COORDONATOR ȘTINȚIFICLect. univ. dr. Boia Stelian Ioan ABSOLVENT Toma Larisa Maria 2020 LUCRARE DE LICENȚĂ SISTEMUL INSTITUȚIONAL AL UNIUNII EUROPENE… [624113]

Universitatea de Vest "Vasile Goldiș" Arad
Facultatea de Stiințe Socio-Umane si Educație Fizică și SportRelații internaționale și studii europene
LUCRARE DE LICENȚĂ
COORDONATOR ȘTINȚIFICLect. univ. dr. Boia Stelian Ioan
ABSOLVENT: [anonimizat]
2020

LUCRARE DE LICENȚĂ
SISTEMUL INSTITUȚIONAL AL UNIUNII EUROPENE
STUDIU DE CAZ
PARLAMENTUL EUROPEANUniversitatea de Vest "Vasile Goldiș" Arad
Facultatea de Stiințe Socio-Umane si Educație Fizică și SportRelații internaționale și studii europene
COORDONATOR ȘTINȚIFICLect. univ. dr. Boia Stelian Ioan
ABSOLVENT: [anonimizat]
2020

DECLARAȚIE
pe proprie răspundere privind autenticitatea lucrării de licență/diplomă/disertație
Subsemnatul/Subsemnata__________________________________________________________
identificat/identificată cu actul de identitate ____ seria ______, nr. __________________, eliberat de
__________________ la data de _______________________, CNP____________________________
cu domiciliul în localitatea __________________, str. ________________________________
nr._________ bl. _______, sc. ______, ap. ______, sectorul/județul _____________________, candidat: [anonimizat] ________________________________________________________________________________________________________________________ specializarea ____________________________________________________________________,declar pe propria răspundere, cunoscând prevederile art. 326 din Codul Penal cu privire la falsul în
declarații, că lucrarea de față este rezultatul activității personale, pe baza cercetărilor mele și pe baza informațiilor obținute din surse care au fost citate și indicate, conform normelor academice, în note și în bibliografie. Declar că nu am folosit în mod tacit sau ilegal munca altora și că nici o parte din lucrare nu
încalcă drepturile de proprietate intelectuală ale cuiva, persoană fizică sau juridică. Declar că lucrarea nu a mai fost prezentată sub această formă vreunei instituții de
învățământ superior în vederea obținerii examenului de licență. În cazul constatării ulterioare a unor declarații false, voi suporta sancțiunile administrative,
respectiv anularea examenului de licență/diplomă/disertație.
Data, Semnătura,
__________________ _______________________

Cuprins
Abrevieri ………………………………………………………………………………………………………………….2
Introducere ……………………………………………………………………………………………………………….5Capitolul I ……………………………………………………………………………………………………………….6 1.1. Istoricul Uniunii Europene ……………………………………………………………………………6
1.2. Tratatele care au contribuit la înființarea și funcționarea Uniunii Europene ………..11
1.3 Cooptarea de noi membri ai Uniunii Europene ………………………………………………..14
Capitolul II …………………………………………………………………………………………………………….18 2.1. Interdependența instituțională ………………………………………………………………………18
2.2. Instituțiile Uniunii Europene ………………………………………………………………………..19
2. 3. Cum funcționează instituțiile comunitare ………………………………………………………26
Capitolul III ……………………………………………………………………………………………………………28 3.1. Capacitatea de guvernare colectivă ……………………………………………………………….28
3.2. Cum se iau deciziile în instituțiile UE ……………………………………………………………29
3.3. Cum se numesc conducătorii instituțiilor UE ………………………………………………….31
Capitolul IV ……………………………………………………………………………………………………………33Studiu de caz: Parlamentul European …………………………………………………………………………33 Repartizarea mandatelor în Parlamentul European ………………………………………………..33
Grupurile europarlamentare după retragerea Marii Britanii …………………………………….34
Alegerile Europarlamentare din România, 26 mai 2019 …………………………………………34
Deputați români în Parlamentul European……………………………………………………………..35
Statutul partidelor politice ………………………………………………………………………………….36
Intergrupurile parlamentare ………………………………………………………………………………..37
Grupuri de interese ……………………………………………………………………………………………37
Sediul și ședințele plenare ………………………………………………………………………………….38
Structura Parlamentului …………………………………………………………………………………….38
Președintele, Biroul și Comisiile parlamentare ……………………………………………………..39
Ce atribuții are Biroul Parlamentului European …………………………………………………….42
Atribuțiile chestorilor………………………………………………………………………………………….44
Organe aflate în legătură cu Parlamentul European ………………………………………………..46
Atribuțiile Parlamentului European ……………………………………………………………………..46
Adoptarea actelor legislative și nelegislative ………………………………………………………..48
Procedurile legislative ……………………………………………………………………………………….48
Ce adoptă Parlamentul și Consiliul Uniunii Europene ……………………………………………49
Adoptarea bugetului Uniunii Europene ………………………………………………………………..50
Concluzii ………………………………………………………………………………………………………………..51

Abrevieri
ABE – Autoritatea Bancară Europeană;
ACER – Agenția pentru Cooperarea Autorităților de Reglementare din Domeniul
Energiei;
ACRE – Alianța Conservatorilor și Reformiști Europeni;
AEA – Agenția Europeană de Apărare;
AECP – Agenția europeană de Control al Pescuitului;
AEF – Agenția Europeană pentru Căile Ferate;
AEM – Agenția Europeană de Mediu;
AEPD – Autoritatea Europeană pentru protecția Datelor;
AESA – Agenția Europeană de Siguranță a Aviație;
AESA – Agenția Europeană de Siguranță a Aviație;
AFCO – Afaceri constituționale;
AFET – Afaceri externe;
AGRI – Agricultură și dezvoltare rurală;
ALDE – Alianța Liberalilor și Democraților pentru Europa;
APF – Alianța pentru Pace și Libertate;
AUE – Actul Unic European;
BBI – Întreprinderea comună pentru bioindustrii;
BCE – Banca central Europeană;
BEI – Banca europeană de Investiții;
BUDG – Bugete;
CdT – Centrul de Traduceri pentru Organismele Uniunii Europene;
CE – Comunitatea Europeană;
CECA – Comunitatea Europeană a Cărbunelui și Oțelului;
CECO – Tratatul de instituire a Comunității Europene a Cărbunelui și Oțelului;
Cedefop – Centrul European pentru Dezvoltarea Formării Profesionale;
CEEA – Comunitatea Europeană a Energiei Atomice;
CEPOL – Agenția Uniunii Europene pentru Formare în Materie de Aplicare a Legii;
CERT-EU – Centrul de răspuns la incidente de Securitate cibernetică pentru
instituțiile;
CESE – Comitetul Economic și Social European;
CHAFEA – Agenția Executivă pentru Consumatori, Sănătate, Agricultură și
Alimente;
CJCE – Curtea de Justiție a Comunităților Europene;
CJUE – Curtea de Justiție a Uniunii Europene – Curtea de Justiție;
Comisia – Comisia Europeană;
Consiliul – Consiliul Uniunii Europene;
CONT – Control Bugetar;
COR – Comitetul European al Regiunilor;
CRE – Grupul Conservatorilor și Reformiștilor Europeni;
CULT – Cultură și educație;
DROI – Subcomisia drepturilor omului;
2

EACEA – Agenția Executivă pentru Educație, Audiovizual și Cultură;
EASME – Agenția Executivă pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii;
EASO – Biroul European de Sprijin pentru Azil;
ECDC – Centrul European de Prevenire și Control al Bolilor;
ECHA – Agenția Europeană pentru Produse Chimice;
ECON – Afaceri economice și monetare;
ECPM – Mișcarea Politică Creștină Europeană;
ECSEL – Întreprinderea comună;
EFSA – Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară;
EIGE – Institutul European pentru Egalitatea de Șanse între Femei și Bărbați;
EIOPA – Autoritatea Europeană pentru Asigurări și Pensii Ocupaționale;
EIT – Institutul European de Inovare și Tehnologie;
EMA – Agenția Europeană pentru Medicamente;
EMPL – Ocuparea forței de muncă și afaceri sociale;
EMSA – Agenția europeană pentru Siguranță maritimă ;
ENISA – Agenția Uniunii Europene pentru Securitatea Rețelelor și a Informațiilor;
EPSO – Oficiul European pentru Selecția Personalului;
ERCEA – Agenția Executivă a Consiliului European pentru Cercetare;
ESMA – Autoritatea Europeană pentru Valori Mobiliare și Piețe;
ETF – Fundația Europeană de Formare;
EU – OSHA – Agenția Europeană pentru Sănătate și Securitate în Muncă;
EUIPO – Oficiul Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală;
Eu-LISA- Agenția Europeană pentru Gestionarea Operațională a Sistemelor;
Informatice la Scară Largă în Spațiul de Libertate, Securitate și Justiție;
Eurofound – Fundația Europeană pentru Îmbunătățirea Condițiilor de Viață și de
Muncă;
Eurojust – Unitatea Europeană de Cooperare Judiciară;
EUSA – Școala Europeană de Administrație;
FCH – Întreprinderea comună „Pile de combustie și hidrogen”;
FEMM – Drepturile femeii și egalitatea între sexe;
FRA – Agenția pentru Drepturi Fundamnetale a Uniunii Europene;
Frontex – Agenția Europeană pentru Poliția de Frontieră și Garda de Coastă;
GSA – Agenția GNSS European (GSA) (poziționare și navigație prin satelit);
GUE/NGL – Grupul Confederal al Stângii Unite Europene / Stânga Verde Nordică;
ID – Identity and Democracy;
IMCO – Piața internă și protecția consumatorilor;
IMI 2 – Întreprinderea comună referitoare la inițiativa privind medicamentele
inovatoare 2;
INEA – Agenția Executivă pentru Inovare și Rețele;
ISSUE – Institutul pentru Studii de Securitate al Uniunii Europene;
ITRE – Industrie, cercetare și energie;
JOCE – Jurnalul Oficial al Comunităților Europene;
JURI – Afaceri juridice;
LIBE – Libertăți civile, justiție și afaceri interne;
NI – Deputați neafiliați;
3

OAREC – Oficiul Organismului Autorităților Europene de Reglementare în
Domeniul Comunicațiilor Electronice;
OCSP – Oficiul Comunitar pentru Soiuri de Plante;
OEDT – Observatorul European pentru droguri și Toxicomanie;
OLAF – Oficiul European de Luptă Antifraudă;
OP – Oficiul pentru Publicații al Uniunii Europene;
PDE – Partidul Democratic European;
PE – Parlamentul European;
PECH – Pescuit;
PES – Partidul Socialiștilor Europeni;
PETI – Petiții;
PPE – Grupul Partidului Popular European (Creștin Democrat);
REA – Agenția Executivă pentru Cercetare;
REGI – Dezvoltare regională;
Renew Europe – Renew Europe group;
S&D – Grupul Alianței Progresiste a Socialiștilor si Democraților din Parlamentul
European;
SatCen – Centrul Satelitar al Uniunii Europene;
SEAE – Serviciu European de Acțiune Externă;
SEBC – Sistemul European al Băncilor Centrale;
SEDE – Subcomisia securitate și apărare;
SESAR – Întreprinderea comună;
SRB – Comitetul unic de rezoluție;
TFUE – Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene;
TPICE – Tribunalul de primă instanță al Comunităților Europene;
TRAN – Transport și tursim;
Tratatul CEE – Tratatul de instituire a Comunității Economice Europene;
Tratatul CEEA – Tratatul de instituire a Comunității Europene a Energiei Atomice;
TUE – Tratatul privind Uniunea Europeană;
UE – Uniunea Europeană;
Verts/ALE – Grupul Verzilor / Alianța Liberă Europeană;
4

Introducere
Lucrarea de față își propune să prezinte instituțiile Uniunii Europene și urmărește modul cum
se iau deciziile și cum sunt alese organele de conducere. Pornind dela înființarea UE și până în
momentul actual, instituțiile s-au reformat în mai mulți pași, în ambițiosul proiect de construcție a unui stat federal unic în lume, la nivelul continentului european.
Toate aceste aspecte sunt analizate în detaliu, pentru a înțelege cum funcționează Uniunea
Europeană și cum acționează instituțiile și mai ales cum cooperează între ele organismele de control, legislative, de execuție și justiție comună.
Lucrarea este structurată în patru capitole, fiind expuse într-un aranjament ușor de înțeles, urmând
structural tot ce cuprinde despre instituțiile UE.
Primul capitol, structurat pe trei subcapitole, se referă la istoricul comunității europene, la tratatele
care au contribuit la înființarea instituțiilor europene și la cooptarea de noi membri ai Uniunii Europene.
Cel de-al doilea capitol, prin cele trei subcapitole, prezintă interdependența instituțională, instituțiile
Uniunii Europene și cum funcționează instituțiile comunitare.
Capitolul trei cu cele trei subcapitole prezintă capacitatea de guvernare colectivă, cum se iau
deciziile în instituțiile UE și cum se numesc conducătorii instituțiilor UE.
Cel de-al patrulea capitol reprezintă studiul de caz : Parlamentul European. O prezentare extausivă
a acestei instituții importante din UE, care reprezintă accesul direct al cetățenilor la conducerea comunității, deoarece parlamentarii sunt aleși prin vot direct odată la cinci ani de către cetățenii Uniunii.

5

Capitolul I
1.1. Istoricul Uniunii Europene
Uniunea europeană reprezintă un model de suprastat federal, în plină dezvoltare și ascensiune
politică, socială și economică, bazat pe principiile democrației, care fi definit prin șase puncte:
„ – independența organelor și funcționarea lor permanentă;
– principiul luării deciziilor pe baza votului majoritar, decizii ce sunt obligatorii pentru statele
membre;
– exercitarea competențelor și de către cel puțin un organ, care nu este compus de reprezentanții
organelor de stat și care astfel se bucură de independență față de ordinele date de statele membre;
– majoritatea normelor juridice unionale sunt obligatorii pentru indivizi și au aplicabilitate
directă, imediată, fără a necesita o „recepție” (ratificare) din partea legislativului national;
– există o protecție juridică efectivă (competență obligatorii a instanțelor judecătorești);- coperarea statelor membre are o finalitate politică – integrarea sau unificarea politică.” (Gyula,
2018)
1945 – 1949 – pregătirea pentru înființarea Comunității Europene
– 25 martie 1945 – Altiero Spinelli, un europolitician italian, a depus la Comitetul Francez pentru
Federalizarea Europei un proiect conceput în mod federalist.
– 19 septembrie 1946 – Winston Churchill la Universitatea din Zurich solicita înființarea unui stat
federal European, fără implicarea Angliei.
– 29 octombrie 1947 – Se formează primul nucleu al Uniunii Europene format din Belgia, Olanda
și Luxemburg, care se unesc într-o uniune vamală comună sub denumirea de „Benelux”.
– 17 aprilie 1948 – Comitetul European de Cooperare economică, înființat în 1947, pentru
implementarea ajutorului economic American, pentru statele occidentale, prin „Planul Marshall”, se
transformă în Organizația Europeană de Cooperare Economică (OECE), din care fac parte 17 state: Belgia, Danemarca, Anglia, Franța, Grecia, Irlanda, Islanda, Austria, Italia, Luxemburg, Olanda, Norvegia, Portugalia, Suedia, Elveția, Turcia, Germania, iar ca state asociate Finlanda și Iugoslavia. Ungaria și Cehoslovacia au fost oprite să adere la organizație de URSS.
1950 – 1960 – Înființarea Comunității Europene
– 9 mai 1950 – Prezentarea planului de înființare a „Uniunii Montane” realizat de Robert Schuman,
ministru de externe francez, și de consilierul său Jean Monnet.
– 18 aprilie 1951 – La Paris se semnează Tratatul de înființare a Comunității Europene a Cărbunelui
și Oțelului (CECO). Tratatul a intrat în vigoare la 23 iulie 1952 și au aderat șase state: Germania,
Franța, Olanda, Italia, Belgia și Luxemburg. Astfel se marchează începutul Uniunii Europene și în primii ani mai poartă și denumirea de „Europa celor 6”. Sediul CECO a fost stabilit în Luxemburg. Anul 1953 deschide Piața Comună pentru țările membre CECO.
– 2 iunie 1955 – Miniștrii de externe a țărilor membre CECO au organizat Conferința de la Messina
și în baza Memorandumului țărilor Benelux se stabilește un program în șase puncte, privind crearea a două comunități europene, una economică și a doua nucleară.
– 30 mai 1956 – Conferința miniștrilor de externe CECO de la Veneția elaborează tratatul de înființare.
6

– 25 martie 1957 – La Roma, în renumita clădire Capitoliu, se semnează tratatele de înființare a
Comunității Economice Europene (CEE) și a Comunității Europene a Energiei Atomice (CEEA sau
EURATOM). În cursul acestui an se înființează două organe comune: Curtea de Justiție și Parlamentul.
– 1 ianuarie 1958 – Întră în vigoare tratatul de aderare a celor șase țări: Germania, Franța, Olanda,
Italia, Belgia și Luxemburg. Astfel aceste state au creat o uniune vamală comună și o piață comună, care asigură circulația liberă a mărfurilor, persoanelor, capitalului și serviciilor. În primele luni ale acestui an se înființează Banca Europeană de Investiții (BEI), declarată instituție comunitară autonomă cu sediul central în Luxemburg.
1960 – 1969 – Consolidarea Uniunii Europene 1965 – Cele trei comunități CECO, CEE și CEEA, prin „Tratatul de Fuziune” se unifică organele
de conducere și control. Prin acest tratat se stabilesc noile organe: Parlamentul European, Comisia Europeană, Consiliul Ministerial și Curtea de Justiție.
– 3 iunie 1965 – Prima mare criză a integrării europene provocată de Franța.- 1 iulie 1968 – Se desfințează toate taxele vamale interne pentru produsele industriale și mește-
șugărești și interzicerea limitărilor cantitative. O altă prevedere se referă la introducerea taxelor vamale în comerțul cu state din afara comunității.
1970 – 1989 – Accelerarea procesului de integrare europeană
– 1 ianuarie 1970 – Se aplică o politică comună de comerț exterior .
– 1 ianuarie 1971 – Intră în vigoare politica comună de pescuit. O noutate este „Sistemul preferințelor
vamale generale” aplicabil în comerțul cu 91 de state neasociate, însă în curs de dezvoltare.
– 24 aprilie 1972 – Cele trei comunități europene introduc cursul de schimb valutar
1 prin care
se obligă statele participante „să mențină la un nivel stabilit de comun accord, de la care să nu se
permită fluctuații mai mari de 2,5% în minus sau în plus” (Gyula, 2018).
– 1 ianuarie 1973 – Anglia, Danemarca și Irlanda aderă la comunitățile europene. Populația din
norvegia a votat împotriva aderării.
– 11 octombrie 1974 – Cele trei comunități europene primesc din partea Adunări Generale a
Națiunilor Unite – ONU statutul de observator.
10 decembrie 1974 – pentru prima dată apare denumirea de CONSILIUL EUROPEAN, care devine
forul suprem și s-a decis ca din 1975 întâlnire șefilor de stat și de guvern să aibă această denumire și
întâlnirile să fie de trei ori pe an.
1 martie 1975 – Se înființează Comitetul pentru Politică Regională și Fondul Regional European,
menit pentru asigurarea coeziunii printr-o dezvoltare uniformă. Convenția de la Bruxelles prevede înființarea Curții de Conturi Europene.
11 martie 1975 – Prima întâlnire a Consiliului European a avut loc Dublin, capitala Irlandei.1978 – Se adoptă o denumire colectivă pentru cele trei comunități și apare pentru prima data oficial
„Comunitatea Europeană”.
1 ianuarie 1979 – Se adoptă un nou sistem monetar prin care se stabilesc trei elemente de bază: ECU
(European Currency Unit), prima monedă comună europeană, Mecanismul de curs valutar și Fondul European de Cooperare monetară. ECU funcționa ca și unitate de decont între țările comunitare.
7 – 10 iunie 1979 – Primele alegeri pentru Parlamentul European.1981 – Grecia aderă la Comunitatea Europeană și devine a zecea țară.1985 – Groenlanda, teritoriu danez autonom, în baza unui referendum, decide ieșirea din
Comunitatea Europeană.
– „Acordul de la Schengen” semnat de Țările Benelux, Germania și Franța stabilesc ca până în
1990 desființarea controalelor la granițele interne commune pentru circulația de persoane.
1 La data de 15 august 1971, președintele American Richard Nixon a anunțat că SUA nu mai asigură convertibilitatea
în aur a dolarului, declașând o criză finaciară mondială și ca o măsură de prevedere comunitățile europene vor lua măsuri.
7

