Cooperarea Republicii Moldova în Cadrul Organizațiilor Internaționale
GUVERNUL REPUBLICII MOLDOVA
ACADEMIA DE ADMINISTRARE PUBLICĂ
DEPARTAMENTUL STUDII SUPERIOARE DE MASTER
CATEDRA ȘTIINȚE POLITICE ȘI RELAȚII INTERNAȚIONALE
31
TEZA DE MASTER
Cooperarea Republicii Moldova în cadrul Organizațiilor Internaționale
Autorul:
_____________________ Dorin Sîrbu
Semnătura
Conducătorul științific:
_____________________ Teodor POPESCU
Semnătura doctor în istorie, conferențiar universitar
CHIȘINĂU, 2016
CUPRINS
ADNOTARE
Sîrbu Dorin, ,,Cooperarea Republicii Moldova în cadrul Organizațiilor Internaționale’’, Chișinău, 2016.
Structura tezei: introducere, trei capitole, concluzii și recomandări, bibliografie din 193 surse, 88 pagini text de bază.
Cuvinte cheie: cooperare, diplomație, organizații internaționale, Politică Europeană de Vecinătate, integrare, securitate națională, economic, energetic.
Domeniul de studiu: Lucrare prezintă un studiu asupra cooperării, integrării, economice, politice și sociale a Republicii Moldova în cadrul Organizațiilor Internaționale.
Scopul și obiectivele cercetării: Scopul lucrării constă în cercetarea complexă a aspectelor conceptual-teoretice și aplicative ale Cooperării Republicii Moldova în cadrul Organizațiilor Internaționale. Valorificarea scopului propus presupune realizarea următoarelor obiective: analiza aspectelor istoriografice privind cercetarea problematicii; generalizarea aspectelor conceptual-teoretice de abordare a elementelor de bază a conceptelor de diplomație multilateral; indentificarea dimensiunilor prioritare de activitate a organizațiilor internaționale la etapa actual; evaluarea rolului organizațiilor internaționale în viața politică contemporană; estimarea dimensiunilor de colaborare a țării noastre cu structurile internaționale în democratizarea societății.
Valoarea teoretică a cercetării: Materialele studiului, concluziile și recomandările din urma cercetărilor efectuate asupra temei pot completa arsenalul teoretic al cercetărilor în domeniu. Rezultatele investigației ar putea servi drept punct de reper la elaborarea conținutului tematic al unor cursuri speciale în instituțiile de învățămînt superior. În acest fel, materialul analitic, noțiunile conceptual-teoretice, abordările istoriografice expuse, altfel spus, rezultatele obținute în urma cercetării pot completa suportul teoretic din domeniul și pot servi drept bază teoretică în cadrul anumitor studii conexe Relațiilor Internaționale, a Dreptului Internațional ș. a..
Valoarea aplicativă: Materialele privind analiza științifică a problemelor actuale de cooperare a Republicii Moldova cu Organizațiile Internaționale, pot fi folosite pentru informarea studenților și masteranzilor, cât și pentru efectuarea altor studii mai aprofundate în acest domeniu, totodată, materialele lucrării ar fi de un real folos pentru pregătirea dezbaterilor științifice privind dimensiunea multilaterală a politicii externe a Republicii Moldova, avînd în vedere necesitatea promovării unei colaborări mai eficiente cu organizațiile internaționale la etapa actuală. Lucrarea ar putea prezenta interes și pentru funcționari publici din ministere și departamente, antrenate în colaborarea Republicii Moldova cu Organizațiile Internaționale.
ANNOTATION
Sîrbu Dorin „The Republic of Moldova cooperation with international organisations” Chișinău 2016
Thesis structure: introduction, 3 chapters, conclusions and recommendations, bibliography of 193 sources, 88 pages basic text.
Keywords: cooperation, diplomacy, international organisations, European Neighbourhood Policy, integration, national security, economic, energy.
Field of study: The work shows a study on cooperation; economic, political and social integration of The Republic of Moldova in International Organisations.
Research purposes: The work order consist in a complex research of conceptual, theoretical and applied aspects of Moldova's cooperation within international organizations. The application of the suggested purpose suppose teh achievement of the following objectives: the analysis of historiographical aspects including the research of issues, generalizing conceptual theoretical aspects approach to the basics concepts of multilateral diplomacy, identifying priority areas dimensions of international organizations at this stage, assess the role of international organizations in contemporary political life, estimate the dimensions of our country's cooperation with international structures in a democratic society.
The Theoretical Value of Research: Study materials, conclusions and recommendations of the investigations can complete the arsenal of theoretical research in the field. The results of the investigation could serve as a reference point in developing thematic content of special courses in institutions of higher learning. In this way, analytical material, conceptual-theoretical concepts, historiographical approaches exposed, in other words, the obtained results can complete the theoretical support research in the field and can serve as a theoretical basis in certain related studies of international relations, international law.
The Applied Value: materials concerning scientific analysis of current issues of cooperation between Republic of Moldova and International Organizations, can be used to inform students and masters, and for performing other further studies in this area, at the same time, work materials would be helpful for the preparation of scientific debate regarding the multilateral dimension of the foreign policy of Moldova, considering the need to promote efficient collaboration with international organizations at present. The work should be of interest for civil servants in ministries and departments involved in Moldova's cooperation with international organizations.
LISTA ABREVIERILOR
AA – Acordul de Asociere
APC – Acordul de Parteneriat și Cooperare
APCE – Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei
ALSAC – Acordului de Liber Schimb Aprofundat și Cuprinzător
BERD – Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare
CoE – Consiliul Europei
CSI – Comunitatea Statelor Independente
CEE – Comunității Energetice Europene
CEDO – Curtea Europeană a Drepturilor Omului
EUBAM – Misiunea Uniunii Europene de Asistență la Frontiră în Moldova
GRECO – Grupul de State Împotriva Corupției
IPAP – Planul Individual de Acțiuni al Parteneriatului
MAEIE – Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene
NATO – Organizația Tratatului Atlanticului de Nord
OCEMN – Organizația de Cooperare Economică a Mării Negre
OMC – Organizația Mondială a Comerțului
OMS – Organizația Mondială a Sănătății
ONU – Organizația Națiunilor Unite
OSCE- Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa
PAUEM – Planul de Acțiuni Uniunea Europeană în Moldova
PEV – Politicii Europene de Vecinătate
PIB – Produs Intern Brut
PSAC – Politica de Securitate și Apărare Comună
RM – Republica Moldova
RMN – Republica Moldovenească Nistreană
SUA – Statele Unite ale Americii
UE – Uniunea Europeană
UNESCO – Organizația Națiunilor Unite pentru Educație Știință și Cultură
UNICEF – Fondul Internațional pentru Urgențe ale Copiilor al Națiunilor Unite
URSS – Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste
ZLSAC – Zona de Liber Schimb Aprofundat și Cuprinzător
INTRODUCERE
Actualitatea temei investigate Schimbările majore pe arena internațională după cel de-al Doilea Război Mondial au condus la accelerarea colaborării internaționale, orientate spre unificarea eforturilor tuturor statelor pentru soluționarea problemelor cu caracter global.
Datorită numărului în creștere a subiecților de drept internațional, a interconexiunii lor în problemele politice, economice și sociale, cît și a contactelor tot mai frecvente dintre state, s-a modificat considerabil structura comunității internaționale. Toți acești factori au condus, de asemenea, la schimbarea configurației diplomației, de cooperare așa cum existase timp de secole și anume, la apariția diplomației de cooperare cu organizațiile internaționale. În prezent, instituțiile internaționale constituie o importantă componentă a relațiilor de pe mapamond, fiind chemate să contribuie la dezvolatarea colaborării între state, la asigurarea păcii și securității în lume.
Organizațiile internaționale au apărut în stadiul de maturizare a societăților, fiind o necesitate a relațiilor interstatale. Acest element, venit să întregească ansamblul mecanismelor prin care se realizează relațiile dintre subecții de drept internațional, decurge din principiul de solidaritate și cooperare dintre toți actorii de pe scena politică contemporană. Principalul rol al organizațiilor internaționale este acela de a asigura cadrul și mijloacele cooperării dintre state, în domeniul de interes comun. Organizațiile se bazează pe principiul egalității și cel al cooperării reciproc avantajoase, contribuind la promovarea reformelor democratice în toate sferele societății.
Pentru Republica Moldova, țară aflată în tranziție spre o societate democratică și o economie de piață, colaborarea cu organizațiile internaționale este deosebit de importantă. Astfel, în Programul recent de Activitate a Guvernului Republicii Moldova pentru anii 2016-2018, se indică asupra necesității consolidării relațiilor și participarea consecventă în activitatea organizațiilor internaționale relevante ( ONU, OSCE, UE, Consiliul Europei, etc.) îmbunătățirea imaginii și sporirea credibilității țării noastre în cadrul acestora și pe arena internațională precum și asigurarea sprijinului necesar în realizarea obiectivelor strategice de modernizare și integrare europeană a țării. [178] În prezent, Republica Moldova are deja stabilite legături destul de bune cu cele mai importante organizații internaționale. Intensificarea colaborării cu aceste structuri, dar și aprofundarea activității în cadrul acestora rămânând, totodată, un obiectiv important pentru țara noastră. În acest context, eficienizarea politicii externe a Republicii Moldova în aspect multilateral constituie unul din cele mai importante obiective ale activității externe. Colaborarea țării noastre cu organizațiile internaționale, precum: Organizația Națiunilor Unite, Consiliul Europei, Uniunea Europeană, dar și cu cele specializate în acordarea asistenței financiare, au un impact benefic asupra înfăptuirii reformelor profunde în toate domeniile, contribuind plenar la crearea unei societății moderne.
Așadar, actualitatea temei investigate rezidă din necesitatea analizei aspectului cooperării multilaterale ca componentă majoră a politicii externe a Republicii Moldova. Totodată, actualitatea investigației este condiționată și de necesitatea unor lucrări științifice, care ar analiza în mod detailat și în complexitate, dimensiunea multilaterală a politicii externe a Republicii Moldova. De asemenea, necesitatea unui studiu consacrat analizei colaborării țării noastre cu organizațiile internaționale este dictată și de neajunsul unor aprecieri corecte și imparțiale a ponderii cooperării multilaterale în activitatea externă a Republicii Moldova, precum și de actualitatea formulării unor propuneri privind eficientizarea colaborării țării noastre cu organizațiile internaționale la etapa actuală.
Gradul de studiere a temei Importanța temei cercetate a condiționat și atenția cercetătorilor privind elucidarea diverselor aspecte ale activității organizațiilor internaționale, inclusiv a rolului lor în relațiile interstatale, a colaborării și a menținerii păcii și stabilității globale. Printre lucrările de referință dedicate temei investigate pot fi menționate studiile cercetătorilor occidentali, cum ar fi: Politologul american H. Kissinger – Diplomacy [90,p.912], diplomatul german R. G. Feltham – Diplomatic Handbook [68,p206] , care sunt considerate surse clasice de referință dar și alții autorii contemporanii, precum: profesorul american G. Devin, politicianul francez A. Plantey, diplomatul englez E. Satow, etc.
Autorii nominalizați abordează aspecte concrete ale activității organizațiilor internaționale, cum ar fi: principiile lor de constituire, sferele de activitate, contribuția organizațiilor internaționale în colaborarea interstatală și consolidarea păcii.
Printre contribuțiile cercetătorilor ruși la elucidarea temei studiate pot fi menționate lucrările autorilor: profesorul, politologul Цыганкoв П. A. [152,p.590] , diplomatul Пoпoв B. И., [150,p.576] diplomatul Ушакoв H. A. [151,p.304] Autorii menționații analizează aportul organizațiilor internaționale la dezvoltare cooperării politice, economice și consolidarea încrederii între state, dar și deosebirile dintre vechea și noua diplomație, realizată prin organizațiile internaționale. O contribuție substanțială în analizarea activității organizațiilor internaționale au adus cercetători din România. În primul rind, trebuie menționată lucrarea profesorului și ambasadorului extraordinar și plenipotențiar I. M. Anghel – Dreptul diplomatic și dreptul consular. [4,p.698] Autorul abordează problema activității organizațiilor internaționale ca pe un instrument al noii diplomații, analizând aspecte, precum: statutul juridic, reprezentarea în organizațiile internaționale, dar și regulile care se aplică acestui gen de diplomație. Printre alte lucrari ale autorilor români poate fi evidențiată și cea a lui I. Rusu – Organizații și relații internaționale. [128,p.360]
Anumite dimensiuni ale activității organizațiilor internaționale au fost analizate și în lucrările cercetătorilor din Republica Moldova. Printre acestea putem menționa studiile savantului și profesorului A. Buruian, Autorul, în lucrarea, Introducere în practica diplomatică și procedura internațională [25,p.464] cercetează probleme, precum: diplomația prin organizații internaționale, organizațiile internaționale în sistemul relațiilor internaționale, organizațiile internaționale și activitatea diplomatică etc.
Alte lucrări în care este abordată activitatea organizațiilor internaționale, pot fi menționate: Evoluția politicii externe a Republicii Moldova (1998-2008), [136,p.192] Serviciul diplomatic: teorie și practică, [141,p.391] dar și articolele publicate în revistele științifice, semnate de autorii, precum: profesorii N. Osmochescu, C. Martâniuc – Exercitarea de către Republica Moldova a calității de subiect de drept internațional,[116,p.22-35] profesorul D. Ilașciuc – Apariția organizațiilor internaționale și rolul lor în politica statelor membre, [82,p.85-93] profesorii Gh. Căldare, S. Velicico – Republica Moldova – ONU: 20 de anii de colaborare. [39,p.152-162] De asemenea, au fost publicate și materiale, care se referă la colaborarea țării noastre cu structurile europene, dar și cu organizațiile financiare internaționale. Problematica cooperării Republicii Moldova cu diverse structuri internaționale este abordată și de către mass-media, materialele statistice, sursele electronice etc.
Totodată, se poate de constatat faptul că în prezent nu sunt publicatii, care ar reflecta, în complex, colaborarea Republicii Moldova cu organizațiile internaționale la etapa actuală. În acest sens, se impune necesitatea studieri cooperării multilaterale a Republicii Moldova, care contribuie la amplificarea reformelor democratice și de edificare a unui stat de drept, de accelerare a dezvoltării economice a țării.
Scopul și obiectivele tezei În lucrarea de față a fost înaintat drept scop analiza complexă a dimensiunii multilaterale a politicii externe a Republicii Moldova, evidențiindu-se procesul de colaborare a țării noastre cu organizațiile internaționale, evoluția acestora, dar și prioritățile de colaborare la etapa actuală.
În vedere realizării scopului proiectat, au fost stabilite următoarele obiective:
– analiza elementelor de bază a conceptelor de cooperare multilaterală;
– identificarea dimensiunilor prioritare de activitate a oraganizațiilor internaționale la etapa actuală;
– evaluarea rolului organizațiilor internaționale în viața politică contemporană;
– analiza procesului de creare a cadrului normativ-juridic de colaborare a Republicii Moldova cu structurile internaționale;
– estimarea dimensiunilor de colaborare a țării noastre cu structurile internaționale în democratizarea societății;
– evaluarea componentei economice de colaborare a Republii Moldova cu organizațiile internaționale;
– determinarea priorităților de colaborare a țării noastre cu organizațiile internaționale pentru consolidarea securității naționale;
Suportul metodologic al cercetării științifice În cadrul investigației au fost utilizate și îmbinate un set întreg de metode teoretice și empirice, care au permis cercetarea dimensiunii multilaterale a politicii externe a Republicii Moldova. În acest context, metoda sintezei a asigurat elaborarea unei amlpe analize, dar, în același timp și bine structurate, permițând combinarea noțiunilor teoretico-conceptuale și a aspectelor istoriografice cu aspectele aplicativ-practice.
Metoda istorică a fost pe deplin aplicată în primul și în cel de-al doilea compartiment al lucrării, astfel fiind posibilă prezentarea în ordine cronologică a evenimentelor, precum: apariția și dezvoltarea formelor de diplomație multilaterală, apariția și fundamentarea anumitor noțiuni teoretico-conceptuale în concordanță cu apariția organizațiilor internaționale, premisele accederii și instituirii de relații de colaborare a Republicii Moldova cu organizațiile internaționale etc.
La fel de importantă este și metoda comparativă, care a fost utilizată în mare parte în lucrare, în vederea stabilirii unei analogii între obiectivele de politică externă a Republicii Moldova și obiectivele instituite în statuturile organizațiilor internaționale de referință, de asemenea, în vederea proiectării anumitor diferențe sau analogii între elaborarea acestor obiective și regăsirea lor în activitatea misiunilor Republicii Moldova acreditate pe lângă aceste instituții internaționale.
Metoda analizei de conținut și metoda analizei politologice a asigurat o cercetare obiectivă a strategiilor, concepțiilor de politică externă a actualei guvernări, dar și a celor anterioare, în vederea scoaterii în evidență a obiectivelor de guvernare în contextul colaborării multilaterale și parcurgerea și propagarea acestora în cadrul instituțiilor internaționale.
Totodată, dintre procedeele logice utilizate în lucrare enumerăm: analiza și sinteza, inducția și deducția, abstractizarea și generalizarea ș. a. , în scopul structurării materialului teoretic și empiric și ulterior, proiectării concluziilor și recomandărilor necesare.
Noutatea științifică și valoarea aplicativă a cercetării Este asigurată de necesitatea elaborării unor lucrări teoretico-aplicativ, cu caracter generalizator, care să analizeze toate aspectele dezvoltării dimensiunii multilaterale a politicii externe a Republicii Moldova. Prin urmare, noutatea științifică a lucrării constă în următoarele:
– reprezintă o încercare de a generaliza, în baza literaturii și documentelor incluse în circuitul științific, colaborarea dintre Republica Moldova și organizațiile internaționale;
– sunt specificate, prin prezentarea unui tablou integru, aspectele de bază ale colaborării dintre
Republica Moldova și principalele organizații internaționale (ONU, Consiliul Europei etc.) privind dimensiunea politică, pentru democratizarea societății moldovenești;
– este realizată o analiză complexă a colaborării cu structurile economico-financiare internaționale din perspectiva integrării Republicii Moldova în Uniunea Europeană;
– reprezintă un studiu original multidimensional al colaborării dintre Republica Moldova și organizațiile internaționale la etapa actuală, abordînd în prim-plan vectorul european al politicii externe a țării noastre.
Astfel, noutatea științifică a tezei este determinată de scopul, obiectivele, concluziile și recomandările propuse, totodată, fiind exprimată și în contextul concluziilor elaborate pentru fiecare compartiment în parte, dar și a concluziilor generale și recomandărilor propuse de către autor.
Valoarea aplicativă a lucrării Rezultă din necesitatea stabilirii căilor și mijloacelor de aprofundare și de eficientizare a colaborării Republicii Moldova pe dimensiune multilaterală. Materialele studiului, concluziile și recomandările din urma cercetărilor efectuate asupra temei pot completa arsenalul teoretic al cercetărilor în domeniu. Rezultatele investigației ar putea servi drept punct de reper la elaborarea conținutului tematic al unor cursuri speciale în instituțiile de învățămînt superior. În acest fel, materialul analitic, noțiunile conceptual-teoretice, abordările istoriografice expuse, altfel spus, rezultatele obținute în urma cercetării pot completa suportul teoretic din domeniul și pot servi drept bază teoretică în cadrul anumitor studii conexe Relațiilor Internaționale, a Dreptului Internațional ș. a. , totodată , materialele lucrării ar fi de un real folos pentru pregătirea dezbaterilor științifice privind dimensiunea multilaterală a politicii externe a Republicii Moldova, avînd în vedere necesitatea promovării unei colaborări mai eficiente cu organizațiile internaționale la etapa actuală.
Pe de altă parte, studiul își poate regăsi aplicatibilitatea practică în formularea de recomandări și propuneri pentru factorii de decizie în ceea ce privește eficientizarea dimensiunii multilaterale a politicii externe a Republicii Moldova. Propunerile referitoare la eficientizarea colaborării economice cu organizațiile internaționale, recomandările cu privire la edificarea unui stat de drept, consolidarea securității naționale, mai ales, în condițiile unui focar de insecuritate în imediata apropiere, pot fi luate în considerație în contextul formulării obiectivelor de politică externă în programele de guvernare, ajustarea acestora la noile amenințări și schimbări internaționale necesitînd o muncă continuă. Totodată, analiza și expunerea priorităților înaintate în domeniul colaborării multilaterale a Republicii Moldova vor asigura eficientizarea activității misiunilor diplomatice, care reprezintă interesele naționale pe lângă organizațiile internaționale.
Structura și volumul tezei Scopul și obiectivele propuse au determinat structura tezei, care este constituită din: introducere, adnotării, lista abrevierilor, trei capitole, concluzii și recomandări și bibliografie, în Introducere se argumentează actualitatea temei investigate, este ilucidat gradul de studiere a problemei în literatura de specialitate, sunt formulate scopul și obiectivele cercetării, suportul teoretico-metodologic al studiului, noutatea științifică, caracterul aplicativ al lucrării etc.
Primul capitol, intitulat Noțiuni conceptuale și abordări istoriografice cu privire la Organizațiile Internaționale este axat pe analiza noțiunilor de bază ale diplomației multilaterale, dar și pe evidențierea principalelor lucrări din domeniu precum și pe identificarea principalelor aspecte de activitate a organizațiilor internaționale la etapa actuală, având în vedere schimbările pe arena internațională.
În cel de-al doilea capitol, cu denumirea Cooperarea Republici Moldova cu Organizațiile Internationale este analizat procesul de constituire a cadrului juridico-normativ de colaborare a Republicii Moldova cu structurile internaționale, obiectivele principale ale diplomației multilaterale a țării noastre, în vederea dezvoltării colaborării politice, economice și de edificarea a unei societăți democratice. De asemenea, în acest compartiment au fost analizate activitățile de admitere a Republicii Moldova în principalele organizații internaționale dar și instituirea colaborării cu acestea în domeniile de interes comun cît și specificul activității diplomatice în cadrul organizațiilor internaționale.
Capitolul trei, este formulat Dimensiunile prioritare de colaborare a Republicii Moldova cu Organizațiile Internaționale la etapa actuală este dedicat principalelor domenii de cooperare a Republicii Moldova cu organizațiile internaționale. Sunt elucidate aspectele de colaborare a țării noastre cu organizații, precum: Organizația Națiunilor Unite, Consiliul Europei, Uniunea Europeană și Organizația pentru Securitate și Colaborare în Europa. În aspect politic, în particular privind edificarea unui stat de drept, în care să fie garantată supremația legii. De asemenea, în compartimentul respectiv sunt studiate și aspecte de colaborarea a Republicii Moldova cu structurile economice internaționale, în vederea aprofundării colaborarii cu structurile europene și de crearea a unei economii de piață dar și de aprofundarea colaborării cu structurile internaționale în vederea consolidării securității naționale.
În închiere sunt făcute totalurile studiului, fiind formulate și anumite propuneri, care, în opinia noastră, vor contribui la eficientizarea și aprofundarea colaborării Republicii Moldova cu principalele organizații internaționale.
Volumul lucrării este de 98 pagini.
I. NOȚIUNI CONCEPTUALE ȘI ABORDĂRI ISTORIOGRAFICE CU PRIVIRE LA ORGANIZAȚIILE INTERNAȚIONALE
1.1 Noțiuni teoretico-conceptuale referitor la conceptul de cooperare cu Organizații Internaționale.
Unul din principiile dreptului internațional ce vizează necesitatea statelor de a coopera unele cu altele, circumscrie acestora obligația de colaborare în vederea menținerii păcii și securității internaționale, favorizării progresului și stabilității economice internaționale, precum și bunăstării generale a națiunilor. În acest fel, evoluția societății internaționale după cel de-al Doilea Război Mondial imprimând relațiilor internaționale un caracter complex și diversificat, a pus, în mod firesc, problema cooperării multilaterale a statelor, colaborarea acestora în diverse domenii, pentru a răspunde nevoilor societății internaționale și a face față transformărilor sale dinamice. Cu alte cuvinte, de la forma tradițională a diplomației prin intermediului ambasadelor, s-a trecut la colaborarea în cadrul organizațiilor internaționale, astfel, noua diplomație devenind un fenomen caracteristic vieții internaționale contemporane și o necesitate firească de reglementare a relațiilor internaționale. Influența impunătoare a organizațiilor internaționale atât la nivel global, cît și la cel regional a devenit o modalitate de realizare a politicii externe a micilor puteri, care, unificându-și eforturile, au obținut anumite rezultate în lupta de coexistență cu marile puteri. [27,p.19]
Explicând necesitatea de a diferenția diplomația tradițională, adică cea bilaterală, de diplomația multilaterală, profesorul englez M. Hardy notează faptul că, în timp ce în trecut diplomația viza în exclusivitate relațiile statelor în mod individual, odată cu dezvoltarea instituției organizațiilor internaționale, diplomația devine multilaterală, dar acest fapt nu trebuie să ducă nicidecum la dispariția celei dintîi în favoarea celei de-a doua. [80,p.95] Problema cea mai actuală pentru diplomația actuală bi- sau multilaterală este găsirea unor noi forme și căi de interacțiune între actorii guvernamentali și cei neguvernamentali în scopul creării lumii viitorului. [91,p.45] Prin urmare, deși cele două forme ale diplomației pot coexista, este necesar, totuși, de specificat faptul că atît diplomația bilaterală, cât și cea multilaterală posedă anumite elemente definitorii, care, în același timp, fac diferența între ele. O serie de diferențiere între diplomația bilaterală și diplomația multilaterală relevă din mai multe aspecte, precum: mediul sau arena în care își desfășoară acestea activitatea, actorii care iau parte, caracterul problemelor abordate, dar, nu în ultimul rând, și specificul serviciul diplomatic din cadrul celor două forme de diplomație.
Conform primului criteriu, diplomația multilaterală diferă de diplomația bilaterală prin mediul sau arena în care operează. În timp ce diplomația bilaterală are loc într-un mediu restrîns, între două state, adică în plan bilateral, diplomația multilaterală se înfăptuiește în cadrul conferințelor internaționale și a organizațiilor internaționale prin intermediul delegațiilor și misiunilor permanente. În corespundere cu această caracteristică și, mai cu seamă în condițiile globalizării, rolul diplomației multilaterale, dar și complexitatea ei a crescut, aceasta fiind forma cea mai indicată pentru soluționarea unui spectru larg de probleme la nivel internațional condiționate de globalizare, dar și de alte fenomene caracteristice epocii contemporane, dat fiind faptul că soluționarea celor mai grave probleme implică un număr mare de state. Problemele discutate la ședințele multilaterale pot fi aceleași ca și în diplomația bilaterală, dar abordarea acestora de către participanții la forumurile multilaterale are o tematică internațională mai amplă. Prin urmare, diferențiere dintre cele două forme ale diplomației rezultă din capacitatea de a soluționa probleme de diferit grad, astfel că, în timp ce diplomația bilaterală abordează probleme doar în plan bilateral, în cadrul diplomației multilaterale sunt abordate un număr variat de probleme și cu participarea unui număr multiplu de actori.
O altă diferențiere relevă din statutul actorilor participanți la înfăptuirea celor două forme de diplomație. Astfel, în timp ce în cadrul diplomației bilaterale participă în mod exclusiv statele, înfăptuirea diplomației multilaterale poate avea loc și prin participarea nemijlocită a altor subiecte de drept internațional. Ca actori ai diplomației multilaterale apar nu numai reprezentanții guvernelor. Delegații ale corporațiilor multinaționale și organizațiilor internaționale non-guvernamentale luptă pentru influență în cadrul organizațiilor internaționale cu diplomații profesionali, politicienii și funcționarii internaționali. Crește rolul actorilor non-statali, care se ocupă de lobby-ul problemelor organizației în cadrul guvernelor, mass-media și funcționarilor internaționali. Reprezentații organizațiilor non-guvernamentale internaționale au demonstrat o competență mai înaltă decît diplomații profesionali în soluționarea problemelor speciale și foarte specifice. [139,p.128-129]
Între diplomația multilaterală și cea bilaterală există o serie de diferențe și în ceea ce privește specificul activității serviciului diplomatic. Prima diferență se referă la baza de cunoștințe și informații, care sunt necesare pentru un anumit timp de diplomație, astfel că, în cazul diplomației tradiționale diplomatul, care reprezintă țara sa în capitala unui alt stat trebuie să cunoască bine interesele ale ambelor părți. De cealaltă parte, pentru a funcționa cu succes în domeniul diplomației multilaterale, trebuie de ținut cont de părerea majorității participanților din alte țări și organizații internaționale. Pentru o misiune diplomatică este o responsabilitate aparte activitatea în cadrul organismelor internaționale, de aceea în cadrul misiunii este desemnat un colaborator, iar, în unele cazuri, această responsabilitate este asumată chiar de către șeful misiunii, nemijlocit responsabil de prezentarea intereselor naționale în aceste organisme internaționale. [35,p.67]
O formă specială a diplomației multilaterală, care înaintează cerințe suplimentare față de cadrele serviciului diplomatic o reprezintă întîlnirile în cadrul reuniunilor internaționale. Reuniunile internaționale, denumite congrese sau conferințe internaționale, constituie, mai curând forma tradițională a diplomației multilaterale, ele constând în întîlnirile sau reuniunile de delegații din diferite state, care fuseseră convocate în scopul examinării unor probleme de interes comun. [72,p.172] Prin urmare, dacă într-un anumit domeniu, încordarea și dinamica relațiilor internaționale cer o reglementare mai deasă și chiar o coordonare continuă a comportării statelor pentru rezolvarea problemelor noi, apare necesitatea în convocarea periodică a conferințelor. Elementul caracteristic, determinat pentru definirea unei reuniuni drept conferință internațională, îl constituie calitatea participanților de reprezentanții ai statelor sau organizațiilor internaționale. La conferință participă delegații ai statelor, care caută să soluționeze problemele de interes comun, să aplaneze divergențele dintre statele trimițătoare, stabilind, prin discuții libere și pe cale de negocieri, reguli de drept, mecanisme de procedură, de control, servicii comune etc.
Conferința internațională este un eveniment unic, a cărei desfășurare este legată direct de obiectivul pe care inițiatorii și-au propus să-l atingă. Lucrările se încheie după ce timpul de lucru stabilit de participanții s-a scurs după ce s-a atins obiectivul stabilit inițial. Prelungirea duratei conferinței nu înseamnă instituționalizarea, pentru că îndeplinirea funcțiilor din mandatul misiunilor diplomatice ad-hoc determină încheierea lucrărilor. Instituționalizarea înseamnă transformarea conferinței într-un alt tip de for internațional (organizație, alianță etc.). [45,p.205-207]
Lipsită de caracteristicile proprii subiectului de drept internațional, conferința internațională dispune competențe pe planul organizării lucrărilor (dezbatere, negociere, adoptare de documente etc.), de legetimitate acceptată de statele participante necesară constituirii prezidiului, de comisii, precum și de elaborarea și adoptarea regulilor proprii de funcționare. Potrivit uzanțelor și principiului egalității suverane a statelor, convocarea conferințelor internaționale se face prin invitații adresate de oraganizator (stat-gazdă, organizație internațională) participanților, fără discriminare. Doctrina dreptului diplomatic se referă și la necesitatea respectării principiului universalității forurilor internaționale, în conformitate cu care toate statele interesate pot participa la examinarea problemei, care constituie tema conferinței, precum la elaborareaa și doptarea de eventuale documente exprimând poziții și angajamente comune. [10,p.98]
Practica desfășurării conferințelor internaționale pe parcursul istoriei permite categorisirea acestei forme de diplomație multilaterală în conformitate cu mai multe criterii. O clasificare elocventă a conferințelor internaționale este realizată de către profesorul I. M. Anghel ți se referă la scopul, obiectivele, sfera statelor participante, scopul operativ și rangul sau nivelul participanților [5,p.365]. În dependență de scopul lor, conferințele internaționale se împart în conferințe politice și conferințe tehnice. Conferințele politice urmăresc scopuri cu caracter general și răspund cerințelor primordiale ale statelor: conferințe pentru instaurarea păcii, în urma încheierii unui conflict militar ori pentru crearea unei alianțe politico-militare ș. a. Conferințele tehnice sau conferințele specializate pe domenii de activitate. O următoarea clasificare a conferințelor internaționale este posibilă în conformitate cu obiectivile pentru care acestea sunt instituite, astfel că se deosebesc conferințe deliberative, legislative sau informaționale, care fac recomandări statelor ori iau hotărâri cuprinzând directive sau instrucțiuni pentru secretariatul organizației, negociază și adoptă textul unui tratat internațional ș. a. Un alt criteriu definitoriu în clasificarea conferințelor internaționale vizează sfera statelor participante, conform căruia se identifică conferințe restrînse sau conferințe generale. În continuare, în dependență de scopul operativ, se deosebesc reuniuni de experți sau preliminării, conferințe diplomatice sau de plenipotențiari, unde se iau decizii având relevanță internațională și imperative pentru statele participante. Ultimul criteriu vizează rangul participanților, în calitate de delegații la aceste conferințe pot fi șefii de stat sau de guvern, funcționari în Ministerele de Afaceri Externe etc.
Caracteristica conferințelor internaționale, în calitate de forme ale diplomației multilaterale, se referă la existența de sine stătătoare a acestora, la obiectul specific și scopul limitat și la organele ad-hoc ale acestora. Prin urmare, conferința apare ca o acțiune ce are loc la un moment dat, luând forma unei entități bine conturate, având o existență de sine stătătoare și fiind independentă de reuniunile care o preced sau de cele care o urmează, astfel că odată încheiată, conferința încetează să mai existe. În aceeași ordine de idei, conferințele au un obiect specific și un scop limitat, fiind convocate într-un scop special și anume, pentru discutarea și soluționarea unei anumite probleme. Totodată, conferințele internaționale au o durată bine delimitată în timp și le lipsește caracterul de periodicitate. Deși conferințele internaționale dispun de organe ad-hoc, pe care le aleg participanții la ele, gradul de instituționalizare acordat conferințelor nu duce până la atribuirea și capacității juridice. Prin urmare, conferințele internaționale nu devin subiecte de drept internațional, ci constituie un cadru de negociere și de armonizare a pozițiilor, fiind o entitate numai temporară în cadrul comunității internaționale, care nu intră în raporturi juridice internaționale [84,p.366].
