Coordonator științific: Prof. Dr. Urdea Petru Student: Niță Florinela Tatiana Timișoara, 2015 EFECTELE ACTIVITĂȚII MINIERE ASUPRA MEDIULUI DIN… [305477]

[anonimizat]: Prof. Dr. Urdea Petru

Student: [anonimizat],

2015

EFECTELE ACTIVITĂȚII MINIERE

ASUPRA MEDIULUI

DIN BAZINUL MINIER MOTRU

CUPRINS

Cap. I INTRODUCERE ………………………………………………………………….5

Scopul și obiectivele lucrării ………………………………………………………………………………….5

Așezarea geografică și limitele Bazinului Minier Motru ……………………………………………6

Repere ale cunoașterii zonei ………………………………………………………………………………….7

Repere legislative naționale și europene privind activitățile miniere …………………………..8

1.4.1. Repere legislative naționale ………………………………………………………………..8

1.4.2. Repere legislative europene ………………………………………………………………..9

Cap. [anonimizat] ……………………………10

2.1. Caracteristicile geologice …………………………………………………………….10

2.2. Depozitele de lignit ……………………………………………………………………12

2.3. Relieful ……………………………………………………………………………….13

2.4. Condițiile climatice …………………………………………………………………..15

2.5. Hidrografia ……………………………………………………………………………18

2.5.1. Apele de suprafață ………………………………………………………….18

2.5.2. Apele subterane …………………………………………………………….20

2.6. Vegetația și fauna …………………………………………………………………….21

2.7. Solurile ……………………………………………………………………………….24

Cap. III EXPLOATĂRILE DIN BAZINUL MINIER MOTRU …………………….27

3.1. Istoricul activității miniere în Bazinul Minier Motru ………………………………..27

3.2. Perimetrele de exploatare din cadrul Bazinului Minier Motru ………………………29

3.2.1. Perimetrul de exploatare Horăști ………………………………………………………..30

3.2.2. Perimetrul de exploatare Leurda ……………………………………………31

3.2.3. Perimetrul de exploatare Ploștina …………………………………………..33

3.2.4. Perimetrul de exploatare Lupoaia …………………………………………..35

3.2.5. Perimetrul de exploatare Roșiuța …………………………………………..36

3.2.6. [anonimizat] ………………………………………38

3.2.7. Perimetrul de exploatare Boca ……………………………………………..39

Cap. IV INFLUENȚA INDUSTRIEI MINIERE DIN BAZINUL MINIER MOTRU ASUPRA FACTORILOR DE MEDIU …………………………………………………41

4.1. Influența industriei miniere asupra reliefului ………………………………………..41

4.1.1. Modelarea geomorfologică din arealele cu exploatări miniere de suprafață ………………………………………………………………………………………………………………………….42

4.1.2. Modelarea geomorfologică din arealele cu exploatări miniere subterane ………………………………………………………………………………………………………………………….48

4.2. Influența industriei miniere asupra hidrografiei ……………………………………..50

4.2.1. Influența asupra apelor de suprafață ……………………………………….51

4.2.2. Influența asupra apelor subterane …………………………………………..55

4.3. Influența industriei miniere asupra atmosferei ………………………………………56

4.4. Influența industriei miniere asupra vegetației și faunei ……………………………..59

4.4.1. Influența asupra vegetației …………………………………………………59

4.4.2. Influența asupra faunei …………………………………………………….61

4.5. Influența industriei miniere asupra solurilor …………………………………………62

Cap. V CONCLUZII ……………………………………………………………………66

BIBLIOGRAFIE ……………………………………………………………………….68

Cap I. INTRODUCERE

Scopul și obiectivele lucrării

Încă din cele mai vechi timpuri, factorul uman și-a pus amprenta asupra mediului, activitățile antropice determinând, de cele mai multe ori, un adevărat “declin al naturii”. Deși de-a lungul timpului factorii naturali au jucat un rol important în modelarea reliefului, omul a intervenit masiv, având una din cele mai dinamice influențe. Întregul meu efort, de-a lungul elaborării lucrării prinde contur în jurul acestei idei. Astfel, scopul lucrării mele este realizarea unei analize pertinente a efectelor activităților de valorificare a lignitului din cadrul Bazinului Minier Motru asupra elementelor de mediu.

În deschiderea acestei lucrări adresez mulțumiri tuturor persoanelor care m-au susținut pe parcursul realizării acesteia prin îndrumarea activităților, mijlocirea obținerii de date, oferirea de informații și sfaturi:

Prof. Dr. Urdea Petru, coordonatorul lucrării de licență și, totodată, călăuza mea în toată perioda studenției, care a avut încredere în mine, și timp de un an mi-a oferit un sprijin necondiționat. Maniera în care m-a ajutat în alegerea temei și modul în care mi-a expus problema m-a făcut sa ma apropii tot mai mult de natură, trezind în mine interesul pentru această temă și stârnindu-mi entuziasmul pentru protejarea mediului înconjurător.

Doamnei Ogârlaci Gabriela, membru al Consiliului Județean Gorj (CJG) care mi-a mijlocit necondiționat accesul la informații, oferindu-mi un vast material.

Domnului ing. Păunescu Eugen care, prin discuțiile avute în teren, m-a inițiat în problemele specifice ale geologiei miniere. De asemenea, prin intermediul acestuia am reușit să descifrez relieful antropic din Bazinul Minier Motru.

Nu în ultimul rând, adresez mulțumiri calde colegelor Nicolovici Ioana Andreea și Laza Florentina Daniela, de la Departamentul de Geografie, cu care, prin discuțiile și interpretările avute, am formulat noi idei de analiză și reprezentare.

Așezarea geografică și limitele Bazinului Minier Motru

Bazinul Minier Motru reprezintă o unitate administrativă cu specific minier, înființată la sfârșitul anilor ’50, ca urmare a deciziei privind exploatarea rezervelor de lignit din zona bazinului mijlociu al râului Motru. Originea cuvântului Motru este geto-dacică, Mutru sau Mutria, după istoricul Giurescu, însemnând apă limpede, curate (Erdeli, 1992).

Bazinul Minier Motru este situat în partea de sud-vest a României, în nord-vestul Podișului Getic, în cadrul Dealurilor Piemontane ale Motrului (Dealurile Jiului și Dealurile Coșuștei), fiind traversat pe direcția nord-sud de râul cu același nume (fig. 1.1.).

Fig. 1.1. Localizarea Bazinului Minier Motru în cadrul României

Acest bazin minier are o suprafața de 130 km2, din care aproximativ 100 kmp reprezintă zone extreme de degradate în urma deschiderii câmpurilor de exploatare a rezervelor de lignit (Anghel, Surdeanu, 2007). Câmpurile de exploatare se suprapun Dealului Bujorăscu, Dealurilor Jilțului, luncii Motrului și unei mici părți din Dealurile Coșuștei.

Limitele Bazinului Motru sunt în cea mai mare parte convenționale, între relieful inclus zonei de studiu și cel limitrof acesteia neexistând discontinuități de ordin structural și morfologic (Anghel, 2009).

Repere ale cunoașterii zonei

Ionescu Argetoaia în celebra lucrare intitulată Pliocenul din Oltenia (1918), a făcut primele relatări cu caracter geologic și geografic referitor la zona studiată. Aici sunt descrise influențele geologiei regiunii asupra reliefului, elementele distinctive ale reliefului și orientarea culmilor (Nistor, 2011).

Ion Popescu Voitești în lucrarea intitulată Privire generală asupra trecutului geologic al Olteniei (1925), insistă de asemenea asupra geologiei regiunii, afirmând faptul că Podișul Getic s-a format prin transportul de materiale din zona montană.

Vintilă Mihăilescu în lucrarea intitulată Dealurile și Podișurile României (1966), evidențiază diferența dintre noțiunile de piemont, podiș, platformă. Mihăilescu împarte Dealurile Jilțului în două unități: sectorul nordic al „dealurilor de tranziție” (dealurile cu altitudini mai mari) și sectorul sudic considerat ca aparținând unui „Piemont reliect”.

Petre Coteț în lucrarea intitulată Geomorfologia Românei (1979), pune accentul pe Dealurile Motrului, evidențiând reliefului unității format din interfluvii triunghiulare. De asemenea, acesta descrie un proces specific unității, alunecările de tip „hârtoape” – alunecări formate la originea văilor prin subminarea versantului în urma eroziunii regresive desfășurate de către acestea.

Alexandru Roșu în lucrarea Geografia fizică a României (1980), accentuează fragmentarea interfluviilor de către rețeaua hidrografică și aspectul reliefului format dintr-o „asociere de culmi cu altitudini ce coboară lent către zona de confluență a Jiului cu Motrul”.

Alexandru Șchiopoiu în lucrarea intitulată Dealurile piemontane ale Coșuștei (1982), are meritul de a fi primul geograf care semnalează procesele declanșate de minerit în zonă. Autorul descrie relieful nou apărut în Lunca Motrului, ca urmare a activității de la Cariera Lupoaia și riscurile pe care le prezintă acesta.

Răzvan Stroe în lucrarea intitulată Piemontul Bălăciței (2003), realizează o descriere amplă a geologiei și evoluției paleogeografice a regiunii dintre Motru și Jiu.

Dumitru Fodor și Gavril Baican prin lucrarea intitulată Impactul industriei miniere asupra mediului (2001), au realizat prima lucrare cu caracter complex în care sunt analizate influențele exploatărilor miniere asupra mediului. În această lucrare sunt enumerate exploatările în funcțiune la acel moment și haldele aferente, suprafețele (silvice și agricole) afectate, volumul exploatat sau haldat și volumele ce urmează a fi depozitate în halde (Nistor, 2011).

Repere legislative naționale și europene privind activitățile miniere

Având în vedere impactul puternic pe care îl poate avea activitatea minieră, s-a impus respectarea unui set de prevederi legislative, atât pe plan național, cât și pe plan european, în urma aderării României la Uniunea Europeană.

Repere legislative naționale

Legea Minelor nr. 85/2003 conține stipulări privind managementul mediului legat de activitățile miniere și planul de reabilitare al mediului pentru activitățile planificate și cele existente sau planul de închidere a minelor în cazul încetării activității (incluzând documentația tehnică, programul de reabilitare și conservare, programul de supraveghere post-închidere, planul de remediere a mediului etc.). Dezvoltatorii care extrag minerale sau roci din exploatările de suprafață sau subterane (incluzând mine, cariere, gropi de balast) trebuie să reabiliteze amplasamentul afectat prin activitățile de extracție a minereurilor.

Ordinul Ministerial 273/2001 pentru aprobarea Manualului de închidere a minelor se referă la planurile de închidere a minelor/carierelor incluzând un plan de reabilitare. Un plan de închidere a minelor are în vedere următoarele patru obiective:

protejarea mediului și asigurarea siguranței și sănătății publice prin utilizarea practicilor de închidere sigure și responsabile;

reducerea sau eliminarea efectelor asupra mediului odată ce obiectivul minier își încetează activitatea;

stabilirea condițiilor care sunt consecvente cu obiectivele pre-determinate pentru folosirea terenului;

reducerea necesarului de monitorizare și întreținere pe termen lung prin asigurarea stabilității fizice și chimice a zonelor afectate de activitățile miniere.

Legea 466/2001 aprobă OUG 244/2000 privind securitatea barajelor, reglementează siguranța operațională și de după închiderea activității. Această lege definește patru categorii de baraje în funcție de valoarea indicelui de risc (pentru barajele cu risc acceptabil valoarea indicelui este mai mică sau egală cu unu): A – baraj de importanță excepțională; B – baraj de importanță deosebită; C – baraj de importanță normală; D – baraj de importanță redusă. În cazul unei valori a indicelui de risc asociat barajului mai mare de 1, riscul este inacceptabil, iar barajul nu poate fi exploatat.

Ordinele Ministeriale 114-120/2002 reglementează normele legate de securitatea barajelor.

Hotărârea de Guvern 1403/2007 face referire la refacerea zonelor în care solul, subsolul și ecosistemele terestre au fost afectate.

Hotărârea de Guvern 1408/2007 se referă la modalitățile de investigare și evaluare a poluării solului și subsolului.

Hotărârea de Guvern 856/2008 definește gestionarea deșeurilor din industriile extractive (Riti, 2012).

Repere legislative europene

Directiva Comisiei Europene 21/2006 se referă la gestionarea deșeurilor din industria extractivă. Această Directivă a fost emisă în urma constatării numărului mare de accidente majore care au avut loc și că această industrie era una dintre cele mai poluante. Principalele noțiuni de care se țin cont în managementul unui proiect minier (de la deschiderea sa până la închiderea finală), sunt următoarele: plan de management al deșeurilor; prevenirea accidentelor majore; autorizație de exploatare și criterii de construcție; închiderea și managementul deșeurilor după exploatare; protejarea resurselor de apă.

Directiva Cadru privind Apa a Comisiei Europene 60/2000 stabilește cadrul de acțiune comunitar în domeniul politicii apei. Această directivă cuprinde și noțiuni aplicabile minelor și carierelor:

reducerea evacuărilor, inclusiv pe termen lung;

protecția resurselor de apă de suprafață sau apă subterană care se găsesc în vecinătatea minelor;

reducerea emisiilor la scară mai mare (bazin, mediu marin) (Riti, 2012).

Cap. II. CARACTERISTICILE FIZICO-GEOGRAFICE

2.1. Caracteristicile geologice

Deoarece Bazinul Minier Motru se află în partea de nord-vest a Piemontului Getic, pe teritoriul a două unități distincte – Depresiunea Geticǎ și Platforma Moesicǎ – geologia arealului este strîns legată de Bazinul Dacic. Începând cu Senonianul și continuând cu Cuaternarul, a avut loc procesul de sedimentare din Avanfosa Carpatică, care a cunoscut variații mari în evoluția sa. Individualizarea Depresiunii Getice ca unitate structural s-a datorat mișcărilor moldavice din Sarmațianul inferior. Ulterior, structurile create inițial s-au accentuat datorită tectonicii. La sfîrșitul Pliocenului a început etapa de fragmentare a ultimei suprafețe de nivelare carpatice, rezultând cantități foarte mari de materiale detritice ce au amplificat procesul de colmatare a Lacului Getic și formarea piemontului din sudul Carpaților. Încheierea etapei de sedimentare din Pliocen are un rol major în geneza Piemontului Getic care se suprapune momentului de „liniște” de la sfârșitul Pliocenului (Erdeli, 1992).

Din cercetările făcute în cadrul Depresiunii Getice, privind evoluția paleogeografică, reiese faptul că fundamentul pe care s-a clădit baza sedimentară a Piemontului Motrului se află la o adâncime de peste 2600 m. Acest fundament este alcătuit dintr-un înveliș de șisturi cristaline, în compoziția cărora se află granit și un înveliș de formațiuni sedimentare Mezozoice, predominant calcaroase. Printr-un proces de sedimentogeneză care s-a desfășurat în perioada cuprinsă între Paleogen și Pliocen Superior, au fost create formațiunile litologice acoperitoare. Aici s-au acumulat depozite de molasă formate din strate de lignit, psefite, psamite și evaporite.

În anul 2006 Dan Jipa a realizat prima sinteză modernă în ceea ce privește evoluția sedimentară a Bazinului Dacic. Conform acestuia au existat trei faze de sedimentare în evouția Bazinului Dacic: faza lacustră (Ponțian); faza deltaică (Dacian inferior) și faza fluviatilă (Dacian superior-Cuaternar). Materialul sedimentar din Piemontul Motrului este alcătuit din depozite lacustre (Terțiar); depozitele fluvio-lacustre (pietrișuri, bolovănișuri și nisipuri mai grosiere) și depozite continentale (acumulările aluviale, deluviale și coluviale).

Din punct de vedere morfologic, Bazinul Dacic nu era încă conturat în Badenianul inferior, distingându-se doar arealul în care urma să se dezvolte. Momentul geologic inițial al existenței sale ca și corp acvatic complet conturat, având caracterele unei mări deschise, îl reprezintă Sarmațianul mediu. Evoluția Bazinului Dacic în timpul Neogenului superior a cunoscut mai multe faze: în timpul Sarmațianului superior Bazinul Dacic a avut caracterele unei mări deschise; în timpul Meoțianului Bazinul Dacic a devenit o arie acvatică semi-închisă; în perioada Meoțian-Ponțian-Dacian inferior Bazinul Dacic a fost sedimentat continuu; în perioada Dacian superior-Romanian Bazinul Dacic a avut caracterele unui bazin închis, cu o sedimentare predominant fluvială (Jipa, 2006).

La sfârșitul Pliocenului, Bazinul Dacic avea aspectul unei câmpii de divagare, cu zone mlăștinoase și lacustre mici. Așadar, sfârșitul Pliocenului marchează sfârșitul fazei pre-piemontane iar sfârșitul Romanianului marchează începutul fazei de acumulare piemontană propriu-zisă (Anghel, 2009).

