Copiii cu Dizabilitati In Romania Anului 2013

Copiii cu dizabilități

România 2013

Definirea dizabilității, cadrul legal internațional și românesc

La nivel internațional domeniul dizabilității este reglementat de Convenția privind Drepturile Per- soanelor cu Dizabilități, adoptată la New York de Adunarea Generală

a Națiunilor Unite la 13 decembrie

2006, ratificată de România prin

Legea nr. 221/2010.

Convenția evidențiază responsa- bilitatea societății și rolul acesteia pentru a asigura o viață demnă și șanse egale tuturor membrilor săi, inclusiv copiilor cu dizabilități.

Convenția recunoaște că „dizabi­

litatea este un concept în evoluție

și că acesta rezultă din interacțiunea dintre persoanele cu deficiențe și barierele de atitudine și de mediu care împiedică participarea lor deplină și efectivă în societate în condiții de egalitate cu ceilalți”, ceea ce va avea consecințe majore în toate politicile publice privitoare la dizabilitate.

Convenția privind Drepturile Persoanelor cu Dizabilități extinde conceptul, afirmând că: “Persoanele cu dizabilități includ acele persoane care au deficiențe fizice, mentale, intelectuale sau senzoriale de durată, deficiențe care, în interacțiune cu diverse bariere, pot îngrădi participarea deplină și efectivă a persoane- lor în societate, în condiții de egalitate cu ceilalți“.

La nivelul Uniunii Europene, dizabilitatea este considerată o problemă a întregii societăți, ceea ce întărește sentimentul de responsabilizare a comunității față de crearea unui mediu

prietenos, fizic și al atitudinilor, pentru incluziunea persoanelor cu dizabilități.

Date statistice

La sfârșitul anului 2012 statisticile arătau că în România există

697.169 persoane cu dizabilități. 97,5% din persoanele cu

Date: www.copii.ro la 31.12.2012

30,000

FORMA DE ÎNVĂȚĂMÂNT FRECVENTATĂ DE COPIII CU DIZABILITĂȚI

Copii care frecventează învățământul de masă

30,000

30,000

Copii care frecventează învățământul special

Copii care frecventează învățământul special integrat

30,000

30,000

30,000

0

2010 2011 2012

Copii care frecventează învățământul special integrat în clasă compactă

Copii care frecventează învățământul special integrat în grupă

Copii care frecventează învățământul special integrat individual

Copii care frecventează alte forme de învățământ

Date: www.copii.ro

dizabilități trăiesc în propriile familii sau independent, iar 2,5% sunt persoane asistate în instituțiile rezidențiale publice, de tipul centrelor de îngrijire și asistență. (Sursă: www.mmuncii.ro/buletinstatistic) În 2012, Institutul Național de Statistică raportează o rată de

3,66% a persoanelor cu dizabilități raportată la populația totală a României.

Tot la sfârșitul anului 2012, Direcția Protecția Persoanelor cu Handicap (DPPH) a comunicat numărul de 60.859 copii cu dizabilități, cu mențiunea: „copii care primesc alocația de stat dublă (neinstitutionalizați) la care se adaugă copiii aflați în instituțiile publice de protecție socială pentru persoanele adulte cu handicap coordonate metodologic de MMFPSPV (Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice) – DPPH (institutionalizați) prin DGASPC (Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului) județene și ale sectoa­ relor municipiului București”.

50,32% sunt copii încadrați în gradul grav, 20,01 % din copii sunt încadrați în gradul accentuat, iar 29,67% în gradul mediu și ușor. Tipurile de handicap dominante sunt: somatic, asociat, mintal sau psihic (între 18% și 22% din populația reprezentată

de persoanele cu dizabilități se încadrează în unul dintre aceste tipuri). Rata medie națională pe județ a copiilor cu dizabilități este de 2,7%. (Sursă:Raport de activitate MMFPSPV, 2012)

Organizațiile neguvernamentale apreciază numărul celor care suferă de tulburări din spectrul autismului la 30.000. Potrivit stat- isticilor internaționale, un copil din 150 este afectat de o tulburare

Încadrarea copiilor cu dizabilități după grad

din spectrul autismului, această afecțiune fiind mai des întâlnită decât cancerul, diabetul sau Sindromul Down.