Spre deosebire de organizația internațională, conferința internațională apare ca o instituție internațională cu o individualitate operativă proprie, având o competență de organizare, autonomiei și se ține în afara unei organizații internaționale, totuși cele două forme ale diplomației multilaterale prezintă și anumite elemente de analogie, astfel că atât conferința internațională, cât și organizația internațională constituie căi pentru realizarea de către state a diplomației multilaterale. Totodată, amândouă reunesc organe ale statelor în scopul instaurării unei cooperări internaționale, pentru armonizarea intereselor, în ambele cazuri reprezentarea statelor fiind asigurată de prezența delegațiilor participante.
Deși conferințele internaționale reprezintă forma incipientă a diplomației multilaterale, actualmente, o pondere mai mare o are diplomația prin organizații internaționale, acestea devenind și forma principală a noii diplomații. În acest context, se impune în mod obligatoriu de făcut o precizare de ordin conceptual și anume, diplomația multilaterală are, de cele mai multe ori, drept sinonime noțiuni, precum: noua diplomație, diplomația prin organizații internaționale, iar profesorul român I.M Anghel mai adaugă și termenul de diplomație parlamentară. [6,p.386] Oricare nu ar fi termenul întrebuințat cert este că aceasta corespunde noului mecanism și metodelor de stabilire și de conducere a relațiilor dintre state, iar noile organe de relații între state folosesc o metodă diferită de cea precedentă, clasică sau, cel puțin, o metodă adaptată și dezvoltată potrivit cerințelor actuale, care reclamă norme, reglementările și metode ce trebuie să fie corespunzătoare acestui mecanis.
Diplomația prin organizații internaționale are drept obiectiv principal soluționarea problemelor de colaborare dintre state, iar rolul organizațiilor internaționale poate fi lesne dedus din trăsăturile și funcțiile acestora în cadrul relațiilor internaționale. În acest context, profesorul rus V. Moravețkii identifică trei funcții de bază ale diplomației prin organizații internaționale, și anume: funcția de reglementare, funcția de control și funcția operatorie. [148,p.90] Funția de reglementare, la moment este calificată de către unii autori, [145,p.99] ca fiind cea mai importantă, acesta constând în faptul emiterii de hotărârii, stabilirii de scopuri și obiective, principii, reguli de comportament pentru statele-membre.
Cu referire la rolul diplomației prin organizații internaționale, profesorul I.M. Anghel realizează o analiză ce poate fi privită sub patru unghiuri de vedere, și anume: sub raportul poziției statelor față de organizația internațională respectivă, sub raportul diplomației unui stat față de alte state în cadrul organizațiilor internaționale respective, sub raportul diplomației organizațiilor internaționale față de statele membre sau statele terțe și sub raportul diplomației organizațiilor internaționale față de alte organizații internaționale.[2,p.387-388] Astfel, diplomația statelor față de organizații internaționale depinde, în primul rând, de rolul pe care acestea ajung să-l joace în viața politică internațională, importanța și implicațiile participării lor, la abordarea și soluționarea marilor probleme care frământă omenirea, fiind decisive pentru existența unui anumit interes de participare și în adoptarea poziției față de ele. Un stat poate fi interesat ca o anumită organizație internațională să-i împărtășească vederile într-o problemă dată ori să o facă să acționeze în sensul cel mai favorabil intereselor sale. Politica statelor față de o organizație internațională se realizează, esențialmente, prin două mijloace: trimiterea de reprezentanți la reuniunile organelor acestei organizații și crearea de misiuni permanente acreditate pe lângă organizației, în scopul de a asigura menținerea relațiilor internaționale ale acestora cu organizația respectivă. Sub raportul diplomației unui stat față de alte state în cadrul organizației respective, organizațiile internaționale, mai ales cele cu caracter politic, servesc drept o tribună importantă pentru state, fie ele mari sau mici, oferind, în același timp, posibilitatea unor contacte bilaterale.
Diplomația unei organizații internaționale față de state se materializează în deciziile pe care organizația le adoptă pentru atingerea unor obiective de interes general sau chiar mai restrâns pe care le promovează. Deciziile pe care le ia în domeniul politic reflectă voința statelor membre care participă la acest proces, și care sunt, în principiu, obligatorii numai pentru statele care le acceptă. Pe de altă parte, poziția unei organizații internaționale se poate contura, atât în raport cu un stat membru, cât și în raport cu un stat terț.
Totodată, există și o diplomație a organizațiilor internaționale cu alte organizații, dat fiind faptul că acestea urmăresc idealuri comune, fiind călăuzite de ideea de colaborare. În acest fel, se stabilesc contacte și relații între diferite organizații: trimiterea de fucționari pentru a discuta anumite probleme, trimiterea de observatori la diferite reuniuni ale organizațiilor internaționale și chiar acreditarea unei delegații permanente pe lângă o altă organizație context, organizațiile internaționale pot să încheie acorduri între ele ori să devină membre ale altor organizații.
Profesorul rus I. Lukașuk, realizînd o amplă caracteristică a structurilor internaționale, își axează atenția pe particularitățile acestora, distingând cele mai principale: crearea lor prin exprimarea liberei voințe, care se manifestă în textul actului fondator; sistemul de activitate permanentă a organelor lor abilitate; statutul autonom și funcțiile lor corespunzătoare. [147,p.103] Astfel, este necesar de constat faptul că condițiile de constituire ale organizațiilor internaționale nu se confundă cu cele ale statelor, dat fiind faptul că în mod evident, ele nu au aceleași elemente caracteristice statelor, precum: populație, teritoriu, guvern, și nu se pot prevala de atributele suveranității. [99,p.119]
Cu privire la definirea noțiuni de organizație internațională este imperios necesar de subliniat faptul că în acest sens nu există o definiție instituită de comun acord. Astfel, unul din raportorii comisiei de Drept Internațional a Organizației Națiunilor Unite, G. Fitzmaurice, a propus definiția conform căreia, o organizație internațională o asociere de state, constituită prin tratat, înzestrată cu o constituție și organe comune și posedând o personalitate juridică disctinctă de aceea a statelor membre. [43,p.9] Prin urmare, această definiție scoate în prim-plan ideea că, pentru a califica o anumită formă de asociere a statelor ca fiind o organizație internațională, se cer să fie întrunite mai multe elemente constitutive. În primul rând, la asocierea respectivă trebuie, în calitate de membre, statele, subiectele primare ale dreptului internațional. Organizațiile internaționale, în înțelesul dat prin articolul 2 al Convenției de la Viena din 1969, sunt fondate de către state și funcționează prin voința acestora, iar calitatea de a reprezenta statele în aceste structuri și de a acționa în numele lor o au, de regulă, reprezentanții guvernelor statelor respective. [100,p.10]
În al doilea rând, cooperarea dintre state, ca membre ale unei organizații, trebuie să se realizeze în baza acordului de voință al statelor, care îmbracă, de regulă, forma unui tratat, marea majoritate a organizațiilor internaționale luând naștere în temeiul unor tratate multilaterale, ce reprezintă actele constitutive ale structurilor respective, purtînd denumirea de Cartă, Statut, Constituție, Pact etc. În acest fel, tratatul de constituire a organizației internaționale, conținând angajamente mutuale, impune statelor participante o anumită cooperare în cadrul organizației și cu aceasta, totodată, creâdu-se obligații reciproce, opozabile tuturor membrilor. Exigența unui acord este explicată foarte ușor. Statele vor să aibă de a-și exprima consițământul la apariția unei persoane juridice, a cărei funcționare va avea în permanență incidențe asupra conținutului sau întărirea propriilor competențe. Astfel, orice stat este în măsură să nu participe la o organizație internațională decât după ce și-a exprimat voința prin ratificarea, aprobarea sau aderare la actul constitutiv. [58,p.645]
În al treilea rând, asocierea statelor în organizații internaționale presupune urmărirea unor obiective sau scopuri comune, precum: menținerea păcii și stabilității internaționale, dezvoltarea economică, cooperarea financiară, dezvoltarea comerțului, transfer de tehnologie etc. Or, proliferarea organizațiilor internaționale după cel de-al Doilea Război Mondial decurge, așa cum am menționat anterior, din diversificarea ce impun cooperarea dintre state, ceea ce se reflectă și în preocuparea acestora de a circumscrie cât mai exact, în actul constitutiv, obiectivele și scopurile fiecărei organizații nou create.
Cea de-a patra condiție cu caracter obligatoriu pentru calificarea unei asociații de state drept organizație internațională impune, în temeiul tratatului constitutiv, ca organizația să dispună de o anumită structură instituționlă proprie, respectiv, un număr de organe cu funcționarea permanentă sau periodică, prin intermediul cărora să își desfășoare activitățile concrete pentru realizarea obiectivelor, care au stat la baza constituirii sale. Printre organele proprii unei organizații internaționale trebuie să figureze cel puțin un organ format din reprezentanții tuturor membre, iar acest organ să nu fie dependent de un anume stat.
De asemenea, pentru a fi calificată ca organizație internațională, asocierea dintre mai mai multe state trebuie să se stabilească și să se desfășoare în baza normelor de drept internaționale. Or, o entitate eventual creată, responsabilă față de statele fondatoare, nu poate avea statut de organizație internațională dacă ea a fost constituită și acționează potrivit sistemului juridic intern al unuia dintre parteneri sau al mai multora. [103,p.11] Pentru ca activitatea organizațiilor internaționale să se desfășoare în conformitate cu prevederile normelor internaționale, acestea trebuie să se călăuzească în acțiunile lor după următoarele criterii principale:
organizațiile internaționale nu trebuie să încalce suveranitatea statelor membre;
capacitatea juridică pe care o au organizațiile internaționale, ca subiecte derivate de drept internațional, este dependentă de voința statelor care le-au creat și este limitată de prevederile tratatelor prin care au luat naștere. Statele au dreptul să participe în mod egal în organizațiile internaționale la desfășurarea lucrărilor și adoptarea hotărîrilor acestora.
deciziile și recomandările organizațiilor internaționale nu au, în principiu, un caracter juridic obligatoriu. Ele devin obligatorii numai în măsura în care sunt acceptate de către statele membre. [117,p.132]
Drept rezultat al întrunirii elementelor definitorii expuse, organizațiile internaționale beneficiază de personalitate juridică internațională proprie. [101,p.120] În acest mod, dispunînd de voința autonomă față de cea a statelor, organizația internațională apare ca titular al anumitor interese comune, chemată, totodată, să și le apere. Actualmente, personalitatea juridică internațională este recunoscută tuturor organizațiilor internaționale interstatale, ceea ce nu putem spune însă despre recunoașterea expresă a acestei calități în actele lor constitutive. În dispozitiile corespunzătoare ale statutelor lor de cele mai dese ori se vorbește doar despre capacitatea lor juridică, precum: articolul 104 din Carta ONU, articolul 66 din Constituția OMS, articolul XXII din Constituția UNESCO. În acest sens, majoritatea autorilor consideră că, prin aceasta se are în vedere mai mult personalitatea juridică de drept intern a organizației internaționale, iar potrivit acestei calități, o organizație internațională dispune de următoarele capacități: dreptul de a încheia contracte, inclusiv contracte de muncă cu funcționarii săi; dreptul de a dispune de bunuri imobile și mobile; dreptul de a sta în justiție. [130,p.130-131] Totodată, personalitatea juridică a organizațiilor internaționale în ordinea juridică a statelor este consacrată nu numai în legislația națională a statelor membre ale organizației, ci și în statutele lor și în acordurile de sediu încheiate de ele cu statut de reședință. [118,p.134] Pe de altă parte, faptul că toate organizațiile internaționale posedă o personalitate juridică și că activitatea lor este dirijată de normele dreptului internațional nu impune obligația de a considera că ele sunt supuse unui statut juridic uniform. [59,p.642]
În acest context, personalitatea juridică internațională a unei organizații internaționale își regăsește expresia în capacitățile internaționale ale acesteia. În general, organizațiile internaționale interguvernamentale au următoarele capacității în cadrul relațiilor internaționale:
de a încheia tratate internaționale în anumite domenii, prevăzute de actele lor constitutive, cu statele membre, cu alte state și cu alte organizații internaționale, de exemplu, instituțiile specializate ale ONU încheie următoarele tipuri de acorduri internaționale: 1) privind colaborarea ONU cu alte organizații internaționale; 2) în probleme financiare și administrative; 3) în probleme de succesiune; 4) privind acordarea de asistență tehnică; 5) privind acordul de sediu cu statul de reședință;
dreptul de legație activă și pasivă;
dreptul de a prezenta reclamații internaționale împotriva altui subiect de drept internațional pentru daunele suferite de ea sau de funcționarii săi;
dreptul de a sta ca reclamant sau pârât în fața instanțelor contencioase internaționale (arbitrale sau altele);
dreptul de a avea un buget propriu și o autonomie financiară. [131,p.132]
Datorită faptului că, în ultima perioadă organizațiile internaționale s-au extins, iar numărul acestora a crescut ajungând la ordinul miilor, clasificarea acestora conform anumitor criterii este extrem de necesară, dar, totodată este relevant faptul că o clasificare satisfăcătoare este dificil de realizat, datorită diversității actelor constitutive, suprapunerii sarcinilor, modalității de adeziune a statelor etc. totodată, interdependența și caracterul pluridimensional al cooperării internaționale contemporane, ca și natura raporturilor dintre state, nu pledează în favoarea unei separări a factorilor politici de cei economici sau tehnici, care ar conduce la clasificările artificiale ale organizațiilor internaționale. [102,p.121] În acest context, profesorul N. Osmoschescu distinge șapte criterii de clasificare a sructurilor internaționale, și anume: din punctul al vocației lor, după calitatea membrilor, după competența lor în domeniu relațiilor internaționale, după posibilitatea de participare, după obiectul de activitate, în funcție de activitatea organizației și sub aspect structural. [119,p.262-264]
Din punct de vedere al vocației lor, se disting organizației cu caracter universal, cu caracter regional și subregional. Organizația cu caracter universal, conform statului, este deschisă tuturor statelor, indiferent de situarea geografică a acestora, chiar dacă nu toate statele lumii participă la ea. Aceste organizații sunt impuse de imperativele globalizării, astfel că unele probleme nu pot fi abordate decât la scară globală. Singurul exemplu în acest sens este cel al Organizației Națiunilor Unite și instituțiile sale specializate. Organizațiile cu caracter regional sunt compuse din state care fac parte din aceeași regiune, legătura constituind-o apropierea geografică sau interesul comun pentru cooperare de orice tip, cum ar fi: Consiliul Europei, Liga Statelor Arabe ș. a. Fenomenele politice, care au avut loc după anul 1989, au favorizat intensificarea cooperării în diverse forme, inclusiv prin organizații internaționale la nivel subregional, cum ar fi Organizația pentru Cooperare Economică a Mării Negre etc.
După calitatea membrilor, organizațiile internaționale se împart în: organizații guvernamentale și neguvernamentale. Atunci când este vorba despre organizații internaționale ca subiecte de drept internațional, se au în vedere organizațiile internaționale guvernamentale, adică cele cu caracter statal. Or, o organizație internațională poate fi caracterizată ca fiind guvernamentală în măsura în care este înființată printr-un acord dintre state. Pe de altă parte, organizațiile neguvernamentale sunt constituite din persoane fizice sau persoane juridice neguvernamentale, chiar dacă acestea îndeplinesc sarcini guvernamentale de importanță.
După competența organizațiilor internaționale în domeniul relațiilor internaționale distingem; organizații cu competență generală și organizații cu competență specială. Organizațiile cu competență generală, cum este ONU, se pot ocupa de orice problemă: politică, economică, socială sau culturală, deoarece nu are limite de competență. Organizațiile cu competență specială se preocupă de colaborarea statelor membre într-un domeniu limitat al relațiilor internaționale: sănătate, cultură etc. Un exemplu elocvent pot servi instituțiile specializate ale ONU. În literatura de specialitate, organizațiile cu competență specială se clasifică, la rândul lor, în: economice, financiare, umanitare.
În dependență de posibilitatea de participare la organizațiile internaționale, acestea se împart în: organizații deschise și închise. Cele cu caracter deschis permit participarea tuturor statelor lumii, precum și a altor ectități din cadrul societății internaționale. În cadrul organizațiilor închise participarea este permisă în exclusivitate doar statelor fondatoare, principala trăsătură specifică a acestui tip de organizații constituid-o caracterul lor omogen, dat fiind faptul că participă state care au un interes similar.
Un alt criteriu vizează obiectul de activitate a organizației internaționale, astfel încât este permisă indentificarea de structuri internaționale economice, politice, comerciale, culturale, științifice, militare. Totodată, este necesar de menționat faptul că, în condițiile luării în considerare a obiectului de activitate, este dificil de susținut că în câmpul de activitate al organizațiilor financiare sau economice, spre exemplu, nu intră și aspectele politice și invers, pentru organizațiile politice. [104,p.121]
În funcție de activitatea lor, organizațiile internaționale se împart în organizații interstatale, care sunt preponderente, și organizații suprastatale. [114,p.12] Organizațiile interstatale au drept scop promovarea cooperării între state, care se ocupă de probleme la nivel statal. Pe de altă parte, organizațiile suprastatale nu se limitează doar la promovarea cooperării dintre state, ci concept chiar legislația aplicabilă pe teritoriul statelor care o compun. În cazul acestor organizații atributul de a guverna este delegat de la statul de membru către organizație. Prin urmare, acestea pot edita legi obligatorii pentru subiectile de drept ale statelor membre, fără intervenția guvernului național. În plus, aceste structuri pot lua decizii obligatorii cu majoritatea de voturi. În acest sens, Uniunea Europeană reprezintă exemplul tipic de organizație suprastatală, care rămâne a fi un subiect de drept internațional, alături de statele membre, care are competențe mult mai largi decît alte organizații internaționale, inclusiv unele cedate de statele membre, dar, totuși, limitate, deci, rămîne un subiect cu personalitate fucțională. [65,p.462] Ultimul criteriu evidențiat de către profesorul N. Osmochescu vizează aspectul structural al organizațiilor internaționale, astfel fiind posibilă clasificarea acestora în organizații puternic structurate sau cu o structură complexă, cum ar fi: ONU, Uniunea Europeană, și organizații mai puțin instituționalizate sau cu structură tripartită, precum: NATO, OMC. [120,p.264]
Indiferent de categoria din care fac parte, toate organizațiile internaționale trebuie să acționeze în conformitate cu principiile și normele fundamentale ale dreptului internațional, [98,p.212] mai cu seamă, datorită faptului că acestea reprezintă un cadru instituțional eficient în abordarea și soluționarea pașnică a diferitor conflicte dintre state. În acest context, este necesar de evidențiat faptul că, legătura dintre organizație și statul-membru este înfăptuită prin instituția reprezentării, care a apărut odată cu apariția însăși a organizației internaționale, materializarea cărea a avut loc imediat după Primul Război Mondial prin Liga Națiunilor, prima țară care a deschis o reprezentanță permanentă fiind Polonia. [26,p.313] Generalizarea practicii de a constitui misiuni pe lîngă organizațiile internaționale a fost încurajată de către Adunarea Generală a ONU prin adoptarea Convenției de la Viena, care codifică normele de drept internaționale privind reprezentarea statelor în relațiile lor cu organizațiile internaționale cu caracter universal. [105,p.126]
Reprezentarea este un organ de relații externe al unui stat, menită să-l reprezinte la o organizație internațională și în linii generale, este similară misiunii diplomatice permanente, care reprezintă statul acreditant în statul acreditar. [28,p.313]
În conformitate cu prevederile Convenției de la Viena din 1975 cu privire la relațiile statelor cu organismele internaționale, reprezentarea statelor este realizată prin intermediul unor:
– misiuni permanente ale statelor pe lîngă organizațiile internaționale, care asigură reprezentarea statului trimițător la organizația respectivă, informează statul propriu despre activitatea organizației, precum și promovează cooperarea dintre statul trimițător și organizația internațională pe lîngă care au fost acreditate;
– misiuni permanente de abservatori ale statelor pe lîngă organizațiile internaționale;
– delegați la organele acestor organizații și la conferințele convocate de ele sau desfășurate sub egida lor. [38,p.44]
Fie că sunt plenare sau restrînse, organele compuse din membrii desemnații de către guvernele statelor membre sunt din mai multe puncte de vedere comparabile cu conferințele internaționale. Or, acești reprezentanți trebuie să urmeze în mod strict instrucțiunile guvernelor lor, respectiv, cum ar face-o în cadrul unei reuniuni diplomatice. Prin reprezentanții lor, statele membre își conservă inițiativă de acțiune în cadrul organizațiilor internaționale, a cărei interstatalitate își găsește confirmarea. [57,p.689]
Funcțiile unei misiuni permanente pe lângă organizațiile internaționale sunt, în mare parte, asemănătoare cu cele ale unei misiuni diplomatice permanente în alt stat. În contextul abordării funcțiilor misiunilor permanente, profesorul I. M. Anghel pune accent pe distincția între acestea, asfel diferențiind: funcții principale ale reprezentanței, funcții specifice și funcții tipice. [7,p.282-286] Prin urmare, funcțiile principale ale unei reprezentanței permanente pe lângă un organism internațional vizează: asigurarea legăturii dintre statul său și organizația respectivă, reprezentarea statului trimițător, negociere cu organizația internațională, observarea și informarea statului său despre ceea ce se întîmplă în cadrul organizației, punerea la dispoziția organizației respective informații despre anumite evenimente care se desfășoară în statul trimițător.
Printre funcțiile specifice ale reprezentanței permanente a unui stat pe lângă o organizație internațională se enumeră: asigurarea participării statului său la viața juridică și politică a organizației internaționale respective și contribuirea la realizarea scopurilor pentru care organizația dată a fost instituită. Funcțiile tipice ale unei reprezentanțe permanente pe lîngă o instituție internațională se referă la informare organizației respective cu privire la nevoile de ajutor pe care le are statul său și promovarea cooperării internaționale respective.
Pe de altă parte, înființarea reprezentanței permanente pe lîngă organizația internațională poate fi efectuată numai în cazul când regulile organizației o permit. Statul membru nu are nevoie de permisiune de la o organizație pentru a înființă o reprezentanță permanentă pe lîngă ea și nu trebuie să obțină agrementul acesteia privind persoana pe care o desemnează pentru a-l reprezenta. Deși nu are dreptul de a cere agrementul, statul de sediu are totuși posibilități de a obiecta la numirea unui reprezentant pe care nu-l agreează, iar în cazul în care statul trimițător nu ține seama de obiecție, statul de sediu poate să-l expulzeze pe reprezentantul respectiv. [29,p.77-79]
Totodată, o abordare problematică în contextul studiului diplomației prin organizații internaționale o reprezintă conceptul de membru al unei structuri internaționale. Calitatea de membru al unei organizații internaționale comportă un caracter dual, dat fiind faptul că, pe de o parte, statele fucționează ca părți individuale ale mecanismului structural al organizației, iar, pe de altă parte, calitatea de membru se manifestă prin reprezentarea partenerilor săi de bază. [132,p.65] Pentru doctrina occidentală este caracteristică împărțirea membrilor organizației internaționale în două categorii: membri cu drepturi depline – statele – și membri asociați – statele dependente. O altă clasificare a statelor membre la o structură internațională vizează membrii fondatori și membrii adiționali. În primul caz este vorba, de regulă, despre statele care au luat parte la conferința în care s-a decis elaborarea actului constitutiv al organizației, ulterior, semnîndu-l și ratificîndu-l într-un termen determinat. Referitor la membrii adiționali, în literatura de specialitate este susținută aserțiunea, conform căreia nu este reușită denumirea acestei grupe de membri, propunându-se ca membrii unei organizații internaționale, care nu sunt membri fondatori să fie numiți membri ai organizației. [21,p.114] O altă disticție între membrii unei organizații internaționale pune accentul pe membrii activi și membrii observatori ai organizației. [146,p.123] Calitatea de membru activ presupune plate unei taxe anuale de participare și oferă acces direct la activitățile specifice și la evenimentile internaționale desfățurate de către organizație. Totuși, este necesar de scos în evidență faptul că, indiferent de calitatea sa în cadrul unei organizații internaționale, statul membru trebuie să participe la procesul decizional, chiar dacă gradul de participare la luarea deciziilor este diferit, în vederea atingerii scopului și obiectivelor prevăzute în statul său actul constitutiv al organizației.
1.2. Aspecte istoriografice ale cooperării Republicii Moldova cu Organizațiile Internaționale
Analiza minuțioasă a lucrărilor din domeniul diplomației multilaterale scoate în evidență faptul că cercetarea dimensiunii multilaterale a politii externe este deosebit de actuală și extrem de necesară. Totodată, problematica cercetată necesită o abordare complexă și o analiză profundă în cadrul mai multor lucrări științifice, lipsa acestora ducând la imposibilitatea de a înțelege specificul diplomației multilaterale și la incapacitatea de a aprecia beneficiile explorării acestei dimensiuni a politii externe a unui stat.
În literatura de specialitate cercetarea științifică a diplomației multilaterale este, de cele mai multe ori, proiectată prin studierea formelor acesteia – organizațiile internaționale și conferințele internaționale. Totodată, este important de subliniat faptul că analizei organizațiilor internaționale i-a fost acordată o atenție deosebită, studiul acestora fiind reflectat, cu precădere, în lucrările din domeniul dreptului internațional și a dreptului diplomatic. În contextul celor menționate, trebuie să specificăm faptul că, analiza organizațiilor internaționale în calitate de concept, fenomen, obiect de studiu al relațiilor internaționale a fost tratată în mod diferit de autori. Astfel, pe măsură ce conceptul și fenomenul organizațiilor internaționale a început a prinde rădăcini în cadrul relațiilor internaționale, dar și pe măsură ce numărul acestor structuri a început să se majoreze, autorii din domeniu au înaintat diferite teorii, care au făcut posibilă încadrarea acestora în diferite abordări istoriografice.
O dimensiune importantă de cercetare a fenomenului organizațiilor internaționale este condiționată de înaintarea unor teorii cu privire la premisele și factorii apariției acestor structuri. Această abordare este pe deplin reflectată în lucrările autorilor occidentali, cu precădere, dar și în cadrul diferitor curente ale gândirii politice. Astfel, în pofida faptului că premisele instituirii organizațiilor internaționale, în calitate de formă principală a diplomației multilaterale, au fost tratate în mod diferit, majoritatea autorilor occidentali se pronunță în mod direct și convingător cu privire la importanța vădită a organizațiilor internaționale în calitate de actori internaționali și mediatori interstatali, cert este că oricare abordare a avut o anumită pondere în procesul de constituire a organizațiilor internaționale. Astfel, conform aserțiunilor unor autori, constituirea principalelor forme de dimplomație multilaterală – organizațiile internaționale – a decurs din necesitatea organizării politice a societății internaționale ca reacție la anarhia, care rezultă din conflictele internaționale și la insuficiența doctrinei echilibrului [113,p.62]. Același aspect a fost tratat și de către autorul român G. Gabor, argumentând prin faptul că, prin întărirea densității și a distribuției de informație la nivel internațional prin instituțiile internaționale, statele au posibilitatea de a conforma anarhia ca să se potrivească intereselor lor. [70,p.7]
Aceeași exigență cu privire la apariția organizațiilor internaționale ca o reacție la anarhia în cadrul societății internaționale, este impusă și de către reprezentanții curentelor și teoriilor politice. Un rol important în analiza istoriografică a diplomației multilaterale în cadrul cercetării noastre îl are lucrarea autorului englez M. Griffiths – Fifty Key Thinkers in International Relations, [76,p.219] care tratează principalele lucrări ale reprezentanților diferitor curente, în acest sens fiind prezentată și poziția acestora referitoare la importanța apariției unor instituții internaționale, care ar reglementa relațiile interstatale în plan multiaspectual.
Ideologia liberalistă are la bază următoarele prezumții cu referire la necesitatea instituirii organizațiilor internaționale: statele nu sunt actori centrali în multe domenii, în schimb, organizațiile internaționale pot fi deosebit de importante în anumite domenii; instituțiile internaționale pot ajuta, în mod semnificativ, la apariția și la dezvoltarea procesului de cooperare, în acest fel atenuând efectele anarhiei internaționale. [71,p.71] Liberalismul republican propagat de către I. Kant susține ideea unei confederații de state republicane, care ar asigura pacea, căci statele nu trebuie să se conformeze anarhiei, ci trebuie să o depășească, pacea perpetuă putând fi obținută printr-o federație pacifistă de state libere. Kant nu a tratat in mod primordial statul sau organizațiile ca actori internaționali, ci a analizat condițiile necesare de a fi îndeplinit în vederea atingerii obiectivului realizării păcii dintre națiuni. În eseul Pacea perpetuă Kant argumenta că un parlament permanent al statelor suverane constituie numai mijlocul tehnic de menținere a păcii, baza constând în angajamentul statelor membre de a manifesta reținere, respect față de interesele și valorile celorlalte state. [109,p.37] În aceeași ordine de idei, Kant argumentează necesitatea creării unei federații de state, în care națiunile pot fi judecate asemenea indivizilor, ca fiind singura modalitate de a asigura pacea eternă în lume. Aceasta ar putea fi numită un Pact pentru pace, care se deosebește de un tratat de pace prin aceea că primul pune capăt tuturor războaielor, pe când cel de-al doilea încheie numai un război. [88,p.102] Aceeași abordare a premiselor apariției organizațiilor internaționale și a diplomației multilaterale este înaintată și de către profesorul D. Dormoy, care consideră că apariția unei organizații internaționale este dictată de transpunerea în plan internațional a conceptului și a practicii federalismului, ca proces de asociere de state, într-un scop comun, cu respectarea autonomiei fiecăruia. [67,p.1-3]
Curentul liberal instituționalist merge mai departe atunci când subliniază importanța organizațiilor internaționale în politica mondială, admițînd totuși, așa cum o face R. Keohane, unul dintre proeminenții cercetători ai relațiilor internaționale din secolul al XX-lea, că aceste instituții favorizează cooperarea între state, fără, însă, a avea capacitatea sau puterea de a le constrânge să acționeze contra propriilor interese. În aceeași ordine de idei, R. Keohane definește diplomația multilaterală în calitate de practică de coordonare în grup a politicilor naționale între trei sau mai multe state, prin intermediul angajamentelor ad-hoc sau prin intermediul intituțiilor. [89,p.45]
Neoliberalistul J. Hobson propune instituirea unui guvern internațional, indicând o ligă sau o confederație de state cu o cât mai largă participare, care ar avea abilitatea de a ameliora anarhia. Totodată, Hobson pledează și pentru instituirea unei Comisii sau unei Curți de arbitraj internațional, în fața căreia statele să prezinte orice conflict, care ar putea apărea între ele, deciziile căreia vor fi cu titlu obligatoriu și vor trebui să fie implementate corespunzător în vederea promovării securității colective. [81,p.74]
Cu toate că realismul, în calitate de curent al evoluțiilor politice mondiale, este cel care pune în prim-plan statul și îi atribuie cel mai mare rol în cadrul relațiilor internaționale, E. Carr sau H. Morgenthau sunt de acord că statul este actorul principal, dar nu diminuează nici rolul organizațiilor internaționale. Mai mult, E. Carr crede în securitatea colectivă, ca prerogativă pentru război, sau pentru ca războiul să fi fost abolit, ar fi fost nevoie de o organizație internațională; statele s-ar fi angajat să respecte legea și ar fi fost pregătite să coopereze pentru a împiedica, în caz de necesitate, pentru a pedepsi ”agresorii” cu o gamă variată de măsuri pornind de la sancțiuni diplomatice și economice până la utilizarea forței colective pentru a asista victimele agresiunii. [77,p.26] Prin urmare, concentrându-se asupra conceptualizării rolului statului, în calitate de actor internațional, curentul realist atribuie instituțiilor internaționale un rol secundar. Totuși fiind limitat în funcție de interesele statelor membre.
O convingere asertorică în cadrul abordării cu privire la premisele apariției organizațiilor internaționale este exprimată de către diplomatul francez A. Plantey în lucrarea Principii de diplomație, conform căreia organizațiile internaționale sunt catalogate ca fiind o formă de extindere care se manifestă nu doar prin folosirea acelorași modalități de organizare, puse la dispoziția guvernelor, dar și prin modalitățile disciplinatorii care le sunt impuse, cum ar fi: proceduri, deliberări, termene, obligațiuni. Analizând activitatea oragnizațiilor, Plantey conchide că aceasta nu este altceva decât rezultatul convergenței inițiativelor și manevrelor politice ale membrilor lor, această convergență rezultând din negocierea constantă a reprezentanților statelor membre, fiecare dintre aceștia veghind ca obiectivele organizației să fie cât mai conforme posibil strategiei țării sale. [122,p.337] Aceeași abordare o tratează și profesorul P. Reuter, care constată că din episodică, conferința internațională devine periodică prin intermediul unui secretariat, capătă o anumită permanență. [125,p.154]
Cu referire la interesul național și reprezentarea acestuia în cadrul organizațiilor internaționale, profesorul R. G. Feltham menționează că interesele de grup nu trec, de regulă, înaintea celor naționale, dar acolo unde nu există un puternic interes național, va fi urmată o politică de grup, datorită, în special, considerentului că puterea stă în număr și unitate, dar și datorită faptului că multe state cu drept de vot nu au suficient personal pentru a se ocupa de toate problemele, care le sunt supuse aprobării. [69,p.162] În contextul aserțiunii reliefate de către R. G. Felthm este necesar de subliniat faptul că lucrarea sa Ghid de diplomație reprezintă o sursă clasică de referință pentru cercetarea noastră, alături lui E. Satow, H. Kissinger, G. R. Berridge și alți autori occidentali, datorită abordării analitice a diferitor aspecte legate de diplomație și dreptul diplomatic, relațiile internaționale și istoria relațiilor diplomatice, activitatea organizațiilor internaționale și condițiile de încheiere a tretatelor internaționale.
