Coordonator știin țific, Masterand, Conf. dr. ec. Oana Vl ădu ț Cosmin-Marian St ăncescu Bucure ști (2020) 2 Cuprins Introducere… [624876]

UNIVERSITATEA POLITEHNICA din BUCURE ȘTI
FACULTATEA DE ANTREPRENORIAT, INGINERIA
ȘI MANAGEMENTUL AFACERILOR
POLITICI ECONOMICE EUROPENE

Lucrare de diserta ție

Analiza sistemului juridic al
Uniunii Europene

Coordonator știin țific, Masterand: [anonimizat]. Oana Vl ădu ț Cosmin-Marian St ăncescu

Bucure ști
(2020)

2
Cuprins

Introducere …………………………………………………………….……….. 3
1 Sistemul juridic înainte și dup ă Tratatul de la Lisabona ……………….………. 6
1.1. Scurt istoric asupra Uniunii Europene ……………………………………..…. 6
1.2. Curtea de Justi ție a Comunit ăților Europene ………………………………….. 7
2. Comisia de la Vene ția – implicare în politica juridic ă a Uniunii Europene și a
României………………………………………………………………………. 12
2.1. Comisia de la Vene ția – organ consultativ al Consiliului Europei…………… 12
2.2. Comisia de la Vene ția – activitate……………………………………….……. 13
2.3. Comisia de la Vene ția – implicare în politica juridic ă a Uniunii Europene……13
2.4. Comisia de la Vene ția – implicare în politica juridic ă a României …………. . 14
3. Adaptarea institu țiilor juridice și a legisla ției din România la UE…………… 16
3.1. Sistemul juridic românesc anterior momentului ader ării României la Uniunea
European ă …………………………………………………………………….. 16
3.2. Sistemul juridic românesc dup ă aderarea României la Uniunea European ă ……17
4. Rangul dreptului Uniunii raportat în ansamblul ordinii juridice………….….. . 37
4.1. Autonomia ordinii juridice a UE …………………………………………….. 37
4.2. Interac țiunea dintre dreptul Uniunii și dreptul na țional ……………………… 37
4.3. Conflictul dintre dreptul Uniunii și dreptul na țional …………………………..38
Concluzii ……………………………………………………………………… 42
Lista acronimelor utilizate . ..…………………………………………………. 43
Anexa 1 ………………………………………………………………………..44
Anexa 2 ………………………………………………………………………. 46
Bibliografie …………………………………………………………………….49

3

Introducere

Sistemul juridic al Uniunii Europene a devenit o component ă constant ă a vie ții
politice și a societ ății noastre. În fiecare an, se iau în temeiul tratatelor Uniuni i multe
decizii care influen țeaz ă în mod esen țial statele membre ale Uniunii Europene și
vie țile cet ățenilor acestora întrucât cet ățenii fiec ărei ță ri sunt și cet ățeni ai Uniunii,
motiv pentru care este foarte important ca ace știa s ă fie informa ți cu privire la ordinea
juridic ă ce le afecteaz ă via ța de zi cu zi.
Complexitatea structurii Uniunii și ordinea juridic ă a acesteia nu sunt u șor de
în țeles, aceast ă dificultate fiind cauzat ă, în parte, chiar de formularea tratatelor, care
este adesea oarecum neclar ă, numeroase concepte cu care tratatele opereaz ă în
încercarea de a controla situa ția nefiind familiare cet ățenilor.
În cele ce urmeaz ă se va încerca asigurarea, în beneficiul cet ățenilor interesa ți,
a unei imagini de ansamblu incipiente asupra Uniunii Europene, precum și a
sistemului juridic european .
În aplicarea dreptului Uniunii un rol important îl are ierarhia norme lor. Exist ă
o ierarhie a normelor, atât în interiorul dreptului Uniunii Europene, c ât și în
raporturile acestuia spre exterior, cu dispozi țiile legale române.
În interiorul dreptului Uniunii Europene, tratatele UE reprezint ă drept primar
fa ță de regulamentele și directivele adoptate de organele UE, ceea ce înseamn ă c ă se
afl ă mai sus în ierarhie. De aceea, regulamentele și directivele UE trebuie interpretate
de c ătre instan țele na ționale în conformitate cu prevederile tratatelor UE, în m ăsura în
care necesit ă interpretare, iar interpretarea dreptului Uniunii se face dup ă regulile
dezvoltate de Curtea de Justi ție a Uniunii Europene în acest scop,
În raportul exterior al dreptului Uniunii Europene cu legile române, pre valeaz ă
aplicarea dreptului Uniunii Eurropene. Libert ățile fundamentale din TFUE ori
dintr-un regulament trebuie aplicate de judec ător în mod nemijlocit, iar dispozi țiile
contrare din dreptul na țional nu se aplic ă.
Conform jurispruden ței stabilite a CJUE instan țele na ționale sunt obligate s ă

4interpreteze dreptul na țional, în conformitate cu dreptul comunitar, datorit ă priorit ății
acestuia din urm ă.
Acest principiu are un rol important, în special în leg ătur ă cu implementarea
directivelor în dreptul na țional, adic ă instan țele na ționale sunt obligate s ă interpreteze
dreptul na țional în conformitate cu directivele.
Conform articolului 124 alineatul 2 din Constitu ția României, justi ția este
unic ă, impar țial ă și egal ă pentru to ți. Pentru a putea fi asigurat ă unitatea dreptului,
prev ăzut ă de Constitu ție, este necesar ă mai întâi o ordine ierarhic ă a normelor. Scopul
acesteia este acela de a asigura competen țe de reglementare, care se completeaz ă și nu
sunt contradictorii.
În vârful ierarhiei normelor din dreptul român se afl ă Constitu ția, a c ărei
suprema ție este stabilit ă prin articolul 1 alineatul 5 din Constitu ția României. Sub
Constitu ție se afl ă legile. Acestea pot fi adoptate în baza Constitu ției și în limitele
stabilite de aceasta. Sub legi sunt normele de aplicare. Acestea pot fi adoptate numai
în baza unei legi și în limitele prev ăzute de lege, pentru a putea produce efecte.
Atunci când apar contradic ții de con ținut între normele de acela și rang din dreptul
na țional, solu ționarea se realizeaz ă în conformitate cu regulile privind concuren ța
acestora: Lex superior derogat legi inferiori ( legea superioar ă are întâietate fa ță de
cea inferioar ă), Lex specialis derogat legi generali (norma special ă primeaz ă fa ță de
cea general ă), Lex posterior derogat legi priori (legea mai recent ă primeaz ă fa ță de
legea mai veche), Lex posterior generalis non derogat legi priori specialis ( legea
general ă mai recent ă nu are prioritate fa ță de legea special ă anterioar ă, dac ă aceasta
din urm ă con ține reglementarea special ă, iar legea mai nou ă nu con ține o prevedere
referitoare la aplicarea legii în timp. Excep ție face numai situa ția în care codificarea
mai recent ă se dore ște a fi una comprehensiv ă).
Articolul 149 alineatul 2 din Constitu ția României stipuleaz ă: „Ca urmare a
ader ării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, pr ecum și celelalte
reglement ări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate fa ță de dispozi țiile
contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.” Și articolul
148 alineatul 4 din Constitu ție stipuleaz ă: „Parlamentul, Pre ședintele României,
Guvernul și autoritatea judec ătoreasc ă garanteaz ă aducerea la îndeplinire a obliga țiilor
rezultate din actul ader ării și din prevederile alineatului (2).”
Cu privire la ierarhia normelor în raport de dreptul interna țional, conform
articolului 11 alineatul 2 din Constitu ția României, tratatele ratificate de Parlament,

5potrivit legii, fac parte din dreptul intern. Prin integrarea dr eptului interna țional în
dreptul intern nu s-a spus îns ă nimic despre ierarhia dintre dreptul tratatelor și alte
norme de drept intern. Articolul 11 alineatul 3 din Constitu ția României stabile ște c ă
dac ă un tratat, la care România urmeaz ă s ă devin ă parte, cuprinde dispozi ții contrare
Constitu ției, ratificarea lui poate avea loc numai dup ă revizuirea Constitu ției, aceasta
primând fa ță de prevederile dreptului interna țional. În ierarhia normelor interne,
acestea din urm ă au acela și rang ca dreptul intern autonom, adic ă se afla la nivelul
situat sub Constitu ție.
Îns ă, normele preluate din dreptul interna țional în dreptul intern au întâietate
atunci când se ajunge în situa ții de coliziune/concuren ță între ele și normele interne
„originare” .

Conform jurispruden ței stabilite a CJUE instan țele na ționale sunt obligate s ă
interpreteze dreptul na țional, în conformitate cu dreptul comunitar, datorit ă priorit ății
acestuia din urm ă.
Acest principiu are un rol important, în special în leg ătur ă cu implementarea
directivelor în dreptul na țional, adic ă instan țele na ționale sunt obligate s ă interpreteze
dreptul na țional în conformitate cu directivele.

61. Sistemul juridic înainte și dup ă Tratatul de la Lisabona
1.1 Scurt istoric asupra Uniunii Europene

Uniunea European ă este o uniune politic ă și economic ă a 27 de state membre
situate în principal în Europa, ță rile și teritoriile de peste m ări (TTPM) fiind asociate
cu UE înc ă de la înfiin țarea acesteia și cuprind insule ce nu sunt state suverane, dar au
leg ături constitu ționale cu trei ță ri ale UE: Danemarca, Fran ța, Ță rile de Jos.
Tratatul ce a pus bazele Uniunii Europene și a reprezentat cea mai profund ă
schimbare, de la înfiin țarea Comunit ății Europene pân ă la acea dat ă, a tratatelor
anterioare a fost semnat de Consiliul European ( institu ție a Uniunii Europene, fiind
format din șefii de stat sau de guvern ai statelor membre ale Uniunii, Pr e ședintele
Comisiei Europene și Pre ședintele Consiliului European) la 7 februarie 1992 în
localitatea Maastricht, motiv pentru care este numit și Tratatul de la Maastricht.
Comunitatea European ă a fost înfiin țat ă la 25 martie 1957 la Roma sub
numele de Comunitatea Economic ă European ă (CEE) de c ătre cele șase state membre
(Belgia, Germania, Fran ța, Italia, Luxemburg, Olanda) ale Comunit ății Europene a
Cărbunelui și O țelului (CECO) – fondat ă în 1951 prin Tratatul de la Paris ce a intrat
în vigoare la 23 iulie 1952 și a încetat la 23 iulie 2002, responsabilit ățile și bunurile
sale fiind preluate de CE(Odat ă cu constituirea Uniunii Europene (UE), s-a schimbat
și denumirea CEE în „Comunitatea European ă”).
Prin Tratatul de la Maastricht, Uniunea s-a întemeiat pe:
– Comunit ățile Europene (primul pilon),
– Politica Extern ă și de Securitate Comun ă – PESC (pilonul al doilea)
– Justi ția și Afacerile Interne – JAI (pilonul al treilea).
Pilonul doi, printre altele, a urm ărit consolidarea statului de drept, respectarea
drepturilor omului și a libert ăților fundamentale.
Cooperarea în domeniul justi ției și afacerilor interne (pilonul al treilea) a fost
institu ționalizat ă prin Titlul VI al Tratatului asupra Uniunii Europene și a avut ca scop
oferirea unui nivel ridicat de siguran ță , prin stabilirea de norme și controale pentru
frontierele externe ale UE, combaterea terorismului, a crime i organizate, a traficului
de droguri și a fraudei interna ționale. Cooperarea a inclus și politica acordării de
azil, politica în domeniul imigra ției, cooperarea judiciar ă în cauze de drept comun și

7penal, cooperarea poli țieneasc ă precum și în domeniul vamal. Pentru schimbul de
informa ții între for țele na ționale s-a creat Oficiu European de Poli ție (Europol).
Au fost create instrumente precum ac țiunea comun ă, pozi ția comun ă și
conven ția.

1.2. Curtea de Justi ție a Comunit ăților Europene

Curtea de Justi ție a Comunit ăților Europene (CJCE), ca și Parlamentul, a fost,
înc ă de la început, o institu ție comun ă pentru toate cele trei comunit ăți. Curtea de
Justi ție a Comunit ăților Europene, cunoscut ă și sub denumirea de Curtea de Justi ție
European ă, a fost înfiin țat ă în 1952 având sediul la Luxemburg fiind institu ția
judiciar ă a Uniunii Europene. Rolul ei este de a garanta c ă Tratatele Europene sunt
interpretate și aplicate în toate statele membre, unitar, în concordan ță cu legea. În
cadrul acestei misiuni, Curtea de Justi ție a Uniunii Europene:

controleaz ă legalitatea actelor institu țiilor Uniunii Europene;

se asigur ă c ă statele membre î și îndeplinesc obliga țiile rezultate din tratate;

interpreteaz ă dreptul Uniunii la solicitarea instan țelor na ționale.
Aceast ă institu ție este constituit ă din dou ă instan țe:

Curtea de Justi ție

Tribunalul, creat în anul 1988 și cunoscut sub numele de „Tribunalul
de prim ă instan ță ”
Fiecare stat membru are propria limb ă și un sistem juridic specific, Curtea de
Justi ție a Uniunii Europene fiind o institu ție multilingv ă. Regimul s ău lingvistic nu
are echivalent în nicio alt ă instan ță din lume, deoarece fiecare dintre limbile oficiale
ale Uniunii poate fi limb ă de procedur ă. Astfel, Curtea are obliga ția s ă respecte un
multilingvism integral ca urmare a necesit ății de a comunica cu p ărțile în limba
procesului și de a asigura difuzarea jurispruden ței sale în toate statele membre 1.
În urma semn ării Actului Unic din 1986 ce a modificat Tratatul de la Roma,
Consiliul, în temeiul dispozi țiilor asupra c ărora statele au fost de acord, a emis
hot ărârea din 24 octombrie 1988 pentru înfiin țarea Tribunalului. Acesta a început s ă
func ționeze la 31 octombrie 1989, data public ării în Jurnalul Oficial al Uniunii
Europene a Deciziei Pre ședintelui Cur ții prin care se constata legalitatea constituirii.

