Coordonate Metodologice ale Cercetarii Psihopedagogice

CAPITOLUL II

COORDONATE METODOLOGICE ALE CERCETĂRII PSIHOPEDAGOGICE

II. METODE ȘI PROCEDEE DIDACTICE

II.1. GENERALITĂȚI

Metoda de învățământ sau metoda didactică reprezintă o modalitate de acțiune prin care, elevii, sub îndrumarea profesorului sau în mod independent, își însușesc și aprofundează cunoștințele, priceperile și deprinderile intelectuale și practice în cursul unui proces didactic.

Originea cuvântului ”metodă” se află în grecescul ”methodos” ( ”metha” înseamnă ”către”, ”spre”, iar ”odos” înseamnă ”cale”, ”drum”). [Ciomos, 2000]

Metodele de învățământ reprezintă căile folosite în școală de către profesor pentru a-i sprijini pe elevi să descopere viața, natura, lumea, lucrurile, știința. Ele sunt totodată modalitățile prin care se formează și se dezvoltă priceperile, deprinderile și capacitățile elevilor de a acționa asupra naturii, de a folosi roadele cunoașterii transformând exteriorul în facilități interioare, formându-și caracterul și dezvoltându-și personalitatea. [Cerghit, 1988]

Pot fi considerate drept „calea de urmat în activitatea comună a educatorului și educaților, pentru îndeplinirea scopurilor învățământului, adică pentru informarea și formarea educaților“ [Moise, 1998].

Metoda poate fi privită și ca „o modalitate de acțiune, un instrument cu ajutorul căruia elevii, sub îndrumarea profesorului sau în mod independent, își înșusesc și aprofundează cunoștințe, își informează și dezvoltă priceperi și deprinderi intelectuale și practice, aptitudini, atitudini etc.“ [ Ionescu, Bocos, 2001].

În didactica modernă „metoda de învătâmănt este înțeleasă ca un anumit mod de a proceda care tinde să plaseze elevul într-o situație de învățare, mai mult sau mai puțin dirijată care să se apropie până la identificare cu una de cercetare științifică, de urmărire și descoperire a adevărului și de legare a lui de aspectele practice ale vieții“ [ Ionescu, Chiș, 2001].

Prin metodă de învățare se înțelege o modalitate de organizare sau raționalizarea unei acțiuni de predare și învățare. Metoda de învățământ precizează ”în ce fel”, ”cum” anume trebuie să acționeze un profesor cu elevii săi pentru a atinge obiectivele propuse la un nivel de performanță cât mai înalt.

Procedeul didactic este o componentă a metodei, a tehnicii, având o arie de acțiune mai limitată. Procedeul constă înt-un ansamblu de operații intelectuale și/sau practice ale cadrului didactic și ale elevilor operații care redau în plan practic modalitatea de acțiune a metodelor, ducând la valorificarea lor eficientă.

Metoda include în structura ei o suită echivalentă de procedee. În acest sens, metoda didactică poate fi definită ca un ansamblu organizat de procedee.

Între metodă și procedeu relațiile sunt dinamice: metoda poate deveni ea însăși un procedeu în cadrul altei metode; tot așa, un procedeu poate fi considerat metodă la un moment dat. [Fătu, 2008]

Metodele didactice pot fi în același timp tehnici/instrumente de predare pentru profesori și tehnici/instrumente de învățare pentru elevi. O metodă nu poate fi desprinsă, izolată de contextul didactic în care ea este folosită. Nu se poate spune că o metodă este bună sau rea în sine, ci raportând-o la configurația situației de instruire în care este folosită.

Metodele și procedeele didactice se folosesc integrate în sisteme metodologice, în cadrul cărora ele se sprijină reciproc.

II.2. FUNCȚIILE METODELOR DE ÎNVĂȚĂMÂNT

Funcțiile metodelor de învățământ:

Funcția cognitivă – metoda reprezintă pentru elevi un mod de a afla, de a cunoaște, de a cerceta, de a descoperi noi adevăruri, respectiv un instrument de învățare;

Funcție normativă – metoda îi arată celui care o utilizează cum să procedeze, respectiv profesorului cum să predea, iar elevului cum să învețe;

Funcție operațională-instrumentală – metoda servește drept tehnică de execuție, pentru cel care o utilizează, mijlocind atingerea obiectivelor instructiv-educative și a obiectivelor operaționale preformulate;

Funcția formativ-educativă – metoda contribuie la formarea unor noi structuri cognitive, deprinderi intelectuale, comportamente, atitudini, sentimente;

Funcție motivațională – metoda contribuie la stimularea și dezvoltarea interesului pentru studiu al elevilor, a curiozității lor epistemice, a dorinței lor de a afla și de a acționa. [Ciomos, 2000]

II.3. CLASIFICAREA METODELOR DIDACTICE

Metodele de învățământ sunt clasificate în diverse moduri, în funcție de anumite criterii. Indiferent din ce categorie fac parte, metodele trebuie să conducă la atingerea obiectivelor stabilite și la o eficiență reală.

O clasificare ar putea fi:

A.Metode de transmitere și însușire a cunoștințelor:

A.1. Metode de comunicare orală: expunerea, povestirea, descrierea, prelegerea, dezbaterea,etc.

A.2. Metode de comunicare scrisă: lectura, instructajul scris.

A.3. Metode de comunicare la nivelul limbajului intern: reflexia personală, introspecția. B. Metode de cercetare a realității:

B.1. Metode de cercetare directă a realității: observația sistematică, experimentul, învățarea prin descoperire, etc.

B.2. Metode de cercetare indirectă: demonstrația, modelarea, etc.

C. Metode bazate pe acțiunea practică:

C.1. Metode de acțiune reală: exercițiul, rezolvarea de probleme, algoritmizarea, lucrările practice, stidiul de caz, metoda proiectelor.

C.2. Metode de acțiune simulată: jocuri didactice, jocuri de simulare, jocuri de rol.

D. Instruirea și autoinstruirea bazată pe calculator. [Ciomos, 2000]

După un criteriu istoric, metodele sunt tradiționale și moderne, iar în funcție de gradul de participare a elevilorpa procesul de instruire, metodele sunt pasive (expozitive) sau active (centrate pe elev).

După demersul cunoașterii:

metode algoritmice (bazate pe secvențe stabile, realizate anterior);

metode euristice (bazate pe secvențe de cunoaștere și de rezolvare a unor situații concrete).

Printre metode algoritmice ar fi algoritmizarea, exercițiul, instruirea programată, în timp ce metode euristice sunt explicația, conversația, descoperirea dirijată, problematizarea, modelarea, experimentul de laborator, jocul didactic, etc.).

În mod normal, profesorii combină aceste metode și procedee pentru atingerea obiectivelor. În practica instruirii, în alcătuirea sistemelor de metode și procedee didactice se ține seama de factori obiectivi ( obiectivele operaționale, resursele materiale, etc) și de factori subiectivi ( resusele psihologice ale elevilor, personalitatea și competenețle profesorului).