Autorul român D. Năstase tratează activitatea organizațiilor internaționale în mod exclusiv doar pornind de la premisa că acestea au luat naștere prin metoda perfecționării conferințelor internaționale, dat fiind faptul că instituționalizarea întîlnirilor multilaterale, care se dovedesc utile și eficiente, facilitează întrunirea participanților, fără a fi nevoie să se recurgă la mecanismul greoi și irositor de timp al convocărilor și al organizărilor ab origine. [110,p.117] Întru consolidarea acestei poziții, autorul mai notează faptul că conferințele internaționale pot fi privite ca modalități temporare de înfăptuire a politicii externe, în timp ce organizațiile internaționale sunt instituții ale acestei politici.
Această premisă a fost susținută și în cadrul unor studii din Republica Moldova cu privire la diplomația multilaterală prin intermediul organizațiilor internaționale și a desfășurării conferințelor internaționale. Astfel, profesorii V. Teosa, Gh. Rusnac și I. Nicolaescu specifică că forma tradițională a diplomației multilaterale, realizată prin asocierea statelor în cadrul conferințelor internaționale, avea, de regulă, caracter temporar, mai târziu transformându-se într-o formă permanentă și contemporană de contacte în cadrul organizațiilor internaționale. [140,p.127] Acest aspect a fost analizat și de către profesorul O. Bontea, potrivit căruia organizațiile internaționale au apărut ca o continuare și permanetizare a reuniunilor diplomatice temporare ale statelor – congresele și conferințele, căpătînd însă caracterul unui fenomen nou al relațiilor internaționale și al dreptului internațional, cu trăsături caracteristice noi. [20,p.106]
Prima abordare a conceptului și fenomenului organizației internaționale din perspectivă premiselor apariției este în strînsă legătură cu cea de-a doua, ce regrupează autori care cercetează apariția organizațiilor internaționale din perspectiva necesității soluționării numărului în permanentă creștere a problemelor globale de diferit ordin. Unul dintre fondatorii neo-funcționalismului – E. B. Hass, susținea integrarea anumitor state în cadrul unor organizații internaționale, dat fiind faptul că progresul în mai multe chestiuni tehnice și economice ar duce la o cooperare politică mai strînsă. [78,p.294] În acest sens, autorul francez J. Charpentier, analizînd rolul organizațiilor internaționale, sublinizează faptul că acestea sunt, în primul rînd, niște centre de cooperare permanentă între state. [44,p.56] În aceeași ordine de idei, R. Delcorde motivează apariția acestora prin numărul crescînd de probleme internaționale din diferite domenii: securitatea, mediu, schimburi comerciale etc., care nu pot fi soluționate decît ăn mod colectiv sau în aspect transnațional. [60,p.74] Totodată, dat fiind faptul că membrii organizațiilor internaționale sunt guvernele naționale, adesea statele acționează prin intermediul și cu ajutorul acestora în vedere soluționării problemelor lor de orice gen, notează profesorul D. Armstrong. [16,p.44] O asemenea teorie înaintează și cercetătorii J. Goldstein și J. Pevehouse, potrivit cărora organizațiile internaționale joacă un rol cheie ăn cadrul soluționării problemelor internaționale mai ales în vremuri de schimbări, când normele și obișnuințele împărtășite pot să nu fie suficiente pentru rezolvarea dilemelor internaționale și atingerea cooperării. [74,p.339]
O poziție similară o are și profesorul spaniol M. Diez De Velasco Vallejo, care consideră drept premisă primordială a apariției organizațiilor internaționale faptul că statele au conștietizat foarte rapid că numărul problemelor cu care se confruntă, nu mai pot fi soluționate la nivel național și că o eventuală reglare a lor poate fi identificată în mod necesar printr-o cooperare reciprocă. Prin urmare, aspecte, în aparență ce țin de viața cotidiană, precum: serviciile poștale, telecomunicațiile, căile ferate, navigația fluvială sau comerțul internațional, care trece dincolo de frontierele unui stat, necesită o acțiune concentrată a statelor, or, tehnica obișnuită a tratatului bilateral s-a dovedit a fi insuficientă. Mai mult, o serie de interese colective se impuneau în mod progresiv în viața internațională vizavi de problemele mondiale, precum: pacea, dezvoltarea sau mediul, problemele care nu puteau să fie soluționate doar de un singur stat. Prin urmare, statele au fost nevoite să creeze mecanisme instituționalizate de cooperare permanentă și voluntară. Astfel au fost create entități independente, din proprie voință, în vederea realizării obiectivelor colective. [66,p.4] Lucrarea profesorului M. Diez De Velasco Vallejo – organizațiile internaționale – prezintă interes pentru cercetarea noastră nu doar în ceea ce privește rolul și oridinile structurilor internaționale, dar și din perspectiva complexității cu care este analizată activitatea structurilor internaționale, autorul realizînd un studiu integru referitor la baza juridică convețională și la statutul juridic al organizațiilor, structura organică permanentă și autonomia juridică, particularitățile participării plenare și restrînse a statelor membre structura și crearea organelor permanente, dar și o importanță analiză a activității organizațiilor cu vocație universală și regională.
Cu referire la importanța diplomației multilaterale și rolul organizațiilor internaționale în contextul soluționării problemelor globale de diferit gen, este necesar de menționat articolul profesorului G. Abi-Saab – Conceptul și evoluția organizațiilor internaționale: sinteză, în care , deducînd faptul că funcțiile organizațiilor internaționale rezultă din importanța și rolul jucat de cătrea acestea în cadrul societății internaționale și a relațiilor inter-statale, autorul le distinge pe următoarele: articularea și agregarea intereselor statelor, facilitarea comunicării inter-statale, oportunitatea socializării statelor, managementul conflictelor și al crizelor internaționale, redistribuirea resurselor și integrarea fucțiilor statale. [1,p.102]
Soluționarea numeroaselor probleme la nivel global este categoristică ca fiind premisa apariției organizațiilor internaționale și în istoriografia rusă. Ilustrul profesor rus P. Țîgankov, menționînd faptul că punctul de origine a organizațiilor internaționale este anume Conferința de la Viena din 1815, care a pus capăt războaielor napoleoniene, dar și a instaurat o nouă ordine mondială, subliniază faptul că creșterea importantă a numărului de structuri internaționale reprezintă una din dovezile evidente a creșterii rolului acestora în interdependența statelor și în cooperarea lor multilaterală, necesitând o oarecare permanentă. [153,p.240]
Cu referire la factorii ce au determinat apariția organizațiilor internaționale și constituirea lor ca subiect de drept internațional, autorul român I. Diaconu menționează necesitatea de a preveni și a elimina războaiele devenite tot mai nimicitoare, asigurînd pacea și securitatea internațională și amplificarea cooperării internaționale în cele mai variate domenii, impulsionată de creșterea interdependența, de apariția problemelor majore cu care se confruntă omenirea. [64,p.111]
Continuând ideea, ilustrul profesor român I. M. Anghel o dezvoltă și pune accentul pe necesitatea organizării politice sau a structuralizării societății internaționale. Cu alte cuvinte, necesitatea organizării păcii, a prevenirii războiului și a asigurării păcii și securității internaționale, internaționalizarea vieții din societatea actuală și interdependența care s-a stabilit între state, precum și contribuția din ce în ce mai notabilă, dar și mai indispensabilă a organizațiilor internaționale în gestionarea și rezolvarea problemelor tot mai grave ale omenirii au stat la baza evoluției de afirmare și ireversibilă a organizațiilor internaționale. Or, organizațiile internaționale constituie un forum unde statele se străduiesc și ajung să coopereze între ele. [3,p.381]
Alți doi autori români A. Carpinschi și D. Mărgărint în lucrarea Organizații internaționale, fundamentează apariția acestor structuri prin necesitatea soluționării unor probleme strigente, dat fiind faptul că imediat în urma primei conflagrații mondiale statele au început să conștientizeze dificultățile gestionării unor probleme economice, tehnologice și politice, confruntându-se, totodată, cu noi provocări transnaționale: războaie, migrația populației, mișcările de eliberare a teritoriilor fostelor colonii etc. [42,p.9] Aceeși versiune cu referire la apariția organizațiilor internaționale în strînsă legătură cu cele două conflagrații mondiale a fost susținută și de către alți cercetători din România, precum: C. Baci, A. Pătrașcu, F. Nan, care consideră că menirea principală a organizațiilor a fost de a reprezenta o atare rețea de mecanisme internaționale, care să fie capabile a se opune altor tendințe pregătitoare unui al treilea război mondial. [17,p.85]
Autorii din Republica Moldova și-au aduc aportul la consolidarea aceastei abordări analizînd activitatea organizațiilor internaționale prin intermediul factorilor ce au determinat geneza acestora. Astfel, profesorii V. Teosa, Gh. Rusnac, I. Nicolaescu au menționat ca relevanți factorii de ordin politic, economic, juridico-administrativ, umanitar, socio-cultural, tehnic și diplomatic. [140,p.127] Complementar la acești factori, profesorul A. Burian adaugă și dezvoltarea mijloacelor de comunicație și multe alte schimbări radicale ce s-au produs pe parcursul ultimului secol, toate acestea provocând, în mod inevitabil, modificarea structurală a comunității mondiale și la schimbarea configurației diplomației. [24,p.109] În aceeași ordine de idei, profesorul D. Ilașciuc apreciază rolul instituțiilor internaționale, menționând faptul că colaborarea în cadrul organizațiilor internaționale este benefică nu numai pentru statele care nu au îndeajuns bogății naturale sau cu un potențial mic economic și uman, dar și pentru statele mari și puternice în vederea soluționării problemelor lor. Prin urmare, aceste organisme au apărut ca urmare a tendințelor obiective de dezvoltare societății umane și a creșterii numărului și complexității problemelor pe care statele lumii încearcă să le rezolve pe cale pașnică. [83,p.85] Aceeași părere este împărtășită și de către autorii L. Chirtoacă și N. Chirtoacă, care interpretează organizațiile internaționale drept o necesitate a societății internaționale și care a apărut în stadiul de maturizare a societății internaționale, venind să întregească ansamblul mecanismelor prin care se realizează relațiile dintre state, având la bază principiul solidarității și a cooperării între subiectele dreptului internațional. [48,p.15]
O altă abordare a diplomației prin organizații internaționale, care pornește de la teoriile înaintate de diferiți autori, vizează statutul organizațiilor internaționale în cadrul relațiilor internaționale și a dreptului internațional, unii autorii distingînd organizațiile în calitate de actori activi ai relațiilor internaționale, în timp ce alții le cataloghează drept instrumente interstatale. Astfel, din perspectiva realistă organizațiile internaționale nu pot reprezenta actori în sistemul internațional, rolul lor fiind acela de instrumente de politică externă ale statului sau, în cel mai bun caz, dintr-o perspectivă mai pronunțat structurală, modificatori induși de sistem asupra comportamentului statelor. [107.p,60]
O aserțiune destul de interesantă este cea a profesorului francez G. Devin exprimată în cadrul articolului Diplomația multilaterală, o perspectivă a științei politice, în care analizează diplomația multilaterală prin interconexiunea a trei domenii științifice distincte: știința politică, dreptul internațional și istoria relațiilor internaționale. În contextul științei politice, Devin fundamentează diplomația multilaterală prin intermediul principiilor interdependenței și solidarității internaționale, o combinație care rămîne mereu actuală între actorii internaționali. Din perspectiva dreptului internațional, diplomația multilaterală apare drept o modalitate de reglementare în plan internațional, totodată, subînțelegându-se un sistem de negocieri și de aranjamente, îndrepate spre instaurarea unor principii comune de cooperare, relațiile de superioritate persistând, dar, deja, în altă postură. Cu alte cuvinte, Devin poziționează statele în calitate de elemente fondatoare ale unei organizații internaționale, atribuind acestor structuri o superioritate vădită statelor, dar numai în cazul în care acestea sunt membre ale organizației. Din perspectiva relațiilor internaționale, G. Devin califică diplomația multilaterală drept un factor de transformare a statelor în cadrul cooperării internaționale, totodată, nefiind doar o reflecție pasivă a relațiilor interstatale, ci având propria dinamică, exprimată fiind prin interacțiunea repetată a membrilor săi, care se manifestă print-o formă de socializare și de cooperare. Totodată, diplomația, multilaterală contribuie la mobilizarea societăților, întrunirile multilaterale constituind spații publice internaționale. [62,p.33-37] Aceeași viziune este împărtășită și de autorul R. Delcorde, potrivit căruia statele au instituit structuri în cadrul cărora pot sa trateze de comun acord o serie de probleme care le vizează. Prin urmare, organizațiile internaționale servesc drept instrumente în vedera identificării unei soluții colective sau transnaționale. [61,p.74]
În literatura de specialitate autohtonă această abordare se regăsește în aserțiunile profesorului A. Burian și a cercetătoarei N. Kovaliova care, tratând organizațiile internaționale în calitate de instrumente a realizării politicii externe, specifică faptul că, manifestându-se în calitate de instrumente în domeniul relațiilor internaționale, ele crează condiții pentru soluționarea problemelor vechi și noi care stau în fața omenirii. [144,p.53]
Totuși, în procesul de cercetare a instituției organizațiilor internaționale o mai mare atenție este acordată studiului acestora în calitate de subiecte ale relațiilor internaționale și ale dreptului internațional, deși, și în acest context părerile sunt dispersate în ceea ce privește calificarea lor în dependență de subiecte principale sau subiecte derivate. Astfel, o importantă analiză la acets capitol este realizată de către autorii români, printe care: I. M. Anghel, I. Diaconu, A. Miroiu, A. Carpinschi, D. Mărgărit, C. Baci, care cataloghează organizațiile internaționale drept subiecte derivate de drept internațional, dat fiind faptul că statul rămâne actorul definitoriu al sistemului internațional. [106,p.40]
Lucrarea profesorului român I. M. Anghel – Dreptul diplomatic și dreptul consular – reprezintă pentru cercetarea noastră un studiu relevant, mai cu seamă că aceasta tratează, în mod integru și profund, aspecte și probleme referitoare la activitatea organizațiilor internaționale, în calitate de formă superioară a diplomației multilaterale, dar și aspecte ce țin de regulile instituite în cazul conferințelor internaționale. Cu referire la abordarea reliefată anterior, profesorul I. M. Anghel subliniază faptul că, organizația internațională, prin definiție, este o organizație interstatală, înființată prin actul de voință a unor state, ca urmare, organizația internațională reprezintă un subiect derivat de drept internațional. [9,p.394]
În aceeași ordine de idei, profesorul I. Diaconu, analizând organizațiile internaționale din pespectiva ordinii internaționale, subliniază faptul că acestea nu pot fi decât subiecte secundare de drept internațional, or, ordinea juridică internațională a existat înaintea apariției organizațiilor și, teoretic, poate să existe fără ele. [63,p.448]
O poziție interesantă este susținută de către autorul român D. Năstase, care, pronind de la premisa că organizațiile internaționale sunt rezultatul perfecționprii diplomației prin conferințe, tratează statutul organizațiilor în cadrul relațiilor internaționale prin prisma diferențierii dintre cele două instituții ale diplomației multilaterale, astfel încât, spre deosebire de organizația internațională, conferința internațională nu întrunește caracteristicile definitorii de subiect de drept internațional. Prin urmare, atunci cînd conferința internațională ajunge din obiect al dreptului internațional, subiect de drept internațional, înseamnă că a devenit organizație internațională. [111,p.116] Totodată, cu referire la diferențierea între subiect principal și subiect principal și subiect derivat, D. Năstase se pronunță pentru deferirea celei de-a doua categorisiri, dat fiind faptul că, fiind înființate prin consimțămîntul statelor, ca forme ale colaborării dintre acestea și având rezoluții stabilite prin negociere și convenție de state, organizațiile internaționale pot fi doar subiecte derivate de drept internațional.
O importantă sursă de referință pentru lucrarea noastră reprezintă cercetarile profesorului moldovean N. Osmochescu, care a analizat în cadrul diferitor lucrări aspecte ce țin de activitatea organizațiilor internaționale, dar și aportul acestora în consolidarea democratizării unui stat, respectarea dreptului omului. În ceea ce privește calitatea de subiect al relațiilor internaționale și al dreptului internațional a organizațiilor internaționale, ilustrul profesor subliniază faptul că această calitate este exprimată anume prin posesia de drepturi și aptitudinea de a dobândi și îndeplini atribuțiile în baza statutului sau altor acte constitutive. [115,p.131]
O ultimă abordare a cercetării organizațiile internaționale relevă din teoriile dispersate în ceea ce porivește numărul minim al statelor membre ale unei organizații internaționale. În acest context, marea majoritate a autorilor menționează condiția, care poate fi considerată cea mai relevantă, ca participarea la o organizație internațională să provină din cel puțin trei state, întrucât forma de cooperare promovată este una multilaterală, deci, mai complexă decât cea bilaterală. [143,p.440] Aceeași poziție este întărită și în definiția dată diplomației multilateralede către G. R. Berridge și A. James, conform căreia diplomația prin organizațiile internaționale este purtată de către trei sau mai multe state, anume acest aspect făcând dferența între diplomația multilaterală și cea bilaterală. [19,p.160]
În ceea ce privește istoriografia rusă, reprezentanții acesteia nu găsesc atât de principială această diferențiere, astfel încât în lucrările de specialitate rusești acest aspect nu este tratat în mod special. Cu referire la acest subiect, profesorul G. Morozov menționa faptul că organizația internațională este o formă mai mult sau mai puțin stabilă de cooperare internațională, care include cel puțin trei state contractante. [149,p.130]
De cealaltă parte, se regăsesc și autori care admit posibilitatea ca organizațiile internaționale să capete un caracter bilateral. Această aserțiune înaintată de către J. Goldstein și J. Pevehouse, având drept punct de pornire domeniile de activitate a organizațiilor internaționale, este argumentată prin faptul că unele organizații internaționale au domenii globale, care necesită o cooperare mutilaterală, altele regionale sau bilaterale. [75,p.254]
Pe marginea celor expuse, putem doar sa evidențiem faptul că, indiferent de argumntele prezentate, toate abordările istoriografice au avut o pondere mai mică sau mai mare în procesul constituirii și dezvoltării diplomației multilaterale și formelor acesteia, dar, totodată, este necesar de luat în considerație și factori precum dezvoltarea științei și tehnologiei sau urmărirea anumitor interese din parte statelor, mai ales a marilor puteri, care au jucat un rol considerabil în constituirea și consolidarea organizațiilor intenaționale în calitate de structuri internaționale.
II. COOPERAREA REPUBLICII MOLDOVA CU ORGANIZAȚIILE INTERNAȚIONALE
2.1. Integrarea Republicii Moldova în Organizațiile Internaționale
În perioada de după proclamarea independenței, Republica Moldova a desfășurat o activitate intensă de afirmare pe plan internațional prin aderarea la un șir de oragizații, prin închierea de tratate internaționale, prin stabilirea relațiilor diplomatice și deschiderea ambasadelor peste hotare. Momentul decisiv al afirmării și consolidării suveranității și independenței statului moldovenesc îl constituie adoptarea actului de independență de către Parlamentul Republicii Moldova, respectiv Declarația de Independență, la 27 august 1991, prin care solicita tuturor statelor, guvernelor și lumii recunoațterea independenței sale și iși exprimă dorința de a stabili relații cât mai diversificate cu toate statele și, totodată, adresa Organizației Națiunilor Unite cerea de a fi admisă ca membru și în instituțiile sale specializate, pe cât de firești, pe atât de necesare Republicii Moldova ca stat nou suveran și independent. [123,p.20]
Ca urmare a solicitării cuprinse în actul de independență și în baza dreptului său fundamental de a face parte din comunitatea internațională, la scurt timp de la adoptarea Declarației de Independență, a devenit, la 2 marti 1992, membru ONU, beneficiind astfel de un cadru internațional propice pentru consolidarea suveranității și integrității, al afirmării și întăriri statalității. Momentul admiterii Republicii moldova în cadrul ONU a declanșat procesul masiv de recunoaștere politică a statalității țării noastre, or, dacă până la momentul acceptării în cadrul ONU, Republica Moldova fusese recunoscută pe linie bilaterală de un număr restrîns de state, în scurt timp Moldova a stabilit relații diplomatice cu majoritatea statelor lumii [40,p.154-155]
Fiind cel mai important forum de dezbatere a problemelor globale, precum și având un mandat universal, ONU reprezintă fundamentul politicii externe a Republicii Moldova, având la bază participarea activă la cooperarea multilaterală atât la nivel internațional, cît și regional. În aceste condiții, delegațiile țării noastre de diferit nivel participă la dezbaterile din cadrul Adunării Generale, a comisiilor sale principale și altor organe deliberative ale ONU și la conferințele internaționale desfășurate sub egida Națiunilor Unite, exprimînd pozițiile țării și susținînd rezoluția asupra diverselor probleme ce țin de asigurarea păcii, securității, dezvoltării și drepturilor omului. Reprezentanții Republicii Moldova, au luat parte la pregatirea și desfășurarea summit-urilor, conferințelor mondiale și a forurilor de reevaluare ale acestora, organizate în ultimii ani sub auspiciile ONU, care au dezbătut asupra problemelor globale privind drepturile omului, condiția femeii și copilului, mediul înconjurator, dezvoltarea socială, așezămintele umane și alimentația, dezarmarea și controlul armamentelor. Drept urmare, deciziile și obiectivele majore adoptate la aceste foruri internaționale constituie la etapa actuală elemente de referință pentru acțiunile și programele care au fost sau sunt în curs de realizare în țara noastră. Pe aceeași linie, îndeosebi în ultimii ani, un aspect distict și esențial al cooperării țării noastre cu Națiunile Unite îl constituie activitatea în cadrul instituțiilor ONU în care Republica Moldova a fost aleasă ca membru cu depline puteri.
În aceeași ordine de idei, un factor extrem de imporatnt în colaborarea cu ONU este contribuția Republicii Moldova, de rând cu alte state membre, la eforturile Națiunilor Unite de menținere a păcii, ceea ce face dovadă disponibilității politice a țării de a se implica în activitățile militare multinaționale pentru menținerea stabilității internaționale. Exemplu grăitor în acest sens sunt cifrele – începând cu anul 2003, 69 de militari moldoveni au participat la misiunile internaționale sub egida ONU în Cote d’ Ivoire (23). Sudan (10), Sudanul de Sud (2) și Georgia (4) [188]
De asemenea, Republica Moldova participă în organele elective ale ONU, astfel luând parte la procesul decizional cu impact la nivel regional și global. Pentru asigurarea unei vizibilități sporite și asumarea unor noi responsabilități, candidatura Republicii Moldova este promovată la importante poziții de conducere în diverse organe elective ale ONU, fiind vicepreședinte al Adunării Generale a ONU (sesiunea a 56-a și a 63-a), Comitetul special pentru Operațiuni de menținere a Păcii (începînd cu anul 2000), face parte din Consiliul Economic și Social a ONU în perioada 2008-2010, iar pe parcursul anului 2010 este aleasă, cu votul a 175 de state membre, în Consiliul ONU pentru Drepturile Omului pentru anii 2010-2013. La 27 aprilie 2011, Moldova devine membră a Comitetului pentru Programe și Coordonare al ONU (2012-2014) și a Comisiei pentru Populație și Dezvoltare (2012-2016). De asemenea, Republica Moldova participă și în alte structuri din sistemul ONU, cum ar fi cele pe linia UNICEF și Programul ONU pentru Mediu. [187] Totodată, prezența Republicii Moldova în cadrul ONU s-a manifestat și prin ratificare unui șir de acorduri internaționale și Convenții ale ONU, între care menționăm Pactul Internațional privind Drepturile Civile și Politice, Convenția privind drepturile Copilului, Convenția pentru eliminarea tuturor formelor de discriminare față de femei și Convenția privind drepturile persoanelor cu dizabilități.
Un alt aspect al colaborării se manifestă prin faptul că, imediat după aderarea Republicii Moldova la familia ONU, mai multe din aceste agenții, fonduri și programe și-au deschis, cu acordul Guvernului țării noastre, oficii în țară în vederea susținerii activităților de promovare a democrației, bunei guvernări, prosperității, drepturilor omului și consolidarea unui stat de drept modern și european. La moment, mai multe agenții specializate, fonduri și programe au oficiu la Chișinău sau oficii de proiecte [186] Acest fapt a permis țării noastre să participe la dezbaterea internațională a unor probleme de importanță majoră pentru a obține asistență economică în vederea reformării economiei, dar și a societății noastre.
Un rol important în consolidarea imaginii și prestigiului Republicii Moldova în cadrul ONU, dar și de promovare a intereselor naționale în plan global îl au misiunile țării noastre acreditate pe lângă ONU și Oficiile sale la New York, Geneva, Viena, precum și în alte capitale unde își au sediul mai multe agenții specializate ONU, fonduri și programe.
Centrul de la New York este unul politic, unde au loc dezbaterile politice și adoptartea celor mai importante decizii cu caracter strategic. Reprezentanța Republicii Moldova pe lângă acest centru a fost înființată prin Hotărârea Guvernului nr. 379 din 05. 06. 1992. Misiunea de la New York a contribuit la alegerea candidaturii Republicii Moldova în diverse poziții și organe elective din sistemul ONU. De asemenea, misiunea Republicii Moldova de la New York a contribuit la inițierea și participarea cu regularitate a militarilor Armatei Naționale la operațiunile ONU de menținere a păcii, a facilitat extinderea relațiilor bilaterale cu mai multe state, reușind stabilirea relațiilor diplomatice cu Bahrain, Mali, Tunisia, San Marino (2004), Muntenegru (2007), Fiji și Paraguay (2011). [41,p.156]
Reprezentanța permaentă a Republicii Moldova cu sediul la Geneva face parte din sistemul de misiuni diplomatice ale Ministerului Afacerilor Externe și Integrării europene al Republicii Moldova, având ca mandat principal reprezentarea Guvernului în cadrul Oficiului Națiunilor Unite din acest important centru internațional. În cadrul oficiului ONU de la Geneva funcționează reprezentanțele a cinci instituții specializate ale ONU, printre care cea mai important fiind Consiliul ONU pentru Drepturile Omului. Astfel, printre realizările reprezentanței Republicii Moldova la Geneva se regăsește acceptarea țării noastre, în calitate de membru cu drepturi depline, alături de alte 46 de state, al Consiliului pentru Drepturile Omului pentru perioada 2010-2013, în urma alegerilor în Adunarea Generală ONU, la New York, cu votul a 175 de țării membre. [184]
În ceea ce privește reprezentanța permanentă a Republicii Moldova pe lângă oficiul ONU de la Viena, menționăm ca activitatea acesteia se referă la menținerea și intensificarea colaborării țării noastre cu structuri, precum: Organizația Națiunilor Unite pentru Dezvoltarea Industrială, Agenția Internațională pentru Energia Atomică, Oficiul ONU pentru Droguri și Crimă, Organizația pentru Interzicerea Totală a Testelor Nucleare, Organizația Națiunilor Unite pentru Dezvoltarea Industrială, Comisia Națiunilor Unite pentru Drept Internațional Comercial ș. a. În periada anilor 2007-2009, țara noastră a exercitat de cel de-al treilea vice-președinte al Comisiei Națiunilor Unite pentru stupefiante și Prim-vice-președinte al Comisiei ONU pentru Prevenirea Crimei și Justișia Penală. [183]
În cadrul Organizației Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură (UNESCO), Republica Moldova este reprezentată de către ambasadsa țării noastre în Franța, acreditată prin cumul în calitate de delegație permanentă. Este necesar de menționat că obiectivele instituirii UNESCO se referă la menținerea păcii și securității, promovarea cooperării între națiuni în domeniile educației, științei, culturii în vederea asigurării respectului universal față de justiție, legi, pentru toți oamenii, fără a avea la bază careva criterii discriminatorii.
Relațiile de colaborare între Republica Moldova și Organizația Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură se manifestă și prin intermediul Moldovei. Pe parcursul ultimilor ani cu suportul UNESCO, în Moldova au fost elaborate o serie de programe, proiecte, strategii ce vizează dezvoltarea, reformelor și modernizarea învățămîntului din țara noastră. O activitate deosebită are loc în cadrul programului UNESCO „Educație pentru Toții’’. În 2006, s-a încheiat cu success proiectul ,,Sporirea calității și accesului în sistemul educației preșcolare în sate’’, vizând, în special, copiii din familiile defavorizate. De asemenea, Republica Moldova este una din primele țări incluse în programul UNESCO ,,Education’’ , în cadrul inițiativei globale pentru prevenirea HIV-SIDA. [185]
Una din tendințele principale ale diplomației multilaterale a Republicii Moldova imediat după proclamarea independenței a fost și stabilirea raporturilor de cooperare regională și subregională. Datorită acestei cooperări, statul nostru își consolidează independența și își asigură mai efectiv interesele sale naționale. Astfel, este de remarcat activitatea Republicii Moldova în cadrul OSCE, Consiliul Europei, OCEMN etc.
În condițiile în care, pentru diplomația Republicii Moldova problematica securității regionale și problemele concrete legate de procesul soluționării consecințelor conflictului transnistrean au o pondere considerabilă, aderarea țării noastre la Conferința pentru Securitate și Cooperare în Helsinki la 30 ianuarie 1992 și semnarea la 26 februarie a aceluiași an a Actului Final de la Helsinki reprezintă un eveniment semnificativ. Direcția prioritară de cooperare a Republicii Moldova cu OSCE vizează colaborarea în vederea reglementării conflictului transnistrean. OSCE, deținînd rolul de mediator, contribuie esențial la reglementare conflictului transnistrean, inclusiv prin organizarea procesului de negocieri, elaborarea proiectelor de documente la subiectele politice, militare ș. a., totodată, informînd comunitatea internațională despre evoluțiile în procesul de reglementare a conflictului transnistrean și asistînd la democratizarea societății civile moldovenești și dezvoltarea celei din regiunea transnistreană.
Problemele cu care se confruntă Republica Moldova, fiind susținute corect de acest organism, beneficează de un sprijin permanent, în special, în acțiunile autorităților moldovenești orientate spre soluționarea conflictului transnistrean și urgentarea finalizării retragerii de pe teritoriul său a formațiunilor militare ruse prin implimentarea angajamentelor asumate de către Federerația Rusă în conformitate cu deciziile Summit-ului OSCE de la Istanbul din 1999. cu toate ca în literatura de specialitate se discută mult asupra viabilității și eficienței organizației, menționăm, totuși că, în cadrul organizației s-a reușit semnarea actelor prin care Federația Rusă își asumă obligațiunea de retragere a trupelor militare din Republica Moldova. Evoluția ulterioară a evenimentelor va diminua totuși din importanța semnării Declarației de la Istanbul, lucru realizat prin corelarea procesului de retragere a armatelor ruse cu procesul de conferire a unui statut special regiunii din stânga Nistrului. [79,p.106]
În conformitate cu Decizia celei de-a XIX-a Reuniuni a Comitetului Înalților Funționari din februarie 1993 a fost instituită Misiunea OSCE în Republica Moldova, care și-a început activitatea la 23 aprilie 1993. Misiunea OSCE în Moldova are drept obiective: facilitarea stabilirii unui cadru politic global pentru dialog și negocieri în vederea reglementării politice definitive a conflictului; colectarea informației cu privire la situație, incluzînd cea militară, investigarea incidentelor specifice și evaluarea consecințelor lor politice; încurajarea negocierilor cu privire la statutul și retragerea trupelor străine; oferirea consultărilor juridice și expertizelor în domeniul drepturilor omului și minorităților, repatrierea refugiaților, democratizarea societății și definitivarea unui statut special pentru regiunea transnistreană; menținerea unei prezențe vizibile a OSCE în regiunea și stabilirea contactelor cu toate părțile implicate în conflict. Alte activități ale Misiunii includ controlul asupra armelor; chestiuni asociate cu drepturile omului și consolidarea statului de drept în Moldova; susținerea proceselor electorale; dezvoltarea unui mediu liber pentru mass-media. [171]
La 9 decembrie 1999, prin intermediul deciziei Consiliului Permanent al OSCE nr.329,
Mandatul misiunii a fost extins prin introducerea noilor competențe, și anume: asigurarea transparenței procesului de retragere și distrugerea armamentului rus și coordonarea asistenței tehnice și financiare în facilitarea retragerii și distrugerii menționate. În anul 2003, misiunea și-a extins aria de acțiune în domeniul dimensiunii umane prin activitîțile de combatere a traficului de ființe umane și promovarea a aspectelor de gen.[180]
Un alt moment semnificativ în contextul stabilirii contactelor multilaterale în plan regional o constituie și aderarea Republicii Moldova la Consiliul Europei, apartenența la această instituție internațională în calitate de membru cu drepturi depline fiind concepută, în viziunea politicienilor moldoveni, drept o etapă incipientă în procesul de lungă durată de integrare europeană. Ceea ce este necesar de menționat, întîi și de toate, este faptul că evoluția relațiilor Republicii Moldova cu Consiliul Europei s-a desfășurat concomitent cu progrese și stagnări în dependență de complexitatea situației politice și a procesului reformator în țară. Astfel, stabilirea și evoluția relațiilor dintre Republica Moldova și Consiliul Europei a parcurs câteva etape consecutive.[55,p124-129] Prima etapă cuprinde perioada 29 ianuarie – 5 februarie 1993, aderarea la Consiliul Europei constituind un proces, care, formal pornește de la statutul de invitat special acordat legislativului național. Delegația Parlamentului Moldovean a obținut această calitate la 5 februarie 1993.
