Cooperarea Republicii Moldova cu Uniunea Europeana
Cooperarea Republicii Moldova cu Uniunea Europeană
CUPRINS
Lista abrevieri
Introducere
Capitolul I. Evoluția Uniunii Europene in raport cu Republica Moldova
Procesul de extindere a Uniunii Europene și criteriile de aderare
Evoluția relațiilor dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană
Capitolul II. Perspectivele Republicii Moldova de integrare la Uniunea Europeană
Strategiile și mecanismele de integrare a Republicii Moldova
Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană
Liberalizarea Regimului de Vize
Concluzii și recomandări
BibliografieLista abrevieri
AA – Acord de Asociere
APC – Acord de Parteneriat și Cooperare
CEE – Comunitatea Economică Europeană
CAP – Politica agrară comună
CSI – Comunitatea Statelor Independente
CENM – Organizația Cooperării Economice la Marea Neagră
ECE – Comisia Economică Europeană
ICE – Inițiativa Central Europeană
OECE – Organizația pentru Cooperare Economică în Europa
ONU – Organizația Națiunilor Unite
OSECE – Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa
OCED – Organizația pentru Cooperare Economică și Dezvoltare
SEECP – Pactul de Stabilitate pentru Europa de Sud-Est
PALRV – Planul de Acțiuni privind Liberalizarea Regimului de Vize
PSA – Procesul de Stabilizare și Asociere
RM – Republica Moldova
RFG – Republica Federativă Germană
SEECP – Procesul de Cooperare în Europa de Sud-Est
TACIS – Program de Asistență Tehnică și Financiară
TVA – Taxă pe valoare adăugată
UE – Uniunea Europeană
USAID – Agenția Statelor Unite pentru Dezvoltarea Internațională
ZLS – Zona de liber schimb
INTRODUCERE
Integrarea Republicii Moldova în Uniunea Europeană a devenit una din problemele principale care frămîntă clasa politică din Moldova. Practic, integrarea a devenit un element constant al vocabularului politic, fie prin exprimarea adeziunii la valorile și perspectiva integrării europene, fie prin contestarea oportunității integrării europene pentru Republica Moldova. De-a lungul anilor a fost edificat un dialog relativ stabil în contextul cadrului juridic care pare să confirme doleanța statului nostru de integrare. Procesul de integrare în structurile europene presupune o abordare generală, globală. Astfel, integrarea politică, ca domeniu distinct, nu presupune un proces identic cu integrarea culturală sau psihologică, ci reprezintă o componentă a integrării propriu-zise. În această lucrare mi-am propus să abordez fenomenul integrării sub aspect mai mult politic și economic, și mai puțin din punct de vedere cultural, științific, militar, deoarece, în ansamblu, integrarea rămîne un proiect politic, avînd o anumită finalitate politică, chiar dacă există domenii separate de activitate.
Actualitatea investigației. Tematica integrării europene a devenit actuală pentru Republica Moldova imediat după destrămarea Uniunii Sovietice și proclamarea independenței statului moldovenesc. Însă, în comparație cu alte state post-sovietice și în special cu statele baltice, relațiile Moldovei cu Uniunea Europeană s-au dezvoltat într-un ritm foarte lent, atît din cauza abordării prudente a acestei teme de către Uniunea Europeană, cît și datorită poziției ambigue a guvernelor ce s-au perindat în Moldova în anii de independență. Lipsa de continuitate și consecvență în politica integrării europene, precum și inexistența unei structuri de coordonare a activităților în acest domeniu au creat situația cînd în întreaga societate nu se cunoștea cu claritate ce ar însemna pentru noi integrarea în Uniunea Europenă. În condițiile actuale, însă, extinderea Uniunii spre est va deveni realitate într-un viitor relativ apropiat, actualitatea abordării integrării europene a Moldovei ia amploare. Odată cu lărgirea Uniunii Europene și stabilirea hotarelor ei la Prut, Republica Moldova va fi vecină directă cu “marele imperiu”, ceea ce face ca Moldova să conștientizeze clar faptul că doar tendința spre colaborare și, poate mai tîrziu, spre integrare, este prioritatea cea mai importantă pentru politica sa externă.
Actualmente se impune din partea Uniunii Europene pentru statele est-europene și ex-sovietice o integrare, în primul rînd, în unele structuri regionale, ca mai apoi, reeșind din capacitatea lor de colaborare regională să li se impună condiții de aderare la marea familie europeană. Acesta este un motiv pentru care mulți cercetători se axează pe studiul activităților Moldovei în cadrul organizațiilor regionale la care a aderat relativ recent, de exemplu Inițiativa Central-Europeană sau Pactul de Stabilitate pentru Europa de Sud-Est. Diversificarea condițiilor impuse pentru aderare statului nostru, capacitatea Moldovei de a le îndeplini, urmărirea și studierea evenimentelor ce au loc în țară și comportamentul subiecților care sunt implicați direct în politica de integrare a Republicii Moldova în Uniunea Europeană au fost motivele cele mai importante care m-au determinat să aleg pentru cercetare anume tema dată.
Gradul de cercetare a temei. Pe parcursul ultimilor ani problema aderării la Uniunea Europeană tindea să devină obiectul unui consens politic mai larg și în Republica Moldova. În virtutea importanței sale strategice, acest subiect a fost în atenția mai multor politicieni și analiști dar o cercetare mai amplă și mai obiectivă este cea a experților Institutului de Politici Publice. În acest context, problema integrării Republicii Moldova în Uniunea Europeană reprezintă o direcție prioritară pentru tematica publicațiilor editate de Institut ca rezultat al promovării diverselor proiecte de integrare în cadrul seminarelor, simpozioanelor și meselor rotunde care tratează direct fenomenul integrării. Astfel, drept material teoretic de bază au servit astfel de publicații ca: “Republica Moldova și integrarea europeană”, “Integrarea europeană: colaborarea în Pactul de Stabilitate”, “Republica Moldova și colaborarea regională”. Desigur, se cuvine menționat și Acordul de Parteneriat și Cooperare dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană ca instrument juridic ce reglementează stadiul actual, în continuă evoluție, al relațiilor dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană.
Scopul și sarcinile investigației. Lucrarea dată are drept scop studierea și cercetarea procesului de integrare a Republicii Moldova, analiza obiectivelor și criteriilor propuse de către instituțiile împuternicite ale statului, care, fiind respectate, ar conduce țara spre calea integrării, de asemenea, prognozarea unei perioade mai exacte a integrării și compararea șanselor Republicii Moldova cu cele ale altor state din Europa Centrală și de Est care au reușit depășirea tuturor impedimentelor și, actual, se bucură de statutul de membru al Uniunii Europene.
Prin conținutul său lucrarea urmărește următoarele sarcini:
analiza conjuncturii social-politice în care s-au stabilit legăturile incipiente dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană;
relevarea necesității stabilirii cadrului juridic al relațiilor Republica Moldova-Uniunea Europeană;
sublinierea importanței Acordului de Parteneriat și Cooperare dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană pentru evoluția ulterioară a fenomenului de integrare;
evidențierea locului și rolului Acordului de Parteneriat și Cooperare în instituționalizarea relațiilor politice dintre Moldova și Uniunea Europeană;
determinarea oportunităților oferite de Acordul de Parteneriat și Cooperare;
argumentarea caracterului participativ al Republicii Moldova în contextul european;
aprecierea participării Moldovei în cadrul programelor regionale europene;
consacrarea rolului Pactului de Stabilitate pentru Europa de Sud-Est pentru viitorul european al statului nostru;
sintetizarea criteriilor statutare de aderare la Uniunea Europeană și individualizarea acestora pentru cazul Republicii Moldova;
descrierea obiectivă a priorităților de integrare și a barierelor de ordin social-politic, economic, juridic și ideologic în calea integrării;
Baza metodologică a cercetării cuprinde studierea materialului doctrinar-teoretic și practic prin aplicarea metodelor: ontologică și istorică pentru cercetarea evoluției relațiilor dintre Moldova și Uniunea Europeană, analizei comparative a cercetărilor din domeniu, sintezei din materialul teoretic, cercetării empirice, inducției și deducției particularităților specifice procesului de integrare, metodelor statistice ce relevă caracterul real și obiectiv al fenomenului de integrare, metodei sistemice pentru compararea impactului Uniunii Europene asupra statelor membre și a celora care tind la acest statut.
Originalitatea științifică a lucrării rezultă din faptul că problemele ridicate de accentuarea evoluției și actualității integrării europene a necesitat o tratare multilaterală. În acest sens, investigarea s-a fundamentat pe studierea unui bogat material teoretic, utilizînd, astfel, analiza comparată a abordărilor pe care le-am sintetizat din diverse publicații periodice, pagini web, materiale ale unor conferințe științifice. În conținutul tezei am făcut referire atît la opiniile optimiste privind integrarea, dar nu am scăpat din vedere nici părerea celor mai sceptici cercetători ai problemei în cauză. Ca rezultat, originalitatea lucrării derivă și din faptul că nu am urmat doar prognozele idealiste ale aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană sau numai pe cele pesimiste, dar am încercat o fuziune armonioasă a celor două abordări contradictorii. În tot cuprinsul lucrării se poate urmări tratarea fenomenului de integrarea într-o viziune pe cît de actuală, pe atît de realistă. În plus, concluziile și sugestiile propuse imprimă investigației un pronunțat caracter utilitar.
Volumul și structura tezei. Lucrarea este structurată în două capitole, conținutul cărora îl voi descrie rezumativ:
Capitolul I, tratează probleme precum: : Procesul de extindere a Uniunii Europene și criteriile de aderare; Evoluția relațiilor dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană; Liberalizarea Regimului de Vize
Capitolul II, conține subiecte precum: strategiile si mecanismele de asociere a Republicii Moldova; Aderare sau integrare în Uniunea Europeana și Implementarea Acordului de Asociere.
Cuvinte cheie: Uniunea europeană, Acord de parteneriat și cooperare, Republica Moldova, integrare, aderare, criteriile de aderare, strategii, mecanisme, Tratatul de a Lisabona, Tratatul de la Maastricht.
Capitolul I. Evoluția Uniunii Europene in raport cu Republica Moldova
1.1 Procesul de extindere a Uniunii Europene si criteriile de aderare
Extinderea Uniunii Europene se referă la aderarea pe parcursul timpului a noi state la Uniunea Europeană. Extinderea este un proces sui generis în comparație cu celelalte provocări ale UE. Ca politică, extinderea este mai mult decât o preocupare a organelor comunitare. Procesul de extinderea depinde de pregătirea internă a țărilor candidate, pregătirea internă a Uniunii Europene și negocierile de aderare propriu-zise.
Procesul de extindere a UE a pornit din dorința clară de a crea premisele necesare unei uniuni cât mai strânse a popoarelor europene. Condițiile de bază pentru extinderea Uniunii Europene au fost stipulate prin Tratatul privind Uniunea Europeană care prevede că: "orice stat european poate cere să devină membru al Uniunii". În acest sens, statul interesat își adresează cererea de aderare Consiliului UE, care se pronunță în unanimitate, după consultarea Comisiei Europene și obținerea avizului conform din partea Parlamentului European. Decizia Legislativului european se adoptă în condițiile întrunirii majorității absolute a membrilor săi. Uniunea Europeană de astăzi, are 28 de state membre și o populație de aproximativ 520 de milioane de locuitori, este mai sigură, mai prosperă, mai puternică și exercită o mai mare influență decât Comunitatea Economică Europeană (CEE) de acum 50 de ani, cu 6 state membre și o populație de mai puțin de 200 de milioane de locuitori. Uniunea Europeană este deschisă oricărui stat european care îndeplinește criteriiledemocratice, pean se adoptă în condițiile întrunirii majorității absolute a membrilor săi. Uniunea Europeană de astăzi, are 28 de state membre și o populație de aproximativ 520 de milioane de locuitori, este mai sigură, mai prosperă, mai puternică și exercită o mai mare influență decât Comunitatea Economică Europeană (CEE) de acum 50 de ani, cu 6 state membre și o populație de mai puțin de 200 de milioane de locuitori. Uniunea Europeană este deschisă oricărui stat european care îndeplinește criteriiledemocratice, politice și economice pentru dobândirea calității de membru. De asemenea, înaintea fiecărei extinderi, Uniunea Europeană elaboreaza capacitatea de absorbție a noilor membri, precum și abilitatea propriilor instituții de a funcționa corespunzător în continuare. Extinderile succesive au întărit democrația, au conferit securitate Europei și au sporit potențialul său comercial și de creștere economică.
Extinderea Uniunii Europene este rezultatul hotărârii de a împărți cu alte state beneficiile obținute de Europa Occidentală prin crearea unei zone stabile, unde războiul a devenit imposibil. Uniunea Europeană are responsabilitatea de a ajuta țările vecine să se dezvolte din punct de vedere economic și democratic, în paralel cu promovarea stabilității și securității. Acest ideal își are rădăcinile în experiența acumulată datorită tulburărilor manifestate pe continentul european în anii interbelici, a distrugerilor cauzate de Al Doilea Război Mondial și a optimismului care a început să se manifeste în perioada de după război. Pacea și stabilitatea constituie premisele unei economii prospere, reciproca fiind în egală măsură valabilă. Raționamentul țărilor fondatoare ale Uniunii Europene s-a bazat pe logica faptului că integrarea economiilor din Europa Occidentală ar preveni războiul și ar crea pace, stabilitate și prosperitate pentru toți cetățenii, pretutindeni în Europa. Această viziune este în continuare importantă, după cum a demonstrat-o și dezintegrarea violentă a Iugoslaviei.
Integrarea Republicii Moldova în Uniunea Europeană trebuie să servească, în primul rînd, cetățenilor și să producă efecte pe care oamenii să le simtă direct în fiecare segment al vieții sociale. Procesul de integrare în Uniunea Europeană are la bază un set de principii cum sînt: libertatea, democrația, respectarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, precum și a statului de drept.
După cum demonstrează extinderile precedente ale UE, aderarea la UE reprezintă un proces îndelungat și complicat de ajustare a tuturor domeniilor interne ale statelor candidate la principiile, valorile și standardele UE. Doar în acest caz integrarea ulterioară a noilor țări membre nu va avea pentru ele consecințe dureroase și nu va afecta integritatea sistemului european. Pentru a orienta statele candidate asupra reformelor care trebuie îndeplinite în vederea aderării la UE, Uniunea a stabilit cîteva criterii de aderare. Orice stat european care dorește să adere la Uniunea Europeană (UE) trebuie să respecte valorile comune ale UE definite la articolul 2 din Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE): respectarea demnității umane, a libertății, democrației, egalității, statului de drept, drepturilor omului, inclusiv a drepturilor persoanelor care aparțin minorităților. În plus, acestea se angajează să respecte valorile UE în cadrul Uniunii Europene și în relația cu țările terțe.
Pașii de aderare la UE sunt prevăzuți la articolul 49 din TUE. Inițial, statul care dorește să adere la UE adresează cererea sa de aderare Consiliului. Parlamentul European și parlamentele naționale sunt informate cu privire la această cerere. Consiliul consultă apoi Comisia și solicită aprobarea Parlamentului European, care se pronunță cu majoritatea membrilor care îl compun. În cazul unui aviz favorabil, Consiliul se pronunță în unanimitate cu privire la cererea de aderare.
Referitor la adevăratul rol al criteriilor de aderare și maniera de îndeplinirea acestora, se disting trei opțiuni pentru îndeplinirea acestor condiții:
1. Criteriile de aderare ar fi trebui îndeplinite de către țările candidate înainte de ratificarea Acordului de aderare;
2. Să se adere mai repede, urmînd ca aceste criterii să se realizeze ulterior, într-o perioadă de tranșiție convenită;
3. A treia alternativă reprezintă o soluție de compromise, cele mai importante criteria să fie îndeplinite înainte de aderare și restu în cel mai scurt timp posibil.
Așa-numitele „ criterii de la Copenhaga ”, stabilite în decembrie 1993 de Consiliul European de la Copenhaga, impun unui stat candidat să aibă [Tratatul asupra UE, art. 49]:
Criteriul politic: existența unor instituții stabile,care ar fi garante ale democrației, supremația legii, drepturile omului și protecția minorităților. Acest criteriu a fost desfășurat mai târziu în Tratatul de la Amsterdam, declarându-se că „Uniunea este fondată în baza condițiilor de libertate, democrație, respectarea drepturile omului și a libertăților fundamentale, supremației legii, principii care sunt comune pentru toate statele membre” (art.6). Orice stat european care respectă aceste principii poate deveni membru al Uniunii.
Criteriul economic: existența unei economii de piață funcționale, capabile să facă față presiunilor competitive și forțelor de piață din cadrul UE.
Capacitatea de adoptare integrală a acquis-ului comunitar(totalitatea drepturilor și a obligațiilor comune care decurg din statutul de stat membru al Uniunii Europene) aderarea la obiectivele politice, economice și monetare ale UE. Ulterior la Consiliile Europene, care au urmat celui de la Copenhaga, criteriile de mai sus au fost completate cu încă unul:
Existența unor structuri administrative și judiciare car vor permite adoptarea și aplicarea acquis-ului comunitar.Această condiție urma să asigure că extinderea Uniunii Europene nu va periclita realizările Comunității și procesul de integrare, convenit la Maastricht.
În 1995, Consiliul European de la Madrid a adus clarificări suplimentare – o țară candidată trebuie, de asemenea, să fie capabilă să pună în practică regulile și procedurile comunitare. Aderarea presupune, de asemenea, ca țara candidată să dispună de condițiile necesare pentru integrarea sa, prin adaptarea structurilor sale administrative. Cu toate că este important ca legislația UE să fie transpusă în legislația națională, este și mai important ca legislația să fie aplicată correct și respectată, prin intermediul structurilor administrative și juridice corespunzătoare. Aceasta este o condiție necesară în vederea aderării, bazată pe încredere reciprocă.
Consiliul European de la Luxembourg, din decembrie 1997, a decis completarea criteriilor de la Copenhaga cu o nouă condiție – capacitatea UE de accepta noi membri, aceasta însemnînd sporirea angajamentului UE în procesul de extindere.
Criteriile expuse la summitul de la Copenhaga vin să completeze condiția de bază pentruadevenimembru al UE o constituie identitatea europeană, care a fost consacrată prin Tratatul de la Roma din 1958, art. 237 („orice stat european poate deveni membru al Uniunii Europene”).
Îndeplinirea criteriilor de aderare de către statele candidate este monitorizată de Comisia Europeană, care anual publică Rapoarte de Țară privind succesele înregistrate de statele candidate în acest domeniu.
Condiția înaintată UE: La rândul său, UE trebuie să fie capabilă să primească noi membri:
– trebuie să garanteze căinstituțiile sale și procesele de luare a deciziilor rămân eficiente și viabile;
-pe măsură ce se extinde, trebuie să fie capabilă să dezvolte și să aplice politici comune în toate domeniile și trebuie să-și poată finanța în continuare politicile,într-o manieră durabilă
– extinderea nu trebuie să fie mai costisitoaredecâtprocesuldeintegrare
– extinderea nu trebuie să pericliteze realizările Comunității și procesul de integrare convenit la Maastricht.
