Copiii Parintilor Plecati la Lucru In Strainatate
Cuprins
Introducere…………………………………………………………………………………………………………………2
Capitolul I. Familia
Familia și importanța ei în dezvoltarea societății………………………………………………………3
Rolul climatului familiar………………………………………………………………………………………..5
Analiza și evoluția numărului de copii care au părinții în străinătate……………………………7
Capitolul II. Protecția copiilor cu părinții plecați în străinătate
2.1 Rețeaua serviciilor speciale specifice si cadrul legislativ……………………………………………10
2.2 Sisteme de monitorizare pentru familiile de migranți…………………………………………………15
Capitolul III. Efectele fenomenului
3.1 Formarea și dezvoltarea personalității………………………………………………………………………16
3.2 Dezvoltarea personalității copilului și efectele în cazul familiilor în care părinții sunt plecați în străinătate……………………………………………………………………………………………………………….18
3.3 Influența mass – media prin datele furnizate despre consecințele migrației părinților………23
Capitolul.IV Metode și tehnici de cercetare
4.1 Noțiuni generale și clasificarea metodelor…………………………………………………………………25
4.2 Chestionarul………………………………………………………………………………………………………….26
4.3 Interviul………………………………………………………………………………………………………………..30
4.4 Metoda observației…………………………………………………………………………………………………32
4.5 Experimentul…………………………………………………………………………………………………………34
Capitolul V. Cercetare privind implicațiile psihoafective ale absenței unuia din părinți
5.1 Testul desenului…………………………………………………………………………………………………….37
5.2 Chestionar…………………………………………………………………………………………………………….40
5.3 Interviul……………………………………………………………………………………………………………….64
Concluzii și propuneri………………………………………………………………………………………………….69
Bibliografie ……………………………………………………………………………………………………………….72
Anexe
Introducere
Migrația românilor, ținută sub un control strict în timpul regimului comunist, a cunoscut o expansiune deosebită în anii `90, atât ca volum al fluxurilor migratorii, cât și prin diversificarea acestora din punct de vedere al destinațiilor, motivelor și structurii de status socio-economic a populației de migranți. Fenomenul migrației a urmat o tendință ascendentă și a implicat toate păturile societății, devenind totodată unul dintre fluxurile migratorii importante la nivel european. În ultimii ani, migrația externă s-a impus pregnant drept unul dintre fenomenele definitorii pentru societatea românească.
În contextul aderării la Uniunea Europeană, ceea ce a însemnat printre altele și deschiderea granițelor și reglementarea raporturilor de muncă în ceea ce-i privește pe cetățenii români, România se confruntă cu migrația masivă a unui număr din ce în ce mai mare de persoane către țările cu o economie mai dezvoltată unde sunt asigurate condiții mai bune și mai avantajoase de muncă. Acest fenomen capătă o amploare și mai mare în zonele mai „sărace” ale țării, unde întregi comunități migrează lăsând în urmă un număr foarte mare de copii.
Am ales acestă temă deoarece am vrut să evidențiez impactul absenței părinților plecați la muncă în străinătate asupra copiilor rămași în țară și să propun măsuri prin care efectele negative pot fi diminuate.
În prezentul studiu s-au urmărit, în principal, elemente legate de mediul familial în care copiii, lipsiți de îngrijirea părintească, cresc și se dezvoltă, elemente legate de starea de sănătate și bunăstare prin evidențierea nevoilor pe care acești copii le au, elemente legate de educația, cultura și petrecerea timpului liber și, nu în ultimul rând, măsura în care este respectat dreptul la participare, dreptul non-discriminare, incluziune socială și măsuri de protecție specială.
În elaborarea lucrării, am abordat diferite metode uzuale în ceea ce privește documentarea științifică, precum: studiul bibliografic din literatura de specialitate internă și internațională; informarea, prelucrarea și prezentarea rezultatelor studiului în formă sintetică; formularea concluziilor și a propunerilor.
Capitolul I. Familia
Familia și importanța ei în dezvoltarea societății
Familia reprezintă „o formă de comunitate umană alcătuită din doi sau mai mulți indivizi, uniți prin legături de căsătorie și/sau paterne, realizând, mai mult sau mai puțin latura biologică și/sau cea psihosocială”. Acest lucru presupune că există doi parteneri, cu sau fără copii, sau un partener cu unul sau mai mulți copii proprii. Cred însă că merită subliniată funcția fundamentală a familiei de a forma personalitatea copiilor apăruți în cadrul ei. În cadrul familiei, fiecare dintre noi dobândim caracterisicile care ne vor defini ca persoane.
În sens sociologic, familia este definită ca fiind un grup de rude prin căsătorie, sânge sau adoptare care trăiesc împreună, desfășoară o activitate economică gospodărească comună, sunt legate prin anumite relații spirituale iar în condițiile statului și dreptului și prin anumite relații juridice.
Familia este o realitate socială prin comunitatea de viață dintre soți, dintre părinți și copii, precum și dintre alte rude.
Sociologia familiei consemnează în legătură cu tipologia familiei o varietate impresionantă de forme și criterii de clasificare pentru familie. Astfel se vorbește despre familii reprimatoare și familii liberale, de familii integrate și la limita integrării, familii active și familii pasive, familii stabile și familii instabile.
Dacă cercetarea sociologică are loc în mediul rural, familia se clasifică în agrară, nonagrară sau mixtă.
Una dintre cele mai cunoscute clasificări este aceea care se face de sociologi între familia nucleară și familia extinsă. Familia nucleară este unitatea compusă dintr-o pereche maritată (soț, soție) și copii dependenți de ei, care locuiesc și gospodăresc împreună. Familia extinsă cuprinde pe lângă nucleul familial și alte rude și generații, astfel încât alături de cuplul conjugal și copii lui mai pot figura părinții soțului și/sau soției, frații și surorile soțului și/sau soției precum și unchi și mătuși de-ai cuplului. De regulă într-o familie extinsă trăiesc și gospodăresc împreună trei generații: părinții, copii acestora și părinții părinților.
Funcțiile familiei
Funcția economică – presupune a asigura resursele materiale, financiare necesare existenței familiei (locuință, hrană, haine, etc.). Această funcție este foarte importantă. Dacă ea este realizată corespunzător, atunci familia se poate concentra și poate îndeplini și celelalte funcții. Această funcție este realizată de ambii soți prin aducerea veniturilor (ca urmare a exercitării unei profesii, cel mai des), prin procurarea și producerea hranei, a obiectelor de îmbrăcăminte și de trai, prin transmiterea profesiei și/sau susținerea copiilor în alegerea profesiei.
Funcția de socializare– presupune a transmite cu scopul asimilării de către copii, mai ales, dar și de către toți membrii familiei, a atitudinilor, valorilor, principiilor, modelelor de comportament caracteristice unui anumit grup social. Cu alte cuvinte, este vorba de funcția de educare. Scopul acesteia este integrarea în societate a persoanei (copilului). Educația se manifestă la toate nivelurile: material, fizic, psihologic, moral, spiritual. Evident, familiile au diferite grade de manifestare a acestei funcții: unele se preocupă foarte mult de educarea membrilor săi, în timp ce altele mai deloc.
Funcția de solidaritate – presupune a asigura unitatea și stabilitatea familiei. Ea implică manifestarea sentimentelor de afecțiune, de respect, de apartenență la grupul familial, a încrederii membrilor unii în alții, a ajutorării și a susținerii reciproce de-a lungul timpului, a dezvoltării intimității. Se observă că în ultima vreme această funcție pare din ce în ce mai slab îndeplinită, fapt dovedit de creșterea ratei divorțurilor și a înmulțirii relațiilor de concubinaj, a celibatarilor și a familiilor monoparentale.
Funcția sexual-reproductivă – presupune ca cei doi soți să se ssatisfacă sexual reciproc și să dea naștere la copii. Aceste două componente ale acestei funcții sunt îndeplinite diferit, în sensul că în unele familii accentul se pune pe împlinirea sexuală, în timp ce în alte familii, se acordă o importanță mai mare nașterii copiilor. Evident acest lucru este dependent de cultura din care fac parte familiile, de gradul și tipul de educație avut, de credințele religioase, de dorința și caracteristicile fizice și psihologice ale celor doi soți (parteneri). Actualmente, în societățile mai avansate economic cuplurile și familiile tind tot mai mult să pună în prim plan împlinirea afectiv-sexuală, după care cea reproductivă.
Rolurile sunt seturi coerente de comportamente așteptate de la o persoană în virtutea poziției pe care o are într-un sistem, grup, societate. Dacă vorbim de familie, atunci rolul familial reprezintă setul coerent de comportamente pe care membrii familiei îl așteaptă de la fiecare celălalt membru în funcție de poziția pe care o ocupă în sistemul familial. Astfel, putem identifica următoarele tipuri de roluri familiale:
Rol conjugal (de partener, de soț/soție) – vizează relaționarea cu soțul/soția;
Rol parental (de părinte) – vizează relaționarea cu copiii;
Rol fratern (de frate) – vizează relaționarea cu frații.
Problema este că nu există comportamente clare, stabilite și acceptate de toată lumea pentru fiecare dintre aceste roluri. Fiecare dintre noi consideră că anumite comportamente trebuie să existe la un partener, la un părinte, la un frate.
Rolul climatului familiar
Climatul familial este o formațiune psihosocială complexă, cuprinzând ansamblul de stări psihice, moduri de relaționare interpersonală, atitudini, nivel de satisfacție, ce caracterizează grupul familial o perioad ă mai mare de timp. Climatul familial este sinonim cu atmosfera sau moralul grupului familial ca grup social mic. Acest climat, care poate fi pozitiv sau negativ, se interpune ca un filtru între influențele educaționale exercitate de părinți și achizițiile psiho-comportamentale realizate lanivelul personalității copiilor. Drumul de la influența educativă la achiziția comportamentală nu este un drum direct, ci este influențat de climatul familial: de exemplu, aceleași influențe educative vor avea unefecte diferite în funcție de climatul familial în care acestea se exercită. Climatul familial poate fi analizat după mai mulți indicatori cei mi importanți fiind următorii:
1. Modul de raportare interpersonal al părinților (nivelul de apropiere și înțelegere, acordul sau dezacordul în legăturăcu diferite probleme);
2. Ansamblul de atitudini ale membrilor familiei în raport cu diferite norme și valori sociale;
3. Gradul de coeziune al membrilor grupului familial;
4. Modul în care este perceput și considerat copilul;
5. Modul de manifestare a autorității părintești (unitar sau diferențiat);
6. Gradul de acceptare a unor comportamente variate ale copiilor;
7. Nivelul de satisfacție resimțit de membrii grupului familial;
ensul că în unele familii accentul se pune pe împlinirea sexuală, în timp ce în alte familii, se acordă o importanță mai mare nașterii copiilor. Evident acest lucru este dependent de cultura din care fac parte familiile, de gradul și tipul de educație avut, de credințele religioase, de dorința și caracteristicile fizice și psihologice ale celor doi soți (parteneri). Actualmente, în societățile mai avansate economic cuplurile și familiile tind tot mai mult să pună în prim plan împlinirea afectiv-sexuală, după care cea reproductivă.
Rolurile sunt seturi coerente de comportamente așteptate de la o persoană în virtutea poziției pe care o are într-un sistem, grup, societate. Dacă vorbim de familie, atunci rolul familial reprezintă setul coerent de comportamente pe care membrii familiei îl așteaptă de la fiecare celălalt membru în funcție de poziția pe care o ocupă în sistemul familial. Astfel, putem identifica următoarele tipuri de roluri familiale:
Rol conjugal (de partener, de soț/soție) – vizează relaționarea cu soțul/soția;
Rol parental (de părinte) – vizează relaționarea cu copiii;
Rol fratern (de frate) – vizează relaționarea cu frații.
Problema este că nu există comportamente clare, stabilite și acceptate de toată lumea pentru fiecare dintre aceste roluri. Fiecare dintre noi consideră că anumite comportamente trebuie să existe la un partener, la un părinte, la un frate.
Rolul climatului familiar
Climatul familial este o formațiune psihosocială complexă, cuprinzând ansamblul de stări psihice, moduri de relaționare interpersonală, atitudini, nivel de satisfacție, ce caracterizează grupul familial o perioad ă mai mare de timp. Climatul familial este sinonim cu atmosfera sau moralul grupului familial ca grup social mic. Acest climat, care poate fi pozitiv sau negativ, se interpune ca un filtru între influențele educaționale exercitate de părinți și achizițiile psiho-comportamentale realizate lanivelul personalității copiilor. Drumul de la influența educativă la achiziția comportamentală nu este un drum direct, ci este influențat de climatul familial: de exemplu, aceleași influențe educative vor avea unefecte diferite în funcție de climatul familial în care acestea se exercită. Climatul familial poate fi analizat după mai mulți indicatori cei mi importanți fiind următorii:
1. Modul de raportare interpersonal al părinților (nivelul de apropiere și înțelegere, acordul sau dezacordul în legăturăcu diferite probleme);
2. Ansamblul de atitudini ale membrilor familiei în raport cu diferite norme și valori sociale;
3. Gradul de coeziune al membrilor grupului familial;
4. Modul în care este perceput și considerat copilul;
5. Modul de manifestare a autorității părintești (unitar sau diferențiat);
6. Gradul de acceptare a unor comportamente variate ale copiilor;
7. Nivelul de satisfacție resimțit de membrii grupului familial;
8. Dinamica apariției unor stări conflictuale și tensionale;
9. Modul de aplicare a recompenselor și sancțiunilor;
10. Gradul de deschidere și sinceritate manifestat de membriigrupului familial.
Climatul familial pozitiv favorizează îndeplinirea tuturor funcțiilor cuplului conjugal și grupului familial la cote înalte de eficiență. Climatul familial determină, pe de o parte, eficiența influențelor educative, dar, pe de ală parte, are un rol important în creșterea și dezvoltarea copilului și adolescentului.
Familia se dorește a fi, la momentul constituirii sale, unul dintre factorii de echilibru ai persoanei, poate chiar cel mai important. De-a lungul timpului, în numeroase cazuri, acest fapt se transformă în realitate, dar în altele, prea multe chiar, familia se transformă în izvor al suferinței și al izolării individului.
Orice familie traversează momente dificile care necesită reorganizări, renunțări la unele pattern-uri de comportament și elaborarea altora. Aceste momente reprezintă surse de stres pentru familie.
Există patru surse de stres pentru sistemul familial:
Contactul stresant al unui membru al familiei cu forțe extraconjugale. De exemplu, dacă unul dintre soți este stresat din cauza problemelor de la serviciu, el poate începe să-și critice partenerul sau chiar să deturneze conflictul spre copii, atacându-i pe aceștia, cu sau fără motiv. Acest fapt poate duce la izolarea membrului tensionat prin alianța celuilalt membru cu copiii, ca reacție de apărare față de stres. Sau dacă un copil are dificultăți de integrare în mediul școlar, părinții e posibil să reacționeze diferit (mama poate exagera problema, în timp ce tatăl o poate minimaliza) ceea ce face ca granița în subsistemul marital să se rigidizeze.
Contactul stresant al întregii familii cu forțe extrafamiliale. Un sistem familial poate fi puternic afectat de efectele unei recesiuni economice, de mutarea într-un alt oraș sau altă țară, mecanismele de rezistență ale familiei sunt amenințate semnificativ de sărăcie sau de discriminare.
Stresul în perioada de tranziție din familie. Există multe faze în evoluția naturală a unei familii, iar ele necesită o negociere a unor noi reguli, ceea ce duce la conflicte. Acestea oferă membrilor familiei, dar și familiei ca întreg, ocazii pentru o nouă creștere. Dacă aceste conflicte nu se rezolvă ele duc în timp la alte dificultăți. Exemplul este cel al tranziției copilului spre adolescență. Adolescența presupune multe contacte ale copilului cu lumea extrafamilială, iar statusul lui în această perioadă se schimbă. Relațiile cu părinții se modifică, el având nevoie de mai multă autonomie și responsabilitate. Tranzacțiile subsistemului parental cu adolescentul vor trebui schimbate de la părinți – copil la părinți – adulți tineri. Astfel, rezultatul va fi o adaptare reușită. În unele cazuri mama, de exemplu, poate rezista schimbărilor relației ei cu fiul / fiica adolescentă, pentru că asta ar presupune schimbări în relația ei cu soțul. Astfel, în loc să-și modifice atitudinea, ea poate ataca adolescentul și submina autoritatea lui.
Dacă tatal intră în conflict de partea copilului, se formează o coaliție cros-generațională nepotrivită care se poate generaliza până când toată familia se află în conflict. Dacă nu se produc schimbări adaptative, vor aparea seturi disfuncționale ce se vor activa ori de câte ori vor exista conflicte.
Stresul cauzat de o problemă idiosincratică. Un exemplu de astfel de situație este prezența unui membru bolnav cronic sau retardat. Aceste probleme idiosincratice pot supraîncărca familia, resursele și mecanismele ei de rezistență, deoarece funcțiile membrului respectiv trebuie preluate de alți membrii ai familiei.
Este posibil, de asemenea, ca într-o anumită fază de evoluție a familiei și a problemei cu care se confruntă să existe adaptare, dar mai târziu, adaptarea să fie îngreunată de intrarea într-o altă fază de evoluție. De exemplu, o familie cu un copil autist se poate adapta în perioada în care este mic, dar poate să fie depășită de dificultăți atunci când acesta este mai mare.
Majoritatea familiilor suferă mari pierderi sau trec prin evenimente care acționează negativ în structura lor profundă și le împiedică funcționalitatea normală. Aș denumi aceste evenimente ca traumatizante. Ele produc traume nu doar în individul care este martorul sau subiectul care trece printr-un astfel de eveniment, ci și în sistemul familial, în toate componentele sale: membrii, granițe, funcții, relații etc. Astfel principalele diferențe dintre evenimentele stresante și cele traumatizante constau în:
intensitatea lor – cele traumatice sunt mult mai intes resimțite de persoană și familii;
efectele lor asupra persoanei sau familiei – cele stresante produc dezorganizarea familiei pe o perdioadă determinată, după care revin la starea inițială de funcționare, în timp ce evenimentele traumatizante persistă mult în timp, poate pentru totdeauna și produc schimbări de structură a familiei, care nu întotdeauna pot fi refăcute.