A doua etapă include acțiunile interne și externe vizând obținerea de către Republica Moldova a statului de membru cu drepturi depline al Consiliului Europei, cuprizînd perioada 5 februarie 1993 – 13 iulie 1995. Această etapă se caracterizează prin activizarea eforturilor diplomatice întreprinse în acest sens de către Parlament, Ministerul de Externe și Președinției. Pe parcursul anului 1994, delegații din partea Republicii Moldova au participat la sesiunile Adunării Parlamentare al Consiliului Europei, care au avut loc în lunile ianuarie și iulie. Tot în această perioadă numeroși raportori ai APCE au vizat Republica Moldova, examinînd normele juridice și situația drepturilor omului în țară noastră. [37,p.175]
Începutul celei de-a treia etapă a fost marcat prin obținerea statutului de membru cu drepturi depline a Republicii Moldova la APCE la 13 iulie 1995, acest moment având o semnificație specială pentru țara noastră, evoluțiile care au avut loc după această dată, atestând în mod elocvent că această decizie a adus o contribuție considerabilă la accelerarea și consolidarea instituțiilor democratice din Moldova. Acest fapt s-a manifestat în plan intern prin conturizarea a două priorități: pe de o parte, dezvoltarea și consolidarea cadrului normativ a statului de drept și funcționarea normală a instituțiilor specifice unei societăți democratice moderne, iar pe de altă parte, tranziția la economia de piață și restructurarea economică. Totodată, este necesar de subliniat că, acceptarea Republicii Moldova în Consiliul Europei a fost una condiționată, prin Avizul nr. 188 al APCE fiind formulate o serie de angajamente principale pentru țara noastră, de la reforma sistemului penitenciar până la modificarea unor prevederi constituționale, ajustarea legislației naționale la Convenția Europeană a Drepturilor și Libertăților Fundamentale ale Omului.
În virtutea faptului că încheierea perioadei de monitorizare a Republicii Moldova din partea Consiliului Europei reprezintă un obiectiv național, la 12 iulie 2012 a fost aprobat de Guvern și adoptat prin Hotărârea Parlamentului Planul de Acțiuni privind onorarea angajamentelor Republicii Moldova față de Consiliul europei, conceput drept foaie de parcurs în vederea trecerii la etapa de post-monitorizare în relație cu Consiliul Europei. Documentul respectiv a fost anterior consultat cu responsabilii din cadrul Consiliului Europei și urmează a fi utilizat drept instrument comprehensiv pentru implementare acțiunilor și reformelor asumate de către țara noastră. Dat fiind faptul că majoritatea angajamentelor și acțiunilor preconizate sunt similare cu cele de pe linia cooperării cu Uniunea Europeană, raportarea implementării la nivel de axecutiv va avea loc în cadrul Comisiei Guvernamentale pentru integrarea europeană.acțiunea în cauză constituie un mesaj consolidat asupra determinării Republicii Moldova pentru realizarea reformelor sistemice și trecerii la etapa de post-monitorizare în cadrul Consiliului Europei, precum și avansării dialogului pe linia UE. [173]
Un rol deosebit de important în procesul democratizării Republicii Moldova revine Curții Europene a Drepturilor Omului. Începînd cu 1 noiembrie 1998, fiecare cetățean al Republicii Moldova poate beneficia de accesul nestingherit la noua instituție europeană de justiție. La CEDO, țara noastră este reprezentată de către un agent guvernamental, care dispune de un șir de atribuții de informarea și reprezentarea. La fel, Republica Moldova este reprezentată de un judecător la Curte, independent și imparțial, ales în funcție de către Adunarea Parlamentară. [56,p.129]
Preluarea Preșidenției în cadrul Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei pentru perioada 15 mai – 6 noiembrie 2003 a fost și rămâne a fi un eveniment de importanță mjoră pentru Republica Moldova. În contextul desfășurării acestui eveniment, este necesar de subliniat faptul că, Moldova, fiind primul stat din spațiul geografic al CSI care a aderat la CoE, este și primul căruia i-a revenit onoarea, dar și enorma responsabilitate de a prezida Comitetul de Miniștri. Proiectul priorităților Preșidenției Republicii Moldova în cadrul Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei a cuprins două capitole reflectate în titlul agendei Unitate prin Diversitate. În primul capitol este vorba despre unitatea politică, unitatea juridică, unificarea eforturilor în vederea luptei cu terorismul, traficul de ființe umane, corupția, crima organizată, spălarea banilor, protecția martotilor și victemelor. Totodată, o atenție sporită a fost acoradtă procesului de favorizare a aderării la Consiliul Europei a tuturor statelor europene, reafirmând necesitatea unei dimensiuni continentale pentru construcția Europei.
Preșidenția Republicii Moldova în cadrul Comitetului de Miniștri a culminat prin desfățurarea celei de-a 113-a Sesiuni Ministeriale a Organizației la Chișinău în perioada 5 – 6 noiembrie 2003, la care au participat minițtrii de externe din 20 de state europene, delegații din toate 45 de state membre ale CoE și reprezentanții statelor cu statut de observator la CoE. [167] Acest eveniment a avut multe ecouri pozitive și de apreciere înaltă din parte Consiliului Europei și statelor sale membre, creând o imagine favorabilă pentru țara noastră, credibilitatea atît la nivelul conducerii Organizației, cât și al statelor membre. Pe de altă parte, evenimentul dat a combătut politica dublelor standarde a Consiliul Europei, demonstrînd că și statele mici sau noile democrații pot juca un rol considerabil în arhitectura europeană.
În corespundere cu aspirațiile europene ale țării noastre, proclamate încă de la declararea independenței, primul obiectiv din Programul de Activitate a Guvernului Republicii Moldova pentru perioada anilor 2015-2016 la capitolul politică externă prevede promovarea unuei politici externe consecvente și echilibrate în scopul asigurării parcursului european și al consolidării relațiilor cu partenerii internaționali. [179] Prin urmare, vectorul european reprezintă obiectivul primordial al politicii externe a Republicii Moldova, Uniunea Europeană rămâne a fi un partener principal pentru democratizarea și racordarea țării noastre la standarte internaționale.
Tematica integrării europene a devenit actuală pentru Republica Moldova imediat după destrămarea Uniunii Sovietice și proclamarea statului moldovenesc. Însă, în comparație cu alte state post-sovietice, relațiile Moldovei cu UE s-au dezvoltat într-un ritm foarte lent, atât din cauza abordării prudente a acestei teme de către UE, cât și datorită poziției ambigue a guvernelor ce s-au perindat în Republica Moldova de-a lungul perioadei sale de independență. În pofida faptului că Republica Moldova de la apariția sa ca subiect de drept internațional și pînă în prezent a făcut unele încercări, obținând și unele progrese privind stabilirea unui climat favorabil de instituire a unui dialog politic cu UE, totuși nu a reușit să se bucure de statutul de membru cu drepturi depline. Activizarea relațiilor Republicii Moldova cu Uniunea Europeană se produce la începutul anului 1994, când UE a demarat negocierile oficiale asupra Acordului de Parteneriat și Cooperare, care a fost semnat la Bruxelles la 28 noiembrie 1994. prin semnarea APC se deschidea o nouă etapă în dezvoltarea relațiilor Republicii Moldova cu Uniunea Europeană, una fundamentată pe principiile valorilor democratice și pe un cadru juridic destul de avansat. Acordul de Parteneriat și Cooperare a intrat în vigoare la 1 iulie 1998 pentru o perioadă inițială de zece ani, avînd drept obiective continuarea dialogului politic, promovarea comerțului și a investițiilor, cooperarea în domenul, economic, social, financiar și cultural, susținerea eforturilor Moldovei de a consolida democrația, de a dezvolta economia și de a finaliza tranziția la economia de piață. Desfățurarea primelor reuniuni și derularea dialogului politic au scos în evidență nuanțarea discursului proeuropean al autorităților de la Chișinău,iar implementarea cu succes a APC constituie una din condițiile invocate de Uniunea Europeană pentru avansarea relațiilor și constituie în continuare o prioritate pentru Republica Moldova.
Cadrul instituțional pentru implementarea APC a inclus Consiliul de Cooperare, Comitetului de Cooperare și Comitetului Parlamentar de Cooperare. Prin urmare, la 18 septembrie 2000 la Bruxelles are loc întrunirea a Comitetului de Cooperare Parlamentară între Republica Moldova și Uniunea Europeană, în urma căreia se emite concluzia că nu există cale pentru aderarea la structurile europene decât urmând calea modernizării sistemului legislativ și a consolidării statului de drept [192]
Un pas important în calea în calea avansării integrării europene a Republicii Moldova este realizat în 2009, când a fost lansat Parteneriatul Estic, iar UE a desemnat reprezentanți speciali în țară noastră, dar și în altele din dimensiunea estică a Europei, precum: Armenia, Azerbadjan, Belarus, Georgia, Ucraina, având drept scop principal negocierea acordului de asociere cu UE. Parteneriatul Estic este un instrument politic al UE, care structurează cooperarea cu statele pertenere pe două dimensiuni: bilaterală (semnarea și implementarea acordurilor de asociere, crearea zonei de comerț liber și aprofundat, liberalizarea regimului de vize) și multilaterală, care se realizează prin intermediul platformelor tematice și inițiativelor-lider. [157]
Printre succesele înregistrate de către Republica Moldova în cadrul Parteneriatului Estic, putem menționa obținerea unui regim liberalizat de vize pentru cetățenii moldoveni ăn țările UE și a semnării Acordului de Asociere la UE. Astfel, după prezentarea celor 5 Rapoarte de Progres ale Comisiei Europene privind implementarea Planului de Acțiuni UE-RM, la 27 noiembrie 2013, Comisia Europeană propune liberalizarea regimului de vize pentru cetățenii mildoveni prin modificarea Regulamentului 539 din 2001 privind abolirea obligației de viză pentru călătoriile de scurtă durată pentru cetățenii Republicii Moldova posesori ai pașapoartelor biometrice în spațiul Schengen. La 3 aprilie 2014 Președintele Parlamentului European, Martin Schultz, și reprezentantul Preșidenției Consiliului Uniunii Europene, ministrul adjunct de Externe al Greciei, D. Kourkoulas, semnează modoficarea Regulamentului, în vederea permiterii transferului Republicii Moldova în lista țărilor terțe ai căror resortisanți sunt exonerați de obligativitatea vizei. Publicarea deciziei în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene marchează ultima etapă procedurală înaitatea intrării efective a acesteia în data de 28 aprilie 2014. [168]
În condițiile în care Republica Moldova are interesul de a dezvolta relații de cooperare cu organizațiile internaționale în vederea contribuirii la construirea păcii și securității internaționale, dar și având drept obiectiv primordial ameliorarea securității naționale, mai cu seamă, în prezența unui conflict înghețat, colaborarea cu NATO pentru țara noastră este extrem de importantă. În acest sens, primii pași de stabilire a relațiilor dintre Republica Moldova și NATO s-au realizat odată cu aderarea țării noastre, în 1991, la Consiliul de Cooperare Nord-Atlantiă, obiectivul principal fiind de a participa la lucrările de consultare și dialog în cadrul acestui forum internațional al NATO. La 6 ianuari 1994, cu ocazia reuniunii la nivel înalt a
Alianței Nord-Atlantice, la care a fost examinată inițiativa americană Parteneriatul pentru pace, Republica Moldova și-a exprimat interesul de a adera la acest Program. Ulterior, la 16 martie 1994, la Bruxelles, la Cartierul General NATO, a avut loc prima întrevedere a Președintelui Republicii Moldova cu secretarul General NATO, urmată de desemnarea documentului-cadru al Programului Parteneriatului pentru Pace. În contextul colaborării Republicii Moldova cu NATO vizează instituirea Misiunii Republicii Moldova pe lângă această organizație, la 16 decembrie 1997, în vederea coordonării cât mai eficiente a activităților pe linia NATO. Funcția de șef al Misiunii este exercitată de ambasadorul Republicii Moldova în Regatul Belgiei. Totodată, în 2008, a fost creat un post separat de ofițer de legătură militar, în cadrul Misiunii Republicii Moldova pe lângă NATO. Tot din acest an a fost instituită colaborarea țării noastre cu structura euro-atlantică și în domeniul științific. [96,p.147]
La 19 mai 2006 țara noastră a semnat primul Plan Individual de Acțiune al Parteneriatului Republica Moldova-NATO, acest plan reprezentând un program extins de măsuri întreprinse cu sprijinul comunității euro-atlantice, care au drept obiectiv transformarea și ameliorarea sectorului de securitate și apărare națională a Republicii Moldova. În data de 17 august 2010 Guvernul Republicii Moldova a aprobat IPAP-ul Actualizat la noile necesități din domeniul securității naționale. Un moment important în contextul colaborării Republicii Moldova cu Organizația Atlanticului de Nord vizează și desfășurarea la Chișinău a reuniunii Consiliului Parteneriatului Euro-Atlantic în formatul sesiunii Grupului Consultativ pentru Politică Atlantică, în perioada 16-17 iunie 2011, care au reunit 59 de delegați din parte Secretarului NATO și a misiunilor țărilor membre. Un astfel de evenimente au avut loc pentru prima dată în Moldova , fiind apreciat efortul țării noastre și reuniunea calificată drept fiind de succes de către statele participante. Ulterior, la 13 iulie 2011 Consiliul Alianței Nord-Atlantice s-a convocat în formatul 28+Republica Moldova, pentru a desfășura consultări multilaterale privind aspectele implementării Planului IPAP, delegația moldoveană fiind condusă de către Ministrul Apărării și Ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene. În cadrul acestei reuniuni, folosind procedura tacită, NATO a adoptat Raportul final de evaluare a progresului implementării IPAP de către Republica Moldova. [182]
În contextul abordării aspectului stabilirii de relații de cooperare între Republica Moldova și organizațiile internaționale este necesar de menționat că, organizațiile cu vocație universală și regională, cum ar fi ONU, OSCE, Consiliul Europei și Uniunea Europeană, vor continua să rămînă o platformă importantă pentru democratizarea și modernizarea țării, consolidarea suveranității și independenței statului nostru, dar și arena principală pentru promovarea obiectivelor naționale în plan extern. Totodată, în prezent colaborarea cu organizațiile internaționale trebuie amplificată, ținând cont de problemele majore de ordin intern și extern ale țării noastre.
2.2. Elaborarea bazei politico-juridice de colaborare a Republicii Moldova cu Organizațiile Internaționale
După stabilirea relațiilor diplomatice cu organizațiile internaționale, în activitatea practică de realizare a politicii externe o importanță majoră o deține crearea cadrului juridic respectiv pentru dezvoltarea relațiilor multilaterale de colaborare, care reprezintă un element complementar și indispensabil pentru o mai bună înțelegere și o cunoaștere mai profundă politicii externe. Or, prin intermediul organismelor internaționale Moldova își promovează interesele naționale proprii, participă la colaborarea politică și economică internațională, devine un subiect deplin al dreptului internațional și totodată, permite țării noastre să se includă activ în rezolvarea diverselor probleme cu care se confruntă astăzi omenirea. [134,p.95-100]
Întâi de toate este necesar de subliniat faptul că, cadrul juridic al relațiilor internaționale ale Republicii Moldova poate fi tratat din două puncte de vedere: prin expunerea multiplelor tratate, acorduri, convenții și alte instrumente juridice internaționale la care Republica Moldova este parte și care prezintă reglementarea juridică a relațiilor internaționale ale statului și prin elucidarea mediului legal intern, care stabilește procedurile în urma cărora Republica Moldova devine parte la tratate internațional și modalitățile concrete prin care își va îndeplini angajamentele asumate prin tratate. [14,p.9]
În ceea ce privește mediul legal intern ca parte componentă a cadrului juridic al relațiilor internaționale ale Republicii Moldova, acesta include în sine totalitatea normelor juridice din sistemul național de drept, care stabilesc raportul între normele de drept internațional și cel intern, modul de încheiere, intrare în vigoare, îndeplinire a tratatelor internaționale la care este parte Republica Moldova, funcțiile și competența organelor de stat în domeniul politicii externe. Astfel de norme se conțin în Constituția Republicii Moldova, în Legea privind tratatele internaționale ale Republicii Moldova, în Regulamentul privind mecanismul de încheiere a tratatelor internaționale ș. a., Constituția Republicii Moldova reglementează principiile de realizare a politicii externe și activității diplomatice a statului. Astfel, în cadrul mai multor articole distingem anumite aspecte ale politicii externe a Republicii Moldova, fiind instituite, de exemplu, prin stipularea unor prevederi constituționale referitoare la rolul Guvernului, la atribuțiile Președintelui sau stipulările cu privire la respectarea dreptului internațional și a tratatelor internaționale. [30,p.229-235]
În ceea ce privește colaborarea Republicii Moldova în cadrul organizațiilor internaționale și aspecte ce țin de reprezentarea țării noastre sau modalitățile de încheiere a unui tratat internațional, nu putem să nu menționăm Convenția cu privire la relațiile diplomatice din 1961 și Convenția privind relațiile consulare din 1963, care reprezintă cadrul juridic internațional pentru implementarea dreptului de reprezentare a Republicii Moldova în relațiile cu toate statele ca și exercitarea dreptului statului moldovenesc de protecție diplomatică a cetățenilor săi pe teritoriul altor state.
În contextul stabilirii de relații diplomatice după proclamarea independenței, Republica Moldova aderă la un șir de convenții internaționale, adoptînd, în același timp, și în plan intern cadrul juridic adecvat pentru exercitarea calității de subiect al relațiilor internaționale. În acest sens, în 1992 a fost adoptată Legea cu privire la statutul misiunilor diplomatice ale Republicii Moldova în alte state [93] și Legea cu privire la statutul misiunilor diplomatice ale statelor străine în Republica Moldova[94], iar, mai tîrziu, în anul 2000 Legea privind tratatele internaționale ale Republicii moldova[92], iar în 2002 – Legea Republicii Moldova cu privire la serviciul diplomatic. [95]
În vederea dezvoltării colaborării Republicii moldova cu organizațiile internaționale un loc aparte aparține Ministerului Afacerilor Externe. În acest sens este necesar de menționat că în prezent este în vigoare Regulamentul privind funționarea MAEIE din 26.08.2011. [108] cel anterior, din 2005 fiind abrogat. În Regulament se indică că MAEIE este organul central de specialitate al administrației publice care asigură realizarea politicii externe a Republicii Moldova în concordanță cu interesele naționale, inclusiv monitorizarea și coordonarea procesului de integrare europeană a țării, în conformitate cu legislația în vigoare și programul de activitate al Guvernului. Regulamentul stabilește următoarele funcții de bază ale Ministerului:
elaborarea documentelor de politici publice, a actelor legislative și normative de punere în aplicare a acestora, în conformitate cu prioritățile de politică externă;
participarea la elaborarea, implimentarea, monitorizarea și evaluarea documentelor de politici publice naționale și sectoriale;
asigurarea, în numele său și al Guvernului Republicii Moldova a reprezentări pe plan intern și extern în domeniul său de activitate;
apărarea și promovarea pe plan extern a intereselor naționale ale Republicii Moldova, asigurînd caracterul unic al politicii externe a statului;
asigurarea reprezentării Republicii Moldova și promovarea intereselor naționale în statele lumii și în oraganizațiile internaționale, precum și în contextul reuniunilor, conferințelor forurilor internaționale;
contribuie, prin acțiuni de politică externă, la consolidarea statului de drept și a instituții lor democratice în societate;
contribuie prin mijloace diplomatice la atragerea și consolidarea sprijinului internațional necesar în vederea soluționării problemei transnistriene și retrageri trupelor și armamentelor străine de pe teritoriul Republicii Moldova;
acordă asistență și protecție drepturilor și intereselor legitime ale cetățenilor Republicii Moldova aflați în străinătate;
coordonează activitatea misiunilor diplomatice ale Republicii Moldova în străinătate;
colaborează în elaborarea, fundamentarea și realizarea politicii economice și comerciale a Republicii moldova;
inițiază și participă la negocieri în vederea îcheierii tratatelor internaționale etc.
Un loc important în cadrul juridic al relațiilor internaționale ale Republicii Moldova îl ocupă Carta Națiunilor Unite, care fundamentează colaborarea cu statele membre prin respectarea principiului egalității suverane a statelor, care permite stabilirea unor relații internaționale democratice. Acest principiu are o mare importanță, deoarece concomitent cu diversificarea și aprofundarea relațiilor internaționale ale Republicii Moldova are loc și formarea cadrului juridic ale acestora. Faptul că Republica Moldova a devenit parte la 586 de tratate multilaterale și tratate încheiate cu organizații internaționale și a 1344 de tratate bilaterale încheiate cu diferite state ale lumii este un argument convingător că relațiile internaționale ale Republicii Moldova au devenit raporturi juridice în care sunt clar stabilite drepturile și obligațiile părților, scopul urmărit, instrumentele, metodele și procedeele prin care pot fi atinse obiectivele propuse. [15,p.10]
Republica Moldova a devenit parte la Carta Națiunilor Unite la 2 martie 1992, însemnătatea acestui moment fiind consfințit prin articolul 8 al Constituției Republicii Moldova, în care este stipulat că țara se obligă să respecte Carta Organizației Națiunilor Unite și tratatele la care este parte, să-și bazeze cu alte state pe principiile și normele unanim recunoscute ale dreptului internațional. Acest articol pune probleme interesante de interpretare, atât cu privire la respectarea obligațiilor internaționale, cât și cu privire la raportul dintre dreptul internațional și dreptul intern. [53] Astfel, în articolul 8 este consacrat pricipiul primatului dreptului internațional asupra dreptului intern, prin care se stipulează intrarea în vigoare a unui tratat internațional ce conține dispoziții contrare Constituției va trebui precedată de o revizuire a acesteia. Constatăm că prin acest articol în calitate de principiu constituțional este încorporat unul dintre principiile fundamentale ale dreptului internațional, potrivit căruia statele trebuie să îndeplinească cu bună-credință obligațiile sumate conform dreptului internațional, potrivit căruia statele trebuie să îndeplinească cu bună-crdință obligațiile sumate. Declarația ONU asupra principiului dreptului internațional din 24 octombrie 1970 prevede: obligația de a îndeplini cu bună-credință obligațiile asumate conform Cartei ONU; obligațiile ce decurg din principiile și regulile general recunoscute dreptului internațional și cele asumate prin acordurile internaționale.
Carta ONU a fost adoptată la 16 iunie 1945 la San Fransisco și a intrat în vigoare la 24 octombrie același an. O analiză detailată relevă faptul că, Carta este compusă din preambul și 111 articole dispuse în 19 capitole, care vizează scopurile și princiipiile orgaizației, calitatea și statutul membrilor, organele de lucru, statutul Consiliului Suprem de Securitate, modalitatea de votare, modurile de reglementare pașnică a diferendelor, acțiunile în cazul actelor de agresiune, cooperarea economică și socială, acordurile regionale și alte aspecte. De asemenea, Carte cuprinde prevederi referitoare la Curtea Internațională de Justiție, precum și diverse dispoziții privind procedura de semnare, ratificarea și modificarea a Cartei. În esență Cartei, este încorporat efortul rațiunii umane de a făuri un model pentru scoaterea relațiilor dintre state de sub imperiul forței și arbitrajului, pentru așezarea lor pe postulatele dreptului și moralei, ale respectului existenței, egalității și lebertății fiecărei națiuni. În prezent sunt elaborate diverse programe privind reformarea ONU și modificarea Cartei ONU în corespundere cu noile realități și exigențe internaționale, însă Carta rămîne a fi produsul voinței celor 193 de state semnatare, pentru care scopul și principiile proclamate în Carta ONU au putere juridică supremă, fiind fundamentul relațiilor internaționale contemporane.
După primele alegeri parlamentare democratice, Republica Moldova, recunoscând că garantarea libertăților și apărarea demnității umane, asigurarea egalității efective în drepturi între oameni se situează printre obiectivele și îndatoririle principale ale statelor, asumîndu-și rîspunderea de a respecta principiile fundamentale ale dreptului internațional contemporan în domeniul dreptului omului, a aderat la Declarația Universală a Drepturilor Omului. La etapa actuală, activitatatea ONU în Moldova se desfășoară în conformitate cu Acordul de Parteneriat ONU – Republica Moldova și Planul de Acțiuni pentru periada 2013-2017 care a fost semnat la Chișinău în decembrie 2012 de către Șeful Guvernului Republicii Moldova. [135,p.28]
În ceea ce privește colaborarea Republicii Moldova cu Consiliul Europei, este necesar de menționat faptul că, prin ratificarea Statutului CoE de către Parlamentul național, depunerea acestuia având loc în data de 13 iulie 1995, țara noastră și-a asumat o serie de obligațiuni generale și speciale. Prin urmare, angajamentele generale vizează, în mare parte, aderarea la convenții gestionate de Consiliul Europei, abținerea de la unele acțiuni internaționale, precum și respectarea unor principii universale de drept: semnarea la momentul aderării a Convenției europene a drepturilor omului; ratificarea, într-un a de la aderare,a Convenției europene și a Protocoalelor adiționale nr. 1, 3, 4, 7, 11; semnarea și ratificarea Protocolului 6 la CEDO privind abolirea pedepsei cu moartea pe timp de pace, în 3 ani de la aderarea și menținerea moratorului la aplicarea pedepsei capitale până la abolirea completă; să recunoască, potrivit Protocolului 11, dreptul individual de recurs și jurisdicția obligatorie a CEDO; să semneze și să ratifice Convenția europeană pentru prevenția torturii, în decurs de 1 an de la aderare; să semneze și să ratifice Convenția-cadru pentru protecția minorităților naționale, în termen de 1 an de la aderare ș. a. .
În ceea ce privește obligațiunile specifice, acestea se referă la o serie de măsuri legislative de ordin intern, care prevăd în particular următoarele: aplicarea fără restricții pentru drepturile omului a articolelor 54 și 55 din Constituție; să fie schimbat și funcțiile Procuraturii, transformând această instituție într-un organ, care să fie în corcordanță cu statul de drept și standartele CoE; să fie create condiții pentru funcționarea și studierea limbii de stat; adoptarea unui nou Cod Penal și a unui nou Cod de Procedură Penală într-un an de la aderare ș. a. [126,p.100-101].
Astfel, de la momentul aderării, în conformitate cu angajamentele asumate, Republica Moldova a ratificat 75 și a semnat alte 21 convenții ale Consiliul Europei, care, prin implementarea lor, au generat un șir de amendamente legislative și instituționale în ordinea juridică internă. Dintre acestea menționăm: Convenția europeană pentru apărare drepturilor omului și libertăților fundamentale și Protocoalelor sale adiționale, Carta Socială Europeană, Carta autonomiei locale, Convenția-cadru privind minoritățile naționale, Convenția cu privire la lupta contra traficului de ființe umane, în acest context, Republica Moldova fiind prima țară care a ratificat și a promovat intens Convenția respectivă până la intrarea acesteia în vigoare ș. a. [163]
Totodată, Republica Moldova participă și la un șir întreg de acorduri parțiale sau extinse în calitate de membru cu drepturi depline sau ca observator, printre acestea: Statutul Fondului de Dezvoltare Socială al Consiliului Europei/ Banca de Dezvoltare a Consiliului Europe, Acord parțial privind Grupul de cooperare pentru combaterea abuzului și a traficului ilicit de droguri, Acord parțial deschis privind crearea Grupului de State contra Corupției, Comisia Europeană pentru Democrație prin Drept, iar din 2012 și la Acordul parțial privind Cardul de tineret în scopul promovării și facilitării mobilității tinerilor în Europa. [169]
Principalul domeniu al Colaborării dintre Republica Moldova și Consiliul Europei se referă la garantare drepturilor omului, acest aspect al Colaborării devenind posibil doar prin Fundamentale ale omului la 12 septembrie 1997, astfel statl nostru garantând cetățenilor săi dreptul la recurs la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului. Ratificarea CEDO a fost precedată de realizarea unui studiu de compatibilitate a legislației și elaborare unor modificări în legislație pentru a exclude o parte esențială a normelor contradictorii, susceptibile de a genera condamnări din partea Curții de la Strasbourg. [127,p.101]
În ceea ce privește colaborarea Republicii Moldova cu Uniunea Europeană, menționăm faptul că, elaborarea cadrului juridic de cooperare poate fi împărțit în două mari etape, acestea referindu-se la calitatea acordurilor și a statului țării noastre. Astfel, inițial, Colaborarea Republicii Moldova cu UE a poziționat țara noastră în calitate de partener al UE, fiind bazată pe Acordul de Parteneriat și Cooperare, care a intrat în vigoare în 1998 pentru o perioadă de zece ani. Din momentul punerii sale în aplicare, APC substituie Acordul între Comunitățile Europene și ex-URSS privind comerțul și cooperarea comercial-economică din 18 decembrie 1989. prin urmare, prin semnarea APC, relațiile Moldovei cu UE au cunoscut o nouă etapă de dezvoltare, una fundamentată pe principiile valorilor democratice, Acordul fiind interpretat drept un prim pas pe calea integrării graduale a Republicii Moldova în Uniunea Europenă. [46,p.6] Acest document instituționaliza relațiile între cele două la nivel de parteneri și oferea cadrul normativ necesar de a da start unui autentic dialog din mai multe perspective, fiind, în același timp, și o expresie a manifestării interesului UE în menținerea și consolidarea suveranității și independenței Republicii Moldova. În acest sens, obiectivele APC erau clar stipulate în favoarea asigurării unui cadru corespunzător dialogului între părți, care ar permite dezvoltare unor relații politice; promovării comerțului și investițiilor, precum și relațiilor economice armonioase între părți pentru a încuraja astfel dezvoltarea lor economică durabilă; asigurării bazei pentru colaborarea în domeniile legislativ, economic, social, financiar și cultural; susținerea eforturilor Republicii Moldova de consolidare a democrației, de dezvoltare a economiei și de finalizare a tranziției sale la economia de piață.
După APC, următorul, după importanță, document complex, semnat de Republica Moldova cu UE, pe 22 februarie 2005 a fost Planul de Acțiuni UE – Moldova. PAUEM a fost semnat în cadrul Politicii Europene de Vecinătate, iar lansare, în 2004, a PEV de către UE a însemnat adaptarea relațiilor bilaterale dintre UE și vecinii săi la o realitate nouă, marcată de extinderea UE din 2004, precum și de așteptarea extinderii din 2007, spre Estul și Sud-Estul Europei.
În 2008 a expirat termenul Acordului de Parteneriat și Cooperare, colaborarea Republicii Moldova cu UE necesitînd încadrarea sa în alt cadru juridic. Totuși, până la semnarea noului document juridic privind relațiile UE cu Republica Moldova au rămas valabile prioritățile și angajamentele de reformă necesare pentru a corespunde criteriilor politice de implementare a standardelor și principiilor comunitare: drepturile omului, standardele democratice; o justiție independentă și eficientă; probitatea guvernării, capacități administrative și combaterea corupției etc. [23,p.20-24] În aceste condiții, în 2004, cadrul juridic de colaborare între Republica Moldova, de o parte și Uniunea Europeană, de cealaltă parte a fost materializat prin Acordul de Asociere, astfel că, în urma Summit-ului de la Vilnius din 28-29 noiembrie, la care Republica Moldova a parafat Acordul de Asociere la UE, iar în data de 27 iunie 2014, la Bruxelles a urmat și semnarea lui, relațiile dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană au intrat într-o nouă fază, statul nostru obținînd deja statutul de asociat al UE. Negocierile privind semnarea viitorului Acord de Asociere între Republica Moldova și Uniunea Europeană au fost lansate încă în ianuarie 2010, acest proces însumînd un număr de 15 runde, inclusiv 7 runde de negocieri privind Acordul de Comerț Liber cu UE. Procesul de negociere a luat sfârșit prin parafarea Acordului de Asociere în cadrul Summit-ului de la Vilnius din 28-29 noiembrie 2013. După semnarea acestuia, Acordul a fost ratificat de Parlamentul Republicii Moldova în data de 2 iulie 2014, iar de Parlamentul European la 13 noiembrie 2014. În prezent, Acordul a fost ratificat de toate 28 state membre al Uniunii Europene.
În contextul acestor succese de moment înregistrate de Republica Moldova, este necesar de precizat unele detalii cu privire la însemnătatea unui Acord de Asociere între UE și un stat nemembru. Astfel, Acordul de Asociere al Uniuni Europene reprezintă un tratat dintre UE, pe de o parte, și o țară nemembră a UE, pe de altă parte. AA se încheie cu scopul de a crea un cadru larg de cooperare între părți. De obicei, domeniile incluse în AA se referă la relațiile politice, comerciale, sociale, culturale și de securitate. Încheierea acordurilor de asociere de către UE are la baza articolul 217 al Tratatului privind Funționarea Uniuni Europene, care prevede în mod expres:Uniunea poate încheia cu una sau mai multe terțe țări sau organizații internaționale acorduri ce stabilesc o asociere, implicînd drepturi și obligații reciproce, acțiuni copmune și proceduri speciale. [142]
În contextul semnării Acordului de Asociere, la 26 octombrie 2010, Comisia Europeană a transmis Guvernului Republicii Moldova Recomandările cheie și Recomandările adiționale, enumerând domeniile (în total13) în care sunt necesare progrese suplimentare pentru a pregăti lansarea și ulterior a facilita negocierile privind instituirea Zonei de Liber Schimb Aprofundat și Cuprinzător (ZLSAC) Republica Moldova-UE. Pe baza acestor recomandări a fost elaborat și aprobat, prin Hotărârea Guvernului nr. 1125 din 14 decembrie 2010, Planul de Acțiuni cu măsuri specifice pentru fiecare domeniu în parte și termeni de implementare pentru acestea, care prevede și prezentarea în adresa Comisiei Europene a rapoartelor de progres trimestrial. [176] Uniunea Europeană a decis pe 5 septembrie 2012 lansarea negocierilor oficiale cu Republica Moldova și Georgia pentru semnarea Acordului de Liber Schimb Aprofundat și Cuprinzător (ALSAC) dintre cele două părți. Karel De Gucht, comisar UE pentru comerț, a declarat: ,,Vrem să stabilim un cadru stabil și solid pentru legăturile noastre economice cu țările din Parteneriatul Estic, mai exact Moldova și Georgia. Cele duă țări au marcat progrese suficiente, dar și au înregistrat un set de condiții pentru a putea să purceadă la integrarea economică cu piața internă din UE.