Uniunea își rezervă dreptul de a decide momentul la care va fi pregătită pentru a accepta noi membri.
Adâncirea procesului de integrare în cadrul UE pune condiții tot mai exigente pentru statele care doresc să obțină statutul de membru. Astfel, dacă aderările din anii 1973-1986 (Grecia, Spania,Portugalia etc.) s-au făcut față de o uniune vamală, apoi cele mai recente din 1995 (Australia, Finlanda, Suedia) au avut ca referință integrarea într-o piață internă unică. Formal, Consiliul European de la Lisabona (iunie 1992) a menționat explicit, că viitoareleaderărisevorfacefațăde„Uniune”și nu față de „Comunitate”, iar diferența depășește latura semantică.
Baza elaborării condițiilor de aderare la UE a fost pusă în Tratatul de la Maastricht (în cadrul Conferinței Interguvernamentale decembrie1991)semnat la 7 februarie 1992, conform căruia „Uniunea dispune de un cadru instituțional unic, care asigură coerența și continuitatea acțiunilor întreprinse în vederea atingerii obiectivelor sale, respectând și dezvoltând „acquis communautaire”. Dar acest semnal spre o eventuală posibilitate de lărgire spre Est a fost tratat de către UE drept o chestiune mai puțin urgentă, în pofida faptului că țările est-europene își exprimau în mod repetat și clar voința politică de a realiza integrarea.
Cu toate că, începând cu anul 1993 conferințele la nivel înalt ale UE (Copenhaga, iunie 1993; Essen, decembrie 1994) au abordat problema extinderii spre Est, nu se conturase o viziune clară referitor la acest proces. Se poate doar remarca că condițiile generale, care trebuie să fie îndeplinite de țările est-europene, stabilite la Copenhaga indicau faptul că UE este interesată să abordeze interesele extinderii sale spre Est, lăsând oarecum la o parte considerentele politice care prevalau anterior și evaluându-le preponderent pe cele economice. Reacția în țările candidate la aceste condiții economice a fost negativă, afirmându-se că UE impune țărilor est-europene condiții discriminatorii, ce nu este întru-totul corect. Și țărilor care au aderat anterior la UE (Spania, Portugalia, GreciasauIrlanda) li s-au cerut să îndeplinească anumite cerințe, cu toate că acestea reprezentau condiții de aderare propriu-zisă, nu condiții pentru lansarea negocierilor privind aderarea viitoare. Dar temerea UE este destul de argumentată, deoarece țările est-europene se află într-o situație mai dificilă decât țările ce au aderat anterior. Ele trebuie să se adapteze la o UE aflată ea însăși în transformare și având o evoluție relativ imprevizibilă.
Abia la Conferința de la Madrid (15 decembrie 1995) intențiile UE au fost exprimate destul de limpede: „Lărgirea UE este atât o necesitate politică, cât și o necesitate pentru stabilitatea și securitatea pe continent și se va oferi atât țărilor candidate, cât și membrilor Uniunii noi perspective de creștereeconomică și de bunăstare generală”.
În plus s-a reafirmat hotărârea ca toate țările asociate și cele de est să beneficieze de același tratament în procesul aderării la UE. Începând cu 1995 UE abordează mai ferm problema extinderii spre Est, elaborând în 1996 un mecanism pe baza căruia să fie demarate și desfășurate negocierile privind aderarea țărilor est-europene la UE.
Referitor la condițiile impuse către țările candidate se poate remarca că încă Consiliul European în ședința sa din decembrie 1994 de la Essen a discutat proiectul de strategie al UE de preaderare a țărilor din Europa Centrală și de Est. În strategie au fost conturate: condițiile generale ce trebuie îndeplinite de țările candidate în vederea aderării (stipulate anterior în cadrul Conferinței de la Copenhaga) și direcțiile principale de acțiune pentru pregătirea acestora în vederea aderării.
Deoarece aderarea la UE presupune acceptarea în perspectivă a obiectivelor Uniunii Economice și Monetare toate țările candidate vor trebui să satisfacă criteriile de convergență adoptate în cadrul Conferinței Interguvernamentale de la Maastricht (decembrie 1991), și anume:
– rată a inflației, care să nu depășească cu mai mult de 1.5 la sută media a trei țări care au cea mai scăzută rată a inflației;
– ratele dobânzii pe termen lung trebuie să se mențină la un nivel care să nu depășească cu mai mult de 2 la sută rata dobânzii în cele trei țări care au cele mai bune rezultate în privința inflației;
– cursul de schimb dintre monede să nu fie modificat cel puțin doi ani după începerea ultimei etape a UEM;
– un deficit public (guvernamental sau bugetar) care să nu depășească 3 la sută din PIB;
– datorie publică totală care să nu fie mai mare de 60 la sută din PIB.
Chiar dacă respectarea criteriilor de convergență nu este o precondiție a aderării la UE, aceste criterii rămân puncte-cheie de referință ale politicilor macroeconomice de stabilitate și vor trebui respectate în timp util de noile state membre de o manieră permanentă.
În afara condițiilor expuse mai sus, există și alte principii care condiționează aderarea, printre care un rol important îl ocupă principiul de unicitate a aderării, conform căruia fiecare stat candidat trebuie să adere la toate tratatele. Principiul menționat presupune respectulintegritățiiUE.Nu este admis ca un nou membru să selecționeze tratatele care reprezintă baza UE.
Propunându-ne drept scop de a analiza în ce măsură țările candidate satisfac condițiile de aderare impuse este necesar să accentuăm că, criteriul economic va juca un rol destul de important în alegerea ordinii candidaților pentru aderare. Într-adevăr, într-o economie stabilizată este mai ușor de implementat un set de măsuri instituționale în vederea ajustării legislației țărilor candidate la cea Comunitară. În plus povara financiară a actualilor membri ai UE ar fi mai ușoară ceea ce nu ar influența negativ asupra bunăstării lor.
În 1998 Comisa Europeană a elaborat un Raport cu privire la procesul de aderare la UE. Raportul reflectă situația politică, economică, socială și juridică din fiecare țară candidată admisă să înceapă negocierile sau care așteaptă semnalul de începerea negocierilor.
Primul criteriu ține de stabilitatea instituțiilor, garantarea democrației, drepturilor omului etc., este respectat de toate țările candidate din est, cu excepția Slovaciei și româniei, unde protecția minorităților maghiare și respectiv rome este insuficientă.
Al doilea criteriu se referă la existența unei economii de piață viabile, capabile să înfrunte concurența piețeiuniceeuropeneșipresupune că prețurile și comerțul să fie liberalizate, să domine o stabilitate macroeconomică și o politică economică coerentă și să funcționeze un sistem legal.
Al treilea și al patrulea criteriu, privind capacitatea adoptării acquis-ului comunitar (este vorba despre cadrul legal și instituțional, prin intermediul căruia UE realizează în practică obiectivele sale) și aderarea la obiectivele politice, economice și monetare, necesită eforturi mari de adaptare din partea tuturor candidaților la aderarea, în special în domeniul mediului, transportului, problemelor sociale, justiției și agriculturii.
Trebuie de menționat că aderarea Republicii Moldova la obiective Uniunii Economice și Monetare implică necesitatea satisfacerii criteriilor de convergență stipulate în Tratatul de la Maastricht,din 1997 și anume:
– rata inflației;
– deficitul bugetar;
– datoria publică.
Este deci clar că punerea în aplicare a prevederilor stipulate în tratatul de la Maastricht din 1997 pentru state est-europene estedificilă astfel că UE ia în calcul cinci obiective prioritare ale politicii de coeziune economică și anume:
Obiectivul nr. 1: Sprijin acordat regiunilor cu un nivel redus de dezvoltare, respectiv cu un PIB mai mic de 75 la sută din media pe ansamblul UE pe ultimiitrei ani.
Obiectivul nr. 2: Sprijin pentru regiunileundeindustriiletradiționalesunt în declin. Criterii de alocare: rata media a șomajului este superioară ratei medii comunitare; rata de ocupație industrială este superioară ratei medii comunitare; declinul ocupării industriale.
Obiectivul nr. 3. Combaterea șomajului de lungă durată.
Obiectivul nr. 4. Facilitarea integrării profesionale a tinerilor.
Obiectivul nr. 5. Ridicarea eficienței sectorului de prelucrare și comercializare a produselor agricole și piscicole. Diversificarea activității în regiunile rurale vulnerabile unde populația este redusă și ocupată, în special, în agricultură și există tendința spre depopulare. Sprijinirea regiunilor cu densitate extrem de redusă a populației (sub 10,locuitori pe km2).
Astfel, drept concluzie putem afirma că actuala economie a Republicii Moldova este doar protoforma unui sistem economic. Exemple unui tip de sistem economic și chiar social atât de grave existent la momentul dat în RM; sunt preafrecvente în Europa. Integrarea în UE cere îndeplinirea unor anumite criterii economice și financiare de admitere. Din această cauză, este necesară elaborarea uni concept general al structurii economice în RM care să fie racordat la standardele legislative europene. RM însă, din păcate, nu satisface nici în proporție de 50% criteriile impuse de UE din 1992 până în prezent, de ceea este prematur de a schița un plan de aderare a Republicii Moldova la UE și a verifica cum sunt satisfăcute de țara noastră condițiile impuse țărilor candidate. În același timp, cunoașterea acestor condiții ar permite Republicii Moldova de a elabora o strategie adecvată pentru atingerea scopului propus și a accelera procesul de integrare în UE. Este clar că Moldova, depunând eforturi pentru apropierea la UE, nu poate rămâne izolată, având ca scop prioritar facilitarea procesului de aderare la UE.
1.2. Evoluția relațiilor Republicii Moldova cu Uniunea Europeană
Destrămarea Uniunii Sovietice în mai multe unități politice statale independente decise să-și afirme în mod suveran propria lor identitate politică, economică și culturală determină actorii vieții internaționale să-și revizuiască din temelie atît conținutul cît și forma raporturilor contractuale existente pînă atunci între aceștia și URSS. Uniunea Europeană (pe atunci Comunitatea Economică Europeană) nu a fost o excepție în acest sens. La acea vreme Comunitatea Economică Europeană se afirmase deja ca o mare putere economică, însă, ea continua să joace un rol de satelit al SUA în afacerile internaționale. Prăbușirea URSS vine să-i ofere, pentru prima dată în istoria postbelică, perspective unice în sensul revenirii sale ca actor de prim rang pe scena politicii mondiale. De altfel, nu întîmplător, anume în această perioadă,cînd Uniunea Europeană devenise un punct de atracție pentru noile state democratice din Europa Centrală și de Est, statele sale membre decid să imprime un plus de consistență politică uniuniilor, astfel încît Uniunea Europeană să vorbească cu o singură voce în relațiile cu partenerii săi externi. Urmărind acest obiectiv, reuniți în cadrul Consiliului European de la Maastricht din 9-10 decembrie 1991, șefii de stat și de guvern ai celor 12 state membre ale Comunității Europene de atunci, au hotărît să stabilească o Uniune Europeană bazată pe Comunitatea Europeană și întregită de noi forme de cooperare, printre care și o Uniune Politică, care să cuprindă așa elemente cum ar fi politica de securitate și politică externă comună, politica comună în domeniul juridic și al afacerilor interne.
Declarația privind evoluțiile din URSS făcută de șefii de stat și de guvern ai Comunității Europene cu ocazia reuniunii lor în cadrul Consiliului European din 9-10 decembrie 1991, demarează procesul de redefinire a strategiei Uniunii Europene în raport cu spațiul ex-sovietic. Declarația schițează, de fapt, principiile și condițiile conform cărora Uniunea convenea să inițieze relațiile sale cu noile state independente și anume: recunoașterea și respectarea integrității teritoriale și a inviolabilității frontierilor existente, respectarea angajamentelor luate de fosta URSS, asigurarea controlului unic asupra armamentului nuclear pe teritoriul lor, respectarea și implimentarea tuturor articolelor Actului Final de la Helsinki, Cărții de la Paris și ale altor prevederi relevante ale Comunității Europene privind drepturile omului și drepturile persoanelor ce aparțin minorităților naționale. Noile state indepedente erau solicitate să respecte obligațiunile ce derivă pentru fiecare stat în parte, din datoriile externe contractate de Uniunea Sovietică. În finalul Declarației, șefii de stat și de guvern condiționează deschiderea dialogului privind dezvoltarea relațiilor reciproce, de exprimare în mod democratic și pașnic a dorinței noilor state independente de a accede la suveranitatea deplină. În acest context, Consiliul Uniunii Europene invită Comisia Europeană să prezinte o comunicare despre relațiile Uniunii Europene cu statele independente din fosta URSS.La 1 ianuarie 1992, Comisia Europeană dă curs acestei solicitări, prezentînd consiliului o amplă evaluare a stadiului prezent al relațiilor Uniunii Europeane cu statele ex-sovietice, precum și propria viziune asupra dezvoltării viitoarelor raporturi cu aceste state.
Mai întîi de toate, Comisia propune ca Acordul de Cooperare și Comerț semnat cu fosta URSS să fie înlocuit cu noi acorduri, pornindu-se de la analiza a două momente esențiale: în primul rînd, s-a schimbat identitatea partenerului, de fapt considerat de natură să determine negocierea unor noi legături contractuale, și în al doilea rînd acest timp de acord necesită o aducere la zi, ținîndu-se conct de angajamentele luate de către statele partenere în domeniul implimentării reformelor economice și politice. Acordurile Europene de felul celor semnate cu Cehoslovacia, Ungaria și Polonia sunt bazate pe condiții economice și politice pe care statele ex-sovietice nu sînt în măsură să le satisfacă în totalitate la etapa dată.
De aceea, Comisia consideră că extinderea unor astfel de acorduri asupra altor țări care abia se află la prima etapă a unui lung proces de reformare ar dilua din importanța semnificației lor politice. Pornind de la aceste raționamente, Comisia Europeană propune elaborarea unei strategii în rapot cu noile state îndendente, care să aibă la bază un alt tip de acord. Acesta urma, în concepția Comisiei, să fie unul interimar, situat ca formă și conținut între existentele acorduri de cooperare, comerț și acordurile europene. Noul tip de acord trebuia să furnizeze cadrul necesar pentru dezvoltarea dialogului politic, să permită o deschidere largă a piețelor, să promoveze cooperarea în toate domeniile relevante, punînd un accent deosebit pe sprijinirea construcției instituționale și consolidarea societății civile. În finalul documentului Comisia invită Consiliul Uniunii Europene să facă cunoștință cu intenția sa de a întreprinde discuții exploratorii cu autoritățile unor state inpendente destinate definirii posibilului conținut al viitoarelor acorduri de cooperare.
La 20 iulie 1992, în urma convorbirilor avute cu reorezentanții statelor ex-sovietice, în mod formal Consiliului Afacelor Generale de la Bruxelles recomandă negocierea acordurilor de parteneriat și cooperare cu noile state independente din spațiul ex-sovietic.
Între timp, Republica Moldova se aliniase majorității principiilor în virtutea cărora Uniunea Europeană înțelegea să inițieze și să dezvolte relațiile sale cu statele ex-sovietice. Parlamentul Republicii Moldova aderase deja, la 23 iulie 1990, la Declarația Universală a Drepturilor Omului, iar la 10 septembrie 1991 a adoptat hotărirea privind aderarea Republicii Moldova la instrumentele juridice internaționale referitoare la drepturile omului. La 26 februarie 1992 d-nul M. Snegur, președintele Republicii Moldova a semnat Actul Final de la Helsinki, iar la 2 martie 1992 Moldova a fost acceptată ca membră a Organizației Națiunilor Unite.
În ciuda faptului că Moldova realizare progrese vizibile în sensul creării unui teren favorabil demarării negocierilor privind semnarea unui amplu acord cu Uniunea Europeană, acestea se vor lăsa așteptate pînă în primăvară anului 1994.
Printre cauzele care au determinat această lungă expectativă a Uniunii Europene vizavi de Republica Moldova ar putea fi evidențiate, în special lipsa unui dialog, politic eficient între părți, declanșarea conflictului transnitrean și fragilitatea situației interne, incertitudinea noului curs politic, consolidarea insuficientă a suveranității, slaba dezvoltare a noilor instituții ale puterii și în acest context, identificarea dificilă a actorilor interni care dispun de putere și joacă un rol decisiv în luarea deciziilor.
Președintele Republicii Moldova a remarcat că Republica Moldova este unica țară din spațiul central european ale cărui relații cu Uniunea Europeană n-au depășit nici măcar faza incipientă a creării cadrului politico – juridic și solicită concursul autorităților Uniunii Europene în vederea demarării negocierilor privind semnarea unui Acord de Parteneriat și Cooperare (în continuare APC) cu Uniunea Europeană. În viziunea părții moldovenești semnarea acestui acord însemna un pas real în direcția integrării europene. APC trebuia să creeze condițiile propice pentru diversificarea relațiilor ecomomice și a schimburilor comerciale pe baza avantajului reciproc precum și să faciliteze realizarea reformelor politice în Republica Moldova. La 28 ianuarie 1994 președintele Republicii Moldova M. Snegur va reitera solicitarea Republicii Moldova printr-o scrisoare adresată concomitent lui Teodoras Pangalas, Președinte în Exercțiu al Consiliului Uniunii Europene, și lui Santer, Președintele Comisiei Europene.
Începutul anului 1994 este marcat de o activizare a relațiilor Republicii Moldova cu Uniunea Europeană, iar dialogul politic este impulsionat ca urmare a acreditarii, la 28 ianuarie 1994 a lui Mihai Popov în calitate de Ambasador Extraordinar și Plenipotențial în Regatul Belgei și de șef al Misiunii Republicii Moldova pe lîngă Uniunea Europeană. În același timp, o delegație a Comisiei Europene s-a deplasat la Chișinău în vederea unor negocieri ce aveau ca scop evaluarea disponibilității autorităților moldovenești de a promova reformele politice și economice în vederea edificării statului de drept și instaurării principiilor economice de piață. La 24 februarie 1994, Fokian Fotidias, șeful delegației europene la tratativele cu Republica Moldova privind elaborarea APC între Republica Moldova și Uniunea Europeană în cadrul întrevederii cu ministrul moldovean de externe Mihai Popov, îi comunică acestuia că la 23 februarie 1994 a avut loc ședința Cosiliului de Miniștri al Uniunii Europene unde examinează oportunitate începerii negocierilor între Republica Moldova și Uniunea Europeană. Fotidias a prezentat miniștrilor afacerilor externe ai statelor membre ale Uniunii Europeane un raport detaliat despre situația politică și social-economică din Republica Moldova, în care a menționat că autoritățile acesteia realizaseră în ultimul timp o serie de măsuri îndreptate spre consolidarea stabilității politice și accelerarea reformelor economice, aducînd mai multe argumente în susținerea tezei sale, accentuînd că la era actuală Republica Moldova întrunește toate condițiile pentru a fi considerată țara în tranziție spre o societate democratică și cu o economie de piață.
