Coordonatele Reformei Si Autonomiei Invatamantului Preuniversitar Romanesc
CUPRINS
CAPITOLUL I
POLITICA FINANCIARĂ – CONCEPT ȘI OBIECTIVE
Formațiunile politice aflate în competiție, pentru a ajunge la putere elaborează programe doctrinare, prin intermediul cărora își stabilesc obiectivele prioritare în domeniul economic, social, cultural, care vor fi avute în vedere, spun ei, în timpul viitoarei guvernări dacă vor cîștiga alegerile.
În condiții normale și corecte, programele pe care partidele politice le elaborează și prezintă în campaniile electorale pentru a câștiga alegerile ar trebui să devină pentru acel partid și program de guvernare, odată ajuns la putere. De cele mai multe ori însă programul de guvernare nu prea mai seamănă deloc cu programul electoral al partidului ajuns odată la putere și, chiar dacă inițial se încearcă ceva asemănător ele nu au șanse reale pentru a fi îndeplinite deoarece programele electorale sunt întocmite avându-se în vedere, mai ales dorințele și opțiunile alegătorilor, care, în cele mai multe cazuri nu țÎn seama de condițiile reale ale economiei.
Întocmit în condițiile și cu rezervele prezentate mai sus, programul de guvernare este necesar a fi aprobat de către Parlament. Odată îndeplinită această condiție, programul definește politică statului pe plan intern și extern, pe perioada anului sau anilor în care se află la putere acea formațiune politică. În cadrul politicii interne un loc important trebuie să-l ocupe obiectivele cu caracter economic și social, la care se adaugă cele legate de apărarea națională, ordinea publică internă, siguranță națională și administrația publică.
În același sens și aceeași direcție acționează și partidul sau partidele politice care au câștigat alegerile locale, care prin intermediul consiliilor locale sau județene adoptă hotărâri prin care stabilesc programe de dezvoltare economico-socială pentru localitățile în cauză.
Realizarea tuturor acestor obiective reclamă importante resurse financiare pe care autoritățile statului trebuie să le colecteze din economie.
Politica financiară poate fi definită ca un ansamblu de metode, mijloace și instrumente prin care se asigură mobilizarea, repartizarea și utilizarea resurselor financiare necesare realizării obiectivelor economico-sociale dîntr-o anumită perioadă. politică financiară include, de asemenea, reglementările și instituțiile prin intermediul cărora se derulează resursele financiare publice.
Politica generală a oricărei guvernări este indisolubil legată de politică financiară prin intermediul căreia se asigură resursele financiare de care are nevoie statul la un moment dat, iar prin politicile fiscale și bugetare pe care le promovează se prefigurează sau nu o anumită dezvoltare a economiei și a societății în general.
De aceea, atenția autorităților statului este îndreptată, în primul rând, spre identificarea a cât mai multe resurse financiare publice, fără a depăși un anumit prag al fiscalității, în condițiile unor cheltuieli minime ocazionate de colectarea acestora.
O maximizare a resurselor publice s-ar putea obține într-o economie funcțională prin:
depistarea întregii materii impozabile și evaluarea corectă a acesteia;
aplicărea corectă a metodelor și tehnicilor fiscale privind determinarea impozitelor și taxelor;
descurajarea fenomenului de evaziune fiscală.
Gradul de fiscalitate de care orice guvern trebuie să țină seama se definește ca un raport între nivelul total al prelevărilor obligatorii (venituri fiscale și venituri nefiscale) și un indicator macroeconomic (produsul intern brut, produsul național brut, venitul național). În acest fel, rata presiunii fiscale (limita fiscalității) exprimă în mod relativ sarcinile publice din punct de vedere fiscal care presează asupra economiei, indicatorul reflectând, spre exemplu, partea din produsul intern brut creată într-o anumită perioadă de timp, care este preluată la fondurile publice, în scopul acoperirii cheltuielilor statului.
Pe baza unor observații statistice îndelungate s-a constatat că în țările unde limita fiscalității este ridicată și foarte ridicată volumul absolut al prelevărilor obligatorii la buget manifestă o tendință de scădere. Sugestivă în acest sens este curba lui Lafer care exprimă, în timp, evoluția raportului între volumul prelevărilor obligatorii și rata presiunii fiscale.
Graficul nr.1 – Curba lui Lafer
Din grafic rezultă că volumul absolut al prelevărilor de resurse publice poate crește până la un anumit prag, până la un anumit grad de fiscalitate, de la care, cu toate că cotele de impozite ar crește, volumul absolut al resurselor publice pe termen mediu și lung va înregistra o tendință de scădere. Teoretic, dacă gradul fiscalității va tinde spre 100%, mărimea absolută a prelevărilor va tinde spre zero.
De aceea, segmentul OA din grafic este denumit și „zonă de admisibilitate“ a presiunii fiscale, zonă în care creșterii gradului de fiscalitate îi va corespunde și o creștere a volumului resurselor publice, de la P la M, iar segmentul AB este „zona de inadmisibilitate“, zonă în care o creștere a gradului de fiscalitate va atrage după sine o reducere treptată a cuantumului resurselor publice care se pot colecta, respectiv de la M la N.
Deși nivelul pragului admisibil al fiscalității este greu de precizat, stabilirea unor mărimi a cotelor de impozite trebuie alese în așa fel, încât:
să nu ducă la reducerea motivației oamenilor de afaceri și astfel la scăderea efortului productiv;
să nu ducă la încurajarea evaziunii fiscale, în situații disperate ale agenților economici și altor contribuabili;
să nu ducă la scăderea puterii concurențiale a producătorilor autohtoni față de străinătate, cu o fiscalitate mai redusă.
Principalele domenii de manifestare a politicii financiare sunt:
domeniul cheltuielilor publice;
domeniul resurselor financiare publice;
domeniul creditului bancar;
domeniul asigurărilor de bunuri, persoane și răspundere civilă.
Raționalitatea oricărei politici financiare nu poate fi apreciată decât în funcție de atingerea scopului pentru care ea a fost creată.
De obicei, în construcția unui sistem bugetar, care are în vedere asigurarea optimă a resurselor financiare publice de care statul are nevoie pentru a-și îndeplini atribuțiile și funcțiile sale, ar trebui să aibă ca punct de plecare dimensionarea corectă a cheltuielilor necesare pentru a se putea îndeplini obiectivele de strategie stabilite pentru acea etapă.
Astfel, odată stabilit cuantumul necesarului de resurse publice, obiectivul următor al sistemului ar trebui să fie acela de a face rost de acele resurse.
Numai că între aceste două obiective majore ale sistemului financiar și ale politicii financiare, în general, există permanent un conflict nedeclarat de interese și de posibilități practice, reale de a le pune întotdeauna de acord.
Astfel, și în România, ca peste tot în lume, cerințele de fonduri publice din partea instituțiilor publice, prin care este reprezentat statul și prin care își exercită în fapt atribuțiile și funcțiile sale, sunt adesea supradimensionate, în așa fel încât cuantumul cheltuielilor prognozate cuprinde de obicei și anumite rezerve pentru situații neprevăzute, care nu pot fi avute în vedere la începutul exercițiului bugetar, sau pentru a acoperi o eventuală posibilă eroare în prognozare.
În același timp, fondurile publice posibile de obținut din economie sunt totuși limitate dacă se are în vedere faptul că fiscalitatea nu poate să depășească un anumit prag critic, despre care s-a vorbit puțÎn mai înainte. A nu ține cont de acest lucru pe termen mediu sau lung ar însemna neglijarea efectelor negative asupra evoluției viitoare a economiei acelei țări și, în final, asupra bunăstării membrilor acelei societății. De aceea, alegerea metodelor și mijloacelor concrete privind formarea și dirijarea resurselor financiare, precum și instrumentele, instituțiile și reglementările financiar-bugetare utilizate de stat pentru influențarea proceselor economice și a relațiilor sociale într-o anumită perioadă este extrem de importantă.
În acest sens, economistul francez AllaÎn Barrère definește obiectivele politicii financiare astfel încât acestea „să favorizeze progresul economiei prin intermediul finanțelor publice, să regularizeze conjunctura prin impozite și investiții și să realizeze justiția fiscală prin luarea în considerare a posibilităților contributive (să lase fiecărui om minimul necesar)“.
Așa cum menționează de altfel și colectivul de cadre universitare din Sibiu care au tradus cartea „Finanțele manageriale-modelul canadian” „o politică relaxată, care aparent ar aduce puține venituri la buget, dar care are rezultatul scontat – cel al dezvoltării economice -, ar putea de fapt să îmbunătățească baza de venituri ale statului. din contră, o politică prea restrictivă care grefează asupra agenților economici sarcini fiscale împovărătoare poate împiedica extinderea afacerilor sau, în cazurile de criză economică, le poate împinge într-o situație financiară dificilă, astfel încât bugetul la rândul său să fie afectat negativ”.
Politica financiară acționează nemijlocit în sfera repartiției (formarea și dirijarea fondurilor publice pentru satisfacerea nevoilor sociale), dar ea influen-țează puternic și celelalte faze ale reproducției sociale: producția, schimbul și consumul.
Ca parte integrantă a politicii generale a statului, politică financiară este chemată să contribuie, în primul rând, la creșterea potențialului economic al statului și, pe această bază, la satisfacerea cât mai deplină a nevoilor sociale ale populației, în fiecare etapă ea fiind definită prin strategia și tactica specifică.
Reglementările cu caracter financiar-bugetar care stabilesc coordonatele politicii financiare, precum și prognozele financiare pe termen mai îndelungat formează strategia, iar actele administrative de planificare (programare, prognozare) pe perioade mai scurte, precum și măsurile concrete care se iau pentru îndeplinirea obiectivelor stabilite reprezintă tactica.
