Coord. Cristi Danileț [632051]

Coord. Cristi Danileț
EFICIENȚA ȘI ECHIT ATEA
JUSTIȚIEI
STANDARDE EUROPENE
INSTITUTUL ROMÂN PENTRU DREPTURILE OMULUI

Coord. judecător Cristi Danileț
EFICIENȚA ȘI ECHIT ATEA
JUSTIȚIEI
STANDARDE EUROPENE
INSTITUTUL ROMÂN PENTRU DREPTURILE OMULUI
București, 2008

Proiectul a fost inițiat și coordonat de judecător Cristi Danileț, în anul
2006, în calitate de reprezentant al României în Comisia Europeană pentru
Eficiența Justiției din cadrul Consiliului Europei. Prima ediție a acestei lucrări a
fost publicată pe site-ul Ministerului Justiției, la www.just.ro, secțiunea Sistemul
Judiciar din România – studii și analize.
La realizarea activității de cercetare și traducere au mai colaborat: drd.
Silvia Martiș, Asociația Studenților din Facultatea de Limbi și Literaturi Străine
din Universitatea București și interni din Ministerul Justiției. Adaptarea și forma
finală a traducerii a fost asigurată de Cristi Danileț.
Descrierea CIP a Bibliotecii Naționale a României
Eficiența și echitatea justiției: standarde europene /
coord.: Cristi Danileț, – București: Editura I.R.D.O.,
2008
ISBN 978-973-9316-71-2
I. Danileț, Cristi (coord.)
34
Copyright © 2008
_______________
Eficiența și echitatea justiției
Cristi Danileț
___________
Este permisă difuzarea liberă a lucrării în orice format, în condițiile în care nu i se aduc modificări și nu
se realizează profit în urma difuzării. Orice modificare sau comercializare a acestei versiuni fără
acordul prealabil, în scris, al coordonatorului lucrării este interzisă.
Institutul Român Pentru Drepturile Omului
B-dul Nicolae Bălcescu nr. 21, Sector 1, București, România
Tel. (021) 311-4921
www.irdo.ro

Notă asupra ediției
Conform articolului 6 aliniatul 1 din Convenția europeană a drepturilor omului „Orice
persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public și într-un termen rezonabil
a cauzei sale, de către o instanță independentă și imparțială, instituită de lege, care va hotărî
fie asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei
oricărei acuzații în materie penală îndreptate împotriva sa.”
Această prevedere este reiterată în art. 47 referitor la „Dreptul la o cale de atac
eficientă și la un proces echitabil” al Cartei drepturilor fundamentale a Uniunii Europene,
proclamată solemn la 12 decembrie 2007, cu diferența că protecția în dreptul Uniunii este
mai extinsă, deoarece este garantat dreptul de a apela efectiv la un judecător, iar dreptul de
a se adresa unei instanțe nu se aplică numai pentru plângerile cu privire la drepturi și libertăți
cu caracter civil.
Or, exercitarea deplină a dreptului la un proces echitabil depinde de eficiență și
echitatea justiției, temă de preocupare a Consiliului Europei și a Uniunii Europene.
Volumul de față cuprinde cele două rezoluții si douăzeci și trei de recomandări ale
Comitetului Miniștrilor al Consiliului Europei, traduse în limba română, proiect inițiat și
coordonat de către judecătorul Cristi Danileț și constituie a doua ediție a lucrării, prima fiind
postată pe site-ul Ministerului Justiției, și , totodată, prima ediție tipărită.
Publicarea în volum a lucrării, valoros instrument de lucru, se înscrie în preocupările
Institutului Român pentru Drepturile Omului pentru promovarea standardelor internaționale
din domeniul drepturilor omului, prin modalitățile specifice atribuțiilor sale de instituție
națională de formare, cercetare și informare.
Redacția4

Cuvânt înainte
1. Consiliul Europei și îmbunătățirea justiției
Consiliul Europei
Consiliul Europei este cea mai veche organizație politică din Europa. Fondat la data
de 5 mai 1949, Consiliul reunește în prezent 47 de state europene1, însemnând 800 milioane
de persoane. Este distinct de Uniunea Europeană, însă toate statele membre ale Uniunii
sunt și membre ale Consiliului Europei. Obiectivul principal al acestuia este realizarea unei
unități mai strânse între statele membre pentru protejarea drepturilor omului, a libertăților
fundamentale și a statului de drept, principii care constituie fundamentul tuturor democrațiilor
autentice și care influențează viața tuturor europenilor2.
Comitetul Miniștrilor
Comitetul Miniștrilor reprezintă organismul de decizie al Consiliului Europei. El este
alcătuit din miniștrii afacerilor externe ai celor 46 de state membre sau din reprezentanții
diplomatici permanenți la Strasbourg3. Constituie un organism guvernamental în care, în
condiții de egalitate, pot fi discutate demersurile naționale privind problemele cu care se
confruntă societatea europeană, cât si forumul în care se elaborează răspunsurile europene
la aceste provocări. În colaborare cu Adunarea Parlamentară, el reprezintă gardianul valorilor
fundamentale ale Consiliului Europei și este învestit cu misiunea de a controla respectarea
angajamentelor luate de statele membre4.
CEPEJ
În data de 18 septembrie 2002, prin rezoluția nr. 12 din 2002 a Comitetului Miniștrilor
a fost înființată Comisia Europeană pentru Eficiența Justiției (CEPEJ). Scopul ei constă în
îmbunătățirea eficienței și funcționării justiției în statele membre și dezvoltarea implementării
instrumentelor Consiliului Europei. CEPEJ analizează rezultatele sistemelor judiciare
naționale, identifică dificultățile întâmpinate, definește moduri concrete de îmbunătățire atât a
evaluării rezultatelor, cât și a funcționării acestor sisteme, oferă la cerere asistență statelor
membre și propune organismelor competente ale Consiliului Europei domeniile în care ar
trebui elaborate noi instrumente juridice.
În acest sens, CEPEJ pregătește standarde de calitate, colectează și analizează
date, definește instrumente de măsurare și moduri de evaluare, dezvoltă contacte cu
personalități în domeniu, ONG-uri, institute de cercetare, centre de informare, organizează
audieri, promovează rețele de profesioniști5.
La 5 octombrie 2006 a fost publicat Raportul privind Sistemele judiciare din Europa –
date din 20046. Raportul analizează modul în care este organizată și funcționează justiția la
nivelul anului 2004 în 45 de state europene, pe baza standardelor cantitative și calitative.
1 România a ratificat Statutul Consiliului Europei (Londra, 5 mai 1949) prin Legea nr. 64 din 1993, publicată în
Monitorul Oficia l al României, Partea I, nr. 238 din 4 oct.1993 și a devenit membru al Consiliului Europei la data
de 7 octombrie 1993.2 Pentru detalii, a se vedea informațiile oferite de www.co e.int și www.co e.ro. 3 Date despre Reprezentanța României la Consiliul Europei se găsesc la http://www.co e.ro/campania.html. 4 Pentru detalii, a se vedea http://www.co e.int/T/CM/a boutCM_ en.asp și http://www.co e.ro/comitetul.html. 5 Pentru detalii, a se vedea site-ul oficial al CEPEJ, la adresa de web www.co e.int/cepej.6 Raportul este disponibil pe site-ul CEPEJ. Varianta în limba română a acestuia este disponibilă pe site-ul
Ministerului Justiției www.ju st.ro, secțiunea Siste mul Judiciar din România – studii și a nalize.5

2. Rezoluții și recomandări privind sistemul judiciar
Consiliul Europei este implicat în armonizarea sistemelor juridice europene în toate
domeniile dreptului. El asistă statele membre și candidate să-ți modernizeze instituțiile și să
pună dreptul în serviciul democrației, făcând justiția mai eficientă și căutând soluții pentru
noile probleme juridice.
Pentru atingerea acestor obiective, Consiliul Europei dispune de un program
interguvernamental de activitate în cadrul căruia se pregătesc instrumentele juridice sub
forma convențiilor (care sunt obligatorii pentru statele membre ce le ratifică) sau
recomandărilor (texte neobligatorii, care enunță principii directoare).
Comitetul Miniștrilor a adoptat numeroase instrumente ce reflectă voința de a crea a
justiție mai corectă (echitabilă) și mai eficientă. Măsurile de dezvoltare a independenței și
imparțialității judecătorilor, îmbunătățirea funcționarii procedurilor privind căile de atac și de
executare a hotărârilor judecătorești, reducerea gradului de încărcare a instanțelor și
scurtarea termenelor de judecată, simplificarea procedurilor, asistența judiciară și
îmbunătățirea eficienței și calității sistemului judiciar fac parte din politica Consiliului.
Organizația încurajează, de asemenea, folosirea medierii ca alternativă la procedurile
“tradiționale” de rezolvare a litigiilor, cât și utilizarea noilor tehnologii informatice care asigură
rapiditate, eficiență și calitate sistemelor judiciare.
*
* *
În această ediție a lucrării, care cunoaște lumina tiparului cu sprijinul Institutului
Român pentru Drepturile Omului, sunt date publicității în limba română, cele 2 rezoluții și 21
de recomandări ale Consiliului Europei în domeniul eficienței și echității justiției7. Pentru
elaborarea prezentei culegeri, am consultat ambele variante oficiale ale documentelor, în
limba franceză8 și în limba engleză9. Acolo unde am găsit diferențe notabile între acestea, le-
am indicat prin note de subsol. Am păstrat structura și chiar aliniamentul variantelor oficiale.
De asemenea, am adaptat anumite instituții menționate în textele oficiale la cele existente in
România. Pentru o aprofundare a informațiilor oferite de aceste instrumente, recomand
analizarea expunerilor de motive care însoțesc aproape fiecare recomandare și sunt
disponibile pe site-ul Consiliului Europei. În prezenta ediție au fost făcute unele corecturi de
traducere din precedenta ediție.
.
Îmi exprim speranța că prezentele recomandări vor putea fi utile autorităților judiciare,
administrative și legislative, în conturarea politicilor în justiție ce vor trebui standardizate la
nivelul statelor europene avansate, dar și profesioniștilor din sistemul juridic care vor putea
să își definească mai bine cadrul în care își desfășoară activitatea, dată fiind insuficiența în
România a dezbaterilor în domeniul organizării judiciare.

Judecător Cristi Danileț
7 Sub semnătura subsemnatului, în anul 2005 au fost publicate în revista „PRO L EGE” e ditată de Ministerul Public
din România, în traducere, unele recomandări în materie penală, cuprinse acum în această culegere.8 Disp onibile la http://www.co e.int/t/dg1/legalcooperation/cepej/textes/liste recres_FR.a sp. 9 Disp onibile la http://www.co e.int/t/dg1/legalcooperation/cepej/textes/ListeRecRes_en.asp.6

REZOLUȚIA (76) 5
A COMITETULUI MINIȘTRILOR CĂTRE STATELE MEMBRE
PRIVIND ASISTENȚA JUDICIARĂ ÎN MATERIE CIVILĂ, COMERCIALĂ, ADMINISTRATIVĂ
(adoptată de Comitetul Min iștrilo r în 18 feb. 1976, la a 254-a reuniune a delegaților min iștrilo r)
Comitetul Miniștrilor,
Considerând că pentru eliminarea obstacolelor economice cu privire la accesul la justiție
și pentru a permite persoanelor defavorizate economic să își exercite drepturile ce le revin în
statele membre, este utilă asigurarea unui tratament egal în acordarea asistenței judiciare10
între cetățenii statelor membre ale Consiliului Europei și străinii pentru care acordarea unui
asemenea tratament se justifică;
Recomandă guvernelor statelor membre să acorde, sub aceleași condiții ca și cele ale
naționalilor, asistență judiciară în materie civilă, comercială, administrativă, indiferent de
natura instanței competente:
a)resortisanților11, persoane fizice, ai oricărui stat membru;
b)tuturor celorlalte persoane fizice care locuiesc pe teritoriul unui stat în care se desfășoară
procedurile legale.
***
10 Expresia utilizată în limb a engleză este „legal aid” (n.ns, CD).11 Conform Dicțio narului Explicativ al Limbii Române, „resortisant” desemnează „persoana fizică sau juridică
aparținând unui stat, unui teritoriu aflat sub administrația altui stat” (n.ns, CD).7

REZOLUȚIA (78) 8
A COMITETULUI MINIȘTRILOR CĂTRE STATELE MEMBRE
PRIVIND ASISTENȚA JUDICIARĂ ȘI CONSULTANȚA JURIDICĂ
(adoptată de Comitetul Min iștrilo r în 2 mart. 1978, la a 248-a reuniune a delegaților min iștrilo r)
Comitetul Miniștrilor,
Considerând că dreptul de acces la justiție și la un proces echitabil, așa cum este
garantat de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului12, constituie o caracteristică
esențială a oricărei societăți democratice;
Considerând că, în consecință, este important de a lua toate măsurile necesare în
scopul eliminării obstacolelor economice care împiedică accesul la justiție și că existența
unor sisteme de asistență judiciară corespunzătoare va contribui la realizarea acestui scop,
în mod particular pentru persoanele cu venituri reduse13;
Considerând că acordarea asistenței judiciare nu ar trebui să fie considerată ca un
act de caritate făcut persoanelor cu venituri reduse, ci ca o obligație a comunității în
ansamblu;
Considerând că facilitarea accesului la consultanță juridică, pe lângă asistența
judiciară a persoanelor cu venituri reduse, este de natură să contribuie în mod egal la
eliminarea obstacolelor privind accesul la justiție;
Recomandă guvernelor statelor membre să ia sau să consolideze, după caz, toate
măsurile pe care le consideră necesare pentru a implementa în mod progresiv principiile
enunțate în anexa prezentei rezoluții;
Invită guvernele statelor membre să-l informeze periodic pe Secretarul General al
Consiliul Europei asupra măsurilor luate pentru a da curs recomandărilor conținute în
prezenta rezoluție.
Anexă la Rezoluția (78) 8

Partea I – Asistența judiciară14
1.Nimeni nu trebuie să fie împiedicat de obstacole cu caracter economic să își susțină
dreptul sau să își apere drepturile sale în fața tuturor jurisdicțiilor de natură civilă,
comercială, administrativă, de dreptul muncii sau fiscală. În acest sens, orice persoană
12 România a ratificat Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (Roma, 4 nov.
1950) prin Legea nr. 30 din 1984, publicată în Monitorul Oficia l al României, Partea I, nr. 135 din 31 mai 1984.13 Expresia utilizată de varianta oficială din limba franceză semnifică “persoane defavorizare din punct de vedere
economic” (n.ns, CD).14 A se vedea nota 10 (n.ns, CD).8

trebuie să aibă dreptul la asistența judiciară necesară. Pentru a aprecia dacă această
asistență este necesară sau nu, trebuie să se țină cont:
a.de resursele financiare și obligațiile celui interesat;
b.de costul aproximativ al procedurii.
2.Asistența judiciară trebuie să fie acordată chiar dacă cel interesat poate să suporte o
parte a cheltuielilor pentru procedură. În acest caz, asistența judiciară poate consta într-o
contribuție financiară a persoanei asistate a cărei plată să nu genereze anumite privațiuni
pentru aceasta.
3. Asistența judiciară trebuie să acopere toate cheltuielile judiciare suportate în mod
necesar pentru persoana asistată în revendicarea sau apărarea drepturilor sale,
referitoare mai ales la remunerarea personalului auxiliar justiției, obligațiile fiscale,
costurile expertizelor, indemnizația martorilor sau cheltuielile pentru traducere.
Acordarea asistenței judiciare trebuie să antreneze scutirea de cauțiuni sau depozite
constituite pentru a garanta plata cheltuielilor.
4.Asistența judiciară trebuie să poată fi obținută de o parte în cursul procedurii dacă
intervine vreo schimbare în resursele sau posibilitățile sale financiare sau dacă are loc
un alt eveniment care presupune asistență judiciară obligatorie.
5.Asistența judiciară trebuie întotdeauna să presupună concursul unei persoane calificate
pentru a exercita o profesie juridică conform reglementarilor statului interesat, nu doar
atunci când sistemul național de asistență judiciară implică un asemenea concurs, dar și:
a.atunci când reprezentarea părților în fața unei jurisdicții a statului interesat trebuie,
în mod obligatoriu, să fie asigurată de o asemenea persoană conform legii acelui
stat;
b.atunci când autoritatea competentă pentru a decide asupra cererii de asistență
judiciară constată că aceasta este necesară, ținând cont de circumstanțele proprii
fiecărei cauze.
Persoana asistată trebuie, pe cât posibil, să fie liberă în a alege persoana calificată
care o va asista. Persoana astfel desemnată trebuie să primească o remunerație
corespunzătoare în schimbul prestației efectuate.
6.Pentru a aprecia dacă asistența judiciară trebuie să fie acordată, autoritățile pot:
a.să examineze dacă, ținând cont de circumstanțele proprii fiecărei cauze, este
convenabilă inițierea unei acțiuni sau apărării într-o acțiune;
b.să țină cont de natura procedurii și, dacă este necesar, să nu acorde asistență
pentru alte cheltuieli decât cele ocazionate de asistența persoanei calificate la
care se referă principiul 5.
7.Sistemul de asistență judiciară trebuie să prevadă posibilitatea unei reexaminări a
deciziei de a refuza acordarea asistenței judiciare.
8.Responsabilitatea finanțării asistenței judiciare trebuie să fie asumată de către stat.
9.Condițiile de acordare a asistenței judiciare trebuie să poată fi revăzute în special datorită
creșterii costurilor de trai.
10. Sistemul de asistență judiciară trebuie să prevadă acordarea asistenței judiciare după
principiile enunțate în prezenta rezoluție pentru toate procedurile privind recunoașterea
sau executarea într-un stat a unei decizii luate de autoritățile altui stat.9

11. Statul trebuie să ia măsurile necesare pentru a aduce modalitățile sistemului de
asistență judiciară la cunoștința publicului și a celor interesați, mai ales a acelor
organisme ale statului ai căror reclamanți sunt susceptibili de a le cere ajutorul.
Partea a II-a – Consultanța juridică15
12. Statul trebuie să vegheze ca persoanele cu venituri reduse să poată obține consultanța
juridică necesară asupra oricărei probleme susceptibile să le afecteze drepturile sau
interesele privind materiile arătate la principiul 1.
13. Consultanța juridică trebuie să fie acordată ori gratuit, ori prin plata parțială de către
persoana care cere consultanța, în raport de resursele sale.
14. Statul trebuie să se asigure că informațiile privind modalitățile de acordare a consultanței
juridice sunt accesibile publicului și acelor organisme cărora se pot adresa persoanele ce
au nevoie de consultanță juridică.
15. Statul trebuie să ia măsurile corespunzătoare pentru ca informațiile asupra legislației să
fie puse la dispoziția organismelor de consultanță juridică.
16. Statul trebuie să acorde o atenție particulară cu privire la nevoia consultării juridice
atunci când o procedură ar putea să fie declanșată într-un alt stat.
***
15 Expresia utilizată în limb a engleză este „legal advice” (n.ns, CD).10

REZOLUȚIA NR. (81) 7
A COMITETULUI MINIȘTRILOR CĂTRE STATELE MEMBRE
PRIVIND MIJLOACELE DE FACILITARE A ACCESULUI LA JUSTIȚIE
(adoptată de Comitetul Min iștrilo r în 14 mai 1981, la a 68-a reuniune a delegaților min iștrilo r)
Comitetul Miniștrilor, conform art. 15.b din Statutul Consiliului Europei,
Considerând că dreptul de acces la justiție și la un proces echitabil, garantat prin
articolul 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, constituie o caracteristică esențială
a oricărei societăți democratice;
Având în vedere faptul că procedura judiciară este deseori atât de complexă,
îndelungată și costisitoare încât persoanele particulare – și mai ales persoanele defavorizate
economic sau social – se confruntă cu dificultăți serioase în exercitarea drepturilor lor în
cadrul statelor membre;
Considerând că un sistem eficient de asistență judiciară și de consultanță juridică, de
felul celui prevăzut de Rezoluția (78) 8 a Comitetului Miniștrilor, poate contribui în mare
măsură la eliminarea acestor obstacole;
Considerând, de asemenea, că este de dorit să fie luate toate măsurile necesare
pentru simplificarea procedurii oricând este posibil, în vederea facilitării accesului
persoanelor particulare la instanțe, asigurându-se în același timp că justiția este făcută;
Considerând că este de dorit, în vederea facilitării accesului la justiție, simplificarea
documentelor folosite în cadrul procedurilor;
Recomandă guvernelor statelor membre luarea sau, după caz, consolidarea tuturor
măsurilor pe care le consideră necesare pentru a asigura punerea treptată în practică a
principiilor enunțate în anexa prezentei recomandări;
Anexă la Recomandarea nr. (81) 7
Principii
Statele membre ar trebui să ia toate măsurile necesare pentru a informa publicul
referitor la mijloacele aflate la dispoziția unei persoane pentru realizarea drepturilor sale în
justiție și pentru asigurarea unor proceduri simple, rapide și necostisitoare în materie civilă,
comercială, administrativă, de dreptul muncii sau fiscală. În acest scop, statele membre ar
trebui să țină cont mai ales de principiile enunțate în cele ce urmează:
A – Informarea publicului
1. Este necesară luarea unor măsuri adecvate pentru informarea publicului referitor la
amplasarea și competențele instanțelor, precum și asupra modului de inițiere a unei acțiuni
în instanță sau de apărare în cadrul unei astfel de acțiuni.11

2. Trebuie să poată fi obținute informații generale fie de la instanțe, fie de la orice
serviciu sau organism competent, cu privire la:
– formalitățile de procedură, sub rezerva că aceste informații nu implică consultanță
juridică pe fondul speței;
– modul și termenul de exercitare a unei căi de atac, precum și regulile de procedură
ce trebuie respectate și documentele necesare în acest scop;
– mijloacele prin care poate fi executată o decizie și, dacă este posibil, cheltuielile de
executare.
B – Simplificarea
3. Trebuie luate măsuri pentru facilitarea sau, după caz, încurajarea concilierii părților
sau a soluționării conflictelor pe cale amiabilă înainte de demararea procedurii judiciare sau
pe parcursul unei proceduri deja inițiate.
4. Nicio parte nu trebuie să fie împiedicată să apeleze la serviciile unui avocat. Trebuie
evitată obligarea unei părți de a apela la serviciile mai multor avocați pentru un singur litigiu,
dacă o asemenea pluralitate a serviciilor nu este neapărat necesară. Dacă, dată fiind natura
speței, ar fi oportun, în vederea facilitării accesului persoanelor particulare la justiție, să li se
permită să își prezinte singure cauza în instanță, apelarea la un avocat nu ar trebui să fie
obligatorie.
5. Statele trebuie să ia măsuri pentru ca prezentarea tuturor actelor de procedură să fie
simplă, limbajul folosit să fie pe înțelesul publicului și hotărârilor judecătorești să fie pe
înțelesul părților.
6. Dacă una dintre părți nu cunoaște destul de bine limba folosită în instanță, statele
trebuie să acorde o atenție deosebită problemelor de interpretare și de traducere, și să se
asigure că persoanele defavorizate economic nu sunt dezavantajate în ceea ce privește
accesul la justiție sau desfășurarea procesului din pricina imposibilității lor de a vorbi sau de
a înțelege limba folosită de instanță.
7. Trebuie luate măsuri pentru ca numărul experților desemnați în aceeași cauză de
către instanță, din oficiu sau la cererea părților, să fie cât mai mic posibil.
C – Accelerarea
8. Trebuie făcute toate eforturile pentru a reduce la minimum timpul necesar pentru
obținerea unei hotărâri judecătorești. În acest sens, trebuie luate măsuri pentru eliminarea
procedurilor învechite care nu au utilitate practică, pentru ca instanțele să dispună de
personal suficient și să funcționeze într-o manieră eficientă și pentru adoptarea de
mecanisme care să permită instanței să urmărească derularea procedurii încă de la început.
9. Trebuie luate măsuri în ceea ce privește creanțele necontestate sau garantate asupra
sumelor de bani, pentru ca în acest gen de cauze hotărârea definitivă să se pronunțe rapid,
fără formalități, înfățișări în fața instanței sau cheltuieli superflue.
10. Pentru a preveni exercitarea dreptului de apel într-o manieră abuzivă sau în scopul
tergiversării, trebuie acordată o atenție specială posibilității de executare provizorie a
hotărârilor susceptibile de a fi apelate, precum și a dobânzilor aplicabile sumei statuate prin
hotărâre înainte de executare. 12

D – Costul justiției
11. Introducerea unei acțiuni în instanță nu poate fi condiționată de plata efectuată către
stat de una din părți a unei sume nejustificat de mare în raport cu speța dedusă judecății.
12. În măsura în care cheltuielile de procedură constituie un obstacol evident pentru
accesul la justiție, dacă este posibil ele trebuie reduse sau eliminate. Sistemul cheltuielilor de
procedură trebuie examinat în vederea simplificării sale.
13. O atenție deosebită trebuie acordată problemei onorariilor avocaților și ale experților
în măsura în care acestea constituie un obstacol pentru accesul la justiție. Trebuie asigurată
o anumită formă de control asupra valorii acestor onorarii.
14. Cu excepția unor circumstanțe speciale, în principiu partea care câștigă trebuie să
obțină de la partea care pierde decontarea cheltuielilor sale, inclusiv a onorariilor avocatului,
pe care le-a suportat în mod justificat în legătură cu procedura.
E – Procedurile speciale
15. Pentru litigiile privitoare la creanțe de importanță minoră, trebuie instituită o procedură
care să permită părților să recurgă la justiție fără a trebui să suporte cheltuieli
disproporționate în raport cu suma care face obiectul litigiului. În acest scop, se pot prevedea
formulare simple, evitarea înfățișărilor inutile și limitarea căilor de atac.
16. Statele trebuie să se asigure că procedurile în materia dreptului familiei sunt simple,
rapide, puțin costisitoare și respectă natura personală a litigiilor în această materie. În
măsura posibilului, dezbaterile pentru acestea ar trebui să nu fie publice.
***13

RECOMANDAREA NR. (84) 5
A COMITETULUI MINIȘTRILOR CĂTRE STATELE MEMBRE
ASUPRA PRINCIPIILOR DE PROCEDURĂ CIVILĂ
MENITE SĂ ÎMBUNĂTĂȚEASCĂ FUNCȚIONAREA JUSTIȚIEI16
(adoptată de Comitetul Min iștrilo r în 28 febr. 1984, la a 367-a reuniune a delegaților min iștrilo r)
Comitetul de Miniștri, în baza articolului 15.b din Statutul Consiliului Europei,
Având în vedere că dreptul la justiție garantat de articolul 6 de Convenția Europeană
a Drepturilor Omului este o componentă esențială pentru orice societate democratică;
Având in vedere că implementarea măsurilor și principiilor expuse în Rezoluțiile (76)
5 și (78) 8 asupra asistenței judiciare, precum și în Recomandarea nr. (81) 7 privind
mijloacele de facilitare a accesului la justiție, ar înlesni procesul de exercitare a dreptului la
justiție a cetățenilor;
Având în vedere, de asemenea, că unele reguli ale procedurii civile utilizate în statele
membre pot constitui obstacole pentru o justiție efectivă întrucât, în primul rând, acestea nu
mai servesc nevoilor societății moderne și, în al doilea rând, pot fi deturnate pentru a produce
abuzuri sau întârzieri;
Având în vedere că procedura civilă ar trebui simplificată, făcută mai flexibilă și mai
operativă, menținându-se în același timp garanțiile asigurate justițiabililor de către regulile
tradiționale ale procedurii, precum și calitatea justiției necesară unei societăți democratice;
Având în vedere că, pentru a se atinge aceste obiective, este necesar ca părțile să
aibă la dispoziție proceduri mai simple, mai rapide și să fie protejate contra tacticilor abuzive
și de amânare, în special prin recunoașterea în favoarea judecătorului a unor puteri de a
orienta procedurile cât mai eficient;
Luând în considerare discuțiile purtate și rezoluțiile adoptate de către miniștrii de
justiție europeni în cadrul celei de-a 12-a Conferințe, organizată în mai 1980 la Luxemburg,
Recomandă ca guvernele statelor membre să adopte sau, după caz, să întărească
toate măsurile pe care acestea le consideră necesare pentru a îmbunătăți procedura civilă,
având ca model principiile expuse în anexa acestei recomandări.
16 La momentul adoptării acestei recomandări, reprezentanții Belgiei si Olandei, în aplicarea articolului 10.2.c din
Regulamentul interior al reuniunilor delegaților miniștrilo r, și-au rezervat dreptul de a fi sau nu de acord cu ce-a
de-a doua propoziție a Principiului 5, expusă în anexa acestei recomandări.14

Anexa la Recomandarea nr. (84) 5
Principiile procedurii civile
menite să îmbunătățească funcționarea justiției
Principiul 1
1. În mod normal, procedurile trebuie să constea în nu mai mult de două înfățișări: prima
fiind o înfățișare preliminară de natură preparatorie, iar a doua cea în care sunt administrate
probele, se pun concluzii și, în măsura în care este posibil, se ia hotărârea. Judecătorul
trebuie să se asigure că toate actele celei de-a doua înfățișări sunt îndeplinite la timp,
neadmițându-se amânări decât în cazul apariției a noi probe sau alte circumstanțe
extraordinare sau importante.
2. Trebuie aplicate sancțiuni atunci când una din parți, eventual după ce i s-a pus în
vedere, nu a îndeplinit un act procedural în termenul limită impus de lege sau de judecător,
deși fusese anunțată în acest sens. În funcție de circumstanțe, astfel de sancțiuni pot consta
în decăderea din dreptul de a mai îndeplini actul procedural, plata unor daune-interese,
cheltuieli, amenzi sau chiar radierea de pe rol a cazului.
3. Instanța trebuie să aibă posibilitatea de a cita martorii și de a aplica sancțiuni
(amenzi, daune-interese etc.) în cazul absenței nejustificate a acestora. Când un martor
absentează, judecătorul este cel care decide dacă procesul continuă fără această mărturie.
Pentru a facilita depunerea mărturiilor, trebuie să existe posibilitatea de a apela la mijloace
tehnice moderne, precum telefoane sau sisteme audio-video, în funcție de caz.
4. În cazul în care un expert desemnat de instanță nu-și prezintă raportul sau întârzie
depunerea lui fără să ofere o justificare, trebuie aplicate sancțiuni adecvate. Acestea pot fi:
reducerea onorariului, plata unor daune-interese sau cheltuieli precum și măsuri disciplinare
aplicate, în funcție de caz, de către instanța sau o organizație profesională.
Principiul 2
1. În cazul în care una din părți declanșează proceduri vădit nefondate, instanța ar
trebui să aibă posibilitatea de a se judeca cauza într-o procedură sumară sau, după caz, să
impună o amendă acestei părți sau să o oblige la plata unor despăgubiri către cealaltă parte.
2. În cazul în care una din părți, încălcând regula loialității la care este ținută în
derularea procesului, utilizează mijloace sau acte de procedură cu scopul clar de a întârzia
procesul, judecătorul ar trebui să aibă posibilitatea fie să se pronunțe imediat pe fond, fie să
impună sancțiuni precum decăderi17, plata unor amenzi sau a unor daune-interese; în cazuri
particulare, avocatul poate fi constrâns la plata cheltuielilor de judecată.
3. Asociațiile profesionale de avocați trebuie îndemnate să prevadă sancțiuni
disciplinare în cazurile în care un membru al acestora se comporta în maniera descrisă în
paragrafele anterioare.
Principiul 3
În timpul înfățișării preliminare și, dacă e posibil, pe tot parcursul procesului,
judecătorul trebuie să aibă un rol activ în desfășurarea rapidă a tuturor procedurilor,
17 În varianta în limb a engleză, sancțiunea constă în „a declara procedura nulă” (n.ns, CD)15

respectând drepturile parților, inclusiv dreptul la tratament egal. În mod special, acesta
trebuie să aibă puterea de a le ordona din oficiu părților să aducă orice clarificare este
necesară sau să se prezinte în persoană, puterea de a invoca chestiuni de drept, de a
solicita probe cel puțin in cazurile unde fondul litigiului nu este la dispoziția părților, de a
conduce administrarea probelor, de a exclude acei martori ale căror mărturii ar fi irelevante
pentru caz, de a limita numărul de martori chemați pentru aceleași fapte atunci când acest
număr este excesiv. Aceste puteri trebuie exercitate fără a se depăși obiectul acțiunii.
Principiul 4
Judecătorul trebuie să aibă, cel puțin în prima instanță, puterea de a decide, în funcție
de natura cazului, dacă se vor folosi proceduri scrise sau orale, ori o combinație între cele
două, cu excepția cazurilor expres menționate în lege.
Principiul 5
Dacă legea nu prevede altfel, cererile, excepțiile sau apărările și, în principiu,
mijloacele de probă trebuie prezentate pe cât posibil în primele faze ale procesului sau,
eventual, înainte de etapa preliminară, unde aceasta există. De obicei, la apel judecătorul nu
mai acceptă fapte care nu au fost prezentate în prima instanță, exceptând cazurile în care:
a. acestea nu au fost cunoscute în prima instanță;
b. persoana care prezintă noile probe nu a fost parte în prima instanță;
c. există un motiv excepțional pentru care acestea ar trebui admise.
Principiul 6
Hotărârea trebuie luată la încheierea dezbaterilor sau cât mai repede după aceea. Ea
trebuie să fie cât mai concisă posibil. Trebuie să se fondeze pe lege, dar trebuie să rezolve,
într-o maniera certă, explicit sau implicit, toate cererile invocate de părți.
Principiul 7
Trebuie luate măsuri pentru a descuraja utilizarea abuzivă a căilor de atac.
Principiul 8
1. Trebuie instituie adițional unele reguli sau un ansamblu de reguli speciale pentru a
accelera soluționarea litigiilor:
a. în cazuri urgente;
b. dacă dreptul care nu este contestat sau creanța este certă și lichidă, ori dacă
obiectul litigiului este de o valoare redusă;
c. în domeniul accidentelor rutiere, litigiilor de muncă, chestiuni între proprietar și
chiriaș, precum și în anumite chestiuni privind dreptul familiei, în special cele legate de
stabilirea sau modificarea pensiei de întreținere.
2. Pot fi utilizate în acest sens una sau mai multe dintre următoarele măsuri: forme
simplificate ale cererilor introductive la instanță; suprimarea înfățișărilor ori stabilirea unei
singure înfățișări sau, dacă este necesar, a unei înfățișări preliminare preparatorii; proceduri 16

exclusiv scrise sau, după caz, exclusiv orale; interzicerea sau limitarea în folosirea anumite
excepții sau apărări; reguli mai flexibile în ceea ce privește probele18; interzicerea amânărilor
sau acordarea unor amânări de scurtă durată; numirea de către instanță a unui expert
judiciar; stabilit fie din oficiu, fie la cererea părților, de preferință la începutul procesului; rol
activ al judecătorului în conducerea cazului, și în procesul de căutare și administrare a
probelor.
3. Aceste reguli sau ansamblu de reguli speciale pot fi, în funcție de situație, obligatorii,
facultative la cerere pentru oricare dintre parți sau stabilite prin acordul comun al părților.
Principiul 9
Autorităților judiciare trebuie să li se pună la dispoziție cele mai moderne mijloace
tehnice pentru a-și îndeplini atribuțiile în condiții de maximă eficacitate, în special facilitând
accesul la diferite surse de legislație și accelerând administrarea justiției.
***
18 Traducerea expresiei utilizată de varianta din limb a franceză este „administrarea liberă a probelor” (n.ns, CD).17