Astfel, din cele relatate mai sus, putem remarca faptul că, în prima etapă a acumulării, Piemontul Motrului are origine fluvio-lacustră iar în a doua etapă acesta are o origine predominant fluviatilă. Piemontul Motrului a apărut ca o câmpie terminală peste care s-au depus nisipuri și pietrișuri, sub forma unor imense aluviuni suprapuse și juxtapuse. În faza valahă a Pliocenului au fost conturate structurile preexistente, prin mișcări care au determinat transformarea arealului într-o unitate morfologică distinctă. În faza rodaniană de la sfârșitul Dacianului partea vestică a bazinului de sedimentare lacustră a fost exondată și supusă eroziunii subaeriene, îndepărtându-se treptat straturile de sedimente până deasupra stratului VII de lignit. Ulterior, în timpul Romanianului Inferior apele lacustre au pătruns în acest areal, depunându-se nisipuri și pietrișuri mărunte. Acest moment marchează geneza piemontului din vestul Jiului. în În partea estică a acestui teritoriu (la est de falia Motrului) sedimentarea a continuat până în Pleistocenul inferior. La sfârșitul Terțiarului, adâncimea Lacului Getic era din ce în ce mai mică, formându-se, din loc în loc, fâșii de uscat care separau zonele restrânse cu apă și mlaștini. Astfel, sfârșitul Pleistocenului inferior reprezintă începutul unei noi etape evolutive, și anume etapa de fragmentare transversală a întregului areal (Anghel, 2009).

Etapa de formare a Piemontului Motrului se încheie în Cuatemarul inferior, odată cu începerea fazei creării sistemului de terase. În Pleistocenul superior, Piemontul Motrului avea caracterele unei zone colinare de origine piemontană. În timpul glaciației Wurm, au avut loc depunerile de loessuri (pe interfluvii și terase fluviale), depuneri cauzate de prezența unei vegetații slab dezvoltate, de ariditatea climei și de influneța vânturilor (Nistor, Pătru, 2002).

În perioada cuprinsă între Holocen și Actual a avut loc eroziunea rețelei hidrografice, în urma căreia s-au conturat Dealurile Jilțului și Dealurile Coșuștei. Evoluția văilor din Bazinul Minier Motru cunoaște două faze: în prima fază s-au adâncit albiile, fapt ce a dus la formarea primelor nivele de terase iar în a doua fază văile s-au adâncit treptat, fapt ce a dus la formarea teraselor inferioare.

În cadrul Piemontului Motrului, depozitele Neogene fac parte din Avanfosa Carpatică, o structură monoclinală cu ondulații mici. Depozitele Dacian-Romaniene din acest areal au o tectonică simplă, formând un monoclin orientat est-vest, cu pante mici și cu o serie de ondulații slabe ce formează sinclinale și anticlinale. De asemenea în acest areal s-au evidențiat câteva falii principale, alături de care apar o serie de falii mai mici care au creat probleme în procesul de exploatare minieră (Anghel, 2009).

2.2. Depozitele de lignit

Cărbunii Plioceni din Oltenia sunt cunoscuți încă de la sfârșitul secolului al XIX-lea. Geneza zăcămintelor de cărbune din cadrul Bazinului Minier Motru a creat mai multe ipoteze: prezența unui lac cu adâncime redusă, colmatat periodic și transformat în mlaștină; prezența unor câmpii aluviale; prezența unor câmpii de inundație funcționale într-un sistem fluviatil; prezența unui areal fluvio-deltaic; originea deltaică a arealelor carbogeneratoare (Țicleanu, Pătruțoiu, 1987).

Zăcămintele de cărbune din Bazinul Minier Motru au o înclinare generală de până la 5o, prezentând ondulări pe mai multe direcții. Lignitul din acest areal minier are culoare brun-negricioasă sau neagră, spărtură neregulată, fiind format dintr-o masă cărbunoasă cu elemente de xilit. În arealul de studiu predomină cărbunele detritic cu stratificație fină.

Sectorul dintre Dunăre și Motru se suprapune din punct de vedere structural atât peste flancul intern al Avanfosei Carpatice (la vest și nord de aliniamentul Șimian-Ciovîrnășani), cât și pe flancul extern al acesteia (la est și sud de același aliniament). Toate stratele de cărbuni aflorează pe versantul stâng al Văii Coșuștea și prezintă falii în releu orientate pe direcția NV-SE (Țicleanu, Pătruțoiu, 1987).

Sectorul dintre Motru și Jiu se suprapune din punct de vedere structural pe teritoriul celor trei entități litostratigrafice din Oltenia: Formațiunea de Berbești, Formațiunea de Jiu-Motru și Formațiunea de Cîndești. În această zonă se regăsesc depozitele Dacian-Romaniene de lignit. Complexul cărbunos de Motru are cea mai mare dezvoltare, stratele cuprinse în intervalul V-XII fiind importante din punct de vedere productiv (Țicleanu, Pătruțoiu, 1987).

2.3. Relieful

Relieful Bazinului Minier Motru este format din culmi alungite (rezultate prin fragmentarea suprafeței piemontane inițiale), separate de văi largi, care în zonele de confluență căpătă aspectul unor depresiuni. Astfel, aspectul reliefului este dat de alternanța dintre dealurile înalte și văile despărțitoare care se lărgesc în zona de confluent.

Relieful prezent aici are o altitudine medie cuprinsă între 200-300 m (fig. 2.1.).

Fig. 2.1. Harta hipsometrică a Bazinului Minier Motru

Cea mai mare altitudine din zona minieră Motru este de 415 m, la Piscul Tâlvei, situat la NE de satul Roșiuța. Cea mai mică altitudine este de 171 m, în lunca Merișului situată în amonte față de comuna Broșteni.

Dealurile din acest areal sunt, în general, izolate și înalte: Dealul Înalt, delimitat de Valea Leurda, Valea Porcașa, Valea Ploștina și Valea Motru. Acestea au înălțimi de peste 200 m, cele mai înalte depășind 300 m: Dealul Cârlești – 328 m, Culmea Chivadaru – 318 m, Culmea Cătunelor – 355 m, Piscul Tâlvei – 415 m. Pantele dealurilor au înclinări mici, cele mai accentuate fiind produse prin activitatea antropica intensă. Cele mai renumite dealuri din Bazinul Minier Motru sunt: Dealul Bujorăscu, Dealul Știrbetului, Dealul Roșiuța, Dealul Nebunului, Dealul Porcașei, Dealul Croitoreștilor, Culmea Floarei, Dealul Horăști, Dealul Chivadarului, Dealul Lupoiței, Dealul Blajului, Dealul Cireșului, Dealul Leurzii, Dealul Potângu, Dealul Prigoroiului etc. (Fodor, 2003).

În cadrul Bazinului Minier Motru se disting patru unități morfologice și structurale: Dealul Bujorăscu, Dealurile Jilțului, Dealurile Coșuștei, și unitățile de vale. Dealul Bujorăscu se află în partea vestică a Depresiunii intracolinară Câmpu Mare-Târgu Jiu-Câlnic. Dealurile Jilțului sunt situate la est de râul Motru, reprezentând partea nordică a Dealurilor Piemontane ale Motrului. Dealurile Coșuștei se află în partea estică a piemontului Motrului. Unitățile de vale sunt reprezentate atât de văile principale, care s-au adâncit și lărgit continuu în cuvertura piemontană initial, cât și de văile secundare, care s-au ramificat, fragmentând suprafața vechiului piemont. De asemenea, rețeaua hidrografică a sculptat văi largi sub forma unor cordoane, formând terasele fluviatile (Anghel, 2009).

Partea de nord a acestei zone cunoaște o fragmentare ridicată din cauza ramificării bazinelor de recepție ale afluenților, care determină o eroziune mai intensă în sectoarele superioare ale văilor. În sectoarele de luncă, adâncimea fragmentării reliefului înregistrează valori mici din cauza lipsei proceselor geomorfologice gravitaționale și predominării dinamicii fluviale. Cunoașterea densitatății fragmentării reliefului are importanță majoră în procesul de alegere a suprafețelor de amplasare a haldelor de steril, determinând grosimea maximă pe care o poate avea depozitul de steril. În Bazinul Minier Motru haldele de steril sunt amplasate pe văi, în special în sectorul nordic, areal în care se găsesc valorile cele mai mari ale fragmentării reliefului. Astfel, putem afirma faptul că fragmentarea reliefului a determinat amplasarea haldelor de steril. Înălțimea acestora scade spre aval, odată cu scăderea valorilor adâncimii fragmentării (Anghel, 2009).

Cunoașterea declivității reliefului este importantă pentru amplasarea haldelor de steril. Astfel, haldarea se efectuează pe terenurile cu pantă mică (0-2o) pentru a se asigura stabilitatea sterilului. În cadrul Bazinului Minier Motru depunerea sterilului în cadrul văilor cu declivitate mai mare a determinat declanșarea alunecării corpului haldelor (alunecarea Haldei Valea Rogoazelor, alunecarea Haldei Bujorăscu Mic, alunecarea Haldei Știucani etc.).

Bazinul Minier Motru reprezintă un monoclin cu orientare NV-SE, traversat de rețeaua hidrografică pe o direcție paralelă cu înclinarea generală. Astfel, s-au conturat versanți cu orientare sud-vestică pentru arealul Dealurilor Jilțului și cu orientare nord-vestică pentru culmile de pe dreapta Motrului (Anghel, 2009).

2.4. Condițiile climatice

Din punct de vedere climatic, Bazinul Minier Motru are un climat temperat continental cu influențe submediteraneene, caracterizat prin ierni blânde si veri calduroase. Având în vedere faptul că în acest perimetru nu există stații meteorologice, caracteristicile climatice de aici reies din măsurătorile de la stațiile meteorologice aflate în vecinătatea bazinului: Târgu Jiu și Strehaia.

Temperatura aerului este importantă în special pentru evoluția vegetației și a diferitelor culturi agricole. Astfel, prin cunoașterea temperaturii aerului se poate prognoza fenomenul de îngheț și se pot efectua diferite activități legate de starea vremii.

Conform datelor oferite de Administrația Națională de Meteorologie, în perioada 1961-1990, la stația meteorologică Târgu Jiu media lunară a temperaturilor maxime nu a înregistrat valori mai mari de 28,5oC (luna iulie) iar media lunară a temperaturilor minime nu a înregistrat valori mai mici de -6.1oC (luna ianuarie). Valorile temperaturilor maxime și minime lunare ale aerului la stația meteorologică Târgu Jiu, în perioada 1961-1990 sunt indicate în tabelul (tabelul 2.1.) și graficul (vezi fig. 2.2.) de mai jos:

Tabelul 2.1. Valorile temperaturilor maxime și minime lunare ale aerului la stația meteorologică Târgu Jiu, în perioada 1961-1990

(sursa: Administrația Națională de Meteorologie)

Fig. 2.2. Graficul temperaturilor maxime și minime lunare ale aerului la stația meteorologică Târgu Jiu, în perioada 1961-1990

Astfel, se remarcă faptul că în cadrul Bazinului Minier Motru nu se înregistrează o temperatură medie anuală mai mare de 11°C, datorită încălzirii realizată în anotimpurile de tranziție sub influența foehn-ului.

Fluctuațiile circulației generale a atmosferei, concretizate prin variații mari ale temperaturii, au generat apariția unor situații de excepție, respectiv a unor maxime și minime absolute. Temperatura maximă absolută înregistrată aici a fost de 43,5°C, în lunile august și septembrie 1946, la stația meteorologică de la Strehaia. Temperatura minimă înregistrată a fost de -33°C în luna ianuarie 1907, la stația meteorologică de la Strehaia (Anghel, 2009).

Temperatura solului depinde de: înclinarea și expoziția versanților, gradul de acoperire cu vegetație, umezeala din sol și culoarea acestuia. Luând în considerare măsurătorile făcute la stațiile meteorologice de la Târgu Jiu și Strehaia, s-a constatat că temperaturile medii lunare ale solului (până la 20 de centimetri adâncime) sunt mai ridicate decât temperaturile medii lunare ale aerului în lunile aprilie și decembrie.

Conform datelor oferite de Administrația Națională de Meteorologie, în perioada 1961-1990 valoarea medie a precipitațiilor la stația meteorologică Târgu Jiu este în jur de 700 mm/an. Astfel, se remarcă faptul că în cadrul Bazinului Minier Motru este prezent un regim pluviometric specific zonelor deluroase. Variația precipitațiilor este influențată în special de circulația depresiunilor barice. Cele mai abundente precipitații sunt înregistrate în lunile mai și iunie, în urma pătrunderii fronturilor reci (fig. 2.3.). De asemenea, abundența precipitațiilor din acest areal este determinată și de influența submediteraneană. Valorile precipitațiilor medii lunare la stația meteorologică Târgu Jiu, în perioada 1961-1990 sunt indicate în tabelul (tabelul 2.2.) și graficul (fig. 2.3.) de mai jos:

Tabelul 2.2. Valorile precipitațiilor medii lunare ale aerului la stația meteorologică Târgu Jiu, în perioada 1961-1990

(sursa: Administrația Națională de Meteorologie)

Fig. 2.3. Graficul precipitațiilor medii lunare la stația meteorologică Târgu Jiu, în perioada 1961-1990

(sursa: ANM)

Vânturile sunt un element climatic care manifestă o influența foarte mare în acest areal minier. Direcția dominantă a vântului înregistrată la stațiile meteorologice de la Târgu Jiu și Strehaia este cea de vest.

După datele oferite de The World Meteorological Organization, în perioada anilor 1980-2002 frecvența medie a vântului se înregistrează pe direcțiile nord (8%) și nord-est (6,8%), pe baza măsurătorilor de la stația meteorologică din Târgu Jiu. De asemenea, cele mai mici frecvențe se înregistrează pe direcțiile vest și nord-vest, din cauza orientării văii Jiului dinspre nord-est spre sud-vest (Anghel, 2009).

Pe direcțiile cu frecvențe dominante viteza vântului are cele mai mari valori anuale, astfel încât media lunară cu valoarea cea mai ridicată a fost înregistrată la stația meteorologică de la Târgu Jiu în anul 1981 și este de 4 m/s pentru direcția est.

Radiația solară și circulația atmosferică locală sunt influențate de morfologia arealului (morfografia, declivitatea, utilizarea terenurilor, acoperirea cu păduri etc.). Astfel, în cadrul Bazinului Minier Motru se individualizează anumite topoclimate naturale: topoclimatul dealurilor piemontane și topoclimatul culoarelor de vale. Acestora li se pot suprapune topoclimate elementare naturale: topoclimatul de deal, topoclimatul de luncă, topoclimatul depresiunilor, topoclimatul complexelor de alunecare și topoclimatul pădurilor.

De asemenea, activitățile miniere desfășurate în cadrul acestui bazin au determinat apariția unor topoclimate specifice, numite topoclimate elementare antropice: topoclimatul de carieră, topoclimatul de haldă, topoclimatul așezărilor și topoclimatul galeriilor subterane (Anghel, 2009).

2.5. Hidrografia

Rețeaua hidrografică din cadrul Bazinului Minier Motru este dependentă de rețeaua hidrografică din cadrul Depresiunii Getice, care găzduiește un bazin hidrogeologic de mari dimensiuni. Rețeaua hidrografică din cadrul acestui areal minier are o orientare generală NV-SE și este influențată direct de condițiile fizico-geografice.

2.5.1. Apele de suprafață

Apele de suprafață din cadrul Bazinului Minier Motru sunt reprezentate de râul Motru cu afluenții săi și lacurile din zonă.

Cursurile de apă au caracter preponderent sezonier, uneori torrențial, fiind alimentate din precipitații, din ape de asecare, provenite din minele de cărbuni, și din izvoarele generate de aflorarea pe văi a unor orizonturi acvifere.

Cel mai important curs de apă din acest areal minier este râul Motru, afluent de dreapta al Jiului, ce izvorăște din munții Vâlcan, de la o altitudine de 1230 m, având o lungime de 120 km. Suprafața bazinului său hidrografic este de 1886 km2. Râul Motru prezinta un curs sinuos cu schimbări de direcție (NV-SE la Glogova, N-S la Meriș), care se datorează prezenței în profunzime a unei falii ce a favorizat instalarea inițială a cursului Motrului. Valea Râului Motru este cea mai larga ocupând un loc central in în cadrul Bazinului Carbonifer Motru iar datorita activității de exploatare minieră prezentă în această zonă, s-a creat un relief specific antropic (Riti, 2012).

Râul Motru are mai multe artere secundare (fig. 2.4.). Cei mai importanți afluenți ai râului Motru sunt: Ploștina și Lupoița, pe partea stângă, și Crainici și Peșteana, pe partea dreaptă. Aceștia au dat naștere la văile ce le poartă numele, văi înguste în amonte și largi spre aval (Valea Pârâului Crainici, Valea Peșteanei, Valea Lupoița și Valea Ploștina). În zona de confluență, acestea se termină sub forma unor capete de deal (Capul Dealului și Capul Plostinei) (Fodor, 2003).

