decid să plece la muncă în străinătate, fapt ce îl afectează pe copil. După plecarea ambilor sau unuia dintre părinți, copiii se confruntă cu o serie de probleme mari sau mici, deoarece lipsa supravegherii părinților sau lipsa afectivă a acestora îl schimbă pe copil dintr-un anumit punct de vedere.

Aceste schimbări pot duce la o relație de nepăsare sau ură față de părinți, chiar de părăsirea locului familial de către copii.

O altă problemă este cea în care copiii numai simt un sprijin din partea părinților. De cele mai multe ori, atunci când unul sau ambii părinți decid să plece și le promit copiilor o situație mai bună, iar această promisiune nu este îndeplinită, poate duce la pierderea legăturii copilului cu familia.

Aceștia decid să plece de acasă, să se integreze în alte grupuri de prieteni.

Altă problemă care apare în schimbarea relației dintre copil și părinte sunt relațiile conflictuale cu unul sau ambii părinți. Relațiile de conflict se instalează în momentul, în care, ambii sau unul dintre părinții consumă alcool sau pur și simplu nemulțumirea care o au fațî de părinți, deoarece aceștia nu ajung să îndeplinească aspirațiile înalte ale părinților.

Din aceasta cauză copiii sunt batjocoriți, insultați, chiar abuzați sau neglijați.

Pe de altă parte, părinții nu doresc să muncească, iar veniturile sunt îndeplinite de către copii. Unii dintre părinți sunt comozi, nepăsători, lăsători, deoarece nu vor să mai lupte pentru a schimba viața pe care o au, de aceea îi obligă sau îndrumă pe copii să muncească sau să cerșească. Părinții consideră că este normal ceea ce fac, dar de fapt în sufletul copilului apar sentimente de: furie, ură, revoltă asupra părinților. De aceea toate acestea duc la consecințe dure pentru viața copiilor.

2.3. Factorii implicați în determinarea comportamentului copiilor străzii față de părinți

Mulți dintre părinți doresc tot ce este mai bun pentru copiii lor, dar oricât ar încerca, unii părinții întâmpină diferite probleme. Deobicei copiii care locuiesc pe stradă provin din unele familii dezorganizate, cu un statut social reduc, cu un grad de școlarizare redus.

Există câțiva factori, care duc la schimbarea relației părinte-copil, la schimbarea comportamentului. Un prim factor se referă la statutul economic. Sunt cazuri când unii părinți nu au un loc de muncă, iar veniturile familiei nu există. De aceea copiii sunt trimiși, chiar uneori obligați să cerșească, să muncească.

Un alt factor este plecarea unuia dintre părinți în străinătate. De cele mai multe ori copiii adoptă o anumită răceală față de părintele plecat, iar în timp relația dintre cei doi dispare.

În astfel de situații, când unii copiii rămân singuri, riscă să nu mai aibă parte de afecțiune, în special când mama este plecată. Rămas acasă el poate fii expus la abuz, violență, chiar în unele cazuri, să fie abandonat.

Există cazuri când copiii rămași la alte rude ( bunici, mătuși) să nu își mai cunoască părinții naturali, iar acest lucru poate determina o rupere a legăturii părinte-copil.

De asemenea, atunci când unul sau ambii părinți sunt plecați, copiii să nu mai aibă parte de o supraveghere, de un control. Dacă copilul nu dispune de acestea, în timp, adoptă un comportament deviant, pleacă de acasă și se alătură unor grupuri delincvent, nu se mai prezintă la școală.

Alt factor este și exemplul comportamental al părintelui față de copil. Atunci când unii părinți adoptă comportamente deviante, agresivitate, violență, abuz fizic, sexual, asupră copiilor mai târziu se instalează anumite sentimente de furie, ură, dispreț.

De asemenea un alt factor este consumul de alcool. Atunci când unii părinții consumă alcool grijile față de copii dispar. Aceștia adoptă comportamente violente, abuz. Faptul că ei au parte de astfel de comportamente, decid să plece de acasă și să locuiască în stradă.

Astfel acești factori duc la schimbarea relației, a comportamentului față de părinți.

Capitolul III

Cauzele Copiilor Străzi

3.1. Sărăcia

Putem defeni sărăcia din numeroase privințe, însă acest termen își are rădăcina în relațiile bio-psiho-sociale ale individului. Social sărăcia poate fii definită ca un fenomen în care individul sau grupul din care face parte nu are posibilitatea necesară atât intelectuală, cât si economică de a-și satisface nevoile primare.

Pe parcursul vieții capaciatea intelectuală și aptitudinile încep să schimbe ființa umană dându-i o personalitate cu care să interacționze cu mediul. Modul în care individul se adaptează la mediu, interferențele, care au loc la nivel social reflectă poziția socială a individului si relațiile pe care le sintetizează.

Societatea prin politica care o duce ar trebui să ofere șanse egale fiecăruia, dându-le posibilitatea de a trăi și a-și conduce propria viață, prin legi și norme sociale, care să ofere bunăstarea întregii populații. Sărăcia este des întâlnită peste tot în lume. Este un fenomen instabil și greu de definit, deoarece fiecare individ s-a confruntat de-a lungul vieții cu suișuri și coborâșuri, succese și insuccese, fenomen care evidențiază viața de zi cu zi a individului, în funcție de cum percepe realitatea, în funcție de relațiile cu ceilalți.

Omul este o ființă socială, iar acesta acționează și reacționează în funcție de feed-beck-ul pe care îl primește din exterior, făcându-l pe individ să își creeze propriile strategii de gândire, putând găsi soluții de timp scurt, care să îi asigure succesul și să se îndepărteze de sărăcie.

Putem spune că sărăcia depinde de educația pe care o primește individul, de nivelul de socializare a grupului din care face parte, de condițiile de trai, pe care ți le oferă grupul în procesul propriu de educație și dezvoltare. În acest caz, familia devine primul factor extern care poate intervenieni și care oferă modele de viață.

De asemenea majoritatea copiilor străzi provin din familii numeroase, fără venituri( părinții nu au locuri de muncă), fără adăpost, fie a fost vândută, fie a fost distrusă în urma unor calamități. Acest fenomen de sărăcie îi determină pe pîrinți, cel mai adesea, să își trimită copiii la muncă, fie la cerșit, pentru a completa veniturile familiei.

Acest lucru duce la refuz, ca părinși, să muncească.Sunt persoane care preferă să piardă timpul, pentru a nu face nimic sau pentru a dormi toată ziua. Deseori fudulia este și ea cea care duce la sărăcie, pentru că părinții nu își dau interesul de a ocupa un loc de muncă sau pur si simplu consideră că copiii sunt cei care trebuie să muncească.

De cele mai multe ori oamenii de la țară suferă de sărăcie, deoarece la țară nivelul educației este mai puțin dezvoltat. Solomon spunea că “Nu fi printre cei ce beau vin, nici printre cei ce se îmbuibează cu carne./ Căci bețivul și cel ce se dedă la îmbuibare sărăcesc, și ațipirea te face să porți zdrențe.” De aceea consumul de alcool afectează și el, pentru că veniturile adunate se duc pe băutură sau neavând bani se duc la magazine și cer pe datorie.

Altfel spus efectele dăunătoare ale sărăciei, de cele mai multe ori sunt nocive pentru familie, dar și pentru copiii.

3.2. Urbanizarea

Referindu-ne la fenomenul copiii străzi cauzale care au determinat apariția sunt atât de natură afectivă, cât și de natură socială și economico- financiară.

De obicei locurile de muncă se află în marile orașe, astfel încât mulți dintre locuitori au migrat către oraș stabilindu-se acolo. Urbanismul este un mod de viață asociat cu zonele urbane.

Mulți dintre sociologi susțin că oamenii care locuiesc în zonele urbane suferă de schimbări în codul de valori, obiceiuri și comportament. Odată cu această urbanizare are loc și îndepărtarea tradițiilor pe care era construită societatea românească, iar asta duce la dezorganizare socială și diminuarea controlului, îndepărtarea principiilor sociale și morale și nu în ultimul rând la deteriorarea vieții de familie.

Tot mai des întâlnim cazuri de divorț, copii abandonați, copii ce locuiesc în stradă, situații în care copiii sunt neglijați de părinți, la forme deosebit de grave de abuz, la care societatea trebuie să ia aminte și să ia măsuri pentru diminuarea situaților acestora.

Multe dintre familii își îngrijesc copiii și i-au pregătit pentru viață, dar și alte familii care și-au neglijat copiii scăpându-i de sub control. Rata natalității în România a crescut simțător în rândul populației sărace, de aceea se observă un procent ridicat de persoana care locuiesc pe stradă.

În România guvernul a interzis prin lege avortul, dar și alte lucruri, drept pentru care a generat o serie de copii nedoriți. Aceștia s-au născut în familii în care există deja un risc ridicat de abuz sau abandon. De asemenea se constată anumite aspecte a extinderii fenomenului la nivelul familiei:

relații nedorite sau nesatisfăcătoare datorate violenței în familie;

relații necorespunzătoare datorate consumului ridicat de alcool al unuia dintre părinți;

apariția divorțului care duce la o serie de relații de concubinaj a mamei sau tatălui cu copii;

folosirea copiilor la prestarea unor servicii pentru a contribui la bugetul familiei sau chiar la întrețirea părinților.

Astfel efectele fenomenului sunt grave. Urbanizarea, în planul individual al copilului afectează prin tulburări de comportament, devin violenți, agresivi, victime ale abuzului sexual, nu cunosc care sunt normele morale, culturale și valorile societății în care trăiesc, iar în plan social afectează prin analfabetism, delicvență juvenilă, răspândirea prostituției și nașterea unor copii în stradă.

3.3. Scăderea controlului social

În orice societate există o serie de mijloace, modalități și mecanisme de intervenție și control social dintre cele mai diverse, prin intermediul cărora sunt evaluate acțiunile indivizilor, fiind recompensate cele conforme cu normele prescrise și pedepsite de cele deviante și imorale.

De asemenea în orice societate există și funcționează un ansamblu de mijloace și instrumente de presiune în cadrul modelelor de norme, îndatoriri sau obligații, respingându-se, totodată, conduitele care se abat sau transgresează acest model.( Dan Banciu, “ Sociologiejuridică: probleme, domenii, cercetări”, București, Ed. Lumina Lex, 2007, pag.118-119).

O cauză a apariției fenomenului copiii străzii o reprezintă scăderea controlului social. Migrarea de la sate la orașe, trecerea de la familia tradițională la familia modernă, au dus la decăderea controlului social exercitat de familie.

De asemenea a scăzut și controlul social exercitat de comunitate. Dacă la sate există oameni importanți( preot, învățător, moașă, care se implica în viața familială cu probleme, încercând să îi ajute), la oraș aceste lucruri nu se mai întâmplă.

“ Controlul social, supus, de regulă, unor sisteme normative și scări de valori socialmente acceptate, este înlocuit cu influența sau presiunea de grup( a grupurilor de cartier în care funcționează alte norme și alte valori, de regulă, anti-sociale). Pus să aleagă între familie și stradă sau între școală și grupul de cartier, copilul, încă vulnerabil, încă lipsit de norme sigure și de un atașament familial normal, alege ceea ce este mai atractiv și mai comod-strada și grupul de prieteni. Copilul își dezvoltă alte reprezentări sociale și își construiește o altă identitate decât cea oferită de familie, școală și societate.” ( Miftode, 2002, pag. 150)

De asemenea se adaugă și cauzele care țin de personalitatea copilului. Una dintre aceste cauze, fiind marginalizarea. Unii copiii ajung în stradă și din cauză că sunt respinși de familie, de grupul de prieteni, de școală.

Altă cauză este curiozitatea și spiritul de aventură( Pitulescu, 2000, pag.199). Unii copiii, fiind singuri se aventurează într-o altă viață decât cea oferită în mediul familial. Faptul că copilul care locuiește în stradă, este pus într-o situație de neputință de a se integra în viața familială, la școală, acesta se retrage într-o altă margine a socialului, formând grupuri marginale.( Cojocaru, 2003, pag.287).

Astfel această scădere a controlului social, nu afectează doar societatea, ci și mediul familial.

Cap.IV. Caracteristici ale vieții în stradă

4.1.Obținerea veniturilor

Principala sursa de câștig este cerșitul.Trimiși de către părinți sau din proprie initiațivă, copiii care cerșesc consideră că acest obicei este o preocupare cinstită de procurare a banilor ca și munca necalificată (“la negru”). Deși considerată în continuare o infracțiune, cerșetoria este prezentă astăzi la tot pasul în capitală. A devenit o afacere și constituie singura sursă de supraviețuire nu numai pentru copii care stau permanent pe stradă,cât și pentru multe familii care-și folosesc în acest scop proprii copii.

Îngrijorător este însă faptul ca acești copii care sunt trimiși de părinții lor să cerșească în parcuri, zone centrale, metrouri, gări, nu frecventează școala, numărându-se printre analfabeți și ajung să se adapteze mediului străzii, fiindu-le apoi ușor să ia decizia de a trăi pe cont propriu, integrîndu-se grupurilor permanente din stradă.

