Cooperarea Statelor Pentru Combaterea Criminalitatii Organizate In U.e

=== 5b0e10205dbe9194947a1877dfbabfade8d11640_469636_1 ===

UNIVERSITATEA BUCUREȘTI

FACULTATEA DE DREPT

SPECIALIZAREA:

LUCRARE DE SEMINAR

Coordonator științific:

Prof. univ. dr. /alt grad

NUME:

Prenume :

Masterand:

NUME

Prenume

București , 2017

UNIVERSITATEA BUCUREȘTI

FACULTATEA DE DREPT

SPECIALIZAREA:

LUCRARE DE SEMINAR

Titlu: ,,Analiza cazului Slobodan Milošević, în cadrul TRIBUNALUL INTERNAȚIONAL PENTRU FOSTA IUGOSLAVIE´´

Coordonator științific:

Prof. univ. dr. /alt grad didactic

NUME:

Prenume :

Masterand:

NUME

Prenume

București , 2017

PAGINA DE GARDĂ

DENUMIREA CAUZEI PRIVIND CAZUL :

Stabilirea vinovăției inculpatului Milošević, Slobodan în următoarele capete de acuzare

: grave abateri de la preverile Convenției de la Geneva, violarea legislației și cutumelor în timp de război, crime împotriva umanității.

PĂRȚI DOSAR:

Milošević, Slobodan, Accuzed´´-acuzat-inculpat, Dosar nr.: (IT-02-54)-.

Statul Iugoslavia.

OBIECT DOSAR:

Litigiu internațional, grave abateri de la preverile Convenției de la Geneva, violarea legislației și cutumelor în timp de război, crime împotriva umanității.

SOLUȚIA INSTANTEI :

TRIBUNALUL INTERNAȚIONAL PENTRU FOSTA IUGOSLAVIE : Achitat *2016

CUPRINS

§Cuprins…………………………………………………………………………..4

§Introducere……………………………………………………………………..5

§Capitolul I. Scurtă prezentare…………………………………………6

§Capitolul II Studiu de caz: …………………..……….………7

Concluzii…………………………………………………………………………..11

Punct de vedere personal cu privire la caz ales………………12

Bibliografie……………………………………………………………………….14

Anexe………………………………………………………………………………..15

§INTRODUCERE

Aparatul de propagandă a lui Miloșevici a comunicat prin intermediul canalelor media subordonate, mesajul unei națiuni sârbe ,,victimizate de străini´´, agresiune împotriva căreia se spunea că Miloșevici lupta cu același curaj și spirit de sacrificiu ,,precum cneazul Lazăr´´. Se compuneau versuri precum: ”O Țarule Lăzăr, tu n-ai avut șansa / De a-i sta alături lui Slobo” intonate de mulțimea la mitingul de pe Câmpia Mierlei în iunie 1989. „Eu sunt pentru sârbi ceea ce a fost ayatolahul Khomeini pentru iranieni. Sârbii mă vor urma și la capătul pământului, orice s-ar întâmpla” îi răspundea Miloșevici premierului Milan Panici în 1992 atunci cât acesta îi cerea demisia.

Miloșevici a descoperit la timp în anii 1987-1989 potențialul imens de putere pe care i-l putea oferi naționalismul, preluând în acest sens popularitatea lui Dobrica Cosici și exploatând politic publicarea la 24 septembrie 1986 a Memorandumului Academiei Sârbe de Științe și Arte, care afirma că sârbii fuseseră privați de drepturile lor de către regimul titoist. Astfel se explică celebra afirmație a lui Miloșevici „Nimeni nu va mai îndrăzni să vă lovească! Nimeni nu va mai ține în sclavie nația sârbă!”, rostită apăsat în fața mulțimii de sârbi adunați de sărbătoarea Sfântului Vitus, pe 28 iunie 1989, chiar pe Câmpia Mierlei din Kosovo, acolo unde Țarul Lazăr fusese înfrânt în istorica bătălie cu oștile otomane la 1386. Acest discurs a provocat „o euforie patriotică fără precedent care l-a înălțat pe Miloșevici pe poziția de conducător al unui popor unit, luptând pentru o cauză sfântă” . În aceeași logică naționalistă, identitatea sârbă a fost definită doar în opoziție cu celelalte etnii din Iugoslavia, considerate dușmane și care au primit în consecință denumiri mediatice puternic peiorative: croații – „hoardele ustașe” sau „fasciști ai Vaticanului”, musulmanii bosniaci – „războinici fundamentaliști ai Jihad-ului”, albanezii kosovari – „teroriștii albanezi”. Sancțiunile economice și izolarea politică la care ONU și comunitatea internațională au supus Serbia din cauza politicilor criminale ale lui Miloșevici au fost explicate populației care suporta austeritatea și privațiunile respective drept rezultatul unei conspirații mondiale îndreptate împotriva lor, sloganul liderului de la Belgrad fiind „Cu cât ne urăsc mai mult, cu atât noi suntem mai puternici!”. (În timpul războiului dintre NATO și Iugoslavia, propaganda lui Miloșevici a exploatat intens așa-zisa „serbofobie”, a secretarului de stat american Madeleine Albright, „dușmanul înnăscut al sârbilor”, încă de pe vremea când aceasta era ambasadoarea SUA la ONU. În acest fel îi erau decredibilizate și chiar ironizate mesajele, iar ,,cel mai veninos șarpe de la Gradina zoologică din Belgrad ´´fusese numit în 1993 Madeleine Albright.

