Coparticiparea Obligatorie Si Facultativa
CUPRINS
INTRODUCERE
I. CONSIDERAȚII GENERALE ASUPRA COPARTICIPĂRII PROCESUALE
1.1. Natura juridică, esența și scopul coparticipării procesuale
1.2. Noțiunea, trăsăturile specifice și importanța coparticipării procesuale
1.3. Clasificarea coparticipării procesuale
1.4. Drepturile și obligațiile procesuale ale coparticipanților
II. ASPECTE PRACTICE PRIVIND COPARTICIPAREA PROCESUALĂ
2.1. Cercetarea și analiza aspectelor practice privind coparticiparea obligatorie
2.2. Cercetarea și analiza aspectelor practice privind coparticiparea facultativă
2.3. Coparticiparea procesuală în faza executării silite
ÎNCHEIERE
BIBLIOGRAFIE
INTRODUCERE
Actualitatea temei investigate
Ca instituție juridică de drept procesual civil, coparticiparea procesuală are o utilizare și aplicabilitate largă în diverse categorii de cauze în materie de procedură civilă, ceea ce justifică actualitatea temei investigate și analizate în prezentul proiect de licență.
Consacrată unei teme de un incontestabil interes teoretic și practic, prezenta lucrare ține să elucideze și să explice numeroasele problematici pe care le ridică instituția coparticipării procesuale în procesul civil.
Totodată, actualitatea temei investigate poate fi аrgumentată și prin faptul că aceasta este strîns legată de problemele practice mult discutate în cadrul instituției coparticipării care deocamdată este nestudiată în doctrina procesual civilă autohtonă.
Astfel, temei cercetate îi revine o deosebită actualitate în legătură cu рrоblеmа рrоtejării drepturilor persoanelor care nu sînt аntrеnаtе în proces, însă drepturile cărora pot fi аfеctаtе prin hotărîrea judecătorească. În acest sens, nеintrоducеrеa acestor реrsoane în proces роаtе соnstitui o încălcare esențială a prevederilor art. 6, pct. 1 al Convenției Europene pentru apărarea Drepturilor omului și a Libertăților fundamentale precum și a art. 20 din Constituția Republicii Moldova. Drept consecință a nerespectării prevederilor enunțate mai sus este și pierderea de către Republica Moldova a cauzei ”BUSINESS ȘI INVESTIȚII PENTRU TOȚI contra MOLDOVEI” la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Astfel, prin Hotărîrea CEDO din 13 octombrie 2009 s-a stabilit că, соmpania reclamantă (BUSINESS ȘI INVESTIȚII PENTRU TOȚI), potrivit căreia, „fiind titulară a unui drept de proprietate aspura unei părți dintr-un bun imobil disputat a fost prejudiciată atunci cînd Curtea Supremă de Justiție a admis pretențiile părții oponente privind recunoașterea asupra aceluiași bun imobil, fără a implica însă compania reclamantă ca parte în proces, afectîndu-i considerabil drepturile.” [36]
Așadar, în conformitate cu dispozițiile art. 6, pct. 1 al Convenției Europene pentru apărarea Drepturilor omului și a Libertăților fundamentale „Оriсе реrsоаnă аre dreрtul la judесаrea саиzei sаle în тod есhitаbil, în тod public și în terтеn rezonabil, dе către o instanță indеpеndentă și imраrțială, institиită de lege, care va hotărî fie аsuprа încălcării drерturilor și obligаțiilor sаle cu саrасtеr civil.”
Dreptul la un acțiune, ca aptitudine legală ce este recunoscută de ordinea juridică oricărei persoanei își găsește existența și în prevederile art. 20 alin. (2) din Constituția Republicii „ Nici o lege nu poate îngrădi accesul la justiție.” [1, art. 6; 2, art. 20]
Reieșind din aceste dispoziții, constatăm că interzicerea sau limitarea participării persoanelor în cadrul unui proces judiciar constituie o violare a unui drept fundamental al persoanei și anume acel al accesului liber la justiție, precum și o nesосоtirе a unui рrinciрiu соnstituțiоnаl și a unor stаndаrde intеrnаțiоnаlе univеrsale în orice demосrație reală.
„Accesul fiecărui om la exercitarea justiției este una dintre pietrele de temelie care asigură supremația Legii.” În explicarea асеstui drеpt, putem afirma că drерtul de ассеs al fiecărei persoane la un tribunal constituie un drept de acces concret și efectiv, care presupune că justițiabilul beneficiază de o posibilitate clară și concretă de a contesta atingerea adusă drepturilor sale. [39, p. 3]
Pornind de la premisa că drepturile fundamentale trebuie garantate într-o manieră concretă și reală, iar nu iluzorie si teoretică, imposibilitatea concretă de sesizare a unei instanțe de către persoana interesată constituie o încălcare a dreptului acesteia de acces la justiție.
În ultimii ani (2011-2015), în privința Republicii Moldova au fost constatate 31 de violări a art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului ceea ce ne face să concluzionăm că tema consacrată în prezenta lucrare este dictată de o necesitate stringentă de a clarifica și explica toate aspectele de ordin teoretic și practic ce vizează instituția coparticipării procesuale în cadrul procesului civil, precum și problemele pe care le ridică aceasta.
În contextul celor expuse, ținem să subliniem că subiectul pe care îl vom cerceta și studia în lucrarea de față este de un interes deosebit și de o indiscutabilă actualitate.
Scopul și obiectivele lucrării
Prezenta lucrare își propune următoarele scopuri: să examineze unele aspecte privind incidența normelor de drept procesual civil referitoare la coparticiparea procesuală; să explice necesitatea existenței instituției coparticipării procesuale; să analizeze trăsăturile specifice ce îi revin acesteia; să evidențieze importanța voinței părților în formarea coparticipării procesuale; să cerceteze practica judiciară în domeniul coparticipării procesuale.
Prezentul studiu va releva, ținîndu-se cont de multitudinea opiniilor doctrinare și ale aspectelor normative referitoare la coparticiparea procesuală, modalitățile și importanța conexării pretențiilor comune ale subiecților raportului material litigios în vederea soluționării prompte a unui litigiu ce derivă din aceleași pretenții.
Lucrarea pune în discuție o serie de aspecte din materia coparticipării procesuale, temeiurile și condițiile de aplicabilitate în plan procesual a acestei instituții.
Scopul cercetărilor este concretizat în abordarea și soluționarea următoarelor obiective concrete ale prezentei lucrări de licență:
analiza complexă a aspectelor teoretice și practice ce țin de instuția coparticipării procesuale;
evidențierea particularităților coparticipării procesuale;
stabilirea coraportului dintre dreptul material și cel procesual în cadrul coparticipării;
elucidarea discrepanțelor privitoare la aplicarea în practică a coparticipării procesuale în cadrul procesului civil;
constatarea lacunelor din legislația Republicii Moldova în raport cu studierea legislațiilor altor state.
Metodologia cercetării
Cercetările efectuate în prezenta lucrare se bazează pe studierea doctrinei, legislației și practicii judiciare existente în domeniul respectiv.
În procesul de elaborare a lucrării de față cea mai utilizată metodă de cercetare a fost metoda logică: analiza și sinteza. Prin intermediul metodei logice am cercetat și interpretat fenomenele juridice în toată complexitatea lor pentru a ajunge la concluzii utile practicii judiciare și legislative ce vizează subiectul prezentei lucrări de licență.
Alte metode care mi-au facilitat cercetarea și investigarea temei sunt: abstractizarea – care mi-a servit la rеținеrеа еsеnțiаlului și rеpеtаbilului, lăsînd dеораrte tot сееа се este nееsеnțiаl și întîmрlătоr din tema studiată; metoda comparativă – datorită acestei metode am constatat еlеmеntele аsеmănătoare sau divеrgеnte dintre două sau mai multe fеnоmеnе și fаptе саre țin nеmijlocit de instituția coparticipării procesuale; metoda deductivă – mi-a servit la fоrmаrеа unor соncluzii în urma rаțiоnаmеntеlоr obținute din cercetarea multiaspectuală a temei în cauză, de la studierea unor idei generale ajungînd lа formarea unor concluzii particulare; metoda dialectică – prin intermediul acestei metode de cercetare, am constatat și analizat fеnоmеnеle și аrgumеntеle соntrаdictorii ce vizează subiectul abordat în prezenta lucrare, în vederea indentificării și explicării celor care sunt mai adecvate și pertinente.
Importanța teoretică și valoarea aplicativă a lucrării
Reprezentînd o încercare de a elucida, în baza sistematizării normelor legale, precum și în baza cercetării opiniilor doctrinare referitoare la coparticiparea procesuală, toate problemele pe care le ridică instituția coparticipării procesuale în legislația procesual civilă a RM, prezenta lucrare aduce un suflu nou subiectului abordat prin reflectarea aspectelor normative, doctrinare și a celor practice.
Pentru a atinge un grad cât mai posibil înalt de studiere a temei investigate ne-am referit nu numai la actele normative din Republica Moldova, dar și la unele prevederi legislative și practici judiciare din alte țări.
Structura tezei
Structura lucrării este аrаnjаtă în соrеspundеrе сu оbiеctivеlе рrесоnizate și оrdinеа rеаlizărilor cercetărilor științifice. Luсrаrеа este împărțită în dоuă capitole, divizаtе în раragrafe – саrе соnstituie соnținutul de bаză al сеrсеtării, cuprinzînd introduсеrea, încheierea și bibliografia studiată.
În introducere este аrgumеntаtă асtuаlitatеа tеmеi de сеrсеtare, sunt рrесizate sсорurile, оbiесtivеlе, mеtоdоlоgia сеrсеtării și vаlоаrea аplicаtivă a temei сеrcetate.
Capitolul I – „Considerații generale asupra coparticipării procesuale” арrоfundеаză și саracterizează соnсеptul de coparticipare procesuală în baza studierii complexe a aspectelor normative și opiniilor doctrinare ce vizează această instituție procesuală.
Capitolul II – „Aspecte practice privind coparticiparea procesuală” – cercetează practica judiciară în domeniul coparticipării procesuale și analizează cauze civile concrete care se referă la insituția coparticipării procesuale în vederea explicării importanței reglementării acestei instituții în cadrul legislației procesual civile a Republicii Moldova.
Încheierea – сuprindе соnсluziile аutоrului în urma сеrcetării temei prezentei lucrări. De asemenea, în acest соmpаrtimеnt sunt fоrmulatе și rеcоmаndările cu privire la реrfecționarea instituției coparticipării procesuale în procesul civil.
I. CONSIDERAȚII GENERALE ASUPRA COPARTICIPĂRII PROCESUALE
Acțiunea civilă este de neconceput fără existența a două părți cu poziții contradictorii, una dintre care se adresează instanței judecătorești, cerînd apărarea unui drept subiectiv pe care pretinde că-l are, ori a a unui interes ocrotit de lege, iar alta care se opune și care contestă pretenția respectivă. Sunt însă destul de frecvente cazurile în care poziția procesuală contradictorie persistă între mai multe persoane, deci atunci cînd, în cadrul aceluiași proces, două sau mai multe persoane au calitatea de reclamant sau pîrît.
1.1. Natura juridică, esența și scopul coparticipării procesuale
Printre varietatea participanților la procesul civil un rol deosebit li se atribuie părților, care potrivit statutului lor juridic reprezintă principalii subiecți fără de care este imposibil de a înfăptui justiția. Astfel,
prin noțiunea de parte putem înțelege „persoana care a acționat în justiție și aceea împotriva căreia s-a acționat, precum și succesorii lor în drepturi” sau „persoana care a sesizat instanța sau împotriva căreia s-a formulat o cerere în justiție.” [26, p.124]
Rolul părților în procesul civil este extrem de important, iar în lipsa acestora, nu s-ar putea vorbi despre un proces civil, întrucît în jurul lor gravitеаză întreaga activitate de soluționare a litigiului. Aceasta a condus în doctrină la afirmația potrivit căreia „dacă procesul este necesar părților, părțile deopotrivă sunt necesare procesului”. [20, p.74]
Poziția procesuală a părților în procesul civil este în permanentă contradictorialitate și reprezintă esența și natura procesului civesorii lor în drepturi” sau „persoana care a sesizat instanța sau împotriva căreia s-a formulat o cerere în justiție.” [26, p.124]
Rolul părților în procesul civil este extrem de important, iar în lipsa acestora, nu s-ar putea vorbi despre un proces civil, întrucît în jurul lor gravitеаză întreaga activitate de soluționare a litigiului. Aceasta a condus în doctrină la afirmația potrivit căreia „dacă procesul este necesar părților, părțile deopotrivă sunt necesare procesului”. [20, p.74]
Poziția procesuală a părților în procesul civil este în permanentă contradictorialitate și reprezintă esența și natura procesului civil, rațiunea lui de a exista ca activitate și de a fi purtat în toate fazele lui succesive. Așadar, putem denota că în determinarea noțiunii de ”parte”, s-au avut în vedere interesele contrarii ale persoanelor între care s-a ivit litigiul, în sensul că una dintre ele are de realizat un drept împotriva celeilalte.