II. 4. METODE EURISTICE

Cuvântul „euristic” provine din limba greacă: heuriskein – a afla, a descoperi.

Forma primară a euristicii este metoda maieutică (socratică) utilizată în filisofia antică grecească sub forma unui dialog în care profesorul îi determină pe elevi să găsească rezultatul dorit, soluția, printr-o serie de întrebări puse cu abilitate, fiecare întrebare corespunzând unei etape sau unui segment din descoperirea finală. [ Ionescu, Chiș, 2001].

Metodele didactice euristice reprezintă metode mentale de exploatare pentru descoperirea informației, stimulează gândirea creativă, judecățile și raționamentele elevilor, conducând la învățare activă.

Din punct de vedere psihologic ” procedeele euristice sunt sisteme operaționale plastice, deschise de tipul întrebării și punerii de noi probleme, a explorării și ipotezei, a îndoielii față de ceea ce se consideră adevărat și a contrazicerilor etc „. [Cerghit, 1988]

Metodele euristice sunt metode de explorare, datorită cărora, elevii descoperă singuri noul, prin activitate proprie, independentă.

Exemple de metode didactice de tip euristic: conversația euristică, modelarea, problematizarea, experimentul de laborator, descoperirea dirijată, jocul didactic, instruirea asistată pe calculator.

În învățământul modern, se folosesc metode didactice centrate pe elev, metode de predare-învățare care să îl facă pe elev să devină interesat de noțiunile studiate și să participe efectiv și activ la descoperirea informațiilor. Astfel, predarea și învățarea presupun folosirea celor mai adecvate metode și procedee, metode cu caracter formativ și activ, încât elevii să fie implicați în procesul de învățare, stimulându-se creativitatea lor și elevii reușind, în final, să aplice în viața de zi ci zi ceea ce au învățat.

În cazul folosirii metodelor interactive, profesorul are multiple roluri, devenind moderator, consilier, participant efectiv alături de elevii săi, fiind nevoit, în unele cazuri, să soluționeze problemele care apar pe parcursul actului didactic, iar elevul devine dintr-un simplu receptor, un participant activ. În didactica modernă se recomandă folosirea metodelor activ participative de predare-învățare deoarece: – sunt centrate pe elev si pe activitate;

– comunicarea este multidirecțională;

– pun accentul pe dezvoltarea gândirii, formarea de aptitudini și deprinderi;

– evaluarea este formativă;

– încurajează participarea și inițiativa copiilor;

– promovează parteneriatul dintre cadrul didactic și elev..

Metodele euristice antrenează elevul pe calea căutărilor, al cercetării, dezvoltând o învățare prin descoperire. Aceste metode implică mult tact pedagogic din partea cadrului didactic, el fiind nevoit să folosească metoda cea mai potrivită stilului elevului.

II.5. JOCUL DIDACTIC

II.5.1. Jocul – Activitate fundamentală a copilului

De la cea mai fragedă vârstă, jocul face parte din preocupările zilnice ale copilului. Cu cât se joacă mai mult, cu atât i se dezvoltă mai mult funcții latente. Platon considera că cei care se ocupă de instruire și educație trebuie să se ia în considerație că “structura sufleteasca a copiilor are nevoie de distracții”. De aceea, instruirea trebuie să poarte un caracter de joc, adică să fie plăcută pentru ca astfel să fie supuse observării înclinațiile ereditare ale fiecărui copil .

Prin joc copilul își afirmă personalitatea, voința, inteligența, gândirea. Jocul este activitatea primordială a copilului. O dată cu intrarea la școală, activitatea de învățare ocupă rolul esențial, dar o bună parte a activității se redirijează prin joc, care rămâne o preocupare majoră a întregii copilării.

Jocul reprezintă un ansamblu de acțiuni și operații care urmăresc obiective de pregătire intelectuală, tehnică, morală, fizică a copilului.

Încorporat în activitatea didactică, elementul joc imprimă acesteia un caracter mai viu și mai atrăgător, aduce varietate și o stare de bună dispoziție funcțională, de veselie și bucurie, de destindere, ceea ce previne apariția monotoniei și a plictiselii, a oboselii.

II.5.2. Specificul jocului didactic

Metoda jocului didactic reprezintă o învățare prin descoperire care antrenează și stimulează inteligența elevilor în descoperirea de noi fenomene, caracteristici, relații, legități, ș.a. și care stimulează motivația elevilor pentru învățare. Această metodă prezintă o serie de valențe educativ-formative în instrucția școlară realizată la diferite nivele de școlarizare și, implicit, în activitatea de învățare și predare interdisciplinară. [Ciomoș, 2000]

Jocul didactic este un tip specific de activitate prin care profesorul consolidează, precizează și chiar verifică cumoștințele elevilor, le îmbogățește sfera de cunoștințe, pune în valoare și le antrenează capacitățile creatoare ale acestora

Jocul didactic poate fi folosit la toate disciplinele, fie în reactualizarea cunoștințelor predate, asigurându-se și captarea atenției elevilor, fie în însușirea noilor cunoștințe, fie în fixarea și consolidarea acestora, în verificarea și aprecierea rezultatelor, având ca scop înlăturarea plictiselii și oboselii. Cadrul didactic poate alege jocul potrivit și crea el însuși jocul care să permită acumularea cunoștințelor într-o atmosferă de destindere, de relaxare.
Prin folosirea jocului se crează și un climat favorabil, propice, pentru elevi, în rezolvarea sarcinilor jocului, se crează o înțelegere în respectarea regulilor impuse. Fiecare joc are regulile sale, care trebuie respectate pentru ca jocul propus să-și atingă scopul.
Condiții esențiale pentru reușita unui joc pot fi: buna lui pregătire, organizare metodică, respectarea unor cerințe metodice specifice jocului, stimularea elevilor pentru a-și pune în valoare afectivitatea pe parcursul desfășurării jocului. În anumite situații, se poate spune că elevii învață jucându-se, iar jucându-se între ei își dau seama de relațiile ce se stabilesc între ei în timpul desfășurării activității. Cu cât jocul este mai bine structurat și mai complex, elevul acordă un interes, o implicare mai mare desfășurarea lui.

Fundamentând legătura dintre joc și instruire, pedagogia subliniază câteva idei importante:

jocul reprezintă un mijloc de familiarizare a copiilor cu realitatea;

jocul reprezintă un mijloc de valorificare, de aplicare creatoare a cunoștințelor dobândite.

jocul favorizează mai deplin integrarea copilului în viața de zi cu zi.