§CAPITOLUL I. SCURTĂ PREZENTARE

Pe 4 februarie 1997, Milošević a recunoscut victoria opoziției în unele localități, după ce a contestat rezultatele timp de 11 săptămâni.

Pe 23 iulie 1997, Milošević și-a asumat președinția Federației Iugoslave.

Acțiunile armate purtate de grupuri de separatiști albanezi și armata sârbă de contra-acțiune în viitoarea provincie autonomă (și 90% albaneză) sârbă Kosovo din 1998 și atacurile aeriene ale NATO împotriva Republicii Federale Iugoslave între martie și iunie 1999 au avut ca rezultat final retragerea totală a forțelor de securitate iugoslave din provincie.

În timpul războiului din Kosovo a fost pus sub acuzare pe 27 mai 1999, pentru presupuse crime de război și crime împotriva umanității întreprinse în Kosovo, de către Tribunalul Internațional.

La alegerile din 2000, în primul tur de scrutiny, Koštunica era în avantaj față de Milošević, dar nu avea mai mult de 50% din voturi pentru a câștiga așa cum prevedea constituția. Sondajele de opinie sugerau că susținătorii celorlalți candidați s-au abținut sau l-au votat pe Milošević în primul tur, nefiind de acord cu prezența unei opoziții susținute de forțele NATO.

Pierderea primului tur de către Milošević în septembrie 2000, a dus la demonstrații în Belgrad, pe 5 octombrie, și la căderea regimului autoritar. Candidatul opoziției Vojislav Koštunica reușind să preia postul de președinte al Iugoslaviei pe 6 octombrie când Milošević a recunoscut public înfrângerea.

A fost forțat să accepte realitatea atunci când comandanții armatei pe care se baza au refuzat să-l mai sprijine. În mod ironic, Milošević a pierdut puterea pierzând în alegerile pe care le-a programat prematur (înainte de sfârșitul mandatului său) și pe care nici nu era necesar să le câștige pentru a menține puterea, care era centrată în parlament, pe care partidul său și asociații îl controlau. Căderea sa este cunoscută drept Revoluția Bulldozer.

În urma unui mandat de arestare, emis de autoritățile iugoslave pentru cazuri de corupție și abuz de putere, Milošević a fost forțat să se predea forțelor de securitate pe data de 31 martie 2001. Pe 28 iunie același an, Milošević a fost extrădat de Guvernul oficial iugoslav în custodia Națiunilor Unite. El a fost transportat la Tribunalul Internațianal pentru fosta Iugoslavie. Constituția iugoslavă interzice în mod explicit extrădarea unui cetățean iugoslav, iar președintele Kostunica l-a acuzat pe primul ministru Zoran Dindic că ar fi ordonat această extrădare.

§CAPITOLUL II STUDIU DE CAZ

Procesul pentru crime de război a lui Slobodan Milošević, fostul președinte al Iugoslaviei, la Tribunalul Penal Internațional pentru fosta Iugoslavie (TPII) a durat din februarie 2002, până la moartea sa în martie 2006. Milošević confruntat cu 66 de capete de acuzare de crime împotriva umanității, genocid și crime de război comise în timpul războaielor iugoslave din anii 1990. El a pledat nevinovat la toate acuzațiile.

