Copii curați și sănătoși [601362]

2
Argument

Sănătatea e darul cel mai frumos și mai bogat pe care natura știe să -l facă.
Michel de Montaigne

Starea de sănătate este definită ca fiind starea de bine fizică, mentală și socială a fiecărei
persoane și nu este doar absența bolii sau a infirm ității (Organizația Mondială a Sănătății, 2000).
Pe parcursul vieții stările de sănătate și de boală sunt influențate nu doar de factorii biologici,
chimici sau genetici, ci și de factorii psihologici și/sau sociali.
Am ales aceasta temă pentru lucrarea de licență deoarece p ăstrarea sănătații și lupta contra
bolilor se înscriu printre cele mai importante preocupări ale omului , atât în zilele noastre, cât și
cu secole în urmă. De altfel, cuvântul sănătate, care evocă o stare atât de prețioasă fiecaruia
dintr e noi, apare frecvent în vorbirea curentă nelipsind aproape niciodată din urările de bine
adresate cu diverse ocazii. Scrisorile strămoșilor noștri romani se încheiau de obicei cu urarea:
vale (fii sănătos).
Educația pentru sănătate își propune să ajute oa menii – fie ei adulți sau copii – să înțeleagă
factorii care le afectează starea de sănătate și de aceea este legată obligatoriu de calitatea vieții,
de promovarea bunăstării individului din punct de vedere fizic, social și m intal. De asemenea, își
propune să formeze și să dezvolte priceperile de a utiliza cunoștințele despre sănătate. Copiii au
ocazia să învețe de la vârste fragede că sănătatea nu este numai o problemă individuală, ci
privește tot atat de mult societatea în întregime .
Comportamentele sănăt oase sunt învățate social de către copii prin observarea și imitarea
adulților. De exemplu, alimentația, practicarea exercițiului fizic sunt comportamente care se
învață din familie în perioada timpurie de dezvoltare (vârsta preșcolară) și au un rol defini toriu în
dezvoltarea atitudinilor și practicilor din perioadele ulterioare.
Educația pentru sănătate la preșcolari permite învățarea comportamentelor sanogene și
integrarea lor în rutin ele comportamentale. În sens larg, educația pentru sănătate este
reprez entată de toate experiențele de învățare care conduc la îmbunătățirea și menținerea stării de
sănătate. În sens restrâns, acest tip de educație implică dezvoltarea abilităților cognitive, sociale
și emoționale cu rol protector asupra sănătății și dezvolta rea unui stil de viață sănătos prin
întărirea comportamentelor sănătoase și reducerea comportamentelor de risc.
Obiectivul de bază al educației pentru sănătate constă în formar ea și dezvoltarea în rândul
preșcolarilor, începând de la vârstele cele mai frag ede, a unei concepții și a unui comportament

3
igienic, în scopul apărării sănătății, dezvoltării armonioase și fortificării organismului, adaptării
lui la condițiile mediului ambiental natural și social, cât și al participării active a acesteia la
ocrotirea sănătății populaționale. În acest sens, este necesară formarea unei opinii de masă,
fundamentată științific, față de igiena individuală și colectivă, față de alimentație, îmbrăcăminte,
muncă și odihnă, față de utilizarea rațională a timpului liber și a fa ctorilor naturali de călire a
organismului, față de evitarea factorilor de risc, precum și a modului de solicitare a asistenței
medicale si a diferitelor mijloace de investigație și tratament.
În România avem tot mai mulți copii care au un stil d e viață departe de a fi sănătos și care
au înlocuit mișcarea fizică, sportul, cu televizorul și calculatorul. Consecințele se văd în numărul
din ce în ce mai mare al copiilor diagnosticați cu obezitate și care ajunși la adolescență sunt
nemulțumiți de felu l în care arată și dispuși să recurgă la măsuri extreme, de tipul înfometării sau
a pastilelor de slăbit, pentru a pierde din kilograme. Obezitatea este un fenomen tot mai des
întâlnit în jurul nostru, zilnic vedem pe stradă sau la școală tot mai mulți cop ii supraponderali sau
obezi. Aceștia vor purta efectele obezității toată viața, devenind adulți predispuși la diverse
afecțiuni grave.
Cauzele principale ale obezității la copii sunt alimentația bogată în zahăr, sare și grăsimi,
precum și activitățile fi zice reduse. Adulții trebuie să -i învețe pe copii că pentru a crește mari și
sănătoși, ei au nevoie de aer, hrană cât mai sănătoasă, apă, mișcare și odihnă.
Respectându -le nevoile biologice, îi ajutăm să se simtă în siguranță din punct de vedere
fizic și psihic, iar când un copil se simte în siguranță, el devine interesat de tot ce e în jurul lui,
de contactele sociale și se dezvoltă armonios. Intrând în contact cu ceilalți și bucurându -se de
sprijinul celor din jur, copilul își va putea împlini și nevoia de a se simti valoros, competent și
respectat, se va putea construi pe sine, dobandindu -și capacitatea de autocontrol și o stimă de
sine ridicată.
Din cele prezentate anterior rezultă că formarea unui stil de viață sănătos, acasă și la
grădiniță, presupu ne o bună cunoaștere și valorificare a emoțiilor preșcolarului de către adulții
din jur care știu că perioada preșcolară reprezintă cea mai autentică copilarie pe parcursul căreia
copilul parcurge cele mai spactaculoase transformări în plan somatic, psihi c și social.

4
Capitolul 1
Copilul preșcolar – repere psihopedagogice

1.1. Dezvoltarea fizică și psihică a preșcolarului

Cunoașterea individualității copiilor cuprinși în procesul educațional contribuie la sporirea
caracterului științific al actului ped agogic, iar concluzia comună a tuturor teoriilor care au
încercat să expliciteze parametrii dezvoltării copiilor este aceea a variabilității caracteristicilor
psihofizice individuale în funcție de numeroși factori.
Dezvoltarea fizică este foarte evidentă î n perioada preșcolară, de la 3 la 6 ani are loc o
creștere de la aproximativ 90 cm la 115 cm ca statură și o creștere de la circa 15 kg la 22 kg
ponderal. Tot acum are loc schimbarea și dezvoltarea structurii mușchilor (descrește ponderea
țesutului adipos) , pielea devine mai elastică și mai densă, iar procesul de osificare se intensifică
(apar mugurii dentiției definitive și se osifică oasele lungi ale sistemului osos). Datorită faptului
că nu toate organele și segmentele corpului se dezvoltă identic copilu l are o înfățișare ușor
disproporționată ( Șchiopu , Verza , 1981 , p.21 ).
În această perioadă organismul preșcolaru lui devine mai elastic, iar mișcarile mai suple și
mai sigure. Persistă o oarecare iritabilitate a căilor rinofaringiene și implicit o sen sibilitate față
de bolile copilariei, preșcolarul fiind expus la o ușoară contractare de gripe și afecțiuni bronho –
pneumonale, mucoasele rinofaringiene având o rezistență mică la temperaturi scăzute și la praf.
Dezvoltarea motricității se face în sensul c reșterii preciziei mișcărilor (ele sunt mai fine,
complexe și mai sigure) și dezvoltării e chilibrului. Cercetările în domeniu au evidențiat patru
stadii de dezvoltare a psihomotricității, de la naștere la maturitate:
 stadiul mișcărilor reflexe (0 -4 luni);
 stadiul motricității rudimentare (4 luni -2 ani);
 stadiul mișcărilor fundamentale (2 -7 ani);
 stadiul abilităților sportive (7 ani -vârsta maturității).
Stadiul mișcărilor fundamentale este o perioadă de activare si exersare a capacităților de
mișcare, dar și de achiziție a unor noi deprinderi, pe baza celor deja acumulate și considerate
fundamentale: mersul, alergarea, aruncarea, manipularea obiectelor ( Boza , 2014, p. 18 3).
Procesul creșterii are tendințe ușoare de încetinire cu excepția vârstei de 5 ani la care
înregistrează un puseu de creștere. Dezvoltarea musculară se intensifică, chiar dacă mușchii
conțin încă multă apă, dar spre sfârsitul perioadei aceștia vor fi mai denși. Copilul crește în
înălțime și dobândește o siluetă longilivă.

5
În grădiniță, î n mod deosebit, au loc activități specifice pentru formarea comportamentelor
implicate în dezvoltarea autonomiei, prin organizarea de deprinderi și obișnuințe, dintre acestea,
mai specifice sunt comportamentele alimentare, de îmbrăcare și igienice.
Perioad a preșcolară este una dintre perioadele caracterizate de o intensă dezvoltare
cognitivă. Dezvoltarea explozivă a motricității la această vârstă duce la sporirea autonomiei, pe
de o parte, dar și la o dezvoltare psihică superioară vârstei anterioare. Jocur ile de mișcare, de
construcție, desenul, modelarea plastilinei sunt activități care stau la baza dezvoltării abilităților
intelectuale, cu alte cuvinte potențează dezvoltarea cognitivă.
Etapa de 3 -6 ani este o perioadă importantă de creștere pentru toate s istemele, însă poate
cea mai spectaculoasă este dezvoltarea sistemului cerebral: la 5 ani creierul copilului cântărește
90 % din greutatea creierului unui adult, deși întregul corp reprezintă doar o treime din
dimensiunile corpului unui adult. La această v ârstă, creierul copilului este în plin proces de
formare, dezvoltarea lui depinzând de stimularea care îi este oferită. Stimularea sistemului
nervos determină o reorganizare cerebrală (formare, dar și reducere de sinapse), reorganizare
care va fi esențial ă pentru funcționarea psihică optimă. Este important ca această stimulare să fie
în conformitate cu nivelul de dezvoltare al copilului, astfel încât activitățile propuse să nu fie nici
prea ușoare (subsolicitare), dar nici prea grele (suprasolicitare) pent ru copil (Coroliuc, 2005 ,
p.32).
Sistemul nervos se caracterizează printr -o mare excitabilitate, se dezvoltă formele de
inhibiție care permit copilului să fie capabil să rețină unele impulsuri, acest lucru oferă
posibilitatea educării comportamentului.
Cele doua emisfere ale creierului se dezvoltă diferit, emisfera stângă, cea responsabilă de
limbaj, scriere, aptitudini matematice se dezvoltă mai mult decât emisfera dreaptă, cea
responsabilă de imaginație, aptitudini, creativitate.
Tot în perioada preșcola ră continuă dezvoltarea diferențelor fine în antrenarea structurilor
scoarței cerebrale, aranjarea mozaicală a părților vorbirii și a dominației asimetrice a uneia din
cele două emisfere (de obicei stânga), fapt ce determină caracterul de dreptaci, stângac i sau
ambide xtru a manualității copilului. Ca urmare a diferențierii neuronilor și sistemului nervos
periferic, scoarța cerebrală dobândește un rol de coordonare al întregii activități psihice a
copilului.
Organele de simț devin mai active și au o funcțion alitate mai intensă, iar somnul copilului
suferă modificări datorate impresiilor și întâmplărilor de peste zi, apărând visurile și
coșmarurile.
Gândirea preșcolarului este fascinantă pentru că îmbină în același timp calități maturizate,
dar și imature. Pre școlarii acumulează nu doar un bagaj sporit de informații despre lumea

6
înconjurătoare și o serie de deprinderi adițional, ci dovedesc și evoluții de natură calitativă
privind felul în care gândesc și acționează.
Jean Piaget a arătat că diferența dintre un copil mai mic și unul mai mare ca vârstă nu
constă numai în nivelul de cunoaștere a realității, ci, mai ales într -o diferență calitativă în modul
de a raționa. Conform lui Piaget, vârstei preșcolare îi corespunde stadiul preoperator delimitat
între 18 -24 luni și 6 ani, stadiu care este descris ca o etapă pregătitoare pentru stadiul operator
următor. (Cristea, 2010, p.83 )
Preșcolarul percepe obiectele în mod afectiv și l e leagă de situații concrete, când vorbește
despre un obiect dă amănunte care nu țin neapărat de percepția lui directă, astfel despre o
mașinuță poate spune că este mare, roșie, are telecomanda care nu mai funcționează de când a
rupt butonul verde după ce i-a adus -o bunicul.
Percepțiile spațiale îi permit să evalueze forma și volumul obiectelor. La 3 ani, copilul dă
informații despre lungime și grosime, la 4 ani percepe verticala, sus -jos, la 5 ani distanța
(aproape, departe), iar la 6 ani folosește pozițio narea (stânga -dreapta). Schemele spațiale se
lărgesc, copilul cunoaște, recunoaște și descrie interiorul și exteriorul casei, grădiniței,
magazinului etc. Spațiile largi, depărtate, cele care nu intră în perceperea directă sunt confuze,
astfel într -o loca litate vecină copilul poate întreba: În ce țară suntem? , iar la o distanță de sute
de kilometri de casă i se pare normal să spună: Hai până acasă să luăm mașinuța!
Percepțiile temporale cunosc o evoluție semnificativă, diferite cuvinte, din vocabularul
preșcolarului, care exprimă timpul sunt folosite cu mai multă precizie: încet/repede,
înainte/după, devreme/târziu. Totuși noțiuni ca: saptămâna viitoare/ anul trecut îi sunt încă
neclare și pot apărea în exprimările preșcolarului mic construcții de tipul Am fost mâine , O să
vină ieri.
Reprezentările se formează în plan mental în urma percepțiilor trăite. Copilul este acum
capabil să -și imagineze evoluția și consecințele unei acțiuni fără a o performa și poate combina
simboluri. În această perioadă observăm că reprezentările sunt încărcate de elemente concrete
și particulare, iar dezvoltarea lor îi ajută să se orienteze ușor, în jurul vârstei d e 4 ani, în spațiul
personal (știe unde să -și caute lucrurile și unde să și le pună).
Reprezentările ușurează înțe legerea chiar dacă la aceasta vârstă delimitarea între real și
ireal este încă confuză, iar elementele fantastice din povești, personajele cu puteri și acțiuni
supranaturale creează în planul mental al copilului o înțelegere specifică. De asemenea este
știut faptul că la vârsta preșcolară se creează și reprezentări false care reies, în general, din
lipsa de experiență, din percepțiile parțiale și din influențele cotidiene.
La această vârstă copilul trece treptat de la o gândire situativă, concretă, la uti lizarea unor
structuri cognitive mai complexe și pline de nuanțe. Astfel trecerea spre gândirea cauzală este

7
sugestiv ilustrată de fenomenul de-ce-ului, fenomen ce se nuanțează treptat și se completează
cu alte tipuri de întrebări. (cum?, pentru ce?, cine? ). Dezvoltarea gândirii este intensă, iar
achizițiile intelectuale se diversifică rapid, astfel copilul poate să facă mai multe lucruri
concomitent: combină, acțio nează și verbalizează (Șchio pu, Verza , 1981 , p.25 ).
Gândirii preșcolarului îi sunt spec ifice trei tip uri de limitări . Acesta întâmpină dificultăți în
integrarea mai multor tipuri de info rmații în analiza unei situații, exemplu: atunci când copilul
observă situația în care două mașini merg în aceeași direcție cu viteze diferite, una fiind în urma
celeilalte, dar recuperând cu rapiditate handicapul, la întrebarea: Care mașină are viteză mai
mare? , el o indică pe cea care este în față. Această tendință de a considera doar un singur aspect
al problemei, deși mai multe ar fi relevante, se numește centrare. Dificultățile de descentrare, la
care se adaugă lipsa operaționalității și reversibilității gândirii explică o altă limitare cognitivă,
relevată din plin de cercetările piagetiene asupra conservării de ansambluri și cantități de
materie , incapaci tatea de a rezolva problemele de conservare a volumului, cantitătii, lungimii,
greutății, numărului. Prin conservare, Piaget înțelegea că un obiect își poate modifica forma sau
aspectul, păst rându -și aceeași masă sau volum (Boza , 2014 , p. 186).
Formare a noțiunilor este un alt aspect al evoluției gândirii preșcolarilor. Treptat se
conturează nevoia de structurare categorială a lucrurilor și fenomenelor, iar procesul de
construire a noțiunilor avansează spre constituirea de sisteme prin grupări supra și s ubordonate,
categoriale sau ierarhice, care consolidează strategii de abstractizare. Se consolidează
generalizări cantitative (mult, putin, deloc), spațiale (lângă, pe, sub), temporale (acum, deodată),
în funcție de care preșcolarul este capabil să -și ordo neze experiențele și reprezentările asupra
realității.
Treptat copilul devine tot mai conștient de existența unei realități exterioare lui. Limbajul
se dezvoltă și chiar dacă pronunția și structura gramaticală sunt imperfecte, copilul poate să
susțină o c onversație.
Memoria preșcolarului are caracter spontan, iar atenția dominantă este involuntară.
Acum se întăresc diferite trăsături de caracter care sunt sintetizate în expresia ―cei 7 ani de
acasă‖ (capacitatea de a relaționa, obligațiile, responsabilită țile, educarea răbdării).
O serie de psihologi referindu -se la memorie, arată că este mai activă în joc, copilul
intuiește cerința fixării și păstrării sarcinilor care i se trasează. Copilul învață poezii și le
reproduce cu plăcere, dar acesta nu poate con tinua recitarea dacă este întrerupt.
Specificul gândirii preșcolarului duce la conexiuni întâmplătoare, de multe ori lipsite de
logică – de exemplu, vântul bate pentru că îi este foame . Caracterul egocentric se manifestă prin
raportarea la sine a eveniment elor și includerea cont extului, de exemplu: nu mai vreau zmeul