1.1. Obiectivele politicii financiare în domeniul cheltuielilor publice
Politica promovată în domeniul cheltuielilor publice trebuie să stabilească mărimea, destinația și structura optimă a acestora și să definească obiectivele majore ce trebuie atinse în domeniile economic, social-cultural, apărare, ordine publică, siguranță națională, administrație și să precizeze căile, metodele și instrumentele ce trebuie folosite pentru ca obiectivele respective să fie realizate cu un efort financiar minim.
a) Dimensionarea cheltuielilor publice presupune stabilirea mărimii absolute și relative a acestora (ponderea lor în produsul intern brut), în raport cu o serie de indicatori, printre care:
anul precedent;
cheltuielile dintr-un anumit domeniu (sănătate, învățământ etc.) ce revÎn pe un indicator de ordÎn general (locuitor, de exemplu) exprimate în lei sau valută;
cheltuielile ce revÎn pe un indicator specific, spre exemplu, cheltuielile ce revÎn cu instruirea unui elev, student sau cheltuielile ce revÎn pe un pat de spital, bolnav ambulatoriu etc.
Referitor la stabilirea cuantumului cheltuielilor publice important este ca acestea să reflecte necesitățile strict legate de funcționarea normală a instituțiilor în cauză. Nivelul acestora trebuie să țină cont în ultimă instanță de cuantumul resurselor financiare publice posibile care se pot colecta din economie în condițiile unei fiscalități normale, acceptabilă pentru majoritatea subiecților productivi din economie la un moment dat.
b) În stabilirea destinației cheltuielilor publice trebuie să se aleagă domeniile și acțiunile strict necesar a fi finanțate în perioada anului bugetar respectiv. Stabilirea priorităților este o decizie de prim ordÎn a puterii și executivului unui stat, întrucât de modul în care acestea sunt stabilite depinde în mare măsură situația economică, financiară și socială pe termen mediu și lung a acelui stat.
Cu prilejul stabilirii destinației cheltuielilor publice trebuie să se asigure deci:
realizarea obiectivelor de politică econtică economică (introducerea progresului tehnic și științific, sprijinirea dezvoltării economice a tuturor zonelor țării, ocuparea forței de muncă, încurajarea competitivității, restructu-rarea etc.);
realizarea obiectivelor de politică socială (educație, sănătate, cultură, asistență socială etc.);
asigurarea bunei funcționări a instituțiilor responsabile cu ordinea publică, apărarea țării, siguranța națională;
asigurarea unui raport just între cheltuielile pentru consum și formarea brută de capital;
asigurarea unui raport corect între investițiile productive și cele neproductive (sau indirect productive);
între consumul individual și cel social (realizat prin cheltuieli publice).
De aceea, cum resursele financiare sunt limitate, iar destinațiile acestora concurențiale, este extrem de dificil ca în toate situațiile să fie aleasă varianta cea mai eficientă și totodată optimă în toate cazurile.
c) În cuantificarea cheltuielilor publice pe destinații (beneficiari) trebuie să se asigure stimularea acestora prin metode de finanțare și gestionare, ori prin alte instrumente specifice fiscalității și practicii bugetare, printre care se pot menționa:
autofinanțarea pe baza resurselor proprii, cu completarea acestora pe seama alocațiilor bugetare;
autofinanțarea integrală din venituri proprii;
apelarea numai în ultimă instanță la finanțarea integrală de la buget cu titlu definitiv și nerambursabil.
1.2. Obiectivele politicii financiare în domeniul
resurselor financiare publice
În domeniul resurselor financiare publice, „politica“ trebuie să stabilească volumul resurselor financiare în condițiile unei economii funcționale prin metode și tehnici fiscale normale, acceptate de majoritatea participanților la acest proces.
a. Volumul resurselor financiare ce trebuie realizate din economie este determinat, în primul rând, de volumul cheltuielilor publice necesare de finanțat în exercițiul bugetar respectiv, dar și de posibilitățile concrete pe care le are economia la acel moment.
Normal este ca în acest calcul să se ia în considerare numai cheltuielile strict necesare, dar de cele mai multe ori lucrurile se petrec invers, în sensul că volumul cheltuielilor este determinat de cuantumul resurselor financiare posibil de colectat din economie, la un moment dat, avându-se în vedere totuși respectarea unei fiscalități normale, deoarece a nu ține seama de acest lucru, cum s-a mai menționat, ar conduce nemijlocit la o stagnare economică, cu un regres în toate domeniile social-culturale și, implicit, asupra nivelului de trai al populației.
Volumul resurselor susceptibile de a fi mobilizate la fondurile publice este cu atât mai mare, cu cât este mai dezvoltat acel stat din punct de vedere economic, cu alte cuvinte, cu cât este mai mare produsul intern brut. Dar volumul resurselor publice nu este întotdeauna direct proporțional cu cuantumul produsului intern brut, ci și cu gradul fiscalității, respectiv, cu raportul dintre consumul individual și cel social (colectiv) stabilit prin politică financiară a statelor în cauză.
De aceea, raportul dintre volumul resurselor și produsul intern brut nu este același peste tot, el este diferit de la o țară la alta, în funcție de orientarea politicii generale a guvernelor respective, și de multe ori, și din cauza tradiției etc. De exemplu, în țările dezvoltate, o parte importantă a cheltuielilor cu educația sau sănătatea este suportată de beneficiarii acestor servicii de organisme economice și chiar de biserici, fundații și alte asociații fără scop lucrativ etc. Cheltuielile publice din acele state sunt orientate cu predilecție spre domeniul apărării, ordinii publice etc., pe câtă vreme în țările slab dezvoltate sau în tranzacție cheltuielile sunt direcționate cu prioritate spre domeniile economiei și în mai mică măsură pentru protecția socială.
b. politică financiară în domeniul resurselor publice are în vedere și proveniența acestora, din plan intern sau din resurse externe, în completare.
Resursele interne pot fi clasificate în funcție de structura proprietății care le determină, și anume:
resurse financiare provenite din domeniul public (societăți comerciale cu capital de stat, regii autonome, instituții publice autonome etc.);
resurse financiare provenite din domeniul privat.
Indiferent de sursa de proveniență a veniturilor publice, din sectorul public sau privat, contribuabilii respectivi trebuie tratați în mod egal, în conformitate cu principiile unei fiscalități echitabile și raționale, la venituri egale – impozite egale, precum și prin prisma universalității impunerii.
Dacă în ceea ce privește stabilirea cuantumului obligațiilor către stat, regula tratării egale în general funcționează și în țara noastră, în ceea ce privește urmărirea la plată a acestora se înregistrează uneori tratamente diferențiate. Astfel, marile societăți comerciale cu capital de stat, mai ales cele care nu pot face față plăților, beneficiază de amânări, eșalonări a datoriilor, reduceri sau chiar scutiri de impozite, mai ales pentru a facilita procesul de privatizare.
c. În politică financiară a veniturilor trebuie ținut cont și de tipul canalelor prin care acestea se prelevă, și anume:
în mod individual de persoane fizice sau juridice, în funcție de venit, avere, profit etc. (impozitele directe);
la vânzare, la import, la prestarea serviciilor, fără ca aceste obligații să fie nominalizate pe suportator, ci pe cel care le colectează și apoi le achită (impozitele indirecte).
d. Aplicărea politicilor fiscale în domeniul veniturilor poate avea în vedere și forma sub care ele se prelevă, formă care diferă în funcție de modul de organizare și funcționare a contribuabililor în:
societăți comerciale;
regii autonome;
instituții publice autonome;
instituții publice;
persoane fizice.
La societățile comerciale, spre exemplu, modul de prelevare la buget se face sub forma impozitului pe profit, pe dividende etc, la regiile autonome sub forma impozitului pe profit și a vărsămintelor din profitul net (venituri nefiscale), iar la instituțiile publice sub forma vărsămintelor din veniturile realizate de instituțiile publice în cauză, iar la persoanele fizice sub forma impozitelor pe venit, pe avere etc..
e. politică financiară în domeniul veniturilor poate fi diferențiată și în funcție de modul în care se abordează echilibrele financiare (Veniturile bugetare ≤,≥ Cheltuielile bugetare), astfel:
unele state abordează problema deficitelor ca o stare anormală, situație în care își construiesc bugetele în mod echilibrat sau excedentar;
alte state consideră dezechilibrele o stare normală (deficitul bugetar), situație în care își construiesc bugetele cu deficit.
f. De asemenea, politică financiară din domeniul veniturilor statului trebuie să aibă în vedere politică împrumuturilor de stat, opțiune extrem de importantă pentru prezentul și viitorul acelei țării.
Important pentru țară și generațiile care vÎn este ca la finanțarea deficitelor bugetare să se apeleze, în primul rând, la împrumuturile de pe piața financiară internă și numai în cazuri extreme la cele externe, dar nu în orice condiții, ci evitându-se creditele cu dobânzi împovărătoare, și apoi, este corect ca în acest demers împrumuturile externe să fie direcționate, în primul rând, spre producție, investiții, dezvoltare și nu pentru consum, întrucât în funcție de aceste alegeri va fi favorizată sau nu evoluția ulterioară a economiei și, pe această bază, asigurată sau nu bunăstarea populației.
CAPITOLUL II
DESCENTRALIZAREA – OBIECTIV AL REFORMEI ÎN ADMINISTRAȚIA PUBLICĂ LOCALĂ
2.1. Principiile de funcționare ale administrației publice locale
Transformările care au intervenit în viața social-politică, economică a statului român, transformări reflectate și în legislația adoptată în ultimii ani, au dus, în mod natural și inevitabil, la apariția unor noi fenomene politico-juridice. Unul dintre acestea, foarte important din punct de vedere al efectelor pe care le produce îl reprezintă recunoașterea în mod distinct în cadrul statului a vieții colectivităților locale, cu interese și nevoi specifice, altele decât interesele generale ale statului.