Oricum, granița între stresant și traumatizant este foarte fină; ceea ce pentru o persoană sau familie este ceva stresant, pentru altele poate fi traumatizant (de exemplu, divorțul).
Analiza și evoluția numărului de copii care au părinții în străinătate
Plecarea parintilor la munca în strainatate reprezinta un fenomen social cu impact complex asupra dinamicii si functionalitatii familiei, copiii ramasi singuri acasa sunt victime ale neglijarii (emotionale, educationale, medicale etc.). Datorita nesupravegherii, acesti copii devin vulnerabili la abuz, exploatare prin munca si alte situatii de risc, cu consecinte negative pe termen scurt si lung, care necesita o interventie pluridisciplinara specializata. Evoluția copiilor rămași singuri acasă se poate observa în tabelul de mai jos:
Tabel nr. 2.6 Evoluția copiilor rămași singuri acasa
Sursa: Sursa: Direcția Generală Protecția Copilului
După cum se poate observa din analiza datelor din tabel numărul copiilor care au părinți plecaați în străinătate a scăzut pe toată perioada analizată în primul rând datorită crizei economice mondiale și a problemelor pe care imigranții români le-au avut în Italia, Spania și Franța. Însă chiar dacă este în scădere numărul copiilor care au părinți plecați la muncă în străinătate este destul de mare.
Conform statisticilor date de Institutul Național de statistică numărul emigranților a scazut de când am intrat în UE și este în continuare în scădere.Numărul femeilor plecate la muncă în străinatate a crescut în ultimii doi ani comparative cu numarul bărbaților.
Tabel nr. 1 Analiza familiilor plecate în străinătate
Sursa: INS
Din statistici reiese că părinții plecați își lasă copii în cele mai multe cazuri în grija rudelor. Numărul ambilor părinți plecați este mai mic în comparație cu numărul familiilor în care numai unul dintre părinți este plecat.Numărul copiilor lăsați în centre de plasament este destul de mare în cazul familiilor în care unul dintre părinți este plecat.
În cele mai multe dintre cazuri, indiferent ca este vorba de unul sau de ambii parinti plecati la munca în strainatate, copiii ramasi în tara provin si sunt în grija unei familii organizate. La nivelul întregii populatii, aproximativ 83% dintre copii traiesc în familii în care cuplul parental este legal constituit. Procente asemanatoare se întâlnesc atât în cazul copiilor cu parinti non-migranti, cât si al celor cu ambii parinti migranti. O situatie deosebita se remarca în cazul copiilor care au doar mama plecata în strainatate, în sensul ca în rândul acestora gasim cei mai multi copii traind într-o familie dezorganizata. 18% dintre acesti copii (aprox. 12000 de copii) au mame divortate, în majoritatea cazurilor fiind vorba de un divort care a fost ulterior actului de migratie.
Datele anchetei arata clar ca în cele mai multe dintre cazuri copilul ramâne acasa fie cu unul dintre cei doi parinti, fie în cadrul familiei extinse. 78% dintre copiii care au doar tatal plecat, au locuit cu mama cea mai mare parte a timpului în ultimele sase luni înainte de ancheta. De asemenea, 50% dintre copiii cu mama plecata au ramas sa locuiasca cu tatii lor, iar circa un sfert ramân în grija bunicilor. În cazul în care ambii parinti sunt plecati în strainatate, 79% dintre acesti copii au ramas în cadrul familiei extinse: 74% au ramas în grija bunicilor, iar 5% în grija unchilor si matusilor. 3% dintre copiii cu ambii parinti plecati (~ 3500 de copii) au ramas în grija unui frate sau sora mai mare.
Capitolul II. Protecția copiilor cu părinții plecați în străinătate
2.1 Rețeaua serviciilor speciale specifice si cadrul legislativ
Având în vedere caracterul complex ca realitate socială familia este recunoscută și ocrotită din punct de vedere juridic.
Este evident că protejarea familiei prin instituirea unor principii constituționale și stabilirea drepturilor și îndatoririlor reciproce dintre membrii familiei reprezintă obiectivele principale ale unui stat de drept. De aceea dreptul la relațiile de familie este un drept fundamental al omului proclamat la art. 8 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
În Constituția României se asigură protecție instituției familiei în art 48 și 49.
Prin art. 48 se consacră obligația constituțională a părinților de a asigura creșterea, educația și instruirea copiilor atât a celor rezultați din căsătorie cât și a celor din afara căsătoriei. Prin art. 49 se interzice folosirea copiilor și minorilor în activități care le-ar dăuna sănătății, moralității sau le-ar pune viața în pericol.
Absența unuia sau a ambilor părinți poate fi asociată cu o serie de probleme sau cu neasigurarea unor nevoi ale copilului: neglijarea alimentară (privarea de hrană, absența mai multor categorii de alimente esențiale creșterii, mese neregulate etc.), neglijarea vestimentară (haine nepotrivite pentru anotimp, haine prea mici sau prea mari, haine murdare), neglijarea igienei (lipsa igienei corporale, mirosuri respingătoare, paraziți), neglijarea medicală (absența îngrijirilor necesare, omiterea vaccinărilor și a vizitelor de control, neaplicarea tratamentelor prescrise), neglijarea locuinței (locuință prost întreținută, neîncălzită, risc de incendiu, mobilier absent sau afl at în stare de degradare, substanțe toxice afl ate la îndemâna copilului etc.), neglijarea educației (sub-stimulare, instabilitatea sistemului de pedepse și recompense, lipsa modelelor de învățare a abilităților de viață independentă, lipsa de urmărire și supraveghere a situației școlare). Pe lângă neglijare copiii singuri acasă pot deveni și victime ale diverselor forme de abuz și exploatare.
Una dintre problemele esențiale cu care se confruntă cel mai adesea copilul ai cărui părinți sunt plecați la muncă în străinătate o reprezintă rămânerea acestuia fără îngrijirea părintească (sau fără o persoană responsabilă de supravegherea, creșterea și îngrijirea copilului sau cu putere de reprezentare legală a acestuia).
Considerăm că în aceste situații o prioritate o reprezintă rezolvarea problemei responsabilității privind supravegherea, creșterea, îngrijirea și reprezentarea copilului, inclusiv prin luarea unei măsuri de protecție specială, respectiv plasamentul (în familia lărgită ), măsură aplicabilă atunci când, după acordarea serviciilor prevăzute în planul de servicii, se constată că menținerea copilului alături de părintii săi nu este posibilă.
Plasamentul creează obligații și responsabilități referitoare la îngrijirea copilului. Permite reprezentarea acestuia în fața autorităților, inclusiv pentru realizarea actelor de identitate, înscrierea în sistemul de învățământ sau realizarea unor intervenții medicale.
Asistentul social va evalua situația fi ecărui copil și va cuprinde în demersul său serviciile destinate asigurării protecției copilului afl at în dificultate, inclusiv cele referitoare la desemnarea unui reprezentant legal sau cele destinate menținerii relațiilor cu părintele de care este despărțit.
În cadrul demersurilor sale, profesionistul trebuie să țină cont de o serie de teorii psihologice și sociologice care clarifi că anumite contexte sau care explică anumite reacții ale subiectului evaluării.
Acte normative
Actele normative care reglementează modalitățile de abordare și instrumentare a cazurilor copiilor ai căror părinți se află în străinătate sunt:
• Ordinul 219/15.06.2006 – emis de secretarul de stat al Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Copilului – privind activitățile de identificare, intervenție și monitorizare a copiilor care sunt lipsiți de îngrijirea părinților pe perioada în care aceștia se afl ă la muncă în străinătate;
• Legea 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului;
• Ordinul 286/06.07.2006 – emis de secretarul de stat al Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Copilului – pentru aprobarea Normelor Metodologice privind întocmirea Planului de Servicii și a Planului Individualizat de Protecție;
• Codul Familiei;
• H.G. nr. 683/2006 pentru completarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr.156/2000 privind protecția cetățenilor români care lucrează în străinatate, aprobate prin H.G. nr. 384/2001;
• Decretul nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice și juridice.
Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului aduce modificări în ceea ce privește capacitatea minorului, garantând:
a) Dreptul copilului capabil de discernământ de a-și exprima opinia asupra oricărei probleme care îl privește
Potrivit art. 24 din legea privind protecția și promovarea drepturilor copilului, în orice procedură judiciară sau administrativă care îl privește, copilul are dreptul de a fi ascultat. Este obligatorie ascultarea copilului care a împlinit vârsta de 10 ani. Cu toate acestea, poate fi ascultat și copilul care nu a împlinit vârsta de 10 ani, dacă autoritatea competentă apreciază că audierea lui este necesară pentru soluționarea cauzei. Dreptul de a fi ascultat conferă copilului posibilitatea de a cere și de a primi orice informație pertinentă, de a fi consultat, de a-și exprima opinia și de a fi informat asupra consecințelor pe care le poate avea opinia sa, dacă este respectată, precum și asupra consecințelor oricărei decizii care îl privește. Textul nu cere o anumită vârstă de la care este obligatorie ascultarea copilului, ci numai ca minorul să aibă discernământ, ceea ce reprezintă o soluție flexibilă dar, în același timp, ridică dificultăți de aplicare în practică.
Poate fi ascultat și copilul care nu a împlinit 10 ani , dacă autoritatea competentă apreciază că audierea lui este necesară pentru soluționarea cauzei. Dreptul de a fi ascultat nu se confundă cu dreptul copilului de a consimți la anumite acte. De exemplu, Legea privind regimul juridic al adopției prevede dreptul copilului care a împlinit 10 ani de a consimți la adopție.
b) Dreptul copilului de a depune singur plângeri referitoare la încălcarea drepturilor sale fundamentale
Dispozițiile art. 29 din Legea nr. 272/2004 care consacră expres acest drept reprezintă o inovație în materia exercițiului drepturilor minorului. Potrivit regulilor generale, minorul care nu a împlinit 14 ani nu are capacitate procesuală, iar minorul între 14 ani și 18 ani are capacitate procesuală restrânsă. Persoana cu capacitate de exercițiu restrânsă poate face plângere cu încuviințarea persoanelor prevăzute de legea civilă. Dar, excepția prevăzută de Legea nr. 272/2004 este supusă unei duble limitări:
1) excepția se referă numai la plângerile referitoare la drepturile fundamentale ale copilului;
2) excepția de referă numai la depunerea acestor plângeri. În continuare, reprezentarea sau asistarea sunt guvernate de regulile generale în materia dreptului procesual. Potrivit art. 44 din Codul de procedură civilă, în caz de urgență, dacă persoana fizică lipsită de capacitatea de exercițiu a drepturilor civile nu are reprezentant legal, instanța, la cererea părții interesate, va putea numi un curator special, care să o reprezinte pană la numirea reprezentantului legal, potrivit legii. De asemenea, instanța va putea numi un curator special în caz de conflict de interese între reprezentant și cel reprezentat. Aceste dispoziții se aplică și în ceea ce privește persoanele cu capacitate de exercițiu restrânsă. Potrivit art. 29 alin. (2) din legea nr. 272/2004, copilul trebuie informat asupra drepturilor sale și asupra modalităților de exercitare a acestora.
Competență teritorială
Competența teritorială în abordarea cazurilor de acest gen revine serviciilor publice de asistență socială organizate la nivelul municipiilor/orașelor/comunelor/sectoarelor capitalei, de la domiciliul familiei copilului sau pe raza căruia se află copilul.
Competență instituțională
Competențe în abordarea cazurilor de copii singuri acasă:
Serviciilor publice de asistență socială organizate la nivelul municipiilor/ orașelor/ comunelor/ sectoarelor capitalei denumite generic SPAS le revin următoarele obligații:
• identificarea cazurilor de copii ai căror părinți se afl ă la muncă în străinătate;
• întocmirea Raportului de Evaluare Inițială (REI);
• întocmirea Planului de Servicii (PS);
• acordarea serviciilor de consiliere și suport familiei/persoanei la care se află în întreținere și îngrijire copilul;
• sesizarea imediată a DGASPC cu privire la identifi carea cazului în vederea instituirii unei măsuri de protecție specială pentru copilul care face obiectul Ordinului 219/2006;
• reevaluarea situației acestor copii la fi ecare 3 luni;
• întocmirea și transmiterea situației centralizată pe plan local a cazurilor copiilor ai căror părinți se afl ă la muncă în străinătate;
• asigurarea acțiunilor de informare referitoare la posibilitățile legale de care pot dispune părinții care pleacă la muncă în străinatate, în vederea asigurării protecției fi zice și juridice a copiilor care urmează să rămână în țară;
• eliberarea dovezii din care să reiasă notifi carea intenției părinților de a pleca la muncă în străinătate.
Direcțiilor Generale de Asistență Socială si Protecția Copilului denumite generic DGASPC le revin următoarele obligații:
• preiau cazurile înaintate de către SPAS;
• propun Comisiei pentru Protecția Copilului sau după caz, instanței judecătorești stabilirea unei măsuri de protecție specială;
• întocmesc planul individualizat de protecție (PIP);
• monitorizează îngrijirea acordată copilului pe durata măsurii de protecție;
• reevaluează împrejurările care au stat la baza stabilirii măsurilor de protecție specială și propune după caz, menținerea, modifi carea sau încetarea acestora.
Obligațiile Comisiei pentru Protecția Copilului:
• Stabilește măsurile de protecție corespunzătoare în situația în care există acordul părinților (art. 61, alin. 1 din Legea 272/2004);
• Stabilește cuantumul contribuției lunare a părinților la întreținerea copilului conform art. 63 din Legea 272/200437.
Obligațiile instanței judecătorești:
• Stabilește măsurile de protecție corespunzătoare în situația în care nu există acordul părinților (art. 61, alin. 2 din Legea 272/2004) și hotărăște cu privire la persoana care exercită drepturile și îndeplinește obligațiile părintești;
• Stabilește cuantumul contribuției lunare a părinților la întreținerea copilului conform art. 63 din Legea 272/2004.
Părinților le revin următoarele obligații:
• să notifice SPAS intenția de a pleca la muncă în străinătate;
• potrivit Legii 272/2004 “răspunderea pentru creșterea și asigurarea dezvoltării copilului revine în primul rând părinților, aceștia având obligația de a-și exercita drepturile și de a-și îndeplini obligațiile față de copil ținând seama cu prioritate de interesul superior al acestuia”.
Obligațiile Comisiei pentru Protecția Copilului:
• Stabilește măsurile de protecție corespunzătoare în situația în care există acordul părinților (art. 61, alin. 1 din Legea 272/2004);
• Stabilește cuantumul contribuției lunare a părinților la întreținerea copilului conform art. 63 din Legea 272/2004.
Obligațiile instanței judecătorești:
• Stabilește măsurile de protecție corespunzătoare în situația în care nu există acordul părinților (art. 61, alin. 2 din Legea 272/2004) și hotărăște cu privire la persoana care exercită drepturile și îndeplinește obligațiile părintești;
• Stabilește cuantumul contribuției lunare a părinților la întreținerea copilului conform art. 63 din Legea 272/2004.
Părinților le revin următoarele obligații:
• să notifice SPAS intenția de a pleca la muncă în străinătate;
• potrivit Legii 272/2004 “răspunderea pentru creșterea și asigurarea dezvoltării copilului revine în primul rând părinților, aceștia având obligația de a-și exercita drepturile și de a-și îndeplini obligațiile față de copil ținând seama cu prioritate de interesul superior al acestuia”.
2.2 Sisteme de monitorizare pentru familiile de migranți
Noțiunea monitorizare, în acest caz, trimite la ideea de măsurare, însă, înainte de toate, invită la o cunoaștere cât mai clară a fenomenelor, având ca finalitate directă posibilitatea conceperii și implementării unei intervenții specializate cu efecte pozitive, atât pentru beneficiari, cât și pentru întreaga comunitate.
Tipuri de monitorizare
În funcție de aria de cuprindere a fenomenului putem identifica:
1. Monitorizarea la nivel național – presupune activarea unor resurse materiale și umane impresionante, iar informațiile la acest nivel provin din aplicarea unor tehnici specifice de culegere a datelor:
(a) recensământul – reprezintă o activitate de culegere a datelor și se desfășoară în mod regulat, însă datorită intervalului mare de timp la care se face măsurarea informațiile comportă un caracter de generalitate deosebit de mare, acestea contribuind la compunerea unor indicatori esențiali care măsoară diverse dimensiuni ale fenomenului. Chiar dacă sunt investigate toate gospodăriile la nivel național, precizia măsurării nu este absolută. Numărul total al persoanelor plecate la muncă în străinătate, de exemplu, rămâne o necunoscută. De asemenea, tehnica presupune resurse materiale și umane uriașe;
(b) tehnica documentării prin raportările facute de către extensiile administrative ale statului – intră în atribuțiile direcțiilor statului la nivel local, iar informațiile sunt de ordin cantitativ și prezintă un grad crescut de generalitate;
(c) ancheta de teren pe bază de chestionar – poate fi realizată de către institutele de sondare a opiniei publice care au acoperire națională. Informațiile sunt de ordin cantitativ și comportă un anumit grad de generalitate, însă surprind multiple dimensiuni ale fenomenului prin măsurarea indicatorilor specifici. O mai bună comunicare între institutele de sondare a opiniei publice care au acoperire națională poate contribui la stabilirea unui mod unitar de măsurare a fenomenului;
2. Monitorizarea la nivel regional – cu toate că aria de cuprindere a fenomenului este mai mică, gradul de generalitate a informațiilor culese rămâne crescut. În ceea ce privește
tehnicile de culegere a datelor, menționăm că sunt asemănătoare cu cele utilizate la nivel
național, cu excepția recensământului. Monitorizări la nivel regional pot fi făcute și de organizații non-guvernamentale care au o acoperire regională sau de către diverse departamente din universități. Și în acest caz, comunicarea între instituții, fie non-guvernamentale, fie ale statului, este profitabilă întrucât rezultatele sunt pozitive, atât în ceea ce privește alocarea resurselor, cât și în planul cunoașterii fenomenului;
3. Monitorizarea la nivel local – reprezintă o activitate care poate cuprinde, fie spațiul urban, fie spațiul rural. De asemenea, activitatea permite cunoașterea în profunzime a fenomenului prin identificarea pattern-urilor și surselor care alimentează fluxurile de migrație, alocarea sectorială a resurselor materiale și umane, strânsa colaborare a instituțiilor în vederea elaborării planurilor de intervenție pentru diminuarea efectelor negative ale fenomenului .
