Coordonator științific: Absolvent: Conf. univ. dr. Ioan TURCU Sergiu SUSANU Brașov 2019 2 UNIVERSITATEA TRANSILVANIA DIN BRAȘOV FACULTATEA DE EDUCAȚ… [626932]

Licență

Coordonator științific: Absolvent: Conf. univ. dr. Ioan TURCU Sergiu SUSANU Brașov 2019 2 UNIVERSITATEA TRANSILVANIA DIN BRAȘOV FACULTATEA DE EDUCAȚ… [626932]

Byadmin ianuarie 1, 2024

1

UNIVERSITATEA TRANSILVANIA DIN BRAȘOV
FACULTATEA DE EDUCA ȚIE FIZICĂ ȘI SPORTURI
MONTANE

Lucrare de
diplomă

Coordonator științific: Absolvent: [anonimizat]. univ. dr. Ioan TURCU Sergiu SUSANU

Brașov
2019

2
UNIVERSITATEA TRANSILVANIA DIN BRAȘOV
FACULTATEA DE EDUCAȚ IE FIZICĂ ȘI SPORTURI MONTANE
PROGRAMUL EDU CAȚIE FIZICĂ ȘI SPORTIVĂ

DEZVOLTAREA CALITĂ ȚILOR MOTRICE
PRIN MIJLOACELE SPECIFICE JOCULUI
DE HANDBAL LA NIVELUL CICLULUI
GIMNAZIAL (V -VIII)

Coordonator științific: Absolvent: [anonimizat]. un iv. dr. Ioan TURCU Sergiu SUSANU

3
CUPRINS
INTRODUCERE ………………………………………………………………………………….. 5
ACTUALITATEA TEMEI ………………………………………………………………… ….. 6
CAPITOLUL 1. FUNDAMENTE TEORETICE SI METODICE ALE CERCETARII
I.1. SPORTUL ȘI CALITĂȚ ILE MOTRICE
1.1. Modul sănătos de viață …………… ……………………….. …………………… ……… 7
1.2. Sportul nu are vârstă ……………. …………. ………… …………………….. …….. ……10
1.3. Dezvoltarea calităț ilor motrice …………… ………….. ……………………. …………11
I.2. DEZVOLTAREA ABILITĂȚ ILOR MO TRICE CU AJUTORUL HANDBAL -ULUI
2.1. Scurt istoric al sportului : handbal ………………………….. …………. ……….. …… 20
2.2. Pregătirea fizică și calităț ile motrice ……………………………. ……………….. …. 23
2.3. Îndemâ narea …………………………. ………………… ………………………………. …. 25
2.4. Rezistenț a ………………………. ……………….. ……….. …………………………. ……… 30
2.5. Viteza …………………………….. ……………. …………….. …………………….. ………. …35
2.6. Fo rța ……………………………… …………………… ………………………………………. 39
CAPITOLUL 2 . ORGANIZAREA ȘI DESF ĂȘURAREA CERCET ĂRII
II.1. Data, locul și subiec ții cercet ării ……………………………………… ………………………. 43
II.2. Obiecte și materiale folosite …………………………………………………………………….. 43
II.3. Metode de cercetare ……………………………………………………………… ……………….. 43
CAPITOLUL 3. ÎNREGISTRAREA, PRELUCRAREA ȘI INTERPRETAREA
REZULTATELOR CERCET ĂRII
III.1. Prezentarea și prelucrarea datelor cercet ării …………………….. …………………. …44
III.2.Analiza și interpretarea datelor ob ținute în urma efectu ării testelor …………..48
CONCLUZII ȘI PROPUNERI ……………………………………………………………………………….. 49
BIBLIOGRAFIE ………………………………….. …………………… …………………………… …………….. 50

4
INTRODUCERE

Lucrarea de față prezintă sinteza unor investigații î n literatura de sp ecialitate, pe
problema dezvoltării calitațil or motrice prin mijloace specifice handbal -ului la nive lul ciclului
gimnazial, precum și rezultatele unei cercetă ri personale, prin c are mi -am propus să
investighez exerciț iile de handbal car e pot duce la dezvoltarea calitățil or motrice.
Exerciț iile fizi ce sunt elementare pentru a menține un stil de viață sănătos. Alături de o
bună alimentație, diversificată putem avea un stil de viață plin de beneficii și satisfacț ii.
Introducerea orelor de educație fizică și sport în cadrul programei ș colare aduce numai
beneficii. La început, c opii pot avea o oarecare reținere în ceea ce privește efectuarea de
exerciț ii fizice, dar cadrele didactice pot pun e la punct un program de exerciții care să îi atragă
și să obți nă rezultate mulțumitoare atâ t pentru profesori, dar mai ales pentru ei. Motiv ul care
stă la baza alegerii acestei teme de licență este faptul că exerciț iile fizice pentru mine
reprezintă un lucru norma l din toate punctele de vedere și, ca urmare am decis să urmez
cursurile Facultății de Educație Fizică și Sport. Lucrarea de licență va începe cu o scurtă
introducere în lu mea sportului și a prezentării calităț ilor motrice care pot fii dobâ ndite.
Lucrarea este structurată pe 3 capitole, un capitol introductiv și 2 capitole ce urmăresc
cercetarea personală cu concluziile aferente. Exe rcițiile de handbal pot fii realizate de orice
persoană care le poate considera ca fiind mici obiec tive.Î n pri mul capitol, intitulat Sportul și
Calitățile Motrice am urmărit să fac o scurtă introducere în lumea sportului ș i o p rezentare a
principalelor cal ități motrice ce pot fii dobâ ndite prin intermediul exercitiil or sportive.
Capitolul al doilea, in titulat Fundamente Teoretice și Metodologice ale cercetării conț ine
subcap itolele intitulate data, locul și subiecții cercetării, dar și a obiectelor folosit e în
efectuarea exerciț iilor de hadb al. Capitolul al 3 -lea denumit înregistrarea, prelucrarea ș i
interpretarea rezultatelor va conține rezultatele obținute î n urma co nceperii unui program de
exerciț ii pentru copii din ciclul gimnaz ial, rezultate care vor s coate în evidență pro gresele
realizate în comparație : cel mai bun și cel mai slab î n testele preli minare, apoi după programul
propus de mine.

5
ACTUALITATEA TEMEI

Orele de educație fizică și sport ar trebui să fie considerate printre cele mai impo rtante
discipline din programa șco lară. Motivele pentru această afir mație ar putea fii considerate
urmă toarele : li psa m ișcării poate duce la apar iția sedentarismului , calităț ile motrice se pot
dezvolta foarte eficient doar prin interm ediul mișcării, exercițiil e pot impiedica apariția
obezității dar ș i a altor bol i. Din punct de vedere al situaț iei actuale, o rele de educație fizică și
sport , alături de exerciț iile de handbal pot ajuta la o bună dezvoltare a copiilor de la vâ rste
fragede din toate punctele de ve dere.
Scopul lucrării de licenț ă este de a -i face pe copii din învățământul gimnazial să
efectuez e exercițiile de handbal cu zâmbetul pe buze, de a -i face să vină cu plăcere la orele de
sport și să își dorească să obțină mai mult de la ei prin dobândirea a cât mai multe deprinderi
motrice.
Sarcinile cercetării pot fii văz ute ca mici obiective pe ca re trebuie să le îndeplinească o
lucrare de cercetare sau orice altă lucrare. În cazul de față, sarcinile pe care trebuie să le
îndeplinească această lucrare sunt următoarele : obținerea unor performanțe mai bune în
rândul celor mai slabi, dar ș i a celor m ai buni, dobândirea de abilități motrice cât mai multe și
mai variate, o bu nă colaborare între elev și profesor, dar mai ales î ntre colegi.
Ipoteza unei cerc etări reprezintă punctul de plecare al lucrării, ipoteză care conț ine
viziunea autorului. Altfel s pus, în lucrarea de față, ipoteza de plecare este urmă toarea: copii
doresc efectuarea a cât mai puține exercitii de handbal și vor să se joace mult mai mult , dar nu
sunt înțeleși de profesorul de sport.Pe p arcursul dezvolt ării unui program de exerci ții de
handbal, voi încerca s ă combin diverse tipuri de exerci ții care s ă îi motiveze s ă realizeze
exercitiil e propuse și să creeze totodat ă dorin ța de a ob ține rezu ltate mul țumitoare at ât pentru
profesor, dar mai ales pentru rezultatele lor personale și în ultimul r ând pentru lucrarea mea
de cercetare.

6
CAPITOLUL 1. SPORTUL ȘI CALITĂȚ ILE MOTRICE
1.1. Modul sănătos de viață
A avea un mod de viață sănă tos este un subiect de actualitate care se găsește amplu
discutat peste tot în lume, în diverse locuri. În trecut, câ nd se vorbea despre un mod de viață
sănătos era pus pe prim plan igiena g enerală , punându -se accent pe igiena personală ș i a mediului
ambian t din care face parte o persoană. Odată cu trecerea timpului, aceste cerințe au devenit din
ce în ce mai accesibile și, totodată așa -numite reguli firești de viață . Încă mai există lacune în
ceea ce privește înțelegerea noțiunilor de încărcătură și randament, de exi stența unui raport între
organism și mediul înconjură tor.
"Modul sănătos de viață reclamă, deci, necesitatea de a lupta împotriva vătămă rilor venite
din exterior sau a celor de care ne facem noi înșine vinovați; el impune ordonarea vieții, î n
ansamblu, p otrivit normelor igienei moderne și aplicarea firească a conceptelor științifice în viața
cotidiană. Așa cum spălatul pe dinți sau pe mâini face parte integrantă din deprinderile de viață,
tot atât de la sine înțeleasă va trebui să fie echilibrarea, într -o anumită măsură, a organismului
prin exerciții active și relaxare nervoasă , deci prin i ntermediul mijloacelor de odihnă activă.
Alimentația rațională, reducerea excitaț iilor nervo ase la nivel suportabil și renunț area la
consumul excesiv de produse alimenta re vor trebui să fie incluse în râ ndul principiilor noastre de
viață . Sarcina aducerii a cestor deprinderi la nivelul acțiunilor firești îi revine în primul rând
familiei. Părinț ii trebuie să -și îndrume de timp uriu co pii spre un asemenea mod de viață,
prote jându -i, în felul acesta, de vătămări ulterioare ale sănătății. Principiile modului sănătos de
viață se propagă prin exemplul personal, găsindu -și un loc trainic în viaț a familial ă" (Kotterba ,
1974, p.10).
Îmbunătățirea sănătății și a capacității de efort poate fii realizată prin respectarea in tegrală
a factorilor hotărâtori , care î ntr-un final pot condu ce la adoptarea unui mod de viață sănătos.
Acești factori sunt prezentați î n figura de mai jos :

7

Fig.1. Factorii hotărâtori pentru un stil de viață sănă tos
Fiecare persoană trebuie să își înceapă ziua cu efectuarea de exerciții fizice. După
efectuarea acestora est e recomandată spălarea integrală a corpului cu apă rece, dar și dușuri
alternative cu apă caldă -rece. Pent ru micul dejun se vor consuma bă uturi lactate , sucuri naturale
de fructe, pâine integrală sau intermediară și, evitarea pe câ t este posibil a cafelei. Organismul în
primele ore ale dimineții trebuie să fie odihnit ș i capabil de efort, de aceea nu are nevoie de
stimulenți sau de produse ce con țin cafeină. Deplasarea la locul de muncă este recomandată să se
facă pe jos, într -un ritm normal pentru că ritmul accelerat poate duce la oboseală înainte de
începerea activităț ii. Pauza de prânz ar trebui să includă și anumite exerciții efectuate în aer liber,
după ceea ce or ganismul a fost alimentat cu hrană. Masa de prânz trebuie să includă ș i fructe sau
legume crud e, pentru a suplimenta necesaru l de vitamine ș i minerale pe parcur sul zilei.
Alimentele trebuie să fie consumate crude pentru că cele mai mu lte vitamine și minerale se
regăsesc în crudităț i: prin fierbere se pierd foarte multe vitamine. Un lucru ca re nu este cunoscut
de mu ltă lume este faptul că , cele mai multe vitamine se regăsesc î n coaja fruct elor sau a
legumelor și este recomandat , pe cât este posibil ș i consumarea acesteia.

8
"În pauza de prânz, locul de muncă trebuie neapărat pără sit. Timpul petrecut în aer liber
sau o mică plimbare face adeseori adevărate minuni, regenerâ nd ran damentul pentru activitatea
următoare. După încheierea zilei de muncă, exerciț iile fizice de relaxare generează forțe
proaspete. Copii ră spund, de obicei, spontan neces ității de a compensa pasivitatea corporală din
timpul orelor de școală, reușind prin jocuri și sport să se relaxeze. Adulții în schimb uită
adeseori , fiind preocupați de obligațiile casnice, că ș i lor le este deosebit de necesară această
compensare" ( Kotterba , 1974, p.11).
"Lipsa de mișcare duce la rugină – spune o veche zicală. Acest principiu de bază își
găsește în mod deosebit viabilitatea î n cazul celui mai important organ – inima. Se poate afirma
fără exagerare că buna funcț ionare a inimii și a sistemulu i circulator joacă un rol determinant în
capacitatea de efort a î ntregului organism. Inima trebuie să rămână tânără, adică capabilă de
efort, dacă vrem să ajungem bătrâ ni – glăsuiește, nu fără sens, un alt proverb popular " (Kotterba ,
1974, p.12) .

Fig. 2 Activitatea inimii în decurs de 24 de ore în repaus la persoanele neantrenate ș i la sportivi
cu activitate continua
Activitățile fizice trebuie s ă se desfășoare cu o anumită regularitate. Nu este suficientă doar
adoptarea mă surilor igi enice de viață, dar și a unui repaus de odihnă doar în cazul concediilor de
odihnă sau cel mult o dată pe lună. Este recomandată practicarea exercițiilor fizice cel p uțin o
dată în cursul săptămânii și o dată î n cadrul week -end-ului. Este recomandabil antrenamentul

9
continuu deoarece prin intermediul acestuia se dezvoltă aptitudini motrice, iar calitățile fizice
(forța, rezistența, îndemâ narea, viteza, mobilitatea) pot aj unge la un nivel superior. Totuș i,
practicarea sportului poate avea și consecințe negative în momentul î n care nu este executat
corect , fără ajutorul unui supraveghetor sau a l unei alte persoane. În momentul î n care se dore ște
obținerea unor performanțe în tr-un sport anume, urmărirea activităților de către un specialist este
esențială pentru a nu f ractura un anumit membru, un muș chi sau or ice altceva. Pot exista cazuri
în care anumite exerciții nu au nevoie neapărată de un a ntrenor ; genoflexiuni, flotări s au orice
alte exerciț ii care sunt considerate a fii pentru începă tori.