În situatia în care în majoritatea țărilor lumii, democrația a luat locul totalitarismului, a devenit inerentă apariția unui mod cu totul nou, de abordare a relațiilor existente între administrația centrală și cea locală, în această privință fiind remarcabile prevederile Cartei Europene a Autonomiei Locale. Acest document adoptat la Strasbourg de Consiliul Europei, la 15 octombrie 1985, definește și precizează principii importante, indispensabile organizării unui stat democratic. Carta mentioneaza că "existența colectivităților locale investite cu responsabilități efective permite o administrație în același timp eficace și apropiată de cetațeni". Consiliul European consideră că, întărirea autonomiei locale presupune existența unei colectivități locale puternice, cu organe proprii de decizie, constituite în mod democratic și având o independență mare în ce privește competențele, modalitățile de exercitare a competențelor și mijloacele necesare îndeplinirii acestora.
În acest sens Constituția României consacră principiul autonomiei locale, recunoscând posibilitatea factorilor locali de a dispune de competența deplină. Controlul organelor centrale asupra factorilor locale derivă doar din necesitatea garantării înfăptuirii obiectivelor generale la nivelul întregii țări.
"Administrația publică din unitățile administrativ-teritoriale se întemeiază pe principiul autonomiei locale și pe cel al descentralizării serviciilor publice".
Funcțiile Administrației locale din toate unitățile administrativ-teritoriale se bazează pe următoarele principii:
Autonomie locală
Descentralizarea serviciilor publice locale
Eligibilitatea autorităților administrației publice locale
Legalității
Consultării cetățenilor în soluționarea problemelor locale de interes deosebit.
2.2. Descentralizarea în administrația publică locală
În sistemul actual al administrației publice din România și al instituțiilor sale caracteristice, autonomia și descentralizarea, nu sunt o noutate în sistemul constituțional românesc.
Delimitarea dintre cele două componente ale administrației publice se realizează prin regimurile diferite care se aplică fiecăreia din componente. Primei, constitutind ansamblul serviciilor statului, i se aplică un regim deconcentrat, iar celei de-a doua, reprezentată de autorități alese de către colectivitățile locale, un regim descentralizat, autonom. Cele două subsisteme ale administrației publice nu sunt izolate ci activitatea lor se interferează, fiind chiar într-o relație de interdependență.
Ca urmare, raporturile și relațiile dintre autoritățile centrale și cele ale administrației locale autonome sunt relații de colaborare și de conlucrare, ce se constitutie într-un regim de co-administrare, în vederea realizării utilității publice, a interesului general și a celui local.
Ceea ce este însă specific normei constituționale care vizează administrația publică locală în unitățile administrativ-teritoriale este statuarea autonomiei locale, care constă, pe de-o parte în organizarea și funcționarea subsistemului, cât și a autorităților sale ce funcționează în condițiile legii, ca autorități autonome, iar pe de altă parte, în dreptul și capacitatea efectivă ale autorităților administrației publice locale de a rezolvă și de a gestiona, în cadrul legii, în nume propriu și în interesul populației locale, o parte importantă a treburilor publice.
Autonomia locală nu este numai un principiu constituțional enunțat, ci el este garantat prin dreptul conferit autorităților administrației publice locale de a administra proprietatea publică ce aparține comunei, orașului sau județului, precum și dreptul la resurse proprii și suficiente de care ele pot să dispună liber în exercițiul competențelor lor, constituantul reglementând, în acest scop dreptul autorităților locale de a stabili impozite și taxe locale și de a elabora, aproba și executa bugetele locale.
Față de cele expuse, administrația publică locală din România poate fi definită ca fiind ansamblul de autorități autonome eligibile care, în regim de putere publică rezolvă treburile publice din comune, orașe și județe și prestează către colectivități servicii publice de interes local.
Avantajele descentralizării:
controlul real este mai aproape de acțiune;
acțiunile reflectă mai bine nevoile locale;
deciziile trebuie luate rapid;
este încurajată încrederea în comunitate;
acces mai ușor la factorii de decizie;
comunicare mai eficientă.
CAPITOLUL III
DESCENTRALIZAREA FINANCIARĂ – ETAPĂ NECESARĂ ÎN REALIZAREA REFORMEI ÎN ADMINISTRAȚIA PUBLICĂ
Succesul reformei administrației publice românești este condiționat de o descentralizare reală a cât mai multor responsabilități de la nivelul administrativ central la nivelul administrativ local.
Experiența internațională de până acum arată că există două abordări mai puțin reușite ale acestei probleme:
experiența țărilor aflate în tranziție din Europa centrală și de Est, unde a existat un consens mult mai mare în mediul politic asupra transferului de responsabilități decât asupra nivelului și gradului de autonomie în domeniul veniturilor administrației locale; în consecință administrațiilor publice locale le-au fost alocate venituri insuficiente și într-un cadru de autonomie redus în raport cu responsabilitățile transferate, astfel încât capacitatea acestora de a oferi cetățenilor servicii publice de calitate a fost afectată într-o măsură semnificativă;
experiența țărilor din America Latină, unde, dimpotrivă, guvernele au tranferat autorităților locale mai întâi surse semnificative de venituri, fără un echivalent corespunzator în domeniul responsabilităților asupra cheltuielilor; consecința a fost că la nivelul bugetelor locale s-a manifestat tendința de relaxare fiscală și de dezinteres pentru colectarea veniturilor, iar la nivelul bugetului de stat a crescut presiunea asupra echilibrului acestuia, atât datorită dezechilibrului dintre venituri și cheltuieli transferate administrației locale, cât și datorită manifestării la nivelul acesteia a constrângerilor bugetare "noi".
3.1. Transferul de competențe privind veniturile administrației publice locale
Pe plan european și mondial, în studii realizate sub egida Uniunii Europene, Băncii Mondiale sau Fondului Monetar Internațional, sunt în general acceptate câteva principii de bază privind sistemul de venituri transferate administrației publice locale:
autonomia: administrația publică locală trebuie să aiba independență și flexibilitate în stabilirea priorităților. În acest sens există și în domeniul veniturilor o variantă a principiului subsidiarității : un anumit impozit trebuie încredințat nivelului administrativ cel mai de jos care îl poate implementa și pentru care nu este inadecvat;
echilibrarea veniturilor în raport cu responsabilitățile: administrația publică locală trebuie să dispună de venituri suficiente în raport cu cheltuielile transferate;
echitatea: veniturile transferate administrației publice locale variază direct proporțional cu nevoile financiare și invers proporțional cu capacitatea fiscală;
predictibilitatea: sistemul de venituri transferate administrației publice locale trebuie să asigure realizarea unor prognoze pe 5 ani;
eficiența: sistemul de venituri transferate trebuie să fie neutru în raport cu optiunile administrației publice locale privind alocarea resurselor pe sectoare și activități;
obiectivitatea: alocarea fondurilor către administrația publică locală trebuie să se bazeze pe factori obiectivi pe care autoritățile locale în mod individual, nu îi pot influența (distorsiona) în mod semnificativ;
7. să fie stimulativ: sistemul de venituri transferate administrației publice locale trebuie să ofere stimulente acesteia pentru un management sănătos și eficient. De asemenea, sistemul trebuie să permită manifestarea constrângerilor bugetare "tari" – să nu ofere transferuri speciale pentru acoperirea deficiențelor finale ale bugetelor locale;
8. să asigure îndeplinirea obiectivelor finanțatorilor (administrația centrală) în cazul utilizării unor transferuri condiționate.
Pentru implementarea acestor principii se pot folosi două abordări care nu se exclud, ci mai degrabă sunt complementare, esențială fiind rețeta lor de combinare:
Abordarea prin încredintarea (transfer de competență) veniturilor către administrația publică locală.
Abordarea prin partajarea veniturilor (între administrația centrală) și administrația locală).
A. Abordarea prin încredințarea (transfer de competență) veniturilor către administrația publică locală.
Această abordare presupune definirea unei sfere a finanțelor publice ce aparține administrației publice locale și care îi oferă autonomie suficientă în îndeplinirea responsabilităților și în structura modului de finanțare a acestora. În literatura de specialitate încredințarea unei competențe unui nivel de administrație este definită ca fiind capacitatea acestuia de a proiecta și implementa politici specifice. În cazul în care un nivel administrativ desemnează un alt nivel administrativ în vederea implementării unei politici specifice, pe care însă a proiectat-o primul nivel, în acest caz nu avem de a face cu încredințarea unei competențe sau cu transferul unei responsabilități politice către nivelul administrativ ce se ocupă cu implementarea.
Există o anumită diferențiere în utilizarea practică a acestei abordări pentru a proiecta sisteme descentralizate de finanțare, în raport cu autonomia administrației locale. Astfel, în cazul statelor dezvoltate, această abordare este folosită pe scară largă. Pe de altă parte, în cazul țărilor în curs de dezvoltare sau în tranziție, administrației locale îi este incredințată o parte mult mai modestă atât în sfera finanțelor publice, cât și în cea a responsabilităților administrației generale. De asemenea, această abordare este mai eficientă atunci când există o concordanță aproximativă între responsabilitățile privind cheltuielile și capacitatea de a crește veniturile specifice administrației locale .
Sunt trei elemente foarte importante în funcție de care putem analiza, din acest punct de vedere, un impozit:
stabilirea bazei de impozitare;
stabilirea nivelului impozitului;
administrarea (colectarea) impozitului.
