Coordon ator: Lect. dr. pr. Iosif IACOB [625970]
UNIVERSITATEA „ALEXANDRU IOAN CUZA” IAȘI
FACULTATEA DE TEOLOGIE ROMANO -CATOLICĂ
SPECIALIZAREA: TEOLOGIE ROMANO -CATOLICĂ
ASISTENȚĂ SOCIALĂ
LUCR ARE DE LICENȚĂ
Coordonator: Lect. dr. pr. Iosif IACOB
Absolvent: [anonimizat] 2017
UNIVERSITATEA „ALEXANDRU IOAN CUZA” IAȘI
FACULTATEA DE TEOLOGIE ROMANO -CATOLICĂ
SPECIALIZAREA: TEOLOGIE ROMANO -CATOLICĂ
ASISTENȚĂ SOCIALĂ
EDUCAȚIA COPILULUI ÎN CONTEXTUL FAMILIEI
ACTUALE
Coordon ator: Lect. dr. pr. Iosif IACOB
Absolvent: [anonimizat] 2017
CUPRINS
SIGLE ȘI ABREVIERI ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……….. 8
INTRODUCERE ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………. 10
CAPITOLUL I: Educația și influențele familiale ………………………….. ………………………….. …… 12
1. Definiții conceptuale ………………………….. ………………………….. ………………………….. . 12
1.2. Funcțiile familiei ………………………….. ………………………….. …………………………. 13
2. Părinții, persoane responsabile de educație ………………………….. ………………………… 14
2.1. Importanța prezenței ambilor părinți ………………………….. ………………………….. . 16
2.2. Tipuri de educație ………………………….. ………………………….. ………………………… 17
2.2.1. Educația corporală ………………………….. ………………………….. …………………. 17
2.2.2. Educația intelectuală ………………………….. ………………………….. ………………. 17
2.2.3. Educația morală ………………………….. ………………………….. …………………….. 18
2.2.4. Educația afectivă ………………………….. ………………………….. …………………… 18
2.2.5. Educația sexuală ………………………….. ………………………….. ……………………. 18
2.2.6. Educația religioasă ………………………….. ………………………….. …………………. 19
2.2.7. Educația vocațională ………………………….. ………………………….. ………………. 19
CUPRINS
5
2.2.8. Educația socială ………………………….. ………………………….. …………………….. 20
3. Climatul educativ în familie ………………………….. ………………………….. ……………….. 21
3.1. Climat al iubirii ………………………….. ………………………….. ………………………….. . 21
3.2. Climat al credinței ………………………….. ………………………….. ……………………….. 23
3.3. Climatul protectiv ………………………….. ………………………….. ………………………… 24
3.4. Climatul disciplinar ………………………….. ………………………….. ……………………… 24
4. Iubirea și educația, caracteristici constante ale vieții ………………………….. ……………. 25
4.1. Părinții, transmițători ai adevăratei iubiri ………………………….. …………………….. 26
4.2. Nevoile de bază ale copilului ………………………….. ………………………….. ………… 28
CAPITOLUL II: Familia actuală și problemele sale ………………………….. ………………………….. .. 31
1. Transformări cu care se confruntă familia ………………………….. ………………………….. 31
1.1. Dimensiuni ale transformării familiei ………………………….. …………………………. 32
1.1.1. Viziunea lui Frederic La Play ………………………….. ………………………….. ….. 33
1.1.2. Viziunea lui E. Durkheim ………………………….. ………………………….. ……….. 33
1.1.3. Viziunea lui Talcott Parsons ………………………….. ………………………….. ……. 34
2. Fenomenul migrației ………………………….. ………………………….. ………………………….. 35
2.1. Cauze ale migrației ………………………….. ………………………….. ………………………. 36
2.2. Efectele migrației asupra familiei și a educației copilului ………………………….. 37
2.2.1. Abandonul familial ………………………….. ………………………….. ………………… 38
2.2.2. Separarea de părinți ………………………….. ………………………….. ……………….. 39
2.2.3. Divorțul ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……. 40
2.2.4. Supraîncărcarea copiilor cu responsabilități parentale …………………………. 41
3. Copilul abandonat ………………………….. ………………………….. ………………………….. …. 41
3.1. Forme ale abandonului ………………………….. ………………………….. …………………. 42
CUPRINS
6
3.1.1. Deprivarea maternă ………………………….. ………………………….. ……………….. 44
3.1.2. Deprivarea paternă ………………………….. ………………………….. …………………. 45
4. Copilul instituționalizat ………………………….. ………………………….. ……………………….. 46
4.1. Dezvoltarea personalității copilului instituționalizat ………………………….. …….. 47
4.2. Comportamentul social al copilului instituționalizat ………………………….. …….. 48
5. Măsuri de protecție a copilului a flat în dificultate ………………………….. ……………….. 50
5.1. Menținerea copilului în propria familie ………………………….. ………………………. 50
5.2. Plasamentul familial ………………………….. ………………………….. …………………….. 51
5.2.1. Plasamentul copilului la o persoană sau la o familie ………………………….. . 51
5.2.2. Încredințarea minorului unei familii sau persoane ………………………….. ….. 51
5.2.3. Plasamentul în regim de ur gență ………………………….. ………………………….. 52
5.3. Asistența maternală ………………………….. ………………………….. ……………………… 52
5.4. Adopția ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………….. 53
CAPITOLUL III: Învățătura bisericii privind rolul educativ al părinților ………………………….. . 54
1. Familia în viziunea biblică ………………………….. ………………………….. …………………… 54
1.1. Porunca a IV -a: ………………………….. ………………………….. ………………………….. . 57
Dimens iunea iubirii și a cinstirii părinților conform legii lui Moise …………………… 57
2. Magisteriul actual ca răspuns la problemele familiei și ale educației ………………….. 60
2.1. Gravissimum educationis – părinții, principalii educatori ………………………….. 61
2.2. Importanța și necesitatea educației în viziunea Papei Paul al VI -lea …………… 61
2.2.1. Mesajul Papei Paul al -VI-lea adresat femeilor ………………………….. ……….. 62
2.2.2. Mesa jul Pap ei Paul al VI -lea către părinți ………………………….. ……………… 63
2.3. Papa Ioan Paul al II -lea – îndatoririle familiei creștine în lumea de astăzi ……. 63
2.3.1. Îndatoririle familiei creștine ………………………….. ………………………….. ……. 64
CUPRINS
7
2.3.2. Dreptul și datoria părinților de a fi educatori ………………………….. …………. 66
2.4. Papa Francisc – realitățile și provocările familiei ………………………….. …………. 68
2.4.1. Însoțirea acordată de biserică, după divorț ………………………….. …………….. 69
2.4.2. Adopția, cale de a realiza maternitatea și paternitatea …………………………. 72
2.4.3. Iubirea de mamă și de tată ………………………….. ………………………….. ………. 74
2.4.4. Necesitatea de a actualiza metodele educative ………………………….. ……….. 76
CONCLUZIE ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………………. 78
BIBLIOGRAFIE ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………….. 79
SIGLE ȘI ABREVIERI
1. Cărți biblice
Ap Cartea Apocalipsului
Col Scrisoarea s fântului apostol Paul către Coloseni
1Cor Scrisoarea Întâi a sfântului apostol Paul către Corinteni
Dt Cartea Deuteronomului
Ef Scrisoarea s fântului apostol Paul către Efeseni
Ex Cartea Exodului
Gen Cartea Genezei
In Evanghelia după s fântul Ioan
Is Cartea profetului Isaia
Lc Evanghelia după s fântul Luca
Mc Evanghelia după s fântul Marcu
Mt Evanghelia du pă sfântul Matei
Prov Cartea Proverbelor
SIGLE ȘI ABREVIERI
9
2. Alte sigle și abrevieri
ARBC Arhiepiscopia Romano – Catolică București
CBC Catehismul Bisericii Catolice
ISE Institutul de Științe ale Educației
ONU Organizația Națiunilor Unite
UNICEF Fondul Internațional pentru Urgențe ale Copiilor al Națiunilor
Unite
art. articol
cf. conform
coord. coordonator
ed. editură
p. pagină
pp. pagini
trad. rom. traducere română
vol. volum
INTRODUCERE
Familia este celula vieții pe pământ, așa încât, nimeni și nim ic nu o poate lăsa fără
suflare. Ea e ste o comunitate de iubire și de solidaritate, adaptată la învățarea și
transmiterea valorilor culturale, etnice, sociale, spirituale și rel igioase, esențiale pentru
dezvoltarea și bunăstarea propriilor săi membri și ai societății . În ea omenirea și istoria
își găsesc continuitatea, și prin ea omul își găsește echilibrul. Părinții sunt cei cărora le
revine dreptul și misiunea de a -și educa copilul, personalitatea viitorului adult fiind
influențată în mare măs ură de modul în care părinții i -au oferit afectivitate, l -au educat
și format .
Scopul acestei lucrări este de a pune în lumină importanța pe care o au părinții în
viața copilului, ei fiind cei care influențează dezvoltarea acestuia , în toate dimensiunile
sale. Fiind chemați să fie transmițători ai iubirii adevărate și necondiționate , creează
pentru copil mediul prielnic dezvoltării în armonie cu voința lui Dumnezeu.
În primul capitol al acestei lucrări, vom avea în vedere educația și influențele
familiale. Vom urmări elaborarea unei definiții a familiei, precizarea funcțiilor pe care
aceasta le are, misiunea și importanța implicării ambilor părinți în procesul educativ,
tipurile de educație, influența climatului familial, iar în finalul capitolului vom vorbi
despre iubire a părintească, care însoțește procesul educativ , ambele fiind caracteristici
constante ale vieții.
INTRODUCERE
11
Putem constata faptul că, în timpul prezent, familia traversează diferite momente de
dificultate. Toate acestea au efecte directe sau indirecte asupra copilului și a relației
dintre el și părinți. În cel de -al doilea c apitol, ne propunem să ne formăm o idee de
ansamblu asupra problemelor care incid asupra familiei actuale , și modul în care
acestea se răsfrâng asupra copilului, în toate dimensiunile sale . Cu ajutorul unor
cercetări sociologice care au analizat diversele transformări ale familiei, vom putea să
ne formăm o viziune de ansamblu asupra modului în care ele o influențează . Dintre
problemele ce vor fi menționate fac parte mig rația, cauzele și efectele ei asupra
echilibrul ui familial, situația copilului abandonat, a copilului instituționalizat și
măsurile de protecție socială acordate pentru copilul aflat în dificultate.
Biserica , fiind conștientă de provocările la care este supusă familia și legătura
căsătoriei astăzi, nu rămâne indiferentă și încearcă să ofere t ot sprijinul, atât celor aflați
în nesiguranță, cât și celor care se străduiesc în îndeplinirea cu fidelitate a misiunii lor.
În cel de -al treilea capitol, ne propunem să evidențiem misiunea pe care Cristos a
încredințat -o părinților prin sacramentul căsă toriei, aceea de a fi purtători de viață și
mărturisitori ai iubirii adevărate. Vom prezenta învățătura Bisericii cu privire la
misiunea educativă a părinților, pornind de la o viziune biblică și continuând cu
viziunea magisteriului actual , care încearcă să de-a un răspuns la problemele familiei,
venindu -i în aju tor.
Familia este așadar punctul central al evoluției fiecărui copil. În cadrul ei părinții își
exercită misiunea de educatori, fiind chemați să o împlinească plini de iubire și
printr – o dăruire dezinteresată, oferindu -i copilului mediul prielnic pentru a se dezv olta.
CAPITOLUL I
Educația și influențele familiale
1. Definiții conceptuale
Familia reprezintă una dintre verigile sociale cele mai importante și mai vechi în
asigurarea continuității și afirmării depline a ființei umane. Cuvântul familie , provine
din latinescul famulu s și a desemnat ansamblul scla vilor și al servitorilor care trăiau
sub același acoperiș, iar mai târziu casa în întregime1.
Din punct de vedere teologic, familia este celula vieții pe pământ, cel dintâi
așezământ între Dumneze u și om, cea mai veche comunitate umană întemeiată de Tatăl
ceresc, după mod elul tainic al Preas fintei Treimi. „Nu este bine să fie omul singur. Îi
voi face un ajutor pe potriva lui”2. Familia este prima școală a virtuților sociale, de care
nicio societate nu se poate lipsi, este primul loc în care începe educația copilului, locul
unde acesta experimentează valorile și principiile cele mai profunde3.
1 Cf. PH. ARIES – G. DUBY, Istoria Vieții Private , Ed. Meridiane, București 1994, p. 78.
2 Gen 2,18.
3 Cf. A. TUDOR , „Conlucrarea dintre familie, școală, biserică și societate pentru o educație a
valorilor”, în I. ENĂȘOAE , Familia în lumea contemporană, Ed. Sapientia, Iași 2015, p. 87.
CAP. I: EDUCAȚIA ȘI INFLUENȚELE FAMILIALE
13
Familia este locul unde oamenii prind rădăcini, pentru a putea crește. În sânul
familiei oamenii pot dărui viața mai departe, copilul se po ate bucura de frumusețea
lumii înconjurătoare, dar mai ales, în mijlocul familiei se găsesc valorile umane,
transmi se generațiilor următoare, fiind valabile pentru întreaga viață4.
Din punct de vedere sociologic, în s ens larg, familia reprezintă un grup social în
interiorul căruia membrii sunt legați prin raporturi de vârstă, căsătorie sau adopție și
care trăiesc împreună, cooperând sub rapo rt economic și având grijă de copil . În sens
restrâns, reprezintă un grup socia l format di ntr-un cuplu căsătorit și copilul acestuia5.
Educația în familie , reprezintă ansamblul de infl uențe exercitate asupra copilului în
vederea formării lui pentru viață6. În raport cu educația acestuia , familia este definită
ca unitate socială cons tituită din ad ulți și copil , între care există relații de rudenie
naturală sau socială7.
1.2. Funcțiile familiei
Fiind nucleul fundamental al societății, familia, în raport cu educarea, creșterea și
formarea copilului, are mai multe funcții. Printre acestea sunt:
– funcțiile interne care contribuie la crearea unui regim de viață intimă în familie,
menit să asigure tuturor membrilor săi un climat de solidaritate și sprijin;
– funcțiile externe constau în asigurare a posib ilității de dezvoltare a personalității
fiecărui membru , astfel încât fiecare să se poată încadra în mod corespunzător în
ansamblul vieții sociale;
4 Cf. A. HOLENSTEIN , Căsătoria și familia. Îndrumări pentru o viață creștină, Ed. Sapientia, Iași
2007, p. 7.
5 Cf. C. Z AMFIR , L. V LĂSCEANU coord., Dicționar de Sociologie, Ed. Babel , București 1993, p p.
238-239.
6 I. M ITROFAN – N. M ITROFAN , Familia de A – la Z, Mic dicționar al vieții de familie , Ed.
Științifica, București 1991, p p. 127-128.
7 Cf. E. S TĂNILESCU , Sociologia educației familiale, vol. I, Ed. Polirom, Iași 1997, p. 26.
CAP. I: EDUCAȚIA ȘI INFLUENȚELE FAMILIALE
14
– funcții le de solidaritate care includ ajutorul bazat pe sentimentul de egalitate,
respect și dragoste într e toți membrii familiei;
– funcții le educative și morale care vizează asigurarea educ ației și învățământului
copilului .
Aceste funcții p resupun și favorizează dezvoltar ea psiho -socială a membrilor
familiei prin crearea unui climat moral și cultural corespu nzător8.
Prin opera educativă, familia îl formează pe om în deplinătatea demnității sale
conform tuturor dimensiunilor , inclusiv cea socială. În realitate, familia constituie „o
comunitate de iubire și de solidaritate, care este în mod unic adaptată la învățarea și
transmiterea valorilor culturale, etnice, sociale, spirituale și religioase, esențiale pentru
dezvoltarea și bunăstarea propriilor membri ai societății”9.
Familia ocupă un rol fundamental în educarea și dezvoltarea copilului. Concep tul de
educ ație familială , se referă la tot complexul de activități pe care părinții le fac în
vederea educării copilu lui, chiar dacă acest proces cuprinde nu numai activitatea
propriu zisă a părinților, ci și activitatea de intervenție socială, care este realizată î n
scopul sprijinirii acestora în activitatea lor de educare.
Părinții sunt principalii responsabili de formarea copiilor ca indivizi, e i pot crește
sau dimin ua încrederea în sine a copilului , creativitatea și dezvoltarea aptitudinilor,
talentele sau pasiun ile acestuia . Personalitatea viitorului adult este determinată în mare
măsură de modul în care părinții îi oferă afectivitate, îl educă și îl formează10.
2. Părinții, persoane responsabile de educație
Cunoscutul filosof Immanuel Kant , a afirmat că omul devine om numai prin
educație . Fiecare ființă umană, venind în această lume ca o persoană neîmplinită, care
8 Cf. M. BULGARU – M. DILION , Concepte fundamentale ale asistenței sociale. Note curs, Chișinău
2000, pp. 106 -109.
9 SFÂNTUL SCAUN , Carta drepturilor familiei , Ed. Presa Bună, Iași 2000, p. 7.
10 T. B ULAI , Fenomenul migrației și criza familială, Ed. Lumen, Iași 2006, p. 17.
CAP. I: EDUCAȚIA ȘI INFLUENȚELE FAMILIALE
15
se poate desăvârși, simte înăuntrul ei nevoia de a fi educată și de a se autoeduca pe tot
parcursul vieții. Este important de remar cat că, între a învăța pe cineva și a educa , este
diferență.
A învăța pe cineva , însemnă a -i transmite o știință , o artă, o tehnică , sau a -l face să
acumuleze o serie de abilități necesare împlinirii cu mai multă ușurință și exactitate a
unei activ ități, iar a educa , înseamnă a te implica să -l ajuți pe cel care trebuie să fie
educat, î n procesul de dezvoltare totală, a tuturor capac ităților sale umane fizice,
intelectuale și morale.
Primii și p rincipalii educatori ai copilului sunt părinții. Misiun ea lor este atât de
prețioasă și de neînlocuit, încât cu foarte mare greutate poate fi suplinită de alte
persoane, chiar experte în domeniul educațional. Valorile umane autentice , sădite de
părinți prin educație în sufletul și în inima fiecărui copil, vor constitui fundamentul
solid pe care se vor putea construi personalitățile de mâine ale societății umane.
Simțământul natural al afecțiunii, prezent și eficient în inima părinților, devine chei a
de succes în educarea copilului . Prima și de neînlocuit misiun e a părinților creștini ,
este aceea de a fi pedagogi adevărați pentru copilul lor. Părinții creștini, pentru faptul
că au ch emat la ospățul vieții pe copilul lor, au dreptul primar și specific , și datoria de
a se implica total și responsabil în procesul de creștere ș i de educare completă a
acestuia . Părinții, conștienț i fiind că fiecare copil are aceeași demnitate umană
asemenea demnității lor, sunt chemați să-și împlinească datoria de a -l educa și a-l
forma în așa fel încât să trăiască pe deplin propria vo cație, în conformitate cu
demnitatea umană, să promoveze binele propriu ca și pe cel comun11.
Rolul educativ al părinți lor începe înainte de viața pământească a copilului lor,
înainte ca ei să fi inițiat călătoria noii vieți. Responsabilitatea lor începe încă din
tinerețe, prin viața trăită în moralitate. Modul în care părinții își trăiesc viața , poate fi
o binecuvântare pentru copil , dacă trăirea lor este în conformitate cu voința lui
11 Cf. I. ENĂȘOAE , „Părinții educatori, autentici promotori ai valorilor umane”, în Părinții creștini,
primii pedagogi ai copiilor conform documentelor Conciliului II Vatican, Albena 2016.
CAP. I: EDUCAȚIA ȘI INFLUENȚELE FAMILIALE
16
Dumnezeu. Începând cu momentul botezării copilului, vocația părinților este de a da,
cu iubirea lor pedagogică, înflorire deplină acestei vieți cristice aflate în stare
potențială. Această operă trebuie începută încă din perioada în care nici școala, nici
Biserica nu se poate apropia de copil. Copilul care primește această ed ucație de la
părinți, care crește într -un cadru familial a cărui atmosferă i -a insuflat aerul dătător de
viață și religiozitate profunde , va fi fericit12.
2.1. Importanța prezenței ambilor părinți
Cercetările realizate în domeniul dezvoltării copilului, arată că în prima perioadă a
vieții, pentru a -și satisface nevoile elementare, copilul depinde în întregime de părinți,
cu care are și primele relații sociale. Privat de aceste relații, el nu -și formează nici o
deprindere, nu învață să vorbească, nivelul s ău mental rămânând extrem de redus.
Relațiile copilului cu mama au o mare importanță. Lipsit de ele, chiar dacă va continua
să fie normal alimentat, copilul pierde din greu tate și stagnează în creștere, r elațiile
mamă -copil fiind decisive și de neînlocuit în dezvoltarea normală a omului13.
Maternitatea este prin excelență gloria femeii, misiunea ei întrecând orice altă misiune.
Mama este cea care renunță la sine și se pune total în mâinile Domnului pentru a sluji
familie i, și asemenea Fecioarei Maria, îmbra că totul în iubire. Ea este terenul de acțiune
al familiei, este baza pentru toate nevoile existente, fie ele spirituale sau trupești14.