Celelalte activități de procurare a mijloacelor de existență pot fi caracterizate ca marginale.

Ei reușesc să obțină bani sau puțină mâncare din munci necalificate, cum ar fi încărcatul sau descărcatul mărfii, spălatul mașinilor și al parbrizelor etc. Spălatul mașinilor este o activitate practicată de 17% din “copiii străzii”.( Dan Banciu – “Control social si Sanctiuni sociale”, Editura Hyperion, 1992, pag. 15 )

Marea majoritate a delictelor comise, indisolubil legate de necesitățile primare greu sau imposibil de satisfăcut în condiții de excludere socială, constau în furturi de alimente, îmbrăcăminte din piețe sau magazine.

Infracțiunile grave (tîlhârie, vătămări corporale grave, viol, omor) nu au o incidență mai ridicată decât media acestora în cadrul societății. De obicei acestea se săvârșesc cu precădere asupra persoanelor cu aceeași condiție socială. Persoanele aflate în stare avansată de ebrietate sunt de regulă victimele infracțiunilor de furt. În ceea ce privește cifra de 17% a copiilor și tinerilor care au declarat că săvârșesc furturi, putem spune că valoarea ei este mai mare, nu toți cei chestionați fiind dispuși să răspundă sincer la această întrebare.

Însă furturile săvârșite de “copiii străzii” au un caracter ocazional, pericolul lor social fiind scăzut.

Printre alte activități prin care copiii obțin bani și bunuri se numără următoarele:

munca la negru prestată pentru diferite firme, baruri sau magazine (10%);

servicii prestate vânzătorilor din piete (1,8%);

strângerea și vânzarea de sticle și cartoane (1,8%).

Altfel spus, acești copiii trăiesc, din muncile pe care le practică, de pe o zi pe alta.

4.2. Consumul de droguri

Organizației Mondiale a Sănătății spune că drogul este "orice substanță care, introdusă într-un organism viu, îi poate modifica acestuia percepția, umoarea, comportamentul ori funcțiile sale cognitive sau motrice".

Abuzul de droguri este definit ca fiind orice utilizare excesivă, continuă ori sporadică, incompatibilă sau în relație cu practica medicală, a unui drog. Consumul poate fi excepțional, în scopul de a încerca o dată sau de mai multe ori un drog, fără a continua însă; ocazional, însemnând consumarea din când în când, fără a se ajunge la dependență; episodic, într-o circumstanță determinată; sistematic, caracterizându-se prin dependență.( Salvați Copiii, Copiii străzii și Drogurile, București-2003)

În contextul străzii, abuzul de droguri reprezintă o latură cotidiană a vieții și comportamentului specific acestui mediu. Presiunile sociale de limitare a consumului (relațiile sociale ale individului, familia, viața profesională, sancțiunile legale, educația cu privire la riscurile pentru sănătate) sunt inexistente, iar intervențiile autorităților de reducere a fenomenului străzii urmăresc doar diminuarea sau eliminarea grupurilor din anumite zone considerate "de interes public" (centrul capitalei în care se află concentrate zonele comerciale și clădirile administrației publice centrale, piețele comerciale de referință din cele șase sectoare, Gara de Nord).

Afectați de lipsa de soluții pentru adăposturi sau locuri de muncă, aceștia caută "sprijin" în consumul de droguri, determinând în final trecerea la comiterea de infracțiuni și condamnarea lor penală. Situația copiilor și a tinerilor străzii a devenit, pe lângă o problemă socială, și una care ține de sănătatea publică și totodată una care ține de sfera justiției penale.

Este adevarat că programele sociale adresate copiilor sub 14 ani acoperă într-o anumită măsură nevoile de protecție ale acestora. Însă, serviciile sociale care pot oferi sprijin adolescenților sau tinerilor din stradă pot fi considerate inexistente în România. Înființarea de centre de zi și adăposturi de noapte în fiecare sector sau într-un număr suficient de mare la nivelul capitalei, astfel încât să se poata realiza o rețea de asistență socială de urgență, reprezintă obiective care nu mai pot fi amânate. Prin astfel de programe, copiii și tinerii pot beneficia de servicii sociale, educative, de asistență medicală și psiho-socială de prevenire sau depășire a toxico-dependenței, ce pot fi oferite de personal specializat. În același timp, centrele de zi sau de noapte devin structuri de monitorizare a situației din stradă în ceea ce privește traficul de droguri și numărul de copii sau tineri consumatori de droguri.

Ca o concluzie, putem afirma că programele sociale destinate prevenirii sau reducerii consumului de droguri în mediul străzii nu pot fi disociate de programele care urmăresc integrarea socială sau recuperarea școlară a copiilor și tinerilor străzii. Cele doua aspecte, cel social și cel terapeutic, au un caracter complementar, fiecare reprezentând o condiție a reușitei celuilalt.

Pregătirea specialiștilor din domeniul asistenței sociale, educației, mass-media și din structurile politicei constituie o necesitate permanentă. Sesiunile de formare trebuie să urmărească stabilirea unui model de intervenție care să respecte anumite reguli sau principii. O primă regulă vizează respectarea drepturilor persoanelor fără adăpost, fără discriminări legate de vârstă, sex, apartenența etnică sau origine. De asemenea, dependența de droguri trebuie tratată ca "boală cronică", care necesită tratament, și nu ca argument pentru neacceptarea integrării într-un program social de sprijin sau adăpost. O altă latură a informării corecte și fără aspecte stigmatizante îi privește pe jurnaliștii care obișnuiesc să transforme un subiect de natură socială într-un articol de senzație, menit doar să atragă cititori și mai puțin să îi informeze corect și responsabil.

În legislația României, aspectele privind consumul de inhalanți sunt sumare și s-au limitat doar la interzicerea comercializării anumitor produse către minori. Sub acest aspect, credem că sunt necesare noi reglementări privind indicațiile de folosire a produsului de pe etichetă și introducerea unor informații detaliate despre riscurile la care sunt supuși utilizatorii (majori sau copii).

Studiile recente privind consumul de inhalanți din alte țări au relevat un nivel dramatic, aflat în creștere. De exemplu, în Statele Unite ale Americii inhalarea de solvenți reprezintă primul drog experimentat de copii, într-un procent mai mare decât marihuana, și este specific comunităților dezavantajate economic. De asemenea, în țări ca Australia, Japonia, Filipine, Ungaria, Marea Britanie, consumul de substanțe inhalante a constituit obiectul unor studii aprofundate care au subliniat caracterul constant și o anumită tendință de creștere în rândul copiilor aflați la vârsta pubertății. În România, singurele referiri privind consumul de inhalanți se fac atunci când se analizează fenomenul "copiilor străzii". Despre consumul în școli generale sau licee nu se știe nimic. Din acest motiv, considerăm că evaluarea situației în aceste medii este absolut necesară în contextul inițierii Strategiei nationale antidrog.( Salvați Copiii, Copiii Străzii și Consumul de droguri, ).

Cap. V. Starea de sănătate a

copiilor străzii

5.1. Bolile specifice copiilor străzii

Starea de sănătate a copiilor și tinerilor care trăiesc în stradă este, în mod evident, una precară. Populația permanent în stradă afirmă că este afectată într-o măsură mai mare de diverse virusuri hepatice (în special virusul C), de infecția cu HIV și de tuberculoză.

De asemenea, durata de timp de când o persoană se află în această situație influențează șansele de a contacta diverse afecțiuni, persoanele aflate în stradă de mai mult de un an având o stare de sănătate mult mai precară. Revenind la principalele afecțiuni, 8% din totalul populației afirmă că sunt (sau au fost) bolnavi de tuberculoză. Procentul crește la 11% dacă vorbim de populația permanent în stradă și scade la 4% în cazul celei temporar în această situație. Cele mai multe îmbolnăviri de tuberculoză le întâlnim în cazul categoriei de vârstă 19 – 25 de ani (acest fapt nu însemnă că persoanele sub 18 ani nu sunt afectate, aproximativ 10% dintre copiii care au răspuns la chestionare afirmând că au / au avut în istoric un episod de tuberculoză). De asemenea, diferențe semnificative statistic se regăsesc și în cazul celor care afirmă că suferă de HIV și al acelora care consumă alcool cu regularitate, mai exact, aceste două categorii de populație sunt afectate de tuberculoză într-o măsură mai mare.

Hepatitele, în special cea cauzată de virusul C, reprezintă principala afecțiune de care suferă persoanele aflate în stradă, 21% din totalul populației afirmând că este infectată. Procentul urcă la 30% în cazul populației permanent în stradă. Infecția cu virusuri hepatice este strâns legată de consumul de droguri pe cale intravenoasă, 54% din consumatorii de „etnobotanice” și 65% din consumatorii altor droguri (de regulă heroină) afirmând că sunt diagnosticați cu această afecțiune. În mod evident, procentul celor care suferă de hepatită este mult mai mare, această categorie de populație neavând acces regulat la servicii medicale care să faciliteze diagnosticarea .

Infecția cu HIV pare să afecteze această populație de mai puțin timp, comparativ cu virusurile hepatice, studiile care analizau starea de sănătate a acestor copiii și tineri la mijlocul anilor 2000 nemenționând-o decât accidental.

La momentul cercetării, 9% din totalul eșantionului și 13% din persoanele permanent în stradă au afirmat că sunt diagnosticați cu HIV. Procentajul urcă la aproximativ 30% în cazul consumatorilor de droguri injectabile.

Analizând datele pornind de la variabilele sociodemografice, persoanele permanent în stradă și bărbații se declară seropozitivi într-o măsură semnificativ mai mare. Spre deosebire de infecțiile cu virusuri hepatice, care caracterizau de regulă tinerii adulți, infecția HIV afectează (în cazul acestei populații) și copiii (6% dintre persoanele cu vârsta între 14 și 18 ani și 1% dintre cele cu vârsta între 8 și 13 ani afirmând că au fost diagnosticați cu HIV) . O explicație poate fi tendința de a înlocui substanțele inhalante („aurolacul”) cu așa numitele „droguri legale” sau „etnobotanice” . De altfel, aproape 70% dintre persoanele seropozitive afirmă că au consumat / consumă „etnobotanice” pe cale injectabilă .

Dintre persoanele care afirmă că sunt infectate cu HIV, 69% afirmă că sunt coinfectate cu hepatită (aproximativ 7% din totalul populației) .

Din perspectiva mijloacelor de asigurare a traiului, în cazul persoanelor care menționează prostituția ca activitate uzuală (aproximativ 6% din totalul populației, procent care poate fi mai mare având în vedere că 8% dintre respondenți afirmă că au fost obligați să se prostitueze și 14% că li s-au oferit bani în schimbul relațiilor sexuale), 19% afirmă că sunt infectate HIV și 36% că suferă de diverse virusuri hepatice, în special hepatită de tip C . Mai mult, ținând cont de faptul că, dintre aceste persoane, 55% sunt consumatori(oare) de „droguri legale” și 45% de alte tipuri de droguri injectabile (în special heroină), numărul infecțiilor HIV și al hepatitelor poate fi în realitate mai ridicat.( Plan național privind protecția copiilor și tinerilor fără adăpost, Organizația Salvați Copiii, 2002 )

5.2. Abuzul și Prostituția

Legea nr. 272/ 2004 definește abuzul astfel:” Abuzul sexual reprezintă implicarea unui copil sau adolescent minor dependent și imatur din punct de vedere al dezvoltării psiho-sexuale în activității sexuale, pe care nu este în măsură să le înțeleagă, care sunt nepotrivite pentru vârsta sa sau pentru dezvoltarea sa psiho- sexuală, activități sexuale pe care le suportă fiind constrâns prin violență sau seducție, ori care transgresează tabu-urile sociale legate de rolurile familiale. Aceste activități includ, de regulă, contact fizic, cu sau fără penetrare sexuală.”

În rândul copiilor străzii situația abuzurilor sexuale reprezintă o problemă de o mare diversitate. De la violuri, continuând cu practicarea prostituției, participarea la realizarea unor materiale pornografice (fotografii și casete video), transformarea copiilor înșiși în abuzători, angajarea liderilor în rețele de racolare și trafic, întreținerea de relații homosexuale, nimic nu este străin copiilor care trăiesc în acest mediu de viață. Un caz poate îmbina violul cu practicarea prostituției, pedofilia cu sechestrul, pornografia cu homosexualitatea, sau transformă victima în abuzator, ceea ce face dificil demersul sistematizării.( Tudorel Butoi – Psihologia crimei, Rolul ei in procesul judiciar, Editura Militara, 1983, pag. 143 ).

Mărturisirile pe marginea acestui aspect sunt greu de obținut. Acestea apar după ce copilul capătă încredere deplină în adult. În această poziție a copilului de a refuza relatarea acestor episoade cu ușurință se amestecă atât rușinea, cât și teama că va fi făcut el însuși responsabil de ceea ce i s-a întâmplat. În raport cu sexul, răspunsurile pozitive sunt majoritare în cazul fetelor. Violul este un fenomen obișnuit pe străzi, iar tinerii, inclusiv victimele violului, dispun de puține resurse egale, din cauza a două atitutdini prezente atât în cultura noastră, cât și în sistemul legislativ.