1.2. Sportul nu are vârstă
Modul d e desfășurare al activităților sportive în timpul liber sau în cadrul unui spațiu
amenajat este condiționat de numărul copiilor, de vârsta acestora și de conținutul exercițiilor care
diferă de la o persoană la alta. Există mai multe particularități de vâ rstă ale copiilor ,
particularități care îi influenț ează în desfășurarea activităților î n cadrul familiei.
"Copii mici între unu ș i trei ani, având o re zistență ș i o capacitate de concentrar e încă
foarte reduse, doresc activități multilaterale ș i variate , motiv pentru care se recomandă să fie
lăsați să activeze după bunul lor plac. Ei vor să se joace și să se miș te liber. P ărinții trebuie să
aleagă pentru ei exerciții care dezvoltă în special îndemânarea. Ca aparate sînt indicate o scară
fixă improvizată pe balcon, un leagăn sau bară fixă plasate eventual pe cor idor, ori alte aparate
pentru căță rare, instalate pe locurile de joacă destinate copiilor. Î n timpul practicării sportului la
sfârșitul săptămâ nii, cei mici vor avea un program aparte, cheltuindu -și energia alergând și sărind
alături de părinți, apoi se vor juca singuri într -un loc liniștit și, dacă este posibil, î n nisip"
(Kotterba , 1974, p.21).
Preșcolarii sunt a doua categorie. Încă de la grădiniță, ei sunt obișnuiți cu practicarea
exercițiilor fizice într -un mod organizat. Chiar dacă sunt obișnuiți cu adulț ii, ei simt nevoia de a
primi indicații și din partea părinților. Printre exerciț iile prefe rate de ac eștia se pot include :
aruncarea și prinderea, săriturile pe loc și în lungime, rostogolirea înainte și lista poate continua,
în funcție de jocurile cu care aceștia sunt familiarizaț i. Ei pot deveni buni parteneri în timpul
vacanței de iarnă când , aceș tia fac foarte ușor față condiț iilor meteorologice.
Copiii de vârst ă școlară mică fac adesea parte din organizații sportive extrașcolare. Adulții
trebuie să acorde același nivel de importanță sportului pe care acesta îl practică și disciplinelor

10
școlare. Susținerea acestora prin încurajarea permanentă în cadrul competițiilor, felicitarea în
momentul obținerii unor diplome ș i medalii poate duce la dezvoltarea lui din toate pu nctele de
vedere, dar mai ales în cazul unor eș ecuri. Practicarea jocurilor cu părinț ii a copiilor poate duce
la crearea unei relații foarte apropiate cu aceștia, existând posibilitatea de a se simți profesori în
momentul în care doresc să le prezinte adulților jocurile pe care le -au învățat ș i care le face
plăcere.
"Copii de vâ rsta școlară mare se disting în activitatea sportivă printr -o capacitate sporită
de efort și dispun de rezistență și de cunoștințe tehnice apreciabile în ramura sportivă îndrăgită.
Ei sacrifică cu plăcere o bună parte a timpului lor liber antrenamente lor sportive, participă
frecvent la concursuri și își petrec, adeseori, vacanțele î n tabere de ant renament. Uneori, copii
ajung să aibă discuții cu părinții, deoarece nu reușesc să stabilească echilibrul necesar între
cerințele ș colii și ale f amiliei ( de exemp lu, ajutorul în menaj) ș i entuziasmul lor pentru sport. În
aceste cazuri este eficientă numai colaborarea corespunzătoare între părinți, profesori ș i
antrenori. Proble me mult mai complexe intervin când copii nu manifestă nici-un interes sau
înclinație pent ru sport. Î n acest caz va lips i un factor educativ hotărâtor, fără a mai vorbi de
riscurile implicite asupra sănătăț ii copiilor " (Kotterba , 1974, p.22).

1.3. Dezvoltarea calităț ilor motrice
"Realizarea obiectivelor educației fizice este posibilă numai d acă se urmărește în mod
sistematic – lecție de lecție, trimestrial, anual și pe durata unui întreg ciclu de școlarizare a
elevilor – desăvârșirea unor finalități de primă importanță pentru inst ruirea motrică și educaț ia
acestora , cum ar fii: dezvoltarea cal ităților motrice, însușirea unui sistem de cunoștințe, priceperi
și deprinderi motrice concretizate în programele școlare, valorificarea influențelor exercițiului
fizic în sprijinul realiză rii obiectivelor generale ale învățământului, contribuind astfel, l a
întregirea personalității elevului, la pregătirea sa multilaterală. Finalitățile amintite își au rolul lor
bine determinat în cadrul procesului de pregătire fizică a elevilor, contribuind î ntr-o măsură mai
mare sau mai mică la realizarea acesteia" ( Mitra , 1977, p. 9).
Fie că este vorba de activitatea profesională sau de perfecționare sportivă a unui cetățean,
nivelul capacităților motrice are o importanță destul de mare. Acț iunile motrice efectuate de
individ pot fi i efectuate mai mult sau mai puțin core ct. Calitățile motrice de bază pot fi i
considerate ca fiind viteza, îndemânarea, forța și rezistența, calităț i care se po t manifesta sub

11
diverse forme. În pregătirea fizică a elevilor dezvo ltarea calităților motrice constituie o latură
secundară de preo cupare a cadrelor didactice. Deși se consideră prioritar ă a fii formar ea de
deprinderi motrice de bază î n diferite ramuri de sport, nive lul slab de dezvoltare al calităț ilor
motrice este prezent.
"Numeroși specialiști, precum și practica sportivă atestă că nivelul de dezvoltare a
calităților motrice determină, în mare măsură, îndeplinirea cerințelor prevăzute în programele
școlare privind lă rgire a și perfecționarea sistemului de cunoștințe, priceperi ș i deprinde ri motrice
la elevi. Pentru susținerea acestui aspect esențial în orientarea conținutului educației fizice
școlare putem porni de la analiza unui exemplu. Aruncarea mingii de handbal la poa rtă se poate
executa: corect, din punct de vede re tehnic, dar ineficient, neavând forța și viteza necesare; mai
puțin corect, dar puternic relativ ș i precis, sau foarte corect, deci foarte eficient. Atingerea
parametrilor s pecifici ultimului mod de execuț ie, ne dăm ușor seama, că nu este posibilă
acționând doar asupra tehnicii ci, în primul rând, datorită dezvoltării forței generale și a brațului
în special, a dezvoltă rii vitezei d e execuție, a preciziei în execuție, care, toate, într -o îmbinare cu
ponderi d iferite, determină perfecționarea tehnicii și eficienț ei procedeului respectiv" (Mitra,
1977, p. 11) .
Calităț ile motr ice sunt caracterizate de anumiți parametrii în baza cărora se poate
determina valoarea și contribuția fiecă ruia la efectuarea cu succes a acț iunilor m otrice. Pentru
determinarea forței se poate lua ca parametru încărcătura, pentru viteză rapiditate a
mișcărilor,pentru îndemâ nare complexitatea și precizia acțiunii. Dacă se ține cont de aceș ti
parametrii, într -o acțiune motrică se poate determina cu ușurință contribuția calității sau
calităților motrice în perfecțio narea acț iunilor motrice. Ca exemplu, mers ul este o activitate care
diferă de la o persoană la alta. Prin această activitate se poate dezvolta musculatura membrelor
inferioare , mă ri gradul de rezistență a acesteia, creșterea gradului de rezistență și forță a
organismului ducând la un mers mai vioi și mai corect, evitând situațiile de a simț i oboseala sau
adoptarea unui mers crispat, lent. Copii cu vârstele cuprinse între 6 -8 ani merg corect,î nsă
începând cu vârsta de 9 ani mersul acestora începe să se modifice. Principala cauză o reprezintă
modificarea corpului ( taliei, centrului de greutate, alun girea segmentelor) care influențează
negativ mersul corect deoarece musculatura nu este foarte bin e dezvoltată .
Capacitatea de efort e ste unul dintre factorii de bază care ajută la obținerea unor
performanțe sportive superioare în diferite activităț i profes ionale. Acesta se caracterizează printr –

12
o activitate fizică în principal pe o perioadă î ndelunga tă. Capacitatea de efort poate fi mărită prin
intermediul unui proces de instruire car e are ca scop de zvoltarea calităților motrice ( forță, viteză,
rezistență) . Perfecționarea capacității de efort d etermin ă și adaptabilitatea organelor, funcțiilor ș i
a sistemelor organismului la nivele superioare de solicitare.
"Capacitatea de e fort a organismului are in fluențe favorabile nu numai în activitatea
sportivă de performanță, ci și asupra activității psihice care, după cum este cunoscut, î n
activitatea elevilo r ocupă peste 70 % din timpul de muncă. Rezistența generală a organismului la
eforturi și la îmbolnăvir i, normala funcț ionare a sistemelor vitale ale ac estuia, tenacitatea,
perseverența și alte însușiri și calități ale voinței, dezvoltate î n cadrul procesu lui de perfecționare
a capacităț ii de efort a organismului, exercită această influență favorabilă. În c oncluzie, se poate
preciza că o bună capaci tate de efort fizic are influențe pozitive, determinând o capacitate de
muncă ridicată sub aspectul rezistenț ei la eforturi, al poftei de muncă , al dura tei acesteia, deci
asupra calității muncii, ceea ce este în d eplină concordanță cu obiectivele învățământului
româ nesc” ( Mitra, 1977, p. 14).
Eficiența activităț ii cadrelor didactice se reflectă î n progresele pe care elevii le obțin în
dobândirea cunoștințelor, formarea deprinderilor și a priceperilor, dar și dezvo ltarea de calităț i
motrice. Procesul de instruire trebuie să conțină modalități de natură cantitativă și calitativă a
progreselor pentru a evalua ș i valorifica metodele, procedeele ș i mijloac ele folosite. Dezvoltarea
calităț ilor mo trice este un domeniu car e oferă posibilități largi de urmă rire a progr eselor realizate
de elevi, dar și de a calităț ii muncii depuse d e elevi și de că tre profesori. Procesul de dezvoltare a
calităț ilor motrice presupune ca profesorul :
 să cunoască situaț ia elevilor, a nivelului d e pregă tire;
 să creeze probe și norme specifice fiecărei calități motrice și să le aplice periodic;
 să stabilească modelul final de dezvolta re al calităților motrice, precum și
exerciț iile utilizate realizarea acestora;
 să mențină o evidență a tuturor dat elor obținute, să o utili zeze pentru a aprecia
corespunzător activitățile desfăș urate.
"Un aspect prin care se expri mă o latură a efici enței lecției de educație fizică,
consemnând, în mare măsură ș i rolul social al acestei activități, îl reprezintă convin gerea și
obișnuirea elevilor d e a practica independent exercițiile fizice, atât în perioada de școlarizare, cât
mai ales după absolvirea școlii. Pe lângă exercițiile prin care se p oate efectua înviorarea de

13
dimineață, sau se asigură activitatea de agrement și reconfortare, cel e care au efecte asupra
dezvoltării unor calităț i mot rice sunt la fel de importante și trebuie să definească conț inutul
pregătirii sistematice a elevilor în vederea desfășurării activităț ii lor i ndependente, orientate spre
menținerea ș i dezvoltarea gradului de pregătire fizică, a capacităț ii de efort a organismului. Unul
dintre profesorii de educație fizică care funcț iona la un liceu din București, deși nu acționa ăn
lecții decât în mică măsură asupra dezvoltării forței brațelor, picioa relor și abdomenului prin
exerciții specifice, obținea, la sfârșit de an școlar, când nota dezvoltarea forței, rezultate foar te
bune, iar notele reflectau acea sta. Care era secretul ? El reușea să convingă elevii despre
necesitatea efectuării, seara și dimi neața, a unor flotări, exerciț ii cu ganterele, e xtensoare,
genoflexiuni, exerciții de abdomen. În plus mâ nuia bine sistemul de notare, încât dezvoltarea
acestei calităț i se realiza, aproape integra l, prin activitatea independentă a elevilor, rămânându -i
timp în lecț ie pe ntru rezolvarea acestor aspecte " (Mitra, 1977, p. 16).
Formarea ș i consolidar ea deprinderilor motrice de bază , a anu mitor ramuri de sport
necesită folosirea unor aparate adecvate, a unor terenuri s pecial amenajate sau a unor spații.
Exist ă situații î n care a ceste lucruri nu sunt necesare și profesorul poate confecț iona apa rate
simple cu ajutorul imaginaț iei si a improviz ației (gantere, halte re, saci cu nisip,bastoane, bară,
etc.). Dezvoltarea calităților motrice precum forța, viteza și rez istența se pot realiza și prin
efectuarea unor exerciții simple cu o aparatură ușor de confecționat. Un mare impact îl are ș i
dezvoltarea la nive l psihic : profesorul trebuie să le dezvolte această abilitate și să îi facă pe
aceștia să conștientizeze că cal itățile motrice se pot realiza în orice condiții și că nu trebuie să
existe loc de scuze, justificări, adoptând î n locul acestora o activitate creatoare.
Elevul simte când a realizat un progres într -un anumit domeniu, ajungând să se
îndrăgostească de d omeniul respectiv. Pentru o bună dezvoltare a calităților motrice, mai cu
seamă a forței și a rezistenț ei, unde se pot observa foarte bine progresele, elevul trebuie să
desfășoare o activitate plăcută, susținută prin cunoaș terea rezultatelor pe care le obțin e, a
activității pe care o desfășoară și efectele acestei activități. Există și situații în care băieții cer să
execute exerciț ii pen tru dezvoltarea forței, a vitezei de reacție în detrimentul exerciț iilor
repetitive. Realizarea periodică a progresului și încurajarea este o bună modalitate de atragere a
elevilor spre asemenea activități, de creare a motivației personale ș i de realizare a unei pregă tiri
metodologice independente. Ant renamentul sportiv are ca direcție perfecționarea calităț ilor
motrice prin d iverse procedee, mijloace, modalități de acț ionare.

14
În toate ramurile sportive se observă o creștere foarte mare a performanț elor, mai cu
seamă din partea specialiștilor în domeniu. Această creștere se datorează în primul rând de
perfecționarea metodelor și mijloacelor privind îmbunătățirea calităț ilor motrice, p rocesul de
dezvoltare fiind urmărit în cele mai mici amă nunte. Cu ajutor ul practicii, î n antrenament ul
sportiv au fost descoperite ș i experimentate diferite procedee pentru a putea d ezvolta una sa u mai
multe calități motrice deodată, având un obiectiv precis, ducând la apariția unor modalități
concrete de acționare î n toate do meniile ș i ramurile sportive.
"În activitatea de educație fizică ș i spor t a elevilor, dezvoltarea calităț ilor motrice, nu s -a
bucurat, dintotdeauna, de atenția cuvenită, în primul rând, în sensul fundamentă rii acestui pr oces
din punct de vedere concepț ional și metodologi c.Adesea, au fost indicate soluții fără a se ț ine
seama de scopul acestui obiect de învățământ, fără a se st abili cu m ai mare precizie rolul pe care
îl joacă calitățile motrice î n realizarea obiectivelor finale, în obț inerea modelului preco nizat de
pregătire a elevilor. În procesul de dezvoltare și pregătire fizică a elevilor, întâlnim frecvent și
astăzi practic a potrivit că reia dezvoltarea calităților motrice se realizează doar ca rezultat al
activității destinate formării și consolidă rii deprinderilor motrice, considerându -se că nu este util
să se acționeze, î n mod d eliberat, cu procedee metodice ș i mijloace sp ecifice pentru dezvoltarea
calităț ilor motrice. Acest mod de a concepe, de a gândi și de a acționa pentru dezvoltarea
calităț ilor mo trice este astăzi depăș it de cuceririle teoretico -metodice, el nu poate asigura efectel e
dorite. Ani de zile s -a acționat î n acest fel , nivelul de dezvoltare a calităților motrice rămânând
scăzut, neputâ nd asigura elevilor baza necesară pentru o de zvoltare și pregătire fizică realizate la
nivelul cerințelor societăț ii contemporane, suportul necesar pentru sporirea capacității l or
generale de muncă " (Mitra, 1977, p. 20).
Activitatea de educație fizică din școală poate fii comparată cu activitatea organiz ată a
antrenamentului sportiv, atâ t din punct de vedere cantitativ, cât ș i calitat iv ; scopurile principale
diferă foarte mult. A existat o perioadă î n care aceste deosebiri nu existau, antre namentul sportiv
fiind adoptat în cadrul școlii, dar tendinț ele a ctuale au făcut ca în cadrul școlii să nu se mai pună
accen t pe antrenamentul sportiv, regăsindu -se doar î n anumite locuri. Sun t numeroas e exemple
de profesori de educație fizică care înțeleg rolul activităților motrice în cadrul programei ș colare,
al preg ătirii multilaterale al elevilor și care obț ine rezultate spectaculoase, ca urma re a structurii
orelor de educație fizică în ca re se pot găsi sau nu multe dotă ri materiale.