Deci, între joc și instruire se stabilește o legătură dialectică: jocul stimulează, ameliorează procesul de instruire, dar în același timp jocul este condiționat de instruire, de calitatea și rezultatele ei. Jocurile didactice oferă un cadru propice pentru învățarea activă, participativă, stimulând inițiativa și creativitatea elevului. Obiectivele instructiv-educative ale fiecărui obiect de studiu pot fi mai bine realizate prin utilizarea jocului. Acesta, prin natura sa, cuprinde o motivație intrinsecă de a mobiliza resursele psihice ale copiilor, de a asigura participarea lor creatoare, de a le capta interesul, de a-i angaja afectiv și atitudinal. John Locke sesiza faptul că jocul face trecerea la muncă și învățătură în mod firesc pentru că are mare răsunet în sufletul copilului. [Vintilă, 2007]

Jocul este foarte important, sub variatele sale forme, în dezvoltarea copilului, importanțe subliniate de numeroase teorii ale jocului din literatura pedagogică și de locul acestuia în diferite sisteme de educație. Jocul are o valoare funcțională ce rezidă în faptul că el transpune simbolic copilul în rolurile adultului. De aici decurge importanța îmbogățirii impresiilor copiilor despre viața și activitatea oamenilor dintr-o sferă largă, de domenii profesionale, accesibile înțelegerii lor. Atunci când jocul este utilizat în procesul de învățământ, el dobândește funcții psihopedagogice semnificative, asigurând participarea activă a elevilor la lecții, sporind interesul de cunoaștere față de conținutul lecției.

Jocurile didactice oferă un cadru propice pentru învățarea activă, participativă, stimulând inițiativa si creativitatea elevului. Obiectivele instructiv-educative ale fiecărui obiect de studiu pot fi mai bine realizate prin utilizarea jocului. Acesta, prin natura sa, cuprinde o motivație intrinsecă de a mobiliza resursele psihice ale copiilor, de a asigura participarea lor creatoare, de a le capta interesul, de a-i angaja afectiv și atitudinal. Elementele de joc: descoperirea, ghicirea, simularea, întrecerea, surpriza, așteptarea vor asigura mobilizarea efortului propriu în descoperirea unor soluții, în rezolvarea unor probleme, stimulând puterea de investigații și cointeresarea continuă. Spre deosebire de jocul obișnuit, spontan al copiilor ale cărui scopuri principale sunt reconfortarea și distracția, jocul didactic valorifică la maximu Jocul didactic dezvoltă curiozitatea și interesul elevilor în rezolvarea problemei date, îi mobilizează și le stimulează dorința de a participa activ pentru rezolvarea sarcinilor date cât mai corect și cît mai repede. Jocul didactic contribuie la o dezvoltare multilaterală a elevului, cultivă plăcerea de a învăța și nevoia interioară de autodepășire.

Necesitatea de a accentua caracterul activ al procesului instructiv-educativ, de a diversifica formele de activitate, a condus la introducerea treptată a acestei metode și în cadrul studierii disciplinelor fizică, chimie și biologie în gimnaziu. S-a constatat că această metodă atractivă și mobilizatoare, constituie o cale foarte eficientă pentru exersarea unor activități intelectuale și practice solicitate în învățarea acestor discipline.

Jocul didactic, prin îmbinarea unor metode active ca modelarea, problematizarea, algoritmizarea, etc., contribuie din plin la creșterea calității procesului instructiv-educativ. Jocurile didactice au numeroase valențe formative: dezvoltă curiozitatea și interesul elevilor în rezolvarea problemei puse, mobilizează, angajează și dezvoltă capacitățile operaționale ale elevilor în găsirea unor soluții cât mai exacte și mai adecvate; stimulează dorința elevilor de a participa activ și a rezolva cât mai repede și mai corect problema pusă. Folosirea jocurilor didactice stimulează gândirea elevilor mobilizându-i la observații, la operații intelectuale variate și la originalitate în găsirea soluțiilor. Ele se pot utiliza și în cazul lecțiilor de predare a unor cunoștințe noi, astfel îmbinându-se armonios elementul instructiv și educativ cu elementul distractiv. Metoda jocurilor este prin esența sa o “metodă puternic interactivă” plasată de majoritatea autorilor care fac referire la ea, în categoria metodelor stimulative.

Una din trăsăturile esențiale ale jocurilor didactice o reprezintă caracterul lor competitive în întrecere. Copiii, sunt solicitați să-și concentreze atenția, să gândească repede și concret să participe active la reușita jocului.

Prin utilizarea jocurilor didactice se urmărește :

realizarea unor situații de învățare plăcute și eficiente;

accesibilitatea unor cunoștințe la nivel intuitiv și consolidarea acestora;

stimularea motivației elevilor;

antrenarea și dezvoltarea spiritului de observație;

formarea deprinderilor de a se organiza în echipe și dezvoltarea spiritului de echipă;

formarea unor deprinderi practice de muncă individual.

Deoarece la baza jocurilor se află izvorul nesecat de inventivitate al profesorului, se pot imagina și aplica o mare varietate de jocuri didactice. Astfel, pot fi : jocuri de pregătire pentru înțelegerea noțiunilor, rebusuri, „decupaje”, etc. Jocul didactic capătă un conținut instructiv –educativ , prin problemele pe care le pune în fata participanților, atât sub aspectul informațiilor, pe care le folosește în substratul acțiunii, cât și sub raportul formativ al participării conștiente, dar dirijate de regulile de joc, prin funcțiile intelectuale, logice ce se cer.

Jocul didactic propune redescoperirea unor adevăruri științifice deja învătate, acesta servindu-i elevului la consolidarea unor concepte fundamentale .Jocul didactic prin conținutul său, desemnează existența unor situații conflictuale, cu aspect contradictoriu pentru elevi, de o parte situându-se valoarea cognitivă a adevărurilor deja cunoscute si motivația impusă de ele, iar de cealaltă parte, noutatea impusă de cerințele jocului, ce necesită confruntarea cu necunoscutul, cu căile ce pot conduce cel mai sigur la rezolvarea jocului. Elevul, partenerul activ al jocului în lecție, trăiește afectiv prin capacitatea de participare sub raport intelectual, prin starea psihică de incertitudine, de uimire, neliniște în fața necunoscutelor pe care le impune rezolvarea problemelor jocului. Prin căutarile sale, are de învins obstacole impuse de cerințele stimulative ale jocului.

Trebuie avut în vedere, totodată și faptul că la reușita jocului contribuie în mare măsură și stăpânirea cunoștințelor fundamentale referitoare la tema jocului, perspicacitate intuitivă, spirit de orientare logică în desfășurarea jocului, spirit analitic și sintetic ce se valorifică și se dezvoltă în procesul rezolvării jocului, capacitatea de autocontrol pentru verificarea pe parcurs, dacă rezolvarea propusă de elev dă rezultatul dorit de profesor.

Fiecare joc didactic cuprinde următoarele laturi constitutive:

conținuturi

sarcina didactică

regulile jocului

acțiunea de joc.

