Coordonatele Discursului Rusesc Dupa Evenimentul Crimeea

COORDONATELE DISCURSULUI RUSESC DUPĂ EVENIMENTUL CRIMEEA

Introducere

I.1. Influența Vestului asupra Ucrainei. Contextul istoric

I.1. Scurt istoric al conflictelor din Crimeea

I.2. Separațiunea Crimeii și alipirea la Federația rusӑ în 2014

II. Ideile susținute de actori

II.1. Pas cu pas: istorie, instrumente, viziune – Federația Rusӑ

II.2. Opinia Kremlinului și drumul acestuia

II.3. Ucraina spre calea cӑtre aderare și strategia de anexare a Crimeei

II.4. Reacțiile SUA și UE îndreptate cӑtre Rusia dupӑ coflictul din Crimeea și schimbӑrile survenite în sistemele de securitate ale națiunilor

III. Dumul istoriei – existӑ o cale de mijloc. Cum se poate echilibra balanța

IV. Securitatea socială, economică, politică și culturală din zona de interes comun în ceea ce privește strategia Moscovei

V. Concluzii

VI. Bibliografie

Arhitectura discursului rusesc dupӑ evenimentul Crimeea

Introducere.

Conflictul din Ucraina se indreapta catre o “pace stramba”,

mai buna decât un “razboi drept”, spune prof. Dan Dungaciu,

care susține cӑ Romania trebuie sӑ faca parte din viitorul format

de negociere postconflict pentru Ucraina.
Într-un interviu acordat Ziare.com, directorul Institutului de Stiințe Politice și Relații Internaționale al Academiei Romane (ISPRI) decripteaza mesajele pe care și le transmit reciproc Rusia și puterile occidentale, vorbește despre modul în care se poartӑ negocierile și subliniazӑ faptul cӑ alegerile din Ucraina au fost și vor fi “cele mai importante alegeri din acest spatiu de dupa caderea Cortinei de Fier”.

Incotro se indreapta Ucraina?

În acest moment lucrurile se indreapta spre o pace rece, inghetațӑ poate. Nimeni nu e dispus sӑ depașeascӑ liniile roșii ale unei confruntșri militare directe, în niciun caz una în care sӑ fie implicați și alti actori în afara de Ucraina și Rusia. Dar și la nivel bilateral se incearcӑ aplanarea conflictului. Vedem din partea Kievului eforturi majore de a nu provoca, vedem lauda administrației americane pentru aceasta atitudine a liderilor ucraineni și faptul cӑ vorbesc bilateral cu rușii, vedem cӑ germanii deschid canale de negociere cu Putin și croiesc formate de negociere pe baza de OSCE, prin urmare se așteapta o “pace stramba”, oricum mai bunӑ decât “un razboi drept”. Rusia, la rândul ei, transmite mesaje cӑ nu a pus in mișcare aprobarea de a intra cu trupe în Ucraina, iar toate mișcarile ei militare ar fi in acord cu documentele semnate privind staționarea flotei ruse in Crimeea. Deci, tot semnale de calmare a situatiei, oricât de cinice.

I.1. Influența Vestului asupra Ucrainei.

Revolta din Ucraina reprezintӑ o luptӑ între Occident și Rusia pentru integrarea economicӑ și militarӑ a acesteia în obiectivele fiecӑruia. Ne vom concentra pentru început pe analiza încercӑrilor occidentale de a influența opinia publicӑ pentru a spijini tabӑra de vest a conflictului.

În contextul relațiilor intenaționale putem aminti cӑ Ucraina este divizatӑ între etnicii ucrainieni, localnicii, majoritari în vest și rușii concentrați în partea de est, în special în Crimeea. Rușii din Crimeea și din partea de Est înclinӑ spre integrarea cu Rusia, în timp ce ucrainienii din vest au tendința de a afișa o anumitӑ teamӑ vis-a-vis de dominiția istoricӑ a Rusiei asupra Ucrainei.

Crimeea, o peninsulӑ dominantӑ la Marea Neagrӑ, este cӑminul flotei ruse din regiune. Fostul președinte, Viktor Ianukovici, e prelungit contractul de închiriere referitor la baza navalӑ rusӑ. Un alt factor care menține echilibrul relațiilor internaționale este tranzitul de gaze rusești care ajung în Europa prin Ucraina.

Rusia nu vrea ca Ucraina sa fie integratӑ în NATO, una din perspectivele opiniei ruse ar fi cӑ la momentul actual aceastӑ alianțӑ pare de departe, aici bazându-ne pe motive solide, ca o alințӑ militarӑ antiRusia.

Pentru Occident integrarea Ucrainei în orbita sa aduce în prim plan noi oportunitӑți de afaceri. În plus motivația cea mai pregnantӑ a Vestului este izolarea tot mai mare a Rusiei, de altfel singura țarӑ suficient de puternicӑ actualmente pentru a contesta hegemonia americanӑ. Occidentul de asemenea dorește un avantaj militar strategic și o influențӑ asupra exporturilor de gaze rusești cӑtre Europa.

Contextul istoric.

Putem pune in antitezӑ comportamentul statelor occidentale și a mass-mediei lor asupra revoltei ucrainene cu revoltele concomitente din Egipt, condamnate de vest și din Siria, susținute de vest.

Revoluția din Siria, contrar portretului unei lupte pentru democrație, profil întocmit de forțele occidentale, este cea mai recentӑ și cea mai violentӑ erupție a unei insurgențe islamice petrecutӑ dupӑ anii ’60, în care frația islamicӑ depunde eforturi nestemate pentru a-i evacua pe „infidelii” guvernului naționalist arab. Insurecția s-a transformat intr-o tiranie dominatӑ de salafiști, takfiriști, luptӑtori afiliați Al-Qaeda și susținuți de tiranii ereditari arabi, de dictaturile regale din Qatar si Arabia, cât și de fostele puteri coloniale Turcia, Franța și Anglia.

Discursul occidental aduce aminte de guvernul sirian în calitate de regim și deplânge natura sa autoritarӑ și susține cӑ revolta a izvorât din protestele pașnice ale activiștilor prodemocrație și incurajeazӑ rebelii „moderni”, aceștia constituind majoritatea Fraților musulmani. Acțiunile acestora sunt cu mult mai moderate fațӑ de cele din frotul Nostra sau fațӑ de activitatea statului islamic în Iraq și în Siria, dar ele nu sunt liberale sau social-democrate seculare așa cum mulți din cei vestici ar dori sӑ creadӑ.

În comparație, revolta din Egipt dusӑ împotriva dictaturii militare care a înlӑturat guvernul ales de Frӑția Musulmanӑ, este înțeleasӑ de manierӑ diferitӑ. Planul de clasificare pare a fi total diferit, nici nu este denumitӑ dictaturӑ, revolta este perceputӑ neutru, în calitate de conducere militarӑ. Frația musulmanilor care au ieșit în stradӑ în semn de protest la lovitura de stat și care au fost împușcați și închiși pentru tulburӑrile create, nu sunt calificați ca fiind activiști prodemocrație cum este de altfel consideratӑ Frația musulmanilor din Siria, sau chiar rebelii moderați dar în cele din urmӑ rebelii islamiști sunt în curs de dezvoltare. Dictatura care i-a împușcat și i-a închis nu este calificatӑ ca o dictaturӑ brutalӑ.

Dictatura din Egipt descrie rebelii ca fiind teroriști, situație relatatӑ cu sânge rece în presa occidentalӑ, în timp ce revoltele din Siria contra Assad, în care de alfel explodeazӑ mașini în strӑzile aglomerate din centrul orașului, refuzӑ sӑ fie ridicate la rang de propagandӑ evidentӑ. Dictatura militarӑ din Egipt a interzis partidele politice, și-a încarcerat opoziția cu acuzații false și același tratament a fost aplicat inclusiv jurnalișitilor. Deși armata egipteanӑ a ucis aproximativ 50 de manifestanți intr-un singur weekend, cele mai importante publicații ale presei vestice a relatat acest eveniment mecanic. Se pare cӑ nimeni nu solicitӑ intervenția occidentalӑ.

În schimb recentele evenimente din Ucraina sunt percepute foarte diferit. Moartea unor rebeli a declanșat o adevӑratӑ avanșalӑ mediaticӑ urmatӑ de denunțul din capitalele occidentale febrile, în timp ce încercӑrile președintelui de a risipi haosul invocând legile care reduc libertӑțile civile sunt considerate ca o încӑlcare a drepturilor omului.

Se pune în antitezӑ cu tӑcerea afișatӑ în ceea ce privește decesul a mulți protestatari din Egipt și bineînțeles referitor la suspendarea tuturor libertӑților politice națioale. Dacӑ ar trebui sӑ sӑ fim atât de îngrijorați cu privire la statutul afacerilor din Ucraina, cu siguranțӑ ar trebui sӑ devenim și mai indignați când amintim de starea lucrurilor afișatӑ în ultimele evenimente egiptene.

Guvernele strӑine care mențin legӑturi cu Occidentul în calitate de sateliți, sunt în acest caz numiți aliați, iar nonsateliții sunt dușmani, sau în cazul în care sunt suficient de mari pentru a deveni rivali. Situațiile intâlnite sunt relatate de manierӑ total diferitӑ si folosind un cu totul alt limbaj atunci când vine vorba de un stat aliat(satelit) de câtre mass media occidentalӑ, fațӑ de un eveniment petrecut intr-un stat rival(nonsatelit), indiferent de țara ridicatӑ în polemicӑ.

În Siria (o țarӑ non-satelit) un guvern ales(desigur în condiții restrictive) este clasificat ca un regim condus de un dictator, în timp ce în Egipt(o țarӑ satelit) un guvern militar indicat nu va fi numit regim, ci guvern, iar șeful statului(un dictator) este pur și simplu denumit șeful armatei.

În Egipt revolta condusӑ de frӑția musulmanilor și de islamiștii fanatici este perceputӑ ca o rebeliune islamistӑ, în timp în Siria o rӑzvrӑtire alimentatӑ de frӑția musulmanilor și actualmente dominatӑ de fanaticii islamiști este catalogatӑ ca o revoltӑ împotriva dictaturii.

În Ucraina(o țarӑ non-satelit pânӑ în prezent și atât timp cât guvernul va continua planurile de a se alinia cu Rusia și nu cu Europa) o represiune a disidenței, cӑlduros comparatӑ cu represiunea egipteanӑ, este socotitӑ ca o încӑlcare majorӑ a drepturilor omului, teren care sӑ poatӑ justifica orice intervenție din vest.

Cu toate acestea nicio intervenție nu pare a fi necesarӑ pentru a reduce mâna armatei egiptene. Prin folosirea unui limbaj iscusit, prin accentuӑri selective și prin liniște, statele occidetale pregӑtesc si propagӑ prin publicațiile în masӑ o interpretare a evenimentelor din acele teritorii îndepӑrtate în conformitate cu propiile interese(care, mai precis, în timp ce le distingem bine, vom observa interesele clasei înstӑrite de cetӑțeni).

Eforturile de a integra Ucraina în Uniunea europeeanӑ sunt de asemenea motivate de dorința țӑrilor ccidentale de a oferi beneficii pentru elitele economice, în timp ce eforturile pentru a integra Ucraina în Rusia au ca scop un profit cât mai mare pentru întreprinderile și investitori ruși.

Interesele majoritӑții ucrainenilor nu sunt luate în considerare în aceastӑ ecuație. Rolul acestora rӑmâne pur și simplu de a produce bogӑții pentru investitorii occidentali sau ruși, în timp ce populația din Ucraina ajunge sӑ fie prost renumeratӑ, sa nu aibӑ la dispoziție facilitӑți și servicii din partea statului, pentru a putea permite investitorilor sӑ-și creascӑ cât mai mult profitul. Interesele majoritӑții cetӑțenilor ruși nu se bazeazӑ pe integrarea europeanӑ sau pe elita rusӑ, dar pe ei însiși.

I.1. Scurt istoric al conflictelor din Crimeea

Crimeea s-a transformat într-un conflict internațional odatӑ cu stîrnirea unei tensiuni interne, cauzatӑ de protestele împotriva guvernului lui Victor Yanukovych, din februarie 2014. Conflictul din Crimeea dupӑ anexarea de cӑtre Rusia are la bazӑ un istoric bogat de-a lungul vremii, datoritӑ diversitӑții ce a dominat dintotdeauna spațiul teritorial al peninsulei fapt ce aduce dupӑ sine opinii diferite și conflicte de interese, acțiunile militare devenind veridice. Peninsula a fost pentru prima datӑ transformatӑ într-un stat vasal aservit Imperiului Otoman în secolul 15, pânӑ atunci fiind o colonie localizatӑ lângӑ Marea Neagrӑ ce era populatӑ de diverse popoare cuceritoare sau comerciante.

Aceasta a revenit pentru prima datӑ sub tutela ruseascӑ la finalul rӑzboiului dintre Imperiul Rus și Imperiul Otoman din 1783 și a ramas multӑ vreme sub aceeași jurisdicție în ciuda nenumӑratelor conflicte militare ce au dominat spațiul pe parcursul secolului al 18-lea iar, Revoluția Bolșevicӑ și Primul Rӑzboi Mondial au fost factorii primordiali care au contribuit la destrӑmarea Imperiului Rus și implicit au dus dupӑ sine și alipirea Crimeei spațiului ucrainian ce avea sӑ devinӑ mai apoi parte a URSS.

Dupa izbucnirea celui de-al Doilea Razboi Mondial, Peninsula a devenit un punct cheie în desfașurarea conflictului dintre Rusia și Germania, motiv pentru care Joseph Stalin a dispus îndepӑrtarea minoritӑților etnice cu opinii politice diferite, în vederea migrӑrii populației ruse și ucrainiene, pentru a-și asigura un teritoriu important care sӑ-i ofere sprijinriul Rus și Imperiul Otoman din 1783 și a ramas multӑ vreme sub aceeași jurisdicție în ciuda nenumӑratelor conflicte militare ce au dominat spațiul pe parcursul secolului al 18-lea iar, Revoluția Bolșevicӑ și Primul Rӑzboi Mondial au fost factorii primordiali care au contribuit la destrӑmarea Imperiului Rus și implicit au dus dupӑ sine și alipirea Crimeei spațiului ucrainian ce avea sӑ devinӑ mai apoi parte a URSS.