15
O persoană care desfășoară un exercițiu fizic, o acțiune motrică simplă sau compl exă
urmăreș te un anumit scop . Un scop poate fii considerat învăț area anumito r deprinderi motrice
sau perfecționarea altora pe ca re le dobândește pentru a desfășura o î ntrecere, un joc. Dezvoltarea
unei cali tăți motrice poate avea și un aspect de învăț are. Dezvoltarea calităț ilor motrice se poate
realiza prin modificarea dominanței după ce elevii cunosc mecanismul de bază ce include
deprinderile de bază ș i procedeele tehnice. Indicii de dezvoltare a calităților motrice pot solicita
timp îndelungat, î n care e ste necesară respectarea mecanismului de bază pentru a nu î l deforma,
strica.
Dezvoltarea calităților motrice în activitatea de educație fizică și sport ș colar se poate
realiza cel mai eficient prin fo losirea metodelor, procedeelor ș i a mijloacelor. Totod ată este și
modalitatea cea mai sigură de obț inere a unor rezultate evidente în dezvoltarea calităților
motrice. Printre cerințe le care fac ca această metodă să fie eficientă sunt:
 "realizarea unei planificări precise a activității destinate fiecă rei calități motrice ce
urmează a fi dezvoltată în cadrul unui trimestru, an ș colar, c e include ș colarizare;
 stabilitatea sistemelor de acționare î n diferite etape;
 aplicarea cu mare consecvență ș i continuitate a sistemelor de acționare, lecț ie de
lecție, pe întreaga perioadă în care este planificată dezvoltarea fiecărei calităț i
motrice;
 stabilirea unui număr optim de repetări, un volum ș i o intensitate corespunzătoare a
efortului în raport cu specificul dezvoltării fiecărei calită ti motrice;
 încadrarea exercițiilor selecționate pentru dezvoltarea fiecărei calități motrice î n
sisteme precise de acționare a căror structură motrică ș i valoar e a ef ortului se vor
schimba atunci când se constată că nu mai pot contribui la realizarea progreselor;
 tempo ul și ritmul de execuție, valoarea încărcăturilor,durata exercițiilor, distanțele și
durata pauzelor dintre repetări sunt elemente de bază cu care se apreciază progresul în
cadrul fiecă rui sistem de ac ționare;
 testarea periodică a valorilor atinse pentr u ca dependent de acestea să se intervină cu
modificările necesare; păstrarea unei evidențe precise a rezultatelor ș i mijloacelor
folosite " (Mitra, 1 977, p. 24).
După multe dezbateri s -a stabilit ca în structura lecțiil or de educație fizică să fie introd usă
și dezvoltarea calităț ilor m otrice. Unii profesori consideră irelevantă introduce rea acestei verigi

16
deoarece dobândirea calităților motrice se rea lizează ca urmare a activității de formare ș i
consolidare a deprinderilor, că efortul depus va conduce la obosirea elevilor și la dificultăți în
însușirea cunoștințelor la celelalte obiecte de învățământ. Pauza școlară este insufic ientă pentru
un elev, mai ales când , spre exemplu urmează o oră de matematică : nu se poate concentra la
rezolvarea exerciț iilor. S tructura clasică a lecțiilor de educație fizică conține cea mai mare
intensitate de exerciții la finalul lecțiilor, când pot fii dobândite calităț i motrice prin organizarea
unor ș tafete, jocuri sportive. Practica predării educației fizice trebuie să conțină o creștere
graduală a intensității exerciț iilor. Este foarte important ca să se găsească soluț ii metodice prin
care astfel de procedee să nu apară. Din punct de vedere științific, elevii care sunt obișnuiți cu o
anumită cantitate de efort sunt apți ș i pen tru alte activități, această obișnuință fiind dobândită în
timp prin exerciț ii regulate.

Caracteristici ale dezvoltă rii motrice a elevilor la diver se vâ rste
Vârsta școlară poate fii considerat ă un criteriu de diferențiere al elevilor. Vârsta școlară
are o creștere intensă, î n care se maturize ază funcț iile organi smului, motricitarea se dezvoltă și se
conturează personal itatea. Principalele grupe de v ârstă pot prezenta ca racteristici foarte
importante în ceea ce privește dezvoltarea calităților motrice ș i nu numai.
A. Vârsta preșcolară (3-6 ani)
La această vârstă, copilul d ezvoltă primele acțiuni motrice : învață să prindă sau să
arunce, alergarea cu sări tură, aruncare și prindere, prindere și aruncare. Fiind o vârstă destul de
fragedă, viteza se dezvoltă mult mai puțin datorită mobilităț ii slabe a proceselor nervoase.
Îndemânarea și forța î nregistrează și ele un nivel scă zut deoarece este destul de greu d e realizat o
corelare a acestora. Mobil itatea este cea care se dezvoltă destul de bine și rezistența odată cu ea,
în fu ncție de n ivelul de solicitare. La această vârstă se poate pune foarte mult accent pe
dezvoltarea vitezei, îndemânării și a întăririi mus culatu rii exten soare prin efectuarea de exerciții
zilnice corespunză toare.
B. Vârsta mică ș i mijlocie ( 7-14 ani)
La această vârstă elevii înregistrează progrese destul de mari în ceea ce privește
motricitatea. Este vârsta la care este recomandată pentru dez voltarea calităților motrice, fiind
considerată vârsta primelor performanț e. Elevii au un interes des tul de ridicat pentru activitățile
sportive, pentru a învăța lucruri noi și de a prelucra informațiile. Viteza, îndemânarea și

17
rezistenț a sunt 3 indicatori care cr esc rapid. Dezvoltarea motricității și a pregă tirii fizice a
elevilor se poate constitui prin intermediul jocurilor de tip întrecere, prin intermediul acțiunilor
bine dirijate. Activităț ile ca re au ca scop dezvoltarea calitățiilor motrice trebuie s ă urmărească un
echilibru : efortul trebuie să se pună în raport cu dezvoltarea forței și viteza î n regim de rezistență.
De asemenea, trebuie să se știe și faptul că funcțiile aparatelor circulator ș i respirator nu sunt la
nivelul maxim de dezvoltare.
C. Vârst a maturiză rii (14-19 ani)
Chiar dacă este un ultim nivel al vârstei, ea nu trebuie privită ca o etapă de menajare. La
această vârstă el poa te ajunge la o capacitate fizică și de muncă optimă, indicii fizici fiind în
creștere. În această etapă este recoman dată renunțarea la acțiuni motrice noi, consolidarea ș i
corectarea elementelor motrice învăț ate fiind u n subiect care trebuie abordat și atins. Forța și
rezistența sunt 2 calităț i motrice care pot fii dezvoltate prin activități intense. La această vârstă ,
organele s unt aproape la capacitate maximă, considerâ ndu-se deja dezvoltate anumite calităț i
motrice. Pe baza experienței anterioare se poate spune că la această vârstă copii sunt mul t mai
maturi, mai responsabili și mult mai atenți în ceea ce privește act ivitățile pe care aceștia le
întrepind.
"Multă vreme, specialiștii domeniului au căutat un ră spuns cât mai aproape de adevăr în
legătură cu vârsta optimă pentru dezvoltarea calităților motrice. Creșterea vertiginoasă a
performanțelor sportive, datorită în mare măsură începerii pregătirii de la o vârstă timpurie, la
multe ramuri de sport, precum ș i perfecționă rii metodelor de dezvoltare a calităț ilor motrice au
constituit elemente importante care au contribuit, în mare măsură , la clasificarea acestor
proble me. Un alt element, de care trebuie să se țină seama, îl reprezintă posibilitatea de
perfecț ionare a fiecărei calități motrice. Vreme îndelungată s -a menținut, influențând activitatea
practică, concepția potrivit căreia viteza și, îndemâ narea pot fii dezvo ltate de la o vârstă mai
mică, în timp ce forța și rezistența nu se pot dezvolta decâ t de la o vârstă mai mare ( 16-18 ani).
Astăzi, activitatea practică a oferit numeroase exemple și a pus la îndemâna specialiștilor metode
și mijloace pentru începerea dezv oltării forței și rez istenței de la o vârstă cât mai fragedă "
(Mitra, 1977, p. 37).
Un exemplu concludent poate fii considerat a fii nivelul calităților motrice înregistrate de
către gimnastele române Nadia Comăneci și Teodora Ungureanu. La vâ rsta de 9-10 ani, Nadia
avea dezvoltată o forță mult mai mare decât anumiâ i membrii ai primelor ș ase echipe de baschet

18
și handbal din țară, fete și băieți. Se poate spune astfel că, pentru începerea dezvoltării calităților
motrice nu există o limită inferioară de vâ rstă. Metodele ș i mijloacele adecvate pot conduce la
perioade de dezvoltare mai intense . Astfel, elevii cu vârstele cuprinse î ntre 10 -18 ani au cele mai
mari șanse să își dezvolte abilități motrice într -un mod armonios, dacă se încep activităț ile de la
5-6 ani. Puberta tea este cea care poate influența dezvoltarea abilităților motrice, vâ rsta la care
apare aceasta diferă de la persoană la persoană, dar și de la generație la generaț ie.

Fig. 3 Perioadele optime pentru dezvoltarea calităț ilor motrice
Dobâ ndirea calităț ilor motrice est e unul dintre obiectivele educației fizice ș colare.
Profesorii tre buie să acorde o atenție mai mare acestora, acționând sistematic ș i cons ecvent
pentru dezvoltarea calităților. Odată cu acordarea unei mai mari atenții rolului pe care îl au
calitățile motrice în pregătirea fizică , a introducerii unui sistem unitar de veri ficare și apreciere a
gradului de pregătire fizică, profesorii au început să lucreze mult mai organizat, mai sistematic.
O lege nescrisă o reprezintă existența continuității, care îl ajută totodată pe elev, dar ș i pe
profesor. Dezvoltarea abilităț ilor motri ce trebuie făcută conform unui pla n, plan care trebuie să
se faca trimestrial deoarece dacă se face anua l se pot pierde anumite activități. Î n plus, corpul
uman este mult mai receptiv la activități în momentul în care totul se realizează organizat, după
anumite reguli.

19
Îndemânarea este considerată a fii cea mai imp ortantă dintre calităț ile motrice. Ea trebuie
să fie acționată pe durata întregului an școlar. La baza construcției trebuie să se regăsească
acțiuni de învățare, repetare, perfecționare, dar ș i de admin istrare. Celelalte calități motrice –
forța, viteza ș i rezistenta – pot fii dezvoltate pe parcursu l diferitelor etape ale anului ș colar, dar nu
trebuies c neglijate î n cel elalte perioade. Spre exemplu, în perioada de iarnă nu se pot realiza
îmbunătăț iri ale vitezei de deplas are datorită condițiilor meteo ( nu este cazul când există o sală
de sport cu încălzire, acoperită) ; în schimb se pot îmbunătăți viteza de execuție și de reacț ie. Un
alt exemplu poate fii considerat îmbunătățirea rezistenț ei, care tot la fel nu se poate realiza în
timpul iernii. În schimb, î n sala de sport se poate realiza o menținere a rezistenței, dar nu este
comparabilă cu cea în care se realiza afară . În fig. 4 se poate observa un model de repartizare
pentru dobândirea calităț ilor motrice pentru un ș colar.

Fig. 4 Model orientativ de repar tizare pentru dezvoltarea calităț ilor motrice
După ce s -au stabilit perioadele și etapele de a cțiune în ceea ce privește dezvoltarea
calităț ilor motrice pe perioada unui an școlar, urmează stabilirea unui model la diferitele grupe
de elevi sau poate chiar la fiecare elev. "Stabilirea acestui m odel presupune existența
următoarelor date :
 normele SU VA;

20
 valoarea medie a indicilor de dezvoltare a fiecărei calități motrice înregistrată la
începutul anului ș colar;
 valoarea progreselor realizate de elevi în anul ș colar precedent pentru a putea
determin a nivelul de dezvoltare a calităț ilor motrice;
 volumul activităț ii, posibil de realizat pentru dezvoltarea fiec ărei calități motrice, luând
în considerare , pentru o parte dintre elevi, în afara lecțiilor de educație fizică , orele de
activi tăți sportive, activitatea independentă, precum și acțiunile sportive d e la sfârșitul
săptămâ nii;
 baza materială specifică sau improvizată de care dispu ne școala " (Mitra, 1977, p. 41 ).
Pe baza acestor date se poate construi un model exact, model care va conține și cifre
pentru evaluarea exercițiilor sportive. După stabilirea modelului, profesorul trebuie să stabilească
și un sistem de acțiune cu ajutorul exer cițiilor fizice puține, dar cu eficiență mare. Astfel, se
realizează un inventar al exercițiilor care au influență asupra dezvoltării uneia dintre calităț ile
motrice sau a unor f orme de manifestare a acesteia î n rap ort cu nivelul de pregă tire al elevilor, de
timpul alocat și de baza materială . Spre exemplu, exerciții precum flotă rile simp le, trageri în
brațe sau cu adăugare de greutăți, cățărare la frâ nghie cu ajutorul pic ioarelor sau doar cu ajutorul
mâinilor p ot conducere la dezvoltarea forței brațelor. Realizarea exerciț iilor m ultiple pot duce la
oboseala muș chilor, de aceea este necesa ră realizarea unor exerciții care nu solicită foarte mult
musculatura.
Dezvoltarea în plan planificat a calităților motrice conține la bază un element foarte
important, și anume evidența. În era modernă, evidenț a este un factor de foarte mare importanță ,
datele pe care le conține având un rol definitoriu pentru întregul proces. O evidență corectă și
corespunză toare cond uce la o planificare sistematică a calităț ilor motrice, planificare care
ușurează munca pe care trebuie să o realizeze un profesor ș i, totod ată, reamintirea unor p rocese
pe care le -a uitat. Relația care trebuie respectată înt otdeauna și care stă la baza calităților motrice
o reprezintă :

