Convertirea sau Reabilitarea Cladirilor

Convertire

Convertirea sau reabilitarea clădiriilor înseamnă reutilizarea resurselor prin care crește valoarea utilizată și valoarea culturală. Asta înseamnă integrarea clădiriilor în patrimonial construit și totodată în viața contemporană a sociatății. Prin intervenție se aduce la zi valorile sale de utilizare.

Intervenția trebuie să fie cât mai minimală, cu cât mai puține modificări pentru evitarea unor investiții mari, inutile, dar totuși clădirea trebuie să se răspundă la cerințele de utilizări actuale, să fie performansă la serviciul prestart și fie calitativ la un nivel mai înalt decât cea originală. Asta înseamnă efect maxim prin efort mic.

Cerințe de calitate: siguranță la exploatare, funcționalitate, eficiență energetică, durabilitate/ sustenabilitate, protecția mediului, confort ambiental, confort luminos, confort acustic, confort antropo-dinamic, confort hidrotermic, confort sanogenetic și confort psihologic.

Prin modul de utilizare (funcțiune) necesitățile fizice și psihice poate să fie diferite, dar ierarhia e în felul următor: exigențe de utilizare, cerințe de performanță, criterii de performanță, nivel de performanță, tehnologie și obiect.

Ce trebuie păstrat și ce merită de modificat este o întrebare la care totdeauna este diferit răspunsul. Raportul conservare-transformare depinde stilul și istoricul clădirii mai întâi (dacă se află pe lista monumentelor, are stil arhitectural mai exceptional, sau dacă se afla într-o zonă protejata), după aceea depinde și de starea clădirii, tipul structurii sau programul arhitectural care a fost în clădire și/sau în jurul lui.

În general se fac reconversii la clădiri care nu se mai funcționează, dar merită efortul să investească bani în ei. Tipul clădirii poate să fie aproape orice de la hală industrial, prin clădiri publice până locuințe private, important este să fie pe un sit ușor accesibil și vizibil ca să se poate readuce funcțiuni noi care va dă impuls economic pentru zonă. Funcțiunea optimă se poate defini printr-o analiză multicriterială al orașului sau zonei în care se află situl, eventual și prin nivelul județean sau național daca este cazul. Analiza poate să se extinde pe mai multe categorii: istoric, social, cultural, turistic, funcțional, impact natural, structural etc.

Imobilele care au structură din cadru sunt mai ușor transformabile dacât cele cu zidării portante. Sunt mai multe posibilități de extindere,demolare sau de modificări la nivelul fațadelor. Structurile din cadre au aparut la construcții civile în perioada comunismului, la construcțiile halelor industriale, locunțelor colective și mai multe tipuri de clădiri publice. Multe dintre astea sunt abandonate în zilele noastre din cauza dispariții a unor activități sau pur și simplu din cauza schimbării a sistemului politic. Avantajele care ofera cladirile abandonate în alegerea noilor

funcțiuni, alături de procesul de regenerare sustenabilă permit crearea unei imagini de ansamblu cu privire la situația patrimoniului construit și oferă o serie de răspunsuri în ceea ce privește maniera de intervenție asupra resurselor moștenite din epoca trecută.

Ce este sustenabilitatea defapt? Reprezintă reconceptualizarea culturală a intervențiilor umane, pentru a răspunde la necesitățile actuale, fără să se compromite capacitatea generațiilor viitoare. Este un modul de relaționare între arhitectura și mediul natural. Primul document unde apărea problema sustenabilității a avut loc la conferința de la Stockholm în 1972, unde era vorba despre degradarea continuu a mediului. Putem să spunem că impactul omenirii asupra mediului trebuie să fie mai scăzută decât asta se poate să susțină pe termen lung. Mediul nu este un sistem static, impactul umană nu se poate calcula așa precis, este greu să calculăm riscul care a apărut. Dacă gândim că aria efectuată se lărgește în continuare prin efectul de globalizare, putem să formulăm o imagine despre contextul în care se află arhitectura momentan. Contextul noutății și complexității este adusă la scara apariției de noi componente ale sale. În fața acesti context nu este surprinzător că arhitectura sustenabilă oferă atât de multe abordări. Nu putem vorbi despre arhitectura sustenabilă în afara cadrului său cultural, și nici asta nu poate fi disociat de cadrul cultural precedent al modernității. Cele trei mari principii ale modernității, dualismul, reducționismul și pozitivismul, au format cultura eropeană de secolul XX și reprezintă ingredientele ale cadrului cultural și sustenabilității. La nivelul Uniunii Europene există o legislație completă legate de mediu, protecția sănătății, ecologie, energie și consumatori. Soluțiile propuse sunt adresate pentru toturor membrii al uniunii. Câteva dintre programele acestea: URBACT I (2002-2006), URBACT II (2007-2013), JASPERS (Joint Assistance in Supporting Projects in European Regions), JASMINE (Joint Action to Support Micro-Finance Institutions in Europe), JEREMIE (joint European Resouces for Micro to Medium Enterprises), JESSICA (Joint European Support for Sustainable Investment in City Areas).