RECOMANDAREA NR. (86) 12
A COMITETULUI MINIȘTRILOR CĂTRE STATELE MEMBRE
PRIVIND MĂSURILE DE PREVENIRE ȘI REDUCERE A ÎNCĂRCĂTURII INSTANȚELOR
(adoptată de Comitetul Min iștrilo r în 16 sept. 1986, la a 399-a reuniune a delegaților min iștrilo r)
Comitetul Miniștrilor, în baza articolului 15. b din Statutul Consiliului Europei,
Luând în considerare, pe de-o parte, creșterea numărului de cauze în fața instanțelor,
care poate avea ca efect afecta dreptul justițiabililor de a fi judecați într-un termen rezonabil,
în sensul art. 6 par.1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului;
Luând în considerare, pe de altă parte, numărul ridicat de sarcini nejurisdicționale
încredințate judecătorilor, număr care, în unele state, are tendința de a crește;
Convins de interesul de a limita numărul activităților nejurisdicționale încredințate
judecătorilor precum și încărcătura excesivă a instanțelor, în scopul de a îmbunătăți
funcționarea justiției;
Convins, în egală măsură, de interesul de a asigura în permanență o repartizare
echilibrată a cauzelor între jurisdicții și de a utiliza cât mai bine resursele umane de care
acestea dispun;
Invită guvernele statelor membre, în afară de a pune la dispoziția sistemului judiciar
resursele necesare pentru a putea face față într-un mod eficient creșterii numărului cauzelor
și a sarcinilor nejurisdicționale, să reflecteze asupra oportunității de a urma, în politica lor
judiciară, unul sau mai multe din obiectivele următoare:
I. Să încurajeze, în cazurile potrivite, rezolvarea pe cale amiabilă a diferendelor fie în
afara sistemului judiciar, fie înainte sau în timpul procedurii judiciare.
În acest scop, ar putea fi luate în considerare măsurile următoare:
a)să prevadă, cu avantaje potrivite, proceduri de conciliere care, prealabil sau la începutul
procedurii judiciare, ar avea drept scop rezolvarea litigiului;
b)să încredințeze judecătorilor, printre sarcinile lor principale, obligația de a căuta o
soluționare amiabilă a litigiului între părți în toate cauzele în care este posibil, fie la
începutul procedurii, fie în orice alt stadiu potrivit al acesteia;
c)să consacre ca o obligație deontologică a avocaților sau să invite organele competente
să le recunoască avocaților posibilitatea concilierii cu partea adversă înainte de a recurge
la calea judiciară, ca și în toate stadiile potrivite ale procedurii judiciare.
II. Să evite creșterea volumului de sarcini nejurisdicționale încredințate judecătorilor și
să le diminueze progresiv, încredințându-le altor persoane sau organe.
Anexa prezentei recomandări conține exemple de sarcini prevăzute deja de anumite
state și de care judecătorul ar putea fi scutit ținând cont de circumstanțele particulare ale
fiecărei țări.
III. Să prevadă pentru cauzele mai puțin importante sau pentru anumite materii, organe
care, în afara sistemului judiciar, să fie la dispoziția părților pentru a soluționa litigiile.18

IV.Să ia dispozițiile necesare pentru ca, în cazurile în care se pretează, arbitrajul să
constituie o alternativă mai accesibilă și mai eficace a acțiunilor judiciare.
V. Să generalizeze, dacă nu există deja, instituirea judecătorului unic în primă instanță,
în toate materiile potrivite.
VI. Să revadă periodic competența diferitelor organe jurisdicționale, în funcție de natura
și numărul acțiunilor introduse, în scopul de a asigura o repartizare echilibrată a încărcăturii.
VII. Să evalueze eventuala incidență a unei asigurări juridice cu privire la creșterea
numărului de cauze de competența instanțelor și să ia măsurile necesare în cazul în care s-
ar stabili că acest tip de asigurare încurajează introducerea de acțiuni nefondate.
Anexă la Recomandarea nr. (86) 12
Exemple de sarcini nejurisdicționale de care judecătorii din anumite state ar putea
fi scutiți în funcție de caracteristicile proprii fiecărei țări:
•Celebrarea căsătoriei;
•Încheierea de convenții patrimoniale între soți;
•Dispensă pentru publicarea anunțului de căsătorie;
•Autorizarea unui soț pentru a-l reprezenta pe celălalt: înlocuirea consimțământului
soțului care este împiedicat să și-l exprime;
•Schimbarea numelui de familie sau a prenumelui;
•Recunoașterea paternității;
•Administrarea bunurilor celor declarați incapabili;
•Numirea unui reprezentant legal pentru incapabilii majori și pentru cei absenți;
•Aprobarea achizițiilor patrimoniale a persoanelor juridice;
•Controlul actelor contabile ținute de comercianți;
•Ținerea și controlul registrelor comerciale:
Registrul comercianților persoane fizice;
Registrul societăților;
Registrul mărcilor;
Registrul automobilelor;
Registrul bărcilor, navelor și aeronavelor;
•Acordarea de licențe pentru a exercita activitatea comercială;
•Intervenția în activitățile electorale, altele decât cele prevăzute de Constituție;
•Desemnare unui judecător ca președinte sau membru al comisiilor în care prezența
sa nu e cerută decât pentru a garanta imparțialitatea comisiilor;
•Încasarea taxelor și impozitelor vamele;
•Încasarea cheltuielilor de judecată;
•Exercitarea funcțiilor notariale;
•Actele referitoare la succesiune;
•Actele de stare civilă și registrele de stare civilă;
•Cartea Funciară (controlul și înscrierea transferului de proprietate, a ipotecilor etc.);
•Numirea arbitrilor dacă acesta e prevăzută de lege.
***19

RECOMANDAREA NR. (87) 18
A COMITETULUI MINIȘTRILOR CĂTRE STATELE MEMBRE
PRIVIND SIMPLIFICAREA JUSTIȚIEI PENALE 19
(adoptată de Comitetul Min iștrilo r în 17 sept. 1987, la a 410-a reuniune a delegaților min iștrilo r)
Comitetul Miniștrilor, în baza art. 15. b din Statutul Consiliului Europei,
Reamintind că scopul Consiliului Europei este realizarea unei unități mai strânse între
statele sale membre;
Considerând că o acțiune comună vizând accelerarea și simplificarea justiției penale
trebuie să țină cont de condițiile prevăzute în art. 5 și 6 din Convenția Europeană a
Drepturilor Omului;
Având în vedere sporirea cazurilor supuse justiției penale, în special cele al căror
autor este pasibil de o pedeapsă ușoară și problemelor cauzate de durata procedurilor
penale;
Considerând că întârzierea în soluționarea cauzelor penale atrage discreditarea
asupra dreptului penal și afectează buna administrare a justiției;
Considerând că lentoarea justiției penale ar putea fi remediată nu numai prin
mijloacele care îi sunt acesteia destinate și prin modul în care aceste mijloace sunt
întrebuințate, ci mai ales printr-o mai bună definire a priorităților în cadrul politicii penale, atât
în ceea ce privește forma, cât și fondul prin:
– recurgerea la principiul oportunității urmăririi penale20;
– recurgerea, pentru a rezolva problema infracțiunilor minore și a celor comune, la:
•așa-numitele proceduri sumare,
•tranzacții între autoritățile competente în materia penală și alte
autorități interveniente, ca o posibilă alternativă la urmărirea penală,
•așa-numitele proceduri simplificate;
– simplificarea procedurii jurisdicționale ordinare;
Ținând cont de concluziile de la reuniunea miniștrilor de justiție europeni ținută la
Montreux în 10 septembrie 1981;
Recomandă guvernelor statelor membre să ia, respectând în totalitate principiile lor
constituționale și cutumele, toate măsurile necesare pentru aplicarea următoarelor principii:
19 La adoptarea acestei recomandări, Delegația Republicii Federale Germania, în aplicarea art. 10.2.c din
Regulamentul interior al reuniunilor delegaților miniștrilo r, și-a rezervat dreptul de a se conforma sau nu la
paragraful 11.a.3 și 11.a.4 al recomandării.20 Varianta în limb a engleză utilizează expresia “discre tionary prosecution” (n.ns, CD).20

I. Oportunitatea urmării penale
a. Principiul oportunității urmăririi penale
1. Principiul oportunității urmăririi penale trebuie să fie adoptat sau aplicarea sa să se
regăsească, ori de câte ori contextul istoric sau Constituția statelor membre o permit; dacă
aceasta nu este posibil, trebuie gândite măsuri pentru a se ajunge la aceeași finalitate.
2. Puterea de a renunța la începerea urmăririi penale sau de a-i pune acesteia capăt,
pentru motive de oportunitate, trebuie să fie prevăzută expres de lege.
3. În virtutea acestui principiu, decizia de a renunța la urmărirea penală este posibilă
doar dacă organul de urmărire penală dispune de indicii suficiente de culpabilitate.
4. Acest principiu trebuie să se bazeze pe motive generale, precum interesul public.
5. Exercitând această putere, organul competent trebuie să se inspire în special,
conform dreptului național, din principiul general al egalității tuturor în fața legii și cel al
individualizării justiției penale și, mai ales:
– din gravitatea, natura, circumstanțele și consecințele infracțiunii;
– din personalitatea suspectului;
– din pedeapsa care poate fi aplicată;
– din efectele acestei condamnări asupra suspectului; și
– din situația victimei.
6. Clasarea21 procedurii pe motiv de oportunitate poate să fie necondiționată22,
asemănătoare cu avertismentul, cu mustrarea, cu admonestarea, sau poate fi condiționată
de impunerea anumitor reguli de conduită, de plata unei amenzi, de despăgubirea victimei
sau de punerea sub probațiune.
7. Trebuie să existe consimțământul suspectului în toate cazurile în care e posibilă
clasarea condiționată. În cazul în care consimțământul lipsește, organul de urmărire penală
are obligația de a exercita acțiunea penală contra suspectului, numai dacă nu renunță la
acuzație pentru un alt motiv.
Necontestarea măsurii luate sau executarea unei condiții impuse în sensul
paragrafului 6 poate să fie asimilată cu consimțământul.
Trebuie reglementate reguli pentru a garanta că, consimțământul este dat în
cunoștință de cauză, liber și fără să fie obținut prin constrângere.
8. În general, oprirea procedurii poate să fie temporară, până la împlinirea termenului de
prescripție, sau definitivă.
9. În ceea ce privește clasarea condiționată, aceasta trebuie să fie definitivă când
persoana și-a îndeplinit obligațiile.
21 În sensul de oprire sau închidere a procedurii ori renunțare la urmărire (n.ns, CD).22 Variantele oficiale folosesc expresia „pur și simp lă” (n.ns, CD).21

Decizia nu poate să fie asimilată cu una judecătorească, care să urmeze regulile
acesteia, cum ar fi inter alia înscrierea în cazierul judiciar, decât dacă suspectul și-a
recunoscut vina.
10. În măsura în care este posibil, decizia de clasare trebuie să fie adusă la cunoștința
reclamantului.
11. Victima trebuie să aibă posibilitatea de a-și putea repara ulterior prejudiciul cauzat
prin infracțiune în fața unei instanțe civile sau penale.
12. Citarea suspectului nu este necesară dacă clasarea îmbracă forma unei renunțări
necondiționate la începerea urmării penale.
b. Măsuri având același scop cu principiul oportunității urmăririi penale
Statele care aplică principiul legalității urmăririi penale trebuie să introducă sau să
dezvolte recurgerea la metode care, deși sunt diferite de cele ale oportunității urmăririi
penale, urmăresc același scop cu acestea, și mai ales:
i. trebuie să fie sporit numărul de cazuri în care declanșarea urmăririi penale este
supusă unei condiții; în particular, când interesul public nu este primordial, întrebarea și
consimțământul victimei poate fi o condiție prealabilă pentru începerea urmăririi penale;
ii. legea trebuie să permită judecătorului să suspende sub condiție urmărirea penală
sau să înceteze urmărirea în baza unor proceduri similare celor cunoscute de organele de
urmărire penală din sistemul oportunității.
II. Proceduri sumare, tranzacții și proceduri simplificate
a. Dezincriminarea, procedurile sumare și infracțiunile minore prin natura lor
1. Sistemele juridice care fac distincție între contravenții și infracțiuni trebuie să
procedeze la dezincriminarea infracțiunilor, mai ales a infracțiunilor comune din domeniul
dreptului rutier, fiscal și vamal dacă acestea sunt delicte minore prin natura lor.
2. Pentru instrumentarea acestor infracțiuni, pentru care elementul material primează
celui moral (intenția de a comite o infracțiune), toate statele trebuie să recurgă la procedurile
sumare sau proceduri scrise, care nu presupun intervenția judecătorului în mod special.
3. Nu poate fi luată nicio măsură de constrângere fizică, mai ales detenția provizorie.
4. Sancțiunile aplicate trebuie să fie în principal de natură pecuniară, iar cuantumul lor,
determinat de lege, trebuie să fie în sume fixe sau forfetare. O sancțiune restrictivă sau
privativă de drepturi, excluzând însă lipsirea totală de libertate, poate să fie aplicată doar în
cazurile prevăzute de lege.
5. Aceste sancțiuni pecuniare pot să fie aplicate pe loc de agentul constatator sau să fie
notificate suspectului ulterior de autoritatea competentă, administrativă sau judecătorească,
care poate recurge, în acest caz, la mijloace electronice de încasare, ținându-se cont de
numărul de cazuri pe care le are de rezolvat.
6. Acest mod de a proceda, care trebuie să fie considerat ca o propunere făcută
suspectului, trebuie să fie acceptat expres sau tacit, plata unei amenzi sau executarea 22

sancțiunii echivalând cu acceptarea. În cazul acceptării tacite, procedura de notificare trebuie
să respecte fără niciun dubiu toate drepturile destinatarului.
7. Acceptarea acestei propuneri, în caz de executare, exclude orice urmărire penală
având la bază aceleași motive (ne bis in idem).
8. Această procedură trebuie să rezerve suspectului dreptul de a prezenta cazul său în
fața unei instanțe judecătorești.
b. Tranzacții necontencioase23
1. Respectând prevederile Constituțiilor lor, statele membre trebuie să revadă legislația
cu privire la atribuțiile autorităților competente în materie penală și ale altor autorități ce pot
interveni în procedura tranzacției, mai ales pentru infracțiunile minore, având la bază
principiile următoare:
2. Legea va reglementa condițiile de tranzacționare propuse suspectului de către
autoritate, mai ales:
i. plata unei sume de bani către stat sau către o instituție de utilitate publică sau de
binefacere;
ii. restituirea bunurilor și a avantajelor obținute prin comiterea infracțiunii;
iii. despăgubirea victimei fie înaintea tranzacției, fie ca element al acesteia.
3. Competența autorităților care pot propune tranzacția și categoriile de infracțiuni vizate
trebuie să fie determinate de lege. Autoritatea ar trebui să poată să-și revizuiască
propunerea sa, în favoarea suspectului, ținând cont de eventualele obiecții ale acestuia.
4. Autoritatea ar trebui să precizeze condițiile în care se poate recurge la tranzacție și ar
trebui să adopte principii directoare și un barem al sumelor de plată, pentru a fi respectat pe
cât se poate de mult principiul egalității în fața legii. În acest sens, este necesar să se publice
aceste condiții, principiile directoare și baremul.
5. Suspectul care nu dorește să cadă la învoială ar trebui întotdeauna să aibă
posibilitatea de a nu răspunde la propunere sau să respingă oferta.
6. Acceptarea tranzacției va înlătura definitiv exercitarea acțiunii penale, dacă suspectul
va îndeplini condițiile care i-au fost propuse.
7. Autoritatea va publica, apărând anonimatul suspecților, un raport anual privind modul
în care ea și-a exercitat atribuțiile în legătură cu tranzacția.
c. Procedura simplificată în infracțiunile minore din punct de vedere al circumstanțelor
1. În cazul infracțiunilor minore din punct de vedere al circumstanțelor, când starea de
fapt este bine stabilită și pare sigur că cel vizat este autorul infracțiunii, se poate apela la
procedurile simplificate, adică la procedurile scrise desfășurate de către autoritatea judiciară,
trecându-se peste faza audierilor și putându-se da direct decizii asimilate celor date de
judecători, cum ar fi o ordonanța penală.
23 Este vorba de tranzacțiile care au loc în afara instanțelor (n.ns, CD). 23

2. O asemenea ordonanță penală trebuie să conțină elementele necesare unei bune
informări a inculpatului în ceea ce privește consecințele acceptării sale. Trebuie să i se
aducă la cunoștință într-o manieră clară și sigură că poate beneficia de o amânare pe o
durată rezonabilă în scopul unei eventuale consultări cu un avocat.
3. Sancțiunile aplicate prin actul de ordonanță penală trebuie să fie limitate la sancțiuni
pecuniare și la decăderea din drepturi, fiind exclusă privarea de libertate.
4. Consimțământul suspectului la ordonanța penală poate să fie expres sau tacit și să
atragă prin sine asimilarea ordonanței cu o hotărâre pronunțată de judecător în forma
ordinară cu toate consecințele sale de drept (aplicarea principiului ne bis in idem,
posibilitatea executării silite, înscrierea în cazierul judiciar).
5. Împotrivirea suspectului la ordonanța penală, împotrivire care nu trebuie să fie
motivată, atrage ipso facto anularea ordonanței penale și declanșarea procedurii ordinare,
fără ca interdicția reformatio in peius să fie pusă în aplicare.
6. Independent de ordonanța penală, trebuie să fie posibilă, în egală măsură,
renunțarea la dezbateri în fața instanței când presupusul infractor cere, cu aprobarea
organului de urmărire penală, să se pronunțe împotriva sa o pedeapsă alternativă, dacă
Ministerul Public nu obiectează împotriva acestei proceduri și dacă judecătorul consideră
oportun să dea rezolvare unei asemenea cereri.
III. Simplificarea procedurii judecătorești ordinare
a. Ancheta înainte și în timpul dezbaterii în fața instanței
1. În condițiile în care se efectuează o anchetă prealabilă24 sesizării instanței de
judecată aceasta trebuie să fie condusă de autoritate judiciară ca o garanție pentru justițiabil,
dar nu trebuie să îmbrace un caracter universal sau obligatoriu.
2. Ancheta prealabilă poate să fie limitată la cazurile în care pare că ea este utilă la
finalizarea cazurilor și la stabilirea nevinovăției sau vinovăției suspecților.
3. Utilitatea anchetei prealabile trebuie să fie apreciată de către o autoritate judiciară,
ținându-se cont de rezultatele anchetei polițienești, de gravitatea și complexitatea infracțiunii,
de recunoașterea sau de nerecunoașterea faptelor de către suspect.
4. Dacă există o anchetă prealabilă, aceasta trebuie să fie efectuată după o procedură
care să elimine toate formalitățile inutile și care să evite mai ales necesitatea unei audieri
formale a martorilor atunci când faptele nu sunt contestate de suspect.
5. Dacă autoritatea judiciară competentă nu consideră că este utilă o anchetă
prealabilă, instanța judecătorească trebuie să fie sesizată în mod direct.
6. În sistemele care cunosc ancheta prealabilă, posibilitatea de a se renunța la această
procedură trebuie să fie completată de o triplă garanție:
– în stadiul anchetei polițienești, atât prin direcționarea și controlul care trebuie
exercitat de autoritatea judiciară asupra acțiunii poliției, cât și printr-o mai bună luare în calcul
a drepturilor suspectului în acest stadiu;
24 Varianta în limba franceză folosește expresia „l`instruction préalable”, iar cea în limba engleză „preliminary
investigations” (n.ns, CD).24

– arestarea preventivă a suspecților după finalizarea anchetei polițienești până la
înfățișarea lor în fața unei instanțe trebuie să fie controlată judiciar în toate cazurile de unul
sau de mai mulți judecători independenți;
– în stadiul dezbaterilor, instanța ar trebui să fie în măsură să facă investigații
definitive, în scopul convingerii sale asupra validității acuzației cu care a fost sesizată și,
dacă este necesar, să solicite unei autorități judiciare independente să facă investigații
suplimentare.
7. De fiecare dată când cutumele constituționale și jurisprudența o permit, ar trebui să
se instituie fie procedura "guilty pleas” (recunoaștere a vinovăției) prin care inculpatul este
chemat să se înfățișeze în fața unei instanțe într-un stadiu incipient al procedurii pentru a
declara în mod public dacă recunoaște sau neagă acuzațiile reținute împotriva lui, fie o
procedură similară. Într-un asemenea caz, judecătorul ar trebui să poată să renunțe în tot
sau în parte la faza anchetei și să treacă imediat la analiza personalității inculpatului, la
pronunțarea pedepsei și, dacă este cazul, la decizia asupra reparării prejudiciului.
8.i. Procedura "guilty plea” trebuie să fie aplicată de o instanță judecătorească, în
public.
ii. Trebuie să existe un răspuns pozitiv al inculpatului față de acuzația contra sa.
iii. Înainte de a se pronunță o sancțiune în procedura "guilty plea” judecătorul trebuie
să aibă posibilitatea de a asculta cele două părți din cauză.
9. Dacă la audierea sa, inculpatul își recunoaște vinovăția, ancheta ar trebui să fie
redusă la acele acte absolut necesare pentru stabilirea faptelor, ținându-se cont de
procedura anterioară fazei judecătorești. Ar trebui să se evite, mai ales în măsura în care
este posibil, procedura audierii martorilor deja ascultați de către o autoritate judiciară.
b. Procedura dezbaterilor în fața instanței25
1. Legea fiecărui stat membru ar trebui să favorizeze reunirea procedurilor penale
având în cauză același acuzat oricare ar fi locul unde infracțiunile au fost comise, pentru a
evita hotărâri succesive luate de către tribunale diferite.
2. În timpul dezbaterilor ar trebui să se renunțe la toate formalitățile inutile. Mai ales, nu
ar trebui să se poată declara o procedură nulă și fără efect pentru anumite vicii decât în
cazuri strict delimitate, fiind știut că neobservarea exigențelor ar putea produce un prejudiciu
real intereselor acuzării sau ale apărării.
3. Statele membre ar trebui să permită jurisdicțiilor, cel puțin pentru infracțiunile minore
și ținând seama de natura pedepsei prevăzute, să decidă în absența inculpatului, dacă
acestuia i-au fost aduse la cunoștință cu respectarea formelor legale data audierii și dreptul
său de a fi reprezentat de un avocat sau într-o altă manieră.
c. Motivarea și pronunțarea simplificată a hotărârilor judecătorești
1. Soluția trebuie pronunțată într-un termen limită, dacă inculpatul este în stare de
detenție provizorie pentru infracțiunea în cauză.
25 Varianta în limba franceză utilizează expresia „l`audiance”, iar cea în limba engleză „the (court) hearing”, iar
corespondentul în limb a română ar fi „în fățișare/dezbatere în fața instanței” (n.ns, CD).25

2. Dacă dezbaterile sunt înregistrate pe bandă magnetică sau dacă acestea nu aduc
elemente noi față de cele aflate deja la dosar, consemnarea în scris a derulării procesului
trebuie să fie redusă la minimum și să fie limitată la consemnări într-un proces verbal sumar.
3. Dacă Constituția o permite, atunci când decizia judecătorului privește infracțiuni care
nu sunt grave sau dacă părțile sunt de acord, judecătorul trebuie să poată să renunțe la
luarea unei hotărâri scrise și să se limiteze la o mențiune în dosar.
4. Atunci când, în alte cazuri, o hotărâre scrisă este necesară, aceasta ar trebui să se
limiteze numai la mențiuni utile informării părților și controlului autorității judecătorești de apel
sau informării autorităților judiciare străine care ar putea să fie împuternicite cu executarea
deciziei în privința motivării asupra vinovăției și, unde este cazul, asupra pedepsei și asupra
despăgubirilor victimelor. În ceea ce privește procedura anchetei, ca și prezentarea faptelor
și părților, judecătorul ar trebui într-un mod simplu să facă referiri la dosar, la concluziile
scrise de către părți, la consemnările scrise ale dezbaterilor sau la înregistrările acestora.
5. Regulile relative la lecturarea integrală a hotărârii de către judecători în public, atunci
când acestea există, ar trebui să fie reduse, de exemplu permițând completului – și dacă
acesta este colegial, unuia dintre membri săi, chiar în absența celorlalți membri – a se limita
la o lectură a deciziei asupra culpabilității, pedepsei și despăgubirii victimei.
6. Comunicarea hotărârii scrise, ca și citarea în justiție, ar trebui să îmbrace forme
simple și rapide, precum cea poștală, la nevoie supunând inculpatul la obligația de a declara,
în primul stadiu al procedurii, o adresă legală unde să-i poată fi trimise toate comunicările și
notificările care îi sunt destinate până la terminarea procesului.
d. Compunerea și specializarea completelor de judecată
1. Ca principiu general, compunerea completelor de judecată ar trebui, în măsura în
care Constituția și cutumele statelor membre o permit, să fie determinată ținându-se cont, cu
respectarea formelor legale, de gravitatea, de natura, de tehnicitatea și de complexitatea
infracțiunii.
2. Atunci când infracțiunile sunt judecate de un complet de magistrați profesioniști,
numărul judecătorilor participanți ar trebui să fie limitat la minimum. De fiecare dată când
nivelul gravității infracțiunii o permite, infracțiunea ar trebui să fie judecată de un singur
judecător.
3. Intervenția unui juriu ar trebui să fie o procedură de judecată rezervată unei categorii
de infracțiuni grave bine determinate. Organizarea procesului ar trebui să tindă la facilitarea
sarcinilor juriului; în special, judecătorul ar trebui să expună juraților pe cât se poate de clar,
la începutul deliberării, problemele pe care la au de soluționat și normele aplicabile în speță.
4. Atunci când problema culpabilității este soluționată de un juriu, sau de un complet de
judecători profesioniști, sau de magistrați profesioniști împreună cu asesori neprofesioniști,
decizia trebuie să fie luată cu majoritate simplă sau calificată, nefiind necesară unanimitatea.
5. Soluționarea cazurilor în care administrarea probelor apare foarte complexă din punct
de vedere tehnic, cum ar fi cele de criminalitate economică, ar trebui să fie încredințată unor
funcționari și unor magistrați înzestrați cu pregătirea, cunoștințele și cu experiența necesare.
6. Atunci când este cazul și Constituția o permite, aceste infracțiuni ar trebui să fie
rezolvate de organele de urmărire penală, de instrucție și eventual de judecată, fie instituite, 26

fie constituite special pentru a face față dificultăților pe care natura și complexitatea acestor
infracțiuni le aduc justiției penale.
7. Autoritățile însărcinate cu urmărirea penală, instrucția și judecata unei infracțiuni ar
trebui să poată, când e cazul, să dispună de asistența unor experți în domenii precum
psihologie, medicină, psihiatrie, contabilitate, economie, finanțe sau criminalistică, în număr
suficient pentru a face față tehnicității crescânde a criminalității și administrării probelor.
*** 27

RECOMANDAREA NR. (93) 1
A COMITETULUI MINIȘTRILOR CĂTRE STATELE MEMBRE
PRIVIND ACCESUL EFECTIV 26 LA JUSTIȚIE AL PERSOANELOR AFLATE ÎN SITUAȚIE
DE MARE DIFICULTATE MATERIALĂ27
(adoptată de Comitetul Min iștrilo r în 8 ian.1993, la a 484-a reuniune a delegaților min iștrilo r)
Comitetul Miniștrilor, în virtutea art.15.b din Statutul Consiliului Europei,
Amintind că, prin Convenția Europeană a Drepturilor Omului, statele membre au
proclamat atașamentul lor față de drepturile omului și libertățile fundamentale;
Având în vedere Rezoluțiile (76) 5 privind asistența judiciară în materie civilă,
comercială și administrativă și (78) 8 referitoare la asistența judiciară și consultanța juridică,
Recomandarea nr. (81) 7 a Comitetului Miniștrilor a statelor membre referitoare la mijloacele
de a facilita accesul la justiție și rezoluțiile Națiunilor Unite asupra drepturile omului și
sărăciei, mai ales Rezoluția 46/121 din 17 decembrie 1991 a Adunării Generale și Rezoluția
1992/11 din 18 februarie 1992 a Comisiei pentru drepturile omului, cât și studiul pregătit de
Mișcarea Internațională ATD – Fourth World28 intitulat "Pentru o justiție la care să aibă acces
oricine: o privire din perspectiva familiilor sărace asupra mecanismelor de asistență judiciară
și anumite inițiative locale" (H(92)2);
Preocupat de situația persoanelor în mare dificultate materială – persoanele cu lipsuri
majore, marginalizate sau excluse de societate atât pe plan economic, cât și pe plan social și
cultural;
Considerând că această situație de mare dificultate materială privează bărbații și
femeile de a se bucura efectiv de drepturile omului care trebuie recunoscute tuturor fără nicio
discriminare, așa cum se afirmă în art.14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului;
Convins fiind că eforturile făcute în ceea ce privește promovarea accesului la
legislație și la justiție nu-și vor găsi eficacitatea deplină decât prin intermediul unei politici
globale, coerente și prospective contra sărăciei, în colaborare cu sectorul de populație
interesată;
Reamintind principiul indivizibilității drepturilor omului, care implică faptul că
întrebuințarea drepturilor politice și civile, mai ales a celor prevăzute de art.6 par.3 lit. c și
art.13 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, nu este efectivă atâta timp cât
drepturile economice, sociale și culturale nu sunt în aceeași măsură protejate;
26 În sens de „acces neîngrădit” (n.ns, CD). 27 Odată cu aplicarea prezentei recomandări, în temeiul art.10.2, lit. c din Regulamentul interior al reuniunilor
delegaților min iștrilo r, delegatul Austriei a rezervat dreptul Guvernului din care face parte de a se conforma sau nu
acestei recomandări.28 Această organizație reprezintă la nivel internațional populația foarte săracă. Mai multe informații la
http://www.a td-quartmonde.org/en.html (n.ns, CD).28

Reafirmând faptul că respectarea drepturilor omului este legată de respectarea
demnității umane, în special prin accesul la legislație și la justiție a persoanelor în situație de
mare dificultate materială;
Reamintind că dincolo de accesul la legislație și justiție prevăzut de art.6 din
Convenția Europeană a Drepturilor Omului, persoanele în situație de mare dificultate
materială au vocația de a li se aplica în egală măsură și celelalte dispoziții din Convenția
Europeană a Drepturilor Omului, mai ales articolele 2, 3 și 8, precum și cele prevăzute în alte
instrumente juridice ale Consiliului Europei cum ar fi Carta Socială Europeană;
Considerând că prezenta recomandare vizează îmbunătățirea, mai ales pentru
persoanele aflate în situație de mare dificultate materială, a sistemelor de consultanță juridică
și asistență judiciară existente și că prezintă un caracter complementar în raport cu
dispozițiile existente în ceea ce privește alte categorii de persoane pentru care aceste
sisteme au fost concepute,
Recomandă guvernelor statelor membre următoarele:
1. Să faciliteze accesul la legislație („dreptul de a fi protejat prin lege”) pentru
persoanele aflate în situație de mare dificultate materială prin:
a. promovarea, când se impune, a sensibilizării profesiilor juridice la problemele
persoanelor aflate în situație de mare dificultate materială;
b. promovarea serviciilor de consultanță juridică pentru persoanele aflate în situație de
mare dificultate materială;
c. acoperirea financiară a costurilor pentru consultanța juridică a persoanele în situație
de mare dificultate materială cu titlul de ajutor judiciar, fără a afecta obligația persoanei care
beneficiază de consultanță de a aduce o contribuții modestă, dacă dreptul intern o cere;
d. să promoveze, acolo unde este nevoie, înființarea unor centre de consultanță în
cartierele defavorizate.
2.Să faciliteze accesul efectiv la mijloacele parajudiciare de soluționare a conflictelor
pentru persoanele în situație de mare dificultate materială:
a. prin dezvoltarea implicării organizațiilor non-guvernamentale sau a asociațiilor de
întrajutorare a persoanelor în situație de mare dificultate materială în formele para-judiciare
de soluționare a conflictelor, cum sunt medierea și concilierea;
b. prin extinderea beneficiului asistenței judiciare sau al oricărei alte forme de asistență
la aceste modalități de soluționare a conflictelor;
3. Să faciliteze accesul efectiv la justiție pentru persoanele aflate în situație de mare
dificultate materială, mai ales prin următoarele modalități:
a. extinderea asistenței judiciare sau a altor forme de asistență la toate categoriile de
instanțe (civile, penale, comerciale, administrative, de dreptul muncii, etc.) și la toate
procedurile, contencioase sau necontencioase, oricare ar fi calitatea în care intervin
persoanele interesate;
b. extinderea asistenței judiciare la persoanele în situație de mare dificultate materială
care sunt apatride sau de naționalitate străină, în toate cazurile în care au rezidența stabilă
pe teritoriul statului membru unde trebuie să se deruleze procedura;29

c. recunoașterea dreptului la asistență din partea unui consilier competent, în măsura în
care este posibil, ales liber, care va primi o remunerație adecvată;
d. limitarea refuzului de asistență judiciară de către autoritățile competente bazat în
principal pe caracterul de inadmisibilitate a cererii, pe existența unor șanse mici de succes
sau în cazul în care interesul justiției nu necesită acordarea asistenței judiciare;
e. simplificarea procedurii de acordare a asistenței judiciare persoanelor aflate în
situație de mare dificultate materială și, în măsura în care este posibil, oferirea imediată de
asistență judiciară provizorie;
f. examinarea posibilității de implicare a organizațiile nonguvernamentale sau a
asociațiilor de întrajutorare a persoanelor aflate în situație de mare dificultate materială de a
oferi asistență, în ceea ce privește accesul la justiție, persoanelor care sunt într-o asemenea
situație de dependență sau privare și nu pot să se apere singure; această apreciere trebuie
să se aplice atât procedurilor în fața instanțelor naționale, dar și celor în fața Comisiei29 și în
fața Curții Europene a Drepturilor Omului, precum și în fața altor instanțe internaționale cu
caracter jurisdicțional.
4.Să consulte, oricând este posibil, în cadrul politicii generale de luptă împotriva
sărăciei, organizațiile nonguvernamentale interesate de domeniul reglementat de prezenta
recomandare și asociațiile de întrajutorare a persoanelor aflate în situație de mare dificultate
materială.
***
29 Protocolul nr. 11 la Convenția Europeană a Drepturilor Omu lui a intrat în vigoare la 1 nov. 1998. Începând cu
această dată, Comisia Europeană a Drepturilor Omu lui a fost desființată (n.ns, CD).30

RECOMANDAREA NR. (94) 12
A COMITETULUI MINIȘTRILOR CĂTRE STATELE MEMBRE
PRIVIND INDEPENDENȚA, EFICIENȚA ȘI ROLUL JUDECĂTORILOR30
(adoptată de Comitetului Min iștrilo r în 13 oct.1994, la a 518-a reuniune a delegaților min iștrilo r)
Comitetul Miniștrilor, în virtutea art.15.b din Statutul Consiliului Europei,
Luând în considerare art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a
libertăților fundamentale (denumită în continuare "Convenția") potrivit căreia "orice persoană
are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public și într-un termen rezonabil a cauzei
sale, de către o instanța independentă și imparțială, instituită prin lege";
Luând în considerare Principiile fundamentale ale Națiunilor Unite privind
independența judecătorilor, adoptate prin Adunarea Generală a Națiunilor Unite în noiembrie
198531;
Având în vedere rolul esențial al judecătorilor, precum și al altor persoane care
exercită funcții judiciare în protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale;
Dorind promovarea independenței judecătorilor în scopul consolidării supremației legii
în statele democratice;
30 În materia rolului judecătorilor și independența justiției există o paletă largă de instrumente internaționale,
adoptate la nivel mondial sau regional, care aparțin fie instituțiilor oficiale, fie asociațiilor de magistrați sau altor
ONG-u ri: Declarația Universală a Drepturilor Omu lui (ONU, 1948) și cele două Pacte Internaționale (ONU, 1966),
Principiile de Bază ale Independenței Justiției (ONU, 1985) și Procedurile de implementare efectivă a acestora
(ONU, 1989), Statutul Universal al Judecătorilor (Uniunea Internațională a Magistraților, 1999), Convenția
Europeană a Drepturilor Omu lui (CoE, Roma, 1950), Convenția Americană a Drepturilor Omu lui („Pactul de la
San Jose”, OAS, Costa Rica, 1978), Declarația Americană a Drepturilor și Obligațiilor persoanelor (Conferința
Internațională a Statelor Americane, Columbia, 1984), Carta Africa nă a Drepturilor Omu lui și Popoarelor (OAU,
1981), Carta Asiană a Drepturilor Omu lui (1998), Carta Uniunii Europene privind Drepturile Fundamentale
(Consiliul European, Nisa, 2000), Carta Europeană a Judecătorilor (Asociația Europeană a Magistraților, 1987),
Declarația de la Palermo privind elementele unui statut european al magistraturii (MEDEL , 1993), Declarația de la
Beirut privind independența justiției (Conferința Arabă a Justiției, 1999), Declarația de Independență a Justiției de
la Cairo (Conferința Arabă a Justiției, 2003), Avizu l nr.1 referitor la standardele privind independența puterii
judecătorești și inamovibilitatea judecătorilor și Avizu l nr. 2 privind finanțarea și administrarea instanțelor, cu
referire la eficiența sistemului judiciar și la articolul 6 al Convenției europene privind drepturile si libertățile
fundamentale ale omului (Consiliul Consultativ al Judecătorilor Europeni, 2001), Cartea Europeană privind
Statutul Judecătorilor (Consiliul Europei, 1998), Declarația de la Beijing cu privire la Principiile de Independență a
Justiției în Regiunea LAWASIA (Asociația de Drept pentru Asia și Pacific, 1995), Principiile commo nwealth
asupra responsabilităților și relației dintre cele trei puteri (Nigeria, 2003), Declarația de la Caracas (Summit-u l
Iberoamerican al Președinților de Instanțe, 1999), Standardele Minime de Independență a Justiției (Standardele
New Delhi, International Bar Asso ciation, 1982), Declarația de la Suva asupra Principiilor de Independență și
Acce s la Justiție (INTERIGHTS-th e Fiji Human Rights Commissio n-Fiji Judiciary, 2004), Principiile de la
Bangalore asupra Deontologiei Judiciare (ONU, Gru pul Judiciar pentru Întărirea Integrității, 2001) etc. (n.ns, CD).31 Principiile sunt disponibile la http://www.o hchr.org/english/law/indjudiciary.htm (n.ns, CD).31