Una ar fi aceea că victima este răspunzătoare pentru viol, a două ar fi ca acei tineri sunt condamnabili pentru că au ales să locuiască pe străzi.

Copiii străzii se prostituează pentru a supraviețui.

Vârsta primului contact sexual este situată cu mult sub limita normalului. Fetele își încep viața sexuală la 12 – 13 ani, iar băieții aflați la vârsta pubertății își ascund deseori legăturile cu persoanele adulte de sex masculin. Se remarcă tendința de implicare în prostituție în special pentru copiii care nu mai au nici un contact cu familia, sau numai legături sporadice. Unele fete sunt determinate în mediul stradal, încă de la fragede să-și procure cele necesare traiului prin practicarea prostituției.( Sorin M. Radulescu – Socilologia deviantei, Editura Victor, 1998, pag 131 ).

Multe dintre ele își îndreaptă atenția către cetățeni străini care le pot recompensa în valută sau prin cadouri atrăgătoare. O mare parte a acestora aparțin unor familii dezorganizate. Pleacă de acasă pentru a scapa de violență. Apariția frecventă în familie a unui nou “tată” care reclamă dreptul de a întreține relații sexuale cu “fiica” reprezintă o cauză decisivă a fugii în stradă. Vârsta primei experiențe sexuale este diferită de la caz la caz și începe de la 7 ani mergând până la 16 ani.

În ceea ce privește orientarea sexuală, 98,3% din copiii activi din punct de vedere sexual se declară heterosexuali, iar restul de 1,75% homosexuali. Se impune o observație: un copil de 12 ani care a afirmat că este activ din punct de vedere sexual, nu este în măsură să ofere nici un răspuns cu privire la orientarea lui sexuală. Nu pentru că vârsta nu-i permite să se declare heterosexual sau homosexual, ci pur și simplu pentru că activitatea lui sexuală trebuie privită ca o formă de abuz sau ca o manifestare de viață a sexualității pentru vârsta lui.( Valentina Ticlici – Vina de a fi copil al străzii, Editura Oscar Print, Bucuresti 1998, pag. 56 )

Cap. VI. Integrarea socială a

copiilor străzii

6.1. Prevenirea fenomenului copiii străzii

Schimbările sociale și economice produse în țara noastră au avut un impact deosebit asupra întregului sistem social, inclusiv asupra structurii și organizării familiei. În acest context, din ce în ce mai mulți copii experimentează un nou mod de viață, împinși în stradă, atât de costurile sociale ale reformei cât și de alterarea relațiilor interumane în cadrul nucleului familial.

Cauzele care determină un copil să ajungă în mediul stradal sunt sărăcia, violența în familie și fuga sau părăsirea la 18 ani din centrele de plasament. Din studiile existente în România, reiese că familia este principalul mediu de proveniență a copiilor străzii, ea fiind responsabilă de aproximativ 80% din cazuri de ajungere a copiilor pe stradă. Doar 14% din copii și tineri provin din instituțiile de ocrotire ale statului.

Această distribuție a cauzelor indică faptul că familia este principalul „rezervor” de copii ai străzii, fie prin faptul că ea influențează prin sărăcie, violență sau indiferența decizia copilului de a-și părăsi căminul, fie pentru că aceasta nebeneficiind de locuință ajunge împreună cu copilul în stradă. Pentru a preveni acest “ fenomen de copiii ai străzii” sunt necesare următoarele:

Necesitatea organizării unor servicii de consiliere psihologică și îndrumare profesională adresate familiilor în dificultate, care să furnizeze acestora suportul social în vederea depășirii perioadelor de criză;

Intensificarea și diversificarea modalităților de informare și sensibilizare a opiniei publice la problematica copiilor străzii angrenați în forme grave de muncă;

Coordonarea la nivel național a eforturilor vizând eliminarea fenomenului;

Identificarea unor modalități de implicare mai profundă a comunităților locale în mobilizarea de resurse și articularea

de politici în domeniu;

Programe de testare și care să permită accesul acestor persoane la tratament . De asemenea, aceste programe trebuie însoțite de activități de informare / conștientizare cu privire la riscurile asociate (căi de transmitere, modalități de prevenire, servicii care pot fi accesate de persoanele în risc etc .);

Programe de prevenire și depășire a toxico-dependenței . Împreună cu programe de schimb de seringi, desfășurate în mod constant și care să acopere „cererea”, acestea pot limita riscurile de sănătate pentru această populație;

Pregătirea specialiștilor din structurile poliției care interacționează cu aceste persoane reprezintă o necesitate, iar sesiunile de formare ar trebui să urmărească stabilirea unui model de intervenție axat pe respectarea drepturilor copiilor și tinerilor care trăiesc în stradă;

Sunt necesare programe de prevenire a abuzului sexual în rândul grupurilor vulnerabile, de identificare și sprijin a victimelor traficului de persoane;

Dezvoltarea de programe destinate prevenirii abandonului școlar și integrării / reintegrării școlare a copiilor aflați în dificultate și a celor muncesc în stradă;

Este nevoie de o atitudine proactivă, bazată pe crearea/dezvoltarea serviciilor de intervenție stradală destinate atât copiilor, cât și tinerilor străzii, pe acordarea de servicii integrate, la nivel social, medical, legal și educațional și, nu în ultimul rând, pe demersuri de identificare a nevoilor acestui grup social;

6.2. Demersuri de integrare socială a copiilor străzii

În prezent studiul complex cu referire la problematica fenomenului “ copiii străzii ” este motivate, pe de o parte, de specificul acestui fenomen, de dinamica lui și de condițiile în care se dezvoltă, iar pe de altă parte tratarea superficială a acestor copii.

Unii copiii care locuiesc în stradă se confruntă cu diferite problem de sănătate, fiind incluse: afecțiuni dermatologice, răni, arsuri, unii având tuberculoză, hepatită, chiar subnutriție cronică.

Și mai mult, aceștia continuă să fie discriminați de către poliție, școală și sistemul de sănătate.

Unii copiii nu au fost niciodată la școală, chiar unii sunt analfabeți. De asemenea aceștia provin din familii dezorganizate, cu un grad scăzut de școlarizare, lipsa insuficientă a veniturilor, relele tratamente aplicate de către părinți, indiferentismul afectiv și agresiunile, îi determină pe copii să ajungă pe stradă.

Cauzele, care îi detrmină pe acești copii să ajungă în stradă, nu sunt doar relele tratamente primite acasă, ci și factorii individuali și sociali, economici și materiali ce realizează efecte simultane care măresc proporția fenomenului. Sărăcia este completată de alte cauze ce țin de relațiile din familie: disfuncționalitatea familiilor, alcoolismul, violența părinților, abuzarea sau neglijarea copiilor.

De asemenea unii dintre părinții copiilor străzii nu au nici o ocupație, sunt șomeri sau stau acasă și nu au venituri pentru întreținerea familiei, fapt care îi determină pe aceștia să își procure mijloacele de existență sau chiar să întrețină familia.

La nivelul societății cauzele ajungerii copiilor pe străzii sunt: delicvența juvenilă, răspândirea bolilor venerice și SIDA, prostituția și noua generație de copii născuți în stradă. În privința modului de organizare al acestor copii s-a constatat că au un stil de viață nomad, tribal, chiar sub limita condițiilor normale de igienă și moralitate.

În prezent societatea se confruntă cu o serie de probleme asupra fenomenului copiii străzii. Acestea sunt:

Responsabilitățile pentru protecția copilului sunt fragmentate între diferite ministre în baza unor criterii neclare, ceea ce duce, în realitate, la retragerea de la responsabilitățile pentru soarta copilului;

Protecția Socială oferită de Ministerul Muncii, Protecției Sociale și Familiei se rezumă la alocații bănești derizorii și nu include servicii speciale pentru familie și copii;

Ministerul Educației și Științei nu a reformat sistemul de instituționalizare a copiilor și nu dezvoltă suficiente alternative de îngrijire a copiilor: centre de zi, rețele de plasament temporar, modele de integrare a copiilor cu necesități speciale în sistemul de învățământ general;

De asemenea puținele proiecte adresate copiilor străzii( asistență medicală, distribuire de îmbrăcăminte) au un caracter sporadic, dispersat și nu acoperă fenomenul acestuia și nu pot constitui, în totalitatea lor o soluție eficientă;

Nu există centre de documentare în problema copiilor aflați în dificultate, în situații de risc, suficiente echipe de voluntari antrenați în această activitate;

Fenomenul copiii străzii este tratat, în special drept unul ce ține de competența organelor de ordine public și nu de cea a sistemelor de protecție și servicii sociale; Astfel, în locul unor centre de zi sau plasament temporar pentru copiii străzii, aceștia sunt internați într-un centru de triere cu regim închis, subordonat organelor de poliție.( http://www.mmuncii.ro )

Datele statistice îngrijorătoare furnizate de către Comisia Anti-Sărăcie, în anul 2000 arătau că jumătate din populația României trăia sub pragul sărăciei. Astfel că situția respectivă a condus la pierderea locuințelor a numeroaselor familii care , din pricina lipsei unor instituții tip adăposturi familiale( nu există decât centre pentru mamele cu copii foarte mici), acestea au fost nevoite să trăiască în stradă cu copiii lor. Pentru a supraviețui, părinții și copiii, împreună cerșesc sau prestează diverse munci slab remunerate ( în această categorie sunt incluși și acei tineri din strada care au devenit părinți la rândul lor).

6.3. Soluții pentru ameliorarea fenomenului copiii străzii

Fenomenul “ copiii străzii ” este răspândit în întreaga lume, atât în țările sărace, cât și în țările bogate. În lucrările de specialitate găsim unele opinii potrivit cărora, pentru a lucra folositor cu copiii străzii specialiștii trebuie să se ocupe de aceștia în mediul lor.

Demersurile de reintegrare socială a copiilor străzii se pot clasifica în cinci tipuri:

Demersuri spre familie ( reintegrarea familială )

Demersuri spre școală ( reintegrarea școlară )

Demersuri pentru ocuparea forței de muncă

Demersuri spre a-și găsi un adăpost ( instituții )

Demersuri de ameliorare a relației cu cei din mediul stradal. ( Pitulescu Ioan, Discriminarea rasială, pag.203)

Reintegrarea și soluționarea copiilor străzii presupune un întreg set de acțiuni, mai ales din partea asistentului social. În primul rând copilul trebuie convins să își schimbe modul de viață.Acesta trebuie să renunțe la dorința de a mai petrece în stradă, deoarece ei sunt afectați din punct de vedere social, fizic și psihic.

La baza strategiilor, programelor și acțiunilor legate de categoria de minori, trebuie să existe anumite principii:

Fiecare copil are dreptul să aibe părinți sau ocrotitori legali

Statul nu mai poate fi părintele copilului

Nevoile copilului sunt mai presus de toate și ele trebuie determinate individualizat pentru fiecare caz în parte

Pentru fiecare copil asupra căruia s-a luat o măsură de ocrotire vor trebui să fie elaborate, urmărite și reevaluate planuri concrete și proceduri de punere în aplicarea și urmărirea acestui plan

În lipsa familiei, statul trebuie să ia măsuri privind ocrotirea acestor minori prin organele sale specializate. ( Pitulescu Ioan, Discriminarea rasială, pag. 205 )

De asemenea strategia în domeniul protecției copiilor străzii trebuie să vizeze:

Intervenția pentru copiiii care se află în situația de a fi copil al străzii

Prevenirea fenomenului copiii străzii

Scopul intervenției pentru copiii care se află în situație de criză este de a-i face să părăsească mediul stradal, pentru a putea fi format și pregătit pentru viața lui socială. Astfel, se pot apela sau crea centre la care copiii străzii să poată apela.Aceste centre trebuie să le asigure copiilor nevoile elementare de securitate psihoafectivă și socială. De asemenea aceste centre trebuie să ofere servicii de educație, sănătate, consiliere cu familia din care copilul face parte și de asistenți sociali care să identifice familiile copiilor respectivi și pentru elaborarea planurilor de intervenție individualizate.

În același timp, pentru soluționarea fenomenului copiii străzii, crearea unor baze de date cu informații despre fiecare copil, chiar și o fotografie cu respectivul copil ar fi foarte importantă, pentru că ar fi mai ușor identificarea fiecărui caz și împiedicarea dublării informațiilor primite din partea ONG-urilor și a unor instituții de stat.

Pe de altă parte trebuie înființate servicii de prevenire a cazurilor de copii ai străzii prin implicarea a cât mai multor instituții în identificarea zonelor cu grad ridicat de risc și prin venirea în ajutorul familiilor vulnerabile cu servicii eficiente. Acest lucru trebuie continuat prin parteneriate publice și private cu sprijinul Poliției locale. ( coord.Zamfir Elena, 1995, Politici sociale.România în context european, Editura Alternative , București, pag.113-115 )

Pe lângă aceste demersuri, strategii este foarte importantă pentru copiii străzii recuperarea. Acest lucru se realizează prin pregătirea psihologică a copiilor în vederea schimbării mediului stradal cu cel familial, iar pentru aceasta trebuie să fie cunoscute foarte bine particularitățile psihoindividuale ale fiecărui copil. De asemenea formele recuperării copiilor străzii sunt realizate prin: învățare, psihoterapie și terapie ocupațională.