Prezența tatălui în familie înseamnă protecție , calm, bucurie. Un tată echilibrat este
o comoară c are aduce fericire cas ei sale. El trebuie să își asume cu responsabilitate
12 Cf. T. T IHAM ÉR, Căsătoria Creștină, Eugenetica, Ed. Presa Bună, Iași 2002, p p. 170-171.
13 Cf. R. C AMPBELL , Educația prin iubire , Ed. Curtea veche, București 2011, p p. 49-62.
14 Cf. D. M ITITELUL , „Colaborarea familiei cu școala în desăvârșirea personalității elevilor și
educarea lor pentru societate”, în I. E NĂȘOAE , Familia în lumea contemporană , Ed. Sapientia, Iași
2015, p. 74.
CAP. I: EDUCAȚIA ȘI INFLUENȚELE FAMILIALE
17
rolurile pe care le ar e în familie conducând -o cu autoritate, care este o slujire din iubire,
asemenea slujirii lui Isus Cristos15.
Este important ca implicarea părinților să fie cât mai mare și cât mai c ompletă ,
cuprinzând toate aspectele proprii și specifice întregii ființe umane, atât aspectele
corporale, cât și pe cele specifice umane și creștine.
2.2. Tipuri de educație
2.2.1 . Educația corporală
Educația corporală are drept scop dezvoltarea armonioasă a întregului organism al
copilului, păstrarea și favorizarea sănătății acestuia printr -o alimentare sănătoasă,
variată și echilibrată, prin sport și destindere decentă, în conformitate cu morala
creștină . Părinții treb uie să vadă în ce măsură a ctivitățile desfășurate de copil îl ajută
în dezvoltarea lui , și trebuie să îl învețe să aleagă nu numai ceea ce îi place să facă, dar
și ceea ce condițiile îi permit.
2.2.2 . Educația intelectuală
Educația intelectuală are menirea de a cultiva capacitățile mentale specifice ființei
umane , și de a veghea la educarea școlară și profesională a copilului . Părinții trebuie
să își asume r esponsabilitatea de a -i acorda acestu ia toate șansele de a se dezvolta
intelectual, de a l ua parte la dife rite cursuri de formare, care nu au numai menirea de
a-l îmbogăți intelectual, ci și de a -l ajuta să își dezvolte diferite capacități de selecție,
de relaționare și colaborare cu ceilalți. Luând contactul cu diferitele științe, își va putea
forma mai bine o imagine de ansamblu asupra societăț ii, și își va putea găsi mai ușor
menirea în viață și locul în societate.
15 Cf. D. M ITITELUL , „Colaborarea familiei cu școala în desăvârșirea personalității elevilor și
educarea lor pentru societate” , p. 73.
CAP. I: EDUCAȚIA ȘI INFLUENȚELE FAMILIALE
18
2.2.3 . Educația morală
Educația morală cultivă voința , alături de virtuțile umane și creștine . Părinții
trebuie să îl învețe pe copil cum să își folosească corect libertatea , fără a se îndepărta
de credinț ă și fără a se simți constrâns de aceasta. În această formă de educație are un
rol important exemplul părinților, ei fiind adevărate modele de trăire a credinței.
2.2.4 . Educația afectivă
Educația afectivă dezvoltă și ordonează just înclinațiile spre afecțiune , printr -o
educare adecvată a sentimentelor și a capacităților sexuale. Părinții trebuie să fie primii
trans mițători a -i iubirii pentru copilul lor, primele lecții primindu -le încă din pântecul
mamei, deoarece el simte iubirea cu care este primit în viața ei. Prin modul în care
părinții își manifestă afecțiunea unul față de altul, copilul învață cum să își manifeste
iubirea față de aproapele. Pe lângă exemplul lor, p ărinții trebuie să îi vorbească
copilului desp re iubire și să îl încurajeze în a o dărui tuturor, mai ales celor care suferă
în singurătate. Semnul suprem al iubirii este iert area, după cum și Isus ne învață prin
exemplului dat pe cruce, când a cerut Tatăl ui să îi ierte pe călăii Săi, tot astfel, părinții
sunt chemați să dea exem plu de iertare copilului lor16.
2.2.5 . Educația sexuală
Educația sexuală necesit ă o responsabilitate deosebită. Înțelegerea semnificației
sexualității într -un mod ordonat și progresiv , și aprecier ea valorile umane legate de
aceasta, este de o impo rtanță fundamentală pentru o creștere echilibrată a copil ului.
Părinții trebuie să veri fice metodele educației sexuale propuse în instituțiile
educaționale , pentru a vedea dacă o temă atât de importantă și de delicată este tratată
într-un mod corespunzător. Ei nu trebuie să se ferească în a -i vorbi copilului despre
16 Cf. I. E NĂȘOAE , „Părinții educatori, autentici promotori ai valorilor umane ”, (…).
CAP. I: EDUCAȚIA ȘI INFLUENȚELE FAMILIALE
19
dimensiunea sexualității, ci să îl învețe cum să se raporteze la aceasta. Având în ve dere
contextul social în care sexualitatea este privită cu mult libertinaj și permisivitate, este
important a prezenta adevăratul sens al acestei dimensiuni, ș i importanța modului în
care copilul trebuie să se raporteze la ea . Mai ales în perioada adolesc enței, părinții
trebuie să fie deschiși cu cop ilul lor, și să îl ajute să își trăi ască cu demnitate toate
aspectele vieții17.
2.2.6. Educația religioasă
Educația religioasă , favorizează creșterea spirituală în lumina învățăturii creștine .
Părinții prin trăirea credinței , sunt pri mii care vor da apă seminței c e a fost sădită în
inima copilului în momentul în care a primit sacramentul Bo tezului, și vor încerca să
îi arate un mod el de viață cu adevărat corect. Ei sunt cei care trebuie să prezinte
copilului un real model de viață, dem n de urmat , fiind cel mai frumos exemplu de trăire
și manifestare a credinței de -a lungul vieții . Educația religioasă a copilului depinde în
mare parte de viața de credință a părinților18. Copilul este plăcut impresionat atunci
când îi vede pe aceștia rugându -se împreună cu el , indiferent dacă trec prin momente
de încercare, de bucurie sau de tristețe. Prin exem plu, părinții devin pentru copil
modele demne de urmat pe calea credinței19.
2.2.7. Educația vocațională
Educația vocațională se află în strânsă legătură cu celelalte aspecte ale educației. Cu
ajutorul aspectelor deja menționate, părinții trebuie să aibă în v edere și îndrumarea
copilului și urmarea vocației sale. Aceștia au misiu nea de a -l orienta spre a face ceea
17 Cf. CONSILIUL PONTIFICAL PENTRU DREPTATE ȘI P ACE, Compendiu de doctrină socială a
bisericii , Ed. Sapientia, Iași 2007, p. 209.
18 Cf. A. S CHEEL , „Familia – terenul în care se înr ădăcinează credința și educația”, în I. E NĂȘOAE ,
Familia în lumea contemporană , Ed. Sapientia, Iași 2015, p. 83.
19 Cf. A. S CHEEL „Familia – terenul în care se înrădăcinează credința și educația” , p. 84.
CAP. I: EDUCAȚIA ȘI INFLUENȚELE FAMILIALE
20
ce îi place și spre ce simte că are vocație, și nu spre ceea ce ei își doresc. De multe ori,
părinții proiectează copilului drumuri pe care el simte că nu este pregătit, sau nu își
dorește să le urmeze, dar din dragoste și respect pentru părinți le urmează, nefiind însă
împlinit . De aceea, părinții sunt rugați să respecte misiunea spre care copilul simte că
este chemat să o împlinească, să îl sprijine , și să îl ajute să rămână statornic, făcând
totul cu dăruire și deschidere. D acă acesta se simte dezorientat, indecis, să îl sfătuiască
și nu să -i impună să urmeze anumite meserii.
2.2.8. Educația socială
Educația socială , este la fel de importantă ca celelalte form e de educație , întrucât
pregătește generațiile vi itoare la angajare și implicare matură în viața comunitară și
socială. Părinț ii trebuie să încurajeze copilul să fie activ în viața socială și să -și aducă
aportul pentru binele societăț ii.
În educația copilului , rolul matern și cel patern sunt la fel de n ecesare , părinții
lucrând împreună. Ei trebuie să își exercite autoritatea cu respect și delicatețe, dar și cu
fermitate, fiind credibilă, coerentă, înțeleaptă și înt otdeauna orientată spre binele
integral al copilului20. Cu cât părinții sunt mai implicați și mai responsabili în misiunea
lor de educatori, pe ca re o au față de copil , cu atât ei se vor bucura de roade atât pe
pământ, având mulțumire și împlinire când vor vedea rezultatul dăruirii și
devotamentului lor, dar și în cer , când Domnul le va răsplăti sacrificiul îndelung pe
care l -au făcut, formând copilul să ducă o viață dreaptă și în armonie cu Cristos.
Misiunea de părinte trebuie primită cu asumare , și încredere că Domnul va fi mereu un
sprijin pentru familie și o va susține.
20 Cf. C ONSILIUL PONTIFICAL PENTRU DREPTATE ȘI P ACE, Compendiu de doctrină socială a
bisericii , p. 209.
CAP. I: EDUCAȚIA ȘI INFLUENȚELE FAMILIALE
21
3. Climatul educativ în familie
Mediul este reprezentat de ansamblul condițiilor naturale și sociale, materiale și
culturale, al influențelor organizate sau spontane , care se exercită asupra individulu i,
fiind profund impl icat în dezvoltarea psihicului și în formare a omului. Mediul devine
sursă a dezvoltării psihice , prin faptul că oferă circumstanțe și condiții concrete de
viață , informații și modele de conduită, ocazii de comunicare și de schimburi afective.
Mediul acționează ca factor stimulator, care favorizează dezvoltarea psihică, dar și ca
barieră, ca factor care stopează.
Familia este celula originară a vieții sociale. În cadrul acesteia, copilului îi este oferit
sentimentul de siguranță , care îi permite să se emancipeze și să -și dezvolte
personalitatea. Sentimentul de siguranț ă se instaurează și se menține când copilul este
protejat de pericolele și agresivitatea pe care le poate provoca ambientul, fie în familie,
fie în societate, când are satisfăcute trebuințele de baz ă fiziologice, de securitate, de
dragoste și apartenență, de respect și recunoaștere, stabilitatea cadrului de dezvoltare,
sentimentul de a fi acceptat ca membru al familiei, de a fi iubit, de a i se aproba
caracteristicile individuale, de a avea posibilit atea de acțiune și de a dobândi experiența
personală. Toate acestea pot fi realizabile doar într -un cadru familial echilibrat și
afectuos21.
3.1. Climat al iubirii
Climatul familial reprezintă un teren optim dezvoltării iubirii, credinței și educației
copilului și al tuturor celor din jur. Acest teren este presărat adesea nu numai cu picături
de bucurie și reușite, ci deseori se întâmplă să fie udat cu lacrimi de dezamăgire, tristețe
și nereușită. Un teren, pentru a fi rodnic, trebuie îngrijit și ocrotit cu cea mai mare
21 Cf. L. B OROȘ, „Familia și rolul ei în formarea preșcolarilor”, în I. E NĂȘOAE , Familia în lumea
contemporană , Ed. Sapientia, Iași 2015, p. 167.
CAP. I: EDUCAȚIA ȘI INFLUENȚELE FAMILIALE
22
atenție. La fel , și familia creștină necesită toată atenția și grija celor din jur, a mem brilor
ei, dar și a societății22.
Grija părinților și în mod deosebit a mamei , nu se oprește doar la a-i da naștere
copilului , nici numai la a veghea asupra sănătății sale, nici numai la a -i oferi o cultură
și o educație frumoasă pentru viață și mântuire, ci î nseamnă a -l crește în spiritul moral,
în dragoste de Dumnezeu și de semeni, de neam și de familie23. Pentru dezvoltarea sa
sufletească normală, cop ilul trebuie să simtă dragostea părintească și căldura căminului
familial. Această drag oste ponderată , îi permite să se dezvolte ca o individualitate
echilibrată, ca un copil capabil de o sociabilitate normală, cu o afectivitate bogată și
bine adaptată împ rejurărilor. Copilul are nevoie de dragostea părintească , așa cum
planta are nevoie de căldura soarelui pentru a se dezvolta normal24. Pentru ca familia
să fie un mediu sănătos pentru copil , este nevoie ca între membrii ei să existe
înțelegere, armonie, res pect, toate acestea fiind încurajate prin trăirea vieții în mod
onest, cinstit și corect . Numai astfel părinții pot fi transmițători de adev ărate valori,
atât pentru copil dar și pentru societate25.
Copilul care nu se bucură de căldura căminului familial , poate să devină închis,
necomunicativ, uneori prea supus, alteori răutăcios, neîncrezător, rezistent la
îndrumările pozitive ale mediului. Climatul educativ se referă la funcția protectoare a
părinților. Copilul are nevoie de condiții obiective prielnice, materiale și morale, are
nevoie de protecția adulților , și în primul rând al familiei , pentru a se dezvolta în mod
normal26.
22 Cf. A. SCHEEL , „Familia – terenul în care se înrădăcinează credința și educația ”, p. 82.
23 Cf. M. C ORNEA , „Familia și valoarea ei în societate”, în I. E NĂȘOAE , Familia în lumea
contemporană , Ed. Sapientia, Iași 2015, p. 145.
24 Cf. E. FISCHBEIN , Climatul educativ în familie , Ed. Didactică și Pedagogi că, București 1970, p.
7.
25 Cf. L . BOROȘ, „Familia și rolul ei în formarea preșcolarilor”, p. 167.
26 Cf. T. TIHAM ÉR, Căsătoria C reștină , Eugenetica , pp. 175-176.
CAP. I: EDUCAȚIA ȘI INFLUENȚELE FAMILIALE
23
3.2. Climat al credinței
Educația la credință face parte din educația integrală. Credința părinților trăită în
mod autentic co nstituie terenul bun în care se înrădăcinează credința copilului . Pe lângă
învățăturile primite despre existența lui Dumnezeu, copilul dorește să vadă modul în
care părinții înfruntă problemele vieții dând dovadă de credință. De multe ori, copilul
rămân e impresionat când vede statornicia în rugăciune a părinților, atât în momentele
bune și fericite ale vieții, cât și în momentele dificile , de încercare, de cumpănă27.
Emoționalul și spiritualul nu sunt entități diferite, ci sunt legate între ele, depinzând
una de cealaltă. Părinții c are vor să -și călăuzească copilul din punct de vedere spiritual,
vor fi nevoiți să se ocupe de el mai întâi la nivel emoțional. Această grijă începe încă
de cum se naște copilul, ba chiar dinainte, prin intermediul sănătății mamei și a
echilibrului ei emoțional28.
Prima formă de învățare la copil este imitația. Dacă un copil va trăi într -un mediu în
care sunt promovate comportamente negative, acesta în timp va avea comportamente
dintre cele întâlnite în familie. Dacă în familie însă, acesta găsește un mediu favorabil,
respectuo s, va învăța să fie la fel . Dintre principalele și cele mai importante practici
folosite în procesul de educare, care trebuie să fie avută în vedere de părinți este puterea
propriului exemplu29.
Prin cuvânt și exemplu, în relațiile și alegerile de fiecare zi, prin ge sturi și semne
concre te, părinții își inițiază copilul la libertatea autentică ce se realizează în dăruirea
sinceră de sine, cultivând în e l respectul față de aproapele, simțul dreptății, dialogul,
slujirea generoasă, solidaritatea și toate celelalte valori care a jută la trăirea vieții ca
dar30.
27 Cf. A. H OLESTEIN , Căsătoria și familia . Îndrumări pentru o viață creștină , p. 45.
28 Cf. R. CAMPBELL , Educația prin iubire , p. 153.
29 Cf. M. B OTEZATU – D. B OTEZATU , „Cei șapte ani de acasă”, în I. E NĂȘOAE , Familia în lumea
contemporană , Ed. Sapientia, Iași 2015, p. 176.
30 Cf. M. C ORNEA , „Familia și valoarea ei în societate”, p. 149.
CAP. I: EDUCAȚIA ȘI INFLUENȚELE FAMILIALE
24
Un proverb german spune: „Wie die Alten singen, so tanzen die Jungen” – așa cum
cântă bătrânii, așa joacă tinerii . Îndrumările pe care copilul le aud e de la părinți, pot
fi cuvinte care zboară, însă exemplul lor rămâne, iar cuvintele pot fi dărâmate, dacă
faptele sunt contrare. Sfânta Fecioară Maria și Sfântul Iosif nu i -au spus copilului Isus:
„Du-te fiule, la templu !”, ci „Hai fiule, să mergem la temp lu!”, dar astăzi, de cele mai
multe ori p ărinții spun copilului să facă una și ei fac contrariul31.
3.3. Climat ul protectiv
Un alt aspect al climatului familial are în vedere funcția protectoare a părinților.
Copilul are nevoie de protecția adultului și a familiei pentru a se dezvolta normal, dar
și în acest caz exagerările pot dăuna. Când părinții sunt prea ocupați cu obligațiile
profesionale, apare riscul de a -și neglija copilul, de a nu -i verifica activitatea școlară,
de a nu se interesa de comportamen tul pe care acesta îl are și îl dezvoltă, de a nu se
îngriji de viața lui afectivă, de a nu -i cunoaște frământările și problemele. Toate aceste a
pot duce la apariția unor trăsăt uri psihice negative, cum ar fi lipsa încrederii în sine,
timiditatea, lipsa de elan, neîncrederea în ceilalți32.
La extrema cealaltă este supraprotejarea copilului, care are ca urmare în primul r ând
întârzierea maturizării psihice a copilului. El ajunge să simtă mereu nevoia exagerată
de a fi îndrumat, apărat, protejat, și nu își va asuma răspunderi, caracteristica principală
fiind dependența de persoane.
3.4. Climat ul disciplinar
Disciplina joacă deseori un rol esențial în formarea personalității copilului. La o
extremă se află părinț ii care țin să impună copilului un sistem de r eguli de conduită
foarte sever și complex, însă există și o categorie de părinți care consideră că este bine
31 Cf. T. T IHAM ÉR, Căsătoria Creștină, Eugenetica , pp. 175-176.
32 Cf. E. F ISCHBEIN , Climatul educativ în familie , p. 8.
CAP. I: EDUCAȚIA ȘI INFLUENȚELE FAMILIALE
25
ca să -i ofere copilului o largă autonomie sub toate raporturile. Ambele extreme au
efecte nefavorabile asupra copilului. Se poate ajunge la o rezis tență față de exigențele
societății, care la rândul ei poate determina forme de reactivitate, de protest , mai mult
sau mai puțin grave, la minciună, furt, sau acte delicvente33.
Unii părinți impun în familie vederile lor absolute , în toate detaliile, fără a da dreptul
copilului să completeze sau să -și exprime părerea. Este bi ne ca părinții , să ajute copilul
să nu vadă deciziile lor ca fiind clare, absolute , rigide, ci acte just ificate, chibzuite.
Când copilul crește, este bine ca părinții să îl ajute să -și formeze depr inderea de a lua
decizii, prin participarea lui la luarea unor hotărâri privind anumite situații cu care se
confruntă familia. Acest procedeu face parte din educarea responsabilității, dar trebuie
gestionat cu mare grijă. Copilul a căror părinț i sunt prea autoritari, care impun hotărâri
nejustificate , devin e timid, retras , neîncrezător în el , nu participă la activități colective,
sau devin e nervos, capricios, răutăcios în relațiile cu ceilalți, sau chiar excesiv de
autoritar34.
În primă fază copi lul se formează după modelu l cel mai apropiat pe care îl are în
preajmă, și când intră în conta ct cu alte persoane se îmbogățește . Atunci când copilul
începe să crească și poate face singur diferența între bine și rău, el poate prelua de la
cei din jurul s ău acele obiceiuri pe care le consideră necesare și utile pentru dezvoltarea
sa35.
4. Iubirea și educația, caracteristici constante ale vieții
Iubirea adevărată la care trebuie să ajungă toți oamenii, cere ca persoanele care vor
să o comunice și altora, în acest caz părinții , să o experimenteze în viața proprie. În
iubirea adevărată, fiecare persoană se deschide altora, dând la o parte egoismul,
respectând și valorizând demnitatea și calitatea celeilalte persoane, contribuind cu
33 Cf. E. F ISCHBEIN , Climatu l educativ în familie , p. 10.
34 Cf. E. F ISCHBEIN , Climatul educativ în familie , pp. 16-17.
35 Cf. E. F ISCHBEIN , Climatul educativ în familie , p. 14.
CAP. I: EDUCAȚIA ȘI INFLUENȚELE FAMILIALE
26
generozitate la binele rec iproc. E o exigență pe care soții o experimentează ca pe o
capacitate care le califică iubirea să devină izvor al educației.
Familia este chemată să trăiască o comuniune de viață și iubire după modelul unității
de iubire al Sfintei Treimi36. Astfel, transmi terea iubirii se realizează numai în măsura
în care în viața părinților se verifică această experiență autentică a iubirii. Deci, pentru
a-l putea educa pe copil la iubire, părinții trebuie să experimenteze această iubire mai
întâi între ei doi.
