Conversia siturilor industriale. [605816]

COPERTA

Conversia siturilor industriale.
De la producție industrială la “produc ție” educațională
CUPRINS
Capitolul 1. Introducere ……………………………………………………………………………………………………..1
1. Premize …………………………………………………………………………………………………………….. ……………2
2. Argumentare …………………………………………………………………………………………………………….. …….2
3. Tema și scopul lucrării ………………………………………………………………….. …………………….. …………..2
4. Metodologie ……………………………………………………………………………………………………….. …………..2
5. Glosar de termeni …………………………………………… ………………………………………………… ……………..2

Cap2. Învățământul prefesional și industria –influențare reciprocă ……………………………………….. .2
Cap 2. 1 Învățământ profesional – școala profesională ………. ……………………………………………….. .2
1. Învățământul în România. Scurtă trecere în revistă a elementelor marcante. ……………………….. …..2
2. Învățământul profesional. Perioadă înfloritoare? Practica în detrimentul teoriei ……………………….2
3. Declinul școlilor profesionale . Consecințe. Situație cu date statistice ………………………………………2

Capitolul 2.2 Industria …………………………………………………………………………. …………………………..2
1. Radiografie a istor iei industriei la scară globală ……………………………………………………………………2
2. Industria în România:Evoluție și declin. ……………………………………………. ………………………………..2
3. Eră post industrială? ………………………………………………………………………………………………………….2
4. Consecințe la nivel economic și arhitectural …………………….. ………………………………………………… 2
5. Regenerare la nivel național. ………………………………………………………………………………………………2

Capitolul 3. Conceptul de învățământ dual. Relația dintre educație și industrie. ……………………….2
Capitolul 4. Conversia siturilor/clădirilor industriale …………………………………………………………….2
1. Situl industrial: disfuncții și potențial …………………………….. …………………………………………………..2
2. Reconsiderare, Retranspunere, Reintegrare –principii ale conceptualizării ………………………………2
(Rethink, Relaunch, Reintegrate)

3. Reduce, Reutilizează, Reciclează – principii ale dezvoltării durabile ………………………………………..2

4. Dilema (im)posibilității păstrării fizice a clădirii …………………………………………………………………..2
5. Industria și cultura: situl industrial ca resursă cultur ală………………………………………………………….2
6. Industria și educația: situl industrial ca resursă educațională? Exemple …………………………………..2
7. Exemple de conversii în România ……………………………… ………………………………………………………2

Capitolul 5. Direcții de dezvoltare. Concluzii. ……………………………………………………………………..2
Capitolul 6. Bibliografie …………………………….. …………………………………………………………………….2

Pagina 1 | 33
Conversia siturilor industriale.
De la producție industrială la “produc ție” educațională
Capitolul 1. Introducere
1. Premize
Situația actuală de la care a plecat tema generală se prezintă astfel: pe piața muncii, în România,
există un procent crescut de cereri de oameni calificați, specializați, tineri, din partea industriilor
aflate în curs de dezvoltare. Aceste cereri nu sunt satisfăcute deoarece România nu mai
“produce” oameni specializați, coerenți în specializările alese, ci “produce” în mare parte
teoreticieni, majoritatea nefiind capabili să găseasca un loc de muncă dupa finalizarea studiilor
superioare și cu atât mai puțin a celor liceale.
2. Argumentare
Plecând de la situația prezentă, rezultă o multitudine de întrebări. Cum s -a ajuns în situația
ironică de disfuncție între industrie și sistemul de învățământ profesional? Se mai poate
considera o situație aparținătoare Post -industrialismului având în vede re, cel puțin, reorientarea,
regândirea și tehnologizarea industriilor?
3. Tema și scopul lucrării
Scopul lucrării este de a determina, pe de o parte, în ce fel se poate găsi o relaționare între siturile
industriale abandonate și educația profesională și pe d e altă parte este de a stabili o direcție de
viitor pentru industria funcțională și cea abandonată.
4. Metodologie
5. Glosar de termeni

Cap2. Învățământul prefesional și industria –influențare reciprocă
Cap 2. 1 Învățământ profesional – școala profesională
1. Învățământul în România. Scurtă trecere în revistă a elementelor marcante.
2. Învățământul profesional. Perioadă înfloritoare? Practica în detrimentul teoriei .
Dezvoltare a istoriei învățământului profesional. Învățământul profesional devine unealta
primară de făurire a unei mase de oameni specializați pentru industrie, ca urmare a dezvoltării
industriei în perioada comunismului. Școala profesională și post -liceala erau programele majore
pentru învățământul profesional.

Pagina 2 | 33
3. Declinul școlilor profesionale . Conseci nțe. Situație cu date statistice
Într-o perioadă în care țara era lovită de criza economică, se ajunge la decizii pripite, care pe
moment par soluția ideală, însă pe viitor afectează foarte mult. Dupa 1989 (când țara se afla într –
o instabilitate politică), școlile profesionale au mai funcționat o perioadă, pe bază de contracte,
dar anul 2009 este anul în care declinul școlilor profesionale se finalizeaza, brusc, prin blocarea
acestora – scoaterea din programă a scolilor profesionale și recurgerea la grupuri le școlare.
Capitolul 2.2 Industria
1. Radiografie a istor iei industriei la scară globală
Evoluție: în mod deosebit în perioada 1945 -1989 (unele ramuri, cum ar fi cea petrolieră, au o
istorie mai longevivă, dar majoritatea industriilor din România au înflorit în perioada
comunismului). Concentrare asupra devoltării industriilor grele –metalurgie, industrie chimică,
oțelărie – și ușor în paralel cu industria ușoară – alimentară, textilă. Declin: dezindustrializare
marcată de criza economică ca urmare a tranziție i.
2. Industria în România:Evoluție și declin.
La nivel economic: incapacitatea de a suține tranziția, ca atare industriile fie se privatizează, fie
își înceteaza activitatea. La nivel arhitectural: diminuarea sau încetarea activității producătoare
din cadrul industriilor duce la rezultatul unor situri industriale abandonate creînd o ruptură în
context. Se regăsesc, astfel, multe hale industriale abandonate ce au o arhitectură specifică lor și
care cer a nu fi uitate.
3. Eră post industrială?
Deși, fizic (siturile industriale abandonate ca memorie de cauză -efect), dezindustrializarea a dus
într-o perioadă post industrială, recentele analize economice arată că industria a crescut în ultimii
ani cu aproximativ 9%. În acest caz aș dori să dezvolt ideea pe ba za căreia post -industrialismul
nu mai susține declinul continuu al industriei, ci am putea vorbi de o stabilizare și finalizare a
acestei tranziții către o economie de piață și deci: se deschid multe alte oportunități pentru
investitori pentru apariția de noi industrii sau extinderi de industrii.
4. Consecințe la nivel economic și arhitectural
5. Regenerare la nivel național.
În acest capitol aș vrea să subliniez ideea de regenerare a industriei atât la nivel arhitectural (prin
conversie tot în scopul industrei -premize la o relaționare între conversie și educație profesională –

Pagina 3 | 33
dezvoltate ulterior în alt captitol), cât și economic (cercetare asupra influenței tehnologiilor
asupra dezvoltării industriei în țările puternic dezvoltate industrial și începuturile impleme ntării
acestora la noi).
Capitolul 3. Conceptul de învățământ dual. Relația dintre educație și industrie.
Acest capitol dorește să stabilească o corelare între cele două capitole mai sus menționate, cărora
le-am descris contextul și situația existente. Ace asta relaționare este, în fapt, parte a conceptului
pentru diploma de final (”Conversie și extindere. Școală de formare și reformare profesională în
sistem de învățământ dual). Învățământ dual este un tip de învățământ german. În Germania 70%
din elevii ca re termină gimnaziul aleg profilul profesional – practic – comparativ cu situația din
România unde toți elevii la final de gimanziu și ulterior, liceu, aleg partea teoretică fiindcă este,
aparent, mai ușoară și nu implică efort. Ce implică? Cel mai importa nt (pentru a adăuga în acest
scurt rezumat) este faptul ca școala este susținută 50% de stat și 50% de industriile colaboratoare.
Printre beneficiile pentru studenți se numără posibilitatea de angajare la final de studii în roporție
de peste 90%. Urmează a exemplifica și detalia cum a fost implementat acest sistem la noi: ex
primar: Școala Krondstadt –Brașov – 2012. Industria începe să se stabilzieze începând cu 2012.
Coincidență?