Într-o hotărâre emisă la 24 martie 2016 în procesul separat al lui Radovan Karadžić, TPII a declarat că există dovezi insuficiente în acest caz, iar Milosevici a sprijinit planurile de a expulza non-sârbilor din teritoriul sârb-a avut loc în Bosnia în timpul războiului 1992-1995.

Milošević a fost pus sub acuzare în mai 1999, în timpul războiului din Kosovo, de către Tribunalul Penal Internațional al ONU pentru fosta Iugoslavie pentru crime împotriva umanității în Kosovo. Acuzațiile de încălcarea legilor sau principiilor de război, încălcări grave ale Convenției de la Geneva din Croația și Bosnia și genocidul din Bosnia au fost adăugate un an și jumătate mai târziu.

Acuzațiile pe care a fost pus sub acuzare Miloșevici au fost: genocid; complicitate la genocid; deportare; crimă; persecuții pe motive politice, rasiale sau religioase; acte inumane / transferul forțat; exterminare; pedeapsa cu închisoarea; tortura; ucidere intenționată; privarea ilegală de libertate; provocând o mare suferință în mod voit; deportare sau transferul ilegal; distrugerea și însușirea de bunuri, nejustificate de necesități militare și desfășurate în mod ilegal și fără motiv; tratament crud; jefuirea proprietății publice sau private; atacuri asupra civililor; distrugerea sau deteriorarea intenționată a monumentelor făcut și instituțiilor istorice dedicate educației sau religie; atacuri ilegale asupra obiectelor civile.

În urma transferului lui Milošević, acuzațiile inițiale de crime de război în Kosovo au fost actualizate prin adăugarea de acuzații de genocid în Bosnia și crime de război în Croația. La 30 ianuarie 2002, Miloșevici a acuzat tribunalul pentru crime de război de un „atac rău și ostile“ împotriva lui. Procesul a început la Haga la 12 februarie 2002, iar Miloșevici a pledat pentru apărarea proprie, având și studii de Drept.

Privitor la inculpatul Miloșevici au fost concluzionate în apărare: săvârșirea de rele tratamente , tortură de către ofițerii NATO. *Acesta a decedat așteptând aprobarea cererii de tratament medical, mai târziu. Judecătorul mai declarat la vremea respectivă, ca acest lucru este „irelevant“, dar Miloșevici a declarat că a fost interzisă în temeiul din Legii din 1988 privind normele privind dovezile obținute de tortură. Acuzării i-a luat doi ani să prezinte cazul în prima parte a procesului, în situația în care au acoperit războaiele din Croația, Bosnia și Kosovo. De-a lungul perioadei de doi ani, procesul a fost urmărit îndeaproape de către public , implicate fiind ostele republici iugoslave care au acoperit diverse evenimente notabile, din război, și a inclus mai mulți martori de profil înalt.

Milošević, în timp ce apăra el însuși, cititat de către Friedrich Naumann carte Mitteleuropa, se susținea că a fost o lungă durată obiectivă al politicii externe germane și partidul liberal german, în special, pentru a „șterge Serbia de pe harta“, citând o serie de presupuse nereguli de Germania împotriva Serbiei în ultima sută de ani, inclusiv recunoașterea Croației și a altor țări. Nauman a subliniat că Klaus Kinkel, ministrul de externe german, ce a propus crearea tribunalului, a fost un liberal german.

În timpul urmăririi penale în acest caz, 295 martori au fost ascultați și 5.000 de probe au fost prezentate instanței După prezentarea cazului urmăririi penale în instanță, la data de 16 iunie 2004, s-a respins o moțiune de apărare pentru a respinge acuzațiile de lipsă de probe și s-a hotărât, în conformitate cu articolul 98bis, că dosarul penal conține dovezi capabile să susțină o convingere cu privire la toate 66 capete de acuzare. Apărarea a cerut ca urmărirea penală să prezinte cazul. Au fost în total 466 de zile de audiții, patru ore pe zi. 40 de ore au fost lăsate în caz de apărare, iar procesul a fost programat să se încheie până la sfârșitul primăverii.

Miloșevici a fost găsit mort în celula sa, la 11 martie 2006, în centrul de detenție al tribunaluli pentru crime de război al ONU, situat în partea Scheveningen din Haga, Țările de Jos. Autopsiile a stabilit în curând ca Milosevici a murit de un atac de cord. El a suferit de probleme cardiace și a tensiunii arteriale. Multe suspiciuni au fost exprimate în sensul că atacul de cord a fost cauzat sau posibil în mod deliberat – de către TPII, în funcție de simpatizanți, sau prin el însuși, potrivit criticilor.