4.1. Părinții, transmițători ai adevăratei iubiri
Misiunea familiei în lume , este aceea de a răspunde chemării la iubirea lui
Dumnezeu , care se rezumă în cuvintele lui Isus din Evanghelia după sfântul Matei :
„Să-l iubești pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot sufletul tău și din tot
cugetul tău. Aceasta este cea mai mare și cea dintâi poruncă. Iar a doua este asemenea
acesteia: să -l iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți”37.
La nivelul experienței umane, această misiune trebuie trăită în mod profund, în așa
fel încât iubirea să iradieze în fiecare cămin familial. Trebuie subliniat faptul că nu este
vorba despre o iubire oarecare, ci de iubirea adevărată, care este în corelație cu credința
adevărată, lipsită de ipocrizie, definită de apostolul Paul ca fiind o iubire care împinge
la a-l iubi pe Dumnezeu, adică garantează și purifică în noi capacitatea umană de a
iubi, ridicând -o la perfecțiunea iubirii divine38. O iubire atât de puternică, atât de
gingașă în același timp, care suportă toate, care nu vrea să se apere, dar care este mereu
gata să sufere până la sfârșit. Este o iubire care permite, determină, ba mai mult , obligă
la iertarea reciprocă, pentru alții, este gata să uite totul, nu poate fi invidioasă, fiecare
elogiu o umilește, și nu este niciodată orgolioasă39.
36 Cf. E. M ANFREDINI , La famiglia. Riflessioni teologico -pastorali , Ed. Dehoniane, Napoli
1982, p. 66.
37 Mt 22,37 -39.
38 Cf. Catehismul Bisericii Catolice, 1827.
39 Cf. 1Cor 13,4-7.
CAP. I: EDUCAȚIA ȘI INFLUENȚELE FAMILIALE
27
Părinții creștini își asumă modelul iubirii lui Cristos și ajung să fie o mărturie a iubirii
în fața propriului copil, atunci când îl asistă cu iubire și dăruire, când își consumă cu
iubire timpul lor, capacitățile și puterile lor pe ntru a -l ajuta să se dezvolte ca persoană
și să crească mereu ca fiu al lui Dumnezeu.
De asemenea, părinții creștini constituie o mărturie a iubirii pentru copil, atunci când
știu să îi fie prieteni, găsind timp pentru a se juca cu e l și pentru a -l face să se simtă
iubit în căminul familial. Asemenea părinți, conștienț i de misiunea lor, vor ști să -l
mustre pe copil la timpul cuvenit și într -un mod cu totul delicat , vor ști să încheie cu
el un dialog cât mai plăc ut, să îi arate distincția dintre bine și rău, realități care se
prezintă ca alternativ e permanente în viața umană. Îi vor insufla o voință puternică,
care să aleagă mereu binele, îl vor iniția la rugăciune și sacramente și îi vor insufla
adevărurile de credință.
Când viața reciprocă a soților are ca fundament o iubire sinceră, aceștia vor avea
mereu capacitatea să înțeleagă căderile din viața de cuplu, ceea ce îi va determina să
ierte cu ușurință or ice greșeală a celuilalt. Asemenea comportament îl va învăța pe
copil să-i ierte pe oameni și să se î mpace cu ei. Dăruirea și solidaritatea cu care părinții
își asumă responsabilitățile familiale îl vor învăța pe copil să fie solidar cu cei care
suferă și cu c ei care sunt lipsiți de putere. Soții creștini constituie de asemenea un
model de asumare a iubir ii adevărate, atunci când își îngrijesc copilul în momentele în
care este bolnav și atunci când îl ajută să depășească momentele de dificultate care
apar inevitabil în viață , cu credință .
Părinții creștini constituie mărturii ale iubirii , atunci când își a jută copilul să se
dezvolte ca persoană, încredințându -i responsabilit atea libertății , și permițându -i să se
bucure de ea, atunci când îl ajută să descopere plan ul pe care Dumnezeu îl are cu el, și
nu se opun vocației lui personale, chiar dacă aceasta nu s e identifică cu cea pe care ei,
ca părinți, au sperat -o pentru el, și atunci c ând își vor da acceptul ca să înceapă viața
de adult prin formarea unui cămin familial propriu. Mărturii ale iubirii , vor constitui
atunci când vor demonstra propriului copil , prin fapte, că întotdeauna, până la moarte,
CAP. I: EDUCAȚIA ȘI INFLUENȚELE FAMILIALE
28
poate conta pe ajutorul și suportul părinților, făcând astfel din paternitatea lor un reflex
al paternității lui Dumnezeu, care se îngrijește necondiționat de copiii săi40.
4.2. Nevoile de bază ale copilului
Exprimarea consecventă a iubirii față de copil stă la baza educației eficiente. Iubirea
variază ca formă de exprimare în funcție de timp și de spațiu, însă , ceea ce c ontează cu
adevărat este ca părinții să satisfacă nevoile copilului, iar cea mai mare nevo ie a sa este
aceea de a se simți iubit. Majorita tea părinților își iubesc copilul , dar nu toți își exprimă
afecțiunea astfel încât să se facă înțeleși sau să satisfa că întru totul nevoile acestuia41.
Ross Campbell , consideră că nevoile copilului pot fi grup ate în patru categorii, iar
fiecare reprezintă o soluție pentru o e ducație eficientă. Acestea sunt satisfacerea
nevoilor emoționale și de iubire ale copilului, asigurarea unei pregătiri pline de iubire,
dar și form area unei discipline , asigurarea protecție i fizice și emoționale, și explicarea
și exemplificarea controlului mâniei pentru copil42.
O împlinire a nevoilor emoționale este piatra de temelie a unei educ ații eficiente.
Pentru a avea o părere bună despre sine și pentru a fi capabil să se adapteze situ ațiilor
tensi onate și stresante din viață, copilul trebuie să simtă iubirea părinților43.
Cea de -a doua nevoie a copilului este nevoia de formare și disciplină. Majoritatea
părinților sunt sfătuiți să folosească tehnici de formare cu totul nepotrivite. Aceste
tehnici continuă să fie recomandate de persoane care vor binele, dar care nu reușesc să
aibă o privire de ansamblu. O abordare prin care se reacționează la ceea ce se întâ mplă
40 Cf. R. V ALDES – M. V ALDES , „Gli sposi cristiani testimoni della carità”, în Pontificio Consiglio
per la Famiglia, Il sacramento del matrimonio e la missione educatrice , Ed. Elledic i, Torino 1988, p.
155.
41 Cf. R. C AMPBELL , Educația prin iubire , p. 11.
42 Cf. R. C AMPBELL , Educația prin iubire, p. 15.
43 Cf. R. C AMPBELL , Educația prin iubire , p. 16.
CAP. I: EDUCAȚIA ȘI INFLUENȚELE FAMILIALE
29
poate părea că are efect asupra copilului mic , astfel încât părinții consideră acest sistem
eficient44.
Există două tipuri de educație. Educația prin reacție, care urmărește în special ce fac e
copilu l, și educația proactivă, ca re urmărește în special de ce are nevoie copilul .
Metoda prin reacție presupune educația prin pedepse, care poate duce la neajunsuri atât
copilului cât și familiei. Metoda proactivă este cea mai eficientă în privința educației,
deoarece anticipează și încearcă să satisfacă nevoile elementare ale copilului45.
Fiecare copil are nevoie de un părinte care să -l protejeze de orice neajuns fizic și
emoțional. Această protecție este necesară, mai ales acum când societatea nu mai oferă
nici o siguranță, iar numărul factorilo r dăunători și negativi care îl pot influența este
tot mai mare46.
Cea de -a patra nevoie de bază este nevoia de explicare și exemplificare a controlului
mâniei. Partea aceasta este legată de controlarea furiei, și de cele mai multe ori este
greșit înțeleasă. De fapt, aceasta este partea cea mai dificilă, ca părinții să -și învețe
copilul să-și stăpânească furia, pentru că de multe ori , ei înșiși nu se pot controla.
Măsura în care copilul învață să-și stăpânească mânia va de termina deznodământul
celor mai importante momente din viața sa. Aceasta include respectul față de
autoritatea legitimă și linia morală a existenței sale. Greșita administrare a momentelor
de furie poate distruge viața copilului, p oate produce sau agrava o rice problemă
prezentă sau potențială pe care ar putea -o avea copilul , de la note proaste la relații
distruse, la depresii47.
A iubi înseamnă a fi dispus să -ți asumi riscuri pentru a -ți ajuta copiii să -și dezvolte standardele și
comportamentele cu care să te mândrești atât tu , cât și ei. Aceasta este ese nța unei bune păreri despre
tine. Fără capacitatea de a distinge binele de rău, părerea copilului despre sine este în mare
primejdie. Să iubești înseamnă să fii dispus să stabilești anumite limite care ar pu tea supăra sau
44 Cf. R. C AMPBELL , Educația prin iubire, p. 18.
45 Cf. R. C AMPBELL , Educația prin iubire , p. 11.
46 Cf. R. C AMPBELL , Educația prin iubire , p. 19.
47 Cf. R. C AMPBELL , Educația prin iubire, p. 110.
CAP. I: EDUCAȚIA ȘI INFLUENȚELE FAMILIALE
30
dezamăgi copilul în momentul de față, dar care l -ar putea ajuta să se dezvolte la un nivel mai înalt
în privința moralei care -1 va însoți de-a lungul vârstei adulte48.
Iubirea adevărată este necondiționată, iar aceasta stă baza unei relații sincere și solide
cu un copil, pentru că doar așa poate fi forma t emoțional și spiritual . Iubirea
necondiționată înseamnă să -l iubești indiferent ce va fi, indiferent de capacitățile sale,
avantaje, aspect sau trăsături de caracter sau trăsături fizice, de cine îl înconjoară, de
ce așteptări sunt în privința lui, și poate cel mai greu, indiferent de cum se comportă
sau reacționează. Asta nu înseamnă că va fi aprobat comportamentul lui chiar dacă nu
este corect, ci înseamnă că va fi iubit întotdeauna , chiar și când comportamentul va fi
detestat49.
Cu siguranță, o asemenea trăire a iubirii îl va determina pe copil să imite exem plul
părinților și, la rândul lui, va deveni model și educator al iubirii adevărate, care îl are
în centru pe Cristos, modelul suprem de iubire a Tatălui, care s-a dat pe sine pentru ca
oamenii să aibă viață .
48 R. P ETERS , Don’t Be Afraid to discipline, Ed. Golden Books, New York 1997, p. 187.
49 Cf. R. CAMPBELL , Educația prin iubire, p. 45.
CAPITOLUL II
Familia actuală și problemele sale
1. Transformări cu care se confruntă familia
Epoca modernă, este caracterizată de revoluții nimicitoare, industria lizare masivă,
având urmări grave, fiind generatoare de crize mondiale multilaterale, care compromit
în mare măsură valoarea și rostul a devărat al familiei. Societatea noastră, este
frământa tă actualmente de o criză a valorilor , care atinge în mare măsură și familia,
ceea ce a dus la clătinarea sau chiar distrugerea certitudinilor pe care ea se baza , și la
punerea în discuț ie a valorilor ei fundamentale.
Mijloacele de comunicare socială pre zintă modele contrare familiei ca și cum ar fi
adevăratele valori, și le oferă noilor generații, ca alternativă la viața conjugală, la
căsătorie, la valoarea ei sacramen tală și la legăturile cu Biserica. Printre acestea,
amintim aici permisivitatea sexual ă, scăderea numărului căsătoriilor sau amânările
continue ale acestora, creșterea numărului divorțurilor, mentalitatea contraceptivă,
apărarea avortului voluntar, golul spiritual și insatisfacția profundă care contribuie la
CAP. II: FAMILIA ACTUALĂ ȘI PROBLEMELE SALE
32
răspândirea drogurilor, a alcool ismului, a violenței și a suicidului, chiar în rândul
tinerilor și al adolescenților1.
Problemele legate de familie apar într -o formă acută în societatea capitalistă în
secolul al XIX -lea, când pe măsură ce se dezvoltă economia, familia clasică cunoaș te
modificări însoțite de crize. F amilia nucleară în expansiune, fără ajutorul familiei
lărgite, face față cu greu unor dificultăți ca b oala, bătrânețea, conflictele, m unca unui
singur membru al familiei, care în general era atribuția tatălui, nu mai este de r egulă
suficientă, fiind necesară angajarea în câmpul muncii și a femeilor, uneori și a copiilor
mai mari din familie2.
Nimeni nu poate contesta explozia progresului științific și tehnic declanșat în secolul
nostru. În același timp, s -au schimbat în mod aut omat și condițiile sociale, culturale,
economice, juridice și morale, ajungându -se la crearea unui nou ambient. Aceste
transformări au influențat tot mai mult și familia, provocând în ea nu ușoare tulburări,
atacând -o atât din punct de vedere structural și funcțional, cât și cultural și moral. În
acest mod, s -a ajuns la un tip diferit de familie, cu alte raporturi interne și externe, cu
alte mentalități, cu alte comportamente3.
1.1. Dimensiuni ale transformării familiei
Putem constata că este specific familiei actuale o formă de individualism social,
familiile tinere tind să se separe de familia de origine, puțini fiind cei care rămân să
locuiască împreună cu părinții în aceeași gospodărie sau în aceeași locuință. Această
idee este susținută de mai mulț i cercetători sociologici, dintre care Frederic La Play,
Emil Durkheim și Talcott Parsons .
1 Cf. C ONSILIUL PONTIFICAL PENTRU FAMILIE , Pregătirea la sacramentul Căsătorie, Vatican 1996,
pp. 5-6.
2 Cf. P. I LUȚ, Sociopsihologia și Antropologia familiei , Ed. Polirom, Iași 2005, pp. 28-29.
3 Cf. A. BIȘOC, Criza și identitatea familiei în magisteriul papei Paul al VI -lea, Ed. Sapientia, Iași
2005, p. 14.
CAP. II: FAMILIA ACTUALĂ ȘI PROBLEMELE SALE
33
1.1.1 . Viziunea lui Frederic La Play
Frederic La Play este cel care, în a doua jumătate a secolului XIX, este considerat
ca fiind primul care cercetează familia d in punct de vedere sociologic. Acesta pornește
de la ideea că familia a involuat de la forma patriarhală, care era considerată ideală de
doctrina bisericii catolice, la forma ei modernă, specifică marilor aglomerări de
populație , legată de tot felul de ocu pații. Pentru el, familia nucleară modernă era deci ,
o variantă degradată a familiei. La Play clasifică formele de familie în trei mari tipuri:
familia patriarhală, în care fiii se căsătoresc și se stabilesc în aceeași gospodărie,
pivot ul familiei lărgite fiind tatăl, familia instabilă, cea modernă, în care copiii părăsesc
familia după căsătorie și devin independenți, familia tulpină, în care unul singur dintre
copii rămâne cu părinții, coabitând cu ei și cu proprii copii. La Play consideră că
regimul patri arhal tinde să oprime indivizii și îi degenerează în rutină, în timp ce
individualismul exagerat , ce caracterizează familia modernă , duce la distrugerea
stabilității familiei. De aceea, pentru el tipul ideal este familia tulpină, aceasta
reprezentând mediu l optim capabil să lupte împotriva dezorganizării sociale.
1.1.2. Viziunea lui E. Durkheim
E. Durkheim profesând o concepție structuralistă despre familie, subliniază că
familia modernă , conține în ea formulele prescurtate ale dezvoltării ei istorice. El
susține, în același timp , că istoria a însemnat o modificare asupra structurii familiei,
caracterizată acum printr -o restrângere a familiei ca număr de membri și ca importanță
economică. Restrângerea familiei este în relație cu extinderea mediului social de la sat
la oraș și de la oraș la sat. Aceasta înseamnă și ruinarea trep tată a „comunismului
familial”, a dică lucrurile posedate în comun, care cimentează viața de familie, devin
din ce î n ce mai mult bunuri individuale4.
4 Cf. P. I LUȚ, Sociopsihologia și Antropologia Familiei , pp. 30-31.
CAP. II: FAMILIA ACTUALĂ ȘI PROBLEMELE SALE
34
1.1.3 . Viziunea lui Talcott Parsons
Talcott Parsons în teza din 1955 „izolării structurale a familiei nucleare” prezintă
ideea că, procesul individualizării a fragmentat familia lărgită, a scos cuplul conjugal
din rețeaua de parentalitate, și a redus aproape la inexistență funcțiile productiv e,
politice, religioase. Funcțiile care mai au semnificație sunt cele de socializare, de
asigurare a echilibrului psihologic al soților, și funcția de consum5.
Familia nu s -a transformat în sensul că au apărut noi structuri sau funcții, ci în sensul
că s-a schimbat ponderea diferi telor tipuri structurale, importanța și conținutul
funcțiilor. Modificări de substanță s -au produs pe tot parcursul istoriei, dar mutația
fundamentală , este socotită și în cazul familiei cea de la tradițional la modern.
Distincția crucială dintre familia m odernă și cea tradițională privește primordialitatea
obligațiilor și a afecțiunii. În sistemul tradițional, al familiilor extinse, legăturile de
sânge și de rudenie erau sursa principală a drepturilor și obligațiilor, dar și obiectul
privilegiat al afecțiu nii. Ceea ce s -a întâmplat cu familia modernă nu este atât ruptura
ei de rețeaua parentală, de rudenie, cât mutarea focalizării de pe această rețea pe
membrii din interiorul familiei nucleare6.
Globalizarea, prin multiplele sale dimensiuni, mass -media, tur ism,
internaționalizarea pieței muncii, a af ectat profund configurațiile maritale și familiale.
În țările în curs de dezvoltare, femeia, care era dependentă aproape total de familia
consangvi nă sau de cea de procreare, s -a idependentizat pe măsura implemen tării
industriei și a mobilității geografice. Creșterea spectaculoasă în rândul femeilor a
nivelului de școlarizare, mig rația de la rural la urban incluzând -o și pe cea
transnațională, a democratizat substanțial și viața de familie. Sunt deja constatabile și
anumite efecte. Într -o gospodărie în care bărbatul se credea și era dominator,
principalul actor economic, acum câștigă mai puțin decât soția , sau este șomer. Acesta
5 Cf. P. I LUȚ, Sociopsihologia și Antropologia Familiei , p. 33.
6 Cf. P. I LUȚ, Sociopsihologia și Antropologia Familiei , p. 87.
CAP. II: FAMILIA ACTUALĂ ȘI PROBLEMELE SALE
35
greu se va supune și în unele cazuri întâlnim agresiuni supra soției și chiar asupra
copiilor7.
Familia este parte a unei lumi supuse continu la transformări sociale și economice,
o lume aflată în continuă schimbare astfel încât ea trebuie să suporte anumite
transformări. Schimbările sociale și liberalizarea vieții cotidiene le -a conferit t inerilor
mai multe opțiuni în privința comportamentului marital. În afară de asta, vârsta de
căsătorie a femeilor a crescut din pricina implicării lor în urmarea studiilor superioare ,
sau a angajării în câmpul muncii, respectiv dedicării carierei profesion ale8. Se poate
vorbi despre o trecere a rolurilor maritale , de la model tradițional la cel egalitar.
Analizând schimbările produse, putem concluziona faptul că , rolurile maritale au
devenit mult mai egalitare , și în același timp, că nu există o schimbare s emnificativă
în împărțirea rolurilor în familie. În pofida faptului că femeile și -au asumat din ce în
ce mai mult rolul de co -producător, devenit odată cu integrarea pe piața muncii,
diviziunea muncii în gospodărie este tot cea tradițională și rolul domin ant al bărbatulu i
de „cap de familie” este încă valabil9.
2. Fenomenul migrației
În secolele XIX -XX, putem remarca o creștere a numărului de migrații. Factorii
generali care au determinat ș i determină fenomenul emigrării pot fi demografici,
economici, profesionali10. Din dorința de evoluție, de progres în domeniu pro fesional,
dar și din dorința de asigurarea unui trai de viață mai prosper, deschiderea spre migrație
este tot mai prezentă.
7 Cf. P. I LUȚ, Sociopsihologia și Antropologia Familiei , p. 210.
8 Cf. P. I LUȚ, Sociopsihologia și Antropologia Familiei , p. 132.
9 Cf. M. S. K IMMEL , The Gendered Society , Oxford University Press, New York 2004.
10 Cf. V. M IFTODE , Migrațiile și dezvoltarea urbană, Ed. Junimea, Iași 1978, p p. 89-94.
CAP. II: FAMILIA ACTUALĂ ȘI PROBLEMELE SALE
36
2.1. Cauze ale migrației
Analiz ând fenomenul migrației, putem identifica câteva dintre cauzele care au
favorizat dezvoltarea sa. Printre acestea , cele mai frecvent enunțate au fost eliminarea
bruscă a restricțiilor interne pentru deplasarea peste frontieră , după căderea regimului
comuni st. Acest factor a favorizat în special plecarea celor cu studii superioare,
deoarece pregătirea lor coincidea cu cerințele de pe piața externă, favorizându -le
creșterea din punct de vedere profesional, dar și a nivelului economic11. Un alt factor
influent a fost disponibilitatea masivă a forței de muncă ocupate și creșterea ofertei de
muncă, în condițiile în care se înregistra o rată crescută a șomajului. Din punct de
vedere economic, șomajul era perceput ca un fenomen catastrofal în România, expresie
a unu i dezechilibru atât pe piața muncii , cât și pe piața bunurilor și serviciilor12. Astfel,
s-a înregistrat o creștere a nesiguranței zilei de mâine, nemulțumirea faptului că munca
nu este plătită corespunzător. În același timp, s -a dezvoltat fenomenul corupți ei, și
sărăcia a deve nit tot mai întâlnită. Privind cauzele care au declanșat valul migrator,
putem considera că motivația principală pentru muncă este una economică.