Situația resurselor continuă dezbaterea asupra schimbărilor climatice și de impactul asupra mediului care crește și crește în continuare. Arhitecții se promovează din ce în ce mai mult spre direcția asta cu focalizarea asupra necesităților energetice și reducerea acestuia cu cât de mult este posibil. Este acceptată vedera socio-culturală despre arhitectura bună este arhitectura care crează condiții favorbile utilizării ei de către oameni, care își protejează utilizatorii de pericolele prezentate de mediu. Astfel arhitectura bună devine cea care crează condiții favorabile activităților umane, și nu reprezintă o sursă de pericol pentru mediu. P.R.Ehrlich spunea că soluția pentru a regla impactul asupra mediului este eficientizarea tehnologiei. Restabilirea sustenabilității poate să fie obținută cu avansul tehnologic. Meadows și Randers identifică același trei termeni: populația, consumul/capital și tehnologia, însă autorii oferă un mod de schimbare a relațiilor sistemului stabilit, nu modificaea celor trei elemente. Sustenabilitatea este ca starea sistemului, nu doar un curent arhitectural. Echilibru în sistem înseamnă că creșterile și scăderile sunt în balanță, și principalele rezerve ale sistemului (populația, capitalul, pământul și fertilitatea acestuia, resursele nereutilizabile și poluarea) sunt menținute relativ stabil, dar asta nu înseamnă că populația sau economia sunt în mod statice sau stagmante (Meadows 1992. P.127).

Teoria arhitecturii sustenabile a pătruns ca sistem nu numai în faza construirii, ci și în faza proiectării (pre-construcție) și faza utilizării (post-construcție). Sustenabilitatea este compus din trei subsisteme conceptuale: socio-cultural, mediul natural și cel economic. Ei sunt inseparabile. Dacă lipsește unul dintre ele deja nu vorbim de sistem sustenabil. Sistemul este sistem arhitectural deschis al cărui sistem, mediul local, parte din mediul global. Conform lui Katz și Robert Kahn (1978): – Importul de energie și informația din mediu

Transformarea acestui energii într-o formă care este caracteristică sistemului

Exportul produsului rezultat în mediu

Reenergizarea sistemului din surse ale mediului.

Metoda de teoria modelelor sustenabile cupride patru pași:

Focalizarea pe contextul general

(contextul în care face parte elementul analizat)

Mărirea gradului de detaliere

(identificarea unor entități care există în cadrul contextului)

Mărirea gradului de detaliere și mai mult

(analiza părților pe specializare în cadrul asta)

Refocalizarea pe contextul general

(recompunerea sistemului integrând vederile obținute la fiecare dintre pașii anteriori)

Aceste pași trebuie urmărite la scară mare: la scară urbană, unde luăm în considerare dimensiunile fizice, economice si socială. Regenerarea urbană trebuie detaliată sub forma unor aspecte tematice, incluzând reducerea emisiilor de carbon, gândirea ecologică și oraș verde. Un oraș verde este capabilă să-și susține pe sine, în cadrul căruia deșeurile se reciclează și se minimalizează producția lor, mijloacele de transportul sunt bazate pe biciclete și mersul pe jos alături de vehicule electrice și cu spațiile verzi plantate reușim să minimalizăm și poluarea. Așadar protecția mediului este asigurată în oraș de abordarea sustenabilă, eficiența ecologică, integrarea socială și respect pentru generația viitoare.

Lângă modernizarea infrastructurii și crearea de noi spații publice de înaltă calitate, îmbunătățirea eficienței energetice este cel mai important scop. În zilele noaste tehnologia au ajuns la un nivel destul de complex si dezvoltat. Asta nu inseamnă neapărat un cost ridicat, pentru că sunt bazate pe legile fizicii și ale naturii. De exemplu sistemele solare pasive: seră bioclimatică, peretele tromb, diferite sticle care controleaza radiațiile solare prin prizme cristaline sau pelicule Low E. Peretele tromb este o perete cu culoare închisă dintr-un material termoreflectant așezat în spatele unui perete de sticlă, prin care radiațiile solare încălzesc materialul și reflectă căldura. Peretele este făcut în așa fel să circule aerul interior prin el în mod natural. Sera bioclimatică funcționează tot pe ideea asta, se diferă obiectul care se încălzește. Este și în nume seră. Prin sera asta primește căldură încăperea din spate. Sticlele menționate mai sus se folosește mai mult la clădiri de birouri unde sunt suprafețe vitrate mari. Mulțumit peliculelor Low E sau prizmele cristaline, undele infraroșii se reflectă înapoi și clădirea nu se acumulează atâtă căldură, deci nu are nevoie de un sistem de răcire puternică care înseamnă economie energetică. Poate să existe probleme de iluminare în multori spații, mai ales la clădiri mari unde nu ajunge lumină naturală în încăperile din spate, sau sunt corpuri în umbră din cauza unui volum mai mare. Se poate rezolva cu panouri reflectante care aduce lumină unde nu ajunge în mod natural. Lumina va fi indirectă dar naturală. Pe ideea bazată pe reflexie sunt create și tuburile solare care au un capăt colector pe acoperiș de exemplu și printr-un tub din material reflectant, de obicei din metal, conduce lumina unde trebuie. Avantajul acestui tub este că nu trebuie să meargă în linie dreaptă, poate să fie curbată sau să fie într-un unghi oarecare. Este foarte importantă și ventilația naturală care depinde mai mult de aranjarea interioară, unde poate să circule aerul. Folosind faptul că aerul cald se ridică, aerul rece trebuie să intră în partea inferioară a clădirii, unde poate să încălzească, se duce în partea superioară unde trebuie răcită ca să se ducă iar jos. Dacă sistemul este realizat cum trebuie, aerul se circulă în mod natural.

