Copiii cu dizabilități [600469]

1
Copiii cu dizabilități
România 2013

2
© UNICEF România/Pirozzi
Definirea dizabilității,
cadrul legal internațio nal
și românesc
La nivel internațional domeniul
dizabilității este reglementat de Convenția privind Drepturile Per –
soanelor cu Dizabilități, adoptată la New York de Adunarea Generală a Națiunilor Unite la 13 decembrie
2006, ratificată de România prin
Legea nr. 221/2010.
Convenția evidențiază responsa-
bilitatea societății și rolul acesteia pentru a asigura o viață demnă și
șanse egale tuturor membrilor săi,
inclusiv copiilor cu dizabilități.
Convenția recunoaște că „dizabi­
litatea este un concept în evoluție și că acesta rezultă din interacțiunea dintre persoanele cu
deficiențe și barierele de atitudine și de mediu care împiedică
participarea lor deplină și efectivă în societate în condiții de
egalitate cu ceilalți”, ceea ce va avea consecințe majore în
toate politicile publice privitoare la dizabilitate.
Convenția privind Drepturile Persoanelor cu Dizabilități extinde
conceptul, afirmând că: “Persoanele cu dizabilități includ acele
persoane care au deficiențe fizice, mentale, intelectuale sau
senzoriale de durată, deficiențe care, în interacțiune cu diverse
bariere, pot îngrădi participarea deplină și efectivă a persoane-
lor în societate, în condiții de egalitate cu ceilalți“.
La nivelul Uniunii Europene, dizabilitatea este considerată o
problemă a întregii societăți, ceea ce întărește sentimentul
de responsabilizare a comunității față de crearea unui mediu
prietenos, fizic și al atitudinilor, pentru incluziunea persoanelor
cu dizabilități.
Date statistice
La sfârșitul anului 2012 statisticile arătau că în România există
697.169 persoane cu dizabilități. 97,5% din persoanele cu
Evoluția numărului de copii cu dizabilități
2011 2012
Copii în familie 60,243 60,844
Copii instituțio nalizați 26 15
Total număr copii 60,269 60,859
Date: www.copii.ro la 31.12.2012
30,00030,00030,00030,000FORMA DE ÎNVĂȚĂMÂNT
FRECVENTATĂ DE COPIII
CU DIZABILITĂȚI
Copii care frecventează
învățământul de masă
Date: www.copii.ro30,000
30,000
0
2010 2011 2012Copii care frecventează învățământul special
Copii care frecventează
învățământul special integrat
Copii care frecventează
învățământul special integratîn clasă compactă
Copii care frecventează
învățământul special integratîn grupă
Copii care frecventează
învățământul special integratindividual
Copii care frecventează
alte forme de învățământ

3
© UNICEF România/Pirozzi
din spectrul autismului, această
afecțiune fiind mai des întâlnită decât cancerul, diabetul sau Sindromul Down.
În cazul Sindromului Down, în
România sunt în jur de 30.000 de persoane cu trisomie 21 luând în considerare faptul că la nivel mon-dial incidența este de aproximativ 1 la 800 nașteri.
Prevenire și diagnosticare
Serviciile medicale sunt gratuite
pentru copil, chiar în cazul în care acesta nu are părinți asigurați, precum și pentru gravidă, indife­rent de statutul său de asigurată, informarea privind aceste drepturi nu pătrunde în multe comunități izolate. În multe cazuri, amânarea sau neefectuarea controalelor preventive se petrece fie pentru că părinții nu înțeleg necesitatea acestora, fie pentru că nu își permit cheltuielile legate de transportul către instuțiile care oferă serviciile de sănătate.
Numărul de consultații prenatale
rămâne scăzut, astfel că, față de dizabilități trăiesc în propriile familii sau independent, iar 2,5%
sunt persoane asistate în instituțiile rezidențiale publice, de tipul centrelor de îngrijire și asistență.
(Sursă: www.mmuncii.ro/buletinstatistic)
În 2012, Institutul Național de Statistică raportează o rată de 3,66% a persoanelor cu dizabilități raportată la populația totală a României.