1 https://curia.europa.eu/jcms/jcms/Jo2_6999/ro/

8Tribunalul a fost creat ca o instan ță specializat ă în cadrul Cur ții de Jus țiție a
Uniunii Europene pentru a consolida garan țiile judiciare acordate persoanelor fizice
prin instaurarea unui al doilea nivel al autorit ății judiciare și pentru a permite Cur ții de
Justi ție s ă se concentreze asupra atribu ției sale de baz ă, interpretarea uniform ă a
legisla ției comunitare.
Consiliul Uniunii Europene a decis, la 2 noiembrie 2004, instituirea
Tribunalului Func ției Publice, ca o consecin ță a Tratatului de la Nisa care a prev ăzut
în 2003 posibilitatea de a crea tribunale specializate la nivelul Uniunii Europene.
Misiunea acestuia, îndeplinit ă pân ă atunci de Tribunalul Uniunii Europene, era s ă
solu ționeze litigiile dintre Uniunea European ă și agen ții s ăi.
Tribunalul Func ției Publice avea competen ța de a judeca în prim ă instan ță
contenciosul func ției publice europene, ceea ce reprezenta aproximativ 150 de cauze
pe an pentru un personal de aproximativ 40 000 de persoane pentru ansamblul
institu țiilor, organelor, oficiilor și agen țiilor Uniunii. Litigiile solu ționate de
Tribunalul Func ției Publice priveau nu numai probleme referitoare la raporturile de
munc ă propriu-zise (remunera ție, desf ăș urarea carierei, recrutare, m ăsuri disciplinare
etc.), ci și regimul de securitate social ă (boal ă, vârst ă, invaliditate, accidente de
munc ă, aloca ții familiale etc.). De asemenea, era competent s ă solu ționeze litigiile
privind categorii speciale de personal, cum ar fi personalul din ca drul Eurojust, al
Europol, al B ăncii Centrale Europene, al Oficiului Uniunii Europene pentru
Proprietate Intelectual ă (EUIPO) și al Serviciului European de Ac țiune Extern ă.
Deciziile pronun țate de Tribunalul Func ției Publice puteau face obiectul unui
recurs limitat la probleme de drept, în termen de dou ă luni, în fa ța Tribunalului
Uniunii Europene.
În condi ții excep ționale, deciziile pronun țate de Tribunal în recurs puteau face,
la rândul lor, obiectul unei reexamin ări în fa ța Cur ții de Justi ție.
Tribunalul Func ției Publice era compus din șapte judec ători numi ți de Consiliu
pentru un mandat de șase ani care putea fi reînnoit, dup ă publicarea unui anun ț pentru
depunerea de candidaturi și dup ă emiterea unui aviz de c ătre un comitet instituit în
acest scop.
Cu ocazia numirii judec ătorilor, Consiliul veghea la asigurarea unei
componen țe echilibrate a Tribunalului Func ției Publice pe criteriul geografic și al unei
reprezent ări cât mai extinse posibil a sistemelor juridice na ționale.

9 Judec ătorii îl alegeau dintre ei pe pre ședintele Tribunalului Func ției Publice
pentru un mandat de trei ani care putea fi reînnoit și numeau un grefier pentru un
mandat de șase ani.
Dup ă intrarea în vigoare la 1 decembrie 2009 a tratatului semnat la Lisabona
(Portugalia), la 13 decembrie 2007, cunoscut sub numele de Tratatul de la Lisabona
„Tribunalul de prim ă instan ță ” se nume ște „Tribunalul”.
Tratatul de la Lisabona, la fel ca și Tratatul de la Amsterdam și, respectiv,
Tratatul de la Nisa, este un tratat de amendare a Tratatel or existente. Acesta cuprinde
Tratatul Uniunii Europene (TUE), Tratatul privind func ționarea Uniunii (TFUE), ce
reprezint ă tratatele de baz ă ale Uniunii și au o valoare juridic ă egal ă, precum și o serie
de Protocoale și de Declara ții.
Ca urmare a cre șterii contenciosului și a duratei excesive de solu ționare a
cauzelor în fa ța Tribunalului Uniunii Europene, în anul 2015, legiuitorul Uniunii a
decis s ă majoreze progresiv num ărul judec ătorilor Tribunalului Uniunii Europene
pân ă la 56 și s ă transfere Tribunalului, în contextul reformei arhitecturii
jurisdic ționale a Uniunii, și competen țele Tribunalului Func ției Publice, acesta din
urm ă încetându-și activitatea la 1 septembrie 2016.
În cursul existen ței sale, Tribunalul Func ției Publice a avut, în afar ă de
grefierul de na ționalitate german ă, un num ăr total de 14 judec ători proveni ți din 14
state membre diferite și a pronun țat 1549 hot ărâri 2.
La Curtea de Justi ție a Comunit ăților se prezint ă urm ătoarele tipuri de ac țiuni:
– cerere având ca obiect pronun țarea unei hot ărâri preliminare – ac țiune pentru
pronun țarea unei hot ărâri preliminare asupra validit ății sau interpret ării unui act
comunitar, introdus ă de c ătre tribunalele na ționale;
– ac țiune în neîndeplinirea obliga țiilor de c ătre statele membre UE – ac țiune în
constatarea neîndeplinirii obliga țiilor de c ătre un stat membru, conform legisla ției UE,
intentat ă de c ătre Comisia European ă sau de c ătre un stat membru. În cazul în care
Curtea de Justi ție constat ă neîndeplinirea obliga țiilor, statul este obligat s ă pun ă
imediat cap ăt acestei situa ții. Dac ă, în urma unei noi sesiz ări a Cur ții de c ătre
Comisie, Curtea de Justi ție stabile ște c ă statul membru respectiv nu s-a conformat

2 https://curia.europa.eu/jcms/jcms/Jo2_9041/presenta tion

10 hot ărârii sale, poate s ă îi aplice acestuia penalit ăți cominatorii și/sau o amend ă sub
form ă de sum ă global ă.
– ac țiune în anulare – ac țiune care vizeaz ă anularea unui act al unei institu ții a Uniunii
Europene, considerat ilegal; reclaman ți pot fi statele membre, Consiliul Uniunii
Europene, Comisia European ă sau, în anumite condi ții, Parlamentul European,
precum și persoane fizice sau juridice (numai în cazul în care actul ar e efect direct și
individual asupra reclamantului). În cazul în care Curtea hot ărăș te c ă actul respectiv
nu este conform cu Tratatele, îl poate declara nul și neavenit.
– ac țiune în constatarea ab ținerii de a ac ționa – pentru cazul în care Parlamentul
European, Consiliul sau Comisia nu ac ționeaz ă conform Tratatului. Reclaman ți pot fi
statele membre sau institu țiile comunitare, iar ac țiunea poate fi introdus ă numai dup ă
ce institu ției respective i s-a solicitat s ă ac ționeze. Atunci când s-a constatat
ilegalitatea omisiunii, institu ția vizat ă trebuie s ă pun ă cap ăt ab ținerii de a ac ționa,
luând m ăsurile adecvate.
– recurs – Curtea de Justi ție poate fi sesizat ă cu recursuri privind numai motive de
drept, formulate împotriva hot ărârilor și a ordonan țelor pronun țate de Tribunalul de
Prim ă Instan ță . Dac ă recursul este admisibil și este fondat, Curtea de Justi ție anuleaz ă
decizia Tribunalului de Prim ă Instan ță . În cazul în care cauza este în stare de judecat ă,
Curtea poate s ă o re țin ă spre solu ționare. În caz contrar, trebuie s ă trimit ă cauza
Tribunalului, care are obliga ția de a respecta decizia pronun țat ă în recurs.
– reexaminare – Hot ărârile Tribunalului de Prim ă Instan ță care statueaz ă asupra
ac țiunilor introduse împotriva hot ărârilor Tribunalului Func ției Publice al Uniunii
Europene pot, în mod excep țional, s ă fac ă obiectul unei reexamin ări din partea Cur ții
de Justi ție.
De la intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona, la 1 decembrie 2009, a
disp ărut structura pe piloni, iar Uniunea European ă are personalitate juridic ă și a
preluat competen țele conferite anterior Comunit ății Europene. Prin urmare, dreptul
comunitar a devenit dreptul Uniunii Europene și include, de asemenea, toate
dispozi țiile adoptate în trecut în temeiul Tratatului privind Uniunea Europea n ă, în
versiunea anterioar ă Tratatului de la Lisabona. Expresia „drept comunitar" va fi
utilizat ă atunci când este vorba despre jurispruden ța Cur ții de Justi ție anterioar ă
intr ării în vigoare a Tratatului de la Lisabona.
Al ături de Uniunea European ă, Comunitatea European ă a Energiei Atomice
(Euratom) continu ă s ă existe. Având în vedere c ă, în principiu, competen țele Cur ții de

11 Justi ție în ceea ce prive ște Euratom sunt acelea și cu cele exercitate în cadrul Uniunii
Europene – și pentru claritatea prezent ării – orice referire la dreptul Uniunii va acoperi
și dreptul privind Euratom 3.
În urma intr ării în vigoare a Tratatului de la Lisabona, Acquis-ul Comunit ății –
totalitatea drepturilor și a obliga țiilor comune care decurg din statutul de stat membru
al Uniunii Europene – va fi preluat în întregime de Uniunea European ă. Crearea unei
singure entit ăți juridice va asigura o mai bun ă reprezentare a Uniunii la nivel
interna țional și va contribui, totodat ă, la consolidarea rolului UE ca actor global. O
Uniune European ă dotat ă cu personalitate juridic ă va avea astfel posibilitatea de a
adera la Conven ția European ă a Drepturilor Omului. Uniunea va avea capacitatea de a
deveni membru al organiza țiilor interna ționale și va putea ac ționa într-un mod mai
coerent și mai eficace în cadrul rela țiilor sale la nivel global.
Curtea de Justi ție a Uniunii Europene (CJUE), care include Curtea de Justi ție
propriu-zis ă și tribunalele specializate, va continua s ă fie institu ția responsabil ă cu
interpretarea și aplicarea legisla ției europene. Fiecare stat membru va continua s ă fie
reprezentat în cadrul Cur ții printr-un judec ător (în prezent sunt 27 de judec ători la
CJUE).
Tratatul de la Lisabona aduce modific ări cu privire la organizarea, procedurile
și competen țele Cur ții de Justi ție a Uniunii Europene (CJUE), astfel:
– Consiliul va putea decide, cu majoritate calificat ă (în loc de unanimitate),
asupra înfiin ță rii de tribunale specializate sub egida Cur ții, precum și asupra
modific ării statutului acesteia;
– Posibilitatea persoanelor fizice de a se adresa direct Cur ții este extins ă, iar
posibilitatea Comisiei de a ac ționa împotriva statelor membre care î și încalc ă
obliga țiile, adresându-se Cur ții este simplificat ă, prin eliminarea etapei „avizului
motivat”;
– Competen țele Cur ții privind verificarea conformit ății legisla țiilor na ționale cu
dreptul comunitar sunt extinse asupra a numeroase aspecte incluse în dom eniul
justi ției și afacerilor interne și, totodat ă, Curtea poate s ă impun ă penalit ăți mai mari
statelor membre pentru înc ălcarea dreptului european.

3 https://curia.europa.eu/jcms/jcms/Jo2_7024/ro/

12 2. Comisia de la Vene ția – implicare în politica juridic ă a Uniunii
Europene și a României
2.1. Comisia de la Vene ția – organ consultativ al Consiliului Europei

Comisia de la Vene ția este un organ consultativ al Consiliului Europei,
alc ătuit din exper ți independen ți în domeniul dreptului constitu țional. Aceast ă
comisie, creat ă în 1990, dup ă c ăderea Zidului Berlinului, într-o perioad ă de nevoie
urgent ă de asisten ță constitu țional ă în Europa Central ă și de Est, este denumit ă astfel
datorit ă locului de întâlnire în patru sesiuni pe an, îns ă numele ei oficial este Comisia
European ă pentru Democra ție prin Drept.
Comisia de la Vene ția nu trebuie s ă fie confundat ă cu institu țiile Uniunii
Europene – organele principale de decizie ale Uniunii Europene, în num ăr de șapte,
enumerate la articolul 13 din Tratatul privind Uniunea European ă în urm ătoarea
ordine: Parlamentul European, Consiliul European, Consiliul Uniunii Europene,
Comisia European ă, Curtea de Justi ție a Uniunii Europene, Banca Central ă Europeană
și Curtea European ă de Conturi.
Consiliul Europei, la rândul lui, care supravegheaz ă respectarea drepturilor
omului în Europa și în spa țiul post-sovietic, este un organism consultativ care nu are
puterea de a-și impune deciziile.
Consiliul Europei este o organiza ție interna țional ă, interguvernamental ă și
regional ă, ce a luat na ștere la 5 mai 1949 și reune ște toate statele democratice ale
Uniunii Europene precum și alte state din centrul și estul Europei. Este compus din 47
de state membre la care se adaug ă o serie de state cu statut de observator.
Este independent de Uniunea European ă, și este diferit și de Consiliul
European sau de Consiliul Uniunii Europene . Sediul Consiliului Europei este la
Strasbourg.
La solicitarea unei cur ți constitu ționale, Comisia de la Vene ția adopt ă, cu titlu
consultativ, Avize amicus curiae asupra unor chestiuni de drept constitu țional
comparat și interna țional .

13 2.2. Comisia de la Vene ția – activitate

Principala sarcin ă a Comisiei de la Vene ția este de a acorda asisten ță și
consiliere ță rilor individuale în probleme constitu ționale pentru a îmbun ătăți
func ționarea institu țiilor democratice și protec ția drepturilor omului. Accentul
principal al activit ății Comisiei de la Vene ția se refer ă la proiectele de constitu ții și
amendamente constitu ționale, îns ă Comisia acoper ă și legea para-constitu țional ă,
adic ă legi apropiate de Constitu ție, cum ar fi legisla ția minorit ăților sau legea
electoral ă.
Metoda de lucru adoptat ă de Comisie în momentul emiterii avizelor este aceea
de a desemna un grup de lucru al raportorilor, în primul rând dintre mem brii s ăi, care
să consilieze autorit ățile na ționale în preg ătirea legii.
Dup ă discu ții cu autorit ățile na ționale și cu p ărțile interesate din țar ă, grupul de
lucru preg ăte ște un proiect de aviz cu privire la conformitatea textului legis lativ cu
standardele democratice din domeniu și cu modalit ățile de îmbun ătățire a acestuia pe
baza experien ței comune.
Proiectul de aviz este discutat și adoptat de Comisia de la Vene ția în cadrul
unei sesiuni plenare, de obicei în prezen ța reprezentan ților ță rii respective. Dup ă
adoptare, avizul devine public și este transmis organismului solicitant.
Comisia de la Vene ția nu î și impune solu țiile, de și avizele sale sunt în general
reflectate în legisla ția adoptat ă, ci adopt ă o abordare non-directiv ă bazat ă pe dialog.
Din acest motiv, grupul de lucru viziteaz ă, de regul ă, țara în cauz ă și se întâlne ște cu
diver și actori politici implica ți în aceast ă problem ă pentru a asigura cea mai obiectiv ă
viziune asupra situa ției.