Capitolul 4. Conversia siturilor/clădirilor industriale
1. Situl industrial: di sfuncții și potențial
Prezentarea unei radiografii actualizate a sitului industrial abandonat și problemele pe care le
ridică la nivel urbanistic (disfuncționalități, ruptură, discontinuitate), la nivel contextual
(necesitate de integrare într -o fluiditate contextuală – asemenea unor piese puzzle), la nivel
estetic(estetică precară – ușor vandalizată sau vandalizabilă de către etnii), DAR și faptul că, prin
aceste probleme, devine un sit cu mare potențial pentru context -revitalizare (de exemplu, în cazul
unui context disfuncțional). La final, concluzia este că: prin intermediul conversiei, reabilitării și
restaurării clădirea și situl prind viață reintegrânu -se într -un ciclu.
2. Reconsiderare, Retranspunere, Reintegrare –principii ale conceptualizării
(Rethink , Relaunch, Reintegrate)

Pagina 4 | 33
Bazată pe concepția de reconsiderare, retranspune și reintegrare ca elemente ale unei reacții
”chimice”, unde reacția este sub incinta urban reset, concepția lui Angelus Eisinger și Jorg
Seifert, iar catalizatorul devine cretivitat ea.

3. Reduce, Reutilizează, Reciclează – principii ale dezvoltării durabile
Despre principiile dezvoltării durabile în cadru l conversiei sitului industrial, semnificații,
tipologii.
4. Dilema (im)posibilității păstrării fizice a clădirii
Problematica la nivelul întrebărilor: Ce se păstrează? Ce nu? Daca se păstrează, de ce se
păstrează? Dacă nu, de ce nu se păstrează? Cu referințe la istoria reabilitării și exemplificarea a
două situații în care este implicată păstrarea valorilor: Halele Arsenalului, Târgoviște și Fosta
Cazarma militară, Bruxelles, Belgia.
5. Industria și cultura: situl industrial ca resursă culturală.
Tendința în ceea ce privește conversia în ultimii ani este accea de a reintegra situl dezafectat
printr -o funcțiune culturală, care face uz de înălț imea mare pe care clădirile industriale o are
pentur a potența activități interesenate culturale, fiind și o modalitate de adunare socială, de
comunicare și socializare, relaxare, etc.
6. Industria și educația: situl industrial ca resursă educațională? Exempl e
7. Exemple de conversii în România

Capitolul 5. Direcții de dezvoltare. Concluzii.
Capitolul 6. Bibliografie

Pagina 5 | 33

Capitolul 1: Introducere
1.Premize
Situția actuală, în România, în ceea ce privește economia și industria, este una din premizele
lucrării de față. S -au înregistrat cereri din partea industriilor care se află în curs de dezvoltare
pentru forță de muncă specializată. Astfel, raportul cerer e (industrie) – ofertă ( oameni calificați),
nu este satisfăcut. Motivul: nu se mai produc oameni specializați, ci se produc teoreticieni, ceea
ce industriile nu cer , acestea cerând practică . S-a ajuns în situația în care o parte dintre cei care
finalizează studiile (pentru cei care au ales să urmeze o facultate după terminarea liceului) să se
lovească de incapacitatea de a -și găsi de muncă, urmând, după un parcurs de 4 -6 ani, să caute
reprofi larea într -un alt domeniu. Printre profesiile aflate pe piața muncii nu se mai găsesc cele
pentru care se pregătesc în anii de facultate, ca urmare a schimbărilor continue de pe mai multe
paliere: economice, legislative, administrative ș.a.m.d. Soluția la care apelează este reprofilarea
pentru evitarea șomajului.
Siturile industriale părăsite și cum pot fi reintegrate devin subiect pentru o a doua premiză. În
urma colapsului industriei în momentul tranziției, pe lângă afectarea locurilor de muncă ale
oamen ilor, precum și a economiei, o victimă colaterală a fost situl industrial. Abandonarea sitului
industrial sau restrângerea activității într -o zonă a condus către situri industriale fantomă . Ca
efect al abandonului se ridică probleme la nivel estetic (rupt ură vizuală: îngrijit -neîngrjit), la
nivel contextual (rup fluiditatea contextului apărând ca o pată), urbanistic (discontinuitate la
nivel urbanistic) și funcțional (lipsa unei funcțiuni integratoare).
2.Argumentare
În perioada ei înfloritroare, industri a a fost declanșatorul schimbărilor orașelor și a comunităților
din interiorul acestora. Exodul de la sat la oraș, expansiunea pe verticală, urbanizarea accelerată
sunt doar câteva consecințe ale impactului revoluției industriale asupra orașului. Industria și
parcursul ei de -a lungul timpului a adus, printre altele, locuri de muncă stabile pentru
comunitate. Arhitectural, a însemnat, pe de o parte, găsirea locurilor potrivite, construirea de noi
clădiri specifice, cu funcțiuni care să răspundă necesităților de producție și protecție asupra
muncii și, pe de altă parte, dezvoltarea pe verticală prin blocuri de locuință. Educațional, au fost
create școli de meserii care să pregătească pentru susținerea pe viitor a industriilor. Comunitatea,

Pagina 6 | 33
economia, industria, educația profesională și arhitectura industrială au prosperat. În prezent,
aceste mari declanșatoare de schimbări sunt părăsite, abandonate, lipsite de identitate, devenind
oaze de probleme (la nivel urbanistic, contextual, estetic). Funcțiunea lor princi pală a fost
restrânsă, mutată sau abandonată ceea ce aduce cu sine părăsirea sitului industrial, în locul său
rămânând memoria. Totuși, c e a condus către abandonul siturilor industriale? Care a fost relația
dintre învățământ și industrie în perioada de înf lorire a industriei? Cum și de ce s -a ajuns într -o
situație ironică de disfuncție între industrie și învățământul profesional,acum, în prezent? Cum
poate ajuta tehnologia, evoluția industriilor din punct de vedere economic dar și al arhitecturii?
Situația prezentă în interiorul țării, privind, punctual, economia, societatea și educația în strictă
relaționare cu industria producătoare, se prezintă distorsionat (fluctuații – creșteri/scăderi subite) .
Toate elementele enumerate sunt, mai mult sau mai puțin, vulnerabile. Totuși, deși această
vulnerabilitate ține și de alți factori externi, din punct de vedere arhitectural, atenția îndreptată
către posibilitatea reintegrării unui sit industrial are consecințe pozitive, îndeosebi, completarea
cu o piesă lipsă într-un cadru urban istic, contextual, social , cultural/ educa țional și economic –
îmbunătățind . Prin intermediul conversiei, situl industrial capătă esență și un nou început –
devine punct de atracție, astupă gaura creată în peisajul contextului urban, revigorează zona, se
reintegreaza într -un ciclu arhitectural coerent.
Cuvinte cheie: conver sie, reintegrare, regândire, memorie, context urban și econ omic,
învățământ dual, catalizator , potențial
3.Tema și scopul lucrării
Abandonul siturilor industriale nu este doar o problema locală, ci este o problemă globală.
Schimbările în mediul economic (criza economică de pe plan mondial), tehnologizarea,
expansiunea și dezvoltarea orașelor sunt factori care au contribuit la condamnarea sorții unei
mari părți a industriei. Siturile industriale părăsite ridică mai multe probleme pe mai mult paliere,
din punct de vedere social, economic, arhitectural, estetic , contextual și urban, fie că sunt situate
extra -muros , resectiv, industria situată în perfieria orașelor , fie intra-muros , respectiv industria
situată în centrele urbane ca urmare a expansiunii continue a orașelor .
Tema lucrării abordează conceptul de conversie al sitului industrial, din perspectiva reintegrării
și regândirii într -un cadru urbanisitic disfuncțional și a legăturii dintre nou și vechi.
Conștientizând posibilitatea pierderii mărturiei siturilor industriale, deopotrivă valoroase și