8
pentru ca m -a lovit . Egocentrismul în perioada preșcolară nu este considerat o trăsătură de
caracter, el se manifestă în absența diferențierii dintre realitatea obiectivă și cea personală.
Din diversele activități ale copiilor reiese caracterul animist al gândirii lor, caracter care
se manifestă prin însuflețirea lucrurilor și a fenomenelor cu care aceștia intră în contact.
Exprimarea maximă a acestui caracter se manifestă între 3 si 4 ani, dup a această vârstă copilul
însuflețește doar jucăriile, în timpul jocului. La 5 ani se atenuează aceasta tendință, dar spre 6
ani se o bservă un alt gen de confuzii, de exemplu: frunza este considerată vie pentru că se
mișcă, ceasul pentru că ticăie, etc.
În perioada preșcolară atenția se dezvoltă vizibil, iar aceasta este importantă în asigurarea
desfășurării oricărei activități. Atenția voluntară este alimentată de inflația mare a dorințelor,
intențiilor și necesitatea de a le finaliza. Treptat copilul se c oncentrează tot mai mult asupra
unui obiect sau asupra unei activități. Inițial vorbim despre atenția involuntară care se
declanșează fără efort sau decizie prealabilă. Vorbim despre acel îi atrage atenția prin formă,
culoare, mărime, mișcare, etc. Atenț ia voluntară se dezvoltă mai lent deoarece este dependentă
de posibilitățile interne și de mobilizarea efortului voluntar, ea fiind evidentă în jurul vârstei de
5 ani. Jocul este, de asemenea, un teren de antrenare a atenției, de focalizare, concentrare, c a și
de dezvoltare extensivă a atenției, adică de distribuire, de lărgire a angajării ps ihice. Conform
autorilor, U. Șchiopu și E. Verza, concentrarea crește de la 5 -7 minute (la preșcolarul mic), la
12-14 minute (la preșcolarul mijlociu) și 20 -25 de minut e la cei mari – în situații obișnuite, și
chiar 45 -50 minute în joc (ascultarea unei povești, vizionarea unui film, a unei piese de teatru,
etc). Toate acestea pun în evidență faptul, că întreaga dezvoltare a inteligenței intră într -o nouă
etapă. Ieșind di n faza simbolică, după vârsta de trei ani, inteligența parcurge o etapă de
inventivitate ce pregătește gândirea operativă complexă (6/7 ani).
În genere, inteligența preșcolarului tratează numeroasele impresii și reprezentări,
acumulate și pe cale de acumul are, prin modalități și strategii formate între timp, dar și prin
încercare și eroare. Întărirea suplimentară, prin succes, reușită, rezultate bune sau rezultate
proaste constituie terenul de validare practică atât a cunoștințelor, cât și a strategiilor pr in care
se dobândesc sau se utilizează acestea. După unii autori (Jacques W.), jumătate din potențialul
intelectual se consolidează în jurul vârstei de 5 ani, după alții la 4 ani ( Bloom). Oricum ar fi,
perioada preșcolară este o perioadă de mari achiziții culturale, de intensă asimilare intelectuală,
de lărgire a înțelegerii și a posibilităților gândirii de a aborda situații, repere, evenimente.
Perioada preșcolară se caracterizează și prin faptul că în toate situațiile mai sus descrise
inteligența depășeș te animismul primar, sincretismul simplist deplasându -se spre cercuri și

9
aspecte tot mai largi și mai distanțate de acum și aici. Funcțiile mintale își amplifică forțele,
direcția, eficiența, dar și structura datorită dezvoltării capacităților simbolistice .
În perioada preșcolară se dezvoltă bazele personalității copilului, iar o serie de noi
trăsături și caracteristici se evidențiază. Printre acestea se numară: interesele preșcolarului,
aptitudinile, trăsăturile de caracter și de comportament, etc. Odată c u intrarea la grădiniță
influențele educative devin mai variate și mai complexe, iar relațiile sociale și interpersonale
ale copilului se extind, acum legâdu -se și cele mai frumoase prietenii .
Educatorii împreună cu părinții trebuie să -i îndrume pe preșco lari astfel încât aceștia să
dobândească un ansamblu de trăsături morale și intelectuale necesare formării unei personalități
armonioase. Educarea lor trebuie să fie dirijată spre obținerea modificărilor de caracter
favorabile unei comportări superioare i ndividuale și sociale. Copilul trebuie să fie activ și
adaptabil, iar adulții din jurul lui au datoria permanentă de a -l face să progreseze, să se
perfecționeze și să -și mărească valoarea umană. Formarea personalității la copil este dependentă
de inteligen ța lui, de gusturile lui, dar și de instructajul primit anterior.
Cercetările în domeniu au arătat că majoritatea copiilor preșcolari la care s -a depistat un
temperament dificil nu au prezentat probleme de comportament mai târziu, de fapt, se poate spune c ă un
temperament dificil creează o anumită stare de vulnerabilitate la copil. Un copil vulnerabil, dacă are
părinți care îl susțin psihic, îi arată dragoste și reușesc să -i suporte temperamentul dificil, nu va prezenta
probleme sociale serioase, dar dacă acesta nu este înțeles de către cei din jur riscă să întâmpine dificultăți
în relaționarea cu aceștia.
Procesul dezvoltării psihice este dinamizat de forme de condiționare tot mai complexe, în
contextul cărora se dezvoltă conduitele, dar și viața interioa ră care constituie domeniul
conștiinței eului ca instanță de liaj și identificare consistentă, continuitate, energie, și
expresivitate a personalității. ( Șchiopu , Verza E , 1981 , p.26 )
De timpuriu se dezvoltă câteva concepte despre sine, printre acestea se numară stima de
sine și imaginea de sine. În grădiniță, d ar nu numai, preșcolarii își conturează opinii emoționale
despre alții, dar și despre ei înșiși. Pe parcursul dezvoltării lor, copiii își construiesc o serie de
păreri despre propria persoana și astfel își crează imaginea de sine. Important este ca aceste
concepte să fie solide, pozitive și sănătoase, pentru a -i ajuta să -și însușească noi deprinderi și să –
și dezvolte capacitatatea de a depăși eșecuri.

1.2. Cunoașterea psiho pedagogică. Rol educațion al

Cunoașterea psihopedagogică este un proces organizat și continuu, în care printr -o acțiune
de generalizare și sinteză a unui ansamblu de informații acumulate prin metode și în contexte

10
variate, educatorul evidențiază parametrii organizării psihice indi viduale a celor pe care îi
educă. Acest tip de cunoaștere îndeplinește câteva funcții importante în diverse momente ale
intervenției educaționale.
 Funcția diagnostică constă în aprecierea, pe baza datelor obținute în procesul de
investigație a psihicului i nfantil, a nivelului de dezvoltare psihofizică în raport cu media
vârstei și alte caracteristici individuale. La aceasta se adaugă depistarea și explicarea
cauzelor psihologice care stau la baza diverselor reacții cognitive și afective. Acest ultim
aspect al cauzalității manifestărilor psihice este adesea ignorat, cele mai multe proceduri de
evaluare prin teste psihometrice limitându -se la descrierea reacțiilor psihologice externe,
fără a oferi o explicație privind cauzele profunde ale acestora. Modalitatea cea mai la
îndemâna cadrelor didactice pentru înțelegerea acestor cauzalități este abordarea copilului
ca întreg, integrarea acestuia în complexul de factori care îi influențează existența și
interpretarea datelor privind manifestările psihice și prin pri sma acestor factori.
Diagnosticul pedagogic corect formulat descrie aspectele psihicului care trebuie să devină
obiectul stimulării educaționale și asigură alegerea celor mai eficiente modalități de
intervenție educativă.
 Funcția prognostică se află în str ânsă interdependență cu cea diagnostică și se referă la
anticiparea tendințelor și ritmului de evoluție a vieții psihice a copilului. Valoarea
pedagogică a acestei anticipări stă în faptul că ea permite organizarea programelor
educaționale astfel încât ele să faciliteze împiedicarea manifestărilor negative și
valorificarea la maxim a potențialului de dezvoltare de care copilul dă dovadă.
 Funcția de reglare – caracterul permanent pe care trebuie să îl aibă acțiunea de cunoaștere
psihopedagogică va oferi pe t ot parcursul acțiunii de instruire și formare desfășurate în
grădiniță date privind dinamica diferitelor variabile ale personalității. Cunoașterea acestor
date îi permite educatorului reglarea și ameliorarea demersurilor didactice, diferențierea și
chiar i ndividualizarea acestora acolo unde este cazul.
 Funcția de informare – cunoașterea preșcolarului trebuie să fie în egală măsură
preocuparea părinților, dar și a cadrelor didactice din învățământul preprimar si primar. Este
recomandat ca încă din acest stad iu al educației preprimare, educatoarea să facă din
acțiunea de cunoaștere a individualității un suport pentru încurajarea autocunoașterii.
 Funcția de condiționare a deciziilor pedagogice , adică la deciziile privind finalizarea
acțiunii de cunoaștere psiho pedagogică, care presupun stabilirea direcțiilor de acțiune în
vederea dezvoltării la maximum a potențialităților psihofizice individuale. Acestea pot să

11
fie: menținerea tipului de intervenție educațională, în vederea activării potențialului real de
exprim are a copilului (Cucoș, 2006 , p.57).
În general, cunoașterea nu se reduce la totalitatea informațiilor cu privire la o realitate
dată. Această afirmație este cu atât mai adevărată în procesul educațional unde un cadru didactic
ajunge adesea s ă acumuleze o multitudine de date punctuale despre elevii săi, fără ca acestea să –
i spună ceva despre trăirile interioare ale acestora. Acest ansamblu de date trebuie supus unei
analize riguroase în vederea selecției informației semnificative și delimitări i elementelor
caracteristice ale profilului psihologic individual. Cunoașterea psihopedagogică trebuie să
meargă dincolo de acțiunea implicită de acumulare de date despre copii în timpul desfășurării
procesului instructiv -formativ. Ea presupune utilizarea unei metodologii riguroase de
investigație care să -i asigure acestei cunoașteri un caracter științific.
Iată câteva condiții de rigurozitate ale acestui demers:
– acțiunea de cunoaștere psihopedagogică trebuie să fie organizată și continuă;
– ea trebuie să vi zeze surprinderea personalității în unitatea sa structurală, ca rezultat al
interdependeței factorilor ce o alcătuiesc și influențează. De aceea, acțiunea de
cunoaștere trebuie să aibă în vedere atât factori fizici, fiziologici, psihologici, cât și
factori ai mediului familial, social, cultural care contribuie la structurarea psihicului;
– datele obținute trebuie analizate în interrelație, stabilindu -se totodată și relevanța lor
pentru ansamblul structurilor individuale;
– caracteristicile investigate printr -un procedeu de cunoaștere trebuie validate și cu
ajutorul altor metode de investigație, fără a exagera însă cu un număr prea mare de
metode care ar putea determina reacții de respingere și apărare din partea copiilor;
– acțiunile de analiză a profilului psiho -individual trebuie să aibă loc pe cât posibil în
mediul natural al copilului, iar probele de investigație trebuie integrate în activitatea
obișnuită a acestuia;
– studierea profilului psihologic al copilului într -un anumit moment al evoluției sale
trebuie du blată de studii longitudinale care descriu evoluția în timp a unei anumite
caracteristici a psihicului;
– contextele în care este studiat copilul trebuie să fie cât mai variate, ceea ce îi va permite
educatorului observarea notelor caracteristice ale psihicu lui, mai puțin dependente de
context, dar și relaționarea între anumite manifestări comportamentale și caracteristicile
situațiilor în care ele apar.

12
Printre metodele de cercetare psihologică în vederea cunoașterii personalității pe care le
au la îndemân ă cadrele didactice din grădiniță se numără: observația psihopedagogică, metoda
analizei produselor activității, convorbirea, chestionarul, etc.

Observația psihopedagogică
Aceasta este cea mai veche metodă, atât în psihologie cât și în alte științe. Ea constă în
urmărirea intenționată și înregistrarea cât mai exactă a manifestărilor psihocomportamentale ale
copilului sau ale grupurilor de copii, a contextului în care acestea apar, și în interpretarea lor în
lumina teoriilor și legilor psihologiei.
Ca metodă de -sine-stătătoare, dar și ca element constitutiv al altor metode, observația este
indispensabilă oricărei tendințe de a descifra empiric sau științific dominantele personalității în
formare. O anumită formă a observației apare în mod spontan în co mportamentul didactic al
educatorului care urmărește manifestările copiilor concomitent cu activitatea instructivă. În
cunoașterea sistematică se pune însă problema reducerii a cât mai mult din subiectivismul căruia
îi este oricum tributară observația. Ace st lucru se poate obține doar în cadrul observației
sistematice care presupune consemnarea metodică, fidelă și intenționată a diferitelor manifestări
de comportament, individual sau colectiv, așa cum se prezintă ele în fluxul lor natural de
manifestare.
Aceasta formă de observare științifică presupune:
– stabilirea unei ipoteze, a unui plan de observație obiectivat în una sau mai multe fișe care descriu
itemii ce vor face obiectul observației;
– realizarea sistematică a observației conform planului, eventual ut ilizarea unor mijloace tehnice
de înregistrare a datelor, confruntarea și ordonarea periodică a fișelor de observație, lucru ce
poate stârni noi puncte de interes, întrebări, ipoteze;
– prelucrarea și interpretarea datelor obținute, coroborarea acestora cu i nformații obținute prin alte
metode de investigație, eventual reluarea observației după o perioadă de timp.
Copiii de vârste mici dezvăluie cu destul de multă ușurință stările psihologice pe care le traversează. Ei
nu sunt capabili să le explice sau să le descrie suficient, dar oferă în activitatea zilnică o bogăție de date
comportamentale ușor de decodat de către un observator atent. În plus educatoarea poate provoca situații
investigative, realizând mici experimente, variind datele contextului sau punând întrebări la timpul
potrivit, integrate, pe cât posibil în câmpul de activități ce -i intereseză pe copii.

13
Fișă de observație (exemplu a daptat după Moyles, J., Just playing?, 1989)
Numele copilului
Vârsta
Dezvoltarea motorie
1. Aleargă bine.
2. Se cațără.
3. Loveș te clar o minge cu piciorul.
4. Sare pe ambele picioare.
5. Stă într -un picior pentru scurt timp.
6. Aleargă pe vârfuri.
7. Ține creionul corect.
8. Foloseste foarfecele corect.
9. Construiește turnuri din cuburi.
10. Potrivește corect forme identice.
Scală de evaluare
Obser vații
1 2 3 4 5
1
2
3
4
5
6
7
8
9
10

(Pe o scală de la 1 la 5, cu 1= slab și 5= foarte bine)

Metoda analizei produselor activității
Produsele activității copiilor reprezintă o sinteză a fondul ui informațional și a celui
aptitudinal și în același timp, o reflectare a structurilor intelectuale, afective, volitive și
psihomotorii proprii acestora. Analiza activității unei persoane și a realizărilor obținute prin
această activitate poate conduce sp re obținerea a două categorii de informații: prima se referă la

14
constatarea nivelului normal de activitate sau a priceperilor și competențelor expectate pentru un
anumit nivel de dezvoltare (Glava A., Glava C., 2002 , p.31 ). În această direcție, investigați a va
urmări identificarea elementelor care sunt comune unei populații date și în funcție de acestea se
face o evaluare a abaterilor pozitive sau negative de la normă. Această evaluare se poate referi
atât la calitatea lucrării în ansamblu, cât și la anumit e aspecte de reflectare a psihicului sau
tehnice, de detaliu.
A doua categorie de informații presupune identificarea unor caracteristici specifice
autorului lucrării: caracteristici de personalitate, valoarea lor și echilibrul dintre ele.
Copilul preșcola r își proiectează fără rezerve în toate activitățile pe care le întreprinde și în
produsele acestor activități bogăția de gânduri, trăiri, înclinații, dorințe, capacități, dar și nevoi,
frustrări, tensiuni.
Încercând o grupare a produselor activității copi ilor de vârstă preșcolară, pornim de la
convingerea că, deși cele mai multe rezultate ale activității sunt legate de cerințele activității
educaționale din grădiniță, preșcolarii își lărgesc și -și diversifică permanent aria intereselor și
preocupărilor, re alizând și produse în care valorifică altfel cunoștințele, priceperile și
deprinderile dobândite în grădiniță. Sunt considerate rezultate ale activității produsele obținute în
activitatea de joc: de construcție, de punere în scenă, de conviețuire socială, etc., produsele
activităților artistico -plastice cu realizări specifice fiecărui domeniu artistic, performanțele
obținute în activitățile sportive, dar și povestirile, repovestirile, rezolvările de probleme
matematice și sociale, etc.
La fel de importantă și poate mai bogată în informații ca și citirea produselor activității este
urmărirea procesului prin care se conturează și se desăvârșește o lucrare (Holban, I. 1978 , p.15 ).
Astfel, alegerea temei implică prezența unor înclinații, modul de lucru reflectă temperamentul,
atitudinea față de lucru și lucrare – caracterul și interesul, trăirile emoționale, organizarea – stilul
de muncă și capacitățile de monitorizare și control al activității. Datele obținute din ambele tipuri
de analize trebuie interpretate l uând în considerare un ansamblu de factori: factori dependenți de
persoană: dispoziție de moment, experiență de viață și de mediu (condiții de lucru, materiale și
instrumente avute la dispoziție, posibilități de informare).
Metoda convorbirii
Ca și observ ația, convorbirea poate fi aplicată fie ca metodă independentă, fie ca și auxiliar
al altor metode de investigație psihologică pentru obținerea unor informații. Aplicată în
grădiniță, ea poate îmbrăca forme multiple, interlocutorii putând fi atât adulții, cât și copiii.
Convorbirea face apel la experiența subiectului, invitându -l să se autoanalizeze, să prezinte fapte,
să descrie motivațiile unei anumite manifestăr, să facă aprecieri asupra propriei persoane și a

15
altora prin comparație, să descrie natura r elațiilor interpersonale stabilite cu adulții și co –
vârstnicii, să conștientizeze și relateze despre aspectele conflictuale în procesul integrării în
grupa de preșcolari. Ea depășește stadiul unui dialog liber cu copilul, pe o anumită temă, deși
implică t răsăturile unei astfel de discuții: flexibilitate, încredere reciprocă, familiaritate. Rigoarea
metodei este însă dată de faptul că dialogul este pregătit riguros de educatoare, care structurează
convorbirea în jurul unor itemi dinainte stabiliți și consem nează răspunsurile primite într -un
protocol reconstituit la încheierea discuției.