Sistemele care produc energie electrică sau căldură sunt mai scumpe desigur, dar trebuie instalate odată și întreținute mai rar: sisteme care folosesc energia eoliană, energia solară sau geotermală. Primele două sunt asemănătoare pentru că nu totdauna bate vântul, sau macar nu constrant cu același viteză, și nu totdeauna este o nebulozitate bună, adică cerul este și înnorat de mai multe ori, așa că energia produsă trebuie depozitată în acumlatoare. Dacă sunt suprafețe mari pe baza acestor sisteme, necesită un spațiu tehnic pentru aceste acumlatoare. Diferența între cele două sisteme este că unul produce enegrie prin turbine așezate pe coloane care poată să fie deranjant din punc de vede estetic, iar celălalt se dezvolte mai mult în direcția orizontală prin panourile fotovoltaice. Panourile sunt bazate pe silicate și au o eficiență maximă aproximativ 28%. Sunt și panouri care sunt instalete în sticla de fereastă sau sunt în formă de prizmă. Tipurile astea folosesc mai rar pentru că sunt tehnologii recente și nu sunt încă așa de răspândite, dar cel prizmatic poate să ajungă și la o eficiență de ~40%. Eficiența sistemului eoliană depinde mărimea turbinei mai mult, iar cel cu panouri depinde de poziționarea corectă. Un panou de 99x198mm produce 250-300W, din care dacă folosim 210 bucăți este destule pentru necesitățile a unui clădire cu suprafață utilă de ~2000 m² *(calculat pentru proiectul de diplomă, despre care o să mai fie vorbă în paginile următoare). Pentru sistem de încălzire sistemul durabil ar fi sistemul geotermal, care folosește căldura pământului. Sunt de două tipuri: unu care ere țevile de colectoare întinse orizontal și acumulează căldura și de le soare, și unu care merge în adâncime unde temperatura pamântului este de 12-18 grade celsius. Amândouă folosește o pompa de căldură, care transformă apa în abur de 300 de grade celsiul, după care centrala termică distribuie căldura în corpurile de încălzire. Sistemul poate folosi și pentru răcire dacă țevile trec printr-un pârâu cu apă rece. Apa este colectat într-o instalație de răcire, care produce aer rece cu ajutorul lui. Un sistem asemănător care este o combinație între sistemul geotermal și panourile solare sunt colectoarele solare. Ei încălzesc apa prin radiații solare și apoi cu ajutorul pompei de căldură transformă în abur și asa produce căldură în casă. La fel ca și sistemul geotermal poate să producă și aer rece pentru răcirea aerului interior. Colectoarele sunt destul de răspândite pentru că nu sunt scumpe și sunt ușor de instalate. Sunt exemple unde au acoperit o mare parte din fațadă ca un element arhitectural la clădiri de birouri sau la mall-uri.

Revenind la scara orașului putem constata că dezvoltarea durabilă depinde de gândirea bazată pe aceste idei și tehnologii, și că este totul în mâna noastă. Depinde doar pe noi cum vrem să trăim și ce posibilități lăsăm pentru generațiile următoare. Dacă aplicăm aceste metode în viitor, arătăm că se poate și altfel, că asta e drumul cel bun pentru o societate sănătoasă. În ultimele ani Miercurea Ciuc s-a dezvoltat în direcția asta. S-au micșorat circulația mașinilor în centrul orașului și s-au creat zone mari pietonale și trasee pentru bicicliști. Este o diferență mare între stilul asta de viață și între ce a fost înainte. Sunt multe spații verzi mai mici sau mai mari care crează un traseu complex, din cauza asta orașul a devenit mult mai atrăgător și sănătos.