Dupa izbucnirea celui de-al Doilea Razboi Mondial, Peninsula a devenit un punct cheie în desfașurarea conflictului dintre Rusia și Germania, motiv pentru care Joseph Stalin a dispus îndepӑrtarea minoritӑților etnice cu opinii politice diferite, în vederea migrӑrii populației ruse și ucrainiene, pentru a-și asigura un teritoriu important care sӑ-i ofere sprijin politic și financiar. Odatӑ cu venirea la putere a liderului URSS, Nikita Kruschev, Crimeea a fost alocatӑ Republicii Ucraina, de atunci practic intesificandu-se tensiunile teritoriale ce au culminat cu referendumurile din 1992 și 1994, datoritӑ majoritӑții covârșitoare a populației de etnie rusӑ ce pleda pentru interese separate de cele ale Ucrainei. Dupӑ 1990 a avut loc o întoarcere masivӑ a minoritaților de origine tӑtarӑ, care împreunӑ cu nationaliștii ucrainieni au creat opoziție împotriva partidelor separatiste din Rusia. Dupӑ destrӑmarea blocului URSS, peninsula a devenit autonomӑ, chiar și în ciuda puternicei influențe politice ce a venit din partea partidelor politice comuniste sprijinul majoritații nefiind cel scontat. Totul a culminat cu alegerile electorale fraudate din anul 2004 când candidatul Viktor Yuschenko a câștigat alegerile în Ucraina în dauna contra candidatului din opoziție Viktor Yanukovich și a promis intensificarea pe plan extern a relațiilor cu țӑrile vestice si SUA, fapt ce a dus dupa sine la un conflict tacit între Rusia și Ucraina. La alegerile electorale din 2010, Yanukovich a reușit sa se impunӑ în alegeri și a promis cӑ va încerca sӑ genereze o coeziune între relațiile politico-economice ale Ucrainei și ale Rusiei, odatӑ cu instalarea sa în funcție, reaprinzându-se si dorințele de independențӑ și divergențele din rândul populației Crimeei care se împart pe de o parte în naționalisti ucrainieni, iar pe de altӑ în militanți pro rusi și locuitori ai peninsulei.

I.2. Separațiunea Crimeii și alipirea la Federația rusӑ în 2014

Menționarea disputatului șir de sucesiune al Crimeii la nivel internațional ne amintește de evenimentul din februarie 2014, de altfel un momentum separatist in țarӑ, în ceea ce privește guvernul condus de Yanukovych ce a suportat o cӑdere putem spune, bruscӑ. Simțind crearea unui teritoriu favorabil de a se întoarce la politica de sprijinire a grupului separatist, Moscova putem intui cӑ premeditat s-a folosit de cӑderea guvernului Kiev. În același timp, Yanukovych a reușit sӑ ajungӑ la 22 Feb. din estul Ucrainei, Crimeea unde era refugiat, cu ajutorul militarilor ruși în Rusia.

Pe plan mondial politica de apӑrare a dreptӑții, de altfel singurul instrument legal, în vederea exercitӑrii drepturilor internaționale conform cutumelor susținute de Consiliul de Securitate din cadrul ONU a eșuat dovedindu-se ineficientӑ încӑ o datӑ, fӑrӑ sӑ surprindӑ pe nimeni, și incapabil de a acționa în favoarea Crimeii dat fiind statutul sӑu pe plan internațional. Facem apel la momentul în care Uniunea Europeanӑ, SUA alӑturi de mare parte din statele membre ONU având în vedere dreptul internațional au declarat neadecvat procesul de anexare a Crimeii la Rusia plus dreptul sӑu de succesiune unilateralӑ a acesteia. Pentru a rӑspunde în ceea ce privește acțiunile intreprinse, Rusia justificӑ amintind ideea de susținere umanitarӑ la nivel de concept, intervenția și cele întâmplate anterior pentru independența Kosovo – motivarea de anexare a unui ținut deținut de Ucraina, fapt declarat de comunitatea internaționalӑ. Așa cum era de așteptat guvernl nou instaurat la Kiev a cerut desigur comunitӑții internaționale sprijinul pentru a stopa ilegalitӑțile suportate și recent produse, însӑ Consiliul de Securitate n-a acționat conform așteptӑrilor.

Importantele fețe politice rusești, susținute de articolele de presӑ, considerӑ rӑsturnarea violentӑ a guvernului condus de Ianukovici ca o loviturӑ fascistӑ. Acestea fiind spuse sunt pentru acțiunile de separatism și de anexare a Crimeii prin protecția etnicilor ruși si prin interesul național rusesc întru prevenirea pierderii controlului asupra principalei baze navele din Marea Negrӑ; un alt pericol invocat ar mai fi pericolul de a cӑdea sub controlul NATO. Forțele militare rusești brute (fӑrӑ insignӑ) alӑturi de grupӑrile independente separatiste, au preluat controlul clӑdirii parlamentului din Crimeea și a altor clӑdiri guvernamentale cât și a așezӑrilor ucrainene militare din peninsulӑ. Rezumat: Oamenii, Politica, Propaganda și Intențiile din Crimeea în ciuda aparențelor forțelor militare rusești little green men care au întreprins acțiuni alӑturi de separatiștii uniți și armați în Crimeea au preluat cele mai importante așezӑri guvernamentale și așezӑrile ucrainene miliare.

Parlamentul din Crimeea, când era condus de Vladimir Konstantinov din Partidul Regiunilor, a refuzat sӑ recunoascӑ noua conducere din Ucraina. La sfârșitul lui februarie 2014 Parlamentul l-a numit pe Serhii Aksyonov, un pro-separatist fațӑ politicӑ importantӑ din partidul Rusesc Unit, în funcția de prim ministru al Crimei autonome. (Aksyonov a fost implicat conform rapoartelor naționale în crimӑ organizatӑ în trecut). Parlamentul Crimeii autonome si Consiuliul orașului Sevastopol și-au declarat unilateral independența de Ucraina și au organizat un referendum pentru aceastӑ cauzӑ. Conform rezultatele oficiale pentru referendumul susținut pe 16 Martie 2014, 97% din voturile din Crimeea susțin alipirea la Rusia.

Guvernul ucrainean și mass media au transmis cӑ separatismul este susținut la nivel național de minoritate și au declarat cӑ referndumul este ilegal și falsificat. Separatismul din regiune a fost în mare parte direct atribut intervenției militare din partea Rusiei. Cu toate acestea, conform analizelor realizare în ultima perioadӑ, indiferent de natura lor, aratӑ ca susținatorii separatismului în Crimeea sunt în numӑr din ce în ce mai mare mai ales dupa Euromaidanul care a rezultat din rӑsturnarea bruscӑ a gurvernului relativ prorus. Nu existӑ declarații publice care sӑ susținӑ aceste date privind suportul național pentru separatism și anexarea la Rusia, dupӑ Euromaidan. Totuși în ciuda așteptӑrilor, Pew Research Center, a publicat in Aprilie 2014 o analizӑ conform cӑreia 91 % din reprezentanții din Crimeea susțin a referndumul a fost corect.(Pew Center, 2014)

În comparație cu Donbas, o regiune separatistӑ din estul Ucrainei, Crimeea a evitat pe cât posibil un conflict violent. Largi sectoare din armata ucraineanӑ, serviciile de securitate și forțele politice s-au alineat cu separatiștii, iar mai apoi cu Rusia. Cele mai mari organizații oponente ale ideei de succesiune și de anexare a Crimeii, Organizația Mare a Tӑtarilor din Crimeea, mai ales Mejlis, au fost boicotate la referendumul din 16 Martie fiind de altfel cei mai vocali concurenți. La câteva zile dupӑ referendum, autoritӑțile autonome din Crimeea au încorporat formal orașul Sevastopol la Federația Rusӑ.

Dorința oficialӑ a guvernului Ucrainei, exprimatӑ prin noul președinte numit în funcție, Petro Poroshenko, este de a uni Crimeea cu Ucraina. Recurgerea la forțӑ militarӑ pentru a relua controlul în Crimeea a fost susținutӑ ca fiind o soluție de câteva fețe politice dar, o astfel de acțiune ar duce la un rӑzboi cu mult prea puternica Rusia. La sfârșitul anului 2014, guvernul ucrainean a ajuns sӑ creeze o blocadӑ controlatӑ suspendând trenurile și liniile de autobuz. Guvernele vestice au exclus posibilitatea de a-și folosi forțele militare în Crimeea. Guvernul US, guvernul Uniunii Europene au impus sancțiuni economice si pentru cӑlӑtorii împotriva susținӑtorilor ideii separatiste din Crimeea și oficialilor susținӑtori din Rusia. Sancțunile de asemenea interzic sau reduc sever dreptul la munca în U.S. sau în alte afaceri vestice aduse în Crimeea. Spre exemplu, dupa instrucțiunile primite din partea U.S., Visa și MasterCard au blocat folosirea conturilor in aceasta regiune în Decembrie 2014. În orice caz, guvernul rus a refuzat sӑ-și rezerve anexarea Crimeii și sӑ negocieze orice sitație care ar putea schimba statutul regiunii. La alegerile din Septembrie 2014, partidul Rusia Unitӑ, a cӑștigat 71% din voturi în Crimeea, de altfel partidul președintelui Putin. Partidul Ucrainean și partidul Tӑtarilor din Crimeea alӑturi de organizații au fost la nivel general limitate in posibilitӑți, reducându-le șansele de supraviețuire întru o bunӑ funcționare; câțiva din activiștii și liderii locali au fost supuși violențelor, amenințӑrilor, reținerilor sau expulziei din Crimeea.

II. Ideile susținute de actori

Noul concept prezintӑ o posibilӑ relație între NATO și Rusia ca fiind realӑ în contextul unei Alianțe pregӑtite pentru un parteneriat care sӑ respecte egalitatea și stricta rigurozitate când vine vorba de principii și aplicarea normelor legislației internaționale. Amintim în context și obligația asumatӑ de Rusia la Consiliul Rusia – NATO privind securitatea naționalӑ asiguratӑ și aservitӑ unei țӑri nu poate defavoriza securitatea alteia.

Conduși de principii ca încredere justificatӑ, transparențӑ și siguranța de predicție se pot depune eforturi comune care sӑ asigure un tӑrâm euro-atlantic în care sӑ primeze stabilitatea, pacea și securitatea drepturilor.

Finalitatea conceptului susținut de actori, aduce în prim plan situații des întâlnite la nivel internațional: terorism, trafic de droguri, menținerea stabilitӑții si a siguranței naționale în fața calamitӑților naturale și a celor produse de om pentru o mai bunӑ coordonare împotriva amenințӑrilor mutuale.

Rusia dorește sӑ construiascӑ o relație cu NATO, deși alianța este consideratӑ drept o alternativӑ nerentabilӑ de mulți ruși alӑturi de Pactul de la Varșovia; Rusia a mai anunțat cӑ va coopera în baza legislației internaționale.

Strategia de bazӑ aplicatӑ de ruși de-a lungul istoriei a fost sӑ se apropie cât mai mult de Gurile Dunӑrii. Pârghii influente create de Putin pentru Rusia în unele țӑri din UE creeazӑ în antitezӑ cu ultimii ani de regres, o perioadӑ de extindere virilӑ.

II.1. Pas cu pas: istorie, instrumente, viziune – Federația Rusӑ.

Douӑ trasee importate din viziunea Federeției ruse implicӑ relația cu Occidentul: Uniunea Europeeanӑ alӑturi de Statele Unite ale Americii, cele mai atent parcurse în ultimele douӑ decenii. Alte trei trasee atent schițate sunt cӑtre Orientul Îndepӑrtat(Asia de Est), China, Orientul Apropiat, ex-statele sovietice (Vecinӑtatea Apropiatӑ).

Politica externӑ a Rusiei a fost segmentatӑ mereu pe cele 5 mari linii directoare amintite mai devereme. Având mereu 2 principii de punere în practicӑ unilateralӑ și multirateralӑ, Rusia a folosit cele mai bune instrumente: politica energeticӑ, principiile si resursele.

Oficial Rusia susține inceputul afacerilor globale pentru a forma o arhitectura în ceea ce privește relațiile internaționale care trebuie sӑ recunoascӑ dreptul la indivizibilitatea securitӑții naționale. Putem observa în același timp cӑ pentru Federația Rusa a devenit mai degrabӑ un principiu opțional folosirea multilateralismului în relațiile diplomatice. În același timp atunci când o cere interesul general Rusia acționeazӑ și unilateral, demonstrație datӑ în conflictul

ruso-georgian din aug. 2008. Conchidem cӑ Rusia are ca principiu multirateralismul dar, în interes național, neoficial acționeazӑ unilateral; ideea susținutӑ de lideri este cӑ în viziunea lor securitatea naționalӑ nu are (ne)voie sӑ cunoascӑ o limitӑ setatӑ de aceste principii.

Ne racordӑm la planul intern pentru a desluși principalele direcții în care s-a evoluat în plan extern în Federația Rusӑ. Am plecat de la amenajarea unei țӑri aflate in cӑdere economicӑ și am ajuns sӑ stӑm la aceeași masӑ cu marile puteri mondiale. Mizând pe popularitatea nostalgiei mӑreției imperiului de Rӑsӑrit, Kremlinul susține aspirațiile sigure de putere la nivel mondial. Tributar interesului național în cadrul actualului mandat al lui Vladimir Putin vom putea observa cum va susține principiile indiferent de relația cu oponenții sau partenerii. Ideologii de tipul demorației suverane și verticalitatea puterii au fost aduse la viațӑ de laboratoarele Kremlinului și mai apoi tacit înglobate in societӑți la nivel internațional, exemplul actual cel mai bun este falimentul controlat. Este de reținut noua idee pe care dorește sa o introducӑ Rusia: e-guvernarea. În timp rӑmâne sӑ vedem cum va fi structuratӑ si implementatӑ guvernarea deschisӑ propusӑ de Medvedev și apropiații.

În urma Summitului NATO din aprilie 2008 putem conchide conform discursului lui Putin și situației actuale cele ce urmeazӑ. Sudul Ucrainei așa cum este cunoscut are în proporție majoritarӑ ruși. De aici se naște un rӑzboi etnic iar, pentru a-l rezolva Rusia susține ca nu ar trebui sa adere la NATO ci sӑ aibӑ rӑbdare și sӑ intre în dialog cu aceste mici grupӑri etnice. Putin declarӑ cӑ au încercat sӑ-i ajute pe ucrainieni așa cum au încercat sӑ redea în Georgia integritatea teritoriilor. De asemenea în ciuda deciziilor din Kosovo, Rusia nu va recunoaște independența acestor grupӑri aproape oficiale, în ciuda faptului cӑ au fost chemați de acestea deja de câteva decenii.