Decesul a survenit la scurt timp după ce Tribunalul a respins cererea sa de a urma un tratament medical de specialitate, la o clinica de cardiologie din Rusia.
Procurorul-șef al ICTY Carla del Ponte, a emis declarația publică după moartea lui Milošević:    În rechizitoriu, care a fost confirmat în 2001 pe cale judiciară, Milošević a fost acuzat de 66 de capete de acuzare de genocid, crime împotriva umanității și crime de război comise în Croația, Bosnia și Herțegovina și Kosovo, între 1991 și 1999. Aceste crime a afectat sute de mii de victime în întreaga fostă Iugoslavie.

Din cauza morții lui Milošević în timpul procesului, instanța nu a pronunțat verdictul .

La 24 martie 2016, TPI a emis hotărârea în cauza separată împotriva fostului lider sârbo – bosniac Radovan Karadžić, în care s-a ajuns la concluzia că dovezile insuficiente au fost prezentate în acest caz, pentru a demonstra că Slobodan Milosevic „a fost de acord cu planul comun“ pentru a crea teritorii epurate de non-sârbi în timpul războiului bosniac din 1992 până în 1995.. Hotărârea a remarcat „critica și dezaprobare a politicilor și a deciziilor luate de [Karadžić] și conducerea sârb-bosniacă ostilă susținută în apărare de Milošević“ și, într-o notă de subsol, „discordie aparentă, starea de dușmănie între martori și părți între [Karadžić] și Miloșevici“, în timpul căreia Miloșevici«a criticat în mod deschis liderii sârbi bosniaci de comiterea «crime împotriva umanității» și «purificare etnică» și războiul pentru propriile lor scopuri.» Cu toate acestea, instanța de asemenea, a remarcat faptul că „Miloșevic a oferit asistență sub formă de personal, dispoziții, și arme sârbilor bosniaci în timpul conflictului“.

§CONCLUZII

Nici una dintre părți în cazul Miloievic nu a fost înțeleasă în întregime și nici justificarea acestora. În cele din urmă ceea ce era necesar pentru a răspunde la această întrebare a fost o înțelegere mai holistică pentru un sens la un nivel mai profund din punct de vedere al justiției penale internaționale, o problemă care nu este reductibilă în acest caz, sau orice alta, fie un procuror sau perspectiva inculpatului. Un criteriu mai puternic pentru a decide dacă conexarea este în interesul justiției penale internaționale ar implica o apărare mai principială a standardului indicat de regulile formale, și anume crimele care urmează să fie conexate, trebuie să fi fost angajate în cadrul aceleiași tranzacții. După cum vom vedea, „aceeași tranzacție“ test se bazează, de asemenea, pe o înțelegere care, în scopul exemplarității jtribunalelor penale internaționale și de utilitate socială, cât și pentru compasiunea evenimentelor și victimelor cu o unitate fundamentală, ar trebui să fie judecat individual.
Ca atare, mai mult decât o evaluare pur tehnică este necesară pentru a înțelege conexarea . Acest lucru diferă puțin de ideea cheie pe care Boas cheie -a exprimat-o, probabil, cel mai clar și cu tărie în cartea sa cu privire la proces: că procesele penale internaționale, „au scopul în primul rând medico-legal în natură, care este de a determina vinovăția sau nevinovăția indivizilor pentru rolul lor în atrocități“. Aceasta este incontestabil nucleul, obiectivul convențional al proceselor penale, dar studiile internaționale au o serie de alte obiective, cum ar fi restabilirea păcii și securității internaționale, stabilirea de înregistrări de autoritate și facilitarea justiției de tranziție prin cereri personale . Aceste obiective mai largi sunt tabilite în îdemersurile internaționale în și garantează o mare atenție la modul în care aceste procese pot urmări atât scopurile medico-legale și alte scopuri sociale. Într-adevăr, tensiunea constantă între o înțelegere strictă, medico-legală a mandatului lor și unul mai orientat spre justiție de tranziție. Această atenție asupra probelor a dat una dintre cele mai productive dinamici din istoria tribunalelor internaționale. În cele din urmă, se va dovedi nu numai dificil, dar periculoas pentru tribunalele să ignore modul în care acestea caracterizează evenimentele istorice, chiar dacă se încearcă să se concentreze doar pe probleme de vinovăție sau nevinovăție: Tribunalele atribuie culpabilitate persoanelor fizice, dar verdictul de vinovăție sau nevinovăția se bazează pe termeni informati de comportament individual și a implicarea în cadrul unor evenimente sociale extrem de complexe. Deși viziunea tradițională este că tribunalele internaționale nu ar trebui să judece procese pentru fabricarea în mod artificial a unei condamnări, rezultatele de justiție de tranziție, de asemenea, nu ar trebui să fie indiferente la împrejurările lor istorice și politice. Și nici să nu renunțe la oportunități evidente de eficientizare a justiției semnificativ contextualizate.