Prin această terapie de “ învățare intelectuală “ se urmărește acumularea de informații elementare, dar în cazul copiilor străzii sunt importante învățarea afectivă, motivațională și cea morală. Acestea însoțesc procesul de învățare intelectuală și determină însuțirea normelor morale, formarea unor abilități intelectuale, formarea de atitudini, sentimente, aspirații, precum și modele de acțiune și de comportare în viață.

Altă modalitate de recuperare pentru copiii străzii poate fi cea a învățării sociale. Prin această modalitate copilul este orientat spre anumite modele comportamentale concrete și este stimulată capacitatea sa de intimidate spontană. Astfel, pentru copil se formează o atitudine activă prin reușită. Este foarte important ca cel care se află în stradă, în timpul învățării să relaționeze cu cei din jur, să adopte comportamente dezirabile. Specialistul trebuie, ca în acest caz, să folosească îndemnul, recompensa, stimularea sentimentului datoriei.

De asemenea copiii fără adăpost au nevoie să le fie sadisfăcute nevoile. Conform piramidei lui Maslow structurată pe 5 niveluri: nevoi elementare, nevoi de securitate, nevoi sociale, nevoi de stimă, nevoi de autorealizare, trebuințele se pot produce într-o ordine de priorități începând cu sadisfacerea trebuințelor elementare și de securitate și continuând cu cele la nivel superior. Aceste trebuințe nu se pot sadisface în mediul rural, astfel, ei trebuie să fie reintegrați în familii naturale, ori în centre de tip rezidențial.

Însă de multe ori cazurile de reintegrare sunt nereușite, deoarece copiii își doresc să revină în libertatea oferită de mediul stradal, unii se întorc în familie. Prin terapie ocupațională copiii străzii pot desfășura activități de pictură, muzică, dans, confecționare de obiecte, activități ce ajută la formarea unor abilități practice și motrice, dar și la formarea unor deprinderi profesionale.

Desfășurarea acestor activități ar trebui să existe în funcție de posibilitățile fiecăruia, de dorințele și înclinațiile fiecăruia, pentru a evita scăderea interesului și descurajarea, atunci când un copil nu poate face față unor activități. Această recuperare urmărește formarea calităților fizice și psihice pentru a permite copiilor străzii să ajungă la:

Formarea simțului de responsabilitate și autocontrol

Formarea unor comportamente adecvate la situție

Însușirea de abilități intelectuale

Capacitatea de a compunica prin limbaj oral și scris

Obținerea unui nivel de autonomie personală

Exercitarea unei profesii sau ocupații

Conturarea unor interese cât mai diverse. ( Pitulescu Ioan, “ Discriminare rasială”, pag.207 )

Un alt mod de acționa asupra cauzelor și condiților favorizante acestui fenomen de copii ai străzii ar putea fii strategiile de acțiune pentru proiectele de tip prevenție. Astfel se pot împărți câteva tipuri de acțiuni preventive:

Dezvoltarea pe plan local a unor servicii sociale de sprijin și consiliere a famiilor cu mulți copii, familii sărace, familii în situații de risc. Familiile pot fi ajutate prin suport material și financiar, prin consiliere în criză, prin educație.

Desfășurarea unor acțiuni naționale și locale de sensibilizare și conștientizare a autorităților și opiniei publice. Pot fi realizate campanii de informare, prin distribuirea de materiale informative despre situația copiilor străzii

Pregătirea specială a lucrătorilor sociali. Este necesar să se cunoască foarte bine aspectele ce țin de acest fenomen, este bine ca să fie pregătiți să lucreze cu această categorie socială și să lucreze în echipe pluridisciplinare

Încurajarea factorilor care, pe de o parte, oferă alternative la instituționalizarea copiilor, iar pe de altă parte, oferă sprijin și consiliere acestor copii. Este important ca pentru reușita acțiunilor de prevenție instituțiile publice de protecție să colaboreze eficient cu organizațiile neguvernamentale care desfășoară activități de protecție a copiilor aflați în situație de risc.

Copiii străzii sunt în general copii care au fost privați de grija părintească și atenția cuvenită, nu au dezvoltat un atașament sigur față de părinții lor, de aceea pentru acești copii integrarea într-un sistem rezidențial este anevoios. Pentru acești copii lipsa de încredere față de adulți este una bazată pe neîncredere, lipsa noțiunilor elementare de igienă și educație nu sunt cunoscute, la fel și dificultățile de integrare într-un sistem cu reguli cu program stabil, iarăși nu sunt cunoscute.

De aceea este necesar ca acești copii ai străzii ajunși într-un centru de tip rezidențial să învețe să se atașeze nu doar de o singură persoană, să învățe să își schimbe atașamentul, să aibe parte de schimbări majore, să aibe parte de un program pe care va trebui să îl respecte, să aibe parte de un set de reguli și valori.

De asemenea ar putea fii necesare și alte soluții precum:

1. Realizarea unui mediu educațional stimulativ pentru elevi prin:

a. diversificarea și atractivitatea activităților extracuriculare;

b. promovarea cooperării în clasă astfel încât și elevii cu performanțe școlare modeste să experimenteze succesul;

c. menținerea în clasă a unei atmosfere care să asigure sadisfacerea trebuinței de siguranță afectivă pentru toți elevii;

d. sistem echitabil de recompense/sancțiuni care să mențină motivația școlară a elevilor – nota să fie doar o măsură obiectivă a performanței și nu o modalitate de sancționare a elevului;

e. evitarea constituirii în clase a unor elite, concomitent cu etichetarea, marginalizarea celor care nu aparțin elitei;

f. metodele de predare să propună o învățare atractivă; g.creșterea responsabilizării cadrelor didactice;

2. Deschiderea școlii către comunitate și diversificarea proiectelor de parteneriat cu actorii de la nivelul comunității prin:

a. implicarea reală a structurilor comunitare consultative în prevenirea abandonului școlar și soluționarea unor cazuri concrete ale comunității din care fac parte (oameni de afaceri locali, consilieri locali, polițiști, cadre didactice, medic, preot);

b. derularea de programe ("Școala părinților") în cadrul comunităților cu număr mare de copii aflați în risc de abandon școlar;

c. crearea unui forum al părinților;

d. colaborarea prin parteneriate interinstituționale cu autoritățile locale – Poliția de Proximitate, Jandarmeria, alte asociații sau ONG-uri;

3. Crearea unor structuri unice, atât la nivel guvernamental, cât și la cel județean și local,de protecție a copilului;

4. Elaborarea unor programe de protecție adresate nemijlocit copiilor străzii prin lucrători sociali stradali, centre de alimentare, asistență medicală și socială.

5. Dezvoltarea unui sistem de măsuri de protecție a copilului împotriva neglijării sau abuzului în propria familiei.

6. Implementarea unor programe educative și de resocializare.

Pe de ală parte sunt necesare și adoptarea unor strategii Naționale pentru Protecția Familiei și a Copilului:

Armonizarea cadrului legislativ în domeniul protecției copilului și aducarea lui în concordanță cu prevederile Convenției ONU privind Drepturile Copilului, în particular completarea lui cu prevederi legislative referitoare la abuzul și violența în familie, responsabilitatea părinților pentru soarta copiilor.

Îmbunătățirea comunicării între instituțiile guvernamentale implicate în protecția copiilor, precum și între acestea și organizațiile neguvernamentale din domeniu, pentru o coordonare mai eficientă a activităților și o adresare mai precisă a intervențiilor.

Dezvoltarea unui sistem de măsuri de protecție a copilului împotriva neglijării sau abuzului în propria familiei.

Dezvoltarea capacităților mass-media de aborda problemele copiilor aflați în dificultate și, în special, a copiilor străzii.

Sprijinirea unor programe de voluntariat, care ar oferi asistență copiilor străzii.

Dezvoltarea capacităților comunităților locale și a organizațiilor neguvernamentale de a atrage fonduri pentru implementarea de programe în domeniul protecției copiilor.

Crearea condițiilor pentru detenția separată a delicvenților minori.

Constituirea unui izolator separat de anchetă pentru delicvenții minori, pentru a se evita influnțarea lor de către infractorii adulți în perioada de denție preventivă.

Trecerea accentului în îngrijirea copiilor străzii de la izolarea lor în regim inchis ( Centrul de triere ) la crearea unor Centre de criză, care ar oferi copiilor alternative acceptabile vieții în stradă și ar desfășura programe educative și de resocializare.

Mai mult decât atât ar trebui să se intervină și în cazul copiilor străzii care consumă droguri. Situația copiilor și a tinerilor străzii a devenit, în momentul de față, o problemă, dar și una care ține de sănătatea publică și de sfera justiției penale.

În primul rând ar trebui, ca obiective ce nu pot fi amânate, înființarea centrelor pentru acești copii. Este necesar pentru un copil al străzii să se beneficieze de programe educative, sociale, de asistență medicală, de prevenire sau depășire a toxico-dependenței.

De asemenea aceste centre înființate devin structuri de monitorizare a situației din stradă în ceea ce privește traficul de droguri și numărul copiilor sau tinerilor consumatori de droguri.

În al doilea rând programele sociale destinate prevenirii sau reducerii consumului de droguri în mediul străzii nu pot fi disociate de programele care urmăresc integrarea socială sau recuperarea școlară a copiilor și tinerilor străzii.

Un alt aspect important este dezvoltarea de programe care au ca scop prevenirea abandonului școlar și reintegrării școlare a copiilor aflați în dificultate și a celor care muncesc în stradă. Acest lucru ar contribui la limitarea numărului celor care ajung în stradă, dar și pentru potențialii consumatori de droguri. Programele abordate ar trebui să aibă o structură flexibilă pentru a permite includerea tuturor copiilor aflați în dificultate din comunitățile sărace sau cu un specific etnic. Refuzul adaptării sistemului de învățământ la specificul unei zone sau etnii reprezintă în fapt promovarea unei politici de discriminare a celor care nu pot respecta standardele sociale sau educaționale impuse centralizat.

Alt aspect important este pregătirea specialiștilor din domeniul asistenței sociale, educației, mass-media și din structurile poliției. Aceste sesiuni de formare trebuie să urmărească stabilirea unui model de intervenție, care să respecte anumite reguli și principii. Una dintre reguli ar trebui să vizeze respectarea drepturilor persoanelor fără adăpost, fără discriminări legate de vârstă, sex sau apartenența etnică sau origine. Dependența de droguri trebuie tratată ca o boală cronică care necesită tratament, și nu un argument pentru neacceptarea integrării într-un program social de sprijin sau adăpost.

O altă perspectivă, în cazul tinerilor și copiilor străzii consumatori de droguri o reprezintă informarea corectă. Este important ca oamenii să fie informați corect și fără aspecte stigmatizante de către jurnaliști, care obișnuiesc să transforme un subiect de natură socială, într-un articol de senzație menit să atragă doar cititorii și mai puțin să informeze corect și responsabil.

Legislația Română care privește aspectele privind consumul de inhalați sunt sumare și s-au limitat doar la interzicirea comercializării anumitor produse către minori. Privind acest aspect ar trebui să fie necesare reglementării privind indicațiile de folosire a produsului de pe etichetă și introducere unor informații detaliate despre riscurile la care sunt supuși tinerii și copiii străzii.

Singurele referiri, în România, privind consumul de inhalați se fac atunci când se analizează fenomenul copiilor străzii. Legislația ar trebui să introducă pedepsele alternative și individualizate și să reglementeze sistemul de organizare a acestore pentru minorii care săvârșesc fapte ca trafic de droguri sau alte infracțiuni sub influența consumului de droguri. Nu ar trebui să acordăm același tip de pedeapsă adulților conștienți de faptele lor și minorilor cu carențe de dezvoltare a personalității, marcați de etichetările de care sunt vinovați sau nu în egală măsură cu toții și de toleranța societății în privința violenței domestice. O asprime a legislației sau pur și simplu o aplicare corectă a legislației existente în privința vinderii de către minori a drogurilor și a solvenților ar putea avea rezultate care să ajute la dispariția acestui fenomen de copii ai străzii.

O altă problemă este reprezentată și de mentalitatea societății. De multe ori copiii și tinerii străzii care consumă droguri sunt văzuți altfel, chiar și de cei care sunt angajați în procesul reintegrării lor sociale. ( angajați ai centrelor destinate acestor copii care îi numesc aurolaci, cadre medicale care dacă nu refuză să îi trateze nu se jenează să își manifeste disprețul față de ei, polițiștii care consideră că soluția pentru ei ar fi să îi bage într-un canal și să îi disprețuiască, învățătorii care în scenetele organizate la serbări le oferă acestor copii care încearcă să se rupă de trecut, de rolul copilului străzii ). Aceste fapte și alte priviri încărcate de dispreț ale trecătorilor care îi privesc, li se oferă o etichetă cea de aurolac, drogat, îi îndepărtează de viața socială. Încercările specialiștilor de a-i reintegra social sunt de multe ori piedici ale oamenilor care preferă să le nege existența sau doresc să stea departe de ei. De aceea, educarea opiniei publice prin campanii de informare, de responsabilizare și conștientizare în legătură cu ce înseamnă în mod realist.