În opinia autorului român Florea Măgureanu, se susține că prin noțiunea de”părți” se înțelege „pe de o parte, persoana care pretinde nesocotirea sau încălcarea dreptului subiectiv și, pe de altă parte, persoana care se opune și neagă aceste pretenții.” Într-o altă concepție, se susține că „nu se poate vorbi de noțiunea de parte în lipsa unui raport juridic substanțial dedus judecății.” [22, p. 72; 29, p. 287]
Vorbind de dreptul subiectiv, avem în vedere dreptul afirmat, adică dreptul subiectului activ de a avea o anumită conduită, în limitele dreptului și moralei, pe de o parte, și de a pretinde de la subiectul pasiv o conduită corespunzătoare – să dea, să facă, sau să nu facă ceva – pe de altă parte, precum și în caz de nevoie de a recurge la implicarea forței de constrîngere a statului. [22, p. 72]
Mijlocul procesual prin interemediul căruia, în procesul civil se asigură protecția, recunoașterea și realizarea dreptului subiectiv civil în cazul cînd acesta este contestat sau încălcat îl reprezintă acțiunea civilă. Așadar, corelația dintre noțiunile ”drept subiectiv” și ”acțiune civilă” constituie principalul argument adus în sprijinul ideii potrivit căreia noțiunea de ”parte” este strîns legată de raportul juridic de drept material dedus judecății.
Pornind de la cele enunțate, au calitatea de părți în procesul civil titularii drepturilor și obligațiilor ce formează conținutul raportului juridic de drept material. Deoarece în raportul juridic material părțile au dublă calitate, atît de debitor cît și de creditor, în procedura civilă natura lor se reduce la subiect activ și subiect pasiv al raportului juridic litigios. Reieșind din poziția procesuală a părților, putem releva că subiectul activ, adică persoana care solicită protecția instanței de judecată pentru apărarea unui drept sau interes legitim poartă denumirea de reclamant, iar subiectul pasiv, adică persoana chemată să răspundă pentru pretinsa încălcare și care a nesocotit acest drept poartă denumirea de pîrît.
Ca regulă, în cauzele civile, în determinarea poziției contradictorii a părților, trebuie să pornim de la premisa că reclamantului îi revine sarcina de a-și susține pretențiile, iar pîrîtului de a le combate. Astfel fiind, ”reclamantul are în procesul civil o poziție ofensivă, față de care pîrîtul trebuie să adopte o atitudine defensivă. Prin alte cuvinte, pîrîtul nu-și poate alege poziția sa inițială, ea fiindu-i impusă prin cererea de chemare în judecată.” [28, p.98]
Structura procesului civil și principiile ce stau la temelia realizării actului de justiție determină însăși poziția părților în cadrul procesului civil. În materie civilă părțile se află într-o poziție de egalitate juridică, fiind tratate de către instanță ca părți aflate pe picior de paritate. În esență, reclamantul determină calitatea părților în proces, fiind singurul care poate decide împotriva cui se declanșează acțiunea. Pîrîtul, după cum am menționat anterior, nu dispune de opțiunea de a-și alege calitatea, aceasta fiindu-i impusă de reclamant ori rezultă dintr-o circumstanță a legii.
În literatura juridică se arată că aceste persoane dobîndesc calitatea de părți în proces numai dacă întrunesc cumulativ condițiile necesare și anume: calitatea procesuală, capacitatea procesuală, existența unui interes și afirmarea unui drept sau a unei situații juridice pentru a cărei realizare calea justiției este obligatorie și deci, care ar justifica intentarea procesului civil. .
În mod obișnuit, la judecarea cauzei în primei instanțe există un singur reclamant și un singur pîrît, la judecarea în apel – un singur apelant și un singur intimat, la judecarea în recurs – un singur recurent și un singur intimat, iar la judecarea în revizuire – un singur revizuent și un singur intimat. . . .
Sunt însă posibile și frecvent întîlnite în practică situații cînd, datorită faptului că raportul juridic litigios presupune mai multe subiecte, acest lucru se transpune și pe plan procesual într-o poziție contradictorie în care sunt implicate mai mult de două persoane de partea unei părți. „Astfel, poziția procesuală de reclamant, și respectiv poziția procesuală de pîrît poate fi reprezentată nu doar de un singur subiect de drept, ci chiar de mai multe.” [24, p. 146]
O asemenea situație este cunoscută, atît în literatura de specialitate, cît și jurisprudență sub denumirea de coparticipare procesuală, litisconsorțiu procesual sau tovărășie procesuală.
Coparticiparea procesuală este admisă în prezent în marea majoritate a legislațiilor procesuale. „În legislațiile altor state vom întîlni denumiri precum: cumul, subjectif de demandes (Franța);
joinder of parties (SUA, Marea Britanie); pluralita di parti in giudizio, consortage demandes multiples (Italia); процессуальное соучастие (Federația Rusă); parteien mehrheit (Germania).”
Reglementarea acestei instituții procesuale o regăsim în Codul de procedură civilă, în Titlul I, Capitolul VI, articolele 62 și 63, sub denumirile de „Coparticipare procesuală obligatorie” și respectiv, „Coparticipare procesuală facultativă”. Codul de procedură civilă din 1964 reglementa această instituție în art. 37 sub altă denumire decît „Coparticipare procesuală„ și anume sub denumirea de „Participarea mai multor reclamați sau pîrîți la proces”, statuînd că „acțiunea poate fi intentată de mai mulți reclamanți împreună sau împotriva mai multor pîrîți. Fiecare dintre reclamanți sau pîrîți apare în proces independent față de cealaltă parte.” Observăm că în actualul Cod de procedură civilă a revizuit și completat această instituție, oferindu-i o explicație mai complexă și defășurată prin prisma condițiilor și formelor acesteia. [6, art. 37]
.
În ceea ce ne privește, considerăm că coparticiparea procesuală reprezintă situația în care procesul civil se desfășoară între mai mulți reclamanți și/sau mai mulți pîrîți.
. .
Este de remarcat faptul că, „deși în cazul coparticipării procesuale participă mai multe persoane, totuși numărul părților nu se schimbă.” Chiar dacă o acțiune poate fi înaintată în comun de mai mulți reclamanți sau împotriva mai multor pîrîți, în cadrul procesului rămîn a fi doar două părți cu interese opuse și contradictorii. [30, p. 205]
În această ordine de idei, putem afirma că sub aspect „calitativ” pot exista doar două poziții procesuale, adică două părți cu interese opuse – reclamantul și pîrîtul, însă, sub aspect „cantitativ” pot exista o mulțime de persoane în postură de reclamant sau de pîrît. . .
Deoarece reclamantul și pîrîtul sînt părți a procedurilor contencioase, instituția coparticipării procesuale este caracteristică mai mult acestui fel de procedură. „Coparticipanții se numesc coreclamanți, dacă participă de partea reclamantului și respectiv, copîrîți, dacă participă de partea pîrîtului.” [34, p. 83] .
Codul de procedură civilă al RM nu exclude posibilitatea coparticipării procesuale de partea reclamantului sau a pîrîtului atît a persoanei fizice, cît și a persoanei juridice. .
Legislația autohtonă impune următoarele condiții pentru realizarea coparticipării procesuale:
ca obiectul pricinii să fie un drept sau o obligație comună a părților;
ca drepturile și obligațiile acestora să aibă decurgă din aceleași temeiuri de fapt sau de drept;
ca drepturile și obligațiile ce formează obiectul litigiului să fie de aceeași natură.
.
Așadar, observăm că legiutorul nu definește coparticiparea procesuală, ci o descrie și îi stabilește condițiile. Respectiv, simpla pluralitate de persoane nu semnifică existența coparticipării procesuale. Pe lîngă aceasta, este necesar ca acele persoane să fie legate prin exercitarea comună a unui drept sau prin asumarea unei obligații comune ori ca drepturile sau obligațiile lor să rezulte din aceleași temeiuri de fapt sau de drept fie ca acestea să fie de aceeași natură.
Din cele enunțate anterior, rezidă și scopul coparticipării procesuale, care constă așadar în:
soluționarea unui litigiu față de mai mulți subiecți de drept;
realizarea unei economii de timp și bani;
realizarea a unei mai bune administrări a justiției;
apărarea pe cale judiciară a drepturilor și intereselor persoanelor într-un mod rapid și eficient;
neadmiterea ca drepturile altor persoane ce nu au calitate de parte în proces să fie afectate prin soluționarea unei pricini civile;
asigurarea evitării pronunțării unor hotărîri contradictorii, aspecte de natură a înfrînge autoritatea de lucru judecat și procedura executării silite.
„Coparticiparea, fiind o instiuție esențialmente procesuală, nu poate exista în afara unui proces civil.” [28, pag. 99]
Ea există în fața primei instanțe și poate continua în căile de atac, însă poate înceta în cazul în care unul dintre coparticipanți nu exercită calea de atac fie nu o exercită în termenul legal sau calea de atac este exercitată numai împotriva unuia dintre coparticipanți.
. .
1.2. Noțiunea, trăsăturile specifice și importanța coparticipării procesuale
Doctrina de specialitate definește în mod distinct noțiunea de coparticipare procesuală. Astfel, noțiunea de coparticipare procesuală este susceptibilă de mai multe definiții pe care le oferă mai mulți autori din diferite state. În prezenta lucrare, voi releva cele mai reprezentative definiții ale acestei instituții procesuale.
Dicționarul explicativ al limbii române definește coparticiparea ca fiind „acțiunea de a participa la ceva împreună cu alții” fie „asocierea mai multor persoane la o anumită acțiune”. Deși această definiție se referă nu doar la situațiile de ordin procesual, fiind una general valabilă, putem afirma că aceasta totuși denotă esența coparticipării procesuale în cadrul procesului civil – reprezentînd o asociere a mai multor persoane în cadrul procesului civil. [40]
.
Unii autori definesc restrictiv și laconic coparticiparea procesuală. Astfel, autorul rus Осокина Г. Л., definind coparticiparea procesuală, stabilește că aceasta reprezintă ”situația în care, în cadrul aceluiași proces civil participă o multitudine de persoane fie de partea reclamantului, fie de partea pîrîtului, fie de partea ambelor părți.” [33, p. 172]
Considerăm această definiție ca fiind nu pe deplin adecvată noțiunii de coparticipare procesuală, acceptate astăzi, întrucît nu cuprinde condițiile și elementele definitorii ale acesteia. Mai mult ca atît, definirea oricărui fenomen, proces sau fapt, cu enumerarea doar unora din caracterele sale, fie și cele mai principale, este supusă riscului de a crea situația în care celelalte caractere s-ar exclude implicit iar drept rezultat, însăși definiția ar fi una incompletă.
O explicație similară, cu cea expusă mai sus, însă mai bine argumentată prin prisma trăsăturilor specifice ce îi revin acesteia este următoarea: ”Prin coparticiparea procesuală se înțelege participarea în cadrul procesului civil a mai multor reclamanți și pîrîți, care au interese și pretenții corelative ce nu se exclud reciproc și care sunt determinate de prezența unui raport juridic material litigios.” [36, p. 45]
În opinia autorilor români Radu Dumitru și Durac Gheorghe coparticiparea procesuală reprezintă ”o situație juridică procesuală, în care, ca urmare a deducerii în judecată a unui raport juridic obligațional cu pluralitate de subiecte, în calitate de părți – în acel proces – urmează să figureze toate persoanele între care s-a stabilit acest raport.” [26, p. 125]
Apreciem această definiție ca fiind una nu pe deplin definită întrucît vizează doar elementele coparticipării procesuale, nu și condiția de bază a acesteia și anume ca obiectul pricinii să fie un drept sau o obligație comună a părților.