Metoda chestionarului
Chestionarul reprezintă o investigație în fondul intim al personalității, bazată pe
succesiunea logică de itemi adresate persoanei chestionate, a căro r răspunsuri sunt consemnate în
scris.
În grădiniță, chestionarul poate fi gândit și administrat atât copiilor, cât și părinților, atunci când
este necesară obținerea unor date privind opiniile, preferințele, interesele, cunoștințele acestora
în legătură c u preșcolarii și activitatea instituției.
Construirea chestionarului este o activitate ce presupune o oarecare pregătire specială sau
cel puțin cunoașterea unor caracteristici de detaliu ale acestora. Calitatea chestionarului este dată
nu doar de relevanța fiecărui item în parte, ci și de felul în care sunt armonizați aceștia în
structura chestionarului. Pentru relevanța răspunsurilor, chestionarul trebuie să cuprindă mai
multe tipuri de întrebări:
 întrebări introductive (de contact), care sunt de obicei de schise;
 întrebări tranzitorii, care fac trecerea de la o temă la alta;
 întrebări filtru, destinate să verifice calitatea răspunsurilor date;
 întrebări de tip „de ce ‖, care solicită informații suplimentare, explicații;
 întrebări pro -contra
 întrebări de con trol, care verifică fidelitatea răspunsurilor;
 întrebări de identificare a persoanei.
Ordinea așezării itemilor în chestionar trebuie să fie psihologică și nu logică, iar itemii trebuie
grupați pe teme. Dacă un chestionar are mai multe teme, devine o bater ie. (Glava A., Glava C.,
2002 , p.38 )
Metodele descrise mai sus sunt puncte de sprijin ale cadrului didactic, cunoașterea
psihopedagogică merge dincolo de acțiunea implicită de acumulare de date despre copii în
timpul desfășurării procesului instructiv -form ativ, copilul preșcolar se lasă descoperit facilitând
intervenția adulților, cadre didactice și părinți.

16
Integrată organic în procesul educativ general, activitatea de educație pentru sănătate din
instituțiile preșcolare prezintă o serie de aspecte specifi ce și comune întregului proces instructiv –
educativ din grădiniță, determinate de particularitățile de vârstă și individuale ale preșcolarilor.
Astfel, sub raportul conținutului, caracteristica perioadei preșcolare este dezvoltarea concentrică
a acestuia, p rin respectarea principiilor didactice, mai precis, prin trecerea treptată – în cadrul
diferitelor grupe de vârstă – de la simplu la complex, de la concret la abstract, de la apropiat la
îndepărtat, ceea ce permite însușirea temeinică și înțelegerea conști entă a fenomenelor, facilitând
formarea deprinderilor și obișnuințelor sănătoase.
În atingerea scopului educației pentru sănătate este utilizat pe lângă alte mijloace de
realizare jocul, de aceea am ales să detaliez în continuare această formă de activita te a
preșcolarului.

1.3. Jocul – izvor de bucurie, de sănătate și de viață

Copilăria este ucenicia necesară vârstei mature, iar prin joc copilul își modelează propria sa
statuie ( Locke, J. 1992, p.17) .

Trăim timpuri când putem spune cu adevărat că s -a instaurat epoca Homo Ludens.
Dovezile științifice – preponderent cele din domeniul neuroștiințific, care studiază biologia
umană fundamental și modul în care se dezvoltă creierul omenesc – arată că orice copil este
programat să se conecteze. Studiile moderne din p sihologia dezvoltării, pedagogia preșcolară,
psihosociologie, care abordează problematica jocului din perspective variate și care au adus
contribuții valoroase pentru înțelegerea valențelor complexe ale conduitei ludice , admit în
unanimitate și susți n cu argumente specific e faptul că în copilăria mică și mijlocie jocul
constituie tipul fundamental de activitate, adică forma de activitate care susține în cel mai înalt

17
grad dezvoltarea psihică, prin antrenarea psihomotorie, senzo rială, intelectuală și a fectivă
(Claparede, E., 1975, Piaget, J., 1973, Chateau, J., 1980, Huizinga, J., 1998).
Activitatea de joc, rămâne, de departe, activitatea care contribuie la formarea personalității.
Jocul se consideră ca o activitate fizică sau mintală gratuită, ce se realizează doar datorită
plăcerii ce o provoacă (Boza , 2014 , p. 191 ).
În literatura de specialitate sunt cunoscute mai multe încercări de clasificare a jocurilor ,
mai simple, dar și mai complexe, după un criteriu sau după mai multe, având la bază scheme de
sondaj longitudinal sau transversal.
Pornind de la concepția generală a dezvoltării psihice, pedagogul german W. Stern
elaborează o teorie a jocului, ținând se ama de factorii "interni" și de cei "externi" ai dezvoltării.
În conformitate cu acțiunea formativă a acestor factori și cu structura jocurilor, W. Stern
distinge:
– jocuri individuale – determinate de factori interni;
– jocuri sociale – generate de fac tori externi.
O altă clasificare interesantă a jocurilor a făcut -o Decroly – jocurile raportandu -se la
dezvoltarea percepțiilor senzoriale și aptitudinii motorii (jocuri vizuale cu forme, culori):
– jocuri de inițiere aritmetică (noțiunea de timp);
– jocuri de inițiere în lectură;
– jocuri de gramatică și înțelegere a limbajului.
Psihologul Jean Piaget a realizat o clasificare prin care se face pentru prima dată încercarea
de a răspunde problemelor metodologice ale clasificării. El definește jocul drept o activitate prin
care copilul se dezvoltă în conformitate cu etapele formării sale intelectuale – etape marcate prin
trei tipuri succesive de "structuri mintale":
– scheme senzorio -motrice;
– scheme simbolice;
– forme raționale (socializate) ale gândirii.
La baza clasificării, pune trei structuri genetice în funcție de care evoluează jocul:
exercițiul, simbolul și regula:
– jocuri – exercițiu;
– jocuri simbolice ( De-a doctorul );
– jocuri cu reguli ( De-a v-ați ascunselea ).
S-ar mai putea aminti și un alt criteriu, acela al poziției copilului în timpul jocului:
– jocuri de mișcare;
– jocuri sedentare.

18
O clasificare unanim acceptată a jocurilor este greu de realizat. Pentru elaborarea unei
clasificări acceptabile este necesară selectarea criteriilor, pe de o parte ținând seama de sarcinile
educării multilaterale a preșcolarilor, iar pe de altă parte, de ponderea influenței formative a
jocurilor asupra dezvoltării psihice generale a copilului.
În funcție de aceste considerente, pedagogia generală clasifică j ocurile în urmatoarele trei
categorii:
a) jocuri de creație;
b) jocuri de mișcare;
c) jocuri didactice.
Aceasta clasificare corespunde în cel mai înalt grad sarcinilor dezvoltării fizice,
intelectuale, morale și estetice ale copilului, jocurile d idactice fiind numeroase, clasificarea se
face dupa două criterii, în funcție de:
a) conținut;
b) material didactic.
Jocul contribuie în mod esențial la dezvoltarea abilităților motrice, senzoriale și sociale ale
copilului, la dezvoltarea gândirii, vorbirii, imaginației și creativității sale. Jocurile îl ajută să
dobândească autocontrol și încredere în sine, să aibă inițiativă, îl ajută să aibă o stare generală
bună, fizică și psihică, stare de care depinde chiar sănătatea lui.
Jocul didactic se dif erențiaz ă de celelalte jocuri prin: scopul didactic, sarcin a didactică,
regulile sale, elementele de joc, conținutul didactic și materialul didactic – acestea fiind repere
importante de urm ărit, de către educatoare, în organizarea și desf ășurarea jocului d idactic.
Scopul didactic se formulează în concordanță cu cerințele programei școlare pentru grupa
respectivă, convertite în finalități funcționale de joc.
Sarcina didactic ă constituie elementul de bază prin care se transpune scopul urmărit într -o
anumită a ctivitate și se obiectiveaz ă pentru copii sub forma unor probleme pe care ei trebuie s ă
le rezolve în mod independent sau pe echipe: s ă recunoasc ă, să denumeasc ă, să compare, s ă
descrie, s ă reconstituie, s ă ghiceasc ă. Problemele trebuie s ă fie îns ă accesi bile copiilor și în
acela și timp s ă le solicite eforturi și investiga ții noi, s ă le de ștepte și să le men țină viu interesul.
Sarcina didactic ă trebuie s ă fie astfel conceput ă încât s ă reactiveze nu atât memoria reproductiv ă,
cât mai ales gândirea cu opera țiile ei, capacitatea de asociere, flexibilitatea, fluiditatea ei.
Elementele de joc se stabilesc în raport cu cerințele și sarcinile didactice ale jocului și sunt
reprezentat e prin elemente specifice: descoperirea, ghicirea, simularea, a șteptarea, întrece rea,
etc. Într -un joc didactic pot fi prezente unul sau mai multe elemente ludice. Num arul mai mare
sau varietatea acestora nu conduc însa în mod neap arat la reu șită.

19
Important este s ă se realizeze o bun ă convertire, modelare a lor, dup ă sarcinile didactic e.
Elementele de joc și cele instructiv e sunt corelate dup ă o formul ă original ă: înv ățarea prin
intermediul jocului, pe c ăi specifice lui. De aceea prin jocul didactic nu trebuie s ă înțelegem
simpla al ăturare a unor ac țiuni ludice cu ac țiuni instructive, s au desf ășurarea lor prin alternare, ci
o form ă de joc închegat ă, unitar ă, în care aceste elemente sunt structurate organic, motivele
jocului conducând la rezolvarea sarcinilor didactice, pe baza unor reguli determinate riguros. De
asemenea, elementele de j oc sunt cele care fac ca sarcina s ă fie mai pl ăcută și mai interesant ă.
Ele pot fi sub form ă de surpriz ă, de felicitare, de întrecere, elemente care deosebesc jocul
didactic de celelalte jocuri și activit ăți.
Conținutul jocurilor didactice este subordonat particularităților de vârstă și sarcinii
didactice. El poate fi în leg atură cu activit ățile matematice, cu însu sirea corect ă a limbii române,
cu elemente ale mediului înconjur ator, etc. De asemenea, fiecare joc didactic se constituie dup ă
cerin țele instruc tiv-formative curente: însu sirea unor cuno ștințe noi, consolidarea lor, verificarea
celor anterioare într -un context nou și evaluarea lor.
Materialul didactic trebuie să fie ales din timp, să fie corespunzator, să contribuie la
reușita jocului și să fie va riat (creioane, cărți, ghinde, castane).
Regulile jocului didactic reglementeaz ă conduita și ac țiunile copiilor, având un caracter
prestabilit și obligatoriu pentru participan ți. Ele arat ă copilului cum trebuie s ă joace și cum
trebuie s ă rezolve problema p usă în joc, s ă arate succesiunea ac țiunilor în joc. Determinarea
acestor reguli are loc în func ție de structura particular ă a jocului didactic întreprins. În general,
ele indic ă modul de participare al copiilor în joc și de apreciere a rezultatelor lor (Petrovici ,
2014 , p.79) .
Jocul didactic are valen țe formative pronun țate. El deschide copiilor perspective însemnate
de înv ățare prin mobilizarea eforturilor proprii în c ăutarea și descoperirea unor rezolv ări de
situa ții. Problemele în rezolvarea c ărora se angajeaz ă (descrieri, reco nstituiri, serieri, clasific ări
după anumite criterii, asocieri și disocieri diferite, opera ții cu mul țimi etc.) îl solicit ă pe copilul
preșcolar s ă caute și să descopere progresiv leg ături noi între obiecte, între însu șirile acestora,
între ac țiuni, între idei. Sunt ac țiuni mintale care conduc prin reorganiz ări pe plan mintal, la
asimilarea de noi cuno ștințe. Tot prin joc didactic se educ ă, capacitatea de concentrare
(între ținută de ac țiunea de joc), acuitatea spiritului de observa ție (atât de des solicita t), aten ția
distributiv ă, independen tă, spontaneitatea și în anumite limite, flexibilitatea și fluen ța în gândire.
La 3 ani jocul este încă legat de obiecte și cuprinde elemente numeroase de manualitate
activă. Interesul mare al copilului față de adulți, conduitele și forțele acestuia creează jocului o
nouă consistență. Copilul începe să decupeze din conduitele umane din jur momente, situații și
să le reproducă.

20
La 4 ani, jocul nu mai este izolat. În jocul cu copilul mai mare, inițiativele acestuia
aliment ează jocul, iar în cazul jocului cu cei de vârstă mai mică, copilul de 4 ani își asumă rolul
de animator. La 5 -6 ani, copilul are nevoie de asemenea, de un partener, chiar adult în cele mai
multe cazuri, ceea ce pune în evidență o stimulare socială interre lațională ca instrumentare a
jocului.
La vârsta preșcolară, jocul este o realitate permanentă. Copilul de 3 -6 ani se joacă cea mai
mare parte a timpului și pe măsura creșterii și dezvoltării joaca sa ia forme din ce în ce mai
complexe și diverse, influenț ând și subordonând toate celelalte acțiuni de viață, interese și
preocupări. Jocul preșcolarilor obține astfel un caracter multiacțional, activitatea practică,
învățarea, hrănirea sau îmbrăcarea, luând forma unei conduite ludice. Manifestările de joc au
acum un caracter dinamic. Ele evoluează și obțin caracteristici noi și forme variate și interesante.
Din perspectiva pedagogică, jocul este considerat un mijloc de instruire, o formă de educație, o
modalitate pedagogică -terapeutică, având astfel o varietate de semnificații de natură
constructivă.

Preocupări dăunătoare preșcolarilor:
tableta și televizorul

Trăim într -o epocă în care tehnologia a dobândit aplicabilitate în multe aspecte ale vieții,
iar copiii sunt expuși la un nivel de informație mult mai mare și de la vârste extrem de fragede.
Încă de la lansare, tabletele au devenit extrem de populare în rândul preșcolarilor și copiilor de
vârstă mică, iar părinții le cumpără tot mai des, astfel că numărul de deținători de tablete pe
familie s-a dubla t de la 30% în 2013 la 61% astăzi. Și procentul de copii până la 8 ani deținători
de tabletă a crescu t, se pare că fiecare 2 din 5 copii au utilizat o tabletă sau un smartphone până
au reușit să lege cuvintele, conform unui raport recent.
Preocupările psi hologilor, pedagogilor și sociologilor sunt tot mai intense pentru modul în
care își petrece timpul liber preșcolarul. Psihologul Marzoli L. a observat că cei care întreprind
diverse activități/jocuri pe tabletă, nu mai efectuează activitățile pe hârtie în modul în care ar
trebui, iar mușchii asociați slăbesc. Au fost identificați în acest sens o serie de copii care prezintă
întârziere motrice și forță musculară redusă în anumite zone ale corpului. Cercetările în domeniul
medical subliniază faptul că poate apărea o încetinire a dezvoltarii limbajului și că natura solitară

21
a activității poate afecta aptitudinile de socializare. Astfel, specialiștii consideră că o perioadă de
3-4 ore petrecută, de copii nesupravegheați, pe tabletă este echivalentă cu periclita rea dezvoltării,
fiind recomandate reprize de utilizare de maxim 15 minute. (articol revista Copilul me u, p.4).
Există tot mai multe cercetări referitoare și la efectul jocurilor video asupra copiiilor.
Studiile asupra copiilor expuși la violența jocurilo r video au arătat că ei devin imuni la
ororile violenței, imită violența pe care o văd și au un comportament tot mai agresiv pe măsură
ce expunerea la violenț ă este tot mai mare. De altfel, observăm frecvent copii care acceptă
violența ca modalitate de rez olvare a problemelor dintre ei și nu numai.
Numeroase studii medicale aflate încă în stadiu incipent prevăd faptul că încă de la vârste
fragede copiii vor prezenta același tip de leziuni la încheieturi, spate și ochi identificate la adulții
utilizatori de computer. În plus, studii preliminare sugerează faptul că utilizarea nerațională a
computerului/tabletei este legată de un risc crescut de obezitate, iar în cazul jocurilor fiind
asociată o formă de tendonită . Imaginile alternate rapid din unele jocuri po t cauza convulsii la
copiii cu epilepsie fotosensibilă. Un studiu, realizat la Universitatea Cornell, desfășurat în școli a
demonstrat că postura la computer expune copiii la risc ridicat de a dezvolta tulburări musculo –
scheletice , iar cercetatorii de la O xford acuză computerele amplasate în dormitor pentru o durată
a somnului de noapte redusă cu 2 -5 ore (cei mici sunt distrași de la somn); nu se cunosc însă
efectele pe termen lung asupra rutinei somnului.
Nu în ultimul rând, fiind un aspect deja cunoscut, din cauza utilizării excesive a
computerului/tabletei pot apărea probleme cu vederea , fiind identificat și un sindrom în acest
sens și un risc crescut de miopie progresivă . Pentru a reduce șansele de apariție a acestor
probleme de sănătate, părinții trebu ie să urmărească dacă cei mici au o poziție neutră când
folosesc computerul, astfel: capul este echilibrat pe gât (nu înclinat în față sau în spate), iar
unghiul față de ecran să fie de 15 grade sub nivelul ochilor; spatele este drept și umerii în spate,
relaxați (nu peste tastatură); partea superioară a brațelor este aproape de corp și relaxată (nu
înclinată sau întinsă în față).
Pentru a nu puncta doar punctele slabe ale acestor activități, se pare că sunt cercetări care
subliniază și aspectele pozitive privitoare la acest subiect . Astfel, în cadrul unui studiu asupra a
122 de preșcolari, o parte dintre ei a avut oportunitatea de a lucra pe un computer 15 -20 minute
pe zi utilizând un software educativ la alegere, iar restul au primit activități realizate în modul
clasic. Copiii au fost testați la început și după 6 luni pentru a evalua nivelul de pregătire pentru
școală, aptitudinile motorii, cele motrice grosiere și dezvoltarea cognitivă. În urma testării s -au
observat rezultate mai bune cu privire la nive lul de pregătire și dezvoltare cognitivă la cei din
primul grup.