Situația Ucrainei este urmӑtoarea: o treime sunt de etnie rusӑ. Din 5 milioane de locuitori, conform datelor oficiale, 17 milioane sunt ruși. Existӑ regiuni unde majoritatea sunt locuitori de etnie rusӑ, spre exemplu în Crimeea în proporție de 90 %. Per ansamblu, Ucraina este un stat foarte complicat, complex. Ucraina, în forma în care existӑ acum, a fost creatӑ pe vremea sovieticӑ, și-a primit teritoriile din partea Poloniei – dupӑ Al doilea rӑzboi mondial, a primit teritoriile din partea Cehoslovaciei, României – chiar și în prezent nu sunt clar trasate granițele teritoriale cu România în sectorul Mӑrii Negre. Tot atunci a primit în partea de est și sud teritorii anexate acum tӑrii din partea Fed. Ruse. Este o complicatӑ istorie de formare a acestui stat. Putin suține cӑ în conformitate cu actualitatea dacӑ ar fi sӑ aducem in discuție situația NATO, plus alte probleme gӑsim statul la limita existenței. Însumând scena problemelor politice și interne trebuie sӑ acționӑm foarte precaut. Discursul lui Putin ne lasӑ sӑ alunecӑm dintr-o extremӑ în alta privind interpretarea ideilor transmise ajungând sӑ echilibreze balanța intotdeauna în cele din urmӑ. Drept urmare declarӑ cӑ nu are drept de veto asupra situției din Ucraina și probabil cӑ nici nu pretinde sӑ aibӑ. Dorește și susține cu interes ca toate statele atunci când iau hotarӑri în acestӑ privințӑ sӑ realizeze cӑ Rusia are interese sale justificate în aceastӑ zonӑ(17 milioane de ruși trӑiesc actualmente în Ucraina). Se aruncӑ la fileu întrebarea cine ar putea declara argumentând cӑ Rusia nu are dreptul de interes având în vedere cӑ în regiunea sudicӑ mai ales sunt într-o masurӑ copleșitoare trӑiesc doar ruși.

În discursul de la Summitul 2008, NATO, București Rusia susține cӑ Ucraina a primit pur și simplu Crimeea în urma deciziei Biroului Politic KPSS. De asemenea, amintește puținele proceduri urmate la politica de transfer a acestui teritoriu. Rusia se declarӑ rezervatӑ în aceastӑ situație și ne liniștește prin convingerea cӑ nu dorește sӑ provoace conflicte dar solicitӑ impetuos ca partenerii sӑ acționeze reponsabil. În acest context este o chemare la o implicare activӑ în vederea colaborӑrii în situația Afghanistanului.

În viziunea Federației ruse cel mai bine s-ar face apreciatӑ de locuitori la nivel global o comunitate numitӑ Uniunea Europei, care s-ar intinde de la Atlantic la Pacific. Acesta propune creearea unui spațiu comun economic și de asemenea umanitar. Motiv pentru care Rusia va pӑstra demersurile de susținere în calitate de putere regionalӑ, neexcluse fiind situațiile de reapariție a conflictelor în zonele de influențӑ. Kremlinul are o tactica divide et impera și pentru a completa Putin ne spune cӑ se aduce la luminӑ o obligație fațӑ de omenire pentru ca echilibrul și înlӑturarea posibilelor conflicte sӑ primeze. Strategic ne amintește și de capacitatea acestora întrucât dupӑ Al doilea rӑzboi mondial echilibrul a fost cel mai important factor benefic. S-a opinat în mod ironic de premierul rus cӑ pentru a nu-i tenta pe alții prin slӑbiciunea statutului rus, se va lumina o reînarmare cum n-a mai fost a Rusiei, acțiune necesarӑ din cauza politicii SUA și NATO.

Demersul istoriei a înscris și documentul Strategia de Securitate Naționala a Federeției Ruse pânӑ în anul 2020. La 12 mai 2009 s-a semnat decretul realizat pentru ca securitatea naționalӑ sӑ fie asiguratӑ pentru a creea un mediu propice cetӑțeniilor Rusiei, organizațiilor, pentru o buna conduitӑ la nivel statal și o bunӑ desfӑșurare a puterilor executive. Conform strategiei, foarte importante sunt interdependența și inter-relația între Strategia de Securitate Naționalӑ a Federației ruse de pânӑ în 2020 și Concepția de Dezvoltare Social Economicӑ a Federației Ruse pentru perioada de pânӑ în 2020. O datӑ cu acestea au fost declarate expirate decretele din 1997 si 2000. Noul decret se urmӑrește a fi un factor determinant pentru a îmbunӑtӑții calitatea vieții poporului, pentru a susține dezvoltarea economiei naționale, se dorește stabilitatea politicӑ în societate, primordialӑ este si apӑrarea naționalӑ alӑturi de securitatea statalӑ și a ordinii publice, impetuos vine în spirijul concurenței pentru creșterea potențialului și sublineazӑ clar dorința de afirmare la nivel internațional pentru prestigiul Federației Ruse.

Se afirmӑ o nouӑ direcție ce presupune realizarea prevederilor interdependente de ordin politic, economic, diplomatic, militar, infomațional etc. pentru a întâmpina amenințӑrile coalițiilor de state. Rusia prevede cӑ pentru o bunӑ organizare a statului trebuie sӑ se alcӑtuiascӑ un sistem pentru stat și cetӑțeni. Pe baza resurselor se asigurӑ securitatea naționalӑ, sistemul va proteja locuitorii prin gestiunea statului. Kremlinul iși anunțӑ asigurarea apӑrӑrii naționale, urmӑrind principiile juste și eficiente rațional subliniate, prin reacțiile non-agresive, prin diplomația publicӑ pusӑ în aplicare în mecanismele de pӑstrare a pӑcii, colaborӑrii internaționale la nivel militar.

Rusia se anunțӑ pe un nou drum pe scena securitӑții naționale. Observӑm un actor pro-activ și care a lansat un nou stimulent pentru rolul și misiunea Rusiei la nivel internațional. Se dorește o lume multipolarӑ prin Strategia de Securitate Naționalӑ, în care pionii principali vor fi in numӑr de 5- 6. Federația rusӑ considerӑ cӑ ONU este actorul principal în menținerea stabilitӑții relațiilor internaționale astfel încât în situațiile de destabilizare sau de crizӑ globalӑ ori regionalӑ își pun cea mai importantӑ amprentӑ.

În ceea ce privește planurile Rusiei se schițeazӑ drumul susținut de alințe precum RIC (China, India, Rusia), BRIC (China, India, Rusia, Brazilia) dar si de instituții non-formale internaționale. Cheia în viziunea Rusiei este un parteneriat stategic cu Statele Unite ale Americii pentru realizarea unor proiecte cu finalitate și interes comun dar, pe picior de egalitate. Secretarul Consiliului de Securitate al Federației Ruse, Nikolai Patrușev susține de asemenea cӑ Rusia este pentru colaborӑri vii și relații de interacțiune cu Uniunea Europeanӑ. Putin dorește creerea spațiului Euro-Atlantic plus un sistem de securitate într-un mediu politic competent. O parte vulnerabilӑ este întețitӑ de trupele militare aparținând Alianței ajunse lângӑ frontiere și ridicӑ în același timp o barierӑ între relațiile NATO cu Rusia. Cu toate cӑ de-a lungul timpului trupele militare și-au gӑsit timpului explicații referitoare la funcțiile globale îndeplinite, rӑmân totuși un capitol de dispute și nemulțumire între Occident și Kremlin.

În ceea ce privește planurile europene, Federația Rusӑ dorește o colaborare spornicӑ în toate sferele de interes comun: economie, securitate internӑ si externӑ, învӑțӑmânt, culturӑ, științӑ etc. Se consolideazӑ în spațiul euroatlantic conform viziunii Rusiei un sistem transparent de securitate colectivӑ bazat pe dreptul contractual.

Asemenea unui regim vizionar dar, care pune în aplicare pe drum tot ce-a întreprins inițial, politica Rusiei aduce în prim plan o intensӑ pregӑtire în cadrul Federației pânӑ în anul 2020 țintind siguranța de a se intitula una din cele mai mari puteri. Tendința este una la nivel global date fiind colaborӑrile întru emanciparea euasiaticӑ alӑturi de tendințele de îmbunӑtӑțire a relațiilor în spațiul european.

O actualӑ doctrinӑ a Rusiei sunt considerate scuturile antirachetӑ ca o preimejdie pentru securitatea naționalӑ. Kremlinul se întâlnește cu o situație amenințӑtoare luând în considerare urmӑtoarele: structura de conducere a securitӑții din punct de vedere global nu asigurӑ execuția unor garanții; apropierea NATO de granițele Rusiei; importantele fețe politice de la Kremlin socotesc periculoase desfӑșurarea pregӑtirilor militare strӑine în cadrul regiunilor vecine federației sau ale aliaților acesteia.

Pe plan mondial Federația Rusӑ are o nostalgie pentru vremurile de odinioarӑ din URSS. Existӑ deja formatӑ o Uniune vamalӑ între Rusia, Kazakstan și Belarus. Se vrea o colaborare mai intensӑ în domeniile importante: infrastructurӑ, energie, migrație.

În ceea ce privește schimbӑrile în politica de securitate a U.E. putem aminti data de 5 iunie 2010 când Rusia alӑturi de oamenii influenți din Germania au anunțat inființarea Comitetului UE-Rusia. Aceste funcționeazӑ ca un mecanism nou de securitate pentru soluționarea crizelor regionale. Berlin a cerut Kremlinului, pentu a-și arӑta adevaratele intenții sӑ retragӑ organele militare din Transnistria în schimbul susținerii ideii promovate de președintele Dmitri Medvedev privind Tratatul de Securitate Europeanӑ. În cazul în care ambele pӑrți și-ar duce la capӑt bunele intenții UE dorește sӑ discute cu Rusia arhitectura de securitate la nivel global, punând bazele unei noi organizații UE-Rusia privind inclusiv politica externӑ alӑturi de securitate la nivel ministerial. Noul comitet presupune o politicӑ bazatӑ pe predictibilitate, pe o colaborare bazatӑ pe principiile unei securitӑți indivizibile.

Desigur, pe plan internațional se poate observa cӑ Rusia nu dorește foc armat în Crimeea,ci transformarea ei intr-un „burete” între Moscova si Occident.

Scena politicӑ actualӑ în care drama creatӑ de criza politicӑ, alӑturi de rӑsturnarea regimului Ianukovici, plus reorientarea Kievului spre Bruxelles au reaprins flama discuției despre securitatea Estului. Aici apare Moscova pentru care Ucraina este ca un important cap de pod de care se leagӑ și sunt influențate echilibrul european în ceea ce privește repartizarea forțelor și securitatea Rusiei. Acestea fiind spuse putem aminti impetuozitatea în acțiunile întreprinse de Kremlin, ajungând la încӑlcarea legislației internaționale, a obiceiurilor de politicӑ externӑ si devenind un stat proactiv irațional.

Luând în considerare obiectivele președintelui Putin putem afirma cӑ anexarea Crimeei nu reprezintӑ decât un obiectiv minimal. Peninsula este separatӑ de un istm de restul continentului, având în vedere corupția și criminalitatea ridicatӑ ce ajunge ca anual sӑ fie irosite mari sume de la bugetul central.

Moscova are din motive pur strategice și de conduitӑ a securitӑții și prosperitӑții naționale interese în zona Crimeea. În martie 2014, la întâlnirea dintre diplomații ruși și americani, Serghei Kavrov și John Kerry, ținutӑ la Londra, Rusia a propus creearea în peninsulӑ a unui teritoriu neutru militar dar și politic, cu limbi oficiale: rusӑ și ucraineanӑ în care sa se adopte o noua Constituție pentru a putea favoriza o autonomie a regiunilor. În contextul în care Kiev s-ar alӑtura Occidentului și ar dori aderarea la UE și NATO, Rusia ar putea pilota sectoarele din estul și sudul Ucrainei sӑ se separe, luând în considerare și scenariul operat în Crimeea, pentru ca mai apoi sӑ adere la Federația Rusӑ.

II.2 Opinia Kremlinului și drumul acestuia

În Ucraina la numai câteva zile dupa conflictele din 2014 președintele Poroșenko, a detaliat planul de pace prin care vrea sӑ evite pierderea militarilor sau a civililor și sӑ imbunӑtӑțeascӑ dialogul politic. La momentual actual nu se discutӑ despre stabilitatea integritӑții teritoriale a statului dar, trebuie luatӑ în considerarea orientarea geopoliticӑ spre Occident. Soluția pentru acest conflict este, menținerea, conform președintelui, unei importante descentralizӑri, fapt ce este tangent cu poblema lingvisticӑ, situația memoriei istorice si a cutumelor culturale. Președintele dorește ca aceste situații sa fie bine mânuite pentru a fi bine soluționate astfel încât ele sӑ nu mai aparӑ pe viitor. Pentru început autoritӑțile locale vor putea folosi limba rusӑ, cetațenii vor putea prin alegerile comunitӑților sa aleagӑ la ce bisericӑ doresc sӑ se închine, ce doresc sӑ sӑrbӑtoreascӑ, sub ce monument vor sӑ depunӑ flori. Dupӑ distrugerile înregistrate în Ucraina Poroșenko a anunțat cӑ infrastructura, fabricile, casele vor fi restaurate cu sprijin din partea UE.

Perspectivele Ucrainei pentru anul 2015 prezintӑ trei puncte importante: garantarea în timp a unei stabilitӑți economice, diminuarea corupției și terminarea conflictului din est. Tot o prioritate o reprezintӑ cu asigurarea noi coaliții fӑrӑ fricțiuni majore. Economia Ucrainei este pe muchie, cu mari datorii, cu o moneda in cӑdere și diminuarea rezervelor externe. Având în vedere impasul din Rusia, situație care nu s-a modificat foarte mult de la semnarea Protocolului de la Minsk, semnat in septembrie anul trecut, Ucraina nu se poate baza pe sprijin din partea Rusiei. La rândul sӑu, alte împrumuturi de la FMI ar aduce la suprafațӑ un plan riguros, care ar putea duce la inghețarea salariilor și la reducerea serviciilor publice. Se poate spune cӑ singurul factor atenuant în aceast scenariu este cӑ Rusia se confruntӑ cu situații similare, excluzând aici datoria devastatoare suportatӑ de Ucraina în ultimii ani, o mare perioadӑ din timpul președentelui Ianukovych. Cu toate acestea în continuare situație economicӑ a Rusiei produce o destabilizare în regiunile de est și de sud. Puțin probabil ca în viitorul apropiat sӑ se modifice atmosfera in Crimeea.

Noua coaliție din Rada poate prin mandat sa previnӑ si sӑ rectifice corupția endemicӑ care a fost evidentӑ pe piața economicӑ din primii ani postbelici. De la președinte în jos, ucrainienii ar trebui sӑ facӑ sacrificii și sӑ schimbe modul de viațӑ cu care au fost obișnuiți. În plus pe langa modificӑrile apӑrute în mediul afacerilor, țara are nevoie de reforme juridice, bineînțeles alӑturi de modernizarea și eficientizarea economiei.

Alimentată, în mare parte din străinătate (SUA, UE, RUSIA) actuala criză politică s-a declanșat după ce  guvernul  a suspendat, la jumătatea lunii decembrie 2013, semnarea Acordului de  Asociere a Ucrainei la UE, optând pentru uniunea vamală condusă de Moscova, din care fac parte Rusia, Belarusul și Kazahstanul. Protestele opoziției împotriva regimului președintelui Viktor Ianukovici au luat amploare și , în urma unor confruntări violente au rezultat peste 82 de morți și 600 de răniți. Violențele au fost alimentate și escaladate în contextul în care Viktor Ianukovici a promulgat un pachet de legi votate în parlament , care  restrângeau libertățile civile și deschideau calea spre un stat polițienesc. Sub presiunea deonstranților pro- europeni și a forțelor de auto- apărare formate din protestatari, Ianukovici și miniștri guvernului interimar au abandonat puterea politică retrăgându-se în zonele estice pro ruse ale Ucrainei, lăsând opoziției șansa de a prelua frâiele puterii.