Fig. 2.4. Harta râurilor din cadrul Bazinului Minier Motru

Lacurile din cadrul Bazinului Minier Motru sunt formate atât pe cale naturală, cât și pe cale artificială.

Lacurile formate pe cale naturală au o prezență destul de redusă în această zonă, deși precipitațiile înregistrate aici au valori destul de mari iar rocile impermeabile (argile, marne) sunt prezente excedentar în constituția geologică a regiunii. Slaba reprezentare a lacurilor naturale se datorează aspectului geomorfologic al regiunii. Fragmentarea accentuată a zonei, care a îngustat interfluviile și densitatea mare a rețelei hidrografice permit cantonarea apelor în bazine lacustre. Însă, apele de precipitații și izvoarele se drenează rapid pe suprafața versanților, formându-se doar bălți cu existență efemeră (Riti, 2012).

În cadrul Bazinului Minier lacurile antropice au o frecvență mult mai mare decât lacurile naturale. De exemplu, în urma închiderii exploatării miniere Motru Vest, au apărut două unități lacustre care atrag tot mai mulți turiști – lacul Oglinda (fig. 2.5.) și lacul Potcoava (fig. 2.6.).

Fig. 2.5. Lacul Oglinda Fig. 2.6. Lacul Potcoava

2.5.2. Apele subterane

Apele subterane din cadrul Bazinului Minier Motru sunt situate în marele bazin hidrogeologic cantonat în depozitele daciene și romaniene din Oltenia, cu importante rezerve statice și dinamice de apă (Riti, 2012).

Grosimea și permeabilitatea mare a depozitelor sedimentare ce alcătuiesc Bazinul Minier Motru determină caracteristicile apelor subterane. Acviferele din zona minieră Motru sunt dispersate în depozite Ponțiene, Daciene, Romaniene și Cuaternare. Astfel, în cadrul acestui areal se întâlnesc acvifere de adâncime mare, acvifere de adâncime medie și acvifere freatice.

Acviferele de adâncime medie din acest areal minier aparțin bazinului subartezian-artezian al Depresiunii Getice. Acestea sunt de tip intergranular, prezintă nivel liber, au extindere regională, fiind cantonate în formațiunile arenaice de vârstă Dacian-Romanian.

Acviferele de adâncime mare din zona minieră Motru aparțin bazinului artezian al Depresiunii Getice. Acestea sunt dezvoltate la scara întregii unități, prezintă nivel ascensional sau artezian, au grosimi de 50-100 m și depind de complexitatea litologică (Anghel, 2009).

Acviferele freatice constituie principala sursă de alimentare cu apă potabilă pentru populație, având un rol economic major. Acestea sunt dispersate în formațiuni Cuaternare, prezentând nivel liber și slab ascensional. Acviferele superioare sunt influențate de variația precipitațiilor, având caracter discontinuu și grosimi diferite.

Unitățile structurale străbătute de apele subterane, calitatea apelor de suprafață, precum și principalele surse de poluare din zonă determină compoziția mineralogică a acviferelor. Conform datelor furnizate de Agenția de Protecție a Mediului Gorj, mineralizația totală a apelor freatice din Bazinul Minier Motru are valoare foarte scăzută, cuprinsă între 135-493 mg/l, iar duritatea are valori cuprinse între 5,6-11,8°. Pe măsură ce înaintează spre sud, apele subterane acumulează cantități considerabile de substanțe minerale, astfel încât acestea prezintă caracteristici peste limitele excepționale de potabilitate, în ceea ce privește duritatea, dar și conținutul de azotați și nitrați.

Valorile reduse ale scurgerii din cadrul acestei unități (1-3 l/s/km2) sunt cauzate de repartizarea neuniformă a precipitațiilor în cursul anului și de permeabilitatea ridicată a substratului (Anghel, 2009).

2.6. Vegetația și fauna

Din punct de vedere biogeografic arealul Bazinului Minier Motru aparține provinciei Moesice, find prezente pădurile de cer, gârniță și gorun balcanic, pajiștile stepizate în care se regăsesc elemente termofile caracteristice sudului Europei. Vegetația acestor meleaguri este reprezentată prin vegetația forestieră, vegetația ierboasă și vegetația de luncă (vezi fig. 2.7.).

Fig. 2.7. Harta vegetației din cadrul Bazinului Minier Motru

Vegetația forestieră din cadrul Bazinului Minier Motru este reprezentată de zona pădurilor de foioase. Luând în considerare treptele de relief și tipurile de sol prezente, vegetația forestieră din cadrul Bazinului Minier Motru poate fi etajată de la sud la nord: etajul fagului, etajul pădurilor amestecate de fag cu gorun și etajul gorunului. Pe lângă aceste specii lemnoase, vegetația forestieră mai este reprezentată și de alte specii de foiase (gârniță, cer, stejar, salcâm etc.). Din cauza evoluției climatului din timpul Cuaternarului (variații mari de precipitații) în zona pădurilor de foioase de aici au apărut și anumite elemente arborescente cu caracter mezofit-mezohigrofil (fagul și frasinul), precum și elemente provenite din fitoclimatul silvostepei (cer, gărniță, mojdrean etc.). În ceea ce privește caracteristicile actuale ale tipurilor de pădure, cea mai mare pondere o au gorunetele pure (43%), urmate de făgete pure de dealuri (17%), amestecuri de gârniță și cer (7%), stejari mezofili (16%) și goruneto-făgete (4%). Analizând productivitatea pădurilor, 80% dintre acestea sunt cu productivitate mijlocie, 19% cu productivitate inferioară și 1% din arborete sunt de productivitate superioară (Anghel, 2009).

Zonele forestiere se caracterizează prin prezența veveriței, tipică pentru pădurile de fag și pe alocuri de gorun. De asemenea, se pot întâlni rozătoare de pădure, păsări răpitoare nocturne sau diurne ca ciuful de pădure, striga, huhurezul de pădure, șoricarul comun etc.. Tot din această biocenoză fac parte păsări tipice de pădure ca: ciocănitoarea pestriță, ciocănitoarea pestriță mijlocie, vârdarea, pițigoiul, scorțarul, cocoaica, miscarul, cinteza, gaița, cucul etc.. De asemenea, se întâlnesc diverse specii ubicviste cum sunt: ariciul, nevăstuica comună, dihorul comun, viezurele, vulpea, cerbul, căprioara, mistrețul, lupul, pisica sălbatică, iepurele etc.. Această zonă este foarte cunoscută vânătorilor prin domeniile de practică vânătorească, unde sunt prezente vulpea, iepurele, mistrețul, căprioara). “Deoarece viața insectelor este condiționată de factori abiotici (temperatură și umiditate) și biotici (vegetație și hrană) modificarea severă a ecosistemelor naturale a determinat micșorarea drastică a genofondului” (Riti, 2012, pag. 65).

Vegetația ierboasă este prezentă în pajiștile și fânețele din cadrul Bazinului Minier Motru. În acest areal vegetația ierboasă reprezintă o asociație floristică secundară care a apărut în urma defrișării pădurilor. Vegetația ierboasă este alcătuită atât din specii autohtone (specifice poienilor din păduri), dar și din specii care au pătruns din stepă și silvostepă. Astfel, aici întâlnim o varietate de specii ierboase: sunătoare, mușețel, măceș, rug, frag, podbal, pătlagină, urzică, trifoi, sulfină. Livezile de pomi fructiferi și pășunile au repartiție mai mică. În zona exploatării miniere sau pe halde, unde se adună apa care poate bălti vreme îndelungată, pot apărea plantele palustre.

Fauna din pajiștile și fânețele prezete în zona minieră Motru este reprezentată de: păsări (ciocârlie, privighetoare, mierlă etc.), mamifere (iepuri, arici, căprioare etc.), rozătoare (șoarecele de câmp), reptile (șerpi și șopârle) și insecte (libelule, o mare diversitate de fluturi, păianjeni, gândaci etc.) etc..

Vegetația de luncă, reprezentată de pajiștile de luncă, este caracteristică zonelor joase, plane și umede, a căror pânză freatică se află aproape de suprafață. În lunca Motrului pajiștile sunt ocupate în cea mai mare parte cu fitocenoze cu o valoare furajeră ridicată: zăvoaie de sălcii, anini, răchite, rogoz etc..

În lunca Motrului pot fi întâlnite o multitudine de păsări, cum ar fi: rațe sălbatice, gâște sălbatice, berze etc.. De asemenea, fauna acvatică are o răspândire foarte mare pe râul Motru (clean, mreană) și în lacurile prezente în acest areal (crap, caras, știucă), cuprinzând o largă diversitate de specii de pești. Pescuitul sportiv se poate desfășura pe lacurile formate în urma închiderii exploatărilor miniere din zonă (Lacul Oglinda și Lacul Potcoava formate în urma închiderii exploatării de la perimetrul minier Motru-Vest) sau pe râul Motru.

2.7. Solurile

Solurile din cadrul Bazinului Minier Motru au o varietate foarte mare datorită condițiilor morfologice și hidrice. Cele mai întâlnite clase de soluri din acest areal sunt clasa protisoluri (aluviosolurile, regosolurile), clasa cernisoluri, clasa cambisoluri (eutricambosolul), clasa luvisoluri (preluvosolul, luvosolul), clasa vertosoluri (vertosolul), clasa antrisoluri (erodosolurile) și protosolul antropic minier. Astfel, în acest bazin minier tipurile predominante de soluri sunt: preluvosolurile, luvosol tipic, luvosol albic, vertisol, regosol, erodosol, aluviosol, entiantrosol (haldele de steril) (Anghel, 2009).

Din punct de vedere morfologic, solurile pot fi repartizate în soluri dezvoltate în arealele colinare și soluri dezvoltate pe văi.

Pe versanții și culmile din cadrul Bazinului Minier Motru este prezent un mozaic de soluri care se diferențiază în funcție de topoclimatele specifice, varietatea litologică, micromorfologia locală și tipul vegetației. Astfel, pe culmile înguste predomină vertosolurile și luvosolurile (tipice și erodate), pe interfluvii s-au format preluvisolurile și luvosolurile iar pe versanții înclinați sunt prezente eutricambisolurile. În arealele cu o înclinare foarte puternica și cu roci de vârstă recentă, sculptate în argile carbonatice, nisipuri și pietrișuri, sunt întâlnite regosolurile eutrice. În partea de sud și sud-vest, pe versanți sunt prezente vertosolurile. De asemenea, acolo unde versanții sunt afectați de procesele de deplasare în masă se întâlnesc regosolurile și preluvosolurile.

În cadrul luncilor și teraselor din Bazinul Minier Motru solurile terenurilor cu înclinări reduse sunt formate pe pietrișuri și nisipuri Holocene și Pleistocene. În lunci se regăsesc aluviosolurile aflate în diferite stadii de dezvoltare iar pe terase apare o varietate foarte mare de soluri, în funcție de vârsta, înălțimea și roca mamă. Astfel, pe terasele mai înalte sunt prezente luvosolurile stagnice și luvosolurile albice stagnice, iar pe terasele mijlocii și inferioare predomină preluvisolurile. În partea situată în vecinătatea imediată a albiei, pe suprafețele frecvent inundabile, întâlnim materiale aluvionare. În partea mai înaltă a luncilor, inundabilă doar la viituri mari, sunt prezente aluviosolurile evoluate slab și mijlociu. Pe suprafețele neinundabile se regăsesc aluviosolurile bine evoluate. De asemenea, tot aici pot fi întâlnite și aluviosoluri entice stagnice și faeoziomuri (Anghel, 2009).

În urma defrișărilor masive, în scopul extinderii suprafețelor agricole, s-au declanșat procesele de degradare (spălare în suprafață, alunecări de teren, eroziune torențială). Astfel, ca o consecință a amplificării fenomenelor descrise mai sus, fertilitatea generală a solurilor are o tendință de diminuare (Riti, 2012).

CAPITOLUL III. EXPLOATARILE DIN BAZINUL MINIER MOTRU

3.1. Istoricul activității miniere în Bazinul Minier Motru

La sfârșitul anului 1959 a fost înființată Intreprinderea Minieră Oltenia, cu sediul în Craiova, care avea în subordine trei sectoare de exploatare: Sectorul Minier Albeni, Sectorul Minier Roșia de Jiu (azi cariera Pinoasa) și Sectorul Minier Valea Motrului.

Primele două sectoare, respectiv Sectorul Minier Albeni și Sectorul Minier Roșia de Jiu, și-au început activitatea începând cu luna octombrie a anului 1959.

Sectorul Minier Valea Motrului a început să funcționeze în luna mai a anului 1960, având sediul într-o baracă metalică ce servea ca magazie și birouri, amplasată la ieșirea din localitatea Ploștina (spre Drobeta Turnu-Severin), lângă sediul Întreprinderii de Studii și Explorări Miniere (I.S.E.M.) – Complexul Motru. Astfel, începutul mineritului din Valea Motrului se contureaza in anul 1960, cu doar 30 de muncitori, pornind cu o baracă metalică ce servea atât drept magazie, cât și spatiu pentru birouri, amplasată la ieșirea din Ploștina.

Preluând aproximativ 30 de muncitori de la I.S.E.M., care era în lichidare, Sectorul Valea Motrului și-a început activitatea cu lucrări de cercetare: foraje geologice, galerii de coastă amplasate pe aflorimente și puțuri de cercetare săpate manual și susținute în lemn. Toate aceste lucrări au fost efectuate în cadrul localităților: Ploștina, Leurda, Horăști și Băzăvani. Sectorul Minier Valea Motrului era dotat cu două autocamioane, un tractor rutier pentru transportul materialelor și o foreză autopurtată.

În luna iulie 1960 s-a închiriat de la Întreprinderea Minieră Rovinari un excavator cu lingură, cu acționare mecanică a brațului și un buldozer. Aceste utilaje s-au folosit în albia Motrului, în zona Valea Mănăstirii, în scopul extragerii balastului. Agregatele extrase au fost utilizate la balastarea drumului Ploștina – Însurăței – Horăști. Pentru extinderea lucrărilor a mai fost angajată o echipă de 10 muncitori necalificați care descărcau autocamioanele, împrăștiau balastul și executau șanțuri pe marginea drumului.

Primele lucrări miniere de investiții au început în luna august 1960 la Horăști, unde au fost săpate două galerii – galeria I-400 și galeria I-100. Începând cu această lună s-au făcut angajări mari de personal, astfel încât la sfârșitul anului 1960 Sectorul Minier Valea Motrului avea peste 400 de salariați. Din anul în care s-a deschis prima mină de pe Valea Motrului, mina Horăști, mii de mineri au intrat în subteran sub spectrul urării tradiționale „Noroc bun!”.

Începând cu luna octombrie 1960, Mina Leurda, Mina Ploștina și Mina Horăști și-au început activitatea. Tăierea cărbunelui se făcea cu explozivi, iar la susținere s-au experimentat în tronsoane: lemnul, stâlpii metalici de abataj și cadrele pășitoare. Datorită faptului că zona nu era alimentată cu energie electrică, pentru lucrări s-au folosit două grupuri generatoare mobile, până în primăvara anului 1961, când s-a dat în folosință linia electrificată Rovinari – Motru – Horăști și stațiile de transformare de la Horăști și Ploștina.

De asemenea, în luna octombrie 1960 Sectorul Minier Albeni și Sectorul Minier Roșia de Jiu și-au redus activitatea de cercetare geologică, o parte din personal fiind transferată la Sectorul Minier Valea Motrului. În vara anului 1961 cercetarea geologică din zona Albeni și Roșia de Jiu și-a încetat activitatea, personalul fiind adus în zona Motru, unde s-au format trei sectoare miniere: Horăști, Leurda și Ploștina, subordonate Întreprinderii Miniere Oltenia.

În anul 1961 au fost construite drumurile de acces la minele Horăști, Leurda și Ploștina, precum și incintele miniere respective.

În anul 1962, Întreprinderea Minieră Oltenia s-a transformat în Trustul Minier Oltenia, preluând și activitatea de la Rovinari. Trustul Minier Oltenia avea în subordine Exploatările Miniere Rovinari și Motru. Exploatarea Minieră Motru avea în subordine cele trei sectoare: Horăști, Leurda și Ploștina.

După această perioadă lucrările de extracție în bazinul Motru s-au amplificat, astfel încât la începutul anului 1966 Exploatarea Minieră Motru a fost desființată și au fost înființate exploatările Horăști și Leurda și sectoarele Ploștina și Roșiuța, în subordinea Trustului Minier Oltenia.

Pe data de 24 mai 1966, în urma deschiderii câmpurilor miniere, a fost declarat orașul Motru, în componența căruia au intrat, în anul 1968, satele Ploștina, Leurda, Dealul Pomilor, Însurăței, Roșiuța, Horăști și Lupoița (vezi fig. 3.1.). Astfel, acest oraș, care a avut un caracter minier profund, a cunoscut o dezvoltare puternică, ocupând vreme îndelungată un loc major în economia județului Gorj.