În cazul Sindromului Down, în România sunt în jur de 30.000 de persoane cu trisomie 21 luând în considerare faptul că la nivel mon- dial incidența este de aproximativ 1 la 800 nașteri.

Prevenire și diagnosticare Serviciile medicale sunt gratuite pentru copil, chiar în cazul în care

35,000.00

30,000.00

25,000.00

20,000.00

15,000.00

10,000.00

5,000.00

0.00

30.624

12.178

17.144

913

acesta nu are părinți asigurați,

precum și pentru gravidă, indife­ rent de statutul său de asigurată, informarea privind aceste drepturi nu pătrunde în multe comunități izolate. În multe cazuri, amânarea sau neefectuarea controalelor preventive se petrece fie pentru

că părinții nu înțeleg necesitatea acestora, fie pentru că nu își permit cheltuielile legate de transportul către instuțiile care oferă serviciile de sănătate.

Grav Accentuat Mediu Ușor

Copii ne-instituționalizați Copii instituționalizați Date: www.copii.ro

Numărul de consultații prenatale rămâne scăzut, astfel că, față de

Număr copii cu dizabilități pe regiune

70,000

60,000

50,000

40,000

30,000

20,000

10,000

0

Copii instituționalizați

Copii în familie Date: www.copii.ro

standardul Ministerului Sănătății de

8 consultații prenatale pentru fiecare gravidă cu sarcină normală, anual,

8.000 dintre gravide nu efectuează nici o vizită prenatală, iar 40.000 efectuează maxim 3 vizite.

(Raport FONPC: Sprijin în timpul sarcinii, travali-

ului și nașterii 2011).

“Un copil este înregistrat ca având dizabilități și i se acordă drepturi speciale de protecție numai dacă Comisia pentru Protecția Copilului (CPC) emite un certificat de înca­ drare într­o categorie de persoane cu handicap. Acest certificat trebuie să fie reînnoit, iar mulți copii nu be­ neficiază de asistență în reînnoirea certificatului. Aceasta poate explica parțial de ce numărul copiilor cu dizabilități poate fi doar estimat. (…) În unele județe, copiii cu dizabilități minore sunt incluși în sistemul de raportare, iar în altele ei nu sunt înregistrați deloc. Pe de altă parte, majoritatea copiilor vin (…) numai când ajung la vârsta școlară pentru a fi orientați spre școli speciale. Rar se întâmplă ca un copil cu dizabi­ lități sub vârsta de 7 să se prezinte (..) și, prin urmare, adesea ei nu sunt cuprinși în statisticile oficiale.”

(Copii la limita speranței – O analiză focalizată asupra situației copiilor vulnerabili, excluși și discriminați în România, Reprezen- tanța UNICEF în România, 2006).

Același lucru este susținut și de Salvați Copiii România: „Cel mai probabil, numărul copiilor cu dizabilități este mult mai mare, dar, pentru multe familii, mai ales din mediul rural, a avea un copil cu handicap este un motiv de rușine, motiv pentru care copilul nu este declarat ca suferind de un handicap. De asemenea, accesul redus la servicii de evaluare este cauzat de distanța mare între domiciliu și sediul acestui serviciu sau de lipsa de informare cu privire la drepturile speciale și serviciile disponibile …”.

