Cooperarea Politieneasca DIN Cadrul Uniunii Europene

REFERAT

COOPERAREA POLITIENEASCA DIN CADRUL UNIUNII EUROPENE

Student: Muresan Flavius

Grupa : 309

Cooperarea polițienească în cadrul Comunității Europene nu are același parcurs istoric ca și instituțiile europene (cadrul Cronologie). Tratatul de la Roma din 25 martie 1957 a pus bazele Comunității Economice Europene și mai puțin a avut în vedere cooperarea judiciară și, în special, cea polițienească, însă a facilitat dialogul și a creat premisele unor forme de cooperare, tocmai prin crearea unui spațiu economic comun. De fapt, cooperarea vamală și cea judiciară în materie civilă se dezvoltă începând cu anii ’60, iar în anii ’70, urmare a conștientizării amenințărilor euroterorismului se intensifică și cooperarea în materie penală precum și cea polițienească.

În anul 1975 a fost inițiat un grup informal denumit Grupul TREVI, cu scopul de a asigura cooperarea în lupta împotriva terorismului. În acest context, președintele francez, Giscard d’Estaing propune crearea „spațiului judiciar european în materie penală”, pentru statele membre ale Comunității Europene. Această idee urmărea să intensifice cooperarea judiciară în materie penală, care deja exista într-un cadru mai larg, respectiv cel al Consiliului Europei. Această inițiativă nu a reușit să ofere premisele creării unei instituții de cooperare internaționale datorită opoziției Olandei care considera necesară menținerea monopolului de către Consiliul Europei, în materie de cooperare judiciară.

Cadru: CRONOLOGIE

– iunie 1976: prima întâlnire a Gruplui Trevi;

– iunie 1985: semnarea primului acord Schengen de către cinci State Membre;

– iunie 1990: semnarea Convenției Schengen;

– februarie 1992: semnarea Tratatului Uniunii Europene (Tratatul de la Maastricht);

– martie 1995: aplicarea Convenției Schengen în șase State Membre;

– octombrie 1997: semnarea Tratatului de la Amsterdam;

– mai 1999: se aplică Tratatul de la Amsterdam;

– octombrie 1999: Consiliul European de la Tampere;

– decembrie 2000: proclamarea Cartei Drepturilor Fundamentale;

– februarie 2001: semnarea Tratatului de la Nice și adoptarea Cartei Drepturilor Fundamentale ale Uniunii Europene;

– septembrie 2001: Consiliul aprobă planul de acțiune european de luptă

împotriva terorismului, care va fi revizuit după atacurile de la Madrid, din 2004;

– februarie 2002: a fost înființat Eurojust, cu sediul la Haga;

– iunie 2002: Consiliul adoptă Decizia cadru pentru mandatul de arestare european;

– ianuarie 2003: baza de date Eurodac a devenit operațională

– februarie 2003: se aplică Tratatul de la Nice;

– iulie 2003: concluziile Convenției cu privire la viitorul Europei, ce au realizat pasul către Constituția Europei;

– iunie 2004: adoptarea Constituției Europene de șefii statelor sau de guverne;

– octombrie 2004: semnarea Constituției Europene.

Precum într-un joc de domino, necesitatea realizării cooperării internaționale apare odată cu intensificarea amenințărilor privind creșterea criminalității și a riscurilor, datorită creării pieței europene, care a presupus eliminarea controalelor de la frontierele interne. Pentru evitarea problemelor legate de securitate după adoptarea Actului Unic European, în 1986, eliminarea controalelor interne a fost un proces desfășurat în paralel cu intensificarea cooperării în domeniul justiției și afacerilor interne.

Dezideratele cooperării judiciare și a celei polițienești se realizează, începând cu 1970, sub necesitatea cooperării în fața amenințărilor comune și capătă cadrul legal formal prin constituirea celui de-al treilea pilon Justiție și Afaceri Interne (JAI). Politica JAI a fost prevăzută în cadrul Tratatului de la Maastricht și a fost dezvoltată, în forma cea mai avansată, în Constituția Europeană.

Primii pași către cooperarea polițienească s-au făcut datorită necesității cooperării în cadrul Comunității Europene împotriva amenințării terorismului. Astfel, în cadrul Consiliului European de la Roma, din 1 decembrie 1975, s-a hotărât constituirea Grupului TREVI, care s-a întâlnit, pentru prima dată, la 29 iunie 1976, fiind format din reprezentanți ministeriali. Scopul Grupului era de a stabili modalități de cooperare și schimb de informații cu privire la amenințările teroriste și de a facilita dezvoltarea de strategii complementare ale Statelor Membre în lupta antiteroristă. Începând cu 1985, Grupului TREVI i s-a extins activitatea și asupra imigrației ilegale și combaterii criminalității organizate. Grupul TREVI a dezvoltat politica JAI, în special în probleme de contraterorism (TREVI I), cooperare polițienească (TREVI II), lupta împotriva criminalității internaționale (TREVI III) și eliminarea frontierelor (TREVI 1992). Grupurile de lucru senioriale realizate au prefigurat structura interguvernamentală ce a pus bazele Acordurilor Schengen și al Tratatului de la Maastricht.