Factorul central în funcție de care caracterizăm un anumit venit al unei administrații locale ca facând parte din sistemul de resurse financiare încredințate, este dacă există posibilitatea obținerii unor venituri marginale din sursa respectivă, ca urmare a unor decizii proprii ale autorităților respective.
Din sistemul de venituri încredintate fac parte două grupe mari de resurse (impozite) ale administrației publice locale :
1. venituri proprii formate din taxe și impozite locale pentru care autoritățile locale pot (de regulă) să stabileasca baza de impozitare, nivelul impozitului, precum și să le administreze (colecteze); evident de la țară la țară există diferențe privind modul efectiv în care cele 3 caracteristici se regăsesc în practică.
2. cote adiționale la anumite impozite stabilite la nivel central. În această situație administrația locală poate adăuga la nivelul național al impozitului o anumită cotă suplimentară flexibilă, beneficiind de fondurile astfel colectate. De regulă stabilirea bazei de impozitare și administrarea impozitului rămân în aria de competență a administrației centrale.
În ambele cazuri există posibilitatea ca administrația locală să beneficieze de venituri marginale din impozitele încredințate, rezultate din politici specifice, deci din decizii luate la nivel local. Acest aspect este foarte important pentru caracterizarea nivelului de autonomie locală, deoarece numai prin posibilitatea de a opta pentru plata unor impozite mai mari sau mai mici în localitățile în care trăiesc contribuabilii pot alege serviciile publice pe care 1e doresc. De asemenea, conform definiției lui Breton, numai pentru aceste tipuri de resurse, administrația locală are capacitatea de a proiecta și implementa politici specifice proprii.
B. Abordarea prin partajarea veniturilor (între administrația centrală și administrația locală)
Această abordare presupune ca veniturile sunt stabilite la nivel central (decizii asupra bazei de impozitare, nivelul impozitului și administrarea acestuia), iar fondurile astfel obținute sunt partajate între nivelurile administrației publice după anumite reguli. În acest caz administrația locală are posibilități mici de a decide asupra bazei sau nivelului unui impozit ale cărui resurse le imparte cu administrația centrală și numai într-o manieră indirectă (negocieri, lobby). Astfel nivelul autonomiei financiare a administrației locale depinde foarte mult de natura sistemului de transferuri interadministrative.
Sistemul de venituri partajate poate fi conceput în mai multe feluri. Cele mai întâlnite sunt impozitele stabilite la nivel central și apoi împărțite între unitățile administrației publice locale :
– fie pe o bază derivată (originea colectării);
– fie ca transferuri repartizate pe baza unei formule, pe baza asigurării costurilor serviciilor publice furnizate (cost standard/cost actual) sau pe baza unei decizii ad-hoc.
Practica internaționala a demonstrat că există trei moduri de determinare a acestui volum de resurse financiare: ca o proporție (cotă) determinată din veniturile unui impozit al statului, pe baza unei decizii ad-hoc (cum ar fi o anumită valoare stabilită anual de parlament), sau ca rambursare a cheltuielilor aprobate. În al doilea rând, o dată ce volumul fondurilor totale destinate administrației locale a fost fixat, alocațiile între diversele tipuri de autorități locale sunt stabilite, de obicei, în patru feluri : prin transferul unei proporții (cote) din veniturile colectate folosind un propriu de derivație, folosind o formulă, pe baza unei decizii ad-hoc și prin rambursarea costurilor serviciilor publice furnizate (costuri standard/actuale).
Rezultă astfel un model de clasificație cu nouă tipuri de transferuri interadministrative, așa cum rezultă din tabelul de mai jos:
Legenda: N.A. = Ne-aplicabile
Transfer de tip A = transfer provenit dintr-o proporție (cotă) a unui impozit național și alocat între unitățile administrativ-teritoriale pe o bază derivată (originea colectării);
Transfer de tip B = transfer provenit dintr-o proporție (cotă) a unui impozit național și alocat între unitățile administrativ-teritoriale pe baza unei formule;
Transfer de tip C = transfer provenit dintr-o proporție (cotă) a unui impozit național și alocat între unitățile administrativ-teritoriale pe baza rambursării costurilor (standard/actuale) serviciilor publice;
Transfer de tip D = transfer provenit dintr-o proporție (cotă) a unui impozit național și alocat între unitățile administrativ-teritoriale pe baza unei decizii ad-hoc;
Transfer de tip E = transfer provenit dintr-un fond stabilit pe baza unei decizii ad-hoc și alocat între unitățile administrativ-teritoriale pe bază derivată;
Transfer de tip F = transfer provenit dintr-un fond stabilit pe baza unei decizii ad-hoc și alocat între unitățile administrativ-teritoriale pe baza unei formule;
Transfer de tip G = transfer provenit dintr-un fond stabilit pe baza unei decizii ad-hoc și alocat între unitățile administrativ-teritoriale pe baza rambursării costurilor (standard/actuale) serviciilor publice.
Transfer de tip H = transfer provenit dintr-un fond stabilit pe baza unei decizii ad-hoc și alocat între unitățile administrativ-teritoriale pe baza unei decizii ad-hoc;
Transfer de tip K = transfer provenit dintr-un fond stabilit pe baza rambursării cheltuielilor aprobate și alocat între unitățile administrativ-teritoriale pe baza rambursării costurilor (standard/actuale) serviciilor publice.
Descentralizarea implica creșterea gradului de consultare ale tuturor factorilor interesați în realizarea unor servicii publice de calitate.
Un bun câștigat de administrația publică locală românească este abordarea consultative a Federația Autorităților Locale din Romania, și a tuturor structurilor asociative din administrația locala, în perioada de elaborare a tuturor actelor normative care generază activitatea administrației publice locale – obligativitate prevazută în legea administrației publice locale.
În cadrul reformei administrației publice în România s-au facut pași importanți continuând procesul de descentralizare de la nivel central la nivel local.
Structura veniturilor bugetelor locale s-a modificat continuu, odată cu transferarea competentelor, astfel:
1991 – 1992 – există numai două surse de finanțare:
– venituri proprii
– prelevări de la bugetul de stat sub forma sumelor defalcate din unele venituri ale bugetului de stat.
1994 – 1998 – s-au adăugat ca sursă a veniturilor din capital subvenții de la bugetul de stat, donații și sponsorizări.
1999 – 2000 – structura veniturilor bugetelor locale s-a modificat mult prin apariția Legii 189/1998 a finanțelor publice locale.
Au fost suplimentate veniturile bugetelor locale cu:
– cote defalcate din impozitul pe salarii;
– sume din cote din impozitul pe salarii la consiliul judetean pentru echilibrarea bugetelor locale.
2001 – 2003 veniturile bugetului local s-au echilibrat cu sume și cote defalcate din impozitul pe venit și cu sume defalcate din TVA pentru asistența socială.
Veniturile și cheltuielile care se prevăd în bugetele proprii ale județelor,
pe exemplul anului 2007
A. Venituri
(impozite, taxe și alte venituri)
1. Impozitul pe profit de la regiile autonome și societățile comerciale de sub autoritatea consiliilor județene
2. Cote defalcate din impozitul pe venit:
Cote defalcate din impozitul pe venit
Sume alocate de consiliul județean din cotele defalcate din impozitul pe venit pentru echilibrarea bugetelor locale
3. Alte impozite pe venit, profit și câștiguri din capital:
Alte impozite pe venit, profit și câștiguri din capital
4. Sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată:
Sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru finanțarea cheltuielilor descentralizate la nivelul județelor
Sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru finanțarea subvenționarea energiei termice livrate populației
Sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru sistemele centralizate de producere și distribuție a energiei termice
Sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru drumuri
Sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru echilibrarea bugetelor locale
5. Taxe pe utilizarea bunurilor, autorizarea utilizării bunurilor sau pe desfășurarea de activități:
Taxa asupra mijloacelor de transport
Taxe și tarife pentru eliberarea de licențe și autorizații de funcționare
6. Venituri din proprietate:
Vărsăminte din profitul net al regiilor autonome de sub autoritatea consiliilor
Restituiri de fonduri din finanțarea bugetară a anilor precedenți
Venituri din concesiuni și închirieri
Venituri din dividende
Alte venituri din proprietate
7. Venituri din prestări de servicii și alte activități:
Venituri din prestări de servicii
Contribuția lunară a părinților pentru întreținerea copiilor în unitățile de protecție socială
Venituri din recuperarea cheltuielilor de judecată, imputații și despăgubiri
Alte venituri din prestări de servicii și alte activități
8. Amenzi, penalități și confiscări:
Venituri din amenzi și alte sancțiuni aplicate potrivit dispozițiilor legale
Încasări din valorificarea bunurilor confiscate, abandonate și alte sume constatate odată cu confiscarea potrivit legii
Alte amenzi, penalități și confiscări
9. Transferuri voluntare, altele decât subvențiile:
Donații și sponsorizări
Alte transferuri voluntare
10. Venituri din valorificarea unor bunuri:
Venituri din valorificarea unor bunuri ale instituțiilor publice
Venituri din privatizare
Venituri din vânzarea unor bunuri aparținând domeniului privat
11. Subvenții de la bugetul de stat:
Retehnologizarea centralelor termice și electrice de termoficare
Investiții finanțate parțial din împrumuturi externe