Pagina 7 | 33
semnific ative, apare interesul pentru reutilizarea siturilor industriale, în vederea protecției și a
păstrării memoriei. Conversia este un instrumente de lucru prin intermediul căruia i se oferă
identitate unei c lădiri deja existente în ideea d e a o reactiva , de a o pune în valoare, de a-i oferi o
nouă șansă – totul printr -un program arhitectural diferit menit sa potențeze calitățile unui sit
industrial. Lucrarea de față încearcă să aducă în lumină o potențială relaționare între educația
profesională și industrie u tilizând conversia ca și catalizator: industria ca producție industrială la
industrie ca producție educațională. Așadar, rezultă conceptul conform căruia situl industrial nu
se va îndepărta cu foarte mult față de identitatea inițială. În consecință, putem vorbi despre
reintegrarea sitului industrial ca școală în lanțul industriilor active.
Scopul lucrării este, pe de o parte, de a determina în ce fel se poate găsi o relaționare între siturile
industriale abandonate și educația profesională și pe de altă parte este de a stabili o direcție de
viitor pentr u industria actuală . În ce sens poate fi reactivată industria prin prisma educației
industriale? Conceptul de învățământ dual presupune pregătirea elevilor de liceu într -o meserie
necesară unei sau unor anu mite industrii. Industriile și firmele oferă 50% susținere, iar la
finalizarea studiilor angajează elevii. Așadar, siturile industriale pot deveni școli industriale
folosind conceptul de învățământ dual și nu numai. În ce sens poate evolua o direcție de vi itor
pentru industriile actuale? Ar însemna un efort din partea industriilor pentru tehnologizarea
instalațiilor de prelucrare . Ar însemna reorientarea , restructurarea sau regândirea domeniului de
activare în funcție de ce se cere pe piață, dacă actuala pr oducție nu mai este căutată sau nu mai
produce profit și aduce în insolvență compania .

4.Metodologie
5.Glosar de termeni

Pagina 8 | 33
Capitolul 2: Învățământul profesional și industria – influențare reciprocă
Cunoașterea educației românești este necesară pentru observarea unei legături bazate pe
reciprocitate între învățământul profesional și industrie, ca element economic și arhitectural.
Straturile istorice suprapuse în cadrul locului și a culturii crează contextul la baza căruia se
amplasează acest tip de relaționare, de aceea, este utilă și benefică o radiografie a sistemului de
învățământ general pentru a putea sustrage și înțelege un subsistem, anume învățământul
profesional.
Pentru ca palierul industrial să funcționeze este necesar, pe lângă, spre ex emplu, elemente de
administrare, management, arhitectura și producție, să preia meseriași (muncitori calificați) ca
resursa umană . Pentru ca învățământul profesional să poată funcționa este necesar să aibă ”cui”
să producă muncitorii calificați.
Capitolul 2.1: Învățământ ul profesional – școala profesională
”Spune -mi și voi uita, predă -mi și poate îmi voi aminti,
implică -mă și voi învăța” – Confucius
1. Învățământul în România. Scurtă trecere în revistă a evenimentelor istorice marcante .
Școala, e ducația și învățăm ântul stau drept unele din elementele fundamentale , în pri mul rând, în
formarea morală și psihică a copilului, adolescentului și, ulterior, a tânărului adult și în al doilea
rând, în conturarea unei comunități prospere. În urma finisării ciclului școlar (primar, gimnazial,
liceal și/sau universitar), tânărul ar trebui să dețină cunoștințe pentru a se desurca în viață, a
deține un job, a comunica fluid, a gândi coerent, etcetera.
Pentru a putea înțelege demersul sistemul ui de învățământ profesional , este necesar să ne
raportăm la istoria generală a învățământului în România , întrucât efectele politice și
administrative de -a lungul timpului au avut influențe majore asupra calității și/sau evoluției.

1.Educația înainte de 1880
Această perioadă se remarcă prin puține le mărturii care să ateste închegarea unui sistem de
învățământ, rezultat cu un nivel crescut de analfabetism în urma inaccesibilității mai multor
categorii sociale . Apar primele tipuri de învățământ propriu ca răspuns ”nu în legătură cu

Pagina 9 | 33
urmărirea pe căi teoretice a adevărului”1 ci ca nevoie2 puternică de cultivare, educație din care
să fie înțeles adevarul . Încă din secolul al XIII -lea ar trebui să fi existat școli latine la reședințele
episcopiale din Milcov. ”Iar clasele dominante la noi au avut totdeauna o slăbiciune,
explicabilă, pentru un învățământ desvoltat, împărțit de străini”3.Așa cum religia a jucat un rol
foarte important în arhitectura și în expansiunea în jurul unui nucleu a satelor și orașelor, și în
învățământ are rădăcini puternice.

Primele formațiuni școlare , concrete și în sistem de învățământ propriu, au apărut în jurul
mănăstirilor. Scopul acestora a fost de pregătire în caligrafie pentru zugrăvirea manuscriptelor ,
dar și pentru învățarea slavonei așa încât să permită înțelegerea și transcrierea informației4.
În paralel cu consemnarea ”școlilor de chilie”, așa cum N. Iorga denumește acest tip de
învățământ, apar menționări asupra unor prime conturări ale învățământului profesional, scoala
de meserii care pregăteau ”argintari profani”, meșteri ce se ocupau cu îm brăcarea icoanelor de
catapiteasmă și cărților cu argint.
Acestea fiind spuse, se mai remarcă două evenimente importante în această perioadă, însă
conduse de domnitori ai Moldovei și ai Țării Romînești: Vasile Lupu – Academia Vasiliană,
având exemplu de organizare Academia Movilă din Kiev, înființată la Iași în 1634 și respectiv
Constantin Mavrocordat dispune o serie de măsuri în ceea ce privește școlirea pentru a atenua
analfabetismul. În 1776 se încearcă definirea unui regulament pentru școlile din Țar a
Românească , la București.

2.Educația în secolul al XIX -lea și începutul secolului al XX -lea
Această perioadă se caracteriz ează prin punerea baze lor unui sistem de învățământ mai bine
conturat, printr -o multitudine de noi reforme și introducerea școlilor și în limbă română .
Înființarea de ș coli de mănăstire a continuat pentru o perioadă îndelungată, pregătind dascăli și
ucenici în tainele scrierii – ca modalit ate de școlire prin transcrierea manuscriselor.

1 Nicolae Iorga, Istoria învățământului romînesc, Editura Casei Școalelor, București, 1928, p.6 -7
2 Nicolae Iorga, Op.cit. p.6 -7
3 Ibidem p.8
4 Nicolae Iorga, Op.cit. , p.9

Pagina 10 | 33
Un prim moment marcant e ste integrarea principiului de alfabetiza re a mai multor clase sociale.
Gradul de alfabetizare, comparativ cu alte regiuni – țara românească, este notabil mai mare în
Transilvania și Bucovina, ca urmare a influențelor habsburgice din perioada dominației. În
această regiune, de exemplu, au fost școliți mulți dintre scriitorii români ai epocii respective.

Foarte important pentru această perioadă, precum și pentru viitorul învățământului românesceste,
este apariția educației la nivel superior cu predare în limba română : Gheorghe Asachi în Țara
Românească, în 1813, Iași, prima ș coală de ingineri hotarnici. În 1818 -1822, apar Colegiul
Sfântul Sava și Academia Mihaileană în locul celor doua academii din București și Iași. Acestea
au fost predecesoarelor primelor două universități moderne din România, Universitatea din Iași –
1860 și Universitatea din București – 1864.
Reformele și legile au fost cele care au conferit amploare perioadei:
-Reforma de îvățământ ”științific5, cu influențe apusene, din anul 176 6
-Reforma învățământului. În anul 1864 apare p rima lege de acest gen, promulgată de către
domnitorul Alexandru Ioan Cuza care avea să schimbe complet înfățișarea sistemului
educațional de atunci, sistem prezent și în zilele actuale . Legea, denumită ”Legea Instrucțiunii
Publică” structurează sistemul educațional pe cicluri de învățământ astfel: ciclul primar –
”școalele primare din comunele rurale și urbane” , ciclul secundar – ”liceele, gimnaziale,
seminarele, școalele reale, de bele -arte, profesionale și școalele secundare de fete” și ciclul
superior – ”facultățile de litere, de științe matematice și fizice, de drept, de medicină”6
-Regulamentul de ordine și disciplină pentru licee și gimnazii în anul 1866 și similar pentru
școlile pr imare în anul 1870
-Reforme ortografice din anul 1862
-Inițiativă legislativă care face referire la legea învățământului profesional, prin care se exprima
dorința de extindere a instituțiilor care se preocupă cu pregătirea în agricultură, industrie,

5 Nicolae Iorga, op.cit. , p.82
6 Vasile Boerescu, Codicele român sau Colecțiune de legile principatelor Unite Române , Tipografie Cesar Bolliac,
18655, p.173

Pagina 11 | 33
meșteș urguri, etc. Astfel se propune organizarea învățământului profesional pe doua nivele:
superior și inferior7.
-Reforma ministrului învățământului de atunci, Spiru Haret, 1898, prin introducerea școlilor și în
zonele rurale, proces ce a avut rezultate pozitive în alfabetizarea zonelor rurale până atunci
lipsite de educație. A fost un moment decisiv și pentru învățământul profesional, acesta fiind
reluat din punctul zero.