Pe de altă parte sunt foarte importante strategiile de intervenție în vederea protecției copiilor străzii care trebuie să se bazeze pe o bogată informație asupra fenomenului, dar și pe viitorul copilului în societate. De pildă putem vorbi despre:

Cauza obiectivă și profundă a plecării de acasă

Motivul pentru care a plecat de acasă

Modalitatea abandonării familiei ( fuga pe stradă, integrarea într-un grup stradal, hoinăreala pe stradă )

Evoluția preferințelor în mediul străzii ( cerșit, furt, vagabontaj, grup în marginea străzii )

Construirea unei noi identități și adoptarea noilor norme de viață

Dinamica stilului de viață și a mijloacelor de supraviețuire

Inserția în mediul străzii și adoptarea noilor norme de viață

Navetismul social între stradă și familie

Remigrarea definitivă în familia de originere

Reinserția socială definitivă într-o instituție sau într-o altă familie.

Există factori care influențează stabilitatea familială și comunitară a copilului, cât și atractivitatea școlară sau motivarea pentru succesul școlar. De aceea ar trebui să fie înființarea treptată a cantinelor școlare, începând cu satele cele mai izolate și sărace, valorificând parțial resursele locale ( produse agricole, forța de muncă liberă ) și fondurile destinate alocațiilor pentru copii sau pentru veniturile garantate deturnate într-o măsură semnificativă spre consumul parazitar al adulților ( alcoolism, tabagism ). Anchetele de teren arată că în zilele de distribuire a alocațiilor și a celorlalte ajutoare sociale cresc brusc vânzările de băuturi alcoolice și tutun în baruri și restaurante.

Aplicarea unor programe locale ( sătești, de cartier ) de valorificare a resurselor latente în folosul familiilor sărace și al potențialilor copii ai străzii. Gospodăriile sătești abandonate sau aflate în paragină, grădini sau livezi aflate în curs de degradare, acăror reactivare sau reintroducere în circuitul productiv ar asigura condiții decente de existență pentru marginalizați sau defavorizați.

De asemenea sub diverse forme legale, să se poată atribui terenuri agricole încă nevalorificate familiilor cu mulți copii, cu împrumut pe termen limitat, și cu condiția realizării lucrărilor necesare și a obținerii unor venituri pentru consumul proriu, familial.

Realizarea unor rețele de activități solidare cu posturi de muncă protejate, dar necesare vieții comunitare și dezvoltări economice locale. Există, în acest sens, o bună experiență în țările dezvoltate ale U.E.

Reînființarea formelor școlare, mai ales la sate, ca mijloc de educație și de producție și ca strategie de eliminare a abandonului școlar. În ceea ce privește reînființarea cantinelor școlare ar avea un efect pozitiv asupra reducerii fenomenului copiii străzii. Astfel, fondurile bănești destinate protecției copiilor ajung direct la copii prin asigurarea funcționării normale a cantinelor școlare. ( cu mic dejun, prânz și gustarea dintre mese ).

Mai apoi, crește motivația copiilor pentru programul școlar, scade abandonul, absentismul și eșecul școlar. Experiența recentă arată că apariția cornului și a laptelui a generat deja efecte pozitive prin creșterea interesului școlar al copiilor.

Această cantină școlară și programul de instrucție va influența într-o oarecare măsură întreaga dezvoltare a copilului, reducându-se atât fenomenul de copii ai străzii , cât și alte forme de devianță sau infracționalitate juvenilă.

De asemenea este necesar să se asigure controale zilnice asupra stării de sănătate a copiilor, evitându-se fenomenele negative în domeniu. Este necesar și asigurarea părinților de un confort psihic necesar pentru munca eficientă în întreprinderi și instituții, știind că în lipsa lor copiii se află în siguranță.

Mai mult decât atât este necesar să se asigure un eficient control social asupra copiilor, pe perioada absenței părinților din gospodărie copiii fiind integrați de-a lungul zilei ( până spre orele 16-17 ) într-un mediu formativ adecvat 9 evitându-se influențele nocive ale mediului străzii și ale bandelor de cartier ).

De asemenea orice calcul economic, contabil poate aproba că beneficiile sociale sunt net superioare în raport cu resursele alocate și cheltuite. Este important că nu trebuie ignorat faptul că atunci când ne referim la viața copiilor nici o cheltuială nu este exagerată. Acest lucru contează mai mult la destinul societății globale, practic resursele care sunt în joc, sunt în mare resursele locale.

Unele dintre aceste resurse sunt irosite sau nevalorificate ( produse agricole care nu ajung niciodată la piață și care trebuie valorificate pe loc: lapte, ouă, legume, fructe, animale ). Există și forță de muncă locală disponibilă ( meseriașii sau ocupații tradiționale ) care pot fi reînființate.

De precizat este foarte important să se intervină asupra fenomenului copiii străzii. Astfel, pentru prevenirea și combaterea fenomenului este important să fie orientat, în primul rând spre abordarea orientată spre protecția copilului.

Copiii constituie categoria socială cea mai vulnerabilă în fața pericolelor. De aceea ei trebuie să fie protejați și să benefieze de îngrijirea adecvată vârstei lor. Deși până acum s-au dezvoltat numeroase sisteme de protecție a copiilor, s-a plecat de la ideea că “ei sunt diferiți de adulți,incompleți și trebuie să fie tratați separat.” ( Ion Pitulescu, Criminalitatea juvenilă, Editura Național București, 2000, pag.171 )

Însă copiii străzii reprezintă un grup aparte al măsurilor de protecție, deoarece nu au parte de căldura și protecția pe care le oferă un cămin adevărat. Au nevoie de o atenție sporită, urmărindu-se reintroducerea acestor copii în sistemul tradițional de socializare ( familia și școala ). Este o abordare care pune pe primul loc și nevoile sale.

În al doilea rând, privind prevenirea și combaterea fenomenului trebuie să fie orientată spre reprimarea fenomenului.

Acești copii care își petrec timpul pe stradă sunt o adevărată problemă, o amenințare pentru societate. Copiii străzii sunt etichetați drept golani, drogați, vagabonți, aurolaci și sunt considerați ca niște delicvenți, care comit cele mai grave infracțiuni, făcând legea pe stradă și hărțuiesc lumea.

Singura modalitate privind această abordare la problema copiilor străzii este represiunea. Astfel că, această represiune vizează societatea care trebuie să reacționeze sever și să aplice pedepse dure, deoarece în acest caz se poate exercita un control social asupra acestei categorii de indivizi. Cea de a doua abordare pune pe primul loc societatea și păstrarea ordinii publice și mai puțin rezolvarea problemelor individuale ale copiilor străzii.

O altă abordare este orientată spre respectarea drepturilor copilului. Aceste ființe umane care locuiesc pe stradă le sunt încălcate drepturile fundamentale. Aceștia sunt privați de dreptul de a-și controla propria viață. Abordarea promovează starea de bine a tuturor oamenilor, inclusiv a copiilor care trebuie să benefieze de toate drepturile prevăzute de lege.

Însă acestui fenomen de copii ai străzii trebuie acordată o atenție sporită, deoarece este legată de problemele sociale grave precum sărăcia, familia și privațiunile.

Astfel că referitor la acest fenomen se dorește promovarea unei politici pro-active prin care să se acorde sprijin copiilor și familiilor, precum și acțiunea în interesul superior al copiilor.

Capitolul VII Cercetare aplicativă

7.1. Obiectivele cercetării

Obiectivele cercetării sunt:

De a evidenția mecanismele și factorii de mediu implicați în fenomenul “ copiii străzii “

Cunoașterea cauzelor și a împrejurărilor care au determinat ajungerea copiilor în stradă

Perioada de când se află în stradă și regiunea de proveniență a acestora

Relațiile copiilor străzii cu familia

Starea de sănătate și relațiile cu instituțiile de profil

Modul de viață în stradă ( apartenența la anumite grupuri, mijloacele de procurare a veniturilor și a hranei, consumul de droguri, sexualitatea ).

7.2. Ipotezele cercetării

Dacă inserția socială a minorului în familia de origine și prin aceasta în mecanismul social instituționalizat al devenirii sale, presupune absența unor disfuncții, comportamental adaptative, atunci este de presupus că odată cu apariția acestora ( consumul de droguri, alcool, familia monoparentală ) este favorizat fenomenul copiii străzii.( Septimiu Chelcea, Ioan Marginean, Ion Cauc, Cercetarea sociologică – Metode și tehnici, Editura Destin, București, 1998, pag.41 )

7.3. Metodologia

În faza inițială a proiectului a fost propusă observația participativă ca metodă ideală de culegere a informațiilor, pentru conturarea unei perspective din interior asupra fenomenului.

Odată cu propunerea au apărut însă criticile asupra oportunității folosirii observației participative și anume:

Durata îndelungată

Dificultate în realizare datorită statutului de copil al străzii

Efortul suplimentar este posibil să nu aducă un plus de cunoaștere.

Însă s-a convenit să desfășurăm observația directă în care poziția cercetătorului să nu fie dezvăluită, iar înregistrarea informațiilor să aibă loc după părăsirea mediului de cercetare. ( Milu Zlate, Introducere în psihologie, Editura Șanșa, București,1996, pag.78 )

De asemenea în cazul interviului au existat oscilații între a folosi un interviu mai structurat sau unul mai puțin structurat în care importante să fie doar anumite teme de interes, urmând ca dezvoltările subiecților să reflecte sau nu, interesul pentru tematica propusă.

Astfel, am optat asupra interviului semistructurat, cu o tematică obligatorie și predeterminată, deși este greu de susținut că influențele situaționale și acele date de personalitatea intervievatorului nu au avut un rol important de jucat. În cazul interviului de grup datele fiind particularitățile populației studiate și varietatea situațiilor naturale în care pot fi întâlnite grupurile de copii ai străzii forma discuțiilor a fost una liberă fără a avea o temă anterior definită.

Astfel că, din punct de vedere sociologic putem avea o imagine asupra reflectării fenomenului copiii străzii și a imaginii acestora.

7.4. Proiect de intervenție

Inițiativa Copiii Străzii

Schimbările sociale și economice produse în țara noastră au avut un impact deosebit asupra întregului sistem social, inclusiv asupra structurii și organizării familiei. În acest context, din ce în ce mai mulți copii experimentează un nou mod de viață, împinși în stradă atât de costurile sociale ale reformei cât și de alterarea relațiilor interumane în cadrul nucleului familial.

Societatea românească a fost marcată de apariția fenomenului de copii străzii după 1990. Problematica acestor copii a fost și rămâne în actualitate, pe de o parte datorită specificului acestui fenomen social, iar pe de altă parte datorită modalităților diferite de a diagnostica și de a iniția măsuri concrete de diminuare a lui.

În mod firesc, apar întrebările: De ce și cum ajunge un copil în stradă? Care este magnitudinea acestui fenomen la noi în țară? Care sunt efectele pe care mediul stradal le are asupra dezvoltării copilului? Care sunt cele mai eficiente metode de intervenție?

Copiii străzii, ca fenomen social extins la scară națională, este legat în mod direct de rata sărăciei din diferitele zone ale țării. Principala zonă de unde provin copiii este Moldova (o treime din numărul total). Indicatorul teritorial de sărăcie indică o concentrație a sărăciei în partea de nord-est a țării (în Moldova). Rata sărăciei pentru această regiune este de 40,61 %, cea mai ridicată din toată țara. Această zonă include 2/3 din comunitățile cele mai sărace (89 din 137), 1/3 din cele aflate în risc (86 din 227). Analizele efectuate de Institutul de Cercetare a Calității Vieții arată că familiile cu mai mult de doi copii și cele monoparentale sunt cele mai afectate de sărăcie. În aceste familii preponderentă este populația cu vârste între 0 și 16 ani.

Cauzele care determină un copil să ajungă în mediul stradal sunt sărăcia, violența în familie și fuga sau părăsirea la 18 ani din centrele de plasament. Din studiile existente în România, reiese că familia este principalul mediu de proveniență a copiilor străzii, ea fiind responsabilă de aproximativ 80% din cazuri de ajungere a copiilor pe stradă. Această situație configurează și zona asupra căreia trebuie să se intervină pentru prevenirea fenomenului. Doar 14% din copii și tineri provin din instituțiile de ocrotire ale statului.

Aceasta distribuție a cauzelor indică faptul că familia este principalul „rezervor” de copii ai străzii, fie prin faptul că ea influențează prin sărăcie, violență sau indiferență decizia copilului de a-și părăsi căminul, fie pentru că acesta nebeneficiind de locuință ajunge împreună cu copilul în stradă.

De asemenea, distribuția cauzelor indică un procent de 6% din copii care ajung în stradă datorită unor dorințe individuale (de a fi liber, independent). În spatele acestor afirmații se poate înțelege absența interesului părinților în creșterea și educarea copiilor.