În acest context favorabil componentei politice pro-ruse, centrul crizei s-a mutat în sudul țării, în Peninsula Crimeea. Vladimir Putin nu a ignorat solicitarea de asistență rusă formulată de noul premier al regiunii autonome Crimeea (Serghei Aksionov) de a proteja populația rusă și a restabili, în regiune „pacea și calmul”. La cererea lui Vladimir Putin, Parlamentul rus a votat pe 1 martie 2014 în favoarea unei intervenții miliate în Crimeea. Deși nu a fost declanșată oficial, obiectivele din această regiune pro- rusă au fost puse rapid sub controlul comandourilor pro-ruse, iar în bazele militare ruse au fost puse în stare de război. Azi 4 martie 2014, întreaga peninsulă se află sub controlul trupelor ruse după ce majoritatea șefilor armatei ucrainene din regiune au trecut, de bunăvoie, în subordinea autorităților pro-ruse. În aceste condiții ultimatumul dat armatei ucrainene din Crimeea de a se preda până azi, la ora 5 dimineața, a fost îndeplinit de bunăvoie. Mișcările strategice și militare ale Rusiei în Crimeea sunt identice cu cele aplicate în 1979 în Afganistan, 1992 în Transnistria și  2008 în Georgia. „Ocupația domestică” cerută din inetrior este , din punctul de vedere al Rusiei, legitimă. Opinia subsemnatului este aceea că, în actuala criză creată artificial în Crimeea, reacțiile internaționale nu pot ține pasul cu Moscova. Mai mult ca sigur, în absența unei ruperi a peninsulei față de autoritățile de la Kiev, Federația rusă va răspunde printr-o reacție armată extrem de dură. În acest context geopolitic favorabil, geostrategiei ruse, atât intervenția SUA, UE și a Consiliului de securitate al ONU sunt tardive. Mesagerii acestor puteri nu vor găsi, prea curând, soluții pentru ieșirea din această situație geopolitică regională „bătută în cuie”. Iată cum Rusia a reușit să-și realizeze „capete de pod” în zonele de influență geopolitică și  spre direcțiile strategice Marea Baltică ( Saint Petersburg și Kaliningrad), Marea Neagră (Peninsula Crimeea). Cel mai probabil dominația rusă în Marea Neagră va fi partajată prin negociere, cu Turcia.

II.3. Ucraina spre calea cӑtre aderare și strategia de anexare a Crimeei

Relația dintre UE și Rusia a suferit schimbӑri importante dupӑ anul 2009, atunci când U.E. a declanșat Parteneriatul de Est pentru a câstiga noi parteneri în ceea ce privește proiectul de Politicӑ și Securitate Europeanӑ, Moscova exprimându-și reticiența și îngrijorarea vis-a-vis de ceea ce presupune influența U.E. în regiune și demarând pașii implementӑrii unui program propriu numit Eurasia la care s-au alӑturat Belarus și Kazakhstan, iar dorința Rusiei este cu siguranțӑ aceea de a avea alӑturi în alianțӑ și alte state membre ale fostului regim sovietic.Acestea însӑ au fost îngreunate de cererile pentru programul de aderare și apropierea de U.E., al unor țӑri precum Ucraina, Moldova, Georgia sau Armenia, iar Rusia a generat o presiune intensӑ asupra acestor țӑri pentru a nu opta cӑtre inițiativa Alianței ce urma sӑ aibӑ loc la Summit-ul de la Vilnius și a se alatura alianței Eurasia, punând bariere comerciale în anumite zone și întrerupând serviciile de energie livrate cӑtre zonele cu pricina. În cazul Armeniei, aceasta a fost inclusiv amenințatӑ cu retragerea prezenței militare de pe teritoriu, iar aceasta a ales alternativa Eurasia, spre deosebire de Georgia sau Moldova care au pӑstrat ruta orientativӑ cӑtre programul U.E. Rusia de asemenea a oferit o recompensӑ importantӑ președintelui Ucrainei, Viktor Yanukovich odatӑ cu refuzul acestuia de a semna cererea venitӑ dinspre U.E. care presupune ridicarea sancțiunilor comerciale și scaderea prețului gazelor furnizate, plus o recompensӑ financiarӑ în valoare de 15 miliarde de euro. Decizia acestuia a fost privitӑ la început ca pe o victorie din partea Rusiei asupra controlului din Ucraina dar, odatӑ cu conflictele de la Euromaidan și din celelalte orașe ale țӑrii a început sӑ se arate la ivealӑ și persistența trupelor militare și serviciilor de securitate ale UE. Cum situația de crizӑ începea sӑ degenereze într-o spiralӑ farӑ ieșire și scapatӑ de sub control, cu nenumӑrate victime crescând de la o zi la alta Franța, Polonia și Germania acționând în interesul UE au semnat un acord între președintele Viktor Yanukovich și opoziție, ce a intrat in vigoare în data de 21 februarie 2014 și permitea revizuirea constituției Ucrainei și alegeri anticipate pentru luna mai a anului 2015. Pierderile de vieți omenești de la Euromaidan corelate cu incapacitatea de a gestiona criza ce avea sӑ se adânceasca au dus la „fuga” acestuia în Rusia și la formarea unui nou guvern interimar la Kiev. Pe 27 februarie noul guvern interimar și-a facut publice intențiile de a întoarce decizia lui Yanukovich și de a semna cu U.E. acordul DCFTA (Acordul de Liber Schimb Aprofundat și Cuprinzӑtor),iar la scurt timp dupӑ exprimarea dorintei reacția Comisiei Europene nu a întarziat sӑ aparӑ, aceasta oferind aceași suma de 15 miliarde de euro cuantificate în împrumuturi și garanții care sa poatӑ ajuta guvernul de la Kiev în lupta împotriva abolirii corupției.

Referendumul ce avea sӑ aibӑ loc în Crimeea pe data de 16 martie cu privirea la anexarea Crimeei a fost o simplӑ formalitate pentru Rusia, la douӑ zile distanțӑ aceasta alipindu-și teritoriul, iar guvernul ucrainian trimite un nou semnal cӑtre UE, dar de aceastӑ datӑ îsi manifestӑ interesul doar pentru Acordul de Asociere (AA) nu încӑ și pentru DCFTA, aceste evenimente demonstrând puternica influențӑ și factorii externi care-i reprezintӑ Rusia și UE pentru dezvoltarea politicӑ a Ucrainei.

Anexarea Crimeei de cӑtre Rusia reprezintӑ cea mai importantӑ revizuire a hӑrții geopolitice a Europei de la caderea Reichului încoace,în ciuda zonei care are un bogat trecut rusesc și o puternicӑ influențӑ etnicӑ și consfințește schimbarea de perspectivӑ a Rusiei în ceea ce presupune respectarea regulilor internaționale de securitate. Mai mult decat atât, în acțiunea sa Moscova a încalcat asigurӑrile oferite Ucrainei în 1994 la Memorandumul de la Budapesta odatӑ cu renunțarea acesteia la echipamentul nuclear,conform caruia Ucrainei i se va asigura integritate teritorialӑ. Privind estimӑrile NATO, Rusia a mobilizat în prezent un numӑr impresionant de trupe de luptӑ situat între 35.000 și 40.000 menite sӑ alimenteze termerile unei posibile intervenții la granița Ucrainei.În contextul actual Rusia deține controlul asupra statelor ex-sovietice precum Georgia, Moldova și Ucraina dispuse la legaturi cu UE și NATO acestea neputând în prezent sӑ porneascӑ negocieri serioase decat dacӑ sunt dispuse sӑ se dezicӑ de entitӑțile separatiste și de zonele de conflict (Transnistria, Abkhazia, Osetia de Sud și Crimeea). Rusia își permite în prezent sӑ creeze o presiune artificialӑ în aceste state, amenințând guvernele cu oprirea alimentӑrii cu gaz, impunerea sancțiunilor de ordin economic și de circulație,alimentând și încurajând grupurile separatiste la rebeliune. Aceste acțiuni au un scop precis,pe langӑ limitarea dezvoltӑrii UE în partea de Est acestea vizeazӑ și dezvoltarea programelor de integrare ale Moscovei. De asemenea trebuie luatӑ în seamӑ importanța pastrӑrii unei bune relații cu Moscova, acestea implicând accesul imigranților pe piața de muncӑ din Rusia, în zone în care demografia are cifre scӑzute și vize gratuite pentru muncitorii din Georgia sau Moldova, în condițiile unei economii fragile ce dominӑ aceste țӑri.

Ucraina a dezvoltat de-a lungul timpului noi posibilitӑți și strategii de apӑrare ocazie cu care a deschis interesul statelor europene și SUA în vederea unui parteneriat cu alianța Nord Atlanticӑ. Se observӑ progrese vizibile în acțiunile militare și paramilitare precum și o colaborare apropiatӑ cu celelalte state și SUA în acțiunile desfașurate pentru menținerea ordinii și monitorizarea acțiunilor cu caracter terorist,dar implicarea Ucrainei poate fi dezbatutӑ abia dupӑ ce aceasta prezintӑ dovezile necesare cӑ poate funcționa ca un stat independent și în strânsӑ legaturӑ cu colaboratorii vestici, pentru a putea menține pacea și securitatea regionalӑ.

Chiar și analizând atent aceste referințe, procesul de integrare a Ucrainei se desfașoarӑ în prezent într-un ritm lent și necesitӑ timp în contextul anexӑrii Crimeei și situației conflictuale din Ucraina, acesta întampinând în prezent obstacole puternice.

Primul pas în vederea aderӑrii Ucrainei este de a confirma intențiile de a se alӑtura Uniunii Nord Atlantice, acest lucru presupune sӑ renunțe la statutul de non-aliat asumat în anul 2014 odatӑ cu anexarea Crimeei. NATO a trimis o invitație cӑtre Ucraina pentru a începe sӑ lucreze la o cale de acces, dar acest lucru presupune acordul și implicarea ambelor parți și necesitӑ runde întregi de negocieri la sediile centrale din Bruxelles unde se va face o analizӑ concretӑ asupra economiei,sistemului politic, judiciar și sistemului militar și strategic al Ucrainei.

Cele douӑ parți ar urma în pași logici sӑ participe la o comisie de reforme din subordinea NATO, un program de sprijin și de coordonare pentru a ajuta la îndeplinirea condițiilor de aderare la alianțӑ.

Cel de-al doilea pas îl reprezintӑ consimțӑmântul certificat dintre cele douӑ pӑrți și aducerea în vedere a unor noi legi și reforme solide din partea Ucrainei pentru a contribui la eliminarea uneia dintre problemele majore,corupția și a ajuta creșterea economicӑ și politicӑ a acesteia și alinierea la normele democratice europene. O principalӑ condiție pentru eventuala aderare o constituie dispunerea statului respectiv de capacitatea strategicӑ și militarӑ necesarӑ pentru a putea interveni în orice moment într-un conflict pentru a-și apӑra granițele propriei țӑri,iar în prezent Ucraina se confruntӑ cu o problemӑ majorӑ în ceea ce presupune infrastructura și programele de dezvoltare și apӑrare naționalӑ, lipsa de modernizare a ultimilor 23 de ani afectând statutul aderӑrii pentru moment. Deși pentru anul 2015 în Ucraina au fost alocate fonduri în valoare de 3,9 miliarde de euro,corupția ce dominӑ la cel mai înalt nivel al țӑrii influențeazӑ o scӑdere cu pânӑ la 1 miliard de euro,sumӑ ce însumeazӑ bugetul Bulgariei, Ungariei, Estoniei, Lituaniei și Letoniei alocat pentru apӑrare pe 1 an.

Dacӑ guvernul și serviciile secrete din Ucraina vor opta pentru colaborarea cu NATO și vor reuși sӑ îndeplineascӑ criteriile pretinse de alianțӑ ar reprezenta alinierea la standarde și începutul cӑtre cel de-al treilea pas al aderӑrii însӑ acestui fapt îi survine un întreg proces birocratic pentru a decide condițiile alӑturӑrii.În cadrul procesului propunerea va fi analizatӑ de toți cei 28 de membri ai alianței care vor decide dacӑ alegerea este compatibilӑ cu propria lor politicӑ internӑ sau cu intențiile de viitor și interesele comune ale NATO iar, în cazul unui rӑspuns afirmativ documentul va trebui sa fie aprobat de cӑtre Biroul Central din SUA.

Primul pas real cӑtre aderare a Ucrainei a avut loc în anul 2008 la Summit-ul NATO de la București, propunerea fiind respinsӑ de cӑtre reprezentanții Franței și Germaniei care au pledat pentru Ucraina în favoarea alternativei MAP, însӑ odatӑ cu venirea la putere a lui Viktor Yanukovich în 2010, Ucraina a renunțat la intenții, iar parlamentul a votat în unanimitate în 2011 statutul de non-aliat al Ucrainei. La acest statut s-a renunțat în 2014, odatӑ cu anexarea Crimeei de catre Rusia și sprijinirea rebelilor pro-ruși din estul Ucrainei, iar Kiev-ul și-a readus în atenție dorința de a adera.

Conflictul pornit împotriva lui Viktor Yanukovich în februarie 2014 a fost un imbold pentru separatiștii din Crimeea pentru a-și exprima din nou nemulțumirea fațӑ de regim,iar pentru guvernul rus un pretext adecvat pentru a-și trimite trupe și a dispune anexarea peninsulei. Liderii Rusiei au motivat acțiunile militare ostile întreprinse pe teritoriul Ucrainei ca fiind unele de interes național pentru țarӑ ce au avut ca scop prevenirea pierderii controlului asupra bazelor navale din Marea Neagrӑ sub controlul NATO și protejarea cetӑțenilor de etnie rusӑ ce dominӑ cu preponderențӑ zona împotriva naționalistilor din Ucraina și a tӑtarilor din Crimeea. Astfel Rusia cu ajutorul trupelor separatiste trimise în teritoriu a reușit sӑ obținӑ controlul asupra principalelor clӑdiri guvernamentale și ale parlamentului,inclusic asupra bazelor militare strategice.Referendumul conform cӑruia Crimeea devine o parte a Rusiei a fost contestat de cӑtre Ucraina,însӑ pe parcursul conflictului s-a dovedit o majoritate covarșitoare ce dorește guvern rus în Crimeea, 90% din cei chestionați declarând cӑ referendumul s-a desfașurat în condiții corecte și pӑstrand regulile democratice.Cei mai mari contestatari ai acestei decizii au fost liderii tӑtari din Crimeea care au și boicotat referendumul, la distanțӑ de câteva zile Crimeea și Sevastopol au fost alipite Rusiei oficial,iar noul guvern din Ucraina împreunӑ cu partenerii din Vest și SUA decid cӑ intervenția Rusiei este ilegitimӑ și abuzivӑ și contravine legilor internaționale.