§PUNCT DE VEDERE PERSONAL CU PRIVIRE LA CAZ ALES

Tribunalui Internațional pentru fosta Iugoslavie a decis după ani de proces, că principalul acuzat, fostul lider sârb Slobodan Miloșevici, este nevinovat pentru crimele de război din Bosnia.

"În ziua în care Slobodan Miloșevici a fost livrat Tribunalului de la Haga s-a scris un articol, apreciat atunci ca fiind: curajos, în care se punea o întrebare retorică și formula un avertisment. Întrebarea era de ce democrațiile euro-atlantice nu lasă justiției sârbe onoarea de a-i judeca ea pe liderii sârbi acuzați pentru crime de război dar au încredere să îi lase această sarcină mult mai puțin fiabilei justiții irakiene, în cazul lui Saddam Hussein? Avertismentul spunea că organizatorii procesului trebuia să se roage la Dumnezeu ca acuzatul să nu moară cumva de inima în celulă sa, înainte de terminarea procesului. Slobodan Miloșevici a murit înainte de deznodământul procedurii judiciare. Acum achitarea, facilitată poate chiar de acest deces care părea că lasă fără miză procesul penal, nu mai are atât efectul de a-i face dreptate lui Miloșevici ci de a-l face martir; pe el și națiunea sârbă. Un martirat care va exacerba sentimentele antioccidentale ale sârbilor”, scrie Adrian Severin pe pagina sa de Facebook.

Pe acest fond recunoașterea Kosovo devine și mai problematica iar sancțiunile Occidentului față de sprijinul Rusiei pentru așa zisele mișcări de autodeterminare din Ossetia de Sud, Abhazia sau Crimeea (căci Transnistria a fost de mult uitată), tot mai lipsite de bază morală. Ironia sorții face că achitarea lui Slobodan Miloșevici să survină între omorurile de la Nisa și cele de la Munchen, cam în același timp în care militarii americani erau puși sub cheie și lăsați fără aer condiționat pe aeroportul de la Incirlik. Nu este prilej de bucurie. Nu este nici motiv să facem cuiva chip cioplit. Nici scuză pentru a conduce mașina istoriei cu ochii în oglinda retrovizoare. Este un bun moment însă ca să reflectăm la înțelepciunea care spune că ,,cine seamănă vânt, culege furtună´´.

§BIBLIOGRAFIE

"Europe | Milosevic found dead in his cell". BBC News. 11 March 2006. Retrieved 21 January 2012.

"Public Redacted Version of Judgement Issued on 24 March 2016 in Prosecutor vs.Radovan Karadžić, p. 1303"

"Report to the President Death of Slobodan Milosevic". ICTY, May 2006. Pg. 4 para. 3

Decision on Assigned Counsel Request for Provisional Release. ICTY, 23 February 2006.

http://www.icty.org/x/cases/slobodan_milosevic/cis/en/cis_milosevic_slobodan_en.pdf

 "TPIY : The Cases". ICTY. Retrieved 9 October 2011.

"020726IT". Milosevic-trial.org. Retrieved 9 October 2011.

"Public Redacted Version of Judgement Issued on 24 March 2016 in Prosecutor vs. Radovan Karadžić, p. 1303" (PDF). ICTY. Retrieved 20 July 2016. (PDF). ICTY. Retrieved 20 July 2016.

Timothy William Watters, The Milosevic trial, an authopsy, Oxford, 2013

http://www.zf.ro/ziarul-de-duminica/biografii-comentate-xxxiii-milosevici-diavolul-cu-fata-de-bebelus-de-calin-hentea-11442450.

http://www.activenews.ro/externe/Care-sunt-implicatiile-achitarii-lui-Slobodan-Milosevici-135250

§ANEXE