Tot la sfârșitul anului 2012, Direcția Protecția Persoanelor cu
Handicap (DPPH) a comunicat numărul de 60.859 copii cu dizabilități, cu mențiunea: „copii care primesc alocația de stat dublă (neinstitutionalizați) la care se adaugă copiii aflați în instituțiile publice de protecție socială pentru persoanele adulte cu handicap coordonate metodologic de MMFPSPV (Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice) – DPPH (institutionalizați) prin DGASPC (Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului) județene și ale sectoa­relor municipiului București”.
50,32% sunt copii încadrați în gradul grav, 20,01 % din copii
sunt încadrați în gradul accentuat, iar 29,67% în gradul mediu și ușor. Tipurile de handicap dominante sunt: somatic, asociat, mintal sau psihic (între 18% și 22% din populația reprezentată de persoanele cu dizabilități se încadrează în unul dintre aceste tipuri). Rata medie națională pe județ a copiilor cu dizabilități este de 2,7%.
(Sursă:Raport de activitate MMFPSPV, 2012)
Organizațiile neguvernamentale apreciază numărul celor care suferă de tulburări din spectrul autismului la 30.000. Potrivit stat-isticilor internaționale, un copil din 150 este afectat de o tulburare
Grav Accentuat Mediu UșorÎncadrarea copiilor cu
dizabilități după grad
30.624
12.17817.144
913

5,000.00
0.0010,000.0015,000.0020,000.0025,000.0030,000.0035,000.00
Copii ne-instituționalizați Copii instituționalizați Date: www.copii.ro

4
© UNICEF România/Cristian Kostyak
© UNICEF România/Kate Holtstandardul Ministerului Sănătății de
8 consultații prenatale pentru fiecare gravidă cu sarcină normală, anual, 8.000 dintre gravide nu efectuează nici o vizită prenatală, iar 40.000 efectuează maxim 3 vizite.
(Raport FONPC: Sprijin în timpul sarcinii, travali-
ului și nașterii 2011).
“Un copil este înregistrat ca având
dizabilități și i se acordă drepturi speciale de protecție numai dacă Comisia pentru Protecția Copilului
(CPC) emite un certificat de înca­dra re într ­o categorie de persoane
cu handicap. Acest certificat trebuie să fie reînnoit, iar mulți copii nu be­neficiază de asistență în reînnoirea certificatului. Aceasta poate explica parțial de ce numărul copiilor cu dizabi lități poate fi doar estimat. (…)
În unele județe, copiii cu dizabilități minore sunt incluși în sistemul de raportare, iar în altele ei nu sunt înregistrați deloc. Pe de altă parte, majoritatea copiilor vin (…) numai când ajung la vârsta școlară pentru a fi orientați spre școli speciale. Rar se întâmplă ca un copil cu dizabi­lități sub vârsta de 7 să se prezinte (..) și, prin urmare, adesea ei nu sunt cuprinși în statisticile oficiale.” (Copii la limita speranței – O analiză focalizată asupra situației
copiilor vulnerabili, excluși și discriminați în Româ nia, Reprezen-
tanța UNICEF în România, 2006).
Același lucru este susținut și de Salvați Copiii România: „Cel mai
probabil, numărul copiilor cu dizabilități este mult mai mare, dar, pentru multe familii, mai ales din mediul rural, a avea un copil cu handicap este un motiv de rușine, motiv pentru care copilul nu
este declarat ca suferind de un handicap. De asemenea, accesul
redus la servicii de evaluare este cauzat de distanța mare între
domiciliu și sediul acestui serviciu sau de lipsa de informare cu privire la drepturile speciale și serviciile disponibile …”.
Accesul la servicii de recuperare
Dezvoltarea copilului cu dizabilități este strâns legată de asigurarea dreptului la îngrijire specială, adaptată nevoilor sale. Conform Legii nr. 272/2004, „îngrijirea specială trebuie să asi­gure dezvoltarea fizică, mentală, spirituală, morală sau socială 010,00020,00030,00040,00050,00060,00070,000 Număr copii cu dizabilități pe regiune
Copii în familie Date: www.copii.ro Copii instituționalizați

5accesul la recuperare este mult
întârziat (Recomandări Comitet ONU, 2009).