Aeroporturi de interes local
Planuri și regulamente de urbanism
Finanțarea Programului de pietruire a drumurilor comunale și alimentarea cu apă a satelor
Finanțarea acțiunilor privind reducerea riscului seismic al construcțiilor existente cu destinație de locuință
Finanțarea drepturilor acordate persoanelor cu handicap
Subvenții primite din Fondul de intervenție
Finanțarea lucrărilor de cadastru imobiliar
12. Subvenții de la alte administrații:
Subvenții de la bugetul asigurărilor pentru șomaj către bugetele locale pentru finanțarea programelor pentru ocuparea temporară a forței de muncă
Subvenții primite de la alte bugete locale pentru instituțiile de asistență socială pentru persoanele cu handicap
B. Cheltuieli
1. Autorități publice și acțiuni externe:
Autorități executive
2. Alte servicii publice generale:
Fondul de rezervă bugetară la dispoziția autorităților administrației publice locale
Fondul de garantare a împrumuturilor externe contractate/garantate de stat
Fondul pentru garantarea împrumuturilor externe contractate/garantate de autoritățile administrației publice locale
Servicii publice comunitare de evidență a persoanelor
Alte servicii publice generale
3. Dobânzi:
4. Transferuri cu caracter general între diferite nivele ale administrației:
Transferuri din bugetele consiliilor județene pentru finanțarea centrelor de zi pentru protecția copilului
5. Apărare:
Apărarea națională (Centre militare)
6. Ordine publică și siguranță națională:
Poliție comunitară
Protecția civilă și protecția contra incendiilor
7. Învățământ:
Învățământ preșcolar și primar *)
a1) Învățământ preșcolar *)
a2) Învățământ primar *)
Învățământ special
Alte cheltuieli în domeniul învățământului
8. Sănătate:
Servicii medicale în unități sanitare cu paturi
a1) Spitale generale
Alte cheltuieli în domeniul sănătății
b1) Alte instituții și acțiuni sanitare
9. Cultură, recreere și religie:
Servicii culturale
a1) Biblioteci publice județene
a2) Muzee
a3) Instituții publice de spectacole și concerte
a4) Școli populare de artă și meserii
a5) Centre pentru conservarea și promovarea culturii tradiționale
a6) Consolidarea și restaurarea monumentelor istorice
a7) Alte servicii culturale
Servicii recreative și sportive
b1) Sport
Servicii religioase
Alte servicii în domeniul culturii, recreerii și religiei
10. Asigurări și asistență socială:
Asistență acordată persoanelor în vârstă
Asistență socială în caz de boli și invalidități
b1) Asistență socială în caz invalidități
Asistență socială pentru familie și copii
Alte cheltuieli în domeniul asigurărilor și asistenței sociale
11. Locuințe, servicii și dezvoltare publică:
Alimentarea cu apă și amenajări hidrotehnice
a1) Alimentarea cu apă
a2) Amenajări hidrotehnice
Alte servicii în domeniile locuionțelor, serviciilor și dezvoltării comunale
12. Protecția mediului:
Salubritate și gestionarea deșeurilor
a1) Colectarea, tratarea și distrugerea deșeurilor
13. Acțiuni generale economice, comerciale și de muncă:
Acțiuni generale economice și comerciale
a1) Prevenire și combatere inundații și ghețuri
a2) Programe de dezvoltare regională și locală
a3) Alte cheltuieli pentru acțiuni generale economice și comerciale
14. Combustibil și energie:
Energie termică
Alte cheltuieli privind combustibilii și energia
15. Agricultură, silvicultură, piscicultură și vânătoare:
Agricultură
a1) Protecția plantelor și carantina fitosanitară
16. Transporturi:
Transport rutier
a1) Drumuri și poduri
Transport aerian
b1) Aviația civilă
Alte cheltuieli în domeniul transporturilor
17. Alte acțiuni economice:
Zone libere
Turism
Proiecte de dezvoltare multifuncțională
Alte acțiuni economice
*) Se cuprind cheltuielile pentru acordarea de produse lactate și de panificație, conform Ordonanței de Urgență a Guvernului nr.96/2002 privind acordarea de produse lactate și de panificație pentru elevii din clasele I-IV din învățământul de stat, precum și pentru copiii preșcolari din grădinițele de stat cu program normal de 4 ore, aprobată cu modificări prin Legea nr.16/2003 și modificată prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.70/2003.
Veniturile care se prevăd în bugetele proprii ale comunelor, orașelor, municipiilor, sectoarelor Municipiului București și al Municipiului București, pe exemplul anului 2007
A. Venituri
(impozite, taxe și alte venituri)
1. Impozitul pe profit de la regiile autonome și societățile comerciale de sub autoritatea consiliilor locale
2. Cote defalcate din impozitul pe venit:
Cote defalcate din impozitul pe venit
Sume alocate de consiliul județean din cotele defalcate din impozitul pe venit pentru echilibrarea bugetelor locale
3. Alte impozite pe venit, profit și câștiguri din capital:
Alte impozite pe venit, profit și câștiguri din capital
4. Impozite și taxe pe proprietate:
Impozit pe clădiri
Impozit pe terenuri
Taxe juridice de timbru, taxe de timbru pentru activitatea notarială și alte taxe de timbru
Alte impozite și taxe pe proprietate
5. Sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată:
Sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru finanțarea cheltuielilor descentralizate la nivelul comunelor, orașelor și municipiilor
Sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru subvenționarea energiei termice livrate populației
Sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru sistemele centralizate de producere și distribuție a energiei termice
Sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru drumuri
Sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru echilibrarea bugetelor locale
6. Alte impozite și taxe generale pe bunuri și servicii:
Taxe hoteliere
7. Taxe pe servicii specifice:
Impozit pe spectacole
Alte taxe pe servicii specifice
8. Taxe pe utilizarea bunurilor, autorizarea utilizării bunurilor sau pe desfășurarea de activități:
Taxa asupra mijloacelor de transport
Taxe și tarife pentru eliberarea de licențe și autorizații de funcționare
Alte taxe pe utilizarea bunurilor, autorizarea utilizării bunurilor sau pe desfășurarea de activități
9. Alte impozite și taxe fiscale:
Alte impozite și taxe fiscale
10. Venituri din proprietate:
Vărsăminte din profitul net al regiilor autonome de sub autoritatea consiliilor locale
Restituiri de fonduri din finanțarea bugetară a anilor precedenți
Venituri din concesiuni și închirieri
Venituri din dividende
Alte venituri din proprietate
11. Venituri din dobânzi:
Alte venituri din dobânzi
12. Venituri din prestări de servicii și alte activități:
Venituri din prestări de servicii
Contribuția părinților sau susținătorilor legali pentru întreținerea copiilor în creșe
Contribuția persoanelor beneficiare ale cantinelor de ajutor social
Taxe din activități cadastrale și agricultură
Contribuția lunară a părinților pentru întreținerea copiilor în unitățile de protecție socială
Venituri din recuperarea cheltuielilor de judecată, imputații și despăgubiri
Alte venituri din prestări de servicii și alte activități
13. Venituri din taxe administrative, eliberări permise:
Taxe extrajudiciare de timbru
Alte venituri din taxe administrative, eliberări permise
14. Amenzi, penalități și confiscări:
Venituri din amenzi și alte sancțiuni aplicate potrivit dispozițiilor legale
Penalități pentru nedepunerea sau depunerea cu întârziere a declarației de impozite și taxe
Încasări din valorificarea bunurilor confiscate, abandonate și alte sume constatate odată cu confiscarea potrivit legii
Alte amenzi, penalități și confiscări
15. Diverse venituri:
Vărsăminte din veniturile și/sau disponibilitățile instituțiilor publice
Alte venituri
16. Transferuri voluntare, altele decât subvențiile:
Donații și sponsorizări
Alte transferuri voluntare
17. Venituri din valorificarea unor bunuri:
Venituri din valorificarea unor bunuri ale instituțiilor publice
Venituri din vânzarea locuințelor construite din fondurile statului
Venituri din privatizare
Venituri din vânzarea unor bunuri aparținând domeniului privat
18. Subvenții de la bugetul de stat:
Retehnologizarea centralelor termice și electrice de termoficare
Investiții finanțate parțial din împrumuturi externe
Planuri și regulamente de urbanism
Străzi care se vor amenaja în perimetrele destinate construcțiilor de cvartale de locuințe noi
Finanțarea Programului de pietruire a drumurilor comunale și alimentarea cu apă a satelor
Finanțarea acțiunilor privind reducerea riscului seismic al construcțiilor existente cu destinație de locuință
Subvenții primite din Fondul de intervenție
Finanțarea lucrărilor de cadastru imobiliar
19. Subvenții de la alte administrații:
Subvenții de la bugetele consiliilor județene pentru protecția copilului
Subvenții de la bugetul asigurărilor pentru șomaj către bugetele locale pentru finanțarea programelor pentru ocuparea temporară a forței de muncă
Subvenții primite de la alte bugete locale pentru instituțiile de asistență socială pentru persoanele cu handicap **)
B. Cheltuieli
1. Autorități publice și acțiuni externe:
Autorități executive
2. Alte servicii publice generale:
Fondul de rezervă bugetară la dispoziția autorităților administrației publice locale
Fondul de garantare a împrumuturilor externe contractate/garantate de stat
Fondul pentru garantarea împrumuturilor externe contractate/garantate de autoritățile administrației publice locale
Servicii publice comunitare de evidență a persoanelor
Alte servicii publice generale
3. Dobânzi
4. Transferuri cu caracter general între diferite nivele ale administrației:
Transferuri din bugetele consiliilor locale pentru instituțiile de asistență socială pentru persoanele cu handicap
5. Apărare:
Apărarea națională (Centre militare)
6. Ordine publică și siguranță națională:
Poliție comunitară
Protecția civilă și protecția contra incendiilor
7. Învățământ:
Învățământ preșcolar și primar