Fotidias a propus ca negocierile cu privire la elaborarea acordului – cadru să înceapă fără întîrziere. În urma dezbaterilor Consiliul de Miniștri al Uniunii Europene a hotărît inițierea negocierilor cu Republica Moldova. Deczia Consiliului a fost tradusă în document oficial doar la începutul lunii martie. Acest fapt nu este întîmplător. Uniunea a preferat să aștepte ca rezultatul alegerilor parlamentare din Republica Moldova preconizate la 27 februarie 1994 pentru a se convinge încă o dată de oportunitatea deciziei luate.
Desfășurarea primelor alegeri generale pe bază de pluripartitism, în conformitate cu principiile democratice precum și angajamentul luat de noul Parlament și Guvern de a continua cursul reformelor economice al democratizării și de a soluționa pe cale pașnică conflictul transnistrean au determinat Uniunea Europeană să demareze la 21 aprilie 1994 negocierile asupra APC. Inițial, s-a preconizat ca negocierile să dureze doar două runde, încheindu-se la 26 iulie 1994 cu parafare a textului viitorului Acord de Parteneriat și Cooperare. Deoarece Acordul urma să parcurgă o lungă perioadă de ratificare de către toate statele membre, în cadrul celei de a doua runde de negocieri delegațiile au convenit asupra oportunității semnării simultane a unui Acord Interimar privind comerțul cu mărfuri care să permită ambelor părți să apere prevederile APC în materie de comerț pîna la intrarea sa în vigoare. Pentru a realiza acest lucru, Acordul Interimar urma să fie supus unei proceduri simplificate de aprobare, menită să ocolească procedura îndelungată de ratificare de către parlamentele statelor membre ale Uniunii Europene evitîndu-se astfel, crearea unui eventual vid juridic în reglementarea relațiilor econimico –comerciale dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană.
Decizia finală privind semnarea APC cu Moldova va fi luată de către UE doar în luna noiembrie 1994. În vederea monitorizării situației interne din Republica Moldova, în preajma semnării APC, la 28 octombrie 1994, Comisia Europeană a decis deplasarea la Chișinău a unei delegații, condusă de către Nicolaus Van Der Pas, șeful Direcției Relații Economice cu noile state independente. Raportul prezentat de catre delegație cu privire la rezultatele vizitei sale la Chișinău a fost de natură să determine Uniunea Europeană să ia decizia finală în favoarea semnării la 28 noiembrie 1994, la Bruxelles , a APC cu Republica Moldova.
În comunicatul dat publicității cu ocazia semnării APC, Uniunea Europeană avea să salute evenimentul în cauză ca pe unul ce vine să consolideze relațiile dintre ambele părți și să ofere o bază solidă pentru dezvoltarea în continuare a cooperării cu Moldova în special în domeniul economiei și comerțului.
Prin semnarea APC se deschidea o nouă etapă în dezvoltarea relațiilor Moldovei cu Uniunea Europeană, una fundamentată pe principiile valorilor democratice și într-un cadru juridic mult mai avansat decît cel oferit de precedentul Acord de Cooperare Economico-Comercială încheiat de Uniunea Europeană cu fosta URSS. Concepția politiciii externe a Republicii Moldova intepretează APC ca fiind un prim pas pe calea integrării graduale a Moldovei în Uniunea Europeană. Semnarea APC vine să consacre Republica Moldova în calitate de partener direct al Uniunii Europene. Momentul nu trebuie deloc subestimat deoarece este plin de semnificație care nu sînt găsite în Acordul de Cooperare Economico–Comercială cu URSS. Evenimentul semnării APC se înscrie în eforturile Moldovei de consolidare a statalității și independenții sale. Prin APC Republica Moldova a reușit să imprime pondere statutului său de actor pe arena internațională și credibilitatea imaginii sale de stat adept al valorilor democratice. Acceptînd să semneze APC cu Republica Moldova, Uniunea Europeană a acordat Republicii Moldova o notă pozitivă eforturilor sale în domeniul democratizării. În al doilea rînd, APC nu trebuie văzut doar prin prizma unui simplu acord ce stabilește regulile chemate să guverneze evoluția de mai departe a relațiilor moldo–europene. Se poate vedea în acest Acord și un angajament încheiat între cele două părți în numele afirmării valorilor democratice. Prin intermediul acestui Acord, Uniunea Europeană s-a angajat să susțină eforturile realizate de Republica Moldova îndreptate spre consolidarea democrației și finalizarea tranziției spre o veritabilă economie de piață. În al treilea rînd, documentul în cauză a imprimat o dimensiune politică cooperării Chișinăului cu Uniunea Europeană, reușind astfel să depășească obiectivele pur economice ale acestuia privind cooperarea economico–comercială, semnat cu o țară ex-sovietică. Acest Acord instituționalizează pentru prima oară relațiile Republicii Moldova cu Uniunea Europeană. În acest context, dialogul politic inițiat prin APC, urmărește să promoveze, în primul rînd apropierea progresivă între Părți, iar armonizarea legislației naționale cu cea comunitară este declarată ca fiind o condiție importantă pentru integrarea economică în Uniune.
Spre deosebire de Acordul de Cooperare economico– comercială, care prevedea crearea doar a unui Comitet mixt cu responsabilii în domeniul economic, APC stipulează crearea unei scheme instuționale ierahizate în 3 trepte, și anume: Consiliul de Cooperare, la nivel de miniștri, Comitetul de Cooperare la nivel de înalți funcționari, și Comitetul Parlamentar de Cooperare la nivel de membri ai Parlamentului European și celui moldovenesc. Responsabilitățile lor nu se limitează doar la cele de ordin economic. Monitorizarea implimentării APC în domeniile politice, economice, juridice, financiare, sociale și culturale, precum și promovarea dialogului politic sînt sarcinile primordiale ale acestor instituții. În același timp trebuie de menționat faptul că APC consacră între părți principiul tranzitului liber pentru mărfuri, liberalizează circulația pentru unele tipuri de capital și oferă perspectiva instituirii liberului schimb. Conform art. 4 Titlu 1 al APC: „Părțile se vor consulta reciproc în 1998 cu scopul de a examina dacă circumstanțele și progresele Republicii Moldova în reformele economice și condițiile economice permit inițierea negocierilor privind instituirea unei zone de liber schimb”, părțile au convenit să se angajeze să negocieze și să semneze un acord privind crearea zonei de liber schimb între ele doar cu condiția că Moldova va avansa pe calea reformelor. De asemenea Părțile au convenit asupra liberalizării progresive a prestării serviciilor transfrontaliere acestea avînd ca scop dezvoltarea unui sector de servicii orientat spre piață. Totodată, Acordul dezvoltă o nouă componentă a cooperării și anume armonizarea legislațiilor economice ale Moldovei și Uniunii Europene. Astfel, conform art.50 care stipulează că „Comunitatea va acorda Republicii Moldova asistență tehnică necesară pentru realizarea acestor măsuri, care poate include: schimb de experți, furnizarea informațiilor rapide în materie de legislație pertinentă, organizarea seminarelor, activități de pregătire a cadrelor, ajutor pentru reducerea legislației comunitare în domeniile în cauză”, Republica Moldova s-a angajat să intreprindă măsurile necesare creșterii compatibilității graduale a legislației sale cu cea a Uniunii Europene.
În concluzie însă, se poate constata că APC are două mari minusuri pentru un stat ce declară că integrarea europeană este un obiectiv strategic major a politicii sale externe. În primul rînd APC nu oferă Republicii Moldova o finalitate clară a relațiilor sale cu Uniunea Europeană în sensul aderării sale treptate la aceasta. Mai mult ca atît, Republica Moldova se află într-o arie regională față de care Uniunea Europeană nu este încă pregătită să abordeze o strategie integraționistă. Unul din elementele esențiale ale APC îl reprezintă dialogul politic. Noua formă de cooperare politică este interesul Europei politice de a impune Republicii Moldova să-și asume reponsabilitățile ce-i revin, asigurîndu-i sprijinul din partea Uniunii Europeane în vederea consolidării politicii sale și reintegrarea sa în comunitatea națiunilor democratice.
Unul dintre cele mai esențiale elemente ale APC dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană îl reprezintă dialogul politic dintre cele două părți. Noua formă de cooperare politică este expresia interesului Uniunii Europene de a angaja Republica Moldova în asumarea fermă a responsabilităților ce-i revin pentru conservarea stabilității și securității în Europa, precum și interesul Republicii Moldova de a-și asigura sprijinul Uniunii Europene în consolidarea independenții sale și integrarea acesteia în comunitatea statelor democratice. Obiectivele propuse de dialogul politic sînt edificatoare în această privință. Comform acestor obiective, Părțile se angajează să contribuie la o mai mare convergență a pozițiilor lor în problemele internaționale de interes reciproc, să sprijine transformările politice și economice ce au loc în Republica Moldova, să încurajeze cooperarea în chestiuni ce țin de consolidarea stabilității și securității în Europa, respectarea democrației, promovarea drepturilor omului și ale minorităților naționale.
Prin includerea dialogului politic în APC, cadrul contractual al cooperării cu Uniunea Europeană a fost extins și asupra problemelor din sfera politicii interne și externe. Acest acord are menirea de a consfinți juridic acest exercițiu politic, astfel punîndu-se bazele unei noi și distincte etape atît din punct de vedere al formelor cît și cel al conținutului în evoluția cooperării politicii cu Uniunea Europeană. În acest mod, prima dată cooperarea politică cu Uniunea Europeană este ridicată la rang de parteneriat, instituționalizat prin crearea celor trei instituții responsabile de derularea regulată a dialogului politic și monitorizarea implimentării APC și anume: Consiliul de Cooperare, la nivel de miniștri; Comitetul de Cooperare, la nivel de înalți funcționari ai Guvernului Republicii Moldova; și Comitetul de Cooperare Parlamentară, la nivel de parlamentari. În același timp APC oferă posibilitatea de a identifica și dezvolta noi proceduri destinate permanentizării aprofundării dialogului politic între Uniunea Europeană și Republica Moldova și anume: reuniuni ale înalților funcționari care reprezintă Părțile; contacte diplomatice la nivel bilateral și multilateral (ONU, OSCE); schimb de informații referitoare la problemele de interes reciproc în ceea ce privește cooperarea politică în Europa. Desfășurarea primelor reuniuni ale celor trei instituții consacrate de APC în derularea dialogului politic au scos în evidență nuanțarea discursului proeuropean al autorităților moldovene în ceea ce privește integrarea graduală a Republicii Moldova în Uniunea Europeană. În acest sens trebuie de menționat mesajul președintelui Republicii Moldova din 1996 către Comisia Europeană în care pentru prima dată a fost exprimată oficial ideea asocierii Republicii Moldova la Uniunea Europeană către anul 2000. Pe de altă parte este necesar de menționat că APC a avut rolul semnificativ de a iniția negocierile privind semnarea unui Acord de Asociere la Uniunea Europeană . Această intenție de a negocia Acordul de Asociere a fost conceput de partea moldovenească drept o cerere oficială de aderare la Uniunea Europeană, ceea ce nu se poate afirma că acest mesaj a fost astfel primit și de către partea europeană. Comisia Europiană afirma cu fermitate că negocierile de asociere trebuie să fie precedate de implimentarea APC, precum și a Acordului Interimar dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană, menționînd că statele membre ale Uniunii Europene nu ar reacționa favorabil la propunerea Comisiei Europene de a iniția negocierile de asociere fără a parcurge etapele prevăzute de acordurile semnate anterior cu Republica Moldova. În același timp partea Europeană subliniază că implimentarea APC și exploatarea la maximum a posibilităților de cooperare oferite de cadrul juridic existent constituie la etapa actuală interesul prioritar al Comisiei Europene.
Paralel cu aceste acțiunii de inițiere și dezvoltare a dialogului politic dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană, partea moldovenească era conștientă de faptul că punerea în aplicare a prevederilor APC era dificilă. La etapa inițială au fost interprinse unele acțiuni ce țin de gestionarea APC. Programul de lucru pentru perioada 1998-99 includea următoarele 11 direcții prioritare: evoluția spre spațiul de comerț liber; armonizarea legislației; cooperarea în domeniul investițiilor străine, știință și tehnologie, educație și cooperare culturală, protecția mediului, lupta împotriva crimei organizate, cooperarea vamală, cooperarea transfrontalieră. Spectrul domeniilor abordate este destul de larg și realizarea lor practică ar apropia Republica Moldova de Uniunea Europeană. După cum a fost menționat mai sus APC joacă un rol primordial în ceea ce privește relațiile de mai tîrziu a Republica Moldova cu Uniunea Europeană. Acestea fiind menționate trebuie accentuat faptul că APC a fost primul pas spre semnarea Acordului European.
În ultimul timp conducerea Republicii Moldova înaintează demersul de a semna cu Uniunea Europeană un Acord de Asociere. Însă, propunerea dată poate fi înaintată numai după implementarea prevederilor APC, deoarece acestea au fost regulile de joc propuse de Uniunea Europeană. În acest context, este necesar de a accentua că Republica Moldova nu a primit refuz de a semna Acordul de Asociere, dar i s-a indicat să-și concentreze eforturile în vederea realizării prevederilor APC . În plus, Uniunea Europeană a acordat în cadrul programului TACIS o asistență de aproximativ 2,5 mln. Euro pentru ajustarea legislației Republicii Moldova la cerințele comunitare.
În opinia directorului general al Directoratului General 1-A al Comisiei Europene, Gunter Burghardt, responsabil de relațiile cu statele Europei Centrale și de Est și noile state independente, înaintarea cererii în vederea stabilirii unor relații ce depășesc cadrul APC trebuie să ia în considerație două aspecte ce fac această solicitare mai puțin realistă și anume: situația geopolitică a Moldovei și pregătirea insuficientă a premizelor interne necesare pentru asociere. În acest context, dînsul a remarcat că politicienii ar putea să continuie discuțiile privind aspirațiile Moldovei de a deveni membru asociat al Uniunii Europene, în timp ce experții își vor asuma o atitudine realistă, față de acest demers. Considerînd că relațiile Uniunii Europene cu Republica Moldova trebuie să ajungă la maturitate, să evoluieze de jos în sus, demnitarul European avea să declare că numai evoluția treptată a lucrurilor va putea permite trecerea de la APC la un Acord European. Conform părerii lui aplicarea APC poate să contribuie la dezvoltarea economiei Republicii Moldova, iar orice decizie prematură în vederea asocierii Republicii Moldova ar fi nepotrivită și ar putea complica relațiile cu Transnistria.
Accentul pus de Comisia Europeană și de statele membre ale Uniunii Europene pe implimentarea de către Republica Moldova a APC a fost și este determinat și de indecizia Uniunii Europene în a trata noile state independente diferențiat, în baza propriilor merite. În acest sens o eventuală satisfacere a cererii Republicii Moldova ar fi avut efect punerea în discuție a APC și implicit a întregii strategii comunitare vizate de statele ex-sovietice, documente, conform cărora Uniunea Europeană înțelege să acorde acestor state un tratament egal. În plus, este puțin probabil ca răspunsul să fi fost altul, în momentul în care APC se afla în plin proces de ratificare de către statele membre ale Uniunii Europene. Totuși trebuie de remarcat că nici Comisia Europeană, nici statele membre ale Uniunii Europene n-au exclus perspectiva unei evoluții progresive a relațiilor lor contractuale cu Republica Moldova, dar nu înainte de a parcurge etapa APC. Astfel la 26 ianuarie 1998 în cadrul întrevederilor președintelui Republicii Moldova și președintele Comisiei Europene, acesta din urmă menționa că numai avînd experiența funcționării APC se va putea vedea cum ar trebui dezvoltate în continuare relațiile Republicii Moldova-Uniunea Europeană.
APC nu a avut un rol mai prejos în ceea ce privește aderarea Republicii Moldova la organizațiile regionale cum ar fi spre exemplu Pactul de Stabilitate pentru Europa de Sud-Est. Criza financiară rusă din 1998 a spulberat multe dintre iluziile Republicii Moldova legate de orientarea spre Răsărit, subliniind odată în plus importanța aprofundării relațiilor cu Uniunea Europeană. În acest context, ideea integrării europene devine tot mai mult percepută de societate ca un element esențial pentru asigurarea securității, stabilității noului stat. Ca rezultat, pentru prima oară programul de activitate pentru anii 1990-2000 al Guvernului Republica Moldova intitulat „ Supremația legii, integrare europeană” a declanșat integrarea europeană ca fiind obiectivul strategic principal al politicii sale externe. Această accentuare a orientării proeuropene a oferit un plus de credibilitate discursului politic al autorităților moldovenești chiar în momentul în care Președenția Germaniei la Uniunea Europeană lansa ideea Pactului de Stabilitate pentru Europa de Sud-Est, prin care Uniunea Europeană se angaja să ofere statelor din regiune perspectiva integrării depline în structurile comunitare. Faptul că această perspectivă venea în întîmpinarea obiectivului strategic al Republicii Moldova de aderare la Uniunea Europeană a făcut din noua inițiativă regională elementul esențial al politicii de integrare europeană al Republicii Moldova. În pofida amplului efort diplomatic, Republica Moldova a fost acceptată doar cu statut de observator lăsînd astfel deschisă pentru moment chestiunea includerii sale cu statut de participant cu drepturi depline în Pactul de Stabilitate. În raportul final al Mesei Regionale de la Salonic statele participante au salutat faptul că Republica Moldova datorită legăturilor sale strînse cu alte state din sud-estul Europei este implicată mai îndeaproape în activitățile, inițiativele și proiectele Pactului de Stabilitate și au încurajat-o să-și intensifice prezența în pact.
Pe de altă parte demiterea Guvernului Sturza, care își cîștigase faima de cel mai proeuropean guvern din istoria recentă a Republicii Moldova, a avut efectul unei rupturi în evoluția parteneriatului cu Uniunea Europeană. Pusă în fața unei situații instabile din punct de vedere politic de la Chișinău, Uniunea Europeană a fost nevoită să aleagă o suspendarea a relațiilor sale cu Republica Moldova. În asemenea condiții Uniunea Europeană a decis să amîne acordarea unui împrumut de 15 mln. pentru asigurarea balanței de plăți a Republica Moldova. De asemenea a fost suspendat dialogul politic cu autoritățile de la Chișinău, fapt rezultat cu amînarea pentru o perioadă nedeterminată a reuniunii Consiliului de Cooperare preconizată pentru 16 noiembrie 1999. Lipsa unui dialog activ cu Uniunea Europeană în preajma pregătirilor pentru istorica ședință a Consiliului European de la Helsinki a constituit un mare dezavantaj pentru politica de integrare europeană promovată de Republica Moldova, aceasta fiind omisă în concluziile Consiliului European de la Helsinki cu privire la extinderea spre Est a Uniunii Europene.
Într-o altă măsură APC a jucat un rol destul de mare în privința integrării Republicii Moldova în acordurile organizațiilor regionale. Cooperarea regională este un proces care se derulează mai rapid și în funcție de domeniu, ca regulă mai eficient decît cooperarea la nivel mondial. Această afirmație este cu atît mai elocventă cu cît evenimentele de ultimă oră relevă creșterea importanței cooperării regionale multilaterale.
