Copiii Rămasi Singuri Acasă Relatiile Sociale ale Acestora

UNIVERSITATEA DIN BUCUREȘTI

FACULTATEA DE SOCIOLOGIE ȘI ASISTENȚĂ SOCIALĂ

SPECIALIZAREA ASISTENȚĂ SOCIALĂ

LUCRARE DE LICENȚĂ

Copiii rămași singuri acasă: relațiile sociale ale acestora, efectele migrației părinților și serviciile de suport

Coordonatori Absolventă

Prof. univ. dr. Doru Buzducea Epure Denisa-Ionela

Asist. univ. dr. Mihaela Ștefan

Introducere

De-a lungul vieții se întâmplă să trăim diverse experiențe negative, ce apar subit și pe care în mod cert nu le dorim, însă cărora ne vedem nevoiți să învățăm să le facem față. Un exemplu în acest sens îl constituie subiectul acestei lucrări, respectiv situația copiilor ce rămân singuri acasă ca urmare a plecării părinților la muncă în străinătate.

Principalul motiv pentru care am ales această temă este că ea constituie o temă de actualitate. Din cauza problemelor economice din țară, a lipsei de locuri de muncă sau existența unora slab remunerate, ce nu le permit indivizilor să ofere asigurarea stabilității financiare și oferirea unui nivel de confort satisfăcător membrilor familiei, părinții optează pentru plecarea în străinătate, unde să activeze pe piața muncii. Din nefericire, în cadrul acestui fenomen migrațional efectele negative nu se lasă așteptate. Părăsirea țării de către părinți produce o serie de modificări la nivel individual, familial, comunitar, dar și la nivelul statului atât pozitive, dar mai ales negative, iar principalii perdanți în acastă situație sunt copiii emigranților. Ei sunt lipsiți de un model parental în toată această perioadă de timp, sunt o pradă ușoară a rănilor emoționale și a tentațiilor ( alcool, tutun, drog, încălcarea regulilor etc.), iar relațiile lor sociale ( relația cu părinții, cu ceilalți copii, relația cu bunicii sau cu alte persoane în grija cărora ei rămân și relația cu școala) au mari șanse să sufere modificări în sens negativ. De aceea este necesar să se cunoască acest fenomen, ce implică el și cum se pot implementa noi metode și direcții pentru a-l combate sau cel puțin pentru a-l controla.

De asemenea, a mai existat un motiv ce a contribuit la alegerea de către mine a acestei teme. Acest motiv secundar îl reprezintă experiența personală. Am întâlnit de-a lungul timpului, în diverse locuri și conjucturi (în familie, cercul de prieteni, colegi de școală, precum și în cadrul voluntariatului), persoane ce se confruntă cu această situație. Prin observarea schimbărilor constate la aceștia mi-a fost alimentată dorința de a cerceta atât dimensiunile și efectele fenomenului copiilor rămași singuri acasă, precum și modalitățile prin care aceste efecte pot fi diminuate.

Așadar, fenomenul copiilor rămași singuri acasă ca urmare a plecării părinților la muncă în străinătate este unul de luat în seamă, în cazul căruia ar trebui să se caute modalități de controlare și soluționare a evenimentelor negative de care acesta este însoțit.

Capitolul I. Fenomenul de migraṭie

Definiṭii ale migraṭiei

Ȋncă din cele mai vechi timpuri, oamenii s-au deplasat de pe un teritoriu pe altul. Fie că deplasările aveau drept scop procurarea hranei sau evitarea pericolului determinat de viețuitoarele ce le transmiteau sentimentul de insecuritate (animalele de pradă), fie că aveau ca scop desfășurarea activităților profesionale ȋn cadrul unei grupări statele mai dezvoltate, deplasări dintr-o arie geografică ȋntr-o altă arie geografică au fost și vor fi prezente ȋntotdeauna.

Distincṭia dintre deplasările anterioare ṣi cele actuale constă în faptul că în trecut acestea erau văzute ca un act natural ṣi nedefinit spre deosebire de prezent, când acestea au o denumire, sunt analizate ṣi clasificate în funcṭie de mai multe criterii. Aṣadar, migraṭia ar putea fi definită ca un proces, ce constă în deplasarea cu un anumit scop a unuia sau mai multor indivizi dintr-un loc in altul. Din această perspectivă nu ar putea fi considerată greṣită afirmaṭia conform căreia migraṭia se petrece din totdeauna.

Primele deplasări aveau drept scop procurarea hranei (culegerea de plante; vânatul animalelor, sacrificate nu doar pentru hrană, ci ṣi pentru blănurile lor) ṣi căutarea de noi adăposturi. Având in vedere faptul că nu existau structuri statale bine definite, organizate după reguli ṣi principii, care să securizeze indivizii, oamenii erau grupaṭi ṣi se deplasau i

în mici triburi, echivalentul familiei extinse din zilele noastre. De asemenea, aceste migraṭii se caracterizează printr-o proximitate redusă a deplasărilor.

La polul opus se află migraṭia actuală, migraṭie ce este definită de plecările individuale, de regulă ale unuia sau ambilor părinṭi, situaṭie în care ceilalṭi membri ai familiei nu părăsesc locul de origine. Totodată, migraṭia actuală, fiind sprijinită de către dezvoltarea tehnologică, se realizează in cadrul unei proximităṭi mai extinse.

Sursă: Sondaje Sociopol, accesat la data de 25.05.2016

Migraṭiile sunt indicatori ai dinamicii sociale, fiind corelate cu schimbările ce se petrec în cadrul societăṭii. Există o relaṭie de intercondiṭionare între ceea ce se întâmplă în cadrul comunităṭilor, a societăṭilor (dezvoltarea industrială, oportunităṭi de muncă, nivel salarial satisfacator, nivel de trai, legislaṭie, apărarea drepturilor ṣi intereselor cetăṭenilor, facilitarea miṣloacelor de transport publice, etc.) ṣi decizia de a pleca a indivizilor.

Prin intercondiṭionare trebuie înṭeles următorul aspect: migraṭiile sunt acṭiuni întreprinse de către oameni ca urmare a modificărilor de la nivel social ṣi, de ce nu, a oportunităṭilor ivite, ce le-ar putea conferi un grad de satisfacṭie mai mare decât cel prezentat de către aceṣtia inainte de migraṭie. Intercondiṭionarea migraṭie-schimbare socială include, de asemenea, ṣi efectele apărute ca urmare a desfăṣurării fenomenului migraṭional. Aceste decizii ale oamenilor de a părăsi locul de origine ṣi cu atât mai mult migraṭia masivă pot cauza dezechilibre vizibile ṣi deopotrivă ingrijoratoare pentru buna funcṭionare a structurii statale.

Modul in care migraṭia ar putea aduce modificări vis-a-vis de situaṭia statului este constituit de următoarele:

deficit demografic;

îmbătrânire a populaṭiei;

scădere a nivelului de forṭă de muncă specializată, calificată;

deprofesionalizare;

imposibilitate a sustenabilităṭii de către populaṭia activă a sistemului contributoriu de asigurări.

O definiṭie larg acceptată a termenului de migraṭie este cea care poate fi gasită în Dicṭionarul de Sociologie al profesorului Zamfir, acesta identificând fenomenul ṣi făcând o amplă analiză a migraṭiei. Ȋn cadrul dicṭionarului, migraṭia este văzută ca fiind „deplasarea unor mulțimi de persoane dintr-o arie teritorială in alta, urmată de schimbarea domiciliului și/sau de încadrarea într-o formă de activitate în zona de sosire”. (Zamfir, 1998:352) Zamfir defineṣte mai în profunzime aceste fonomene ajungând la o divizare a migraṭie, în funcṭie de criteriul demografic, în emigraṭie ṣi imigraṭie, accentuând astfel ideea conform căreaia un act migraṭional este deopotrivă o imigraṭie cât ṣi o emigraṭie.(Ibidem) Ideea acestei divizări este că o persoană ce realizează acṭiunea de migraṭie are atât statutul de emigrant, cât ṣi cel de imigrant. Persoana în cauză deṭine statutul de emigrant, deoarece părăseṣte teritoriul de origine ṣi în acelaṣi timp capătă statutul de imigrant, deoarece ajunge într-o nouă arie teritorială.

Fenomenul migraṭional a prezentat interes pentru un număr însemnat de sociologi. Fiecare dintre aceṣtia a avut o viziune proprie a fenomenului de migratie, iar câteva dintre aceste viziuni vor fi relatate în următoarele paragrafe ale acestei lucrări.

Vasile Miftode defineṣte migraṭia ca fiind „indicatorul cel mai puternic al schimbului de elemente, norme ṣi valori materiale ṣi spirituale precum ṣi al transferului de populaṭie dintre diferite zone ṣi localităṭi, îndeosebi între centrele rurale ṣi cele urbane.” (Miftode, 1978:13)

Din cele susṭinute de către Dumitru Sandu, dată fiind complexitatea migraṭiei, aceasta poate fi văzută din mai multe perspective, respectiv ca eveniment sociodemografic, ca fenomen de migraṭie ṣi ca proces de migraṭie. Prin eveniment sociodemografic se înṭelege deplasarea unei persoane individual sau în grup, în afara comunităṭii de rezidenṭă, în candrul unei anumite perioade de timp, cu scopul schimbării locului de muncă sau a schimbării domiciliului. Prin fenomen de migraṭie se întelege o multitudine de evenimente sociodemografice, iar procesul de migraṭie face referire la modificarea tendinṭelor fenomenului de la un interval de referinṭă la altul. (Sandu, 1984:20)

Tot Sandu, mai defineṣte migraṭia ṣi dintr-o altă perspectivă, cea socio-economică. Conform acesteia, fenomenul de migraṭie „se desfăṣoară ca urmare a perceperii de către persoane a unor diferenṭe de calitate a vieṭii între origine ṣi destinaṭie”. (Sandu, 1984:31)

Aṣadar, se poate afirma că „migraṭia este o formă de „mobilitate teritorială” (W.Zelinsky, 1971) sau „geografică” (H.Shryock, 1971:373) ale carei note specifice derivă din faptul că implică deplasări:

în afara comunităṭii locale de rezidenṭă;

pentru a schimba rezidenṭa sau locul de muncă obiṣnuit sau atât locul de rezidenṭă, cât ṣi locul de muncă. (Sandu, 1984:20)

Clasificare

Migraṭia este un fenomen extrem de complex, care a trezit interesul mai multor sociologi de a o studia. Ȋn acest scop, aceṣtia au realizat, printre altele, clasificări diverse a acestui fenomen, dupa cum urmează în următoarele paragrafe.

Având o cunoaṣtere de ansamblu a fenomenului migraṭional, Sandu a realizat o clasificare a acestuia ṭinând seama de următoarele criterii:

raportul dintre tipurile de medii rezidenṭiale de la originea ṣi destinaṭia migraṭiei;

Ṭinându-se seama de acest criteriu, se diferenṭiează, în primul rând, migraṭia de colonizare ,migraṭie ce are loc „atunci cind teritoriul destinaṭiei este lipsit nu atît de populaṭie, cît mai ales de o structură socială constituită care să servească drept cadru social de integrare a noilor sosiṭi”(S.Amin, 1974:54 ṣi passim), de celelalte forme de migraṭie.

Având în vedere tipurile de comunitate locală, de origine ṣi destinaṭie, se disting migraṭiile de tipul rural-rural, rural-urban, urban-urban ṣi urban-rural.

continuṭul schimbărilor realizate prin migraṭie, din punctul de vedere al migrantului;

Pornind de la acest criteriu, se disting două tipuri de migraṭii:

migraṭia forṭei de muncă, unde conṭinutul acesteia este dat de către o schimbare a locului de muncă. Tinându-se cont ṣi de durata sau ritmul deplasării persoanelor care schimbă locul de muncă de la o comunitate locală la alta apar subtipuri ale migraṭiei forṭei de muncă precum navetismul ṣi migraṭia sezonieră.

migraṭia ca mobilitate socială, migraṭie ce presupune atât schimbarea rezidenṭei sau a locului de muncă, cât ṣi schimbarea poziṭiei migrantului în spaṭiul social.

durata schimbării;

Ȋn funcṭie de acest criteriu se disting două categorii de migraṭie: migraṭie definitivă, situaṭie în care migrantul pleacă în afara comunităṭii cu intenṭia de a nu mai reveni în comunitatea locală ṣi migraṭia temporară, care poate fi periodică sau neperiodică.

unitatea de migraṭie (persoana, familia sau un alt grup local);

Ȋn cadrul acestui criteriu, se disting migraṭia individuală ṣi cea a familiilor.

O tipologie in care sa fie incluse tipurile de migrație si de migranti derivate din principalele caracteristici ale migrație poate contribui la intregirea unei imagini coerente asupra diversitatii perspectivelor din care aceasta poate fi abordata. In vederea realizarii unei astfel de tipologii, principalele criterii de clasificare se refera la urmatoarele aspecte si intrebari:

evenimentul de migrație:

cine decide (unitatea de migrație);

de ce (motivația migrației);

cum se parcurge distanța dintre origine și destinație;

ȋn ce sens (ȋntre ce tipuri de comunități locale sau zone social economice) se desfășoară evenimentul de migrație;

cu ce ritm, pe ce durată;

modul de luare a deciziei de migrație;

etapa de luare a deciziei de migrație;

experiența de migrație;

care sȋnt efectele asupra migrantului și canalele de realizare a migrației;

fenomeul de migrație (valorile agregate pentru caracteristicile evenimentului, plus caracteristicile specific menționate la acest punct):

intensitatea (volumul relative);

volumul absolut;

selectivitatea;

modul de agregare a evenimentelor ȋn fenomen;

Cauzele;

raportul dintre factorii de respingere și cei de atracție a migrantului;

funcționalitatea migrației;

perspective de abordare a fenomenului:

sensul migrației din punct de vedere al unei localități;

raportul dintre origine și destinație;

raportul dintre imigrare și emigrare;

perioada de referință;

succesiunea dintre diferite categorii de migranți ȋntr-o localitate;

zona de apartenență a originii și a destinației de migrație.

Ȋn funcție de aceste criterii, tipurile de migrație și de migranți, nominalizate deja ȋn literatura de specialitate ȋn mare parte, pot fi organizate ȋn următoarele tipologii:

Evenimentul de migrație

unitatea la nivelul căreia se ia decizia și se realizează actul de migrație:

migrație individuală;

migrație ȋn grup (familial, de muncă etc.);

1.2.0. motivația migrației;

1.2.1. migrație pentru muncă („de lucru”);

1.2.2. migrație pentru (prin) căsătorie;

1.2.3. migrație „de pensionare”;

1.2.4. migrație „derivată” sau „de ȋnsoțire” sau a „dependenților”;

1.2.5. alte;

1.3.0. modul de parcurgere a distanței dintre origine și destinație ȋntr-o perioadă de referință dată:

1.3.1. migrație ȋn stadii/pas cu pas;

1.3.2. migrație directă:

1.4.0. sensul migrației ȋn funcție de tipul de comunitate de origine și de destinație:

1.4.1. rural-rural;

1.4.2. rural-urban;

1.4.3. urban-urban;

1.4.4. urban-rural;

1.5.0. durată, ritmul de realizare:

1.5.1. migrație definitivă – părăsirea unei localități fără intenție de revenire (singura schimbare specificată/ȋnregistrată este cea de domiciliu);

1.5.2. navetismul – părăsirea temporară și repetată (zilnic, săptămȋnal etc.) a localității de rezidență ȋn vederea exercitării unei ocupații ȋntr-o altă localitate;

1.5.3. migrație sezonieră – părăsirea temoporară și repetată a localității de rezidență pentru a lucra ȋntr-o altă localitate (zonă), la perioade marcate prin anotimpuri;

1.5.4. migrația la revenire – părăsirea temporară și nerepetată a localității de rezidență ( singura schimbare specificată/ȋnregistrată este cea de domiciliu stabil);

1.6.0. modul de luare a deciziei de migrație:

1.6.1. migrație voluntară (spontană);

1.6.2. migrație forțată (prin constrȋngere);

1.6.3. migranți activi (inovatori) – adoptă un comportament de „căutare”, de selectare activă a destinațiilor posibile;

1.6.4. migranți pasivi (conservatori) – adoptă un comportament de imitație, optȋnd pentru locurile de destinație alese de migranții activi (care, de obicei, deschid un flux de migrație);

1.7.0. etapa de luare a deciziei de migrație:

1.7.1. migranți potențiali – decizia este luată sau ȋn curs de a fi luată, dar evenimentul nu este realizat;

1.7.2. migranți actuali – evenimentul de migrație este realizat;

1.8.0. experiența de migrație:

1.8.1. migranți „primari” (prima schimbare de domiciliu);

1.8.2. migranți „secundari”, „terțiari” etc.;

1.9.0. canale instituționale de realizare a migrației și efecte asupra migrantului:

1.9.1. migrație fără mobilitate socială;

1.9.2. migrație ȋnsoțită de mobilitate socială, realizată prin intermediul unor „canale” de mobilitate precum școala, ȋntreprinderea, organizația politică etc.