a1) Învățământ preșcolar
a2) Învățământ primar
Învățământ secundar
b1) Învățământ secundar inferior
b2) Învățământ secundar superior
b3) Învățământ profesional
Învățământ posticeal
Învățământ special **)
Servicii auxiliare pentru educație
e1) Internate și cantine pentru elevi
e2) Alte servicii auxiliare
Alte cheltuieli în domeniul învățământului
8. Sănătate:
Servicii medicale în unități sanitare cu paturi
a1) Spitale generale
Alte cheltuieli în domeniul sănătății
b1) Alte instituții și acțiuni sanitare
9. Cultură, recreere și religie:
Servicii culturale
a1) Biblioteci publice comunale, orășenești, municipale
a2) Muzee
a3) Instituții publice de spectacole și concerte
a4) Școli populare de artă și meserii ***)
a5) Case de cultură
a6) Cămine culturale
a7) Centre pentru conservarea și promovarea culturii tradiționale
a8) Consolidarea și restaurarea monumentelor istorice
a9) Alte servicii culturale
Servicii recreative și sportive
b1) Sport
b2) Tineret
b3) Întreținere grădini publice, parcuri, zone verzi, baze sportive și de agrement
Servicii religioase
Alte servicii în domeniul culturii, recreerii și religiei
10. Asigurări și asistență socială:
Asistență socială în caz de boli și invalidități
a1) Asistență socială în caz invalidități
Asistență socială pentru familie și copii **)
Ajutoare pentru locuințe
Creșe
Prevenirea excluderii sociale
e1) Ajutor social
e2) Cantine de ajutor social
Alte cheltuieli în domeniul asigurărilor și asistenței sociale
11. Locuințe, servicii și dezvoltare publică:
Locuințe
a1) Dezvoltarea sistemului de locuințe
a2) Alte cheltuieli în domeniul locuințelor
Alimentarea cu apă și amenajări hidrotehnice
b1) Alimentarea cu apă
b2) Amenajări hidrotehnice
Iluminat public și electrificări rurale
Alimentarea cu gaze naturale în localități
Alte servicii în domeniile locuințelor, serviciilor și dezvoltării comunale
12. Protecția mediului:
Salubritate și gestionarea deșeurilor
a1) Salubritate
a2) Colectarea, tratarea și distrugerea deșeurilor
Canalizarea și tratarea apelor reziduale
13. Acțiuni generale economice, comerciale și de muncă:
Acțiuni generale economice și comerciale
a1) Prevenire și combatere inundații și ghețuri
a2) Stimularea întreprinderilor mici și mijlocii
a3) Programe de dezvoltare regională și locală
a4) Alte cheltuieli pentru acțiuni generale economice și comerciale
14. Combustibil și energie:
Energie termică
Alți combustibili
Alte cheltuieli privind combustibilii și energia
15. Agricultură, silvicultură, piscicultură și vânătoare:
Agricultură
a1) Protecția plantelor și carantina fitosanitară ***)
a2) Alte cheltuieli în domeniul agriculturii
16. Transporturi:
Transport rutier
a1) Drumuri și poduri
a2) Transport în comun
a3) Străzi
Alte cheltuieli în domeniul transporturilor
17. Alte acțiuni economice:
Fondul Român de Dezvoltare Socială
Zone libere
Turism
Proiecte de dezvoltare multifuncțională
Alte acțiuni economice
*) Se cuprind cheltuielile pentru acordarea de produse lactate și de panificație, conform Ordonanței de Urgență a Guvernului nr.96/2002 privind acordarea de produse lactate și de panificație pentru elevii din clasele I-IV din învățământul de stat, precum și pentru copiii preșcolari din grădinițele de stat cu program normal de 4 ore, aprobată cu modificări prin Legea nr.16/2003 și modificată prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.70/2003.
**) Pentru bugetele sectoarelor Municipiului București
***) Pentru bugetul Municipiului București
3.2. Transferul de competențe privind cheltuielile administrației publice locale
Acest aspect este deosebit de important când discutăm de descentralizarea financiară și la el se referă prima din temele propuse spre analiză. În general, în literatura de specialitrate internațională, sunt recunoscute câteva principii deosebit de importante, care stau la baza transferării unui sistem coerent de responsabilități către administrația publică locală:
1. eficiența alocării resurselor generale ale societății către o administrație
responsabilă.
Acest lucru impune ca serviciile publice furnizate de administrația publică să satisfacă nevoile și preferințele contribuabililor. O astfel de cerință este cel mai bine satisfacută de principiul subsidiarității : responsabilitatea pentru furnizarea unui serviciu trebuie încredințată celui mai de jos nivel de administrație compatibil cu aria beneficiarilor asociată respectivului serviciu și care obține economii de scară. Eficiența în furnizarea serviciile publice este mărită dacă beneficiile rezultate pentru consumatori sunt legate de costurile furnizării prin intemediul taxelor de utilizare a serviciului sau a impozitelor locale;
2. furnizarea echitabilă a serviciilor publice către cetățeni, indiferent de
locul unde locuiesc;
3. responsabilitățile, ale căror obiective se referă la redistribuirea veniturilor și asistența socială, trebuie să rămână în domenile de competență a administrației centrale;
4. păstrarea stabilității macroeconomice și promovarea creșterii economice.
Pe baza acestor principii, transferul de responsabilități către administrația publică locală trebuie să răspundă următoarelor cerințe:
stabilirea unei încredințări legale a responsabilităților privind cheltuielile către administrația publică locală;
finanțarea integrală a cheltuielilor de asistență socială ce sunt trasferate administrației publice locale se va realiza din fonduri de la bugetul de stat și din bugetele locale; furnizarea acestor servicii poate fi realizată prin intermediul administrației locale, finanțarea realizându-se pe baza unor instrumente cum ar fi : transferurile condiționate sau necondiționate, al căror volum este determinat pe baza rambursării costurilor serviciilor furnizate (costuri standard sau costuri actuale) sau pe baza unei decizii ad-hoc (discreționar);
responsabilitățile privind investițiile de capital în infrastructura serviciilor publice trebuie plasate la nivelul acelei administrații publice care este responsabilă cu furnizarea serviciului respectiv, inclusiv cu finanțarea cheltuielilor operaționale și de întreținere;
facilitarea investițiilor de capital la nivelul administrației publice locale. În acest cadru administrația centrală trebuie să reglementeze strict toate tipurile de împrumut utilizate de către administrația locală ;
stabilirea unei politici coerente la nivel național privind dezangajarea, din sfera responsabilităților sociale, a întreprinderilor de stat;
impunerea unor standarde minime privind nivelul și calitatea serviciilor furnizate de administrația publică locală;
realizarea unor politici sectoriale la nivel național, în domeniile cheie: educație, sănătate, asistență socială, locuințe.
CAPITOLUL IV
DESCENTRALIZAREA ÎNVĂȚĂMÂNTULUI
4.1. Tabloul juridic privind evoluția descentralizării învățământului
1. Legea bugetului de stat nr.22 pe anul 1995, art.26, stabilește ca "cheltuielile pentru întreținere și gospodărire, cele pentru reparații curente și capitale aferente unităților de învățământ preuniversitar aparținând Ministerului Învățământului se vor asigura din bugetul local al unității administrativ-teritoriale pe a cărei rază teritorială se află aceasta".
Facem mențiunea că la acea dată patrimoniul învățământului se află la Ministerul Educației Naționale.
Legea sus-amintită a stabilit sumele defalcate din bugetul de stat necesare finanțării cheltuielilor materiale pentru învățământ pe județe.
2. Prin Legea bugetului de stat se stabilesc categoriile de instituții publice și de acțiuni din domeniul învățământului preuniversitar ale căror cheltuieli se vor asigura prin bugetele locale, după cum urmează:
învățământul preșcolar;
învățământul primar și gimazial;
învățământul prefesional;
învățământul postliceal;
case de copii;
învățământul special;
internate, cămine și cantine pentru elevi.
3. În anul 1998, prin Legea bugetului de stat nr.109 sunt trecute în finanțarea autorităților locale și cheltuielile pe mijloacele de transport în comun, la și de la locul de muncă pentru personalul didactic din mediul rural, potrivit prevederilor art. 104, alin.3 din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic.
Prin aceeași lege se stabilește acordarea de alocații din bugetele locale pentru completarea veniturilor proprii la internate, cămine și cantine pentru elevi, precum și finanțarea unor cheltuieli de investiții cum ar fi : racorduri la rețeaua de gaze naturale sau alte lucrări pentru îmbunătățirea instalațiilor de încălzire.
4. Legea bugetului pe anul 1999 nr.36 stabilește trecerea în finanțarea comunităților locale în totalitate și cheltuielile de capital pentru unitățile de învățământ preuniversitar aparținând Ministerului Educației Naționale și cheltuielile totale aferente învățământului special.
5. Prin Legea bugetului de stat pe anul 2001 nr.216 se descentralizează la nivelul bugetelor locale finanțarea cheltuielilor cu salariile personalului din învățământ, burse și manuale școlare, sursa fiind asigurată prin repartizarea de la bugetul de stat a unei cote din taxa pe valoarea adaugată.
În anul 2002 Ordonanța Guvernului nr. 96/2002 stabilește acordarea de produse lactate și de panificatie pentrru elevii din clasele I-IV din învățământul de stat, pentru care s-au alocat fonduri în bugetele consiliilor județene.
Descentralizarea activităților în perioada 1993 – 2003 nu a fost susținută în totalitate și de resursele necesare desfășurării unei activități performante în acest important domeniu al societății romanești.
4.2. Elemente și etape în descentralizare
Descentralizarea este un proces care nu se finalizează niciodată, puternic întrepătruns și dependent de dezvoltarea din alte elemente și din jurul acestora. Descentralizarea învățământului preuniversitar este un element al acestui proces.