Conștient de necesitatea consolidării poziției și puterilor judecătorilor în scopul
dobândirii unui sistem juridic eficient32 și echitabil33;
Cunoscând necesitatea de a asigura exercitarea corespunzătoare a
responsabilităților judiciare, care sunt un ansamblu de obligații și puteri judiciare ce vizează
protejarea intereselor oricărei persoane;
Recomandă statelor membre să adopte sau să consolideze toate măsurile necesare
pentru a promova rolul judecătorilor priviți individual și al magistraturii în ansamblu și de a
întări independența și eficiența lor, în special prin aplicarea următoarelor principii:
Domeniul de aplicare al recomandării
1.Prezenta recomandare este aplicabilă tuturor persoanelor care exercită funcții
judiciare, adică celor care sunt însărcinați cu probleme de drept constituțional, penal, civil,
comercial și administrativ.
2.Principiile enunțate în prezenta recomandare se aplică și judecătorilor neprofesioniști
și altor persoane care exercită funcții judiciare, atât timp cât nu rezultă în mod clar din
context că ele sunt aplicabile numai judecătorilor profesioniști cum este, de exemplu, cazul
principiului privind remunerarea și cariera judecătorilor.
Principiul I – Principii generale privind independența judecătorilor
1. Trebuie luate toate măsurile necesare în scopul de a respecta, proteja și promova
independența judecătorilor.
2. În special, trebuie luate următoarele măsuri:
a.Independența judecătorilor trebuie să fie garantată, conform dispozițiilor Convenției și
a principiilor constituționale, de exemplu, prin adoptarea de dispoziții exprese în acest sens
în Constituție sau alte texte legislative, sau prin încorporarea dispozițiilor prezentei
recomandări în dreptul intern. Luând în considerare tradiția juridică a fiecărui stat, aceste
dispoziții pot prevedea că:
i. Hotărârile judecătorilor nu pot fi susceptibile de a fi reanalizate în afara procedurile
privind căile de atac prevăzute de lege;
ii. Mandatul judecătorilor și remunerarea lor trebuie să fie garantate prin lege;
iii. Niciun organ în afara instanțelor înseși nu trebuie să se pronunțe asupra
competenței lor, așa cum ea este stabilită prin lege;
iv. Cu excepția deciziilor privind amnistia, grațierea sau alte măsuri similare, guvernul
sau administrația nu trebuie să fie împuternicite a lua decizii care să anuleze în mod
retroactiv efectele hotărârilor judecătorești.
b.Puterea executivă și cea legislativă trebuie să se asigure că judecătorii sunt
independenți și că nu sunt adoptate măsuri susceptibile de a pune în pericol această
independență.
c.Toate deciziile privind cariera profesională a judecătorilor trebuie să aibă la bază
criterii obiective, iar selecția și cariera judecătorilor trebuie să se bazeze pe meritul
profesional, luând în considerare calificarea, integritatea, competența și eficiența lor.
32 Varianta în limba franceză utilizează termenul ”l`efficacité”, iar cea limba engleză pe cel de „efficiency”. În limba
română termenul „eficacitate” este sinonim cu cel de „eficiență” și semnifică calitatea de a produce efectul
(pozitiv) sco ntat (n.ns, CD).33 Termenul folosit în limb a engleză este „fair”, care s-ar putea traduce prin „corect”, d ar și p rin „echitabil”.32

Autoritatea competentă în privința selecției și carierei judecătorilor trebuie să fie
independentă față de guvern și administrație. Pentru a garanta independența sa, trebuie
prevăzute dispoziții potrivit cărora, de exemplu, membrii săi sunt desemnați de puterea
judiciară34, și că însăși aceasta autoritate să decidă în baza unor reguli proprii de
procedură35.
Totuși, când Constituția, legislația sau practica permite ca numirea judecătorilor să fie
făcută de către guvern, trebuie să se asigure garanția că procedurile de desemnare a
judecătorilor sunt transparente și independente în practică36, iar deciziile de numire nu vor fi
influențate de alte motive decât cele conforme criteriilor obiective menționate mai sus. Cu
titlu exemplificativ, poate fi vorba de una sau mai multe din următoarele garanții:
i. un organ special, independent și competent, abilitat sa consilieze guvernul în
practică; sau
ii. recunoașterea dreptului individual de a contesta decizia la o autoritate
independentă; sau
iii. autoritatea abilitată să ia decizia trebuie să prezinte garanții contra oricărei
influențe ilegale sau improprii.
d.În procesul de luare a deciziilor, judecătorii trebuie să fie independenți și să acționeze
fără nicio restricție și fără a face obiectul vreunor influențe, sugestii, presiuni, amenințări sau
imixtiuni, directe sau indirecte, indiferent din partea cărei persoane vin și sub ce motiv. Legea
trebuie să prevadă sancțiuni contra persoanelor care încearcă să influențeze pe judecători
sub orice formă. Judecătorii trebuie să fie liberi în mod absolut să hotărască în mod imparțial
asupra cauzelor cu care sunt sesizați, în baza convingerii lor intime și a propriei interpretări a
faptelor, și în conformitate cu normele de drept în vigoare. Judecătorii nu trebuie să fie
obligați să dea socoteală vreunei persoane străine de puterea judiciară asupra rezolvării date
cauzelor lor.
e.Distribuirea cauzelor nu trebuie să fie influențată de dorința vreunei părți în proces
sau a oricărei alte persoane interesate de rezultatul hotărârii. Această distribuție poate, de
exemplu, să fie făcută prin tragere la sorți sau de către un sistem de distribuire automată pe
baza ordinii alfabetice sau a altui criteriu similar.
f.Unui judecător nu-i poate fi "luată" o cauză fără vreun motiv întemeiat, cum ar fi o
boală gravă sau existența unui conflict de interese. Motivele și procedura pentru această
desesizare trebuie prevăzute de lege și nu trebuie să fie influențate de vreun interes al
guvernului sau al administrației. Decizia privind retragerea unei cauze de la un judecător
trebuie să fie luată de o autoritate ce se bucură de aceeași independență în plan judiciar ca
și judecătorii.
3.Judecătorii, indiferent că sunt numiți sau aleși, sunt inamovibili atât timp cât nu au
atins vârsta obligatorie de pensionare sau sfârșitul mandatului lor.
Principiul al II-lea – Autoritatea judecătorilor
1.Orice persoană implicată într-un caz, inclusiv organele de stat sau reprezentanții
acestora, trebuie să se supună autorității judecătorului.
34 „Puterea judiciară” (the judiciary în lb.engl, le pouvoire judiciaire în lb.fr.) reunește atât corpul judecătorilor, cât
și al procurorilor și este propriu sistemului de drept francez, unde procurorii au un statut foarte apropiat de cel al
judecătorilor, în privința independenței. Spre deosebire de aceasta, „puterea judecătorească” privește doar
judecătorii, și este utilizat în statele unde procurorii sunt mai apropiați din punct de vedere al statutului de puterea
executivă (n.ns, CD).35 În majoritatea statelor europene, această autoritate este un Consiliu al magistraturii sau numai al puterii
judecătorești (n.ns, CD).36 Caracterele de „transparență și independență” nu sunt menționate în varianta în limba franceză a recomandării
(n.ns, CD).33

2.Judecătorii trebuie să dispună de suficientă putere și să fie în măsură a și-o exercita
în vederea îndeplinirii atribuțiilor și pentru a menține autoritatea lor și prestigiul instanței.
Principiul al III-lea – Condiții de muncă adecvate
1.Pentru a crea condiții de muncă adecvate care să permită judecătorilor să își
desfășoare activitatea în mod eficient, se impune în mod special:
a.să fie recrutat un număr suficient judecători și să li se ofere o pregătire profesională
adecvată, cum ar fi de exemplu practica în instanțe și, dacă este posibil în alte autorități sau
instituții, înainte de numirea în funcție și în cursul carierei. Această pregătire profesională
trebuie să fie gratuită pentru judecători și să privească, mai ales, legislația recentă și
jurisprudența. Ar fi de dorit ca această formare profesională să includă vizite de studiu în
cadrul autorităților și a instanțelor europene și străine;
b.să se urmărească ca statutul și remunerația judecătorilor să fie pe măsura demnității
profesiei lor și responsabilităților pe care și le asumă;
c.să se prevadă o structură a carierei bine definită în scopul recrutării și păstrării
judecătorilor competenți;
d.să se pună la dispoziția judecătorilor personal auxiliar și echipamente adecvate, în
special facilități de birotică și informatică, în scopul de a lucra eficient și fără întârzieri
nejustificate;
e.să se ia măsurile necesare pentru a încredința sarcinile nejurisdicționale altor
persoane, conform Recomandării nr. (86) 12 privind măsurile de prevenire și reducere a
încărcăturii instanțelor.
2.Trebuie luate toate măsurile necesare pentru a asigura securitatea judecătorilor, mai
ales paza acestora în incinta instanțelor sau protecția de către poliție a judecătorilor care
sunt sau ar putea să devină victime ale unor amenințări grave.
Principiul al IV-lea – Asociațiile
Judecătorii trebuie să fie liberi de a crea asociații care, fie singure, fie în colaborare cu
alte organe, au sarcina de a le proteja independența și interesele.
Principiul al V-lea – Responsabilitățile judiciare
1.În cadrul procedurilor, judecătorii au obligația de a proteja drepturile și libertățile
oricărei persoane.
2.Judecătorii au obligația și trebuie să dețină puterea de a exercita responsabilitățile
judiciare ce le revin cu scopul de a se asigura de aplicarea corectă a legii și instrumentarea
cauzelor în mod echitabil, eficient și rapid.
3.Judecătorii trebuie să-și asume în mod special următoarele responsabilități:
a.să acționeze în toate cauzele în deplină independență și în afara oricărei influențe
externe;34

b.să hotărască asupra cauzelor în mod imparțial, conform propriei evaluări a faptelor și
a propriei interpretări a legii, să se asigure că toate părțile sunt audiate în mod echitabil și că
drepturile lor procedurale sunt respectate conform dispozițiilor Convenției;
c.să se abțină să judece o cauză sau să renunțe la aceasta atunci când există motive
întemeiate cu privire la acel caz și nu altfel. Aceste motive trebuie stabilite prin lege și pot fi,
de exemplu, probleme grave de sănătate, existența unui conflict de interese sau interesul
justiției;
d.dacă se impune, să explice într-o manieră imparțială părților anumite probleme de
procedură;
e.dacă e potrivit, să încurajeze părțile să ajungă la o înțelegere amiabilă;
f.cu excepția cazului când legea sau practica stabilită dispun altfel, să motiveze
complet și clar hotărârile, utilizând termeni ușor de înțeles;
g.să urmeze toate etapele de pregătire profesională necesare pentru a-și îndeplini
atribuțiile într-o manieră eficientă și adecvată.
Principiul al VI-lea – Exercitarea greșită a responsabilităților și abaterile disciplinare
1. Dacă judecătorii nu-și îndeplinesc atribuțiile într-o manieră eficientă și adecvată sau
în caz de abateri disciplinare, trebuie luate toate măsurile necesare, sub rezerva ca ele să nu
aducă atingere independenței justiției. În funcție de principiile constituționale și de prevederile
și tradițiile legale ale fiecărui stat, aceste măsuri pot fi:
a.desesizarea judecătorului;
b.mutarea judecătorului în vederea exercitării altor sarcini judiciare în cadrul jurisdicției;
c.sancțiuni pecuniare, cum ar fi reducerea remunerației pe o perioadă determinată de
timp;
d.suspendarea.
2.Judecătorii numiți cu titlu permanent nu pot fi revocați fără un motiv întemeiat atât
timp cât nu au atins vârsta pensionarii obligatorii. Aceste motive, care trebuie să fie
menționate în mod precis de lege, pot fi aplicate în țările unde judecătorii sunt aleși pentru o
perioadă determinată sau pot privi cazurile când judecătorul este incapabil să își
îndeplinească funcția, sau atunci când a comis infracțiuni sau grave abateri disciplinare.
3.Dacă sunt luate măsurile prevăzute la paragrafele 1 și 2 ale acestui articol, statele
trebuie să studieze posibilitatea de a constitui, conform legii, un organ competent special
însărcinat să aplice orice sancțiune și măsură disciplinară, atât timp cât ele nu sunt
examinate de o instanță judecătorească, ale cărui decizii să fie controlate de un organ
judiciar superior sau să fie el însuși un organ judiciar superior. Legea trebuie să prevadă
procedurile adecvate pentru ca judecătorul în cauză să beneficieze cel puțin de toate
garanțiile unei proceduri echitabile prevăzute de Convenție, cum ar fi de exemplu
posibilitatea de a-și prezenta argumentele într-un termen rezonabil și dreptului de a răspunde
la toate acuzațiile aduse contra sa.
***35

RECOMANDAREA NR. (95) 5
A COMITETULUI MINIȘTRILOR CĂTRE STATELE MEMBRE
PRIVIND INTRODUCEREA ȘI IMBUNĂTĂȚIREA FUNCȚIONĂRII SISTEMELOR ȘI
PROCEDURILOR DE APEL ÎN MATERIE CIVILĂ ȘI COMERCIALĂ
(adoptată de Comitetul Min iștrilo r în 7 febr. 1995, la a 528-a reuniune a delegaților min iștrilo r)
Comitetul Miniștrilor, în baza articolului 15.b din Statutul Consiliului Europei,
Observând că Protocolul nr.7 al Convenției privind Protecția Drepturilor Omului și a
Liberților Fundamentale (“Convenția”) obligă părțile semnatare să reglementeze examinarea
de către o jurisdicție superioară a declarațiilor de vinovăție și a hotărârilor judecătorești;
Fiind de acord asupra faptului că procedurile de apel37 trebuie să fie admise și în
materia dreptului civil sau comercial, nu doar în cazurile de drept penal;
Ținând seama de problemele cauzate de o eventuală creștere a numărului cererilor
de apel și de durata procedurilor de apel;
Considerând că dreptul persoanei la a-i fi examinată cauza într-un timp rezonabil, așa
cum prevede art. 6 par.1 din Convenție, poate fi afectat de asemenea probleme;
Conștient de faptul că procedurile inadecvate sau ineficace și utilizarea abuzivă a
dreptului la apel al părților cauzează întârzieri nejustificate și pot pune sistemul juridic într-o
lumină nefavorabilă;
Având convingerea că procedurile eficace de apel sunt în interesul tuturor
justițiabililor și al administrației justiției;
Ținând seama de Recomandarea nr. (81) 7 privind mijloacele de facilitare a accesului
la justiție, de Recomandarea nr. (84) 5 asupra principiilor de procedură civilă menite să
îmbunătățească funcționarea justiției, de Recomandarea nr. (86) 12 privind măsurile de
prevenire și reducere a încărcăturii instanțelor și de Recomandarea nr. (93) 1 privind accesul
efectiv la justiție al persoanelor aflate în situație de mare dificultate materială,
Recomandă guvernelor statelor membre să adopte sau să consolideze, după caz,
toate măsurile pe care le consideră necesare pentru îmbunătățirea funcționarii sistemelor și
procedurilor de apel în materie civilă și comercială, și cu precădere următoarele:
37 Varianta in limba franceză utilizează termenul „le recours”, iar cea în limba engleză termenul de „appel” . În
traducerea în limba română, vom folosi termenul de apel pentru instanța de control judiciar secundă și termenul
de recurs pentru instanța de control judiciar terțiară (n.ns, CD).36

Capitolul I – Principii Generale
Articolul 1 – Dreptul la controlul jurisdicțional
a.În principiu, trebuie să existe posibilitatea reanalizării oricărei decizii a unei instanțe
inferioare (“prima instanță”) de către o instanță superioară (“instanța secundă”).
b. Dacă se consideră necesar să se facă excepții de la acest principiu, acestea trebuie
să fie stipulate în lege și să fie în concordanță cu principiile generale de drept.
c. Trebuie oferite părților informații privind dreptul lor de apel și modul de exercitare al
acestuia, cum ar fi termenul în care poate fi introdus apelul.
d. Judecătorilor din instanțele superioare nu trebuie să li se permită participarea la
instrumentarea unui caz în care aceștia au fost implicați la o instanță inferioară.
Capitolul II – Limitele controlului jurisdicțional
Articolul 2 – Măsuri la nivelul primei instanțe
a.În principiu, chestiunile aflate în litigiu trebuie stabilite la nivelul primei instanțe. Toate
cererile, faptele sau dovezile trebuie prezentate în fața primei instanțe. Statele trebuie să
adopte legislația sau să ia alte măsuri specifice în acest sens.
b. Pentru a oferi părților posibilitatea de a decide dacă vor recurge sau nu la folosirea
dreptului de apel și pentru a încerca, acolo unde este posibil, să limiteze apelul, prima
instanță trebuie să fie obligată prin lege să ofere motivări complete și clare pentru deciziile
luate, folosind un limbaj accesibil tuturor. În principiu, nu este necesară motivarea deciziilor
instanței atunci când nu a fost înaintată o contestație sau în cazul deciziilor luate de jurați.
c. Prima instanță trebuie să aibă dreptul, acolo unde este cazul, să permită executarea
provizorie, numai dacă aceasta nu va cauza apelantului un prejudiciu grav sau ireparabil sau
dacă va face imposibilă adoptarea ulterioară a unei decizii diferite.
Articolul 3 – Cauze excluse de la drept la apel
Pentru a se asigura de faptul că numai problemele ce merită atenția instanței de
control judiciar ajung spre analiza acesteia, statele pot adopta una sau mai multe dintre
următoarele măsuri:
a. excluderea anumitor categorii de cazuri, de exemplu, pretenții bănești minore38;
b. cererea unei autorizări pentru a exercita apelul;
c. stabilirea unor limite de timp precise pentru exercitarea dreptului de apel;
d. amânarea dreptului de apel împotriva unor decizii intermediare ale cazului până la
apelul exercitat cu privire la întregul caz.
Articolul 4 – Măsuri de prevenire a abuzurilor în exercitarea apelului
38 În variantele oficiale sunt denumite „small claims” (lb.engl), respectiv „les faibles mo ntants” (lb.fr).37

Pentru a preveni orice abuz în procedura sau sistemul de apel, statele pot adopta
una sau mai multe dintre următoarele măsuri:
a. apelanților să li se solicite, într-un stadiu incipient, să își motiveze apelul și să
precizeze modalitatea în care doresc îndreptarea soluției atacate;
b. instanța de control judiciar să poată respinge, într-o manieră simplă, de exemplu fără
informarea celeilalte părți, orice apel pe care îl găsește nefondat, lipsit de sens sau vexatoriu;
în astfel de cazuri, se pot prevedea sancțiuni specifice, cum ar fi amenzile;
c. acolo unde hotărârea este executorie imediat, să se permită o amânare a execuției
numai în cazurile în care punerea în aplicare a deciziei ar cauza apelantului un rău major și
ireparabil sau ar obstrucționa realizarea ulterioară a justiției; în astfel de cazuri, trebuie
depuse garanții în conformitate cu importanța cazului instrumentat;
d. acolo unde decizia este una cu aplicare imediată, să se acorde dreptul instanței de
apel să refuze examinarea cauzei dacă apelantul nu s-a supus executării, cu excepția
cazului în care acesta a depus garanțiile necesare sau dacă prima instanță sau instanța
secundă a decis o amânare a execuției;
e. acolo unde au fost cauzate întârzieri nejustificate de către una dintre părți, să oblige
partea în cauză la plata cheltuielilor adiționale datorate întârzierii.
Articolul 5 – Măsuri de limitare a domeniului procedurilor în fața instanței secunde
Pentru a se asigura de faptul că problemele invocate în apel sunt examinate de
instanța secundă, statele pot adopta una sau mai multe dintre următoarele masuri:
a. să permită instanței sau părților să ia în considerare parțial sau în totalitate aspectele
reținute de prima instanță;
b. să permită părților să ceară o decizie limitată doar la anumite aspecte ale cazului;
c. acolo unde este necesară autorizarea apelului, să ofere instanței posibilitatea de a
limita aria de întindere a apelului, de exemplu, doar la aspecte de drept;
d. să impună restricții privind introducerea de noi cereri, fapte sau probe în fața instanței
secunde, doar dacă nu au apărut circumstanțe noi sau există alte motive prevăzute de
dreptul național pentru care nu au fost prezentate în fața primei instanțe;
e. să se limiteze examinarea doar la motivele de apel, exceptând cazurile în care
instanța extinde cercetarea din oficiu.
Capitolul III – Alte măsuri vizând îmbunătățirea eficienței pentru funcționarea
sistemelor și procedurilor de apel
Articolul 6 – Măsuri de îmbunătățire a eficienței procedurilor de apel
Pentru a se asigura că apelurile sunt examinate într-o manieră eficientă și rapidă,
statele pot adopta una sau mai multe dintre următoarele măsuri:38

a. să nu repartizeze mai mulți judecători decât este necesar pentru instrumentarea
cazurilor. Un singur judecător se poate ocupa, de exemplu, de una sau mai multe din
următoarele probleme:
i. cereri de autorizare a apelului;
ii. incidente de procedură;
iii. cazuri minore;
iv. acolo unde părțile solicită aceasta;
v. cerere nefondată în mod evident;
vi. cazuri din materia dreptului familiei;
vii. cazuri având caracter de urgență.
b. cum cazul a fost deja instrumentat de prima instanță, să limiteze numărul expunerilor
scrise ale părților la minimul necesar,de exemplu, să prevadă că fiecare parte are dreptul să
prezinte un singur set de documente instanței secunde;
c. în statele în care cazurile pot fi dezbătute oral în fața instanței secunde, să permită
părților să fie de acord asupra analizării cazului fără audieri, cu excepția cazurilor în care
instanța de apel găsește necesar acest fapt;
d. să reducă durata dezbaterilor orale la ceea ce este strict necesar, de exemplu
utilizând mai mult procedurile scrise sau recurgând la furnizarea de argumente sau adrese
scrise;
e. acolo unde au loc dezbateri orale, să se asigure că acestea sunt realizate în cel mai
scurt timp posibil (“concentrarea dezbaterilor orale”). Instanța trebuie să delibereze și imediat
după acestea să emită hotărârea sau într-un timp destul de scurt, după cum este prevăzut în
lege;
f. să impună respectarea strictă a limitelor de timp, de exemplu în ceea ce privește
schimbul de documente și invocarea de apărări, și să prevadă sancțiuni pentru
nerespectarea limitelor de timp, precum amenzi, respingerea apelului sau neluarea în
considerație a chestiunilor ce au depășit timpul limită;
g. să ofere instanței secunde un rol mai activ atât înaintea, cât și în timpul examinării
cauzei pentru a asigura acestuia un ritm de progres constant, de exemplu, prin realizarea de
anchete preliminarii sau prin încurajarea rezolvării amiabile a litigiului;
h. să prevadă o abordare specială pentru cazurile urgente, de exemplu să decidă cine
este îndreptățit să solicite o instrumentare rapidă a cazului, pe ce criterii poate fi calificat un
caz drept urgent și să decidă ce complet de judecată are competența necesară instrumentării
unor asemenea cazuri;
i. să contribuie la îmbunătățirea relațiilor dintre instanțe și avocați și celelalte părți
implicate în litigiu, de exemplu prin organizarea de seminarii de către instanța secundă
împreună cu barourile sau realizând dezbateri asupra modalităților de îmbunătățire a
procedurilor;
j. să doteze instanța secundă cu mijloace tehnologice adecvate, precum telefaxuri sau
computere, și să ofere facilitați similare și primei instanțe pentru a facilita pregătirea și
realizarea transcrierilor dezbaterilor și a deciziilor;
k. să promoveze reprezentarea părților de către avocați calificați.39

Capitolul IV – Rolul și funcția terței instanțe
Articolul 7 – Măsuri referitoare la recursurile în fața unei terțe instanțe
a. Prevederile prezentei recomandări trebuie să fie aplicabile, unde este cazul, și unei
“terțe instanțe” acolo unde o asemenea instanță există, adică o instanța ce exercită controlul
asupra deciziilor instanței de apel. Curțile constituționale sau echivalentele acestora nu fac
obiectul prezentei recomandări.
b. În luarea de măsuri vizând funcționarea instanțelor terțe, statele trebuie să țină cont
de faptul că prezentele cazuri au fost deja analizate de alte două instanțe consecutive.
c. Recursurile în fața unei instanțe terțe trebuie făcute numai în acele cazuri ce merită
într-adevăr o a treia analizare judiciară, de exemplu cazuri care prin natura lor pot contribui la
dezvoltarea legislației sau la interpretarea uniformă a legii. De asemenea, recursul poate fi
limitat la situația care ar privi o chestiune de drept de importanță generală. Recurentul trebuie
să justifice motivele pentru care cazul său se încadrează în aceste situații.
d. Statele pot lua în calcul varianta introducerii unui sistem prin care un caz să fie supus
direct instrumentării unei terțe instanțe, de exemplu prin trimiterea cauzei pentru a se da o
hotărâre preliminară sau printr-o procedură ce exclude instanța de apel (procedura
“leapfrog”39). Asemenea proceduri pot fi realizate în special pentru probleme referitoare la
chestiuni de drept și în care un recurs în fața instanței terțe s-ar produce în orice
circumstanță.
e. Deciziile luate de instanța secundă trebuie să aibă un caracter executoriu, cu
excepția cazurilor în care instanța de apel sau cea de recurs acordă o amânare a executării
deciziei, ori dacă recurentul oferă garanții suficiente.
f. Statele ce nu admit un sistem de autorizare a recursului în fața unei terțe instanțe sau
care nu oferă instanței terțe posibilitatea de a respinge parțial un recurs, pot lua în
considerare varianta introducerii unor asemenea sisteme cu scopul de a limita numărul
cazurilor ce merită o a treia examinare judiciară. Legea poate stabili motive exacte care să
îndreptățească terța instanță să își limiteze examinarea numai la anumite aspecte ale
cazului, de exemplu, în cazul autorizării recursului sau a respingerii, după o analiză sumară,
a anumitor părți ale recursului.
g. În principiu, nu pot fi aduse în fața instanței terțe fapte și probe noi.
***
39 Procedura “leapfrog” (jocul „de-a capra”) permite ca anumite hotărâri să fie reanalizate direct de instanța de
recurs, „să rind” peste instanța de apel (n.ns. CD).40

RECOMANDAREA NR. (95)12

A COMITETULUI MINIȘTRILOR CĂTRE STATELE MEMBRE
PRIVIND ADMINISTRAREA JUSTIȚIEI PENALE
(adoptată de Comitetul Min iștrilo r în 11 sept. 1995, la a 54-a reuniune a delegaților min iștrilo r)
Comitetul Miniștrilor, în baza art. 15. b din Statutul Consiliului Europei,
Considerând că o justiție penală echitabilă și eficientă este o condiție fundamentală
pentru orice societate, bazată pe supremația legii;
Considerând că în cursul ultimilor ani, peste tot în Europa, sistemele de justiție penală
s-au confruntat cu o creștere a numărului de cazuri și deseori cu o creștere a complexității
procedurilor, întârzierilor nejustificate, constrângerilor bugetare și cu exigențe în continuă
creștere din partea publicului și personalului;
Reamintind că politici penale precum dezincriminarea, lipsa caracterului penal al
faptei sau diversificarea, medierea ori simplificarea procedurilor penale pot contribui la
depășirea acestor dificultăți;
Considerând că principiile, strategiile și tehnicile de administrare specifice, așa cum
sunt ele prezentate în Raportul asupra administrării justiției penale, elaborat de Comitetul
European pentru Probleme Penale40, pot contribui în mod considerabil la o aplicare efectivă
și eficientă a justiției penale;
Subliniind că orice acțiune întreprinsă în vederea creșterii eficienței și efectivității
justiției penale trebuie să țină seama de condițiile prevăzute de Convenția Europeană a
Drepturilor Omului, în special de drepturile acuzatului, de garanțiile legale conferite părților și
de independența judecătorilor;
Reamintind Recomandarea nr. (87) 18 privind simplificarea justiției penale și
Recomandarea nr. (94) 12 asupra independenței, eficienței și rolului judecătorilor,
Recomandă guvernelor statelor membre:
1. să se inspire atunci când își vor revizui legislația și practica din principiile, strategiile și
tehnicile de administrare cuprinse în anexa acestei recomandări;
2. să aducă în atenția autorităților competente recomandarea și raportul asupra
administrării justiției penale elaborat de către Comitetul European pentru Probleme Penale și
să le ceară acestora să țină seama de aceste texte, atunci când se examinează funcționarea
modului de organizare juridică penală și atunci când își propun să le aducă îmbunătățiri.
Anexa la Recomandarea nr. (95) 12
40 Acest comitet a fost înființat în 1958, ca organism al Consiliului Europei. Pentru detalii, a se vedea
www.co e.int/Cdpc.41

I. Determinarea obiectivelor
1. Principiile, strategiile și tehnicile de administrare pot contribui în mod considerabil la o
funcționare eficientă și efectivă41 a justiției penale. În acest scop, instituțiile în cauză ar trebui
să determine obiectivele referitoare la administrarea dosarelor ce le revin, a finanțelor, a
infrastructurilor, a resurselor umane și a comunicațiilor.
2. Realizarea unei justiții penale mai eficiente și efective poate fi ușurată în mod
considerabil dacă obiectivele diferitelor structuri care sunt implicate în justiția penală fac
obiectul unei înțelegeri care se înscriu în contextul mai amplu al politicilor privind controlul
criminalității și justiția penală.
II. Administrarea activității din instanțe
3. Trebuie să fie instituite proceduri periodice și permanente de monitorizare, care să
permită o analiză asupra modului de funcționare a sectoarelor din justiția penală, evaluarea
eficienței și efectivității lor și promovarea îmbunătățirilor necesare. În această privință s-ar
putea realiza progrese fie prin instaurarea unui serviciu de consultanță internă, fie prin
recurgerea la consultanți externi.
4. Administrarea justiției penale nu poate fi nici tot timpul, nici peste tot supusă acelorași
reguli, din cauza evoluției împrejurărilor. De aceea, planificarea volumului de lucru și a
resurselor ar trebui să țină seama de condițiile și schimbările demografice, sociale,
economice și de altă natură.
5. Ar trebui stabilite criterii pentru o administrare eficace a încărcăturii și a repartizării
adecvate a diferitelor categorii de cauze. Aceste criterii ar trebui elaborate în colaborare cu
personalul judiciar și cu alte categorii profesionale interesate. Ar trebui să se ofere
departamentelor asistența necesară pentru aplicarea acestor criterii.
6. În această privință, ar trebui să fie elaborate proceduri de triere a dosarelor, care să
permită judecătorilor și procurorilor să le trateze în mod diferențiat încă din primele stadii ale
procedurii.
7. În scopul de a utiliza cât mai bine resurselor umane, procurorii și judecătorii ar trebui
să fie scutiți de activitățile care ar putea fi îndeplinite de către alți funcționari, inclusiv
personal administrativ.
III. Administrarea infrastructurii
8. Inventarierea sistematică a dotărilor disponibile, evaluarea necesităților și planificarea
pe termen lung, ar trebui să ghideze luarea de decizii cu privire la investiții în clădiri noi, la
amplasarea geografică a acestora, la modernizarea dotărilor din clădirile vechi și la
întreținerea imobilelor. Ar trebui luate în considerare, de asemenea, nevoile și așteptările
diferiților profesioniști și neprofesioniști beneficiari ai justiției penale.
9. Ar trebui să se pună accent pe mobilizarea tuturor resurselor materiale latente sau
utilizate necorespunzător și pe realizarea de economii. De exemplu, s-ar putea reprograma
anumite ședințe în perioade mai puțin încărcate sau s-ar putea realiza în același loc mai
multe servicii ale justiției ori s-ar putea reamenaja dotările existente.
41 În timp ce varianta în limba engleză folosește sintagma „efficient and effective”, cea în limba franceză o
folosește pe cea de „efficace et efficient” (n.ns, CD). 42

IV. Administrarea resurselor umane
10. Introducerea principiilor, a strategiilor și a tehnicilor de administrare ar trebui să țină
seama de cultura și de condițiile particulare din mediul judiciar și să opereze mai degrabă din
convingere decât din obligație.
11. Ar trebui constituite dosare profesionale ținute în mod sistematic (cu privire la
competență, pregătire etc.), în scopul facilitării unei bune administrări a resurselor umane și a
realizării unui echilibru adecvat între sarcinile ce trebuie îndeplinite și indivizi. Aceste dosare,
ținute de organele competente, ar trebui să fie accesibile persoanelor la care se referă.
12. Programele de formare inițială și continuă privind judecătorii și procurorii ar trebui să
țină seama de principiile administrării moderne a justiției.
13. Ar trebui o angajare activă în planificarea evoluției carierelor, inter alia în special prin
facilitarea specializării, ținând seama de grad și de funcție, creând personalului posibilități de
a dobândi noi cunoștințe teoretice și practice. Condițiile de muncă, mai ales cele dificile, ar
trebui luate în considerare în mod special.
V. Administrarea informațiilor și comunicațiilor
14. Ar trebui introduse sisteme mai fiabile și mai eficiente care să permită colectarea,
păstrarea, utilizarea și difuzarea datelor introduse. Acestea ar trebui să asigure protecția
necesară a datelor personale.
15. Tehnologiile informației ar trebui să fie adaptate la munca și la necesitățile organelor
de justiție penală în cauză și a utilizatorilor direcți ai informațiilor. Aceștia ar trebui să fie
consultați cu privire la pretențiile lor în această materie.
16. În contextul administrării justiției penale, ar trebui pus accentul pe o bună comunicare
internă la nivelul fiecărei structuri a justiției penale.
17. Serviciile de justiție penală ar trebui să se implice mai mult într-o politică de difuzare a
informațiilor. Diferitele nivele de administrare a justiției (centrală, regională și locală),
autoritățile judiciare și alte servicii implicate în controlul criminalității, ar trebui să accelereze
circulația informațiilor și să ofere o mai mare deschidere cu privire la datele referitoare la
cazurile tratate.
18. Ar trebui să fie acordată o mai mare importanță îmbunătățirii relațiilor publice, în
special cu scopul de a răspunde nevoilor și preocupărilor specifice ale justițiabililor, ale
mass-media, ale asociațiilor (ex: asociațiile de victime), ale cetățenilor și ale instituțiilor
democratice (Parlamentul, colectivitățile locale).
***43

RECOMANDAREA NR. (98) 1
A COMITETULUI MINIȘTRILOR CĂTRE STATELE MEMBRE
PRIVIND MEDIEREA FAMILIALĂ
(adoptată de Comitetul Min iștrilo r în 21 ian.1998, la a 616-a reuniune a delegaților min iștrilo r)
1. Comitetul Miniștrilor, în baza articolului 15.b din Statutul Consiliului Europei,
2. Conștientizând creșterea numărului de litigii familiale, în special a celor generate de
separarea în fapt sau de divorț și luând în considerare consecințele dăunătoare ale unor
astfel de conflicte asupra familiilor, precum și costurile ridicate, atât cele sociale, cât și cele
economice, pe care statele trebuie să le suporte;
3. Luând în considerare nevoia de a proteja interesele superioare ale copilului și
bunăstarea acestuia consacrate de către instrumentele juridice internaționale, ținând cont
mai ales de situațiile ce privesc custodia și dreptul la vizită, ca urmare a separării sau a
divorțului;
4. Având în vedere dezvoltarea mijloacelor de soluționare a litigiilor pe cale amiabilă și
recunoașterea nevoii de a reduce proporțiile conflictului în interesul tuturor membrilor familiei;
5. Recunoscând caracterul specific al litigiilor familiale, și anume:
– faptul că în litigiile familiale sunt implicate persoane între care există, prin definiție,
relații continue și de interdependență;
– faptul că litigiile familiale apar într-un context emoțional nefericit și îl pot agrava;
– faptul că separarea sau divorțul au un impact puternic asupra tuturor membrilor
familiei, îndeosebi a copiilor;
6. Amintind Convenția Europeană cu privire la Exercitarea Drepturilor Copiilor42, și în
mod special articolul 13 al acestei Convenții, care prevede recurgerea la mediere sau la alte
mijloace pentru a soluționa conflictele în care sunt implicați copii;
7.Luând în considerare rezultatele cercetărilor privind folosirea medierii și experiențele
mai multor țări în acest domeniu, care demonstrează faptul că recurgerea la medierea
familială ar putea:
– să îmbunătățească comunicarea între membrii familiei;
– să reducă proporțiile conflictului dintre părțile aflate în litigiu;
– să conducă la o rezolvare amiabilă;
– să asigure continuitatea legăturilor dintre părinți și copii;
– să contribuie la reducerea costurilor economice și sociale produse de separare sau
divorț, atât pentru părți, cât și pentru State;
– să reducă perioada de timp necesară soluționării conflictului;
8. Subliniind amploarea luată de fenomenul internaționalizării relațiilor familiale și
problemele specifice care derivă de aici;
42 Convenția a fost adoptată la Stra sbourg la 25 ian.1996, dar România nu a ratificat-o încă (n.ns, CD).44