3.Educ ația între 1919 -1944
Perioada interbelică a fost marcată, pe de o parte, de problematica interacțiunii a patru sisteme de
învățământ complet diferite, ca și consecință a Marii Uniri din 1918 , pe de altă parte, de
întocmirea și adoptarea legislației care a întregit sistemul de învățământ românesc , în plus față de
marea reformă a lui Cuza . Printe , aceste legi se regăsesc, Legea pentru învățământul primar al
statului și învățământul primar normal , din 1924; Legea învățământului particular , din 1925,
care susț inea accesul în ”anul preparator” pentru învățământul superior, printr -o ierarhizare în
funcție de aptitudini și înclinații; Legea pentru învățământul secundar , din 1928; Legea pentru
organizarea și funcționarea învățământului primar și normal , din 19398.

4.Educația între 1945 -1990
Această perioadă marchează o schimbare extremă asupra tipul de învățământ, ca urmare a
numeroaselor intervenții ale modelului stalinist asupra structurii sale inițiale. Deși părerile sunt
împărțite, în perioada comunismului, au existat atât caractere pozitive, cât și negative , în ceea ce
privește conturarea unei imagini a sistemului de învățământ . Un aspect pozitiv este declanșarea
unei campanii complexe de suprimare a analfabetismului, la nivel național – adevărata plagă a

7 Alexandra Șerban, De ce învățământul românesc nu mai este ce era odată? Reformele Educației de dinainte de
Marele Război, Articol preluat de pe site -ul Historia, ” Un an mai târziu, apar e o nouă inițiativă legislativă,
anume legea învățământului profesional, prin care se dorește o lărgire a instituțiilor capabile să pregătească pentru
agricultură, comerț, industrie și meșteșuguri, specialiști și muncitori calificați. Se organizează învăță mântul
profesional pe două grade – inferior și superior – așa încât școlile profesionale de agricultură, brigadieri,
silvicultură, de arte și meserii, comerciale intră sub administrația Ministerului Agriculturii, Industriilor, Comerțului
și Domeniilor, reu nind în programă predarea cunoștințelor teoretice și exersarea activităților practice.”
8 Tudosoiu Silvia -Nicoleta, Educația în sistemul comunist din România (anii 1965 -1989) – rezumat teză de doctorat,
Editura Universitatății București, 2010, p. 8

Pagina 12 | 33
societății românești9. Campania a avut un real succes, fiind declarată ca finalizată în anul 1956.
În ceea ce privește un aspect negativ, spre exemplu, folosirea școlii ca institut de propagandă,
manipulare și control.
Evenimentele marcante:
-Reforma din anul 1948 preia modelul sovietic în educație. Multitudinea de schimbări vizează
durata învățământului general devine de la șapte ani la patru ani, impunerea manualului unic,
introducerea limbii ruse ca limbă obligatorie. Consecințele modelului sovietic, î n perioada
următoare, are vizible amprente asupra învățământului românesc.
-Reforma din 1958 – 1959 reglementează revenirea la durata de 7 ani a învățământului și
introducerea conceptului de teorie și practică profesională. Astfel în cadrul structurii școlare sunt
incluse, la oraș, predarea teoretică despre producția industrială și realizarea unei pract ici de 3 ore
pe săpămână (clasa aV -a), respectiv 4 ore pe săptămână (clasele aVI -a și a VII -a), iar la sate,
pregătirea practică agricolă de 5 ore pe zi (clasele V -VIII)10.
-Legea învățământului din anul 1968 , marchează momentul în care accesul la educație este de
stat și gratuit prntru toți, indiferent de naționalitate, rasă, sex sau religie11.
-Legea învățământului din anul 1978 , readuce în peisaj ideologia național – stalinistă, prin care
învățământul se subordonează politicii, disciplinele sunt supuse ierarhizării și principiul
integrării învățământului general cu producția devine obligatorie.

5.Educația dupa 1990 . Date statistice.
Evoluția învățământului de -a lungul timpului este sinuoasă și, în continuare, anevoioasă. Înainte
de perioada comunismului, sistemul este ușor în creștere, se stabilizează încet, apar reforme care
pun bazele unui sistem de învățământ eficient din care s -a desprins și cel din ziua de astăzi,
etcetera. Perioada comunistă aplică, în mare parte, subordonarea sub politic a educație i, ceea ce
înseamnă o descreștere întrucât practică manipularea și îndoctrinarea cu informații alterate,
îndepărtate de adevăr. Î nvățământul care a urmat în anii de după revoluție se caracterizează prin
inconsecvență. Deși nu se poate compara, sistemul de învățământ post – Revoluție aspiră către o

9 Dan C onstantin Rădulescu, Învățământul românesc 1948 -1989, Revista Calitatea Vieții, XVII, nr. 3 -4, 2006, p.
308
10 Tudosoiu Silvia -Nicoleta , op.cit., p. 11
11 Tudosoiu Silvia -Nicoleta, ibidem , p. 12

Pagina 13 | 33
reformă mult -dorită, funcțională și producătoare. Sistemul educațional a trecut prin reformele a
unui număr ridicat de miniștri, care fiecare a dorit să își lase amprenta, fapt ce a condus la
derutarea nu numai a sistemului de învățământ în general, dar și a elevilor, profesorilor și
părinților.

Fig n Statistci preluate de pe insse.ro, accesat la data 02.02.2018
Dacă a nalfabetismul a fost o mare problemă cu care s -a confruntat întreg învățământul românesc,
ca în comunism să fie lichidată, în prezent, una din pro bleme este rata șomajului ca urmare a
deficiențelor pregătirii oferite de actualul sistem. Acest șomaj este în strânsă legătură cu rata
abandonului școlar, care, conform datelor publicate de Eurostat în data de 08.09.2017 12 este al
treilea ca p rocent, după Malta și Spania, cu 18,5%.

Aceste statistici arată o imagine descurajantă a sistemului actual, indiferent de încercările
perpetue ale miniștrilor de a atinge învățământul absolut: învățământul este în continuare
deficitar, apare o nouă formă de analfabetism, cel funcțional13.

2. Învățământul profesional. Perioad ă înfloritoare? Practica în detrimentul teoriei.
De la primele menționări ale conceputului de școala de meserii care pregăteau ”argintari
profani”14 , la primele legi asupra sistemului de acest tip și înființări ale școlilor profesionale

12 ActualIMM.ro, http://actualmm.ro/statistica -ingrijoratoare -romania -locul -trei-in-ue-la-abandonul -scolar/
13 Cristian Hatu,președintele Centrului de Evaluare și Analize Educaționale. „În momentul de față e 42% procentul
elevilor care țin de analfabetism funcțional, adică sunt elevi care nu sunt capabili să facă raționamente elementare,
nu știu să folosească operațiile matematice elementare când se confruntă cu o situație din viața de zi cu
zi”, https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/educatie/studiu -42-dintre -romani -sunt-analfabeti -functional -525168
accesat 20.03.2018

Pagina 14 | 33
(prin Spiru Haret), la o dominare , în general , în perioada comunismului, învățământul
profesional a fost în con tinua ascen siune până în pragul revoluției.

Se definește ca școală profesională, acel tip de școală care pregătește elevii pentru p racticarea
unei meserii, în baza unor competențe, la terminarea ciclului de studii, stabilite în funcție de
nevoile pieței muncii și în urma unei documentări în prealabil a analizei strategice15asupra
oportunităților pe piața muncii . Astfel înțelegem dobândirea atât a unor cunoștințe teoretice , cât
și a unor deprinderi practice.
Este necesar să stabilim diferențele dintre liceul tehnologic, școala profesională și școala post –
liceală. Școala profesională se diferențiază față de liceul tehnologi c fiind o categorie separata a
întregului sistem educațional, care presupune dobândirea cunoștințelor de specialitate necesare
practică rii unui anumit tip de calificare stabilite de MEN și în conf ormitate cu Registrul Național
al Calificărilor16 . Liceul tehnologic, pe de altă parte, alături de cel teoretic și cel vocațional, este
un subsistem al învățământului de tip liceal. Învățământul liceal (învățământul secundar superior)
vizează aprofundarea și dobândirea culturii generale asupra unor anumite domenii de cunoaștere ,
punând accent pe teorie. Învățământul postliceal se realizează prin școala postliceală și școala de
maiștri17, fiind rute de specializare și completare, cu o durată între 1 -3 ani.