În ceea ce privește baza juridică de cooperare între Republica Moldova – NATO, aceasta este determinată de documentul-cadru al Parteneriatului pentru Pace, Programul individual de parteneriat și Statutul consiliului parteneriatului euro-atlantic. Avantajele acestei cooperări sunt multiple: pe lângă sporirea interoperabilității forțelor armate, Republica Moldova beneficiază de asistență în realizarea unor proiecte importante, spijinul fiind solicitat expres de către țara noastră și acordat, în funcție de disponibilitatea statelor-membre al Alianței Atlanticului de Nord.
Așa dar, în vederea dezvoltării unor activități concrete de colaborare a Republicii Moldova cu organizațiile internaționale, a fost un cadru juridic destul de vast, care constă din tratate, convenții, acorduri la care țara noastră este parte. Totodată, o semnificație importantă are și cadrul juridic intern, care este racordat la standardele internaționale. Prin, semnarea unor documente juridice în domeniu, Republica Moldova a obținut posibilitatea de a participa la soluționarea multor probleme globale și regionale, dar și oportunități de promovare a interesului său național.
2.3. Specificul activității practice cu Organizațiile Internaționale
Globalizarea, după cum este cunoscut, a contribuit la extinderea diplomației multilaterale, dar și a complexității acesteia. S-a dovedit că aceasta este mai indicată pentru soluționarea problemelor condiționate de globalizare, decît diplomația bilaterală. Soluționarea celor mai stringente probleme ale relațiilor internaționale implică un număr tot mai mare de state, care se constituie organizații internaționale, cu scopul realizării lor.
Între diplomația bilaterală și cea multilaterală (realizată în cadrul organizațiilor internaționale), există o serie de diferențe. Prima dintre diferențe se referă la baza de cunoștințe și informații care sunt necesare pentru un anumit tip de diplomație. În diplomația tradițională (bilaterală) diplomatul care reprezintă țara sa în capitala unui alt stat trebuie să cunoască detailat interesele naționale ale ambelor părți. El trebuie să știe în ce caz aceste interese coincid și în ce caz acestea diferă. El trebuie să cunoască și să înțeleagă sistemul politic și cultura politică a țării-gazdă și să fie familiarizat cu persoanele care constituie elita țării.
Pentru a activa cu succes în domeniul diplomației multilaterale, trebuie ținut cont de părerea majorității participanților din alte țări, dar și de cea a altor organizații internaționale. Problemele discutate la ședințele multilaterale pot fi aceleași ca și în diplomația bilaterală, dar abordarea acestora de către participanți are o tematică internațională mai amplă. Astfel, diplomații în cadrul acestui sistem specific al relațiilor multilaterale, trebuie să fie capabil de a se adopta la un mediu politic și cultural mult mai variat, în care trebuie să se cunoască și să se țină cont de interesele naționale ale unui număr mare de țări.
Cea de-a doua diferență a caracterului serviciului diplomatic în cadrul diplomației multilaterale de cerințele diplomației tradiționale constă în faptul că primul tip este însoțit de permanente contacte personale cu un număr mare de personae. Prin urmare, capacitatea de a întreține relații de colaborare cu colegii, indiferent de diferențele lor politice, economice și culturale sunt mai important de în cadrul forurilor multilaterlae, decît în cadrul relațiilor bilaterale, când ponderea politică și militară ale celor două țări este un factor mai important decât diferențele lor ideologice și culturale.
Cea de-a treia diferență a diplomației multilaterale față de cea bilaterală, care influențează specificul serviciului diplomatic, implică activitățile publice ale organizațiilor internaționale și utilizarea regulilor de procedură parlamentară în instituțiile lor. Organizațiile internaționale au, în mare măsură, aceleași model de structură a procesului de adoptare a deciziilor ca și în majoritatea parlamentară. Dar există diferențe semnificative între instituțiile legislative ale statului și structurile similare ale celor mai multe organizații internaționale. Se cunoaște că nici un salariat al ONU, inclusiv Secretarul general, nu are nici o putere și autoritate la fel cum ar fi prim-ministrul britanic sau speakerul Camerei Reprezentanților a Congresului SUA. Cu toate acestea, în cadrul ONU nu există disciplină de partid, iar statele pot aplica dreptul lor la votul în bloc. Teoretic, diplomații în cadrul Națiunilor Unite ar trebui să voteze în conformitate cu instrucțiunile oferite de către MAE al țării sale. Dar practic ei sunt relativ mai independenți decât diplomații care activează în cadrul relațiilor bilaterale.
Organizațiile internaționale sunt un mediu favorabil de afirmare pentru statele mici. Mai mult de jumătate din toate națiunile independente sunt state mici și slab dezvoltate, dar suverane și subiecții egali ai dreptului internaționale. În practică, ele își pot asigura interesele lor pe arena internaționlă prin unirea forțelor. Organizațiile internaționale crează pentru statele mici forme instituționale, prin intermediul cărora acestea pot constitui la început asociații speciale, cum ar fi ,, Grupul celor 77’’, care mai departe vor proteja interesele acestora. Deoarece cele mai multe organizații internaționale funcționează în baza principiului ,, o țară-un vot’’, aceste asociații măresc posibilitatea obținerii majorității în procesul de adoptare a deciziilor. Ca urmare, serviciul diplomatic a statelor mici poate avea o influență considerabilă asupra rezultatelor votului, sau conținutul anumitor rezoluții și respectiv promovarea intereselor naționale. [138,p.129-130]
Locul organizațiilor internaționale în dreptul diplomatic este calificat în mod diferit în literatura de specialitate. Astfel, autorul român I. Anghel clasifică diplomația care se desfășoară în cadrul organizațiilor internaționale sub patru unghiuri de vedere:
a) sub raportul poziției statelor față de organizația internațională respectivă. Acest raport se reflectă prin politica statelor față de o organizație internațională, exercitată prin două mijloace: trimiterea de reprezentații la reuniunile organelor ecestei organizații și crearea de misiuni permanente acreditate pe lângă organizația respectivă;
b) sub raportul diplomației unui stat față de alte state în cadrul organizațiilor internaționale respective. Acest raport se reflectă prin posibilitatea statelor de a folosi organizațiile internaționale, mai ales cele cu caracter politic (ca Organizația Națiunilor Unite), drept o tribună importantăpentru sine. Concomitent, organizațiile internaționale oferă posibilități de a efectua contacte bilaterale cu alți membri ai organizației respective;
c) sub raportul diplomației organizațiilor internaționale față de statele membre sau statele terțe. Acest raport se reflectă prin trimiterea de către organizația internațională a unor misiuni diplomatice (temporare sau permanente) , într-un stat și pe de altă parte, prin deciziile pe care organizația internațională le adoptă, care sunt obligatorii doar pentru statele care le acceptă;
d) sub raportul diplomației organizațiilor internaționale față de alte organizații internaționale. Acest raport se reflectă prin faptul că organizațiile internaționale urmăresc idealuri comune pentru statele care sunt membri ai organizației date. [11,p.250-251]
Anumite deosebiri se poate de constatat atunci când se analizează funcțiile unei ambasade (în cazul diplomației bilaterale tradiționale) și funcțiile reprezentanței permanente pe lângă o organizație internațională. Astfel, conform Convenției de la Viena privind relațiile diplomatice din 1961 (art.3), funcțiile unei ambasade constau în special în:
a reprezenta statul acreditat în statul acreditar;
a ocroti în statul acreditar interesele statului acreditat și ale cetățenilor săi, în limitele admise de dreptul internațional;
a aduce tratative cu guvernul statului acreditar;
a se informa prin toate mijloacele licite despre condițiile și evoluția evenimentilor din statul acreditar și a raporta cu privire la aceasta guvernului statului acreditant;
a promova relații de prietenie și a dezvolta relațiile economice, culturale și științifice între statul acreditant și statul acreditar; [54,p.299]
Cât privește funcțiile unei reprezentanțe permanente pe lângă o organizație internațională, deși sunt asemănări cu funcțiile pe care le exercită o ambasadă. Astfel, funțiile unei reprezentanțe permanente pe lângă o organizație internațională se divizează în anumite dimensiuni
Funțiile principale a reprezentaței permanente sunt:
de a asigura legătura între statul său și organizația internaționlă respectivă;
de a reprezenta statul trimițător;
de a negocia cu organizația internațională;
de a observa și a informa statul său despre ceea ce se întâmplă în cadrul organizației internațională;
de a pune la dispoziția organizației internaționale informațiidespre anumite evenimente care se desfășoară în statul trimițător.
Funcțiile specifice ale reprezentanțelor (misiunilor) permanente sunt:
de a asigura participarea statului său la viața juridică și politică a organizației internaționale respective;
de a contribui la realizarea scopurilor pentru care organizația internațională respectivă a fost creată.
Funcțiile tipice ale reprezentanțelor (misiunilor) permanente sunt:
a informa organizația internațională despre nevoile de ajutor pe care le are statul său;
de a promova cooperare internațională respectivă [131,p.113]
În procesul instituiri unei misiuni diplomatice permanente dar și a selectării personalului cestei misiuni sunt anumite diferențe față de începutul activității ambasadelor.
Înființarea reprezentanței (misiuni) permanente pe lângă organizația internațională o permit. Statul nou admis nu are nevoie de permisiune de la organizație pentru a înființa o reprezentanță (misiune) permanentă pe lângă ea și nu trebuie să obțină argumentul acesteia (ca în cazul ambasadorilor). Totodată, statul de sediu al organizației nu se poate opune înființării unei reprezentanțe permanente al unui stat membru al organizației care se află pe teritoriul său. Or, organizația internațională este obligată să modifice (să informeze) statul de sediu înființarea unei misiuni permanente al unui stat membru, iar statul de sediu ia cunoștință, fără a putea ridica obiecții în ce privește înființarea misiunii. [31,p.113]
Statul gazdă al organizației internaționale are obligația să sprijine misiunea permanentă în îndeplinirea obligațiilor sale. Astfel, statul de sediu facilitează obținerea cladirilor necesare pentru misiunea respectivă și garantează privilegiile și imunitățiile de care beneficiază personalul acesteia în baza reglementărilor internaționale în vigoare. Evident, aceste obligații sunt asumate și exercitate în baza principiilor cooperării și respectului reciproc, care guvernează funcționarea organizației respective. [97,p.245]
Referitor la structura misiunii permanente se cere de menționat că nu există o categori a acestora după rang; , oricare ar fi rangul-ministrul sau ambasador, al șefului reprezentanței, misiunile permanente au aceleași statut și nu există între ele o ordine de precădere din acest punct de vedere. Structura și mărimea efectivului unei misiuni permanente depind în bună măsură de importanța statului pe care îl reprezintă, de importanța organizației la care ea este trimisă, dar și de atenția pe care o acordă statul respectiv acelei organizații.
Referitor la mărimea efectivului, aceasta este stabilită de statul în cauză; în acest domeniu nu are aplicațiune regula că statul primitor are dreptul de a cere o limitare a efectivului (cum se întâmplă în cazul efectivului ambasadelor).
Cu toate acestea, statele de sediu sunt preocupate de posibilitatea de a exercita un control asupra dimensiunii misiunilor permanente.
Din punctul de vedere al organizării interne, misiunea permanentă se propie foarte mult de ambasade (misiunile diplomatice clasice). Așa, orice misiune permanentă depinde de administrația națională, iar membrii ei sunt pe deplin răspunzători față de autoritățile care i-au desemnat și le-au fixat atribuțiile.
În ce privește structura personalului unei misiuni permanente, practica generală constă în a avea două categorii de personal: personal cu caracter diplomatic și personal administrativ și tehnic; titlurile acordate personalului diplomatic al misiunii permanente nu diferă de cele purtate de agenții diplomatici din cadrul ambasadelor ( consilieri, secretari, atașați etc.). Singurii care fac excepție sunt șefii de misiune ( care poartă titlul de reprezentant permanent sau reprezentant permanent adjunct, dar și aceștia posedă rangul de ambasador sau de ministru.)
Ca și misiunile diplomatice tradiționale (ambasadele), misiunile permanente pot avea birouri specializate pe categoriile de probleme de care se ocupă. Structura misiunilor variază de la organizație la organizație, precum și de la stat la stat, neexistând uniformitate. Din această cauză în acest sens nu se poate face o descriere generală.
Așa dar, misiunea permanentă este condusă de obicei de un ambasador-reprezentant permanent. Persoana cu cel mai înalt grad care urmează după șeful misiuni, îl va înlocui pe acesta în caz de absență temporară (change d’affaires par interim); ea va fi notificată Secretarului general al organizației, în conformitate cu regulamentele internaționale în vigoare. [12,p.273]
Un reprezentant permanent acreditat pe lângă o organizație internațională trebui să prezinte un document (scrisoare de acreditare) , care sunt adresate organului executiv al organizației internaționale (Secretarului General sau Directorului General). Scrisorile de acreditare sunt semnate, conform legislației fiecărui stat, de către șeful statului sau guvernului. [32,p.115] De remarcat că procedura de înmânare a scrisorilor de acreditare de către reprezentantul permanent este este mai simplificată de cât una din aspectele de activitate a organizațiilor internaționale se referă la gradul de dependență al funcționarilor organizațiilor internaționale față de statele pe care le reprezintă. De remarcat că la începuturile activității organizațiilor internaționale, în secretariatele lor, de regulă, lucrau reprezentanții țărilor în care organizația își avea sediul. Însă deja în activitatea Ligii Națiunilor a apărut fenomenul secretariatului internațional – a funcționarilor civili cointeresați în măsură mai mare de realizarea obiectivelor se stăteau în fața Ligii, decât de servirea intereselor țării din care ei proveneau. ONU a preluat această concepție, astfel că în documentele statelor ale organizațiilor se menționează următoarele:
În îndeplinirea îndatoriilor sale, Secretarul General și personalul său nu vor solicita și nici nu vor primi instrucțiuni de la vre-un guvern sau de la vre-o autoritate exterioară Organizației. Ei se vor abține de la orice act incompatibil cu situația lor de funcționari internaționale, răspunzând numai față de organizație;
Fiecare membru al Națiunilor Unite se obligă să respecte caracterul exclusiv internațional al funcțiilor Secretarului General și al personalului și să nu caute să-i influențeze în exercitarea sarcinilor. [34,p.67-68]
După cum putem constata, o organizație internațională este reprezentată prin Secretariat, adică, prin funcționarii săi, care primesc o împuternicire în acest scop. Secretariatul unei organizații internaționale, ca organ tehnic, împreună cu organele deliberative (Adunarea Generală și Consiliul), formează mecanismul destinat să transpună în viața obiectivele organizației. Așa cum reprezentanții permanenții ai statelor sunt purtătorii de cuvânt ai țării sale, la fel și funcționarii sunt purtătorii de cuvânt ai organizației.
Noțiunea funcționar internațional desemnează o persoană care are calitatea de agent sau de fucționar civil al unei organizații internaționale. În ultimii ani în practică ONU a început să se utilizeze și noțiunea ,,membru al personalului’’ , care cuprinde categoriile de funcționarii, experții și, în general, toate persoanele care îndeplinesc funcții sau servicii în sistemul Națiunilor Unite. Este necesar de menționat că în cadrul Secretariatului ONU activează circa 22.000 de funcționari internaționali, iar în sistemul Națiunilor Unite, incluzînd și instituțiile specializate ale ONU, mai mult de 35.000 de funcționari internaționali.
În conformitate cu regulile de recrutare, pe care fiecare organizație internațională le stabilește prin regulamentele sale, numirea funcționarului internațional este efectuată printr-un act de investitură, emanând de la structurile organizației. Intrarea în exercițiu a funcționarului internațional are loc pe baza unei proceduri speciale, jurământul internațional, care se aplică în cadrul organizației internaționale respective. Funcționarii internaționali sunt persoane care n-au nici o legătură cu unul din statele membre ale organizației internaționale, ei aparțînând categoriei de persoane care sunt independente față de aceste state, inclusiv față de statele ai căror cetățeni sunt. Principiul independenței funcționarului internațional față de state este afirmat de către toate organizațiile internaționale. [33,p.115-116]
În acest context se cere de menționat că și în cadrul Comisiei Europene activitatea cotidiană a acesteia este desfășurată de funcționari, experți, traducători și personal cu atribuții de secretariat. Obligațiile funcționarilor comunitari sunt:
să rămână independenții în desfășurarea activității lor, singurul criteriu valabil fiind interesul comunitar. Le este interzis să solicite sau să accepte instrucțiuni de la guverne, autorități, organe sau persoane străine de instituția care lucrează. Orice activitate externă, retribuită sau nu, are nevoie de avizul instituției. Funcționarul comunitar trebuie să declare natura activităților soției/soțului ;
să fie neutru, ceea ce îl obligă pe funcționarul comunitar să se obțină de la exprimarea publică a opiniilor care pot afecta demnitatea funcției sale;
să acționeze cu onestitate și discreție la terminarea mandatului, astfel încât să nu utilizeze în interes personal cunoștințele dobândite în timpul mandatului;
să păstreze secretul profesional, orice apariție publică sau orice, articol/carte având nevoie de aprobarea superiorilor;
pozițiile individuale exprimate public nu pot fi considerate ca fiind ale instituției, cel care o face asumându-și consecințele. [18,p.183-184]
După cum putem aprecia, activitatea diplomatică prin intermediul organizațiilor internaționale are anumite trăsături care o deosebesc de cea realizată în cadrul diplomației internaționale. Diferențele sunt atât de ordin pur cotidian, când diplomații organizațiilor internaționale sunt în permanente contacte, dar și privind modul de votare, de coalizare a statelor mici în vederea expunerii interesului lor național. Anumite deosebiri apr și în exercitarea de către organizațiile internaționale a funcțiilor sale, precum și în existența unei anumite grupe de diplomații, care constituie categoria funcționarilor internaționali.
Astfel, se poate de remarcat că după proclamarea independenței din 1991 Republica Moldova a desfășurat o activitate destul de intensă în domeniul extern, unde, concomitent cu stabilirea relațiilor diplomatice cu diverse state și deschiderea ambasadelor, a avut loc și procesul de accedere a țării noastre în organizațiile internaționale. Țara noastră a devenit membru al ONU, OSCE, Consiliul Europei, s-a instituit o colaborare destul de variată cu Uniunea Europeană, au fost desfășurate anumite forme de colaborare cu Organizația Atlanticului de Nord. Pe parcursul câtorva ani a fost elaborată și baza politico-juridică necesară de colaborare cu structurile internaționale. În așa mod, Republica Moldova a devenit participant activ la viața organizațiilor internaționale, în care activitățile diplomatice sunt într-o anumită măsură diferite față de activitatea diplomatică tradițională, deși se urmărește același scop-realizarea intersului național.
III. DIMENSIUNILE PRIORITARE DE COLABORARE A REPUBLICII MOLDOVA CU ORGANIZAȚIILE INTERNAȚIONALE LA ETAPA ACTUALĂ
3.1. Colaborarea Republicii Moldova cu Organizațiile Internaționale în consolidarea sistemului democratic
În baza prevederilor Constituției, drept obiective în politica sa externă Republica Moldova urmărește: consolidarea independenței și a suveranității țării, asigurarea integrității teritoriale, afirmarea țării în calitate de factor da stabilitate pe plan regional, contribuirea la promovarea reformelor social-economice necesare pentru tranziția la economia de piață și ridicarea bunăstării populației și nu în ultimul rând, edificarea statului de drept în care vor fi garantate și aduse la nivelul standardelor internaționale, drepturile și libertățile fundamentale ale omului, precum și ale persoanelor aparținând minorităților naționale. [133,p.97]
Prin urmare, Republica Moldova, în calitate de stat aflat în tranziție, își propune drept obiectiv principal edificarea statului de drept, în acest context fiind necesar de specificat faptul că, statul de drept poate fi înțeles drept un concept politico-juridic ce definește o formă a regimului democratic de guvernământ din perspectiva raporturilor dintre stat și drept, dintre putere și lege prin asigurarea domniei legii și a drepturilor, a libertăților fundamentale ale omului în exercitarea puterii.
Realizarea acestui deziderat presupune respectarea anumitor principii impuse de specificitățile statului de drept, precum: principiul separației puterilor în stat, principiul supremației legii, principiul echității sociale și a egalității în drepturi, principiul democratismului ș. a. Prin urmare, elaborarea unei activității privind cooperarea Republicii Moldova cu structurile internaționale în vederea edificării statului de drept vizează asistența acordată țării noastre, dar și monitorizarea angajamentelor asumate în contextul respectării acestor principii.
Separația puterilor în stat constituie o trăsătură definitorie majoră a statuluiu de drept, fiind principalul mecanism de evitare a concentrării puterii în mâinile unui singur deținător, principala garanție a drepturilor și a libertăților fundamentale. Legea supremă a țării noastre prevede expres acest principiu în articolul 6, conforma căruia: În Republica Moldova puterea legislativă, executivă și judecătorească sânt separate și colaborează în exercitarea prerogativelor ce le revin, potrivit prevederilor Constituției. [52] În aceste condiții, prin aderarea la structurile internaționale, țara noastră s-a angajat să demareze un amplu proces de reformare a justiției și a instituțiilor de drept.
Procesul de reformare este unul din punctele incluse și în textul Acordului de Asociere a Republicii Moldova cu UE, astfel încât conținutul Titlului II relevă faptul că dialogul politic va fi concentrat pe eficiența reformei interne și a cooperării în domeniul politicii externe și de securitate. Reforma internă țintește spre asigurarea unei bune guvernări prin: sporirea eficacității instituțiilor democratice și a statului de drept; respectarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului; continuarea reformelor în sistemul judiciar, asigurarea independenței sistemului judiciar, imparțialității și eficacității organelor de drept, dar și combaterea eficientă a corupției, inclusiv prin sporirea cooperării internaționale.
Rolul UE, în contextul reformelor în domeniul justiției și a instituțiilor de drept demarate de către autoritățile din Republica Moldova, se remarcă și în plan financiar, prin acordarea unui suport bugetar total de 60 milioane euro, în vederea implementării acțiunilor prevăzute în Strategia de Reformă în Sectorul Justiție pentru anii 2011-2016. În aprilie 2015, Ministerul Justiție a organizat ședința Consiliului Național pentru Reforma Organelor de Ocrotire a Normelor de Drept al Republicii Moldova, în cadrul căreia a fost prezentat Raportul privind gradul de implementare a Strategiei de Reformă pentru anul 2014. Potrivit datelor Ministerului Justiției. Către acea dată fusese realizate 69 % din acțiunile programate, ceea ce constituie o dinamică pozitivă a implementării acestui document de politici.
Printre cele mai importante realizări ale anului 2014 în procesul de reformare demarat au fost remarcate următoarele: înregistrarea anumitor evoluții pozitive la capitolul reforma Procuraturii, adoptarea Legii privind răspunderea disciplinară a judecătorilor, avansarea la nivel normativ a procesului de reformă al Centrului pentru Drepturile Omului ș. a. . La rândul său, șeful delegației UE în Republica Moldova, Pirkka Tapiola, a atenționat asupra necesității de a accelera adoptarea unei noi Legi cu privire la Procuratura și alte aspecte ale reformei în sectorul justiției. De asemenea, el a menționat asistență financiară și tehnică a UE: în acest domeniu și a amintit despre condiționalităților pentru a primi tranșele suplimentare ale sprijinului bugetar prevăzut în Acordul financiar relevant între UE și Republica Moldova. [170]
Un rol la fel de proeminent și chiar decisiv în contextul respectării principiilor statului de drept în Republica Moldova îl deține Comisia pentru Democrație prin Drept a Consiliul Europei, cunoscut sub denumirea de Comisia pentru Democrație de la Veneția, care, în activitatea sa, urmărește îndeplinirea celor trei principii ale patrimoniului constituțional european: consolidarea democrației, edificarea statului de drept și respectare adrepturilor omului. În acest context, concretizăm faptul că toate statele membre ale CoE sunt membre ale Comisiei de la Veneția, țara noastră obținând această calitate imediat după aderarea la CoE, în anul 1996. Printre cele mai importante recomandări emise de către Comisiei pentru țara noastră, în contextul racordării legislației naționale la cea europeană, vizează actualizarea Constituției, avizarea proectului privind finanțarea partidelor politice, avizarea Concepției de reformare a Procuraturii ș. a.
În contextul respectării principiului separației puterilor în stat Comisia de la Veneția în martie 2015 a avizat pozitiv noul proiect al Legii cu privire la Procuratură, scopul căruia se referă la modernizarea și sporirea eficienței procuraturii, iar rezultatul scontat este ca procuratura să devină un sistem ierarhic bine definit, independent pe interior și pe exterior. După avizul primit din partea Comisiei de la Veneția, reprezentanții UE la Chișinău a prezentat Raportul de Progres al Republicii Moldova în cadrul Politicii Europene de Vecinătate 2014, ce estimează implementarea Agendei de Asociere UE Republica Moldova. Printre principalele recomandări expuse în Raport este vizată și cea privind independența instituțiilor de drept. Astfel, șeful delegației UE la Chișinău, P. Tapiola a salutat intenția guvernării noastre de a adopta principalele legi ce vizează domeniul justiției, dar a atenționat și asupra faptului că reforma justiției trebuie să continuie, iar Centru Național Anticorupție și Comisia Națională de Integritate trebui să devină pe deplin independente. [174]
De remarcat însă că acest termen nu a fost respectat. Doar la 25 februarie 2016 Parlamentul a aprobat o nouă lege cu privire la procuratură, un document important în contextul reformei justiției și care este cerut de partenerii externi ai Republicii Moldova, atât de Uniunea Europeană, cât și de Consiliul Europei.
Documentul prevede un șir de modificări importante în activitatea și funcționarea procedurii, inclusiv procedura de alegere a Procurorului General, care urmează să fie numit de șeful statului, la propunerea Consiliului Superior al Procurorilor, și nu de Parlament, cum este în prezent. Termenul funcției Procurorului General se va urmări de la 5 la 7 ani. Legea a fost votată cu o majoritate de 65 de voturi și va intra în vigoare la 1 august 2016.
Un alt principiu, care trebuie să fie respectat într-un stat de drept, vizează supremația legi, esența acestui principiu reducându-se la faptul că, există stat de drept numai acolo unde domină legea, astfel că pentru toți respectarea dreptului este, deopotrivă egală și obligatorie. În conformitate cu prevederile Acordului de Asociere a Republicii Moldova la UE, principiul supremației legii urmează să asigure independența sistemului judiciar, accesul cetățenilor la justiție și dreptul la un proces echitabil. În sensul respectării acestui principiu, este necesar de atenționat asupra faptului că una din problemele stringente vizează extinderea dimensiunilor corupției, fenomenul negativ care afectează consolidarea statului de drept și care împiedică dezvoltarea democratică a instituțiilor judiciare în Republica Moldova.
Combaterea corupției a devenit una din direcțiile prioritare de colaborare și în plan multilateral, organismele internaționale elaborând diferite mecanisme în acest sens. Astfel, Comitetul de Miniștri al CoE a conștietizând acest lucru a instituit, în mai 1998, Grupul de State contra Corupției sau grupul GRECO. Republica Moldova a aderat la GRECO în 2001, prin Legea nr. 297 din 22 iunie 2001, astfel aliniindu-se la categoria statelor care duc o luptă aprigă împotriva corupției.
Evaluare Republicii Moldova de către GRECO la acest capitol a avut loc în perioada 23-27 martie 2015, iar Raportul de conformitate a fost publicat în aprilie, indicând nivelul conformității pe două tematici: incriminările și transparența în finanțarea partidelor politice și a campaniilor electorale. La capitolul incriminări, în vederea aprecierii nivelului de conformitate a cadrului național cu dispozițiile din Convenția penală privind corupția și ale Protocolului adițional, GRECO indică asupra efortului considerabil al autorităților de la Chișinău în procesul implementării majorității recomandărilor. Cu referire la transparența finanțării partidelor politice, a fost salutată adoptarea în lectură finală în data de 19 martie 2015 a proiectului de lege privind subiectul vizat. [181]
Potrivit datelor prezentate de către Transparencz International pentru anul 2014 Republica Moldova, are un sector public destul de corupt, ocupând locul 103 din cele 175 de țări, cu un indice de percepție a corupției de 35 din 100. [190] În acest sens, Comisia Europeană în Raportul de Progres al Republicii Moldova în cadrul Politicii Europene de Vecinătate pentru anul 2014, recomandă intensificarea luptei împotriva corupției și concentrarea pe combaterea acesteia, în condițiile în care Republica Moldova nu a înregistrat progrese remarcabile în anul 2014.
La capitolul luptei cu corupția este necesar de subliniat că în pofida existenței Centrului Național Anticorupție, dar și a Comisiei Naționale de Integritate, Republica Moldova se confruntă cu probleme majore de combatere a acestui flagel. Specialiști în domeniu consideră că activitatea împotriva corupției nu a fost o manifestare a voinței politice de a lupta cu acest viciu, ci o condiție impusă de partenerii de dezvoltare, pentru obținerea suportului financiar și economic. Astfel, combaterea corupției este mimată pentru a obține acest suport. Toleranța față de corupție în Republica Moldova este alimentată de o serie de factori de ordin social-politic, care au contribuit la politizarea organelor de drept și a autorităților de reglementare ale statului de liderii corupți ai partidelor politice, care au creat un cerc vicios al mecanismului de corupție. [22,p.30]
Situația alarmantă care s-a creat în Republica Moldova în lupta cu corupția a neliniștit conducerea Uniuni Europene. Solicitând în formă hotărâtă autorităților de la Chișinău:
să implementeze reforme care vizează aspecte precum politizarea instituțiilor de stat, corupția sistemică și reforma administrației publice. Implimentarea acestor reforme ar favoriza transparența și responsabilitatea în gestionarea finanțelor publice, precum și în procesul de elaborare a politicilor;
având în vedere lipsa de independență a sistemului judiciar, Consiliul a subliniat importanța reformelor care asigură independență, eficiență, transparență și responsabilitatea acestuia, precum și lupta împotriva corupției. În cadrul sistemului judiciar, care trebui să fie tratat ca obiectiv prioritar, să se promoveze judecători cu merite în calitatea lor.
Un alt pilon al statului de drept vizează principiul echității sociale și egalității în drepturi, majoritatea specialiștilor considerând că, nucleul statului de drept trebuie să-l constituie drepturile omului, ele formând criteriul fundamental de distincție între țările în care există un stat de drept și țările în care lipsește. Calea spre construirea unui sistem de protecție internațională a drepturilor omului și stabilirea obligației unei cooperări internaționale în acest domeniu a fost deschisă de Carta ONU.
O dimensiune importantă în contextul edificării statului de drept pentru o societate în tranziție ca Republica Moldova este asigurarea drepturilor omului. Promovarea și protejarea drepturilor omului este un principiu fundamental al democrației în general, totodată, fiind un reper importat în devenirea noastră ca stat independent, în căutarea indentității noastre și afirmarea în plan internațional în calitate de stat cu adevărat democratic.
Făcând o retrospectivă cu privire la acțiunile realizate în plan, putem sublinia faptul că, în perioada februarie 2005 – ianuarie 2010, în domeniul respectării drepturilor omului în Republica Moldova a fost înregistrat un șir de realizări, sub imboldul recomandărilor ONU, CoE, UE, în calitate de structuri principale în domeniul respectării drepturilor și libertăților fundamentale ale omului. Printre acestea se evidențiază: adoptarea Legii pentru modificarea art. 24 din Constituția Republicii Moldova abolind pedeapsa cu moarte în toate circumstanțele; ratificarea protocoalelor 13 și 14 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a Protocolului Opțional la Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice; aprobarea Regulamentului privind activitatea coordonatorului în domeniul drepturilor omului; adoptarea Planului de Acțiuni pentru susținerea romilor din Republica Moldova pe anii 2007-2010; aprobarea Legii cu privire la protecția datelor cu caracter personal. Un pas esențial efectuat în ultimii ani în vederea consolidării cadrului național în domeniul drepturilor omului a fost elaborarea și adoptarea unui Plan național cuprinzător de acțiuni în domeniul drepturilor omului pentru anii 2011-2014. În același scop, în februarie 2012 a fost instituită o comisie sub conducerea vice-prim-ministrului pentru coordonarea, monitorizarea și raportarea cu privire la implementarea acestui plan. [159]
În ceea ce privește corelarea acțiunilor interne cu cele pe dimensiunea multilaterală, este necesar de subliniat faptul că, după ratificarea de către Republica Moldova a mai multor Convenții ONU, inclusiv în 2010 a Convenției privind Drepturile Persoanelor cu Dizabilități, forul de la New York susține Guvernul în elaborarea Strategiei pentru Incluziunea Socială a Persoanelor cu Dizabilități și a Panului de Acțiuni să identifice acțiunile pe care să le întreprindă Moldova pentru a garanta drepturile persoanelor cu dizabilități.
