Copiii cu Parinti Plecati la Munca

Cuvinte de început…

"Copiii sunt mâinile cu care ne prindem de rai." (Henry Ward Beecher).

Această lucrare se vrea un strigăt de ajutor pentru copiii cu părinții plecați la muncă, fiind astfel nevoiți să-și lase copiii singuri acasă.

Este un mod de a explica de ce un adevăr dur îi poate face mai bine copilului decât o minciună liniștitoare și de ce într-o relație la depărtare vorbele sunt la fel de importante ca și cadourile.

Știm că ei, copiii sec XXI, vor să crească și să fie educați în familii integre. Privind în jur vezi păsări care-și cresc puii, animale de pradă care le transmit urmașilor arta vânatului, alte ființe care le cultivă copiilor buna cuviință.

Cum am putea oare să-i ajutăm pe acești copii? De ce trebuie să se educe singuri?

Oricare ar fi vârsta copilului, oricare ar fi mediul în care trăiește, prima și cea mai importantă necesitate pe care o resimte este dragostea, afecțiunea celor din jur. Afecțiunea este pentru copil atât de importantă ca și aerul sau razele binefăcătoare ale soarelui. Fără afecțiune el se denaturează, devine un inadaptat și, în cele din urmă, un element ostil față de oameni și chiar față de societate.

Din cauza pierderii mediului familial stabil, copiii au nevoie de suport și de îngrijire din partea adulților. Copiii cu unul sau ambii părinți plecați la muncă în străinătate au sentimentul pierderii stabilității mediului familial, temându-se de pierderea atașamentului și dragostei părintești. Se hrănesc din amintirile pe care le au cu părintele sau părinții plecați, se bucură să privească poze și să citească scrisori sau e-mail-uri pe care le primesc de la aceștia.

Ca și consilier, este datoria mea să fiu mai aproape de sufletul lor, pentru a le aduce un strop de mângâiere și pentru a le alina suferința provocată de plecarea părinților la muncă peste hotarele țării.

Preluând ideea de mai sus, mi-am propus ca în această lucrare să găsesc un răspuns corect la întrebarea: Cum îi pot consilia pe copiii ai căror părinți sunt plecați la muncă în strănătate?

Prin conținutul său, lucrarea abordează tocmai această problematică întâlnită din ce în ce mai acut în mediul educațional.

Structural, lucrarea cuprinde trei capitole, abordând în primele două considerații teoretice, ultimul capitol cuprinzând partea de cercetare.

Astfel, primul capitol este o sinteză a impactului pe care îl are asupra copiilor din clasele primare plecarea părinților la muncă în străinătate, pe care mi-am axat cercetarea.

Al doilea capitol prezintă derularea proiectului educațional "Creștem împreună", care sprijină copiii cu părinții plecați în strănătate prin activități care să suplinească lipsa acestora.

Ultimul capitol cuprinde cercetarea pe care am desfășurat-o în cadrul acestui proiect din școala unde îmi desfășor activitatea.

Voi încerca cu toate mijloacele care le am la dispoziție să-i fac să înțeleagă că: "Speranța este pasărea așezată în suflet care caută melodia fără cuvinte și nu se oprește niciodată." (Emily Dickinson)

Motivația alegerii temei

"Eu sunt copilul. Tu ții în mâinile tale destinul meu. Tu determini, în cea mai mare măsură, dacă voi reuși sau voi eșua în viață. Dă-mi, te rog, acele lucruri care mă vor îndrepta spre fericire. Educă-mă, te rog, ca să pot fi o binecuvântare pentru lume…" (din "Child's Appeal", de Marnie Gene Cole)

Cel mai des s-a spus că, de fapt, copiii sunt viitorul nostru. Mai nou, că nu sunt un vas care trebuie umplut, ci o torță care trebuie aprinsă. Copiii sunt din rai. Copiii sunt părinții adulților. Copiii sunt cei mai mari judecători ai adulților. Copiii sunt o prioritate. Copiii sunt cei mai buni consultanți ai fabricanților de jucării. Copiii sunt ca telefoanele mobile: ne deranjează când se aud prea tare și la momentul nepotrivit.

Una din problemele actuale prioritare cu care ne confruntăm astăzi este educația copiilor cu părinții plecați în străinătate. Ceea ce m-a deterrminat să aleg această temă este faptul că am avut posibilitatea să coordonez, în școala unde îmi desfășor activitatea, proiectul "Creștem împreună", menit să sprijine copiii cu părinții plecați să muncească peste hotare.

Într-adevăr, cum se simt acești copii? Cum le este viața? Își trăiesc oare din plin copilăria? Aș vrea să aduc drept exemplu la subiect ideea dintr-o poezie de-a lui Sebastian Brandt: "Copilul învață din ceea ce vede acasă, avându-i ca model pe părinți."

Ideea acestei teme a prins contur dintr-o suită de observații și întrebări născute în mediul educațional. Munca cu acești copii cu părinții la distanță a devenit pentru mine o mare provocare. Lipsa temporară a părinților din viața școlară și cea personală face ca la unii copii interesul pentru școală și învățătură să fie mai scăzut.

Deși este un subiect amplu mediatizat, situația copiilor cu părinți plecați în străinătate la muncă a fost puțin studiată. În acest moment nu se cunoaște nici numărul acestora si nici consecințele negative sau pozitive generate de plecarea părinților la muncă în străinătate. Există unele date statistice oficiale (din păcate insuficiente), precum si câteva studii ale unor organizații non-guvernamentale; aceste studii sesizează unele dintre problemele apărute si sunt un bun punct de start.

Prin activitățile propuse, consider că-l poți face pe copil să vină cu plăcere la școală și să manifeste interes pentru învățare, să-i captezi interesul și să-l faci mai motivat. Munca cu acești copii a devenit o mare provocare pentru mine și am înțeles că tebuie să acordăm acestora o atenție tot mai ridicată. Lipsa temporară a părinților din viața școlară și personală face ca la unii copii interesul pentru școală să fie mai scăzut.

Am căutat să prezint în această lucrare câteva aspecte, să răspund la câteva întrebări: Ce se întâmplă cu copiii despărțiți de părinți? Cum sunt pregătiți copiii pentru plecarea părinților? Cum comunică ei cu părinții? Cum îi pot ajuta eu, ca și consilier educațional, pe acești copii?

Factorul fundamental pentru toți oamenii este familia, cu toate părțile sale bune sau rele de care au parte copiii în decursul creșterii lor. În familie se creează fundamentul omului matur, care la un moment dat va ajunge să preia răspunderea. Afectați de absența relațiilor de familie, copiii ai căror părinți sunt plecați la muncă în străinătate au nevoie de un mediu substitutiv egal în valore cu familia, favorabil dezvoltării echilibrate și armonioase a personalității.

Alegând această temă, am înțeles cât de important este rolul școlii în ajutorarea copiilor care au unul sau ambii părinți plecați.

Se cunoaște prea puțin faptul că emigrația românilor în străinătate la muncă are efecte mult mai grave decât cele prevăzute de autorități. Primele victime ale fenomenului sunt copiii, a căror fragilitate emoțională îi expune la riscuri mari. Pericolul este mai mare la copiii mici, mulți dintre ei au tulburări de comportament, devin agresivi, nu au încredere în ei, din cauza modelului parental. Copiii din ciclul primar încep să mintă, să frecventeze grupuri stradale pentru că nu mai pot comunica bine cu ceilalți membri ai familiei, încep să fie agresivi și să nu se mai controleze emoțional. Această generație de copii lipsiți de iubirea părinților și de armonia familială poate deveni mai târziu una de adulți-problemă. Specialiștii spun că acei copii care au fost lăsați singuri acasă își doresc meserii prin care să împartă dreptatea, cum ar fi cea de polițist.

Consider că sărăcia, lipsa locului de muncă sau unele probleme familiale au determinat plecări masive ale românilor în străinătate, cu speranța de a-și face un trai mai bun. Cei care suferă în urma acestor plecări sunt copiii, lăsați de obicei în grija bunicilor sau a unui tutore. Legătura cu părinții se realizează telefonic, prin internet sau fotografii.

Am observat că efectele negative ale emigrării au impact și asupra familiilor care uneori se destramă, sporind numărul divorțurilor, se micșorează rata natalității, se încurajează viața libertină, reducând numărul căsătoriilor și creșterea vârstei de întemeiere a familiilor. Care au de suferit? Bineînțeles – copiii.

De asemenea, am remarcat că elevii care au unul sau ambii părinți plecați în străinătate resimt acut lipsa dragostei acestora. Este adevărat că o parte din copiii celor plecați duc o viață mai bună datorită banilor pe care îi trimit părinții, dar banii nu pot ține locul afecțiunii. Deoarece nu mai au de cine să fie îndrumați și supravegheați îndeaproape, unii dintre ei ăși găsesc anturaje negative, chiulesc de la ore, sau abandonează școala.

Copiii mici sunt mai fragili emoțional, mulți dintre ei au tulburări de somn, devin agresivi, încep să mintă, nu au încredere în forțele proprii, iar interesul pentru școală este scăzut. Ochii lor triști, plini de lacrimi, care îți cer ajutorul, îți pătrund până în adâncul sufletului. Cum îi putem ajuta, oare, pe acești copii? Cum să le alinăm rănile sufletești?

Școlii îi revine o sarcină deosebit de importantă în ajutorarea copiilor cu părinții plecați la muncă în străinătate. Ca și consilier educațional, trebuie să fiu apropiată de ei, să mă identific cu viața și activitatea lor, pentru a-i cunoaște sub toate aspectele (pornind de la mediul în care trăiesc), de la modul de viață familial și până la propriile preocupări și gânduri.

Consider că discuțiile cu acești copii atât la ore, cât și în particular, sunt necesare pentru a simți mereu ce se întâmplă cu ei în fiecare moment, pentru a le oferi sprijinul în depășirea dificultăților. Se încearcă să se suplinească lipsa părinților, dar, când ajung acasă, se trezesc iarăși singuri. Bunicii sau rudele nu mai au răbdarea necesară, au de rezolvat probleme gospodărești, iar copiilor nu li se mai acordă atenția de care au atâta nevoie.

Acești copii au nevoie de multă dragoste. La școală trebuie să îi lăudăm, îi încurajăm pentru orice performanță, pentru a le da încredere în forțele proprii și îi antrenăm în diferite activități pentru a nu simți lipsa părinților.

Atâta timp cât familia, în forma în care rămâne, găsește strategii de supraviețuire astfel încât copilul să nu ajungă din punct de vedere al sănătății fizice, psihice, emoționale la risc, el nu poate fi considerat abandonat. Un alt aspect pozitiv ar fi responsabilizarea copiilor în treburile casnice.

Am înțeles astfel că efectele auspra copilului sunt evidente: pe plan fizic, copiii nu se mai îngrijesc, nu mai sunt atenți la modul în care se îmbracă. Pe plan comportamental, devin delăsători, părerea celorlalți nu-i interesează și nu mai socializează cu colegii. Pe plan educațional, se constată o scădere a rezultatelor la învățătură; în plan emoțional-afectiv, își creează propria lume, se autoizolează, reacțiile lor au caracter repetitiv. Într-un cuvânt, apar frecvent termeni care carcaterizează modul în care acești copii percep plecarea părintelui/părinților la muncă în străinătate: singurătate, dor, libertate, grijă, distracție, probleme, responsabilități.

Fenomenul migrației și impactul asupra familiei

Problematica copiilor rămași acasă prin plecarea părinților în străinătate

„Într-o relație în care este dominantă absența,

aceasta devine deformatoare.” (Andrei Pleșu)

În România de astăzi, pe lângă copiii abandonați în orfelinate sau „uitați“ pe străzi, se mai poate delimita o categorie de copii abandonați – cei lăsați la rude (de obicei bunici) sau la o familie de prieteni apropiați pentru ca părinții să poată pleca la muncă în străinătate. Visul e utopic… să asigure copiilor tot ce au nevoie, într-o lume în care se dezvoltă exponențial și oferă atracții noi zi de zi… dar dragostea, liniștea unui cămin, sprijinul și sfatul în explorarea lumii care se deschide cu noi și noi fețe… le pot cumpără oare părinții cu acești bani?

Este o problemă foarte delicată ce afectează evoluția și drumul unui copil spre propria devenire care de cele mai multe ori are o pantă descendentă.

Rămași singuri, copiii își croiesc drumul după propriile lor gânduri și idei în general, cu o conduită afectată datorită lipsei controlului din partea unui părinte sau neimplicarea celor care ar trebui să se ocupe de ei, ajungând să ignore chiar și reguli simple de politețe, considerându-le absurde și ipocrite. Studiile de specialitate arată că un factor important în dezvoltarea multilaterală a personalității copilului până la vârsta tinereții este părintele. Lipsa sprijinului și îndemnului părintesc, lipsa acelui ideal după care copiii își construiesc propria personalitate și propriul tipar de viață sunt goluri care le afectează viața zi de zi, prin aceasta și nivelul lor de pregătire.

Vârsta școlară este determinată de investiții psihice foarte mari, de o mare exercitare a emoționalității, de mari energii investigative și, nu în ultimul rând, de un ochi critic evaluator, care nu scapă nimic din jur.

Dacă părinții sau cei apropiați nu sunt alături de copii în aceste momente când sunt antrenați în foarte multe situații de viață, pot să apară diverse probleme care să le afecteze viața ulterior:

– copiii pot avea o percepție greșită în legătură cu propria persoană sau cu alții – crearea de imagini deformate cu privire la propria persoană, cu privire ia alte persoane sau la anumite situații (neîncrederea în sine și în alții, anxietate, timiditate);

– incapacitatea de a aprecia corect consecințele acțiunilor întreprinse – teama de a-și asuma anumite responsabilități sau tendința de a-și asuma prea multe responsabilități;

– diminuarea gradului de responsabilitate până la manifestarea comportamentelor inadecvate;

– opțiuni în discordanță cu posibilitățile care se concretizează în alegeri ce suni fie sub, fie peste posibilități -determină apariția stării de insatisfacție, inadaptare școlară, eșec;

– autoaprecierea – tendința de a se demobiliza, neîncrederea în sine, blazarea;

Toate aceste probleme generează o gamă afectivă, protestatară de disconfort cu tendință de accentuare prin: plictiseală, opoziție la tot ce e în jur, sentiment de amor propriu jignit, de ridicol față de cei din jur, de culpabilitate (se formează datorită faptului că aude în discuții că părinții au plecat pentru el), manifestări mimice, comportamentale, verbale, care se asociază cu comportamente ironice, uneori jignitoare în mod voit.

Răpuși de sărăcie, românii își lasă copiii acasă și pleacă la muncă în străinătate. Fenomenul a căpătat proporții îngrijorătoare. Copiii resimt plecarea părinților la muncă în străinătate ca pe un abandon și reacționează ca atare. Lipsiți de supraveghere, rămași fară dragostea părintească, ei dezvoltă diverse tulburări de comportament, mergând de la indisciplină, conflicte cu colegii, absenteism școlar, tendință de marginalizare, alegerea unor prieteni nepotriviți, și până la comiterea unor infracțiuni. Statisticile arată că, din totalul copiilor ai căror părinți sunt plecați la muncă în străinătate, o mare parte au devenit elevi-problemă, caracterizați prin agresivitate, delincvență, consum de droguri, tutun, alcool, apartenență la grupuri negative, risc sporit de abandon școlar.

Copilul are nevoie și de afecțiune, și de îngrijire fizică, și de monitorizarea situației școlare. Deci, trebuie să fie supravegheat. În general, aceștia sunt lăsați, în cel mai fericit caz, în grija bunicilor, mulți dintre ei fiind depășiți de situație. Dar se mai apelează și la vecini sau, dacă unul dintre copii este mai mărișor, acesta este cel desemnat să preia răspunderea pentru creșterea fraților mai mici. Dacă se întâmplă ceva rău, un accident, la școală, noi nu știm pe cine să anunțăm. Copiii aceștia sunt, practic, ca și abandonați, existând riscul ca ei să intre în grupuri negative de minori, găști de cartier, care vagabondează și recurg la mici furtișaguri pentru țigări, băutură, sau în grupuri negative de adulți, caz în care ajung să cerșească, să fure sau să se prostitueze. Pentru ca aceste lucruri să nu se întâmple, ar trebui modificată legislația, în așa fel încât părinții care pleacă la muncă în străinătate să nu mai fie lăsați să treacă granița fără un act legal prin care să demonstreze că și-au lăsat copiii în ordine, în grija cuiva care își asumă responsabilitățile legate de creșterea lor.

Ce se poate întâmpla când părinții își lasă copilul în grija bunicilor și pleacă să-și facă un rost pe meleaguri străine? "Pe lângă posibilitatea de a ajunge în anturaje negative, există și riscul ca acești copii să sufere atât de mult din cauza lipsei părinților, încât să se îmbolnăvească. Statisticile, însă, nu prezintă numărul celor care, traumatizați de lipsa părinților, ajung la medicul pediatru sau, mai grav, psihiatru. Cam 85% dintre copiii care se prezintă, lunar, la consultații, au cel puțin un părinte plecat la muncă în străinătate". Supuși, în absența părinților, unui stres permanent și neavând sprijin atunci când au nevoie, ei dezvoltă tot felul de patologii: de la depresii, ticuri, enurezis, până la depresii cu elemente psihotice și chiar schizofrenie. Ca să nu mai amintesc de mult mai frecventele tulburări de comportament, când intră în anturaje puțin alese, devin sensibili la tot felul de influențe negative, își găsesc un mediu unde sunt acceptați și valorizați, recurg la droguri ca să-și facă viața mai inimoasă, mai ușoară, mai plăcută. în mod normal, în momentul în care apare la un copil o problemă de acest gen, toată familia trebuie să vină la consiliere și la terapie. Părinții, însă, nu sunt foarte receptivi la ceea ce spunem noi, ci sunt interesați doar de faptul că îi asigură tot ce îi trebuie, din punct de vedere material.

Dorul de părinți afectează atât de mult un copil, încât se poate îmbolnăvi. „De ce m-au părăsit?” Oricât de dur ar suna pentru cei care pleacă la câștig peste hotare, lăsându-și copiii în voia sorții, aceasta este, în fapt, o formă de abandon mascat care generează traume care îi vor afecta pe copii pe toată durata vieții. Dezamăgirile de acum au un efect nociv, urmând să fie resimțite, ulterior, la vârsta maturității, prin incapacitatea de a face față încercărilor vieții. Lipsa părinților de lângă copii este una din cele mai mari traume. Oricât i-ar explica părintele că pleacă în străinătate ca să îi asigure ce-i trebuie, că se duce pentru el și că face sacrificii, copilul este sfâșiat între dragostea pentru părinte și de întrebarea De ce? – De ce m-a abandonat? – pentru că ei receptează plecarea ca pe un abandon, ori se autoacuză: Ce-am făcut?, Cu ce- am greșit?, De ce m-au părăsit?. Bineînțeles că, de multe ori, nu le spun părinților aceste gânduri ca să nu le facă și mai multe griji. Dar toate aceste frământări au efecte negative.

Fenomenul copiilor „orfani cu părinți” este, probabil, unul dintre cele mai neașteptate, pe care le trăiește familia românească. Din păcate, societatea nu este pregătită să contracareze efectele sale negative, neexistând, până în prezent, nici un sistem formal de susținere emoțională a acestor copii, mult mai expuși afecțiunilor psihice și riscurilor sociale, în comparație cu ceilalți.

S-a ajuns la concluzia că orice sistem de educație rămâne neputincios dacă se izbește de indiferența, de opoziția și, chiar mai rău, absența părinților. În aceste condiții, școala capătă o misiune suplimentară, aceea de intervenție reglatorie în relația familiei destrămate cu societatea.

Învățământul nu este decât o parte din educația copilului, o bună parte a educației petrecându-se în afara școlii. Cercetările au pus în evidență influența atitudinii parentale asupra rezultatelor școlare ale elevilor. în special asupra motivațiilor învățării precum și faptul că unele comportamente ale părinților pot ii favorizate datorită dialogului cu școala. În cazul absenței părinților, legătura cu școala este întreruptă.

De acțiunile educative prin care se poate concretiza relația școală-familie- comunitate: întâlniri individuale cu părinții elevilor, ședințe lunare, vizite la domiciliul elevului, lectorate cu părinții, întâlniri cu reprezentanți ai poliției rutiere și comunitare, cu psihologul școlii, vizite la muzee, vizionări de spectacole, drumeții, serbări școlare nici nu mai poate fi vorba.

În procesul dobândirii experienței de viață copilul are nevoie de îndrumarea adultului, de o îndrumare care să-i favorizeze și chiar să-i stimuleze libertatea de manifestare. întreaga acțiune educațională ar trebui să se desfășoare ca un proces de continuă creștere a gradului de independență al celui care se educă. Astfel, elevii trebuie învățați că au dreptul de a participa la decizii pedagogice, dreptul la inițiativă, 1a gândire autonomă, critică și creativă, dreptul de autoconducere și autoeducație, dreptul de opțiune, dreptul de acțiune potrivit propriei voințe, cu asumarea responsabilității pentru actul produs. Libertatea de manifestare a copilului este însă stingherită de complexul singurătății, al părăsirii și chiar al abandonului pe care îl simte cel care are părinții plecați în străinătate.

Deseori se constată că elevii ai căror părinți sunt plecați în străinătate nu mai învață bine, nemaifiind supravegheat în activitatea de învățare. Ei nu își organizează bine timpul liber în afara programului și sunt atrași în viața de “cartier”, ajungând de cele mai multe ori în atenția poliției.