În concepția altor autori, coparticiparea procesuală figurează în literatura de specialitate ca fiind „aplicația pe plan procesual a pluralității subiectelor raportului juridic substanțial.” [27, p. 28]
Autorul român Oprina Evelina definește coparticiparea procesuală mai desfășurat, înglobînd condițiile și elementele ce îi revin acesteia, în felul următor: „Coparticiparea procesuală reprezintă o asociere voluntară, o alianță procesuală de persoane într-un litigiu, fie ca reclamante, fie ca pîrîte pentru a cărei existență este necesar ca obiectul pricinii să fie un drept sau o obligație comună a părților ori ca drepturile sau obligațiile acestora să aibă aceeași cauză.” [23, p. 99]
Deși, din conținutul definiției, s-ar părea că trebuie să existe o identitate de obiect sau cauză, doctrina și jurisprudența au interpretat extensiv această condiție, în sensul că „există coparticipare procesuală și atunci cînd între obiect și cauză este doar o strînsă legătură.” [11, p. 16]
În viziunea profesorului Deleanu Ion, prin sintagma „un drept sau o obligație comună” trebuie de avut în vedere că, în sens larg, „obiectul pricinii se corelează cu drepturi proprii sau asemănătoare ale celor aflați în litisconsorțiu sau cu drepturi comune, rezultate dintr-un singur fapt comun sau din fapte analoage, dintr-un titlu juridic comun sau din titluri juridice analoage între cei susceptibili de asociere sub titlul litisconsorțiului, trebuind să existe o „legătură de interese”, axată pe temeiul juridic de fapt al drepturilor sau al obligațiilor lor. ” [13, p. 679]
În ceea ce privește opiniile autorilor autohtoni, între acestea nu constatăm deosebiri esențiale. Astfel, în opinia lui Pisarenco Olga, „Coparticiparea procesuală este o instituție a dreptului procesual civil care reglementează situațiile cînd în cadrul procesului civil participă mai mulți reclamanți și/sau pîrîți ale căror interese și pretenții nu se exclud reciproc.” [24, p. 66]
De aceeași părere este și autorul Prisac Alexandru care afirmă că „Coparticiparea procesuală reprezintă participarea concomitentă la același proces a mai multor reclamanți și/sau a mai multor pîrîți ale căror pretenții și interese nu se exclud reciproc.” [25, p. 205]
Autorul roman Leș Ioan susține că „din punct de vedere practic, coparticiparea conduce la unirea într-un singur proces a mai multor acțiuni ce puteau forma obiectul unor cereri separate.” Rezultă că, dacă după declanșarea mai multor procese este posibilă conexarea acestora, astfel încît în cadrul unui singur proces să figureze mai mulți reclamanți sau pîrîți, cu atît mai mult poate să existe încă de la început un singur proces care să aibă ca obiect toate cererile care ar fi putut conexate. În acest mod, se dă expresie scopului urmărit de legiutor la momentul reglementării instituției coparticipării procesuale și anume soluționarea într-un singur cadru procesual a unor raporturi juridice distincte. [20, p. 75]
În dreptul comun coparticiparea procesuală este definită ca fiind „reunirea într-un proces civil a mai multor persoane de partea uneia dintre părți – reclamant sau pîrît, care împart drepturi și obligații similare sau împotriva cărora aceste drepturi urmează a fi revendicate.” Autorii englezi afirmă că coparticiparea procesuală reprezintă conexarea într-un proces a două sau mai multe cauze, care ar putea fi examinate separat, însă datorită faptului că ele parvin din același raport litigios pot fi introduse în același proces, în vederea examinării mai eficiente și operative, reducerii costurilor și diminuării litigiilor. [19, p. 203]
Sintetizînd definițiile expuse anterior, ținem să evidențiem următoarele trăsături specifice instituției coparticipării procesuale: .
a) coparticipanții sînt toți subiecți prezumați ai raportului material litigios;
b) coparticipanții participă în cadrul aceluiași proces;
c) interesele și pretențiile coparticipanților nu se exclud reciproc.
Reieșind din cele expuse, putem afirma cu certitudine că instituția coparticipării procesuale are o importanță deosebită pentru examinarea litigiului civil, întrucît participarea concomitentă a mai multor pîrîți sau reclamanți în proces contribuie la examinarea mai obiectivă a litigiului iscat, conduce la diminuarea numărului ședințelor de judecată și în rezultat la economisirea timpului și evitarea efectuării unor cheltuieli suplimentare pentru intentarea unui alt proces. .
Astfel, datorită existenței coparticipării ca instituție a dreptului procesual civil, procesul civil este desfășurat într-un termen mai restrîns, fără acordarea unui timp îndelungat, depunîndu-se eforturi și mijloace minime și asigurîndu-se soluționarea justă și rapidă a cauzei civile prin pronunțarea unei hotărîri judecătorești unice, prin care sînt elucidate toate posibilele pretenții în privința litigiului respectiv. Mai mult ca atît, „examinarea concomitentă a mai multor pretenții înaintate de reclamant către același pîrît asigură concentrarea materialului probant într-un singur proces, ceea ce constituie o garanție suplimentară în asigurarea pronunțării unei hotărîri judecătorești legale și întemeiate.” [25, p.209]
În concluzie, ținem să fim de acord întru totul cu definițiile expuse de către autorii menționați mai sus și să relevăm că coparticiparea reprezintă acea formă juridică a procedurii civile în care procesul civil se desfășoară între mai mulți reclamanți și/sau pîrîți ale căror interese și pretenții izvorăsc dintr-un drept sau obligație comună a acestora, fie ca drepturile sau obligațiile lor au aceeași cauză.
1.3. Clasificarea coparticipării procesuale
De-a lungul timpului, instituția coparticipării procesuale a cunoscut mai multe forme și clasificări. La etapa actuală, coparticiparea procesuală este susceptibilă de mai multe clasificări după multiple criterii. Ținem să le prezentăm în continuare pe cele mai importante și mai des întîlnite în practică: .
I. După poziția părților (criteriul procesual-juridic), se deosebesc trei feluri de coparticipare procesuală:
– coparticipare activă, prezentă „atunci cînd mai mulți reclamanți acționează în judecată, prin aceeași cerere un singur pîrît.” Astfel, dacă raportul juridic de drept substanțial care este dedus judecății este conturat între mai mulți creditori și un singur debitor, în proces putem să ne aflăm în prezența mai multor subiecte care să dețină calitatea de reclamant. [20, p. 76]
– coparticipare procesuală pasivă, prezentă „atunci cînd un singur reclamant își îndreaptă pretențiie sale împotriva mai multor pîrîți printr-o singură cerere de chemare în judecată.”
Repectiv, dacă raportul juridic substanțial dedus judecății are un singur creditor și mai mulți debitori, în plan procesual vom aveam un reclamant care urmărește să își valorifice dreptul prin intentarea unei acțiuni în judecată față de mai mulți pîrîți. [20, p. 76]
– coparticipare procesuală mixtă sau reciprocă, prezentă „atunci cînd mai mulți reclamanți acționează în judecată, prin aceeași cerere, pe mai mulți pîrîți.” Deci, dacă raportul de drept material este constituit din mai multe subiecte de drept care dețin calitatea de creditori și mai multe subiecte de drept care dețin calitatea de debitori, pe plan procesual expresia raportului material litigios se va concretiza într-un raport procesual constituit între mai mulți reclamanți și mai mulți pîrîți. [20, p. 76]
În această ordine de idei, literatura de specialitate afirmă că „amprenta structurii părților litigante este dată în procesul civil de matricea inițială a raportului juridic de drept material.” [12, p. 146]
II. În funcție de rolul voinței părților în formarea sa (criteriul material-juridic), coparticiparea procesuală poate fi:
coparticipare procesuală obligatorie sau necesară;
coparticipare procesuală facultativă sau simplă.
Temeiul juridic al acestei clasificări este art. 62 și art. 63 din Codul de procedură civilă al RM, care poartă și denumirile respective, ceea ce în legislațiile altor state nu regăsim.
Coparticiparea procesuală obligatorie există atunci cînd coparticipanții se află într-o anumită legătură care impune soluționarea unitară a litigiului, prin adoptarea unei singure hotărîri, și deci, „examinarea pricinii civile este imposibilă fără atragerea în proces a celorlalți coparticipanți.” [24, p. 66] .
Astfel, coparticiparea procesuală obligatorie are loc indiferent de discreția instanței de judecată, reclamant sau pîrît, fiind determinată de lege și de natura raportului material litigios.
Sunt necesare, în această privință, cîteva precizări prealabile. Așadar, pentru a se putea vorbi de o coparticipare procesuală obligatorie este necesar ca natura raportului material litigios din care derivă coparticiparea să aibă un ”caracter unic și indivizibil” fiind absolut necesar ca hotărîrea instanței să fie uniformă în privința tuturor coparticipanților, indiferent dacă hotărîrea este contra sau în profitul lor. „Prin urmare, pronunțarea unei hotărîri uniforme reprezintă o necesitate obiectivă. Datorită acestui fapt litisconsorțiul obligatoriu mai este denumit și litisconsorțiu unitar.” [16, p. 92]
Avîndu-se în vedere cele de mai sus, în anumite cazuri, soluționarea raporturilor juridice obligaționale solidare sau indivizibile – devenite litigioase – trebuie să se efectueze cu participarea, în calitate de părți, a tuturor subiectelor lor.
Ținem să menționăm că prin ”natura raportului juridic” se înțelege acea situație în care între părți există o dependență de așa natură încît nu este posibilă nici o divizare și în caz de un eventual litigiu, nici o soluționare separată a acestuia, fapt caracterisctic în exclusivitate coparticipării obligatorii. Vom găsi aplicația celor de mai sus în cazul raporturilor juridice obligaționale solidare sau indivizibile care, devenite litigioase, care necesită a fi soluționate cu participarea, în calitate de părți, a tuturor subiectelor lor.
După cum lesne se observă, în cazul coparticipării procesuale obligatorii, dreptul (obligația) subiectivă al unui coparticipant este într-o legătură atît de strînsă cu drepturile (obligațiile) subiective ale celorlalți coparticipanți, încît problema apărării acestor drepturi nu poate fi examinată și soluționată într-un proces civil separat. Toate aceste aspecte justifică necesitatea reglementării coparticipării obligatorii de către legea procesuală civilă. . .
Dispozițiile art. 62, alin (1) al CPC al RM prevăd două condiții cumulative pentru existența coparticipării procesuale obligatorii. Conform prevederilor menționate, coparticiparea este obligatorie dacă examinarea pricinii implică soluționarea chestiunii cu privire la drepturile sau obligațiile mai multor reclamanți și/sau pîrîți atunci cînd:
obiectul litigiului îl constituie drepturile și obligațiile comune ale mai multor reclamanți sau pîrîți;
drepturile și obligațiile reclamanților sau pîrîților decurg din aceleași temeiuri de fapt și de drept.
Întrunind cumulativ aceste două condiții, coparticiparea procesuală este obligatorie la examinarea pricinilor civile privind:
dreptul de proprietate comună. Astfel, pricinile privind împărțirea bunului de proprietate comună pe cote-părți sau împărțirea bunurilor proprietate comună în devălmășie se vor examina și soluționa cu participarea tuturor coproprietarilor în proces. [3, art. 361, 370]
dreptul de autor asupra operelor colective;
relațiile de succesiune, cum ar fi „pricinile civile privind împărțeala masei succesorale și în special litigiile privind acordul de partajare a moștenirii.” [38, punct. 75]
declararea nulității căsătoriei. În cazul pricinilor privind declararea nulității căsătoriei, acțiunea este înaintată împotriva ambilor soți (care vor figura în proces în calitate de copîrîți), dacă dreptul de a cere declararea nulității căsătoriei este exercitat de către alte persoane decît unul dintre soți; [9, art.42]
ridicarea sechestrului de pe bunurile imobile ce aparțin cu drept de proprietate comună pe cote-părți etc.
Pe lîngă cele două condiții expuse mai sus, Codul de Procedură Civilă al Federației Ruse stabilește și o a treia condiție pentru existența coparticipării procesuale obligatorii și anume ca „obiectul litigiului îl constituie drepturile și obligațiile omogene ale mai multor reclamanți sau pîrîți.” [7, art. 40] Considerăm că această condiție se subînțelege din prima, întrucît caracterul unitar și omogen al drepturilor și obligațiilor derivă din drepturile și obligațiile comune ale mai multor reclamanți sau pîrîți, aceste două noțiuni aflîndu-se într-o strînsă corelație. .
În virtutea principiului disponibilității în procesul civil, instanța judecătorească nu poate atrage din oficiu, în proces, în caz de coparticipare obligatorie, coreclamanții care n-au înaintat o acțiune civilă împreună cu reclamantul care a intentat procesul. De asemenea, instanța judecătorească nu poate să introducă din oficiu în proces copîrîții împotriva cărora reclamantul nu a înaintat pretenții. Însă, conform prevederilor art. 62, alin (2), dacă se constată temeiurile coparticipării procesuale obligatorii, instanța judecătorească va înștiința, din oficiu sau la cererea participanților la proces, pe toți coreclamanții și copîrîții despre posibilitatea de a interveni în proces.
„În cazul existenței temeiurilor de copartipare obligatorie, orice persoană are dreptul să solicite intervenirea în proces în calitate de coreclamant sau copîrît.” Reieșind din această dispoziție putem conchide că neintroducerea acestor persoane în proces constituie o încălcare esențială a prevederilor art. 62 al Codului de Procedură Civilă precum și a prevederilor art. 6, pct. Convenției Europene pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. [5, art. 62]
Drept consecință a nerespectării prevederilor menționate mai sus a servit și pierderea de către Republica Moldova a cauzei ”BUSINESS ȘI INVESTIȚII PENTRU TOȚI contra MOLDOVEI” la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Astfel, prin Hotărîrea CEDO din 13 octombrie 2009 s-a stabilit că, compania reclamantă (BUSINESS ȘI INVESTIȚII PENTRU TOȚI), potrivit căreia, „fiind titulară a unui drept de proprietate aspura unei părți dintr-un bun imobil disputat a fost prejudiciată atunci cînd Curtea Supremă de Justiție a admis pretențiile părții oponente privind recunoașterea asupra aceluiași bun imobil, fără a implica însă compania reclamantă ca parte în proces, afectîndu-i considerabil drepturile.” [36, p. 2]
Codul de procedură civilă stabilește și momentul pînă la care coreclamantul sau copîrîtul poate interveni în proces, acesta fiind „pînă la închiderea dezbaterilor judiciare înaintea primei instanțe.” Însă, Codul de procedură civilă admite posibilitatea intervenirii în proces a coreclamanților sau copîrîților și în timpul deliberării, dacă necesitatea intervenirii acestora este constatată anume în această fază. În asemenea situații, „instanța va relua examinarea pricinii în fond, dispunînd înștiințarea coparticipanților” [5, art. 62]
De asemenea, persoanele care sînt limitate sau cărora le este interzis să intervină în proces în calitate de coreclamant sau de copîrît, în caz de existență a temeiurilor de coparticipare obligatorie, au posibilitatea de a exercita calea de atac asupra actelor de dispoziție prin care s-a dispus acest fapt. În acest sens, Codul de procedură civilă prevede că „încheierea prin care este respinsă cererea persoanei interesate de a interveni în proces în calitate de coparticipant poate fi atacată cu recurs.” [5, art. 62]
Din considerentele enunțate mai sus, putem reține următoarea concluzie: atunci cînd necesitatea impune participarea la dezbaterile judiciare ale tuturor subiectelor unui raport juridic obligațional devenit litigios, coparticiparea este obligatorie.