Fig. 3.1. Localizarea orașului Motru în cadrul României

În anul 1967 Trustul Minier Oltenia a fost deființat, fiind create următoarele unități: Întreprinderea Minieră Rovinari (cu sediul în Rovinari); Întreprinderea Minieră Motru (cu sediul în orașul Motru); Institutul de Cercetare Științifică, Inginerie Tehnologică și Proiectare Mine pe Lignit – I.C.I.T.P.M.L. (cu sediul la Craiova). Personalul Trustului Minier Oltenia a fost redistribuit cu precădere la Întreprinderea Minieră Motru și la I.C.I.T.P.M.L. Craiova.

Astfel, anul 1960 a reprezentat începutul lucrărilor miniere din Valea Motrului. În prima etapă au fost deschise minele: Horăști, Leurda și Ploștina, apoi au intrat în funcțiune și minele Lupoaia, Roșiuța, Boca și Motru-Vest, ulterior fiind deschise carierele Lupoaia (1976) și Roșiuța (1984).

În prezent, în Bazinul Minier Motru sunt formate două unități miniere: Exploatarea Minieră de Subteran (EMS) și Exploatarea Minieră de Cariere (EMC) ce aparțin Societății Naționale a Lignitului – Oltenia.

3.2. Perimetrele de exploatare din cadrul Bazinului Minier Motru

În cadrul Bazinului Minier Motru, delimitat de Valea Motrului și Valea Jilțului Nehomir, au funcționat următorele: exploatări subterane/ mine (Horăști, Leurda, Ploștina, Lupoaia, Roșiuța, Motru Vest/ Râpa, Boca); exploatatări la zi/ cariere (Lupoaia, Roșiuța); microcariere (Ploștina Nord, Roșiuța, Lupoaia VI-VII, Lupoaia V-VI, Steic, Meriș II, Ploștina Sud, Roșiuța I, Porcașa, Valea Racilor, Roșiuța II, Știucani I, Lupoaia Vest, Miculești I, Știucani II, Leurda, Miculești II, Lupoița I, Lupoița II, Știucani I, Știucani II); halde de steril (Valea Mănăstirii, Bujorăscu Mic, Valea Rogoazelor, Valea Știucani, Valea Porcașei, Valea Cerveniei, Steic, Lupoița, interioară Lupoaia, Miculești-Valea Zăstranei, Valea Știucani, Valea Verzilor, Valea Racilor) (Nistor, 2011).

Câmpurile miniere din cadrul Bazinului Minier Motru se diferențiază în funcție de mai multe criterii: metodele de exploatare utilizate, grosimea stratelor și adâncimea la care sunt situate acestea, condițiile morfologice și geologice în care s-au format acestea, caracteristicile rocilor intercalate, capacitatea de producție etc. În ordinea intrării lor în exploatare, acestea sunt: Horăști, Leurda, Ploștina, Lupoaia, Roșiuța, Motru Vest și Boca. Majoritatea acestor areale de exploatare sunt situate în dealurile din partea estică a râului Motru – Dealurile Jilțului, cu excepția perimetrului minier Motru Vest care este situat la vest de râul Motru, în Dealurile Coșuștei (fig.3.2.).

Fig. 3.2. Schiță privind localizarea câmpurilor miniere din cadrul Bazinului Minier Motru

3.2.1. Perimetrul de exploatare Horăști

Perimetrul de exploatare Horăști este situat în județul Gorj, în sudul Bazinului Minier Motru, la est de râul Motru, pe teritoriul localităților Strâmtu, Băzăvani, Duculești, Larga, Horăști și Țirioi. Cele mai apropiate centre urbane sunt: orașul Motru situat la 6 km, municipiul Târgu-Jiu la 45 km, orașul Strehaia la 29 km, municipiul Drobeta Turnu-Severin la 45 km și orașul Baia de Aramă la 40 km.

Întreg perimetrul minier are o suprafață totală de circa 25 km² și se învecinează cu: perimetrul minier Tehomir, în partea de nord-est, perimetrul minier Leurda, în partea de nord-vest, perimetrul minier Cojmănești, în partea de sud-est, și perimetrul minier Boca, în partea de sud-vest (Anghel, 2009).

Perimetrul minier Horăști și-a început activitatea în anul 1960. Capacitatea de producție a fost stabilită la 1,500 mil. t/an. Nivelele maxime de producție din acest areal minier au fost realizate în anii 1979 și 1981, când s-au obținut 1,071 mil. t., respectiv 1,095 mil. t.. Capacitatea de producție a perimetrului Horăști nu a putut fi atinsă datorită următoarelor cauze: condițiile hidrogeologice grele și foarte grele (debite de ape foarte mari; zone cu nisip direct pe strat; roci slab coezive atât în culcuș, cât și în acoperiș); condițiile geo-miniere grele; necorelarea lucrărilor de deschidere cu lucrările de exploatare; organizare necorespunzătoare etc. Activitatea de producție în acest camp minier a încetat în anul 2005. De-a lungul întregii activități de exploatare a cărbunelui de la Horăști producția totală este de aproximativ 26,000 mil. t. (Huidu, Giurgiulescu, 2008).

În cadrul perimetrului minier Horăști sunt caracteristice exploatările subterane – Mina Horăști. Aici, deschiderea zăcământului a fost realizată prin galerii de coastă: I-100, I-401 – pentru transportul materialelor și al personalului (vezi fig. 3.3.), precum și I-500, I-402 – pentru transportul lignitului (vezi fig. 3.4.).

În scopul protejării lucrărilor industriale de efectul distructiv al apelor de suprafață au fost regularizate văile pârâului Băzăvani și a pârâului Boca.

Cărbunele exploatat în perimetrul Horăști este reprezentat de lignit de culoare brună până la neagră, cu textură stratificată. Stratul de cărbune care a făcut obiectul exploatării în perimetrul Horăști este stratul X, care uneori se unește cu stratul IX sau cu stratul XI de cărbune. Acest strat de carbune are o grosime variabilă, care se situează între 2,4 m și 3,2 m.

Fig. 3.3. Galerie de coastă pentru Fig. 3.4. Galerie de coastă pentru

transport personal la Mina Horăști transport producție la Mina Horăști

Metoda de exploatare cea mai eficientă a fost cea cu stâlpi lungi direcționali cu dirijarea rocilor din acoperișul direct prin prăbușire totală într-o singură felie. Această metodă constă în “pregătirea stâlpilor de abataj prin executarea a două lucrări de pregătire paralele în planul stratului, una destinată transportului materialelor, circulației personalului și aerului proaspăt, cealaltă destinată transportului producției și circulației aerului viciat” (Huidu, Giurgiulescu, 2008, pag. 284).

Din cauza epuizării rezervelor de cărbune din stratul X activitatea de producție din cadrul minei Horăști a încetat în luna iunie 2005. Lucrările miniere de legătură cu suprafața au fost închise prin îndiguirea în zona galeriilor de legătură cu suprafața, rambleerea acestora și confecționarea plăcilor de beton la suprafața acestora.

3.2.2. Perimetrul de exploatare Leurda

Perimetrul de exploatare Leurda este situat în județul Gorj, în centrul Bazinului Minier Motru, la est de râul Motru, pe teritoriul localităților Leurda, Însurăței și Miculești. Cele mai apropiate centre urbane sunt orașele Motru și Târgu-Jiu, situate la distanța de 6 km și respectiv 36 km.

Întreg perimetrul minier are o suprafață totală de circa 13 km² și se învecinează cu: perimetrul minier Ploștina, în partea de nord, perimetrul minier Horăști, în partea de sud, și cu perimetrul minier Tehomir, în partea de est (Anghel, 2009).

Perimetrul minier Leurda și-a început activitatea în anul 1960. Capacitatea de producție a fost stabilită la 1,500 mil. t/an. Nivelele maxime de producție din cadrul acestui areal minier au fost realizate în anii 1976 și 1980, când s-au obținut 1,555 mil. t., respectiv 1,716 mil. t.. Producția realizată în anul 1980 este cea mai mare producție realizată de o mină din România. Activitatea de producție în acest camp minier a încetat în anul 1998. De-a lungul întregii activități de exploatare a cărbunelui de la Leurda producția totală este de aproximativ 28,000 mil. t. (Huidu, Giurgiulescu, 2008).

În cadrul perimetrului minier Leurda sunt caracteristice atât exploatările subterane (Mina Leurda I și Mina Leurda II) cât și cele de suprafață (Microcariera Leurda, Microcariera Miculești I și Microcariera Miculești II). Aici, lucrările miniere de acces la zăcământ s-au facut prin galerii de coastă și plane înclinate. Mina Leurda I a fost deschisă prin două galerii de coastă: I-100 – pentru transportul materialelor și al personalului și I-101 – pentru transportul producției. Mina Leurda II a fost deschisă tot prin intermediul a două galerii de coastă: I-450 – pentru transportul materialelor și al personalului și I-450bis – pentru transportul producției.

Sterilul rezultat în urma exploatării miniere a fost depus în Halda Miculești-Valea Zăstranei (fig. 3.5.).

Fig. 3.5. Halda Miculești-Valea Zăstranei

În scopul protejării lucrărilor industriale de efectul distructiv al apelor de suprafață a fost regularizată valea pârâului Leurda.

Stratele de cărbune care au făcut obiectul exploatării în perimetrul Leurda sunt stratul X de lignit, exploatat în perioada 1966-1996 și stratul VI, exploatat în perioada 1996-1998. Lucrările de exploatare a lignitului din stratul X s-au desfășurat în condiții geologice și hidrogeologice mult mai bune decât cele întâlnite la exploatarea stratului VI. Grosimea stratului VI variază între 1,3 și 4,2 m iar grosimea stratului X variază între 3 și 5 m. Stratul X s-a deschis cu galerii de coastă (I-100 și I-101), iar stratul VI prin plane înclinate (I-540 și I-541). Execuția lucrărilor miniere în cadrul minei Leurda a întâmpinat dificultăți, atât în stratul X, cât și în stratul VI. Factorul principal care a defavorizat exploatarea a fost prezența stratelor de nisip în acoperișul direct al stratelor de lignit (Huidu, Giurgiulescu, 2008).

Exploatarea stratului X a încetat în anul 1996 din cauza epuizării rezervei de lignit din acesta. În anul 1988 au început lucrările de deschidere a stratului VI, fiind stratul următor exploatabil, care avea însă un volum de rezerve și o grosime mult mai mici decât ale stratului X. Astfel, în anul 1998 activitatea de exploatare de la perimetrul minier Leurda a încetat din cauza epuizării rezervelor din stratului X pe de o parte, iar pe de altă parte, din cauza condițiilor geologice grele, care au creat probleme mari de exploatare a stratului VI.

Lucrările miniere de legătură cu suprafața au fost închise prin îndiguirea în zona galeriilor de coastă și a planurilor înclinate, rambleerea acestora și confecționarea plăcilor de beton la suprafața acestora.

3.2.3. Perimetrul de exploatare Ploștina

Perimetrul de exploatare Ploștina este situat în județul Gorj, în zona central-estică a Bazinului Minier Motru, ocupând interfluviul dintre Valea Ploștinei și cursul superior al Jilțului Slivilești. Cele mai apropiate localități sunt: orașul Motru situat la 4 km și satul Ploștina situate la 1 km distanță.

Întreg perimetrul minier are o suprafață totală de circa 19 km² și se învecinează cu: perimetrul minier Roșiuța, în partea de nord, perimetrul minier Jilț, în partea de est, perimetrul minier Leurda, în partea de sud, și perimetrul minier Lupoaia, în partea de vest (Anghel, 2009).

Perimetrul minier Ploștina și-a început activitatea în anul 1961. Nivelele maxime de producție din cadrul acestui areal minier au fost înregistrate în anii ’70, când s-au obținut peste 1,000 mil t. (Huidu, Giurgiulescu, 2008).

În cadrul perimetrului minier Ploștina sunt caracteristice atât exploatările subterane (Mina Ploștina Nord, Mina Ploștina Sud) cât și cele de suprafață (Microcariera Porcașa, Microcariera Ploștina Nord, Microcariera Ploștina Sud, Microcariera Știucani I, Microcariera Știucani II) (Huidu, Giurgiulescu, 2008).

Aici, deschiderea zăcământului a fost realizată prin galerii de coastă (I-430, I-431, I-421 și I-100) și plane înclinate (I-409, I-410, I-428 și I-429).

Sterilul rezultat în urma exploatării miniere a fost depus în Halda Valea Porcașei și Halda Valea Știucani.

În scopul protejării lucrărilor industriale de efectul distructiv al apelor de suprafață a fost regularizată valea pârâului Valea Cireșului.

Stratele de carbune care au făcut obiectul exploatării în perimetrul minier Ploștina sunt stratele VII, X și XII (fig. 3.6.). Stratul VII este foarte dezvoltat și are grosimi medii mai mari de 2 m, crescând spre Roșiuța. Stratul X are cea mai mare pondere dintre toate stratele de lignit din întreg Bazinul Minier Motru, având grosimea de peste 4 m în cadrul perimetrului Ploștina. Stratul XII se regăsește pe o suprafață relativ restrânsă, unde depășește grosimea de 2 m, cu tendințe de creștere către Lupoaia. Cele mai importante rezerve se găsesc în stratul VII. Stratul VII s-a deschis cu plane înclinate, stratul X s-a deschis cu galerii de coastă iar stratul XII s-a deschis combinând cele două metode de deschidere, respectiv cu plane înclinate și galerii de coastă.

Fig. 3.6. Stratul VII și stratul X de cărbune din cadrul câmpului minier Ploștina

“Metodele de exploatare aplicate la zăcământul de la mina Ploștina au fost cu abataje cameră și cu stâlpi pe direcție sau pe înclinare cu abataje frontale” (cu susținere individuală sau cu susținere mecanizată) (Huidu, Giurgiulescu, 2008, pag. 310).

De-a lungul timpului, realizările perimetrului de exploatare Ploștina au constituit adevărate recorduri miniere nu doar în cadrul Bazinului Minier Motru, ci și în întreaga țară. Astfel, realizările de la Ploștina au fost foarte bune pe o perioadă de circa 15 ani (1969-1984), depășind 1,000 mil. t/an, după care a intrat într-un puternic declin, cu realizări de circa 400 mii t/an (Huidu, Giurgiulescu, 2008).

3.2.4. Perimetrul de exploatare Lupoaia

Perimetrul de exploatare Lupoaia este situat în județul Gorj, în partea vestică a Bazinului Minier Motru, ocupând interfluviul dintre Valea Ploștina și Valea Motrului.

Întreg perimetrul minier are o suprafață totală de circa 29 km² și se învecinează cu: perimetrul minier Roșiuța, în partea de nord și de nord-est, perimetrul minier Ploștina, în partea de nord-est, orașul Motru, în partea de sud, și comuna Cătunele, în partea de vest (Anghel, 2009).

Perimetrul minier Lupoaia și-a început activitatea în anul 1967. Capacitatea de producție a fost stabilită la 600 mii t/an. Nivelele maxime de producție au fost înregistrate în anii 1976 și 1977, când s-au obținut 1,445 mil. t., respectiv 1,450 mil. t. (Huidu, Giurgiulescu, 2008).

În cadrul perimetrului minier Lupoaia sunt caracteristice atât exploatările subterane (Mina Lupoaia I, Mina Lupoaia II, Mina Lupoița), cât și exploatările de suprafață (Microcariera Lupoaia Vest, Microcariera Lupoaia V-VI, Microcariera Lupoaia VI-VII, Microcariera Steic, Microcariera Lupoița I, Microcariera Lupoița II, Cariera Lupoaia). Cariera Lupoaia are o suprafață totală de aproximativ 553 ha, luând în calcul atât incinta carierei, cât și construcțiile.

Sterilul rezultat în urma exploatării miniere a fost depus în Halda Valea Mănăstirii I (228 ha), Halda Valea Mănăstirii II (245 ha), Halda Lupoița (13 ha), Halda Valea Cerveniei (26 ha), Halda Steic (30 ha), Halda interioară Lupoaia (Fodor, 2001).

În scopul protejării lucrărilor industriale de efectul distructiv al apelor de suprafață a fost regularizată valea pârâului Lupoaia cu afluenții Valea Stoican, care este regularizată și debușează în râul Motru în amonte de oraș.

Stratele de lignit care au făcut obiectul exploatării în cadrul perimetrului minier Lupoaia sunt stratul V, stratul VI și stratul VII. Stratul V este compact și are grosimea de până la 6,3 m. În acest câmp minier, din cauza procesului de sedimentare, stratul VI nu poate fi separat de stratul VII, astfel încât formează împreună un complex cu o grosime cuprinsă între 8 m și 9,5 m. Luând în considerare proprietățile calitative ale stratelor de lignit din perimetrul minier Lupoaia se poate observa faptul ca valorile medii pe fiecare strat în parte sunt foarte apropiate. Activitatea de producție pe stratul VI a încetat în anul 1991 iar pe stratul V în anul 1995 ca urmare a epuizării rezervei de cărbune exploatabil în zonă (Huidu, Giurgiulescu, 2008).