Evidență –> Analiză –> Planificare

21
I.2. DEZVOLTAREA ABILITĂȚ ILOR MOTRICE CU AJUTORUL
HANDBAL -ULUI
2.1. Scurt istoric al sportului : handbal
Handbal ul este un joc sportiv de echipă, car e a apărut în Europa la sfârșitul secolului al
19-lea și î nceputul secolului 20. Originile acestui sport se regăsesc în articolele care datează din
Evul Mediu, mai ales în școlile din centrul ș i nordul Europei. Acest sport a apărut ca urmare a
imaginației unor profesori de educație fizică , sport care a fost considerat la î nceput a fii un
material didactic. Handbalul este considerat a fii un sport în momentul î n care acesta se
realizează dincolo de porțile ș colii, în diverse competiții, în afara orelor de ed ucație fizică. Există
și sunt atestate 3 rădăcini multinaț ionale ale acestui minunat spor t, fiecare cu o viziune diferită a
acestuia.
"1. Handbalul nordic de sală
Povestea adevărată a jocului de handbal începe în anul 1898, când directorul ș colii REALE
din localitatea ORDRUP – Danemarca, interzice elevilor practicarea fotbalului din cauza
numeroaselor accidentă ri car e determinau foarte multe absenț e de la cursuri. Pentru a nu renunța
la jocul cu mingea, băieții din clasele superioare au început să joace fo tbal cu mâna. Profesorul
lor de educație fizică , HOLGEN NIELSEN, partic ipant la prima ediț ie a Jocurilor Olimpice
moderne în anul 1896, la probele de tir și scrimă , este cucerit de această idee a elevilor săi, dâ nd
acestui nou joc un cadru organizat , stab ilind și primele reguli.Îl denumește în mod logic '
HAANDBOLD ' î n replica la FOOTBALL. T erenul avea cca 45m x 35 m , atât cât permitea
curtea ș colii, poarta 2m x 3m , echipele erau for mate din 7 jucători, la fel ca astă zi, dar mingea
era tot de fotbal ș i se purta ca la rugby ( driblingul a apărut ceva mai tâ rziu), se arunca de la o
linie dreaptă ( ca la handbalul pe plajă de astăzi) aflată la o distanță care a variat între 8 ș i 6
metrii. […]
2.Hazena
Tot la începutul secolului 20, după unele da te în 1894, în Cehoslovacia, inspect oratul
ministerial pentru educație fizică JOSEF KLEMKER introduce în programa școlară un joc
dinamic, asemănător ca idee generală cu han dbalul de astă zi. În anul 1905, prof esorul VACLAV
KARAS din Praga, și imediat î n 1906 prof esoru l ANTONIM KRISTOF consacră acest joc,
dându -i un cadru competiț ional cu regulamente, denumindu -l CESKA HAZENA, spre a se

22
deosebi mai clar de handbalul nordic, dar și pentru a -și asigura paternitatea. Ter enul de joc avea
35m x 25m, numărul jucătorilor a fo st de la î nceput 7, mi ngea era din acest an ( 1905) u na
specială mult mai mică decât cea de fotbal, a apărut și driblingul la 4 -5 paș i, dar putea fi repetat,
semicercul era mai întâi la 4 m, apoi î n final la 6 m. Poarta 2.40 m pe 2 m. Diferența evidentă
față de cel nordic era doar faptul că se putea juca ș i pasa din semicerc, dar numai d in afara lui se
arunca la poartă . […]
3. Handbalul 'mare' – pe terenul de fotbal în 11 jucă tori
Este o 'invenție nemțească' și î l are ca autor fina l pe profesorul KARL S CHELENZ, ș eful
catedrei de atl etism de la Facultatea de Educație Fizică din Berlin. Profesorul SC HELENZ a
experimentat cu studenții lui timp de 2 ani, o variantă a unui joc cu mâ na inspirat, din câteva
jocuri dinamice folosite în orele de educație fizică : TORBALL, FOLKERBALL și o variantă
denumită chiar HANDBALL, pe care prof esorul MAX HEISER l -a definit ș i practicat din 1917.
A preluat de la fiecare câ te ceva, le -a scos din sal a de gim nastică și într -o formă finală , le-a
transpus pe terenul de fotbal, respectând dimensiunile ș i marcajul respectiv."
(http://frh.ro/frh/pdf/istoria_jocului/Geneza%201921 -1945.pdf )
Handbalul în România a pă truns prin int ermediul Germaniei, imediat după ce a fost lansat
la Berlin î n anul 1919. Adevărata interacț iune cu lumea handbalului s -a petrecut în anul 1920,
când un grup de prof esori din Ardeal, Sibiu, Bistrița și Braș ov, majoritatea cu studii superioare
efectuate în Germania au fost invitați de că tre KARL SCHELENZ să asiste la serbările sportive
tradiționale efectuate cu ocazia încheierii unui an școlar. Profund surprinși de ceea ce au văzut î n
German ia, profesorii universitari români au introdus acest sport în orele de educație fizică .
Primele meciuri au fost inter -clase la Sibiu, urmând ca în 1922 să fie organizate și c ompetiții la
nivel de județ .
Federația Română de Handbal (F.R.H. ) ia naștere în anul 1933, odată cu introducer ea
competițiilor de volei și de baschet. Echipa României ocupă un loc onorabil V la competiț ia
Jocurilor Olimpice de la Berlin din anul 1936. As tăzi sunt organizate competiț ii la nivel de
junioare, senioare. Competițiile internaț ionale precum Campionatul Mond ial, Campionatul
European, dar ș i cele la nivel de club reprezintă oportunităț i pentru fiecare membru de a se
afirma și de a fii acceptat la un club în care se poate obține performanța maximă .

23
Terenul de joc este un dreptunghi cu dimen siunea de 40 m x 20 m, compus din 2 spații de
poartă și o zonă de joc. Porțile au o înălțime de 2 metrii și o lăț ime de 3 metrii. Fiecare poartă are
trasată o linie de 6 metrii care este trasată astfel :
1. O linie de 3 metrii lungime direct în fața porții; această linie este paralelă cu linia și
la 6 metrii distanță de aceasta ( măsurată de la muchia posterioară a liniei de poartă
la muchia anterioară a liniei spați ului de poartă );
2. Două sferturi de cerc, fiecare cu o rază de 6 metri ( măsurată de la colț ul interior
posterior al stâlpilor porții), care fac legătura între linia de 3 metri lungime și linia
exterioară a porț ii.
Pe suprafaț a de joc sunt trasate mai multe tipuri de linii:
 Linia de aruncare liber ă (linia de 9 metri) este o linie întreruptă, trasată la 3 metri î n afara
liniei spațiului de poartă ; atât segmentele de lin ie cât ș i spațiile dintre ele măsoară 15 cm;
 Linia de 7 metri este o linie lungă de 1 metru, marcată în fața porții. Este paralelă cu linia
de poartă și aflată la 7 metri i de aceasta ( distanța măsurată de la muchia posterioară a
liniei de poartă la muchi a anterioară liniei de 7 metri);
 Linia de restricț ie (limitare ) a portarului ( linia de 4 metr ii) este o lin ie cu lungimea de 15
cm, marcată în fața porții. Este paralelă cu lin ia de poartă și la 4 metrii distanță de aceasta
( măsurată de la muchia posterioară a liniei la muchia anterioară a liniei de 4 metri) ;
 Linia de centru unește mijlocul lin iilor de margine;
 Linia de schimb (un segment din linia de margine) pentru f iecare echipă, se întinde de la
linia de centru până la un punct aflat la o distanț a de 4.5 metrii de aceasta. Acest punct al
liniei de schimb este marcat de o linie paralelă cu li nia de centru și care se întinde pe o
distanță de 15 cm î n afara liniei de m argine ( înăuntrul și î n afara terenului de joc).
Mingea este sferică și trebuie să fie confecționată din piele sau material sintetic.
Suprafața nu are voie să fie alunecoasă . Deoa rece în general este manevrată cu o singură mână,
mărimile oficiale variază depinzând de vârstă .

24

Fig. 5 Categorii de mingi ș i dimensiuni

2.2. Pregătirea fizică și calităț ile motrice
Componenta principală a antr enamentului sportiv o reprezintă pregătir ea fizică, pregă tire
care constituie baza de plecare pentru instruirea tuturor sportivilor, de la începători la avansați.
Procesul de pregătire fizică presupune perfecționarea calităților motrice, stăpânirea unor abilități.
Factorii care asigură o bu nă des fășurare a proc esului de pregătire fizică sunt : starea de sănă tate,
dezvoltarea fizică, deprinderile motrice și calitățile psihice. Pregătirea fizică poa te fii împărțită în
2 categorii : pregătire fizică generală și pregătire fizică specială .
“Pregătirea f izică generală se referă, în principal, la acțiunea de î ndeplinire a obiectivelor
sociale ale educației fizice ( întărirea sănătății, sporirea capacității de muncă fizică și intelectuală,
creșterea normală a orga nismului, dezvoltarea armonioasă), la mărirea capacităț ii de lucru a
tuturor organelor prin armon ia funcț iilor, la educarea și perfecționarea echilibrată a calităților
motrice. Pregătirea fizică generală se referă ș i la î narmarea sportivului cu deprin deri motrice
variate, pe care să se poată sprijini specializarea într -un sport. De aici și o altă denumire a ei, cea
de pregătire multilaterală. Pregătirea fizică generală se realizează cu ajutorul exercițiilor de
dezvoltare generală, la aparate, fără și cu obiecte și materiale ajutătoare, precum și cu aj utorul
practică rii altor ramuri de sport (mai indicate pentru handbal: atleti smul, fotbalul pe teren redus,
înotul, gimnastică acrobatică, polo pe apă ,schiul)" ( Cercel, 1975, p.6).
"Pregătirea fizică specială în handbal vizează perfecționarea calităț ilor cerute de
practicare a jocului. Aceasta se realizează printr -un nu măr (relativ) mai restrâ ns de mijlo ace, dar
care au structuri asemănătoare acțiunilor tactice ș i procedeel or tehnice din handbal, precum și a
calităților motrice în stricta concordanță cu sol icitările de efort specific. Pregătirea fizică specială
ocup ă un loc deosebit de important în instruirea sportivilor. Mai mult, nivelul handbalului actual
impune organismul ui modificări efective, atingerea unor înalte valori a indicilor funcț ionali

25
specifi ci, suportarea uno r mari eforturi de antrenament ș i de joc. Este im portant ca toate aceste
modificări din organism să răspundă cu precizie cerinț elor handbalului. Aceasta se referă nu
numai la calitățile motrice, ci ș i la cele psihologice" (Cercel, 1975, p.6).
Îmbunătățirea pregă tirii fizice speciale se poat e efectua prin diverse mijloace :
a). organizarea repetitivă a fazelor de joc în atac, apă rare;
b). organizarea repetitivă a acțiunilor specifice fiecărui post î n parte;
c). efectuarea unor simulă ri de joc prin împărțirea echipei î n 2.
Exerciț iile din timpul pregătirii fizice trebuie să aibe aceeași intensitate ca și în timpul
jocurilor oficiale, uneori mai scăzută și alteori mai accelerată. De asemenea, pregătirea fizică ține
cont ș i de specificu l ramurii de sport din care sportivul face parte ș i de p articularităț ile
individuale ale acestuia. Există o linie subțire invizibilă de legătură între pregătirea fizică
generală și cea specială : ele se condiționează reciproc și nu se înlocuiesc una pe alta . Pregă tirea
fizică generală este prioritară, ur mată fiind de cea specială. Un exemplu relevant pentru a
înțelege mai bine a ceastă pregătire este următorul : pregă tirea ge nerală se realizează pe tot
parcursul anului, pe când pregătirea specială este realiza tă în momentul în care sportivul se
pregăteș te pentru o competiție sportivă .
Dobândirea calităților motrice diferă de la o persoană la alta. Acesta se datorează
nivelului diferit de cunoaștere a depri nderilor și a nivelului indicilor de dez voltare. Orice
activitate fizică are la bază forța dezvoltată de că tre mușchi. Odată ce mișcarea începe, ea capătă
și o anumită viteză. Mișcarea este condiționată de o durată de timp, o durată mai mare arată o
calitate motrică și anume rezistenț a. "Factorii principali ca re determină n ivelul calităților motrice
sunt: forț a, rezistența și elasticitatea musculară; mobilitatea ș i echilibru proceselor fundamentale
corticale (excitația și inhibiția); mobilitatea articulară ; capacitatea cardio -respirato rie;
coordonarea neuro -musculară ș.a. Toți acesti factori sunt legați î ntre ei prin unitatea
organismului, dar fiecare refle ctă, î ntr-un fel speci al, un anumit aspect al capacității de efort al
organismului. În acest sens, calităț ile motrice pot fii considerate ca fiin d forme de ma nifestare a
corelației factorilor morfo -funcț ionali" ( Cercel, 1975, p.8).
Alegerea mijloacelor metodelor de an trenament este foarte importantă pentru dezvoltarea
calităților motrice : se pot dobândi una singură, mai multe în același timp sau nici -una în c azul în
care se urmărește obț inerea multora, dar nu sunt foarte bine dobândite. Eficacitatea dobândirii
unei calităț i motrice depinde de 2 aspecte : eforturile depuse și de gradul de pregă tire. Eforturile

26
mari pot conduce doar la succes. Gradul de pregătire arată motivația pe care o deț ine un sportiv
pentru a obține performanța. Ca și în cazul celor 2 tipuri de pregătire fizică, există o legătură
foarte strânsă între efortul depus și gradul de pregăt ire: ambele acț iuni trebuie realizate integral,
în paralel și cu un grad de motivaț ie ridicat.
"Modalit ățile de influențare a calităților actului motric au la bază corelația dintre efect și
cauză, conform căreia ră spunsul organismului, materializat prin procesul de adaptare, depinde în
principal de caracterul și intensitatea excitanț ilor, respectiv a exerci țiilor fizice. De a ceea, pentru
a dezvolta forță ( caracterizată prin mărimea încărcăturii) de exemplu, trebuie acționat în special
pe lin ia creșterii încărcăturii,care reprezintă un element de intensitate. Acee ași regulă se aplică și
în metodica dezvoltării vitezei, cu diferența că aici intensitatea este exprimată prin rapiditatea
execuției. Dimpotrivă, la rezistență , prelungirea efortului se poate realiza pe seama volumului "
(Cercel, 1975, p.9).

2.3. Îndem ânarea
"Îndemânarea este o calitate motrică complexă, cu multe aspecte încă insuficient studiate.
Având multiple interferenț e cu celelalte calități, cu deprinderile ș i priceperile motrice, unii
specialiști îi contestă existenț a (Mateev D., Zim kin, 1960 ). Pentru aceste motive, conținutul
îndemânării, mecanismele perfecționă rii ei nu au fost com plet elucidate, fapt reflectat în
imprecizia definirii ei, î n multitudinea termenilor utilizați î n directa implica ție cu această calitate:
abilitate, iscusință, coordonare etc. Îndemânarea condiționează însușirea și perfecționarea
diferitelor acț iuni motrice ( deprinder i, priceperi, procedee tehnice și tactice etc.), ca și
perfecționarea celorlalte calităț i motrice. Ea este implicată în toate acț iunile care presupun un
anum it grad de coordonare. Orice mișcare voluntară , indiferent de gradul ei de dificultate,
pretinde pentru efe ctuarea ei un anumit indice de îndemânare " (apud Mitra, 1977, p. 186).
Îndemânarea este necesară în învățarea și perfecționare a acțiunilor motrice, dar și în
partea practică, mai ales în condiții neobiș nuite. Pentru o bună îndemâ nare, sportivul are nevoie
de o bună orientare în spațiu și un bun echilibru î n situa ții neprevăzute ( alunecări, aterizări,
împiedicări, frânări bruște, etc.). Astfel, îndemânarea are o largă arie de utilizare în viața de zi.
Valoarea îndemână rii este destul de greu de apreciat. Există numeroase modalități de testare a
îndemână rii, un exe mplu relevant regăsindu -se în figura 6.