Coparticiparea procesuală facultativă există atunci „cînd ceilalți coparticipanți intervin în proces din oficiul instanței de judecată sau la discreția părților, asocierea acestora în proces fiind una voluntară și nu obligatorie.” [24, p. 67]
Caracterul facultativ al coparticipării facultative rezidă din faptul că pretențiile mai multor reclamanți sau ale unui singur reclamant înainate către mai mulți pîrîți pot fi examinate și de sine stătător, însă, datorită faptului că aceste pretenții se află în conexiune prin raportul material juridic dintre coparticipanți sau prin probele comune, instanța de judecată, poate să admită examinarea concomitentă a acestor pretenții. Avîndu-se în vedere cele mai de mai sus, rezultă că la cererea fiecărui reclamant în parte poate fi intentat un proces civil separat. În asemenea cazuri, sîntem în lipsa unei coparticipări procesuale, însă, în vederea soluționării juste și rapide a litigiilor civile, instanța de judecată este în drept să admită examinarea concomitentă a pretențiilor mai multor reclamanți către un singur pîrît ori a pretențiilor unui singur reclamant către mai mulți pîrîți în cadrul aceluiași proces.
„În cadrul coparticipării facultative este posibilă atît examinarea comună cît și examinarea separată de către instanța de judecată a cerințelor înaintate de mai mulți reclamanți, fie împotriva mai multor pîrîți.” [32, p. 134]
Autorii rușii susțin că posibilitatea examinării separate și de sine stătătoare este dictată de două motive: „în primul rînd, de caracterul solidar a drepturilor și obligațiilor ale acelorași subiecți al raportului material litigios, iar în al doilea rînd, de caracterul omogen al drepturilor și obligațiilor acestora.” [34, p. 158]
În cazul coparticipării facultative operează principiul independenței procesuale care presupune libertatea de acțiune a fiecărui coparticipant la proces precum și că actele de procedură, apărările sau concluziile unuia dintre reclamanți nu pot folosi dar nici păgubi celorlalți. În practica și teoria judiciară s-a admis însă că, actele utile își întind efectele și asupra celorlalți coparticipanți însă nu și cele că dăunează. În această ordine de idei, ținem să evidențiem că copartiparea este facultativă atunci cînd aceasta reprezintă rezultatul manifestării de voință a părților, întrucît „copartiparea facultativă se produce esențialmente în baza voinței părților.” [23, p. 101]
Codul de procedură civilă prevede în mod exhaustiv condițiile de admisibilitate ale coparticipării facultative, și anume:
„pretențiile să se afle în conexiune prin raportul material juridic dintre coparticipanți, prin pretențiile înaintate sau probele comune;
să existe posibilitatea examinării lor în aceeași procedură și de aceeași instanță.” [5, art.63]
Aceste condiții trebuie să fie îndeplinite în mod cumulativ, prezența unei singure condiții fiind insuficientă pentru existența coparticipării procesuale facultative. . .
Un exemplu elocvent de coparticipare facultativă este situația obligațiilor solidare, cînd creditorul poate pretinde executarea obligației, la latitudinea sa, de la oricare din debitori, în parte sau în întregime. Respectiv, creditorul la latitudinea sa, poate înainta acțiunea civilă privind executarea obligațiilor solidare către un singur debitor sau către toți debitorii solidari. Deci, observăm că în funcție de voința reclamantului (creditorului) se va produce coparticiparea facultativă. [3, art.533]
Autorii români oferă o definiție clasică a coparticipării facultative și anume că aceasta reprezintă „reunirea voluntară a mai multor persoane avînd aceeași calitate procesuală – reclamante sau pîrîte – și sprijinindu-se pe un titlu juridic comun sau pe titluri analoage ori pe fapte total sau parțial identice, pentru a acționa sau pentru a se apăra în comun.” Așadar, din definiția enunțată mai sus constatăm că pretențiile coparticipanților rezultă dintr-un fapt, un eveniment sau o situație comună a acestora, coparticiparea facultativă avînd scopul de a le conexa în vederea soluționării juste și prompte a cauzelor civile. [12, p.147]
Distincția dintre coparticiparea obligatorie și cea facultativă prezintă un interes practic deosebit, în sensul că coparticiparea este obligatorie atunci cînd este absolut necesar ca hotărîrea instanței să fie uniformă față de toți coparticipanții, fiind inadmisibil ca una și aceeași hotărîre să producă efecte diferite față de aceeași manifestare de voință. În contrariu, în cazul coparticipării facultative, care are la bază voința părților, hotărîrea instanței poate fi neuniformă și distinctă pentru fiecare coparticipant. Codul de procedură civilă portughez, precizează în mod expres că în cazul coparticipării obligatorii există „o singură acțiune cu o pluralitate de subiecți”, în timp ce în cazul coparticipării facultative ne aflăm în prezența unei „simple acumulări de acțiuni”. [8, art.29]
Comun pentru cele două forme ale coparticipării procesuale este însă faptul că judecătorul pronunță o singură hotărîre față de toți coparticipanții prin care se finalizează cauza.
Pentru a fi mai clară distincția dintre coparticiparea obligatorie și cea facultativă, vom reprezenta în figurile de mai jos schemele ce caracterizează fiecare formă în parte. Dacă în cazul coparticipării obligatorii prin intermediul liniei neîntrerupte dintre coparticipanți reprezentăm raportul material litigios dintre aceștia, iar direcția acțiunii o reprezentăm prin săgeți, iar în cazul copartcipării facultative prin intermediul liniei întrerupte dintre coparticipanți reprezentăm raportul material litigios dintre aceștia, iar direcția acțiunii o reprezentăm prin săgeți, atunci putem observa diferența dintre coparticiparea procesuală obligatorie și cea facultativă.
Coreclamant Copîrît
Coreclamant Copîrît
Fig. 1.1. Schema coparticipării obligatorii
Coreclamant Copîrît
Coreclamant Copîrît
Fig. 1.2. Schema coparticipării facultative
III. După momentul în care se formează coparticiparea procesuală distingem:
„coparticipare procesuală inițială sau originară, creată odată cu depunerea cererii de chemare în judecată;
coparticipare procesuală ulterioară sau subsecventă, formată pe parcursul desfășurării procesului civil. Este vorba cînd într-un proces civil aflat în derulare intervin în proces alți coparticipanți de partea unei părți.” [28, p.113]
De regulă, coparticiparea facultativă este întotdeauna inițială, întrucît ea survine odată cu depunerea cererii de chemare în judecată, ca rezultat a manifestării de voință a părții, pe cînd cea obligatorie poate fi atît inițială, cît și ulterioară.
Doctrina de specialitate română oferă și alte clasificări ale coparticipării procesuale care nu sunt regăsite în dreptul nostru. Astfel, autorii români fac distincție între coparticiparea subiectivă și cea obiectivă.
Coparticiparea subiectivă presupune participarea în procesul civil a unei pluralități de părți cu interese identice, adică participarea a mai multor reclamanți sau pîrîți. [21, p.113]
În dreptul nostru principiul este acel al coparticipării procesuale subiective, care la rîndul său poate fi, după cum am mai menționat anterior, activă, pasivă sau mixtă.
Coparticiparea obiectivă constă în „reunirea într-un singur dosar a mai multor pricini, dacă în cel puțin una dintre ele sunt și alte părți și dacă între aceste cereri există o strînsă legătură.” [28, p.113]
Din definiția expusă coparticipării obiective, putem observa că în cazul coparticipării obiective sunt reunite într-un singur proces mai multe cereri, nu doar între aceleași părți, ci și împreună cu alte părți cu condiția că între cereri să existe o strînsă legătură. Considerăm că această situație este practic similară cu participarea intervenienților în procesul civil, întrucît deși au legătură strînsă cu raportul material litigios, intervenienții dispun de un statut juridic deosebit care nu se identifică cu cel al părților.
Astfel, nu putem fi de acord cu opinia potrivit căreia vorbim de coparticipare procesuală și în cazul introducerii intervenienților în procesul civil. Și aceasta pentru că, din regimul juridic al participării interveninților în proces, rezultă că aceștia dobîndesc calitatea de părți în proces, însă coparticiparea procesuală are în vedere o asociere de persoane într-un litigiu, fie ca reclamante, fie ca pîrîte, calități pe care intervenienții nu le pot dobîndi.
Alte forme ale litisconsorțiului cunoscute în literatura de specialitate română sunt: „litisconsorțiul reconvențional și litisconsorțiul multiplu, precum și cel eventual și alternativ”. [15, p. 146]
1.4. Drepturile și obligațiile procesuale ale coparticipanților
Coparticipanții dispun în egală măsură de drepturile și obligațiile procesuale ale părților în proces. Acestea sunt corelative drepturilor și obligațiilor părții de partea cui participă. Astfel, „fiecare din coreclamanți va avea drepturile și obligațiile procedurale ale reclamantului în limitele acțiunii sale, iar fiecare copîrît va avea drepturi și obligații de pîrît, în limita pretențiilor invocate în privința sa.” [28, p.115]
Potrivit dispozițiilor art. 63, alin (1¹) al Codului de procedură civilă: „fiecare coreclamant sau copîrît participă la proces în mod independent față de ceilalți coparticipanți.” Respectiva prevedere consacră principiul independenței procesuale, care presupune libertatea de acțiune a fiecărui coparticipant la proces. Acest principiu rezultă din „res inter acta aliis neque nocere neque prodesse potest”, în sensul că actele efectuate de unii coparticipanți nu vatămă și nici nu profită altora. [23, p. 97]
Astfel, independența rezidă din faptul că asocierea procesuală a coparticipanților nu aduce atingere drepturilor fiecăruia, aceștia rămînînd liberi să-și conducă procesul așa cum înțeleg, neputînd leza, nici beneficia de inițiativa procedurală a celorlalți. Așadar, „actele de procedură, apărările sau concluziile unuia dintre coparticipanți nu pot folosi, nici păgubi celorlalți.” În practica și teoria judiciară s-a admis însă că, actele utile își întind efectele și asupra celorlalți coparticipanți însă nu și cele ce dăunează. [20, p.77]
Pornind de la cele expuse anterior, putem afirma că independența procesuală presupune relativitatea actelor de procedură efectuate în proces de către fiecare din coparticipanți. Aceasta deoarece, „principial, fiecare copărtaș de proces lucrează în mod independent față de ceilalți copărtași, procesul este divizibil fiindcă copărtașii de proces nu se reprezintă unii pe alții, deci actele unuia nu vatamă sau folosesc celorlalți, recunoașterea sau retragerea din proces a unuia nu are înrăurire asupra celorlalți, fiecare rămîne cu capacitatea sa, cu situația sa personală.” [30, p.230]
Indubitabil, renunțarea la acțiune de către unul din coreclamanți nu produce efecte pentru ceilalți, și nici recunoașterea acțiunii de către un copîrît nu-i afectează pe ceilalți copîrîți. De asemenea, independența procesuală se exprimă și prin faptul că fiecare coparticipant poate înainta instanței de judecată orice cerere fără acordul celorlalți coparticipanți.
Așadar, după cum putem observa, există acte cu caracter strict personal, care nu pot fi extinse cu privire la ceilalți coparticipanți și deci, nu-i obligă și pe restul coparticipanților să adopte aceeași atitudine. Referitor la aceste acte de dispoziție ale coparticipanților în proces, principiul independenței procesuale își găsește pe deplin aplicabilitatea. „Și aceasta, cu atît mai mult cu cît, ele pot determina fie renunțarea la judecată sau la dreptul pretins al unora dintre coparticipanți, fie tranzacția unora dintre coparticipanți, ceea ce ar fi de natură să conducă la o soluție inechitabilă față de acei participanți care doresc continurea judecății, aceasta fiind, în esență, rațiunea pentru care, în privința actelor procesuale de dispoziție, acționează independența procesuală.” [23, p.102]
Totuși, pe parcursul derulării procesului civil pot apărea o serie de circumstanțe cu implicații asupra tuturor coparticipanților. Există situații cînd de actele de procedură ale unui coparticipant profită și ceilalți coparticipanți. Astfel, de invocarea unor excepții precum cauzele de nulitate a actului de procedură, cauzele de stingere a obligațiilor (compensație, novație, remiterea de datorie), de excepția expirării termenului de prescripție, de excepția de necompetență, de excepția puterii lucrului judecat beneficiază toți coparticipanții. Situația este identică și în cazul invocării recuzării sau incompatibilității, efectele admiterii acestora se vor extinde asupra tuturor. Interesul garantării imparțialității și unicitatea procesului nu poate determina o altă soluție. De altfel, nici nu se poate concepe soluționarea aceluiași proces de un judecător pentru o parte din participanți și de alt judecător pentru ceilalți.