2.3. Comisia de la Vene ția – implicare în politica juridic ă a Uniunii Europene

Comisia European ă pentru Democra ție prin Drept ofer ă asisten ță juridic ă, de
obicei constând în interpretarea legisla ției în vigoare sau în elaborarea unui proiect de
act juridic care ar putea servi drept solu ție de compromis acceptabil ă pentru p ărțile
implicate.
La cererea Uniunii Europene, Comisia a servit în acest rol în timpul
conflictelor din Bosnia și Her țegovina, Serbia, Muntenegru, Macedonia și Kosovo. De
asemenea, ea a fost implicat ă în rezolvarea conflictelor privind statutul dreptului

14 interna țional al Abhaziei și Osetia de Sud în Georgia și al Transnistriei în Republica
Moldova.
Comisia de la Vene ția a fost creat ă în scopul explicit al consolid ării justi ției în
țările Europei Centrale și de Est, num ărând 60 de state membre – cele 47 de state
membre ale Consiliului Europei și alte 13 țări. Membrii Comisiei sunt numi ți de c ătre
statele membre pentru o perioad ă de patru ani, cu posibilitatea realegerii.
Avizele adoptate de Comisie nu sunt obligatorii, îns ă majoritatea sunt urmate
de statele membre. Exist ă a șadar un mare adev ăr în aceea c ă deciziile Consiliului
Europei, și deci prin defini ție ale Comisiei de la Vene ția, nu pot fi aplicate coercitiv.
Ce face Comisia de la Vene ția este mai degrab ă s ă emit ă avize juridice în domeniul
legisla țiilor constitu ționale.
Pentru o bun ă în țelegere se prezint ă urm ătoarele cazuri:
– avizul Comisiei de la Vene ția din 2017 în cazul reformelor din justi ție
din Polonia, situa ție similar ă cu cea din România.
Comisia de la Vene ția a criticat reforma în Polonia și a solicitat un r ăspuns
oficial din partea guvernului de la Var șovia, fiind acuzat ă de autorit ățile poloneze c ă
ar fi p ărtinitoare și nu cu totul onest ă în criticile sale, dar Comisia și-a men ținut
pozi ția tocmai pentru c ă recomand ările și opiniile sale nu sunt obligatorii.
– avizul critic al Comisiei de la Vene ția în leg ătur ă cu noua constitu ție a
Ungariei.
Tot în anul 2017, guvernul lui Viktor Orban de la Budapesta a respins avi zul
critic al Comisiei de la Vene ția în leg ătur ă cu noua constitu ție a Ungariei.

2.4. Comisia de la Vene ția – implicare în politica juridic ă a României

Un exemplu de asisten ță juridic ă oferit României este reg ăsit în scrisoarea
transmis ă de pre ședintele Comisiei Europene pentru Democra ție prin Drept (Comisia
de la Vene ția), Gianni Buquicchio, pre ședintelui Cur ții Constitu ționale a României
(CCR), Valer Dorneanu:
„Aș dori s ă v ă amintesc c ă într-un stat democratic, guvernat de statul de drept,
este permisă critica deciziilor constitu ționale. Libertatea de exprimare este o valoare
fundamental ă într-un stat democratic , dar de țin ătorii func țiilor publice trebuie s ă se
ab țin ă în criticile lor . Criticile nerespectuoase și apelurile publice la neexecutarea
deciziilor Cur ții sunt inadmisibile . Deciziile cur ților constitu ționale sunt definitive și

15 obligatorii și trebuie s ă fie implementate. Aceast ă pozi ție important ă a Cur ților
Constitu ționale vine, de asemenea, cu o înalt ă responsabilitate a Cur ților de a adopta
decizii care s ă fie în conformitate cu Constitu ția și cu principiile sale. ”

16 3. Adaptarea institu țiilor juridice și a legisla ției din România la UE
3.1. Sistemul juridic românesc anterior momentului ader ării României la
Uniunea European ă

Literatura juridic ă româneasc ă este printre primele care a eviden țiat rolul
culturii juridice în evolu ția și structurarea sistemului dreptului. Primele defini ții ale
culturii juridice au fost enun țate de c ătre academicianul Andrei R ădulescu, în
discursul s ău de recep ție ținut în Aula Academiei Române, la data de 3 iunie 1922,
intitulat „Cultura juridic ă româneasc ă în ultimul secol”. În alocu țiunea sa
academicianul Andrei R ădulescu analiza cultura juridic ă româneasc ă, începând cu
perioada 1814-1818 4. Ulterior, al ți cercet ători în teoria general ă a dreptului din
România au încercat s ă puncteze tr ăsăturile culturii juridice. Astfel, potrivit unei
abord ări, „cultura juridic ă reflect ă gândul despre drept și just, indic ă modalitatea în
care dreptul este tr ăit de c ătre membrii unei comunit ăți umane” 5.
Cultura juridic ă reprezint ă un concept juridic complex care însumeaz ă toate
modalit ățile prin care operatorii dreptului aplic ă legea în exercitarea atribu țiilor
proprii.
Anterior anului 2007, cultura juridic ă era analizat ă prin prisma tr ăsăturilor
tradi ționale enun țate de c ătre academicianul Andrei R ădulescu, având o puternic ă
afinitate cu școala istoric ă a dreptului întemeiat ă pe conceptul de „volksgeist”, ca o
form ă de con știin ță a poporului, exprimat ă mai întâi prin obicei juridic și mai apoi
prin jurispruden ță 6, aceasta având o importan ță practic ă destul de redus ă, fiind
cunoscut faptul c ă în practic ă, existau situa ții când nici m ăcar deciziile CEDO nu
erau recunoscute ca precedent judiciar.

4 Andrei R ădulescu, Cultura juridic ă româneasc ă în ultimul secol, Editura Cultura Na țional ă, Bucure ști,
1923, p.9.
5 Emil Gheorghe Moroianu, Prolegomene pentru o istor ie a civiliza ției juridice și a institu țiilor juridice,
Revista român ă de filozofie a dreptului și filozofie social ă, Nr. 2 / 2005 și Nr. 3 / 2006, p. 24.
6 „Friedrich Karl von Savigny”, Encyclopaedia Britan nica, 1998,
https://www.britannica.com/biography/Friedrich-Karl -von-Savigny.

17 3.2. Sistemul juridic românesc dup ă aderarea României la Uniunea European ă

Odat ă cu aderarea României la Uniunea European ă, o bun ă parte din
perspectivele juridice s-au schimbat.
Unul dintre obiectivele prioritare al revizuirii Constitu ției României l-a
constituit introducerea unor noi dispozi ții constitu ționale și modificarea altora, pentru
crearea cadrului juridic constitu țional necesar integr ării României în structurile
euroatlantice. Au fost introduse în Constitu ție articolele: art.148, denumit „Integrarea
în Uniunea European ă” și art.149, denumit „Aderarea la Tratatul Atlanticului de
Nord”.
În temeiul art. 148 din Constitu ția României, tratatele constitutive ale Uniunii
Europene și celelalte reglement ări comunitare cu caracter obligatoriu au dobândit
prioritate fa ță de normele contrare din legile interne. Una dintre consecin țele esen țiale
ale ader ării este prev ăzut ă la alin.2 al art.148, conform c ăruia prevederile Tratatelor
constitutive ale Uniunii Europene, precum și cele ale reglement ărilor derivate din
acestea, care au caracter obligatoriu, au prioritate fa ță de dispozi țiile contrare din
legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare .
Dreptul Uniunii este, în continuare, definit prin urm ătoarele trei tratate:
– Tratatul privind Uniunea European ă (TUE) subîmp ărțit în șase titluri
astfel:
I. Dispozi ții comune
II. Dispozi ții privind principiile democratice
III. Dispozi ții privind institu țiile
IV. Dispozi ții privind formele de cooperare consolidat ă
V. Dispozi ții generale privind ac țiunea extern ă a Uniunii și dispozi ții
speciale privind politica extern ă și de securitate comun ă
VI. Dispozi ții finale;
– Tratatul privind func ționarea Uniunii Europene (TFUE) ce are la baz ă Tratatul de
instituire a Comunit ății Europene. Principalele sale modific ări vizeaz ă ac țiunea
extern ă a UE și introducerea unor noi capitole, în special cu privire la politica
energetic ă a UE, cooperarea poli țieneasc ă și judiciar ă în materie penal ă, spa țiul,
sportul și turismul european;

18 – Tratatul de instituire a Comunit ății Europene a Energiei Atomice (Tratatul
Euratom) cu modific ări specifice operate prin protocoale anexate la Tratatul de la
Lisabona.
Au fost instituite o serie de instrumente legislative care a u permis institu țiilor
Uniunii s ă influen țeze, la diferite niveluri, sistemele juridice na ționale. Pentru
exercitarea competen țelor Uniunii, institu țiile, în conformitate cu articolul 288 din
TFUE (ex- articolul 249 TCE) adopt ă:
• regulamente. Regulamentul are aplicabilitate general ă. Acesta este
obligatoriu în toate elementele sale și se aplic ă direct în fiecare stat
membru.
• directive. Directiva este obligatorie pentru fiecare stat membru
destinatar cu privire la rezultatul care trebuie atins, l ăsând
autorit ăților na ționale competen ța în ceea ce prive ște forma și
mijloacele.
• decizii. Decizia este obligatorie în toate elementele sale. În c azul în
care se indic ă destinatarii, decizia este obligatorie numai pentru
ace știa.
• recomand ări. Recomand ările și avizele nu sunt obligatorii.
• avize.
Regulamentul
Regulamentul este actul juridic prin care institu țiile Uniunii intervin cel mai
profund în sistemele juridice na ționale. De exemplu, Consiliul a adoptat
Regulamentul (UE) 2015/478 al Parlamentului European și al Consiliului din 11
martie 2015 privind regimul comun aplicabil importurilor, atunci când Uni unea
European ă a dorit s ă se asigure c ă produselor importate pe teritoriul s ău li se aplic ă
măsuri comune în materie de siguran ță .
UE a creat în cadrul raporturilor juridice transfrontaliere într e statele membre,
pentru anumite domenii de drept civil, proceduri judiciare unitare regl ementate prin
Regulamente ale UE – Anexa 1, care îndep ărteaz ă anumite piedici din trecut,
îmbun ătățind astfel protec ția juridic ă efectiv ă.
Regulamentul are urm ătoarele caracteristici importante:
– caracter unitar, întrucât stabile ște aceea și lege pe întregul teritoriu al
Uniunii, indiferent de grani țe, și se aplic ă în toate elementele lor în toate statele

19 membre, ceea ce însemn ă c ă un stat membru nu are competen ța de a aplica un
regulament în mod incomplet sau de a selecta doar acele dispozi ții pe care le aprob ă,
ca modalitate de a asigura neaplicarea unui instrument cu privire la care statul
respectiv s-a opus în momentul adopt ării sau care este contrar interesului na țional
perceput. De asemenea, statul membru nu poate invoca dispozi ții sau practici ale
dreptului na țional care s ă împiedice aplicarea obligatorie a unui regulament;
– aplicabilitate direct ă, actele juridice netrebuind s ă fie transpuse în
dreptul na țional. El confer ă drepturi sau impune obliga ții cet ățenilor Uniunii în acela și
fel ca dreptul na țional. Dreptul Uniunii are for ță juridic ă obligatorie pentru statele
membre, institu țiile și instan țele lor judec ătore ști, acestea fiind obligate s ă îl respecte
la fel cum respect ă dreptul na țional.

Directiva
Directiva este cel mai important instrument legislativ, împreun ă cu
regulamentul. Obiectivul directivei este reconcilierea celor dou ă obiective de
asigurare a uniformit ății necesare a dreptului Uniunii și de respectare a diversit ății
tradi țiilor și structurilor na ționale. Astfel, directiva are ca scop principal armonizarea
legilor , nu unificarea lor – acesta fiind scopul regulamentelor . Se urm ăre ște
eliminarea contradic țiilor și conflictelor dintre legisla țiile na ționale și regulamente sau
nivelarea progresiv ă a inconsecven țelor astfel încât, în m ăsura posibilului, în toate
statele membre s ă existe condi ții de fond similare – Anexa 2. Directiva este unul
dintre mijloacele principale utilizate pentru construc ția pie ței interne. Un exemplu
este Directiva 2011/83/UE a Parlamentului European și a Consiliului din
25 octombrie 2011 privind drepturile consumatorilor, de modificare a Direc tivei
93/13/CEE a Consiliului și a Directivei 1999/44/CE a Parlamentului European și a
Consiliului și de abrogare a Directivei 85/577/CEE a Consiliului și a Directivei
97/7/CE a Parlamentului European și a Consiliului care interzice aplicarea de taxe și
costuri ascunse pe internet și extinde perioada pe care consumatorii o au la dispozi ție
pentru a anula un contract de vânzare.
O directiv ă este obligatorie pentru statele membre în ceea ce prive ște
obiectivul care trebuie atins , îns ă las ă la latitudinea autorit ăților na ționale decizia cu
privire la modul în care obiectivul unitar convenit urmeaz ă s ă fie încorporat în
sistemul juridic intern.

20 Motivul care st ă la baza acestei forme de legisla ție este acela c ă permite
atenuarea interven ției Uniunii în structurile economice și juridice na ționale. În special,
statele membre pot lua în considerare circumstan țele interne specifice în momentul
punerii în aplicare a normelor Uniunii. Pe cale de consecin ță , directivele nu înlocuiesc
legile statelor membre, ci le impun acestora obliga ția de a adapta dreptul lor na țional
la dispozi țiile Uniunii .
În general, rezultatul este o procedur ă legislativ ă în dou ă etape:
– În prima etap ă, directiva stabile ște obiectivul care trebuie îndeplinit la nivelul
UE de c ătre toate statele membre sau de cele c ărora le este adresat ă, într-un interval
de timp specificat. Institu țiile Uniunii pot defini obiectivul atât de precis încât s ă nu
lase statelor membre nicio marj ă de manevr ă, iar aceast ă posibilitate a fost utilizat ă în
directivele privind standardele tehnice și protec ția mediului.
– În cea de a doua etap ă, la nivel na țional, obiectivul stabilit la nivelul Uniunii
este transpus efectiv în acte cu putere de lege sau acte admi nistrative în statele
membre. Chiar dac ă statele membre sunt, în principiu, libere s ă stabileasc ă forma și
metodele utilizate pentru a transpune obliga ția lor la nivelul UE în dreptul na țional,
sunt aplicate criterii ale UE pentru a se evalua dac ă acestea au procedat astfel în
conformitate cu dreptul UE. Principiul general este c ă trebuie s ă se creeze o situa ție
juridic ă în care drepturile și obliga țiile care deriv ă din directiv ă s ă poat ă fi
recunoscute cu suficient ă claritate și certitudine astfel încât cet ățeanul Uniunii s ă le
poat ă invoca sau, dac ă este cazul, s ă le conteste în fa ța instan țelor na ționale. Aceasta
implic ă, în general, adoptarea de acte juridice na ționale obligatorii, abrogarea sau
modificarea normelor existente. Practica administrativ ă în sine nu este suficient ă,
întrucât, prin natura sa, aceasta poate fi modificat ă oricând de autorit ățile în cauz ă și
aceasta nici nu este suficient recunoscut ă.
De regul ă, directivele nu creeaz ă, drepturi și obliga ții directe pentru cet ățenii
Uniunii. Acestea se adreseaz ă în mod expres doar statelor membre. Drepturile și
obliga țiile pentru cet ățeni decurg doar din m ăsurile adoptate de autorit ățile statelor
membre pentru punerea în aplicare a directivei. Acest aspect nu are nicio importan ță
pentru cet ățeni, în m ăsura în care statele membre satisfac obliga țiile ce le revin în
temeiul actelor juridice ale Uniunii.
Ace știa ar putea îns ă s ă fie dezavantaja ți în cazul în care un stat membru nu
adopt ă m ăsurile necesare de punere în aplicare pentru atingerea unui obiectiv stabilit
într-o directiv ă care ar putea fi în avantajul lor sau atunci când m ăsurile adoptate nu