Unul dintre cele mai importante ser-
vicii create, în baza evaluării, pentru cei mai vulnerabili copii și adulți cu dizabilități – persoanele cu dizabi­lități grave – este asistentul per-sonal (art. 35), angajat al primăriei sau DGASPC, în cazul municipiului București. În anumite situații, părinții sau reprezentații legali ai copilului cu dizabilități grave pot opta între asistent personal și primirea unei indemnizații lunare.
La sfârșitul anului 2012, din 1.566
de servicii de tip rezidențial pentru copii, publice și private, 387 de servicii (dintre care 35 private) erau destinate copiilor cu dizabili tăți
(24,6%). Numărul copiilor cu dizabi­lități beneficiari ai acestor servicii era de 8.511, număr aflat în scădere cu 459 față de decembrie 2011.
Potrivit Legii nr. 272/2004, copiii
sub 2 ani care au nevoie de măsură de protecție nu pot fi plasați în sistem rezidențial decât dacă au nevoie de îngrijiri medicale perma-nente. La sfârșitul anului 2012, 715 copii, adică 3,2% din totalul copiilor aflați în sistemul rezidențial de în-grijire, se aflau în această situație.
Sursă www.copii.ro.
Echipa mobilă dezvoltată de către unele DGASPC­uri printr­un pro-gram al Autorității Naționale pentru Protecția Familiei și a Drepturilor Copilului (ANPFDC), 2010, sau alte tipuri de servicii furnizate de către SPAS (Serviciul Public de Asistență Socială) în comunitățile îndepărtate de zonele urbane reprezintă moduri de intervenție care au contribuit la scoaterea la lumină în unele cazuri a „copiilor invizibili”, intervenții prin care se poate realiza și evaluarea timpurie a copilului. Deși au fost înregistrate semnale locale impor-a copiilor cu handicap. Îngrijirea specială constă în acordarea de ajutor adecvat situației copilului și părinților săi ori, după caz, situației celor cărora le este încredințat copilul și se acordă gratuit, ori de câte ori acest lucru este posibil, pentru facilitarea accesului efectiv și fără discriminare al copiilor cu handicap la educație, formare profesională, servicii medicale, recuperare, pregătire, în vederea ocupării unui loc de muncă, la activități recreative, precum și la orice alte activități apte să le permită deplina integrare socială și dezvoltare a personalității lor.”
Chiar dacă supravegherea stării de sănătate a copilului este
gratuită și obligatorie, familiile neasigurate care nu au un medic de familie nu știu cui să se adreseze. Este una din situațiile în care ar trebui să intervină asistenții sau lucrătorii sociali, pentru îndrumare. În asemenea cazuri, care nu sunt puține, depistarea dizabilității are loc cel mai frecvent în jurul vârstei școlare, iar
© UNICEF România/Kate Holt0-4 ani 5-9 ani 10-14 ani 15-17 aniCopii cu dizabilități pe grupe de vârstă
12,77617,86218,22611,405
13,46317,99118,22511,150
2011 2012

6și orientare școlară, se află în plin
proces de reașezare. În prezent, un copil cu dizabilități care are și deficiențe de învățare trebuie să fie evaluat și orientat de două comisii/sisteme. În același timp, nu există o aplicare unitară a instrumentelor de evaluare în cadrul celor două sisteme.
„Sistemul educațional din România
creează dezavantaje majore pentru persoanele cu dizabilități. Astfel, incidența neșcolarizării și a abandonului timpuriu este de șapte ori, respectiv de două ori mai mare, pentru persoanele cu dizabilități față de populația generală. Grupul cel mai dezavantajat din punct de vedere al accesului la educație este format din persoane cu dizabilități fizice, somatice sau vizuale, grave, din mediul rural” – aceste concluzii sunt precizate în Sintezele inițiale ale proiectelor de analize socio­eco-nomice elaborate până în prezent la nivelul Comitetelor Consultative,
redactate în noiembrie 2012.