4. Monitorizarea la nivel familial – reprezintă o activitate complexă desfășurată de un
manager de caz, care este, în general, asistentul social. În cadrul anchetelor sociale pe care asistentul social le realizează acesta trebuie să culeagă informațiile care sa-i permit atât o bună cunoaștere a fenomenului, cât și posibilitatea conceperii unui plan personalizat de intervenție. Metoda pe care o utilizează asistentul social este studiul de caz, iar în cadrul acestei metode specialistul poate aple la diverse tehnici de culegere a datelor: observația, documentarea, interviul sau întrevederea.
Capitolul III. Efectele fenomenului
3.1 Formarea și dezvoltarea personalității
Dezvoltarea personalitatii copilului are loc in prezenta si sub influenta a trei mari grupe de factori determinanti , care se afla intr-o relatie de interdependenta si care, in proportii diferite, pun in valoare anumite aspecte ale personalitatii.
Cele trei grupe mari de factori sunt :ereditatea,mediul si educatia. In actul de educare a copilului, familia a fost si este considerata ca factor prioritar si primordial deoarece in ordinea fireasca a lucrurilor, educatia incepe din familie. Contributia familiei este cu atat mai mare cu cat copilul este mai mic si scade pe masura ce etapele de crestere inainteaza pe treptele superioare ale ontogenezei .Familia contribuie la satisfacerea trebuintelor copilului inca din primii ani de viata, oferindu-i modele de comportament, de comunicare,contribuind pregnant la socializarea copilului, la dezvoltarea constiintei si a conduitelor morale. Relatiile copilului cu familia sunt de durata, consistente,fundamentate pe legaturi afective care au la baza caldura caminului si intelegerea.
În cadrul familiei, copiii, beneficiind de sprijinul material, cognitiv și mai ales afectiv al părinților și al fraților, învață să fie autonomi și independenți, să fie siguri pe ei înșiși, să fie disciplinați și cinstiți, pentru a reuși în viață.
De asemenea, familia este locul unde sunt construite prototipuri pentru toate tipurile de relații sociale (de supraordonare sau subordonare, de complementaritate sau de reciprocitate).
În densa rețea de influențe reciproce și adaptări din cadrul familiei, părinții joacă un rol hotărâtor. În egală măsură, conduita ambilor părinți reprezintă prima sursă de imitație, după care copiii încep să-și ghideze conduita. Dacă conduita părinților este adecvată și îl stimulează pe copil în direcția bună, acesta va ajunge să socializeze în mod normal și să aibă șanse crescute de a reuși în viață. În cazul în care modelele pozitive de conduită ale părinților sunt absente, copilul va întâmpina dificultăți în procesul de socializare, dificultăți care pot avea repercursiuni pe termen lung asupra dezvoltării personalității acestuia, mai ales atunci când acesta nu este ajutat la timp să le depășească.
Rolul familiei ca principal mediu de dezvoltare a personalității copilului este foarte important încă din etapele timpurii ale evoluției sale și continuând până la sfărșitul adolescenței, când această dezvoltare ajunge la maturitate, căpătând un un caracter stabil.
Personalitatea copilului se formeaza in primii sapte ani de viata. Ambianta si atmosfera in care se desfasoara viata familiala sunt hotaratoare pentru conceptia pe care copilul si-o formeaza despre existenta si pentru formarea caracterului sau.
Activitatile pe care le desfasoara impreuna cu persoanele semnificative constituie o sursa de experiente placute sau neplacute care contribuie la formarea personalitatii copilului. Experientele fericite ii vor da incredere in viitor, in timp ce cele neplacute il vor face sa creada ca lumea este rea si neprimitoare.
Parintii constituie primul model pe care il urmeaza copilul. Daca simte afectiunea parintilor, copilul va fi capabil sa arate afectiune si altora, la randul sau. Daca este criticat pentru ceea ce este, copilul va fi afectat, increderea in propria persoana va scadea, ajungand sa isi aprecieze propria valoare in functie de aprecierile celorlalti.
Pentru a determina un copil sa adopte un anumit tip de comportament este nevoie de consecventa, si pentru aceasta trebuie ca cei doi parinti sa se sustina reciproc, chiar daca in privinta unor probleme aveti puncte de vedere diferite.
Copilul are nevoie de o structura familiala solida, de o atmosfera calma si de supunere. Regulile pe care le stabiliti de comun acord il ajuta sa se simta in siguranta. Drepturi si datorii au atat copiii, cat si parintii si de aceea acestea trebuie discutate si negociate impreuna.
Numărul, complexitatea și varietatea de situații care pot apărea într-o familie – începând cu tipul de familie, structura acesteia și până la conduitele specifice pe care aceste situații le determină sunt deosebit de importante pentru dezvoltarea personalității adolescentului. Diversitatea mediului familial ajută atât la socializarea adolescentului, prin descoperirea comportamentelor sociale fundamentale, de bază, dar și la individualizarea acestuia, oferindu-i posibilitatea de a se defini și preciza pe sine.
3.2 Dezvoltarea personalității copilului și efectele în cazul familiilor în care părinții sunt plecați în străinătate
Având în vedere că cei mai mulți dintre copiii cu părinți plecați rămân împreună cu mama sau în cadrul familiei extinse și că sunt relativ puține situațiile în care familia nu are mecanismele necesare de a acționa asupra copilului, afirmațiile referitoare la efectele negative ale absenței părinților ar trebui să specifice categoria de copii care sunt expuși unor asemenea riscuri.
Migrația părinților nu acționează întotdeauna direct asupra copiilor, ci indirect prin producerea unor efecte care conduc la disoluția familiei. O categorie de copii care sunt cei mai expuși riscurilor de diverse forme sunt cei care provin din familii destrămate și în special atunci când mama este cea care pleacă la muncă în străinătate. În aceste situații este cel mai probabil ca să se producă abandonul copiilor sau expunerea acestora la abuzuri din partea adulților în grija cărora rămân.
O consecință directă a migrației părinților este cea a privării copilului de afectivitatea parentală și de supravegherea necesară dezvoltării normale a acestuia. În condițiile plecării părinților pe perioade mai lungi și a rămânerii copiilor în grija unor persoane care nu au capacitatea și/sau competența de a oferi sprijinul emoțional și educativ aceste două consecințe pot produce la rândul lor efecte negative în ceea ce privește sănătatea și dezvoltarea psihică a copilului, implicarea în activități școlare și rezultatele acestora, angrenarea lor în comportamente deviante sau neconcordante cu vârsta copiilor și supunerea la exploatare sau abuzuri de altă natură.
Odată cu plecarea părinților peste hotare, copiii preiau rolurile acestora nu doar în întreținerea gospodăriei, dar și în ceea ce privește îngrijirea fraților și a surorilor mai mici. Echilibrul intern al familiei este perturbat prin plecarea unui părinte. Familia trebuie să se reorganizeze și să se adapteze, ceea ce reprezintă un proces îndelungat, care poate dura și câteva luni. Această perioadă este resimțită ca o criză și este considerată cea mai difi cilă perioadă. Acest proces se încheie prin restabilirea unui echilibru atunci când alți membri ai familiei reușesc să împartă și să preia rolurile și responsabilitățile celui plecat.
Există o categorie de minori care nu se afl ă sub directa supraveghere a unui adult (părinte, rudă sau cunoștință). În general, ei au peste 13-14 ani și sunt lăsați de părinți singuri, fără bunici sau alte rude. Pentru ei riscurile de a abandona școala, de a fi implicați în comiterea de fapte penale sau consum de droguri, sunt mai mari.
Copilul resimte atât lipsa informării cât și lipsa participării la decizie, într-un mod negativ, cu consecințe asupra atitudinii și comportamentului în lipsa părinților.
Mulți copii își asumă « eșecul » familiei considerând că ei sunt de vină pentru plecarea părinților. Ei au tendința să se considere responsabili de situația creată. Este posibil ca acest fapt să fi e amplifi cat, în mod neintenționat, de părinți, care obișnuiesc să spună copiilor că pleacă pentru binele lor, precum și de îngrijitori, care le amintesc foarte frecvent acest lucru.
Izolarea socială a copilului și absența legăturii afective primare cu mama sau cu un înlocuitor al acesteia au fost trăsături depistate de timpuriu ca fiind responsabile pentru problemele copiilor. Comunicarea dintre mamă și copil – care oferă unul dintre cele mai importante elemente în dezvoltarea lui – este redusă la minimum.
Unul dintre factorii care intră în structura personalității, influențând-o în dezvoltarea sa ulterioară este afectivitatea. Având în vedere faptul că există o relație strânsă între aceasta și dezvoltarea generală a personalității copilului, lipsa dragostei materne aduce perturbări ale normalității structurilor fizice și psihice, prin acțiunea corozivă a blocajului afectiv. Lipsa de afectivitate și de maturitate afectivă contribuie la apariția unor dificultăți adaptative și a unor devieri de comportament, ca reacții de protest împotriva acestor lipsuri.
În copilărie, rolul afectivității, în procesul general al formării personalității, crește, aceasta fiind considerată una dintre cele ,,șase mari forțe“ care determină cursul dezvoltării și reglează comportamentul, celelalte cinci fiind: factorii fizici, familia, școala, condiția socială și inteligența. La adolescente, această nevoie se amplifică, iar nesatisfacerea lor lasă urme adânci în viață, influențând, în mod direct, nu numai conduita, ci și dezvoltarea intelectuală, ceea ce face ca adolescența să mai fie numită și ,,vârsta afectivă“.
Influența negativă a lipsei de afectivitate operează în următoarele direcții: copilul devine tot mai închis și mai resemnat, izolânduse, apare mai agresiv și chiar violent, persormanțele intelectuale nu depășesc mediocritatea și întregul comportament este perturbat.
Este de necontestat faptul că fenomenul de carență afectivă determină sentimentul de frustrare, datorat, în parte, unei interferențe cu relațiile de atașament și, pe de altă parte, efectelor unui mediu înconjurător nou, străin și rece. Distrugerea relațiilor de atașament, prin separarea sau incompatibilitatea atașamentului, poate determina anxietăți grave care joacă un rol cheie în unele depresii ale copilului.
Lipsa de supraveghere din partea familiei pune în pericol interesele și preocupările copilului legate de educație favorizând concentrarea acestora pe activități de tip recreativ (ex. consum media) în condițiile în care nici școala nu are întotdeauna mecanismele necesare de corectare a acestor tendințe. În unele cazuri apar nu numai rezultate școlare mai slabe, dar și situații în care copilul abandonează școala.
Un alt efect indirect al plecării părinților, mediat de lipsa de control asupra copilului de către cei în grija cărora a rămas și de lipsa comunicării cu copilul îl expune pe acesta riscurilor de a se angaja în comportamente deviante. În lipsa controlului exercitat de părinți sau de alți membri ai familiei, copiii și adolescenții sunt mai ușor expuși la presiunea grupului de prieteni și adoptă comportamente deviante sau inadecvate vârstei lor: consum de substanțe interzise, lipsesc noaptea de acasă sau chiar fapte mai grave care intră în conflict cu legea. Toate aceste comportamente își lasă în multe cazuri amprenta asupra personalității copilului sau adolescentului, afectându‐i relațiile cu familia și rezultatele școlare. Absența părinților nu favorizează doar angrenarea copiilor în comportamente deviante, ci îi și expun pe aceștia la abuzuri din partea adulților în grija cărora sunt lăsați. Interviurile au relevat existența unor cazuri de exploatare prin muncă sau chiar exploatare sexuală, chiar dacă probabil că acestea nu au o incidență mai mare în rândul copiilor cu părinți migranți comparativ cu alte categorii de copii.
O comparație între copiii cu părinți plecați (unul sau amândoi) și cei care nu se află în această situație arată că există câteva diferențe semnificative între cele două grupuri, în special în privința caracteristicilor socio‐demografice ale familiei și a relațiilor din interiorul familiei
Tabel nr.3.2.1 Medii și diferențe între medii pentru copii cu cel puțin un părinte plecat în străinătate și copii fără părinți plecați în străinătate
Notă: Nivel de semnificație statistică *** p ≤0,001; ** p≤0,01; * p≤0,05; + p≤0,1; Rândurile gri marchează diferențe semnificative statistic între mediile celor două grupuri. Exemplu de interpretare: Pe o scară de la 1 (minim ) la 4 (maxim), copilul cu cel puțin un părinte plecat în străinătate acordă în medie o importanță de 3,55 notelor bune la școală. Copii fără părinți aflați în străinătate acordă în medie o importanță de 3,61. Difereința dintre membrii celor două grupuri are o valoare de 0,06.
Copiii cu părinți emigranți provin în proporție mai mare din familii destrămate (părinți separați, divorțați sau văduvi) iar familiile lor au in medie un nivel educațional mai scăzut și ocupații cu prestigiu ușor mai mic decât copiii fără părinți emigranți. Având în vedere faptul că atât prezența unei familii intacte cât și statutul socioprofesional ridicat (nivel înalt de educație și prestigiu ocupațional ridicat) sunt în general factori cu influențe pozitive asupra rezultatelor școlare, copiii cu părinți emigranți sunt mai dezavantajați din aceste puncte de vedere în comparație cu ceilalți copii. Pe de altă parte, există două diferențe între cele două grupuri de copii din punct de vedere al profilului socio‐demografic al familiei care dimpotrivă îi avantajează pe copiii cu părinți plecați în străinătate: ei provin din familii cu un număr mediu ceva mai mic de copii (mărimea familiei reflectată în numărul de copii poate fi o măsură a disponibilității resurselor familiei pentru fiecare copil) iar familiile lor sunt în medie mai înstărite (gospodăriile sunt mai bine dotate din punct de vedere al bunurilor materiale).
Comunicarea copilului cu părinții săi este însă mai scăzută în familiile cu părinți emigranți, ceea ce poate constitui o influență negativă asupra rezultatelor școlare și de asemenea copiii din aceste familii cred în mai mică măsură decât ceilalți copii că este important să aibă note bune la școală. Din punct de vedere al comportamentelor – problemă (copilul stă afară târziu fără ca familia să știe unde este și este implicat în conflicte cu poliția și alte persoane) nu există diferențe semnificative între cele două grupuri de copii. De asemenea numărul mediu de ore alocat studiului pentru școală nu este semnificativ diferit pentru cele două categorii de copii. Diferența în ceea ce privește rezultatele școlare nu este extrem de mare, dar este semnificativă statistic – copiii cu cel puțin un părinte plecat în străinătate au avut în medie note de final de semestrucu aproximativ 1 sutimi mai mici decât ceilalți copii.)
Plecarea părinților este asociată în special cu următorii factori ce pot avea la rândul lor efecte negative asupra performanței școlare:
• Situația în care familia este destrămată (părinți divorțați, separați, văduvi)
• Niveluri mai scăzute de educație a părinților
• Niveluri mai scăzute de prestigiu ocupațional al părinților
• Comunicare mai proastă a copilului cu părinții
• Dezinteres mai crescut al copilului de a aveanote bune la școală
Rezultatele din tabel sugerează că plecarea părinților în străinătate acționează negativ asupra rezultatelor școlare nu direct, ci doar prin asocierea cu, sau influența sa indirectă prin factorii menționați mai sus. În absența oricăror variabile de control, plecarea părinților determină în medie o scădere de 10 sutimi în nota finală a copilului (scădere semnificativă din punct de vedere statistic).
Fig. nr. 3.2.1 Efectul plecării în străinătate a cel puțin unuia dintre părinți asupra mediei generale a copilului
Doar prin ținerea sub control a educației parentale, efectul estimat scade de la 10 la 7 sutimi, diferență care nu mai este semnificativă statistic. Astfel 30% din efectul negativ al emigrării părinților asupra rezultatelor școlare este explicat de nivelurile mai scăzute de educație parentală în familiile cu părinți emigranți.
Adăugarea controlului pentru educația parentală diminuează în continuare efectul până la 6 sutimi. Controlând și pentru statutul familiei efectule eredus în continuare la 4 sutimi. Astfel doar câteva caracteristici ale familiei satatutul său socioprofesional și structura sa explică o mare parte din efectul negativ al emigrării părinților asupra mediei generale a copilului. Dacă luăm în seamă și comunicarea copilului cu părinții săi și importanța pe care copii o asociază cu notele bune la școală, efectul negativ al emigrării părinților dispare în totalitate. Prin urmare în medie un copil dintr-o familie de emigranți nu are rezultate școlare semnificatv statistic diferite de un copil dintr-o familie fără părinți emigranți dacă ambii copii provin din familii cu același tip de structură și același nivel socio- profesional.
3.3 Influența mass – media prin datele furnizate despre consecințele migrației părinților
Mass-media a acordat o atentie deosebita acestei problematici, punând accentul pe latura senzationala a fenomenului. Distributia aparitiilor nu este una uniforma, ci depinde de evenimente tragice ale caror victime au fost copii singuri acasa (precum sinucideri) sau publicarea unor date statistice cu privire la amploarea fenomenului.
În 90% dintre cazuri, copiii cu parintii plecati la munca în strainatate reprezinta tema centrala a articolului. Cele mai multe articole (64%) prezinta subiectul analizat ca un fenomen de
masa, în timp ce 23% se rezuma la prezentarea unui caz. În 12% dintre cazuri, autorul articolului realizeaza o analiza complexa ce porneste de la cazuri concrete si generalizeaza consecintele la nivel national, la nivel de sistem.