9. Realizând că o serie de state au în vedere introducerea medierii familiale;
10. Fiind convins de necesitatea de a recurge mai des la medierea familială, înțeleasă ca
fiind procesul în care un terț, imparțial și neutru, numit mediator, asistă părțile în persoană la
negociere asupra chestiunilor aflate în litigiu, încercând să ajungă la acorduri comune,
11. Recomandă guvernelor statelor membre:
i. să introducă sau să promoveze medierea familială sau, acolo unde este cazul, să o
întărească;
ii. să ia sau să întărească toate măsurile necesare în vederea implementării
următoarelor principii pentru promovarea și utilizarea medierii familiale, ca metodă adecvată
soluționării litigiilor familiale.
Principiile medierii familiale
I. Domeniul de aplicare al medierii
a. Medierea familială poate fi aplicată în orice litigiu dintre membrii aceleiași familii între
care există fie legături de sânge, fie prin căsătorie, precum și a celor între care există sau au
existat legături de familie, așa cum prevede legislația națională.
b. Cu toate acestea, statele sunt libere să stabilească chestiunile sau cazurile specifice
care pot fi soluționate prin recurgere la medierea familială.
II. Organizarea medierii
a. În principiu, medierea nu trebuie să fie obligatorie.
b. Statele sunt libere să organizeze și să exercite medierea așa cum consideră de
cuviință, prin sectorul public sau cel privat.
c. Indiferent de modul în care medierea este organizată și exercitată, statele trebuie să
se asigure de existența unor mijloace care să presupună:
– proceduri de selectare, instruire și calificare a mediatorilor;
– elaborarea și respectarea de către mediatori a unor norme de „bune practici”43.
III.Procesul de mediere
Statele trebuie să se asigure de existența unor metode adecvate care să permită
desfășurarea procesului de mediere conform următoarelor principii:
i. mediatorul este imparțial față de părțile aflate în conflict;
ii. mediatorul este neutru în ceea ce privește rezultatul procesului de mediere;
iii. mediatorul respectă punctele de vedere ale părților și garantează egalitatea părților
în procesul de negociere;
iv. mediatorul nu are puterea de a impune părților o anumită soluție;
43 Varianta engleză prevede o condiție ce se traduce oarecum diferit: „atingerea și menținerea unor standarde de
către mediatori” (n.ns, CD). 45

v. condițiile în care se desfășoară medierea familială trebuie să garanteze dreptul la
viață privată;
vi. discuțiile care au loc pe durata procesului de mediere sunt confidențiale și nu pot fi
dezvăluite, decât cu acordul părților sau dacă legislația națională permite acest lucru;
vii. când este cazul, mediatorul trebuie să informeze părțile de posibilitatea de a
recurge la consiliere maritală sau la alte forme de consiliere, ca mijloc de soluționare a
problemelor conjugale sau familiale;
viii. mediatorul trebuie să acorde o atenție sporită bunăstării și interesului superior
ale copilului, trebuie să încurajeze părinții să se concentreze asupra nevoilor copilului și
trebuie să reamintească părinților faptul că principala lor responsabilitate este de a asigura
bunăstarea copiilor lor, precum și necesitatea de a-și informa și consulta copiii în acest sens;
ix. mediatorul trebuie să se preocupe în mod special să afle dacă una din părți a fost
supusă în trecut violențelor sau dacă acest lucru se poate întâmpla în viitor, și ce efecte ar
putea acestea să aibă asupra părților implicate în negociere; în aceste condiții, mediatorul
trebuie să decidă dacă este recomandat procesul de mediere;
x. mediatorul poate oferi informații cu caracter juridic, dar nu trebuie să ofere
consultanță juridică. Dacă este necesar, mediatorul trebuie să informeze părțile cu privire la
posibilitatea de a consulta un avocat sau un alt profesionist.
IV. Statutul acordurilor obținute pe calea medierii
Statele trebuie să faciliteze aprobarea acordurile obținute pe calea medierii de către o
autoritate judiciară sau o altă autoritate competentă, dacă acest lucru este cerut de părți, și
să asigure mecanismele de executare a acestor acorduri, conform legislației naționale.
V. Medierea și procedurile din fața autorităților judiciare sau altor autorități
competente
a. Statele trebuie să recunoască autonomia procesului de mediere și posibilitatea ca
acesta să se desfășoare înaintea, în timpul sau ulterior unei proceduri judiciare.
b. Statele trebuie să garanteze mecanisme care:
i. să permită întreruperea procedurilor judiciare în curs în scopul medierii;
ii. să asigure posibilitatea ca, în aceste cazuri, autoritatea judiciară sau altă autoritate
competentă să poată lua decizii urgente pentru a proteja părțile, copiii sau patrimoniul
acestora;
iii. să permită informarea autorității judiciare sau altei autorități competente dacă
părțile continuă sau nu procesul de mediere și dacă au ajuns sau nu la un acord.
VI. Promovarea și accesul la mediere
a. Statele trebuie să promoveze dezvoltarea medierii familiale, îndeosebi prin programe
de informare a publicului, pentru o mai bună înțelegere a acestui mijloc de soluționare
amiabilă a litigiilor familiale. 46

b. Statele sunt libere să stabilească, în cazuri specifice, metodele adecvate de
informare cu privire la mediere ca proces alternativ de soluționare a litigiilor familiale (de
exemplu, prevăzând o întâlnire între părți și mediator), și permițând prin aceasta părților să
hotărască dacă este posibil și indicat pentru ele să recurgă la mediere asupra chestiunilor
care fac obiectul litigiului.
c. De asemenea, statele trebuie să se străduiască să ia măsurile necesare pentru a
permite accesul la medierea familială, inclusiv la medierea internațională și să contribuie
astfel la răspândirea acestui mijloc de soluționare în mod amiabil a litigiilor familiale.
VII. Alte mijloace de soluționare a litigiilor
Statele pot examina aplicabilitatea principiilor relative la procesul de mediere,
enunțate în prezenta Recomandare, și în cazul altor mijloace de soluționare a litigiilor.
VIII. Elemente internaționale
a. Statele trebuie să aibă în vedere înființarea unor mecanisme care să permită, atunci
când este cazul, recurgerea la mediere în situațiile care implică elemente de extraneitate,
mai ales în chestiunile legate de copii, cu deosebire în cele care privesc custodia și dreptul la
vizită atunci când părinții locuiesc sau vor locui în state diferite.
b. Medierea internațională poate fi considerată o metodă adecvată ce permite părinților
să organizeze sau să reorganizeze custodia și dreptul la vizită, sau să rezolve neînțelegerile
apărute ulterior hotărârilor care privesc aceste chestiuni. Cu toate acestea, în eventualitatea
îndepărtării sau a reținerii copilului împotriva legii, nu trebuie să se recurgă la medierea
internațională, dacă acest lucru va întârzia returnarea rapidă a copilului.
c. Toate principiile subliniate mai sus sunt aplicabile și în cazul medierii internaționale.
d. Statele trebuie să promoveze cât mai mult cooperarea între serviciile existente ce se
ocupă de medierea familială, în scopul facilitării accesului la medierea internațională.
e. Având în vedere natura deosebită a medierii internaționale, mediatorii internaționali
trebuie să fie instruiți special în acest scop.
***47

RECOMANDAREA NR. (99) 19
A COMITETULUI MINIȘTRILOR CĂTRE STATELE MEMBRE
PRIVIND MEDIEREA ÎN MATERIE PENALĂ
(adoptată de Comitetului Min iștrilo r în 15 sept.1999, la a 679-a reuniune a delegaților min iștrilo r)
Comitetul Miniștrilor, în virtutea art.15.b. din Statutul Consiliului Europei,
Observând că statele membre tind din ce în ce mai mult să recurgă la mediere în
materie penală, ca opțiune flexibilă și cuprinzătoare44, axată pe rezolvarea problemei și pe
implicarea părților, în completarea sau ca alternativă a procedurii penale tradiționale;
Considerând că e necesar a permite o participare personală activă a victimei45, a
infractorului și a tuturor celor care sunt priviți ca părți, dar și implicarea comunității în
procedura penală;
Recunoscând interesul legitim al victimelor de a li se face auzită vocea în ceea ce
privește consecințele victimizării lor, de a comunica cu infractorii și de a obține scuze și
reparații;
Considerând că este important a întări inculpaților sentimentul responsabilității și de a
oferi acestora ocazii concrete de a se îndrepta, ceea ce ar facilita reinserția și reabilitarea;
Recunoscând că medierea poate să contribuie la conștientizarea rolului important pe
care individul și comunitatea îl au în generarea și instrumentarea infracțiunilor și în
rezolvarea conflictelor legate de acestea, precum și la ceea ce justiția penală aspiră, adică la
rezultate mai constructive și mai puțin represive;
Recunoscând că medierea presupune abilități particulare și cere coduri de practică și
pregătire acreditată;
Considerând importanța potențialei contribuții a organismelor non-guvernamentale și
a comunităților locale în medierea în materie penală și necesitatea de a se conjuga eforturile
inițiativelor publice și private,
Luând în considerare exigențele Convenției europene a drepturilor omului și a
libertăților fundamentale;
În spiritul Convenției europene privind exercitarea drepturilor copiilor ca și
Recomandările nr. (85) 11 asupra poziției victimei în dreptul penal și procedura penală, nr.
(87) 18 privind simplificarea justiției penale, nr. (87) 21 asupra asistenței victimelor și a
prevenirii victimizării, nr. (87) 20 privind reacțiile sociale față de delicvență juvenilă, nr. (88) 6
privind reacțiile sociale față de comportamentul infracțional al tinerilor proveniți din familiile
emigrante, nr. (92) 16 privind reglementările europene asupra sancțiunilor și măsurilor
44 Varianta în limba franceză este, „une option souple, axée sur le règlement du problème et l'implication des
parties, iar cea în limb a engleză: „as a flexible, comprehensive, problem-solving, participatory option” (n.ns, CD).45 Despre drepturile victime lor, a se vedea concluziile celei de a 27-a Conferințe a miniștrilo r europeni de justiție,
desfășurată în 12-13 oct. 2006 în Arme nia http://www.co e.int/t/dg1/legalcooperation/minjust/mju 27/default_en.asp
precum și Declarația ONU asupra Principiilor de bază ale justiției pentru victime le infracțiunilor și abuzului de
putere (1985) la http://www.u nhchr.ch/html/me nu3/b/h_comp49.htm (n.ns, CD).48

aplicate în comunitate, nr. (95) 12 privind administrarea justiției penale și nr. (98) 1 privind
medierea familială;
Recomandă guvernelor statelor membre să ia în considerare principiile enunțate în
anexa prezentei Recomandări, atunci când statele vor dezvolta medierea în materie penală
și să dea acestui text cea mai largă aplicare posibilă.
Anexă la Recomandarea nr. (99) 19
I.Definiție
Prezentele principii directoare se aplică în toate situațiile, permițând victimei și
infractorului să participe activ, dacă aceștia își dau consimțământul, la soluționarea
dificultăților rezultate din infracțiune cu ajutorul unui terț independent (mediator).
II.Principii generale
1. Medierea în materie penală nu ar trebui să intervină decât dacă părțile își dau acordul
în mod liber. Părțile ar trebui, în plus, să aibă posibilitatea de a reveni asupra
consimțământului în orice moment pe parcursul medierii.
2. Discuțiile privitoare la mediere sunt confidențiale și nu pot să fie utilizate ulterior, fără
acordul părților.
3. Medierea în materie penală ar trebui să fie un serviciu disponibil în mod general.
4. Medierea în materie penală ar trebuie să fie posibilă în toate fazele procedurii pe care
le parcurge justiția penală.
5. Serviciile de mediere ar trebui să aibă o autonomie suficientă în cadrul sistemului de
justiție penală.
III.Fundamentul juridic
6. Legislația ar trebui să faciliteze medierea în materie penală.
7. Ar trebui să fie stabilite niște principii directoare privind recurgerea la mediere în
materie penală. Principiile ar trebui să se refere la condițiile de trimitere a cauzelor la
serviciile de mediere și la instrumentarea cauzelor ulterior medierii.
8. Procedura medierii ar trebui să fie conformă garanțiilor fundamentale; în particular,
părțile ar trebui să aibă dreptul la asistență judiciară și, când e cazul, să aibă dreptul la
traducător/interpret. Minorii ar trebui, în plus, să aibă dreptul la asistență parentală.
IV. Funcționarea justiției penale în relație cu medierea
9. Decizia de a trimite un caz penal spre mediere, ca și evaluarea rezultatului procedurii
de mediere ar trebui să fie de competența exclusivă a autorităților judiciare46.
10.Înainte de acceptarea medierii, părțile ar trebui să fie pe deplin informate în legătură
cu drepturile lor, cu natura procedurii de mediere și în legătură cu posibilele consecințe ale
deciziei lor.
46 Varianta în limb a engleză precizează că este vorba de „autoritățile judiciare penale” (n.ns, CD).49

11. Nici victima, nici infractorul nu ar trebui să fie determinați prin mijloace incorecte să
accepte medierea.
12. Pentru minorii care participă la procedura de mediere în materie penală ar trebui să
existe o reglementare specială și garanții legale.
13. Medierea nu ar trebui să fie urmată dacă una dintre părțile principale nu este capabilă
să înțeleagă scopul procedurii.
14. Punctul de plecare în mediere ar trebui să fie, în principiu, recunoașterea de către
cele două părți a faptelor principale ale cauzei. Participarea la mediere nu ar trebui să fie
utilizată ca o probă în dovedirea vinovăției în procedurile judiciare ulterioare.
15. Aspecte privind anumiți factori precum vârsta, maturitatea sau capacitatea
intelectuală a părților, ar trebui să fie luate în considerare înainte de a se decide să se
recurgă la mediere.
16. Decizia de a supune medierii o cauză penală, ar trebui să fie însoțită de un termen
limită rezonabil, în cadrul căruia autoritățile judiciare competente ar trebui să fie informate de
stadiul procedurii de mediere.
17. Soluțiile date în funcție de rezultatele medierii ar trebui să aibă același statut precum
deciziile sau hotărârile judecătorești și ar trebui să interzică urmărirea penală pentru aceleași
fapte (ne bis in idem).
18. Atunci când cazul este retrimis autorităților judiciare47 fără să se ajungă la un acord
între părți sau după ce părțile nu au reușit să pună în aplicare acordul, decizia asupra
modului în care urmează a se proceda trebuie luată fără amânare.
V. Funcționarea medierii
V1. Norme48
19. Serviciile de mediere ar trebui să fie guvernate de norme recunoscute.
20. Serviciile de mediere ar trebui să beneficieze de o autonomie suficientă pentru a-și
îndeplini funcțiile ce le revin. Trebuie dezvoltate norme de competență și reguli de etică, ca și
o procedură de selectare, de formare și de apreciere a mediatorilor.
21. Serviciile de mediere ar trebui să fie plasate sub supravegherea unui organ
competent.
V2. Calificarea și formarea mediatorilor
22. Mediatorii ar trebui să fie recrutați din toate sectoarele societății și să posede în
general o bună înțelegere a culturilor și comunităților locale.
23. Mediatorii ar trebui să fie capabili să facă dovada unei judecați sănătoase și a unor
calități interpersonale necesare exercițiului funcției lor.
24. Mediatorii ar trebui să primească o formare inițială înainte de a fi numiți în funcție,
precum și o formare continuă pe parcursul activității lor. Formarea lor ar trebui să privească
47 A se vedea nota 46 (n.ns, CD).48 Varianta în limb a engleză utilizează noțiunea de „standards” (n.ns, CD).50

asigurarea unui nivel de competență ridicat, ținând cont de aptitudinile de a soluționa
conflictele, de exigențele specifice pe care le implică munca cu victimele și infractorii, de
cunoștințele de bază ale sistemului judiciar penal.
V3. Instrumentarea cazurilor individuale
25. Înainte de a începe să se ocupe de un caz, mediatorul ar trebui să fie informat de
toate faptele pertinente și ar trebui să primească toate documentele necesare de la
autoritățile judiciare49 competente.
26. Medierea ar trebui să se desfășoare de o manieră imparțială, bazată pe faptele
cauzei și pe nevoile și dorințele părților. Mediatorul ar trebui să respecte întotdeauna
demnitatea părților și să vegheze ca părțile să se trateze cu respect reciproc.
27. Mediatorul are sarcina de a asigura un mediu sigur și confortabil pentru mediere.
Mediatorul ar trebui să fie sensibil la vulnerabilitatea părților.
28. Medierea ar trebui să fie condusă eficient, dar într-un ritm acceptabil pentru părți.
29. Medierea ar trebui să se facă cu ușile închise (in camera).
30. Respectând principiul confidențialității, mediatorul ar trebui să sesizeze autoritățile
competente sau persoanele vizate cu toate informațiile privind iminența unei infracțiuni grave,
despre care el ar putea lua cunoștință în timpul medierii.
V4. Rezultatul medierii
31. Înțelegerea părților ar trebui să fie finalizată în mod voluntar de către părți. Acordurile
nu ar trebui să conțină decât niște obligații rezonabile și proporționale.
32. Mediatorul ar trebui să raporteze autorităților judiciare50 măsurile luate și rezultatul
medierii. Raportul mediatorului nu ar trebui să destăinuiască conținutul ședinței de mediere,
nici să exprime aprecieri cu privire la comportamentul părților în timpul medierii.
VI. Evoluția medierii
33. Ar trebui să aibă loc consultări regulate între autoritățile judiciare penale și serviciile
de mediere în vederea dezvoltării colaborării lor.
34. Guvernele statelor membre ar trebui să promoveze cercetarea și evaluarea medierii
în materie penală.
RECOMANDAREA NR. (2000) 19
49 A se vedea nota 46 (n.ns, CD).50 Ibidem.51

A COMITETULUI MINIȘTRILOR CĂTRE STATELE MEMBRE
PRIVIND ROLUL MINISTERULUI PUBLIC ÎN SISTEMUL JUDICIAR PENAL 51
(adoptată de Comitetul Min iștrilo r în 6 oct. 2000, la a 724-a reuniune a delegaților min iștrilo r)

Comitetul Miniștrilor, în baza articolului 15.b din Statutul Consiliului Europei,
Amintind că scopul Consiliului Europei este realizarea unei unități mai strânse între
membrii săi;
Având în vedere că obiectivul Consiliului Europei este promovarea supremației legii,
fundament al oricărei democrații veritabile;
Considerând că sistemul judiciar penal joacă un rol major pentru garantarea statului
de drept;
Conștient de necesitatea comună ca toate Statelor membre să combată mai bine
criminalitatea, atât la nivel național cât și la nivel internațional;
Având în vedere că pentru realizarea acestui scop trebuie mărită eficiența atât a
sistemelor naționale de justiție penală, cât și a cooperării justiției penale internaționale,
conform principiilor enunțate în Convenția Europeană a Drepturilor Omului;
În plus, conștient că ministerul public52 joacă un rol determinant în sistemul justiției
penale, ca și în cooperarea penală internațională;
Convins că în acest scop trebuie încurajată definirea principiilor comune ministerelor
publice ale statelor membre;
Ținând cont de ansamblul principiilor și regulilor cuprinse în normele adoptate în
domeniul penal,
Recomandă guvernelor statelor membre să se inspire în legislația și practica lor, în
ceea ce privește rolul ministerului public în sistemul justiției penale, din următoarele principii:
Atribuțiile ministerului public
1.Se înțelege prin „minister public” autoritatea responsabilă să vegheze, în numele
societății și al interesului general, la aplicarea legii penale, ținând cont pe de o parte de
drepturile individuale și pe de altă parte de necesitatea eficientizării sistemului de justiție
penală;
2.În toate sistemele justiției penale, ministerul public:
-decide dacă este cazul începerii sau continuării urmăririi penale;
-exercită urmărirea penală în fața tribunalelor;
51 A se vedea și Liniile Directoare ale ONU asupra Rolului Procurorilor (Cuba, 1990), disponibile la
http://www.u nhchr.ch/html/me nu3/b/h_comp45.htm. Cu privire la statutul procurorilor în unele state europene la
nivelul anului 2004, a se vedea studiul efectuat de Ministerul Justiției, disponibil la adresa
http://www.ju st.ro/files/stu diu_comparat_parchete_final.doc. 52 Varianta în limba engleză folosește expresia “public prosecution”, iar cea în limba franceză „le ministère public”
(n.ns, CD).52

-poate ataca toate sau numai o parte din hotărârile judecătorești;
3.În anumite sisteme de justiție penală, în egală măsură ministerul public:
-pune în aplicare politica penală națională, adaptând-o, dacă e cazul, realităților
regionale sau locale;
-conduce, îndrumă sau supraveghează ancheta;
-veghează ca victimele să primească asistență în mod efectiv;
-decide măsurile alternative la urmărirea penală;
-supraveghează punerea în executare a hotărârilor judecătorești;
-etc.
Garanții recunoscute ministerului public pentru exercitarea activităților sale
4.Statele trebuie să ia toate măsurile utile pentru a permite membrilor ministerului public
să-și îndeplinească sarcinile și responsabilitățile profesionale în condiții adecvate,
legale53 și organizaționale, și cu mijloacele bugetare corespunzătoare. Aceste condiții
trebuie să fie determinate în strânsă colaborare cu reprezentanții ministerului public.
5.Statele trebuie să ia masuri pentru ca:
a. recrutarea, promovarea, transferul membrilor ministerului public să aibă loc conform
unor proceduri echitabile și imparțiale care să permită evitarea oricărui element ce ar putea
să favorizeze interese specifice sau de grup și să excludă orice formă de discriminare
bazată pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice altă opinie, origine
națională sau socială, apartenență la o minoritate națională, avere, chestiuni congenitale
sau orice altă situație;
b.desfășurarea carierei, promovarea și mobilitatea membrilor ministerului public să se
bazeze pe criterii transparente și obiective cum ar fi competența și experiența;
c. în același timp, mobilitatea membrilor ministerului public trebuie să se bazeze pe
nevoile de serviciu;
d. legea să garanteze condiții rezonabile de exercitare a acestor funcții, în special cele
privind statutul, remunerația și o pensie în conformitate cu importanța atribuțiilor exercitate,
precum și o vârstă corespunzătoare pentru pensionare;
e. legea să reglementeze procedura disciplinară cu privire la membrii ministerului
public, să garanteze o evaluare echitabilă și obiectivă, precum și decizii supuse unui control
independent și imparțial;
f. atunci când statutul juridic le este afectat, membrii ministerului public să aibă acces
la o cale satisfăcătoare de atac, eventual chiar dreptul de a sesiza o instanță
judecătorească;

g. membrii ministerului public, precum și familiile lor, să fie protejați fizic de către
autorități atunci când securitatea lor personală este amenințată din motive ce țin de
exercitarea funcției;
6.De asemenea, statele trebuie să ia măsuri pentru a asigura membrilor ministerului
public dreptul efectiv la libertatea de expresie, de credință, de asociere și de întrunire. Ei
trebuie să aibă în mod special dreptul de a lua parte la toate dezbaterile publice asupra
53 în sensul de necesitate a existenței unui statut (n.ns, CD).53

chestiunilor privind legislația, administrarea justiției, precum și promovarea și protecția
drepturilor omului; să adere sau să constituie orice tip de organizație locală, națională sau
internațională și să participe în nume propriu la reuniunile acestora, fără ca apartenența la o
organizație legală sau orice acțiune licită în legătură cu o astfel de organizație să le afecteze
în vreun fel cariera. Aceste drepturi nu pot fi îngrădite decât în măsura în care legea prevede
astfel și dacă această îngrădire ar fi absolut necesară pentru garantarea rolului statutar al
ministerului public. În caz de încălcare a drepturilor menționate mai sus, trebuie garantat
dreptul la un recurs efectiv.
7.Formarea inițială și continuă constituie un drept și o datorie pentru membrii
ministerului public. În consecință, statele trebuie să ia toate măsurile necesare pentru a
asigura membrilor ministerului public o formare adecvată, atât înainte de preluarea funcției,
cât și în timpul exercitării ei. Este absolut necesar ca această pregătire să privească :
a.principiile și exigențele etice inerente funcției lor;
b.protecția garantată prin Constituție și prin legi suspecților, victimelor și martorilor;
c.drepturile omului și libertățile așa cum au fost definite prin Convenția Europeană a
Drepturilor Omului și cu precădere drepturile enunțate în art. 5 și 6 ale acesteia;
d.principiile și practica de organizare a activității, managementului judiciar și a resurselor
umane, în domeniul juridic;
e.mecanismele și elementele care pot asigura coerența activităților lor.
Pe de altă parte, statele trebuie să ia toate măsurile utile care să permită pregătire
suplimentară în chestiuni sau materii specifice în funcție de actualitate ținând cont, cu
precădere, de caracteristicile și de evoluția criminalității, cât și de domeniul cooperării
internaționale în materie penală.
8.Pentru a răspunde mai bine evoluției criminalității, în special a celei organizate,
specializarea trebuie să privească atât organizarea ministerului public, cât și pregătirea
profesională și evoluția carierelor. De asemenea, trebuie dezvoltată colaborarea cu echipe
de specialiști, inclusiv constituirea de echipe pluridisciplinare, menite să asiste membrii
ministerului public.
9.Referitor la organizarea și funcționarea internă a ministerului public, în special la
repartizarea inițială și ulterioară a cauzelor, aceasta trebuie să răspundă condițiilor de
imparțialitate și independență54 și să fie determinată în mod exclusiv de necesitatea unei
bune funcționari a sistemului juridic penal, ținând cont în mod prioritar de nivelul de pregătire
juridică și de specializare.
10.Orice membru al ministerului public are dreptul de a solicita ca instrucțiunile care îi
sunt adresate să fie în formă scrisă. În cazul în care o instrucțiune i se pare ilegală sau
contrară cu conștiința sa, ar trebui să existe o procedură internă care să permită eventual
înlocuirea lui.
Raporturile dintre ministerul public și puterile executivă și legislativă
11.Statele trebuie să ia măsuri corespunzătoare astfel încât membrii ministerului public
să-și poată îndeplini atribuțiile fără ingerințe nejustificate sau fără a fi expuși unei
54 Varianta în limb a franceză prevede doar condiția de „imp arțialitate”, nu și pe cea de ”independență” (n.ns, CD).54

responsabilități nejustificate penale, civile sau de altă natură. În același timp, ministerul public
trebuie să dea socoteală în mod periodic și public asupra tuturor activităților sale și mai ales
celor prioritare.
12.Ministerul public nu trebuie să intervină în atribuțiile puterilor executivă sau legislativă.
13.În țările în care ministerul public face parte din guvern sau este subordonat acestuia,
statul trebuie să ia toate măsurile necesare pentru a garanta că:
a. natura și întinderea prerogativelor guvernului asupra ministerului public sunt
prevăzute de lege;
b.guvernul își exercită prerogativele în mod transparent și în conformitate cu tratatele
internaționale, cu dreptul intern și cu principiile generale de drept;
c.dacă guvernul dă instrucțiuni cu caracter general, acestea trebuie să îmbrace formă
scrisă și să fie date publicității într-o modalitate adecvată;
d. atunci când guvernul este abilitat să solicite începerea urmăririi penele într-o
anumită cauză, aceste instrucțiuni trebuie însoțite de garanții suficiente în ceea ce privește
transparența și echitatea, în condițiile prevăzute de legea națională, guvernul putând fi
obligat, de exemplu:
– să solicite în prealabil un aviz scris de la ministerul public competent sau de la organele
reprezentative ale acestuia;
– să fie obligat să-și motiveze instrucțiunile scrise, mai ales atunci când ele nu sunt în
concordanță cu avizul și să le transmită pe calea ierarhică ;
– înainte de începerea fazei de judecată, să se asigure că la dosar sunt depuse
instrucțiunile și avizul pentru a fi supuse dezbaterilor contradictorii;
e.Ministerul public este liber să aducă în fața jurisdicției orice argument juridic,
indiferent ce instrucțiuni au fost primite în scris;
f.În principiu, instrucțiunile individuale de neurmărire trebuie să fie interzise; acolo unde
sunt permise, astfel de instrucțiuni trebuie să fie excepționale, fiind supuse nu doar regulilor
enunțate în paragrafele d. și e., dar în egală măsură unui control specific, al cărui scop este
acela de a garanta transparența.
14.În țările în care ministerul public este independent de guvern, statul trebuie să ia
toate masurile astfel încât natura și întinderea independenței ministerului public să fie
prevăzută de lege.
15.Pentru a favoriza echitatea și eficiența55 politicii penale ministerul public trebuie să
colaboreze cu instituțiile și serviciile statului, în măsură în care acest lucru este permis de
lege.
16.Ministerul public trebuie, în orice situație, să fie în măsură să desfășoare, fără niciun
impediment, urmărirea penală a funcționarilor guvernamentali pentru infracțiunile comise de
către aceștia, în special faptele de corupție, de abuz de putere, violări grave a drepturilor
omului și alte infracțiuni recunoscute de dreptul internațional.
55 Varianta în limba franceză utilizeză termenul „l`efficacite” (eficace, adică care produce efectele așteptate;
sinonim cu „eficient”), pe când varianta în limba engleză utilizează termenul de „effectiveness” (care are rezultate
reale; sinonim uneori cu „eficient”) (n.ns CD). 55

Raporturile între ministerul public și judecători
17.Statele trebuie să ia toate măsurile pentru a se asigura că statutul legal, competența
și rolul procedural al membrilor ministerului public sunt stabilite prin lege, în așa fel
încât să nu existe nicio îndoială legitimă în ceea ce privește independența și
imparțialitatea judecătorului. Statul trebuie să garanteze în mod deosebit ca nimeni să
nu poată exercita în același timp funcțiile de membru al ministerului public și de
judecător.
18.Cu toate acestea, dacă regimul juridic permite, statele trebuie să ia măsuri concrete
pentru ca aceeași persoana să poată ocupa în mod succesiv funcțiile de procuror și
judecător sau invers. Aceste schimbări de funcții nu pot interveni decât la cererea expresă a
persoanei interesate și în conformitate cu garanțiile existente.
19.Membrii ministerului public trebuie să respecte strict independența și imparțialitatea
judecătorilor; în mod special ei nu trebuie să pună la îndoială deciziile jurisdicționale sau să
împiedice punerea lor în executare, cu excepția exercitării căilor de atac sau a unor
proceduri similare.
20.Membrii ministerului public trebuie să facă dovada obiectivității și echității lor în timpul
procedurilor în fața instanței. Ei trebuie, mai ales, să vegheze ca instanțele să aibă la
dispoziție toate elementele de fapt și de drept necesare unei bune administrări a justiției.
Raporturile între ministerul public și poliție
21.În general, ministerul public trebuie să verifice legalitatea anchetelor efectuate de
poliție, cu atât mai mult atunci când decide să înceapă sau să continue acțiunea penală. În
acest sens, ei trebuie să controleze modul în care poliția respectă drepturile omului.
22.În țările în care poliția se afla sub autoritatea ministerului public sau în cazurile în
care anchetele poliției sunt dirijate sau supravegheate de acesta, statul trebuie să ia toate
măsurile efective pentru ca ministerul public să poată:
a. să dea instrucțiuni utile poliției pentru aplicarea efectivă a politicii penale, mai ales în
ceea ce privește stabilirea categoriilor de cauze ce trebuie rezolvate cu prioritate, modul de
strângere a probelor, personalul ce trebuie folosit, durata anchetei, informarea ministerului
public, etc;
b. dacă sunt competente mai multe organe de poliție, să sesizeze cu respectiva cauză
organul pe care îl consideră potrivit;
c. să procedeze la evaluări și controale necesare în legătură cu respectarea
instrucțiunilor sale și respectarea legii;
d. să sancționeze sau să propună sancționarea, dacă este cazul, a eventualelor
abateri.
23.Statele unde poliția este independentă de ministerul public trebuie să ia toate
măsurile pentru ca ministerul public și poliția să coopereze într-un mod corespunzător și
funcțional.56

Îndatoriri și responsabilități ale ministerului public cu privire la justițiabili
24.În exercitarea misiunii sale ministerul public trebuie:
a.să acționeze echitabil, imparțial și obiectiv;
b.să respecte și să protejeze drepturile omului așa cum sunt enunțate în Convenția
Europeană a Drepturilor Omului;
c.să vegheze ca sistemul de justiție penală să funcționeze cu celeritate.
25.Ministerul public trebuie să se abțină de la orice discriminare fundamentată pe orice
motiv cum ar fi: sex, rasă, culoarea pielii, limbă, religie, opinii politice sau alte opinii, origine
națională sau socială, apartenență la o minoritate națională, avere, origine, sănătate,
handicapuri etc.
26.Ministerul public trebuie să asigure egalitatea oricărei persoane în fața legii și trebuie
să lămurească toate aspectele relevante ale cauzei, ținând cont mai ales de cele referitoare
la suspect, indiferent dacă sunt în favoarea sau în defavoarea acestuia.
27.Ministerul public nu trebuie să înceapă sau să continue urmărirea penală atunci când
o investigație imparțială a arătat că acuzațiile sunt nefondate.
28.Ministerul public nu trebuie să se folosească contra suspecților de probe despre care
știe sau poate în mod rezonabil să presupună că au fost obținute recurgându-se la metode
contrare legii. În caz de îndoială, ministerul public trebuie să ceară instanței să se pronunțe
asupra admisibilității acestor probe.
29.Ministerul public trebuie să vegheze la respectarea principiului egalității armelor, mai
ales prin comunicarea către celelalte părți – făcând excepție cazurile prevăzute de lege – a
informațiilor pe care le posedă și care ar fi susceptibile să afecteze derularea echitabilă a
procesului.
30.Ministerul public trebuie să păstreze față de terți confidențialitatea informațiilor, mai
ales atunci când operează prezumția de nevinovăție, afară de cazul când comunicarea este
prevăzută de lege sau este în interesul justiției.
31.Atunci când ministerul public este abilitat să ia măsuri care aduc atingere drepturilor
și libertăților fundamentale ale suspectului, aceste măsuri trebuie să facă obiectul unui
control judiciar.
32.Ministerul public trebuie să țină seama în mod obligatoriu de interesele martorilor, mai
ales să ia sau să propună măsuri pentru protejarea vieții, siguranței și vieții lor private, sau să
se asigure că aceste măsuri au fost luate.
33.Ministerul public trebuie să țină cont de opinia și preocupările victimelor atunci când
interesele personale ale acestora au fost lezate și să furnizeze ori să vegheze ca ele să fie
informate asupra drepturilor ce le revin și a derulării procedurii.
34. Părțile interesate în cauză, atunci când sunt cunoscute sau identificabile, mai ales
victimele, trebuie să aibă posibilitatea de a contesta decizia de neurmărire luată de ministerul
public; o asemenea contestație poate face obiectul, după un control ierarhic, fie al unui
control jurisdicțional, fie al urmăririi private declanșate de către părți.
35.Statele trebuie să vegheze ca exercitarea funcțiilor ministerului public să fie supusă
unui "cod de conduită". Nerespectarea acestui cod poate da naștere sancțiunilor prevăzute la 57

punctul 5 de mai sus. Felul în care membrii ministerului public își duc la îndeplinire atribuțiile
trebuie să facă de altfel obiectul unui control intern regulat.
36. a.Pentru a favoriza echitatea, coerența și eficiența activității desfășurate de ministerului
public, statele trebuie să vegheze:
– să dea întâietate unei organizări ierarhice, dar fără ca această organizare să ducă la
formarea de structuri birocratice, ineficiente și paralizante;
– să definească liniile directoare generale privitoare la punerea în aplicare a politicii
penale;
– să definească modul în care principiile și criteriile generale pot servi la luarea
deciziilor în cazuri particulare, cu scopul de a evita apariția arbitrariului în procesul de luare a
deciziilor.
b.Modul de organizare, liniile directoare, principiile și criteriile sunt adoptate de
parlament sau de guvern ori, dacă dreptul național consacră independența ministerului
public, de înșiși reprezentații acestuia.
c.Publicul trebuie informat despre această organizare și despre aceste linii directoare,
principii și criterii; ele trebuie comunicate oricărei persoane, la cerere.
Cooperarea internațională
37. Independent de rolul care poate fi disputat de alte organe în materie de cooperare
judiciară internațională, trebuie să fie favorizate contactele directe dintre membrii ministerului
public din diferite state în cadrul stabilit prin convențiile internaționale în vigoare și, în lipsa
acestora, potrivit uzanțelor.
38. Trebuie să fie făcute eforturi în diferite direcții pentru a favoriza contacte directe între
ministerele publice în cadrul cooperării judiciare internaționale și, mai ales pentru:
a.difuzarea documentelor;
b.stabilirea unei liste de contacte și adrese care să indice numele persoanelor de
contact competente din diferite parchete precum și specializarea lor, domeniul de
responsabilitate etc;
c.stabilirea de contacte personale și periodice între membrii ministerului public din
diferite țări, mai ales organizarea de întâlniri regulate între procurorii generali;
d.organizarea sesiunilor de pregătire și sensibilizare;
e. introducerea și dezvoltarea funcției de magistrat de legătură într-o țară străină;
f. învățarea de limbi străine;
g.dezvoltarea comunicărilor pe cale electronică;
h.organizarea de seminarii de lucru cu alte state, în chestiunile de ajutor reciproc, cât și
asupra chestiunilor comune de criminalitate.
39. Pentru a simplifica și a obține o coordonare a procedurilor de asistență judiciară
reciprocă, eforturile trebuie:58

a. să vizeze ca membrii ministerului public să fie sensibilizați asupra necesității de a
participa activ în cooperarea internațională; și
b.să favorizeze specializarea unor membri ai ministerului public în domeniul cooperării
internaționale.
Pentru aceasta, statele trebuie să ia măsuri ca ministerul public al statului solicitant,
atunci când este responsabil de cooperarea internațională, să poată adresa cereri de
asistență judiciară direct autorității statului solicitat competent pentru punerea lor în
executare și ca această autoritate să poată returna probele obținute direct ministerului public.
***59