27

Fig. 6 Test pentru veri ficarea îndemână rii

"Îndemânarea este condiționată de procese le care au loc la nivelul scoarței cerebrale și de
starea morfo -funcțională a aparatului locomotor. În scoarța cerebrală au loc numeroase procese
de analiză a situaț iilor ivite, procese ce sunt urmate de elaborarea unor soluții ș i de programare a
coordonată a impulsurilor necesare pentru contracția și relaxarea mușchilor angrenați în
efectuarea acț iunilor motrice. Coordonarea mișcă rilor con stituie principalul element al
îndemânării ș i presupun e o cooperare extrem de complexă între diferite organe și funcț ii.
Coordonarea depinde de plasticitatea sistemului nervos, de stadiul de dezvoltare a simțului
muscular ș i de echilibru (automatismul tonic ș i aparatul vestibular)" (Cercel, 1975, p.12).
Pentru o bună dezvoltare a îndemână rii este necesară o bună mobilitate articulară, o
elasticitate musculară ridicată, dar ș i un grad de dezvoltare al celorlalte calităț i motrice.
Contracț iile mus culare au rol important în coordonarea mișcărilor și în efectuarea l or cu ușurință.
Mișcările cu o amplitudine maximă se p ot grupa într -un singur termen: suplețe. Ea este
determinată de relația dintre mușchi ș i grupe musculare, de forma suprafeț elor articu lare, de
gradul maxim de întindere al mușchilor, ligamentelor și ten doanelor. Suplețea face ca mișcările
să fie efectuate în primul rând eficient și în al doilea rând economic, acțiunile având un caracter
detașat, fără forță ri.
"Legătura strânsă cu cele lalte calități motrice stă la baza formelor de manifestare a
îndemână rii:

28
a) Îndemânarea generală sau îndemânarea luată ca o calitate motrică distinctă. Îndemânarea
generală presupune însușirea unui cât mai mare și mai variat număr de acțiuni î n care
acestea, deși se succed în condiții mereu schimbătoare, sunt efectuate cu ușurință și
adecvat cerințel or practice. Îndemâ narea generală mai este denumită și mobilitate
motrică .
b) Îndemânarea specifică unei ramuri de sport este legată de efectuarea unor miș cări,
relativ mai limitate numeric, însă bine statornice și asemănă toare ca formă și structură cu
procedeele și acțiunile întâlnite î n sportul respectiv.
c) Îndemânarea se manifestă și în regimul altor calități, de exemplu: de viteză – prin
compararea ca racteristicilor lor; de forță – prin mobi litatea resurselor; de rez istență – în
condiț ii de efort prelungit. Mai evidentă se pare a fii viteza de desfăș urare a tuturor
actelo r motrice care impune o perfectă și rapidă îndemâ nare" (Cercel, 1975, p.14).
Diversi tatea procedeelor tehnice și dificultățile de execuț ie a acestor a poate fii
considerată a fii o abilitate pentru un sportiv în momentul în care reușeș te să își stăpânească
corespunzător corpul, oferind jucă torului posibilitatea de a executa procedee tehnice în diferite
condiții de joc. Dacă jucătorul este un stăpân al îndemânării, el poate crește de la începă tor la
avansat, car e poate fii catalogat drept jucător profesionist. Îndemâ narea sportivului poate fii
testată în diferite acțiuni neașteptate în faț a căruia este pus, acțiuni care pot necesita execuț ie
imediată. Al ături de îndemânare poate fii inclusă și tactica, care solicită o gândire analitică
asupra situațiilor. Rapiditatea și eficacitatea acțiunilor solicită buna dispoziț ie a sportivului,
creșt e mot ivația personală pentru a executa mult mai bine acț iunile motri ce, de a veni cu ceva
nou în sportul pe care îl practică .
"La handbal, îndemâ narea este o calitate deosebit de importantă ce înlesnește însușirea
corectă a tehn icii ș i permite ca actele motric e, procedeele tehnice și acțiunile de joc să fie
executate cu m ai multă ușurință în condiții variate de joc ș i cu randament crescut. S tarea
terenului pe care se desfășoară jocul, mingea folosită, porțile de handbal și condițiile climaterice
influențează comportarea echipelor și jucătorilor. Îndemânatic este jucătorul care își valorifică
eficient pregătirea, indiferent de condițiile în care se joacă ș i indiferent de adversarul pe care îl
întâlneș te" (Cercel, 1975, p.15).
Exerciț iile care duc la dezvoltarea unei îndemâ nări generale sunt diverse :
 jocul de handbal pe o suprafață acoperită cu apă ( în timpul unei ploi) sau cu zăpadă;

29
 efectuarea de alergări printre jaloane poziționate la distanț e mici sau p rintre colegi
care se deplasează într -un șir;
 efectuarea de alergă ri cu piruete, succesive sau alternative;
 alergări și sărituri, cu bă taia pe un picior, cu atingerea unor frunze sau crengi de
copaci, sau a uno r mingi suspendate la diferite înălț imi;
 sărituri în înălț ime cu elan, prin procede e; pășire, ventrală, flop, laterală ;
 aruncar ea mingilor medicinale de greutăți dife rite, cu ambele mâ ini de la piept;
 traseu aplicativ în care jucătorii sunt împărțiți î n echipe d e 3 ; la fluierul profesorului
începe să se alerge într -un mod câ t mai rapid dintr -un capăt al terenului la celă lalt;
 "ștafeta complexă” : Jucătorii sunt împărți ti în 2 echipe, A ș i B, asezate p e linia de
centru a terenului, în formație de șiruri,față în față. Ștafeta constă în: alergare spre
colțul din stâ nga de jos al terenului, patru piruete ( în dreptul semn elor marcate pe
traseu) spre stânga ș i spre dreapta, r ostogolirea unei mingi spre colțul din stâ nga de
sus al terenului, alergare cu trecere peste patru garduri de atletism, alergare până la
linia de centru, î ntoarcere și alergare cu spatele î n continuare a diagonalei terenului
spre colțul din dreapta jos, rid icarea ș i transportar ea a 2 mingi până la colț ul din
dreapta sus al teren ului, alergare printre jaloane și predarea ștafetei următorului
coechipier. Î n timp ce primul jucător din echipa A parcurge ștafeta, plecând spre
colțul din stâ nga jos al terenului, p rimul jucă tor al echipei B pornește spre colțul din
dreapta jos. Î n continuare, numerele doi din fiecare echipă încep parcursul în jumătăț i
de teren inversa te: A-2 în dre apta jos, iar B -2 în stânga jos , asigurâ ndu-se ast fel,
fluxul continuu al executanțilo r fiecărei echipe. Ștafeta se desfășoară sub formă de
concurs între cele două echipe " (Cercel, 1975, p.17).

30

Fig. 7 Ștafetă complexă pentru îndemâ nare

Factorii care condiționează îndemâ narea au multe aspecte comune cu metod ele de
formare a deprinderil or și pricepe rilor motrice. Se poate spune că nu există nici -o acțiune sau
deprindere motrică care să nu necesite un anumit indice de îndemâ nare. Există mai multe tipuri
de îndemânări, care diferă de la un sportiv la altul, în funcție de sportul pe care ac esta îl practică.
Cu cât crește gradul de complexitate al acțiunilor motrice, mușchii sunt din ce în ce mai solicitați
și, automat pot apă rea rupturi ale di feritelor grupe musculare în cazurile în care se forțează .
Indicii valorici ai îndemânării sunt vari ați:
 gradul de dificultate : reprezintă complexitatea acț iunilor motrice;
 indicele de precizie a l încadrării mișcării în spațiu : acțiunile î ntrepr inse trebuie să se
realizeze printr -o cooperare î ntre senz ațiile musculare și senzaț iile vizuale, respectiv
cele auditive;
 indicele de viteză : indicele de eficiență a mișcării trebuie efectuat în raport cu un
timp de execuție scurt ș i cu un ritm constant;
 indicele de forță : precizia mișcării este condiționată de încordarea cu care se execută
mișcă rile;
 indicele d e sinc ronizare : el trebuie realizat în raport cu acț iunile partenerilor sau al
adversarilor.

31

Fig. 7.1 Forme de manifestare a î ndemână rii

"La clasele V -VIII, o biectivele de instruire, exercițiile și ac tivitățile prevăzute în
programa școlară urmă resc:
 dezvoltarea îndemânării în efectuarea un or acțiuni motrice înlănțuite ( legări de
elemente) prin sporirea gradului de complexitate a mi șcării (cl. V -VIII) ;
 dezvoltarea îndemânării în condițiile manifestării imaginației, independenței și
inițiativei ( cl. VII) ;
 dezvoltarea îndemâ nării în condiț ii comple xe de utilizare a priceperilor și
deprinderilor : învingerea unor dificultăț i (întrecere), c olaborarea cu partenerii etc. ( cl.
VIII) ;
 dezvoltarea capacității de generalizare ș i aplicare a pricep erilor ș i dep rinde rilor
motrice ( cl. VIII) " (Mitra, 1977, p. 198).

2.4. Rezistenț a
Indiferent de activitatea pe care o desfășoară o persoană, rezistenț a este o calitate de care
depinde randamentul muncii. Fie că este vorba de producție, activități școlare sau activități din
viața cotidiană, solicitările sunt din ce în ce mai mari și mai multe. Rezistenț a reprezintă un
factor imp ortant prin care omul poate înlătura apariț ia oboselii la ni vel intelectual, senzorial,
emoțional sau fizic . Rezistența poate fii o calitate foart e ușor de dobândit și perfecționat, în urma
efectuării sistematice, continue și sub incidenț a regulilor a exe rcițiilor fizice specifice unei

32
activități sportive. Această rezistență trebuie să respecte cea mai importantă regulă: exercițiile
pentru rez istenț ă trebuie sc efectuate la o anum ită perioadă de timp, nici prea devreme, nici prea
târziu.
Definirea rezistenț ei este formulată sub diverse forme, dar toate duc către aceeași idee
finală. Per general, rezistenț a este capacitatea unei persoane de a exercita o anumită activitate o
perioadă îndelungată, activitate care poate fii plăcută sau nu. Durata efortului este un element
esențial care caracterizează rezistența. În func ție de eficiența activității și de tipul activităț ii,
durata poate varia. Eficacitatea este și ea importantă pentru rezistență : spre exemplu, o probă
care este bine executată poate duce la o rezis tență mult mai mică ca și durată. Totuși, organismul
are nevoie și el de o durată de timp d e repaus, repaus care poate conț ine o activitate de rela xare
preferată de sportiv : ascultarea un ei piese preferate, o plimbare î n parc, vizionarea unui film sau
orice alte activităț i.
Oboseala reprezintă un factor de mare importanță care limitează manifestarea rezistenței
pentru o durată de timp mai îndelunga tă. Acesta se manifestă printr -o scădere temporară a
capacităț ii de l ucru a organismului, prin apariț ia unor dificultăț i sau prin imposibilitatea de a
continua activitatea cu aceeași intensitate, viteză și durată. Oboseala se caracterizează printr -o
slabă adaptare a organismului la e fort, capacitatea de lucru a mușchilor fiind diminuată
substanțial. Adevă rata lu ptă se duce la nivelul centrilor nervoși, care încearcă să mențină la
acelaș i nivel capacitatea de lucru. Dezvoltarea rezistenței se realizează prin sistemul de legă turi
nervoase , cu efecte asupra fun cțiilor ș i orga nelor umane. Oboseala reprezintă un fact or
decizional în ceea ce priveș te adaptabilit atea organismului la efort, de îmbunătăț ire a rezistenț ei.
"Dezvoltarea rezistenț ei și valoarea ei dep ind de mai mulți factori. Dintre aceștia cei mai
importanț i sunt :
 posibilităț ile sistemelor cardiovas cular, respirator, muscular și ale celorlalte funcții ale
organismului, care susț in efortul;
 calitatea metabolismului ș i a surs elor energetice. Baza ener getică metabolică a
rezistenței este asigurată de trei grupe de procese metabolice ș i anume :
 metabolism ul anaerob alactacid ( rezistența de sprint) ce se desfășoară pe
durata a 10 -15 secunde;
 metabolis mul anaerob lactacid ( rezistenț a de semifond) desf ășura tă pe o
perioadă de până la 1 minut ș i 30 de secunde;

33
 metabolismul aerob ( rezistenț a fondistului) .
 nivelul la care si stemul nervos central realizează coordonarea activității aparatului
locomotor și a funcțiilor vegetative, a acțiunii musculaturii antagonis te și agoniste,
alternanța în contracț ie a fibrelor musculare, coord onarea respirației cu circulaț ia etc.;
 calitatea pr oceselor volitive cu ajutorul cărora se poate susț ine sa u relua un efort sau,
din contră, abandonarea efectuă rii efortului;
 relația dintre pauză și efort în cadrul ramurilor ș i probelor sportive c are se desfășoară
cu alternarea intensităț ii efortului " (Mitra, 1977, p. 161).
În programele școlare de educație fizică, de la cel primar până la cel liceal și profesional,
rezistența este văzut ă ca un obiectiv instructiv – educativ care se realizează î n funcție de fiecare
an de studiu, dar și în funcție de vârstă sau de sex. Probele de control sunt cele care arată
conștinciozitatea elevilor pent ru probele sportive la care aceștia sunt supuș i la un anumit interval
de timp ; gradul de implicare ridicat duce la o notă câ t mai mare.