Fenomenul migrației a avut și are diverse co nsecințe, printre acestea sunt cele
asupra p ieței muncii, în sensul că țările importatoare de forță de muncă câștigă, iar
țările exploatatoare pierd, sunt urmări și asupra finanțelor publice , întrucât migranții
se sustrag de la plata impozitelor în țările de origine, dar sunt expuși unor taxe în țăr ile
de destinație. Alte consecințe ar fi diminuarea considerabilă a ponderii adulților și a
populației active , și despărțirea temporală a familiei , cu urmări în educarea copiilor și
în relațiile dintre soți13.
Pentru lucrător și familia lui, efectele din pu nct de vedere economic sunt diverse.
Cele mai semnificative câștiguri constau în obținerea unui venit care asigură condițiile
de trai ale lucrătorului și ale familiei sale, creșterea capacității de economisire și
11 Cf. P. P. CONDREA , Dinamica pieței forței de muncă, Ed. Gh.Asachi, Iași 2002, p. 129.
12 Cf. I. C. B ARBU , Sistemul asigurărilor pentru șomaj, Ed. Junimea, Iași 2004, p p. 12-21.
13 Cf. P. P. CONDREA , Dinamica pieței forței de muncă , p. 139.
CAP. II: FAMILIA ACTUALĂ ȘI PROBLEMELE SALE
37
investiții, fie pentru bunuri de folosință îndelungată, fie pentru lansar ea în afaceri pe
cont propriu. P e lângă câștigul economic, se poate înregistra și un progres în plan
profesional și al culturii muncii, prin asimilarea de cunoștinț e, deprinderi,
comportamente și dezvoltarea spiritului civic.
Pierderile la nivel de individ sunt mai ales de natură socială. Aceștia se pot
confrunta cu situații de discriminare, se supun riscului de nerespectare din parte
angajatorului a contractului de muncă încheiat , și uneori sunt întâlnite tensiuni în
relațiil e cu forța de muncă autohtonă. De asemenea, mai sunt și dificultăți de
acomodare , iar protecția socială poate fi mai redusă sau necorespunzătoare.
În situația curentă , se observă că din ce în ce mai mulți părinți sunt nevoiți să
emigreze, motivele fiind ec onomice, sociale sau politice, pentru a -și întreține familia
și a-și regăsi un rost în viață. În urma acestor situații , se înregistrează numeroase cazuri
în care, copilul provenit din familiile cu unul sau ambii părinți plecați la muncă în
străinătate rămâ n în grija rudelor, vecinilor sau a unor persoane plătite14.
Plecarea la muncă într -o altă țară a unuia sau a ambilor părinți , se constituie ca un
fenomen social ce are în timp efecte asupra familie i și copilului . Acestea sunt pentru
mediile rurale și urban e atât pozitive , constând în creșterea calității vieții, cât și nefaste ,
constând în modificarea structurii familiale, schimbări în exercitarea rolurilor, d evianță
comportamentală la copil , instalându -se astfel situația de criză în cadrul nucleului
familia l15.
2.2. Efectele migrației asupra familiei și a educației copilului
Atunci când vorbim despre plecarea părinților la muncă în diferite țări în vederea
asigură rii unui viitor mai bun copilului , ne gândim inevitabil la mai mulți bani, mai
14 Cf. T. B ULAI , Fenomenul migrației și criza familială, Ed. Lumen, Iași 2006, p p. 42-47.
15 Cf. G. I RIMESCU coord. , Singur acasă! Studiu efectuat în zona Iași asupra copiilor separați de
unul sau ambii părinți prin plecarea acestora la muncă în străinătate, Alternative sociale, Iași 2006,
pp. 16 -17.
CAP. II: FAMILIA ACTUALĂ ȘI PROBLEMELE SALE
38
puțină sărăcie, un serviciu mai bine plătit, asigurarea unei locuințe, la o egalizare a
șanselor. Dar acest fenomen ne face să ne gândim și la durere, mâhnire, abandon, stres,
supărare, griji, privare afectivă, separare de cei dragi. Toate acestea sunt diverse
manifestări ale crizei prin care trece familia din cauza plecării părinților la muncă în
alte țări16.
2.2.1. Abandonul familial
Dintre diversele efecte pe care migrația le are asupra familiei, dar și asupra
educației copilului, întâlnim și realitatea în ca re părinții abandonează căminul familial.
Nu putem nega situațiile dureroase în care , părinții odată plecați, cu timpul uită d e
îndatoririle lor față de copil , fapt ce întră în sfera abandonului familial.
Din punct de vedere juridic, abandonul reprezintă fapta celui care, având obligația
legală de întreținere față de copil, îl părăsește, îl alungă sau îl lasă fără ajutor,
expunându -l la suferințe fizice sau morale17. Dezvoltarea socio -psiho -afectivă a
copilului , este influențată de realizarea atașamentului și a legăturii de afecțiune dintre
copil și mamă. Lipsa părinților și a unui mediu familial , determină absența unor
sentimente normale la copil, întârzieri de dezvoltare fizică și tulburări de
comportament. Există elemente cu impor tanță majoră în cazul sep arării, cum ar fi
durata separării, condițiile în care a avut loc separarea și cauzele, modalitățile de
îngrijire și dezvoltare oferite copilului în caz de separare.
Abandonul copilului constituie o formă extremă a separării lui de părinți. Copilul
abandon at este acela care nu trăiește alături de părinții săi, iar responsabilitatea
creșterii, educației și îngrijirii , este transferată unei instituții sau altei persoane care
nu-i este rudă. Sunt cazuri în care părinții lasă copilul la un prieten sau la un v ecin, cu
promisiunea că vor trimite bani pentru a -l întreține, dar odată ajunși acolo uită de
16 Cf. T. B ULAI , Fenomenul migrației și criza familial ă, p. 53.
17 Cf. I. M ITROFAN – N. M ITROFAN , Familia de la A…la Z. Mic dicționar al vieții de familie , p. 3.
CAP. II: FAMILIA ACTUALĂ ȘI PROBLEMELE SALE
39
acesta . Practic, copilul este abandonat, chiar dacă nu este o formă oficială care să
recunoască acest lucru.
Abandonul familial determină urmări deosebite asupr a celor abandonați, cum ar fi
imposibilitatea formării și menținerii unor atașamente durabile, imposibilitatea
satisfacerii trebuințelor de securitate materială și spirituală a copilului, care sunt
caracteristice mediului familial. Putem întâlni un grad r idicat de interiorizare, o lipsă a
încrederii în sine cauzată de lipsa atașamentului față de persoana de referință cea mai
importantă , care este mama. Copilul poate manifesta de asemenea și dificultăți de
relaționare cu ceilalți, poate avea un comportament dificil, de agresivitate.
Toate acestea își pun amprenta asupra dezvoltării sale integrale. Odată abandonat , se
confruntă în continuare cu teama de abandon, care se poate asocia cu instalarea unor
stări depresive, a unor atitudini de autoizolare, de auto -depreciere, de auto –
devalorizare18.
2.2.2. Separarea de părinți
Durata absenței unui membru al familiei poate fi asociată cu o serie de probleme sau
cu neasigurarea unor nevoi ale copilului. Nevoia de afecțiune scade odată cu creșterea
duratei absenței p ărinților, fiind înlocuită cu nevoia de comunicare cu aceștia. În
literatura de specialitate există diferite tipuri de experiențe de separare a copilului de
părinți , care p ot fi grupate în trei categorii. Sunt s eparări de foarte scurtă durată, care
decurg din îngrijirea acordată de mai multe figuri m aterne (bunică, soră, frate ), separări
temporare , cu durate de cel puțin câteva săptămâni , și separări definitive. Orice
separare de părinți este însoțită de o diminuare a împlinirii nevoilor de bază ale
copilului, cu efecte importante asupra dezvoltării integrale a acestuia19.
18 Cf. T. B ULAI , Fenomenul migrației și criza familială , pp. 54-55.
19 Cf. T. B ULAI , Fenomenul migrației și criza familială , p. 56.
CAP. II: FAMILIA ACTUALĂ ȘI PROBLEMELE SALE
40
2.2.3 . Divorțul
Cauze le care au condus la slăbirea solidarității familiei sun t multiple, dintre care
amintim noile condiții sociale și economice, lipsa locurilor de muncă în țară,
emigrarea, o mai mare independență a familiei din punct de vedere economic, familii
mai puțin numeroase , în care membrii ei trăiesc în cea mai mare parte a timpului singuri
din cauza o bligațiilor profesionale. Pe lângă acestea, trecerea către o societate
consumistă și o concepție materialistă degradantă, care vede căsătoria ca pe un capriciu
și abandonată pasiunii celor care o contractează, a dus la dezagregarea familiei. „Sub
influența unei libertăți exagerate, mulți consideră căsătoria ca pe o instituție care, de
acum se află în declin, da că nu chiar depășită, deoarece «sufocă» libertatea persoanei
în iubire. Căsătoria indisolubilă este considerată de mulți ca un lanț insuportabil, ca o
inumană condamnare a vieții”20.
Mulți cercetători care au studiat efectele divorțul ui asupra copilului , au semnalat o
multitudine de efecte, atât imediate, cât și de lungă durată. Unii specialiști sunt de
părere că divorțul și privarea zilnică de prezența unui părinte , sunt mai traumatizante
la anumite vârste decât la altele. Tinerii pot reacționa diferit la aflarea veștii că părinții
lor doresc să divorțeze, și anume prin negare, rușine sau jenă, acuzându -se sau
simțindu -se vinovați, prin mânie, teamă, prin nesiguranță sau prin pierderea respectului
de sine, prin durere, depresie, singurătate21. Divorțul părinților provocă pe termen lung
alte reacții, într -o măsură mai mare sau mai mică, printre acestea fiind probleme
școlare, de comportament, implicarea în relații sexua le, abuz de droguri sau amenințări
și tentative de sinucidere22. Atunci când unitatea familiei este distrusă fie prin divorț
sau separare, fie prin grave neînțelegeri, copiii sunt cei mai pedepsiți, ei fiind cei care
suferă, adesea fără nicio vină23.
20 A. B IȘOC, Criza și identitatea familiei în magisteriul papei Paul al VI -lea, p. 104.
21 Cf. J. M CDOWELL , Manual de consiliere a tinerilor, Ed. Sapientia, Cluj -Napoca 1999, p. 217.
22 Cf. J. M CDOWELL , Manual de consiliere a tinerilor, p. 225.
23 Cf. I. C HELARU , Căsătoria și Divorțul. Aspecte juridice civile, religioase și de drept comparat,
Ed. A92 Acteon, Iași 2003, p. 305.
CAP. II: FAMILIA ACTUALĂ ȘI PROBLEMELE SALE
41
Un copi l care la școală se dovedește apatic, absent, distant , sau în permanentă căutare
a atenției din partea tuturor, poate fi un copil cu probleme familiale. O neașteptată
pierdere de randament școlar, poate fi un semn că în familia copilului ceva nu merge,
pentru că, distrat fiind de gândurile sale, nu găsește posibilitatea de a se concentra , sau
nu găsește liniștea pentru a învăța. Divorțul sau separarea părinților provoacă foarte
ușor în copil un sentiment de culpă, de vinovăție, și văzând că scade atenția fa ță de el,
crede că el este cauza conflictului dintre părinți. Absența unei relații pozitive între
părinți , sau absența unei figuri părinte ști, face mai dificilă creșterea lor armonioasă, ca
și realizarea unei identități personale, precise. Obținerea încred ințării copilului este
folosită în unele cazuri, ca un semn al victoriei asupra fostului partener, iar copilul se
simte ca un obiect disputat, alături de casă, mașină și alte bunuri24.
2.2.4. Supraîncărcarea copiilor cu responsabilități parentale
Crește rea, educarea și protecția sunt responsabilități ale părinților care evidențiază
rolul fundamental al familiei în formarea copilului . Maniera în care părinții plecați în
străinătate exercită acest rol , privește încredințarea copilului unui membru al famili ei
lărgite sau unei alte persoane , spre creștere și educare. Deseori, mai ales în mediul
urban, copiii sunt lăsați în grija fraților și surorilor mai mari, ceea ce implică
supraîncărcarea cu sarcini și suprasolicitare de rol25.
3. Copilul abandonat
Semantic, cuvântul abandon înseamnă „renunțare”. A abandona ceva , sau pe cineva,
înseamnă a renunța la un lucru sau la un drept , și de asemenea, într -un sens corelat sau
independent , are înțelesul de părăsire voită a familiei sau a copilului .
24 Cf. P. TAMMI , Dumnezeu ne -a creat ca o familie, Ed. Pauline, București 2002, p p. 34-35.
25 Cf. G. I RIMESCU coord., Singur acasă! (…), p. 17.
CAP. II: FAMILIA ACTUALĂ ȘI PROBLEMELE SALE
42
Din punct de vedere psihologic, abandonul este definit ca o acțiune de părăsire a
unei ființe, de lipsă de preocupare, de dezinteres pentru soarta acesteia. Orice situație
care duce la slăbirea sau ruperea legăturilor afective , poate fi trăită ca abandon26.
3.1. Forme ale abandonului
a) Situația de abandon este atunci când, părinții naturali ai copilului ori cei în grija
cărora se află , nu vor sau nu se pot ocupa de el,
b) Starea de semi -abandon este atunci când copilul trăiește cu părinții , dar de fapt
este neglijat sau chiar respins de aceștia,
c) Sentimentul de abandon poate apărea la un copil , având sau nu legătură cu
realitatea. Uneori acest sentiment este trăit în legătură cu situația de abandon sau semi –
abandon, alteori frica operează în plan pur imaginativ,
d) Angoasa primară de abandon este o altă formă a trăirii părăsirii. Ea este normală
la copilul mic, care o manifestă ori de câte ori una din nevoile sale imediate nu este
satisfăcută. Ea se poate șterge complet și definitiv, ori nu mai temporar, putând să apară
mai târziu, cu intensitate, atunci când copilul va trebui să se confrunte cu situații
conflictuale. Atât copilul aflat în situația de abandon , cât și cel care se simte trăind
această situație , fără ca ea să aibă o realitate fi zică, trec fără îndoială prin stări la fel de
generatoare ale sentimentului de abandon, deși consecințele pot fi în cele din urmă
similare27.
Abandonul presupune, din păcate, nu numai dezinteres din partea părinț ilor, ci și
neglijarea copilului atât înainte de abandon cât și după ce are loc acest eveniment.
Neglijarea copilului într -o instituție se datorează interacțiunii reduse dintre adulți și
copil , limitate la cele din timpul actelor de îngrijire fizică , determinând dezvoltarea
unui stil imp ersonal de îngrijire a copilului, care conduce la apariția simptomelor de
26 Cf. V. R ADULIAN , M. J ITARU – C. N OVAK , Cartea albă a copilului din România, ISE, București
1993, p. 14.
27 Cf. M. D UMITRIANA , Copilul instituționalizat , Ed. Didactică și Pedagogică, București 1998, p. 6.
CAP. II: FAMILIA ACTUALĂ ȘI PROBLEMELE SALE
43
hospitali sm. Copilul hospitalizat devine treptat, trecând prin multe faze, apatic,
dezinteresat de ceea ce se petrece în jurul lui, după ce în prealabil a încercat să atragă
asupra s a atenția celor care -l îngrijesc .
Abandonul presupune o formă gravă de neglijare care poate duce la tulburări de
ordin psihop atologic în dezvoltarea copilului . În acest context, neglijarea constă în
forme de rele tratamente , prin care se omite asigurarea n evoilor biologice, emoțion ale
și educaționale ale copilului, punând astfel în pericol dezvoltarea fizică, emoțională,
cognitivă și socială28.
Abandonul înseamnă pentru cei mai mulți dintre copii internarea într -un centru de
plasament sau instituționalizare . Prezența copilului î ntr-o instituție , este profund
dependentă de distorsiunile introduse de această condiție fundamentală a vieții sale,
aceea de a fi privat de afectivitatea adultului, de a fi complet lipsit de posibilitatea de
a-și îndeplini trebuințele de bază ale vieții sale psiho -sociale, trebuința de dependență
și nevoia de afiliere. Prezența și gravitatea acestor fenomene negative nu se
înregistrează la toți copiii în mod uniform. De asemenea, foarte probabil, ele nu sunt
integral efectele instituți onalizării. Factorii ereditari precum și cei socio -culturali ai
familiei de proveniență , pot afecta situația copilului. La acestea putem adăuga și
aspecte ce țin de fiecare copil în parte, cum ar fi experiența lui de viață, proveniența
(ajung în maternitat e, în centrul de plasament din familie sau direct din maternitate),
prezența în instituție a fraților sau surorilor. Multitudinea factorilor implicați face
dificilă depistarea cauzelor directe ale tabloului psihic al copilului instituționalizat,
precum și ponderea diferitelor cauz e. Cu toate acestea, nu se poate ignora faptul că,
din punct de vedere statistic, fenomenele psihice advers e apar în mod frecvent la
copilul instituționalizat , cu tendință de manifestare pe termen lung, î n timp ce,
comparativ, la c opilul crescut în familie, aceste fenomene apar mult mai rar și cu
severitate redusă.
28 Cf. G. I RIMESCU , Asistența socială a familiei și a copilului. Note curs , p. 56.
CAP. II: FAMILIA ACTUALĂ ȘI PROBLEMELE SALE
44
Cercetările efectuate în acest domeniu evidențiază consecințele negative ale
abandonului asupra dezvoltării capacității fizice și mai ales intelectuale a copilului.
Astfe l, în literatura de specialitate, se pot regăsi analize privind deprivarea maternă,
deprivarea de stimulare, deprivarea culturală, precum și cea legată de nivelul socio –
economic în care trăiește copilul. În cazul abandonului, diferite forme de deprivare
apar simultan, determinând tablouri psihice complexe , în care cu greu se pot d istinge
cazuri primare ale unor simptome29.
3.1.1 . Deprivarea maternă
Unul dintre cercetătorii care au deschis calea spre analiza profundă a acestui
domeniu a fost John Bowlby, preocupat fiind îndeosebi de soarta copiilor rămași pe
drumuri după al doilea război mondial, lipsiți de căldura familială și de îngrijirea
părințilo r. În anul 1951, acest autor a ajuns la concluzia că dragostea mamei este la fel
de importantă pentru sănătatea mentală cum sunt vitaminele și pro teinele pentru
sănătatea fizică . Conceptul deprivare maternă a fost acceptat drept cauză a unor
manifestări di verse, precum întârzierea dezvoltării mentale, delicvența, depresia,
forme acute de stres, psihopatia30, lipsa de afecțiune31.
Ca urmare a deprivării materne, văzută din prisma carențelor afective cronice
provocate copilului, Kreisler, în 1990 descrie sindro mul dezorganizării structurale,
manifestat printr -o deficiență relațională gravă, cât și prin una funcțională. Aceasta este
considerată ca fiind consecința insuficienței cronice de atașament, a lipsei relațiilor
stabile și a unei structuri a mediului socia l neinteligibil pentru copil. Efectele acestui
sindrom se regăsesc pe diferite planuri: la nivelul conduitelor alimentare, tulburări de
29 Cf. M. D UMITRIANA , Copilul instituționalizat , p. 8.
30 Manifestare constituțională anormală a personalității, caracterizată prin tulburări ale
manifestărilor instinctive și emoționale care duc la reacțiuni necontrolate, la ciudățenii în felul de a se
purta și adesea la incapacitatea de adaptare la viața socială.
31 Cf. C. Ș OITU , „Instituționalizarea copilului – formă istorică de protecție socială” , în V. M IFTODE ,
coord. , Populații vulnerabile și fenomene de auto -marginaliz are, Ed. Lumen, Iași 2002, p. 223.
CAP. II: FAMILIA ACTUALĂ ȘI PROBLEMELE SALE
45
somn, reacții imunologice deficitare, boli psihice cronice, întârzieri în dezvoltarea
psihică. Pe plan psihic apare inca pacitatea de a stabili relații, rezistența la solicitare sau
încercare de apropiere de orice fel, incapacitatea de a comunica, apatia, atonia32,
contact vizual deficitar, retragerea din fața contactului fizic.
La copilul de peste un an, se constată tulburăr i în aproape toate sectoarele
dezvoltării psihice. R etard parțial sau global în dezvoltarea psiho -motrică,
comportamente fără conținut desfășurate în gol, tulburări masive ale organizării spațio –
temporare și ale schemei corporale, retardul sau absența conș tiinței de sine, inclusiv a
identității sexuale33.