Fenomenul de migrație:

intensitatea sau volumul relativ pe care ȋl au două curente de migrație desfășurate ȋn sens invers ȋntre două localități sau zone O (origine) și D (destinație):

curent sau flux de migrație: curentul cel mai puternic dintre cele doua localități sau curentul care are anterioritate (O-D);

contracurent sau contraflux de migrație: curentul cu volum sau intensitate minime dintre cele doua localități sau curetul D-O constituit ulterior celui de la O la D;

volumul absolut: deplasarea ȋn masă, ȋntr-un timp scurt, a populației dintr-un loc de origine dat;

selectivitatea migrației: raportul dintre caracteristicile migranților și cele ale nonmigranților, la origine:

migrație selectivă: diferențe semnificative ȋntre caracteristicile migranților și cele ale nonmigranților;

migrație neselectivă: absența diferențelor dintre migranți și nonmigranți (raportul dintre caracteristicile migranților și caracteristicile nonmigranților la destinație este desemnat uneori prin extensiune tot cu „selectivitate a migrației” sau prin „caracter diferențial al migrației”);

modul de agregare a evenimentelor de migrație ȋn fenomen:

migrație de (prin) contagiune – plecările din O ȋn D se fac sub influența presiunii sociale a celor care au migrat deja din O ȋn D; cu cȋt numărul acestora este mai mare, cu atât presiunea socială este mai mare. Imitația constituie principalul mod social de agregare a unei mulțimi de evenimente de migrație ȋntr-un același fenomen;

nu există un mod social de agregare a evenimentelor de migrație de la o aceeași origine – agregarea este numai de natură statistică, nu și socială (nu am ȋntȋlnit un termen pe deplin corespunzător acestei situații);

structuri cauzale ale emigrarii din O, cumulate cu alte caracteristici ale fenomenului (caracterizarea „cȋmpului de emigrare” din O):

migrație ȋn flux: cauze sociale la origine și la destinatie și efect de interacțiune ȋntre ele; volum și intensitate mare a emigrării din O; concentrarea emigrarilor din O ȋntr-un număr redus de locuri D;

migrații determinate social la origine sau la destinație și absența interacțiunii dintre cauzele de la origine și cele de la destinație; volum, intensitate și grad de concentrare a emigrației din O – nespecificate;

migrație dispersată – nu există cauze sociale nici la origine și nici la destinație, ci numai motivații individuale ale migrației; volum, intensitate și grad de concentrare a emigrarilor din O – reduse;

raportul dintre factorii de respingere de la origine și cei de atracție de la destinație, ȋn determinarea fluxului de migrație:

migrație de respingere („push-migration”) – factorii de respingere de la origine acționează cel mai eficient;

migrație de atracție („pull-migration”) – factorii de atracție de la destinație acționează cel mai eficient;

funcționalitatea/ interacțiunea migrației ȋn raport cu alte tipuri de procese sociale:

migrație de „urbanizare” –migrația care contribuie la creșterea/ menținerea gradului de urbanzare;

migrație de colonizare – migraṭia făcută ȋn absența unor structuri sociale de integrare la destinație;

migrație rural-urban produsă de industrializarea urbană versus migrație rural-urban necorelată cu creșterea industrială, generȋnd fenomenele de „superurbanizare” (Hoselitz).

Perspective de abordare a fenomenului

sensul migrației din punct de vedere al unei localități/zone:

emigrare – plecare din localitate;

imigrare – sosire ȋn localitate;

raportul dintre localitățile de origine și de destinație:

migrație de reȋntoarecere – raport de identitate ȋntre origine și destinație, realizabil după un anume interval de la migrația primară;

destinația diferă de origine – nu există un termen elaborat pentru această situație;

raportul dintre emigrare și imigrare, din punct de vedere al unei localități/zone ȋntr-o perioadă de referință dată:

migrație netă – diferența dintre volumul imigrării și cei al emigrării;

imigrare netă – sosiri necompensate de plecări;

emigrare netă – plecări necompensate de sosiri;

migrație „de ȋnlocuire” – plecări compensate de sosiri;

perioada de referință:

migrație pe durata vieții – perioada de referință este variabilă de la migrant la migrant, fiind cuprinsă ȋntre momentul nașterii și cel al ȋnregistrării domiciliului actual;

migrație ȋn decursul unui interval fix – perioada de referință este egală pentru toate persoanele supuse ȋnregistrării;

migrație față de ultima rezidență – perioada de referință este nespecificată;

succesiunea specifică dintre plecarea unei anumite categorii de migranți și sosirea altei categorii de migranți, ȋntr-o anume localitate:

migrație „ȋn lanț” – prezența unei astfel de succesiuni precum ȋn cazul plecărilor din orașele mici ȋn orașele mari, urmată de sosirea ruralilor ȋn orașele mici;

zona de care aparțin localitățile de origine și de destinație:

migrație intrazonală – originea și destinația sȋnt ȋn aceeași zonă;

migrația interzonală – originea și destinația se află ȋn zone diferite.

(Sandu, 1984:24-28)

O tipologie inedită a migraṭiei este realizată, din perspectiva calităṭii vieṭii, de către Chombart de Lauwe. Ȋn cadrul acestei tipologii se disting componentele vieṭii legate de satisfacerea nevoilor fundamentale (de alimentaṭie; de adăpost; etc.) sau „nevoile-necesităṭi” ṣi nevoile nefundamentale, constituite în „nevoi-aspiraṭii” (Chombart de Lauwe, 1970:48). Ȋn funcṭie de aceste componente, migraṭia se împarte în două tipuri:

migraṭie de respingere (push-migration), care este strâns legată de satisfacerea nevoilor-necesităṭi ale populaṭiei;

migraṭie de atracṭie (pull-migration), care pune accent pe satisfacerea nevoilor-aspiraṭii.

O altă perspectivă asupra fenomenului de migraṭie este oferită de către Vasile Miftode, care susṭine că migraṭia prezintă urmatoarele forme (Miftode, 1978:81-83):

migraṭia definitivă, migraṭie ce reprezintă schimbarea de reṣedinṭă care pune în relaṭie două puncte rezidenṭiale consecutive: locul de origine ṣi locul de primire (Duchac, 1974:66);

migraṭia temporară, ce are ca scop conservarea unicităṭii reṣedinṭei ṣi a locului de origine la momentul migrării;

migraṭia zilnică, migraṭie ce prezintă un caracter ritmic ṣi care pune în relaṭie locuinṭa cu locul de muncă (Burgess, 1964:11);

naveta, ce se împarte în naveta cotidiană, bicotidiană ṣi săptamânală ca tipuri regulate ṣi naveta ocazională, la câteva zile sau la o perioadă mai îndelungată de timp în funcṭie de distanṭă, mijloace de transport ṣi program de muncă;

migraṭia sezonieră, migraṭie ce afectează cu precădere forṭa activă din agricultură ṣi este condiṭionată de campaniile agricole;

migraṭia turistică, de week-end sau anuală; acestea sunt ritmice, asemenea migraṭiei zilnice, însă se diferenṭiază prin diversitatea direcṭiilor de deplasare ṣi a locurilor frecventate.

O ultimă clasificare, ce nu trebuie trecută cu vederea îi aparṭine profesorului Zamfir. Aceasta face referire la teritoriul naṭional, în funcṭie de care migraṭia poate fi internă, situaṭie în care deplasarea se face în interiorul unei ṭări sau externă, caz în care deplasarea indivizilor are un caracter internaṭional. (Zamfir, 1998:352)

Factorii migraṭiei

Atunci când se vorbeṣte despre migraṭie, trebuie luat în considerare faptul că există anumiṭi factori declanṣatori ai acestui fenomen. Oamenii fac lucrurile cu un anumit scop, aceṣtia aleg să-ṣi părăsească domiciliul în încercarea de a-ṣi asigura condiṭii de trai, ce le-ar putea conferii un grad de confort mai ridicat decât cel anterior plecării. Aceṣti factori sunt atât de natură obiectivă, cât ṣi subiectivă ṣi acṭionează, conform spuselor lui Miftode, pe trei planuri ale miṣcării migratorii ṣi anume la locul de muncă, la locul de sosire ṣi în cadrul interacṭiunii dintre cele două locuri. Aṣadar, migraṭia este condiṭionată de factori repulsivi, care acṭionează în sfera locului de plecare ṣi factori atractivi, pe care indivizii îi identifică la locul de primire: „migrantul nu părăseṣte ceea ce are ṣi ceea ce nu-l satisface pentru aceleaṣi condiṭii în alt loc ṣi în altă muncă, ci pentru ceva mai bun sau în orice caz pentru ceva diferit”. (Miftode 1978:89)

Cvasitotalitatea factorilor care îi pot determina pe oameni să opteze pentru părăsirea domiciliului pot fi structuraṭi în trei mari categorii: demografici; economici ṣi profesionali.

FACTORI OBIECTIVI

AI MIGRAṬIILOR

a1 a2 b1 b2 b3 b1 b2 b3 a1 a2 b1 b2

Demografici:

a – cantitativi; a1 – naṣteri; a2 – decese;

b – calitativi; b1 – indicele de fecunditate;

b2 – indicele de nupṭialitate;

b3 – indicele de îmbătrânire;

Economici:

a – resurse ṣi venituri;

b – structuri economice:

b1 – în sectorul primar;

b2 – în sectorul secundar;

b2 – în sectorul terṭiar;

Profesionali:

a – cererea de mîna de lucru:

a1 – în mediul rural;

a1 – în mediul urban;

b – tipurile de locuri de muncă:

b1 – agricole

b2 – non-agricole

(Miftode,1978:91-92)

Migraṭia in România

Fenomenul migraṭional din România este unic ṣi extrem de interesant de analizat, deoarece a cunoscut diverse fluctuaṭii de-a lungul timpului. Ȋn funcṭie de anumite perioade de timp, migraṭia fie a fost absentă pe plan internaṭional (în perioada comunistă), fie a cunoscut un boom al numărului de persoane ce au decis să părăsească teritoriul ṭării (ca urmare a prăbuṣirii regimului comunist în primă fază, dar ṣi ca urmare a intrării în Uniunea Europeană ulterior, fapt ce a facilitat accesul nerestricṭionat al cetăṭenilor de origine română în celelalte state membre ale Uniunii Europene).

Dat fiind contextul politic traversat de către ṭara noastră în perioada comunistă, fenomenul de migraṭie a cunoscut o stopare în rândul plecărilor internaṭionale. La timpul respectiv un număr redus de oameni aveau acces la facilitarea parăsirii teritoriului Romaniei, migraṭia de la acel moment având un caracter intern. Un element de specificitate al cestei perioade este cel constituit de către migraṭiile interregionale. Cetăṭenii au început să părăsească localităṭile, judeṭele datorită schimbărilor produse în societate, schimbări ce i-au forṭat să adopte aceste măsuri. Printre aceste schimbări produse în societate se numără industrializarea puternică ṣi forṭată a agriculturii, urbanizarea, creṣterea nivelului economic al ṭării, exportul, precum ṣi dezvoltarea reṭelelor de transport naṭional. Astfel, având ca reper raportul dintre tipurile de medii rezidenṭiale de la originea ṣi destinaṭia migraṭiei, deplasarea teritorială tipică din perioada comunismului a fost cea dinspre mediul rural către mediul urban ṣi migraṭia pornind de la oraṣele mici către cele mari, puternic dezvoltate.

Ulterior, odată cu prăbuṣirea regimul comunist, s-a stabilit un climat guvernat de libertate si a fost ridicată restricṭia membrilor societăṭii româneṣti de a părăsi teritoriul ṭării. Acestă schimbare survenită în cadrul societăṭii româeṣti a crescut interesul ṣi gradul de atracṭie al oamenilor vis-a-vis de plecările în străinatate, făcându-ṣi astfel apariṭia o nouă tendinṭă în materie de migraṭie.

Există diverse motive pentru care oamenii decid să se stabilească înafara graniṭelor României. Printre motivele pentru care românii aleg să plece din ṭară se numără următoarele:

un nivel de trai mai ridicat în ṭara de sosire;

venituri financiare mai mari în ṭara de destinaṭie comparativ cu cele obṭinute în ṭara noastră;

efectuarea de studii/obṭinerea de specializări.

Ȋn cele mai multe dintre cazuri plecările sunt motivate de speranṭa românilor de a obṭine venituri considerabil mai mari decât cele din ṭară. Ei pleacă înafară, individual, cu gândul de revenire la familia rămasă în urmă, după ce agonisesc suficient pentru a putea duce un trai decent în locul de origine. Ȋn unele cazuri întoarcerea în ṭară nu se mai produce, ci din contră, ceilalṭi membri ai familiei îi urmează pe cei plecaṭi la noul loc considerat de către ei acum casă.

De asemenea, o parte dintre cei care părăsesc graniṭele României o fac pe seama acumulării ṣi îmbogăṭirii nivelului de cunoṣtinṭe. Ca ṣi în cazul persoanelor ce pleacă cu scopul de atinge un anumit grad de satisfacṭie financiară, există un număr însemnat de persoane din rândul celor ce pleacă la studii în străinătate, ce nu mai revin în ṭară după finalizarea acestora ṣi care aleg să profesese în ṭara adoptatoare.

Aceste motivaṭii ale plecării în străinatate sunt susṭinute ṣi de către profesorul Cătălin Zamfir, în cadrul Dicṭionarului de Sociologie. Acesta face o enumerare ceva mai complexă a motivelor pentru care oamenii aleg să plece din România, mentionând astfel faptul că migraṭia internațională actuală se realizează sub diverse forme precum migraṭia forței de muncă, migraṭia membrilor familiilor lucrătorilor anterior emigranți, migraṭia forțată de calamități naturale, de persecuții politice sau religioase, de războaie ṣi aṣa mai departe. (Zamfir, 1998:352) Un exemplu de actualitate în ceea ce priveṣte migraṭia pricinuită de persecuṭii politice sau religioase sau chiar de război îl constituie situaṭia din Siria, situaṭie în care cetăṭenii poporului sirian sunt nevoiṭi să părăsească teritoriul ṭării, datorită pericolului eminent ce le periclitează viaṭa.