Fig. 8 Tabel cu distanțele de alergare, timpii ș i notele echivalente

34
Rezistența este cea mai perfectibilă calitate motrică. Cercetări recente au demonstrat că
ea se p oate dezvolta de la vârsta cea mai fragedă . Efortul de rezis tență are un caracter specif ic,
deoarece efectele lui se obțin în sensul în care se antrenează jucătorul. Pentru îmbunătățirea
rezistenței specifice este esențială intensitatea efortului, în timp ce pentru rezistența generală se
pune accentul pe volum ( eforturi multila terale). La alegerea metodelor și a mijloacelor trebuie să
se țină seama de nivelul capacităților aerobe ș i anaerobe ale organismului sportivu lui. De
asemenea se preconizează că hand balistului îi trebuie o anumită rezistență de joc pentru car e în
proces ul antrenamentului se vor crea structuri specifice de efort. Joc ul modern de handbal poate
fii încadrat, din punct de vedere al solicită rilor generale ale organismului, î n categoria efo rturil or
mari de intensitate variabilă , cu intercalarea unor pauze mi ci" (Cercel, 1975, p.50).
Numeroase metode ș i mijlo ace pentru dezvoltarea rezistenței sunt puse la dispoziția
sportivilor de că tre lit eratura de specialitate. Perfecționarea rezistenței se realizează prin exerciții
care urmăresc activităț i de con tracții mu sculare, izoton ice, izometrice și intermediare . Astfel au
apărut metodele: metoda eforturilor uniforme, metoda eforturilor repetat e, metoda eforturilor
variabile , metoda eforturilor prog resive, metoda antrenamentului pe intervale .
Metoda eforturilor uniforme este destinată dezv oltării generale a rezistenței. Ea este
caracterizată de uniformitatea intensității efortului prin continuitate și durată. Elementul care
crește progresiv este d urata . Pentru început se stabileș te volumul efortului pri n distanță , durată și
număr de repetări. Această metodă are un volum de efort mini m pentru fiecare sportiv, existând
totodată și un sistem de verificare ș i de apreciere al nivelului de pregătire fizi că și sportivă. Chiar
dacă nu poate fii considerat un exem plu foarte corect, băieții din clasa a VII -a trebuie să parcurgă
distanța de 1000 m în 4 minute și 30 de secunde pentru a obți ne o notă de promovare. Cu cât
timpul este mai mic, cu atât se obține o notă mult mai mare. Ace st exemplu nu este foarte corect
din punct de vedere al metodei eforturilor uniforme deoarece elevul trebuie sa menți nă același
ritm pe tot parcursul distanț ei,un aspect care nu p oate fii impus.
Metoda eforturilor repetate "are ca e fect principal dezvoltarea rezistenț ei generale, a
capaci tății aerobe. Ea constă din repet area relativ standard a aceluiași efort, parcurgerea repetată
a unei anumite distanțe cu aceeași viteză de deplasare. Metoda este indicată și în cazurile
dezvoltării rezistenț ei specifice la o intensitate dinainte stabilită . Spre exemplu, dacă distanța de
1000 m trebuie parcursă într -un timp de 3 minute ș i 20 de secunde , valoare care depășește puțin
cerințele maxime ale programei, elevii trebuie să efectueze, în primul rând eforturi cu o viteză de

35
deplasare de 5m/s, formâ ndu-se tre ptat un stereotip care determină adaptarea proceselor din
organism la a cest gen de efort" (Mitra, 1977, p. 168).
Metoda eforturilor variabile face referire la modificarea vite zei de deplasare pe anumite
porțiuni din traseu. Prin această metodă se observă o gamă largă de intensităț i de efor t, ceea ce
face ca organismul să aibă adaptări multilaterale de efort. În practică, această metodă se regăsește
în caz ul terenurilor variate . Această metodă este recomandată a fii folosită î n cadrul claselor mai
mari, deoarece organismul elevilo r este mai rezistent la fluctuaț ii de efort.
Metoda eforturilor progresive se caracterizează prin variaț ii ale efortului, ma i exact prin
repetarea succesivă a eforturi lor a căror intensitate crește mereu. Ca ș i exemplu, par curgerea
distanței de 800 m este împărțită în 4 distanț e egale, timpul ne cesar pentru parcurgerea distanței
de 200 m scăzâ nd cu o jumătate de secundă, de la 25,5 secunde , urmând ca în final ultima
distanță de 200 m să fie parcursă î n 24 secunde.
Metoda antrenamentului pe intervale are ca scop dezvoltarea capacităț ii aparatului
cardio -vascular de a tra nsporta o cantitate de oxigen cât mai mare. Ea se aplică în general
competițiilor de atletism, în care s-au obț inut rezultate importante la competiț iile de fond. Un
eleme nt important al acestei metode îl reprezintă faptul că , în cadrul pauzelor, organismul nu este
lăsat să se odihnească complet.
"Asigurarea unui înalt nivel al activităț ii aerobe a organis mului depinde, în mare măsură,
de gradul de pregă tire a aparatului respira tor, de executarea unei respirații corecte, atât în repaus,
cât și î n timpul efortului. Este bine cunoscut că aparatul respirator se dezvoltă morfo -funcțional
sub influența unor exer ciții speciale. Concomitent cu această dezvoltare are lo c și o perfecț ionare
a proceselor nervoase care acordează respirația la intensitatea activității fizice. Respirația are un
rol deosebit î n cazul efo rturilor de intensitate moderată, submaximală și mar e, intensități care
acționează frecvent în timp ul dezvol tării rezistenței. Datorită acest or considerente elevii trebuie
învățați să respire corect și ritmic î n timpul efortului. În actul respirator foarte importantă este
executarea respirației depline și i ntense, la început forțată în mod conș tient. Treptat, ea devenind
o componentă a acț iunii motrice nu va m ai necesita acordarea unei atenț ii deosebite" (Mitra,
1977, p. 173).
Un antrenament complet pentru îmbunătățirea rezistenț ei cu aj utorul handbal -ului in clude
următoarele exerciț ii:

36
 "jucătorii așezaț i în zona pe se micercul de la 6 m se deplasează stâng a și dreapta, înainte
și înapoi : deplasările sunt însoțite de mișcări ale brațelor, specifice jocului de apărare. Se
efectuează 3 reprize a 10 -12 repetă ri, fiecare repetare fiind de 20 s. Intervalul dintr e
repetă ri poate fi de 30 -40 s, iar cel dintre serii de 1 -2 min.;
 la acțiunile specifice jocului de apă rare prezentate mai sus se adaugă plecarea jucătorilor
pe contraatac până la semicercul de 9 m din fața porții adverse ( fig. 9 a). 3×10 -12 x 30 s,
cu intervale între repetări de 30 -40 s și î ntre reprize de 1 -2 min;
 dribling mult iplu urmat de aruncare la poartă din săritură : 2x10x30m, pauza dintre
repetări se face sub formă de acțiune de recuperare a mingii ș i de deplasare de la
semicercul de la 6 m; apoi se începe o nouă acț iune;
 'pătratul m ișcător' (fig. 9 b): 8, 12 sau 16 jucători sunt dispuși, la distanțe egale, pe
laturile unui pătrat; mingea se pasează lateral spre dreapta sau spre stâ nga, cu schimb area
locului cu perechea din față sau d e pe colțul opus. În funcție de numărul jucătorilor, de
distanț ele dintre j ucători și de scopul urmă rit se pot introduce 2 sau 4 mingi : 3-4×8-6×60
s; pauza între repetări de 45 s și î ntre reprize 1 -2 min;
 deplasare în apă rare, pornire în contraatac ș i repliere imediată în apă rare (fig. 9 c),
3x10x40 s, interval între repetări de 40 s și î ntre reprize de 1 -2 min;
 schimb de locuri în trei, cu aruncare la poartă din alergare, 3x10x30m ; intervalul între
repetări constă în aler gare ușoară spre locul de unde a început exercițiul, iar cel î ntre
reprize va fi de 2 -3min;
 suveica dublă, ef ectuată în lungimea terenului ( pase între 2 jucători care, după ce
pasează la perechea următoare, devin apărători și se lansează cu cei care -și pas ează
mingea; apoi t rec la coada șirurilor de unde iniț ial au pornit); 2x10x30m; intervalul între
repetări este în funcție de numă rul perechilor (între 20 și 40s), iar cel î ntre reprize de 3 -5
min;
 așezare î n dispozitivul de atac cu un pivot și pase rapide între jucă torii care efectuează
deplasări susținute, folosind procedee ale mișcării î n ter en; 4 -6×8-10x60s, cu intervale
între repetări de 30 s și î ntre reprize 2 min;
 'optul mare' : jucătorii așezați î n dispozitivu l de atac cu un pivot efectuează circulaț ia sub
formă de opt cu pase ; 5-8x4x40 secunde, cu intervale între repetări de 40 s și î ntre
reprize 2 min;

37
 pe linia de centru a terenului jucătorii sunt așezați în grupe de câte 3 : cel cu mingea
pătrunde în dribling spre poartă până la semicercul de 9 m și pasează înapoi unuia din cei
doi jucători; al doilea jucător efectuează pătrunderea în momentul când cel care pasează
a întrerupt drib lingul multiplu; al treilea, după pătrundere, aruncă la poartă din săritură;
2-3×12 -18×15 -25m; pauza dintre reprize dur ează 2-4 min;

Fig. 9 Exerciții pentru dezvoltarea rezistenț ei
 jucătorii împărțiți în grupe de câte trei, se deplasează în poziție fundamentală de apărare
între cele două semicercuri; pornesc în contraatac la cealaltă poartă, culeg o minge și
efectuează optul în trei, p e centrul terenului, apoi aruncă la poartă și se repliază ; 2-4×4-
6×60 -70s; intervale între repetări de 90 s și î ntre reprize 4 -5 min;
 contraatac lansat de portar cu pasă lungă la vâ rful de ata c; 2-3×10 -12×30 m cu intervale
între reprize de 4-5 min, iar între repetări, timpul în care se recuperează mingea;
 circulația jucătorilor și pasarea mingii în formaț ie cu un pivot : 30 s pase rapide între
jucători ; aceștia cu sau fără minge efectuează procedee ale mișcării în teren, î n zona
respectivă ; pase 30 s cu circulație activă a jucă torilor de pe semicerc (extreme și pivot) ,
în timp ce jucătorii de la linia de 9 m acționează î n zonele lor de teren;
 pase 30 s cu circulația jucă torilor de la linia de 9 m ( interii ș i centru), cei de pe semicerc
acționează pe posturile lor;
 30 s pase rapide;
 pase 30 s cu circulația activă a tuturor jucă torilor" ( Cercel, 1975, pp. 66-68).

38
2.5. Viteza
Prezentă sub diverse form e de manifestare, viteza se regăsește în aproape toate acț iunile
motrice. Prezentă cel mai ad esea în competițiile sportive precum atletism, î not, patinaj, spo rturi
nautice, sporturi de echipă (handbal, fo tbal, hochei,etc.), viteza ajută la realizarea performanțelor
ridicate. Ea este combinată adesea cu o altă acțiune motrică, forța, în competiții sportive precum:
haltere, săritura în înălțime, aruncarea greutății, box, lupte ș i mul te altele. Majoritatea
specialiș tilor din domeniu au caracterizat viteza ca fiind r apiditatea cu care se efectuează o
acțiune .
"De regulă, î n cadrul fi ecărei acțiuni mo trice întâlnim viteza sub forma combină rii
principalelor sale forme de man ifestare, una dintre acestea având, î n general, ponderea cea mai
mare în efectuarea acțiunii. Așa de exemplu, în cadrul alergării pe 100 m plat evidențiem
prezenț a vitezei în următoa rele combinări: viteza de reactive – reacț ia la start, desprinderea di n
clocstarturi; viteza de execuție – avântarea coapsei; viteza de repetitive – frecvența paș ilor etc"
(Mitra, 1977, p. 54).
Obținerea de performanță este un motiv care duce la îmbunătăți rea vitezei de că tre
sportiv . Ca orice altă acțiune motrică este nevoie de mijloace și metode de pregătire sportivă care
să ducă la î ndeplinirea cu succes al acestui obiectiv. Desigur, fără o selecț ie a principalelor
metode pe care fiecare sportiv sau antr enor le consideră a fii cele mai adecvate, acest lucru nu se
poate realiza. Un aspect important îl reprezintă faptul că, dacă se realizează această acțiune, alte
acțiuni nu pot fii realizate î n paralel cu aceasta : spre exemplu, rezistența scade cu cât mă rim
viteza mai mult; desigur, cu ajut orul unui antrenament corespunzător putem creș te durata, dar nu
foarte mult.
Factorii care caracterizează viteza sunt următorii :
 durata până s e declanșează reacția motrică ( timpul de latență );
 viteza unei acț iuni s ingula re (un singur pas, o singură lovitură , etc .) ;
 stabilirea unei frecvențe maxime a mișcărilor, restrânsă la nivelul unei singure
articulații, mișcările efectuate având o amplitudine maximă și o rezistență minimă .
"Cei mai importanț i factori care asigură suportul biologic ș i psihic al vitezei sunt :
 mobilitatea proceselor nervoase corticale;
 alternanța rapidă în centrii corticali a excitației și inhibiț iei;
 viteza de transmisie a impulsu rilor nervoase ( timpul de reacț ie);

39
 acuitatea, precizia organe lor receptoare ale semnalelor;
 ritmul optim de alternare a contracțiilor și relaxă rilor grupelor musculare;
 calitatea fibrei musculare și valoarea surselor ș i proceselor energetice ( ATP,
fosfocreatina);
 nivelul de dezvoltare a ce lorlalte calități motrice ( îndemânarea, forța, rezistența și
supleț ea);
 capacitatea de concentrare ș i de mobilitate;
 unii factori de tip constituț ional ( morfologic) – lungimea seg mentelor, mobilitatea
articulară etc." ( Mitra, 1977, p. 56).
Formele de man ifestare ale vitezei sunt res trânse doar la 3 categorii mari : viteza de
reacție, viteza de execuție și viteza de repetiț ie.
Viteza de reacț ie este stabilită de ra piditatea cu care organismul ră spunde la semnale, la
rapiditatea dintre sesizare și recepțio nare semnale și la intervalul de timp până când se angajează
în acțiune ( câteva ex emple pentru sportul ales : pornirea î n contra -atac, bloc area mingilor
aruncate la poartă; plo njonul portarului). Indicii valorici care caracterizează această viteză sunt:
procesele nervoase fundamentale, calitatea conductorilor, durat a perioadei latente, acuitatea ș i
precizia analizorilor ( auz, văz, simțul tactil, simț ul echilibrul ui, etc.). Actul motric respectă un
anumit tipar : prima oară apare excita ntul ( în handbal excitantul este unul vizu al) , apoi centrul
nervos primește pe căile senzitive o excitație, trecerea excitației prin rețelele nervoase ș i
formarea semnalului ef ector, conducerea acestuia pe căile nervoase motorii la mușchi, excitarea
mușchiulu i și reacția muș chiului , care duce la apariția mi șcării mecanice. Reacția/ reacț iile pot fii
simple sau complexe : simplă pentru cazul în care ră spunsul este unul spontan ( o mișcare
cunoscută) și complex când reacția reprezintă răspunsul la diverș i excita nți.
Viteza de decizie reprezintă a doua formă de manifestare a vitezei. Răspunsul la diverși
excitanți diferă de fiecare dată și î n diverse împrejurări, apariția acestora fiind mai rapidă sau mai
târzie. Răspunsul la diverși excitanți arată repeziciunea cu c are sunt sesizate anumite situații. Î n
timpul unui jo c, viteza de decizie este legată și de îndemânare. Un jucător de handbal trebuie să
ia decizii destu l de rapide în mom entul în care se află în atac ( ce schemă de joc să dezvolte ș i
unde s ă plaseze m ingea) sau în apărare ( care dintre jucătorii echipe i adverse ar putea trage la
poartă ). În cadrul unui joc, coordonatorul ech ipei are cea mai bine dezvoltată această acțiune
motrică .