3.1.2 . Deprivarea paternă
Conceptul de deprivare paternă poate fi utilizat pentru a desemna diferite experiențe
neadecvate de relaționare a copilului cu tatăl. Ea apare în contextul absenței sau
separării totale de tată, sau chiar și atunci când acesta este prezent în viața copilului,
însă nu suficient pentru a putea realiza un atașament normal . Studiile realizate în
domeniu , au concluzionat că, băieții proveniți din familii în care tații au lipsi t timp
îndelungat, în mod special în perioada vârstei 1 -4 ani a acestora, sunt mai puțin maturi,
mai n esiguri pe masculinitatea lor, d e asemenea, manifestă mai puțină încredere în ei
și sunt nesiguri de viitorul lor. Pe lângă încrederea în sine pe care le -o inspiră și cultivă,
tatăl contribuie substanțial și la formarea stăpânirii de sine, a conștiinței și conduitei
morale a copilului. Prezența tatălui în cadrul familiei rămâne o precondiție importantă
a creșterii și dezvoltării socio -morale adecvate a copi lului34.
32 Slăbire a elasticității țesuturilor; lipsă de putere, de vitalitate.
33 Cf. M. R OTH, Protecția copilului – Dileme, Concepții și Metode , Ed. Presa Universitară Clujeană,
Cluj-Napoca 1999, p. 92.
34 Cf. T. B ULAI , Fenomenu l migrației și criza familială , p. 60.
CAP. II: FAMILIA ACTUALĂ ȘI PROBLEMELE SALE
46
4. Copilul instituționalizat
Prima reacție a copilului după internarea într -o instituție și separarea de mama sa ,
este deschisă de Robertson ca faza de exprimare a tristeții. În această primă perioadă ,
copilul dă semne de suferință , pe care le m anifestă activ, adesea zgomotos. S e uită
adesea la ușa pe care a plecat mama, urmărește atent pe cei care intră, sperând ca
persoana de care s -a atașat să revină după el, dorește să fie luat în brațe, mângâiat, să i
se arate interes, c omportamentele de joc, alimentar ș i de relaționare ale copilului
păstrându -se la nivel inițial. Neconsolarea copilului duce la o a doua fază , în care
comportamentul devine dezorganizat, cu frecvente crize de plâns, lipsa poftei de
mâncare, tulburări de somn, îmbolnăviri, r enunțarea la comportamentul de joc,
pierderea interesului pentru relațiile sociale. Ulterior, în cea de -a treia fază, copilul pare
detaș at de relațiile din jur. Copilul cu o bună cap acitate de adaptare, sau care a primit
suport din partea celo r care au pre luat îngrijirea lui, va începe să se dezvolte din nou,
chiar dacă va relua evoluția de la un nivel mai scăzut decât cel de la internare.
J. Bowlby citează:
„copilul sub vârsta de 6 luni și care se află în instituție de ceva timp, prezintă un tablou bine de finit.
Trăsăturile sale cele mai evidente sunt apatia și paloarea, o relativă imobilitate, liniște excesivă,
absența creșterii în greutate în pofida meselor consistente cu dietă adecvată, somn insuficient, o
expresie de nefericire, înclinații spre perioade febrile, absența deprinderilor de supt ”.
S-a mai demonstrat că, la copilul aflat în instituții de mai mult de 8 luni în timpul
primului an de viață, apar tulburări pediatrice severe, iar după trei ani de
instituționalizare, efectele negative asupra psih icului au un caracter ireversibil.
Ireversibilitatea se instalează iremediabil la copilul instituționalizat în timpul primului
an de viață , în timp ce la copilul internat în al doilea sau al treilea an tulburările au
șanse de corectare35.
35 Cf. M. D UMITRIANA , Copilul instituționalizat , p. 14.
CAP. II: FAMILIA ACTUALĂ ȘI PROBLEMELE SALE
47
4.1. Dezvoltarea personalității copilului instituționalizat
Referitor la personalitate , se înregistrează în rândul acestei categorii de copii
numeroase tulburări, ca incapacitate a de conceptualizare, tendința de a oferi răspunsuri
arbitrare, fabularea, lipsa de control asupra răspunsurilor emoționale, motivația
diminuată de a se conforma cerințelor sociale. S -au stabilit deja câteva trăsături tipice
ale copilului instituționalizat , cum ar fi relații le superficiale, nici un sentiment real, o
incapacitate de a simpatiza cu oamenii ori de a -și face prieteni adevărați, o
inaccesibilitate care exasp erează pe cei care încearcă să -l ajute, nici un răspuns
emoțional în situații în care ace sta ar fi normal să apară (o supărare stranie),
prefăcătorie și încercarea de evaziune adesea fără rost, sau tentative de furt.
L. Bender, în anul 1947 formulează trăsăturile caracteristice ale unui sindrom pe
care îl denumește tulburare comportamentală ps ihopatică, sindrom specific copilului
abandonat în instituțiile de ocroti re, pe care îl descrie astfel. E xistă o incapacitate de a
iubi ori de a se simți vinovat. Nu există conștiință. Materialul imaginativ inconștient
este profund, relevând doar o tendinț ă de a reacționa la impulsuri sau experiențe
imediate, deși apar adesea eforturi neizbutite de a trăi o conștientizare a ego -ului, ori
de a identifica personalitatea. Incapacitatea de a intra într -o relație face imposibilă
terapia, ori chiar educația. Nu e xistă capacitatea de a conceptualiza și, mai ales, ceea
ce este semnificativ, în ceea ce privește timpul, nu există u n concept al timpului, astfel
încât, copilul nu își pot aminti experiențele din trecut și nu po ate benef icia de ele, ori
să fie motivat de scopuri viitoare. Această absență a conceptului de timp este o
caracteristică izbitoare a structurii personalității36.
36 Cf. M. D UMITRIANA , Copilul instituționalizat , p. 28.
CAP. II: FAMILIA ACTUALĂ ȘI PROBLEMELE SALE
48
4.2. Comportamentul social al copilului instituționalizat
Legate strâns de problemele afective, foarte de timpuriu apar și tulburările de
comportament. Acestea constau într -o mare tendință a individului de a încălca legea și
drepturile celorlalți, trecând la acțiuni agresive și antisociale. În tulburările de
comp ortament individul acționează neașteptat, dând impresia de neadaptat. Alcătuite
din deficit de atenție și intelect sau memorie, tulburările de comportament afectează în
mod final activitatea relațională, dar nu atinge gradul de afectare a persoanelor
dizar monice. Un studiu UNICEF37 desfășurat pe populația românească în anul 1994 ,
consideră că , una din cauzele importante de apariție a comportamentului deviant la
copil, este abandonul acestuia de către familie , și internarea lui în centru de plasament.
Dintre copiii investigați ca având comportament deviant, 68% s -au dovedit a fi
proveniți din centrele de ocrotire.
Copiii instituționalizați, abandonați, se ang ajează în relații semnificative de
dependență cu alte persoane care să -i ghideze spre adaptate socială . Instituționalizarea
prin efectele sale secundare de deprivare maternă și socială, det ermină creșterea
sentimentelor de insecuritate și de lips ă de valoare resimțite de copil , antrenând în
același timp scăderea respectului de sine38.
Una dintre formele c ele mai timpurii de atașament față de alți oameni , și care este
una din tre trebuințele sociale de bază este nevoia de dependență. Copilul
instituționalizat care nu a fost niciodată în îngrijirea părinților , are o nevoie de
dependență foarte scăzută, în tim p ce acel a care au avut experiența îngrijirii de către
părinți, chiar și pentru o scurtă durată, manifestă mult mai puternic trebuința de a
depinde de altă persoană. O altă trebuință socială fundamentală , este nevoia de afiliere ,
exprimată prin preocuparea de a stabili și de a menține relații afective pozitive cu alte
persoane, precum și prin dorința de a fi plăcut și acceptat.
37 Fondul Internațional pentru Urgențe ale Copiilor al Națiunilor Unite.
38 Cf. G. I RIMESCU , Asistența socială a familiei și a copilului. Note curs , pp. 63-64.
CAP. II: FAMILIA ACTUALĂ ȘI PROBLEMELE SALE
49
Studiile efectuate a u demonstrat existența la copilului instituționalizat a unei
puternice tendințe de afiliere. Totuși, este o mar e diferență față de cel crescut în familie,
la acesta tendința de afiliere se manifestă prin stabilirea de contacte prietenești și prin
preocuparea privind diferitele activități sociale, ca urmare a experienței anterioare. În
schimb, nevoia de afiliere la copilul instituționalizat apare din teama de respingere,
apărută în urma repetatelor experiențe de interacțiuni interpersonale eșuate.
Concluziile par a stipula faptul că deprivarea socială determinată de
instituționalizare , conduce la creșterea nevoii de afiliere , împreună cu scăderea
sentimentului propriei valori39.
Studii importante relevă faptul că întreaga evoluție a copilului, atât fizică cât și
psihică, dintr -o instituție de ocrotire este profund dependentă de distorsiunile introduse
de această condiție fundamentală a vieții sale, aceea de a fi privat de afectivitatea
adultului, de a fi complet lipsit de posibilitatea de a -și împlini trebuințele de bază ale
vieții sale psihosociale, trebuința de dependență, nevoia de afiliație.
Expunerea permanen tă la care este supus copilul în instituțiile de plasament,
limitează posibilitățile de a se relaxa și de a se angaja în activități de eliberare a
tensiu nii. El se simte ca și cum ar fi aproape întotdeauna pe scenă, supus vederii
membrilor personalului, da r și ochilor prietenilor săi, care par să îi străpungă
intimitatea.
Supracontrolul este o altă trăsătură negativă a vieții în instituție. Datorită
personalului insuficient pentru grupul de copii, instituția tinde să structureze timpul
copiilor și să unifi ce activitățile. Această structurare se manifestă în regula de a se
angaja orare strict planificate și detalia te, care definesc ceea ce copilul trebuie să facă
în fiecare unitate de timp. Acest timp de organizare determină aproape automat lipsa
relațiilor cu adulții semnificativi. Adultul stabilește în general, relații secundare, de
grup, relații autoritare, de manevrare și nu relații primare. Instituțiile prezintă anumite
39 Cf. M. D UMITRIANA , Copilul instituționalizat , p. 36.
CAP. II: FAMILIA ACTUALĂ ȘI PROBLEMELE SALE
50
riscuri pentru copil, datorită faptului că acestea funcționează la distanță față de
entitățile sociale ale familiei și comunității. Din acest punct de vedere, unii autori au
considerat că, cea mai rea familie este mai bună decât cea mai bună instituție.
Așa c um au arătat numeroși autori, in stituționalizarea se asociază cu o serie de
caract eristici ale mediului instituțional, având urmări asupra pers onalității și conduitei
copilului, a cărui creștere și dezvoltare nu are loc în aceleași c ondiții ca în cazul
copilului crescut în familie . Efectele instituționalizării se resimt la toate nivelel e
personalității copilului instituționalizat și în toate domeniile funcționării acesteia, în
dezvoltarea cognitivă, maturizarea afectiv -emoțională, sistem de interese și valori,
comportamente manifestate, formarea conștiinței de sine, natura imaginii și a
respectului de sine40.
5. Măsuri de protecție a copilului aflat în dificultate
Pentru copilul aflat în dificultate, Comisia pentru Protecția Drepturilor Copilului
stabilește mă suri de protecție. Acestea sunt încredințarea copilului unei familii, unei
persoane sau unui organism privat autorizat. Încredințarea copilului po ate fi în vederea
adopției, sau provizorie către serviciul public specializat. Mai poate fi plasamentul
copilului la o familie sau la o persoană, la serviciul public specializat sau la un
organism privat autorizat, plasamentul în regim de urgență, și plas amentul într -o
familie asistată.
5.1. Menținerea copilului în propria familie
Încercarea menținerii copilului în propria familie , este metoda de protecție cea mai
indicată, deoarece acționează la nivel primar și are drept scop prevenirea abandonului
și instituționalizarea copilului. Acest proces implică sprijinirea familiei în vederea
40 Cf. G. N EAMȚU , Tratat de asistență socială , Ed. Polirom, Iași 2003, p. 813.
CAP. II: FAMILIA ACTUALĂ ȘI PROBLEMELE SALE
51
păstrării unității familiale prin acțiuni care urmăresc oferirea suport ului financiar în
funcție de n evoile dezvoltate a competențelor adultului , în dom enii cum ar fi educarea
copilului , managementul veniturilor și cheltuielilor, grupuri de suport. Prin acest
serviciu , se asigură dezvoltarea copilului în propria familie chiar dacă condițiile
materiale sun t precare41.
David Howe (1992), arată că „și familia cea mai carențială material și afectiv, cea care
nu reușește să asigure condiții de îngrijire și formare a copilului, constituie totuși o soluție mai
bună decât cea mai dotată și mai adecvată agenție de p rotecție, care nu va reuși să suplinească
funcțiile grupului familial, al fraților, bunicilor și în primul rând imaginea părinților în
persoana copilului ”42.
5.2. Plasamentul familial
5.2.1 . Plasamentul copilului la o persoană sau la o familie
Este o măsură de ocrotire cu caracter temporal ce se aplică în cazul în care
securitatea, dezvoltarea și integritatea morală a copilului este periclitată în familie din
motive independente de voința părinților. Familia de primire poate fi compusă din
membri ai f amiliei lărgite sau ai comunității locale din care face parte copilul,
asumându -și responsabilitatea creșterii și educării copilului, aceștia având dreptul să
mențină legături permanente și mijlocite pe toată durata plasamentului.
5.2.2 . Încredințarea mi norului unei familii sau persoane
Spre deosebire de plasamentul familial, nu necesită acordul părinților sau al
tutorelui, ci numai al familiei sau al persoanei căreia i se încredințează minorul. Pot fi
încredințați minori ai căror părinți sunt decedați, necunoscuți, puși sub interdicție,
41 Cf. G. I RIMESCU , Asistența socială a familiei și a copilului. N ote curs , p. 90.
42 V. M IFTODE coord ., Fundamente ale asistenței sociale , Ed. Eminescu, București 1999, p. 217.
CAP. II: FAMILIA ACTUALĂ ȘI PROBLEMELE SALE
52
declarați judecătorește decăzuți din drepturile părintești , și pentru care nu a fost
instituită tutela. Prioritate la încredințarea copilului o au rudele până la gradul IV,
inclusiv. Părinții pot păstra legături personale cu copilul dacă este respectat interesul
superior al acestuia.
5.2.3 . Plasamentul în regim de urgență
Se aplică în situații excepționale în care părinții , sau unul dintre aceștia pun în
pericol securitatea, dezvoltarea sau integritatea morală a copilul ui, prin exercitarea în
mod abuziv a drepturilor părintești , sau prin neglijarea gravă în îndeplinirea obligațiilor
lor . Persoana sau familia care primește copilul în plasament de urgență este atestată în
acest scop. Pe perioada plasamentului în regim de urgență se suspendă exercițiul
drepturilor pe care părinții le au față de copil, dar nu și îndatoririle acestora43.
În situația în care, pentru copilul aflat în dificultate, nu se poate aplica măsura
încredințării copilului unei persoane sau familii, se re curge în ultimă instanță, la
plasarea copilului într -o instituție de ocrotire socială.
5.3. Asistența maternală
Asistența maternală e ste o metodă de îngrijire familială temporală , planificată, care
se încadrează în sistemul de servicii oferite copilului în dificultate. Ea oferă
posibilitatea copilului de a trăi într -un mediu familial , în timp ce se explorează
identificarea unei familii permanente. Îngrijirea familială este temporal ă, perioada de
timp în care este acordată depinde pe particularitățile fiecărui caz. Finalitatea acestei
măsuri trebuie să fie un mediu stabil, permanent pentru copil44.
43 Cf. I. P. FILIPESCU , Tratat de dreptul familiei, Ed. ALL, București 1998, p p. 623 -625.
44 Cf. G. I RIMESCU , Asistența socială a familiei și a copilului. Note curs , p. 92.
CAP. II: FAMILIA ACTUALĂ ȘI PROBLEMELE SALE
53
5.4. Adopția
Pentru înflorirea armonioasă a personalității, copilul trebuie să crească într -un
mediu familial, care să -i asigure un climat de fericire, iubire și înțelegere. Pe cât
posibil, copilul trebuie menținut și crescut în familia sa de origine. Dacă acest lucr u nu
este posibil, urmează a se asigura copilulu i o familie permanentă, în care să fie crescut
și format pentru societate, în care să se integreze. Copilul care este lipsit de părinți sau
de o îngrijire corespunzătoare, este primit în familia adoptatorilor unde urmează a fi
crescut ca și un copil al fam iliei, oferindu -i-se o familie permanentă45. Adopția trebuie
să asigure dezvoltarea armonioasă a copilului și respectarea drepturilor fundamentale
ce îi sunt recunoscute. Se consideră că interesul copilului constituie finalitatea
superioară a adopției46.
Instituționalizarea are efecte importante, sev ere și de durată asupra copilului ,
reprezentând un pericol mai mare pentru copilului instituționalizat de la o vârstă
fragedă. Cele mai semni ficative efecte sunt acelea legate de lipsa unui atașament
corespunzător , dar și întârzieri severe de dezvoltare datorită lipsei de stimulare și
afecțiune. S-a constatat existența unui decalaj al nivelului de dezvoltare generală psiho –
motrică și socio -afectivă a copilului din instituț iile de ocrotire, față de copilul crescut
în familie47. De aceea prin aceste măsuri de protecție se încearcă a -i asigura copilului
dezvoltarea în cadrul familiei, care poate fi mult mai benefică de cât într -un centru de
plasament.
45 Cf. I. P. F ILIPESCU , Adopția și protecția copilului aflat în dificultate , Ed. ALL, București 1997,
p. 1.
46 Cf. I. P. F ILIPESCU , Adopția și protecția copilului aflat în dificultate , p. 3.
47 Cf. E. M ACAVEI , Familia și casa de copii , Ed. Litera, București 1989, p. 68.
CAPITOLUL III
Învățătura Bisericii priv ind rolul educativ al părinților
1. Familia în viziunea biblică
Familia este la fel de veche ca și pământul, a cest lucru este relatat în cartea Genezei,
când Dumnezeu, după ce a creat cerul și pământul, soarele, luna, stelele și toate
viețuitoarele pământului, l -a creat pe om, bărbat și femeie ca să stăpânească pământul.
Familia este ideea lui Dumnezeu, proiectul Lui, și este menită să se manifeste conform
voinței Sale . Când Biblia vorbește despre om, se referă la bărbat și femeie în relație
unul cu celălalt. Familia devine apoi el ementul de stabilitate socială, deoarece r elațiile
din cadrul ei dau tonul relațiilor din societate, iar s tabilitatea ei determină stabilitatea
societății1.
Frumusețea mesajului biblic despre familie , își are rădăcina în crearea bărbatului și
a femeii , făcuți amândoi după chipul și asemănarea lui Dumnezeu2. Legați de o
legătură sacramental ă indisolubilă, soții trăiesc frumusețea iubirii, a paternității, a
maternității și a demnității supreme de a participa astfel la opera creatoare a lui
1 Cf. http://www.ercis.ro /cateheza/ansfscript3.asp?cap=3 [accesat: 16.04.2017].
2 Cf. Gen 1,24-31.
CAP. III: ÎNVĂȚĂTURA BISERICII PRIVIND ROLUL EDUCATIV AL
PĂRINȚILOR
55
Dumnezeu3. Aceștia au fost creați în mod special și binecuvântați să fie rodnici. „Fiți
rodnici, înmulți ți-vă, umpleți pământul și supuneți -l”4. Familia a fost dintotdeauna o
adevărată celulă de regenerare a societății prin nașterea copiilor, dar și prin creșterea
și educarea acestora. Sfânta Scriptură , consideră copiii drept un dar de la Dumnezeu și
o binec uvântare a familiei. Așadar, părinților le revine una dintre cele mai importante
sarcini, creșterea și educarea copiilor în conformitate cu poruncile lui Dumnezeu și cu
idealul societății5.
În Biblie, găsim prezentate familii, generații, istorii de iubire și crize familiale, încă
de la prima pagină, unde este prezentată familia lui Adam și Eva, până la ultima pagină
unde apare nunta miresei și a mirelui6. Cele două case pe care Isus le descrie, construite
pe stâncă sau pe nisip7, reprezintă atâtea situații familiale create de cei care locuiesc în
ele8.
Biblia consideră familia ca u n sediu de cateheză pentru copil , acest lucru strălucește
în descrierea celebrării pascale „Și când vă vor întreba fiii voștri «Ce înseamnă ritul
acesta?» să le ziceți: «Este jertf a de Paște pentru Domnul, care a trecut pe lângă casele
fiilor lui Israel în Egipt atunci când a lovit Egiptul și a salvat casele noastre»”9. De
aceea, familia este locul unde părinții devin primii învăț ători ai credinței pentru copilul
lor10, și le revine datoria de a împlini cu seriozitate misiunea lor educativă, așa cum
îndeamnă și înțelepții din Biblie11. „Nu refuza disciplina Domnului, fiule, și nu te
3 Cf. http://www.magisteriu.ro/provocarile -pastorale -asupr a-familiei -in-contextul_Evanghe lizarii-
document -pregatitor -2013/ [accesat: 24.04.2017].