Studiu de caz

Clădirea sediului Romtelecom era construit în 1972, împreună cu multe alte clădiri din centru. Este situat în intersecția traseului pietonal care vine de la Piața Libertății și traseul care vinde de la Piața Majláth Gusztáv Károly, ei însemnând legătura între centrul nou și centrul vechi al orașului. În spatele clădirii se află o centrală termică case a pierdut importanța lui în ultimul timp, din cauza echipării apartamentelor din blocurile în jur. În jurul sitului sunt clădiri cu funcțiuni foarte diferite: sunt locuințe colective, birouri, o facultate, două case de cultură, o biserică, un centru comercial, și multe case cu alimentație publică în strada Petőfi Sándor (de la bar până la restaurant de calitate). Clădirea este o construcție de parter plus trei etaje, cu un subsol tehnic și cu un etaj neterminat (etajul trei). Motivul din care nu era terminat nu este cunoscut, dar clădirea era folosit ca centru de comunicare aproximativ patruzeci de ani, după care activitatea s-a mutat într-o altă parte, lăsând ansamblul aproape gol. După această schimbare mai era încercări de refuncționare pe nivelul parterului, oamenii plăteau diferite facturi acolo, dar construcția în mare parte a rămas nefuncțional. Acum în zilele noastre e complet închis, nu este nici o activitate în ea, dar măcar nu este în stare rea. Ultima expertiză făcută în 2006 descrie foarte bine situația și starea clădirii: nu există nici o problemă cu structura edificiului, sunt câteva fisuri în pereți, dar ei nu sunt structurale, structura este din cadru de beton (stâlpi și grinzi cu o placă mai subțire cu grinzi secundare). Ultimul etaj era propus cu acoperiș în șarpantă, dar el fiind neterminat, nu are nici structură pe o parte, a rămas ca o terasă de acoperiș bitumenoasă, care dădea loc parabolelor. Înălțimea nivelurilor sunt variate între 3,45, 4,25, 4,60 și 4,75 de metri, e posibil să fie așa variat din cauza instalațiilor care făcea parte din sistemul telefoanelor. Clădirea are și o curte în spate care nu e eccesibil din spațiul pietonal, este separat de un zic decoativ cu mozaic. Curtea este ocupată cu niste garaje metalice, ele dau o posibilitate de a mări suprafată sitului prin demolare. Împreună cu centrala termică care produce apă caldă pentru mixumum 10% din apartamentele, ajungem la o suprafată utilă de 1850 de metri pătrați, care ne dă posibilitate de extindere nu numai de reconversie. Corpul existent are ca suprafață utilă 1960 de metri pătrați, iar dacă luăm în considerare procentul de acupare a terenului (POT) care este de 80% în zona asta, putem să extindem construcția cu încă un corp care poate să fie mai mare decât cel existent. Coeficientul de utilizare a terenului (CUT) ne dă o posibilitate până la valoarea 2,4, care e aprope imposibil de depășit.

Așadar dacă luam toate datele prezentate de mai sus putem constata faptul că clădirea asta este un caz bun pentru reconversie. Fiind că are structură în cadru, scara posibilităților de transformare sunt large. Un lucru sigur este propus la schimbare: imaginea socialistă într-o imagine contemporană. Schimbarea fațadelor ajută și la economie energetică, deoarece construcția nu este izolată termic deloc, care conduce la pierderi mari de căldură. Asta înseamnă cheltuieri uriașe într-o zonă mondtană, ca și cum este în cazul nostru. Fiind că nu există nici pod peste ultimul planșeu, trebuie o izolație si mai serioasă acolo, cel mai probabil ar trebui reacoperită tot etajul trei ca să se leagă și structura cu cel nou care va fi de completare. Dar să luam puțin de la început. Siguranța la exploatare: nivelul parterului este accesibil doar prin trepte, nu există rampe pentru scaunul rulant, nu sunt lifturi care la vremuri nu erau obligatorii sub patru etaja, dar acum se consideră necesară. În propunere trebuie să apare rampe care ușurează intrarea la parter, iar undeva lângă nodul principal de circulație, este recomandat instalarea lifturilor (dacă nu este posibil, atunci trebuie fixate la structură din afară). Ușile nu sunt puse în direcția de evacuare, astea trebuie schimbate neapărat în felul în care să deschidă în direcția bună, dar să nu deranjează circulația interioară. Trebuie verificate și tratate scările cu tehnici și/sau materiale anti alunecare. Siguranța la foc, aici nu este chiar așa de important, birourile nu intră în categoria de risc mar. Căile de avacuare nu sunt lungi, și este închis și casa scării cum trebuie. Mai este important confortul auditiv, birourile sunt separate cu pereți subțiri fără fonoizolție, iar pardoseala este de calitate proastă, trebuie neapărat pardoseală flotantă (măcar în corpul nou dacă nu este posibil in cel existent).

Necesitatea de energie elecrică este în jur de 60kW pe an, din care face parte iluminarea 10W/m² (21,8 kW în total), 0.6-1,2 kW sistemele de calculatoare (42 kW în total), 0,5-5,0 kW pentru diverse senzori (de fum, de mișcare, de securitate etc.). Necesitatea asta poate să acoperă 210 bucăți de panouri solare așezate pe acoperiș, care produce 63kW de energie electrică pe an (210x300W). Energia care se produce în plus se depozitează în acumulatoare, care necesită un spațiu tehnic, dar altfel nu deranjează activitatea oamenilor. Cu ajutorul panourilor solare nu este necesar legarea clădirii pe rețea de alimentare electrică al orașului, deci clădirea va fi independentă, cu alte cuvinte: sustenabilă. Corpul nou va avea necesități asemănătoare, și va fi calculate la fel. Sistemul nu are nevoie de întreținere specială, dacă este nevoia la iarnă se poate curăța de zăpadă ușor, până atunci se folosește energia depozitată în baterii. Încălzirea nu face parte din calcule, sistemul asta va fi separată de cel electric. Ar fi ideal un sistem geotermal, dar se poate rezolva și cu o centrală termică obișnuită, dar atunci ansamblul nu o să fie 100% sustenabil. Dar dacă pierderea de căldură este minimalizată prin intermediului termoizolării, asta nu ar trebui să fie o problemă. În mare parte electricitatea este cel care este consumată mai mult, iar asta va fi acoperită de panourile fotovoltaice.

Exemple de conversii din țară

 
Bibliotecia Națională din București era construită pe vremea lui Ceausescu, de la anul 1986 până la 1989, când s-au oprit lucrările din cauza revoluției. După asta construcția a avut un istoric foarte agitată. Clădirea a început să degradeze, pentru că nimeni nu a vrut să-si investească banii în construcție, a început să apare și hoții de fier și materiale de construcție.