Din păcate, în ultimii ani, învățământul românesc se confruntă din ce în ce mai des cu această situație deosebită, ce produce disfuncționalități în desfășurarea activității educative: exodul într-un număr tot mai mare al românilor (foarte mulți fiind părinți) la muncă în străinătate. Urmare a acestei situații, în evoluția elevilor se constată: scăderea randamentului școlar, creșterea numărului de absențe, devieri de comportament, manifestări ale violenței verbale și chiar fizice, obiective stabilite superficial, libertate de exprimare și comportament înțelese greșii, emiterea de opinii eronate de către părinții plecați și transmise copiilor, când fac comparații între sistemul de învățământ românesc și cel din străinătate.

Deseori s-a dezbătut situația românilor plecați periodic din țară – părinți și copii dar în mod deosebit educația copiilor lăsați de părinți în grija rudelor sau a cunoscuților, problemele de adaptare școlară și socială ale acestor copii, precum și rolul școlii și al comunității locale în rezolvarea situațiilor apărute. Mediatizarea unor cazuri dramatice a adus în fața opiniei publice tragedia trăită de acești copii.

"Intrarea României în Uniunea Europeană a însemnat printre altele și deschiderea granițelor si reglementarea raporturilor de muncă. În ceea ce-i privește pe cetățenii români, România se confruntă cu migrația masivă a unui număr din ce în ce mai mare de persoane către țările cu o economie mai dezvoltată unde sunt asigurate condiții mai bune si mai avantajoase de muncă.

Acest fenomen capătă o amploare si mai mare în zonele mai „sărace” ale țării, unde întregi comunități migrează lăsând în urmă un număr foarte mare de copii".

Ultima perioadă a fost marcată de transformări globale în toate domeniile vieții sociale (economică, politică, spirituală), care au avut un impact semnificativ asupra evoluției institutului familiei, a valorilor, a normelor și a comportamentelor din această sferă. Familia, ca element natural și fundamental al societății, a suferit în ultimele decenii schimbări esențiale.

În ultimii ani, în societate s-au acumulat o mulțime de probleme ce țin de sănătatea fizică și morală a familiei, de condițiile social-economice și ecologice dezastruoase în care ea funcționează și se dezvoltă. Schimbări economice ca ocupația forței de muncă, politica în domeniile locuinței, învățămîntului, asistenței medicale etc. au drept consecințe înrăutățirea calității vieții familiei contemporane.

Cercetările în domeniu arată că atunci când școlile, familiile și comunitățile lucrează împreună ca parteneri, beneficiari sunt elevii, în jurul cărora se creează o comunitate de suport care începe să funcționeze.

Migrația pentru muncă a părinților are atât efecte pozitive, cât si efecte negative asupra copiilor rămași acasă. Principalele efecte pozitive sunt legate de bunăstarea materială a copiilor (îmbunătățirea condițiilor de locuire, telefon mobil, computer etc.).

Între efectele negative este interesant de remarcat faptul ca plecarea unuia dintre părinți determină, în unele cazuri, o deteriorare a relației copilului cu părintele rămas acasă. Astfel, în cazul celor cu tatăl plecat în străinătate,ponderea copiilor care nu au relație foarte bună cu mama lor este mai mare, decât în celelalte cazuri. Același lucru se poate observa și mai pregnant în cazul relației dintre copil și tată în condițiile în care mama este plecată din țară.

Familia reprezintă principala sursă de sprijin pentru copii atunci când se confruntă cu o problemă, în special dacă problema respectivă este legată de școală. în cazul copiilor cu părinți migranți ponderea celor care afirmă că nu apelează la nimeni pentru a-! ajuta în probleme legate de școală este semnificativ mai mare decât în cazul copiilor fără părinți migranți.

Alte efecte negative se întâlnesc la nivel psihologic. Se confirmă existența unei asocieri semnificative între absența ambilor părinți sau doar a mamei și frecvența simptomelor de deprimare la copii. Este îmbucurător faptul că nu apare o corelație între lipsa părinților și înrăutățirea stării de sănătate a copiilor.

În ceea ce privește abuzurile verbale, umilințele, amenințările, agresiunile fizice sau neglijența, diferențele dintre cei cu părinți plecați și cei cu părinți non-migranți nu sunt semnificative. Diferențele dintre copiii de migranți și cei de non-migranți sunt relativ mici în ceea ce privește comportamentele deviante, totuși plecarea părinților reprezintă un factor de risc.

Consumul de substanțe interzise minorilor (tutun, acool) are o incidență puțin mai mare în rândul elevilor de gimnaziu care au ambii părinți plecați sau doar mama plecată la muncă în străinătate. Ponderea copiilor care au avut cel puțin o dată probleme cu poliția este ușor mai mare în rândul celor care au părinți migranți față de ceilalți. Comportamentul de la școală al copiilor ai căror părinți sunt plecați i-au determinat pe profesori să atragă atenția familiei mai frecvent decât în cazul copiilor cu părinți în țară.

Copiii ai căror părinți sunt plecați la muncă in strainătate au un profil asemănător cu cei ce trăiesc in familii monoparentale ca urmare a despărțirii sau a decesului unuia dintre ei. Acest lucru arată ca, deși plecarea la muncă este temporară, efectele asupra copiilor pot fi similare cu cele ale pierderii unui părinte prin divorț sau deces.

În cazul copiilor ai căror părinți se află plecați la muncă în străinătate crește riscul de a se înregistra situații ce pot conduce la probleme legate de procesul de educație: copii care vin cu mai mică plăcere la școală, au rezultate mai slabe, acumulează mai multe absențe,au mai des nota scăzută la purtare și corigențe.

Nu există diferențe mari în modul în care își petrec timpul liber copiii ai căror părinți sunt plecați în străinătate. Copiii obișnuiesc să își petreacă timpul liber împreună și prin urmare nu este neobișnuit să observăm că ei au aceleași ocupații sau modele în viață. Copiii petrec foarte mult timp în fața televizorului, lucru care le influențează valorile, ei își aleg modele în viață cântăreți sau actori, personae publice și ajung aă valorizeze aspectul fizic și felul în care se îmbracă mai mult decât educația sau inteligența.

"Din răspunsurile copiilor se observă și că ei pun familia pe primul loc, atât ca modele în viață, cât și ca importanță în viața lor. Prin urmare, este de așteptat ca în absența părinților să apară efecte negative de ordin psihologic sau comportamental în rândul acestor copii".

Plecarea unuia dintre părinți la muncă în străinătate are o influență pozitivă asupra perspectivelor concrete ale copiilor și în mai mare măsură ei cred că după terminarea clasei a opta vor continua studiile și mai ales că acestea vor fi la liceu. Cel mai probabil acest lucru se datoreză creșterii veniturilor și contactului cu alte modele culturale, ceea ce conduce la o valorizare mai mare a educației.

Influența contextului socio-economic al familiei asupra educației copiilor

,,Copilul își desăvârșește primele experiențe de viață în familie. În mediul social restrâns, alături de părinți, frați și rudele sale, copilul își apropie primele experiențe sociale. Căminul în care crește, căldura sau indiferența acestuia îi vor modela puternic modul de viață, personalitatea și curajul de a aborda viața." (E. Vrășmaș)

Trăim într-un secol înaintat în care viața este tumultoasă cu înnoiri și schimbări atât de rapide încât cu greu le mai putem face față. Îi pregătim pe copii pentru un viitor care se pare că va fi mult mai deosebit de ceea ce am cunoscut și cunoaștem. De aceea, la dificila construcție a omului trebuie să participăm cu tot mai multă precizie, în mod științific. Școala și familia au un rol esențial în acest proces.

Ceea ce se învață în primii ani constituie punctul de plecare al dezvoltării complexe a individului și de aceea este important ca mediul familial să fie conștient și responsabil.

Familia oferă mediul în care copilul se naște, trăiește primii ani ai vieții, se dezvoltă și se formează pentru viață. Ea reprezintă un prim instrument de reglare a interacțiunilor dintre copil și mediul social. Are rolul central în asigurarea condițiilor necesare trecerii prin stadiile de dezvoltare ale copilăriei, condiții ce stau la baza structurării personalității individului.

Din punctul de vedere al dezvoltării individuale, familia oferă:

– primul grup social în care copilul exersează comportamente sociale și se descoperă pe sine;

– climatul de siguranță afectivă necesar dezvoltării componentelor personalității, atât la vârstele mici, când este determinant, cât și mai târziu, când constituie factor de echilibru și compensare în rezolvarea problemelor sociale;

– este primul mediu de creștere și dezvoltare intelectuală, motivațională, afectivă, estetică, morală;

– reprezintă modelul prim al comportamentelor sociale viitoare;

– constituie legătura biologică de bază a individului;

– este cadrul de dezvoltare a individualității și posibilitatea valorizării individuale datorită încărcăturii afective care îi leagă pe membrii ei;

– constituie o legătură între trecut si viitor.

Educația primită de copil în familie influențează hotărâtor întreaga devenire a personalității sale, modul în care aceasta se cristalizează. De felul în care părinții se comportă cu copilul depinde în foarte mare măsură, dacă acesta va deveni un adolescent, și apoi un tânăr, echilibrat, autonom, independent, responsabil, sau dimpotrivă, o persoană instabilă, anostă, obedientă etc. Este evident că rolul familiei în conturarea identității de sine, în general, a identității vocaționale, în special, nu poate fi substituit de nici un alt mediu educațional.

La nivelul dorințelor, se constată însă că unii dintre elevi ar vrea mai degrabă să se alăture părinților în străinătate. Tendința plecării în străinătate, mai de ales dacă acolo se află deja un părinte sau măcar o rudă, induce un risc de întrerupere a studiilor după încheierea ciclului gimnazial, risc la care sunt expuși mai ales băieții cu rezultate mai slabe la învățătură, provenind din familii cu venituri mai mici și capital educațional mai puțin, locuind în principal în zona rurală, în orașe mici sau foarte mari.

Există o problemă destul de delicată care se ridică: ar fi mai bine să se rămînă în România și părinții să nu aibă bani, astfel să nu aibă posibilitatea să-i educe și să-i îngrijească sau e mai bine să plece, eliminându-se problemele financiare, însă să rămână copiii în grija altor persoane sau doar cu un părinte. Lucrurile nu pot fi privite în alb și negru, însă trebuie evidențiate consecințele psihologice care apar ca urmare a absenței numai a unuia din părinți pe o perioadă mai lungă. Din momentul nașterii, copilul observă că există două persoane în jurul lui cu roluri diferite. Împreună, părinții îndeplinesc toate funcțiile familiale. Funcția instrumentală este legată mai mult de tată, iar cea afectivă de mamă. În aceste condiții apare identificarea băiatului cu tatăl, iar a fetei cu mama, necesară constituirii identității de sine a copilului. Această identitate este afectată cînd nu există ambele figuri parentale în preajma copilului.

Copiii învață să accepte limitele și disciplina pe care părinții o impun. El poate manipula prin dualitatea lui pe părinții care nu sunt uniți. De exemplu, când nu reușește să obțină ceva de uunul din părinți încearcă de la al doilea și reușește astfel în cele mai multe cazuri și invers. La vârsta de trei ani copilul crede că el este cel mai puternic. Omnipotența este o iluzie, o fantezie a copilului, părinții fiind cei care îl fac să revină cu capul pe pămînt prin educație și prin limitele impuse. În momentul cînd acestea nu sunt, copilul se simte puternic, însă în momentul când nu reușește să facă față problemelor intervine dezamăgirea și frustrarea.

Astfel, fiecare despărțire pe parcursul vieții lor va fi traumatică și accentuată. Eforturile vor fi îndreptate spre evitarea despărțirii, chiar dacă uneori aceasta este necesară. Astfel, vor apărea multe compromisuri și tulburări afective. Intervine și lipsa atașamentului care nu poate fi compensată în niciun fel.

Lipsa de afectivitate este de cele mai multe ori autocompensată prin cheltuieli nejustificate și prin imaginea afișată, însă banii nu pot compensa lipsa părinților și rolul lor în dezvoltarea copilului și în viața de zi cu zi. Absența părinților sau doar a unuia poate conduce și la probleme școlare, copilul nu se mai concentrează, se închide în el sau devine neliniștit, abandonează școala, uneori, nu are nimeni puterea să-l controleze.

Copilul suferă de disciplină, de lipsa de imitare. Părinții plecați sunt de mai multe feluri: care sună des, care vin acasă la cîteva luni și îi vizitează sau care numai trimit bani. În această privință, autoritățile trebuie să impună ca plecarea în străinătate să aibă loc după ce s-a lăsat copilul pe mâini bune și s-a luat angajamentul de a se ține un contact permanent cu copiii, cu toate că cele mai moderne mijloace de comunicare, telefonul sau internetul nu țin loc de căldură umană și de un sfat dat de aproape, cu afecțiune părintească. Din păcate, această datorie se uită cînd se ajunge în străinătate și, dacă la început era în plan rămânerea pentru o perioadă scurtă, aceasta se prelungește pînă se ajunge la instalarea unei rupturi puternice între părinți și copii.

Susținerea socială din partea familiei este foarte importantă la vârsta copilăriei și adolescenței. Cercetarea indică un fapt: copiii și tinerii care percep că sunt iubiți și acceptați așa cum sunt au o mai mare stimă de sine decât cei care, obiectiv sau subiectiv, acuză lipsa acestui suport. Apropiați de cei din urmă, sub aspectul nivelului mai scăzut al stimei de sine, sunt și copiii (adolescenții) care simt că pentru a fi apreciați sunt condiționați de anturajul lor familial (performanțe școlare, activități extrașcolare, relații sociale selective).

Familia este recunoscută ca cel mai puternic agent socializator în dezvoltarea copiilor, mai ales în perioada copilăriei mici. În primii ani ai dezvoltării copilului, familia este esențială pentru dezvoltarea psihică a copilului și este o sursă primară de dragoste și afecțiune. Ea îndeplinește aproape toate nevoile de creștere și dezvoltare, atât fiziologice, cât și psihologice ale copilului. În familie, copiii câștigă și dezvoltă aproape toate achizițiile (motorii, cognitive, afective), motiv pentru care evaluarea contribuției sau influenței familiei în dezvoltarea copilului față de alți factori, cum ar fi cei genetici și sociali, este dificil de decelat. Este sigur faptul că familia reprezintă un factor esențial în creșterea, dezvoltarea și educarea copilului.

Modul de relaționare din familie, climatul afectiv și modelul sociocultural al acesteia sunt importante pentru integrarea socială și constituirea comportamentelor sociale. Prin relațiile sale cu mama, cu tata și cu frații, copilul se integrează în relațiile sociale, se apropie de societate, își cunoaște valoarea și-și descoperă propria persoană.

În familia tradițională, a fi părinte era mai mult o obligație socială, în timp ce în familia modernă acest statut este văzut mai mult ca un privilegiu asumat din proprie convingere. Prin urmare, o relație parentală ar trebui să fie caracterizată prin echilibru, afecțiune, cooperare și cadru relațional optim.

Părinții pot avea un stil parental unitar sau divergent. Stilurile parentale pot influența dezvoltarea cognitivă a copiilor. După Baumrind (1980), cele trei stiluri parentale sunt: stilul autoritativ (stil de a îngriji copilul, cerând și dând explicații), autoritar (stil bazat numai pe cerere din partea părinților, fără a răspunde nevoilor copilului) și permisiv (părinții doar oferă fără să ceară nimic). Părinții care nu se implică formează un alt stil parental, care a fost adăugat la celelalte trei: stilul indiferent. Aceste stiluri dau formă cogniției copilului.

Câștigurile obținute sunt importante atît pentru familie cât și pentru comunitatea din care face parte familia, însă această migrație spre țările mai dezvoltate are și numeroase aspecte nedorite, precum: destrămarea familială, „abandonul“ copiilor la bunici, la alte rude, sau în unele cazuri lipsit de supravegherea unui adult.

Adesea, plecarea pornește incontestabil de la nevoia de a reuși, de a avea o stare materială mai bună, din dorința de a oferi mai mult familiei și copiilor. Însă, această “plecare” este un fenomen complex si cu multe implicații pentru copil. Familia este cea care conferă siguranța si primul model de apartenența 1a un grup, la o matrice cu care copilul se identifică și prin care își dezvoltă propria autonomie și propria identitate. Orice modificare pe care această matrice o suportă își pune amprenta și asupra dezvoltării copilului și a modului în care reușește să se adapteze la noua realitate.

Structura afectivă a copilului este deosebit de fragilă, în special la vârstele mici și sensibilă la orice schimbare ce o poate pune in pericol. Este esențial să înțelegem modul în care percep copiii această “plecare”, trăirile și așteptările lor.

Una din caracteristicile plecării unui părinte în străinătate așa cum este ea resimțită de copil este caracterul brusc al deciziei. Într-un timp foarte scurt, află ca tatăl sau mama va pleca undeva departe pentru o perioadă lungă. Incapacitatea de a fi anticipat aceastăa schimbare conduce la declanșarea unor reacții atât înaintea plecării, cât si după plecare. Copilul poate fi furios, confuz, abătut, trist, violent, pot aparea rezultate școlare slabe, tendința spre izolare, conflicte cu alți copii.

Mulți părinți spun că nu știu ce s-a întâmplat cu copilul lor și târziu pun în legătură manifestările sale cu schimbarea din contextul familial și înțeleg că ele exprimă suferința copilului ca o portavoce a suferinței întregii familii care trece printr-un moment dificil de separare.

Situația de separare este resimțită de către copil ca un deznodământ tragic în care se vede nevoit să renunțe la unul din părinți definitiv, ca pe o părăsire. În ciuda explicațiilor în care i se comunică faptul că părintele merge acolo pentru a câștiga bani, pentru a-i trimite acasă, pentru a-i cumpăra multe lucruri pe care și le dorește si pe care nu le are, această motivație materială este o satisfacție de scurtă durată pentru copil, care rămâne extrem de afectat în plan emoțional și nu găsește explicații acestei “părăsiri’.

Părintele care pleacă este cel care “părăsește” familia și copilul resimte această plecare ca pe un abandon. Trăirea suferinței în urma acestui abandon va lua multe forme, în funcție de modalitatea pe care copilul o poate pune în act: îmbolnăviri repetate (somatizări), refuzul de a mai merge la grădiniță, apariția unei stări de iritabilitate.

Colaborarea școală-familie presupune nu numai o informare reciprocă cu privire la tot ceea ce ține de orientarea copilului, ci și înarmarea părinților cu toate problemele pe care le comportă această acțiune.

Acțiunea educativă a familiei este eficientă numai atunci când scopul său se înscrie pe aceeași linie cu a școlii, când între cei doi factori există o concordanță în ceea ce privește obiectivele urmărite, subordonate idealului social și educațional.

Este esențială implicarea părinților în problemele școlii, nu atât prin plata unui sprijin material sau prin atenționarea în legătură cu problemele copiilor lor, cât mai ales prin construirea unor relații pozitive între familie și școală. Colaborarea cadrelor didactice cu familia poate avea un efect benefic asupra elevilor, influențându-i pozitiv și contribuind la dezamorsarea unor probleme înainte ca acestea să se agraveze.

Familia este unul din factorii care prin legea nescrisă a naturii, dar și prin legea scrisă a drepturilor omului, are obligația de a oferi un climat cald, afectiv, ocrotitor. S-a demonstrat că cea mai bună metodă de susținere afectivă și stimulare motivațională este lauda, încurajarea. în schimb, cearta, bătaia, critica exagerată se soldează cu destructurări ale personalității, cu nesupunere chiar în fața autorității.

În familie, copilul trebuie să aibă sentimentul securității, al susținerii, al echilibrului, al traiului liniștit.

Familia, instituția inițială de formare și educație a copilului, se găsește de multe ori în contradicție cu școala și chiar cu comunitatea socială sau profesională. Ea trăiește astăzi drama complexității situațiilor economice din epoca noastră, simte prima apăsarea problemelor legate de recesiunea economică, de criza culturii și de dificultățile de comunicare interumană din ultimii ani.

De atitudinea părinților depinde atitudinea copilului de a considera activitatea școlară ca pe o problemă personală sau ca pe o problemă a familiei. Școala solicită copilului efort, perseverență, muncă, îi provoacă griji, încordare, stres. De aceea, familia trebuie să manifeste înțelegere și sprijin față de copil. Autoritatea părintească nu trebuie obținută cu ajutorul pedepselor și a violenței, nici printr-un exces de bunătate și satisfacerea oricărui capriciu. Copilul trebuie să se simtă iubit, dar să nu ajungă un răsfățat, un capricios care abuzează de dragostea părinților lui. Pe de altă parte, părintele nu trebuie să-i ceară copilului lucruri greu de obținut. Luptând să împlinească un ideal al părinților, copilul va ajunge la un moment dat să creadă că n-a făcut nimic pentru sine, pentru plăcerea proprie, că a trăit pentru a împlini dorințele altora.

Toate aceste aspecte determină consecințe psihologice grave în timp pentru copiii aflați în plin stadiu de dezvoltare bio-psiho-socială. În cele mai multe cazuri, lipsa îngrijirii permanente a părinților, sau a unuia dintre ei, are efecte nedorite asupra echilibrului emoțional al copiilor. Acești copii dezvoltă o anxietate legată de separarea de părinți/părinte, cu efecte care se resimt întreaga viață. Pentru ei, fiecare despărțire va fi traumatică și accentuată, și-și vor concentra eforturile pentru evitarea cu orice preț a despărțirii, chiar și atunci când aceasta este necesară. Astfel se conturează multe compromisuri care vor genera un lanț de tulburări afective. Copiii respectivi dezvoltă personalități dizannonice și, în consecință, există o mare prevalență, ca ajunși la maturitate, să formeze o generație de adulți cu probleme de integrare socială. Toate aceste aspecte perturbă ciclurile normale de viață a unui individ cât și a unei familii, copiii și chiar părinții aflându-se într-un plin proces de pierdere.