Cooperarea polițienească în cadrul comunitar s-a dezvoltat ca o reacție a evoluției pe care Piața Comună europeană o avea, și a transformărilor pe care le producea în mecanismele clasice ale statelor europene. Afirmarea principiului libertății de mișcare, atât a bunurilor, cât și a cetățenilor a determinat eliminarea granițelor dintre Statele Membre. Eliminarea treptată a controlului de la graniță asupra persoanelor care se deplasau în spațiul Comunității Europene a determinat semnarea primului Acord Schengen, la 14 iunie 1985, în localitatea Schengen (Luxemburg), de către Germania, Franța, Belgia, Luxemburg și Olanda. Acordul a intrat în vigoare începând cu 2 martie 1986. La 19 iunie 1990, aceleași cinci state au semnat Convenția pentru implementarea Acordului Schengen (Convenția Schengen) dând naștere astfel, mecanismului principal de eliminare a controlului persoanelor la graniță.

Sistemul Schengen a introdus ofițerii de legătură între statele semnatare, care să coordoneze schimbul de informații cu privire la migrația ilegală, criminalitatea organizată, traficul de droguri și terorismul. A fost introdus dreptul de a urmări persoanele suspecte și pe teritoriul statelor membre.

Semnat la 7 februarie 1992 și intrat în vigoare la 1 noiembrie 1993, Tratatul de la Maastricht a creat Uniunea Europeană ce avea propriul corp instituțional și trei mari direcții de acțiune, cunoscute ca piloni: Comunitățile Europene, Politica Comună de Securitate și Externe și cooperare în domeniul Justiției și Afacerilor Interne. Pentru JAI, Tratatul a prevăzut crearea unui Comitet de Coordonare în cadrul Consiliului European. JAI încorporează și organizează cooperarea interguvernamentală ce a fost dezvoltată din anii ‘70 și

este reglementată în Titlul VI al Tratatului de la Maastricht. Cooperarea are la bază nouă probleme de interes comun:

– azilul;

– trecerea frontierelor externe;

– imigrarea;

– politica privind naționalii din celelalte țări;

– lupta împotriva drogurilor și a consumului de droguri;

– lupta împotriva fraudelor internaționale;

– cooperarea judiciară în materie civilă;

– cooperarea judiciară în materie penală;

– cooperarea polițienească și vamală, inclusiv crearea

Europol-ului.

Deși în cinci ani au fost adoptate peste 500 de decizii privind politica europeană în materie de Justiție și Afaceri Interne, cel mai important rezultat obținut prin politica JAI a fost semnarea Convenției Europol, în anul 1995, care a intrat în vigoare la 1 iulie 1999. Prin această convenție a fost constituit Oficiul de Poliție European ce a promovat, în domeniul Justiției și Afacerilor Interne, principiile conlucrării și cooperării, în schimbul de informații între instituțiile abilitate să aplice legea.

Tratatul de la Amsterdam împarte cel de-al treilea pilon constituit prin tratatul de la Maastricht, în două părți și transferă aproape toată problematica către primul pilon. Politica de azil și migrație, statutul naționalilor din țările terțe, trecerea granițelor externe, cooperarea judiciară în materie civilă au devenit comunitare. Aceasta implică recurgerea la instrumentele Comunității Europene, precum directive și reglementări, care sunt mult mai efective decât cele din cel de-al treilea pilon. De asemenea, acestea se supun controlului Curții de Justiție de la Luxemburg, cu câteva excepții.

Cooperarea polițienească și cooperarea judiciară, în materie penală rămân într-un al treilea pilon reînnoit. Acest al treilea pilon continuă să aibă o natură interguvernamentală, iar rolul Parlamentului European este limitat, însă Curtea de Justiție este introdusă, cu anumite limite, în domeniul cooperării polițienești și în cooperarea judiciară în materie penală.

Tratatul de la Amsterdam a definit mai clar obiectivele fiecărui stat membru și ale autorităților implicate în dezvoltarea politicii celui de-al treilea pilon. De asemenea, rolul Europolului a crescut, iar politica Justiție și Afaceri Interne (JAI) a fost cristalizată într-un nou concept: „un spațiu al libertății, securității și justiției” care a fost implementat prin Programul de la Tampere, adoptat de Consiliul European, în 1999, pentru o perioadă de 5 ani.

„Pentru libertate”, scopul fiind extinderea libertății de mișcare a persoanelor, precum și promovarea cetățeniei Uniunii, protecția drepturilor fundamentale și facilitarea integrării cetățenilor din țările non-europene.

Spațiul de securitate cuprinde toate formele de luptă împotriva criminalității organizate, precum migrația ilegală, traficul de ființe umane, traficul de droguri și terorismul internațional.

Prin spațiul justiției, scopul Uniunii este de a garanta accesul, egal cetățenilor europeni la justiție și de a facilita cooperarea între autoritățile judiciare ale statelor membre.”

Programul de la Tampere a pus în practică prevederile Tratatului de la Amsterdam și a solicitat realizarea de urgență, de echipe de investigație comune ca primă etapă în lupta împotriva traficului de ființe umane și a terorismului. Se avansează în procesul de euroconformizare prin identificarea sectoarelor asupra cărora trebuie să se convină cu privire la definiții, sancțiuni și incriminări comune.

Prin concluziile de la Tampere se creează și Eurojust compusă din procurori, magistrați și ofițeri de poliție cu competență echivalentă la nivel național, pentru a facilita coordonarea autorităților de urmărire penală și susținerea investigațiilor criminale în domeniul criminalității organizate. La 5 noiembrie 2004, Consiliul European a adoptat un nou program cunoscut ca „Programul de la Haga”, pentru realizarea în Uniunea Europeană a unui spațiu de justiție, securitate și libertate pentru următorii 5 ani.