4 Gen 1,28 .
5 Cf. http://www.curentul.net/2011/10/13/despre -educatia -copiilor -in-cartile -vechiului -testa
ment/ [accesat: 29:03.2017].
6 Cf. Ap 21,2-9.
7 Cf. Mt 7,24-27.
8 Cf. FRANCISC , Exortația aposto lică Amoris laetitia (19 martie 2016) , 8.
9 Ex 12, 26 -27.
10 Cf. FRANCISC , Amoris laetitia , 16.
11 Cf. FRANCISC , Amoris laetitia , 17.
CAP. III: ÎNVĂȚĂTURA BISERICII PRIVIND ROLUL EDUCATIV AL
PĂRINȚILOR
56
dezgusta de reproșurile lui! Căci Domnul îl mustră pe cel pe care -l iubește ca un tată,
pe fiul de care -i place”12.
Copilul nu este o proprietate a familiei, ci are în față drumul personal de viață cum
găsim precizat și în Evanghelie, când Isus se arată ca model de copil ascultător față de
părinți, fiind supus lor13. Isus însă, arată și că alegerea de viață a copilului, vocația sa
creștină poate cere o dezlipire de familie, pentru a realiza propria dăruire în vederea
împărăției lui Dumnezeu14. La vârsta de 12 ani, Isus răspunde Mariei și lui Iosif că are
o misiune mai înaltă de împlinit dincolo de familia sa ist orică15.
Sfânta Scriptură nu neagă încercările care marchează viața de familie. În Psalmul
128 este prezentată realitatea răului, a durerii, a violenței, care afectează viața familiei
și comuniunea sa intimă de viață și iubire. Chiar în discursul lui Cristo s despre
căsătorie16, este înserat cadrul unei dispute despre divorț. Cuvântul lui Dumnezeu este
martor constant al acestei dimensiuni întunecate care se deschide deja la început, când
cu primul păcat, relația de iubire și de curăție dintre bărbat și femeie se transformă
într-o dominare17 „Te vei simți atrasă către bărbatul tău, iar el te va stăpâni”18.
Isus nu neagă existența neliniștilor și a tensiunilor care însoțesc viața de familie, și
le înserează în parabolele sale. Parabola tatălui îndurător19, parabol a celor doi fii20,
parabola viticultorilor ucigași21, preocuparea la nunta din Cana, din cauza lipsei de
vin22. Astfel, cuvântul lui Dumnezeu se prezintă ca un însoțitor de drum pentru toți
aceia care trec prin momente de criză în familie, prin situații durer oase, și le indică
12 Prov 3, 11 -12.
13 Cf. Lc 2,51.
14 Cf. Mt 10,34 -37.
15 Cf. Lc 2,48-50.
16 Cf. Mt 19, 3 -9.
17 Cf. FRANCISC , Amoris laetitia , 19.
18 Gen 3, 16.
19 Cf. Lc 15, 11 -32.
20 Cf. Mt 21, 28 -31.
21 Cf. Mc 12, 1 -9.
22 Cf. FRANCISC , Amoris laetitia , 20.
CAP. III: ÎNVĂȚĂTURA BISERICII PRIVIND ROLUL EDUCATIV AL
PĂRINȚILOR
57
ținta, drumul, c ătre Dumnezeu23 care „va șterge orice lacrimă din ochii lor, iar moarte
nu va mai fi. Nu va mai fi nici plâns, nici țipăt, nici durere”24.
1.1. Porunca a IV -a:
Dimensiunea iubirii și a cinstirii părinților conform legii lui Moise
„Cinstește pe tatăl tău și pe mama ta, ca să -ți fie bine și să trăiești ani mulți pe
pământul pe care Domnu l Dumnezeul tău ți -l va da ție”25.
Porunca a patra desch ide cea de -a doua tablă a Legii și urmează după cele trei
porunci fundamentale car e privesc raportul omului și al p oporului lui Israel cu
Dumnezeu, fiind în strânsă legătură cu porunca iubirii. Dumnezeu a voit ca, după El,
să fie cinstiți părinții, care sunt mărturisitori ai Săi, și cărora copilul le datorează viața .
Copilul este obliga t să-i cinstească și să -i respecte pe toți aceia pe care Dumnezeu i -a
învestit cu autoritatea sa, spre bin ele lui26.
Între „cinstește” și „iubește” este o legătură profundă. Cinstea , este legată de
virtutea dreptății, și nu poate să fie înțeleasă pe d eplin fără raportarea la iubirea de
Dumnezeu și de aproapele. Indirect , se poate vorbi și de „cinstea” datora tă copilului.
„Cinstește” înseamnă a recunoaște, adică a recunoaște valoarea persoanei, mai întâi a
tatălui și a mamei, și apoi a celorlalți. Cinst ea este o atitudine în mod esențial
dezintere sată, s -ar putea spune că este un dar sincer al unei persoane către o altă
persoană , și în acest sens coincide cu iubirea. Dacă porunca a patra , care cuprinde
respectul datorat părinților, conform legii mozaice, implică cinstirea tatălui și a mamei,
face aceasta ținând seama de binele întregii familii. Ascultarea copilului decurge din
iubirea și respectul datorat părinților, iar respectul său se arată prin supunere și
ascultare adevărată: " Fiule, păzește porunca tatălui tău și nu abandona legea mamei
23 Cf. FRANCISC , Amoris laetitia , 22.
24 Ap 21,4.
25 Ex 20,12.
26 Cf. CBC , 2197.
CAP. III: ÎNVĂȚĂTURA BISERICII PRIVIND ROLUL EDUCATIV AL
PĂRINȚILOR
58
tale! Ține -le strâns la inima ta mereu și leagă -le în jurul gâtului tău! "27. Copilul trebuie
să asculte de părinții săi, dar și părinților le revine misiunea de a -l învăța pe copil,
tocmai de aceea, porunca implică și exigențe care -i privesc pe părinți28.
Porunca divină pare să le amintească părinți lor, să acționeze astfel încât
comportamentul lor să merite cinstea și iubirea copilului lor, fiind vorba de o cinste
reciprocă. Porunca „cinstește -l pe tatăl tău și pe mama ta” spune în mod indirect
părinților: cinstiți -l pe copilul vostru. El merită aceasta pentru că exist ă, pentru că este
ceea ce este. Acest lucru e valabil din primul moment al zămis lirii. Astfel, această
poruncă, ce exprimă legătura intimă a familiei, pune în lumină funda mentul unității
sale interioare29. Părinții trebuie să -l privească pe copil ca pe fiu al lui Dumnezeu , și
să-l respecte ca persoană uman ă. „Aveți grijă să nu disprețuiți pe vreunul dintre aceștia
mai mici, căci vă spun că îngerii lor în ceruri privesc mereu fața Tatălui meu care este
în ceruri”30.
Prin harul sacramentului Căsătoriei, părinții au dobândit răspunderea și privilegiul
de a transmite mesajul evanghe lic copilului , fiindu -i iniția tori din primii ani ai vieții în
tainele credinței, „primii vestitori”31 ai ei32. „Învață pe tânăr regula drumului său , și
nici când va îmbătrâni, nu se va abate de la ea”33. Părinții trebuie să îl învețe pe copil
să îndeplineasc ă legea lui Dumnezeu, prin exemplul propriu, fiind ei înșiși ascultători
față de voința lui Dumnezeu34. Această educație începe cu primii ani din copilărie, cu
primele învățături date de mama și tatăl copilului, încă din fragedă pruncie. Ea are rolul
de a-l învăța pe copil modul de viață pe care va trebui să îl urmeze. A începe educația
27 Prov 6,20-22.
28 Cf. http://www.credinta -catolica.ro/manual -rc-porunci/familia -indatorir ile-copiilor -si-
ale-părinților/ [accesat: 16.06.2017].
29 Cf. I. ROBU, „Porunca a IV -a din Decalog și Familia ” (01.03.2005), publicat pe
http://www.magisteriu.ro/mesajul -ips-ioan-robu-despre-porunca -a-iv-a-2005/ .
30 Mt 18,10.
31 CONCILIUL AL II-LEA DIN VATICAN , Constituția dogmatică despre Biserică Lumen gentium (21
noiembrie1964 ), 11.
32 Cf. CBC , 2225.
33 Prov 22, 6.
34 Cf. CBC , 2222.
CAP. III: ÎNVĂȚĂTURA BISERICII PRIVIND ROLUL EDUCATIV AL
PĂRINȚILOR
59
copilului în acest fel , reprezintă un aspect de o importanț ă majoră , punându -și
amprenta în inima lui35. „Să fie aceste cuvinte pe care ți le poruncesc azi în inima ta!
Să le sădești în fiii tăi și să vorbești de ele când stai în casa ta, când mergi pe drum,
când te culci și când te scoli”36. Căminul familial este locul potrivit pentru educație, în
care e necesar să fie prezente afecțiunea, iertarea, respectul, fidelitatea și slujirea , toate
acestea contribuind la educarea virtuților . Cu ajutorul părinților , copilul va deprinde
pietatea, judecata sănătoasă, stăpânirea de sine37, și capacitatea de a se feri de
compromisurile și deg radările care amenință societățile umane38.
„Copii, ascultaț i pe părinții voștri, în Domnul, căci așa este drept! (…) Iar voi,
părinților, nu -i provocați pe copiii voștri la mâ nie, ci creșteți -i, în disciplina și
învățătura Domnului!”39. Acest verset cuprinde două aspecte. Asp ectul negativ, care
este dat de atitudini nepotrivite față de copil , pe care un părin te nu trebuie să le
manifeste. Impunerea prin severitate excesivă, nedreptate sau autoritate impusă fără
rațiune, este un c omportamentul nesănăto s, care îi va alimenta inima copilului cu
lucruri rele. Aspectul pozitiv cuprinde educarea, creșterea , dezvoltarea unui
comportament sănătos de viață prin învățarea ascultării de Domnul , iar părinte le să fie
un model pentru copil , învățându -l disciplina și ascultarea40.
La rândul lui, copilul va contribui la creșterea în sfințenie a părinților lui41. Cu toții
își vor acorda cu generozitate și cu o inimă neobosită iertarea , care vine din iubire și
afecțiune reciprocă, cerută de momentele de slăbiciune, când au intervenit jigniri,
certuri, nedreptăți și infidelități.
35 Cf. https://www.gotquestions.org/romana/parinte -crestin.html [accesat: 18.06.2 017].
36 Dt 6,6-7.
37 Cf. CBC , 2223.
38 Cf. CBC , 2224.
39 Ef. 6, 1 -4.
40 Cf. https://www.gotquestions.org/romana/parinte -crestin.html [accesat: 18.06.2 017].
41 Cf. CONCILIUL AL II-LEA DIN VATICAN , Constituția pastorală privind Biserica în lumea
contemporană Gaudium et spes (7 decembrie 1965), 48.
CAP. III: ÎNVĂȚĂTURA BISERICII PRIVIND ROLUL EDUCATIV AL
PĂRINȚILOR
60
Devenind adult, copilului îi revine datoria și dreptul de a-și alege profesia și modul
de viață , pe care și le va asuma cu responsabilitate. Relația cu părinții tre buie să fie
încrezătoare, copilul rămânând deschis la păreri le și sfaturi le părinților, care vor avea
grijă să nu -l constrângă nici în alegerea unei profesi i, nici în cea a unui partener de
viață42, cum îndeamnă și Biblia „părinți, nu -i împingeți pe copiii voștri la disperare, ca
să nu se descurajeze!”43.
2. Magisteriul actual ca răspuns la problemele familiei și ale educației
De-a lungul timpului, atât societatea cât și cultura au suferit transformări rapide și
profunde, care au avut efecte și asupra familiei . Datorită acestor schimbări, întâlnim
astăzi familii care trăiesc în nesiguranță, rătăcire, necunoaștere a ceea ce înseamnă
viața de comuniune familială în adevăratul sens al cuvântului. Cu toate acestea, sunt
și familii care trăiesc cu fidelitat e valorile spirituale care stau la baza formării unui
cămin familial. Biserica, conștientă fiind că taina căsătoriei și familia , constituie una
dintre valorile cele mai prețioase ale omenirii, doreș te să ofere ajutor și sprijin, atât
celor care trăiesc în nesiguranță căutând adevărul, dar și acelora care se străduiesc cu
fidelitate să realizeze aceste valori în viața lor44.
Într-un moment istoric în care familia este supusă unor forțe care încearcă să o
distrugă și să o deformeze, biserica fiind conștientă d e faptul că binele societății este
strâns legat de binele familiei, simte că datoria ei urgentă este de a vesti tuturor planul
lui Dumnezeu despre căsătorie și familie, asigurându -i deplina vitalitate și promovare
umană, contribuind la reînnoirea societăți i și a poporului lui Dumnezeu45.
42 Cf. CBC , 2230.
43 Col, 3, 21.
44 Cf. IOAN PAUL AL II-LEA, Exortația apostolică Familiaris consortio (22 noiembrie 1981 ), 1.
45 Cf. IOAN PAUL AL II-LEA, Familiaris consortio , 3.
CAP. III: ÎNVĂȚĂTURA BISERICII PRIVIND ROLUL EDUCATIV AL
PĂRINȚILOR
61
2.1. Gravissimum educationis – părinții, principalii educatori
În cadrul sfântului Conciliu Ecumenic Vatican al II -lea, importanța educației a
ocupat un loc central, datorită influenței pe care o are asupra dezvoltării societății
actuale.
Părinții sunt cei care au dreptul inalienabil și obligația de a -și educa copilul, fiind
considerați primii și principalii educatori. Această misiune educativă care le revine prin
însăși natura lor, este atât de importantă, încât acolo unde lipsește cu greu poate fi
suplinită. Este de îndatorirea părinților, să creeze o atmosferă familială însuflețită de
iubire, pe pietate față de Dumnezeu și respect față de oameni, care să favorizeze
educația integrală, personală și socială a copilului. Familia este prima ș coală a virtuților
sociale, de care nici o societate nu se poate lipsi.
În familia creștină, îmbogățită de harul și misiunea sa cramentului căsătoriei,
copilul, de la cea mai fragedă vârstă , trebuie să învețe să -l descopere și să -l cinstească
pe Dumnezeu, să-l iubească pe aproapele, conform credinței primite la Bote z. Cu
ajutorul familiei, el este introdus treptat în viața societății civile, prec um și în poporul
lui Dumnezeu, p ărinții fiind adânc pătrunși de importanța pe care o are familia cu
adevărat creș tină pentru viața și progresul poporului lui Dumnezeu46.
2.2. Importanța și necesitatea educației în viziunea Papei Paul al VI -lea
Papa Paul al VI -lea, consideră că situația de criză prin care trece familia, este cauzată
de o lipsă a educației adecvate a tineretului, a formării morale și spirituale pentru iubire,
pentru viața de căsătorie și familie, fapt care necesită o deosebită atenție.
O dată cu agravarea crizei tineretului, Papa Paul al VI -lea, urmând linia Conciliului
care insistă asupra educării c opiilor și tinerilor, atât de necesară pentru a -și putea
46 Cf. CONCILIUL AL II-LEA DIN VATICAN , Declarație despre educația creștină Gravissimum
educationis (28 octombrie 1965), 3.
CAP. III: ÎNVĂȚĂTURA BISERICII PRIVIND ROLUL EDUCATIV AL
PĂRINȚILOR
62
dezvolta capacitățile fizice, morale și intelectuale, susține ferm necesitatea de a insista
asupra educației.
Fără îndoială, sarcina educativă revine în primul rând familiei. Pentru a putea
îndeplini bine această misiune, părinții trebuie să fie bine formați și pregătiți în mod
adecvat, deoarece erorile pot compromite grav viitorul copilului.
Papa, prezintă ca forme needucative autoritatea, deoarece duce la împiedicarea unei
relaționări bune și eficie nte între părinți și copil, dar și permisivismul, deoarece prin
aceasta se renunță la orice drept de inițiativă educativă. El consideră că metoda cea mai
potrivită este cea democratică, care se bazează pe dialogul dintre părinți și copil.
Dialogul, ajută c opilul să se apropie cu încredere de părinți, expunându -și părerile,
problemele, și fiind deschis să primească propunerile morale, valorile, oferite cu
dragoste de către părinți, necesare pentru creșterea personală și responsabilă a lor.
Părinții trebuie s ă știe cum să se intereseze de copil, să -și sacrifice timpul pentru a
conversa, a schimba idei, pentru a analiza împreună diverse situații, diverse fapte de
actualitate, și să -l ajute să facă alegeri responsabile, fiind primii care îi oferă un
exemplu bun. Este o metodă potrivită și eficace, prin care părinții își vor putea împlini
cum se cuvine misiunea lor de primi și principali educatori pentru copilul lor47.
2.2.1 . Mesajul Papei Paul al -VI-lea adresat femeilor
Prin mesajul pe care Papa î l adresează femeilor, evidențiază nu numai importanța
lor în familie și în formarea copilului, dar și asupra societății, pregătind viitorul prin
copilul pe care îl educă în spiritul evanghelic.
A venit ceasul, în care vocația femeii se completează în plinătate, ceasul în care femeia capătă în
societate o influență, o iradiere, o putere la care n -a ajuns până acum. Pentru asta, în acest moment
în care omenirea experimentează o transformare așa de profundă, femeile îmbătate de spiritul
Evangheliei pot să ajute mult omenirea să nu decadă. Voi, femeilor, aveți mereu ca dotă păzirea
47 Cf. A. B IȘOC, Criza și identitatea familiei în magisteriul papei Paul al VI -lea, pp. 170-171.
CAP. III: ÎNVĂȚĂTURA BISERICII PRIVIND ROLUL EDUCATIV AL
PĂRINȚILOR
63
familiei, iubirea de la începuturi, sensul leagănelor. Voi sunteți prezente la misterul vieții care
începe. Voi consolați la dezlipirea morții. Tehnica noastră riscă să devină inumană. Reconciliați -i
pe oameni cu viața. Și mai ales vegheați, vă implorăm, asupra viitorului speciei noastre. Rețineți -i
mâna omului care, într -un moment de nebunie, ar încerca să distrugă civiliza ția umană. Soții, mame
de familie, prime educatoare ale neamului omenesc în secretul familiilor, transmiteți fiilor voștri și
fiicelor voastre tradițiile părinților voștri, în același timp în care îi pregătiți pentru viitorul
imprevizibil. Amintiți -vă mere u că prin copiii săi o mamă aparține acelui viitor pe care ea probabil
nu-l va vedea48.
2.2.2 . Mesajul Papei Paul al VI -lea către părinți
În mesajul Papei Paul al VI -lea adresat părinților, este pusă în evidență importanța
pe care o are implicarea activă a acestora în viața copilului, învățându -l și
transmitându -i credința prin exemplul propriu. Ambii părinți sunt responsabili de
educația pe care o primește copilul și fiecare reprezintă un model pentru acesta.
Mamelor, îi învățați pe copiii voștri să se roage creștinește? Îi pregătiți, în colaborare armonioasă
cu preoții, pe copiii voștri la primirea sacramentelor inițierii: Spovada, prima Împărtășanie și sfântul
Mir? Îi obișnuiți ca, atunci când sunt bolnavi, să se gândească la suferințele lui Cristo s? Să ceară
ajutorul Maicii Domnului și al sfinților? Recitați voi sfântul Rozariu în familie? Și voi, taților, știți
să vă rugați împreună cu copiii voștri, cu toată comunitatea familială, cel puțin uneori? Exemplul
vostru, în corectitudinea gândirii și a faptelor, ajutat de rugăciunea făcută în comun, este o lecție
pentru viață, un act de cult, cu merit deosebit; și în felul acesta duceți pacea între pereții casei
voastre: «Pace casei acesteia!» Amintiți -vă: în felul acesta construiți Biserica!49.
2.3. Papa Ioan Paul al II -lea – îndatoririle familiei creștine în lumea de astăzi
Familia este prima comunitate creștină chemată să vestească evanghelia persoanei
umane, aflată în continuă dezvoltare, și să o conducă printr -o educație și cateheză
48 http://www.magisteriu.ro/marile -mesaje -ale-conciliului -vatican -ii-1965/ [accesat:
15.06.2017].
49 PAUL AL VI-LEA, Discursul pentru audiența generală, Insegnamenti di Paolo VI , (11 august 1976).
CAP. III: ÎNVĂȚĂTURA BISERICII PRIVIND ROLUL EDUCATIV AL
PĂRINȚILOR
64
progresivă, la deplina maturizare umană și creștină. Având rolul de comunitate
educativă, familia creștină trebuie să -l ajute pe om să -și cunoască propria vocație și
să-și asume rolul necesar pentru realizarea dreptății în lume, formându -l încă de la
început, î n vederea realizării unor relații interpersonale, bogate în dreptate și
dragoste50.
2.3.1 . Îndatoririle familiei creștine
În planul lui Dumnezeu, familia descoperă pe lângă identitatea sa și misiunea pe
care o are, adică ceea ce poate și trebuie să facă. Familia, conform planului divin, este
constituită ca o comunitate intimă de viață și de iubire. Îndatoririle și esența familiei
sunt definite de dragoste. Pentru aceasta, primește misiunea de a păstra, descoperi și
comunica dragostea ca reflexie vie și re ală participare la iubirea lui Dumnezeu.