Problema este că de cele mai multe ori familiile nu conștientizează aceste pierderi, motiv pentru care procesul nu este tratat ca atare, pentru a preveni pe cât posibil complicarea situațiilor generale. Legătura de atașament formată între părinte și copil este lezată/ruptă într-un mod indezirabil care lezează stabilitatea emoțională și stima de sine a copilului, acesta fiind nevoit să se confrunte cu situații noi pentru care încă nu este pregătit.

Procesul pierderii este prelucrat în mod aparte de fiecare copilul în parte în funcție de stadiul de dezvoltate al acestuia și implicit a gradului maturității sale, cât și în funcție de valoare legăturii care există între părinte și copil. În mod evident, legăturile puternice vor declanșa reacții dezadaptative și greu de gestionat în lipsa sprijinului de care copilul a beneficiat până la acea vreme, sprijin materializat prin protecția și îngrijirea părintelui.

Lipsa atașamentului poate conduce și la probleme școlare, copilul nu se mai concentrează, se închide în el sau devine neliniștit, abandonează școala, uneori nimeni nu mai are puterea să-l controleze. Atașamentul reprezintă „o formă specială de relație”.

Altfel, se creează la copii sentimentul abandonului și este posibil ca, odată ajunși la maturitate, să abandoneze și ei pe copiii lor ca un fel de protest și ca răzbunare împotriva propriilor părinți.

Iată câteva din consecințele care derivă din despărțirea temporară a familiei:

– copilul se simte abandonat, părăsit, dorul de părinți îl face sa se însingureze, să se izoleze;

– devine irascibil, convins fiind că i s-a făcut o mare nedreptate;

– își neglijează pregătirea pentru școală;

– poate intra în grupuri periculoase;

– simte nevoia să le arate colegilor că nu le este inferior și încearcă să epateze prin diverse gesturi, mai ales dacă părinții îi trimit bani;

– lipsa afectivității parentale poate avea consecințe pe termen lung, poate influența dezvoltarea normală a copilului, atât in privința dezvoltării fizice, cât si celei psihice;

– lipsa posibilității de a se consulta cu cineva în luarea unor decizii importante;

– copiii pot ajunge sa aibă comportamente deviante sau neconcordante cu vârsta de copil;

– de multe ori s-a întâmplat ca familia să se destrame, de aici decurgând o altă serie de efecte negative asupra copilului;

– unii părinți se mărginesc să trimită bani din când în când, considerând ca în acest fel și-au îndeplinit statutul de părinte;

– se întâmplă ca familia la care rămâne copilul sa fie interesată doar de avantajele materiale pe care le are de pe urma acestuia, lasând libertate totală copilului;

– există cazuri și mai grave, când acești copii sunt părăsiți total.

Acest lucru arată că, deși plecarea la muncă este temporară, efectele asupra copiilor pot fi similare cu cele ale pierderii unui părinte prin divorț sau deces.

În cazul copiilor ai căror părinți se află plecați la muncă în străinătate crește riscul de a se înregistra situații ce pot conduce la probleme legare de procesul de educație: copii care vin cu mai mică plăcere la școală, au rezultate mai slabe, acumulează mai multe absențe,au mai des nota scăzută la purtare și corigențe.

Nu există diferențe mari în modul în care își petrec timpul liber copiii ai căror părinți sunt plecați în străinătate. Copiii obișnuiesc să își petreacă timpul liber împreună și prin urmare nu este neobișnuit să observăm că ei au aceleași ocupații sau modele în viață.

Copiii petrec foarte mult timp în fața televizorului, lucru care le influențează valorile, ei își aleg modele în viață cântăreți sau actori, peri.onae publice și ajung aă valorizeze aspectul fizic și felul în care se îmbracă ma mult decât educația sau inteligența.

Din răspunsurile copiilor se observă și că ei pun familia pe primul loc, atât ca modele în viață, cât și ca importanță în viața lor. Prin urmare, este de așteptat ca în absența părinților să apară efecte negative de ordin psihologic sau comportamental în rândul acestor copii.

După plecarea mamei sau a ambilor părinți la munca în străinătate, pe fondul unei privări afective si a lipsei de supraveghere din partea părintelui, copiii se confruntă cu o serie de probleme de mai mare sau mai mică importanță în mediul școlar, în grupul de prieteni, în comunitate.

Principalele probleme identificate în mediul școlar se referă la modul de relaționare cu colegii și, în special, la modul de îndeplinire a cerințelor didactice. Absenteismul si indisciplina (ca forme ale devianței școlare) ating cote mai ridicate în mediul rural decât în urban, în timp ce rezultatele școlare slabe se simt în proporție mai mare in mediul urban. De asemenea, cu o frecvență mai mare în mediul urban apar conflictele cu colegii și tendința de marginalizare.

Inițial, copilul se autoizolează, apare apoi scăderea randamentului școlar și apoi schimbarea anturajului, a grupului de prieteni. La fel ca în cazul grupului de prieteni și în cadrul familiei se remarcă forme ale agresivității verbale pe fondul privării afective, indiferent de mediul de proveniență al respondenților, cu mențiunea că nu este semnalată violența fizică. În mediul rural se constată atât o creștere a numărului de responsabilități, cât și valorile ridicate care indică probleme financiare.

Putem afirma că violența este susținută de privarea afectivă acut reclamată de subiecți, indiferent de studiile acestora, identificată inițial în familia de origine și regăsită apoi în relația cu prietenii, colegii de școală și persoana de îngrijire.

Efectele asupra copilului se simt atunci când familia lărgită nu mai reprezintă un sprijin pentru acel copil, fie în cazul în care părintele plecat la muncă în străinătate a promis un sprijin financiar acelora cărora le-a încredințat copilul și nu respectă această promisiune. "Efectele sunt mai complexe, se poate vorbi de pierderea legăturii copilului cu propria familie, rămânerea în sistemul de protecție a copilului din lipsa unei alte alternative familiale viabilă, situația juridică a copilului devine neclară, nu se poate începe procedura de adopție și nici de decădere din drepturile părintești. Este complicat! Pe de altă parte, sunt și situații în care la întoarcerea din străinătate, pe baza unei anumite sume de bani strânse acolo."

Unii copii rămași acasă în urma plecării părinților în străinătate își asumă vina plecării părinților, alții ii învinovățesc pe părinți: pe tata care pleacă, pe mama care l-a făcut să-și părăsească familia. Pentru copiii din familia în care există diferite forme de violență, plecarea tatălui reprezintă o eliberare. De multe ori din exterior este văzută despărțirea ca o eliberare, dar în sufletul copiilor ramâne ca o amărăciune pentru tot restul vieții.

De obicei, copiii rămân în grija bunicilor, care fiind bătrâni nu au capacitatea de a-i supraveghea, de a exercita un control asupra lor, dar nici competența de a-i sprijini in activitățile școlare . Copiii nu sunt supravegheați la teme, bunicii sunt depășiți, ei se preocupă doar să le asigure hrană și îmbrăcăminte. În rest, dacă le spun că nu și-au învățat lecțiile, ei răspund că e prea mult ca să-i mai certe, destul suferă după părinți. În general, plecarea părinților în străinătate, este asociată cu un impact negativ asupra rezultatelor școlare.

S-a constatat că plecarea părinților în străinătate acțonează indirect asupra rezultatelor școlare prin următorii factori: – situația în care familia este destrămată – niveluri mai scăzute de educație ale părinților – niveluri mai scăzute de prestigiu ocupațional ale părinților – comunicarea mai proastă a copilului cu părinții – dezinteres mai crescut al copilului de a avea note bune la școală. În absența oricăror variabile de control, plecarea părinților determină în medie o scădere de zece sutimi la nota finalăa copilului.

Dacă plecarea unuia dintre părinți nu are efect substanțial asupra rezultatelor școlare, absența ambilor părinți din gospodărie datorită faptului ca amândoi au emigrat, constituie o situație de risc ceva mai ridicat de a afecta performanțele școlare ale copilului. Absența unui model parental care să orienteze copilul asupra valorilor și concepției despre viață, această consecință este în strânsă legătură cu vârsta pe care o au copiii la plecarea părinților. Rolul părinților este preluat de bunici si de rudele apropiate, dar acesta poate fi îndeplinit în situația în care aceștia nu au vârsta înaintată.

În concluzie, se recomandă să se evite plecarea ambilor părinți în străinătate și, de asemenea, înainte de aceasta, câteva întâlniri de consiliere psihologică care să stabilească relația dintre părinți după plecare și relația între părintele plecat și copil/copii, pentru a se evita apariția de probleme în familie și la copii.

Abordarea temei în bibliografia de specialitate

1) Fundația Soros

Copiii cu părinții plecați în străinătate reprezintă un grup vulnerabil aflat în situație de risc, principalele efecte negative ale migrației părinților fiind scăderea interesului pentru școală sau întârzieri în dezvoltarea psihică, arată o cercetare a Fundației Soros.

Fundația Soros a inițiat in 2007 un program de cercetare cu privire la efectele migrației externe pentru muncă asupra copiilor rămași in țară. Programul "Migrație și dezvoltare" cuprinde cinci activități, primele două (un sondaj național pe un eșantion de elevi din clasele V-VIII, reprezentativ la nivel național, și o cercetare calitativă în opt localități cu incidență mare de migrație) fiind realizate in 2007.

2) Creștem împreună – Salvați copiii

Școală după școală – Protecția copiilor rămași singuri acasă

Activitățile derulate în programul "Creștem împreună" sunt de sprijin social, ajutor la teme, socializare, timp liber, consiliere psihologică pentru traversarea perioadei de separare de părinți și comunicare cu părinții aflați în străinătate utilizând computerele puse la dispoziție prin proiect. 

În 2010 au fost cuprinși în proiect 439 de copii. Dintre aceștia, 143 de copii au mama plecată la muncă în străinătate, 176 de copii au tatăl plecat și 120 de copii au ambii părinți plecați. 350 de persoane cărora le-au fost încredințați copiii au participat la întâlniri lunare unde s-au discutat și analizat problemele copiilor împreună cu profesorii și psihologii din centre, iar 176 de profesori și copii voluntari ai filialelor Salvați Copiii au oferit suport copiilor și au ajutat la derularea activităților.

3) UNICEF

UNICEF România a organizat în anul 2008 o dezbatere publică cu scopul de a identifica cele mai bune practici și măsuri care să prevină și să acționeze în favoarea copiilor vulnerabili afectați de migratia părinților.

"Plecarea ambilor părinți, în special în cazul copiilor de vârsta mică, acompaniată de un cadru socio-economic deficitar atât la nivel familial, cât și la nivel comunitar, constituie probabil principalii factori în crearea unor situații de vulnerabilitate și expunere la riscuri mai mari."  

4) Lect. univ. dr. Maria Pescaru, Universitatea din Pitești

Lucrare pentru conferință – „Consecințele migrației familiei contemporane asupra creșterii și educării copiilor”

Parțial, succesul școlar este influențat de resursele familiei copilului (financiare, educaționale, timp liber, atenție și ajutor acordat copilului pentru munca școlară, sprijin afectiv, supraveghere). "Plecarea unui părinte sau a amândurora în străinătate pentru o perioadă mai lungă de timp poate determina apariția unor probleme în performanța școlară, în măsura în care funcțiile îndeplinite de părinți nu sunt preluate de altcineva. Este, însă, posibil ca efectele negative ale plecării unui părinte în străinătate să poată fi diminuate de efectele pozitive ale plecării cum ar fi: creșterea nivelului de trai, posibilitatea mai ridicată pentru copil de a călători în afara țării și contactul cu o altă cultură."

5) Doinița Bentu, psiholog drd. al F.P.S.E – Universitatea Bucuresti – „Abandonul temporar și reducerea riscului de apariție a comportamentului deviant/delincvent la copiii cu părinții plecați la muncă în străinatate”

Instabilitatea socio-economică din România și tranziția interminabilă au determinat mulți români să plece la muncă în străinătate pentru a-și putea întreține familia. Desigur, câștigurile obținute sunt importante atât pentru familie cât și pentru economia românească, însă această migrație are și aspecte mai puțin dorite. Acestea ar fi dezorganizarea familiei și „abandonul“ copiilor la bunici sau la alte rude, cu consecințe psihologice grave pentru aceștia, instalate în timp.

În ultimul deceniu, în România, tot mai mulți copii rămân „singuri” acasă deoarece părinții își caută locuri de muncă în străinătate pentru asigurarea nivelului acceptabil de trai al familiei. În cele mai multe cazuri, la început pleacă doar un singur părinte, iar după o perioadă de timp este urmat și de celălalt, considerând că astfel pot asigura mai ușor cele necesare traiului decent, pentru a se întoarce cât mai repede acasă. De multe ori aceasta este o utopie pentru că, odată ajunși în străinătate, ei încep să-și dorească mai mult și astfel perioada de absență se prelungește continuu. "În tot acest timp, copiii rămași acasă, în cel mai fericit caz în îngrijirea unor rude mai apropiate sau mai îndepărtate (rude până la gradul IV), trăiesc cu speranța că părinții se vor întoarce curând și suferința datorată lipsei fizice a acestora va înceta. Pentru mulți dintre acești copii, perioada de absență a părinților crește însă continuu, determinând efecte negative semnificative asupra dezvoltării lor fizice și psihice."

6) Adriana Băban – „Consiliere educațională”

Autoarea menționează faptul că "creșterea numărului de eșecuri și abandonuri școlare, de comportamente delicvente sau nesănătoase,de tulburări emoționale în rândul elevilor, reprezintă indicatori ai faptului că școala trebuie să facă mult mai mult în această direcție".

Această carte vine în întâmpinarea nevoilor fundamentale ale oricărui copil și adolescent: cunoașterea de sine și respectul de sine, de a comunica și a se relaționa armonios cu ceilalți, de a poseda tehnici de învățare eficientă și creativă, de luare de decizii și rezolvare de probleme, de a rezista presiunilor negative ale grupului. Formarea unui stil de viață sănătos, integrarea sexualității în maturarea emoțională, controlulstresului, dobândirea de repere în orientarea școlară și profesională sunt condiții esențiale pentru dezvoltarea armonioasă a personalității elevului.

7) Asociația Alternative Sociale (2006), „Singur acasă!”.

Cercetarea realizată de Asociația Alternative Sociale în 2006, "Studiu efectuat în zona Iași asupra copiilor separați de unul sau ambii părinți prin plecarea acestora la muncă în străinătate" arată că plecarea părinților poate fi asociată cu o serie de probleme sau cu neasigurarea unor nevoi ale copilului. Separarea copilului de unul sau ambii părinți plecați la muncă în străinătate pe o perioadă prelungită de timp generează trăirea sentimentului de abandon, cu repercursiuni asupra personalității.

Programe de educare a părinților și a copiilor

Educația părinților în cadrul cursului "Educați așa!"

„Cel mai important lucru pentru noi, în copilărie, erau ochii grijulii care ne priveau. Ne priveau cu bucurie și căldură. Nu pentru că eram înzestrați cu calități, ci pentru că eram ai lor”. (Johannes Mollehave, 1985)

Ultimii ani au adus cu ei o noua percepție în privința influenței pe care o are familia asupra formării personalității. Deși s-a știut întotdeauna că familia, ne influențează, acum descoperim că această influență este mai mare decât ne-am imaginat. "Familiile sunt sisteme sociale dimanice, care au legi, componente și reguli structurale. Cele mai importante reguli ale familiei sunt cele care determină ceea ce înseamnă a fi o ființă umană."

Modul în care sunt crescuți contribuie la formarea concepției fundamentale a copiilor. Nimic nu este mai important. Copiii sunt cea mai mare resursă umană a oricărei culturi. Viitorul lumii depinde de concepția pe care o au copiii despre ei înșiși. În zilele de azi există o criză de familie. Aceasta ține de regulile noastre de creștere a copiilor și de procesul desfășurat de-a lungul mai multor generații prin care familiile perpetuează aceste reguli.

Educarea copiilor este dificilă atunci când copilul nu ascultă de observația pe care părintele o face. Relația cu copiii se caracterizează printr-un schimb de experiență: părinții influențează copiii și invers. Dacă părintele are o impresie negativă despre copilul său și nu se așteaptă la „nimic bun” de la el, atunci copilul își va crește aceeași impresie negativă despre sine și într-adevăr nu va ieși nimic bun. Astfel poate lua naștere o spirală negativă.

În ultimul deceniu s-a dezvoltat un număr impresionant de metode și programe pentru părinți având ca scop informarea sistematică și specifică în domeniul educației copiilor.

"Un astfel de program este cursul numit „Educați așa”, care a fost considerat mai ales ca o soluție preventivă pentru părinți în situații precare, dar care nu au încă probleme foarte grave în ceea ce privește comunicarea cu copiii încât să necesite consultarea unui specialist."

Scopul programului este:

– realizarea unei bune relații între părinți si copil, deoarece aceasta este condiția dezvoltării sănătoase și armonioase a copilului;

– prevenirea unor probleme grave de educație;

– prevenirea unor probleme in comportamentul copilului și a spiralei negative pe care o determină acesta;

– părinții să-și însușească abilități de bază de care au nevoie pentru a influența efectul comportamentul copilului;

– mai multă atenție pozitivă din partea părinților, mai multe aprecieri pozitive, mai multe recompense;

– mai puține pedepse fizice atunci când copiii încalcă regulile și limitele;

În cursul pentru părinți sunt discutate diverse subiecte și sunt exersate diverse abilități care au obiective foarte concrete.

Temele acestui curs sunt următoarele:

1. Acordarea atenției;

2. Aprecierea;

3. Stabilirea limitelor;

4. A spune -NU- și a interzice;

5. Izolarea;

6. Pedepsirea;

Cursul pornește de la premisa că putem să influențăm comportamentul copiilor, pentru că învățăm deprinderi care să ne permită acest lucru. Părinții își pot influența copiii cu atenția pe care le-o acordă. Ei pot reacționa ori de câte ori copiii lor manifestă un tip de comportament dorit sau pot reacționa negativ atunci când copiii se poartă în mod inacceptabil pentru părinții lor.

Dacă părinții sunt receptivi la comportamentul pozitiv al copiilor lor și nu uită să îi laude ori de câte ori este cazul, copilul înțelege treptat că el merită acele laude. Un astfel de copil își creează o imagine pozitivă despre sine. De asemenea, el este considerat copil bun fiindcă nu cere atenție în manieră negativă. Abilitățile discutate în cadrul acestui curs nu reprezintă niște noutăți. Sunt cele aplicate deja, și dacă se vor aplica conform indicațiilor și în mod consecvent se va observa că se va schimba ceva în comportamentul copilului.Scopul acestui curs este: părinți mulțumiți și copii mulțumiți.

În concluzie, rolul părinților este foarte important. Ei pot influența comportamentul copiilor lor.

Derularea Proiectului Educațional "Creștem împreună"

Motto: „Îmi este dor de tine, mamă, ca unui trandafir de apă.”

Descrierea proiectului la nivel național

Vârsta marilor superlative, vârsta celor mai pure sincerități, a celei mai depline libertăți, vârsta viselor fără graniță, este vârsta copilăriei. Copilăria ar trebui să fie cea mai fericită perioadă a vieții. Îi conferă acest privilegiu lipsa grijilor, dragostea celor din jur, posibilitatea de a năzui către tot ce este mai luminos sau mai grei de atins pe lume.

Din păcate, nu întotdeauna este așa. În unele case, părinții fac eforturi pentru a asigura copilului lor ce e mai bun, dar mai sunt și copii abandonați sau rămași singuri acasă în urma plecării părinților la muncă în străinătate.

Organizația „Salvați Copii România” atrage atenția că 26.747 de minori ori adolescenți „au rămas singuri acasă în urma migrației economice a părinților”, fiind lăsați în grija rudelor sau, în unele cazuri, în grija asistenților maternali, fapt care le „dezvoltă vulnerabilități crescute în fața abandonului școlar și chiar a infracționalității”.

Potrivit unui comunicat remis în data de 22 martie 2012, de Agerpres, alți 51.024 de copii se află în grija unui singur părinte, celălalt aflându-se la muncă în străinătate.

„Copiii ai căror părinți sunt plecați la muncă în străinătate dezvoltă probleme speciale, unele de ordin emoțional, altele cu repercusiuni în ceea ce privește adaptabilitatea școlară și chiar protecția socială. Mulți dintre ei devin nesiguri pe ei și abandonează școala, pentru că nu fac față solicitărilor pedagogice sau pentru că nimeni nu se preocupă de educația lor” , a declarat Gabriela Alexandrescu, președinte executiv al organizației „Salvați Copiii România”.

Din cercetările și anchetele sociale efectuate de „Salvați Copiii România”, a reieșit că de multe ori, acești copii nu primesc informații despre părinții lor și nu reușesc să depășească momentul dificil al separării de părinți, „ajungând astfel să manifeste dezinteres față de școală și față de adulții în grija cărora au fost lăsați, de cele mai multe ori bunicii”. La rândul lor, „părinții nu sunt informați despre evoluția copiilor și nu conștientizează consecințele negative majore pe care plecarea lor în altă țară și lăsarea copiilor acasă le produc asupra dezvoltării psihice și emoționale a acestora”, menționează comunicatul.

Pentru a diminua efectele negative al migrației economice a părinților, ''Salvați Copii România'' a dezvoltat, începând cu 2010, programul socio-educațional ''Creștem împreună'' al cărui obiectiv general – ''diminuarea impactului negativ asociat migrației părinților asupra copiilor rămași singuri acasă'' – se dorește a fi atins printr-o ''metodologie de implementare care parcurge câteva etape esențiale, printre care identificarea copiilor aflați în situație de risc prin plecarea părinților în străinătate, inițierea unor programe de suport școlar, de orientare școlară și consiliere pentru copii, dezvoltarea programelor de timp liber, facilitarea socializării și asigurarea comunicării permanente cu părinții plecați, inițierea unor programe de suport și consiliere pentru persoanele în a căror grijă au rămas copiii'', se mai arată în comunicatul citat.