22
Cercetarea asupra beneficiilor educaționale ale activităților pe baza computerului sunt
reduse, jocurile fiind asociate cu îmbunătățiri ale anumitor aptitudini de inteligență vizuală
specific e utilizarii tehnologiei computerizate, însa din punctul de vedere al performanțelor
academice, a fost constatată o ameliorare nesemnificativă. Un beneficiu incontestabil însă al
utilizării sale este pentru ajutorarea copiilor cu nevoi speciale , care nu p ot participa în programe
educaționale tradiționale din cauza deficiențelor de vorbire și auz, pierderea vederii și dizabilități
psihice grave. Deși poate părea neobișnuit, chiar și copiii care suferă de ADHD îsi pot
îmbunătăți concentrarea cu ajutorul aces tora.
Eu consider că o negare a accesului la tablete/calculatoare echivalează cu o segmentare a
societății și o privare de evoluție , deoarece aceste dispozitive fac deja parte din viața copiilor și a
noastră, devenind ceva normal pentru generația prezentă.
O altă activitate preferată de copii este privitul la desene animate și diverse emisiuni,
momente în care aceștia sunt pasivi, ei nu se joacă, ci doar personajele, care se aleargă și se
distrează în fața ochilor lor. Imaginile care se succed cu repeziciun e nu-i ajută să se concentreze,
iar în funcție de ceea ce privesc ei își fac o anumită idee asupra realității, fiind influențați de toate
acestea. Copiii imită personajele din desene animate , utilizează cuvinte sau expresii auzite în
acest context, preiau și bune si rele.
Părinții, dar și educatorii au datoria de a -i atrage pe copii spre alte activități, iar c el mai
simplu și mai potrivit mod de a înlocui fascinația tehnologiei este ieșitul afară: în parc, în natură,
împreună cu alți copii . Preșcolarii s unt mult m ai imaginativi decât adulții, de aceea ei vor aborda
activitățile noi cu entuziasm, deci se merită să profităm de acest lucru ca să -i îndemnăm și să -i
însoțim în aventuri cât mai diverse .
În concluzie, o poziție radicală, de o parte sau de alta a baricadei, nu este avantajoasă
pentru nimeni, tehnologia va fi o parte importantă din viața viitoare a copilului , fie că vrem acest
lucru sau nu, și va trebui să îl pregătim și pentru ea, încercând în același timp să nu -l privăm de
bogăția și frumusețea experiențelor noi în aer liber.

23
Capitolul 2
Educația pentru sănătate

2.1. Dimensiuni tradiționale și moderne

Promovarea sănătății este un concept relativ nou, dezvoltându -se în Canada la sfârșitul
anilor ‘70 și începutul anilor ‘80. La noi în țară până în anul 1990 educația pentru sănătate a fost
inclusă în cadrul activităților de educație fizică. Însă denumirea de educație fizică trimite la o
semnificație restrânsă, subsumând practici de cultivare a forțelor și calităților f izice și urmărește
const ruirea și menținerea armoniei între fizic și psihic, de aceea această componentă a educației a
fost denumită și educație psihofizică (Cristea, 2010 , p. 54 ). Denumirea de educație psihofizică a
fost utilizată pentru a atrage atenția asupra complexității unei activități general -umane care, în
condițiile unui mediu natural, economic, politic, cultural și comunitar extrem de solicitant,
specific societății moderne și postmoderne, nu mai poate fi redusă doar la latura sa corporală sau
la alte conținuturi spe cifice referitoare la educația sanitară, igienică, sportivă, medicală. În
perspectiva pedagogiei postmoderne este necesară o corelare a obiec tivelor referitoare la
formarea/ dezvoltarea fizică integrală cu cele specifice formării/dezvoltării psihice integra le.
Educația psihofizică reprezintă, astfel, activitatea de formare/dezvoltare a personalității prin
valorificarea deplină a potențialului anatomo -fiziologic și psihologic al omului în condiții
igienico -sanitare specifice societății moderne și postmoderne care solicită o minte sănătoasă
într-un corp sănătos. (Criste a, 2010, p . 57)
Educația psihofizică urmărește:
 menținerea sănătății fizice și mentale a individului prin sporirea tonusului fizic și
psihic;
 recrearea și fortifica rea organismului;
 dezvoltarea deprinderilor și calităților motrice ale individului, familiarizarea cu
diferite sporturi;
 dezvoltarea intelectuală (atenție, spirit de observație, gândire tactică) și moral –
volitivă (perseverență, răbdare) a individului;
 facilitarea socializării persoanei;
 integrarea în grupuri coezive;
 implicarea în comunitate.
Momanu (2002 , p.41 ) sintetizează finalitățile educației psihofizice pe trei direcții:

24
 creșterea și dezvoltarea fizică echilibrate (dimensiunea biologică);
 realizarea echilibrului psihofizic (dimensiunea psihologică);
 integrarea socială (dimensiunea socială).
Obiectivele educației fizice se întrepătrund cu cele ale educației psihofizice și includ în
viziunea mai multor autori (Cucoș, 2002, Momanu, 2002, Nicola, 2003):
 stimularea proceselor de creștere și dezvoltarea fizică armonioasă;
 prevenirea instaurării unor atitudini fizice deficitare;
 dezvoltarea calităților motrice de bază – forță, viteză, rezistență, îndemânare,
mobilitate, suplețe;
 formare și perfecționarea de prinderilor motrice de bază și aplicative;
 însușirea de exerciții necesare practicării de exerciții fizice;
 întărirea sănătății copiilor și prevenirea instalării unor boli;
 creșterea rezistenței organismului la factorii de mediu;
 ameliorarea esteticii corp orale și a expresivității mișcărilor;
 dezvoltarea unor însușiri și sentimente morale.
Se evidențiază, ca o particularitate a obiectivelor pedagogice enumerate mai sus, o tendință
de orienate prioritară în direcția laturii comportamentale a activității. Ace asta vizează formarea –
dezvoltarea conștiinței psihofizice teoretice prin dobândirea unor capacități și cunoștințe
psihofizice semnificative în planul culturii igienico -sanitare și al culturii sportive și formarea –
dezvoltarea conștiinței psihofizice practic e prin realizarea unei conduite psihofizice adecvate în
măsura exersării, stăpânirii și aplicării unor deprinderi/obișnuințe și atitudini psihofizice de
natură motrică, biologică, psihologică, medicală, igienico -sanitară, sportivă.
Conținuturile specifice educației psihofizice corespund obiectivelor prezentate anteriorși
sunt realizate într -un cadru instituțional și organizațional specific de către specialiști (profesori
de sport, antrenori, medici școlari, asitenți medicali). Aprofundarea conținuturilor es te realizabilă
în plan nonformal (activități extrașcolare) și informal (mass -media).
Obiectivele care vizează formarea/dezvoltarea conștiinței psihofizice pot fi realizate
indirect prin intermediul mai multor domenii de activitate în grădiniță. Este impor tant să punem
accent pe exersarea și cultivarea cunoștințelor, capacităților, deprinderilor, atitudinilor
psihofizice necesare pentru respectarea condițiilor optime de igienă a învățării, de corelare a
efortului fizic cu cel psihic, de realizare a unui ech ilibru funcțional între calitățile psihice și cele
fizice, de organizare a unui regim de viață rațional în mediul educațional, familie și societate.
Cunoașterea individualității copiilor cuprinși în procesul educațional contribuie la sporirea
caracterului științific al actului pedagogic. Desigur, teoriile simțului comun cu privire la

25
educarea tinerei generații asigură un oarecare succes al activității didactice, mai ales atunci când
stăpânirea lor este dublată de intuiție și vocație pedagogică din partea ca drelor didactice.
Un sprijin pentru realizarea educației psihofizice îl reprezintă conținuturile specifice
propuse de noile educații prin componentele: educație sanitară modernă, educație nutrițională,
educație pentru timp liber.
În România, educația sani tară a fost inițial un instrument de lucru numai pentru specialiștii
în igienă, nu și pentru formatorii de sănătate. Experții în sănătate publică și -au dat curând seama
că doar prelegerile și materialele audio -vizuale nu erau suficiente pentru implementare a acestei
componente a educației. În consecință, a apărut o nouă educație, educația pentru sănătate ,
rezultată din cooperarea dintre specialiștii din diferite domenii: experți medicali, sociologi,
psihologi și filologi.
Savanți, oameni politici, responsabi li ai diferitelor sectoare ale vieții sociale au identificat
în ultimile decenii ale secolului XX un nou tip de probleme mondiale în a căror rezolvare au fost
implicați și factorii educaționali.
Aurelio Peccei (fost președinte al Clubului de la Roma) a cr istalizat acest conglomerat de
probleme în conceptul de problematică a lumii contemporane (PLC) definit de următoarele
caracteris tici definitori i (Văideanu, 198 8, p.71 ):
 caracter universal – nici o țară sau regiune de pe glob nu se poate plasa în afara sa;
 caracter global – afectează toate sectoarele vieții sociale, fiind o sursă de probleme
deschise;
 evoluție rapidă și greu previzibilă – oamenii sunt puși adesea în fața unor situații
complexe, pentru rezolvarea cărora nu sunt pregătiți, nu au metodele sau soluțiile adecvate;
 caracter pluridisciplinar – implică arii disciplinare multiple și necesită demersuri
epistemologice transdisciplinare;
 caracter prioritar sau presant – presiunile exercitate asupra comunității mondiale și
a comunităților naționale sunt puternice, cerând răspunsuri prompte, deseori eforturi
financiare importante.
Literatura pedagogică a structurat ca soluții la problematica lumii contemporane noi
conținuturi ale educației sub denumirea de noile educații . Acestea reprezintă un set de
conținuturi particulare speciale, afirmate ca răspunsuri pedagogice la problematica lumii
contemporane de natură politică, sanitară, economică, ecologică, demografică, etc. Sunt generate
de evoluțiile pozitive și negative înregistrate în societatea modernă și postmodernă la nivel de
situație a mediului, populație, mass -media, sănătate, democrație, relații internaționale, etc.

26
Noile educații reprezintă conținuturi specifice, angajate, la diferite niveluri strategice în
activitatea de formare -dezvoltare a persona lității în condițiile societății (post)moderne. În funcție
de context, pot fi raportate la toate conținuturile și formele generale ale educației.
În cadrul procesului de învățământ, noile educații sunt valorificate în funcție de
conținuturile generale ale educației angajate pedagogic în diferite proporții, cu anumite ponderi
sau priorități la nivelul fiecărei trepte și discipline școlare. În consecință, ele sunt conținuturi
particulare care pot fi promovate și realizate în funcție specificul fiecărei vârste , dar și de
particularitățile fiecărei comunități locale, teritoriale sau naționale.
Introducerea acestora în unitățile de învățământ a animat dezbateri între specialiști întrucât
aceasta poate conduce la încărcarea suplimentară a programelor școlare și ridică probleme legate
de pregătirea cadrelor didactice pentru a preda noile conținuturi, și privind organizarea învățării
noilor conținuturi.
După 1990, noile abordări în domeniul promovării sănătății, stabilite prin Charta de la
Ottawa pentru promovarea sănătății, din 1986, au devenit cunoscute și în țara noastră. Charta
stabilea cinci strategii fundamentale pentru succesul promovării sănătății:
 elaborarea politicilor de sănătate publică;
 crearea unui mediu favorabil;
 intensificarea acțiunii comunitare;
 dezvoltarea deprinderilor individuale;
 reorientarea serviciilor de sănătate.
În țara noastră, în anul 1992, a fost creat Centrul Național de Promovare a Sănătății și
Educație pentru Sănătate, cu rol de for metodologic pentru unitățile județene de educați e pentru
sănătate. Personalul acestui centru era format din specialiști în sănătate publică, sociologi,
psihologi, filologi și personal medical. Astfel, Centrul Național de Promovare a Sănătății, se
regăsește în strucura Școlii Naționale de Sănătate Public ă, Management și Perfecționare în
Domeniul Sanitar București (SNSPMPDS), iar strucura și responsabilitățile Rețelei Naționale de
Promovare a Sănătății au fost stabilite și s -au creat condițiile pentru atingerea unui înalt nivel
profesional în domeniul prom ovării sănătății și educației pentru sănătate.
Printre obiectivele strategice ale acestei instituții se numără:
 formare și dezvoltare profesională la cel mai înalt nivel pentru profesioniștii din
sistemul de sănătate;
 furnizarea de dovezi știițifice pen tru susținerea deciziilor și politicilor de sănătate;
 evaluarea, aplicarea și diseminarea rezultatelor cercetării în vederea îmbunătățirii
practicilor din sănătate;

27
 realizarea de studii și cercetări operaționale în scopul creșterii performanței
sistemulu i de sănătate;
 educarea și informarea populației privind atitutini și comportamente legate de
sănătate, stil de viață sănătos și conștientizarea populației despre importanța implicării
individuale în menținerea și/sau îmbunătățirea stării de sănătate;
 dezvoltarea organizațională și profesională a Școlii Naționale de Sănătate
Publică, Management și Perfecționare în Domeniul Sanitar;
 creșterea capacității de sustenabilitate financiară a instituției.
Educarea cetățenilor, ca mijloc de dezvoltare a cunoștinț elor și schimbarea
comportamentului într -un stil de viață nou, favorabil sănătății este unul dintre scopurile
principale ale programului național de educație pentru sănătate.
În abordarea acestui domeniu, țara noastră respectă legislația UE, conform căreia scopul
promovării sănătății este de a îmbunătăți standardele generale de sănătate în comunitate prin
îmbunătățirea cunoștințelor despre factorii de risc și încurajarea populației să adopte
comportamente și stiluri de viață sănătoase. Acestea se vor realiz a prin măsuri de informare,
educație și pregătire profesională, în domeniile: nutriție, consumul de alcool, tutun și droguri,
exercițiul fizic, sănătate mintală și folosirea medicamentelor (OMS).
Educația pentru sănătate reprezintă o activitate de formare -dezvoltare a personalității cu un
conținut specific, lansat prin noile educații. Evoluțiile actuale evidențiază valoarea pedagogică a
educației pentru sănătate la nivelul curriculumului școlar, în general, în cadrul activităților de
formare psihofizică, în special. Aceasta își propune să ajute oamenii – fie ei adulți sau copii – să
înțeleagă factorii care le afectează starea de sănătate și de aceea este legată obligatoriu de
calitatea vieții, de promovarea bunăstării individului din punct de vedere fizic, s ocial și mintal.
De asemenea, își propune să formeze și să dezvolte priceperile de a utiliza cunoștințele despre
sănătate. Copiii au ocazia să învețe de la vârste fragede că sănătatea nu este numai o problemă
individuală, ci privește tot atat de mult socie tatea în întregime .
Noile educații au evidențiat importanța educației sanitare moderne, care ar putea încorpora
atât educația nutrițională, cât și pe cea sexuală (Văideanu, 19 88, p. 66). În plus, la acest nivel ar
trebui subliniată și contribuția educație i pentru o medicamentație judicioasă și pentru
valorificarea info rmației tera peutice .
Ca valoare pedagogică fundamentală, sănătatea constituie o resursă importantă a educației
psihofizice, în calitate de conținut general al educației. Să nătatea psihică și fizică asigură
conținutul oricărei activități cu finalitate pedagogică angajată direct sau indirect în vederea
dobândirii și perfecționării permanente a stării de echilibru și de funcționare a organismului.

28
În contextul afirmări i paradigmei curriculumului, sănătatea constituie o sursă importantă
pentru obiectivele educației, căreia trebuie să i se dea întâietate în programul școlii. Exprimă o
cerință fundamentală a elevului, angajată în mod special în domeniul igienei învățării. Sănătatea
este considerată chiar o resursă majoră și prioritară în raport cu celelalte resurse importante ale
curriculumului.
Abordările postmoderne plasează educația pentru sănătate în câmpurile acțiunii pedagogice
traversate de variabilele biopsihice, av ând drept scop reglarea echilibrului individ -mediu și
apărarea nevoilor vitale ale organismului.
Obiectivele educației pentru sănătate vizează formarea -dezvoltarea unor parametri de
natură fizică (formă, forță, dinamism, rezistență), psihică (încredere în sine, dezvoltare
complexă) și socială (sentimentul prieteniei, apartenenței la grup, reișitei).
Conținuturile educației pentru sănătate, propuse în funcție de obiectivele amintite,
presupun informații, deprinderi, strategii referitoare la:
 bilanțul sănătăț ii populației;
 acțiunea preventivă (în familie, societate, grădiniță);
 programele specifice (pe vârste, situații de viață);
 remedierea sanitară;
 valorificarea medicației și a terapiei;
 alte modele de educație bazate pe variabile biopsihice (educația pentru
alimentație, pentru igienă fizică și mentală, pentru securitate psihică, educația nutrițională).
În calitate de conținut particular al educației psihofizice, educația pentru sănătate implică
dobândirea și aplicarea unor cunoștințe, capacități, deprinderi, atitudini de natură biologică,
fiziologică, igienică și sportivă. Presupune crearea și respectarea condițiilor optime pentru
realizarea unui echilibru funcțional între calitățile fizice și psihice ale celui educat pentru
organizar ea unui regim de viață ra țional .
Programele educaționale proiectate vizează dobândirea de obișnuințe și comportamente
referitoare la:
 igiena corporală, dentară, vestimentară;
 proprietățile alimentelor și ale băuturilor;
 aerisire, alimentație, somn;
 depistarea infecțiilor și îngrijirea rănilor;
 producerea anticorpilor prin vaccinare, etc.

29
În condiții de boală, programele de remediere sanitară și de educație în condiții de
spitalizare vizează cultivarea sentimentului de încredere în forțele proprii, n ecesar pentru
depășirea momentelor critice.
În concluzie, educația pentru sănătate, ca domeniu al noilor educații, trebuie percepută ca
parte a unui proiect global care vizează dezvoltarea complexă a personalității, valorificarea
tuturor resurselor sale bi opsihice, cultivarea sentimentului responsabilității față de sănătatea
proprie și a celor din mediul de referință, ceea ce reprezintă arta de a trăi.