Accesul la servicii de recuperare Dezvoltarea copilului cu dizabilități este strâns legată de asigurarea dreptului la îngrijire specială, adaptată nevoilor sale. Conform Legii nr. 272/2004, „îngrijirea specială trebuie să asi­ gure dezvoltarea fizică, mentală, spirituală, morală sau socială

Copii cu dizabilități pe grupe de vârstă

a copiilor cu handicap. Îngrijirea specială constă în acordarea de ajutor adecvat situației copilului și părinților săi ori, după

caz, situației celor cărora le este încredințat copilul și se acordă gratuit, ori de câte ori acest lucru este posibil, pentru facilitarea accesului efectiv și fără discriminare al copiilor cu handicap la educație, formare profesională, servicii medicale, recuperare, pregătire, în vederea ocupării unui loc de muncă, la activități recreative, precum și la orice alte activități apte să le permită deplina integrare socială și dezvoltare a personalității lor.”

Chiar dacă supravegherea stării de sănătate a copilului este gratuită și obligatorie, familiile neasigurate care nu au un medic de familie nu știu cui să se adreseze. Este una din situațiile în care ar trebui să intervină asistenții sau lucrătorii sociali, pentru îndrumare. În asemenea cazuri, care nu sunt puține, depistarea dizabilității are loc cel mai frecvent în jurul vârstei școlare, iar

accesul la recuperare este mult întârziat (Recomandări Comitet ONU, 2009).

Unul dintre cele mai importante ser- vicii create, în baza evaluării, pentru cei mai vulnerabili copii și adulți cu dizabilități – persoanele cu dizabi­ lități grave – este asistentul per- sonal (art. 35), angajat al primăriei sau DGASPC, în cazul municipiului București. În anumite situații, părinții sau reprezentații legali ai copilului

cu dizabilități grave pot opta între asistent personal și primirea unei indemnizații lunare.

La sfârșitul anului 2012, din 1.566 de servicii de tip rezidențial pentru copii, publice și private, 387 de servicii (dintre care 35 private) erau destinate copiilor cu dizabilități (24,6%). Numărul copiilor cu dizabi­ lități beneficiari ai acestor servicii

era de 8.511, număr aflat în scădere cu 459 față de decembrie 2011.

Potrivit Legii nr. 272/2004, copiii

sub 2 ani care au nevoie de măsură de protecție nu pot fi plasați în sistem rezidențial decât dacă au nevoie de îngrijiri medicale perma- nente. La sfârșitul anului 2012, 715 copii, adică 3,2% din totalul copiilor aflați în sistemul rezidențial de în- grijire, se aflau în această situație.

Sursă www.copii.ro.

Echipa mobilă dezvoltată de către unele DGASPC­uri printr­un pro- gram al Autorității Naționale pentru Protecția Familiei și a Drepturilor Copilului (ANPFDC), 2010, sau alte tipuri de servicii furnizate de către SPAS (Serviciul Public de Asistență Socială) în comunitățile îndepărtate de zonele urbane reprezintă moduri de intervenție care au contribuit la scoaterea la lumină în unele cazuri a „copiilor invizibili”, intervenții prin care se poate realiza și evaluarea timpurie a copilului. Deși au fost înregistrate semnale locale impor-

tante privind eficiența acestor servicii, nu există încă un raport de evaluare la nivel național. Este evident, însă, că echipele mobile, formate din kinetoterapeut, logoped, psihopedagog, psiholog și asistent social pot desfășura activități la care, altfel, accesul copilului cu dizabilități este limitat sau lipsește.

Integrare și incluziune educațională și socială Convenția cu privire la Drepturile Copilului (CDC) este primul document internațional care promovează fără echivoc bunăsta­ rea tuturor copiilor. Din perspectiva art. 2, referitor la necesitatea de a fi asigurată protecția împotriva oricărei forme de discrimi­ nare, copilul cu dizabilități beneficiază, ca orice alt copil, de toate drepturile prevăzute în CDC. Articolul 23 insistă asupra creării, de către fiecare stat parte, a unui cadru în care copiilor cu dizabilități să li se asigure „o viață împlinită și decentă” și „condiții care să

le garanteze demnitatea, să le favorizeze autonomia și să le faciliteze participarea activă la viața comunității.”