A trăi independent și a participa
deplin la viața societății sunt atitudini condiționate, în cazul persoane-lor cu dizabilități, de eliminarea obstacolelor și barierelor din mediul fizic și transport, la mijloacele de comunicare sau alte tehnologii.
Există puține informații publice cu
privire la modul în care sunt respec-tate prevederile legate de accesul la mediu. Un studiu făcut de ASCHF­R (Asociația de sprijin a copiilor han­dicapați fizic România ­ www.aschfr.ro) în anul 2010 menționa faptul că, de exemplu, „multe dintre spațiile publice sunt neaccesibilizate sau dacă există accesibilizări, acestea sunt de slabă calitate, impracticabile de cele mai multe ori, iar în cazul mijloacelor de transport în comun, numai 6% dintre cei chestionați au declarat că le­au folosit.”tante privind eficiența acestor servicii, nu există încă un raport de evaluare la nivel național. Este evident, însă, că echipele mobile, formate din kinetoterapeut, logoped, psihopedagog, psiholog și asistent social pot desfășura activități la care, altfel, accesul copilului cu dizabilități este limitat sau lipsește.
Integrare și incluziune educațională și socială
Convenția cu privire la Drepturile Copilului (CDC) este primul document internațional care promovează fără echivoc bunăsta­rea tuturor copiilor. Din perspectiva art. 2, referitor la necesitatea de a fi asigurată protecția împotriva oricărei forme de discrimi­nare, copilul cu dizabilități beneficiază, ca orice alt copil, de toate drepturile prevăzute în CDC. Articolul 23 insistă asupra creării, de către fiecare stat parte, a unui cadru în care copiilor cu dizabilități să li se asigure „o viață împlinită și decentă” și „condiții care să le garanteze demnitatea, să le favorizeze autonomia și să le faciliteze participarea activă la viața comunității.”
Conceptul de cerințe educative speciale este definit în Legea
nr. 448/2006 ca „necesitățile educaționale suplimentare, comple-
mentare obiectivelor generale ale educației adaptate particula­rităților individuale și celor caracteristice unei anumite deficiențe sau tulburări/dificultăți de învățare, precum și o asistență com-plexă de tip medical, social etc.”
Evaluarea și orientarea școlară și profesională a copiilor, elevilor
și tinerilor cu cerințe educaționale speciale (CES) se realizează de serviciul de evaluare și orientare școlară și profesională din
cadrul centrelor județene de resurse și de asistență educațională
(CJRAE), acordându­se prioritate integrării în învățământul de
masă. Identificarea persoanelor cu CES, în termeni de evaluare
© UNICEF România/Cristian Kostyak

7 ●Dezvoltarea cooperării între politi-
cile și profesioniștii din sectoarele asistență socială – educație ­
sănătate – care, în prezent, se manifestă sporadic și neformalizat prin protocoale de colaborare.
●Dezvoltarea și încurajarea dreptului la opinie a copilului cu dizabilități, asigurarea asistenței necesare pentru exprimarea opiniilor, pe baza principiului Nimic despre noi, fără noi!
●Realizarea de campanii de informare și sensibilizare în care accentul să se mute de la neputință și limitările funcționale spre încurajarea participării pe cât posibil la viața comunității; copiii cu dizabilități pătrund cu greutate în spațiul public, cauzele fiind lipsa de accesibilitate, atitudinile nepotrivite, frica de necunoscut a părinților, iar comunitatea rămâne rezervată cu privire la potențialul de integrare sau la valoarea adăugată pe care ei o pot reprezenta, de aici atitudinile de milă și caritate, de marginalizare și excludere.
●Mobilizarea instrumentelor finan-ciare și utilizarea adecvată a posi-bilităților oferite de instrumentele financiare ale UE pentru educația copiilor preșcolari, reducerea abandonului școlar timpuriu, recon-cilierea vieții private cu cea profe-sională, accesul la servicii, inclusiv la serviciile sociale și de asistență medicală, strategiile de dezvoltare locală ale comunităților, sprijinirea regenerării zonelor defavorizate și trecerea de la servicii instituționale la servicii comunitare. (Recoman-darea Comisiei Europene: Investiția în copii: ruperea cercului vicios al defavorizării 2013/112/UE).