21 sunt adecvate. Curtea de Justi ție a refuzat s ă tolereze astfel de dezavantaje și într-o
serie lung ă de cazuri a stabilit c ă, în astfel de circumstan țe, cet ățenii Uniunii pot
sus ține c ă directiva sau recomandarea are efect direct în ac țiunile înaintate în
instan țele na ționale pentru asigurarea drepturilor conferite de aceasta.
Astfel, CJUE a declarat în cauza C-101/16 din 19 octombrie 2017 ( SC Paper
Consult SRL împotriva Direc ției Regionale a Finan țelor Publice Cluj-Napoca și
Administra ției Jude țene a Finan țelor Publice Bistri ța-Năsăud) c ă Directiva
2006/112/CE a Consiliului din 28 noiembrie 2006 privind sistemul comun al taxei pe
valoarea ad ăugat ă „trebuie s ă fie interpretat ă în sensul c ă se opune unei reglement ări
na ționale precum cea în discu ție în cauza principal ă, în temeiul c ăreia dreptul de
deducere a TVA este refuzat unei persoane impozabile pentru motivul c ă operatorul
care i-a furnizat o prestare de servicii în schimbul unei factur i pe care figureaz ă
separat pre țul și taxa pe valoarea ad ăugat ă a fost declarat inactiv de administra ția
fiscal ă a unui stat membru, aceast ă declarare a inactivit ății fiind public ă și accesibil ă
pe internet oric ărei persoane impozabile în acest stat, atunci când acest refuz al
dreptului de deducere este sistematic și definitiv, nepermi țând s ă se fac ă dovada
absen ței unei fraude sau a unei pierderi de venituri fiscale”.
În cauza C-638/18, având ca obiect o ac țiune în constatarea neîndeplinirii
obliga țiilor formulat ă în temeiul articolului 258 TFUE, introdus ă la 12 octombrie
2018, Comisia European ă, reprezentat ă de L. Nicolae, de K. Petersen și de E.
Manhaeve, în calitate de agen ți, reclamant ă, împotriva României, CJUE a decis
,, România, pe de o parte, prin nerespectarea sistematic ă și persistent ă, din anul 2007
și pân ă cel pu țin în anul 2016, a valorilor-limit ă zilnice pentru concentra țiile de
PM10 și prin nerespectarea sistematic ă și persistent ă, din anul 2007 și pân ă în anul
2014 inclusiv, cu excep ția anului 2013, a valorilor-limit ă anuale pentru concentra țiile
de PM10 în zona RO32101 (Bucure ști, România), nu și-a îndeplinit obliga țiile care îi
revin în temeiul articolului 13 alineatul (1) din Directiva 2008/50/CE a
Parlamentului European și a Consiliului din 21 mai 2008 privind calitatea aerului
înconjur ător și un aer mai curat pentru Europa coroborat cu anexa XI la aceasta și,
pe de alt ă parte, nu și-a îndeplinit, în ceea ce prive ște aceast ă zon ă, începând din 11
iunie 2010, obliga țiile care îi revin în temeiul articolului 23 alineatul (1) din aceast ă
directiv ă coroborat cu anexa XV la aceasta, în special obliga ția prev ăzut ă la articolul
23 alineatul (1) al doilea paragraf din directiva men ționat ă, de a se asigura c ă
perioada de dep ăș ire este cât mai scurt ă cu putin ță .”

22 Decizia
Categoria de „ decizii ” inclus ă în Tratatul de la Lisabona reprezint ă o nou ă
form ă de ac țiune juridic ă în lista actelor legislative.
Este necesar ă diferen țierea între dou ă categorii de decizii:
– decizii prev ăzute pentru anumi ți destinatari
– decizii generale care nu dispun de anumi ți destinatari (a se vedea articolul 288
al patrulea alineat din TFUE) . În timp ce deciziile prev ăzute pentru anumi ți
destinatari înlocuiesc „hot ărârile” anterioare pentru reglementarea cazurilor
individuale, deciziile generale, care nu dispun de un anumit destinata r, includ
numeroase tipuri de reglementare care au ca element comun faptul c ă nu urm ăresc
adoptarea unei reglement ări pentru cazuri individuale. Este regretabil ă aceast ă
denumire unitar ă utilizat ă pentru dou ă forme complet diferite de ac țiuni juridice
deoarece, datorit ă problemelor inevitabile de delimitare, apare o mare incertitudi ne
juridic ă. Ar fi fost preferabil ă p ăstrarea termenului de „decizie” folosit în mod curent
în trecut pentru m ăsuri destinate reglement ării situa țiilor individuale cu efect fa ță de
ter ți și adoptarea suplimentar ă, pentru alte acte legislative cu efect obligatoriu,
a termenului de „hot ărâre”.
Deciziile adresate unor anumi ți destinatari constituie acte juridice specifice
prin care organele UE (în special Consiliul și Comisia) î și exercit ă func ția executiv ă.
Prin intermediul unei decizii, o întreprindere sau cet ățenii Uniunii pot solicita unui
stat membru s ă ac ționeze sau s ă nu ac ționeze, îi pot conferi drepturi sau impune
obliga ții. În sistemele proprii ale statelor membre, situa ția este mai mult sau mai pu țin
identic ă. Într-un caz individual, legisla ția va fi aplicat ă de autorit ăți prin intermediul
unei hot ărâri administrative.
O decizie de acest fel are urm ătoarele caracteristici:
Destinatarii unei decizii trebuie s ă fie nominaliza ți individual în textul acesteia
și sunt singurii obliga ți s ă o respecte, aceasta distingându-se de regulament prin
aplicabilitatea individual ă.
Dac ă, în momentul adopt ării deciziei, aceast ă condi ție este îndeplinit ă,
categoria de destinatari poate fi identificat ă și nu mai poate fi extins ă ulterior, îns ă pot
fi inclu și și ter ți, dac ă, din motive legate de calit ățile personale sau a circumstan țelor
care îi disting de alte persoane, ace știa sunt afecta ți individual și pot fi identifica ți în
acela și mod ca destinatarii.

23 Decizia are for ță obligatorie direct ă pentru destinatari. Astfel, o decizie
adresat ă unui stat membru poate s ă aib ă, în fapt, acela și efect direct în leg ătur ă cu
cet ățeanul ca o directiv ă.
Spre deosebire de directiv ă, decizia este obligatorie în toate elementele sale,
prin directiv ă stabilându-se doar obiectivul ce trebuie îndeplinit.
Deciziile de ordin general, care nu au destinatari concre ți sunt obligatorii cu
privire la toate componentele acestora, îns ă destinatarii obliga ției pot fi determina ți
prin intermediul con ținutului deciziei respective. Printre deciziile de ordin general
sunt:
– deciziile de modificare a prevederilor contractuale , aplicabile cu caracter
abstract-general, ceea ce înseamn ă c ă genereaz ă obliga ții pentru toate organele UE,
structuri și alte entit ăți, precum și pentru statele membre. Se men ționeaz ă în acest
context, de exemplu, decizii cu privire la simplificarea proceduri i de adoptare sau
pentru simplificarea cerin țelor referitoare la majoritate.
– deciziile pentru concretizarea dreptului contractual cu efect juridic obligatoriu
pentru ansamblul UE sau pentru institu țiile, entit ățile și alte structuri ale UE vizate în
cazul unei decizii cu privire la componen ța acestora; acestea nu prezint ă un efect
extern asupra persoanelor individuale;
– deciziile cu privire la normele interne ale institu țiilor sau la normele
interinstitu ționale ce genereaz ă obliga ții în sarcina institu țiilor UE, entit ăților și altor
structuri vizate și implicate. Exemplele sunt reprezentate de regulamentele de
organizare și func ționare ale institu țiilor UE, precum și acordurile interinstitu ționale
adoptate între institu țiile UE;
– deciziile în cadrul competen țelor organiza ționale (de exemplu numiri,
remunera ție) care genereaz ă obliga ții în sarcina titularilor de posturi sau a membrilor
institu țiilor;
– deciziile de guvernan ță , acestea intrând în concuren ță cu regulamentele și
directivele, îns ă nu au ca scop asigurarea unui efect juridic obligatoriu extern în rapor t
cu persoanele individuale. În principiu, efectul obligatoriu se limit eaz ă la institu țiile
implicate în adoptare, în special în situa ția în care este vorba despre orient ări sau linii
directoare privind politica viitoare și, doar cu titlu de excep ție, prezint ă efecte
juridice generale și abstracte sau efecte financiare;

24 – deciziile în cadrul politicii externe și de securitate comun ă cu efect juridic
obligatoriu pentru UE, au în raport cu statele membre, efectul obli gatoriu limitat prin
norme speciale și nu sunt supuse jurisdic ției Cur ții de Justi ție.
Exemple:
Decizia 2012/ 506/ UE – Defini țiile de caz utilizate pentru supravegherea infec țiilor
asociate asisten ței medicale;
Decizia de modificare a Deciziei 2002/253/CE de stabilire a defi ni țiilor de caz pentru
raportarea bolilor transmisibile re țelei comunitare în conformitate cu Decizia nr.
2119/98/CE a Parlamentului European și a Consiliului

Recomand ările și avizele
Ultima categorie de m ăsuri juridice prev ăzut ă explicit în tratate este
reprezentat ă de recomand ări și de avize. Aceste m ăsuri permit institu țiilor Uniunii s ă
formuleze o opinie adresat ă statelor membre și, în anumite cazuri, cet ățenilor
acestora, care nu este obligatorie din niciun punct de vedere, inclus iv juridic, pentru
destinatar.
Prin recomandare , i se solicit ă p ărții c ăreia îi este adresat ă, s ă aib ă un anumit
comportament, f ără ca aceasta s ă aib ă o obliga ție în acest sens. De exemplu, în
cazurile în care adoptarea sau modificarea unei dispozi ții juridice sau administrative
într-un stat membru cauzeaz ă o denaturare a concuren ței în cadrul pie ței interne
europene, Comisia poate recomanda statului în cauz ă m ăsuri corespunz ătoare pentru
evitarea denatur ării, în conformitate cu art.117 alin.(1) teza a doua din TFUE.
Avizele sunt emise de institu țiile Uniunii în momentul evalu ării unei anumite
situa ții sau a anumitor evolu ții în Uniune sau în statele membre.
În unele cazuri, acestea deschid, în baza articolului 258 din TFUE ( ex-articolul
226 TCE) , drumul c ătre acte ulterioare cu for ță juridic ă obligatorie.
Conform acestui articol:
„ În cazul în care Comisia consider ă c ă un stat membru a înc ălcat oricare
dintre obliga țiile care îi revin în temeiul tratatelor, aceasta emite un aviz motivat cu
privire la acest aspect, dup ă ce a oferit statului în cauz ă posibilitatea de a- și prezenta
observa țiile.
În cazul în care statul în cauz ă nu se conformeaz ă acestui aviz în termenul
stabilit de Comisie, aceasta poate sesiza Curtea de Justi ție a Uniunii Europene” .

25 În alte cazuri, emiterea avizelor constituie o condi ție prealabil ă pentru
institu ție în cazul unei proceduri în fa ța Cur ții de Justi ție.
Astfel, conform articolului 259 din TFUE (ex-articolul 227 TCE) :
„Oricare dintre statele membre poate sesiza Curtea de Justi ție a Uniunii
Europene în cazul în care consider ă c ă un alt stat membru a înc ălcat oricare dintre
obliga țiile care îi revin în temeiul tratatelor.
Înainte ca un stat membru s ă introduc ă împotriva unui alt stat membru o
ac țiune întemeiat ă pe o pretins ă înc ălcare a obliga țiilor care îi revin în temeiul
tratatelor, acesta trebuie s ă sesizeze Comisia.
Comisia emite un aviz motivat, dup ă ce a oferit posibilitatea statelor în cauz ă
să î și prezinte în contradictoriu observa țiile scrise și orale.
În cazul în care Comisia nu a emis avizul în termen de trei luni de l a
introducerea cererii, absen ța avizului nu împiedic ă sesizarea Cur ții” .
Atunci când recomand ările și avizele reprezint ă condi ții preliminare pentru
acte juridice obligatorii ulterioare sau când institu ția emitent ă și-a luat un angajament,
generând astfel a ștept ări legitime ce trebuie îndeplinite, acestea au efect juridic
indirect.
Persoanele interesate vor respecta în mod voluntar recomand ările destinate și
vor reac ționa în mod adecvat aprecierii unei anumite situa ții de c ătre institu țiile
Uniunii, dat ă fiind autoritatea acestor institu ții și faptul c ă dispun de o imagine de
ansamblu și de informa ții care dep ăș esc cadrul na țional, fapt pentru care se poate
concluziona c ă importan ța real ă a recomand ărilor și a avizelor este politic ă și moral ă.
Sistemul de protec ție juridic ă al Uniunii Europene este complet și eficient
fiind reglementat în Carta drepturilor fundamentale , prin articolul 47, dreptul la o
cale de atac eficient ă și la un proces echitabil, ceea ce reprezint ă unul dintre
principiile fundamentale de drept care rezult ă din tradi țiile constitu ționale comune ale
statelor membre și din Conven ția european ă a drepturilor omului (articolul 6 și
articolul 13 din CEDO). Curtea de Justi ție a Uniunii Europene, prin intermediul Cur ții
de Justi ție , al Tribunalului și al tribunalelor specializate asigur ă respectarea dreptului
în interpretarea și aplicarea tratatelor și statele membre stabilesc c ăile de atac
necesare pentru a asigura o protec ție jurisdic țional ă efectiv ă în domeniile
reglementate de dreptul Uniunii, conform articolului 19 alin.(1) din TU E. În acest
scop sunt disponibile urm ătoarele proceduri:

26 Procedura de constatare a neîndeplinirii obliga țiilor – (articolele 258, 259 din
TFUE)
Procedura prin se stabile ște dac ă un stat membru nu a îndeplinit o obliga ție
care îi revine în temeiul dreptului Uniunii este condus ă exclusiv de Curtea de Justi ție
a Uniunii Europene. Sesizarea Cur ții de Justi ție trebuie s ă fie precedat ă de
o procedur ă preliminar ă în cadrul c ăreia statul membru are posibilitatea s ă î și prezinte
pozi ția în raport cu acuza țiile. În cazul în care litigiul nu este solu ționat în aceast ă
etap ă, Comisia în baza articolului 258 din TFUE (ex – articolul 226 TCE) poate ini ția
o ac țiune în fa ța Cur ții. Oricare dintre statele membre, în cazul în care consider ă c ă un
alt stat membru a înc ălcat oricare dintre obliga țiile care îi revin în temeiul tratatelor,
poate sesiza Curtea de Justi ție a Uniunii Europene, în baza articolului 259
(ex – articolul 227 TCE), dar acesta trebuie s ă sesizeze, în acest sens, mai întâi
Comisia care, dup ă ce ofer ă posibilitatea statelor în cauz ă s ă î și prezinte în
contradictoriu observa țiile scrise și orale emite un aviz motivat. Dac ă Comisia nu
emite avizul în termen de trei luni de la introducerea cererii , absen ța avizului nu
împiedic ă sesizarea Cur ții.
În practic ă, în general, ini țiativa apar ține Comisiei. Curtea de Justi ție
investigheaz ă plângerea și hot ărăș te dac ă a fost sau nu a fost înc ălcat un tratat. În caz
afirmativ, statului membru în cauz ă i se solicit ă s ă ia m ăsurile necesare în vederea
elimin ării neîntârziate a înc ălc ării constatate.
În cazul în care un stat membru nu respect ă o hot ărâre pronun țat ă împotriva sa,
în baza articolului 260 din TFUE (ex-articolul 228 TCE), Comisia are posibilitatea
unei a doua hot ărâri judec ătore ști care s ă oblige statul respectiv la plata unei amenzi
forfetare sau a unei penalit ăți. Prin urmare, exist ă implica ții financiare severe pentru
un stat membru care continu ă s ă nu ia în considerare o hot ărâre pronun țat ă de Curte
împotriva sa din motive de înc ălcare a tratatelor. Astfel, România, în vederea
asigur ării respect ării obliga ției de transpunere în legisla ția na țional ă a Directivei (UE)
2016/943 a Parlamentului European și a Consiliului din 8 iunie 2016 privind protec ția
know-how-ului și a informa țiilor de afaceri nedivulgate (secrete comerciale)
împotriva dobândirii, utiliz ării și divulg ării ilegale, având în vedere expirarea
termenului de transpunere și existen ța riscului ca, în cazul neîndeplinirii obliga ției de
comunicare de c ătre România a m ăsurilor na ționale de transpunere, Comisia
European ă s ă declan șeze, în temeiul articolului 258 din Tratatul de func ționare a

27 Uniunii Europene, o ac țiune în constatarea neîndeplinirii obliga țiilor, infringement, cu
consecin ța impunerii de penalit ăți financiare, calculate pe zi de întârziere, a dat
Ordonan ța de Urgen ță nr. 25 din 18 aprilie 2019 privind protec ția know-how-ului și a
informa țiilor de afaceri nedivulgate care constituie secrete comerci ale împotriva
dobândirii, utiliz ării și divulg ării ilegale, precum și pentru modificarea și completarea
unor acte normative.
Ac țiunea în anulare – (articolul 263 din TFUE)
Ac țiunile în anulare permit Cur ții s ă controleze legalitatea actelor adoptate de
către institu țiile, organele sau organismele europene. Dac ă consider ă c ă acestea nu
sunt în conformitate cu dreptul Uniunii Europene, Curtea pronun ță anularea actului în
cauz ă în întregime sau numai anumite dispozi ții. Actul sau dispozi țiile anulate nu mai
produc apoi efecte juridice, iar organul sau organismul care a adoptat ini țial actul
anulat este obligat s ă acopere lacunele juridice, în conformitate cu hot ărârea
pronun țat ă de CJUE.
Articolul 263 din Tratatul privind func ționarea Uniunii Europene (ex –
articolul 226 TCE) diferen țiaz ă mai multe categorii de reclaman ți. În primul rând,
articolul are în vedere reclaman ții privilegia ți. Este vorba despre statele membre,
despre Comisie, despre Parlamentul European și despre Consiliu. Ace ști reclaman ți
sunt denumi ți privilegia ți, întrucât pot s ă formuleze o ac țiune în anulare în fa ța CJUE
fără a fi nevoi ți s ă demonstreze un interes de a ac ționa. Pe lâng ă ace știa, pot înainta
ac țiuni în anulare și Curtea de Conturi European ă, Banca Central ă European ă și
Comitetul Regiunilor, în m ăsura în care invoc ă înc ălcarea drepturilor care le sunt
conferite. De asemenea, Consiliul de Administra ție al B ăncii Europene de Investi ții
poate contesta deliber ările Consiliului guvernatorilor B ăncii.
Tratatul de la Lisabona a dat posibilitatea parlamentelor na ționale și
Comitetului Regiunilor s ă intenteze ac țiuni în anulare împotriva actelor pe care le
consider ă neconforme cu principiul subsidiarit ății.
Persoanele fizice sau juridice constituie categoria reclaman ților neprivilegia ți
care difer ă de reclaman ții privilegia ți prin faptul c ă reclaman ții neprivilegia ți trebuie
să demonstreze un interes de a ac ționa, pentru a putea solicita anularea unui act
european, ace știa putând introduce ac țiuni în anulare doar împotriva actelor al c ăror
destinatar sunt sau care le privesc direct și individual, precum și împotriva actelor
normative care le privesc direct și care nu presupun m ăsuri de executare. Cet ățenii și

28 întreprinderile mai pot introduce ac țiuni în anulare și împotriva deciziilor care de și au
și al ți destinatari, au un efect individual direct asupra lor. Spre deose bire de
reclaman ții privilegia ți, persoanele fizice trebuie s ă demonstreze un interes de a
ac ționa, pentru a putea solicita anularea unui act european . Curtea de Justi ție
consider ă c ă acest criteriu este îndeplinit dac ă o persoan ă este afectat ă într-un
asemenea mod încât exist ă o distinc ție între aceasta și alte persoane fizice sau
întreprinderi. Se urm ăre ște asigurarea c ă sunt înaintate Cur ții de Justi ție sau
Tribunalului doar cazurile în care efectele negative asupra sit ua ției juridice
a reclamantului, precum și natura acestor efecte, sunt clar stabilite, iar criteri ul
„interesului individual” vizeaz ă prevenirea ac țiunilor în numele altor persoane.
Reclaman ții au la dispozi ție un termen de dou ă luni pentru a înainta ac țiunea în
anulare, termen care începe s ă curg ă fie de la data public ării actului în cauz ă, fie de la
notificarea acestuia reclamantului, fie de la data la care reclamantul a luat la
cuno știn ță de actul respectiv.
Ac țiunea în anulare poate fi exercitat ă împotriva:
• tuturor actelor legislative;
• actelor adoptate de Consiliu, de Comisie, de Banca Central ă European ă, de
Parlamentul European și de Consiliul European, în cazul în care aceste acte
sunt menite s ă produc ă efecte juridice pentru p ărți ter țe;
• actelor adoptate de organele sau organismele europene, în cazul în c are aceste
acte sunt menite s ă produc ă efecte juridice pentru p ărți ter țe;
• deliber ărilor Consiliului guvernatorilor sau ale Consiliului de Administra ție al
Băncii Europene de Investi ții, în condi țiile articolului 271 (ex-articolul 237
TCE) din Tratatul privind func ționarea UE,
fiind excluse recomand ările și avizele.
Ac țiunile formulate de statele membre împotriva Parlamentului Europe an și
Consiliului și ac țiunile formulate de o institu ție împotriva unei alte institu ții sunt de
competen ța Cur ții de Justi ție, iar Tribunalul are competen ța de a solu ționa, în prim ă
instan ță , toate celelalte tipuri de recurs și, în special, ac țiunile formulate de persoanele
fizice.
Curtea de Justi ție a Uniunii Europene, sesizat ă cu o ac țiune în anulare, dup ă
ce examineaz ă conformitatea actului, în raport cu dreptul UE, poate s ă pronun țe

29 anularea actului pentru: incompeten ță , înc ălcare a unor norme fundamentale de
procedur ă, înc ălcare a tratatelor sau a oric ărei norme de drept referitoare la aplicarea
acestora sau în caz de abuz de putere.
Curtea de Justi ție sau Tribunalul poate anula instrumentul în cauz ă cu efect
retroactiv. În anumite cazuri, Curtea de Justi ție sau Tribunalul poate limita efectul
nulit ății la perioada ulterioar ă pronun ță rii hot ărârii. Totu și, pentru garantarea
drepturilor și intereselor reclaman ților, declara ția de nulitate poate fi scutit ă de orice
astfel de restric ție.

Plângeri împotriva omisiunii de a ac ționa – (articolul 265 din TFUE)
Aceast ă form ă de ac țiune completeaz ă protec ția juridic ă întrucât în
conformitate cu articolul 265 din TFUE (ex – articolul 232 TCE) state le membre,
institu țiile UE sau orice persoane fizice sau juridice pot sesiza CJU E cu solicitarea de
a controla legalitatea inac țiunii Parlamentului European, Consiliului European,
Consiliului, Comisiei și B ăncii Centrale Europene sau a unui organ, oficiu sau agen ție
a Uniunii.
Pentru admisibilitatea ac țiunii, printr-o procedur ă preliminar ă, reclamantul
trebuie s ă solicite acestora s ă ac ționeze. Obiectul unei ac țiuni introduse de institu ții
este ob ținerea unei declara ții potrivit c ăreia organismul în cauz ă a înc ălcat tratatul prin
omisiunea de a adopta o decizie care îi era solicitat ă, iar în cazul cet ățenilor și al
întreprinderilor, obiectul ac țiunii este ob ținerea unei declara ții potrivit c ăreia institu ția
a înc ălcat tratatul prin faptul c ă a omis s ă adreseze o decizie individual ă reclaman ților.
Hot ărârea se limiteaz ă la constatarea ilegalit ății omisiunii. Institu ția, organul,
oficiul sau agen ția a c ărei ab ținere a fost declarat ă de CJUE contrar ă tratatelor este
obligat ă s ă ia m ăsurile impuse de executarea hot ărârii (articolul 266 din TFUE – ex –
articolul 233TCE).

Ac țiune în desp ăgubiri ( articolul 268 și articolul 340 al doilea alineat din TFUE)
Cet ățenii și întreprinderile, precum și statele membre, care sufer ă prejudicii
din cauza unei erori comise de func ționarii Uniunii Europene au posibilitatea s ă
înainteze ac țiuni în desp ăgubire la Curtea de Justi ție. Temeiul r ăspunderii nu este
stabilit integral în tratate fiind reglementat, în rest, de principiile generale comune

30 legisla țiilor statelor membre. Aceste principii au fost detaliate de Curtea de Justi ție.
Aceasta a sus ținut c ă obliga ția de desp ăgubire intervine atunci când:
– exist ă o ac țiune ilegal ă a unei institu ții a Uniunii sau a unui membru al personalului
acesteia, în exercitarea func țiilor sale.
O ac țiune ilegal ă apare dac ă este înc ălcat în mod grav un act juridic al
Uniunii care confer ă drepturi unui cet ățean, unei întreprinderi sau unui stat membru
sau care a fost promulgat pentru protec ția acestora. Legile recunoscute c ă au caracter
protector privesc, în special, drepturile fundamentale și libert ățile pie ței interne sau
principiul fundamental al propor ționalit ății și al a ștept ărilor legitime. Orice alt ă
norm ă juridic ă aplicabil ă în mod direct, care confer ă drepturi subiective cet ățeanului
Uniunii este considerat ă c ă are caracter protector. Înc ălcarea este considerat ă suficient
de grav ă dac ă institu ția în cauz ă și-a dep ășit în mod considerabil puterea
discre ționar ă. Curtea de Justi ție tinde s ă î și orienteze constat ările în func ție de cât de
limitat ă este categoria persoanelor afectate și de dimensiunea prejudiciului suferit,
care trebuie s ă dep ășeasc ă riscul comercial preconizat în mod rezonabil în sectorul
economic în cauz ă;
– exist ă un prejudiciu efectiv ;
– exist ă o leg ătur ă de cauzalitate între ac țiunea institu ției Uniunii și prejudiciul
suferit.
Este de re ținut c ă pentru stabilirea obliga ției de desp ăgubire nu este necesar ă
demonstrarea inten ției sau neglijen ței.
În cauza T-286/15, KF , împotriva Centrului Satelitar al Uniunii Europene
(SATCEN), sus ținut de Consiliul Uniunii Europene având ca obiect, pe de o parte, o
cerere întemeiat ă pe articolul 263 TFUE prin care s-a solicitat anularea decizie i
directorului SATCEN din 5 iulie 2013 privind deschiderea unei proceduri disc iplinare
împotriva reclamantei, suspendarea reclamantei și respingerea cererii sale de
asisten ță , a deciziei directorului SATCEN din 28 februarie 2014 privind revocar ea
reclamantei, precum și a deciziei Comisiei de recurs a SATCEN din 26 ianuarie 2015
de confirmare a acestor decizii și, pe de alt ă parte, o cerere întemeiat ă pe articolul 268
TFUE prin care se solicit ă repararea prejudiciului pretins suferit, Tribunalul a anulat
decizia Comisiei de recurs a Centrului Satelitar al Uniunii E uropene (SATCEN) din
26 ianuarie 2015, decizia directorului SATCEN din 5 iulie 2013 privind suspe ndarea
lui KF, decizia directorului SATCEN din 28 februarie 2014 privind revoc area lui KF

31 și a obligat SATCEN la plata c ătre KF a sumei de 10 000 de euro pentru repararea
prejudiciului moral suferit.

Ac țiuni introduse de personalul Uniunii (articolul 270 din TFUE)
Litigiile care apar între UE și func ționarii s ăi sau membrii supravie țuitori ai
familiei acestora care decurg din rela țiile de munc ă pot fi, de asemenea, înaintate
Cur ții de Justi ție, competen ța cu privire la aceste ac țiuni apar ținând Tribunalului.
Procedura de recurs și reexaminare (articolul 256 din TFUE)
În conformitate cu articolul 256 TFUE, Tribunalul Uniunii Europene are
competen ța s ă judece în prim ă instan ță ac țiunile men ționate la articolele 263, 265,
268, 270 și 272 TFUE, cu excep ția celor care sunt atribuite unui tribunal specializat și
a celor rezervate prin Statut Cur ții de Justi ție. Tribunalul are competen ța s ă judece și
căile de atac formulate împotriva deciziilor tribunalelor specializate. De asemenea
Tribunalul Uniunii Europene are competen ța s ă judece și trimiteri preliminare
adresate în temeiul articolului 267 TFUE, în domenii specifice st abilite de Statutul
Cur ții de Justi ție.
Curtea de Justi ție este competent ă s ă judece recursurile formulate împotriva
deciziilor Tribunalului, dar limitat la chestiuni de drept. Hot ărârile Tribunalului care
statueaz ă asupra ac țiunilor introduse împotriva hot ărârilor tribunalelor specializate
pot, în mod excep țional, s ă fac ă obiectul unei reexamin ări din partea Cur ții de Justi ție,
în condi țiile prev ăzute în Statutul Cur ții de Justi ție și în cazul în care exist ă un risc
serios pentru unitatea sau coeren ța dreptului Uniunii.