Dragostea animă și sprijină o solidaritate eficientă , atentă la toate nevoile ființei
umane . O asemenea dragoste, actualizată nu numai de indivizi, dar și de grupuri și
comunități, e ste și va fi totdeauna necesară. Ea nu poate fi înlocuită nici de multiplele
instituții și inițiative publice, care se străduiesc să dea răspuns nevoilor populației.
Această dragoste devine mai necesară cu cât mai mult instituțiile, devenind complexe
în or ganizare, sfârșesc prin a fi ruinate de funcționalismul imparțial, de birocrația
exagerată, de nedreptele interese particulare, de rezolvare facilă și generalizată51.
Plecând de la această îndatorire deosebită a familiei, care este iubirea, la sinodul
episcopilor din 1980, au fost evidențiate patru misiuni generale ale familiei. Acestea
sunt: formarea unei comunități de persoane, slujirea vieții, participarea la dezvoltarea
societății, participarea la viața și misiunea Bisericii52.
Familia, întemeiată și în suflețită de iubire , este o comunitate de persoane. Prima
misiune a familiei este de a trăi cu fidelitate realitatea comuniunii prin asumarea rolului
50 Cf. IOAN PAUL AL II-LEA, Familiaris consortio , 2.
51 Cf. IOAN PAUL AL II-LEA, Exortația apostolică Christifideles laici (30 decembrie 1988), 41.
52 Cf. IOAN PAUL AL II-LEA, Familiaris consortio , 17.
CAP. III: ÎNVĂȚĂTURA BISERICII PRIVIND ROLUL EDUCATIV AL
PĂRINȚILOR
65
constant de a dezvolta o comuniune autentică de persoane. Forța permanentă și țelul
ultim al acestei înda toriri este iubirea. Familia are nevoie de iubire pentru a fi o
comuniune de persoane, iar fără aceasta familia nu poate crește și nu se poate
perfecționa ca o comunitate de persoane. Ceea ce Papa Ioan Paul al II -lea a scris în
enciclica Redemptor homin is își află aplicarea originară și privilegiată tocmai în
familia ca atare53. „Omul nu poate trăi fără iubire. Rămâne pentru sine o ființă de
neînțeles, viața lui este lipsită de sens dacă nu este scos în relief de iubire, dacă nu se
întâlnește cu iubirea, dacă nu o experimentează și nu și -o face proprie, dacă nu ia parte
vie la iubire”54.
Un moment fundamental pentru a construi comuniunea familială este schimbul
educativ dintre părinți și copil, în care fiecare oferă și primește. Iubirea, respectul și
ascultarea față de părinți constituie contribuția specifică și de neînlocuit a copilului la
formarea unei familii autentice și creștine. Pentru a se ajunge la o astfel de familie, este
nevoie ca părinții să folosească autoritatea lor ca pe o adevărată și propr ie slujire, ca
pe un serviciu îndreptat spre binele uman și creștin al copilului55.
În familie, o atenție specială trebuie rezervată copilului pentru ca acesta să poată
dezvolta o stimă de sine profundă pentru demnitatea sa personală, unită cu respect și
grijă față de drepturile sale. Biserica, dorind să se îngrijească de fiecare copil ca re vine
pe lume, își împlinește o misiune fundamentală, aceea de a arăta în istorie exemplul și
porunca lui Cristos, care a voit să pună copilul în centrul împărăției lui Dumnezeu
spunând: „Lăsați pe copii să vină la mine, căci a unora ca acestora aparține împărăția
lui Dumnezeu”56.
Primirea, iubirea, stima, angajarea afectivă, educativă, spirituală sunt necesare
pentru fiecare copil care vine pe lume, și vor constitui o notă distinctivă la care nu se
53 Cf. IOAN PAUL AL II-LEA, Familiaris consortio , 18.
54 IOAN PAUL AL II-LEA, Enciclica Redemptor hominis (4 martie 1979) , 10.
55 Cf. IOAN PAUL AL II-LEA, Familiaris consortio , 26.
56 Lc, 18,16.
CAP. III: ÎNVĂȚĂTURA BISERICII PRIVIND ROLUL EDUCATIV AL
PĂRINȚILOR
66
poate renunța. În acest fel, copilul va contribui la edi ficarea comunității familiale și la
sfințirea părinților lui57.
2.3.2 . Dreptul și datoria părinților de a fi educatori
Îndatorire a de a educa își are rădăcinile în vocația primordială a soților, care sunt
chemați să participe la opera creatoare a lui Dumnezeu. Dând naște re din iubire și
pentru iubire unei noi persoane care în sine are vocația la creștere și dezvoltare, părinții
își asumă îndatorirea de a o ajuta să trăiască o viață deplin umană. Dreptul și datoria
de a educa a părinților sunt considera te esențiale, originare și primare fiind în legătură
cu transmitere vieții. În comparație cu misiunea altora de a educa, acest drept este legat
de raportul de iubire care există între părinți și copil, acesta fiind de neînlocuit și
inalienabil pentru că nu poate fi încredințat cu totul altora și nici uzurpat de alții. Iubirea
paternă și cea maternă își găsește împlinirea în munca educativă, în care se desăvârșește
angajarea în slujba vieții. Iubirea părinților, din izvor devine sufletul și chiar norma
care inspiră și conduce acțiunea educativă concretă, îmbogățind -o cu acele valori de
tandrețe, perseverență, bunătate, slujire, dezinteres și spirit de sacrificiu, care sunt cel
mai prețios rod al iubirii58.
Carta drepturilor familiei, specifică acest mare drept care le revine părinților. Ei au
dreptul să -l educe pe copil în conformitate cu convingerile lor morale și religioase,
ținând cont de tradițiile culturale ale familiei care favorizează binele și demnitatea
copilului. Societatea trebuie să le acorde ajutor ul pentru a -și putea îndeplini acest rol.
Părinții au dreptul de a alege liber școlile sau alte mij loace necesare pentru educarea
copilului conforme cu convingerile pe care le au . Educația sexuală, care este un drept
fundamental al părinților, trebuie să f ie realizată sub atenta lor îndrumare, fie în casă,
fie în centrele educative alese și controlate de ei59.
57 Cf. CONCILIUL AL II-LEA DIN VATICAN , Gaudium et spes , 48.
58 Cf. IOAN PAUL AL II-LEA, Familiaris consortio , 36.
59 Cf. SFÂNTUL SCAUN , Carta drepturilor familiei , art. 5, Ed. Presa Bună , Iași 2000.
CAP. III: ÎNVĂȚĂTURA BISERICII PRIVIND ROLUL EDUCATIV AL
PĂRINȚILOR
67
Deși sunt înconjurați de greutăți care se împotrivesc operei educative, părinții
trebuie să -și formeze copilul cu încredere și curaj pentru valorile e sențiale ale vieții
umane. Copilul trebuie să crească într -o libertate justă față de bunurile materiale,
adoptând un stil de viață simplu și auster, convinși fiind că omul are mai mare valoare
pentru ceea ce est e decât pentru ceea ce are. Copilul trebuie s ă se îmbogățească în
iubirea adevărată, înțeleasă ca grijă sinceră și slujire dezinteresată față de alții, în
special față de cei săraci și nevoiași. Familia este prima și fundamentala școală a
sociabilității, pentru că este o comunitate de iubire care ști e să afle în dăruirea de sine
legea care o conduce și o face să crească. În fața unei culturi care banalizează în mare
parte sexualitatea, legând -o doar de trup și plăcere, părinții su nt cei chemați să ofere
copilului și o educație sexuală clară și delicat ă și să încurajeze educația la iubire ca
dăruire de sine60.
Evanghelia iubirii este izvorul nesecat din care se hrănește orice familie umană.
Întregul proces educativ își găsește în iubire sprijinul și sensul său ultim, căci ea este
pe deplin rodul dăruirii reciproc e a soților. Datorită eforturilor , suferințelor și
greutăților care însoțesc educația persoanei, iubirea este fără încetare supusă încercării.
Pentru a face față, trebuie un izvor de putere spirituală care nu se găseș te decât în Cel
care „a iubit până la sfârșit”61. Educația depinde de iubire și contribuie în mare măsură
la edificarea ei62.
Sfântul Toma de Aquino compară slujirea educativă cu slujirea preoțească. „Unii
răspândesc și păstrează viața spirituală cu o slujire unică spirituală, slujire proprie
preoților; alții dau viața trupească și spirituală și aceasta se întâmplă în sacramentul
Căsătoriei, în care bărbatul și femeia se unesc pentru a naște copiii și a -i educa pentru
cultul lui Dumnezeu”63.
60 Cf. IOAN PAUL AL II-LEA, Familiaris consortio , 37.
61 In 13, 1.
62 Cf. IOAN PAUL AL II-LEA, Scrisoarea către familii (02 februarie 1994), 16.
63 Cf. IOAN PAUL AL II-LEA, Familiaris consortio , 38.
CAP. III: ÎNVĂȚĂTURA BISERICII PRIVIND ROLUL EDUCATIV AL
PĂRINȚILOR
68
În misiunea părinților creștini, aceștia au și rolul specific de a educa copilul la
comunicarea cu Dumnezeu prin rugăciune, iar exemplul cel mai concret și de
neînlocuit este mărturia vie și proprie a părinților. Numai prin rugăciunea comună tatăl
și mama pot duce la împlinire rolul preoțesc propriu, cobo rând astfel în inima copilului.
2.4. Papa Francisc – realitățile și provocările famili ei
Schimbările antropologice și culturale influențează astăzi toate aspectele vieții. În
urmă cu câteva decenii, episcopii din Spania evidențiau deja existența unu i spațiu mare
de libertate prezent în familii odată cu repartizarea egală de sarcini, responsabilități și
îndatoriri64. Dar „suntem conștienți de orientarea principală a schimbărilor
antropologico – culturale, din cauza cărora indivizii sunt mai puțin su sținuți decât în
trecut de structurile sociale în viața lor afectivă și familială”65. „La fel trebuie luat în
considerare pericolul crescând reprezentat de un individualism exasperat care
denaturează legăturile familiale și ajunge să se considere fiecare co mponent al familiei
ca o insulă, făcând să prevaleze în anumite cazuri, ideea despre un subiect care se
construiește conform propriilor dorințe asumate ca un absolut”66. „Tensiunile induse
de o exasperată cultură individualistă a posesiei și a satisfacerii generează în cadrul
familiilor dinamici de intoleranță și agresivitate”67.
Pe lângă toate acestea, se adaugă ritmul vieții actuale, stresul, organizarea socială și
de muncă, dar și diferite simptome ale unei culturi provizorii. Se remarcă o rapiditate
cu ca re se trece de la o relație la alta, teama cu care este privită perspectiva unui
angajament permanent, obsesia pentru timpul liber și relațiile care sunt remediu pentru
anularea singurătății. S -a trecut la un consumism al relațiilor în care fiecare foloseș te
și aruncă, irosește și strică, explorează și stoarce, atâta timp cât îi folosește. Narcisismul
64 Cf. Conferința Episcopilor din Spania, Matrimonio y familia (6 iulie 1979).
65 A XV -a Adunare Generală Ordinară a Sinodului Episcopilor, Relatio finalis 2015, 5.
66 A III – a Adunare Generală Extraordinară a Sinodului Episcopilor, Relatio Synodi 2014, 5.
67 Relatio finalis , 8.
CAP. III: ÎNVĂȚĂTURA BISERICII PRIVIND ROLUL EDUCATIV AL
PĂRINȚILOR
69
face persoanele incapabile să privească dincolo de ele însele, de propriile dorințe și
necesități68.
Un alt motiv care împiedică perspectiva unei căsătorii es te lipsa posibilității pentru
viitor. În multe țări tinerii amână căsătoria di n cauza problemelor de tip economic, de
muncă sau studiu. Uneori intervin și alte motive cum ar fi experiența eșecului altor
cupluri pe care ei nu vor să o trăiască, teama de cev a ce consideră prea mare și sacru,
oportunitățile sociale și avantajele economice care derivă din conviețuire, frica de a
pierde libertatea sau autonomia69.
În atenția părinților sinodali un loc important a ocupat și funcția educativă care se
află în dificultate. Pe lângă multe alte cauze, în familie timpul petrecut împreună nu
mai reprezintă o prioritate. Părinții se întorc acasă obosiți, plini de griji și fără chef de
a vorbi sau a asculta. În multe familii nici servirea mesei împreună nu se mai prac tică,
sau în unele cazuri discuțiile care însoțeau servirea mesei sunt înlocuite de prezența
televizorului. Toate acestea fac dificilă transmiterea credinței de la părinți la copil.
Consecințele grave ale acestei distanțări în familie sunt copii dezrădăcin ați, orfani cu
părinți vii, adolescenți și tineri dezorientați și fără reguli70. Privind toate aceste realități
și provocări prin care trece familia, nu pot fi neglijate crizele conjugale care derivă din
toate aceste provocări. Familia se confruntă frecvent cu lipsa răbdării, a iertării
reciproce, a reconcilierii și sacrificiului71.
2.4.1 . Însoțirea acordată de biserică, după divorț
Istoria familiei este brăzdată de tot felul de crize, care fac parte din frumusețea ei
dramatice . Trebuie însă să se descop ere că o criză depășită nu duce la o relație mai
puțin intensă, ci la îmbunătățirea, sedimentarea și maturizarea unirii. Fiecare criză
68 Cf. FRANCISC , Amori s laetitia , 30.
69 Cf. FRANCISC , Amoris laetitia , 40.
70 Cf. FRANCISC , Amoris laetitia , 50.
71 Cf. A III – a Adunare Generală Extraordinară a Sinodului Episcopilor, Mesaj (18 octombrie 2014).
CAP. III: ÎNVĂȚĂTURA BISERICII PRIVIND ROLUL EDUCATIV AL
PĂRINȚILOR
70
implică o ucenicie care permite mărirea intensității experienței matrimoniale, sau
măcar un nou sens al acesteia. În nici un fel nu trebuie să se resemneze cu o deteriorare
inevitabilă72. De multe ori în fața unor crize, reacția imediată este aceea de a opune
rezistență, ceea ce duce la deteriorarea legăturii și consolidează o izolare dăunătoare
intimității. Într -o criză neîn fruntată, cel mai mult se compromite comunicarea. În acest
mod, puțin câte puțin persoana iubită ajunge să fie însoțitor în viață, și uneori doar tată
sau mamă a copilului, sau chiar un străin73.
De multe ori viața de familie cere un drum de iertare și de r econciliere. „A ști să se
ierte și a se simți iertați este o experiență fundamentală în viața familială”74. Familia
este ca o sală de antrenament la dăruire și la iertare reciprocă , fără de care nicio iubire
nu poate dura îndelung. Fără dăruire și fără iertare , iubirea nu rămâne, nu durează.
Rugăciunea Tatăl nostru Isus ne face să îi cerem Tatălui să ne ierte greșelile, precum
și noi iertăm greșiților noștri . Nu se poate trăi fără iertare, sau cel puțin nu se poate trăi
bine, în special în familie75. Acea stă reconciliere are nevoie de sprijinul harului, dar și
de colaborarea generoasă a prietenilor și rudelor, uneori chiar de un ajutor exterior,
profesional76.
În unele cazuri, considerația față de propria demnitate și față de binele copilului
impune să se p ună o limită fermă pretențiilor excesive ale celuilalt, unei nedreptăți,
violenței sau unei lipse de respect devenite cronice. „Există cazuri în care despărțirea
este inevitabilă. Uneori, poate să devină chiar necesară din punct de vedere moral, când
întoc mai este vorba de a -l sustrage pe soțul mai slab sau pe copiii mici de la rănile
grave cauzate de preponderență și de violență, de umilire și de exploatare, de
72 Cf. FRANCISC , Amoris laetitia , 232.
73 Cf. FRANCISC , Amoris laetiti a, 233.
74 Episcop Relatio Synodi , 44.
75 Cf. FRANCISC , Audiențele generale de miercuri, Familia -31, Iartă greșelile (4 noiembrie 2015),
publicată pe http://www.magisteriu.ro/audienta -generala -de-miercuri -4-nov-2015/.
76 Cf. Relatio finalis , 81.
CAP. III: ÎNVĂȚĂTURA BISERICII PRIVIND ROLUL EDUCATIV AL
PĂRINȚILOR
71
înstrăinare și de indiferență”77. Acesta trebuie considerat un remediu extrem, în cazul
în care o rice tentativă rațională a fost zadarnică.
Părinții sinodali au arătat că este indispensabil un discernământ deosebit pentru a -i
însoți pastoral pe cei despărțiți, pe divorțați, pe cei abandonați. Trebuie privit și spre
cei care îndură pe nedrept despărți rea, divorțul sau abandonarea, sau care au fost
constrânși să rupă conviețuirea. Este considerată necesară pastorația reconcilierii și a
medierii și prin mediul centrelor specializate de ascultare care să fie stabilite în
dieceze78.
Pentru divorțații care trăiesc o nouă unire este important să se facă să se simtă parte
a bisericii, pentru că nu sunt excomunicați și nu trebuie tratați așa, pentru că formează
mereu comuniunea eclezială. Aceste situații cer un discernământ atent, respect,
evitându -se orice li mbaj și atitudine care să -i facă să se simtă discriminați, promovând
participarea lor la viața comunității79.
Părinții sinodali au scos în evidență și consecințele divorțurilor și despărțirilor
asupra copiilor, care sunt victime nevinovate. Părinților despă rțiți Papa le adresează o
rugăminte: „niciodată, niciodată, niciodată să nu fie luat copilul ca prizonier!”
indiferent de cauzele pentru care cei doi se despart, copiii nu trebuie să fie cei care
poartă povara despărțirii, mai mult, nu trebuie să fie folos iți ca prizonieri împotriva
celuilalt soț. Soții trebuie să vorbească bine unul de celălalt, chiar dacă nu sunt
împreună. Folosirea copilului în acest scop poate provoca răni greu de vindecat care îi
vor dăuna vieții interioare80.
În familie, totul este l egat împreună: când sufletul său este rănit în vreun punct, infecția îi contagiază
pe toți. Și când un bărbat și o femeie, care s -au angajat să fie „un singur trup” și să formeze o
familie, se gândesc în mod obsesiv la propriile exigențe de libertate și de gratificație, această
distorsiune afectează profund inima și viața copiilor. De atâtea ori copiii se ascund pentru a plânge
77 FRANCISC , „Cateheză” (24 iunie 2015), în L’Osservatore Romano , (25 iunie 2015), p. 8.
78 Cf. Relatio Synodi , 47.
79 Cf. FRANCISC , Amoris laetitia , 243.
80 Cf. F RANCISC , Amoris laetitia , 245.
CAP. III: ÎNVĂȚĂTURA BISERICII PRIVIND ROLUL EDUCATIV AL
PĂRINȚILOR
72
singuri. Soțul și soția sunt un singur trup. Însă creaturile lor sunt carne din carnea lor. Dacă ne
gândim la duritatea cu care Isu s îi avertizează pe adulți să n u îi scandalizeze pe cei mici (c f. Mt
18,6) , putem înțelege mai bine și cuvântul său despre responsabilitatea gravă de a păstra legătura
conjugală care inițiază familia umană (cf. Mt 19,6-9). Când bărbatul și femeia au devenit un singur
trup, toate rănile și toate abandonurile tatălui și mamei au incidență în carnea vie a copiilor81.
Biserica, deși înțelege situațiile conflictuale prin care trec diferite familii, nu
încetează a fi glasul celor mai fragili care sunt copiii, care deseori suferă în tăcere.
Biserica este mamă și vrea să arate tuturor oamenilor chipul lui Dumnezeu credinc ioși iubirii sale
milostive și întotdeauna capabil să dea din nou putere și speranță. Ceea ce ne preocupă mai mult cu
privire la cei separați care trăiesc într -o nouă uniune este participarea lor la comunitatea
bisericească. Dar, în timp ce ne îngrijim de rănile celor care cer lămurirea adevărului despre
căsătoria lor eșuată, să privim cu admirație la cei care, chiar și în condiții grele, rămân credincioși
legăturii sacramentale. Acești mărturisitori ai fidelității căsătorești trebuie să fie încurajați și a rătați
ca exemple de imitat. Foarte multe femei și foarte mulți bărbați suportă lucruri apăsătoare, grele,
pentru a nu distruge familia, pentru a rămâne credincioși unul altuia atât în caz de boală, cât și de
sănătate, în greutăți și în viața liniștită. Fi delitatea! Ei sunt cu adevărat curajoși!82
2.4.2 . Adopția, cale de a realiza maternitatea și paternitatea
Așa cum am văzut, Papa Francisc, vorbește despre copi ii care deseori sunt victime
ale alegerilor părinților, alegeri care aduc mari suferințe în inimile copiilor. Mulți copii
încă de la început sunt re fuzați, abandonați, neacceptați, fiind considerați de u nii ca o
greșeală. Papa consid eră că acest lucru este r ușinos, greșelile adulților ne trebuind a fi
descărcate asupra copiilor. Ei nu sunt niciodată „o greșeală”. Foamea lor nu este o
greșeală, așa cum nu este o greșeală sărăcia lor, frag ilitatea lor, abandonarea lor,
neștiința lor sau incapacitatea lor . Sunt mulți copii abandonați pe străzi, care nu știu ce
81 FRANCISC , Audiențe generale de miercuri , Familia -20. Rănile I (24 iunie 20 15), publicată pe
http://www.magisteriu.ro/audienta -generala -de-miercuri -24-iun-2015/.