Prin înființarea unui centru de zi și de noapte un număr de 20 de copii ai străzii și 20 de copii din familii aflate în dificultate vor beneficia de posibilitatea de a-i petrece timpul într-un mod util, vor fi implicați în activități care au drept scop creșterea gradului de adaptabilitate socială, vor fi sprijiniți în procesul educațional, vor avea o masă și un acoperiș unde să doarmă. În acest mod se va diminua și preveni numărul de copii ai străzii, se va reduce abandonul școlar în rândul acestor copii, iar familiile acestora vor beneficia de sprijin material și consiliere pentru a-și rezolva problemele sociale cu care acestea se confruntă.

Proiectul urmărește atât prevenirea fenomenului, reducerea efectelor negative ale mediul stradal, reinserția școlara și socială, precum și integrarea/reintegrarea în familiile biologice sau substitute ale acestora.

Proiectul are ca scop prevenirea și diminuarea fenomenului de copii ai străzii. Acest lucru se va realiza prin înființarea unui centru de zi și de noapte pentru copiii cu risc ridicat de a părăsi definitiv familia, pentru a trăi în stradă, și pentru copiii care nu mai au legături cu familia, care locuiesc în stradă. Beneficiarii acestui proiect vor avea vârsta cuprinsă între 7- 18 ani.

În cadrul acestui centru, copiii care nu mai au legatură cu familia vor avea un adăpost, atât în timpul zilei cât și a nopții. Mai mult, toți beneficiarii vor avea posibilitatea de a-și petrece timpul în mod util și plăcut, ca o alternativă la viața în stradă: se vor realiza meditații zilnice cu beneficiarii, de către psihopedagogi și voluntari, se vor realiza acțiuni de socializare (excursii, vizite la muzee, spectacole, expoziții, etc.), iar copiii și familiile lor vor beneficia de consiliere individuală și de grup, pentru principalele probleme cu care se confruntă.

Locația: jud.Suceava, oraș Suceava

Costul acțiunii

Obiective generale

1. Diminuarea fenomenului de copii ai străzii

2. Prevenirea fenomenului de copii ai străzii

3. Prevenirea abandonului școlar

4. Socializarea copiilor străzii

Obiective specifice

Crearea unui centru educativ pentru copiii străzii, care să ofere adăpost, hrană, îmbrăcăminte, cursuri educative și promovarea abilităților acestora.

Formarea profesională a 150 de persoane din serviciile sociale nou create dedicate copiilor străzii:

Prima etapă vizează aspecte legate de programele și strategiile preventive privind consumul de alcool și droguri, cu scopul inițierii unor programe specifice la nivel comunitar

A doua etapă este îmbunătățirea serviciilor psihologice și sociale oferite de specialițtii din cadrul Direcțiilor Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului pentru consumatorii de droguri, prin însușirea unor tehnici și metode de bază specifice de intervenție pentru depășirea dependenței de alcool și drog

A treia etapă urmărește însușirea unor metode și tehnici de intervenție specifică pentru furnizarea de servicii de asistență pentru copiii străzii.

Descrierea detaliată a activităților

Obiectivul 1. Diminuarea fenomenului de copiii ai strazii

Activitatea 1.1 Pregătirea echipei de lucru ce va lucra pe proiect

Se va realiza pregătirea echipei de lucru. În acest sens se vor selecționa specialiștii care vor lucra în cadrul proiectului (1 coordonator proiect, un psiholog, 3 asistenți sociali, un psihopedagog, un asistent medical, 2 supraveghetori) și selecția unui număr de 20 voluntari (studenți de la facultățile de asistență socială, psihopedagogie, psihologie).

Activitatea 1.2. Înființarea centrului de zi și de noapte

pentru copiii străzii

În cadrul clădirii – anexe dintr-un Centru de Plasament se vor amenaja 6 dormitoare, dotate cu 3-4 paturi și alte elemente de mobilier necesare, unde copiii străzii vor putea locui pe perioada desfășurării programului. De asemenea, vor fi amenajate alte 2 săli: una pentru activități de grup și individuale, precum și o sală pentru birourile angajaților din proiect (asistent social, asistent medical, psiholog, psihopedagog). Se va realiza un parteneriat cu Direcția de Asistență Socială precum și cu Centrul de Plasament.

Activitatea 1.3 Identificarea și selectarea beneficiarilor direcți

Asistenții sociali vor selecta beneficiarii programului din propunerile venite de la alte organizații sau instituții din domeniu. De asemenea va avea loc o recrutare stradală a beneficiarilor în principalele zone ale orașului unde se află acești copii.

Activitatea 1.4. Acordarea de mese zilnice pentru copii

Copiii incluși în program vor beneficia de mese zilnice, pe durata șederii lor în centrul de zi și de noapte. Hrana va fi preparată în cadrul bucătării din centrul de plasament, achitându-se contravaloarea sa lunar.

Activitatea 1.5. Acordarea asistenței medicale

În cadrul centrului va exista un asistent medical care va monitoriza starea de sănătate a copiilor și va oferi tratamentul medical necesar în funcție de afecțiunea fiecărui copil. De asemenea asistentul medical va realiza întâlniri de instruire periodice cu beneficiarii pe diferite teme: bolile cu transmitere sexuală, consumul de droguri, mijloace contraceptive etc.

Activitatea 1.6. Acordarea de consiliere și suport psihologic

În cadrul centrului, se va acorda consiliere și suport psihologic beneficiarilor realizată de către psiholog și asistenți sociali. Atât copiii cât și părinții vor beneficia de consiliere pentru principalele probleme cu care aceștia se confruntă.

Activitatea 1.7. Reintegrarea familială a copiilor străzii

După evaluarea familiilor de nucleu sau lărgite a copiilor străzii se va încerca integrarea copiilor în mediul familial. Activitatea se va realiza de către asistenții sociali.

Activitatea 1.8. Sprijinirea materială a familiilor în care

s-a realizat integrarea

Acolo unde este posibilă integrarea, familiile vor fi sprijinite financiar, pentru o perioadă de 6 luni cu alimente, îmbrăcăminte, rechizite școlare etc. Activitatea se va realiza de către asistenți sociali.

Obiectivul 2. Prevenirea fenomenului de copii ai străzii

Activitatea 2.1 Identificarea beneficiarilor direcți

Alături de copiii care nu mai au legatură cu familia, vor fi incluși în program și copii cu risc crescut de a ajunge în stradă (copii pe stradă și copii în stradă).

Activitatea 2.2 Evaluarea situației materiale

a familiilor și selecția acestora

În urma evaluării situației familiale și a riscului se vor selecta 20 de beneficiari.

Activitatea 2.3 Susținerea materială a familiilor incluse în proiect

Se vor sprijini familiile copiilor în care există riscul abandonului familial. Sprijinul va consta în alimente, îmbrăcăminte, rechizite școlare, etc.

Activitatea 2.4. Realizarea actelor de identitate necesare

Se va realiza un parteneriat cu poliția pentru a depista copiii fugiți de acasă, pentru realizarea actelor de identitate necesare acestor copii atunci când este cazul.

Activitatea 2.5. Realizarea de întâlniri de grup cu părinții

Se vor organiza întâlniri periodice cu părinții copiilor incluși în program. În cadrul acestor întâlniri se dezbate diferite teme precum: îmbunătățirea comunicării copil – părinte, delicvența juvenilă, abandonul școlar, riscurile pe care le prezintă mediul stradal etc.

Obiectivul 3. Prevenirea abandonului școlar

Activitatea 3.1 Realizarea de meditații

Se vor organiza grupuri de voluntari, coordonați de psihopedagog, care vor realiza meditații pentru copiii în prag de abandon școlar, care au repetat anul școlar sau care au probleme la diferite discipline. Se va stabili zilnic un orar de meditații.

Activitatea 3.2 Integrarea /Reintegrarea școlară

Copiii care au abandonat școala sau care nu au fost înscriși în nici o formă de învățământ vor fi integrați școlar, în funcție de nevoile fiecăruia (forma de învățământ, nivel școlar etc. ). În acest sens, se va stabili un parteneriat cu Inspectoratul Școlar.

Obiectivul 4. Socializarea copiilor străzii

Activitatea 4.1 Diferite activități pentru formarea unor deprinderi

Copiii vor participa la diferite activități care au drept scop formarea unor deprinderi: teatru, lucru manual, pictură, în funcție de talentul și înclinațiile fiecăruia. Se vor organiza concursuri și expoziții.

Activitatea 4.2. Realizarea unor întâlniri de grup cu scopuri educative

Se vor organiza diferite întâlniri de grup unde vor fi atinse următoarele teme de discuții: delicvența juvenilă, drepturile copilului, consumul de droguri, educație pentru sănătate etc.

Activitatea 4.3. Evaluarea

Evaluarea va fi realizată periodic de către parteneri. Ea se va desfășura la nivelul fiecărei activități în parte și va urmări să identifice gradul de atingere a obiectivelor, adică de realizare a rezultatelor (câți copiii au fost integrați familial, școlar). De asemenea, va avea loc o evaluare internă, folosindu-se chestionare, interviuri, discuții, comparare a datelor inițiale, de mijloc și finale, metode cantitative și statistici.

Metodologia

În general, programele adresate copiilor străzii, le asigură acestora nevoile de bază, pe o perioadă provizorie de timp. Proiectul de fata își propune ca dincolo de nevoile elementare, să li se ofere copiilor alternative la viața din stradă.

Pentru fiecare copil se va întocmi un plan de intervenție, în funcție de nevoile fiecăruia. În cadrul acestui plan de intervenție se vor specifica obiectivele propuse, acțiunile care se vor desfășura pentru îndeplinirea acestor obiective, precum și specialistul necesar pentru fiecare activitate (asistent social, psiholog, psihopedagog etc.).

Activitățile care vor avea loc în cadrul centrului sunt concepute pentru a înlăturarea principalelor probleme cu care acești copii se confruntă: stima de sine, relaționare, controlul comportamentelor violente etc.

Se va întocmi un plan psihopedagogic pentru fiecare copil în parte, în funcție de nevoile educaționale ale fiecăruia. De asemenea se vor întocmi fișe de evaluare lunare pentru a se măsura progresele sau regresele copiilor.

După evaluarea psihologică fiecărui copil i se va întocmi un plan psihologic și va beneficia de consiliere și terapie în funcție de problemele cu care se confruntă.

Se vor utiliza metode de evaluare bazate pe chestionare, interviuri, discuții, comparare a datelor inițiale, de mijloc și finale, metode cantitative și statistici.

Implementarea proiectului se va realiza în parteneriat cu:

Direcția de Asistență Socială – care ne oferă spațiul necesar înființarea centrului și colaborează cu asistenții sociali pentru integrarea familială a copiilor străzii;

Inspectoratul Școlar – integrarea copiilor în diferite forme de învățământ;

Poliția Municipiului Suceava – identificarea copiilor și eliberarea actelor de identitate;

Echipa care va lucra la proiect este formată din:

– 1 coordonator program;

– 3 asistenți sociali;

– 1 psiholog;

– 1 psihopedagog;

– 1 asistent medical;

– 1 contabil;

– 1 administrator;

– 3 bucătari;

– 1 administrator.

Durata proiectului

Rezultate anticipate

Prin implementarea proiectului, 20 copii ai străzii, vor avea un acoperiș, hrană zilnică. De asemenea, pe parcursul unui 1 an, vor fi integrați copii în familiile naturale sau în alte familii substituite.

Prin activitățile de asistare și consiliere psiho–socială părinte – copil, se vor minimaliza riscurile ajungerii în stradă a unui număr de 20 copii.

La nivelul școlii se vor dezvolta și îmbunătăți relațiile profesor – părinte – copil.

Un număr de 40 de copiii vor beneficia de suport în activitatea școlară, recuperând lacunele educaționale, evitându-se astfel repetenția sau abandonul școlar.

În cadrul centrului toți beneficiarii programului vor avea posibilitatea să-și descopere anumite talente, să-și dezvolte anumite abilități, deprinderi care vor duce la creșterea respectului de sine.

Se vor crea anumite parteneriate locale care să poată sprijini integrarea socială, școlară și familiala a copiilor străzii.

Popularizarea proiectului va sensibiliza comunitatea privind problemele copiilor străzii.

Impactul estimat asupra grupului țintă

Proiectul se adresează unui numar de 40 de copii (copii ai străzii și copii care prezintă un risc ridicat de a ajunge în stradă). Prin înființarea unui Centru de zi și de noapte, copiii străzii vor avea un adăpost unde pot să doarmă și să mănânce. Astfel, efectele negative pe care mediul stradal le are asupra dezvoltării lor fizice și psihice vor fi diminuate. Un număr de 20 copii ai străzii vor beneficia 24 de ore din 24 de adăpost, hrană și servicii medicale.

De asemenea, un număr de 20 copiii cu risc ridicat de a ajunge în stradă, vor fi integrați în program, cu scopul de a menține copiii în mijlocul familiilor lor naturale. Este cunoscut faptul că acești copii, de cele mai multe ori, își petrec mult timp pe stradă, existând riscul ca aceștia să prindă „gustul străzii”, iar recuperarea lor ulterioară va fi mult mai dificilă.

Prin activitățile pe care acest proiect și le propune se va preveni abandonul școlar, apariția și creșterea comportamentelor delincvente a acestor copii, iar prin implicarea acestora în activități de socializare se urmărește creșterea stimei de sine, a capacității de rezolvare și depășire a problemelor.