Conceptul de cerințe educative speciale este definit în Legea

nr. 448/2006 ca „necesitățile educaționale suplimentare, comple- mentare obiectivelor generale ale educației adaptate particula­ rităților individuale și celor caracteristice unei anumite deficiențe sau tulburări/dificultăți de învățare, precum și o asistență com- plexă de tip medical, social etc.”

Evaluarea și orientarea școlară și profesională a copiilor, elevilor și tinerilor cu cerințe educaționale speciale (CES) se realizează de serviciul de evaluare și orientare școlară și profesională din cadrul centrelor județene de resurse și de asistență educațională (CJRAE), acordându­se prioritate integrării în învățământul de masă. Identificarea persoanelor cu CES, în termeni de evaluare

și orientare școlară, se află în plin proces de reașezare. În prezent, un copil cu dizabilități care are și

deficiențe de învățare trebuie să fie evaluat și orientat de două comisii/ sisteme. În același timp, nu există

o aplicare unitară a instrumentelor de evaluare în cadrul celor două sisteme.

„Sistemul educațional din România creează dezavantaje majore

pentru persoanele cu dizabilități. Astfel, incidența neșcolarizării și a abandonului timpuriu este de șapte ori, respectiv de două ori mai mare, pentru persoanele cu dizabilități

față de populația generală. Grupul cel mai dezavantajat din punct de vedere al accesului la educație este format din persoane cu dizabilități fizice, somatice sau vizuale, grave, din mediul rural” – aceste concluzii sunt precizate în Sintezele inițiale

ale proiectelor de analize socio­eco-

nomice elaborate până în prezent la nivelul Comitetelor Consultative, redactate în noiembrie 2012.

A trăi independent și a participa deplin la viața societății sunt atitudini condiționate, în cazul persoane-

lor cu dizabilități, de eliminarea obstacolelor și barierelor din mediul fizic și transport, la mijloacele de comunicare sau alte tehnologii.

Există puține informații publice cu privire la modul în care sunt respec- tate prevederile legate de accesul la mediu. Un studiu făcut de ASCHF­R (Asociația de sprijin a copiilor han­ dicapați fizic România ­ www.aschfr. ro) în anul 2010 menționa faptul că, de exemplu, „multe dintre spațiile publice sunt neaccesibilizate sau dacă există accesibilizări, acestea sunt de slabă calitate, impracticabile de cele mai multe ori, iar în cazul mijloacelor de transport în comun, numai 6% dintre cei chestionați au declarat că le­au folosit.”

Rolul comunității

Creșterea gradului de conștientizare în societate, inclusiv la nivelul familiei, cu privire la acceptarea și încurajarea participării persoanelor cu dizabilități în societate presupune un efort con- tinuu pentru promovarea recunoașterii capacităților, abilităților și contribuțiilor pe care acestea le pot aduce societății. „Cultivarea la toate nivelurile sistemului de educație, inclusiv la toți copiii, de la o vârstă fragedă, a unei atitudini de respect față de drepturile persoanelor cu dizabilități” constituie una din măsurile imediate, eficiente și adecvate pe care Statele Părți le pot lua (Convenția ONU, art. 8).

Rapoartele publice cuprind puține referiri concrete la situațiile de excludere sau marginalizare a persoanelor cu dizabilități, fiind bazate pe trecerea în revistă a prevederilor din actele normative și pe interpretarea datelor statistice cu caracter cantitativ.

Informații mai detaliate, colectate prin legătura directă cu cei în cauză și bazate pe o interpretare calitativă a datelor se află în analizele și rapoartele organizațiilor neguvernamentale.

Un studiu recent arată că o treime dintre respondenții cu copii cu dizabilități au declarat că profesorii, personalul medical, adulții sau ceilalți copii din sat îi tratează uneori diferit față de ceilalți copii, iar celelalte două treimi au afirmat că acest lucru se întâm- plă rar sau deloc. (Bunăstarea copilului din mediul rural, World Vision, 2012).