2.2. Educația pentru sănătate în curriculumul actual

Curriculumul pentru învățământul preșcolar promove ază conceptul de dezvoltare globală a
copilului, considerat a fi central în perioada copilăriei timpurii. Perspectiva dezvoltării globale a
copilului accentuează importanța domeniilor de dezvoltare a acestuia , în contextul în care, în
societatea de azi, pr egătirea copilului pentru școală și pentru viață trebuie să aibă în vedere nu
doar competențele academice, ci în aceeași măsură, capacități, deprinderi, atitudini ce țin de
dezvoltarea socio -emoțională (a trăi și a lucra împreună sau alături de alții, a ge stiona emoții, a
accepta diversitatea, toleranța etc.), dezvoltarea cognitivă (abordarea unor situații problematice,
gîndirea divergentă, stabilirea de relații cauzale, etc., asocieri, corelații etc.), dezvoltarea fizică
(motricitate, sănătate, alimentație sănătoasă , etc.). Abordarea curriculumului din perspectiva
dezvoltării globale vizează cuprinderea tuturor aspectelor importante ale dezvoltării complete a
copilului, în acord cu particularitățile sale de vârstă și individuale.
Întrucât finalitățile educa ției în perioada timpurie (de la naștere la 6/7 ani) vizează
dezvoltarea globală a copilului, obiectivele cadru și de referință ale curriculumului sunt
formulate pe domenii experiențiale, ținându -se cont de reperele stabilite de domeniile de
dezvoltare. În acest sens, domeniile experiențiale devin instrumente de atingere a acestor
obiective și, în același timp, instrumente de măsură pentru dezvoltarea copilului, în contextul în
care ele indică deprinderi, capacități, abilități, conținuturi specifice domenii lor de dezvoltare.
(Domeniul Dezvoltarea socio -emoțională, domeniul Dezvoltarea limbajului și a comunicării,
domeniul Dezvoltarea cognitivă, domeniul Capacități și atitudini în învățare si domeniul
Dezvoltarea fizică, sănătate și igienă personală)
Domeniu l Dezvoltarea fizică, sănătate și igienă personală – cuprinde o gamă largă de
deprinderi și abilități (de la mișcări largi, cum sunt săritul, alergarea, până la mișcări fine de tipul
realizării desenelor sau modelarea), dar și coordonarea, dezvoltarea senz orială, alături de
cunoștințe și practici referitoare la îngrijire și igienă personală, nutriție, practici de menținerea
sănătății si securității personale.

30
Curriculumul pentru învățământul preșcolar prezintă o abordare sistemică, în vederea
asigurării:
· continuității în interiorul aceluiași ciclu curricular;
· interdependenței dintre disciplinele școlare (clasele I -II) și tipurile de activități de învățare din
învățământul preșcolar;
· deschiderii spre module de instruire opționale.
Structural, curriculum ul aduce în atenția cadrelor didactice următoarele componente:
finalitățile, conținuturile, timpul de instruire și sugestii privind strategiile de instruire și de
evaluare pe cele două niveluri de vârstă (3 -5 ani și 5 -6/7 ani).
Obiectivele cadru sunt formu late în termeni de generalitate și exprimă competențele care
trebuie dezvoltate pe durata învățământului preșcolar pe cele cinci domenii experiențiale.
Obiectivele de referință, precum și exemplele de comportament, ca exprimări explicite
rezultatelor învăț ării (conceptelor, cunoștințelor, abilităților și atitudinilor, dar și ale
competențelor vizate) sunt fromulate pentru fiecare temă și fiecare domeniu experiențial în parte.
În formularea acestora s -a ținut cont de:
 posibilitățile, interesele și nevoile co pilului preșcolar, precum și respectarea ritmului
propriu al acestuia;
 corelarea fiecărei noi experiențe de învățare cu precedentele;
 încurajarea inițiativei și participarea copilului preșcolar la stabilirea obiectivelor, selecția
conținuturilor și a modal ităților de evaluare;
 încurajarea învățării independente prin oferirea de ocazii pentru a -și construi cunoașterea
(atât în instituția de învățământ cât și în afara acesteia), precum și a lucrului în grupuri
mici pe centre de activitate (arii de stimulare) și, pe cât posibil, în grupuri cu o
componență eterogenă ;
 stimularea autoreflecției, autoevaluării, autoreglării comportamentului de învățare.
Obiectivele de referință, comportamentele selectate pentru cele șase teme curriculare
integratoare, precum și su gestiile de conținuturi sunt orientativ așezate și constituie mai degrabă
un suport pentru cadrele didactice aflate la început de drum. Un cadru didactic veritabil știe că
adevărata muncă a educatoarei este în spatele acestui document curricular, că au mai rămas o
mulțime de lucruri de finețe pe care urmează să le conceapă și să le evalueze singură și că nimic
nu poate fi mai provocator din punct de vedere profesional decât să „te întreci‖ cu programa de
studiu utilizată la grupă și să -i găsești, astfel, no i înțelesuri, abordări, strategii de aplicare etc..
Activitățile opționale intră tot în categoria activităților de învățare, respectiv a celor de
dezvoltare personală și se includ în programul zilnic al copilului în grădiniță. Ele sunt alese de
către părin ți, din oferta prezentată de unitatea de învățământ la 15 septembrie și aprobată de către

31
Consiliul director al unității. Opționalele pot fi desfășurate de către educatoarele grupei sau de un
profesor specialist, care va lucra în echipă cu acestea. Program a unei activități opționale poate fi
elaborată de educatoarea/profesorul care urmează să o desfășoare și, în acest caz, va fi avizată de
inspectorul de specialitate sau poate fi aleasă de cel care predă opționalul respectiv din oferta de
programe avizate d eja de MECT sau de ISJ. Timpul afectat unei activități opționale este același
cu cel destinat celorlalte activități din programul copiilor. În acest context, se va desfășura cel
mult un opțional pe săptămână, pentru copiii cu vârste între 37 – 60 luni (3 – 5 ani) și cel mult
două, pentru copiii cu vârste între 61 – 84 luni (5 – 7 ani). Activitățile opționale se desfășoară cu
maximum 10 -15 copii și au menirea de a descoperi și dezvolta înclinațiile copiilor și de a
dezvolta abilități, ca o premiză pentru perf ormanțele de mai târziu. Grupele de copii participanți
la un opțional vor cuprinde 10 -15 preșcolari.
Curriculumul pentru învățământul preșcolar are în vedere atingerea următoarelor finalități
ale educației timpurii :
 dezvoltarea liberă, integrată și armoni oasă a personalității copilului, în funcție de ritmul
propriu și de trebuințele sale, sprijinind formarea autonomă și creativă a acestuia;
 dezvoltarea capacității de a interacționa cu alți copii, cu adulții și cu mediul pentru a
dobândi cunoștințe, deprind eri, atitudini și conduite noi. Încurajarea explorărilor,
exercițiilor, încercărilor și experimentărilor, ca experiențe autonome de învățare;
 descoperirea de către fiecare copil, a propriei identități, a autonomiei și dezvoltarea unei
imagini de sine pozit ive;
 sprijinirea copilului în achiziționarea de cunoștințe, capacități, deprinderi și atitudini
necesare acestuia la intrarea în școala și pe tot parcursul vieții.
Pentru atingerea finalităților educaționale cadrele didactice apelează la diverse metode
didactice, cum ar fi: metoda Pălăriilor gânditoare , Brainstormingul, Diagrama Venn, Schimbă
perechea, etc.
Noul plan de învățământ are o structură pe două niveluri de vârstă și, în contextul unei
învățări centrate pe copil, încurajează eterogenitatea (aband onarea sistemului de constituire a
grupelor pe criteriul cronologic). De asemenea, acesta prezintă o construcție diferită, în funcție
de tipul de program al grădiniței (program normal și program prelungit sau săptămânal) și o
delimitare pe tipuri de activi tăți de învățare: activități pe domenii experiențiale, jocuri și activități
didactice alese și activități de dezvoltare personală.
Planul de învățământ, permite parcurgerea interdisciplinară, integrată a conținuturilor propuse și
asigură libertate cadrului didactic în planificarea activității zilnice cu preșcolarii.

32
În medie o activitate cu copiii durează între 15 și 45 de minute, în funcție de vârsta celor
mici, iar în programul zilnic este recomandat să existe cel puțin o activitate sau un moment de
mișca re (joc de mișcare cu text și cânt, activitate de educație fizică, întreceri, plimbări în aer
liber, etc.).
Curriculumul integrat oferă preșcolarilor o varietate largă de activități care îi ajută să
conștientizeze și să dezvolte atitudini, comportamente, p entru un stil de viață sănătos din toate
punctele de vedere.

2.3. Educația pentru sănătate în grădiniță
Ca orice altă instituție educațională, grădinița își exercită influențele educative asupra
copiilor, atât prin acțiuni directe, cât și în mod indirect, prin felul în care își organizează
elementele de mediu pedagogic.
Educația pentru sănătate își propune să ajute oamenii – fie ei adulți sau copii – să înțeleagă
factorii care le afectează starea de sănătate și de aceea este legată obligatoriu de calitatea vieții,
de promovarea bunăstării individului din punct de vedere fizic, social și mintal. De asemenea, își
propune să formeze și să dezvolte priceperile de a utiliza cunoștințele despre sănătate. Copiii au
ocazia să învețe de la vârste fragede că sănătatea nu este numai o problemă individuală, ci
privește tot atat de mult societatea în întregime .
Educatoarelor le revine rolul de a transmite copiilor cunoștințe despre sănătate în noua
accepțiune a conceptului și de a contribui la formarea deprinde rilor lor de viață sănătoasă,
adecvate vârstei la care se află ei, stadiului de dezvoltare psihologică și cerințelor vieții sociale.
Conținutul educației pentru sănătate în grădiniță ar putea fi constituit, orientativ, din
următoarele teme de discuții:
 Responsabilități pentru protejarea propriei sănătăți;
 Stilul de viață;
 Alimentația;
 Accidentele și primul ajutor;
 Să ne descoperim pe noi înșine;
Educația pentru sănătatea copilului preșcolar este o latură a educației generale, alături de
educația intelectual ă, educația artistică, educația motrică, etc. Aceasta reprezintă un conținut
particular al educației și are în atenție efortul concentrat pe niveluri de vârstă pentru întreținerea
sănătății și lupta pentru prevenirea și tratarea bolilor. Procesul de promov are, protecție și educare
a sănătății este de durată, putem spune că se desfășoară pe tot parcursul vieții omului, începând
chiar de la naștere.

33
Educația pentru toți subliniază că învățarea începe de la naștere și se derulează pe tot
parcursul vieții. De a semenea, se pune accentul pe necesitatea corelării domeniilor sănătății,
nutriției și igienei și protecției sociale cu sfera educației fiind nevoie de o educație bazată pe
conceptul de dezvoltare cognitivă și emoțională a copilului prin care se urmărește valorificarea la
maximum și în context optim a potențialului acestuia. Educația timpurie devine astfel prima
treaptă de pregătire pentru educația formală, pregătind intrarea copilului în sistemul de
învățământ obligatoriu în jurul vîrstei de 6/7 ani.
Numer oși autori consideră că pentru promovarea sănătății este necesar să se acționeze atât
la nivelul curricumului, al relației copil -părinți, precum și al instituțiilor și al structurilor
implicate în activități de tip lobby ( Revista Învățământul preș colar, autor Aniței Maria, 2008 ,
p.79).
În perioada preșcolară, deosebit de activă este formarea comportamentelor implicate în
dezvoltarea autonomiei, prin organizarea de deprinderi și obișnuințe. Printre acestea se numără:
comportamentele alimentare, de îmbrăcare și cele igi enice.

Comportamentele alimentare ale preșcolarului

Cercetările în domeniul nutriției au evidențiat că anumite dezechilibre nutriționale la vârste
mici conduc la întârzieri în dezvoltarea intelectuală a copiilor și la afecțiuni metabolice și
cardiovascul are la vârsta adultă. Numeroase boli cronice precum: obezitatea, diabetul zaharat de
tip 2, bolile cardiovasculare au ca determinism dieta nesănătoasă (Graur, 2006 , p.15). Însă,
fiecare dintre ele are un mare potețial de preventibilitate.
Programul Național de n utriție și sănătate – aprobat în februarie 2013 de Comisia de
specialitate a Ministerului Sănătății și de Societatea de Nutriție din România își propune
educarea tinerei generații pentru crearea unui mediu favorabil a unui consum alimentar sănătos și
a une i stări de nutriție satisfăcătoare.

34

Dieta săracă sau dezechilibrată determină instalarea unor afecțiuni severe precum anemia
prin deficit de fier, carența de vitamina D, bolile dentare (subnutriția determină afecțiuni
gingivale și ale smalțului dentar , excesul de zahăr în alimentație favorizează cariile dentare,
băuturile acidulate determină eroziunea smalțului dentar) și obezitate.
O problemă foarte importantă, obezitatea copilului este determinată de consumul
alimentelor care cantitativ și/sau calita tiv furnizează energie peste nevoile organismului și care
este stocată în depozite de grăsime în corp. Astăzi alimentele nu mai sunt doar produse pentru
supraviețuire, alegerea lor reprezentând, de fapt, alegerea unui stil de viață. Dacă înainte
prepararea meselor se realiza acasă, astazi o parte din alimente sunt cumpărate ca semipreparate
care au mult zahăr și grăsimi, iar multitudinea băuturilor carbogazoase abundă în zahăr.
Un alt factor care conduce la obezitate este activitatea fizică redusă din cauz a
televizorului, jocurilor pe calculator, mersului la grădiniță cu mașina și a puținelor oportunități
de joc în aer liber. Cercetările au evidențiat că activitatea fizică are beneficii certe în prevenirea
obezității ( Nichita, 2008 , p.41).
Efectele obezității copilului:
 hipertensiune arterială, glicemie crescută, colesterol crescut, obezitate abdominală;
 dificultăți de ordin psihologic, cercetătorii au atras atenția asupra faptul ui că obezitatea poate
afecta semnificativ starea psihică și emoțională a copilului și determină o scăzută stimă de sine;

35
 copiii obezi riscă să fie discriminați.
Obezitatea la copii este legată de creșterea impulsivității și aceasta se corelează cu ADHD.
Copiii își însușesc din mica copilărie obiceiuri alimentare care îi vor conduce la obezitate în
perioada următoare. De aceea trebuie evitate o serie de practici extrem de răspândite în relațiile
cu copiii: utilizarea mâncării decătre părinți pentru a -i împ ăca, forțarea să mănânce, oferirea unor
porții mari, pretenția ca să lase farfuria goală, recompensarea cu dulciuri pentru că mănâncă,
marcarea unor evenimente fericite din viață cu exces de mâncare și dulciuri, etc.
Învățarea de către copil a ceea ce înse amnă o alimentație sănătoasă și practicarea regulată a
exercițiilor fizice constituie cheia prevenirii obezității, deoarece, nu atât caloriile, cât
inactivitatea conduce la obezitate. Nu trebuie neglijat faptul că toate comportamentele alimentare
sunt infl uențate de mecanisme fiziologice și psihologice. În acest sens chiar modelul de viață al
copilului trebuie adaptat la alte valori, cum ar fi: încurajarea activității fizice zilnice, interzicerea
mâncatului în timp ce copilul privește la televizor, petrecer ea a cel mult două ore pe zi la
televizor, limitarea oferirii alimentelor bogate în calorii, limitarea oferirii băuturilor dulci,
utilizarea apei pentru hidratare .
Grădinița joacă un rol crucial în instalarea unor obiceiuri alimentare care vor influența
sănătatea copiilor. În plus, alimentația sănătoasă în grădiniță contribuie la reducerea inegalităților
sociale dintre copii, creând șanse egale pentru sănătate și învățare.
Pentru preșcolari alimentele și servirea mesei reprezintă o nouă o portunitate de a explora și de
a culege informații. Comportamentul alimentar în această perioadă de dezvoltare se
caracterizeaza prin:
 curiozitate (cere părinților detalii despre alimente și în loc să mănînce, sunt fascinați de
noile alimente și de modul de a le servi);
 scop (preșcolarii mănâncă când le este foame și refuză mâncarea când s -au săturat sau nu
le este foame),
 fluctuanța (apetitul copiilor crește dupa perioade de activitate intensă și scade când sunt
obositi sau entuziasmați, preferințele culi nare se modifică de la o zi la alta);
 dorința de companie (preșcolarii doresc să mănânce împreuna cu alții și copie, de multe
ori, preferințele alimentare ale celor din jur).
Conform Ghidului orientativ de alimentație sănătoasă pentru copiii preșcolari nev oile
calorice în această perioadă trebuie să fie la valoarea de 80 kcal/kg/zi fiind asigurate de: proteine
2-2,5g/kg/zi (surse: lapte, carne, brânză, ou, pâine, legume); lipide 3g/kg/zi (surse: lapte, unt,
grăsimi animale); glucide 10g/kg/zi (surse: fructe , legume, făinoase, dulciuri); vitamine; săruri
minerale: fier (surse: gălbenuș, ficat, fructe, zarzavaturi); calciu (surse: lapte și derivate).

36
Numărul de mese este recomandat să fie de trei, plus o gustare. Carnea este obligatorie zilnic, în
cantitate de 60-100g/zi, oul fiert zilnic, lapte și brânzeturi de două ori pe zi, pește de două ori pe
săptămână. Sursă de lichide : apa , laptele și sucurile de fructe. (Dragomir, 2011 , p.61)
Apa nu este o substanță nutritivă, ea nu are valoare energetică, dar este un factor foarte
importa nt al unei alimentații sănătoase. Ea este necesară pentru menținerea compoziției corpului
și pentru circulația substanțelor nutritive în organism, totodată, ajutând la eliminarea toxinelor,
fie sub formă de transpirație, fie sub formă de urină.
Igiena ali mentară, de spălare a mâinilor înainte de orice masă și după orice vizită la
toaletă, spălarea feței, baia, tăierea unghiilor, pieptănarea părului, spălarea dinților, precum și
folosirea batistei oglindesc gradul de dezvoltare a deprinderilor igienice, dar și interesele
copilului care contribuie la formarea imaginii de sine, Și pe acest plan există diferențe mari între
copii. Unii se îngrijesc excesiv, deorece transformă momentele de îngrijire în joc, dar sunt și
copii care rămân indiferenți față de murdări e. În general, până la 6 ani copiii știu să se spele pe
dinți (deprindere) și să o facă zilnic (obișnuință). În majoritatea cazurilor, ei devin sensibili la
curățenie, iar fetițele manifestă adeseori forme evidente de cochetărie.
Printre numeroșii factori care determină și mențin sănătatea se numără și exercițiul fizic.
Activitatea de educație fizică din gradiniță urmărește creșterea și dezvoltarea fizică corectă și
armonioasă a copiilor, menținerea optimă a stării lor de sănătate, dezvoltarea motricității , formarea
și consolidarea deprinderilor motrice, precum și educarea calităților motrice de bază . Exercițiile
fizice și mișcarea în general au foarte multe efecte benefice asupra componentelor corpului uman.
Un corp sănătos este dezvoltat armonios, cu func ții perfecte ale tuturor organelor: ale oaselor,
ariculațiilor și mușchilor, ale plămânilor, inimii, stomacului și ficatului, ale intestinului subțire și
gros, ale rinichilor. Persoanele care fac multă mișcare se îmbolnăvesc mai rar deoarece organismul
se apără mai bine de infecții.
Conștientizarea importanței practicării exercițiilor fizice de către copii va fi un prețios bun
câștigat. Exercițiile se învață după principiul pașilor mici, pentru fiecare nivel de vârstă, devenind
din ce în ce mai complexe, ma i corelate, proiectate cu grija de a se asigura continuitate în predarea
și însușirea corectă a acestora.
Exercițiile fizice ajută la restabilirea echilibrului intern, respectiv al metabolismului uman, prin
antrenarea circulației sângelui care oxigenează c elulele și duce la eliminarea reziduurilor și a
zaharurilor. Eficiența personală a practicării exercițiilor fizice depinde de mai mulți factori:
afectivi, cognitivi, motivaționali și voliționali. Aceștia nu acționează spontan, ci trebuie corelați
într-o conduită conștient asumată; în măsura în care se realizează dispersia lor, eficiența personală
se diminuează foarte mult.