Factorii de risc în obținerea rezultatelor

– Riscuri în implementarea proiectului pot interveni în momentul selectării beneficiarilor. Unii dintre ei au trăit în mediul stradal mulți ani, fapt ce și-a pus amprenta asupra personalității lor, formându-i anumite deprinderi și obiceiuri de viață ce pot fi greu înlăturate. Astfel, după o perioadă de timp, este posibil să părăsească centrul sau să nu se mai implice în activități.

– Fiind bine cunoscută repulsia copiilor străzii față de centrele de plasament, este posibil, ca inițial, aceștia să confunde adăpostul cu centrul de plasament (fiind situat în incinta acestuia).

– Este posibil ca voluntarii implicați în proiect să dețină puține cunoștințe în problematica copiilor străzii.

– Fiind o sursă de venit pentru întreaga familie, părinții pot fi reticenți în ceea ce privește implicarea copiilor în program. Ținând cont și de rezistența la schimbare în general, este posibil ca aceștia să nu colaboreze cu personalul organizației.

Concluzii

Prin persistență, amploare și implicațiile pe care le prezintă, „copiii străzii” au devenit un fenomen multiplu determinat.

Condițiile din familie sunt cauzele principale care determină ajungerea copiilor în stradă: sărăcia, violența și abuzul, alcoolismul sau indiferența ducând la ruptura psihologică copil – familie, esențială în decizia de a fugi în stradă. Familiile sunt responsabile în 80 % din situațiile ajungerii copiilor în stradă.

Instituțiile de ocrotire a statului sunt a doua „sursă” a acestui flagel datorită condițiilor proaste de viață, izolării față de comunitate, violenței unor copii mai mari.

Cei mai mulți copii fără adăpost trăiesc în grupuri variabile ca număr (2 – 20) datorită avantajelor de supraviețuire pe care le oferă.

În ultimii ani a apărut o nouă categorie de copii ai străzii: copii împreună cu familiile în stradă.

Consumul de alcool, tutun, „Aurolac”, este destul de răspândit în rândul copiilor străzii.

Nivelul de pregătire școlară în rândul acestor copii este foarte scăzut.

Principala sursă de venit este cerșitul, atât pentru fete cât și pentru băieți.

Situația abuzurilor sexuale în rândul „copiilor străzii” prezintă un tablou de o mare diversitate, de la violuri, continuând cu prostituția sau realizarea de materiale pornografice, transformarea copiilor însuși în abuzatori, angajarea liderilor în rețele de racolare si trafic, întreținerea de relații homosexuale.

Cea mai mare parte din copiii străzii au probleme de sănătate ( pentru aproximativ o treime starea de sănătate se plasează de la mediocra la proasta), în condițiile în care accesul la instituțiile medicale este deficitar.

Reintegrarea copiilor străzii este cu atât mai dificila cu cât perioada petrecuta în strada este mai mare, datorită obișnuințelor și stilului de viață pe care și l-au însușit.

intervenție eficientă trebuie să urmărească desprinderea clientului de vechile obișnuinte, de vechiul mediu de viață și nu doar asigurarea nevoilor primare (spațiu de locuit, siguranța hrana).

Activitatea recuperatorie trebuie centrată pe ameliorarea psio-comportamentală (prin terapii individualizate sau de grup), reinserție școlară, reinserție socială, reintegrare familială.

Este necesar elaborarea unei strategii naționale pentru prevenirea si diminuarea fenomenului de „copii ai străzii” care sa se centreze pe trei direcții:

programe de prevenire care se realizează prin sprijinul familiilor cu mulți copii și a celor cu dificultăți financiare, precum și sprijinirea copiilor din instituțiile de protecție socială (centre de plasament, centre de primire minori)

programe de integrare în familii sau în familii substitut;

programe de sprijin focalizate pe copii străzii.

7.5. Studiu de caz

I.Prezentarea cazului

Florentina este o tânără în vârstă de 18 ani. A rămas orfană de la vârsta de 17 ani. Părinții acesteia au murit într-un accident de mașină.La vârsta de 11 a ajuns să locuiască pe stradă. Este analfabetă și are tulburări de comportament. Aceasta îi agresează și îi domină pe copiii mai mici de pe stradă.

De asemenea aceste tulburări de comportament au dus și la acte delicvente( complice la furt ), motiv pentru care aceasta a refuzat să accepte condițiile impuse de diferite instituții, hotărând să rămână în stradă. S-a confruntat cu un tratament dur în stradă: a fost abuzată sexual, a fost pusă, de către tinerii din stradă, să se prostitueze, aceștia obținând câștiguri de pe urma ei.

În prezent aceasta are un copil în urma relației de concubinaj cu un adult în vârstă de 38 ani. După nașterea copilului, aceasta a avut grijă de el 1 an, după care l-a lăsat în spital.Ea întorcându-se înapoi în stradă.

II. Evaluarea cazului

1. Date de identificare

Nume: Florentina

Gen: feminin

Vârsta: 18 ani

Născută: 17.10.1997, Suceava

Naționalitate: română

Etnie: rromă

Religie: ortodoxă

Domiciliu: Suceava, în stradă

Nu are acte de identitate decât certificatul de naștere.

Concubinul

Nume: Dan

Gen: masculin

Vârsta: 38 de ani

Născut: 1.09.1977, Suceava

Naționalitate: română

Etnie: rromă

Religie: ortodoxă

Domiciliu: Suceava, pe unde apucă

Ocupație: munci ocazionale

Pregătirea școlară: a absolvit doar 3 clase

Copilul

În prezent are 1 an. S-a născut prematur în Suceava. Nu are acte de identitate.

2. Date despre “ familie”

Florentina nu are părinți.Trăiește în concubinaj cu Dan. Relația dintre cei doi nu este constituită legal.Are relații strânse cu copiii și adulți, care stau în stradă. De asemenea nu cunoaște multe date despre familia ei biologică.

3. Date despre locuință

Florentina și Dan momentan locuiesc în stradă. De cele mai multe ori dorm în canalul din jurul gărilor. Canalul este plin de haine și saltele vechi, căldura provine din țevi, nu au lumină, gaz, apă.Singura sursă de lumină este lumânarea, trăiesc în condiții mizere, fiind invadați de șobolani.

4. Starea de sănătate

În urma nașterii, copilul suferă de sifilis. Din declarația Florentinei a reieșit că Dan suferă și el de sifilis. Copilul nu are programul de vaccinări. De asemenea cei trei nu se află în evidența nici unui medic de familie. Copilul este subnutrit și prezintă probleme cu sistemul imunitar.

5. Situația financiară

Venitul este compus din: banii obținuți din munca ocazională realizată de Dan și din banii obținuți în urma exploatării copiilor mai mici.

Ecoharta

7. Alte date

Din interviul realizat cu Florentina s-a constatat faptul că aceasta își iubește copilul și că dorește să îl crească cum poate mai bine. Nu își dorește ca copilul să îi fie luat ( instituționalizat ), ci vrea să îl crească cu ajutorul celorlalte instituții (ONG-uri, instituții de stat). De asemenea s-a constat că Florentina are tulburări de comportament, stări depresive, iar copilul este singurul scop pentru care trăiește. Copilul este sănătos mintal și foarte atașat de mama sa.

III. Definirea nevoilor

– Suport afectiv și sprijin acordat mamei și copilului

– Nevoia de a avea o locuință stabilă

– Nevoi financiare( venit stabil pentru îngrijirea și creșterea copilului )

– Consilierea concubinului în vederea responsabilizării lui de a-și găsi un loc de muncă stabil și legal

– Întocmirea actelor de identitate ale mamei și copilului în vederea obținerii alocației pentru copil și a altor forme de sprijin

– Consilierea psihologică a mamei și concubinului acesteia pe problemele sociale, educative, familiale, educație sexuală, planificare familială

– Înscrierea celor 3 la un medic de familie

– Mediu suportiv, securizant pentru mamă și copil.

IV. Planul Intervenției

Scopul acestei intervenții este menținerea copilului în familie și reintegrarea socio-profesională a celor 3 beneficiari.

Obiective pe termen scurt

– Instituirea unei forme de ocrotire pentru mamă și copil în regim de urgență( internarea într-un centru maternal).

– Înscrierea copilului cât și a mamei la un medic de familie, vaccinarea copilului și urmarea unui tratament în vederea vindecării sifilisului.

– Asigurarea nevoilor primare necesare copilului de către D.G.A.S.P.C și O.N.G-ul respectiv( lapte, pamperși, haine ).

– Igienizare, deparazitarea mamei, copilului și concubinului.

Obiective pe termen mediu

– Găsirea unui loc de muncă stabil și legal pentru Dan( concubinul )

Întocmirea actelor de identitate și a dosarului pentru ajutor social și alocația pentru copil

– Consilierea medicală și planificare familială

– Consiliere și sprijin acordat mamei și concubinului acesteia pe problemele sociale, educative, legislative.

Obiective pe termen lung

– Găsirea unei locuințe sociale stabile pentru familie.

– Consilierea psihologică a mamei în vederea dezvoltării atașamentului față de copil.

– Consiliere acordată mamei cât și concubinului acesteia în vederea motivării acestora de a-și sprijini copilul în dezvoltarea fizică, psihică și educațională.

– Reintegrarea socială și profesională a beneficiarilor.

– Menținerea copilului în familie.

– Sprijin social și afectiv acordat beneficiarilor( obiectiv permanent ).

7.6. Ancheta pe bază de interviu

Scopul acestei cercetări a fost de a evidenția faptul că în țara noastră încă ne mai luptăm cu acest fenomen de copii ai străzii.

Obiectivele pe care le-am urmărit au fost:

1. Cunoașterea cauzelor care au determinat ajungerea copiilor în stradă

2. Relația pe care o au cu familia

3. Starea acestora de sănătate

4. Perioada de când se află în stradă

5.Modul de viață în stradă(apartenența la anumite grupuri, mijloace de procurare a veniturilor și a hranei, consumul de droguri, sexualitatea).

Studiul 1

Anchetă pe bază de interviu privind evaluarea fenomenului ”copii și tinerii străzii”

– Acest studiu a avut la bază metoda interviului realizat pe un eșantion de 20 de copii, care locuiesc în stradă, de sex masculin și feminin, cu vârste cuprinse între 7 și 18 ani, cu domiciliu\fost domiciliu în județul Suceava (mediul rural și urban).

Interviurile au fost realizate în perioada 20 martie-21 aprilie 2015.

Timpul de înregistrare a fost de maximum 2-40 minute și minimum 1-13 minute.

Majoritatea copiilor au avut o atitudine deschisă, dar au fost și copii care nu au dorit să se implice (5 copii).

Pentru analiza interviurilor am stabilit teme principale.

Aceste teme sunt:

1. Istoricul de viață și cel familial

2. Motivele ajungerii în stradă

3. Modalități de câștigare a banilor necesari traiului zilnic

4. Consumul de substanțe (tutun, alcool, diverse tipuri de droguri) și starea de sănătate.

Prin intermediul acestor teme am urmărit cunoașterea cauzelor care au determinat ajungerea copiilor în stradă, starea de sănătate și consumul de droguri.

Tema 1- Istoricul de viață și cel familial

Unii dintre copii și tinerii intervievați au afirmat că locuiesc în Suceava (10 copii), iar 5 dintre aceștia locuiesc permanent în stradă (gara Burdujeni, parcuri).

Locul nașterii pentru mulți copii și tineri este cunoscut, dar sunt copii și tineri care nu cunosc locul nașterii, însă frecventează destul de des orașul Suceava.

Unii tineri au afirmat că locuiesc în stradă de un an de zile.

De asemenea, unii dintre aceștia au mărturisit că locuiesc în stradă din cauza pierderii unui\ambilor părinți, bătăilor frecvente, evacuării împreună cu familia și lipsa unei case.

Pe de altă parte, unii tineri care locuiesc permanent în stradă, fie au fost alungați de acasă, fie au părăsit domiciliul cu acordul părinților ( „Îmi ajut familia pentru că părinții nu au bani și nici un loc de muncă„ ).

Tema 2- Motivele ajungerii în stradă

Majoritatea persoanelor care se află în stradă au ajuns în această situație, după ce au fugit de acasă, după ce au fost izgoniți, abuzați sau bătuți.

De asemenea, unii copii au afirmat că nu au putut să mai suporte consumul de alcool al părinților și situația financiară, deoarece părinții nu au un loc de muncă ( „Cerșesc pentru că nu am ce să mănânc nici eu și nici frații mei„ – afirma un copil al străzii ).

Tema 3- Modalități de câștigare a banilor necesari traiului zilnic

Unii tineri și copii au ca principală sursă de venit cerșitul. Aceștia au mărturisit că sunt folosiți de cineva („Nu sunt banii mei !„) sau cerșesc pur și simplu pentru ei.

O altă sursă de venit este colectarea deșeurilor. Unii copii colectează ambalaje de plastic pentru a-și cumpăra mâncare. Alți tineri de peste 14 ani muncesc cu ziua, descarcă sau încarcă marfă sau merg pe șantier pentru a ajuta.