În 2002 construcția a fost transferată în administrarea Regiei Autonome – Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat, dar acest plan a fost abandonat până la urmă. În 2006 Ministerul Culturii a decis transformarea clădirii în centru cultural și Bibliotecă Națională, dar lucrările efective au început doar în primăvara 2009. Clădirea a fost finalizată în 2011 de compania Aedificia Carpați, care a câștigat licitația de finalizare a clădirii. După sfințirea noului sediu, Bibliotecii Naționale a României a fost deschisă publicului din 23 aprilie 2012. Costul final al investiției a ajuns la 106 milioane de euro.

În prezent, biblioteca dispune 14 săli de lectură și de peste 12 milioane de cărți. În clădire funcționează și Centrul Național de Patologia și Restaurarea Documentelor.

Conversia Bibliotecii Naționale este unul dintre cele mai mari lucrări de tipul asta, dar să nu uităm de Teatrul Național București, care a suferit două transformări uriașe. Povestea teatrului începe în aprilie 1836, când "Societatea Filarmonica" a cumpără Hanul Cîmpinencii pentru a construi în acel loc clădirea Teatrului Național, și care va fi construită între 1848-1849. Din păcate clădirea originală a fost bombardată de aviația germană în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, (26 august 1944). Terenul vechiului Teatru National a rămas nefolosit până în anii 1990, când s-a construit Hotelul Novotel în locul lui. La construcția noua a primit loc porticul veche al clădirii dispărute (a fost reconstruit simbolic), devenind portalul de intrare a hotelului.

Clădirea nouă era proiectată de Horia Maicu, Romeo Belea, Nicolae Cucu împreună cu inginerul Alexandru Cișmigiu.

Avea trei săli de spectacol: Sala Mare, în corpul A și Sala Mica și Sala Atelier în Corpul C, a fost inaugurată succesiv între 1973 și 1976. Clădirea a rămas neterminată la exterior, pentru că Ceaușescu nu a acceptat niciuna dintre variantele de frescă, care ar trebuit să primească loc pe pereții de zidărie aparentă. Fresca care trebuia să prezinte evoluția teatrului nu era realizat niciodată, dar zidăria de cărămidă și “pălăria” de beton a devenit un simbol pentru orașul București.

În anii 1980, la cererea lui Nicolae Ceaușescu, clădirea a fost complet transformată la exterior, s-au păstrat doar o parte dintre foaierele din clădirea originală. Se zice că moticul transformării era că forma clădirii nu amintea canducătorul de o "casă" și asta era cauza pentru care a cerut remodelarea ei. Conversia era efectuată de o echipă condusă de arhitectul Cezar Lăzărescu.

Modernismul clădirii originale realizat în materiale de calitate era înlocuit cu elemente realizate în materiale sărace, cu forme pseudo-clasicizante, asemănătoare ca și la Casa Poporului. Capacitatea sălilor a fost parțial mărită și au apărut spațiile intermediare cu galerii de artă și cele "interstițiale".

Re-remodelarea teatrului s-a început în 2012. S-au eliminat adaosurile din perioada Ceaușescu, care ascundeau "pălăria" lui Horia Maicu, s-au îndepărtat și fațada făcută după planurile lui Lăzărescu (1.200 de tone), ca să poate să facă structura mai puternică. Proiectul a fost condus de arhitectul Romeo Belea. Prin urmarea lucrărilor au construit mai multe săli, astfel numărul locurilor din au crescut de la 1720 la 2880. Acum sălile sunt în așa fel: Sala Mare 900 locuri, Sala Studio (transformabilă) 590 locuri, Sala Atelier (teatru experimental) 250 locuri, Sala Pictura (transformabilă) 300 locuri, Sala Mica (transformabilă) 240 locuri, Sala în Aer Liber, 300 locuri, Sala Media (multifuncțională: expoziții, recitaluri, reuniuni, conferințe,) 300 locuri. Remodelarea construcției TNB costa 63,2 milioane Euro (brut), execuția a durat 2 ani și 4 luni. Redeschiderea oficială a clădirii a avut loc la 10 noiembrie 2014.

Ca o concluzie personală, reconvertirea la forma originală a Teatrului Național, înseamnă corectarea greșelii făcută cu prima convertire a clădirii. Asta nu înseamnă că au facut corespunzător sau nu, dar e un fapt bun. Au dar înapoi un simbol pentru oraș, și odată cu asta, s-a dispărut și urma comunismului din centru. Forma actuală a teatrului alcătuiește un ansamblu mult mai frumos cu Hotelul Intercontinental, decât cum era înainte de conversie a doua.