Prin acest program, copiii sunt asistați pedagogic, asigurându-li-se ''suport la realizarea sarcinilor școlare, orientare educațională și consiliere psihologică'', în fiecare program fiind implicați un cadru didactic, un consilier școlar/psiholog și un asistent social, specialiști care țin ''permanent legătura cu persoanele în a căror îngrijire se află copiii și asigură orientarea, pregătirea și consilierea acestora prin întâlniri și vizite la domiciliu'', precizează ''Salvați Copiii România''.

Potrivit comunicatului, până în prezent, în cele opt centre în care se desfășoară proiectul ''Creștem împreună'' au fost incluși 465 de copii – 72 de copii în centrul din Reșița, 67 în București, câte 65 în centrele educaționale din Mangalia și Petrila, câte 64 în Târgoviște și Timișoara, 56 de copii în centrul din Craiova și alți 46 de copii în centrul deschis la Pitești.

Prin Programul „Creștem împreună", cei mai vulnerabili vor beneficia de asistență socială, psihologică și pedagogică, având în vedere că zeci de mii de copii cu părinții plecați la muncă în afara țării riscă să abandoneze școala, să dezvolte afecțiuni mentale și să intre în anturaje periculoase.

Pentru a diminua impactul negativ asociat migrației părinților asupra copiilor rămași singuri acasă, Salvați Copiii România lansează Programul „Creștem împreună", prin care va acorda asistență socială, psihologică și pedagogică copiilor ai căror părinți sunt plecați la muncă în Italia. Programul, care le completează pe cele deja existente, se va implementa prin parcurgerea mai multor etape esențiale, precum: identificarea copiilor aflați în situație de risc prin plecarea părinților în Italia, inițierea unor programe de suport școlar, de orientare școlară și consiliere pentru copii, dezvoltarea programelor de timp liber, facilitarea socializării și asigurarea comunicării permanente cu părinții plecați, inițierea unor programe de suport și consiliere pentru persoanele în a căror grijă au rămas copiii.

În ultimul timp, problema copiilor cu părinții plecați pentru a munci în străinătate a intrat în atenția forurilor responsabile și a opiniei publice. Școala, instituțiile pentru protecția drepturilor copilului au început să-și facă simțită prezența. Astfel, există parteneriate între școli și alte instituții care au ca scop susținerea din toate punctele de vedere a acestor copii. În alte unități de învățământ s-au organizat după terminarea cursurilor, programe de pregătire a lecțiilor. Li se oferă asistență psiho-pedagogică ori de cate ori este nevoie. Acolo unde există psihologi, aceștia îi consiliază dacă este cazul.

O mare parte a românilor care merg la muncă în Italia sau în alte țări își lasă copiii acasă, fie în grija celuilalt părinte, fie în grija altor rude. De multe ori, acești copii nu primesc informații despre părinții lor și nu reușesc să depășească momentul dificil al separării de părinți, ajungând astfel să manifeste dezinteres față de școală și față de adulții în grija cărora au fost lăsați, de cele mai multe ori fiind vorba de bunici. La rândul lor, părinții nu sunt informați despre evoluția copiilor și nu conștientizează consecințele negative majore pe care plecarea lor în altă țară și lăsarea copiilor acasă le produc asupra dezvoltării psihice și emoționale a acestora.

Programul dedicat copiilor rămași singuri acasă în urma migrației părinților este activ în opt unități de învățământ din Timiș, Caraș, Hunedoara, Dolj, Dâmbovița, Argeș, București și Constanța, prin programe „Școala după Școală". Aici se asigură pregătirea suplimentară a copiilor, orientarea școlară și consilierea individuală. În fiecare program sunt implicați un cadru didactic, un consilier școlar/psiholog și un asistent social.

Activitățile aflate în derulare în cadrul centrelor au fost dezvoltate pornind de la identificarea nevoilor individuale ale copiilor incluși în program. Astfel, prin activități de after school, de timp liber, consiliere individuală și de grup, se răspunde nevoilor de pregătire suplimentară și de îmbunătățire a situației școlare, nevoii de comunicare, valorizare și exprimare a emoțiilor și, nu în ultimul rând, nevoii de joc și recreere. O componentă foarte importantă constă în îmbunătățirea comunicării dintre copii și părinții plecați în străinătate pentru menținerea relației și crearea unui sentiment de securitate în lipsa părintelui. Școala și centrul sunt parteneri în implicarea aparținătorilor – bunici și alte rude în grija cărora au rămas copiii. Astfel, adulții care rămân de referință pentru copii sunt în permanentă legătură cu școala și cu specialiștii din centru, pot urmări evoluția copilului și primesc suport în creșterea și educarea acestuia.

Situațiile economice precare îndeamnă pe părinți la exod, în căutarea unei vieți mai mai bune. Dar acest trist fapt naște uneori drame greu de imaginat. Lipsa banilor, lipsa traiului decent are ca o consecință directă dezamăgirea părinților și a copiilor, aceștia din urmă pot ajunge la depresivitate accentuată, pot deveni timorați și chiar se pot învinui pentru insuccesul material al familiei, inclusiv, pentru plecarea părinților de lângă ei. Toate acestea conduc la o închidere în sine, la o stimă de sine scăzută a copilului.

Din cauză că o parte din cei plecați la muncă în străinătate au copii de vârstă școlară pentru care o adaptare rapidă la alt sistem școlar ar fi imposibilă, impedimentul major fiind limba, mulți minori au rămas acasă în grija rudelor, de obicei bunici, iar în cele mai fericite cazuri în grija celuilalt părinte rămas în țară. Sunt însă copii care ajung să fie îngrijiți de către vecini sau chiar de niște străini. În consecință, sistemul de învățământ a fost afectat, deoarece randamentul școlar al elevilor a scăzut fiind influențat de lipsa controlului parental, apatia copiilor cauzată de dorul părinților, dar și de motivația slabă față de o carieră profesională în România, munca în străinătate oferind mai multe oportunități de a avea un trai decent, ceea ce a condus la o frecvență mai mare a insuccesului școlar.

Desfășurarea proiectului în școală

În cadrul Organizației SALVAȚI COPIII ROMÂNIA, s-a înființat Centrul „Școală după Școală” la Școala cu cls.I-VIII Nr.12 „Decebal” Craiova, unde îmi desfășor activitatea.

În perioada școlară, copilul trăiește o amplificare și diversificare a stărilor afective dar i se conturează și posibilitatea de valorizare a acestora. Pornind de la premisa că inteligența emoțională constituie liantul între persoană și mediul din care face parte, în acest context unul dintre obiectivele școlii și familiei este educarea elevilor în sensul omeniei, generozității, receptivității la supărările și bucuriile celor din jur.

Acest proiect s-a desfășurat în școala noastră în anii școlari 2010-2011 și 2011-2012, urmând a se prelungi și în anul viitor. Obiectivul general al ședințelor de consiliere a fost optimizarea capacității de autocunoaștere în vederea luării deciziei.

Obiective de referință:

– dezvoltarea capacității de autoevaluare realistă;

– conștientizarea resurselor personale;

– identificarea caracteristicilor specifice fiecărui copil aflat în situația problemă;

– stabilirea de relații reciproc suportive;

– formarea unei atitudini pozitive, responsabile;

– dezvoltarea și optimizarea competenței interpersonale;

– formarea abilității de a lucra în echipă, în cooperare.

Având în atenție toate aceste considerente, am conceput un proiect de implicare a copiilor în activități de ajutor psihologic, intitulându-1 sugestiv „Copil ca tine sunt și eu”, astfel încercând să aduc o rază de soare și bucurie în sufletele unor copii care duc lipsa afecțiunii părintești.

Prin acesta, am urmărit:

ajutorarea copiilor în probleme care solicită sprijin din partea familiei;

crearea momentelor de bucurie pentru copiii dezavantajați prin plecarea părinților în străinătate, suplinirea lipsei de afectivitate familială pentru acești copii;

cultivarea spiritului de toleranță, de colaborare, întrajutorare, de stimă și respect pentru sine și pentru semeni;

promovarea ideii de voluntariat printre copii si elevi;

sensibilizarea semenilor la greutățile celorlalți;

Am avut în vedere nevoile specifice ale copiilor, determinate de plecarea părinților peste hotare:

susținere emoțională: să fie ascultați și înțeleși

abordare individuală

sfaturi

activități de timp liber

încredere în adulți (profesori)

dezvoltarea simțului responsabilității

pregătire pentru un mod de viață sănătos

motivare pentru studii

abilități de gestionare a resurselor (bani, timp)

abilități de soluționare a problemelor și luare a deciziilor

stimă de sine / apreciere adecvată

relații interpersonale pozitive

pregătirea părinților, persoanelor de îngrijire, profesorilor pentru a diminua consecințele migrației asupra copiilor .în cazurile în care întrebările directe la o temă sau alta ar putea provoca emoții neplăcute copiilor, sunt utile tehnicile interactive de analiză a nevoilor sau cele bazate pe desen.

Mi-am propus să am următoarele rezultate:

stare afectiv- emoțională normală pentru un copil de vârsta ciclului primar;

suplinirea ajutorului acordat de către familie unui copil din ciclul primar ;

ridicarea gradului de toleranță între elevi;

înlăturarea sentimentului de izolare și stigmatizare resimțit adesea de copiii ai căror părinți sunt plecați la muncă în străinătate ;

părinților și comunității li se va forma o atitudine pozitivă în ceea ce privește educația incluzivă.

Cu acest scop, am întreprins un proiect de consiliere de grup care s-a desfășurat astfel:

Prima ședință a avut ca scop inițierea de relații de comunicare deschisă între participanți.

Această primă întâlnire s-a constituit într-un prilej de a-i pregăti pe membri pentru o participare reală la grup și pentru a stabili un climat de grup pozitiv. Grupul a stabilit și a negociat regulile după care își va desfășura activitatea: „Să respectăm părerile celorlalți! Să nu criticăm! Atacul la persoană este strict interzis! Să ne acceptăm! Să fim sinceri!”

Tehnicile de autocunoaștere folosite sunt provocative, dând posibilitatea subiectului de a se întoarce spre sine însuși, de a-și pune întrebări legate de propria persoană și de a împărtăși cu ceilalți propria experiență de cunoaștere a sinelui.

Evaluarea primei ședințe a urmărit constatarea impactului pe care îl are o astfel de activitate asupra elevilor din perspectiva noutății în învățare și a câștigurilor în plan personal.

Prima întâlnire de grup a reprezentat pentru elevi o experiență nouă, un prilej de întâlnire cu experiențele personale ale tinerilor de aceeași vârstă, o ocazie de autocunoaștere și de formulare de probleme. Majoritatea participanților a simțit bucuria întâlnirii cu celălalt, remarcând mediul favorabil, deschis, tolerant, pentru schimburile de experiențe, pentru împărtășire personală într-un climat de încredere.

Chiar din prima ședință s-a remarcat suportul pe care îl oferă grupul, fiecare elev simțindu-se securizat, valorizat. Fiecare poate deveni prietenul celuilalt! Ca puncte slabe a acestei prime întâlniri participanții au remarcat temerile personale, reținerea în comunicarea informațiilor despre sine. Ședința s-a încheiat cu exprimarea de către participanți a unei dorințe legată de propria persoană, de propria-i familie și de reîntregirea acesteia.

În ședința a II-a s-a urmărit mobilizarea tuturor resurselor interne ale participanților la grup pentru îndeplinirea obiectivelor.

În ședința a III-a s-a constituit faza de lucru propriu-zisă cu activități determinate de obiectivele generale și parțiale care vin în întâmpinarea nevoilor și rolurilor participanților de a explora resursele personale în scopul dezvoltării unor atitudini față de alte persoane care promovează respectul față de drepturile lor și ale celorlalți, toleranța față de grupuri sau persoane cu păreri diferite, solidaritatea cu alți colegi care se află în situații similare; sprijinirii și protejării copiilor expuși riscului de a fi exploatați prin muncă de către rudele sau vecinii în grija cărora au fost lăsați de către părinți.

Ședința a IV-a a avut ca obiectiv evaluarea activității desfășurate prin consiliere de grup.

Au fost stabilite concluziile și ce a însemnat pentru acești copii rămași practic „singur acasă” aceste ședințe pe parcursul cărora și-au putut exprima liberi temerile, constrângerile și lipsa de afectivitate din cauza plecării părinților.

Având în vedere dezvoltarea relațiilor dintre membrii grupului am propus activități de grup în afara ședințelor propriu-zise, prin organizarea unei activități în care elevii au venit în contact cu alte grupuri, cu care au negociat strategii de acțiune și împreună cu care au experimentat noi evenimente. Aceste întâlniri informale au dus la creșterea coeziunii grupului și la cunoașterea interpersonală mai bună.

Nevoia de apartenență a fost satisfăcută prin facilitarea contactului interpersonal, prin comunicarea directă și deschisă care i-a invitat pe participanți la împărtășirea sinceră a experiențelor, fără temerea de a fi judecați sau evaluați. Nevoia de afecțiune a fost satisfăcută prin procesele de grup care au contribuit la conștientizarea legăturilor emoționale între membrii grupului, pe baza cărora ei se pot simți securizați, încrezători, acceptați, iubiți.

Cercetarea concretă în cadrul proiectului

"Educația copiilor e un lucru gingaș. Când duce la rezultate, ea n-a fost decât luptă și grijă; când nu reușește, durerea nu mai cunoaște margini" (Democrit)

Tema cercetării

Consilierea elevilor cu părinții plecați în străinătate

Relația optimă între elev, părinte și consilier educațional se bazează pe existența unei puternice legături afective. La această vârstă, copilul are nevoie să fie încurajat de dragostea și sprijinul celor din jurul său.

Prin această cercetare, mi-am propus să contribui la satisfacerea nevoii de afectivitate a copilului lipsit de prezența părinților. Cred că nevoia de consiliere si de consilieri va fi tot mai mare în vremurile care vin. De fapt, omenirea are nevoie de oameni care, nu doar să dea niște sfaturi bune, ci să fie în primul rând ei înșiși modele de viață, caractere puternice, ca niște lumini călăuzitoare pentru semenii lor. Sau ca niște stâlpi de rezistență fără de care tot edificiul umanității s-ar prăbuși. De unde putem constata necesitatea ca fiecare dintre noi care vrea să ajute pe cei din jur, pe copii în special- și mai ales un consilier – trebuie să fie in primul rând OM integru, cu suflet nobil, el însuși pe deplin mulțumit cu destinul său și adaptabil la tot ceea ce se ivește în viață.

Scopul

Identificarea, monitorizarea și consilierea copiilor care au părinții plecați la muncă în străinătate

În calitate de coordonator al Proiectului "Creștem împreună", mi-am propus să realizez această cercetare cu scopul de a observa și constata problemele care apar la copiii ai căror plecați sunt plecați la muncă în străinătate. Voi încerca să găsesc soluții la aceste probleme și să iau măsuri de rezolvare a acestora. Unele probleme sunt "strigăte de ajutor" ce trebuie auzite de mine și transmise mai departe, specialistului, când nu le pot rezolva.

Obiective

identificarea la nivelul școlii a copiilor cu părinții plecați în străinătate

monitorizarea permanentă a acestora

comunicare și colabarare permanentă cu familiile, iar pe perioada când acestea sunt plecate, cu persoana în grija căreia se află copiii

diminuarea riscului de abandon școlar

diminuarea riscului ca acești copii să dezvolte un comportament deviant

creșterea confortului afectiv

Grup țintă

– Elevi cuprinși în programul "Creștem împreună" de la Școala Nr. 12 "Decebal" Craiova, clasele I-IV, ai căror părinți au plecat la muncă în străinătate.

– Părinți și aparținătorii copiilor;

– Profesori pentru învățământ primar din unitatea de învățământ;

Ipoteze de cercetare

Dacă se creează o distanță între părinți și copii, atunci va fi afectată stima de sine a copilului.

Dacă părinții pleacă să lucreze în străinătate lăsându-și copiii acasă să frecventeze cursurile școlare, atunci se observă o scădere a performanțelor școlare a acestora.

Dacă părinții sunt plecați în strănătate, atunci copiii pot avea probleme emoționale.

Dacă toți factorii își aduc aportul în mod egal și constant în educarea copilului, atunci consilierea are mai mare succes.

Metode și tehnici folosite

Cercetarea calitativă contribuie la evidențierea fenomenelor, dar rămâne la un nivel descriptiv. Am folosit următoarele metode de cercetare:

Observația

Am utilizat observația în cercetarea mea, prin urmărirea și descrierea sistematică a comportamentelor și evenimentelor din viața copiilor ai căror părinți sunt plecați în străinătate.

Am avut astfel posibilitatea să descopăr date detaliate despre gândurile, sentimentele și comportamentul grupului de copii pe care l-am studiat.

În calitate de consilier educațional, am încercat să observ îndeaproape viața și preocupările elevilor înscriși la acest Program.

Un instrument util de lucru a fost fișa de observație, care a cuprins o listă de elemente care au fost consemnate pe parcursul observației.

Întrucât la acest proiect educațional din școala noastră fac parte copii din clase diferite ( I-IV), i-am observat cu prilejul unor activități sau parteneriate organizate la nivelul școlii.

Chestionarul

Pentru identificarea copiilor ai căror părinți sunt plecați în strănătate, am aplicat mai multe chestionare, informațiile obținute au fost analizate, urmând a fi strânse într-un dosar pentru monitorizare.

Interviul

Interviul presupune ca cercetătorul să colecteze informația direct de la respondent.

Am purtat discuții total libere cu copiii înscriși la acest Program pentru a încerca să aflu cât mai multe lucruri despre familia lor, despre relația cu persoanele la care au rămas în grijă și despre problemele și nevoile lor.

Modul cel mai tipic de realizare al interviului a fost cel individual, prin contact direct, „față în față“.

Am utilizat această metodă de cercetare atât cu copiii, cât și cu rudele în grija cărora au rămas, sau chiar cu părinții, când au venit acasă în preajma sărbătorilor de iarnă sau Paște. Am solicitat sinceritate în răspunsuri, pentru a găsi soluția potrivită la problemele ivite.

Focus grup (Interviul de grup focalizat)

Un focus grup este definit ca un grup de indivizi în interacțiune care au unele interese sau caracteristici comune, grup adunat de un moderator, ce folosește grupul și interacțiunile acestuia ca mod de a obține informații despre o problemă specifică.

Membrii din focus grupul organizat de mine au fost elevii care participă la acest Program, având în comun lipsa unui părinte sau chiar a ambilor părinți.

Data: martie 2012

Orașul: Craiova

Școala: Nr. 12 „Decebal”

Numărul de participanți: 10

Locul desfășurării: cabinetul de consiliere

Durata: 2 ore

În cadrul acestuia, le-am adresat următoarele întrebări:

1. Cum se implică părinții în educația voastră?

2. Când spun „implicarea familiei“, ce înseamnă asta pentru voi? Cum o puteți explica?

3. Ce anume fac părinții acasă să vă încurajeze și să vă ajute la învățătură?

4. Vreți ca părintele sau cel are are grije de voi să vină la școală pentru a participa la diverse activități școlare?

5. Ce v-ar plăcea să facă la școală părintele sau cel care vă îngrijește?

6. Ce vă reține să vreți ca părinții voștri să vină la școală pentru a participa la diverse activități școlare, culturale, sportive?

7. Ce ar trebui să discute părinții voștri cu profesorii astfel ca la școală să fie mai bine pentru voi?

8. Ce credeți că gândesc profesorii despre implicarea familiei în educația voastră? Dar despre implicarea ei în activitatea școlii?

Autocaracterizarea

Am aplicat această metodă prin următoarele activități:

1. Autocunoașterea și acceptarea de sine

Obiective:

1.1: Să identifice aspectele fizice, intelectuale, spirituale, emoționale și sociale ale sinelui (performanța unei persoane nu o face mai bună sau mai rea);

1.2: Să înțeleagă relația dintre acceptarea de sine, comportament și sentimente;

1.3. Să crească sentimentul puterii interioare a copilului (gradul de control asupra evenimentelor);

1.4: Să își dezvolte capacitatea de a utiliza limbajul intern pozitiv (pentru a face față autoînvinovățirilor)

Materiale: fișa „Cercurile sinelui”, creion

Procedură: se explică elevilor că activitatea va fi centrată pe problema identității, apoi li se cere să se descrie prin identificarea a trei cuvinte sau fraze pentru fiecare dintre categoriile foii de lucru.

Discuție: Cât de dificil a fost să vă descrieți; există vreo relație între aceste categorii; în ce fel v-ați descrie cuiva?

Concluzie: aceste aspecte compun identitatea, iar faptul că se simt puternici sau slabi într-un domeniu nu înseamnă că sunt la fel în toate;

2. Autocunoaștere și dezvoltare personală

Am pornit de la ideea că fiecare copil este unic și are o individualitate proprie, iar respectul, aprecierea și recompensa sunt stimuli ce încurajează dezvoltarea personală și previn sau chiar remediază atitudinile și comportamentele deficitare. Iată câteva dintre activitățile prin care am urmărit cunoașterea de sine, formarea imaginii de sine, dezvoltarea stimei de sine pozitive:

a. “Imaginea de sine” – Fișa reprezintă un măr împărțit în patru părți:

1. Ceea ce-mi place cel mai mult la mine este că………………………

2. Ceea ce vreau să schimb la mine este…………………………………..

3. Ceea ce cred colegii despre mine este că sunt……………………….

4. Un desen care să mă reprezinte

(Vezi Anexa nr. 1)

b. “Harta inimii”- Fișa reprezintă o inimă care cuprinde patru părți:

1. Trei lucruri care îmi plac la mine…………………………….

2. Trei lucruri pe care le fac bine………………………………..

3. Trei lucruri ce nu îmi plac la mine…………………………..

4. Unii spun despre mine că (3 însușiri)……………………….

c. “Cine sunt eu/Cine ești tu?” – fișă de autocunoaștere cu itemi de completare:

1. Dacă aș fi un animal, aș fi………………

2. Dacă aș fi o pasăre, aș fi………………..

3. Dacă aș fi o culoare, aș fi……………….

4. Dacă aș fi un miros, aș mirosi a…………………..

1. Dacă ai fi un instrument muzical, ai fi………………………..

2. Dacă ai fi o jucărie, ai fi………………………………………

3. Dacă ai fi o floare ai fi………………………………………..

4. Dacă ai avea un gust, ai avea gust de…………………………

(Vezi Anexa nr. 3)

d. “Cine sunt eu?” – Fișă detaliată pentru cunoașterea de sine (vezi Anexa nr. 4).