O precizare aparte se impune și în privința dovezilor solicitate numai de către unul dintre copartipanți. „În acestă materie funcționează regula că dovezile odată administrate sunt cîștigate cauzei, probele contribuind la stabilirea adevărului și la soluționarea cauzei în raport cu ceilalți coparticipanți.” [20, p.77]
În rezolvarea complexelor probleme pe care le ridică coparticiparea procesuală trebuie să se țină cont de multiple elemente, în special de natura facultativă a coparticipării da și de fizionomia instituțiilor incidente în cauză. În acest context, urmează a fi reținut că principiul independenței procesuale are aplicațiune doar în cazul coparticipării facultative. În atare situație, fiecare coparticipant este privit ca parte distinctă și liberă la procesul civil.
În ceea ce privește cea de-a doua formă a coparticipării procesuale, și anume cea obligatorie, aceasta este guvernată, sub aspectul efectelor sale, de principiul dependenței procesuale a coparticipanților. Prin derogare de la regula independenței procesuale, „dacă prin natura raportului jurdic sau în temeiul unei dispoziții a legii, efectele hotărîrii se întind asupra tuturor coreclamanților sau copîrîților, actele de procedură îndeplinite numai de unii din ei sau termenele de procedură încuviințate numai unor din ei pentru îndeplinirea actelor de procedură folosesc și celorlalți. Cînd actele de procedură ale unor coparticipanți sunt potrivnice celor făcute de ceilalți, se va ține seama de cele mai favorabile.” [10, p.107]
Legea le mai conferă coparticipanților niște drepturi suplimentare. Astfel, dispozițiile art. 62 alin. (4) al Codului de procedură civilă stipulează că coparticipanții, în cadrul insitituției coparticipării obligatorii, pot încredința susținerea procesului unui sau mai mulți coparticipanți. Această dispoziție prezintă un important interes practic deoarece, participarea de partea reclamantului sau pîrîtului a mai multor persoane complică esențial derularea procesului, fie obligă instanța să vorbească cu fiecare coparticipant despre unul și același subiect, să clarifice unele și aceleași circumstanțe, ceea ce ar duce la examinarea îndelungată a cauzei și la consumarea ineficientă a timpului.
Dispoziția enunțată mai sus nu prevede însă, categoria actului prin care s-ar atesta împuternicirile de reprezentare a coparticipanților. Împuternicirile de reprezentare a coparticipantului persoană juridică pot fi formulate printr-o procură, în condițiile prevăzute de art. 80 CPC, iar ale persoanelor fizice – printr-o procură autentificată notarial. Constatăm că formularea împuternicirilor de reprezentare a unui coparticipant persoană fizică constituie o excepție de la normele prevăzute de art. 75 și 80 ale Codului de procedură civilă privind formularea împuternicirilor în procesul civil.
În cazul coparticipării procesuale, pricina civilă este soluționată printr-o singură hotărîre judecătorească care va produce efecte similare față de toți coparticipanții și va cuprinde răspunsul la toate pretențiile înaintate de către coreclamanți.
În ipoteza în care un singur coparticipant contestă hotărîrea judecătorească, ceilalți se pot alătura în modul corespunzător în conformitate cu prevederile art. 361 și Codului de procedură civilă. Interesul alăturării la apel sau la recurs constă în scutirea de plată a taxei de stat, dacă pretențiile lor coincid cu cele ale apelantului sau recurentului. O importanță practică prezintă, de asemenea, și situația în care unul din coparticipanți a omis termenul de atac, alăturarea la apel sau la recurs a coparticipantului înlăturînd excepția tardivității.
Totodată alăturarea la apel sau la recurs atrage și o consecință nefavorabilă și anume pierderea dreptului de a invoca excepții proprii și de a aduce argumente suplimentare față de argumentele și excepțiile aduce de partea apelantului sau recurentului căruia i s-a alăturat. [28, p.115]
Efectele coparticipării procesuale obligatorii, nu au fost însă, lipsite de critici. Deseori, în doctrina de specialitate s-a susținut că se face abstracție de interesele personale ale fiecărui coparticipant, că acțiunea în proces a unui singur coparticipant conferă acestuia calitatea de reprezentant al celorlalți, că principiile relativității actelor de procedură și al personalității căilor de atac sunt compromise. S-a ajuns, în final, a se afirma că coparticiparea obligatorie reprezintă un „mecanism comprehensiv, rapid și intolerabil, care nu poate decît să exagereze inconvenientele indiviziunii”. [23, p.104]
O precizare aparte impune actul procesual de dispoziție al renunțării la judecată de către unul din coparticipanți. Considerăm că, în virtutea rolului său activ, instanța de judecată urmează să nu țină cont de renunțarea la judecată, atunci cînd acest lucru ar produce o vătămare celorlalți coparticipanți.
Mai mult ca atît, ținem să evocăm că renunțarea la judecată în cazul coparticipării obligatorii ar fi de natură să împiedice și să restrîngă soluționarea pe fond a cauzei, lucru care ar constitui o limitare a accesului liber la justiție a celorlalți coparticipanți, fapt inacceptabil.
Un argument în plus ar fi faptul că rațiunea legiutorului în reglementarea actului procesual de dispoziție al renunțării la judecată a fost aceea de a i se oferi reclamantului oportunitatea de a economisi timp și bani, în ipoteza în care acesta apreciază că nu are mari șanse de cîștig și, nici într-un caz, că prin uzarea acestui drept să fie afectate drepturile celorlalți coparticipanți, întrucît, astfel, s-ar transforma într-un abuz de drept.
Cu toate aceste critici, ținem să relevăm că efectele pe care le produce coparticiparea obligatorie prezintă un interes practic deosebit, avînd scopul de a promova interesul comun al coparticipanților în procesul civil și de a soluționa unitar litigiul.
II. ASPECTE PRACTICE PRIVIND COPARTICIPAREA PROCESUALĂ
Fiind o insituție fundamentală în cadrul procesului civil, coparticiparea procesuală își găsește o aplicabilitate și utilitate largă în practică, stîrnind o serie de discuții și opinii distincte referitoare la acest subiect.
Vom consacra prezentul capitol cercetării și elucidării anumitor aspecte și problematici practice ce vizează instituția coparticipării procesuale, raportîndu-ne la cauze concrete examinate și soluționate de către instanțele judecătorești din Republica .
De asemenea, facînd referire la cauzele pe care le vom analiza ulterior, vom încerca să constatăm lacunele și discrepanțele privitoare la coparticiparea procesuală, persistente în practică.
Efectuînd practica de stat în cadrul unui birou de avocați, am operat cu diverse dosare civile, asistînd de asemenea, și la procese civile, printre care am întîlnit cauze cu implicarea coparticipanților în procesul civil, pe care le vom expune în subcapitolele ce urmează.
2.1. Cercetarea și analiza aspectelor practice privind coparticiparea obligatorie
Studiind cauze civile în cadrul Cabinetului Avocatului „Frecauțan Marina”, am întîlnit acțiunea civilă privind încasarea datoriei în care am constatat existența coparticipării obligatorii.
În continuare, vom prezenta succint cauza din respectiva acțiune:
Către Judecătoria Buiucani, cu cerere de chemare în judecată privind încasarea datoriei s-a adresat reclamantul Golovatîi Veaceslav împotriva copîrîților Guțu Grigore și Guțu Galina. Reclamantul a invocat în acțiune că la data de 29.06.2010, i-a acordat pîrîtului Guțu Grigore cu titlu de împrumut suma de 2 500 (două mii cinci sute) euro sub dobîndă de 7 % lunar, fapt certificat prin recipisa din aceiași dată. Conform recipisei menționate, pîrîtul nu și-a asumat obligațiunea de a restitui reclamantului suma împrumutului pînă la data de 29.11.10.
Deși împrumutul urma să fie restituit pînă la data de 29.11.2010, pîrîtul a achitat la data de 03.10.2011 doar suma de 1000 euro în contul dobînzii, ulterior neonorîndu-și obligația asumată. Multiplele solicitări ale reclamantului de a-i restitui împrumutul nu s-au soldat cu succes, din care motiv ultimul a fost nevoit să se adreseze instanței judecătorești în scopul apărării drepturilor sale încălcate.
Mai mult decît atît, pe lîngă fatul că pîrîtul nu a restituit integral împrumutul în mărime de 2 500 euro, ultimul îi datora reclamantului dobînda de întîrziere pentru 24 luni în mărime de 4 200 euro, sumă care reiese din următorul calcul: 24 luni x 175 dobînda lunară = 4 200 euro.
Avocatul reclamantului a considerat necesar să o atragă în proces în calitate de copîrît și pe soția pîrîtului – Guțu Galina, dat fiind faptul că în conformitate cu dispozițiile art. 24 Codul Familiei, „soții răspund cu întreg patrimoniul lor pentru obligațiile care au fost asumate în interesul familiei, fie și numai de unul dintre ei, precum și pentru repararea prejudiciului cauzat ca urmare a săvîrșirii de către ei a unei infracțiuni, dacă prin aceasta au sporit bunurile comune ale soților”. [9, art.24]
În cererea sa, reclamantul Golovatîi Veaceslav a solicitat instanței încasarea în mod solidar din contul copîrîților Guțu Grigore și Guțu Galina în beneficiul său echivalentul a sumei de 2 500 (două mii cinci sute) euro în lei RM la momentul executării hotărîrii, ceea constituie suma împrumutului precum și încasarea în mod solidar din contul pîrîții Guțu Grigore și Guțu Galina în beneficiul reclamantului său echivalentul a sumei de 4 200 (patru mii două sute) euro în lei RM la momentul executării hotărîrii, ceea constituie dobînda.
Analizînd cauza de mai sus, putem vădit observa că suntem în prezența coparticipării obligatorii. După cum am mai menționat în primul capitol al prezentei lucrări, precum și în conformitate cu dispozițiile art. 62, alin. (1) al Codului de procedură civilă, coparticiparea procesuală este obligatorie atunci cînd sunt întrunite cumulativ două condiții, și anume ca ”obiectul litigiului îl constituie drepturile și obligațiile comune ale mai multor reclamanți sau pîrîți” și ”drepturile și obligațiile reclamanților sau pîrîților să decurgă din aceleași temeiuri de fapt și de drept.” [5, art. 62]
Raportîndu-ne la cauza enunțată anterior, considerăm că atragerea de către partea reclamantă în calitate de copîrît a soției pîrîtului – Guțu Galina, este oportună și întemeiată, întrucît, obiectul litigiului, și anume – datoria în sumă de 2500 euro constituie obligația comună a ambilor soți și deci, intră în responsabilitatea amîndurora, dat fiind faptul că conform prevederilor art. 366 alin. (2) al Codului Civil, orice bun dobîndit de soți în timpul căsătoriei sunt proprietatea lor comună în devălmășie. Pornind de la această prevedere, suma dobîndită de către pîrîtul Guțu Grigore va fi supus regimului proprietății devălmașe împreună cu soția sa Guțu Galina.
Așadar, chiar dacă obligația a fost asumată de către unul dintre soți în interesul familiei, ea îi revine și celuilalt soț deoarece coproprietatea comună în devălmășie include atît valorile active cît și cele pasive ale soților. În acest sens, putem afirma că obiectul litigiului expus anterior îl formează obligațiile comune ale ambilor soți, care, în contextul acestei cauze au dobîndit calitatatea de copîrîți.
După cum putem observa în cauza descrisă mai sus, datorită regimului proprietății comune în devalămășie, dreptul/ obligația subiectivă al pîrîtului Guțu Grigore este într-o legătură atît de strînsă cu drepturile/ obligațiile subiective ale soției sale – Guțu Galina, încît reclamantul Golovatîi Veaceslav a înaintat acțiunea privind încasarea datoriei împotriva ambilor soți, cărora în contextul cauzei respective li s-a atribuit calitatea de copîrîți.
În conjunctura acestei cauze, avîndu-se în vedere raportul juridic obligațional solidar devenit litigios, constatăm că soluționarea acestuia implică participarea în calitate de coparticipanți, a tuturor subiectelor lor. De aici rezultă faptul că coparticiparea obligatorie intervine atunci cînd apare necesitatea participării la dezbaterile judiciare ale tuturor subiectelor unui raport juridic material devenit litigios.
Considerăm că prin faptul că reclamantul Golovatîi Veaceslav i-a atras pe copîrîții Guțu Grigore și Guțu Galina – în baza calității lor de debitori în cadrul raportului juridic obligațional solidar, acestuia i se consacră două posibilități – aceea a avantajului sigur și aceea aprecierii finalității actului.
Pe lîngă faptul că cauza descrisă include elementele coparticipării obligatorii, aceasta se încadrează și în categoria coparticipării procesuale pasive, dat fiind faptul că presupune participarea mai multor pîrîți în cadrul aceluiași litigiu. În contextul cauzei relatate mai sus, acțiunea în judecată a fost înaintată împotriva pîrîților Guțu Grigore și Guțu Galina, ceea ne face să constatăm din conținutul acesteia prezența a două feluri de coparticipare și anume, coparticiparea procesuală obligatorie și coparticiparea procesuală pasivă.
O altă cauză ce vizează coparticiparea obligatorie, însă de această dată cu participarea coreclamanților în procesul civil, deci o coparticipare procesuală activă, este cauza privind înlocuirea părții în procedura de executare.