În Europa, cooperarea regională în cadrul structurilor din afara Uniunii Europene, de regulă are drept obiectiv final integrarea în Uniunea Europeană. Din acest motiv, Republica Moldova depune eforturi susținute pentru a fi prezentate în toate structurile de cooperare europeană. Actualmente, Republica Moldova este membru cu drepturi depline al Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa(OSCE), al Consiliului Europei (CE), Comisiei Economice ONU pentru Europa (CEE-ONU), Inițiativei Central Europene (ICE), Inițiativei de Cooperare în Europa de Sud-Est (SECI), Organizației Cooperării Economice a Mării Negre (CEMN), Comisiei Dunării, Comunității de Lucru a Statelor Dunărene (CLSD). Cooperarea regională se desfășoară pe plan multilateral și în cadrul altor structuri sau programe, de exemplu, sub egida Uniunii Europene (programele de asistență tehnică PHARE, pentru statele Europei Centrale, TACIS pentru noile state independente). Programul TACIS este unul din principalele instrumente create de Uniunea Europeană în vederea dezvoltării unor strînse relații economice și politice cu noile state independente. Deși conceput inițial ca un program chemat să materializeze sprijinul Uniunii Europene pentru desfășurarea procesului de tranziție în noile state independente, evoluția sa timp de un deceniu a marcat caracterul său original. Odată cu intrarea în viguare a APC, TACIS devine instrument în procesul de implimentare a acestora. Republica Moldova nu este o excepție în acest sens. Fiind pe deplin interesată să contribuie la implimentarea exemplară și integrală a obiectivelor APC, Uniunea Europeană s-a angajat să acorde Republicii Moldova asistență financiară și tehnică temporară sub formă de donații prin intermediul acestui program.
Comunitățile Europene au oferit mai mult de 300 milioane € în calitate de asistență pentru Moldova începând cu 1991. Această asistență a fost oferită prin Programele de Asistență Tehnică pentru statele CSI (TACIS), incluzînd componentele naționale, regionale și cooperarea trans-frontalieră.
Drept concluzie, mentionam ca APC consacră stabilirea unui parteneriat bazat pe o evoluție orizontală a relațiilor dintre Uniunea Europeană și statele ex-sovietice, inclusiv Republica Moldova. Cu alte cuvinte, semnificația obiectivului final al APC se limitează doar la crearea unui nivel comparabil de dezvoltare în domeniul politic, juridic, economic, financiar, cultural etc. De altfel acesta este și rolul său primordial în dialogul politic dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană.
Integrarea europeană este nu doar un deziderat fundamental al politicii interne și externe a Republicii Moldova și al Guvernului, ci și o forță majoră de coeziune politică și socială. Începînd din septembrie 2009 au fost obținute rezultate importante în realizarea acestui obiectiv, Republica Moldova fiind calificată drept unul dintre liderii indiscutabili în întreaga regiune.
Odată cu semnarea și intrarea în vigoare a Acordului de Asociere, liberalizarea regimului de vize și integrarea treptată în piața internă a UE, are loc integrarea de facto a Republicii Moldova în spațiul politic și economic european. Totodată, Guvernul este dedicat obiectivului modernizării și dezvoltării Republicii Moldova, pe care îl presupune integrarea europeană.
Relațiile Republicii Moldova cu Uniunea Europeană au fost formal consacrate prin semnarea, la 28 noiembrie 1994, a Acordului de Parteneriat și Cooperare(APC), care a intrat în vigoare la 1 iulie 1998 pentru o perioadă inițială de 10 ani cu posibilitatea prelungirii tacite. Documentul stabilea cadrul juridic al relațiilor bilaterale între Moldova și UE în domeniul politic, comercial, economic, juridic, cultural-științific și avea ca obiective susținerea Moldovei pentru: consolidarea democrației și statului de drept cu respectarea drepturilor omului și a minorităților prin asigurarea cadrului corespunzător al dialogului politic; dezvoltarea durabilă a economiei și finalizarea procesului de tranziție spre economia de piață prin promovarea schimburilor comerciale, investițiilor și relațiilor economice armonioase.
APC a stabilit crearea unui Consiliu de cooperare care se reunea o dată pe an și care avea rolul să monitorizeze implementarea APC la cel mai înalt nivel.Următorul pas în apropierea RM-UE a fost reprezentat de Planul de Acțiuni Moldova – UE, , elaborat în cadrul Politicii Europene de Vecinătate și adoptat la Consiliul de Cooperare din februarie 2005. Planul de Acțiuni stabilea obiectivele strategice de cooperare inițial pentru o perioadă de trei ani care mai apoi a fost extinsă repetat.Acest Plan de Acțiuni a fost înlocuit în 2014 de Agenda de Asociere, agreată în baza Acordului de Asociere RM – UE.
În contextul Planului de Acțiuni RM-UE, dialogul politic între RM și UE era asigurat prin intermediul reuniunilor în formatul Dialogului Politic UE-Moldova (COEST, COPS, Directori Politici) în cadrul cărora se discuta parcursul reformelor în RM, relațiile RM-UE și subiecte de interes comun în domeniul politicii externe și de securitate.
Capitolul II. Perspectivele Republicii Moldova de aderare la Uniunea Europeană
2.1 Strategiile și mecanismele de integrare europeană a Republicii Moldova
În cadrul cercetărilor efectuate pe marginea strategiilor și mecanismelor de integrare europeană a RM, mi-am direcționat cercetările în coraport cu cele mai importante sfere de activitate din stat: legislația, justiția, societatea civilă, economia, cultura, învățămîntul în următoarea structură:
analiza cadrului legislativ al Republicii Moldova;
analiza cadrului institutional;
formularea problemelor existente;
formularea prioritatilor pe termen scurt si mediu.
Structura aceasta este caracteristica pentru strategiile de asociere ale fostelor si actualelor tari candidate la aderare la UE. Astfel, Strategia Europeana a Republicii Moldova trebuie sa devina documentul care va concretiza modul de realizare a obiectivului de integrare a Republicii Moldova in UE, formulat in Conceptia integrarii Republicii Moldova in UE. Datorita structurii sale, Strategia Europeana a Republicii Moldova permite nu numai sa fie formulate sarcinile si obiectivele de activitate, dar reprezinta si documentul de baza de la care poate fi pornita elaborarea Planului national de armonizare legislativa, dat fiind faptul ca fiecare paragraf contine o informatie despre cadrul legislativ in domeniul respectiv. De asemenea, Strategia permite sa se faca concluziile necesare cu privire la modificarea cadrului institutional, necesar pentru cooperarea eficienta si ulterior integrarea Republicii Moldova in UE, si să fie estimate necesitatile financiare a acestui proces. Aderarea Republicii Moldova este un proces de durata lunga. Pe parcursul acestei perioade vor avea loc mai multe schimbari atit in situatia internationala, cit si cea interna. Din acest motiv, Strategia Europeana va necesita revizuiri si adaptari permanente la zi, cu reformularea obiectivelor pe termen scurt si mediu.
Strategia europeană de integrare nu este un document care trebuie aplicat, ci un complex de concepții și acțiuni ce pune în operă o decizie politică stabilită prin tratatele asupra Uniunii Europene. O astfel de strategie vizează absolut toate aspectele – de la cele teoretice și metodologice la cele practice, aplicative – și se bazează pe mecanisme procesuale flexibile și adaptabile la condițiile concrete ale situației, fără a se scăpa nici o clipă din vedere obiectivul esențial al integrării europene: realizarea unității economice, politice, sociale, culturale, informaționale, de securitate și apărare a continentului, creșterea rolului Europei în lume și asigurarea funcționării eficiente a mecanismelor civilizaționale europene. Nimeni nu a spus vreodată: „aceasta este strategia europeană de integrare și de la ea nu se abate nimeni“! Integrarea europeană nu este urmarea vreunei voințe unice, a vreunui dictat, cum s-a încercat de mai multe ori, ci o construcție în care sunt asamblate politici și voințe naționale și comunitare, realități, necesități și tendințe, judecăți și chiar prejudecăți, întrucât Europa reprezintă, deopotrivă, atât o civilizație străveche, cât și un avanpost al civilizației moderne, adică o forță care se construiește și se reconstruiește în fiecare zi. Imensa capacitate europeană de resurecție face din continentul nostru, în ciuda numeroaselor divergențe și a unor fantasme ale istoriei, cea mai solidă și cea mai dinamică entitate
umană a planetei. Strategia europeană de integrare se manifestă, deci, pe toate planurile și sub toate aspectele. Ca orice strategie dinamică și complexă, ea are trei mari dimensiuni, fiind, deopotrivă:
– strategie de integrare a forțelor;
– strategie genetică (de generare a mijloacelor);
– strategie operațională europeană.
Strategia de integrare a forțelor constă în conceperea și aplicarea unor principii de cons
tituire a structurilor economice, politice, sociale, informaționale și militare care să asigure integrarea continentului. Ea se desfășoară pe două paliere:
– conceperea și realizarea unor structuri noi, deja integrate și integrante ale continentului (organisme, instituții, ramuri economice, bănci etc.), care corespund filosofiei integrative europene;
– reconfigurarea structurilor (economice, politice, sociale, educaționale, informaționale, culturale, militare etc.) existente potrivit noilor principii și noilor exigențe ale filosofiei integrative europene. Fiecare dintre aceste paliere are anumite particularități și, adesea, ceea ce este valabil pentru unul nu se poate aplica și în celălalt. Reacția negativă destul de frecventă a europenilor în legătură cu unele programe se datorează tocmai trecerii cu prea multă ușurință de la un palier la altul, încercând folosirea acelorași metodologii și acelorași instrumente.
În continuare voi efectua o analiză a strategiilor de integrare europeană și a mecanismelor de realizare a scopurilor propuse.
Sistemul judiciar
Probleme existente
Printre problemele existente în sistemul judiciar putem menționa:
– instanțele judecătorești nu sînt dorite a fi percepute de către elita politică drept o ramură distinctă a puterii de stat, fapt care explică imixtiunile celorlalte puteri în afacerile puterii judecătorești;
– epurările de cadre din sistemul judecătoresc, adeseori în virtutea altor criterii decît celor profesioniste;
– managementul inadecvat al instanțelor judiciare;
– lipsa accesului la serviciile juridice și judiciare;
– calitatea scăzută a deciziilor;
– costul mare al serviciilor;
– judecătorii de rînd nu sînt reprezentați adecvat în structurile guvernamentale și nu au posibilitatea de a-și exprima interesele;
– neasigurarea principiului egalității părților în proces;
– tergiversarea executării deciziilor judiciare;
– numărul mare de hotărîri judecătorești neexecutate;
– lipsa transparenței în cazul organizării concursurilor pentru ocuparea funcțiilor de judecători, procurori etc. sau lipsa, în general, a unor astfel de concursuri;
– insuficiența informațională;
– dreptul impropriu al șefului statului și Parlamentului de a respinge în mod repetat candidații propuși de CSM pentru funcția de judecător, fapt care subminează statutul CSM de organ independent al puterii judecătorești;
– structurile existente în cadrul Ministerului Justiției, responsabile de administrarea sistemului judiciar, sînt dispersate și insuficient de coerente în activitatea pe care o desfășoară;
– inexistența unor prevederi exprese referitor la instituția abilitată cu funcții de control al activității judiciarului;
– autoritatea judecătorească depinde de finanțarea ei de către Executiv, finanțare care acoperă doar 70-80 la sută din necesitățile ei minime, afectînd astfel imparțialitatea judecătorilor și eficiența justiției;
– baza tehnico-materială și salarizarea sînt inadecvate.
Priorități pe termen scurt:
– promovarea prioritară a acțiunilor de reformă, perfecționare și de consolidare a sistemului judiciar;
– cooperarea cu experții Consiliului Europei și ai altor instituții europene și internaționale în vederea armonizării legislației naționale la standardele europene și internaționale din acest domeniu;
– revizuirea standardelor de elaborare a reglementărilor în materie de justiție;
– adoptarea Codului administrativ, Codului procedurilor de executare, Codului aplicării pedepselor, Codului privind infracțiunile minore, Codului cu privire la locațiuni;
– reechilibrarea rolului Procuraturii în sistemul judiciar și armonizarea acestuia în raport cu apărarea;
– definirea rolului și a funcțiilor Biroului Procurorului General;
– ameliorarea capacităților instituționale și organizarea adecvată a personalului justiției;
– crearea unui mecanism de executare efectivă a deciziilor judecătorești;
– aplicarea riguroasă a deciziilor judecătorești;
– mărirea numărului executorilor judecătorești;
– elaborarea unei strategii de finanțare a puterii judecătorești;
– salarizarea adecvată a magistraților;
– crearea unui Departament al Justiției pe lîngă CSM, abilitat să se ocupe de problemele finanțării sistemului judiciar;
– crearea Institutului Național al Magistraturii;
– organizarea activităților de instruire și recalificare a judecătorilor, procurorilor, executorilor judecătorești, grefierilor și a cadrelor Ministerului Justiției;
– revizuirea standardelor învățămîntului juridic;
– optimizarea programului de studii și a planurilor de învățămînt juridic;
– examinarea posibilităților pentru reducerea costurilor serviciilor judiciare;
– asigurarea asistenței juridice pentru categoriile de persoane social-vulnerabile;
– informatizarea instanțelor judecătorești.
Priorități pe termen lung:
– asigurarea unei independențe reale a puterii judecătorești;
– realizarea consecventă a măsurilor de reformă, perfecționare și consolidare a sistemului judecătoresc;
– optimizarea activității sistemului judiciar și sporirea eficienței acestuia;
– examinarea conformității actelor normative cu reglementările legislative ale Uniunii Europene din domeniul sistemului judiciar;
– asigurarea continuității reformei mecanismelor instituționale din sistemul judiciar;
– asigurarea unei asistențe juridice calificate pentru păturile social-vulnerabile;
– dezvoltarea pieței serviciilor juridice cu respectarea drepturilor consumatorilor de astfel de servicii;
– îmbunătățirea bazei tehnico-materiale a sistemului judiciar;
– crearea la nivel național a unei baze electronice de date de evidență a cazurilor judiciare.
Societatea civilă
Printre principalele probleme existente în acest domeniu este de remarcat:
– incapacitatea statului de a elabora și aplica o strategie coerentă și rațională de utilizare a potențialului în continuă creștere a acestui sector;
– procedura mai dificilă de înregistrare a ONG-urilor care activează în mediu rural, deoarece înregistrarea lor are loc cu asentimentul consiliului local care se întrunește o dată la trei luni;
– activismul scăzut încă al organizațiilor obștești din mediul rural;
– interacțiunea dintre activitățile mediului asociativ, pe de o parte, și ale partidelor politice, sindicatelor din Republica Moldova, pe de altă parte, este încă destul de firavă;
– abilitățile firave de advocacy ale organizațiilor obștești;
– persistă suspiciunea și lipsa de încredere între ONG-uri, care afectează regruparea acestora pentru a putea fi mai lesne înfruntate situațiile de problemă și, implicit, ponderea lor socială;
– inexistența unui mecanism de coordonare eficientă a activității ONG-urilor;
– lipsa unui cod deontologic al organizațiilor din sectorul asociativ;
– cvasidependența acestora de finanțatorii externi;
– lipsa unui sprijin real din partea statului și mediului de afaceri în vederea sporirii rolului social al sectorului asociativ;
– statul este deseori ignorant față de sectorul asociativ și puțin receptiv la inițiativele acestuia;
– reglementarea relativ confuză a activităților ONG-urilor și a taxării acestora, astfel încît raportarea financiară existentă nu corespunde specificului sectorului.
Asigurarea cadrului legislativ și instituțional cu privire la ONG-uri nu este condiția suficientă a dezvoltării acestora. În condițiile actuale, se cere ca instituțiile statului să reacționeze cu maximă promptitudine la nevoile reale ale sectorului asociativ, care pot fi depistate doar în condițiile unui dialog permanent și eficient cu comunitatea ONG-urilor în vederea soluționării amiabile și optime a problemelor de interes comun.
Priorități pe termen scurt:
– asigurarea participării ONG-urilor la toate etapele procesului de promovare a politicilor publice atît la nivel local, cît și la cel național;
– facilitarea accesului ONG-urilor la informația de interes public;
– încurajarea accesului ONG-urilor la mass-media publică;
– crearea condițiilor optime valorificării cadrului legislativ existent cu privire la sectorul asociativ;
– reglementarea judicioasă a raportării financiare a ONG-urilor, luînd în considerație specificul sectorului asociativ;
– instituirea unei modalități de înregistrare operativă a organizațiilor neguvernamentale din mediul rural;
– încurajarea activității ONG-urilor din mediul rural;
– acordarea de asistență complexă organizațiilor neguvernamentale din mediul rural, prin instruirea liderilor și a membrilor activi, prin implicarea lor în activități regionale și naționale;
– asigurarea unei comunicări mai strînse între administrația locală și ONG-uri;
– stimularea parteneriatului dintre comunitatea de ONG-uri, pe de o parte, și alți actori sociali, pe de altă parte;
– sporirea eficienței, rolului și lărgirea atribuțiilor Consiliului Național al ONG-urilor;
– aprobarea noului Regulament al Consiliului Național al ONG-urilor;
– identificarea direcțiilor comune de dezvoltare a organizațiilor obștești;
– desfășurarea forumului ONG-urilor o dată pe an;
– promovarea și respectarea efectivă de către organizațiile necomerciale a unui cod deontologic;
– sporirea gradului de transparență în activitatea Comisiei de certificare a utilității publice a ONG-urilor;
– încurajarea susținerii organizațiilor neguvernamentale din partea statului și a agenților economici;
– reglementarea și încurajarea prestării de către ONG-uri a serviciilor contra plată;
– editarea unei publicații periodice de popularizare a sectorului asociativ;
– sporirea transparenței activității organizațiilor neguvernamentale prin intermediul difuzării rapoartelor anuale (de activitate și financiare).
Priorități pe termen mediu:
– elaborarea și aplicarea unei strategii coerente și optime de utilizare a potențialului mediului asociativ;
– asigurarea unui dialog perpetuu și eficient între instituțiile statului și cele ale societății civile;
– asigurarea participării active a ONG-urilor la elaborarea și promovarea politicilor sectoriale ale statului;
– implicarea cît mai activă a societății civile în procesul de implementare a Planului de Acțiuni RM-UE și a Strategiei de integrare europeană a Republicii Moldova, precum și în cadrul activităților de monitorizare și evaluare a realizării prevederilor acestor documente;
– valorificarea potențialului de coalizare a sectorului asociativ;
– perfecționarea mecanismelor de coordonare a activității organizațiilor nonguvernamentale;
– asigurarea participării ONG-urilor în cadrul campaniilor de informare și sensibilizare a opiniei publice privind importanța procesului de integrare europeană a Republicii Moldova;
– organizarea campaniilor de informare și sensibilizare a publicului larg privind situația și problemele societății civile;
– stimularea participării ONG-urilor autohtone în cadrul programelor și proiectelor de natură transfrontalieră, mai cu seamă în zona PSESE;
– depunerea eforturilor în vederea determinării donatorilor să-și armonizeze strategiile de finanțare în raport cu necesitățile vitale ale Republicii Moldova și, implicit, ale societății civile.