13 iunie 1985 – Consiliul Miniștrilor de Cultură din cadrul Comunității Europene decide ca în fiecare
an să acorde titlul „capitală culturală europeană” (primul oraș care a primit acest titlu a fost Atena).
1 ianuarie 1986 – Spania și Portugalia aderă la Comunitatea Europeană.
26 mai 1986 – Steagul din 1955, care aparținea Consiliului Europei, reprezentând douăsprezece
stele aurii, sub formă de cerc, pe un drapel de culoare albastru închis, a devenit drapelul oficial al Comunității Europene.
De-a lungul timpului simbolurile CE și UE s-au înmulțit. În present UE serbează în fiecare an
ziua oficială la 9 mai. Imnul ofical al UE este „Simfonia a IX-a sau „Odă bucuriei” de Ludwig von Bethoven.
1 iulie 1987 – Intră în vigoare „Actul Unic European”, semnat de țările comunitare la 17 februarie
1986. Actul Unic European prevede pentru prima data revizuirea dreptului comunitar original și extinde cooperarea din statele Comunității Europene și astfel se adaugă opt obiective:
„ – realizarea unei piețe interne până în 1992;
– stabilirea unei convenții pentru Cooperarea Politică Europeană;
– consacrarea juridică a Consiliului European;
– stabilirea unei proceduri legislative pentru cooperarea dintre Parlamentul
European și Consiliul European;
– Parlamentul dobândește drept de decizie la aprobarea aderărilor țărilor la
Comunitatea Europeană;
– Consiliul Ministerial va adopta hotărârile doar cu majoritate calificată;
– Înființarea unui Tribunal de Primă Instanță;
– Includerea unor noi domenii în cooperarea supranațională: politica socială,
cercetarea, dezvoltarea tehnologică, mediu, cooperarea în politica economică
și monetară.” (Gyula, 2018)
1990 – 2009 Înființarea Uniunii Europene și extinderea spre Est
1 ianuarie 1990 – Se înființează Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare – BERD, cu
sediul la Londra și a devenit operativă începând cu 15 aprilie 1991.
10 martie 1990 – Prima extindere de tip „sui generis”. Reunificarea Germaniei aduce în spațiul
comunitar fostul R. D. G. (Republica Democrată Germană).
22 octombrie 1990 – România semnează un tratat de cooperare cu Comunitatea Europeană.
7 februarie 1992 – Semnarea Tratatului de la Maastricht înființează Uniunea Europeană și stabilește
oficial această denumire.
1 ianuarie 1993 – Intră în vigoare „Piața internă a Comunităților” și astfel se permite circulația
liberă și deplină a mărfurilor, persoanelor, capitalelor și serviciilor. Se fac schimbări majore privind instituțiile europene: Consiliul Ministerial devine Consiliu al UE, iar Comisia devine Comisia Europeană.
După Tratatul de la Maastricht „Uniunea Europeană a început să funcționeze ca un cadru
comun și unic pentru integrarea de tip supranațional care avea loc în cele trei Comunități (pilonul I), respectiv pentru formele de cooperare interguvernamentale denumite „Cooperare în domeniul afacerilor interne și al justiției” (pilonul II), și „Politica externă și de securitate comună” (pilonul III).”(Gyula, 2018)
1 februarie 1993 – România semnează cu Uniunea Europeană „Acordul de asociere”.1 ianuarie 1994 – Intră în vigoare „Spațiul Economic European”, valabil pentru statele comunitare
și pentru trei state din afara comunității: Norvegia, Islanda și Liechtenstein.
1994 – Începe activitatea Institutului Monetar European la Frankfurt am Main, ca predecesor al
Băncii Centrale Europene. În acest an Parlamentul European desemnează o comisie pentru elabora proiectul „Constituția UE”.
9 mai 1994 – România devine membru asociat la Uniunea Europeană.1 ianuarie 1995 – Austria, Finlanda și Suedia aderă la Uniunea Europeană. În cursul acestui an
8

intră în vigoare „Tratatul de la Schengen”.
2 octombrie 1997 – Tratatul de la Amsterdam aduce modificări majore: „renumerotarea articolelor
tratatelor de bază, instituirea funcției de Înalt Reprezentant pentru politica externă în persoana
secretarului Consiliului UE, introducerea „abținerii constructive” și a cooperării intensificate, includerea Cartei Sociale în textul Tratatului CEE”. (Gyula, 2018)
1 iulie 1988 – Banca Centrală Europeană își începe activitatea la Frankfurt am Main.1998 – Statele asociate la Uniunea Europeană și-au depus cererile de aderare.1 ianuarie 1999 – Introducerea monedei unice EURO în documentele scriptice între 11 state comunitare.1 mai 1999 – Intră în vigoare Tratatul de la Amsterdam. Principalele modificări se referă la protecția
drepturilor fundamentale ale omului și protecția împotriva discriminării, cooperarea judiciară și de poliție în materie penală, reformarea instituțiilor unionale și definirea drepturilor cetățeanului UE.
15 ianuarie 2000 – România începe negocierile de aderare la UE.7 decembrie 2000 – La Nisa se semnează Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene. Față
de drepturile omului, prevăzute în Declarația Universală a drepturilor Omului, se prevede și drepturi de nouă generație. Aceste drepturi se referă la dreptul la protecția datelor personale și dreptul la o administrație funcțională.
11 decembrie 2000 – Conferința interguvernamentală de la Nisa, Franța, elaborează un nou tratat
comunitar. Tratatul de la Nisa a fost semnat la 26 februarie 2001.
11 decembrie 2001 – Comisia adoptă „Carta verde” prin care se prevede înființarea unei procuraturi
europene.
4 – 15 decembrie 2001 – Consiliul Europei întrunit la Laeken, Belgia, convoacă o Convenție
care să stabilească viitorul UE. Această convenție împarte statele membre în: „mici – maximum 5 milioane de locuitori; mijlocii – maximum 19 milioane; mari – peste 19 milioane”. (Gyula, 2018)
1 ianuarie 2002 – EURO devine moneda oficială pentru țările comunitare cu excepția Angliei,
Danemarcei și Suediei.
1 decembrie 2002 – Consiliul Europei întrunit la Copenhaga, Danemarca, învită 10 state europene
să adere la UE.
1 februarie 2003 – Intră în vigoare Tratatul de la Nisa, care redefinește modul de votare din
Consiliul Uniunii Europene.
1 mai 2003 – 10 state din Europa Centrală și de Est aderă la UE: Slovacia, Slovenia, Malta,
Estonia, Letonia, Lituania, Ungaria, Polonia, Cehia și Cipru.
29 octombrie 2004 – Se semnează Tratatul orivind Constituția Uniunii Europene.1 aprilie 2005 – Parlamentul European a aprobat aderarea României și a Bulgariei. 1 ianuarie 2007 – România și Bulgaria aderă la Uniunea Europeană. În acest moment numărul
statelor membre se ridică la 27, a limbilor oficale la 23 și însumează o populație de 492,8 milioane de locuitori.
21 decembrie 2007 – Cehia, Estonia, Polonia, Letonia, Lituania, Ungaria, Malta, Slovacia și
Slovenia au fost primite în Spațiul Schengen.
4 – 7 iunie 2009 – Primele alegeri europarlamentare din România.2011 – Trei instituții europene de control financiar își încep activitatea: Autoritatea bancară
europeană, Autoritatea europeană pentru valori mobiliare și piețe și Autoritatea europeană pentru asigurări și pensii ocupaționale.
Aprilie 2012 – Intră în vigoare conceptul de „inițiativă cetățenească”, prin care cetățenii UE pot
propune Comisiei europene inițiative legislative.
10 decembrie 2012 – Se ocordă Uniunii Europene Premiul Nobel pentru pace.23 iunie 2016 – În Marea Britanie are loc Brexit și în urma unui referendum această țară se retrage
din UE.
2016 – Agenția europeană pentru Poliția de Frontieră și Garda de Coastă își începe activitatea.25 martie 2017 – Pe fondul sărbătoririi a 60 de ani dela semnarea Tratatelor de la Roma se editează
„Cartea albă privind viitorul Europei”, prin care li s epropune cetățenilor comunitari cinci scenarii:
9

„Scenariul 1: Continuând pe același drum;
Scenariul 2 – Accent exclusiv pe piața unică;
Scenariul 3 – Cei care doresc mai mult realizează mai mult;
Scenariul 4 – Mai puțin, dar mai eficient;
Scenariul 5 – Mult mai mult, împreună.” (Gyula, 2018)
1 ianuarie – 1 iulie 2019 – România preia președinția Uniunii Europene de la austrieci și este pentru prima
dată după aderarea României la UE când îi revine această obligație prevăzută în Tratatele uniunii.
În timpul presedenției România a rezolvat mai multe dosare privind coeziunea și valorile comune ,
siguranța și consolidarearea Uniunii Europene.

Fig. 1. Harta Uniunii Europene
Sursa: https://europa.eu/european-union/about-eu/easy-to-read_ro
Fig. 2. Drapelul Uniunii Europene
Sursa: https://europa.eu/european-union/about-eu/symbols/flag_ro
10

1.2. Tratatele care au contribuit la înființarea și funcționarea Uniunii Europene
1) Tratatul de instituire a Comunității Europene a Cărbunelui și Oțelului (CECO)2
Primul tratat, considerat în istorie ca și primul pas spre realizarea unui stat federal la nivelul
Europei, a fost semnat în data de 18 aprilie 1951 și a intrat în vigoare la 23 iulie 1952. Acest tratat a
expirat la 23 iulie 2002.
Principalele obiective ale acestui tratat stabileau o politică economică comună pentru țările semna-
tare în industria cărbunelui și oțelului.
Pentru a elimina declanșarea unui nou război mondial, prin acest tratat membri se obligau să nu
mai mobilizeze forțele armate fără știrea celorlalte state, care au acceptat să facă parte din CECO.
Țările semnatare ale acestui tratat au fost: Belgia, Germania, Franța, Italia, Luxemburg și Țările
de Jos.
Pentru verificarea prevederilor acestui tratat s-a instituit Înalta Autoritate, prima instituție europeană
care avea rolul:
– de supravegherea pieței;
– de monitorizarea respectării normelor privind concurența;
– de asigurarea transparenței prețurilor.
Pe lângă această instituție s-a înființat o Adunare, un Consiliu de Miniștri și o Curte de Justiție.Tratatul avea patru titluri, două protocoale și o convenție „privind normele tranzitorii, care viza
punerea în aplicare a tratatului, relațiile cu țările neparticipante la CECO și garanții generale”.
Prevederile celor patru tilturi: – Comunitatea Europeană a Cărbunelui și Oțelului;
– instituțiile Comunității;
– normele economice și sociale;
– norme generale.
De remarcat este faptul că Înalta Autoritate este precursoarea Comisiei Europene și supraveghea: – modernizarea și îmbunătățirea producției;
– furnizarea de produse în condiții identice;
– dezvoltarea unei politici de export comune;
– îmbunătățirea condițiilor de muncă în industria cărbunelui și oțelului.
Adunarea, o instituție percursoare a Parlamentului European, avea 78 de membri. Ei reprezentau
parlamentele țărilor semnatare ale tratatului. Germania, Franța și Italia aveau 18 membri, Belgia și Țările de Jos câte 10 membri fiecare, iar patru membri pentru Luxembur g.
Consiliul era format din șase reprezentanți ai guvernelor naționale și președinția era deținută prin
rotație la o durată de trei luni.
Curtea de Justiție, precursoarea Curții de Justiție a Uniunii Europene, era formată din șapte judecă-
tori și avea ca principal rol asigurarea interpretării și aplicarea corectă a tratatului.
Piața comună, prevăzută în tratat, a intrat în vigoare la 10 februarie 1953 pentru cărbune, minereu
de fier și fier vechi și la 1 mai 1953 pentru oțel.
2) Tratatele de la Roma – Tratatele CEE și EURATOM
3
Tratatul de la Roma a fost semnat la 25 martie 1957 și a intrat în vigoare la 1 ianuarie 1958.
Principalul obiectiv al acestui tratat este înființarea Comunității Economice Europene (CEE) și a Comunității Europene a Energiei Atomice (Euratom).
Pentru prima data statele care au semnat CECO renunță la o parte din suveranitatea lor în favoarea
Comunității. Acest tratat prevede: crearea unei piețe comune generalizate și crearea unei Comunități a Energiei Atomice.
2Tratatul de instituire a Comunității Europene a Cărbunelui și Oțelului (CECO)
3Tratatele de la Roma – Tratatele CEE și EURATOM
11

Practic la Roma au fost semnate două tratate. Primul instituia și introducea denumirea de
Comunitate Economică Europeană (CEE) și al doilea înfința Comunitatea Europeană a Energiei
Atomice (EuroAtom).
Cel mai important element al tratatului înființării CEE este instituirea unei piețe commune, care
are la bază cele patru libertăți fundamentale: libera circulație a persoanelor, a serviciilor, a bunurilor și a capitalurilor. Realizarea obiectivului piața comună se va face pe o durată de 12 ani, divizată în trei etape de câte patru ani fiecare.
Pentru prima data se introduce instituirea unei uniuni vamale, prin care se suspendă drepturile
vamale între state și stabilește un Tarif Vamal Comun extern. În plus, tratatul mai prevede adoptarea unor politici comune în domeniile: agricol, comercial și transporturi.
Se pun bazele celor mai importante instituții comunitare: Consiliul, Comisia și Parlamentul. Rolul
Comisiei este de a elabora norme, Comisia face propuneri, iar Parlamentul are un rol consultativ .
3) Tratatul de fuziune – Tratatul de la Bruxelles
4
Acest tratat a fost semnat la 8 aprilie 1965 și a intrat în vigoare la 1 iulie 1967. Rolul acestui
tratat denumit „Tratatul de fuziune” unifică cele trei comunități europene: Comunitatea Europeană a Cărbunelui și Oțelului (CECO), Comunitatea Economică Europeană (CEE) și Comunitatea Europeană a Energiei Atomice (CEEA sau mai cunoscută ca „Euratom”).
Pentru prima data organismele executive au fost contopite și s-a instituit un buget unic și o
administrație unică. Tratatul mai prevedea un sediu provizoriu în orașul Bruxelles.
În istoria Uniunii Europene „Tratatul de fuziune” a însemnat o etapă importantă de tranziție spre
formarea unui stat la nivelul continentului European.
Acest tratat a fost abrogat de Tratatul de la Amsterdam cu excepția Protocolului din 8 aprilie 1965.
4) Actul Unic European (AUE)
5
Acest document a fost adoptat la 28 februarie 1986 și aduce modificări majore la Tratatele de
instituire a Comunităților Europene și stabilește pentru prima dată o cooperare politică europeană. O
altă modificare importantă este stabilirea clară a competențelor Comisiei Europene și a Parlamentului European.
Cooperarea politică include noi domenii: „- piața internă;
– coeziunea economică și socială – pentru a contrabalansa efectele realizării pieței
interne asupra regiunilor mai puțin dezvoltate;
– politica socială – două noi aspecte ale acestei politici: sănătatea și securitatea la
locul de muncă și dialogul social între sindicate și patronate; cercetarea și
dezvoltarea;
– mediul – introducerea principiului subsidiarității (adică luarea de măsuri la nivel
european numai atunci când acestea ar fi mai eficiente decât la nivelul țărilor luate
individual);
– politica externă comună – Președinția Consiliului este responsabilă cu inițierea de
acțiuni și coordonarea pozițiilor statelor membre.”
A intrat în vigoare 1 iulie 1987.
5) Tratatul privind Uniunea Europeană – Tratatul de la Maastricht
6
Acest tratat, semnat la Maastricht, Olanda, reprezintă un pas important pentru consolidarea Uniunii
4Tratatul de fuziune – Tratatul de la Bruxelles
5Actul Unic European (AUE)
6Tratatul privind Uniunea Europeană – Tratatul de la Maastricht
12