Elemente
Au fost identificate patru elemente majore în studierea bibliografiei și a practicilor internaționale:
Acte normative, repartizarea sarcinilor și a responsabilităților între nivelurile de guvernare
Definirea obiectivelor (școli)
Capacități – resurse umane, structura de comandă
Aspecte legate de planificare
Pe scurt despre fiecare din elemente și câteva considerente esențiale:
1. Acte normative privind repartizarea sarcinilor și reponsabilităților în nivelurile de guvernare
Primul aspect se referă în principal la legile și actele care definesc
transferul responsabilităților între diversele niveluri ale guvernării. Trebuie să fie clar
care sunt responsabilitățile guvernului central și ce rămâne la nivelurile locale. Mai
departe, dacă există mai multe niveluri ale conducerii locale, trebuie să fie clar de ce
anume este răspunzător fiecare nivel – sarcini și responsabilități. Acest aspect variază foarte mult de la o școală la alta. Se poate vorbi, de asemenea, despre angajarea
guvernului în descentralizarea, angajare exprimată prin lege.
Măsura în care legile au fost urmate de reglementări și îndrumări
obligatorii este foarte diferită.
2. Obiectivele scolii
Este stabilit în mod clar unde au autoritățile locale "competența fără
echivoc asupra cheltuielilor școlii și unde intervine competența ministerului.
Cum sunt legate raspunderile de prevederile financiare – sunt ele în echilibru – sau venitul este suficient de mare pentru ca autoritățile locale să furnizeze serviciul scontat?
Există mai mult sau mai puțin o echitate între abilitățile autorităților locale de a furniza fonduri pentru funcționarea unei școli și rezultatele obținute de beneficiarii sistemului educațional (elevii) acestora.
3. Capacități în descentralizare
Capacitatea financiară este una din dimensiuni. Personalul este cealaltă. Fără personal, nu se pot furniza decât foarte puține servicii. Există suficient personal la nivelul școlilor pentru a face față răspunderilor atribuite?
Responsabilitățile legate de personal au fost trecute în subordinea autorităților locale, sau personalul răspunde în cea mai mare parte în fața ierarhiei superioare din ministere? În acest caz, nu se poate vorbi despre o descentralizare reală a puterii : autoritatea locală nu exercită comanda asupra mecanismului său de furnizare a serviciilor de educatie. Aceasta este valabilă pentru tot personalul de la cea mai înaltă funcție administrativă (directorul) profesori, până la personal nedidactic.
Alt aspect este să ai personalul necesar ca număr și dreptul de a-l comanda. A treia chestiune legată de aceasta este dacă acest personal are calificările necesare, respectiv dacă activitățile de edificare a capacității au fost începute și cât de mult au avansat. În mod tipic, funcțiunile administrative de bază legate de aspectele financiare necesită o atenție deosebită aici, dar și formarea profesională este esențială pentru ca ei să înțeleagă noile lor responsabilități din sistem.
4. Planificarea
Aceasta este, în esență, problema: dacă planificarea are loc în apropiere și în dialog cu elevii (beneficiari ai sistemului educațional) – există planuri la nivelul satului, județului și reflectă ele și prioritățile naționale?
Planurile de la nivelul satului și al municipiului trebuie să se reflecte în planul de dezvoltare al județului.
Planurile de la fiecare din cele trei nivele trebuie să fie reflectate în planurile de cheltuieli pe termen mediu (Cadrul multianual pe termen de 3 ani).
Etape
Aici ar fi de asemenea potrivit să amintim faptul că sensul cuvântului "descentralizare" diferă de la o țară la alta și că atât sistemul ca ansamblu, cât și anumite elemente ale lui se pot afla în diferite stadii ale procesului de descentralizare deplină. În literatura internațională de specialitate se menționeaza adesea și sunt folosite ca elemente de apreciere a gradului de descentralizare din diferite țări următoarele stadii ale descentralizării:
l. Deconcentrarea – ceea ce înseamnă un sistem de guvern central, în care ministerele pot fi organizate cu agenții sau branșe în regiunile țării.
2. Delegare – un model în care puterea rămâne, în continuare, la guvernul central, din executarea anumitor sarcini poate fi delegată autorităților sau altor organizații de la un nivel inferior.
3. Transferul serviciilor – este cazul în care puterile au fost transferate la autoritățile locale și în care dreptul de a furniza servicii și de a decide asupra nivelului lor poate fi stabilit de consiliile locale.
4. Privatizarea un model tot mai utilizat în Europa și care se divide cu servicii tradiționale ale sectoarelor publice, să fie lăsat la latitudinea forței pieței – care poate fi reglementată prin lege.
Ca o concluzie a celor prezentate, prezentăm mai jos o analiză a stadiului unde se afla învățământul preuniversitar în România din punct de vedere al descentralizării acestei activități în 2005.
Patrimoniu – este domeniu public de interes județean și local.
Decizia – organizațional este la MEC prin Inspectoratele Școlare Județene ; consiliile locale aprobă numai bugetele unităților de învățământ.
Surse de finanțare
a) buget de stat – cheltuieli de personal prin anexa la legea anuală de aprobare
a bugetului de stat pe județe, iar județele împreună cu Inspectoratele repartizează pe
unități administrativ-teritoriale.
b) bugete locale respectiv,
– învățământ special din bugetul propriu al consiliul județean
– învățământ preuniversitar din bugetele unităților administrativ-teritoriale
c) pe baza de programe de finanțare ale MEC pentru:
– cheltuieli de capital și reparații capitale sau diverse dotări.
d) instituțional – școlile sunt domeniu public de interes local, sunt finanțate prin bugetele locale, dar încadrarea personalului se face de Inspectoratul Școlar, fără ca autoritățile locale să poată interveni.
Ca o tendință a repartizării sumelor de la bugetul de stat pentru cheltuieli de învățământ este aceea de a depersonaliza sumele alocate de la bugetul de stat – redarea veniturilor cu destinație specială.
În urma analizei se constată că cheltuielile de personal pentru învățământ nu se pot globaliza și repartiza fără destinație întrucât diferențele dintre județe a sumelor rezultate din taxa pe valoarea adăugată este foarte diferențiată și sunt unele județe care nu pot asigura și din cotele din impozitul pe venitul global nici necesarul pentru aceste categorii de cheltuieli.
Conform acestei analize pe totalul țării au fost repartizate pe anul 2007 5.620 mld.lei pentru cheltuielile personalului din învățământ, comparativ cu sumele rezultate din cota de 63% din impozitul pe venit colectat la nivelul județelor care rămâne la bugetele locale rezultă că un număr de județe nu pot acoperi din aceasta sursă necesarul pentru cheltuieli de personal pentru învățământ, susținând că trebuie să se repartizeze anual prin legea de aprobare a bugetului de stat acestă sumă, urmând a se analiza posibilitatea transferului unei cote dintr-un alt venit al bugetului de stat.
4.3. Autonomia unităților școlare – formă a autonomiei publice locale
Avantaje
responsabilizarea managerului școlar și parteneriat real școala-comunitate;
autonomie în organizarea și desfășurarea procesului de învățământ;
dezvoltarea liberă a școlilor pe principiile reglajului cerere-ofertă: școala se poate transforma tot mai mult în prestatoare de servicii educaționale.
Dezavantaje
desființarea unor unități de învățământ;
în comunitățile sărace școlile vor fi subfinanțate;
în absența unui sistem modern de comunicare se vor crea enclave de lipsă de informații și în consecință o dezvoltare inegală a școlilor;
decalajele dintre școli vor determina neasigurarea accesului liber la educație și inegalitatea șanselor.
Transferul responsabilităților din învățământul preuniversitar românesc de la nivelul conducerii ministerului (prin inspectoratele școlare) la nivelul conducerii școlii se realizează printr-o creștere substanțială a competenței decizionale la nivelul acesteia.
Analiza condițiilor concrete din fiecare școală, în contextul factorilor socio-economici din comunitatea locală în care este compensată, conduce la adoptarea unor decizii manageriale viabile, a căror rezultat final este un învățământ performant.
Știința conducerii la nivelul administrativ cel mai apropiat cetățeanului presupune utilizarea unor metode și tehnici care să permită realizarea obiectivelor stabilite.
La nivelul fiecarei școli, cadrele didactice și nedidactice pentru rezolvarea problemelor cu care se confruntă apelează la metode și tehnici generale și specifice.
Managementul la nivelul unei unități administrativ-teritoriale și respectiv unei școli, depinde în mare măsură de fundamentarea și calitatea deciziilor.
Activitatea educaționala, care cuprinde și învățământul preuniversitar, reprezintă "motorul dezvoltării societății romanești".
În acest sector al societății romanești se decide "viitorul", iar deciziile care se iau în acest domeniu sunt vitale societății romanești.
Din acest punct de vedere, la nivelul școlii decizia reprezintă un act social, deliberat și rațional al unei persoane (șef, director) sau grup de persoane (comitet director) prin care se stabilesc obiectivele, direcțiile și modalitățile de realizare a acestora în funcție de anumite necesități curente ale vieții socio-economice din comunitatea în care este localizată școala, pe baza unui proces de analiză și evaluare a mijloacelor și resurselor necesare.
Într-un sistem centralizat, există diferențe între nivelurile la care se stabilesc obiectivele, la care se adoptă decizii și locul unde acestea sunt executate:
În Romania, procesul transferului competenței în învățământul preuniversitar este într-un proces de transfer secvențional.
În prezent schema competenței decizionale în învățământul preuniversitar de stat este cea prezentată mai jos :
Evolutia descentralizării impune o responsabilitate mai mare a comunității locale față de calitatea procesului de învățământ preuniversitar, care se desfășoară în spațiul acesteia.
În acest sens, competența decizională atât față de componenta de personal cât și față de componenta materială trebuie transferată către conducerea aleasă în mod democratic de către comunitatea locală.