În afara capitalei nu sunt lucrări așa mari și importante, dar sunt și acolo câteva bune. Să luam de exemplu Magazinul „Central” la Cluj Napoca. Clădirea a fost deschisă pe 29 iulie 1977 și era una din cele mai mari centre comerciale din țară , ca o reflectare a „progresului socialismului” și a existenței unei societăți românești „multilateral dezvoltate”. Centralul a fost construit din 40 de milioane de lei prin investiția Direcției comerciale județene Cluj. A fost administrat de fostei întreprinderi ICS Produse industriale, în 1990-1993 s-a funcționat ca magazin independent, după asta s-a privatizat prin metoda MEBO.
Magazinul avea multe tipuri de alimentara la parter (raioane cu cosmetice, mercerie, ceasornicărie, electrocasnice, marochinărie și artizanat) la etajul I erau confecții și încălțăminte pentru femei și copii, la etjul II erau articolelor pentru bărbați, la etajul III erau articolele de sport și menaj, iar ultimul etaj avea un restaurant. Restaurantul s-a funcționat până 1979, deoarece a fost un incendiu într-un restaurant asemănător în București și atunci autoritatea timpului a interzis funcționarea restaurantelor.

Marius Maier, conducătorul magazinei așa amintește la vremuri: „La deschidere eram mic ca poziție, un vînzător oarecare care a fost instruit de șefi să stea nemișcat la locul X. A fost un pelerinaj, a fost nebunie. Știu că o săptămînă am fost zi lumină, de la ora 8 dimineața, pînă la ora 20 și erau cohorte de oameni. Imaginați-vă saltul! Magazinul universal al municipiului, care nu mai e acum, era magazinul 101, așa îl știam pe cod, magazinul fost „Universalul copiilor”, unde sînt galeriile Ferdinand. Era cel mai mare magazin. Și, dintr-o dată, de la 1.000 mp sau cît o fi avut atunci, apar 14.400 la Central. Țin minte senzația mea cînd am urcat pe scările laterale, nu mai urcasem pe așa scări și mi se păreau uriașe. Era alt ordin de mărime. Plus scările rulante, plus tot felul de lifturi – chestii absolut noi”.

Magazinu a funcționat în continuare după deschidere, dar cu degradarea societății și economiei, s-a degradat și el. În anii ’90 era aproape o ruină, nu funcționa nici macar centrala termică. După ’93 magzinul era compărat și recondiționat treptat de Maier. În 2008 după planurile arhitectului Adrian Spirescu împreună cu convertirea fațadelor s-a facut și o extindere a clădirii, astfel suprafața închiriabilă a crescut de la 10.000 la 12.500 m², cu 144 de spații disponibile. Magazinul original a avut o suprafață desfășurată de 14.400 m², și ajuns la 20.000 m². Extinderea s-a realiza pe trei direcții: B-dul R. Ferdinand – un corp de 160 m², str. Tipografiei – un corp la etajul I 120 m² și altul la etajul II 80 m², str. Cotită – un corp cu subsol, parter și patru etaje. Soluția arhitecturală prevedea extinderea la etajul I, deasupra intrării, cu o cafenea cu vedere la stradă. Proiectul prevedea două lifturi panoramice: unul cu staționare la parter și unul la ultimul etaj, pentru a lega de stradă zona de restaurant. Valoarea investiției este de 8,5 milioane de euro. 

Este o singură problemă care este defapt destul de importantă: nu sunt locuri de parcări. Problema asta există și la celălalte centre comeciale (Galeriilor Ferdinand și Sora Shopping Center). Viceprimarul Sorin Apostu, vorbește despre o parcare subterană care ar trebui să se construiască în Piața Mihai Viteazu sub statuia voievodului. Parking-ul are un termen neclar de finalizare, având în vedere faptul că încă nu s-a realizat nici măcar parteneriatul public privat pentru realizarea sa.

În fine, putem trage concluzia din această conversie că investiția probabil a atins scopul, clădirea atrage mai multe cumpărători și a reînflorit viața în zonă. Imaginea nouă este una contemporană, și la prima vedere este foarte bine realizată din toate punctele de vedere al reconversiei.

Un exemplu bun și din Timișoara: Sediul regional CFR Marfă., care se află pe bd. General Ion Dragalina. Clădirea originală era o cantină industrială din anii '60, care era convertit în birouri (3000 m²). Proiectul era condus de Ioan Andreescu, împreună cu Dragos Bocan, Catalina Bocan, Francisc Konig, Marius Harta, Claudiu Toma, Dan Munteanu.

Inspirația soluției a venit de la structura din beton (7 travei × 4 deschideri – 6×6 m), care a fost consolidat ca să suportă încă un etaj cu structură ușoară. Are un element caracteristic: Atrium-ul Central (7.50 × 6.20 m), care este nucleul central al structurii. La nivelul trei el se manifestă ca un pavilion de sticlă, acoperit cu un parasol, situat între două curți. Tot în zona se află și scările care se leagă etajele. Primul podest plutește peste un bazin cu apă, care împreună cu vegetația se comportă ca un sistem de răcire. Spațiile principale sunt dispuse perimetral, sunt iluminate și ventilate natural.
Fațada principală, orientată către bulevard, este un perete „double-glazing” cu control automat al radiației solare. Toate fațadele sunt placate cu panouri din lemn artificial. Imaginea nouă formată din panourile roșcate și căptușeala din aluminiu a ferestrelor, împreună cu suprafața mare din sticlă, este în contrast puternică cu blocurile din vecinătate.

Un alt exemplu la convertire din țară, de data asta din Miercurea Ciuc. Este vorba de Cinema Transilvania, care era deschis prima dată în 30 decembrie 1969 cu proiectarea filmului “Canarul și viscolul”. La început mergea foarte bine întreprindere, erau optsprezece angajați care lucrau acolo și proiectau filme de 5-6 ori pe fiecare zi. Dar după declinul din 1989 urma o scădere mare și apoi falimentul complet.