3. Metodă de analiză a nevoilor copiilor pentru identificarea stărilor emoționale ale copiilor ai căror părinți sunt plecați în străinătate

Prin această metodă, mi-am dorit să pătrund în viața interioară a subiecților.

1. Să învețe că ceilalți nu ne controlează sentimentele sau emoțiile și nu sunt responsabili pentru nefericirea noastră

2: Să învețe că unele emoții ne ajută, iar altele nu (utilizarea dialogului cu sine pentru obținerea controlului emoțional)

Materiale: fâșii individuale de hârtie pe care sunt trecute cuvinte care desemnează emoții

Procedura: treceți pe fâșiile individuale următoarele cuvinte care desemnează emoții: iubit, speriat, îngrijorat, trist, răbdător, confuz, nervos, jignit, jenat, gelos, speriat, rușinat, înspăimântat, fericit, vinovat, rău, confortabil, schimbător, descurajat, frustrat, curajos, groaznic, sensibil, teribil, mâhnit, neajutorat, diferit, bucuros, plin de ură, deprimat; câte un set complet pentru fiecare grupă de 4 elevi.

Discuție:

Întrebări referitoare la conținut: care listă are mai multe cuvinte, ce credeți că diferențiază emoțiile care ne ajută de cele care nu ne ajută?

Întrebări de personalizare: ce fel de emoții ai de obicei, ce fel de emoții ți-ar plăcea să ai, ce poți face să nu ai emoții care nu te ajută?

Concluzie: Ajutându-i să facă deosebirea între diferitele tipuri de emoții, îi conștientizăm că pot evita emoțiile care nu-i ajută sau le pot face față.

“Roata emoțiilor exprimate” – se realizează dintr-un carton o roată împărțită în 6 părți egale pe care sunt desenate cele șase emoții de bază (imagini cu fețe): mânia, dezgustul, tristețea, bucuria, teama și surpriza. Această roată va fi utilizată într-un joc în care cineva va învârti brațul roții și când acesta se oprește la o emoție, elevul va identifica și explica emoția și va descrie un moment din viața lui în care s-a simțit în acel fel. în cazul în care roata se va opri tot la aceeași emoție, se va roti din nou, pentru a se putea discuta toate emoțiile. Se distribuie apoi, câte o pungă mică de hârtie și 5 fâșii de hârtie fiecărui elev. Se explică elevilor că uneori avem sentimente, în anumite situații pe care nu le spunem nimănui, le ascundem la fel cum ascundem ceva într-o pungă de hârtie și nu lăsăm pe nimeni să vadă ce este în ea. Elevii se vor gândi la o situație în care au procedat așa, vor desena emoția pe o fâșie de hârtie și o vor introduce în .pungă. Elevii vor da exemple de emoții pe care au tendința să le țină pentru ei și exemple de emoții pe care le pot împărtăși și celorlalți. Astfel vor învăța să înțeleagă și să respecte emoțiile celorlalți.

“Termometrul emoțiilor” – elevii trebuie să caute în diverse reviste, ziare, afișe, imagini cu fețe reprezentative pentru 3 sau 4 dintre emoțiile de bază și să le decupeze. Ei vor aduce aceste materiale la școală pentru a putea realiza jocul. Aceste materiale vor fi puse în cutia cu emoții (o cutie care poate să fie decorată de elevi). Termometrul măsoară cât de puternică este trăirea persoanelor (intensitatea emoțiilor). Sarcina elevilor este să extragă din cutie câte o imagine, să denumească emoția pe care o reprezintă, și să o prindă pe termometru emoțiilor în dreptul intensității potrivite. Pot să apară situații în care două fețe (expresii faciale) exprimă o singură emoție, cu aceeași intensitate. în acest caz vor fi prinse în același loc pe termometrul emoțiilor. Pot să apară modificări ale poziției fețelor pe termometrul emoției pe măsură ce extragem alte imagini. Important este ca în final să obțină o gradare a expresiilor faciale ale aceleiași emoții. Elevii vor motiva poziționarea fețelor pe termometrul emoțiilor. Se discută cu elevii diferențele care apar în expresia facială a diverselor persoane în momentul exprimării uneia și aceleiași emoții. Elevii vor mima emoțiile discutate și vor identifica intensitatea pe care o mimează

“Semaforul autocontrolului” – prezentarea unei povești, modul în care au reacționat personajele în situația respectivă, exprimarea emoției trăite și modalitatea de autocontrol. Elevii vor fi îndrumați să facă analogia între culorile semaforului și pașii necesari în menținerea autocontrolului: roșu – oprește, galben – gândește, verde – start, vor explica ce se întâmplă când ne pierdem controlul. Elevii vor fi împărțiți pe trei grupe, precizând cum manifestăm autocontrolul acasă, la școală, la joacă.

“Pânza de păianjen” – elevii sunt așezați în cerc, un elev primește un ghem de ață pe care îl prinde la un capăt. în timp ce ține capătul aței, dă ghemul la un alt elev și-l roagă să țină ața din punctul care a ajuns la el, dând apoi ghemul mai departe, până când toți elevii vor ține în mână ața, în așa fel încât să se formeze o rețea, ca o pânză de păianjen. Un elev este rugat să lase ața din mână, explicându-li-se ce s-a întâmplat după ce colegul lor a făcut acest lucru. Elevii vor lăsa ața din mână rând pe rând, până când toată ața ajunge să fíe ținută de un singur elev. Elevii sunt întrebați în ce fel se aseamănă acest joc cu relațiile care există între oameni. Discuția este condusă înspre a conchide că pentru a avea relații bune cu un grup de persoane, fiecare dintre persoanele implicate trebuie să-și facă partea sa în a menține relația. Dacă nu, se întâmplă ca atunci când unul câte unul, elevii renunță să mai susțină pânza de păianjen, ața devine încâlcită și nu mai are frumusețea pânzei de păianjen

“ Povestea noastră despre prieteni” – elevilor așezați într-un cerc li se spune că vor crea împreună o povéste pe tema prieteniei, pornind de la următoarele idei de bază: povestea va avea cel puțin un personaj, ce vorbește despre prietenie și care poate avea câțiva prieteni despre care vrea să povestească; povestea va cuprinde următoarele teme: ce face un prieten adevărat, cum ne facem prietenii, cum putem deosebi prietenii adevărați de cei falși. Un elev va începe povestea: “A fost odată ca niciodată …” și va spune primele idei, după care următorul elev va continua povestea, astfel încât fiecare elev să spună una, două fraze despre acest subiect din perspectiva personajului povestirii. Se intervine atunci când un elev nu reușește să continue povestea, iar conducătorul activității finalizează povestea.

“Timpul poveștilor” – elevii vor citi pe rând un fragment dintr-o poveste în fața clasei, după care vor fi întrebați ce au observat la ceilalți colegi care ascultau povestea, cum și-au dat seama că aceștia ascultă sau nu povestea. Pe tablă se realizează un tabel cu două rubrici: ascultare / nonascultare în care se notează comportamentele corespunzătoare acestor situații. Elevii vor nota pe o foaie de hârtie comportamentele pe care le manifestă o persoană ce ascultă.

Jocul de rol

Prin joc, copiii învață să se ajute unii cu alții, să se bucure de succesele colegilor, să aprecieze obiectiv succesele altora. Având dulcea iluzie că se joacă, elevul participă activ la propria lui formare, achiziționând cunoștințe, formându-și atitudini și comportamente. Prin jocuri reușim să fim mai aproape de elevi, să picurăm mai multă omenie, mai multă iubire și grijă pentru copii și să formăm sufletele lor pe căi raționale și sentimentale încât la fiecare pas să avem satisfacția de a vedea triumfând bunul simț și superioritatea inimii.

În cadrul jocului, prin joc de rol sau utilizarea de jucării, copii pot fi învățați și pot fi exersate abilitățile sociale, de comunicare, de rezolvare de probleme sau de control comportamental.

Jocul are rol terapeutic pentru cei care nu au dezvoltată inițiativa și curajul de a intra în competiție. Prin joc se eliberează de timiditate și intră cu toate forțele în joc. Nu se mai tem așa de tare de critica celorlalți, deoarece personajul poate spune orice, iar reproșurile nu i se adresează lui personal, ci personajului.Prin joc se poare fortifica, întări voința și atenția.

Ideea acestei metode a apărut datorită bucuriei pe care o resimțeau copiii când mergeam la Teatrul de Papuși, a marilor emoții pe care le creează inițierea copiilor în arta mânuirii de păpuși, marionete.

Pentru copil reprezintă o distracție veselă, plăcută, iar pentru adult constituie un prilej de a urmări felul cum se dezvoltă personalitatea copilului, de a o stimula și a influența.

Scopul acestei metode a fost acela de a demonstra rolul jocului în rezolvarea problemelor și conflictelor din relații și control comportamental.

Definirea situației problematice (comportamente specifice):

– neatenția;

– comportamentul impulsiv: nu au răbdare, nu tolerează să li se spună « nu » ;

– reacționează exagerat și nepotrivit, cu furie, cofuzie, nesiguranță, dacă există un factor constant de stres, crizele se repetă și ele constant.

Obiectivele:

– să-i ajut pe copii să-și însușească anumite abilități de relaționare și să-și asume responsabilitatea pentru comportamentul lor.

– să găsesc strategii de rezolvare a problemelor și conflictelor din relații prin intermediul jocului de rol;

– să explorez problemele existente în relațiile cu cei din jur;

– să-i ajut să găsească resurse pentru a rezolva problemele cu care se confruntă;

– să facilitez exprimarea emoțională;

– să facilitez exprimarea preocupărilor copiilor.

JOCUL CU PĂPUȘILE

Fiecare copil va manevra păpușa aleasă care-l reprezintă pe el. Prin acest joc se va urmări să se proiecteze în rolul păpușii cu care se joacă, comportamentul copilului în timpul jocului, limbajul verbal și nonverbal, exteriorizarea sentimentelor pentru fiecare personaj (manifestări agresive, lovirea sau aruncarea păpușii, modul de adresare, refuzul de a-și atribui un rol)

JOCUL "SUNT POVESTITOR", "LA SPECTACOL"

Copiii primesc un început de poveste pe care singuri sau în grup sunt rugați să o continue sau să-și imagineze un alt curs al poveștii. Se urmărește comunicarea în cadrul grupului, direcția pe care o ia povestea, personajele folosite și corespondența acestora cu personae cunoscute de copil, tonalitatea vocii, starea afectivă.

Rezultate obținute:

Ce au învățat copiii ?

– să coopereze, să comunice, învață încrederea, respectul egalitatea împărțirea deciziilor, dar și a consecințelor.

Cum au reacționat copiii ?

– încearcă să respecte regulile.

– nu mai manifestă comportament agresiv

Concluzii :

– copiii vor fi integrați în clasă alături de ceilalți copii fără diferențe : obținem armonia relației cu colegii;

– regulile și cerințele sunt reamintite ori de câte ori este nevoie;

– sarcinile complexe vor fi divizate în sarcini mai simple;

– încurajați;

– includerea în jocuri fără a fi ridiculizați

Testul proiectiv

O metodă de investigare a personalității, aplicată în condiții de normalitate și boală mentală atât la copii cât și la adulti, este testul proiectiv de desen.

Prin desen se pot exprima lucruri despre interioritatea noastră, la care limbajul are mai puțin acces, în cazul copiilor fiind cu atât mai eficient.

În terapia copilului, se folosesc adesea tehnicile proiective, deoarece desenul este o reflectare a procesului de gândire și a modificărilor survenite în conștiința lui

Testul "Familia mea"

Cu ajutorul acestui test putem descoperi relațiile pe care copilul le are cu membrii familiei, sentimentele reale și sincere pe care acesta le împărtășește față de cei apropiați, precum și de relațiile care există între ceilalți membri ai familiei și felul în care acestea îl afectează pe copil.

Pentru efectuarea acestui test îi vom da copilului o foaie de hârtie și creioane colorate și îl vom ruga sa îi deseneze pe membrii familiei. Acest desen va trebui să îl reprezinte și pe copil.

Este important să îi oferim copilului creioane colorate și nu un singur creion deoarece el va pune accent pe detalii, acestea dându-ne indicii despre modul în care membrii familiei sunt percepuți de către copil.

Copilului i se va acorda timpul necesar pentru a executa desenul și va fi rugat să anunțe el singur momentul în care acesta este gata. De obicei, copilul se va reprezenta în centrul familiei, înconjurat de membrii acesteia simbolizând astfel faptul ca el se simte protejat în sânul familiei.

Aplicând "Testul familiei" copiilor de la Program, am reușit să-i cunosc mai bine prin desenele lor (vezi subcapitolul “Analiza și interpretarea datelor “: Testul proiectiv “Familia mea”)

Testul Arborelui

Testul presupune desenarea unui copac. Aparent simplă, metoda poate avea rezultate surprinzătoare. La nivel simbolistic, schema copacului este comparabilă cu schema corporală a unui om, iar fiecare element al desenului reprezintă o caracteristică psihică. Este o modalitate de a scoate la lumină sentimente, apelând la spontaneitatea și dorința de joc a copiilor.

De aceea, am considerat necesar să aplic acest test elevilor de la Program (vezi subcapitolul “Analiza și interpretarea datelor “: Testul Arborelui)

Studiul de caz

Această metodă m-a ajutat să investighez gânduri, emoții, atiudini și interese ale copiilor ai căror părinți sunt plecați la muncă în străinătate.

Analiza și interpretarea datelor

În urma colectării datelor din chestionarele aplicate părinților, copiilor și cadrelor didactice, am realizat următoarea interpretare statistică a copiilor ai căror părinți sunt plecați în străinătate din cadrul programului "Creștem împreună", desfășurat în școala noastră:

În urma acestei analize reiese că din totalul de 21 de elevi chestionați, există un singur copil de etnie rromă; marea majoritate a părinților au absolvit o școala profesională (17), aceștia având posibilitatea de a munci în străinătate ca și zidari, constructori, mecanici etc. Referitor la situația școlară a elevilor, se observă că cei mai mulți au calificativul B (Bine) (13).

Din totalul de subiecți investigați se observă că între băieți culoarea preferată este albastru (5), iar la fete predomină culoarea roșu (6).

La acest criteriu se observă că meseria predominantă este de mecanic la părinții elevilor de clasa a IV-a (2), în timp ce meseriile de zidar predomină la părinții elevilor din clasele I-II. În cadrul clasei a III-a se observă că principala ocupație a părinților este de patiser (3).

Din graficul alăturat se observă că Italia este preferată de părinți (18). Alte țări sunt: Spania (2) și Belgia (1).

NOTĂ: programul folosit pentru statistică și distribuții este "SPSS Statistics".

REZULTATE OBȚINUTE ÎN URMA APLICĂRII CHESTIONARULUI NR. 1

1) Din ce motive absentezi de la școală?

a) pentru a putea petrece cu familia

b) plictiseală

c) alte motive

d) teama de evaluare

2) Ce fel de conflicte sunt între tine și colegii de la program?

a) jigniri

b) certuri

c) amenințări

d) nu

3) Cu câți dintre colegi de la program îți petreci timpul liber?

a) 1

b) mai puțin de 3

c) între 3 și 5

d) niciunul

4) Care sunt situațiile când te întâlnești cu ei?

a) ne vizităm

b) ne facem temele împreună

c) activități recreative

d) alte situații

5) Ce activități desfășori în afara școlii?

a) îmi ajut bunicii

b) sunt înscris la club (sport, dans, pictură etc)

c) mă joc pe calculator

d) alte activități

6) Care probleme te afectează cel mai mult?

a) probleme de familie

b) certuri cu prietenii

c) calificative mici

d) lipsa banilor

Notă: programul folosit pentru diagrame este "Microsoft Excel".

REZULTATE OBȚINUTE ÎN URMA APLICĂRII

CHESTIONARULUI nr. 2 (CU ITEMI DE COMPLETARE)

1. Părinții mei au plecat în strănătate să………………………………………………………………………..

2. Când mă gândesc la părinții mei………………………………………………………………………………

3. Dacă părinții mei ar fi cu mine,………………………………………………………………………………..

La acestea, copiii au răspuns:

Item 1: să muncească, să aducă bani, să-mi cummpere calculator, să ne putem cumpăra o casă, să mă înscriu la Clubul de fotbal.

Item 2: îmi vine să plâng, aș da orice să vină acasă, să-i rog să ma ia la ei, să-i cert că nu mă iau cu ei, să nu-i mai iubesc.

Item 3: aș învăța mai bine, aș obține un rezultat mai bun la concursurile școlare, aș fi mai ordonat, aș fi mai ascultător, aș avea mai mulți prieteni cu care să mă joc.

REZULTATE OBȚINUTE ÎN URMA APLICĂRII

CHESTIONARULUI nr. 3 (CU ITEMI DE COMPLETARE)

Mod de lucru: se decupează două cartoane în formă de inimă.Unul dintre ele se decupează în zig- zag și se taie în două reprezentând cei doi lobi. Cele două inimi se lipesc pe părțile laterale folosind bandă de lipit.

Pe lobii decupați se completează impresii dinainte de venirea la Program, iar pe lobii interiori impresii din timpul șederii la Program. Propozițiile de completat sunt:

a. Înainte de a veni la Program îmi doream….

b. Înainte de a veni la Program am crezut că găsesc…

c. Cea mai frumoasă activitate a fost…

d. Cel mai frumos moment de la Program a fost….

e. Profesorii mei de la Program….

Elevii au răspuns:

a. să-mi fac noi prieteni, să mă joc cu alți copii, să-mi fac temele mai repede ca să am timp de joacă

b. alți copii ca mine; înțelegere; dragoste; prietenie.

c. plimbarea prin centrul orașului Craiova; la Mc Donald's; la Teatrul de Păpuși

d. serbarea de Crăciun, când tati a venit să mă vadă, serbarea de 8 Martie când mami era deja în țară cu surioara mea; când am arătat colegilor mei cadourile primite de la tati; când am obținut un FB cu "Bravo" pentru Portofoliul de la Limba română: "Familia mea".

e. foarte buni cu noi; ne-au ajutat la teme; ne-au dus în locuri frumoase; ne-au arătat multă dragoste.

Rezultate obținute după aplicarea chestionarului nr. 4 ”Căi de eficientizare a petrecerii timpului liber”

Analiza consecințelor nevalorificării raționale a timpuli liber s-a făcut respectând cotarea răspunsurilor și interpretarea rezultatelor, după cum urmează:

Pentru fiecare răspuns ”DA” de la întrebarea 1 și până la întrebarea9, inclusiv, se acordă 2p;

Pentru răspunsul ”NU” la întrebarea 10, se acordă 2p:

Interpretarea rezultatelor:

0-7p pierdere inutilă de timp liber; lipsa unui programul zilnic!

8-11p încercare de planificare a timpului, dar încercările nu au reușit.Te simți frustrat că nu poți îndeplini ce ți-ai propus.

12-18p folosire bună a timpului, dar se mai poate îmbunătăți.

20p organizare foarte bună a timpului.

Numeric, evaluarea se prezintă astfel: 2 subiecți(9,5%) au obținut mai puțin de 7p ,ceea ce dovedește că ei nu au un orar de lucru definit, sunt neglijați de familii, răsfăț; 5 subiecți (23,8%) au între 8-11p, demonstrând că, fără ajutorul și îndrumarea unui adult (profesor, membru al familiei, rudă)copilul nu se poate descurca; 14 subiecți(66,7%) au între 12-18p, scor ce arată o bună organizare a timpului, dar cu posibilități de îmbunătățire; Niciun subiect nu a totalizat 20p, deci niciunul nu are un program foarte bine pus la punct.

ANALIZA INVESTIGAȚIEI

Lotul de subiecți a fost format din 20 de elevi din învățământul preuniversitar (Clasele I-IV) din Craiova, județul Dolj, Școala Nr.12 „Decebal”. Pentru stabilirea eșantionului final am clasificat populația de referință după criteriile relevante ce fac obiectul investigației noastre (sex, vârstă și mediu rezidențial), iar apoi prin procedeul eșantionării aleatorii simple am stabilit eșantionul final.

Tabel nr. 1 Structura eșantionului în raport cu variabila SEX

Tabel nr. 2 Structura eșantionului în raport cu variabila VÂRSTĂ

Tabel nr 3 raport cu variabila mediu rezidential

Din cei 21 de subiecți, unul s-a retras, pentru că s-a întors definitiv tatăl, acum familia fiind reunită.

Analiza documentelor școlare

Am recurs la analiza cataloagelor pentru a identifica rezultatele școlare ale elevilor înainte și după plecarea familiilor lor la muncă în străinătate. Am considerat a fi suficientă prezentarea doar a calificativului final obținută de elev semestrul/semestrele școlare corespunzătoare.

Percepția subiecților asupra calității performanțelor școlare în perioada în care familia este plecată în raport cu perioda când familia nu era plecată arată că ei consideră că: învață și au rezultate la fel de bine ca înainte (60%), învață și au rezultate mai bune acum, când părinții sunt plecați (30%), învață mai puțin și au rezultate mai slabe ca înainte (10%).