Europene și a fost semnat la 7 februarie 1992 și a intrat în vigoare la 1 noiembrie 1993.
Documentul devine actul constitutiv al Uniunii Europene și un pas spre adoptarea Constituției
unionale, care ulterior va înlocui toate tratatele de înființare și funcționare a comunității.
Baza acestui tratat o reprezintă trei piloni. Primul se referă la gruparea activităților tradiționale,
procedurile de lucru și de luare a deciziilor ale celor trei organizații originale din UE: Comunitatea
Economică Europeană; Comunitatea Europeană a Cărbunelui și Oțelului; Euratom.
Cel de-al doilea pilon se referă strict la politica externă și de securitate comună, iar cel de-al treilea
pilon reglementează domeniul justiției și a afacerilor interne.
De asemenea se extinde responsabilitatea UE față de domeniile: – rețelele transeuropene (TEN);
– politica industrială;
– protecția consumatorilor;
– educația și formarea profesională;
– probleme de tineret;
– cultură.
6) Tratatul de la Amsterdam
7
Tratatul a fost semnat la 2 octombrie 1997 și a intrat în vigoare la 1 mai 1999. Principalul obiectiv
era pregătirea pentru extinderea Uniunii Europene și creerea condițiilor pentru primirea de noi membri.
Semnatarii tratatului au actualizat și clarificat Tratatul de la Maastricht și au stabilit următoarele
obiective:
– promovarea progresului economic și social, a unui nivel ridicat de ocupare a forței
de muncă și a unei dezvoltări durabile și echilibrate;
– afirmarea identității UE pe scena internațională;
– consolidarea drepturilor și intereselor resortisanților UE;
– menținerea și dezvoltarea UE ca spațiu de libertate, securitate și justiție;
– menținerea și dezvoltarea corpusului legislației UE (cunoscut drept acquis-ul
comunitar).
În cuprinsul tratatului s-au stabilit direcții clare privind: – Politica externă și de securitate comună (PESC);
– Cooperarea polițienească și judiciară în materie penală;
– Cooperarea consolidată;
– Vizele, azilul, imigrarea;
– Politici legate de libera circulație a persoanelor;
– Ocuparea forței de muncă.
Parlamentul European, cu cei 700 de europarlamentari, devine for legislative, iar Comisia
Europeană va fi formată de un comisar din partea fiecărui stat.
7) Tratatul de la Nisa
8
Acest tratat a fost semnat 26 februarie 2001 și a intrat în vigoare la 1 februarie 2003.Necesitatea acestui tratat impune reformarea instituțiilor UE pentru a face față la 25 de state
membre.
O modificare importantă față de tratatele anterioare o reprezintă ponderea voturilor în Comisie:„Deși numărul de voturi a crescut pentru toate statele membre, partea care le revine celor mai
populate state membre a scăzut de la 55 % din voturi la 45 % în urma aderării celor zece noi state membre și la 44,5 % la 1 ianuarie 2007. De aceea, a fost introdus „dispozitivul de siguranță”
7Tratatul de la Amsterdam
8 Tratatul de la Nisa
9 Tratatul de la Lisabona
13

demografică prin care un stat membru poate solicita să se verifice dacă majoritatea calificată
reprezintă cel puțin 62 % din populația totală a Uniunii. În cazul în care această condiție nu este îndeplinită, Decizia nu este adoptată.”
Prin acest tratat s-a stabilit componența Comisiei Europene și astfel fiecare stat are câte un comisar.
Parlamentului European i s-a prevăzut un număr de 732 de membri. Documentul a lărgit aria de competență a Parlamentului în domeniul aplicării procedurii de codecizie, devenind for legislativ .
Reforma sistemului judiciar s-a axat în principal pe Curtea de Justiție a Uniunii Europene, Tribuna-
lul European și procedurile legislative.
În plus s-a adăugat la articolul 7 Protecția drepturilor fundamentale ale omului și a fost adoptată o
Cartă a drepturilor fundamentale, fără ca să fie obligatorie.
8) Tratatul de la Lisabona
9
Acesta tratat a consolidat Uniunea Europeană și a fost semnat la 13 decembrie 2007. A intrat în
vigoare 11 decembrie 2009 și a fost considerat „Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene” (TFUE). Termenul de „Comunitate” este înlocuit cu „Uniune” și astfel devine succesorul juridic al celor trei comunități europene.
O noutate la acest tratat este că pentru prima dată se clarifică competența Uniunii asupra statelor
membre: „competența exclusivă, potrivit căreia Uniunea este singura care poate adopta dispoziții
legislative, statele membre ocupându-se doar de punerea în aplicare, competența partajată, potrivit căreia statele membre au dreptul de a legifera și de a adopta măsuri obligatorii din punct de vedere juridic în cazul în care Uniunea nu și-a exercitat competența și competența de sprijin, potrivit căreia UE desfășoară acțiuni de sprijin sau de completare a politicilor statelor membre. În prezent, competențele Uniunii pot fi redate statelor membre în cursul unei revizuiri a tratatului”.
O altă noutate, Uniunea europeană devine personalitate juridică proprie, ceea ce îi dă dreptul să
semneze tratate internaționale sau poate să fie membră în organizații internaționale.
Și tot pentru prima data se prevede la articolul 50 „o procedură oficială pe care trebuie să o
urmeze statele membre care doresc să se retragă din Uniunea Europeană conform cerințelor lor constituționale.”
O altă prevedere importantă „Consolidarea democrației și o mai bună protecție a drepturilor
fundamentale” , iar prin articolul 6 se conferă forță juridică obligatorie pentru „Carta drepturilor
fundamentale a Uniunii Europene”.
Prin acest tratat s-a stabilit un nou cadrul institutional privind Parlamentul European, Consiliul
European, Comisia Europeană și Curtea de Justiție a Uniunii Europene.
1.3 Cooptarea de noi membri ai Uniunii Europene
Tratatul Uniunii Europene în vigoare, prin articolul 49 se stabilește temeiul juridic, prin care un
stat european poate adera la uniune, iar articolul 2 stabilește valorile pe care s-a întemeiat UE.
Consiliul European, întrunit la Copenhaga din 21 – 22 iunie 1993, a hotărât că statele Europei
Centrale și de Est pot deveni membre al Uniunii Europene.
Condiționarea se baza pe trei criterii: geografic, politic și economic.
– Geografic – Statul care solicită aderarea să fie situat pe continentul Europa;
– Politic;
– stat de drept:
– parlament ales democratic:
– respectarea drepturilor omului și a minorităților.
– Economic – Economie de piață funcțională.
Același tratat stabilește și procedura prin patru pași:
1. Modalitatea de aplicare;
2. Avizul Comisiei Europene;
14

3. Statutul de țară candidată;
4. Negocieri.
După ce se închid toate capitolele privind acordul de aderare, Consiliul Europei aprobă prin vot
unanim, iar Parlamentul European își dă acordul, după care tratatul de aderare va fi semnat și ratificat
de toate statele membre UE și statul care aderă.
Aderarea României la UE După Revoluția din decembrie 1989 România intră în atenția Comunității Europene și în 1991 se
încheie un prim Acord privind comerțul și cooperarea comercială cu CE.
Prin Legea 20/1993 Parlamentul României ratifică un Acord de asociere între România și
Comunitatea europeană, care a intrat în vigoare la 1 februarie 1995.
Cererea de aderare la CE a fost depusă în anul 1995 la 22 iunie. Comisia Europeană a decis startul
negocierilor să fie ziua de 15 februarie 2000.
În baza Acordului de Asociere
10 dintre România și UE s-au stabilit trei comisii comune:
1. Consiliul de asociere – membri desemnați de Guvernul României și membri din
Consiliul Europei și din Comisia Europeană;
2. Comitetul de asociere – înalți funcționari publici desemnați de Guvernul României
și membrii Consiliului UE și a Comisiei Europene, înființat cu scopul de a asista și
verifica activitatea Consiliului de asociere.
3. Comitetul Parlamentar de Asociere – membri ai Parlamentului României și ai
Parlamentului European.
Capitolele de negociere din Acordul de asociere au fost următoarele: „1. Libera circulație a mărfurilor;
2. Libera circulație a persoanelor;
3. Libera circulație a serviciilor;
4. Libera circulație a capitalului;
5. Dreptul societăților comerciale;
6. Politica în domeniul concurenței;
7. Agricultura;
8. Pescuitul;
9. Politica în domeniul transporturilor;
10. Impozitarea;
11. Uniunea economică și monetară;
12. Statistica;
13. Politici sociale și ocuparea forței de muncă;
14. Energie;
15. Politica industrială;
16. Întreprinderi mici și mijlocii;
17. Știință și cercetare;
18. Educație, formare profesională și tineret;
19. Telecomunicații și tehnologia informației;
20. Cultură și politica audiovizualului;
21. Politica regională și coordonarea instrumentelor structurale;
22. Protecția mediului înconjurător;
23. Protecția consumatorilor și sănătatea;
24. Justiție și afaceri interne;
25. Uniune vamală;
26. Relații externe;
10 Acordul de asociere dintre România și Uniunea Europeană
15

27. Politica externă și de securitată comună;
28. Control financiar;
29. Dispoziții financiare și bugetare;
30. Instituții;
31. Altele.”
Din partea Comunității Europene s-a primit un ajutor financiar pentru a pregăti România pentru
aderare.
Cele trei surse principale de finanțare au fost:
1. Programul PHARE – pentru construirea clădirilor pentru instituții și investiții.
2. Fonduri ISPA – pentru infrastructura de dezvoltare și transporturi;
3. Fonduri SAPARD – pentru agricultură și zonele rurale.
Tratatul de aderare a României la UE a fost semnat la 24 aprilie 2005. Astfel se recunoaște că
România îndeplinește condițiile prevăzute de Tratatul Uniunii Europene privind cooptarea de alte state. Legea de ratificare a fost adoptată în Parlamentul României de cele două camere reunite în data de 17 mai 2005.
Pentru a fi acceptată în Uniunea europeană România a trebuit să aprobe câteva dispoziții tranzitorii
11:
„a) cetățenii UE și SEE vor putea achiziționa terena gricol, păduri și teren forestier
după 7 ani de la aderare, iar pentru a primi drept de achiziție asupra terenului
pentru reședința secundară, trebuie să aștepte 5 ani după aceeași dată;
b) România va putea menține până în 2008, respectiv 2010, facilitățile fiscale
acordate firmelor înființate în cele 28 de zone defavorizate;
c) în domeniul concurenței, până la 31 decembrie 2011, vor fi scutite de plata
redevenței firmele care au semnat contracte comerciale cu Administrațiile Zonelor
Libere înainte 1 iulie 2002;
d) în domeniul liberei circulații a serviciilor, directiva privind schemele de
compensare a investitorilor va trebui implementată cu o amânare până în 2012;
e) întreprinderile de procesare a laptelui, cărnii de pasăre, abatoarele și
producătorii de lapte au primit un răgaz de 3 ani pentru modernizare și
retehnologizarea în vederea atingerii standardelor europene;
f) România a obținut încadrarea în categorii a zonelor viti – vinicole, posibilitatea
de a extinde actualele plantații cu 1,5% și va trebui să defrișeze și să
replanteze cu soiuri din specia Vitis vinifera cele 30.000 ha ocupate cu hibrizi
interziși până la sfârșitul anului 2014. Tot în domeniul agriculturii, România
a obținut protejarea denumirilor de origine și geografice pentru 13 băuturi
spirtoase din prune 5 băuturi spirtoase din distilat de
vin, printre care sunt denumirile ca „palincă” și „vinars”.
g) timp de 4 ani nu se vor aplica în activități de transport impozitele minim
europene, iar timp de încă 7 ani pot rămâne în funcțiune
autovehiculele a căror greutate maximă depășește standardele europene;
h) UE a solicitat o perioadă de tranziție pentru cabotajul rutier în formulă de 3+2
ani. Prelungirea de 2 ani poate fi făcută numai cu informarea Comisiei.
i) accizele aplicate la țigări timp de 3 ani nu trebuie aduse la nivelul minim din UE;
j) în cazul benzinei și motorinei cu destinație de comnbustibil pentru autovehicule,
accizele minime prevăzute de Directiva 2003/96/CE pot fi aplicate cu o întârziere
de 4, respectiv 6 ani. Perioada de tranziție la accizele pentru gazul metan și energia
electrică folosite în scopuri necomerciale este de 3 ani;
k) întrucât România este o țară producătoare de petrol și, în prezent, consumul este
acoperit în proproție de 50% din producția internă, stocul minim de rezervă trebuie
11Tratatul comun de aderare a României și Bulgariei
16

atins în 5 ani în proporție de 75 % (derogare de 25%, în locul rezervei pentru 90 de
zile, trebuie constituită o rezervă 67,5%); (Gyula, 2018)
Dispozițiile tranzitorii din domeniul protecției mediului încojurător sunt cele mai spectaculoase,
cu toate că România se situează în acest domeniu în continuare la un nivel scăzut.
Aceste dispoziții sunt prevăzute în Actul și Protocolul de Aderarea a României la UE:
– timp de 5 ani nu trebuie aplicată directiva privind colectarea deșeurilor de sticlă și
materiale plastice;
– timp de 3 ani nu trebuie aplicată directiva privind colectarea deșeurilor lemnoase;
– între 1 și 2 ani nu se aplică directiva privind incinerarea deșeurilor medicale;
– 2 ani nu se aplică directiva privind deșeurile electronice;
La 1 ianuarie 2007, România a devenit stat membru al Uniunii Europene. Calitatea de stat membru
implică atât drepturi, cât și obligații. Toate acestea derivă din tratatele și legislația adoptată de Uniunea Europeană de la înființare până în prezent, la fel ca în cazul oricărui alt stat membru al Uniunii Europene.
La aderarea noilor state se va ține cont de tradițiile constituționale comune statelor membre
constituite pe principiile:
„ – principiul egalității persoanelor în fața autorității administrative;
– principiul respectării drepturilor dobândite;
– principiul revocabilității actelor administrative ilegale;
– principiul securității juridice;
– principiul proproționalității;
– principiul forței majore;
– principiul dreptului la apărare;
– principiul legitimi apărări;
– principiul încrederii legitime;
– principiul neretroactivității;
– principiul controlului judiciar eficient.” (Gyula, 2018)
Tratatul comun de aderare a României și Bulgariei are 4 părți: – Tratatul de aderare;
– Protocolul privind condițiile și argumentele referitoare la admitere;
– Actul privind condițiile de aderare și adaptările tratatelor pe care se întemeiează UE;
– Actul final.
Tratatul de la Lisabona prevede ieșirea sau excluderea statelor din Uniunea Europeană. Primul stat
care a solicitat să nu mai facă partea din UE a fost Marea Britanie și această ieșire s-a făcut în mai mulți pași:
– într-un referendum la 2 iunie 2016 cetățenii din Marea Britanie au votat pentru ieșirea din
UE;
– în data de 29 martie 2017 Marea Britanie anunță oficial ieșirea din UE;
– se deschide prima rundă de negocieri între UE și Marea Britanie privind Brexitul;
– după șapte runde de negocieri se publică proiectul de acord privind retragerea Marii
Britanii;
Regatul Unit a părăsit blocul comunitar, la care a aderat în 1973, vineri 31 ianuarie 2020, la
miezul nopții, ora Bruxellesului (23:00 GMT). În acel moment, drapelul Regatului Unit a fost retras de la instituțiile Uniunii Europene.
17

Capitolul II
2.1. Interdependența instituțională
Instituțiile Uniunii Europene respectă principiul separației puterilor, care poate fi definit „se aplică
instituțiilor comunitare, întrucât acestea sunt complet independente, cu toate că au funcții mixte”.
(Manolache, 2006)
Potrivit unui alt autor, J.-P. Jacque „separația puterilor implică faptul că fiecărei instituții îi
corespunde o funcție pe care o exercită în deplină independență” . (Jacqué, 2018)
Dincolo de aceste principii, unele instituții europene au o legătură directă, cum ar fi faptul că puterea
legislativă este exercitată de Consiliu, dar cu participarea Comisiei și a Parlamentului European. În același context se poate vorbi și de aprobarea unor acte legislative prin codecizie.
Pe de altă parte instituțiile europene au funcții mixte, dar asta nu contravine a priori independenței
acestora.
În Uniunea Europeană există o legătură orizontală dublată de una verticală pentru că și statele
alături de instituțiile unionale participă la exercitarea puterii legislative având obligația de a transpune directivele și a pune în executare dreptul comunitar.
Prin modul cum funcționează instituțiile europene nu se conformează separației tradiționale a
puterilor legsilativă, executivă și judecătorească de guvernare. Practiv toate deciziile sunt luate prin negocieri intense, Uniunea nefiind o ierarhie tradițională clară, precum un guvern.
Un model de interdependență este Parlamentul European și Consiliul, care împreună îndeplinesc
funcții legislative și bugetare. Tratatele Uniunii Europene în vigoare prevăd pentru aceste două instituții funcțiile de control politic, funcții consultative și alegerea președintelui Comisiei Europene.
Tratatul de la Lisabona a stabilit două formațiuni ale Consiliului: „Consiliul afacerilor generale
(care asigură coerența lucărilor diferitelor formațiuni ale Consiliului, pregătește reuniunile Consi-liului European și asigură legătura Consiliului cu președintele Consiliului European și cu Comisia) și Consiliul afacerilor externe (prezidat de Înaltul Reprezentant al uniunii pentru Afaceri Externe și Politică de Securitate, care elaborează acțiunea externă a Uniunii conform liniilor strate-gice stabilite de Consiliul European, asigurând coerența acțiunii Uniunii).” (Bercea, 2008)
Comisia Europeană are dreptul să execute control preventiv, dar și cu titlu represiv privind relațiile
dintre instituțiile europene și țările membre ale Uniunii.
Cele patru instituții de bază a Uniunii Europene: Parlamentul European, Consiliul European,
Comisia Europeană și Curtea de Justiție Europeană „au un fundament politic și social distinct și ca
urmare o legitimitate proprie”. (Humă, 2007)
Consiliul reprezintă statele membre, Comisia ca și putere executivă a UE, Parlamentul reprezintă
vocea cetățenilor europeni, iar Curtea de Justiție se bazează pe principiul statul de drept.
Instituțiile UE beneficiază de un cadru instituțional unic în lume, în care: – prioritățile generale sunt stabilite de Consiliul European, care reunește liderii
naționali și europeni;
– deputații europeni, aleși prin vot direct, reprezintă interesele cetățenilor în cadrul
Parlamentului European;
– interesele Uniunii în ansamblu sunt promovate de Comisia Europeană, ai cărei
membri sunt desemnați de guvernele naționale;
18

– guvernele promovează interesele statelor membre, în cadrul Consiliului Uniunii
Europene.
Elaborarea și adoptarea legislației europene implică 3 instituții:
1. Parlamentul European, care reprezintă cetățenii UE și este ales direct de către
aceștia.
2. Consiliul Uniunii Europene, care reprezintă statele membre. Președinția
Consiliului este deținută, prin rotație, de statele membre.
3. Comisia Europeană, care reprezintă interesele Uniunii în ansamblu.
Două alte instituții europene joacă in rol vital: • Curtea de Justiție garantează respectarea dreptului european
• Curtea de Conturi controlează modul de finanțare a activităților Uniunii.
UE dispune și de alte instituții și organisme interinstituționale specializate: • Comitetul Economic și Social European reprezintă societatea civilă, angajatorii și
salariații;
• Comitetul Regiunilor reprezintă autoritățile regionale și locale;
• Banca Europeană de Investiții finanțează proiectele de investiții ale UE și sprijină
întreprinderile mici prin intermediulFondului european de investiții;
• Banca Centrală Europeană răspunde de politica monetară europeană;
• Ombudsmanul European investighează plângerile privind proasta administrare de
către instituțiile și organismele UE;
• Autoritatea Europeană pentru Protecția Datelor are rolul de a asigura protecția
datelor cu caracter personal ale cetățenilor;
• Oficiul pentru Publicații publică informații despre UE;
• Oficiul European pentru Selecția Personalului recrutează personal pentru instituțiile
și organismele UE;
• Școala Europeană de Administrație organizează cursuri de formare în diverse
domenii pentru personalul instituțiilor UE;
• numeroase agenții specializate și organisme descentralizate desfășoară o serie de
activități de natură tehnică, științifică sau de gestionare;
• Serviciul European de Acțiune Externă (SEAE) îi oferă sprijin
Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de
securitate, funcție deținută în prezent de Federica
Mogherini. Aceasta conduce lucrările Consiliului Afaceri
Externe și trasează direcțiile politicii externe și de securitate comune, asigurând, în
același timp, consistența și coordonarea acțiunilor desfășurate de UE pe plan extern.
În modul cum funcționează UE putem spune că „ar fi vorba de colaborarea puterilor, nu de
separarea lor”. (Humă, 2007)
2.2. Instituțiile Uniunii Europene
Tratatul de la Lisabona stabilește instituțiile europene:
– Parlamentul European;
– Consiliul European;
– Consiliul Uniunii Europene;
– Comisia Europeană;
– Curtea de Justiție a Uniunii Europene;
– Banca Centrală Europeană;
– Curtea de Conturi.
19