Concluzii capitolul I

Migraṭia constituie un fenomen complex ṣi dinamic, ce surprinde prin intermediul tendinṭelor ṣi formelor sale, care apar de la o perioadă istorică la alta. Acest dinamism continuu transformă migraṭia într-un domeniu inepuizabil de studiu pentru sociologi.

Migraṭia este o acṭiune a indivizilor ce aleg să-ṣi părăsească reṣedinṭa, locurile natale, familiile ṣi să se stabilească înafara graniṭelor României din diverse motive, fie ele legate de structura internă( lipsa locurilor de muncă, nivel salarial nesatisfăcator, calamităṭi naturale, războaie civile, nivel de trai scăzut, etc.) sau externe (nivel al remuneraṭiei crescut, un nivel de securitate al cetăṭenilor ridicat, servicii comunitare ṣi facilităṭi susṭin ṣi contribuie semnificativ la creṣterea bunăstării cetăṭenilor, nivel înalt al serviciilor de educaṭie ṣi aṣa mai departe).

De asemenea, în funcṭie de diverse criterii precum raportul dintre mediile de rezidenṭă de la originea ṣi destinaṭia migraṭiei, durata schimbării, unitatea de migraṭie ṣi altele, migraṭia prezintă numeroase forme, tipologii în care este clasificată. Aceste tipologii au ṣi ele o dinamică proprie, ceea ce face ca migraṭia, ca fenomen, să sufere transformări în funcṭie de modificările sociale survenite de la o perioadă de timp la alta ṣi de tendinṭele apărute în materie de deplasări ale oamenilor.

Capitolul II. Efectele migrației și serviciile de suport

Efectele migrației

Migrația produce o serie de efecte în cadrul unui stat pornind de la individ în sine, continuând cu familia, comunitatea și încheind cu societatea. Schimbările de care se face responsabilă migrația vis-à-vis de structurile sociale anterior menționate pot avea atât valențe positive, cât și negative.

Aspectele positive ale migrației se pot concretiza în:

creșterea PIB-ului;

interacțiunea migranților romani cu noi popoare, de la care pot prelua noi obiceiuri, valori etc.;

lărgirea perspectivelor asupra posibilității de evoluție a emigranților etc.

Aspectele negative pe care le-ar putea implica migrația sunt:

părăsirea copiilor de către părinți;

copiii rămân fără sprijinul părinților;

de cele mai multe ori copiii rămân în grija bunicilor sau a rudelor, în cele mai bune cazuri, sau sunt dați în plasament;

copiii, singuri fiind, dezorientați, ar putea cadea pradă tentației de a experimenta lucruri noi, ce au efecte negative asupra lor precum fumatul, consumul de alcool sau consumul de droguri;

acestia nu mai frecventează cursurile sau au rezultate școlare mai slabe comparativ cu perioada de timp anterioară plecării părinților;

emigrarea oamenilor pregătiți din punct de vedere profesional, competenți. Exemple: asistenți sociali, medici, asistenți medicali etc. Aceștia aleg să plece pentru a-și desfășura profesia de care sunt pasionați în afara granițelor României, cu speranța într- un viitor mai bun pentru ei și copiii lor;

maturizarea prematură, timpurie a copiilor;

preluarea atribuțiilor părintești și a rolului de părinte de către copii, cu atât mai mult în cazurile în care există discrepanțe mari de vârstă între frați.

La nivel individual se poate discuta de părinți, dar mai cu seamă de copiii ce rămân acasa, copii ce sunt nevoiți să-și ia suarta în mâini și să se descurce în situația dată.

Pe de o parte, părinții, actori pe o scenă necunoscută, într-o piesa (situație) nouă pentru ei, sunt încercați de sentimente ambivalente. Aceștia trăiesc cu mare intensitate atât sentimentul de dragoste, de dor față de copiii lăsați în urmă, sentimentul de vinovăție sau chiar regret, cât și dorința de a nu-și abandona visul lor de a le oferi copiilor șansa de a fi oameni mai buni, mai educați, fără lipsuri sau carențe de orice fel. Parinții resimt sentimentul de vinovației sau de regret datorită faptului că au plecat, lăsându-i pe copii singuri în fața sorții în loc să le fie alături atunci când aceștia trăiesc noi experiențe, fie ele pozitive sau negative, și pentru că i-au pus într-o situație de vulnerabilitate, de expunere la diverse pericole și tentații. De asemenea, există posibilitatea ca părinții să nu se mai afle pe aceeași frecvență cu ai lor copii și să nu se mai poată interfera cu, canalul de transmisie al acestora. Ei nu mai știu ce să le spună și cum, fiind luați prin surprindere de cât de repede au crescut și s-au schimbat din diverse puncte de vedere (comportament, atitudine, înfățișare, mentalitate etc.). În această situație există o oarecare dificultate ca părinții și copiii să se întâlnească într-un „loc comun”, dar nu este imposibil. Acesta necesită răbdare, tact, timp și disponibilitatea de a-și acorda șansa de a se (re)descoperi unii pe alții și de a avea o comunicare, implicit o relație mai profundă în locul uneia superficiale.

Pe de altă parte, copiii sunt încercați de momente dificile ale vieții, cărora se văd nevoiți să le facă față singuri. Aceștia sunt privați de atenția și suportul părinților, fapt ce-i pune într-o situație de insecuritate emoțională, și nu numai. De asemenea, copiii ce se află în această situație pot avea anumite dificultăți de relaționare și de întemeiere a unei familii pe viitor, datorate lipsei unui model parental în această perioadă în care copilul își formează personalitatea. Toate aceste greutăți sufletești sunt dublate de noile îndatoriri căpătate de către aceștia (activități în cadrul locuinței, activități în cadrul gospodăriei etc.). Cvasitotalitatea dificultăților menționate anterior sunt cu atât mai greu de suportat de către copii cu cât, din dorința de ai nu-i îngrijora pe părinți și a nu le îngreuna mai tare șederea acestora în străinatate, ei aleg să nu le dezvăluie cât de dificil le este fără ei.

Așadar, ambele parți, atât copiii, cât și părinții, experimentează sentimente și experiențe dificile, pe care aleg sa nu și le împărtășească unii altora din dorința de a nu se răni reciproc.

Pe plan familial, prin prisma plecării părinților, se poate produce o ruptură în familie. Această modificare la nivelul familiei poate degrada relația dintre membri, fapt ce nu exclude posibilitatea de a se ajunge la scăderea în intensitate a uniunii familiale. Familia ca structura îndeplinește un rol important atât pentru membrii ce o alcătuiesc și stabilitatea relațiilor dintre aceștia, cât și pentru societate.

Ținându-se cont de faptul că familia reprezintă „una dintre verigile sociale cele mai vechi și mai specifice în asigurarea continuității și afirmării ființei umane” (Bochiș, 2011:17), aceasta a devenit obiect de studiu sistematic.

Având în vedere relevanța familiei pentru societate, aceasta a prezentat interes pentru diverși sociologi, care au avut viziuni distincte asupra ei, respectiv:

Bochiș, (2011) susține că familia este un mediu de generare și regenerare a resursei umane, dar totodată și unul de formare a personalității viitorilor adulti. În viziunea acestuia, familia constituie mediul natural al copilului, care exercită o influență esențială asupra lui, influență ce contribuie la dezvoltarea ulterioară a copilului.

Berge (1970:281) afirmă că „pământul se poate cutremura, popoarele se pot război, catastrofele pot să se abată asupra națiunilor: copilul abia dacă le percepe atât timp cât universul său personal continuă sa-i ofere sentimentele de tandrețe și securitate care-i sunt indispensabile. De regulă, nesiguranța din exterior nu-l afectează decât prin intermediul celor apropiați.”

Vincent (1972), accentuează faptul că familia este primul univers al copilului, ea fiind descrisă de către acesta drept o imagine la scară redusă a societății, în care copilul se va integra.

Dorot și Parot (1999) descriu familia ca fiind un grup de indivizi ce sunt definiți prin legăturile transgeneraționale și interdependente vis-à-vis de elementele fundamentale ale vieții.

Sillamy (2000) susține că familia este o instituție socială, ce are la bază sexualitatea și tendințele materne și paterne, a carei formă variază de la o cultură la alta.

Băran-Pescaru (2004) spune că familia implică atât relații între oameni, cât și relații cu privire la ideologii, relații între sexe, dragoste materna și intimitate familială.

Chipea (2001) vede familia ca fiind un grup social, ce se caracterizează prin rezidență comună, cooperare economică și reproducere. În viziunea acestuia familia include adulți de ambele sexe, dintre care cel puțin doi au relații sociale recunoscute social și unul sau mai mulți copii proprii sau adoptați, pe care îi au în îngrijire.

Băran-Pescaru (2004) este de părere că familia constituie cea mai puternică structură umană evolutivă și că ea va persista mai mult decât orice alt sistem, dat fiind faptul că aceasta poartă cu sine elemente de cultura și civilizație.

Schaffer (2005) consideră familia ca fiind structura de bază a unei societăți. Privită prin ochii acestuia, ea este vazută drept un grup de oameni format dintr-un bărbat și o femeie, ce sunt uniți prin căsătorie și care au copii concepuți în cadrul cuplului.

Băran-Pescaru (2004:13) mai oferă, de asemenea, o definiție mai complexă a familiei. Conform acestei definiții familia este “un grup ce are anumite atribute organizaționale, cum ar fi: își are originea în casătorie, este alcătuită din soț, soție și copiii nascuți din căsătoria lor, cu toate că și alte rude își pot găsi un loc aproape de grupul nuclear, iar grupul e unit prin drepturi și obligații morale, legale, economice, religioase și sociale’’.

Stănoiu și Voinea (1983:16) definesc familia ca fiind un „grup social realizat prin căsătorie, alcătuit din persoane care trăiesc împreună, au gospodărie casnică comună, sunt legate prin anumite relații natural-biologice, psihologice, morale și juridice și care răspund una pentru alta în fața societății”.

Având drept cauză migrarea părinților, familia se divizează. Pe de o parte, se regăsește familia ce rămâne în țară, familie ce este compusă din copil/copii și bunici sau membri ai familiei extinse în grija cărora aceștia rămân pe durata de timp în care părinții lipsesc. Pe de alta parte, există familia ce migrează înafara țării, ce este alcatuită din unul sau ambii părinți. Având în vedere situația dată, se poate lua în calcul survenirea unor modificări la nivel familial, dintre care ar putea fi mentionate următoarele:

reducerea gradului de încredere dintre membri familiei.

scăderea în intensitatea și frecvență a comunicării membrilor familiei.

diminuarea nivelului de uniformizare al relațiilor familiei.

imposibilitatea părinților de a monitoriza în timp real copiii.

reducerea gradului de implicare al părinților în educarea și educația copiilor (păstrarea legăturii cu educatorii/ profesorii, participarea la ședințele cu părinții, asistarea copiilor în activitățile de efectuare a temelor și verificarea cunoștințelor dobândite de aceștia etc.)

La nivel de comunitate există posibilitatea de apariție a unor modificări survenite ca urmare a migrării unui procent de indivizi din populația locală. Aceste modificări pot fi identificate atât la nivelul indivizilor sau familiilor ca parte integrată a comunității, cât și la nivel de comunitate ca entitate socială.

Repercursiunile migrației, ce afectează părțile implicate (părinții plecați, familia rămasă în țară și comunitatea) pot fi următoarele:

modificări apărute în rândul părinților:

răcirea relațiilor dintre părinții plecați și vecini, prieteni și rude;

posibilitatea judecării, blamării părinților de către prieteni, rude și alți membri ai comunității pentru alegerea facută de aceștia;

riscul ca parinții să capete o imagine cu tentă negativă la nivel de comunitate, fapt ce ar putea produce modificări vis-à-vis de modul în care membri comunității se raportează la aceștia (respect, considerație, înțelegere, susținere etc.)

modificări apărute în rândul familiei:

marginalizarea familiei de către membri comunității (excluderea de la a lua parte la evenimente culturale desfășurate în cadrul comunității; neimplicarea în organizarea și desfășurarea evenimentelor din comunitate; neconsultarea familiei în legatură cu adoptarea de decizii în cadrul comunității etc.);

discriminarea pozitivă a familiei (copiii s-ar putea bucura de indulgență din partea profesorilor cum ar fi note mai mari decât ar merita de fapt, scutirea absențelor, favorizarea promovării anilor de studiu a elevilor de către cadrele didactice; familia ar putea beneficia de sprijin din partea membrilor comunitătii etc.);

discriminarea negativă a familiei (copiii ar putea deveni victimele abuzurilor din partea colegilor în mediu școlar; ceilalți copii ar putea face glume pe seama celor ce provin din aceste familii etc.);

modificări apărute în rândul comunității:

părăsirea comunității de către profesioniști (asistent social, medic, asistent medical etc.). Acest aspect are o importanță mai mare în mediul rural, unde numărul specialiștilor este restrâns, iar posturile rămase vacante au un grad scăzut de reocupare;

pot apărea modificări în structura comunității, datorate plecării oamenilor competenți, cu experiență în desfășurarea activităților generatoare de profit specifice anumitor zone ale țării;

în mediul rural, prin părăsirea țării de către părinții ce se ocupau de lucrarea pământului, propietățile acestora ar putea fi supuse procesului de degradare de-a lungul timpului, pierzându-și fertilitatea, ceea ce ar afecta sectorul agricol local, implicit menținerea specificului zonei geografice și dezvoltarea zonală.

La nivel de societate, migrația produce o serie de modificări, care ar putea constitui atât un avantaj, cât și un dezavantaj pentru aceasta. Modificările ce se regăsesc la nivelul unei națiuni acționează pe doua planuri: emigranți și copiii emigranților.

In cazul emigranților, prin părăsirea teritoriului țării de către aceștia se produc la nivelul statului de proveniență o serie de modificări, atât pozitive, cât și negative.

Dintre aspectele negative pe care migrația părinților le implică și care afectează statul pot fi menționate următoarele:

nefructificarea investiției statului în școlarizarea și profesionalizarea sau pregătirea migranților.

pierderea de forță de muncă.

impact negativ asupra structurii demografice. Prin aceasta se face referire la afectarea compoziției populației pe categorii de vârstă, fapt ce duce la îmbătrânirea demografică a populației.

Sursă: Institutul Național de statistică, consultat la data de 25.05.2016

scăderea serviciilor sociale din punct de vedere al cantității și calității acestora (pensii, alocații familiale, burse sociale, ajutor de încălzire a locuinței, venit minim garantat etc.)