RECOMANDAREA NR. (2000) 21
A COMITETULUI MINIȘTRILOR CĂTRE STATELE MEMBRE
PRIVIND LIBERTATEA DE EXERCITARE A PROFESIEI DE AVOCAT
(adoptată de Comitetul de Miniștri în 25 oct. 2000, la a 727-a reuniune a delegaților min iștrilo r)
Comitetul Miniștrilor, în baza articolului 15. b din Statutul Consiliului Europei,
Având în vedere prevederile Convenției Europene a Drepturilor Omului;
Având în vedere Principiile de Bază ale Națiunilor Unite privind Rolul Avocatului56,
aprobate de Adunarea Generală a Națiunilor Unite din decembrie 1990;
Având în vedere Recomandarea nr. (1994) 12 cu privire la independența, eficiența și
rolul judecătorilor, adoptată de către Comitetul Miniștrilor al Consiliului Europei pe 13
octombrie 1994;
Subliniind rolul fundamental pe care îl au avocații și totodată asociațiile profesionale
de avocați în a asigura protejarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale;
Dorind să promoveze libertatea de a practica profesia de avocat pentru a întări statul
de drept57, proces la care iau parte și avocații, în special în a apăra libertățile individuale;
Fiind conștient de necesitatea de a avea un sistem echitabil de administrare a justiției,
care să garanteze independența avocaților în exercitarea profesiei fără restricții nejustificate
și fără a face obiectul unor influențe, sugestii, presiuni, amenințări sau imixtiuni, directe ori
indirecte, indiferent din partea cui și sub ce motiv ar fi făcute;
Fiind conștient de nevoia de a asigura exercitarea responsabilităților avocaților într-o
manieră adecvată și, în special, de necesitatea pentru avocați de a beneficia de o pregătire
suficientă și de a găsi un echilibru între îndatoririle lor față de instanțele judecătorești și cele
față de clienți;
Luând în considerare faptul că accesul la justiție ar putea presupune ca persoane cu
o situație financiară precară să fie în situația de a obține serviciile unor avocați,
Recomandă guvernelor statelor membre să ia sau să consolideze, după caz, toate
măsurile pe care le consideră necesare în vederea aplicării principiilor conținute de prezenta
recomandare.
În contextul prezentei recomandări, prin "avocat" se înțelege o persoană calificată și
autorizată în conformitate cu dreptul național să pledeze și să acționeze în numele clienților
săi, să se angajeze în a practica dreptul, să se înfățișeze înaintea instanțelor sau să își
sfătuiască și să își reprezinte clienții în chestiuni legale.
Principiul I – Principii generale privind libertatea de a exercita profesia de avocat
56 Principiile sunt disponibile la http://www.u nhchr.ch/html/me nu3/b/h_comp44.htm. De observat că în varianta
franceză, termenul folosit re feritor la aceste principii este „bareau” (n.ns., CD).57 Varianta franceză utilizează sintagma „l`Etat de droit”, iar cea engleză „the Rule of Law”; traducerea în limba
română se face prin „stat de drept”, dar și p rin sintagma constituțională „supremația legii” (n.ns, CD).60

1. Trebuie luate toate măsurile necesare pentru a respecta, a proteja și a promova
libertatea de a exercita profesia de avocat, fără discriminare și fără imixtiuni din partea
autorităților sau a publicului, în special având în vedere prevederile relevante ale Convenției
Europene a Drepturilor Omului.
2. Deciziile privind autorizarea de a practica avocatura sau de a intra în această
profesie, trebuie luate de către un corp independent. Astfel de decizii, indiferent dacă sunt
sau nu luate de către un corp independent, trebuie să poată face obiectul unei reanalizări de
către o instanță independentă și imparțială.
3. Avocații trebuie să se bucure de libertatea la opinie, exprimare, mișcare, asociere și
întrunire și, în special, de dreptul de a lua parte la dezbateri publice privind legea și
administrarea justiției, și de a propune reforme legislative.
4. Avocații nu trebuie să sufere sau să riște să suporte sancțiuni ori să fie supuși unor
presiuni atunci când acționează în concordanță cu standardele profesionale.
5. Avocații trebuie să aibă acces la clienții proprii, în mod special la cei privați de
libertate, să-i consilieze în particular și să-și reprezinte clienții în conformitate cu deontologia
lor profesională.
6. Trebuie luate toate măsurile necesare pentru ca relația de confidențialitate dintre
avocat și client să fie este respectată. Excepțiile de la acest principiu vor fi permise doar în
măsura în care ele sunt în conformitate cu principiile statului de drept.
7. Avocaților nu li se va refuza accesul la instanța în fața căreia sunt calificați să se
înfățișeze și trebuie să aibă acces la toate dosarele relevante pentru apărarea drepturilor și
intereselor clientului, în conformitate cu deontologia lor profesională.
8. Toți avocații care lucrează în aceeași cauză trebuie să fie tratați în mod egal de
instanță.
Principiul II – Pregătirea juridică, formarea și admiterea în profesia de avocat
1. Pregătirea juridică, admiterea în profesie și exercitarea acesteia nu trebuie să fie
refuzate unei persoane pe motive cum ar fi cele legate de sex sau orientare sexuală, rasă,
culoare, religie, opinii politice sau de altă natură, origine etnică ori socială, apartenență la o
minoritate națională, avere, naștere sau incapacitate fizică.
2. Trebuie luate toate măsurile necesare pentru a asigura un înalt grad de pregătire
juridică și de moralitate drept condiții prealabile admiterii în profesia de avocat, și apoi pentru
a asigura o formare continuă a avocaților.
3. Pregătirea juridică, inclusiv programele de formare continuă, trebuie să urmărească
să consolideze abilitățile juridice, să crească gradul de conștientizare față de etica juridică și
respectarea drepturilor omului, să instruiască avocații în respectarea, protejarea și
promovarea drepturilor și intereselor clienților și să contribuie la buna administrare a justiției.
Principiul III – Rolul și îndatoririle avocaților
1. Baroul sau celelalte asociații profesionale ale avocaților trebuie să stabilească
standarde profesionale și norme deontologice și să vegheze ca avocații să acționeze 61

independent, cu conștiinciozitate și corectitudine în apărarea drepturilor și intereselor legitime
ale clienților.
2. Avocații trebuie să respecte secretul profesional în concordanță cu legislația internă,
reglementările și deontologia lor. Orice violare a secretului profesional, fără consimțământul
clientului, trebuie să fie sancționată în mod adecvat.
3. Îndatoririle avocatului față de client includ:
a. consilierea clienților atât în privința drepturilor și obligațiilor lor legale, cât și cu privire
la soluția probabilă, precum și consecințele cauzei, inclusiv costurile financiare;
b. încercarea de a rezolva cauza mai întâi pe cale amiabilă;
c. luarea de măsuri legale pentru a proteja, respecta și a exercita drepturile și interesele
clienților lor;
d. evitarea conflictelor de interese;
e. evitarea de a accepta un număr mai mare de cazuri decât cel pe care îl pot gestiona
în mod rezonabil.
4.Avocații trebuie să respecte autoritatea judiciară și să-și îndeplinească îndatoririle în
fața instanțelor în conformitate cu legea sau alte reglementări, și cu deontologia lor
profesională. Orice neîndeplinire de către avocați a obligațiilor profesionale nu trebuie
să aducă prejudicii intereselor clienților sau altora care le solicită serviciile.
Principiul IV – Accesul tuturor persoanelor la avocați
1. Trebuie luate toate măsurile necesare pentru a asigura accesul efectiv al tuturor
persoanelor la serviciile juridice oferite de către avocați independenți.
2. Avocații trebuie încurajați să ofere servicii juridice persoanelor cu o situație
economică dezavantajată.
3. Pentru a permite accesul efectiv la justiție, guvernele statelor membre trebuie să
asigure existența de servicii juridice de care să beneficieze persoanele cu o situație
economică dezavantajată și în special cele private de libertate.
4. Îndatoririle avocaților față de clienți nu trebuie afectate de faptul că onorariile sunt
plătite integral sau doar în parte din fonduri publice.
Principiul V – Asociațiile
1. Avocaților trebuie să li se permită și să fie încurajați să constituie și să adere la
asociații profesionale locale, naționale și internaționale care, singure sau alături de alte
organizații, au sarcina de a îmbunătăți deontologia și de a proteja independența și interesele
avocaților.
2. Baroul și celelalte asociații profesionale ale avocaților trebuie să se autoguverneze,
independent de autorități și de cetățeni.62

3. Trebuie respectat rolul barourilor și al celorlalte asociații profesionale ale avocaților în
protejarea membrilor săi și a independenței față de orice restricție sau ingerință nejustificată.
4. Barourile și celelalte asociații profesionale ale avocaților trebuie încurajate să asigure
independența avocaților și, printre altele:
a. să promoveze și să apere interesele justiției, fără niciun fel de teamă;
b. să apere rolul avocaților în societate și, în special, să vegheze la respectarea onoarei,
demnității și integrității lor;
c. să promoveze participarea avocaților la mecanisme care garantează accesul la
justiție al persoanelor cu o situație economică defavorizată, în special la asistență judiciară și
consiliere juridică;
d. să promoveze și să susțină reforma cadrului legislativ și discuțiile pe tema legislației
existente și propunerilor legislative;
e. să încurajeze protecția socială a membrilor profesiei și să îi asiste, pe ei sau familiile
lor, dacă împrejurările o cer;
f. să colaboreze cu avocații altor țări pentru a promova rolul avocatului, luând în
considerare în special activitatea organizațiilor internaționale ale avocaților și a organizațiilor
internaționale interguvernamentale și non-guvernamentale;
g. să promoveze cele mai înalte standarde de competență a avocaților și să vegheze la
respectarea de către aceștia a deontologiei și disciplinei;
5. Barourile și celelalte asociații profesionale ale avocaților trebuie să întreprindă orice
acțiune necesară, inclusiv cele privind apărarea intereselor avocaților pe lângă organismul
corespunzător, în cazul:
a. reținerii sau arestării unui avocat;
b. oricăror decizii de a lua măsuri care pun la îndoială integritatea unui avocat;
c. oricărei percheziții a persoanei sau proprietăților avocaților;
d. oricărei confiscări de documente sau materiale aflate în posesia avocaților;
e. publicării unor articole de presă ce necesită luarea de poziție în numele avocaților.
Principiul VI – Procedurile disciplinare
1. Dacă avocații nu respectă deontologia profesiei lor prevăzută în codurile de conduită
concepute de către barouri sau celelalte asociații profesionale ale avocaților sau de legislație,
trebuie luate măsurile adecvate, inclusiv declanșarea procedurilor disciplinare.
2. Barourile și celelalte asociații profesionale ale avocaților trebuie să fie responsabile
de desfășurarea procedurilor disciplinare față de avocați sau, acolo unde este cazul, au
dreptul de a participa la desfășurarea acestora.63

3. Procedurile disciplinare trebuie să se desfășoare respectând pe deplin principiile și
regulile prevăzute de către Convenția Europeană a Drepturilor Omului, inclusiv dreptul
avocatului de a lua parte la proceduri și de a contesta decizia prin apel.
4. În stabilirea sancțiunii pentru abaterea disciplinară comisă de către avocat, trebuie
respectat principiul proporționalității.
***64

RECOMANDAREA NR. (2001) 2
A COMITETULUI MINIȘTRILOR CĂTRE STATELE MEMBRE
PRIVIND STRUCTURAREA ȘI RESTRUCTURAREA 58 RENTABILĂ A SISTEMELOR
JUDICIARE ȘI A SISTEMELOR DE INFORMARE JURIDICĂ
(adoptată de Comite tul Miniștrilor în 28 fe b. 2001, la a 743–a re uniune a de legaților miniștrilor)
Comitetul Miniștrilor, conform articolului 15.b din Statutul Consiliului Europei,
Considerând că scopul Consiliului Europei este realizarea unei unități mai strânse
între statele membre;
Considerând că tehnologiile moderne ale informației sunt astăzi indispensabile pentru
administrarea justiției și contribuie, ele însele, la o administrarea mai eficientă a statului,
necesară unei bune funcționări a democrației;
Notând că cea mai mare parte a statelor europene își reorganizează sau înlocuiesc
atât sistemele lor de administrare judiciară, cât și sistemele computerizate de informare
juridică, și că alte state sunt în căutare de consultanți specializați pentru punerea în
funcționare a noilor sisteme;
Recunoscând că o organizare modernă și rentabilă a acestor sisteme va asigura
îmbunătățirea și amplificarea, la un cost rezonabil, a serviciilor judiciare;
Realizând că evoluția recentă a tehnologiilor informației a fost și va continua să fie
rapidă și radicală și, prin urmare, o cunoaștere precisă a ultimelor dezvoltări în domeniul
sistemelor IT59 din sectorul juridic este absolut necesară;
Considerând că următoarele principii și linii directoare reflectă situația și tendințele
comune actuale în acest domeniu, în Europa;
Considerând, de asemenea, că sistemele care integrează ultimele dezvoltări în
materia tehnologiilor informației și a dreptului vor îmbunătăți calitatea, rapiditatea, eficiența și
efectivitatea60 legii și justiției în statele membre ale Consiliului Europei;
Considerând, prin urmare, că aceste principii și linii directoare vor ajuta, în munca
acestora, autoritățile competente în domeniul juridic,
Recomandă guvernelor statelor membre:
a.să aducă principiile generale și liniile directoare expuse în raportul din anexa acestei
recomandări în atenția persoanelor și serviciilor responsabile de structurarea și
restructurarea rentabilă a sistemelor judiciare și a sistemelor de informare juridică;
b.să ia, pe teritoriul țării lor, măsurile adecvate pentru a se asigura că aceste principii și
linii directoare sunt aplicate în sectorul juridic.
58 Varianta în limba franceză utilizează expresia „la conception et la reconception”, iar cea în limba engleză „the
design and re-design” (n.ns, CD).59 Abreviere pentru „Information Tehnology” (engl), respectiv „Systèmes d`information automatisés” (fr) (n.ns,
CD).60 Varianta în limba frranceză utilizeză expresia „l`efficacité” (eficacitate, care în limba română este sinonim cu
eficiență), pe când varianta engleză utilizează termenul ”effectiveness” (n.ns, CD).65

Anexă la Recomandarea nr. (2001) 2
Raport asupra structurării și restructurării rentabile a
sistemelor judiciare și a sistemelor de informare juridică
Introducere
Prezentul document privește contribuția pe care Tehnologia Informației și
Comunicării (TIC) o poate aduce funcționării instanțelor judecătorești și sistemelor de
informare juridică. Acest raport examinează rolul TIC atât ca suport pentru operațiunile
administrative judiciare, cât și ca "motor" al revizuirii procedurilor și practicilor
organizaționale.
Este evident că mijloacele electronice dețin un rol important în modernizarea
aparatelor judiciare și a sistemelor de informare juridică, iar provocarea constă în a controla
potențialul TIC pentru a transforma procesele aferente și a le face mai eficiente și mai
performante. O astfel de îmbunătățire presupune mai mult decât simpla automatizare a
metodelor manuale existente. Ea implică structurarea și restructurarea operațiunilor, precum
și asumarea angajamentului de a exploata potențialul datelor stocate în format electronic
pentru a asigura informații mai bune și mai rapide care să faciliteze administrarea justiției și
prestarea de servicii către utilizator.
Alături de numeroasele chestiuni tehnice ce trebuie rezolvate, o provocare esențială
este "controlarea managementului schimbării", ceea ce necesită un mod de a conduce
dinamic și avizat. Evoluția tehnologică nu ar trebui să constituie, neapărat, principalul motiv
pentru schimbare și ar trebui manifestată precauție în aplicarea fără ezitare a tuturor
posibilităților oferite de către TIC sectorului juridic, acolo unde anumite cerințe și
responsabilități trebuie respectate (de exemplu, independența judiciară și respectarea vieții
private/confidențialitate). Totuși, judecătorii și alți utilizatori ai sistemelor de informare juridică
trebuie să fie încurajați să exploreze posibilitățile oferite de noile tehnologii și să coopereze
cu experți în domeniul tehnic pentru a moderniza procesele decizionale juridice, astfel încât
acestea să răspundă mai bine cerințelor utilizatorilor, pentru a recâștiga încrederea publicului
și a găsi o cale de mijloc între interesele justiției pe de-o parte, și preocuparea pentru
costuri/eficiență pe de altă parte.
Raportul este structurat în două secțiuni principale:
1.Măsuri strategice pentru dezvoltarea TIC în cadrul sectorului juridic
2. Gestiunea proiectelor
1. Măsuri strategice pentru dezvoltarea TIC în cadrul sectorului juridic
1.1 Principii și strategii
Este important ca strategia de dezvoltare a TIC în sectorul juridic (ca și în alte
sectoare) să se bazeze pe o bună înțelegere a circumstanțelor, condițiilor și scopurilor
speciale ale sectorului în discuție. De aceea, spre exemplu, o strategie TIC în instanță
trebuie să țină cont de diferitele cerințe și așteptări ale unui sistem judiciar. Luarea deciziilor,
de asemenea, trebuie să se bazeze pe principii și scopuri clare care să reflecte în totalitate
cerințele menționate mai sus. Ar trebui folosită următoarea listă privitoare la investițiile în TIC
când este vorba de sisteme de informare judiciară/juridică (deși, niciuna dintre măsuri nu va
prima celeilalte):66

– contextualizare: investiția să fie adaptată la circumstanțele și cerințele specifice ale statelor
membre;
– costuri/eficiență: să se obțină avantaje în materie de rentabilitate și de productivitate a
sistemelor judiciare și juridice;
– rapiditatea justiției: operațiunile administrative judiciare, precum și căutarea sau procesarea
de informații să fie accelerate;

– calitatea justiției/calitatea serviciilor: să existe o mai mari coerență în luarea deciziilor etc. și
să fie puse la dispoziția utilizatorului informații și alte servicii de actualitate;
– uniformitatea serviciilor (unde este necesar): să fie încurajat progresul în procesul de
emitere a regulamentelor61, precum și o mai mare coerență a serviciilor și metodelor de lucru;
– transparența procedurilor: se fie încurajată o atitudine deschisă și asumarea
responsabilității în ceea ce privește stadiul cazurilor, asupra procedurilor în desfășurare și a
altor aspecte relevante;
– verificarea deciziilor: deciziile/concluziile să fie exacte și valide;
– gestiunea informației: să se îmbunătățească calitativ și cantitativ informațiile utilizate la
definirea priorităților în reorientarea procesului de management organizațional;
– degrevarea personalului: sarcinile să fie repartizate mai eficient între angajați (scutirea, de
exemplu, a judecătorilor de atribuții administrative și delegarea acestor sarcini către
personalul auxiliar);
– gestiunea volumului de muncă a personalului: e necesară o împărțire și un control mai bun
a volumului de muncă la nivelul angajaților și o distribuire mai eficientă a personalului pentru
diferitele sarcini;
– sisteme mai simple și mai standardizate: să se generalizeze utilizarea componentelor
standard în diferite aplicații care să intensifice compatibilitatea și să faciliteze mobilitatea
personalului etc;
– respectarea normelor: să se aplice protocoalelor și normele internaționale;
– sprijin oferit utilizatorilor: să se îmbunătățească serviciile și sprijinul oferit din partea altor
organizații pentru utilizatori;
– întărirea capacitații: să se dezvolte capacitatea de a înfrunta un viitor incert (spre exemplu,
asigurarea stabilității prin flexibilitate);
– ușurință în învățare și folosire: să fie mai facile procesele de formare și perfecționare,
precum și de transfer al cunoștințelor;
– securitate: o mai mare securitate a datelor/structurilor organizaționale și să fie protejat
caracterul privat și confidențial al datelor, când e cazul;
– integritate: să fie garantate reguli de probitate, onestitate și corectitudine în modul de
funcționare al operațiunilor juridice și al operațiunilor administrative conexe;
61 În limb a engleză este folosit te rmenul „standards” (n.ns. CD).67

O chestiune strategică fundamentală ce trebuie avută în vedere la examinarea
investițiilor în TIC aplicabile operațiunilor de administrare juridică, constituie întrebarea dacă
nu cumva ar fi mai bună o revizuire și restructurare a cerințelor juridice fundamentale, și nu
doar a procedurilor administrative (cu alte cuvinte, schimbarea cerințelor în sine, decât a
mijloacelor prin care acestea sunt îndeplinite). Pe lângă această întrebare există o altă serie
de întrebări strategice care privesc:
– investițiile pe termen scurt și lung: spre exemplu, investiția pentru un viitor incert sau în
funcție de circumstanțele imediate, ceea ce ridică probleme atât din punct de vedere al
capacității de prevenire a nevoilor și dezvoltării tehnicilor viitoare, cât și cu privire la
dimensiunile economice ale investițiilor pe termen scurt;
– sisteme standard și personalizate: spre exemplu, investiția în sisteme standard/ușor de
utilizat și controlat, similare cu alte aplicații pentru a facilita formarea și perfecționarea
utilizatorilor, sau investirea în sisteme personalizate pentru care procesul de învățare va fi cu
siguranță mai dificil;
– automatizarea procedurilor existente sau redefinirea procedurilor: spre exemplu, investirea
în sisteme care pur și simplu reiau, sub formă electronică, convențiile sau protocoalele deja
existente sau alegerea unei abordări de restructurare a modalităților de lucru și profitarea de
ocazia oferită de investiție pentru a regândi optica și detaliile practicilor în vigoare;
– dezvoltare folosind resurse interne sau externe: spre exemplu, investirea în servicii de
expertiză din cadrul organizației pentru conceperea și punerea în funcțiune a sistemelor sau
contractarea externă a experților, conceperea, dezvoltarea și/sau exploatarea sistemului.
Dacă se optează pentru abordarea externă, poate fi utilă păstrarea unui număr de specialiști
din cadrul angajaților, pentru negocierea contractelor și supervizarea executării acestora,
printre altele;
– centralizarea sau descentralizarea responsabilităților: stabilirea, spre exemplu, cui îi revine
responsabilitatea dezvoltării, finanțării și gestiunii – Ministerului Justiției sau instanțelor. Deși
centralizarea poate prezenta anumite avantaje din punct de vedere al funcționării și
standardizării, un inconvenient îl poate constitui lipsa flexibilității și a reacției imediate la nivel
local (deși acest lucru va depinde în mare parte de țara în discuție și distribuirea populației
acesteia).
Fiecare dintre măsurile alese prezintă avantaje și dezavantaje, în același timp, ce ar
trebui analizate în paralel (cele mai importante sunt rezumate în următorul tabel). Este utilă
reținerea unor elemente asociate celor două strategii, de exemplu, dezvoltarea internă și
cea externalizată, sau responsabilități în parte centralizate și în parte descentralizate. Cele
mai bune soluții pot, de asemenea, varia în funcție de particularitățile statului membru în
discuție (dimensiune geografică, tradiții și capacități).
1.2. Tipuri de avantaje și dezavantaje între diferitele opțiuni
Investiții pe termen lungInvestiții pe termen scurt
Avantaje Planificarea e mult mai
structuratăFolosirea unor tehnologii mai
avansate
Controlul este mai ușorImpact/rezultate mai rapide
Posibilitatea de a obține un
cost global mai rentabilManagerii sunt, probabil, mai
interesați și dedicați
Posibilitatea găsirii unor soluții
adaptate situațieiRăspunsuri mai favorabile în
situații incerte (progrese în
etape mici și mai ușor
gestionabile)68

Posibilitatea de a reduce
costurile pentru tehnologiile
cunoscute
Dezavantaje Pericolul ca tehnologia aleasa
să fie depășităPosibilitatea apariției erorilor
Dificultatea în a stârni interesul
managerilor Preponderența soluțiilor
gândite în avans
Complexitate mai mareRecurgerea la ajutor din
exterior
Sisteme standardSisteme particularizate
Avantaje Ușor de folosit, învățat și
întreținutConcepute cu o anumită
destinație
Achiziție și gestionare mai
ieftine
Mai propice pentru
comunicarea inter-
organizațională
Dezavantaje Mai puțin adaptabile
aplicațieiMai costisitoare
Utilizatorii pot prezenta nevoi
speciale ce nu pot fi
îndeplinite Nevoi de formare mai
accentuate
Efectuarea schimbărilor
necesită apel la specialiști
(costuri suplimentare)
Automatizarea procedurilor
existenteRe-conceperea procedurilor
existente
Avantaje Înțeleasă de către utilizatoriMai rentabil pe termen lung
Rezistența minimă din partea
angajațilorMai potrivit pentru utilizatori, pe
termen lung
Posibilitatea de a implementa
controalele dorite
Posibilitatea de a gândi
sistemul ca un întreg și a face
legăturile necesare
DezavantajeProcedurile nu permită
automatizareaOcupă mai mult timp și
cauzează perturbații
Noile metode de lucru pot
nemulțumi personalul
Exista riscul de a depinde de
hotărârile la nivel înalt (spre
exemplu, schimbări ale
legislației)
Gestiune centralizatăGestiune descentralizată
Avantaje Simplificarea planificării și
ansamblului de controaleReacții mai bune la situațiile
locale
Utilizare eficientă și flexibilă a
personaluluiÎncurajează competiția locală
și o mai mare productivitate69

Posibilitatea de a obține sfaturi
din partea mai multor
specialiștiApropierea față de utilizatorii
finali
Capacitatea de a furniza
aceleași servicii pretutindeniIncită managerii locali la
exercitarea responsabilităților
DezavantajeRisc de supra-concentrare într-
un singur loc
(spre exemplu, eșec la scară
mare) Necesită surplus de personal,
prezintă riscuri de
suprapunere, costuri ridicate
Depărtare în raport cu
utilizatorii finaliRisc de abatere de la
reglementări comune și
compatibilități
Dependent de o comunicare
eficientăPierderea flexibilității
personalului
Diminuarea responsabilității, și
implicit a motivației
managerilor localiSolicită experiență suficientă
pentru dezvoltarea la nivel
local
Înțelegere insuficientă a
necesitaților/așteptărilor la
nivel local
Gestiunea proiectelor
interneGestiunea proiectelor
externalizate
Avantaje Control asupra proiectului
(foarte important în cazul
procesului de concepere)Capacitate de inovație
crescută în sectorul privat (la
început)
Existența personalului
specializat se poate dovedi
mai puțin costisitoare pe
termen lungCunoștințe mai profunde și mai
ample despre tehnologii, din
partea subcontractorilor
Posibilitatea de a
compara/concura cu furnizori
externiPotențial pentru resurse mai
importante destinate
Investițiilor & Dezvoltării
Transferul sarcinilor/riscurilor
administrative către o terță
parte
DezavantajeConstituirea unei “capacitați”
specializate greu de
eliminat/adaptatPierderea inovației din
momentul în care serviciul
devine operațional
Lipsa expertizei pentru noile
tehnologii și inovațiiPierderea competențelor
interne (dependență crescândă
de furnizori externi)
Cheltuieli administrative
suplimentarePierderea controlului intern
Costuri suplimentare legate de
execuția contractului
Costuri suplimentare ce
corespund plații TVA-ului și
unei părți din profit furnizorului
privat
Riscul unei dependențe
excesive față de prestatorul de
servicii70

2. Gestiunea proiectului
2.1. Introducere
Un sistem eficient de gestiune a proiectelor ar trebui să asigure:
– control cu privire la progresul proiectului;
– transparența modalităților financiare;
– distribuire clară a responsabilităților;
– implicarea utilizatorilor.
Gestiunea proiectelor IT de anvergură în sectorul juridic (sisteme de gestiune a
dosarelor judiciare pentru instanțe, spre exemplu, sau alte sisteme de informare juridică)
implică șapte etape majore (discutate mai jos, în ordine cronologică).
– planificarea strategiei;
– evaluarea necesităților;
– concepție arhitecturală;
– programare și instalare;
– teste, recepție, punere în aplicare și formare a utilizatorilor;
– utilizare și întreținere;
– evaluarea sistemului;
Companiile private vor participa deseori, în baza unui acord de subcontractare, la
elaborarea sistemelor, dar este important ca responsabilitatea principală a primelor trei faze
ale proiectului (planificarea strategiei, evaluarea necesităților și concepția arhitecturală) să
rămâne pe plan intern (deși aceste faze trebuie realizate profitând de experiența
consultanților externi, atunci când competențele necesare nu sunt disponibile local).

Fazele ulterioare, adică cele ale programării și instalării, testării de către utilizatori,
punerii în aplicare și întreținerii se pot subcontracta cu condiția ca unele dintre specificațiile
detaliate să fie concepute de către subcontractori și să fie supuse unui control al calității.
Este de asemenea important ca proiectul să fie supus, chiar de la primele etape, unei
evaluări riguroase, dacă este posibil, din partea unui organ independent, cu scopul de a se
asigura că specificațiile cerute și conformitatea cu normele și obiectivele vizate sunt
respectate. În ceea ce privește gestiunea proiectului, un parteneriat între o echipă internă și
consultanți externi, stabilit pe o perioadă de timp suficient de lungă, pare să constituie, în
majoritatea cazurilor, un mod eficient de lucru, deoarece permite concilierea dintre interesele
unui control intern al cumpărătorului și deschiderea către inovație și experiența amplă a celor
din exterior.
Caracteristicile și natura specifică a diferitelor sisteme de informare juridică, precum
și ale activității în diferite instanțe impun o serie de condiții proceselor de concepție și punere
în aplicare a noilor sisteme informatice. Securitatea datelor, accesibilitatea și ușurința
utilizării sunt, evident, foarte importante. Totuși, situația este adesea complicată din cauza
factorilor structurii locale:
– accesul, în termeni geografici și organizaționali, la serviciile de informare juridică sau la
instanțe;
– amploarea și volumul operațiilor cu privire la sistemul de informare juridică sau la instanțe;
– natura legăturilor și necesitatea cooperării cu alte organizații, precum și acordurile existente
în ceea ce privește transferul și schimbul de informații.71

GESTIONAREA PROIECTELOR
Delegarea sarcinilorÎn general, tehnologiile informației permit o mai mare uniformitate în conceperea
sistemelor de informare juridică și în administrarea justiției. Acest lucru poate prezenta
avantaje pe termen lung, dar pe termen scurt – adică, în timpul etapei de punere în aplicare –
pot apărea dificultăți tranzitorii, în timp ce diferitele practici locale se adaptează la noile
norme, aplicate mai larg
2.2. Planificarea strategiei
Diagrama următoare ilustrează un model de organizarea a gestiunii unui proiect
complex de informatizare a justiției. Acest model este, inevitabil, general, iar detaliile ar trebui
stabilite ținând cont de situația și cerințele fiecărei țări. Totuși, el evidențiază punctele
principale ce trebuie luate în calcul la momentul adoptării dispozițiilor cu caracter
organizațional pentru proiectul în discuție și subliniază, în particular, importanța separării
între contribuțiile grupului de conducere62, al utilizatorilor și ale grupului însărcinat de
garantarea calității.
Model organizațional schematic pentru gestiunea proiectelor
Grupul de utilizatoriGrupul de conducereGrupul pentru asigurarea
calității
Prezidat de către un utilizator
confirmat.
Rol: apărarea intereselor
utilizatorilor furnizând
feedback cu privire la:
–specificul necesităților;
–aprobarea;
–evaluarea;
–filtrarea tuturor
modificărilor propuse;
–informații despre alte
necesități.
Membrii sunt:
–judecători;
–avocați;
–notari;
–președinți de instanțe;
–funcționari.Prezidat de o persoană
influentă numită de Guvern
sau de Curtea Supremă.
Recurgerea la o autoritate63
superioară pentru aprobarea
propunerilor.Serviciu independent de
consultanță însărcinat cu
auditarea. Nu se ocupă de
oferte și delegarea sarcinilor.