Metodele de exploatare utilizate în cadrul perimetrului minier Lupoaia sunt metoda de exploatare cu abataje cameră și metoda de exploatare cu stâlpi pe direcție.

Mina Lupoaia a obținut recorduri absolute în producție datorită existenței unor condiții geologice și hidrogeologice favorabile în care au fost amplasate stratele, relativ liniare și fără accidente tectonice, cu o calitate foarte bună.

3.2.5. Perimetrul de exploatare Roșiuța

Perimetrul de exploatare Roșiuța este situat în județul Gorj, în partea nordică a Bazinului Minier Motru, între Valea Motrului și cea a Runcurelului, pe teritoriul localității Roșiuța, componentă a orașului Motru. Cele mai apropiate centre urbane sunt orașele Motru și Târgu-Jiu, situate la distanța de 6 km și respectiv 36 km.

Întreg perimetrul minier are o suprafață totală de circa 28 km² și se învecinează cu: perimetrul minier Lupoaia, în partea de sud-vest, și cu perimetrul minier Ploștina, în partea de sud (Anghel, 2009).

Perimetrul minier Roșiuța și-a început activitatea în anul 1977. Capacitatea de producție a fost stabilită la 700 mii t/an. Nivelele maxime de producție au fost înregistrate în anii 1982 și 1983, când s-au obținut 668 mii t., respectiv 752 mii t.. Activitatea de producție în acest camp minier a încetat în anul 2002. De-a lungul întregii activități de exploatare a cărbunelui de la Roșiuța producția totală este de aproximativ 11,000 mil. t. (Huidu, Giurgiulescu, 2008).

În cadrul perimetrului minier Roșiuța sunt caracteristice atât exploatările subterane (Mina Roșiuța I, Mina Roșiuța II Sud, Mina Roșiuța II Nord) cât și exploatările de suprafață (Cariera Roșiuța, Microcariera Roșiuța, Microcariera Roșiuța I, Microcariera Roșiuța II, Microcariera Știucani I, Microcariera Știucani II). Cariera Roșiuța are o suprafață totală de aproximativ 538 ha, luând în calcul atât incinta carierei, cât și construcțiile (vezi fig. 3.7.).

Fig. 3.7. Cariera Roșiuța

Aici, deschiderea zăcământului a fost realizată prin galerii de coastă (I-400 și I-401) și plane înclinate (I-404, I-405, G-520 și G-521).

Sterilul rezultat în urma exploatării miniere a fost depus în Halda Bujorăscu Mic (29 ha), Halda Valea Rogoazelor (106 ha), Halda Valea Știucani (145 ha) (fig. 3.8.), Halda Valea Verzilor (Fodor, 2001).

Fig. 3.8. Vedere panoramică a haldei Valea Știucani, din Dealul Bătrân – Cariera Roșiuța (Nistor, 2011)

În scopul protejării lucrărilor industriale de efectul distructiv al apelor de suprafață au fost regularizate văile pârâurilor Roșiuța și Știrbeț.

Stratele de cărbune care au făcut obiectul exploatării în perimetrul minier Roșiuța sunt stratul V și complexul VI-VII. Complexul stratelor VI-VII a fost străpuns de foarte multe foraje, având extindere și grosimi variabile (de la 0,05 m la 10 m). Configurația și dimensiunile zonelor cu rezerve industriale au dus la crearea a două zone exploatabile în stratul VI-VII: Zona Sudică (mina Roșiuța II Sud) și Zona Nordică (Mina Roșiuța II Nord). Stratele VI-VII în cea mai mare parte au fost exploatate. Au rămas câteva zone în partea nordică, zone care nu s-au putut exploata datorită condițiilor tectonice dificile (blocuri puternic fragmentate) și grosimii reduse ale stratului. De asemenea, și stratul V a fost străpuns de aproape toate forajele de exploatare. Acesta are extindere și grosimi variabile (de la 0,05 m la 6 m). Exploatarea stratului V a fost mult îngreunată de existența deranjamentelor tectonice, caracterizate prin zone intens fisurate sau faliate. Stratul VI-VII s-a deschis cu galerii de coastă (I-400 și I-401) și plane înclinate (I-404 și I-405), iar stratul V s-a deschis prin plane înclinate (G-520 și G-521) (Huidu, Giurgiulescu, 2008).

Complexul stratelor VI-VII a constituit obiectul exploatării în perioada 1977-1997. Activitatea de producție pe stratul VI-VII a încetat în anul 1997 din cauza epuizării rezervei de exploatat din acest strat. Pentru continuarea exploatări, s-a impus trecerea la exploatarea stratului V. Activitatea de producție pe stratul V a încetat în anul 2002 din următoarele cauze: presiuni foarte mari în câmpul minier; deranjamente tectonice în zăcământ (falii); aflux foarte mare de apă (Huidu, Giurgiulescu, 2008).

Metoda de exploatare în cadrul perimetrului minier Roșiuța este cea a “stâlpilor lungi, extrași cu abataje frontale, dotate cu complexe mecanizate” (Huidu, Giurgiulescu, 2008, pag. 271).

Lucrările miniere de legătură cu suprafața au fost închise prin îndiguirea în zona galeriilor de legătură cu suprafața, rambleerea acestora și confecționarea plăcilor de beton la suprafața acestora.

3.2.6. Perimetrul de exploatare Motru-Vest

Perimetrul de exploatare Motru-Vest este situată în partea de nord-vest a Bazinului Minier Motru, în dreapta râului Motru, în imediata apropiere a orașului Motru, pe teritoriul localităților Zegujan Florești, Broșteni, ce aparțin de județul Mehedinți și pe teritoriul localității Motru, ce aparține de județul Gorj. Orașul cel mai apropiat din zonă este orașul Motru.

Întreg perimetrul minier are o suprafață totală de circa 6,5 km², fiind delimitat la est de râul Motru, la sud-vest de Poiana Coșuștea, iar la nord-vest de localitățile Siseștii de Sus și Popești (Anghel, 2009).

Perimetrul minier Motru-Vest și-a început activitatea în anul 1976. Capacitatea de producție a fost stabilită la 1,000 mil. t/an. Nivelele maxime de producție au fost înregistrate în anii 1984 și 1986, când s-au obținut 825 mii t., respectiv 795 mii t.. Activitatea de producție în acest camp minier a încetat în anul 1994. De-a lungul întregii activități de exploatare a cărbunelui de la Motru-Vest producția totală este de aproximativ 9,550 mil. t. (Huidu, Giurgiulescu, 2008).

În cadrul perimetrului minier Motru-Vest sunt caracteristice atât exploatările subterane, cât și exploatările de suprafață (Mina Motru Vest, Mina Noua Motru, Microcariera Valea Racilor și Microcariera Meriș II).

Sterilul rezultat în urma exploatării miniere a fost depus în Halda Valea Racilor.

Stratele de cărbune care au făcut obiectul exploatării în perimetrul minier Motru-Vest sunt stratul I, stratul VI și stratul VII. Stratul I are o grosime cuprinsă între 1,8m și tratul VI o grosime cuprinsă între 0,5 m și tratul VII constituie stratul cel mai important din perimetru, fiind dezvoltat în aceleași zone în care a fost semnalat și stratul VI. Acesta are o grosime cuprinsă între 1 m și 24 m. Deschiderea stratelor I, VI și VII s-a făcut prin galerii de coastă (Huidu, Giurgiulescu, 2008).

Metoda de exploatare utilizată a fost metoda cu “stâlpi lungi direcționali, cu abataje frontale singulare. Această metodă a fost adoptată având în vedere experiența acumulată prin exploatarea unor zăcăminte asemănătoare la minele din Oltenia” (Huidu, Giurgiulescu, 2008, pag. 305).

3.2.7. Perimetrul de exploatare Boca

Perimetrul de exploatare Boca este situată în județul Gorj, în extremitatea sudică a Bazinului Minier Motru, în cadrul dealurilor din estul râului Motru, pe teritoriul satelor Boca, Miculești și Strâmtu, care aparțin de comuna Samarinești. Cele mai apropiate centre urbane sunt: orașul Motru, municipiul Târgu-Jiu, orașul Strehaia, municipiul Drobeta Turnu-Severin și orașul Baia de Aramă.

Întreg perimetrul minier are o suprafață totală de circa 5,8 km² și se învecinează cu mina Horăști la nord-est. De-a lungul timpului perimetrul de exploatare Boca a aparținut de perimetrul minier Horăști (Anghel, 2009).

Perimetrul minier Boca și-a început activitatea în anul 1978. Capacitatea de producție a fost stabilită la 500 mii t/an însă aceasta nu a putut fi realizată din cauza condițiilor de zăcământ insuficient cercetate și a dotării tehnice precare. Activitatea de producție în acest câmp minier a încetat în anul 2002 (Huidu, Giurgiulescu, 2008).

În cadrul perimetrului minier Boca sunt caracteristice exploatările subterane, ca și în cazul perimetrului minier Horăști. Aici, deschiderea zăcământului a fost realizată prin două galerii de coastă: I-416 – pentru transportul materialelor și al personalului și I-417 – pentru transportul lignitului.

În scopul protejării lucrărilor industriale de efectul distructiv al apelor de suprafață a fost regularizată valea pârâului Boca.

Stratul de cărbune care a făcut obiectul exploatării în perimetrul Boca este stratul X, care uneori se unește cu stratul IX sau cu stratul XI de cărbune. Acest strat de carbune are o grosime variabilă, care se situează între 2,4 m și 3,2 m.

Metoda de exploatare cea mai eficientă a fost cea cu stâlpi lungi direcționali cu dirijarea rocilor din acoperișul direct prin prăbușire totală într-o singură felie. Această metodă constă în “pregătirea stâlpilor de abataj prin executarea a două lucrări de pregătire paralele în planul stratului, una destinată transportului materialelor, circulației personalului și aerului proaspăt, cealaltă destinată transportului producției și circulației aerului viciat” (Huidu, Giurgiulescu, 2008, pag. 284).

Din cauza condițiilor hidrogeologice grele activitatea de producție din cadrul minei Boca a încetat în anul 2002. Lucrările miniere de legătură cu suprafața au fost închise prin îndiguirea în zona galeriilor de legătură cu suprafața, rambleerea acestora și confecționarea plăcilor de beton la suprafața acestora.

Cap. IV. INFLUENȚA INDUSTRIEI MINIERE

DIN BAZINUL MINIER MOTRU

ASUPRA FACTORILOR DE MEDIU

Industria extractivă are consecințe negative majore asupra componentelor mediului, dând naștere unor peisaje antropizate dezolante, contrastante peisajului natural. Modificările mediului rezultate în urma extracției cărbunelui depind de morfologia arealului exploatat, indicii meteorologici, tehnica minieră utilizată, compoziția chimică și mineralogică a materialelor exploatate etc. Principalele efecte negative ale activităților antropice miniere sunt: modificarea reliefului; degradarea florei, faunei și a solului; reducerea activităților agricole și silvice; poluarea mediului înconjurător; crearea unor topoclimate specifice; modificarea regimurilor hidrologice; modificarea infrastructurii; accelerarea proceselor geomorfologice; degradarea estetică a peisajului etc..

4.1. Influența industriei miniere asupra reliefului

Efectele exploatărilor miniere asupra geomorfologiei și peisajului constă în dereglarea echilibrului dintre componentele sistemului geomorfologic. Activitatea de valorificare a rezervelor de cărbuni determină o modificare substanțială a contextului geomorfologic local, rezultatul constând într-o serie de tehnostructuri de tipul golurilor și formelor proeminente de relief.

Impactul antropic reprezintă efectul direct sau indirect al activităților umane asupra calității elementelor sistemului geomorfologic. Avend drept criteriu efectele generate de impactul antropic, se disting impactul antropic cu efecte ireversibile (modificările sunt permanente și nu pot fi metabolizate de sistemul geomorfologic) și impactul antropic cu efecte reversibile (modificările pot fi metabolizate într-un anumit interval de timp, însă factorul determinant al acestora este permanent).

În urma activităților extractive din Bazinul Minier Motru, peisajului natural a fost înlocuit cu unul antropizat, caracterizat printr-o morfologie minieră.

Activitatea minieră presupune ocuparea unor mari suprafețe de teren pentru amplasarea construcțiilor legate direct sau indirect de procesul de exploatare. În Bazinul Minier Motru circa 25% din suprafețe sunt scoase definitiv din circuitul productiv, fiind destinate construirii de locuințe, structuri de producție, căi de comunicații, albii amenajate etc.

În acest areal minier activitatea extractivă de suprafață determină modificarea litologiei de suprafață pe adâncimi care pot varia de la 2-3 m, până la 250 m. În urma depunerii materialului excavat în spațiul rămas liber după extragerea lignitului sau în afara ariei exploatate, se modifică compoziția și structura litologică de suprafață. De exemplu, compoziția litologică a arealului (argile, argile carbonatice, argile nisipoase, nisipuri, pietrișuri, cărbuni) a fost modificată pe o adâncime de aproximativ 185 m în Cariera Lupoaia și 220 m în Carierea Roșiuța (tabelul 4.1.).

TABEL 4.1. Volumul de material extras prin exploatarea la suprafață din Bazinul Minier Motru

(sursa: EMC Motru)

În cadrul reliefului antropic minier, ca urmare a declanșării procese geomorfologice, sunt generate microforme specifice. Astfel, în funcție de manifestarea morfologică locală, geneza și alcătuirea litologică a reliefului antropic minier se pot distinge trei forme de relief: forme subtopografice de relief (carierele miniere), forme supratopografice de relief (haldele de steril) și forme de relief induse de dinamica subterană (minele).

4.1.1. Modelarea geomorfologică din arealele cu exploatări miniere de suprafață

Activitatea minieră de suprafată se desfășoară în cariere, microcariere și haldele de steril. Procesele geomorfologice specifice carierelor și microcarierelor sunt reprezentate de surpări, curgeri noroioase, alunecări de teren, eroziuni, curgeri uscate de materiale etc.. Procesele geomorfologice specifice haldelor de steril sunt reprezentate de: alunecări de teren, eroziuni, tasări, sufoziuni, surpări, curgeri uscate de material, solifluxiuni, creep-uri etc.. Toate aceste procese geomorfologice se intercondiționează și se suprapun. Astfel, morfologia antropică minieră este supusă unui continuu regim natural de modelare, generând diferite microforme de relief: corpurile de alunecare, ravenele, movilele de haldare, depozitele rezultate în urma surpării etc..

În Bazinul Minier Motru apare procesul de meteorizare, atât în cadrul carierelor și al haldelor de steril, cât și în cadrul exploatărilor subterane. Procesul constă în scoaterea unor depozite de roci care în mod natural, peste mii, sute de mii, milioane de ani sau chiar niciodată, ar intra în contact cu factorii degradaționali.

Eroziunea este un alt proces geomorfologic care își face simțită prezența în cadrul Bazinului Minier Motru, cunoscând trei forme de manifestare în acest areal: eroziune antropică, eroziune pluvială și eroziune eoliană. Eroziune antropică (accelerată) depinde de compoziția fizică a materialului haldat, panta, densitatea și caracterul vegetației etc. Eroziunea pluvială (pluviodenudarea) este un proces natural, vizibil după fiecare ploaie abundentă, mai ales pe văile Lupoița și Ploștina. În cazul haldelor de steril, în urma procesului de pluviodenudare apa se concentrează formând rigole ce se pot transforma în ravene, generându-se astfel o morfologie de tip bad lands. Eroziunea eoliană este prezentă în cadrul haldelor neconsolidate, manifestându-se în special pe timp secetos (Anghel, 2009).

În cadrul câmpurilor miniere prezente în zona Motrului se manifestă și procesele geomorfologice de sufoziune, care sunt favorizate de o serie de factori (lipsa drenurilor de suprafață, lipsa vegetației protectoare, prezența materialului afânat și poros din halde, descopertarea din cariere etc.), determinând o permeabilitate mare la infiltrarea pluvială și o scurgere cu viteza ridicată prin interiorul depozitelor de roci. În acest areal procesele de sufoziune s-au produs la Halda Valea Mănăstirii, Halda Rogoaze, Halda Lupoaia, Halda Roșiuța etc., având ca rezultat crearea unor zone mai lăsate la suprafața haldei, uneori producându-se chiar prăbușiri de mici dimensiuni.

În cadrul Bazinului Minier Motru se desfășoară o gamă largă de procese de deplasare în masă, cum ar fi: alunecările de teren, alunecările plastice, curgerile de materiale solide, tasările, rostogolirile de blocuri și galeți, gonflările, surparea, creep-ul, pseudosolifluxiunile, compensările izostatice și fisurarea.

Alunecările de teren sunt procesele geomorfologice cu cea mai mare frecvență în cadrul Bazinului Minier Motru. Activitatea de exploatare a lignitului de aici a determinat declanșarea sau reactivarea unui spectru larg de alunecări de teren.