Noul guvern din Ucraina își exprimӑ dorința prin persoana președintelui Petro Poroshenko de a reuni Crimeea cu Ucraina ca scop imediat, însӑ acest fapt presupune o desfӑșurare de forțe amplӑ și în cadrul unei acțiuni militare complexe împotriva unei națiuni mult mai numeroase și mai bine dezvoltate militar și tactic,iar aceasta variantӑ nu ar face decat sӑ sporeascӑ criza și in restul țӑrii.

Liderii guvernelor din Occident împreunӑ cu guvernul SUA s-au reunit și au încercat sa gӑseascӑ o soluție viabilӑ pentru soluționarea conflictului,însӑ au respins orice acțiune militarӑ ce ar putea periclita securitatea Alianței,dar au recurs la o serie de sancțiuni economice drastice asupra Rusiei,amenințând cu embargo și limitând accesul și tranzitul cӑtre Occident.Guvernul de la Kremlin a rӑmas însӑ ferm pe poziție și a refuzat orice formӑ de negociere ce ar putea avea influențe asupra statutului regiunii.Cu ocazia alegerilor electorale din 14 septembrie 2014 din Crimeea,partidul Rusiei Unite al lui Vladimir Putin a obținut un procent de 71% în randul cetӑțenilor,consimțind astfel definitiv eliminarea organizațiilor și a partidelor rebele de opoziție și instaurarea regimului sub o politicӑ severӑ prin acte de violențӑ,detenție sau expulzare.

II.4 Reacțiile SUA și UE îndreptate cӑtre Rusia dupӑ coflictul din Crimeea și schimbӑrile survenite în sistemele de securitate ale națiunilor

În contextul crizei din Ucraina au avut loc reacții diferite din partea țӑrilor membre în ceea ce privește conflictul izbucnit și posibila sa evoluție viitoare, țӑri precum România, Polonia, Letonia, Estonia și Lituania apelând la protecția NATO și la o desfașurare permanentӑ de trupe ale aliaților. În același timp, existӑ țӑri precum Ungaria, Cehia sau Slovacia ce au declarat cӑ nu se simt amenințate de acțiunile Rusiei în Crimeea în nici un fel și nu doresc sӑ renunțe la parteneriatele politice și economice cu Moscova. Acest lucru indicӑ viziuni și puncte de opinie diametral opuse,ceea ce conduce la o vizibilӑ rӑcire a relațiilor dintre țӑrile Vest Europene și cele Est Europene.

Amploarea militarӑ desfașuratӑ pe seama securitӑții în Europa Centralӑ și de Est a cӑpatat o importanțӑ deosebitӑ dupa ce Rusia a reușit pe neasteptate sӑ încalce granița cu forțe armate în vecinӑtatea statelor NATO. Din perspectiva statelor europene contextul din Ucraina este unul ingrijorӑtor în condițiile în care acestea au oferit Moscovei toleranța militarӑ în vederea apӑrӑrii propriei granițe, iar Kremlinul a acționat în neconcordanțӑ cu Legile Internaționale,încalcându-le și anexând Crimeea. Mai mult decât atât grijle CEE sunt îndreptate cӑtre capabilitatea Rusiei de a conduce ferm desfӑșurӑri militare spontane,pe lângӑ mobilizarea rapidӑ a mii de tineri soldați ruși la granița Ucrainei,Rusia a folosit și trupele locale separatiste,trupe speciale și atacuri cibernetice care împreuna constituie elementele unui nou tip de razboi,un „razboi hibrid”.In ultimii ani Kremlinul a înaintat diferite acțiuni cu caracter provocator la adresa NATO,invadând spațiul aerian al țӑrilor aliate si desfӑșurând ample exerciții cu caracter militar la granițele Alianței,dar statele membre nu au dorit inițial sӑ blocheze relațiile internaționale cu Rusia,ulterior convenind sa continue colaborarea cu Moscova doar în condițiile în care interesele membrelelor UE își pӑstreazӑ legitimitatea.

Intervenția Rusiei în Ucraina a avut o reacție promptӑ și rapidӑ din partea Poloniei, care a solicitat Consiliului Nord-Atlantic o întâlnire de urgențӑ ce a avut loc pe data de 4 mai. Varșovia invocӑ articolul 4 din Tratatul NATO, care permite oricarei țӑri membrӑ a Alianței sӑ solicite sprijin în caz de probleme de securitate. Atenția tuturor statelor și prezumțiile îngrijorӑtoare aveau sӑ se intensifice când pe data de 16 april, NATO a facut publicӑ decizia de a suplimenta prezența militarӑ în statele UE.

Pașii urmați de Alianțӑ în ceea ce privește Rusia, au fost de a-și intensifica exercițiile militare terestre,aeriene și navale în țӑri ca România, Polonia sau Tӑrile Baltice, numӑrul de avioane de luptӑ participante la misiuni crescând de la 4 la cel puțin 10 în permanențӑ, iar SUA și-a suplimentat efectivul în Polonia cu înca 12 avioane de luptӑ de tip F16 ce vor ramane pe teritoriul țӑrii cel puțin pânӑ la finalul anului 2015. Guvernul de la Washington și Barrack Obama au mers pe același punct și au anunțat sprijinirea unor noi campanii de desfașurare militarӑ ce au în plan sa simuleze cât mai bine situații de conflict teritorial și menite sӑ dezvolte sistemul de apӑrare al NATO. Aceastӑ acțiune dintre SUA și NATO nu este privitӑ cu ochi buni de toate țӑrile membre, care solicitӑ argumente mult mai solide pentru desfașurare de forțe de pe teritoriul UE, aceste modificӑri din sistemul de securitate fiind un subiect ce necesitӑ o amplӑ atenție la Summit-ul NATO.

Polonia, Lituania, Letonia și Estonia la care se adaugӑ și România au solicitat ca desfӑșurarea de acțiuni militare ale Aliaților sӑ continue pe teritoriul lor,considerând ca stagnarea permanentӑ a trupelor în regiune ar transmite un mesaj de intimidare Rusiei și în acelasi timp ar facilita o intervenție rapidӑ în cazul unui act de agresiune asupra țӑrilor din Alianțӑ.Între timp însӑ aliații din Vestul Europei considerӑ ca o staționare permanentӑ în aceste regiuni ar încalca un pact semnat între NATO și Rusia în 1997 în care Aliații se obligӑ sӑ nu staționeze cu „trupe de efectiv substanțial”. Poziția Germaniei vizavi de acest subiect a fost fermӑ, aceștia considerând ca detașarea trupelor aliate și staționarea acestora nu ar face decat sa extindӑ tensiunile cu Kremlinul.

Națiunile care au solicitat prezența permanentӑ a trupelor NATO pe teritoriul lor,au cerut inclusiv ajutorul Alianței pentru susținerea dezvoltӑrii infrastructurii regionale militare pentru a sublinia credibilitatea defensivӑ și pentru a putea recepta mult mai ușor ajutorul primit din partea aliaților în cazul unui conflict.Atât SUA cât și NATO au rӑspuns la aceste cerințe într-o masurӑ limitatӑ anunțând ca sunt pregatiți sa ajute Europa cu echipamente militare.Statele Unite a anunțat ca vor încerca sӑ gӑseascӑ noi locații strategice pentru îmbunӑtӑțirea infrastructurii militare,generând nemulțumirea Germaniei care a catalogat aceste acțiuni ca fiind unele provocatoare,o altӑ problemӑ constituind-o lipsa de fonduri ale statelor,majoritatea reducandu-și bugetul pentru aparare în anul 2015.

Polonia și statele Baltice au solitat ca planul de contingențӑ regionalӑ sa fie ajustat la cerințele politice și militare actuale,documente relevante fiind semnate neoficial la Summitul de la Lisabona, unde aliații au dezbӑtut planuri de rӑspuns a unor potențiale atacuri în Polonia, Lituania, Letonia sau Estonia, aceste țӑri exprimandu-și ingrijorarea cu privire la conflictul din Georgia,însӑ acestea nu au ridicat problema dezarmӑrii nucleare prezentӑ in statele lor.O exceptie a fost ministrul ceh al afacerilor Externe, Jiri Schnider care a declarat cӑ Polonia și Cehia ar fi dispuse sӑ ofere baze militare pentru a ajuta la dezvoltarea armelor nucleare ale Americii împotriva terorismului.

Varșovia a accentuat de asemenea construirea unei baze de rachete defensive americane în Redzikowo, care va fi gata conform acordului pânӑ la finalul anului 2018. De când sistemul american defensiv anti-rachetӑ a fost instalat în Europa pentru protejarea atacurilor venite din Orientul Mijlociu, cantitatea și facilitațile tehnice sunt insuficiente pentru a oferi protecție necesarӑ Poloniei împotriva unui atac venit din Rusia, de aceea astfel de acțiuni cu implicații militare din partea SUA vin ca un gest de credibilitate în ceea ce înseamnӑ angajamentul dintre cele douӑ țӑri.

Un punct de vedere decisiv cu privire la conflictul cu Rusia l-a constituit cel al Germaniei, care în ultimii ani a atins un nivel de dezvoltare a elaborӑrii politicii externe și a jucat un rol decisiv în relația cu restul Europei. Deși Germania s-a clasat prima în clasamentul țӑrilor din Europa care au reușit sӑ combatӑ criza economicӑ, abia dupӑ conflictul din Crimeea aceasta a reușit sa expunӑ o poziție fermӑ în ceea ce privește o posibilӑ soluționare a disensiunilor, spre deosebire de cazul Ruso-Georgian din 2008 atunci când Franța a preluat inițiativa.În contextul actual Berlinul s-a dovedit a fi punctul cheie al Europei în ceea ce presupune dorința de combatere a anexӑrii Crimeei,prin folosirea unor sancțiuni graduale, menite sӑ descurajeze Rusia. Deși în 2008 nu se puteau impune sancțiuni de nici o manierӑ asupra parteneriatului dintre Rusia și Europa, în 2014 Germania și-a schimbat radical poziția fațӑ de confruntӑrile graduale ca și rӑspuns la potențialele sancțiuni provocate, totuși în ciuda acestor aspecte Germania a dorit sӑ menținӑ cӑile de comunicare și de colaborare cu Rusia active.

Prin vocea ministrului german de externe Frank-Walter Steinmeier se face apel cӑtre Rusia la încetarea conflictului militar din Ucraina și la stabilizarea ordinii și siguranței naționale,pentru a evita crearea unor noi diviziuni de state înainte de conflictul din Crimeea,poziția acestuia suferind noi modificӑri odatӑ cu patrunderea Rusiei la granița Ucrainei, totul culminând cu anexarea Crimeei care a fost catalogatӑ de acesta ca fiind „o încercare de divizare a Europei”. De asemenea, cancelarul german Angela Merkel și-a exprimat ferm punctul de vedere cu privire la acțiunile Moscovei cosiderând cӑ politica actualӑ a acesteia este similarӑ mai degrabӑ cu cea a secolelor trecute și cӑ dreptul celui puternic nu trebuie sӑ se ascundӑ în spatele dreptӑții și sӑ contravinӑ intereselor geopolitice de întelegere și cooperare. Mai mult decat atât Angela Merkel a subliniat poziția Germaniei de a rӑmâne alaturi de celelalte 27 de state ale UE și de SUA în ceea ce privește adoptarea unor mӑsuri de sancțiuni financiare și de bariere comerciale și a lansat un apel la deschiderea din partea oamenilor de afaceri și politicieni ruși de a oferi alternative cu privire la soluționarea conflictului pentru ridicarea sancțiunilor și pentru eliminarea crizei din Ucraina într-un timp cât mai rapid.Ministrul de externe al Germaniei a sprijinit inițiativa de suspendare a activitӑților Consiliului NATO-RUSIA dar în ciuda acestui demers,a accentuat nevoia de a pӑstra o cale de comunicare cu Moscova ce ar putea relua proiectele și stabiliza conflictul.

Germania se distinge ca fiind cea mai importantӑ pârghie dintre Rusia și Europa,mizând pe importanța unui succes obținut în vederea apropierii Rusiei de Europa și integrӑrii acesteia în programele de legi internaționale. Postura în care se regӑsește în prezent este una ingratӑ și în acelasi timp contradictorie : pe de o parte este nevoitӑ sӑ se supunӑ angajamentului respectӑrii legilor internaționale și a integrӑrii economice,iar pe de alta reprezintӑ conductorul principal dintre Rusia și UE. Se distinge și rolul individual pe care aceasta trebuie sӑ și-l asume,Germania fiind un important importator de gaze naturale din Rusia (35%), Berlinul analizând atent acest subiect în contextul implementӑrii de sancțiuni comerciale acestea putând arunca Germania într-un colaps financiar, cele douӑ țӑri demarând în 2012 un ambițios proiect de colaborare directӑ și inaugurând una dintre cele mai mari conducte de țiței (North Stream) în contradicție cu interesele celorlalte țӑri membre ale UE care se luptau pentru promovarea Coridorului Sudic de Energie pentru a stӑvili influența Rusiei în partea de Est și de Centru a Europei.

Marea Britanie a expus una dintre cele mai vehemente pozitii cu privire la conflictul din Ucraina in contextul inchiderii Consiliului Britanic din Rusia, a cazului Litvenko și a acțiunilor de spionaj intense din partea serviciilor secrete de la Moscova. Secretarul extern al Marii Britanii, William Hague a clasificat situația ca fiind una din cele mai mari crize din secolul 21 și a avertizat Rusia cu recurgerea la sancțiuni financiare majore pentru nesupunerea si nerespectarea legilor internationale. Acesta și-a exprimat dorința pentru o schimbare fundamentalӑ a securitӑții, sugerând cӑ trebuiesc impuse sancțiuni majore de ordin economic dar și în ceea ce privește colaborarea militarӑ și exporturile militare din Rusia și a declarat cӑ trebuiesc gӑsite soluții care sӑ diminueze dependența Europei de energia electricӑ de la Moscova. Totusi, recunoscând relațiile economice înfloritoare dezvoltate cu Rusia de-a lungul ultimilor ani, el a catalogat acțiunile din Ucraina ca fiind unele ce “se intorc inapoi cӑtre o alta erӑ”, punctând de asemenea și cӑ toate țӑrile depind de respectarea unor legi internaționale, iar pentru ca aceste legi sӑ-i pastreze credibilitatea, trebuiesc impuse sancțiuni drastice indiferent de numele statului ce le incalcӑ, precizând și cӑ principiile Ucrainei trebuiesc respectate pentru a nu risca un precedent ce s-ar putea mai apoi extinde în orice alta parte a Europei. Marea Britanie a decis în consecinta suspendarea tuturor acțiunilor militare de cooperare cu Rusia și exportul de armament inclusiv și a indemnat și celelalte state membre Europene sӑ urmeze aceeași direcție.