37
O percepție pozitivă a practicării exercițiilor fizice nu va fi obținută fără o pregătire – nu
numai fizică a copiilor prin antrenament progresiv, cât mai ales printr -o pregătire psihologică, prin
declanșarea mecanismelor, motivaționale, afective, cognitive sau a celor volitive. Fără această
perioadă de pregătire, efectele de respingere nu vor întârzia să apară. Copiii vor acuza durere, vo r
manifesta insatisfacție, etc. Pentru a nu se ajunge la anularea valorii exercițiilor fizice în
menținerea și/sau sporirea sănătății trebuie să ținem cont de câteva aspecte:
 exercițiul fizic nu trebuie practicat în exces: aceasta conduce la epuizarea ener giei fizice a
copilului, ceea ce din punct de vedere biologic determină scăderea capacității de apărare a
organismului și la oboseala biologică și psihică;
 practicarea exercițiilor fizice trebuie asociată unei alimentații sănătoase, cu componente
care să o fere suportul energetic al desfășurării acestora;
 exercițiile fizice nu trebuie să fie efectuate în condiții de dezechilibru biologic (stare sau
condiție de boală);
 gestionarea defectuoasă a resurselor materiale (încăperi neaerisite, spațiu impropriu
amena jat, etc.) sau a resurselor umane (inclusiv a nu ține seama de particularitățile bio –
psiho -sociale ale fiecărui copil, de particularitățile de vârstă) determină asocierea
exercițiilor cu trăiri afective negative, ceea ce conduce la o percepție negativă asu pra lor;
 comunicarea socială la nivelul grupului, cu încărcătură negativă, prin ignorarea sau
promovarea situațiilor conflictuale poate diminua sau anula efectul exercițiilor fizice
(Cristea S., 2010 , p.68 )
Mișcarea, educația fizică, au fost susținute de p edagogi cu renume ca: J.A. Comenius, J. Locke, J.J.
Rousseau, J. H. Pestalozzi, care au considerat că acestea se află în directă legătură cu factorii
naturali de călire a organismului, în vederea formării unui corp sănătos
Educația fizică este una dintre cele mai vechi forme de exercitare a acțiunii formative. La
nivel preșcolar este prezentă prin intermediul activităților de educație fizică, activități al căror
conținut vizează practicarea exercițiilor fizice într -un mod organizat, sub conducerea și
îndrumarea educatoarei. Mișcările și exercițiile, jocurile de mișcare realizează echilibrul între
solicitările intelectuale pretinse copilului în cadrul programului zilnic de activități și momentele de
relaxare necesare în funcție de particularitățile de vârs tă. Educația fizică este fiziologică prin natura
exercițiilor sale, pedagogică prin metodă, biologică prin efectele sale și socială prin modul de
organizare și prin activitate.
O importanță deosebită în desfășurarea acestor activități o vor avea următoar ele aspecte:
corectitudinea mișcărilor, ritmul și armonia lor, grația, ambianța în care se desfășoară activitatea,
echipamentul folosit, etc.

38
Prevenirea accidentelor ce se pot produce acasă
Acasă copilul pare a fi în siguranță, dar gospodăria reprezintă u n mediu foarte complex,
existând numeroase pericole, care nesocotite, pot cauza accidente, uneori mortale. Pentru evitarea
lor, copiii trebuie: să nu se cațere pe diferite obiecte din curte sau din locuință pentru a ajunge la
ceva sau pentru a se juca, să circule cu grijă pe linoleum, pe gresia lucioasă, să nu se urce pe
balustradele nefixate bine sau cu vergele lipsă, să nu bea din sticle al căror conținut nu îl cunosc, să
nu se joace la prize sau cu chibrituri, brichete, petarde, să nu ia singuri pastile, etc.
Grave accidente se pot produce pe stradă, dacă nu sunt respectate regulile de circulație. Pentru
prevenirea lor este necesar ca preșcolarii, și nu numai, să cunoască, dar și să respecte un anumit
comportament pe stradă. Astfel, ei trebuie: să circul e numai pe trotuar, iar pe trotuar nu se va
staționa în grup, obligând alți colegi să calce pe stradă pentru a -i depăși; să traverseze cu atenție pe
marcaje, respectând culoarea semaforului; să nu se joce pe stradă, ci pe terenuri amenajate, etc
(Coroliuc , 2005 , p.97 ).
Prin toate cele descrise mai sus, copilul își însușește elementele de bază ale fondului de
adaptare culturală, amplu concentrate în așa -numiții cei șapte ani de acasă. Expresia își menține
sensul, deși anii nu mai sunt 7, ci 6, și substanța co nduitelor la care se referă nu se mai
dobândește numai în familie, ci și în grădiniță.
Prezintă interes de asemenea o serie de aspecte legate de somn, de odihna preșcolarui. În
această perioadă copilul acceptă mai greu să mergă la culcare, spectacolul rel aționării cu ceilalți,
interesul pentru ce fac adulții ca și plăcerea jocului fiind de mare atracție.
Așadar, până la șase ani are loc acest amplu proces de constituire de deprinderi exprimate prin
conduite alimentare, vestimentare (de îmbrăcare -dezbrăcar e) și igienice. Importanța lor este
foarte mare – pentru toată viața – și creează personalității un suport de adaptare ce are ecouri
profunde ordonatoare generale, creând și un suport de responsabilitate pentru propria persoană
și de autonomie reală, dar ș i de contribuție la structura conștiinței de sine, a eului corporal
(Șchiopu, Verza, 1981 , p.79 ).

2.4. Parteneriatul grădiniță -familie în slujba eficientizării educației pentru sănătate
Programele de educație timpurie din toată lumea definesc parte neriatul cu părinții ca agenți
educaționali drept un principiu fundamental al organizării și funcționării instituției preșcolare.
Obiectivul principal al colaborării grădiniței cu familia constă în conturarea unității de
acțiune a celor doi factori educați onali, finalitate a cărei îndeplinire este condiționată de unitatea
de concepții și exigențe, de un mod convergent de acțiune, de o bună cunoaștere reciprocă și de o
atitudine recipro că deschisă . Acest obiectiv se poate realiza doar pr in conceperea relației

39
grădiniță -familie în dublu sens. Este vorba, pe de -o parte de preocuparea educatoarei de a
cunoaște mediul familial al copilului și natura influențelor educaționale exercitate de părinți și de
a ține cont de experiența de viață și în vățare acumulată de copil în familie, iar pe de altă parte, de
demersurile de implicare a părinților în activitatea educațională a grădiniței, atât ca parteneri în
procesele de instruire și formare, cât și ca participanți în programele de educație a părinț ilor.
Pentru o intervenție oportună a educatoarei pe primul plan descris, aceasta trebuie să cunoască
condițiile vieții în familia copilului:
 condițiile de igienă asigurate, regimul alimentar, programul de somn, programul de
distracție și plimbare în aer l iber;
 gradul de implicare al copilului în activitățile gospodărești:
 implicarea părinților în activități cu valențe formative precum: lectura poveștilor,
frecventarea cu copiii a teatrului de păpuși, etc.;
 maniera de implicare a părinților în jocul copiil or, atitudinea acestora față de joc;
 natura relațiilor părinți -copii și a relațiilor cu frații, atmosfera emoțională a familiei;
 concepția părinților despre grădiniță și sarcinile acesteia (Glava, A., Glava C., 2002 ,
p.81).
Vizitarea grădiniței de către părinți este un prilej de familiarizare a acestora cu obiectivele
activității instructiv -formative oferite de documentele curriculare și formulate de către
educatoare. Asistența părinților la unele activități ale grădiniței și chiar implicarea acestora în
organiz area, desfășurarea și evaluarea lor le va permite o mai bună cunoaștere a particularităților
propriilor copii, a dificultăților pe care aceștia le întâmpină în activitățile comune, a
comportamentelor dezvoltate de copil în relația cu co -vârstnicii și cu al ți adulți. Acumularea
acestor informații le va permite părinților modelarea relației cu copiii în activitățile de familie,
dar și conștientizarea problemelor acestora și participarea împreună cu educatoarea la depășirea
lor.
Problemele curente ale copiilor , precum și realizările acestora, trebuie aduse la cunoștința
părinților prin modalități de comunicare operativă: corespondență, telefoane, comunicarea la
începutul sau sfârșitul programului zilnic. Transmiterea veștilor bune are pentru părinți un efect
motivant pentru sprijinirea în continuare a evoluției copilului și pentru consolidarea relației cu
instituția educațională.
Cel de -al doilea plan de colaborare a grădiniței cu familia implică informarea teoretică a
părinților în problemele de psihopedagogie preșcolară. Cadrul în care educatoarea poate face
acest lucru este asigurat de un program de consultații individuale și/sau colective cu teme
precum: Cum ne jucăm cu copiii noștri, Care sunt alimentele potrivite copiilor nostri , etc. În
mod special, în ca drul acestor consultații individuale, părinții pot colabora cu educatoarea și cu

40
alți specialiști la realizarea unor planuri individuale de educație a propriilor copii, care să vizeze
depășirea dificultăților acestora în diverse arii de dezvoltare, sau, du pă caz, accelerarea
dezvoltării, dacă potențialul copilului o permite.
Un alt prilej de informare teoretică a părinților îl reprezintă întâlnirile într -un cadru mai
larg, al ședințelor cu părinții și al lectoratelor organizate pe diferite teme și desfășur ate de
educatoare și alți specialiști (medici, psihologi) și uneori, de părinții înșiși. Întâlnirile de acest
gen trebuie să se succeadă cu o periodicitate care să permită crearea unei relații mai apropiate cu
familia și consolidarea legăturii acesteia cu grădinița.
În practica educațională curentă, relația părinților cu grădinița primește și alte obiectivări. Într -un
studiu recent asupra acestei problematici, educatoarele au amintit ca modalități de implicare a
părinților în activitatea grădiniței activită țile de asigurare a întreținerii și reparării mobilierului,
alcătuirea de material didactic, asigurarea de sponsorizări, organizarea și desfășurarea unor
acțiuni în comunitate: vizite la casele de băt râni, casele de copii, etc.
Pentru ca parteneriatul grădiniță -familie să aibă efecte benefice asupra copilului, trebuie
să existe respect, încredere, consens cu privire la scopul acțiunilor și strategiilor educative și
asumarea comună a drepturilor și a responsabilităților.

41
Capitolul 3
Educația pentru sănătate la preșcolari. Bune practici

3.1. Fundamentare teoretico -aplicativă

Educația pentru sănătate reprezintă o activitate de formare -dezvoltare a personalității cu
un conținut specific, lansat prin noile educa ții. Acest tip de educație își propune să ajute copiii
preșcolari s ă înțeleagă factorii care le afectează starea de sănătate și de aceea este legată
obligatoriu de calitatea vieții, de promovarea bunăstării individului din punct de vedere fizic,
social și mintal. De asemenea, își propune să formeze și să dezvolte priceper ile de a utiliza
cunoștințele despre sănătate. Copiii au ocazia să învețe de la vârste fragede că sănătatea nu este
numai o problemă individuală, ci privește tot atat de mult societatea în întregime .
În perioada preșcolară, deosebit de activă este formarea comportamentelor implicate în
dezvoltarea autonomiei, prin organizarea de deprinderi și obișnuințe. Printre acestea se numără:
comportamentele alimentare, de îmbrăcare și cele igienice.

Grădinița joacă un rol crucial în instalarea unor obiceiuri alimen tare care vor influența
sănătatea copiilor. În plus, alimentația sănătoasă în grădiniță contribuie la reducerea inegalităților
sociale dintre copii, creând șanse egale pentru sănătate și învățare.
Pentru preșcolari alimentele și servirea mesei reprezintă o nouă oportunitate de a explora și de
a culege informații. Comportamentul alimentar în această perioadă de dezvoltare se
caracterizeaza prin:
 curiozitate ( copilul cere părinților detalii despre alimente și în loc să mănînce, sunt
fascinați de acestea și de modul de a le servi);
 scop (preșcolarii mănâncă când le este foame și refuză mâncarea când s -au săturat sau nu
le este foame),

42
 fluctuanța (apetitul copiilor crește dupa perioade de activitate i ntensă și scade când sunt
obosiț i sau entuziasmați, preferi nțele culinare se modifică de la o zi la alta);
 dorința de companie (preșcolarii doresc să mă nânce împreuna cu alții și imită , de multe ori,
preferințele alimentare ale celor din jur).
În ceea ce privește v olumul cunoștințelor referitoare la igienă , consi der că acestea se
impun e a fi transmise copiilor în raport direct cu volumul deprinderilor și obișnuințelor igienice
necesare și posibile de elaborat la diferitele grupe de vârstă.

La grupa mică (3-4 ani) , influențele educaționale se vor axa pe pro blemele elementare
de igienă personală – corporală și vestimentară. În acest sens este necesar să se insiste asupra
formării unor deprinderi și obișnuințe de igienă personală:
 deprinderea spălatului pe mâini și pe față în curs de perfectare și autom atizare a
mișcărilor, presupune și prinderea și manipularea săpunului, săpunirea mâinilor și feței, clătirea
cu apă, ștergerea corectă și completă cu prosopul individual și așezarea acestuia la locul special
destinat;
 deprinderea de a purta în permanență b atista sau servețelul de nas asupra lui și utilizarea
corectă a acestora,suflând fiecare nară pe rând;
 deprinderea de a mânca singur, folosind corect tacâmurile (personale), fără să se
murdarească sau să bage mâinile în mâncare și să mestece bine mâncarea;
 deprinderea de a apuca corect periuța de dinți și de a efectua primele încercări de spălare
a dinților, chiar și incomplete;
 deprinderea de a -și schimba îmbrăcămintea și încălțămintea ajutat de adulți;
La grupa mijlocie (4 -5ani) se continuă procesul de perfecționare a deprinderilor și
obișnuințelor prin consolidarea celor a căror elaborare a început la grupa mica și prin
îmbogățirea acestora cu deprinderi noi, corespunzatoare cerințelor igienice specifice vârstei:

43
 să folosească corect săpunul și prosopu l;
 să se spele pe mâini, pe față și chiar până la brâu singur;
 să se spele pe picioare;
 să-și perie și să -și pieptene părul;
 să se dezbrace singur și să se îmbrace singur;
 să așeze în ordine hainele;
 să meargă singur la toaletă (spălarea pe mâini după folo sirea closetului);
 să se spele pe mâini și pe dinți după ce mănâncă.
Este necesar să se explice copiilor, ori de câte ori unul dintre ei se comportă necorespu nzător, de
ce este interzis să: să bea apa direct de la robinet sau din cana altora; să-și frece ochii cu mâinile
murdare; să vorbeasc ă la masă (cu mâncarea în gură ) sau să folosească tacâmul altui copil.
La grupa mare (5 -6 ani) , o prima grijă a educatoarei trebuie să fie intensificarea
influențelor educaționale pentru:
 perfecționarea executării mi șcărilor specifice deprinderilor în curs de formare, cum ar fi,
de exemplu, deprinderea spălatului pe dinți, începută la grupa mică, dar nedesăvârșită și
neelaborată;
 consolidarea deprinderilor elaborate anterior, referitoare la igiena nasului, a mâinilor, a
modului de a mânca;
 îmbogățirea conținutului unor deprinderi (modul de a mânca, spălatul, educația fizică
etc.);
 transformarea deprinderilor în obișnuințe.
De o deosebită importanță pentru dezvoltarea armonioasă a preșcolarului, pentru întărire a
capacității de apărare a organismului și pentru menținerea/ promovarea sănătății este acomodarea
acestuia cu factorii naturali de călire a organismului: aerul, apa, soarele.

44
Printre numeroșii factori care determină și mențin sănătatea se numără și exercițiul fizic .
Activitatea de educație fizică din gradiniță urmărește creșterea și dezvoltarea fizică corectă și
armonioasă a copiilor, menținerea optimă a stării lor de sănătate, dezvoltarea motricității, formarea și
consolidarea deprinderilor motrice, pr ecum și educarea calităților motrice de bază . Exercițiile fizice
și mișcarea în general au foarte multe efecte benefice asupra componentelor corpului uman. Un corp
sănătos este dezvoltat armonios, cu funcții perfecte ale tuturor organelor: ale oaselor, ari culațiilor și
mușchilor, ale plămânilor, inimii, stomacului și ficatului, ale intestinului subțire și gros, ale
rinichilor. Persoanele care fac multă mișcare se îmbolnăvesc mai rar deoarece organismul se apără
mai bine de infecții.
Conștientizarea importa nței practicării exercițiilor fizice de către copii va fi un prețios bun
câștigat. Exercițiile se învață după principiul pașilor mici, pentru fiecare nivel de vârstă, devenind
din ce în ce mai complexe, mai corelate, proiectate cu grija de a se asigura con tinuitate în predarea
și însușirea corectă a acestora.
Educația pentru sănătate este drumul cel mai scurt prin care acțiunile și concepțiile
medicale, cu cel mai pronunțat caracter practic, ajung la copii, sub formă de reguli. Acestea
trebuie imprimate d e la grădiniță, dar nu ca un cod impus , ci sub o formă firească ca un mod de
viață.

3.2. Modalități eficace de realizare a educației pentru sănatate

În vederea atingerii obiectivelor educației pentru sănăta te propun o serie de modalități
didactice pentru uzul cadrel or didactice , printre care se numără :
a. jocurile de mișcare;
b. poezii cu tema sănătate a/igiena copiilor ;
c. proiect de p arteneriat educațion al;
d. proiect didactic de activitate integrată .