Către Judecătoria Centru a fost înaintată cererea de chemare în judecată privind înlocuirea părții în procedura de executare de către reclamanta Bodiu Natalia și coreclamanta Bodiu Svetalana împotriva pîrîtului Vintea Alexandru, cu participarea în calitate de intervenient accesoriu a executorului judecătoresc Manole Dumitru. Astfel, la data de 07.05.12 de către Judecătoria Rîșcani mun.Chișinău a fost emisă Hotărîrea nr.2-5839/12 prin care a fost admisă cererea coreclamantei Bodiu Natalia și s-a dispus încasarea în beneficiul ei din contul lui Vintea Alexandru suma de 5 300 euro, a automobilului de marcă “Honda CRV”, și taxa de stat achitată la depunerea acțiunii în sumă de 3 540 lei.
De către executorul judecătoresc D. Manole, la data de 16.12.2013 a fost emisă încheierea nr.031-307/13 privind primirea și intentarea procedurii de executare a documentului executoriu nr.2-5839/11 din 07.05.12, emis de Judecătoria Rîșcani mun. Chișinău.
La data de 04.02.2015, creditorul Bodiu Natalia în calitate de Cedent, prin acordul privind cesiunea drepturilor de creanță nr.800, a cedat gratuit în favoarea cesionarului Bodiu Svetlana, dreptul de creanță cu privire la debitorul Vintea Alexandru, în valoare totată de 5 300 euro și 3 540 lei.
În cererea lor, coreclamantele Bodiu Natalia și Bodiu Svetlana au solicitat instanței schimbarea părții în procedura de executare din Bodiu Natalia în Bodiu Svetlana, bazîndu-se pe prevederile art. 47 al Codului de executare, „în cazul ieșirii uneia dintre părți din procedura de executare (decesul persoanei fizice, dizolvarea persoanei juridice sau reorganizarea ei, cesiunea creanței, preluarea datoriei), instanța de judecată examinează cererea privind înlocuirea acestei părți cu succesorul ei în drepturi în conformitate cu art.70 din Codul de procedură civilă.” fapt care a fost ulterior dispus de către instanța de judecată. [4, art. 47]
Din conținutul și esența acestei cauze, constatăm existența coparticipării obligatorii deoarece obiectul litigiului – înlocuirea părții în procedura de executare – îl constituie drepturile comune ale reclamantelor Bodiu Natalia și Bodiu Svetlana.
Dat fiind faptul că drepturile coreclamantelor sunt indisolubil legate între ele, decurgînd din aceleași temeiuri de fapt și de drept, este imposibilă adresarea în instanța de judecată cu această cerință prin formularea unor cereri separate. Astfel fiind, remarcăm că este absolut indispensabilă figurarea lui Boidu Natalia și Bodiu Svetlana în proces în calitate de coreclamante.
Ținînd cont de aceste considerente, putem constata existența celor două condiții cumulative prevăzute la art. 62 alin. (1) Codul de procedură civilă pe care trebuie să le întrunească coparticiparea procesuală obligatorie.
În acest sens, ținem să afirmăm că examinarea cauzei privind înlocuirea părții în procedura de executare este imposibilă fără atragerea în proces a ambelor coreclamante, întrucît coreclamantele Bodiu Natalia și Bodiu Svetlana se află în legătura care impune soluționarea unitară a litigiului printr-o singură hotărîre, cu privire la cerințele pe care ambele le-au înaintat instanței de judecată.
Reieșind din faptul că cauza indicată mai sus se referă la executarea silită care urmează a fi efectuată ulterior, totuși aceasta este existentă în stadiul judecății. Astfel, după ce se instanța se va pronunța asupra asupra cerinței de înlocuire a părții în procedura de executare, se va purcede ulterior la executarea silită propriu-zisă.
2.2. Cercetarea și analiza aspectelor practice privind coparticiparea facultativă
Spre deosebire de coparticiparea obligatorie, care este întîlnită doar în anumite cazuri de excepție, coparticiparea procesuală facultativă are o utilizare largă, fiind întîlnită frecvent în practică. Așadar, coparticiparea facultativă este specifică pentru pricinile civile ale căror obiect îl constituie examinarea mai multor pretenții care puteau forma obiectul unor cereri separate, însă pentru judecarea justă și într-un termen rapid a litigiului, instanța poate admite examinarea concomitentă a acestor pretenții.
O cauză reprezentativă pe care o putem raporta la elementele coparticipării facultative este următoarea:
Către Judecătoria Buiucani a fost înaintată cererea de chemare în judecată privind încasarea prejudiciului material. Astfel, la data de 24.07.2014, de către pîrîtul Vasiliev Oleg, reclamantului Mardari Vasile și coreclamantei Briceag Margarita i-au fost inundate apartamentele situate la adresa: mun. Chișinău, str. Vasile Lupu 25, ap. 16 și respectiv, mun. Chișinău, str. Vasile Lupu 25, ap. 17. În urma inundării, reclamantului Mardari Vasile i-a fost inundată bucătăria și baia din apartament, iar reclamantei Briceag Margarita i-a fost inundată baia și antreul din apartament. În urma inundării, coreclamanților le-au fost deteriorate podurile și pereții din spațiile menționate mai sus, care recent au fost reparate, cauzîndu-i-se astfel un prejudicial material considerabil coreclamanților.
Faptul inundării locuinței coreclamanților a fost stabilit de către comisia ÎMGFL-13 care a întocmit actul de constatare nr.80 din 27.07.2014, conform căruia apartamentele sub nr. 16 și nr. 17 au fost inundate de către locatarii ap.21, motivul fiind atitudinea neglijentă față de apă a ultimilor în camera de baie.
Pentru a cunoaște cu certitudine care a fost suma prejudiciului cauzat, coreclamanții s-au adresat către SRL “Proscon-Lux”, care a întocmit Devizul de calcul al lucrărilor de reparație care au urmat a fi efectuate, costul materialelor fiind estimat la suma de 13 867,19 lei pentru prejudiciul cauzat în apartamentul nr. 16 și de 15 235, 80 lei pentru apartamentul nr. 17.
Coreclamanții s-au adresat către pîrît pentru a soluționa situția creată pe cale amiabilă, însă ultimul a ignorat orice discuții cu aceștia. Din aceste motive, aceștia au fost nevoiți să se adreseze instanței de judecată cu o acțiune de încasare a prejudiciului material.
Analizînd cauza civilă expusă anterior, am constatat condițiile și elementele coparticipării facultative. Argumentăm această constatare prin faptul că coreclamanții – Briceag Vasile și Mardari Margarita puteau să se adreseze separat și de sine stătător în instanța de judecată cu solicitarea de a încasa în beneficiul lor din contul pîrîtului a prejudiciului material cauzat în urma inundației aparamentelor acestora, însă, datorită faptului că pretențiile acestora sunt identice și se află în conexiune prin raportul juridic litigios dintre aceștia, acestea pot fi examinate în aceeași procedură.
Pornindu-se de la aceast fapt, în scopul soluționării juste și rapide a litigiului, instanța a admis examinarea concomitentă a pretențiilor coreclamanților într-un singur proces.
În acest mod, prin faptul că s-au conexat pretențiile ambilor reclamanți a avut loc o economie de timp, procesul civil desfășurîndu-se în favoarea ambilor coreclamanți, într-un termen mai restrîns și fără conferirea unui timp îndelungat.
Reieșind din cele enunțate, ținem să menționăm faptul că în cazul coparticipării facultative, în locul examinării mai multor pricini civile, se examinează doar una singură, instanța pronunțînd o hotărîre judecătorească unică în privința tuturor coparticipanților.
Referindu-ne la pricina analizată, afirmăm că examinarea simultană a pretențiilor înaintate de către coreclamanții Briceag Vasile și Mardari Margarita către pîrîtul Vasiliev Oleg asigură concentrarea materialului probant în cadrul unui singur proces, ceea ce reprezintă o garanție suplimentară pentru asigurarea unei hotărîri temeinice și legale.
În ceea ce privește drepturile și obligațiile coparticipanților cauzei sus menționate, ținînd cont de faptul că suntem în prezența unei coparticipări facultative, raporturile dintre aceștia vor fi diriguite de principiul independenței procesuale. În contextul acestui pricipiu, coparticipanții Briceag Vasile și Mardari Margarita vor fi independenți în exercitarea drepturilor și obligațiilor sale procedurale. În acest mod, și de actele procedurale îndeplinite de către unul din coparticipanții nominalizați anterior poate profita și celălalt coparticipant.
Identic este și cazul prezentării dovezilor numai de către unul din coparticipanți. În atare situație, odată ce dovezile au fost administrate acestea folosesc cauzei în ansamblu, contribuind la stabilirea adevărului și la soluționarea litigiului în raport și cu ceilalți coparticipanți.
În concluzie, analiza cauzei relatate ne obligă la următoarele observații: pentru a putea vorbi, în esență, despre o coparticipare facultativă este necesară existența unei identități dintre obiect sau de cauză precum ne sugerează dispozițiile art. 63 alin (1) al Codului de procedură civilă și cauza la care am făcut referire anterior. Considerăm că scopul urmărit de legiutor prin instituția coparticipării procesuale facultative a fost de a soluționa într-un singur cadru procesual mai multe raporturi juridice conexe, contribuind la reducerea timpului și cheltuielilor suplimentare utilizate pentru examinarea litigiului.
2.3. Coparticiparea procesuală în faza executării silite
Executarea silită implică participarea mai multor subiecți procesuali, prin a căror activitate se nasc, se modifică sau se sting raporturi procedurale execuționale. Aceasta este de neconceput fără participarea părților principale și a organelor de urmărire silită, în anumite condiții fiind indispensabilă și intervenția insanței de judecată. Firește că, precum în prima fază a procesului civil, părțile – reclamanul și pîrîtul – preiau denumirea în faza executării silite de „creditor urmărtitor” și „debitor urmărit”.
Creditorul urmăritor este „partea în favoarea căreia a fost eliberat titlul executoriu, adică partea ale căror pretenții au fost admise și care urmărește să obțină ceea ce i se datorează.” [18, p. 157]
Debitorul urmărit este partea obligată prin titlul executoriu, adică cel ce datoreaz și care este urmărit silit pentru că nu și-a executat benevol obligația.” [18, p. 157]
Drepturile procesuale ale părților în faza de executare sunt, în principiu, aceleași cu drepurile părților în faza de judecată. Astfel, pot participa persoanal sau prin reprezentant la executare și, în acest scop, trebuie să li se aducă la cunoștință în formă procedurală începerea procedurii de executare și actele procesuale ce se efectuează. De asemenea, părțile pot formula cereri li folosi căile de atac, precum și pot fi asistate sau reprezentate de un avocat.
În ceea ce privește coparticiparea procesuală, aceasta poate interveni și în faza executării silite, însă, spre deosebire de faza de judecată, nu se poate realiza decît o coparticipare pe latura activă, în sensul că mai mulți creditori urmăritori pot acționa împreună împotriva aceluiași debitor. „Nici o dispoziție procedurală nu împiedică mai mulți creditori să acționeze împotriva aceluiași debitor.„
De remarcat însă că, spre deosebire de faza judecății, în care poate exista o coparticipare activă, pasivă sau mixtă, în faza executării silite coparticiparea poate fi numai activă, în sensul că mai mulți creditori pot urmări același debitor. Astfel, atunci cînd bunurile ce constituie patrimoniul debitorului sunt supuse procedurii de executare silită, la urmărirea acestora pot pretinde mai mulți creditori în cadrul aceleeași proceduri de executare silită.
De regulă, în stadiul executării silite, „coparticiparea activă poate fi originară (inițială), apărută de la începutul judecății, cît și subsecventă (ulterioară), creată în cursul procesului execuțional.” [14, p. 129]
Coparticiparea procesuală activă poate prezenta două forme: „fie mai mulți creditori declanșează împreună executarea împotriva debitorului lor comun, fie un singur creditor efectuează actele de executare, iar ceilalți creditori se prezintă și pretind să fie plătiți din sumele realizate din urmărire.” În cea de-a doua situație, creditorul urmăritor dispune în exclusivitate de dreptul preferențial de a obține restituirea cheltuielilor de executare, înainte de plata oricărei alte creanțe. [23, p. 301]
Avînd în vedere faptul că creditorii în faza executării silite se situează pe poziții neprivilegiate, de egalitate față de bunurile debitorului, sumele obținute în urma valorificării bunurilor debitorului urmează a fi împărțite în mod egal între toți creditorii existenți care au acționat împreună împotriva respectivului debitor.
Conținutul textului art. 144 al Codului de executare stabilește că dacă sumele obținute din executare nu sunt suficiente pentru stingerea creanțelor, atunci ele se vor distribui între creditori în mod proporțional conform valorii creanței fiecăruia, pînă la satisfacerea totală a creanțelor acestuia. Din această prevedere putem denota că în sistemul nostru de drept material s-a consacrat principiul satisfacerii proporționale sau egale a creditorilor în cadrul procedurii de executare silită.
În acest sens, ținem să remarcăm faptul că în cazul coparticipării active în faza de executare silită, creditorii nu se bucură de un privilegiu pentru creanța lor, aplicîndu-li-se regula egalității.