Atitudinea autorului fata de subiectul tratat, ce transpare din continutul articolului, este în cele mai multe cazuri una neutra, acesta prezentând informatiile fara interpretari sau comentarii proprii. În 37% dintre cazuri, autorul are o atitudine negativa mai ales la adresa actorilor responsabili si doar în 9% dintre articole, atitudinea este una pozitiva. La acest capitol, trebuie mentionata si utilizarea unor cuvinte încarcate cu semnificatii peiorative. Astfel, în 27% dintre articole cuvântul „capsunari”apare în titlul articolului.
Legat de subiectul copiilor cu parintii plecati la munca în strainatate, cele mai atractive teme pentru jurnalisti au fost consecintele fenomenului, urmate de informatii privind masuri luate de autoritati (activitatea institutiilor) si date statistice privind amploarea fenomenului.
Consecintele negative ale fenomenului sunt prezentate în 39% din cazuri, în timp ce pentru 8% consecintele sunt si pozitive si negative. Doar 3% dintre articole prezinta consecintele pozitive al plecarii parintilor.
În 32% dintre articole, autorii nu identifica actori responsabili pentru problemele cu care se confrunta copiii. Atunci când continutul face referire si la actori responsabili, cel mai frecvent sunt mentionati parintii (64%), apoi autoritatile centrale (12%) si locale (8%), si cu rare ocazii, comunitatea locala (3%).
Cele mai multe dintre articole mentioneaza si actori sociali care se implica într-o maniera sau alta în rezolvarea problemei: autoritati centrale (44%), autoritati locale (36%), ONG-uri (11%) si comunitatea (5%).
79% dintre articole prezinta o serie de probleme cu care acesti copii se confrunta. Prima o constituie lipsa îngrijirii parintesti si consecintele care deriva din aceasta situatie (32%). În al doilea rând problemele afective asociate cu lipsa parintilor (16%), apoi vulnerabilitatea crescut a acestor copii fata de violenta (13%) si, în unele cazuri gesturi extreme ale acestor copii, cum ar fi sinuciderea sau tentative de sinucidere (13%).
Tabel nr. 3.3.1 Ierarhia problemelor prezentate de mass-media
Capitolul.IV Metode și tehnici de cercetare
4.1 Noțiuni generale și clasificarea metodelor
Metodele au un in principal un caracter instrumental și de actiune, dar si de informare si interpretare, fiind ghidate atat de concepția generală a cercetătorului, cat si de principiile teoretice de la care pornește si pe care-si fundamenteaza demersul de cercetare.
Metoda (grec. methodos = cale, mijloc, mod de expunere) reprezintă sistemul de reguli și principii de cunoaștere și de transformare a realității obiective. În științele socio-umane, termenul de metoda se folosește în accepțiuni foarte variate, asociindui- se când un sens prea larg (metoda statistică, metoda experimentală), când unul prea îngust (Chelcea, 2001). M.Grawitz (1972, apud Chelcea) remarca faptul că în științele umane noțiunea de metoda este ambiguă utilizându-se fie la singular (metoda comparativă), fie la plural (metode de culegere a datelor, etc.).
Clasificarea metodelor
Septimiu Chelcea clasifică metodele în funcție de patru criterii:
a) după criteriul temporal distingem între metodele transversale (care urmăresc descoperirea relațiilor între laturilor, aspectele, fenomenele și procesele social-umane la un moment dat, cum ar fi, de exemplu, observația, ancheta sociologică, etc.) și metode longitudinale (care studiază evoluția fenomenelor în timp: biografia, studiul de caz, anchete Panel).
b) după criteriul reactivității (respectiv al gradului de implicare al cercetătorului asupra obiectului de studiu), distingem între metodele experimentale (precum experimentul sociologic, experimentul psihologic), metode cvasiexperimentale (ce includ ancheta, sondajul de opinie, biografia socială provocată) și metode de observație (studiul documentelor sociale).
c) după numărul unităților sociale luate în studiu, distingem între metodele statistice ce presupun investigarea unui număr mare de unități sociale (ca de exemplu, sondajul de opinie, ancheta sociologică, etc.) și metodele cazuistice ce se referă la studiul integral al câtorva unități sau fenomene socio-umane (biografia, monografia).
d) in sfârșit, după locul ocupat în procesul investigației empirice distingem între metodele de culegere a informațiilor (cum sunt cele de înregistrare statistică, studiul de teren, anchete), metodele de prelucrare a informațiilor (metode calitative și metode cantitative) și metodele de interpretare a datelor cercetării (ne referim la metodele comparative, metodele interpretative)
Tehnica (grec. tekne = procedeu) este definită drept “ansamblu de prescripții metodologice (reguli, procedee) pentru o acțiune eficientă, atât în sfera producției materiale, cât și în sfera producției spirituale (tehnici de cunoaștere, de calcul, de creație), precum și în cadrul altor acțiuni umane (tehnici de luptă, sportive, etc.)”
Transand destul de clar problema, Chelcea definește tehnicile de cercetare ca fiind subsumate metodelor si referindu-se strict la demersul operațional al abordării fenomenelor de studiu.
4.2 Chestionarul
Chestionarul este probabil cea mai folosită metodă în cercetările psihosociologice de nivel cantitativ și instrumentul preferat al sociologilor. Din acest motiv ar trebui să se facă deosebirea între inventar sau chestionar de personalitate, scale de măsurare a atitudinilor, teste .
Chestionarul este o tehnică și, corespunzător, un instrument de investigare constând dintr-un ansamblu de întrebări scrise și, eventual, imagini grafice, ordonate logic și psihologic, care, prin administrarea de către operatorii de anchetă sau prin autoadministrare, determină din partea persoanelor anchetate răspunsuri ce urmează a fi înregistrate în scris.
Structura chestionarului
Partea introductiva
Denumita si scrisoare de explicatie, aceasta prima parte are rolul de a oferi explicatii cu privire la rolul anchetei, la scopurile si obiectivele sale, la ce vor fi folosite rezultatele studiului, care sunt valentele sale pragmatice si se subliniaza faptul ca raspunsurile persoanei in cauza sunt foarte importante pentru reusita anchetei. Pentru ca aproape orice chestionar contine si intrebari de identificare sau itemi referitori la datele personale, date care vor fi stocate si folosite ulterior, este bine de stiut ca legislatia actuala reglementeaza aceasta activitate printr-o serie de legi. Exista o institutie guvernamentala care verifica si asigura folosirea corespunzatoare a acestor date si, pentru a nu intra in conflict cu legea, orice operator de astfel de date trebuie sa obtina un aviz din partea Autoritatii Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal. In urma acestui aviz se primeste un cod de operator care va trebui precizat pe toate documentele care solicita date personale. In acelasi timp trebuei facuta precizarea ca – la cererea expresa – orice persoana are dreptul si poate sa solicite eliminarea sau modificarea datelor sale personale din baza de date a operatorului.
Tot in aceasta sectiune trebuie sa se precizeze datele de contact ale operatorului de ancheta, ale institutiei care a comandat sau care realizeaza studiul, precum si ale coordonatorului proiectului, fie pentru detalii suplimentare, fie pentru solicitarea modificarii datelor personale din bazele de date. Eventualele multumiri aduse colaboratorilor sau sponsorilor, garantarea confidentialitatii datelor sunt elemente care isi gasesc tot aici locul.
Instructiunile de aplicare
In aceasta sectiune se vor face precizarile concrete referitoare la timp si la modalitatile concrete de raspuns la intrebarile din chestionar. Pe langa regulile generale (nu exista raspunsuri bune sau rele, ci ca interesante sunt atitudinile si opiniile persoanei iar raspunsurile trebuie sa vizeze exact aceste opinii), se vor preciza si chestiuni de amanunt in cazul in care dorim ca atentia persoanelor chestionate sa fie indreptata catre anumite elemente specifice din cuprinsul chetsionarului.
Chestionarul propriu-zis
Contine intrebarile sau itemii propriu-zisi. Aceste intrebari trebuie sa indeplineasca o serie de criterii legate de formatul, continutul si formularea lor specifica.
Formatul chestionarului
Intr-un chestionar întrebările urmează de cele mai multe ori o logică internă stabilită de cercetător. Există – în general vorbind – chestionare care pornesc cu întrebări simple a căror complexitate crește pe măsură ce se avansează în derularea lor (chestionare tip „pâlnie”), altele care încep cu întrebări neutre avansând către întrebări personale sau întrebări nespecifice mergând către unele foarte specifice. Evident, în funcție de logica internă a cercetării și în funcție de obiectivele particulare se pot folosi și chestionare de tip „pâlnie întoarsă” (pornind cu întrebări complexe către întrebări simple).
În stabilirea succesiunii întrebărilor e nevoie să se țină seama de o serie de aspecte care favorizează comunicarea și stimulează cooperarea subiectului. De pildă, în debutul chestionarului se recomandă folosirea uneia sau mai multor întrebări “ușoare”, la care oamenii răspund cu plăcere, cu scopul de a antrena subiectul în dialog.
Ordinea în care sunt întrebările așezate într-un chestionar capătă o importanță deosebită în ancheta orală. Răspunsul la fiecare întrebare a chestionarului depinde nu numai de faptele sau gândurile subiectului înainte de a intra în contact cu cercetătorul, ci și de modul în care se stabilește relația subiect-cercetător, de felul cum subiectul o percepe și îi evaluează consecințele pentru propria viață. Locul pe care îl are o întrebarea într-un chestionar sau plasarea ei într-o anumită succesiune de întrebări este în măsură să modifice dramatic cantitatea și calitatea răspunsurilor.
Dimensiunea chestionarului se referă la numărul de întrebări. Se consideră că un chestionar trebuie să aibă un număr cât mai mic de întrebări. Dar în același timp această așa numită „regulă de aur” nu trebuie să impieteze asupra calitații cercetării sau asupra capacității de acoperire a temei cercetate. Există riscul ca, din dorința de a fi foarte clari și eficienți în construirea și aplicarea chestionarului, să nu putem obține informații relevante sau – și mai grav – să nu reușim să acoperim tema propusă. De cele mai multe ori însă, din dorința de a “acoperi” cât mai bine conținutul conceptelor prin indicatori, tendința cercetătorului este de a formula mai multe întrebări decât ar recomanda-o condițiile concrete de desfășurare a anchetei.
Conținutul și tipul întrebărilor
În construcția întrebărilor trebuie să se țină cont de o serie de criterii :
relevanța – conținutul întrebărilor trebuie să fie corelat cu tema și să aibă relevanță pentru obiectivele cercetării;
simetria – fiecare întrebare trebuie să se refere la un anumit aspect particular și unic al cercetării;
claritatea și simplitatea – întrebările trebuie să fie clare, simple, precise și sa reflecte într-o manieră consistentă sensul itemului la care se face referire;
adaptarea limbajului – care trebuie să fie înțeles de către persoanele supuse anchetei
După funcția lor întrebările pot fi :
a. Introductive
Sunt cele care permit „introducerea” persoanei chestionate in subiectul anchetei. Aceste intrebari nu trebuie sa fie nici foarte dificile si nici prea specifice. Scopul este de „a sparge gheata” si de a da incredere repondentului. Evident, trebuie evitate intrebarile extrem de genrale si banale care pot pune operatorul de ancheta intr-o lumina nefavorabila.
b. De trecere sau de tampon
Marcheaza trecerea sau saltul de la o categorie de intrebari la alta sau de la o dimensiune a chestionarului la alta. Scopul lor este atat de a „semnaliza”, cat si de a facilita aceasta schimbare.
c. Filtru
Menite sa permita trecerea anumitor categorii de repondenti si sa blocheze accesul altora la itemii chestionarului, intrebarile filtru alaturi de cele bifurcate au un rol extreme de important in economia instrumentului. Intrebarile filtru au cele mai uzuale variante de raspuns de tip Da/Nu urmate de precizarea actiunii pe care o are de urmat repondentul ( Pentru varianta Da se merge mai departe).
d. Bifurcate
Intrebarile bifurcate sunt asemanatoare celor filtru doar ca nu blocheaza accesul niciunei persoane sau categorii de repondenti, ci le redirectioneaza catre sectiuni diferite ale instrumentului (Exp.: Pentru varianta Da se merge l aurmatoarea intrebare, pentru varianta Nu se trece direct la intrebarea X).
e. Tip „de ce”
Au rolul de a provoca explicatii. De obicei au fie multe variante de raspuns prestabilite, fie sunt intrebari deschise cu raspunsuri libere. Din pacate, pentru studiile care se incadreaza in paradigma cantitativista si care urmeaza aceasta linie, intrebarile deshcise pun probleme de centralizare, prelucrare si cotare destul de mari. Din acest motiv, in acest caz, se recomanda folosirea cat mai redusa a intrebarilor cu variante de raspuns libere.
f. De control
Sunt menite de a „verifica” atentia si corectitudinea raspunsurilor date de persoanele chestionate. Cu scopul de a creste gradul de incredere in raspunsurile obtinute, intrebarile de control sunt practic intrebari anterioare care se regasesc in alta forma sau intr-o alta formulare. In cazul testelor de personalitate, spre exemplu, exista multe astfel d eintrebari incluse in ceea ce se denumeste ca „scala de minciuna”
g. De indentificare
Sunt reprezentate de itemii cu valoare statistica sau de datele personale. Sex, varsta, nivel de venituri, nivel de scolarizare, stare civila, numar de copii etc. sunt astfel de intrebari. Ele sunt introduse in functie de obiectivele si de ipotezele care trebuie testate prin respectivul studiu.
Clasificarea chestionarelor
Clasificarea chestionarelor după conținutul informațiilor adunate vizează calitatea informațiilor. Din acest punct de vedere, se disting două tipuri de chestionare.
Chestionarele de date factuale, de tip administrativ, referitoare la fapte obiective, susceptibile de a fi observate direct și verificate și de alte persoane. Astfel de chestionare, lansate în scopuri administrative, nu sunt totdeauna foarte laborious concepute. Orice formular tip reprezintă, în fond, un chestionar, dar formularele tip din administrație corespund prea puțin unor necesități mai îndepărtate: de centralizare a datelor, de prelucrare secundară a lor.
După forma întrebărilor si a stimulilor se pot distinge chestionare cu întrebări închise, chestionare cu întrebări deschise și chestionare cu întrebări mixte.
Intrebarile inchise implica o alegere obligatorie din partea persoanei chestionate pentru una sau mai multe din variantele de raspuns, iar intrebarile deschise accepta orice raspuns. Trebuie stiut insa ca, orice intrebare inchisa implica o varianta de raspuns de tipul Nu stiu, nu raspund, pentru a pastra dreptul repondentului de a nu raspunde. Exceptie fac o parte din testele de personalitate care forteaza subiectul sa aleaga o varianta de raspuns dorita sau care se apropie cel mai mult ca sens de raspunsul pe care l-ar da.
4.3 Interviul
Interviul este o tehnică de obținere, prin întrebări și răspunsuri, a informațiilor verbale de la indivizi și grupuri umane în vederea verificării ipotezelor sau pentru descrierea științifică a fenomenelor socioumane. Interviul are la baza comunicarea verbală și presupune întrebări și răspunsuri ca și chestionarul.
Spre deosebire însă de acesta, unde întrebările și răspunsurile sunt scrise, interviul implică totdeauna obținerea unor informații pe cale verbala/orala. Asadar, convorbirea reprezintă elementul fundamental în tehnica interviului, în timp ce întrevederea nu constituie decât o condiție care facilitează transmiterea informațiilor unidirecționale: de la persoana intervievată spre operatorul de interviu.
Tipuri de interviuri
Din punctul de vedere al conținutului comunicării se poate face distincție între interviul de opinie și interviul documentar, iar din punctul de vedere al duratei putem vorbi de interviu extensiv care, chiar dacă se aplică unui număr mare de persoane, nu va reuși să pună în evidență structurile de profunzime, așa cum se întâmplă în cazul interviului intensiv.
Dupa gradul de libertate a cercetătorului în alegerea temelor de investigare și în ceea ce privește formularea, numărul și succesiunea întrebărilor, interviurile se inscriu pe un continuum intre interviul directiv si cel nondirectiv.
Interviurile nondirective se caracterizează prin:
număr redus de întrebări
formularea lor spontană
durata (teoretic) nelimitată
volum mare de informații
răspunsuri complexe
centrare pe persoana intervievată cu posibilități de repetare a întrevederii
Interviurile directive se considera ca:
au întrebări prestabilite, structurate într-o ordine rigidă,
se desfășoară într-un interval de timp limitat,
dispun de o singură întrevedere
se centrează pe problema de studiu.
Desfășurarea si dinamica interviurilor
În funcție de tipul de interviu, modul de desfășurare a convorbirii dintre operatorul de anchetă și persoana intervievată prezintă anumite particularități: într-un fel va decurge interviul telefonic și in alt mod interviul fata in fata, iar acesta din urmă nu se va realize identic în cazul unui interviu nondirectiv și în cel al unui interviu pe bază de chestionar cu întrebări închise.
Principii generale ale aplicării interviului nondirectiv – care, considerma si noi, pot fi considerate ca principii generale ale interviului in general din cercetarea socio-umana:
• tot ce au spus persoanele intervievate trebuie tratat ca elemente inseparabile de contextul discursiv și situațional; trebuie să se acorde atenție atât conținutului manifest, cât și celui latent; de asemenea, cercetătorul nu trebuie să considere că tot ceea ce declară persoanele intervievate se plasează la același nivel psihologic;
• cercetătorul va acorda atenție nu numai la ceea ce persoanele au spus, dar și la ceea ce nu au spus sau nu pot spune fără ajutorul lor;
• ceea ce declară oamenii într-un interviu nu sunt decât indicatori, pe baza cărora cercetătorul va trebui să identifice problemele persoanelor intervievate;
• se impunea ca cercetătorul să situeze problemele persoanelor intervievate în contextul social al desfășurării întrevederii.