Armonizarea legislației Republicii Moldova la standardele Uniunii Europene
Armonizarea legislației naționale cu legislația comunitară este un proces continuu, care are drept scop asigurarea compatibilității depline a normelor de drept intern cu cele comunitare, prin modificarea, completarea sau elaborarea actelor normative naționale armonizate cu cerințele comunitare, ulterior aceste norme juridice devenind parte componentă a dreptului național.
Pentru a trece nemijlocit la procedura de armonizare a legislației RM la legislația UE, este necesar de a identifica însuși conținutul, formele de manifestare a legislației UE la care trebuie să raprtăm legislația RM. Astfel legislația comunitară constă din tratatele constitutive ale Uniunii Europene precum și din cele care le modifică și completează pe acestea (legislația primară), jurisprudența Curții de Justiție a Comunităților Europene, precum și actele emise de către instituțiile Uniunii Europene (legislația secundară). Convențiile multilaterale deschise numai statelor membre ale Uniunii Europene și, după caz, Comisiei Europene fac parte din legislația comunitară în cazul în care sînt desemnate ca atare de Uniunea Europeană. Actele normative cele mai utilizate sînt regulamentele, directivele, deciziile, fiecare dintre acestea avînd caractere, modalități de aplicare sau destinații proprii:
a) regulament – act obligatoriu în toate elementele sale, cu scop general, direct aplicabil doar în statele membre ale Uniunii Europene;
b) directivă – act obligatoriu, definind obiectivele ce urmează a fi atinse în contextul politicii comune, lăsînd la discreția statului alegerea formelor și instrumentelor necesare pentru atingerea acestora. Directivele urmează a fi implementate prin adoptarea legislației interne respective a statului membru;
c) decizie – act obligatoriu pentru destinatarul acestuia, care poate fi unul, mai multe sau toate statele membre ale Uniunii Europene; una sau mai multe persoane fizice sau juridice ale acestora.
d) În cazul lipsei reglementării în legislația comunitară, în procesul de armonizare a legislației se vor lua în considerare experiența și bunele practici cu relevanță comunitară ale altor state.
e) Armonizarea legislației Republicii Moldova cu principiile și standardele Uniunii Europene se efectuează primordial în domeniile prioritare stabilite de actele bilaterale în vigoare care reglementează relațiile dintre Uniunea Europeană și Republica Moldova.
În procesul de armonizare a legislației RM la standartele UE, eate necesar de a respecta anumite criterii și principii a procesul de armonizare cu legislația comunitară. Astfel printre principalele criterii, reguli de armonizare putem identifica:
a) efectuarea unei analize comparative, avînd ca finalitate obținerea graduală a compatibilității între legislația națională și cea europeană;
b) eliminarea dispozițiilor contrare, crearea de noi norme sau completarea celor existente, păstrîndu-se structura și limbajul de redactare specific și propriu sistemului național de drept.
c) actul normativ trebuie redactat în conformitate cu cerințele tehnicii legislative naționale, prevăzute, în particular, de Legea nr. 780-XV din 27 decembrie 2001 privind actele legislative și Legea nr. 317-XV din 18 iunie 2003 privind actele normative ale Guvernului și ale altor autorități ale administrației publice centrale și locale;
d) la elaborarea proiectului de act normativ național urmează a fi respectată terminologia legislației comunitare, utilizînd aceiași termeni pentru concepte similare;
e) soluția legislativă națională urmează să fie compatibilă cu cea comunitară, să aibă caracter de act normativ și să fie eficientă;
f) în procesul de armonizare a legislației urmează să se țină cont de principiile subsidiarității, proporționalității și flexibilității, prevăzute la punctul 8 din prezentul Regulament;
g) implementarea actelor normative naționale ajustate la prevederile legislației comunitare se va efectua în baza unui mecanism aprobat de Guvern.
Printre principiile pe care se bazează procesul de armonizare a legislației putem identifica următoarele:
a) principiul subsidiarității – reglementarea mai eficientă a unui domeniu concret prin intermediul unor măsuri comunitare, deoarece această reglementare nu poate fi efectuată în mod eficient prin mijloace naționale;
b) principiul proporționalității – asigurarea proporționalității între obiectivele ce urmează a fi atinse și acțiunile autorităților întreprinse în vederea atingerii acestora. Aceste acțiuni, fiind cît mai simple și coerente în raport cu scopurile propuse, nu vor depăși limita corespunzătoare și necesară pentru a atinge obiectivul scontat;
c) principiul flexibilității – capacitatea de a răspunde rapid la semnalele venite din exterior.
Activitatea de armonizare a legislației interne cu legislația comunitară se concentrează, din punct de vedere tehnico-procedural, și asupra condițiilor în care se adoptă și se implementează legislația comunitară, în special a posibilității de a conveni perioade de tranziție, limitate ca obiect și durată.
Procesul de armonizare a legislației naționale cu legislația comunitară va fi realizat în următoarele etape:
a) determinarea domeniilor (în funcție de prioritățile naționale și prevederile actelor bilaterale în vigoare care reglementează relațiile dintre Uniunea Europeană și Republica Moldova), precum și a actelor normative naționale care le reglementează, ce urmează a fi armonizate cu prevederile legislației comunitare;
b) stabilirea modului în care domeniile respective sînt reglementate de actele bilaterale în vigoare dintre Uniunea Europeană și Republica Moldova;
c) identificarea bazei legale comunitare în materie (prevederile legislației comunitare primare și secundare, alte surse ale legislației comunitare);
d) stabilirea prevederilor legislației naționale în domeniu.
În procesul de armonizare, inserarea corectă a prevederilor legislației comunitare în legislația națională se va efectua prin:
a) transpunerea directă – proiectul de act normativ național care transpune acte din legislația comunitară trebuie să obțină același efect juridic ca și actul transpus, folosind, după caz, limbajul juridic (sau foarte apropiat) utilizat de actul comunitar propriu-zis;
b) creație legislativă națională – proiectul de act normativ național folosește mijloacele particulare la discreția statului, creînd cadrul necesar aplicării actului comunitar, cu respectarea strictă a obiectivului acestuia.
Politica economico-financiară
Obiectivul esențial al UE este să realizeze un progres economic și social echilibrat și durabil. Suportul unui astfel de progres îl constituie Uniunea Economică și Monetară (UEM). Chiar dacă, în momentul de față, nu toate țările UE au aderat la moneda unică, s-a propus ca să se ajungă, prin etape succesive, la o monedă unică și o Bancă Centrală Europeană, independentă față de guverne.
Printre principalele obiective ale strategiei economico-financiare a RM în procesul integrării europene a UE:
1. Eliminarea barierelor administrative pentru mediul de afaceri și ameliorarea
climatului investițional.
2. Promovarea exporturilor și atragerea investițiilor.
3. Respectarea principiilor concurenței și demonopolizarea pieței interne.
4. Crearea condițiilor pentru un acces mai larg la resursele de creditare private și
publice.
Realizarea strategiei din domeniul economico-financiar trebuie să prevadă o serie de acțiuni prioritare ca:
1. Eliminarea constrîngerilor de ordin administrativ pentru mediul de afaceri:
asigurarea convergenței cadrului strategic în domeniul reformei regulatorii cu normele Comunității Europene;
reformarea sistemului de autorizare a afacerii: stabilirea clară a procedurilor și condițiilor de autorizare;
reducerea numărului de domenii supuse autorizării;
optimizarea nomenclatorului autorizațiilor, permisiunilor și certificatelor eliberate de autoritățile
administrative centrale și organele subordonate; introducerea principiului de autorizare tacită;
revizuirea numărului de servicii prestate businessului contra plată de către autoritățile publice, implementarea efectivă a e-serviciilor și asigurarea accesului echitabil la acestea;
aplicarea conceptului ghișeului unic pe scară largă;
optimizarea procedurii de autorizare a desfășurării activităților de comerț în baza principiului ghișeului unic (schimbarea abordării de la autorizarea unităților de comerț la înregistrarea la primărie, cu unele excepții, fără eliberarea actului de înregistrare);
elaborarea și adoptarea unor sisteme informaționale bazate pe platforme web pentru monitorizarea în timp real de către beneficiari a statutului cererilor depuse pentru eliberarea licențelor, autorizațiilor, certificatelor, permiselor de construcție și a altor documente cu caracter permisiv;
modificarea legislației fiscale pentru îmbunătățirea relațiilor dintre autoritățile fiscale și agenții economici;
simplificarea procedurii de eliberare și înregistrare a facturilor fiscale;
promovarea principiului existenței unui organ unic de licențiere (Camera de Licențiere) și implementarea sistemului informatic e-Licențiere;
simplificarea procedurilor de înregistrare a afacerii, inclusiv prin stabilirea unui tarif unic de înregistrare a afacerii, care ar cuprinde toate acțiunile conexe acestui proces, permiterea înregistrării benevole în calitate de plătitor de TVA și eliminării obligativității capitalului social minim; asigurarea integrării sistemelor informaționale ale instituțiilor de stat implicate în procesul de înregistrare, în vederea reducerii cheltuielilor de timp și a optimizării numărului de proceduri;
optimizarea procedurii, timpului și costurilor de lichidare a afacerii;
armonizarea legislației Republicii Moldova în domeniul societăților comerciale cu normele dreptului comunitar, în mod special cu cele privind transparența decizională, formarea de capital și distribuirea dividendelor, drepturile angajaților și creditorilor,
protecția acționarilor;
instituționalizarea practicii de consultare a societății civile în vederea identificării
barierelor în calea mediului de afaceri și stabilirea soluțiilor de ameliorare a climatului investițional.
2. Atragerea investițiilor și promovarea exporturilor:
Fortificarea capacităților instituționale și modernizarea formelor de promovare a exporturilor și atragere a investițiilor străine;
Eliminarea constrîngerilor de ordin administrativ în vederea atragerii investițiilor străine directe în sectoarele competitive ale economiei și în cele cu valoare adăugată sporită;
Fluidizarea comerțului exterior prin simplificarea proceselor de administrare a tranzacțiilor comerciale internaționale, inclusiv reformarea serviciului vamal și asigurarea
eliminării conflictelor de interese în prestarea serviciilor de brokeraj vamal, prin privatizarea întreprinderilor de stat prestatoare de servicii;
Stimularea investițiilor interne prin motivarea plasării economiilor în investiții;
perfecționarea instrumentelor de suport financiar din partea statului și orientarea spre producții inovative cu capacitate sporită de export;
Eficientizarea activității zonelor economice libere și a parcurilor industriale prin stimularea orientării activității acestora spre producție inovativă și transfer tehnologic;
Eliminarea barierelor legale și administrative pentru producătorii de resurse energetice alternative;
Elaborarea instrumentelor pentru asigurarea finanțării proiectelor investiționale cu valoare adăugată înaltă;
Partajarea riscului de investiții în activitatea inovațională între mediul de afaceri și stat prin formarea fondurilor de capital „venture” și de garantare a investițiilor;
Mobilizarea potențialului diasporei în efectuarea investițiilor și motivarea investitorilor străini de a veni pe piața din Republica Moldova.
3. Demonopolizarea pieței interne și eliminarea practicilor anticoncurențiale în tranzacțiile comerciale:
Eficientizarea supravegherii mediului concurențial în vederea asigurării unei competiții loiale și încurajarea intrării noilor companii pe piețe cu caracter de monopol sau prezență dominantă a unor companii;
Asigurarea colaborării tuturor exponenților pieței cu factorii de decizie în identificarea și combaterea concurenței neloiale;
Deetatizarea cotei statului în sectoarele cu concurență monopolistă și contractarea serviciilor prestate de sectorul privat;
Consolidarea instituțională și asigurarea transparenței în funcționarea Consiliului Concurenței;
Elaborarea și implementarea unui program național în domeniul concurenței și a ajutorului de stat prin preluarea celor mai bune practici europene, inclusiv instruirea judecătorilor privind aplicarea noii legislații în domeniul concurenței și ajutorului de stat.
Politica agricolă comună
Una dintre primele politici comune adoptate la nivelul Comunității a fost Politica agricolă comună (PAC), determinată de numărul mare al populației țărilor comunitare implicate în agricultură. Pentru a corespunde standartelor PAC, este necesar de a urma direcții anumite:
crearea și păstrarea unei singure piețe, în care produsele circulă liber, prin stabilirea unor prețuri comune, stabilizarea prețurilor;
respectarea noțiunii de preferință comunitară pentru mărfurile produse în interiorul comunității;
solidaritatea financiară.
creșterea productivității agricole;
asigurarea unui nivel de trai echitabil pentru producția agricolă;
garantarea unei aprovizionări regulate;
asigurarea unor prețuri rezonabile pentru consumatori.
Siguranța alimentară
Obiectivul principal al politicii Uniunii Europene privind siguranța alimentară este atingerea celui mai înalt grad posibil de protecție a sănătății umane și a intereselor consumatorilor în ceea ce privește alimentele. În acest sens, UE depune eforturi pentru a garanta siguranța alimentelor și etichetarea lor corespunzătoare, ținînd cont de diversitatea produselor, inclusiv cele tradiționale, și asigurînd în același timp buna funcționare a pieței interne. Principiul de bază al politicii UE privind siguranța alimentară este aplicarea unei abordări integrate, de tipul „de la fermă la consumator", care să acopere toate sectoarele lanțului alimentar – inclusiv producția de furaje, sănătatea plantelor și animalelor, bunăstarea animalelor, producția primară, procesarea alimentelor, depozitarea, transportul, vînzarea cu amănuntul, precum și importul și exportul acestora.
Audiovizual și Media
Obiectivele principale ale strategii integrării europepe a RM, în domeniul adiovizualului sunt:
1. constituirea unui spațiu comun al informației, inclusiv adoptarea unor standarde comune; promovarea programelor televizate cu problematică europeană complementare programelor naționale existente;
2. compatibilitatea reglementărilor statelor membre în perspectiva dereglementării (sau reintroducerii reglementării) activităților de radio și televiziune.
Politica culturală
Printre principalele direcții de activitate în domeniul culturii putem enunța următoarele:
1. dezvoltarea și difuzarea cunoștințelor despre cultura și istoria popoarelor europene;
2. conservarea și protejarea moștenirii culturale de rang european;
3. schimbul cultural necomercial și creația artistică și literară, inclusiv sectorul audiovizualului.
Reformele în domeniul culturii trebuie să contribuie la dezvoltarea culturii în general la nivel european, respectînd în același timp diversitatea culturală națională și regională, și să pună moștenirea culturală în centrul acțiunilor din domeniul cultural.
Politica cercetării științifice și dezvoltării tehnologice
Principalul obiective de integrare europeană, din domeniul cercetărilor științifice și dezvoltării tehnologice îl constituie dezvoltarea unei politici comune în domenii importante, precum IT, tehnologia telecomunicațiilor și biotehnologie. Direcțiile principale de activitate fiind:
1. eliminarea dublării nejustificate a eforturilor în programele naționale;
2. îmbunătățirea eficienței sau reducerea costurilor proiectelor naționale și comunitare prin împărțirea sarcinilor sau, eventual, utilizarea în comun a resurselor;
3. armonizarea treptată a procedurilor de formulare și implementare a politicii comunitare privind cercetarea;
4. promovarea realizării unei piețe interne comune (de exemplu, formularea unor standarde comune) și sprijinirea activității privind depășirea granițelor științifice și tehnice în Europa;
5. promovarea proiectelor de cercetare potrivite în ceea ce privește problemele transfrontaliere (privind, de exemplu, protecția mediului și sănătatea publică); reducerea diferenței existente între potențialul privind cercetarea și rezultatele specifice dobîndite de țările UE și, grație existenței unei strategii comune de cercetare (cu fonduri sporite), menținerea sau redobîndirea competitivității Europei față de Statele Unite și Japonia;
6. sprijinirea reducerii șomajului în UE prin inovație și noi tehnologii.
Politica în domeniul învățămîntului, educației și instruirii
Strategiile de bază a politicii în domeniul învățămîntului, educației și instruirii sunt:
1. dezvoltarea aspectelor europene în domeniul învățămîntului, în special prin predarea și promovarea limbilor statelor-membre; stimularea mobilității studenților și profesorilor, inclusiv prin recunoașterea diplomelor și termenelor de învățămînt;
2. sprijinirea colaborării între instituțiile de învățămînt. Alte scopuri ale politicii în domeniu sunt: schimbul de informație și experiență în problemele comune ale statelor membre; stimularea schimbului de tineret și cadre profesorale, specialiști în domeniul științelor umanistice;
3. stimularea dezvoltării învățămîntului fără frecvență (la distanță).
Politica în domeniul concurenței
Strategiile în domeniul protecției concurenței trebuie să asigure eficiența funcționării economiei de piață și să împiedice apariția eventualelor obstacole, optînd pentru o concurență onestă care să întărească eficiența economiei, să creeze condiții favorabile pentru inovații și progres tehnico-științific; concurență care să contribuie la satisfacerea drepturilor consumatorilor, cărora să li se pună la dispoziție mărfuri și servicii în condiții mai favorabile; concurență care să conducă la dezvoltarea întreprinderilor mici și mijlocii. Instituțiile supranaționale sunt responsabile de politica anti-monopol, iar structurile competente ale țărilor-membre le sprijină și participă la schimbul de informație.
Politica energetică
O condiție importantă pe calea aderării RM la UE o constituie aderarea Republicii Moldova la Tratatul Comunității Energetice și armonizarea deplină cu acquis-ul comunitar în energetică. Acest document va angaja țara noastră la un orar realist de restructurare a sistemului energetic autohton și la transpunerea completă a acquis-ului energetic, după cum prevede Tratatul Comunității Energetice, restructurării întreprinderilor energetice și ajustarea tarifelor existente, recuperarea cheltuielilor, dezvoltarea surselor de energie alternativă, ieftină, suficientă și nepoluantă.
Principalele probleme a sferei energetice a RM sînt lipsa de resurse energetice proprii (97% din necesarul de energie al țării este importat), dependența excesivă de gazele naturale importate de la un singur furnizor, nivelul redus de utilizare a surselor regenerabile de energie, insuficiența capacităților de generare a energiei electrice adecvate amplasate pe malul drept al rîului Nistru, procentajul ridicat al pierderilor în sectorul electroenergetic și cel termic, nivelul scăzut al eficienței energetice, și starea proastă a majorității infrastructurii energetice.
Strategia energetică europeană a RM se întemeiază pe următoarele principii fundamentale:
orientarea sistemului de livrare a energiei spre satisfacerea necesităților consumatorilor;
sporirea securității furnizării de energie;
majorarea eficienței energetice;
creșterea utilizării surselor regenerabile de energie;
impactul acceptabil asupra mediului înconjurător la nivel local, regional și global (schimbarea climei);
sistemul energetic care include surse de generare distribuită;
selectarea și implementarea tehnologiilor energetice bazate pe criteriile de eficiență energetică, siguranța funcționării, protecția mediului înconjurător;
tarife rezonabile și dezvoltarea unui climat investițional favorabil;
susținerea cercetării și inovării în domeniul tehnologiilor energetice noi și eficiente;
întărirea rolului Republicii Moldova ca stat important pentru tranzitarea energiei electrice și gazelor naturale.