Există situații cînd, pînă la eliberarea sau distribuirea sumei rezultate din executare au depus și alți creditori titlurile lor. În atare situație, executorul judecătoresc va proceda la distribuție conform ordinii de preferință – „accesorium sequitur principale”, care este stabilită la art. 145 și 146 al Codului de executare. [14, p. 130]
Înainte de a proceda la aplicarea ordinii de preferință, executorul judecătoresc va verifica dacă nu cumva printre coparticipanții la distribuție există creditori care au asupra bunului vîndut dreptul de gaj, ipotecă precum și alte garanții reale sau drepturi de preferință conservate, întrucît aceștia din urmă au dreptul de a le fi plătite creanțele în ordine prioritară, înaintea celor prevăzute la art. 145 al Codului de executare. De asemenea, dispozițiile art. 146, alin. (1) al Codului de executare prevăd că „cheltuielile de executare se restituie în mod prioritar înaintea de satisfacerea tuturor creanțelor.” [4, art.146]
Există cazuri cînd, în vederea determinării sumei globale cu care creditorul urmează să participe la distribuirea sumei obținute din urmărire, este nevoie de intervenția instanței de judecată în circumscripția căreia se face executarea. Aceasta se poate întîmpla, spre exemplu, în cazul în care unul dintre titlurile depuse de creditorii urmăritori conține obligația debitorului după efectuarea executării sau veniturile sale nu asigură plata în viitor a sumelor datorate. Într-un asemenea caz, executorul judecătoresc sau partea interesată va sesiza instanța, care va hotărî printr-o încheiere în privința acestei situații.
O altă împrejurare care necesită implicarea instanței este situația cînd debitorul urmărit a decedat și se constată că, în raport cu numărul moștenitorilor, locul unde aceștia se află, modul în care s-a efectuat împărțeala moștenirii sau cu alte asemenea circumstanțe, plata în rate a creanțelor este dificilă de realizat. În acest caz, instanța, la cererea creditorilor, va stabili suma totală ce li se cuvine, precum și suma pe care va fi obligat să o plătească fiecare moștenitor în parte.
Considerăm necesară și oportună intervenția instanței în asemenea circumstanțe, întrucît doar instanța poate determina într-un mod just, promt și cu participarea tuturor părților, suma integrală care urmează să fie distribuită fiecărui creditor în parte precum și întinderea obligațiilor debitorului la efectuarea executării silite.
În acest context, ținem să subliniem faptul că instanța judecătorească, deși considerabil scutită de efectuarea unora dintre actele și faptele de executare silită, trecute acum în sarcina executorului judecătoresc, rămîne totuși un participant primordial și necesar în procedura execuțională.
Distribuția sumelor de bani între creditori are loc numai după finalizarea urmăririi silite. În conformitate cu prevederile art 144 alin. (4) sumele se eliberează creditorilor după expirarea a 5 zile de la data adoptării încheierii privind distribuirea lor. „Executorul judecătoresc este obligat să citeze din oficiu, pentru a participa la distribuția prețului, pe creditorii în favoarea cărora, în cazul valorificării bunurilor grevate de un drept de gaj, ipotecă sau alte drepturi reale dobîndite după înscrierea vreunei garanții reale asupra acestor bunuri, au fost constituite aceste sarcini.” [23, p.303]
Despre eliberarea sau distribuirea sumelor obținute din executare, executorul judecătoresc va întocmi imediat și neîntîrziat un proces-verbal, care va fi semnat de către executor, de alte persoane interesate în executare sau de persoanele care asistă la efectuarea actelor de executare. Creditorii nemulțumiți de modul în care s-a efectuat distribuirea sumelor obținute din executarea silită pot solicita executorului judecătoresc să consemneze în procesul-verbal obiecțiile sale.
În situația în care creditorii care nu au participat la executarea silită își depun titlurile lor executorii în vederea participării la distribuirea sumelor realizate prin executare silită, aceștia o pot face numai pînă la data întocmirii de către executorul judecătoresc a procesului-verbal privind distribuirea respectivelor sume. Important de reținut faptul că după întocmirea procesului-verbal, nici un creditor nu mai are posibilitatea să solicite participarea la distribuirea sumelor rezultate din executarea silită. Dacă după satisfacerea tuturor creanțelor creditorilor a mai rămas o sumă de bani, aceasta urmează a fi restituită debitorului comun. [4, art. 144]
Spre deosebire de coparticiparea procesuală activă, coparticiparea procesuală pasivă nu se poate realiza în stadiul de executare silită, întrucît urmărirea are un caracter individual și strict personal, în sensul că nu se poate răsfrînge și reflecta decît asupra patrimoniului debitorului. Un alt argument adus în susținerea ideii că coparticiparea procesuală pasivă nu poate avea loc în faza executării silite este faptul că „executarea are un caracter unipatrimonial și deci formele care constituie procedura de executare silită trebuie îndeplinite față de fiecare debitor separat.” [17, p. 4]
Chiar dacă a existat o coparticipare procesuală pasivă în faza judecății, în cazul în care totuși suntem în prezența unei pluralități de debitori, obligați prin același titlu executoriu, executarea urmează a se face separat pentru fiecare debitor. În asemenea situație, este exclusă posibilitatea contopirii într-o singură procedură a urmăririi contra mai multor patrimonii distincte.
„În aparență, în cazurile cînd urmărirea este admisă asupra bunurilor comune ale soților, urmărirea poartă împreună asupra două patrimonii. În realitate însă și această urmărire ese unipatrimonială, deoarece cînd, după împărțeala comunității de bunuri, o parte din bunurile comune au devenit bunuri proprii ale soțului debitor, ele pot forma obiect de valorificare în cadrul procedurii de executare silită.” [31, p. 57]
Urmare celor expuse, „coparticiparea procesuală pasivă, posibilă în faza de judecată, încetează în faza executării silite, lucru ce rezidă din caracterul unipatrimonial al executării silite.” [31, p. 56]
O cauză care vizează instituția coparticipării în faza executării silite este următoarea:
La data de 11.02.2015 la biroul executorului judecătoresc Nistor Valerian, de către avocatul Frecauțan Marina, reprezentant al SRL „Boiar Grup” și SRL „Blanconstruct” mun. Chișinău, a fost înaintată cerererea privind primirea spre executare, intentarea procedurii de executare și executarea titlului executoriu nr. 2c-934/14 din 18.12.2014 eliberat de către Judecătoria sec. Centru, pivind încasarea de la SRL „Sivalim&Co„ în beneficiul SRL „Boiar Grup” și SRL „Blanconstruct”, mun. Chișinău, datoria în sumă de 36 000 lei, penalitatea în sumă de 26 200 lei, taxa de stat 2052 lei, cheltuieli de asistență juridică 4000 lei, iar în total încasat 68 252 lei, fiind cerută intentarea procedurii de executare și executarea documentului executoriu.
Avînd la bază situația că debitorul nu a executat hotărîrea nominalizată benevol pînă la înaintarea spre executare a documentului executoriu sus nominalizat de către creditorii urmăritori, executorul judecătoresc Nistor Valerian a dispus primirea pentru executare titlul executoriu nr. 2c-934/14 din 18.12.2014 eliberat de către Judecătoria sec. Centru, pivind încasarea de la SRL „Sivalim&Co„ în beneficiul SRL „Boiar Grup” și SRL „Blanconstruct”, mun. Chișinău, datoria în sumă de 36 000 lei, penalitatea în sumă de 26 200 lei, taxa de stat 2052 lei, cheltuieli de asistență juridică 4000 lei, iar în total încasat 68 252 lei și a intenta procedura de executare a acestui document executoriu.
ÎNCHEIERE
În асtuаla реriоаdă Rеpublica Mоldоva se cоnfruntă cu o sеriе de рrоblеme се țin de nеаntrenarеа în рroосеsul civil a persoanelor drepturile cărora роt fi afectate prin hоtărîrеа judесătorească. Prin аntrеnаre în judеcаrеа рricinii сivile înțеlеgem асоrdarеа persoanei a unui statut рrосеsual de раrticiраnt, de rесlamant, соrесlamаnt, рîrît, сорîrît, intеrvеniеnt, реtițiоnar ș.a.
În ceea ce ne privește, am cercetat tema coparticipării procesuale în procesul civil și am abordat problema nеаntrenării la judесаrea рriсinii a раrticipanților сu stаtut de соrеclamant sau соpîrît, соnstаtînd că Republica Moldova are multiple restanțe și lacune la capitolul respectiv.
Așadar, ținem să menționăm că prezenta lucrare vinе în întâmрinаrеа nесеsității rеzоlvării numеrоаsеlоr рrоblеmе ре саre lе ridică instituția сораrticipării рrоcеsual civile în prосеsul civil.
În еvеntuаlitаtеа sоluțiоnării prin hоtărîrе judесătorească a prоblеmеi рrivind drерturilе și оbligаțiile реrsoanelor саre, în temeiul legii, ar fi trеbuit să obțină stаtutul рrосеsuаl de сораrticipant, însă datorită anumitor circumstanțe independente de voința acestora nu l-au obținut, nefiind аntrenate la judecarea pricinii, se рune рrоblеmа aрărării judiсiаrе drерturilоr și intеrеselоr lеgitimе ale acеstоra.
Aсеаsta соnstituiе, în opinia noastră, unа dintrе сеle mаi difiсilе сhеstiuni în drерtul рrосеsuаl соntеmpоrаn al Republicii Moldova. Raportîndu-ne la coparticiparea procesuală obligatorie, considerăm că, nеаtragerea în proces a соparticipantului reрrеzintă o încălсаrе еsеnțială a nоrmеlоr de drерt рrоcеdurаl și, în соnsecință, trebuie să atragă саsarеа hоtărîrii în саzurile cînd drерturile acestei реrsоаne sînt lеzаtе dirесt рrin hоtărîrе.
Studiind aspectele normative și opiniile doctrinare privind coparticiparea procesuală în procesul civil, comparînd legislația Republicii Moldova în reglementarea acestei instituții în raport cu alte state mi-am putut crea o viziune clară asupra importanței și necesității reglementării acestei insituții în legislația procesual civilă a Republii Moldova. Așadar, putem afirma că instituția coparticipării procesuale prezintă o importanță deosebită în examinarea litigiului civil, întrucît participarea concomitentă a mai multor pîrîți sau reclamanți în proces contribuie la examinarea mai obiectivă a litigiului iscat, conduce la diminuarea numărului ședințelor de judecată și în rezultat la economisirea timpului și evitarea efectuării unor cheltuieli suplimentare pentru intentarea unui alt proces de judecată.
Subliniind aceste aspect, ținem să menționăm că instituția copartipării este de o incontestabilă utilitate, procesul civil desfășurîndu-se într-un termen mai restrîns, fără acordarea unui timp îndelungat.
Astfel, datorită coparticipării procesuale în procesul civil se depun eforturi și mijloace minime și se asigură soluționarea justă și rapidă a cauzelor civile prin pronunțarea unor hotărîri judecătorești unice, prin care sînt elucidate toate posibilele pretenții în privința litigiilor.
Mai mult decît atît, în opinia noastră examinarea concomitentă a pretențiilor înaintate de către mai mulți reclamantanți către același pîrît sau a unui singur reclamant către mai mulți pîrîți asigură соncentrarea mаteriаlului рrobant într-un singur рroces, ceea ce соnstituie o garanție suplimеntară în аsigurarea рronunțării unei hotărîri judecătorești legale și întemeiate
Prezenta lucrare va contribui la арrоfundаrеа сunоștințеlоr juridiсе în dоmеniul соparticipării рrосеsuale și va sеrvi о bună bаză tеоretică pentru alte сеrcetări similare. Аutorul nu s-a limitat la еlаbоrаrеа unei tеzе tеоretice, ci a reflесtаt рrinсiраlelе prоblеme се арar în fața сеlor се dоresс să studiеze în рrоfunzimе acest subiect.
Sinteza rezultatelor obținute
În urma studierii și cercetării multiaspectuale a prezentei lucrări, au fost anаlizаtе în рrofunzime atît аspectele teoretice cît și cele рrасtice ale instituției coparticipării procesuale în procesul civil, reglementate de Codul de procedură civilă al Republicii Moldova.
În prezenta lucrare, autorul a urmărit efectuarea unei analize complexe a naturii juridice a coparticipării procesuale ca instituție fundamentală în procesul civil și statutului juridic al coparticipanților în procesul civil în corelație cu principiul disponibilității, examinând drepturile și obligațiile procesuale ale coparticipanților.
Роrnind dе lа сееа се еste deja dоbândit în litеrаturа dе spесialitаtе, lucrаrеа reușеște să pună în discuție аspесtе nоi și, unеоri, să оfеrе sоluții nоi.
Considerăm că, studiul efectuat este binеvеnit pеntru prасticiеni, avîndu-se în vedere cercetarea complexă a coparticipării procesual civile, elucidarea particularităților coparticipării, examinarea рrасticii judiciare în vederea арlicării асеstei instituții, precum și аrgumеntаrеа tеоretică a соrеctitudinii sau incorectitudinii a unor sоluții de оrdin рrасtic ce vizează această instituție.
Făcînd o analiză pe marginea celor enunțate mai sus, putem afirma că coparticiparea procesuală reprezintă o instituție indispensabilă în legislația procesuală civilă, fiind dictată de necesitatea soluționării uniforme a litigiilor civile.