Prima latură – conținuturi – este constituită din cunoștințele anterioare ale copiilor însușite în cadrul activităților comune cu întreaga clasă.

Cea de a doua componentă a jocului – sarcina didactică- poate să apară sub forma unei probleme de gândire, de recunoaștere, denumire, reconstituire, comparație, ghicire.

Jocurile didactice pot avea același conținut, acestea dobândind un alt caracter, datorită sarcinilor didactice pe care le au de rezolvat , de fiecare dată .

A treia latură – regulile jocului- decurge din însăși denumirea ei. Regulile sunt menite să arate copiilor cum să se joace, cum să rezolve problema respectivă. Totodată regulile îndeplinesc o funcție reglatoare asupra relațiile dintre copii.

Ultima latură- acțiunea de joc- cuprinde momente de așteptare, surprize, ghicire, întrecere și fac ca rezolvarea sarcinii didactice să fie plăcută și atractivă pentru elevi. Dacă vin în completarea lecției, jocurile didactice, pot fi grupate după obiectivele urmărite și tipul lecției.

Indiferent de modul de folosire, jocul didactic îl ajută pe elev să-și angajeze întregul potențial psihic, să-și cultive inițiativa, inventivitatea, flexibilitatea gândirii, spiritual de cooperare și de echipă.

În ceea ce privește tipurile de jocuri folosite de profesor în predarea lecțiilor, acestea se pot clasifica în două mari categorii:

a) jocuri confecționate de elevi;

b) jocuri de perspicacitate.

Din prima categorie, fac parte jocurile inspirate din preocupările lor, ca jocul de cărți, șahul, jocul cu ruleta, jocurile cu zaruri, remi. Se recomandă ca aceste jocuri să se practice în mod progresiv după gradul de dificultate cât și după puterea de înțelegere a elevilor.

II.5.3. Cerințe metodice privind utilizarea jocurilor didactice

Tipul de joc didactic și modul de organizare colectiv al participanților – în pereche, pe grupe sau pe echipe, depinde de obiectivele didactice propuse și de condițiile specifice de lucru.

Indiferent de tipul jocului didactic, acesta parcurge următoarele etape principale :

pregătirea jocului și a materialului necesar desfășurării lui;

pregătirea clasei pentru joc;

desfășurarea jocului;

anunțarea câștigătorului-câștigătorilor (dacă jocul presupune o întrecere).

De obicei, în utilizarea jocurilor didactice se parcurg următoarele momente:

se anunță titlul și scopul jocului;

se explică regulile jocului;

se execută jocul;

se încheie jocul, cu concluzii și aprecieri.

Relația dintre joc –învățare-creație:

a) relația joc – învățare:

-jocul este prima formă de învățare, facilitând trecerea spre învățarea din mediul școlar;

– jocul reprezintă pentru copil principal cale de dezvoltare, de cunoaștere a realității, de interrelaționare și de adaptare;

– prin intermediul jocului, copilul se adaptează printr-o sinteză progresivă a asimilării și acomodării la realitate;

– jocul este subordonat învățării exercitând o influență deosebită asupra dezvoltării psihice a copilului.

b) relația joc – muncă: prin evoluția lor internă, jocurile copiilor se transform treptat în construcții adaptate, solicitând într-o măsură tot mai mare o muncă efectivă, astfel încât între joc și muncă se observă toate tranzițiile spontane.

c) relația joc – creație:

– jocul favorizează dezvoltarea aptitudinilor imaginative, a capacităților de creare;

– jocul introduce pe copil în specificitatea lumii imaginare pe care și-o creează.

Învățarea, munca și creația nu s-ar putea realiza în afara jocului, după cum acesta este purtătorul principalelor elemente psihologice de esență neludică ale ocupării specific umane. [Șchiopu,2009]

Fig. II.1. Relația dintre joc –învățare-creație [Șchiopu, 2009]

Jocurile pot fi utilizate la orice etapă a lecției: la evocare, accentul fiind plasat pe momentul motivațional; la realizarea sarcinii didactice, pentru transmiterea dinamică și atractivă a cunoștințelor și formarea abilităților noi; la reflecție pentru durabilitatea învățării, pentru transformarea cunoștințelor propuse în achiziții simple ale elevului, în partea introductivă a lecției, pentru restabilirea sau captarea atenției elevilor, la sfârșitul lecției.

Succesul încadrării respectivelor tehnici în proiectarea și realizarea actului didactic depinde de o multitudine de factori esențiali:

Selecția jocurilor didactice în funcție de obiectivele lecției, de particularitățile de vârstă și intelectuale ale elevilor (prioritățile tipurilor de intelegență, a stilurilor de învățare etc);

Calitatea sarcinii didactice (concordanță între sarcină și obiectivele operaționale concrete), vizarea anumitor niveluri taxonomice, proiectate de profesor;

Explicarea concisă și clară a procedurii jocului.

Pregătirea jocului didactic se face ținând cont de obiectivele urmărite și în funcție de acestea se pregătește materialul necesar. Profesorul trebuie să fie foarte atent la momentul în care introduce jocul în lecție, deoarece jocul didactic nu trebuie să producă o ruptură în structura activității sau a lecției.

Sarcinile didactice și conținutul jocului trebuie să fie accesibile cantitativ și calitativ nivelului elevilor. Gradarea sarcinilor de lucru se realizează astfel încât jocurile să ducă la un progres real al elevului dar fără a-l supraîncărca. Sarcinile jocului nu trebuie să fie nici prea ușoare dar nici prea complicate. Cele ușoare îl fac pe elev să își piardă interesul și satisfacția dobândirii unei victorii, pe lângă faptul că sunt ineficiente pe planul stimulării mintale. Sarcinile prea complese demoralizează elevul prin eșecuri repetate. De aceea, sarcinile jocului se aleg cu grijă, pentru a impune un efort accesibil și stimulativ. Complicarea sarcinilor treptat este un mijloc de a-l conduce pe elev spre o treaptă superioară de dezvoltare și totodată un mijloc de diversificare a jocului, făcându-l mai atractiv.

Crearea unei atmosfere de joc presupune încurajarea manifestărilor de independență, de inițiativă în activitate, stimularea curiozității științifice, evidențierea situațiilor de rezolvare identică și încurajarea manifestărilor originale, creative.

Folosirea jocului ca modalitate de asimilare, fixare, sistematizare de cunoștințe trebuie să se integreze firesc în complexul de modalități didactice utilizate pentru dezvoltarea personalității elevului.

II.5.4. Avantaje și dezavantaje în utilizarea jocurilor didactice

Platon a considerat jocul ca o atitudine arătând că munca poate fi efectuată uneori în joacă de ființa umană și recomandă: „faceți în așa fel încât copiii să se instruiască jucându-se și veți avea prilejul de a cunoaște înclinațiile fiecăruia”.