Astfe, pe parcursul anului 2012 au fost înregistrate progrese importante pe dimensiunea energetică, fiind în special consolidate relațiile de colaborare între instituțiile naționale de resort, precum și cu partenerii pe linia UE și Comunității Energetice, care au acordat suportul necesar RM în contextul dificultăților apărute pe marginea angajamentelor RM de implementare a Pachetului III energetic. Totodată, a avansat promovarea proiectelor privind interconexiunile rețelelor electrice ENTSO-E și gazoductulului Iași-Ungheni, fiind un important pas pentru RM în diversificarea energetică și consolidarea securității în acest domeniu.Se preconizează definitivarea lucrărilor privind interconectarea RM la Rețeaua Europeană de Transport a Energiei Electrice (ENTSO-E) pînă la 31 decembrie 2015.
În vara 2012 RO și MD au semnat o Declarație comună de derulare a proiectului de construcție a Gazoductului Iași-Ungheni, prin care vor fi interconectate sistemele de gaze ale României și Republicii Moldova.
De asemenea, autoritățile RM și RO au convenit elaborarea unui Plan magistral comun privind prioritățile de interconectare electrică care va sta la baza prioritizării interconexiunilor electrice ale RM cu Uniunea Europeană prin intermediul României.
Politica industrială
Strategiile din domeniul industriei trebuie să vizeze principalele sectoare industriale: industria siderurgică, industria constructoare de mașini, industria ușoară, industria aeronautică, industria farmaceutică. Acțiunile trebuie să fie direcționate spre accelerarea adaptării industriei la schimbările structurale, încurajarea mediului prielnic inițiativei și dezvoltării întreprinderilor, în special al întreprinderilor mici și mijlocii; promovarea cooperării între întreprinderi; favorizarea unei exploatări eficiente a potențialului industrial al politicilor de inovare.
Politica mediului
Strategiile politicii din domeniul protecției mediului le putem diviza în generale (globale) și speciale (în Republica Moldova).
Astfel, direcțiile prioritare ale politicii globale de mediu sunt:
1. crearea unor condiții de colaborare a tuturor păturilor sociale la atingerea obiectivelor dezvoltării durabile și la prevenirea crizei ecologice;
2. contracararea efectelor negative ale globalizării economiei, care afectează securitatea ecologică regională și națională.
Direcțiile prioritare ale politicii de mediu a Republicii Moldova în etapa actuală sînt următoarele:
1) întărirea capacităților în domeniu și colaborarea intersectorială, care prevăd:
a) aplicarea principiilor "economie prin ecologie" și "cost-beneficiu", inclusiv:
elaborarea unor planuri de acțiuni sectoriale, ținîndu-se cont de prevederile strategice ale documentelor naționale în domeniu;
respectarea principiului intersectorial în procesul emiterii de decizii în domeniul mediului și resurselor naturale;
integrarea cerințelor ecologice în strategiile de dezvoltare a sectoarelor economiei naționale;
ameliorarea stării mediului pentru asigurarea sănătății populației;
b) consolidarea potențialului instituțional și managerial, inclusiv:
revederea sferei de competență și reorganizarea structurală a instituțiilor care gestionează resurse naturale și a celor de mediu;
descentralizarea managementului potențialului natural, delimitarea clară a competențelor autorităților publice locale în domeniu, antrenarea specialiștilor în domeniul mediului pentru eficientizarea acțiunilor manageriale, elaborarea unor planuri de acțiuni locale;
implementarea abordării zonale în managementul de mediu;
perfecționarea mecanismelor economice de protecție a mediului și de folosire rațională a resurselor naturale, trecerea de la pîrghiile administrative de gestionare a protecției mediului la cele economice, la autoobligații, autocontrol, automonitoring, efectuate de servicii ecologice special create în cadrul agenților economici, la reparația prejudiciilor cauzate și la plata pentru folosirea oricăror resurse naturale;
revizuirea actelor legislative și a altor acte normative în vigoare, racordarea lor la cele europene, ajustarea sau elaborarea, după caz, a mecanismelor de aplicare a acestora;
reducerea treptată a volumului de inspecții, supravegheri, intensificarea activității de monitoring (evaluare, prognozare), de coordonare, de consultare, de elaborare a soluțiilor;
2) reglementarea impactului, prevenirea poluării și asanarea mediului, care prevăd:
a) managementul de mediu la întreprinderi și certificarea ecologică, inclusiv:
elaborarea de acte normative aferente subsistemului de certificare ecologică;
introducerea certificării sistemelor managementului de mediu, proceselor și produselor cu impact negativ asupra mediului;
evaluarea impactului asupra mediului la întreprinderi în cazul privatizării lor sau al schimbării proprietarului;
implementarea auditului ecologic la întreprinderi, elaborarea unor cerințe față de pregătirea și atestarea auditorilor de mediu;
introducerea asigurării ecologice și a autorizațiilor integrate de mediu;
asigurarea securității biologice;
implementarea tehnologiilor de conservare a energiei, folosirea surselor energetice netradiționale (biogazul, energia eoliană și hidraulică);
coordonarea realizării prevederilor Programului național de valorificare a deșeurilor de producție și a deșeurilor menajere;
promovarea producerii mai pure;
b) restabilirea și menținerea potențialului natural, inclusiv:
folosirea durabilă și protecția resurselor acvatice, amenajarea zonelor de protecție a bazinelor acvatice, asigurarea accesului populației la apă potabilă calitativă;
protecția solurilor și restabilirea productivității lor, trecerea la folosirea resurselor biologice în limita capacității lor de regenerare, restabilirea pășunilor și reglementarea folosirii lor;
crearea unei rețele ecologice naționale, ca o componentă de integrare a măsurilor de protecție a diversității biologice și peisagistice;
efectuarea unor acțiuni de redresare în silvicultură (reconstrucția și extinderea terenurilor silvice, stimularea plantării fîșiilor forestiere de protecție, ameliorarea prin împădurire a terenurilor degradate și neproductive);
implementarea abordării zonale în amenajarea teritoriilor;
protejarea ecosistemelor naturale în pericol de degradare, celor degradate și reconstrucția lor ecologică;
efectuarea monitoringului resurselor biologice;
crearea parcului național "Orhei" și a rezervației biosferei "Prutul de Jos", conferirea statutului de zone umede unor arii reprezentative;
crearea de rezervații transfrontaliere cu management comun (Moldova, Rom"nia, Ucraina) în Delta Dunării și Prutul de Jos;
protecția și conservarea diversității biologice și peisagistice a fluviului Nistru, crearea parcului național "Nistrul Inferior".
Protecția consumatorilor
În domeniul protecției consumatorului, este necesar de a asigura recunoașterea celor cinci drepturi de bază ale consumatorului, acceptate la nivel internațional:
1. dreptul la protecția sănătății și securității;
2. dreptul la protejarea intereselor financiare;
3. dreptul la protejarea intereselor legale;
4. dreptul la reprezentare și participare;
5. dreptul la informație și educație.
Aplicarea în practică a acestor drepturi teoretice are în vedere, în principal, două domenii:
1. Informarea. Capacitatea consumatorului de a se autoproteja depinde direct de nivelul de cunoștințe. De aceea este imperativă îmbunătățirea standardelor de informare în legatură cu produsele de larg consum.
2. Achiziționarea. Pentru elaborarea acestei politici s-a pornit de la ideea conform căreia cumpărătorul ar trebui să fie capabil: să evalueze caracteristicile de bază (felul, calitatea, cantitatea, prețul) bunurilor și serviciilor ce i se oferă, pentru a putea face o alegere avizată dintre produsele și serviciile aflate în competiție; să folosească bunurile și serviciile în sigurantă și în mod satisfăcător; să solicite reparații pentru orice vătămare fizică sau pagubă cauzată de produsul sau serviciile achiziționate.
Sănătatea publică
Prioritare în domeniul ocrotirii sănătății sunt strategiile ce vizează informarea populației și aplicarea măsurilor de profilaxie, precum și colaborarea dintre state în acest domeniu. Direcțiile de activitate trebuie să prevadă:
1. stabililirea de standarde înalte ale calității și securității în domeniul medicinii organelor și a substanțelor, obținute din organismul uman, sînge și derivate ale sîngelui;
2. adoptarea măsurilor în domeniile veterinare și fitosanitare cu scopul de a proteja sănătatea populației;
3. adoptarea unor măsuri stimulatoare, orientate către protejarea și îmbunătățirea sănătății cetățenilor. În acest sens, UE a introdus Cardul european de asigurări sociale de sănătate (CEASS), care asigură persoanelor din cele 28 de state membre ale Uniunii Europene, plus Islanda, Liechtenstein, Norvegia și Elveția, accesul la serviciile medicale în cursul vizitelor temporare în străinătate, ceea ce va permite clarificarea și facilitarea rambursării costurilor medicale pentru tratamentele în străinătate.
Ocuparea forței de muncă
UE are ca scop crearea de locuri de muncă prin îmbunătățirea cunoștințelor, impulsionarea spiritului inovativ și competitivității întreprinderilor europene, realizarea de investiții în resursele umane și, în același timp, asigurarea durabilității creșterii economice. Astfel strategiile de integrare europeană a RM, din domeniul ocupării forței de muncă trebuie să vizeze anumite obiective principale pe termen lung:
1. consolidarea creșterii economice pe termen lung și crearea locurilor noi de muncă, aplicarea mecanismelor de reducere a sărăciei prin intensificarea coeziunii și solidarității sociale în domeniul politicilor de ocupare a forței de muncă și gestionării eficiente și transparente a resurselor disponibile;
2. creșterea gradului de competitivitate a Republicii Moldova pe piața internațională, din perspectiva costurilor forței de muncă, mobilității, calificării profesionale și capacității de adaptare a resurselor umane la imperativele unei piețe flexibile a forței de muncă;
3. armonizarea legislației muncii a Republicii Moldova cu cea a Uniunii Europene, alinierea la standardele europene cu privire la dezvoltarea economică și umană și asigurarea de către stat a garanțiilor minime cetățenilor țării, în conformitate cu convențiile ratificate;
4. ajustarea cadrului național legislativ în domeniul reglementării muncii în conformitate cu obiectivele și standardele Strategiei Europene de Ocupare Revizuită.
Transpunerea în viață a prezentelor strategii va aduce următoarele efecte benefice:
1. creșterea nivelului de ocupare și majorarea salariilor reale, și, ca rezultat, sporirea veniturilor populației, îmbunătățirea nivelului de trai și reducerea durabilă a sărăciei;
2. lichidarea dezechilibrelor de pe piața forței de muncă, extinderea posibilității de reorientare a populației economic active spre noi domenii de muncă;
3. prevenirea disponibilizărilor în masă ale angajaților, reducerea șomajului și creșterea numărului de noi locuri de muncă, diminuarea consecințelor sociale pe care le generează disponibilizarea forței de muncă;
4. dezvoltarea potențialului uman prin reformarea sistemului de calificare, recalificare și creștere a mobilității forței de muncă.
Astfel pot fi formulate următoerele strategii în domeniul ocupării și protcției forței de muncă:
sănătatea și securitatea la locul de muncă;
securitatea socială și protecția socială a lucrătorilor;
protecția lucrătorilor la rezilierea contractului de muncă;
reprezentarea și apărarea colectivă a intereselor lucrătorilor;
condițiile de angajare pentru resortisanții țărilor terțe;
integrarea persoanelor excluse de pe piața forței de muncă;
informarea și consultarea lucrătorilor;
egalitatea între femei și bărbați în privința șanselor pe piața forței de muncă și tratamentul la locul de muncă;
combaterea excluderii sociale;
modernizarea sistemelor de protecție socială.
Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană
Guvernul Republicii Moldova consideră că este în interesul național al țării noastre de a consolida relațiile cu Uniunea Europeană. Într-un final ne dorim să devenim membru al UE. Relațiile de apropiere de UE, oferă cel mai bun plan pentru a pune în practică aceste aspirații. Acesta este motivul pentru care Guvernul și UE a negociat ceea ce este cunoscut ca Acord de Asociere. Acest document va aprofunda și încorpora relațiilor dintre țara noastră și UE și va ajuta la transformarea continuă a Republicii Moldova într-o țară europeană modernă. Negocierile privind viitorul Acord de Asociere (AA) Uniunea Europeană – Republica Moldova au fost lansate în ianuarie 2010, în urma cărora au avut loc 15 runde de negocieri, inclusiv 7 runde de negocieri separate privind DCFTA).
Negocierile au luat sfîrșit dupa parafarea lui la 29 noiembrie 2013 în cadrul celui de-al 3-lea Summit al Parteneriatului Estic de la Vilnius. O zi istorică pentru Republica Moldova cît și pentru Uniunea Europeană, 27 iunie 2014, Acordul de Asociere dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană fiind semnat de Premierul Iurie Leancă, președintele Consiliului European, Herman van Rompuy, și șeful Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, cît și de șefi de stat și de guvern din cele 28 de țări ale Uniunii Europene. La 28 iunie Cabinetul de miniștri a aprobat proiectul de lege pentru ratificarea Acordului de Asociere între Republica Moldova.
Care începînd cu 1 septembrie 2014 Prevederile Acordului de Asociere intrau în vigoare.
Prin Acordul de Asociere, R. Moldova și-a asumat un număr mare de angajamente. Acest document conține 395 de directive și regulamente, care, odată puse în aplicare în legislația națională, va face Moldova o țară cu un Acquis comunitar integrat UE. Totusi, acordurile negociate cu țările Parteneriatului estic nu oferă perspectiva de aderare. În timp ce documentele de asociere devin mai cuprinzătoare și mai mari, perspectiva europeană pentru membrii de est se bazează numai pe articolul 49 din Tratatul privind Uniunea Europeană, care se referă la aderare.
Acordul de Asociere urmărește să contribuie la dezvoltarea politică și social-economică a Republicii Moldova, prin cooperarea cât mai amplă într-un șir vast de domenii de interes comun, inclusiv în domeniile de bună guvernare, justiție, libertate și securitate, integrare comercială și cooperare economică sporită, politică de încadrare în câmpul muncii și socială, management financiar, administrare publică și reforma serviciului public, participarea societății civile, dezvoltarea instituțională, reducerea sărăciei și dezvoltarea durabilă. Acordul are scopul de a accelera aprofundarea relațiilor politice și economice, precum și integrarea graduală a Moldovei pe piața comunitară.
Prin urmare, atît UE, cît si R.Moldova și-au asumat o serie de angajamente. Astfel, Acordul va crea un nou climat pentru relațiile economice dintre Părți, și în special pentru dezvoltarea comerțului și investițiilor, precum și va stimula concurența, care constituie factori hotărâtori pentru restructurarea și modernizarea economiei. Partile s-au declarat „DORITOARE să realizeze integrarea economică treptată în piața internă a UE precum este prevăzut în prezentul Acord, inter alia, prin Zona de Liber Schimb Aprofundată și Cuprinzătoare (DCFTA), ca parte integrală a prezentului Acord”
Documentul conține șapte capitole, câteva anexe, dar și protocoale. În Preambul se reprezintă o declarație introductivă a Acordului, ce stabilește scopul și filosofia acestuia.
Cel mai amplu compartiment al Acordului de asociere il constituie Capitolul V, care se refera la Comert si alte aspecte legate de comert. Acest compartiment necesita o examinare mai ampla, separata, deoarece anume acest compartiment al AA este componenta esențială a Acordul de Asociere este Zona de Comerț Liber Aprofundat și Cuprinzător. Acordul are scopul de a accelera aprofundarea relațiilor politice și economice, precum și integrarea graduală a Moldovei pe piața comunitară. Acordul privind crearea Zonei de Liber Schimb Aprofundat și Cuprinzător presupune liberalizarea graduală a comerțului cu bunuri și servicii, reducerea taxelor vamale, barierelor tehnice și netarifare, abolirea restricțiilor cantitative și armonizarea legislației Republicii Moldova la cea a UE.
În același timp, UE tinde să aprofundeze dialogul cu R.Moldova și cooperarea în domeniile ce vizează mobilitatea, migrația, azilul și gestionarea frontierelor în spiritul cadrului de politică externă a UE privind migrația în scopul cooperării în domeniul migrației legale, inclusiv a migrației circulare și combaterii migrației ilegale, precum și asigurării implementării eficiente a acordului de readmisie, dar si acordarea regimului fără vize pentru cetățenii Republicii Moldova, Libera circulație în Schengen devenind de asemenea prioritate pentru politica internă și externă astatului.
Schimbări considerabile au fost făcute la capitolul privind migrația ilegală, inclusiv readmisia. În scopul de a stabili un control asupra fluxurilor migratorii care patrund prin segmentul transnistrean al frontierei moldo-ucrainene, necontrolate de către autoritățile de la Chișinău, au fost instituite șase birouri regionale ale Biroului de Migrație și Azil.
Unul din obiectivele de baza ale AA il constituie susținerea și sporirea cooperarii în domeniul justiției, libertății și securității cu scopul de a consolida statul de drept și respectarea drepturilor omului și ale libertăților Fundamentale.
Articolul 4 (Cap.II), privind Reforma interna , prevede ca Părțile vor coopera la dezvoltarea, consolidarea și sporirea stabilității și eficacității instituțiilor democratice și statului de drept; în asigurarea respectării drepturilor omului și libertăților fundamentale; realizarea în continuare a progresului în reformarea sistemului judiciar și a cadrului legal, astfel încât să asigure independența sistemului judiciar, să consolideze capacitatea administrativă a acestuia și să garanteze imparțialitateași eficacitatea organelor de drept; în continuarea reformei administrației publice și în dezvoltarea unui serviciu public responsabil, eficient, transparent și profesionist; și în asigurarea eficacității în lupta împotriva corupției, în particular în vederea sporirii cooperării internaționale în combaterea corupției și asigurarea implementării efective a instrumentelor legale internaționale relevante, precum este Convenția Organizației Națiunilor Unite împotriva corupției din 2003.
În același timp, UE tinde să aprofundeze dialogul cu R.Moldova și cooperarea în domeniile ce vizează mobilitatea, migrația, azilul și gestionarea frontierelor.
Cît privește reforma sectorului justiției și a sistemului de aplicare a legislației, demnitarii europeni declară tranșant: dacă vrem să beneficiem de ajutor, trebuie să implementăm reformele, justiția trebuie să devină imparțială și mai este de lucrat la reforma privind combatere corupției.
Redresarea situației în domeniile drepturilor omului considerate problematice pentru Republica Moldova , precum ar fi: eradicarea torturii și a altor pedepse sau tratamente inumane sau degradante; libertatea individuală și securitatea persoanei; eliminarea traficului de ființe umane și a violenței în familie; accesul liber la justiție și dreptul la un proces echitabil; dreptul la libera exprimare și accesul la informație; asigurarea drepturilor persoanelor cu dizabilități etc., a fost parte a negocierilor, iar in prezent – al consultarilor privind Agenda de Asociere RM-UE.