1. Parlamentul European
Această instituție este formată din reprezentanții statelor membre UE. Mandatul unui
europarlamentar este de cinci ani.
Structura Parlamentului European până în anul 1979 era formată de delegați aleși de parlamentele
naționale a statelor membre, după acest an s-a stabilit alegerea parlamentarilor prin vot universal direct.
Tratatul de la Lisabona a stabilit un număr de 750 de europarlamentari, iar limita minimă de 6
parlamentari și cea maximă de 96 de parlamentari pentru țările membre în funcție de populație.
Același tratat stabilește ca o nouă compunere a Parlamentului va fi decisă în Consiliul European în momentul aderării unor noi state. În cadrul instituțiilor europene parlamentul are funcții legislative, bugetare și politice. Parlamentul are atribuții de supraveghere și control și atribuții consultative. Următoarele alegeri vor avea loc în anul 2024.
2. Consiliul European
Consiliul poartă această denumire din 10 decembrie 1974. Această instituție comunitară este
compusă din șefii de stat și de guvern ai statelor membre UE și alături de președintele Consiliului, de
drept face parte și președintele Comisiei, fiind asistați de secretarul general. La lucrările Consiliului participă Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru Afaceri Externe.
Președintele Consiliului este ales cu o majoritate calificată pe o perioadă de doi ani și jumătate și
nu poate avea mai mult de două mandate.
A nu se confunda președintele Consiliului Europei cu președintele Uniunii Europene, care are un
mandat de șase luni.
Consiliul European are un rol central în desemnarea formei politice în Uniunea europeană.
Rolul Consiliului European:
– se află în centrul dezvoltării Uniunii;
– confirmă schimbările importante în structura instituțională;
– poate centraliza și iniția proiecte constituționale comunitare;
– examinează starea general a economiei comunitare;
– se ocupă și cu soluționarea conflictelor;
– susține dezvoltarea unor strategii politice;
– susține relațiile externe;
– aprobă și adoptă noile aderări la Comunitate.
Președintele Consiliului European este ales printr-o majoritate calificată pe o perioadă de de 2 ani
și jumătate, cu posibilitatea ca mandatul să fie reînoit o singură dată.
3. Consiliul Uniunii Europene
Sediul instituției europene se află la Bruxelles, dar ședințele din lunile aprilie, iulie și octombrie au
loc la Strasbourg. Până în anul 1993 a purtat denumirea de Consiliu Ministerial.
Componența Consiliului: câte un reprezentant al fiecărui stat membru UE. Reunirea Consiliului
UE la nivel de miniștri de externe poartă denumirea de Consiliu General, iar când se reunesc miniștri
de resort se numește Consiliul Special. În ultimii ani întâlnirile miniștrilor de finanțe a adoptat denumirea de Consiliu Euro-X.
Consiliul are un Secretariat general cu 3.500 de funcționari sub conducerea unui secretar general. În cadrul acestei instituții funcționează un Comitet – numit COREPER, compus de reprezentanții
permanenți ai statelor membre.
Consiliul Uniunii Europene este principalul organ legislativ al UE în adoptarea actelor normative
20

unionale secundare și conferă Comisiei atribuțiile de executare a normelor stabilite de Consiliu.
O caracteristică principală a membrilor Consiliului este faptul că toți sunt oameni politici.
Președinția acestei instituții are o durată de șase luni și funcția va fi deținută de fiecare stat mem-
bru. Președintele poate avea inițiative politice specific Consiliului. De asemenea stabilește o legătură permanent cu președinții Parlamentului și Comisiei și reprezintă instituția în discuții cu alte organizații din afara comunității.
Lucrările Consiliului sunt pregătite în amănunt de Comitetul Reprezentanților Permanenți –
COREPER, care nu are competențe de a emite decizii.
COREPER este formată din înalți funcționari naționali și operează pe două nivele: – COREPER I – reprezentanți permanenți adjuncți. Ei răspund direct de problemele
de mediu, afaceri sociale, piața internă și transport.
– COREPER II – reprezentanți permanenți cu rang de ambassadori. Principala lor
cometență sunt litigiile în domeniile: afaceri economice și financiare și relațiile
externe.
COREPER stabilește și ordinea de azi a ședințelor de lucru a Consiliului împărțind activitatea în
două etape:
– adoptarea de documente fără dezbatere;
– adoptarea de documente care necesită dezbateri.
În activitatea sa COREPER se sprijină pe aproximativ 250 de grupuri de lucru.Serviciile administrative sunt asigurate de Secretariatul General, care are 2.700 de angajați,
din care 250 cu rag înalt în diplomație. Secretarul general ocupă în același timp și funcția de Înalt Reprezentant al UE pentru politica externă și Securitate.
Potrivit tratatelor de înființare a UE, Consiliul trebuie să aprobe toate inițiativele legislative. Pe
de altă parte Consiliul poate cere Comisiei să facă studii pentru un proiect legislativ și în plus are prerogative pentru a delega Comisiei unele atribuții de adopta reglementări în unele domenii specifice.
Pentru buna funcționare a instituțiilor europene este nevoie de o colaborare interinstituțională
între Comisie, Parlament și Consiliu. În ceeea ce privește bugetul Uniunii îi revine un rol important și împreună cu Parlamentul au mai multe întâlniri până la doptarea acestuia.
Consiliul mai este abilitat să încheie acorduri între UE și alte țări din afara comunității, precum și
acorduri cu organizații internaționale.
Mai trebuie menționat și faptul: Consiliul Uniunii Europene reprezintă interesele naționale.
4. Comisia EuropeanăComisia funcționează ca și guvern unional și are sediul atât la Bruxelles cât și la Strasbourg. În
construcția și menținerea Uniunii Europene, Comisia a fost cea mai devotată integrării și conlucrează
cu Parlamentul și Consiliul.
După alegerile europarlamentare, Consiliul European cu majoritate calificată, propune Parlamen-
tului un candidat la funcția de președinte al Comisiei, care este votat cu majoritatea voturilor exprimate de membrii săi. Consiliul împreună cu președintele ales aprobă membrii Comisiei. După aprobările date de Parlament membri Comisiei sunt numiți de Consiliul European. Comisarii europeni au un mandat de 5 ani, pe perioada legislativă a Parlamentului European. De menționat că nu există o interdicție pentru realegerea comisarilor.
Comisarii sunt aleși pe baza competenței, iar independența lor nu trebuie să aibă o umbra de
îndoială. Deși comisarii provin din statele membre, ei nu reprezintă statul de origine. Comisarii se întâlnesc în cadrul Colegiului Comisarilor. Fiecare comisar are un cabinet propriu format din șase funcționari, o parte pot fi naționali și o parte din cadrul comunității. Președintele Comisiei poate avea un cabinet mai mare.
Rolul funcționarilor din cadrul cabinetului: „- stabilesc legături cu alte structure ale Comisiei;
21

– examinează proiectele de regulamente și directive și îi țin pe comisari la current cu
evoluțiile din alte zone conexe.” (Craig, Burca, 2009)
Comisia beneficiază servicii și de la alte instituții și servicii comunitare: Oficiul European de luptă
Antifraudă, Eurostat, Comunicare, Oficiul pentru publicații, Traduceri, Serviciul juridic, Personal și
administrație, Centrul comun de Cercetare și Secretariatul General al Comisiei.
În activitatea Comisiei Secretariatul General are un rol important în coodonarea elaborării
proiectelor legislative.
Obligațiile comisarilor: „ – să își exercite funcțiile în deplină independență, în interesul general al Uniunii;
– să nu solicite și să nu accepte instrucțiuni de la vreun guvern sau alt organism;
– să nu desfășoare pe durata exercitării funcției nicio altă activitate profesională
remunerată sau neremunerată;
– să se abțină de la orice act incompatibil cu îndatoririle lor;
– să dea dovadă de onestitate și circumspecție în acceptarea anumitor poziții sau
avantaje după încetarea funcției lor;
– să depună jurământul de serviciu în fața Curții de Justiție a Uniunii Europene.
Nerespectarea obligațiilor duce la demitere și decăderea dind reptul la pensie.”
(Gyula, 2018)
Comisia publică anual Raportul general privind activitatea UE.Atribuțiile Comisiei Europene: – la recomandarea Comisiei elaborează un proiect privind orientările generale ale
politicilor economice;
– analizează anual situația ocupării forței de muncă;
– derulează proceduri de revizuire ordinară și de revizuire simplificată a tratatelor de
înființare și funcționare UE;
– desemnează cu majoritate calificată Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri
externe și politică de securitate;
– propune Parlamentului European un candidat pentru președintele Comisiei Europene;
– numește Comisia Europeană cu majoritate calificată;
– identifică interesele strategice ale Uniunii;
– stabilește obiectivele politicii externe și de securitate comună;
– planifică orientările strategice în cadrul spațiului de libertate, securitate și justiție;
– hotărăște în unanimitate la propunerea a două treimi din statele membre UE sau a
Comisiei după ce se obține aprobarea Parlamentului European;
– numește Consiliul Director al Băncii Centrale Europene (președintele,
vicepreședinții și membrii Consiliului Executiv).
Consiliul European poate decide cu majoritate simplă cu aprobarea Parlamentului European. În
ceea ce privește procedura de revizuire simplificată Consiliul decide în unanimitate, iar numirile de funcții care îi intră în atribuție se hotărăște cu majoritate calificată.
Deciziile se iau în unele domenii în unanimitate, iar altele cu majoritate simplă (50% + 1). O altă
reguă este votul cu majoritate calificată (55%).
Structura Comisiei: 1) Colegiul – format din 28 de comisari;
2) Cabinetele – fiecare comisar are în subordine 6 – 8 oameni politici, specialiști;
3) Direcțiile generale – 25 de domenii:
– Piața unică digitală;
– Uniunea energiei;
– Moneda euro și dialogul social, stabilitatea financiară, serviciile financiare
și uniunea piețelor de capital;
– Afaceri economice și financiare, impozitare și vamă;
22

– Ocuparea forței de muncă, afaceri sociale, competențe și mobilitatea forței
de muncă;
– Agricultură și dezvoltare rurală;
– Politici climatice și energie;
– Transporturi;
– Cercetare, știință și inovare;
– O mai bună legiferare, relații interinstituționale, statuld e drept și Carta
drepturilor fundamentale;
– Piața internă, industrie, antreprenoriat și IMM-uri;
– Politică regională;
– Educație, cultură, tineret și sport;
– Sănătate și siguranță alimentară;
– Justiție, consumatori și egalitate de gen;
– Comerț;
– Politica europeană de vecinătate și negocieri în vederea extinderii;
– Buget și resurse umane;
– Concurență;
– Economie digitală și societate digitală;
– Uniunea securității;
– Ajutor umanitar și gestionarea crizelor;
– Migrație, afaceri interne și cetățenie;
– Mediu, afaceri martime și pescuit;
– Cooperare internațională și dezvoltare;
– Locuri de muncă, creștere, investiții și competitivitate.
În structura Comisiei mai fac parte și directoratele simple:
– Secretarul general;
– Serviciul juridic;
– Oficiul pentru publicațiile oficiale ale UE;
– Oficiul statistic (EUROSTAT);
– Serviciul traduceri;
– Serviciul de conferințe și translatori;
– Oficiul pentru ajutoarele umanitare ale UE (ECHO);
– Serviciul comun de relații externe;
– Stația de cercetare;
– Serviciul de presă și comunicare;
– Inspectoratul general;
– Oficiul de luptă antifraudă (OLAF);
– Oficiul de cooperare ajutorare (Europe Aid).
Comisia are monopol de inițiativă legislativă și mai are competențe legislative prin delegare și
executare.
Comisia îndeplinește următoarele funcții administrative: – administrarea bugetului UE (140 – 150 miliarde de euro / an);
– administrarea Fondului de dotare și garantare pentru agricultură, a Fondului
european pentru dezvoltare regională, a Fondului Social
european, a Fondului de coeziune;
– cheltuirea fondurilor pentrua dministrație (aproximativ 2,8 miliarde de euro);
– reprezintă Uniunea în raporturile juridice de drept privat (inclusiv în fața instanțelor
judecătorești).
Membrii Comisiei se întrunesc cel puțin odată pe săptămână sau de câte ori este nevoie și
convocarea este făcută de președinte. Comisarii sunt obligați să fie prezenți, dar sunt admiși și șefii
23

de cabinet ca reprezentant.

5. Curtea de conturi
Are sediul la Luxembourg și este formată din 27 de membri. Fiecare stat membru în UE își trimite
un reprezentant. Pe lângă controlul conturilor asistă împreună cu Parlamentul și Consiliu exercită
funcția de control privind execuția bugetului unional, urmărind cheltuirea legală și economisirea surselor bugetare.
6. Banca Centrală Europeană
Instituția are sediul la Frankfurt am Main.
Organele de conducere: – Comitetul executiv;
– Consiliul guvernatorilor;
– Consiliul general;
– Consiliul de supraveghere.
Atribuții: „ – stabilirea și conducerea politicii monetare a UE;
– Executarea, realizarea afacerilor în domeniul devizelor;
– executarea, realizarea afacerilor în domeniul devizelor;
– adminsitrarea rezervelor valutare oficiale ale statelor și menținerea acestora;
– promovarea funcționării optime a sistemelor de plăți și de decontare;
– are competența exclusivă în aprobarea emisiunii monetare euro în întreaga UE;
– asigurarea stabilității prețurilor (creșteri de maximum 2% ale prețurilor) prin
controlul emisiunii cantității monetare și evaluarea perspectivelor în domeniul
prețurilor și al riscurilor pe baza unei palete largi de indicatori;
– procurarea datelor statistice necesare funcționării băncii;
– monitorizarea progreselor din sistemul bancar.”(Gyula. 2018)
7. Organele secundare ale Uniunii Europene
Tratele în vigoare ale Uniunii au prevăzut și funcționare unor organe secundare cu rol consultativ.
a) Comitetul Economic și Social (ECOSOC) – organ cu caracter consultativ și de
asistență în sprijinul activității Consiliului, a Comisiei și a Parlamentului European
cu sediul la Bruxelles.
b) Comitetul regiunilor – organ consultativ în probleme ale comunităților locale și
regionale cu sediul la Bruxelles.
c) Banca Europeană de Investiții – instituție unională cu personalitate juridică
proprie și cu un capital de 243 miliarde de euro și 2.900 angajați, cu sediul la
Luxembourg.
d) Europol – instituție de luptă împotriva criminalității și de prevenire a criminalității, cu
sediul la Haga.
e) Parchetul european – înființat în 2020, cu sediul la Luxembourg.
8. Alte organe ale Uniunii Europene:
– Agenția Europeană de Mediu (AEM), Copenhaga (DK);
– Agenția Europeană pentru Căile Ferate (AEF), Valenciennes (F);
– Agenția Europeană de Siguranță a Aviație (AESA), Köln (D);
24

– Agenția europeană de Control al Pescuitului (AECP), Vigo (E);
– Agenția Europeană pentru Poliția de Frontieră și Garda de Coastă (Frontex), Varșovia (PL);
– Agenția Europeană pentru Medicamente (EMA), Amsterdam (NL);
– Agenția Europeană pentru Produse Chimice (ECHA), Helsinki (FIN);
– Agenția Europeană pentru Sănătate și Securitate în Muncă (EU-OSHA); Bilbao (E);
– Agenția europeană pentru Siguranță maritimă (EMSA), Lisabona (P);
– Agenția GNSS European (GSA) (poziționare și navigație prin satelit), Praga (CZ);
– Agenția pentru Cooperarea Autorităților de Reglementare din Domeniul Energiei (ACER),
Ljubljana (SLO);
– Agenția pentru Drepturi Fundamentale a Uniunii Europene (FRA), Viena (A);
– Agenția Executivă pentru Educație, Audiovizual și Cultură (EACEA), Bruxelles (B);
– Agenția Executivă pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii (EASME), Bruxelles (B);
– Agenția Executivă pentru Consumatori, Sănătate, Agricultură și Alimente (CHAFEA),
Luxembourg (LUX);
– Agenția Executivă a Consiliului European pentru Cercetare (ERCEA), Bruxelles (B);
– Agenția Executivă pentru Cercetare (REA), Bruxelles (B);
– Agenția Executivă pentru Inovare și Rețele (INEA), Bruxelles (B);
– Agenția Europeană de Apărare (AEA), Bruxelles (B);
– Agenția Uniunii Europene pentru Securitatea Rețelelor și a Informațiilor (ENISA),
Heraklion (GR), birou Atena (GR);
– Agenția Europeană pentru Gestionarea Operațională a Sistemelor Informatice la Scară
Largă în Spațiul de Libertate, Securitate și Justiție (eu-LISA), sediul principal la Tallin
(EST), sediul operațional la Strasbourg (F), sediul secundar la Sankt Johann im Pangau (A);
– Autoritatea Europeană pentru protecția Datelor (AEPD), Bruxelles (B);
– Autoritatea Bancară Europeană (ABE), Paris (F);
– Autoritatea Europeană pentru Asigurări și Pensii Ocupaționale (EIOPA), Frakfurt am Main (D);
– Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară (EFSA), Parma (IT);
– Biroul European de Sprijin pentru Azil (EASO), La Valletta (MT);
– Centrul de Traduceri pentru Organismele Uniunii Europene (CdT), Luxembourg (LUX);
– Centrul European de Prevenire și Control al Bolilor (ECDC), Solna (S);
– Centrul European pentru Dezvoltarea Formării Profesionale (Cedefop), Salonic (GR);
– Fundația Europeană de Formare (ETF), Torino (I);
– Fundația Europeană pentru Îmbunătățirea Condițiilor de Viață și de Muncă (Eurofound),
Dublin (IRL);
– Institutul European de Inovare și Tehnologie (EIT), Budapesta (H);
– Autoritatea Europeană pentru Valori Mobiliare și Piețe (ESMA), Paris (F);
– Institutul European pentru Egalitatea de Șanse între Femei și Bărbați (EIGE), Vilnius (LT);
– Observatorul European pentru droguri și Toxicomanie (OEDT), Lisabona (P);
– Oficiul Comunitar pentru Soiuri de Plante (OCSP), Angers (F);
– Oficiul Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală (EUIPO), Alicante (E);
– Oficiul Organismului Autorităților Europene de Reglementare în Domeniul Comunicațiilor
Electronice (OAREC), Riga (LET);
– Centrul Satelitar al Uniunii Europene (SatCen), Madrid (E);
– Institutul pentru Studii de Securitate al Uniunii Europene (ISSUE), Paris (F), birou de
legătură la Bruxelles (B);
– Agenția Uniunii Europene pentru Formare în Materie de Aplicare a Legii (CEPOL),
Budapesta (H);
– Unitatea Europeană de Cooperare Judiciară (Eurojust), Haga (NL);
– Oficiul European de Luptă Antifraudă (OLAF), Bruxelles (B);
– Oficiul European pentru Selecția Personalului (EPSO), Bruxelles (B);
– Întreprinderea comună Clean Sky 2, Bruxelles (B);
25

– Întreprinderea comună ECSEL, Bruxelles (B);
– Întreprinderea comună „Pile de combustie și hidrogen” (FCH), Bruxelles (B);
– Întreprinderea comună referitoare la inițiativa privind medicamentele inovatoare 2 (IMI 2),
Bruxelles (B);
– Întreprinderea comună SESAR, Bruxelles (B);
– Întreprinderea comună europeană pentru ITER și pentru dezvoltarea energiei de fuziune,
Barcelona (E);
– Întreprinderea comună pentru bioindustrii (BBI), Bruxelles (B);
– Întreprinderea comună Shift2Rail, Bruxelles (B);
– Comitetul unic de rezoluție (SRB), Bruxelles (B). (Gyula, 2018)
2. 3. Cum funcționează instituțiile comunitare
Uniunea Europeană este formată din cele 27 de state și cetățenii acestora. Țările membre UE când
au aderat au renunțat la o parte din suveranitatea lor pentru a câștiga o putere mai mare.
Pentru a funcționa UE, statele membre deleagă anumite puteri instituționale comune, care au ca
principal rol adoptarea în mod democratic a unor decizii specific unui stat federal asemănător cu
Statele Unite, dar și cu Organizația Națiunilor Unite.
Modul de funcționare a instituțiilor comunitare s-a modificat de-a lungul anilor. Încă de la început,
de la Tratatul de la Paris (1951) se prefigura o arhitectură instituțională capabilă să conducă și să administreze un suprastat format din mai multe țări, reunitepe criterii și interese comune.
Părinții fondatori ai Uniunii Europene au prevăzut pentru CECO patru instituții fundamentale: – un Consiliu reprezentând guvernele statelor membre;
– o Înaltă Autoritate reprezentând „interesul comun”;
– o Adunare reprezentând „popoarele”;
– o Curte de Justiție supranațională, care să asigure supremația legii.
Ulterior comunitățile CEE și EURATOM au schimbat denumirile inițiale și astfel „Înalta
Autoritate” se va numi „Comisia” și în loc de „Adunare” se va folosi denumirea de „Parlament”, denumiri consolidate și rămase valide și după Tratatul de Fuziune din 1965.
În ani ’70 s-au adăugat două instituții importante: Curtea de Conturi și Consiliul European și astfel
structura instituțiilor și raporturile dintre ele au configurat o entitate federală unică, stabilindu-se rolul fiecărei instituții:
– Comisia – Executiv colegial (un model asemănător sistemului elevețian);
– Consiliul – o cameră superioară a legislativului (un model asemănător Bundesrat-
ului german și a Senatului american);
– Parlamentul – o cameră legislativă inferioară;
– Curtea de Justiție – o curte supremă;
În ceea ce privește funcțiile celor mai importante instituții comunitare Comisia și Consiliu au o
complexitate mai mare, amalgamând prerogative tipice Executivului cu cel ale Legislativului.
Se vorbește tot mai mult de un triunghi instituțional format din Consiliu, Comisie și Parlament. Pe
măsura extinderii Uniunii Europene, autoritatea și puterea acestor instituții a crescut și deciziile luate influențează soarta Uniunii și a cetățenilor săi.
Parlamentul European – atribuții în adoptarea de legi, votul pentru președintele Comisiei
Europene și adoptarea bugetului, împreună cu Consiliul. Printr-o moțiune de cenzură Parlamentul poate cere demisia întregii Comisii Europene.
Consiliul European – definește orientările și prioritățile politice ale UE.
Consiliul Uniunii Europene – rol principal de negociere și de adoptare a legislației europene,
împreună cu Parlamentului European.
26

Funcțiile Consiliului Uniunii Europene:
– coordonează politicul țărilor UE;
– elaborează politica externă și de securitate a Uniunii în funcție de deciziile
Consiliului European;
– încheie acorduri între Uniunea Europeană și alte țări sau organizații internaționale;
– adoptă bugetul anual al UE împreună cu Parlamentul.