În funcție de forma de relief antropic minier în cadrul căreia se produc, se pot distinge trei tipuri de aluncări de teren: alunecări manifestate în cadrul structurii haldelor de steril (care se găsesc în toate haldele de steril din Bazinul Minier Motru); alunecări ale corpului haldei de steril; alunecării terenului suport al haldei (Anghel, 2009).

În arealul minier Motru cauzele declansării alunecărilor de teren sunt reprezentate de: alcătuirea fundamentului din strate de nisipuri și argile; înclinarea structurilor paralel cu morfologia locului; prezența acviferelor la adâncimi reduse; precipitații abundente; supraîncărcarea terenului suport etc.. Procesele de deplasare se produc în mai multe episoade desfășurate pe perioade de câteva luni.

Vom lua ca exemplu concret alunecarea Haldei Rogoaze, aflată pe Valea Rogoaze, în nord-estul Dealului Bujorăscu, areal în care s-a depozitat sterilul din Cariera Roșiuța. Depunerea s-a făcut prin haldare directă peste mlaștinile și izvoarele inițiale, fără a se realiza lucrările de amenajare. Terenul suport este constituit dinTerenul suport este format din materiale aluvionare – nisip și argilă iar nivelul freatic se găsește la 0,8-2 m adâncime, având un caracter slab ascensional. Drept urmare, în cadrul haldei și la contactul acesteia cu versanții Dealului Bujorăscu se găseau frecvente areale supraumectate sau chiar acumulări de apă și izvoare periodice (Anghel, 2009).

Alunecarea Haldei Rogoaze a cunoscut mai multe evenimente dinamice în istoria sa. Primul eveniment gemorfologic al acestei halde a avut loc în luna septembrie a anului 2001, în urma căruia s-a deplasat o suprafață de 26 ha, pe o lungime de aproximativ 1 km. Principala urmare a acestui eveniment a fost deplasarea corpului haldei până la 200 m de drumul național Târgu Jiu – Motru. Cuzele care au stat la baza declanșării acestui eveniment sunt: infiltrațiile de apă meteorică în corpul haldei pe sectoarele situate la contactul acesteia cu versanții naturali, acumulările de apă în baza haldei din izvoarele situate în terenul suport, precipitațiile atmosferice abundente din acea perioadă morfologia haotică etc.. În luna mai a anului 2004 a avut loc al doilea eveniment geomorfologic de la această haldă. De data aceasta alunecarea de teren a avut loc pe o suprafață mai redusă, de 9,5 ha, corpul alunecării neintersectându-se cu suprafața alunecată în septembrie 2001. Fiind de mica amploare, efectele acestui eveniment dinamic au fost înlăturate ușor, prin nivelare și amenajare cu utilaje clasice. De asemenea, alunecarea de teren de la Halda Rogoaze s-a reactivat în anul 2006, an în care au avut loc o succesiune de alunecări de teren, în urma precipitațiilor abundente din acea perioadă. Pe 19 februarie 2006 s-a produs o alunecare în partea de nord a Haldei Rogoaze, desprinzându-se treptat o suprafață de 17,6 ha, pe o lungime de 350 m. La începutul lunii mai a anului 2006, zidul de sprijin de la baza haldei a fost depășit, astfel încât corpul haldei a ajuns la drumul național Târgu Jiu – Motru. Consecința acestui eveniment a fost blocarea drumului national Târgu Jiu – Motru în data de 9 mai 2006, prin acoperirea completă cu steril. Ulterior s-a construit un drum ocolitor situat la aproximativ 100 m de corpul haldei. Suprafața totală a haldei Valea Rogoaze asupra căreia au acționat alunecările de teren a însumat 80 ha (Anghel, 2009).

În cadrul carierelor, în zonele unde fronturile de lucru se apropie de un fascicul cu falii, alunecările au dimensiuni mari. De exemplu, în anul 1998 a avut loc alunecarea taluzurilor din cadrul Carierei Lupoaia. În luna octombrie a anului 2004 a avut loc alunecarea taluzului superior al sectorului nord-estic din Cariera Roșiuța. Un ultim exemplu dat aici îl constituie alunecarea taluzului exterior al Microcarierei Ploștina Nord, care s-a produs în anul 2005.

Alunecările plastice sunt procese geomorfologice răspândite în cadrul structurilor antropice miniere, luând naștere pe terenuri alcătuite din argilele prăfoase necompactate, cu precipitații abundente și influențate de procesele de termoclastism. Se caracterizează prin înmuierea materialelor din cadrul haldelor și deplasarea cu viteze mai mari la suprafață și reduse către partea bazală a masei curgătoare. Persistența ploilor poate transforma aceste deplasări în curgeri de materiale sterile. De exemplu, în cadrul haldei Valea Mănăstirii, în primii ani după haldare, s-au produs mai multe alunecări plastice, care au avut lungimi cuprinse între 30-70 m și lățimi de 1-6 m. Aceste alunecări plastice s-au produs, în timpul primăverilor ca urmare a precipitațiilor abundente (Anghel, Surdeanu, 2007).

Halda de la Valea Mănăstirii prezintă o mare susceptibilitate la declanșarea proceselor geomorfologice, fiind o structură friabilă, slab compactată și cu o litologie formată din: argila cărbunoasă, argila nisipo-marnoasă, nisip prăfos-marnos și argilos. Cele mai frecvente procese geomorfologice prezente în această haldă sunt: pluviodenudarea, șiroirea, eroziunea, ravenarea și mișcările de deplasare în masă (fig. 4.1.).

Fig. 4.1. Alunecare superficială pe halda de la Valea Mănăstirii (Anghel, Surdeanu, 2007)

Curgerile de materiale solide din cadrul Bazinului Minier Motru iau naștere din cauza lipsei coeziunii dintre sterilul din halde și taluzurile înclinate. Procesul de curgere a materialelor din halde începe atunci când înclinarea taluzului este suficient de mare încât sterilul nu se mai poate susține, fapt ce determină îndepărtarea particulelor de roci, dobândind proprietăți asemănătoare fluidelor. Acest proces geomorfologic determină apariția unor unități morfologice, precum albiile de curgere și conurile de acumulare.

Tasările se declanșează în urma reducerii volumului depozitelor de roci, din cauza eliminării spațiilor goale din cadrul formelor de relief antropic sau a stratelor suport. Pe haldele necompactate sau pe cele aflate în construcție acest proces are o amploare semnificativă. De exemplu, înălțimea Haldei Valea Mănăstirii s-a tasat de până la 3 m. În funcție de acțiunea care le generează, tasările se pot clasifica în: tasări antropice (tasări de stabilizare a corpului haldelor, tasări de compactare a treptelor haldei) și tasări naturale (rearanjarea particulelor în cadrul structurii acumulative, tasări ale terenului suport determinate de suprasarcina indusă de depozitul steril). În cazul acumulării de apă în cadrul carierelor, materialele din baza carierei se rearanjează, astfel încât are loc tasarea fundamentului, în urma depunerii sterilului pe structure în care există spații între rocile ce le alcătuiesc (lunca Motrului, în sectorul vecin Haldei Valea Mănăstirii) (Anghel, Surdeanu, 2007).

Rostogolirile de blocuri și galeți este un proces geomorfologic, întânit și în cadrul Bazinului Minier Motru, care constă în deplasarea materialelor mobile sub acțiunea gravitației, pe suprafețele înclinate. Cauzele producerii acestui process sunt: lipsa coeziunii rocilor, distrugerea unității masei de roci, slaba compactarea a tehnostructurilor, prezența vibrațiilor, greutatea mare a materialelor depuse etc. În cazul haldelor de steril, în urma rostogolirii rocilor mobile pe taluzuri se formează un jgheab care este poziționat deasupra conului de material. Acest proces este prezent într-o măsură mai mică și pe taluzurile înclinate ale carierelor, datorită slăbirii legăturilor dintre masele de roci. De exemplu, de-a lungul timpului, în Cariera Lupoaia și în Cariera Roșiuța au avut loc astfel de rostogoliri.

Gonflările sunt procese geomorfologice care se manifestă în arealele cu roci argiloase care își pot modifica volumul, datorită prezenței apei în corpul haldei. Sursa apei din cadrul haldelor o poate constitui apa pluvială, apa rezultată în urma procesului de îngheț-dezgheț și apa freatică.

Surparea este un process geomorfologic care se produce datorită litologiei friabile, compactării slabe a structurilor antropice, lipsei lucrărilor de nivelare, lipsei de vegetație, supraîncărcării bernelor, declivității taluzurilor, vibrațiilor etc..

În cadrul Bazinului Minier Motru, procesul de surpare se întâlnește atât în cadru haldelor (pe treptele neconsolidate), cât și în cadrul carierelor. De exemplu, în anul 2005, în cadrul Haldei interioare Roșiuța a avut loc surparea sectorului sud-vestic, în urma căreia au fost afectate treptele de depunere sau excavare (Anghel, 2009). De asemenea, în cadrul pădurii din Dealurile Horăști, Scoarței și Locea, sunt prezente mai multe albii de surpare, în care au fost prinși inclusiv arbori, dispuse pe aliniamentul abatajelor. Adâncimea acestora este cuprinsă între 2-5 m, iar lățimea între 4-8 m.

În cadrul perimetrului minier Lupoaia, tasările violente produse ca urmare a surpării galeriilor situate aproape de suprafață au dat naștere la gropi de surpare cu diametre cuprinse între 1,5 și 2 m. Extinderea activității minei Lupoaia în dealul Prigoroiu, începând din anul 2000, a dat posibilitate constatării in situ a modificărilor aduse reliefului prin apariția de fisuri, zone de prăbușire, deplasări pe verticală ale stratelor și începând din 2004, alunecări de teren produse la obârșia văiugilor (fig. 4.2.).

Fig. 4.2. Groapă de surpare ca urmare a prăbușirii – Lupoaia (Nistor, 2011)

Creepul este un proces geomorfologic care constă în rearanjarea continuă a particulelor din cadrul tehnostructurilor acumulative. Acest proces nu afectează stabilitatea taluzurilor ci numai vegetația forestieră. Procesul de creep poate fi exemplificat în cadrul Haldei Valea Mănăstirii și Haldei Valea Cerveniei, unde arborii s-au aplecat în sensul mișcării, datorită deplasării rădăcinilor odată cu particulele antrenate în mișcare.

Pseudosolifluxiunea este un proces geomorfologic lent și continuu, care se manifestă prin curgerea sterilului pe suprafețe înclinate, în urma dezghețului. În urma acestu proces rezultă unități morfologice cu caracter liniar. De exemplu, în cadrul Haldei Valea Mănăstirii se întâlnesc valuri, brazde sau terasete de pseudosolifluxiune.

Compensările izostatice se regăsesc doar în zona haldelor de steril și constă în compactarea terenului suport al acesteia, în urma unei suprasarcini induse, și ridicarea arealelor vecine ca urmare a refulărilor laterale. Acest fenomen a fost pus în evidență în cadrul Haldei Valea Mănăstirii.

Fisurarea este un proces geomorfologic care se produce datorită: vibrațiilor, suprasarcinilor, exploziilor sau înclinărilor mari ale taluzurilor, etc.. În urma acestui proces blocuri de roci se separă, putând fi mai ușor puse în mișcare. Astfel, fisurarea poate determina declanșarea surpărilor și a alunecărilor de teren.

4.1.2. Modelarea geomorfologică din arealele cu exploatări miniere subterane

Metoda de exploatarea aplicată în cadrul minelor din arealul studiat a determinat afectarea terenului de la suprafață prin producerea de crăpături, denivelări, scufundări etc., ce au activat vechi alunecări sau au determinat declanșarea unora noi. Astfel, în cadrul exploatărilor subterane au loc frecvente procese geomorfologice, precum: prăbușirile, surpările, subsidențele miniere, tasările și alunecările de teren.

Prin extragerea unui volum semnificativ de roci din subteran se modifică starea de tensiune a depozitelor. Stratele fracturate de pe conturul excavației subterane se pun în mișcare, încercând să umple golul creat prin exploatare. Daca golul subteran nu poate fi astupat de roci, mișcarea poate afecta și suprafața topografică, creându-se goluri care dau naștere la puțuri, depresiuni și coridoare de prăbușire. Fiind afectate în continuare de alte procese geomorfologice asociate (alunecări de teren, surpări, curgeri noroioase, eroziune etc.) acestea se pot extinde.

În cadrul Bazinului Minier Motru deformațiile pe verticală generate de prăbușirea galeriilor variază între 0,5-35 m. De exemplu, la baza interfluviului dintre Motru și Peșteana, în urma prăbușirii terenului ca urmare a exploatării lignitului în mina Motru-Vest, s-au format lacurile Oglinda și Potcoava (Anghel, 2009).

În bazinul Motru, deformațiile pe verticală, determinate de exploatarea subterană a zăcămintelor de lignit, variază între 100 și 3500 mm. În unele cazuri s-au înregistrat și scufundări spectaculoase, a căror valoare se situează între 5000 și 6000 mm (Fodor, 2006).

Vibrațiile, exploziile subterane, creșterea tensiunilor din masa de roci, construcțiile, precipitațiile abundente, circulația utilajelor etc. favorizează declanșarea alunecărilor de teren. Acestea au loc fie deasupra tavanului galeriilor, fie în zonele limitrofe abatajelor miniere, uneori remobilizând alunecări deja stabilizate. Prăbușirea tavanului galeriilor a determinat o instabilitate la nivelul suprafeței topografice, reactivând vechi alunecări sau declanșând altele noi.

Încercând să exemplificăm alunecările de teren determinate de prăbușirea tavanului galeriilor, putem vorbi de alunecarea de teren de la Roșiuța, alunecarea de teren din apropierea localității Râpa și alunecarea de teren de la Lupoaia, în urma cărora au fost reactivate vechi alunecări. În urma acestor alunecări a rezultat un relief ondulat, dispus în trepte (corpul de alunecare situat la nord-vest de Știucani, alunecarea din Dealul Nebunu etc.). Însă, alunecări masive generate de exploatările subterane pot fi urmărite pe întreaga rețea de galerii ale exploatărilor Lupoaia, Roșiuța, Horăști, Leurda, Motru Vest, Ploștina și Boca.

În satul Larga, din cadrul perimetrului minier Horăști, abatajele exploatate au cauzat o prăbușire care a afectat anexele unei gospodării. Deplasarea, cu o altitudine de peste 9 m, s-a produs brusc, în timpul nopții, fiind urmată de zgomote din subteran și de fisuri ale stratelor produse în vecinătate (fig. 4.3.).

Fig. 4.3. Prăbușire datorată activității subterane ce a afectat anexele unei gospodării din satul Larga

(Nistor, 20011)

În satul Duculești, din cadrul perimetrului minier Horăști, ambii versanți ai văii Casei au fost afectați de alunecări de teren parțial stabilizate, diferențiate prin prezența valurilor de alunecare succesive, separate prin lacuri cu formă longitudinală. Râpele de desprindere sunt marcate prin vegetație de arbuști (fig. 4.4.).

Fig. 4.4. Valuri de alunecare și lacuri cauzate de exploatarea abatajelor din cadrul minei Horăști

(Nistor, 2011)

Alunecarea din bazinul superior al Pârâului Ploștina, situată în vestul Dealului Tâlvei, în cadrul bazinul superior Ploștinei, s-a declanșat în urma activităților miniere subterane din cadrul fostei Mine Roșiuța. Zona superioară a alunecării este semicirculară, cu o înălțime de 13-16 m. Corpul de alunecare este secționat de ravene și rigole de diferite dimensiuni. Alunecarea prezintă două trepte majore, care iau forma a două corpuri de alunecare produse succesiv (Anghel, 2009).

4.2. Influența industriei miniere asupra hidrografiei

Impactul asupra apelor, produs de activitățile de exploatare a lignitului din cadrul Bazinului Minier Motru, este un impact local dar și zonal, temporar dar și de lungă durată.

4.2.1. Influența asupra apelor de suprafață

Impactul antropic asupra apelor de suprafață din cadrul Bazinului Minier Motru se concretizează prin reorganizarea spațială a cursurilor de apă, dictată de prezența minelor, carierelor, microcarierelor și haldelor de steril. Deversarea apelor de mină într-un emisar își lasă amprenta puternic asupra caracteristicilor fizice, chimice și biologice ale acestuia (tabelul 4.2.).

TABEL 4.2. Efectele deversării de ape uzate asupra unui emisar:

Lucrările hidrotehnice realizate până în prezent au fost impuse de necesitatea protejării lucrărilor miniere. Astfel, prin regularizarea cursurilor de apă se asigură protecția arealelor învecinate.

În scopul protejării lucrărilor industriale de efectul distructiv al apelor de suprafață au fost regularizate toate văile din zona incintelor miniere, astfel: pârâul Băzăvani (incinta Horăști), pârâul Boca (incinta Horăști, Boca), pârâul Leurda (incinta Leurda), pârâul Valea Cireșului (incinta Ploștina), pâraiele Roșiuța și Știrbeț (incinta Roșiuța), pârâul Lupoaia cu afluenții Valea Stoican (incinta Lupoaia) care este regularizată și debușează în râul Motru, în amonte de oraș.