Există un consens general al psihologilor privind influența pozitivă a jocului asupra dezvoltării psihologice, intelectuale și afective a copilului, dacă utilizarea acestuia în considerare cronologia stadiilor de dezvoltare genetică. Prin antrenarea elevilor în activități motivante, dinamice, destinse, plăcute, îmbinate cu solicitarea tuturor funcțiilor intelectuale, jocul didactic contribuie la dezvoltarea capacităților cognitiv-creative.

Desfășurarea optimă a jocului presupune prezența elementelor caracteristice:

surpriza, ghicirea, descoperirea, întrecerea, precum și realizarea unei ambiențe de lucru destinse, relaxante, de bună dispoziție; aceasta nu înseamnă însă identificarea jocului cu o activitate anarhică, dezordonată, lipsită de un scop precis.

Scopul jocului va fi subordonat scopului instructiv-educativ propus, întrucât instruirea trebuie să rămână predominantă în activitățile didactice. În funcție de condițiile concrete, de sarcinile didactice precise care trebuie atinse, jocurile didactice pot fi introduse în orice parte a orei:

în etapa sensibilizării elevilor pentru lecție;

în etapa predării, în care ele au scopul de a explica unele noțiuni și de a le face cât mai accesibile;

în etapa fixării și consolidării cunoștințelor și deprinderilor.

Cu alte cuvinte, ele reprezintă atât o metodă de predare învățare, cât și un mijloc de fixare, consolidare și aplicare a cunoștințelor, priceperilor și deprinderilor intelectuale și practice.

Jocurile didactice contribuie direct sau indirect și la educarea emoțiilor, a sentimentelor morale și a trăsăturilor pozotive ale voinței și caracterului. Prin numeroase jocuri didactice se dezvoltă răbdarea, spiritual critic și autocritic, precum și stăpânirea de sine.

În același timp, jocul didactic are un aport valorous la închegarea colectivului de elevi și la formarea disciplinei conștiente. În joc, elevul trebuie să respecte inițiativa colegilor, să le aprecieze munca, să le recunoască meritele, dar și să respecte regulile jocului, să-și autoregleze propria activitate.

Prin jocurile didactice profesorul consolidează, precizează și verifică cunoștințele predate elevilor, le îmbogățește sfera cunoștințelor. Jocurile angajează resursele intelectuale, morale și estetice ale elevilor și contribuie la dezvoltarea lor multilateral. Jocurile didactice cu conținut fizic, pot transforma orele într-un „joc” dar nu într-o „joacă”, eliberându-le de stereotipie și subiectivitate științifică. Ele trebuie utilizate cu mult discernământ și seriozitate, ca activități ce contribuie la învățarea voluntară, conștientă a științelor.

Concluzia care s-ar desprinde ar fi aceea că prin intermediul jocurilor didactice se pot realiza temeinic și în același timp plăcut atât latura instructivă, cât și cea formativă ale procesului de învățământ; deci, utilizându-le încă de la o vârstă timpurie, dar și mai târziu, vom reuși să îmbinăm utilul cu plăcutul, să informăm și să formăm.

II.6. UTILIZAREA JOCURILOR DIDACTICE ÎN PREDAREA CHIMIEI

Argument

”În mare parte viața poate fi înțeleasă dacă se exprimă prin limbajul chimiei. Chimia este o limbă internațională, o limbă pentru toate timpurile, o limbă care explică de unde venim, ce suntem și încotro ne îndreptăm. Limbajul chimiei are o mare frumusețe estetică și face legătura între științele fizice și științele biologice.” Arthur Kornberg

Premiul Nobel pentru medicină 1959

Chimia, alături de fizică și biologie, este cea care pune la dispoziția oamenilor cea mai puternică și mai profundă metodă de a înțelege ce este în jurul nostru și în organismul uman

Unul din argumentele care pledează în favoarea utilizării jocurilor didactice se referă la faptul că disciplina chimie este, pentru unii elevi, cel puțin pentru început, destul de abstractă și de greoaie. Astfel este recomandabilă utilizarea unor metode atractive și intuitive, care să favorizeze participarea activă a elevilor și implicarea lor în activitatea didactică, cu randament maxim .

Atingerea obiectivelor unei lecții, presupune din partea profesorului creație, inovație, pricepere, măiestrie în îmbinarea metodelor și în realizarea unor structuri cât mai eficiente și valoroase. Astfel, elevii trebuie activizați intelectual pentru a cunoaște adevăruri științifice, dezvoltându-se dorința de a studia, de a găsi aplicabilitate cunoștințelor însușite.

La creșterea calități procesului instructiv-educativ poate contribui jocul didactic îmbinat cu alte metode active.

Trăsăturile generale ale copiilor, precum plăcerea de a afla, a știi, creativitatea, curiozitatea, spontaneitatea, dragostea pentru natură și joc, dorința de a se întrece sunt trăsături care merită și trebuie luate în considerație cu toată atenția pentru ca, în procesul didactic, ele să fie stimulate și nu înăbușite de rigiditățile demersului didactic.

În acest sens se pot sugera unele idei cum ar fi:

copiii merită respect și iubire, ca ființe unice ce sunt;

copiii să învețe activ, să contribuie efectiv la dobândirea cunoștințelor;

copiii să se simtă relaxați dar în acelasi timp stimulați pentru a învăța;

învățarea să fie plăcută și eficientă;

experiențele educative să fie cât mai apropiate de experiențele cotidiene.

Învățarea chimiei cere eforturi deosebite și din acest motiv ea trebuie prezentată într-un mod cât mai atractiv, mereu cu contribuția elevilor.

Din fericire, copilul este în mod firesc curios, iar această calitate naturală trebuie folosită în scopul atragerii lui spre învățare. Profesorul de chimie are o mare responsabilitate; el trebuie să folosească toate resursele posibile pentru a facilita o învățare temeinică și pentru a atrage elevii către această disciplină.

Cadrul didactic poate interveni în sensul accesibilizării conținuturilor și facilitării procesului de învățare aplicând tehnici și metode menite să stimuleze motivația elevilor pentru învățarea chimiei.

II.6.1. Obiectivele cercetării

În lucrarea de față se prezintă folosirea jocurilor didactice la orele de chimie, pentru a obține rezultate superioare față de cele înregistrate prin utilizarea unor metode și procedeee clasice.

Tema cercetării a fost stabilită în urma constatării că elevii participă cu mai mult interes la lecțiile de chimie dacă acestea conțin jocuri didactice, elevii având posibilitarea să învețe sau să își fixeze cunoștințele într-un mod plăcut și astfel orice achiziție să aibă trăinicie mai mare.

Tema cercetării se referă la utilizarea jocului didactic în predarea-învățarea-evaluarea noțiunilor despre oxizi. Jocurile didactice folosite sunt adaptate la nevoile și cerințele colectivului de elevi din cadrul eșantionului de lucru.