40
Viteza de execuț ie reprezintă rapiditatea cu care este executată o anumită acțiune motrică.
Viteza de execuție este condiți onată de gradul de stăpânire al unui joc și de nivelul forței
dinamice a mușchilor. Cu cât creș te rapiditatea proc eselor tehnice, randamentul crește și el
substanțial. Exercițiile efectuate corect î ntr-un m ediu asemănător meciurilor oficiale ajută la
îmbun ătățirea acesteia. Alături de viteza de execuție lucrează și viteza de repetiție, care este
condiționată de mobilitatea proceselor nervoase.
Exercițiile și jocurile care dezvoltă motricitatea și o bună coordon are pe baza calității
motrice, viteza , sunt urmă toarele:
 "trecerea rapidă dintr -o poziție în alta: stând, î nainte culcat, sprijin ghemuit, culcat pe
spate, aplecări, îndoiri, atârnă ri, etc;
 culcat pe spate,ținând în mâ ini o minge : ridicarea în stând fără ajutorul braț elor;
 culcat pe spate : ridicare în ghemuit, rostogolire înainte, săritură cu extensie, aterizare
și pornire î n alergare;
 schimbări bruște de direcț ie din m ers sau din alergare, la comandă ;
 alergare cu spatele, înt oarcere, rostogolire î nainte, alergare;
 efectuarea unor acț iuni rap ide din ghe muit sau culcat: ridicare bruscă ș i atingerea une i
mingi aflate pe sol la distanț a de 2 m, atingerea une i mingi suspendate la diferite
înălțimi, prinderea unei mingi oferită de un partener;
 parcurgerea unui traseu c ontracronometru : la semnal juc ătorul pornește în alergar e pe
lângă o minge medicinală (5 -10 m ), atinge un zid, se întoarce și ocolește mingea; în
continuare aleargă ( 5-10 m), sare peste o bancă, se întoarce ș i sare din nou peste
bancă, aleargă și ocolește m ingea; aleargă către o saltea (5-10 m), execută o
rostogolire înainte, se ridică , aleargă și ocolește din nou mingea; aleargă , trece pe sub
un gard plasat la 5 -10 m, aleargă și atinge mingea medicinală. Î n aces t moment se
oprește ș i cronometrul;
 stând între do uă mingi de handbal sau d e oină : la semnal aruncarea succesivă ș i rapidă
a acestora la poartă ( în ținte orizontale sau verticale);
 sărituri la coardă în tempoul dorit de jucă tor sau impus de profesor;
 'ultimii doi aleargă' : echipa se deplasează în coloană câ te doi, la semnal ultim ii
aleargă sub formă de întrecere prin exterior, trecând în faț a primilor;

41
 'ștafeta în jurul razelor’ : jucătorii sunt împărțiți în grupe egale de câte 4 -5, așezați în
raze de cerc,cu faț a spre ce ntru. La semnal, ultimul aleargă, ocolește grupa proprie și
predă ștafeta, atingând umărul penultimului ș .a.m.d.;
 'cursa perechilor ': la semnal, perechile se prind de mâini pe la spate și aleargă î n acest
fel ocol ind jaloanele și întorcâ ndu-se la linia de plecare;
 'alergarea în lanț' : jucătorii se împart în grupe de câte 3 -5, așezate î napoia unei linii.
La semnal, primul din fiecare grupă aleargă, ocolește un jalon, se întoarce și -l ia de
mână pe urmă torul, aleargă împreună cursa s.a.m.d. Lanțul de brațe se mărește
continuu, până la ultimul jucător din grupă ;
 'primu l și ultimul la 7 m' : echipa se află aliniată pe lin ia de centru a terenului de
handbal. La semnal, fiecare jucător aleargă câ t poate de r epede spre linia de la 7 m și
se așeaza în flanc în ordinea strictă a sosirii;
 'provo carea prin trei lovituri' : jucăto rii, împărțiți în două grupe, sunt așezați față în
față înapoia unor linii. Fiecare jucător dintr -o grupă atinge de trei ori palmele î ntins e
ale perechii din grupa adversă. După a treia lovitură , 'provocatorul ' aleargă înapoi la
locul său, urmărit de cel p rovocat. Dacă este prins devine prizonier, în caz contrar
rămâ ne prizonier acel a care l -a urmă rit;
 'al treilea fuge' : jucă torii organizați pe perechi sunt dispuși în formație de cerc cu fața
spre centru. Doi jucători rămân î n afara formației – unul fiind u rmăritorul și celălalt
urmăritul . Urmăritul aleargă prin exteri or în jurul cercului și se poate așeza înaintea
orică rei perechi; ajungând astfel la o formație de trei jucă tori, din care ultimul devine
urmăritor și fuge după cel care a urmă rit;
 'crabii și c reveții' : jucătorii sunt așezați pe două linii față în față, la mi jlocul terenului.
O grupă poartă denumirea de 'crabi', ia r cealaltă 'creveți'. Când conducătorul jocului
strigă denumirea unei grupe, jucătorii acesteia aleargă câ t pot de repede spre poart a
proprie. Dacă nu au fost atinși până la linia de 9 m, câștigă un punct ;
 'aleargă du pă minge' : jucătorii sunt împărțiți în grupe de câte 3, așezaț i pe semicerc.
Cel din mij loc are o minge pe care o aruncă spre lin ia de centru, mai a proape sau mai
departe ; ceilalți doi pornesc concomitent în alergare și câștigă cel care ajunge primul
la minge " (Cercel, 1975, pp.37- 40).

42
Înzestrarea naturală a sportivului ajută la o dezvoltare motrică a vitezei mult mai repede decâ t
sportivii care nu o au ; astfel, ei p ot executa activități motrice mult mai rapide decât ceilalți. Trei
termeni ajută la o bună dezvoltare a vitezei : mobilit atea, forța și echilibrul de forțe. Vârsta de 11 –
12 ani este ideală pentru o bună dezvoltare a vitezei. Exerciț iile fizice au rolul de a crea o
adaptare corespunză toare și specifică în organism. Viteza mișcărilor în handbal poate fii
dobândită prin 2 modali tăți: exer cițiile în viteză sau exercițiile în viteză -forță. Prima metodă are
ca principală modalitate de progresie creșterea intensită ții efortului prin mărirea frecvenței
mișcărilor. A doua metodă urmărește creș terea vitezei prin intermediul efortului de lucru, care
este mă rit gradual.

2.6. Forț a
"Forța musculară este una d intre cele mai importante calităț i de care dispune o rganismul
uman, fiind solicitată î n majoritatea domeniilor de a ctivitate, dar foarte frecvent în activitatea
motrică. Studiile ș i cercetă rile de specialitate au confirmat că nu există mișcare care să se poată
realiza fără forță, dezvoltarea necorespunzătoare a acest ei calități făcând chiar imposibilă
formarea, dar mai ales consolidarea deprinderilo r motrice. Pentru a realiza o acț iune motrică este
necesar să fie deplasat cel puț in un segment al corpului, acesta având o greutate mai mică sau
mai mare. Mișcarea implică modificarea inerț iei segmentului respectiv, ceea ce nu se poate
realiza decât cu ajutorul unei forțe, î n cazul nostru de terminată de contracț ia sau e xtensia unuia
sau mai multor muș chi" (Mitra, 1977, p. 85).
În cadrul vorbirii, cuvântul forță are mai mul te sensuri. În activitatea de educație fizică și
sport, acest cuvâ nt poate fii privit din 2 aspecte :
 forța este privită ca o calitate a o rganismului uman;
 forța reprezintă o acțiune mecanică a mișcă rii.
Factorii care determină valoarea forței su nt urmă torii:
 compoziția biochimică a muș chilor;
 secțiunea transversală a muș chiului;
 coordonarea grupelor musculare;
 numă rul fibrelor musculare care sunt acționate la un moment de contracț ie;
 capacitatea fiecă rui s portiv de a depune eforturi susț inute cu ajutorul unei bune
concentrări și a voinț ei.

43
Aruncarea la po artă este cel bun exemplu ca re poate fii dat pentru forță î n cadrul handbal –
ului. Se realizează un proces complex : jucă torul se desprinde de sol p entru a realiza aruncarea
din săritură, când apăr ătorii încearcă să blocheze aruncarea mingii că tre poarta lor. Forța
acționează î n cadru l meciului de handbal ală turi de alte 2 calități motrice : viteza și îndemânarea.
Mișcările complexe cu minge sau fără , executate î n diferite scheme pot condu ce la unele referiri
despre forța care se exercită în handbal. Forța dinamică este cea care face ca musculatura
solicitată să manifeste o anumită forță care să învingă rez istența sau cedarea. O altă forță întâlnită
în cadrul jocului este forța explozivă care reprezin tă capacitatea de forță maximă care trebuie
manifestă într -o unitate scurtă de timp. For ța explozivă a brațului este cea care se manifestă în
timpul aruncării la poartă și totodată de creșterea detenței la aru ncările din săritură .
Forța specifică, explozi vă și detenta su nt caracteristice fiecărui jucător, creându -i per total
jucătorului o an umită forță generală . În cadrul desfășură rii unui joc de handbal, se observă că în
fiecare moment ap aratul locomotor este antrenat în efectuarea unor activități specifi ce jocului,
care pot avea un caracter natural ( alergare, aruncare, săritură , etc. ) . Tendoanele, ligam entele,
sistemul nervos, circulația, respirația ș i mus culatura sunt supuse la solicită ri variate, cu diferite
grade de intensitate. Per ansamblu, organis mul este supus la diverse intensități ale solicitărilor
motrice î n paralel cu complexitat ea jocului. Rapiditatea mișcă rilor efect uate poate conduce la
posibilități de manifestare a îndemână rii.
Pentru o bună educare a forț ei la h andbal, antrenamentul treb uie să îndeplinească 3 mari
obiective :
 să dezvolte armonios forța î ntregului aparat locomotor;
 dezvoltarea forței să se realizeze în legătură strânsă cu toate celelalte calităț i
motrice;
 grupele musculare să se dezvolte foarte bine calitativ, mai ales cel e care sunt
solicitate în forța explozivă, în determinarea detenței, în forța specială, în forț a de
cedare la nivelul membrelor superioare ș i inferioare.
Exerciț iile pentru dez voltarea muscu laturii umerilor și a brațelor pot fii urmă toarele:
 trageri din culcat înainte pe o bancă de gimnastică aș ezată oblic și din stând cu haltera
apucată cu priză largă sau îngustă ;
 flotări la paralele egale – fără și cu balans;
 atârnat la scara fixă oblică: sărituri succesive din apucat în apucat;

44
 flotări cu s prijinul palmelor la perete, di n culcat î nainte cu sp rijinul palmelor pe sol,
pe ladă sau pe banca de gimnastică , cu sprijinir ea coapselor, a gambelor sau a
vârfurilor pic ioarelor pe ladă sau pe bancă ;
 culcat î nainte cu sprijin pe palme, cu bă taie din palme , cu de sprinderea de pe sol a
mâinilor ș i a picioarelor, cu înaintare, cu deplasare laterală sau î n cerc;
 trageri în brațe la inele, bară sau scară fixă urmate de sărituri î nainte;
 stând cu sprijin înapoi la ladă, masă sau între 2 lăzi : îndoirea și întinderea br ațelor; "
împins" sau " aruncat" cu bara de gimnastică sau cu haltera cu discuri, apucată cu o
mână, pe loc sau fără fandare, din stâ nd sau din culcat pe spate;
 apucarea adversarului de o mână sau de amândouă cu tragerea lui;
 trageri la extensor cu un braț sau cu două , cu spatele, peste umăr î nainte sau invers;
 cățărări la frânghie sau prăjina de gim nastică ;
 exerciț ii pe perechi : apucarea adversarului de ceafă cu tragerea lui;
 stând : aruncă ri cu diverse obiecte ( mingea medicinală, piatră , trunchi de copac, b ilă)
cu două mâini din față , din late ral, de deasupra capului, etc.
Câteva dintre exercițiile care pot conduce la o aruncare explozivă de ar uncare pot fii
considerate urmă toarele:
 stând cu un picior î nainte sprijinit pe sol sau cu genunchi pe o salt ea cu o suliță în
mână : tracțiuni cu arcuire, î nainte oblic sus ( partenerul stând la spatele executantului,
ține coada suliței și opune o ușoară rezistență );
 stând pe un picior, celălalt îndoit înapoi, brațele sus îndoite apucă capetele un ui
extensor , celăla lt capăt se prinde cu vârful piciorului din spate : întinderea braț elor sus ;
 stând cu cordonul de cauciuc sub talpă, apucat de capete, brațele îndoite la ceafă și
coatele sus: întinderea brațelor ș i revenire;
 aruncări la poartă cu forță , cu pași schimbaț i;
 culcat pe spate pe ladă, picioarele fixate, trunchiul în arcuire, brațele îndoite din c oate:
tracțiuni cu bara, după 3 repetări executându -se și o î ndreptare a trunchiului;
 tracțiune și mișcare finală de aruncare peste umă r, late ral pe lângă șold ( cu
helco metru cu greutăți ușoare de 0.5 kg și pârghie lungă );
 pase în doi c u o mână de deasupra umărului ( distanța se măreș te progresiv );

45
 serii de aruncări la poartă cu mingi diferite : de handbal regulamentare, de oină , de
handbal umplute, de gu mă cu circumferința apropiată celei de handbal;
 înfingerea suliț ei la punct fix pe sol la 5 -10 m ;
 pase cu mingea medicinală sau de ha ndbal umplută (1 kg ), la diferite distanțe, de pe
loc sau din uș oara deplasare cu accent pe aruncare ;
 exersarea p rocedeelor de aruncare la poa rtă, cu mingi mai grele decâ t cele
regulamentare;
 stând depărtat lateral sau în poziția de pășire, toporul se ți ne cu o mână sau cu două
mâini deasupra capului sau lateral : lovituri într -o bârnă aș ezată la diferite înălț imi.
Exerciții care pot îmbunăt ăți detența pot fii considerate urmă toarele:
 săritura succesivă î n lungime cu pornire de pe loc, î n serii;
 cinci sărituri cu ușoară desprindere și sărituri cu ușoare deplasă ri;
 sărituri pe un aparat de 70 – 90 cm înălțime, în poziț ii diferite;
 sărituri s uccesive pe loc : partenerul stând cu mâinile pe șoldurile executantului îl
ajută să atingă înălțimea maximă ;
 pas sărit cu ducerea mingii înainte sus deasupra umă rului;
 sărituri de pe un picior pe celă lalt, cu mingea în mâ ini;
 pas să rit cu ducerea mingii de h andbal la piept;
 serii de aruncări la poartă din săritură , din diferite posturi;
 aruncări la poartă din săritură, cu mingea de handbal umplută (1 kg ) pe postul p e care
este specializat jucă torul;
 aruncări la poartă din săritură : în timpul elanului se schim bă direcția de acțiune sau se
fac duble sărituri pe piciorul drept sau stâ ng;
 săritura din ghemuit cu prinderea ș i pasarea mingii;
 prinderea ș i pasa rea mingii din săritură pe un spaț iu format dintr -un triunghi;
 alergare ușoară, aruncarea mingii în sus, săr itură înaltă cu prinderea ei î n aer;
 săritură dublă : pas săltat cu săritura î n lungime.

46
CAPITOLUL II . ORGANIZAREA ȘI DESFĂȘ URA REA CERCETĂ RII

II.1. Data, locul și subiec ții cercet ării
Cercetarea privind dezvoltarea abilit ăților motrice c u ajutorul exerci țiilor de handbal în
ciclul gimnazial s -a desf ășurat în cadrul școlii num ărul 14 Bra șov, pe o perioad ă de 30 de zile în
care s -au efectuat exerci ții de handbal cu scopul de a vedea rezultatele ob ținute în urma aplic ării
unui program de exe rciții de handbal în cadrul orelor de educa ție fizic ă și sport.
Subiecții cercetă rii au fost ele vii de clasa a VI -a din cadrul școlii gimnaziale numărul 14
Brașov, în număr de 15 de băieți și 10 fete. Programul de gimnastică care va fii ulterior prezentat
în a doua parte a lucrării s -a împărțit î n cele 2 or e alocate acestei materii, pe săptămână.
Rezultatele obținute sunt satisfăcătoare. Cercetarea a avut loc î n intervalul 01.04.2019 – 27.
04.2019.

II.2. Obiecte și materiale folosite
În desf ășurarea o relor de handbal s -au reg ăsit urm ătoarele obiecte :
 jaloane,
 mingi medicinale,
 greut ăți diferite,
 corzi,
 mingi de handbal,
 mingi de oin ă,
 bănci de gimnastic ă.
În rest, nu a fost nevoie de alte obiecte în cadrul orelor de handbal.

II.3. Metode de c ercetare

Modalitatea de cercetare aleasă a fost cea de realizare comparativă a rezultatelor înainte
de programul de gimnastică adoptat de mine și aprobat de către profesorul de sport. Acest
program include exerciții diversificate de gimnastică, urmărindu -se ca scop obținerea de rezultate
îmbunătățite la finalul programului. Rezultatele obținute vor prezenta comparativ timpii obținuți
în diverse activități pe care elevii de clasa a VI -a le-au obținut.