Prin urmare, promovarea drepturilor omului constituie chintesența activității Națiunilor Unite în Moldova. Începând cu anul 2004, ONU oferă premii pentru cele mai bune practici de promovare a drepturilor omului de către organizațiile non-guvernamentale și mass-media, premiile fiind oferite în cadrul Galei de premiere în domeniul drepturilor omului, organizată anual pe 10 decembrie, de Ziua Internațională a Drepturilor Omului, această zi oferind șansa de a-i recunoaște și aprecia pe cei care au depus eforturi pentru ca drepturile omului să devină o realitate pentru persoanele cele mai vulnerabile și excluse, a declarat Nicola Harrington-Buhay, Coordonator Rezident ONU în Moldova.
În contextul regional, sistemul european de protecție a drepturilor omului a fost stabilită de către Consiliul Europei, al cărui statut, semnat la Londra la 5 mai 1949, în art. 3 prevede: Fiecare membru al CoE trebuie să accepte principiile statului de drept și principiul în virtutea căruia fiecare persoană aflată sub jurisdicția sa trebuie să se bucure de drepturile și libertățile fundamentale ale omului. Astfel, odată cu aderarea la CoE, Republica Moldova a intrat într-o fază calitativ nouă în relațiile cu acest for, având responsabilitatea de a pune în aplicare obligațiile asumate la momentul aderării.
Instituția principală în structura CoE, menită să asigure implementarea obligațiunilor asumate de către statele membre privind respectarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, este Curtea Europenaă a Drepturilor Omului, care poate fi sesizată printr-o cerere de orice persoană fizică, orice organizației neguvernamentală sau de orice grup de particulari care se pretinde victima unei încălcări de către una dintre înaltele părți contractate a drepturilor recunoscute în convenție sau în protocoalele sale. Guvernul Republicii Moldova dispune de un Agent instituit cu atribuții de informare și reprezentare, totodată, țara noastră fiind reprezentată și de către un judecător independent și imparțial, ales în funcției de către Adunarea Parlamentară. [177]
Agentul guvernamental la CEDO din partea Republicii Moldova, (I. Apostol), a prezentat Raportul pentru anul 2014, care oferă o analiză amplă cu privire la evaluarea datelor statistice și a principalelor evenimente în sfera de reprezentare a intereselor cetățenilor moldoveni și executarea a deciziilor emise de Curte. Astfel, s-a examinat a trei mari grupuri de cauze referitoare la plângerile parvenite din partea cetățenilor Republicii Moldova. Prima categorie se referă la cauze, care vizează executarea în materia combaterii violenței domestice, cea de-a doua categorie de cauze se referă la executarea în materia combaterii torturii, relelor tratamente în custodia poliției, iar cea de-a treia grupare a cauzelor privește executarea ăn materia aplicării arestării preventive penale și a garanțiilor adiacente.
În anul 2014, CEDO a înregistrat 1 105 de cereri îndreptate împotriva țării noastre, ceea ce este cu 18.5% mai puțin decît în anul 2013. Raportat la populația țării, numărul cererilor depuse la CEDO împotriva țării noastre este foarte mare, astfel încât în anul 2014, Republica Moldova se află pe locul 4 din cele 47 de țării membre ale CoE. Din cele 1 366 de cereri din partea cetățenilor moldoveni examinate în 2014, 1 341 adică 98.2%, au fost declarate inadmesibile sau scoase de pe rol. După numărul de hotărâri, Republica Moldova devansează Germania, Spania, Olanda sau Portugalia, țării care au aderat la CEDO cu mult timp înaitea țării noastre și care au o populație cu mult mai mare. Cele mai multe violări vizează neexecutarea hotărârilor judecătorești naționale: anchetarea neadecvată a maltratărilor; detenția în condiții proaste; casarea neregulamentară a hotărârilor judecătorești irevocabile și maltratarea sau recurgerea la forța excesivă de către exponenții statului. [165]
După decizia istorică emisă în cauza Ilașcu din anul 2004, o altă hotărâre răsunătoare adoptată de către CEDO a fost enunțată în data de 21 aprilie curent în cazul Pisari versus Republica Moldova și Federația Rusă. Curtea a decis radierea capătului de cerere depus împotriva Republicii Moldova, iar în partea de cerere depusă împotriva Federației Ruse, CEDO a decis că a avut loc o încălcare a prevederilor art.2 din Convenție atât sub aspect material cît și procedural. De asemenea, Curtea a constatat lipsa unei anchete efective cu privire la acest incident, precum și neimplicarea reclamanților în cadrul investigației efectuate. Din aceste considerente, Curtea a decis, în temeiul art.41 din Convenție, să acorde reclamanților suma de 35 000 Euro cu titlu de prejudiciu moral și 5 580 Euro cu titlu de costuri și cheltuieli. [166]
Cu referire la respectarea principiului statului de drept, Comisia Europeană în cadrul Raportului de Progres a Republicii Moldova ca țară a Parteneriatului Estic pe anul 2014 a constatat că conform Misiunii Internaționale de Observare a Alegirilor, scrutinul parlamentar organizat în noiembrie 2014 a fost în general bine gestionat, oferind votanților o selecție variată de alternative politice.
Totodată, menționăm că mandatul misiunii OSCE în țara noastră a fost lărgit. Monitorizarea alegerilor fiind deja una dintre atribuțiile misiunii. Este relevant faptul că Biroul OSCE pentru Instituții Democratice și Drepturile Omului a deschis o misiune de observare pentru scrutinul din noiembrie 2014, misiunea fiind formată din 11 experți în Chișinău și 22 de observatori pe termen lung, repartizați în țară. În plus, 200 de observatori pe termen scurt au monitorizat activitățile din ziua alegirilor, misiunea unindu-și eforturile și cu delegațiile din Adunarea Parlamentară a OSCE. Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei și a Parlamentului Europena. În acest sens, este de remarcat că Declarația comună a Misiunii internaționale de monitorizare a alegerilor, a constatat că campania pentru alegerile parlamentare din 30 noiembrie a fost influențată de aspirațiile geopolitice. [155]
Problemele democratizării tuturor aspectelor vieții social-politice din Republica Moldova au fost abordate detailat în cadrul unei noi reuniuni a Consiliului de Asociere cu Uniunea Europeană – Republica Moldova, care a avut loc la mijlocul lunii martie 2016. Consiliul a recunoscut importanța rezolvării dificultăților actuale din Moldova printr-un dialog constructiv între toate forțele politice din țară, ținând cont de așteptările populației. Oficialii europeni au accentuat că autoritățile de la Chișinău trebuie să coopereze cu societate civilă, să pună în aplicare pachetul de legi privind sectorul justiției și a serviciului de urmărire penală, dar și punerea în aplicare a recomandărilor OSCE privind codul electoral.
Uniunea Europeană a reiterat apelul privind îmbunătățirea legislației naționale, în scopul de a elimina în mod eficient concentrarea mass-media cât mai curând posibil. UE și-a exprimat, de asemenea, îngrijorarea cu privire la sistemul judiciar și agențiile de aplicare a legii lipsite de independență, cerând Moldovei să întreprindă reforme care să asigure în mod eficient independența, transparența și responsabilitatea sistemului judiciar și a instituțiilor anticorupție. Totodată, UE a salutat aprobarea unei legi de reformare a serviciului de urmărire penală, considerând că aceasta este un pas înainte, și a încurajat punerea sa în aplicare, împreună cu adoptarea unor legi-cheie privind sistemul judiciar și lupta împotriva corupției. La rândul său, Moldova și-a reafirmat intenția de a reforma sectorul justiției ca fiind una din prioritățile-cheie ale țării și a prezentat măsurile care trebuie să fie luate în următoarele luni privind eliminarea dificultăților existente, dar și promovarea reformelor profunde și sistemice în acest domeniu.
Astfel, putem concluziona că Republica Moldova, cu sprijinul organizațiilor internaționale, desfășoară anumite activități pentru depășirea problemelor specifice statelor în tranziție în domeniul democratizării societății. Deși sunt încă multe întârzieri în aceste transformări, structurile internaționale, acordă țării noastre o asistență reală în edificarea unui stat democratic. Pe marginea celor prezentate în contextul colaborării Republicii Moldova pe dimensiunea multilaterală în vederea edificării statului de drept, este important de atenționat asupra necesității respectării tuturor principiilor de edificare a unui stat democratic, astfel încât asistența acordată de către structurile internaționale să își regăsească aplicarea în fapte concrete și în reforme realizate. Totodată, specificăm că, în condițiile unui stat de drept, libertatea presei reprezintă un indice foarte clar al dezvoltării pluralismului de opinie și al respectării principiului democratismului.
3.2. Aspecte de colaborare a Republicii Moldova cu structurile Internaționale în domeniul economic
În iunie 2014 a fost semnat Acordul de Asociere (AA) dintre Republica Moldova și Ununea Europeană, acest document fiind considerat ca un program amplu de reforme pentru apropierea țării noastre de familia Europeană. Acordul marchează un nivel calitativ superior în relațiile moldo-comunitare care permite deschiderea mai largă a pieței UE pentru produsele moldovenești, fiind însoțit de un vast proces de modernizare a instituțiilor statului ce va contribui la creșterea bunăstării populației. Semnarea Acordului de Asociere cu UE reprezintă cea mai mare realizare a Republicii Molodova de la dobândirea independenței. Odată cu semnarea acestui act, Moldova obține șansa de a ieși din zona ,,gri’’ a Europei și de a intra în rândul statelor civilizate. Acordul de Asociere Moldova-UE va ridica la un nivel superior relațiile moldo-comunitare, astfel ca țara noastră să poată depăși perioada post-sovietică.
Prioritățile Moldovei în proces de implimentare a Acordului au fost stipulate în Agenda de Asociere și acoperă așa domenii, cum ar fi: creșterea capacităților instituționale și administrative pentru implementarea eficientă a prevederilor AA; îmbunătățirea climatului de afaceri; agricultura și dezvoltarea rurală; o nouă politică în domeniul achizițiilor publice; comerțul cu mărfuri; aplicarea măsurilor sanitare și fitosanitare; cooperarea vamală și facilitarea schimburilor comerciale; înfăptuirea unor reforme radicale în domeniile justiției și procuraturii; combaterea radicală a corupției, etc. Totodată, conform unui studiu realizat de Asociația pentru Politică Externă, cea mai mare prioritate, dar în același timp și provocarea, este însăși implemenatarea Acordului de Asociere, deoarece Republica Moldova urmează să realizeze reforme imense, pe alocuri dureroase, în cele mai diverse domenii. [49,p12] Deși au fost realizate unele succese în procesul de negociere a acordului, dificultățile nu au întârziat să apară. La acestea se referă provocările generate din interior și exterior, dar și din partea unor elemente aflate la guvernare, care nu sunt cointeresate în realizarea reformelor în justiție, a instituțiilor de drept, agricultură, climatul de afaceri, etc. În condițiile cînd angajamentele din partea Moldovei au fost aprobate de structurile europene, acestea trebuie aplicate fără întârziere, dat fiind faptul că de acesta depinde volumul sprijinului financiar din partea Bruxelles-ului.
Conjuctura în ajunul semnării Acordului de Asocire a fost pentru Republica Moldova în linii mari favorabilă, deși pe parcursul acestei perioade au persistat o serie de factori interni și externi, care demonstrau atitudinea unor anumite forțe față de intenția țării noastre de a semna un acord nou cu UE. La acestea se referă intențiile Federației Ruse de a inversa cursul european al Moldovei, dar și la unele provocări din interiorul țării, realizate de forțele ostile integrării europene în raioanele din stânga Nistrului, Găgăuzia și nordul Moldovei. Specialiști în domeniu consideră că în perspectiva scurtă și medie vor fi întreprinse mai multe tentative de denunțare a Acordului de Asociere sau de zădărnicire a implementării acestuia. Unele din ele sunt deja materializate. La acestea se referă presiunile de ordin economic, exercitate prin stoparea exporturilor moldovenești pe piața rusă. Moscova, inventând anumite pretenții, a interzis importurile de băuturi alcoolice, carne procesată, conserve, fructe și legume. De asemenea, pe plan intern, odată cu apropierea de scrutinul electoral din 30 noiembrie 2014, s-a înregistrat o campanie amplă de discreditare a vectorului european, inclusiv a AA, și în ultima instanță de denunțare a acordului. Arsenalul utilizat a inclus măsuri de denaturare a adevărului privitor la conținutul Acordului, distribuindu-se falsuri și mituri despre pretinsele efecte ,,nocive’’ ale zonei de liber schimb cu Uniune Europeană.
Factorii interni și externi enumerații, conjuctura internă pentru implementarea Acordului de Asociere continuă să rămână pozitiv, dat fiind faptul că Republica Moldova pe plan instituțional dispune deja de o experiență acumulată în procesul de negociere a AA în ceea ce privește interacțiunea instituțiilor de stat, care poate fi utilizată cu unele adaptări și modificări în procesul de implementare. Menționăm faptul că, o serie de prevederi a acordului sunt deja în proces de aplicare. Astfel, în octombrie 2014 la ședința Guvernului a fost aprobat Planul național de acțiuni pentru implementarea Acordului de Asociere Moldova-UE agreat de structurile europene. În partea întroductivă a acestui document se menționează că scopul Agendei de asociere moldo-comunitară constă în pregătirea și facilitarea ilpementării AA, creând cadrul practic prin intermediul căruia pot fi realizate obiectivele primordiale ale asocierii politice și integrării economice. Agenda urmează să înlocuiască Planul de Acțiuni UE – Moldova, elaborând în cadrul Politicii Europene de Vecinătate și include următorele compartimente:
pricipiile, instrumentele și resursele pentru implementarea Agendei de asociere;
prioritățile Agendei de Asociere;
dialogul politic și reforma;
politica externă și de securitate;
cooperarea în domeniul justiției, libertății și securității;
cooperarea economică;
comerțul și chestiuni legate de comerț (ALSAC);
Un element important care favorizează realizarea eficientă a noului cadru juridic de colaborare cu UE se referă și la faptul că în perioada negocierii AA au demarat reforme interne în mai multe domenii și pe diferite dimensiuni economice, precum concurența, achizițiile publice, accesul bunurilor pe piață, statisticile privind comerțul etc. Totodată, și contextul economic intern și extern ( cu excepția relațiilor comerciale cu Federația Rusă) a devenit mai favorabil pentru implementarea AA și a ZLSAC. Asfel, schimburile comerciale ale Moldovei cu UE au atins cel mai înalt nivel din ultimii ani, cota țărilor comunitare deținând prima poziție printre principalii parteneri comerciali ai Republicii Moldova.
Acordul de Asociere cu structurile europene este un moment de cotitură istorică în evoluția de mai departe a țării noastre, aceasta este o șansă unică de a impulsiona substanțial procesul de modernizare a Republicii Moldova și de ancorare a ei în spațiul de prosperitate european. Obținerea regimului liberalizat de vize cu UE este o dovadă elocventă că autoritățile moldovene se pot mobiliza pentru a atinge scopul dorit, că țara dispune de destule resurse pentru a acționa în direcțiile de importanță stategică, cînd există solidaritatea necesară la nivelul clasei politice, cînd interesele naționale prevalează asupra celor de partid.
Autoritățile și partidele pro-europene de la Chișinău consideră că Acordul de Asociere cu UE va asigura iversibilitatea integrării europene a Republicii Moldova, deschizându-i drumul spre aderarea la UE către anul 2019. însă obiectivele ambițioase ale guvernanților (în cazul tergiversării procesului de implementare consecventă a noilor acorduri moldo-comunitare), greu de îndeplinit, riscă să creeze în rîndul cetățenilor așteptării exagerate, iar acest lucru ar putea periclita și mai mult susținerea societății pentru opțiunea europeană de dezvoltare a țării. Totodată, există o serie de circumstanțe îngrijorătoare, de ordin intern și extern, care ar putea frâna implementarea în următorii ani a Acordului de Asociere și inclusiv, a agendei de reforme.
Conform unui studiu realizat de Asociația pentru Politică Externă, [47,p.12] pentru a evita un astfel de scenariu dezastruos, Republica Moldova are stringent nevoie să-și asigure următoarele condiții indispensabile în vederea implementării cu succes a Acordului de Asociere: susținerea societății pentru integrarea europeană; solidaritatea principalelor forțe politice în jurul opțiunii europene și crearea unei noi coaliții pro-europene după alegerile parlamentare; cooptarea minorităților etnice în procesul de integrare europeană; schimbări calitattive în reformarea sistemului judiciar și rezultatele palpabile în combaterea corupției la nivel înalt; garantarea libertății presei și a pluralismului de opinii; asigurarea stabilității politice interne;
Condițiile enumărate sunt puternic amenințate de mai mulți factori nefavorabili, la care am atribui în primul rând situația politică internă în Republica Moldova după alegerile parlamentare din 30 noiembrie 2014. negocierile între partidele de orientare pro-europeană pentru crearea unei noi coaliții de guvernământ. Deși criza politică a fost pentru moment depășită, situația internă continuă să fie îngrijorătoare, deoarece populația era profund nemulțumită de întârzierile în realizarea angajamentelor asumate de autorități față de înfăptuirea care să contribuie la creșterea nivelului de viață al populației.
Instabilitatea politică care mai continuie a avut și alte consecințe negative. La acestea se referă reducerea nivelului de creștere economică, instabilitatea financiară, marcată de sustragerea defectuasă a circa unui miliard de euro din Banca de Economii, devalorizarea substanțială a valutei naționale, majorarea tarifelor la energia electrică și la gazele naturale, creșterea prețurilor la produsele alimentare și la mărfurile de larg consum (se așteaptă și creșterea prețurilor la energia termică). Toate aceste fenomene negative generează o nemulțumire tot mai mare a populației, care apelează la proteste de amploare, în care este implicată și opoziția, cointeresată în stoparea parcursului european al țării noastre.
Problemele cu care sa confruntat Republica Moldova în realizarea agendei de integrare europeană la începutul anului 2015 au fost analizate minunțios de către UE. Astfel, la 16 martie 2015, la Bruxelles, a avut loc prima ședință a Consiliului de Asociere RM-UE care, conform prevederilor AA, devine o structură de conducere în Republica Moldova. Conform art.434 al Acordului de Asociere, Consiliul de Asociere se va ocupa de controlul și monitorizarea aplicării și executării prevederilor AA. În componența lui urmează să intre, pe de o parte, membrii ai Comisiei Europene și Consiliului Europei, iar pe de alta – reprezentanții Guvernului Republicii Moldova. Funcționarii moldoveni și cei europeni vor deține pe rând preșidenția în cadrul ședințelor Consiliului. Conform art.436 al AA, deciziile Consiliului de Asociere sunt obligatorii. La fel ca și deciziile art.437 altui organ – Comitetul de Asociere , căruia Consiliul de Asociere este în drept să-i transmită competențele de asistență ale Consiliului în executarea obligațiilor sale. Ședința de constituire a Consiliului de Asociere RM – UE trebuie să aibă loc, conform programului, încă la 19 ianuarie 2015, însă tergiversarea negocierilor privind crearea coaliției de guernământ după alegirile parlamentare din 30 noiembrie 2014 au zădărnicit toate planurile. Prima ședință a consiliului a fost amânată, fapt pentru care Chișinăul a primit o mustrare aspră de la Bruxelles.
Înaltul reprezentant al UE pentru afaceri externe și politică de securitate, Federica Mogherini și Comisarul pentru extindere și politică de vecinătate, Johannes Hahn, care dețineau preșidenția în Consiliul de Asociere, au chemat autoritățile moldovenești să urgenteze reformele și să treacă la acțiuni concrete. În special, în domeniul justiției, luptei împotriva corupției și asigurării stabilității și transparenței în sistemul bancar. Funcționari europeni, se menționa într-un comunicat oficial, ,,au menționat pașii pe care trebuie să-i facă Moldova în acest sens’’. [162]
Situația din Republica Moldova a fost examinată și în cadrul unui set de rapoarte anuale, adoptate la 25 martie 2015, cînd Comisia Europeană și Înaltul Reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe și Politică de Securitate, au evaluat punerea în aplicare a Politicii Europene de Vecinătate (PEV) în 16 țări partenere din Estul și Sudul Europei. Raportul privind Republica Moldova evidenția evoluțiile-cheie și eforturile de reformă în anul 2014 și conținea mai multe recomandări, printre care principalele erau:
intensificarea luptei împotriva corupției, cu accent pe prevenirea corupției;
continuarea avansări în domeniul realizării reformelor în sistemul de justiție și aplicare a legii;
întreprinderea măsurilor necesare pentru îmbunătățirea guvernării corporative și supravegheri în sectorul financiar, inclusiv consolidarea transparenței acționarilor și competențelor de supraveghere ale Băncii Naționale în sectorul bancar;
prevenirea blocajelor instituționale prin revizuirea Constituției, acest proces trebuie să se desfășoare într-o manieră incluzivă, fiind consultată Comisia de la Veneția a Consiliului Europei;
continuarea dialogului pro-activ cu partea treansnistreană în contextul promovării unei viziuni acceptabile pentru un viitor comun, precum și pentru a permite operatorilor economici din Transnistria să se bucure de plin de beneficiile Acordului de Asociere și a Acordului de Liber Schimb Aprofundat și cuprinzător; [191]
Șeful Delegației UE la Chișinău, în cadrul aceluiași Raport de progres al Republicii Moldova privind Politica Europeană de Vecinătate, a criticat dur autoritățile moldovenești pentru toleranța față de corupție și tărăgănarea reformelor. Potrivit raporului, Moldova se confruntă în continuarea cu fenomenul corupției, are probleme serioase în sectorul bancar, ceea ce prezintă un risc major pentru dezvoltarea economică stabilă, iar reformele stagnează. ,, Nu sunt progrese nici în domeniul finanțării mass media și transparenței media. Multe entități sunt concentrate și supuse interferențelor politice’’. Diplomatul European a insistat asupra necesității combaterii corupției și reformării justiției moldovenești. ,,Dezvoltarea politică și economică a Republicii Moldova este împiedicată de corupția sistemică la nivel înalt’’, se arată în raportul citat. Autoritățile de la Chișinău li se recomandă să intensifice lupta împotriva corupției și să se concentreze pe procesul de prevenire. ,,În acest sens, este foarte important ca autoritățile să lucreze asupra reformării Procuraturii și sectorului judiciar și să asigure independența deplină a Centrului Național Anticorupție și a Comisiei Naționale de Integritate’’.
Referindu-se la furtul a 10 miliarde de lei moldovenești din sistemul bancar a țării, diplomatul european a precizat că Uniunea Europeană nu poate impune Guvernului de la Chișinău să-și respecte angajamentele asumate, însă autoritățile moldovene vor trebui, oricum, să răspundă pentru faptele lor. ,, Trebuie să se facă investigații profunde, iar vinovații să fie aduși în fața justiției și să fie recuperați banii care mai pot fi recuperați’’, a subliniat șeful Delegației UE la Chișinău. El a avertizat că dacă nu se vor face reforme palpabile, finanțările din partea UE vor fi tăiate, fără posibilitatea de a mai fi recuperate, deoarece Bruxelles-ul vrea să știe că bani acordați de contribuabilii europeni vor fi valorificați pentru modernizarea și dezvoltarea țării.
P. Tapiola s-a referit și la perspectivele de aderarea a Republicii Moldova la UE în 2019, despre ce se afirma în cercurile de conducere de la Chișinău. În opinia oficialului european, datele prezentate în raport fac dovadă că Republica Moldova nu poate depune o cerere de aderare la Uniunea Europeană. Înainte de a depune cererea de aderare la UE, Republica Moldova trebuie să-și facă temele pentru acasă, ,,Acum Moldova trebuie să se concentreze asupra implimentării Acordului de Asociere cu UE, semnat anul trecut. Există un Plan de acțiuni în acest sens’’, a precizat diplomatul European. Potrivit lui, Republica Moldova va putea depune cererea de aderare, după ce vor fi înfăptuite reformele și numai atunci cînd vor funcționa instituțiile democratice.
Reprezentatul Uniuni Europene le-a reamintit autorităților de la Chișinău și faptul că în 2016 expiră mandatul Președintelui țării și ținînd cont de experiența anterioară. Moldova se poate pomeni din nou într-o situație de blocaj. Pentru preîntîpimpinarea eventualelor blocaje, el a recomandat revizuirea Constituției în așa fel încît alegerea viitorului șef al statului să aibă loc într-o manieră incluzivă, în acest sens urmînd să fie consultată Comisia de la Veneția.
O altă avertizare adresată autorităților de la Chișinău privind necesitatea de a urgenta realizarea prevederilor Acordului de Asociere, a venit din partea Președintelui Consiliului European, Donald Tusk. Aflat la 28 aprilie 2015 într-o vizită în Republica Moldova, el a subliniat, la întrevederile pe care le-a avut cu mai mulți oficiali moldoveni, că pentru a avansa în implementarea acordurilor RM-UE, țara noastră trebuie să întreprindă următoarele măsuri:
să reformeze sistemul judiciar (inclusiv procuratura);
să lupte hotărît cu corupția;
să îmbunătățească radical situația din sistemul financiar-bancar (în caz contrar investitori străini nu vor veni în Republica Moldova, iar populația va pierde încrederea în bănci); [158]
Situația politică și socială complicată din Republica Moldova din 2014 – inceputul anului 2015, au redus sprijinul societății pentru integrarea europeană a țării. Astfel, dacă în anul 2009 circa 63% din cetățenii Republicii Moldova susțineau aderarea la UE, în anul 2014 acest indice a scăzut cu 19%, coborîndu-se pînă la 44%. Principalele cauze în reducerea sprijinului cetățenilor pentru integrarea europeană a Republicii Moldova sunt de natură internă, cum ar fi multiple scandaluri politice, instabilitatea politică asociată cu aceste scandaluri, lipsa de realizări convingătoare în reformarea justiției și combaterea corupției la nivel înalt, ignorarea dialogului cu minoritățile etnice, lipsa unei strategii de informare permanentă a întregii societăți despre miza, oportunitățile și costurile procesului de integrare europeană.
La argumentele enumărate mai sus am mai adăugat criza din sistemul bancar, devalorizarea substanțială a valutei naționale, creșterea prețurilor și scăderea nivelului de viață al populației. În rezultat, conform unui sondaj de opinie efectuat de Centrul de Informații Sociologice și Markeeting în perioada 28 martie – 7 aprilie 2015, și cea mai mare parte a populației este de părerea că direcția în care merg lucrurile în Republica Moldova este una greșită (75%). Ponderea persoanelor care au o asemenea părere a crescut cu 14 p.p. față de cercetarea efectuată în toamna anului 2014 și este comparabilă cu ponderea înregistrată în toamna anului 2012 (72%). Populația este profund decepționată de activitatea principalelor instituții ale statului, 88% din respondenții declarînd că nu au încredere în Guvern și Justiție. Referitor la opiniile cetățenilor privind aderarea la UE, numărul celora care au răspuns pozitiv a coborît pînă la 40%. În situația creată noul Guvern al Republicii Moldova are de rezolvat un șir de probleme deosebit de complicate, de rezultatul cărora depinde vectorul european al țării. [161]
Nivelul colaborării economice a Republicii Moldova cu Uniunea Europeană este o altă problemă de importanță majoră pentru țara noastră. De remarcat, că în prezent colaborarea economică moldo-comunitară este determinată, în special, de Acordul privind funcționarea Zonei de liber schimb aprofundat și cuprinzător (ZLSAC), ca parte componentă a Acordului de Asociere. Zonele de Liber schimb stabilite de UE în relațiile cu partenerii săi comerciali, de obicei, includ un număr de domenii care depășesc comerțul obișnuit. Este o abordare cuprințătoare referitoare la comerț, legată de faptul că comerțul nu mai este decuplat de politicile interne privind achizițiile, concurența, proprietatea intelectuală, sau dezvoltarea durabilă. Aceste aspecte sunt incluse în Zona de liber schimb cu Republica Moldova. O dimensiune specifică a acestui acord se referă la aspectul aprofundat . Fiind membru al Parteneriatului Estic, Republica Moldova i-a fost oferit un statut avansat de parteneriat cu UE, orientat pentru crearea unor legături politice și economice mai strînse cu spațiul comunitar. Pe această bază, ZLSAC include o serie de prevederi care vizează reformarea comerțului și politicile comerciale ale Republicii Moldova în conformitate cu acquis-ul comunitar. Acestea vor viza modernizarea economie, atragerea investițiilor UE în țară, crearea unui mediu mai previzibil ale politicilor în domeniu.
Semnarea acordului ZLSAC este important pentru Republica Moldova pe două dimensiuni:
dimensiunea politică – acordul dat este considerat un indicator important pentru stimularea Guvernului de la Chișinău în vederea realizării reformelor structurale, care în timp pot aduce Republica Moldova în zona discuțiilor legate de extinderea UE. Odată ce țara noastră a adoptat acquis-ul comunitar și a început implementarea lui practică, procesul de europenizare se va desfășura fără să se mai discute despre apartenența ei la familia europeană.
dimensiunea economică – Uniunea Europeană reprezintă deja principalul partener comercial al Republicii Moldova. Acordul privind instituirea Zonei de liber schimb va favoriza o integrare sporită a țării în zona economică europeană, cu acces direct la piața unică, ceea ce va contribui la creșterea economică și la stimularea competitivității economice. [50,p.118]
Totodată, trebuie de menționat că contextul politic și economic în care se află Republica Moldova după semnarea AA și intrarea lui în vigoare, se referă și la Transnistria. (RMN) reprezintă un impediment pentru integrarea europeană a țării, iar nesoluționarea acestui conflict înghețat are implicații directe asupra ZLSAC. UE dorește ca Zona de liber schimb să fie implementată pe tot teritoriul țării, inclusiv în Transnistria. Dacă regiunea preferă să rămînă în afară, atunci UE, dar și Moldova, vor trebui să indentifice soluții tehnice sofisticate pentru a asigura extinderea ZLSAC și asupra teritoriului din partea stîngă a Nistrului. Aici se cuvine de precizat că pînă la intrarea în vigoarea a Acordului privind zona de liber schimb cu UE (septembei 2014), țara noastră a beneficiat de un sistem de Preferințe Comerciale Autonome (PCA), care însă, a fost păstrat pentru Transnistria pînă la 1 ianuarie 2016. Către acea dată Tiraspolul trebuie să-și legifereze relațiile sale economice cu UE în contextul ZLSAC, în caz contrar va suporta măsuri de natură economică la exporturile sale pe piața comunitară. Menționăm ca RM a fost nevoită, din cauza situație sale economice dificile, să accepte de la 1 ianuarie 2016 aplicarea ZLSAC și pentru Transnistria. [124,p.18]
A doua implicație a ZLSAC este de natură economică. Asumîndu-și obligații aprofundate și cuprinzătoare, Republica Moldova va trebuie să adopte gradual standarde în domeniul dreptului comercial și corporativ, care vor limita puternic gradul de influență al politicienilor și vor impune principiul de egalitate a tratamentului companiilor moldovenești și al celor europene (inclusiv sub aspectul concurenței, ajutorului de stat, drepturile de proprietate intelectuală, participării la procurările publice). Condițiile în care va fi acordat ajutorul de stat urmează a fi transparentizate, iar firmele vor fi nevoite să activeze în cadrul unor norme conforme cu cele unei autentice economii de piață. Totodată, unele ramuri și companii nu vor fi în stare să facă față concurenței tot mai mari din partea producătorilor din UE și vor fi închise. Cu alte cuvinte, ZLSAC va crea un nou sistem de coordonate în care vor funcționa firmele moldovenești.
În sfîrșit, crearea zonei de liber schimb va avea un impact geopolitic major. ZLSAC, ca parte a Acordului de Asociere, va formaliza relația dintre UE și Republica Moldova, atibuindu-i un rang mai înalt decît actuala relație dintre țara noastră și Federația Rusă. Unul din interesele geopolitice majore ale Moscovei față de Moldova este includerea permanentă a țării noastre în zona sa de influență și înpiedicarea apropierii de UE, în particular, și de structurile și țările occidentale, în general. Intrarea în vigoare a Acordului de Asociere și ZLSAC simbolizează scăderea influenței covîrșitoare a Federației Ruse în Republica Moldova sau, cel puțin, ar demonstra că UE este capabilă să contrabalanseze puternic această influență.
În acest sens, este semnificativ cazul din septembrie 2013, în ajunul summittului Parteneriatului Estic de la Vilnius, cînd Moscova a impus un nou embargou asupra exporturilor de vinuri din Republica Moldova. Totuși, comparativ cu anul 2006, șocul a avut o intensitate mai mică, deoarece producătorii vinicoli moldoveni au început să-și diversifice piețele de desfacere. Cît privește embargoul la exporturile moldovenești de fructe și struguri, instituit de Rusia în iulie 2014, acesta a fost atenuat de suportul UE, care și-a deschis ușile pentru produsele agroalimentare moldovenești. Astfel, începînd cu 1 august 2014, UE a decis să dubleze contingentile de export fără taxele vamale negociate în ZLSAC pentru mere (dela 40.000 tone la 80.000), pentru prune ( de la 10.000 tone la 20.000), pentru struguri (de la 10.000 la 20.000) . Totodată, Comisia Europeană a oferit surse financiare în sprijinirea producătorilor de fructe din Moldova pentru a stoca aceste produse pînă a fi comercializate.