Recomandări

● Necesitatea elaborării unei strategii coerente și a unui plan operațional eficient privind eliminarea barierelor și facilitarea incluziunii sociale, cu accent pe prevenire și intervenție timpu- rie, inclusiv a Planului național de implementare a Convenției privind Drepturile Persoanelor cu Dizabilități.

● Promovarea și susținerea modelului social prin care se asigură schimbarea paradigmei de la pacient la cetățean și responsa- bilizarea societății față de eliminarea obstacolelor pe care le creează în calea persoanelor cu dizabilități.

● Dezvoltarea cooperării între politi- cile și profesioniștii din sectoarele asistență socială – educație ­ sănătate – care, în prezent, se manifestă sporadic și neformalizat prin protocoale de colaborare.

● Dezvoltarea și încurajarea dreptului la opinie a copilului cu dizabilități, asigurarea asistenței necesare pentru exprimarea opiniilor, pe

baza principiului Nimic despre noi, fără noi!

● Realizarea de campanii de informare și sensibilizare în care accentul să se mute de la

neputință și limitările funcționale spre încurajarea participării pe cât posibil la viața comunității; copiii

cu dizabilități pătrund cu greutate în spațiul public, cauzele fiind lipsa de accesibilitate, atitudinile nepotrivite, frica de necunoscut a părinților, iar comunitatea rămâne

rezervată cu privire la potențialul de integrare sau la valoarea adăugată pe care ei o pot reprezenta, de aici atitudinile de milă și caritate, de marginalizare și excludere.

● Mobilizarea instrumentelor finan- ciare și utilizarea adecvată a posi- bilităților oferite de instrumentele financiare ale UE pentru educația copiilor preșcolari, reducerea abandonului școlar timpuriu, recon- cilierea vieții private cu cea profe- sională, accesul la servicii, inclusiv la serviciile sociale și de asistență medicală, strategiile de dezvoltare locală ale comunităților, sprijinirea regenerării zonelor defavorizate și trecerea de la servicii instituționale la servicii comunitare. (Recoman- darea Comisiei Europene: Investiția în copii: ruperea cercului vicios al defavorizării 2013/112/UE).

UNICEF în România

UNICEF este cea mai mare organizație pentru copii, recunoscută și respectată la nivel mondial pentru experiența sa în domeniul drepturilor copilului și finanțată exclusiv prin contribuții voluntare.

Din 1991, UNICEF lucrează alături de Guvern, societatea civilă, mass­media, sectorul privat și alți parteneri naționali și internaționali pentru a se asigura

că toți copiii merg la școală, au acces la servicii de sănătate și sunt protejați împotriva violenței, neglijării, abuzului, exploatării și HIV/SIDA.

Protecția copilului

În România, sunt mii de copii invizibili. Ei sunt copii care nu pot merge la doctor și la școală, sunt copii care sunt abuzați sau care nu au acte de identitate, sunt copii care au la rândul lor copii. Unii dintre aceștia pot fi părăsiți de părinții lor. Locul copiilor este în familie, dar 1 din 10 copii este în pericolul de a fi părăsit.

În parteneriat cu autoritățile, societatea civilă și mass­media, UNICEF a creat un model în 64 de comunități menit să consolideze rețeaua de asistenți sociali, asistenți medicali comunitari și mediatori romi în vederea creșterii calității și accesibilității serviciilor medicale și sociale. Se pune accent pe prevenire astfel încât copiii să fie protejați împotriva violenței și neglijării. UNICEF își oferă expertiza tehnică dobândită la nivel global și local Guvernului, autorităților

locale și Parlamentului pentru a îmbunătăți legile și politicile pornind de la acest model și de la cele mai bune practici. Lucrăm tot mai des cu familiile astfel

încât acestea să obțină cunoștințele și abilitățile necesare pentru a­și proteja propriii copii și a­i crește într­un mediu sănătos.