Pornind de la premiza că jocul didactic este un mijloc activ și eficient de instruire și educare, se poate realiza un demers de cercetare prin care să se urmărească modul în care elevii își însușesc mai ușor și conștient noțiuni de chimie, eliminând stresul prin crearea unei atmosfere plăcute, relaxante, propice pentru studiu.

Cercetarea dorește să confirme influența benefică pe care o are jocul didactic asupra rezultatelor școlare ale elevilor la obiectul chimie, precum și importanța alegerii celor mai potrivite metode didactice pentru atingerea obiectivelor stabilite.

Obiectivele cercetării de față sunt:

cunoașterea nivelului de pregătire al elevilor;

măsurarea și aprecierea progreselor;

creșterea interesului pentru studiul chimiei;

identificarea rolului pe care îl are utilizarea jocului didactic în îmbunătățirea performanțelor școlare.

II.6.2. Ipoteza cercetării

Prin utilizarea jocurilor didactice se încearcă atragerea elevilor spre studierea cu plăcere a chimiei, găsirea modalităților care duc la o achiziție temeinică și de durată.

Pentru realizarea obiectivelor propuse se vor realiza lecții atractive în care pe lângă alte metode interactive se vor integra jocuri didactice precum anagrame, rebusuri, jocuri de rol, puzzeluri, careuri de cuvinte, etc.

II.6.3. Metodica cercetării

Cercetarea s-a desfășurat în anul școlar 2014-2015 la Liceul Tehnologic Făget, eșantionul de lucru fiind format din 20 de elevi (7 fete, 13 băieți) din clasa a VIII-a, la disciplina chimie, la unitate de învățare ”Oxizi”.

La începutul cercetării s-a aplicat un test de evaluare inițială iar la finalul cercetării un test de evaluare finală. Testele de evaluare contribuie la delimitarea mai în amănunt a aspectelor legate de influența jocurilor didactice asupra performanțelor școlare, precum și la obținerea unor date concrete referitoare la evoluția și nivelul atins de fiecare elev în parte.

Asupra eșantionului am intervenit cu o serie de jocuri didactice, în vederea producerii unor modificări favorabile în procesul de învățare. Diferențele dintre rezultatele testelui inițial și rezultatele testului final sunt atribuite folosirii jocurilor didactice.

II.6.4. Prezentarea eșantionului de elevi – de scris

II.6.5. Desfășurarea cercetării

În organizarea și desfășurarea cercetării s-a pornit de la considerentul că utilizarea jocului didactic contribuie la stimularea motivației învățării, la eficientizarea procesului de învățare, iar efectele benefice ale jocurilor didactice fiind reflectate în creșterea randamentului școlar.

Etapele desfășurării cercetării au fost:

etapa inițială ( preexperimentală): constă în aplicarea testelor de evaluare inițială pentru a identifica nivelul de cunoștințe de la care începe cercetarea; (03.03.2015);

etapa experimentală: constă în realizarea lecțiilor în care sunt incluse jocuri didactice; (04.03.2015- 25.03.2015)

etapa finală ( postexperimentală): constă în aplicarea testelor de evaluare finală;

( 26.03.2015)

II.6.5.a) Etapa inițială ( preexperimentală)

La întocmirea testului de evaluare inițială s-a ținut cont de competențele generale care se urmăresc pe parcursul ciclului gimnazial la disciplina chimie.

Obiectivele evaluari inițiale au fost stabilite în concordanță cu aceste competențe.

Obiectivele evaluări inițiale sunt:

O1 – să identifice oxizilor dintr-un șir de substanțe chimice dat;

O2 – să identifice informații generale despre oxizi;

O3 – să denumească oxizii pe baza cunoștiințelor acumulate anterior;

O4 – să scrie ecuațiile reacțiilor chimice de obținere ale unor oxizi ;

O5 – să rezolve probleme bazate pe ecuațiile unor reacții chimice referitoare la proprietățile chimice ale oxizilor.

Corelația dintre obiective și itemi:

BAREM DE CORECTARE

1p din oficiu

1) 0,25p*6 = 1,50 p

2) a) 0,25p*6 = 1,50 p

b) 0,25p*6 = 1,50 p 3p

3) a) 0,50p

b) 0,50p

c) 0,50p

4) a) 0,5p b) – raționament corect : 1,50p

– calcule corect : 1,00p

TEST DE EVALUARE INIȚIALĂ – OXIZI

1p din oficiu

Timp de lucru : 40 min

Citește afirmațiile de mai jos. În cazul în care apreciezi că afirmația este

adevărată, încercuiește litera A. Dacă apreciezi că afirmația nu este adevărată,

încercuiește litera F. ( 1,50p)

a) Oxizii sunt compuși binari ai oxigenului cu alte elemente: metale sau nemetale. A / F

b) Oxizii sunt compuși terțiari ai oxigenului cu alte elemente : metale sau nemetale. A / F

c) Dioxidul de carbon este un oxid nemetalic. A / F

d) Oxidul de calciu este un oxid metalic. A / F

e) Monoxidul de carbon se folosește la obținerea mortarului. A / F.

f) Oxidul de aluminiu conține 2 atomi de oxigen. A / F.

2. Se dă șirul de substanțe chimice : CaO, H2SO4, CO2, AgNO3, Ca(OH)2, Fe2O3, HCl, P2O5, Fe, MgO, CuSO4, Ca(OH)2, Al2O3.

a) Subliniază cu o linie formulele oxizilor. (1,50p)

b) Denumește oxizii subliniați. (1,50p)

3. Completează ecuațiile chimice și stabilește coeficienții : (1,50p)

C + O2 =

Mg + O2 =

CaCO3

Oxidul de calciu reacționează cu apa rezulțând 3 moli de hidroxid de calciu.

a) Scrie ecuația reacției chimice;

b) Calculează nr. de moli și masa de oxid de calciu.( 3p)

În urma aplicării testului inițial s-a constatat faptul că doar trei elevi au obținut note cuprinse între 8 și 9, în timp ce treisprezece elevi au obținut note sub cinci. Elevii au întâmpinat dificultăți la denumirea oxizilor și la calcule chimice pe baza ecuației chimice.

II.6.5.b) Etapa experimentală

În etapa experimentală, elevii au parcurs materia din unitatea de învățare Oxizi, folosindu-se diverse jocuri didactice în predare, învățare și evaluare.