De asemenea, o altă sursă de venit este solicitarea banilor pentru un loc de parcare sau „păzirea„ mașinii. Tinerii de peste 14 ani, în special băieții, frecventează această activitate.

Unii afirmă că fură diverse lucruri sau chiar banii , alții se prostituează (în special fete de peste 14 ani).

Tema 4- Consumul de substanțe și starea de sănătate

Organizația Mondială a Sănătății definește termenul de drog ca „o substanță psiho-activă care introdusă într-un organism viu, poate modifica percepția, comportamentul, funcțiile sale cognitive sau motrice.„

Altfel spus, drogul este o substanță utilizată sau nu în medicină, a cărei folosire abuzivă poate crea dependență fizică și psihică sau tulburări grave ale activității mintale și comportamentale.

Consumul de tutun reprezintă o practică destul de comună în rândul copiilor și tinerilor aflați în stradă.

Unii copii afirmă că fumează, doar cei care locuiesc permanent în stradă decât cei care locuiesc doar temporar. Cei cu vârste cuprinse între 8 și 13 ani afirmă că fumează („ Mai fumez așa o țigară sau două.„ –afirma un copil )

Consumul de alcool. La fel ca și în cazul tutunului, se găsește și în cazul copiilor ( între 14 și 18 ani ).

Consumul de inhalați. Inhalații sunt vapori chimici, care pătrund în plămâni, prin inhalare și care produc efecte psiho-active de alterare a funcțiilor mintale. Copii și tinerii aflați permanent în stradă, cu vârstele cuprinse între 14 și 18 ani, consumă astfel de substanțe.

Consumul de etnobotanice. Aceste substanțe reprezintă unul din riscurile cele mai importante pentru sănătatea copiilor și tinerilor aflați în stradă.

Cea mai importantă modalitate de consum o reprezintă injectarea, iar efectul de scurtă durată crește riscul infectării cu virusuri hepatice sau HIV. Consumul este răspândit în cazul băieților, dar și celorlalți tineri și copii care locuiesc permanent în stradă ( 14-18 ani ).

De asemenea starea de sănătate a copiilor și tinerilor care trăiesc în stradă este, în mod evident , una precară.

Cauzele generate de consumul de droguri pe cale intravenoasă pot duce la hepatite, în special virusul C sau HIV. Unii copii și tineri au mărturisit că suferă de tuberculoză.

Concluzii

Prin intermediul acestui studiu, am analizat impactul fenomenului „Copii străzii„ din județul Suceava asupra țării.

Situația de criză în care ne aflăm, tinde să genereze un nou fenomen social, cu implicații atât în probleme sociale cât și în sfera sănătății publice.

Studiile precedente („Copii străzii și drogurile, Organizația Salvați Copiii, 2003„ ) referitoare la consumul de droguri pe cale injectabilă, a generat implicit și probleme asociate.

În cazul tinerilor și copiilor străzii, referitor la consumul de droguri, sunt necesare programe de testare, care să permită accesul acestor tineri la tratament. Aceste programe ar trebui să fie însoțite de activități de informare\conștientizare cu privire la riscurile asociate ( căi de transmitere, modalități de prevenire, servicii care pot fi accesate la persoanele în risc ).

Este necesară, de asemenea, dezvoltarea de programe de prevenire și depășire a toxico-dependenței. Astfel se poate limita, în rândul tinerilor, riscurile de sănătate.

Sunt necesari specialiști din structurile poliției, care să interacționeze cu acești tineri, iar sesiunile de formare ar trebui să urmărească stabilirea unui model de intervenție, exact pe respectarea drepturilor copiilor și tinerilor care trăiesc în stradă.

Programele de prevenire a abuzului sexual, în rândul tinerilor sunt necesare.

De asemenea, este nevoie de o atitudine pozitivă, care să fie bazată pe crearea/ dezvoltarea serviciilor de intervenție stradală destinate atât copiilor, cât și tinerilor străzii, pe acordarea de servicii integrate, la nivel social, medical, legal și , nu în ultimul rând, pe demersuri de identificare a nevoilor acestui grup.

Anexa 1.

Chestionarul va fi completat mai târziu pe baza informațiilor oferite de copil în timpul întâlnirilor.

Cod Operator Cod Chestionar

1 . Pentru început, te rugăm să ne spui cum te cheamă – numele, porecla ta, cum ți se adresează prietenii: ATENȚIE OPERATOR, notează cu atenție numele / porecla pentru a putea vedea, în valul următor al cercetării dacă persoana a mai răspuns la chestionar.

………………………………………………………………………..

2 . Cât de des pe săptămână vii în acest loc/această zonă?

1. în fiecare zi 2. o dată la două zile 3. o dată la trei zile

4. o dată pe săptămână 5. mai rar. cât de rar?

3 . În ce perioadă a zilei ești de obicei aici?

1. dimineața 2. după-amiaza 3. seara

4. de dimineață până seara 5. cum se nimerește 6. e prima dată când vin

4 . Îți mai petreci timpul PE STRADĂ și în alte zone? (FĂCÂND ACELEAȘI ACTIVITĂȚI)

1. da. unde?…………………………………………………. 2. Nu

5 . Cât timp petreci pe stradă într-o zi obișnuită?

1.ORE……… 2. stau toată ziua pe stradă (permanent pe stradă)

6 . De cât timp ești pe stradă? (petreci o parte a zilei)

1. mai puțin de o săptămână 2. mai puțin de o lună 3. câteva luni 4. mai mult de 6 luni

5. un an sau mai mult 6. nr. de ani………………

7 . De ce ai ajuns în stradă? (se referă la momentul inițial al ajungerii în stradă) UN SINGUR RĂSPUNS!

1. am fugit de acasă 2. am plecat de acasă (cu voia părinților / rudelor)

3.am fost alungat de acasă 4. am fugit dintr-un centru de plasament 5. alte cauze. Care …………………………………

8 . Ai acte de identitate?

1. da 2. Nu

8 .1 DACĂ DA, ce acte de identitate ai?

1.buletin / carte de identitate 2. certificat de naștere 3. altceva. ce?

8 .2 DACĂ DA, unde le ții / păstrezi?

1. la mine 2. acasă 3. la un cunoscut 4. la o rudă 5. la un ONG / fundație 6. în altă parte. unde?

8 .2 DACĂ NU, ce s-a întâmplat cu ele?

1. nu am avut niciodată 2. am avut, dar le-am pierdut

3. am avut, dar au expirat 4. altă situație. care?……………………..

1 . Unde locuiești în prezent? (unde îți petreci majoritatea timpului, chiar dacă pe stradă)

9. Unde locuiești în prezent? (unde îți petreci majoritatea timpului, chiar dacă pe stradă)

Pe stradă 2. La rude/ bunici/mătușe

3.în altă localitate

10. De când locuiești în această localitate?

Ani 2. Zile

11. Unde îți petreci noaptea, acolo unde locuiești în prezent?

1. într-o locuință 2. într-un adăpost/centru de primire în regim de urgență

3. pe stradă 4. altă situație. care?

12. Cu cine locuiești în prezent?

1. cu familia 2. doar cu mamă 3. doar cu tata

4. cu mama naturală și tatăl vitreg 5. cu tatăl natural și mama vitegră

6. cu familia adoptivă 7. cu bunici, alte rude 8. cu iubitul / iubita mea

9. cu prietenii mei 10. singur 11. altă situație. care?…………….

13. Câți frați și surori ai?

14. În prezent, mergi la școală?

1. da 2. Nu

15. Știi să citești?

Da 2. Nu

16. Ai beneficiat până acum de servicii de asistență (sprijin), din partea unei instituții, NU DE LA PRIETENI / RUDE?

1. da 2. Nu

17. Ești înscris la medicul de familie?

1. da 2. Nu

18. În ultimul an, ai fost oprit / legitimat de poliție?

1. da 2. Nu

19. În ultimul an, ai fost bătut de poliție?

1. da 2. Nu

20. Cum câștigi, de obicei, banii necesari traiului zilnic?

1. muncă cu ziua 2. cerșit 3. colectat deșeuri 4. prostituție

21. Se întâmplă de obicei, ca din banii câștigați, să dai altcuiva o parte?

1.da 2. Nu

22. Ce substanțe consumi sau ai consumat în ultimele 12 luni?

1. tutun / țigări 2. alcool 3. „aurolac” 4. „droguri legale”

23. Ai fost (ești) bolnav de:

1. TBC 2. hepatită 3. boli de piele 4. boli cu transmitere sexuală

Concluzii finale

Climatul existent din interiorul familiei constituie o cauză majoră pentru copilul care ajunge în stradă. Copiii străzii provin în marea lor majoritate din familii sărace, dar putem menționa și lipsa de socializare, urbanizarea, scăderea controlului social.

Lipsa afectivității, a indiferenței și controlul asupra copilului îl face pe acesta să se simtă mai bine în grupul de prieteni a căror scenă este strada. Odată atașați de grupul din stradă, copilul începe să trăiască sentimental că este acceptat și valorizat așa cum este el.

Prin legăturile copiilor de vârste mici cu tinerii, aceștia fug de acasă, caută protecție, având nevoia să fie ocrotiți. Astfel că, în cadrul grupului aceștia se simt securizați, împart alimente, țigări, bani, găsesc un loc comun de dormit.

De asemenea în cadrul acestor grupuri există alte reguli, norme, valori, care diferă de cele ce au existat în familie. De aceea pentru copiii care au trăit mult timp în grupuri le va fi greu să se reintegreze în familiă sau în societate.

Pe de altă parte unii copii care au fost traumatizați în familii abuzate ajung să trăiască un sentiment de nesiguranță și inferioritate. Astfel că, obținând contact cu alții ca ei, sentimente de siguranță și libertate, devin foarte activi și predispuși să comită acte delicvente.

Mai mult șocurile emoționale repetate, suferințele suferite de copii în familie determină apariția unor sentimente de frică și insecuritate. Instabilitatea emoțională a unuia sau ambilor părinți si efortul copilului de a face față îi crează acestuia mari probleme de atașament și de adaptare socială.

În concluzie pot spune că fiecare copil, indiferent de poziția socială a familiei, dorește să fie acceptat și susținut de familie. Eșecul unor încercări de a rezolva aceste probleme în familie, de a se împlini pe sine, i-a împins pe acești copii spre acele situații care le-au dat iluzia că pot face singuri ceva pentru ei, însă lipsiți sentimental de propriile valori, de recunoașterea calității lor, copiii străzii nu mai au încredere în ei înșiși și nici în adulți.

BIBLIOGRAFIE

Riccardo Lucchini, Copiii străzii, identitate, sociabilitate, droguri, Editura Humanitas, București, 1995

Sorin Rădulescu, Sociologia devianței, Editura Victor, București, 1998

Salvați Copiii, 2003, Copiii străzii și drogurile

Maria Voinea, Familia și evoluția sa istorică, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1978

Dan Banciu, Sociologie-judiciară: problem, domenii, cercetări, București, Editura Lumina Lex, 2007

Dan Banciu, Control social și sancțiuni sociale, Editura Hyperion, 1992

Plan național privind protecția copiilor și tinerilor fără adăpost, Organizația Salvați Copiii, 2002

Tudorel Butoi, Psihologia crimei, rolul ei în procesul judiciar, Editura Militară, 1983

Valentina Ticlici, Vina de a fi copil al străzii, Editura Oscar Print, București, 1998

Pitulescu Ioan, Discriminarea rasială, Editura Național, 2000

Zamfir Elena, Politici social. România în context european, Editura Alternative, București, 1995

Ioan Pitulescu, Criminalitatea juvenilă, Editura Național, București, 2000

Prof.dr. Petru Bejan, Asistență socială- Volumul V, Editura Universității Alexandra Ioan Cuza, Iași, 2008

Stoica Constantin, Psihosociologia rezolvării conflictului, Editura Polirom, 1998, Iași

Cristian Bellu Bengescu, Drogurile- alarma națională, Adolescenții și toxicomania, Editura Polirom, 2000

Situația muncii copilului în România, Institutul Național de Cercetare Științifică în Domeniul Muncii și Protecției Sociale, Organizația Salvati Copiii, 1997

Florin Streteanu, Raluca Moroșanu, Instituții și infracțiuni în noul Cod Penal, Manual pentru uzul formatorilor SNG, București, 2010

Ana Munteanu, Familii și copii în dificultate; Note de curs, Editura Miron, Timișoara, 2001

Lect.drd. Nina Mihaela Mihalache, Suport de curs: Diagnoza și Soluționarea Problemelor Sociale

Tudorel Butoi, Psihanaliza crimei, Editura Militară, București, 1983

Surse web

http://www.unicef.org/evaldatabase/files/Zim 01-805.pdf

www.salvaticopiii.ro/romania/ce_facem/programe/copiii_strazii.html

www.slideshare.net/adrian 83 ady/familia-cadru-si-factor-al-dezvoltarii-psihice-a-copilului

www.scritub.com/sociologie/FAMILIA 13135.php

www.rasfoiesc.com/sanatate/asistenta-sociala/demersuri-de-reintegrare-socia 35.php

www.creeaza.com/familie/asistenta-sociala/COPIII-STRAZII-UN-FENOMEN-ACTU 217.php