27

Capitolul III
3.1. Capacitatea de guvernare colectivă
Privită în ansamblu construcția politică a Uniunii Europene reprezintă o experiență unică. Succesul
a depins în mare măsură „de abilitatea de a combina coerența cu respectul pentru diversitate și
eficiență cu legitimarea democratică”. (Craig, Bùrca, 2009)
Funcționarea Uniunii Europene introduce „noi moduri de guvernare”. Noutatea constă prin
renunțarea la o guvernare bazată pe procedeele clasice, ierarhice și aplicarea unui model flexibil.
În ultimii ani Comisia Europeană a făcut multe referiri la utlizarea unor mecanisme de reglementare
și introducerea unor forme de guvernare noi „alternative”.
Tratatul de la Lisabona introduce un nou instrument politic sub numele de Metodă deschisă de
coordonare (MDC).
Această metodă se referă la „Implementarea obiectivului strategic va fi facilitată de aplicarea unei
noi metode deschise de coordonare, ca mijloc de răspândire a celor mai bune practici și de atingere
a unei mai mari convergențe spre obiectivele principale ale UE. Această metodă, care este menită să ajute statele membre în a-și dezvolta progresiv propriile politici”. (Craig, Bùrca, 2009)
În guvernarea comună a Uniunii Europene s-a introdus a abordare complet descentralizată
împreună cu principiul subsidiarității și prin forme viabile de parteneriat între Uniune, statele membre, organisme locale și regionale. Un rol important în guvernare o au și partenerii sociali și societatea civilă.
Conform raportului Comisiei
13 inițiativa pentru o mai bună guvernare are trei direcții cheie:
„ – promovarea elaborării și aplicării unor instrumente pentru o mai bună
reglementare la nivelul UE;
– colaborarea mai strânsă cu statele membre pentru a asigura aplicarea uniformă a
principiilor mai bunei reglementări pe tot curpinsul UE;
– accentuarea dialogului constructiv între țările interesate și toate organele de
reglementare, atât de la nivelul UE, cât și național.” (Craig, Bùrca, 2009)
După mulți ani de consultări, în 2001, Comisia a adoptat „Cartea albă a guvernării europene”
prin care se reglementează participarea la elaborarea politicilor și se acordă importanță mai mare flexibității.
În 2003 Parlamentul, Consiliul și Comisia au stabilit un accord interinstituțional, prin care s-a stabilit
o transparență mai mare în procesul official de legiferare și necesitatea respectării subsidiarității
14 și
proporționalității și a democrației.
Potrivit acestui acord, cele trei instituții reamintesc obligația comunității de a legifera doar în
măsura când este necesar.
Documentul introduce doi termeni: coreglementarea și autoreglementarea. Coreglementarea – mecanismul prin care un act legislativ comunitar conferă realizarea
obiectivelor definite de autoritatea legislativă părților interesate recunoscute în domeniu (în
special operatori economici, parteneri sociali, organizațiile neguvernamentale sau asociațiile).
Autoreglemntarea – posibilitatea ca operatorii economici, partenerii sociali, organizațiile
13 A se vedea Programul de acțiune pentru reducerea sarcinilor administrative în UE, COM (2007) 23; SEC (2007) 84
privind evaluarea impactului.
14 Conform DEX – SUBSIDIARITÁTE, subsidiarități, s. f. Concept socio-politic, managerial și cibernetic potrivit
căruia problemele apărute la un moment dat, într-o organizație sau un sistem, sunt soluționate la cel mai apropiat nivel
decizional al acestora. – Din fr. subsidiarité.
28

neguvernamentale sau asociațiile să adopte între ei și pentru ei înșiși orientări comune la nivel
european (în special coduri de conduită sau acorduri sectoriale).
Instituțiile europene guvernează prin regulamente, directive, decizii, recomandări și avize .
Regulamente – sunt obligatorii și au aplicabilitate directă în toate statele membre. Trebuie
publicate în Jurnalul Oficial și întră în vigoare după 20 de zile de la publicare.
Directive – nu sunt obligatorii, lăsând la aprecierea statelor membre alegerea formei și mijloacelor.
Decizii – sunt obligatorii în toate elementele lor pentru destinatarii pe care îi indică.
Recomandări și avize – nu sunt obligatorii.
3.2. Cum se iau deciziile în instituțiile UE
În Uniunea europeană participă la luarea deciziilor:
– reprezentanții la nivel național și sub-național (guvernele naționale în Consiliul
Uniunii Europene și Consiliul European – structuri centrale);
– reprezentanții guvernelor sub-naționale în Comitetul Regiunilor;
– reprezentanții asociațiilor în Comitetul Economic și Social;
– cetățenii statelor membre aleg deputații din Parlamentul European.
Deciziile UE au caracter obligatoriu, la fel cum au legile naționale în statele membre.Uniunea Europeană este organizată pe două nivele: supranațional și național.Nivelul supranațional cuprinde: instituții, persoane ce lucrează în ele și sarcinile precum colaborarea
cu alte instituți;
Instituțiile europene sunt împărțite în: – Triunghi instituțional: Comisie – Consiliu Uniunii Europene – Parlament.
– Curtea Europeană de Justiție;
– Consiliul european.
Deciziile luate în Comisia EuropeanăComisia se întrunește o dată pe săptămână și ori de câte ori este convocată de președinte. Comisarii
sunt obligați să participe la ședințe și în lipsa lor este admisă reprezentarea de către șefi de cabinet.
Comisia poate decide în prezența a cel puțin 15 comisari, iar deciziile se iau cu majoritate simplă.
Din punct de vedere juridic Comisia răspunde colectiv pentru toate acțiunile sale.
Deciziile Comisiei se adoptă: „ – în ședințele Comisiei, prin procedura orală;
– prin procedura scrisă;
– prin procedura de abilitare;
– prin procedura de delegare.” (Gyula, 2018)
Procedura orală – Se adoptă decizii la propunerea comisarilor sau de către președinte. Dezbaterile
sunt confidențiale.
Procedura scrisă – Proiectul legislativ este prezentat de comisari în scris după ce a primit avizul
favorabil al Serviciului Juridic. Acest aviz poate fi înlocuit cu un acord între comisari în momentul în care președintele decide în ședință lansarea unei proceduri scrise de finalizare. În acest context toți comisari primesc proiectul în scris cu normele de aplicare și termenul-limită. În cazul în care niciun comisar nu formulează o cerere de suspendare, decizia se consideră adoptată.
Procedura de abilitare – Comisia, cu acordul președintelui, poate abilita unul sau mai mulți
comisari să adopte textul definitiv al unui act. Această procedură, cu condiția să fie menționată în scris, poate permite subdelegări către directorii generali sau șefi de serviciu.
Procedura de delegare – Comisia poate delega directori generali sau a șefi de servicii pentru
adoptarea unor măsuri de gestionare și administrare.
Deciziile luate de Consiliul EuropeanÎntrunirile de lucru a Consiliului se face prin convocarea președintelui sau a unui membru și a
Comisiei. La aceste ședințe este invitat să participe un reprezntant al Comisiei, iar când dezbaterile
29

au în legătură cu activitatea Băncii Centrale Europene este invitat și președintele acestei instituții.
Lucările Consiliului sunt publice când deliberează un proiect legislativ .
Fiecare sesiune a Consiliului are două părți. Prima se referă la adoptarea de acte legislative, iar a
doua la dezbateri fără caracter legislativ.
V otul valabil este considerat dacă se întrunește votul de 65% din populația UE. Pe bază de mandat
un membru din consiliu poate vota pentru alt membru.
Reguli de adoptare a deciziilor:
Regula unanimității – Se aplică în multe domenii.Regula majorității simple – V otul majoritar (50 % + 1) a statelor membre. Fiecare stat are un
vot. Regula se aplică la luarea deciziilor de procedură sau la adoptarea regulamentuluid e ordine interioară.
Regula vot majoritar calificat – Majoritatea calificată este îndeplinită când cel puțin 55 % din
membrii Consiliului, cuprinzând 15 membri și populația statelor lor însumează 65 % din populația UE.
Această regulă are introdusă în cadrul ei o minoritate de blocare, formată din cel puțin 3 – 4
membri, cu condiția ca țările lor însumează 35 % din populația Uniunii.
În procesul de votare a Consiliului trebuie amintite Compromisul de la Luxembourg și Compromisul
de la Ioanina.
Fig. 3. Populația ca bază pentru voturile exprimate în Consiliu
Sursa: https://op.europa.eu
30

Primul se referă „în cazul în care într-o problemă unde se decide cu majoritate simplă sau
calificată, un stat membru arată că îi sunt afectate „interesele vitale”, negocierile trebuie să continue
până când și acel stat va vota în unanimitate cu celelalte actul normativ”. (Gyula, 2018)
Cel de-al doilea caz se referă la faptul că dacă există 23 până la 25 de membri care votează contra,
acest grup se poate constitui în minoritate calificată numită și „minoritate de veto”. În această situație negocierile continuă până la consens.
Deciziile luate în Parlamentul European Legislatura Parlamentului European este de 5 ani, iar sesiunea este de un an calanderistic. Ședința
plenară este publică. Comisia, Consiliul și o parte din membrii PE pot convoca Parlamentul într-o sesiune extraordinară.
Toate deciziile sunt hotărâte cu majoritate absolută și fiecare paralmentar are un singur vot și
trebuie să voteze personal.
3.3. Cum se numesc conducătorii instituțiilor UE
Conducătorii instituțiilor europene sunt aleși în mod democratic sau numiți de o instituție, care la
rândul ei se exprimă prin vot.
Instituțiile Uniunii sunt:
• Parlamentul European;
• Consiliul European;
• Consiliul UE;
• Comisia Europeană;
• Curtea de Justiție a Uniunii Europene;
• Banca Centrală Europeană;
• Curtea de Conturi.
Parlamentul European. Președintele este ales de parlamentari pe o perioadă de 2 ani și jumătate.
Prezidiul este format din 14 vicepreședinți și 6 chestori cu statut de observatori.
Ombudsmanul este ales de Parlament pe un mandat de 5 ani. Mandatul se poate prelugi și din 2013
această funcție este ocupată de irlandeza Emily O’Reilly.
Consiliul European. Președintele este ales pe o durată de 2 ani și jumătate de către membrii
acestei instituții. Tratatele UE au prevăzut o limită de două mandate pentru președinte.
Consiliul Uniunii Europene. Este format din reprezentanți ai guvernelor statelor membre.
Cele 27 de state membre au un reprezentant, de regulă miniștrii sau secretarii de stat responsabili cu aspectele de pe ordinea de zi.
Reprezentanți țărilor membre UE sunt împuterniciți să ia decizii cu caracter obligatoriu pentru
guvernele lor. Acest mod de lucru ne arată că nu există membri permanenți ai Consiliului.
Președinția Consiliului Uniunii Europene
15 este deținută, pe rând, de fiecare stat membru, pe
o perioadă de șase luni. Consiliu decide în unanimitate ordinea acestor președinți. În fiecare an schimbarea președintelui are loc la 1 ianuarie și la 1 iulie.
Comisia Europeană. Structura administrativă: Comisia (27 de membri și cabinete) și președinte;
Secretariatul General; Serviciul Juridic și Serviciul purtătorului de cuvânt.
Funcția de președinte a Comisiei Europene este propusă de Consiliul European, după ce s-a
exprimat votul cu majoritate calificată, Parlamentului European și pe baza aprobării parlamentarilor Consiliul hotărăște tot cu majoritate calificată președintele și Comisia Europeană pentru un mandate de 5 ani. Președintele Comisiei îl numește pe prim-vicepreședinte și pe ceilalți vicepreședinți și are dreptul său la audierea celorlalți membrii din comisiei și face parte de drept din Consiliul European.
Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politică de Securitate poate fi numit de
Consiliul European după cea fost votat cu majoritate calificată. Pentru a fi numit este necesar acordul președintelui Comisiei. Înaltul Reprezentant deșine în cadrul Consiliului Uniunii Europene deține
15 Exemplu – 2016: Țările de Jos, Slovacia; 2017: Malta, Estonia; 2018: Bulgaria, Austria; 2019: România, Finlanda;
2020: Croația, Germania.
31

preșiedinția Consiliului Afaceri Externe și în același timp în Comisie are funcția de vicepreședinte
responsabil în afaceri externe. Secretarul general este numit de către Consiliul UE.
Curtea de justiție a Uniunii Europene. Justiția în UE este îndeplinită pe două nivele: Tribunal și
Curtea de Justiție ca și instanță supremă.
Componența Curții de justiție: 8 de judecători și 11 avocați generali numiți de comun acord pentru
o perioadă de șase ani de către guvernele statelor membre.
Componența Tribunalului: 44 de judecători (fiecare stat membru are obligația de a desemna cel
puțin un judecător); numiți de comun acord pentru o perioadă de șase ani de către guvernele statelor membre.
Banca Centrală Europeană. O instituție independent care nu acceptă instrucțiuni din partea
instituțiilor Uniunii, a guvernelor statelor membre sau a oricărui alt or ganism.
Curtea de Conturi. Instituția asistă Parlamentul și Consiliul în execuția funcției de control. Este
formată din 27 de membri, număr egal cu statele membre. Membrii acestei instituții desemnează din rândul lor un președinte pe o perioadă de 3 ani și mandatul se poate prelungi.
Organe consultativeComitetul Economic și Social European. Este alcătuit din 350 de membri (consilieri), proveniți
din cadrul celor mai reprezentative organizații din statele membre. Membrii Comitetului sunt numiți pentru un mandat de cinci ani de către Consiliul UE, care adoptă în unanimitate lista membrilor stabilită potrivit propunerilor fiecărui stat membru.
Comitetul Regiunilor. Este format din 350 de membri. Membrii sunt reprezentanți ai autorităților
regionale și locale din statele membre care trebuie să dețină un mandat acordat de către autoritățile pe care le reprezintă în urma unor alegeri sau trebuie să răspundă din punct de vedere politic în fața acestora.

32

Capitolul IV
Studiu de caz: Parlamentul European
Repartizarea mandatelor în Parlamentul European
Parlamentul European este format din reprezentanții statelor membre UE aleși prin vot direct.
Mandatul unui europarlamentar este de cinci ani.
Alegerile europene din 2019 au adus în Parlament 751 parlamentari. Repartizarea mandatelor în Parlament pe grupuri parlamentare: – PPE – Grupul Partidului Popular European (Creștin Democrat) 182 – 24,23%;
– S&D – Grupul Alianței Progresiste a Socialiștilor si Democraților din Parlamentul European154 – 20,51%;- Renew Europe – Renew Europe group 108 – 14,38%;- Verts/ALE – Grupul Verzilor/Alianța Liberă Europeană 74 – 9,85%- ID – Identity and Democracy 73- 9,72%- CRE – Grupul Conservatorilor și Reformiștilor Europeni 62 – 8,26%- GUE/NGL – Grupul Confederal al Stângii Unite Europene/Stânga Verde Nordică 41 – 5,46%- NI – Deputați neafiliați 57 – 7,59%.
După retragerea Marii Britanii configurația Parlamentului European cuprinde 704 parlamentari.
Fig. 4. Repartizarea în Parlamentul European după alegerile europarlamentare din 26 mai 2019.
Sursa: https://europarl.europa.eu
33