Cercetarea s-a realizat pe parcursul a șase lecții în care au fost folosite jocuri didactice cu scopul de a facilita învățarea noțiunilor legate de oxizi. Prin joc se realizează consolidare și verificarea cunoștințelor acumulate, punând în valoare și capacitatea creativă a elevilor. Este cunoscut faptul că îmbinarea elementului instructiv cu cel distractiv în jocul didactic duce la crearea unor stări emoționale care stimulează și intensifică procesul de învățare, elevul având posibilitatea aplicării cunoștințelor însușite într-un mod firesc și plăcut. Astfel au fost folosite diferite jocuri didactice potrivite nivelului clasei, forma de organizare fiind individuală sau pe grupe. Ca și criteriu de formare a echipelor, am folosit preferințele elevilor în domeniul muzical, sportiv sau actoricesc, fiecare elev purtând un ecuson cu idolul lui. Astfel, s-au format următoarele grupe: ”Fotbaliști”, ”Actori”, ”Cântereți”, ”Cântărețe”.

În cadrul etapei experimentale s-au folosit următoarele jocuri didactice:

Pescuim și învățăm!

Acest joc se folosește la consolidarea sau verificarea cunoștințelor despre clasele de compuși anorganici. Pe peștișori sunt trecute formule chimice ale substanțelor compuse.

Elevii trebuie să facă diferența dintre cele patru clase de substanțe chimice anorganice ( oxizi, baze, acizi, săruri), să grupeze formulele chimice și să argumenteze alegerea făcută. Se confecționează peștișori din hârtie cartonată pe care se scriu diverse formule chimice.

Fiecare peștișor are câte o agrafă metalică. Peștișorii sunt așezați într-un bol de sticlă iar elevii vor ”pescui” cu ajutorul unei undițe cu un cârlig magnetic și vor așeza pe tabla metalică, peștișorii astfel încât să formeze asocieri corecte.

Găsiți afirmația!

Scopul acestui joc didactic este de a verifica cunoștințele despre proprietățile fizice ale oxizilor.

Enunțul acestui joc sună așa: ”Așezați fragmentele date astfel încât să obțineți afirmații adevărate despre oxizi.”

Careul de cuvinte

Careul de cuvinte se folosește pentru fixarea cunoștințelor. În cazul oxizilor, acest joc se poate folosi la consolidarea cunoștințelor despre denumirile și formulele oxizilor.

”Găsiți denumirile a șapte oxizi. Scriți formulele chimice ale acestora și clasificați oxizii dați în funcție de compoziție.”

OXIZI AI METALELOR: oxid de calciu CaO

oxid de magneziu MgO

oxid de cupru CuO ( II)

oxid de aluminiu Al2O3

OXIZI AI NEMETALELOR: dioxid de sulf SO2

trioxid de sulf SO3

dioxid de carbon CO2

Calculează și descoperă!

Calculați masele moleculare pentru: Na2O, P2O3, CaO, Al2O3, CO2, Fe2O3, CO2, CuO, MgO, NO, SO2, N2O3..Așezați valorile obținute în ordine crescătoare. Fiecărei valori i se asociază o literă astfel încât veți obține denumirea chimică a varului nestins.

Rebusul școlar

Rebusul școlar este un mijloc activ și eficient, putând fi folosit cu succes în captarea atenției pe tot parcursul activității didactice, conducând la evitarea plictiselii, elevul învață de plăcere și activitatea devine interesantă și captivantă.

Rebusul școlar se poate folosi în diverse scopuri: pentru îmbogățirea cunoștințelor, consolidarea, fixarea și verificarea lor, dezvoltând creativitatea elevului, cu condiția să fie folosit corect și la momentul potrivit în demersul didactic.

Rebus realizat de profesor pentru fixarea cunoștințelor despre oxizi.

Completând corect rebusul, pe verticala îngroșată AB, veți obține denumirea populară a unui oxid metalic.

Orizontal:

Reacția dintre CaO și H2O.

Denumirea substanței cu formula chimică MgO.

Oxid nemetalic care produce moartea prin asfixiere.

Denumirea substanței cu formula P2O5.

Oxid al carbonului.

Reacția în care participă un element chimic și oxigen.

Oxid al sulfului.

Proces biochimic în care se consumă dioxidul de carbon și se degajă oxigen.

Compus binar al oxigenului cu un element chimic.

Băutură răcoritoare obținutăprin dizolvarea dioxidului de carbon în apă.

Oxid al sulfului.

Rebusul folosit la evaluarea cunoștințelor despre oxizi – realizat de elevi.

Sarcina de lucru: realizați un rebus cu noțiunile învățate la oxizi.

Completând corect rebusul, pe vertical AB, veți obține numele doamnei profesoare de chimie.

Oxid obținut prin reacția magneziului cu oxigenul.

Prefix folosit la denumirea oxizilor nemetalici.

Oxizi ai nemetalelor se mai numesc și oxizi ………….

Oxizii fără culoare se numesc ………………

Oxizii metalelor se numesc și oxizi……….

Denumirea substanței cu formula H2O.

Denumirea populară a oxidului de calciu.

Băutură carbogazoasă.

Realizat de Crăciun Petru și Gârbea Loranț-Peter

Spirala chimică

Acest joc se poate folosi atât la fixarea cunoștințelor cât și la verificarea cunoștințelor.

Se realizează o grilă în care elevii trebuie să scrie cuvinte conform definițiilor date, respectând forma de spirală. Fiecare cuvânt începe cu ultima literă a cuvântului anterior. Apoi se completează caseta alăturată, știind că fiecărui număr îi corespunde litera respectivă din grilă. Dacă dezleagă corect grila, atunci vor afla denumirea reacției dintre oxidul de calciu și apă.

Cerințe:

Compuși binari ai oxigenului cu alte elemente chimice( metale sau nemetale).

Oxizi fără culoare.( sg.)

Culoarea unui oxid al fierului.

Combinare.

Eliminare de gaze din erupțiile vulcanice. ( pl.)

Oxid care nu se dizolvă.

Starea de agregare a apei la temperatura de 20ºC .

Metal ușor, alb-argintiu cu valența III.

Tip de radiații de efectele cărora ne protejează ozonul.

Activități practice de laborator prin care se pot pune în evidență proprietățile chimice ale oxizilor.

Prefix ce indică patru atomi de oxigen în molecula unui oxid nemetalic.

Aspect al chimiei, pe lângă cel practic.

Pentaoxidul acestui element este folosit drept catalizator.

Caracteristică a aluminiului d.p.d.v. al densității.

Piatră prețioasă de culoare roșie.

Simbolul azotului.

Simbolul carbonului.

Simbolul iodului.

SO2 lichefiat este o substanță criogenă, adică producătoare de ……

Oxizi sub formă de gaz.(sg.)

Citim și descoperim !

Acest tip de joc se folosește pentru a consolida sau verifica cunoștințele despre formulele oxizilor, denumirile lor, metode de obținere, proprietăți fizice și chimice ale acestora, precum și utilizările oxizilor.

Elevii primesc câte un text pe care trebuie să îl citească și să extragă noțiunile de chimie.

De exemplu: se pot folosi fragmente din ”Insula misterioasă” de Jules Verne.