Dintre aspectele pozitive pe care migrația părinților le implică și care afectează statul pot fi menționate următoarele:

transferul de valută, care are puternice implicații atât la nivel macroeconomic, cât și la nivel microeconomic. Conform estimărilor făcute de Banca Națională a României (Copaciu, 2006) privitoate la aceste transferuri, s-a ajuns la 1.753,5 miliarde USD în 2004 și 4.440,9 miliarde USD 2005, ceea ce reprezintă 4,51% din PIB-ul României din anul 2005. În studiu realizat de Monica Roman (2010) este susținută ideea conform căreia “efectele transferul de bani la nivel macroeconomic sunt destul de dificil de comensurat din cauza multiplelor interacțiuni la nivelul variabilelor macroeconomice. Aceste transferuri au efecte vizibile asupra investițiilor și economisiri. Cel mai vizibil impact al acestor transferuri se înregistrează asupra consumului gospodăriilor, atât de important la nivel macroeconomic, înregistrându-se în cererea agregată internă, componentă a PIB-ului.” De asemenea, între anii 2007-2008 “România a fost în topul primelor 10 țări din lume în ceea ce privește volumul remitențelor intrate în țară (cu câte 9 miliarde de dolari în fiecare dintre cei doi ani, conform estimărilor Băncii Mondiale, sau cu 6,2 miliarde de euro pe 2007 și 6,3 miliarde pe 2008, conform estimărilor BNR, cu referire la transferurile bănești private din străinătate). Intrările de valută pe cale oficială au constituit echivalentul a aproximativ 6% din valoarea anuală a PIB-ului.”(Preda, 2009:349)

Sursă: Institutul Național de Statistică, consultat la data de 25.05.2016

Evoluția transferurilor financiare ale românilor din străinătate, pentru anii 2003–2009

Sursa: Banca Mondială, World Development Indicators 2010, consultat pe 15.05.2016 la http://data.worldbank.org/indicator/BX.TRF.PWKR.CD.DT.

experiența în muncă, căpătată de către emigranți pe timpul șederii în străinătate, are un efect pozitiv asupra veniturilor înregistrate la revenirea în țară. Odată ce o persoană are mai multe competențe dobândite prin studii, calificări și recalificări și prin experiență în muncă, nivelul de salarizare a acesteia se modifică în sens pozitiv și îi sporesc șansele acestei persoane de a ascede la o funcție mai înaltă.

inițiativa antreprenorială din partea celor ce revin în țară, fapt ce ar putea conduce la creearea de noi locuri de muncă. Aceasta favorizează concurența dintre cumpărătorii de forță de muncă (creșterea serviciilor oferite, majorarea nivelului salarial etc.)

migrarea forței de muncă duce la detensionarea pieței locale de forță de muncă, precum și la presiunea asistenței sociale. În situația în care părăsesc țara persoane care la momentul plecării au statutul de șomer, urmând ca ulterior aceștia să îl capete pe cel de angajat, cei în cauză nu mai sunt beneficiari ajutor de șomaj, fapt ce poate duce la alocarea, direcționarea finanțelor către alte servicii (servicii educaționale, servicii centrate pe alte grupuri țintă etc.).

În cazul copiilor emigranților, plecarea părinților la muncă în străinătate poate, de asemenea, să producă modificări, atât pozitive, cât și negative la nivel de societate.

Modificările ce au valențe negative sunt:

investirea în servicii specializate și prestații destinate copiilor și familiilor din care fac parte aceștia (venit minim garantat, alocații familiale, burse sociale, ajutor pentru încălzirea locuinței etc.).

alocarea de fonduri pentru studii de piață și cercetări în sfera protectiei copilului, studii ce vizează descoperirea situației reale în care se află copiii (condiții de locuit, situație financiară și materială etc.), numărul de copii ce se află în situație de dificultate și care au nevoie de sprijin ș.a.m.d.

formarea de specialiști în sfera protecției copilului. Cu cât numărul de copii aflați în această situație este mai mare, cu atât este mai necesară creșterea numărului de specialiști (asistenți sociali, psihologi, educatori/profesori, medici etc.)

utilizarea fondurilor pentru crearea de strategii, programe și politici sociale la nivel local, județean și național, ca urmare a sesizărilor făcute de autoritățile locale și a presiunii pe care acestea o pun asupra instituțiilor statului.

Modificările cu caracter pozitiv sunt:

creșterea nivelului condițiilor de trai. Această modficare apare pe fondul creșteri nivelului de resurse materiale și financiare al copiilor și familiilor în grija cărora rămân aceștia, fapt ce conduce la un standard de viață mai ridicat.

facilitarea accesului la educație. Copiii beneficiază de resurse financiare din partea părinților plecați din țară, fapt ce le oferă acestora posibilitatea de a frecventa cursurile școlare, prin prizma faptului că își pot achiziționa materialele școlare și nonșcolare necesare.

Serviciile de suport, modul de organizare și rolul acestora în cadrul societății

Serviciile de suport au un rol esențial în ameliorarea situației în care părinții copiilor părăsesc țara, iar aceștia fie rămân în grija bunicilor sau a familiei extinse, fie sunt incluși într-o formă de protecție socială. În România există o nevoie acută de creare de astfel de servicii de suport, deoarece la momentul actual acestea nu se regăsesc în sistemul de protecție socială din țară sub formă de servicii specializate, destinate copiilor rămași singuri acasă.

În ceea ce privește situația copiilor ai căror părinți au plecat la muncă în străinătate se poate observa lipsa unei metodologii unitare de monitorizare și de raportare a situației reale de la nivel local.

În luna sebtembrie a anului 2008 (Preda, 2009:198), evidențele ANPDC menționau 96.580 de copii ai căror părinți erau plecați la muncă în străinătate, dintre care în 30.297 de cazuri erau plecați ambii părinți, iar din totalul celor care aveau cel puțin un părinte plecat 91.705 copii se aflau în grija rudelor, situați i în care rolul de părinte le revenea fie bunicilor, fie altor rude până la gradul IV. Având în vedere faptul că înafara statisticilor realizate la nivelul comunităților au existat puține inițiative locale de dezvoltare de servicii sociale specializate pentru copiii ce se află în această situație, a fost necesară intervenția din partea mass-mediei pentru ca acest subiect să atragă atenția autorităților publice și pentru a genera schimbare, prin prezentarea de către aceasta a cazurilor dramatice. Dintre copiii afectați de plecarea părinților în străinatate 3.604 au ajuns într-una dintre formele de protecție speciale, respectiv 686 în asistență maternală, 589 în centre de plasament, iar restul de 2.329 au fost plasați în familia lărgită sau la alte persoane.

Deși nu există servicii directe, care să vizeze această categorie vulnerabilă, copiii beneficiază în mod indirect de protecție și sprijin din partea statului, prin intermediul altor servicii. Dintre serviciile ce contribuie în mod indirect la îmbunătățirea situației copiilor rămași singuri acasa ca urmare a plecării părinților la muncă în străinătate pot fi enumerate următoarele (Toth, 2008):

consilierea psihologică, de care copiii pot beneficia în cadrul instituțiilor școlare, a DGASPC-urilor sau în cadrul ONG-urilor;

școala, care prin intermediul rețelei de consilieri școlari poate interveni prin oferirea de servicii primare de consiliere a copiilor, ce se află în situația de a avea nevoie de acest sprijin specializat;

centrele de zi, servicii oferite de către DGASPC-uri sau ONG-uri, unde copiilor li se oferă posibilitatea de a rămâne după programul școlar aflându-se sub supravegherea unui profesor.

Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului. Aceasta, prin intermediul ordinului 219, a adus tema copiilor rămași singuri acasă pe lista de priorități a asistenților sociali din sistemul de protecție a copilului. De asemenea, în anul 2007 ANPDC a propus ca Programele de Interes Național să vizeze și crearea de servicii pentru copiii cu părinți plecați la muncă în străinatate, urmând ca această propunere să fie revizuită și astfel Programele de Interes Național din anul 2007 au urmărit crearea de servicii de zi, care să vină în întâmpinarea tuturor copiilor aflați în situație de risc.

DGASPC-urile, prin prisma parteneriatului cu primăriile, pot dezvolta servicii sociale, pot identifica și propune direcțiile de intervenție prioritară la nivel județean, pot lua măsuri speciale de protecție pentru copiii aflați în dificultate, atunci când identifică anumite cazuri sau aceastea sunt propuse de către primărie.

serviciile de protecție în diversele sale forme (în familia extinsă, la alte persoane decât rudele, la asistent maternal sau în cadrul centrelor rezidențiale). Acestea se constituie fie în măsuri adoptate în cazurile cele mai grave, atunci când familia extinsă nu are posibilitatea de a oferi condițiile minime pentru dezvoltarea armonioasă a copilului, fie ca măsuri de responsabilizare a familiei extinse și de asigurare a reprezentării legale a copilului.

serviciile publice de asistență socială din cadrul primăriilor. Acestor instituții li se atribuie rolul cel mai activ în sprijinirea acestor cazuri de copii.

ONG-urile, instituții ce oferă atât servicii de informare tuturor actorilor implicați în ceea ce privește riscurile asociate cu plecarea părinților și ofera servicii acestor copii, cât și servicii de orientare a familiior sau copiilor către alte servicii publice, pentru care aceștia sunt eligibili și pe care le pot accesa.

Un exemplu de ONG ce oferă astfel de servicii este Asociația Alternative Sociale, care în perioada 1 sebtembrie 2014 – 31 august 2015 a implementat proiectul „Familia în mișcare: Protejarea drepturilor familiei transnaționale în Europa-ROMÂNIA”. Acest proiect s-a adresat copiilor remigranți și copiilor care au unul sau ambii părinți plecați la muncă în străinatate și a avut drept scop facilitarea reintegrării sociale, educaționale și culturale a copiilor remigranți și oferirea de servicii de suport copiilor rămași singuri acasă. Proiectul implementat de către aceștia a prevăzut crearea a două centre de tineret în școlile „Ion Simionescu” și „Alecu Russo” din Iași. În cadrul acestor centre specialiștii implicați în proiect au oferit sprijin pentru 80 de copii afectați de migrație și au desfășurat 120 de activități în scopul dezvoltării abilităților de viață, a socializări și cresterii performanțelor școlare ale copiilor. Totodată, copiii au beneficiat de servicii de consiliere psihologică și de suport material (rechizite, haine, alimente, medicamente etc.) pentru a depăși situația de risc în care se aflau. De asemenea, familiile sau persoanele în îngrijirea cărora au rămas copiii remigranți au fost consiliate pentru a fi sprijinită reintegrarea acestora în mediul lor social. (http://alternativesociale.ro/index.php)

Concluzii capitolul II

În cadrul unei arii teritoriale migrația poate determina modificări atât pozitive, cât și negative la nivelul structurilor sociale a acesteia începând cu individul și finalizând cu statul.

La nivel individual, atât părinții plecați, cât și copiii ce rămân în țară trăiesc cu mare intensitate sentimente și experienșe de viață dificile, pe care nu le dezvăluie celorlalți din dorința de a nu le îngreuna situația.

Pe plan familial, odată cu plecarea părinților în străinătate ar putea surveni o ruptură, ruptură ce ar putea duce la degradarea relațiilor dintre membri familiei și la scăderea în intensitate sau chiar dispariția uniunii familiale.

La nivelul comunității pot apărea schimbări provocate de migrație precum părăsirea comunității de către profesioniști, modificări la nivelul structurii comunității, marginalizarea membrilor familiei rămași în țară de către ceilalți membri ai comunității, discriminarea pozitivă sau negativă a acestora, răcirea sau chiar pierderea relațiilor dintre părinții plecați și vecini, prieteni sau rude etc.

De asemenea, și în ceea ce privește statul, migrația își poate face simțită prezența prin intermediul efectelor, pe care aceasta le generează: piederea de forță de muncă, transferul în valută, impactul negativ asupra structurii demografice, nefructificarea investiției statului în școlarizarea și pregătirea profesională a indivizilor etc.

În urma plecării la muncă în străinătate a părinților copiii acestora fie rămân în grija bunicilor sau a rudelor până la gradul IV, fie sunt instituționalizați. În ameliorarea acestei situații un rol important îl au serviciile de suport precum consilierea psihologică, de care copiii pot beneficia în cadrul instituțiilor școlare, a DGASPC-urilor sau în cadrul ONG-urilor.

Capitolul 3: Relațiile sociale ale copiilor rămași singuri acasă și rănile emoționale ale acestora

Relațiile sociale ale copiilor rămași singuri acasă

În contextul plecării părinților, schimbările în ceea ce privește relațiile sociale ale copiilor acestora nu întârzie să apară.

Copiii ce se află în situația de a avea cel puțin unul dintre părinți plecați la muncă înafara granițelor țării, ținându-se cont de atitudinea afișată și modul de a se comporta al acestora, se pot raporta în mod diferit față de părinți, bunici, față de ceilalți copii și față de școală sau chiar de propria persoană comparativ cu momentele anterioare plecării părinților.

Principalele relații pe care le au copiii și la nivelul cărora s-ar putea constata modificări pot fi următoarele:

relația cu părinții

relația cu ceilalți copii

relația cu bunicii

relația cu școala

Relația cu părinții

În viața unui copil părinții se numără printre cele mai importante persoane. Ei sunt cei pe care îi descoperă imediat după naștere, pesoanele care îl ajută să descopere lumea, să înțeleagă tot ceea ce îl înconjoară, să învețe cuvinte, comportamente și să recunoască sentimente.

Părinții constituie modele pentru copil, modele de la care află informații, învață cum se se comporte prin intermediul imitației și dobândesc principii și valori etice dupa care să se ghideze de-a lungul vieții. Acestea fiind spuse, relația dintre copil și părinții lui este definitorie în formarea viitorului adult. Modul în care ei interacționează are un impact puternic asupra personalității acestuia.

Având în vedere marea importanță a prezenței părinților în viața copiilor lor, dacă aceste modele parentale lipsesc, copiii vor întâmpina dificultăți în a se integra și adapta la mediul social atât în perioada copilăriei, dar mai ales în stadiul adult. Acestă inadaptare se reflectă prin:

nu știu cum să se comporte și/ sau să reacționeze în anumite situații;

probleme de interacțiune cu celelalte persoane;

probleme de integrare într-un grup;

probleme în viața de cuplu;

întâmpinarea de dificultăți în întemeierea unei familii;

confruntarea cu lipsa de abilități necesare asigurării unei vieți independente precum gestionarea resurselor, desfășurarea de treburi casnice și gospodărești etc.

Chiar și momentul începând cu care părintele nu-i mai este alături copilului său este important, deoarece ’’migrația poate conduce la o redefinire a relațiilor de rudenie, în sensul în care copii, în special dacă sunt lasați în grija rudelor atunci când sunt mici, ajung să nu se mai raporteze la părinții lor biologici ca la niște părinți. Cei în grija cărora rămân, în cele mai multe cazuri bunicii, sunt considerați de către copii ca fiind parinții lor și li se adresează cu ’’mamă’’ și ’’tată’’. Plecarea părinților pe termen mai lung în condițiile în care copilul este la vârste foarte fragede poate deci determina o rupere a legăturii părinte-copil.’’ (Fundația Soros România, 2007:6). Asupra acestui aspect ar trebui tras un semn de alarmă, deoarece ’’traumele emoționale se manifestă în mod diferit în funcție de vârsta și personalitatea copilului. Unii copii plâng în mod frecvent, alții chiar se îmbolnăvesc, iar alții caută suportul afectiv din partea altor persoane, inclusiv de la cadrele didactice’’. (Fundația Soros România , 2007:9)

Nici situația în care părinții pleacă în străinătate după ce copiii au mai crescut nu este cu mult ușurată pentru aceștia. Dorul cauzat de obsența părinților le-ar putea aduce multă suferință, cu atât mai mult la ocazii speciale(zile de naștere, obținerea unui premiu la un anumit concurs, o realizarea importantă pentru copil etc.) sau în perioadele în care traversează memente dificile din viața lor(conflicte cu prietenii, colegii de clasă, dezamăgiri, diverse momente de confuzie, conflict interior ș.a.m.d.), în care au cea mai mare nevoie de ei.

Deși comunică prin intermediul telefonului sau pe internet, este incomparabilă și de neînlocuit pentru copii prezența fizică a celor ce le-ar putea vindeca rănile și restabili echilibrul emoțional, părinții. Mai mult decât atât, această comunicare virtuală și telefonică s-ar putea dovedi ineficientă, dotorită faptului că atât părinții, cât și copiii nu pot lua legătura unii cu ceilalți oricând. Acest dezavantaj este cu atât mai evident în situații de criză (un accident, agravarea stării de sănătate a bunicilor etc.), în care părinții nu ar putea fi anunțați rapid din varii motive(căderea rețelei, semnal telefonic slab sau lipsa de semnal, părinții sunt la muncă în acel moment și nu se poate lua legătura cu ei ș.a.m.d.).