Dacă ar fi să alegem o perioadă de intensă pulsație a înățământului industrial, ne vom referi la
perioada comunismului, în speță, la ultimele reforme și legi introduse de către Ceaușescu. Școlile
industriale și industria evoluează concomitent, iar pe baza principiului industria cere muncitori,
s-a introdus practica generală și obligatorie.

Dacă în reforma din 1958 -1958, practica este introdusă în așa fel încât să nu împiedice
aprofundarea cunoștințelor teoretice, în ultima reformă, adoptarea modelului sta linist , în anii 80 ,
practica, sub orice formă, devine obligatorie , indiferent de tipul de învățământ . Astfel deosebirile

14
15 Ministerul Educației Naționale și cercetării științifice – Centrul Național de D ezvoltare a Învățământului
Profesional și Tehnic(CNDIPT), Opțiunilede educațieși formare profesională ale absolvențlor de clasa aVIII -a,
Document concept, iulie 2016
16 https://www.edu.ro/invatamant -profesional
17 https://www.edu.ro/invatamant -postliceal

Pagina 15 | 33
existente între învățământul vocațional (profesional) și cel general (teoretic) sunt desființate prin
extinderea ”pregătirii practice ș i productive a elevilor”18. Actvitatea practică este introdusă și la
ciclul primar, iar la ciclul de studii superioare este introdusă instruirea practică. Scopul era de a
familiariza elevii cu principalele tipuri de activități economice. Ultimele două clase , prin
pregătirea profesională, aigurau ca la finalizarea ciclului de învățământ, fiecare elev a dobândit o
calificare anume și, cel mai important pentru piața muncii, capacitatea de a se integra imediat în
circuitul munci. Programa ultimelor două clase co nsta în studiul științelor exacte și tehnice și,
desigur, practica de specialitate19.
Lenin, spre exemplu, considera că toți elevii ar trebui sa învețe o meserie20. Ideea lui Karl Marx,
în ceea ce privește școlile viitoare ale clasei muncitoare , este că acestea ar trebui să formeze un
individ polivalent cu competențe în o varietate de munci productive21.

În concluzie, se dorește un individ capabil să presteze o anumită calificare pentru care s -a
pregătit, de preferat, toți cei care termină ciclul de învățământ să aibe o ocupație f inală asigurată.
Astfel, în țară, la finalizarea ciclurilor de învățământ, elevul avea o calificare sigură și deci putea
presta pe piața muncii.

18 Cezar Bârzea, Reforme de învățământ contemporane. Tendințe și semnificații, studiu introductiv de Mircea
Malița, Edi
19 Cezar Bârzea, Reforme de învățământ contemporane. Tendințe și semnificații, studiu introductiv de Mircea
Malița, Editura Didactică și ped agocică, București, 1976, pp. 95 -96
20 Mihalache Cătălina, Antireformă și reformă în școală la căderea regimului comunist, în: Studia
Politica:Romanian Political Science Review 8 (2008), 4, p 857
21 Ibidem, p 857

Pagina 16 | 33

În anul 19 61/1962 funcționau 601 școli profesionale cu 159 732 elevi22. În anul 1970/1971 se
înregistrau 226 licee de specialitate, 463 școli profesionale. 131 școli tehnice post liceale și de
maiștri23.

Ludovic Peter povestea cum „Erau 1.400 de elevi. Făceau cursuri în două schimburi, că nu erau
săli de clasă destule: jumătate învățau dimineața, iar după -amiază făceau practică în uzina de
sârmă de vizavi, iar cealaltă jumătate se duceau mai întâi în fabrică și după aceea la școala
unde erau aici fel și fel de specialități. Aproape nu exista meserie care să nu se facă în domeniul
siderurgic și să nu fie reprezentată la cursuri: erau oțelari, trefilatori, electricieni, strungari,
sudori”.24

Perioada înfloritoare este, fără dubiu, în perioada comunismului, în strânsă legătură și cu
industria (și ea fiind în apoegeul evoluți ei sale). Aplaudată și blamată în același timp, școala
profesională a comunismului a produs rezultate vizibile. Practica este văzută ca element
formator , nu numai a elevilor din învățământul profesional, ci și al celor din școlile generale, dar

22 Stefan Bârsanescu, Op. cit , p. 162.
23 Ministere de l’Enseigmement, Le Development de l’enseignement en RSR 1970 –1971 , Bucarest, 1971, p. 7.
24 Alex Nedea , citat extras din articolul Jurnal, http://jurnalul.ro/special -jurnalul/reportaje/cum -ne-am-distrus –
profesionist -scolile -profesionale -711832.html , 2016

Pagina 17 | 33
la final, i ndividul , putea presta , direct , servicii pe piața muncii . Cu toate acestea, se observă o
pură favorizare a practicii în detrimentul teoriei. Teoria din școlile generale (în special din cele
umaniste) era văzută ca rupere a legăturilor cu viața25, din pricina caracterului abstract și
adeseori retoric al cursurilor și din lipsa de interes pentru practica generală. Inginerul Mircea
Popescu, fost director de școală tehnica critică forma de aplicare a pregătirii practice și nu
principiul conform căreia preg ătește tinerii pentru muncă și viață26.

3. Declinul . Consecințe. Situație cu date statistice .
Dupa perioada de apogeu a învățământului profesional, acesta a fost supus unui declin extrem.
Printre factorii principali care au dus la o situație dezastruoasă în momentul de față, se numără
politicile greșite luate de miniștrii învățământului, lipsa de dotări ca urmare a imposibilității
financiare de tehnologizare , percepția greșită asupra învățământului profesional și, la un nivel cu
o largă răspândire, criza econ omică .

Politici greșite. În anul 2003, prin Legea nr. 268 din 13 iunie 2003 pentru modificarea și
completarea Legii învățământului nr.84/1995 introduce școlile de arte și meserii (SAM -urile) ca
înlocuitor pentru școlile profesionale. Acestea au funcționat până în anul care avea să aibă
extrem impact asupra învățământului profesional,anul 2009, în care prin decizia ministrului de
învățământ , se opresc cifrele de școlarizare și se desființează SAM -urile.
Ca atare, ce avea să urmeze este o situație extrem de îngrijorătoare pentru țară și economie .
Industria începe să își redreseze situația dând semne că crește considerabil față de alți ani27 (cu
8,2% in 2017). Deoarece într -o industrie de specialitate , și nu numai , este nevoie de resursă
umană , începe să se ceară forță de muncă specializată, dar pentru că în 2009 cifrele de
școlarizare au fost oprite și nu se mai produc muncitori tineri care să știe meseriile necesare, nu
au pe cine să angajeze.

25 Mihalache Cătălina, op.cit. , p 854, Andrei Oțetea, Legătura dintre învățământul teoretic și învățământul practic ,
Simpozionlui internațional dela Moscova, septembrie 1962, p. 20
26 Mircea Popescu, Reforma comunista din învatamântul preuniversitar. Actiuni disidente , Memoria , vol. 47 -48, nr.
2-3, 2004, pp. 148 -159.
27 http://www.zf.ro/banci -si-asigurari/datorita -europei -industria -din-romania -a-crescut -in-2017 -cu-cel-mai-inalt-
ritm-din-ultimii -15-ani-16985137

Pagina 18 | 33
Profesorul Mihai Sporiș, director adjunct al Colegiului Tehnic ”Grigore Moisil”, într -un interviu
pentru proiectul ”România Meseriașă” realizat de redacția Recorder, subliniază necesitatea
muncitorilor calificați: „Am avut o satisfacție deosebită atunci când cei de la fabriciile RAAL și
Comelf au sărit în sus și -au spus: «Să stai la rând, că noi așteptăm de mult astfel de elevi». Nu le
putem asigura nici lor necesarul de forță de muncă. Iată cât de mare este cerere a!”28, în
contextul unei întâlniri cu agenții economici . Pe lângă lipsa muncitorilor calificați, industria se
lovește și de problema înaintării vârstei, personalul pe care îl au se apropie de pensie, așa cum
constată antreprenorul și partenerul Unilact, Mar ius Bîcu pentru Ziarul FInanciar ”De asemenea,
trebuie re înființate școlil e de meserii, nu mai există un sudor sub 40 de ani”29
Fig n Statistci preluate de pe insse.ro, accesat la data 02.02.2018
Așa cum se observă în figura a, între 1995 și 2000, numărul elevilor în cadrul școlilor
profesionale au scăzut, urmat apoi de o creștere în perioada 1999 -2004, după care, ușor, scade,
ca urmare a implementării SAM -ului, iar apoi se înregistrează o scădere abruptă dupa 2009,
fenomen ce se oprește în 2011. Din 2011, respectiv 2012, ca urmare a implementării
învățământului dual, se constată o creștere.