82 http://ro.radiovaticana.va/news/2016/03/12/biserica_căsătorii_eșuate_noile_norme_papa_
francisc /1214897.
CAP. III: ÎNVĂȚĂTURA BISERICII PRIVIND ROLUL EDUCATIV AL
PĂRINȚILOR
73
este o școală, o familie . Acestea sunt motive pentru a -i iubi mai mult, cu generozitate
mai mare.
Cei care au misiunea de a conduce, de a educa, toți adulții sunt responsabili de copii
și trebuie făcut tot ce se poate pentru a schimba această situație. Fiecare copil
marginalizat, abandonat, care trăiește pe stradă cerșind și cu tot felul de experienț e,
fără școală, fără îngrijiri medicale, este un strigăt care se înalță la Dumnezeu și care
acuză sistemul construit de adulți. A cești copii , din păcate, sunt pradă a delincvenților,
exploatați pentru traficuri sau comerțuri nedemne, sau sunt antrenați la violență. Și în
țările așa -numite bogate atâția copii trăiesc drame care îi marchează în mod greu, din
cauza crizei familiei, a golurilor educative și a condiții lor de viață uneori inumane . Dar
nici unul dintre acești copii nu este uit at de Tatăl care este în ceruri, și n ici una dintre
lacrimile lor nu este pierdută, a șa cum nu trebuie pierdută nici responsabilit atea socială
a persoanelor, a fiecăruia dintre noi, și a țărilor83.
În fața acestor realități crunte, Papa îi încurajează pe cei căsătoriți care nu pot avea
copii din diferite motive, să se deschidă și să lărgească iubirea lor conjugală către cei
care sunt lipsiți de un context familial adecvat. Adopția este considerată ca fiind o cale,
prin care, se pot deschide maternității și paternității într -un mod generos și responsabil.
A adopta, este un act de iubire, de a dărui o familie celui care nu o are84. O pere che de
soți care experimentează forța iubirii, știe că această iubire este chemată să vindece
rănile celor abandonați85. Totodată, este considerat important a se insista pentru ca
legislația să faciliteze procedurile de adopție, mai ales în cazurile în care copiii nu sunt
doriți, cu scopul de a preveni avortul sau abandonul.
83 Cf. FRANCISC , Audiențe generale de miercuri, Familia – 9. Copiii II (8 aprilie 2015), publicată
pe http://www.magisteriu.ro/audienta -generala -de-miercuri -8-apr-2015/.
84 Cf. FRANCISC , Amoris laetitia , 179.
85 Cf. FRANCISC , Amoris laetitia , 183.
CAP. III: ÎNVĂȚĂTURA BISERICII PRIVIND ROLUL EDUCATIV AL
PĂRINȚILOR
74
Cei care se deschid adopției și oferă iubirea lor într -un mod necondiționat, devin
transmițători ai iubirii lui Dumnezeu care afirmă: 86 „chiar dacă mama ta te -ar uita, eu
în schimb nu te voi uita niciodată ”87.
2.4.3 . Iubirea de mamă și de tată
Am văzut cum familia suferă diferite modificări, trece prin diferite crize care au
efecte asupra întregii familii, a comunității. În fața acestor situații, nu poate fi neglijată
necesitatea iubirii în familiile creștine. Fiecare copil are dreptul de a primi iubirea
mamei și a tatălui, ambii fiind la fel de necesari pentru o maturizare integră și
armonioasă. Episcopii din Austria au afirmat că ambii contribuie la creșterea copilului,
chiar dacă într -o manieră diferită88. Nu este vorba numai de iubirea mamei și a tatălui
luați separat, ci și de iubirea dintre cei doi, percepută ca fundament al familiei. Cei doi
sunt colaboratori a iubirii lui Dumnezeu89. Familia e ste locul în care copiii învață să
iubească, este centrul natural al vieții umane. Este formată din fețe, din persoane care
se iubesc, dialoghează, se jertfesc pentru alții și apără viața, mai ales pe aceea mai
fragil ă, mai slabă. S -ar putea spu ne, că familia este motorul lumii și al istoriei. „Când
lucrurile merg bine între bărbat și femeie, merg bine și lumea și istoria. În caz contrar,
lumea devine neprimitoare și istoria se oprește”90. Fiecare copil își construiește propria
personalitate în familie, crescând cu mama și tata, cu frații și surorile, respirând căldura
casei. Familia este locul în care copilul primește un nume , afecțiune, unde învață arta
dialogului și a comunicării interpersonale. În familie copilul conștientizează propria
86 Cf. FRANCISC , Amoris laetitia , 179.
87 Cf. Is 49,15.
88 Cf. Conferința Episcopilor Catolici din Austria , Don’t Mess with Marriage (24 noiembrie 2015),
11.
89 Cf. FRANCISC , Amoris laetitia , 172.
90 http://ro.radiovaticana.va/news/2016/10/28/papa_francisc_familia_alianță_viață_un_bărbat_
și_o _femeie/1268416.
CAP. III: ÎNVĂȚĂTURA BISERICII PRIVIND ROLUL EDUCATIV AL
PĂRINȚILOR
75
demni tate și, în special dacă educația este creștină, recunoaște demnitatea fiecărei
persoane, în mod deosebit a celei bolnave, slabe, marginalizate91.
În sufletul fiecărui copil, oricât de vulnerabil, Dumnezeu pune sigiliul iubir ii, care
este la baza demnității sale personale, o demnitate pe care nimic și nimeni n-o va putea
distruge . Un copil trebuie iubit pentru că este copil, nu pentru că este frumos, nu pentru
că gândește ca unul dintre părinți , sau întrupează dorințele unuia dintre aceștia . Un
copil este o viață generată de părinți dar destinată lui, pentru binele său, pentru binele
familiei, al societății, al întregii omeniri. Copilul es te iubit înainte de a se naște, și
aceasta este gratuitate. Este ca iubirea lui Dumnezeu care ne iubește mereu mai înaint e.
Copilul este iubit înainte de a fi făcut orice lucru pentru a merita asta, înainte de a ști
să vorbească sau să gândească, ba chiar înainte de a veni pe lume . Părinții sunt chemați
să ofere copiilor această gratuitate a iubirii, o iubire necondiționată. Tot ei sunt chemați
să creeze armonia dintre generații, care este strâns legată de speranța unui popor92.
Mama, care protejează copilul cu duioșia și compasiunea sa, îl ajută să evidențieze
încrederea, să experimenteze lumea care este un loc bun, unde se poate dezvolta,
favorizându -i capacitatea de intimitate și empatie93. Mamele sunt cele care trebuie să
lupte împotriva individualismului egoist, mărturisind frumusețea vieții. Tot mamele
sunt cele care adesea transmit simț ul practicii religioase copilului94.
Figura paternă ajută în perceperea limitelor realității, caracterizându -se mai mult
prin orientare, ieșirea spre lumea mai amplă și bogată în provocări și inițiativă la efort.
Dumnezeu îl pune pe tată îl famili e, pentru a fi aproape de copil în creșterea lui95.
91 Cf. FRANCISC , Discursul Sfântului Părinte Papa Francisc adresat participanților la Adunarea
Plenară a Consiliului Pontifical pentru Familie (25 octombrie 2013), publicat pe
http://www.magisteriu.ro/discursul -papei -adresat -plenarei -consiliului -pontifical -pentru -familie –
2013 /.
92 Cf. FRANCISC , Audiențe generale de miercuri , Familia – 4. Copiii (11 februarie 2015), publicată
pe http://www.magisteriu.ro/audienta -generala -de-miercuri -11-feb-2015/.
93 Cf. FRANCISC , Amoris laetitia , 175.
94 Cf. FRANCISC , Amoris laetitia , 174.
95 Cf. FRANCISC , Amoris laetitia , 175.
CAP. III: ÎNVĂȚĂTURA BISERICII PRIVIND ROLUL EDUCATIV AL
PĂRINȚILOR
76
Împreună, părinții sunt chemați să își împlinească dreptul și îndatorirea lor de a fi
educatori pentru copil , împlinind -o cu multă iubire.
2.4.4 . Necesitatea de a actualiza metodele educative
Familia, este chemată și astăzi să fie locul de sprijin , însoțire și călăuză a copilului ,
însă are nevoie de o actualizare a metodelor și resurselor. Este necesară o implicare tot
mai activ ă a părinților în viața lui , prin momente petrecute împreună , vorbindu -i cu
simplitate, prietenie și afect despre aspectele importante ale vieții, adaptate nevoilor ș i
cerințelor conforme vârstei lui96. Totodată, este necesară diferențierea între educație și
obsesie. Sunt părinți care înțeleg responsabilitatea de a educa într -un mod obsesiv,
manifestat prin control exagerat. Acești părinți vor să știe în orice clipă unde se află
copilul, ce face, cu c ine, vor să -i controleze t oate mișcările și vor căuta să -l domine. În
acest mod, copilul nu va fi educat, nu se va întări și nu va fi pregătit să înfrunte
provocările vieții. Este necesar a conștientiza că, un copil va avea în el tot ceea ce are
nevoie pentru a se apăra și pentru a reacționa cu istețime și inteligență în situații
diferite. Acestea vor fi posibile, dacă au fost generate în el cu iubire, proces e de
maturizare a libertății sale de pregătire, de creștere integrală și de cultivare a
autonomiei autentice97.
Dezvoltarea afectivă și etică a unei persoane cere siguranța că proprii părinți sunt
vrednici de încredere. Acesta necesită o responsabilitate ed ucativă din partea părinților,
care cu afectul și mărturia lor generează în copil încredere și îi inspiră un respect
iubitor. Un copil are nevoie să simtă că este prețios pentru părinți, că ei se preocupă
sincer de el. În caz contrar pot fi cauzate răni pr ofunde care conduc la mari dificultăți
în maturizarea sa98.
96 Cf. FRANCISC , Amoris laetitia , 260.
97 Cf. FRANCISC , Amoris laetitia , 261.
98 Cf. FRANCISC , Amoris laetitia , 263.
CAP. III: ÎNVĂȚĂTURA BISERICII PRIVIND ROLUL EDUCATIV AL
PĂRINȚILOR
77
În epoca actuală în care domnesc anxietatea și graba tehnologică, o misiune foarte
importantă este aceea de a educa capacitatea de a aștepta. Nu es te vorba de a interzice
copilului să se joace cu d ispozitivele el ectronice, ci de a genera în el capacitatea de a
diferenția situațiile și a conștientiza că viteza digitală nu se poate aplica în toa te
domeniile vieții. Când copilul nu es te educat să accepte că unele lucruri necesită
așteptarea, supun e totul satisfacerii propriilor necesități imediate , și crește cu viciul
„totul și imediat”. Educația la așteptare învață stăpânirea de sine și autonomia în fața
impulsurilor99.
Educația copilului trebuie să fie caracterizată de un parcurs de transmitere a credinței
care este îngreunată de stilul de viață actual, de orarele de muncă și de complexitatea
lumii de azi. Educația creștină știe să se adapteze la fiecare copil, pentru că
instrumentele deja învăț ate nu mai funcționează. Copilul are nevoie de simboluri,
gesturi, comunicare și deschidere. Părinții care vor să însoțească credința copilului
trebuie fie atenți la schimbările lui , pentru că experiența spirituală nu se impune ci se
propune libertății lor. Pentru aceasta, momentele de rugăciune în familie și exprimările
evlaviei pot avea forță evanghelizatoare mai mare decât multe cateheze sau
discursuri100.
99 Cf. FRANCISC , Amoris laetitia , 275.
100 Cf. F RANCISC , Amoris laetitia , 288.
CONCLUZIE
În lucrarea prezentată, s -a avut în vedere evidențierea importanței deosebite pe care
o reprezintă educația copilului, mai ales în contextul familiei actuale care este supusă
diverselor provocări. Responsabilitatea pe care părinții o au , atât pentru dezvoltarea
echilibrată și armoni oasă a copilului , dar și pentru binele societății , nu este de neglijat.
Cu ajutorul definițiilor, a prezentării funcțiilor p e care le are de îndeplinit și a
tipurilor de educație care trebuiesc vizate, s-a prezentat misiunea pe care o au părinții
în crește rea integrală a copilului. P rin crearea unui climat al iubirii , în care copilul
primește afecțiunea părinților , dar vede și afecțiun ea dintre ei, aceștia vor reuși să îl
educe și să îi asigure nevoile de bază.
Familia este supusă astăzi unor transformări care împiedică de multe ori îndeplinirea
misiunii părinților . De aceea, s -a făcut o prezentare a problemelor care i ntervin azi în
viața de familie și efectele pe care le au asupra comunității familiale, dar în special al
copilului.
În fața acestor piedici , familia nu rămâne singură, învăță tura bisericii fiind cea care
o însoțește încă de la început , fiind izvor de speranță, chiar și în aceste momente dificile
pe care le traversează, fiind îndemnată mereu să rămână statornică în iubire și fideli tate
față de Cristos, model al iubirii adevărate.
Consider că familia are și astăzi o misiune importantă, aceea a educației, fiind
necesar ca părinții să acorde mai multă importanță iubirii față de copilul lor.
BIBLIOGRAFIE
ARIES PH.– DUBY G., Istoria Vieții Private , Meridiane, București 1994.
BARBU C., Sistemul asigurărilor pentru șomaj, Junimea, Iași 2004.
BIȘOC A., Criza și identitatea familiei în magisteriul papei Paul al VI -lea, Sapientia,
Iași 2005.
Biblia , trad. rom., B ULAI A. – PATRAȘCU E., Sapientia, Iași 2016.
BOROȘ L., „Familia și rolul ei în formarea preșcolarilor”, în I. ENĂȘOAE , Familia în
lumea contemporană , Sapientia, Iași 2015.
BOTEZATU M. – BOTEZATU D., „Cei șapte ani de acasă”, în I. ENĂȘOAE , Familia în
lumea contemporană , Sapientia, Iași 2015.
BULAI T., Fenomenul migrației și criza familială, Lumen, Iași 2006.
BULGARU M. – DILION M., Concepte fundamentale ale asistenței sociale. Note curs,
Chișinău 2000 .
CAMPBELL R., Educația prin iubire , Curtea veche, București 2011.
Catehismul Bisericii Catolice, ARCB, București 1993.
CHELARU I., Căsătoria și Divorțul. Aspecte juridice civile, religioase și de drept
comparat, A92 Acteon, Iași 2003.
CONCILIUL AL II-LEA DIN VATICAN , Constituții, Declarații, Decrete, ARCB, București
1999.
————— , Constituția dogmatică despre Biserică Lumen gentium (21 noiembrie1964).
BIBLIOGRAFIE
80
——— , Constituția pastorală privind Biserica în lumea contemporană Gaudium et
spes (7 decembrie 1965 ).
——— , Declarație despre educația creștină Gravissimum educationis (28 octombrie
1965).
CONDREA P. P., Dinamica pieței forței de muncă, Gh.Asachi, Iași 2002.
CONSILIUL PONTIFICAL PENTRU DREPTATE ȘI P ACE, Compendiu de doctrină socială a
bisericii , Sapientia, Iași 2007.
CONSILIUL PONTIFICAL PENTRU FA MILIE , Pregătirea la sacramentul Căsătorie i,
Vatican 1996.
CORNEA M., „Familia și valoarea ei în societate”, în I. ENĂȘOAE , Familia în lumea
contemporană , Sapientia, Iași 2015.
DUMITRIANA M., Copilul instituționalizat, Didactică și Pedagogică, București 19 98.
ENĂȘOAE I., „Părinții educatori, autentici promotori ai valorilor umane”, în Părinții
creștini, primii pedagogi ai copiilor conform documentelor Conciliului II
Vatican, Albena 2016.
FILIPESCU I. P., Adopția și protecția copilului aflat în dificultate , ALL, București 1997.
——— , Tratat de dreptul familiei, ALL, București 1998.
FISCHBEIN E., Climatul educativ în familie , Didactică și Pedagogică, București 1970.
FRANCISC , „Cateheză” (24 iunie 2015), în L’Osservatore Romano , (25 iunie 2015).
——— , Audiențe ge nerale de miercuri, Familia – 9. Copiii II (8 aprilie 2015), la
www.magisteriu.ro.
——— , Audiențe generale de miercuri , Familia – 4. Copiii (11 februarie 2015), la
www.magisteriu.ro.
——— , Audiențe generale de miercuri , Familia -20. Rănile I (24 iunie 2015), la
www.magisteriu.ro.
——— , Audiențele generale de miercuri, Familia -31, Iartă greșelile (4 noiembrie
2015), la www.magisteriu.ro .
BIBLIOGRAFIE
81
——— , Discursul Sfântului Părinte Papa Francisc adresat participanților la
Adunarea Plenară a Consiliului Pontifical pentru Familie , (25 octombrie
2013), la www.magisteriu.ro.
——— , Exortația apostolică Amoris laetitia (19 martie 2016 ).
HOLESTEIN A., Căsătoria și familia , Sapientia, Iași 2007.
ILUȚ P., Sociopsihologia și Antropologia Familiei , Polirom, Iași 2005.
IOAN PAUL AL II-LEA, Enciclice , ARCB, București 2008.
————— , Enciclica Redemptor hominis (4 martie 1979) .
——— , Exortația apostolică Christifideles laici (30 decembrie 1988) .
——— , Exortația apostolică Familiaris consortio (22 noiembrie 1981) .
——— , Exortația apostolică Familiaris consortio (22 noiembrie 1981) .
IOAN PAUL AL II-LEA, Scrisoarea către familii (02 februarie 1994) la
www.magisteriu.ro.
IRIMESCU G. coord., Singur acasă! Studiu efectuat în zona Iași asupra copiilor separați
de unul sau ambii părinți prin plecare a acestora la muncă în străinătate,
Alternative sociale, Iași 2006.
————, Asistența socială a familiei și a copilului. Note curs .
KIMMEL M. S., The Gendered Society , Oxford University Press, New York 2004.
MACAVEI E., Familia și casa de copii , Litera, București 1989.
MANFREDINI E., La famiglia. Riflessioni teologico -pastorali , Dehoniane, Napoli 1982.
MCDOWELL J., Manual de consiliere a tinerilor, Sapientia, Cluj -Napoca 1999.
MIFTODE V. coord., Fundamente ale asistenței sociale , Eminescu, București 199 9.
MIFTODE V., Migrațiile și dezvoltarea urbană, Junimea, Iași 1978.
MITITELUL D., „Colaborarea familiei cu școala în desăvârșirea personalității elevilor
și educarea lor pentru societate”, în I. E NĂȘOAE , Familia în lumea
contemporană , Sapientia, Iași 2015.
MITROFAN I. – N. MITROFAN , Familia de la A…la Z. Mic dicționar al vieții de familie ,
Științifică, București 1991.
BIBLIOGRAFIE
82
NEAMȚU G., Tratat de asistență socială , Polirom, Iași 2003.
PAUL AL VI-LEA, Discursul pentru audiența generală, Insegnamenti di Paolo VI (11
august 1976).
PETERS R., Don’t Be Afraid to discipline, Golden Books, New York 1997..
RADULIAN V., M. JITARU – C. NOVAK , Cartea albă a copilului din România, ISE,
București 1993.
ROBU I., „Porunca a IV -a din Decalog și Familia” (01.03.2005), pe www .magisteriu.ro.
ROTH M., Protecția copilului – Dileme, Concepții și Metode , Presa Universitară
Clujeană, Cluj -Napoca 1999.
SCHEEL A. „Familia – terenul în care se înrădăcinează credința și educația ”, în I.
ENĂȘOAE , Familia în lumea contemporană, Sapientia, Iași 2015.
SFÂNTUL SCAUN , Carta drepturilor familiei , art.5, Presa Bună, Iași 2000.
STĂNILESCU E., Sociologia educației familiale, vol. I, Polirom, Iași 1997.
ȘOITU C., „Instituționalizarea copilului – formă istorică de protecție socială” , în V.
MIFTODE , coord., Populații vulnerabile și fenomene de auto -marginalizare,
Lumen, Iași 2002.
TAMMI P., Dumnezeu ne -a creat ca o familie, Pauline, București 2002.
TIHAM ÉR T., Căsătoria Creștină, Eugenetica , Presa Bună, Iași 2002.
TUDOR A., „Conlucrarea dintre famili e, școală, biserică și societate pentru o educație
a valorilor”, în I. E NĂȘOAE , Familia în lumea contemporană, Sapientia, Iași
2015.
VALDES R. – VALDES M., „Gli sposi cristiani testimoni della carità”, în Pontificio
Consiglio per la Famiglia, Il sacrament o del matrimonio e la missione
educatrice , Elledici, Torino 1988.
ZAMFIR C., VLĂSCEANU L. coord., Dicționar de Sociologie, Babel, București 1993.
BIBLIOGRAFIE
83
Webografie
ro.radiovaticana.va
www.credinta -catolica.ro
www.curentul.net
www.ercis.ro
www.gotquestions.org
www.magisteriu.ro
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Coordon ator: Lect. dr. pr. Iosif IACOB [625970] (ID: 625970)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.