Grupurile europarlamentare după retragerea Marii Britanii
1. Grupul Partidului Popular European (Creștin Democrat) – președinte
Manfred Weber (Germania). Acesta este al patrulea mandat de deputat în Parlamentul European.
Conduce grupul din 2014 – 187 membri
2. Grupul Alianței Progresiste a Socialiștilor și Democraților din Parlamentul European – președinte
Iratxe García (Spania). Eurodeputată din 2004 – 147 membri.
3. Grupul Renew Europe – președinte Dacian Cioloș (România). Primul mandat de deputat euro-
pean. A fost comisar european pentru agricultură în 2010-2014 și prim-ministru în România – 98 membri.
4. Grupul Verzilor/Alianța Liberă Europeană – Copreședinți: Ska Keller (Germania) și Philippe
Lamberts (Belgia). Doamna Keller este deputată europeană din 2009 și a devenit copreședintă a grupului în 2016. Domnul Lamberts a fost ales deputat european în 2009 și este copreședinte al grupului din 2014 – 67 membri.
5. Grupul Identitate și Democrație – președinte Marco Zanni (Italia). Deputat european din 2014
– 76 membri;
6. Grupul Conservatorilor și Reformiștilor Europeni –copreședinți: Ryszard Legutko (Polonia) și
Raffaele Fitto (Italia). Domnul Legutko este deputat european din 2009 și copreședinte al grupului din 2017. Domnul Fitto a fost eurodeputat în 1999-2000 și din 2014 – 61 membri;
7. Grupul Confederal al Stângii Unite Europene/Stânga Verde Nordică – Copreședinți: Martin
Schirdewan (Germania), eurodeputat din 2017 și Manon Aubry (Franța), ales eurodeputat în 2019 – 39 membri.
Alegerile Europarlamentare din România, 26 mai 2019
La alegerile pentru Parlamentul European au participat la vot 49,02 % din populația cu drept de
vot. La finalul numărării voturilor PNL – 27 %, are 10 mandate de europarlamentar, PSD – 22,5 %, 9
Fig. 5. Repartizarea în Parlamentul European după retragerea Marii Britanii.
Sursa: https://europarl.europa.eu
34

mandate, Alianța 2020 USR-PLUS- 22,4 %, cu 8 mandate, iar ProRomânia – 6,6 %, 2 mandate, PMP
– 5,7%, 2 mandate și UDMR – 5,4 %, 2 mandate.
PSD a obținut cel mai mic scor istoric în 26 mai, iar recent formata Alianță 2020 USR-PLUS a sărit
de 20%, un rezultat la care nu se așteptau nici cei mai optimiști dintre liderii coaliției.
Deputații români în Parlamentul European
În urma alegerilor europarlamentare din 26 mai 2019 România are 33 de deputați europeni.
Au fost aleși pe un mandat de cinci ani următori deputați români: 1. Clotilde ARMAND, USR, Renew Europe Group;
2. Carmen A VRAM, PSD, Grupul Alianței Progresiste a Socialiștilor si Democraților
din Parlamentul European;
3. Traian BĂSESCU, PMP, Grupul Partidului Popular European (Creștin Democrat);
4. Adrian-Dragoș BENEA, PSD, Grupul Alianței Progresiste a Socialiștilor si
Democraților din Parlamentul European;
5. Vasile BLAGA, PNL, Grupul Partidului Popular European (Creștin Democrat);
6. Ioan-Rareș BOGDAN, PNL, Grupul Partidului Popular European (Creștin
Democrat);
7. Vlad-Marius BOTOȘ, USR, Renew Europe Group;
8. Daniel BUDA, PNL, Grupul Partidului Popular European (Creștin Democrat);
9. Cristian-Silviu BUȘOI, PNL, Grupul Partidului Popular European (Creștin
Democrat);
10. Dacian CIOLOȘ, PLUS, Renew Europe Group;
11. Tudor CIUHODARU, PSD, Grupul Alianței Progresiste a Socialiștilor si
Democraților din Parlamentul European;
12. Corina CREȚU, PRO România, Grupul Alianței Progresiste a Socialiștilor si
Democraților din Parlamentul European;
Fig. 6. Alegerile europarlamentare din 26 mai 2019 din România
Sursa: https://ro.wikipedia.org
35

13. Gheorghe FALCĂ, PNL, Grupul Partidului Popular European (Creștin Democrat);
14. Cristian GHINEA, USR-PLUS, Renew Europe Group;
15. Maria GRAPINI, PSD, Grupul Alianței Progresiste a Socialiștilor si
Democraților din Parlamentul European;
16. Mircea-Gheorghe HA V A, PNL, Grupul Partidului Popular European (Creștin
Democrat);
17. Claudiu MANDA, PSD, Grupul Alianței Progresiste a Socialiștilor si
Democraților din Parlamentul European;
18. Marian-Jean MARINESCU, PNL, Grupul Partidului Popular European (Creștin
Democrat);
19. Dan-Ștefan MOTREANU, PNL, Grupul Partidului Popular European (Creștin
Democrat);
20. Siegfried MUREȘAN, PNL, Grupul Partidului Popular European (Creștin
Democrat);
21. Victor NEGRESCU, PSD, Grupul Alianței Progresiste a Socialiștilor si
Democraților din Parlamentul European;
22. Dan NICA, PSD, Grupul Alianței Progresiste a Socialiștilor si Democraților din
Parlamentul European;
23. Gheorghe-Vlad NISTOR, PNL, Grupul Partidului Popular European (Creștin
Democrat);
24. Dragoș PÎSLARU, PLUS, Renew Europe Group;
25. Rovana PLUMB, PSD, Grupul Alianței Progresiste a Socialiștilor si
Democraților din Parlamentul European;
26. Nicolae ȘTEFĂNUȚĂ, USR, Renew Europe Group;
27. Ramona STRUGARIU, PLUS, Renew Europe Group;
28. Cristian TERHEȘ, PNȚCD, Grupul Conservatorilor și Reformiștilor Europeni;
29. Eugen TOMAC, PMP, Grupul Partidului Popular European (Creștin Democrat);
30. Dragoș TUDORACHE, PLUS, Renew Europe Group;
31. Mihai TUDOSE, PRO România, Grupul Alianței Progresiste a Socialiștilor si
Democraților din Parlamentul European;
32. Lorant-Gyorgy VINCZE, UDMR, Grupul Partidului Popular European (Creștin
Democrat);
33. Iuliu WINKLER, UDMR, Grupul Partidului Popular European (Creștin Democrat).
Statutul partidelor politice
Parlamentul European și Consiliul stabilesc statutul partidelor politice la nivel european.
În acest moment regulamentele unionale acceptă patru organizații politice: partidul politic, alianța
politică, partidul politic european și fundația politică europeană.
Pentru a fi recunoscute în Parlamentul European organizațiile politice acestea trebuie înregistrate în
prealabil la Autoritatea pentru partidele politice europene și fundațiile politice europene. Autoritatea este condusă de Michael Adam, în calitate de director, cu un mandat de 5 ani (2016 – 2021).
În acest moment sunt înregistrate următoarele partide europene: 1. Alianța Liberalilor și Democraților pentru Europa – ALDE;
2. Partidul Popular European – PPE;
3. Partidul Socialiștilor Europeni – PES;
4. Partidul Democratic European – PDE;
5. Alianța Liberă Europeană;
6. Partidul Verde European;
7. Partidul Stângii Europene;
36

8. Alianța Conservatorilor și Reformiști Europeni – ACRE;
9. Mișcarea Politică Creștină Europeană – ECPM;
10. Mișcarea pentru Europa Națiunilor și Libertății;
11. Alianța Mișcărilor Naționale Europene;
12. Alianța pentru Pace și Libertate – APF.
În cadrul Parlamentului European s-au format intergrupuri parlamentare cu membri din diferite
partide și care susțin o cauză comună, cum ar fi de exemplu protecția animalelor .
La înființare integrupul are nevoie de sprijinul a cel puțin trei grupuri europarlamentare și trebuie
să-și declare orice sprijin financiar.
Intergrupurile parlamentare
În acest moment sunt înregistrate 28 de intergrupuri pentru următoarele domenii:
„- Îmbătrânirea activă, solidaritate între generații și politici privind familia;
– Combaterea rasismului și diversitate;
– Biodiversitate, spațiul rural, vânătoare și pescuitul de agreement;
– Drepturile copiilor;
– Schimbările climatice, dezvoltare durabilă și biodiversitate;
– Bunuri le comune și serviciile publice;
– Industriile creative;
– Agenda digitală;
– Handicap;
– Sărăcia extremă și drepturile omului;
– Dezvoltarea turismului european, patrimoniul cultural, Drumul Sfântului Iacob și
alte itinerarii culturale europene;
– Libertatea religioasă și a convingerilor și toleranța religioasă;
– Integritate – transparență, combaterea corupției și criminalitate organizată;
– Drepturile persoanelor lesbiene, gay, bisexuale, transgender și intersex (LGBTI);
– Investiții pe termen lung și reindustrializarea;
– Zonele rurale și de munte și regiunile îndepărtate;
– Mări, râuri, insule și zonele de coastă;
– IMM-uri – Întreprinderi mici și mijlocii;
– Cer și spațiu;
– Economia socială, întreprinderile din sectorul economiei sociale, antreprenoriatul
social și al treilea sector;
– Sport;
– Sindicate;
– Minorități tradiționale, comunitți naționale și limbi;
– Spațiul urban;
– Bunăstarea și protecția animalelor;
– Sahara occidentală;
– Vinuri, băuturi spirtoase și produse alimentare de calitate;
– Chestiuni referitoare la tineret.”(Corbert, Jacobs, Shackleton, 2007)
Grupuri de interese
Pe lângă Parlamentul European și Comisia Europeană mai funcționează și grupuri de interese, care
fac lobby pentru a influența organele de decizie într-o anumită problemă.
Grupurile de interese sunt acreditate de Parlamentul European și „pot fi organisme private, publice
sau neguvernamentale. Cele mai cunoscute grupuri de interese acreditate în prezent la Parlamentul
37

European: „Amnesty Internațional, BMW Group, Coca Cola Services N.V ., Deutsche Bank A.G.,
Eurocinema, Fiat, Google, Holcim, IBM, Johnson & Johnson, KLM, L’Oreal, Microsoft, Nestle, Orange, Panasonic Europe LTD, Regiunea Toscana, Scania, Toyota Motor Europe, UEF A, Vodafone, Walt Disney Company, Yahoo Europe, ZDF etc.” (Gyula, 2018)
Persoanele care fac parte din grupurile de interese și fac activități de lobby pe lângă Parlamentul
European au mi multe obligații:
„- să declare deputaților, personalului acestora sau funcționarilor instituției ce
interes sau interese reprezintă;
– să se abțină de la orice demers în vederea obținerii de infromații pe căi necinstite;
– de a nu invoca nicio relație oficială cu Parlamentul , indiferent de raportul în care
se află cu terții;
– de a nu distribui unor terți, în scopuri lucrative, copii ale documentelor obținute la
Parlament;
– să se conformeze strict dispozițiilor de la anexa l art. 2 al doilea paragraf,
respectiv să nu facă diferite donații sau liberalități în favoarea deputaților;
– să se asigure că orice asistență furnizată în cadrul dispozițiilor de la anexa l art. 2
este declarată în registrul prevăzut în acest scop;
– să se conformeze, în cazul recrutării de foști funcționari ai instituțiilor, dispozițiilor
prevăzute de statutul funcționarilor;
– să se conformeze oricărei reguli stabilite de Parlament privind drepturile și
responsabilitățile foștilor deputați;
– să obțină acordul prealabil al deputatului sau deputaților interesați în ceea ce
privește legătura contractuală cu un asistent sau angajarea unui asistent și
să se asigure că aceasta este declarată în registrul prevăzut la art. 9 alin. (4) din
regulament, pentru evitarea unor eventuale conflicte de interese;
– să respecte dispozițiile art. 9 și ale anexei a IX- din regulament.”
(Gyula, Mihu, Veress, 2007)
Sediul și ședințele plenare
Parlamentul European are sediul stabilit în trei orașe: Strasbour g, Bruxelles și Luxembourg.
La Strasbourg au loc ședințele plenare anuale, încep în luna martie în a doua zi de marți și
funcționează numai o săptămână în fiecare lună, exceptând luna august.
Comisiile și ședințele complementare se desfășoară la Bruxelles, iar secretariatul general
funcționează la Luxembourg.
Parlamentul European poate fi convocat în ședințe extraordinare la o inițiativă sprijinită de o
majoritate a membrilor. Și o majoritate a membrilor Comisiei sau a Consiliului pot convoca o ședință
extraordinară.
În fiecare an Parlamentul European ține 15 – 20 de ședințe cu o durată de circa 2 – 4 zile. Sesiunea
anuală cu care se încheie Parlamentul este preziua începerii unei noi sesiuni. La Bruxelles au loc reuniunile comisiilor eurparlamentare și au loc de șase ori pe an, miercurea și joia.
Parlamentul European și-a lansat în 2008 propriul post de televiziune „Europarl TV”, care difuzează
programe în 20 de limbi europene.
Structura Parlamentului
Structura Parlamentului European: președinte, prezidiu sau biroul, conferința președinților,
secretariat general, direcțiile generale, comisii parlamentare, conferința președinților de comisie și
conferința președinților de delegație.
38

În mandatul parlamentar 2019 – 2024 primul președinte al Paralmentului a fost ales David Sassoli
pe o durată de 2 ani și jumătate, care poate fi prelungit.
Prim-vicepreședinte al Parlamentului a fost aleasă Mairead McGuinness.
Cei 14 vicepreședinți sunt: Pedro Silva Pereira, Rainer Wieland, Katarina Barley, Othmar Karas,
Ewa Kopacz, Klara Dobrey, Dita Charanzova, Nicola Beer, Livia Jaroka, Heidi Hautala, Marcel Kolaja, Dimitrios Papadimoulis și fabio Massimo Castaldo.
Cei 5 chestori sunt: Anne Sander, Monika Benova, David Casa, Gilles Boyer și Karol Karski. Ei
sunt sub autoritatea Biorului și au un rol consultativ.
Președinții PE de la înființarea comunităților au fost:Paul – Henri Spaak (B); 1954 Alcide De Gasperi (I); 1954 – 1956 Giuseppe Pella (I); 1956 – 1958
Hans Furler (D); 1958 – 1960 Robert Schuman (F); 1960 – 1962 Hans Furler (D);
1962 – 1964 Gaetano Martino (I); 1964 – 1965 Jean Duvieusart (B); 1965 – 1966 Victor Leemans
(B); 1966 – 1969 Alain Poher (F); 1969 – 1971 Mario Scelba (I); 1971 – 1973 Walter Behrendt (D); 1973 – 1975 Cornelis Berkhouwer (NL); 1975 – 1977 Gerges Spenale (F); 1977 – 1979 Emilio Colombo (I); 1979 – 1982 Simone Veil (F); 1982 – 1984 Piet Damkert (NL); 1984 – 1987 Pierre Pflimlin (F); 1987 – 1989 Lord Charles Henry Plumb (UK); 1989 – 1992 Enrique Baron Crespo (E); 1992 – 1994 Egon Klepsch (D); 1994 – 1997 Klaus Hansch (D); 1997 – 1999 Jose Maria Gil – Robles (E); 1999 – 2002 Nicolae Fontaine (F); 2002 – 2004 Pat Cox (IRL); 2004 – 2007 Josep Borrell (E); 2007 – 2009 Hans – Gert Pottering (D); 2009 – 2012 Jerzy Buzek (PL); 2012 – 2017 Martin Schulz (D); 2017 – 2019 Antonio Tajani (I).
Președintele, Biroul și Comisiile parlamentare
Regulamentul alegerilor. Conform Articolului 15 din Regulamentul de procedură al Parlamentului,
candidații la funcția de Președinte pot fi propuși fie de un grup politic, fie de 1/20 dintre membri, adică
minimum 38 de deputați europeni (pragul redus introdus în Regulamentul de procedură revizuit). Alegerile au loc prin vot secret. Pentru a fi ales, un candidat are nevoie de o majoritate absolută din voturile valabil exprimate, adică de 50% plus 1 (Articolul 16). Buletinele anulate sau albe nu vor fi luate în calcul pentru majoritatea necesară. Dacă niciun candidat nu este ales în primul tur de scrutin, aceiași sau alți candidați pot fi nominalizați pentru un al doilea tur , în aceleași condiții.
Președintele. David Sassoli, membru al Parlamentului European din partea Italiei, s-a născut la
Florența pe 30 mai 1956. La alegerile europarlamentare din 26 mai 2019 a fost reales pentru al treilea mandat pe lista Partito Democratico din centrul Italiei. Fiind ales președintele Parlamentului va prezida Parlamentul European până în ianuarie 2022.
După ce a fost ales președintele a dat o declarație în plenul Parlamentului European reunit la
Strasbourg, din care reținem: „În cursul ultimelor luni, prea mulți au alimentat dezbinări și conflicte,
o tristă aducere aminte a istoriei noastre. În schimb, cetățenii ne-au arătat că au încă încredere în această cale extraordinară, singura capabilă să ofere răspunsuri la provocările globale cu care ne confruntăm” […] „Trebuie să avem puterea de a relansa procesul de integrare, de a schimba Uniunea în așa fel încât să fie capabilă să răspundă în mod concret și cu mai multă fermitate nevoilor și preocupărilor cetățenilor noștri”. […] „Suntem în mijlocul unor schimbări importante, printre care șomajul ridicat în rândul tinerilor, migrația, schimbările climatice, revoluția digitală și o nouă ordine mondială, toate acestea și multe altele necesitând o abordare nouă și mult curaj”.
Președintele Parlamentului European are următoarele obigații: a) Președintele are un mandat de 2 ani și jumătate și confom Regulamentului de procedură
actual este cel adoptat pentru cea de a 8-a legislatură 2014 – 2019 are următoarele atribuții:
– reprezintă Parlamentul în toate afacerile juridice, în relațiile externe și în relațiile cu
39

celelalt instituții UE;
– ia atitudine la situațiile internaționale majore;
– face recomandări pentru consolidarea Uniunii Europene;
– coordonează ședințele Parlamentului;
– lucrările organelor constitutive (Birou și Conferința președinților);
– dezbaterile din ședințele plenare;
– asigură respectarea Regulamentului de procedură a Parlamentului;
– garantează buna funcționare a Parlamentului;
– aprobă bugetul Uniunii Europene după adoptarea în Parlament;
– semnează alături de Președintele Consiliului actele legislative adoptate prin
procedura de codecizie.
b) Prezidiul sau biroul este format din: președintele Parlamentului European, 14
vicepreședinți și 6 chestori, cu statut de observatori. Prezidiul se ocupă cu
funcționarea instituției parlamentare și administrează din punct de vedere financiar ,
organizatoric și administrativ.
c) Conferința Președinților este compusă din: președintele Parlamentului European, liderii
grupurilor parlamentare și doi deputați neafiliați, fără drept de vot, cu statut de observatori.
Conferința Președinților are rolul de organ politic în structura parlamentului și are
următoarele responsabilități:
– organizează lucrările parlamentului;
– stabilește competența și componența comisiilor și delegațiilor;
– are un rol important în relațiile cu celelalte instituții, cu parlamentele naționale și cu
țările terțe;
– stabilește calendarul parlamentului și ordinea de zi a ședințelor plenare;
– repartizează locurile în hemiciclu.
În cadrul Conferinței Președinților hotărârile se iau în consens sau prin vot ponderat în
funcție de numărul reprezentanților din fiecare grup politic.
d) Secretariatul General asistă Parlamentul European sub autoritatea secretarului
general. Sediul a fost stabilit în două orașe, în Bruxelles și Luxembour g. Funcționând
în subordinea Biroului, acesta stabilește organigrama Secretariatului General și
reglementările administrativ- financiare a funcționarilor și agențiilor
care funcționează pe lângă Parlamentul European.
Cei 7500 de funcționari, cu statut de funcționari europeni, au fost selectați prin concurs
extern și cu transparență totală. La acest concurs organizat de Oficiul european de selectare
a personalului (EPSO), care își desfășoară activitatea pe lângă Secretariatul General,
pot participa persoane din toate țările membre în Uniunea Europeană.
În cadrul Secretariatului General sunt două categorii de funcționari:
– AD – administratori și lingviștii (translatori și traducători);
– AST – asistenți, secretari, funcționari și personalul de serviciu.
Secretariatul General are mai multe Direcții Generale, care sunt direct responsabile cu
organizarea Parlamentului European.
Direcțiile Generale sunt organizate după următoarele criterii:
– pentru președinție;
– pentru politici interne;
– pentru politici externe;
– pentru politici de informare;
– pentru politica de personal;
– pentru infrastructură și interpretariat;
– pentru traduceri și publicații;
– financiară.
40