28 Laurențiu Ungureanu, David Muntean, articol din cadrul proiectului ”România Meseriașă”, 2017,
https://recorder.ro/video -romania -meseriasa -lungul -drum -de-la-elev-la-muncitor -calificat/
29 Marius Bîcu, managing partner la Unilact, http://www.zf.ro/zf -24/marius -bicu-unilact -trebuie -reinfiintate -scolile –
de-meser ii-nu-mai-avem -sudori -tineri -13743949

Pagina 19 | 33
Fig n Statistci preluate de pe insse.ro, accesat la data 02.02.2018

Ca o comparație cu învățământul liceal și super ior, în figura Z, se constată un decalaj consistent
al învățământului profesional față de cel liceal sau superior. Totuși, observăm o creștere pozitivă
pentru învățământul profesional și o scădere uriașă a învățământului superio r. După perioada
comunistă, unde partea teoretică a fost blamată, manipulată și transformată dupa directivele
dictatoriale, desigur că a urmat o perioadă în ascensiune a înscrierilor elevilor după liceu la
învățământul superior. Dar așa cum se prezintă sit uația, studenții universitari, după anii 2006 –
2007, se regăsesc în impasul de a -și găsi de lucru, fiind nevoiți să se reprofileze. Cauzele acestei
situații alarmante țin de problemele economice și specializări unive rsitare nejustificabile pentru
cerințele reale ale pieței muncii, în speță, job -uri care nu se mai găsesc.

Pagina 20 | 33
Fig n Statistci preluate de pe insse.ro, accesat la data 02.02.2018

Capitolul 2.2 Industria
1. Radiografie a istor iei industriei la scară globală

2. Industria în România:Evoluție și declin
3. Eră post industrială?
4. Consecințe la nivel economic și arhitectural
5. Regenerare la nivel național

Capitolul 3. Conceptul de învățământ dual. Relația dintre educație și industrie

Capitolul 4. Conversia siturilor industriale
Conversia presupune procesul prin care unei clădiri defecte, deposedate de funcțiunea inițială îi
este oferită o nouă funcțiune, proces ce își propune, pe de o parte să facă apel la memoria clădirii

Pagina 21 | 33
și a sitului suport prin păstrarea martorilor, trimiterea către memorie și interpretarea ei și pe de
altă parte să o reintegreze într -un circuit contextual urbanistic și să o reactiveze în funcție și de
necesitățile urbanistice. Reabilitarea clădirilor existente a devenit un demers firesc, ca răspuns la
conștien tizarea pierderii identității, apel la memorie, și la nevoia de a rezolva problemele create
în context , apel la reintegrare în context .
Prin definiția uzuală , conversia implică provocarea de a relaționa vechiul, reprezentat de forma
existentului și păstrarea memoriei cu noul, noua funcțiune, noua formă și cum va modela
construitul, neconstruitul și contextul. Referindu -ne la conversia siturilor industriale, definiția
capătă semnificații la o scară mult mai mare: conversia implică nu numai reabilitarea și conversia
clădirii, deci a construitului, ci și intervenția asupra terenului suport, care, în general, are
suprafațe generoase pentru a adăposti mai multe clăd iri și numărul imens de oameni care îl
tranzitau. De exemplu, Fabrica Steaua, din Fieni, fiind o industrie încă în picioare, se întinde
liniar, pe o zonă extinsă, cuprinzând mai multe clădiri , fiecare adăpostind o etapă a procesului de
producție .
Momentul apariției fenomenului conversiei se identifică cu momentul criticii aduse practitcii
modernsimului în stil tabula -rasa. Kenneth Frampton susține a că nivelarea ideologică sau fizică a
unui sit (fie prin dărâmarea construcției existente, fie prin eliminarea denivelărilor topografice) și
transformarea sa într -un teren plan, reprezintă un gest tehnocratic, o condiție a absolutului ”loc
fără loc” al moderniștilor.30
The bulldozing of an irregular topography into a flat site is clearly a technocratic gesture
which aspires to a condition of absolute p lacelessness, whereas the terracing of the same site
to receive the stepped form of a building is an engagement in the act of "cultivating" the site.
1. Situl industrial: disfuncții și potențial
Procesul de industrializare a scris și rescris întregi orașe, vieți31 dar și ideologii și percepții.
Revoluția industrială a adus cu sine multiple schimbări atât pe plan economic, cât și demografic,
social, urban și arhitectural. Ca urmare, apare nevoia urgentă de adap tare la situația nou apărută.
Apare, spre exemplu, blocul colectiv ca răspuns la intensiva creștere demografică în oraș. Se

30 Kenneth Frampton, în Towards a Critical Regionalism – The Anti -Aesthetic. Essay on postmodern culture, Bay
Press, 1982, p. 26
31 Andrei Eugen Lakatoș, Conversia în context. Despre regenerarea spațiilor industriale. Cărțile arhitext, ed.07,
2017, p13

Pagina 22 | 33
remarcă exodul rural către urban și deci, scăderea rapidă a demografiei satelor. Se introduce
principiul de baza al industriei în ma terie de producție și anume, producția în masă la scară largă.
S-a impus necesitatea construirii unor clădiri de o cu totul altă scară și funcțiune față de clădirile
tipice din acea perioadă care să permită desfășurarea noilor activități: gări, fabrici, an sambluri
industriale , depozite, magazine .

Cum orașul a fost supus unei expansiuni și a unei creșteri continue, zonele industriale au fost,
ulterior, înglobate în țesutul orașului, în jurul lor dezvoltându -se noi funcțiuni conforme cu
activitățile perioadei respective. Datorită fluxului de activitate și a importanței pentru
comunitate, putem spune că devine un pol de influență în jur ul căruia se dezvoltă orașul . Altfel,
siturile industriale rămân, ca situare, în centrul orașului.

Ulterior, p rocesul de dezindustrializare, ca reacție la crizele economice, atât interne, cât și
externe, a condus la crearea unei stări incerte și disfuncți onale. Rezultatul acestui întreg proces?
Situri industriale abandonate. Astăzi, situl industrial abandonat, deseori situat în centrul orașelor,
face parte din memoria orașului contemporan ca figură marcantă în evoluția orașului, precum și a
societății . Păstrarea memoriei industriei reprezintă pentru om păstrarea propriei identități. Este
imposibil ca atunci când te relaționezi și te regăsești emoțional cu o clădire ce are o vastă
semnificație să nu proiectezi grijă pentru protejarea ei.

Clădirile industri ale reprezintă o realitate a activității umane, un reper fizic și temporal, ce ajută
la conștientizarea trecutului sau a unei societăți . (Andrei Eugen Lakatoș)32
Conștientizarea pierderii identității memoriei (colective sau individuale) costituie unul din
principiile conversiei. Conversia clădirilor industriale a devenit motiv recurent și practică actuală
deoarece conferă unui spațiu dezafectat, o șansă pentru un nou început.

Un sit industrial dezafectat ridică mai multe disfuncții:
-la nivel de țesut, sc ara obiectelor este mare față de restul țesutul, creeîndu -se discrepanțe de
dimensiuni. De exemplu, situl ales pentru diplomă este un sit industrial din centrul Târgoviștei,

32 Andrei Eugen Lakatoș, Ibidem, p.13

Pagina 23 | 33
pe care se situează Halele Arsenalului. Analizând țesutul s -a constatat o discrepa nță, fiind,
cumva, din două lumi diferite: țesutul omogen al locuințelor cu țesutul omogen al întregului
ansablu industrial în care se situează și situl se situează la cu totul o altă scară .
-la nivel funcțional se creează o ruptură, dereglând ciclul citad in existent. Abandonarea sitului
industrial, implicit și a clădirii situate, este imediatul efect al percepției cauză – efect și anume
deposedarea de funcțiune, rămânând, la final o carcasă goală33 . Lipsa unei funcțiuni care să pună
clădirea în lumina unor activități, lipsa mașinăriilor interioare, face ca identitatea clădirii să se
piardă.
-la nivel contextual, apare ca o piesă puzzle lipsă din întregirea unui puzzle citadin . Ridică
probleme de integritate, securitate, sănătate și salubritate.
-la nivel es tetic conferă o imagine precară, neîngrijită, ușor distrusă fie de factori
fenomenologici, sau umani (vandalism, distrugeri prin dărâmări parțiale sau totale).