4.4 Metoda observației
La nivelul simtului comun se considera ca a observa înseamnă a cunoaște, a examina un obiect sau un proces, a face constatări și remarci (critice) referitoare la ceea ce ai privit cu atenție.
Din acest motiv, in observatie sunt implicate si memoria, inteligența, atenția, imaginația, receptivitatea emoțională , adica intreaga personalitate a cercetatorului, alaturi de normele si valorile socioculturale.
Schemele perceptive, limbajul legat de gândire, valorile sociale, influența grupului, contextul spațial și istoric intervin în observație, astfel că pretinsa obiectivitate, caracterul de cunoaștere imediată, senzorială și neutralitatea acesteia nu este pe deplin justificata.
Putem vorbi de observatie stiintifica si observatie nestiintifica. Astfel, observația științifica se deosebește de observația neștiințifică prin aceea că urmărește să dea o semnificație lucrurilor și proceselor percepute, să verifice ipotezele spre a identifica o regularitate, o lege de producere a lor. Ea presupune cu necesitate scopul cunoașterii, planificarea, desfășurarea după reguli bine stabilite și îndelung verificate.
În științele socioumane observația este înainte de orice observarea omului de către om, fapt ce o particularizează față de observația din științele naturii, fiind vorba de un raport între două persoane care „își dau seama“ și acționează ca atare.
Metoda observației constă în „colectarea datelor despre comportamentul nonverbal“ implicând sensibilitatea vizuală, dar și acustică, tactilă, termică, olfactivă.
Tipurile de observație
Exista foarte multe clasificari a metodei observatiei si a modalitatilor si procedeelor sale de aplicare realizate in baza a numeroase criterii. Diversi autori folosesc termini si denumiri diferite dar, in principal, ei se refera la aceleasi lucruri.
In ultima perioada cea mai uzitata si considerata ca cea mai viabila clasificare este cea a paradigmei cantitative diferențiata de paradigma calitativă. Se face astfel distincție
între observația cantitativă și observația calitativă.
După Pattricia A. Adler și Peter Adler, ceea ce diferențiază observația calitativă de cea tradițională, cantitativă, se referă la faptul că aceasta “în esență este fundamental naturalistică, se desfășoară în context natural, vizează actorii sociali care în mod natural participă în interacțiuni și urmează cursul vieții de zi cu zi.
In acelasi timp, William J. Goode și Paul K. Hatt fac distincție între observația controlată și observația necontrolată, în cadrul celei din urmă incluzând observația participativă versus observația nonparticipativă.
René König împarte observația în următoarele tipuri: observație controlată și observație necontrolată, ambele tipuri făcând parte din ceea ce înțelege prin observație științifică; observație directă și observație indirectă, conform criteriului „poziția față de realitate a materialului de observat“; observație externă (nonparticipativă), care poate fi extensivă sau intensivă, și observație participativă, care la rândul ei poate fi pasivă sau activă. În ultima clasificare dihotomică (participativă/nonparticipativă) se are în vedere „poziția față de realitate a observatorului“. Bernard S. Phillips propune următoarea clasificare: observație slab structurată și observație puternic structurată, prin analogie cu tehnica interviurilor standardizate și nestandardizate. Tipul de observație slab structurată include observația participativă și observația nonparticipativă.
Condiții prealabile observării:
• Înainte de începerea cercetării, cel ce face observația trebuie să se familiarizeze cu obiectivele cercetării;
• Tehnicile de observare și procedeele de notare a faptelor de observație trebuie precis formulate și suficient de mult repetate pentru ca observația să fie validă;
• Înainte de a observa, cercetătorul trebuie să memoreze lista unităților de observare (secvențele comportamentale).
• Procedura de notare
• Observatorul trebuie să noteze, pe cât posibil, faptele de observație pe teren;
• Răstimpul admisibil între observare și notare este de ordinul minutelor, și în cazuri excepționale, de ordinul orelor.
• Răstimpul la care ne-am referit variază în funcție de natura cercetării;
• Observatorul nu trebuie să uite că el însuși este observat și că notarea s-a făcut în perioade de observare.
Conținutul notelor de observație
• Notele de observație trebuie să includă: data, ora, durata observației, locul desfășurării evenimentelor (făcându-se apel la hartă, fotografie, desen etc.); circumstanțele observării, aparatele utilizate în observație, factorii de mediu care pot influența comportamentele (temperatura, iluminatul, zgomotele etc.), precum și modificările care au survenit în timpul observării;
• În notele de observație nu-și au locul opiniile, ipotezele, remarcile cercetătorului. Este greșit să notăm că persoana observată era, de exemplu, emoționată. Va trebui să notăm doar expresia facială, paloarea, contracția musculară etc. fara a face interpretari sau fara sa acordam semnificatii faptelor sau actelor de conduita observate;
• Conversația cu persoanele observate, dialogul, trebuie notate în stil direct, așa cum s-au desfășurat. Notarea cuvânt cu cuvânt a declarațiilor persoanelor intervievate se va închide, spre exemplu, între ghilimele (“), iar sinteza, prescurtarea conversației se marchează cu apostrof (’), așa cum se acceptă prin convenție în studiile etnografice.
• Opiniile și deducțiile cercetătorului trebuie notate separat, la intervale prestabilite.
Definitivarea notelor de observație
• Notele de observație trebuie revăzute, adăugite, corectate de îndată ce timpul permite acest lucru;
• Notele de observație trebuie clasificate provizoriu, iar când sistemul de categorii este bine conturat, să se treacă la clasificarea lor definitivă.
• Regulile de observație pot fi amănunțite, nuanțate și particularizate în raport de tipul de observație.
4.5 Experimentul
Se considera ca la nivelul cunoașterii științifice, valoarea deosebită a experimentului este dată de faptul ca acesta permite verificarea ipotezelor cauzale, iar el este asociat cu abordarea analitică a fenomenului, spre deosebire de observație, care se asociază cu abordarea descriptiva. Din acest motiv, in epistemoligie uneori se face distinctie între științele experimentale și științele observaționale.
Cercetarea experimentală constituie un proces iterativ, care începe cu verificarea relațiilor de cauzalitate și sfârșește cu formularea unor noi ipoteze.
O mare problema in experimentul psihosociologic il reprezinta complexitatea obiectului de studiu – personalitatea si conduita umana – omul fiind capabil spre deosebire de alte “obiecte” ale experimentului sa-si modifice conduita, trairile, atitudinile atunci cand cerde sau stie ca se afla in conditii de experiment. În afara acestui fapt, specifică experimentului psihosociologic este imposibilitatea controlului total al variabilelor si izolarea fenomenului studiat. Obiectul de studiu în științele socioumane îl reprezintă omul si mediul sau care se afla intr-o serie de determinari complexe, interne și externe subiectului uman. Altfel spus, subiecții de experiment aparțin unei anumite categorii sociale, fac parte dintr-o anumită societate, națiune și grup socioprofesional; au o anumită vârstă, un anumit sex, nivel de școlaritate; și-au interiorizat anumite norme și valori într-o măsură mai mare sau mai mică.
Dată fiind această situație, în legătură cu experimentele psihosociologice, se pune problema posibilității de generalizare a rezultatelor obținute. Este vorba despre validitatea externă a experimentului sau validitatea ecologică care se referă la aplicabilitatea rezultatelor în situații naturale (ecologice) cât mai diferite. In general, validitatea externă a experimentelor din științele socioumane este destul de restrânsă atât în ceea ce privește generalizarea de la grupul experimental la populația din care sunt selecționați subiecții de experiment (validitatea populațională), cât și sub raportul trecerii de la situația experimentală la condițiile vieții sociale reale (validitatea ecologică). Generalizarea rezultatelor experimentelor psihosociologice nu este permisă decât în limitele procedeelor utilizate și numai la populația din care au fost selecționați subiecții de experiment. Poate si mai importanta este problema validității interne. In experimentele psihosociologice, variabila independentă reprezintă o combinație de stimuli, sarcina cercetătorului fiind aceea de „purificare a variabilei independente“, pentru a stabili cu exactitate dacă între X (variabila independentă) și Y (variabila dependentă) există o legătură cauzală. Spre exemplu, in acest scop sunt montate experimente placebo. Sub numele de placebo sunt grupate substanțele chimice fără acțiune farmacologică specifică, dar care, datorită sugestiei și autosugestiei provoacă ameliorarea stării bolnavului.
Un experiment este verificarea unei ipoteze încercând de a pune doi factori în relație cauzală prin cercetarea situațiilor contrastante, în care sunt controlați toți factorii în afara
celui ce interesează, acesta din urmă fiind cauza ipotetică sau efectul ipotetic.
Verificarea ipotezelor cauzale constituie scopul general al științei, de care cunoașterea științifică se apropie utilizând metode adecvate, inclusiv experimentul, dar nu numai experimentul.
Un experiment constă în aplicarea unui stimul la un anumit obiect, păstrând neschimbați alți stimuli sau condiții posibile care pot să afecteze obiectul în același timp, și notând schimbările care se produc în obiect, probabil datorită aplicării stimulului.
Astazi este un fapt binecunoscut si larg acceptat acela ca în domeniul socialului funcționează relații de multicauzalitate, ceea ce impune luarea în considerare în ipoteză, și deci în experiment, nu doar a două, ci a mai multor elemente.
O definiție riguroasă a experimentului psihosociologic trebuie să reflecte stadiul prezent de dezvoltare a cunoașterii, dar și posibilitățile de azi ale tehnicii experimentale si de aceea o definitie care corespunde într-o mai mare măsură acestor exigențe este cea a lui Leon Festinger: experimentul constă în „observarea și măsurarea efectelor manipulării unor variabile independente asupra variabilelor dependente într-o situație în care acțiunea altor factori (prezenți efectiv, dar străini studiului) este redusă la minimum.
Aceasta definiție subliniază în primul rând faptul că experimentul este o observație provocată si ca, în al doilea rând, situația este controlată. Aceste două caracteristici sunt reținute și de alți psihosociologi.
Allem L. Edward tinand cont de funcția pe care o indeplineste experimentul în procesul de cunoaștere științifică face urmatoarea clasificare a experimentului:
a. Experimentul explorativ, cu funcție de sondare a situațiilor psihosociale mai puțin cunoscute, fără a porni de la ipoteze foarte exacte, are un rol de precizare a problemelor ce urmează a fi clarificate în cercetările științifice ulterioare. În procesul cunoașterii, experimentul explorativ, spre deosebire de celelalte tipuri de experimente, constituie un moment de inițiere.
b. Experimentul metodic – funcție pregătitoare mai avansată în procesul de cunoaștere proiectat cu scopul de validare a raporturilor dintre variabilele experimentale.
c. Experimentul propriu-zis științific este cel cu ajutorul căruia se măsoară influența variabilei independente asupra variabilei dependente.
d. Experimentul critic, de testare a ipotezelor cauzale, reprezintă tipul superior de experiment, cu valoare de cunoaștere ridicată.
Capitolul V. Cercetare privind implicațiile psihoafective ale absenței unuia din părinți
5.1 Testul desenului
5.1.1.Scopul și obiectivele cercetării
Cercetarea de față a avut un caracter constatativ-descriptiv.
Scopul a fost de a arăta starea emoțională a copiilor care au ambii părinți în străinătate comparativ cu a celor care au doar unul dintre părinți plecați.
Așa cum am văzut în partea teoretică a lucrării, literatura de specialitate a subliniat în repetate rânduri importanța legăturii afective primare între copil și părinți (in special mamă), a cărei lipsă va avea mai târziu repercursiuni în structurarea, maturizarea și dezvoltarea personalității copilului, pe toate palierele ei.
Privarea copilului de nevoile afective îi va crea un handicap în plan emoțional și în planul structurării propriului Eu, în legătură cu care imaginea de sine reprezintă o componentă principală.
Obiectivele pe care le-am urmărit au fost:
a) identificarea unor instrumente psihologice valide, prin care să evaluăm imaginea copiilor singuri acasă
b) administrarea instrumentelor pe două loturi de copii: copiii care au doar un părinte în străinătate și cei care au ambii părinți în străinătate
c) cotarea răspunsurilor, conform instrucțiunilor autorilor instrumentelor și analiza statistică a datelor obținute, în vederea identificării tendinței, în rândul copiilor care au doar un părinte în străinătate și cei care au ambii părinți în străinătate, în ceea ce privește natura imaginii de sine.
5.1.2 Ipotezele cercetării
Pornind de la observațiile din literatura de specialitate, am presupus că:
a) copii care rămân singuri acasă, separarea copiilor de unul sau ambii părinți plecați la muncă în
străinătate, generează disfuncții comportamental-adaptative la aceștia
b) copii care rămân singuri acasă dezvoltă anumite abilități de adaptare pentru a face față schimbărilor legate de problemele cu care se confruntă.
5.1.3 Metodologia utilizată
Descrierea loturilor de copii investigați
Am inclus în cadrul cecetării trei copii, dintre care doi băieți și o fetiță (datele despre copii le puteți observa în anexa nr. 1) care au fie doar unul dintre părinți plecați, fie ambii părinți plecați în străinătate.
Culegerea datelor a fost realizată în luna mai anul trecut
Tabel nr. 5.1.1 Vârsta participanților și mediul din care provin
Instrumentele utilizate pentru colectarea datelor
Pentru a verifica aceste ipoteze am aplicat Tehnica arborelui. Astfel subiecților li se cere să deseneze un copac oarecare, care să nu semene cu bradul.Tehnica sesizează stadiile de evoluție ale personalității, dar și distorsiunile apărute datorită modificărilor distorsionate.
5.1.4 Rezultatele obținute și interpretarea lor
Desenul
A B
Așadar, datele pe care le-am obținut au confirmat prima dintre ipotezele generale (și de lucru) de la care am pornit. Putem observa că ipoteza privind gradul de adaptare a copilului se aplică în cazul lui Andrei și a lui Costin , unde lipsesc fie ambii părinți, fie mama, care ar fi trebuit ca în primii ani ai copilului să-i fie alături mai mult timp pentru a putea observa și corecta comportamntul copilului.
Și a doua ipoteză se confirmă în cazul Elenei care a dezvoltat anumite abilități de adaptare pentru a face față schimbărilor legate de problemele cu care se confruntă. În urma analizei desenelor putem observa dispariția ambilor părinți provoacă efecte mai grave asupra comportamentului copilului. Un lucru aplicabil în toate cazurile este lipsa afectivității acestora.
5.1.5 Concluzii
În rezumat datele au confirmat ipotezele de la care am pornit. În cazul copiilor cu ambii părinți plecați sau doar cu mama plecată în primii ani ai acestora a genereat disfuncții comportamental-adaptative la aceștia. Plecarea unuia dintre părinți, în general a tatălui a dezvoltat la copii anumite abilități de adaptare pentru a face față schimbărilor legate de problemele cu care se confruntă.
De aceea, considerăm că un program pentru educarea părinților care pleacă în străinătate și a copiilor care rămân singuri acasă ar ajuta la îmbunătățirea adaptării copiilor la situația nouă, apărută în viața lor.
5.2 Chestionar
5.2.1.Scopul și obiectivele cercetării
Cercetarea de față a avut un caracter constatativ-descriptiv.
Scopul a fost de a arăta starea emoțională a copiilor care au fie ambii părinți în străinătate, fie doar unul.
Așa cum am văzut în partea teoretică a lucrării, literatura de specialitate a subliniat în repetate rânduri importanța legăturii afective primare între copil și părinți (in special mamă), a cărei lipsă va avea mai târziu repercursiuni în structurarea, maturizarea și dezvoltarea personalității copilului, pe toate palierele ei.
Privarea copilului de nevoile afective îi va crea un handicap în plan emoțional și în planul structurării propriului Eu, în legătură cu care imaginea de sine reprezintă o componentă principală.
Obiectivele pe care le-am urmărit au fost:
a) identificarea unor instrumente psihologice valide, prin care să evaluăm imaginea copiilor singuri acasă
b) administrarea instrumentelor pe două loturi de copii: copiii care au doar un părinte în străinătate și cei care au ambii părinți în străinătate
c) cotarea răspunsurilor, conform instrucțiunilor autorilor instrumentelor și analiza statistică a datelor obținute, în vederea identificării tendinței, în rândul copiilor care au doar un părinte în străinătate și cei care au ambii părinți în străinătate, în ceea ce privește natura imaginii de sine.
5.2.2 Ipotezele cercetării
Pornind de la observațiile din literatura de specialitate, am presupus că:
1. Presupunem că separarea copiilor de unul sau ambii părinți plecați la muncă în străinătate generează disfuncții comportamental-adaptative la aceștia.
2. Este de așteptat să existe un grad de asociere între inteligență și rezultatele școlare ale copiilor cu părinții plecați la muncă în străinătate, în sensul că rezultatele școlare slabe ale acestor copii sunt influențate de alți factori decât inteligența.
3. Anticipăm că, copiii separați de părinți dezvoltă anumite abilități de adaptare pentru a face față schimbărilor legate de problemele cu care se confruntă.
4. Relațiile copiilor cu părinții influențează imaginea de sine a acestora
5. Lipsa resurselor materiale reprezintă principalul motiv care+i determină pe părinți să plece.
5.2.3 Metodologia utilizată
Descrierea loturilor de copii investigați.
Pentru atingerea obiectivelor stabilite am inclus în cercetarea noastră un număr de 100 de copii, 50 fete și 50 băieți, care au un părinte sau ambii părinți plecați la muncă în străinătate. Copiii au vârste cuprinse între 8 și 14 ani, 50 dintre ei provenind din mediul urban, iar 50 din mediul rural., respectiv din București și din localitatea Movilița
Culegerea datelor a fost realizată în luna mai anul trecut.
Vârsta copiilor participanți la studiu se poate observa în tabelul de mai jos :
Tabel nr. 5.2.3.1 Vârsta copiilor
Din analiza datelor din tabelul de mai sus putem observa că cei mai mulți dintre participanții la studiu de caz au vârsta cuprinsă între 12 – 14 ani, iar cei mai puțini între 10 și 12 ani.