Argumentele pe care le aduc pentru a motiva această situație -de îmbunătățire sau scădere a performanțelor școlare sunt: absența unei persoane care să controleze permanent îndeplinirea sarcinilor școlare, absența unei persoane apropiate care să îl ajute, dificultatea de a învăța singur, dorul de părinți, dificultăți întâmpinate la unele discipline școlare.

Subiecții care recunosc că au performanțe mai slabe ca înainte de plecarea părinților afirmă:

– „nu mai învăț așa de mult",

– „bunicii nu știu să mă ajute",

– „sunt neglijat, nu are cine să mă ajute",

Subiecții care apreciază că au performanțe mai bune ca înainte de plecarea părinților afirmă:

– „mă ambiționez mai mult",

– „vreau să devin cineva”,

– „învăț mai mult pentru că mi-am dat seama că e important”

– „pentru că apreciez efortul pe care l-au făcut și am vrut să-i răsplătesc".

Cei care apreciază că au performanțe constante, ca înainte de plecarea părinților afirmă:

-„pentru că nu vreau ca din cauza plecării părinților să iau calificative mai mici la școală",

-„pentru a fi mândri de mine",

– „dacă nu e mama lângă mine nu înseamnă că nu trebuie să învăț".

analiza și interpretarea Testului proiectiv "Familia mea"

Fig. nr. 1

În acest desen se poate observa că tatăl este desenat mai în stânga. Am să vă spun de ce a desenat așa copilul. Pentru că tatăl este constructor și este plecat în Italia la muncă. Copilul îi simte lipsa.

Fig. nr. 2

În acest desen nu apare tatăl, pentru că este plecat de multă vreme la muncă în străinătate, iar fetița este apropiată numai de mamă.

analiza și interpretarea Testului ARBORELUI

Fig. nr. 3

Un copac încărcat de fructe implică un anume conflict interior, eleva C.G. este suspicioasă, îi duce dorul mamei sale, plecată la muncă în Italia.

Fig. nr. 4

Lipsa crengilor pune în evidență o personalitate introvertită, determinată de lipsa tatălui plecat la muncă în străinătate.

STUDIUL DE CAZ NR. 1 – "Marginalizare"

Date generale:

Elevul C. B. este înscris în clasa I la Școala Nr. 12 DECEBAL. Copilul este născut în data de 17 februarie 2001 și locuiește pe strada S. la blocul 15.

Provine dintr-o familie compusă din patru persoane: tata, mama, frate și el, care este mezinul familiei și este născut la o diferență de 10 ani de primul băiat. Tatăl este muncitor și este plecat de acasă în străinătate, mama este ingineră la o societate de telecomunicații, iar fratele cel mare este elev la liceu. Din spusele mamei băiatul a frecventat grădinița, deși nu a însoțit cererea de înscriere în clasa I de o caracterizare dată de grădiniță cum au ceilalți elevi. De la vârsta de câteva luni, mama are sprijinul unei bone care s-a ocupat de copil în tot timpul când a fost ocupată cu serviciul.

Problema: tulburare de inadaptare școlară

Dezvoltarea fizică și nivelul însușirii deprinderilor elementare

Elevul este bine dezvoltat, are o înălțime corespunzătoare vârstei pe care o are. La 7 luni a fost operat de hernie. Chiar și la această vârstă, de aproape 7 ani, C. este hrănit cu biberonul, felurile principale de mâncare sunt pasate și servite în acest mod, deoarece nu vrea să mănânce altfel, iar mama consideră că îi poate asigura o alimentație echilibrată și în această manieră. îi plac toane mult dulciurile, poftește la dulciurile celorlalți copii și de multe ori chiar le cere Cel mai adesea mama îi dă gustarea la școală aceasta fiind foarte redusă la două sortimente de biscuiți. Este puțin mai grăsuț și mai greoi în mișcări decât ceilalți colegi și din această cauză se împiedică deseori și cade, fapt care îi provoacă de fiecare dată plânsul care cu greu se potolește. Din păcate, nu posedă o parte din deprinderile elementare de igienă: nu folosește batista , dacă face treaba mare nu se curăță bine și atunci miroase neplăcut, își roade unghiile și orice instrument de scris pe care îl are în mână.

Dezvoltare psihologică și adaptarea la programul școlar

Inteligența este preponderent matematică. Îi place acest obiect, îi place să lucreze, dar de cele mai multe ori nu se integrează în ritmul de lucru al celorlalți elevi, în sensul că fie o ia înainte și atunci i se mai întâmplă să greșească, deoarece nu ascultă sarcinile de lucru, fapt care îi provoacă nemulțumire, fie rămâne în urmă și atunci iar este nemulțumit și începe să se vaite cu glas tare. Îi plac numerele, descompune și compune cu ușurință numerele, preferă activitatea independentă celei frontale, iar în echipă nu colaborează. Capacitatea de exprimare orală lasă foarte mult de dorit. Dicția este foarte slabă, nu-i place deloc să acorde atenție unei exprimări clare sau corecte. Când i se solicită să repete propoziția sau răspunsul la o anumită întrebare fie pronunță la fel, fie țipă fiind iritat de insistențele învățătorului. Desparte destul de bine cuvintele în silabe, dar mai întâmpină greutăți la sesizarea sunetelor în silabe. Alcătuiește propoziții foarte simple. în scris se descurcă relativ bine, s-a constat un progres. Ca și la matematică, de multe ori ritmul lui e diferit de al celorlalți din clasă, fie o ia înainte și așa i se întâmplă să greșească, fie rămâne în urmă și așa se purie pe plâns . Nu începe cu alineat, nu respectă ordinea dictării literelor, rămâne în urmă. Cât despre capacitatea de receptare a mesajului oral, îi plac poveștile scurte, poezioarele scurte, în timp ce sfaturile și indicațiile date sunt ignorate sau aplicate cu foarte multă greutate.

Însă aspectul care lasă cel mai mult de dorit este adaptarea școlară a acestui copil. Toate accesele de furie, de frondă, de agresivitate, de nesupunere, chiar crize de isterie își au originea într-un răsfăț exagerat din partea familiei. La primele două ore, elevul este liniștit dacă nu este solicitare răbufniri de nervozitate, sau pur și simplu se pune pe plâns, țipat sau chiar urlat dacă se întâmplă ceva care nu-i convine, cum ar fi: nu își găsește locui bine în bancă, cărțile și caietele îi cad din ghiozdan (pentru că nu și-l așază cum trebuie), un coleg pe care îl vede ei o ia înaintea lui la scris sau la rezolvarea unei sarcini de lucru,vrea să-i dea pe alții la o parte pentru a se așeza el într-un anumit loc. Are obiceiul de a repeta aproape mașinal de 10-20 de ori aceeași propoziție Sunt foarte supărat! Nu folosește pluralul de politețe când se adresează învățătorului, deși toți din jurul lui se adresează corespunzător. Nu relaționează bine cu restul colectivului clasei, sunt foarte puțini copiii care se joacă cu el, pentru că nici el nu-i respectă sau nu comunică cu ei. În toate pauzele iese afară primul din clasă, iar afară se joacă singur sau cu 1-2 copii foarte rar de 1a ei din clasă.

Ce spune mama?

Mama privește cu o foarte mare indulgență considerând că nu este răsfățat, ci că are un caracter mai dificil. A spus că până la vârsta de 4 ani acest copil nu a comunicat și atunci a apelat la serviciile unui psiholog din București pentru a o ajuta să-și înțeleagă copilul. Atunci i s-a spus că băiatul posedă o inteligență matematică deosebită și că are un caracter diferit, foarte special în comparație cu cei din jur. că cei din jurul lui trebuie să-l trateze în mod special, că vor trebui găsite mijloace speciale pentru a-1 modela pentru a-i face să se integreze . Familia își pune toată speranța în școală, chiar și în ceea ce privește formarea unor deprinderi care fac parte din cei 7 ani de acasă (Mama consideră că e de datoria școlii să o facă). Mamei i s-a explicat că în actul educațional sunt mai mulți factori implicați dar dumneaei consideră că din acest moment școala este cea care are un rol covârșitor în educația copilului. Când i s-a sugerat să vorbească cu medicul de familie sau poate chiar să ajungă din nou la un psiholog care să-i ciea ofere niște sfaturi competente și potrivite, mama a fost nemulțumită și s-a simțit jignită.

Stabilirea nevoilor specifice

Nevoia de apreciere a adulților asupra persoanei sale, dându-i încredere în forțele proprii.

Nevoia de a-și consuma într-un mod organizat energia pe care o are.

Nevoia de socializare, de integrare într-un grup pentru a stabili relații de prietenie cu ceilalți copii (pentru că C nu are prieteni foarte mulți), poate a nu se considera „altfel”;

Nevoia de comunicare – legată de celelalte nevoi, pentru că trebuie să-și convingă colegii că nu este diferit față de ei.

Nevoia de a învăța – o bună exprimare și comunicare este legată de capacitățile intelectuale ale lui C. care și le poate dovedi în mare parte și printr-un limbaj corespunzător;

Nevoia de afecțiune – C. are nevoie să fie iubit, în ciuda tulburărilor pe care le are;

Plan de intervenții – Obiective de realizat de către copii:

dezvoltarea capacității de autocontrol și autoevaluarea progreselor ;

încurajarea relațiilor de prietenie, de încredere reciprocă;

dezvoltarea abilităților de exprimare a emoțiilor pozitive;

îmbunătățirea abilităților de luare de decizii și de finalizare a activităților;

educarea independenței în acțiune ,a inițiativei în desfășurarea activităților;

constituirea unui stil propriu de învățare.

Rezultate :

Activitățile ulterioare pe care le-am întreprins ia clasă au fost cu o puternică încărcătură de socializare. Elevului i s-au dat sarcini plăcute și ușor de rezolvat, pentru a înțelege că flecare om are drepturi, dar și obligații. Am urmărit integrarea lui în jocurile copiilor și am vegheat ca totul să se desfășoare normal.

În ceea ce privește formarea deprinderilor de igienă care să-i asigure o anumită independență, mai este încă de lucru, deoarece familia nu vrea să colaboreze, considerând că acestea sunt obligațiile școlii.

Programul “Creștem împreună” poate fi un sprijin pentru acest copil.

STUDIUL DE CAZ NR. 2 – "Lipsa afectivității"

PERIOADA: anul școlar 2009-2010

PROBLEMATICA INVESTIGATĂ: inadaptarea școlară

SUBIECTUL: elevul B.A., clasa I, vârsta 7 ani.

FACTORI INDIVIDUALI: se adaptează greu la cerințele școlii

MOTIVE: nu a frecventat grădinița; mama decedată, tatăl – plecat în străinătate

FACTORI FAMILIALI: lipsa supravegherii paternale și maternale; bunica la care stă acum copilul nu are nicio autoritate asupra lui;

OBIECTIVUL GENERAL: adaptarea școlară a elevului B.A.

STRATEGII DE INTERVENȚIE. ACȚIUNI.

Elevul B.A. nu a mers la grădiniță decât foarte rar din cauza unor motive de sănătate(răcește foarte repede și de aceea bunica a preferat să nu îl ducă la grădiniță).

Tatăl băiatului fiind plecat, bunica a luat hotărârea ca B.A. să rămână mai mult acasă pentru că așa va avea mai bine grijă de el.

În momentul în care băiatul a venit la școală, sarcinile pe care le primea i se păreau foarte grele.Bunica îl certa acasă pentru că nu făcea față cerințelor, fără să se gândească la motivele care duceau la această situație.

PLAN DE CONSILIERE.

Totuși trebuia să găsesc o cale pentru rezolvarea problemei – elevul să vină la școală cu plăcere și să aibă încredere în el.

FIXAREA OBIECTIVELOR

PE TERMEN LUNG – realizarea unor activitați cât mai atractive; integrarea lui; realizarea temelor din clasă și includerea în programul «Creștem împreună!» (program destinat copiilor ai căror părinți lucrează în străinătate).

PE TERMEN SCURT – va fi responsabilizat, primind sarcini precise și care îl atrag, fiind atras în cât mai multe activitați interesante.

METODE ȘI STRATEGII

Voi pune în practică metode coerente de lucru cu el; voi avea frecvent discuții cu rudele la care locuiește în această perioadă;

Îl voi incuraja mereu pentru a depăși teama; va fi sprijinit și de colegi; va primi responsabilitați, mai ales în competiții și activități sportive, domeniu în care manifestă un interes deosebit; nu va mai primi teme pentru acasă, sau va rezolva totul, cu sprijin, din clasă.

EVALUAREA PROGRAMULUI DE SCHIMBARE

S-au observat, în scurt timp, progrese la învățătură și adaptare.E din ce in ce mai activ și se bucură pentru orice rezultat obținut și orice apreciere pozitivă.

Consider că a fost decisivă în realizarea unei consilieri cât mai eficiente adoptarea unei atitudini flexibile din partea mea, dar la fel de importante au fost si încurajările, responsabilizarea lui, introducerea unor activități care să-l atragă pe copil.

AUTOEVALUAREA MUNCII DEPUSE

Ce a fost bine :

am creat un climat de acceptare reciprocă, de siguranță ;

am stabilit relații de cooperare cu elevul și cu bunica, bazate pe încredere și respect (în cadrul clasei de elevi, dar și în cadrul programului „Creștem împreună !”, menit să acorde un sprijin afectiv copiilor cu părinții plecați în străinătate și al cărui coordonator sunt chiar eu;

creșterea randamentului la învățătură prin tratare diferențiată și prin planificarea unui program de recuperare.

Ce nu a mers bine :

deși am făcut eforturi mari, bunica a continuat să întâmpine dificultăți în impunerea unor limite acasă, recunoscând că acum are mai multă bunăvoință și un comportament mai bun;

copilului îi este încă teamă să-și facă prieteni pentru a nu se atașa emoțional de o altă persoană decât tatăl său plecat (simte că-l trădează pe acesta); momentan, se simte abandonat de tată.

C O N C L U Z I I

Dacă nu aș fi intervenit, cazul prezentat mai sus ar fi degenerat. Cred că multe din abandonurile școlare s-ar fi putut evita printr-o consiliere eficientă, intervenind la timpul potrivit.

De aceea consider că nu există metodă mai bună decât aceea a dragostei căreia nimic nu-i rezistă și care nu poate fi înlocuită cu nimic.

Noi nu predăm doar niște lecții, ci ne predăm de fapt pe noi înșine. Să nu lăsăm grijile proprii și alte astfel de nimicuri vremelnice ale vieții să ne copleșească întunecând cerul din priviri si gânduri, din inimă.

Studiu de caz nr. 3 “motivația învățării”

Grupul e format din elevi cu părinții plecați în străinătate. Copiii sunt dezvoltați normal, fără probleme importante de sănătate și sunt lăsați în grija bunicilor, a unui părinte sau unui tutore.

Metodele folosite pentru cunoașterea motivației învățării școlarilor sunt: discuțiile cu părinții sau cu rudele în grija cărora se află, cu elevii, observarea, chestionarul, studiul documentelor personale ale copiilor.

Chestionarul este o metodă de cercetare pedagogică care conduce la dezvăluirea unor motive, opinii, atitudini, interese,etc. Am aplicat chestionarul unui efectiv de 15 elevi din grupul țintă (21 elevi) .

De ce mergi la școală în fiecare zi?

2. Se întâmplă să vii la școală cu lecțiile nepregătite? De ce?

3. De ce?

4. Când înveți mai mult ?

5. Ce obiecte de studiu preferi ?

Concluzii:

La școlarul mic, motivele învățării sunt deosebit de variate. La clasele unde există elevii cu părinții plecați în străinătate, în urma chestionarului aplicat, a discuțiilor cu elevii și părinții acestora sau bunicilor în grija cărora au rămas și a observațiilor făcute, am tras următoarele concluzii:

– 60% din elevi au ca motiv de învățare nevoia de a ști, de a cunoaște, dorința de a înțelege ceea ce se întâmplă în jurul lor; doar 3% pentru că așa spun părinții și 3% pentru că și-au facut prieteni cu care vor să se vadă zi de zi, cu care vor să relaționeze;

– copiii învață pentru a deveni cineva în viitor, ”să ajung cineva în viață”, ”învăț ca să ajung profesor”; ei consideră că ceea ce învață la școală îi va ajuta să devină ceea ce ei își doresc; -alte motive ale învățării remarcate: dorința de a fi lăudat, spiritul de competiție, sentimentul plăcut al progresului (80%), recompensele date de părinți(2%);

Specific vârstei, motivația învățării este predominat de natura extrinsecă, însă , prin modul de organizare a situațiilor de învățare, prin activizarea și diferențierea instruirii, prin stilul didactic se ușurează evoluția spre motivația intrinsecă. Motivația este preponderent pozitivă, lauda, încurajarea fiind preferate în detrimentul pedepsei sau amenințării. De asemenea, afilierea la un grup, mulțumirea celor apropiați, sentimentele pozitive trăite (motivația afectivă) sunt motive puternice de învățare la vârsta micii școlarități.

Pentru menținerea motivației de învățare o să continui să le prezint întotdeauna scopul învățării, domeniile de aplicare a cunoștințelor, îi voi aprecia pozitiv și îi voi încuraja să-și realizeze scopurile vietii, le voi arăta progresele făcute, le voi trezi curiozitatea pentru ceea ce trebuie să învețe și voi folosi metode activ-participative, astfel încât părinții lor să fie mândri de copiii rămași singuri acasă.

Studiu de caz nr. 4 "Experiența copiilor lăsați acasă"

Rolul școlii este astăzi mai important ca niciodată. Cadrele didactice au datoria de a-i educa pe copii și de a-i pregăti pentru viață. Multe școli se confruntă în ultimii ani cu plecări din ce în ce mai mari ale elevilor cu părinții în străinătate. Școala rămîne tot mai săracă, iar țelul nostru este tot mai greu de atins.Fără elevi, nu ar fi școală!

În școală promovăm dezvoltarea calităților și aptitudinilor fiecărui elev pentru a-și alege o meserie, pentru a avea un viitor. Părinții lipsesc mult timp din viața lor, comunicând cu ei prin intermediul telefonului mobil, al poștei electronice, mai rar a faxului și cel mai adesea prin intermediul coletelor lasate în drumul lor de turiști.

Școala noastră, prin profesorii I.C.și C.M.(coordonatori proiect), și doamnele învățătoare au efectuat un studiu care are ca scop identificarea stărilor emoționale și sociale prin care trec elevii noștri ai căror părinți sunt plecați la muncă în străinătate pentru o perioadă mai mare sau mai mică de timp.

Problema: Părăsirea temporară sau definitivă a familiei prin plecarea părinților la muncă în străinătate

Colectarea datelor s-a realizat prin următoarele metode:

chestionar privind situația elevilor și a familiilor acestora;

masă rotundă cu participarea tutorilor/reprezentanților legali, chestionar pentru părinții care se întorc acasă în vacanță.

Obiectivele studiului:

1. Stabilirea cauzelor

Diminuarea decalajelor existente

Propunerea unui proiect educativ de intervenție

Etape:

I Abordarea situațiilor din școală

A. Prezentarea problemei- situația actuală( la modul general) a elevilor incluși în studiu – unele probleme la învățătură

– criza de identitate și interiorizarea copiilor

– relații conflictuale cu unii colegi

– speranța la o situație materială mai bună

B. Procurarea și sistematizarea informațiilor

1. Analiza activității școlare

– calificative mai mici la unele obiecte

– unii elevi nu își îndeplinesc unele sarcini primite -unii elevi nu participă activ la ore

– interes mai mare pentru unele obiecte

– dezinteres total pentru alte obiecte

2. Observații psihopedagogice

– inteligența este corespunzătoare vârstei

– limbajul scris/oral este destul de bogat

– memoria este diferă; la unii elevi este mecanică, la alții nu

– imaginația în general este foarte bogată

– atenția- capacitate redusă de concentrare, în general elevii mai mici obosesc mai ușor

– motivația la unii copii lipsește

– voința lipsește în general, elevii nu iau ușor decizii, ei simt nevoia să se consulte în astfel de situații cu bunicii, rudele, consilierul școlar sau mai rar cu colegii de clasă

– afectivitatea este îndreptată de obicei către o rudă sau un prieten

3. Relații sociale

De obicei acești elevi se integrează în colectiv, își fac prieteni de vârsta lor sau chiar mai mari, comunică destul de bine, participă Ia activități extracurriculare, excursii, tabere.,etc

II Configurarea situației

Condițiile de trai ale copiilor din aceste familii se îmbunătățesc, ei însă se confruntă cu stări emoționale dificile – singurătate, neîncredere, frică, dor de părinți, suferință:

„Mie îmi pare rău că au plecat, le simt lipsa, mi-e dor de ei tare mult și mi-ar plăcea să-i văd. Când vor ajunge acasă o să-i îmbrățișez foarte tare și nu o să-i mai las să plece “ (Antonio, 10 ani)

,, Dragă tată,

Te aștept cu nerăbdare. Aș dori să vii cât mai repede, că mi-e dor de tine. De când ai plecat mă gândesc la ziua când vei veni din nou acasă să fim o familie unită. Abia aștept să vii de ziua mea, de Sfânta Maria” (Marilena, 9 ani)

,,De când ați plecat am suferit, cu toate că mamaie și tataie îmi fac toate poftele, m-au înscris chiar și la fotbal. Aștept să veniți acasă și să petrecem vacanța de vară împreună. (Geani, 8 ani)

Plecarea părinților influențează diferit performanța școlară a elevilor. Unii sunt suprasolicitați cu treburile casei (curățenie, grijă de frați, plata facturilor,etc), neavînd suficient timp pentru studii, alții devin tot mai puțin motivați să obțină rezultate bune la învățătură, crezând că părinții lor se vor revanșa față de ei.