62 Varianta în limba franceză utilizează expresia “group de pilotaje”, iar cea în engleză “steering committe e” (n.ns,
CD).63 Varianta în limb a franceză folosește „une instance”, iar varianta în limb a engleză “authority” (n.ns. CD).72

Necesită calități de bun organizator și cunoașterea sistemului juridic (judecător sau un
judecător și un informatician).
Alți lideri de proiect pot fi numiți pentru anumite sarcini specifice (redactarea noilor propuneri
de legi și proceduri, sau restructurarea cadrului legislativ).
Pentru administrarea și îndeplinirea activităților zilnice; format(-e) din reprezentanți ai tuturor
grupurilor interesate, în special cel al utilizatorilor, ce cunosc principiile de structură tip și
funcțiile juridice (utilizatori specializați precum: judecători, procurori, grefieri, legislatori și
designeri de sisteme).
2.3.Evaluarea necesităților
Această etapă implică scanarea și analiza atentă a sistemelor deja existente, precum
și a necesităților:
– procedurile pe care noul sistem trebuie să le îndeplinească, spre exemplu criteriile și
contextul juridic particular (legi și alte reglementări);
– modalitățile de organizare, spre exemplu procedeele organizaționale deja existente și
metodele comune urmate în executarea procedurilor;
– sistemele existente de arhivare a datelor, spre exemplu sistemele manuale de informare
juridică;
– interconectarea cu alte sisteme de organizații/structuri;
– perspectivele și posibilitățile de restructurare a sistemului operațional.
Deseori este utilă o planificare a necesităților utilizatorilor sub forma unor diagrame,
spre exemplu, ilustrând în cazul unei instanțe:
– registrul dosarelor (rolul instanței);
– registrul părților;
– funcții auxiliare – planificare, termene limită, statistici, modalitatea de colectare de fonduri;
– formulare pentru sesizare și criterii de imprimare;
– conectare cu alte sisteme (spre exemplu, transferul informației cuprinse în registre și
accesul la informații juridice).
O astfel de diagrama ar putea veni în sprijinul:
a. sistemelor deja existente, cu privire la:
– natura cazurilor;
– părțile implicate;
– actele de procedură și hotărârile;
– rezumatul cauzei;
– organismele juridice;73
LIDERUL(-II) PROIECTULUI
Echipa(-ele) proiectului

– fundamentul juridic.
b. canalele de informare – legăturile între entități – spre exemplu:
– care sunt părțile fiecărui dosar;
– ce dispoziție juridică particulară este invocată într-un anumit caz.

c.transferul datelor necesare în trecerea de la sistemul vechi la cel nou, indicând cum
fiecare informație din vechiul sistem corespunde datelor din cel nou.
2.4Concepția (design) arhitecturală a sistemelor TIC
În multe țări, dezvoltarea tehnologiei informației în domeniul administrării justiției intră
într-o nouă etapă, ce se caracterizează printr-un rol mai important oferit schimbului de
informații și sprijinirii "procesului de lucru" în totalitatea sa. Din punct de vedere al
conținutului, procedurile judiciare prezintă anumite caracteristici comune (în ciuda
deosebirilor dintre metodele de funcționare a diferitelor jurisdicții din interiorul statelor
membre și între statele membre). Aceste caracteristici comune sugerează faptul că este
benefică o abordare comună în vederea dezvoltării sistemelor, atât din punct de vedere al
conceperii, cât și al implementării și întreținerii. De exemplu, ar fi util ca arhitectura să includă
configurarea unui spațiu pe server care să permită rularea de aplicații pentru clienți în a
apela servere cu baze de date.
Într-o manieră generală, arhitectura ar trebui să permită:
– refolosirea sistemelor deja existente și integrarea diferitelor tipuri de aplicații și tehnologii;
– utilizarea diferitelor tipuri de echipament (spre exemplu, calculatoare personale,
calculatoare în rețea, diferite sisteme de operare);
– utilizarea Internetului;
– instalarea unui sistem ușor de utilizat, sigur, flexibil și deschis;
– acces ușor al utilizatorilor finali (și limitarea la maxim a confuziilor);
– garantarea unei funcționări fiabile.
Din punct de vedere al conceperii sistemului, este absolut necesară dotarea acestuia
cu o arhitectură convenabilă care să diferențieze componentele sau elementele cheie:
funcția de gestiune a comunicațiilor (inclusiv interfața Internet), funcția de bază de date,
fișiere de date, funcția de gestiune a fluxului muncii, funcția de gestiune a documentelor și
interfața grafică pentru utilizatori. Disocierea între aceste elemente ar trebui să faciliteze o
bună securitate a datelor, flexibilitate, accesibilitate și posibilitatea de extindere și dezvoltare.
Accesul utilizatorilor finali la fiecare din aceste aplicații, prin intermediul serverelor, constituie,
în general, o abordare potrivită în măsura în care reduce riscurile de confuzii (între diferite
versiuni, spre exemplu), mărește fiabilitatea și favorizează integrarea aspectelor
organizaționale și practice.
2.4.1 Arhitectura potrivită
Introducerea elementelor comune are repercusiuni importante asupra dezvoltării
diferitelor aplicații, precum și asupra arhitecturii sistemului informatic, per total (hardware și
software). O arhitectură potrivită presupune anticiparea folosirii unor servere de aplicații
destinate simplificării sistemului la nivelul client. Această metodă ar trebui, de asemenea, să
ofere beneficii în ceea ce privește securitatea și fiabilitatea în funcționare. Ar trebui să
păstreze avantajele eficienței, constând în mai puțin personal pentru asistență și întreținere.
Printre altele, mediul pentru client va fi mai uniform și sistemul va permite un nivel de 74

Alte funcționalități
(ex. sisteme de
ajutor pentru luarea
decizii)securitate care nu ar fi ușor de obținut în arhitecturi mai împânzite
Arhitectura schematică a unui proiect TIC pentru instanțe
Interfața grafică pentru utilizator
––––––––––––––––––––––––––––––––––––––
Gestiunea Gestiunea fluxului
comunicațiilor de muncă

În definirea arhitecturii sistemelor de informații judiciare, trebuie luate în calcul două
niveluri:
a. nivelul organizațional – axat pe nevoile și așteptările organizației și implicările acestora în
tipul de sistem și de design;
b. nivel tehnic – ținând cont de inovațiile, tendințele și perspectivele sistemelor informatice în
general și de potențialul de stabilire a unor noi funcționalități și de moduri de exploatare
diferite.
La primul nivel organizațional ar trebui adoptat un punct de vedere strategic, plecând
de la logica internă uniformă a procedeelor judiciare existente (ce frecvent respectă o
schemă comună, în ciuda diferențelor între anumite aspecte ale unor cauze individuale).
Nevoile de informare ale utilizatorilor și condițiile speciale de securitate și fiabilitate cer
sisteme care să proceseze datele într-o manieră "distribuită". Este de asemenea necesară
supravegherea funcționării instanțelor (și subdiviziunilor acestora) în ceea ce privește
rezultatele și alte date de gestiune (de exemplu, personal, finanțare și costuri). Oricare ar fi
responsabilitățile și volumul de lucru al fiecărei jurisdicții, întotdeauna există sarcini comune
de realizat, precum distribuirea sălilor de ședință și adaptarea la orare, repartizarea cauzelor
către judecători, calendarul cauzelor, redactarea rapoartelor publice și a altor documente
precum registrele judiciare, citațiile pentru părți etc. Deseori, toate acestea sunt realizabile
datorită unor programe informatice standard integrate într-un sistem particularizat.
Următoarea diagramă oferă un exemplu al unui sistem de gestiune a dosarelor judiciare și
subliniază cât este de important să se țină cont de ansamblul operațiunilor, cât și a tuturor
actorilor implicați.
2.4.2. Utilizarea elementelor comune ale sistemelor de gestiune a dosarelor judiciare
Persoane participante la proc edura judiciară75
Alte func ționalități
(ex. inform ația
juridică)Gestiunea
documentelor
(redactarea deciziilor)
Baza de date Baza de documente
REGISTRE COMUNE ALE EXPERȚILORASESORIEXPERȚIINTERPREȚI Persoane participante în procedura judiciară
REGISTRE LOCALE –
JUDECĂTORI ȘI AUXILIARI AI JUSTIȚIEI GREFIERI
DACTILOGRAFI ASISTENȚI JURIDICIJUDECĂTORI
ADMINISTRATORINATURA
CAZULUIPARTICIPANTPARTICIPANT LA PROCEDURĂPERSOANĂ FIZICĂPERSJURIDICĂREGISTRUL COMERȚULUI
MARTORIEXPERȚIREGISTRUL AVOCAȚILOR
REGISTRE COMUNE – JUDECĂTORI ȘI AUXILIARI AI JUSTIȚIEI ALLOCATED|
PARTICIPANȚIII
DESEMN AȚI

La nivel tehnic, trebuie plecat de la circumstanțele și condițiile date care restrâng și
definesc alegerea arhitecturii sistemului informatic, cum ar fi:
– dispersarea geografică specifică a instanțelor;
– infrastructura specifică (rețele locale (LAN), rețele extinse (WAN), sisteme de operare, e-
mail);
– amploarea operațiunii (spre exemplu, numărul probabil de persoane din cadrul angajaților
ce vor folosi sistemul);
– necesitățile specifice în ceea ce privește securitatea și fiabilitatea sistemului;
– cerințele specifice pentru accesarea sistemului (spre exemplu, prin intermediul utilizatorilor
interni și externi);
– volumul specific de tranzacții anticipate pentru fiecare subsistem în parte.
2.5.Programare și instalare
Etapa programării și instalării este evident una foarte importantă, ce trebuie negociată
cu atenție. Aceasta necesită luarea în calcul a evoluției elementelor ce compun sistemul și a
inovațiilor ce afectează procesul de programare. Presupune, de asemenea, o examinare a
tuturor instrumentelor disponibile, luarea în calcul a altor factori și posibilități, în special, cele
enumerate în continuare (pentru care experiența evidențiază faptul că merită o atenție
sporită):76
PERSOANE ALOCATE ANUMITOR TRIBUNALE

2.5.1.Programare
– Cel mai probabil ar fi utilă adaptarea unui limbaj de programare dintre cele mai recente
(precum JAVA).
– Trebuie explorată posibilitatea reutilizării software-ului existent.

– Ar fi importantă respectarea cât mai strictă a planului și a succesiunii diferitelor etape, cum
sunt analiza, conceperea și codificarea.
– Este absolut necesar să fie disponibile resurse umane suficiente de-a lungul tuturor
etapelor, încă de la început.
– Durata acestei etape a proiectului poate fi redusă utilizând mai mulți programatori.
– Pentru proiecte mai ample (cu mai mult de patru programatori) ar fi utilă organizarea
programatorilor în echipe.
– Este importantă aplicarea încă de la început a procedurilor de control de calitate.
– Similar, încă de la primele etape ar trebui acordată atenție realizării de materiale pentru
formare (manuale, exemple etc.).
– Trebuie stabilite, încă de la început, proceduri clare pentru aprobarea oricăror schimbări a
specificațiilor (spre exemplu, asigurarea că există o evidență a schimbărilor de făcut, o
estimare a consecințelor la nivelul costurilor și timpului).
2.5.2. Folosirea formatelor standard structurate
– Este recomandată utilizarea formatelor gen XML.
– Un asemenea format permite un schimb relativ lesnicios între sistemele interne (spre
exemplu, procesarea de cuvinte) și cele externe (spre exemplu, transferul electronic de
date).
– Se recomandă utilizarea câmpurilor de date în interiorul textului, pentru a facilita realizarea
de formulare electronice pentru a permite navigarea în text, introducerea datelor cu ajutorul
procesoarelor de text, copierea pe computere personale locale a documentelor din server și
obținerea unei vizualizări corecte a textului pe monitor.
2.5.3.Instalare/lansare
– Este necesară stabilirea unui plan detaliat de lansare a sistemului, cu anumite dispoziții
pentru programele de salvare (backup) și măsuri necesare pentru a face față dificultăților
previzibile.
– Instalarea ar trebui să fie realizată cât mai rapid (pentru a reduce la minimum complicațiile
rezultate din utilizarea a două sisteme).
– Este necesară conceperea și dezvoltarea unei instalații standard (dacă este necesar, pot fi
utilizate configurații diferite pentru diferite hardware).
– Similar, trebuie definită și pusă la punct o procedură de instalare standard.
– Este necesară instituirea unei proceduri eficiente de gestiune a sistemului.77

– Formarea personalului trebuie sincronizată cu lansarea propriu-zisă (și în cazul în care
numărul de utilizatori este crescut, spre exemplu, peste 500, ar trebui luată în considerare o
pregătire asistată pe calculator).
2.5.4. Migrarea/transferul de date între sisteme
– Migrarea/transferul de date între sistemele vechi și noi trebuie planificate în detaliu, ca
parte a procesului de instalare (spre exemplu, transferul de pe hârtie în format electronic și
din cel electronic într-altul).
– Trebuie acordată o atenție specială identificării tuturor datelor ce trebuie transferate, dar și
a celor care nu sunt necesare.
– Care sunt, spre exemplu, datele care pot rămâne în vechiul sistem și să fie accesate de
acolo și care sunt costurile de întreținere/păstrare în stare de disponibilitate a vechiului
sistem? De asemenea, cât va costa transferul către noul sistem și ce măsuri de pregătire
sau de altfel ar fi necesare?
– Ce date trebuie convertite potrivit noului sistem și care sunt costurile și timpul necesar
transferului de pe hârtie utilizând formate grafice? (spre exemplu, Adobe pdf)?
– Deseori, în ceea ce privește costurile și timpul, ar fi utilă păstrarea sistemului de hârtie în
arhive, decât transformarea lui în format electronic.
– Perioada de tranziție de la un sistem la altul ar trebui să fie cât mai scurtă posibil.
– Doar în cazuri absolut necesare, utilizatorii noului sistem vor avea acces la cel vechi.
Asigurarea accesului ar trebui să implice atât timp, cât și resurse financiare reduse.
– Când două sisteme funcționează simultan, este absolut necesar să existe reguli clare și
precise cu privire la cine are dreptul de a modifica date în oricare dintre sisteme și când;
– Operațiunile de transfer ar trebui realizate într-un mod cât mai logic, în funcție de fluxul de
date. În acest fel, datele relative la procedura civilă ar trebui transferate înaintea celor privind
executarea hotărârii, cele referitoare la prima instanță ar trebui transferate înaintea celor
referitoare la instanța de control judiciar, iar cele cu privire la urmărirea penală înaintea celor
privind dezbaterile în fața instanței.
– Ar fi de asemenea utilă considerarea tuturor necesităților viitoare cu privire la transferul de
date și utilizarea formatelor de baze de date și a limbajelor de interogare standard (spre
exemplu, SQL).
2.5.5. Recomandări generale
– Conceperea unui sistem deschis, evolutiv, recurgând la tehnologii moderne.
– Utilizarea facilităților Internetului pentru a unifica interfața între datele interne și a datelor
exterioare sistemului.
– Garantarea securității accesului la date din interiorul sistemului și protejarea sistemului de
intromisiuni exterioare nedorite.
– Utilizarea metodelor de criptare și a semnăturii electronice pentru a garanta integritatea
datelor în interiorul sistemului.78

– Introducerea pe serverele accesibile publicului numai a copiilor bazelor de date.
– Asigurarea că datele din sistem sunt protejate oriunde este posibil acest lucru și că sunt
prevăzute anumite proceduri de salvgardare.
– Asigurarea că proceduri eficiente de recuperare a sistemului sunt prevăzute și testate în
mod regulat.
– Dezvoltarea unei infrastructuri eficiente de comunicare și a unui sistem centralizat de
administrare, pentru a reduce la minim costurile de gestiune.

– Încercarea de a refolosi același mediu pentru ca aplicația să asigure interfețe prietenoase
și convenții obișnuite pentru utilizatori.
– A fi pregătit pentru a schimba procedurile oricând este necesar, dacă acest lucru va facilita
utilizarea rentabilă a tehnologiei informației și atât timp cât nu se creează alte probleme.

– Întreținerea și utilizarea pentru o perioadă a vechiului sistem alături de cel nou, cel puțin
până în momentul în care toate măsurile de securitate și control au fost luate și verificate în
mod satisfăcător.
– Colaborarea de la început cu alte agenții și instituții, a căror cooperare este necesară
pentru a asigura compatibilitatea (și, acolo unde este necesar, schimbul) datelor între
sisteme.
2.6.Testările, recepția, formarea și punerea în aplicare
Această etapă cuprinde trei faze:
a.Testarea în faza pilot
Este vorba de testările și punerea în aplicare inițială la care apelează designerii,
precum și achiziționarea de echipament și instalații pentru un număr convenit de locații (în
general, un subansamblu). La fiecare din aceste locații este necesară formarea utilizatorilor
pe sistemul stabilit, evaluarea conceptului și examinarea modificărilor care ar trebui făcute,
ținându-se cont de experiențele anterioare. La sfârșitul acestei faze este necesară
redactarea unui raport oficial.
b. Recepția
Este necesar să se știe cine are autoritatea de a anunța terminarea proiectului și cui îi
revine responsabilitatea acestei decizii. În cazul ideal, Grupul de garantare a calității ar trebui
să se implice în procesul de acceptare a proiectului, pentru a asigura astfel o evaluare
independentă și o critică justă.
c. Formarea și punerea în aplicare
– Procurarea echipamentelor pentru întregul sistem;
– Formarea instructorilor pentru sistem;
– Formarea utilizatorilor de către informaticieni competenți;
– Lansarea noului sistem;
– Stabilirea unui buget pentru funcționarea și întreținerea sistemului;
– Rapoarte asupra beneficiilor așteptate de pe urma noului sistem.
Formarea utilizatorilor trebuie planificată cu atenție de la primele faze ale proiectului.
O formare eficientă începută odată cu punerea în aplicare ar fi foarte importantă. Furnizorii 79

privați asociați cu proiectul pot foarte bine să se implice în procesul de formare, dar
responsabilitatea formării nu trebuie încredințată surselor exterioare, decât dacă există
clauze care să specifice acest lucru în contract. În orice caz, programul de formare trebuie
planificat în colaborare cu reprezentanți ai utilizatorilor, cei din „prima linie”, a căror
experiență poate fi esențială în redactarea unui regim eficient de formare și în atragerea
sprijinului și cooperării angajaților.
La fel de important ca programul de formare este înființarea unui serviciu de
asistență, încă din punere în aplicare. Acesta poate fi organizat ca o unitate centralizată care
să utilizeze un program informatic ultra-modern ce permite simularea pe monitorul
utilizatorului și oferirea de sfaturi prin intermediul rețelelor specializate. O altă posibilitate o
constituie un serviciu descentralizat, ceea ce ar implica un număr mai mare de agenți pentru
soluționarea problemelor fiecărei locații în care sistemul funcționează. Este simplu a fi
optimist și a subestima cererile de acest tip adresate unui serviciu de asistență, mai ales în
primele faze ale punerii în aplicare. Dar a nu da acestui serviciu resurse suficiente înseamnă
a pune în pericol proiectul pe termen scurt și a cauza multe frustrări și nemulțumiri. Este
important să existe asigurări că personalul serviciului de asistență este bine format și
competent în a rezolva problemele multiple și diverse ce pot apărea. În acest context, poate
fi utilă asocierea unor programatori (persoane însărcinate cu dezvoltarea aplicațiilor
software).
2.7.Utilizare și întreținere
Odată ce sistemul este complet implementat, atenția trebuie să se mute asupra
utilizării și întreținerii. În această fază organizația poate începe să se gândească la beneficii
de pe urma investiției. Dar costurile de utilizare și întreținere pot fi considerabile. Se
estimează că, pe durata vieții unui sistem, cheltuielile de funcționare reprezintă între 60 și
70% din cheltuielile totale. Este necesar luarea în calcul a acestui factor încă de la începutul
dezvoltării sistemului. Fiecare investiție în aplicații va genera cheltuieli structurale în anii
viitori.
Întreținerea tehnică presupune două mari chestiuni:
– corectarea erorilor ce apar în timpul utilizării sistemului; și
– migrarea către versiuni mai noi ale sistemului de operare și ale programelor informatice
intermediare între programele informatice de aplicare și rețea.
Iată câteva puncte care merită să fie susținute:
– Obiectivul este de a menține sistemul în stare funcțională și de a respecta specificațiile
inițiale.
– Întreținerea funcțională privește modificările sistemului pentru a-l adapta la nevoile
utilizatorilor și de a rezolva chestiunile ignorate la momentul conceperii, precum și în
specificațiile inițiale.
– Întreținerea funcțională poate fi necesară datorită apariției unor noi exigențe sau identificării
unor probleme neobservate inițial, dar scoase în evidență prin utilizarea sistemului.
– Poate fi utilă recurgerea la grupuri de utilizatori pentru contabilizarea acelor necesități de
întreținere funcțională.
– Este necesară o identificare constantă a schimbărilor ce afectează mediul utilizatorilor
(spre exemplu, o schimbări în dreptul procesual).80

– Datorită resurselor limitate, toate adaptările necesare ale sistemului ar trebui făcute în
ordinea priorităților și planificării.
– Trebuie știut de la început cine are autoritatea de a decide în aceste probleme.
– La modificarea sistemului, trebuie respectată arhitectura sistemului per ansamblu, iar
organizarea datelor trebuie să fie în concordanță cu reglementările în materie pentru a
asigura facilitarea refolosirii unor părți din sistem, precum și a datelor.

– În afara cazurilor de urgență, rezultatele întreținerii tehnice și de funcționare trebuie
compilate periodic în lansări sau versiuni noi ale sistemului.
– Pentru fiecare versiune este necesară testarea părților în discuție și urmarea unei
proceduri de recepție.
– Este important ca documentația sistemului și manualul utilizatorului să fie actualizate odată
cu fiecare versiune.
– Comunicatele către informaticieni și utilizatorii finali despre noile lansări trebuie să facă, de
asemenea, parte din procedură.
Odată cu trecerea anilor, întreținerea sistemelor tinde să devină mai complicată și
mai costisitoare. Mai ales dacă s-au efectuat multe schimbări, pot apărea probleme cu
stabilitatea sistemului și performanțe diminuate. În acest caz, este momentul să se reducă
cheltuielile pentru întreținere și să se înceapă o renovare a sistemului. Pentru a determina
când anume a sosit acest moment, este necesar supravegherea evoluției cheltuielilor de
întreținere și funcționare comparându-le cu gradul de satisfacție sau nemulțumire al
utilizatorilor. Administrarea unui sistem face parte din ciclul sau de viață, din momentul
conceperii până la dispariția sa treptată.
2.8.Evaluarea sistemului
Este important stabilirea unui cadru de evaluare încă de la început care să permită
proceduri de monitorizare și de colectare de date potrivite.
– Evaluarea trebuie să facă referite la scopurile și principiile stabilite pentru proiect (este
vorba de fiecare punct din lista de mai sus).

– Evaluarea trebuie să ofere ocazia de a contabiliza noile dezvoltări și posibilități apărute
după lansarea proiectului. Prin urmare nu trebuie să facă referire numai la scopurile definite
inițial.
– Criteriile de evaluare trebuie să fie explicite și specifice.
– Evaluarea trebuie realizată independent de administrarea proiectului, fie de către o echipă
internă, fie de consultanții externi.
– Evaluarea trebuie privită ca o oportunitate pentru a învăța și a revedea/schimba
procedurile.
O serie de chestiuni specifice (cu caracter general sau tehnic) ar trebui discutate la
conceperea și punerea în funcțiune a unui sistem informatic destinat instanțelor sau intr-un
alt context informatic juridic.81

Spre exemplu:
– cum vor fi organizate arhivele;
– cum se va verifica autenticitatea documentelor și identificarea utilizatorilor (prin semnătură
electronică, spre exemplu);
– în ce măsură se vor modifica procedurile pentru a le adapta posibilităților/limitelor noului
sistem (reconcepere);
– cum se va organiza migrarea/transferul de date între două sisteme;
– cum se va asigura securitatea datelor și a sistemului, protecția datelor cu caracter personal
și controlul asupra accesului la date;
– cum se va interconecta două sisteme (spre exemplu, sisteme de gestiune a cazurilor și
sistemele de informare juridică);
– cum se vor folosi oportunitățile oferite de Internet, Intranet, Extranet, Hyperlinkuri/SGML/
XML.
RECOMANDAREA NR. (2001) 3
A COMITETULUI MINIȘTRILOR CĂTRE STATELE MEMBRE82

PRIVIND SERVICIILE ACORDATE CETĂȚENILOR DE CĂTRE INSTANȚE ȘI ALTE
INSTITUȚII JURIDICE PRIN UTILIZAREA NOILOR TEHNOLOGII
(adoptată de Comitetul Min iștrilo r în 28 febr. 2001, la a 743–a reuniune a delegaților min iștrilo r)

Comitetul Miniștrilor, în baza articolului 15.b din Statutul Consiliului Europei,
Considerând faptul că scopul Consiliului Europei este realizarea unei unități mai
strânse între statele membre;
Considerând faptul că tehnologia modernă a informației a devenit un instrument
indispensabil pentru o administrație eficientă în statele europene și, în mod special, pentru
administrarea justiției, contribuind astfel la o bună funcționare a administrației, necesară
pentru o bună funcționare a democrației;
Considerând faptul că accesul cetățenilor europeni la legislație, regulamente și
jurisprudență atât din țara lor cât și din alte țări europene, precum și la informații
administrative și judiciare ar trebui facilitat prin utilizarea tehnologiei moderne a informației, în
interesul democrației participative;
Considerând faptul că participarea activă a cetățenilor la viața statului lor, la nivel
național, regional și local poate fi îmbunătățită prin comunicarea cu serviciile administrative și
în mod special cu serviciile de administrare a justiției prin utilizarea tehnologiilor de informare
modernă, cum este Internetul, oferind astfel oricui aceeași oportunitate de a-și urmări
interesele;
Considerând faptul că distribuirea serviciilor instanței prin utilizarea tehnologiilor
moderne ale informației va facilita accesul la legislație așa cum este recomandat de către
Convenția pentru Protecția Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale;
Având în vedere Recomandarea nr. (95) 11 pentru selectarea, procesarea,
prezentarea și arhivarea hotărârilor judecătorești în sistemele de documentare juridică
automatizată, adoptată de Comitetul Miniștrilor al Consiliului Europei în 11 septembrie 1995,
Recomandă statelor membre:
a.să aducă la cunoștința persoanelor și serviciilor responsabile de administrarea justiției în țara
lor principiile și liniile directoare prezente în anexa ce urmează;
b.să ia acele măsuri necesare pentru a garanta aplicarea acestor principii pe teritoriul lor.
Anexa la Recomandarea nr. (2001) 3
1. Informația juridică disponibilă în format electronic
Statul ar trebui să ofere prompt textul legii, atât în forma promulgată cât și în cea
consolidată, într-un format electronic ușor accesibil publicului; ideal ar fi să fie disponibile
variantele anterioare ale legii.
Simplul acces la textul legii ar trebui să fie gratuit pentru orice persoană.
Autoritățile competente ale statului ar trebui să pună la dispoziția sectorului privat
textele legislative în format electronic, cu scopul de a facilita servicii de valoare adăugată.83

În utilizarea textelor legilor obținute în acest fel, sectorul privat ar trebui încurajat să
indice sursa și să garanteze că la reproducerea textelor acestea nu au suferit modificări.
Se recomandă existența unei singure interfețe de utilizare pentru căutări în diferite
servere ale statului.
Statele sunt invitate să aplice aceste principii tuturor organelor legiuitoare – la nivel
național, regional, local etc.
2. Accesul la registrele electronice publice în domeniul judiciar
Se recomandă crearea pe Internet a unui domeniu pentru registrele electronice
existente în domeniul juridic.
Accesul prin rețea la registrele publice naționale din domeniul juridic ar trebui să fie
disponibil organizațiilor și persoanelor la care se referă, respectând cerințele de securitate și
de respect al vieții private a persoanei.
3. Interacțiunea serviciilor judiciare cu publicul
Comunicarea cu instanțele și cu alte servicii juridice (registraturi etc.) ar trebui să se
realizeze cât mai ușor cu putință prin utilizarea noilor tehnologii.
Respectând cerințele necesare de securitate și de respect al vieții private a
persoanei, acest lucru implică:
– posibilitatea de a iniția proceduri prin mijloace electronice;
– posibilitatea de a acționa mai departe în cadrul procedurilor într-un mediu electronic
fluidizat;
– posibilitatea de a obține informații despre starea procedurilor având acces la
sistemul de informare al instanțelor;
– posibilitatea de a obține în format electronic rezultatele procedurilor;
– posibilitatea de a avea acces la orice informație pertinentă pentru derularea efectivă
a procedurii (legislație, jurisprudență și proceduri ale instanței).
Ar trebui să fie puse la dispoziția publicului informații electronice despre procedurile
instanței.
Informațiile ar trebui să fie difuzate utilizând cele mai răspândite tehnologii (în
prezent, Internetul).
Ori de cate ori este posibil, statul ar trebui să garanteze autenticitatea și integritatea
informațiilor difuzate de el către public sau către furnizorii din sectorul privat.
4.Aplicarea principiilor – chestiuni de strategie
Tabelul care urmează identifică principalele chestiuni de strategie care urmează să
fie adoptate pentru fiecare din cele trei sectoare.
Expresia “informații juridice” include toate textele oficiale ale legilor, regulamentelor și
acordurilor internaționale relevante legate de statul respectiv, precum și cele mai importante
hotărâri judecătorești.
Expresia “registre publice” desemnează acele registre ținute de instanță și/sau de
organe ale statului la care publicul are acces, direct sau indirect, pentru a obține informații fie
cu caracter general, fie specifice.
Expresia “proceduri judiciare” desemnează informații despre procedurile și regulile de
ordine interioară ale instanțelor, informații legate de cazuri și comunicări cu alte instanțe.
ProblemaInformații juridiceRegistre publiceProceduri judiciare
DisponibilitateStatele ar trebui să
pună la dispoziția
publicului textele oficiale
ale legilor,
regulamentele și
acordurile internaționale
relevante asumate de
aceste state și hotărârile Cei care au acces la
registre se așteaptă
ca serviciul să fie
disponibil
permanent.
Autoritățile statului
ar trebui să decidă
dacă acest lucru Cei care au acces la
sistemele instanței se
așteaptă ca serviciul să
fie disponibil în afara
programului instanței.
Autoritățile statului
ar trebui să decidă
dacă acest lucru este 84

judecătorești
importante, într-o formă
ușor accesibilă
electronic. Ideal ar fi ca
informațiile să fie
disponibile în orice
moment.este viabil din punct
de vedere tehnic
sau financiar.viabil din punct de
vedere tehnic sau
financiar.
AccesibilitateToată legislația,
incluzând
regulamentele,
jurisprudența și
documente ale
Parlamentului, ar trebui
să fie accesibile tuturor.Unde este posibil, ar
trebui să existe un
acces cât mai mare,
luând în considerare
natura datelor.
Este cunoscut că, în
anumite
circumstanțe,
accesul părților
interesate ar trebui
supus unor
autorizări din partea
autorității
responsabile.Părților din cauză și altor
persoane interesate.
Acces controlat fie prin
avocați, fie prin
terminale instalate în
instanțe.
OportunitatePentru a fi valabile,
sistemele publice de
informație juridică ar
trebui să fie ținute la zi
și informațiile să fie
publicate rapid.
Rapiditatea este vitală
în cazul hotărârilor
judecătorești
importante, în mod
special pentru avocați și
magistrați.La fel ca la sisteme
de informare
juridică.La fel ca la sisteme de
informare juridică.
ExactitateAr trebui utilizate
proceduri riguroase
pentru a garanta că
textele publicate în
format electronic sunt
identice cu textele
promulgate sau cu
hotărârile publicate.Idem.Idem.
AutenticitateAutenticitatea textelor
electronice ar trebui
garantată prin mijloace
specifice cum ar fi
semnătura
electronică/digitală.Idem.Idem pentru decizie, dar
nu și pentru procedura.
Drept de
autor (asupra
textului și
datelor)În timp ce în majoritatea
statelor nu există drept
de autor pentru textele
legale, statul este totuși
obligat să asigure
exactitatea textelor.
Acolo unde textul oficial
este reprodus de editori Nu se aplică.Nu se aplică.85

din sectorul privat, sursa
trebuie indicată și
obligația respectării
corectitudinii revine
editorilor din sectorul
privat.
Responsabilit
ateResponsabilitatea
pentru exactitatea
informaților electronice
revine editorului public.Acolo unde
registrele publice
sunt singura
versiune,
responsabilitatea se
aplică la fel ca în
cazul registrelor pe
suport de hârtie. Continuă să se aplice
responsabilitatea
administrativă normală.
TaxareÎn principiu, accesul la
bazele de date juridice ar
trebui să fie gratuit pentru
toate textele juridice
originale. Dacă
circumstanțele
economice obligă la
încasarea unor taxe,
aceasta ar trebui limitată
la recuperarea costurilor.
Acolo unde prezentarea
textelor publicate a fost
îmbunătățită, taxarea
poate fi posibilă pentru
valoarea adăugată.
Același regim de taxare
pentru textele legale
originale ar trebui să se
aplice editorilor și
distribuitorilor din sectorul
privat.Furnizarea
informațiilor din
registrele electronice
publice este un
serviciu pentru
public, societăți
comerciale etc. Ca
atare, aceste servicii
pot fi oferite pe baza
unei taxe.Petru procedurile
instanței se percepe
taxă, și acest lucru poate
fi aplicat și în cazul
serviciilor electronice,
însă taxa poate fi
diferită.
Respectul
vieții privateAplicarea legislației
privitoare la respectul
vieții private în hotărârile
judecătorești variază de
la stat la stat. Trebuie
luate în considerare
normele Convenției
pentru protejarea
persoanelor în ceea ce
privește procesarea
automată a datelor cu
caracter personal.
Problema anonimatului
părților la proces variază
de la o țară la alta și s-ar
putea să fie necesară o
revizuire a problemei
într-un context
european.Ar trebui luate
măsuri potrivite
pentru a proteja
datele confidențiale
și pentru a asigura
respectarea
regulilor europene
și naționale în ceea
ce privește
protecția vieții
private.Accesul ar trebui limitat
la părțile din cauză. Ar
trebui să se aplice
regulile obișnuite de
respect al vieții private.
TransparențaPentru a permite Pentru a permite Derularea procedurilor ar 86

utilizarea cu ușurință a
sistemelor de către
cetățeni și pentru ca
legea să fie ușor
înțeleasă, sistemele ar
trebui să ofere texte
consolidate. Statele
trebuie să aibă în vedere
modalitatea prin care
acestor texte
consolidate li se conferă
statut autoritar.utilizatorilor să se
bazeze pe
informațiile din
registre, aceștia
trebuie să fie
informați de gradul
de completare și
starea ultimei
actualizări.
Structura ar trebui
să fie bine
documentată și
inteligibilă pentru
utilizator.trebui să fie înțeleasă cu
ușurință de către
utilizator. Acolo unde
este posibil utilizatorul ar
trebui să fie ghidat fie
automat de către sistem,
fie prin asistență din
partea personalului
instanței.
Notă: Tabelul de mai sus nu face referire la chestiunile legate de hotărârile
judecătorești, altele decât cele care sunt calificate ca precedente juridice. Aceste alte
hotărâri judecătorești, când sunt înregistrate electronic, ar trebui să fie disponibile
publicului pentru acces electronic general, cu condiția să fie respectată viața privată și
reglementarea relativă la protecția informațiilor. Dacă această bază de date este
disponibilă, accesul la ea nu trebuie să fie limitat.
În formularea politicilor, este esențial de fixat ca obiectiv obținerea de rezultate
coerente. Acest lucru va necesita cooperarea între organizațiile naționale, luând în calcul
contextul mai larg, european și global. Strategia de implementare a politicilor ar trebui să
asigure cooperarea dintre sisteme și să ofere publicului mijloace de accesare cunoscute și
inteligibile utilizând standardele de facto, cum este Word Wide Web. Ar trebui luată în
considerare furnizarea unei “intrări” comune la nivel național, care ar trebui de asemenea să
permită utilizatorului și accesul la surse de informații juridice din alte țări și organizații
europene și internaționale.
5.Management
În cadrul organismelor care lucrează cu informațiile ar trebui instituționalizat un
anumit nivel de competență și de responsabilitate managerială.
Procedurile de management ar trebui revizuite pentru ca derularea operațiunilor să se
facă într-un mod eficient.
6. Mediul utilizatorului
Statul are responsabilitatea de a încuraja și de a educa oamenii în utilizarea
tehnologilor noi de informații. Acest lucru include necesitatea de a oferi orientare de bază
despre sistemul juridic.
Statul ar trebui să ofere servicii de logistică și de formare a magistraților și
personalului implicat în operarea și folosirea sistemelor de informare judiciară și juridică.
Toate sistemele de informare juridică ar trebui să beneficieze de o interfață
prietenoasă pentru utilizator, incluzând componente de asistență eficientă, astfel încât să
permită chiar și utilizatorului ocazional să obțină un număr suficient de rezultate
satisfăcătoare.
Utilizatorul este îndreptățit să se aștepte ca materialele tipărite oficial să fie
disponibile și în format electronic.
7. Educare și training
Trebuie elaborate programe educaționale cu scopul de a oferi oamenilor competența
necesară pentru a se descurca cu noile tehnologii. Aceste programe ar trebui să înceapă în
școli și să fie continuate ca un proces de învățare pe parcursul întregii vieți.87

8. Întrebări tehnice
Trebuie să fie dezvoltate și să se cadă de acord asupra tehnicilor privind:
– plățile electronice;
– semnăturile electronice;
– securitatea sistemelor;
– standardele.
***
RECOMANDAREA NR. (2001) 9
A COMITETULUI MINIȘTRILOR CĂTRE STATELE MEMBRE88

PRIVIND CĂILE ALTERNATIVE DE SOLUȚIONARE A LITIGIILOR DINTRE
AUTORITĂȚILE ADMINISTRATIVE ȘI PESOANELE PRIVATE64
(adoptată de Comitetul Min iștrilo r în 5 sept. 2001, la a 762-a reuniune a delegaților min iștrilo r)
1. Comitetul Miniștrilor, în baza art. 15 pct. b din Statutul Consiliului Europei,
2. Având în vedere că scopul Consiliului Europei este realizarea unei unități mai strânse
între statele membre;
3. Luând în considerare Recomandarea nr. (81) 7 cu privire la mijloacele de facilitare a
accesului la justiție, în a cărei anexă sunt arătate măsurile ce trebuie luate pentru a facilita
concilierea și medierea;
4. Luând în considerare de asemenea Recomandarea nr. (86) 12 privind măsurile de
prevenire și reducere a încărcăturii instanțelor și care încurajează, acolo unde este cazul,
reglementarea pe cale amiabilă a litigiilor, fie în afara jurisdicției, fie înaintea sau în timpul
procedurilor jurisdicționale;
5. Considerând pe de o parte, că numărul mare de cazuri, aflat în continuă creștere în
anumite state, poate afecta posibilitatea instanțelor competente în materie administrativă de
a instrumenta cazurile într-un termen rezonabil, după cum prevede art. 6 paragraful 1 al
Convenției Europene a Drepturilor Omului;
6. Considerând pe de altă parte, faptul că procedurile jurisdicționale nu sunt întotdeauna
în practică cele mai potrivite pentru soluționarea unui litigiu administrativ în mod eficient;
7. Luând în considerare faptul că generalizarea folosirii unor căi alternative de
soluționare a litigiilor poate rezolva aceste dificultăți și poate aduce autoritățile administrative
mai aproape de cetățeni;
8. Având în vedere că principalele avantaje ale căilor alternative de soluționare a litigiilor
administrative constau, în funcție de caz, în: proceduri mai simple și mai flexibile care sunt
mai rapide și mai puțin costisitoare, rezolvarea pe cale amiabilă, implicarea unor specialiști,
recurgerea la principiul echității și nu doar la litera legii, precum și o mai mare discreție;
9. Luând așadar în considerare, acolo unde este cazul, posibilitatea soluționării litigiilor
administrative prin intermediul altor mijloace decât prin recurgerea la instanțele de judecată;
10. Ținând seama de faptul că folosirea unor căi alternative nu trebuie să servească
autorităților administrative sau persoanelor private ca mijloc de a se sustrage obligațiilor lor
sau de a încălca principiul legalității;
11. Având în vedere că, în toate cazurile, căile alternative trebuie să permită un control
din partea instanțelor de judecată, întrucât acesta reprezintă ultima garanție atât pentru
drepturile celui care apelează la administrație, cât și pentru cele ale organului administrativ;
12. Având în vedere că modalitățile alternative de soluționare a litigiilor trebuie să
respecte principiile egalității și imparțialității, precum și drepturile părților;
13. Recomandă ca guvernele statelor membre să promoveze utilizarea căilor alternative
de soluționare a litigiilor dintre autoritățile administrative și persoanele private urmând, în
legislație și în practică, principiile ce se regăsesc în anexa prezentei recomandări.
64 Prin „persoane private”, prezenta recomandare are în vedere persoanele fizice, precum și persoanele juridice
de drept privat (n.ns, CD).89