Luînd în considerare argumentele expuse, este oportun de a preciza care vor fi beneficiile și costurile asociate cu implementarea ZLSAC. Conform estimărilor, efectele economice pe termen lung al instituirii zonei de liber schimb asupra Republicii Moldova vor fi reflectate prin modificarea venitului național cu circa 142 milioane de euro, printr-o creștere a PIB-lui cu 5,4%, a exporturilor moldovenești cu 16%, a importurilor cu 8%, și a salariilor – cu 4,8%. [73,p.36] Totodată, este așteptată creșterea puterii de cumpărare a populației și creșterea încrederii investitorilor în economia țării. Pe de altă parte, potrivit experților, implementarea ZLSAC va contribui la modernizare, dar și la crearea unor instituții vitale pentru funcționarea economiei de piață, sporirea productivității factorilor de producție, demonopolizarea unor sectoare importante ale economiei naționale, modernizarea infrastructurii, crea unui mediu investițional favorabil și previzibil, sporirea concurenței și corespunzător a competivității întreprinderilor autohtone, creșterea activități investiționale a întreprinderilor, dezvoltarea sectorului de servicii, reducerea discrepanței existente în prezent privind nivelul de mediu al veniturilor populației din Republica Moldova comparativ cu alte țării europene.
Conform autorităților, cele mai mari costuri sunt legate de pregătirea condițiilor și a resurselor necesare pentru implementarea ZLSAC. Doar pentru infrastructura calității, costurile estimate depășesc 40-45 milioane euro. Sute de milionae de euro sunt necesare pentru sectorul energetic, circa 200 de milioane de euro pentru agricultură. Potrivit experților, se vor înregistra pierderi la încasările bugetare, ca urmare a eliminării taxelor vamale, vor exista discreșterii și la reducerea remitențelor din străinătate, dar și reduceri în sectoarele orientate actualmente preponderent pe piața internă, care nu vo putea face față concurenței mărfurilor și produselor din Uniunea Europeană.
Referitor la volumul schimburilor comerciale dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană, vom menționa că în ultimul deceniu la acest capitol s-a înregistrat o creștere impresionantă. Daca în anul 2000 ponderea UE în comerțul exterior al Republicii Moldova era doar de 21,68%, în anul 2014 cota UE s-a ridicat la circa 50%. Începînd cu 2007, după valoarea schimburilor comerciale UE a devenit principalul partener comercial al țării noastre. Introducerea de la 1 ianuarie 2007 a Sistemului GSP+ au contribuit la majorarea exporturilor moldovenești către piața comunitară. Astfel, exporturile către țările UE în 2014 au constituit 1.246 mil. dolari SUA ( ceea ce constituie 53.3% din totalul exporturilor), comparativ cu 735,6 mil. dolari către țările CSI (31.4% din total). Referitor la importuri, în anul 2014 țărilor UE le-a revenit 2.567,7 mil. din totalul de 5.317, iar țărilor CSI – doar 1.449,3 mil. de dolari. Printre principalii parteneri comerciali ai Republicii Moldova dintre țările UE primul loc pentru prima dată i-a revenit Romaniei, cu 1.237,1 mil. dolari (astfel, Federația Rusă a trecut pe locul doi, cu 1.140,9 mil. dolari); urmează Italia, Germania, Marea Britanie ș.a. De remarcat că în anul 2015 comerțul Republicii Moldova cu Uniunea Europeană a constituit 3.171,7 mlrd. dolari ce depășește de 2 ori comerțul cu țările CSI. [193]
Odată cu intrarea în vigoare a prevederilor ZLSAC, Republica Moldova va beneficia de o asistență majoră din partea Uniunii Europene. Aceste probleme au fost abordate în cadrul vizitei la Chișinău a Comisarului European pentru Politica de Vecinătate și Extindere, Johannes Hahn, care a avut loc în noiembrie 2014. La întrevederile oficialului european cu autoritățile moldovene s-a convenit ca UE să-și extindă asistența pentru țara noastră, fiindsemnate și două documente în acest sens. Așa, conform Memorandului de înțelegere privind suportul oferit pentru perioada 2014 – 2017, Republica Moldova va primi în următorii trei ani un sprijin de pînă la 410 mln. euro din partea UE (în anul 2014 UE și-a asumat angajamentul de a oferii țării noastre un sprijin de 131 mln. euro). Această asistență va fi direcționată prioritar pentru reforma administrației publice, dezvoltarea agricolă și rurală, reforma poliției și managementul frontierei.
Cel de-al doilea document – Acordul privind finanțarea Programului de susținere pentru crearea Zonei de liber schimb, prevede o asistență de 30 mln. euro. Acest program va ajuta instituțiile publice, cetățenii și comunitatea de afacer să se folosească la maximum de deschiderea pieței europene pentru produsele moldovenești. De asemenea, Programul va contribui la dezvoltarea competitivității întreprinderilor mici și a legislațieiconform standardelor de calitate ale Uniunii Europene și va promova exporturile și oportunitățile investituționale. J. Hahn a menționat că este foarte important de lucrat pentru dezvoltarea și consolidarea ulterioară a economiei țării noastre, iar autoritățile de la Chișinău trebuie să simplifice condițiile de inițiere a afacerilor și să creeze cadrul juridic necesar pentru protecția investițiilor oamenilor de afaceri străini.
Problemele de aprofundare a colaborării Republicii Moldova cu Uniunea Europeană au fost analizate în cadrul ședinței ordinare a Consiliului de Asociere RM – UE, care a avut loc la 14-15 martie 2016. F. Mogherini, Înalt Reprezentant al UE pentru afaceri externe și politica de securitate, după audierea raportului prezentat de delegația țării noastre privind implementarea Acordului de Asociere, a declarat că Bruxelle-sul va sprijini în continuare Republica Moldova, dar cere reforme concrete. Oficialul UE s-a referit la necesitatea depolitizării instituțiilor, eradicarea corupției sistemice și despre reformarea sistemului financiar – bancar. Un alt participant la reuniune din partea UE, J. Hahn, comisar european pentru politica de vecinătate și negocieri de extindere, a subliniat și el necesitatea reformelor în sectorul justiției și cel financiar – bancar, dar și despre faptul că Republica Moldova trebuie să ajungă la închierea unui acord de finanțare cu Fondul Monetar Internațional. Astfel, UE a declarat că este disponibil să sprijine financiar Republica Moldova, însă solicită implementarea de către țara noastră a tuturor reformelor prevăzute de Acordul de Asociere. [161]
Colaborarea economică a Republicii Moldova cu organizațiile internaționale în prezent este destul de variată. Vom, remarca că UE este, pe departe, principalul finanțator al țării noastre. În ultimii cincii anii, UE a aprobat pentru Republica Moldova finanțării de peste 880 mln de euro. Acești bani sunt prevăzuți pentru drumuri, educație, sănătate, agricultură, dezvoltarea afacerilor cît și altele. De remarcat, că cei mai mulți dintre banii primiții sunt granturi, adică donații nerambursabile peste 1,54 mlrd. euro, din totalul asistenței aprobate în perioada 2009-2014 (angajamentul financiar aprobat în ultimii cinci ani de către parteneri de dezvoltare a Republicii Moldova). Sprijinul vine prioritar din partea Uniunii Europene, a statelor membre a UE și a SUA.
Guvernul SUA este un alt finanțator de primă importanță pentru Republica Moldova, cu peste 310 mln. de dolari la realizarea unor proiecte de avengură, cum ar fi drumul Sărăteni – Soroca și modernizarea agriculturi din cadrul Fondului ,,Provocările Mileniului’’ (262 mln. de dolari). Banca Mondială a semnat cu Republica Moldova angajamente de aproape 300 mln de euro. România finanțează în present Republica Moldova proiecte de peste 105 mln. de euro. Japonia ne-a acordat, în perioada 2009-2014 finanțare de peste 61 mln. de euro, iar Suedia de circa 45 mln. de euro. În prezent Republica Moldova beneficiază de sprijin financiar din partea a peste 20 de țării și organizații internaționale.
O colaborare fructuoasă s-a dezvoltat pe parcursul ultimilor anii între Republica Moldova și Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD). Unul din cele mai relevante proiecte de finanțare pe care le derulează BERD în Republica Moldova a fost semnat în luna noiembrie 2014, și se referă la modernizarea întreprinderii de Stat ,,Calea Ferată a Moldovei’’. Potrivit Acordului, BERD va investi 52,5 mln. de euro în proiectul de modernizare a căilor ferate moldovenești. Bani vor fi folosiți pentru reabilitarea infrastructure feroviare și achiziționarea a zece locomotive multifuncționale noi. De menționat, că Uniunea Europeană confinanțează procurarea locomotivelor cu un grant investițional de 5 mln. euro. Proiectul vizează reformarea amplă a sectorului feroviar din Moldova în vederea înbunătățirii siguranței și eficienței acesteia, dar și pentru a reduce consumul energiei și costurile aferente.
Întregul procesul de modernizare a căilor ferate din Moldova necesită investiții de 116,7 mln. euro. Astfel, și Banca Europeană de Investiții va susține acest proiect cu un împrumut similar celui acordat de BERD în valoare de 52,5 mln. euro. De asemenea, proiectul va beneficia de finanțare nerambursabilă în valoare de 1.75 mln. de euro din fondurile BERD, precum și din partea Guvernului Cehiei.
De remarcat că BERD este cel mai mare investitor instituțional din Republica Moldova, prioritățile băncii în Moldova sunt sprijinirea activității sectorului privat, promovarea standardelor europene și integrării regionale și dezvoltarea utilităților publice eficiente și durabile. Până la sfârșitul anului 2014 BERD a investit în Moldova 900 mln. de euro în peste 100 de proiecte. [156]
Astfel, putem totaliza că începând cu anul 2014 Republica Moldova se află într-un nou cadru juridic de colaborare cu Uniunea Europeană, care permite țării noastre să se încadreze treptat, în spațiul democratic și prosper european. Însă pe lângă succesele realizate, există o serie de circumstanțe îngrijorătoare, în principal de ordin intern dar și extern, care ar putea stangna și chiar ar compromite implimentarea Acordului de Asociere și a ZLSAC. La acestea se referă ritmul foarte lent de reforme în domeniul politic inclusiv a sistemului judiciar și a procuraturii, nivelul scăzut de dezvoltare economică, corupția la cel mai înalt nivel, devalorizarea accentuată a monedei naționale, nivelul scăzut de viață al populației, contextul nefavorabil regional și problema transnistreană etc. Deși Executivul Republicii Moldova, instituit la 30 iulie 2015, și-a propus în programul său de guvernare să implementeze cu succes agenda de asociere având drept scop obținerea statutului de țară – candidată pentru aderarea la Uniunea Europeană. Astfel, aceeași obligație se conține și în Programul de activitate al actualului guvern instituit la 20.01.2016. Printre acestea am putea aminti de prevederele de bază ale Acordului de Asociere și a ZLSAC, care trebuie relaizate integral și cât mai urgent, dar și propunerile formulate de oficialii europeni, cum ar fi înfăptuirea în regim de urgență, dar și propunerile formulate de oficialii europeni, cum ar fi înfăptuirea în regim de urgență a reformei justiției și a procuraturii, combaterea radicală și hotărât a corupției. Întreprinderea măsurilor de însănătoșire radicală a sistemului financiar – bancar, etc. Cât privește colaborarea economică a Republicii Moldova cu alții actorii internaționali, este destul de dinamică și multiplă. Însă și în acest domeniu trebuie de manifestat o atenție aparte că banii de peste hotare să fie utilizații cu maximă exigență.
3.3. Prioritățile de colaborare a Republicii Moldova cu Organizațiile Internaționale în consolidarea securității naționale
Asigurarea securități naționale a Republicii Moldova în condițiile aprogării situației geopolitice din regiune este o problemă de importanță vitală pentru țara noastră. Deși conform Constituției Republicii Moldova este o țară neutră, nu interzice colaborarea cu așa organizații, cum ar fi NATO, OSCE, UE și altele de-ași consolida capacitățile sale de apărare, astfel ca Armata Națională să poată asigura securitatea cetățenilor săi.
În contextul asigurării securității naționale, menționăm faptul că Republica Moldova participă nemijlocit la Politica de Securitate și Apărare Comună (PSAC) și la operațiunile UE cu contingente mixte de experți civili și militari, precum și prin punerea la dispoziție a potențialului existent și experienței acumulate, ceea ce contribuie substanțial la creșterea autorității Republicii Moldova pe plan european în conformitate cu dispoziția Guvernului din 11 octombrie 2010, a fost creat Grupul de lucru pentru coordonarea procesului de colaborare cu UE, în domeniul PSAC a UE, inițiativile lansate de Guvern confirmînd faptul că Republica Moldova se raportează la Politica de Securitate și Apărare Comună pornind de la premisa că aceasta reprezintă o etapă importantă în procesul de apropiere de UE. [121,p.38]
Asigurarea securității naționale reprezintă un proces extrem de important, dar, în același timp, destul de complex. Cu referire la situația Republicii Moldova, putem atenționa asupra faptului că, țara noastră este amplasată la confluența a trei regiuni politico-geografice: Europa Centrală, Europa de Sud-Est și Europa de Est. Drept urmare, Republica Moldova este intersecția nu doar a căilor comerciale dintre Est și Vest, dar este zona tampon în care se ciocnesc interesele marilor puteri, Federația Rusă, Uniunea Europeană, SUA. În aceste condiții, vulnerabilitatea Republicii Moldova ca stat în tranziție, pe de o parte și sindromul post-imperial al politicii Federației Ruse în așa-numita vecinătate apropiată, pe de altă parte, crează un mediu generator al unei situații de creștere permanentă a instabilității și riscului. [86,p.44]
În condițiile impactului deosebit pe care-l exercită factorul geopolitic, este necesar de evidențiat faptul că, actualmente Europa de Est trece printr-o serie de procese, care vor schimba finalmente, concepția despre securitate în această regiune. Evenimentele din Ucraina constituie punctul culminant al acestor procese și cea mai gravă amenințare la adresa păcii și securității în Europa după sfîrșitul Războiului Rece.
Pentru Republica Moldova, evoluția evenimentelor din Ucraina este destul de importantă în ceea ce privește securitatea națională din mai multe considerente. În primul rând, Republica Moldova în calitate de subiect al relațiilor internaționale, nu poate rămâne indiferentă față de evoluția situației interne a unui stat vecin. În al doilea rând, este vorba despre disensiunile dintre doi actori participanții la negocierile în formatul 5+2 mediatorul Ucraina și Federația Rusă. În al treilea rând, nu putem face abstracție de iminentul pericol și pentru Republica Moldova, acțiunile Federației Ruse sunt de nejustificat din punct de vedere al normelor dreptului internațional și al Cartei ONU. Totodată, securitatea națională a Republicii Moldova este supusă constant amenințărilor, riscurilor și vulnerabilităților ele fiind alimentate de mai mulții factorii: [87,p.12-13]
Republica Moldova este tratată de Federația Rusă ca un spațiu al zonei sale de influență și interes geopolitic, cu atât mai mult cu cât, aceasta din urmă dispune de mai multe pârghii de presiune și intimidare, pe care le utilizează periodic.
Tergifersarea soluționării definitive a conflictului din zona de est al țării, care reprezintă un impediment esențial în libertatea de acțiuni și în realizarea intereselor naționale.
Dependența unilaterală de o singură sursă de aprovizionare cu agenți energetici, care periodic marchează nu numai activitățile de politică externă a Republicii Moldova, dar și nivelul de trai al oamenilor prin amplificarea nemulțumirilor, sărăciei și incertitudinii.
Orientarea aproape unilaterală spre piețile tradiționale de desfacere a mărfurilor și produselor din Republica Moldova face economia națională sensibilă la fluctuațiile și concurența neloială mai ales din partea Rusiei.
Complexul energetic este o ramură de bază a economiei naționale și îndeplinește un rol important în implementarea cu succes a programelor de dezvoltare a economiei naționale, precum și în menținerea stabilității sociale.
Calitatea de membru a Republicii Moldova la Bazele Comunității Energetice Europene (CEE), putem deduce că integrarea în spațiul energetic este benefică pentru Republica Moldova, așa cum acest fapt pe termen mediu și lung poate duce la un echilibru dintre investitorii din Est și cei din Vest pe piața energetică moldovenească. În cazul RM acestea ar putea reprezenta niște elemente mici, dar importante de natură geo-energetică și geopolitică în contextul axei energetice Vest-Est. Însă Republica Moldova asigurînd interconectarea sa la rețelele energetic europene și diversificându-și resursele energetic, ar determina ca greutatea acestora elemente geopolitice să capete un contur mult mai enunțat. Acest lucru ar presupune indentificarea unor alternative viabile dependenței excusive de Rusia (dezvoltarea unor conexiuni cu rezervele de gaze din zona Caspică, Orientul Mijlociu, ceea c ear putea contribui la diversivicarea partenerilor și excluderea monopolului rusesc privind importul de gaze), iar independența în domeniul gazelor naturale, ar avea un impact politic direct și respective o limitare a suveranității. Mai putem adăuga aici și oportunitățile de investiții în modernizarea infrastructurii energetice, sporirea eficienței, asistență și ajutor reciproc în cazul unor perturbării sau situații de crize, lucruri ce sunt direct legate cu asigurarea securității energetice a statului. [129]
Un rol în garantarea securității naționale prin prisma condițiilor economic-sociale revine asigurării securității energetic prin adoptarea operativă și optimizarea structurii consumului de resurse energetice primare și creșterea eficienței energetice. Problemele energetice devin probleme de securitate, iar securitatea aprovizionării cu energie a devenit o preocupare comună a marilor actori.
În contextul riscurilor și vulnerabilităților reliefate, este necesar de menționat faptul că conflictul transnistrean trece ca un fir roșu prin lista pericolelor menționate, atât în acordurile internaționale, cât și în actele legislative interioare cu tematica securității naționale. Totodată menționăm că aceasta persistă de mai bine de 24 ani și reprezintă cea mai gravă problemă pentru securitatea Republicii Moldova, iar odată cu declanșarea unei crize politice de proporții în Ucraina, la începutul anului 2014, care a degenerat în luna martie într-un conflict de proporții, conflictul transnistrean s-a transformat într-o problemă stringentă de securitate, care vizează nu doar securitatea statului nostru, dar și a întregii regiuni de nord al Bazinului Mării Negre.
Soluționarea conflictului transnistrean a fost inclusă sub formă de obiectiv în cadrul tuturor programelor de guvernare, astfel încât în Programul de Activitate a Guvernului pentru anii 2015-2018, aceasta cuprinde întreg capitolul III – Reintegrarea țării și consolidarea statalității, iar organizațiile internaționale reprezintă principali parteneri externi în contextul procesului de reglementare a diferendului și a consolidării statalității. În acest sens, UE și OSCE dețin un rol important, acest fapt materializându-se în formatul 5+2, constituit la 28 septembrie 2005, care a marcat și nivelul de internaționalizare a conflictului. Cu referire la statutul de mediator al OSCE în cadrul acestui format, această organizație a avut un rol semnificativ reliefând importanța acordată procesului din partea acestei structuri, având drept scop primordial soluționarea conflictului. Totodată, instituirea unor sedii ale misiuni la Chișinău, Bender și Tiraspol, unde sunt desfășurate periodic runde de negocieri, contribuie la crearea unui mediu favorabil și a unui context adecvat de petrecere a negocierilor.
În condițiile în care OSCE este mediatorul pricipal în procesul de negociere privind soluționarea conflictului transnistrean, este necesar de subliniat faptul că, reprezentanții Misiuni participă în calitate de observatori la ședințele Comisiei Unificate de Control. În acest, sens reprezentanții delegații se implică în amplanarea conflictelor ce apar periodic în Zona de Securitate, lansând diferite inițiative, care contribuie la sporirea măsurilor de încredere și a securității.
Relațiile dintre Republica Moldova și Transnistria rămîn în suspans. Ca răspuns la controlul tot mai strict al mărfurilor de-a lungul frontierii transnistrene și de interzicere a venhiculelor înregistrate în Transnistria să intre pe teritoriul Republicii Moldova și al Ucrainei, autoritățile separatiste au introdus o asigurare obligatorie pentru toate venhiculele, inclusiv cele moldovenești, care intră în Transnistria. În paralel, liderul de la Tiraspol, a prezentat un proiect de lege, care vizează introducerea vizelor pentru toții vizitatorii Transnistriei, solicitând potențialilor vizitatori să prezinte o invitație și să plătească o taxă. [164] Cu referire la introducerea acestei asigurări obligatorii, care urma să intre în vigoare în aprilie 2015. Din acest motiv au fost inițiate discuții pe marginea acestei intenții, subiectul fiind discutat și în cadrul mixt de lucru în domeniul transporturilor.
În vederea reiterării rolului apreciabil pe care-l deține OSCE în contextul soluționării conflictului transnistrian, menționăm că reprezentantul special al Președintelui în exercițiu al OSCE pentru procesul de reglementare a conflictului transnistrian. Radojko Bogojevie a întreprins o vizită în Republica Moldova în perioada 9-10 februarie 2015, efectuând, în acest sens și o vizită la Tiraspol. Pe marginea acestei vizite putem menționa faptul că Reprezentantul a avut o întâlnire cu vice-premierul RM. E. Carpov, în contextul pregătiri agendei pentru negocierile în formatul 5+2 pentru anul 2015.
Deși au fost depuse anumite eforturi în reglementare transnistriană, pe parcursul anilor negocierile în format 5+2, așa și nu s-au mai desfășurat, deoarece partea transnistriană a manifestat un dezinteres total pentru reluarea lor. Cît privește contactele dintre reprezentanții politici ai Republicii Moldova și Transtnistriei, implicați în aplanarea conflictului, ultimile întrevederi desfășurate nu s-au soldat cu rezultate semnificative. Părțile au abordat doar expunerea pozițiilor pe chestiunile de genul pașilor mărunții, pe cînd aspectele de bază ale reglementării transnistriene ce se referă la statutul juridic al transnistriei în componența Republicii Moldova așa și nu au fost examinate.
În contextul situației incerte care s-a creat în reglementare politică a problemei, transnistriene prezintă un interes deosebit deciziile Consiliului Ministerial al OSCE din 3-4 decembrie 2015, care s-a desfășurat la Belgrad (Serbia). Vice-prim-ministrul, Ministrul al Afacerilor Externe și Integririi Europene al Republicii Moldova, a expus viziunea țării noastre privind domeniile de bază a reglementării conflictului transnistrean. Astfel, a fost reiterată poziția Republicii Moldova privind necesitatea finalizării retragerii parțial militare și a armamentului rusesc din Moldova, în conformitate cu angajamentele internaționale în vigoare. Totodată, a fost subliniată necesitatea transformării actualei operațiuni de menținere a păcii într-o misiune multinațională civilă sub mandate internațional. De asemenea, a fost reconfirmată poziția autorităților Republicii Moldova de a conferi un statut juridic special transnistriei.
Este important că la reuniunea de la Belgrad Consiliul Ministerial al OSCE a adoptat o Declarație cu privire la negocierile vizînd procesul de reglemenare transnistreană în formatul 5+2. Textul aprobat de țările membre a fost pregătit de către reprezentanții OSCE, Federației Ruse, SUA, Ucraina, Uniunii Europene și Republicii Moldova. Documentul menționează că reglementarea transnistreană rămâne o prioritate pe agenda OSCE, iar țările membre reitereză necesitatea de a obține o soluționare cuprinzătoare și pașnică a conflictului, având la bază suveranitatea și integritatea teritorială a Republicii Moldova, precum și un statut special pentru Transnistria, care va garanta pe deplin drepturile politice, economice și sociale ale populației. Declarația a îndemnat părțile implicate în procesul de negocieri să intensifice eforturile pentru identificarea unei soluții adecvate a problemei transnitrene. La reuniune s-a decis că în anul 2016 Președinția în exercițiu la OSCE prin rotație să fie exercitată de Germania.
În perioada 14-17 februarie 2016 în Republica Moldova s-a aflat în vizită C. Meier – Klodt, Reprezentantul Special al Președenției Germane la OSCE. În cadrul întrevederilor avute cu autoritățile de la Chișinău, dar și cu conducerea regiunii transnistrene, s-a convenit asupra activizării procesului de reglementare a conflictului, în particular, reluarea negocierilor în formatul 5+2 ( un prim pas în această direcție ar fi negocieri în format 1+1), în timpul apropiat. Această vizită a fost un semnal clar pe care la dat Germania, care asigură Președinția la OSCE în acest an de a contribui la avansarea în procesul de negocieri a problemei transnistrene.
Vizita Reprezentantului special al OSCE în Republica Moldova a impulsionat și activitatea autorităților de la Chișinău. La 1 martie 2016, prim-ministrul P. Filip a prezidat ședința Comisiei Guvernamentale pentru reintegrarea țării, în cadrul căreia a fost evaluată evaluația curentă, precum și măsurile care trebuie să fie întreprinse în vederea avansării în procesul de reglementare a conflictului transnistrean. Premierul a declarat că soluționarea problemei transnistrene reprezintă o prioritate pentru Guvernul Republicii Moldova iar în acest sens mobilizarea sprijinului partenerilor externi va contribui la dinamizarea procesului de negocieri. Printre obiectivele Guvernului în acest sens au fost indicate: inpulsionarea activității grupurilor de lucru sectoriale, care abordează problematica libertății circulației persoanelor și transportului, activitatea școlilor moldovenești cu predare în grafie latină din Transnistria respectarea drepturilor omului în regiunea transnistreană etc
Prin politica de extindere UE a declanșat un proces imens de atracție la organizație nu doar pentru fostele țării socialiste, dar și pentru cele ex-sovietice. Influența UE, atractivitatea ei se realizează prin normele, regulile și instituțiile în stil occidental, care reformează din temelii domeniile de bază ale statului ( politic, economic, social, militar, de securitate). Extinderea și procesele transformatoare ale Uniunii Europene au avut un rol important pentru statele vecine. Țările incluse în politica Europeană de Vecinătate, plasate la granița estică UE, care apoi au fost incluse în cadrul Parteneriatului Estic, au fost supuse aceleiași atracții față de UE, însă nu li sa acordat o perspectivă clară pentru integrare. O ofertă în cadrul Parteneriatului Estic e mult mai consistent prin Acordul de Asociere de Liber Schimb Aprofundat și Cuprinzător și include liberalizarea regimului de vize, acces pe piața comună, călători fără vize, în care sunt respectate regulile de securitate și nu apare exces de imigrație.
În anul 2003, când a fost lansată pentru prima dată Politica Europeană de Vecinătate, Rusiei i-a fost propus să se alăture acestei politicii, însă Moscova a refuzat, considerând că deține un rol prea important ca să fie tratată la fel ca și celelalte țări. Rusia a avut relații de colaborare destul de ample cu UE, însă procesul de extindere a acestea spre est a generat un șir de acțiuni ale Rusiei de a-și menține controlul asupra țărilor ex-sovietice, prin crearea Uniuni Vamale, Rusia-Belarus-Kazahstan ( 2010 ), iar mai apoi și Uniunea Euroasiatică ( 2014 ), în cadrul celei din urmă, în viziunea Moscovei, prezența Ucrainei urma să fie obligatorie. Astfel, extinderea UE spre estul continentului au fost calificată de Rusia ca o imixiune în vecinătatea apropiată, considerată de Kremlin ca o zonă de influență proprie. [56,p.145-146]
De remarcat că Uniunea Europeană s-a implicat în soluționarea diferendului transnistrean la mai bine de 10 ani de la izbucnirea acestuia. Deținând calitate de observator, abordează o poziție echilibrată, dar din ce în ce mai participativă, fiind ghidată de interesul instituirii unei zone de securitate la hotarle sale, fără a intra în conflict cu alte centre de putere. Încă din faza incipientă a implicării sale, UE a fost cea care a dat un adevărat impuls negocierilor, impunând Transnistria să negocieze cu Republica Moldova de pe poziția de parteneri egali.
În ordinea de idei reliefate de importanța implicării UE în procesul de reglementare a conflictului transnistrean, este necesar de evidențiat faptul că această organizație a abordat soluționarea conflictului utilizînd instrumentele (putere blândă), acestea fiind în totală corespundere și cu interesele Republicii Moldova, care s-a pronunțat pentru soluționarea conflictului pe cale pașnică. Conflictul transnistrean afectează mai mult securitatea UE lărgite decât securitatea Federației Ruse. Acest interes a fost manifestat cu precădere imediat după semnarea Acordului de Asociere cu UE, abordând o strategie de susținere a reintegrării Republicii Moldova promovată pe trei nivele.
Primul nivel este exercitarea presiunilor asupra transnistriei. Restricțiile de călătorie, dar mai ales, lansarea Misiunii de Asistență la Frontieră și noul regim vamal introdus în martie 2006 sunt rezultatele implicării UE în procesul de reglementare transnistreană, această combinație împiedicând autoritățile separatiste de a avea mai puțin acces la beneficiile nejustificate provenite din trafic și contraband. Instituirea Misiunii UE de Asistență la Frontieră între Moldova și Ucraina în noiembrie 2005, reprezintă un aport apreciabil în contextul implicării UE în procesul de reglementare a diferendului transnistrean. Această acțiune a avut un impact substanțial asupra regimului din Transnistria, deoarece toți agenții economici locali au fost obligați să se înregistreze la Camera de Industrie și Comerț a Republicii Moldova în calitate de agenți economici moldoveni, or, numai prin respectarea acestei condiții ei obțineau dreptul de a efectua operațiuni de export în baza actelor eliberate de structurile respective ale Republicii Moldova. [160]
În perspectivele unei cooperări mai eficiente, la începutul luni aprilie 2015, a fost deschis oficiul de legătură în Chișinău, care va contribui la o mai bună monitorizare și acordare a asistenței EUBAM privind procedurile de control la frontieră, precum și procedurile de control vamal, implimentate de Republica Moldova în conformitate cu prevederile AA, a ALSAC și a Planului de acțiuni privind liberalizarea regimului de vize. Cu titlu de particularitate, Oficiul îșă va aduce contribuția la sprijinirea procesului de soluționare a problemei transnitriene. [172]
Al doilea element strategic al UE vizează europenizarea Moldovei, spre a o face mai atractivă pentru locuitorii Transnistriei. Planul de acțiuni, acordul de facilitare a vizelor, asistența economică, asistența pentru serviciile vamale și de grăniceri și mai ales facilitarea comerțului fac parte din această strategie. În acest context, unul dintre conceptele ce au stat la baza poziției UE în procesul de soluționare a conflictului transistrean a fost impulsionarea dezvoltării economice pe ambele maluri ale Nistrului, făcând astfel partea dreaptă atractivă și pentru locuitorii din stânga Nistrului, controlată de administrația separatist.
Al treilea element de strategie a UE ține de promisiunea unor beneficii economice și mai mari în cazul reintegrării țării. Într-o țară reunificată și locuitorii Transnistriei vor beneficia de asistență UE, inițiativile lansate în acest sens materializându-se prin creșterea spijinului financiar din partea structurilor europene pentru finanțarea diferitor programe sociale destinate măsurilor de sporire a încrederii reciproce, mai cu seamă în dezvoltarea localităților din Zona de Securitate. Astfel, dacă pentru anul 2012 ajutorul financiar oferit pentru reglementarea conflictului transnistrean a constituit 12 milioane Euro, atunci pentru perioada 2014-2017 este preconizată suma de 28 milioane Euro. Totodată, interesul crescând manifestat de către UE vizavi de reglementarea conflictului transnistrean a fost impulsionat și de relațiile de cooperare economic, care au înregistrat o ascensiune important. Astfel, exporturile Transnistriei au orientat preponderant către piețele europene de desfacere, în anul 2014 acestea constituind 37% și piețele Republicii Moldova cu 12%, volumul cărora le depășește semnificativ pe cele din Federația Rusă cu 4% în 2014. [36,p.115]
În același context, autoritățile transnitriene acuză Republica Moldova și Ucraina de așa zisa blocadă economic, care vizează atât activitatea economic, cât și libertatea de mișcare a persoanelor, după ce Ucraina a înăsprivit controalele la frontier cu regiunea transnisteană și a încrădit accesul unor personae suspecte de a fi avut legături cu trupele rusești staționate la Tiraspol. Pe marginea acestor acuzații, șeful Delegației UE la Chișinău, a avenit cu unele declarații, care au negat insinuările Transnistriei cu privire la blocada economic, iar în ceea ce privește controlul de la frontier instituirea acestuia este explicabilă, datorită situației din Ucraina, însă rata de refuz accesului pe teritoriul ucrainean este extreme de scăzută. [175]
În intensificarea cooperări Republicii Moldova cu Uniunea Europeană pentru reglementarea problemelor de securitate cu care se confruntă în prezent țara noastră va contribui la consolidarea dialogului între părți cu privire la consolidarea securității regionale, care la etapa actual prezintă un pericol pentru securitatea întregului continent. Impactul colaborării moldo – comunitare în cadrul Politicii Externe și de Securitate Comună se va resimți prin implimentarea Acordului – cadrul de participare a Republicii Moldova la operațiunile de gestionare a crizelor, desfășurate de UE, dar și prin consolidarea, cu sprijinul UE, a propriilor politcii de securitate, axate pe domenii prioritare: politice, economice, sociale etc.
În contextul reiterării importanței colaborării Republicii Moldova cu structurile europene în vederea consolidării securității naționale, evidențiem faptul că riscurile și amenițările de natură politică, economic și social au devenit provocării la adresa statelor, tot atât de îngrijorătoare la fel ca și cele de natură militară. Deoarece în prezent cea mai gravă problemă a securității naționale a Republicii Moldova se consider existența conflictului transnistrean încă nerezolvat, autoritățile statale trebuie să depună eforturi susținute pentru a spori colaborarea cu organizațiile internaționale pentru a identifica soluții adecvate în aplanarea lui.
CONCLUZII ȘI RECOMANDĂRI
Relațiile cu organizațiile internaționale au apărut ca o necesitate indinspensabilă a vieții social-politice contemporane. Această dimensiune a cooperării a fost impusă pentru a întregi ansamblul mecanismelor prin care se realizează relațiile dintre state, asigurând o cooperare reciprocă avantajoasă a subiecțiilor de drept internațional. Organizațiile internaționale activează în baza princiipilor egalității și cel al cooperării multilaterale, contribuind plenar la menținerea păcii și soluționarea echitabilă a problemelor globale ale omeniri.