Protec ția juridic ă provizorie
Ac țiunile intentate Cur ții de Justi ție sau Tribunalului sau apelurile introduse
împotriva hot ărârilor acestora nu au efect suspensiv. Totu și, Curtea de Justi ție și
Tribunalul pot ordona suspendarea aplic ării actului atacat, atunci când consider ă c ă
împrejur ările o impun, în baza articolului 278 (ex – articolul 242 TCE) sau pot
dispune m ăsurile provizorii necesare conform articolul 279 ( ex – articolul 243 TCE).
Instan țele evalueaz ă temeinicia motivelor oric ărei cereri privind m ăsuri
intermediare pe baza urm ătoarelor trei criterii:
– perspectiva reu șitei cu privire la aspectul de fond ( fumus boni iuris );
– urgen ța ordinului de suspendare;
– echilibrarea intereselor.

32 În privin ța perspectivei reu șitei cu privire la aspectul de fond, instan ța
analizeaz ă sumar în prealabil argumentele reclamantului evaluând șansele reu șitei.
Urgen ța ordinului depinde de necesitatea ordinului solicitat de reclamant
pentru a evita un prejudiciu grav și ireparabil. Pentru analiza necesit ății acestuia se au
în vedere natura și gravitatea înc ălc ării, precum și prejudiciul concret și definitiv
asupra propriet ății reclamantului sau a altor bunuri care beneficiaz ă de protec ție
juridic ă. O pierdere financiar ă este considerat ă grav ă și ireparabil ă, dac ă, în mod
obligatoriu, nu poat ă fi recuperat ă, atunci când reclamantul ob ține câ știg de cauz ă în
ac țiunea principal ă.
În vederea echilibr ării intereselor se compar ă efectele adverse pe care le poate
suferi reclamantul în cazul în care îi este refuzat ă cererea privind un ordin provizoriu
cu interesul UE în punerea în aplicare imediat ă a ordinului și cu efectele negative
asupra p ărților ter țe în cazul emiterii ordinului intermediar.

Hot ărârile preliminare (articolul 267 din TFUE)
Curtea de Justi ție este competent ă s ă se pronun țe, cu titlu preliminar, cu privire
la interpretarea tratatelor, validitatea și interpretarea actelor adoptate de institu țiile,
organele, oficiile sau agen țiile Uniunii Europene. În acest sens, instan țele na ționale se
pot adresa Cur ții de Justi ție cu privire la dreptul Uniunii prin procedura hot ărârii
preliminare. Aceast ă procedur ă, spre deosebire de altele, nu este o procedur ă
contencioas ă. Ea reprezint ă doar o etap ă dintr-o procedur ă ini țiat ă și încheiat ă în fa ța
unei instan țe na ționale.
Orice instan ță na țional ă, în cadrul unui litigiu cu care a fost sesizat ă, poate s ă
adreseze CJUE o întrebare privind interpretarea unei prevederi a dreptului UE, în
măsura în care apreciaz ă c ă interpretarea îi este necesar ă pentru solu ționarea litigiului
dedus judec ății. În situa ția în care hot ărârea instan ței na ționale din litigiul cu care a
fost sesizat ă nu poate face obiectul unei c ăi de atac interne, respectiva instan ță este
obligat ă, în principiu, s ă sesizeze Curtea pentru ob ținerea unei interpret ări a normelor
UE, exceptând cazul în care exist ă deja o jurispruden ță în materia respectiv ă sau
cazul în care interpretarea normei de drept în cauz ă este evident ă.
Atunci când o instan ță na țional ă trebuie s ă aplice într-o cauz ă aflat ă pe rol
dispozi ții ale dreptului Uniunii, aceasta poate suspenda procedura și solicita Cur ții de
Justi ție clarific ări cu privire la validitatea instrumentului Uniunii și/sau interpretarea

33 instrumentelor și a tratatelor. Curtea de Justi ție r ăspunde printr-o hot ărâre și nu, de
exemplu, printr-un aviz consultativ, ceea ce însemn ă c ă are un caracter coercitiv.
Obiectivul acestei proceduri este garantarea interpret ării uniforme a dreptului
Uniunii și implicit a unit ății ordinii juridice a Uniunii Europene. De asemenea
procedura preliminar ă este important ă și în ceea ce prive ște protec ția drepturilor
individuale. Con ținutul și sfera de aplicare a dispozi țiilor Uniunii sunt clar definite
atfel încât instan țele na ționale s ă poat ă asigura conformitatea legisla ției na ționale cu
cea a Uniunii Europene și, în cazul unei incompatibilit ăți, s ă poat ă aplica legisla ția
Uniunii, care primeaz ă și este direct aplicabil ă. În general, doar o hot ărâre preliminar ă
a Cur ții de Justi ție poate garanta aceast ă claritate. Întrucât o persoan ă are posibilit ăți
restrânse pentru a ini ția o ac țiune în fa ța Cur ții de Justi ție, procedura pentru o astfel
de hot ărâre este vital ă pentru protec ția juridic ă a persoanelor, oferând cet ățenilor
Uniunii posibilitatea de a contesta ac țiunile propriului stat membru atunci când
acestea sunt contrare legisla ției Uniunii și de a ob ține aplicarea acestei legisla ții în
fa ța instan țelor na ționale. Totu și, succesul acestei proceduri depinde în cele din urm ă
de alegerea instan țelor na ționale de a solicita preciz ări Cur ții cu privire la
interpretarea tratatelor, validitatea și interpretarea actelor adoptate de institu țiile,
organele, oficiile sau agen țiile Uniunii Europene.
Curtea de Justi ție nu are competen ța de a interpreta dreptul na țional,
dispozi țiile de drept na țional nef ăcând obiectul unei hot ărâri preliminare.
Atunci când Curtea de Justi ție are înaintate cauze pentru a se pronun ța asupra
compatibilit ății dintre dispozi țiile na ționale și dreptul Uniunii sau asupra aplicabilit ății
unei dispozi ții specifice a dreptului Uniunii în cadrul unei proceduri înaintea unei
instan țe na ționale, extrage din motivarea primit ă acele elemente de drept al Uniunii
care trebuie s ă fie interpretate în cadrul litigiului subiacent. Astfel, de și respectivele
solicit ări sunt inadmisibile din punct de vedere procedural, Curtea de Justi ție
reinterpreteaz ă solicitarea care îi este înaintat ă ca cerere formulat ă de instan ța
na țional ă privind criteriile fundamentale sau esen țiale pentru interpretarea
dispozi țiilor juridice în cauz ă ale Uniunii, permi țând, astfel, instan ței na ționale s ă
efectueze o evaluare proprie a conformit ății legisla ției na ționale cu legisla ția Uniunii.
Procedura ob ținerii hot ărârii preliminare este disponibil ă tuturor instan țelor din
statele membre, adic ă, în sensul dreptului Uniunii, tuturor institu țiilor independente,
nesubordonate, având competen țe de solu ționare a litigiilor într-un stat constitu țional,
cu toate garan țiile prev ăzute de lege. Astfel cur țile constitu ționale din statele membre,

34 cât și autorit ățile de solu ționare a litigiilor care nu țin de sistemul judiciar de stat – cu
excep ția instan țelor de arbitraj private – sunt, și ele, autorizate s ă înainteze cauze.
Într-o instan ță na țional ă, p ărțile pot invoca articolul 267 (ex-articolul 234
TCE) și pot solicita deferirea cauzei Cur ții, dar nu pot impune acest lucru. Instan ța
na țional ă evalueaz ă relevan ța aspectului de drept al Uniunii pentru solu ționarea
litigiului și în func ție de aceasta ia decizia de deferire la Curtea de Justi ție. Aceasta
examineaz ă relevan ța aspectului în cauz ă pentru decizia final ă doar pentru a se
asigura dac ă prive ște interpretarea tratatelor Uniunii sau validitatea juridic ă a unei
ac țiuni a institu ției Uniunii – admisibilitate, sau dac ă punctele asupra c ărora trebuie
să se pronun țe într-o procedur ă preliminar ă se reg ăsesc într-un aspect de drept deja
stabilit.
Cooperarea dintre autorit ățile judiciare are o importan ță major ă, motiv pentru
care Curtea de Justi ție d ă dovad ă de modera ție în aplicarea acestor criterii, ținând cont
și de faptul c ă cererea de pronun țare a unei hot ărâri preliminare trebuie s ă con țin ă
o explica ție suficient de clar ă și detaliat ă a situa ției de fapt și a cadrului juridic al
procedurii ini țiale. Dac ă aceste informa ții lipsesc, Curtea se declar ă incapabil ă de a da
o interpretare adecvat ă legisla ției Uniunii și respinge cererea de pronun țare a unei
hot ărâri preliminare, declarând-o inadmisibil ă.
În situa ția în care hot ărârea instan ței na ționale din litigiul cu care a fost
sesizat ă nu poate face obiectul unei c ăi de atac interne, respectiva instan ță este
obligat ă s ă sesizeze CJUE pentru ob ținerea unei interpret ări a normelor UE printr-o
hot ărâre preliminar ă, excep ție f ăcând cazul în care exist ă o jurispruden ță în materia
respectiv ă sau în cazul în care interpretarea normei de drept în cauz ă este evident ă.
Conceptul de drept la o cale de atac cuprinde toate formele de repar a ție juridic ă prin
care hot ărârea unei instan țe poate fi examinat ă în drept (recurs cu privire la motivele
de drept) sau în fapt și în drept ( contestare), îns ă nu și c ăile de atac ordinare, care au
efecte limitate și specifice ( de exemplu, proceduri noi, plângere constitu țional ă).
Atunci când validitatea unui instrument al Uniunii este pus ă la îndoial ă,
instan ța c ăreia i se solicit ă s ă introduc ă o cerere de pronun țare a unei hot ărâri
preliminare nu se poate sustrage acestei obliga ții, obliga ția fiind necondi ționat ă.
Instan ța poate s ă nu introduc ă o cerere de pronun țare a unei hot ărâri preliminare
atunci când cererea nu este important ă pentru solu ționarea litigiului, Curtea de Justi ție
s-a pronun țat asupra aspectului pus în discu ție sau atunci când nu poate exista nicio
îndoial ă justificat ă cu privire la interpretarea unei dispozi ții a dreptului Uniunii.

35 Instan țele na ționale trebuie s ă aplice și s ă respecte dispozi țiile Uniunii pân ă în
momentul în care Curtea de Justi ție declar ă invaliditatea acestora, Curtea fiind singura
competent ă s ă resping ă dispozi țiile ilegale ale dreptului Uniunii.
Hot ărârea preliminar ă ia forma unei hot ărâri a instan ței și este direct
obligatorie atât pentru instan ța care înainteaz ă cererea cât și pentru celelalte instan țe
înaintea cărora este adus litigiul, respectiv pentru instan ța care solu ționeaz ă calea de
atac. De asemenea, în practic ă, aceasta are valoare de precedent pentru proceduri
similare. De fapt, efectul hot ărârii preliminare are caracter obligatoriu pentru toate
instan țele tuturor statelor membre, fiindc ă instan ța care inten ționeaz ă s ă interpreteze
în alt fel norma european ă deja interpretat ă de CJUE are obliga ția ca, anterior deciziei
sale, s ă se adreseze Cur ții de Justi ție a Uniunii Europene, motivându- și opinia
divergent ă și solicitând o nou ă hot ărâre în chestiunea aflat ă în discu ție („sesizare de
divergen ță ”7.
Înc ălcarea obliga ției de a introduce o cerere de pronun țare a unei hot ărâri
preliminare constituie o înc ălcare a tratatelor Uniunii și poate atrage ini țierea unei
proceduri privind înc ălcarea dreptului Uniunii.

Răspunderea statelor membre în urma înc ălc ării dreptului Uniunii
Curtea de Justi ție în cauzele conexate C-46/93, Brasserie du pecheur și
C-48/93, Factortame a recunoscut r ăspunderea unui stat membru pentru prejudiciile
suferite de persoane ca urmare a înc ălc ării dreptului Uniunii în hot ărârea acesteia din
5 martie 1996, dezvoltând hot ărârea deja pronun țat ă în cauzele Francovich și
Bonifaci. În egal ă m ăsur ă cu hot ărârile anterioare ale Cur ții de Justi ție, aceast ă
hot ărâre a creat un precedent privind suprema ția dreptului Uniunii, aplicabilitatea
direct ă a dispozi țiilor dreptului Uniunii și recunoa șterea drepturilor fundamentale
proprii ale Uniunii, chiar Curtea de Justi ție considerând-o „corolarul necesar al
efectului direct al dispozi țiilor Uniunii, a c ăror înc ălcare este la originea prejudiciului
cauzat” și spore ște considerabil posibilitatea unei persoane de a obliga autorit ățile
na ționale (legislative, executive și judiciare) s ă respecte și să pun ă în aplicare dreptul
Uniunii. Astfel s-a stabilit principiul r ăspunderii generale , care include toate
înc ălc ările dreptului Uniunii imputabile statului membru.

7 https://www.csm1909.ro/ViewFile.ashx?guid=e40389c3-b 9fd-4c55-891a-
eb84ba9cdf9b%7CInfoCSM .

36 În hot ărârile anterioare r ăspunderea statelor membre era limitat ă la cazurile în
care persoanele sufereau prejudicii din cauza transpunerii tardive a unei directive care
le conferea drepturi personale, îns ă care nu îi viza în mod direct.
Răspunderea statelor membre pentru înc ălc ările dreptului Uniunii este definit ă
prin trei criterii care sunt, în mare m ăsur ă, similare celor care se aplic ă Uniunii într-o
situa ție similar ă. Criteriile privesc:
1.Obiectivul dispozi ției Uniunii care a fost înc ălcat ă – acesta s ă fie de a acorda
drepturi persoanelor
2. Gravitatea înc ălc ării – înc ălcarea trebuie s ă fie suficient de grav ă, adic ă un
stat membru trebuie s ă fi dep ășit în mod considerabil limitele competen țelor sale
discre ționare. Asupra acestui aspect instan țele na ționale sunt singurele care au
responsabilitatea de a stabili faptele și de a evalua gravitatea cazurilor de înc ălcare
a dreptului Uniunii. Hot ărârea Cur ții de Justi ție ofer ă totu și instan țelor na ționale
o serie de orient ări fundamentale. Înc ălcarea dreptului Uniunii este în mod clar
suficient de grav ă dac ă a continuat în pofida pronun țării unei hotărâri prin care s-a
constatat înc ălcarea respectiv ă, a unei hot ărâri preliminare sau a jurispruden ței
consacrate a Cur ții în materia respectiv ă din care reiese c ă ac țiunea în cauz ă constituie
o înc ălcare.
3. Leg ătura direct ă de cauzalitate între înc ălcarea obliga ției statului membru
și prejudiciul suferit de partea v ătămat ă. Nu este necesar s ă se demonstreze o eroare
(inten ție sau neglijen ță ) pe lâng ă stabilirea existen ței unei înc ălc ări suficient de grave
a dreptului Uniunii.