Secretarul de stat al Marii Britanii a fost primul înalt demnitar din Vest ce a cӑlӑtorit la Kiev dupa declanșarea conflictului din Crimeea, iar dupӑ aceasta vizitӑ secretarul apӑrӑrii Hammond a declarat nevoia de întӑrire a trupelor NATO, precizând importanța participӑrii la acțiuni militare în statele Baltice și în țӑrile Estice membre NATO ca o mӑsura de asigurare a angajamentului de apӑrare.

În altӑ ordine de idei, deși Marea Britanie se numӑra printre cei mai aprigi contestatari ai Rusiei, aceasta se claseazӑ într-o pozitie mult mai lejera în relatiile cu Moscova decât celelalte țӑri din Vest, deoarece nu resimte efectul dependenței de gazele naturale și energia electricӑ din Rusia și nu deține contracte importante de comerț militar cu aceasta. În comparatie cu Franța, Marea Britanie a concesionat toate contractele de export militar cu Rusia, în valoare de 80 de milioane de lire.

În ceea ce privește poziția SUA, exprimatӑ de președintele Barrack Obama se observӑ cum a clasificat Rusia ca fiind o putere regionalӑ capabilӑ sӑ amenințe statele din imediata sa apropiere aflate într-un moment de slӑbiciune. Angajamentul NATO și datoria SUA este aceea de a sprijini politica și relațiile internaționale într-o Europa liberӑ. Cӑderea zidului Berlinului a fost privit ca o reușitӑ a determinariii SUA impreunӑ cu NATO în incercarea de a apӑra democrația și libertatea în Europa, precum și succesul tranzițiilor democratice din statele Centrale și de Est din perioada 1990-2000 care s-au dezvoltat considerabil datoritӑ ambiției și perseverenței SUA și a Aliaților de a extinde UE si NATO.

Obama a precizat de asemenea cӑ poporul are dreptul la libera alegere, iar acțiunile Rusiei nu sunt unele demne de secolul 21 prin încalcarea abuziva a granitelor Europei si folosirea serviciilor secrete in scopul supunerii populatiei la regim. Interesul SUA nu este unul economic în ceea ce privește pӑstrarea unor bune relații cu Kremlin-ul ci mai degraba se axeazӑ pe cooperarea a aceea ce înseamna interesul de securitate internațional privind combaterea armelor chimice din Siria și descurajarea acțiunilor nucleare din Iran.

Guvernul de la Paris s-a alaturat demersului și poziției SUA și s-a împotrivit în prima ӑfaza poziției Germaniei în ceea ce priveste aplicarea unor sancțiuni dure asupra Rusiei, adoptând o pozitie independentӑ și diferitӑ fațӑ de cea din 2008 din cadrul conflictului din Georgia, atunci când Nicolas Sarkoszy în calitate de președinte al Consiliului European a convocat o ședințӑ de urgențӑ pentru stabilirea pașilor medierii și soluționӑrii problemei. Ministrul de externe al Franței, Fabius a catologat actiunea de anexare a Rusiei in Crimeea ca fiind cel mai mare abuz de la Razboiul Rece încoace, punctând nevoia de a acționa în consecințӑ cu fermitate și rigurozitate și de a-l stopa pe Vladimir Putin din cadrul acestor acțiuni ostile, dar a subliniat și importanța pӑstrarii unei cale de dialog deschis în vederea soluționӑrii conflictului. Acesta a sprijinit de asemenea suspendarea Rusiei din cadrul G8 și a anulat vizita ministrului de apӑrare externӑ al Franței în Rusia, dar nu s-a opus vizitei lui Putin din iunie 2014 în Franța cu ocazia celebrӑrii debarcӑrii Normandiei. În ton cu acesta, prim-ministrul Frantei Ayrault a avut o poziție concisӑ și clarӑ și a pledat pentru adoptarea de urgențӑ a mӑsurilor necesare pentru pӑstrarea integritӑții Ucrainei, dar a subliniat cӑ pasul spre UE poate fi infӑțișat ca o realitate doar construit de munca propriului popor. Pe de altӑ parte Franța a afișat o poziție precautӑ cu privire la apropierea UE de Ucraina, în februarie 2014 oficialii francezi facând apel și solicitând celorlalți parteneri vestici sӑ aștepte pâna la alegerile electorale desfașurate în Ucraina în mai 2014 inainte de a-și înainta suportul pentru sprijinirea Kievului, argumentând aceastӑ acțiune ca fiind una ce ar putea determina reforme noi în stat și o presiune suplimentarӑ exercitatӑ de cӑtre Moscova. Aceasta rezervare a Franței în ceea ce priveste sprijinul acordat Ucrainei din partea celorlalte state membre pentru integrare a fost cel mai bine exemplificata intr-o declaratie oficiala ce afirma ca Ucraina nu va deveni niciodata un stat membru.

Franta a constituit unul dintre principalii piloni de sprijin pentru intreprinderea actiunilor NATO, cu participari masive la exercitii cu efectiv complet,inclusiv cel din noiembrie 2013 din Polonia,unde a participat cu 1200 de soldati si de asemenea a oferit sprijin aerian prin avioane de lupta in contextul anexarii Crimeei pentru a asigura inca o data Aliatii de capacitatea defensiva pe care e dispusa sa o ofere,dar pe de alta parte a conchis ca orice actiune de tip militar desfasurata in Ucraina nu ar trebui considerata o optiune viabila pentru solutionarea conflictului. Franța nu are nici aceeași conexiune emoționalӑ precum Germania sau Polonia cu privire la criza din Ucraina, reacțiile Parisului fiind mai degrabӑ unele rezervate și mai mult îndreptate cӑtre grija puterii economice din Europa și cӑtre Ordinea Mondialӑ, economia acesteia bazandu-se într-un procent restrans pe energia nucleara provenita din Rusia, dar în acelasi timp cele doua țӑri constituind unul dintre cele mai importante parteneriate din Europa în ceea ce privește schimbul de armament militar și tranzactia de nave maritime de rӑzboi fabricate în Franta.

În contextul alegerii președintelui Hollande, acesta a avut ca principalӑ promisiune crearea a noi locuri de muncӑ, iar nevoia de clienți pentru industria militarӑ a Franței deja suprapopulatӑ a fӑcut ca aceasta sӑ se gaseasca intr-o situatie ingratӑ de a finaliza tranzacția de ambarcațiuni navale promise Rusiei și de a primi critici deschise vehemente din partea altor membri parteneri precum Marea Britanie care a propus inchiderea oricaror relatii de cooperare militara cu Rusia.

În lumina crizei din Crimeea și a modernizӑrii continue a armatei ruse,majoritatea statelor din NATO recunosc nevoia de acordare a unor cheltuieli masive pentru un sistem militar avansat. În prezent Estonia este singura țara membrӑ ce respectӑ învoiala din cadrul Summit-ului NATO din 2006, conform cӑreia fiecare stat membru trebuie sa aloce anual minim 2% din bugetul intern pentru apӑrare. Un alt exemplu este Polonia care alocӑ anual aproximativ 1,95 % din buget acestor acțiuni și care a dezvoltat un program de apӑrare conform cӑruia pânӑ în 2022 va cheltui 46 de miliarde de euro pentru îmbunatațirea sistemului defensiv. Lituania de asemenea a declarat un ambițios plan de a-și încadra cheltuielile militare pânӑ în 2020 de la 0,8% la 2%,Letonia de la 0,9 la 2% și România de la 1,36 % la 2 % pânӑ la finalul anului 2017 în timp ce țӑri precum Cehia,Slovacia sau Ungaria și-au anunțat intențiile de a crește sensibil sau chiar a scade bugetul alocat anual pentru aparare militarӑ,dupa cum urmeazӑ:Ungaria ar crește bugetul de la 0,8% la 0,9% pânӑ în 2016, Cehia ar dori sa reducӑ bugetul, iar Slovacia momentan nu considerӑ necesarӑ o astfel de mișcare și doreste sӑ pӑstreze același buget.

Pe durata crizei din Ucraina, membri aliați din vecinӑtatea Rusiei au început sa devinӑ ușor îngrijorați cu privire la capacitatea celorlalți parteneri din Vest de a interveni în forțӑ și de a asigura securitatea. Dacӑ reacția din partea Americii a fost una clarӑ, aceștia detașând trupe care sӑ ocupe granițele statelor NATO din Est, țӑri precum Franța și Germania nu au avut aceeași fermitate în exprimarea opiniilor. Chiar dacӑ cele douӑ țӑri au participat activ la operațiunile desfașurate de Aliați, nici una dintre ele nu a fost de acord cu pedepsirea Rusiei cu sancțiuni economice și de circulație internaționalӑ, guvernul Germaniei criticând aspru detașӑrile permanente ale trupelor aliate, iar Franța încheiind tranzacții financiare importante cu Rusia.

Ministrul apӑrӑrii naționale din Letonia, Artist Pabriks chiar a declarat cӑ statele din Vest nu percep Rusia ca pe o amenințare realӑ, în primul rând datoritӑ distanței geografice care le separӑ de ea, iar mai mult decât atât acestea sunt preocupate sa menținӑ relațiile economice de cooperare cu Moscova, motiv pentru care în viitor datoritӑ acestor elemente existӑ posibilitatea ca Rusia sӑ se implice și mai mult în statele Estice, încurajati de pasivitatea statelor importante.

De altfel, țӑrile Baltice, Polonia și România sunt au lansat cele mai determinate propuneri pentru a delimita granițele NATO și de a întari sistemul defensiv al frontierelor în contextul în care o parte din acestea au granițe directe cu Rusia și minoritațile care vorbesc rusӑ constituie o parte importantӑ din populația țӑrii (Estonia – 24%,Letonia 27%,Lituania 5%) și toate cele trei țӑri Aliate au solicitat spriin logistic și militar,în prezent utilizând sisteme învechite de apӑrare și avand o așezare geostrategicӑ sensibilӑ,iar cazul unui eventual conflict armat cu Rusia asistența NATO ar fi decisivӑ atât terestru,cât și naval si aerian.Mai mult decât atât prezența permanentӑ a trupelor Aliate este ca un rol decisiv cel îl pot avea deoarece tarile Baltice sunt poziționate între Kaliningrad Oblast și restul Rusiei,iar în cazul unui conflict Moscova ar putea foarte ușor împiedica orice tentativӑ de revendicare din partea NATO.

Ungaria, Cehia și Slovacia încearcӑ sӑ pӑstreze în continuare legӑturi economice strânse cu Moscova, în condițiile în care distanța fațӑ de Rusia reprezintӑ siguranța cӑ cele trei țӑri nu pot fi afectate de un eventual conflict acestea nu au operat modificӑri majore în statutul bugetelor de apӑrare, iar Ungaria reprezentatӑ de prim-ministrul Viktor Orban și-a manifestat intențiile de a se îndeparta de UE și de Statele Unite, intesificandu-și relațiile economice și politice cu partea Esticӑ a Europei, inclusiv cu Rusia.

Pe parcursul conflictului din Ucraina, Bulgaria și-a exprimat îngrijorarea cu privire la destabilizarea regiunii și a subliniat importanța întӑririi capacitӑților defensive din Marea Neagrӑ,însӑ aceștia nu au formulat o cerere directӑ cu privire la securitatea frontierei care NATO, cum s-a întamplat în cazul țӑrilor Baltice, Poloniei sau României. Bulgaria a propus efectuarea unor exerciții de simulare aerianӑ, navalӑ și terestrӑ împreunӑ cu trupe din Turcia și România dar nu a pledat pentru instalarea permanentӑ a trupelor pe teritoriul țӑrii. Se cunoaște de asemenea relația strânsӑ de colaborare din punct de vedere istoric și cultural cu Rusia a Bulgariei, care primește anual energie din Rusia, iar în fiecare an este vizitatӑ de sute de mii de turiști ruși.

Punctul de vedere al României în ceea ce privește conflictul din Crimeea a fost unul de îngrijorare datoritӑ activitӑții navale intense din Marea Neagrӑ generat de armata rusӑ, fapt ce a presupus solicitarea și mobilizarea trupelor aliate în estul țӑrii pentru a evita un scenariu asemӑnӑtor și în Moldova.

Intervenția Rusiei în Ucraina a confirmat îngrijorarea din partea țӑrilor vecine, Polonia, Lituania, Letonia și Estonia care au cerut mӑsuri puternice de delimitare a spațiului regional încӑ de la începutul alӑturӑrii Alianței,iar o reacție de aceeași manierӑ fermӑ nu a întarziat sӑ aparӑ și din România. În ciuda dezbaterilor desfӑșurate,membrii alianței au evitat sӑ descrie concret vreuna dintre țӑri ca fiind o posibilӑ amenințare,însӑ evenimentele recente descriu Rusia ca un potențial adversar. Chiar dacӑ țӑrile membre CEE și-au asumat un rol clar de gӑzduire a forțelor înca nu s-au putut pronunța concret și determina importanța armelor nucleare din politica revizuitӑ a NATO. Este clar cӑ guvernele statelor implicate nu au facut referire și la bazele strategice nucleare din cauza probabilitӑții reduse ca acest lucru sӑ se întample și pentru a evita eventuale controverse, însӑ în același timp utilitatea unor arme nucleare în contextul unor forme de agresiune din partea Rusiei în Crimeea, poate fi privitӑ ca și caz marginal.

III. Dumul istoriei – existӑ o cale de mijloc. Cum se poate echilibra balanța?

În primul rând aici putem aminti de relația Fed. Ruse cu NATO, parteneriat care a jucat un rol strategic în menținerea securitӑții in zona Euro-Atlanticӑ, bazatӑ și condusӑ de puternice principii, valori și compromisuri, incluzând democrația, libertӑțile civile și pluralismul politic. În ultimii zece s-a dezvoltat o politicӑ baztӑ pe dialoguri interstatale alӑturi de proiecte concrete pentru asigurarea securatӑții naționale pentru fiecare stat în parte.

Dupa ultimele declarații NATO dorește o colaborare pentru cӑ existӑ ținte si interese comune la nivel global. La acest moment fiind atenți și la ultimele declarații ruse și la acțiunile întreprinse in situațiile extreme de securitate în ceea ce privește zonele de interes comun, așa cum au fost concretizate și în Tratatul asupra forțelor militare convenționale în Europa de Rusia, se rӑspunde cu o continuitate a colaborӑrii în calitate de parteneri comuni.( Declarația de la Roma). Se afirmӑ un ridicat interes pentru creearea unei forțe comune în fața unor situații cum ar fi terorismul, adevӑratele probleme create de distrugerile produse in masӑ de arme.

Deja intrate în istorie evenimentele de anul trecut au fost bine conturate de acțiunile Rusiei în încercarea de a aduce Ucraina în Uniunea Eurasiaticӑ, deși inițial se opuneau mulți ucrainieni. Același risc și-l asuma acum și Uniunea Europeanӑ încercând sa aducӑ Ucraina în Vest fӑrӑ a face referire la realitatea economicӑ sau la bunӑvoința UE de a suporta costuri enorme care sunt incluse având în vedere criza din Ucraina, toate acestea pe o perioadӑ în care inclusiv locuitorii uniunii depӑșesc propria crizӑ.