Globalizarea a condus la extinderea și creșterea continuă a rolului organizațiilor internaționale în rezolvarea problemelor multiple cu care se confruntă în prezent omenirea. Practica a confirmat că colaborarea statelor în cadrul organizațiilor internaționale permite să se rezolve mai eficient problemele condiționate de globalizare decât colaborarea bilateral. Soluționarea celor mai grave probleme ale relațiilor internaționale implică un număr tot mai mare de state, care apelează la organizațiile internaționale pentru a obține sprijin politic, economic și consultative, realizat prin diferite programe și proiecte de asistență reciprocă.
În prezent domeniile de activitate al organizațiilor internaționale sunt extrem de variate, ele pot fi privite ca:
O formă de instituționalizare a relațiilor dintre statele lumii.
O platformă pentru discutarea problemelor internaționale.
Un cadru instituțional pentru soluționarea pașnică a diferendelor dintre actorii vieții internaționale.
O posibilitate pentru state de a-și promova interesele sale naționale în cadrul diplomației multilaterale.
O sursă general acceptată pentru elaborarea cadrului normativ dintre state și a dreptului internațional.
Un instrument comun în mânile statelor de soluționare a problemelor globale ș.a..
Referitor la activitatea Republicii Moldova în plan multilateral, menționăm faptul că, statul nostru și-a exprimat intenția de a colabora cu structurile internaționale imediat după proclamarea independenței de stat. Intensificarea relațiilor cu organizațiile internaționale rămâne până în prezent un obiectiv de politică externă foarte important, fiind inclus în toate programele de guvernare. Domeniile de colaborare a țării noastre cu structurile internaționale sunt variate, având un impact deosebit în ceea ce privește dezvoltarea țării noastre în vederea edificării statului de drept, a instituirii cooperării regionale și internaționale, precum și în plan economic.
Cadrul juridic de colaborare a Republicii Moldova cu organizațiile internaționale este unul destul de amplu, țara noastră fiind semnatară a mai multor convenții, tratate, acorduri multilaterale. Astfel au fost instituite principile democratice și standarte universale de colaborare, care au permis Republicii Moldova să se alinieze la statele cu regim democratic, cu nivel economic dezvoltat și unde sunt respectate principiile statului de drept.
Edificarea statului de drept este o precondiție pentru existența Republicii Moldova în calitate de subiect de drept internațional, iar respectarea principiilor impuse de acest concept este indinspensabilă în contextul consolidării țării noastre în vederea promovării reformelor în diverse domenii, inclusiv: dezvoltarea economică și socială, implimentarea programelor privind reforma justiției, asigurarea accesului populației la educație calitativă, servicii moderne de sănătate etc. Țara noastră, cu sprijinul organizațiilor internaționale desfășoară anumite activități pentru depășirea problemelor specifice statelor în tranziție privind democratizarea societății. Deși sunt încă multe lacune în aceste transformări, structurile internaționale acordă țării noastre o asistență reală în edificarea unui stat democratic.
Impactul globalizării asupra lumii contemporane se manifestă și în contextul modificării dinamicii de securitate mult aspectuală, Republica Moldova fiind expusă unor amenințării în condițiile existenței unui conflict înghețat în estul țării, iar colaborarea cu structurile internaționale în vederea identificării unei soluții viabile pentru reglementarea confictului transnistean, ocupă un loc important în agenda de politică externă a Republicii Moldova.
În prezent riscurile și amenințările de natură politică, economic și socială au devenit provocării la adresa securității statelor tot atât de îngrijorătoare ca și ceea de natură militară. Reieșind din situația creată se cere ca autoritățile statale să depună eforturi pentru a spori colaborarea cu organizațiile internaționale în scopul de a indentifica soluțiii adecvate în consolidarea securității naționale.
Printre organizațiile internaționale cu care Republica Moldova are o relație aparte se evidențiază Uniunea Europeană. Această instituție reprezintă un instrument temeinic și extrem de necesar pentru prosperitatea și dezvoltarea țării noastre. Relațiile de colaborare moldo – comunitare se desfășoară în prezent în baza noului cadru juridic, inclusiv a Acordului de Asociere și cel al Zonei de Liber Schimb Aprofundat și Cuprinzător. Realizarea completă a oportunităților oferite de aceste acorduri va contribui la modernizarea economiei naționale, dar și la ridicarea nivelului de viață a populației.
În vederea eficientizării activității de colaborare a Republicii Moldova cu organizațiile internaționale și a consolidării țării noastre în calitate de subiect de drept internațional, în baza studiului efectuat, sunt propuse următoarele recomandării:
Cooperarea cu organizațiile internaționale este o dimensiune importantă a politicii externe a Republicii Moldova, raliind țara noastră la statele cu principiul de drept și standarde internaționale, însă obiectivele stabilite în contextul acestei colaborării trebuie să fie realizate în maximă concordanță cu interesul național, care la rândul lui MAEIE necesită să stipuleze în mod relevant și concret în strategiile naționale, inclusiv în programele de guvernare, și urmărit în orice acțiune de politică externă.
Activitatea MAEIE în plan extern pe dimensiune multilateral trebuie să fie axată pe cele mai importante domenii, astfel încât să fie abordate problemele majore ale Republicii Moldova, în care un loc primordial și central să-l ocupe soluționarea definitivă a conflictului transnistrean, ca principal amenințare la securitatea națională. Prin urmare, delegații și reprezentanții naționali la diferite forumuri internaționale să dea dovadă de cât mai multă consecvență în obținerea beneficiilor majore pentru țara noastră în rezultatul colaborării cu structurile internaționale. De asemenea, Republica Moldova să intensifice și colaborarea cu NATO, pentru a avea capacitatea nu doar de afi consumator dar și de furnizor de securitate în regiune.
Promovarea consecventă a reformelor în vederea democratizării societății și edificării statului de drept, pentru ca în cel mai scurt timp Republica Moldova să fie scoasă de sub procesul de monitorizare a Consiliul Europei. Guvernul Rebublicii Moldova să efectueze unele reforme cardinale la nivel central pentru implimentarea noilor acorduri moldo – comunitare în domeniul justiției, internelor, procuraturii, combaterea corupției care vor contribuii la crearea unui mediu favorabil de colaborare cu Uniunea Europeană, precum și cu structurile financiare internaționale.
La cursurile de perfecționare a funcționarilor publicii din administrația centrală și locală din cadrul Academiei de Administrare Publică să fie abordate frecvent problemele de colaborare ale Republicii Moldova cu organizațiile internaționale, astfel că colaboratorii ministerelor și direcțiilor dar și al colaboratorilor din administrația public locală, să cunoască domeniile de bază ale acestei cooperării, pentru a le realiza în practică.
BIBLIOGRAFIE
Abi – Saab G. The concept and evolutions of international organization: a sinthesis in: Multilateral diplomacy. coord. M. A. Boisard, E. M. Chossudovsky, 1998, p. 102.
Anghel I. Dreptul diplomatic și dreptul consular, p. 387-388.
Anghel I. M. Dreptul diplomatic și consular. București: Universul Juridic, 2011. p. 381.
Anghel I. M. Dreptul diplomatic și dreptul consular, vol. I, Ed. A II-a. București: Lumina Lex, 2000. 698 p.
Anghel I. M., op. cit., 2011, p. 365.
Anghel I. M., op. cit., 2011, p. 386.
Anghel I. M., op. cit., p. 282-286.
Anghel I. M., op. cit., p. 365.
Anghel I. M., op. cit., p.394.
Anghel I. M., Subiectele dreptului internațional, București: Lumina Lex, 1998, p. 98.
Anghel I., Drept Diplomatic și Consular. București, ed. Lumina Lex, 1996. p. 250-251.
Anghel I., op. cit., p. 273.
Anghel I., op. cit., p.271-272.
Arhiliuc V., Cadrul juridic al relațiilor internaționale ale Republicii Moldova în: Revista Moldovenească de drept internațional și relații internaționale, nr. 2, Chișinău, 2008, p. 9.
Arhiliuc V., op. cit., p. 10.
Armstrong D. International Organization in World Politics. New York: Palgrave, 2003. p. 44.
Baci C., Pătrașcu A., Nan F. (coord.) Dreptul tratatelor: Noțiuni de teorie și practică. București: Editura Ministerului Internelor și Reformei Administrative, 2008. p. 85.
Bărbulescu I. Procesul decizional în Uniunea Europeană. Iași, Polirom, 2008, p. 183-184.
Berridge G. R., James A., A Dictionary of Dimoplacy, New York: Palgrave, 2001, p. 160.
Bontea O. Apariția și evoluția istorică a organizațiilor internaționale. În: Revista de Administrare Publică, 2012, nr.2. Chișinău. P. 106.
Bontea O. Apartenența la Organizațiile Internaționale. În: Revista Moldovenească de Drept Intertnațional și Relații Internaționale, nr. 4, 2012. p. 114.
Boțan I. Reforma anticorupție – să întoarcem Moldova de la marginea prăpastiei. Guvernare și Democrație, nr.2, 2015. p. 30.
Boțan I., Prevederile Acordului de Asociere Republica Moldova – Uniunea Europeană. Ghid. Chișinău: ARC, 2014. p. 20-24.
Burian A. Geopolitica lumii contemporane, ed. a II-a, Chișinău: CEP USM, 2008. p. 109.
Burian A. Introducere în practica diplomatică și procedura internațională. Chișinău: CEP USM, 2008, 464 p.
Burian A., Diplomația prin organizații internaționale. În: Drept internațional public, coord.: Burian A., Balan O., Suceveanu N., ș. a. Ed. a III-a, Chișinău: Elena – V.I. SRL., 2009, p. 313.
Burian A., op. cit., p. 19.
Burian A., op. cit., p. 313.
Burian A., op. cit., p. 77-79.
Burian A., Relațiile internaționale, politica externă și diplomația, ediția a III-a Chișinău: CEP USM, 2007, p. 229-235.
Buruian A. Introducere în practica diplomatică și procedura internațională. Chișinău, CEP USM, 2008. p. 113.
Buruian A. Introducere în practica diplomatică și procedura internațională. p. 115.
Buruian A. Introducere în practica diplomatică și procedura internațională., p. 115-116.
Buruian A. Introducere în teoria organizațiilor internaționale. Chișinău, CEP USM, 2007. p. 67-68.
Căldare Gh. Diplomația practică. Curs de lecții. Chișinău: AAP, 2009. p. 67.
Căldare Gh., Corman C. Poziția actorilor internaționali în reglementarea conflictului transnistrean. 115 p.
Căldare Gh., Lupașco M. Rolul Consiliului Europei în democratizarea societății din Republica Moldova. În: Revista de Administrare Publică nr. 3-4, 2009. p. 175.
Căldare Gh., op. cit., p. 44.
Căldare Gh., Velicico S. Republica Moldova – ONU: 20 de ani de colaborare. În: MOLDOSCOPIE, 2012, nr.3 (58). p. 152-162.
Căldare Gh., Velicico S. Republica Moldova – ONU: 20 de ani de colaborare. În: Moldoscopie, 2012, nr.3 (LVIII), Chișinău: CEP USM. p. 154-155.
Căldare Gh., Velicico S., op. cit., p. 156.
Carpinschi A., Mărgărint D. Organizații internaționale. Iași: Polirom, 2011. p. 9.
Ceban C. Dreptul organizațiilor internaționale. Chișinău: Vizual Design, 2012. p. 9.
Charpentier J. Institutions internationals, Paris: Dalloz, 2002. p. 56.
Chebeleu Tr. Dreptul diplomatic și consular. Oradea: Editura Didactică și Pedagogică, 2000. p. 205-207.
Chirilă V. Relațiile Republicii Moldova cu Uniunea Europeană. Chișinău: Prut International, 2001. p. 6.
Chirilă V., Bucătaru V., Grîu L. Este integrarea europeană a Republicii Moldova ireversibilă?, Asociația pentru Politică Externă. Chișinău, 2014, 12 p.
Chirtoacă L., Chirtoacă N. Rolul organizațiilor internaționale în diplomația contemporană. În: Legea și viața nr. 8, 2004, Chișinău. p. 15.
Chivriga V., Prioritățile și provocările implementării DGETA în Republica Moldova. Asociația pentru Politica Externă. Chișinău, 2014 p. 12.
Ciucu C. (coord.), Chivrigă V., Toderiță A., Tornea I. Consecințele unei zone de liber schimb aprofundate și cuprinzătoare asupra economiei Republicii Molodva. Institutul European din România. București, 2011, 118 p.
Concluziile Consiliului European pentru Republica Moldova. politic.md din 16.02.2016. (vizitat 19.03.2016).
Constituția Republicii Moldova adoptată de Parlament Republicii Moldova la 29.07.1994, Monitorul Oficial al RM, nr. 1 din 12.08.1994, în vigoare din 27.08.1994.
Constituția Republicii Moldova: Comentariu. col. red.: Negru B., Osmochescu N., Smochină A. Chișinău: Arc, 2012. p. 52.
Convenția de la Viena cu privire la relațiile diplomatice (1961). Citat după: Serviciul diplomatic: teorie și practică. Chișinău, 2011.p.299.
Cozma A. Republica Moldova și Consiliul Europei: un parteneriat de 15 ani. În: Revista de filozofie, sociologie și științe politice, nr.3 (151), 2009. p. 124-129.
Croitoru V. Influența crizei ucrainene asupra securității Republicii Moldova. Moldoscopie, 2015,nr:2, p.145-146.
Dailler P., Forteau M., Pellet A., op. cit., p. 689.
Daillier P., Forteau M., Pellet A. Droit international public. Ed.a VIII-a Paris: Montchrestien, 2009. p. 645.
Daillier P., Forteau M., Pellet A., op. cit., p. 642.
Delcorde R. Les mots de la diplomatie, Paris ; L’Harmattan, 2005. p. 74.
Delcorde R., op., cit., p.74.
Devin G. Le multilateralisme, une perspective de science politique. În: Droit international et relations internationales : divergenges et convergengences. Paris : Pedone, 2010. p. 33-37.
Diaconu I. Tratat de drept internațional public. București : Lumina Lex, 2002. p. 448.
Diaconu I. Tratat de drept internaționmal public. Vol.III. București: Lumina Lex, 2005. p. 111.
Diaconu I., op. cit., p. 462.
Diez De Velasco Vallejo M. Las Organizaciones internacionales, Paris: Economica, 2002. p. 4.
Dormoy D. Droit des organisations internationals. Paris : Dalloz, 1995. p. 1-3.
Feltham R. G. Diplomatic handbook. Ed. A VII-a. London: Longman, 1998. 206 p.
Feltham R. G. Diplomatic handbook. Ed. a VII-a. London: Longman, 1998. p. 162.
Gabor G. Abordări conceptuale privind relațiile internaționale. În: Buletinul Universității de Apărare ,, Carol I’’, 2013, nr.2. București: Universitatea de Apărare ,, Carol I’’. p. 7.
Gabor G., op. cit., p. 14.
Geamănu Gr. Dreptul internațional contemporan. București: Editura Didactică și Pedagogică, 1975. p. 172.
Ghidul Acordului de Asociere dintre Moldova și Uniunea Europeană. MAEIE al Republicii Moldova. Chișinău, 2014, 36 p.
Goldstein J., Pevehouse J. International Relation. Ed. a VII-a. New York: Pearson Longman, 2004. p. 339.
Golstein J.S., Pevehouse J. C., op. Cit., p. 254.
Griffiths M. Fifthy Keys Thinkers in International Relations. London: Routledge, 1999. p. 219.
Griffiths M., op. cit., p. 26.
Griffiths M., op. cit., p. 294.
Grosu V. Influența factorilor externi asupra securității Republica Moldova. În: Studii Internaționale. Viziuni din Moldova. Nr. 1 (2), 2007, Chișinău. P. 106.
Hardy L. Modern Diplomatic Law. Manchester: University Press, 1968, p.95.
Hobson J. The State and International Relations. London: Cambridge University Press, 2000. p. 74.
Ilașciuc D. Apariția organizațiilor internaționale și rolul lor în politica statelor membre. În: Știința politică în Republica Moldova: realizări și perspective. Chișinău: CEP USM, 2011. p. 85-93.
Ilașciuc D. Apariția organizațiilor internaționale și rolul lor în politica statelor membre în: Știința politică în Republica Moldova: realiuări și perspective, coord. Teosa V., Chișinău: CEP USM, 2011. p. 85.
Ilașciuc D., op. cit., p. 366.
Ilașciuc D., op. cit., p. 90.
Josanu Y. Riscuri și amenințări în adresa securității naționale a Republicii Moldova. În: Revista de filozofie, sociologie și științe politice, nr.3 (154). 2010. 44 p.
Juc V. Oportunități și alternative de consolidare a securității naționale a Republicii Moldova. În: Revista de filozofie, sociologie și științe politice. Nr. 3 (154) 2010. 12-13 p.
Kant I. Political Writings. Cambridge: University Press, 1991. p. 102.
Keohane R. Multilateralism : An agenda for research. International journal. 1990. p. 45.
Kissinger H. Diplomacy. New York: Simon&Schuster, 1994. 912 p.
Laura L. Problemele diplomației contemporane în contextul transformării sistemului de Relații internaționale. În: Anuar științific, Vol.IV, Chișinău: IRIM,2006. 45 p.
Legea privind tratatele internaționale ale Republicii Moldova, adoptată la 24.09.1999//Monitorul Oficial al RM nr. 24-26/137 din 02.03.2000.
Legea Republicii Moldova ,,Cu privire la statutul misiunilor diplomatice ale Republicii Moldova în alte state”, nr. 1133-XII, adoptată la 04.08.1992//Monitorul Oficial al RM nr. 008/195 din 30.08.1992.
Legea Republicii Moldova ,,Cu privire la statutul misiunilor diplomatice ale statelor străine în Republica Moldova”, nr. 1134-XII, adoptată la 04.08.1992//Monitorul Oficial al RM nr. 008/195 din 30.08.1992.
Legea Republicii Moldova cu privire la serviciul diplomatic, nr. 761, adoptată la 27.12.2001//Monitorul Oficial al RM nr. 20/80 din 02.02.2002.
Lupan V. Relațiile Republicii Moldova cu Alianța Nord-Atlantică. În: Evoluția politicii externe a Republicii Moldova (1998-2008), Chișinău: Cartdidact, 2009. p. 147.
Mazilu D. Diplomația. Drept diplomatic și consular. București, ed. Lumina Lex, 2003. p. 245.
Mazilu D. Drept internațional public. Vol. II. București: Lumina Lex, 2002. p. 212.
Miga-Beșteliu R. Drept internațional. Introducere în dreptul internațional public. București: ALL Educational, 1997. p. 119.
Miga-Beșteliu R. Organizații internaționale interguvernamentale. București: ALL Beck, 2000. p. 10.
Miga-Beșteliu R., op. cit., 1997, p. 120.
Miga-Beșteliu R., op. cit., 1997, p. 121.
Miga-Beșteliu R., op. cit., 2000, p. 11.
Miga-Beșteliu R., op. cit., p. 121.
Miga-Beșteliu R., op. cit., p. 126.
Miroiu A. Ungureanu R. (coord.), op. cit., 2006, p. 40.
Miroiu A., Biro D. ș. a. Manual de relații internaționale. Iași: Polirom, 2006. p. 60.
Monitorul Oficial al RM, nr. 139/145, din 26.08.2011.
Năstase A. Organizarea internațională. Târgoviște: Universitatea Valahia, 2001. p. 37.
Năstase D. Drept diplomatic și consular. București: Editura Fundației României de Mâine, 2006. p. 117.
Năstase D., op. cit., p. 116.
Năstase D., op. cit., p. 119.
Nguyen Quoc D., Pellet A., Daillier P. Droit international public. Paris : Dalloz, 1987. p. 62.
Niciu M. I. Organizații internaționale guvernamentale. Iași: Editura Fundației Chemarea, 1994. p. 12.
Osmochescu N. Organizațiile internaționale – subiect derivat și secundar de drept internațional public : specific și particularități. În : Drept internațional public. Coord.: Burian A., Balan O., Suceveanu N., ș. a. Ed. a III-a, Chișinău: Elena – V.I. SRL, 2009. p. 131.
Osmochescu N., Martâniuc C. Exercitarea de către Republica Moldova a calității de subiect de drept internațional. În: Studii internaționale. Viziunii din Moldova, Chișinău: CEP USM, 2008. p 22-35.
Osmochescu N., op. cit., p. 132.
Osmochescu N., op. cit., p. 134.
Osmochescu N., op. cit., p. 262-264.
Osmochescu N., op. cit., p. 264.
Panainte P. Rolul PSAC/PSARM în procesul de integrare europeană a Republicii Molodva. 38 p.
Plantez A. Principes de diplomatie. Paris: Pedone, 2000. p. 337.
Popescu D. Participarea Republicii Moldova la tratate și organizații internaționale – expresie a consolidării suveranității și independenței de stat în: Statul Moldovenesc: continuitatea devenirii și consolidării. Materialele conferinței științifico-practice internaționale, consacrată aniversării a 90 de ani de la proclamarea RDM și 15 ani de la recunoașterea internațională a Republicii Moldova. Chișinău: CEP USM, 2008. p. 20.
Prohnițchi V., Lupușor A. Transnistria și ZLSAC: buturugă mică răstoarnă carul mare? Expert-Grup, Chișinău, 2013, 18 p.
Reuter P. Droit international public. Paris : Presse Universitaire de France, 1958. p. 154.
Revenco E., Cooperarea Republicii Moldova în cadrul Consiliului Europei. În: Evoluția politicii externe a Republicii Moldova. 1998-2008. Chișinău, Cartdidact, 2009. p. 100-101.
Revenco E., op. cit., p. 101.
Rusu I. Organizații și relații internaționale. București: Lumina Lex, 2002. 360 p.
Securitatea energetică a RM pînă în 2020, Monitorul Oficial Nr. 141-145 (3028-3032) din 7 septembrie 2007.
Serbenco E. Drep internațional public. Vol. I. Chișinău: Tipografia Centrală, 2014. p. 130-131.
Serbenco E., op. cit., p.132.
Shermers H. G., Blokker N. M. International Institutional Law: Unity with Diversity. Ed. a IV-a. Leiden: Martinus Nijhoff, 2004. p. 65.
Solomon C. Cadrul normativ-legislativ de realizare a politicii externe a Republicii Moldova., p.97.
Solomon C., Cadrul normativ-legislativ de realizare a politicii externe a Republicii Moldova în: Studii internaționale. Viziuni din Moldova, Chișinău: CEP USM, 2009, p. 95-100.
Solomon C., op. cit., p. 28.
Șarov I., Ojog I. Evoluția politicii externe a Republicii Moldova (1998 – 2008). Chișinău: Cartdidact, 2009. 192 p.
Teosa V., Rusnac Gh., Nicolaescu I. Serviciul diplomatic în cadrul diplomației multilateral. În: Serviciul diplomatic: Teorie și practică. Suport de curs. coord.: Teosa V., Vasilescu Gh., Ciobu E., Chișinău: CEP USM, 2011. p. 127.
Teosa V., Rusnac Gh., Nicolaescu I., Influența diplomației multilaterale asupra serviciului diplomatic contemporan. În: Serviciul diplomatic: teorie și practică. Chișinău, 2011. CEP USM. p. 129-130.
Teosa V., Rusnac Gh., Nicolaescu I., op. cit, p. 128.
Teosa V., Rusnac Gh., Nicolaescu I., op. cit., p. 127.
Teosa V., Vasilescu Gr., Ciobu E. (col. red.), Serviciul diplomatic: teorie și practică. Suport de curs. Chișinău: CEP USM, 2011. 391 p.
Tratatul privind Funcționarea Uniuni Europene, art. 217.
Willets P. Transnationalactors and internatinal organizations in global polotics în: The globalization of world politics: an introduction to international relations, Ed. a III-a. Coord. Baylis J., Smith S., Oxford: Oxford Universitz Press, 2005. p. 440.
Бypиан A., Кoвалeва H. Meждyнаpoднoe opганизации как инcтpyмeнт внeшнeй пoлитики. În: Revista moldovenească de drept internațional și relații internaționale, nr. 4, 2008, Chișinău: Institutul de Istorie, Stat și drept al AȘM. p. 53.
Лyкашyк И. И. Meждyнаpoднoe пpавo. Ocoбeнная чаcть. Mocква. Boлтepc Клyвep, 2005. cтp. 99.
Лyкашyк И. И., op. cit., p. 123.
Лyкашyк И. И., op., cit., p. 103.
Mopавeцкий B. Фyнкции мeждyнаpoднoй opганизации. Mocква, 1976. cтp. 90.
Mopoзoв Г. Г., Meждyнаpoдныe opганизации, Mocква: Mыcль, 1969. p. 130
Пoпoв B. И. Coвpeмeнная диплoматия: тeopия и пpактика. Диплoматия – наyка и иcкyccтвo, 2-e изд., Mocква: Meждyнаpoдныx oтнoшeний, 2006. 576 cтp.
Ушакoв H. A. Meждyнаpoднoe пpавo, Mocква Юpиcтъ, 2003. 304 cтp.
Цыганкoв П. A. Teopия мeждyнаpoдныx oтнoшeний, Mocква: Гаpдаpики, 2004. 590 cтp.
Цыганкoв П. A. Teopия мeждyнаpoдныx oтнoшeний, Mocква: Гаpдаpики, 2004. cтp. 240.
Publicații electronice:
Activitatea de comerț a Republicii Moldova 2016 www.statistica.gov.md din 17.02.2016. vizitat 28.03.2016.
Alegerile din Republica Moldova au fost în general bine administrate, într-o campanie influentată de aspirații geopolitice, declară observatorii internaționali. http://www.osce.org.ro/odihr/elections/128532. (vizitat 24.03.2016).
Căile ferate ale Moldovei vor fi modernizate cu bani europeni. www.gov.md din 14.11.2014. vizitat28.03.2016.
Ce este Parteneriatul Estic? http://www.mfa.gov.md/totul-despre-pae/, (vizitat 17.02.2016).
Cel mai dur raport de progres al UE pentru Moldova. www.eco.md din 02.04.2015, vizitat 26.03.2016.
Comisia pentru implementarea Planului Național de Acțiuni în Domeniul Drepturilor Omului pentru anii 2011-2014 s-a întrunit în ședință la 18 noiembrie 2013. http://www.justice.gov.md/libview.php?l_ro&ide_4&id_4605. (vizitat 19.03.216).
Conflictul transnitrean în contextul concurenței a două proiecte geopolitice, UE vs Uniunea Vamală. Chișinău: IPP, 2012. p. 5-6. http://www.ipp.md/public/files/publication_geopolitical_competition_ro.pdf., vizitat 31.03.2016.
Consiliul de Asociere: Uniunea europeană este gata să sprijine financiar Moldova, dar cere reforme. www.adevărul.ro/moldova din 15.03.2016., vizitat 28.03.2016.
Consiliul de conducere a Moldovei. www.noi.md, din 18.03.2015, vizitat 25.03.2016.
Cooperarea juridică în cadrul CoE. http://www.mfa.gov.md/consiliul-europei/judicial-cooperation-in-coe-ro/, vizitat 19.02.2016.
Document Comun de Lucru. Implimentarea Politicii Europene de Vecinătate în Republica Moldova. Progresul în 2014 și recomandări pentru acțiune. http://eeas.europa.eu/delegations/moldova/documents/press_corner/republic-of-moldova-enp-report-2015_ro.pdf., vizitat 29.03.2016.
Gribincea V., Grecu P. Republica Moldova la Curtea Europeană a Drepturilor Omului în anul 2014. Chișinău Centrul de Resurse Juridice din Moldova. 2015. http://crjm.org/wp-content/uploads/2015/04/CRJM-Nota-Analitica-CEDO-in-2014.pdf. (vizitat 23.03.2016).
Hotărârea Pisari. http://agent.gov.md/hotarirea.pisari. (vizitat 24.03.2016).
Istoricul relațiilor de cooperare dintre Republica Moldova și Consiliul Europei, http://www.strasbourg.mfa.md/relation-history-ro/, (vizitat 15.02.2016).
Liberalizarea regimului de vize, http://infoeuropa.md/liberalizarea-regimului-de-vize/, (vizitat 17.02.2016).
Lista acordurilor parțiale și/sau extinse ale CoE la care RM participă cu drepturi depline. http://www.mfa.gov.md/consiliul-europei/judicial-cooperation-in-coe-ro/, (vizitat 19.02.2016.
Ministerul Justiției organizează ședința Consiliului Național pentru Reforma Organelor de Ocrotire a Normelor de Drept. http://www.justice.gov.md/libview.php?l_ro&id_2563. (vizitat 17.03.2016).
Misiunea OSCE în Moldova – http://.osce.org/ro/moldova, (vizitat 05.02.2016).
Misiunea Uniunii Europene de Asistență la Frontieră în Moldova și Ucraina deschide un oficiu de legătură în Moldova. http://eubam.org/md/press-news/1875. vizitat 31.03.2016.
Onorarea angajamentelor pentru trecerea la etapa post-monitorizare, http://www.mfa.gov.md/consiliul-europei/honoring-transition-to-post-monitoring-ro/, (vizitat 13.02.2016).
Pirkka Tapiola: ,, E nevoie de o reformă dramatică în RM’’. Ce recomandări are Delegația UE pentru guvernanții. http://ziarulnational.md/pirkka-tapiola-e-nevoie-de-o-reforma-dramatica-in-r-moldova-ce-recomandari-are-delegatia-ue-pentru-guvernul-de-la-chisinau. (vizitat 18.03.2016).
Pirkka Tapiola: Nu există o blocadă economică a Transnistriei. În: Dialoguri transnistrene. Nr. 06. 2014 Chișinău: APE. http://www.ape.md/public/files/publication/2014-03-06_Dialoguri_Transnintrene_RO.pdf. vizitat 31.03.2016.
Planul de Actțiuni privind implementarea Recomandărilor Comisiei Europene pentru instituirea Zonei de Liber Schimb Aprofundat și Cuprinzător (ZLSAC) dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană pe www.mec.md., vizitat 20.02.2016.
Prestația Republicii Moldova la CEDO. http://www.mfa.gov.md/consiliul-europei/performance-rm-echr-ro. (vizitat 20.03.2016).
Programul de Activitate a Guvernului Republicii Moldova pentru anii 2015-2018, http://gov.md/sites/default/files/document/attachments/1_program-guvern_2015-2018_0.pdf, (vizitat 16.02.2016).
Programul de Activitate a Guvernului Republicii Moldova, www.gov.md, din 20.01.2016, vizitat 02.02.2016.
Raport anual. Programul antitrafic și gender al Misiunii OSCE în Moldova, 2007 http://www.osce.org/ro/moldova/36942?download=ttrue, (vizitat 05.03.2016).
Raportul de conformitate GRECO privind Republica Moldova. http://www.strasbourg.mfa.md/anunturi-ale-misiuni/500985/. (vizitat 19.03.2016).
Relațiile Republica Moldova-NATO, http://www.mfa.gov.md/nato-md/, (vizitat 18.02.2016).
Reprezentanța pe lângă organizații internaționale, http://www.austria.mfa.md/ctbto/, (vizitat 05.02.2016).
Republica Moldova a devenit membru al Consiliului ONU pentru Drepturile Omului, http://www.interlic.md/2010-05-14/r-moldova-a-devenit-membru-al-consiliului-onu-pentru-drepturile-omului-15827.html, (vizitat 05.02.2016).
Republica Moldova este un partener de nădejde al UNESCO, Interviu cu Dendev Badarch, reprezentant al UNESCO, 2007, http://www.moldova.org/republica-moldova-este-un-partener-de-nadejde-al-unesco-45509-rom/, (vizitat 06.02.2016).
Republica Moldova în cadrul ONU, http://www.mfa.gov.md/onu-md/-, (vizitat 04.02.2016).
Republica Moldova în organele elective ale ONU în perioada 2000-2014, http://www.mfa.gov.md/onu-md/prezena-rm-organele-elective-onu_2000-2013/, (vizitat 04.02.2016).
Republica Moldova: două decenii în marea familie a Națiunilor Unite, 2012, http://www.mfa.gov.md/img/docs/un-md-20th_anniversary-publication.pdf, (vizitat 04.02.2016).
Republica Molodva: două decenii în marea familie a Națiunilor Unite, 2012, http://www.mfa.gov.md/img/docs/un-md-20th_anniversary-publication.pdf, (vizitat 04.03.2016).
Transparencz International: Republica Moldova printre cele mai corupte țării din lume. http://anticoruptie.md/stiri/transparency-international-moldova-printre-cele-mai-corupte-tarii-din-lume. (vizitat 19.03.2016).
UE apreciază implimentarea Politicii Europene de Vecinătate în anul provocărilor 2014 www.infoeuropa.md din 25.03.2015 vizitat 25.03.2016.
Uniunea Europeană și Republica Moldova, http://www.infoeuropa.md/uniunea-europeană-si-moldova/, (vizitat 16.02.2016).
UE si CSI in schimburile comerciale cu RM www.statistica.gov.md din 17.02.2016, vizitat 28.03.2016
DECLARAȚIA PRIVIND ASUMAREA RĂSPUNDERII
Subsemnatul, Sîrbu Dorin, declar pe propria răspundere că materialele prezentate în teza de
master sunt rezultatul propriilor cercetări și realizări științifice. Conștientizez că în caz contrar,
urmează să suport consecințele în conformitate cu legislația în vigoare.
Sîrbu Dorin ______________________________
Data 27.05.2016
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Cooperarea Republicii Moldova în Cadrul Organizațiilor Internaționale (ID: 112943)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.