„N-am timp să învăț, să scriu temele pentru că numai eu fac treabă în casă, fac curat, mâncare, și cât timp îmi mai rămâne? ” (Georgiana, 9 ani)

Sunt și copii care chiar în lipsa părinților au obținut performanțe școlare obținând diplome și premii la olimpiade sau concursuri școlare (Antonio – premiul I la Concursul "Micul matematician", Geani premiul al III-lea la Concursul "Piciul", Andra – premiul al II-lea la Concursul "Poveștile Cangurașului", Nicolas – Mențiune la Concursul "Euroșcolarul").

Pe de altă parte, succesele obținute se datorează dorinței copiilor de a recompensa efortul despus de părinți:

„Dragă mamă, dragă tată,

Eu te aștept îndată

În țară să te-întorci

De lângă mine să nu mai pleci ”

(Georgiana, 9 ani)

,,Tată dragă, mamă dragă,

Aș vrea să vă revăd odată

Viața nu e prea frumoasă

Cu voi departe de casă”

(Giovani, 10 ani)

Pentru a-și motiva plecarea peste hotare, unii părinți le promit copiilor, în calitate de recompensă pentru lipsa lor, asigurarea unui viitor decent.

Pentru integrarea socială a copiilor din aceste familii, școala noastră vine în ajutorul lor prin intermediul unui proiect de intervenție. În cadrul activităților planificate se realizează următoarele obiective:

îmbunătățirea vieții psihoemoționale a copiilor

dezvoltarea competențelor profesionale ale specialiștilor din diverse organizații care lucrează cu copii din familii dezintegrate.

Sensibilizarea comunității asupra problemei apariției unui nou grup de risc – copii din familii dezintegrate.

instruirea părinților în domeniul comunicării și dezvoltării copiilor.

promovarea diferitelor modele de participare a copiilor la nivelul comunității și școlii.

S-au realizat:

* ore de consiliere cu participarea părinților/peroanelor în grija cărora sunt copiii pe teme ca: „Universul copilăriei mele” sau „Copil maturizat prea devreme”

* mese rotunde „Un viitor mai bun pentru copiii noștri” unde sunt invitați părinți, bunici, profesori, tutori, reprezentanți legali.

În prezent, echipa de implementare a proiectului lucrează la elaborarea Programului de activități destinate timpului liber pentru copii, conform necesităților și intereselor acestora.

Mesaje de la copii pentru părinții plecați în străinătate

(Emil, 8 ani) (Geani, 8 ani)

Mesajul nostru, al profesorilor și consilierilor, către părinții acestor copii

Înainte de a pleca, chiar și pentru o perioadă mai mică de timp, gîndiți-vă bine la copiii pe care îi lăsați acasă.

Cântăriți bine argumentele care va determină să plecați.

Sfătuiți-vă mai întâi cu copiii, părinții, rudele, apoi luați cea mai înțeleaptă decizie.

PLAN DE CONSILIERE INDIVIDUALĂ

Obiective urmărite:

Crearea unui climat de acceptare reciprocă, de siguranță.

Stabilirea unei relații de cooperare bazată pe încredere și respect.

Identificarea problemei:

Stare curentă Stare dorită

certăreț – prietenos

irascibil – calm

pesimist – optimist

încordat – relaxat

Obstacole ce stau în calea rezolvării problemelor

comportamentul consiliatului

comportamentul tatălui

conflictele din familie

atitudinea colegilor

Definirea problemei:

Pentru a găsi cele mai eficiente metode în așa fel încât D.G. să finalizeze cursul, să nu se afle în risc de abandon al școlii din cauza lipsei părinților plecați de multă vreme în străinătate, împreună au fost formulate problemele ce vor sta la baza procesului de consiliere:

Comportamentul agresiv și limbaj neadecvat față de colegi, frați și bunică

Sentimente de valorizatoare legate de propria persoană și de părinți

Emoții puternice negative care duc la înrăutățirea relațiilor interpersonale

Stabilirea cauzelor problemei:

Climatul familial

Comunicarea interpersonală deficitară

Descrierea consecinșelor prezente și viitoare ale problemei:

prezente viitoare

conflicte cu colegii – izolare

frecvență slabă la școală

– abandon școlar

Explicarea relației specifice problemei:

Problema actuală

comportament violent în relațiile cu colegii

stări afective negative

absenteism

Evenimente ce mențin problema actuală

certurile în familie

atitudinea colegilor

Factori actuali ce au declanșat/mențin problema

încredere scăzută în propriile resurse

lipsa încrederii în părinți

comunicare deficitară părinte-copil

Consecințe asupra elevului:

scăderea încrederii în sine

dorința de a atrage atenția

izolare

Stabilirea planului de intervenție:

Obiective de lungă durată

dezvoltarea ablităților de comunicare și relaționare, de exprimare a opiniilor și sentimentelor;

exersarea procesului de conștientizare a emoțiilor.

Obiective specifice

Să identifice factorii ce conduc la reacții neadecvate;

Să formeze și consolideze o imagine de sine pozitivă;

Să fie responsabil pentru propriile acțiuni și decizii;

Să-și îmbunătățească relațiile cu colegii;

Să-și formeze abilități de comunicare pozitivă.

Strategii de intervenție:

Exerciții de exprimare deschisă și constructivă a trăirilor;

Jocul de rol;

Studiul de caz.

Evaluarea planului de intervenție:

În urma evaluării rezultatelor obținute după derularea planului de intervenție se pot consemna următoarele:

are mai multă încredere în el;

își îmbunătățește frecvența la școală

ameliorarea relațiilor cu colegii și cu profesorii clasei prin antrenarea la viața grupului

își îmbunătățește relațiile cu colegii;

relația cu bunica este tot încordată, reținută.

Se vor lua măsuri pentru realizarea tuturor obiectivelor stabilite.

Proiect de consiliere de grup

Problema: Care sunt dorințele și nevoile copiilor ai căror părinți sunt plecați în străinătate?

Ipoteza: consilierea de grup, prin cunoașterea resurselor personale, duce la optimizarea deciziei.

Obiective:

general – optimizarea capacității de autocunoaștere în vederea luării deciziei,

de referință

– dezvoltarea capacității de autoevaluare realistă; conștientizarea resurselor personale;

– identificarea caracteristicilor specifice fiecărui copil aflat în situația problemă;

– stabilirea de relațiii reciproc suportive; formarea unei atitudini pozitive, responsabile;

– dezvoltarea și optimizarea competenței interpersonale;

– formarea abilității de a lucra în echipă, în cooperare.

Grupul țintă este reprezentat de 7 elevi ai căror părinți sunt plecați în străinătate.

Durata: 8 ore, 4 ședințe.

Planificarea ședințelor: Ședința 1: Durata/ Tema/ Obiective/ Metode și tehnici/ Activități Evaluare: criterii și metode de evaluare.

Ședința I – Durata: 2 ore

Tema: Autocunoaștere/Intercunoaștere

Obiective: La sfârșitul activității participanții vor fi capabili:

să identifice caracteristicile personale; să comunice colegilor informații despre propria-i persoană; să identifice colegii care împărtășesc aceleași calități; să lucreze în grup.

Întâlnirea inițială s-a constituit într-un prilej de cunoașterte de către membrii grupului a programului de consiliere, a proceselor de grup mși de informare a cestora în privința întâlnirilor, durata acestora, modalități de realizare, obiectivul general.

Prima ședință a avut ca scop inițierea de relații de comunicare deschisă între participanți.

Această primă întâlnire s-a constituit într-un prilej de a- i pregăti pe membri pentru o participare reală la grup și pentru a stabili un climat de grup pozitiv.

Grupul a stabilit și a negociat regulile după care își va desfășura activitatea:

”Să respectăm părerile celorlalți! Să nu criticăm ! Atacul la persoană este strict interzis !

Să ne acceptăm ! Să fim sinceri!”

Metode si tehnici:

Tabelul “ Bine ați venit “ – participanții își regăsesc o serie de caracteristici înscrise în tabel, rezultând în final o imagine de ansamblu a grupului, în care există elemente comune membrilor, acesta putând fi un punct de plecare pentru respectarea regulilor în sensul acceptării diferențelor, dar și a ceea ce au comun.

Exercițiul de prezentare « De aceeași parte a drumului»- joc de intercunoaștere având ca scop cunoașterea caracteristicilor comune ale copiilor pe baza unor întrebări. Subiectul se autovalorizează, se simte ascultat și implicit, valorizat de către ceilalți.

« Nu vreau să mă laud » este un joc de autocunoaștere având ca scop descoperirea unor calități ale copiilor pentru a le cunoaște și a le pune în valoare.

« Completează chipul» dezvoltă prin joc imaginația și creativitatea.

« Planeta mea » are ca scop realizarea unui desen de dezvoltare a imaginației și identificare a așteptărilor pe care le au unii copii de la ceilalți.

« Scrie o scrisoare către părinți» a avut ca scop verificarea dorințelor și nevoilor copiilor. Tehnicile de autocunoaștere folosite sunt provocative, dând posibilitatea subiectului de a se întoarce spre sine însuși, de a-și pune întrebări legate de propria persoană și de a împărtăși cu ceilalți propria experiență de cunoaștere a sinelui.

Evaluarea primei ședințe a urmărit constatarea impactului pe care îl are o astfel de activitate asupra elevilor din perspectiva noutății în învățare și a câștigurilor în plan personal.

Prima întâlnire de grup a reprezentat pentru elevi o experiență nouă, un prilej de întâlnire cu experiențele personale ale tinerilor de aceeași vârstă, o ocazie de autocunoaștere și de formulare de probleme. Majoritatea participanților a simțit bucuria întâlnirii cu celălalt, remarcând mediul favorabil, deschis, tolerant, pentru schimburile de experiențe, pentru împărtășire personală într-un climat de încredere. Chiar din prima ședință s-a remarcat suportul pe care îl oferă grupul, fiecare elev simțindu-se securizat, valorizat. Fiecare poate deveni prietenul celuilalt!

Ca puncte slabe a acestei prime întâlniri participanții au remarcat temerile personale, reținerea în comunicarea informațiilor despre sine.

Ședința s-a încheiat cu exprimarea de către participanți a unei dorințe legată de propria persoană, de propria-i familie și de reîntregirea acesteia.

Ședința II

Durata: 2 ore

Tema : Autocunoaștere – Intercunoaștere

Obiective :

– identificarea punctelor tari;

– împărtășirea istoricității personale;

– stabilirea de relații reciproc suportive în grup;

– dezvoltarea încrederii în ceilalți membri ai grupului.

Metode și tehnici:

– exerciții de spargere a gheții;

– tehnici biografice;

Ședința III

Durata: 2 ore

Tema: Autocunoaștere – Intercunoaștere

Obiective:

– identificarea calităților personale

– identificarea imaginii de sine dezirabilă

– identificarea calităților colegilor din grup

– stabilirea de relații reciproc suportive

Metode si tehnici: exerciții de completare de fraze, tehnici proiective

Ședința IV

Tema: Evaluare

Prin administrarea unui chestionar de evaluare am urmărit obținerea de informații legate de impactul pe care l-au avut aceste întâlniri de grup la nivelul vieții personale a fiecărui elev ("Ce au însemnat pentru tine ședințele de grup?", " Care sunt câștigurile tale personale?"), în ce măsură au contribuit la clarificarea problemei de identificare a nevoilor socii – afective ale copiilor cu părinții plecați în străinătate.)

Considerații la finalul consilierii de grup

În proiectarea activității de consiliere de grup am avut în vedere respectarea tuturor etapelor.

În faza de "Planificare" am urmărit constituirea grupului, selecția elevilor participanți la grup în funcție de absența părinților la viața lor zilnică.

Ședința I se înscrie în faza de introducere în cadrul căreia am urmărit stabilirea unor relații în grup prin facilitarea autocunoașterii și intercunoașterii, prin crearea unui mediu favorabil acceptării celorlalți, dezvăluirii resurselor proprii. Prin oferirea unui model de conduită pentru grup am inițiat încurajarea sentimentului de apartenență la grup în scopul dezvoltării coeziunii în interiorul grupului.

Ședința II se circumscrie etapei de tranziție în care am urmărit mobilizarea tuturor resurselor interne ale participanților la grup pentru îndeplinirea obiectivelor.

Ședințele III a constituit faza de lucru propriu-zisă cu activități determinate de obiectivele generale și parțiale care vin în întâmpinarea nevoilor și rolurilor participanților de a explora resursele personale în scopul dezvoltării unor atitudini față de alte persoane care promovează respectul față de drepturile lor și ale celorlalți, toleranța față de grupuri sau persoane cu păreri diferite, solidaritatea cu alți colegi care se află în situații similare; sprijinirii și protejării copiilor expuși riscului de a fi exploatați prin muncă de către rudele sau vecinii în grija cărora au fost lăsați de către părinți.

Ședința IV a avut ca obiectiv evaluarea activității desfășurate prin consiliere de grup.

Având în vedere dezvoltarea relațiilor dintre membrii grupului am propus activități de grup în afara ședințelor propriu-zise, prin organizarea unei excursii la București la Muzeul Antipa, în care copiii au venit în contact cu alte grupuri. Aceste întâlniri infórmale au dus la creșterea coeziunii grupului și la cunoașterea interpersonală mai bună.

Nevoia de apartenență a fost satisfăcută prin facilitarea contactului interpersonal, prin comunicarea directă și deschisă care i-a invitat pe participanți la împărtășirea sinceră a experiențelor, fără temerea de a fi judecați sau evaluați.

Nevoia de afecțiune a fost satisfăcută prin procesele de grup care au contribuit la conștientizarea legăturilor emoționale între membrii grupului, pe baza cărora ei se pot simți securizați, încrezători, acceptați, iubiți.

Importanța educației și consilierii părinților

"Pentru fiecare familie, bijuteria cea mai de preț ar trebui să fie copilul…Calitatea de om se naște din iubire, a cărei unică măsură este conștiința umană." (Ion Vulcănescu)

Perioada școlară este una de rapide achiziții intelectuale, de dezvoltare a gândirii copilului. El combină, exprimă – în același timp acționează, gândește acțiunea și comunică. Copilul este în plină evoluție a operațiilor gândirii. El este un explorator investigând lumea și proprietățile sale.

Este importantă cunoașterea copilulului deoarece numai așa i se asigură o creștere sănătoasă, o dezvoltare a proceselor psihice ca, în final să facă față cerințelor de mai târziu impuse de activitatea școlară. Dezvoltarea psihică, intelectuală și morală a copilului depinde de modul cum știe adultul să-l susțină în a-și edifica propriul destin.

Cunoașterea copilului semnifică activitatea sistematică a educatorilor și părinților pentru identificarea suporturilor sale ca personalitate și proiectarea corectă a strategiilor educaționale favorizând în fiecare etapă a dezvoltării valorificarea și amplificarea potențialului nativ. Pentru a ajunge la o cunoaștere cât mai completă și mai complexă copilului am parcurs o serie de etape în colectarea informațiilor. O primă etapă a reprezentat-o întâlnirea cu părinții cu unii dintre ei purtând discuții chiar de la înscrierea copilului la școală.. O altă etapă a reprezentat-o convorbirile individuale cu copiii apoi complexele activități de evaluare pe care le parcurgem în primele două săptămâni de la începutul anului școlar. Vizitele la domiciliu au reprezentat prilejuri speciale de studiu ale manifestărilor copilului în cadrul familial (comportament, limbaj, atitudine). Discuțiile individuale cu părinții au reprezentat modalități de obținere a informațiilor pe care doream să le cunoaștem sau să le transmitem.

Studiind cu deosebită atenție și interes rezultatele obținute în urma aplicării chestionarelor s-au îmbogățit informațiile despre copil, acestea fiind de un real folos în cunoașterea, evaluarea și proiectarea demersului didactic. Gama metodelor de culegere a datelor despre copii a fost completată de întâlnirile săptămânale sau chiar zilnice ,,când persoanele care au în grijă copiii vin să-i ia de la Program, prilej cu care au ocazia să-și împărtășească ideile, experiențele în ceea ce privește educația și dezvoltarea copiilor.

Părinții sunt primii învățători ai copilului, ei încep educarea lui în mediul familial. Lor le revine rolul esențial în creșterea copilului. Sunt situații când familia consideră că este suficient să se ocupe doar de satisfacerea nevoilor primare (hrană, îmbrăcăminte, locuință…, ignorând importanța unei comunicări afective, nestimulând dezvoltarea sentimentului de apartenență. Este cazul părinților care îșă lasă copiii acasă și pleacă la muncă în străinătate. Educația părinților poate fi: o educație a copilului; un studiu al dezvoltării copilului; o formare a abilităților de comunicare și analiză a copilului; un examen cognitiv al sarcinilor secvențiale în creșterea, dezvoltarea și educarea copilului.

Împreună cu părinții, școala ăși are rolul ei bine stabilit, intermediind astfel dezvoltarea primară a copilului. Metoda cea mai lesne și la îndemâna oricărui cadru didactic este observarea directă în mediul familiar, în sala de grupă, în aer liber, cu prilejul vizitelor, excursiilor, a zilelor onomastice. Pentru cunoașterea cat mai aprofundată a copilului am întocmit liste de comportamente observabile pe domenii de activitate: limbaj, motricitate, abilități fizice și intelectuale.

Conversația cu copilul este o altă modalitate de a-l cunoaște. Discutând cu acesta am aflat mai multe despre felul în care gândește, cel preocupă, ce bagaj de cunoștințe are, ce-l interesează, cum vorbește, ce vocabular are, dacă are defecte de vorbire și care sunt acestea.

Învățământul actual urmărește abordarea integrală a copilului și a educației sale, implicarea familiei și a comunității în educația copilului, dezvoltarea politicilor educative de responsabilizare, precum și dezvoltarea organismelor societății civile care să promoveze alternative educaționale specifice vârstei școlare.

Pentru realizarea acestor obiective este necesar ca societatea să conștientizeze și să respecte drepturile copilului, să schimbe mentalitățile, să aducă o nouă viziune privind copilul ca membru al comunității, să ajute la formarea unor relații de tip democratic referitor la copil, familie, comunitate și școală. Educația pentru calitate în învățământul primar are la bază zona socio-emoțională, care își propune un scop dublu:

– Oferă metode ce permit individului să se integreze și să se adapteze mediului socio- cultural;

– Dezvoltarea autonomiei personale a autenticității și a creativității.

Antrenând familia ca partener în educație, școala asigură susținerea optimă a învățării copiilor și a nevoilor lor de dezvoltare. Programul instructiv-educativ din școală recunoaște importanța familiei în viața copilului și stabilește strategii efective de includere a părinților în programele școlii.

Conștientizarea părinților asupra rolului și a importanței educației timpurii reprezintă imperativul reformei învățământului școlar; o colaborare de succes dintre școală și familie sporește înțelegerea și sensibilitatea față de nevoile copilului, potențând astfel reușita integrării în ciclul următor.

Activitățile desfășurate împreună cu familiile copiilor care pleacă în străinătate, se întorc, iar pleacă și vin în favoarea acestora, constituie o parte componentă a unui program eficient de educație timpurie. Prin aceste activități părinții sunt sprijiniți să își cunoască copiii, să le identifice nevoile și să sprijine dezvoltarea și creșterea lor armonioasă. Altfel spus, este o ipoteză de lucru, orice părinte își iubește copilul și dorește să-i ofere cât mai mult pentru o dezvoltare armonioasă din toate punctele de vedere dar nu întotdeauna găsesc mijloacele cele mai eficiente.

Prin consilierea părinților se acordă sprijin moral și psihopedagogic pentru familiile școlarilor. Acestea sunt îndrumate și încurajate pentru a-și exercita cu succes rolul in viața copiilor, în creșterea, îngrijirea și educarea adecvată a acestora.

Pentru eficientizarea consilierii s-au aplicat următoarele principii:

– acceptarea si comunicarea eficientă;

– confidențialitatea;

– respectul individualității

– sinceritatea;

– recunoașterea propriilor limite;

– negocierea soluțiilor și respectarea deciziilor beneficiarului ;

– nediscriminarea

Parcurgând acest curs se poate afirma cu încredere că școala este instutuția care oferă educație, ea are rol de a oferi sprijin atât copiilor cât și părinților.

Activitățile desfășurate în școală reprezintă terenul unor relații educative din care se remarcă beneficiari copiii alături de părinții lor și de educatori care, conlucrând împreună se simt importanți și valorificați.

Părinților care își lasă copiii acasă, le-am dat următoarele sugestii și recomandări:

Ce se întâmplă cu copiii despărțiți de părinți? Absența părinților are o influență negativă asupra copiilor. Mai multe riscuri amenință sănătatea și dezvoltarea copilului.

Cum să pregătiți copilul pentru plecarea dumneavoastră? Copiii au nevoie de sprijin atunci când încearcă să înțeleagă de ce trebuie să plece părinții lor. De asemenea, au nevoie de susținere atunci când înfruntă suferința legată de despărțire.

Cum să comunicați la distanță cu copilul? Telefonul și scrisorile îi ajută pe părinții plecați în străinătate să nu rămână străini de copii. Cum să discutăm cu copilul când suntem departe de el?

Ce este bine să știți în plus despre copil? „Uneori copilul se comportă de parcă nu ar fi copilul meu", spun părinții. Pentru a evita aceste situații, ar fi bine ca părinții să cunoască particularitățile de vârstă și să înțeleagă nevoile emoționale ale copilului.

Explicați de ce trebuie să se comporte într-un fel sau altul și ce aveți în vedere când spuneți: „să fii cuminte”, „să nu-ți faci de cap” sau „să nu ieși din vorba bunicilor sau rudelor”. Povestea caprei cu trei iezi este nu doar despre: „Nu deschideți ușa străinilor”. Este o poveste în care capra interzice, dar nu explică de ce. Și atunci apar problemele.