Pe de o parte Rusia are foarte mult de suferit luând în considerare sancțiunile economice vestice dar, pe de altӑ parte situația Ucrainei este și mai gravӑ. O cӑdere în acest ritm pare sӑ asigure un colaps sigur.

Foarte important este cum în ultimii 23 de ani de la sfârșitul Uniunii Sovietice, majoritatea membrilor din presa vesticӑ au ales sӑ ignore sau sӑ interpreteze aspecte cheie din relația economicӑ Ucraina – Rusia. Asta le-a permis sӑ ignore articole cruciale pentru menținerea balanței economice a puterii între Rusia și Vest. De reținut și faptul cӑ Vestul pur și simplu nu are mijloacele sau puterea sa integreze in vest Ucraina atât timp cât ea este izolatӑ de Rusia. Se ridicӑ întrebarea dacӑ statele din Vest pot prelua Ucraina cu toate cheltuilele anuale care se ridicӑ la o suma foarte mare,care la momentul actual este furnizatӑ în fiecare an de Rusia.

Comentariile vestice nu greșesc atunci cand declarӑ cӑ Rusia suportӑ un sistem pe deplin corupt si semi-autoritar în Ucraina dar, tot ei de asemenea deseori reușesc sӑ uite a menționa cum relațiile economice cu Rusia au reușit sӑ susținӑ economia ucraineanӑ. Spre exemplu pentru anul 2013 Rusia a fost pentru Ucraina cel mai mare partener. Nu este just pentru cӑ prin export se susține ce a mai rӑmas din industria Ucrainei, iar Rusia importӑ la fel de mult ca toate statele UE la un loc. Cӑtre Uniunea Europeana, Ucraina exportӑ, nu ca în Rusia unde se bazeazӑ pe produse finite, în mare parte materiale brute si produse de agriculturӑ – toate acestea venind și cu o mare întârziere din cauza taxelor si tarifelor impuse de UE.

Puterile Europei, cu posibila excepție a Poloniei nu sunt pentru moment dispuse sӑ-și câștige independența economicӑ fațӑ de Rusia (porturi navale,interese financiare și import de energie) pentru a putea dezvolta o strategie nouӑ în vederea unei confruntӑri directe.Acestea considerӑ cӑ o astfel de mӑsurӑ s-ar impune în mӑsura anexӑrii și altor teritorii din partea Rusiei in Ucraina,în raport cu SUA care este independentӑ economic și poate pretinde sancțiuni drastice dar care sӑ delimiteze scopurile liderilor politici ruși de marile afaceri și masa de populație.Dupӑ prabușirea avionului Malaysia MH17 pe teritoriul Ucrainei au avut loc primele mӑsuri oficiale din partea UE care au impus bariere bӑncilor,industriei petroliere și militarӑ a Rusiei, Statele Unite alaturându-se demersului și anunțând mӑsuri similare în ceea ce înseamnӑ armamentul,energia dar și cӑile de acces comerciale. Între aliații NATO au avut loc și puncte diferite de opinie cum ar fi viziunea SUA și a Poloniei vizavi de schimbul militar dintre Franța și Rusia sau necesitatea ca Germania sӑ renunțe la independența energeticӑ de la Moscova,Vestul motivând cӑ niciodatӑ nu s-a pus problema în a ataca și a considera Rusia un inamic,ca în cazul Iranului împotriva caruia au și demarat programul nuclear european. Relațiile militare și civile intre NATO și Consiliul Rus au intrat într-un impas de moment în schimb,formatul G8 a fost suspendat.Fondul Monetar de Investiții considerӑ acest efect al impactului financiar impus de UE și scӑderea pieței de investiții din Rusia va avea un efect distrugӑtor asupra acesteia în urmӑtorii ani,marile companii rusești vor avea de suferit în relația cu bӑncile din Vest în ceea ce presupune încrederea în investiții,unul dintre motive fiind reprezentat de prabușirea monedei naționale,rubla ruseascӑ.

Pentru ca drumul Ucrainei sӑ fie cӑtre UE ar trebui sӑ aibӑ în vedere modificarea relațiilor economice cu Rusia în același timp. O astfel de viziune are un final fericit cu o Uniune Europeanӑ pregӑtitӑ sӑ-și modifice propriile reguli pentru a permite și intensifica importurile din Ucraina. În cele din urmӑ ceea ce pânӑ acum doar puțini au precizat este cӑ probabil unul din cele mai importante motive pentru care relația Rusia – Ucraina prosperӑ este pentru cӑ cetӑțenii ucrainieni sunt complet liberi si susținuti sӑ se mute în Rusia pentru a munci și într-o mare varietate de domenii si profesii disponibile. Pentru cӑ Rusia dispune de o economie de succes, în ultima perioadӑ mai mult de trei milioane de ucraineni care muncesc și trimit bani acasӑ familiilor rӑmase în tarӑ, iar acest fenomen se transformӑ într-o contribuție vitalӑ pentru economia unor regiuni din Ucraina. Statistic reprezintӑ de trei ori numӑrul ucrainieni rӑspândiți la muncӑ în toatӑ Uniunea europeanӑ.

Pentru a echilibra balanța Ucraina ar trebui sa fie neutralizatӑ. Asta ar stinge focul de ambele pӑrți. Rusia va trebui sӑ renunțe formal sӑ aducӑ Ucraina la statul de stat tampon. Vestul de asemenea va trebui sa renunțe formal la dorința de a include Ucraina în NATO. În ceea ce privește regiunile din estul Ucrainei Donbass ar trebui sa aibӑ autonomie, pentru cӑ aici zilnic ce strâng din ce în ce mai mulți susținӑtori ai mișcӑrii proruse din Ucraina, fapt care ar putea destabiliza planurile pe termen lung la nivel național.

Prin urmare pentru ca aceastӑ trecere a Ucrainei în zona NATO sӑ poatӑ fi dusӑ la capӑt cu brio avem nevoie de o siguranțӑ, care la momentul actual lipsește, cӑ Vestul este pregӑtit sӑ întreprindӑ sacrificiile economice necesare pentru a putea susține economia din Ucraina în fața ostilitӑții ruse. Pe de altӑ parte conflictul existent în Ucraina face imposibil pentru orice guvern la putere sӑ punӑ în aplicare reformele economice și politice cerute de UE și de care depinde progresul Ucrainei spre Vest. Prӑbușind industria și închizând fabricile de care depinde industria din Ucraina, astfel de reforme ar conduce majoritatea populației din sudul țӑrii in brațele Rusiei.

Se poate adӑuga faptul ca UE ar trebui sӑ susținӑ drepturile limbii ruse în Ucraina – iar asta nu pentru ca o cere Moscova, ci pentru cӑ Vestul trebuie sӑ așeze niste valori pe paleta istoriei in fața puterii din ce în ce mai înfloritoare din grupurile neofasciste din Ucraina.

Contrar celor afirmate în unele cartiere din Ucraina va fi destul de chinuitoare situația; dar încӑ o datӑ venim și amintim ca opoziția trebuie sӑ se întrebe cât de mult este pregӑtitӑ sӑ sacrifice și sӑ riște pentru a vedea o Ucraina pro-Vest și un stat anti-Rusia.

De acum s-a încheiat vremea lozincilor ademenitoare pline de vorbe mari și lӑudӑroase. S-a dat startul unei ere grele de intens calcul economic.

Ne gândim la imperativitatea apariției și menținerii unei cӑi de mijloc pentru cӑ în cele din urmӑ Rusia și Ucraina au dus în mare parte în ultimul an un rӑzboi nedeclarat: mii de oameni au fost omorâți si sute de mii de ucrainieni în calitate de separatiști(ajutați în numeroase ocazii de soldați activi ruși) au luptat împotriva guvernului central. A fost un adevӑrat dezastru și este probabil situația care se apropie cel mai mult de zilele negre din anii 40 din punct de vedere al numӑrului mare de state europene implicate în acest conflict.

Având în vedere ultimele evenimente nu este de mirare cӑ la momentul actual se pare cӑ avem cel mai aprig guvern antirusesc din întreaga istorie a Ucrainei. Cele mai recente alegeri au introdus un val susținut de candidații pro-Vest, de președintele Poroshenko și susținӑtorii alӑturi de sfӑtuitorii acestuia proclamând dorința de a înainta cӑtre Uniunea Europeana și cât mai departe de Moscova. Este pânӑ la urmӑ un rӑspuns perfect rațional la cele întâmplate iar consecințele acțiunilor rusești au fost chiar predictibile.

Tinând cont cӑ în cele din urmӑ au tras unii în alții, totuși guvernul ucrainean a vorbit despre dorințele de a sancționa Rusia din punct de vedere economic, chiar dacӑ ramâne uimitoarea realitate în care Rusia a fost și este singurul mare partener economic. Este o realitate confirmatӑ de fiecare domeniu de activitate cu adevӑrat important din Ucraina. Printr-o comparație simplӑ putem observa urmatoarele: relația cu Rusia a adus un procent de export de 19% respectiv 25 % import, fațӑ de Polonia si Germania care prezintӑ un cumul mult mai mic fațӑ de cifrele inregistrate de afacerile cu Moscova.

Conchidem urmӑtoarele: economia Rusiei și Ucrainei sunt ca un puzzle pentru cӑ împreunӑ au facut parte din marea Uniune Sovieticӑ și au funcționat ca parte a aceluiași întreg. Având în vedere arhitectura economiei nu este de mirare cӑ încӑ au foarte multe afaceri împreunӑ chiar date fiind și tensiunile trӑite în ultima perioadӑ. În plus se pare cӑ în ciuda declarațiilor publice procedura se separare de Rusia va dura mult mai mult decât cele anunțate inițial. Ne întrebӑm cât de înrӑdӑcinate sunt legӑturile economice dintre cele douӑ țӑri și cât de greu va fi ca ele sӑ fie înlocuite.

Dificil nu înseamnӑ imposibil dar, procesul de reorientare a Ucrainei spre Europa va fi luung de câteva decenii si nu va putea fi dus la bun sfârșit prin menținerea unor conferințe de presӑ sau semnând câteva proiecte de lege. Va fi un proces prelungit, iar legӑturile dintre Rusia și Ucraina nu vor dispӑrea ci doar vor fi reduse.

Ucraina în cele din urmӑ are o istorie divizatӑ în ceea ce privește politica și cultura, aici vestul înclinӑ mai mult spre Europa în timp ce estul înclinӑ mai mult spre Rusia. Cum apare aceastӑ cumpanӑ în context istoic? Linia invizibilӑ de despӑrțire toruși nu trebuie sӑ ia o amploare atât de mare.

fig. Ucraina de-a lungul istorie

Este natural ca de la o regiune la alta sӑ existe diferențe, mai ales într-un stat în care teritoriul este întins. Ucraina are aproximativ șapte, opt regiuni sau mai multe dar le-am putea împarți în trei regiuni mari. Una ar fi centrul, inclusiv Kiev. Este eșența Ucrainei în aceasta zona centralӑ, include de asemenea influențe din Creștinismul din Imperiul Bizantin și din alfabetul timpuriu slav, elemente care fac referire la identitatea ucraineanӑ. În secolele 16, 17 aceastӑ zonӑ era afectatӑ de granițele estice de o societate militarӑ alcӑtuitӑ din slavii estici. Teritoriul a fost sub stӑpânirea Poloniei, Lituaniei și apoi a fost preluatӑ gradual de Rusia la sfârșitul secolului 18. Vestul este o zonӑ mult mai micӑ. Prezintӑ multe asemӑnӑri cu centrul din punct de vedere religios și lingvistic, deși din secolul 13 pânӑ la mijlocul secolul 18 a fost controlatӑ de Polonia. Se resimt influențe din limba polonӑ, din culturӑ și din catolicismul roman. Ulterior, la dizolvarea Poloniei, teritoriul a fost preluat sub stӑpânirea Imperiului austriac în secolul 19. Astfel oricine putea cӑlӑtori pânӑ în Italia fӑrӑ sӑ traverseze nicio barierӑ internaționaționalӑ. Aceastӑ perioadӑ i-a îmbunӑtӑțit legӑtura cu Europa. Sud-estul este a treia regiune. Nomazii asiatici au migrat cӑtre Steppe, sau pe acest tӑrâm întins cu iarbӑ verde, iar rușii s-au extins în aceasta zonӑ in secolele 17 și 18. Aceasta regiune are foarte puține în comun cu Vestul. În secolul 19, industrializarea, prin urmare urbanizarea teritoriului a atras rușii.

Parcursul istoriei plus dezvoltarea de-a lungul timpului în domeniul economiei nasc pe acest teritoriu diferite afinitӑți și obiceiuri. Le punem pe toate la un loc și obținem o experiențӑ caleidoscopicӑ.

Lucrurile încep sӑ decurgӑ din ce în ce mai greu având în vedere faptul ca Ucraina are granița pe un teritoriu delimitat de peninsulӑ. Sӑ ne aducem aminte evenimentele din martie când feribotul a avut obligația sӑ reducӑ capacitatea și astfel în vara trecutӑ, a aparut o mare problemӑ având în vedere faptul ca este cea mai importantӑ perioadӑ din punct de vedere economic. O companie ruseascӑ cu costuri reduse a fost obligatӑ datoritӑ sancțiunilor vestice sӑ-și suspende zborurile, grație companiilor care pot încӑ vinde bilete și au prețuri mult mai ridicate. Din fericire se va construi un pod grandios care va face legӑtura între Crimeea și Sudul Rusiei, dar nu mai devreme de 2018, un contract câștigat de un apropiat de-a lui Putin, în valoare de 3 milioane de euro. De departe peninsula încӑ are nevoie de Ucraina pentru alimentarea cu apӑ si energie. Veștile rele deja au apӑrut: în unele ferme au apӑrut probleme locale de irigare pentru cӑ, se pare Kievul redus drastic rezervele de alimentare a Crimeei.

Când vine vorba de critica celor întâmplate, anexarea Crimeei de cӑtre Rusia a fost insoțitӑ de o campanie care avea un mesaj cheie: guvernul ucrainean este rӑu, Rusia este aici pentru a ajuta.

IV. Securitatea socială, economică, politică și culturală din zona de interes comun în ceea ce privește strategia Moscovei

Situația de securitate din Zona Mării Negre a suferit modificări esențiale, deoarece s-a schimbat paradigma de securitate regională datorită schimbării atitudinii strategice fundamentale a Federației Ruse. Pacea și securitatea în Regiunea Extinsă a Mării Negre sunt rezultatul sumei păcii și securității fiecăruia dintre statele membre ale zonei lărgite pontice și nu pot fi obținute fără cooperarea lor totală.