Hajdu József, directurul așa amintește de vremurile acelea: “La vremea comunismului restaurantele și cârciumele se închideau la seara și singurul loc unde putea să meargă oamenii era cinema. Tecnologia cu care am proiectat filmele era cel mai bună tehnologie ce exista atunci. Sunetul era mono, nu stereo și proiecția făcea cu tehnologie bazată pe carbon. Un fir pozitiv și un fir negativ, astea dădeau energia electrică și lumină pentru proiecție. Mai târziu au apărut lampele de xenon care dădea o lumină mult mai stabilă și perfectă. Oamenii venelea la film orice film era pe rând, nu au avut alte posibilități. După ’89 au apărut mai multe posiblități de distracție în oraș, au apărut și canelele de televizor și oamenii au turnat spatele la cinema. Am pierdut foarte mulți din vizitatori și nu mai puteam să trăim din proiecție de film. ”

“Privind baya de film, nu erau probleme, după apariția filmului cu doi trei săptămâni era la noi. Erau multe tematici și oamenii erau foarte interesați de filme, de exemplu Moromeții, O scrisoare pierdută etc care ajuta copii la bacalaureat, filme stiințifice, filmele vechi din perioada războiului mondial. Erau cazuri că era o coadă lungă în fața caseriei, deși cinema nici nu era deschis încă.

După vizita lui Ceaușescu în Corea de Nord și China, au limitat filmele pe educația socialistă a poporului, nu mai pueam să proiectăm orice tip de film. După ’68 rar erau proiectate filme maghiare. Mai târziu era problema și cu ornamentarea corespunzătoare a cinemei la sărbătorile naționale: trebuia să punem portretul lui Ceaușescu pe perete, dar nu un portret mic, trebuia să fie neapărat mare.”

Sala de cinema era unul dintre cele mai mari săli din județ cu o capacitate de 500 de locuri, dar cel mai interesant era fațada principală pe care Zsigmond Márton a lucrat aproape zece ani. Fruntea clădirii este un mare perete de mozaic de 7×21,8 metri la care au adus material din București și de la Casa Poporului care atunci era în construcție. Aprobarea mozaiculuiera era foarte vicisitudinos, a durat doi ani, iar Márton a lucrat și în timpul lui liber să se termine lucrarea. În sfârșit în toamna anului 1993 era finalizat lucrarea pentru care artistul a primit un abonament infinit la filme, din păcare nu putea să folosească din cauza lipsei de timp.

“Cinema s-a închis în 2006, mulți zicea că nu au avut posibilitatea să se uite la un film în cinema. Problema asta era prezent în toate țara, din mulți dintre cinemauri au facut sală de bingo disco. Mă bucur că au reînnoit clădirea, sper că o să vină oamenii înapoi la cinema.” – a rezumat Hajdú József, cine nu era încă la sala noua.

Convertirea clădirii s-a început în 2010, când a ajuns în proprietatea orașului. Împreună cu piața în față s-a extins și funcțiunile din clădire. Intratea veche cu foierul lui a devenit o cafenea, iar intrarea s-a mutat lateral în corpul nouă. Corpul nouă este din structură ușoară, acoperită cu plăci HPL, și cu suprafețe mari de vitrate. Au împarțit și sala în două săli mai mici care au mai multe funțiuni acum, nu numai săli de proiecție. Se organizează în ele evenimente teatrale și concerte mai mici, dar proiecție de film încă nu era. Probabil nu există pretenții mari la această activitate, deci e mai util să avem două săli mai mici în care să petreacă evenimente multiculturale.

Mozaicul pe fațada princială a rămas neatinsă, fiindcă face parte din istoria Cinemaului Transivania, dar a primit o protecție împotrivă ploii. Protejarea mozaicului este destul de importantă, dacă vrem să rămână în state bună și origină, deși de la vremea finalizării nu s-a degradare aproape deloc. Ca concluzie putem să zicem că materialele în vremea aia erau mai durabile și munca era facut mai bine. Acum nu vreau să intru în tema asta, dar asta e un fapt adevărat.

La convertirea clădirii cinemei din Sfântu Gheorghe este puțin diferită treaba, acolo nu era nimic de conzervat, ei fac o convertire care schimbă imaginea completă. Se schimbat și interiorul complet, sala de 160 locuri va fi utilizat doar ca sala de proiecție dar va și echipat de ultima tehnologie multiplex.

Mai era o convertire de clădire în orașul Sfântu Gheorge, care este destul de importantă. Este vorba de clădirea care funcționa ca poștă în timpul comunismului și acum este o clădire de birouri cu mai multe săli multifuncționale. Este un caz foarte asemănător cu cazul centrului de telecomunicație din M-Ciuc. Construcție cu structură de beton armat, pereți din cărămidă, parter plus trei etaje și fațadă tipică erei comunistă situată într-o intersecție (strada Oltului și DN13E) care este capăt de perspectivă. Din cauza structurii au avut mare libertate la fațadă, au schimbat complet compoziția. Fațada principală este în mare parte vitrată, iar celălalte fațade sunt placate cu tablă de aluminiu. Parterul a primit funcțiuni publice, iar pe etaje sunt aranjate deferite birouri.