UNICEF dorește să crească numărul copiilor ce beneficiază de servicii de prevenire, cu un accent asupra copiilor marginalizati, și să reducă numărul de noi cazuri înregistrate în sistemul public de protecție. În același timp, căutăm să reducem proporția copiilor instituționalizați cu 25%, concentrându­ne pe copiii sub 3 ani și copiii cu dizabilități.

Educație

Aproximativ 400.000 de copii nu merg la școală în mod regulat, iar 40% dintre copiii de 15 ani sunt semianalfabeți. România are una dintre cele mai ridicate rate ale abandonului școlar din UE și, după ani în care s­au înregistrat pro- grese, această rată se află din nou în creștere. Calitatea educației reprezintă în continuare o preocupare importantă. Educația este șansa de a întrerupe cercul vicios al sărăciei și al excluderii sociale atât în cazul copiilor, cât și al familiilor, comunităților și țării lor.

UNICEF lucrează cu partenerii săi în 230 de comunități vulnerabile pentru a răspunde fenomenelor abandonului școlar și absenteismului, punând accent pe instruirea profesorilor și a directorilor de școală, dar și pe implicarea comunității și a părinților. De asemenea, punem expertiza noastră la dispoziția Guvernului și a Parlamentului în vederea consolidării politicilor și a legislației și pentru o mai bună monitorizare a situației educaționale a copiilor.

Obiectivul UNICEF este de a reduce rata părăsirii timpurii a școlii de la 16,6% la 12,8%, cu accent pe județele cele mai afectate, și reducerea ratei abando- nului școlar în cazul copiilor de etnie romă de la 44% la 30%.

Adolescenții

Potrivit statisticilor, adolescenții din România sunt foarte expuși sărăciei, infecțiilor cu HIV, abuzului de substanțe, violenței, sarcinilor timpurii și abando- nului școlar. Adolescenții reprezintă categoria cea mai afectată de consumul de droguri, mai ales de substanțe noi cu efecte psihoactive. Prevalența consumu-

lui de droguri de orice tip la adolescenții

de 16 ani era în 2010 de 10%. 79% dintre adolescenții de 16 ani au consumat alcool în ultimul an și 52% dintre adolescenții de

16 ani au fumat tutun cel puțin o dată, iar circa 21.000 de fete au născut înainte de a împlini 20 de ani.

UNICEF lucrează cu parteneri naționali și locali pentru a proteja adolescenții împotriva riscurilor cu care se confruntă, prin dezvoltarea sistemului de identificare timpurie a adolescenților vulnerabili și de referire către servicii de bază în domeniul sănătății, educației și protecției sociale, dar și către servicii de specialitate adre- sate adolescenților cu comportamente la risc. Eforturile noastre vor include și impli-

carea adolescenților într­un dialog național referitor la aspecte ce le afectează viața

și punerea la dispoziția lor a cunoștințelor care îi vor ajuta să se protejeze.

Ne dorim ca fetele și băieții aflați la vârsta adolescenței să fie tot mai mult susținuți să adopte comportamente mai sigure

și să acceseze servicii de bază și de specialitate.

Educație timpurie

Copiii au nevoie de educație timpurie și stimulare, acestea sunt vitale pentru dez- voltarea lor optimă și au influență pe par- cursul întregii vieți. Un start bun în viață este așadar absolut necesar. Un mediu sigur și protector este esențial. O nutriție adecvată din primele zile ale vieții pune bazele solide pentru anii ce urmează,

iar experiențele bogate și semnificative încurajează un copil să gândească singur. Creierul unui copil se dezvoltă când aces- ta este expus unor experiențe pozitive de învățare.

UNICEF sprijină dezvoltarea politicilor

și intervențiilor care vizează dezvoltarea timpurie a copilului și educația timpurie. Colaborăm cu instituții guvernamentale și neguvernamentale pentru dezvoltarea de strategii și promovarea modelelor de bună practică, un astfel de model fiind și centrul multifuncțional de dezvoltare timpurie a copilului.

UNICEF România Blv. Primăverii nr. 48 A Sector 1, București www.unicef.ro