A: ” Cyrus Smith, transportă pe o targă din nuiele împletite mai multe încărcături de carbonat de calciu, pietre din cele obișnuite care se găsesc din belșug la nordul lacului. Aceste pietre, descompuse de căldură, dădură un var foarte gras, ce-și mărea volumul prin stingere, dar la fel de curat ca acela obținut prin calcinarea cretei sau a marmUrei.”

REZOLVARE:

CaCO3 t CaO + CO2

CaO + H2O Ca(OH)2

B: ” Coloniștii își propuseseră să obțină fier; minereul pe care-l adunaseră era foarte pur și foarte bogat în oxid de fier III, din cel care furnizează magneții naturali și slujește la fabricarea în Europa a fierului de cea mai bună calitate. Mai întâi minereul fu spart în bucăți mici și impuritățile de pe suprafața lui fură îndepărtate cu mâna. Apoi cărbunele și minereul fură așezate în straturi succesive, cum face cărbunarul cu lemnul pe care vrea să-l prefacă în cărbune. În acest fel, sub influența aerului introdus cu ajutorul foalelor, cărbunele trebuie să se transforme în monoxid de carbon. Acesta va reduce oxidul de fier III din minereu, lăsând fierul curat. Operația fu dificilă dar până la urmă reuși și rezultatul fu o turtă de fier spongios.”

Rezolvare:

2C + O2 2 CO

Fe2O3 + 3CO 2 Fe + 3 CO2

Labirintul

Se realizează un labirint unde se trec ecuații chimice ce reprezintă metode de obținere sau proprietăți chimice ale oxizilor.

Elevul trebuie să găsească traseul corect pe care trebuie să se deplasezi pentru a ajunge la „steluța de aur”. Are dreptul să meargă mai departe doar dacă scrie corect produși de reacție. Acest joc se poate aplica atât la consolidare cât și la verificarea cunoștințelor.

Elevii trebuie să scrie produșii de reacție, să stabilească coeficienții și să precizeze importanța reacției reprezentate.

Stafeta oxizilor

Scopul acestui joc este de a forma deprinderi, priceperi, de a dezvolta spiritul de observație și de reacție, precum și spiritul competitiv. Elevii sunt împărțiți pe grupe de câte 5 membri. Fiecare grupă stabilește ordinea în care vor rezolva sarcina de lucru. Fiecare grupă primește o fișă de lucru cu scheme de reacție și un timp de lucru. Trecând pe rând la tablă, elevii trebuie să rezolve corect schema de reacție, astfel încât produsul de reacție de la o ecuație este reactant la cealaltă ecuație, ecuațiile fiind legate în lanț.

După ce a scris ecuația chimică pe tablă, elevul transmite creta coechipierului și va învinge echipa care va rezolva corect schema și în timpul cel mai scurt.

Exemplu:

Descoperă cifrul!

Jocul se folosește pentru fixarea cunoștințelor legate de calcule chimice pe baza ecuațiilor chimice.

Se lucrează pe șase grupe de elevi, deoarece cifrul este format din șase cifre. Fiecare echipă primește o fișă de lucru ce conține o problemă de calcul chimic. Pe masă sunt așezate bilețele pe care sunt scrise atât răspunsurile corecte cât și răspunsuri greșite. Pe verso, fiecare bilet are o cifră, la răspunsuri corecte se găsesc cifrele care formează cifrul. Elevii trebuie să rezolve corect problemele ca să poată deschide servieta magică sau cufărul fermecat. Dacă reușesc să descopere cifrul, atunci vor primi o recompensă dulce și o recompensă sub formă de notă.

Problemele de calcul sunt:

7 moli de carbonat de calciu se descompun termic. Ce cantitate, exprimată în moli, de dioxid de carbon se degajă? Ce masă de oxid de calciu se obține?

Într-o eprubetă se introduce oxid de cupru (II) și o soluție de acid clorhidric. Ce cantitate de oxid de cupru s-a folosit, știind că s-au obținut 9 moli de clorură de cupru (II) ? Exprimați rezultatul în moli și în grame.

În urma reației dintre oxidul de magneziu și apă se obțin 3 moli de hidroxid de magneziu. Ce cantitate de oxid de magneziu s-a folosit? Exprimați rezultatul în moli și în grame.

3 moli de oxid de calciu reacționează energic cu apa. Determinați câți moli de hidroxid de claciu se obțin. Exprimați rezultatul și în grame.

2 moli de magneziu reacționează cu oxigenul. Determinați cantitatea de oxid de magneziu obținută. Exprimați rezultatul în moli și în grame.

Prin reacția de ardere a sulfului se formează 6 moli de dioxid de sulf. Calculați cantitatea de sulf folosită. Exprimați rezultatul în moli și în grame.

II.6.5.c) Etapa finală ( postexperimentală)

Etapa aceasta constă în aplicarea testelor de evaluare finală în data de 26.03.2015.

TEST DE EVALUARE FINALĂ – OXIZI

1p din oficiu

Timp de lucru : 40 min

1.Citește afirmațiile de mai jos. În cazul în care apreciezi că afirmația este adevărată, încercuiește litera A. Dacă apreciezi că afirmația nu este adevărată, încercuiește litera F. (1p)

a) Oxizii sunt compuși binari ai oxigenului cu alte elemente: metale sau nemetale. A / F

b) Dioxidul de carbon este un oxid nemetalic. A / F

d) Oxidul de calciu este un oxid metalic. A / F

e) Monoxidul de carbon se folosește la obținerea mortarului. A / F.

f) Oxidul de aluminiu conține 2 atomi de oxigen. A / F.

2. Se dă șirul de substanțe chimice : CaO, H2SO4, CO2, AgNO3, Ca(OH)2, Fe2O3, HCl, P2O5, Fe, MgO, CuSO4, Ca(OH)2. (3,00p)

a) Subliniază cu o linie formulele oxizilor. b) Denumește oxizii subliniați. c) Clasificați oxizii subliniați.

3. Completează ecuațiile chimice și stabilește coeficienții : (2,5p)

C + O2 =

Mg + O2 =

CaCO3

CuO + HCl =

Ca(OH)2 + CO2 =

4. Prin descompunerea termică a 400 kg piatră de var, de puritate 80%, rezultă dioxid de carbon și oxid de calciu.

a) Scrie ecuația reacției chimice;

b) Calculează nr. de moli și masa de oxid de calciu.

c) indicați importanța acestei reacții chimice. (2p)

5. Argumentați de ce oxizii metalici se numesc și oxizi bazici . ( explicație și exemplu ) (0,5p)

BAREM DE CORECTARE – evaluare finală

1p din oficiu

1) 0,25p*5 = 1,00 p

2) a) 0,25p*5 = 1,00 p

b) 0,25p*5 = 1,00 p

c) 0,25p * 5 = 1,00p

3) 0,50p * 5 = 2,5p

4) a) 0,5p

b) 1,25p

c) 0,25p

5) Explicație: 0,25p

Exemplu: 0,25p