Părerea mea persolană este că la ambele exemple puteau să facă ceva mai interesant și mai calitativ din punct de vedere al materialelor folosite.

Exemple de conversii din străinătate:

Spitalul originală proiectate de Gádoros Lajos și Borosnyai Pál în 1961 era convertită în clinică cardiologică în 1999 după planurile lui Csikós Zoltán és Varga Levente. Clădirea se află în Pécs, Ungaria. Construcția are la o parte partu, iar la celălalt parte cinci etaje, tronsoanele imprejuresc o curte interioară. În tronsonul estic sunt săli de operații, unitați de terapie intensivă, centrale de sterilizare și de diagnosticare, în tronsonul vestic sunt depozite, facilități de personal, de management, departamentul de cardiologie, departamentul de chirurgie cardiaca. Împărțirea spațiilor este marcată și prin culori: în zone tehnice sunt culori reci, iar la coridoare sunt culori calzi. Pasarelele care leagă corpul vechi cu corpul nou sunt realizate din structură ușoară și fac parte din coridoarele colorate.

Proiectanții au lut niste elemente de la clădirea lui Gádoros, de exemplu tratarea orizontală a fațadelor, acoperișul plutitor sau ritmul ferestrelor, dar în majoritate au păstrat independența lor. Imaginea contemporană iese în evidență prin materialele folosite pe fațadă: lamele de granit cu culoare deschisă și suprafețele de vitrate. Cel patru fațade par să fie asemănătoare, dar defapt ei sunt destul de diferiți. Aripa vestică afară de elementele parasolare oglindează aripa „A”, iar aripa estică urmează mișcarea aripei „C”. Prin faptul că toate spațiile plutesc în lumină naturală nu mai avem aceași senzație de spital ca în general. Bolnavii sunt mai apropiate de natură și însănătosirea este mai plăcută.

Un alt exemplu, în cazul asta de la Budapesta, convertirea și extinderea pieței de la strada Fehérvári. Piata a fost contruite în 1977 după planurile lui Halmos György și era convertită în 2003-2007 după planurile arhitectului Kertész András Tibor. Peste terasele și spațiile publice ale pieței vechi, păstrând construcția piramidei veche, au construit o hală metalică cu înălțime mare. Forma urmărește extinderea spontană a pieței, dar au preluat și ideea piramidei, care se evindențiază prin acoperiș și prin pereți de sticlă în formă trapezoidală. Pereții ăștea se deschid prin lamele de sticlă, care scoate în evidentă mai mult caracterul public al clădirii. Circulația interioară este rezolvat în așa fel să poate folosi oricine ușor. Scările vechi sunt înlocuite cu scări rulante și rampe. Parcarea are 120 de locuri.

Socialismul a avut o influență foarte mare și pe Cehoslovakia, după războiul rece s-a construit foarte multe locuințe colective. Doar în Bratislava locuiesc 130.000 de oameni în blocuri de panel. Proiectul următor se ocupă cu una dintre aceste blocuri, care se află în Rimavská Slobota, Slovakia. Convertirea acestui bloc prefabricat a urmărit mai multe scopuri, dar cel mai important probabil era schimbarea imaginii socialistă într-una contemporană.

Modificat volumetria pe etajul superioară mai mult, prin scoaterea unor module din structură, și au adăugat un volum la parter care scoate în evidență funțiunile publice din acest nivel. Al treilea intervenție care îmbunătățește foarte mult imaginea clădirii este adăugarea balcoanelor suspendate. Ei sunt așezate fără regulă și în acest fel crează un joc pe fațadă. La interior nu au schimbat foarte mult, important este în cazul asta că au reușit să schimbă viziunea și mentalitatea oamenilor care trăiesc în zona: “ se poate și așa, nu trebuie să trăim în umbra comunismului în veșnicie ”. Mi se pare genial cum au transformat un bloc obieșnuit într-o clădire contemporană cu atât de puțină intervenție. Ei defapt afară de termoizore, nu au schimbat mult, au scos trei pereți și au pus niște console metalice pe fațadă, și asta e rezultatul lucrării.

Proiectul este realizat după planurile arhitecților Štefan Polakovič, Lukáš Kordík, Peter Jurkovič, Roman Halmi, Jana Benková, Ivan Príkopský, Katarína Príkopská.

Un alt proiect, în cazul asta din Moscova, care se ocupă cu un centru de telegram, care au transformat într-o clădire multifuncțională publică. Clădirea originală era proiectată de arhitectul Ivan Rerberg în 1927, într-un stil care atinge și modernismul și constructiviștii, dar care se contrazice stalinismului. Primirea și trimiterea telegramelor a necesitat multe mașinării care producea căldură, din cauza asta înălțimea liberă este de 7 metri la fiecare etaj.

Intervenția arhitecțiilorTamara Muradova, Askar Ramazanov, folosește acesta înălțime ca avantaj la dispunerea spațiilor. Nu sunt pereți despărțitori, doar elemente ușoare care împarte doar funcțiunile nu și spațiul. Au lăsat totul foarte liber ca să aibă libertate și evenimentele care se organizează acolo. Spațiile sunt destinate pentru conferințe, workshop-uri, seminarii și alte funcții asemănătoare/ complementate (cafetăria sau cantină).