Totodată, în cadrul acestei categorii vulnerabile s-ar putea evidenția o situație aparte: cea a copiilor rămași singuri acasă ca urmare a plecării părinților la muncă în străinătate, rămași în grija bunicilor și care au frați mai mici. În situația expusă bunicii de regulă au o vârstă înaintată și diverse afecțiuni asociate, ce le îngreunează sarcina de a-i îngriji pe nepoți, iar o parte din îndatoriri sunt preluate de către copiii mai mari (treburi casnice, gospodărești, îngrijirea fraților mai mici și altele), aceștia asumându-și într-o oarecare măsură rolul de părinte și, totodată, riscul de a se maturiza timpuriu.

La polul opus, plecarea părinților din țară ar putea fi vazută de către copii drept o oportunitate de a se bucura de libertate deplină, de a face tot ceea ce doresc, fără a fi trași la răspundere prin prisma percepției copiilor conform căreia părinții nu mai exercită control asupra lor.

Dacă nu mai sunt supravegheați îndeaproape de către părinți, persoanele care să pună accent pe aducație(atât formală, cât și informală) și care să le insufle dorința și plăcerea pentru studiu, există riscul ca acești copii să devalorizeze școala, considerând-o inutilă și fără un aport însemnat la reușita în viață. Această percepție eronată ar putea fi alimentată și mai mult de nonvalorile și modelele negative promovate de către mass-media, astfel că escaladarea piramidei educaționale ar putea fi pusă în pericol și ar putea apărea în schimb dorința obținerii resurselor (financiare, materiale) într-un interval scurt de timp prin căi cât mai ușoare și care sâ nu implice munca eventual.

Relația cu ceilalți copii

Odată ce părinții pleacă în străinătate, prin intermediul resurselor financiare și materiale, pe care aceștia le trimit în țară, situația financiară și nonfinanciară a familiei rămasă în România poate înregistra modificări în sens pozitiv.

Pe acest fond, aceasteă nouă situație financiară și materială ar putea fi însoțită de o schimbare atitudinală vis-a-vis de modul în care copiii se raportează la semenii lor (prieteni, vecini, colegi de școală, rude).

Aceștia ar putea afișa o atitudine de superioritate, accentuând poziționarea lor pe o treaptă superioară prin intermediul laudelor, aceste laude având drept fundament noile achiziții și sumele de bani primite dinafara țării.

Situația aceasta nu ar fi în avantajul celor în cauză, ei riscând astfel să fie evitați, respinși, taxați cu prima ocazie ivită sau chiar marginalizați de către ceilalți copii.

Totodată, în contextul în care dispun de un număr însemnat de resurse financiare, dacă aceștia au o apartenență la un grup în care nu sunt promovate valori pozitive (respectul față de persoanele din jur, înțelegerea celorlalți, școala, munca etc.), ci mai degrabă comportamente negative (consumul de alcool, consumul de drog, tutun etc.), copii au șanse sporite de a se angrena în astfel de îndeletniciri, având în vedere faptul că grupul de prieteni are o mare însemnătate pentru copii, iar comportamentul acestora se formează prin imitație în intercțiunea cu membri acestei structuri sociale.

’’În lipsa controlului exercitat de părinți sau de alți membri ai familiei, copiii și adolescenții sunt mai ușor expuși la presiunea grupului de prieteni și adoptă comportamente deviante sau inadecvate vârstei lor: consum de substanțe interzise, lipsesc noaptea de acasă sau chiar fapte mai grave care intră în conflict cu legea. Toate aceste componente își lasă în multe cazuri amprenta asupra personalității copilului sau adolescentului, afectându-i relațiile cu familia și rezultatele școlare.’’(Fundația Soros România, 2007:12)

De asemenea, nu ar trebui omisă situația în care acești copii nu sunt cooperativi, implicați în relații cu ceilalți sau cel puțin deschiși către a interacționa cu alte persoane de vârsta lor. Afectați de separarea de părinți, copiii ce sunt mai sensibili s-ar putea interioriza, blocând astfel dorința și inițiativa de a intra în contact cu persoane noi sau cu cele deja cunoscute. În situația dată un element ce ar putea contribui la resemnare și la acomodarea în singurătate, ba mai mult, găsirea plăcerii în acest refugiu este tehnologia, ce le este pusă la dispoziție de către părinți. Ea nu soluționează situația, ci din contră, o agraveaza. Copiii aleg să petreacă mult timp în fața televizorului, a computerului de unii singuri în locul ieșirilor cu prietenii, unde și-ar putea lărgi orizontul cunoștințelor și ar beneficia de mult mai multă distracție.

Relația cu bunicii

În cele mai mult dintre cazuri, după plecarea părinților copiii rămân în grija bunicilor. În funcție de atașamentul și respectul pe care copiii îl au față de bunicii lor, precum și alți factori (personalitatea copiilor, sensibilitatea, capacitatea acestora de a fi empatici, capacitatea de a se exprima într-un mod asertiv, valorile cunoscute și însușite până în acel moment etc.), pot exista modalități distincte în care aceștia se pot raporta în cadrul relației cu bunicii.

Pe de o parte, ei ar putea să empatizeze cu bunicii și astfel să le înțeleagă greutățile (realizarea cu dificultate a diverselor activități zilnice; vârsta înaintată, ce ar putea fi însoțită de o degradare a stării de sănătate și de necesitatea de tratament; faptul că uneori nu au cu cine să poarte o discuție ș.a.m.d.), urmând ca apoi să le ofere ajutor la efectuarea treburilor din casă și din gospodărie, unde este cazul, sau pur și simplu să discute cu ei, să le acorde atenție. În acest caz copiii ar fi de un real ajutor pentru bunici, dar și bunicii reprezintă un adevărat suport pentru copii fiind alături de ei în parcurgerea acestei perioade nu tocmai ușoare.

Deși dorința de a-și ajuta bunicii, de a le ușura traiul de zi cu zi este una extrem de frumoasă și demnă de admirație, ea are și o latură nu tocmai pozitivă, ce îi afectează pe copii atât pe termen scurt, cât și pe o perioadă de timp mai îndelungată. Activitățile acestea sunt consumatoare de timp și energie. Alocând o bună parte din timpul și energia lor desfășurării acestor activități, ei rămân cu puțin timp destinat pregătirii școlare, fapt ce îi poate afecta pe moment prin posibile rezultate școlare scăzute, iar pe termen mai îndelungat prin posibilele lacune.

Pe de altă parte, copiii s-ar putea declara nepăsători vis-a-vis de situația bunicilor, ba mai rău, chiar le-ar putea îngreuna-o prin cadrul unei atitudini neadecvate, a lipsei de respect și/sau a comportamentului delincvent. Rămânerea fără părinții care să îi supravegheze și să le impună reguli poate fi văzută de către aceștia drept cheia spre libertate deplină. Șansele ca acest lucru să se petreacă sunt cu atât mai mari cu cât bunicii sunt mai permisivi și nu sunt investiți cu autoritate.

De multe ori bunicii nu mai au nici capacitatea de a-i supraveghea pe copii, de a exercita control asupra lor (fie pentru că sunt ocupați, fie pentru că sunt prea bătrâni), dar nu au nici competența de a le oferi nepoților ajutor în activitățile școlare. ’’Lipsa de supraveghere din partea familiei pune în pericol interesele și preocupările copilului legate de educație favorizând concentrarea acestora pe activități de tip recreativ (ex. consum media) în condițiile în care nici școala nu are întotdeauna mecanismele necesare de corectare a acestor tendințe. În unele cazuri apar nu numai rezultate școlare mai slabe, dar și situații în care copilul abandonează școala.’’ (Fundația Soros România, 2007:11)

Relația cu școala

Din cauza absenței părinților, persoanele ce de regulă ajută, motivează și monitorizează parcursul școlar al copiilor și care le insuflă dorința de a studia, în relația copilului cu mediul școlar și-ar putea face apariția o serie de modificări.

Pe de o parte, în situația în care copiii au părinții plecați din țară, cei în cauză ar putea absenta de la școală fie pentru că pentru nu doresc să frecventeze cursurile, fie pentru că nu pot ajunge datorită anumitor activități (activități casnice și gospodărești, îngrijirea fraților mai mici etc.), pe care sunt nevoiți să le desfășoare, deși și-ar dori să o facă.

Pe de altă parte, copiii rămași singuri acasă în urma plecării la muncă în străinătate a părinților pot avea rezultate mai slabe la învățătură. Câteva dintre motivațiile pentru care se poate întâmpla lucrul acesta le-ar putea constitui cele ce urmează:

timiditate, retragere. Dacă sunt timizi, introvertiți, aceștia ar putea să nu ofere răspunsuri la cursuri, deși este posibil să le cunoască, din teama de a nu greși și a fi judecați sau pentru a nu crea o impresie mai puțin bună. Nefiind activi în cadrul orelor de curs, notarea acestora va fi în consecință. În cadrul unui studiu realizat de Fundația Soros (2007:8), în urma interacțiunii profesorilor și asistenților sociali cu, copiii ce au părinții plecați la muncă în străinătate, acești specialiști au constatat că cei în cauză ’’încep să se izoleze de restul copiilor, devin mai puțin comunicativi, mai apatici, mai gânditori. Consumul excesiv de media, tradiționale sau noi, înlocuiește în unele cazuri interacțiunea cu alți copii și afectează adesea implicarea în acte de învățare ’’;

’’plecarea unuia sau ambilor părinți este de așteptat să aibă un efect de diminuare a capacității de control, de supraveghere exercitată asupra copilului’’ (Fundația Soros România, 2007:7). Această lipsă de control poate determina efecte negative asupra rezultatelor școlare ale copilului sau adoptarea de către acesta a unor comportamente deviante;

lipsa de timp pentru a învăța sau alocarea unui interval temporar limitat, insuficient acestei activități;

nu desfășoară activități extrașcolare;

dacă în colectivul de elevi cei în cauză se simt marginalizați, școala s-ar putea transforma într-un mediu dezagreabil, ostil și astfel nu ar mai fi stimulat interesul acestora pentru a păși în universul cunoașterii. Dacă școala nu va constitui un mediu atractiv pentru copii, ei îl vor trata cu superficialitate, ceea ce se va reflecta în performanțele școalare.

Prin prisma conjuncturii în care se găsesc, există posibilitatea apariției în cazul acestor copii a unei situații, ce ar putea fi atât în avantajul, cât și în dezavantajul lor. Ei ar putea fi discriminați poziviv de către cadrele didactice (motivarea de absențe, promovarea cu mai multă ușurință a cursurilor, scuzarea acestora în momentul în care nu sunt pregatiți etc.) datorită situației în care se află, fapt ce ar putea atrage nemulțumirea, antipatia colegilor vis-a-vis de persoana lor și/sau blamarea lor.

Un alt aspect negativ al situației copiilor ce au părinții plecați din țară este că aceștia nu pot participa la sedințele cu părinții de la școală ale copiilor lor. În acest mod părinții nu cunosc foarte bine situația școlară a copiilor, iar copiii pot trăi sentimentul de tristețe, dezamăgire, se pot simți mai prejos decât ceilalți.

Aspecte emoționale ale copillor rămași singuri acasă

Cel mai bine indicat ar fi ca părinții să nu plece de lângă copii, deoarece aceștia au mare nevoie de prezența acestor persoane indispensabile pe parcursul dezvoltării lor fizice, psihice și emoționale pentru ca mai târziu cei cărora le-au darui cel mai de preț dar, viața, să devină adulți echilibrați, care să fie pregătiți pentru a-și întemeia propria familie și pentru a îmbrățișa cea mai grea și mai frumoasă profesie din lume, aceea de a fi părinte.

La modul ideal lucrurile ar trebui să se petreacă întocmai, însă, dacă totuși părinții vor pleca din țară, înaintea plecării propriu-zise aceștia au datoria de a-i pregăti pe copii pentru această schimbare majoră.

Acest aspect este extrem de important, deoarece, dacă părinții nu îi pregătesc pe copii înainte de a se despărți de ei, cei în cauză ar putea percepe acțiunea lor ca pe un act de trădare sau chiar mai mult decât atât, s-ar putea simți abandonați.

În ceea ce privește sentimentele simțite de către copii, aceste nu ar trebui tratate cu superficialitate, întrucât ele pot constitui cheia către declanșarea unei serii de modificări precum:

schimbarea înfățișării

apariția anumitor temeri

modificări la nivelul vocabularului uzitat

modificări în plan alimentar

modificări ale caracterului

utilizarea unei ’’măști’’ în relații cu celelalte persoane

predispoziții către anumite afecțiuni

Concluzia la care a ajuns Lise Bourbeau (Bourbeau, 2007) în urma a numeroși ani de studiu este că atunci când copiii simt una dintre cele cinci răni importante, trăite de catre om (respingere, abandon, umilire, trădare, nedreptate), este creată o mască în spatele căreia se ascund pentru a se apăra de suferință.

Sursa: Cele cinci răni care ne împiedică să fim noi înșine, Lise Bourbeau, 2007

Toate aceste semtimente, simțite cu mare la mare intensitate de către copii, produc diverse schimbări în plan fizic, psihic și relațional. Așadar, voi face o scurta trecere în revistă a acestor răni și a caracteristicilor pe care acestea le prezintă (Bourbeau, 2007):

Rana de respingere:

acestei răni îi corespunde masca fugarului;

persoana în cauză are corpul contractat, subțire și fragmentat;

ochii persoanei sunt mici, temători sau dau impresia de mască în jurul acestora;

în vocabularul uzitat al copilului se regăsesc cuvinte precum ’’nul’’, ’’nimic’’,’’inexistent’’ sau ’’a dispărea’’;

cea mai mare teamă a persoanei este panica;

persoana este detașată de material, perfecționistă;

trece de la sentimentul de mare iubire la cel de mare ură, caută să rămână singură, nu crede în dreptul de a exista;

se consideră nul/nulă, lipsit(ă) de valoare, este șters și identifică diverse mijloace de a fugi;

are capacitatea de a trece neobservat și întâmpină dificultăți în a-i da voie copilului său interior să trăiască;

în plan alimentar se evidețiază prin lipsa poftei de mâncare cauzată fie de emoții, fie de frică și prin predispoziția la anorexie;

afecțiunile la care persoana este predispusă sunt bolile de piele, probleme respiratorii, alergii, diabet, hiperglicemie, depresie suicidară și altele.

Rana de abandon:

masca ce corespunde acestei răni este cea a dependentului;

corpul persoanei ce se confruntă cu această rană este lung, subțire, lipsit de tonus, picioarele sunt subțiri, spatele curbat, iar membrele superioare par prea lungi;

persoana are ochii mari și triști;

în vocabularul acesteia se remarcă utilizarea expresiilor ’’absent’’‚’’singur’’, ’’ nu mai suport’’;

are un caracter de victimă, simte nevoia de atenție, de a se afla în prezența cuiva și mai presus de toate simte nevoia de susținere;

prezintă dificultăți în a face sau a lua decizii pe cont propriu, precum și în a accepta un refuz;

cere sfaturi pe care nu le urmează neapărat, plânge, atrage milă și se agață fizic de ceilalți;

are oscilații ale dispoziției: o zi este vesel, o zi este trist;

cea mai mare teamă este teama de singurătate;

afecțiunile prezispozante în cazul persoanei dependente sunt durerile de spate, astm, bronșite, migrene, hiperglicemie, agorafobie, isterie, depresie, diabet, boli ale glandelor suprarenale ș.a.m.d.