Rolul comunității
Creșterea gradului de conștientizare în societate, inclusiv la nivelul familiei, cu privire la acceptarea și încurajarea participării persoanelor cu dizabilități în societate presupune un efort con-tinuu pentru promovarea recunoașterii capacităților, abilităților și contribuțiilor pe care acestea le pot aduce societății. „Cultivarea la toate nivelurile sistemului de educație, inclusiv la toți copiii, de la o vârstă fragedă, a unei atitudini de respect față de drepturile persoanelor cu dizabilități” constituie una din măsurile imediate, eficiente și adecvate pe care Statele Părți le pot lua (Convenția ONU, art. 8).
Rapoartele publice cuprind puține referiri concrete la situațiile de
excludere sau marginalizare a persoanelor cu dizabilități, fiind bazate pe trecerea în revistă a prevederilor din actele normative și pe interpretarea datelor statistice cu caracter cantitativ.
Informații mai detaliate, colectate prin legătura directă cu cei în
cauză și bazate pe o interpretare calitativă a datelor se află în analizele și rapoartele organizațiilor neguvernamentale.
Un studiu recent arată că o treime dintre respondenții cu copii cu
dizabilități au declarat că profesorii, personalul medical, adulții sau ceilalți copii din sat îi tratează uneori diferit față de ceilalți copii, iar celelalte două treimi au afirmat că acest lucru se întâm-plă rar sau deloc.
(Bunăstarea copilului din mediul rural, World Vision, 2012).
Recomandări
●Necesitatea elaborării unei strategii coerente și a unui plan operațional eficient privind eliminarea barierelor și facilitarea incluziunii sociale, cu accent pe prevenire și intervenție timpu-rie, inclusiv a Planului național de implementare a Convenției privind Drepturile Persoanelor cu Dizabilități.
●Promovarea și susținerea modelului social prin care se asigură schimbarea paradigmei de la pacient la cetățean și responsa-bilizarea societății față de eliminarea obstacolelor pe care le creează în calea persoanelor cu dizabilități. © UNICEF România/Cristian Kostyak

lui de droguri de orice tip la adolescenții
de 16 ani era în 2010 de 10%. 79% dintre adolescenții de 16 ani au consumat alcool în ultimul an și 52% dintre adolescenții de 16 ani au fumat tutun cel puțin o dată, iar circa 21.000 de fete au născut înainte de a împlini 20 de ani.
UNICEF lucrează cu parteneri naționali
și locali pentru a proteja adolescenții
împotriva riscurilor cu care se confruntă,
prin dezvoltarea sistemului de identificare
timpurie a adolescenților vulnerabili și de
referire către servicii de bază în domeniul sănătății, educației și protecției sociale,
dar și către servicii de specialitate adre-
sate adolescenților cu comportamente la
risc. Eforturile noastre vor include și impli-
carea adolescenților într­un dialog național referitor la aspecte ce le afectează viața
și punerea la dispoziția lor a cunoștințelor
care îi vor ajuta să se protejeze.
Ne dorim ca fetele și băieții aflați la vârsta
adolescenței să fie tot mai mult susținuți să adopte comportamente mai sigure și să acceseze servicii de bază și de specialitate.
Educație timpurie
Copiii au nevoie de educație timpurie și
stimulare, acestea sunt vitale pentru dez-voltarea lor optimă și au influență pe par-cursul întregii vieți. Un start bun în viață este așadar absolut necesar. Un mediu sigur și protector este esențial. O nutriție adecvată din primele zile ale vieții pune bazele solide pentru anii ce urmează, iar experiențele bogate și semnificative încurajează un copil să gândească singur. Creierul unui copil se dezvoltă când aces-ta este expus unor experiențe pozitive de învățare.
UNICEF sprijină dezvoltarea politicilor
și intervențiilor care vizează dezvoltarea
timpurie a copilului și educația timpurie.