Încurajați copilul, vorbindu-i cuvinte care să-i sporească încrederea în forțele lui. Dacă vreți să încurajați copilul, spuneți:

„Mă faci să mă simt bucuros (fericit), când aud asta”

„Mulțumesc!”

„Ai vrea să…?”

„Ce zici dacă…?”

„Asta numesc eu să fii grijuliu (politicos, curajos, corect…)”

Fraze care încurajează:

„Cred că îți reușește să…”

„Sunt convins că vei reuși să…”

„Când faci lucruri care îți plac, ai succes”

„Văd că îți merge bine la școală…”

„Doar oamenii puternici procedează așa…”

„Ți-a reușit asta, continuă!”

Folosiți laude care nu umilesc și critici care nu jignesc. Copiii se simt stânjeniți atunci când sunt lăudați și consideră că nu merită. Ba uneori se poartă dinadins urât ca să demonstreze că v-ați înșelat. Pentru ca laudele să aibă efect, descrieți ceea ce vedeți sau auziți sau descrieți ce simțiți dumneavoastră în legătură cu asta. Evitați să îl comparați cu alt copil: „Cel mai bun”, „Mai bun decât…”

Prin aceste sfaturi, părinții vor înțelege că ce mai bună metodă de susținere afectivă și stimulare motivațională pentru copii este lauda, încurajarea.

Concluzii și propuneri

Motto: „ Eu pot să fac ceea ce tu nu poți face, iar tu poți face ceea ce eu nu pot face. Împreună putem face lucruri mari. Nimeni nu poate realiza vreodată singur ceea ce poate realiza prin parteneriat cu alții.”(Maica Tereza)

Prin lucrarea mea de cercetare, am înțeles că plecarea la muncă în străinătate este un sacrificiu deosebit pe care îl fac părinții pentru întreaga familie. Gândul că și el, copilul, va avea un calculator, o cameră numai a lui, o vacanță frumoasă le dă putere să reziste, să strângă dorul în suflete și să rămână printre străini până la expirarea contractului.

Mulți copii, deși lăsați sub supravegherea bunicilor, ale rudelor sau a unor prieteni de familie, sunt de fapt singuri. Singuri acasă în așteptarea unor vești despre tată sau despre mamă, care nu vin periodic, care își pierd dreptul celor șapte ani de-acasă.

Am observat că randamentul școlar scade, îndeosebi la elevii claselor III-IV, când programa este mai aglomerată, iar la elevii din clasele I-II am remarcat o sensibilitate accentuată și nevoia de afecțiune.

Deși am încercat să îndeplinesc o parte din îndatoririle părinților, am realizat că nimeni nu îi poate înlocui în sufletul copilului. O soluție pe care am găsit-o în ceea ce privește prevenirea crizelor, a etapelor vârstelor dificile, este comunicarea permanentă a copiilor cu părinții plecați prin telefon, prin scrisori și vacanțe petrecute împreună. De asemenea, este important ca persoanele în grija cărora rămân copiii, să se implice afectiv în relația cu ei, pentru a putea suplini nevoia de comunicare, sfatul părintelui și să mențină contactul permanent cu școala.

Din cercetarea efectuată, am observat că plecarea părinților la muncă în străinătate conduce la scăderea stimei de sine (verificarea ipotezei nr. 1), copiii sunt nemulțumiți de felul lor de a fi (evită să realizeze sau să se implice în sarcini noi, se simt neiubiți și nevaloroși, sunt ușor influențabili). De aceea, mi-am propus să le dezvolt stima de sine pozitivă prin: laude, încurajări, consolări în situații de eșec, încurajarea inițiativei, acordarea încrederii, implicarea în luarea unei decizii.

Atât la cei mici cât și cei mari se observă o scădere a interesului acordat școlii și temelor pentru acasă pe fondul unei lipse de control și supraveghere din partea unui adult cu autoritate asupra lor; Cei mici întâmpină dificultăți în realizarea temelor acasă și a înțelegerii materiei predate la școală. în acest sens, ei resimt nevoia de a avea o persoana adultă (părinte, învățător sau profesor) care să îi ajute și să susțină în activitatea școlară.

În procesul dobândirii experienței de viață copilul are nevoie de îndrumarea adultului, de o îndrumare care să-i favorizeze și chiar să-i stimuleze libertatea de manifestare. Întreaga acțiune educațională ar trebui să se desfășoare ca un proces de continuă creștere a gradului de independență al celui care se educă. Astfel, elevii trebuie învățați că au dreptul de a participa la decizii pedagogice, dreptul la inițiativă, la gândire autonomă, critică și creativă, dreptul de autoconducere și autoeducație, dreptul de opțiune, dreptul de acțiune potrivit propriei voințe, cu asumarea responsabilității pentru actul produs. Libertatea de manifestare a copilului este însă stingherită de complexul singurătății, al părăsirii și chiar ai abandonului pe care îi simte cel care are părinții plecați în străinătate.

Deseori se constată că elevii ai căror părinți sunt plecați în străinătate nu mai învață bine, nemaifiind supravegheați în activitatea de învățare (verificarea ipotezei nr. 2). Ei nu își organizează bine timpul liber în afara programului și sunt atrași în viața de “cartier”, ajungând de cele mai multe ori în atenția conducerii școlii, sau chiar a poliției (elevi din clasele mai mari).

Din păcate, în ultimii ani, învățământul românesc se confruntă din ce în ce mai des cu această situație deosebită, ce produce disfuncționalități în desfășurarea activității educative: exodul într-un număr tot mai mare al românilor (foarte mulți fiind părinți) la muncă în străinătate. Urmare a acestei situații, în evoluția elevilor se constată: scăderea randamentului școlar, creșterea numărului de absențe, devieri de comportament, manifestări ale violenței verbale și chiar fizice, obiective stabilite superficial, libertate de exprimare și comportament înțelese greșit, emiterea de opinii eronate de către părinții plecați și transmise copiilor, când fac comparații între sistemul de învățământ românesc și cei din străinătate.

În familiile unde mama este cea plecată, fetele consumă o mare parte din timpul lor cu activitățile de îngrijire a gospodăriei, uneori în detrimentul programului școlar și pregătirii temelor, în special la ciclul primar și gimnazial) în ceea ce privește motivația de a veni la școală.

Copiii care provin din familii unde mama este plecată sunt implicați în multiple activități gospodărești ocupându-le o mare parte din timpul lor liber.În mediul rural, ponderea activităților gospodărești este mult mai mare, de aceea timpul liber al copiilor este foarte redus.

Posibilitățile de petrecere a timpului liber împreună cu bunicii sunt reduse din cauza lipsei disponibilității acestora pe de o parte pentru activitatea de joc și pe de altă parte pentru activitățile ce presupun mișcare ca mersul la iarbă verde, în excursii,concerte etc. Posibilitățile de petrecere a timpului liber au fost percepute de către majoritatea copiilor ca fiind reduse în general atât în mediul urban, cât și în mediul rural.

În concluzie, migrația părinților are efecte nocive deosebit de grave in dezvoltarea psiho-emoțională a copiilor (verificarea ipotezei nr. 3). În ciuda eforturilor persoanelor la care aceștia se afla în îngrijire, precum si a cadrelor didactice, căldura familiei și rolul mamei în educație nu poate fi înlocuit în primii ani de școală, esențiali în dezvoltarea personalității copilului, rezultatele fiind unele cu consecințe grave și adesea ireversibile.

Am constatat că orice sistem de educație rămâne neputincios dacă se izbește de indiferența, de opoziția și, chiar mai rău, absența părinților. În aceste condiții, școala capătă o misiune suplimentară, aceea de intervenție reglatorie în relația familiei destrămate cu societatea.

Ipoteza nr. 4 a fost și ea verificată, prin demonstrarea faptului că participarea tuturor partenerilor în educație are un impact pozitiv asupra acestora. Învățământul nu este decât o parte din educația copilului, o bună parte a educației petrecându-se în afara școlii. Cercetările au pus în evidență influența atitudinii parentale asupra rezultatelor școlare ale elevilor, în special asupra motivațiilor învățării precum și faptul că unele comportamente ale părinților pot fi favorizate datorită dialogului cu școala. În cazul absenței părinților, legătura cu școala este întreruptă.

În acest scop, am organizat acțiuni educative prin care se poate concretiza relația școală-familie- comunitate: întâlniri individuale cu părinții elevilor, ședințe lunare, vizite la domiciliul elevului, lectorate cu părinții, întâlniri cu reprezentanți ai poliției rutiere și comunitare, cu un psihologi, vizite 1a muzee, vizionări de spectacole, drumeții, serbări școlare.

În analiza principalelor elemente care contribuie la asigurarea unui mediu familial propice dezvoltării armonioase și în bune condiții a copiilor s-au evidențiat următoarele concluzii:

lipsa mamei este mai des și mai intens resimțită de majoritatea copiilor, atât pentru că aceasta este cea care se ocupă de majoritatea treburilor gospodărești, care în lipsa acesteia, revin în grija copiilor, cât și pentru că mamele reușesc mai bine să aibă o relație apropiată și o comunicare deschisă cu copiii;

comunicarea și înțelegerea care se stabilește între copiii și adulții cu care locuiesc sunt foarte importante. În mod special, copiii resimt nevoia unei comunicări constante și apropiate cu un părinte sau cu o rudă apropiată în care să găsească un sprijin în cazul în care trebuie să ia anumite decizii considerate a fi foarte importante pentru viața lor;

au fost evidențiate probleme de comunicare între copii și bunici, cauzate de înțelegerea diferită a priorităților și responsabilităților în familie și societate.

Copiii ai căror părinți sunt plecați în străinătate ar trebui considerați în situație de risc. Aceasta ar fi o prima recomandare către autoritățile competente în domeniu, care ar trebui să găsească soluții de a întări relațiile între școală si sistemul de asistență socială. Este important să se rezolve criza de psihologi școlari din școlile românești, mai ales din cele din mediul rural (în doar 38% din școlile generale din România există la acest moment un psiholog care să ofere consiliere elevilor).

De asemenea, ar trebui construit un set de servicii sociale ce pot fi oferite copiilor ai căror părinți sunt plecați temporar în străinătate. Acestea ar trebui sa includă consiliere specială, ajutor in procesul de învățare, condiții de petrecere a timpului liber în activități organizate în comun cu alți copii, vizite la domiciliu.

Consider că ar trebui mărite numărul acțiunilor extrașcolare la care copiii respectivi să fie atrași sistematic (unele chiar utile: plantare de pomi, igienizare de spații verzi, voluntariat de orice fel). O altă modalitate de petrecere a timpului liber sunt excursiile în grupuri mici, supravegheate, în șantiere arheologice, în rezervații naturale, sau cele ocazionate de diverse festivaluri. Atragerea în cursuri neabordate de școală (arhitectura grădinii, arta fotografiei, meșteșuguri artizanale), înființarea de cluburi în care să fie transportați și supravegheați și în care să existe mijloace gratuite de comunicare cu părinții lor aflați departe ( și cum părinții se întorc la muncă seara târziu…), unde să fie ajutați să își facă temele, să creeze obiecte care să fie trimise părinților ca dovezi ale iubirii lor curate, sincere.. Angajarea mai multor psihologi în școli, dar și a mai multor profesori de discipline artistice, prin care se educă atât mintea cât și sufletul…

Această lucrare m-a ajutat să înțeleg că noi, consilierii educaționali, trebuie să fim pregătiți să facem față tuturor provocărilor, deoarece știm că fiecare copil este unic.

"Dacă un copil trăiește în încurajare,

Învață să aibă încredere.

Dacă un copil trăiește între cei înțelegători,

Învață și el să fie răbdător.

Copilul care este lăudat,

Învață, la rândul lui, să aprecieze.

Dacă un copil este înconjurat de iubire,

Va dărui celorlalți numai iubire".

(Dorothy Low Nolte, 1954)

Anexe

Anexa nr. 1 – "Imaginea de sine"

Anexa nr. 2 – "Harta inimii"

Anexa nr. 3 – "Cine sunt eu"

Anexa nr. 4 – "Cine sunt eu"

Anexa nr. 5 – "Ce aș vrea să spun părinților mei"

Anexa nr. 6 – Proiect de activitate extrașcolară "Hai să mergem la spectacol"

ȘCOALA CU CLASELE I-VIII

NR.12 "Decebal"

Director prof. Emilia Lungulescu

Dir. adj. Lidia Stîngă

„Hai să mergem la spectacol!”

Proiect de activitate extrașcolară

în cadrul Programului "Creștem împreună"

-11 noiembrie 2012-

ARGUMENT

Spectacolul înseamnă distracție, cultură, civilizație. Să învățăm copiii să iubească arta, frumosul și scena.

OBIECTIVE

Obiectiv general

Educarea sentimentelor de admirație și respect față de artă.

Obiective specifice

Să înțeleagă mesajul transmis de actori

Să participe cu interes la spectacol

Să aibă un comportament adecvat în sala de spectacol

Să-și exprime bucuria vizionării spectacolului

ACTIVITĂȚI

Vizionarea spectacolului „FRUMOASA DIN PADUREA ADORMITĂ”

RESURSE

Umane: Elevii claselor I-IV de la Program

COORDONATORI: Prof. Ionele Camelia.prof. Carlogea Mihai.,

Temporale: 11:00 – 12:30

Procedurale: observația, demonstrația, descoperirea;

DESFĂȘURAREA ACTIVITĂȚII

Vizionarea cu interes a spectacolului;

EVALUAREA ACTIVITĂȚII

Impresii in urma vizionarii acestui spectacol.

Anexa nr. 7 – Proiect de activitate extrașcolară "Gânduri pentru mama"

Director prof. Emilia Lungulescu

Dir. adj. Lidia Stîngă

ȘCOALA CU CLASELE I-VIII

NR.12 "Decebal"

„Gânduri pentru mama”

Proiect de activitate extrașcolară

în cadrul Programului „Creștem împreună!”

-8 Martie 2012-

ARGUMENT

Primăvara este anotimpul înnoirii, dar și al sărbătorilor: 1 Martie, 8 Martie, Paștele.

8 Martie este ziua tuturor femeilor. Așteptăm cu bucurie ziua de 8 Martie pentru a sărbători femeia și, în special, mama.

OBIECTIVE

Obiectiv general

Educarea sentimentelor de admirație și dragoste față de mama, ființa cea mai dragă.

Obiective specifice

Să cunoască semnificația acestei zile;

Să recite poezii și să interpreteze cântece dedicate mamei;

Să redea prin desene, colaje, mărțișoare, felicitări, mesajul specific acestei sărbători;

Să-și exprime bucuria acestei zile.

ACTIVITĂȚI

Prezentarea semnificației acestei sărbători;

Realizarea desenelor, colajelor, mărțișoarelor, felicitărilor.

Amenajarea unei expoziții.

RESURSE

Umane:

– Elevii claselor I-IV cuprinși în Programul: „Creștem împreună!”

– Învățătorii elevilor

– Coordonatori: prof. Camelia Ionele, prof. Mihai Cârlogea

Temporale: 11:45 – 12:45

Procedurale: conversația, explicația, munca în echipă;

Materiale: hârtie glase, imagini, lipici, acuarele, mărțișoare, cărți de poezii

DESFĂȘURAREA ACTIVITĂȚII

– Prezentarea semnificației acestei zile;

– Interpretarea unor cântece și poezii;

– Realizarea colajelor(prin asamblare), desenelor, mărțișoarelor, felicitărilor de primăvară.

– Realizarea expoziției.

EVALUAREA ACTIVITĂȚII

Amenajarea unei expoziții și a unor portofolii.

Anexa nr. 8- Proiect de activitate extrașcolară "De vorbă cu anotimpurile"

Dir. prof. Emilia Lungulescu

Dir. adj. Lidia Stîngă

ȘCOALA CU CLASELE I-VIII

NR.12 "Decebal"

„De vorbă cu anotimpurile…”

Proiect de activitate extrașcolară în cadrul Programului „Creștem împreună”

– 28 martie 2012-

ARGUMENT

Primăvara este anotimpul înnoirii. Vara aduce vacanța mare cu multă distracție. Toamna se culeg roadele. Iarna vine cu liniște și puritate.

OBIECTIVE

Obiectiv general

Educarea sentimentelor de admirație și dragoste față de anotimpuri.

Obiective specifice

Să cunoască elementele specifice fiecărui anotimp;

Să recite poezii și să interpreteze cântece dedicate anotimpurilor;

Să redea prin desene și colaje anotimpul preferat;

Să-și exprime bucuria față de sărbătorile fiecărui anotimp în parte.

ACTIVITĂȚI

Prezentarea anotimpurilor;

Realizarea desenelor și colajelor;.

Amenajarea unei expoziții.

RESURSE

Umane:

– Elevii claselor I-IV cuprinși în Programul „Creștem împreună”

– Învățătorii elevilor

Coordonatori: prof. Mihai Cârlogea, prof. Camelia Ionele

Temporale: 11:45 – 12:45

Procedurale: conversația, explicația, munca în echipă;

Materiale: hârtie glase, imagini, lipici, acuarele, cărți de poezii.

DESFĂȘURAREA ACTIVITĂȚII

– Prezentarea anotimpurilor cu semnele specifice;

– Interpretarea unor cântece și poezii;

– Realizarea colajelor(prin asamblare), desenelor;

– Realizarea expoziției.

EVALUAREA ACTIVITĂȚII

Amenajarea unei expoziții și a unor portofolii.

Anexa nr. 9- Proiect de activitate extrașcolară "Craiova, orașul meu"

ȘCOALA CU CLASELE I-VIII

NR.12 "Decebal"

Director prof. Emilia Lungulescu

Dir. adj. Lidia Stîngă

„Craiova, orașul meu!”

Proiect de activitate Creștem împreună!

-28 mai 2012-

ARGUMENT

Este important ca elevii acestui Program să cunoască unele obiective ale orașului natal.

OBIECTIVE

Obiectiv general

DEZVOLTAREA CUNOȘTINȚELOR LEGATE DE ORAȘUL CRAIOVA

Obiective specifice

să cunoască unele obiective din Craiova

să găsească curiozități,ghicitori

să afle cât mai multe detalii despre unele personalități

să adune informații referitoare la oraș

să realizeze desene .

să manifeste interes pentru activitate.

ACTIVITĂȚI

Dialog: învățător – elevi; elevi – elevi

Prezentarea materialelor pregătite și realizarea lucrărilor

Expunerea acestora.

RESURSE

Umane:

Elevii participanți la acest program (clasele I-IV)

Coordonatori proiect: Cârlogea Mihai, Ionele Camelia

Temporale: 11:00 – 14:00

Procedurale: conversația, explicația, demonstrația, munca în echipă;

DESFĂȘURAREA ACTIVITĂȚII

– Observarea, discutarea, unor obiective, începând cu centrul orașului.;

– Curiozități, informații – Realizarea unor fotografii.

– Amenajarea unei expoziții

EVALUAREA ACTIVITĂȚII

Realizarea unui portofoliu cu poze de la activitate.

Bibliografie

1. Băban, Adriana, "Consiliere educațională", Editura Psinet, Cluj-Napoca, 2001

2. Caluschi, Mariana, "Psihologul de familie", Editura Perforomantica, Iași, 2008

3. David Eugen, Lazăr Cornel, "Dimensiuni actuale ale consilierii psihologice și educaționale", Editura Psihomedia, Sibiu, 2008

4. Georgescu, M., "Introducere în consiliere psihologică", Editura Fundația România de Mâine, 2007

5. Huditeanu, Alexandru, "Metode de cunoaștere psihologică a elevilor", Editura Pshihomedia, Sibiu, 2001

6. Petru Iluț, "Sinele și cunoașterea lui", Editura Polirom, Iași, 2001

7. Mihăilescu, Ioan, 1999, "Familia în societățile europene", Editura Universității din București,

8. Mitrofan, Ioan, Ciupercă, C., 1998, "Incursiune în Psihosociologia și Psihosexologia Familiei", Editura Press, București

9. Pescaru-Băran, Adina, 2004, "Familia azi. O perspectivă sociopedagogică", Editura Aramis, Educația XXI, București

10. Sandu, Dumitru, "Consecințe ale migrației temporare a românilor în străinătate, Manuscris".

11. Stanciulescu, Elisabeta, 1998, "Sociologia educației familiei", Editura Polirom, Iași.

12. "Învățământul primar", numărul 4, Editura Discipol, 1997

13. Centrul de Informare și Documentare privind Drepturile Copilului, "Copilul meu e singur acasă", Chișinău 2007

14. http://www.monitorulneamt.ro/stiri/?editia=20060502&pagina=1&articol=4366

15. http://crestemimpreunacusalvaticopiii.wordpress.com/studii-proiect-si-rezultate/

16. http://edituratrei.wordpress.com/2010/12/20/ce-fel-de-parinte-sunteti-stiluri-de-parentaj/

17. http://www.anidescoala.ro/articol/copiii-cu-parinti-plecati-strainatate.html

18. http://www.calificativ.ro/CE_SE_INTAMPLA_CAND_PARINTII_SUNT_PLECATI_DE_ACASA_PENTRU_A_REZOLVA_PR-a13035.html

19. http://www.soros.ro/ro/program.php?program=13

20. http://www.unicef.org/romania/ro/media_8657.html

21. http://cluj2010.files.wordpress.com/2010/09/paper-maria-pescaru-ro.pdf

22. http://singuracasa.ro/_images/img_asistenta_sociala/pentru_profesionisti/servicii_asistenta_sociala/AAS_brosura_servicii_directe_singuracasa.pdf

23. http://articole.famouswhy.ro/formarea_conceptiei_fundamentale_a_copiilor_despre_ei_insisi/

24. http://www.fcn.org.ro/proiecte/programul-national-de-educatie-parentala

25. http://www.novanews.ro/news/copiii-cu-parintii-plecati-la-munca-in-strainatate-au-probleme-emotionale

26. http://salvaticopiii.ro/?id2=000700020001