Curtea de Justi ție precizeaz ă clar c ă principiile de stabilire a r ăspunderii se
aplic ă și puterii judiciare, ultima dintre cele trei puteri centrale. R ăspunderea poate fi
avut ă în vedere doar atunci când o instan ță încalc ă în mod deliberat dreptul Uniunii
în vigoare. Dreptul Uniunii este evident înc ălcat atunci când o curte care judec ă în
ultim ă instan ță confer ă for ță juridic ă unei hot ărâri defavorabile unei persoane f ără a fi
solicitat în prealabil Cur ții de Justi ție s ă clarifice situa ția cu privire la dreptul Uniunii
în mod relevant pentru hot ărâre, precum în cauza Köbler . În aceste cazuri este esen țial
pentru protec ția drepturilor cet ățenilor europeni care invoc ă dreptul Uniunii ca
prejudiciul cauzat acestora printr-o hot ărâre pronun țat ă de o curte în ultim ă instan ță s ă
fie reparat.

37 4. Rangul dreptului Uniunii raportat în ansamblul ordinii ju ridice
Locul pe care îl ocup ă dreptul Uniunii în ansamblul ordinii juridice nu este
ușor de stabilit. Frontierele dintre acesta și alte sisteme juridice sunt greu de delimitat.
Dreptul Uniunii nu trebuie conceput ca o simpl ă colec ție de acorduri interna ționale și
nici ca o parte a sistemelor juridice na ționale sau ca o anex ă a acestora.

4.1. Autonomia ordinii juridice a UE
Autonomia ordinii juridice a UE are o semnifica ție fundamental ă pentru natura
UE. Aceasta constituie singura garan ție c ă dreptul Uniunii va fi aplicat în mod
uniform pe întreg teritoriul Uniunii și c ă for ța sa nu va fi diminuat ă prin interac țiunea
cu dreptul na țional. Acelea și persoane, în acela și timp, sunt cet ățeni ai unui stat
na țional și cet ățeni ai Uniunii Europene ordinea juridic ă a UE și sistemele juridice
na ționale se împletesc și sunt interdependente.

4.2. Interacțiunea dintre dreptul Uniunii și dreptul na țional
Interac țiunea dintre dreptul Uniunii și dreptul na țional, modul în care cele
dou ă sisteme se completeaz ă reciproc sunt stabilite în articolul 4 alineatul (3) din
TUE: „ În temeiul principiului cooper ării loiale, Uniunea și statele membre se
respect ă și se ajut ă reciproc în îndeplinirea misiunilor care decurg din tratate. Stat ele
membre adopt ă orice m ăsur ă general ă sau special ă pentru asigurarea îndeplinirii
obliga țiilor care decurg din tratate sau care rezult ă din actele institu țiilor Uniunii.
Statele membre faciliteaz ă îndeplinirea de c ătre Uniune a misiunii sale și se ab țin de
la orice m ăsur ă care ar putea pune în pericol realizarea obiectivelor Uniunii.”
Principiu general al cooper ării loiale a fost consacrat ca rezultat al
con știentiz ării faptului c ă ordinea juridic ă a UE nu este în m ăsur ă s ă realizeze în mod
individual obiectivele urm ărite prin instituirea UE. Aceasta, spre deosebire de
o ordine juridic ă na țional ă, nu este un sistem independent. Ea se bazeaz ă pe sprijinul
sistemelor na ționale pentru a putea fi aplicat ă. Prin urmare, toate puterile unui stat –
legislativ ă, executiv ă (inclusiv administrativ ă) și judiciar ă – trebuie s ă recunoasc ă
faptul c ă ordinea juridic ă a UE nu este un sistem „str ăin” și că statele membre și
institu țiile Uniunii au stabilit leg ături indisolubile între ele, în scopul realiz ării
obiectivelor comune. Uniunea European ă nu este exclusiv o comunitate de interese;
ea este o comunitate bazat ă pe solidaritate. În consecin ță , autoritățile na ționale nu
trebuie doar s ă respecte tratatele Uniunii și legisla ția secundar ă, ci trebuie și s ă le

38 pun ă în aplicare și s ă le duc ă la îndeplinire. Interac țiunea dintre cele dou ă sisteme este
întâlnit ă la directiv ă, la decizie, iar în domeniul judiciar în procedura hot ărârii
preliminare.
Tot ceea ce stabile ște directiva în termeni obligatorii este rezultatul care
trebuie ob ținut de statele membre, iar responsabilitatea deciziei privind modalitatea și
mijloacele prin care se atinge efectiv rezultatul apar ține, prin dreptul na țional,
autorit ăților na ționale. Conform procedurii hot ărârii preliminare, instan țele na ționale
pot sau uneori trebuie s ă adreseze Cur ții de Justi ție întreb ări preliminare cu privire la
interpretarea sau valabilitatea dreptului Uniunii, hot ărârile acesteia putând fi esen țiale
pentru solu ționarea litigiului în care instan țele respective sunt sesizate. Procedura de
pronun țare a unei hot ărâri preliminare demonstreaz ă, în primul rând, c ă instan țele
statelor membre trebuie s ă respecte și s ă aplice dreptul Uniunii și, în al doilea rând, c ă
interpretarea dreptului Uniunii și declara țiile cu privire la valabilitatea acestuia r ămân
în competen ța exclusiv ă a Cur ții de Justi ție.
Interdependen ța dintre ordinea juridic ă a Uniunii și sistemele juridice
na ționale este întâlnit ă, de asemenea, atunci când este necesar ă completarea unor
lacune ale ordinii juridice a UE. Astfel, dreptul Uniunii poate, de exemplu, s ă apeleze
la dispozi țiile existente în legisla țiile statelor membre pentru completarea propriilor
norme, fiind determinat de la un anumit punct de prevederile legale na ționale. Aceast ă
concluzie se aplic ă cu caracter general pentru aplicarea general ă a dreptului Uniunii,
dac ă dreptul Uniunii nu con ține reguli proprii cu privire la executarea dreptului
Uniunii. În toate aceste cazuri, autorit ățile na ționale aplic ă dreptul Uniunii potrivit
dispozi țiilor dreptului na țional, acest principiu aplicându-se doar atunci când nu se
pune sub semnul întreb ării valabilitatea normei europene în contextul aplic ării
uniforme a dreptului Uniunii, deoarece trebuie s ă se evite tratarea diferit ă.

4.3.Conflictul dintre dreptul Uniunii și dreptul na țional
Între ordinea juridic ă a Uniunii Europene și sistemele juridice ale statelor
membre apar și conflicte ocazionale. O asemenea incompatibilitate apare întotdeauna
atunci când o dispozi ție a dreptului Uniunii confer ă drepturi și impune obliga ții în
mod direct cet ățenilor UE, iar con ținutul acesteia contrazice o norm ă de drept
na țional. Aceast ă problem ă, în prezent, se rezolv ă prin aplicarea direct ă a dreptului
Uniunii și suprema ția dreptului Uniunii în raport cu normele contrare din legisla ția
na țional ă.

39 Aplicabilitatea direct ă a dreptului Uniunii în dreptul na țional
Principiul aplicabilit ății directe a dreptului Uniunii în dreptul na țional c ă
dreptul Uniunii confer ă drepturi și impune obliga ții în mod direct nu numai
institu țiilor Uniunii și statelor membre, ci și cet ățenilor Uniunii Europene.
Curtea de Justi ție a Uniunii Europene a impus aplicabilitatea direct ă a dreptului
Uniunii, garantând astfel existen ța ordinii juridice a UE, de și ini țial au fost state
membre ce s-au opus acestui aspect. Jurispruden ța Cur ții cu privire la aplicabilitatea
direct ă a început cu cauza Van Gend & Loos. Întreprinderea olandez ă de transport
Van Gend & Loos a introdus o ac țiune înaintea unei instan țe olandeze împotriva
autorit ăților vamale din Ță rile de Jos, care percepuser ă taxe vamale majorate pentru
un produs chimic importat din Republica Federal ă Germania. Curtea de Justi ție a
Uniunii Europene a impus aplicabilitatea direct ă a dreptului Uniunii, garantând astfel
existen ța ordinii juridice a UE, de și ini țial au fost state membre ce s-au opus acestui
aspect. Jurispruden ța Cur ții cu privire la aplicabilitatea direct ă a început cu cauza
Van Gend & Loos. Întreprinderea olandez ă de transport Van Gend & Loos a introdus
o ac țiune înaintea unei instan țe olandeze împotriva autorit ăților vamale din Ță rile de
Jos, care percepuser ă taxe vamale majorate pentru un produs chimic importat din
Republica Federal ă Germania. Solu ția litigiului a constituit-o r ăspunsul la întrebarea
dac ă o persoan ă fizic ă poate invoca articolul 12 din Tratatul CEE care a interzis în
mod expres introducerea de noi taxe vamale de c ătre statele membre și majorarea
celor existente în cadrul pie ței comune. Curtea de Justi ție a hot ărât c ă fostul articol 12
din Tratatul CEE îndepline ște aceste criterii și c ă întreprinderea Van Gend & Loos î și
poate întemeia drepturile pe acest articol, drepturi pe care ins tan ța olandez ă era
obligat ă s ă le garanteze. Ca urmare, instan ța olandez ă a declarat ilegale taxele vamale
percepute în înc ălcarea tratatului.
Curtea de Justi ție a continuat aplicarea acestei argumenta ții și în cazul altor
dispozi ții, cum ar fi:
– libera circula ție, articolul 45 din TFUE ( ex – articolul 39 TCE) – cauza 41/74 (van
Duyn) ;
– libertatea de stabilire, articolul 49 din TFUE ( ex – articol ul 43 TCE) – cauza 2/74,
având ca obiect cererea de pronun țare a unei hot ărâri preliminare adresat ă Cur ții în
temeiul articolului 177 din Tratatul CEE de Conseil d’État din Belg ia (Consiliul de
Stat al Belgiei), în litigiul aflat pe rolul acestei inst an țe între Jean Reyners, doctor în
drept, administrator al unor societ ăți, cu domiciliul la Woluwe-Saint-Lambert

40 (Bruxelles), și statul belgian, reprezentat de ministrul justi ției. În aceast ă cauz ă,
Curtea de Justi ție a declarat c ă tratamentul inegal între resortisan ții na ționali și str ăini
în ceea ce prive ște libertatea de stabilire nu poate fi acceptat, dat fiind fapt ul c ă
articolul 52 din Tratatul CEE este direct aplicabil înc ă de la încheierea perioadei de
tranzi ție și confer ă cet ățenilor Uniunii dreptul de acces la activit ăți independente și de
exercitare a acestora într-un alt stat membru, având acelea și drepturi ca resortisan ții
statului respectiv;
– libera prestare a serviciilor, articolul 56 din TFUE ( ex – a rticolul 49 TCE) – cauza
33/74(Van Binsbergen). Conform legisla ției olandeze, numai persoanele domiciliate
în Ță rile de Jos puteau ac ționa ca reprezentan ți în fa ța unei instanțe. Curtea a stabilit
că dispozi ția respectiv ă nu este compatibil ă cu dreptul Uniunii, deoarece orice
restric ție la care sunt supu și cet ățenii Uniunii pe motiv de na ționalitate sau loc de
re ședin ță încalc ă prevederile articolului 59 din Tratatul CEE (articolul 56 din TFU E),
devenind astfel nul ă. O importan ță practic ă o are aplicabilitatea direct ă și în
dispozi țiile privind:
– libera circula ție a mărfurilor, articolul 41 din TFUE (ex – articolul 35 TCE);
– principiul remuner ării egale a femeilor și b ărba ților, articolul 157 din TFUE (ex –
articolul 141 TCE);
– interzicerea general ă a oric ărei discrimin ări, articolul 25 din TFUE (ex – articolul
141 TCE);
– libera concuren ță , articolul 101 din TFUE (ex – articolul 81 TCE).
În virtutea tratelor Uniunii ( articolul 288 alineatele 2 și 4) regulamentele și
deciziile în care se indic ă destinatarii au aplicabilitate direct ă, iar în cazul directivelor
și deciziilor adresate statelor membre aplicabilitatea direc t ă este pus ă în discu ție.
Începând cu anul 1970, Curtea de Justi ție și-a extins principiile privind aplicabilitatea
direct ă la dispozi țiile directivelor și deciziilor adresate statelor membre.
O importan ță deosebit ă o au libert ățile fundamentale, aplicabile în raporturile
transfrontaliere, în special în ceea ce prive ște libera circula ție a persoanelor, libertatea
de stabilire a re ședin ței și libera circula ție a serviciilor.
Aplicabilitatea direct ă a dreptului Uniunii, considerat ă pilon la baza ordinii
juridice a UE, îmbun ătățește pozi ția cet ățeanului, transformând libert ățile pie ței
interne în drepturi care pot fi invocate înaintea unei instan țe na ționale de c ătre
cet ățean.

41 Suprema ția dreptului Uniunii în raport cu dreptul na țional
Atunci când o dispozi ție a dreptului Uniunii ce instituie drepturi și obligații ale
cet ățenilor UE intr ă în contradic ție cu o dispozi ție a legisla ției na ționale trebuie s ă se
renun țe la unele prevederi împotriva celorlalte, îns ă legisla ția Uniunii nu con ține nicio
dispozi ție explicit ă în acest sens.
Aceste contradic ții dintre dreptul Uniunii și dreptul na țional pot fi solu ționate
doar prin recunoa șterea suprema ției dreptul Uniunii în raport cu cel na țional, primul
substituindu-se, a șadar, tuturor dispozi țiilor de drept na țional care deviaz ă de la
normele europene.
Dac ă ar fi invers, atunci ordinea juridic ă a UE și-ar pierde sensul, normele
Uniunii putând fi anulate de orice dispozi ție din dreptul na țional. Aplicarea uniform ă
și egal ă a dreptului Uniunii în toate statele membre nu ar mai fi posibil ă, iar
func ționarea Uniunii și construirea unei comunit ăți de drept europene, ar fi
compromise.
În rela ția dintre dreptul interna țional și dreptul na țional, aceast ă problem ă nu
exist ă datorit ă faptului c ă dreptul interna țional trebuie s ă fie integrat sau transpus în
legisla ția intern ă a unei ță ri pentru a deveni parte integrant ă a ordinii juridice
a acesteia. Astfel problema suprema ției se solu ționeaz ă exclusiv pe baza dreptului
na țional. Rela ția dintre dreptul interna țional integrat sau transpus și dreptul na țional
este stabilit ă prin aplicarea regulii conform c ăreia dispozi țiile legale cele mai recente
prevaleaz ă asupra dispozi țiilor anterioare ( lex posterior derogat legi priori ).
Normele na ționale privind conflictul dintre legi nu se aplicabile și în rela ția
dintre dreptul Uniunii și dreptul na țional, deoarece dreptul Uniunii nu face parte
integrant ă din legisla țiile na ționale. Orice contradic ție între dreptul Uniunii și dreptul
na țional poate fi solu ționat ă exclusiv pe baza legisla ției UE.
În cauza Costa/ENEL, Curtea de Justi ție a stabilit în mod direct suprema ția
dreptului Uniunii asupra dreptului na țional. Astfel, atunci când apare o contradic ție
între dreptul Uniunii și dreptul na țional, cel din urm ă înceteaz ă s ă mai fie aplicabil.
De asemenea nu pot fi introduse dispozi ții legislative incompatibile cu dreptul
Uniunii.