Rana de umilire:

acestei răni i se asociază masca de masochist;

persoana este mică de statură, are corpul rotunjit, gâtul gros și bombat, fața rotundă și deschisă și prezintă tensiuni în zona maxilarelor și a gâtului;

are ochii mari, rotunzi și inocenți;

cuvintele și expresiile pe care le folosește în mod frecvent sunt ’’ gras’’, ’’a fi demn’’, ’’a fi nedemn’’;

adesea îi este rușine atât de propria persoană, cât și de ceilalți și este hipersensibil;

se crede murdar, lipsit de suflet sau consideră că valorează mai puțin comparativ cu alte persoane;

frica cea mai mare a persoanei care este umilită este libertatea;

pe plan alimentar se caracterizează prin bulimie;

persoana în cauză are șanse să dezvolte afecțiuni precum probleme respiratorii, dureri de spate, umeri și gât, probleme la nivelul membrelor inferioare(varice, entorse, fracturi), hipergliecemie, diabet, probleme cu glanda tiroidă etc.

Rana de trădare:

persoana ce suferă de această rană crează masca dominatorului;

corpul acesteia denotă forță și putere. La bărbați umerii sunt mai lați decât șoldurile, iar la femei soldurile sunt mai largi, mai puternice decât umerii;

dominatorul are o privire intensă și seducătoare;

vocabularul său abundă în cuvinte și expresii precum ’’disociat’’, ’’ lasă-mă pe mine să fac asta’’, ’’știam eu’’, ’’ai încrede în mine’’;

are multe așteptări și crede despre sine că este o persoană responsabilă și puternică;

este manipulator, seducător, minte cu ușurință și nu își ține promisiunile și angajamentele făcute sau face eforturi pentru a și le duce la îndeplinire;

este nerăbdător, intolerant, are o dispoziție schimbătoare și este convins că dreptatea este de partea lui, fapt pentru care încearcă să convingă celelalte persoane de lucrul acesta;

performant pentru a se remarca, acesta înțelege și acționează rapid;

păstrează o notă de scepticism, se confesează greu și nu își dezvăluie vulnerabilitățile;

teama cea mai mare pe care o are persoana ce a fost trădată este teama de separare, de renegare;

trecând în planul alimentației, la acesta se poate observa obiceiul de a mânca repede. Se poate controla atunci când este ocupat, dar ulterior poate pierde controlul;

-posibilele afecțiuni la care este predispus dominatorul sunt agorafobia, afecțiuni la nivelul sistemului digestiv, boli ce sunt legate de control și de piederea lui ș.a.m.d.

Rana de nedreptate :

masca ce este creată de persoana aflată în această situație este cea a rigidului;

postura este dreaptă, rigidă și plină de mândrie. Persoana este bine proporționată, are o piele frumoasă, maxilar strâns, gâtul flexibil, apropiindu-se cât mai mult de perfecțiune;

are ochi limpezi, precum și o privire intensă, vie;

uzitează expresii precum ’’nu e nicio problemă’’, ’’cu siguranță’’, ’’întotdeauna’’, ’’niciodată’’, ’’foarte bine’’, ’’special’’, ’’exact’’, ’’cu siguranță’’;

este o persoană perfecționistă, invidioasă, ce neagă faptul că ar avea probleme și care se îndoiește de alegerile făcute;

își blochează sentimentele, încrucișează des brațele, îsi ascunde sensibilitatea în spatele râsului, iar tonul vocii este sec și inflexibil;

este performant în scopul de a deveni perfect și prezintă dificultăți în a cere și a primi ajutor, precum și în a se simți bine, fără ca mai apoi să nu se instaleze senstimentul de vinovăție;

este o persoană colerică, căreia îi place ordinea și care adesea se compară cu ceea ce este mai bun și ceea ce este mai rău;

cea mai mare teamă a acestei persoane este aceea de răceală;

în plan alimentar exercită control asupra dietei, pentru a nu acumula surplus de kilograme, se justifică în momentul când pierde controlul, fapt ce o face să experimenteze sentimentul de rușine;

afecțiunile pe care le-ar putea dezvolta persoana rigidă sunt epuizarea profesională (burn-out), bronșita, artrita, probleme circulatorii, afecțiuni ale pielii, ale ficatului, varice, nervozitate, vedere slabă, insomnie și altele.

Concluzii capitolul III

Interacțiunea cu cei din jurul nostru este modalitatea primară și în același timp primordială prin care învățăm lucruri noi, acumulăm informații, imităm comportamente și exprimăm sentimente.

În copilărie se pun bazele necesare viitoarei vieți adulte, altfel spus copilul participă la un training, ce-l pregătește pentru viață prin cadrul relațiilor pe care le stabilește cu semenii lui, cu bunicii și alte rude, cu mediul școalar și cadrele didactice, dar mai cu seamă cu părinții. Când cei din urmă nu sunt speakeri la acest training, s-ar putea strecura în viața copiilor confuzia, dezolarea și/sau apariția celor cinci răni emoționale (respingere, abandon, umilire, trădare, nedreptate). Aceste răni nu fac altceva decât să le creeze celor mici lacune emoționale, relaționale, temeri ș.a.m.d.

Pentru a stabili o relație cât mai strânsă cu ai lor copii, părinții se pot folosi de o serie de abilități necesare oferirii de suport (Gavriliuc, 2007:14) precum:

„ascultarea activă

adresarea de întrebări care stimulează exprimarea

stabilirea de relații bazate pe încredere

oferirea de feed-back util și încurajator

concentrarea pe oportunități și soluții, nu pe probleme

observarea comportamentului în timp

înțelegerea și utilizarea potrivită a limbajului non-verbal

atitudinea tolerantă, lipsită de prejudecăți

atitudinea empatică’’

Așadar, părinții au datoria de a le fi alături copiilor, iar dacă prezența fizică a acestora nu este posibilă pe durata unei perioade determinate de timp, trebuie să se asigure că cel puțin cea relațională ocupă un loc bine stabilit în viața copiilor, pentru ca sacrificiul de a fi departe de ei să nu fie în zadar.

Capitolul IV. Cercetare

Tema de Cercetare

Tema lucrării o constituie „Copiii rămași singuri acasă” în urma plecării părinților la muncă în străinătate. Am ales să studiez această temă, deoarece ei reprezintă un grup vulnerabil, ce necesită sprijin specializat din partea societății.

Copiii sunt încercați de momente dificile ale vieții, cărora se văd nevoiți să le facă față singuri. Aceștia sunt privați de atenția și suportul părinților, fapt ce-i pune într-o situație de insecuritate emoțională, și nu numai. De asemenea, copiii ce se află în această situație pot avea anumite dificultăți de relaționare și de întemeiere a unei familii pe viitor, datorate lipsei unui model parental în această perioadă în care copilul își formează personalitatea. Toate aceste greutăți sufletești sunt dublate de noile îndatoriri căpătate de către aceștia (activități în cadrul locuinței, activități în cadrul gospodăriei etc.). Cvasitotalitatea dificultăților menționate anterior sunt cu atât mai greu de suportat de către copii cu cât, din dorința de ai nu-i îngrijora pe părinți și a nu le îngreuna mai tare șederea acestora în străinatate, ei aleg să nu le dezvăluie cât de dificil le este fără ei. Așadar, copiii experimentează sentimente și experiențe dificile, pe care aleg sa nu le împărtășească părinților din dorința de a nu le provoca suferință.

Totodată, pe plan familial, prin prisma plecării părinților, se poate produce o ruptură în familie. Această modificare la nivelul familiei poate degrada relația dintre membri, fapt ce nu exclude posibilitatea de a se ajunge la scăderea în intensitate a uniunii familiale.

Având drept cauză migrarea părinților, familia se divizează. Pe de o parte, se regăsește familia ce rămâne în țară, familie ce este compusă din copil/copii și bunici sau membri ai familiei extinse în grija cărora aceștia rămân pe durata de timp în care părinții lipsesc. Pe de alta parte, există familia ce migrează înafara țării, ce este alcatuită din unul sau ambii părinți. Având în vedere situația dată, se poate lua în calcul survenirea unor modificări la nivel familial, dintre care ar putea fi mentionate următoarele:

reducerea gradului de încredere dintre membri familiei.

scăderea în intensitatea și frecvență a comunicării membrilor familiei.

diminuarea nivelului de uniformizare al relațiilor familiei.

imposibilitatea părinților de a monitoriza în timp real copiii.

reducerea gradului de implicare al părinților în educarea și educația copiilor (păstrarea legăturii cu educatorii/ profesorii, participarea la ședințele cu părinții, asistarea copiilor în activitățile de efectuare a temelor și verificarea cunoștințelor dobândite de aceștia etc.)

De asemenea, în contextul plecării părinților, schimbările în ceea ce privește relațiile sociale ale copiilor acestora nu întârzie să apară.

Copiii ce se află în situația de a avea cel puțin unul dintre părinți plecați la muncă înafara granițelor țării, ținându-se cont de atitudinea afișată și modul de a se comporta al acestora, se pot raporta în mod diferit față de părinți, bunici, față de ceilalți copii și față de școală sau chiar de propria persoană comparativ cu momentele anterioare plecării părinților.

Principalele relații pe care le au copiii și la nivelul cărora s-ar putea constata modificări pot fi următoarele:

relația cu părinții

relația cu ceilalți copii

relația cu bunicii

relația cu școala

De asemenea, un alt motiv pentru care am ales să optez pentru această temă este

reprezentat de faptul că situația copiilor rămași singuri acasă ca urmare a plecării părinților la muncă în străinătate este un fenomen social, care afectează un număr tot mai mare din populația țării, având o frecvență din ce în ce mai ridicată.

În luna sebtembrie a anului 2008 (Preda, 2009:198), evidențele ANPDC menționau 96.580 de copii ai căror părinți erau plecați la muncă în străinătate, dintre care în 30.297 de cazuri erau plecați ambii părinți, iar din totalul celor care aveau cel puțin un părinte plecat 91.705 copii se aflau în grija rudelor, situați i în care rolul de părinte le revenea fie bunicilor, fie altor rude până la gradul IV. Având în vedere faptul că înafara statisticilor realizate la nivelul comunităților au existat puține inițiative locale de dezvoltare de servicii sociale specializate pentru copiii ce se află în această situație, a fost necesară intervenția din partea mass-mediei pentru ca acest subiect să atragă atenția autorităților publice și pentru a genera schimbare, prin prezentarea de către aceasta a cazurilor dramatice. Dintre copiii afectați de plecarea părinților în străinatate 3.604 au ajuns într-una dintre formele de protecție speciale, respectiv 686 în asistență maternală, 589 în centre de plasament, iar restul de 2.329 au fost plasați în familia lărgită sau la alte persoane.

Obiectivele cercetării

Obiectivul general al lucrării îl constituie descrierea fenomenului copiilor rămași singuri acasă după plecarea părinților din țară.

Obiective specifice:

identificarea efectelor separării copiilor de părinți;

identificarea specificului relațiilor dintre copii și părinți, precum și mijloacele prin care aceștia comunică;

atitudinea copiilor fața de bunicii în grija cărora au rămas;

impactul separării copiilor de părinți în parcursul școlar al acestora;

descoperirea dacă plecarea părinților îi afectează pe copii în plan emoțional;

aflarea dacă prin intermediul grupului de prieteni copiii ar putea adopta comportamente maladaptative și/sau ar putea iniția consumul de substanțe cu efecte psihoactive.

Documentarea prealabilă

Documentarea prealabilă este realizată atât prin documentarea livrească (literatura de specialitate, rapoarte de cercetare anterioare, documente statistice), cât si prin cea de teren (observație, discuții cu specialiști, vizite la diverse instituții).

Universul cercetării

Universul cercetării este reprezentat de copiii rămași singuri acasă, care au cel puțin un părinte plecat la muncă în străinătate, cu vârsta cuprinsă între 6 și 14 ani, din sectorul 2 al Municipiului București, de la Fundația Sfânta Macrina și de la centrul de zi ’’Floare de câmp’’ din cadrul DGASPC sector 2, Protecția copilului.

Am realizat în cadrul acestei cercetări interviuri cu membri ai echipei multidisciplinare, ce lucrează cu acești copii. Interviurile au fost realizate cu 10 specialiști din echipa multidisciplinară, ce activează în domeniul protecției copilului, din sectorul 2 al Municipiului București, dintre care 5 de la Fundația Sfânta Macrina (2 asistenți sociali, 2 psihologi, un pedagog social) și 5 de la centrul de zi ’’Floare de Câmp’’ din cadrul DGASPC sector 2, Protecția copilului (2 asistenți sociali, 2 psihologi, un pedagog social).

Formularea ipotezelor

Dacă părinții pleacă la muncă în străinătate, relația dintre ei și copiii lor devine distantă.

Comunicarea dintre părinții plecați și copiii rămași în țară este ineficientă și redusă ca frecvență.

Bunicii sunt mai indulgenți, mai permisivi cu nepoții comparativ cu părinții acestora.

Copiii rămași singuri acasă au rezultate școlare mai slabe și/sau se află în risc de abandon școlar comparativ cu perioada anterioară plecării părinților în strainătate.

Datorită plecării părinților din țară, copiii sunt afectați pe plan emoțional.

Copiii ai căror părinți sunt plecați din țară devin introvertiți, mai puțin comunicativi.

Prin apartenența la un grup cu influență negativă copiii adoptă comportamente maladaptative și/sau inițiază consumul de substanțe cu efecte psihoactive.

Operaționalizarea conceptelor

migrație – ’’deplasarea unor mulțimi de persoane dintr-o arie teritorială in alta, urmată de schimbarea domiciliului și/sau de încadrarea într-o formă de activitate în zona de sosire” (Zamfir, 1998:352)

copil – ’’un om în faza de dezvoltare numită copilărie (în general în Europa copilăria durează până la vârsta de 14 ani; copilul face parte din familie, fiind urmașul și moștenitorul părinților săi biologici sau adoptivi)’’ (https://ro.wikipedia.org/wiki/Copil)

familie – ’’în sens larg: grp social al cărui membri sînt legați prin raporturi de vîrstă, căsătorie sau adopție și care trăiesc împreună, cooperează sun raport economic și au grijă de copii ( Murdock, 1949). 2. În sens restrâns: grup social format dintr-un cuplu căsătorit și copiii acestuia.’’ ( Zamfir, 1998:236 )

comunicare –’’proces de emitere a unui mesaj și de transmitere a acestuia într-o manieră codificată cu ajutorul unui canal către un destinatar în vederea receptării” (Zamfir, 1998:123)

educație – ”ansamblul de metode și măsuri aplicate sistematic cu scopul formării și dezvoltării intelectuale, morale și fizice” ( Dima, 2007:629)

absenteism școlar – ’’tip de conduită evazionistă stabilă, permanentă a elevului (fuga de la școală) ce reflectă o atitudine lipsită de respect, interes, motivație și încredere în educația școlară și prefigurează analfabetismul funcțional și abandonul școlar. Efectele absenteismului școlar, pe lângă pierderi din sistemul de cunoștințe, tentații de comportamente delincvente, conflicte cu părinții sau grupul de prieteni, se manifestă pe termen lung prin inadaptarea socio-profesională generată de insuficienta pregătire, sau nefinalizarea studiilor, cu repercusiuni asupra imaginii de sine și implicit a stimei de sine, care într-un final pot fi generatoare de boli psihice, implicit de randament social scăzut’’

(https://ro.wikipedia.org/wiki/Absenteism)

viață independentă – ’’viața independentă este fie locuirea pe cont propiu, fie locuirea cu o altă persoană’’ (ONU, 2013)

Tipul de cercetare

Având în vedere faptul că scopul cercetării este acela de a afla care sunt efectele pe care plecarea părinților la muncă în străinătate le generează asupra copiilor rămași în țară și de a înțelege în profunzime atitudinea și comportamentele acestora, cercetarea este descriptivă.