Este important de menționat faptul ca referirea la situl industrial ca obiect al conversiei cu prinde
ideea comform căreia situl împreună cu clădirea pe care o adăpostește, vor fi regândite,
reformate și ulterior reintegrate într -un ciclu urban coerent. Această preluare duo va îndeplini
revitalizarea urbană atât din perspectiva conversiei clădirii i ndustriale, văzută ca element
predominant și principal, cât și a atenției oferite sitului, care poste constitui baza pentru extindere
sau amenajare peisagistică și, deci, pregătirea pentru dezvoltarea creativității .

Siturile industriale prezintă un vădit potențial pentru revitalizarea orașului. Pe de o parte, poate
reactiva orașul, precum un ceas mecanic căreia îî lipsește o piesă, prin o funcțiune pentru care o
nouă construcție ar însemna un efort mult mai mare. Configurația generală a clădirilor indu striale
– spațiu generos și lipsa unor compartimentări stricte34- permite soluții diverse de schimbare a
funcțiunii: comerț, industrie, locuințe, educație, cultură (muzee, centre de artă, etc). Ca de
exemplu, în contextul lipsei de forță de muncă specializat ă, conversia unei clădiri industriale
într-o școală profesională poate fi posibilă. Pe de altă par te, situl poate răspunde unor nevoi ale

33 A.E. Lakatoș
34 A.E. Lakatoș p36

Pagina 24 | 33
comunității , cum ar fi spațiile publice35 care să cuprindă activități atractive, relaxante, care să
pună în valoare cur tea clădirii .

2. Reconsiderare , Retranspunere , Reintegrare –principii ale conceptualizării
Rethink, Relaunch, Reintegrate36
Evident, practica conversiei implică lucrul cu creativitatea. Cum pot să pun în lumină existentul,
într-o formă atractivă și competitivă37? Creativitatea urbană38 devine modalitatea prin care
existentul, în forma sa fizică și simbolică , este pus în evidență: este transformat, se adaptează la
cerințele urbane , capătă noi semenificații. Atât construitul cât și neconstr uitul deprind noi valențe
arhitecturale și urbanistice , iar creativitatea devine catalizatorul prin care se pot realiza. Angelus
Eisinger și Jorg Seifert , în cartea urbanRESET, denumesc acest întreg procedeu drept urban
reset39. Apare precum o reacție chimică unde creat ivitatea este văzută ca și un catalizator, ca o
problem solving40, iar reconsiderarea , retranspunerea și reintegrarea41 sunt elementele reacției.

Reconsidera rea înseamnă a înțelege situl dintr -o perspectivă nouă, diferită și i ndependentă de
fosta imagine, implicând procesul de gândire și regândire. Citând -ul pe John Friedman, acest
proces descrie ” nevoia continuă de a regîndi”42, ori, pe bună dreptate, creativitatea aduce ideile
cu care se lucrează, gândirea le procesează și reprocesează. În cazul unei conv ersii al unui sit
industrial, procesul de gândire este amplu și se revine de multe ori la el, tocmai pentru că ideile
trebuie să fie înțelese, să convingă persoanele implicate (actori care nu au de -a face cu
arhitectura în sine, fiind din alte domenii, cum ar fi investitorii), să aibe o anumită prezență care
să marcheze desfășurarea activităților într -o manieră atractivă în vieța obișnuită a comunității. De
altfel, regândirea presupune și aplicarea tuturor acestor procese într -o situație de conversie și,

35 A.E. Lakatoș p36
36 Angelus Eisinger, Jörg Seifert, Urban Reset. How to activate immanet potential of urban spaces, editura
Birkhauser Architecture, 2012, p 7
37 Angelus Eisinger, Jörg Seifert, Urban Reset. How to activate immanet potential of urban spaces, editura
Birkhauser Architecture, 2012, p 48
38 Angelus Eisinger, Jörg Seifert, Ibidem, pp. 13, 14, 15
39 Angelus Eisinger, Jörg Seifert, Ibidem, p.7
40 Angelus Eisinger, Jörg Seifert, Ibidem, p.14
41 Angelus Eisinger, Jörg Seifert, Ibidem, p. 7
42 John Friedmann, Planning Theory Revised (vol1), Dortmund, 2006, p273

Pagina 25 | 33
deci, va lucra cu elementele existente și cum pot fi acestea incluse și potențate. De aceea
oscilarea între faza ulterioară și cea precedentă este o necesitate, încât se revizualizează ideile.

Retranspunerea presupune reformarea conceptuală a sitului industrial, aplicând ideile găsite la
faza anterioară și transpunerea noii figuri în termeni interpretativi cu relaționare între existent și
propus. Reformarea este de fapt parte a regândii, dar car e conține noi pași de reformare în cadrul
referințelor stabilite (orașul, clădirea și istoria) ce sunt concretizați în actualul proiect.
Reformarea este de fapt rezultatul specific al procesului de regândire.
Only in the interplay between rethinking and r eframing can an urban planning creativity
unfold throughout the various phases and shape the project.43(Angelus Eisinger)
Reintegrarea este și ultima fază a întregului proces prin care se dorește reconectarea obi ectului
conversiei în noua formulă (formă, funcțiune, estetică, concept) cu contextul urban prin țeserea
lui în întreaga poveste a orașului, devenind nucleu pulsativ. Într -un fel, reintegrarea înseamnă
reactivarea zonei afectate prin activitățile atractive pe care le găzduiește, fapt ce face trimit ere și
la memoriu locului și a obiectului și anume, în cazul clădirilor industriale, funcțiunea de
producție pe care o deținea și care crea un flux de viață (oameni care se duceau la munca, în câte
3 schimburi și care activau clădirea și întregul teren, pe întreaga parte a zilei).

3. Reduce, Reutilizează, Reciclează – principii ale dezvoltării durabile
În afara considerentelor reintegratoare și reactivatoare, conversia trebuie să respecte și principi ul
dezvoltării durabile și pentru o armonizare sustenabilă. Principiul dezvoltării durabile presupune
satisfacerea nevoilor genera ției prezente prin minimizarea consumului de resurse naturale
(gestionarea lor) așa încât să permită și generațiilor viitoare condițiile de existență . În plan
arhitectural, dezvoltarea durabilă face referire la recuperare a spațiilor verzi pierdute prin
densificarea construcțiilor (în mod deosebit, în cazul orașelor), modificarea și adaptarea
clădirilor unde lumina nu pătrunde la maxim la un flux de lum ina natural (cum ar fi prin
montarea unor panouri reflectate, lumina nu va fi directă dar va fi naturală), ventilarea naturală
care să permită ca clădirea să respire și, în ceea ce înseamnă conversie, reabilitare, restaurare, la
cei trei ”R” ai dezvoltării durabile într -o arhitectură sustenabilă: reduce, reutilizează, reciclează.