La rândul ei fiecare direcție mai are între 2 – 3 direcții și împreună cu Serviciul Juridic
acționează în numele parlamentului.
Pe lângă Secretarul General în cadrul secretariatului există un director pentru relațiile cu
fracțiunile politice.
e) Comisiile parlamentare pregătesc ședințele plenare. Fiecare comisie are un președinte
și 3 – 4 vicepreședinți numiți pe o perioadă de 2 ani și jumătate. Tot în cadrul comisiilor
există între 2 și 8 administratori în subordinea unui șef de birou, cu sediul la
Bruxelles, doi asistenți și mai mulți secretari.
Ședințele de lucru a comisiilor sunt publice și au loc o dată sau de două ori pe lună, de
regulă înaintea de ședințele plenare de la Strasbourg.
Cele 20 de Comisii Parlamentare sunt:
– Afaceri externe (AFET);
– Dezvoltare (INTA);
– Comerț Internațional (INTA);
– Bugete (BUDG);
– Control Bugetar (CONT);
– Afaceri economice și monetare (ECON);
– Ocuparea forței de muncă și afaceri sociale (EMPL);
– Mediu, sănătate publică și siguranță alimentară;
– Industrie, cercetare și energie (ITRE);
– Piața internă și protecția consumatorilor ((IMCO);
– Transport și tursim (TRAN);
– Dezvoltare regională (REGI);
– Agricultură și dezvoltare rurală (AGRI);
– Pescuit (PECH);
– Cultură și educație (CULT);
– Afaceri juridice (JURI);
– Libertăți civile, justiție și afaceri interne (LIBE);
– Afaceri constituționale (AFCO);
– Drepturile femeii și egalitatea între sexe (FEMM);
– Petiții (PETI).
Conferința Președinților pot propune constituirea de subcomisii și comisii temporale pentru
gestionarea unor probleme specifice.
– Subcomisia drepturilor omului (DROI);
– Subcomisia securitate și apărare (SEDE).
Grupurile politice și deputații neafiliați desemnează pentru fiecare comisie un număr de supleanți
permanenți, dar nu mai mult decât numărul membrilor titulari. Rolul acestor supleanși este de a
participa la ședințele comisiei, să ia cuvântul și când lipsește un membru titular pot să participe la vot.
Elaborarea rapoartelor comisiei, a amendamentelor, a luărilor de poziție, hotărâri este respansabil
un deputat, care este numit raportorul chestiuni respective. De cele mai multe ori raportorul are un ajutor numit coraportor. Raportorul prezintă punctul de vdere al comisiei și comentează propunerile de modificare în plen. (Horvath, Tar, 2006)
Conferința președinților de comisie ca și organ politic al Parlamentului asigură cooperarea între
comisiile parlamentare. Din aceasta fac parte președinții tuturor comisiilor permanente și temporale, care își aleg președintele. Lucrările au loc odată pe lună la Strasbourg în timpul perioadelor de sesiune parlamentară.
În cadrul Parlamentului European funcționează și Conferința președinților de delegație cu rolul de
a examina în mod periodic delegațiile interparlamentare și delegațiile comisiilor parlamentare mixte.
41

Ce atribuții are Biroul Parlamentului European
Conform site-ului www.europarl.europa.eu Biroul Parlamentului are următoarele atribuții:
a) Prim-vicepreședinte Mairead McGuinness – relațiile cu parlamentele naționale, responsabilă în special COSAC (responsabilitate
principală);
– concilieri (cu vicepreședintele Barley și vicepreședintele Beer),
– punerea în aplicare a articolului 17 din TFUE;
– consecințele administrative ale Brexitului;
– îl înlocuiește pe președinte în chestiuni legate de America de Nord.
b) Vicepreședinte Pedro Silva Pereira – buget, responsabilitate principală (cu vicepreședintele Wieland);
– clădiri, responsabilitate secundară (cu vicepreședintele Wieland);
– democrație europeană și inițiativă cetățenească europeană;
– comitetul de audit, membru;
– grupul de lucru pentru clădiri, transport și un Parlament ecologic, vicepreședinte;
– grupul de lucru pentru politica de informare și comunicare, membru;
– îl înlocuiește pe președinte în chestiuni legate de Banca Mondială și FMI
(responsabilitate principală);
– îl în locuiește pe președinte în chestiuni legate de politica de vecinătate (Sud /
EUROMED / Orientul mijlociu);
c) Vicepreședinte Rainer Wieland – clădiri, responsabilitate principală (cu vicepreședintele Silva Pereira);
– buget, responsabilitate secundară (cu vicepreședintele Silva Pereira);
– transporturi;
– grupul de lucru pentru clădiri, transport și un Parlament ecologic, președinte;
– partidele politice europene (cu vicepreședintele Hautala);
– relații cu autoritățile din Franța, Belgia și Luxemburg, privind sediul și locurile de
desfășurare a activității (responsabilitate principală):
– îl înlocuiește pe președinte în chestiuni legate de Africa / ACP.
d) Vicepreședinte Katarina Barley – politica de informare, relațiile cu presa și cetățenii, inclusiv EPLO (cu
vicepreședintele Karas);
– grupul de lucru pentru politica de informare și comunicare, vicepreședinte;
– grupul de lucru pentru strategia de inovare în domeniul TIC, membră;
– comitetul artistic, membră;
– concilieri (cu prim-vicepreședinte McGuinness și vicepreședinte Beer);
– Academia de drept European (Trier);
– grupul interinstituțional pentru comunicare, membră;
– registrul de transparență;
– îl înlocuiește pe președinte în chestiuni legate de organismele multilaterale
(domeniul securității), inclusiv NATO și OSCE (responsabilitate principală).
e) Vicepreședinte Othmar Karas – politica de informare, relațiile cu presa și cetățenii, inclusiv EPLO (cu
vicepreședinte Barley);
– grupul de lucru pentru politica de informare și comunicare, președinte;
– grupul de lucru pentru strategia de inovare în domeniul TIC, membru;
– serviciul de cercetare pentrud eputați și biblioteca (responsabilitate principală);
– îl înlocuiește pe președinte în chestiuni legate de organismele multilaterale
42

(domeniul securității), inclusiv NATO și OSCE (responsabilitate
secundară);
– îl îlocuiește pe președinte în chestiuni legate de țările AELS;
– îl înlocuiește pe președinte în chestiuni legate de Banaca Mondială și FMI
(responsabilitate secundară).
f) Vicepreședinte Ewa Kopacz
– coordonarea Parlamentului European pentru drepturile copiilor;
– STOA;
– serviciul de cercetare pentru deputați și biblioteca (responsabilitate secundară);
– grupul de lucru la nivel înalt pentru egalitate de gen și diversitate, vicepreședinte;
– grupul de lucru pentru politica de infromare și comunicare, membră;
– îl înlocuiește pe președinte în chestiuni legate de politica de vecinătate (Est /
Euronest) (responsabilitate secundară).
g) Vicepreședinte Klara Dobrev – informatică și telecomunicații, grupul de lucru pentru strategia de inovare în
domeniul TIC, președinte;
– grupul de lucru pentru clădiri, transport și un Parlament ecologic, membră;
– Premiul LUX;
– Casa Istoriei Europene (împreună cu vicepreședinta Beer);
– Cancelaria Premiului cetățeanului european, membră;
– relațiile cu Comitetul Regiunilor și Comitetul Economic și Social European;
– îl înlocuiește pe președinte în chestiuni legate de politica de vecinătate (Est /
Euronest) (responsabilitate principală);
– îl înlocuiește pe președinte în chestiuni legate de Organizația Internațională a
Muncii și Organizația Internațională pentru migrație.
h) Vicepreședinta Dita Charanzova – securitate (în strânsă colaborare cu Președintele);
– cancelara Premiului cetățeanului european;
– grupul de lucru pentru clădiri, transport și un Parlament ecologic (responsabilă
pentru securitate), membră;
– securitate informatică și a telecomunicațiilor, grupul de lucru pentru strategia de
inovare în domeniul TIC, (responsabilă pentru securitatea informatică), membră;
– relațiile cu autoritățile din Franța, Belgia și Luxemburg, privind sediul și locurile de
desfășurare a activității (responsabilitate secundară);
– relațiile cu parlamentele naționale (responsabilitate secundară);
– îl înlocuiește pe președinte în chestiuni legate de America latină (cu
vicepreședinteșe Castaldo).
i) Vicepreședinta Nicola Beer – multilingvism;
– Casa Istoriei Europene (împreună cu vicepreședinta Dobrev);
– concilieri (cu prim-vicepreședinta McGuinness și vicepreședinta Barley);
– Cancelaria Premiului cetățeanului european, membră;
– grupul de lucru pentru politica de informare și comunicare, membră;
– Comitetul de audit, membră;
– îl înlocuiește pe președinte în chestiuni legate de țările din Asia Centrală.
j) Vicepreședinta Livia Jaroka – comitetul de audit, președintă;
– accesul la documente;
– grupul de lucru pentru clădiri, transport și un Parlament ecologic, membră;
– grupul de lucru la nivel înalt pentru egalitate de gen și diversitate, membră;
43

– Cancelaria Premiului cetățeanului european, membră;
– îl înlocuiește pe președinte în chestiuni legate de Balcanii de Vest.
k) Vicepreședinta Heidi Hautala
– Rețeaua Premiului Saharov;
– sistemul de management de mediu și audit (EMAS);
– grupul de lucru pentru clădiri, transport și un Parlament ecologic (responsabilă
pentru EMAS);
– grupul de lucru la nivel înalt pentru egalitate de gen și diversitate, membră;
– grupul de lucru pentru politica de informare și comunicare, membră;
– partidele politice europene (cu vicepreședintele Wieland);
– îl înlocuiește pe președinte în chestiuni legate de Asia / Oceania;
– drepturile omului și democrația (cu vicepreședintele Castaldo).
l) Vicepreședinte Marcel Kolaja – grupul de lucru pentru strategia de inovare în domeniul TIC, vicepreședinte;
– informatică și telecomunicații;
– comitetul artistic, membru;
– timp afectat întrebărilor;
– îl înlocuiește pe președinte în chestiuni legate de zonele baltică, nordică, arctică.
m) Vicepreședinte Dimitrios Papadimoulis – grupul de lucru la nivel înalt pentru egalitate de gen și diversitate, președinte;
– grupul de lucru pentru politica de informare și comunicare, membru;
– Cancelaria Premiului cetățeanului european, membru;
– îl înlocuiește pe președinte în chestiuni legate de sindicatele europene și în
chestiuni legate de Consiliul Europei și Uniunea Interparlamentară (UIP).
n) Vicepreședinte Fabio Massimo Castaldo – drepturile omului și democrație, cu excepția Premiului Saharov (cu vicepreședinta
Hautala);
– grupul de lucru pentru clădiri, transport și un Parlament ecologic, membru;
– grupul de lucru pentru strategia de inovare în domeniul TIC, membru;
– îl înlocuiește pe președinte în chestiuni legate de organismele multilaterale
(chestiuni care nu privesc securitatea), inclusiv ONU și OMC;
– îl înlocuiește pe președinte în chestiuni legate de conbtactele cu asociațiile
de întreprinderi europene și în chestiuni legate de America Latină (cu vicepreședinta
Charanzova).
Atribuțiile chestorilor
Chestori, sub autoritatea Biroului, sunt responsabili cu problemele administrative și financiare din
cadrul Parlamentului. Deși în temeiul articolului 24 din Regulamentul de procedură al Parlamentului,
chestorii au funcție consultativă, prezența lor și rapoartele sunt obligatorii.
a) Chestor Anne Sander – cererile sau plângerile individuale legate de Normele de aplicare a Statutului
deputaților în Parlamentul European (În special articolele 5, 6, 17, 31, 67 și 72 din
Normele de aplicare a Statutului deputaților în Parlamentului European – NASD);
– asistența pentru deputații cu handicap (articolul 30 din NASD);
– derogările privind vârsta stagiarilor;
– serviciile legate de primirea grupurilor de vizitatori;
– restaurantele, saloanele și barurile pentru deputați și utilizarea altor servicii de
catering;
– relațiile cu Ombudsmanul în ceea ce privește cauzele legate de responsabilitățile
chestorilor;
44

– membră a grupului de lucru al Biroului pentru clădiri, transport și un Parlament
ecologic;
– relațiile cu autoritățile naționale și locale în cele trei locuri de desfășurare a
activității Parlamentului;
– membră a Comitetului consultativ privind hărțuirea la locul de muncă în ceea ce
privește plângerile depuse împotriva unor deputați în Parlamentul European.
b) Chestor Monika Benova
– serviciile pentru deputați din birourile de legătură ale Parlamentului European;
– relațiile cu grupurile politice și deputații neafiliați;
– serviciile externe din clădirile Parlamentului (magazine, bănci și servicii de poștă);
– alte dispoziții privind transportul și mobilitatea (biciclete și abonamente de tren);
– relațiile cu CJUE în ceea ce privește cauzele legate de responsabilitățile chestorilor;
– președinta Comitetului consultativ privind hărțuirea la locul de muncă în ceea ce
privește plângerile depuse împotriva unor deputați în Parlamentul European;
– membră a grupului la nivel înalt pentru egalitatea de gen și diversitate.
c) Chestor David Casa – serviciul de transport pentru deputați, inclusiv serviciul de autoturisme, agenția de
voiaj, precum și serviciile de la aeroproturile din Strasbourg și Bruxelles;
– echipamente TIC pentru deputați (inclusiv echipamente de televiziune);
– centrele sportive situate în incintele Parlamentului de la Bruxelles și Strasbourg;
– evenimente culturale și artistice sponzorizate de deputați, inclusiv vânsări în
scopuri caritabile;
– relațiile cu intergrupurile și alte grupări neoficiale;
– membru al grupului de lucru al Biroului pentru politica de informare și comunicare.
d) Chestor Gilles Boyer – chestiunile legate de securitatea deputaților în clădirile Parlamentului – măsurid
e punere în aplicare (inclusiv punerea în aplicare a normelor Biroului referitoare la
interzicerea fumatului);
– aspecte tehnice legate de registrul lobbyștilor și accesul vizitatorilor pe termen lung
în zonele cu acces limitat;
– cursurile de limbi străine și de informatică pentru deputați;
– utilizarea de către deputați abibliotecii Parlamentului și gestionarea documentelor;
– contacte cu Asociația foștilor deputați, inclusiv facilitățile acordate foștilor deputați;
– membru al Comitetului consultativ privind hărțuirea la locul de muncă în ceea ce
privește plângerile depuse împotriva unor deputați în Parlamentul European;
– membru al grupului de lucru al Biroului pentru strategia de inovare în domeniul TIC;
– conciliator în conformitate cu articolul 23 din Normele de aplicare a Statutului
asistenților parlamentari acreditați.
e) Chestor Karol Karski – președinte al Comitetului artistic (achiziționarea și donarea de opere de artă și
colecția de artă a Parlamentului);
– serviciile pentru deputați (serviciul medical, creșele pentru copiii deputaților,
școlile europene);
– mobilier de birou și alte echipamente de birou pentrud eputați;
– utilizarea serviciilor audiovizuale ale Parlamentului de către deputați;
– utilizarea echipamentelor audiovizuale ale Parlamentului și autorizarea filmărilor în
clădirile Parlamentului de către reprezentanți ai mass-mediei și persoane care
nu reprezintă mass-media;
– unitatea pentru corespondență și imprimeria;
– registrul central și listele de prezență din hemiciclu și din sălile de reuniune ale
Comisiilor și grupurilor.
45

Organe aflate în legătură cu Parlamentul European
Ombudsmanul
16 European este ales de Parlament pe o perioadă de 5 ani și cercetează plângerile
cetățenilor europeni împotriva abuzurilor instituțiilor și organelor unionale. De menționat este faptul că această instituție nu reține petițiile care privesc abuzurile or ganelor naționale sau locale.
Etimologic, termenul „ombudsmanul” provine din practica de judecată a triburilor germane.
Pentru comiterea unor fapte care leza interesele comunității, făptuitorul putea fi scos în afara legii sau familia lui putea plăti despăgubiri celor lezați. Persoana neutră desemnată să colecteze despăgubirea era „ombudsman”-ul. Ombudsmanul zilelor noastre nu este un avocat al cetățeanului, deși instituția corespunzătoare din dreptul românesc poartă denumirea de „avocatul poporului” (Legea nr. 35/1997, republicată în M. Of. Nr. 181 din 27 februarie 2018), deoarece atitudinea acestuia trebuie să fie imparțială. El nu reprezintă instituționalizarea neîncrederii în administrație, ci îndeplinește o funcție de mediere. Pentru mai multe despre acest subiect a se vedea M. Vlad, Ombudsmanul în dreptul comparat, Ed. Sevo – Sat, Arad, 1999.
Activitatea Ombudsmanului este prevăzută de Parlamentul European și de hotărârile proprii. Sediul Ombudscanului este la sediul Parlamentului European. – Autoritatea Europeană pentru Protecția Datelor, o instituție independentă de control, care
supraveghează aplicarea actelor normative emise de instituțiile unionale și protecție a datelor personale ale persoanelor fizice care au intrat în contact cu aceste instituții. Instituția are sediul la Bruxelles.
– Mediator al Parlamentului European pentru răpirile interenaționale de copii de către unul
din părinți cu principalul rol „de a încerca ajungerea la un acord voluntar între părintele răpitor și
celălalt părinte, interesele copilului (copiilor) fiind primordiale. Având în vedere că orice copil are dreptul la ambii părinți, oricare dintre părinți poate solicita o procedură de mediere”.(Gyula, 2018)
Atribuțiile Parlamentului European
PE are competențe normative, control, soluționarea petițiilor depuse de cetățenii unionali, dezbate
rapoartele și dările de seamă, consultări și verifică activitatea Consiliului European.
a) Competențe normative
– poate să solicite Comisiei să inițieze un proiect de act normativ și să-l introducă la
Consiliu;
– aviz consultativ la unele acte elaborate de Consiliu (lipsa avizului atrage nulitatea
actului);
– aviz la aderarea și asocierea cu alte state și la încheierea unor tratate internaționale
cu alte state și organizații;
– adoptă bugetul împreună cu Consiliul UE;
– aprobă cheltuielile neobligatorii;
– procedura de codecizie dă putere Parlamentului (votul negativ duce la neadoptarea
actului normativ);
De menționat este faptul că parlamentul nu deține monopolul legislativ unional.
b) Atribuții în numire membrilor Comisiei, Ombudscanului, Autorității pentru
protecția datelor, Consiliului Director al băncii Centrale Europene, Curtea
de Conturi și a directorului Autorității pentru partidele politice europene și
fundațiilor politice europene.
4616Etimologic, termenul „ombudsmanul” provine din practica de judecată a triburilor germane. Pentru comiterea unor
fapte care leza interesele comunității, făptuitorul putea fi scos în afara legii sau familia lui putea plăti despăgubiri celor
lezați. Persoana neutră desemnată să colecteze despăgubirea era „ombudsman”-ul. Ombudsmanul zilelor noastre nu este un avocat al cetățeanului , deși instituția corespunzătoare din dreptul românesc poartă denumirea de „avocatul poporului” (Legea nr. 35/1997, republicată în M. Of. Nr. 181 din 27 februarie 2018), deoarece atitudinea acestuia trebuie să fie imparțială. El nu reprezintă instituționalizarea neîncrederii în administrație, ci îndeplinește o funcție de mediere. Pentru mai multe despre acest subiect a se vedea M. Vlad, Ombudsmanul în dreptul comparat, Ed. Sevo – Sat, Arad, 1999.