Acordul stipulează clar, că dialogul politic între Părți în toate domeniile de interes reciproc, inclusiv în chestiunile externe și de securitate, precum și cele legate de reforma internă va fi în continuare dezvoltat și consolidat. Aceasta va spori eficacitatea cooperării politice și va promova convergența pe probleme externe și de securitate.
În cooperarea lor în domeniul libertății, securității și justiției, in conformitate cu Cap.III al AA, UE si R.Moldova vor acorda o importanță deosebită promovării supremației legii, inclusiv independenței sistemului judiciar, accesului la justiție și dreptului la un proces echitabil. Acelasi capitol se refera si la protectia datelor cu caracter personal, cooperarea cu privire la migrație,azil si gestionarea frontierelor, circulatia persoanelor, prevenirea crimei organizate si combaterea drogurilor, spalarea banilor, etc.
Cooperarea în sectorul economic si alte sectoare (Cap. IV) al AA, pe langa reforma administratiei publice, vizeaza o serie de subiecte cum ar fi: dialogul in domeniul economic, dreptul societatilor comerciale, contabilitate si audit, forta de munca si politica sociala, protectia consumatorilor, statistica, finantele publice,impozitarea, politica cu privire la industrie si intreprinderi, agricultura si dezvoltare rurala, cooperarea in domeniul energetic, transportul, mediu, societatea informationala, turism, cultura, educatie sanatate publica ,etc.
Un rol aparte ii este atribuit Societatii Civile si mass-media.Implicarea societatii civile în relațiile UE –Republica Moldova, în particular, a fost extrem de importanta pe parcursul intregii perioade de negocieri, iar AA prevede explicit necesitatea de a spori participarea societății civile în procesul decizional public, prin stabilirea unui dialog deschis, transparent și permanent între instituțiile publice și asociațiile reprezentative și societatea civilă. Cooperarea in domeniul mass media si audiovizualului, conform AA, ar putea include, printre altele, instruirea jurnaliștilor și altor profesioniști din domeniul mass media, precum și susținerea agențiilor mass media pentru a consolida independența, profesionalismul și legăturile acestora cu mass media din UE în conformitate cu standardele europene, inclusiv cu standardele Consiliului Europei (CoE) și cu Convenția UNESCO privind protecția și promovarea diversității formelor de expresie culturală din 2005. Si, in sfarsit, participarea activă la Programele și Agențiile UE a R.Moldova, faciliteaza implementarea Acordului de Asociere, preluarea bunelor practici din UE și stabilirea unor contacte de lucru între experții din RM și cei din UE și alte state participante. Acordul de asociere contine un capitol aparte dedicat Programelor și Agențiilor UE.
Obiectivele acestei asocieri fiind:
a) să promoveze asocierea politică și integrarea economică între părți, pe baza unor valori comune și a unor legături strânse, inclusiv prin creșterea participării Republicii Moldova la politicile, programele și agențiile UE;
b) să consolideze cadrul pentru un dialog politic consolidat în toate domeniile de interes reciproc, care să permită dezvoltarea unor relații politice strânse între părți;
c) să contribuie la consolidarea democrației și la stabilitatea politică, economică și instituțională în Republica Moldova;
d) să promoveze, să mențină și să consolideze pacea și stabilitatea în regiune și în lume, inclusiv prin unirea eforturilor în vederea eliminării surselor de tensiune, prin îmbunătățirea securității frontierelor, prin promovarea cooperării transfrontaliere și a bunelor relații de vecinătate;
e) să sprijine și să intensifice cooperarea în spațiul de libertate, securitate și justiție, cu scopul de a consolida statul de drept și respectarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, precum și în ceea ce privește mobilitatea și contactele interpersonale;
f) să susțină eforturile Republicii Moldova care vizează dezvoltarea potențialului său economic prin intermediul unei cooperări internaționale, precum și prin intermediul apropierii legislației sale de cea a UE;
g) să creeze condiții prielnice pentru îmbunătățirea relațiilor economice și comerciale, obiectivul final fiind integrarea treptată a Republicii Moldova în cadrul pieței interne a UE, astfel cum se prevede în prezentul acord, inclusiv prin instituirea unei zone de liber schimb complex și cuprinzător, ceea ce va permite realizarea unei apropieri legislative și a liberalizării accesului la piață cu implicații majore, în conformitate cu drepturile și obligațiile care decurg din statutul de membre ale OMC al părților și cu aplicarea transparentă a acestor drepturi și obligații;
h) să creeze condiții prielnice pentru o cooperare tot mai strânsă în alte domenii de interes reciproc.
2.3 Liberalizarea Regimului de Viză
Dialogul pe marginea regimului de vize între Republica Moldoa si Uniunea Europeană a început îndată cu revitalizarea relațiilor bilateral între cei doi actori în 2010 și prevederea examinarea condițiilor necesare în vederea liberalizării condițiilor necesare în vederea liberalizării regimului de vize pentru cetățenii Republicii Moldova in spațiul UE. Libera circulație în spațiul Schenghen a devenit o prioritate atît pentru politica internă a statului , cît și cea externă, un rol important in acest parcurs avîndu-l acordul statelor membre ale UE. Planul de Acțiuni privind Liberalizarea Regimului de Vize (PALRV) cu UE a fost prezentat autoritaților Republicii Moldova de către Comisarul pentru Afaceri Interne, Cecilia Malmstrom, la 24 ianuarie 2011. Planul de Acțiuni este structurat în compartimente distincte: (1)armonizarea cadrului legislativ în domeniul justiției și afacerilor interne la normele și standardele UE; (2) implementarea acțiunilor necesare îndeplinirii condițiilor UE pentru stabilirea unui regim de călătorie fără vize în UE pentru cetățenii Republicii Moldova. Acesta cuprindea o serie de prevederi tehnice repartizate în patru blocuri tematice:
Securitatea documentelor (pașapoartele biometrice);
Migrația ilegală;
Ordinea publică și securitatea;
Relațiile externe și drepturile fundamentale.
Pe parcursul a 2 ani au fost prezentate mai multe rapoarte de progres atît din partea autoritaților de la Chișinău, cît si evaluări oficiale ale Comisiei Europene. În total, Planul de Acțiuni privind Liberalizarea Regimului de Vize cu UE a fost evaluat prin intermediul a 5 rapoarte de progres:
Primul Raport de Progres – 16 septembrie 2011;
Al doilea Raport de Progres – 9 februarie 2012;
Al treilea Raport de Progres – 22 iunie 2012;
Al patrulea Raport de Progres – 21 iunie 2013;
Al cincilea Raport de Progres – 15 noiembrie 2013.
Primul raport privind progresele înregistrate cu privire la punerea în aplicare de către Republica Moldova a Planului de acțiuni privind liberalizarea regimului de vize a fost prezentat la 16 septembrie 2011. La 7 octombrie 2011 a avut loc o reuniune la nivel de înalți funcționari, ocazie cu care a fost prezentat primul raport privind progresele înregistrate și au fost discutate etapele următoare ale procesului. Misiunilor de evaluare ale secțiunilor 2, 3 și 4 din planul de acțiuni au fost organizate în a doua jumătate a lunii octombrie și la începutul lunii noiembrie 2011, reunind experți din statele membre ale UE, însoțiți de funcționari din cadrul serviciilor Comisiei și al SEAE. Scopul acestor misiuni de experți a fost de a evalua cadrul legislativ, de politici și instituțional în temeiul obiectivelor de referință ale primei faze a PALRV și conformitatea acestuia cu standardele europene și internaționale. Rapoartele experților au fost finalizate în decembrie 2011.
Al doilea raport privind progresele înregistrate cu privire la punerea în aplicare de către Republica Moldova a Planului de acțiuni privind liberalizarea regimului de vize a fost prezentat la 9 februarie 2012. La 27 februarie 2012 a avut loc o reuniune la nivel de înalți funcționari, ocazie cu care a fost prezentat al doilea raport privind progresele înregistrate și au fost discutate etapele următoare ale procesului.
Al treilea și ultimul raport privind progresele înregistrate cu privire la prima fază a PALRV prezintă o evaluare consolidată a Comisiei privind progresele înregistrate de Republica Moldova în ceea ce privește îndeplinirea obiectivelor de referință stabilite în cadrul primei faze a PALRV. legate de stabilirea cadrului legislativ, de politici și instituțional Comisia Europeană a publicat, la 22 iunie 2012, raportul final privind realizarea primei faze a Planului, atunci cînd Republica Moldova a inițiat implementarea plenară a condițiilor celei de-a II-a faze. În august 2012, Comisia Europeană a publicat și un studiu privind posibilul impact migrațional și de securitate al liberalizării vizelor pentru Republica Moldova.
La 25 iunie 2013 a fost publicat cel de-al patrulea raport privind progresele realizate în punerea în aplicare de către RM a planului de acțiune pe liberalizarea vizelor. În acest Raport Comisia consideră că Republica Moldova a atins progrese foarte bune în implementarea eficientă și durabilă a valorilor de referință prevazute pentru a doua faza a Liberalizarii Regimului de Vize. Îndeplinirea acțiunilor necesare prevăzute în prezentul raport ar aduce Republica Moldova la finalizarea punerii în aplicare a tuturor valorilor de referință prevazute pentru a doua faza a Liberalizarii Regimului de Vize.
La 15 noiembrie 2013, Comisia Europeană a publicat cel de-al 5-lea Raport de Progres al Comisiei Europene privind implementarea Planului de Acțiuni RM-UE privind liberalizarea regimului de vize, prin care a constatat îndeplinirea tuturor condițiilor abolirii regimului de vize pentru călătoriile de scurtă durată în spațiul Schengen.
Implementarea celei de a doua faze a Planului de Acțiuni privind Liberalizarea Regimului de Vize cu UE Prima fază a Planului de Acțiuni privind Liberalizarea Regimului de Vize cu UE s-a finalizat prin adoptarea cadrului legislativ ce racorda legislația R. Moldova la standardele europene. Astfel, Dialogul pe regimul de vize s-a dovedit a fi un instrument important în inițierea și implementarea unor serii de reforme în sfere precum Justiția și Afacerile Interne, Drepturile Omului și Securitatea. Progresele realizate în prima etapă a dialogului pe vize, și anume adoptarea cadrului legislativ necesar, au fost discutate public, unele din ele modificate, fiind implementate apoi în cea de a doua etapă. În cadrul Blocului 1 ce ține de securitatea documentelor, inclusiv emiterea pașapoartelor biometrice, au fost realizate acțiuni tehnice ce s-au referit la:
– Consolidarea cadrului legal ce ține de emiterea pașapoartelor biometrice pentru racordarea la cele mai înalte standarde ICAO privind protecția datelor cu caracter personal;
– Inițierea unui program și adoptarea codurilor de etică și anticorupție vizând autoritățile publice și oficialii ce se ocupă de emiterea documentelor cu caracter personal.
Astfel, R. Moldova emite în prezent doar pașapoarte biometrice, asigurându-se cele mai înalte standarde de protecție a datelor cu caracter personal. Schimbări considerabile au fost realizate în cadrul Blocului 2: Migrație ilegală, inclusiv readmisie. În conformitate cu recomandările Comisiei Europene a fost: – adoptată și implementată o nouă lege privind Frontiera de stat ce permite Poliției de Frontieră să participe în identificarea și investigarea crimelor transfrontaliere, în cooperare cu autoritățile de stat competente, și să-și extindă aria de responsabilitate pe întreg teritoriu; – adoptat un Plan de Acțiuni pentru implementarea eficientă a Strategiei Naționale de Management Integrat al Frontierei, ce conține perioada de timp și obiective specifice pentru dezvoltarea legislației, infrastructurii, dezvoltarea organizațională, precum și asigurarea cu resurse financiare și umane în domeniul managementului frontierei; – îmbunătățit sistemul de comunicare cu celelalte instituții de forță, cooperarea internațională, inclusiv cooperarea cu statele din vecinătate și implementarea angajamentelor față de FRONTEX; – consolidat și implementat cadrul legal privind politica migrațională, inclusiv a măsurilor de readmisie a cetățenilor R. Moldova și lupta împotriva migrației ilegale. (În perioada 1 Ianuarie 2013 – 31 Iulie 2013, 42 de moldoveni au revenit în țară); – semnate protocoale de readmisie cu 11 state-membre ale UE; – implementate metodologii privind depistarea migrației ilegale pe teritoriul R. Moldova, analiza riscurilor și investigarea cazurilor de facilitarea migrației ilegale, inclusiv cooperarea eficientă între instituțiile relevante (au fost create trei unități teritoriale pentru combaterea șederii ilegale pe teritoriul Republica Moldova la Bălți, Chișinău și Comrat, cu un număr total de 34 de angajați); – implementat eficient cadrul legal privind managementul migrațional, inclusiv reglementările referitoare la structurile administrative și la personal care să dețină competențele necesare pentru managementul tuturor aspectelor migraționale; – stabilit profilul migrațional și se realizează actualizări ale fluxurilor migraționale.
În conformitate cu prevederile Blocului 4, Relații externe și drepturi fundamentale, pentru instituirea controlului fluxurilor migraționale care vin prin segmentul transnistrean al frontierei moldo-ucrainene, necontrolat de către autoritățile de la Chișinău, au fost deschise 6 oficii teritoriale ale Biroului pentru Migrație și Azil. Rolul oficiilor teritoriale este în primul rând de a realiza un control eficient al cetățenilor străini ce intră pe ter toriul Republicii Moldova prin regiunea transnistreană și de a oferi acestora mai multe opțiuni de înregistrare binevolă. Crearea oficiilor teritoriale a stârnit discuții, dar și îngrijorări legate de modalitatea de identificare a locuitorilor din regiunea transnistreană deținători ai cetățeniei Federației Ruse sau Ucrainei; de competențele de control ale oficiilor teritoriale. Întrebarea era dacă vor fi obligați cetățenii R. Moldova cu resedința în regiunea transnistreană să se înregistreze sau ei nu fac parte din categoriile de persoane care au această responsabilitate. În timpul discutării acestui subiect în Parlament, dar și în spațiul public, s-a ajuns la concluzia că odată luată o decizie în sensul gestionării fluxurilor migraționale în acest fel, pe linia administrativă, trebuie de atras atenție asupra statului cetățenilor de pe ambele maluri ale Nistrului. O bună parte din locuitorii R. Moldova care locuiesc în regiunea transnistreană sunt cetățeni ai Federației Ruse sau ai Ucrainei, neavând documente de identitate ale R. Moldova, dar fiind rezidenți permanenți sau temporari pe acest teritoriu. Din acest considerent este bine de specificat care sunt categoriile de persoane care au nevoie de înregistrare la oficiile teritoriale ale Biroului Migrație și Azil, atunci când vor traversa linia administrativă. De asemenea, lipsa obligativității și introducerea unui mecanism de funcționare este o precondiție. Luând în considerare că înregistrarea nu se răsfrânge asupra locuitorilor din regiunea transnistreană, aceștia nu trebuie să se oprească sau să se înregistreze. În acest context, a fost importantă ini- țierea unui proces de comunicare cu cetațenii de pe malul stâng, precum și clarificarea statutului oficiilor teritoriale. Totodată, a fost nuanțat faptul că oficiile teritoriale ale Biroului pentru Migrație și Azil nu sunt un instrument de control, ci un mecanism ce contribuie la facilitarea șederii cetățenilor străini pe teritoriul Republicii Moldova. Totodată, Poliției de Frontieră i-au fost acordate noi atribuții. Au fost create echipe mobile care și-au extins zona de activitate, inclusiv în Zona de Securitate, cu condiția respectării procedurilor de acces existente și a regimului special din Zona de Securitate.7 Un alt element important îl reprezintă adoptarea unui șir de modificări la Codul contravențiilor administrative. Au fost excluse sancțiunile pentru locuitorii regiunii transnistrene cu acte de identitate rusești sau ucrainene; astfel locuitorii de pe malul stâng al Nistrului, chiar dacă nu au un titlu de reședință temporară sau permanentă în R. Moldova, vor putea circula liber prin toate punctele de frontiera . Acest lucru înseamnă că locuitorii regiunii transnistrene nu vor mai fi sancționați atunci când vor dori să pă- răsească teritoriul Republicii Moldova terestru sau avia. Blocul 3, Ordinea publică și securitatea, a servit drept o platformă de inițiere a reformelor în domenii-cheie precum reforma Ministerului Afacerilor Interne, reforma în domeniul justiției (inclusiv a Procuratu- rii) și în domeniul prevenirii și combaterii corupției.
Prevederile Planului de Acțiuni privind Liberalizarea Regimului de Vize cu UE de asemenea au avut drept scop, pe lângă ajustarea la standardele europene, îmbunătățirea și sporirea cooperării între R. Moldova și statele-membre ale UE. Astfel o atenție deosebită a fost acordată:
– implementării convențiilor internaționale privind cooperarea juridică în materie penală (în special Convențiile Consiliului Europei);
– eficientizării cooperării juridice în materie penală a judecătorilor și procurorilor cu statele-membre ale UE; – finalizării unui acord de cooperare operațional cu Eurojust;
– fortificării relațiilor bilaterale și multilaterale ce țin de implementarea legilor, inclusiv schimbul de informații între instituțiile R. Moldova și autoritățile statelor-membre ale UE.
În conformitate cu ultimul Raport de progres privind Implementarea Planului de Acțiuni privind Liberalizarea Regimului de Vize cu UE, R. Moldova a îndeplinit toate prevederile Planului și a realizat progrese semnificative în asigurarea implementării de mai departe a reformelor. Cadrul legal, principiile instituționale și implementarea procedurilor ce vizează toate cele 4 blocuri corespund standardelor europene și celor internaționale. Drept rezultat, Comisia Europeană urmează să prezinte o inițiativă legală de amendare a Regulamentului 539/2001 în conformitate cu metodologia agreată în cadrul Planului de Acțiuni privind Liberalizarea Regimului de Vize cu UE.
Deși la 15 noiembrie 2013, Jose Manuel Barroso, Președintele Comisiei Europene, a anunțat că Republica Moldova îndeplinește toate criteriile stabilite în Planul de Acțiuni privind Liberalizarea Regimului de Vize cu UE și drept urmare, după Summit-ul Parteneriatului Estic de la Vilnius, Comisia Europeană va prezenta o propunere legislativă privind ridicarea vizelor pentru cetățenii moldoveni ce dețin pașapoarte biometrice. Ce se întâmplat după aceasta și cât timp durat? Acestea erau întrebările care frământau societatea moldovenească, dar și autoritățile de la Chișinău care își doreau rezultate palpabile ale dialogului pentru liberalizarea regimului de vize până la alegerile parlamentare din 2014.