43 Angelus Eisinger, Jörg Seifert, Ibidem, p. 20

Pagina 26 | 33

Conversia, prin constituția sa, este parte integrantă a principiilor dezvoltării durabile. În
ideologia dezvoltării durabile, conversia propune , în primul rând, reutilizarea clădi rilor existente .
Reutilizarea clădirilor existente este un efect benefic pentru mediu deoarece pe de o parte
răspunde la problematica densificării excesive a orașului , în care se ia un sit existent și se
intervine asupra lui în detrimentul construirii de l a momentul zero, pe de altă parte, răspunde la
problema rupturii de contextul urban (probleme de salubritate, estetică, sociale, economice,
etcetera). În al doilea rând reciclarea, în concepția conversiei, presupune recuperarea și
refolosirea materialelor dint-o clădire dezafectată, irecuperabilă. Acest proces , prelungește ciclul
de viață al acestora și reduce consumul altora (spre exemplu, transportul unor materiale care nu
se găsesc în țară , cum ar fi bambusul, ridică consumul economic dar și nivelul de poluare). Iar în
ultimul rând, reduce face referire la modalitățile prin care se reduc emisiile poluante, diminuarea
consumului de resurse (de exemplu, colectarea apei meteorice pentru reflosirea ei în irigarea
grădinilor, ca ap a pentru WC sau pentru sisteme de răcire, încălzire), folosirea de resurse
regenerabile (eoliană, geotermală și solară pentru producția de sursă energetică), etcetera. Cu alte
cuvinte, conversia siturilor industriale ar trebui să marcheze și o mișcare sust enabilă pentru, pe
de o parte, calitatea clădirii și a sitului și pe de altă parte, pentru reîntregirea orașului

4. Dilema (im)posibilității păstrării fizice a clădirii
Discuția în jurul dilemei (im)posibilității păstrării fizice a clădire , încă ridică semn e de întrebare
chiar și astăzi, după îndelungile ideolegii ale marilor restauratori. Ce se poate păstra, ce nu? Dacă
păstrăm, de ce păstrăm? Dacă nu, de ce nu? Întodeauna vor fi dispuse aceste întrebări, iar în baza
lipsei unei analize foarte bine construi te, susținerea ideii ”de ce am făcut așa” devine din ce în ce
mai grea, cu cât ar trebui evitată concluzia ”că așa a vrut arhitectul”. Polemică este ridicată încă
de prin 1900, prin J. Ruskin , care critică doctrina intervenționistă a unității de stil a lui
E.E.Viollet -le-Duc. Viollet -le-Duc susține practica restaurării în spirit modern, științific,
împreună cu o analiza a construcției și folosirea materialelor contemporane.
„Termenul restaurare precum și aceasta în sine sunt amândouă moderne. A restaura
o cladire nu înseamnă a o conserva, a o repara sau a o reconstrui; este a o restabili
într-o integralitate care poate să nu fi existat niciodata. ”

Pagina 27 | 33
E.E.Viollet -le-Duc: Dictionnaire Raisonné de l’A rchitecture, Paris 1868 -74
J. Ruskin critică practica de această natură . Vede intervenția ca o consolidare invizibilă a
monumentului, a clădirii în discuție.
“Nu este o problemă de pragmatism sau de simțământ dacă trebuie să păstrăm
construcțiile vremurilo r trecute sau nu. Nu avem nici un drept în a le atinge. Ele nu
sunt ale noastre. Ele aparțin în parte celor care le -au construit și în parte tuturor
generațiilor care ne vor urma. ”
Cele 7 Lămpi ale arhitecturii, 1849
Camillo Boito susține restaurarea văzută ca o practică a științei bazate pe autenticitate. Apare
conceptul martorului (patina istorică) și, deci, marcarea vizibilă a intervenției pentru a diferenția
noul de vechi, trecutul de prezent. Practica refuză tipul stilistic propus de Viollet -le-Duc, dar,
diferit față de J. Ruskin și Morris , vede trecutul ca sursă a legitimității restaurării în prezent.
Alois Riegl definește monu mentul și valorile monumentului: valori de rememorare (de vechime,
istorică și de rememorare intențională) și valori de co ntemporenaitate (valori de utilizare și valori
artistice).44
Urmează, bineînțeles, Carta de la Atena, Carta de la Veneția și reglementările prin care se
conturează legislația pentru restaurarea și conservarea patrimoniului așa cum o cunoaștem astăzi.
Conclu zia diferitelor ideologii enumerate vrea să sublinieze această dilemă de (im)posibilitate a
păstrări fizice a clădirii. Răspunsul la dilemă este analiza degradărilor care pot comunica vizual
ce poate fi păstrat ca martor și ce poate fi reinterpretat, precu m și unde se pot situa elementele
parazitare (care pot duce la distrugeri). De altfel, în procesul de ce se păstrează și ce nu, în cazul
unui sit industrial, analiza capătă dimensiuni de o scară mult mai mare: ce clădiri conservă și
valorifică elementele s pecifice memoriei locului și a vremii și ce clădiri sunt lipsite de valoare?

De exemplu, Halele Arsenalului , monument de clasa B , din Târgoviște, în prioada funcționării,
era configurată din 10 corpuri alăturate, 2 U -uri principale de tip hală, 2 hale de legătură în
interiorul U -urilor și o hală de legătură între cele două, construite ulterior. Pe 2 laturi ale
dreptunghiului a stfel creat erau adosate alte hale, la fel ca cele de legătură, construite ulterior.
Din cauza unui incendiu, o mare parte din hale au fost afectate , ceea ce a condus la un proiect de

44 Curs Protecția Patrimoniului, anul 4 enjeux

Pagina 28 | 33
stabilire a ce mai poate fi restaurat și ce nu. Concluzia a fost că mai poate fi restaurată o singură
hală de tip U care încă păstrează neafectate într -o mare proporție, martorul perioadei. Ca atare,
decizia a fost să demoleze halele afectate ajungând la imaginea actuală, o singură hală, de tip U,
pe un teren extrem de mare. Desigur, concluzia în cazul acesta, este că acțiunea a fost mult prea
pripită, distrugând pe bună dreptate, elemente cu valoare dintr -un întreg (chiar dacă au fost
afectate de incendiu) . Situația exemplificată dorește să sublinieze că ideea de a stabili ce are
valoare și ce nu trebuie făcută considerând perioadele de construcție și valoarea de memorie pe
care o are în cadrul situlu i. Halele Arsenalului, avea extinderi vizibil adozate celor două corpuri
pincipale, din alte perioade și fără valoare. Factorii economici, cu alte cuvinte, au jucat un
important rol în această decizie.

Un alt exemplu care, de această dată , face un studiu amănunțit cu analize SWOT asupra a ce
poate fi păstrat și ce nu, relizând o categorisire de la importante la medii și apoi la mici45. Deși
situat la stadiu l de studiu, dar rămâne un model de cum este necesară abordarea corectă a unei
astfel de situații. Situl este situat în Bruxelles, regiunea Ixelles, pe Bulevardul General Jacques,
fiind o fostă cazarmă militară – ”Școala regală de jandarmerie” . În baza potențialului în legătură
cu relația armonioasă dintre oraș și universități și a contextului orașului în legătură cu problema
căminelor studențești pentru studenții străini, intervine provocare a de a integra cazarma în țesutul
urban așa încât să devina catalizator pentru dezvoltarea cartierului universitar (făcând referire și
la campusul La Plaine, situat în vecinătate) . Au urmat mai multe studii care să ajute realizarea
propunerilor studenților, printre care și studiul valorilor de patrimoniu, unde au fost identificate
trei tiplologii: valoare ridicată, valoare medie, valoare mică. Așa cum reiese din fig x c ele cu
valoare mică puteau fi distruse întrucât nu prezentau valoare pentru memoria ansamblului. Cele
medii, de astfel, puteau fi distruse sau nu, rămânând la libera alegere a studentului a tipologiei de
relaționare cu patriomoniul. Cele ridicate se păstrau așa cum se regăseau. Astfel, un alt pas, este
stabilirea metodelor de lucru cu patrimoniul, ce se păstrează și în ce proporție se păstrează, așa
cum arată fig n.

45 Etude de definition pour la reconversion de l`ancienne Ecole de Gendarmerie D`Ixelles , pentru Bruxelles
Developpment Urbain -Service public regional de Bruxelles , Martie 2016 , studiu efectuat de Vrije Universiteit
Brussel -VUB și Universite Libre Br ussel -ULB

Pagina 29 | 33

Fig n – sursa: prezentare pptx: Etude de definition pour la reconversion de l`ancienne Ecole de
Gendarmerie D`Ixelles , pentru Bruxelles Developpment Urbain -Service public regional de
Bruxelles, Martie 2016, s14, studiu efectuat de Vrije Universiteit Brussel -VUB și Universite
Libre Brussel -ULB

Pagina 30 | 33

Fig n – sursa: prezentare pptx: Etude de defin ition pour la reconversion de l`ancienne Ecole de
Gendarmerie D`Ixelles , pentru Bruxelles Developpment Urbain -Service public regional de
Bruxelles, Martie 2016, s21, studiu efectuat de Vrije Universiteit Brussel -VUB și Universite
Libre Brussel –ULB

5. Industria și cultura: situl industrial ca resursă culturală.
6. Industria și educația: situl industrial ca resursă educațională? Exemple
7. Exemple de conversii în România