Cea mai importantă lucrare hidrotehnică este îndiguirea râului Motru în zona orașului Motru și debușarea pârâului Lupoaia pentru protecția incintei Meriș. De asemenea, este realizată devierea și regularizarea râului Motru în amonte de oraș până la localitatea Cătunele pentru facilitarea amplasării haldei de steril închisă a Carierei Lupoaia.

Prin deschiderea perimetrului minier Roșiuța, apele de suprafață au suferit unele modificări parțiale, deoarece unele porțiuni din văile Știucanilor, Rogoazei și Bujorăscului au dispărut, fiind acoperite de halde sau au fost excavate (Valea lui Crăciun, Valea Hotărci și Ogașul Priponului). De asemenea, tot în cadrul perimetrului minier Roșiuța, văile Roșiuței și Știrbețului sunt folosite la evacuarea apelor menajere, a apelor pluviale și apelor de asecare din cadrul arealului minier.

In interiorul carierei Roșiuța, decantarea suspensiilor solide, în
perioadele de precipitații abundente sau după acestea, este favorizată de
existența bazinelor de colectare, numite jompuri. Dirijarea apelor provenite din precipitații și infiltrații către jompurile amplasate în zonele de cotă minimă, se realizează printr-o rețea locală de șanțuri, canale și drenuri. Evacuarea apelor de pe vatra carierei și de pe bermele treptelor de excavare, în afara carierei, se realizează cu stații de pompe care refulează în văile cele mai apropiate, existând riscul de a le inunda.

Valea Leurda, având o lungime de ., de-a lungul incintei Minei Leurda și a celor două halde este încărcată de materialul depus din perioada de exploatare, existând pericol de inundații. De asemenea Valea Zastranei și Valea Plăcinții sunt afectate de exploatările de subteran, curgerea apelor se face haotic, existând pericolul erodării și al alunecărilor de teren.

În cadrul perimetrului minier Ploștina, apele de mină, având un conținut ridicat de materii în suspensie, au contribuit la poluarea pârâului Ploștina. Pe baza măsurătorilor efectuate în intervalul 2004-2010 de către Agenția pentru Protecția Mediului Gorj și Administrația Bazinală de Apă Jiu, privind cantitatea de poluanți din apele uzate evacuate de la exploatarea minieră Ploștina se constată o concentrație peste limita admisă, conform Ord. 161/2006, de calciu și de rezidu filtrat (vezi tabelul 4.3.).

Tabelul 4.3. Rezultatele monitorizării calității pârâului Ploștina:

(sursa: după Riți, 2012, cu modificări)

Activitatea de exploatare a lignitului desfășurată până în prezent în perimetrul minier a avut ca efect dispariția unor porțiuni din văile Știucanilor, Rogoazelor, Grigorescu si Bujorăscului prin activitatea de formare a haldelor exterioare. Prin avansarea fronturilor de exploatare porțiuni din Valea lui Crăciun, Valea Hotarci, Ogasul Priponului, Dealul Rupturii și Culmea Mihăeștilor au fost excavate.

Unele ape de suprafață au fost regularizate și deviate așa cum este valea Ploștinei iar văile Roșiuței și Știrbețului sunt folosite la evacuarea apelor menajere, a apelor pluviale și apelor de asecare din perimetrul minier.

În cadrul Haldei de la Valea Mănastirii apele de suprafață au suferit modificări majore: cursul râului Motru a primit o nouă albie de scurgere pe sectorul Dealul Viilor-Valea Mănăstirii; dinamica hidrogeologică suportă modificări locale; au loc înmlăștiniri ale haldei ca urmare a drenajului deficitar etc.. De asemenea, tot aici, scurgerea de suprafață și raportul de înfiltrare a apelor pluviale s-a modificat substanțial: creșterea debitului solid care a determinat supraînălțarea albiilor; accentuarea tendințelor de anastomozare; supradimensionarea conurilor de dejecție și colmatarea prematură a cuvetelor lacustre (Anghel, Surdeanu, 2007).

În funcție de debitul apelor evacuate, de debitul emisarului, de concentrația diferită de anumite substanțe și de încărcătura naturală a acestuia în aceleași substanțe, efectele pot fi diferite.

În cadrul Bazinului Minier Motru, prin acumularea apelor provenite din ploi și prin topirea zăpezii, în cadrul microdepresiunilor de pe haldă sau în arealele excavate se formează lacuri temporare.

În cadrul haldei Valea Rogoaze și la contactul acesteia cu versanții Dealului Bujorăscu se găseau frecvente areale supraumectate sau chiar acumulări de apă și izvoare periodice, din cauza faptului că depunerea s-a făcut prin haldare directă peste mlaștinile și izvoarele inițiale, lipsind lucrările de amenajare.

În lungul văii Pițicului (mina Horăști), care este o vale seacă în cea mai mare parte a anului, se întâlnesc un număr de trei lacuri de dimensiuni apreciabile, lungimi de 200-300 m și lățimi de 50-100 m, dispuse sub formă de salbă. Lacurile sunt formate recent și se datorează activității miniere din regiune. Considerăm că procesele care au condus la formarea acestora sunt reprezentate atât prin mișcările de tasare care au coborât altitudinea în lungul văii cât și prin efectele acestora din regiunile învecinate.

În urma procesului de subsidență rezulta deseori lacuri. Formarea lacurilor este favorizată și de întreruperea continuității acviferelor subterane si drenarea apelor spre suprafață prin izvoare. Ca poziție aceste lacuri pot fi situate în lungul văilor cel mai adesea, dar și pe versanții în pante moderate afectați de subsidență (exemplu lacurile de pe partea dreaptă a văii Larga, Horăști). Unele dintre aceste lacuri pot avea dimensiuni foarte mari de până la 0,5 ha cum sunt lacurile din lungul Văii Strâmtișoru (Nistor, 2011).

La baza interfluviului dintre Motru și Peșteana, în urma prăbușirii terenului ca urmare a exploatării lignitului în mina Motru-Vest, s-au format lacurile Oglinda (fig. 4.5.) și Potcoava (fig. 4.6.), cunoscute sub forma unui complex lacustru denumit Bălți Meriș. Aceste lacuri antropice constituie o mare atracție pentru turiști.

Fig. 4.5. Lacul Oglinda Fig. 4.6. Lacul Potcoava

Alunecarea Dealul Strâmtișorului din cadrul perimetrului minier Horăști, localizată pe o vale temporară, afluentă pe dreapta a văii Pițicului, pornește de la nivelul interfluviului și coboară până la nivelul văii. Masa alunecată s-a deplasat pe versant până nivelul văii și a blocat scurgerea apei. În felul acesta în partea din amonte, acumularea apei ce se scurge pe vale dar mai ales efilarea apei din masa alunecată, duce la formarea unui mic lac năpădit de vegetație hidrofilă (papură) (fig. 4.7.).

Fig. 4.7. Alunecarea din Dealul Strâmtișorului – mina Horăști (Nistor, 2011)

4.2.2. Influența asupra apelor subterane

Impactul calitativ indus de exploatările miniere la zi asupra apelor freatice se manifestă în special prin: creșterea vulnerabilității la poluare a tuturor acviferelor; modificarea compoziției chimice a apelor subterane din cauza infiltrării diferitelor substanțe; distrugerea sau degradara stratelor magazin; drenarea artificială și infestarea cu produse poluante etc.; modificarea echilibrului fizico-chimic al apelor subterane.

Impactul cantitativ, se manifestă în special prin modificarea locală a nivelelor piezometrice, în urma căreia are loc creșterea nivelului apelor subterane, coborârea nivelelor piezometrice inițiale; dispariția sau apariția unor acvifere noi.

Efectele activităților miniere din cadrul Bazinului Minier Motru se concretizează prin: dispariția acviferelor de mică adâncime, asecarea acviferelor de mică adâncime (deasupra stratului V de cărbune), detensionarea acviferelor de adâncime (sub stratul V de cărbune), distrugerea formațiunilor acvifere din perimetrele excavate, modificarea regimului de curgere subterană prin creșterea locală a vitezelor de filtrare și reducerea debitelor în zonele de extindere a pâlniilor depresionare apărute ca urmare a funcționării sistemelor de drenaj etc. (Anghel, 2009).

În cadrul Bazinului Minier Motru, pentru realizarea condițiilor de lucru mai bune și protecția lucrărilor miniere în zonele în care galeriile de mină au intersectat orizonturile acvifere s-au realizat lucrări de asecare.

Datorită litologiei terenului și a lucrărilor miniere care au afectat stabilitatea solului, o parte din acvifere au fost astupate în zona de aflorare, fapt ce a determinat acumularea apei în subteran, conferindu-le acestora un caracter sub presiune sau artezian (Riti, 2012).

În cazul minei Leurda au fost identificate mai multe tipuri de impact asupra apelor, în primul rând datorită perturbării resurselor subterane de apă, iar apoi datorită apelor uzate evacuate din interiorul minei. Astfel, se poate vorbi atât de un impact cantitativ, cât și de unul calitativ. Impactul cantitativ este legat de procesul de asecare și constă în coborârea nivelului freatic în zonă și în afectarea regimului scurgerii apelor subterane și de suprafață. Impactul calitativ este legat de evacuarea apelor de asecare, a celor tehnologice și de precipitații, precum și a apelor uzate din incinta administrativă, care au un conținut ridicat de materii în suspensii, substanțe organice etc..

Datorită lucrurilor miniere, în municipiul Motru a scăzut nivelul hidrostatic al pânzei freatice din subsol. Prin afectarea stratului acvifer se modifică limitele în culcușul și acoperișul acestuia și deci a planelor de stratificație care îl separă de roci cu proprietăți și compoziție diferită. Având în vedere compoziția litologică, condițiile de zăcământ și structura geologică a zăcământului, factori determinanți în scăderea nivelului piezometric, s-a ajuns actualmente ca primul strat acvifer apropriat de scoarță să fie distrus sau de o grosime micșorată astfel încât fântânile din zonă au secat.

Prin analiza probei prelevate de exploatările miniere din puțuri miniere aparținând Dacianului Superior au rezultat următoarele caracteristice chimice: reziduul fix are valoarea de 870 g/l, clorurile 12 g/l, sulfații 327 g/l, fierul, azotații și amoniacul lipsesc, duritatea apei fiind de 11,6 grade. În acest mod aceste sate nu pot consuma apa potabilă din prima pânză freatică fiind necesară alimentarea cu apă potabilă prin rețea publică, sursele de apă fiind foraje efectuate la cca. adâncime aflate la peste distanță (Anghel, 2009).

În cadrul Haldei de la Valea Mănastirii pânza freatică a suportat modificări, atât din punct de vedere calitativ, cât și din punct de vedere cantitativ (Anghel, Surdeanu, 2007).

În cadrul perimetrului minier Horăști, mișcărilor de surpare din subteran au afectat orizonturile acvifere a căror descărcare normală a fost deranjată. Întreruperea continuității acviferelor a condus la perturbarea scurgerii subterane, astfel că acviferele din amonte, intersectate de fisură, au fost obligate să se descarce la un nivel superior dând naștere la izvoare.

4.3. Influența industriei miniere asupra atmosferei

În cadrul Bazinului Minier Motru compoziția aerului este modificată ca urmare a poluării cu praf rezultat în urma lucrărilor miniere de decopertare, transport și haldare etc. și a poluării cu gaze (gazele de ardere emise de utilajele miniere, gazele rezultate de la microcentralele din apropiere etc.). Particulele de praf afectează areale extinse, acestea fiind transportate de către curenții de aer pe distanțe considerabile.

Printre poluanții cel mai frecvent întâlniți în cadrul Bazinului Minier Motru amintim: dioxidul de sulf (SO2), dioxid de azot (NO2), monoxidul de carbon (CO), dioxidul de carbon (CO2), amoniacul (NH3) etc..

Valorile concentrațiilor de gaze din acest areal se încadrează în normele sanitare impuse zonelor protejate, depășind frecvent concentrațiile maxime admise la locurile de muncă (Anghel, 2009).

Principala sursă de poluare a aerului o constituie pulberile care impurifică atmosfera. Pulberile sunt generate de exploatările de carieră, depozitele de zgură și cenușă, haldele de steril. Cauza principală a depășirii valorilor normale la pulberile în suspensie o constituie resuspendarea pulberilor datorită traficului rutier intens și condițiilor meteorologice nefavorabile. Datorită antrenărilor eoliene apar spulberări ale pulberilor din haldele de steril care afectează vizibilitatea, aerul devine irespirabil (blocându-se centrii respiratori) și se diminuează recoltele (fig. 4.8.).

Fig. 4.8. Pulberi în suspensie în cadrul carierei Roșiuța

În cadrul exploatărilor miniere din zona Motrului au loc frecvent și fenomene incontrolabile, cum ar fi autoaprinderea cărbunelui. Autoaprinderea cărbunelui este un proces de oxidare lentă în contact cu aerul, fiind un fenomen exotermic ce poate afecta aflorimentele din carieră dar și depozitele de cărbune. În urma procesului de oxidare, pe lângă apariția nucleelor de foc, rezultă emanații gazoase de metan, etenă, monoxid de carbon, dioxid de sulf, dioxid de azot, acid clorhidric și hidrocarburi aromatice policiclice (vezi fig. 4.9.).

Fig. 4.9. Autoaprinderea cărbunelui în cadrul perimetrului minier Ploștina

Activitatea desfășurată în cadrul depozitului de cărbune, coroborată cu poziționarea acestuia în localitatea Rosiuța, conduce la crearea unui disconfort asupra locuitorilor, în imediata vecinătate a depozitului. De asemenea, tot în cadrul perimetrului minier Roșiuța, utilajele tehnologice sau mijloacele de transport produc emisii acustice de origini diferite, fixe sau mobile, cu efecte locale, limitate la distanțe de ordinul a sute de metri de originea sursei și limitate de perioada de funcționare a acestora.

Conform datelor furnizate de către Primăria Municipiului Motru, în localitatea Leurda încă funcționează o centrală termică, pe cărbune, cu un consum anual de aproximativ 4.500 t, care are un impact local asupra mediului. Considerând procesul de ardere ca un proces de reacție între componentele combustibilului și oxigenul din aerul atmosferic în instalațiile de ardere, emisiile de noxe calculate sunt următoarele:

Emisia de particule: Qpart = 0,9 kg/h = 0,24 g/s = 46,2 mg/Nm3

Emisia de bioxid de sulf: QSO2 = 4,8 kg/h = 1,34 g/s = 1222 mg/Nm3

Emisia de dioxid de azot: QNO2 = 2,2 kg/h = 0,305 g/s =278 mg/Nm3

Emisia de monoxid de carbon: QCO = 0,3 kg/h = 0,08 g/s = 46,92 mg/ Nm3

Emisia de compuși organici volatili totali (COVtot): QCOVtot = 0,077 kg/h = 0,021 g/s = 19,5 mg/ Nm3

4.4. Influența industriei miniere asupra vegetației și faunei

Calitatea factorilor ecologici, floră și faună este afectată în primul rând printr-un dezechilibru accentuat al ecosistemelor, cauzat de dispariția totală, migrarea sau micșorarea numărului de indivizi ai marii majorități a speciilor în perimetrul minier aflat în exploatare.

Impactul potențial de mediu se menține pe întreaga durată a exploatării, maniefestându-se printr-o creștere permanentă a vulnerabilității speciilor vegetale și animale față de activitățile din câmpul minier de exploatare.

Din punct de vedere ecologic, vegetația și fauna formează un subsistem al ecosistemului din care ele fac parte și în care sunt integrate potrivit legilor naturii. Aceste două componente ale mediului se află în strânsă dependență una de alta și ambele depind de existența unui suport geologic reprezentat de stratul de sol.

4.4.1. Influența asupra vegetației

Impactul produs de exploatarea minieră asupra vegetației din cadrul Bazinului Minier Motru se concretizează prin: distrugerea florei ca urmare a activității de decopertare a solului; diminuarea fondului forestier și agricol în sectoarele de organizare a carierei și dispariția în totalitate a ecosistemelor de pe această suprafață; diminuarea masei lemnoase expolatabile în fondul forestier, chiar și după reconstrucția ecologică a zonei; diminuarea echilibrului ecosistemelor predominante în zonă, a productivității sistemelor sau chiar dispariția unor asociații; reinstalarea vegetației dar cu structură modificată; acoperirea vegetației cu particule de praf și carbine; refacerea vegetației naturale cu asociațiile de specii caracteristice zonei în perioade lungi de timp. Astfel, covorul vegetal suportă schimbări radicale în urma activităților antropice de exploatare a lignitului din Bazinul Minier Motru.