A. Jocuri de mișcare
Prin natura lui, jocul de mișcare, constituie un puternic factor favorizant al dezvoltării
fizice și neuropsihice a copilului și este un bun prilej pentru transmiterea unor mesaj e educative
pe teme de igienă, de sănătate. Jocul de mișcare se impune atenției nu numai prin influențele pe
care le exercită în planul culturii sanitare, ci ma i ales prin acțiunile sale asupra laturii formative,
a sferei atitudinal -comportamentale. Aceste jocuri, fiind mai dinamice, se pot desfășura și în
pauza dintre activitățile statice, precum și în timpul liber petrecut cu părinț ii.

45
La vârsta preșcolară, jocul de mișcare se desfășoară cu întreaga grupă , în grupuri mici,
având rolul de pregătire a unor activități și mai ales de consolidare și fixare a cunoștințelor și
deprinderilor. Contribuția jocurilor este importantă pentru dezvoltarea integrală a copilului și se
referă la:
 familiarizarea copiilor cu obiecte de uz personal sau grupe de obiecte;
 consolidarea cunoștințelor copiilor cu privire la comportamentul igienic necesar;
 înlăturarea lacunelor din cunoștințele copiilor privind igiena, dezvoltarea spiritului de
echip ă prin întrecerile organizate, mărindu -se atractivitatea și implicit, eficiența transmiterii
mesajului educativ -sanitar;
 responzabilizarea copiilor;
 dezvoltarea proceselor psihice: a atenției, a memoriei, a gândirii.
În continuare, voi prezenta câteva jocu ri de mișcare, care se pot realiza cu preșcolarii, atât
în cadrul activităților educative, cât și cu părinții în timpul liber. Jocurile urmăresc consolidarea
cunoștințelor copiilor cu privire la comportamentul igienic necesar. Menționez că parte dintre
acestea sunt , fie contribuții personale, fie adaptări pe niveluri de preșcolaritate ale diverselor
jocuri întâlnite în practica pedagogică.
Nivel de studiu 3 -5 ani
1. Fă ce îți spun!
Scopul didactic : dezvoltarea deprinderilor de igienă și identificarea părților corporale .
Sarcina didactică: să demostreze deprinderile de igienă corespunzătoare .
Elemente de joc: recompense de ordin moral, aplauze .
Desfăș urarea jocului :
Copiii din grupa mică sunt așezați în formație de cerc.
Educatoarea le cere să exemplifice cum f ac atunci când se spală pe față, apoi pe dinți, în urechi,
etc. Pe rând, câte un copil îi ia locul educatoarei și jocul se reia.
2. Ștafeta sanitară
Scopu l didactic : dezvol tarea capacității de identificare a obiectelor de igienă personală .
Sarcina didactică: să identifice obiectele de igienă personală .
Resurse didactice : jetoane cu obiecte de igienă personală .
Elemente de joc: recompense de ordin moral, aplauze .
Desfășurarea jocului :
Colectivul de copii este împărțit în mai multe echipe, egale ca număr, dispu se în spatele unei
linii. Primii din fiecare șir, la semnalul educatoarei, vor alerga către masa situată în fața lor, la o
distanță de 3 -4 m, și vor alege jetonul care ilustrează obiectul indicat de către educatoare. Fiecare

46
membru al echipei va trebui să aleagă jetonul potrivit, cei care termină primii sunt declarați
câștigători.
3. Ghici cine sunt!
Scopul didactic : denumirea obiectelor de igienă personală.
Sarcina didactică: să denumească obiectele de igienă personală prezentate .
Resurse d idactice: săpun, pr osop, pastă și periuță de dinți, perie pentru păr, șampon, unghieră,
hârtie igienică, batistă, s ervețele din hârtie.
Elemente de joc: recompense de ordin moral, aplauze .
Desfăș urarea jocului :
Colectivul de copii este împărțit în mai multe echipe, egale ca număr.
Educatoarea va prezenta copi ilor, pe rând , obiectele de igienă ș i le va cere să le denumească. Cel
care ridică mâna primul, are dreptul să denumească obiectul arătat de către educatoare. Pentru
fiecare răspuns corect se primește câte un punct, iar pentru un răspuns greșit se scade câte un
punct. Câștigă echipa care obține cele mai multe puncte.

Nivel de studiu 5 -6 ani

1. Faceți toți cum fac și eu!
Scopul didactic: consolidarea deprinderilor de igienă personală.
Sarcina didactică: să efectueze mișcăr ile specifice diverselor deprinderi de igienă personală.
Sarcina didactică: să denumească recompensele de ordin moral, aplauze.
Desfășurarea jocului:
Copiii sunt așezați în formație de cerc , ținându -se de mâini și scandează în tempo -ul
cunoscut :
Tata mar e mă învață/ Să mă spăl pe mâini, pe față/ Și pe dinți și pân’ la brâu/ Uite apa
curge râu/ Faceți toți cum fac și eu.
În mijlocul cercului stă un copil. Când grupul de copii prins î n cerc se oprește la cuvintele
Faceți toți cum fac și eu , copilul care stă în cerc mim ează regulile de igienă, iar coleg ii repetă
mișcările lui. Jocul se poate complica prin introducerea deprinderilor și obișnuințelor în
succesiunea natural temporară din zi conform programulu i copilului din cerc. Câ nd acesta face
greșeli privind demonstrarea corectă sau ordinea logică a execuției, el trebuie să cedeze locul
altui copil.

2. Baba oarba medicală
Scopul didactic: consolidarea deprinderilor de igiena alimentației.

47
Sarcina didactică: să denumească alimente sănătoase.
Elemente de joc: aplauze.
Desfășurarea jocului:
Copiii se mișcă liberi prin sală , un copil este legat la ochi și caută să prindă pe unul dintre
ceilalți copii. Cel atins trebuie să dea un exemplu de aliment sănătos . Dacă cel atins nu găsește
imediat un aliment potrivit de vine baba oarba. Când sunt epuizate răspunsurile se schimbă
cerința, se pot cere exemple de fructe care sunt bogate în vitamina C.

3. Dansul curățeniei
Scopu l didactic : dezvol tarea capacității de identificare a părților corporale.
Sarcina didactică: să i dentifice părțile corporale.
Elemente de joc: aplauze.
Desfășurarea jocului:
Jocul se desf ășoară în formație de cerc. Câte un copil pășește în cerc, cântând o melodie
cunoscută de toți copiii :
Suntem mici,
Dar voinici.
Iubim curățenia.
Ce dansăm,
Dragi pit ici?
La această întrebare, conducătorul jocului răspunde: Dansăm urechile curate. După
această precizare, copiii își ating urechi le și continuă interpretarea cântecului prezentat anterior.
Când se ajunge din nou la întrebarea Ce dansăm…? conducătorul jo cului răspunde din nou. Este
preferabil ca diferite părți ale corpului să fie dansate de două -trei ori consecutiv, după care să se
treacă la altele. În exemplul dat, conducătorul jocului răspunde și a doua și a treia oară Dansăm
urechile curate, apoi se tr ece la alte părți ale corpului: părul, gâtul, umerii, mâinile. Dacă în
timpul jocului se produce o rupere a cercului, cei vinovați vor fi puși să răspundă la unele
întrebări în legătură cu acea parte a corpului care se dansa în momentul rup erii cercului. D e
exemplu: De ce trebuie să ne sp ălăm pe mâini înainte de masă?,C um se îngrijește părul?, etc.

B. Poezii cu tema sănătate a/igiena copiilor (colecție tematică)
La vârsta preșcolară, copiii asimilează cunoștințe diverse prin intermediul jocului, dar
și prin m emorarea poeziilor.

48
Memorizarea este mijlocul prin care se realizează obiectivele educaționale în mod
sistematic, organizat în detaliu, la care participă toți copiii grupei. Ele se pot organiza pe grupuri
mici sau frontal, pe baza unor teme de interes c omun și se pot desfășura fie sub forma lor
tradițională, pe un singur domeniu, fie sub formă de activități in tegrate, cu caracter
interdisci plinar. În cazul educației pentru sănătate , această activitate este un mijloc atât de
transmitere de cunoștințe specifice, de îmbogățire și de sistematizare a cunoștințelor însușite
anterior , cât și un mijloc de exersare a vorbirii corecte și de activizare a vocabularului.
În continuare , voi propune câteva exemple de texte potrivite pentru activitățile referitoare
la educația pentru sănătate :
Este important să știi

Este important să știi
Să-ți perii în orice zi
Părul cu multă răbdare
Dacă vrei să crească mare.
Ia aminte, pisicuța
Cum își spală ea blănița
În fiece dimineață
Și e tare sănătoasă.

Ursulețul Martinel

Ursule țul Martinel
Vrea să fie urs model
Și se spală dimineață
Pe urechi, pe dinți, pe față
Faguri de albine cere,
Mama îi aduce -ndat,
Și-l hrănește cu plăcere,
Când îl vede așa curat.

Dentistul

La dentist m -am prezentat
Cu măseaua mea stricată
El pe dată m -a tratat
Și durerea mi -a încetat!
Dar dentistul m -a certat
Că pe dinți nu m -am spălat.
Apoi el m -a învățat
Să-mi spăl zilnic dințișorii
Când mă scol și când mă culc.

Prietenii curățeniei
Apa, mâna și săpunul
Numai trei, dar parcă -s unul.
Spală -ntâi perechile

49
Ochii și urechile.
Spală corpul jumătate.
Și pe față și pe spate.
Bucuroasă, periuța
Spală dinții uța, uța.

Facem gimnastică
Emilia Caldăraru

Ca să fim copii voinici
Facem sport încă de mici
Alergăm ca iepurașii
Și zburăm ca fluturașii
Facem tumbe, fel de fel
Ca și ursul Martinel
Sărim cum ne e pe plac,
Ca broscuțele pe lac.
Însă cel mai bine -i că
Facem și gimnastică
Unu-doi, unu -doi
Faceți toți la fel ca noi.

Sănătate de la toate
de Anca Ciobanu

De la mere iau putere.
De la cele căpșunele
Se fac dulc i buzele mele.
De la miezul de harbuz –
Iau avânt și cresc în sus,
C-un zemos -mă fac frumos,
Ei, dar poama, îmi dau seama –
Ea e dulce cum e mama!
Mâncăm fructe și legume –
Nu-i nimic mai bun pe lume!
O știu bine că au multe vitamine,
Vitaminele, măi frate,
Ne dau multă sănătate!

Ora mesei
Este ora pentru masă,
Mâncărica e gustoasă!
Mofturi să nu faci de fel,
Fiindca rămâi mititel.
Lapte, branză, unt, smântână
-Ai la masă hrană bună.
Calciu, multe proteine,
Minerale, vitamine.
Și pisoiul vrea lăptic
Ca să nu rămână mic.

50

C. Programele de educație timpurie din toată lumea definesc parteneriatul cu părinții, ca
agenți educaționali, drept un principiu fundamental al organizării și funcționării instituției
preșcolare. Din acest motiv propun următorul proiect de p arteneriat educațional între părinți,
grădiniță și medic i (nutriționist, de familie și stomatolog):

PROIECT DE PARTENERIAT EDUCAȚIONAL
„Prietena noastră, sănătatea! ‖

Sănătatea nu este totul, dar fără sănătate totul este nimic.
Schopenhauer

Argument
Dreptul la sănătate este unul dintre drepturile fundamentale ale omului. Conform
Organizației Mondiale a Sănătății, sănătatea i ndividului este definită drept o stare de bine fizică,
mentală și socială și nu doar a bsența bolii sau a i nfirmității .
Mediul familial ocupă un loc central în multitudinea factorilor determinanți ai evoluției
copilulului, iar acesta nu este un adult în miniatură, ci este un candidat la maturizare (H. Pierot),
deosebit de receptiv la influențele pozitive sau ne gative care se exercită asupra lui din foarte
multe puncte de vedere.
Inițierea prezen tului parteneriat a fost impusă de îngrijorarea familiilor legată de creșterea
numă rului de copii ob ezi și a î mbolnăvirilor ce au condus la absentare pe perioade mai scur te sau
mai î ndelunga te, cu impact asupra continuității activității desfăș urate cu grupa.
SCOPUL PROIECTULUI este de a obșine rezultate concrete î n păstrarea stării de sănătate a
copiilor și de educare a acestora privind alimentația sănătoasă .
Obiectivele vizate de acest proiect sunt:
 de a conduce la scăde rea numărului de copii care se îmbolnăvesc î n mod frecvent;
 de a forma preș colarilor deprinderi privitoare la o alimentație sănătoasă;
 de a forma preș colarilo r deprinderi igienico -sanitare ș i un comportame nt preventiv;
 de a primi asistenț ă de specialitate pe parcursul întregului an ș colar.

Beneficiarii acestui proiect sunt preșcola rii din grupa mare, familiile lor și cadrele didactice.
Partenerii acestui proiect sunt:
– copiii din grupa mare ;

51
– medicul nutriționist : Adina Rusu; doctor stomatolog: Duca Maria ; doctor de familie Sauciuc Doina;
– familiile copiilor.
Responsabilitățile partenerilor sunt următoarele:
– copiii trebuie să urmeze sfaturile medicului specialist;
– medicul trebuie să -i informeze pe copi i și pe părinți în legătură cu toa te riscurile la care se
expun cînd consumă alimente nesănă toase;
– familiile copiilor trebuie să controleze alimentaț ia acestora.
Durata acestui proiect este de un an școlar .
Rezultatele așteptate sunt urmă toarele:
 scăde rea numărului de copii care se îmbolnăvesc î n mod frecvent;
 formarea deprinderilor privitoare la o alimentație sănătoasă;
 formarea d eprinderilor igienico -sanitare ș i un comportament preventiv;
 primirea asistențe i de specialitate pe parcursul întregului an ș colar.

CALENDARUL ACTIVITĂȚ ILOR EDUCATIVE DESF ĂȘURATE
Nr.crt. TEMA DATA LOCAȚ IA CONȚ INUT STRATEGIA
DIDACTICĂ
1. Igiena, prietena copiilor . Oct. Grădinița Cunoaș terea regulilor
de bază în pă strarea
curăț eniei corporale. Discutie referitoare la igiena;
Lectura educatoarei:
Fetița cu fundițe roșii,
după Cella Aldea
2. Dentist ul, prietenul
nostru! Nov. Cabinet
Medical Cunoaș terea regulior de
prevenire a bolilor. Convorbire;
Anexa 6

Joc de rol
―De-a doctorul‖
3. Ce si cum mâncă m? Dec. Grădinița Cunoaș terea regulilor de
alimentatie corectă . Joc didactic:
―Să gustă m!‖
4. Bine ați venit sănătoș i
din vacanță !
Ian. Grădinița Triajul la î nceput de
semestru Control igienico -sanitar
periodic

5. Sunt curat și sănătos! Febr. Grădinița Consolidarea regulilor d e
igienă Lectură după imagini
Băiețelul mofturos,
după Petru Timofte
6. Aer, soare ș i
mișcare. Mar. Curtea
grădiniței Cunoaș terea rolului
factorilor de mediu î n
mentinerea sănătă tii Jocuri de mișcare î n aer
liber:
‖Un-doi,un -doi,
Faceti toti la fel ca n oi‖
7. Vitaminele, prietenele
sănătăț ii! Apr. Grădinița Cunoasterea rolului
legumelor timpurii
în alimentatia copii lor Activitate practică :
―Salata de crudităț i‖
8. Evaluare Mai Grădinița Măsurarea volumului de
cunoștinte, deprinderi ș i
abilitati Concurs :
‖Răspunde iute!‖

52
Evaluarea se realizează prin intermediul:
 Chestionarelor pentru părinți ;
 Fiselor de lucru pentru copii;
 Evaluări periodice ale preșcolarilor realizate în colaborare cu medicii implicați.

În cadrul grădinițelor se desfășo ară numeroase activități, printre ca re se numără și cele
integrate. În cadrul acestor activități abordarea realității se face printr -un demers global,
contribuind la încurajarea copiilor să se manifeste, să observe, să gândeasc ă, să-și exprime ideile,
să interpreteze date,etc.

D. Pentru a evidenția modul în care se acționează în cadrul grădiniței, p ropun următorul
model de activitate integrată :

Grupa mare
Categoria de activitate : Activități pe domenii experențiale
Tema anuala : Cine sunt, cine suntem?
Tema pr oiectului : „Eu și lumea mea‖
Subtema : „Copii curați și sănătoși‖
Tema zilei : „Igiena, prietena copiilor.‖
Activitate integrată : DLC (Educarea limbajului) +DEC (Desen)
Mijloc de realizare :
 lectura educatoarei – Fetița cu fundițe roșii , după Cella Aldea
 desen
Tipul de activitate : mixtă
Scopul: – dezvoltarea capacităților de cunoaștere și înțelegere a regulilor de igienă corporală.

Obiective operaționale
DOMENIUL LIMBĂ ȘI COMUNICARE
O1 – să asculte cu atenție textul;
O2 – să rețină titlul și autorul poveșt ii ;
O3 – să povestească folosindu -se de imagini, exprimandu -se în propoziții corecte din punct de
vedere gramatical;
O4 – să formuleze corect întrebările exploziei stelare, exprimandu -se corect în propoziții și
fraze ;
O5 – să identifice comportamentele pozitive/negative care influențează sănătătea.

53

DOMENIUL ESTETIC ȘI CREATIV:
O1 – să colore ze obiecte de igienă personală;
O2 – să realizeze lucrări originale prin utilizarea culorilor preferate ;
O3 – să respecte poziția corectă a corpului față de supor tul de lucru pentru o bună coordonare
oculo -motorie;
O4 – să analizeze lucrările personale și ale colegilor din grupă în spirit critic și autocritic în
funcție de criteriile enunțate de educat oare : corectitudine, acuratețe .
Strategia didactică :
Metode si procedee: conversația, expunerea, observația, explicația, demonstrația, exerciț iul, turul
galeriei, explozia stelară, problematizarea.
Mijloace didactice: păpușa „Murdărica‖, imagini, modelul educatoarei, foi de desen, creioane
colorate, laptop, videoproi ector.
Forme de organizare: frontal, pe grupe, individual.

Bibliografie:
 Curriculum pentru învățământul preșcolar;
 Tradițional și m odern în învățământul preșcolar , 2007, București, Editura Omfal
Esențial ;
 Prog rama activităților instructiv -educative din grădinița de copii, 2009, București,
Editura V& Integral.