Anexa la Recomandarea nr. (2001) 9
I.Prevederi generale
1. Obiectul recomandării
i. Prezenta recomandare se referă la căile alternative de soluționare a litigiilor dintre
autoritățile administrative și persoanele private.
ii. Prezenta recomandare se referă la următoarele căi alternative: recursul administrativ
intern, concilierea, medierea, tranzacția65 și arbitrajul.
iii. Deși recomandarea are în vedere soluționarea litigiilor dintre autoritățile
administrative și persoanele private, unele căi alternative pot servi, de asemenea, la
prevenirea litigiilor mai înainte ca acestea să apară; acest lucru este valabil în special în
cazul concilierii, medierii și tranzacției.
2. Domeniul de aplicare al căilor alternative
i. Căile alternative de soluționare a litigiilor trebuie aplicate fie la modul general, fie
pentru litigii de o anumită natură, îndeosebi cele referitoare la acte administrative individuale,
contracte, obligații civile și, în general, pentru litigii care au ca obiect pretenții bănești.
ii. Stabilirea celei mai potrivite căi alternative de soluționare depinde de chestiunea
aflată în litigiu.
3. Reglementarea căilor alternative
i. Reglementarea căilor alternative trebuie să fie făcută fie prin instituționalizarea
acestora, fie într-un mod care să permită adoptarea lor, de la caz la caz, în funcție de decizia
părților implicate.
ii. Reglementarea căilor alternative trebuie:
a. să asigure părților o informare adecvată referitoare la posibilitatea de a recurge la
căile alternative;
b. să asigure independența și imparțialitatea conciliatorilor, a mediatorilor și a arbitrilor;
c. să garanteze proceduri echitabile care să asigure respectarea drepturilor părților și a
principiului egalității;
d. să garanteze, cât mai mult posibil, transparența în folosirea căilor alternative și un
anumit grad de discreție;
e. să asigure executarea soluțiilor găsite prin recurgerea la căile alternative.
iii. Reglementarea trebuie să prevadă ca soluționarea conflictului prin intermediul
procedurilor alternative să se realizeze într-un interval de timp rezonabil, prin introducerea
unor termene-limită sau prin alte mijloace.
65 În limb a engleză se utilizează expresia „negotiated settlement” (n.ns, CD).90

iv. Reglementarea trebuie să prevadă faptul că recurgerea la asemenea căi alternative
de soluționare a litigiilor poate avea drept efect, în anumite cazuri, suspendarea punerii în
executare a actului fie în mod automat, fie ca urmare a hotărârii unei autorități competente.
II. Relația cu instanțele
i. Anumite căi alternative, cum ar fi recursul administrativ intern, concilierea, medierea
și tranzacția, pot fi folosite înaintea de a recurge la instanța judecătorească. Utilizarea
acestor moduri ar putea fi obligatorie, constituind o condiție prealabilă declanșării
procedurilor legale.
ii. Unele căi alternative, ca de exemplu concilierea, medierea și tranzacția, pot fi folosite
în timpul procedurilor legale, eventual la recomandarea judecătorului.
iii. Folosirea arbitrajului ar trebui, în principiu, să excludă procedura jurisdicțională.
iv. În toate cazurile, folosirea căilor alternative trebuie să permită controlul judiciar,
întrucât acesta reprezintă ultima garanție atât pentru drepturile celui care apelează la
administrație, cât și pentru cele ale organului administrativ;
v. Controlul judiciar variază în funcție de calea aleasă. Tipurile și întinderea acestui
control vor privi chestiunile de procedură, avându-se în vedere îndeosebi respectarea
principiilor enumerate în secțiunile I.3. ii. a, b, c și d și/sau chestiunile de fond al cauzei.
vi. În principiu și sub rezerva reglementării aplicabile, folosirea căilor alternative ar trebui
să ducă la suspendarea sau întreruperea termenelor de prescripție prevăzute pentru
introducerea acțiunilor în justiție.
III.Trăsături specifice fiecărei metode alternative
1. Recursul administrativ intern
i. În principiu, recursurile administrative interne ar trebui să fie permise în cazul oricărui
act. Ele pot viza oportunitatea și/sau legalitatea unui act administrativ.
ii. Recursurile administrative interne pot deveni obligatorii în anumite cazuri, ca o
condiție prealabilă recurgerii la instanță.
iii. Recursurile administrative interne vor fi examinate și asupra lor vor decide numai
organele competente.
2. Concilierea și medierea
i. Concilierea și medierea pot fi inițiate de părțile implicate, de către un judecător sau
pot fi declarate obligatorii prin lege.
ii. Conciliatorii și mediatorii trebuie să stabilească întâlniri separate cu fiecare parte sau
simultan, cu scopul de a găsi o soluție.
iii. Conciliatorii și mediatorii pot invita autoritatea administrativă să anuleze, să retragă
sau să modifice actul administrativ, pe motive de oportunitate sau de legalitate.
3. Tranzacția91

i. Autoritățile administrative nu vor apela la tranzacție pentru a se sustrage obligațiilor
lor, decât dacă legea permite aceasta.
ii. În conformitate cu legea, agenții publici care iau parte la o procedură cu scopul de a
negocia un acord trebuie învestiți cu autoritatea necesară pentru a ajunge la un compromis.
4. Arbitrajul
i. Părțile vor putea hotărî în privința legii și a procedurii de urmat în cazul arbitrajului,
respectând limitele impuse de lege. Deciziile arbitrilor se pot baza pe echitate, dacă legea
prevede sau părțile au decis astfel.
ii. Chiar dacă nu sunt autorizați să se pronunțe, în principal, asupra legalității unui act în
scopul anulării sale, arbitrii vor putea să o facă ca etapă preliminară, în scopul luării unei
decizii cu privire la fondul cauzei.
***
RECOMANDAREA NR. (2002)1092

A COMITETULUI MINIȘTRILOR CĂTRE STATELE MEMBRE
PRIVIND MEDIEREA ÎN MATERIE CIVILĂ
(adoptată de Comitetul Min iștrilo r în 18 sept. 2002, la a 808-a reunire a delegaților min iștrilo r)
Comitetul Miniștrilor, în baza art. 15.b din Statutul Consiliului Europei,
Salutând dezvoltarea unor moduri de soluționare a litigiilor care sunt alternative
hotărârilor judecătorești și căzând de acord asupra oportunității unor reguli care să
stabilească garanții atunci când sunt utilizate asemenea proceduri;
Subliniind necesitatea de a se face eforturi pentru îmbunătățirea în permanență a
metodele de rezolvare a litigiilor, ținându-se cont de nevoile proprii fiecărei jurisdicții;
Convins de interesul de a stabili reguli particulare în ceea ce privește medierea,
definită ca proces de dezvoltare în care un "mediator" ajută părțile să negocieze asupra
chestiunilor în litigiu și să ajungă la un acord care să le convină;
Recunoscând avantajele, în unele cazuri, ale medierii în litigiile de dreptul civil;
Conștientizând necesitatea organizării medierii în alte ramuri de drept;
În spiritul Recomandării nr. (98) 1 asupra medierii familiale, al Recomandării nr. (99)
19 asupra medierii în materie penală și al Recomandării nr. (2001) 9 asupra căilor alternative
de soluționare a litigiilor dintre autoritățile administrative și persoanele private, ca și
rezultatele altor activități și cercetări efectuate de Consiliul Europei și pe plan național;
Având în vedere în mod particular Rezoluția nr. 1 privind „Administrarea justiției în
secolul 21” adoptată de miniștrii de justiție europeni în conferința nr. 23 din 8-9 iunie 2000 de
la Londra66 și, în special, de invitația adresată de miniștrii de justiție europeni către Comitetul
Miniștrilor al Consiliului Europei de a elabora, în colaborare cu Uniunea Europeană, un
program de lucru destinat să încurajeze recurgerea, dacă e cazul, la procedurile
extrajudiciare de rezolvare a litigiilor;
Cunoscând rolul important al instanțelor în favorizarea medierii;
Observând că, deși medierea poate să contribuie la reducerea numărului de litigii și la
ușurarea activității în instanțe, ea nu poate înlocui un sistem judiciar echitabil, eficace și ușor
accesibil;
A. Recomandă guvernelor statelor membre:
i. să faciliteze, de fiecare dată când e necesar, medierea în materie civilă;
ii. să ia sau să consolideze, după caz, toate măsurile necesare pentru a aplica treptat
„Principiile directoare privind medierea în materie civilă", arătate mai jos.
66 Disponibilă la adresa http://www.co e.int/t/e/legal_affairs/le gal_co-operation/conferences_and_high-
level_meetings/european_ministers_of_justice/2000(London).asp (n.ns., CD).93

Principiile directoare privind medierea în materie civilă
I.Definirea medierii
1. În înțelesul prezentei recomandări, "medierea" desemnează o procedură prin care
părțile negociază probleme litigioase pentru a ajunge la un acord, cu asistența unuia sau a
mai multor mediatori.
II.Domeniul de aplicare
2. Prezenta recomandare se aplică medierii în materie civilă. În sensul prezentei
recomandări, expresia "în materie civilă" reprezintă toate materiile implicând drepturi și
obligații cu caracter civil, inclusiv cele privind dreptul comercial, dreptul consumatorului și
dreptul muncii, dar excluzând materii de natură administrativă sau penală67. Prezenta
recomandare nu contravine Recomandării nr. (98) 1 privind medierea familială.
III.Organizarea medierii
3. Statele sunt libere de a crea și organiza medierea în materie civilă în maniera cea
mai potrivită, care poate fi apanajul sectorului public sau a celui privat.
4. Medierea poate să aibă loc în cadrul procedurii judiciare sau în afara acesteia.
5. Chiar dacă părțile utilizează medierea, accesul la justiție trebuie să fie disponibil,
fiindcă aceasta constituie ultima garanție a protecției drepturilor părților.
6. Prin reglementarea medierii, statele ar trebui să asigure un echilibru între nevoile și
efectele duratei procedurii necesare pentru a se adresa justiției și promovarea procedurilor
de mediere rapide și ușor accesibile.
7. Prin reglementarea medierii, statele ar trebui să supravegheze a se evita (I)
întârzierile inutile și (II) recurgerea la mediere ca o tactică de întârziere.
8. Medierea poate să fie în mod particular utilă atunci când procedura judiciară nu e
convenabilă părților, mai ales datorită costurilor implicate sau a naturii sale formale, ori din
cauza necesității de a menține dialogul sau relațiile între părți.
9. Statele ar trebui să țină cont de oportunitatea de a crea și de a propune medierea
gratuită în tot sau în parte ori de a prevedea asistență judiciară pentru mediere, mai ales
dacă interesele uneia dintre părți necesită o protecție particulară.
10. Atunci când medierea presupune cheltuieli, acestea din urmă ar trebui să fie
rezonabile în raport cu importanța problemei în cauză și să țină cont de volumul de muncă
depus de mediator.
IV.Procesul de dezvoltare a medierii
11. Statele ar trebui să decidă dacă și în ce măsură clauzele privitoare la mediere pot să
restrângă dreptul părților de a apela la justiție.
67 Pentru acestea există recomandări distincte – este vorba de Recomandarea nr. (2001) 9 asupra căilor
alternative de soluționare a litigiilor dintre autoritățile administrative și persoanele private, respectiv
Recomandarea nr. (99) 19 asupra medierii în materie penală (n.ns, CD). 94

12. Mediatorul ar trebui să acționeze de o manieră imparțială și independentă și să
vegheze la respectarea principiului egalității armelor în timpul medierii. Mediatorul nu poate
impune o soluție părților.
13. Informațiile din timpul medierii sunt confidențiale și nu pot fi folosite ulterior, decât cu
acordul părților sau în cazurile permise de dreptul național.
14. În procesul de desfășurare a medierii ar trebui să fie lăsat părților suficient timp
pentru a examina problemele ridicate și pentru a găsi o eventuală soluție în litigiu.
V.Pregătirea și responsabilitatea mediatorilor
15. Statele ar trebui să ia măsuri pentru a promova adoptarea normelor necesare pentru
selecția, responsabilitatea, formarea și calificarea mediatorilor, inclusiv mediatorii care sunt
implicați în tratarea problemelor internaționale.
VI.Înțelegerile stabilite în urma medierii
16. În mod obișnuit, la finalul fiecărei proceduri de mediere ar trebui să fie redactat un
document scris pentru a defini obiectul, întinderea și soluția înțelegerii. Părțile ar trebui să
poată să beneficieze de un termen limită pentru reflecție, acceptat de părți, între momentul la
care este redactată și data la care este semnată înțelegerea.
17. Mediatorii ar trebui să informeze părțile în legătură cu efectele acordurilor stabilite
prin mediere și în legătură cu demersurile de făcut dacă una sau ambele părți doresc să
execute respectivele acorduri. Asemenea acorduri nu ar trebui să contravină ordinii publice.
VII.Informații cu privire la mediere
18. Statele ar trebui să furnizeze publicului și persoanelor implicate în litigiile civile o
informare generală asupra medierii.
19. Statele ar trebui să grupeze și să distribuie informații detaliate asupra medierii în
materie civilă, inclusiv cu privire la costurile și eficiența medierii.
20. Ar trebui să fie luate măsuri conform practicii și dreptului național pentru a crea o
rețea de centre regionale și/sau locale, unde particularii să poată obține o părere imparțială și
informații despre procedura medierii, chiar prin telefon, prin scrisoare sau prin e-mail.
21. Statele ar trebui să informeze profesioniștii implicați în funcționarea justiției, asupra
medierii în materie civilă.
VII. Aspecte internaționale
22. Statele ar trebui să încurajeze crearea modalităților care să permită promovarea
utilizării medierii pentru a rezolva probleme conținând elemente de extraneitate.
23. Statele ar trebui să promoveze colaborarea între serviciile interesate de mediere în
materie civilă pentru a facilita recurgerea la medierea internațională.95

B. Însărcinează Secretarul General al Consiliului Europei să transmită prezenta
Recomandare autorităților competente ale Uniunii Europene în scopul:
– de a promova cooperarea între Consiliul Europei și Uniunea Europeană în legătură
cu toate urmările rezultate din prezenta recomandare și, mai ales, de a difuza prin mijloacele
unui site web informații asupra legilor și procedurilor statelor în domeniile citate în prezenta
recomandare; și
– de a încuraja Uniunea Europeană, atunci când elaborează reguli la nivelul
Comunității Europene, de a redacta dispoziții menite să completeze sau să întărească
dispozițiile prezentei recomandări sau să faciliteze aplicarea principiilor pe care le consacră68.
***
RECOMANDAREA NR. (2003) 14
A COMITETULUI MINIȘTRILOR CĂTRE STATELE MEMBRE
PRIVIND INTEROPERABILITATEA SISTEMELOR DE INFORMARE
ÎN SECTORUL DE JUSTIȚIE
68 Despre preocupările Uniunii Europene în această materie, http://europa.eu/scadplus/leg/fr/lvb /l33251.htm
(n.ns, CD).96

(adoptată de Comitetul Min iștrilo r în 9 sept. 2003, la a 851-a reuniune a delegaților min iștrilo r)
Comitetul Miniștrilor, conform articolului 15. b din Statutul Consiliului Europei,
Considerând că scopul Consiliului Europei este realizarea unei unități mai strânse
între statele membre;
Hotărât să îmbunătățească calitatea serviciilor publice către cetățeni și companii69 în
sectorul de justiție;
Afirmând că eficiența justiției este esențială pentru a consolida democrația și a întări
supremația legii și pentru a mări în același timp încrederea publicului în puterile publice, în
special în capacitatea lor de a lupta împotriva crimelor și de a rezolva conflictele juridice;
Recunoscând că tehnologia informației a devenit indispensabilă pentru o funcționare
eficientă a sistemului juridic, ținând cont în special de creșterea volumului de activitate a
instanțelor și a altor organisme din acest sector;
Recunoscând că eficiența justiției în era informației presupune recunoașterea juridică
și o largă utilizare a schimbului electronic de date între diferite organizații;
Având în vedere că cerințele și tradițiile constituționale, juridice și administrative atrag
după sine existența unei mari diversități de sisteme de informare în sectorul justiției al
statelor membre;
Conștient de complexitatea din ce în ce mai sporită a sistemelor de informare în
sectorul de justiție;
Conștient că, în aceste condiții, schimburile electronice de date între diferitele
organizații din sistemul de justiție, pentru a fi eficiente și sigure, presupun interoperabilitate
între sistemele de informare ale acestora;
Recunoscând potențialul interoperabilității în vederea facilitării cooperării
transfrontaliere în domeniul justiției, pentru a satisface nevoia practică crescută de cooperare
mai strânsă între state în sectorul de justiție;
Conștient că există diverse probleme de interoperabilitate ale sistemelor de informare
din sectorul justiției, cauzate de deficiențe administrative, manageriale și tehnice;
Recunoscând nevoia de a îmbunătăți interoperabilitatea sistemelor de informare din
sectorul de justiție prin punerea în practică a documentelor și comunicațiilor interoperabile,
precum și a unor abordări integrate ale proiectelor de tehnologia informației;
Recunoscând că introducerea interoperabilității în sectorul de justiție presupune în
același timp schimbări corespunzătoare ale legilor relevante și ale procedurilor de muncă,
precum și pregătirea corespunzătoare a personalului;
Având în vedere că soluțiile de interoperabilitate pentru sectorul de justiție trebuie
adaptate cerințelor particulare ale statelor membre;
Realizând că există nevoi diferite de interoperabilitate ale statelor membre, rezultate
din diferențele de dezvoltare a tehnologiei informației în sectorul de justiție;
69 În limb a franceză se folosește termenul ”les enterprises”, iar în limb a engleză “businesses” (n.ns, CD).97

Amintind că schimbările în procedeele de muncă ale organizațiilor din sectorul de
justiție introduse de interoperabilitate nu trebuie să afecteze în nicio măsură garanțiile
constituționale de independență ale puterii judecătorești70 în procedurile judiciare;
Conștient că procesarea de date în condițiile de interoperabilitate prezintă atât
avantaje, cât și riscuri cu privire la securitatea informațiilor și protecția vieții private în sectorul
de justiție;
Luând în considerare Recomandarea nr. (2001)2 privind structurarea și restructurarea
rentabilă a sistemelor judiciare și a sistemelor de informare juridică, Recomandarea nr.
(2001) 3 privind serviciile acordate cetățenilor de către instanțe și la alte instituții juridice prin
utilizarea noilor tehnologii și Recomandarea nr. (2002) 2 privind accesul la documente
publice,
Recomandă guvernelor statelor membre:
1. să pună în aplicare principiile și liniile directoare stabilite în prezenta recomandare în
legile și practica națională;
2. să aducă aceste principii și linii directoare în atenția persoanelor și instituțiilor
responsabile de tehnologia informației și de interoperabilitate în sectorul de justiție.
I. Dispoziții generale
1. Definiții
În scopul prezentei recomandări:
– "organizațiile din sectorul de justiție" semnifică instanțele, parchetele și alte instituții
publice și private, precum poliția, sistemul penitenciar, registrele publice, autorități ale stării
civile, avocați și notari, precum și alți factori de decizie publici sau particulari care fac schimb
de date și de informații în cadrul procedurilor judiciare;
– "sisteme de informare" desemnează sistemele informatice utilizate de către
organizațiile din sectorul de justiție pentru procesarea, stocarea și schimbul electronic de
date, cum ar fi sistemele de gestiune a dosarelor (workflow) și bazele de date;
– "interoperabilitate" semnifică schimburile eficiente și securizate de date și informații
în cadrul sistemelor de informare ale organizațiilor din sectorul de justiție.
2. Obiectiv
Obiectivul acestei recomandări este să faciliteze interoperabilitatea sistemelor de
informare prin stabilirea unor principii și linii directoare pentru statele membre cu privire la
pașii și măsurile care trebuie luate la nivelul tehnologiei informației, structurarea procedurilor
și arhitecturii tehnice a datelor și a informațiilor din sectorul juridic.
II. Chestiuni de strategie
3. Strategii de interoperabilitate
70 Varianta în limba engleză utilizează expresia “independence of the judiciary”, iar cea franceză “l'indépendance
du pouvoir judiciaire”. A se vedea nota 34 (n.ns, CD).98

3.1. Statele membre trebuie să vegheze ca proiectele privind tehnologiile de informații
lansate în sectorul de justiție să ia în considerare nevoia de a asigura interoperabilitatea
sistemelor de informare în cadrul diverselor organizații din sectorul de justiție.
3.2. O strategie a tehnologiilor de informații pentru sectorul de justiție trebuie să ia în
considerare, printre altele, următoarele:
– computerizarea pas cu pas a sistemului judiciar;
– stabilirea unei infrastructuri de comunicare, în special prin e-mail;
– dezvoltarea unei strategii de integrare care să permită comunicațiile electronice între
sistemele de informare;
– armonizarea datelor în măsura în care este necesară;
– stabilirea unui sistem integrat de colectare a datelor și a analizelor statistice;
– introducerea unui sistem comun de administrare a informațiilor;
– stabilirea de registre de informații interne comune;
– dezvoltarea unui software standard pentru baze de date.
3.3. Pentru aceasta, proiectele de tehnologii de informații din sectorul de justiție trebuie să
fie implementate în cadrul unor programe coordonate care să permită realizarea unor acțiuni
coerente în domenii conexe variate și între diferiți factori de decizie, asigurând astfel o
coordonare și finanțare corespunzătoare.
3.4. Introducerea interoperabilității în sectorul de justiție trebuie să fie rentabilă și din
punct de vedere al costurilor. Nivelul necesar de interoperabilitate trebuie stabilit în fiecare
caz luând în considerare costurile aferente și beneficiile așteptate.
4. Securitatea non-tehnică și protecția datelor cu caracter personal
4.1. Statele membre trebuie să aplice interoperabilitatea sistemelor de informare în
sectorul de justiție, luând pe deplin în considerare nevoia de a asigura securitatea informației
și protecția datelor cu caracter personal, în conformitate cu normele internaționale și legile
naționale aplicabile.
4.2. Statele membre trebuie să ia măsuri în vederea stabilirii rolurilor și responsabilităților
personalului din organizațiile sectorului de justiție privind utilizarea tehnologiilor de informații.
Organizațiile din sectorul de justiție trebuie să vegheze, în special, la informarea personalului
cu privire la legislația și regulamentele aplicabile în procesarea informațiilor și a datelor care
sunt folosite în sectorul de justiție.
4.3. Statele membre trebuie să prevadă punerea în funcțiune a unor puncte de audit și de
control pentru etapele relevante ale fluxului automatizat de informații și documente în
interiorul și între organizațiile din sectorul de justiție.
5. Resursele umane
5.1. În procesul de introducere a tehnologiilor de informații, organizațiile din sectorul de
justiție trebuie să dispună de resurse umane suficiente pentru a lua decizii corecte în ceea ce
privește sistemele și serviciile propuse.
5.2. Organizațiile din sectorul de justiție trebuie să aibă personal calificat care, pentru
sistemele lor de informare, să fie responsabil cu asigurarea respectarea integrității,
disponibilității, stocării și identificării documentelor electronice și a datelor procesate de către
organizația în cauză.99

5.3. Statele membre trebuie să ia măsuri pentru a favoriza pregătirea juriștilor și a altor
categorii de personal din organizațiile sectorului de justiție cu privire la utilizarea tehnologiilor
de informații. Personalul din organizațiile sectorului de justiție trebuie încurajat să utilizeze
datele oferite de tehnologia informației în activitatea zilnică.
6. Interoperabilitate între sectoarele public și privat
6.1. Statele membre trebuie să promoveze metode de schimb electronic între sistemele
de informare ale sectorului public de justiție și cele ale organizațiilor private din sectorul de
justiție, precum avocații și alte categorii de persoane implicate. Astfel de schimburi de date
nu pot fi realizate decât conform cu legislația internațională și națională.
6.2. Statele membre trebuie, în același timp, să considere și să aplice prevederi
corespunzătoare care să asigure securitatea informațiilor și protecția datelor cu caracter
personal. Trebuie să fie stabilite sisteme de control cu privire la modul în care sunt folosite
informațiile supuse unei protecții speciale.
III. Redefinirea structurării procedeelor
7. Modificarea procedurilor de lucru
7.1. Pentru a obține un maxim de avantaje din introducerea tehnologiilor informației,
statele membre trebuie să coreleze introducerea acestor tehnologii moderne în sectorul de
justiție cu schimbările organizaționale ale procedurilor de lucru folosite în organizațiile din
sectorul de justiție.
7.2. Statele membre trebuie să aibă o abordare deschisă în modernizarea legilor și
regulamentele acolo unde acestea nu țin cont de utilizarea oportunităților aduse de noile
tehnologii de informații și, în special, de interoperabilitate.
7.3. Totuși, introducerea interoperabilității în sectorul de justiție trebuie să fie un proces
controlat. Statele membre trebuie să vegheze că organizațiile din sectorul de justiție
identifică, se documentează și își descriu procedurile lor de muncă, își monitorizează și
controlează schimbările introduse de sistemele de interoperabilitate.
8. Rețele de procedee interorganizaționale
8.1. Statele membre trebuie să aplice soluții de interoperabilitate în toate domeniile
relevante unde cooperarea interinstituțională a fiecărei organizații din sectorul de justiție este
esențială, cum ar fi sistemele de justiție civilă și penală.
8.2. Sistemele de management al dosarelor organizațiilor din sectorul de justiție trebuie, în
primul rând, să fie pregătite să transmită și să primească informații de la alte sisteme externe
de management al dosarelor și să ofere ajutor în procesul de luare al deciziilor, având acces
la o varietate completă de baze de date relevante.
8.3. Statele membre trebuie să faciliteze interoperabilitatea dintre diversele baze de date
prin introducerea unor măsuri de uniformizare, cum ar fi coduri de identificare unice și definiții
uniforme ale datelor.100

IV. Structura tehnică și informațională
9. Standarde71 privind documentele și comunicarea
9.1. Statele membre trebuie să adopte o viziune integrată asupra introducerii unor
standarde pentru documentele și comunicarea în sectorul justiției în așa fel încât să permită
ca datele să fie colectate într-un mod convențional și structurat.
9.2. Desigur, interoperabilitatea poate să fie obținută și prin folosirea mai multor standarde
privind datele, întrucât adoptarea unuia singur nu poate fi întotdeauna posibilă. În acest sens,
statele membre trebuie să ia în considerare mai degrabă dezvoltarea standardelor de facto
existente decât să încerce să creeze standarde distincte pentru sectorul de justiție.
9.3. Statele membre trebuie să acorde atenție mai ales dezvoltării unui limbaj care să
permită identificarea standardelor pentru documentele și comunicațiile în sectorul de justiție.
10. Securitate tehnică
10.1. Organizațiile din sectorul de justiție trebuie să stabilească proceduri prin care să
monitorizeze și să controleze posibilele expuneri la risc, provenite din folosirea
necorespunzătoare sau nefuncționarea sistemelor informatice. Aceste proceduri trebuie să
includă instrucțiuni de securitate care să asigure controlul de acces la diferite niveluri ale
sistemelor de informare.
10.2. Statele membre trebuie, atunci când este cazul, să promoveze folosirea criptografiei
în sectorul juridic pentru a evita unele riscuri inerente utilizării de programe digitale, cu scopul
de a securiza comunicațiile electronice dintre diferitele organizații din sectorul de justiție.
10.3. Statele membre trebuie de asemenea să pună în aplicare “Cheia Publică a
Infrastructurii” cu privire la organizațiile din sectorul de justiție, pentru a asigura integritatea
mesajelor și acceptarea acestora, precum și confidențialitatea lor, grație posibilității de a
autentifica destinatarul sau expeditorul mesajului și de a verifica semnăturile electronice cu
certificate electronice emise de intermediari de încredere.
***
RECOMANDAREA NR. (2003) 15
A COMITETULUI MINIȘTRILOR CĂTRE STATELE MEMBRE
PRIVIND ARHIVAREA DOCUMENTELOR ELECTRONICE
ÎN SECTORUL JURIDIC
(adoptată de Comitetul Min iștrilo r în 9 sept. 2003, la a 851-a reuniune a delegaților min iștrilo r)
Comitetul Miniștrilor, conform articolului 15. b din Statutul Consiliului Europei,
71 Varianta în limb a franceză utilizează expresia „des normes”, iar cea în limb a engleză „standards” (n.ns, CD).101

Considerând că scopul Consiliului Europei este realizarea unei unități mai strânse
între statele membre;
Considerând că arhivarea este o parte esențială a instrumentării cauzelor în sectorul
juridic;
Având în vedere că legea cere ca numeroase documente juridice să fie păstrate
pentru perioade mari de timp sau chiar permanent;
Conștientizând că numărul din ce în ce mai mare al utilizatorilor de computere și al
comunicării electronice, digitalizarea înregistrările audio și video, precum și introducerea unor
sisteme de tehnologia informației mai puternice, vor determina cu siguranță utilizarea sporită
a documentelor electronice în sectorul juridic;
Având în vedere că un număr din ce în ce mai mare de documente juridice se va
realiza în format electronic conform legislației privind semnătura electronică;
Considerând că procedurile adecvate pentru arhivarea documentelor electronice sunt
esențiale în a promova recunoașterea juridică și larga utilizare a documentelor electronice, a
semnăturilor electronice și a datelor electronice procesate în sectorul legal;
Recunoscând că documentele electronice oferă numeroase avantaje și o
funcționalitate sporită, precum posibilități sporite de acces, afișare și comunicare;
Realizând, în același timp, că păstrarea documentelor electronice se confruntă cu
problema unei durabilități limitate a mediului de stocare, cu diversitatea formatelor și
standardelor documentelor și cu învechirea rapidă a hardware-ului și a software-ului necesar
pentru a permite citirea lor;
Conștient și de problemele organizaționale, costurile ridicate și riscurile privitoare la
securitate în păstrarea documentelor electronice;
Determinat să găsească soluții corespunzătoare pentru arhivarea documentelor
electronice în sectorul juridic;
Recunoscând în același timp că evoluția continuă a tehnologiei nu permite stabilirea
unor reguli tehnice definitive pentru arhivarea documentelor electronice;
Considerând totuși că, atrăgând atenția statelor membre, a organismelor din sectorul
juridic și al serviciilor de arhivare asupra riscurilor și problemelor ridicate de arhivarea
documentelor electronice, este esențială promovarea unei cercetări continue în acest
domeniu;
Având în vedere Recomandarea nr. (95) 11 cu privire la selectarea, procesarea,
prezentarea și arhivarea hotărârilor judecătorești în sistemele de documentare juridică
computerizată, de Recomandarea nr. (2000) 13 privind politica europeană de acces la
arhive, de Recomandarea nr. (2001) 2 privind structurarea și restructurarea rentabilă a
sistemelor judiciare și a sistemelor de informare juridică, de Recomandarea nr. (2002) 2
privind accesul la documente publice și de Recomandarea nr. (2003) 14 privind
interoperabilitatea sistemelor de informare în sectorul de justiție,
Recomandă guvernelor statelor membre:102

1. să aplice principiile și regulile stabilite în această recomandare în legislația și practica
lor națională;
2. să aducă aceste principii și reguli în atenția persoanelor și instituțiilor responsabile
pentru arhivarea documentelor electronice în sectorul juridic.
1. Definiții
În sensul prezentei recomandări:
– "arhivarea" înseamnă păstrarea de documente pentru perioade stabilite prin legea și
reglementările statelor membre, având două etape:
i."conservare inițială": păstrarea în funcție de scopuri primare, pentru care
documentele au fost create având în vedere valoarea lor probantă;
ii. "arhivarea ulterioară": păstrarea în funcție de valoarea de patrimoniu a
documentelor, dincolo de scopurile primare;
– "serviciile de arhivare" reprezintă responsabilii pentru arhivare, incluzând:
i. "arhivarii": persoane sau departamente în cadrul organismelor care au creat
sau au primit documentele în discuție, precum și servicii specializate de arhivare
responsabile pentru conservarea inițială a documentelor;
ii. "Arhivele": instituții publice naționale sau ale comunităților locale responsabile
pentru arhivarea ulterioară, conform legislației și reglementarilor statelor membre;
– "documentele electronice" reprezintă acele documente, atât texte cât și imagini, în format
digital audio și video, care au capacitatea de a crea drepturi sau au valoare probantă și pot fi
trimise unui depozitar public;
-"sectorul juridic" va cuprinde toți depozitarii, publici sau privați, care produc sau primesc
documente electronice definite anterior.
2. Prevederi generale
2.1. Statele membre trebuie să se asigure că normele legale care reglementează
arhivarea sunt aplicate și documentelor electronice.
2.2.Documentele electronice trebuie arhivate în așa fel încât să li se mențină integritatea,
autenticitatea, siguranța și, când este cazul, confidențialitatea.
2.3. Lizibilitatea și accesibilitatea documentelor electronice arhivate trebuie garantată în
timp, luând în considerare evoluția tehnologiilor informatice.
2.4. Ca și în cazul arhivării documentelor pe suport de hârtie, perioada păstrării
documentelor electronice și momentul în care sunt făcute publice trebuie să se stabilească în
colaborare cu arhivarii.103

2.5. Documentele electronice arhivate trebuie asociate cu metadate72 standard ce descriu
contextul creării lor, precum și legăturile existente cu alte documente electronice sau pe
suport de hârtie ori analoage.
2.6. Documentele electronice criptate trebuie să fie arhivate sub formă decriptată.
2.7. Digitalizarea documentelor pe suport de hârtie sau pe suport analogic poate fi
justificată de folosirea și procesarea mai eficientă, dar nu trebuie să înlocuiască neapărat
arhivarea documentelor în forma lor originală.
3. Măsuri organizaționale
3.1. Conservarea inițială a documentelor electronice trebuie să fie realizată fie de angajații
responsabili din cadrul organismelor care au creat sau au primit documentele electronice în
discuție, fie de către servicii specializate de arhivare, în colaborare cu Arhivele.
3.2. După închiderea dosarelor în discuție, statele membre trebuie să încurajeze
reducerea întârzierilor transferului de documente electronice către Arhive pentru arhivarea
ulterioară.
3.3. Documentele electronice trimise serviciilor de arhivare trebuie să fie însoțite de
metadatele lor.
3.4. Statele membre trebuie să facă eforturi să ofere Arhivelor și organismelor din sectorul
juridic responsabile prin lege să se ocupe de arhivare, resursele necesare pentru arhivarea
documentelor electronice.
3.5. Arhivele trebuie să pună în aplicare programe de arhivare a documentelor electronice
pentru a acumula know-how-ul necesar și astfel să fie în măsură de a furniza arhivarilor și
altor organisme vizate recomandările necesare privind arhivarea documentelor electronice.
4. Măsuri de securitate
4.1. Toate operațiunile privind arhivarea documentelor electronice trebuie să facă obiectul
unor proceduri care să asigure posibilitatea urmăririi lor.
4.2. Serviciile de arhivare trebuie să se asigure că, prin folosirea semnăturilor electronice
sau a altor proceduri electronice, documentele electronice sunt trimise numai de către
persoanele sau organismele competente și că nu au fost modificate în timpul transmiterii.
4.3. Accesarea, modificarea sau ștergerea documentelor electronice din sistemele de
arhivare a documentelor electronice trebuie realizate de specialiștii autorizați și instruiți să
efectueze asemenea operațiuni.
4.4. Statele membre trebuie să faciliteze utilizarea tehnicilor moderne de securitate pentru
a asigura integritatea documentelor electronice arhivate, tehnici precum semnătură
electronică pentru mijloacele de stocare sau utilizarea unui mijloc de stocare nereinscriptibil.
72 Metadatele (din grec. meta "după" și lat. data) sunt date care descriu alte date. Fiecărui document arhivat îi
sunt asociate (deci nu se văd în documentul propriu-zis) o serie de metadate, cum ar fi materia, zi/an, limba, etc.
astfel încât căutarea în baza de date să se poate face după termeni cheie și mu lt ma i rapid (n.ns, CD).104