CONCLUZII ȘI PROPUNERI
Rezultatele analizelor efectuate conduc către stabilirea unui obiectiv prioritar: „CREȘTEREA CALITĂȚII ÎNVĂȚĂMÂNTULUI PREUNIVERSITAR DE STAT PRIN ÎMBUNĂTĂȚIREA SISTEMULUI DE FINANȚARE”.
În vederea îndeplinirii acestui obiectiv, este necesar să se acționeze în următoarele direcții:
Crearea unui cadru legislativ nou care să ofere următoarele posibilități:
în bugetul consiliului județean să fie introduse la capitolul învățământ fonduri pentru finanțarea totală sau parțială a următoarelor cheltuieli:
cheltuieli curente pentru învățământul liceal;
cheltuieli curente pentru unitățile de învățământ din localitățile în care bugetele locale nu pot finanța aceste cheltuieli;
cheltuieli pentru bursele elevilor care să completeze fondurile bugetelor locale din localitățile cu dificultăți economice în care cererea de burse este mare;
cheltuieli pentru finanțarea unor programe de investiții.
Unitățile de învățământ – persoane juridice – (respectiv toate unitățile de învățământ cu excepția celor care au numai clasele I-IV) să aibă conturi deschise la trezorerie și toată execuția bugetară să se realizeze sub autoritatea directorului ca ordonator terțiar de credite. El va decide și va răspunde, potrivit legii, de utilizarea tuturor fondurilor pe care le are la dispozitie școala indiferent de sursa de finanțare.
Sumele alocate școlii, indiferent de sursa de finanțare, să se acorde pe următoarele direcții:
finanțare proporționala cu numarul de elevi pe bază de costuri medii/elev pentru următoarele cheltuieli:
– cheltuieli de personal;
– cheltuieli curente incluzând: cheltuieli pentru întreținere (lumină, apă, căldură), cărți și publicații, procurarea de obiecte de inventar și materiale de curățenie, reparații curente;
– cheltuieli cu perfecționarea profesională.
– finanțare complementară obținută pe bază de programe de dezvoltare și studii justificative pentru :
– reparații capitale, consolidări și investiții
– cheltuieli cu bursele elevilor;
– subvenții pentru internate și cantine școlare;
– cheltuieli pentru organizarea examenelor naționale;
– cheltuieli pentru transport elevi și/sau cadre didactice;
– alte cheltuieli care nu sunt determinate preponderent de numărul de elevi.
d) Nivelul costurilor medii pe baza cărora se vor aloca fondurile pentru finanțarea proporționala va fi stabilit pe baza costurilor medii naționale corectate cu ajutorul coeficienților de diferențiere pe județe. La stabilirea acestor costuri se va ține seama și de costurile standard pentru fiecare treaptă de învățământ și mediu, rural-urban.
e) Programele naționale sau județene de ajutor social și de dezvoltare a bazei materiale a învățământului – programe de investiții cu susținere natională sau externă, manualele școlare pentru învățământul obligatoriu, pentru procurarea de rechizite școlare, pentru alimentarea suplimentară cu hrană a copiilor etc. – vor fi finanțate pe baza unor metodologii specifice aprobate prin HGR sau prin Legea anuală a bugetului.
f) Statul de funcții pentru personalul didactic al școlii să fie propus de conducerea școlii, aprobat de inspectoratul școlar județean și însușit de ordonatorul principal de credite.
g) Statul de functii pentru personalul didactic auxiliar și nedidactic să fie întocmit de conducerea școlii pe baza normelor orientative de personal elaborate de MEC și aprobat de ordonatorul principal de credite. Personalul didactic auxiliar și nedidactic va fi salarizat din fondurile alocate școlii de la bugetul local și din veniturile proprii ale unității de învățământ.
h) Directorul unității are dreptul să fixeze anual pentru fiecare cadru didactic un salariu diferențiat în funcție de performanțele profesionale ale acestuia și de volumul de activitate desfășurat în școală (predare și alte activități).
i) Cu acordul fiecărui cadru didactic în parte (pe bază de contract pe an de învățământ) directorul poate înscrie în postul din statul de funcții un număr mai mare de ore de predare decât cel prevăzut în lege. Numărul (mai mare) de ore de predare va constitui un criteriu al salarizării diferențiate.
j) Fondurile necesare salarizării diferențiate vor avea ca sursă de finanțare economiile la fondul de salarii prevăzut din sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată conform costurilor medii, veniturile bugetului local (consiliului județean) și veniturile proprii ale unităților de învățământ.
k) Veniturile proprii ale unității și economiile provenite din finanțarea proporționala primită de la bugetul local și bugetul de stat să rămână integral la dispoziția unității și să fie folosite conform deciziilor consiliului de administrație pentru dezvoltare și/sau creșteri salariale. Sumele ramase necheltuite la sfârșitul anului financiar, indiferent de sursa de proveniență, să rămână la dispoziția unității de învățământ și să se preia în bugetul anului următor fără ca finanțarea proporționala pe baza de costuri medii/elev să fie diminuată.
l) Toate operațiunile care presupun plăți și încasări se angajează numai cu semnătura directorului unității de învățământ ca ordonator terțiar de credite.
m) Ordinea de priorități în efectuarea cheltuielilor și cuantumul sumelor aprobate pe feluri de cheltuieli se aprobă în consiliul de administrație al școlii.
n) Din consiliul de administrație al școlii fac parte în mod obligatoriu directorul unității, contabilul șef și câte un reprezentant al consiliului local, al primăriei și al comitetului de părinți, cadre didactice și un reprezentant al personalului nedidactic. Directorul unității este și președintele Consiliului de administrație.
o) Directorul unității să fie salarizat pe bază de contract de management. Nivelul salariului să se stabilească în funcție de numărul de elevi, mărimea și gradul de complexitate a activității din școala și performanțele manageriale ale acestuia, fără a se lua în calcul criteriile de salarizare al personalului didactic.
p) Consiliile județene, pentru finanțarea învățământului preuniversitar de stat, să-și exercite în mod real atribuțiile stabilite prin HG 538/2001. Pentru următoarea etapă aceste consilii ar trebui să întreprindă următoarele :
analiza costurilor medii pe baza datelor de execuție bugetară pe anul 2007 și stabilirea cauzelor care au generat diferențele de costuri între unitățile de învățământ de același tip;
pe această bază și ținând seama de nivelul costurilor standard, la nivel național să propună volumul de fonduri cu care consiliile județene urmează să sprijine unitățile cu dificultăți materiale și să formuleze propuneri cu privire la reforma școlară – desființări sau comasări de unități, dezvoltarea unităților de învățământ performante sau de perspective etc.;
pe baza principiilor metodologice care au stat la baza construirii costurilor standard la nivel național să elaboreze costuri standard la nivel de județe, costuri care să stea la baza planificării bugetare în unitățile de învățământ;
să inițieze și să coordoneze programe de perfecționare a directorilor de școli, a primarilor și a specialiștilor din compartimentele de specialitate din domeniul managementului financiar contabil;
să acționeze energic pentru promovarea metodelor de organizare a evidenței financiar-contabile și de stocare a datelor pe bază de calculator. Unitățile de învățământ să fie conectate la rețelele informaționale din sistemul MEC și al consiliilor județene.
Organizarea unor programe de promovare a principiilor și metodologiilor de aplicare a sistemului de finanțare a învățământului preuniversitar de stat.
Factorii de decizie din Ministerul Economiei și Finanțelor, Ministerul de Administrație și Interne, de la prefecturi și consiliile județene să ia cunoștință de stadiul aplicării sistemului de finanțare declanșat pentru a lua decizii în legătură cu programul de aplicare în continuare și perfecționare a acestui sistem.
La nivel interministerial să se formeze grupuri de lucru pentru inițierea
demersurilor de punere de acord a sistemului legislativ cu criteriile și principiile sistemului de finanțare a învățământului preuniversitar de stat.
Ministerele cu atribuții în acest domeniu și consiliile județene să mențină și să dezvolte dialogul cu specialiștii organismelor și instituțiilor internaționale care au sprijinit acest proces (Comunitatea Europeană, Banca Mondială, DFID al Marii Britanii).
Verificarea propunerilor de perfecționare a sistemului într-un număr de unități pilot.
Aplicarea setului de propuneri de perfecționare a sistemului de finanțare a unităților de învățământ preuniversitar de stat presupune eforturi multiple, în special în planul perfecționării legislației și o perioadă mai îndelungată de timp.
Propunerea făcută în baza tuturor analizelor prezentate în lucrare consideram că va avea ca rezultat îmbunătățirea managementului la nivelul fiecărei școli.
BIBLIOGRAFIE
Pavel Belean G. Anghelache – Trezoreria statului, Editura Economică, București, 2004.
Pavel Belean G. Anghelache – Finanțele publice ale României, Editura Economică, București, 2005.
Paul Halpern, J.Fred Weston, Eugen F.Brigham – „Finanțe manageriale-modelul canadian”, Prefața la ediția în limba română, Editura Economică, 1998.
Marius Profitoriu – Managementul strategic al colectivităților locale, Editura Economică, București, 1998.
Dorian Rais, A.G. Simionescu, Tudor Pendiuc – Managementul administrațieie publice, Editura "Independența Economică", 1999.
Iulian Văcărel și colaboratorii – Finanțele Publice, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1999.
Legea finanțelor publice nr. 500 publicată în Monitorul Oficial al României nr. 597/13.08.2002
Ordonanța de Urgență a Guvernului 115/2002, pentru notificarea amendamentelor la aranjamentul Stand-by dintre România și Fondul Monetar Internațional, Monitorul Oficial al României nr. 729/07.10.2002
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Coordonatele Reformei Si Autonomiei Invatamantului Preuniversitar Romanesc (ID: 134460)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.