Instrumentele utilizate pentru colectarea datelor
Pentru a verifica aceste ipoteze am aplicat un chestionare cu 31 de itemi. Chestionarul conține itemi ce se refera la cunoasterea de sine (itemii 1, 2, 3, 4, 5, 6,12, 13, 26, 27) increderea in sine (itemii 7, 9, 11,14, 15,16, 19, 20, 21), multumirea de sine (itemii 8,10), sociabilitatea (itemii 17, 18 ,23, 24), situația familiala (itemii 28, 29), comunicarea cu părinții (itemii 30, 31).
Chestionarul nu implică răspunsuri greșite sau corecte, ,,bune” sau ,,rele”, ceea ce contează fiind felul în care subiectul se vede și se evaluează pe sine însuși.
5.2.4 Rezultatele obținute și interpretarea lor
Referitor la cunoașterea de sine (itemii 1, 2, 3, 4, 5, 6,12, 13, 26, 27) am obținut următoarele rezultate:
Întrebarea nr.1
Tabel nr. 5.2.4.1 Influența familiei și apropiaților
În urma analizei datelor din tabel putem observa că cei mai mulți dintre intervievați au răspuns că sunt influențați moderat de familie și prieteni. Foarte puțini dintre aceștia au confirmat însă că sunt influențați în mică măsură. O altă observație este că aceștia sunt mult mai ușor de influențat la vârste mai mici, iar cu cât cresc cu atât influența acestora scade.
Grafic nr. 5.2.4.1 Influența familiei și apropiaților
Din analiza graficului de mai sus putem observa că 37% dintre cei chestionați au afirmat că sunt influențați de părinți, familie și prieteni în mare măsură, 44% sunt influențați moderat, iar 19% într-o măsură scăzută.
Întrebarea nr. 2
Tabel nr. 5.2.4.2 Consultarea în luarea deciziilor
Din analiza tabelului de mai sus putem observa că cei mai mulți dintre cei chestionați se consultă uneori cu cei apropiați când trebuie să adopte o decizie, destui de mulți însă au nevoie de o aprobare frecventă iar foarte puțini nu au nevoie de un sprijin atunci când trebuie să adopte o decizie. Din analiza făcută putem observa că cei mai mici au nevoie mai mare de consultare, iar cu cât înaintează această nevoie începe să scadă treptat
Grafic nr. 5.2.4.2 Consultarea în luarea deciziilor
Din analiza graficului de mai sus putem observa că 46% dintre cei chestionați au nevoie frecventă de aprobări în momentul adoptării unei decizii, 35% dintre ei au nevoie doar uneori și 19% foarte puțin.
Întrebarea nr. 3
Tabel nr. 5.2.4.3 Conștientizarea eșecului și acțiuni
Din analiza datelor din tabelul de mai sus putem observa că cei mai mulți dintre cei chestionați preferă să înceapă altceva în momentul în care fac greșeli indiferent de vârsta pe care o au, mai puțin încearcă să descopere unde au greșit și să reia activitatea.
Grafic nr. 5.2.4.3 Conștientizarea eșecului și acțiuni
Din analiza graficului de mai sus putem observa că 50% dintre cei chestionați renunță la ceea ce și-au propus și se apucă de altceva, 28% dintre ei încearcă să conștientizeze elementele și cauzele eșecului și doar 22% își reiau activitatea pentru modificarea eșecului.
Întrebarea nr. 4
Tabel nr. 5.2.4.4 Influența prietenilor și a obiceiurilor acestora
Din analiza datelor de mai sus putem observa că cei mai mulți care sunt influențați de prieteni sunt cei cu vârste mai mici, iar cu cât se măresc cu atât iinfluența acestora scade. Putem oberva că cei mai mulți sunt influențați frecvent de prieteni și de obiceiurile acestora.
Grafic nr. 5.2.4.4 Influența prietenilor și a obiceiurilor acestora
Din analiza graficului de mai sus putem observa că 41% dintre cei chestionați sunt influențați frecvent de obiceiurile pe care le au și prietenii lor, 31% uneori și doar 28% foarte puțin.
Întrebarea nr. 5
Tabel nr. 5.2.4.5 Apropierea față de familie și prieteni
Din analiza datelor din tabelul de mai sus putem observa că cei mulți au nevoie să fie însoțiți de cineva apropiat în momentul în care merg la cumpărături. Niciunul dintre copii chestionați nu a afirmat că nu au nevoie de cineva apropiat.
Grafic nr. 5.2.4.5 Influența prietenilor și a obiceiurilor acestora
Din analiza graficului de mai sus putem observa că 84% dintre cei chestionați au nevoie de un prieten sau de un membru al familiei în momentul în care doresc să meargă la cumpărături, 16% au nevoie doar uneori și nimeni nu dorește să meargă singur.
Întrebarea nr.6
Tabel nr. 5.2.4.6 Împrumutul bunurilor
Din analiza datelor din tabelul de mai sus putem observa că cei mai muți dintre copii nu sunt egoiști ei preferă să împrumute în mod frecvent sau numai uneori bunurile pe care le au.
Grafic nr. 5.2.4.6 Împrumutul bunurilor
Din analiza graficului de mai sus putem observa că 40% dintre cei chestionați își împrumută uneori bunurile, 39% frecvent și 21% aproape niciodată.
Întrebarea nr. 12
Tabel nr. 5.2.4.7 Înțelegerea propriei persoane
Din analiza datelor din tabel putem observa că cei mai mulți dintre copii își înțeleg acțiunile, indiferent de vârsta pe care o au.
Grafic nr. 5.2.4.7 Înțelegerea propriei persoane
Din analiza datelor din graficul de mai sus putem observa că 69% dintre cei chestionați își înțeleg propria persoană, 23% doar moderat și 8% în mică măsură.
Întrebarea nr. 13
Tabel nr. 5.2.4.8 Alegerea profesiei
Din analiza datelor din tabel putem observa că cei mai mult de jumătate dinte copii cu vârsta cuprinsă între 8-10 ani știu ce profesie vor urma însă foarte aproape de acești sunt și cei care nu știu, foarte puțini fiind cei care au afirmat că au mai multe opțiuni. În cazul copiilor cu varsta între 10-12 ani cei mai mulți au mai multe opțiuni, dar sunt foarte mulți care încă nu s-au hotărât, iar cei mai puțini sunt cei care sunt siguri. În cazul copiilor cu varsta între 12-14 ani putem observa o schimbare în bine, deoarece cei mai mulți sunt cei care știu ceaa ce vor să facă, iar la egalitate sunt cei care au mai multe opțiuni și cei care nu știu.
Grafic nr. 5.2.4.8 Alegerea profesiei
Din analiza datelor din graficul de mai sus putem observa că 45% dintre copii și-au ales deja o profesie, 29% încă nu știu și 26% dintre ei au mai multe opțiuni.
Întrebarea nr.26
Tabel nr. 5.2.4.9 Importanța aspectului fizic
Din analiza datelor din tabel putem observa că cei mici dau o puțină importanță aspectului fizic, iar cu cât se măresc acordă o importanță tot mai mare acestui aspect.
Grafic nr. 5.2.4.9 Importanța aspectului fizic
Din analiza graficului de mai sus putem observa că 49% dintre cei chestionați acordă mare atenție aspectului fizic, 26% acordă o atenție moderată acestui aspect și doar 25% nu acordă importanță.
Întrebarea nr. 27
Tabel nr. 5.2.4.10 Cunoașterea și exploatarea calităților
În urma analizei datelor din tabel putem observa că cei mai mulți dintre intervievați au răspuns că își cunosc calitățile și le exploatează. Foarte puțini dintre aceștia au confirmat însă că nu le cunosc și exploatează.
Grafic nr. 5.2.4.10 Cunoașterea și exploatarea calităților
Din analiza graficului de mai sus putem observa că 37% dintre cei chestionați au afirmat că își cunosc calitățile și le exploatează în mare măsură, 44% că le cunosc moderat, iar 19% într-o măsură scăzută.
Putem să observăm astfel că se confirmă a patra ipoteză. Referitor la cunoașterea de sine putem observa că cei mai mulți au nevoie de ajutorul părinților în luarea deciziilor. De asemenea o altă concluzie este aceea că aceștia pot fi foarte ușor influențați de persoanele apropiate iar lipsa unuia sau a ambilor părinți poate duce la comportamente deviante. Putem observa că au nevoie în permanență în activitatea lor zilnică de părinți pentru a nu fi vulnerabili.
Referitor la încrederea în sine (itemii 7, 9, 11, 14, 15, 16, 19, 20, 21) am obținut următoarele rezultate:
Întrebarea nr.7
Tabel nr. 5.2.4.11 Siguranța de sine
Din analiza datelor din tabelul de mai sus putem observa că cei mai mulți dintre copii sunt foarte siguri referitor la acțiunile pe care le fac indiferent de vârstă. O ponedere însă destul de mare este și cea a celor care nu sunt siguri decât uneori.
Grafic nr. 5.2.4.11 Siguranța de sine
Din analiza graficului de mai sus putem observa că 62% dintre cei chestionați sunt siguri pe ei frecvent în momentul în care fac câte ceva, 22% sunt siguri doar uneori și 16% aproape niciodată.
Întrebarea nr. 9
Tabel nr. 5.2.4.12 Rapiditatea deciziilor
Din analiza datelor din tabelul de mai sus putem observa că cei mai mulți dintre copii apotă cu rapiditate anumite decizii indiferent de vârstă, sunt foarte puțini cei care nu pot lua cu rapiditate decizii.
Grafic nr. 5.2.4.12 Rapiditatea deciziilor
Din analiza graficului de mai sus putem observa că 60% dintre cei chestionați adoptă cu rapiditate deciziile, 31% uneori, iar 9% aproape niciodată.
Întrebarea nr. 11
Tabel nr. 5.2.4.13 Exprimarea în public
Din analiza datelor din tabelul de mai sus putem observa că cei mai mulți copii cu vârsta între 8 și 10 ani nu au probleme de exprimare în public, lucru întâlnit și la celelalte categorii de vârstă analizate.
Grafic nr. 5.2.4.13 Exprimarea în public
Din analiza graficului de mai sus putem observa că 47% dintre copii nu au probleme niciodată de exprimare în public, 39% au probleme uneori și 14 % frecvent.
Întrebarea nr. 14
Tabel nr. 5.2.4.14 Percepția despre sine ca exemplu pentru ceilalți
Din analiza datelor din tabel putem observa că cei micicred mai puțin că sunt un bun exemplu pentru ceilalți, iar cu cât se măresc părearea bună despre propria persoană începe să crească.
Grafic nr. 5.2.4.14 Percepția despre sine ca exemplu pentru ceilalți
Din analiza graficului de mai sus putem observa că 49% se consideră un exemplu pentru ceilalți într-o măsură destul de mare, 26% cred că sunt uneori un exemplu, iar 25% cred că sunt un exemplu doar în măsură destul de mică.
Întrebarea nr. 15
Tabel nr. 5.2.4.15 Exprimarea liberă
În urma analizei datelor din tabel putem observa că cei mai mulți dintre intervievați au răspuns că nu se tem să-și exprime ideile. Foarte puțini dintre aceștia au confirmat însă contrariul.
Grafic nr. 5.2.4.15 Exprimarea liberă
Din analiza graficului de mai sus putem observa că 44% dintre copii își exprimă uneori liber ideile, 37% dintre ei le exprimă fără nicio teamă, iar 19% nu au curaj să-și exprime ideile liber.
Întrebarea nr.16
Tabel nr. 5.2.4.16 Părerea altora despre sine – profesori
Din analiza datelor din tabel putem observa că cei mai mulți cred că părererea profesorilor despre ei ca exemplu este moderată, în schimb numărul celor care și-au schimbat părerea despre ei este în creștere.
Grafic nr. 5.2.4.16 Părerea altora despre sine – profesori
Din analiza datelor din graficul de mai sus putem observa că 36% dintre ei cred în mare măsură că sunt un exemplu chiar daca sunt evaluați de profesori, în timp ce 42% cred doar uneori asa, iar 22% cred într-o măsură destul de mică.
Întrebarea nr. 19
Tabel nr. 5.2.4.17 Încrederea în forțele proprii
Din analiza datelor din tabel putem observa că cei mai mulți dintre cei chestionați au încredere în forțele proprii în mare măsură, un număr foarte mic fiind dintre cei care au considerat că nu au.
Grafic nr. 5.2.4.17 Încrederea în forțele proprii
Din analiza datelor din graficul de mai sus putem observa că 58% dintre copii au încredere în forțele proprii, 30% au doar uneori iar 12% nu au deloc.
Întrebarea nr. 20
Tabel nr. 5.2.4.18 Interacțiunea cu ceilalți
Din analiza datelor din tabel putem observa că indiferent de vârstă copii sunt preocupați de relațiile pe care le au cu ceilalți într-o măsură foarte mare, au fost foarte puțini cei care au afirmat că nu sunt preocupați.
Grafic nr. 5.2.4.18 Interacțiunea cu ceilalți
Din analiza graficului de mai sus putem observa că 62% dintre ei sunt preocupați de intracțiunea cu alte persoane, 30% sunt interesați moderat, iar 8% nu sunt interesați.
Întrebarea nr. 21
Tabel nr. 5.2.4.19 Timiditatea
Din analiza tabelului de mai sus putem observa că cei mai mulți dintre copii nu au probleme cu timiditatea indiferent de vârstă, numărul celor care afirmă acest lucru este destul de mic.
Grafic nr. 5.2.4.19 Timiditatea
Din analiza graficului de mai sus putem observa că 47% dintre cei chestionați nu au probleme cu timiditatea niciodată, 39% au doar uneori, iar 14% au frecvent.
Putem observa astfel că se confirmă a treia ipoteză. Referitor la încrederea în sine putem observa că cei mai mulți copii au încredere în forțele proprii, au curajul să își exprime ideile, nu le e teamă să vorbească în public și nu sunt timizi deoarece de cele mai multe ori aceștia neavând un sprijin au fost nevoiți să se descurce de cele mai multe ori singuri. Putem observa de asemenea ca și prima ipoteză se confirmă deoarece în ceea ce privește părerea celorlalți despre ei aceștia sunt destul de îngrijorați și își schimbă des comportamentul încercțnd să se adapteze datorită lipsei de afecțiune din cauza lipsei părinților.
Referitor la mulțumirea de sine (itemii 8, 10) am constatat următoarele rezultate:
Întrebarea nr.8
Tabel nr. 5.2.4.20 Mulțumirea
Din analiza datelor din tabel putem observa că de cele mai multe ori copii chestionați sunt ușor de mulțumit indiferent de vârsta pe care o au.
Grafic nr. 5.2.4.20 Mulțumirea
Din analiza datelor din grafic putem observa că 40% dintre copii sunt uneori ușor de mulțumit, 39% sunt frecvent mulțumiți, iar 21% sunt aproape întotdeauna nemulțumiți.
Întrebarea nr.10
Tabel nr. 5.2.4.21 Mândrie
În urma analizei datelor din tabel putem observa că cei mai mulți dintre intervievați au răspuns că sunt mândrii de reușitele lor. Foarte puțini dintre aceștia au confirmat însă contrariul.
Grafic nr. 5.2.4.21 Mândria
Din analiza graficului de mai sus putem observa că 37% dintre copii sunt mândri de reușitele lor, 44% sunt moderat de mândrii, iar 19% nu sunt mândri.
Putem observa că se confirmă parțial a treia ipoteză deoarece foarte mulți dintre copii nu au rezultate școlare slabe și putem observa că, cei chestionați sunt mulțumiți de ceea ce sunt și sunt de obicei și ușor de mulțumit de părinții care muncesc în străinătate și care le oferă diferite recompense și un trai cel puțin mediu astfel încât aceștia se bucură de lucrurile pe care le primesc și încearcă să obțină rezultate mai bună pentru alte recompense.
În cazul sociabilității (itemii 17, 18 ,23, 24) am obținut următoarele rezultate :
Întrebarea nr. 17
Tabel nr. 5.2.4.22 Integrarea în grupuri
Din analiza dator din tabel putem observa că acești copii se adaptează și se integrează destul de repede în grupuri, sunt foarte puțini cei care au probleme cu socializarea.
Grafic nr. 5.2.4.22 Integrarea în grupuri
Din analiza datelor din graficul de mai sus putem observa că 60% dintre cei chestionați se integrează foarte repede în grupuri, 21% dintre ei moderat, iar 19% într-o măsură destul de mică.
Întrebarea nr. 18
Tabel nr. 5.2.4.23 Încrederea celorlalți
Din analiza datelor din tabelul de mai sus putem observa că cei mai mulți dintre prietenii acestora au încredere mare în ei. Fiind persoanele cele mai apropiate aceștia nu doresc să-i dezamăgească.
Grafic nr. 5.2.4.23 Siguranța de sine
Din analiza graficului de mai sus putem observa că 62% dintre cei chestionați afirmă că prietenii lor au încredere frecvent în ceea ce zic ei, 22% sunt siguri doar uneori și 16% aproape niciodată.
Întrebarea nr. 23
Tabel nr. 5.2.4.24 Sociabilitatea
Cei mai muți dintre cei chestionați se consideră foarte sociabili indiferent de vârsta pe care o au, cei mai puțini fiind cei care consideră că nu sunt persoane sociabile.
Grafic nr. 5.2.4.24 Sociabilitatea
Din analiza datelor din graficul de mai sus putem observa că 41% dintre cei chestionați se consideră într-o mare măsură persoane sociabile, 31% moderat și 28% dintrei cred că nu sunt persoane sociabile.
Întrebarea nr. 24
Tabel nr. 5.2.4.25 Plăcerea de a socializa
Din analiza datelor de mai sus putem observa că cei mai mulți au o plăcere foarte mare de a socializa indiferent de vârstă, foarte puțini dintre aceștia sunt cei cărora nu le place socializarea.