În acest context, la 27 noiembrie 2013, Comisia Europeană a propus liberalizarea regimului de vize pentru cetățenii RM prin modificarea Regulamentului 539/2001 privind abolirea obligației de viză pentru călătoriile de scurtă durată pentru cetățenii RM posesori ai pașaportului biometric în spațiul Schengen. Propunerea respectivă a confirmat că Republica Moldova a îndeplinit toate condiționalitățile Planului de Acțiuni și a fost susținută de Consiliul UE la 20 decembrie și Parlamentul European la 27 februarie 2014. Astfel în urma implementarii tutor condiținalitaților Planului de Acțiuni privind liberalizarea regimului de viză de către autoritățile de la Chișinău, începînd cu 28 aprilie 2014 a fost liberalizat regimul de vize pentru cetățenii RM prin modificarea Regulamentului UE nr. 539/2001 privind abolirea obligației de viză pentru călătoriile de scurtă durată pentru cetățenii RM posesori ai pașaportului biometric în spațiul Schengen.
CONCLUZII ȘI RECOMANDĂRI
Odată ce am ajuns la finalul cercetărilor din prezenta lucrare, mi-am propus ca sarcină, abordarea în cadrul concluziilor, pe marginea temei, a situțiiei din ultimele luni vis-a-vis de procesul de integrare europeană a UE, (semnarea Acordului de Asociere de la Vilnius, liberalizarea regimului de vize pentru cet. RM, în Uniunea Europeană, susceptibilitatea integrării în UE).
Aș dori să încep cu faptul că, Uniunea Europeană se bazează pe respectarea democrației și a statului de drept, cu valorile și standardele legale care dau undă verde pentru țările în curs de dezvoltare, cum ar fi țara noastră.
Procesul de integrare europeană a RM a pornit de la necesități obiective:
dezvoltarea dialectică a civilizațiilor demonstrează că, odată cu scurgere timpului, toate țările, fără excepție, situate pe continentul european, vor fi atrase în procesul de integrare. Republica Moldova nu poate rămîne izolată și să se opună procesului dat;
asocierea Republicii Moldova la UE va întări statalitatea sa (independența și suveranitatea, integritatea teritorială și securitatea națională, tradițiile, limba și identitatea culturală);
orientarea clară a Republicii Moldova spre Europa va atrage investiții străine, care sunt o component importantă pentru dezvoltarea economiei țării. În consecință, va crește competivitatea bunurilor moldovenești pe piața externă;
Stabilizarea finaniară (diminuarea nivelului inflației, micșorarea dificitului bugetar de stat;
Liberalizarea prețurilor, comerțului și anularea repartizării centralizate a resurselor;
Liberalizarea comerțului exterior;
Formarea bazei de drept și a structurii instituționalizate a economiei de piață.
La etapa actuală a relațiilor RM –UE observăm o evoluție majoră care ține nu numai de relațiile de cooperare dar și de nemijlocita asociere a RM la UE. Acordul de Asociere va permite racordarea sistemelor politic și economic al Republicii Moldova în conformitate cu valorile europene și standardele și reglementările Uniunii Europene. Deși, nu va rezolva toate problemele noastre, integrarea europeană va oferi un plan în a schimba țara noastră în bine. Reformele implementate pentru a ne apropia de UE vor consolida democrația, vor duce la creșterea bunăstării populației, inclusiv prin oferirea unor servicii publice de o calitate sporită. Aceste reforme sunt pentru beneficiul cetățenilor noștri și necesită a fi implementate în orice caz, dar integrarea europeană este cel mai rapid și mai eficient mod de realizare a acestora.
Respectul pentru statul de drept este fundamental pentru aplicarea planului european de dezvoltare. Acțiunile pe care ni le-am asumat vor consolida reformele interne și vor aduce sistemele juridic, economic și politic al Republicii Moldova în conformitate cu standardele europene. La Bruxelles, 27 iunie 2014, am primit o actualizare din partea UE cu privire la progresele pe care le-am înregistrat pe dimensiunea liberalizarii regimului de vize. Acesta a fost un exercițiu tehnic complex. Liberalizarea vizelor reduce timpul și costul pentru cetățeni moldoveni care călătoresc în Europa.
Referitor la relațiile cu vecinii noștri, inclusiv Rusia, acestea nu vor căpăta caracterul de ostilitate, dar din contra, țările vecine vor avea de câștigat alături de o Moldovă mai puternică. Legăturile noastre cu UE nu vin în detrimentul relațiilor noastre cu alte țări. Parcursul European inseamnă modernizarea țării și nu geopolitică. Noi apreciem relațiile noastre cu Rusia, la fel ca și relațiile noastre cu UE. Toți vecinii noștri, inclusiv Rusia vor beneficia atît din punct de vedere economic cît și politic de pe urma unei Moldove mai puternice și mai prospere.
Referitor la liberalizarea regimului de vize, în cadrul ședinței din 14 martie 2014, a Consiliului Uniunii Europene, reunite în formatul miniștrilor pentru Transport, statele membre ale UE au susținut propunerea Comisiei Europene de anulare a vizelor pentru călătoriile de scurtă durată (pentru o perioadă de ședere de până la 90 de zile pe parcursul a 6 luni) în spațiul Schengen, pentru cetățenii R. Moldova. Asta înseamă că statele membre ale Uniunii Europene au aprobat decizia că moldovenii să circule liber în țările Schengen. Abolirea vizelor în statele membre ale UE va da dreptul de a călători în UE pentru o perioadă scurtă de timp, nu dreptul de a trăi și de a lucra acolo. Vor fi aplicate în continuare normele existente legate de permisul de muncă și cele privind migrația în fiecare dintre țările membre, individual.
Odată ce vor fi adoptate standardele UE, vor vor fi deschise noi piețe de desfacere atît în Europa cît și în țările care sunt în relații de parteneriat cu UE. RM va deveni vectorul a mai mulor investiții. Aceste beneficii vor fi adresate pentru toți cetățenii, inclusiv pentru cei din stînga Nistrului. Mai mult, Acordul de Asociere este perfect compatibil cu acordul de liber schimb cu țările CSI. Astfel, odată cu aderarea la UE, RM va stabiliza mișcarea sa spre un viitor luminos, în liberatte, prosperitate și stabilitate, cu instituții funcționale, păstrînduși aspirațiile și tradițiile sale seculare, și caracterul său național.
Principala concluzie în acest sens este doar aceea că Moldova trebuie să folosească orice oportunitate, chiar dacă șansele acestora nu sunt de cele mai multe ori egale, și că Moldova trebuie să facă față unor probleme care depășesc nu numai posibilitățile ei, dar și ale forțelor care le-au generat. Perspectiva integrării europene, chiar și în contextul unei evoluții ideale economice și politice, se va decide numai în funcție de gradul de compatibilitate a Republicii Moldova cu standardele UE. Iar politica de vecinătate promovată de UE nu este similară cu politica de extindere și accedere în Uniune. Politica de vecinătate nu pregătește pentru extindere, dar nici nu exclude această posibilitate. De aceea, nu ar trebui ignorate relațiile de vecinatate, deoarece acestea sînt mereu în atenția UE.
Bibliografie
Tratate, monografii, manuale:
Acordul de Parteneriat și Cooperare din Comunitățile Europene și statele lor membre pe de o parte și Republica Moldova pe de altă parte.
Balan O., Gîrlea R., Denisenco L. Drept Comunitar, Note de curs, Academia Ștefan cel Mare a MAI al RM, Chișinău 2005.
Barbăroșie A. Republica Moldova și integrarea europeană, Chișinău, 2001.
Barbăroșie A., Gheorghiu V. Republica Moldova și integrarea europeană: cooperarea în Pactul de Stabilitate, Chișinău, 2003.
Barbăroșie A., Gheorghiu V. Moldova și integrarea Europeană, editura Prut Internațional, Chișinău, 2001
Bărbulescu I. De la Comunitățile Europene la Uniunea Europeană, București, 2001.
Bibire O. Uniunea Europeană între real și virtual, București, 1998.
Buruncus V. Uniunea Europeană și Republica Moldova. Studiu comparativ privind politica industrială, Chișinău, 2002.
Ce este Uniunea Europeană. Un ghid pentru români, București, 2001.
Cojacaru Gh. Politica externă a Republicii Moldova, Chișinău, 2001.
Cojacaru D., Călin Costel Cooperarea transfrontalieră și euroregionalismul ca formă ale procesului integrativ european, București, 2002.
Dacian C- D. Uniunea Europeană, Instituții, Mecanisme, Ediția 3, Editura CH Beck, București, 2001
Diaconu N. Sistemul instituțional al Uniunii Europene, București, 2001.
Dubuois L. Drept Comunitar Material, Chișinău, 2002.
Gudâm A. Republica Moldova și Uniunea Europeană la parteneri, Chișinău, 2002.
Ghid de cooperare transfrontalieră, Chișinău, 2003.
Gheorghe V., Dinu M. Strategia europeană a integrării. – București: Editura Universității Naționale de Apărare, București, 2005
Iordache F. Modele de strategii ale integrării României în Uniunea Europeană, București, 2002.
Jinca I. Uniunea Europeană: realizări și perspective, București, 1999.
Osmochescu E., Revenco B., Rusu I. Dreptul Uniunii Europene, Seria Ghiduri, Chișinău, 2010
Poloz V. Uniunea Europeană – performanță și realizări, Chișinău 1999.
Moldova, România, Ucraina: Integrarea în structurile europene. Materialele simpozionului științific internațional, Chișinău, 2000.
Republica Moldova și integrarea europeană: elemente de strategie, Chișinău, 2003.
Railean V. Integrarea țărilor est-europene în Uniunea Europeană: percepte pentru Moldova, Chișinău, 2001.
Railean V. Republica Moldova și integrarea economică europeană, Chișinău, 2000.
Railean V., Borș V. Integrarea statelor est-europene în Uniunea Europeană. Curs Universitar, Chișinău, 2001.
Rață Gh. Integrarea europeană: istorie, documente, analize, Chișinău, 2001.
Roșcovan M., ș.a Ghid de cooperare transfrontalieră, ediția a II –a, revăzută și completată, Editura Epigraf, Chișinău, 2010
Serebrean O. Evaluarea stării actuale a procesului de integrare a Republicii Moldova în Uniunea Europeană, Chișinău, 2000.
Șofransky O. Republica Moldova: capital geopolitic, Chișinău, 1999.
Tratatele internaționale la care Moldova este parte, Chișinău, 1999.
Tămaș S. Dicționar Politic, București, 1999.
Willem Molle, Economia Integrării Europene, Teorie, prectică, politici, Universitatea din Erasmus din Rotterdam, Olanda, 2006, Traducere din engleză de Eugenia Papuc, Epigraf SRL, Tipografia Centrală, Chișinău 2009.
Victoria Bucătaru Liberalizarea Regimului de Vize cu UE, Chișinău 2013
Ghidul integrării europene al Republicii Moldova Publicație apărută în cadrul proiectului Dialoguri Europene implementat de Institutul pentru Dezvoltare și Inițiative Sociale „Viitorul” cu suportul financiar al Fundației Friedrich Ebert, Chișinău 2006.
Resurse Internet:
http://gov.md/europa
ACORD DE PARTENERIAT ȘI COOPERARE între Comunitățile Europene și Statele lor membre, de o parte, și Republica Moldova, de altă parte http://www.mf.gov.md/common/programstrategy/APC_ro.pdf
Acordul dintre privind crearea Euroregiunii Prutul de Sus, 22 septembrie 2000.
Declarației cu privire la promovarea cooperării transfrontaliere între autoritățile locale și regionale din România, Republica Moldova și Ucraina, Ismail, 25 februarie 1998.
Nicolae Bragari, Integrarea Europeană, Chișinău 2008, pag 127.
http://www.mfa.gov.md/din-istoria-rm-ue/, vizitat la 15.05.2014.
http://www.gov.md/europa/ro/content/ce-%C3%AEnseamn%C4%83-liberalizarea-regimului-de-vize, vizitat la 18.05.2014.
Lucia Ciocan http://www.e-democracy.md/files/ghid-ue-rm-ro.pdf, vizitat la 05.06.2014.
Igor Boțan http://www.e-democracy.md/monitoring/politics/comments/20030615/ vizitat la 02.06.2014.
http://infoeuropa.md/cooperarea-europeana/strategia-viitoare-pentru-integrarea-europeana-in-vecinatatea-estica-provocari-si-invatamintele-desprinse/ vizitat la 02.06.2014.
Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene al Republicii Moldova, http://www.mfa.gov.md/img/docs/Strategia-Informare-si-Comunicare-IE-PROIECT.pdf vizitat la 27.05.2014.
http://www.financiarul.ro/2010/01/14/republica-moldova-asteapta-de-la-ue-anularea-vizelor. vizitat la 27.05.2014.
http://cenusadi.wordpress.com/2009/10/06/tratatul-de-la-lisabona-si-fectele-lui-asupra-r-moldova/. vizitat la 27.05.2014
http://www.mfa.gov.md/implementarea-aa/-
http://infoeuropa.md/ue-privind-rm/acordul-de-asociere-republica-moldova-uniunea-europeana/
Bibliografie
Tratate, monografii, manuale:
Acordul de Parteneriat și Cooperare din Comunitățile Europene și statele lor membre pe de o parte și Republica Moldova pe de altă parte.
Balan O., Gîrlea R., Denisenco L. Drept Comunitar, Note de curs, Academia Ștefan cel Mare a MAI al RM, Chișinău 2005.
Barbăroșie A. Republica Moldova și integrarea europeană, Chișinău, 2001.
Barbăroșie A., Gheorghiu V. Republica Moldova și integrarea europeană: cooperarea în Pactul de Stabilitate, Chișinău, 2003.
Barbăroșie A., Gheorghiu V. Moldova și integrarea Europeană, editura Prut Internațional, Chișinău, 2001
Bărbulescu I. De la Comunitățile Europene la Uniunea Europeană, București, 2001.
Bibire O. Uniunea Europeană între real și virtual, București, 1998.
Buruncus V. Uniunea Europeană și Republica Moldova. Studiu comparativ privind politica industrială, Chișinău, 2002.
Ce este Uniunea Europeană. Un ghid pentru români, București, 2001.
Cojacaru Gh. Politica externă a Republicii Moldova, Chișinău, 2001.
Cojacaru D., Călin Costel Cooperarea transfrontalieră și euroregionalismul ca formă ale procesului integrativ european, București, 2002.
Dacian C- D. Uniunea Europeană, Instituții, Mecanisme, Ediția 3, Editura CH Beck, București, 2001
Diaconu N. Sistemul instituțional al Uniunii Europene, București, 2001.
Dubuois L. Drept Comunitar Material, Chișinău, 2002.
Gudâm A. Republica Moldova și Uniunea Europeană la parteneri, Chișinău, 2002.
Ghid de cooperare transfrontalieră, Chișinău, 2003.
Gheorghe V., Dinu M. Strategia europeană a integrării. – București: Editura Universității Naționale de Apărare, București, 2005
Iordache F. Modele de strategii ale integrării României în Uniunea Europeană, București, 2002.
Jinca I. Uniunea Europeană: realizări și perspective, București, 1999.
Osmochescu E., Revenco B., Rusu I. Dreptul Uniunii Europene, Seria Ghiduri, Chișinău, 2010
Poloz V. Uniunea Europeană – performanță și realizări, Chișinău 1999.
Moldova, România, Ucraina: Integrarea în structurile europene. Materialele simpozionului științific internațional, Chișinău, 2000.
Republica Moldova și integrarea europeană: elemente de strategie, Chișinău, 2003.
Railean V. Integrarea țărilor est-europene în Uniunea Europeană: percepte pentru Moldova, Chișinău, 2001.
Railean V. Republica Moldova și integrarea economică europeană, Chișinău, 2000.
Railean V., Borș V. Integrarea statelor est-europene în Uniunea Europeană. Curs Universitar, Chișinău, 2001.
Rață Gh. Integrarea europeană: istorie, documente, analize, Chișinău, 2001.
Roșcovan M., ș.a Ghid de cooperare transfrontalieră, ediția a II –a, revăzută și completată, Editura Epigraf, Chișinău, 2010
Serebrean O. Evaluarea stării actuale a procesului de integrare a Republicii Moldova în Uniunea Europeană, Chișinău, 2000.
Șofransky O. Republica Moldova: capital geopolitic, Chișinău, 1999.
Tratatele internaționale la care Moldova este parte, Chișinău, 1999.
Tămaș S. Dicționar Politic, București, 1999.
Willem Molle, Economia Integrării Europene, Teorie, prectică, politici, Universitatea din Erasmus din Rotterdam, Olanda, 2006, Traducere din engleză de Eugenia Papuc, Epigraf SRL, Tipografia Centrală, Chișinău 2009.
Victoria Bucătaru Liberalizarea Regimului de Vize cu UE, Chișinău 2013
Ghidul integrării europene al Republicii Moldova Publicație apărută în cadrul proiectului Dialoguri Europene implementat de Institutul pentru Dezvoltare și Inițiative Sociale „Viitorul” cu suportul financiar al Fundației Friedrich Ebert, Chișinău 2006.
Resurse Internet:
http://gov.md/europa
ACORD DE PARTENERIAT ȘI COOPERARE între Comunitățile Europene și Statele lor membre, de o parte, și Republica Moldova, de altă parte http://www.mf.gov.md/common/programstrategy/APC_ro.pdf
Acordul dintre privind crearea Euroregiunii Prutul de Sus, 22 septembrie 2000.
Declarației cu privire la promovarea cooperării transfrontaliere între autoritățile locale și regionale din România, Republica Moldova și Ucraina, Ismail, 25 februarie 1998.
Nicolae Bragari, Integrarea Europeană, Chișinău 2008, pag 127.
http://www.mfa.gov.md/din-istoria-rm-ue/, vizitat la 15.05.2014.
http://www.gov.md/europa/ro/content/ce-%C3%AEnseamn%C4%83-liberalizarea-regimului-de-vize, vizitat la 18.05.2014.
Lucia Ciocan http://www.e-democracy.md/files/ghid-ue-rm-ro.pdf, vizitat la 05.06.2014.
Igor Boțan http://www.e-democracy.md/monitoring/politics/comments/20030615/ vizitat la 02.06.2014.
http://infoeuropa.md/cooperarea-europeana/strategia-viitoare-pentru-integrarea-europeana-in-vecinatatea-estica-provocari-si-invatamintele-desprinse/ vizitat la 02.06.2014.
Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene al Republicii Moldova, http://www.mfa.gov.md/img/docs/Strategia-Informare-si-Comunicare-IE-PROIECT.pdf vizitat la 27.05.2014.
http://www.financiarul.ro/2010/01/14/republica-moldova-asteapta-de-la-ue-anularea-vizelor. vizitat la 27.05.2014.
http://cenusadi.wordpress.com/2009/10/06/tratatul-de-la-lisabona-si-fectele-lui-asupra-r-moldova/. vizitat la 27.05.2014
http://www.mfa.gov.md/implementarea-aa/-
http://infoeuropa.md/ue-privind-rm/acordul-de-asociere-republica-moldova-uniunea-europeana/
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Cooperarea Republicii Moldova cu Uniunea Europeana (ID: 112942)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.