Pe terenurile eliberate de sarcini miniere se produce rapid reinstalarea vegetației, însă are o altă structură decât cea inițială. Un alt impact negativ asupra vegetației locale este determinat de instalarea vegetației spontane pe haldele de steril și pe suprafețele dezgolite. Pe alocuri, în special pe haldele vechi, se observă o tendință evidentă de refacere a vegetației ierboase, cu specii commune lipsite de valoare botanică, dar cu importanță în procesul de îmbogățire a solului cu substanțe organice. Procesul de refacere al vegetației pe alocurile lipsite de sarcini miniere este rapid, dar acesta nu mai păstrează speciile existente înainte de începerea lucrărilor. Apar în general plante anuale care contribuie la fixarea solului și la pregătirea lui pentru refacerea vegetației caracteristice zonei. Este, de fapt, începutul unei succesiuni ecologice secundare apărute pe un teren nou în urma distrugerii vegetației existente aici înainte de începerea exploatării. Vegetația lemnoasă dispare în mare parte, fiind înlocuită cu specii ierboase inferioare, însă, deasupra galeriilor și abatajelor se păstrează zone forestiere întinse (Riti, 2012).

Solul și vegetația se află în strânsă legătură, dispariția uneia dintre aceste componente atrăgând dispariția celeilalte. Prin înlăturarea solului, vegetația nu mai poate crește și ca atare zona respectivă se transformă, pentru o perioadă mai scurtă sau mai lungă de timp, într-o zonă stearpă, în care nu cresc decât plante specifice zonelor părăginite. Pe de altă parte, ca efect al înlăturării vegetației, solul este supus proceselor erozionale de suprafață sau de adâncime și alunecărilor de teren.

Un alt impact asupra vegetației îl are poluarea cu praf degajat în urma activităților de excavare, transport și depozitare a cărbunelui și sterilului. Praful care se depune pe frunzele plantelor împiedică desfășurarea în condiții normale a fotosintezei, respirației și transpirației și determină, astfel, o diminuare a productivității biologice.

În Dealul Strâmtișorului din cadrul perimetrului minier Horăști sunt prezente frecvent procesele de surpare, care conturează viitoarele râpe de desprindere ale unor alunecări masive. În urma mișcării de deplasare și al tracțiunii, rădăcinile tensionate ale arborilor au avut de suferit (fig. 4.10.).

Fig. 4.10. Rădăcini de arbori afectate de surpări în Dealul Strâmtișorului (Nistor, 2011)

În cadrul Haldei Valea Mănăstirii și Haldei Valea Cerveniei, în urma proceselor de creep, arborii s-au aplecat în sensul mișcării, datorită deplasării rădăcinilor odată cu particulele antrenate în mișcare.

În zona pădurilor din Dealul Horăști, Dealul Scoarței și Dealul Locea, sunt prezente mai multe albii de surpare, în care au fost prinși arbori. Acestea sunt dispuse pe aliniamentul abatajelor, având o dâncime cuprinsă între 2-5 m și o lățime cuprinsă între 4-8 m.

În cadrul perimetrului minier Lupoaia, la Microcariera Lupoița II, arborii au fost puternic afectati de alunecările de teren din zonă, fiind antrenați în mișcare (fig. 4.11.).

Fig. 4.11. Arbore afectat de alunecările de teren de la Microcariera Lupoița II

4.4.2. Influența asupra faunei

Impactul produs de exploatarea minieră asupra faunei din cadrul Bazinului Minier Motru se concretizează prin: lipsa bogăției de specii și indivizi a faunei de nevertrebrate; dezechilibre ale ecosistemelor prin dispariția unor grupuri faunistice cheie, a unor specii, reducerea numerică a indivizilor datorită factorilor de stres; migrarea reptilelor și amfibienilor în zonele vecine exploatării; modificarea arealului păsărilor tipice, în special cele clocitoare, îndepărtate de zona minieră; reducerea efectivului populației de mamifere până la zero în zonă, prin îndepărtarea lor spre zonele limitrofe câmpului minier, cu aceleași caracteristici ale nișei ecologice.

Defrișarea pădurilor, distrugerea covorului vegetal a avut ca rezultat dispariția locală a unor specii sau migrarea altora spre anumite zone care să asigure condițiile de viață și climatul caracteristic speciilor respective. Astfel, au fost modificate atât condițiile de viață, cât și vechea componență și răspândirea faunei. Păsările au avut de suferit de pe urma exploatării miniere. Prin defrișarea pădurii în zona incintei a fost afectat habitatul acestora ceea ce a avut ca efect dispariția lor din zonă. Cel mai puțin afectate au fost păsările care trăiesc în preajma localităților (vrăbii, guguștiuci, rândunici, ciori etc.). Fauna este direct influențată de dispariția vegetației din două motive: dispare sursa de hrană și dispare habitatul, cu alte cuvinte dispare mediul de viață. Dar dispariția faunei mai este influențată și de nivelul crescut de zgomot, datorat prezenței carierei în zonă. Animalele au tendința de a se retrage spre zone mai ferite, care le oferă siguranță și adăpost.

Exploatarea subterană a cărbunelui în cadrul sectorului Ploștina are un impact strict local care se manifestă doar la nivelul incintei miniere asupra biocenozelor, ecosistemelor terestre și acvatice. Datorită vibrațiilor produse de utilaje în subteran rezultă un factor de stress pentru animale și păsări ceea ce duce la migrarea lor în alte zone (Riti, 2012).

În cazul minei Leurda apele au fost afectate de activitățile de exploatare, în urma cărora s-au deversat ape uzate cu un conținut ridicat de materii în suspensii și substanțe organice. În contextul prezentat ecosistemele acvatice au de suferit, dispărând uneori, urmând ca refacerea acestora să aibă loc în mod natural, odată cu încetarea exploatării.

4.5. Influența industriei miniere asupra solurilor

Presiunea antropică minieră poate afecta: trăsăturile morfologice (orizontul genetic), caracteristicile fizice (structura, textura, greutatea specifică, densitatea, porozitatea etc.), proprietățile fizico-mecanice (consistența, plasticitatea, adezivitatea, variațiile în volum etc.), trăsăturile hidrofizice (drenajul, coeficientul de ofilire etc.), calitățile biochimice (humus, săruri solubile, gradul de saturație în baze, schimbul cationic etc.) sau masa de sol în situ.

Astfel, exploatările miniere își lasă puternic amprenta asupra solului și subsolului, afectând suprafețe importante de teren prin: decopertare (operație obligatorie pentru atingerea nivelului util se realizează prin excavarea și depozitarea unor volume importante de material modificând radical suprafața initială); excavarea rocii utile ( operație care duce la apariția unor mari goluri în zonă în special la exploatarea la zi, favorizând apariția unor surpări); haldarea materialului steril (operație care conduce la scoaterea din circuitul agricol sau silvic a unor mari suprafețe de teren și la inițierea unor procese de pedogeneză cu apariția entiantrosolurilor); pușcarea și propagarea undei de șoc (operație care afectează stabilitatea terenurilor și poate reactiva unele alunecări inactive) (Beutură et al., 2005).

Principalii poluanți ai solului și subsolului proveniți din activitățile miniere pot fi grupați în poluanți direcți și poluanți complementari. Poluanții direcți sunt reprezentați, în special, de pierderile de produse petroliere care ar putea să apară de la vehiculele și utilajele din perimetru sau de la depozitul de produse petroliere. Poluanții complementari se răspândesc prin intermediul mediilor de dispersie, în special prin sedimentarea poluanților din aer, proveniți din circulația mijloacelor de transport
și emisii sub formă de pulberi rezultate în urma desfășurării proceselor
tehnologice.

Suprafețele de terenuri productive afectate de activitatea minieră de suprafață înregistrau, în anul 2012, 3526,25 ha. Din întreaga suprafață afectată de carierele de suprafață (Lupoaia și Roșiuța) 2789,4 ha erau reprezentate de suprafețele agricole: dintre care pășunile și fânețele dețineau cea mai mare pondere (tabelul 4.4.) (Riti, 2012).

Tabelul 4.4. Repartiția suprafețelor agricole afectate de exploatările miniere de suprafață din cadrul Bazinului Minier Motru, în anul 2012:

(sursa: după Riți, 2012, cu modificări)

În Bazinul Minier Motru, suprafețele agricole afectate de exploatările miniere subterane reprezentau, tot în anul 2012, 1909,8 ha, dintre care tot pășunile și fânețele dețineau cea mai mare pondere (tabelul 4.5.). Suprafața afectată de exploatările miniere subterane din cadrul Bazinului Minier Motru reprezintă 70 % din întrega suprafață afectată de activitățile miniere subterane din județul Gorj (Riti, 2012).

Tabelul 4.5. Repartiția suprafețelor agricole afectate de exploatările miniere subterane din cadrul Bazinului Minier Motru, în anul 2012:

(sursa: după Riți, 2012, cu modificări)

În cadrul arealului minier Motru procesele degradării solului se regăsesc la frecvențe și intensități diferite în timp și spațiu. Exploatările miniere subterane afectează învelișul edafic, intensitatea degradărilor fiind dictate de natura rocilor situate deasupra abatajelor miniere, adâncimea la care se desfășoară lucrările, metoda de exploatare aplicată, construcțiile și instalațiile necesare activităților miniere etc.. Cele mai puternice modificări ale solului sunt cauzate de exploatarea de suprafață a zăcămintelor de lignit. În cariere este afectat în primul rând stratul de sol fertil de la suprafață. Reziduurile solide produse de industria minieră, au nevoie de suprafețe mari de terenuri pentru depozitare. Așadar, în această zonă impactul asupra solului și subsolului este cauzat în special de exploatarea la zi a lignitului, care constă în: depozitarea deșeurilor tehnologice; repararea utilajelor și echipamentelor miniere; depozitarea combustibililor si lubrifianților utilizați pentru funcționarea utilajelor; producerea de pulberi de la traficul auto si transportul masei miniere pe benzi transportoare.

Exploatarea lignitului din Bazinul Minier Motru aduce la zi materiale litologice cu vârste și compoziție fizico-chimică diferite, distribuite într-un mod eterogen, atât pe orizontală, cât și pe verticală. Astfel, s-a individualizat o nouă categorie de sol numită protosol antropic minier. De cele mai multe ori protisolurile antropice oferă un volum edafic util suficient pentru dezvoltarea sistemului radicular al plantelor de cultură, însă ele sunt lipsite de activitate microbiologică (trăsătura esențială a unui sol evoluat).

În cadrul haldelor de steril aparținătoare Bazinului Minier Motru, materialele sunt în general bune pentru solificare. În solurile fertile, argila coloidală are valori cuprinse între 6,1-6,5%, în timp ce în sterilul haldelor din Bazinul Minier Motru predomină materialele cu un conținut în argilă coloidală cuprins între 15-30%. Protisolurile antropice miniere sunt slab productive sau neproductive, încadrându-se în clasele a V-a și a VI-a de calitate (Anghel, 2009).

În cadrul Haldei de la Valea Mănăstirii s-a modificat modul de utilizare a terenurilor din lunca Motrului. Solul fertil de luncă a fost înlocuit cu un areal colinar cu protisol slab productiv, susceptibil în continuare la degradare. Astfel a avut loc o deteriorare a potențialului edafic, cu implicații atât în reducerea activităților cu caracter agricol, cât și în înlocuirea substanțială a vegetației originare de luncă cu o vegetație de buruieni și plante inferioare (Anghel, Surdeanu, 2007).

În cazul minei Leurda, modificările aduse structurii litologice a solului/subsolului se resimt pe o adâncime de până la . Astfel, s-a distrus stratul de sol fertil, s-a modificat morfologia teritoriului prin apariția unor forme de relief amplasate diferit față de poziția inițială.

Cap. V. CONCLUZII

Activitatea de exploatare a cărbunilor este de o complexitate deosebită și are o acțiune directă cu efecte negative asupra tuturor factorilor de mediu: vegetație, faună, sol, subsol, ape subterane, ape de suprafață, dar și asupra comunităților locale. Activitățile de exploatare minieră din cadrul Bazinului Minier Motru reprezintă un mozaic de influențe negative asupra mediului precum: dezorganizarea rețelei hidrografice (modificarea configurației cursurilor de apă, a morfologiei albiei, a dinamicii de scurgere etc.), distrugerea stratelor acvifere, agresarea vegetației și a faunei, afectarea solului și subsolului, declanșarea sau accelerarea proceselor geomorfologice, poluarea componentelor naturale ale mediului, degradarea spațiilor locuite, afectarea sănătății populației etc.

Desfășurându-se pe suprafețe mari și având o durată de execuție de ordinul zecilor de ani, impactul produs este cu atât mai puternic cu cât factorii de mediu afectați nu au posibilitatea de a-și reveni la situația inițială. Efectele sunt locale sau zonale, pe termen scurt, dar mai ales pe termen lung, cumulative, pe parcursul întregii perioade de exploatare. Chiar și după încetarea activității mai trebuie să treacă o perioadă îndelungată de timp până ce zona să-și stabilească un anumit echilibru ecologic.

Astfel, lucrarea de față, creeată cu scopul conștientizării populației privind efectele negative pe care le pot avea exploatările miniere asupra mediului, este rezultatul nevoii de a lăsa generațiilor viitoare un mediu sănătos și plin de viață, evitând imaginea peisajelor selenare, pline de săpături și perimetre otrăvite, peste care bântuie pustietatea.

Mina tot mină rămâne, își cere tributul. Ne oferă resurse valorificabile, dar ia înapoi frumusețea și vitalitatea naturii. După cum spunea marele istoric Nicolae Iorga că „fiecare loc de pe pământ are o poveste a lui, dar trebuie să tragi bine cu urechea ca s-o auzi, și trebuie și un dram de iubire ca s-o înțelegi”, așadar, noi trebuie să iubim natura ca să o înțelegem și trebuie să o înțelegem ca să o protejăm.

Pentru o eficientă protecție a mediului afectat de exploatările miniere trebuie adoptate cele mai eficiente tehnologii în cadrul proceselor de exploatare și prelucrare a lignitului și să se respecte legislația minieră. De asemenea, trebuie conceput un plan de limitare și stopare a efectelor acestor procese prin care să se poată asigura stabilitatea reliefului.

Necunoașterea sau nerecunoașterea influenței exploatărilor miniere asupra reliefului a jucat un rol important în modelarea continuă a acestuia, concretizată în special prin declanșarea alunecărilor de teren.

După epuizarea rezervelor de lignit (estimate la 25-30 ani) din Bazinul Minier Motru populația va trebui să valorifice resursele locale (relief, vegetație, apă), deja afectate. Astfel, condițiile de relief reprezintă o resursă naturală, care a asigurat supraviețuirea populației locale.

BIBLIOGRAFIE

Anghel, T., Surdeanu, V., (2007), Reintegrarea funcțională a sistemelor geomorfologice degradate ca urmare a exploatării cărbunilor. Studiu de caz: halda de la Valea Mănăstirii – Bazinul Minier Motru, Revista de geomorfologie, vol. 9, pp. 61-72

Anghel, T., (2009), Strategii de reabilitare a reliefului antropic generat de exploatările miniere. Studiu de caz: Bazinul Motru, Rezumat teză de doctorat, Universitatea “Babeș-Bolyai” Cluj-Napoca

Beutură, D., Rogobete, Gh., Beutură, S., Bertici, R., Tudor, C., Țimbota, O., (2005), Estimarea impactului exploatării miniere asupra solului, apei și aerului la Moldova Nouă, județul Caraș – Severin, Factori și Procese Pedogenetice din Zona Temperată, 4, 231- 239

Erdeli, G., (1992), Piemontul Motrului, în Geografia României, vol. IV – Regiunile pericarpatice: Dealurile și Câmpia Banatului și Crișanei, Podișul Mehedinți, Subcarpații, Piemontul Getic, Podișul Moldovei, Editura Academiei Române, București, pag. 384-392

Fodor, D., Baican, G., (2001), Impactul industriei miniere asupra mediului, Editura Infomin, Deva

Fodor, D., Vulpe, I., Lazăr, M., (2003), Reabilitarea tehnică și tehnologică a carierelor de lignit, Editura Infomin, Deva

Fodor, D., (2006), Influența industriei miniere asupra mediului, Buletinul AGIR, nr. 3, pp. 2-13

Huidu, E., Giurgiulescu, A., (2008), Monografia mineritului din Oltenia. Închiderea minelor, vol. III, Editura Măiastra, Târgu-Jiu

Jipa, D., (2006), Influența factorilor globali (climă, tectonică, eustatism) asupra evoluției Bazinului Dacic (Neogen Superior), Institutul Național pentru Geologie și Geoecologie Marină Geoecomar, București

Nistor, C., Pătru, F., (2002), Bazinul Carbonifer Motru – Studiu de geologie si geografie, Editura Media TM, Bacău

Nistor, C., (2011), Dealurile Jilțului – influența activităților de exploatare a lignitului în dinamica reliefului, Editura Universității, București

Riți, A., (2012), Contribuții la diminuarea impactului amenajărilor în ecosistemele din zonele miniere, Teză de doctorat, Editura Politehnică, Timișoara

Țicleanu, N., Pătruțoiu, I., (1987), Zăcămintele de ligniți din Oltenia, în Geologia zăcămintelor de cărbuni, vol. II – Zăcăminte din România, Editura Tehnică, București, pag. 297-336