Grafic nr. 5.2.4.25 Plăcerea de a socializa
Din analiza graficului de mai sus putem observa că 45% dintre copii preferă să socializeze foarte des, 33% uneori, iar 22% nu preferă socializarea.
Putem observa că se confirmă a treia ipoteză. În ceea ce privește socializarea putem observa că cei mai mulți dintre copii rămași singuri acasă preferă să socializeze cu oamenii deoarece de multe ori aceștia sunt lăsați în grija bunicilor sau a unchilor, mătușilor care nu au întotdeauna timpul necesar să-i asculte. Socializează de multe ori și din cauza lipsei de afecțiune. Se confirmă parțial și prima ipoteză deoarece nu toți copii analizați au reușit să socializeze și să se adapteze.
În cazul analizei situației familiale (itemii 28, 29) am constata următoarele :
Întrebarea nr. 28
Tabel nr. 5.2.4.26 Părinții plecați în străinătate
Din analiza datelor din tabel putem observa că nu există o regulă conform căreia părinții părăsesc copii pentru a munci în străinătate, însă în cele mai multe cazuri ambii părinți lucrează în străinătate.
Grafic nr. 5.2.4.26 Părinții plecați în străinătate
Din analiza datelor din grafic putem observa că în 43% din cazuri sunt plecați ambii părinți, în 29% din cazuri doar tatăl, iar în 28% din cazuri doar mama.
Întrebarea nr. 29
Tabel nr. 5.2.4.27 Frecvența vizitelor
Din analiza datelor de mai sus putem observa că cei mai mulți dintre părinți își vizitează copii o dată pe an indiferent de vârsta pe care o au aceștia. Putem constata de asemenea că sunt foarte puțini cei care vin acasa o dată la 6 luni.
Grafic nr. 5.2.4.27 Frecvența vizitelor
Din analiza datelor de mai sus putem observa că 56% dintre părinți vin o dată pe an acasă la copii, 15% o dată la 6 luni, iar 29% o dată la doi ani.
Putem observa că se confirmă a doua ipoteză și a cincea deoarece frecvența cu care își vizitează copii este destul de scăzută din cauza programului de muncă pe care îl au și din cauza lipsei de bani, iar controlul asupra rezultelor acestora este de obicei scăzut. O altă observație este că tendința de plecare a ambilor părinți este mai mare. Factorii care au dus la plecarea acestor părinți au fost legați de lipsa resurselor financiare, a locurilor de muncă și dorința de a-și îmbunătăți nivelul de trai.
În ceea ce privește comunicarea cu familia (itemii 30, 31) putem observa:
Întrebarea nr. 30
Tabel nr. 5.2.4.28 Comunicarea cu părinții
Din analiza datelor din tabel putem observa că cei mai mulți dintre copii comunică prin telefon cu părinții, și foarte puțini prin internet. Nu au fost întâlnite cazuri în care aceștia nu au mai comunicat.
Grafic nr. 5.2.4.28 Comunicarea cu părinții
Din analiza datelor din graficul de mai sus putem observa că 79% dintre copii comunică prin telefon cu părinții, iar 21% prin internet.
Întrebarea nr. 31
Tabel nr. 5.2.4.29 Frecvența comunicării
Din analiza datelor din tabel putem observa că cei mai mulți dintre părinți vorbesc cu copii lor săptămânal. Sunt însă și părinți care sună zilnic sau lunar.
Grafic nr. 5.2.4.29 Frecvența comunicării
Din analiza datelor din graficul de mai sus putem observa că 38% dintre părinți vorbesc săptâmânal cu copii lor, 29% vorbesc lunar, 18% o dată la mai multe luni, iar 15% zilnic.
5.2.5 Concluzii
În rezumat datele au confirmat ipotezele de la care am pornit. Frecvența cu care părinții păstrează legătura cu copii lor nu este ocmai bună, dar lipsa resurselor materiale și imposibilitatea de a părăsi mai des locul de muncă duce la o frecvență scăzută. Putem observa în final că mulți dintre copii suferă de lipsa afecțiunii și devin un grup vulnerabil din cauza dorinței lor de integrare in grupuri și de socializarea. Sunt însp cazuri izolate în care copii au fost lăsați în grija bunicilor care aveau o vârstă înaintată și care au avut probleme de comunicare și integrare. S-a constat și că lipsa părinților nu influențează în cele mai multe dintre cazuri activitatea școlară a acestora. De aceea propun crearea unui program prin care acești copii să fie monitorizați de către psihologi care să-i poată ajuta în dezvoltarea personală și în crearea unei legături durabile cu părinții plecați la muncă în străinătate. Propun crearea unui program și pentru părinți și pentru persoanele în grija cărora acești copii se află prin care să fie învățați instrumentele pe care trebuie să le aplice în cazul acestor copii.
5.3 Interviul
5.3.1.Scopul și obiectivele cercetării
Cercetarea de față a avut un caracter constatativ-descriptiv.
Scopul a fost de evaluarea efectelor migrației. Așa cum am văzut în partea teoretică a lucrării, literatura de specialitate a subliniat în repetate rânduri efectele negative pe care le are migrația asupra copiilor care rămân în grija altor persoane sau doar cu unul dintre părinți. Privarea copilului de nevoile afective îi va crea un handicap în plan emoțional și în planul structurării propriului Eu, în legătură cu care imaginea de sine reprezintă o componentă principală.
Obiectivele pe care le-am urmărit au fost:
Etapa calitativa a cercetarii a urmarit sa culeaga informatii detaliate despre problemele cu care se confrunta copiii ai caror parinti sunt plecati la munca în strainatate și amploarea fenomenului.
5.3.2 Ipotezele cercetării
Pornind de la observațiile din literatura de specialitate, am presupus că:
a) Cei mai mulți dintre cei care pleacă în străinătate doresc un trai de viață mai bun
b) Cei mai mulți dintre cei care muncesc în afara țării se reîntorc și trimit bani pentru creșterea copiilor
c) Copii care sunt lăsați în grija bunicilor cu vârste înainte au performanțe școlare slabe
d) copii cu părinții plecați în străinătate reprezintă un grup vulnerabil, ce poate fi manipulat ușor
5.3.3 Metodologia utilizată
În acest sens, s-au realizat interviuri cu actori responsabili de la nivel central, judetean sau de localitate.
Participanți la interviu : localnicii comuna Horia : preotul, directorul școlii, localnici, copii clasa a VII și VIII.
5.3.4 Rezultatele obținute și interpretarea lor
Rezolvare :
Migrația în comuna Horia poate fi clasificată în două mari categorii:
Migrașie familială: plecarea unui partener a atras după sine și plecarea celuilalt partener. În acest caz, copii au rămas în grija bunicilor sau a unei rude de grad maxim IV.
Migrație nefamilială: Plecarea doar a partenerului de sex feminin a avut drept consecință divorțul în cazul celor mai multe familii: „multe divorțuri și multe familii s‐au destrămat din cauza plecărilor …în general unde au fost femeile plecate…S‐au inițiat mai multe anchete pentru încredințarea copiilor minori unuia dintre părinți în urma divorțurilor. Dar în general toți s‐au zbătut pentru copil și nu aș putea spune că dacă au divorțat au lăsat copilul în grija tatălui…în general au cerut și copilul. Acum s‐au cam terminat cu divorțurile de acum. Dar am avut doi ani în care am avut multe divorțuri și cred că din astea, 95% din femei erau în Italia. Și acum mai sunt, dar probabil atunci a fost și cauza că era o perioadă prea mare în care stăteau plecate, iar doar prin telefon nu puteau să păstreze o bună relație cu familia…și nu vedeau situația de la fața locului” (asistent social, primărie. ). În această situație, copii ori au plecat cu mama în străinătate, ori au fost lăsați în grija bunicilor.
Cei mai mulți părinți nu și‐au putut permite să își ia copii cu ei în țara de destinație (Italia); Motivele sunt multiple: imposibilitatea câștigului unui venit satisfăcător și a unui status profesional acceptabil dar și neconturarea planului de integrare în țara de destinație. De aceea, emigrarea definitivă familială are intensitatea evenimentelor demografice, și este considerată mai degrabă o excepție.: “Puține…avem două sau trei cazuri…care și‐au luat și restul…adică ce aveau …frații…părinți…rude…două sau trei situații sunt…cred că o familie a plecat în Italia și două în Spania sau invers…una în Italia și două în Spania..” (director școală) „..Păi de ce să îi ia? Ei trebuie să învețe…Planuri? să facem casa…” (localnică ce are în grijă doi nepoți).
Principalele consecințe ale migrației evidențiate de localnici sunt următoarele:
1. Consecine pozitive financiare câștigarea unui venit, deschiderea unei afaceri la nivel local, construirea, sau reconsolidarea (renovarea) și dotarea cu bunuri care să confere un confort decent: „Dacă ne referim la faptul că Roman este un oraș cu o rată a șomajului foarte ridicată…oamenii nu aveau locuri de muncă…trăiau doar din pensiile părinților, alocațiile copiilor, lucrul pozitiv este că ei cred că și-au atins scopurile…având în vedere că nu știu dacă au studii medii, cei mai mulți sunt cu, calificare, sunt muncitori deci ei nu și-au dorit decât banii și o situație economică mai bună…asta cred că au realizat cei mai mulți dintre ei…s‐au întors, și‐au făcut o căsuță…și‐au terminat‐o, s‐au reîntors în țară, și‐au deschis o afacere…un butic, cam la asta s‐a rezumat afacerea… (…)…Căsuță, mașină, …și normal, confort…cu baie…dacă nu e în funcțiune canalizarea, cu hidrofoare…tot mai mulți au…băi, bucătării, gresie, faianță..(director de școală) „…sunt consecințe pozitive asupra stării materiale, tata, mama vin cu bani, trimit banii, își construiesc case bune, mașini …[…]” (preot)
2. A doua consecință pozitivă se referă la modificarea valorilor și a mentalităților: „…și estetică…și curățenie…concepții modificate(…)” (preot) „Cred că s‐a schimbat foarte mult și mentalitatea oamenilor…oamenii au devenit mai egoiști…și este de înțeles…adică ei acolo…muncesc foarte greu…și prețuiesc mult mai bine ceea ce câștigă…” (director școală). Consecințele negative sunt mult mai difuze față de cele pozitive:
1. Carențele afective determinate de absența părinților: „noi oricum în ultimul timp i‐am încurajat să își ia copii cu ei, chiar dacă noi suferim prin scăderea numărului de copii în școală…pentru copii este mai bine să fie lângă părinți și părinții să își aibă copii lângă dânșii…nimic nu este mai bine…pentru că s‐a ajuns la astfel de drame…așa cum vă spunea și părintele…sunt multe familii care s‐au despărțit, fie a plecat doar un părinte, și tot s‐au despărțit, fie au plecat amândoi și acolo tot s-au despărțit…și atunci noi i-am încurajat să-și ia copii cu ei …în general acești copii suferă enorm, chiar dacă sunt financiar satisfăcuți…chiar dacă ei vin și își flutură…știu eu, hăinuțele mai bune…dar sufletește sunt afectați copii aceștia…și se vede.(director de școală). Copii s-au împăcat greu…greu…prima oară a fost greu…apoi s-au mai împăcat…oarecum…ca la emisiunea aia cu fetița care are părinții plecați și ea stă cu bunici, și spune: mamaie, nu pot să aleg între tine și mama. (localnică cu trei copii și nepoți în grijă)
2. Scăderea preocupărilor pentru școală și a inexistenței unei pregătiri extrașcolare asociate cu un comportament delincvent. În primul rând acești copii nu mai sunt supravegheați la teme, la lecții…bunicii sunt depășiți… unchiul nu are timp să se ocupe de cel care i-a fost lăsat în grijă…pe el îl preocupă să aibă pachețelul, el vine și cumpără sendvișul cu parizer sau ce este pe-acolo… sau punga cu snacksuri…și … și-a luat o grijă…și-a făcut datoria…în rest rămânem noi…cu problemele. Acești copii rămân cu ceea ce învață în clasă, nimic mai mult…nu se pune problema pregătirii și foarte puțin termină…puțini sunt cei care mai fac o pregătire în clasa a VII-a sau a VIII a, să îi mai preocupe și altceva, cum ar fi , știu eu un instrument muzical, un sport…acasă când el ajunge la ora 13…14 ….manâncă…asta din chestionarele pe care le avem date…mănâncă, se uită la desene, sera se uită la telenovele…și atât…am avut surpriza să găsim și copii cu, cărțile neschimbate în ghiozdan (director școală). Depinde foarte mult de educația fiecăruia….dacă până la vârsta plecării au avut o educație sănătoasă…e o diferență dacă pleacă la trei ani sau dacă pleacă la clasa a VI-a….e o diferență și cu cine rămâne….dacă rămâne cu o bunică care e stăpână pe situație …. sau cu o bunică care abia mai poate și ea să vorbească…depinde…dacă are familia mai mare….frate, cumnate….sunt familiii unde copii suferă de dreagul mamemi sau al tatălui…și doar atât, cum este cazul unor fete care merg aici la școala din sat, sunt preminate…au reușit la liceu, dar sunt și situații în care lipsa părinților compromite situația copiilor…mai ales acolo unde a plecat mama…cum a plecat mama…cum au luat-o în lături…nu se mai duce la școală…au un comportament asocial…se îmbată , sparg berea pe garduri…înjură…mă rog manifestări din astea care nu țin de decență. (preot)
3. Absența unui model parental care să orienteze copilul asupra valorilor și concepției despre viață: „Copii ăștia, prin plecarea părinților au avut ca prieten calculatorul, fie televizorul, și atunci s‐au trezit în mijlocul unei lumi virtuale…care cu siguranță va avea repercusiuni asupra lor…în sensul că, eu cred că vor fi mai puțini sensibili, de mici fiind crescuți cu desene animate violente, cu jocuri pe calculator…vor mai puțin sensibili…mai duri…mai duri…și îi vedem și la școală” Rolul de introducere și ghid în socializare a copilului nu poate fi îndeplinit optim de către bunicii în vârstă.
4. Dificultăți în creșterea copiilor: Aceste dificultății nu sunt recunoscute la prima vedere de către bunici și variază în funcție de existența mai multor factori: vârsta bunicilor, prezența altor adulți în gospodărie, ca și gradul de afinitate între bunici și copii. Comunicarea între părinții aflați la muncă în străinătate și copiii din țară se realizează telefonic. Comunicările se realizează zilnic sau de câteva ori pe săptămână. Bunicii au declarat că nu există probleme mari în gospodărie pe care nu le pot rezolva.
5.3.5 Concluzii
Copii care au părinții plecați în străinătate reprezintă un grup vulnerabil aflat în situație de risc. Situația de risc este plasată la nivelul consecințelor negative cauzate de absența părinților. Microstudiul comunitar evidențiază posibilele consecințe resimțite și percepute la nivel local, atât din perspectiva autorităților locale (formale și informale) cât și din perspectiva bunicilor care au în grijă copiii.
Consecințele negative surprinse resimțite în comuna Horia sunt resimțite în primul rând de copii în plan psihologic: dorul de părintele plecat poate avea drept consecință un sentiment de însingurare a copilului pentru o anumită perioadă de timp. Sentimentul de deprimare poate fi atenuat dacă copilul a fost obișnuit să trăiască în teresului pentru școală, cât și pentru preocupările extrașcolare poate fi o consecință directă a absenței părinților, însă interesul scăzut pentru performanță școlară nu poate care fi explicat doar printr‐un singur factor cauzal. Absența unui model parental care să orienteze copilul asupra valorilor este în strânsă lgătură cuvârsta pe care o avea copilul în momentul plecării părinților.
În momentul absenței părinților, rolul de socializare le revine bunicilor sau rudelor apropiate, rol care poate fi îndeplinit optim de persoanele care nu au o vârstă înaintată.
Aceste consecințe negative cauzate de absența părinților nu sunt general valabile pentru fiecare caz tratat singular și variază în intensitate în funcție de durata de timp a plecării părinților din gospodărie, gradul de afinitate existent între rude (bunicii sau alte rude până la gradul IV inclusiv) și copii care i‐au fost încredințați.
Toate aceste consecințe subliniază faptul că această categorie‐copiii cu părinți plecați la muncă în străinătate ‐ reprezintă un grup vulnerabil.
Concluzii și propuneri
Diferitele procese asociate globalizării au accentuat mișcarea în spațiul internațional. Pentru migrație sunt importante nu numai distanța geografică și distanța tehnică (distanța influențată de mijloacele disponibile de transport și comunicare) ci și de distanța socială. Întotdeauna natura proiectului de migrațiune este în relație cu situația de viață individual-familială, experiența de migrațiune, valențele contextului comunitar-regional și capitalul disponibil. Fenomenul migrației a stârnit multe controverse nu numai în cercurile politice, ci și în straturile societății, adică la nivel interpersonal, divizând fizic si emoțional prieteni, familii și comunități.
Este de necontestat faptul ca atât migratia cât si efectele asupra copiilor prin plecarea la munca în strainatate a parintilor sunt doua fenomene extrem de complexe, afectând atât familia cât si societatea. Posibilitatile limitate de cercetare si analiza sunt dublate de lipsa unor mecanisme functionale care sa permita colectarea datelor de la nivel local.
Cercetarea de fata pune în evidenta câteva tendinte generale cu privire la fenomenul copiilor ramasi acasa în urma plecarii parintilor lor la munca în strainatate. Dincolo de cifrele reprezentând estimari nationale asupra numarului de copii afectati de acest fenomen, ramâne realitatea concreta a acestor familii, în cautare de resurse mai multe si mai bune care sa le asigure dezvoltarea – în unele cazuri sau sa le permita iesirea din saracie – în alte cazuri.