47
CAPITOLUL III. ÎNREGISTRARE A, PRELUCRAREA ȘI
INTERPRETA REA REZULTATELOR CERCETĂ RII

III.1. Prezentarea și prelucrarea datelor cercetării
În continuarea lucrării de față, partea de cercetare se ocupă cu studiul calităților motrice
în cadru l învățămâ ntului gimnazial . Din punct de vedere al activitățiilor, dezvo ltarea calităților
motrice trebuie să conțină exerciții de bază care s ă le dezvolte la un anumit nivel. În cercetarea
noastră plecăm de la ideea că "introducerea modelării și a programării, ca modalităț i de
modernizare a procesului de pregă tire, imp une cun oașterea temeinică a problemelor teoretice de
bază a le calităților motrice și în strânsă legătură cu aceasta – selecționarea ș i utilizare a celor mai
eficiente mijloace în vederea creș terii indicilor ca litativi ai actelor motrice" ( Cercel, Calitățile
motric e în handbal , 1975, p.4). Astfel, problema de la care am plecat în cercetare, și totodată
tema cercetă rii fac referire la necesitatea dezvoltării calităț ilor motrice prin intermediul jocului
de handbal. Hand balul este o activitate sportivă, de performanță sau de relaxare, î n care se pot
dezvolta mult mai efi cient anumite calități motrice : viteză , îndemânare, forță , dar și multe altele.
Pe de altă parte, jocul con tribuie la dezvoltarea cognitivă a preșc olarilor, dar și a școlarilor
(gândirea, memoria, imagi nația), adunând informații prin implicare și interes. Ș colarul trebuie
stimulat din punct de vedere al activităților fizice ș i interactive prin intermed iul unui joc.
Societatea modernă în care tră im pune mai mult acc entul pe jocurile de interior ( telefon, tabletă ,
calculator, televizor, etc.) și nu pe jocurile ef ectuate î n aer liber.
Educația fizică este o materie obligatorie în cadrul învățământului ș colar , materie prin care
se urmărește să se facă mișcare de cel puțin 2 ori pe săptămână deoarece m ișcarea poate aduce
numai beneficii. Un bun exemplu poate fii considerat școlarii din Statele Unite, î n care 80 %
dintre ei sunt obezi. Ce este destul de greu repr ezintă stabilirea exerc ițiilor comune pentru
aceștia ." Modernizarea permanentă a activității de ed ucație fizică și sport în școală impune
găsirea unor noi metode, procedee și mijloace prin care să se acționeze în practică, precum și
perfecționarea continuă a celor existente, a celor așa -zise clasice, tradiționale, î n baza noilor
obiective ce stau în fa ța acestui obiect de învățămâ nt " ( Mitra, Dezvoltarea calităț ilor motrice ,
1977, p. 5).

48
Pentru a urmări dacă se realizează o evoluție în ceea ce priveș te rezultatele la p robele
sportive, am introdus ală turi de profesorul de sport ( cu acordul acestu ia) mai multe tipuri de
exerciții, grupate în funcție de scopul urmărit: dezvoltarea abilităților motrice. În cele ce urmează
voi prezenta exerciț iile aplic ate , în funcț ie de calitatea motrică .
1.Îndemâ narea
a). alergare de bază ( înconjurarea terenului de handbal de 4 ori );
b). alergare printre jaloane dispuse la distan țe mici, în ș ir indian;
c). sărituri în înălț ime cu elan, prin procedeele : pășire, ventrală, trop, laterală ;
d). aruncar ea mingilor medicinale de greutăț i diferite;
e). aruncare a unor obiecte cu ambele mâ ini;
f). ștafetă complexă ;
2.Viteza
a). alergare cu spatele, înt oarcere (100 m) ;
b). stând î ntre 2 mingi de handbal sau de oină; la semnal aruncarea suc cesivă și rapidă a
acestora la p oartă (în ținte orizontale sau verti cale) ;
c). sărituri la coardă în tempoul dorit de jucă tor sau impus de profesor;
d). "primul ș i ultimul la 7 m ": echipa se află la lin ia de centru a terenului de handbal. La
semnal, fiecare jucă tor aleargă câ t poate de repede spre linia de la 7 m și se așează în flanc în
ordinea strictă a sosirii ;
e). "aleargă după minge ": jucătorii sunt împărțiți în grupe de câte 3, așezaț i pe semicerc.
Cel din mij loc are o minge pe care o aruncă spre linia de centru, mai aproape sau mai departe;
ceilalți doi p ornesc conco mitent în alergare și câștigă cel care ajunge primul mingea.
f). alergare cu aruncarea gambelor î napoi (100 m) ;
g). alergare cu pași săriț i : 2-3×15 -20m;
h). alergare 30 m pe culoare î nguste de 30 -20 cm;
i). mers rapid sub formă de î ntrece re (100 m) ;
j). alternare a ritmului de mers : 20 m mers î n tempo lent, 15 m mers vioi, 10 m mers în
tempo lent, 20 m mers î n tempo rapid.

49
3.Rezistenț a
a). mers în ritm susținut și alergare în ritm uniform î n tempo de 2/4, cu rep etarea lor de
mai multe ori , după scurte pauze;
b). alergări în tempo de 2/3 și 3/4 pe distanțe de 100 -150 m, se repetă de 10 -15 ori cu
pauze pentru revenire;
c).alergări în tempo variat pe distanțele de 80 -120 m; 40 m în tempo de 2/4 + 15 m în
tempo de 4/4 + 20 m în tempo de 3/4 + 40 m î n tempo de 2/4, se repetă de 10 ori, cu pauze
pentru revenire ;
d). 600 m alergare ușoară + 3×30 m în tempo de 1/2 + 6 x30 m î n tempo de 3/4 + 10 min
pauza + 3×30 m în tempo de 1/2 + 6×30 m î n tem po de 3/4 + 3 x100 m alergare ușoară ;
4.Forț a
a. mersul piticului cu și fără îngreună ri (150 m) ;
b. exerciț ii cu să rituri libere pe ambele picioare ș i pe un singur picior : pe loc, înainte și
înapoi, cu și fără ridicarea genunchilor la piept (2x 100 m) ;
c. sărituri peste o bancă de gimnastică : cu desprindere pe ambele pici oare sau pe un
picior, cu sau fără îngreună ri usoare , cu sau fără ghemuirea genunchilor la piept;
d. flotări cu spijinul palmelor la perete ;
e. apucarea adeversarului de o mână sau de amândouă cu tragerea lui;
f. sărituri cu depărtarea sau cu încruciș area picio arelor peste o minge medicinală sau
sărituri peste minge într -o parte ș i alta (traseul include tot terenul );
g. pase î n doi cu o mână deasupra umărului ( creșterea distanț ei progresiv) ;
h. aruncare la poartă cu f orță, cu pașii schimbaț i;
i. pase cu mingea medicinală sau de handbal umplută ( 1 kg) , la diferite distanț e, de pe loc
sau din ușoară deplasare cu accent pe aruncare .
Exercițiile alese au fost împărțite în 2 părț i deoarece sunt consider ca sunt destu l de multe
pentru o oră. Efectuarea exercițiilor a fost îndelung urmărită atâ t de pro fesorul de sport, cât ș i de
mine. Studiul asupra elevilor s -a întins pe decursul a o lună de zile, tabelul ce urmează arătând
rezultatele în ceea ce privește abilităț ile.
Rezultatele obț inute sun t foarte remarcabile. Chiar dacă nu se obț in rezultate foarte m ari,
acestea există. Rezultatele vor fii grupate în funcție de cele 4 calități motrice de bază :
îndemânare, viteză, rezistență, forță .

50
Tabel 1.1. Rezultate la îndemâ nare ale elevilor

VITEZA Înainte/ după ( cel mai bun) Înainte/ după ( cel mai slab)
A 50 s ; 48 s 85 s ; 83 s
B 30 s ; 29 s 45 s ; 43 s
C 60 s ; 60 s 85 s ; 83 s
D 20 s ; 18 s 30 s ; 28 s
E 20 s ; 19 s 30 s ; 28 s
F 15 s ; 15 s 25 s ; 25 s
G 40 s ; 35 s 60 s ; 58 s
H 15 s ; 15 s 25 s ; 23 s
I 25 s ; 23 s 32 s ; 30 s
J 30 s ; 28 s 39 s ; 37 s
Tabel 1.2. Rezultate la viteză ale elevilor

REZISTENȚ A Înainte/ după ( cel mai bun) Înainte/ după ( cel mai slab)
A 4 min, 20 s ; 4 min, 18 s 6 min ; 5 min, 50 s
B 3 min, 50 s ; 3 min, 45 s 4 min, 30 s ; 4 min, 30 s
C 3 min, 30 s ; 3 min, 25 s 4 min, 30 s ; 4 min, 29 s
D 4 min, 30 s ; 4 min, 25 s 5 min, 30 s ; 5 min, 25 s
Tabel 1.3 Rezultate la rezistență ale elevilor
FORȚ A Înainte/ după ( cel mai bun) Înainte/ după ( cel mai slab)
A 60 s ; 58 s 1 min, 30 s ; 1 min, 25 s
B 50 s ; 50 s 1 min, 20 s ; 1 min, 19 s
C 30 s ; 29 s 45 s ; 44 s
D 40 buc ; 45 buc 20 buc ; 23 buc
E 10 s ; 10 s 15 s ; 16 s
F 60 s ; 58 s 1 min, 30 s ; 1 min, 30 s
G 60 s ; 58 s 1 min, 30 s ; 1 min, 30 s
H 30 s ; 28 s 45 s ; 45 s
I 30 s ; 28 s 45 s ; 45 s
Tabel 1.4. Rezultate la forță ale elevilor ÎNDEMÂ NARE Înainte/ după ( cel mai bun) Înainte/ după ( cel mai slab)
A 4 min, 30 s ; 4 min, 20 s 5 min, 30 s ; 5 min, 28 s
B 50 s ; 35 s 1 min, 20 s ; 1 min, 20 s
C 2 min, 30 s ; 2 min, 27 s 3 min, 25 s ; 3 min, 24 s
D 15 s ; 12 s 25 s ; 24 s
E 20 s ; 18 s 35 s ; 30 s
F 60 s ; 50 s 1 min, 35 s ; 1 min, 30 s

51
III.2. Analiza și interpretarea datelor obținute în urma efectuării testărilor
Testele efectuate î n cadrul orelor de handbal din cadrul orelor de educație fizică ș i sport
au ar ătat o ușoară îmbunătățire , cu 5 -10 % a timpilor obținuti în medie la fiecare probă. Am
încercat să urmă resc doar evoluț ia celui mai slab din colectivu l de elevi, deoarece consider că
acest a poate reprezenta un obiectiv î ndeplinit. Au existat și cazuri în care nu au fost obț inute
rezultate pozitiv e, dar acestea au fost izolate ș i le pot c onsidera a fii din cauza oboselii.
Un aspect care m -a nemulțumit este faptul că nu într-o singur ă oră de educa ție fizic ă nu
se pot executa foarte multe exerci ții de handbal deoarece programa con ține exerci ții variate. Dar
am primit bun ăvoință din partea p rofesorului de educa ție fizic ă și am putut executa destul de
multe exerci ții în compara ție cu c âteva exerci ții care se realizau înainte. Copii nu privesc
exerci țiile de handbal ca o modalitate de dezvoltare, ci doar ca un simplu joc în care ei trebuie s ă
câștige. Tot un aspect negativ pe care l -am observat îl reprezint ă faptul c ă jocul de echip ă nu se
poate dezvolta at âta timp c ât exist ă o persoan ă foarte bun ă în orice sport care se practic ă oriunde.

52
Concluzii ș i propuneri
Analizând rezultatele obț inute în urma aplicării unui set de exerciții reiese faptul că
exercițiile diverse ajută la o mai bună dezvoltare a calităților motrice și, totodată , a tim pilor
obținuț i. Desigur, ace ste rezultate nu ar fii fost obținute dacă nu există o motivație destul d e
puternică din partea școlarilor pentru a obț ine rezu ltate mult mai bune cu fiecare ședință .
Per ansamblu, fiecare școlar a obț inut un mic progres. Dar aceste efecte trebuiesc
menț inute constant pe parcurs ul orelor de sport. Cu o motivație puternică con sider că orice
persoana îș i poate afla limitele, le poate depăș i sau chiar descoperi altele. Ajutorul din partea
profesorilor este foarte important pentru motivație, dar și pentru o bună execuț ie a probelor
diverse.
Profesorii, pe lângă faptul că încearc ă să realizeze programa de educație fizică cu
exerciții cât mai variate, mai u șoare și cât mai puține se lupt ă cu opunerea rezistenț ei de a efectua
exerciț iile fizice. Dar, singura mustrare pe care o poate aplica este o notă mică, notă care nu îi
afectează foarte m ult. Profesorii se mai confruntă ș i cu f enomenele de bullying, care se întâmplă
chiar și în timpul orelor lor, câ nd copii m ai buni îi umilesc pe cei mai slabi în momentul
efectuării exerciț iilor.
Printre propunerile pe care le consider relevante în urma studiil or efectua te se pot
enumera : mărirea numărului de ore de educație fizică, angajarea a cel puț in 1 profesor de sport în
plus, pentru urmărirea mult mai eficientă a exercițiilor, îmbunătăț irea aparaturii pentru efectuarea
orelor de sport, org anizarea periodică a competi ților inter -școlare, organizarea de vizite la ș colile
profesioniste de handbal ș i efectuarea de exerc iții, crearea de activități extra -școlare.
În concluzie, activitățile sportive trebuiesc văzute ca modalităț i de dezvoltare di n toate
punctele de vedere, practicate pentru un stil de viață sănătos și o mentalitate puternică.

53
BIBLIOGRAFIE
1. Cercel, P ., (1975), Calități motrice în handbal , Editura Sport -Turism, Bucureșt i
2. Kotterba, P ., (1974), Educația fizică și sportul în familie , Editura Stadion, București
3. Mitra, G ., Mogoș, A ., (1977), Dezvoltarea calităților motrice în activitatea de educație
fizică și sport școlar , Editura Sport – Turism, București

Webografia
1. http://frh.ro/frh/pdf/istoria_jocului/Geneza%201921 -1945.pdf

Copyright Notice

© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.

Acest articol: Coordonator științific: Absolvent: Conf. univ. dr. Ioan TURCU Sergiu SUSANU Brașov 2019 2 UNIVERSITATEA TRANSILVANIA DIN BRAȘOV FACULTATEA DE EDUCAȚ… [626932] (ID: 626932)

Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.

Coordonator științific: Absolvent: Conf. univ. dr. Ioan TURCU Sergiu SUSANU Brașov 2019 2 UNIVERSITATEA TRANSILVANIA DIN BRAȘOV FACULTATEA DE EDUCAȚ… [626932]

Copyright Notice

SUCEAVA 2020 UNIVERSITATEA STEFAN CEL MARE DIN SUCEAVA [615735]

MANAGEMENTUL FRON -END -ULUI UNEI APLICAȚ II WEB [612087]

În epοca m οdernă, transp οrturil e pοt fi d efinite ca un sist em dinamic și rați οnal, [624349]

Negustorul de începuturi de roman , [617605]

NORMATIV PRIVIND PROTEC ȚIA CONSTRUC ȚIILOR ÎMPOTRIVA TR ĂSNETULUI [624413]

Teoria lui Russell versus teoria lui Strawson [626367]

Copyright Notice

Similar Posts