Am optat pentru anchetă sociologică, ca metodă de cercetare, deoarece studiez un fenomen social frecvent întâlnit în societatea actuală.

În ceea ce privește tehnica de cercetare, ghidul de interviu și studiul de caz sunt cele ce se pliază în cazul de față. Dintre acestea am ales să utilizez în cadrul cercetării ghidul de interviu.

Luând în considerare faptul că cercetarea este realizată pe un număr restrâns de persoane, relevanța punctului de vedere în explicarea și înțelegerea realității aparține subiecților intervievați și instrumentul folosit pentru colectarea datelor este ghidul de interviu, cercetarea este de tip calitativ.

Construcția variabilelor:

vârsta (minim 22 ani);

religie (creștin-ortodoxă);

gen (masculin; feminin);

profesie(asistent social, psiholog, pedagog social);

arie geografică (sector 2, București);

nivel de studiu/educație (facultate; masterat; doctorat);

experiență de muncă în domeniul protecției copilului (6 luni; 1 an; mai mult de 1 an).

Instrument de obținere a datelor:

ghid de interviu

Am optat pentru utilizarea în cadrul cercetării a interviului centrat, semistructurat, întrucât în cadrul acestei tehnici de investigare sunt abordate teme și ipoteze stabilite anterior asemănându-se în acest sens cu interviul structurat, dar în cadrul căruia ordinea adresării acestora nu este prestabilită, asemănâdu-se prin acestă caracteristică, cu interviul nestructurat. (Chelcea, 2001:277). Așadar, acesta reprezintă o modalitate de cercetare,care necesită informarea, studierea prealabilă realizată de către cercetător asupra temei ce urmează să o studieze, modalitate prin intermediul căreia cercetătorului îi este conferit un anumit grad de libertate asupra succesiunii de adresare a întrebărilor, care nu a fost prestabilită.

De asemenea, voi enumera mai jos și alte motive, care au contribuit la alegerea acestui intrument de obținere a datelor și anume:

se pot observa comportamentele nonverbale, fapt pentru care rata cantității și calității informațiilor crește. Ĩn acest mod informațiile pot fi întărite sau desființate;

se pot colecta prin intermediul interviului răspunsuri spontane și în același timp personale, prin faptul că nu există intervenție din partea altor persoane, cum poate exista în cazul chestionarului autoadministrat, de exemplu;

se facilitează prin acestă metodă de colectare de date obținerea de răspunsuri la toate întrebările, astfel putând fi posibilă testarea tututor ipotezelor cuprinse în cadrul cercetării;

în cadrul interviului se precizează data interviului și locul, locația unde acesta se desfășoară, datele obținute în urma acestuia putând fi astfel supuse comparării cu altele.(Chelcea, 2001:271)

Rezultate așteptate

Studiul privind copiii cu vârste cuprinse între 6 și 14 ani, care au cel puțin un părinte plecat la muncă în străinătate, din sectorul 2 al Municipiului București, studiu privind tipologia fenomenului copiilor rămași singuri acasă.

Elaborarea unui set de propuneri adresate comunității locale în scopul prevenirii, ameliorării și controlului fenomenului.

Prelucrarea și analiza datelor

Interviurile au fost realizate cu 10 specialiști din echipa multidisciplinară, ce activează în domeniul protecției copilului, din sectorul 2 al Municipiului București, dintre care 5 de la Fundația Sfânta Macrina (2 asistenți sociali, 2 psihologi, un pedagog social) și 5 de la centrul de zi ’’Floare de Câmp’’ din cadrul DGASPC sector 2, Protecția copilului (2 asistenți sociali, 2 psihologi, un pedagog social).

Date privind relația copiilor cu părinții

Întrebarea 1

În ceea ce privește relația părinte- copil după plecarea celor dintâi în străinătate, toți specialiștii intervievați susțin faptul că relația pe care copiii o au cu părinții se modifică în sens negativ. Astfel, apar o serie de schimbări precum: scăderea gradului de încredere în părinți; unii copii percep plecarea ca pe o ruptură, care îi dezechilibrează emoțional și comportamental, însă aceste dezechilibre pot fi prevenite, dacă minorul rămâne în grija unui alt adult din familie, ce este în măsură să-i ofere afecțiune și sprijin; copiii sunt privați de prezența celor care ar trebui să fie modelul lor de zi cu zi și altele.

Întrebarea 2

Cei 10 specialiști au răspuns că păstrarea legăturii dintre părinți și copii se realizează prin intermediul telefonului (sms-uri, apeluri telefonice) și al internetului.

Dintre cei 10 specialiști 8 nu consideră aceste mijloace de comunicare eficiente, deoarece nu compensează absența și distanța fizică, iar copiii pot ascunde lucruri față de părinții lor, pentru că prin intermediul telefonului, de exemplu, aceștia nu își pot da seama ce este adevărat și ce nu din ceea ce copiii le spun. Ceilalți 2 susțin ca nu modul de comunicare contează, ci cât de des se realizează aceasta și că orice mod prin care părinții demonstrează că ei există în viața copiilor și sunt suportivi cu aceștia este în regulă.

Întrebarea 3

La această întrebare persoanele intervievate au răspuns că părinții vorbesc cu ai lor copii prin mijloacele menționate anterior săptămânal, uneori chiar zilnic. Dintre cei 10 specialiști 8 consideră că această comunicare nu este suficientă, pe când ceilalți 2 susțin contrariul.

Întrebarea 4

Vis-a-vis de posibilitatea apriției neîncrederii în relația părinte-copil, părerile celor întrebați sunt împărțite. 7 dintre ei susțin că, pe fondul perceperii plecării părinților în străinătate ca pe un abandon, poate apărea neîncrederea copiilor în părinți. Ceilalți 3 specialiști sunt de părere că sentimentul de neîncredere se poate instala la copil nu neapărat dacă părinții pleacă, ci mai degrabă dacă aceștia fac promisiuni, pe care nu și le respectă.

Întrebarea 5

Când specialiștii din echipa multidisciplinară au fost întrebați dacă există aspecte ce ar putea fi îmbunătățite la nivel de relație între copii și părinții plecați, 2 dintre ei au spus că sunt șanse scăzute ca acest lucru să se întâmple, deoarece distanța, fusul orar, programul nu permit o comunicare foarte bună.

Restul specialiștilor sunt de părere că relația dintre părinți și copii nu este o cauză pierdută, aceasta putând fi ameliorată în anumite condiții: dacă părinții se întorc după copii sau îi iau cu ei; atât timp cât părinții au grijă la promisiunile făcute; perioadele petrecute în străinătate să fie cât mai scurte posibil; lipsa părinților din viața copiilor să nu fie niciodată compensată cu daruri sau o atitudine excesiv de permisivă cu privire la eventualele încălcări ale conduitei comportamentale sau școlare.

Date privind relația copiilor cu bunicii

Întrebarea 6

În ceea ce privește relația dintre copii și bunicii acestora, 7 membri ai echipei multidisciplinare consideră că bunicii sunt văzuți de către nepoți ca niște părinți mai permisivi, acesta constituind principalul dezavantaj al tutelei copiilor. Celelalte 3 persoane intervievate cred că această relație are aspecte pozitive, atât timp cât ea nu o înlocuiește pe cea de copil- părinte sau dacă bunicii au o relație apropiată cu nepoții, situație în care cei din urmă nu sunt foarte afectați de plecarea părinților.

Întrebarea 7

La această întrebare toți respondenții au spus că bunicii sunt mai permisivi cu nepoții lor. De cele mai multe ori, copiii rămași în grija bunicilor beneficiază de un control slab din partea acestora, fapt care influențează în egală măsură atât performanțele școlare, cât și derapajele comportamentale ale copilului.

Întrebarea 8

Toate persoanele întrebate susțin faptul că în cele mai multe dintre cazuri bunicii sunt depășiți de situație, pierd controlul copiilor, care nu-i iau în seamă și nu-i investesc cu autoritate.

Întrebarea 9

Nouă dintre specialiștii intervievați nu consideră că sprijinul acordat de către copii bunicilor la efectuarea diverselor activități casnice și gospodărești ar fi un impediment în efectuarea temelor sau în alte activități extrașcolare. Din contră, aceștia cred că responsabilizarea copilului prin implicare în activități gospodărești este un factor de evoluție pozitivă a copilului, toate acestea având un rol educativ și fiindu-i utile în viața adultă.

O singură persoană a spus că în cazul acestor copii, fiind preocupați de alte activități, mai puțin școlare, intervine dezinteresul sau chiar abandonul școlar.

Întrebarea 10

Părerea împărtășită de către specialiști în legătură cu necesitatea de a se face îmbunătățiri la nivelul relației bunici- copil este că fiecare caz este particular, iar, în funcție de situație, profesioniști cu experiență ar trebui să intervină și să monitorizeze cazul.

Date privind relația copiilor cu școala

Întrebarea 11

Membri din componența echipei multidisciplinare au relatat faptul că în multe dintre cazurile în care părinții copiilor sunt plecați din țară se înregistrează absenteism sau chiar abandon școlar.

Întrebarea 12

Întrebați dacă acești copii au rezultate slabe la învățătură sau se află în situație de corigență, persoanele intervievate au spus că ei nu mai sunt motivați să obțină rezultate școlare bune, având sentimentul că oricum nu este nimeni căruia să îi pese și în majoritatea cazurilor, cu atât mai mult în cele sociale, au rezultate școlare slabe sau se află în situație de corigență și chiar ajung să repete anul școlar.

Întrebarea 13

La această întrebare dintre cele 10 persoane intervievate 9 au răspuns că, copiii ce au părinții plecați la muncă în străinătate, din cauza acestui ’’abandon’’ al părinților, nu reacționează tocmai pozitiv: mulți dintre ei au tendințe de agresivitate și izolare sau chiar apar cu ocazia aceasta conduitele teribiliste, copiii deranjează orele, absentează, încep să consume alcool și tutun.

O singură persoană a spus despre conduita școlară și comportamentul adoptat față de colegi și cadrele didactice că sunt în regulă.

Întrebarea 14

În ceea ce privește acest aspect, specialiștii susțin că de situația școlară, participarea la ședințele cu părinții sau păstrarea legăturii cu profesorii se ocupă de cele mai multe ori persoanele de referință în grija cărora rămân din punct de vedere legal copiii, iar în cazurile mai grave intervine Direcția de Asistență Socială, asistentul social sau persoana de referință din centru, în cazul în care copilul este instituționalizat.

Întrebarea 15

Propunerile de îmbunătățire ale situației copiilor în aceste condiții sunt următoarele:

un număr mai mare de consilieri școlari. În acest mod toți copiii au parte de consiliere psihologică, psihoterapie, pentru a putea trece mai ușor peste absența părinților;

implicare reală a școlii în monitorizarea activității școlare a copiilor, precum și în responsabilizarea adulților în a căror grijă rămân copiii;

activități de consiliere psihologică atât a copiilor, cât și a adulților.

Date privind afectarea pe plan emoțional a copiilor

Întrebarea 16

Conform celor susținute de specialiștii intervievați, lipsa părinților îi face pe copii neajutorați, nesiguri, le scade încrederea în propria persoană și în persoanele din jur. Mai mult decât atât, din punct de vedere emoțional, copiii resimt separarea ca pe un abandon, se simt singuri, iar în unele cazuri chiar se învinovățesc pentru plecarea părinților.

Întrebarea 17

Întrebați dacă există posibilitatea ca acești copii să poată percepe plecarea părinților drept un act de trădare sau chiar de abandon, persoanele intervievate au confirmat faptul că așa este percepută de cele mai multe ori, cu atât mai mult dacă nu este pregătită și susținută prin comunicare în timp. Copiii simt că plecarea părinților este un act de trădare din partea celor la care se așteptau cel mai puțin, ei fiind persoanele cele mai dragi din viața lor. Aceasta este o relație de încredere frântă, cu efecte negative pe termen îndelungat, dintre care ar putea fi numit riscul ca fiecare plecare a unei persoane dragi să fie înțeleasă ca un abandon.

Întrebarea 18

Legat de rănile emoționale pe care le pot experimenta copiii care rămân singuri acasă ca urmare a plecării la muncă în străinătate a părinților, 7 dintre membri din echipa de specialiști susțin că rănile emoționle căpătate în copilărie vor fi importante și retrăite în viața de adult (teama de a nu-și pierde partenerul este destul de mare, de exemplu) și probabil modelul comportamental va fi transmis din generație în generație, în mod inconștient. Din acest motiv, cei în cauză accentuează nevoia de luare în serios de către societate a consilierii psihologice, ca o unealtă eficientă, menită să contribuie la însănătoșirea relaționlă a indivizilor.

Ceilalți 3 specialiști, deși nu au dat un răspuns vehement, nu au exclus posibilitatea de a se întâmpla acest fapt.

Întrebarea 19

Vis-a-vis de corelația dintre stările și rănile emoționale ale copiilor și modul în care se raportează și interacționează aceștia cu alte persoane, specialiștii au confirmat acest fapt. Conform celor susținute de persoanele specializate, copiii se simt lipsiți de valoare, având tendința de a se subaprecia în relațiile cu ceilalți, încearcă să atragă atenția și să caute afecțiune oriunde sau chiar se izolează, devenind introvertiți.

Întrebarea 20

Toți specialiștii au afirmat că, într-adevăr, se petrece acest lucru, dacă nu în totalitatea cazurilor de copii ai căror părinți sunt plecați, în multe dintre acestea.

Întrebarea 21

Propunerile pe care membri din echipa multidisciplinară le consideră adecvate în situația de față, fie că acestea sunt la nivel individual sau au un grad mare de generalizare, sunt următoarele:

suport și intervenție de specialitate acordate copiilor rămași acasă cu bunicii sau alte persoane de referință, precum și includerea copiilor în activități extrașcolare și de art-terapie;

apartenența la un grup de prieteni cu preocupări constructive, care prin provocări și activități benefice, îl poate ajuta pe copilul aflat în această situație să socializeze. Acest aspect este cu atât mai important cu cât lipsa părinților îi adâncește acestuia nevoia de apartenență la grup;

accentuarea de către cadrele didactice a calităților și aptitudinilor pe care copiii le au. Prin această practică ei sunt ajutați să își descopere propria valoare și, totodată, în acest mod poate fi sădotă încrederea lor în forțele proprii;

îmbunătățirea situației economice generale a României.

Date privind relațiile cu ceilalți copii

Întrebarea 22

La această întrebare specialiștii au răspuns că, pentru a fi acceptați într-un anume grup, copiii pot fi ușor de manipulat. Așadar, ei pot adopta comportamente maladaptative (utilizarea jignirilor, a agresivității-verbale, fizice etc). Având în vedere faptul că, în general, ei copiază comportamente, un grup de prieteni cu preocupări constructive ar fi o soluție bună pentru copii, cu atât mai mult cu cât ei nu au părinții alături.

Întrebarea 23

În acest caz specialiștii echipei multidisciplinare nu exclud posibilitatea ca acești copii, prin apartenența la un grup de prieteni nepotrivit, să înceapă consumul de substanțe nocive (alcool, tutun. drog) din diverse motive ( pentru a ieși în evidență, imitarea compotamentului celorlalți din dorința de a fi integrați în grupul respectiv etc.).