c) Atribuții de control prin exercitarea moțiunii de cenzură împotriva Comisiei. O zecime
din membrii parlamentului pot depune o moțiune de cenzură motivată la președintele
Comisiei. Dezbaterea moțiunii are loc la cel puțin 24 de ore după anunțarea deputaților .
V otarea moțiunii se face prin apel nominal la cel puțin 48 de ore după începerea dezbaterii.
Moțiunea de cenzură se adoptă cu o majoritate de două treimi din totalul voturilor exprimate
de parlamentari.
d) Atribuții în soluționarea petițiilor depuse de cetățenii unionali prin intermediul Comisiei
parlamentare de petiții și a Ombudsmanul European. În conformitate cu Tratatul UE
cetățenii europeni au dreptul de a adresa petiții parlamentului. Petițiile trebuie să fie
din sfera de activitate a Uniunii Europene. În cazul unei încălcări a dreptului unional
parlamentul poate institui o comisie de anchetă18. Comisia depune un raport la finalizarea
anchetei și poate prezenta parlamentului o recomandare pentru instituțiile și organele UE sau
pentru statele membre.
e) Dezbate rapoartele și dările de seamă ale altor instituții și organe din cadrul UE în mod
public.
Aceste rapoarte sunt:
– raportul anual al Comisiei privind funcționarea UE;
– raportul anual al Comisiei privind execuția bugetului;
– raportul Băncii Centrale Europene privind politica monetară;
– raportul Curții de Conturi;
– raportul Ombudsmanului;
– raportul Consiliului UE despre situația drepturilor omului și despre politica externă;
– darea de seamă a președinției Consiliului Uniunii Europene.
f) Parlamentul European este consultat permanent de Comisia de Politică Externă și de
Securitate Comună (PESC).
g) Atribuții în legătură cu activitatea Consiliului European. Conform procedurilor fiecare
reuniune la nivel înalt, din lucrările Consiliului European, începe cu o declarație a
președintelui parlamentului. La finalul reuniunii la nivel înalt președintele Consiliului
European prezintă un raport parlamentului prividn rezultatele și poate iniția o dezbatere cu
deputații europeni.
Modul cum se iau deciziile în Parlamentul European sunt prevăzute în Regulamentul de funcționare,
care este modificat periodic. Principala regulă este majoritatea basolută. Conform acestui regulament legislatura Parlamentului European este de 5 ani. Sesiunile parlamentare au o durată de un an. Ședințele plenare sunt publice și problemele dezbătute sunt înscrise pe ordinea de zi.
La cererea majorității deputaților, a Consiliului și a Comisiei, Parlamentul European se poate reuni
în sesiune extraordinară.
Activitatea Parlamentului European cuprinde: – 12 perioade de sesiune de câte 4 zile la Strasbourg;
– o perioadă suplimentară de sesiune de zile la Bruxelles;
– 2 săptămâni pe lună pentru reuniunile comisiilor parlamentare și ale delegațiilor
interparlamentare;
– o săptămână pe lună pentru reuniunile grupurilor politice;
– 4 săptămâni pe an dedicate exclusiv activității și prezenței deputaților europeni în
circumscripțiile lor electorale.
4718 De-a lungul anilor Parlamentul European a constituit mai multe comisii de anchetă în mai multe domenii: „situația
femeilor în Europa (1979); tratamentul substanțelor toxice și periculoase de către Comisia Europeană și statele membre
(1983 – 1984); ascensiunea fascismului și a rasismului în Europa (1984); problema drogurilor (1985 – 1986); stocurile de produse agricole (1986 – 1987); manipularea materialelor nucleare (1988); hormonii din carne (1988 – 1989); aplicarea declarației comune contra rasismului și fascismului (1989 – 1990); infracțiunile transfrontaliere legate de traficul de droguri (1991) etc.(Gyula, 2018)

Adoptarea actelor legislative și nelegislative
În Uniunea Europeană Consiliul este instituția legislativă principală, iar Parlamentul European
este instituția legislativă secundară. Banca centrală Europeană poate legifera în domeniul competenței
financiare.
Comisia, Comitetul Economic și Social, Comitetul Regiunilor participă la procesul legislativ, dar
numai Comisia deține monopolul de inițiativă legislativă în parlament și în consiliu.
Dreptul unional prevede 52 de feluri de procedură legislativă, dar cele mai importante sunt: – procedura ascultării și consultării;
– procedura cooperării;
– procedura codeciziei;
– procedura avizării;
– procedura informării;
– procedura delegării.
Procedurile legislative
a) Ordinare sau codecizie – adoptarea în comun de către Parlament și Consiliu:
regulamente, directive, decizii, la propunerea Comisiei.
Modul de lucru:
Inițiativa
Comisia depune o propunere legislativă la Parlamentul European și la Consiliul European.
Prima lectură
Parlamentul transmite Consiliului poziția față de propunerea legislativă. În cazul că
punctul de vedere al Parlamentului este aprobat de Consiliul se adoptă actul legislativ
cu mențiunea că s-a acceptat poziția Parlamentului.
În cazul că punctul de vedere a Parlamentului nu este acceptată de Consiliu, acesta adoptă
actul normativ și îl transmite Parlamentului cu obligația de a prezenta motivele care au
condus la adoptarea actului legislativ la prima lectură.
La acest punct Comisia informează Parlamentul European punctul de vedere privind
propunerea de act legislativ.
A doua lectură
Este prevăzută într-un termen legal de 3 luni de la trimiterea propunerii legislative.
Aprobă poziția Consiliului sau nu se pronunță, actul legislativ se consideră adoptat;
Respinge cu o majoritate calificată poziția Consiliului, astfel actul rămâne neadoptat;
După ce textul modificat este supus unei majorități calificate în Parlament este trimis
Consiliului, care emite avizul pentru aceste modificări;
La rândul său Consiliu hotărăște tot printr-o majoritate calificată propunerile PE și dacă
aprobă toate modificările actul legislativ este adoptat;
În cazul în care Consiliul nu aprobă președintele Parlamentului convoacă Comitetul de
Conciliere.
Concilierea
Comitetul de Conciliere reunește de regulă 28 de reprezentanți din partea Parlamentului
European și 28 din partea Consiliului.
principala misiune este de a ajunge la un acord comun prin aprobarea cu majoritatea
membrilor celor două instituții;
Termenul prevăzut pentru conciliere este de șase luni de la data convocării;
În cazul în care după acest termen de șase luni Comitetul de Conciliere nu aprobă niciun
proiect comun, actul legislativ propus este considerat neadoptat.
48

A treia lectură
– după aprobarea proiectului comun de către Comitetul de Conciliere, în termen de șase
săptămâni, atât Parlamentul cât și Consiliul hotărăște cu majoritate actul legislativ;
– în cazul în care nu se respectă acest termen actul legislativ este neadoptat.
b) Specială – adoptarea de către Parlament a unei directive sau decizie cu participarea Consiliului,
sau invers, adoptarea de către Consiliu a unui act cu participarea Parlamentului.
Ce adoptă Parlamentul și Consiliul Uniunii Europene
Parlamentul și Consiliul adoptă următoarele acte:
„ – formula „Parlamentul European și Consiliul Uniunii Europene”;
– indicarea dispozițiilor în temeiul cărora actul a fost adoptat, precedate de formula
„având în vedere”;
– referirea la propunerile prezentate, precum și avizele primite și consultările care au
avut loc;
– considerentele actului, începând cu cuvântul „întrucât”;
– e o formulă de tipul „adoptă prezentul regulamentul” sau „adoptă prezenta
directivă” ori „adoptă prezenta decizie” sau „decid”, urmată de corpul
actului.” (Gyula, 2018)
Procedura specială are cinci forme: 1) Procedura consultării și ascultării
– Inițiativa
– de regula inițiativa legislativă o are Comisia;
– în mod excepțional Consiliul sau Parlamentul pot solicita Comisiei
să aprobe un proiect de act legislativ;
– Consultarea
– proiectul legislativ este trimis la Parlament, Comitetul Economic sau
Comitetul regiunilor (dacă este cazul); Deși aceste organe emit o
opinie facultativă, poziția lor este obligatorie și lipsa acestora
poate duce la anularea actului normativ adoptat.
– Decizia
– aparține exclusiv Consiliului.
2) Procedura avizării sau avizul conform
Procedura a fost introdusă prin Actul unic European. Scopul procedurii este obținerea sprijinului
parlamentar pentru adoptarea unui act normativ care nu mai poate fi modificat.
Această procedură este cel mai des folosită la încheierea tratatelor internaționale. 3) Procedura informării
Domeniile obligatorii pentru a informa Parlamentul de către Consiliu:
„ – politica economică și monetară;
– politica externă și de securitate comună;
– tariful vamal comun;
– măsuri extraordinare în politica industrială;
– gestionarea fondurilor structurale;
– întreruperea sau moderarea relațiilor economice cu state terțe;
– definirea măsurilor destinate menținerii intereselor fundamentale de
securitate ale statelor membre care nu cad sub incidența TFUE.”
(Gyula, 2018)
4) Procedura delegării sau transpunerea unor competențe legislative în favoarea Comisiei.
– Consiliul și Parlamentul pot conferi Comisiei să adopte acte fără caracter legislativ.
– Modul de lucru:
„ – Parlamentul European și Consiliul pot decide revocarea delegării;
49

– actul delegat poate intra în vigoare numai în cazul în care, în termenul stabilit
pentru actul legislativ, Parlamentul European și Consiliu nu formulează
obiecțiuni.” (Gyula, 2018)
– Consiliul și Parlamentul pot conferi Comisiei dreptul să adopte acte fără
caracter legislativ cu aplicare în domeniul general. Pentru delegarea către Comisie
Parlamentul hotărăște cu majoritate, iar Consiliul cu majoritate calificată.
Pentru a se îndeplini măsura delegării către Comisie există patru proceduri obligatorii:
1) Procedura consultativă – Comitetul Consultativ transmite Comisiei o pozițieneobligatorie.
2) Procedura administrativă – Comitetul Administrativ după ce primește proiectul de la
Comisie redactează un pucnt de vedere în termen de 3 luni. În cazul în care punctul
de vedere nu corespunde cu actul propus de Comisie, Consiliul trebuie
să adopte actul respectiv cu o majoritate calificată. Actul se adoptă și în cazul în
care Parlamentul și Consiliu se abțin. Până în prezent procedura delegării s-a aplicat
în următoarele domenii: agrar, pescuit și buget.
3) Procedura de (reglementare) regulariziare – Măsurile luate de Comisie sunt supuse
votului Consiliului și sunt aprobate cu o majoritate calificată.
4) Procedura luării unor măsuri de protecție – Comisia poate lua măsuri de protecție în
timpul aplicării sau executării unor acte normative unionale. Obligatoriu Consiliu trebuie
informat. În cazul în care Consiliu nu se pronunță în termenul fixat măsura este suspendată.
5) Procedura adoptării bugetului unional – Sursele bugetare ale Uniunii Europene sunt:
suprataxele agrare (active și pasive); taxele vamale; un procent din taxa pe valoarea
adăugată încasată în statele membre; un procent determinat de contribuția din partea fiecărui
stat în funcție de produsul intern brut.
Cheltuielie bugetare sunt: 45% susținerea dezvoltării durabile; 31% – agricultură; 11% – resurse
energitice naturale; 6% – cheltuielia dminsitrative; 1% – spațiul libertății, securității și justiție.
Adoptarea bugetului Uniunii Europene
„- În fiecare an în luna februarie, Comisia solicită fiecărei structuri din Uniune
necesitățile bugetare, iar până la data de 1 mai stabilește necesarul total.
– Până la data de 1 iulie, fiecare organ înaintează la Comisie un proiect de buget și
anexează la acesta o luare d epoziție.
– Comisia, pe baza acestora, elaborează un proiect de buget și anexează o luare de
poziție.
– Comisia trimite, până la 1 septembrie, proiectul și luarea de poziție la Consiliu,
care, pe baza acestora, elaborează un proiect de buget ce va fi înaintat la Parlament
până în 1 octombrie.
– Parlamentul, în 42 de zile, votează sau nu modifică proiectul, caz în care acesta
este adoptat. Dacă modifică proiectul, se declanșează etapa a 6-a.
– În cazul în care, în termen de 42 de zile de la transmitere, Parlamentul
European adoptă amendamentele cu majoritatea membrilor care îl compun,
proiectul astfel modificat se transmite Consiliului și Comisiei.”(Gyula, 2018)
Principala condiție este ca bugetul să fie votat la sfârșitul lui decembrie în anul care precede anul
bugetar.
Parlamentul European este un forum important pentru dezbaterile politice și luarea de decizii la
nivelul UE. Deputații în Parlamentul European sunt aleși în mod direct de alegători în toate statele
membre pentru a reprezenta interesele cetățenilor în procesul legislativ al Uniunii Europene și pentru a se asigura că celelalte instituții ale UE își desfășoară activitatea în mod democratic.
50

Concluzii
Scopul propus de această lucrare a fost de a cunoaște mai bine în calitate de cetățeni europeni cum
funcționează instituțiile Uniunii Europene. România face parte dintr-un suprastat European, organizat
cu totul diferit de alte state federative.
Tematica acestei lucrări arată drumul parcurs de UE de la înființarea Comunității Europene a
Cărbunelui și Oțelului și până la Uniunea de azi, în care 27 de state au un scop comun prin respectarea democrației și a statului de drept.
Un lucru este cert, în urma citirii acestei lucrari, putem afirma cu certitudine că instituțiile UE au
rolul să mențină unitatea acestei comunități și fiecare cetățean european să cunoască drepturile și obligațiile care îi revin.
În cadrul primului capitol am arătat drumul parcurs de UE, de la primul tratat și până la ultimul.
Un alt subiect interesant este și aderarea de noi membri și cum am străbătut drumul spre aderare noi ca țară.
În cadrul capitolului doi am accentuat importanța instituțiilor europene și cum funcționează, ce
legături sunt între ele șI ce responsabilități au statele memebre și cetățenii lor în acest stat federal.
O atenție deosebită am acordat-o prezentării Parlamentului European, a Comisiei Europene și a
Consiliului Uniunii Europene, precum și a celorlalte organisme care contribuie la buna funcționare și adminsitrare a Uniunii.
Datorită faptului ca această lucrare este concentrată asupra instituțiilor europene am prezentat și
capacitatea de guvernare colectivă și modul cum se iau deciziile în UE. De asemeni am prezentat cum se numesc șefii instituțiilor UE.
Studiul de caz, ultimul capitol, prezintă cea mai importantă instituție europeană Parlamentul.
Parlamentarii europeni sunt aleși pe un mandat de cinci ani. Rolul legislativ al PE pe care îl împarte împreună cu alte două instituțiie importante Consiliul și Comisia trebuie înțeles fiindcă deciziile votate sunt obligatorii pentru statele membre.
Astfel sper ca prin acestă lucrare am reușit să demonstrez cât este de importantă aderarea României
la UE și cum funcționează instituțiile acestui stat federativ care cuprinde o mare parte din Europa.
51

Bibliografie
1. Bărbulescu I. Gh. (2008), Procesul Decizional In Uniunea Europeana, Editura Polirom, Colecția
Collegium, Iași.
2. Bercea R. (2008), Drept comunitar, istoric, izvoare și instituții , Editura Mirton, 2008, Timișoara.
3. Bidilean V . (2011), Uniunea Europeană. Instituții, Politici, Activități, Editura universitară, Bu-curești.
4. Călinoiu C., Vedinaș V . (1999), Teoria funcției publice comunitare, Editura Lumina Lex, Bucu-rești.
5. Cartou L, Clergerie J.L., Gruber A, Rambaud P. (2000) L’Union Européenne, Editura Dalloz, Paris.6. Corbett, Jacobs F., Shackleton M. (2007), Parlamentul European, Editura Monitorul Oficial,
București.
7. Craig P., Burca G. (2009), Dreptul Uniunii Europene, Editura Hamangiu, București.8. David I., Vataman D. (2008), Romania și Uniunea Europeană – Istorie și actualitate, Editura
Pro Universitaria, București.
9. Echkenazi J. (2008), Ghidul Uniunii Europene, Editura Niculescu, București.
10. Filipescu P.I., Fuerea A. (2000), Drept instituțional comunitar european, Editura Actami,
București.
11. Fontaine P. (2009), Voyage au Coeur de l’Europe 1953 – 2009, Editura Racine, Bruxelles.12. Fuerea A. (2002 a), Instituțiile Uniunii Europene, Editura Universul Juridic, București.13. Fuerea A. (2004 b), Manualul Uniunii Europene, Editura universul Juridic, București.14. Fuerea A. (2004 c), Drept comunitar european. Partea generală, Editura Allbeck, București.
15. Gyula F. (2018), Drept institutional al Uniunii Europene, Editura Hamangiu, București.16. Gyula F., Mihu N., Veress E. (2007) Parlamentul European, Editura Wolters Kluwer, București.
17. Humă I. (2007), Drept comunitar, Partea generală, Editura Didactică și Pedagocică.
18. Jacque P.J. (2004), Droit institutionnel de l’Union Europeenne, Editura Dalloz, Paris.
19. Jinga I. (1999), Uniunea Europeană – realități și perspective , lucrare publicată sub egida
Consiliului Legislativ, Editura Lumina Lex, București.
20. Louis J.V . (1990), L’ordre juridique communautaire, ediția a 5-a, Oficiul Publicațiilor Comu-
nității Europene, Bruxelles.
21. Marino A. (1995), Pentru Europa, Integrarea României, Aspecte ideologice și culturale, Edi-
tura Polirom, Iași.
22. McCormick J. (2006), Să înțelegem Uniunea Europeană – o introducere concisă, Editura
Codecs, București.
23. Miga-Beșteliu R. (1999), Drept internațional public, Editura All, București.
24. Pecican O. (2003), România și Uniunea Europeană, Editura Eikon, Cluj – Napoca.25. Pecican O., Gherghina S. (coord.) (2010), Romania în U.E. Trei ani de la aderare, Editura
Limes, Cluj – Napoca.
26. Pușcaș V . (2004), Romania spre Uniunea Europeana. Negocierile de aderare (2000-2004),
Editura Institutul European, București.
27. Stoica O. (2003) Integrare financiar-monetară europeană, Editura Junimea, Iași.
I. Lucrări speciale28. Acordul de asociere dintre România și Uniunea Europeană

29. Actul Unic European (AUE).
30. Tratatul de instituire a Comunității Europene a Cărbunelui și Oțelului (CECO).31. Tratatele de la Roma – Tratatele CEE și EURATOM.32. Tratatul de fuziune – Tratatul de la Bruxelles.33. Tratatul privind Uniunea Europeană – Tratatul de la Maastricht34. Tratatul de la Amsterdam35. Tratatul de la Nisa36. Tratatul de la Lisabona37. Tratatul comun de aderare a României și Bulgariei38. Chiorean B., Buda D. (2002), Instituțiile Uniunii Europene. Prezentarea generală, Revista
Transilvană de Științe Adminsitrative nr. 1 (7);
II. Surse electronice
39. https://op.europa.eu/webpub/com/abc-of-eu-law/ro/, consultat în data de 15 februarie 2020.
40. http://www.europarl.europa.eu/portal/ro, consultat în data de 20 februarie 2020.41.https://www.europarl.europa.eu/news/ro/hearings2019/conducerea-parlamentului-2019,con-
sultat în data de 2 aprilie 2020.
42. www.europa.eu.int, consultat în data de 11 aprilie 2020.
43. http://europedirectbucuresti.ier.ro/despre-ue/, consultat la 15 mai 2020.
44. https://op.europa.eu/webpub/com/abc-of-eu-law/ro/, consultat la 15 mai 2020.