Colaborăm cu instituții guvernamentale și
neguvernamentale pentru dezvoltarea de strategii și promovarea modelelor de bună practică, un astfel de model fiind și centrul
multifuncțional de dezvoltare timpurie a
copilului.UNICEF în România
UNICEF este cea mai mare organizație pentru copii, recunoscută și respectată la nivel mondial pentru experiența sa în domeniul drepturilor copilului și
finanțată exclusiv prin contribuții voluntare.
Din 1991, UNICEF lucrează alături de Guvern, societatea civilă, mass­media,
sectorul privat și alți parteneri naționali și internaționali pentru a se asigura că toți copiii merg la școală, au acces la servicii de sănătate și sunt protejați împotriva violenței, neglijării, abuzului, exploatării și HIV/SIDA.
Protecția copilului
În România, sunt mii de copii invizibili. Ei sunt copii care nu pot merge la doctor
și la școală, sunt copii care sunt abuzați sau care nu au acte de identitate, sunt copii care au la rândul lor copii. Unii dintre aceștia pot fi părăsiți de părinții lor.
Locul copiilor este în familie, dar 1 din 10 copii este în pericolul de a fi părăsit.
În parteneriat cu autoritățile, societatea civilă și mass­media, UNICEF a creat
un model în 64 de comunități menit să consolideze rețeaua de asistenți sociali,
asistenți medicali comunitari și mediatori romi în vederea creșterii calității și
accesibilității serviciilor medicale și sociale. Se pune accent pe prevenire astfel încât copiii să fie protejați împotriva violenței și neglijării. UNICEF își oferă expertiza tehnică dobândită la nivel global și local Guvernului, autorităților
locale și Parlamentului pentru a îmbunătăți legile și politicile pornind de la acest
model și de la cele mai bune practici. Lucrăm tot mai des cu familiile astfel
încât acestea să obțină cunoștințele și abilitățile necesare pentru a­și proteja propriii copii și a­i crește într­un mediu sănătos.
UNICEF dorește să crească numărul copiilor ce beneficiază de servicii de
prevenire, cu un accent asupra copiilor marginalizati, și să reducă numărul de noi cazuri înregistrate în sistemul public de protecție. În același timp, căutăm să reducem proporția copiilor instituționalizați cu 25%, concentrându­ne pe copiii sub 3 ani și copiii cu dizabilități.
Educație
Aproximativ 400.000 de copii nu merg la școală în mod regulat, iar 40% dintre
copiii de 15 ani sunt semianalfabeți. România are una dintre cele mai ridicate rate ale abandonului școlar din UE și, după ani în care s­au înregis trat pro-
grese, această rată se află din nou în creștere. Calitatea educației reprezintă în continuare o preocupare importantă. Educația este șansa de a întrerupe cercul vicios al sărăciei și al excluderii sociale atât în cazul copiilor, cât și al familiilor, comunităților și țării lor.
UNICEF lucrează cu partenerii săi în 230 de comunități vulnerabile pentru a
răspunde fenomenelor abandonului școlar și absenteismului, punând accent
pe instruirea profesorilor și a directorilor de școală, dar și pe implicarea comunității și a părinților. De asemenea, punem expertiza noastră la dispoziția Guvernului și a Parlamentului în vederea consolidării politicilor și a legislației și
pentru o mai bună monitorizare a situației educaționale a copiilor.
Obiectivul UNICEF este de a reduce rata părăsirii timpurii a școlii de la 16,6%
la 12,8%, cu accent pe județele cele mai afectate, și reducerea ratei abando-nului școlar în cazul copiilor de etnie romă de la 44% la 30%.
Adolescenții
Potrivit statisticilor, adolescenții din România sunt foarte expuși sărăciei,
infecțiilor cu HIV, abuzului de substanțe, violenței, sarcinilor timpurii și abando-nului școlar. Adolescenții reprezintă categoria cea mai afectată de consumul de droguri, mai ales de substanțe noi cu efecte psihoactive. Prevalența consumu-
UNICEF România
Blv. Primăverii nr. 48 ASector 1, Bucureștiwww.unicef.ro