Validarea ipotezelor

Dacă părinții pleacă la muncă în străinătate, relația dintre ei și copiii lor devine distantă.

Consider că această ipoteză este validată, deoarece întrebarea 1 a fost confirmată de către toți cei 10 specialiști intervievați. Studiul a arătat că relația părinte- copil după plecarea celor dintâi în străinătate se modifică în sens negativ, făcându-și apariția o serie de schimbări precum: scăderea gradului de încredere în părinți; unii copii percep plecarea ca pe o ruptură, care îi dezechilibrează emoțional și comportamental, însă aceste dezechilibre pot fi prevenite, dacă minorul rămâne în grija unui alt adult din familie, ce este în măsură să-i ofere afecțiune și sprijin; copiii sunt privați de prezența celor care ar trebui să fie modelul lor de zi cu zi și altele.

Comunicarea dintre părinții plecați și copiii rămași în țară este ineficientă și redusă ca frecvență.

Această ipoteză se validează, având în vedere faptul că la întrebarea 2, 8 din cele 10 persoane intervievate consideră mijloacele de comunicare utilizate ineficiente, iar la întrebarea cu numărul 3 tot un număr de 8 din 10 specialiști sunt de părere că această comunicare este insuficientă.

Bunicii sunt mai indulgenți, mai permisivi cu nepoții comparativ cu părinții acestora.

Sunt de părere că această ipoteză s-a validat, deoarece întrebarea cu numărul 7 a fost confirmată de către toate persoanele intervievate.

Copiii rămași singuri acasă au rezultate școlare mai slabe și/sau se află în risc de abandon școlar comparativ cu perioada anterioară plecării părinților în strainătate.

Această ipoteză este validă, datorită faptului că întrebările 11 și 12 au fost confirmate într-un procent de 100%.

Datorită plecării părinților din țară, copiii sunt afectați pe plan emoțional.

Având în vedere faptul că întrebările 16 și 17 au fost confirmate de către toate persoanele intervievate, această ipoteză este validată.

Copiii ai căror părinți sunt plecați din țară devin introvertiți, mai puțin comunicativi.

Ipoteza aceasta este validată prin faptul că procentul la întrebarea 20 este de 100%.

Prin apartenența la un grup cu influență negativă copiii adoptă comportamente maladaptative și/sau inițiază consumul de substanțe cu efecte psihoactive.

Consider că și această ipoteză s-a validat, deoarece ponderea răspunsurilor la întrebările 22, respectiv 23 este de 10 din 10.

De asemenea, obiectivele cercetării au fost atinse, deoarece, prin intermediul metodei și instrumentului alese, am cules date referitoare la efectele separării copiilor de părinți, date despre mijloacele prin care ei țin legătura, dacă sunt afectați copiii pe plan emoțional după plecarea părinților, precum și ce tip de relații au aceștia cu bunicii sau persoanele în grija cărora rămân și cu prietenii.

Concluzii

Situația copiilor rămași singuri acasă ca urmare a plecării părinților la muncă în străinătate adevenit un fenomen social, care afectează un număr tot mai mare de persoane din populația României, având o frecvență din ce în ce mai ridicată.

Părinții pleacă la muncă în străinătate pentru a putea căpăta un anumit grad de satisfacție financiară, fapt ce implică, ca ei să fie departe de copiii lor, să comunice mai rar cu aceștia prin mijloace de comunicare precum internet, telefonie mobilă, care de cele mai multe ori se dovedesc a fi insuficiente și ineficiente, precum și rămânerea copiilor în grija bunicilor sau a altor persoane, ce nu pot lua locul părinților.

Toate aceste modificări pe care migrația părinților le implică sunt mai mult sau mai puțin conștientizate de către aceștia, însă ele pot produce la serie de schimbări la copii precum:

apariția unei distanțări între copil și părinți;

reducerea nivelului de monitorizare a copiilor;

scăderea interesului copiilor vis-a-vis de școală;

risc de abandon școlar;

afectarea copiilor din punct de vedere emoțional;

apartenența copiilor la un grup cu influență negativă pentru ei;

riscul adoptării de către copii a unor comportamente maladaptative (utilizarea jignirilor, a agresivității-verbale, fizice etc.) și consumul de substanțe cu efecte psihoactive (alcool, tutun. drog).

Așadar, având în vedere riscurile pe care le implică plecarea părinților din țară, aceste cazuri necesită atât o monitorizare atentă, cât și elaborarea și implementarea de servicii, programe, activități destinate acestei categorii vulnerabile, prin intermediul cărora să fie ameliorată starea psihică, trăirile emoționale ale copiilor, iar timpul lor să fie investit eficient și productiv pe termen îndelungat de timp.

Propuneri

Propuneri adresate comunității locale în scopul prevenirii, ameliorării și controlului fenomenului:

un număr mai mare de consilieri școlari. În acest mod toți copiii ar putea beneficia de consiliere psihologică, psihoterapie, pentru a putea trece mai ușor peste absența părinților

implicare reală a școlii în monitorizarea activității școlare a copiilor, precum și în responsabilizarea aducților în a căror grijă rămân copiii

activități de consișiere psihologică atât pentru copii, cât și pentru adulți

suport și intervențir de specialitate acordat copiilor rămași acasă cu bunicii sau alte persoane, precum și includerea acestora în activități extrașcolare și de tip art-terapie

apartenența la un grup de prieteni cu preocupări constructive, care prin provocări și activități benefice să îl poată ajuta pe copilul aflat în această situație să socializeze. Acest aspect este cu atât mai important cu cât lipsa părinților îi adâncește copilului nevoia de apartenență la grup

evidențierea de către cadrele didactice a calităților și aptitudinilor pe care copiii le au. Prin intermediul acestei practici ei sunt ajutați să își descopere propria valoare și, totodată, în acest mod poate fi sădită încrederea lor în forțele proprii

crearea de servicii specializate pentru copiii rămași singuri acasă, în grija bunicilor sau a altor persoane, ca urmare a plecării părinților la muncă în străinătate.

Anexe

GHID DE INTERVIU

Mă numesc Epure Denisa. Sunt studentă în anul 3 în cadrul facultății de Sociologie și asistență socială din cadrul Universității din București, la specializarea asistență socială și realizez acest interviu în scopul realizării lucrării de licență. Țin să menționez faptul ca informațiile funrnizate vor fi utilizate exclusiv în acest scop.

Acest interviu vizează situația copiilor rămași singuri acasă, ce au cel puțin un părinte plecat la muncă în străinătate. Prin intermediul acestuia urmăresc să aflu dacă separarea pe o perioadă determinată de timp dintre părinte/părinți și copii afectează părțile implicate și, dacă da, în ce sens, precum și propunerea de soluții din parte partea dumneavoastră, soluții ce ar putea îmbunătăți situația acestor copii.

Relația copiilor cu părinții

1.Părinții constituie persoane de referință pentru copii. Considerați că dacă aceștia pleacă în străinătate relația cu ai lor copii ar putea suferi modificări în sens negativ?

2.Prin ce mijloace de comunicare iau legătura copiii cu părinții lor? Le considerați eficiente?

3.Cât de frecvent comunică părinții cu ai lor copii? Considerați că este suficient și de ce?

4.În relația părinte-copil ar putea apărea neîncrederea? Dacă da, ce considerați că ar trebui făcut?

5.Având în vedere experiența dumneavoastră în lucrul cu copiii, credeți că la nivelul relației dintre copiii rămași în țară și părinții lor există aspecte ce ar putea fi îmbunătățite? Dacă da, care sunt acestea? Ce propuneri aveți?

Relația copiilor cu bunicii

6.De obicei, după plecarea părinților, copiii rămân în grija bunicilor. Din experiența dumneavoastră, spuneți-mi, vă rog, despre relația bunici-copil( dacă au o relație apropiată, pe ce este bazată relația lor- respect, constrângere etc.).

7.Credeți că bunicii sunt mai indulgenți, mai permisivi cu nepoții comparativ cu părinții acestora? Acest fapt i-ar putea afecta pe copii?

8.Ce părere aveți despre controlul exercitat de bunici asupra copiilor? Fac aceștia față situație? Copiii îi investesc pe bunici cu autoritate?

9.Bunicii, având o vârstă înaintată și diverse afecțiuni, au nevoie de sprijin din partea copiilor la efectuarea diverselor activități casnice și gospodărești, ceea ce pentru copii ar putea însemna mai puțin timp la dispoziție pentru efectuarea temelor sau activități extrașcolare. Considerați că acest lucru i-ar putea afecta în sens negativ?

10.Considerați ca ar trebui făcute schimbări în ceea ce privește relația bunici-copil?

Relația copiilor cu școala

11.Știu că dumneavoastră puneți mare accent pe educația copiilor. Conform anumitor studii realizate în cadrul acestei categorii, copiii rămași singuri acasă ca urmare a plecării părinților la muncă în străinătate au șanse ridicate de a absenta de la școală sau chiar de abandon școlar. Ce știți despre acest lucru?

12.Lucrând cu acești copii, cunoașteți situația lor școlară, mai exact rezultatele școlare și performanțele atinse de către ei. Au copiii ce se află în situația de a avea unul sau ambii părinți plecați din țară rezultate slabe la învățătură sau se află în situația de corigență ori de repetare a anului școlar comparativ cu situația anterioară plecării părinților?

13.Adoptă acești copii o conduită adecvată la școală? Care este comportamentul lor vis-a-vis de colegii de clasă sau de cadrele didactice?

14.Cine se interesează de situația școlară a copiilor? Cine ține legătura cu profesorii sau participă la ședințele cu părinții?

15.Credeți că ar trebui intervenit în ceea ce privește această relație a copiilor cu școala? Dacă da, care credeți ca sunt aspectele ce ar putea fi îmbunătățite și ce propuneri aveți?

Afectarea pe plan emoțional a copiilor

16.Relația cu părinții este specială pentru copii, conferindu-le acestora stabilitatea și siguranța de care au nevoie. Credeți că separarea de părinți i-ar putea dezechilibra pe copii din punct de vedere emoțional?

17.Credeți că acești copii ar putea percepe plecarea părinților drept un act de trădare sau chiar un abandon? I-ar putea influența acest fapt?

18.Credeți că rănile emoționale( respingere, abandon, trădare și altele) pe care le pot experimenta copiii îi pot afecta ulterior în viața de cuplu sau în întemeierea unei familii?

19.Ca urmare a experienței acumulate de dumneavoastră, considerați că există o strânsă corelație între stările și rănile emoționale ale copiilor și modul în care se raportează și interacționează aceștia cu celelalte persoane( părinți, bunici, colegi de clasă, prieteni ș.a.m.d.)?

20.Conform studiilor, copiii ai căror părinți sunt plecați din țară pot deveni introvertiți, mai puțin comunicativi, preferând să timpul să petreacă timpul liber în fața computerului, de exemplu, de unii singuri în locul interacțiunii cu ceilalți copii. Ce părere aveți despre asta?

21.Cum credeți că ar putea fi ajutați acești copii să depășească acest impas emoțional?

Relația cu ceilalți copii

22.Pentru copii grupul de prieteni are o însemnătate aparte, fiind considerat de către aceștia o a doua familie. Credeți că prin apartenența la un grup de prieteni cu influență negativă copiii ar putea adopta comportamente maladaptative( utilizarea jignirilor, a agresivității-fizice, verbale etc.)?

23.De asemenea, ce părere aveți despre apartenența la un grup de prieteni nepotrivit și începerea consumului de substanțe nocive(drog, tutun, alcool)? I-ar putea convinge membrii grupului pe copii să consume substanțe interzise?

Bibliografie

Amin, S., (1974) Les migrations contemporaines en Afrique de l’Ouest, in S. Amin, D. Ford (eds.), Modern Migrations in Western Africa, Oxford: Editura Oxford University

Băran-Pescaru, A., (2004) Familia azi. O perspectiva sociopedagogică, București: Editura Aramis

Băran-Pescaru, A., (2004) Parteneriat în educație. Familie-școală-comunitate, București: Editura Aramis

Berge, A., (1970) Mediul familial, în M. Debesse (coord.), Psihologia copilului de la naștere la adolescență, București: Editura Didactică și Pedagogică

Bonchiș, E., (2011) Familia și rolul ei în educarea copilului, Iași: Editura Polirom

Bourbeau, L., (2007) Cele cinci răni care ne împiedică să fim noi înșine- Ed. a 2-a, București: Editura Ascendent

Burgess, E. W. si Borgue, Donald J., (1964) Contributions to Urban Sociology, Chicago-London, Chicago: Editura The Univ. of Chicago Press, XI – 673

Chelcea, S., (2001) Metodologia cercetării sociologice: metode cantitative și calitative, București: Editura Economică

Chipea, Fl., (2001) Familia contemporană. Tendințe globale și configurații locale, București: Editura Expert

Chombart de Lauwe, P. H., (1970) Convergences et Controverses sur la Genèse des Besoines, Cahiers Internationaux de Sociologie”

Copaciu, M., (2006) Echilibrul extern al României-abordari calitative și cantitative, Banca Națională a României, Bucuresti

Dima, E., (2007) ”Dicționar Explicativ Ilustrat al Limbii Române”, Chișinău: Editura Arc & Gunivas

Doron, R.; Parot, Fr., (1999) Dicționar de psihologie, București: Editura Humanitas

Duchac, R., (1974) La sociologie des sigrations aux Etats-Unis

Fundația Soros România, (2007) Efectele migrației: copiii rămași acasă, București

Gavriliuc, C., (2007) Ghid pentru profesioniștii care lucrează cu copiii migranților, Chișinău

Miftode, V., (1978) Migraṭiile ṣi dezvoltarea urbană, Iaṣi: Editura Junimea

ONU, (2013) World Population Ageing

Preda, M., (2009) Riscuri si inechități sociale în România, Iași: Editura Polirom

Roman, M., Voicu, C., (2010) Economie teoretică și aplicată,Vol. XVII, București: Editura Academiei de Studii Economice

Sandu, D., (1984) Fluxurile de migraṭie în România, Bucureṣti: Editura Academiei Republicii Socialiste România

Schaffer, R., (2005) Introducere în psihologia copilului, Cluj-Napoca: Editura ASCR

Shryock, H., Siegel, J.S., (1976) The Methods and Materials of Demography, condensed by E.G. Stockwel, New York: Editura Academic Press

Sillamy, H., (2000) Dicționar de psihologie, București: Editura Univers Enciclopedic

Sondaj Sociopol, 18 – 22 februarie 2015, accesat la data de 25.05.2016

Stănoiu, A.; Voinea, M., (1983) Sociologia familiei, note de curs, Universitatea din București

Toth, A., (2008) Analiză la nivel național asupra fenomenului copiilor rămași acasă prin plecarea părinților la muncă ȋn străinatate, reprezentanța UNICEF România, Buzău: Editura Alpha MDN

Vincent, R., (1972) Cunoașterea copilului, București: Editura Didactică și Pedagogică

Zamfir, C., Vlăsceanu, L., (1998) Dicṭionar de Sociologie, Bucureṣti: Editura Babel

Zelinsky, W., (1971) The Hypothesis of Mobility Transition,”Geographical Review” vol. 61, no.2

http://alternativesociale.ro/index.php, accesat la data de 15.05.2016

http://data.worldbank.org/indicator/BX.TRF.PWKR.CD.DT, accesat la data de 15.05.2016

http://insse.ro/cms/ro, accesat la data de 25.05.2016

https://ro.wikipedia.org/wiki/Copil, accesat la data de 25.05.2016

https://ro.wikipedia.org/wiki/Absenteism, accesat la data de 25.05.2016