Federația Rusă încearcă să-și crească nivelul de securitate propriu prin stoparea procesului de extindere spre est a NATO și UE. Astfel, încercarea Rusiei de a obține securitate sporită induce o stare de insecuritate în întreaga Regiune a Mării Negre. Anexarea Crimeei, din punct de vedere al legislației internaționale, a însemnat apariția unui conflict între Ucraina și Federația Rusă. Pe lângă faptul că anexarea încalcă un șir de tratate internaționale privind integritatea teritorială a Ucrainei, ea semnifică aplicarea forței în relațiile interstatale, ceea ce e ilegal conform cartei ONU. Nu poți construi nimic temeinic pe baze durabile dacă securitatea socială, economică, politică și culturală sunt afectate într-o măsură atât de mare încât instituțiile statului de drept nu mai funcționează. Astfel, Ucraina a ajuns în imposibilitate parțială de a se guverna și se află la un pas de eșec statal. Negocierile dintre separatiștii din estul Ucrainei, susținuți de Kremlin și guvernul de la Kiev, reprezintă drumul sigur către permanentizarea conflictului, deoarece nimic nu este permanent decât provizoratul, toate aceste acțiuni fiind repetate de către Moscova și în Transnistria, dar și în conflictele înghețate din Caucaz. Încetarea parțială a conflictului din Ucraina reprezintă o pace strâmbă și nu un război drept.

Concluzionând, putem afirma, fără îndoială, că, în cazul agresiunii armate a Federației Ruse din Ucraina, dreptul forței a primat cu siguranță forței dreptului internațional. După ultimele evenimente petrecute în Ucraina și în urma desfășurării Summitului NATO din Marea Britanie se observă o repoziționare a forțelor armate ale Alianței pe flancul Estic și o mai mare preocupare în vederea acordării de fonduri bănești pentru înzestrare militară, modernizare și achiziții de noi capabilități necesare pentru asigurarea unei securități regionale care să permită dezvoltarea economică și socială continuă a statelor aliate. Discontinuitatea în domeniul politic demonstrată de Ucraina prin pendularea între Uniunea Europeană și Federația Rusă este un exemplu elocvent pentru acțiunile de înfăptuire a politicii externe a celorlalte state din regiune.

În opinia mea, statele din Regiunea Extinsă a Mării Negre nu-și mai pot permite discontinuități în domeniul politic și, mai mult, ar trebui să facă pași concreți în promovarea unei ordini și culturi a cooperării zonale, acesta fiind un demers politic profund și de durată, facilitat de cunoașterea strategică. La trecerea unui sfert de secol de la căderea Cortinei de fier, Regiunea Extinsă a Mării Negre se confruntă cu o situație precară de securitate în care principalele probleme sunt: confruntările etnice; tranziția economică îndelungată în statele foste socialiste; creșterea numărului imigranților și refugiaților; degradarea accentuată a mediului; conflictele culturale și religioase. Statele care fac parte din Regiunea Extinsă a Mării Negre trebuie să depășească stadiul de înțelegere ulterioară a unui eveniment, să valorifice lecțiile învățate și să ajungă la stadiul de anticipare. Cunoașterea strategică este cheia conturării intereselor și stabilirii priorităților. Cea mai puternică resursă pentru conștientizarea problemelor și urgentarea soluționării lor este cunoașterea strategică.

V. Concluzii

Apusul trăiește în zbuciumare, Răsăritul în resemnare. Apusul roade neîncetat din Pomul Cunoștinței și simte că este tot mai flămând după știință. Răsăritul stă sub Pomul Vieții, însă nu se poate întinde să culeagă fructul. Apusul ține la organizare, tocmește neîntrerupt lucrurile de din afară, în vreme ce valorile lăuntrice pier una după alta; Răsăritul cultivă neobosit valorile dinlăuntru, în vreme ce valorile dinafară cad și se prăpădesc. Apusul clădește turnuri babilonice, însă pentru că sunt clădite din piatră necioplită, și totdeauna înclinate într-o parte, turnurile se dărâmă repede; Răsăritul cioplește cu sudoare piatră după piatră, și reușește să cioplească piatra cea mai frumoasă, dar nu e în stare să facă din ea o clădire. Apusul face să cultive lucrurile și ele strălucesc, iar omul se sălbăticește și se acoperă de întuneric; Răsăritul face să se cultive oamenii și unii din ei strălucesc, dar lucrurile stau în sălbăticiune și cresc ciulini.

 Dacă Răsăritul și Apusul ar înfățișa vecinătatea și nu duelul, atunci pacea ar domni și în om, și în lume; zbuciumarea și resemnarea ar fi înlocuite atunci cu puterile pozitive și bune. Cunoaște Pomul Vieții și te vei vindeca de bolile Apusului și bolile Răsăritului și vei fi un om sănătos și întreg. Iar un om sănătos și întreg este optimist. Atunci activitatea și credința vor lua locul bolilor amintite și vor înflori pe gunoiul zbuciumării și al resemnării.

Bibliografie

Cӑrți

Racheru, Ileana, Caucazul de Sud după 20 de ani: regimuri politice, securitate și energie (South Caucasus 20 years After: Political Regimes, Security and Energy) / Ileana Racheru, Stanislav Secrieru, Angela Grãmadã ; pref.: Octavian Manea ; trad.: Mihnea Gafita. – București, Curtea Veche Publishing. P.37,38,39

Katchanovski, I., The Snipers Massacre on the Maidan in Ukraine, ed. Stuttgart Verlag,2014, p.14 și urmӑtoarea.

Katchanovski, I., Historical Dictionary of Ukraine, ed. Stuttgart Verlag,2014 p.26

Katchanovski, I., Small Nations but Great Differences: Political Orientations and Culture of the Crimean Tatar and the Gagauz, Europe – Asia Studies, ed. Stuttgart Verlag,2014 p.17

Kuzio, T., Ukraine – Crimea – Rusia: Trgiangle of Conflict, ed. Stuttgart Verlag,2014, p.39

Baranovsky, Vladimir. Russia and Europe – The Emerging Security Agenda (1997). SIPRI – Oxford University Press, Oxford, pg 19

Freedman, Lawrence. Ukraine and the Art of Crisis Management (2014), Survival, IISS, London, vol. 56, nr. 3, iunie 2014, pg. 18-21.

Karaganov, Sergei. Rossia i Mir. Novaia Epoha (2008), Rus-Olimp, Moscow, pg. 31

Tantsura, B., ed. Politichna istoria Ukraini (2008). Akdamvidav, Kyiv. Pg, 18

Implementation of the European Neighbourhood Policy in 2010. Country Report of Ukraine, European Commission, Brussels, 25 May 2011.

Articole de specialitate

Carl Gershman, ‘Former Soviet States Stand Up to Russia. Will the U.S.?’, publicația Washington Post, 26 September 2013, http://articles. washingtonpost.com/2013-09-26/ opinions/42427302_1_e-u-azerbaijangeorgia.

‘Zayavlenie Gosudarstvennoi Dumy’, publicația Parlamentskaya, 20 September 2013, http://www.pnp.ru/newspaper/detail/37614.

Valasek, Tomas, “Ukraine turns away from democracy and the EU”, Briefing paper, Centre for European Reform(CER), 2010, pag20.

Sherr, James, Ukraine’s Elections: Watershed New Stalemate?, Head, Russia and Eurasia Programme, Cantham House, February 2010, p.27,28

Paw Research Center’s Global Attitudes Project, Ukraine want unity amid worries about political leadership and ethnic conflict, www.pewglobal.org, consultat la 8 mai 2015, 12:45

‘West or East?’, publicația Economist, 5 October 2013, http://www.economist.com/

news/leaders/21587228-european-unionshould-sign-deal-krainebut-only-ifyulia-tymoshenko-freed-west-or.

Strategia națională de management integrat al frontierei de stat a României în perioada 2011-2012., Revista Periscop nr. 2, anul VII, aprilie – iunie 2014.

Igor Sutyagin, Michael Clarke, „ RUSI Briefing Examines Possible Russian Military”,p.18

Motyl, Alexandr J., Dilemmas of independence: Ukraine after totalitarianism, New York: Council on Foreign Relations Press. 1993, p.12,13

Potichnyj, Peter J., The Referendum and Presidential Elections in Ukraine, p.10

Livre blanc sur la Defense et la Securite Nationale, Ministere de la Defense 2013, www.defense.gov.fr, conultat la 14 mai 2015, 15:37

More responsability? Germa Foreign Policy in 2014, Center for Security Studies, www.css.ethz.ch/publications, accesat la 14 mai 2015, 17:28

Articole de presӑ / Linkuri utile

www.Wilsoncenter.org/publication, articlolul: Euroatlantic Integration and Military Reform in Ukraine, accesat la 12 mai 2015,17:21

Kiev isn’t ready for Europe, Charap S. și And Darden , International Republican Institute, publicația New York Times, decembrie 2014, p.12 si urmӑtoarea

Russia, the West and the Integration Dilemma, 2014, Charap S. And Troitskiy, publicația New York Times, p.21

European Union and NATO expansio: Central and Eastern Europe, 2014, Lasas A., publicația New York Times ,p.17,și urm.

Time to reset the european neighborhood policy, Lehne S., anul 2014, publicația New York Times ,p.21,22

EU and U impose first round of Rusia blacklists, publicația EUobserver 2014, p.2 și p.3

Allorth, E. , The tatars of Cimea: Return o the homeland, articol publicat în Telegraph p.20

Drohobycky, M., Crimeea: Dynamics, Challenges and Prospects, articol publicat în Telegraph feb2015, p. 16

Rusia faces global isolation – again, articol publicat în Telegraph, feb 2014, pg.20,21

Western sanctios loberly to push Russia toward increassed self-reliance, publicat în Wall Street Journal,2015 martie, pg. 19

Ukrainians are not that divided in their views of democracy, publicat în Washington Post, 2014 septembrie, p 14

Remarks to the press by Vice President Joe Biden, President Dalia Grybauskaite of Lithuania and President Andris Berzis of Latvia, publicația White house 2014, octombrie, pg.20

Making Rusia pay for its actions in Ukraine, publicația White house post, 7 martie 2014, www.washingtonpost.com/opinions, accesat la 9 mai 2015, 16:10

Remarks by the President in Address to European Youth, publicația White house press office, martie 2014, pg.24

Crimeea and the international legal order, William W. Burke White, articol publicat în Telegraph, ianuarie 2015, p.12

Sasse G., The Crimea Question: Identity, Transition and Conflict, articol publicat in The Telegraph, martie 2015,p.20

Germany ready to reinorce NATO-Rusia borders, publicația EUobserver, 2014, p.3

Center-right leaders give Ukraine hope of UE membership, publicația EUobserver 2014,p.1

EU,US sanctions against Russia target Putin cronies, publicația France24, 2014, p.4

UK to review arms sales to Rusia, articol din publicația Guardian 2014, p.3

Public opinion survey residens of Ukraine, publicația International Republican Institute 2014, p.5

Political economy aspects of deep comprehensive free trade agreements,articol publicat în Eastern journal of European studies,2013

How to start a civil war in Ukraine(and how to avoid one, www.Nationalinterest.org/feature, accesat la 12 mai 2015, 14:50

NATO suspends cooperation with Rusia over Ukraine crisis, publicația Reuters,2014, p12

Fance calls for Ukraine’s integrity to be respected as Crimea crisis deepens, www.english.rfi.fr/europe/2014, consultat la 10 mai 2015, 11:17

Securing Bitain in an Age of Uncertainty: The strategic Defence and Security Review, UK Ministry Defense 2010, London, publicația Cabinet Office, p 13-15

Europe’s Never-Ending Natural-Gas Obsession, Tsafos N, publicația Cabinet Office, decembrie 2014, p 16

Fabius sur TF1, La crise en Crimee este la plus serieuse depuis la guerre froide, emisiune inregistratӑ, se poate regӑsi pe siteul http://www.tv5.org.

Evz.ro ; adev.ro linkuri consultate la 8 mai 2015, 13:27

http://www.usip.org/events/ukraine-public-opinion-amid-war, accesat la 7 mai 2015, 13:23

http://www.themoscowtimes.com/opinion/article/what-will-the-kremlin-do-next-in-ukraine/518190.html, accesat la 7 mai 2015,11:10

http://www.dw.de/opinion-the-kremlins-political-needling/a-16899423, consultat la 6 mai 2015, 15:38

http://www.lopinion.fr/26-avril-2015/arseni-iatseniouk-l-ukraine-a-tenu-promesses-l-europe-doit-aujourd-hui-l-aider-23684, consultatla 7 mai 2015, 23:41

http://www.usnews.com/opinion/blogs/world-report/2015/04/17/ukraine-crisis-is-a-geopolitical-game-changer-that-weakens-russia, consultat la 6 mai 2015, 17:21

http://www.usip.org/publications/2015/03/23/the-ukraine-russia-conflict, consultat la 6 mai 2015,19:32

www.usip.org/publications/the-constitutional-process-in-ukraine, accesat la 6 mai 2015, 16:38

http://www.lopinion.fr/4-mai-2015/donetsk-l-economie-sinistree-an-apres-secession-23926, accesat la 6 mai 2015,12:14

http://www.usnews.com/opinion/blogs/world-report/2015/04/17/ukraine-crisis-is-a-geopolitical-game-changer-that-weakens-russia, accesat la 5 mai 2015,11:18

http://www.usip.org/publications/2015/03/23/the-ukraine-russia-conflict, consultat la 5 mai 2015.13:29

www.usip.org/publications/the-constitutional-process-in-ukraine, accesat la 6 mai 2015, 18:29

http://www.lopinion.fr/26-avril-2015/arseni-iatseniouk-l-ukraine-a-tenu-promesses-l-europe-doit-aujourd-hui-l-aider-23684, accesat la 4 mai 2015, 09:07

http://www.wall-street.ro/slideshow/International/171578/tesiunile-politicealemomentului-evenimente-de-tinut-sub-lupa/1/conflictul-din-ucraina.html , accesat la 3 mai 2015, 08:21

http://www.romaniatv.net/george-maior-sri-cresc-riscurile-la-adresasecuritatii-romaniei-dupa- doborarea-avionului-in-ucraina.html, accesat la 3 mai 2015, 09:37

http://static.rada.gov.ua/site/postanova_eng/Rres_Declaration_Independence _rev12.htm, accesat la 3 mai 2015, 10:24

https://www.artsrn.ualberta.ca/csparxiv/members/Issues/1991_33_2/1991_33_2_123_Potichnyj.pdf. , accesat la 2 mai 2015, 09:47

http://www.cer.org.uk/sites/default/files/publications/attachments/pdf/2011/pb_ukraine_eu_valasek_oct10-193.pdf, accesat la 2 mai 2015,12:01

http://www.chathamhouse.org/sites/default/files/public/Research/Russia%20and%20Eurasia/pp0210ukraine.pdf, accesat la 1 mai 2015, 09:53

http://ec.europa.eu/world/enp/pdf/progress2011/sec_11_646_en.pdf., accesat la 7 mai 2015, 10:24

http://www.unian.info/news/572615-eu-yulia-tymoshenko-must-be-free-bythe-eastern-partnership-summit.html. , accesat la 19 mai 2015, 14:25

.