BIBLIOGRAFIE
Acte normative
1. Constituția Republicii Moldova, adoptată la 29 iulie 1994. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr.1 din 12.08.1994.
http://lex.justice.md/index.php?action=view& view=doc&lang=1&id=311496
2. Convenția europeană apărarea Drepturilor omului și a Libertăților fundamentale din 3 septembrie 1953, în vigoare pentru Republica Moldova din 12 septembrie 1997.
http://www.echr.coe.int/Documents/Convention_RON.pdf
3. Codul Civil al Republicii Moldova Nr. 1107-XV din 06.06.2002. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova Nr. 82-86 din 22.06.2002.
http://lex.justice.md/index.php?action=view& view=doc&lang=1&id=311496
4. Codul de Executare al Republicii Moldova Nr. 443 din 24.12.2004. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova Nr. 214-220 din 24.12.2004.
http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&lang=1&id=336538
5. Codul de Procedură Civilă al Republicii Moldova Nr. 225 din 30.05.2003. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova Nr. 111-115 din 12.06.2013.
http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&id=286229
6. Codul de Procedură Civilă al Republicii Moldova Nr. CPC din 26.12.1964, abrogat prin LP 985 din 06.06.02. În: B.Of. Nr. 000 din 26.12.1964.
http://lex.justice.md/viewdoc.php?action=view&view=doc&id=286228&lang=1
7. Codul de procedură civilă al Federației Ruse, "Гражданский Процессуальный Кодекс Российской Федерации" (ГПК РФ) от 14.11.2002 N.138-ФЗ.
http://www.consultant.ru/popular/gpkrf/
8. Codul de procedură civilă al Portugaliei, ”Código de Processo Civil de Portugal ” de 26 de Junho 2013.
http://www.dgpj.mj.pt/sections/leis-da-justica/livro-iii-leis-civis-e/consolidacao/
9. Codul Familiei al Republicii Nr. 1316 din 26.10.2000. În: Monitorul Oficial Nr. 47-48 din 26.10.2000.
http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&id=286119
Monografii și articole de specialitate:
10. Boroi G. Drept procesual civil. Note de curs. București: ROMFEL SRL, 1993. 254 p.
11. Considerații referitoare la coparticiparea procesuală și la conexarea cauzelor în conflictele individuale de muncă. În: Revista „Dreptul” nr. 2/2009. București: C.H. Beck 2009. 322 p.
12. Dănilă Cătuna L. Drept procesual civil. Partea generală. Ediția a 2-a. București: C.H. Beck, 2009. 314 p.
13. Deleanu I. Tratat de procedură civilă. Vol. I. București: Universul Juridic, 2013. 835 p. D
14. Deleanu I. Tratat de procedură civilă. Vol. 3. Arad: Servo – Sat, 2000. 316 p.
15. Dobrican Gh. Drept procesual civil. București: All Beck, 2001. 354 p.
16. Dragomir Eduard, Paliță Roxana. Drept procesual civil. Sinteze pentru pregătirea examenului de admitere și definitivare în profesia de avocat. București: Nomina Lex, 2009. 235 p.
17. Florescu D. P., Coman P., Mrejeru T., Safta M., Bălașa G. Executarea silită. Reglementare. Doctrină. Jurisprudență. Ediția a 3-a. București: C.H. Beck, 2009. 310 p.
18. Fodor M. Drept procesual civil: Procedura necontencioasă, Arbitrajul, Executarea silită, Proceduri speciale. București: Universul Juridic, 2009. 572 p.
19. Glannon W. J., Perlman M. A., Raven-Hansen P. Civil Procedure. Rules, Statutes and Other Materials. London: Wolters Kluwer, 2012. 682 p.
20. Leș I. Tratat de drept procesual civil. Ediția a II-a. București: All Beck, 2002. 922 p.
21. Măgureanu Florea „Drept procesual civil român” Vol. I. București: Lumina-Lex, 1997. 432 p.
22. Măgureanu F. Drept procesual civil român. Ediția a IV-a. București: All Beck, 2001. 432 p.
23. Oprina E. Participanți la procesul civil. București: Rosetti, 2005. 391 p.
24. Pisarenco O. Drept procesual civil. Chișinău: TEXNICA-INFO, 2012. 404 p.
25. Prisac A. Drept procesual civil. Partea generală. Chișinău: Cartier, 2013. 372 p.
26. Radu D., Durac Gh.. Drept Procesual Civil. Iași: Junimea, 2001. 406 p.
27. Răducan G. Drept procesual civil. București: All Beck, 2005. 377 p.
28. Savva A., Tihon V.. Drept procesual civil. Partea generală. Chișinău: Bons Offices, 2012. 220 p.
29. , Zilberstein S. Drept procesual civil. Teoria generală. București: Editura Didactică și Pedagogică, 1983. 749 p.
30. Vasilescu P. Tratat teoretic și practic de procedură civilă. Vol. III , București: Institutul de Arte Grafice ”Eminescu”, 1943, 852 p.
31. Zilberstein S., Ciobanu V. M. Drept procesual civil. Îndreptar de practică judiciară. București: Editura Didactică și Pedagogică, 1980. 742 p.
32. Афанасиев С. Ф. , Зайцев А. И. ”Гражданский процесс. Учебно – методический комплекс” Москва: Норма, 2004, 464 с.
33. Осокина Г. Л. Гражданский процесс. Общая часть. Москва: Юристъ, 2003. 325 c.
34. Сахнова Т.В. Курс гражданского процесса: теоретические начала и основные институты. Москва: Волтeрс Клувер, 2008. 504 c.
35. Треушников М. К. Гражданский процесс. Москва: Городец-издат, 2001. 671 с.
36. Ярков В.В. Гражданский процесс Москва: Волтерс Клувер, 2006. 376 с.
Practică judiciară:
CAUZA BUSINESS și INVESTIȚII pentru toți contra MOLDOVEI. Hotărîre CEDO din 13 octombrie 2009. http://justice.md/file/CEDO_judgments/Moldova/BUSINESS%20SI%20INVESTITII%20PENTRU%20TOTI%20%28ro%29.pdf
Hotărîrea Plenului Curții Supreme de Justiție nr. 13 din 03.10.2015 cu privire la practica
aplicării de către instanțele judecătorești a legislației la examinarea cauzelor despre succesiune. Buletinul Curții Supreme de Justiție, 2006, nr. 5.
Site-uri internet:
39. Accesul liber la justiție în Republica Moldova (aspecte din practica examinării petițiilor
parvenite în Centrul pentru Drepturile Omului din Moldova în anul 2012) [online].
http://www.ombudsman.md/sites/default/files/rapoarte/accesul_liber_just3.pdf
40. Dicționarul explicativ al limbii române [online].
http://dexonline.ro/definitie/coparticipare
BIBLIOGRAFIE
Acte normative
1. Constituția Republicii Moldova, adoptată la 29 iulie 1994. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr.1 din 12.08.1994.
http://lex.justice.md/index.php?action=view& view=doc&lang=1&id=311496
2. Convenția europeană apărarea Drepturilor omului și a Libertăților fundamentale din 3 septembrie 1953, în vigoare pentru Republica Moldova din 12 septembrie 1997.
http://www.echr.coe.int/Documents/Convention_RON.pdf
3. Codul Civil al Republicii Moldova Nr. 1107-XV din 06.06.2002. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova Nr. 82-86 din 22.06.2002.
http://lex.justice.md/index.php?action=view& view=doc&lang=1&id=311496
4. Codul de Executare al Republicii Moldova Nr. 443 din 24.12.2004. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova Nr. 214-220 din 24.12.2004.
http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&lang=1&id=336538
5. Codul de Procedură Civilă al Republicii Moldova Nr. 225 din 30.05.2003. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova Nr. 111-115 din 12.06.2013.
http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&id=286229
6. Codul de Procedură Civilă al Republicii Moldova Nr. CPC din 26.12.1964, abrogat prin LP 985 din 06.06.02. În: B.Of. Nr. 000 din 26.12.1964.
http://lex.justice.md/viewdoc.php?action=view&view=doc&id=286228&lang=1
7. Codul de procedură civilă al Federației Ruse, "Гражданский Процессуальный Кодекс Российской Федерации" (ГПК РФ) от 14.11.2002 N.138-ФЗ.
http://www.consultant.ru/popular/gpkrf/
8. Codul de procedură civilă al Portugaliei, ”Código de Processo Civil de Portugal ” de 26 de Junho 2013.
http://www.dgpj.mj.pt/sections/leis-da-justica/livro-iii-leis-civis-e/consolidacao/
9. Codul Familiei al Republicii Nr. 1316 din 26.10.2000. În: Monitorul Oficial Nr. 47-48 din 26.10.2000.
http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&id=286119
Monografii și articole de specialitate:
10. Boroi G. Drept procesual civil. Note de curs. București: ROMFEL SRL, 1993. 254 p.
11. Considerații referitoare la coparticiparea procesuală și la conexarea cauzelor în conflictele individuale de muncă. În: Revista „Dreptul” nr. 2/2009. București: C.H. Beck 2009. 322 p.
12. Dănilă Cătuna L. Drept procesual civil. Partea generală. Ediția a 2-a. București: C.H. Beck, 2009. 314 p.
13. Deleanu I. Tratat de procedură civilă. Vol. I. București: Universul Juridic, 2013. 835 p. D
14. Deleanu I. Tratat de procedură civilă. Vol. 3. Arad: Servo – Sat, 2000. 316 p.
15. Dobrican Gh. Drept procesual civil. București: All Beck, 2001. 354 p.
16. Dragomir Eduard, Paliță Roxana. Drept procesual civil. Sinteze pentru pregătirea examenului de admitere și definitivare în profesia de avocat. București: Nomina Lex, 2009. 235 p.
17. Florescu D. P., Coman P., Mrejeru T., Safta M., Bălașa G. Executarea silită. Reglementare. Doctrină. Jurisprudență. Ediția a 3-a. București: C.H. Beck, 2009. 310 p.
18. Fodor M. Drept procesual civil: Procedura necontencioasă, Arbitrajul, Executarea silită, Proceduri speciale. București: Universul Juridic, 2009. 572 p.
19. Glannon W. J., Perlman M. A., Raven-Hansen P. Civil Procedure. Rules, Statutes and Other Materials. London: Wolters Kluwer, 2012. 682 p.
20. Leș I. Tratat de drept procesual civil. Ediția a II-a. București: All Beck, 2002. 922 p.
21. Măgureanu Florea „Drept procesual civil român” Vol. I. București: Lumina-Lex, 1997. 432 p.
22. Măgureanu F. Drept procesual civil român. Ediția a IV-a. București: All Beck, 2001. 432 p.
23. Oprina E. Participanți la procesul civil. București: Rosetti, 2005. 391 p.
24. Pisarenco O. Drept procesual civil. Chișinău: TEXNICA-INFO, 2012. 404 p.
25. Prisac A. Drept procesual civil. Partea generală. Chișinău: Cartier, 2013. 372 p.
26. Radu D., Durac Gh.. Drept Procesual Civil. Iași: Junimea, 2001. 406 p.
27. Răducan G. Drept procesual civil. București: All Beck, 2005. 377 p.
28. Savva A., Tihon V.. Drept procesual civil. Partea generală. Chișinău: Bons Offices, 2012. 220 p.
29. , Zilberstein S. Drept procesual civil. Teoria generală. București: Editura Didactică și Pedagogică, 1983. 749 p.
30. Vasilescu P. Tratat teoretic și practic de procedură civilă. Vol. III , București: Institutul de Arte Grafice ”Eminescu”, 1943, 852 p.
31. Zilberstein S., Ciobanu V. M. Drept procesual civil. Îndreptar de practică judiciară. București: Editura Didactică și Pedagogică, 1980. 742 p.
32. Афанасиев С. Ф. , Зайцев А. И. ”Гражданский процесс. Учебно – методический комплекс” Москва: Норма, 2004, 464 с.
33. Осокина Г. Л. Гражданский процесс. Общая часть. Москва: Юристъ, 2003. 325 c.
34. Сахнова Т.В. Курс гражданского процесса: теоретические начала и основные институты. Москва: Волтeрс Клувер, 2008. 504 c.
35. Треушников М. К. Гражданский процесс. Москва: Городец-издат, 2001. 671 с.
36. Ярков В.В. Гражданский процесс Москва: Волтерс Клувер, 2006. 376 с.
Practică judiciară:
CAUZA BUSINESS și INVESTIȚII pentru toți contra MOLDOVEI. Hotărîre CEDO din 13 octombrie 2009. http://justice.md/file/CEDO_judgments/Moldova/BUSINESS%20SI%20INVESTITII%20PENTRU%20TOTI%20%28ro%29.pdf
Hotărîrea Plenului Curții Supreme de Justiție nr. 13 din 03.10.2015 cu privire la practica
aplicării de către instanțele judecătorești a legislației la examinarea cauzelor despre succesiune. Buletinul Curții Supreme de Justiție, 2006, nr. 5.
Site-uri internet:
39. Accesul liber la justiție în Republica Moldova (aspecte din practica examinării petițiilor
parvenite în Centrul pentru Drepturile Omului din Moldova în anul 2012) [online].
http://www.ombudsman.md/sites/default/files/rapoarte/accesul_liber_just3.pdf
40. Dicționarul explicativ al limbii române [online].
http://dexonline.ro/definitie/coparticipare
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Coparticiparea Obligatorie Si Facultativa (ID: 127185)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.