42

Concluzii

Sistemul juridic al Uniunii Europene are o contribu ție inestimabil ă la
solu ționarea problemelor politice, economice și sociale ale statelor membre.
Obiectivele principale ale Uniunii Europene pot fi realizate print r-un sistem
juridic, printr-o ordine juridic ă ce-i confer ă caracterul de comunitate de drept, în baza
căreia func ționeaz ă.
Prin protec ția noului sistem juridic pot fi realizate obiectivele principale ale
Uniunii. Ordinea juridic ă a UE ofer ă o imagine de ansamblu cu succese importante
înregistrate în acest sens. Pia ța intern ă european ă, datorit ă acestei ordini juridice,
a devenit realitatea de zi cu zi a cet ățenilor ei, ca rezultat al deschiderii a frontierelor,
dezvolt ării schimburilor comerciale de bunuri și servicii, liberei circula ții
a lucr ătorilor și stabilirii unui num ăr important de leg ături transna ționale între
întreprinderi. Un obiectiv important al Uniunii este men ținerea p ăcii și libert ății.
Pentru aceasta, prin ordine juridic ă, Uniunea înlocuie ște for ța, ca modalitate de
solu ționare a conflictelor, cu normele de drept care unesc atât cet ățenii, cât și statele
membre într-o comunitate solidar ă. Astfel ordinea juridic ă a Uniunii constituie un
important instrument de instaurare și de menținere a păcii.
Comunitatea de drept a Uniunii Europene și ordinea juridic ă pe care se
întemeiaz ă pot supravie țui prin aplicabilitatea direct ă a dreptului Uniunii și
suprema ția acestuia fa ță de dreptul na țional. Curtea de Justi ție sus ține permanent
existența și men ținerea acestor principii, asigurând aplicarea uniform ă, respectarea și
ap ărarea cu prioritate a dreptului Uniunii în toate statele membre.
Sistemul juridic al Uniunii Europene are o contribu ție inestimabil ă la
solu ționarea problemelor politice, economice și sociale ale statelor membre.

43

Lista acronimelor utilizate

CECO Comunitatea European ă a Cărbunelui și O țelului
CEDO Conven ția European ă a Drepturilor Omului
CE Comunitatea European ă
CEE Comunitatea Economic ă European ă
CJCE Curtea de Justi ție a Comunit ății Europene
CJUE Curtea de Justi ție a Uniunii Europene
Euratom Comunitatea European ă a Energiei Atomice
EUIPO Oficiul Uniunii Europene pentru Proprietate Int electual ă
EUROPOL Oficiul European de Poli ție
JAI Justi ție și Afacerile Interne
PESC Politic ă Extern ă și de Securitate Comun ă
SATCEN Centrul Satelitar al Uniunii Europene
TFUE Tratatul privind func ționarea Uniunii Europene
TTPM Ță rile și Teritoriale de Peste M ări
TUE Tratatul privind Uniunea European ă
UE Uniunea European ă

44 Anexa 1
Regulamente – Drept civil și drept procesual civil

1. Regulamentul (CE) nr. 1346/2000 al Consiliului din 29 mai 2000 privind
procedurile de insolven ță (J.O. CE, L 160/1) 8;
2. Regulamentul (CE) nr. 44/2001 al Consiliului din 22 decembrie 2000 privind
competen ța judiciar ă, recunoa șterea și executarea hot ărârilor în materie civil ă și
comercial ă (J. O. CE, L 12/1) 9;
3. Regulamentul (CE) nr. 1206/2001 al Consiliului din 28 mai 2001 privind
cooperarea intre instan țele statelor membre in domeniul probei in materie civila sau
comerciala (J.O. CE , L 174/1);
4. Regulamentul (CE) nr. 743/2002 al Consiliului din 25 aprilie 2002 privind un c adru
general al Comunit ății de activit ăți pentru a facilita cooperarea judiciar ă în materia
civil ă (J.O. CE, L 115/1);
5. Regulamentul (CE) nr. 2201/2003 al Consiliului din 27 noiembrie 2003 privind
competen ța, recunoa șterea și executarea hot ărârilor judec ătore ști în materie
matrimonial ă și în materia r ăspunderii p ărinte ști, de abrogare a Regulamentului (CE)
nr. 1347/2000, J.O. UE, L 338/1;
6. Regulamentul (CE) nr. 805/2004 al Parlamentului European și al Consiliului din 21
aprilie 2004 privind crearea unui titlu executoriu european pentru crean țele
necontestate (J.O. CE, L 304/80);
7. Regulamentul (CE) nr. 1896/2006 al Parlamentului European și al Consiliului din
12 decembrie 2006 de instituire a unei proceduri europene de soma ție de plat ă (J.O.
CE, L 399/1);
8. Regulamentul (CE) nr. 861/2007 al Parlamentului European și al Consiliului din 11
iulie 2007 de instituire a procedurii europene privind cererile cu valo are redus ă (J.O.
CE, L 199/1) 10 ;
9. Regulamentul (CE) nr. 593/2008 al Parlamentului European și al Consiliului din 17
iunie 2008 privind legea aplicabil ă obliga țiilor contractuale (Roma I) (J.O. CE, L
177/6) 11 ;

8 Re țeaua Judiciar ă European ă în materie civil ă și comercial ă
9 Idem
10 http://ec.europa.eu/civiljustice/index_ro.htm
11 Idem

45 10. Regulamentul (CE) nr. 864/2007 al Parlamentului European și al Consiliului din
11 iulie 2007 privind legea aplicabil ă obliga țiilor contractuale (Roma II) (J.O. CE, L
199/40);
10. Regulamentul (CE) nr. 864/2007 al Parlamentului European și al Consiliului din
11 iulie 2007 privind legea aplicabil ă obliga țiilor contractuale (Roma II) (J.O. CE, L
199/40) 12 ;
11. Regulamentul (CE) nr. 1393/2007 al Parlamentului European și al Consiliului din
13 noiembrie 2007 privind notificarea și comunicarea actelor judiciare și
extrajudiciare în materie civil ă sau comercial ă în statele membre (“serviciu de
documente”), precum și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1348/2000 al
Consiliului (J.O. CE, L 324/79) 13 ;

12 Ibidem
13 Ibidem

46 Anexa 2
Directive – Raporturi juridice transfrontaliere de drept civil

1.Directiva 2003/8/CE a Consiliului din 27 ianuarie 2003 de imbunatatire a accesului
la justitie in litigiile transfrontaliere prin stabilirea unor norme minime comune
privind asistenta judiciara acordata in astfel de litigii, J. O. UE, L 26/41 14

Directive – Protec ția consumatorului, drepturi de autor

1. Directiva 85/374/CEE a Consiliului din 25 iulie 1985 de apropiere a act elor cu
putere de lege și a actelor administrative ale statelor membre cu privire la r ăspunderea
pentru produsele cu defect; J.O. CE, L 210/29 15 ;
2. Directiva 85/577/CEE a Consiliului din 20 decembrie 1985 privind protec ția
consumatorilor în cazul contractelor negociate în afara spa țiilor comerciale, J.O. CE,
L 372/31 16 ;
3. Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în
contractele încheiate cu consumatorii, J.O. CE, L 95/29 17 ;
4. Directiva 97/7/CE a Parlamentului European si a Consiliului din 20 mai 1997
privind protec ția consumatorilor cu privire la contractele la distan ța18 ;
5. Directiva 2000/31/CE a Parlamentului European si a Consiliului din 8 iunie 2000
privind anumite aspecte juridice ale serviciilor societ ății informa ționale, în special ale
comer țului electronic, pe pia ța intern ă (directiva privind comer țul electronic), J.O.
CE, L 178/1;
6. Directiva 2001/29/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 22 mai 2001
privind armonizarea anumitor aspecte ale dreptului de autor și drepturilor conexe în
societatea informa țional ă, J.O. L 167/10 19 ;
7. Directiva 2004/48/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 29 aprilie 2004
privind respectarea drepturilor de proprietate intelectual ă, J.O. UE, L 157/45 20 ;

14 Ibidem
15 Ibidem
16 Ibidem
17 Ibidem
18 Ibidem
19 Ibidem
20 Ibidem

47 8. Directiva 2005/29/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 11 mai 2005
privind practicile comerciale neloiale ale întreprinderilor de pi a ța intern ă fa ță de
consumatori și de modificare a Directivei 84/450/CEE a Consiliului, a Direct ivelor
97/7/CE, 98/27/CE si 2002/65/CE ale Parlamentului European și ale Consiliului și a
Regulamentului (CE) nr. 2006/2004 al Parlamentului European și al Consiliului
(“Directiva privind practicile comerciale neloiale”), J.O. UE, L 149/22 21 ;
9. Directiva 2008/48/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 23 aprilie 2008
privind contractele de credit pentru consumatori și de abrogare a Directivei
87/102/CEE a Consiliului, J.O. UE, L 133/66 22 ;
10. Directiva 2008/122/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 14 ianuarie
2009 privind protec ția consumatorilor în ceea ce prive ște anumite aspecte referitoare
la contractele privind dreptul de folosin ță a bunurilor pe durat ă limitat ă, la contractele
privind produsele de vacan ță cu drept de folosin ță pe termen lung, precum și la
contractele de revânzare și de schimb, J.O. UE, L 33/10 23 ;

Directive – Siguran ța produselor, aparatelor și substan țelor

1. Directiva 67/548/CEE din 27 iunie 1967 privind apropierea actelor cu puter e de
lege și a actelor administrative referitoare la clasificarea, ambalarea și etichetarea
substan țelor periculoase, J.O. CEE, 196/1 24 ;
2. Directiva 88/378/CEE a Consiliului din 3 mai 1988 privind apropierea le gisla țiilor
statelor membre cu privire la siguran ța juc ăriilor, J.O. CEE, L 187/1 25 ;
3. Directiva 89/106/CEE a Consiliului din 21 decembrie 1988 privind apropiere a
actelor cu putere de lege și a actelor administrative ale statelor membre referitoar e la
materialele de construc ții, J.O. CEE, L 40/12 26 ;
4. Directiva 95/16/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 29 iunie 1995 de
apropiere a legisla țiilor statelor membre referitoare la ascensoare, J.O. CE, L 213/1 27 ;
5. Directiva 97/23/CE a Parlamentului și a Consiliului din 29 mai 1997 de apropiere
a legisla țiilor statelor membre referitoare la echipamentele sub presiune , J.O. CE,
L 181/1 28 .

21 Ibidem
22 Ibidem
23 Ibidem
24 Ibidem
25 Ibidem
26 Ibidem
27 Ibidem

48 Directive – dreptul muncii

1. Directiva 2000/43/CE a Consiliului din 29 iunie 2000 de punere în aplicare a
principiului egalit ății de tratament între persoane, f ără deosebire de ras ă sau origine
etnic ă, J.O. CE, L 180/22 29 ;
2. Directiva 2000/78/CE a Consiliului din 27 noiembrie 2000 de creare a unui cadru
general în favoarea egalit ății de tratament în ceea ce prive ște încadrarea în munc ă și
ocuparea for ței de munc ă30 ;
3. Directiva 2002/73/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 23 septembrie
2002 de modificare a Directivei 76/207/CEE a Consiliului privind punerea în aplicare
a principului egalit ății de tratament între b ărba ți și femei în ceea ce prive ște accesul la
încadrarea în munc ă, la formarea și la promovarea profesional ă, precum și condi țiile
de munca, J.O. CE, L 269/15 31 ;

28 Ibidem

29 Ibidem
30 Ibidem
31 Ibidem

49
BIBLIOGRAFIE

1. Dragomir Eduard, Ni ță Dan, Tratatul de la Lisabona, Editura Nomina Lex,
Bucure ști, 2009
2. G. Sergiu, Gh. Jiglau, O. Pecican, F. Pop, Tratatul de la Lisabona, Uniunea
European ă c ătre reforma institu țional ă și consens, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2008
3. Luciana-Alexandra Ghica (coord.), Enciclopedia Uniunii Europene, Editur a
Meronia, Bucure ști, 2007
4. M ănoiu Bogdan, Despre intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona,
prelegere ocazionat ă de conferin ța Intrarea in vigoare a Tratatului de la Lisabona –
Bucure ști, 26 februarie 2010, organizat ă de Departamentul pentru Afaceri Europene,
www.juridice.ro
5. Mutulescu Antonia, „Punerea în aplicare a dreptului comunitar în ordi nea
juridic ă intern ă”, Studii de drept românesc nr. 1/2010
6. P ătru Ștefan Radu, „Anumite considera țiuni privind personalitatea juridic ă a
Uniunii Europene în urma Tratatului de la Lisabona”, revista Consili er European nr.
1/2010
7. Popescu Andrei, „Tratatul de la Lisabona – un tratat modificator și
reformator al Uniunii Europene”, Buletin de informare legislativ ă nr. 1/2008,
Consiliul Legislativ, www.clr.ro ;
8. Profiroiu Marius, Profiroiu Alina, Popescu Irina, Institu ții și Politici
Europene, Editura Economic ă, Bucure ști, 2008;
9. Tratatul de la Lisabona– varianta consolidat ă, Bruxelles, 30 aprilie 2007,
accesat la adresa http://europa.eu/eu-law/treaties/index_ro.htm ;
10. http://anap.gov.ro/web/ghid-privind-sesizarea-curtii-de-justitie-a- uniunii-
europene/
11. https://curia.europa.eu/jcms/jcms/Jo2_6999/ro/
12. www.europedirect.centras.ro
13. https://europa.eu/european-union/eu-law/legal-acts_ro
14. https://www.europarl.europa.eu/factsheets/ro/sheet/12/competentele-c urtii-
de-justitie-a-uniunii-europene
15. www.euractiv.ro .
16. https://op.europa.eu/webpub/com/abc-of-eu-law/ro/ , 4 mai 2020