Fiind una din cele mai populare strategii de a scăpa de sărăcie, migrația este responsabilă și pentru multe consecințe negative în sferele economică și socială. În timp ce părintele/părinții lor lucrează sau așteaptă să găsească ceva de lucru în străinătate, care să le asigure traiul de zi cu zi și ceva mai mult, copiii rămași acasă, în România, se confruntă cu diferite probleme. Cu toate acestea, părinții lor consideră că, recurgând la această soluție, pot să le ofere copiilor un trai mai bun, școli mai bune unde să învețe și ceea ce-și doresc (de cele mai multe ori telefoane mobile, calculatoare, accesul la internet etc.).
Complexitatea fenomenului deriva dintr-o serie de aspecte legate de situatia economica si sociala a românilor, de dificultatile si provocarile unei societati în plina expansiune economica care lasa loc înca unor decalaje foarte mari între diversele straturi ale societatii.
Pentru prevenirea situatiilor nedorite de vulnerabilitate si de risc, sistemul românesc de asistenta sociala si în special cel de protectia copilului, s-a îmbunatatit simtitor în ultimii ani si o serie de standarde de nivel înalt si prevederi legislative au acompaniat acest proces în dorinta de a raspunde problematicii cât mai diversificate a protectiei drepturilor copilului.
Practica ne arata însa ca aplicabilitatea prevederilor legislative în teren este uneori mai redusa, fie din cauza multitudinii de prevederi legislative aparute într-un interval scurt de timp, fie din cauza modului diversificat si complex în care inter-relationeaza institutiile administratiei publice centrale si locale. La aceste considerente se adauga si faptul ca prevederile legislative acopera uneori partial aspectele concrete din teren ceea ce conduce la o abordare segmentara sau la implementare partiala.
Între efectele negative este interesant de remarcat faptul că plecarea unuia dintre părinți determină în unele cazuri o deteriorare a relației copilului cu părintele rămas acasă. Astfel, în cazul celor cu tatăl plecat în străinătate, ponderea copiilor care nu au o relație foarte bună cu mama lor este mai mare, decât în celelalte cazuri. Același lucru se poate observa și mai pregnant în cazul relației dintre copil și tată, în condițiile în care mama este plecată din țară.
Familia reprezintă principala sursă de sprijin pentru copii atunci când se confruntă cu o problemă, în special dacă respectiva problemă este legată de școală. În cazul copiilor cu părinți migranți ponderea celor care afirmă că nu apelează la nimeni pentru a-i ajuta în probleme legate de școală este semnificativ mai mare decât în cazul copiilor fără părinți migranți.
Deplasarea unuia dintre membrii familiei pentru o perioadă în străinătate poate să ducă la modificări de roluri și funcții în familie: unul dintre membrii familiei rămași în țară preia funcția de cap de familie. Efortul membrilor familiei de a îndeplini sarcinile celui plecat este adesea resimțit negativ.
Odată cu plecarea părinților peste hotare, copiii preiau rolurile acestora nu doar în întreținerea gospodăriei, dar și în ceea ce privește îngrijirea fraților și a surorilor mai mici. Echilibrul intern al familiei este perturbat prin plecarea unui părinte. Familia trebuie să se reorganizeze și să se adapteze, ceea ce reprezintă un proces îndelungat, care poate dura și câteva luni. Această perioadă este resimțită ca o criză și este considerată cea mai difi cilă perioadă. Acest proces se încheie prin restabilirea unui echilibru atunci când alți membri ai familiei reușesc să împartă și să preia rolurile și responsabilitățile celui plecat.
Parțial, succesul școlar este influențat de resursele familiei copilului (financiare, educaționale, timp liber, atenție și ajutor acordat copilului pentru munca școlară, sprijin afectiv, supraveghere). Plecarea unui părinte sau a amândurora în străinătate pentru o perioadă mai lungă de timp poate determina apariția unor probleme în performanța școlară, în măsura în care funcțiile îndeplinite de părinți nu sunt preluate de altcineva. Este, însă, posibil ca efectele negative ale plecării unui părinte în străinătate să poată fi diminuate de efectele pozitive ale plecării cum ar fi: creșterea nivelului de trai, posibilitatea mai ridicată pentru copil de a călători în afara țării și contactul cu o altă cultură.
Propuneri
implementarea unor campanii de informare si constientizare a societatii în întregul sau atât pentru sensibilizarea ei fata de problematica si riscurile asociate migratiei la munca în strainatate cât si fata de prevederile legislative si obligativitatea respectarii lor. Aceasta trebuie sa fie extinsa si la parintii aflati deja în strainatate, dar si la cei care intentioneaza sa plece – respectiv pregatirea copilului înainte de plecarea efectiva a parintilor.
nevoia dezvoltarii retelelor locale de suport între diversii actori locali, cum ar fi Structurile Comunitare Consultative care pot raspunde exhaustiv problematicii locale complexe, acompaniata de suportul necesar în pregatirea membrilor acestor structuri
Bibliografie
Bistriceanu Corina, Sociologia familiei, Editura Fundația România de Mâine, București, 2006
Chelcea, Septimiu, Metodologia cercetării sociologice, Editura Economică, București, 2007
Corhan Adriana, Dreptul familiei, Editura Lumina Lex, București, 2009
Ecobici Mirela, Familia și personalitatea copilului, Editura Alma, Craiova, 2011
Emeșe Florian, Dreptul familiei, Editura C.H.Beck, București, 2011
Gherghe Aurelian, Dreptul familiei, Editura Europolis, Constanța, 2010
Horvath I, Anghel, R. G., Sociologia migrației. Teorii și studii de caz românești, Editura Polirom, Iași, 2009
Iluț Petru, Sociologia și antropologia familiei, Editura Polirom, Iași, 2005
Ion Oana, Abuzul asupra copilului: diagnoza problemei sociale și politici de protecție a copilului, Editura Universității Transilvania, Brașov, 2011
Lupașcu Dan, Dreptul familiei, Editura Universul Juridic, București, 2011
Mândrilă Carmen Gabriela, Violența în familie, Editura Universității Alexandru Ioan Cuza, Iași, 2009
Popescu Raluca, Introducere în sociologia familiei , Editura Polirom, Iași, 2009
Roman, Toma Metode și tehnici de cercetare sociologică, Editura ASE, București, 2009
Segalen Martine, Sociologia familiei, Editura Polirom, Iași, 2011
Sion Gratiela, Psihologia vârstelor, Editura Fundația România de Mâine, București, 2009
Toth, G., Toth, A., Voicu, O., Ștefănescu, M., Efectele migrației: copiii rămași acasă, Fundația Soros România, București, 2007
Toth Alexandru, Daniela Munteanu, Ana Bleahu, Analiză la nivel național asupra fenomenului copiilor rămași acasă prin plecarea părinților la muncă în străinătate, Editura Alpha MDN, Buzău, 2008
Revista de cercetare și intervenție socială,volumul 15/2006, Editura Lumen, Iași
www.copii.ro
www.ins.ro
Anexa nr. 1
Date despre copil
Numele și prenumele : Drăghici Andrei
Data și locul nașterii : 22 martie 2004 / Focșani
Copilul locuiește în prezent în comuna Vulturu împreună cu bunicii
4. Aspectul general al copilului : Copilul este curat și îngrijit, îmbrăcămintea este adecvată vârstei acestuia, este curată, decentă, adecvată sezonului.
5. Starea de sănătate : Din declarațiile bunicii starea de sănătate este bună.
6. Situația școlară : este școlarizat
7. Performanță școlară generală : Performanța școlară este modestă.
8. Conduita socială : după plecarea părinților a devenit o fire retrasă, necomunicativă și care evita să se implice în activitățile clasei. Nu este implicat în activități organizate de petrecere a timpului liber.
B.Detalii despre familia copilului
C. Date despre persoana care are în îngrijire copilul :
Nume și prenume : Drăghici Eleonora
Vârsta : 72 ani
Gradul de rudenie : bunică
Ocupația : pensionară
Bugetul familiei : 1200 lei (pensia bunicilor și bani trimiși de părinți)
Date despre copil
Numele și prenumele : Ichim Elena
Data și locul nașterii : 20 ianuarie 2003 / Focșani
Copilul locuiește în prezent în Focșani împreună cu mama
4. Aspectul general al copilului : Copilul este curat și îngrijit, îmbrăcămintea este adecvată vârstei acestuia, este curată, modernă, adecvată sezonului.
5. Starea de sănătate : Din declarațiile mamei starea de sănătate este bună.
6. Situația școlară : este școlarizat
7. Performanță școlară generală : Performanța școlară este bună.
8. Conduita socială : este comunicativă, se implică în activități organizate, participă la cursuri activ.
B.Detalii despre familia copilului
C. Date despre persoana care are în îngrijire copilul :
Nume și prenume : Ichim Daniela
Vârsta : 39 ani
Gradul de rudenie : mamă
Ocupația : casnică
Bugetul familiei : 2500 lei ( bani trimiși de tatăl fetei)
Date despre copil
Numele și prenumele : Petcu Costin
Data și locul nașterii : 2 februarie 2003 / Focșani
Copilul locuiește în prezent în Focșani împreună cu tatăl
4. Aspectul general al copilului : Copilul este curat și îngrijit, îmbrăcămintea este adecvată vârstei acestuia, este curată, modernă, adecvată sezonului.
5. Starea de sănătate : Din declarațiile tatălui starea de sănătate este bună.
6. Situația școlară : este școlarizat
7. Performanță școlară generală : Performanța școlară este bună.
8. Conduita socială : După plecarea mamei a devenit mai închis, nu s-a mai implicat în activitățile făcute în grup.
B.Detalii despre familia copilului
C. Date despre persoana care are în îngrijire copilul :
Nume și prenume : Petcu Alin
Vârsta : 38 ani
Gradul de rudenie : tată
Ocupația : șofer
Bugetul familiei : 3100 lei (salariu tatălui și bani trimiși de mamă)
Anexa nr. 2
CHESTIONAR 1
Te rugăm să citești cu atenție fiecare întrebare și să încercuiești răspunsurile ce corespund opiniilor
tale. Îți mulțumim pentru colaborare și te asigurăm de confidențialitatea răspunsurilor.
Nume participant :
Varsta :
Mediul de provenienta :
a) urban b) rural
1. Fratii, parintii, prietenii constituie un model de urmat pentru mine:
a) in mare masura
b) moderat
c) in mica masura
2. Cand iau o decizie care ma priveste, obisnuiesc sa ma consult cu cei apropiati:
a) frecvent
b) uneori
c) aproape niciodata
3. Cand se intampla sa nu reusesc ce mi-am propus, obisnuiesc sa:
a) sa incerc sa descopar ce nu a mers bine
b) ma apuc de altceva
c) reiau activitatea
4. Ascult aceeasi muzica pe care o asculta prietenii mei:
a) aproape niciodata
b) uneori
c) frecvent
5. Cand merg la cumparaturi, imi iau un prieten sau pe cineva din familie cu mine:
a) aproape niciodata
b) uneori
c) frecvent
6. Imprumut hainele/accesoriile prietenilor:
a) aproape niciodata
b) uneori
c) frecvent
7. Sunt destul de sigur pe mine insumi:
a) aproape niciodata
b) uneori
c) frecvent
8. Sunt usor de multumit:
a) aproape niciodata
b) uneori
c) frecvent
9. Pot sa iau rapid o hotarare:
a) aproape niciodata
b) uneori
c) frecvent
10. Sunt madru de reusitele mele:
a) in mare masura
b) moderat
c) in mica masura
11. Imi este greu sa vorbesc in fata mai multor persoane:
a) aproape niciodata
b) uneori
c) frecvent
12. Ma inteleg pe mine insumi:
a) in mare masura
b) moderat
c) in mica masura
13. Stiu deja ce profesie voi urma:
a) in mare masura
b) am mai multe optiuni
c) habar nu am
14. Sunt un exemplu de urmat pentru cunoscutii mei:
a) in mare masura
b) moderat
c) in mica masura
15. Daca am o parere, o spun deschis:
a) aproape niciodata
b) uneori
c) frecvent
16. Profesorii imi dau senzatia ca sunt destul de bun:
a) in mare masura
b) moderat
c) in mica masura
17. Ma integrez bine intr-un grup nou :
a) in mare masura
b) moderat
c) in mica masura
18. Prietenii au incredere in cuvantul meu:
a) aproape niciodata
b) uneori
c) frecvent
19. Am incredere in fortele proprii:
a) in mare masura
b) moderat
c) in mica masura
20. Ma preocupa relatiie pe care le am cu ceilalti:
a) in mare masura
b) moderat
c) in mica masura
21. Am probleme cu timiditatea:
a) aproape niciodata
b) uneori
c) frecvent
22. Ma gandesc la opiniile altora despre mine:
a) in mare masura
b) moderat
c) in mica masura
23. Sunt o persoana sociabila:
a) in mare masura
b) moderat
c) in mica masura
24. Imi place sa fiu printre oameni:
a) aproape niciodata
b) uneori
c) frecvent
25. Cine te ajuta sa te cunosti cel mai bine?
a) familia
b) prietenii/colegii
c) eu insumi
26. Ma intereseaza aspectul meu fizic:
a) in mare masura
b) moderat
c) in mica masura
27. Imi cunosc calitatile si stiu cum sa le exploatez:
a) in mare masura
b) moderat
c) in mica masura
28. Care dintre părinți este plecat ?
a) mama
b) tata
c) amandoi
29. Cât de des vin părinții în țara
a) o data la 6 luni
b) o data pe an
c) o data la 2 ani sau mai mult
30. Comunicarea cu parintii se face prin :
a) telefon
b) internet
c) nu comunicăm
31. Cat de des comunicati cu familia ?
a) in fiecare zi
b) o data pe saptamana
c) o data pe luna
d) o data la mai multe luni
Anexa nr. 3
Întrebări focus grup – studiu comuna Horia
1. Din cazurile instrumentate de dvs. care este numărul persoanelor plecate la muncă în străinătate? Câți copii au părinții plecați la muncă în străinătate? Cine pleacă la muncă, mama sau tatăl? Care sunt motivele plecării și care credeți că e cel mai important?
2. Părintele care pleacă anunță asistentul social din comunitate? Cine se ocupă de copii rămași acasă după plecarea unui sau ambilor părinți la muncă în străinătate? În grija cui credeți că ar trebui să rămână un copil acasă după plecarea unui/ambilor părinți la muncă în străinătate pentru a nu fi afectat?
3. Care sunt aspectele pozitive ale plecării părinților în străinătate asupra copilului, familiei, societății? Care sunt aspectele negative ale plecării părinților în străinătate asupra copilului, familiei, societății?
4. Problemele cu care se confruntă copilul cu părinții plecați la muncă în străinătate în plan școlar? Problemele în plan social, juridic, psihologic, emoțional?
Anexa 4
Fișă pentru colectarea informațiilor despre copiii cu părinți plecați la muncă în străinătate completată de directorul școlii
• Numărul de elevi în clasă: 18
• Din ei au unul sau ambii părinți plecați: 16
• Numărul de copii care au plecați: ambii părinți _10__ mama _4_ tatăl __2_
• Țările în care au migrat părinții elevilor: Italia, Spania
• Numărul de copii conform duratei de despărțire cu părintele / părinții:
până la 1 an _X__ între 1 an și 2 ani _X__ între 2 ani și 3 ani __X_
între 3 ani și 4 ani ___ între 4 ani și 5 ani ___ mai mult de 5 ani ___
• Numărul de copii care: locuiesc cu un părinte _6__ locuiesc cu persoana de îngrijire _10__
• Căile de comunicare dintre copii și părinții migrați: telefon, internet
• Frecvența de comunicare dintre copii și părinții migrați: o dată pe săptămână, o dată pe lună, o dată la mai multe luni
• Dificultățile cu care se confruntă copiii în diferite domenii ca urmare a plecării părinților lor în străinătate : le revin mai multe dintre activitățile de gospodărie, au performanțe modeste școlare, au maimulte activități de timp liber, au relații mai strânse cu colegii și prietenii
• Situații grave depistate printre elevii din clasă: unii dintre elevi au rezultate slabe școlare
Bibliografie
Bistriceanu Corina, Sociologia familiei, Editura Fundația România de Mâine, București, 2006
Chelcea, Septimiu, Metodologia cercetării sociologice, Editura Economică, București, 2007
Corhan Adriana, Dreptul familiei, Editura Lumina Lex, București, 2009
Ecobici Mirela, Familia și personalitatea copilului, Editura Alma, Craiova, 2011
Emeșe Florian, Dreptul familiei, Editura C.H.Beck, București, 2011
Gherghe Aurelian, Dreptul familiei, Editura Europolis, Constanța, 2010
Horvath I, Anghel, R. G., Sociologia migrației. Teorii și studii de caz românești, Editura Polirom, Iași, 2009
Iluț Petru, Sociologia și antropologia familiei, Editura Polirom, Iași, 2005
Ion Oana, Abuzul asupra copilului: diagnoza problemei sociale și politici de protecție a copilului, Editura Universității Transilvania, Brașov, 2011
Lupașcu Dan, Dreptul familiei, Editura Universul Juridic, București, 2011
Mândrilă Carmen Gabriela, Violența în familie, Editura Universității Alexandru Ioan Cuza, Iași, 2009
Popescu Raluca, Introducere în sociologia familiei , Editura Polirom, Iași, 2009
Roman, Toma Metode și tehnici de cercetare sociologică, Editura ASE, București, 2009
Segalen Martine, Sociologia familiei, Editura Polirom, Iași, 2011
Sion Gratiela, Psihologia vârstelor, Editura Fundația România de Mâine, București, 2009
Toth, G., Toth, A., Voicu, O., Ștefănescu, M., Efectele migrației: copiii rămași acasă, Fundația Soros România, București, 2007
Toth Alexandru, Daniela Munteanu, Ana Bleahu, Analiză la nivel național asupra fenomenului copiilor rămași acasă prin plecarea părinților la muncă în străinătate, Editura Alpha MDN, Buzău, 2008
Revista de cercetare și intervenție socială,volumul 15/2006, Editura Lumen, Iași
www.copii.ro
www.ins.ro
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Copiii Parintilor Plecati la Lucru In Strainatate (ID: 164931)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.