54
DESFĂȘURAREA ACTIVITĂȚII

Secvențele
didactice Conținutul științific Strategii
didactice Evaluarea
1. Momentul
organizatoric V oi asigura condițiile necesare
pentru buna desfășurare a
activității:
– aerisirea săl ii de grupă;
– aranjarea mobilierului;
– pregătirea materialului
didactic necesar desfășurării
activității . Frontală
2. Captarea atenției Dimineață, în drum spre grădiniță,
am găsit pe stradă o păpușă care era
tare supărată. M -am oprit și am
întrebat -o ce-a păț it. Ea mi -a arătat
rochia, părul, mâinile, toate erau
murdare. Mi -a povestit că din cauza
aceasta niciun copil nu vrea să se
mai joace cu ea. Nu știe cum să se
îngrijească, ce obiecte să folosească
pentru îngrijire. Eu am invitat -o la
noi, la grupa mare, c a s-o învățăm
cum să procedeze, cu ce și cum să
se îngrijească. Voi ați putea s -o
învățați ce trebuie să facă pentru a
fi mereu curată?
Expunerea Observarea
sistematică a
compotamentu
lui
3. Anunțarea
temelor și a
obiectivelor Vom desfășura mai multe activi tăți.
Vom începe cu povestea acestei
păpuși din care vom afla: cum
trebuie să ne îngrijim și de ce este
important acest lucru, apoi vom
desena diverse obiecte de igienă
personală, după șablon.
Povestea pe care o veți asculta se
numește Fetița cu fundițe ro șii, Explicația

55
după Cella Aldea.

4. Dirijarea
învățării Voi citi povestea clar, accesibil și
expresiv pentru a putea trezi emoții
și pentru a asigura motivația
învățării. Pe parcurs le voi prezenta
copiilor imagini care vor ilustra
conținutul poveștii (cu ajutorul
videoproiectorului).
Le explic cuvintele noi: cale, tufiș .
Vom formula și vom găsi răspuns
la următoarele întrebări: (explozia
stelară – Anexa 1)
Cine o numea pe fetiță Murdărica?
Cu cine a încercat fetița să se
împrietenească în pădure?
Ce au sf ătuit-o animalele pe fetiță?
Când au chemat -o copiii la joacă pe
fetiță?
Copiii fac un rezumat al poveștii
urmărind imaginile propuse de
educatoare.
Adresez copiilor întrebări
referitoare la modul de îngrijire a
părului, a feței, a mâinilor și
picioarelor .
Subliniez faptul că doar fiind curați
ne putem păstra sănătatea.
Le reamintesc preșcolarilor că la
menținerea sănătății contribuie și
alimentația adecvată, exercițiile
fizice.
Tranziție: (Spre activitatea de
desen) ‗‘Cântecul curățeniei‘‘ (vezi Expunerea
Conversația
Explozia
stelară
Frontală

56
Anexa 3)
5. Obținerea
performanței Ne vom așeza la mese și vom
desena obiecte foarte necesare
pentru igiena personală (după
șablon, Anexa 4).
Se distribuie instrumentele de
lucru;
Se prezintă modelul educatoarei;
Se e xplică și se demonstrează
modul de lucru.
Exerciții pentru încălzirea
mușchilor mici ai mâinii: închidem/
deschidem pumnii, cântăm la pian,
la trompetă, ne scuturăm degețelele
și ne apucăm de treabă.
Urmăresc poziția corectă a copiilor
la masă și îi voi aj uta pe cei care
îmi solicită ajutorul. Explicația
Demonstrația
Exercițiul
Frontală
Individuală;
Analiza
produselor
activității
6. Evaluarea
performanței

Vom organiza o expoziție cu lucrări
pe care o vom vizita și vom face
aprecieri asupra lucrărilor real izate
sau autoaprecieri. Turul galeriei
Observaț ia
Conversaț ia
Explicaț ia Evaluare
globală și
individuală.

7. Încheierea
activității
Păpușa le multumește copiilor și
pleacă să pună în aplicare ce a
învatat (Se spală și își pune haine
curate).
Conversația

Frontală

57
Concluzii

Educația pentru sănătatea copilului preșcolar este o latură a educației generale, alături de
educația intelectuală, educația artistică, educația motrică, etc. Aceasta reprezintă un conținut
particular al educației și are în atenț ie efortul concentrat pe niveluri de vârstă pentru întreținerea
sănătății și lupta pentru prevenirea și tratarea bolilor. Procesul de promovare, de protecție și
educare a sănătății este de durată, putem spune că se desfășoară pe tot parcursul vieții omului ,
începând chiar de la naștere. Acest tip de educație își propune să ajute oamenii – fie ei adulți sau
copii – să înțeleagă factorii care le afectează starea de s ănătate și de aceea este legat obligatoriu
de calitatea vieții, de promovarea bunăstării indiv idului din punct de vedere fizic, social și
mintal.
Obiectivul de bază al educației pentru sănătate constă în formar ea și dezvoltarea în rândul
preșcolarilor, începând de la vârstele cele mai fragede, a unei concepții și a unui comportament
igienic, în sco pul apărării sănătății, dezvoltării armonioase și fortificării organismului, adaptării
lui la condițiile mediului ambiental natural și social, cât și al participării active a acesteia la
ocrotirea sănătății populaționale. În acest sens, este necesară forma rea unei opinii de masă,
fundamentată științific, față de igiena individuală și colectivă, față de alimentație, îmbrăcăminte,
muncă și odihnă, față de utilizarea rațională a timpului liber și a factorilor naturali de călire a
organismului, față de evitarea factorilor de risc, precum și a modului de solicitare a asistenței
medicale si a diferitelor mijloace de investigație și tratament .
La vârsta preșcolară este important să punem accent pe exersarea și cultivarea
cunoștințelor, capacităților, deprinderilor , atitudinilor psihofizice necesare pentru respectarea
condițiilor optime de igienă a învățării, de corelare a efortului fizic cu cel psihic, de realizare a
unui echilibru funcțional între calitățile psihice și cele fizice, de organizare a unui regim de vi ață
rațional în mediul educațional, familie și societate. De asemenea , deosebit de activă este
formarea comportamentelor implicate în dezvoltarea autonomiei, prin organizarea de deprinderi
și obișnuințe. Printre acestea se numără: comportamentele alimentar e, de îmbrăcare și cele
igienice.
Ca instituție educațională, grădinița își exercită influențele educative asupra copiilor, atât
prin acțiuni directe, cât și în mod indirect, prin felul în care își organizează elementele de mediu
pedagogic. Educatoarelor l e revine rolul de a transmite copi ilor cunoștințe despre sănătate și de a
contribui la formarea deprinderilor lor de viață sănătoasă, adecvate vârstei la care se află ei,
stadiului de dezvoltare psihologică și cerințelor vieții sociale.

58
Conținutul educație i pentru sănătate în grădiniță ar putea fi constituit, orientativ, din
următoarele teme de discuții:
 Responsabilități pentru protejarea propriei sănătăți;
 Stilul de viață;
 Alimentația;
 Accidentele și primul ajutor;
 Să ne descoperim pe noi înșine;
Temele ma i sus menționate sunt abordate prin intermediul jocului, principala modalitate d e
învățare la vârsta preșcolară prin care se urmărește valorificarea la maximum și în contex t optim
a potențialului copilului . Educația timpurie devine astfel prima treaptă de pregătire pentru
educația formal ă, pregătind intrarea în sistemul de învățământ obligatoriu în jurul vîrstei de 6/7
ani.
Din cele prezentate a nterior rezultă că educația pentru sănătate, ca domeniu al noilor
educații, trebuie percepută ca parte a unui proi ect global care vizează dezvoltarea complexă a
personalități i copilului preșcolar , valorificarea tuturor resursel or biopsihice ale acestuia ,
cultivarea sentimentului responsabilității față de sănătatea proprie și a celor din mediul de
referință, ce ea ce re prezintă arta de a trăi frumos și sănătos.

59
Bibliografie

 Bâzdoacă, Ana -Maria, (2013 ), Didi…în Țara Legumelo r, auxiliar didactic, Târgu -Jiu.
 Boza, Mihaela, (2014), Psihologia vârstelor , manual Pedagogia învățământului primar și
preșcolar, an I, semestrul II, Iași, Editura Universității Alexandru Ioan Cuza .
 Coroliuc, Mircea, (2005), Educație pentru sănătate , Iași, Casa Editorială Regina .
 Cristea, Sorin, (2010), Fundamentele pedagogiei , Iași, Polirom .
 Cucoș, Constantin, (2006), Pedagogie , ediția a II a revăzută și adăug ită, Iași, Editura
Polirom .
 Curriculum pentru învățământul preșcolar .
 Dragomir, Carmen, (2011), Educația pentru sănătate -auxiliar , Craiova, Editura Legis .
 Glava, Adina. Glava, Cătălin, (2002), Introducere în pedagogia preșcola ră, Cluj-Napoca,
Editura Dacia .
 Granaci, Lidia, (2010 ), Educația prin joc – teorie și practică , Chișinău, Epigraf .
 Graur, Mariana, (2006 ), Ghid pentru alimentație sănătoasă , Iași, Editura Performantica .
 Hobjilă, Angelica, (2008), Elemente de didactică a ac tivităților de educare a limbajului
(etapa preșcolarității) , Iași, Institutul European .
 Huștiuc, Nicoleta, (2012), Curățenie și sănătate -auxiliar didactic , București .
 Ințe, Dorina, (2010), 5 pași pentru sănătate , Editura Didactică Militans -Casa Corpului
Didacti c.
 Locke, John , (1992), Quelques pensées sur l'éducation , Paris, Libra irie Philosophique J.
Vrin.
 Momanu, Mariana, (2002), Introducere în teoria educaț iei, Iași, Editura Polirom .
 Neacșu, Maria, Camelia, (2012), Activități integrate în grădiniță -ghid orientativ ,
Câmpul ung-Muscel, Editura Larisa .
 Nichita, Alice, (2008), Educație pentru sănătate – îndrumător pentru educatoare , Pitești,
Editura Paralela 45 .
 Oprea, Robertha, (2011), Sănătatea în mâinile tale! , Drobeta -Turnu -Severin, Editura
Stef.
 Petrovici , Constantin, (2014), Didactica act ivităților matematice în grădiniță , Iași,
Polirom .
 Poenaru, Mich aiela, (2007), Cei șapte ani de acasă , București , Editura Coresi .

60
 Revista Învățământul preșcolar, nr. 1 -2, 3-4/ 2008 , articol Educația pentru sănătate, autor
profesor A niței Maria, p.12.
 Revista Copilul me u, articolul Copilăria la zi, autor Pavel Iuliana, p.4.
 Ștefănescu , Doina, (2013), Poezii educative despre igienă pentru preșcolari , Craiova,
Editura Contrafort .
 Văideanu, G., (1988), Educația la frontiera dintre milenii , București, Editura Politică .
 Verza , E. Șchiopu , U., (1981), Psihologia vârstelor , București, E.D.P.
 http://www.snspms.ro/

61
Anexa 1

Ce avea fetița de
toți copiii
fugeau de ea?

Cine o sfătuiește
pe fetiță să se
îngrijească?
Când se
hotărăște fetița
să se spele?
Unde și -a căutat
fetița prieteni?
De ce și -a căutat
fetița prieteni în
pădure?

62
Anexa 2

Lectura educatoarei: Fetița cu fundițe roșii, după Cella Aldea

Era odată o fetiță căreia nu -i plăcea să se spele și nici să se pieptene, din care pricină
copiii au poreclit -o „Murdărica‖.
Văzând -o atât de murdară, toti fugeau de ea. Într -o zi a plecat în pădure să -și găsească un
prieten de joacă. În ca lea ei a întâlnit o veveriță, căreia i -a spus:
— „Veveriță, veveriță, joacă -te cu mine!‖
— „Să mă joc cu tine? Nici nu mă gândesc. Trebuie să -mi mătur casa și să -mi piep tăn blănița.
Pană acum am cules alune. Dar tu ce -ai făcut de nu te -ai spălat și pieptănat?‖
Fetița n -a zis nimic, ci și -a continuat drumul. Într -un tufiș a zărit doi iepurași.
— Iepurașilor, iepurașilor, nu vreți să ne jucăm împreună?
— N-avem timp de jo acă, ne ducem la râu să ne spă lăm; tocmai am terminat de mâncat. Tu de
ce nu te piep teni și nu te speli?
A rugat și pe ursuleț să se joace, dar el avea treabă: își călca șorțulețul si bonețica și nici n -a
băgat -o în seamă.
Pe când se pregătea să iasă din pădure, văzu un arici ce se zbenguia printre frunzele uscate.
— Ariciule, ariciule, nu te joci cu mine?
— Mă joc pentru ca am învațat lecțiile. Stai puțin să -mi chem și prietenii. După ce s -au săturat
de joacă, Murdarica a întrebat:
— În pădure nimeni n-a vrut să se joace cu mine, nu mai voi! Pentru ce?
— Pentru ce? — răspunseră aricii privind -o mirați — pentru că te -am luat drept o aricioaică: ai
parul ca niște țepi, fața și mâinile îți sunt negre ca tăciunele! Acum vedem că nu ești decât o
fetiță mur dară și nepieptănată. Pleacă și să nu mai îndrăznești să te joci cu noi! Și aricii s -au
făcut ghem de supărare.
Fetița n -a scos un cuvânt; s -a dus acasă, s -a spălat, și -a prins părul cu două fundițe roșii, mari, și –
a schimbat ro chia, apoi a iesit în curte . Când au văzut -o copiii, toți au strigat:
— Joacă -te cu noi, fetiță cu fundițe roșii!

63
Anexa 3
Tranziție – Cântecul curățeniei

Obrăjorii mei îți spun ce -am păpat azi la dejun ,
Dințișori i mititei stigă că -s murdari și ei .
Eu nu știu cum reușesc zilnic să îi murdăresc ,
Dar o magie pot să fac și petelor le vin de hac:
Săpunel, apă călduță, pastă și cu periuță
Au grijă de corpul meu să fie curat mereu.

64
Anexa 4

65
Anexa 5
Puzzle

66
Anex a 6
PROIECT DE ACTIVITATE

Nivelul II (grupa mare)
Tema: Cine sunt/suntem ?
Subtema: Dentist ul, prietenul nostru!
Activitate pe domeniul experențial : Domeniul limbă și comunicare
Mijloc de realizare : Convorbire
Tipul de activitate : Consolidarea cunoștințelo r
Forma de organizare : Frontală/individuală.
Durata : 30 minute.
Scopul : Consolidarea și sistematizarea cunoștințelor despre igiena dinților; Consolidarea
deprinderii de a alcătui propoziții enunțiative, exclamative, interogative, simple și dezvoltate,
realizând acordul dintre părțile de propoziție, folosind intonația corespunzătoare.

Obiective operaționale :
O1 – să reactualizeze cunoștințele dobândite cu și fără suport intuitiv;
O2 – să alcătuiască propoziții simple și dezvoltate, de două -patru cuvinte ;
O3 – să răspundă corect la întrebările adresate;
O4 – să recite expresiv o poezie despre igienă;
O5 – să completeze corect puzzle -ul.

Strategii didactice :
a) metode de predare: conversația, explicația, demonstrația, problematizarea, descoperirea,
exercițiul.
b) mijloace didactice: imagini -jetoane, planșe, medalioane -recompensă.
c) forme și metode de evaluare: frontală și individuală.

Bibliografie :
Culea L, Caietul profesional al educatoarei , 2015 , București, Editura Diana .
Curriculum pentru î nvățământul preșcolar (3-6/7ani) , 2008 .

67
DESFĂȘURAREA ACTIVITĂȚII

ETAPELE
ACTIVITĂȚII OB.
OP. CONȚ INUT INSTRUCTIV -EDUCATIV STRATEGII
DIDACTICE EVALUARE
1.Moment
organizatoric
2 min. -pregătirea sălii și a copiilor pentru
activitate -conversația
-explicația -observarea
sistematică a
comportamen
tului
2.Captarea
atenției
1-2 min. Ghicitoare:
Am și coadă, și mustață,
Și le plimb sub nas, în față
Ca să spăl frumos cu e le.
Două șiruri de mărgele.
(Periuța de dinți)
-conversația
-explicația

-observarea
capacității
de
concentrare a
atenției.
3.Anunțarea
temei și a
obiectivelor
1-2 min. O1
O2
O3
O4 -Tema activității: Dentist ul,
prietenul nostru!
și a obiectivelo r în funcție de
capacitatea de înțelegere a copiilor. -conversația
-explicația -observarea
sistematică a
comportamen
tului
4.Desfășurarea
activității
15 min. O1
O2
O3
O4 Invităm medicul stomatolog în sală,
facem cunoștință;
Convorbirea se realizează pe b aza
următorului plan de idei:

1. Ce este igiena?
2. Care sunt părțile corpului cărora
trebuie să le asigurăm igiena?
3. Ce știți despre igiena dinților?
4. Cum apar cariile?
5. Ce face caria dentară cu
dințișorul?
6. Cum trebuie să se perieze corect
dinții?
Pe rând, 2 -3 copii recită poezia
Dentistul:
La dentist m -am prezentat
Cu măseaua mea stricată
El pe dată m -a tratat
Și durerea mi -a încetat!
Dar dentistul m -a certat
Că pe dinți nu m -am spălat.
Apoi el m -a învățat
Să-mi spăl zilnic dințișorii
Când mă scol și când mă culc.

-conversația
problematiza
rea
– exercițiu
-explicația

-jetoane
-ilustrații

-observarea
comportamen
tului

-aprecieri
individuale și
colective.

68
5.Evaluarea
performanței
5-6 min.
– la măsuțe, fiecare copil completează
un puzz le, adecvat temei. Anexa 5

– puzzle
-copiii
completează
puzzle -ul,
apoi primesc
medalioane ca
recompensă
(câte doi copii
la fel).
6.Încheierea
activității
3 min.

-Copiii trebuie să -și găsească
perechea pe baza medalionului și să
danseze pe pași de horă Dansul
curățeniei :

Suntem mici,
Dar voinici.
Iubim curățenia.
Ce dansăm,
Dragi pitici?
-conversația – se vor face
aprecieri
privind
participarea la
întreaga
activitate
individual și
global.
-evaluarea
frontală.