4.5. Copiile documentului electronic arhivat trebuie păstrate de către serviciile de arhivare,
dacă este posibil, pe mai multe spații diferite de stocare.
4.6. Procedurile trebuie să asigure protecția fizică a locului în care se află sistemele de
arhivare a documentelor electronice, inclusiv condiții adecvate de stocare și controlul
accesului. Sistemele de arhivare a documentelor electronice trebuie să fie evaluate periodic.
5. Măsuri de conservare
5.1. Documentele electronice trebuie arhivate prin aplicarea periodică a tehnicii de
migrare – transfer periodic de date de la un spațiu de stocare la altul, sau de la un format la
altul. Migrarea trebuie, de asemenea, să se aplice la metadatele privind documentele
electronice arhivate.
5.2. Migrarea către noi mijloace de stocare trebuie să aibă loc regulat, luând în
considerare gradul de degradare și uzură al respectivelor mijloace. Mijloacele de stocare
trebuie înnoite când se învechesc din cauza dezvoltării tehnologice a spațiilor de stocare și a
hardware-ului.
5.3. Migrarea către formate noi trebuie efectuată, când este cazul, pentru adaptarea la
evoluția tehnologică.
5.4. Statele membre trebuie, de asemenea, să încurajeze cercetările și experimentele
concurențiale, ca metodă alternativă pentru păstrarea documentelor electronice.
6. Formatul documentelor
6.1. Statele membre trebuie să încurajeze uniformitatea în ceea ce privește formatul
documentelor utilizate în sectorul juridic.
6.2. Statele membre trebuie să se asigure că aceste formate sunt deschise, internaționale
și standardizate, și că permit migrarea ulterioară a datelor și procesarea în diferite limbi.
6.3. Serviciile de arhivare trebuie să fie consultate și implicate în alegerea de formate și în
definirea metadatelor pentru a se asigura că cererile subsecvente de arhivare a
documentelor sunt luate în considerare.
7. Semnături electronice
7.1. Întrucât se află în responsabilitatea autorității creatoare verificarea autenticității
documentelor electronice prin verificarea semnăturii sale electronice în momentul în care
documentul electronic se află sub controlul ei și înainte ca el să fie transmis pentru arhivare,
serviciile de arhivare nu trebuie să fie obligate să verifice semnăturile electronice folosite
inițial de cei care au contribuit la pregătirea documentului electronic care a fost autorizat
printr-o semnătură electronică.
7.2. Documentul electronic arhivat trebuie să fie considerat de încredere și valabil, în
absența probelor contrare, indiferent de posibilitatea de verificare continuă a semnăturii sale
electronice inițiale, dacă a fost transmis securizat și a fost conservat de către serviciile de
arhivare în conformitate cu regulile de securitate enunțate în principiul 4.105

***
RECOMANDAREA NR. (2003) 16
A COMITETULUI MINIȘTRILOR CĂTRE STATELE MEMBRE
PRIVIND EXECUTAREA DECIZIILOR ADMINISTRATIVE ȘI
JURISDICȚIONALE ÎN MATERIA DREPTULUI ADMINISTRATIV106

(adoptată de Comitetul Min iștrilo r în 9 sept. 2003, la a 81-a reuniune a delegaților min iștrilo r)
Comitetul Miniștrilor, în conformitate cu articolul 15 b din Statutul Consiliului,
Considerând că scopul Consiliului Europei este realizarea unei unități mai strânse
între statele membre;
Considerând că e necesar să se mențină încrederea persoanelor private73 în sistemul
administrativ și judiciar și că, din acest motiv, trebuie executate atât deciziile luate de
autoritățile administrative care prevăd obligații pentru persoanele private, cât și deciziile
judiciare în materia dreptului administrativ ce recunosc drepturi ale acestor persoane ce ar
trebui executate;
Considerând că acțiunea autorităților administrative presupune ca deciziile lor să fie
executate în mod eficient de persoanele private;
Considerând că executarea deciziilor administrative ar trebui să țină cont de drepturile
și interesele persoanelor private;
Reamintind în această privință principiile generale asupra protecției individului în
raport de actele autorităților administrative stabilite în Rezoluția nr. (77) 31 și principiile
referitoare la exercitarea puterii discreționare74 de către autoritățile administrative stabilite în
Recomandarea nr. (80) 2 ale Comitetului Miniștrilor;

Amintind de asemenea Recomandarea nr. (89) 8 asupra protecției jurisdicționale
provizorii în materie administrativă, care împuternicește autoritatea judiciare competentă să
ia măsuri adecvate de protecție provizorie dacă execuția unei decizii administrative poate
cauza o daună severă persoanei private la care se referă;
Considerând că eficiența justiției impune ca deciziile jurisdicționale în domeniul
dreptului administrativ să fie executate, mai ales când sunt ele privesc autoritățile
administrative;
Invocând în această privință drepturile protejate de Convenția Europeană a
Drepturilor Omului, dintre care face parte integrantă executarea hotărârilor judecătorești într-
un termen rezonabil;
Invocând de asemenea Recomandarea nr. (84) 15 referitoare la responsabilitatea
publică, care recomandă ca statele membre să pună în practică reglementări adecvate
pentru a se asigura că lipsa de fonduri nu împiedica autoritățile publice să-și îndeplinească
obligațiile care le revin;
Invocând în final Rezoluția nr. 3 a celei de-a 24-a Conferințe a miniștrilor europeni de
justiție care a avut loc la Moscova în 4 și 5 octombrie 2001, cu tema „Abordare generală și
mijloace de executare efectivă a hotărârilor judecătorești”75, care invită Consiliul Europei să
stabilească standarde și principii comune la nivel european pentru executarea hotărârilor
judecătorești;
Recomandă guvernelor statelor membre să asigure executarea efectivă76 a deciziilor
administrative și a hotărârilor judecătorești în materia dreptului administrativ, ghidându-se în
73 Prin “persoane private” se înțelege persoanele fizice și persoanele juridice de drept privat (n.ns, CD).74 În sensul de a fi la latitudinea exclusivă, lăsat la puterea de apreciere a organului administrativ (n.ns, CD).75 Rezoluția este disponibilă la http://www.co e.int/t/e/legal_affairs/le gal_co-operation/conferences_and_high-
level_meetings/european_ministers_of_justice/2001(Moscow).asp (n.ns, CD).76 Varianta în limb a franceză utilizează termenul „efficace” (n.ns, CD).107

legislația și practica lor după principiile de bună practică anexate prezentei recomandări:
Anexă la Recomandarea nr. (2003) 16
I. Executarea deciziilor administrative care privesc persoanele private
Domeniul de aplicare: principiile conținute în această secțiune se aplică oricărei
măsuri sau decizii individuale, luată în exercitarea autorității publice și care e de natură să
producă efecte directe asupra drepturilor, libertăților și intereselor persoanelor fizice sau
juridice.
1. Executare voluntară
a. Statele membre trebuie să ofere un cadru legal potrivit pentru a se asigura că
persoanele private se conformează deciziilor administrative care le-au fost aduse la
cunoștință în conformitate cu legea, sub rezerva protecției drepturilor și intereselor lor de
către autoritățile jurisdicționale.
b. Când legea nu prevede că introducerea unei contestații împotriva unei decizii
determină suspendarea automată a punerii sale în aplicare, persoanele private trebuie să
aibă posibilitatea de a cere unei autorități administrative sau jurisdicționale să suspende
aplicarea deciziei contestate, pentru a asigura protecția drepturilor și intereselor lor.
c. Această posibilitate trebuie exercitată într-un termen limită rezonabil pentru a evita
blocarea acțiunii autorităților administrative și pentru a asigura securitatea juridică.
d. Pentru a decide asupra cererii de suspendare, autoritățile administrative și, dacă nu
sunt excluse prin lege, autoritățile judiciare trebuie să țină cont de interesul public și
drepturile și interesele terților.
2. Executare silită
a. Utilizarea executării silite de către autoritățile administrative trebuie să fie însoțită de
următoarele garanții:
i. executarea silită este prevăzută în mod expres în lege;
ii. persoanele private împotriva cărora s-a declanșat executarea silită au posibilitatea să se
conformeze deciziei administrative într-un timp rezonabil, cu excepția cazurilor urgente
justificate la timp;

iii. folosirea și justificarea mijloacelor de executare silită sunt aduse la cunoștința persoanelor
private care fac obiectul unei astfel de proceduri;
iv. măsurile de executare utilizate, inclusiv sancțiunile pecuniare, respectă principiul
proporționalității.
b. În cazuri urgente, extinderea procedurii de executare silită trebuie să fie proporțională
cu urgența cazului.
c. Persoanele private trebuie să aibă posibilitatea să conteste în fața unei autorități
jurisdicționale procedura de executare silită pentru a le fi asigurate protecția drepturilor și 108

intereselor lor;
d. Dacă autoritățile administrative nu utilizează o procedură de executare silită, cei ale
căror drepturi și interese sunt protejate de o decizie neexecutată voluntar trebuie să aibă
posibilitatea de a se adresa unei autorități jurisdicționale.
II. Executarea hotărârilor judecătorești privind autoritățile administrative
1. Prevederi generale
a. Statele membre trebuie să se asigure că autoritățile administrative pun în executare
hotărârile judecătorești într-un termen rezonabil. Pentru ca aceste decizii să aibă efect
maxim, autoritățile administrative trebuie să ia toate măsurile necesare în conformitate cu
legea.
b. În cazul neexecutăriii unei hotărâri judecătorești de către o autoritate administrativă,
trebuie găsită o procedură potrivită pentru executarea acestei hotărâri, mai ales printr-un
ordin sau daune cominatorii.
c. Statele membre trebuie să se asigure că în caz de refuz sau de neglijență în
executarea hotărârilor judecătorești este angajată responsabilitatea autorității administrative.
De asemenea, în caz de neexecutare a hotărârilor poate fi antrenată responsabilitatea
disciplinară, civilă sau penală a agenților publici însărcinați cu executarea hotărârilor
judecătorești.
2.Executarea obligațiilor pecuniare
a. Statele membre trebuie să se asigure că, dacă autoritățile administrative sunt obligate
să plătească o sumă de bani, vor executa aceste obligații într-o perioadă de timp rezonabilă.
b. Dobânzile pe care o autoritate administrativă trebuie să le plătească în urma
neexecutării unei hotărâri judecătorești n-ar trebui să fie mai mici decât dobânzile plătibile de
o persoană privată unei autorități administrative într-o situație similară.
c. Trebuie luate asigurări că autoritățile administrative dispun de mijloacele financiare
necesare potrivite pentru a evita o situație în care lipsa acestora le-ar împiedica să-și
onoreze obligația de a plăti o sumă de bani.
d. În cazul neexecutării de către autoritățile administrative a hotărârilor judecătorești cu
privire la obligația plății unei sume de bani, statele membre ar trebui să ia în considerare
posibilitatea confiscării anumitor bunuri ale autorității administrative, în limitele prevăzute de
lege.
***109

RECOMANDAREA NR. (2003)17
A COMITETULUI MINIȘTRILOR CĂTRE STATELE MEMBRE
PRIVIND EXECUTAREA HOTĂRÂRILOR JUDECĂTOREȘTI
(adoptată de Comitetul Min iștrilo r în 9 sept. 2003, la a 851-a reuniune a delegaților min iștrilo r)
Comitetul Miniștrilor, în baza art. 5 lit.b din Statutul Consiliului Europei,110

Recunoscând că supremația legii pe care se bazează democrațiile europene e
susținută și întărită de sisteme juridice echitabile, eficiente și accesibile;
Considerând că executarea unei hotărâri judecătorești este parte integrantă din
dreptul fundamental al omului la un proces echitabil într-un interval de timp rezonabil,
conform art. 6 al Convenției Europene a Drepturilor Omului (CEDO);
Conștient fiind de faptul că principiul supremației legii poate deveni realitate numai
dacă cetățenii au posibilitatea să-și afirme drepturile legale și să se opună actelor ilegale;
Considerând că statele membre au obligația de a se asigura că toate persoanele în
favoarea cărora se pronunță o hotărâre judecătorească obligatorie în ultimă instanță au
dreptul la executarea ei și că neexecutarea hotărârii sau o întârziere a producerii efectelor
sale poate transforma acest drept într-unul inoperant și iluzoriu, în detrimentul uneia din părți;
Convins de necesitatea de a favoriza o mai mare eficiență și echitate pentru
executarea hotărârilor judecătorești în materie civilă și de a stabili un just echilibru între
drepturile și interesele părților implicate în procedura de executare;
Conștient de riscul că, fără un sistem eficient de executare, pot să apară alte forme
de „justiție privată” și să aibă consecințe negative asupra încrederii publice în sistemul
judiciar și asupra credibilității acestuia;
Reamintind Rezoluția nr. 3 a celei de-a 24-a Conferințe a miniștrilor europeni de
justiție cu tema „Abordare generală și mijloace de executare efectivă a hotărârilor
judecătorești”, ținută la Moscova pe 4-5 octombrie 2001, la care s-a convenit că „executarea
adecvată, efectivă și eficientă a hotărârilor judecătorești este de o importanță capitală pentru
statele membre în vederea creării, consolidării și dezvoltării un sistem judiciar puternic și
respectat”;
Având în vedere Rezoluția nr. (2002) 12 de înființare a Comisiei Europene pentru
Eficiența Justiției (CEPEJ), adoptată de Comitetul Miniștrilor la 18 septembrie 2002;
Ținând cont de importanța tehnologiei informației în îmbunătățirea eficienței procedurii
de executare și de instrumentele internaționale relevante ale Consiliului Europenei în acest
domeniu, incluzând Recomandarea nr. (2003) 14 asupra interoperabilității sistemelor de
informare din sectorul de justiție și de Recomandarea nr. (2003) 15 privind arhivarea datelor
electronice în sectorul juridic;
Recomandă guvernelor statelor membre:
– să faciliteze executarea eficientă și rentabilă a hotărârilor judecătorești, precum și a altor
titluri executorii, indiferent că sunt judiciare sau extrajudiciare;
– să ia sau să întărească, după caz, toate măsurile pe care le consideră necesare pentru
aplicarea progresivă a „Principiilor directoare privind executarea” enunțate mai jos:
Principii directoare privind executarea
I. Definiții
În înțelesul prezentei recomandări,
a) „executarea” înseamnă faptul de a da efect hotărârilor judecătorești, precum și altor 111

titluri, judiciare sau extrajudiciare, în conformitate cu legea care impune debitorului să facă
sau să nu facă ceva ori să dea ceea ce a fost stabilit;
b) ”agentul de executare” reprezintă orice persoană, angajat al statului sau nu,
autorizată de către stat să se ocupe de procedurile de executare;
c) „Creditor” reprezintă partea ce solicită executarea;
d) „Debitor” reprezintă partea împotriva căruia este îndreptată acțiunea de executare;
II. Domeniul de aplicare
1.Această recomandare se aplică în materie civilă, inclusiv dacă privește dreptul
comercial, protecția consumatorului, dreptul muncii și dreptul familiei. Ea nu se aplică
cauzelor administrative77. Recomandarea se poate aplica și chestiunilor cu caracter penal
care nu implică privarea de libertate.
2. Această recomandare se aplică atât pentru executarea hotărârilor judecătorești, cât și
pentru alte titluri executorii, judiciare sau extrajudiciare.
III. Proceduri de executare
1. Pentru ca procedurile de executare să fie cât mai efective și eficiente posibil,
a.executarea trebuie definită și fixată de un cadru legal clar, stabilind puterile, drepturile
și responsabilitățile părților și ale terților;
b.executarea trebuie făcută în conformitate cu legislația și hotărârile judecătorești
relevante. Orice lege trebuie să fie suficient de detaliată pentru a oferi securitate juridică și
transparență procedurii, precum și pentru a face că procedura să fie cât mai previzibilă și
eficientă;
c.părțile au datoria de a coopera în mod adecvat la procesul de executare; mai ales în
chestiuni ce privesc dreptul familiei, autoritățile trebuie să faciliteze această cooperare;
d.debitorii trebuie să furnizeze informații la zi asupra veniturilor lor, al bunurilor lor și a
altor chestiuni relevante;
e. statele trebuie să stabilească un mecanism pentru a preveni abuzurile din partea
părților în timpul procedurii de executare, dar care nu trebuie să ducă la o rejudecare a
cazului;
f.nu trebuie să existe amânări în procedura de executare, decât dacă motivele sunt
prevăzute de lege. Amânarea trebuie să fie subiect de analiză din partea unui judecător;
g. în timpul procedurii de executare, trebuie găsit un echilibru adecvat între interesele
creditorilor și cele ale debitorilor, având în vedere mai ales prevederile art. 6 și 8 ale CEDO.
Dacă se impune, interesele terților trebuie, de asemenea, luate în considerare. Când
procedura de executare are în vedere chestiuni de dreptul familiei, trebuie luate în
considerare interesele membrilor familiei. În plus, când procedura de executare are în vedere
77 Pentru această materie, a se vedea Recomandarea nr. (2003) 16 privind executarea deciziilo r administrative și
a celor judiciare în materia dreptului administrativ (n.ns, CD).112

drepturile copilului, interesul superior al copilului trebuie să primeze, în conformitate cu
legislația internațională și națională;
h. anumite bunuri esențiale și a anumită parte din veniturile debitorului trebuie protejate,
cum ar fi bunuri de bază ale gospodăriei, venituri sociale de bază, bani pentru nevoi
medicale esențiale și unelte de lucru necesare.
2. Procedurile de executare trebuie:
a. să fie definite în mod clar și ușor de administrat de către agenții de executare;
b.să prescrie o definiție și o listă exhaustivă a titlurilor executorii și modul în care devin
aplicabile;
c. să definească în mod clar drepturile și obligațiile debitorilor, creditorilor și ale terților,
inclusiv, pentru ultimele două categorii, a rangului lor și a dreptului la sumele de bani
recuperate și distribuite;
d.să asigure cele mai eficiente și adecvate moduri de a transmite documentele (de
exemplu, prin remitere manuală de către agentul de executare, mijloace electronice, poștă);
e.să asigure măsuri pentru a preveni sau împiedica abuzurile procedurale;
f. să instituie dreptul părților de a solicita suspendarea executării, în vederea asigurării
protecției drepturilor și intereselor lor;

g. să instituie, când e cazul, dreptul de recurs la hotărârile judecătorești și extrajudiciare
luate în cursul procesului de executare.
3. Costurile de executare trebuie să fie rezonabile, prevăzute de lege și trebuie să fie
aduse la cunoștința părților în prealabil.
4. Încercările de a pune în practica procedura de executare ar trebui să fie proporționale
cu miza procesului, cu sumele de încasat, cât și cu interesele debitorului.
5. Costurile de executare trebuie să fie în general suportate de către debitor, dar cu
luarea în considerare a posibilității ca acestea să fie suportate de către alte părți dacă
acestea abuzează de procedură.
6. Căutarea și confiscarea bunurilor debitorilor trebuie să fie pe cât posibil efectivă,
ținând cont de dispozițiile aplicabile în materia drepturilor omului și de prevederile privind
protecția datelor. Trebuie să existe posibilitatea să se strângă repede și eficient informații
despre bunurile debitorului, prin accesul la informații relevante, conținute în registre și alte
surse. Debitorul trebuie să aibă de asemenea posibilitatea de a face declarații cu privire la
bunurile sale.
7. Bunurile trebuie vândute rapid, căutând să se obțină cea mai mare valoare a
bunurilor pe piață și evitând deprecierea care nu este necesară.
IV. Agenții de executare
1. Când statele folosesc agenți de executare pentru a pune în aplicare procedura de
executare, aceștia trebuie să respecte principiile conținute în aceasta recomandare. 113

2. Statutul, rolul, responsabilitățile și puterile agenților de executare trebuie să fie
prevăzute de lege astfel încât să se dea cât mai multă siguranță și transparență procedurii de
executare. Statele trebuie să fie libere să determine statutul profesional al agenților de
executare.
3. Pentru recrutarea agenților de executare, trebuie avută în vedere moralitatea
candidaților, precum și cunoștințele juridice și pregătirea în materie de legislație și de
procedură. Pentru aceasta, agenții de executare trebuie să fie supuși unei examinări prin
care să li se evalueze cunoștințele teoretice și practice.
4. Agenții de executare trebuie să se bucure de o bună reputație, să fie competenți în
îndeplinirea obligațiilor ce le revin și trebuie să acționeze mereu în conformitate cu
standardele profesionale și etice recunoscute. Trebuie să fie imparțiali în relația cu părțile,
trebuie să fie supuși unui control profesional și unei monitorizări care poate include controlul
judiciar.
5. Puterile și responsabilitățile agentului de executare trebuie să fie definite în mod clar
și delimitate în raport cu cele ale judecătorului.
6. Agenții de executare care sunt bănuiți de abuz în funcția lor trebuie să fie supuși unei
proceduri disciplinare, civile și/sau penale prevăzându-se, în caz de abuz, sancțiuni
adecvate.
7. Agenții de executare angajați de stat trebuie să aibă condiții de muncă potrivite,
resurse materiale adecvate și personal auxiliar suficient. Trebuie, de asemenea, să fie
remunerați în mod adecvat.
8. Agentul de executare trebuie să urmeze stagii de pregătire inițială și continuă,
conform unor țeluri și obiective clar definite și structurate.
***
RECOMANDAREA NR. (2005) 12
A COMITETULUI MINIȘTRILOR CĂTRE STATELE MEMBRE
CONȚINÂND FORMULARUL PENTRU SOLICITAREA ASISTENȚEI JUDICIARE ÎN
STRĂINĂTATE ÎN VIRTUTEA ACORDULUI EUROPEAN ASUPRA TRANSMITERII
CERERILOR DE ASISTENȚĂ JUDICIARĂ (CETS NR. 092) ȘI A PROTOCOLULUI SĂU
ADIȚIONAL (CETS NR. 179)
(adoptată de Comitetul Min iștrilo r în 15 iunie 2005, la a 930-a reuniune a delegaților min iștrilo r)114

Comitetul Miniștrilor, în baza art.15 b din Statutul Consiliului Europei,
Văzând Acordul european asupra transmiterii cererilor de asistență judiciară78 (CETS
Nr. 092), încheiat la Strasbourg în 27 ianuarie 1977 (numit aici „Acordul”);
Conștient de importanța asigurării unei cooperări eficiente între Consiliul Europei și
Uniunea Europeană pentru a se permite persoanelor cu o situație economică precară să-și
exercite drepturile mult mai ușor, pretutindeni în Europa;
Ținând seama de Recomandarea nr. (99) 6 asupra îmbunătățirii punerii în aplicare a
Acordului;
Ținând seama de concluziile Consiliului european de la Tampere din 1999;
Ținând seama de Rezoluția nr. 1 adoptată de miniștrii de justiție europeni în cadrul
celei de-a 20-a conferință ce a avut loc la Budapesta în 1996, referitoare la măsurile de
asigurare a corectitudinii și eficienței justiției și, în mod deosebit, de reducerea amânărilor
nejustificate79;
Ținând seama de Directiva Consiliului 2002/8/CE din 27 ianuarie 2003 și de avantajul
practic al autorităților centrale, care funcționează pe baza Directivei și a Acordului, de a folosi
aceleași formulare,
Recomandă ca guvernele statelor membre:
a. să semneze și să ratifice Acordul și Protocolul său adițional (CETS nr. 179) cât mai
repede posibil, în cazul în care nu au făcut deja acest lucru;
b. când se transmite o cerere de asistență judiciară către una din părțile Acordului să se
utilizeze formularul din Anexa I a acestei recomandări, împreună cu formularul din Anexa I a
Recomandării nr. (2003) 18 și, oricând este posibil, să se accepte aceste formulare primite
de la o altă parte contractantă;
c. să completeze și să trimită imediat formularul de confirmare cuprins în Anexa I a
Recomandării nr. (2003) 18 către autoritatea care a transmis cererea, cu confirmare de
primire80;
d. să trimită o copie a traducerii formularului din Anexa I către Secretarului General al
Consiliului Europei care se va asigura de trimiterea unei copii către toate autoritățile centrale
desemnate conform Acordului;
Decide că Anexa I la prezenta recomandare va înlocui Anexa I a Recomandării nr.
(99) 6 vizând îmbunătățirea punerii în practică a Acordului European de transmitere a
cererilor de asistență judiciară.
78 Este vorba de asistența constând în accesul la un avocat (legal aid), și nu de asistența juridică internațională
(comisii rogatorii, înmânare de acte etc). România a ratificat acest Acord prin Legea nr. 356 din 2005, publicată în
Monitorul Oficia l al României, Partea I, nr. 1103 din 7 dec. 2005, nu însă și Pro tocolul (n.ns, CD). 79 Rezoluția este disponibilă la http://www.co e.int/t/e/legal_affairs/le gal_co-operation/conferences_and_high-
level_meetings/european_ministers_of_justice/1996(Budapest).asp (n.ns, CD).80 Conținutul Recomandării nr. (2003) 18 este reluat de Recomandarea nr. (2005) 12. În plus, prima recomandare
conține formularul de confirma re a primirii, pe care l-am atașat la finalul traducerii prezentei recomandări (n.ns,
CD).115

Anexa I la Recomandarea (2005)12
Formular de cerere a asistenței judiciare în străinătate
INSTRUCȚIUNI
1. Înainte de completarea formularului, vă rugăm să citiți cu atenție aceste
instrucțiuni.
2. Trebuie completate toate informațiile solicitate în acest formular.
3. Orice informație inexactă, eronată sau incompletă poate întârzia soluționarea
cererii dumneavoastră.
4. Completarea de informații false sau incomplete în această cerere poate avea
consecințe negative pe plan judiciar, de exemplu: respingerea cererii de asistență
judiciară, punerea dvs. sub acuzare penală.
5. Vă rugăm atașați întreaga documentație necesară susținerii informațiilor
completate.
6. Vă rugăm să rețineți că această cerere nu afectează termenul care trebuie
respectat pentru începerea procedurilor judiciare sau înaintarea unei căi de atac.
7. Vă rugăm datați, semnați și trimiteți formularul completat către autoritatea
competentă după cum urmează:
o7.a. Puteți alege să trimiteți cererea dumneavoastră către autoritatea competentă
solicitantă a statului membru în care aveți stabilită rezidența. Această autoritate o va
transmite, la rândul ei, către autoritatea competentă a statului membru în cauză. Dacă
decideți să procedați astfel, vă rugăm să indicați:
Denumirea autorității competente din statul membru unde aveți rezidența:
Adresa:
Telefon/fax/e-mail:
o7.b. Puteți alege să trimiteți această cerere direct către autoritatea competentă a altui
stat membru, în condițiile în care știți autoritatea competentă. Dacă decideți să procedați
astfel, vă rugăm indicați:
Denumirea autorității:
Adresa:
Telefon/fax/e-mail:
Înțelegeți limba oficială sau una din limbile oficiale ale acestei țări?116

oDA Vă rugăm indicați care limbă:
oNU
Dacă nu, în ce limbă se poate comunica cu dumneavoastră legat de acordarea asistenței
judiciare?
A.Date despre persoana care solicită asistență judiciară:
A.1. Gen: O Masculin O Feminin
Nume și prenume (sau denumirea companiei, dacă este cazul ):
Data și locul nașterii:
Naționalitate:
Tipul documentului de identitate și numărul:
Adresa:
Telefon:
Fax:
E-mail:
A.2. Dacă este cazul, date despre persoana care reprezintă solicitantul, când acesta este
minor sau incapabil:
Nume și prenume:
Adresa:
Telefon:
Fax:
E-mail:
A.3.Dacă este cazul, date despre reprezentantul legal al solicitantului (avocat, agent…):
oÎn statul membru de reședință al solicitantului:
Nume și prenume:
Adresa:
Telefon:
Fax:117

E-mail:
oÎn statul membru unde asistența judiciară urmează să fie acordată:
Nume și prenume:
Adresa:
Telefon:
Fax:
E-mail:
B.Informații legate de cauza pentru care se solicită asistență judiciară:
Vă rugăm atașați copii de la orice documentație care poate fi folositoare.
B.1. Natura cauzei (de ex: divorț, custodia copilului, litigiu de muncă, litigiu comercial,
protecția consumatorului etc.)
B.2. Valoarea cauzei dacă obiectul acesteia poate fi exprimat în termeni monetari (vă rugăm
specificați moneda):
B.3. Descrierea circumstanțelor cauzei, inclusiv locul și data întâmplărilor și existența unor
elemente de probă (de ex: martori):
C.Detalii ale procedurii:
Vă rugăm atașați copii de la orice documentație care poate fi folositoare.
C.1. Dumneavoastră sunteți reclamantul sau acuzatul?
Descrieți reclamația dumneavoastră sau acuzația care vă este adusă:
Nume și date de contact ale părții adverse:
C.2. Motive speciale, dacă există, pentru solicitarea unei acțiuni urgente în baza cererii, de
ex: stabilirea limitei de timp pentru începerea procedurilor:
C.3. Solicitați asistență judiciară totală sau parțială?
Dacă solicitați asistență parțială, vă rugăm specificați ce ar trebui să fie acoperit:
C.4. Vă rugăm specificați dacă asistența judiciară este solicitată pentru a se obține:
oconsiliere pre-contencioasă;
oasistență (consiliere și/sau reprezentare) în cadrul unei proceduri extrajudiciare;
oasistență (consiliere și/sau reprezentare) în cadrul unei proceduri judiciare proiectate;118

oasistență (consiliere și/sau reprezentare) în cadrul procedurilor judiciare în curs. În acest caz,
precizați:
-numărul de înregistrare;
-termenele de judecată;
-numele instanței judecătorești;
-adresa instanței judecătorești.
oconsiliere și/sau reprezentare în cadrul unei proceduri vizând o decizie deja luată de către o
autoritate judiciară. În caz afirmativ, precizați:
-numele și adresa autorității judiciare;
-data deciziei;
-natura cazului: – recurs împotriva deciziei;
– executarea silită a deciziei.
C.5. Vă rugăm specificați ce costuri suplimentare prevedeți datorită naturii transfrontaliere a
cazului (de ex: traduceri, transport);
C.6. Aveți asigurare sau orice alte drepturi și facilitați care pot acoperi parțial sau total
cheltuielile judiciare? În caz afirmativ, vă rugăm specificați:
D.Situația familială:
Câte persoane locuiesc în casa dumneavoastră?
Vă rugăm specificați relația lor cu dumneavoastră (solicitantul):
Nume și
prenumeRelația cu
solicitantulData nașterii
(în cazul
copiilor)Această
persoană
depinde financiar
de solicitant?Solicitantul
depinde financiar
de
această
persoană?
Da/NuDa/Nu
Da/NuDa/Nu
Da/NuDa/Nu
Da/NuDa/Nu
Da/NuDa/Nu
Da/NuDa/Nu
Da/NuDa/Nu
Există vreo persoană care este dependentă financiar de dumneavoastră, dar care nu
locuiește cu dumneavoastră? Dacă da, specificați:119

Nume și prenumeRelația cu solicitantulData nașterii (în cazul copiilor)
Există vreo persoană de care depindeți financiar care nu locuiește cu dumneavoastră? Dacă
da, specificați:
Nume și prenume Relația cu solicitantul

E.Informații financiare:
Vă rugăm menționați toate informațiile despre dumneavoastră (I), despre soțul/soția ori
partenerul dumneavoastră (II) și despre orice persoană care este dependentă financiar de
dumneavoastră și locuiește cu dumneavoastră (III) sau orice persoană de care depindeți
financiar și cu care locuiți (IV).
Dacă primiți alt ajutor financiar decât pensia de întreținere din partea unei persoane de care
depindeți financiar și cu care nu locuiți, specificați astfel de beneficii la rubrica “alte venituri”
la rubrica E.1.
Dacă oferiți alt ajutor financiar decât pensia de întreținere a unei persoane care depinde
financiar de dumneavoastră și care nu locuiește cu dumneavoastră, specificați astfel de
beneficii la rubrica “alte cheltuieli” la rubrica E.3.
Trebuie prezentate documente justificative, ca de ex: declarații de impozit pe venit, certificat
prin care se prevede dreptul la alocații de la stat, etc.
Când completați tabele de mai jos, vă rugăm specificați moneda pentru sumele menționate.
E.1. Detalii despre
venitul mediu lunarI. SolicitantII. Soț/Soție
sau
partenerIII.
Persoane
aflate în
întreținerea
solicitantuluiIV. Persoane
care sprijină
financiar
solicitantul
– salariu:
– profit din afaceri:
– pensii:
– ajutor de întreținere:
– alocații de stat:
Va rugăm identificați:
1.sume alocate pt.
cheltuieli familiale și
de locuință:
2.ajutor de șomaj și
ajutor social:
– venit din capital120

(bunuri mobile și
imobile):
– alte venituri:
Total:
E.2. Valoarea
proprietățiiI.SolicitantII. Soț/soție
sau partenerIII. Persoane
aflate în
întreținerea
solicitantuluiIV. Persoane
care sprijină
financiar
solicitantul
– bun imobil utilizat
ca reședință
permanentă:
– alte bunuri imobile:
– teren:
– economii:
– acțiuni:
– vehicule cu motor:
– alte active:
Total:
E.3. Cheltuieli
lunareI.SolicitantII. Soț/soție
sau partenerIII. Persoane
aflate în
întreținerea
solicitantuluiIV. Persoane
care sprijină
financiar
solicitantul
– taxa pe venit:
– contribuții de
asigurare socială:
– taxe locale
– rate ipotecare:
– cheltuieli cu
chiria sau de
întreținere
– taxe școlare:
– cheltuieli de
întreținere a
copiilor
– plata datoriilor:
– plata unor
împrumuturi:
– întreținere plătită
unei alte persoane
pe baza unei
obligații legale:
– alte cheltuieli:
Total:
Declar că informațiile oferite aici sunt exacte și complete și mă angajez să declar fără
întârziere autorității care soluționează cererea orice schimbare apăruta în cadrul situației
mele financiare.121

Data și locul: Semnătura:
*
* *
CONFIRMARE DE PRIMIRE81
Autoritatea destinatară:
Nume:
Statul membru:
Dosar:
Data primirii:
Persoana responsabilă de dosar:
Adresa:
Telefon:
Fax:
Email:
Dacă este cazul, dosar transmis către:
Nume:
Persoana responsibilă de dosar:
Adresa:
Telefon:
Fax:
Email:
Confirmare de primire a dosarului transmisă de:
autoritatea de expediție:
81 Formular din Recomandarea nr. (2003) 18 conținând formularul de transmite rii a cererii de asistență judiciară în
străinătate de utilizat în virtutea Acordului european asupra transmite rii cererilor de asistență judiciară (CETS
nr. 092) și a Protocolului său adițional (CETS n r. 179).122

Nume:
Stat membru:
Dosar:
Persoana responsabilă de dosar:
Data:
Semnătura:
**********
CUPRINS
Cuvânt înainte……………………………………………………………………………………. ..
Rezoluții
1. Rezoluția 5 din 1976 privind asistența judiciară în materie civilă, comercială și administrativă …
…
2. Rezoluția 8 din 1978 privind asistența judiciară și consultanța juridică ……………………………
…
Recomandări
3. Recomandarea nr. 7 din 1981 privind mijloacele de facilitare a accesului la justiție………………
.123

4. Recomandarea nr. 5 din 1984 privind principiile de procedură civilă menite
să îmbunătățească funcționarea justiției…………. .…………………………………………………….
5. Recomandarea nr. 12 din 1986 privind măsurile de prevenire și reducere a încărcăturii
instanțelor………………………………………………………………………………………………….
6. Recomandarea nr. 18 din 1987 privind simplificarea justiției penale ……………………………….
7. Recomandarea nr. 1 din 1993 privind accesul efectiv la justiție al persoanelor aflate
în situație de mare dificultate materială ……………. .…………………………………………………
8. Recomandarea nr. 12 din 1994 privind independența, eficiența și rolul judecătorilor ……………
9. Recomandarea nr. 5 din 1995 privind introducerea și îmbunătățirea funcționării
sistemelor și procedurilor de apel în materie civilă și comercială ……………………………………
10.Recomandarea nr. 12 din 1995 privind administrarea justiției penale ……………. ………………. .
11.Recomandarea nr. 1 din 1998 privind medierea familială………………………………………. ……
12.Recomandarea nr. 19 din 1999 privind medierea în materie penală …………………………. …….
13.Recomandarea nr. 19 din 2000 privind rolul ministerului public în sistemul judiciar penal……….
14.Recomandarea nr. 21 din 2000 privind libertatea de exercitare a profesiei de avocat …………. .
15.Recomandarea nr. 2 din 2001 privind structurarea și restructurarea rentabilă a
sistemelor judiciare și a sistemelor de informare juridică …………………………………………. .
16.Recomandarea nr. 3 din 2001 privind serviciile acordate cetățenilor de către instanțe
și la alte instituții juridice prin utilizarea noilor tehnologii………. ………………………………………
17.Recomandarea nr. 9 din 2001 privind căile alternative de soluționare a litigiilor
dintre autoritățile administrative și persoanele private…………………………………………………
18.Recomandarea nr. 10 din 2002 privind medierea în materie civilă……………………………. ……..
19.Recomandarea nr.14 din 2003 privind interoperabilitatea sistemelor de informare
în sectorul de justiție……………………………………………………………………………………. ..
20.Recomandarea nr. 15 din 2003 privind arhivarea datelor electronice în sectorul juridic …………
21.Recomandarea nr. 16 din 2003 privind executarea deciziilor administrative și a
celor judiciare în materia dreptului administrativ ……………………………………………………. .
22.Recomandarea nr. 17 din 2003 privind executarea hotărârilor judecătorești………………………
23.Recomandarea nr.12 din 2005 privind formularul pentru solicitarea asistenței
judiciare în străinătate având la bază acordul european de transmitere a
cererilor de asistență juridică (CETS nr. 092) și a protocolului său
adițional (CETS nr. 179)………………………………………………………………………………. …124